Gandire

Gandirea este procesul cognitiv superior care prin intermediul abstractizarii si generalzarii ne
informeaza despre relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii in forma notiunilor, judecatilor si
rationamentelor .
Aceasta definitie nu poate fi pe deplin inteleasa daca nu sunt intelesi, mai intai, termenii pe care
ii contine. Pentru aceasta, trebuie lamurite patru aspecte principale: operatiile gandirii, notiunile
si formele lor, intelegerea si rezolvarea de probleme.

OPERATIILE GANDIRII
Fiind un proces, gandirea consta intr-o serie de transformari mintale (operatii) care sunt: analiza
si sinteza, comparatia, abstractizarea/ concretizarea, generalizarea / individualizarea.
Aceste operatii se exercita atat asupra unor continuturi mintale concrete (ducand la aparitia
reprezentarilor) dar si asupra unor continuturi abstracte .
Analiza si sinteza.
Analiza este operatia gandirii care consta in desfacerea (mintala) a unui intreg in partile sale
componente.
EX- Sa ne amintim unde am mai intalnit acest termen? De exemplu, atunci cand spunem analiza
gramaticala, analiza literara, analiza situatiei la invatatura,etc. O analiza gramaticala presupune

desfacerea unei propozitii in partile ei componente: subiect, predicat, atribut, complement.

Analiza literara a unei opere inseamna a stabili: locul, timpul actiunii, personajele, mijloacele
stilistice folosite, s.a.m.d.
Sinteza este operatia gandirii opusa analizei; de aceea ea consta in refacerea intregului din partile
anterior separate; aceasta nu se reface neaparat in aceeasi forma intrucat din parti ale unor
intreguri diferite se poate realiza un nou intreg.
-EX: pentru a realiza ca tema la literatura, o lucrare de sinteza cu titlul << Poetii romani
simbolisti>>, este necesar ca mai intai sa fie studiat separat (analizat) fiecare poet in parte si apoi
reuniti intr-un comentariu de sinteza stabilindu-se legaturile dintre operele lor.
Comparatia este operatia gandirii ce consta in evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre
doua sau mai multe obiecte sau fenomene pe baza unui criteriu.
EX-De exemplu, doua persoane pot fi comparate dupa mai multe criterii: inaltime , coloarea
ochilor, aptitudini, calitati morale, etc (criteriile sunt asadar, insusiri ale obiectelor si
fenomenelor)
Comparand doua fenomene psihice, de pilda perceptiile si reprezentarile, trebue aratat ca se
aseamana prin faptul ca ambele sunt procese senzoriale dar se deosebesc prin faptul ca primul
este un proces primar, celalalt secundar; produsul perceptiei este o imagine clara, bogata in
continut, in timp ce produsul reprazentarii este o imagine schematica, lipsita de fond.
Abstractizarea este operatia gandirii care consta in retinerea unor insusiri si ignorarea altora la
un moment dat, in functie de cerintele activitatii noastre.
EX-Daca un profesor de sport doreste sa organizeze o echipa de baschet, el isi va planifica
( mintal) sa selecteze elevii cu anumita inaltime dorita si cu aptitudini sportive, ignorand alte
insusiri ale elevilor, culoarea ochilor, aptitudinile matematice etc. Daca un profesor de muzica
doreste sa realizeze un cor, isi va selecta elevii cu voce si ureche muzicala, indiferent de
inaltimea lor.
La o privire mai atenta, intotdeauna ne raportam selectiv la lucruri si oameni. Daca am un prieten
voinic si bun cunoscator al limbii engleze, atunci cand vreau sa-mi mut mobila, voi apela la acest
prieten pentru forta lui musculara dar daca am de tradus un text din engleza, voi apela la
cunostintele lui in acest domeniu fara a ma mai interesa muschii lui!
Concretizarea este operatia gandirii opusa abstractizarii; ea consta in reconsiderarea insusirilor
care au fost ignorate anterior.

EX: Sa vedem cum se produce aceasta operatie; sa ne oprim asupra notiunii << tara>> care este
abstracta intrucat a retinut doar faptul ca este un teritoriu cuprins intre anumite granite, avand o
conducere unica dar a ignorat alte trasaturi: coordonatele geografice, relief, clima, etc. Daca la
notiune <<tara >> adaugam asemenea trasaturi: este situata in emisfera nordica, in Europa, are
clima temperata, este marginita la sud de Dunare iar la est de Prut, etc, ajungem la <<Romania
>> care ne apare in minte chiar ca imagine conceta ( reprezentarea hartii Romaniei).
Generalizarea si individualizarea sunt operatii opuse: prima permite realizarea unui plan
mintal a claselor de obiecte si fenomene pe baza unor insusiri comuneale acestora iar celalalta
realizeaza invers acest drum, coborand de la nivelul clasei la cel al partii sau individului (unitati
fundamentale) .
EX: notiunea <<elev>> este rezultatul unei generalizari intrucat ea s-a format pornind de la
cunoasterea persoanei A care urmeaza liceul agricol, a persoanei B care frecventeaza scoala
primara, a persoanei C care urmeaza liceul militar, D cursul seral al scolii de arte plastice, etc.
Aceste persoane avand varste, sex si interese diferite au ceva comun: frecventeaza cursurile unor
scoli. Tocmai acest fapt reprezinta continutul notiunii << elev>> care se refera la aceasta clasa de
persoane si nu la o singura persoana.
La fel se poate considera si oarecare alta notiune (cladire, pom, prun, sfera, capodopera, vechi,
etc) intrucat toate au un grad de generalitate mai mare sau mai mic, dupa cum desemneaza
grupuri de obiecte/fenomene mai restranse ori mai cuprinzatoare.
Sa consideram acum notiunea << corp de luminat>> care se refera la o clasa acelor obiecte care
sunt folosite pentru a genera lumina: lampadare, becuri, veioze, felinare, lanterne etc toate la un
loc. Restrangand treptat sfera acestei notiuni, vom forma clase din ce in ce mai restranse. Pana
cand?
Iata gandind, pe rand , notiunile: corp de iluminat / care utilizeaza curent electric / continand
unul sau mai multe becuri / situat de obicei in mijlocul plafonului unei incaperi / se afla acum in
sufrageria apartamentuli am ajuns la un singur asemenea corp de iluminat binecunoscut de catre
toti, cu insusiri precise. Am realizat astfel operatia gndirii numita individualizarea.
Din prezentarea acestor operatii ale gandirii trebue sa se inteleaga ca ele functioneaza impreuna,
sprijinandu-se unele pe celelalte. De ex.. pentru a gasi dintre notiunile: camion, bicicleta,
autobus, autoturism, pe cea care nu se potriveste cu celelalte trei, analizam insusirile fiecareia, le
comparam, retinem ( prin abstractizare) ca prima, a treia si a patra se refera la vehicole
autopropulsate si formam (prin generalizare) clasa autovehicolelor astfel , notiunea de bicicleta
ramane in afara acestei clase.

Operatiile gandirii se dezvolta si se perfectioneaza treptat, pe masura evolutiei stadiale a

intelectului. Dar ele nu se dezvolta neconditionat ci numai prin exersare, asa cum se impune in
scoala, prin realizarea diferitelor teme la toate disciplinele de studiu. Scoala, deci, nu are ca scop
numai sa ofere o suma de informatii ci mai ales sa dezvolte operativitatea gandirii ( fiind nevoie
insa si de informatii pe care gandirea sa le prelucreze)
Toate aceste operatii ale gandirii sunt raspunzatoare de formarea notiunilor.

NOTIUNILE SI FORMAREA LOR

Notiunile sunt forme elementare ale gandirii, asa cum se afirma in logica. Gandirea se prezinta si
sub alte forme, mai complexe, cum sunt propozitiile (judecatile) si rationamentele
(inferentele) . In psihologie nu ne intereseaza conditiile gandirii corecte (de care este interesata
logica) ci cum se formeaza gandirea ca proces cognitiv superior, ce relatii are cu alte fenomene
psihice, etc.
Din punct de vedere psihologic, notiunea este semnificatia cuvintelor. Aceasta inseamna ca
notiunea este aceia ce desemneaza un cuvant (sau mai multe), continutul lui semantic, ideea pe
care o desprindem. Cuvantul in schimb, este numai un <<invelis >> al notiunii, el putand fi
variabil in functie de limba din care face parte. De ex,: child, kinder, enfant, sunt trei cuvinte
diferite dar dar au o unica notiune. Relatia dintre notiune si cuvant este mai usor sesizabila in
cazul sinonimelor si al omonimelor.
Limbajul articulat al omuluI ii permite dezvoltarea treptata a gandirii de la forme mai concrete
pana la formele cele mai abstracte, permitand construirea unui sistem de notiuni(concepte) in
forma piramidala.
Copilului foarte mic, atunci cand vede (percepe) prima oara ceva ce misca si face << ham>>, I se
spune ca este un caine; percepand de mai multe ori caini diferiti, el isi formeaza o imagine
mintala schematica, generala a unui caine, deci ajunge la o reprezentare; acesta ar fi un prim pas
in formarea << universului interior>>al copilului. La fel se intampla si cu pisica, ursul lupul, etc.
Aceasta multitudine de reprezentari ii slujeste apoi in scoala, in studiul zoologiei, sa gaseasca
asemanarile si deosebirile dinte ele, sa stabileasca ceea ce au comun(de ex. insusirile de a naste
pui vii si a-i hrani cu lapte) si astfel, retinand aceasta insusire (prin operatia de abstractizare) si
atribuind-o unei intregi clase (prin operatia de generalizare), copilul ajunge la notiunea de
<<mamifer>>.
Se observa cum si atunci cand s-a format reprezentarea unui caine (oarecare) si atunci cand s-a
format notiunea de <<mamifer>> (desprinsa de un continut concret), cuvintele respective (caine
si mamifer) au avut rolul de integratori categoriali (integratori ai unor categorii sau clase de
obiecte de acelasi fel sau diferite).

Se intelege deci ca dezvoltarea limbajului (imbogatirea vocabularului), atrage dupa sine

dezvoltarea gandirii, a cunoasterii. Elevii studiind la scoala diverse discipline isi imbogatesc
vocabularul si implicit cunostintele despre acest Univers infint in care traim.
In timp, interiorizand cuvintele cu semnificatiile lor si realizand legaturi intre ele, copilul ajunge
la invatarea cognitiva, adica la asimilarea de notiuni dar si formarea operativitatii gandirii
logice. Invatarea (cognitiva) este insa o activitate si ca atare pe langa gandire si limbaj necesita si
toate celelalte fenomene psihice: motivatie, atentie, memorie.
INTELEGEREA
Este functia gandirii prin care noile informatii sunt puse in legatura cu cele vechi . Se considera
ca termenul de <<intelegere>> este format din inter+lego are-avi-atum, ceea ce inseamna a
face legaturi intre ceva si altceva; aceeasi semnificatie de baza o au si termeii intelect,
inteligenta.
Sa ne amintim ca, prin chiar definitia gandirii, am mentionat ca ea stabileste relatii dintre efectele
si fenomenele lumii (sub forma notiunilor).
Intelegerea este spontana atunci cand legaturile se stabilesc cu usurinta intre informatiile
prezente si cele trecute (aceste legaturi nefiind foarte multe si variate): asa se intampla de obicei
in perceptia unui obiect: intelegem imediat ce este, la ce foloseste , etc.
Intelegerea esentei unor fenomene necesita o specializare (prin studiul aprofundat al unei stiinte)
si chiar cunostinte multiple; de aceea, de pilda pentru a intelege starea de criza a unei tari la un
moment dat este nevoe de cunostinte de istorie, geografie, economie ,sociologie, psihologie,
politologie, etc. Cunoasterea unidirectionala deformeaza sau franeaza intelegerea de ex., pentru
explicarea crizei unei societati, un jurist ar da vina pe slabiciunea sistemului legislativ, un
economist rigid pe dotarea necorespunzatoare a intreprinderilor, un istoric limitat ar invinui
trecutul societatii respective s.a.m.d. Cel mai interesant ca fiecare dintre acestea vor avea
dreptate dar vor continua sa se lupte intre ei , aparandu-si fiecare ideea proprie ca fiind cea mai
adevarata si unica. Fiecare dintre acesti oameni ar intelege doar partial, prin prizma bagajului sau
de cunostinte, situatia complexa pe care o implica o criza sociala sau oricare alt fenomen cu
multe fatete (exemplul acesta ar trebui sa conduca desigur la ideea importantei culturii generale
pentru evitarea interpretarii eronate, inguste a lumii)
Imposibilitatea intelegerii pune in evidenta aparitia unei probleme care antreneaza derularea unui
proces numit rezolvarea de probleme .

REZOLVAREA DE PROBLEME
O problema este un obstacol cognitiv si pentru a fi o varitabila problema (si nu una falsa), ea
trebue sa contina atat date cunoscute cat si necunoscute. O inmultire cum ar fi : 653421x 319 nu
este o problema pentru un copil de 2-3 ani (pentru ca nu cunoaste nimic din ceea ce se cere) dar

nici pentru un elev de liceu (care stie totul ce trebue sa faca pentru a ajunge la rezultat) ; aceasta
inmultire ar putea fi o problema pentru un scolar care abia invata inmultirea numerilor formate
din doua si trei cifre. La fel, gasirea remediului pentru boala SIDA nu este o problema pentru un
elev de liceu ci pentru un cercetator in domeniul medicinii avansate, biologiei,etc.
Rezolvarea de probleme este procesul de mobilizare a resurselor mintale pentru depasirea
obstacolului cognitiv (aflarea necunoscutei). Ca orice proces, rezolvarea de probeme presupune
parcurgerea unor faze (etape):
1. Punerea problemei sau formularea datelor (stablirea cunoscutelor si necunscutelor) De ex.,
o tanara isi pune problema slabirii cu cateva kilograme intrucat considera ca este prea grasa (stie
deci cum este, cum doreste sa fie, dar ca inca nu stie cum va ajunge la greutate si silueta dorita);
2. Emiterea ipotezelor; tanara inventariaza diferitele cai pentru a slabi; sa tina regim alimentar,
sa faca sport, sa foloseasca anumite medicamente, ceaiuri speciale, etc. Isi alege varianta cea mai
convenabila (deseori si cea mai usoara) de ex. sa faca sport sa zicem in cazul nostru.
3. Realizarea planului mental; tanara isi va stabili unde, cand si ce fel de sport va practica.
4. Punerea in aplicare a planului, echivalenta cu efectuarea propriu-zisa a exercitiilor pana
la obtinerea greutatii dorite.
Practicarea exercitiilor s-ar putea solda cu un accident, de ex. fractura unui membru; aceasta ar fi
o noua problema pentru persoana respectiva, ea trebuind sa declanseze un alt proces de rezolvare
a acesteia , s.a.m.d.
Sa urmarim cateva exemple de probleme care necesita astfel de calitati; problemele numite ,,de
perspicacitate intalnite in diverse reviste cu jocuri logice, soicita sa te desprinzi de cadrele
rigide, obisnuite si sa abordezi cu usurinta noi directii.