Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
PROIECT DE DIPLOMĂ
STUDENT:CORNEA ROXANA-GEORGETA
FACULTATEA:AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA:T.P.P.A
GRUPA:409, ANUL IV
3
CUPRINS
Introducere
Bibliografie
5
INTRODUCERE
Taurinele sunt cele mai mari animale de fermă de pe glob şi au rol decisiv ca sursă de
alimente, asigurând totodată creşterea şi păstrarea fertilităţii şi sănătăţii pământului.
Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei chimice complexe, valorii
biologice şi gradului înalt de digestibilitate. El conţine peste 100 substanţe necesare
organismului uman: toţi cei 20 aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 de vitamine şi 45 de elemente
minerale. Exprimată în calorii, valoarea nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă cu circa
400 g came de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg varză sau 125 g pâine.
Creşterea producţiei de carne de taurine are la bază atât sporul efectiv, cât şi ridicarea
greutăţii medii a carcaselor. Camea de taurine asigură consumatorului o mare cantitate de
proteine, calciu, fosfor, vitamine.
6
Carnea, indiferent de specie şi mai ales cea provenită din regiuni corporale cu mult
ţesut muscular, are un conţinut ridicat în toţi aminoacizii esenţiali şi reprezintă un excelent
aliment. Valoarea biologică a cărnii de taurine variază în funcţie de vârstă, starea de îngrăşare
şi individualitatea regiunii. Datorită conţinutului mai redus de lipide, valoarea energetică a
cărnii de taurine este în medie de 205-210 cal./l00 g.
Carnea de taurine este bogată în vitaminele din grupa „B", în special B2, acoperind
100% necesarul omului, circa 63% din necesarul de vitamina PP, 22,24% de vitamina Bft şi
10% vitamina Br, carnea de bovină este săracă în vitamina C. Carnea de taurine este
recomandată în tratamentul anemiilor. Alături de fier, în carnea de taurine se găsesc mari
cantităţi de potasiu, fosfor, sulf şi clor. Există, în ultimul timp, cu deosebire în cercurile
medicale şi în rândul vegetarienilor, părerea că prin consumul de carne este favorizată
creşterea bolilor cardiovasculare. Colesterolul este o substanţă care se găseşte în fiecare celulă
animală. La carnea de taurine acesta se găseşte într-o cantitate moderată. Conform definiţiei
ştiinţifice, calitatea cărnii de taurine este suma a cinci complexe mari de însuşiri, care sunt
rezultanta compoziţiei fizico-chimice, biochimice şi morfologice a cărnii, precum şi a
însuşirilor microbiologice. În cadrul caracteristicilor organoleptice ale cărnii de taurine intră
caracterele care conferă valabilitate, savoare şi atractivitate, dintre acestea cele mai importante
fiind: frăgezimea, suculenta, culoarea, consistenţa etc. Gustul şi aroma sunt specifice fiecărei
specii şi depind de conţinutul cărnii în sulf şi amoniac; acestea sunt determinate de factori
genetici şi tehnologici de creştere şi îngrăare, precum şi de factori legaţi de prelucrarea şi
păstrarea cărnii, în acelaşi timp, organele interne se folosesc în alimentaţia omului. Dar,
organele splenice, glandele endocrine şi sângele se utilizează şi ca materie primă pentru
industria farmaceutică, rezultând o serie de produse de uz sanitar şi veterinar. Astfel, din ficat
se extrage lecitina, heparina, glicogenul, peptona, hormonii şi enzimele, precum şi extractul de
ficat, ce se foloseşte În combaterea anemiilor; splina serveşte la obţinerea splenitei şi a
extractelor care se utilizează în combaterea leucemiei. Din rinichi se extrage lipoteina, iar din
inimă şi citocromul C. Creierul şi măduvioarele servesc pentru prepararea lecitinei,
colesterolului, cefalinei, tromboplastinei, enzimelor şi altor substanţe folosite pentru
prevenirea hemoragiilor sau în tratamentul unor boli nervoase. Testiculele servesc pentru
extragerea testosteronului, iar ovarele pentru anestrol şi progesteron.
7
Bovinele furnizează 70% din îngrăşmântul organic (40 kg/zi la taurinele adulte) folosit
în agricultură. Acesta asigură îmbunătăţirea fertilităţi solului, a structurii sale fizice şi chimice;
intensifică activitatea microorganismelor, aeraţia şi capacitatea de reţinere a apei.
Creşterea taurinelor reprezintă „o uzină vie", care prelucrează materiile prime agricole
în produse animale de o deosebită valoare biologică.
8
CAPITOLUL I
Caractere morfologice. Bovinele fac parte din familia Bovidae, fiind cele mai mari
având scheletul gros, dezvoltarea corporală în general mare, făptura corpolentă, dar variabilă
(talia 80-180 cm, masa corporală 200-1750 kg) şi conformaţia specifică.
Capul. Bovinele prezintă capul mare, fruntea largă, coarnele îndoite la bază, cu secţiune
rotundă sau ovală şi diferite forme, mărimi şi direcţii, faţa îngustată spre extremitatea anterioară,
botul lung şi umed, acoperit cu o membrană cu însuşiri intermediare între piele şi
mucoasă,constituind “oglinda sănătăţii”, dentişie anizodontă (la maxilarul superior incisivii
lipsesc, fiind înlocuiţi de un burelet glenoidal, iar la cel inferior, în loc de 6 se găsesc 8
incisivi),caninii lipsesc complet, iar premolarii şi molarii au creste semilunare, care servesc la
mărunţirea hranei, buzele sunt mobile şi limba protactilă, foarte mobilă şi aspră. Hrana este
apucată cu ajutorul buzelor,a incisivilor şi bureletului,masticată puţin şi înghiţită, revenind prin
regurgitare la remasticare.
Gâtul. Este scurt, gros, purtat orizontal şi având o “salbă” mai mult sau mai puţin
dezvoltată.
Trunchiul. Este în general lung, larg şi adânc, cu grebănul şters, spinarea şi şalele relativ
lungi, crupa dreptunghiulară, cu coada subţire, lungă şi cu smoc terminal; cavitatea toracică şi
abdominală sunt dezvoltate, stomacul este multi compartimentat (respectiv cu patru entităţi
9
morfologice), ugerul este aşezat ingvinal,fiind diferenţiat în 4 sferturi, fiecare terminate cu un
mamelon, cu forme şi mărimi diferite în funcţie de specie şi rasă.
Culoarea. Este variabilă (albă, neagră, roşie, bălţată), cu sau fără particularităţi de
culoare.
Caractere fiziologice şi productive. Bovinele sunt animale liniştite, domoale dar uşor
iritabile, în special cele sălbatice; sunt mamifere homeoterme, poligastrice, rumegătoare,
erbivore şi, în general, unipare. Au o longevitate mare (10-50 de ani), precocitate foarte variabilă
(ating maturi-tatea corporală între 4-7 ani), manifestă capacitate mare de adaptare, au rezistenţă
şi rusticitate pronunţate, mai ales speciile sălbatice şi rasele naturale.
Caracterele productive ale bovinelor sunt diferite, variind în general, în funcţie de nivelul
de ameliorare, gradul de specializare. Astfel, se întâlnesc bovine cu aptitudini multilaterale
(carne-lapte-tracţiune), cu aptitudini mixte (lapte-carne sau carne-lapte) şi cu aptitudini
unilaterale (lapte sau carne). Nivelul producţiilor individule este extrem de variabil, depinzând de
o multitudine de factori genetici şi de mediu. Pe ansamblu, bovinele participă în balanţa
producţiei de lapte cu 96%, de carne cu peste 30%, de piei cu 90%, de îngrăşământ organic cu
70%.
Producţia bovinelor este o parte a producţiei ecosistemului şi este dată de relaţiile dintre
componentele acestuia. Dintre relaţiile ecosistemice, cele mai importante se consideră a fi cele
trofice, deoarece prin acestea are loc transferul de energie de la o populaţie la alta, ca şi circuitul
de substanţă şi informaţie.
10
Bovinele realizează întrega producţie pe fluxul de energie şi substanţă pe care îl primesc
de la producătorii primari, respectiv de la plantele verzi. O parte din această energie şi substanţă,
cu valoare biologică crescută, este accesibilă omului aflat la capătul lanţului trofic. Această parte
este proporţională cu cea preluată de la producătorii primari, cu toate că intervin o serie de
factori de corecţie. Eficienţa transformării ţine nu numai de cantitatea, dar în măsură destul de
mare, de calitatea fitomasei ingerate. În plus, influenţează o serie de factori care ţin de
organizarea internă a ecosistemului. În sfârşit, partea nedigerată este redată solului, pentru ca,
prin detritofagi şi descompunători, să fie simplificată, ca elementele nutritive să ajungă din nou
în plante şi, astfel, să se poată relua ciclul biologic productiv.
Orice populaţie are o anumită structură internă, respectiv o repartiţie a indivizilor pe sexe
şi vârste şi o dinamică a sa. În cazul bovinelor, este de mare importanţă economică prezenţa în
cadrul populaţiei a unui număr cât mai mare de animale care produc. Astfel, trebuie să
predomine în principal, vacile pentru lapte, şi în al doilea rând, exemplarele destinate producţiei
de carne. Tineretul femel pentru reproducţie trebuie să reprezinte un număr judicios calculat,
care să permită schimbul între generaţii şi eventualele creşteri de efectiv. Creşterea unui număr
mai mare de tineret femel pentru reproducţie decât necesarul şi reformarea sa la o vârstă înaintată
reprezintă o risipă nejustificată de fitomasă.
Astfel, din cercetările efectuate pe rasa Holstein-Friză a rezultat că, la vacile cu producţii
de 5000-6000 kg pe lactaţie, indicele de conversie a proteinei din concentratele administrate în
proteina din lapte este de 96%, iar dacă se introduce şi uree în raţie se poate reduce proteina din
concentrate cu circa 30%. La vacile recordiste, cu producţii de lapte de circa 10000 kg pe
lactaţie, care necesită şi un consum mai mare de concentrate, indicele de conversie a proteinei
din concentrate în proteina din lapte este de 65%.
Producţia de lapte este influenţată de numeroşi factori, care pot fi grupaţi în funcţie de
natura lor.
Producţia individuală de lapte, atât sub raport cantitativ, cât şi calitativ, este rezultatul
activităţii funcţionale a întregului organism, fiind supusă influenţei unor factori diferişi.
Obţinerea unor producţii mari de lapte impune cunoaşterea şi dirijarea acestor factori, astfel încât
să se obţină noi generaţii cu potenţial genetic superior, care să fie pus în valoare la nivel cât mai
ridicat.
Factorii genetici. Specia. Sub raport cantitativ, producţia cea mai mare de lapte o
realizează taurinele, urmate de bubaline, zẻbu, yak. Speciile neameliorate sau cu un grad redus
de ameliorare produc lapte calitativ superior, având un conţinut mai ridicat în substanţă uscată şi
în grăsime comparativ cu taurinele.
Varietatea. Care constituie o subdivizine a rasei, poate avea influenţă asupra producţiei
de lapte. Spre exemplu, rasa Friză Bălţată negru cu alb realizează producţii superioare de lapte
faţă de varietatea Bălţată roşu cu alb.
Producţia de lapte este influenţată de o serie de factori fiziologici, care determină în mare
măsură variabilitatea individuală.
Vârsta. Vârsta este corelată, în general, cu ordinea lactaţiei, iar producţia de lapte variază
de la o lactaţie la alta. Producţia de lapte cea mai redusă se realizează la lactaţia I, creşte apoi
până la atingerea nivelului maxim, după care începe din nou să scadă. Creşterea producţiei de
lapte are loc până la vârsta adultă, perioadă în care sporeşte dezvoltarea corporală a vacii şi
capacitatea tubului digestiv. Ugerul nu este deplin format dupa prima fătare, mărindu-şi
greutatea, capacitatea, îmbună-tăţindu-şi structura histologică în primele lactaţii. Scăderea
producţiei de lapte în ultima parte a vieţii este rezultatul fenomenului de îmbătrânire, datorită
căruia se reduce treptat intensitatea funcţiilor vitale, scade capacitatea de consum şi de digestie a
furajelor şi, mai ales capacitatea de refacere a sistemului alveolar în perioada repausului mamar.
14
producţia maximă de lapte se obţine la lactaţiile a-III-a şi a-IV-a, pe când la rasele mixte
ameliorate, care au o precocitate mijlocie, maximul de producţie se realizează la lactaţia a-V-a şi
a-VI-a. Gradul de precocitate pentru producţia de lapte este scos în evidenţă şi de raportul dintre
cantitatea de lapte la lactaţia I, comparativ cu lactaţia maximă. Astfel, la rasele Friză şi Jersey, la
lactaţia I vacile realizează 75-80% din producţia maximă, pe când rasele Bălţată Românească şi
Brună doar 65-70%.
Din punct de vedere economic, intresează ca vacile să atingă nivelul maxim productiv la
o vârstă cât mai tânără, să-şi menţină producţia maximă o perioadă cât mai lungă de timp, iar la
lactaţia I să se obţină o producţie de lapte cât mai apropiată de nivelul maxim. Ordinea lactaţiei
influenţează şi procentul de grăsime din lapte, care se reduce de la lactaţia I la lactaţia a-IV-a cu
circa 0,2-0,3%. După lactaţia a-IV-a, modificările procentului de grăsime sunt nesemnificative.
Stadiul lactaţiei. Cantitatea de lapte variază în cursul aceleiaşi lactaţii de la o lună la alta.
Prin reprezentarea grafică a dinamicii cantităţii de lapte, pe parcursul lactaţiei se ob ţine curba de
lactaţie, care prezintă trei faze: ascendentă, de platou şi descendentă:
15
Persistenţa cantităţii de lapte în cursul lactaţiei este influeţată de mai mulţi factori de
mediu, fiind superioară la vacile care fată în sezonul de iarnă, cele care au intervalul dintre fătări
mai mare sau beneficiază de o pregătire corespunzătoare în perioada repausului mamar,
comparativ cu situaţiile opuse. Inflenţă are de asemeni gradul de ameliorare, tipul productiv şi
vârsta ,resele perfecţionate şi specializate pentru producţia de lapte, precum şi vacile primipare
având o persistenţă a lactaţiei superioară raselor ameliorate de producţie mixtă sau celor multi
pare.
Aspectul curbei de lactaţie diferă de la un individ la altul, factor care trebuie luat în
considerare în selecţie. Sunt preferate vacile la care cantitatea de lapte la începutul lactaţiei nu
este exagerat de mare, dar care se menţine o lungă perioadă de timp la nivel ridicat, deci au o
persistenţă bună. Vacile cu producţie foarte mare la începutul lactaţiei, dar cu persistenţă redusă,
necesită o hrănire şi o îngrijire mai bune, atât în perioada de pregătire pentru fătare, cât şi în
primele luni de lactaţie. La aceste vaci riscul apariţiei unor boli este mai mare, iar în cazul în care
raţia este incompletă producţia de lapte se reduce foarte mult. Vacile respective nu-şi pot
menţine condiţia, funcţia de reproducţie este afectată şi longevitatea productivă mai redusă.
Vacile cu producţie maximă foarte ridicată şi persistenţă bună sunt vacile recordiste, cărora
trebuie să li se asigure, la parametri optimi, toţi factorii tehnologici.
Din punct de vedere economic, interesează ca prima fătare să aibă loc la o vârstă cât ai
tânără, pentru a reduce cheltuielile de creştere din perioada neproductivă a animalului. Această
tendinţă nu trebuie însă exagerată, întrucât se obţine o cantitate mai mică de lapte în primele 2-3
lactaţii şi, totodată, creşte frecvenţa distociilor la naştere. Amânarea primei fătări peste limitele
caracteristice rasei, afectează, de asemenea, producţia cantitativă de lapte din prima lactaţie, ca
urmare a depunerilor de ţesut adipos în glanda mamară.
Longevitatea productivă. Este vârsta până la care exploatarea vacilor este rentabilă şi are
o deosebită importanţă economică. Longevitatea este determinată atât de baza ereditară, cât şi de
condiţiile de creştere şi exploatare. Sunt rase de taurine care se exploatează, în medie, 8-9 ani
(Jersey) şi rase la care durata medie de exploatare este de circa 4 ani (Friză).
Starea de sănătate. Constituie prima condiţie pentru ca organismul să-şi poată exterioriza
potenţialul productiv. Starea de boală, fiind un dezechilibru organic şi funcţional, afectează toate
producţiile, dar mai ales producţia de lapte, întrucât reduce consumul de hrană şi apă. Pentru
menţinerea sănatăţii, importanţă au nu numai măsurile curative, ci şi cele profilactice (existenţa
filtrului sanitar, respectarea protocolului de efectuare e vaccinărilor, igiena adăposturilor,a
furajelor şi a furajării). Se va acorda atenţie prevenirii şi combaterii tuturor afecţiunilor,
indiferent de gravitatea acestora. Efect negativ mai pronunţat asupra producţiei de lapte au
afecţiunile aparatului de reproducere, ale ugerului, ale membrelor şi ale aparatulu digestiv.
18
Pentru menţinerea sănătăţii, o atenţie deosebită trebuie acordată raselor perfecţionate,
care in urma selecţiei artificiale intense au atins indici productivi foarte ridicaţi, dar au o
rezistenţă mai scăzută la îmbolnăviri şi la condiţiile mai slabe de creştere şi exploatare.
Factorii de exploatare.
Hrănirea. Constituie cel mai important factor de exploatare care condiţionează producţia
de lapte. Numai furajarea raţională, în raport cu dezvoltarea corporală, vârstă şi nivel productiv,
duce la punerea în valoare a potenţialului genetic al animalului. Raţia trebuie să fie suficientă
cantitativ şi să aibă structură corespunzătoare, respectiv să asigure toate elementele nutitive
necesare organismului (energie, proteine, săruri minerale, vitamine) iar furajele administrate să
fie de calitate bună.
Subnutriţia. Are efect depresiv puternic asupra cantităţii de lapte, ponderea de influenţă
depinzând de nivelul subnutriţiei şi durata acesteia. Deficienţele de furajare, chiar şi pe perioade
scurte, fac ca revenirea la producţia iniţială să fie lentă şi de multe ori nu se mai atinge nivelul
anterior de producţie, mai ales dacă vacile sunt în partea a doua a lactaţiei.
Mulgerea. Are influenţă asupra cantităţii de lapte şi a calităţii acestuia. Mulsul trebuie să
fie complet, realizat într-un timp cât mai scurt, să se efectueze la ore fixe, la intervale egale de
timp şi în perfectă linişte. Importanţă mare are şi pregătirea ugerului pentru muls, îndeosebi
efectuarea masajului. Nerespectarea acestor cerinţe duce la diminuarea cantităţii de lapte şi a
procentului de grăsime din lapte.
Prelungind lactaţia peste 10 luni se măreşte producţia de lapte din lactaţia respectivă, dar
se obtine o cantitate mai mică de lapte pe întreaga viaţă productivă a aimalului, comparative cu
vacile la care lactaţia durează 10 luni. Scăderea producţiei de lapte pe durata exploatării se
datorează producţiei scăzute de lapte din ultima parte a lactaţiei, ceea ce are efect şi asupra
economicităţii, crescând consumul specific.
Prin reducerea duratei lactaţiei la 8 luni, ceea ce presupune ca intervalul dintre fătări să
fie de 10 luni, se realizează o cantitate mai mică de lapte pe lactaţia în curs, dar creşte producţia
de lapte pe întrega viaţă a animalului. Se obţine, totodată, un număr mai mare de viţei, mărind
eficienţa economică a exploatării. Se pot realiza, astfel, 6 fătări în 5 ani, prin care se estimează o
creştere a producţiei de lapte cu 10-15% şi a celei de carne cu 15-20%, comparativ cu durata
lactaţiei de 10 luni.
20
Durata repausului mamar optimă este, în medie, de 60 zile. Reducerea repausului mamar
sub 40 de zile duce la scăderea accentuată a producţiei de lapte. Prelungirea acestuia peste 60 de
zile determină, fie scăderea producţiei de lapte pe lactaţia în curs, ca urmare a scurtării duratei
lactaţiei, fie pe întreaga viaţă productivă, ca urmare a prelungirii intervalului între fătări peste
limitele optime.
Sezonul fătării. Influenţează producţia de lapte atât prin structura raţiei sau nivelul de
furajare, cât şi ca urmare a factorilor climatici. În zonele cu climă temperată vacile care fată
tomna târziu sau la începutul iernii realizează o cantitate mai mare de lapte pe lactaţie,
comparativ cu cele care fată primăvara şi mai ales vara. Dintre cercetările efectuate pe rasa
Bălţată Românească din zona de vest a ţării [3] a rezultat că vacile care au fătat în sezonul de
vară au realizat cu 463 kg lapte mai puţin pe lactaţia normal, comparativ cu cele care au fătat în
celelate 3 sezoane ale anului, cu variaţii între 702 kg şi 230 kg, în funcţie de vârsta vacilor.
Factorii climatici. Acţionează atât direct asupra organismului animal, cât şi indirect prin
intermediul florei care constituie baza furajeră. Dintre factorii climatici, rol mai important asupra
producţiei de lapte au: temperatura, umiditatea, luminozitatea, altitudinea şi starea timpului.
22
Temperatura mediului ambiant este unul din cei mai importanţi factori climatici care
influenţează producţia de lapte. Zona de confort termic este cuprinsă între 9-16° C. Între aceste
limite de temperatură nu au loc procese şi reacţii în organism care să solicite sistemul de
termoreglare. În cazul în care temperatura este cuprinsă între 4-21° C nu apar modificărid ale
producţiei de lapte, organismul având posiblitatea să se adapteze uşor. Rezistenţa bovinelor la
temperaturi ridicate sau mai scăzute este influenţată de mai mulţi factori, mai importanţi fiind:
specia, rasa, culoarea şi desimea părului.
Umiditatea relativă a aerului este optimă în limitele de 65-75%, fiind însă în relaţie cu
nivelul temperaturii. Astfel, umiditatea redusă, asociată cu temperaturi ridicate, favorizează
termoreglarea, asociată cu temparaturi ridicate, favorizează termoreglarea, pe când umiditatea
ridicată diminuează procesul de termoreglare, indiferent de nivelul temperaturii, având efect
negativ asupra producţiei de lapte.
Producţia de carne joacă un rol important socio-economic. Principala funcţie a cărnii este
aceea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii sub aspect alimentar. Carnea are o contribuţie
23
importantă în alimentaţia omului, astăzi manifestându-se tendinţa de a se renunţa la consumul
alimentelor bogate în energie, mai ales în grăsimi, în favoarea cărnii, legumelor şi fructelor. Din
analiza dinamicii consumului alimentar în ultimele decenii, în principalele ţări dezvoltate
economic, rezultă tendinţa semnificativă de creştere a consumului de carne de bovine de aproape
două ori, în timp ce consumul de cereale şi de cartofi a scăzut de 2-6 ori. Carnea de bovine
paticipă la fondul mondial de carne cu peste 30%.
Funcţia alimentară a cărnii de bovine derivă din compoziţia chimică (36,2%SU, din care
18,7% proteină, 15,3% grăsimi şi 0,95% săruri minerale) având o caloricitate de 1800
kcalorii/kg, din însuşirile organoleptice superioare ale acesteia. Carnea are rol energetic şi plastic
pentru organism. Valoarea biologică ridicată este dată în mod deosebit de substanţele
componente (miozină, tropomiozină, actină, mioglobină, globulină, miogen).
Carnea de bovine este de calitate superioară şi igienică (are calităţi organoleptice bune,
se prepară rapid, se pretează la o gamă largă de produse culinare, se conservă pe durată lungă şi
are valoare dietetică). Bovinele furnizează o carne convenabilă sub raportul costului, deoarece
valorifică o gamă largă de furaje, în general de volum, care se găsesc mai frecvent şi sunt mai
ieftine. Carnea contribuie la asigurarea unei alimentaţii raţionale şi echilibrate a omului, a unei
stări bune de sănătate; participă la combaterea stării de subalimentaţie, malnutriţie.
24
iar carnea este de calitate inferioară în privinţa tuturor însuşirilor, în special a celor
organoleptice.
Bovinele de lapte-carne şi în special cele de lapte au aptitudini mai slabe pentru producţia
de carne atât calitativ cât şi cantitativ, cât şi economic.
Vârsta. Acest factor influenţează toţi parametrii producţiei de carne. Masa corporală,
respectiv cea a carcasei, creşte pe măsură ce animalele înaintează în vârstă, atingând valorile
maxime la vârsta adultă (60% la un an, 80% la doi ani, 90% la trei ani, 100% la 4-5 ani, în cazul
raselor ameliorate). Această evoluţie a creşterii se fundamentează pe specificul fiziologic al
creşterii (spor ascendent până la 12-13 luni, după care scade uşor în următoarele 2-3 luni,
consecutiv dominanţei metabolismului substanţelor plastice până la 6-7 luni, metabolismul
plastico-energetic până la 11-13 luni şi apoi energetic). Randamentul la tăiere variază mult în
raport cu vârsta, astfel: 60-62% la viţei, 50-58% la tineret şi 45-55% la animalele adulte. Carnea
este calitativ diferită în funcţiei de vârstă. Astfel, carnea de viţel sub o lină este apoasă,
gelatinoasă, slab nutritivă şi chiar indigestă; carnea de viţel în vârsta de până la 4 luni are un
conţinut în apă şi proteină ridicat (70% respecti 20%), de grăsime redus (6%) fiind fragedă,
25
suculentă şi gustoasă. Carnea de tineret (10-18 luni) este echilibrată în elemente nutriţionale (SU
33-54%, proteine 19-17%, grăsime 11-34%) fiind perselată şi marmorată, cu savoare, culoare şi
gust plăcute şi cu cea mai mare digestibilitate. Animalele adulte furnizează care cu un conţinut
ridicat în substanţă uscată, cu valoarea energetică cea mai mare, cu digestibilitate bună, dar cu un
indice de seu mai mare şi frăgezime mai redusă; animalele bătrâne dau carne de calitatea cea mai
slabă.
Sexul. Între sexe apar diferenţe semnificative în privinţa parametrilor de carne, în special
datorită profilurilor hormonale şi metabolice specifice. Astfel, testosteronul, specific masculilor
necastraţi, stimulează procesul de creştere, determinând o energie de creştere mai mare şi o
valorificare a hranei mai bună. În schimb, estrogenii din organismul femelelor inhibă procesul de
creştere şi măreşte consumul. Diferenţele dintre masculi şi femele se înregistrează după vârsta de
7-8 luni, iar între masculii castraţi şi necastraţi după 10-12 luni de la naştere.
Alimentaţia. Este factorul de mediu cel mai important, care contribuie la intensificarea,
îmbunătă-ţirea şi eficienţa producţiei de carne. Nivelul de alimentaţie condiţionează procesul de
creştere şi îngrăşare, formarea şi dezvoltarea ţesuturilor, deoarece acestea sunt legate nemijlocit
de existenţa substanţelor nutritive asigurate prin raţie.
Condiţiile de întreţinere. Acestea pot crea confort sau disconfort cu efecte pozitive sau
negative asupra procesului de creştere şi îngrăşare. Sistemul de întreţinere influenţează producţia
de carne şi eficienţa acesteia.
PX = GX + M + IGM, în care :
Ecuaţia reflectată modul cum fiecare individ reacţionează la anumite condiţii de creştere.
27
introducerea unor gene valoroase provenite de la alte populaţii, precum şi prin reformă. La
modificarea frecvenţei genotipurilor se foloseşte cu succes şi dirijarea împerecherilor dar şi
consangvinizarea.
Comparativ cu alte specii, taurinele se află într-un stadiu de ameliorare mai puţin
avansat, iar tehnologia ameliorării este mai complexă şi mai dificilă. Aşadar, în
ameliorarea taurinelor trebuie sa ţinem seama de unele particulariţăţi generate de stadiul
şi tehnologia de ameliorare, particularităţile biologice ale speciei şi sursele de progres
genetic.
29
Are aptituini forte bun pentru mulsul mecanic cu viteza de eliberare a laptelui de 2,6 – 2,6
kg/min, simetria funcţională 45 – 46 % şi consumă sub 0,96 UL/kg lapte. Lactaţia I – a
reprezintă 80 % din lactaţia maximă, care este atinsă la a II – a lactatie.
De menţionat este că rasa a participat direct sau indirect la formarea a peste 40 de rase, cu
genofondul mai mult sau mai puţin specific.
* Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză : A rezultat din vechea rasă olandeză care a fost
ameliorată o lungă perioadă de timp în direcţia producţiei mixte, acordându-se o pondere mare
caracterelor pentru carne.
Aptitudinile rasei pentru producţia de lapte s-au îmbunătăţit foarte mult în urma
încrucişărilor acesteia cu rasa Red Holstein. Procucţia medie de lapte este de 6640 kg cu 4,45 %
grăsime şi 3,5 % proteină. De asemenea, are aptitudini bune si pentru carne. Tineretul supus
îngraşării realizează sporuri medii zilnice de 1000 g iar randamentul la sacrificare, în medie, de
56 %.
În comparaţie cu rasa Bălţată negru cu alb, se remarcă prin precocitate mai mare la
îngraşare şi o carne de calitate mai bună.
* Rasa Friză israileană : S-a format prin încrucişarea taurinelor locale Baladz, rasa
siriană Salodz şi rasa Damasc respectiv Friză olandeză şi germană.
Conformaţia este tipică raselor de lapte, profil trapezoidal, trunchi lung şi adânc, linia
superioară dreaptă iar crupa lungă, largă şi orizontală. Ugerul se pretează foarte bine la musul
mecanic şi este bine dezvoltat. Constituţia este fină, temperament vioi iar caracterul docil.
Maturitatea somatică se încheie la circa 4 ani şi poate fi folosită la reproducţie la 16 – 17 luni.
30
Rasa manifestă aptitudini deosebite în producţia de lapte şi carne. În anul 1964 producţia
a fost de numai 3700 kg lapte şi 136 kg grăsime,în prezent producţia de lapte ajunge la 10.775 kg
lapte şi 3,58 % grăsime.
* Rasa Jersey : Este originară din insula cu acelaşi nume din Anglia, situată în canalul
Mânecii la 14 mile depărtare de coasta franceză.
Este o rasă specializată pentru lapte şi unt cu o medie a productivităţii de lapte de 5000
kg în ţara de origine şi 5,5 – 6 % grăsime.
Datorită indicilor valoroşi pentru producţia de lapte, rasa Jersey are o largă răspândire pe
Terra, în toate continentele.
În ţara noastră a fost importantă în perioada 1957 – 1961 pentru a se urmări cum se
adaptează la condiţiile de exploatare ( a realizat 2910 – 3980 kg/ lactaţie, 4,81 – 5,91 %
grăsime ) şi prin încrucişări de infuzie cu rasele Brună, Bălţată românească şi Roşie dobrogeană.
Condiţiile de exploatare au făcut ca materialul importat să nu poată fi păstrat.
* Rasa Angler ( Angeln ) : S-a format în Germania cu peste două secole şi a fost crescută
în direcţia producţiei de lapte.
Se caracterizează prin uger mare, ţesut glandular glandular foarte bine dezvoltat,
constituţie fină, temerament vioi. Producţia medie de lapte este de 6700 kg cu 4, 74 % grăsime.
Este o rasă bine consolidată ereditar şi a fost utilizată în ameliorarea taurinelor din alte
ţări(Estonia, Lituania şi Rusia) ,iar la noi în ţară pentru ameliorarea taurinelor din Dobrogea,fiind
importantă în perioada interbelică.
31
*Rasa Simmental : Această rasă este una mixtă, s-a format în Elveţia, cantonul
Berna,din taurinele locale palustre brahicere care au fost încrucişate cu taurinele
anglosaxone, aduse de burgunzi, cu turinele primigene, introduse de popoarele germane, şi în
mai mică măsură cu taurinele austriece, franconiene etc.
Rasa Simmental a participat la formarea mai multor rase de tip Simmental, mai ales
prin încrucişarea cu rasele locale.
*Rasa Schwzz ( Brună alpină ) : Este originară din Elveţia, reprezentând în ţara de
origine 44 % din efectivul de taurine. S-a format prin încrucişarea taurinelor locale de tip
brahicer, la care s-a adăugat o selectie riguroasă pentru cele două producţii: lapte şi carne.
Deşi are calităţi excepţionale, încrucişări cu rasa Brown Swiss pentru creşterea
producţiei de lapte.
Ugerul este mare, sferic sau ovoidal, cu sferturi simetrice şi baza largă, iar sferturile
sunt de mărime mijlocie şi de formă cilindro-conică.
32
Rasa Schwyz are o longevitate productivă bună fiind exploatate 8 – 10 ani. Funcţia
de reproducţie este bună,realizând 1,5 însămânţări/gestaţie, 90 % natalitate, V.P. – 30 luni şi
365 zile intervalul între fătări.
*Rasa Hereford : Este o rasă specializată pentru carne, care s-a format în comitatul cu
acelaşi nume din Ţara Galilor, zona de Vest a Angliei, având la origine taurinele indigene
roşii.
Din punct de vedere fizic este bine dezvoltat, avand toate părţile corpului bine
dezvoltate, dar ugerul este mai slab dezvoltat deoarece rasele de carne, în general, nu se
mulg, laptele fiind consmat de viţei.
Manifestă aptitudini foarte bune de carne, vacile adulte îngrăşate ating greutatea
corporală de 750 – 850 kg, iar taurii adulti îngrăşaţi 950 – 1200 kg. Tineretul supus îngrăşării
realizează sporuri medii zilnice de 1000 – 1100 g, iar la vârsta de 1 an greutatea de 380 – 450
kg. Randamentul la sacrificare este de 60 – 65 %.
În ţara noastră rasa Hereford a fost importată în perioada 1958 – 1964 din Canada,
SUA şi Anglia fiind folosită la încrucişări cu rasele locale, în vederea obţinerii de hibrizi cu
aptitudini bune pentru îngrăşare.
* Rasa Santa Gertrudis : Este originară din SUA, statul Texas, unde s-a format
începând cu anul 1900 prin hibridarea zebului Indian ( Brahman ) cu taurinele de rasă
Nellore, Guzerat.
33
În urma încrucişărilor dintre cei mai valoroşi masculi de Zeb cu femele performante
din G 1 a rezultat taurul Monkey cu o conformaţie cracteristică raselor de carne, precocitate
bună, carne roşie şi ereditate foarte bine consolidată, considerat intemeietorul rasei.
Această rasă are o dezvoltare corporală mare, talia la vaci fiind de 131 cm, iar
greutatea corporală de 650 kg.
Rasa are aptitudini foarte bună pentru carne. Tineretul îngrăşat intensiv realizează
sporuri medii zilnice de 1000 – 1100 g la vârsta de 15 – 18 luni atingând greutăţi de 480 –
500 kg, cu un randament la sacrificare de 60 %.
* Rasa Sură de stepă: Este o rasă neameliorată care provine din forma de origine Bos
taurus primigenius. Are aptitudini universale – tracţiune, lapte – carne. Durata lactataţiei este
scurtă 7 – 8 luni, producţia de lapte este variabilă 800 – 1500 kg lapte iar în condiţii bune de
exploatare realizează şi 2500 kg lapte, cu 4,1 – 4,6 % grăsimeşi 65 – 90 kg grăsime totală.
Unele cercetări evidenţiază valori medii intre 128,82 kg lapte în lactaţia I – a şi 2479,71 kg în
lactaţia a III – a cu 3,95 – 4,1 % graăsime. În primele trei lactaţii producţia de lapte descrie o
curbă ascendentă, sporul de producţie în lactaţia a II – a fiind de 53,96 % iar în lactaţia a III –
a de 107,54 % comparativ cu lactaţia I – a.
Vârsta medie la fătare a fost de 39,03 luni, cu limite între 22 şi 58 luni iar durata
gestaţiei de 280 zile, ceva mai scurtă decât rasele de lapte. Producţia de carne este relativ
34
mică de 500 g/zi, carcase reduse şi un randament la sacrificare scăzut 45 – 50 %. Consumul
specific de hrană este mare de 1,8 UNL/kg spor.
Longevitatea rasei Sură de stepă este ridicată, vacile fiind expoatate până la 12 – 14
ani şi chiar mai mult.
Rasa Sură de stepă este pe cale de dispariţie sub formă pură, motiv pentru care se
impune conservarea fondului genetic al rasei datorită rezistenţei la boli şi interperii.
Are aptitudini productive universale pentru tracţiune, lapte şi carne. Vacile realizează
o producţie de lapte bună comparativ cu dezvoltarea lor corporală – 1000 – 1500 kg lapte pe
lactaţie, cu 4,2 – 4,5 % grăsime şi lactaţie în medie de 8 luni. În producţia de carne se
comportă slab, întrucat dezvoltarea corporală este mică, energia de creştere a tineretului
scăzută, iar randamentul la sacrificare de circa 45 %.
* Rasa Bălţată cu negru românească : Rasa s-a format în condiţiile ţării noastre, pe
baza taurinelor Holstein Friză, introduse în România începând cu anul 1961, când s-au facut
importuri de juninci şi tauri cât şi material seminal congelat din Canada, Anglia şi Polonia.
Ca urmare, la formarea rasei BNR s-au folosit încrucişări de absorbţie cu rasele Roşie
dobrogeană, Brună, Bălţată românescă, Pinzgau şi diferiţi metişi între aceste rase.
Ugerul este dezvoltat,bine prins, extinzându-se mult înainte spre abdomen şi spre
înapoi. Are formă globuloasă, sfârcuri potrivit de lungi, simetrice şi bine depărtate, defectele
ugerului fiind mai puţin evidente decât la restul raselor autohtone.
35
Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte care în medie este de 4700 kg, cu
3,85 % grăsime.
* Rasa Bălţată româneacsă : S-a format pin încrucişări de absorbţie între tauri de rasă
Simmental cu vaci din rasa Sură de stepă, varietatea transilvăneană, mai puţin cea
moldovenească.
Ugerul este mare, voluminos, de formă globuloasă, acoperit cu piele subţire şi fină.
36
Este o rasă semiprecoce, maturitatea morfologică fiind atinsă la vârsta de 4 -4,5 ani,
V.P. – 33 luni, greutatea viţeilor la naştere 38 – 45 kg, în funcţie de sex. Longevitatea
productivă este în medie de 5 – 6 ani.
Rasa este sensibilă la întreţinerea pe pardoseli dure. Are producţii bune de 3700 kg
lapte, 3,85 % grăsime.
Abdomenul ste bine dezvoltat, iar ugerul mare, bine prins, globulos, cu structură
glandulară. De asemenea, sunt semiprecoce cu V.P. de 32 luni, în schimb, au o bună
longevitate productivă şi se adaptează uşor la condiţile de mediu.
* Rasa Pinzgau din România : S-a format prin încrucişări de absorbţie dintre
Mocăniţă şi în mi mică măsură rasa Sură de stepă, cu rasa Pinzgau Austriacă.
37
Abdomenul este voluminos, ugerul dezvoltat mijlociu, în geneal globulos cu
mameloane groase şi lungi.
Producţia de lapte este variabilă, în funcţie de condiţiile de creştere – 2700 – 3000 kg,
cu 3,85 % grăsime, în medie 2800 kg cu 3,82 % grăsime.
* Vaca de Dorna : Este o varietate a rasei Pinzgau, răspândită în nordul Moldovei, loclităţile
Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului. Ea a rezultat în urma
încrucişărilor dintre taurinele locale, în special rasa Mocăniţa, cu rasele Simmental, Friză,
Pinzgau şi Brună. Are precocitate bună şi rezistenţă mai mare la interperii şi boli.
38
-taurii în testare, reprezintă tăuraşi în testare pentru aptitudinile de reproducţie (în vârstă
de 12-15 luni) şi au o folosire limitată (800-1000 doze).
În anul 1997 s-a trecut la prima restructurare a activităţii de I.A. Pentru realizarea
însămânţărilor artificiale Statul asigură, prin intermediul ANARZ, material seminal,azot
lichid, asistenţă tehnică şi infrastructura necesară. Obiectivul acţiunii de reorganizare a
constituit-o privatizarea manoperei activităţii de I.A.
CAPITOLUL II
Rasa Holstein are la origine vechea rasă Olandeză care a fost adusă de colonişti
încă din anul 1625 şi în mod foarte intens s-a importat între anii 1852 – 1905. În această
perioadă au fost importate aproximativ 7760 vaci olandeze, juninci şi tauri, inclusiv
câteva zeci de taurine din Germania. De asemenea, în anul 1870 este înfiinţată Asociaţia
crescătorilor de animale Bălţată cu negru, iar în anul 1877 a fost înfiinţată Asociaţia
crescătorilor de animale frize-olandeze. Ulterior în anul 1885, cele două asociaţii au
fuzionat şi se înfiinţează Herdbook-ul rasei. Performanţele productive ale rasei Holstein
sunt rezultatul orientării selecţiei timp de peste 70 de ani spre producţia e lapte.
S.U.A. reprezintă cel mai important pol genetic al acestei rase, cu un efectiv de
peste 9,5 milioane capete, iar ca pondere deţine 80 % din taurinele specializate pentru
lapte. Mari concentrări de efective sunt în jurul oraşelor Chicago şi Los Angeles.
39
Rasa Holstein se caracterizează prin tip morfologic de lapte, cu dezvoltare
hipermentrică, talia la vaci de 138 cm, greutate corporală 700 kg, la tauri talia de 150 cm,
iar greutatea corporală de 1000 kg. Vacile adulte pot atinge greutatea corporală de 900 –
10000 kg, iar taurii de 1150 – 1250 kg, respectiv talia de 140 – 144 cm la vaci şi 158 –
160cm la tauri. La naştere, masulii au greutatea de 44 kg, iar viţelele de 38 – 40 kg.
Capul este fin,expresiv, gâtul subţire cu salbă slab dezvoltată, trunchiul este în
formă de trapez, cu linia superioară dreaptă, crupa lungă şi largă, toracele adânc,
abdomenul mare, aparatul digestiv bine dezvoltat, ugerul voluminos, bine prins, simetric
şi glandular, cu mameloane normale şi arborizaţii venoase bine evidenţiate. Membrele
sunt relativ lungi, uscative şi foarte rezistente. Culoarea robei poate fi bălţată negru cu alb
sau alb cu negru, prezentând în general pe cap o brezătură. Constituţia acestei rase este
fină, caracter docil, temperament vioi, precocitate pronunţată şi o bună capacitate de
valorificare a hranei.
Producţia de lapte este imbatabilă realizând peste 9700 kg lapte pe lactaţie cu 3,8
– 3,9 % grăsime şi 3,30 % proteină, frecvent existând vaci care depăşesc 12.500 kg lapte
pe lactaţie.
40
În cadrul rasei există familii deosebit de valoroase. Familia Mendz a produs 70 de
tauri de mare valoare genetică. De ameliorarea rasei se ocupă două societăţi private –
A.B.C. şi Letmark, care sunt dispersate pe tot teritoriul S.U.A. În S.U.A, anual sunt testaţi
peste 1500 de tăuraşi. De menţionat, taurii de mare valoare genetică – Apple Elevation,
Tonima Secret, Aeroline, Aerostar, Lider, ş.a. precum şi linii genetice valoroase –
Hanover, Inspiration, Arlinda, Southwind BePP of Bor-Lee cu 1.208.800 doze vândute.
CAPITOLUL III
Suceava este reşedinţa şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Suceava, situat în
Bucovina, România.
Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale ţării.
Oraşul este construit pe două zone geografice: dealurile şi văile râului Suceava. Râul,
lung de 170 km, izvorând din Masivul Lucina, ocupă 26% din suprafaţa judeţului cu bazinul său
hidrografic. La 149 de km de la vărsarea în Siret, se află oraşul Suceava. Configuraţia
neobişnuită a oraşului include două crânguri - Zamca şi Şipote - care sunt ambele localizate în
graniţele oraşului.
41
Judetul Suceava este situat in partea de nord a Romaniei in nordul Moldovei, in
bazinele superioare al raurilor Bistrita si Siret.
Populaţia oraşului Suceava este de 118 183 de locuitori ceea ce reprezenta 16,52% din
populaţia totală a judeţului Suceava, deci deţine aproape jumătate din populaţia urbană a
judeţului
După etnie populaţia oraşului Suceava este împarţită astfel:.96,3 % români, 0,1 %
maghiari, 1,3 % rromi, 1,2 % ucrainieni, 0,3 % germani, 0,4 % ruşi-lipoveni, 0,4 polonezi.
Structura populaţiei după limba maternă : 97,53 % limba română, 0,04 % maghiară, 0,37
% rromanes, 1,23 % ucraineană, 0,12 % germană, 0,33 % rusă-lipoveană, 0,31 % poloneză.
După religie populaţia oraşului Suceava este structurată astfel: 88,38 % ortodoxă, 1,24 %
romano- catolică, 0,01 % reformată, 6,29 % penticostală, 0,24 % greco-catolică, 0,49 % baptistă,
0,63 % adeventist de ziua a şaptea, 0,01 % musulmană, 0,58 % crestină după Evanghelie, 0,41 %
crestină de rit vechi, 0,01 % evanghelică, 0,02 % mozaică, 1,53 % alte religii, 0,03 fără religie,
0,01 % atei, 0,03 % nedeclarată.
Structura pupulaţiei dupa vârstă şi sex:11,02 % bărbaţi între 0-14 ani , 10,62 % femei
între 0-14 ani, 29,49 % bărbaţi între 15-59 ani, 29,68 % femei între 15-59 ani, 8,44 % bărbaţi
peste 60 de ani, 10,72 % femei peste 60 de ani.
Populaţia totală stabilă a oraşului Suceava este de 115.432 locuitori din care 59.618 sunt
femei iar bărbaţi sunt 55.814.
42
Ramurile în care muncesc locuitorii municipiului sunt : comerţ, industrie, construcţii,
agricultură, silvicultură, transport, telecomunicaţii, învăţământ-cultură, artă şi ştiinţă,
sănătate, administraţie, financiar-bancară, gospodărie comunală, turism şi alte domenii ce
implica prestările de servicii.
Rţeaua de hypermarketuri:
• Metro
• Selgros
• Kaufland
• Real
• Auchan
• Carrefour
• Billa
• Penny Market
- licee şi colegii naţionale 14 din care 12 licee şi colegii naţionale în regim de stat şi 2 în
regimul privat;
43
- şcoli postliceale 5 din care 4 în sistemul privat şi 1 în sistemul public (datele au fost
furnizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava) .
44
- Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială – str. Tudor Vladimirescu,
coordonează modul de aplicare a măsurilor guvernamentale de protecţie socială, prestaţii sociale,
acreditează instituţiile care oferă servicii de asistenţă socială de stat sau private.
Bugetul municipiului Suceava pe anul in curs este de 372,6 milioane lei, fiind
repartizat astfel:
-21,99% învăţământ
-10,49% transporturi
-1,26% sănătate
Aspectul caracteristic al reliefului Sucevei este cel al unui vast amfiteatru, cu deschidere
spre valea râului Suceava, cu înălţimea maximă de 435 m (dealul Ţarinca) şi cea minimă de 270
m (în zona albiei râului Suceava).
Relieful din zona oraşului şi din împrejurimi este foarte variat, cu o fragmentare sub
formă de platouri, coline (cueste) şi dealuri (Zamca, 385 m; Viei, 376 m; Mănăstirii, 375 m;
Ţarinca, 435 m) separate de văile râurilor Suceava, Şcheia, Râul Târgului, Bogdana şi Pârâul
Morii.
Orientarea generală a interfluviilor, cât şi a văii Sucevei este NV—SE, conform structurii
geologice cu caracter monoclival.
Principalele unităţi de relief din oraş şi din zona înconjurătoare, de vârstă cuaternară, pot
fi clasificate în trei mari grupe:
• platourile, larg vălurite, reprezentate prin dealul Zamca şi dealul Cetăţii; cele sub
formă de coline se întâlnesc numai în partea de sud-est a oraşului;
• versanţii deluviali (circa 25% din suprafaţă), apăruţi ca urmare a dinamicii active
a proceselor geomorfologice (alunecări de teren, eroziuni areolare şi liniare), se întâlnesc mai
ales în bazinul superior al văii Râului Târgului, pe versanţii de vest şi sud-est ai dealului Zamca
şi pe versantul drept al Sucevei;
• şesurile aluvionare, modelate sub forma unor trepte, au un caracter îmbucat.
Ele s-au detaşat ca trepte prin adâncirea succesivă a albiei Sucevei astfel:
În afara acestor trei trepte ale şesului se mai pot delimita încă şase terase:
46
• terasa de 60-70 m, dealul Burdujeni;
• terasa de 100 m, dealul Viei şi dealul Mănăstirii;
• terasa de 130-140 m, dealul Velniţei;
• terasa de 150-160 m, dealul Ţarinca;
• terasa de 180-190 m, dealul Căprăriei.
Un rol important atât în evoluţia văii principale, cât şi a celor afluente l-au avut procesele
geomorfologice de modelare a versanţiior. Râul Suceava primeşte pe partea dreaptă pâraiele
Şcheia şi Râul Târgului, cu versanţi asimetrici, iar pe stânga Mitocu, Bogdana şi Pârâul Morii.
Apele stătătoare, sunt, în general, puţin răspândite, ele fiind recente creaţii artificiale (lacul de
acumulare de la Dragomirna, iazurile de la Feteşti, Moara, Buneşti sau Siminicea).
47
3.3. Principalele caracteristici ale climei
Clima este temperat continentală cu diferenţieri mari între vară şi iarnă. Iernile sunt
deosebit de reci şi cu cantităţi mari de zăpadă, iar verile sunt mai răcoroase. Temperaturile medii
anuale variază intre 0 grade pe culmile munţilor şi 8 grade în Podişul Sucevei.
Temperaturile medii de vară scad de la est(20°C) către vest(16 °C). Iarna se constată -5°C
în vest şi -4°C în est, ceea ce arată rolul moderator al influenţei nord- vestice , iar îngheţul
durează 140- 180 zile.
Maximele termice diurne evoluează şi ele pe un interval larg de peste 20°C,pe când
minimele termice pe un interval şi mai larg de aproape 30°C. Maximele cu valorile cele mai
ridicate şi minimele cu valorile termice cele mai coborâte sunt despărţite de un interval termic de
circa 60°C, care prin amplitudinea lui ne îndreptăţeşte să încadrăm evoluţiile termice în cadrul
unui tip de climat continental,cu valenţe de excesivitate în anumite momente.
Ceea ce ridică într-adevăr probleme la Suceava, din punct de vedere termic,este largul
registru de variaţie al temperaturilor din timpul semestrelor reci. Iar dacă episoadele de creştere
accentuată a temperaturii (până la aproape 30°C) sunt succedate de intervale de scădere
pronunţată a acesteia (până aproape de -30°C) atunci problemele la care sunt supuse mediul
geografic, activităţile economice, sociale şi populaţia ating cu adevărat un prag critic.
În principal precipitaţiile sunt abundente atât vara, cât şi iarna. Particularitatea climatică
decurge din situarea podişului sub influenţa curenţilor de aer nord- vestici, manifestată prin
vânturi dominante de nord-vest, precipitaţii bogate (600-800mm) şi temperaturi medii
moderate(5-8°C).
Luminozitatea este redusa deoarece precipitaţiile sunt abundente, iar norii acoperind cerul
in cea mai mare parte a timpului. Numărul mediu anual de zile senine este de 80- 100. Climatul
este umed si racoros, ceea ce explica intinderea mare a padurilor de fag. Vânturile dominante
sunt cele vestice.
Solurile din raza oraşului intră, în general, în categoria celor de silvostepă, solurile
cernoziomice levigate fiind specifice zonei. Aceste soluri par o formă relictă, corespunzătoare
unei epoci mai secetoase din trecut, dat fiind faptul că sunt soluri tipice de silvostepă. Ele sunt
cele mai fertile soluri din zonă, folosite la cultura cartofului, sfeclei de zahăr şi cerealelor.
Pe terasele superioare ale Sucevei se găsesc soluri cenuşii de pădure, cu o fertilitate mai
scăzută; în lunca Sucevei există soluri aluvionare, formate din depozite fluviale de pietriş şi
nisip, utilizate, în parte, pentru cultura legumelor şi a cartofului, solul este alcatuit dintr-o
alternanta de argile, marne, nisipuri şi gresii.
În împrejurimile oraşului se găseşte atât vegetaţie specifică zonei dealurilor, cât şi cea
caracteristică zonei de luncă. Suceava şi teritoriul înconjurător aparţin în întregime zonei
pădurilor de foioase care, mult reduse în decursul vremurilor, au căpătat un aspect discontinuu.
49
În prezent, din vechiul codru au rămas împădurite doar masivul Dragomirna şi dealul Ciungilor-
Ilişeşti.
Subarboretul acestor păduri este format din lemn cîinesc (Ligustrum vulgare), măceş
(Rosa canina), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna),
soc (Sambucus nigra) etc.
Vegetaţia de luncă a Sucevei cuprinde plante hidrofile lemnoase (salcia, răchita, plopul,
arinul) şi ierboase (rogoz, pipirig, izmă, piciorul cocoşului etc). Pe teritoriul municipiului şi în
împrejurimi se găsesc şi plante rare, veritabile monumente ale naturii, ocrotite de lege. Astfel, la
cca. 9 km de oraş şi la 1 km lateral de drumul european E 20 se află rezervaţia floristică Ponoare
unde există dediţei (Pulsatilla patens şi Pulsatilla montana), ruşcuţa de primăvară (Adonis
vernalis), frăsinei (Dictamnus albus), stânjenei (Iris coespitosa şi Iris sibirica), bulbuci (Trolius
europeus) etc.
Pătura erbacee specifică zonei cuprinde mai ales pirul (Agropyron brandzae) şi iarba
grasă (Portulaca oleracea).
sfecla de zahar;
inul pentru fuior şi cânepă;
cultura cartofului;
50
pomicultura;
culturi furajere:
- trifoiul;
- lucerna;
- sfecla furajeră.
51