Cuvânt înainte

Introducere

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR - este o structură

federativă ce are în componență 64 de organizații studențești din România, reprezentând interesele și
nevoile a peste 500 000 de studenți. Astfel, în calitate de reprezentant legitim al studenților, ANOSR
este cea dintâi şi cea mai importantă voce a studenților în tot ceea ce îi privește, începând în primul
rând cu sistemul educațional. Dezvoltând şi promovând politici menite să crească nivelul calitativ al
Învăţământului Superior din România, ANOSR este un factor activ în domeniul Asigurării Calităţii
(AC) în Învăţământul Superior, implicându-se atât direct în procesul de evaluare instituțională, cât și
prin propuneri şi dezvoltare a noi linii de acţiune în domeniu. Mai mult de atat, de-a lungul timpului,
ANOSR a construit un parteneriat real si continuu cu Agenția Română de Asigurare a Calității in
Invățământul Superior (ARACIS) contribuind astfel la dezvoltarea unei culturi instituționale a calității
învățământului superior

Standardele europene şi liniile directoare pentru asigurarea calităţii în Instituţiile de

Învăţământ Superior din Europa, cunoscute ca şi ESG- European Standards and Guidelines, au fost
adoptate în anul 2005 în cadrul întâlnirii ministeriale de la Bergen. În elaborarea ESG au fost implicaţi
reprezentanţi ai agenţiilor de asigurare a calităţii, prin Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii
în Învățământul Superior (ENQA), studenţi, reprezentaţi de Uniunea Europeană a Studenţilor – ESU,
reprezentanţi ai universităţilor prin Asociaţia Europeană a Universităţilor (EUA) , precum şi alte
instituţii de Învăţământ Superior reprezentate de EURASHE. Toate aceste entităţi formează grupul
„E4”, reprezentând întreaga paletă de decidenți ai procesului de asigurare a calităţii în Învăţământul
Superior.

Ţinând cont de întreaga varietate a instituţiilor de Învăţământ Superior din Europa, ESG a fost
astfel elaborat încât să fie util şi aplicabil pentru toate universităţile şi agenţiile de asigurare a calităţii
din ţările europene, indiferent de structura, mărimea, modul de funcţionare al acestora, ori de sistemele
naţionale în care acestea se află.

În conformitate cu valorile convenite de EUA, premisa fundamentală de la care porneşte ESG

este promovarea încrederii mutuale şi îmbunătăţirea transparenţei în asigurarea calităţii ţinând cont de
variaţiile şi diferenţele interregionale (Graz, 2003).

2
 Menirea acestei publicatii este de a asigura Instituţiilor de Învăţământ Superior şi agenţiilor
naţionale de asigurare a calităţii un reper comun în procesul de evaluare şi asigurare a calităţii,
responsabilitatea primară rămânând însă în mâna acestor instituţii şi agenţii; acestea au sarcina de a
identifica şi aplica cel mai viabil mecanism de asigurare a calităţii în conformitate cu cerinţele, nevoile
şi particularităţile fiecărei instituţii de educaţie în parte. Astfel, ESG oferă o serie de linii directoare
comune pentru instituţiile de învăţământ superior şi agenţiile de asigurare a calităţii din Europa în
desfăşurarea procesului de evaluare şi asigurare a calităţii.

Datorită însemnătății ESG şi a dorinţei sistemului educaţional românesc de a clădi împreună

cu ţările europene, acest Spaţiu European al Învăţământului Superior şi în ceea ce privește asigurarea
calităţii, ANOSR aduce ESG în limba română pentru a asigura distribuirea şi utilizarea acestuia în cât
mai multe instituţii româneşti furnizoare de educaţie.

Mai mult de atât, ANOSR în calitate de membru al ESU, aduce la cunostinţă analiza pe care
structura europeană o realizează asupra implementării Procesului Bologna. „Bologna with Students’
Eyes” (Bologna prin ochii studenţilor) reprezintă singura analiză indepententă efectuată în anul 2009 şi
totodata un instrument util în politicile publice educaţionale dar şi pentru comuniţătile academice
interesate de progresul făcut in construirea Spaţiului European al Învăţământului Superior. Astfel, am
introdus capitolul cu privire la Asigurarea Calităţii prezentând perspectiva studenţiilor asupra
implementarii ESG, nivelul de implicare al studenţilor în acest domeniu precum şi alte concluzii în
urma analizei efectuate.

3
Cuprins

1. Standarde şi linii directoare pentru asigurarea calităţii în Spaţiul European al

Învăţământului Superior …………………………………………… pag. 5

2. Procesul Bologna prin ochii studentului , 2009

Cap. 5 Asigurarea Calităţii ..............................................................pag. 55

4
 Standarde şi linii directoare pentru asigurarea
calităţii în Spaţiul European al Învăţământului
Superior

Traducere efectuată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România

Ianuarie 2010

5
 Titlu original :
“Standards and Guidelines for Quality Assurance in the European
Higher Education Area”

European Association for Quality Assurance in Higher Education

www.enqa.net

Raportul ENQA privind Standardele şi liniile directoare pentru asigurarea calităţii în Spaţiul
European al Învăţământului Superior

Raportul [versiunea în limba engleză, n.tr.] este disponibil pe site-ul ENQA:

http://www.enqa.eu/pubs.lasso

© Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior [ENQA], 2009,

Helsinki, a III-a ediţie

Numerotarea iniţială a paragrafelor aşa cum se regăseşte în prima ediţie a fost reinstituită din
motive practice.

Helsinki, Finlanda, 2009

6
Cuprins

Cuvânt înainte...................................................................................................................... 8

Sinteză................................................................................................................................. 9

1. Context, scopuri şi principii............................................................................................. 16

2. Standardele şi liniile directoare europene ....................................................................... 18

Istoricul standardelor şi liniilor directoare .......................................................................... 18

Introducerea la Părţile 1 şi 2: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea

calităţii interne şi externe în învăţământul superior ....................................................................... .18

Partea I: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea internă a calităţii în

instituţiile de învăţământ superior.....................................................................................................20

1.1 Politica şi procedurile de asigurare a calităţii..........................................................20

1.2 Aprobarea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi titlurilor .........20

1.3 Evaluarea studenţilor ..............................................................................................21

1.4 Asigurarea calităţii corpului profesoral ..................................................................22

1.5 Resursele de învăţare şi asistenţa acordată studenţilor............................................22

1.6 Sistemele informaţionale.........................................................................................22

1.7 Informaţia publică ..................................................................................................23

Partea a II-a: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea externă a calităţii în
învăţământul superior .......................................................................................................................24

2.1 Utilizarea de proceduri de asigurare internă a calităţii ............................................24

2.2 Dezvoltarea de procese de asigurare externă a calităţii ...........................................24

2.3 Criterii de decizie ........................................................................................……….24

2.4 Procesele adecvate la obiectiv ..................................................................................25

7
 2.5 Raportarea...................................................................................................................25

2.6 Procedurile de monitorizare .......................................................................................26

2.7 Revizuirile periodice ..................................................................................................26

2.8 Analizele ample de sistem ..........................................................................................26

Introducere la Partea a III-a: Standardele şi liniile directoare europene pentru agenţiile de

asigurare externă a calităţii....................................................................................................................27

Partea a III-a: Standardele şi liniile directoare europene pentru agenţiile de asigurare externă a
calităţii ............................................................................................................................................. ….27

3.1 Utilizarea procedurilor de asigurare externă a calităţii în învăţământul

superior ……….................………………………………………............................................27

3.2 Statusul oficial .............................................................................................................27

3.3 Activităţi ......................................................................................................................27

3.4 Resurse .......................................................................................................................27

3.5 Declaraţia de misiune ..................................................................................................28

3.6 Independenţa ...............................................................................................................28

3.7 Criteriile şi procesele de asigurare externă a calităţii folosite de agenţii………….....28

3.8 Procedurile de responsabilizare................................................................................... 28

3. Sistemul de revizuire colegială pentru agenţiile de asigurare a calităţii................................29

Contextul internaţional ..............................................................................................................29

Revizuirile ciclice ale agenţiilor ...............................................................................................30

Registrul European al Agenţiilor de Asigurare Externă a Calităţii ...........................................33

Forumul consultativ european pentru asigurarea calităţii în învăţământul Superior ...............34

4. Perspective şi provocări viitoare ...........................................................................................35

Anexă: Revizuirea ciclică a agenţiilor de asigurarea calităţii – un model teoretic....................37

8
Cuvânt înainte

În comunicatul de la Berlin din 19.09.2003, miniştrii din statele semnatare ale Procesului
Bologna, au invitat Reţeaua Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA)
“prin membrii acesteia, în cooperare cu EUA [Asociaţia Europeană a Universităţilor], EURASHE
[Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Învăţământ Superior] şi ESIB [a devenit între timp ESU –
Uniunea Studenţilor din Europa, n.tr.]” să elaboreze “un set de standarde, proceduri şi linii directoare
agreate privind asigurarea calităţii” şi “să exploreze modurile în care se poate asigura un sistem
adecvat de revizuire colegială pentru agenţiile sau organismele de asigurarea calităţii şi/sau de
acreditare şi să raporteze rezultatele miniştrilor, prin intermediul Grupului de monitorizare de la
Bologna, în anul 2005”. Miniştrii au solicitat ENQA să ia în considerare şi „expertiza altor asociaţii şi
reţele de asigurarea calităţii”.
Raportul reprezintă răspunsul la acest mandat şi este susţinut de toate organizaţiile desemnate
în respectiva secţiune a comunicatului. Realizarea unei asemenea înţelegeri comune constituie un
tribut adus spiritului de cooperare şi respect reciproc care a caracterizat discuţiile dintre toţi actorii
implicaţi. Prin urmare, aş dori să mulţumesc EUA, EURASHE şi ESIB, alături de agenţiile membre
ale ENQA, pentru contribuţiile lor constructive şi atât de valoroase la acest proces.

Raportul se adresează miniştrilor europeni ai învăţământului. Ne aşteptăm însă ca acesta să

cunoască o largă circulaţie în rândul celor interesaţi de asigurarea calităţii în învăţământul superior.
Sperăm ca aceşti cititori să îl folosească şi să găsească inspiraţie în el.

Trebuie subliniat că raportul nu este decât un prim pas din ceea ce se anunţă un parcurs lung şi
obositor până la adoptarea la scară largă a unui set de valori de bază, aşteptări şi bune practici, de către
instituţii şi agenţii din întregul Spaţiu European al Învăţământului Superior (EHEA). Ceea ce a început
cu mandatul de la Berlin va trebui dezvoltat în continuare dacă dorim să se asigure o dimensiune
europeană complet funcţională a asigurării calităţii în EHEA. Dacă putem realiza acest lucru, atunci
multe dintre propunerile ambiţioase ale Procesului Bologna vor fi la rândul lor realizate. Toţi
participanţii la acest proiect până la ora actuală sunt gata să contribuie la succesul acestei întreprinderi.

Christian Thune
Preşedinte al ENQA
februarie 2005

9
Sinteză
Acest raport a fost redactat de Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul
Superior (ENQA) , prin membrii acesteia, în cooperare şi consultări cu EUA, ESIB şi EURASHE şi
discuţii cu diferite reţele din domeniu. Acesta reprezintă răspunsul la mandatul dublu pe care ENQA l-
a primit prin comunicatul de la Berlin din septembrie 2003, acela de a elabora “un set de standarde,
proceduri şi linii directoare agreate privind asigurarea calităţii” şi “de a explora modurile în care se
poate asigura un sistem adecvat de revizuire colegială pentru agenţiile sau organismele de asigurarea
calităţii şi/sau de acreditare”.
Acest raport este alcătuit din patru capitole. După capitolul introductiv despre context, scopuri
şi principii, urmează capitolele privind standardele şi liniile directoare pentru asigurarea calităţii ; un
sistem de revizuire colegială pentru agenţiile de asigurare a calităţii; perspective şi provocări viitoare.
Principalele rezultate şi recomandări ale raportului sunt:
• Vor exista standarde europene pentru asigurarea internă şi externă a calităţii şi pentru
agenţiile de asigurare externă a calităţii.
• Agenţiile europene de asigurarea calităţii vor trebui să se supună unei revizuiri ciclice, o
dată la cinci ani.
• Se va pune accentul pe subsidiaritate, revizuirile făcându-se la nivel naţional în limita
posibilului.
• Se va înfiinţa un Registru European al Agenţiilor de Asigurare a Calităţii.
• Se va înfiinţa o comisie a Registrului european care va supraveghea includerea de noi
agenţii în Registru.
• Se va crea un Forum Consultativ European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul
Superior.
După implementarea recomandărilor:
• Armonizarea asigurării calităţii în întreg Spaţiul European al Învăţământului
Superior (EHEA) se va îmbunătăţi odată cu folosirea standardelor şi liniilor directoare agreate.
• Instituţiile de învăţământ superior şi agenţiile de asigurarea calităţii din întreg EHEA vor
putea folosi puncte de referinţă comune în asigurarea calităţii.
• Registrul va facilita identificarea agenţiilor profesioniste şi credibile.
• Se vor consolida procedurile pentru recunoaşterea calificărilor.
• Credibilitatea activităţii agenţiilor de asigurarea calităţii va spori.

10
 • Schimbul de puncte de vedere şi experienţă între agenţii şi alţi factori
interesaţi (inclusiv instituţiile de învăţământ superior, studenţii şi reprezentanţii
pieţei forţei de muncă) se va intensifica prin intermediul Forumului Consultativ
European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.
• Încrederea reciprocă între instituţii şi agenţii va spori.
• Se va susţine progresul către recunoaştere reciprocă.
Lista standardelor şi liniilor directoare europene pentru asigurarea calităţii
Această listă succintă a standardelor şi liniilor directoare europene pentru asigurarea calităţii în
învăţământul superior este extrasă din Capitolul 2 al raportului şi este plasată aici pentru facilitarea
consultării. Aceste standarde sunt împărţite în trei părţi: asigurarea internă a calităţii instituţiilor de
învăţământ superior, asigurarea externă a calităţii în învăţământul superior şi asigurarea calităţii
agenţiilor de asigurare externă a calităţii.
Partea I: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea internă a calităţii
în instituţiile de învăţământ superior
1.1 Politica şi procedurile de asigurare a calităţii:
Instituţiile trebuie să aibă o politică şi proceduri aferente pentru asigurarea calităţii şi
standardelor programelor şi titlurilor pe care le oferă. Acestea trebuie, de asemenea, să îşi ia explicit
angajamentul că vor dezvolta o cultură care recunoaşte importanţa calităţii şi a asigurării calităţii în
cadrul activităţilor pe care le desfăşoară. Pentru a realiza acest lucru, instituţiile trebuie să dezvolte şi
să implementeze o strategie pentru o continuă creştere a calităţii. Strategia, politica şi procedurile
trebuie să aibă statut oficial şi să fie disponibile public. Ele trebuie să includă şi un rol pentru studenţi
şi alţi factori interesaţi.
1.2 Aprobarea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi titlurilor: Instituţiile
trebuie să aibă mecanisme oficiale pentru aprobarea, revizuirea periodică şi monitorizarea propriilor
programe şi titluri.
1.3 Evaluarea studenţilor:
Studenţii trebuie evaluaţi conform unor criterii, regulamente şi proceduri publicate şi aplicate
consecvent.
1.4 Asigurarea calităţii corpului profesoral:
Instituţiile trebuie să aibă mijloacele necesare pentru a se asigura că personalul didactic care
predă studenţilor este calificat şi competent în acest sens. Aceste mijloace trebuie puse la dispoziţia
celor care efectuează revizuirile externe şi comentate în rapoarte.

11
1.5 Resursele de învăţare şi asistenţa acordată studenţilor:
Instituţiile trebuie să se asigure că resursele disponibile studenţilor pentru facilitarea învăţării
sunt adecvate şi suficiente pentru fiecare program oferit.
1.6 Sistemele informaţionale:
Instituţiile trebuie să se asigure că informaţiile colectate, analizate şi folosite sunt relevante
pentru gestionarea eficientă a programelor de studii şi a altor activităţi.
1.7 Informaţia publică:
Instituţiile trebuie să publice regulat informaţii actualizate, imparţiale şi obiective, atât
cantitative cât şi calitative, despre programele şi titlurile pe care le oferă.
Partea a II-a: Standardele europene pentru asigurarea externă a calităţii în
învăţământul superior
2.1 Utilizarea de proceduri de asigurare internă a calităţii:
Procedurile de asigurare externă a calităţii trebuie să ia în considerare eficienţa proceselor de
asigurare internă a calităţii descrise în Partea I a Standardelor şi liniilor directoare europene.
2.2 Dezvoltarea de procese de asigurare externă a calităţii:
Scopurile şi obiectivele proceselor de asigurarea calităţii trebuie determinate înainte de
elaborarea în sine a proceselor, de către toţi factorii responsabili (inclusiv instituţiile de învăţământ
superior) şi trebuie publicate împreună cu o descriere a procedurilor care urmează a fi folosite.
2.3 Criteriile de decizie:
Orice decizii oficiale luate în urma activităţii de asigurare externă a calităţii trebuie să se
bazeze pe criterii explicite, publicate şi aplicate consecvent.
2.4 Procesele adecvate la obiectiv:
Toate procesele de asigurare externă a calităţii trebuie concepute în aşa fel încât să garanteze
realizarea scopurilor şi obiectivelor stabilite pentru fiecare în parte.
2.5 Raportarea:
Rapoartele trebuie publicate şi redactate într-un stil clar şi uşor accesibil cititorilor avuţi în
vedere. Orice decizii, aprobări sau recomandări conţinute de aceste rapoarte trebuie să fie uşor de găsit
de către cititor.
2.6 Procedurile de monitorizare:
Procesele de asigurarea calităţii care conţin recomandări de măsuri sau care necesită ulterior
un plan de acţiune, trebuie să fie prevăzute cu o procedură de monitorizare prestabilită care să fie
implementată consecvent.

12
2.7 Revizuirile periodice:
Asigurarea externă a calităţii instituţiilor şi/sau programelor trebuie efectuată ciclic. Durata
ciclului şi procedurile de revizuire care vor fi folosite trebuie definite clar şi publicate anticipat.
2.8 Analizele ample de sistem:
Agenţiile de asigurarea calităţii trebuie să producă din când în când rapoarte de sinteză în care
să descrie şi să analizeze constatările generale făcute în urma revizuirilor, evaluărilor, examinărilor,
etc. pe care le-au efectuat.
Partea a III-a: Standardele europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii
3.1 Utilizarea de proceduri de asigurare externă a calităţii în învăţământul superior:
Asigurarea externă a calităţii pentru agenţii trebuie să ia în considerare prezenţa şi eficienţa
proceselor de asigurare externă a calităţii descrise în Partea a II-a a Standardelor şi liniilor directoare
europene.
3.2 Statusul oficial:
Agenţiile trebuie să fie recunoscute oficial de autorităţile publice competente din Spaţiul
European al Învăţământului Superior ca agenţii cu atribuţii de asigurare externă a calităţii şi trebuie să
aibă o bază legală. Acestea trebuie să respecte toate cerinţele jurisdicţiilor în cadrul cărora îşi
desfăşoară activitatea.
3.3 Activităţi:
Agenţiile trebuie să desfăşoare activităţi de asigurare externă a calităţii (la nivel instituţional
sau de program) în mod regulat.
3.4 Resurse:
Agenţiile trebuie să deţină resurse adecvate şi proporţionale, atât financiare cât şi umane,
pentru a îşi putea organiza şi desfăşura activităţile de asigurare externă a calităţii într-o manieră
rentabilă şi eficientă, cu dispoziţii necesare pentru dezvoltarea proceselor şi procedurilor.
3.5 Declaraţia de misiune:
Agenţiile trebuie să îşi stabilească scopuri şi obiective clare şi explicite pentru activitatea lor,
care să fie enunţate într-o declaraţie disponibilă public.
3.6 Independenţa:
Agenţiile trebuie să fie independente în două sensuri: în primul rând, trebuie să îşi poată
îndeplini responsabilităţile în mod perfect autonom şi în al doilea rând, concluziile şi recomandările
avansate în rapoartele lor nu trebuie să fie influenţate de terţi cum ar fi instituţiile de învăţământ,
ministerele sau alţi factori interesaţi.

13
3.7 Criteriile şi procesele de asigurare externă a calităţii folosite de agenţii:
Procesele, criteriile şi procedurile folosite de agenţii trebuie să fie dinainte definite şi
disponibile public. Aceste procese ar trebui să includă:
• o procedură de autoevaluare sau o procedură echivalentă realizată de către subiectul
procesului de asigurare a calităţii;
• o procedură de evaluare externă realizată de un grup de experţi, inclusiv, unde e cazul, de
membrii studenţi şi vizite la faţa locului în funcţie de decizia agenţiei;
• publicarea unui raport, inclusiv a oricăror decizii, recomandări sau a altor rezultate oficiale;
• o procedură de monitorizare pentru revizuirea măsurilor luate de subiectul procesului de
asigurare a calităţii în lumina recomandărilor conţinute în raport.
3.8 Proceduri de responsabilizare:
Agenţiile trebuie să aibă proceduri care să le permită să dea socoteală de modul în care şi-au
desfăşurat activitatea.

14
1. Context, scopuri şi principii

În comunicatul de la Berlin din 19.09.2003, miniştrii din statele semnatare ale Procesului
Bologna, au invitat ENQA “prin membrii acesteia, în cooperare cu EUA, EURASHE şi ESIB” să
elaboreze “un set de standarde, proceduri şi linii directoare agreate privind asigurarea calităţii” şi “să
exploreze modurile în care se poate asigura un sistem adecvat de revizuire colegială pentru agenţiile
sau organismele de asigurarea calităţii şi/sau de acreditare şi să raporteze rezultatele miniştrilor, prin
intermediul Grupului de monitorizare de la Bologna, în anul 2005”. Miniştrii au solicitat ENQA să ia
în considerare şi „expertiza altor asociaţii şi reţele de asigurarea calităţii”.

ENQA a primit pozitiv această ocazie de a îşi aduce o contribuţie majoră la dezvoltarea
dimensiunii europene în asigurarea calităţii şi, implicit, de a promova astfel obiectivele Procesului
Bologna.

La proiect au participat diferite organizaţii şi grupuri interesate. Într-o primă fază, implicarea
membrilor ENQA în proces a fost foarte semnificativă. Aceştia au participat la grupuri de lucru,
rapoartele preliminare constituind puncte importante pe ordinea de zi a Adunărilor Generale ale
ENQA din iunie şi noiembrie 2004. În a doua fază, Asociaţia Europeană a Universităţilor (EUA),
Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Învăţământ Superior (EURASHE), Uniunea Naţionala a
Studenţilor din Europa (ESIB) şi Comisia Europeană au participat la întâlniri regulate în cadrul
„Grupului E4”. În a treia fază, contactele cu alte reţele şi contribuţiile acestora, de exemplu, Consorţiul
European pentru Acreditare (ECA) şi Reţeaua Central şi Est-Europeană a Agenţiilor de Asigurarea
Calităţii (Reţeaua CEE), au fost valorificate în mod deosebit în procesul de redactare. În sfârşit, ENQA
şi partenerii săi şi-au valorificat contactele şi experienţele individuale internaţionale asigurându-se
astfel că perspectivele internaţionale relevante se regăsesc în proces.
Asigurarea calităţii în învăţământul superior nu constituie o preocupare exclusiv europeană.
Peste tot în lume se observă o creştere a interesului pentru calitate şi standarde, ceea ce reflectă atât
dezvoltarea rapidă a învăţământului superior cât şi costurile acestuia pentru bugetele publice şi private.
Prin urmare, dacă Europa doreşte să atingă obiectivul de a deveni cea mai dinamică economie bazată
pe cunoaştere din lume (strategia de la Lisabona), atunci învăţământul superior european va trebui să
demonstreze că ia în serios calitatea programelor şi titlurilor oferite şi că este dispus să pună în
practică mijloacele necesare pentru a asigura şi dovedi această calitate. Iniţiativele şi solicitările, care

15
vin atât din interiorul cât şi din afara Europei, dată fiind internaţionalizarea învăţământului superior,
necesită un răspuns. Angajamentul tuturor celor implicaţi în elaborarea acestor propuneri este de bun
augur pentru realizarea unei dimensiuni cu adevărat europene a asigurării calităţii care să consolideze
atractivitatea ofertei de învăţământ superior a EHEA.
Propunerile din acest raport au la bază o serie de principii care sunt detaliate în cele două
capitole care tratează cele două dimensiuni ale mandatului de la Berlin. Cu toate acestea, există câteva
principii fundamentale pe care se bazează întregul proiect:
• interesele studenţilor precum şi ale angajatorilor şi ale societăţii în general în ceea ce
priveşte un învăţământ superior de calitate;
• importanţa fundamentală a autonomiei instituţionale, dar şi reversul său: acceptarea
responsabilităţilor serioase pe care le implică autonomia;
• nevoia ca asigurarea externă a calităţii să fie adecvată la obiectivele sale şi să nu pună mai
multă presiune decât este necesar asupra instituţiilor în vederea realizării acestor obiective.
EHEA, cu cele 40 de state membre ale sale, se caracterizează prin diversitatea sistemelor
politice, sistemelor de învăţământ superior, tradiţiilor socio-culturale şi educaţionale, limbilor,
aspiraţiilor şi aşteptărilor. Din această cauză, o abordare monolitică a calităţii, a standardelor şi a
asigurării calităţii în învăţământul superior nu este adecvată. Tocmai în contextul acestei diversităţi şi
varietăţi, general recunoscută drept unul din motivele de mândrie ale Europei, raportul se opune unei
abordări înguste, prescriptive şi excesiv structurate a standardelor în chestiune. Atât în definirea
standardelor cât şi în definirea liniilor directoare cuprinse în raport, s-a preferat principiul generic în
detrimentul cerinţei specifice. S-a considerat că aceasta este cea mai potrivită abordare pentru a
garanta o largă acceptare într-o primă fază, asigurând, în acelaşi timp, baze mai solide pentru o viitoare
regrupare a diferitelor comunităţi de învăţământ superior în cadrul EHEA. Standardele generice ar
trebui să găsească ecou la nivel naţional în majoritatea statelor semnatare. Una din consecinţele
principiului generic este că standardele şi liniile directoare se concentrează mai mult pe ce ar trebui să
se facă decât pe cum ar trebui să se facă. Astfel, raportul include şi chestiuni de procedură, oferind însă
prioritate standardelor şi liniilor directoare, mai ales în Capitolul 2.
În final, trebuie subliniat că acordul la care s-a ajuns în scopul redactării acestui raport, nu este
totuna cu îndeplinirea obiectivului Bologna privind o dimensiune de asigurarea a calităţii pentru
EHEA. Mai este încă mult de lucru până la implementarea efectivă a recomandărilor raportului şi,
respectiv, asigurarea unei culturi a calităţii atât în instituţiile de învăţământ superior cât şi în agenţiile
de asigurare externă a calităţii.

16
2. Standardele şi liniile directoare europene

Mandatul miniştrilor de a pune la punct „un set de standarde, proceduri şi linii directoare
agreate privind asigurarea calităţii” a ridicat un număr de întrebări importante. „Asigurarea calităţii”
este un termen generic în cazul învăţământului superior, fiind supus unor multiple interpretări, ceea ce
face imposibilă utilizarea unei definiţii care să acopere toate situaţiile. În mod similar, cuvântul
„standarde” este folosit cu o varietate de sensuri în Europa, de la cerinţe reglementare strict definite
până la descrieri mai generale de bune practici. Aceste cuvinte au sensuri diferite şi în funcţie de
contextul local al sistemelor naţionale de învăţământ superior.

Mai mult, procesul de redactare în sine a evidenţiat faptul că, în mijlocul comunităţii de
asigurare a calităţii, există câteva diferenţe fundamentale de perspectivă asupra relaţiei care ar trebui să
se stabilească între instituţiile de învăţământ superior şi evaluatorii lor externi. Unele agenţii, mai ales
cele care acreditează programe sau instituţii, sunt de părere că asigurarea externă a calităţii este în
esenţă o chestiune de „protecţie a consumatorului” şi de aceea se impune stabilirea unei distanţe clare
între agenţia de asigurare a calităţii şi instituţiile a căror activitate o evaluează, în timp ce alte agenţii
consideră că rolul principal al asigurării calităţii este cel de sursă de consiliere şi îndrumare pentru
îmbunătăţirea standardelor şi calităţii programelor de studiu şi a calificărilor aferente. În al doilea caz,
o relaţie strânsă între evaluatori şi evaluaţi este necesară. Şi, nu în ultimul rând, există agenţii care
doresc să adopte o poziţie de mijloc căutând să echilibreze responsabilizarea şi îmbunătăţirea.

Nu doar agenţiile de asigurare a calităţii au perspective diferite asupra acestor chestiuni.

Interesele instituţiilor de învăţământ superior şi ale organizaţiilor reprezentative ale studenţilor nu
coincid mereu, primele aspirând la un nivel mare de autonomie cu un minimum de reglementare sau
evaluare externă (şi acest lucru este valabil la nivel de întreagă instituţie), iar celelalte dorind ca
instituţiile să fie responsabilizate public prin verificarea frecventă a programelor sau calificărilor.

În final, standardele şi liniile directoare se referă doar la cele trei cicluri de învăţământ
superior descrise în Declaraţia de la Bologna şi nu vizează zona de cercetare sau de management
instituţional general.

17
Istoricul standardelor şi liniilor directoare

Această secţiune a raportului conţine un set de propuneri de standarde şi linii directoare pentru
asigurarea calităţii în Spaţiul European al Învăţământului Superior. Standardele şi liniile directoare
sunt astfel concepute pentru a fi aplicabile tuturor instituţiilor de învăţământ superior şi agenţiilor de
asigurarea calităţii din Europa, indiferent de structura, funcţia şi mărimea acestora şi de sistemul
naţional în cadrul căruia funcţionează. După cum am menţionat deja, nu s-a considerat potrivit
includerea unor „proceduri” detaliate în recomandările din acest capitol al raportului din moment ce
acestea reprezintă o componentă importantă a autonomiei instituţiilor şi agenţiilor. Va reveni
instituţiilor şi agenţiilor sarcina de a coopera în contextele lor specifice pentru a hotărî consecinţele
procedurale ale adoptării standardelor conţinute de acest raport.

Ca punct de plecare, standardele şi liniile directoare sunt redactate în spiritul „Declaraţiei din
iulie 2003 de la Graz” (July 2003 Graz Declaration) a Asociaţiei Europene a Universităţilor (EUA) în
care se afirmă că „scopul unei dimensiuni europene a asigurării calităţii este promovarea încrederii
reciproce şi îmbunătăţirea transparenţei respectându-se însă diversitatea contextelor naţionale şi
domeniilor de aplicare”. În acord cu declaraţia de la Graz, standardele şi liniile directoare din acest
raport recunosc întâietatea sistemelor naţionale de învăţământ superior, importanţa autonomiei
instituţiilor şi agenţiilor în cadrul acestor sisteme naţionale şi a cerinţelor impuse de diferitele domenii
de activitate academică. În plus, standardele şi liniile directoare sunt tributare experienţei câştigate în
timpul proiectul-pilot coordonat de ENQA, „Proiectul de evaluare europeană transnaţională” (TEEP),
care a examinat, pentru trei discipline, implicaţiile operaţionale ale unui proces european transnaţional
de evaluare a calităţii.

Standardele şi liniile directoare iau în considerare şi Studiul de Convergenţă a Calităţii

(Quality Convergence Study) publicat de ENQA în martie 2005 care a studiat cauzele diferenţelor
dintre diversele abordări naţionale ale asigurării externe a calităţii şi obstacolele în calea convergenţei
acestora. Mai mult, acestea reflectă declaraţia miniştrilor din comunicatul de la Berlin conform căreia
„în spiritul principiului de autonomie instituţională, principala responsabilitate pentru asigurarea
calităţii în învăţământul superior îi aparţine fiecărei instituţii în parte, ceea ce constituie baza unei reale
responsabilizări a sistemului academic în cadrul naţional de calitate”. Prin urmare, s-a căutat un

18
echilibru adecvat între elaborarea şi dezvoltarea de culturi ale calităţii interne şi rolul pe care
procedurile de asigurare externă a calităţii l-ar putea juca.

În plus, standardele şi liniile directoare au valorificat în mod deosebit şi „Codul de bune

practici” (Code of Good Practice) publicat în decembrie 2004 de către Consorţiul European pentru
Acreditare (ECA) şi alte perspective incluse în „Declaraţia privind setul de standarde, proceduri şi linii
directoare agreate la nivel european” (Statement on agreed set of standards, procedures and guidelines
at a European level) a ESIB (aprilie 2004) şi „Declaraţia privind revizuirea colegială a agenţiilor de
asigurarea calităţii şi acreditare” (Statement on peer review of quality assurance and accreditation
agencies) (aprilie 2004), „Poziţia privind politica de asigurare a calităţii în contextul Comunicatului de
la Berlin” (QA policy position in the context of the Berlin Communiqué) a EUA (aprilie 2004) şi
„Declaraţia de politică privind Procesul Bologna” (Policy Statement on the Bologna Process) (iunie
2004). În sfârşit, o perspectivă internaţională a fost inclusă prin compararea standardelor de asigurare
externă a calităţii cu „Liniile directoare de bune practici” (Guidelines for good practice) implementate
de reţeaua internaţională INQAAHE [International Network for Quality Assurance Agencies in Higher
Education – Reţeaua Internaţională a Agenţiilor de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior].

Introducere la Părţile I şi II: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea

internă şi externă a calităţii în învăţământul superior
Standardele şi liniile directoare pentru asigurarea internă şi externă a calităţii care urmează au
fost dezvoltate pentru a fi folosite de instituţiile de învăţământ superior şi agenţiile de asigurarea
calităţii care activează în EHEA şi acoperă domenii cheie ale calităţii şi standardelor.
Scopul acestor standarde şi linii directoare este de a constitui o sursă de asistenţă şi îndrumare
atât pentru instituţiile de învăţământ superior, în vederea dezvoltării propriilor sisteme de asigurare a
calităţii, cât şi pentru agenţiile care furnizează servicii de asigurare externă a calităţii, precum şi de a
contribui la un cadru comun de referinţă care să poată fi folosit atât de instituţii cât şi de agenţii.
Intenţia acestor standarde şi linii directoare nu este de a dicta o practică sau de a fi interpretate ca
prescriptive şi de neschimbat.
În unele ţări din EHEA, ministerul învăţământului sau organizaţia echivalentă deţine
responsabilitatea pentru anumite domenii acoperite de aceste standarde şi linii directoare. În aceste
cazuri, ministerul sau organizaţia respectivă trebuie să se asigure că există mecanisme corespunzătoare
de asigurare a calităţii şi că acestea sunt supuse revizuirilor independente.

19
PRINCIPII DE BAZĂ
Standardele şi liniile directoare se sprijină pe o serie de principii de bază privind asigurarea
calităţii, atât cea internă cât şi cea externă, în învăţământul superior din cadrul EHEA. Printre acestea
se numără:
• prestatorii au responsabilitatea principală pentru calitatea serviciilor furnizate şi asigurarea
calităţii;
• interesele societăţii faţă de calitate şi standarde în învăţământul superior trebuie protejate;
• calitatea programelor academice trebuie dezvoltată şi îmbunătăţită pentru studenţi şi alţi
beneficiari ai învăţământului superior din EHEA;
• trebuie să existe structuri organizaţionale eficiente şi rentabile în cadrul cărora programele
academice respective să poată fi furnizate şi susţinute;
• transparenţa şi utilizarea expertizei externe în cadrul proceselor de asigurare a calităţii sunt
importante;
• ar trebui să se încurajeze o cultură a calităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior;
• trebuie dezvoltate procese prin care instituţiile de învăţământ superior să poată da socoteală
inclusiv pentru folosirea banilor publici şi privaţi;
• asigurarea calităţii în scopuri de responsabilizare este perfect compatibilă cu asigurarea
calităţii în scopuri de creştere [a calităţii];
• instituţiile trebuie să îşi poată dovedi calitatea atât pe plan naţional cât şi internaţional;
• procesele folosite nu trebuie să împiedice diversitatea şi inovaţia.

SCOPURILE STANDARDELOR ŞI LINIILOR DIRECTOARE

Scopurile standardelor şi liniilor directoare sunt:
• îmbunătăţirea educaţiei oferite studenţilor în instituţiile de învăţământ superior din EHEA;
• asistarea instituţiilor de învăţământ superior în gestionarea şi îmbunătăţirea calităţii
ajutându-le astfel să îşi justifice autonomia instituţională;
• crearea unui context pentru activitatea agenţiilor de asigurare a calităţii;
• crearea unei asigurări externe a calităţii mai transparente şi mai uşor de înţeles de către toţi
cei implicaţi.

OBIECTIVELE STANDARDELOR ŞI LINIILOR DIRECTOARE

Obiectivele standardelor şi liniilor directoare sunt:

20
 • încurajarea dezvoltării instituţiilor de învăţământ superior care promovează performanţe
intelectuale şi educaţionale excepţionale;
• oferirea de asistenţă şi îndrumare instituţiilor de învăţământ superior şi agenţiilor relevante
pentru a-şi dezvolta propria cultură de asigurare a calităţii;
• informarea şi creşterea aşteptărilor instituţiilor de învăţământ superior, ale studenţilor, ale
angajatorilor şi ale altor factori interesaţi în legătură cu procesele şi rezultatele învăţământului
superior;
• contribuţia la un cadru comun de referinţă pentru furnizarea de servicii de învăţământ
superior şi asigurare a calităţii în EHEA.

ASIGURAREA EXTERNĂ A CALITĂŢII

Standardele şi liniile directoare propuse în acest raport prefigurează un rol important pentru
asigurarea externă a calităţii. Forma pe care aceasta o poate lua diferă de la sistem la sistem şi poate
include diferite tipuri de evaluări instituţionale; evaluări de materii şi programe; acreditare la nivel de
materie, program sau instituţie; şi combinaţii ale acestora. Eficienţa maximă a acestor evaluări externe
depind în mare măsură de existenţa unei strategii explicite de asigurare internă a calităţii, cu obiective
specifice, şi de folosirea, în cadrul instituţiilor, a mecanismelor şi metodelor care vizează atingerea
respectivelor obiective.

Asigurarea calităţii poate fi întreprinsă de agenţii externe în diverse scopuri printre care:
• protejarea standardelor academice naţionale pentru învăţământul superior;
• acreditarea programelor şi/sau instituţiilor;
• protecţia beneficiarului;
• furnizarea de informaţii publice verificate independent (cantitative şi calitative) privind
programele sau instituţiile;
• îmbunătăţirea şi creşterea calităţii.

Activităţile agenţiilor europene de asigurare a calităţii vor reflecta cerinţele legale, sociale şi
culturale ale jurisdicţiilor şi mediilor în care îşi desfăşoară activitatea. Standardele europene privind
asigurarea calităţii în cazul agenţiilor de asigurare a calităţii sunt cuprinse în partea a III-a a acestui
capitol.

21
 Procesele desfăşurate de agenţiile de asigurare a calităţii vor depinde, în consecinţă, de
scopurile şi rezultatele pe care le vizează. Procedurile agenţiilor al căror scop principal este creşterea
calităţii pot fi foarte diferite de ale celor a căror funcţie principală este să furnizeze o “protecţie a
consumatorului” solidă. Standardele care urmează reflectă bunele practici de bază la nivelul întregii
Europe, din domeniul asigurării externe a calităţii, dar nu încearcă să ofere îndrumare detaliată cu
privire la ceea ce trebuie examinat sau cum ar trebui desfăşurate activităţile de asigurare a calităţii.
Aceste chestiuni ţin de autonomia naţională deşi schimburile de informaţii între agenţii şi autorităţi
conduc deja la apariţia unor elemente convergente.

Există însă câteva principii generale de bună practică în procesele de asigurare a calităţii:
• autonomia instituţională trebuie respectată;
• interesele studenţilor şi ale altor factori interesaţi precum reprezentanţii pieţei forţei de
muncă trebuie să se afle în prim planul proceselor de asigurare externă a calităţii;
• ori de câte ori este posibil, trebuie folosite rezultatele activităţilor de asigurare internă a
calităţii obţinute de instituţiile respective.

„Liniile directoare” sunt o sursă suplimentară de informaţii privind bunele practici, iar, în
anumite cazuri, explică mai detaliat înţelesul şi importanţa standardelor. Chiar dacă liniile directoare
nu constituie parte integrantă a standardelor, standardele vor fi luate în considerare împreună cu
acestea.

22
 Partea I: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea
internă a calităţii în instituţiile de învăţământ superior

1.1 Politica şi procedurile de asigurarea calităţii

STANDARD:
Instituţiile trebuie să aibă o politică şi proceduri aferente pentru asigurarea calităţii şi
standardelor programelor şi titlurilor pe care le oferă. Acestea trebuie, de asemenea, să îşi ia explicit
angajamentul că vor dezvolta o cultură care recunoaşte importanţa calităţii şi a asigurării calităţii în
cadrul activităţilor pe care le desfăşoară. Pentru a realiza acest lucru, instituţiile trebuie să dezvolte şi
să implementeze o strategie pentru o continuă creştere a calităţii. Strategia, politica şi procedurile
trebuie să aibă statut oficial şi să fie disponibile public. Ele trebuie să includă şi un rol pentru studenţi
şi alţi factori interesaţi.

LINII DIRECTOARE:
Politicile şi procedurile oficiale oferă un cadru în care instituţiile de învăţământ superior îşi pot
dezvolta şi monitoriza eficacitatea sistemelor de asigurare a calităţii. Acestea servesc şi la întărirea
încrederii publice în autonomia instituţională. Politicile conţin declaraţii de intenţii şi mijloacele
principale prin care aceste intenţii se vor realiza. Îndrumarea procedurală poate oferi detalii despre
modurile de implementare ale unei astfel de politici şi constituie un punct de referinţă util celor care
trebuie să cunoască aspectele practice ale executării procedurilor.
Declaraţia în care este definită politica ar trebui să includă:

• relaţia dintre predare şi cercetare în cadrul instituţiei;

• strategia instituţiei privind calitatea şi standardele;
• organizarea sistemului de asigurare a calităţii;
• responsabilităţile departamentelor, şcolilor, facultăţilor şi altor unităţi organizaţionale şi
persoane în domeniul asigurării calităţii;
• implicarea studenţilor în asigurarea calităţii;
• modurile în care politica este implementată, monitorizată şi revizuită.

23
Realizarea EHEA depinde în mod vital de un angajament la toate nivelurile unei instituţii ca
rezultatele anticipate ale programelor să fie clare şi explicite; ca personalul să fie pregătit, dispus şi
capabil să furnizeze educaţia şi asistenţa necesare studenţilor pentru a obţine rezultatele anticipate; şi
să existe o recunoaştere deplină, oportună şi concretă a contribuţiei acelor membri ai corpului
profesoral care s-au remarcat prin performanţă, expertiză şi dedicaţie. Toate instituţiile de învăţământ
superior trebuie să aspire la îmbunătăţirea şi creşterea nivelului de educaţie pe care îl oferă studenţilor
lor.

1.2 Aprobarea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi titlurilor

STANDARD:
Instituţiile trebuie să deţină mecanisme oficiale pentru aprobarea, revizuirea periodică şi
monitorizarea propriilor programe şi titluri.

LINII DIRECTOARE:
Încrederea studenţilor şi a altor factori interesaţi din învăţământul superior va fi mai degrabă
obţinută şi menţinută prin activităţi de asigurare a calităţii care garantează eficient că programele sunt
bine concepute, monitorizate în mod regulat şi revizuite periodic, asigurându-se astfel relevanţa şi
actualizarea continuă a acestora.
Asigurarea calităţii programelor şi titlurilor ar trebui să includă:
• elaborarea şi publicarea unor rezultate anticipate ale învăţării explicite;
• atenţie specială dată conceperii şi conţinutului programei şi programului;
• nevoile specifice ale modurilor diferite de predare (de exemplu, la zi, cu frecvenţă redusă, de
la distanţă, electronic) şi ale diferitelor tipuri de învăţământ superior (de exemplu, academic,
vocaţional, profesional);
• disponibilitatea resurselor de învăţare adecvate;
• procedurile oficiale de aprobare a programului de către alt organism decât cel care oferă
programul;
• monitorizarea promovabilităţii şi reuşitei studenţilor;
• revizuiri periodice ale programelor (inclusiv membri externi în comisia de evaluare);
• feedback regulat din partea angajatorilor, reprezentanţilor pieţei forţei de muncă şi altor
organizaţii relevante;
• participarea studenţilor la activităţile de asigurarea calităţii.

24
1.3 Evaluarea studenţilor
STANDARD:
Studenţii trebuie evaluaţi conform unor criterii, regulamente şi proceduri publicate şi aplicate
consecvent.
LINII DIRECTOARE:
Evaluarea studenţilor este unul dintre cele mai importante elemente ale învăţământului
superior. Rezultatele evaluării au un efect profund asupra viitoarele cariere ale studenţilor. Prin
urmare, este important ca evaluarea să se facă profesionist de fiecare dată şi să ia în considerare
cunoştinţele ample care există în materie de procese de testare şi examinare. Evaluarea furnizează şi
informaţii valoroase despre eficacitatea educaţiei şi asistenţei oferite studenţilor.
Procedurile de evaluare a studenţilor ar trebui:
• să fie concepute pentru a măsura gradul de realizare a rezultatelor învăţării anticipate şi alte
obiective ale programului;
• să fie adecvate la obiectiv indiferent de natura acestuia: iniţială, continuă sau cumulativă;
• să includă criterii clare şi publice de notare;
• să fie conduse de persoane care înţeleg rolul evaluării pentru progresul studentului către
obţinerea cunoştinţelor şi competenţelor asociate cu calificarea vizată;
• ori de câte ori este posibil, să nu se bazeze exclusiv pe judecata unui singur examinator;
• să ia în considerare toate consecinţele posibile ale regulamentelor de examinare;
• să includă regulamente clare cu privire la absenţele studentului, pe motiv de boală sau orice
alte circumstanţe atenuante;
• să se asigure că evaluările sunt efectuate în siguranţă, cu respectarea procedurilor declarate
ale instituţiei;
• să facă obiectul unei verificări administrative în scopul garantării corectitudinii procedurilor.
În plus, studenţii trebuie să fie informaţi clar cu privire la strategia de evaluare folosită de
programul la care sunt înscrişi, la ce examinări sau alte metode de evaluare vor fi supuşi, ce se va
aştepta de la ei şi criteriile care vor fi aplicate pentru evaluarea performanţei lor.
1.4 Asigurarea calităţii corpului profesoral
STANDARD:
Instituţiile trebuie să aibă mijloacele necesare pentru a se asigura că personalul didactic care
predă studenţilor este calificat şi competent în acest sens. Aceste mijloace trebuie puse la dispoziţia
celor care efectuează revizuirile externe şi comentate în rapoarte.

25
LINII DIRECTOARE:
Profesorii sunt resursa de învăţare cea mai importantă aflată la dispoziţia celor mai mulţi
studenţi. Este important ca cei care predau să cunoască şi să înţeleagă perfect materia pe care o predau,
să aibă competenţele şi experienţa necesară pentru a transmite eficient studenţilor aceste cunoştinţe şi
înţelegere, într-o gamă întreagă de contexte de predare, şi să primească feedback cu privire la propria
prestaţie. Instituţiile trebuie să se asigure că desemnarea de personal şi procedurile de numire în
funcţie includ un mecanism de garantare a faptului că orice membru nou al corpului profesoral are cel
puţin nivelul minim necesar de competenţă. Corpului profesoral trebuie să i se ofere oportunităţi de
dezvoltare şi extindere a capacităţii pedagogice şi trebuie să fie încurajat să îşi valorifice abilităţile.
Instituţiile trebuie să ofere profesorilor slabi oportunităţi pentru a îşi îmbunătăţi abilităţile până la
atingerea unui nivel acceptabil şi trebuie să aibă mijloacele necesare pentru eliberarea acestora din
funcţie în cazul în care continuă să fie în mod evident ineficienţi.

1.5 Resursele de învăţare şi asistenţa acordată studenţilor

STANDARD:
Instituţiile trebuie să se asigure că resursele disponibile studenţilor pentru facilitarea învăţării
sunt adecvate şi suficiente pentru fiecare program oferit.

LINII DIRECTOARE:
Pe lângă profesori, studenţii au nevoie şi de o gamă întreagă de resurse care să le faciliteze
învăţarea. Acestea variază de la resurse fizice precum bibliotecile sau infrastructurile de calcul până la
asistenţă umană sub formă de meditatori şi alţi consilieri. Resursele de învăţare şi alte mecanisme de
asistenţă trebuie să fie uşor accesibile studenţilor, să fie concepute conform nevoilor acestora şi să ţină
seama de feedback-ul celor care utilizează serviciile în chestiune. Instituţiile trebuie să monitorizeze,
revizuiască şi îmbunătăţească în mod curent eficienţa serviciilor de asistenţă puse la dispoziţia
studenţilor lor.

1.6 Sistemele informaţionale

STANDARD:
Instituţiile trebuie să se asigure că informaţiile colectate, analizate şi folosite sunt relevante
pentru gestionarea eficientă a programelor de studii şi a altor activităţi.

26
LINII DIRECTOARE:
Autocunoaşterea la nivel de instituţie este punctul de pornire pentru o asigurare eficientă a
calităţii. Este important ca instituţiile să deţină mijloace de colectare şi analiză a informaţiilor privind
propriile activităţi. Fără aceste mijloace, instituţiile nu vor şti ce funcţionează bine şi ce necesită
atenţie, şi nici nu vor vedea rezultatele practicilor inovatoare.
Sistemele informaţionale legate de calitate necesare fiecărei instituţii în parte vor depinde într-
o anumită măsură de circumstanţele locale, dar ar trebui să acopere cel puţin:
• ratele de promovabilitate şi reuşită în rândul studenţilor;
• capacitatea de inserţie profesională a absolvenţilor;
• gradul de satisfacţie a studenţilor vizavi de program;
• eficienţa profesorilor;
• profilul populaţiei de studenţi;
• resursele de învăţare disponibile şi costul lor;
• indicatori cheie de performanţă ai instituţiei.

La rândul său, compararea instituţiilor cu alte organizaţii similare din EHEA şi nu numai este
benefică. Acest lucru le permite să se cunoască mai bine şi chiar să ia la cunoştinţă modalităţi posibile
de îmbunătăţire a propriei performanţe.

1.7 Informaţia publică

STANDARD:
Instituţiile trebuie să publice regulat informaţii actualizate, imparţiale şi obiective, atât
cantitative cât şi calitative, despre programele şi titlurile pe care le oferă.
LINII DIRECTOARE:
În vederea îndeplinirii rolului lor public, instituţiile de învăţământ superior au
responsabilitatea de a furniza informaţii despre programele pe care le oferă, rezultatele învăţării
anticipate ale acestor programe, calificările pe care le acordă, procedurile de predare, învăţare şi
evaluare folosite şi oportunităţile de studiu aflate la dispoziţia studenţilor. Informaţiile publicate pot
include şi părerile foştilor studenţi şi segmentele de piaţă a forţei de muncă în care aceştia activează şi
profilul populaţiei actuale de studenţi. Informaţiile respective trebuie să fie corecte, imparţiale,
obiective şi uşor accesibile şi nu trebuie folosite exclusiv ca strategie de marketing. Instituţia trebuie să
verifice că îşi îndeplineşte propriile aşteptări în materie de imparţialitate şi obiectivitate.

27
 Partea I: Standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea
externă a calităţii în învăţământul superior

2.1 Utilizarea procedurilor de asigurare internă a calităţii

STANDARD:
Procedurile de asigurare externă a calităţii trebuie să ia în considerare eficacitatea proceselor
de asigurare internă a calităţii descrise în Partea I a Standardelor şi liniilor directoare europene.

LINII DIRECTOARE:
Standardele pentru asigurarea internă a calităţii din Partea I constituie o bază foarte bună
pentru procesul de evaluare externă a calităţii. Este important ca politicile şi procedurile interne ale
instituţiilor să fie evaluate cu atenţie în cursul procedurilor externe pentru a se stabili în ce măsură sunt
îndeplinite standardele.
În cazul în care instituţiile de învăţământ superior pot demonstra eficacitatea propriilor procese
de asigurare internă a calităţii, iar procesele în chestiune asigură în mod corespunzător calitatea şi
standardele, atunci procesele externe pot fi mai puţin intense decât în alte situaţii.

2.2 Elaborarea proceselor de asigurare externă a calităţii

STANDARD:
Scopurile şi obiectivele proceselor de asigurare a calităţii trebuie stabilite înainte de elaborarea
proceselor în sine, de către toţi factorii responsabili (inclusiv instituţiile de învăţământ superior) şi
trebuie publicate împreună cu o descriere a procedurilor care urmează să fie folosite.

LINII DIRECTOARE:
Pentru a asigura claritatea scopului şi transparenţa procedurilor, metodele de asigurare externă
a calităţii trebuie concepute şi dezvoltate printr-un proces în care să fie implicaţi toţi factorii interesaţi
cheie, inclusiv instituţiile de învăţământ superior. Procedurile asupra cărora se cade de acord în final
trebuie publicate şi trebuie să conţină declaraţii explicite privind scopurile şi obiectivele proceselor
precum şi o descriere a procedurilor care urmează să fie folosite.
În măsura în care asigurarea externă a calităţii necesită o investiţie din partea instituţiilor
implicate, se va face un studiu preliminar de impact pentru a se verifica adecvarea procedurilor ce

28
urmează să fie adoptate şi că acestea nu interferează mai mult decât este necesar cu activităţile
obişnuite ale instituţiilor de învăţământ superior.

2.3 Criterii de decizie

STANDARD:
Orice decizii oficiale ce rezultă din activitatea de asigurare externă a calităţii trebuie să se
bazeze pe criterii explicite, publicate şi care se aplică în mod consecvent.

LINII DIRECTOARE:
Deciziile oficiale luate de agenţiile de asigurarea calităţii au un impact semnificativ asupra
instituţiilor şi programelor evaluate. În interesul echităţii şi fiabilităţii, deciziile trebuie bazate pe
criterii publicate şi interpretate într-o manieră consecventă. Concluziile trebuie să se bazeze pe fapte
verificate, iar agenţiile trebuie să deţină mijloace pentru armonizarea concluziilor, dacă acest lucru este
necesar.

2.4 Procesele adecvate la obiectiv

STANDARD:
Toate procesele de asigurare externă a calităţii trebuie concepute în aşa fel încât să garanteze
realizarea scopurilor şi obiectivelor stabilite pentru fiecare în parte.

LINII DIRECTOARE:
Agenţiile de asigurare a calităţii din EHEA desfăşoară diferite tipuri de procese externe, în
scopuri diferite şi cu mijloace diferite. Este esenţial ca agenţiile să pună în aplicare proceduri adecvate
la propriile scopuri, aşa cum au fost acestea definite şi publicate. Experienţa ne-a arătat însă că există
câteva elemente ale proceselor de evaluare externă folosite pe scară largă şi care nu numai că ajută la
garantarea validităţii, fiabilităţii şi utilităţii acestor evaluări, dar şi constituie baza unei dimensiuni
europene a asigurării calităţii.
Dintre aceste elemente, următoarele au o importanţă deosebită:
• experţii care efectuează activitatea de asigurare externă trebuie să aibă abilităţile şi
competenţele necesare pentru a-şi îndeplini sarcina;
• practicarea unei selecţii atente a experţilor;
• asigurarea unei informări şi formări adecvate a experţilor;

29
 • utilizarea experţilor internaţionali;
• participarea studenţilor;
• asigurarea de proceduri de evaluare suficiente pentru a furniza dovezile necesare în sprijinul
constatărilor şi concluziilor trase;
• utilizarea modelului de evaluare: autoevaluare/ vizită la faţa locului/ raport preliminar/
raport publicat/ monitorizare;
• recunoaşterea importanţei politicilor instituţionale de îmbunătăţire şi de creştere ca element
fundamental în asigurarea calităţii.

2.5 Raportarea
STANDARD:
Rapoartele trebuie să fie publicate şi trebuie să fie scrise într-un limbaj clar şi uşor accesibil
cititorilor vizaţi. Orice decizii, aprecieri sau recomandări conţinute de aceste rapoarte trebuie să fie
uşor de găsit de către cititor.

LINII DIRECTOARE:
Pentru a se asigura valorificarea la maximum a proceselor de asigurare externă a calităţii, este
important ca rapoartele să răspundă nevoilor identificate de cititorii vizaţi. Rapoartele vizează uneori
grupuri diferite de cititori şi, de aici, o atenţie deosebită trebuie acordată structurii, conţinutului,
stilului şi tonului.
În general, rapoartele trebuie construite în aşa fel încât să conţină descrierea, analiza (inclusiv
probe concludente), concluzii, aprecieri şi recomandări. Ar trebui să existe suficiente explicaţii
preliminare pentru ca un cititor neavizat să înţeleagă scopurile evaluării, forma acesteia şi criteriile pe
baza cărora s-au luat deciziile. Constatările, concluziile şi recomandările cheie trebuie să fie uşor de
localizat de către cititori.
Rapoartele trebuie publicate într-o formă uşor accesibilă, iar cititorii şi utilizatorii lor trebuie
să aibă şansa (atât în interiorul cât şi exteriorul instituţiei în chestiune) să comenteze utilitatea
rapoartelor.

30
2.6 Procedurile de monitorizare
STANDARD:
Procesele de asigurarea calităţii care conţin recomandări de măsuri sau care necesită ulterior
un plan de acţiune, trebuie să fie prevăzute cu o procedură de monitorizare prestabilită care să fie
implementată consecvent.

LINII DIRECTOARE:
Asigurarea calităţii nu se rezumă la evenimente de examinare externă separate: trebuie să fie
vorba de un efort susţinut de îmbunătăţire. Asigurarea externă a calităţii nu se sfârşeşte odată cu
publicarea raportului şi trebuie să includă o procedură de monitorizare bine structurată prin care să se
asigure că recomandările sunt luate în considerare în mod corespunzător, iar planurile de acţiune
necesare sunt elaborate şi implementate. Acest lucru ar putea presupune întâlniri ulterioare cu
reprezentanţii instituţiei sau programului respectiv, obiectivul fiind identificarea rapidă şi rezolvarea
domeniilor care necesită îmbunătăţirea şi încurajarea creşterii ulterioare a calităţii.

2.7 Revizuirile periodice

STANDARD:
Asigurarea externă a calităţii instituţiilor şi/sau programelor trebuie efectuată ciclic. Durata
ciclului şi procedurile de revizuire care vor fi folosite trebuie definite clar şi publicate anticipat.

LINII DIRECTOARE:
Asigurarea calităţii nu este un proces static ci unul dinamic. Acesta trebuie să fie continuu, nu
doar un eveniment care are loc „o dată în viaţă”. Acesta nu ar trebui sa se încheie după prima revizuire
sau după finalizarea procedurii de monitorizare ci ar trebui reluat periodic. Evaluările externe
ulterioare trebuia să ia în considerare progresul înregistrat de la ultimul eveniment de acest fel.
Procesul de evaluare externă trebuie definit clar de agenţia de asigurare externă a calităţii, iar
solicitările acesteia către instituţie ar fi de dorit să nu depăşească strictul necesar pentru îndeplinirea
obiectivelor.

31
2.8 Analize ample de sistem
STANDARD:
Agenţiile de asigurarea calităţii trebuie să producă din când în când rapoarte de sinteză în care
să descrie şi să analizeze constatările generale făcute în urma revizuirilor, evaluărilor, examinărilor,
etc. pe care le-au efectuat.

LINII DIRECTOARE:
Toate agenţiile de asigurare externă a calităţii acumulează o cantitate mare de informaţii
despre programe şi/sau instituţii luate separat, iar pe baza acestora se pot alcătui analize care să
acopere întregi sisteme de învăţământ superior. Astfel de analize pot furniza informaţii foarte
folositoare privind evoluţiile, tendinţele, bunele practici în curs de dezvoltare şi domeniile în care se
menţin obstacole şi puncte slabe, putând deveni instrumente utile pentru elaborarea de politici şi
creşterea calităţii. Agenţiile ar trebui să ia în considerare includerea unei funcţii de cercetare şi
dezvoltare printre activităţile lor pentru a îşi putea astfel valorifica la maximum munca.

32
 Introducere la Partea III: Standardele şi liniile directoare europene
pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii

Numărul de agenţii europene de asigurare a calităţii a început să crească considerabil la

începutul anilor ’90. În paralel, cooperarea şi schimbul de bune practici între agenţii a constituit parte
integrantă a acestei dezvoltări. Încă din 1994-1995, aşa-numitele „proiecte-pilot europene” iniţiate de
Comisia Europeană au condus la recunoaşterea de către agenţii a metodologiei de bază a asigurării
calităţii: agenţii independente, autoevaluări, vizite externe la faţa locului şi raportarea publică,
formulate în Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind asigurarea calităţii în învăţământul
superior din 1998. Aşadar, înfiinţarea ENQA din 2000 a venit ca o oficializare firească a acestei
evoluţii în materie de cooperare, iar ENQA a putut să pornească de la consensul fără precedent realizat
în anii ’90.
Standardele europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii au fost elaborate tocmai
pe baza acestor evoluţii din istoria scurtă a asigurării externe a calităţii europene. Mai mult, există şi
ambiţia conştientă de a nu elabora standarde nici prea detaliate, nici prea prescriptive. Acestea nu
trebuie să limiteze libertatea agenţiilor europene de asigurare a calităţii de a reflecta în structurile şi
metodele lor experienţele şi aşteptările naţiunii sau regiunii în care activează. Standardele trebuie
totuşi să garanteze că profesionalismul, credibilitatea şi integritatea agenţiilor este vizibilă şi
transparentă pentru factorii interesaţi, şi să permită o comparaţie între agenţii facilitând astfel o
dimensiune europeană a calităţii necesară.
Ar trebui adăugat că standardele contribuie astfel, în mod natural, şi în demersurile pentru o
recunoaştere reciprocă între agenţii, (şi) a rezultatelor evaluărilor şi acreditărilor efectuate de agenţii.
Această chestiune a fost explorată de Reţeaua nordică pentru asigurarea calităţii în învăţământul
superior (NOQA) şi se regăseşte în Codul de bună practică al Consorţiului european pentru acreditare
(ECA).
Mai multe „linii directoare” au fost adăugate [standardelor] ca sursă suplimentară de
informaţii privind bunele practici şi, în anumite cazuri, pentru a explica mai detaliat înţelesul şi
importanţa standardelor. Chiar dacă liniile directoare nu constituie parte integrantă a standardelor,
standardele vor fi luate în considerare împreună cu acestea.

33
 Partea III: Standardele şi liniile directoare europene pentru agenţiile
de asigurare externă a calităţii

3.1 Utilizarea de proceduri de asigurare externă a calităţii în învăţământul superior

STANDARD:
Asigurarea externă a calităţii agenţiilor trebuie să ia în considerare prezenţa şi eficienţa
proceselor de asigurare externă a calităţii descrise în Partea II a Standardelor şi liniilor directoare
europene.

LINII DIRECTOARE:
Standardele de asigurare externă a calităţii din Partea II constituie o bază valoroasă în procesul
de evaluare externă a calităţii. Standardele respective reflectă cel mai bine bunele practici şi experienţa
acumulată pe parcursul dezvoltării asigurării externe a calităţii în Europa începând cu anii ’90. Prin
urmare, este important ca aceste standarde să fie integrate în procesele aplicate de agenţiile de
asigurare externă a calităţii instituţiilor de învăţământ superior.
Standardele de asigurare externă a calităţii alături de standardele agenţiilor de asigurare
externă a calităţii trebuie să constituie baza unei asigurări externe a calităţii profesioniste şi credibile în
instituţiile de învăţământ superior.

3.2 Statusul oficial

STANDARD:
Agenţiile trebuie să fie recunoscute oficial de autorităţile publice competente din Spaţiul
European al învăţământului Superior ca agenţii cu atribuţii de asigurare externă a calităţii şi trebuie să
aibă o bază legală. Acestea trebuie să respecte toate cerinţele jurisdicţiilor în cadrul cărora îşi
desfăşoară activitatea.

3.3 Activităţi
STANDARD:
Agenţiile trebuie să desfăşoare activităţi de asigurare externă a calităţii (la nivel instituţional
sau de program) în mod regulat.

34
LINII DIRECTOARE:
Aceste activităţi pot include evaluări, revizuiri, audit, acreditări sau alte activităţi
asemănătoare şi trebuie să se numere printre atribuţiile de bază ale agenţiei.
3.4 Resurse
STANDARD:
Agenţiile trebuie să deţină resurse adecvate şi proporţionale, atât financiare cât şi umane,
pentru a îşi putea organiza şi desfăşura activităţile de asigurare externă a calităţii într-o manieră
rentabilă şi eficientă, cu dispoziţii adecvate pentru dezvoltarea proceselor şi procedurilor.

3.5 Declaraţia de misiune

STANDARD:
Agenţiile trebuie să îşi stabilească scopuri şi obiective clare şi explicite pentru activitatea lor,
care să fie enunţate într-o declaraţie disponibilă public.
LINII DIRECTOARE:
Aceste declaraţii ar trebui să descrie scopurile şi obiectivele proceselor de asigurare a calităţii
ale agenţiilor, diviziunea muncii între factorii interesaţi din învăţământul superior, mai cu seamă
instituţiile de învăţământ superior, şi contextul cultural şi istoric al activităţii agenţiilor. Declaraţiile
trebuie să stipuleze clar că procesele de asigurare externă a calităţii constituie o activitate principală a
agenţiei şi că există o abordare sistematică a procesului de îndeplinire a scopurilor şi obiectivelor.
Trebuie să existe şi o documentaţie care să demonstreze modul în care declaraţiile sunt transpuse într-o
politică clară şi un plan de acţiune.

3.6 Independenţa
STANDARD:
Agenţiile trebuie să fie independente în două sensuri; întâi, trebuie să îşi poată îndeplini
responsabilităţile în mod perfect autonom, şi doi, concluziile şi recomandările avansate în rapoartele
lor nu trebuie să fie influenţate de terţi, cum ar fi instituţiile de învăţământ, ministerele sau alţi factori
interesaţi.

LINII DIRECTOARE:
O agenţie va trebui să îşi demonstreze independenţa prin următoarele măsuri:

35
 • garantarea de către documente oficiale (de exemplu, decrete sau legi) a independenţei
lor de funcţionare faţă de instituţii de învăţământ superior şi guvern;
• definirea şi implementarea procedurilor şi metodelor de lucru,
• desemnarea şi numirea experţilor externi
• determinarea rezultatelor proceselor sale de asigurare a calităţii care au loc în mod
independent şi autonom faţă de guverne, instituţii de învăţământ superior şi organisme cu influenţă
politică;
• rezultatele finale ale proceselor de asigurare a calităţii rămân responsabilitatea agenţiei
chiar dacă în timpul proceselor de asigurare a calităţii factorii interesaţi din învăţământul superior,
studenţii/ persoanele care învaţă, sunt consultaţi.

3.7 Criteriile şi procesele de asigurare externă a calităţii folosite de agenţii

STANDARD:

Procesele, criteriile şi procedurile folosite de agenţii trebuie să fie dinainte definite şi

disponibile public. Aceste procese ar trebui să includă:
• o procedură de autoevaluare sau o procedură echivalentă realizată de către subiectul
procesului de asigurare a calităţii;
• o procedură de evaluare externă realizată de un grup de experţi, inclusiv, unde e cazul, de
membrii studenţi şi vizite la faţa locului la decizia agenţiei;
• publicarea unui raport, inclusiv deciziile, recomandările sau alte rezultate oficiale;
• o procedură de monitorizare pentru revizuirea măsurilor luate de subiectul procesului de
asigurare a calităţii în lumina recomandărilor conţinute în raport.

LINII DIRECTOARE:
Agenţiile pot elabora şi folosi alte procese şi proceduri în scopuri punctuale. Agenţiile trebuie
să fie foarte atente în orice moment la principiile declarate şi să se asigure că atât cerinţele cât şi
procesele lor sunt gestionate profesionist şi că deciziile şi concluziile la care ajung sunt consecvente în
ciuda faptului că deciziile sunt luate de grupuri diferite de persoane.
Agenţiile care formulează decizii oficiale de asigurarea calităţii sau concluzii cu consecinţe
oficiale trebuie să deţină o procedură de contestaţie [de apel]. Natura şi forma procedurii de contestaţie
trebuie determinată în lumina actului constitutiv al fiecărei agenţii.

36
3.8 Proceduri de responsabilizare
STANDARD:
Agenţiile trebuie să aibă proceduri care să le permită să dea socoteală de modul în care şi-au
desfăşurat activitatea.

LINII DIRECTOARE:
Aceste proceduri ar trebui să includă următoarele:
1. O politică de asigurare a calităţii a agenţiei publicată pe site-ul agenţiei;

2. Documentaţie care să dovedească faptul că:

• procesele şi rezultatele agenţiei reflectă misiunea şi obiectivele de asigurare a
calităţii;
• agenţia a pus la punct şi aplică un mecanism pentru a evita orice conflict de interese în
activitatea experţilor săi externi;
• agenţia deţine mecanisme fiabile care asigură calitatea tuturor activităţilor sale şi
materialelor produse de subcontractanţi, în cazurile în care o parte sau totalitatea elementelor
procedurii de asigurare a calităţii este subcontractată;
• agenţia a pus la punct proceduri de asigurare internă a calităţii care includ mecanisme de
feedback intern (adică mijloace de colectare de feedback de la propriul personal şi consiliu); un
mecanism de reflecţie internă (adică mijloace de a reacţiona la recomandări interne şi externe în
vederea îmbunătăţirii); şi un mecanism de feedback extern adică mijloace de colectare de feedback de
la experţi şi instituţii evaluate în vederea unei dezvoltări ulterioare) în scopul de a se informa şi de a îşi
consolida dezvoltarea şi îmbunătăţirea.
3. O evaluare externă ciclică obligatorie a activităţilor agenţiei, să fie realizată cel puţin
o dată la cinci ani.

37
3. Sistemul de revizuire colegială pentru agenţiile de asigurarea calităţii

La Berlin, miniştrii au apelat la „ENQA, prin membrii acesteia, în cooperare cu EUA,

EURASHE şi ESIB să [...] exploreze modurile în care se poate asigura un sistem adecvat de revizuire
colegială pentru agenţiile sau organismele de asigurarea calităţii şi/sau de acreditare”.

ENQA şi partenerii săi au răspuns la acest apel pornind de la premisa că un sistem de revizuire
colegială a agenţiilor trebuie să includă nu doar procesul de revizuire în sine ci şi o examinare atentă a
standardelor de calitate pe care se clădeşte un astfel de sistem. Mai mult, s-a căzut de acord că
revizuirile colegiale ale agenţiilor trebuie interpretate ca fiind practic un mod de îndeplinire a
obiectivelor de transparenţă, vizibilitate şi comparabilitate pentru agenţiile de asigurarea calităţii.

Prin urmare, propunerea principală a acestui raport vizează crearea unui registru al agenţiilor
de asigurare externă a calităţii recunoscute care îşi desfăşoară activitatea în învăţământul superior
european. Această propunere este în esenţă un răspuns la probabilitatea creaşterii numărul de
organisme de asigurare a calităţii doritoare de a face profit de pe urma unor „etichete de recunoaştere
sau de acreditare”. Experienţa din alte zone a arătat că acest tip de întreprinderi sunt greu de controlat,
însă Europa ar putea avea aici o ocazie unică de a controla această nouă piaţă. Nu se doreste
protejarea interesele agenţiilor deja înfiinţate ci să se asigure că beneficiile asigurării calităţii nu sunt
diminuate de activităţile unor practicieni neonorabili.

În elaborarea acestor propuneri s-a ţinut cont în principal de contextul european şi de cerinţele
acestuia. În acelaşi timp, a existat conştiinţa faptului că experienţe şi procese similare se desfăşoară şi
pe plan internaţional. Ca şi consecinţă, acest capitol începe cu o succintă analiză a experienţelor şi
iniţiativelor internaţionale avute în vedere la redactarea acestei părţi din raport. În continuare este
schiţat sistemul de revizuire colegială propus, bazat pe principiul subsidiarităţii şi standardelor
europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii. În acest context se recomandă înfiinţarea
registrului agenţiilor de asigurare externă a calităţii recunoscute, care îşi desfăşoară activitatea în
Europa. Revizuirile colegiale şi conformarea agenţiilor cu standardele europene joacă un rol crucial în
alcătuirea registrului. În sfârşit, se propune şi înfiinţarea unui Forum consultativ european pentru
asigurarea calităţii în învăţământul superior.

38
Contextul internaţional
Europa nu este singura zonă în care au loc evoluţii dinamice în domeniul asigurării calităţii în
învăţământul superior. În această secţiune sunt descrise câteva din experienţele şi iniţiativele unor
organizaţii precum Reţeaua Internaţională a Agenţiilor de Asigurare Calităţii în Invăţământul Superior
(INQAAHE), Asociaţia Internaţională a Rectorilor (IAUP), Consiliul pentru Acreditare în
Invăţământul Superior din Statele Unite ale Americii (CHEA), OECD şi UNESCO. Activitatea
acestor organizaţii în domeniul asigurării calităţii a fost valorificată în cursul redactării acestui raport.
Cu toate că aceste experienţe internaţionale nu au fost incluse efectiv în recomandările punctuale, mai
jos sunt prezentate câteva elemente internaţionale cheie corelate cu recomandările din acest capitol.
Identificarea calităţii şi bunelor practici în cazul agenţiilor de asigurare externă a calităţii se
află de câţiva ani pe ordinea de zi internaţională. INQAAHE discută încă din 1999 despre o „etichetă
de calitate” pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii. Ideea a pornit iniţial de la IAUP, ca
răspuns la nevoia instituţiilor de învăţământ de a identifica agenţiile care sunt calificate să exercite
atribuţia de asigurare externă a calităţii. „Eticheta de calitate” s-a izbit de o opoziţie pe scară largă şi,
în schimb, INQAAHE s-a concentrat pe formularea unor criterii de bună practică pentru agenţii.
Rezultatul constă într-un set de principii care prezintă numitori comuni de bună practică şi totodată
recunosc diversitatea internaţională a agenţiilor în termeni de scopuri şi contexte istorico-culturale.

În ceea ce priveşte recomandările pentru revizuirea colegială a agenţiilor, activitatea CHEA

este relevantă. CHEA este o organizaţie non-guvernamentală care funcţionează ca un organism
umbrelă pentru agenţiile americane de acreditare regională, specializată, naţională şi profesională.
Organizaţiile de acreditare care doresc să fie certificate de CHEA trebuie să dovedească faptul că
îndeplinesc standardele CHEA de certificare; acestea trebuie să promoveze calitatea academică, să
aibă mecanisme de responsabilizare, să încurajeze îmbunătăţirea, să folosească proceduri adecvate, să
îşi re-evalueze continuu practicile de acreditare şi să deţină resurse suficiente. CHEA propune
membrilor săi să se supună unor aşa-numite revizuiri de certificare o dată la şase ani. Există asemănări
de bază şi o anumită compatibilitate între abordarea CHEA şi propunerile din acest raport, de exemplu
în termeni de revizuiri ciclice. Cu toate acestea, prezentul raport a ales să dea prioritate asigurării
calităţii în agenţii.

A existat şi o iniţiativă separată a OECD şi UNESCO de a elabora linii directoare pentru

asigurarea calităţii în învăţământul superior transnaţional. Liniile directoare OECD-UNESCO s-au

39
finalizat în cursul anului 2005, dar în cursul redactării s-a constatat un contrast între nevoia de a
reglementa internaţionalizarea învăţământului superior şi faptul că, de multe ori, capacitatea naţională
de asigurare a calităţii existentă se concentrează exclusiv pe învăţământul naţional din cadrul
instituţiilor naţionale. Prin urmare, pentru sistemele de asigurare a calităţii actuale este o provocare să
elaboreze metodologii şi mecanisme adecvate care să acopere şi prestatorii externi şi programele
acestora, nu numai prestatorii şi programele naţionale, în vederea maximizării beneficiilor şi limitării
potenţialelor dezavantaje ale internaţionalizării învăţământului superior.

Liniile directoare propuse de OECD-UNESCO recomandă agenţiilor de asigurare externă a

calităţii să se asigure că dispoziţiile lor în materie de asigurare a calităţii includ şi instituţii/ prestatori
străini şi cu scop lucrativ precum şi învăţământul la distanţă şi alte oferte de învăţământ netradiţionale.
Cu toate acestea, s-a recunoscut că o astfel de includere a prestatorilor străini în domeniul de
competenţă al agenţiilor naţionale va necesita, în cele mai multe cazuri, schimbări în legislaţia
naţională şi în procedurile administrative.

Acest raport recunoaşte importanţa şi implicaţiile internaţionalizării pentru asigurarea calităţii

în instituţiile de învăţământ superior. Deşi s-a considerat că este prea devreme pentru a include în
standardele europene propuse pentru asigurarea externă a calităţii o referinţă la acest aspect,
propunerea pentru un registru european include explicit agenţii din afara Europei care îşi desfăşoară
activitatea în Europa, dar şi agenţii europene care desfăşoară activităţi transnaţionale.

Trebuie de asemenea recunoscut că procesul european în curs este în concordanţă cu

recomandarea OECD-UNESCO ca agenţiile să susţină şi să consolideze reţelele regionale şi
internaţionale existente.

Revizuirile ciclice ale agenţiilor

Domeniul asigurării externe a calităţii în învăţământul superior european are o istorie relativ
recentă. Cu toate acestea, faptul că în ultimii ani agenţiile au arătat o preocupare pentru creşterea
credibilităţii activităţii agenţiei punând accentul pe asigurarea internă şi externă a calităţii agenţiilor
poate fi considerat un element de maturitate crescândă. Tema unui atelier ENQA din februarie 2003
desfăşurat în Sitges, Spania, a fost tocmai asigurarea calităţii agenţiilor. Participanţii au evocat
experienţele evaluărilor externe ale agenţiilor, una din recomandările atelierului fiind ca ENQA să

40
lucreze în direcţia revizuirilor externe ciclice ale agenţiilor membre. Prin urmare, ENQA a primit
mandatul de la Berlin într-un moment în care, în cadrul său, începuseră deja discuţii despre revizuirile
externe ale agenţiilor, acestea făcând obiectul reuniunilor grupului E4.
Acest raport recomandă ca orice agenţie europeană să se supună unei revizuiri externe ciclice
a proceselor şi activităţilor cel puţin o dată la cinci ani. Rezultatele trebuie consemnate într-un raport
care să specifice în ce măsură agenţia respectă standardele europene privind agenţiile de asigurare
externă a calităţii (v. Capitolul 2, Partea III).

Fără îndoială, peisajul prestatorilor şi operatorilor de asigurare externă a calităţii în

învăţământul superior din cadrul EHEA se va complica în viitor. Prin urmare, este important ca
membrii din afara ENQA să fie incluşi în consideraţiile privind asigurarea calităţii agenţiilor. Şi este şi
mai important ca agenţiile din afara Europei să aibă ocazia, dacă şi-o doresc, să se raporteze la
standardele europene recomandate. Aşadar, raportul nu doreşte să limiteze câmpul de aplicare al
acestei recomandări la agenţiile europene recunoscute pe plan naţional şi, implicit, la membrii efectivi
sau potenţiali ai ENQA. Dimpotrivă, agenţiile din afara Europei, dar care desfăşoară activităţi în
Europa, sau agenţiile europene care nu sunt recunoscute la nivel naţional trebuie să poată la rândul lor
opta pentru o revizuire care să le evalueze gradul de conformare cu standardele europene.

Principiile generale propuse pentru revizuirile ciclice sunt următoarele:

• Agenţiile de asigurare externă a calităţii înfiinţate şi recunoscute oficial ca agenţii naţionale
de către unul din statele semnatare ale Procesului Bologna ar trebui revizuite la nivel naţional,
respectându-se astfel principiul subsidiarităţii – chiar dacă desfăşoară activităţi şi în afara graniţelor
naţionale. Aceste agenţii naţionale europene pot opta, pe de altă parte, să fie supuse unor revizuiri ale
ENQA şi nu revizuirilor interne la nivel naţional. Revizuirile agenţiilor trebuie să includă o evaluare a
gradului de conformare cu standardele europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii.
• Agenţiile care nu sunt înfiinţate şi recunoscute oficial de un stat semnatar al Procesului
Bologna pot opta, din proprie iniţiativă, să fie supuse unei revizuiri în baza standardelor europene
pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii.
• Procesul de revizuire trebuie să conste într-o procedură de autoevaluare, un grup de experţi
independenţi şi un raport publicat.

41
 Revizuirea externă trebuie în mod normal demarată de la nivel naţional sau de agenţie.
Revizuirile agenţiilor trebuie să respecte în mod normal fie prevederile regulamentelor naţionale, fie
procesele de asigurare internă a calităţii implementate de agenţie. Acest raport doreşte să sublinieze
clar importanţa respectării principiului de subsidiaritate şi, prin urmare, propune ca ENQA, în ceea ce
îi priveşte pe propriii membri, să demareze procesul de revizuire externă numai dacă au trecut cinci ani
fără ca o iniţiativă să fie luată în acest sens, fie la nivel naţional, fie la nivel de agenţie. În cazul în care
este vorba de o agenţie ne-membră ENQA şi au trecut cinci ani fără ca o iniţiativă să fie luată în acest
sens fie la nivel naţional, fie la nivel de agenţie, iniţiativa revizuirii îi va reveni comisiei Registrului
european.

În cazul în care autorităţile naţionale sunt cele care iniţiază revizuirea, scopul revizuirii poate
fi destul de general şi să includă, de exemplu, felul în care agenţia şi-a dus la îndeplinire mandatul
naţional. Cu toate acestea, se insistă asupra unui element esenţial al acestei propuneri şi anume ca
revizuirile – fie că sunt iniţiate la nivel naţional, de agenţie sau de ENQA – să analizeze întotdeauna,
în mod explicit, măsura în care agenţia respectivă respectă standardele europene pentru agenţiile de
asigurare externă a calităţii. Adunarea Generală a ENQA a decis, în cadrul întâlnirii din noiembrie
2004, că criteriile de aderare la ENQA trebuie să respecte standardele europene propuse pentru
agenţiile de asigurare externă a calităţii. În consecinţă, revizuirea unei agenţii nu va evidenţia numai
gradul de conformare cu standardele europene ci va indica şi gradul de conformare cu criteriile de
aderare la ENQA.

În final, raportul pune accentul pe faptul că o colaborare cu experţi internaţionali, care au

experienţa şi expertiza necesare în cadrul procesului de revizuire, va oferi beneficii substanţiale.

Responsabilitatea monitorizării revizuirii ciclice va reveni, înainte de toate, autorităţilor

naţionale sau şefilor agenţiei şi, desigur, agenţiei însăşi. ENQA nu va avea un rol în monitorizare decât
în cazul în care trebuie să certifice nivelul de conformare cu standardele europene pentru agenţiile de
asigurare externă a calităţii, aşa cum reiese el din revizuire, al unor agenţii membre ENQA.
Regulamentele ENQA vor preciza care sunt consecinţele în celelalte cazuri.
În anexa la prezentul raport se găseşte descrierea unui proces exemplificator de revizuire
externă a unei agenţii.

42
Registrul agenţiilor de asigurare externă a calităţii care activează în Europa

ENQA s-a angajat, încă înainte de reuniunea ministerială de la Berlin din 2003, să elaboreze în
cooperare cu factorii interesaţi competenţi un Registru european al agenţiilor de asigurare a calităţii
care să cuprindă agenţii publice, private şi tematice care desfăşoară sau plănuiesc să desfăşoare
activităţi în Europa.
Registrul le va folosi instituţiilor de învăţământ superior şi guvernelor în măsura în care va
identifica agenţiile de asigurare a calităţii profesioniste şi credibile care îşi desfăşoară activitatea în
Europa. Acest interes este justificat în primul rând de complexitatea problemei recunoaşterii
diplomelor străine. Procedurile de recunoaştere ar fi consolidate dacă s-ar putea estima exact în ce
măsură prestatorii au fost evaluaţi de către agenţii recunoscute de asigurare a calităţii. În al doilea
rând, devine din ce în ce mai posibil ca instituţiile de învăţământ superior să dorească o evaluare de
către agenţii din afara ţării. În acest context, instituţiilor de învăţământ superior le-ar fi mai uşor dacă
ar exista unui registru serios în care să poată identifica agenţiile profesioniste.

Astfel, atuul cel mai mare al registrului este valoarea sa informativă pentru instituţii şi alţi
factori interesaţi, registrul în sine putând deveni un instrument foarte util de atingere a obiectivului de
transparenţă şi compatibilitate în asigurarea externă a calităţii instituţiilor de învăţământ superior.

Registrul trebuie să evidenţieze nivelul de conformare al agenţiilor înscrise cu standardele

europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că
scopul acestui raport nu este să propună registrul ca instrument de clasificare.

Registrul trebuie să fie deschis cererilor formulate de toate agenţiile care prestează astfel de
servicii în Europa, inclusiv cele cu sediul în afara Europei sau cele a căror activitate are caracter
transnaţional sau internaţional. Agenţiile vor fi încadrate în diferite secţiuni ale registrului: dacă au fost
sau nu supuse unei revizuiri colegiale, dacă respectă sau nu standardele europene pentru agenţiile de
asigurare externă a calităţii şi dacă îşi desfăşoară activitatea strict pe plan naţional sau şi în afara ţării.

O posibilă structură a registrului ar fi deci următoarea:

Secţiunea 1. Agenţii supuse revizuirii colegiale care se împart în următoarele categorii:

43
 • Agenţii naţionale europene care au fost revizuite şi îndeplinesc toate standardele europene
pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii.
• Agenţii naţionale europene care au fost revizuite, dar nu îndeplinesc toate standardele
europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii.
• Agenţii ne-recunoscute pe plan naţional şi agenţii din afara Europei care îşi desfăşoară
activitatea în Europa, care au fost revizuite şi îndeplinesc toate standardele europene pentru agenţiile
de asigurare externă a calităţii.
• Agenţii ne-recunoscute pe plan naţional şi agenţii din afara Europei care îşi desfăşoară
activitatea în Europa, care au fost revizuite şi nu îndeplinesc toate standardele europene pentru
agenţiile de asigurare externă a calităţii.

Secţiunea 2. Agenţii ne-revizuite:

• Agenţii europene recunoscute pe plan naţional, ne-recunoscute pe plan naţional şi din afara
Europei care nu au fost revizuite şi, prin urmare, sunt înregistrate pe baza informaţiilor cuprinse în
cererea lor de includere în registru.
Prezentată sub formă de tabel, structura registrului este următoarea:
STRUCTURA NE-
PROPUSĂ PENTRU REVIZUITE Ne-conforme cuREVIZUITE
Conforme
REGISTRU cu standardele standardele europene
europene

Ag
enţii europeneOperatori naţionali
recunoscute
naţional Operatori
transnaţionali
Agenţii
europene ne-recunoscute
naţional
Agenţii din afara
Europei care îşi desfăşoară
activitatea în Europa

O comisie a Registrului european va decide care sunt agenţiile admise în registrul european.
Comisia îşi va baza deciziile pe criteriul conformării cu standardele europene pentru agenţiile de
asigurare externă a calităţii, criteriu identificat din timpul revizuirii ciclice drept criteriu de înscriere în
registru. Alte criterii vor trebui elaborate luand în considerare diversitatea sistemelor de învăţământ
superior.

44
 Comisia va fi o structură uşoară, ne-birocratică cu nouă membri numiţi de EURASHE, ESIB,
EUA, ENQA şi organizaţii reprezentând angajatorii, sindicatele şi organizaţiile profesionale europene
plus reprezentanţi ai guvernelor. Aceşti membri vor acţiona în nume propriu şi nu ca reprezentanţi
mandataţi ai organizaţiilor care i-au numit. ENQA va îndeplini atribuţiile de secretariat pentru comisie,
care se va reuni cel puţin de două ori pe an.

Una din primele sarcini ale comisiei Registrului european va fi să definească oficial cine este
responsabil pentru registru.
O altă sarcină care îi revine imediat comisiei Registrului european este aceea de a stabili o
procedură de contestaţie independentă şi credibilă care să garanteze drepturile celor care au fost
respinşi sau care nu acceptă poziţionarea lor în registru. Această procedură de contestaţie trebuie să
facă parte din protocolul pe care comisia îl va redacta la puţin timp după ce devine funcţională.
Forumul consultativ european pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior

Începând cu întâlnirea de la Praga din 2001, grupul E4, alcătuit din ENQA, EUA, ESIB şi
EURASHE, s-a reunit în mod regulat pentru a îşi expune şi discuta părerile în legătură cu Procesul
Bologna şi calitatea europeană în învăţământul superior. Începând cu reuniunea de la Berlin din 2003,
întâlnirile grupului E4 s-au concentrat în principal pe îndeplinirea mandatului acordat de miniştri legat
de asigurarea calităţii în învăţământul superior.

Această cooperare la nivel european s-a dovedit constructivă. În acest context, cele patru
organizaţii au convenit ca un Forum consultativ european pentru asigurarea calităţii în învăţământul
superior să preia ştafeta de la grupul E4. Înfiinţarea unui astfel de forum, în termeni practici, ar
concretiza cooperarea care există deja între ENQA, EUA, EURASHE şi ESIB, conferindu-i un
caracter durabil. Forumul ar funcţiona în primul rând cu rol consultativ pentru principalii factori
interesaţi europeni reunind dispoziţiile actuale ale celor patru organizaţii, conform cărora fiecare îşi
finanţează propriile cheltuieli şi participări fără a se crea o nouă structură administrativă. Pe termen
mai lung, forumul va trebui să includă şi reprezentanţi ai pieţei forţei de muncă.

45
4. Perspective de viitor şi provocări

Prezentul raport conţine propuneri şi recomandări care au fost elaborate şi susţinute de actorii
europeni cheie din domeniul asigurării calităţii în învăţământul superior. Chiar existenţa raportului stă
mărturie a faptului că s-a ajuns la o înţelegere comună într-un domeniu în care o astfel de înţelegere
poate fi privită cu scepticism, date fiind diferitele interese aflate în joc. Propunerile oferă un nivel
sporit de transparenţă, siguranţă şi informaţie despre învăţământul superior atât studenţilor cât şi
societăţii în general. Ele oferă de asemenea instituţiilor de învăţământ superior mijloace de
recunoaştere şi de consolidare a credibilităţii şi ocazia de a îşi demonstra disponibilitatea de a asigura
un nivel înalt de calitate în contextul unui mediu din ce în ce mai competitiv şi mai sceptic. Cât despre
agenţiile de asigurarea calităţii, propunerile le permit o creştere a calităţii şi credibilităţii şi le
conectează mai eficient la o comunitate profesională europeană mai largă.

Propunerile vor rămâne simple propuneri dacă nu sunt însoţite de o strategie de implementare
eficientă. In cazul în care sunt aprobate de miniştri la Bergen, se vor lua măsuri imediate în vederea
începerii implementării unora din elementele cheie ale acestui raport. Lucrul la Registrul agenţiilor de
asigurarea calităţii este proiectat să înceapă în a doua jumătate a lui 2005, Registrul urmând să fie
disponibil online în 2006. Secretariatul ENQA a prevăzut resursele necesare în acest scop. După
reuniunea ministerială, ENQA va lua iniţiativele concrete necesare pentru înfiinţarea comisiei
Registrului european. Comisia îşi va începe activitatea stabilind oficial cine este responsabil pentru
registru şi redactând un protocol pe baza rezultatelor preliminare obţinute de ENQA în primăvara lui
2005. Se anticipează că prima revizuire ciclică va avea loc în cursul anului 2005.

Forumul consultativ european pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior va fi una din
primele iniţiative. Astfel, rezultatele reuniuni ministeriale de la Bergen, şi înfiinţarea Forumului vor fi
tema principală a întâlnirii dintre ENQA şi partenerii săi din grupul E4, din iunie 2005. În plus, va fi
discutată şi cooperarea viitoare cu alţi factori interesaţi cum ar fi reprezentanţii pieţei forţei de muncă.
ENQA a stabilit şi o întâlnire cu alte reţele europene de asigurarea calităţii înainte de următoarea
Adunare Generală a (ENQA), din septembrie 2005.

Faptul că anumite propuneri conţinute în acest raport vor putea fi implementate uşor nu
înseamnă că integrarea celorlalte propuneri va fi o sarcină facilă. Adoptarea pe scară largă, de către

46
instituţii şi agenţii, a standardelor de asigurare internă şi externă a calităţii va lua mai mult timp
deoarece depinde de cât de dispuse sunt statele semnatare, cu sisteme de învăţământ superior puternice
şi cu tradiţie, să se schimbe şi să evolueze. Propunerile de standarde de asigurare internă a calităţii vor
reprezenta o provocare pentru anumite instituţii de învăţământ superior, mai ales acolo unde tradiţia
asigurării calităţii este nouă, pe cale de dezvoltare sau unde nevoile studenţilor şi pregătirea acestora
pentru a intra pe piaţa forţei de muncă nu sunt înrădăcinate în cultura instituţională. La fel, standardele
de asigurare externă a calităţii şi cele pentru agenţiile de asigurare a calităţii vor obliga toţi
participanţii, în special agenţiile, să se autoevalueze cu atenţie şi să îşi raporteze practicile la
aşteptările europene. Noua procedură de revizuire ciclică vine, aşadar, la momentul oportun. Numai în
momentul în care se vor vedea beneficiile adoptării standardelor, acestea vor fi acceptate general.

Funcţionarea EHEA se bazează pe faptul că învăţământul superior naţional constituie

responsabilitatea fiecărei ţări, iar acest lucru presupune şi autonomie în probleme de asigurare externă
a calităţii. Din acest motiv, raportul de faţă nu este şi nu poate fi prescriptiv, ci face recomandări şi
propuneri în spiritul respectului reciproc între profesionişti; experţi care provin din instituţiile de
învăţământ superior inclusiv studenţi, ministere şi agenţii de asigurarea calităţii. Unele state semnatare
ar putea dori să garanteze prin legi şi hotărâri administrative standardele şi procesul de revizuire.
Altele ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a studia oportunitatea unei asemenea măsuri,
punând în balanţă avantajele schimbării şi punctele forte ale status quo-ului. Forumul consultativ
european pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior s-ar putea dovedi spaţiul ideal pentru a
discuta, dezbate şi trage învăţăminte din idei noi, experienţe ale altor sisteme şi asemănări şi deosebiri
între experienţele naţionale.

Pe scurt, sarcina ENQA, a partenerilor săi din grupul E4 şi altor factori interesaţi este una
semnificativă şi plină de provocări în anii care urmează. În consecinţă, raportul stabileşte clar că
finalizarea acestuia nu este echivalentă cu îndeplinirea obiectivului de la Bologna privind o
dimensiune de asigurarea calităţii în EHEA. Rămâne încă mult de lucru pentru a respecta
recomandările din raport şi pentru a se asigura cultura calităţii necesară, atât în sânul instituţiilor de
învăţământ superior cât şi al agenţiilor de asigurare externă a calităţii. Demersul lansat de mandatul de
la Berlin, va necesita o atenţie continuă şi flexibilitate dacă dorim să ne furnizeze o dimensiune
europeană complet funcţională de asigurare a calităţii în EHEA.

47
 Un spaţiu european al învăţământului superior cu instituţii de învăţământ superior puternice,
autonome şi eficace şi o conştiinţă reală a importanţei calităţii şi standardelor, a unor bune revizuiri
colegiale de calitate, unor agenţii de asigurare a calităţii credibile, unui registru eficient şi unei
cooperări sporite cu alţi factori cheie, cum ar fi angajatorii, a devenit acum posibil, iar propunerile din
raport vor constitui etape importante pentru transformarea acestei viziuni în realitate.

Anexă: Revizuirea ciclică a agenţiilor de asigurare a calităţii – un model

teoretic

Modelul prezentat mai jos este un exemplu de proces de revizuire externă a unei agenţii de
asigurare externă a calităţii. Este vorba de un exemplu de proces posibil, al cărui scop este
identificarea [gradului de] conformare a agenţiilor de asigurare a calităţii cu standardele Europene. Cu
toate acestea, trebuie notat că obiectivul este pedagogic şi general. Din acest motiv, gradul de detaliere
este mare, fiind, foarte probabil, mai mare decât cel perceput ca necesar în revizuirile colegiale
individuale ale unei agenţii date. Rezultă că procesul prezentat aici nu trebuie considerat în nici un caz
ca un standard în sine. Mai mult, folosirea termenului „evaluare” acoperă aici obiectivele şi procesele
date. Termeni ca „acreditare” sau „audit” ar fi putut fi de asemenea folosiţi.

Procesul acoperă următoarele elemente:

• formularea termenilor de referinţă şi a protocolului de revizuire;
• desemnarea şi numirea grupului de experţi;
• autoevaluarea de către agenţie;
• vizita la faţa locului;
• raportarea.

1. Termenii de referinţă
Termenii de referinţă trebuie să stipuleze obiectivele revizuirii în termenii perspectivelor şi
intereselor (ale) autorităţilor, factorilor interesaţi şi agenţiei însăşi. Toate sarcinile şi activităţile
agenţiei trebuie să fie desfăşurate în aşa fel încât să fie evident că nu există „nicio agendă ascunsă”.

48
2. Autoevaluarea

2.1 DOCUMENTAŢIA SOLICITATĂ AGENŢIEI CA BAZĂ A REVIZUIRII

Anumite informaţii generale pertinente sunt necesare pentru înţelegerea contextului în care
agenţia activează. Secţiunea ar trebui să conţină:

2.1.1 O scurtă descriere a sistemului naţional de învăţământ superior, inclusiv:

• structura diplomelor;
• structura instituţională;
• procedurile şi părţile implicate în elaborarea de noi subiecte, programe şi instituţii;
• alte proceduri de asigurare a calităţii;
• statutul instituţiilor de învăţământ superior în relaţie cu statul

2.1.2 Un scurt istoric al agenţiei respective şi al evaluării învăţământului superior în general:

• declaraţia de misiune;
• originea agenţiei ([înfiinţată de către] guvern, instituţii de învăţământ superior, altele)
• descrierea cadrului legal şi a altor reglementări oficiale privind agenţia (de exemplu, legi,
ordine ministeriale sau decrete).
• finanţarea agenţiei;
• acordarea dreptului de a iniţia evaluări;
• organizarea internă a agenţiei; inclusiv procedurile de desemnare şi alcătuire a consiliului;
• alte responsabilităţi ale agenţiei, în afara de evaluarea învăţământului superior;
• activităţi internaţionale ale agenţiei, inclusiv acorduri oficiale precum şi alte activităţi, de
exemplu: participări la conferinţe, grupuri de lucru şi schimburi de personal.
• rolul agenţiei în monitorizarea evaluărilor: consecinţe şi sancţiuni.

2.2 ACTIVITĂŢI DE ASIGURARE EXTERNĂ A CALITĂŢII DESFĂŞURATE DE AGENŢIE

Agenţia trebuie să demonstreze că desfăşoară în mod regulat activităţi de asigurare externă a
calităţii pentru instituţii sau programe de învăţământ superior. Asigurarea externă a calităţii poate
presupune activităţi de examinare, acreditare, revizuire, audit sau evaluare, acestea trebuind să facă
parte din atribuţiile principale ale agenţiei. Prin „regulat” se înţelege că evaluările sunt planificate

49
conform unei proceduri sistematice şi că un număr de evaluări au fost efectuate în ultimii doi ani.
Demonstraţia ar trebui să includă:
• o descriere a câmpului metodologic al agenţiei;
• o evidenţă a numărului de evaluări a calităţii efectuate şi a numărului de unităţi evaluate;

2.3 METODA DE EVALUARE APLICATĂ DE AGENŢIE

2.3.1 Documentaţie generală
Este necesară o descriere a desfăşurării unei evaluări şi altor chestiuni fundamentale, pentru a
se putea determina dacă funcţionarea agenţiei se bazează pe proceduri metodologice transparente.
Descrierea trebuie să includă:
• procedurile de informare şi de comunicare cu instituţiile evaluate;
• strategia agenţiei privind participarea studenţilor;
• procedurile legate de stabilirea termenilor de referinţă/ obiectivele operaţionale ale unei
evaluări date;
• cadrul evaluării (criterii pre-definite, acte normative, niveluri de performanţă (benchmarks)
pe subiect, standarde profesionale, obiective(le) declarate ale instituţiei evaluate);
• măsura în care elementele metodologice sunt modificate în cazul anumitor revizuiri.

2.3.2 Elemente de metodologie

Este necesară o descriere din care să reiasă că metodologia pe care o foloseşte agenţia este
dinainte definită şi publică, şi că rezultatele revizuirii sunt publice. Metodologia include:
• o procedură de autoevaluare sau o procedură echivalentă de către subiectul dat al evaluării;
• o procedură de evaluare externă de către un grup de experţi şi vizite la faţa locului la decizia
agenţiei;
• publicarea unui raport cu rezultate publice;

De asemenea, agenţia poate să conceapă şi să aplice şi alte metodologii adecvate unor

obiective specifice. Deciziile şi rapoartele agenţiei trebuie să fie consecvente, în termeni de principii şi
cerinţe, chiar dacă aprecierile sunt emise de grupuri diferite.
Dacă agenţia ia decizii de evaluare, există o procedură de contestaţie. Această metodologie
este aplicată în funcţie de nevoile agenţiilor.

50
 Dacă agenţia emite recomandări şi/sau hotărâri condiţionate, aceasta are la dispoziţie o
procedură de monitorizare pentru verificarea rezultatelor.

2.3.3 Descrierea rolului grupului de experţi externi.

Descrierea rolului grupului de experţi externi trebuie să includă:
• procedurile de desemnare şi numire a experţilor, inclusiv criteriile utilizate pentru experţii
internaţionali şi reprezentanţii factorilor interesaţi, cum ar fi angajatorii şi studenţii;
• metode de informare şi formare a experţilor;
• întâlniri între experţi: numărul, obiectul şi calendarul, în raport cu ansamblul procesului de
evaluare;
• diviziunea muncii între agenţie şi experţi;
• rolul personalului agenţiei în cadrul evaluărilor;
• identificarea şi desemnarea membrilor personalului agenţiei responsabili cu evaluarea.

2.3.4 Documentaţia
Sunt necesare mai multe descrieri ale procedurilor de adunare a documentaţiei pentru a
determina procedurile agenţiei legate de autoevaluare şi vizite la faţa locului.

2.3.4.1 Descrierea procedurilor de autoevaluare

Această descriere trebuie să includă:
• descrierea conţinutului liniilor directoare furnizate de agenţie;
• consiliere procedurală furnizată de agenţie;
• cerinţele de alcătuire a echipelor de autoevaluare, inclusiv rolul studenţilor;
• formarea şi informarea echipelor de autoevaluare;
• timpul avut la dispoziţie pentru efectuarea autoevaluării.

2.3.4.2 Descrierea procedurilor legate de vizita la faţa locului

Această descriere trebuie să includă:
• chestionarele/protocoalele de interviu;
• principiile de selecţie a participanţilor/intervievaţilor (categorii sau participanţi specifici);
• principiile pentru stabilirea duratei vizitei;
• numărul de întâlniri şi durata lor medie;

51
 • documentarea întâlnirilor (internă/externă, procese verbale, transcrieri etc.);
• metode de lucru ale grupului de experţi externi.
2.3.4.3 Rapoartele
Documentaţia trebuie să conţină următoarele informaţii despre rapoarte:
• obiectul raportului;
• procedura de redactare a raportului (personalul agenţiei sau experţii);
• formatul raportului (concept şi lungime);
• conţinutul raportului (descriere completă sau numai analiză/recomandări);
• mecanismul de feedback din partea părţilor evaluate la raportul preliminar;
• publicarea procedurilor şi politiciilor (de exemplu, relaţia cu mass-media);
• monitorizarea imediată (de exemplu, seminarii şi conferinţe);
• activităţi de monitorizare pe termen lung (de exemplu, evaluări sau vizite de monitorizare).

2.3.5 Procedura de contestaţie

Agenţia trebuie să prezinte procedura de contestare a deciziilor sale şi să arate cum răspunde
această metodologie nevoilor agenţiei. Trebuie să fie evident din documentaţie în ce măsură procedura
de contestaţie se bazează pe un proces de audiere, prin care agenţia oferă părţii evaluate o modalitate
de a comenta şi pune sub semnul întrebării rezultatele evaluării.
De fapt, agenţia trebuie să demonstreze că procedura de contestaţie oferă părţii evaluate ocazia
de a se exprima asupra rezultatelor evaluării.

2.4 DOCUMENTAŢIE SUPLIMENTARĂ

Această documentaţie suplimentară trebuie să includă (o) descrierea folosirii sondajelor,
materialului statistic sau a altor tipuri de documentaţie care nu au fost menţionate altundeva. Acest
material trebuie să fie public.

2.5 PROCEDURI DE ASIGURARE INTERNĂ A CALITĂŢII ÎN AGENŢII

Agenţia trebuie să demonstreze că deţine mecanisme de asigurare internă a calităţii aliniate la
cele stipulate în standardele europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii.
2.6 CONSIDERAŢII FINALE
O analiză a punctelor tari şi punctelor slabe ale agenţiei, a oportunităţilor şi ameninţărilor este
indispensabilă pentru a îşi demonstra capacitatea de adaptare la noile cerinţe şi tendinţe, respectiv de a

52
îşi îmbunătăţi permanent activităţile păstrând în acelaşi timp un cadru metodologic şi de conducere
solide şi credibile.

3. LINII DIRECTOARE PENTRU GRUPUL DE EXPERŢI EXTERNI

Aceste linii directoare descriu aşteptările legate de grupul de experţi externi. Ele cuprind
recomandări privind:
• desemnarea şi organizarea generală;
• vizita la faţa locului;
• redactarea raportului.
Aşa cum este descris mai sus, agenţia în curs de revizuire trebuie să furnizeze un raport de
autoevaluare redactat conform prevederilor liniilor directoare. Acesta trebuie înaintat grupului de
evaluatori externi cu cel puţin o lună înainte de vizită.

3.1 DESEMNAREA GRUPULUI DE EXPERŢI EXTERNI

Această secţiune se referă la desemnarea experţilor care vor efectua revizuirea. Grupul de
experţi externi trebuie să aibă următoarea componenţă:
• unul sau doi experţi în asigurarea calităţii (internaţionali);
• reprezentant al instituţiilor de învăţământ superior (naţional);
• membru student (naţional);
• membru din rândul factorilor interesaţi (de exemplu, un angajator, naţional).
Unul dintre aceşti experţi trebuie să fie ales preşedinte al grupului de experţi externi.
De asemenea, se recomandă ca grupul să fie completat cu o persoană independentă de agenţie
care va funcţiona ca secretar.
Desemnarea experţilor se poate face de către agenţii, factorii interesaţi sau autorităţile locale;
pentru a asigura însă credibilitatea şi onestitatea revizuirii este esenţial ca sarcina de a desemna
experţii să fie acordată unui terţ din afara agenţiei implicate. Acest terţ ar putea fi, de exemplu, ENQA
sau o agenţie neimplicată în proces. La baza desemnării experţilor trebuie să se afle declaraţiile lor de
independenţă. Cu toate acestea, agenţia în curs de revizuire trebuie să aibă posibilitatea de a contesta
componenţa finală a grupului.
3.2 VIZITA LA FAŢA LOCULUI
Pentru vizita la faţa locului trebuie să existe un protocol similar celui care urmează:

53
 Se recomandă ca vizita să dureze două-trei zile, inclusiv pregătirea şi monitorizarea, în funcţie
de cât de bine cunoaşte comisia de revizuire externă agenţia revizuită şi contextul de funcţionare al
acesteia. În ziua precedentă vizitei, grupul se va reuni şi va cădea de acord asupra temelor relevante ale
vizitei. Scopul vizitei la faţa locului este validarea autoevaluării. Ghidurile de interviuri trebuie
redactate din această perspectivă.
Vizita poate include întâlniri separate cu membri ai Consiliului agenţiei, conducerii,
personalului, cu experţi, patronat/ factori interesaţi cheie şi reprezentanţi ai instituţiilor evaluate de la
nivelul conducerii cât şi membri ai comisiilor interne de autoevaluare.
3.3 REDACTAREA RAPORTULUI
În afara respectării termenilor generali de referinţă, raportul trebuie să sublinieze precis
conformarea cu standardele europene pentru agenţiile de asigurare externă a calităţii, aşa cum se
specifică în protocolul de autoevaluare, şi să pună accentul pe posibile recomandări în vederea unor
îmbunătăţiri viitoare.
După vizită, grupul de experţi externi, asistat de secretar, va redacta raportul. Versiunea finală
trebuie adresată agenţiei revizuite pentru verificarea eventualelor erori factuale.

Aceasta este a treia ediţie a „Standardelor şi liniilor directoare europene pentru asigurarea calităţii
în Spaţiul european al învăţământului superior”, redactate de ENQA în cooperare cu EUA,
EURASHE şi ESIB şi susţinute de miniştrii învăţământului din statele semnatare ale Procesului
Bologna în cadrul reuniunii de la Bergen din mai 2005. Raportul original a fost ajustat la formatul
actual al ENQA.

54
 2. Procesul Bologna prin ochii
studentului , 2009

Cap. 5 Asigurarea Calităţii

Traducere efectuată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România

Ianuarie 2010

55
 Titlu original :

“Bologna with Student Eyes ”

5. Quality Assurance

European Students’ Union

www.esib.org

56
 Asigurarea calităţii

1. Introducere:

Asigurarea calităţii a fost şi este în prim-planul Procesului Bologna începând la Conferinţa

Ministerială de la Berlin şi comunicatul aferent acesteia, când problema a fost inclusă în capul listei de
priorităţi intermediare ale anului 2005.

A continuat să câştige teren în Bergen, odată cu adoptarea Liniilor Directoare şi Standardelor

Europene în Asigurarea Calităţii (European Standards and Guidelines for Quality Assurance - ESG).
Din acel moment, multe ţări au urmărit aceste linii directoare şi au introdus reforme semnificative în
sistemele lor naţionale de asigurare a calităţii, deşi principiile de bază ale ESG nu au fost întotdeauna
implementate. În 2007, Miniştrii care s-au întâlnit la Londra au luat la cunoştinţă progresul obţinut şi
au sprijinit crearea Registrului European de Asigurare a Calităţii (EQAR - European Quality
Assurance Register), cerând în acelaşi timp un nivel sporit al participării studenţilor.

ESG a contribuit de asemenea semnificativ, aducând în prim-plan problemele de mare

importantă pentru studenţi, cum ar fi participarea studenţilor la procesul de asigurare a calităţii (QA-
Quality Assurance), aspecte referitoare la resurse de învăţare şi sprijinire a studenţilor - măsuri cheie
de protecţie pentru învăţământul centrat pe student. ESG este de asemenea un mecanism adecvat de
creştere a calităţii în Învăţământul Superior, în întreg Spaţiu European al Învăţământului Superior şi
unul care a avut până acum un impact semnificativ. Prin urmare, implementarea Linii Directoarelor şi
Standardelor Europene (ESG) rămâne o prioritate pentru Uniunea Europeană a Studenţilor ( ESU-
European Students Union) şi pentru federatiile membre ESU.

2. Concluzii:
Implementarea ESG-ului a început pe o bază larg răspândită, însă...
Este loc de îmbunătăţire în ceea ce priveşte creşterea cunoaşterii ESG şi a angajamentului
părţilor implicate la nivel naţional în respecta aceste principii. Federaţiile naţionale studenţeşti se
angajează în mod categoric să ia parte la implementarea ESG şi că nivelul lor de cunoştinţe despre
acestea le garantează capacitatea de a luă decizii şi de a participa în procesul tehnic de Asigurare a
Calităţii. Conştientizarea federaţiilor studenţeşti naţionale (NUSes) asupra conţinutului ESG –ului a

57
crescut considerabil, declarându-şi susţinerea în totalitate a ESG. Cu toate acestea, mai mult de
jumătate dintre respondenţi au calificat sprijinul acestora pentru ESG ca fiind unul „general”, datorită
unor importante punctel slabe ale ESG. Nevoia de a aduce o evaluare riguroasă ESG -ul este
următorul pas înainte, urmând un exerciţiu de identificare a motivelor de îngrijorare pentru masă
studenţească.

Pe baza percepţiilor federaţiilor naţionale ale studenţilor, 25% din autorităţile naţionale nu
sunt bine informate şi/sau sunt reticente în a aplica Liniile Directoarele şi Standardele Europene. În
ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior, acest procent atinge 47%. Putem conchide că există
nevoia de a creşte în continuare gradul de informare asupra ESG printre instituţiile şi autorităţile
naţionale şi de a creşte gradul de conştientizare asupra impactului implementării corecte a Liniilor
Directoare şi Standardelor Europene.

Per total, participarea studenţilor în Asigurarea Calităţii a progresat din 2007 încoace. Cu toate
acestea, analiza răspunsurilor arată lacune serioase în termeni de participare formală în procesul de
luare a deciziilor şi un nivel inegal al participării în diferite procese asociate cu Asigurarea Calităţii pe
cuprinsul a diverse ţări. Putem concluziona că, în ciuda acceptării studenţilor ca parte mai degrabă a
procesului de monitorizare (follow-up) decât a celui tehnic, aceştia încă întâmpina reticentă în ceea ce
priveşte implicarea lor în procesul de luare a deciziilor. Această afirmaţie este valida doar în bază
studiilor de la un caz la altul, în acest moment nefiind posibil de stabilit un trend general în ceea ce
priveşte locaţia sau dimensiunea acestui fenomen. Un efort crescut trebuie făcut de către toţi actorii în
învăţământul superior pentru a extinde bunele practici în ceea ce priveşte includerea studenţilor într-un
număr mai mare de ţări şi la toate nivelurile, şi anume: asigurarea calităţii interne, evaluările externe şi
guvernanţa agenţiilor.

Cu toate acestea, federaţiile studenţeşti tind să fie mai puţin sonore în critica lor adresată
proceselor de evaluare externă în comparaţie cu asigurarea calităţii interne. Un nivel mai ridicat de
participare sporeşte sentimentul de proprietate asupra procesului printre federaţiile studenţeşti. O
atenţie mai mare trebuie acordată creşterii încrederii acordate federatiilor studenţeşti în asigurarea
calităţii interne prin metode participative.

58
 Se pare că există o corelaţie pozitivă între cât de serios sunt luate în considerare Liniile
Directoare şi Standardele Europene şi nivelul participării studenţilor, putând astfel concluziona faptul
că implementarea corectă a ESG acţionează ca o măsură de siguranţă către participarea studenţilor.

Asigurarea calităţii este percepută într-un număr semnificativ de cazuri că fiind prea puternic
interconectată cu angajabilitatea. Angajabilitatea este una din preocupările asigurării calităţii care este
foarte importantă pentru studenţi, dar tendinţa actuală poate duce către limitarea spectrului de
beneficiari dinspre toţi cei implicaţi (stakeholders) şi societate ca un întreg, la o perspectivă orientată
mai mult către angajator.

În vreme ce acele ţări care îşi evaluează sistemele proprii de asigurare a calităţii discută
schimbări în ceea ce priveşte centrarea atenţiei, majoritatea federaţiilor studenţeşti chestionate au
rămas pe poziţii în sprijinul unui sistem de asigurare a calităţii care să cuprindă atât evaluarea de
program, cât şi evaluarea instituţională. Astfel, se integrează atât rolul instituţiei ca principală parte
responsabilă pentru educaţie, cât şi rolul programei de studiu ca principal mijloc de împuternicire a
studentului spre a fi un vector activ în creşterea calităţii şi a interfeţei dintre student şi instituţie în
privinţe educaţionale.

Registrul este perceput de reprezentanţii studenţilor ca un succes politic, iar suportul lor pentru
activităţile pe care le cuprinde este ridicat şi continuă să crească. În mod semnificativ, acele federaţii
studenţeşti care şi-au exprimat opoziţia politică în 2007 şi-au schimbat poziţia într-una de sprijin total.
Însă, rămâne o cotă substanţială (24%) de federaţii studenţeşti care nu şi-au format nicio opinie în
legătură cu acest subiect.

3. Recomandări:

Este necesară iniţierea un proces de evaluare a implementării Liniilor Directoare şi

Standardelor Europene, realizat într-o manieră consultativă, în care studenţii să fie implicaţi în
totalitate. Preocupările studenţilor în relaţie cu ESG trebuie să fie tratate ca resurse cheie pentru acest
proces. Aceast lucru este necesar în vedereaexplorării în continuare a rolului evaluărilor externe nu
doar ca o modalitate de control, ci şi pentru a contribui la eficientizarea sistemelor de asigurare internă
a calităţii în conformitate cu Liniile Directoare şi Standardele Europene .

59
 La patru ani de la Declaraţia de la Bergen, se simte nevoia unui angajament sincer din partea
guvernelor în vederea implementării parteneriatelor cu studenţii în procesul de asigurare a calităţii.
Exemple de bună practică sunt disponibile şi trebuiesc promovate în continuare.

Remarcăm de asemenea o nevoie de a spori eficacitatea atât a sistemelor de asigurare internă

a calităţii, cât şi a implicării studenţilor în asigurarea calităţii la nivel instituţional. Angajamentul în
termeni de implementare corectă a primei părţi a Liniilor Directoare şi Standardelor Europene este
necesar din partea instituţiilor. Bunele practici trebuiesc să fie mai larg răspândite, iar contribuţia
experţilor internaţionali pentru atingerea acestui deziderat trebuie să fie în continuare mai mult
explorată.

În cele din urmă, eforturi adiţionale trebuiesc făcute pentru a informa studenţii în mod corect
în privinţa Registrului European de Asigurare a Calităţii ( EQAR - European Quality Assurance
Register) şi a impactului acestuia asupra Asigurării Calităţii în interiorul Spaţiului European al
Învăţământului Superior (EHEA -European Higher Education Area).

4. Liniile Directoare şi Standardele Europene pentru Asigurarea

Calităţii (ESG for QA):

Comunicatul de la Londra a confirmat faptul că „Liniile Directoare şi Standardele Europene

pentru Asigurarea Calităţii în interiorul Spaţiului European al Învăţământului Superior adoptat în
Bergen au constituit un imbold puternic pentru o schimbare în raport cu asigurarea calitatii”. Acest
document ar trebui să fie bază pentru dezvoltările în domeniul aigurarii calităţii şi federaţiile naţionale
par să fie din ce în ce mai conştiente de acest fapt. 62% dintre respondenţi afirmă că sunt conştienţi
„pâna la cel mai mic detaliu” în privinţă ESG, în vreme ce doar un singur respondent afirmă că nu
cunoaşte câtuşi de puţin acest aspect, iar 35% recunosc că ştiu puţine despre ESG.

În comparaţie cu anul 2007, o tendinţa clară de creştere a gradului de conştientizare a ESG

printre studenţii reprezentanţi poate fi observată. Numărul respondenţilor care afirmă că nivelul lor de
conştientizare atinge nivelul de „cunoaştere în detaliu” a crescut considerabil la 63% (de la 33%)1.

1
ESIB, BWSE 2007, pagina 17

60
Considerăm că dezbaterile pe marginea asigurării calităţii în cadrul mişcării studenţeşti europene au
contribuit la această îmbunătăţire. În ciuda tendinţei pozitive, suntem de părere că procentul de
organizaţii studenţeşti naţionale care sunt conştiente de conţinutul Liniilor Directoare şi Standardelor
Europene este încă scăzut, indicând fie o implicare insuficienţă a studenţilor ( prin reprezentanţi ai
acestora) ca actori legitimi, fie o insuficienţă dedicare în a face discursul privitor la asigurarea calităţii
inteligibil pentru toată societatea şi în particular pentru studenţi. În continuare trebuiesc direcţionate
eforturi spre a creşte numărul organizaţiilor studenţeşti naţionale care cunosc „în detaliu” prevederile
Liniilor Directoare şi Standardelor Europene.

Din momentul în care acestea erau încă la stadiul de idei, federaţiile studenţeşti le-au abordat
într-o manieră constructivă, fapt care venea în sprijinul acestora. Uniunea Europeană a Studenţilor
(ESU) este recunoscută ca unul dintre actorii principali şi a fost în mod egal implicată în crearea ESG2.
În aceste circumstanţe, e normal să ne aşteptăm ca ESG să fie stăpâtnite de cât mai multe organizaţii
studenţeşti naţionale. Toate federatiile şi-au exprimat sprijinul pentru Liniile Directoare şi Standardele
Europene: 49% şi-au exprimat sprijinul total, 51% şi-au exprimat rezervele, datorită a câtorva puncte
care nu li s-au părut convingătoare. Nu sunt federaţii care să îşi fi exprimat o poziţie neutră sau
opoziţia, în vreme ce în 2007, printre aceleaşi uniuni, există încă un grup substanţial care s-a declarat a
fi „neutru” (41%) sau împotrivă Liniilor Directoare şi Standardelor Europene (6%)3.

Însă, jumătate dintre cei care au răspuns şi-au exprimat rezervele în privinţa ESG în acest
studiu. Acţiuni mai multe se cer a fi luate pentru a identifica aceste probleme şi pentru a dezvolta
acţiunile de corectare necesare. Câteva dintre problemele ce constituie un motiv de îngrijorare pentru
reprezentanţii studenţilor, exprimate în mod frecvent, au de a face cu lipsa obiectivităţii în evaluările
externe; cu tratarea standardelor diferite în mod inegal ( în unele cazuri, participării studenţilor îi este
acordată o prea mică importantă ); şi cu lipsa clarităţii datorată operaţionalizării insuficiente ( în unele
cazuri ESG sunt percepute ca un model de bună practică ce trebuie folosit pentru sporirea calităţii, în
alte cazuri ca un test de conformitate obligatoriu).

2
Comunicatul de la Berlin, pagina 3
3
ESIB BWSE 2007, pagina 17

61
 Raportul „Tendinţe V” aduce un alt argument pentru a explică atitudinea rezervată a

federatiilor studenţeşti faţă de implementarea Liniilor Directoare şi Standardelor Europene la nivel

instituţional: serviciile studenţeşti precum librăriile, orientarea academică, ghidarea şi consilierea sunt
în mod regulat integrate ca parte a sistemului intern de asigurare a calităţii în doar o mână d ţări.
„Majoritatea acestor servicii fie că sunt atât de noi încât nu au fost evaluate încă, fie nu există planuri
pentru revizuirea acestura în mod regulat”. Singură ţara unde HEI’s a raportat că toate sau aproape
toate instituţiile evaluează serviciile studenţeşti este Regatul Unit al Mării Britanii şi Irlandei de Nord,
în timp ce majoritatea instituţiilor au în desfăşurare asemenea practici în Georgia, Irlanda şi Olanda4.

4
Crosler et all, Trends V, pagina 55

62
 Putem concluziona că următorul pas în asigurarea sprijinului pentru ESG în interiorul
corpului de studenţi este a identifica acele cauze ale rezervelor pe care respondenţii le-au exprimat în
această privinţă şi a iniţia un amplu proces de consultare cu privire la evaluarea ESG, implicând
federatiile studenţilor în miezul dezbaterii.

Federaţiile naţionale ale studenţilor au fost întrebate cât de în serios consideră că este luată
implementarea Liniilor Directoare şi Standardelor Europene de către ceilalţi actori-cheie în asigurarea
calităţii, şi anume de autorităţile naţionale, instituţiile de învăţământ superior şi agenţiile/corpurile de
asigurare a calităţii.

Rezultatele dezvăluie că, la nivel de ţară, studenţii percep agenţiile/corpurile de asigurare a

calităţii că fiind cele care iau cel mai în serios Liniile Directoare şi Standardele Europene. Într-o
anumită măsură, un asemenea rezultat ar fi de aşteptat când se ia în considerare faptul că esenţa
activităţii agenţiilor/corpurilor de asigurare a calităţii este centrată în jurul ESG. Cu toate acestea, cum
instituţiile de învăţământ superior rămân principalele corpuri responsabile cu asigurarea calităţii, este
destul de surprinzător că în 47% dintre ţări respondenţii au afirmat că instituţiile de învăţământ
superior fie nu cunosc, fie sunt reticente în a aplica ESG. De fapt, un singur respondent consideră că
instituţiile au un nivel ridicat al cunoştinţelor în domeniul Liniilor Directoare şi Standardelor Europene
şi că le ia foarte în serios - ceea ce constituie o reală îngrijorare.

Pe baza acestor cifre am putea concluziona doar că din perspectiva federaţiilor studenţeşti,
nivelul de angajament din partea insitutiilor de învăţământ superior în termeni de implementare a ESG
este prea scăzut, întrucât prima cerinţă a angajamentului în ceea ce priveşte ESG este asigurarea unui
nivel minim asupra conţinutului acestora. Analizând respectivele rapoarte naţionale5 observăm că
acestea colorează în mod considerabil o imagine pozitivă a dezvoltărilor în termeni de asigurare
internă a calităţii. Guvernele raportează că în 78% dintre ţări fie toate, fie cel puţin majoritatea
instituţiilor au publicată o strategie pentru continua creştere a calităţii. Mai mult, întrebate dacă
instituţiile au încheiate acorduri pentru asigurarea internă a calităţii, guvernele şi-au exprimat punctul

5
Au fost analizate doar rapoartele naţionale care corespund unui chestionar al organizaţiilor studenţeşti
naţionale, completat în întregime, raportul naţional al Bulgariei nefiind disponibil.

63
de vedere potrivit căruia în 41% dintre state asemenea acorduri există, în vreme ce alte 44% susţin că
aceleaşi acorduri există în majoritatea instituţiilor6.

Se poate considera că având acorduri pentru asigurarea internă a calităţii, precum şi o

strategie pentru creşterea calităţii publicată, acestea pot constitui indicatori decisivi ai unui angajament
puternic din partea instituţiilor în termeni de implementare a ESG.

Diferenţa dintre perspectiva federatiilor studenţeşti şi cea a guvernului în ceea ce priveşte

obligaţiile instituţiilor poate fi explicată prin faptul că deşi având publicate strategii sau aranjamente
de asigurare internă a calităţii, acest lucru nu e suficient pentru a exprima adevăratele angajamente
referitoare la asigurarea calităţii, standardelor şi ghidurilor europene. Poate fi interpretat şi ca o lipsă
de cunoaştere a situaţiei reale la nivel instituţional; aceste rezultate ar trebui confruntate cu eficienta
asigurării interne a calităţii, corelată direct cu buna calitate a programelor de studiu, lucru necesar
satisfacţiei adevăratea a studenţilor. Chestionarele realizate nu au atins un asemenea nivel de detaliu,
ci se concentrează mai mult pe aspectele tehnice şi procedurale ale asigurării calităţii în cadrul
instituţiilor.

În 26% din ţări, respondenţii au considerat că autoritatiile naţionale fie nu cunosc standardele
şi ghidurile europene, fie sunt reticienti în a le aplica. Acest fapt este intrigant ţinând cont de faptul că
ministerul a adoptat standardele şi ghidurile europene şi s-au dedicat introducerii sistemului naţional
de asigurare a calităţii, bazat pe principiile standardelor şi ghidurilor europene. Se pare că într-un
număr semnificativ de ţări, standardele şi ghidurile europene au fost adoptate în mod oficial, dar
federatiile consideră că nu sunt luate în serios în ceea ce priveşte procesul de realizare a politicilor sau
în dezvoltarea unei viziuni a asigurării calităţii.

Federatiile studenţeşti au fost rugate să furnizeze părerea lor referitoare la implicarea

diferiţilor actori în nivele relavante ale asigurării calităţii în ţările respective. Personalul academic
ocupă cel mai mare procent de participare pe toate nivelele: asigurarea internă a calităţii, asigurarea
externă a calităţii şi guvernanţa agenţiilor, ceea ce duce la expenctarea sistemelor de asigurare a
calităţii să fie bazate pe modelul evaluării colegiale.

6
Rapoarte naţionale, ţările corespunzătoare federatiilor care au răspuns la chestionare

64
 Implicarea experţilor internaţionali a fost considerată că fiind cea mai eficientă metodă de a
da exemple de bune practici şi de a creşte credibilitatea asigurării calităţii, pe lângă contribuirea la
asigurarea consistenţei în implementarea standardelor şi ghidurilor europene în Europa. Federatiile au
raportat că participarea experţilor internaţionali în asigurarea internă a calităţii este prezentă într-un
procent de 13%. În orice caz, în ceea ce priveşte asigurarea externă a calităţii, implicarea acestora se
ridica la 61%. Raportările naţionale în Procesul Bologna au rezultate similare (63%).

Un sondaj ENQA (Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior)

pe temă procedurilor de calitate reflectă o imagine în consens cu opinia uniunilor studenţeşti şi a
guvernelor: 73.9% din agenţiile asigurării calităţii implică experţii internaţionali în evaluările externe;

65
analiza este realizată per agenţie, nu per ţara. Luând în considerare faptul că în timp ce în majoritatea
ţărilor există doar o agenţie, (există însă şi cazuri în care într-o ţara există mai multe agenţii), putem
consideră că aceste cifre exprimă aceeaşi percepţie a situaţiei. În ceea ce priveşte autoritatea agenţiilor
de asigurare a calităţii, 23% din răspunsurile federaţiilor reflectă faptul că experţii internaţionali sunt
luaţi în considerare.

Reprezentanţii guvernului au fost mai mult decât generoşi în răspunsurile lor (53%).
Sondajele ENQA (Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior)
confirmă răspunsurile federatiilor studenţeşti afirmând că în 31% din agenţiile de asigurare a calităţii
activează experţi din comunitatea internaţională de asigurare a calităţii. Diferenţa de 8% este
acceptabilă datorită diferenţelor metodologiilor.

Angajatatorii au fost incluşi în asigurarea calităţii pe diferite nivele, ceea ce este important
pentru creşterea dialogului între instituţii, studenţi şi piaţa muncii. Aceştia sunt implicaţi în asigurarea
internă a calităţii în 20% din ţări, dar aceast procent se ridica la 36% în cazul auditului extern. (45.7%
din perspectivă sondajului ENQA) şi la 33% în cazul agenţiilor guvernamentale. Agenţiile susţin că în
49% din cazuri, reprezentanţii industriei şi pieţii muncii participă în guvernarea agenţiilor. Diferenţa
de date dintre perspectivă federatiilor studenţeşti şi cea a agenţiilor este mai mare decât în ceea ce
priveşte expertiilor internaţionali; cu toate acestea poate fi considerată a fi o bună corelaţie în cazul în
care diferenţele metodologice amintite mai sus sunt luate în considerare. Este de remarcat faptul că s-a
raportat că sindicatele sunt implicate în mai puţin de 10% din toate ţările chestionate, ceea ce
reprezintă un procent mult mai mic decât cel al angajatorilor.

Diferenţa dintre implicarea angajatorilor şi cea a sindicatelor poate indica faptul că se

consideră că asigurarea calităţii se concentrează mai mult pe asigurarea garanţiei pentru angajatori
decât pe beneficiile acţionarilor (inclusiv a sindicatelor) şi a societăţii ca un întreg.

În majoritatea ţărilor (56%) federatiile studenţeşti au raportat existenţa unui anumit corp care
supraveghează operaţiunea implementării standardelor şi ghidurilor europene. În majoritatea cazurilor,
acest corp responsabil este Ministerul Educaţiei sau agenţia asigurării calităţii. Perspectiva federatiilor
naţionale ale studenţilor în ceea ce priveşte conformitatea standardelor şi ghidurilor europene cu

66
sistemul naţional al calităţii cuprinde toate cele trei nivele: asigurarea internă a calităţii, evaluările
externe şi agenţiile de asigurare a calităţii.

Ţările considerate de respondenţi ca îndeplinid în totalitate modelul ESG sunt Olanda şi

Norvegia.
Federaţiile studenţeşti ş-au exprimat îngrijorarea faţă de sistemul de asigurare internă a
calităţii în Croaţia, Franţa, Germania, Letonia şi Portugalia.
Cei chestionaţi evaluează legalitatea agenţiilor într-un mod diferit în ţările în care un astfel de
corp nu există. Uniunile studenţeşti din Islanda şi Macedonia sunt de părere că acest nivel nu este
satisfăcător, în vreme ce uniunea naţională a studenţilor din Malta consideră agenţia într-o mare
măsură conformă cu standardele şi ghidurile europene.
Ţările cu un nivel mai ridicat de conformitate a asigurării interne a calităţii decât pentru

67
restul sistemului sunt Irlanda şi Slovacia. Marea Britanie este evaluată că fiind în deplină concordanţă
în ceea ce priveşte asigurarea internă a calităţii şi semnificativ conformă în ceea ce priveşte restul
proceselor supuse sondajului. Pentru aceste state putem concluziona că reprezentanţii studenţilor
consideră instituţiile ca fiind cele mai progresive în ceea ce priveşte termenii impuşi de implementarea
standardelor şi ghidurilor europene. Dar pentru 27% din ţări, federatiile studenţeşti sunt de părere că
asigurarea calităţii externe reprezintă un nivel de conformitate cu ESG mai mare decât asigurarea
internă a calităţii. S-a chestionat şi dacă a existat vreo schimbare de iniţiativă sau de focalizare de la
asigurarea calităţii programulor de studiu la asigurarea calităţii instituţionale. Statele care au raportat
asemenea schimbări sunt Belgia (comunitatea flamandă), Germania, Olanda şi Slovenia. În 2007,
opinia federatiilor naţionale studenţeşti a fost criticată în mod unanim, scoţând în evidenţă calitatea
programelor de studiu individual că fiind mai importantă decât calitatea instituţiei, caîntreg.
Majoritatea federaţiilor au rămas ferme pe poziţiile lor, subliniid faptul că atât asigurarea calităţii
programelor de studiu, cât şi asigurarea externă a calităţii instituţionale sunt necesare complementar, în
vreme ce federaţiile din Olanda se împărţeau între a susţine şi a fi parţial de acord cu schimbările
propuse.În alte state, şi anume Danemarca ( federaţiile studenţeşti susţin abordarea instituţională) şi
Franţa ( federatiile naţionale ale studenţilor susţin abordarea programului de studiu), valul merge în
sens invers, de la asigurarea calităţii instituţionale la cea a programelor de studiu. Corelând aceste
raportări cu datele privind impactul ESG la nivel insituţional, este evident că în Olanda şi Danemarca
se consideră că instituţiile sunt în cunoştiinţă de cauză cu standardele şi ghidurile europene şi ţin cont
de aceasta, fapt care poate fi privit ca o explicaţie a schimbării poziţiei federatii respective începând cu
2007.

Atât evaluările instituţionale cât şi cele ale programului de studiu sunt la fel de importante
pentru calitatea educaţiei şi le considerăm valoroase, ele fiind complementare. Cu toate acestea, în
cazul modificării preferinţelor pentru oricare dintre cele două metode de evaluare, va trebui să se
ajungă la consens între actori, după consultări ample, implicând studenţii în centrul discuţiilor. O
schimbare neaşteptată a focalizării pe o formă de evaluare realizată fără implicare serioasă şi simţul
proprietăţii din partea studenţilor are puterea de a submina dezvoltarea unei culturi calitative la nivel
instituţional.

68
 5.5 Participarea studenţilor
Rolul studenţilor în asigurarea calităţii este în creştere, iar participarea studenţilor s-a stabilit a
fi un principiu central în asigurarea calităţii conform ESG. „... societatea şi piaţa muncii sunt într-o
permanenţă schimbare la nivel global. Studenţii sunt conştienţi mai mult ca niciodată de presiunea
pusă asupra lor, îşi dezvoltă propriile idei referitoare la viitorul lor şi sunt mai hotărâţi în a-şi face
auzită vocea. (...) Din moment ce calitatea educaţiei pe care o primesc nu afectează doar carieră lor
academică, ci determină într-o mare măsură întreagă viaţă viitoare, este corect ca ei să aibă un cuvânt
de spus în ceea ce priveşte acreditarea şi îmbunătăţirea calităţii. Mai mult, studenţii îşi pot aduce
propria şi unica perspectivă în educaţie, fapt care nu poate decât să completeze viziunile celorlalţi
actori.”

Tendinţe V” confirmă că implicarea crescândă a studenţilor este de fapt un element important

în asigurarea calităţii în cadrul instituţiilor. Nivelele ridicate de implicare a studenţilor sunt considerate
benefice atât de studenţi cât şi de liderii instituţionali, şi pot fi privite ca un indicator pentru instituţiile
cu mai multă experienţă în sigurarea internă a calităţii şi pentru sistemele dezvoltate de asigurare
externă a calităţii.

Chestionarul a cercetat cum organizaţiile studenţeşti pe plan naţional consideră participarea lor
în asigurarea calităţii interne, în evaluările externe ale programelor de studii şi a instituţiilor, în
acreditarea şi a proceselor de audit în guvernarea agenţiilor. Aceste numere sunt prezentate în figura
12.

În jumate din ţări, studenţii participă mult sau sub formă de parteneri egali în evaluarea
externă, deşi in cadrul unui proces mai mult tehnic, ce precedă deciziile de acreditare. Este cel mai
mare procentaj de implicare a studenţiilor şi noi îl interpretăm ca şi o confirmare a capacităţii
studenţilor de a urma procese mai mult tehnice.

Pe partea negativă, putem observa că procentajul ţărilor care nu implică deloc studenţi creşte
de la evaluare externă la guvernanţă de agenţie. Interpretăm aceasta ca o reminişcenţă a ezitării arătate
în acordarea de puteri decizionale studenţiilor. Această ezitare creşte odata cu impactul potenţial ale
acestor decizii.

69
 38% dintre cei care au răspuns consideră ca agenţiile naţionale beneficiază de o cunoaştere
detaliată a ESG-ului şi le iau foarte serios în muncă lor. Majoritatea acestor agenţii fac parte dintre
cele în care exista un parteneriat real cu reprezentanţii studenţilor. Putem aşadar conclude că este o
corelaţie puternică între conştientizarea ESG-ului şi participarea studenţilor.

Ne-am aştepta să fim capabili să extrapolăm aceeaşi corelaţie în asigurarea calităţii interne,
dar nu putem observa asemenea similarităţi. „Tendinţe V” pune de asemenea concepte noi în ESG în
vederea stimularii prezenţei studenţilor din ce în ce mai mărită în procesele de asigurare a calităţii în
instituţii. Noi considerăm această situaţie ca fiind un rezultat direct al faptului că participarea
studenţiilor este una din cele mai dezavantajate probleme din asigurarea interna a calităţii, de acolo
reieşind rezervele organizaţiilor studenţeşti asupra implementarii ESG-ului.

La nivel instituţional este demn de notat că NUS-urile au

menţionat că studenţii participă în 96% din ţări, aşa cum s-a
anticipat de către „Tendinţe V” în anul 2007, menţionând tendinţa

70
instituţiilor de a include studenţii în asemenea activităţi. În 12% din ţări, cei intervievaţi afirmă că
studenţii sunt parteneri egali în asigurarea calităţii interne şi în 20% din cazuri ei consideră că
participarea studentului a atins nivele înalte, dar mai are lipsuri în unele părţi. Întrebaţi care sunt
principiile participării, majoritatea interogaţilor au răspuns că sunt eterogene şi depind de la
universitate la universitate, cele mai obişnuite fiind reprezentative în corpuri care se ocupă cu
asigurarea calităţii şi în strcturi de guvernantă. Totuşi, 62.% din ţări sunt în afară - zonei verzi”, închis
sau deschis.

În majoritatea ţărilor (41%) federatiile studenţeşti consideră că există participare la nivel

instituţional, dar aceasta nu este pe departe suficient. 18% din ţări sunt notate cu rată de participare
scăzută, în timp ce într-o singură ţară aflăm că uniunea studenţilor consideră că studenţii nu au
oportunitatea să participe la asigurarea calităţii interne.

Participarea studenţilor în evaluări externe devine o practică răspândită. Totuşi, în doar 20%
din ţări, cei interogaţi au considerat că studenţii sunt parteneri egali în procese de genul, în timp ce în
alte 30% federatiile studenţeşti au considerat că nivelul participării este ridicat dar încă lipseşte în
câteva locuri. În 16% din ţări, este considerată existenţa participării, dar nu de ajuns, în timp ce 19%
din ţări sunt notate că având implicare studenţească scăzută.

Cei interogaţi au spus că studenţii nu participă deloc în asigurarea calităţii externe în 13% din
ţări. Sunt exemple de ţări unde grupuri specializate de studenţi pentru evaluare externă există şi sunt
coordonate de organizaţii studenţeşti: Belgia, Germania, România, Scoţia şi Elveţia. În alte cazuri,
agenţiile care asigură calitatea sunt cele care organizează evaluarea studenţilor: Marea Britanie şi
Spania.

Putem ajunge la concluzia că, in ceea ce priveste procesele coordonate de către agenţiile care
asigură calitatea, participarea studenţilor este în general mai bună, cu excepţia: Estoniei, Irlandei,
Republicii Cehiei şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

În Estonia şi Elveţia, NUS-urile sunt parteneri egali în guvernanta agenţiilor, dar studenţii nu
participă în niciun alt proces coordonat de agenţii. În Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, NUS-
ul participă în guvernanta agenţiilor iar participarea studenţilor este ridica şi în evaluările externe, dar

71
totuşi lipseşte în unele locuri. În Marea Britanie federaţiile studenţeşti sunt partener egal în guvernanta
agenţiei şi participarea studenţilor este ridicată în evaluările externe, dar totuşi lipsind în unele locuri.
În Polonia, federaţiile studenţeşti participă la un grad ridicat în guvernanta agenţiei şi în procesele de
acreditare. Observăm că în cazul Poloniei şi al Marei Britanii, participarea studenţilor urmează trend-
ul dictat de concentrarea sistemului naţional de asigurare a calităţii: acreditare pentru Polonia şi
intensificarea evaluări externe pentru Marea Britanie.

Guvernele, pe cealaltă parte, au răspuns în trei moduri la întrebarea dacă studenţii participă la
activităţi de evaluare externă şi în agenţii de guvernantă. Considerăm răspunsul guvernelor „da,
studenţii participă” ar corespunde termenilor de „parteneri egali”,”nivel de participare ridicat” şi
„exista participare dar departe de a fi de ajuns” din chestionarul studenţilor, în timp ce „în unele
cazuri” ar corespunde termenului de „participare la un nivel scăzut”

Pentru activităţile de evaluare externă, în 37% din ţări opiniile federatiilor studenţeşti nu
corespund celor ale guvenrnelor. Ce este interesant e că în 45% din acele cazuri, federaţiile au o
percepţie mai pozitivă asupra implicării lor, în timp ce în restul cazurilor, guvernele sunt cele care
spun că studenţii participă mai mult decât apreciază federatiile.

72
 În cazul participării în guvernanţa agenţiilor de asigurare a calităţii, în 43% din ţări, părerile
federatiilor studenţeşti nu se potrivesc cu cele ale conducerilor. Federaţiile au fost mai pozitive în 46%
de cazuri, aproape egal ca în cazul evaluărilor externe.

Putem trage concluzia că sunt un număr rezonabil de ţări, 37- 43%, unde părerile federaţiilor
studenţeşti cu privire la participarea lor la evaluări externe şi la guvernanţa agenţiilor se găsesc în
conflict cu părerile conducerilor. Presupunând că toţi cei interogaţi, federatii studenţeşti şi guverne, au
răspuns cu obiectivitate, explicaţia este că participarea studenţească este văzută diferit de către cele
două părţi. O continuare a dialogului este necesară pentru a asigură percepţii similare în participarea
studenţească la procesele de asigurare a calităţii.

73
 Federaţiile au fost interogate şi despre impactul pe care îl are participarea studenţilor, însa o
înclinaţie clară nu a putut fi indentificată. Unele federaţii au considerat că participarea lor este luată în
serios şi ei sunt consideraţi egali de către partenerii lor, în timp ce alte NUS-uri au susţinut că
participarea studenţilor se transformă de la formal la real, cu o considerabilă investiţie de timp şi
energie. Unii au fost pesimişti spunând că la în final, în ciuda eforturilor depuse, voturile studenţilor
sunt nesemnificative în deciziile importante. 10% din NUS-uri au susţinut că participarea lor este doar
o formalitate.

5.6 REGISTRUL ASIGURĂRII CALITĂŢII EUROPENE

EQAR (European Quality Assurance Register) a fost înfiinţată în 2008 şi guvernat de

partenerii E4: ENQA, ESU, EUA şi EURASHE. Impactul lui este în principal aşteptat să
îmbunătăţească încrederea în educaţie la nivel ridicat în EHEA, să faciliteze recunoaştere şi să
îmbunătăţească mobilitatea. Principalele aspecte în schimbarea paradigmei QA ( Quality Assurance )
sunt plasarea actorilor implicaţi şi a publicului ca principalii beneficiari ai QA, prin deschiderea
accesului la informaţii obiective şi creşterea stăpânirii QA în mâinile actorilor implicaţi. Registrul
include reprezentaţii instituţiilor de invaţamant superior, studenţi şi agenţii de asigurare a calităţii, dar
şi parteneri sociali şi reprezentaţi ai guvernului. Această abordare a actorilor implicaţieste o „marcă” a
EQAR.

Rezultatele sondajului arată clar că majoritatea federaţiilor naţionale studenţeşti susţin

EQAR. Numărul NUS-urilor care susţin în totalitate registrul a crescut cu 24% din 2007. Numărul
NUS-urilor care susţin registrul dar cu unele reţineri a scăzut de la 25% la 9% în 2009, indicând că
registrul a reuşit să convingă un număr substanţial de federaţii asupra rolului său şi al utilităţii. Cele
mai frecevent exprimate îngrijorări în 2007 au fost legate de aspectele negative ale creării unei pieţe de
asigurare a calităţii: conflicte de interese, oportunitatea de a alege o agenţie mai permisivă, dificultăţile
în curs de dezvoltare a sistemelor de asigurare a calităţii la nivel naţional se vor confrunta în
concurenţă directă.

Pe partea negativă, procentajul interogaţilor care nu şi-au format o părere despre registru, a
rămas ridicat, de fapt, dacă comparam răspunsurile federatiilor atât în 2007 cât şi în 2009, vom vedea

74
că a crescut cu 6% din 2007. Aceste cifre reflectă cu siguranţă că registrul nu a fost promovat eficient
în rândul reprezentanţilor studenţilor şi eforturi trebuiesc făcute în continuare în promovare şi
informare.

Este remarcabil că toate NUS-urile care s-au opus EQAR-ului în 2007, au declarat acum că
susţin în totalitate registrul.

Conluzia este că EQAR şi principiile de la bază ale lui au reuşit să convingă vocile critice în
mişcarea studenţească şi îşi amplifică susţinerea.

Dacă citim rapoartele naţionale vom vedea că guvernele se aşteaptă ca includerea în EQAR să
fie privită ca principalul indicator al credibilităţii sistemului QA al ţării, în timp ce aşteptările
federaţiilor studenţeşti sunt orientate pe proces. Cel mai răspândit impact al EQAR-ului este întărirea
ESG-ului, în timp ce transparenţa în termeni de calitate ai educaţiei superioare rămâne prioritar în
aşteptările federaţiilor studenţeşti. Posibilitatea instituţiei de a alege din orice agenţie de asigurare a
calităţii din registru şi deschiderea sistemelor de asigurare a calităţii agenţiilor de peste graniţe, sunt
îmbunătăţiri aşteptate de un număr substanţial de federaţii studenţeşti, indicând că registrul este văzut
ca fiind conectat cu internaţionalizarea agenţiei de asigurare a calităţii.

75
 Graficul arată rezultatele federatiilor care au răspuns şi în 2007 şi în 2009, pentru a ilustra mai
bine schimbările care au avut loc de la studiul din Londra. Întărirea ESG-ului arată o creştere de 19% a
impactului registrului (EQAR), rezultând că federatiile îşi pun încrederea în modelul registrului. 20%
din federatii nu se mai aşteaptă că EQAR-ul să atingă un nivel mai ridicat de transparenţa în asigurarea

calităţii în Aria Educaţiei Superioare Europene.

Putem trage concluzia că EQAR trebuie să îşi promoveze munca în continuare, cu o

accentuare pe rezultatele activităţilor sale care sunt conectate la transparenţa, cum ar fi registrul
agenţiilor membre ce asigurare a calităţii.

Este important să notăm scopurile ESU în relaţie cu EQAR: informaţie crescută şi de

încredere, ţintirea creşterii transparenţei şi încrederii în QA European, şi aşadar, în îmbunătăţirea
mobilităţii.

76