UNGUENTE (UNGUENTA FRX)

Definitie: Sunt preparate farmaceutice semisolide destinate aplicarii pe piele

sau mucoase in scop therapeutic sau de protectie. Sunt constituite din excipienti
(baze de unguent) in care se pot incorpora SA.
Excipientele constituie o parte majora a preparatului care pot influenta eficacitatea
substantelor medicamentoase incorporate.
Unguentele se intrebuinteaza atat pt tratamentul afectiunilor dermatologice cat si
pentru protejarea si intretinerea epidermului.
Preparatele destinate sa apele pielea de actiunea agresiva a unor agenti nocivi sunt
denumite unguente de protectie iar cele care contribuie la ingrijirea pielii se numesc
unguente dermatocosmetice.
In literatura de specialitate se intalnesc pe langa denumirea de unguent si alte
denumiri care sunt atribuite in functie de anumite caracteristici privind compozitia sau
modul de folosire al preparatelor respective. Astfel se intalnesc urmatoarele denumiri:
-pomezi – sunt unguente de consistenta semisolida care se inmoaie cand sunt frecate pe
piele formand un film superficial gros.
-cremele – sunt unguente-emulsii cu un continut ridicat de apa si se caracterizeaza printr-
o consistenta mai scazuta.
-pastele – sunt preparate cu un continut mare de pulberi care au o consistenta mai tare si
care de obicei nu se topesc la temperatura corpului iar prin intindere pe piele formeaza un
film protector.
-ceratele – sunt preparate grase care contin un procent mare de ceara sau de parafina
avand o consistenta tare si un punct de topire ridicat.
-glicerolatele – sunt hidrogeluri obtinute cu glicerina si amidon, fiind cunoscute si sub
numele de unguent de glicerina.

CLASIFICAREA UNGUENTELOR
1.Dupa actiunea terapeutica
-unguente de acoperire – formeaza o pelicula protectoare pe tegumente. In aceasta
categorie se includ unguente de protectie si unguente cosmetice
-unguente racoritoare – contin apa sau alcool diluat. Acestea in contact cu pielea prin
evaporarea unei parti din apa sau alcool dau o senzatie de racorire a pielii
-unguente epitelizante (pt rani) – se aplica pe pielea lezata in scop de vindecare
-unguente revulsive – produc o vasodilatatie locala si hiperemie locala
-unguente antiacneice
-unguente antimicotice
-unguente sicative
2.Dupa locul de aplicare
-dermice
-oftalmice
-unguente care se aplica pe mucoase
3.Dupa capacitatea de patrundere (locul manifestarii efectului terapeutic)
-unguente cu actiune locala: -unguente de suprafata
-unguente de acoperire sau epidermice
-unguente de profunzime (endodermice)
 -unguente de penetratie (cele care se situeaza intre cele
doua, sau diadermice).
-unguente cu actiune la distanta (sistemice). Permit administrarea medicamentului prin
ocolirea tubului digestiv, ceea ce reprezinta administrarea percutanata. Aceste unguente
cedeaza SA vaselor sanguine si vaselor limfative. Ex: ung antireumatice.
4.Dupa proprietatile chimice si fizice
-hidrocarburi geluri
-lipogeluri
-hidrogeluri
-polietilen-glicol geluri
-silicon geluri.
5.Dupa metoda de preparare respectiv gradul de dispersie al substantei
medicamentoase
-unguente de tip solutie
-unguente de tip suspensie
-unguente de tip emulsie
-unguente mixte.

Penetratia prin piele. Prin penetratia cutanata se intelege patrunderea

intradermica a substantei medicamentoase incorporate in baza de unguent, iar prin
absorbtie percutanata se intelege traversarea pielii si patrunderea SA in fluxul sanguin.
Deoarece pielea este considerata o membrana lipidica, prin piele pot penetra substante
solubile in grasimi. Totusi absorbtia grasimilor se face redusa si penetratia este favorizata
la substantele care au pe langa solubilitatea in lipide si o oarecare solubilitate in apa.
Medicamentele hidrofile pot patrunde in piele numai daca se produce o hidratare a
pielii (ex: dupa o baie calda care are loc o dilatare a porilor si o umflare a pielii). In
tratamentele dermatologice se urmareste ca medicamentul sa patrunda in piele, dar sa nu
ajunga in circuitul sanguin desi acest lucru nu poate fi impiedicat in toate cazurile. O
trecere a medicamentului in torentul sanguin este intalnita in terapia locala cu
antireumatice. Antireumaticele sunt aplicate prin masarea pielii. Se mai administreaza
unguente cu nitroglicerina, cu actiune vasodilatatoare sub forma de pansament adeziv
aplicat in regiunea toracica.
Patrunderea in piele si prin piele a preparatelor farmaceutice se poate face prin
pori sau transepidermal (prin celulele pielii).
Conditiile unei bune penetratii sunt:
-dimensiunea particulei de substanta medicamentoasa
-sa existe o afinitate lipofila a excipientului fata de piele
Pentru a putea defini modul de actiune al unui preparat dermatologic este necesar
sa se analizeze 3 factori: pielea, SA si excipientul.
PIELEA – este foarte importanta starea pielii. Ex: pielea descuamata, iritata se
comporta diferit in comparatie cu pielea intacta. Pentru tratarea afectiunilor in faza acuta
se urmareste o actiune de profunzime in timp ce in afectiuni cronicizate se prefera o
actiune in straturile superficiale ale pielii. Pentru tratamentele dermatologice este
necesara sa se precizeze suprafata de aplicare, timpul de contact si frecventa. Zona care
se trateaza, marimea acesteia, prezinta importanta deoarece caracteristicile pielii variaza
de la o zona la alta la acelasi individ. Varsta este un alt factor insemnat. Astfel porozitatea
si gradul de hidratare al pielii la tineri sunt superioare persoanelor in varsta. Alelgerea
unei baze de unguent in functie de tipul de piele reprezinta o conditie esentiala pentru
formularea preparatelor dermatologice, astfel pentru pielea cu secretie sebacee abundenta
sunt indicate unguente emulsii de tip U/A si hidrogeluri. Timpul de contact, modul de
aplicare si frecventa aplicarilor influenteaza eficacitatea preparatelor dermatologice.
Prin masarea viguroasa a pielii se favorizeaza penetrarea. Patrunderea in invelisul
cutanat poate fi grabita si prin masarea in prealabil cu acetona, alcool, solventi cu actiuen
degresanta. Pansamentele ocluzive izoleaza zona pe care se aplica preparatele ceea ce
determina o crestere locala a temperaturii, activand circulatia ceea ce duce la
intensificarea penetratiei SA.

SUBSTANTELE ACTIVE. Penetratia cutanata a substantelor active depinde de

solubilitatea acestora in excipient, de greutatea moleculara si de forma cristalina.
Astfel se absorbe foarte bine prin piele urmaatoarele substante: hormonii sexuali,
corticosteroizi, vitamine liposolubile, unele vitamine hidrosolubile (acid ascorbic,
tiamina, riboflavina, piridoxina), acid salicilic, anestezina, unii alcaloizi (morfina,
strignina, nicotina), fenolul si mercurul.

EXCIPIENTUL. Functia bazelor de unguent este aceea de a dilua PA. Excipientul

reprezinta in majoritatea cazurilor cel poutin 90% din preparat. Pe langa aceasta functie,
rolul excipientului este de a vehicula SA, astfel la locul indicat excipientul trebuie sa
cedeze SA. Cedarea SA depinde de solubilitatea acesteia in excipient, substantele
insolubile sau putin solubile in baza de unguent fiind cedate mult mai usor.
Un excipient pentru unguent trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:
-sa nu fie iritant si sa nu produca sensibilizari
-sa nu produca deshidratarea pielii si sa fie emolient
-sa cedeze rapid si complet medicamentele incorporate
-sa nu fie gras si sa fie lavabil
-sa aibe un aspect placut
-sa fie constituit dintr-un numar minim de componente si sa fie usor de preparat
-sa aiba compatibilitate chimica, stabilitate si pret de cost convenabil.

COMPONENTELE BAZELOR DE UNGUENT

De cele mai multe ori se folosesc ca excipient o asociere constituita din mai multe
componente a caror alegere se face iin functie de necesitatile terapeutice si tehnice. Un
astfel de excipient poate fi constituit din: produse lichide, moi, emulgatori, agenti
tensioactivi, stabilizanti, antioxidanti si conservanti. Numarul componentelor trebuie sa
fie limitat la strictul necesar.
Dpdv al afinitatii fata de apa sau fata de grasimi, excipientii pentru unguente pot
fi impartiti in 4 categorii:
1.baze apoase
2.baze emulsii de tip A/U
3.baze emulsii de tip U/A
4.baze hidrosolubile.
 I. Baze grase – se mai numesc baze anhidre lipofile.
Din aceasta grupa fac parte:
-grasimi si uleiuri vegetale si animale
-hidrocarburi
-siliconi
Caracteristicile principale ale acestor baze sunt: solubilitatea in uleiuri si lipsa de
solubilitate in apa.

1.Grasimile si uleiurile (lipogeluri) sunt dpdv chimic amestecuri de golicozide.

Ex: substante vegetale: ulei de floarea soarelui, soia, masline, arahide, seminte de
bumbac.
Uleiurile vegetale in generat sunt asociate cu componente avand punct de topire
ridicat (ceara, parafina). Aceste uleiuri sunt bine tolerate de piele. Din categoria
grasimilor animale (grasimea de porc) este produsul rezultat prin topirea tesuturilor
adipoase ale porcului. A fost folosit ca baza de unguent fara adaosuri deoarece are o
consistenta semisolida. Este o masa alba, moale, omogena, cu miros caracteristic. Astazi
este foarte putin folosit in medicina naturista deoarece este instabila chimic fiind supusa
unei antioxidari rapide.
Cerurile: ceara de albine, cetaceum, lanolina, alcooli derivati in lanolina.
Ceara de albine – este un produs obtinut prin topire in apa calda a fagurilor de
albine goliti de miere. Exista doua tipuri de ceara: alba si galbena. Ceara galbena este sub
forma de placi sau masa galbena cu miros slab caracteristic. Se foloseste pentru obtinerea
unguentelor emulsii A/U. Ceara alba se obtine din ceara galbena prin purificare. Are
proprietati similare cu ceara galbena.
Cetaceum – este un produs obtinut din substante grase continute in cavitatile
pericraniene ale balenei. Se prezinta ca o masa cu luciu sidefos, cu structura lamelara
cristalina, transparenta in strat subtire cu miros slab caracteristic. Adaugat in bazele de
unguent confera preparatului un aspect omogen. Nu este iritant sau alergic. La lumina se
antioxideaza cand are loc colorarea in galben.
Atat ceara cat si cetaceum nu pot fi folosite ca baze de unguent ca atare ci intra in
compozitia bazei de unguent compuse.
Lanolina (adeps lane anhidricus) – este un produs de origine animala obtinut prin
extratia si purificarea lipidelor de pe lana de oaie si contine alcooli superiori esterificati
cu acizi grasi alaturi de alcooli si acizi grasi liberi. In Farmacopee figureaza 2 lanoline:
lanolina anhidra (adeps lane anhidricus) si lanolina hidratata (adeps lane hidrosus).
Lanolina hidratata contine 25% apa. Se obtine incalzind lanolina anhidra pe baia de apa
apoi se adauga treptat apa, se amesteca pana la racire si se omogenizeaza. Cand pe o
reteta se prescrie lanolina se elibereaza lanolina hidratata. Lanolina ca baza de unguent
este comparabila cu pielea constituind un agent emolient care produce o pelicula
hidrofoba cu efect adeziv. Se absoarbe mai greu dar in amestec cu produse fluide
patrunde destul de usor prin piele si favorizeaza absorbtia medicamentelor.
Lanolina este o masa vascoasa de culoare galben deschis pana la galben brun cu
miros slab caracteristic. Este solubila in eter, cloroform, benzen, benzina si este insolubila
in apa, alcool. Se pastreaza la rece la adapost de lumina in vase complet umplute. Desi
este relativ stabila, lumina, aerul, caldura produc degradari datorita autooxidarii. Pentru o
mai buna pastrare se pot adauga antioxidanti cum ar fi: alfatocoferolul. Lanolina se
amesteca usor cu vaselina si da amestecuri care absorb cantitati mari de apa sau solutii
apoase sub forma de emulsii A/U.
Cu toate dezavantajele pe care le prezinta ramane unul dintre produsele cele mai
utilizate la prepararea unguentelor. De obicei se foloseste in amestec cu alte baze
deoarece folosita ca atare duce la obtinerea de produse lipicioare.
Dezavantajele lanolinei: miros persistent, aderenta prea mare de piele, uneori
reactii alergice, antioxidarea.

Alcoolii proveniti din lanolina (derivati de lanolina)

Eucerina – obtinuta din lanolina. Nu se foloseste ca atare ca baza de unguent ci in
amestec cu vaselina. Dpdv chimic este un amestec de oxicolesterol, izocolesterol,
metacolesterol.
Alcooli de lanolina (lanalcooli) –in FR se intalnesc sub denumirea Alcooles
Lanes – se obtin prin hidroliza lanolinei cand se obtin un amestec de acoolsteroici
(colesterol, izocolesterol).

2.Cele mai utilizate produse pentru prepararea unguentelor: parafina, vaselina,

uleiul de parafina.
Cea mai intalnita: vaselina. In FR (valinum album) vaselina este un produs de
consistenta moale obtinut din rezi\duurile de la distilarea petrolului brut si este constituit
din hidrocarburi saturate. Inafara de vaselina saturata se mai intalnesc produse sintetice
ca vaselina artificiala care este alcatuita din amestecuri de ulei de parafina si parafina
sodica iar vaselina sintetica este obtinuta prin sinteza si este un produs foarte scump.
Vaselina alba este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate obtinute din
petrol purificata si albita. Este o masa alba cu aspect omogen, grasa la pipait, translucida
in strat subtire si opaca in strat gros. Fara miros si fara gust. Sub forma topita este
transparenta si are o slaba fluorescenta verde-albastruie. Este usor solubila in eter,
cloroform, benzen, insolubila in apa, alcooli, glicerina. Este o baza de unguent hidrofoba.
Produsul nedecolorat este vaselina galbena care nu contine urme de decoloranti si de
aceea este mai bine tolerata pe mucoase.
Vaselina are o buna capacitate de intindere, formeaza un film uniform pe piele,
este inerta fata de SA, este stabila la pastrare, are un pret de cost scazut. Poate fi
sterilizata prin caldura uscata.
Dezavantaj: este mai greu tolerata de piele, poate fi iritanta, nu poate fi absorbita.,
emulsioneza cantitati mari de apa iar vascozitatea si consistenta sunt dependente de
temperatura astfel in timpul verii unguentele cu vaselina devin moi si apare riscul
separarii componentelor active iar in timpul iernii pot deveni prea consistente si sunt mai
greu de aplicat pe piele.

Uleiul de parafina (ulei de vaselina) – Parafinum Lichidum. Este un amestec de

hidrocarburi saturate lichide obtinute la distilarea petrolului. Este folosit in unguente
asociat cu parafina, vaselina sau alte baze de unguent pentru a regla consistenta acestora.
Se folosesc 2 tipuri de ulei de parafina: tipul usor si tipul vascos. Uleiul de parafina nu
are capacitatea de a penetra in epiderm si da o senzatie uleioasa la aplicare.
Parafina este un amestec de hidrocarburi solide asemanatoare cu ceara ca si
consistenta. De culoare alba. Nu se foloseste ca atare ci in amestec cu alte baze.
 3.Siliconii (Polisiloxani). Sunt polimeri inalti la care atomi de silicon sunt legati
intre ei prin intermediul oxigenului. Cei mai simpli sunt siliconii metilici care exista sub
3 forme: uleiuri, rasini, elastomeri (asemanatori cauciucului).
Cei mai folositi sunt polimeri fluizi cu greutate moleculara mica si dintre acestia
cel mai intalnit este Dimeticonul. Pe masura ce greutatea moleculara creste produsele
devin vascoase. Pielea normala tolereaza foarte bine siliconii. Ei sunt relativ inerti si nu
exercita o actiune terapeutica proprie.
Preparatele cu silicon nu se vor aplica acolo unde este necesara o drenare sau pe
pielea inflamata si iritata. Nu se folosesc pentru unguentele oftalmice.

II. Baze de unguent emulsii A/U

Prin incorporarea apei sau a solutiilor apoase sau hidroalcoolice in hidrocarburi
gliceride, silicon, se pot obtine baze de unguent de tip A/U sau U/A.
Deoarece capacitatea de incorporare a apei majoritatii acestor baze este mica se
impune adausul de emulgatori.
Bazele emulsii prezinta o serie de avantaje sub aspectul proprietatilor reologice si
al capacitatii de penetrare si cedare a substantelor medicamentoase incorporate. Bazele
emulsiei de tip A/U au o consistenta buna ce asigura calitati sporite de intindere si
aderare de tesuturi si contin o faza apoasa incorporata in faza grasa datorita proprietatilor
emulsive ale emulgatorilor.
Bazele emulsiei A/U au o buna capacitate de a incorpora apa si din acest motiv se
numesc baze de absorbtie. Ca si bazele lipofile, bazele emulsiilor A/U nu se pot indeparta
prin simpla spalare cu apa. Comparativ cu acestea prezinta avantajul ca au o consistenta
potrivita si o anumita capacitate superioara de penetrare si de cedare a SA incorporate.
Penetrarea se datoreaza faptului ca excipientul gras care reprezinta faza externa a
emulsiei fiind miscibil cu grasimile pielii favorizeaza patrunderea in piele a SA dizolvate
in faza apoasa.
Ex: -unguentul de acool din lana format din amestec de alcool din lana, alcool
cetostearic si parafina.
-unguent cu alcool din lana hidratat
-unguent simplu (ung. Simplex)

III. Baze de unguent emulsii U/A

Prin utilizarea emulgatorilor hidrofili se obtin baze U/A. Excipientii de tip U/A
sunt usor de aplicat, cedeaza rapid SA si in unele cazuri favorizeaza penetrarea. Sunt
produse care se indeparteaza usor prin spalare, de aceea se numesc si baze lavabile.
Ex: 1.unguentul emulgator este oficinal in FRX si are urmatoarea compozitie: alcool
cetostearic cu rol de emulgator, parafina lichida, vaselina alba.
2.unguentul emulgator hidrat. Se obtine din unguent emulgator+apa. Pentru o mai
buna conservare in loc de apa se foloseste solutia conservanta (nipagin, nipasol).
3.unguente racoritoare. Au in compozitia lor ceara iar apa continuta are tendinta
de a se evapora de aceea se numesc unguente racoritoare.
 IV. Baze solubile in apa (hidrogeluri)
Bazele de unguent hidrosolubile sau hidrodispersabile formate din substanta care
se umfla sau se dizolva in prezenta apei.
Exista 2 categorii:
-hidrogeluri anorganice: bentonica, aerosol, hidroxid de Al
-hidrogeluri organice: -naturale (amidon,tragacanta, pectine si alginati)
-semisintetice (derivati de celuloza)
-sintetice (alcool polivinilic, polietilen glicol, carbopoli).
Hidrogelurile au un continut mare de apa 80-90%, sunt indiferente fiziologic, se
usuca si formeaza un film la locul de aplicare. Sunt preferate de bolnavii care au pielea
sensibila la grasimi. Se indeparteaza cu usurinta prin spalare cu apa de aceea sunt indicate
in tratamentul regiunilor paroase ale mucoaselor, ale pielii bolnave sau traumatizate. Sunt
compatibile cu majoritatea substantelor medicamentoase. Fiind lipsite de grasimi au
calitatea de a depinde foarte putin de temperatura in ceea ce priveste consistenta. Pentru
evitarea deshidratarii se adauga glicerina sau propilen-glicol.
Prezinta dezavantajul ca se deshidrateaza usor si pot fi invadate de
microorganisme. Se recomanda conservarea in vase bine inchise in prezenta substante
conservante. Adera bine pe mucoase si pe rani supurate. Sunt preparate ca baze de
unguente oftalmice. Actiunea terapeutica, absorbtia si penetratia este mai buna decat din
unguentele grase in special cand sunt aplicate pe pielea lezata sau pe mucoase.
Aerosilul – este un bioxid de siliciuu coloidal.
Bentonita – un silicat de Al hidrat
Amidonul – un produs organic obtinut din plante (grau, porumb, cartofi). Din
amidon se obtin unguente numite « glicerolat de amidon ». 
Alginatul de Na – sarea de Na a acidului alginic.
Derivati de celuloza - metil celuloza, carboximetilceluloza, hidroxietilceluloza.
Polietilen-glicoli – compusi macromoleculari a caror consistenta depinide de
greutatea moleculara. Cu cat greutatea moleculara este mai mare cu atat compusul este
mai consistent.

PREPARAREA UNGUENTELOR
Bazele de unguent pot fi folosite pentru calitatile lor de protectie, de intretinere a
pielii dar rolul cel mai important este cel de a servi ca vehicole pentru diferite SA.
Substantele medicamentoase pot fi dizolvate in baza de unguent (unguent solutii),
pot fi emulsionate daca se gasesc sub forma lichita (unguent emulsii) sau dispersate sub
forma solida (unguente suspensii).
La prepararea unguentelor trebuie sa se tina seama de natura SA si de posibilitatea
de incorporare a acesteia in excipient. De obicei daca in prescriptie nu se indica
excipientul atunci se folosesc ca baza de unguent unguentul simplu. Aceasta indicatie
poate fi respectata cand SA incorporate sunt dispersate sub forma de emulsii sau
suspensii. Cand este necesar un excipient hidrofil se va folosi unguentul cu glicerina. De
fiecare data se specifica pe reteta baza de unguent folosita.

Obtinerea bazelor de unguent prin procedeul topirii.

 In majoritatea cazurilor unguentele se prepara la cald fiind necesara incalzirea si
topirea componentelor care formeaza baza. Amestecul topit este eventual separat de
impuritatile mecanice prin detectare si filtrare.
Ca material filtrant se folosesc de obicei tifonul sau un strat subtire de vata asezat
pe un suport de tifon. Intotdeauna se va topi mai intai substanta cu punct de topire cel mai
ridicat adaugand apoi celelalte substante in ordinea descrescanda a punctelor de topire..
Ex: ceara, parafina, alcool cetilic, vaselina, lanolina si la sfarsit se adauga
componentele lichide.
Componentele de consistenta solida se maruntesc inainte de a fi topite pentru a nu
fi nevoie de o incalzire prelungita. Amestecul topit se aduce intr-un mojar, se tritureaza
pana la racire pentru a obtine un preparat omogen.

Unguente solutii
Exista medicamente avand caracter lipofil care se dizolva in grasimi si uleiuri la
cald in excipientul topit. In unele cazuri substanta medicamentoasa se dizolva intr-un
lichid volatil cum ar fi cloroformul sau eterul iar solutia obtinuta se amesteca cu
excipientul lipofil topit. Dupa aceea solventul volatil care a servit ca intermediar pentru
dizolvare se inlatura prin incalzire si amestecare.
La unguentele preparate prin dizolvarea SA in baza la cald trebuie sa se
urmareasca ca substantele solide sa nu cristalizeze la racire. Aceasta se poate petrece
datorita unei tehnici defectuoase cum ar fi o racire rapida, fie datorita concentratiei prea
mari de SA.
Cristalizarea poate surveni in timp in perioada de conservare astfel cand nu este
sigura mentinerea gradului de dispersie initial se prefera prepararea sub forma de
unguente suspensii. La adaugarea substantelor solubile in excipientul topit trebuie sa se
evite excesul de caldura pentru a evita degradarea acestora.
Unele substante cum ar fi substantele volatile se dizolva in baza racita tocmai
pentru a evita indepartarea lor prin incalzire. Ex: camforul, mentolul. In cazul solutiilor
apoase dispersarea lor se face in baze hidrosolubile astfel se prepara si unguentele cu
substante usor solubile in apa. Prepararea in acest caz se poate face fie la cald, fie la rece.

Unguente emulsii
Medicamentele usor solubile in apa care nu se dizolva in grasimi pot fi dispersate
in baze lipofile sub forma de emulsii. Prepararea unguentelor emulsii se face respectand
regulile intalnite la obtinerea emulsiilor fluide astfel se obtin separat cele 2 faze (uleioasa,
apoasa) care se amesteca la o temperatura cuprinsa intre 50-70 grade Celsius.
Substantele medicamentoase se includ in faza in care sunt solubile. Cand
cantitatea de lichid este prea mare si ar rezulta un unguent moale se recurga la
concentrarea acestuia. Ex: tinctura.
Daca faza apoasa depaseste 10% din masa unguentului, unguentele emulsii se mai
numesc si creme.

Unguentele suspensii
Cele mai multe unguente sunt preparate in care SA este dispersata sub forma de
suspensie. Pentru aceasta substantele solide se transforma mai intai intr-o pulbere cat mai
fina. Astfel pentru unguentele dermatologice este recomandata dimensiunea de 150
microni iar pentru unguentele oftalmice dimensiunea este 10-20 microni.
In cazul in care cantitatea de pulbere este mica aceasta se tritureaza mai intai la
mojar cu o mica cantitate de ulei de parafina, ulei vegetal sau o portiune din excipientul
topit, dupa care se adauga treptat restul recipientului. Cantitatea de ulei folosita pentru
triturare se scade din greutatea excipientului si se specifica pe reteta.
Daca cantitatea de pulbere este mai mare, este preferabil sa se lucreze intr-un
mojar incalzit cu masa topita, tehnica prin care se obtine un amestec omogen.
Cand cantitatea de pulbere este foarte mica incorporarea se poate face si in masa
netopita.
Pentru a evita fixarea pulberii de peretii mojarului se foloseste un mojar gresat cu
o mica cantitate de baza de unguent. Acest lucru este recomandabil si in cazul
substantelor colorante cand ustensilele pot fi curatate mai usor.
Unguentele care contin mai multa doza cu 5% pulbere au o consistenta mai tare si
sunt denumite de obicei paste.

Prepararea unguentelor in farmacie

Se folosesc mojare cu interiorul mat sau lucios sau patene emailate. Amestecarea
se face ajutorul pistilului iar in timpul operatiei de amestecare unguentul care se ridica pe
peretii mojarului se curata cu o spatula flexibila si se aduce in fundul mojarului. Mojarele
sunt avantajoase mai ales cand se incorporeaza cantitati mari de lichid. Uneori este
indicata incalzirea mojarului si a pistilului pentru a pastra la inceput o temperatura
apropiata de cea a amestecului care se lucreaza.
In general, ustensilele cu care se lucreaza sunt din: portelan, sticla, metal emailat.
Aceste ustensile care servesc la prepararea unguentelor trebuie rezervate exclusiv acestui
scop. Aceasta masura este justificata de faptul ca excipientii grasi lasa urme chiar dupa o
buna curatare.
In farmacie se mai pot folosi mojarele actionate mecanic. Un astfel de mojar este
fixat pe un suport si executa o miscare circulara.

Prepararea in industrie
Se folosesc aparate speciale obtinandu-se astfel produse foarte omogene si stabile,
astfel se folosesc diferite mori pentru amestecare. De asemenea amestecatoare planetare
iar unele aparate lucreaza sub vid care este util pentru a elimina bulele de aer din
unguent.
In FRX la prepararea unguentelor se mai indica:
-posibilitatea de folosire a antioxidantilor si conservantilor antimicrobieni
-unguentele care se aplica pe plagi, arsuri, pe pielea sugarilor se prepara cu baze de
unguent cu proprietati emulsive, peliculogene
-se folosesc metode care le asigura sterilitatea si care permit evitarea unei contaminari
ulterioare cu microorganisme.

AMBALAREA UNGUENTELOR
Unguentele se elibereaza in cutii de material plastic de forma cilindrica cu
deschidere larga pentru a favoriza relevarea unguentelor sau pot fi eliberate in tuburi de
metal flexibil sau material plastic (in industrie). Cutiile de material plastic sunt usoare,
ieftine si asigura in multe cazuri o pastrare satisfacatoare. Unguentele preparate in
farmacie si ambalate in cutii de material plastic pot fi pastrate doar cateva saptamani. In
timp mai indelungat se pot produce modificari datorita faptului ca peretii din material
plastic nu sunt complet impenetrabili.
In industrie conditionarea unguentelor este facuta aproape exclusiv in tuburi
flexibile din metal. Se utilizeaza de cele mai multe ori tuburi de Al dar si de material
plastic. Aceste tuburi sunt prevazute cu o canula si un orificiu prin care se scoate
unguentul prin apasare.
Umplerea tuburilor se face pe partea inferioara pana cand unguentul patrunde in
tot tubul si aerul iese afara, dupa aceea se inchide prin pliere, urmata de sudare iar
orificiul se astupa cu un capac filetat.
Tuburile se eticheteaza sau se folosesc tuburi imprimate. Se mentioneaza
denumirea produsului, cantitatea in grame, compozitia, modul de intrebuintare,
producatorul si termenul de valabilitate. Pentru a se asigura integritatea in timpul
transportului si a manipularii tuburile se introduc in cutii de carton.

CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR

Unguentele au o compozitie complexa de aceea controlul calitatii presupune
efectuarea a numeroase incercari:
1.Controlul organoleptic – aspect, culoare, finete si aderenta. Dupa FRX unguentele
trebuie sa aibe mirosul componentelor, sa nu prezinte miros ranced sau de mucegai.
2.Determinarea pH-ului – este important pentru a aprecia daca unguentul este sau nu
iritant pentru tesuturi. FR prevede ca pH-ul unguentelor sa fie cuprins intre 4,5 si 8,5.
3.Marimea particulelor – se determina doar pentru unguentele suspensii si consta in
urmarirea la microscop a dimensiunilor particulelor SA.
4.Masa totala pe recipient