VED

APPRO
Familia Enterobacteriaceae

Definiţie – bacili gram-negativi mobili prin flageli peritrichi, unele specii

imobile, cresc pe medii cu peptonă în prezenţa bilei, fermentează
glucoza, oxidază – negativi, catalază pozitivi, reduc nitraţii la nitriţi.

Caractere generale
- 28 de genuri, 23 implicate în patologia umană

- Clasificare – după patogenitate – patogene, condiţionat sau

accidental patogene
- reprezentare în microbiota indigenă – în microbiota
tuturor, la unele persoane, flora flotantă
- caractere de cultivare, biochimice
- fenotipuri de rezistenţă la antibiotice
Habitat

- Escherichia coli - 90% din microbiota facultativ anaerobă din colon

- Klebsiella , Enterobacter,Serratia, Proteus, Morganella, Providencia,

Citrobacter – variabil prezente, 2% din microbiota facultativ
anaerobă a colonului
- Shigella – patogen uman

- Salmonella – doar bacilul tific patogen specific omului, restul

prezente la animale şi ocazional la om.
- Yersinia – gazde : rozătoare, păsări, carnivore
Toate enterobacteriaceele contaminează solul şi apa ( menajeră, de
suprafaţă, de băut, de scăldat)
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-negativi cu extremităţi rotunjite, uneori cu
aspect polimorf;
• Y.pestis are un aspect cocobacilar, cu coloraţie bipolară;
• specii Klebsiella pot prezenta o capsulă vizibilă în frotiul
Gram.
Mobilitate
• majoritatea speciilor sunt mobile datorită unor
multipli flageli cu dispoziţie peritriche (specii
Shigella şi Klebsiella sunt imobile).
Caractere de cultivare
• aerobi-facultativ anaerobi;
• nepretenţioşi nutritiv;
• izolarea poate fi realizată pe medii selective şi diferenţiale cu
săruri biliare, lactoză şi indicator de pH, fiind diferenţiate
colonii
- lactozo-pozitive (E.coli, K.pneumoniae, Enterobacter spp
etc);
- lactozo-negative (S.enterica, Shigella spp, Proteus spp,
Providencia spp etc).
• dezvoltă în culturi primare colonii de tip S care prin repicaje
pot deveni de tip R (fenomen de rough-izare);
 Structura antigenică
- antigene termostabile O – specificitate de grup
- antigene K (capsulare)
] - specificitate de tip
- antigene H (flagelare)

- Antigen F (fimbriale)
Antigenul O – partea cea mai distală a LPS, unităţi zaharidice repetitive
- induc formarea de anticorpi Ig M
- identificat prin reacţie de aglutinare
- fiecare gen are antigene O specifice de grup. Un singur
microorganism poate avea mai multe antigene O. E.g: Shigella are
antigene comune cu E.coli , care are antigene comune cu
Salmonella, Klebsiella, Proteus
Prin mutaţii – pierderea antigenului O – demascare antigen R
Antigenul K – distal de antigenul O
- polizaharidic
- cantitate crescută poate interfera identificarea
antigenului O
- K (E.coli, Klebsiella), Vi (Salmonella, Citrobacter)
- au specificitate de tip
Antigen H – structura proteică, formează aglutinate laxe cu anticorpii
specifici (predominant Ig G)
- variaţie de fază

Clasificarea antigenică indică prezenţa fiecărui tip de antigen

e.g. E.coli – O75 K100 H15
Escherichia coli
• singura specie a genului de interes medical major;
• asemănătoare genetic cu specii Shigella;
• constituent al florei comensale intestinale;
• poate determina infecţii oportuniste intra-abdominale
(colecistite, abcese hepatice, peritonite) sau extradigestive
(infecţii ale plăgilor, pneumonii, endometrite după avort
septic), care pot evolua cu şoc endotoxinic;
• unele tulpini posedă factori particulari de patogenitate
codificaţi de gene plasmidice sau bacteriofagi, responsabile
de 3 sindroame clinice:
- boală diareică acută;
- infecţii ale tractusului urinar;
- meningite neo-natale.
Patotipuri diareigene
E.coli enterotoxigen ETEC
• factori de patogenitate (codificaţi plasmidic):
- enterotoxina termolabilă de tip A-B, asemănătoare
structural şi funcţional cu toxina holerică, activează
adenilatciclaza cu creştera secreţiei de apă şi electroliţi;
- enterotoxina termolabilă activează guanilatciclaza, cu
efect asemănător ;
- adezine fimbriale (CFA I, CFA II, CFA IV);
• determină o diaree apoasă, cu caracter autolimitat, în special
la sugari din ţări subdezvoltate economic; reprezintă unul din
agenţii etiologici ai bolii diareice a voiajorilor.
E.coli enterohemoragic EHEC
• factori de patogenitate
- verotoxina 1 (asemănătoare structural şi funcţional cu
toxina Shiga) şi verotoxina 2, citotoxine codificate de
gene fagice, cu tropism particular pentru endoteliul
vascular;
- adezine reprezentate de proteine din membrana externă
(intimina);
• tulpinile corespund anumitor serotipuri, cel mai cunoscut fiind
O157 H7 prezent în flora intestinală la animale;
• determină boală diareică hemoragică, la vârstele extreme
putând să survină o complicaţie severă: sindromul hemolitic
uremic.
E.coli enteroinvaziv EIEC
• factori de patogenitate
- proteine Ipa (Invasion Plasmid Antigens) codificate
plasmidic, responsabile de penetrarea, multiplicarea
intracitoplasmatică, liza celulei şi extinderea la
enterocitele din vecinătate;
- adezine non-fimbriale;
• determină o reacţie intensă inflamatorie cu leziuni ulcerative
la nivelul mucoasei colonului;
• clinic evoluează cu manifestări digestive acute de tip
dizenteriform: febră, tenesme, scaune cu mucus şi sânge.
E.coli enteropatogen EPEC
• factori de patogenitate
- adezine fimbriale şi proteine din membrana externă
(intimina) ce determină aplatizarea microvililor de la
nivelul intestinului subţire şi modificări de infrastructură
celulară, cu răspuns inflamator local;
• primul fenotip diareigen descris, aparţinând anumitor
serotipuri;
• cauzează diaree apoasă la copilul sub vârsta de 2 ani, uneori
cu evoluţie prelungită;
• poate fi la originea unor episoade epidemice nosocomiale.
E.coli enteroagreagtiv EAEC
• factori de patogenitate
- adezine fimbriale (AAF I şi II);
- citotoxine care determină necroza microvililor şi răspuns
inflamator în submucoasă;
• cauzează diaree apoasă cu caracter persistent la sugari şi
imunodeprimaţi (SIDA).
E.coli aderent difuz
• factori de patogenitate
- adezine fimbriale care determină alungirea microvililor ce
includ aceste bacterii;
• incriminat în manifestări de diaree apoasă la copii de vârstă
mai mare.
• diagnostic de laborator
- tehnicile de identificare în probele de scaun a
patotipurilor diareigene de E.coli nu sunt accesibile
laboratorului clinic (culturi de celule, metode
imunologice sau moleculare, teste de patogenitate pe
animale).
• principii de tratament
- esenţială este reechilibrarea hidro-electrolitică a
bolnavului;
- tratamentul cu antibiotice de regulă nu este necesar.
• profilaxie
- măsuri nespecifice comune pentru infecţiile cu
transmitere digestivă;
- în studiu vaccinuri pentru profilaxia infecţiilor cu ETEC
şi EHEC.
Patotipul uropatogen
• factori de patogenitate
- fimbrii de tip P (manozo-rezistente) şi tip 1 (manozo-sensibile);
- adezine din membrana externă;
- capsula polizaharidică (anumite serotiopuri capsulare);
- siderofori;
- hemolizine;
• colonizează intestinul, regiunea periuretrală şi uretra distală;
• determină >90% din infecţiile urinare necomplicate, mai
frecvent la sexul feminin; infecţiile urinare înalte pot evolua
bacteriemic;
 E. coli fimbriae
Type 1

mannose

galactose
– glycolipids
– glycoproteins
diagnostic bacteriologic
-piurie (≥10 leucocite/mmc);
- examen bacterioscopic: >1 bgn pe câmp microscopic cu
imersie;
- urocultura cantitativă: ≥105 UFC/ml urină;
• tratament cu antibiotice în raport cu rezultatul antibiogramei
(peniciline, cefalosporine, cotrimoxazol, fluorochinolone,
nitrofurantoin).
Patotipul bacteriemic
• Ag capsular K1 constituie factorul major de patogenitate;
• poate coloniza mucoasa vaginală şi contamina la naştere nou-
născutul;
• reprezintă unul din agenţii etiologici ai meningitelor neo-
natale, în cadrul unor infecţii bacteriemice cu punct de plecare
intestinal.
Genul Shigella
• include 4 specii prezente numai la om (diferenţiate pe baza
Ag O): S.dysenteriae, S.flexneri, S.boydii, S.sonnei;
• factori de patogenitate
- proteine Ipa asemănătoare celor descrise la EIEC;
- S.dysenteriae serotip 1 (bacil Shiga) posedă gene
cromozomale care codifică o citotoxină identică Ag şi
ca efecte biologice cu VT1 a EHEC O157H7;
• determină leziuni ulcerative la nivelul mucoasei colonului;
• reprezintă agenţii etiologici ai dizenteriei bacteriene:
scaune frecvente iniţial apoase, apoi cu mucus şi striuri de
sânge, febră, colici abdominale, tenesme;
• diagnostic de laborator
- prezenţa leucocitelor în frotiul din materii fecale;
- (Hektoen, MacConkey);
izolare de colonii lactozo-negative pe medii selective

- identificare la nivel de specie pe baza de

∗criterii biochimice;
∗structură Ag.
• principii de tratament
- reechilibrare hidroelectrolitică;
- antibioterapie în formele severe de boală
( fluorochinolone).
Genul Salmonella
• S.enterica subspecia enterica determină majoritatea
infecţiilor la om;
• include numeroae serotipuri pe baza Ag O şi H cu denumire
binominală, notate cu majusculă fără caractere italice; un
număr restrâns de serotipuri posedă în plus Ag Vi (Typhi,
Paratyphi C, Dublin);
• factori de patogenitate
- bacterii facultativ intracelulare capabile să inhibe
fuzionarea fago-lizozomală;
- posedă invazine care mediază aderarea şi penetrarea
celulelor epiteliului intestinal;
- Ag Vi de înveliş la S.Typhi are proprietăţi antifagocitare;
- enterotoxine-like la serotipuri non-tifice (?)
Tipuri de infecţii la om
(i) febre enterice
• determinate de S.Typhi (febra tifoidă), mai rar S.Paratyphi A,
B sau C (febre paratifoide);
• mecanisme patogenetice
-pătrundere pe cale digestivă, cu depăşirea barierei acide
gastrice;
-bacteriemie primară după translocarea mucoasei
intestinale cu multiplicare în sistemul monocito-macrofagic
din ficat, splină, măduvă osoasă;
-a doua bacteriemie (corespunde debutului clinic) urmată
de eliminarea bacteriilor prin bilă şi urină;
-în cursul celei de a doua prezenţe în intestin, poate
determina leziuni inflamatorii cu necroză şi hemoragii la
nivelul plăcilor Peyer.
 Typhoid
septicemia
- occurs 10-14 days
– lasts 7 days

gall bladder
–shedding, weeks
acute phase, gastroenteritis

gastrointenteritis
• manifestări clinice:
- după incubaţie de aprox.14 zile, apar primele manifestări
nespecifice de boală;
- perioada de stare: febră în platou, stare generală
influenţată, erupţie lenticulară tegumentară, bradicardie
relativă, hepato-splenomegalie,
- eventual complicaţii după perforaţii intestinale;
- vindecarea clinică poate fi urmată de portaj intestinal.
• imunitate
- mecanismele celulare au importanţă majoră în apărarea
specifică;
- Ac serici au un rol adiţional.
• principii de tratament etiotrop
- antibiotice active, cu o bună penetrabilitate
intracelulară (fluorochinolone, ceftriaxona au înlocuit
în ultimele decenii cloramfenicol sau cotrimoxazol);
- aminopeniciline cu o bună eliminare biliară sunt
folosite în sterilizarea purtătorilor fecali.
• profilaxie specifică
- vaccin inactivat administrat pe cale injectabilă;
- vaccin viu atenuat cu administrare orală;
- polizaharid Vi purificat cu administrare injectabilă.
• diagnostic de laborator
 diagnostic bacteriologic
- hemoculturi pe medii uzuale, cu randament maxim în
prima săptămână de boală;
- coproculturi pe medii de îmbogăţire (bulion selenit de Na) şi
selective (Hektoen, MacConkey etc) din a doua săptămână de
boală;
- uroculturi din sediment pe aceleaşi medii, din a treia
săptămână de boală ;
 diagnostic serologic
- evaluarea în dinamică a Ac specifici anti-O şi anti-H prin
reacţia de aglutinare Widal.
(ii) toxiinfecţii alimentare/gastroenterite acute
• evoluează de regulă după consum de alimente contaminate, la nou-născuţi şi
sugari fiind posibilă transmiterea fecal-orală;

• după depăşirea barierei acide gastrice invadează celulele mucoasei

intestinale, declanşează un răspuns inflamator local cu activarea
adenilatciclazei;

• evoluţie clinică cu caracter autolimitat: după 10-48 ore de incubaţie apare

febra, colici abdominale, scaune frecvente apoase;

• cu excepţia infecţiilor la sugari, se recomandă numai reechilibrare hidro-

electrolitică, antibioterapia fiind contraindicată (nu influenţează durata
manifestărilor clinice, putând prelungi portajul fecal);

• diagnosticul etiologic se bazează pe izolarea şi identificarea unui serotip

Salmonella în coprocultură;

• caracterul epidemic impune o anchetă cu evidenţierea aceluiaşi serotip în

probe de alimente şi la personalul implicat în manipularea şi prepararea
acestora.
(iii) bacteriemii cu sepsis sever determinate de
salmonele non-tifice
• pot evolua la sugari, persoane vârstnice, imunodepresaţi;
• pot determina localizări secundare la nivelul meningelui,
os, articulaţii, plăci de aterom;

• fenomenele digestive pot să lipsească;

• antibioterapie de urgenţă, orientată după rezultatele
antibiogramei.