Problematica Dictatului de la Viena în mass-media maghiară

Împlinirea, în anul 2010, a 90 de ani de la semnarea tratatului de pace de la Trioanon, şi a 70

de ani de la adoptarea Dictatului de la Viena, a determninat amplificarea dezbaterilor, pe aceste
teme, în mass – media mahiară. Pornind de la oportunitatea oferită de Centrul European de Studii
Covasna - Harghita, care pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş,
în buletine bilunare şi în sinteze documentare tematice, prezintă revista presei maghiare din
România şi, în mod deosebit din cele trei judeţe, în studiul de faţă, vom prezenta modul în care
problematica Dictatului de la Viena este reflectată în mass-media maghiară. În acest sens, am
procedat la analiza conţinutului articolelor care abordează problematica menţionată, majoritatea
apărute în perioada 2005-2010, oferind astfel cititorilor români care nu cunosc limba maghiară,
cunoaşterea directă „de la sursă” a conţinutului şi mesajelor materialelor de presă semnate atât de
publicişti - majoritate dintre aceştia numărâdu-se printre principalii formatori de opinie, cât şi de
lideri politici şi civici şi, nu în ultimul rând, de istorici specializaţi pe temele respective.
Deoarece modul în care principalele probleme ale istoriei românilor sunt tratate în presa de
limbă maghiară, inclusiv cele referitoare la relaţiile româno –ungare, după tratatul de pace de la
Trianon şi Dictatul de la Viena, sunt analizate în lucrările „Românii în mass –media maghiară din
Harghita şi Covasna”, apărute la Editura Eurocarpatica, din Sf. Gheorghe, volumul I, în anul 2006 şi
volumul II, în anul 2009, în studiul de faţă, am urmărit să surprindem elementele de continuitate,
respectiv schimbările intervenite în tematica, conţinutul şi mesajul articolelor analizate, în mod
deosebit după ce România şi Ungaria au devenit membre NATO şi ale Uniunii Europene.
În anexa nr. 1, redăm conţinutul Apelulului Centrul European de Studii Covasna-
Harghita la împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena şi ecourile acestui demers, în
presa maghiară, articole a căror titluri vorbesc de la sine: “Istoricul român inventariază atrocităţile
maghiarilor / Lăcătuşu atacă din nou”, sau “Instigatorii”.
În anexa nr. 2, prezentăm o sinteză documentară referitoare la ecourile în mass-media a
sărbătoririi, pentru prima dată, în unele localităţi din România a a 70 de ani de la Dictatul de
la Viena, şi de la intrarea trupelor fascisto-horthyste conduse de Horthy Miklos în Miercurea
Ciuc - 11 septembrie 2010, şi în alte localităţi din Transilvania. Sinteza, întocmită sub egida
Centrul European de Studii Covasna-Harghita, este structurată pe trei capitole, respectiv: articole
din presa română, articole din presa maghiară, luări de poziţie ale unor asociaţii civice şi
personalităţi ale vieţii publice, atâtea cât au fost acestea.
În anexa nr. 3, am reţinut principalele extrase din conferinţa istoricului literar Tompa
Laszlo despre „Al doilea tratat de la Viena şi momentul intrării în Ardeal a guvernatorului
Horthy Miklos”, susţinută la Casa de Cultură "Vigado" Târgu Secuiesc, în data de 13 septembrie
2010.
Din lectura articolelor cuprinse în analiza de faţă, se desprind următoarele aspecte:
La fel ca şi în cazul altor evenimente şi momente istorice importante din istoria comună,
cum ar fi: revoluţia condusă de Horia, Cloşca şi Crişan; revoluţia de la 1848/1849 din Transilvania;
Unirea de la 1 Decembrie 1918; politica României faţă de minorităţi din perioada interbelică,
problematica Dictatului de la Viena, este abordată, dintr-o perspectivă diametral opusă
istoriografiei româneşti.Din perspectivă maghiară, nu există diferenţe majore dintre poziţia
istoricilor, ziariştilor şi cea a oamenilor politici.
De remarcat că în materialele de presă la care ne referim, Tratatul de pace de la Paris,
încheiat la terminarea celui de al doile război mondial este denumit „Dictatul de pace de la
Paris, în schimb, seria dictatelor de la Viena, apare sub denumirea „tratatele de la Viena din
1938-1939, respectiv 1940”, respectiv „hotărîrea de la Viena”.
„Pentru maghiari acest act a însemnat hotărâre iar pentru români a fost un dictat;
ungurilor le-a adus bucurie iar românilor o mare tristeţe (doliul)....Sigur, se poate vorbi despre
hotărârea luată la Viena ca despre ziua cea mai neagră din istoria României, Dar, odată cu

1
trecerea secolului cel mai sângeros al omenirii , se poate spune că şi pentru maghiarime, în modul
cel mai firesc, atât Trainonul cât şi Parisul pot fi considerate tot zile de doliu naţional”
Pentru maghiari, mişcare revizionistă din perioada interbelică, este o acţiune, legitimă,
îndreptăţită, în timp ce acţiunile antirevizioniste româneşti, sunt catalogate „propagandă
şovină”. În abordările istoricilor şi publiciştilor maghiari, este formulată legimitatea istorică a
Dictatului de la Viena: „Ungaria nu a ocupat teritorii străine, ci şi-a primit înapoi regiuni cu
populaţie majoritar maghiară din propriile sale teritorii naţionale milenare, iar acest lucru a
estompat puţin nedreptatea de la Trianon. Pământul Secuiesc -una din cele mai maghiare regiuni
ale Ungariei istorice- s-au unit cu Ungaria după cea de-a doua decizie de la Viena, în 30 august
1940”.
„Ungaria, care era condusă din 1920 de Horty Miklos - ca guvernator, nu s-a împăcat
niciodată cu condiţiile nedrepte impuse de tratatul de pace de la Trianon. ...Dintre ţările
păgubite,... Ungaria a aşteptat şi sperat mult timp revenirea momentului revizuirii tratatului de
pace”.
„...Nu este permis să condamnăm conducerea politică a Ungariei şi pe guvernatorul
Horthy Miklos pentru solicitarea anulării, revizuirii nedreptului dictat de la Trianon”.
Dictatul de la Viena, este prezentat ca o necesară reparaţie a pierderilor de la Trianon.
„..Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la a doua decizie de la Viena, putem constata că ultima oară,
problema maghiară a fost soluţionată în mod onorabil la nivel internaţional cam prin anii 1940, iar
nouă, cetăţenilor de rangul al doilea din statele succesoare, nu trebuie să ne fie ruşine pentru acest
lucru”
„....Hotărârea luată acum 62 de ani reprezintă unul dintre momentele de importanţă cheie
al secolului XX al relaţiei româno-ungare, având urmări până în ziua de astăzi, chiar dacă în
măsură diferită şi cu semnificaţie contrară, a rămas în amintirea colectivă a celor două popoare”.
Este reprodus pasajul din care rezultă că, ministrul de externe Csaky a promis că partea
ungară va urma sfatul puterilor Axei dar a pus în vedere că intervenţia ungară este posdibilă în
următoarele cazuri: dacă România se destramă complet;dacă în România vor avea loc mişcări
revoluţionare; dacă refugiaţii din Basarabia vor năvăli în Transilvania; dacă armata sovietică ar
înainta spre Carpaţi”.
Este formulată afirmaţia conform căreia, „Horthy, le-a asigurat mult timp protecţie evreilor
din Ungaria şi de altfel de numele său se leagă salvarea a sute de mii de evrei, în acelaşi timp,
statul român suveran i-a măcelărit, la porunca mareşalului Antonescu, pe majoritatea evreilor
nord-bucovineni şi transnistreni, pentru ca ulterior, sub efectul succeselor armatei sovietice, să
organizeze deportarea celor rămaşi”.
Nici în ceea ce priveşte structura etnică a populaţiei Ardealului de Nord, cedat Ungariei
în urma Dictatului de la Viena, punctele de vedere nu coincid. „După sursele româneşti,
majoritatea acestei populaţii a fost constituită din români, Conform izvoarelor istorice maghiare,
51% din populaţie au fost maghiari şi numai 43% români”. În acelaşi timp, potrivit surselor din
presa maghiară, numărul maghiarilor rămaşi în Ardealul de Sud, în toamna anului 1940, variază
între 400 000 şi 800 000 persoane.”
În nici un articol, nu se vorbeşte despre politica intolerantă şi atrocităţile săvârşite faţă de
români, în perioada ocupaţiei hothyste, ce a urmat Dictatului de la Viena din toamna anului 1940;
Lucrările şi articolele publiciştilor maghiari care abordează aceste aspecte, diminuează la maxim
suferinţele românilor (sau chiar contestă existenţa lor, considerându-le “opera” naţionaliştilor
români), punând accentul exagerat pe “suferinţele şi umilinţele maghiarilor” suportate din parte
“statului român” în perioada 1919-1940.
Rar, dar totuşi, sunt recunoscute şi atrocităţile comise de armata maghiară. „Armatei
maghiare, care intra la începutul lunii septembrie, nu i-a fost opusă rezistenţă , totuşi, au avut
loc mai multe incidente, la Ip şi Treznea au avut loc atrocităţi grave, pe care le-a înfăptuit o
subunitate militară, ucigând nenumăraţi locuitori români”.
Sunt eludate sau minimalizate consecinţele dramatice ale trecerilor cu forţa la religiile
de expresie maghiară, a românilor ortodocşi şi greco –catolici. “După schimbarea de imperiu

2
din septembrie 1940, castelele din cărţi de joc româneşti de pe Pământul Secuiesc s-au dărâmat.
Cei convertiţi în timpul imperiului român, s-au reconvertit imediat la vechea religie”
Este subliniată reciprocitatea actelor de intoleranţă săvârşite de maghiari în Ardealul
de Nord şi cele comise de români în Ardealul de Sud. Este formulat reproşul pentru faptul că,
până în prezent nu au fost elaborate lucrări privind situaţia maghiarilor rămaşi în cadrul
României, în perioada 1940 -1944.
„...România şi Ungaria au practicat o politică de reciprocitate în perioada anilor 1940-
1944: dacă într-o parte au închis o şcoală de minorităţi, în cealaltă ţară s-a recurs la aceleaşi
măsuri. Dacă de aici au expulzat intelectualitatea minoritară, la fel s-a întâmplat şi de cealaltă
parte. Pe lângă aceasta, au fost şi refugii spontane”.
„...In legătură cu opoziţia de care a beneficiat, din partea autorităţilor române,
maghiarimea rămasă în Ardealul de Sud, nu a apărut nici o carte, nici un articol, deşi în
rapoartele comisiei neutre germano-italiană amintită s-ar fi găsit numeroase dovezi”...
Se poate observa o raportarea critică la lucrările româneşti apărute pe această temă, până
în 1989; autorii sunt etichetaţi ca fiind „ personalităţi cunoscute pentru politica
antimaghiară”
Nu lipsesc acuzaţiile de falsificare a adevărului istoric, din partea istoricilor români.
„Falsificarea istoriei atribuie eliberării Ardealului de Nord din 1940 cincizeci de mii de victime din
rândul românilor. Aceasta este pur şi simplu o minciună deoarece confruntări au existat doar în
câteva locuri, iar acolo unde acestea au avut loc s-au datorat faptului că partizanii români au tras
în honvezii unguri”.
„...După 1945, în special după preluarea puterii de către comunişti în urma încheierii
războiului, experienţa negativă a deciziei de la Viena i-a fost întipărită maghiarimii nord-
transilvănene decenii de-a rândul în şcoli, la cursuri, în libertate sau în închisori, ca o faptă
oribilă comisă de fascismul horthyst împotriva statului român unitar şi indivizibil chiar şi din
punct de vedere istoric”
Frustrările, “umilinţele” şi insatisfacţiile trăite de maghiari în timpul celor 20 de ani de
“stăpânire românească” sunt prezentate drept cauzele evenimentelor ce au urmat Dictatului
de la Viena.
Este pusă în evidenţă, importanţa Ţinutului Secuiesc, pentru interesele geostrategice ale
statului ungar.“... În orice caz noi trebuie să refacem firele maghiare din ţesătura plasei care ne
leagă: cu orice preţ trebuie să creăm o legătură naţională nemijlocită între Şesul Ungar şi
Pământul Secuiesc şi dorim cu sinceritate ca această problemă s-o realizăm nu împotriva
românilor, ci alături de ei..”
Fară a prezenta date concrete, este sublinată amploarea mişcării migratorii, provocată de
Dictatul de la Viena, în ambele sensuri: „... la aflarea tratatului de la Viena, din partea de sud a
Ardealului, până în 1944, maghiarii, cu zecile de mii, se refugiau în nord, iar românii din nord
se refugiau în sud, adică în România. Numărul persoanelor refugiate din nord spre sud şi din
sud spre nord, după unele surse româneşti, a fost în jur de o jumătate de milion”.
Sunt puse în evidenţă consecinţele benefice ale Dictaului de la Viena şi ale Regiunii
Autonome Maghiare, asupra dăinuirii maghiare în Transilvania şi în mod deosebit pe
„Pământul Secuiesc”. ”....Acei doar patru ani ai 'micii lumi maghiare' au fundamentat dăinuirea
maghiarimii de pe Pământul Secuiesc - şi din întreaga Transilvanie de Nord -, deoarece cunoaştem
acele idei de nimicire, de asimilare definitivă a maghiarimii, a căror punere în aplicare era - în
cazul în care acest lucru nu ar fi reuşit în momentul celei de-a doua decizii de la Viena - doar o
chestiune de timp. Dacă nu ar fi existat RAM, maghiarimea din această regiune ar fi ajuns şi ea să
fie diasporizată”.
„....Perioada celei de-a doua decizii de la Viena, din 1940, de dizolvare în rândul
maghiarimii nord-transilvănene a traumei trianoniene, a lăsat urme durabile. Progresul economic
înregistrat în decurs de patru ani, consolidarea identităţii naţionale, construirea infrastructurii
nord-transilvănene şi avansarea culturii maghiare sunt nişte lucruri evidente, fără de care azi nu
am fi aşa cum suntem”.

3
 Prezentarea în evoluţia lor cronologică a Trataului de pace de la Trianon, Dictatului de
la Viena şi Tratatul de pace de la Paris, din anul 1948, acesta din urmă este considerat ca o
altă mare nedreptate făcută Ungariei. „Tratatul de pace de la Paris a fost mai nedrept chiar
decât cel de la Trianon, deoarece de această dată nu un stat multinaţional ci teritoriile unei ţări
locuite în majoritate de maghiari le-au fost transferate unor ţări ale căror principale obiective erau
demaghiarizarea, înfiinţarea aşa-numitelor state naţionale omogene. La fel ca şi cel de la Trianon,
dictatul de pace de la Paris i-a pedepsit mai aspru pe maghiari decât pe alte popoare. Si de această
dată au fost ignorate principiul autodeterminării, dreptatea istorică. Hotarele Ungariei -
considerate stat naţional - înfiinţate prin intermediul unor teritorii cu populaţie maghiară,
redobândite cu mijloace în general paşnice în perioada 1938-1941, nu au fost recunoscute”.
- Nu lipsesc analizele pertinente care abordează detaliat probleme precum,: contextul istoric
favorabil, activitatea diplomaţiei maghiare, implicarea instituţiilor academice în formularea
variantelor de soluţionare a problemei complexe a Transilvaniei. Iată un exemplu. „Pe parcursul
pregătirilor, în Institutul de Politică Stiinţifică de Stat a analizat posibilităţile de rezolvare din
patru poziţii normale.
1. Dacă întregul teritoriu al Ardealului ar fi realipit de Ungaria, cum poate fi asigurată
egalitatea în drepturi şi autoguvernarea locuitorilor români şi de altă naţionalitate în zonele
locuite de acestea în majoritate.
2. Dacă întregul teritoriu al Ardealului rămâne României, cum poate fi asigurată
egalitatea în drepturi şi autoguvernarea maghiarimii în zonele locuite în majoritate de maghiari,
respectiv cum pot fi organizate zonele în care există o populaţie mixtă.
3. Dacă Ardealul primeşte statutul de stat independent, având în vedere mărimea
teritorului său şi numărul locuitorilor (este de trei ori cât Olanda sau Belgia), ce fel de Constituţie
şi organizaţiei internă i-ar trebui pentru a asigura dezvoltarea liberă a populaţiei ce trăieşte aici.
4. Dacă teritoriul Ardealului va trebui împărţit între România şi Ungaria, care sunt liniile
de separare propuse, luându-se în considerare relaţiile etnice, dar şi cerinţele economice, politice
şi culturale”.
„...In palatul Belvedere din Viena a avut loc cel mai mare succes diplomatic ungar din
secolul al XX-lea. S-a întâmplat rar în istoria europeană ca un teritoriu atât de mare şi cu o
populaţie atât de numeroasă să-şi schimbe stăpânul fără a se recurge la arme”.
Sub forma unor modalităţi jurnalistice diverse (documentare, reportaje, interviuri, ştiri ş.a.)
materialele analizare cuprind o multitudine de alte idei, dintre care menţionăm: impactul Dictatului
de la Viena asupra deteriorării relaţii româno-maghiare; amploarea mişcării migratorii, în ambele
sensuri; aprecieri asupra modului cum a fost organizată retragerea din Ardealul de Nord, a
administraţiei româneşti ş.a
Se apreciază că „...al Doilea Arbitraj de la Viena, din 30 august 1940, a influenţat decisiv
poziţia celor două ţări în cursul celui de-al doilea război mondial, lăsând unele traume încă vii în
memoria colectivă a ambelor naţiuni”.
Este formulată şi ideia potrivit căreia, împăcare româno-maghiară este posibilă dacă „cu
probleme sensibile precum Trianonul, Hotărârea de la Viena şi altele, nu se vor ocupa ziariştii, nici
politicienii, ci istoricii dar şi ei, dacă e posibil, obiectiv şi nu unilateral”.
Toate aceste idei, şi multe altele, sunt cuprinse în conţinutul articolelor redate în întregime,
sau selectiv şi grupate tematic, după cum urmează: pentru uşurarea lecturii, prezentăm articolele
amintite, grupate tematic, cu precizarea titlului, autorului şi a publicaţiei în care au apărut.

Acuzaţii de falsificare a adevărului istoric

„...Şi în centrul municipiului Oradea, care, din fericire, mai păstrează din punct de vedere
arhitectural vestigii ale stilului secesionist ungar a fost strecurat un asemenea text pe o tăbliţă
amplasă în memoria victimelor comunismului: „În memoria martirilor, refugiaţilor şi victimelor
din Ardealul de Nord ale Dictatului de la Viena din 1940”. Falsificarea istoriei atribuie eliberării
Ardealului de Nord din 1940 cincizeci de mii de victime din rândul românilor. Aceasta este pur şi
simplu o minciună deoarece confruntări au existat doar în câteva locuri, iar acolo unde acestea

4
au avut loc s-au datorat faptului că partizanii români au tras în honvezii unguri. Adevărul este
că cea de-a doua decizie de la Viena a fost solicitată germanilor şi italienilor de către partea
română”. Agoston Balazs, „Mit şi forţă vitală”, în publicaţia săptămânală „Magyar demokrata”
(Ungaria), nr. 47/ 25.11-01.12 2004.
(…) În legătură cu cea de a doua hotărâre de la Viena din 1940, în temeiul căreia nordul
Ardealului a revenit Ungariei, este trecut în mod discret sub tăcere faptul că aceasta a fost luată
la cererea României Mit şi forţă vitală”, în publicaţia săptămânală „Magyar demokrata” (Ungaria),
nr. 47/ 25.11-01.12 2004.
„... In urma celei de-a doua decizii de la Viena, din 30 august 1940, Ardealul de Nord a fost
cedat Ungariei, prin aceasta, peste un milion de maghiari şi, în mare, tot atâţia români au ajuns
sub autoritatea Budapestei. Să amintim şi un lucru despre care se vorbeşte mai puţin în presa
românească, cu ocazia aniversării: aproximativ 800 de mii de compatrioţi ai noştri au rămas în
Ardealul de Sud, ca cetăţeni ai României. Desigur, Guvernul român nu s-a mulţumit cu noua
situaţie şi imediat a făcut primii paşi pentru a-şi exprima către marile puteri conţinutul de
nesuportat al deciziei. Pentru aceasta, cel mai potrivit argument a fost soarta chinuită a românilor
rămaşi în Ardealul de Nord. După o lună şi jumătate Ministerul de Externe a transmis Puterilor
Axei o notă, pentru a semnala: autorităţile ungare, prin acţiuni teroriste, desfăşoară o purificare
etnică. Din acest motiv, partea română a propus înfiinţarea unei comisii mixte italiano-germană,
cu sediul la Cluj Napoca, pentru ca, imediat, la faţa locului, să poată analiza plângerile populaţiei
româneşti. Faptul că şi în Ardealul de Sud, cu centrul la Braşov, s-a constituit o asemenea comisie
neutră a provocat o anumită dezamăgire, deoarece şi populaţia maghiară de aici a avut de suferit
din partea autorităţilor româneşti. Si mai mare a fost dezamăgirea atunci când a reieşit că, comisia
de la Cluj nu ia de bune toate plângerile româneşti, ci, cu o meticulozitate germană, analizează
adevărul. Aşa s-a putut întâmpla ca, în prima jumătate a anului 1944, din 97 de cazuri doar 15 au
fost luate în considerare, restul fiind considerate nefundamentate. La fel cum nu s-au găsit dovezi în
legătură cu faptul că Ungaria ar dori să alunge populaţia românească din Ardealul de Nord.
Odată cu încheierea războiului, respectiv în urma deciziei lui Stalin, România a primit
înapoi Ardealul de Nord, astfel comisia italiano-germană şi-a încetat activitatea. Totuşi,
atrocităţile maghiare antiromâneşti au primit o nouă actualitate - în 1985. Pentru aceasta - după
30 de ani - a fost nevoie pentru ca, România să convingă lumea că: autorii morali ai demonstraţiei
împotriva lui Nicolae Ceauşescu, organizată în America, sunt aceeaşi iredentişti cu mâini
însângerate, care după decizia de la Viena, au ucis, la grămadă, populaţia românească paşnică,
din Ardealul de Nord. Acest lucru au dorit să îl documenteze mai multe cărţi, apărute una după
cealaltă, prima fiind lucrarea Cuvânt despre Transilvania, a cunoscutului şovin Ion Lăncrăjan.
Cu punctul de vedere oficial al aparatului propagandistic de partid s-a produs o greşeală,
pe care merită să o amintim cu ocazia comemorării deciziei de la Viena, pentru a ne forma o
imagine despre metodele lipsite de limite ale falsificării istoriei. In 1985, în îngrijirea Editurii
Politice din Bucureşti a apărut în limbile română, engleză, franceză şi germană, un volum ce
cuprinde o însumare a dezvăluirilor de până atunci, sub titlul : Teroarea horthysto-fascistă în nord-
vestul României, 1940-1944 (în anii 80, în România nu era permisă folosirea denumirii Ardeal).
Toţi cei cinci membrii ai colectivului de redacţie erau activişti de frunte ai conducerii de partid de
vârf, în frunte cu profesorul Mircea Muşat, consilierul-istoric al lui Ceauşescu, care după 1989 a
devenit (şi a rămas până la moartea sa) portavocea Partidului România Mare, şovin-naţionalist.
Campania antimaghiară a savanţilor amintiţi s-a dovedit, repede, a fi un autogol. S-a întâmplat ca,
în Canada, un ziarist ce frunzărea varianta în limba engleză, să devină suspicios: unul dintre morţii
ce pot fi văzuţi într-o fotografie, a cărei explicaţie era faptul că a fost adus în această soartă de
către fasciştii lui Horthy, semăna foarte mult cu un manechin, pe care se aşează hainele în vitrina
unui magazin. Ziaristul - bănuind un articol de senzaţie - i-a solicitat legistului, expert în
fotografie, Vera Philips, să analizeze imaginile din carte. Acest lucru s-a şi întâmplat, ca un
rezultat, în raport se spune că 23 de fotografii sunt trucate: fundalul cadavrelor din plastic a fost
montat din alte fotografii, unii răniţi apar şi în fotografii făcute în locuri diferite. La fel, presupuşii

5
români alungaţi din Ardealul de Nord, 7 bărbaţi apar în fotografii făcute când în judeţul Ciuc,
când în judeţul Mureş.
In toamna anului 1987, televiziunile de limbă engleză şi franceză din Toronto au acordat o
emisiune separată acestui eveniment. In aceasta, Vera Philips a spus că, în interesul clarificării
situaţiei, a solicitat ambasadei României din Canada, negativele imaginilor, însă, nu a primit nici
un răspuns la scrisorile sale pe un ton curtenitor, astfel îşi menţine opinia: o mare parte a
fotografiilor sunt falsuri proaspete, realizatepentru ilustrarea acestei cărţi. Istorici ungari au
demonstrat că, în mai multe cazuri, scriitorii luptători ai marelui partid, au aruncat iresponsabil cu
dezvăluiri. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul localităţilor Frumoasa şi Sânmartin: autorii
cărţii prezintă în culori dramatice modul în care locuitorii români de aici, anterior agresaţi,
chinuiţi, au devenit pribegi, deşi conform datelor oficiale, din 1939, de la Bucureşti, aceste
localităţi erau complet maghiare.
In legătură cu opoziţia de care a beneficiat, din partea autorităţilor române, maghiarimea
rămasă în Ardealul de Sud, nu a apărut nici o carte, nici un articol, deşi în rapoartele comisiei
neutre germano-italiană amintită s-ar fi găsit numeroase dovezi, iar despre măcelurile gărzii lui
Maniu, de la Aita Seacă, Sândominic, Aghiruşu, după 1944, publicaţia de partid Scânteia, a
publicat un şir de articole. Grupul de autori condus de Mircea Muşat nu a dorit să ia la cunoştinţă
de acestea, au fost preocupaţi doar de evenimentele din 1940-1944, din Nord-vestul României. Am
văzut în ce mod”.Barabas Istvan, Morţi de mai multe ori, în cotidianul Hargita Nepe, nr. 197 din
26.08.2008
Contextul istoric favorabil
„...Premierul ungar, contele Bethlen Istvan, a amintit pentru prima oară, în anul 1928, în
renumita sa cuvântare de la Debreţin, faptul că pentru Ungaria graniţele sunt inacceptabile şi
problema trebuie soluţionată. Acest principiu şi l-au asumat şi viitorii premieri.(…)Oportunitatea
punerii în practică s-a ivit cu ocazia tratatelor de la Viena din 1938-1939, respectiv 1940”.-
Bogoly Zolt- Erdelyi Naplo, „Nu poate fi exclusă ideea revizuirii Trianonului/Discuţie cu istoricul
profesor despre Trianon şi despre Wass Albert”, în „Europa –Ido”, nr 3/februarie 2005.
Importanţa Ţinutului Secuiesc
Problema “intrândului secuiesc” a fost invocată în faţa lui Hitler şi Musolini, înaintea
Dictatului de la Viena. Soluţionarea “problemei secuieşti” a dus la “deciziunea nefirească de la
Viena”. Preocupările pentru soluţionarea realizării unei legături între Secuime şi Ungaria sunt
prezente şi în presa maghiară din anii ce au urmat Dictatului de la Viena. Un astfel de articol este
publicat în cotidianul “Ellenjek” din 1 februarie 1941, sub semnătura lui Gyorgy Bodor : “…. În
orice caz noi trebuie să refacem firele maghiare din ţesătura plasei care ne leagă : cu orice preţ
trebuie să creăm o legătură naţională nemijlocită între Şesul Ungar şi Pământul Secuiesc şi dorim cu
sinceritate ca această problemă s-o realizăm nu împotriva românilor, ci alături de ei……” (Şorban,
2001)
Motivarea atrocităţilor
Dacă efectele schimbărilor de după 1 Decembrie 1918, au fost puternic resimţite de
comunitatea maghiară, prioritar în plan simbolic, ele nefiind însoţite de violenţe fizice propriu-zise,
evenimentele din toamna anului 1940 şi cele care au urmat în perioada 1940-1944, au fost
dramatice pentru românii din “secuime”. Frustrările, “umilinţele” şi insatisfacţiile trăite de
maghiari în timpul celor 20 de ani de “stăpânire românească” sunt prezentate drept cauzele
evenimentelor ce au urmat Dictatului de la Viena.(Bruno)
Pentru unii a fost hotărâre, pentru alţii dictat...
De remarcat că în materialele de presă la care ne referim, Tratatul de pace de la Paris,
încheiat la terminarea celui de al doile război mondial este denumit „Dictatul de pace de la
Paris, în schimb, seria dictatelor de la Viena, apare sub denumirea „tratatele de la Viena din
1938-1939, respectiv 1940”, respectiv „hotărîrea de la Viena”
„...Ochii mei căutau arcuirea de-a lungul graniţei vestice. A trebuit să-mi dau seama că era
vorba despre mult mai mult. Am urmărit pe hartă, orientându-mă după Oradea, graniţa de la
răsărit şi am înţeles că este inclus şi Clujul. Când am realizat că, ţinând linia imaginară spre

6
răsărit, au fost cuprinşi şi secuii am căutat în disperare şi Braşovul. Am simţit o oarecare uşurare
când am constatat că şi Braşovul a rămas al nostru, dar când am aruncat o privire de ansamblu
asupra întregului Ardeal şi am realizat că a fost practic împărţit , m-au lăsat puterile. Totul în jurul
meu era învăluit în ceaţă, galbenul se transformase în gri iar din gri se făcuse negru. In acea clipă
mi-am pierdut cunoştinţa. Autorul acestor rânduri este Mihail Manoilescu, care a fost timp de 60
de ani ministrul de externe al României, în 1940, la 30 august când la Palatul Belvedere din Viena
se semna acordul. In 21, nu mult după miezul nopţii, se întrunea Consiliul de Coroană, spre a
adopta hotărârea ce reglementa situaţia Ardealului de Nord, hotărâre ce a fost supusă la vot şi a
întrunit zece voturi împotrivă şi o abţinere.
Pentru maghiari acest act a însemnat hotărâre iar pentru români a fost un dictat;
ungurilor le-a adus bucurie iar românilor o mare tristeţe (doliul). Şi faptul că România a
conştientizat repede situaţia avantajoasă şi a şi ştiut să se folosească, la timp, de această situaţie s-
a văzut cu ocazia încheierii Tratatului de Pace de la Paris când iar a fost câştigătoare la
reîmpărţirea teritorială. In timp ce Ungaria era din nou perdanta .
Sigur, se poate vorbi despre hotărârea luată la Viena ca despre ziua cea mai neagră din
istoria României, . Dar, odată cu trecerea secolului cel mai sângeros al omenirii , se poate spune
că şi pentru maghiarime, în modul cel mai firesc, atât Trainonul cât şi Parisul pot fi considerate
tot zile de doliu naţional. A fost o condiţie nefirească şi înjositoare, şi aşa va şi rămâne, faptul că
în calitate de naţiune majoritară au pretins şi au constrâns maghiarimea ajunsă în situaţia de
minoritate să se raporteze în mod corespunzător la această schimbare a sorţii lor. Pentru că dacă
ministrul de externe român, la vederea hărţii după încheierea Tratatului de la Viena, a avut şocul
care l-a dus până la pierderea cunoştinţei, ce au putut simţi acei oameni de stat maghiari care au
văzut că au pierdut două treimi din teritoriul Ungariei, sau cei care au retrăit momentul ciuntirii ?
Să ne aducă alinare, să ne dea siguranţă, să fie siguranţă şi înţelegere reciprocă în mult
visata Europă comună. Dar atunci, măcar, şi România să-şi accelereze acţiunile ce trebuie să le
întreprindă în vederea integrării pentru ca nu cumva să se rupă definitiv de către Ungaria,
atunci nu mai putem nici măcar spera la încredere şi înţelegere reciprocă”.Szilagyi Aladar ,
Pentru unii a fost hotărâre, pentru alţii dictat... , în cotidianul „Bihari Naplo”, nr. 203 din
30.08.2000,
Consecinţele Dictatului
„...Să reţinem din cele întâmplate ceea ce este util, să ne delimităm de ceea ce este dăunător.
Dacă acei doar patru ani ai 'micii lumi maghiare' au fundamentat dăinuirea maghiarimii de
pe Pământul Secuiesc - şi din întreaga Transilvanie de Nord -, deoarece cunoaştem acele idei
de nimicire, de asimilare definitivă a maghiarimii, a căror punere în aplicare era - în cazul în
care acest lucru nu ar fi reuşit în momentul celei de-a doua decizii de la Viena - doar o
chestiune de timp. Dacă nu ar fi existat RAM, maghiarimea din această regiune ar fi ajuns şi
ea să fie diasporizată. Să ne amintim ce a făcut, în momentul distrugerii RAM, conducerea
regională Braşoveană cu raioanele Kezdi şi Sepsi care i-au fost anexate. …Atât România cât şi
românii au interesul ca din cauza planului diabolic al perspectivei dispariţiei celor 1,5 milioane de
maghiari, România să nu ajungă în instanţa forurilor internaţionale”.Sursa: Haromszek, nr.5908 -
16.02.2010
Trecerile interconfesionale
“După schimbarea de imperiu din septembrie 1940, castelele din cărţi de joc româneşti de pe
Pământul Secuiesc s-au dărâmat. Cei convertiţi în timpul imperiului român, s-au reconvertit
imediat la vechea religie”. Ei au fost urmaţi de cei din căsătoriile mixte şi de toţi cei care “nu
numai lingvistic, dar şi în simţământe erau maghiari şi care simţeau că aparteneneţa lor la
confesiunea română nu se împacă cu situaţia lor de maghiari” (Varga).
Kovacs Piroska consideră că, în ciuda ademenirilor cu favoruri materiale pentru a se
converti, mulţi dintre greco-catolicii din Satu-Mare (localitate în judeţul Harghita) au rămas
credincioşi maghiarizării pe care şi-au enunţat-o voluntar, respectiv credinţei romano-catolice
de la care au fost convertiţi. Alţii au acceptat funcţiile de conducere oferite şi diferitele
avantaje şi venituri materiale. Pentru aceste avantaje juridice şi materiale aceştia au

7
redevenit români. Între 1940-1944, ca urmare a deciziei de la Viena, ei au devenit din nou
unguri. (Kovacs)
Intoleranţă faţă de maghiari, în Transilvania de Sud, strădanii de colaborare cu
minorităţile în Transilv ania de Nord
„Printre păcatele reproşate aşa-numitei dominaţii horthyste se numără şi asuprirea
minorităţilor. Se poate afirma că la nivelul politicii de stat, acest lucru nu s-a înfăptuit. Luând ca
bază de calcul Transilvania, se poate constata că în timp ce reprezentanţii de sex masculin din
totalul de 500-700.000 locuitori maghiari din Transilvania de Sud - rămasă sub dominaţie
română - au ajuns în lagăre de lucru, iar învăţământul, presa şi cultura de limbă maghiară s-au
atrofiat, în Transilvania de Nord - aflată sub tutelă ungară - aveau loc, la nivelul politicii de stat,
strădanii de colaborare cu minorităţile. In cazul în care erau repartizaţi în aşezări cu populaţie
românească, poliţiştii trebuiau să cunoască limba localnicilor. In liceele maghiare, de exemplu la
Colegiul Szekely Miko din Sfântu Gheorghe, li se pretindea elevilor maghiari să înveţe limba
română. Existau aşezări româneşti în care predarea limbii statului, maghiara, era doar formală.
(….) In timpul scurtelor vremuri maghiare (1940-1944), Partidul Maghiar Transilvănean a insistat
asupra unei mai strânse colaborări cu românii, recunoscând că interesele poporului român şi ale
poporului maghiar sunt aceleaşi pe pământul pe care au convieţuit secole de-a rândul. S-a
insistat şi asupra ieşirii din război”. Kadar Gyula, 70 de ani / A doua decizie de la Viena şi
păcatele maghiare (2), în „Haromszek”, nr. 6074 din 01.09.2010
Dictatul de la Viena, ca o necesară reparaţie a pierderilor de la Trianon
„..Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la a doua decizie de la Viena, putem constata că
ultima oară, problema maghiară a fost soluţionată în mod onorabil la nivel internaţional cam prin
anii 1940, iar nouă, cetăţenilor de rangul al doilea din statele succesoare, nu trebuie să ne fie
ruşine pentru acest lucru!” Kadar Gyula, 70 de ani / A doua decizie de la Viena şi păcatele
maghiare (2), în „Haromszek”, nr. 6074 din 01.09.2010
„...Ne îndreptăm spre Ungaria noastră ciuntită pentru a sărbători ziua Sfântului
Ştefan….Deoarece s-a născut în perioada când românii erau la putere, numele său nu s-a putut
înregistra în limba maghiară în registrul stării civile şi nici în certificatul de naştere. Astfel,
puterea stabilită pe pământul său natal de peste 1100 de ani l-a transformat într-un maghiar din
România care poartă un prenume valah: Alexandru. După Verdictul de la Viena, alerga şi el ca un
copil fericit să răspândească vestea potrivit căreia Horthy Miklos a intrat pe un calul alb în Cluj,
apoi în oraşul Târgu Mureş. Partea de nord a Transilvaniei a fost retrocedată din nou
proprietarului de drept, Ungariei. Si Zona Nirajului a fost reanexată. Adevărul e că partea de jos a
acestei zone se învecina cu hotarul valah, astfel satul Ungheni, unde Nirajul se varsă în Mureş,
putea fi păstrată de români în interiorul ţării lor încropite. Important a fost că acest copil secui-
maghiar s-a putut înscrie la şcoala visurilor sale: la Colegiul Reformat 'Bolyai Farkas' din Târgu
Mureş. Până în ziua de azi şi-a păstrat diploma emisă în limba maghiară. Faptul că tatăl său a fost
închis, l-a determinat să se întoarcă acasă. Nu a lăsat fără stăpân proprietatea moştenită. A vrut să
păstreze ţărâna cucerită de strămoşii săi.” Csiki Sandor, Fuga secuilor..., în publicaţia bilunară
„Europai-Ido” , nr.19 - septembrie 2007
„...In urmă cu 70 de ani, la 2 noiembrie 1938 a fost luată prima decizie de la Viena, care i-a
reatribuit Ungariei teritoriile locuite de maghiari, din Ţinutul de Sus (-Slovacia), anexate la
Trianon.Pacea de la Trianon, semnată după înfrângerea suferită în primul război mondial, le-a
conferit statelor învecinate două treimi din teritoriul Ungariei şi o treime din numărul populaţiei
maghiare. După toate acestea, principalul obiectiv al politicii ungare l-a constituit revizuirea
teritorială. In interesul acesteia, a creat strânse legături cu Italia fascistă şi cu Germania . Prima
decizie de la Viena a înfăptuit de fapt revizuirea etnică. In intervalul 5-10 noiembrie 1938, armata
ungară a intrat pe teritoriile reatribuite. Guvernatorul Horthy a vizitat localităţile Komarno şi
Kosice (-Slovacia). In urma revizuirilor ulterioare, teritoriul a crescut cu 12.012 kmp. Revizuirea
teritorială a continuat.” MTI / Szekeres Attila, Prima decizie de la Viena a împlinit 70 de ani, în
„Haromszek”, nr. 5521 - 01.11.2008
Nedreptatea Tratatul de pace de la Paris, din anul 1948

8
 „Tratatul de pace de la Paris a fost mai nedrept chiar decât cel de la Trianon, deoarece de
această dată nu un stat multinaţional ci teritoriile unei ţări locuite în majoritate de maghiari le-au
fost transferate unor ţări ale căror principale obiective erau demaghiarizarea, înfiinţarea aşa-
numitelor state naţionale omogene. La fel ca şi cel de la Trianon, dictatul de pace de la Paris i-a
pedepsit mai aspru pe maghiari decât pe alte popoare. Si de această dată au fost ignorate
principiul autodeterminării, dreptatea istorică. Hotarele Ungariei - considerate stat naţional -
înfiinţate prin intermediul unor teritorii cu populaţie maghiară, redobândite cu mijloace în general
paşnice în perioada 1938-1941, nu au fost recunoscute.
Ironia istoriei a fost că simpatia, sprijinul marilor puteri au fost câştigate şi de această dată
de state care în timpul războiului au comis păcate mult mai mari decât Ungaria. Statului slovac
fascist i-a fost dată regiunea de graniţă a Ţinutului de Sus, cu populaţie aproape complet
maghiară, iar teritoriul autonom rusino-maghiar, Ucraina Subcarpatică, i-a fost anexat Ucrainei.
Deşi mareşalul Tito dispusese măcelărirea populaţiei satelor complet maghiare, fiind ucişi
aproximativ 40-50.000 de maghiari, Voivodina i-a fost anexată Iugoslaviei. Deşi conducerea
armatei sovietice a exilat administraţia română din cauza acţiunilor sângeroase ale gardiştilor lui
Maniu, Transilvania de Nord cu populaţie majoritar maghiară, locuită la sfârşitul războiului (şi) de
un procent de 37% români, i-a fost dată României. România era o ţară care din iunie 1941 până în
23 august 1944 a luptat cu o forţă armată numeroasă de partea germanilor, în timp ce armata sa a
ucis, neobligată de nimeni, sute de mii de evrei .
Cum stăm oare la capitolul păcatelor maghiare pentru care Ungaria ar trebui pedepsită?
Dacă Trianonul a lezat autodeterminarea, a avut un caracter de dictat şi a fost nedrept, cum poate
fi calificată pacea de la Paris, din 1947, care a împărţit în sânga şi-n dreapta teritorii locuite în
majoritate de maghiari?” Kadar Gyula, 70 de ani / A doua decizie de la Viena şi păcatele
maghiare (2), în „Haromszek”, nr. 6074 din 01.09.2010
„...Transilvania a fost sursa conflictelor, atât în ultima parte a celui de-al doilea război
mondial, cât şi în timpul destrămării din 1918. Marile puteri care au decis destinul lumii, au
aruncat -relativ repede- destinul Transilvaniei din coşul relaţiilor şi colaborărilor lor (...).
Convenţia română privind armistiţiul, semnată la Moscova în 12 septembrie 1944, (...) a anulat a
doua decizie de la Viena din 1940, care a acordat Ungariei 43.541 kmp de teren transilvănean.
Decizia a fost solicitată de guvernul României. O prevedere mult controversată şi deloc neclară a
acestui armistiţiu românesc din 1944 este că Transilvania, sau mare parte a ei -în funcţie de
încheierea păcii- va fi a României. Este greu să scapi de suspiciunea că portiţa privind destinul
părţii mai mici a Transilvaniei a fost o amăgire pentru Ungaria - aflată încă în război - ca să
urmeze exemplul României, Franţei şi Bulgariei, să întoarcă armele împotriva Germaniei hitleriste.
Evident, un astfel de demers înseamnă şi anexarea Ţinutului de Sus obţinut de la Cehoslovacia prin
prima decizie de la Viena, precum şi a Ţinutului de Jos ocupat de la Iugoslavia destrămată în 1941.
Chiar dacă în urma ieşirii din război -cerută de puterile aliate- Ungaria va pierde întreaga
Transilvanie, nici un guvern nu-şi va asuma trecerea de partea cealaltă. Ieşirea ghinionistă în 15
octombrie 1944 a fost un eşec, iar armistiţiul ungar, semnat în 20 ianuarie 1945, la Moscova, nici
nu a mai pomenit de apartenenţa la Ungaria a părţii mai mici din Transilvania, ci a formulat o
poziţie fermă, susţinând restabilirea graniţelor de la Trianon din 1938.
Doar în viaţa celor două popoare vizate -maghiar şi român- nu a devenit evidentă imediat
această realitate istorică. Paşii guvernului de la Bucureşti (...), de la sfârşitul lunii august 1944 şi
până la sfârşitul lunii februarie 1945, la fel ca şi paşii lui dr. Petru Groza, au vizat asigurarea
stăpânirii Transilvaniei. Pentru Bucureşti au fost acceptabile toate metodele, începând cu
promisiunile deschise făcute maghiarilor şi terminând cu încurajarea tăinuită a naţionalismului
românesc.
Diferitele grupuri ale maghiarilor transilvăneni au perceput în mod diferit această
schimbare istorică (...), lucru ce rezultă din primele exemplare ale publicaţiei 'Nepi Egyseg' (n.n. -
'Unitate Populară'). Aparent neutră, armata sovietică nu a intervenit în politica internă. Apariţia pe
Pământul Secuiesc a trupelor româneşti de teroare, sosite în numele liderului de partid Maniu, şi
băile de sânge provocate în serie au determinat clasele şi păturile care s-au confruntat din punct de

9
vedere social să-şi dea seama că au ajuns într-un pericol naţional comun, la marginea pieririi
fizice. (...) La mijlocul lunii noiembrie, guvernul sovietic a dat ordin administraţiei publice române,
jandarmeriei şi gărzilor-Maniu să părăsească Transilvania de Nord. Demersul a fost motivat (...)
prin faptul că trupele teroriste române 'i-au jefuit şi i-au terorizat pe cei de naţionalitate maghiară,
organizând o mârşavă vânătoare de capete împotriva celor de naţionalitate maghiară. Aceste
bande apărute în Transilvania înseamnă un pericol serios în spatele frontului Armatei Roşii.'
Maghiarii din Transilvania au primit schimbarea în speranţa că vor scăpa. Au şi
supraapreciat-o, văzând în administraţia publică locală, realizată sub patronajul militar sovietic,
prin colaborarea organizaţiilor locale ale partidului comunist şi -este extrem de important- prin
îndrumarea de partid de la Bucureşti, germenul mult doritei autoguvernări. Visătorii mai colerici
au pomenit de o Transilvanie autonomă sau de realipirea Transilvaniei de Nord la Ungaria. Acum
au simţit cu adevărat importantă fraza din armistiţiu, în care doar partea cea mare a Transilvaniei
a fost promisă României. Astfel de voci au fost făcute publice în presă (...) numai sub forma unor
dezminţiri. (...) Corespunzător raporturilor demografice de atunci, pe Pământul Secuiesc, noua
administraţie publică, poliţia au căpătat un caracter maghiar, au fost conduse de comunişti
maghiari, limba utilizată fiind cea maghiară. In zonele mixte s-a respectat proporţia etnică a
locuitorilor, mai mult chiar, la împărţirea funcţiilor de conducere i-au favorizat pe români. (...) La
Cluj, unde vechea administraţie română nici nu a avut posibilitatea să se instaleze -a fost prezentă
doar armata română- s-a format un fel de centru administrativ al Transilvaniei de Nord, la
începutul lunii noiembrie 1944, când pe Pământul Secuiesc vechile autorităţi române încă mai erau
la putere. (...): " Beke Gyorgy, Schimbare de destin în Transilvania în 1944 / Iluzia graniţelor
'transparente'", în „Haromszek" , nr.4693 - 09.02.2006
"....Vasile Luca a evidenţiat că, profitând de contradicţiile naţionale, imperialiştii ar dori să
declanşeze un război, invocând Transilvania de Nord. 'Se spune că se va anexa un anume teritoriu
Ungariei pentru a tăia din nou în două Transilvania, în Transilvania de Nord şi Transilvania de
Sud, că între acestea ar exista un coridor, asemănător celui polonez, care pune faţă-n faţă cele
două popoare, ca pe nişte duşmani. Dacă s-ar restabili -într-o măsură oricât de mică şi în orice
formă -decizia de la Viena, aceasta ar crea aici un nou focar de război, ceea ce ne-ar duce înapoi
(...). Această cale reprezintă soluţionarea imperialistă a problemei Transilvaniei (...). Acest lucru
nu ar fi nici în interesul poporului maghiar şi nici al celui român. După care lasă să-i scape: 'Noi
nu ne putem prezenta ca duşmani la conferinţa de pace, când ambele popoare sunt ameninţate de
un pericol extern'. In opinia lui Luca, imperialismul internaţional vrea să şantajeze poporul român
şi pe cel maghiar. Intr-o astfel de atmosferă, conducătorii Uniunii Populare Maghiare (MNSZ)
puteau să se opună argumentului zămislit la Moscova, când aveau în buzunare carnete de partid
comunist? (...) „Beke Gyorgy, Schimbare de destin în Transilvania în 1944 / Iluzia graniţelor
'transparente' (4.), în "Haromszek" (Covasna), nr.4711 - 02.03.2006
Perspectiva maghiară. Analiza Institutului de Politică Ştiinţifică de Stat
„....Acum 60 de ani a luat fiinţă, prin intermediul germanilor, la Viena convenţia româno-
ungară ce modifica graniţele stabilite la Trianon. Această decizie înţeleaptă a reprezentat pentru
ambele părţi o mare încercare, dar - după cum ştim - nu a dus la nimic. Totuşi, această convenţie
forţată a avut roade. Premierul Teleki Pal şi colaboratorii acestuia au recunoscut că este nevoie de
o concepţie ştiinţifică, care să facă vizibilă problema, tensiunea Ardealului multinaţional, şi care să
fie acceptată şi confirmată de fiecare ardelean. Instituţia constituită de Teleki a efectuat analize
sociografice, care reprezintă cea mai de preţ moştenire în ceea ce priveşte crearea autoidentităţii
noastre.
Intenţiile lor politice erau evidente: au dorit să rezolve definitiv contradicţiile şi discuţiile
pe marginea naţionalităţii, care se amplificau din ce în ce mai tare. Propunerile lor au fost întărite
de analize ştiinţifice, şi nu de materiale de propagandă. Efectuarea într-un mod tendenţios a
recensământului, documentarea acestuia, evaluarea economică, administrativă, de naţionalitate şi
confesională totală din Ardeal a reprezentat singura cale de urmat. Amintindu-ne de Dictatul de la
Viena, vă comunicăm amintirile colaboratorilor şi prietenilor lui dr. Ronai Andras <vezi Ronai

10
Andras: Istoria arătată pe hartă, Editura Puski (n.n.Ungaria) 1993>, care a elaborat documentaţia
Dictatului, fiind martorul întregii istorii a Dictatului de la Viena.
PRECEDENTELE DICTATULUI DE LA VIENA
In perioada 1939-1940, în Europa au fost tuluburate acele stări , care stagnau de două
decenii, evenimentele aşteptate şi neaşteptate succedându-se unul după altul. Guvernul-Teleki a
trebuit să-şi desfăşoare activitatea în învălmăşeala raportului de forţe armate şi a sferei de
interese, cu toate că nici viaţa internă a ţării nu se poate spune că era mai liniştită. Mişcările
extremei de dreapta au început să prindă putere, ameninţând din mai multe părţi guvernarea.
In septembrie 1939, sub influenţa convenţiei germano-sovietice, Ungaria a constituit din
nou relaţii diplomatice cu Uniunea Sovietică. Situaţia noastră a devenit destul de sensibilă faţă de
puterile din Europa Occidentală. In război, Ungaria şi-a păstrat neutralitatea, dar germanii au
cerut sprijin economic, iar englezii ameninţau că vor trece la represalii în cazul în care,
transporturile ar fi depăşit cadrul de pace stabilit. Intre timp, problema româno-ungară a înceut să
se amplifice. Mica antantă a căzut, istoria aducând la suprafaţă nedreptăţile din 1918 în ceia ce
priveşte principiul de naţionalitate.
Problema din Ardeal a reprezentat pentru Ungaria povara cea mai grea a Trianonului.
România a revendicat un teritoriu mai mare, şi l-a primit la Trianon în numele a trei milioane de
locuitori români, celor opt milioane de unguri rămânăndu-le din ţară o parte egală cu cea
revendicată de România. Astfel, în România, 1,7 milioane de maghiari au devenit minoritari, iar
acest destin a reprezentat asuprirea şi considerea lor ca fiind cetăţeni de rangul doi. Ardealul era
renumit nu numai din punct de vedere al numărului de locuitori maghiari sau al economiei sale, ci
şi datorită rolului său de păstrare a culturii, pe timp îndelungat fiind singurul susţinător al statului
ungar. Problema României nu a fost numai Ardealul. Bulgaria a revendicat retrocedarea părţii de
sud a Dobrogei, Uniunea Sovietică a considerat revendicarea ungurilor ca fiind oportună şi
îndreptăţită, deoarece a avut în vedere Basarabia, care a fost alipită României în anul 1918.
Dacă armata ungară, care a traversat graniţa de sud ar fi atacat în acelaşi timp cu Uniunea
Sovietică şi cu Bulgaria, mai mult ca sigur că, la data de 28 iunie, ar fi putut intra nestingherită în
Ardeal. România nu ar fi rezistat acestui haos. Dar, Teleki nu a atacat. El a dorit să încheie o
convenţie, o înţelegere cu România. Astfel, a acceptat invitaţia la tratative a guvernului român.
Aceste tratative au fost amânate de către guvernul român timp de două luni. In acest timp, situaţia
s-a schimbat foarte mult. Situaţia guvernului român s-a arănjat într-o anumită măsură, Germania
fiind mai atentă asupra evenimentelor pentru apărarea propriilor sale interese.
La Turnu-Severin au început tratativele româno-ungare despre destinul-Ardealului. (16-24
august 1940.) Părţile negociatoare nu au ajuns la nici o înţelegere. Pentru ambele părţi, Ardealul
reprezenta mai mult decât teritoriu şi populaţie. Ambele armate s-au aliniat lângă graniţă. In final,
Germania şi Italia şi-au asumat rolul de arbitru. Nu putea fi vorba despre alte state, având în
vedere că, în Europa nu existau alte puteri care să dicteze. Propunerea de arbitraj a Germaniei a
fost acceptată imediat de către România, în cele din urmă fiind acceptată şi de unguri. La data de
30 august 1940 a luat fiinţă cel de-al doilea Dictat de la Viena, în urma căruia partea de nord a
Ardealului a fost înapoiată Ungariei.
CARACTERUL CELUI DE-AL DOILEA DICTAT DE LA VIENA
Impărţirea în două a Ardealului, cu hotarele sale surprinzătoare, a provocat o mare
senzaţie în toată Europa, fapt ce a fost apreciat în mod diferit. S-a recunoscut cât de complicate
sunt relaţiile dintre naţionalităţi în localităţile din Ardeal. Acolo au trăit 2 milioane de maghiari, 3
milioane de români, peste 500 de mii de germani, aproape 500 de mii de evrei şi alţii. Majoritatea
maghiarilor nu au trăit lângă hotarele Trianonului, ca în Slovacia, ci în partea sud-estică a
Ardealului, respectiv pe Pământul Secuiesc, şi în zonele de lângă graniţe au fost teritorii cu
populaţie majoritară maghiară, dar relativ în zone mici, reprezentând doar o mică parte a
maghiarimii din Ardeal. Lângă zonele mici de graniţă ei erau destul de rari, dar s-au aliniat
teritoriilor cu populaţie majoritară română. In mijlocul Ardealului au fost multe comune, în
jumătatea cărora au locuit maghiari, iar în cealaltă jumătate români, trăind împreună secole de-a
rândul, dar totuşi, având biserică, şcoală şi crâşmă separată.

11
 Ardealul a fost caracterizat şi de caracterul naţional al oraşelor, care era diferit de cel al
satelor. Este de înţeles acest fapt, deoarece deosebirile de naţionalitate au fost determinate de
modul diferit de viaţă, respectiv de agricultura zonelor, iar oraşele s-au format din târgurile
existente. Hotarele lingvistice nu sunt bune hotare economice, în cazul în care separă locuri care
trăiesc din munca comună.
Şi în Ardeal au fost oraşe cu hotare lingvistice, ca de exemplu, Oradea, Arad, Timişoara,
Satu-Mare, dar, populaţia Clujului locuit în majoritate de maghiari şi satele învecinate locuite în
majoritate de români a fost completată de locuitori de pe Pământul Secuiesc şi din zonele maghiare
mai îndepărtate de Câmpie. Tot la fel şi Braşovul a fost un oraş locuit în majoritate de maghiari, cu
toate că în împrejurimile acestuia au trăit într-un număr mare saşi şi români. Din punct de vedere
politic, Ardealul nu a putut fi împărţit conform naţionalităţilor. De aceea, acolo s-a pus de mai
multe ori problema îmfăptuirii convieţuirii naţionalităţilor. După cum, secole de-a rândul
naţionalităţile maghiare, săseşti şi secuieşti au constituit organizaţia politică a Ardealului, tot la
fel, urmaşii au căutat o oarecare formă constituţională de convieţuire a maghiarilor, românilor
şi saşilor. Acest ideal cu lozinca transilvanismul a fost considerat, de mai multe ori, ca fiind o
soluţie optimă. Incepând din mijlocul secolului trecut problema părţii de est a Elveţiei, respectiv a
convieţuirii diferitelor minorităţi egale în drepturi, chiar şi în autonomiile teritoriale a fost preluată
de maghiari, saşi şi români. In ultimele secole s-a intensificat, în Ardeal, ca un nou fenomen,
naţionalismul exagerat şi intoleranţa, unde toleranţa religioasă, lingvistică şi naţională a fost o
tradiţie. In acest sens, Ardealul s-a evidenţiat nu doar în ţările vecine, ci şi în cele ale Europei
occidentale. Această tensiune a fost determinată de creşterea numărului românilor şi de plecarea
lor de la sate în oraşe. Recensământul naţional din 1941 efectuat în actualele teritorii de nord şi de
răsărit a fost primul recensământ al maghiarilor, de după 1910.
Teleki, în calitate de premier, a dorit în mod special ca recensământul să fie efectuat
conform naţionalităţii şi limbii materne. La efectuarea recensământului a fost luată în evidenţă nu
doar limba maternă, ci şi naţionalitatea, dar bineînţeles că, acest recensământ nu ar fi putut
compensa un referendum general şi de valoare completă, deoarece, în vremea aceea listele
nominale nu erau lipsite de nume. Dar, recensământul conform limbii materne şi a naţionalităţii a
reprezentat un progres în ceea ce priveşte practicarea dreptului individual şi de apartenenţă
suverană, iar comunicarea exactă a naţionalităţii a exclus posibilitatea de a include persoanele,
datorită pronunţiei numelui de familie sau a originii acestora, în cadrul unor naţionalităţi de care
nu vroiau să aparţină. (Recensămăntul românesc din anul 1930 a dispus de mijloace ale analizei
numelor.
DE LA CHIBZUINŢA DE PRINCIPIU PÂNĂ LA DECIZIA POLITICĂ
Institutul de Politică Ştiinţifică de Stat a prelucrat o serie de variante privind soluţionarea
problemei din Ardeal, oferind în permanenţă documente şi hărţi. Variantele aveau în vedere
problemele privind realipirea teritoriilor mai restrânse din afara Ardealului. Fiind analizate
separat problemele Maramureşului, a teritoriului Satu-Mare, a părţii de vest a munţilor Bihor,
respectiv problema Banatului. Au prelucrat în mod amănunţit pe tabele şi hărţi situaţia Ardealului
din punct de vedere al mineritului, industriei de formare a fabricilor, agriculturii, organizării
creditelor, situaţia cooperativelor, a populaţiei, a naţionalităţii, statistica din punct de vedere al
limbii materne şi al confesiunilor, al şcolilor, transportului şi al relaţiilor administraţiei publice.
Printre mai multe posibilităţi, pe primul loc s-a aflat independenţa economică a Ardealului
în interiorul României sau al Ungariei, respectiv autonomia culturală din punctul de vedere al
minorităţilor şi al administraţiei publice. S-a propus şi constituirea unui stat independent, având
în vedere faptul că, în Europa nu ar fi fost singurul stat cu un teritoriu redus, dar, această idee,
nu s-a considerat a fi realizabilă. A existat un proiect, conform căruia, Ardealul ar fi fost o regiune
autonomă între România şi Ungaria. A fost abordată problema privind autonomia româno-ungară-
săsească.
Punctul de pornire a fost acela că, problema Ardealului nu poate fi rezolvată conform
graniţelor etnice. Aici nu există în apropierea graniţelor teritorii de mărime semnificativă locuite
numai de maghiari, ca în Slovacia. Teritoriile locuite numai de maghiari se aflau la o distanţă

12
mare de graniţă, în jurul lor existând teritorii cu populaţie mixtă, respectiv cu populaţie majoritară
română. Baza organizării putea fi considerată un principiu al naţionalităţii, numai în cazul, în
care, sarcinile s-ar fi împărţit pe baza proporţiei naţionalităţilor, fiecare ajungând să aibă un rol.
Imaginea teritoriului nu a permis o împărţire clară, trebuia luată în considerare dăinuirea şi
tratarea corespunzătoare a teritoriilor mixte.
Pe parcursul pregătirilor, în Institutul de Politică Ştiinţifică de Stat am analizat
posibilităţile de rezolvare din patru poziţii normale.
1. Dacă întregul teritoriu al Ardealului ar fi realipit de Ungaria, cum poate fi asigurată
egalitatea în drepturi şi autoguvernarea locuitorilor români şi de altă naţionalitate în zonele
locuite de acestea în majoritate.
2. Dacă întregul teritoriu al Ardealului rămâne României, cum poate fi asigurată
egalitatea în drepturi şi autoguvernarea maghiarimii în zonele locuite în majoritate de maghiari,
respectiv cum pot fi organizate zonele în care există o populaţie mixtă.
3. Dacă Ardealul primeşte statutul de stat independent, având în vedere mărimea
teritorului său şi numărul locuitorilor (este de trei ori cât Olanda sau Belgia), ce fel de Constituţie
şi organizaţie internă i-ar trebui pentru a asigura dezvoltarea liberă a populaţiei ce trăieşte aici.
4. Dacă teritoriul Ardealului va trebui împărţit între România şi Ungaria, care sunt liniile
de separare propuse, luându-se în considerare relaţiile etnice, dar şi cerinţele economice, politice
şi culturale.
In Viena, membrii guvernului german erau foarte activi. Inainte de masă s-au desfăşurat
dezbaterile - separat cu fiecare delegaţie -, acestea având ca scop, aducerea ambelor delegaţii la o
masă de prânz comună. Ambele delegaţii s-au opus unei mese de prânz în comun. După-amiază,
arbitrii, miniştrii de externe Ribbentrop şi Ciano au discutat cu specialiştii lor şi într-un târziu au
luat o decizie, înmânând conducătorilor celor două delegaţii câte o hartă la scara 1:500.000.
Teleki şi-a dat imediat seama de faptul că, în partea de nord a Pământului Secuiesc nu
exista nici o legătură feroviară. A observat şi faptul că, Pământul Secuiesc, sub formă de sac îngust
pătrunde în interiorul României, iar din partea sud-vestică, fiind lipsit de apărare. Dar decizia a
trebuit acceptată de ambele guverne din timp: nu se mai putea face nimic, chiar dacă această
decizie ar fi fost refuzată”. Paraszka Boroka, In urmă cu 60 de ani a avut loc cel de-al II-lea
Dictat de la Viena , în „Hargita Nepe”, nr. 204 din 30.08.2000,
Activitatea diplomaţiei ungare
„...In cadru festiv, în 30 august 1940, în sala de aur a palatului Belvedere din Viena,
ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop şi cel italian, Galeazzo Ciano, au adoptat
Dictatul de la Viena. astfel, din cei 103093 km pătraţi, ce i-au revenit României în urma Tratatului
de Pace de la Trianon din 1920, 43104 km pătraţi, cu circa 2,5 milioane de locuitori, i-au revenit
Ungariei. Nordul Ardealului. Hotărârea luată acum 62 de ani reprezintă unul dintre momentele
de importanţă cheie al secolului XX al relaţiei româno-ungare, având urmări până în ziua de
astăzi, chiar dacă în măsură diferită şi cu semnificaţie contrară, a rămas în amintirea colectivă a
celor două popoare.
In 27 iunie, ministrul de externe, Csaky Istvan, l-a primit pe ambasadorul german Otto von
Erdmennsdorff, iar apoi pe cel italian, Giuseppe Talamo. In faţa celor doi, el a declarat că
Budapesta nu-şi asumă responsabilitatea consecinţelor dacă România va renunţa în favoarea
Uniunii Sovietice la teritorii mai mari, refuzând în schimb să înceapă negocierile sincere cu
Ungaria. Erdmennsdorff a sfătuit Ungaria să rămână în aşteptare. Csaky a întrebat: în acest caz,
vor sprijini puterile axei pretenţiile teritoriale ale Ungariei vis-a-vis de România şi ce se va
întâmpla dacă Ungaria va fi nevoită să intervină cu forţe armate? Ambii ambasadori au promis că
vor înainta aceste probleme.
Nu a fost gândit ca un fel de coridor în cazul numeroşilor etnici maghiari ce locuiesc în
Estul Ardealului, ci la admiterea unei astfel de zone care s-ar întinde de-a lungul hotarului
româno-ungar din Nord, din nord-est spre est. Dorinţa Ungariei este aceea de a fi cât mai puţini
români, pe cât posibil, a arătat Erdmennsdorff la Berlin. Teleki şi Csaky s-au gândit la un schimb
de populaţie limitat între cele două ţări, în primul rând în ceea ce-i priveşte pe maghiarii ce trăiesc

13
în România şi în Bucovina de Sud, al căror număr a fost estimat la 300000. Conducătorii ungari au
asigurat ambasadorul german că Budapesta nu vrea să forţeze astfel românii, fapt ce i-ar pune în
opoziţie pentru totdeauna. Acest lucru nu ar fi o politică înţeleaptă, având în vedere pericolul
iminent reprezentant de Rusia pentru ambele ţări.
Măsurat cu paşi istorici, cea de-a doua decizie de la Viena, a avut o viaţă relativ scurtă. Cu
toate acestea, a reprezentat o povară grea pentru relaţia dintre statele român şi ungar, crescând
deservirea celor două ţări faţă de Germania lui Hitler”. 62 de ani de la Dictatul de la Viena, în
„Szabadsag”, nr. 199 din 31.08.2002
Perspectiva maghiară. Poziţia istoricilor
„...Tratatul de la Viena a determinat cea mai amplă încordare în cadrul relaţiilor bilateral
româno-ungare, întrucât trecutul (poate şi prezentul) este încărcat de nenumărate întrebări
incomode. Dacă nu discutăm despre aceste probleme, ele nu pot fi rezolvate de la sine. Aceste
discuţii delicate au ridicat numeroase probleme, însă dacă nu dialogăm şi despre astfel de
probleme, cât se poate de civilizat, problemele nu pot fi rezolvate. Relevant este faptul că istoria şi
gândirea politică română vorbesc despre Diktatul de la Viena, pe când - cele maghiare, despre
Hotărârea de la Viena. Sensul românesc al evenimentului - diktatul - înseamnă un ordin la
comandă sau sub presiune, iar al doilea sens - cel maghiar - este o hotărâre arbitrară. Premise:
Evenimentele ce au urmat primului război mondial, Comuna din Paris, tratatele de pace din
sec. a XX-lea au adus în Europa cele mai mari modificări ale graniţelor mai multor state, atât
pentru tabăra câştigătoare cât şi pentru cei ce au pierdut războiul.
Cei care au pierdut: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, cu excepţia Turciei, au simţit
că sunt nevoite să accepte condiţiile de pace, însă această situaţie nu le-a împăcat şi au aşteptat
clipa tratatelor de pace. Aceasta s-a întrevăzut în jurul anilor 30, când Germania, în care cancelar
era Hitler - 1933, a accentuat tot mai mult pretenţiile teritoriale faţă de statele nordice , în primul
rând Franţa şi Anglia, care s-au arătat binevoitoare faţă de cererile lui Hitler. Au trecut cu vederea
faptul că Germania a început să facă pregătiri de război, apoi înglobând Austria şi tocmai ei au
determinat înglobarea Cehoslovaciei. Aliaţii Cehoslovaciei, Polonia şi Ungaria, au venit cu
pretenţii teritoriale şi au avut şi rezultate: în ceea ce priveşte Ungaria - Prima Hotărâre de la
Viena , din 2 noiembrie 1939, conform căreia i-a fost retrocedată Ungariei, Voievodina (din
punctul de vedere al Slovaciei - Slovacia de Sud), care este populată în majoritate, de maghiari.
Apoi, peste o jumătate de an, şi Ucraina Subcarpatică a ajuns din nou sub stăpânire maghiară,
atunci când Germania a acaparat Cehia şi Slovacia (în decursul istoriei a devenit pentru prima
oară independentă).
- Premisele care au dus la încheierea celei de-a Doua Hotărâri de la Viena:
Ungaria, care era condusă din 1920 de Horty Miklos - ca guvernator, nu s-a împăcat
niciodată cu condiţiile nedrepte impuse de tratatul de pace de la Trianon. Cu toate acestea, în
ultimul deceniu şi jumătate nu a putut face nimic întrucât - pe de o parte - Franţa şi Anglia au
obstrucţionat alianţele din răsărit: Iugoslavia, România şi Cehoslovacia, care au ţinut cu dinţii de
propriile teritorii, pe care le-a considerat că le aparţin de drept şi firesc. Ba, mai mult, nu au fost
tocmai mulţumite întrucât pretenţiile lor iniţiale au fost mai mari, decât cele acordate urmare a
tratatelor de pace încheiate.
Dintre ţările păgubite, Ungaria a aşteptat şi sperat mult timp revenirea momentului
revizuirii tratatului de pace. Incepând cu 1938 , conducerile ungare, s-au angajat într-o politică
revizionistă, atât pe tărâm diplomatic, cât şi pe cel al armatei, pe care a început s-o dezvolte. Unii
politicieni au sperat că , cu sprijinul Germaniei, vor reuşi să iniţieze o revizuire, iar alţii au căutat
soluţii diplomatice sau militare, pentru a nu rămâne îndatoraţi Germaniei.
Voivodina şi Ucraina Subcarpatică au fost obţinute fără vărsare de sânge, cu toate că în
cazul Ucrainei Subcarpatice au fost confruntaţi cu o oarecare opoziţie armată şi asta a determinat
Guvernul Ungariei să ia poziţii tot mai ferme vis-a-vis de pretenţiile lor teritoriale în România şi şi-
a continuat programul de pregătire a armatei, început mai devreme.
In septembrie 1939, prin atacarea Poloniei, a început cel de-al doilea Război Mondial, faţă
de care Ungaria a rămas neutră pentru mult timp, întrucât a considerat mai importantă

14
redobândirea Ardealului, pentru care se pregătea din primăvara acelui an. România a întrevăzut
intenţiile ungare şi a început exerciţii de manevră pe linia graniţei cu Ungaria. Conducerea
maghiară şi-ar fi dorit să redobândească Ardealul cu propriile forţe, dar, a fost convinsă că pentru
acest scop are nevoie şi de acordul Germaniei şi de un contact direct cu România. Intre timp,
România şi Ungaria au început să iniţieze relaţii economice cu Germania, pentru a o atrage de
partea lor, de asemenea, România a primit promisiuni de la Anglia şi Franţa că o vor sprijini în
cazul în care va fi atacată de Germania.
După înfrângerea Poloniei, Germania s-a pregătit să înfrângă Europa de Răsărit, iar
România şi Ungaria erau vizate să fie atrase ca şi aliaţi, România în mod special era vizată pentru
ţiţei. De aceea, s-a grăbit să determine Ungaria să atace România. Ungaria a fost încurajată şi
prin faptul că Uniunea Sovietică, după tratatul Germano-Sovietic, a primit mână liberă de la
Germania în intenţia recâştigării de la România - Basarabia. Şi Germania a vizat petrolul
românesc iar pentru aceasta a intenţionat atacarea ţării. Ungaria şi Italia s-au grăbit să obţină
sprijinul Angliei pentru a ataca România, dar Anglia a respins cererea ungară.
In vara anului 1940 , au sosit împrejurări prielnice pentru vecini: aliatul cel mai important
al României - Franţa a fost înfrântă de Germania şi drept urmare, Rusia a dat un ultimatum
României pentru retrocedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, care au şi fost invadate de trupele
ruse în iunie 1940. In acele zile, România a renunţat la garanţiile anglo-franceze, care nu s-au
făcut simţite vis-a-vis de pretenţiile sovietice, apropiindu-se de Germania. Intrucât Hitler nu a avut
interes ca doi aliaţi ai săi să se războiască între ei, de aceea, a solicitat guvernului maghiar să nu
atace România şi României i-a cerut, domnitor fiind Carol al II-lea, să încerce să ajungă la
înţelegere cu Ungaria şi Bulgaria, aceasta din urmă avea pretenţii la teritoriul Dobrogei de Sud.
- De la tratatele de pace româno-maghiare până la a doua hotărâre de la Viena:
Hitler a sugerat ca părţile româno-maghiare să se împace, prin tratate, în privinţa
pretenţiilor teritoriale. In perioada 16-24 august, la Turnu-Severin au avut loc primele tratative
româno-maghiare, diferenţele de opinii au fost atât de mari încât discuţiile s-au încheiat fără
rezultate. Partea maghiară a pretins 80% din Ardeal, partea română a revendicat ca teritoriile
locuite de români să nu rămână la partea ungară.
Germania, care se pregătea de război, a avut interesul de a grăbi încheierea înţelegerilor
româno-ungare, de aceea le-a impus celor două ţări să accepte hotărârea germano-italiană. Dacă
acceptă aceste condiţii, le-a promis că va garanta integritatea teritorială a României şi chiar
sprijin militar.
Ministerele de externe italian şi german au invitat, la Viena, reprezentanţii guvernului
maghiar şi român, făcând cunoscute miniştrilor de externe, hotărârea din 30 august 1940. In baza
acesteia, Ardealul de Nord , împreună cu secuimea, a fost ataşată Ungariei. Tot atunci, Germania
şi-a asumat responsabilitatea pentru garantarea integrităţii teritoriale a României. Teritoriul de 43
mii kilometri pătraţi a trebuit să fie cedat de România,în termen de 15 zile.
Pentru România această pierdere a fost foarte însemnată. Politicienii români şi populaţia
română au crezut că întinderea teritoriului luat va fi mai mică. (Intreg teritoriul Ardealului, mai
exact, cel menţionat în Tratatul de pace de la Trianon a ajuns la România, teritoriul Ardealului
fiind de 102000 mp. ) Pe teritoriile cedate atunci au trăit 2,6 milioane oameni. După sursele
româneşti, majoritatea acestei populaţii a fost constituită din români, Conform izvoarelor istorice
maghiare, 51% din populaţie au fost maghiari şi numai 43% români.
In urma acestor hotărâri istorice, Ungaria şi România au devenit mai îndatorate faţă de
Germania. Hitler a atras atenţia românilor că dacă nu va sprijini suficient Germania în războiul
mondial, atunci îi va lua alte teritorii. Dacă va rămâne un aliat credincios, atunci va putea primi
înapoi din ceea ce a pierdut în vara anului 1940. Ungariei i s-a atras atenţia de către Germania că
a redobândit fără mari eforturi o parte însemnată din teritoriile pierdute cu Trianonul , iar dacă va
sprijini în continuare Germania, va mai primi şi altele.
Hotărârea de la Viena a deteriorat şi mai mult relaţiile nu prea bune româno-maghiare: a
rămas sub stăpânire maghiară mai bine de un milion de români, iar în Ardealul de Sud - sub
stăpânire română au rămas încă câteva sute de mii de maghiari. România şi Ungaria au practicat

15
o politică de reciprocitate în perioada anilor 1940-1944: dacă într-o parte au închis şcoală de
minorităţi, în cealaltă ţară s-a recurs la aceleaşi măsuri. Dacă de aici au expulzat
intelectualitatea minoritară, la fel s-a întâmplat şi de cealaltă parte. Pe lângă aceasta, au fost şi
refugii spontane: la primirea veştii Hotărârii de la Viena, din Ardealul de Sud, până în 1944, au
emigrat zeci de mii de maghiari în Nord , iar din Ardealul de Nord românii au emigrat în Ardealul
de Sud, adică în România.
Planul de punere în aplicare a hotărârii de la Viena a fost aşa de bine organizat încât
armata română care se retrăgea din Ardealul de Nord să nu se poată întâlni cu armata honvezilor
care intra în Ardeal. Cetăţenii români au primit cu supărare această veste a hotărârii de la Viena.
Locuitorii maghiari care au trăit pe aceste teritorii au primit cu bucurie vestea că s-au reîntors la
Ungaria.
Intrucât pe teritoriul Sălajului au fost două incidente între armata honvezilor maghiari şi
populaţia română de la Ip şi Treznea, pentru asta, populaţia română de la Ip şi Treznea este
sensibilă faţă de Hotărârea de la Viena. Nu detaliez cursul acestora decât, după părerea mea,
izvoarele care redau aceste fapte, (Istoria Prescurtată a Ardealului, de autorul Kopeczi Bela) doar
citez: Armatei maghiare, care intra la începutul lunii septembrie, nu i-a fost opusă rezistenţă ,
totuşi, au avut loc mai multe incidente, la Ip şi Treznea au avut loc atrocităţi grave, pe care le-a
înfăptuit o subunitate militară, ucigând nenumăraţi locuitori români. (Citatul provine din ediţia
1993, pagina 596). Evenimentele tragice, în limba română sunt foarte detaliate, dar oricine poate
să înţeleagă asta....
Starea de spirit a românilor, după vara lui 1940, a fost foarte afectată întrucât a pierdut
Basarabia, Bucovina de Nord, Ardealul de Nord şi Dobrogea de Sud, întrucât 100 mii de kilometri
pătraţi i-au fost luaţi ţării, în nici două luni de zile, fără nici o rezistenţă militară. Datorită acestor
evenimente, Carol al II-lea a fost catalogat drept trădător şi marginalizat. Acesta l-a numit pe
generalul Ion Antonescu, prim ministru, iar acesta, a cedat în favoarea lui Mihai I. In scurt timp, au
sosit pe teritoriul României şi trupe germane, într-un ritm rapid au recurs pregătirile pentru
războiul antisovietic, în care România şi Ungaria, împreună Germania şi-a luat revanşa....
Pentru maghiarimea din Ardealul de Nord , eliberarea adusă prin Hotărârea de la Viena
a însemnat un pas în faţă spre câştigarea drepturilor : s-au înfiinţat instituţii şi şcoli maghiare. S-
au înrăutăţit relaţiile maghiarilor cu românii localnici, iar acum românii au ajuns ca minoritate,
lucru nefavorabil lor, dar această situaţie a survenit după 22 de ani în care ei au fost în situaţia de
stăpâni. In perioada 1940-1944 , în Parlamentul maghiar, dintr-un milion de români nu a fost nici
un reprezentant din Ardeal, pe când din rândul maghiarilor din Ardeal , pe bază de invitaţii au fost
numiţi reprezentanţi parlamentari. Tot atunci, în şcolile medii maghiare din Ardealul de Nord, s-a
impus limba română, însă aceasta totuşi aceasta nu a compensat limitarea drepturilor românilor.
Dacă pentru maghiari, Tratatul de pace de la Trianon a fost o uriaşă traumă, pe care încă
mulţi , nici până astăzi, nu au putut-o concepe, atunci este de înţeles că în cazul Trianonului ,
pentru România câştigătoare, cel de-al doilea tratat de la Viena şi vara din 1940, cu pierderea
teritoriilor, se aseamănă, fiind un episod dureros, la această problemă raportându-se din punct de
vedere sentimental. Şi la acei patru ani, 1940-1944, la acea scurtă perioadă cât a ţinut lumea
maghiară , mai apoi, întreaga maghiarime din Ardeal, i-a plătit preţul.
Atunci ne raportăm din plin la evenimente, atunci poate fi vorba într-adevăr de împăcare
româno-maghiară (româno-rusă şi altele) dacă Trianonul, Hotărârea de la Viena, Pactul Molotov-
Ribentrop şi altele ( dacă cu aceste întrebări sensibile nu se vor ocupa ziariştii, nici politicienii, ci
istoricii dar şi ei, dacă e posibil, obiectiv şi nu unilateral)”. Laszlo Laszlo, în publicaţia
săptămânală Szilagysag, nr. 35 din 29.08.2003
Al II-lea tratat de la Viena - 30 august 1940
„...Al doilea tratat de la Viena a înrăutăţit şi mai mult deja încordatele relaţii româno-
maghiare: în partea de nord a Ardealului, au rămas sub dominaţia autorităţilor maghiare mai bine
de un milion de români, iar în partea de sud a Ardealului au rămas sub stăpânire română câteva
sute de mii de maghiari. România şi Ungaria, între anii 1940 - 1944, au continuat o politică de
reciprocitate: dacă într-un loc se închidea o şcoală a minorităţilor, în cealaltă ţară, se proceda

16
identic. Dacă aici erau marginalizaţi intelectualii, dincolo se contracara acelaşi lucru. Pe lângă
aceasta, mai erau şi acţiuni spontane de refugiu: la aflarea tratatului de la Viena, din partea de
sud a Ardealului, până în 1944, maghiarii, cu zecile de mii, se refugiau în nord, iar românii din
nord se refugiau în sud, adică în România. Numărul persoanelor refugiate din nord spre sud şi
din sud spre nord, după unele surse româneşti, a fost în jur de o jumătate de milion.
Retragerea trupelor româneşti din nordul Ardealului s-a făcut fără ripostă, cu toate că
trupele ar fi vrut să lupte însă, ordinul de la Bucureşti era ca să se retragă fără ripostă deoarece, în
caz contrar, ar fi intrat în conflict cu Germania, ceea ce ar fi însemnat pieirea (sfârşitul) României.
S-a avut grijă ca în timpul retragerii celor două armate, cea maghiară, respectiv cea a regatului
României să nu se întâlnească pe drum. Cetăţenii români au primit cu multă tristeţe vestea
tratatului de la Viena, în ultima zi din august şi prima zi din septembrie, în principalele oraşe din
Ardeal, şi în Bucureşti, au avut loc manifestaţii de protest şi au jurat să se împotrivească. Despre
aceste manifestaţii se scria în presă, iar armata era încurajată să riposteze. Guvernul, în special
regele a fost catalogat ca trădător deoarece, fără să tragă un singur glonţ. au renunţat la teritoriile
obţinute, în primul război mondial, cu sacrificiul a peste 800.000 de soldaţi.
Cetăţenii maghiari care erau în teritoriile stăpânite de maghiari se bucurau, ei trăiau clipa
eliberării în momentul revenirii la Ungaria. Armata a fost primită cu flori, iar pereţii oraşelor, la
intrarea trupelor, erau îmbrăcaţi în roşu-alb-verde.
Cum menţionam, intrarea trupelor s - a făcut, în general, în linişte, însă, pe teritoriul
judeţului Sălaj au avut loc două incidente între armata maghiară şi populaţia română din comunele
Ip şi Treznea. In preajma comemorării acestor evenimente, presa română s-a agitat de nenumărate
ori, politicienii le evidenţiază des, aceste evenimente cu adevărat sângeroase, nu au fost omise nici
din manualele de istorie. Nu voi intra în amănunt în descrierea evenimentelor din septembrie 1940
din cele două localităţi ci, voi cita din sursa mea de informare (Scurtă istorie a Ardealului -
Kopeczi Bela): Intrarea trupelor maghiare la începutul lunii septembrie n-a fost primită cu
ostilitate, totuşi, au avut loc mai multe incidente, în Ip şi Treznea s-au produs grave atrocităţi
comise de o subunitate militară, ucigând un mare număr de locuitori români. (Citatul est din
amintita lucrare, ediţia 1993, şi se găseşte la pagina 596). Numărul locuitorilor civil ucişi în cele
două localităţi se apropie de 300. Acest număr este, în realitate, însemnat (important).
Starea de spirit, a populaţiei, în vara anului 1940, era foarte nefavorabilă şi datorită
pierderii a peste 100.000 km pătraţi de teritorii, fără ripostă militară (Basarabia, nordul Bucovinei,
nordul Ardealului şi sudul Dobrogei). Acest fapt reprezenta o deziluzie pentru români şi datorită
faptului că România dispunea de o armată însemnată, iar între cel două războaie mondiale,
politicienii şi presa susţineau că nu vor ceda nici o palmă de pământ.”Laszlo Laszlo, Al II-lea
tratat de la Viena - 30 august 1940, în publicaţia săptămânală Arkad, nr. 26 din 31.08.2006
70 de ani / A doua decizie de la Viena şi păcatele maghiare
„...Indiferent ce ar spune unii, în perioada 1938-1941, creşterea din punct de vedere
teritorial a Ungariei poate fi apreciată, atât istoric, cât şi etnic, drept una legitimă. In acest
context a avut loc, în baza unui acord, şi a doua decizie de la Viena, care i-a acordat Ungariei 42%
din teritoriile maghiare anexate României prin dictatul de la Trianon, din anul 1920. Teritoriul
reanexat constituia o regiune a Transilvaniei, mai săracă însă cu populaţie majoritară maghiară,
în timp ce Transilvania de Sud, mai bogată în zăcăminte subterane şi în industrie, a rămas sub
tutela României, deoarece era o regiune cu populaţie majoritar română. Decizia de la Viena a ţinut
clar cont de componenţa etnică, deşi pe ici, pe colo, unele aşezări maghiare de pe linia de graniţă -
cum ar fi partea de sud a Călatei- puteau fi şi ele anexate Ungariei. Dat fiind faptul că noua linie
de hotar traversa atât drumuri rutiere cât şi linii de cale ferată, de exemplu între Pământul
Secuiesc şi Cluj, ar fi putut suferi unele modificări, însă ele nu au putut fi aplicate deoarece această
linie de hotar fusese trasată de o comisie de arbitraj germano-rusă, iar guvernele ambelor ţări se
angajaseră să accepte şi să respecte decizia.
Dacă în momentul încheierii dictatului de pace care a pus capăt primului război mondial
s-ar fi acţionat în spiritul autodeterminării, revizuirile teritoriale nu ar mai fi avut loc. Dacă
dictatul de la Trianon (1920) ar fi fost cu adevărat just, ar fi permis organizarea unui referendum

17
pe teritoriile condamnate la dezlipire. Cel mai bun exemplu pentru nedreptatea de la Trianon este
situaţia Pământului Secuiesc. Locuitorii săi nu au fost întrebaţi dacă vor sau nu, în baza dreptului
la autodeterminare, să ajungă sub dominaţie română. Poporului secuio-maghiar, care număra
peste 500.000 de suflete şi care reprezenta mult peste 80% din locuitorii Pământului Secuiesc, i s-
ar fi cuvenit dreptul la întemeierea unui stat independent. Dacă analizăm obiectiv această
problemă, mai putem spune şi că acest lucru ar fi fost mai motivat în cazul acestor locuitori decât
anexarea Transilvaniei - cu 53,8% locuitori români- la România.
Dacă marile puteri ar fi urmat spiritul dreptăţii istorice şi s-ar fi gândit (şi) la faptul că
nedreptul dictat de pace ar putea reprezenta sursa unor noi războaie, ar fi trebuit să oblige statele
succesoare să asigure autonomii lărgite, pentru garantarea egalităţii în drepturi a grupurilor
etnice mânate sub dominaţia lor. In Transilvania ar fi existat posibilitatea înfiinţării
autoguvernărilor teritoriale, pentru că întâlnim şi aici regiuni majoritar româneşti şi regiuni
majoritar maghiare. Judeţele Alba de Jos, Făgăraş şi Hunedoara, locuite de români, ar fi putut fi
organziate într-o regiune autonomă română, iar judeţele secuieşti -într-o regiune autonomă
maghiară, în timp ce regiunile cu populaţie mixtă puteau deveni regiuni administrative cu limbă
mixtă. Insă în locul unei politici naţionale cinstite, România a aplicat politica asimilării,
românizării forţate .
Cu ocazia primei decizii de la Viena, în 1938, i-a fost restituită Ungariei fâşia de graniţă
din Ţinutul de Sus, locuită în procent de 87% de maghiari, în 1939 -Ucraina Subcarpatică -cu
populaţie majoritară rusină şi maghiară, iar în primăvara lui 1941 -teritoriile cu populaţie
majoritar maghiară din Voivodina. Teritoriile nord-transilvănene cu populaţie majoritar maghiară,
printre care şi Pământul Secuiesc -una din cele mai maghiare regiuni ale Ungariei istorice- s-au
unit cu Ungaria după cea de-a doua decizie de la Viena, în 30 august 1940. Cunoscând toate
acestea, putem stabili că în perioada 1938-1941, Ungaria nu a ocupat teritorii străine, ci şi-a
primit înapoi regiuni cu populaţie majoritar maghiară din propriile sale teritorii naţionale
milenare, iar acest lucru a estompat puţin nedreptatea de la Trianon. Revendicarea acestor teritorii
a fost legitimă.
Nu este permis să condamnăm conducerea politică a Ungariei şi pe guvernatorul Horthy
Miklos pentru solicitarea anulării, revizuirii nedreptului dictat de la Trianon. Prin aceasta s-a
urmărit de fapt restabilirea, pe căi paşnice, a unităţii teritoriale a statului ungar istoric, iar în caz
că acest lucru nu era posibil, redobândirea teritoriilor locuite de populaţie majoritar maghiară.
Pentru eliberarea teritoriilor cu populaţie majoritar maghiară, guvernatorul Horthy Miklos
este şi azi numit fascist şi batjocorit cu apelativul marinar călare. Se poate spune că propaganda
plevei comuniste şi a elitei politice a statelor succesoare, de denigrare a guvernatorului, a avut un
succes atât de mare încât în ziua sărbătoririi Sfântului Stefan, subsemnatul a constatat că la auzul
numelui lui Horthy, până şi maghiarii de pe Pământul Secuiesc coboară vocea. Interesant este că
acest lucru s-a întâmplat în timpul unei excursii, anul acesta, şi nu era vorba deloc despre politică
ci doar s-a menţionat că drumul judeţean care leagă Sfântu Gheorghe de Bazinul Baraolt (via Aita
Medie) a fost construit pe vremea lui Horthy.
Mulţi consideră redobândirea teritoriilor maghiare o greşeală deoarece în felul acesta
explică împingerea Ungariei în război, exterminarea unor evrei, pierderile ungare de război,
asuprirea minorităţilor.
In timp ce holocaustul este binecunoscut în gândirea publică a societăţii ungare, societatea
română abia îl ia cunoştinţă, deoarce poporului român nu i-a fost creat sentimentul de naţiune
vinovată. In Ungaria s-a sugerat că poporul maghiar este apăsat de o vină mult mai mare decât
alte popoare. Presa din Ungaria a pomenit rar faptul că exterminarea evreilor se răspândise în
aproape toată Europa. In momentul prezentării suferinţelor evreilor ungari nu a fost subliniat
suficient faptul că deportarea lor a avut loc după data de 19 martie 1944, când Germania nazistă
ocupase Ungaria, care fusese condusă de un guvern-marionetă dirijat de germani. Incă mai sunt
unii care îl învinuiesc pe Horthy pentru soarta evreilor.
In tot acest răstimp, un procent însemnat din numărul locuitorilor României sunt şi azi de
părere că mareşalul Ion Antonescu a fost un erou naţional şi salvator al evreilor. Toate acestea

18
în condiţiile în care măcelărirea evreilor a început în România şi nu în Germania. Neobligată de
nimeni, armata statului român suveran i-a măcelărit, la porunca mareşalului Antonescu, pe
majoritatea evreilor nord-bucovineni şi transnistreni, pentru ca ulterior, sub efectul succeselor
armatei sovietice, să organizeze deportarea celor rămaşi. Deşi o publicaţie-document scrisă de
Matatias Carp şi apărută între anii 1946-1948 la Bucureşti prezintă holocaustul românesc pe date
şi localităţi, poporul român nu s-a confruntat cu faptele istorice, deoarece această publicaţie a
devenit, imediat după apariţia sa, inaccesibilă. Cunoscând toate acestea, se înţelege de ce în anii
90 i-au ridicat o statuie lui Antonescu şi au botezat străzi, pieţe şi instituţii cu numele lui.
In urma unor presiuni internaţionale, situaţia s-a schimbat puţin în ultimele decenii.
Conducerea politică română s-a văzut nevoită să tempereze cultul Antonescu din ce în ce mai
puternic şi să accepte realitatea holocaustului. In final, România a fost nevoită, în anul 2003, să
înfiinţeze o comisie de cercetare care să prezinte împrejurările în care s-a derulat holocaustul.
Comisia condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, a constatat că în timpul
războiului, pe teritoriul de atunci al României şi-au pierdut viaţa 270.000 de evrei români şi
ucraineni. Deşi în octombrie 2009 a fost amplasat chiar şi un monument al holocaustrului -la
Bucureşti-, se pare gândirea publică încă mai este străbătută de ideea că maghiarii i-au ucis la
grămadă pe evrei, în timp ce românii i-au salvat.
Semnatarul acestor rânduri speră că popoarele, grupruile etnice nu vor mai fi niciodată
exterminate, maltratate doar pe motiv că au altă cultură, altă religie, altă limbă. Trecutul istoric
trebuie acceptat aşa cum a fost el, şi trebuie să se ştie că nu există naţiune vinovată, în schimb
există politică de stat vinovată şi au fost şi persoane vinovate. Horthy, deportat şi el de germani, le-
a asigurat mult timp protecţie evreilor din Ungaria şi de altfel de numele său se leagă salvarea a
sute de mii de evrei”. Kadar Gyula, 70 de ani / A doua decizie de la Viena şi păcatele maghiare,
în cotidianul Haromszek, nr. 6073 din 31.08.2010
70 de ani / A doua decizie de la Viena şi păcatele maghiare (2)
„...Pe lista păcatelor figurează şi faptul că Ungaria condusă de Horthy a fost ultimul vasal
al Germaniei, însă se uită deseori să se spună că trupele germane ocupaseră Ungaria încă din 19
martie 1944, iar ţara se afla într-o situaţie care nu i-a permis să-şi păstreze neutralitatea. Nici
altfel nu ar fi avut parte de un tratament mai bun. Să ne gândim la soarta Poloniei şi a Cehiei. Nu
este sigur că dacă Ungaria nu ar fi intrat alături de Germania în războiul împotriva Uniunii
Sovietice, ar fi putut evita ocupaţia germană timpurie. Ce s-ar fi întâmplat, în acest caz, cu Ungaria
şi cu evreii din Ungaria?
Mulţi nu ştiu nici că încă de la izbucnirea războiului, Ungaria a adăpostit sute de mii de
polonezi care se refugiau din calea nemţilor şi le-a oferit mult timp o siguranţă şi evreilor. In
timpul războiului, până în toamna anului 1944, liderii organizaţiei mondiale a evreilor considerau
că întoarcerea Ungariei împotriva nemţilor ar fi repreznetat cel mai mare pericol pentru evreii din
Ungaria. Pe atunci erau de părere că Ungaria este refugiul evreilor. Nu pot fi negate, bineînţeles,
legile evreieşti care îngrădeau libertatea personală a evreilor, care lezau demnitatea umană, însă
Ungaria oficială nu a urmărit distrugerea (evreilor).
Trebuie să mai pomenim un lucru pe care mulţi ar dori să-l dea uitării, şi anume că
ajungerea Ungariei în sfera de interes germană a fost prefigurată de marile puteri care au distrus
la 1920 statul ungar care se întindea în întreg Bazinul Carpatic. A te aşepta ca o Ungarie redusă la
28,5% din teritoriul său să înfrunte Germania, este o frivolitate.
De asemenea, mulţi uită că dintre toţi vasalii Germaniei, Ungaria a fost cea care a intrat
cel mai târziu şi forţat în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Bineînţeles că puţini sunt şi cei
cărora le face plăcere să spună că liderii ţării care îşi pierduse suveranitatea s-au străduit să
reducă numărul soldaţilor ungari trimişti pe front şi au reuşit să împiedice deportarea evreilor din
Budapesta. Si mai puţini ştiu că Ungaria începuse încă în anul 1943 negocierile pentru ieşirea din
război.
Printre păcatele reproşate aşa-numitei dominaţii horthyste se numără şi asuprirea
minorităţilor. Se poate afirma că la nivelul politicii de stat, acest lucru nu s-a înfăptuit. Luând ca
bază de calcul Transilvania, se poate constata că în timp ce reprezentanţii de sex masculin din

19
totalul de 500-700.000 locuitori maghiari din Transilvania de Sud -rămasă sub dominaţie română-
au ajuns în lagăre de lucru, iar învăţământul, presa şi cultura de limbă maghiară s-au atrofiat, în
Transilvania de Nord -aflată sub tuleră ungară- aveau loc, la nivelul politicii de stat, strădanii de
colaborare cu minorităţile. In cazul în care erau repartizaţi în aşezări cu populaţie românească,
poliţiştii trebuiau să cunoască limba localnicilor. In liceele maghiare, de exemplu la Colegiul
Szekely Miko din Sfântu Gheorghe, li se pretindea elevilor maghiari să înveţe limba română.
Existau aşezări româneşti în care predarea limbii statului, maghiara, era doar formală. Toate
acestea sunt inimaginabile în România de azi, deşi nu trăim în vreme de război. Azi, apariţia într-
un document oficial a denumirii vechi de 800 de ani a Pământului Secuiesc a stârnit un val de furie,
iar pentru noii noştri vecini români colonişti este ceva firesc ca maghiarul indigen să salute în
limba română, fără a i se răspunde în limba maghiară.
In timpul scurtelor vremuri maghiare (1940-1944), Partidul Maghiar Transilvănean a
insistat asupra unei mai strânse colaborări cu românii, recunoscând că interesele poporului român
şi ale poporului maghiar sunt aceleaşi pe pământul pe care au convieţuit secole de-a rândul. S-a
insistat şi asupra ieşirii din război.
Tratatul de pace de la Paris a fost mai nedrept chiar decât cel de la Trianon, deoarece de
această dată nu un stat multinaţional ci teritoriile unei ţări locuite în majoritate de maghiari le-au
fost transferate unor ţări ale căror principale obiective erau demaghiarizarea, înfiinţarea aşa-
numitelor state naţionale omogene.
La fel ca şi cel de la Trianon, dictatul de pace de la Paris i-a pedepsit mai aspru pe
maghiari decât pe alte popoare. Si de această dată au fost ignorate principiul autodeterminării,
dreptatea istorică. Hotarele Ungariei -considerate stat naţional- înfiinţate prin intermediul unor
teritorii cu populaţie maghiară, redobândite cu mijloace în general paşnice în perioada 1938-1941,
nu au fost recunoscute.
Ironia istoriei a fost că simpatia, sprijinul marilor puteri au fost câştigate şi de această dată
de state care în timpul războiului au comis păcate mult mai mari decât Ungaria. Statului slovac
fascist i-a fost dată regiunea de graniţă a Şinutului de Sus, cu populaţie aproape complet maghiară,
iar teritoriul autonom rusino-maghiar, Ucraina Subcarpatică, i-a fost anexat Ucrainei. Deşi
mareşalul Tito dispusese măcelărirea populaţiei satelor complet maghiare, fiind ucişi aproximativ
40-50.000 de maghiari, Voivodina i-a fost anexată Iugoslaviei. Deşi conducerea armatei
sovieticăea exilat administraţia română din cauza acţiunilor sângeroase ale gardiştilor lui Maniu,
Transilvania de Nord cu populaţie majoritar maghiară, locuită la sfârşitul războiului (şi) de un
procent de 37% români, i-a fost dată României. România era o ţară care din iunie 1941 până în 23
august 1944 a luptat cu o forţă armată numeroasă de partea germanilor, în timp ce armata sa a
ucis, neobligată de nimeni, sute de mii de evrei .
Cum stăm oare la capitolul păcatelor maghiare pentru care Ungaria ar trebui pedepsită?
Dacă Trianonul a lezat autodeterminarea, a avut un caracter de dictat şi a fost nedrept, cum poate
fi calificată pacea de la Paris, din 1947, care a împărţit în sânga şi-n dreapta teritorii locuite în
majoritate de maghiari?
Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la a doua decizie de la Viena, putem constata că ultima
oară, problema maghiară a fost soluţionată în mod onorabil la nivel internaţional cam prin anii
1940, iar nouă, cetăţenilor de rangul al doilea din statele succesoare, nu trebuie să ne fie ruşine
pentru acest lucru! Putem afirma că în schimbul păstrării regiunilor locuite de maghiari,
dezmembrate prin dictatele de pace, avem pretenţia ca marile puteri să oblige statele ajunse în
posesia teritoriilor maghiare istorice să le asigure maghiarilor indigeni, în funcţie de numărul
acestora, autonomii culturale şi locale. Semnatarul acestor rânduri susţine cu convingere că prin
acordarea acestor autonomii, amintirea va soluţiona paşnic vicisitudinile trectului istoric.” Sursa:
cotidianul Haromszek, nr. 6074 din 01.09.2010, autor Kadar Gyula
Perspectiva maghiară. Poziţia ziariştilor şi oamenilor politici
„...In spiritul deciziei de la Viena, o parte din nordul Ardealului, 43.000 de km pătraţi şi 2,1
milioane de locuitori (din care 51,4% maghiari) au revenit sub dominaţia Ungariei. Decizia a fost
anunţată în Palatul Belvedere din Viena. România a fost nevoită să cedeze, anterior, Uniunii

20
Sovietice Basarabia şi Bucovina de Nord, apoi a trebuit să împartă şi sudul Dobrogei cu Bulgaria.
Tot atunci a respins cererea venită din partea maghiară de a renunţa la o mare parte din teritoriul
Ardealului. In acest diferend românii le-au cerut nemţilor să fie intermediarii. Nemţii se temeau de
un bombardament asupra câmpurilor petroliere de la Ploieşti. De aceea, miniştrii de externe ai
Germniei şI Italiei au votat, la Viena, în favoarea maghiarilor. Această înţelegere a fost valabilă
până la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial”. Zile importante.30 august 1940 ( s-a întâmplat
acum 65 de ani), în publicaţia săptămânală Szilagysag, nr. 34 din 29.08.2005
A doua decizie de la Viena - Revizuirea Trianonului
„...In urmă cu 65 de ani, în ziua de 30 august 1940, la palatul Belvedere din Viena, miniştrii
de externe ai puterilor Axei -Germania şi Italia- au anunţat cea de-a doua decizie de la Viena ,
care, după două decenii de la Trianon, a restituit Ungariei un teritoriu de aproximativ 43.000 kmp,
cu 2,5 milioane de locuitori. Arbitrajul formulat în şase puncte, semnat doar de miniştrii de externe
ai lui Hitler şi Mussolini, a stabilit o nouă dar definitivă frontieră ungaro-română. In conformitate
cu acesta, trupelor româneşti li s-a impus să elibereze, în două săptămâni, teritoriile care trebuiau
predate, problema cetăţenilor de naţionalitate română ajunşi în Ungaria precum şi a celor care
doreau să se mute în altă ţară trebuia tratată cu generozitate şi cu amabilitate.
Nici prima şi nici a doua decizie de la Viena nu au avut o viaţă lungă . In 13 martie 1939,
Hitler i-a comunicat guvernatorului Horthy Miklos dorinţa sa ca trupele ungare să intre fără
întârziere în Ucraina Subcarpatică. In câteva zile, acest lucru s-a realizat . România a reacţionat
nervoasă Când în iunie 1940, Moscova a considerat că a sosit timpul să recupereze Basarabia şi
Bucovina de Nord nu a întâmpinat rezistenţă din partea Bucureştiului. Acesta din urmă nu şi-a
asumat trei conflicte armate -cu Uniunea Sovietică, cu Ungaria şi cu Bulgaria în legătură cu
Dobrogea de Sud.
In 28 iunie 1940, ministrul de externe italian Galeazzo Ciano i-a comunicat, pe cale
diplomatică, Budapestei, că atât Berlinul cât şi Roma au sfătuit România să fie îngăduitoare, dar
nici Ungaria să nu facă vreun pas cu consecinţe grave. Mobilizarea în Ungaria generează
îngrijorare, la fel şi vestea incidentelor de la frontieră. Ministrul de externe Csaky a promis că
partea ungară va urma sfatul puterilor Axei dar a pus în vedere intervenţia ungară în următoarele
cazuri: dacă România se destramă complet;dacă în România vor avea loc mişcări revoluţionare;
dacă refugiaţii din Basarabia vor năvăli în Transilvania;dacă armata sovietică ar înainta spre
Carpaţi.
In 7 iulie 1940, Hitler l-a primit la Berlin pe ministrul de externe italian, exprimându-şi
nemulţumirea generată de manifestările haotice de intoleranţă ungară, consimţind, ca la data de 10
iulie, să-i primească, la Munchen, pe Teleki şi Csaky. De faţă cu oamenii de stat ungari, el a
declarat: Dacă Ungaria consideră că poate lua poziţie cu propriile forţe împotriva României şi este
gata să-şi asume consecinţele, atunci nimic nu stă în calea intervenţiei războinice împotriva
României. Hitler a menţionat: Nici din punct de vedere material şi nici al forţei numerice a trupelor
sale, Ungaria nu se afla în situaţia de a putea conta pe o victorie sigură împotriva României.
După ce partea ungară şi-a dat seama că Hitler este împotriva soluţiei militare, şi-a
schimbat poziţia, în direcţia soluţionării pe calea tratativelor, cu condiţia participării directe a
Germaniei şi Italiei. Hitler a prevestit cu o sinceritate cinică: In mod firesc, indiferent de modul
cum s-ar realiza divizarea, una din părţi se va văita întotdeauna, în cazul Transilvaniei, probabil
amândouă.
Tratativele ungaro-române din perioada 16-24 august 1940, de la Turnu Severin, au purtat
semnele unui dialog al surzilor Devenea din ce în ce mai evident că disputa ungaro-română va
putea fi soluţionată doar prin arbitrajul puterilor axei sau printr-o acţiune militară.
Hitler aştepta ca tensiunea dintre cele două ţări să fie pe punctul de a exploda, dar înainte
de aceasta, să aibă loc un arbitraj care, prin puterile axei, să impună voinţa germană asupra celor
două ţări.
Drept rezultat al celei de a doua decizii de la Viena, Ungaria a obţinut o suprafaţă de
aproape patru ori mai mare decât în urma primei decizii, Budapesta fiind însă pusă în slujba
Germaniei hitleriste. In capitala austriacă, Ribbentrop şi-a pus colegul ungar şi pe cel român să

21
semneze angajamente, potrivit cărora, minorităţile germane din cele două ţări îşi pot păstra
neîngrădiţi identitatea, că pot contacta în mod liber marea ţară-mamă germană.
A doua decizie de la Viena nu putea să corespundă din start aşteptărilor, din cauza
relaţiilor etnice complicate din Transilvania de Nord, a distanţei mari la care se afla Pământul
Secuiesc de graniţele ungare de la Trianon. Decizia a creat o nouă nedreptate prin faptul că a dat
Ungariei peste un milion de locuitori români şi a lăsat în România aproximativ 400.000 de
maghiari.” Pirityi Sandor, A doua decizie de la Viena - Revizuirea Trianonului, în cotidianul
Haromszek, nr. 4558 din 31.08.2005
70 de ani de când Transilvania de Nord s-a reîntors în Ungaria / Decizie dreaptă cu un
preţ grav
„...La finele anilor 1930, voinţa conducerii politice ungare ajunsese la maturitate: dacă
teritoriile dezlipite la Trianon nu pot fi redobândite pe calea negocierilor, trebuie aleasă calea
armată. In toamna anului 1938, Budapesta respinsese oferta lui Hitler, care promisese întregul
Ţinut de Sus în schimbul participării la o posibilă acţiune armată împotriva Pragăi. Sase luni mai
târziu, la destrămarea Cehoslovaciei, a intrat în acţiune şi forţa armată ungară, dizolvând rapid
Ucraina Carpatică ce îşi proclamase unilateral independenţa la 14 martie. Odată cu reanexarea
Ucrainei Subcarpatice, Ungaria a făcut să se înţeleagă clar că este gata să-şi valideze inclusiv pe
cale armată ideile revizioniste.
La sfârşitul lunii iunie 1940 a ajuns pe ordinea de zi şi problema Transilvaniei. Vjaceslav
Molotov, comisar sovietic al poporului, însărcinat cu probleme externe, i-a cerut guvernului român,
printr-o notă din 28 iunie, cedarea Basarabiei anexate României la 1918, respectiv a Bucovinei de
Nord. Ultimatumul redactat pe un ton cât se poate de războinic i-a dat Bucureştiului 48 de ore
pentru a părăsi teritoriile în cauză. Deoarece al Treilea Reich nu le-a promis românilor nici un
ajutor, aceştia au fost nevoiţi să bată în retragere. Nu au pierdut însă decât regiunile revendicate
de ruşi, însă au creat un precedent şi în privinţa modificării hotarelor trasate de păcile încheiate în
jurul Parisului.
Bineînţeles că nu puteau scăpa această oportunitate nici restul vecinilor României, din ale
căror teritorii aceasta primisese o parte după primul război mondial. Astfel, Bulgaria şi-a anunţat
pretenţia la Dobrogea de Sud, iar Ungaria -pretenţia la teritoriile transilvănene locuite de
maghiari. Armata regală Ungară ar fi avut, în iunie 1940, şanse reale de succes în faţa armatei
române. In situaţia existentă, Ungaria nu a putut însă decide să acţioneze unilateral fără acordul
Berlinului şi al Romei.
In ziua de 10 iulie, groful Csaky Istvan, ministru de externe, şi premierul grof Teleki Pal s-
au deplasat la Munchen, unde alături de Fuhrer şi de ministrul german de externe, Ribbentrop, era
prezent şi omologul italian al acestuia, groful Ciano. Cu ocazia negocierilor, partea ungară a
afirmat clar că este gata să intervină chiar şi armat în cazul în care existenţa minorităţii maghiare
ar fi fost periclitată sau dacă se va încerca denaturarea relaţiilor etnice transilvănene prin
colonizarea de români basarabeni. Germania şi Italia s-au angajat să-l convingă pe regele român
Carol al II-lea să poarte tratative.
In final, întâlnirea a avut loc la Turnu Severin, în ziua de 16 august. Ea a fost precedată de
săptămâni tensionate la maxim. Armata Regală Ungară era în stare de alertă încă de la începutul
lui iulie . O atmosferă asemănătoare domina şi de partea cealaltă a barierei. Linia Carol, creată în
1937 de-a lungul graniţei, era plină de soldaţi, în toate instituţiile publice erau afişate pancarte pe
care scria Nici o brazdă! şi Nu avem nici de luat, nici de dat!
Conducerea română ascunsă în spatele propagandei şovine a fost însă nevoită să constate
că aliaţii germani şi italieni aşteptau din partea ei satisfacerea cel puţin parţială a pretenţiilor
maghiare îndreptăţite şi că nu o vor apăra în cazul unui conflict armat. Chiar şi în astfel de
condiţii, la Turnu Severin s-au arătat dispoziţii doar pentru cedarea unor teritorii mai mici (doar
14.000 kmp), propunându-se în primul rând un schimb de locuitori. Bineînţeles că Teleki şi ai săi
au refuzat acest lucru, delegaţia lor ridicându-se în 25 august de la masa tratativelor fără nici un
rezultat esenţial.

22
 Toate semnele arătau că tot armele vor avea ultimul cuvânt. Ziua atacului ungar fusese deja
fixată pe 28 august, însă în această zi, Hitler i-a convocat la Viena, pentru negocieri, pe miniştrii
de externe ai celor două ţări. Aici nu au mai avut loc negocieri serioase între Budapesta şi
Bucureşti, iar Ribbentrop şi Ciano au arătat clar că ei dictează condiţiile. In ziua de 30 şi-au
comunicat decizia: Ungaria a primit înapoi un teritoriu în suprafaţă de 43.541 kmp, cu 2.633.000
locuitori. Majoritatea lor absolută -53,7%- erau maghiari, 40,7% români, iar 5,6% -alte
naţionalităţi, în primul rând germani (saşi). Privind la noile hotare ale patriei sale, ministrului
român de externe, Mihail Manoilescu, i s-a făcut rău şi a leşinat. Ungaria şi locuitorii maghiari de
pe teritoriile reanexate au sărbătorit.
In palatul Belvedere din Viena a avut loc cel mai mare succes diplomatic ungar din
secolul al XX-lea. S-a întâmplat rar în istoria europeană ca un teritoriu atât de mare şi cu o
populaţie atât de numeroasă să-şi schimbe stăpânul fără a se recurge la arme. In trasarea
hotarelor, Ribbentrop şi Ciano nu au fost conduşi însă de obligaţia simţită faţă de soarta
maghiarimii. In lupta lor împotriva Marii Britanii vroiau să asigure pacea -cel puţin vremelnică- în
regiunea est-europeană. Teleki Pal şi-a dedicat întreaga sa carieră politică revizuirii dictatului
nedrept de la Trianon, însă în mod tragic, a putut realiza acest lucru doar prin sacrificarea
celuilalt pilon al strategiei sale naţionale: spaţiul ungar de mişcare extern, de sine stătător”. Sursa:
cotidianul Szekely hirmondo, nr. 136 din 30.08.2010, autor Balogh Gabor
Decizia de echilibrare a traumei de la Trianon
„...După 1945, în special după preluarea puterii de către comunişti în urma încheierii
războiului, experienţa negativă a deciziei de la Viena i-a fost întipărită maghiarimii nord-
transilvănene decenii de-a rândul în şcoli, la cursuri, în libertate sau în închisori, ca o faptă
oribilă comisă de fascismul horthyst împotriva statului român unitar şi indivizibil chiar şi din
punct de vedere istoric. Au încercat -cu mai mult sau mai puţin succes- să-i determine şi pe
numeroşi colaboratori maghiari să treacă de partea cauzei. Pentru unii a fost vorba de o
modalitate de a supravieţui, de a dăinui, însă au fost şi unii care s-au achitat mai mult decât
trebuia de această sarcină şi au câştigat de pe urma ei -şcolarizare, avansare în plan social.
Vorbim de şcoala înaltă a făţărniciei, care îşi face simţit efectul şi azi. Etichetarea
fascismului horthyst a fost o metodă a propagandei naţional-comuniste antimaghiare, prezente -în
fază incipientă- şi înainte de preluarea puterii de către comunişti. Atât în trecut cât şi în prezent,
istoriografia şi conştiinţa publică româneşti au apreciat decizia de la Viena altfel decât
comunitatea maghiară. Nu am pomenit şi de istoriografia ungară deoarece în perioada lui Rakosi
şi a lui Kadar, aceasta a fost scrisă în spirit internaţionalist, a fost falsificată. Aceasta este una din
cele mai grave moşteniri ale societăţii maghiare de azi, în vădită contradicţie cu exclusivismul
ideologic al tuturor statelor vecine.
Perioada celei de-a doua decizii de la Viena, din 1940, de dizolvare în rândul maghiarimii
nord-transilvănene a traumei trianoniene, a lăsat urme durabile. Progresul economic înregistrat în
decurs de patru ani, consolidarea identităţii naţionale, construirea infrastructurii nord-
transilvănene şi avansarea culturii maghiare sunt nişte lucru evidente, fără de care azi nu am fi
aşa cum suntem”. Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6073 din 31.08.2010, autor Sylvester Lajos
Realizări maghiare, din perioada 1940 -1944
„...Cel care traversează aşa-numitul drum militar, drum care duce dinspre Valea Crişului
spre Aita Medie, prin pasul-Vadas, nu întâlneşte decât căruţe, tractoare sau utilaje. Drumul judeţean
121 A traversează localităţile Moacşa, Angheluş, Ghidfalău, Valea Crişului, Aita Medie şi Aita
Mare. Tronsonul dintre Valea Crişului şi Aita Medie a fost construit după decizia de la Viena, în
perioada 1941-1943, prin muncă silnică, în baza unei dispoziţii date de statul maghiar. Din cauza
faptului că drumul a fost construit în perioada războiului, el este numit drum militar.In incinta
fostului canton funcţionează Parcul Cercetaşilor-Vadas. Păcat că pe indicator, conform ortografiei
româneşti, cuvântul Vadas a fost pus între ghilimele”. Szekeres Attila, Pe drumul militar , în
cotidianul Haromszek, nr. 4862 din 31.08.2006
Situaţia actuală

23
 „....Ne zbuciumăm aici sub cele 90 de tone ale deciziei trianoniene şi 70 ale celei de-a doua
decizii de la Viena. Politicienii noştri aleşi sau autodesemnaţi se mocăie pe dâmbul de gunoi al
confruntărilor şi al toleranţei, iar duşmanii maghiarimii înşfacă pâmântul de parcă ar fi al lor.
Românul şi slovacul s-au tânguit când teritoriile locuite de maghiari au reajuns, pentru o fracţiune
istiorică de secundă, la locul lor istoric iniţial.
Sunt cu duiumul cei cărora le vin în minte doar prigonirea şi uciderea evreilor atunci când
vine vorba de al doilea război mondial. Permiteţi-mi să fac referire doar la câteva fapte, gânduri
din volumul lui Matatias Carp! In timp ce evreii din toate colţurile lumii se refugiau în Ungaria,
România fascistă făcea, cu o ură vecină cu nebunia, cea mai inumană muncă, şi o făcea cu mâna
goală, cu cuţitul, cu gloanţele şi cu focul -chiar înainte de Hitler.In 29 şi 30 iunie 1941, poliţiştii,
soldaţii români şi germani au ucis la Iaşi câteva mii de evrei...Pe cei 4.400 de bărbaţi care au
supravieţuit băii de sânge, i-au trimis în lagărele de concentrare...După 12 ore şi 20 de km, au scos
din vagoane 1.194 de cadavre.Garda de Fier a primit de la evrei 6.000.000 lei pentru încetarea
măcelăririi.
Nu putem enumera cifre. Aproximativ 300.000 de evrei au fost ucişi în România în lipsa
oricărei constrângeri germane. Incă înainte de război şi chiar la începutul acestuia.Să nu uităm că
unul dintre partidele maghiare transilvănene se află din nou la guvernare, în toiul prigonirii
maghiare .
In a doua zi a deciziei de la Trianon, slugile marilor puteri recunoscuseră deja că o decizie
mai nedreaptă decât cea din 1920, care a destrămat Ungaria, nu s-a mai născut în Europa.Din
când în când, suntem obligaţi să ne identificăm cu câte ceva, să ne delimităm de câte ceva. UE nu
este însă nici acum dispusă să ia la cunoştinţă faptul că o naţiune, naţiunea maghiară, este
prigonită şi condamnată încetul cu încetul la pustiire de politicieni -slovaci, români şi sârbi- care
într-o democraţie cinstită, în orice colţ al lumii ar fi ea, nu ar merita nici măcar să cureţe veceuri
publice.
Despre ce ne batem gura acasă şi despre ce se vorbeşte? Inclusiv în Ungaria, unde
partidele decăzute, ticăloşite, latră despre dictatura FIDESZ, despre pericolul sistemului unipartit
şi despre neofascism.Membrii maghiari ai guvernului stau coloraţi în vitrina României în întrega
Europă.Iar afară, maghiarimea stă în alb-negru, atrofiată numeric şi frântă.Speranţa încă mai
trăieşte, însă puterea ne este tot mai slabă. Cam atât despre cizma spaniolă”. Sursa: Czego Zoltan,
Bătuta, cu cizme spaniole, în cotidianul Haromszek, nr. 6076 din 03.09.2010
Marcarea evenimentului.
„...In data de 28.08.2009, începând cu ora 18:30, filiala locală Jobbik-Zalaegerszeg
(Ungaria) împreună cu Garda Ungară organizează o acţiune de comemorare a realipirii
Ardealului de Nord şi a Tinutului Secuiesc de Ungaria, în urma celui de-al doilea Consiliu de la
Viena, din 1940. Poliţia locală a aprobat organizarea manifestării.
Referitor la acest aspect, Pete Robert, preşedintele filialei Jobbik din Zalaegerszeg, a
declarat că manifestarea este importantă pentru că după primul război mondial Ungaria a ajuns
într-o situaţie catastrofală, dar regimul Horthy a reuşit să restabilească demnitatea maghiarimii.
Acesta a adăugat că în prezent ţara se află din nou într-o situaţie critică, datorită socialiştilor aflaţi
la putere, astfel încât noul guvern va avea o mare responsabilitate, de a reabilita economia statului
şi de a reda oamenilor încrederea în Ungaria”. Sursa: www.kuruc.info
Garda Ungară a intrat în Ardealul de Nord!
„...In 2008, comunitatea din Zajta a devenit celebră prin faptul că nu a organizat niciun fel
de manifestare cu prilejul zilei de 20 august, ziua Sfântului Ştefan, ba mai mult, autorităţile locale
au organizat ziua ţiganilor. Primarul localităţii ungare a ignorat cu desăvârşire şi faptul că micul
nostru grup de patrioţi a intonat Imnul Secuiesc în faţa casei acestuia, în semn de protest.
Inregistrarea video postată pe internet a generat o adevărată revoltă în tabăra naţională din
întreaga ţară. Numeroşi locuitori ai localităţii mai sus amintite au fost de acord cu patrioţii care au
protestat în mod paşnic, în acest fel.
In 20.08.2009, situaţia a fost cu totul alta, autorităţile locale din Zajta au deschis, pentru o
zi, frontiera cu România. Prietenii noştri din Ardeal şi din Ungaria au aşteptat cu braţele deschise

24
pe toţi maghiarii, pe reprezentanţii Jobbik, ai Gărzii Ungare... de ambele părţi ale frontierei.
Mărşăluiam pe strada principală din Zajta (Ungaria) când am fost abordaţi, într-o manieră
agresivă, de dr. Tilki Attila, preşedintele filialei judeţene FIDESZ şi Szesztak Oszkar, preşedintele
Consiliului Judeţean şi el membru FIDESZ, care ne-au acuzat că profităm de astfel de acţiuni
organizate din banii publici.Noi însă ne-am continuat drumul.
Manifestările aniversare au început de ambele părţi ale frontierei, discursurile curgând
unul după altul...Cu toate că am stat oarecum retraşi, prezenţa noastră a fost remarcată datorită
faptului că am fost singurii care aveam la noi drapele arpadiene. Stăteam la 4-5 metri de frontieră
şi în mintea noastră se contura intrebarea oare ce sentimente îi încercau pe ostaşii maghiari care
după 69 de ani de la dictatul de la Viena, mărşăluiau din nou în Ardeal?.
Deodată, poliţiştii maghiari s-au postat în faţa noastră şi ne-au solicitat actele de identitate.
Am fost singurii care am fost verificaţi, din sutele de persoane prezente la faţa locului. Toţi cei de
faţă au urmărit incidentul în ochii lor putându-se remarca revolta surdă! Intre timp panglica
inaugurală a fost tăiată şi noi am trecut printre primii frontiera românească, alături de alte
persoane.
Poliţistul de frontieră român l-a salutat politicos pe căpitanul filialei judeţene a Gărzii
Ungare...Dincolo, familiile şedeau pe băncuţe în faţa caselor, în mijlocul comunei trona un cuib de
barză pe un stâlp de electricitate, în faţa bisericii femeile în vârstă îşi ştergeau lacrimile...Poate
câţiva dintre ei, copiii fiind, au trăit frumoasele zile de acum 69 de ani, la care ne-am gândit şi
noi... Oriunde am umblat prin comună am întâlnit maghiari fericiţi! Am simţit că am venit acasă!
Că ne-am întors la ai noştri! Pe ei nu i-a preocupat fotografiatul, înregistrările şi filmările, tăierea
panglicii... doar noi le-am rămas...simpatizanţii Jobbik, membrii Gărzii Ungare... bucuria
solidarităţii maghiare oneste ne-a rămas, am trăit-o doar noi”. Pentru maghiarii sătmăreni, în
www.magyargarda.hu
In urmă cu 69 de ani, soldaţii celei de-a doua armate maghiare au trecut graniţa
comitatului/ Atmosfera din Trei Scaune înainte de intrarea lui Horthy
„...Potrivit deciziei de la Viena din data de 30 august 1940, din teritoriul Transilvaniei -
anexat României, prin decizia de la Trianon- o suprafaţă de 43 de mii de kmp, cu 2,5 milioane de
locuitori, a reintrat în posesia Ungariei, iar dintre marile oraşe, Carei, Oradea, Cluj, Satu Mare,
Târgu Mureş, întreg teritoriul din zona Maramureş şi Pământul Secuiesc. Unităţile armatei
maghiare au intrat pe teritoriul reprimit în perioada 5-13 septembrie, teritoriu pe care -potrivit
recensământului din anul 1940- au trăit 1.344.000 maghiari, 1.069 000 români şi 47.000 de
locuitori germani (In Transilvania de Nord au rămas aproximativ 400 de mii de maghiari). Soldaţii
lui Horthy Miklos au sosit în Trei Scaune în data de 12 septembrie, spre marea bucurie a
locuitorilor maghiari”. cotidianul „Szekely hirmondo”, nr. 36 din 11-17.09.2009
Expoziţie cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la anexarea la Ungaria a nord-vestului
Transilvaniei.
„..Luni, 30 august, Arhiva Pentru o Societate Deschisă a Universităţii Central Europene din
Budapesta (Open Society Archives - OSA) va inaugura o expoziţie cu ocazia împlinirii a 70 de ani
de la anexarea la Ungaria a nord-vestului Transilvaniei. Scopul expoziţiei, care va putea fi
vizitată până pe 10 octombrie, este prezentarea modului cum a fost privită la acea vreme în
România şi Ungaria anexarea acestui teritoriu şi a consecinţelor pe termen lung a respectivei
decizii, se precizează într-un comunicat al OSA.
Expoziţia, organizată cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la cel de al Doilea Arbitraj de la
Viena, va evoca, cu ajutorul unor documente de arhivă, materiale de presă şi de propagandă din
România şi Ungaria, amintiri şi jurnale personale, emisiuni de radio, precum şi a unor fotografii
şi filme realizate de fotografi amatori, nepublicate până în prezent, cum au trăit oamenii de rând
acest eveniment. Nu vrem să ascundem sau să retuşăm nimic. Scopul nostru este ca, la împlinirea a
70 de ani de la Dictatul de la Viena, să contribuim la o confruntare obiectivă cu trecutul şi la
vindecarea traumelor din relaţiile româno-maghiare, fără nicio atitudine părtinitoare. Din acest
motiv, expoziţia se bazează pe munca comună a istoricilor români şi maghiari, se scrie în
comunicatul dat publicităţii de arhiva OSA. Al Doilea Arbitraj de la Viena, din 30 august 1940, a

25
influenţat decisiv poziţia celor două ţări în cursul celui de-al doilea război mondial, lăsând unele
traume încă vii în memoria colectivă a ambelor naţiuni. Ca urmare a dictatului impus de
Germania nazistă, a fost anexat Ungariei un teritoriu de aproximativ 43 de mii de kilometri pătraţi,
aşa-numita Transilvanie de Nord, dar care cuprindea şi Tinutul Secuiesc. Partea de sud a
Transilvaniei, cu o suprafaţă de 60 de mii de kilometri pătraţi a rămas în posesia României.” Sursa:
www.mti.hu
Dictatul de la Viena - Se poate şi aşa!
„..S-a deschis recent o expoziţie la Budapesta despre Dictatul de la Viena, sau despre a II.
Decizie de la Viena cum zic maghiarii. Expoziţia a fost organizată în comun de către istorici
maghiari şi români în cadrul Galeria Centralis de la OSA Archívum. Open Society Archives (OSA)
este laboratorul de archivare a Central European University din Budapesta.
Expoziţia încercă în sfârşit să discute această perioadă tulburată şi controversată cu
detaşare, cu obiectivitatea ştiinţifică atât de necesară. Mi se pare o iniţiativă foarte bună.
Rediscutarea istoriei comune în mod obiectiv, ajungerea la compromisurile necesare este un pas
foarte important în drumul spre o conciliere europeană între cele două popoare. Dacă germanii şi
francezii au reuşit, putem reuşii şi noi.Felicit iniţiatorii şi finanţatorii expoziţiei şi îi cer să aducă
această ezpoziţie şi la Bucureşti şi la Cluj. Este o nevoie la fel de mare de aceste perspective
raţionale şi la noi”. Sursa: www.transindex.ro, autor Czika Tihamer

Din cele prezentate se poate observa cu uşurinţă, diferenţa dintre acuzele aduse istoricilor şi
publiciştilor români pentru faptul că nu prezintă cu obiectivitate evenimentele istorice legate de
Dictatul de la Viena şi, modul efectiv în care adevărul istoric este respectat de intelectualii
maghiari. De fiecare dată, elita maghiară caută cele mai diverse justificări. Până în prezent nu a
existat o exprimare clară a regretului pentru cele întâmplate, sau aşa cum au procedat alte
naţiuni şi naţionalităţi în situaţii asemănătoare, nu s-a cerut scuze românilor pentru
suferinţele pricinuite.
În acest contex subliniem, excepţia reprezentată de scritorul Domokos Geza, care
amintindu-şi de anii copilăriei petrecuţi în satul bunicilor săi, Zagon, mărturisea în 1972, în
convorbirea cu Beke György (publicată în volumul Fără interpret) următoarele: “Din păcate, mai
târziu a trebuit să fac cunoştinţă şi cu această realitate (deosebirea dintre români şi secui, ca
«izvor de duşmănie şi neîncredere»). Am văzut cum, în septembrie 1940, după Dictatul de la Viena,
o parte dintre flăcăii unguri au organizat un fel de progrom printre românii (…). Am mai avut o
experienţă care m-a rănit adânc. Îmi revine uneori, şi face parte din amintirile mele cele mai
zguduitoare. Cu prilejul unor instrucţii premilitare, tinerii maghiari şi cei români au fost împărţiţi
în grupe separate (…). Parcă-i văd pe locuitorii români care treceau cântând - şi erau obligaţi să
cânte - faimosul cântec despre Horthy, care, dacă-mi aduc bine aminte se încheia cam aşa «ochii
joacă bucuroşi în cap, calul-i joacă în sânge roş de valah». Şi această oroare trebuiau s-o cânte pe
ungureşte tinerii români! Spun asta acum, aici, pentru că, din păcate, şi asta face parte din trecutul
nostru. Şi acum, când noi ne străduim să netezim calea de apropiere…este nevoie însă de multă
rabdare şi înţelepciune”.
Aşa cum s-a subliniat şi în celelate lucrări, care au abordat aceiaşi problematică ( a se vedea
rubrica apariţii editoriale de pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi
Mureş : www. Forumharghitacovasna.ro), din articolele care au făcut obiectul prezentei analize, se
desprind următoarele concluzii :
- practicarea unui discurs hiperetnicizat şi unei politici identitare agresive, de către
principalii formatori de opinie; sunt predominante articolele care pun accentul pe forţele
centrifuge, atomizatoare, autonomiste şi nu cele armonizatoare, integrative care au ca
obiectiv comunicarea interculturală, respectiv multiculturalitatea;
- folosirea unui ton arogant, lipsit de respect faţă de istoria, cultura şi civilizaţia
românilor. Sunt foarte puţine articolele cu mesaj pozitiv De regulă, sunt susţinute mediatic
„procesele colective de victimizare”. În conştiinţa de grup a etniei maghiare se cultivă
formule resentimentare

26
 - promovarea unui discursul caracterizat de cercetători ca „ discurs majoritar”, respectiv
„discurs de băştinaş”; aceste două valenţe ale acestui tip de discurs, promovează supremaţia,
primordialitatea şi vechimea maghiarilor în această zonă şi, considerarea românilor ca
“venetici”, “colonizatori” ş.a.
- folosirea istoriei ca argument pentru dezideratele politice actuale : autonomia teritorială şi
drepturile colective; există o legătură între refulările trecutului şi consecinţele acestora
reactivate în contemporaneitate; modelul cultural-politic divergent al stabilităţilor de
competenţă, este resuscitat periodic şi reconfigurat societar în mentalul colectiv de către
unele elite politice şi intelectuale maghiare din zona Covasna - Harghita.
- sunt reluate teme precum: specificul şi superioritatea „doctrinei transilvanismului”,
„secuiul indigen - românul colonizat”, „ nerespectarea promisiunilor făcute la Alba Iulia” ş.a
- este pusă în evidenţa diferenţa dintre „ naţiunea maghiară tolerantă”, „modelul
democraţiei care a existat în Ungaria” şi „naţionalismul românesc extremist”; precum şi
aspectele referitoare la „cât de mult datorează românii, pentru sprijinul acordat de maghiari,
în decursul istoriei”.
- este premărită istoria glorioasă a secuilor, ca argumente pentru abordările nostalgice, şi
cele cu mesaj de autovictimizare şi revizioniste; se pledează pentru reactualizarea
organizării administrative tradiţionale, pe scaune secuieşti, fără a ţine cont că aceste structuri
au corespuns unei anumite perioade istorice, astăzi fiind perimate, fapt dovedit de
desfiinţarea lor, din considerente ce ţineau de modernizarea administraţiei, în anii 1885,
1849, şi definitiv în 1876; în timpul dualismului austro-ungar;
O constantă a majorităţii abordărilor privind problematica Dictatului de la Viena, o
reprezintă accentuarea spaţiului de sciziune, subliniind numai ceea ce îi desparte pe români de
maghiari şi nimic din ceea ce îi uneşte prin traiul laolaltă de sute de ani.
O altă constantă o reprezintă intoleranţa, ostilitatea şi ura faţă de români, mesajele cu
caracter antiromânesc exprimate în termeni greu de acceptat, într-o ţară membră a Uniunii
Europene.
Profitând de necunoaşterea limbii maghiare de către majoritatea populaţiei româneşti,
şi de lipsa oricăror replici din partea mediilor româneşti, intelectualii maghiari, deopotrivă, atât
cei „moderaţi”, cât şi cei „radicali”, şi pe această problematică, practică discursuri
hiperetnicizate, specifice unei politici identitare agresive, cu mesaj nostalgic, revizionist, şi mai
grav, în multe cazuri, se îndeamnă făţiş la luptă armată, la acţiuni violente pentru obţinerea
dezideratelor autonomiste.
În timp ce instituţiile şi organizaţiile civice româneşti, monitorizează cu atenţie şi
sancţionază prompt, discursurile care promovează discriminările etnice, violenţele, şovinismul şi
intoleranţa, în presa de limbă maghiară, în mod deosebit cele dintr-o zonă aflată în inima
României, acest tip de discurs se practică nestingherit, influenţând negativ, pe termen lung,
normalizarea climatului de convieţuire interetnică.
Toate acestea fac parte din promovarea unei politici identitare agresive, care excede cadrului
drepturilor legitime juridic acceptate de normele de drept internaţional, prin invocarea cu obstinaţie
a „nedreptăţii Tratatului de la Trianon" şi a „binefacerilor Arbitrajului de la Viena", prin inducerea
în rândul minorităţii maghíare şi alimentarea unui sentiment de autovictimizare, exacerbându-se
cu persuasiune ideea « apăsătorului destin minoritar ».
Se urmăreşte o manipulare emoţională, introducerea şi/sau amplificarea sentimentelor
antinomice (simpatia/antipatia), prin folosirea „teoriilor şoc”, de mare impact psihologic, a
imaginilor simbol, realizate prin codificare ostilă. Este folosită dihotomia Ei-Noi, de regulă Ei fiind
„ţapul ispăşitor”, pentru toate neîmplinirile Noastre. Triada informare, dezinformare şi manipulare
informaţională este „glonţul” care îşi caută „ţinta”, lovind în sistemul de referinţă al persoanei,
grupului de persoane sau a unei socio-organizări.
În acest spaţiu etnicitatea limitează foarte mult libertatea de acţiune şi de gândire a
actorilor sociali, care sunt obligaţi să parcurgă anumite instanţe de socializare, să achiziţioneze
anumite tabu-uri culturale, prejudecăţi, resentimente, nostalgii. Controlul comunităţii asupra presei

27
de limbă maghiară este aproape total. În numele şi pe altarul interesului comunităţii maghiare,
redacţiile publică de regulă doar materialele care se înscriu în abordările etnocentriste. Nici urmă de
pluralitatea punctelor de vedere şi a opiniilor. Există practic o cenzură evidentă.
Cei patru ani care au urmat Doctatului de la Viena, au întărit convingerea liderilor
populaţiei maghiare din Transilvania, că unirea de la 1 decembrie 1918 nu este veşnică, că se
poate spera la anularea consecinţelor Tratatului de la Trianon. De aceea, după terminarea celui
de al doilea război mondial, cu deznodământul cunoscut, aceştia nu au acceptat revenirea la situaţia
din perioada interbelică, respectiv la statutul de minoritari, în cadrul statului român. Referindu-se la
perioada ce a urmat Distatului de la Viena, dar şi la cea de după terminraea celui de al doilea război
mondial, istoricul Petre Ţurlea sublinia: „În toată această perioadă, problema principală, în funcţie
de care a evoluat regiunea în toate domeniile, a fost aceea a raporturilor dintre români şi unguri şi,
în acest context, se poate constata continuitatea absolută în acţiunile tuturor maghiarilor, în direcţia
refacerii Ungariei mari”. Petre Ţurlea, Transilvania de Nord- Est. 1944 -1955, Editura România Pur
şi Simplu, Bucureşti, 2005, p.426
Şi de această dată, lectura articolelor , dovedeşte cu prisosinţă faptul că, nu ne aflăm în faţa
unor opinii izolate, exprimate public de către câţiva intelectuali maghiari, care beneficiază din
plin de libertatea reală de exprimare existentă în România de astăzi. Temele menţionate, sunt
prezente sistematic în mass-media locală în limba maghiară din judeţele Covasna şi Harghita, şi
fac parte dintr-o serie de demersuri care urmăresc formarea şi consolidarea, la nivelul mentalului
colectiv al populaţiei de etnie maghiară a unor convingeri, potrivit cărora, acest spaţiul din inima
României trebuie să le aparţină, dar nu în înţelesul actual, european al teoriei şi practicii politice, al
toleranţei şi coabitării în spaţii multietnice şi pluriconfesionale, ci a unor cutume şi practici
medievale, anacronice, cuprinse în dezideratul obţinerii autonomiei teritoariale pe criterii etnice
a aşa zisului „ţinut secuiesc”, şi a autonomiei culturale pentru maghiarii „din diasporă” (aşa
cum se raportează liderii maghiari la comunităţile maghiare din celelalte judeţe ardelene, situate în
afara „ţinutului secuiesc”)
Deoarece articolele prezentate vorbesc convingător despre conţinutul şi mesajul lor, alte
comentarii sunt de prisos. Traducerea în limba română şi introducerea acestora în circuitul public,
permite cunoaşterea conţinutului şi mesajului trasmis, atât de către specialiştii români, cât şi de
publicul larg din România şi nu numai, oferind posibilitatea formulării unor replici, din perspectivă
românească, din partea mediului academic, al societăţii civile şi al reprezentanţilor mass-media şi a
unui alt tip de comportament din partea oamenilor politici, care trebuie să renunţe la practicile
păguboase, conjucturale, politicianiste, din ultimii douăzeci de ani şi să elaboreze strategii pe
termen mediu şi lung, în interesul tuturor cetăţenilor ţării, cărora trebuie să li se asigure condiţii
optime de trai şi împliniri spirituale, în medii multietnice şi pluriconfesionale şi nu în encalve
etnice.

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

28
 Anexa nr. 1

Apelul Centrului European de Studii Covasna-Harghita la împlinirea a 70 de ani de la

Dictatul de la Viena şi ecourile sale în presa maghiară

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

I. APEL
La împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena solicităm clasei politice româneşti,
mediului academic, reprezentanţilor societăţii civile şi ai mass-media să adopte o poziţie
fermă faţă de prezenţa în spaţiul public românesc a unor discursuri nostalgice, revizioniste,
autonomiste şi antiromâneşti

La împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena, adoptat la 30 august 1940, în urma

hotărârilor lui Hitler şi Musolini, prin care Transilvania de Nord-Est a fost smulsă din trupul ţării şi
cedată Ungariei hortiste, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) va tipări „Studiul
documentar asupra atrocităţilor comise de unguri faţă de populaţia română din Ardeal în
perioada 1940 -1945”, document elaborat de Biroul Contrainformaţii din cadrul Marelui Stat Major
al Armatei Române, aflat în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi alte documente inedite din
fondurile arhivistice aflate în păstrarea Arhivelor Naţioanle. În paginile acestor documente, este
redată o cantitate impresionantă de informaţii despre manifestările de maximă intoleranţă ale
armatei şi populaţiei civile maghiare faţă de populaţia românească, instituţiile identitare – în primul
rând bisericile ortodoxe şi greco-catolice şi şcolile în limba română – instituţiile şi asociaţiile
culturale, presa în limba română, monumentele de for public şi tot ceea era românesc.
Datele concrete despre toate aceste manifestări sunt prezentate cronologic, sub forma unor
tabele grupate în următoarele capitole: pe timpul evacuării Ardealului de Nord (1940); pe timpul
ocupaţie; pe timpul retragerii armatelor germano-maghiare din toamna anului 1944; după
retragerea trupelor germano-maghiare, până în primăvara anului 1945. Tabelele cuprind
următoarele rubrici: data şi locul unde s-a produs faptul; natura abuzurilor şi atrocităţilor comise;
numele şi adresa celui care a suferit; indicaţiile asupra celor care au comis abuzuri şi atrocităţi;
cine declară.
Mişcarea revizionistă maghiară, din perioada 1919 -1940, care a promovat ura faţă de
români şi dorinţa de răzbunare faţă de pretinsa nedreptate istorică cauzată prin tratatul de la
Trianon, şi-a arătat pe deplin roadele. Documentele consemnează atrocităţi de o cruzime
inimaginabilă: jafuri, distrugeri, asasinate în masă şi individuale, schingiuiri, expulzări, deportări,
persecuţii, maltratări, arestări ilegale, internări în lagăre şi închisori, trimiterea în detaşamente de
lucru, iar bărbaţii între 18-60 de ani pe front, în linia întâi, profanări, jafuri şi distrugeri de biserici şi
monumente istorice ş.a. Pe baza unor legi rasiale au fost efectuate confiscări, exproprieri, rechiziţii
ale proprietăţilor româneşti şi ridicarea autorizaţiilor de funcţionare a firmelor româneşti.
Şcolile româneşti de toate categoriile au fost desfiinţate. Limba română s-a interzis cu
desăvârşire în toate instituţiile şi nu era permisă nici în localurile publice sau pe stradă. Aproape toţi
preoţii ortodocşi şi greco-catolici au fost expulzaţi, iar majoritatea credincioşilor români din
localităţile etnic mixte, obligaţi să treacă la confesiunile de expresie maghiară. Majoritatea
bisericilor româneşti au fost profanate, jefuite şi devastate, iar 23 de biserici ortodoxe şi greco-
catolice din fostele judeţe Odorhei, Ciuc şi Treiscaune au fost dărmate samavolnic.
În concluzie – se menţionează în documentele cercetate – în perioada celor 4 ani de ocupaţie
maghiară, s-a urmărit: „exterminarea românilor din Ardealul de Nord; sărăcirea completă şi
înfometarea sistematică şi totală a elementului românesc; constrângerea prin diferite mijloace
barbare şi sub diferite pretexte la părăsirea Ardealului de Nord; maghiarizarea românilor
rămaşi.”

29
 Vor fi de asemenea publicate materialele prezentate în cadrul simpozionului 70 de ani de la
declanşarea Marelui Refugiu Românesc, oragnizat la Sf. Gheorghe în 25 iunie 2010.
Consiliul director al CESCH face un apel la clasa politică românească, mediul academic,
reprezentanţii societăţii civile şi ai mass-media să adopte o poziţie fermă faţă de prezenţa în
spaţiul public românesc a unor discursuri nostalgice, revizioniste, autonomiste şi
antiromâneşti.
La împlinirea a 70 de ani de la începutul acestui calvar românesc, făcând o paralelă cu
vremurile pe care le trăim, considerăm că asemenea mesaje prezente în principal în unele segmente
ale mass-media de limbă maghiară, în ultimii 20 de ani, pot produce acumulări la nivelul mentalului
colectiv maghiar care, formând o masă critică în rândul cetăţenilor, pot îndemna la violenţă, la
conflicte cu urmări incalculabile pentru convieţuirea paşnică a românilor şi maghiarilor, din această
parte de ţară, pentru multe generaţii viitoare.

Dr. IOAN LĂCĂTUŞU

Sf. Gheorghe,
25.08.2010

II Ecouri în presa de limbă maghiară

Istoricul român inventariază atrocităţile maghiarilor / Lăcătuşu atacă din nou

Centrul de Studii Europene Covasna-Harghita cu sediul la Sfântu Gheorghe, vestit pentru
manifestările sale antimaghiare, va tipări un studiu despre atrocităţile comise de maghiari împotriva
românilor. Directorul centrului, Ioan Lăcătuşu, declară într-un comunicat emis joi că studiul pe care
l-a realizat în baza documentelor care se regăsesc în arhiva ministerului apărării va fi dat publicităţii
în 30 august, când se vor împlini 70 de ani de la decizia de la Viena. In opinia sa, din aceste
documente reiese cât de intolerante au fost armata ungară şi populaţia maghiară cu poporul român,
cu instituţiile naţionale ale acestuia, cu bisericile ortodoxe şi greco-catolice, cu şcolile, instituţiile
culturale ale poporului român, cu presa de limbă română şi cu monumentele. Anul trecut, istoricul i-
a propus parlamentului reromânizarea românilor maghiarizaţi, în timp ce în Trei Scaune se ştie că în
timpul dictaturii, lui i-a încredinţat PCR-ul armonizarea românizării.
După cum declară, recentul său studiu dezbate în ordine cronologică, sub forma unor tabele,
abuzurile, atrocităţile comise de maghiari, precum şi numele şi adresele victimelor româneşti.
Revizionismul maghiar din perioada 1919-1940 a incitat la ură faţă de români şi la dorinţa de
răzbunare faţă de pretinsa nedreptate cauzată de tratatul de pace de la Trianon. Rezultatul acestora l-
au constituit atrocităţile comise în perioada 1940-1945: jafuri, asasinate în masă, crime, expulzări,
schingiuiri, încarcerări, trimiterea în detaşamente de lucru, profanări de biserici, distrugeri de
morminte -arată Lăcătuşu. In comunicatul său, menţionează: maghiarii le-au confiscat românilor
averile, au desfiinţat şcoli româneşti, au interzis utilizarea limbii române chiar şi pe stradă, iar în
comitatele Odorhei, Ciuc şi Trei Scaune au distrus 23 de biserici ortodoxe. Potrivit istoricului
român, cercetările sale demonstrează clar că în decursul celor patru ani, maghiarii au încercat să-i
extermine pe românii din Transilvania de Nord, să-i alunge sau să-i maghiarizeze prin metode
barbare. El le cere politicienilor şi societăţii civile să se delimiteze de discursurile maghiare
nostalgice, autonomiste şi antiromâneşti.
Istoricul Demeter Laszlo, directorul Muzeului Bazinului Baraolt, ne-a declarat că trecutul
trebuie prezentat la modul obiectiv, de ambele părţi, deoarece acesta este lucrul care serveşte la
reconciliere. Comunicatul lui Lăcătuşu conţine exagerări poetice -a spus istoricul, amintind că
martorii acelor vremuri încă îşi mai amintesc de evenimente, vârstnici români povestesc că în
perioada lui Horthy au trăit cei mai liniştiţi ani din viaţa lor, când fiecare, indiferent de
apartenenţa sa naţională, primea alimente, încălţăminte şi îmbrăcăminte. In şcolile de pe
Pământul Secuiesc, de exemplu la Colegiul Szekely Miko din Sfântu Gheorghe, studierea limbii

30
române era obligatorie -dezminte Demeter afirmaţiile lui Lăcătuşu. Istoricul a declarat că membrii
conducerii armatei ungare erau foarte atenţi să nu fie comise atrocităţi, deoarece în Transilvania de
Sud trăiau sub tutelă română 400.000 maghiari, care puteau cădea oricând victimă opresiunilor.
Pe Pământul Secuiesc au fost, într-adevăr, distruse 23 de biserici ortodoxe, însă acestea
fuseseră construite din lemnul provenit din pădurile composesorale secuieşti, prin muncă
silnică secuiască -a precizat Demeter Laszlo.
Sursa: cotidianul Kronika, nr. 167 din 27.08.2010, autor Biro Blanka

Instigatori

Iniţiativele îndreptate spre aprofundarea colaborării româno-ungare sunt în zadar, pentru că

cei a căror activitate s-a redus la stârnirea contradicţiilor de naţionalitate instigă în continuare în
mod constant. In timp ce la cel mai înalt nivel interstatal s-a pus problema ca guvernele celor două
ţări să reprezinte umăr la umăr interesele ţărilor, naţiunilor din regiune, Centrul European de Studii
Harghita-Covasna, cu ocazia comemorării celui de-al doilea tratat de la Viena, lucrează la
stârnirea dispreţuirii maghiarilor în rândul românilor: a publicat un volum de studii în care
doreşte să includă pe listă atrocităţile împotriva românilor săvârşite se pare de maghiari în Nordul
Ardealului în perioada 1940 şi 1944. Să precizăm: în timpul revenirii din 1940 la ţara mamă a
teritoriilor din nordul Ardealului au avut loc într-adevăr asemenea acţiuni din partea armatei ungare,
de care nu putem fi mândri. Execuţiile din Ip şi Tresnea (SJ) nu sunt justificate de nimic nici în
cazul în care ştim că, au avut loc ca urmare a răzbunării atacurilor împotriva unităţilor maghiare
aflate în curs de intrare, deoarece masacrarea civililor este o crimă chiar şi în perioadă de război. De
aceea sunt la fel de condamnabile precum atrocităţile împotriva maghiarilor săvârşite la Tărcaia
(BH) de trupele libere ce mergeau în urma armatei române cotropitoare după primul război mondial
sau a celor din al doilea război mondial săvârşite de Garda lui Maniu la Aita Seacă (CV) sau Ginta
(BH). Deci ar fi lucruri de reproşat şi din partea ungară - doar că acest lucru nu are nici un sens.
Desigur prejudiciile din trecut nu trebuie ascunse de niciuna din părţi, ba mai mult trebuie să
vorbim despre ele în interesul prelucrării acestora - dacă este posibil în cadrul forumurilor comune
româno-ungare. Acest lucru ar fi în orice caz o modalitate mai eficientă pentru facilitarea
concilierii, decât influenţarea în scopuri propagandistice de provocare de ură, a unor plângeri în
parte îndreptăţite însă în majoritate presupuse, mai mult chiar inventate. Pentru o conciliere şi
colaborare reală există şanse doar dacă instigările antimaghiare care evocă vechile modalităţi
securiste bune ale centrului de studiu european sunt respinse public de cetăţenii şi autorităţile
române. Dacă în sfârşit recunosc faptul că, calitatea vieţii românilor din Tinutul Secuiesc nu este
deteriorată de cerinţa autonomiei, ci de instigarea cu scop politic a sentimentelor antimaghiare,
respectiv împiedicarea dezvoltării regiunii din motive etnice.
Sursa: cotidianul Kronika, nr. 167 din 27.08.2010, autor Balogh Levente

31
 Anexa nr. 2

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

Sărbătorirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena şi de la intrarea trupelor fascisto-horthyste

conduse de Horthy Miklos în Miercurea Ciuc- 11 septembrie 2010. Ecourii în mass-media
Sinteză documentară

I. Articole din presa română

Extremiştii maghiari îl sărbătoresc sâmbătă public pe amiralul Horthy Miklos, liderul

fascismului ungar. Legea interzice promovarea simbolurilor fasciste

Cu aprobarea primarului UDMR Raduly Robert şi a şefilor Poliţiei şi Jandarmeriei

Harghita, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, va avea loc o paradă cu husari pentru celebrarea
ocupării oraşului de către Horthy, în 11 septembrie 1940
Extremiştii maghiari din filialele locale ale Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate
(HVIM), Consiliului Naţional Secuiesc Scaunul Ciuc şi Asociaţia Husarilor din Scaunul Ciuc
organizează sâmbătă, la Miercurea Ciuc, o suită de manifestări pentru celebrarea a 70 de ani de la
ocuparea oraşului, în 11 septembrie 1940, în urma Diktatului de la Viena, de către trupele ungare, în
fruntea cărora s-a aflat însuşi amiralul Horthy, căpetenia fascismului ungar.
"În această zi de 11 septembrie 1940, guvernatorul Horthy Miklos, în fruntea honvezilor săi,
a adus dreptatea mult aşteptată. (...) În data de 11 septembrie 2010 ne amintim cu mândrie şi
dragoste ziua care a umplut de bucurie sufletul poporului nostru secui, fărâmiţat de Trianon", se
spune atât în mesajul "de mobilizare" adresat locuitorilor din Miercurea Ciuc de Szocs Csongor,
şeful HVIM Ciuc şi de Toth Balint, purtătorul de cuvânt al HVIM Transilvania, cât şi în afişele
reprezentându-l pe Horthy călare la intrarea în Miercurea Ciuc, ce au împânzit oraşul.
Programul acestei celebrări a instaurării ocupaţiei horthysto-fasciste ungare în Transilvania
va începe, sâmbătă la amiază, cu o adunare la mormântul unui localnic din Miercurea Ciuc, Kopacz
Bela, ucis din greşeală în timpul intrării lui Horthy în oraş, urmată de o paradă a unei trupe de
husari călări de la gară până în centrul urbei, unde va avea loc apoi o nouă adunare populară, cu
discursuri, poezii şi cântece "patriotice".
După care, seara, la Casa de Cultură, celebrarea instaurării ocupaţiei horthyste asupra
Ardealului şi a căpeteniei fascismului ungar, Horthy Miklos se va încheia cu o conferinţă despre
viaţa şi opera acestuia, susţinută de istoricul literar Tompo Laszlo.
Autorizată de primarul UDMR Raduly Robert
Acţiunea pusă la cale de extremiştii maghiari se va desfăşura cu aprobarea primarului din
Miercurea Ciuc, Raduly Robert. Cum a fost convins să o autorizeze, n-am izbutit să aflăm,
repetatele noastre încercări de a-l contacta telefonic pe edil rămânând fără nici un rezultat, lucru
valabil şi în cazul şefului IPJ Harghita, comisarul şef Radu Moldovan
În locul lor, singurul care a încercat să ne argumenteze autorizarea manifestării a fost prim-
adjunctul şefului Inspectoratului de Jandarmi Harghita, maiorul Adrian Cigărean.
"Noi am refuzat până în ultimul moment să dăm autorizaţie, dar o dăduse deja primarul
Raduly, iar după cum era făcută cererea depusă de organizatori, că se va comemora un eveniment
istoric de cum 70 de ani, nu am mai putut să ne opunem şi am aprobat şi noi, ca şi cei de la poliţiei.
Şi chiar dacă am fi continuat să ne opunem, ar fi fost degeaba, pentru că Legea 60 îi permite
primarului să treacă peste un eventual refuz al Poliţiei şi Jandarmeriei", ne-a declarat maiorul
Cigărean.
Prefectul Ladany Laszlo: "Habar n-am despre ce vorbiţi!"

32
 Reacţia prefectului judeţului Harghita, Ladany Laszlo (UDMR): "Habar n-am despre ce
vobiţi, o să mă documentez şi o să vă spun mâine! Trebuie mai întâi să văd cu ochii mei despre ce e
vorba şi apoi voi exprima un punct de vedere!"
Organizaţiile antifasciste - nicio reacţie
Celebrarea publică a fascismului horthyst şi a liderului său nu a produs deocamdată vreo
reacţie nici din partea organizaţiilor antifasciste, din ţară şi străinătate, care, anii trecuţi, au criticat
ridicarea unei statui a mareşalului Antonescu la Cluj-Napoca, ori, mai recent, emiterea de către
BNR a unei monezi comemorative cu efigia patriarhului Miron Cristea.
Sursa: Adrian Popescu, în GANDUL 10.09.2010

Afront. La Miercurea Ciuc a avut loc o manifestare care a omagiat regimul fascist al
lui Miklos Horthy în Ardeal, Primarul din Miercurea Ciuc invocă libertatea de exprimare
pentru extremiştii maghiari
Organizaţia „Mişcarea Tinerilor celor 64 de Comitate" şi „Ordinul Vitejilor din Ungaria" au
sărbătorit cedarea Ardealului către Ungaria în 1940, cu toate hârtiile în ordine.Primarul de
Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman spune că ceea ce a făcut „autorizabilă" manifestaţia
„Tinerilor celor 64 de Comitate" şi a celor mai vârstă din Ordinul Vitejilor ţine de libertatea de
exprimare. „Nu am refuzat să autorizez nici o manifestare pentru că eu consider că libertatea de
exprimare trebuie să existe nu numai în Constituţie, ci şi în practică". La rândul său, prefectul de
Harghita, Ladanyi Laszlo Zsolt, spune că adunarea a 200 de oameni în piaţa mare a oraşului nu are
de ce să stârnească dispute fiind una autorizată. El a adăugat că „este important ca ea să se
desfăşoare în condiţii de legalitate" şi că personal, nu este de acord „cu nici un fel de manifestări
extremiste, din orice parte ar veni", iar „convieţuirea paşnică este cea mai importantă".
Mesajele primarului şi prefectului nu sunt însă împărtăşite nici măcar de politicienii
maghiari şi sunt dezavuate de români. Cele 64 de comitate din titulatura Mişcării fac trimitere
directă la refacerea Ungariei Mari, iar Ordinul Vitejilor a fost înfiinţat chiar în timpul celui de-al
doilea război mondial. Adunarea de sâmbătă a refăcut simbolic intrarea pe un cal alb a lui Miklos
Horthy însuşi în oraş, înconjurat de husari. Evenimentul petrecut în urmă cu 70 de ani a fost
rezultatul Dictatului de la Viena, ultimatum al lui Hitler prin care Ungaria a preluat de la România
partea de nord-vest a Ardealului. „În data de 11 septembrie 2010 ne amintim cu mândrie şi dragoste
ziua care a umplut de bucurie inima poporului secui, fărâmiţat de Trianon", „în această zi,
guvernatorul Horthy Miklos, a adus dreptatea mult aşteptată", s-a spus în comunicatul de săptămâna
trecută a „Mişcării Tinerilor celor 64 de Comitate", o organizaţie care a vorbit în alte rânduri despre
„teroarea antimaghiară din bazinul carpatic".
Chiar şi Szasz Jeno, liderul Partidului Civic Maghiar, o organizaţie cu revendicări mai
radicale decât UDMR, a avertizat că celebrarea lui Horthy nu e de dorit: „Nu trebuie să răsfoim
paginile istoriei astfel încât să îi deranjăm pe alţii. Cei ce fac asta probabil că greşesc", a spus el.
Liderii consacraţi ai UDMR s-au abţinut de la comentarii, considerând subiectul irelevant.
Preşedintele Forumului Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş, Ioan Lăcătuşu spune
însă că gestul organizaţiilor extremiste maghiare este unul fără precendent pentru că nici măcar în
Ungaria nu este permisă celebrarea lui Miklos Horthy: „Personal, cred că este un act de sfidare.
Cum se poate vorbi de libertatea de exprimare într-un asemenea context?! În urmă cu 70 de ani, în
Ardeal au avut loc evenimente tragice, de neimaginat, cum adică libertate de exprimare?
Redeschidem această cutie a Pandorei în toată Europa?!". Ioan Lăcătuşu spune că cele 26 de
organizaţii civice româneşti care alcătuiesc Forumul vor da publicităţii un punct de vedere oficial în
următoarele zile.
Constituţia României prevede la art. 30 că libertatea de exprimare este inviolabilă şi că
cenzura este interzisă, dar adaugă la aliniatul 7 că „sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a
naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea
la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă orecum şi manifestările obcene contrare
bunelor moravuri". Regulile europene, inclusiv directiva europeană privind media, limitează

33
libertatea de exprimare atunci când ea presupune „orice discriminare bazată pe sex, origine rasială
sau etnică, naţionalitate, religie, credinţă, handicap sau orientare sexuală".
Potrivit institutului Yad Vashem de la Ierusalim, în timpul regimului horthyst din Ungaria,
politica antisemită a dus la moartea a circa 40.000 de persoane în lagăre de muncă, iar în urma
presiunilor lui Hitler, începând din 1944, din Ungaria Mare au fost trimişi la Auschwitz-Birkenau
pentru a fi ucişi peste 400.000 de evrei. Alte zeci de mii de evrei au fost omorâţi în 1944 pe malurile
Dunării, ridicând numărul victimelor fasciştilor unguri la peste 565.000 de persoane.
Sursa: România liberă, din 13 septembrie 2010

Lupii tineri ai revizionismului maghiar au declanşat ofensiva în Ardeal

Activităţile cu caracter iredentist şi naţionalist-revizionist, care vizează negarea
caracterului naţional-unitar al statului român, pregătirea condiţiilor pentru diminuarea suveranităţii
acestuia în zone locuite compact de comunităţi etnice minoritare, subminarea activităţii şi autorităţii
unor instituţii legale ale statului în aceste zone şi susţinerea unor iniţiative separatiste care aduc
atingere integrităţii teritoriale a României s-au intensificat în ultima perioadă pe teritoriul ţării
noastre, cu precădere în Transilvania. Organizaţii, ai căror membri visează la Ungaria Mare,
desfăşoară diverse acţiuni de negare a graniţelor actuale ale României, stabilite prin tratatele
internaţionale.
Una dintre cele mai active organizaţii cu caracter revizionist şi iredentist care acţionează la
nivelul întregului Bazin Carpatic este „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM).
Organizaţia, condusă de Toroczkai Laszlo, originar din Voivodina, a fost fondată în 2001 după
modelul organizării administrativ-teritoriale a fostului regat ungar. HVIM are drept scop refacerea
Ungariei Mari, declarându-se împotriva Uniunii Europene. În Transilvania, HVIM are deja
numeroşi simpatizanţi, cei mai mulţi în judeţele Bihor, Arad, Harghita, Covasna şi Mureş. În urmă
cu doi ani, HVIM şi-a constituit un nucleu şi la Cluj-Napoca, avându-l ca lider pe Pap Ferencz.
Pentru a stârni simpatia maghiarilor din Transilvania, adepţii Mişcării participă frecvent la activităţi
în care sînt promovate ideile neoiredentiste şi revizioniste.
Una din acţiunile de acest tip la care au luat parte membrii HVIM din Ardeal a avut loc
sâmbătă la Miercurea Ciuc, organizată pentru a marca 70 de ani de la ocuparea oraşului Miercurea
Ciuc, la 11 septembrie 1940, în urma Dictatului de la Viena, de către trupele ungare, în fruntea
cărora s-a aflat liderul fascismului ungar, Miklos Horthy. Ocupaţia horthysto-fascistă a fost
sărbătorită cu o paradă a husarilor, care au plecat, călare, de la gară până în centrul oraşului. Acolo a
avut loc o adunare populară, unde s-au ţinut discursuri, au fost recitate poezii şi s-a cântat. La
eveniment au participat aproximativ 100 de persoane.
Sursa: S. Prişcu, Faclia de Cluj

Intrarea lui Horthy Miklos în Miercurea-Ciuc, marcată în mod festiv

Primarul Raduly: ,,Noi nu putem vrea mai mult decât ce a fost..."

Liderii românilor şi maghiarilor au reacţionat

Aproximativ 150 de etnici maghiari au marcat sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, împlinirea a 70
de ani de la intrarea în oraş a trupelor fascisto-horthyste conduse de Horthy Miklos, după semnarea
Dictatului de la Viena.
Câteva zeci de persoane s-au adunat în zona gării din Miercurea-Ciuc şi au aşteptat sosirea
husarilor călări, care au dat onorul şi au cântat câteva cântece patriotice, după care s-a mers în
procesiune până în faţa Primăriei municipiului, unde a avut loc manifestarea.
Chiar dacă organizatorii vorbeau despre ,,comemorarea zilei în care Ardealul de Nord a fost
cedat Ungariei", pentru cei prezenţi a fost vorba, de fapt, de o sărbătoare, ei susţinând că este vorba
de un lucru bun care s-a întâmplat atunci pentru maghiarii din România.
Preşedintele Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate din Miercurea-Ciuc, organizatorul
principal al manifestării, Szocs Csongor, a afirmat că este vorba de o dată importantă în istoria
maghiarilor, întrucât la 11 septembrie 1940 hovezii maghiari au recucerit Ardealul de Nord.

34
,,Atunci, 46 la sută din Ardeal, după Trianon, a fost redobândit şi pentru noi, cei din Mişcarea
Tinerilor din cele 64 de Comitate, este o zi foarte importantă, pentru că ţelul nostru este ca Ardealul
să se unească cu Ungaria (...) Pentru noi este o sărbătoare, aşa cum este şi 15 martie şi simţim că
trebuie sărbătorit", a afirmat Szocs Csongor.
Despre Horthy Miklos, liderul Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate, a avut numai
cuvinte de laudă şi a spus că acesta şi-a sacrificat viaţa ca să recupereze teritoriile din Ardeal. ,,Unul
dintre idealurile lui Horthy Miklos a fost, şi a şi reuşit, să recupereze, după Trianon, regiuni din
Ardeal. Şi-a sacrificat viaţa ca să recupereze teritoriile din Ardeal, dar partea rea e că nu a reuşit să
le păstreze", a spus Szocs Csongor.
Singurul oficial prezent la eveniment a fost primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Raduly
Robert, care consideră că momentele istorice trebuie marcate şi cunoscute şi cine are conştiinţa
curată nu ar trebui să se teamă. El a vorbit, din nou, în discursul către participanţi, despre punctul
din proclamaţia de la Alba Iulia, din 1918, care face referire la drepturile minorităţilor şi despre care
spune că nu a fost respectat.
,,Noi nu putem vrea mai mult decât ce a fost, nu putem avea mai mult decât ce ni s-a promis,
noi putem avea ceea ce în 1918, la Alba Iulia, ni s-a promis şi până atunci nu noi trebuie să păstrăm
tăcerea (...) Azi nu noi tremurăm, nu nouă ne este frică dacă se pronunţă cuvântul Ţinutul Secuiesc,
nu noi vrem să ştergem din actele oficiale Ţinutul Secuiesc. Azi, şi mâine, şi poimâine şi până vom
mai fi atât de mulţi, unul lângă altul, vă zic că Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va fi", a afirmat
Raduly Robert, în aplauzele participanţilor.
De la tribuna manifestării s-au mai rostit poezii patriotice şi cântece, un tânăr îmbrăcat în
uniformă de husar a citit discursul pe care Horthy Miklos l-a rostit la Cluj, după semnarea
Dictatului de la Viena şi toţi cei care s-au adresat participanţilor au vorbit despre Horthy care despre
o mare personalitate.
Înainte de finalul evenimentului, un cal alb, asemănător cu cel pe care Horthy Miklos a
intrat în Miercurea-Ciuc, a defilat prin faţa participanţilor şi a fost aplaudat îndelung.
Manifestarea s-a terminat cu intonarea imnului secuiesc şi a celui al Ungariei.
Reacţii ale liderilor români şi maghiari
Mircea Duşa: Sunt stupefiat, este o acţiune sfidătoare la adresa României
Ladanyi Laszlo-Zsolt: Ca persoană publică sunt împotriva oricărei manifestări extremiste,
din orice parte ar veni
Liderii românilor şi maghiarilor din Harghita au reacţionat încă de vineri faţă de organizarea
la Miercurea-Ciuc a unei manifestări prin care se aniversarează intrarea în oraş a trupelor fascisto-
horthyste, conduse de Horthy Miklos, după semnarea Dictatului de la Viena.
Primul care a luat poziţie a fost vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Mircea Duşa, care s-a
declarat stupefiat şi a afirmat că este vorba de o acţiune sfidătoare şi batjocoritoare la adresa
României.
,,Este de neînţeles şi sunt stupefiat că o astfel de manifestare a primit aviz favorabil atât de
la municipalitate, cât şi de la poliţie şi jandarmerie. Constituţia României garantează dreptul la
opinie, la conştiinţă şi liberă asociere, dar, de la acest drept, până la a se permite o aniversare, cu
fast, a momentului invadării Transilvaniei care a avut drept consecinţă, până la încheierea celui de-
al Doilea Război Mondial, comiterea a mii de atrocităţi şi drame generate de fascismul horthyst şi
chiar mai mult de atât, ca Horthy să fie elogiat într-o Casă de Cultură, mi se pare sfidător şi
batjocoritor la adresa ţării", a spus preşedintele Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaţilor.
Parlamentarul harghitean a făcut apel la instituţiile statului să reacţioneze ferm, conform
legii.
,,Este adevărat, trebuie să ne cunoaştem istoria, atât românii cât şi maghiarii să ajungem la o
reconciliere şi asupra momentelor dureroase care au existat în trecutul nostru comun, dar este
intolerabil ca în România, Horthy Miklos, un criminal de război condamnat de o lume întreagă
pentru ororile pe care le-a comis, să fie aniversat la 70 de ani de la intrarea sa, în Miercurea-Ciuc,
după Dictatul de la Viena din 30 august 1940," a conchis Mircea Duşa.

35
 Preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor, Korodi Attila, este de
părere că ,,până la urmă, Horthy nu a fost un personaj atât de negativ pe cât a fost descris de
istorici", dar consideră că despre acest lucru trebuie să discute, împreună, istoricii români şi
maghiari. ,,Aşa cum Antonescu este considerat o figură controversată şi despre Horthy se poate
spune acelaşi lucru (...) Dar cred că despre Horthy trebuie să vorbească împreună istoricii români şi
maghiari, să existe un for comun al istoricilor celor două naţiuni", a spus Korodi.
Referitor la acţiunea de sâmbătă, deputatul harghitean este de părere că românii nu ar trebui
să se teamă, întrucât este vorba de o manifestare periferică. ,,Problema cu manifestarea este aceea
că este organizată de Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, care nu face decât să aducă
tensiuni (...) Eu cred că românii nu ar trebui să se teamă, pentru că astfel de manifestări sunt
periferice şi dacă liderii maghiari reuşesc să pună la punct organizaţiile extremiste, atunci nu este
nici o problemă, pentru că ele vor rămâne în zona periferică izolată", a afirmat Korodi Attila.
Liderul Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, consideră că istoria trebuie cunoscută şi
respectată, dar, într-o Europă unită, viitorul comun este unul al colaborării.
,,Trebuie să fim cunoscători ai istoriei noastre şi să fim mândri de ea. Nu înseamnă că, în
2010, aceste evenimente au un mesaj de reîntregire sau unul revizionist. Fac parte din istorie într-un
mod real şi obiectiv, însă nu trebuie să răsfoim paginile istoriei astfel încât să-i deranjăm pe alţii.
Cei care fac asta probabil că greşesc. Într-o Europă unită suntem sortiţi la colaborare (...) După
părerea mea nu sunt evenimente revizioniste, eu nu pot să mă gândesc înapoi, pot să mă gândesc
înainte, cunoscând trecutul. În 2010 ar fi o greşeală să ajungem să ne certăm asupra paginilor de
istorie, ar trebui să vorbim de viitorul nostru comun şi ar trebui să găsim înţelegere şi sprijin din
partea majorităţii în privinţa codificării drepturilor colective ale comunităţii maghiare" a afirmat
Szasz Jeno.
Prefectul Harghitei, Ladanyi Laszlo-Zsolt, se declară împotriva oricăror manifestări
extremiste, din orice parte ar veni ele şi crede că problemele românilor şi maghiarilor din Harghita
sunt aceleaşi.
,,Ca persoană publică, pot să spun că nu sunt de acord cu nici un fel de manifestări
extremiste, din orice parte ar veni. Consider că problemele noastre, ale tuturor locuitorilor judeţului
sunt aceleaşi şi convieţuirea paşnică este cea mai importantă. Avem foarte multe de făcut pe plan
socio-economic în judeţul Harghita ca să trecem de această perioadă grea şi consider că asta e
important şi nu altceva", a precizat Ladanyi Laszlo-Zsolt.
Manifestarea organizată sâmbătă de Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate a primit
avizul Primăriei Miercurea-Ciuc, dar şi al poliţiei şi jandarmeriei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că din punctul de vedere al
poliţiei, ,,avizul solicitat se referă la desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a unei
manifestări autorizate de primarul municipiului din Miercurea-Ciuc".
Sursa: Informatia Harghitei, marți, 14 septembrie 2010, Autor: LIA MATEI
70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena

Organizaţia "Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate" (HVIM) a organizat o manifestare

menită să marcheze împlinirea a 70 de ani de la intrarea trupelor fascisto-horthyste conduse de
Horthy Miklos în Miercurea Ciuc, la 11 zile după semnarea Dictatului de la Viena (30 august 1940).
De aproximativ o săptămână, oraşul a fost împânzit de afişe în limba maghiară, prin care
localnicii sunt informaţi şi sunt invitaţi la acest eveniment. Pentru organizarea manifestării, HVIM a
solicitat aprobarea Primăriei Miercurea Ciuc în data de 1 septembrie.
Sâmbătă la prânz, din apropierea gării din Miercurea Ciuc, cavaleria husarilor a pornit către
centrul oraşului, într-o procesiune amintind de intrarea în municipiu, în 11 septembrie 1940, a
trupelor fascisto-hortyste conduse de Horthy Miklos, călare pe un cal alb. Seara, începând de la ora
19.00, în Casa de Cultură Municipală, istoricul ungar Tompa Laszlo va susţine o prelegere intitulată
"Viaţa lui Horthy".
În 30 august 1940, la Viena a fost luată decizia asupra soartei Transilvaniei prin intermediul
miniştrilor de Externe ai Germaniei şi Italiei. Potrivit Dictatului de la Viena, partea nordică a

36
teritoriului revenea Ungariei, iar cea de sud rămânea României. O lună mai târziu, trupele ungare au
intrat în Ardealul de Nord.
Primul care a luat atitudine împotriva acestui eveniment a fost preşedintele grupului
parlamentar al PSD Mircea Duşa, care a cerut, vineri, statului român să reacţioneze împotriva
oricărei manifestări de acest fel.
"Sunt stupefiat şi este de neînţeles că o astfel de manifestare a primit aviz favorabil atât de la
municipalitate, cât şi de la poliţie şi jandarmerie. A se permite o aniversare cu fast a momentului
invadării Transilvaniei care a avut drept consecinţă, până la încheierea celui de-al doilea Război
Mondial, comiterea a mii de atrocităţi şi drame generate de fascismul hortyst şi, mai mult de atât, ca
Horthy, un criminal de război condamnat de o lume întreagă pentru ororile pe care le-a comis, să fie
elogiat într-o Casă de Cultură, mi se pare sfidător şi batjocoritor la adresa ţării. Fac un apel ferm la
instituţiile statului să reacţioneze, conform legii şi să apere valorile sale de drept", a declarat Mircea
Duşa.
Î n replică, prefectul judeţului Harghita, Ladanyi Laszlo Zsolt, consideră că
manifestarea nu are de ce să stârnească controverse de vreme ce a fost aprobată de Primăria
Miercurea Ciuc, dar a adăugat că "este important ca ea să se desfăşoare în condiţii de legalitate",
chiar dacă el, în calitate de persoană publică, nu este de acord cu manifestările de tip extremist.
"Ca persoană publică, pot să spun că nu sunt de acord cu niciun fel de manifestări
extremiste, din orice parte ar veni. Consider că problemele noastre, ale tuturor locuitorilor judeţului,
sunt aceleaşi şi convieţuirea paşnică este cea mai importantă", a spus Ladanyi Laszlo Zsolt.
D eputatul UDMR de Harghita Korodi Attila a declarat, la rândul său, că Horthy
Miklos nu este un personaj atât de negativ cum l-au prezentat istoricii, ci că este unul mai degrabă
controversat, afirmând că manifestarea de sâmbătă de la Miercurea Ciuc naşte controverse nu la
nivel de eveniment istoric, ci din cauza organizatorilor.
"Aşa cum Antonescu este considerat o firgură controversată şi despre Horthy se poate spune
acelaşi lucru. Problema cu manifestarea de mâine ( sâmbătă - n.r.) este aceea că este organizată de
Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, care nu face decât să aducă tensiuni", a precizat Korodi
Attila.
Korodi a spus că "românii nu ar trebui să se teamă, pentru că astfel de manifestări sunt
periferice şi dacă liderii maghiari reuşesc să pună la punct organizaţiile extremiste, atunci nu este
nicio problemă pentru că ele vor rămâne în zona periferică izolată".
Suzrsa: http://ancheteonline.ro/2010/09/extremistii-maghiari-aniversează-in-romania-
invadarea-ardealului-de-catre-trupele-lui-horthy/
Extremiştii maghiari aniverseaza în Romania invadarea Ardealului de către trupele lui
Horthy. Autor: Marius Statoiu
O organizatie extremistă maghiară a primit aviz din partea autorităţilor române să organizeze
aniversarea a 70 de ani de la invadarea Transilvaniei de trupele fasciste ale dictatorului MiKlos
Horthy, declarat criminal de razboi dupa ce s-a facut vinovat de moartea a 100.000 de evrei si
câteva mii de romani din Nordul Ardealului.
Circa 200 de persoane au participat sâmbată la Miercurea Ciuc la o manifestare organizată
de “Mişcarea Tinerilor din 64 de comitate” pentru a marca implinirea a 70 de ani de la semnarea
Dictatului de la Viena si intrarea criminalul Horthy în orasul Miercurea Ciuc.
Aproximativ 30 de husari din zona Ciucului de Jos s-au întâlnit in faţa gării din Miercurea
Ciuc de unde au pornit într-un marş călare către centrul oraşului, ajungând în faţa primariei. Aici,
alţi 10 tineri îmbrăcaţi in tricouri negre şi purtand pe umeri stema Ungariei Mari, precum şi zece
oameni vârsnici, reprezentând ordinul Vitejilor Unguri, îmbracati în robe negre, s-au adunat şi s-au
salutat reciproc. La aceasta intrunire a participat insuşi primarul orasului, Robert Raduly, care a
ţinut un scurt discurs, prezentând importanta evenimentului elogiat.
Seara, istoricul Tompa Laszlo a ţinut o prelegere despre viaţa dictatorului Miklos Horthy,
prezentat ca un adevărat erou pentru poporul maghiar, fara sa faca referire la atrocitatile comise in
râdul populaţiei evreieşti si romaneşti.

37
 Manisfestarea a marcat implinirea a 70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena, intre
Adolf Hitler si Miklos Horthy, prin care NV Ardealului era rupt de la Romania si facut cadou
Ungariei, dar si alte teritorii din Cehosslovacia si Iugoslavia ajungeau in componenta statului
horthyst.
Culmea este ca aceasta manifestatie a fost aprobata de autoritatile romanesti (primarie,
politie si jandarmerie), incalcand legea privind interzicerea manifestatilor extremiste, naziste,
fasciste si legionare. Pentru aceste fapte, primarul Robert Raduly, dar si seful politiei si
jandarmeriei Harghita ar trebui pusi sub acuzare pentru aprobarea acestor manifestatii.
Liderul PSD, Mircea Duca s-a declarat stupefiat ca autoritatile romanesti au putut aproba o
manifestatie “care aniversa invadarea Romanie de catre regimul horthyst”. In schimb reprezentantul
Guvernului, in judetul Harghita, cel care trebuie sa supravegheze aplicarea legii in teritoriu sustine,
sustine nonsalant ca daca primarul din Miercurea Ciuc a aprobat aceasta manifestatie, “totul este
legal”.
Sursa: http://tanasadan.blogspot.com/2010/09/amiralul-fascist-horthy-miklos.html
Comemorare horthystă la Miercurea Ciuc, Flavia Cistian, Duminică 12 sep 2010
Husarii au plecat, călare, de la gară până în centrul oraşului

Extremiştii maghiari au comemorat, ieri, 70 de ani de la ocuparea oraşului Miercurea

Ciuc, la 11 septembrie 1940, în urma Dictatului de la Viena, de către trupele ungare, în
fruntea cărora s-a aflat liderul fascismului ungar Miklos Horthy.
Comemorarea a fost organizată de extremiştii maghiari din Filialele locale ale Mişcării
Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM), Consiliul Naţional Secuiesc Scaunul Ciuc şi Asociaţia
Husarilor din Scaunul Civic.
TAGURI
Ocupaţia horthysto-fascistă a fost sărbătorită cu o paradă a husarilor, care au plecat, călare,
de la gară până în centrul oraşului. Acolo a avut loc o adunare populară, unde s-au ţinut discursuri,
au fost recitate poezii şi s-a cântat. La eveniment au participat aproximativ 100 de persoane.
Cu gândul la istorie
Ziua de ieri a avut o încărcătură istorică deosebită pentru maghiari. „Este o zi foarte
importantă pentru noi, fiindcă, la 11 septembrie 1940 au intrat honvezii în Miercurea Ciuc, reuşind
să recucerească Ardealul de Nord. Asttel, a fost redobândit 46% din Ardealul care a fost fărâmiţat
de Trianon. Pentru noi, cei din Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, este o zi foarte
importantă, iar ţelul nostru este ca Ardealul să se unească cu Ungaria şi să ducem mai departe ideile
lui Horthy", a spus şeful HVIM Ciuc, Csongor Szocs.
Primarul oraşului Miercurea Ciuc, Robert Raduly, i-a îndemnat pe maghiari să fie uniţi şi să
lupte pentru drepturile lor, făcând trimitere la Proclamaţia de la Blaj, din 1 decembrie 1918, când
minorităţilor li s-au promis anumite drepturi.
Comemorarea celor 70 de ani de la instaurarea ocupaţiei horthyste asupra Ardealului s-a
încheiat aseară, la Casa de Cultură, cu o conferinţă de presă despre viaţa şi opera lui Miklos
Horthy.
Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/amiralul-horthy-liderul-
fascismului-ungar-sarbatorit-ciuc

II: Articole din presa maghiară.

Kronika, nr. 178 (13.09.2010): "Miercurea Ciuc - politicieni maghiari şi români

condamnă manifestarea HVIM - Comemorare disputată"
"Libertatea de exprimare nu trebuie să existe doar în constituţie, ci şi în practică" - a afirmat
Raduly Robert Kalman, primarul municipiului Miercurea Ciuc, referitor la faptul că, numeroşi
politicieni români l-au atacat datorită autorizării manifestării de sâmbătă, organizate de HVIM.
Organizaţia extremistă a organizat cu ocazia aniversării a 70 de ani de la cea de-a 2-a decizie de la
Viena, o festivitate de comemorare în municipiul reşedinţă al judeţului Harghita, însă politicieni

38
români şi maghiari au condamnat acest lucru, şi au fost de părere că primarul nu ar fi trebuit să
acorde aprobare. "In calitate de primar nu am refuzat aprobarea niciunei manifestări, pentru că în
opinia mea libertatea de exprimare nu trebuie să existe doar în constituţie, ci şi în realitate" - a
reacţionat la critici primarul, subliniind faptul că, nici legea nu interzice manifestările de acest gen.
In cadrul comemorării de sâmbătă, aproape 30 de husari au intrat în piaţa din faţa primăriei,
iar în fruntea lor se afla, călare pe un cal alb, un bărbat îmbrăcat în vestimentaţia populară
secuiască, simbolizând intrarea lui Horthy Miklos în Miercurea Ciuc, din data de 11 septembrie
1940. Zece tineri îmbrăcaţi în negru duceau drapelul Ungariei Mari, şi zece bărbaţi în vârstă,
reprezentanţi ai Ordinului Vitez din Ungaria, au dus stema Ungariei Mari. In cadrul manifestării a
fost prezent şi primarul Raduly Robert Kalman, care în scurtul său discurs a evocat importanţa
evenimentului de acum 70 de ani. După aceasta, în faţa primăriei s-au ţinut discursuri şi s-au intonat
cântece patriotice maghiare şi s-a intonat şi imnul secuiesc. In cadrul manifestării au fost prezenţi
aproape 200 de oameni.
Prin această manifestare care a avut loc cu ocazia aniversării a 70 de ani de la cea de-a 2-a
decizie de la Viena, organizatorii au comemorat faptul că, la 11 zile de la semnarea deciziei, trupele
conduse de Horthy Miklos au intrat în Miercurea Ciuc. Festivitatea de comemorare, în afara
primăriei, a fost autorizată şi de poliţie şi de jandarmerie. Seara, Tompo Laszlo, istoric din Ungaria,
a ţinut o prelegere în casa de cultură despre viaţa lui Horthy.

Duşa aşteaptă ca statul să ia măsuri

Această manifestare a provocat şi resentimente din partea mai multor politicieni români şi
maghiari. Mircea Duşa, vicepreşedintele grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD),
a rugat guvernul să ia măsuri împotriva manifestărilor de acest gen. "Este îngrozitor. Este de
neînţeles pentru mine faptul că, primăria, poliţia şi jandarmeria a autorizat o manifestare de acest
gen. Că au aprobat sărbătorirea ocupării Ardealului, a unui asemenea eveniment, care până la
terminarea celui de-al 2-lea război Mondial a condus la mai multe mii de atrocităţi şi la drame
provocate de fascismul horthyst. Este inadmisibil faptul că, îl elogiază în casa de cultură pe Horthy,
considerat criminal de război" - a afirmat Duşa.
Reacţionând la cele spuse de politicianul socialist, Ladanyi Laszlo Zsolt, prefectul judeţului
Harghita, a afirmat faptul că, o asemenea manifestare nu are de ce să provoace resentimente, însă
"este important să nu încalce legea". "Nu sunt de acord cu manifestările extremiste, oricare extremă
le-ar organiza pe acestea. Consider că ideile noastre sunt identice, şi datorită acestui lucru, în opinia
mea, cel mai important este să convieţuim în pace" - a afirmat Ladanyi.

"As pune la punct" organizaţiile extremiste

Faţă de aceasta, Korodi Attila, deputatul UDMR, a indicat faptul că, Horthy Miklos nu este
un personaj atât de negativ, pe cât este considerat de către istorici, mai degrabă poate fi numit un
personaj disputat. A fost de părere că nu fundalul istoric al manifestării de sâmbătă, ci mai degrabă
organizatorii au provocat resentimentele. "Chiar şi despre Antonescu şi despre Horthy se poate
spune că sunt personaje disputate. Problema cu manifestarea, este că a fost organizată de către
HVIM, care provoacă doar tensiuni" - a subliniat Korodi. A afirmat faptul că românii nu au de ce să
se teme deoarece este vorba doar despre nişte manifestări periodice, şi "dacă liderii maghiari
reuşesc să pună la punct organizaţiile extremiste, atunci şi acestea ar deveni un lucru rar".
Szasz Jeno, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), a declarat referitor la manifestare:
trebuie cunoscut trecutul, dar acest lucru trebuie să se întâmple în mod obiectiv. "Toate aceste
lucruri nu trebuie să însemne faptul că, în anul 2010, mişcările de acest gen au un caracter
revizionist, însă nu avem voie să răsfoim istoria astfel încât să-i jignim pe ceilalţi. Cei care fac acest
lucru, probabil că greşesc" - a opinat politicianul partidului civic. A adăugat faptul că, "într-o
Europă unită în care suntem condamnaţi la colaborare, ar trebui să vorbim despre viitorul nostru
comun, şi ar trebui să primim înţelegere şi sprijin din partea naţiunii majoritare, pentru obţinerea
drepturilor colective ale comunităţii maghiare.

39
 Precum se ştie, în data de 30 august 1940, miniştrii de externe ai Germaniei şi Olandei au
decis la Viena soarta Ardealului. Potrivit deciziei de la Viena, partea de nord a Ardealului a fost
anexată Ungariei, iar partea de sud a rămas României. O lună mai târziu, trupele ungare au intrat în
Ardealul de Nord."
Csiki Hirlap (nr. 178, 13.09.2010), "In Miercurea Ciuc s-a comemorat eliberarea"
(Letai Tibor)
Sâmbătă la prânz s-a comemorat în Miercurea Ciuc, printr-un marş călare, eliberarea care a
avut loc acum 70 de ani, atunci când mulţumită celui al 2-lea tratat de la Viena din data de 30
august, Ardealul de Nord a fost reanexat Ungariei. Sâmbătă înainte de masă, în cimitirul de la
Topliţa Ciuc, s-au depus coroane la mormântul lui Kopacz Bela, care a fost omorât într-un mod
josnic de către soldaţii români aflaţi în retragere.
Comemorarea a fost organizată de HVIM din Miercurea Ciuc. Mulţumită Asociaţiei
Husarilor "Matyas", ziua intrării honvezilor ungari a fost comemorată în mod simbolic, zi în care
"Miercurea Ciuc s-a întors în patria ei străbună, atunci când >Vitez Nagybanyai Horthy Miklos<,
aflat în fruntea honvezilor săi pe calul său alb, a luat înapoi ceea ce a fost al nostru timp de 1000 de
ani". In fruntea marşului, un armăsar alb a simbolizat calul mitologiei maghiarimii. Marşul a pornit
de la gară, şi trecând pe strada Kossuth Lajos s-a deplasat până în piaţa din faţa cetăţii "Miko", unde
s-au ţinut discursuri şi s-au intonat cântece în faţa unei mulţimi de mai multe sute de persoane.
Raduly Robert, primarul din Miercurea Ciuc, a subliniat în discursul său festiv: "Ţinutul
Secuiesc a fost, Ţinutul Secuiesc este şi Ţinutul Secuiesc va fi, în schimb acest lucru depinde de toţi
cei care doresc să trăiască aici, îşi cresc copii, şi li se adresează în limba maghiară. Noi, la
aniversarea a 70 de ani de la renaşterea maghiară, putem să revendicăm ceea ce ni s-a promis nouă
în anul 1918 la Alba Iulia, putem să revendicăm ca în privinţa oamenilor maghiari să ia deciziile tot
oameni maghiari" - a afirmat printre altele primarul oraşului.
In cadrul festivităţii a ţinut un discurs Toth Balint, purtătorul de cuvânt din Ardeal al HVIM,
Vitez Benko Emoke şi Andras Endre, plutonier de husari din Scaunul Ciuc. Mulţimea a avut ocazia
să asculte idei înălţătoare. Ca reprezentant al bisericilor istorice, a fost prezent şi le-a vorbit
enoriaşilor Darvas-Kozma Jozsef, arhidiacon romano-catolic, Szatmari Ingrid, preot reformat, şi
Solymosi Alpar, preot unitarian. In discursurile ţinute de edilii bisericilor, aceştia le-au amintit
enoriaşilor de existenţa curată a tineretului, de importanţa binecuvântării copiilor, de septembrie
care oferă eliberare şi speranţă, şi de aspiraţia pentru adevărul curat.
Discursul lui Szilagyi Arpad, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Judeţul
Harghita, precum şi al lui Iochom Zsolt, a intensificat lumina acestei comemorări. Corul 'Arvacska'
i-a însufleţit pe cei prezenţi prin cântece patriotice. Festivitatea s-a încheiat cu ruga noastră
naţională şi intonarea imnului secuiesc.
Ca acord de încheiere a festivităţii, Tompo Laszlo jr., istoric literar, a ţinut o prelegere
intitulată 'A doua decizie de la Viena şi intrarea lui Horthy în Ardeal', care a avut loc în Sala de
Marmură de la Casa de Cultură a Sindicatelor, în prezenţa unui număr mare de participanţi.
Atmosfera înălţătoare din perioada serii a fost nuanţată de cântăreaţa Bajko Kinga din Cluj-Napoca,
prin cântecele sale interpretate cu o voce minunată.'
Reggeli Ujsag (nr. 1976, 09.09.2010), "Nu trebuie să uităm!", Balla Sandor
Ieri după amiază, la Taverna Gekko din Oradea, aproximativ 30 de oameni au avut prilejul
să asculte o prelegere susţinută de istoricul literar Tompo Laszlo, care a vorbit despre evenimentele
de acum 70 de ani, despre momentul în care Ardealul de Nord a fost alipit Ungariei.
Acesta s-a referit la ceea ce s-a întâmplat la Trianon ca la 'păcatul primordial', care a dus la
sfâşierea Ungariei, iar responsabilii pentru ceea ce s-a întâmplat atunci nu trebuie căutaţi doar în
afara Ungariei ci şi în interiorul ei, a afirmat Tompo. Istoricul a mai spus că pentru ceea ce s-a
întâmplat atunci, vinovaţi sunt atât reprezentanţii diplomaţiei de atunci, politica economică şi
culturală din vremea respectivă, sioniştii, francmasonii şi forţele bolşevice. A vorbit apoi despre
perioada cea mai glorioasă a istoriei maghiare, referindu-se la dictatul de la Viena, la relaţiile dintre
guvernele vremii, la tratativele maghiaro - române şi la ajutorul primit atunci din partea italienilor şi
a nemţilor. Intre timp, istoricul a recitat şi câteva versuri semnate de Remenyik Sandor - "Nu ne

40
putem consola!", citate din lucrări semnate de: Wass Albert, Tamas Aron, Szecsenyi şi a citit un
fragment din discursul rostit de Horthy la intrarea în Cluj.
Cei prezenţi au avut ocazia să vadă fotografii vechi în care era reprezentat Horthy şi un scurt
film realizat în momentul intrării sale în Oradea.

"Szekely hirmondo" (nr.148, 15.09.2010), "Horthy a acţionat în interesul reunificării naţiunii

/ Au rememorat a doua decizie de la Viena"
"In ziua de 13 septembrie, filiala din Târgu Secuiesc a Mişcării de Tineret 64 de Comitate
(HVIM) a rememorat în cadrul a două festivităţi împlinirea a 70 de ani de la decizia adoptată în 30
august 1940 la Viena, în urma căreia Transilvania de Nord i-a fost reanexată ţării-mamă.
Una din locaţiile rememorării a fost monumentul drapelului ţării, amplasat lângă statuia
Eroilor din Poian. Fogarasi Laura a recitat poezia 'Binecuvântat fie maghiarul', scrisă de Babits
Mihaly, după care a fost prezentată o scurtă expunere pe tema deciziei de la Viena. Merită să
menţionăm că dacă anul trecut fusese mobilizată pentru acest eveniment o întreagă armată de
poliţişti costumaţi în negru, manifestarea de acum s-a desfăşurat sub supravegherea a doar doi
poliţişti locali.
Întrebându-l de ce au ales tocmai localitatea Poian, liderul filialei locale a HVIM, Szocs
Zoltan, ne-a declarat că acest lucru se datorează celor constatate cu ocazia manifestării similare de
anul trecut, precum şi atitudinii comunităţii locale.
A doua decizie de la Viena, intrarea lui Horthy Miklos în Transilvania au constituit tema
unei expuneri susţinute, cu ocazia evenimentului, de istoricul literar Tompo Laszlo jr, în sala mică a
Casei de Cultură Vigado din Târgu Secuiesc, în faţa unui public numeros.
Incă din debutul orei neobişnuite de istorie, Tompo Laszlo a declarat că în deceniile care au
trecut, manualele din Ungaria au spălat creierele, fiind redactate în spiritul ideii că trebuie să ne
consolăm cu decizia de la Trianon, deoarece maghiarul este un cetăţean universal şi nu naţiunea este
cea care primează. In opinia istoricului-scriitor, a doua decizie de la Viena nu are o importanţă mai
mică decât bătălia din 1456 de la Belgrad şi a constituit, în acelaşi timp, o staţie a drumului
unificării părţilor de naţiune rupte la Trianon.
Tompo consideră că pentru a înţelege Trianonul "trebuie să ne întoarcem la păcatul originar"
şi că ruperea părţilor maghiare de naţiune a fost o consecinţă directă a hegemoniei evreieşti.
Potrivit informaţiilor prezentate de conferenţiar, Horthy Miklos s-a străduit, prin
consolidarea apărării naţiunii, să restabilească Ungaria Mare şi a redus, în 10 ani, analfabetismul de
la 80% la 8%, însă ştia că pentru a-şi îndeplini intenţiile are nevoie de aliaţi internaţionali şi de
aceea s-a apropiat de Benito Mussolini şi Adolf Hitler.

41
42
 III. Luări de poziţie ale unor asociaţii civice şi personalităţi ale vieţii publice.

Norica Nicolai: "Festivitatile de la Miercurea Ciuc sunt o sfidare la adresa Romaniei"

Declaraţie de presă

Bruxelles, 14 septembrie 2010

"În jur de 200 de persoane au sărbătorit sâmbătă, 11 septembrie, la Miercurea Ciuc, invazia
Transilvaniei de către trupele lui Miklos Horthy în 1940.

Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute este departe de a fi un comportament european şi nu are nicio
legătură cu respectul valorilor de toleranţă, de convieţuire paşnică şi de cooperare inter-etnică.
Acest eveniment nu este decât o continuare a acţiunilor organizate la Budapesta de către Mişcarea
pentru o Ungarie mai Bună şi nicidecum ceva spontan şi originar în România.

Partidul Jobbik, al treilea ca mărime în Ungaria, are o retorică naţionalistă şi ultra-religioasă, iar
liderii săi conduc întâlnirile "Gărzii Ungare", o grupare para-militară cu orientări violente şi
ultra-naţionaliste. Membrii săi promovează public persoana lui Miklos Horthy, liderul Ungariei
fasciste din al Doilea Război Mondial, direct responsabil pentru deportarea şi moartea a aproape
100.000 de evrei de origine maghiară. Aceasta nu face decât să creeze, atât în Ungaria cât şi în
România, tensiuni inter-etnice şi să stimuleze tentaţiile totalitare ale unor persoane şi grupări
politice.

Cer actualului guvern să ia măsuri reale care să prevină răspândirea acestui tip de manifestaţii,
înainte să se ajungă la conflicte reale. Constituţia României şi tratatele europene asigură
numeroase drepturi particulare minorităţilor etnice, dar nimic nu protejează instigarea la atitudini
revizioniste.

Din păcate guvernanţii actuali sunt actori absenţi în această situaţie gravă cu care se confruntă
românii în judeţele Harghita şi Covasna. Deşi se înghesuie festiv la sărbătorirea Zilei Armatei, ei
nu au avut nicio poziţie oficială pentru a asigura respectarea Constituţiei şi a acordurilor
europene. Lipsa lor de respect poate fi considerată o adevărata sfidare la adresa României."

Sursa: ziuaconstanta.ro, 14 sep 2010, 18:46 |

43
Declaraţie politică Senator Valer Marian

44
45
46
Declaraţie politică Senator Alexandru Cordoş

47
48
49
Interpelare Senator Şerban Valeca

50
51
52
 Interpelare Deputat Horia Grama

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTATILOR
GRUPUL PARLAMENTAR AL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT

INTERPELARE
Adresată:
Domnului Vasile Blaga, Ministrul Administraţiei şi Internelor

De către:
Horia Grama, deputat PSD, Circumscripţia Electorală Covasna

Obiectul interpelării:
Complicitatea unor autorităţi publice la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de către O.U.G.
31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau
xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra
păcii şi omenirii

Stimate Domnule Ministru,

Cu siguranţă aveţi la cunoştinţă organizarea pe teritoriul României, în special în

judeţele Covasna şi Harghita a unor grupări de extremă dreapta maghiare cu caracter rasist şi
xenofob, de inspiraţie fascistă precum Garda maghiară, Plutonul Secuiesc, Ungaria celor 64
de comitate (HVIM), etc.
Pe fondul lipsei de reacţie a autorităţilor Statului Român şi a tolerării acestora,
activitatea organizaţiilor de extremă dreapta maghiare, care în mod evident prin discursul
public şi prin activităţile lor pun în pericol ordinea publică precum şi ordinea şi siguranţa
naţională, a cunoscut o intensificare fără precedent.
Un fapt de o gravitate fără precedent s-a petrecut recent la Miercurea Ciuc, când, cu
participarea primarului mun. Miercurea Ciuc, Raduly Robert, cu avizul favorabil al
inspectoratelor judeţene de poliţie şi de jandarmi şi cu lipsa de reacţie complice a garantului
respectării legii, prefectului Ladanz Zsolt, organizaţiile de extremă dreapta au organizat
celebrarea publică a ocupării Transilvaniei de Nord de către Ungaria fascistă şi intrarea lui
Miklos Horty in fruntea armatei sala fasciste în Miercurea Ciuc. Cu această ocazie s-au ţinut
discursuri prin care s-a făcut apologia lui Miklos Horty, persoană condamnată după cel de al
doilea război mondial pentru săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
O manifestare similară a avut loc şi la Satu Mare. Vă mai precizez faptul că nu de
puţine ori, acţiunile şi taberele, pe alocuri cu caracter paramilitar, ale acestor organizaţii au fost
susţinute şi din bani publici de către consilii judeţene şi consilii locale.
Evenimentele la care am făcut referire au generat revoltă în mediile civice şi politice
româneşti şi au generat reacţia Institutului „Elie Wiesel” ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/institutul-elie-wiesel-
consternat-de-comemorarea-lui-miklos-horthy-905862.html ) precum organizaţiilor romilor (
http://www.evz.ro/detalii/stiri/organizatiile-romilor-cer-excluderea-din-udmr-a-primarului-din-miercurea-ciuc-905985.html )
Având în vedere faptul că organizaţiile şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau
xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii
şi omenirii, sunt interzise şi constituie infracţiuni conform OUG 31/2002, vă rog Domnule
53
Ministru să precizaţi pentru opinia publică din România şi din străinătate, îngrijorată de faptul
că autorităţile române tolerează astfel de organizaţii şi acţiuni şi chiar participă activ la
avizarea lor prin structurile judeţene ale M.A.I.:
1. Ce măsuri intenţionaţi să iniţiaţi pentru stoparea dezvoltării fenomenului extremist
maghiar din România ?
2. Ce măsuri intenţionaţi să iniţiaţi pentru a nu se mai repeta acţiuni de genul celor
reclamate ?
3. Dacă intenţionaţi să dispuneţi organelor competente ale M.A.I. să se autosesizeze
pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de O.U.G. 31/2002, atât împotriva organizatorilor cât
şi împotriva demnitarilor care au participat activ la aceste manifestări ?
4. Cum explicaţi atitudinea IPJ şi IJJ Harghita care în loc să se autosesizeze faţă de
săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave, să prevină săvârşirea lor, şi-au dat acordul faţă
de organizarea acestor manifestări de celebrare a fascismului maghiar ?
5. Cum răspunde M.A.I. comunicatului de presă al Institutului Naţional pentru
Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" şi solicitărilor şi protestului organizaţiilor
romilor ?

Solicit răspuns scris şi oral.

Cu stimă,
Deputat Horia Grama

54
 FCRCHM sesiseaza Parchetul si CSAT cu privire la manifestarile hortysto - fasciste
din Miercurea Ciuc

„În contextul intestificării cantitative şi revendicative a acţiunilor antiromâneşti, precum şi a

conturării unor organizaţii de extremă dreapta maghiare tot mai agresive, solicităm Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării includerea pe ordinea de zi a unei analize, urmată de măsuri, în vederea
stopării acestui fenomen cu implicaţii majore asupra ordinii publice şi a ordinii şi siguranţei
naţionale", se arata in comunicatul FCRCHM, preluat de Romanian Global News.
„Urmare a manifestărilor organizate în Miercurea Ciuc la data de 11.09.2010 de către
organizaţiile de extremă dreaptă maghiare prin care s-au „celebrat" 70 de ani de la ocuparea
Transilvaniei de Nord de către armata fascistă condusă de Horty Mikos, persoană condamnată de o
instanţă internaţională pentru săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, principalul artizan
al holocaustul împotriva românilor şi evreilor din Ungaria şi Transilvania ocupată, Forumul Civic al
Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), protestează vehement împotriva organizării
şi avizării de către autorităţile române a manifestărilor prin care se face apologia ocupării
teritoriului naţional românesc, a unei armate fasciste vinovate de masacre in masă, precum şi a
principalului aliat al dictatorilor Hitler şi Musolinii".
„De o gravitate deosebită, manifestările de la Miercurea Ciuc intră în totalitatea lor sub
incidenţa O.G. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist
sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii
şi omenirii, fiind încriminate şi pedepsite ca infracţiuni:
Art. 3. - (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se
pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist,
rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 5. - (1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra
păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă,
săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi
(2) Propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau în apologia unor idei,
concepţii ori doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi
Faţă de acest aspect, condamnăm avizarea de către autorităţile publice ale statului din
judeţul Harghita a acestor manifestări ilegale organizate de structuri de inspiraţie fascistă, precum şi
participarea activă a primarului municipiului Miercurea Ciuc Raduly Robert care nu doar că a
aprobat manifestarea, dar a şi ţinut un discurs public în cadrul acesteia.
Dat fiind caracterul public şi flagrant al faptelor, solicităm Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute
şi sancţionate de art. 3 şi art. 5 din OUG 31/2002.
Conducerea FCRCHM a atras de nenumărate ori atenţia autorităţilor publice şi opiniei
publice asupra intensificării acţiunilor cu caracter iredentist şi naţionalist - revizionist, care vizează
negarea caracterului naţional - unitar al statului român, pregătirea condiţiilor pentru diminuarea
suveranităţii acestuia în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, subminarea activităţii şi autorităţii
unor instituţii legale ale statului în aceste judeţe, discreditarea ţării noastre în relaţiile cu instituţiile
euroatlantice, discriminarea pe criterii etnice şi susţinerea unor iniţiative separatiste care aduc
atingere integrităţii teritoriale a României.
În contextul intestificării cantitative şi revendicative a acţiunilor antiromâneşti, precum şi a
conturării unor organizaţii de extremă dreapta maghiare tot mai agresive, solicităm Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării includerea pe ordinea de zi a unei analize, urmată de măsuri, în
vederea stopării acestui fenomen cu implicaţii majore asupra ordinii publice şi a ordinii şi

55
siguranţei naţionale", se arata in comunicatul, trasmis de Romania/Romanian Global News, miercuri, 15
septembrie 2010
Institutul "Elie Wiesel", "consternat" de comemorarea lui Miklos Horthy

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România îşi exprimă consternarea faţă
de evenimentele de comemorare a dictatorului Miklos Horthy, desfăşurate sâmbătă, 11 septembrie,
în oraşul Miercurea Ciuc, se arată într-un comunicat remis Evenimentului Zilei.
"Dorim să atragem atenţia tuturor instituţiilor competente, că sub guvernarea de extremă
dreaptă a lui Miklos Horthy, autorităţile maghiare din Ungaria şi Transilvania de Nord au fost
responsabile de ghetoizarea, deportarea şi aplicarea soluţiei finale pentru populaţia evreiască şi
romă şi de acţiuni xenofobe care au avut ca victime populaţia românească din Transilvania de
Nord", se precizează în document.
Institutul consideră că manifestarea organizată la acest sfârşit de săptămână este ilegală
deoarece simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi promovarea cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra omenirii sunt interzise prin lege.
În comunicat, Institutul “Elie Wiesel” îşi arată îngrijorarea faţă de faptul că toate activităţile
comemorative, iniţiate de către organizaţia “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” - marşuri,
discursuri şi prelegerile – s-au desfăşurat în spaţiul public, cu aprobarea Poliţiei, Jandarmeriei şi
Primăriei din Miercurea Ciuc, bucurându-se totodată de participarea primarului din Miercurea Ciuc,
Robert Raduly. Sursa: Marţi, 14 Septembrie 2010
Organizaţiile romilor cer excluderea din UDMR a primarului din Miercurea Ciuc
Mai multe ONG-uri dedicate drepturilor romilor au transmis astăzi o scrisoare deschisă
autorităţilor în semn de prostest faţă de evenimentele de comemorare a dictatorului Miklos Horthy,
ce au avut loc la Miercurea Ciuc, pe 11 septembrie.
Reacţia vine după ce ieri, prin intermediul Evz.ro, Institutul Naţional pentru Studierea
Holocaustului din România şi-a exprimat „consternarea faţă de evenimente”.
Reţeaua Naţională a Tinerilor Romi, organizaţia Policy Center for Roma and Minorities şi
Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” cer în scrisoarea deschisă „sancţionarea
administrativă şi demiterea conducerii autorităţilor publice locale care au autorizat, în mod ilegal,
manifestările(...), analizarea legalităţii organizării în spaţiul public a manifestărilor extremiste de
către organizaţia “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate" şi scoaterea acesteia în afara
legii,(...)excluderea din Uniunea Democratică a Maghiarilor (UDMR) din România a domnului
Robert Raduly, primarul oraşului Miercurea Ciuc”, precum şi „condamnarea publică” a acţiunilor
de către preşedintele UDMR, Marko Bella.
Documentul este adresat preşedintelui Traian Băsescu, vicepremierului Marko Bela,
miniştrilor de Interne şi al Apărării dar şi procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.
Scrisoarea menţionează că „sub guvernarea de extremă dreaptă a lui Miklos Horthy, autorităţile
maghiare din Ungaria şi Transilvania de Nord au fost responsabile de ghetoizarea, deportarea şi
aplicarea soluţiei finale pentru populaţia evreiască şi romă şi de acţiuni xenofobe care au avut ca
victime populaţia românească din Transilvania de Nord”.
Protestatarii fac trimitere la Legea 107 din 27 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist,
rasist sau xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Evenimentul care a stârnit reacţiile a avut loc sâmbătă, la Miercurea Ciuc, când peste 200 de
persoane au participat la sărbătorirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena şi de la intrarea trupelor
fascisto-horthyste conduse de Horthy Miklos în Miercurea Ciuc, la 11 zile după semnarea Dictatului
de la Viena (30 august 1940).
Manifestarea a fost iniţiată de organizaţia maghiară "Mişcarea Tinerilor din cele 64 de
Comitate" (HVIM) şi a fost autoriztă de Primărie.
Din partea HVIM au participat la manifestări aproximativ zece tineri, îmbrăcaţi în tricouri
negre, care au purtat în mâini steaguri ale Ungariei Mari, precum şi zece vârstnici, aparţinând

56
Ordinului Vitejilor din Ungaria, ei fiind îmbrăcaţi în robe negre şi având pe umăr stema Ungariei
Mari.
La manifestare a participat şi primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, care a
ţinut un scurt discurs, prezentând importanţa evenimentului din urmă cu 70 de ani.
Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/organizatiile-romilor-cer-excluderea-din-udmr-a-
primarului-din-miercurea-ciuc-905985.html

Scrisoare deschisa
Domnului Marco Katz,
Presedinte al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului in Romania,
Domnului dr. Mihail E. Ionescu,
Director General al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie
Wiesel”
Domnului Radu Ioanid,
Directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internationale din cadrul Muzeului Memorial
al Holocaustului din Washington
Domnilor,
Constat cu amaraciune si stupefactie lipsa de reactie a domniilor voastre, dar si a
institutiilor pe care le conduceti, fata de escaladarea fara precedent a atitudinilor si manifestarilor
antisemite promovate in Romania de catre Uniunea Democrata Maghiara si Romania (UDMR) si o
serie intreaga de organizatii extremiste maghiare, finantate din fonduri publice de catre autoritatile
publice locale din Covasna si Harghita, controlate de catre membrii UDMR.
Se pare ca atunci cand vine vorba de monitorizarea, identificarea si condamnarea
atitudinilor si manifestatiilor antisemite din Romania folositi o dubla masura. Atunci cand
protagonistii acestor manifestari sunt cetateni romani de etnie romana (vezi cazul Radu Mazare)
sau institutii ale statului roman (vezi cazul Bancii Nationale) va inflamati si acuzati, de cele mai
multe ori fara o baza solida, insa, inexplicabil, sunteti muti in fara puzderiei de manifestari
antisemite promovate de organizatii extremiste maghiare, sprijinite direct si indirect chiar de catre
Uniunea Demorata Maghiara din Romania aflata in acest moment la conducerea Romaniei, alaturi
de Pratidul Democrat Liberal al presedintelui Traian Basescu.
Exista cel putin trei cazuri in care diverse organizatii extremiste ale etnicilor maghiari din
Romania au desfasurat, cat se poate de public, activitati antisemite fara ca radarul vigilent al
institutiilor pe care le conduceti sa se pronunte macar printr-un banal comunicat de presa. Am
constat asadar lipsa domniilor voastre reactie, as indrazni sa afirm chiar complice, astfel:
1. In cazul promovarii in spatiul public, de catre organizatii ale comunitatii maghiare din
Romania si cu sprjinul autoritatilor publice locale controlate de catre membri ai Uniunii
Democrate Maghiare din Romania (UDMR) a cultului personalitatii criminalului de razboi
maghiar Wass Albert, condamnat definitiv si irevocabil in Romania pentru crime de razboi, pe care
presa din Romania il acuza ca a fost si antisemit.
2. Actiunea antisemita cat se poate de publica si explicita a trei tineri etnici maghiari din
Miercurea Ciuc (unul din ei angajat al unei institutii publice din Romania!) care au afisat, cu
autorizatia primarului UDMR-ist Raduly Robert, in data de 6 aprilie 2010 un banner in fata unui
magazin din Miercurea Ciuc pe care scria „Rusine sa-ti fie, iar ai cumparat de la evrei”. Afisul
utilizat de cei trei etnici maghiari este identic cu cel folosit impotriva evreilor in Ungaria in 1944 in
perioada guvernului fascist Ferenc Szalasi, perioada in care au fost executati 200.000 de evrei.
3. Recenta aniversare, in data de 11 septembrie 2010, de catre mai multe organizatii ale
comunitatii maghiare din Romania, la Miercurea Ciuc, a 70 de ani de la invadarea Transilvaniei
de catre trupele hortiste ale amiralului Miklos Horty, liderul fascist al Ungariei in timpul caruia
40.000 de evrei si-au pierdut viata in lagare de munca, iar alti 400.000 de evrei au fost ucisi in
lagarele de la Auschwitz-Birkenau. Aceste date sunt confirmate chiar de catre Institutul Yad
Vashem din Ierusalim. Din informatiile mele, neconfirmate inca, se pare ca primarul din Miercurea
Ciuc, UDMR-istul Raduly Robert, prezent la manifestari, a finantat din fonduri publice aceasta

57
manifestare in care a fost elogiata viata amiralului Miklos Horty. Mai mult, Uniunea Democrata
Maghiara din Romania nu s-a delimitat ferm de aceasta manifestare si nici nu a condamnat-o,
incercand doar sa o minimalizeze!
Lipsa de reactie a domniilor voastre in fata acestor manifestari antisemite promovate de
catre oragnizatii ale comunitatii maghiare din Romania, sprijinite si chiar finantate direct sau
indirect de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania este atat inexplicabila cat si
inpardonabila. Sunt convins ca alta ar fi fost reactia domniilor voastre daca opinia publica
romaneasca v-ar mai fi oferit vreun caz fabricat de antisemitism.
Va solicit asadar sa va spalati rusinea si sa reactionati public fata de aceste manifestari
antisemite fara precedent!
Cu respect, Dan Tanasa , 13 septembrie 2010 , Madrid, Spania
P UB LIC AT DE D A N TANAS A LA 14: 28

Scrisoare deschisa

DomnuluiComisar Sef de Politie Radu Sandu Moldovan,

Inspector Sef – Inspectoratul de Politie Harghita,
Domnului maior Dan Iamandi,
Inspector Sef – Inspectoratul Judetean de Jandarmi Harghita
Domnilor,
Va felicit! Numele voastre, impreuna cu institutiile pe care efemer le reprezentati in acest
moment, vor intra in istoria Romaniei ca fiind cele care au autorizat desfasurarea pentru prima
data, pe teritoriul Romaniei, la 70 de ani de la semnarea Diktatului de la Viena a unei manifestatii
prin care a fost sarbatorita, public, invadarea Transilvaniei de catre Ungaria si intrarea trupelor
maghiare conduse de amiralul maghiar Miklos Horthy in Miercurea Ciuc.
Nu sunt eu in masura sa va subliniez care au fost urmarile si implicatiile actului samavolnic
de la 30 august 1940 pentru sute de mii de romani care s-au refugiat din zonele invadate de trupele
maghiare sau sa va reamintesc de atrocitatile comise de trupele maghiare impotriva romanilor in
zonele ocupe de catre trupele maghiare. Banuiesc ca intr-un fel este si vina societatii romanesti ca
a permis unor indivizi fara un minim simt de datorie fata de tara si spirit patriotic ca domniile
voastre sa ajunga in aceste pozitii de conducere in institutii cheie ale aparatului de stat, institutii
care ar trebui sa vegheze la integralitatea si suveranitatea Statului Roman.
Indraznesc doar sa punctez gestul abject al domniilor voastre de a autoriza o manifestare
publica care reprezinta un afront la adresa Statului Roman si o intinare a memoriei sutelor de mii
de soldati romani morti pe campul de lupta tocmai pentru a inlatura efectele Dikatului de la Viena
din august 1940.
Asadar, inaintasii domniilor voastre au murit cu arma in mana pentru ca in septembrie
2010 domniile voastre sa nu aveti minima demnitate si curajul de a refuza sa autorizati aceasta
mizerie!
Domnilor, rusinea este de partea mea! Domniilor voastre nu va ramane decat sa
demisionati!
Cu respect, Dan Tanasa, 13 septembrie 2010, Madrid, Spania ,
http://tanasadan.blogspot.com/

IV. Alte manifestări de marcare a intrării armatei lui Horthy Miklos în Ardealul de
Nord, organizate în mai multe localităţi din Transilvania, 6 -13 septembrie 2010.

În urma monitorizării presei în limba maghiară a rezultat că, Mişcarea de Tineret 64

de Comitate" (HVIM) a organizat în perioada 06 - 13.09.2010 acţiuni de aniversare a intrării
armatei lui Horthy Miklos în Ardealul de Nord, respectiv a celui de-al doilea Diktat de la
Viena, acestea constând în conferinţe susţinute de Tompo Laszlo jr. (prezentat drept profesor
al "Şcolii Populare Superioare Attila" din Ungaria), după următorul program:

58
 - 06.09.2010, ora 18:00, Baia Mare (Casa Maghiară Teleki, strada Minerului nr.6-7;
- 07.09.2010, ora 18:00, Oradea (cafeneaua Gekko, str. T.Vladimirescu, nr.40);
- 08.09.2010, ora 20:00, Banffyhunyad (Casa memorială Ravasz Laszlo, str. Avram Iancu,
nr. 56);
- 09.09.2010, 19:00, Cluj Napoca (Parohia Unitariană, strada Brassai Samuel, nr.6);
- 10.09.2010, 18:00, Tg. Mureş (casa <Deus Providebit>, piaţa rozelor 61);
- 11.09.2010, 19:00, Miercurea Ciuc (Casa de Cultură a Sindicatelor, Piaţa Libertăţii 16), cu
sprijinul şi participarea nemijlocită a primarului municipiului Miercurea Ciuc, Raduly
Robert
- 12.09.2010, 18:00, Gheorgheni (sala festivă a Primăriei, Piaţa Libertăţii, 27);
- 13.09.2010, 19:00, Tg. Secuiesc (Casa de Cultură, Piaţa Gabor Aron, 21), cu sprijinul
doamnei Jakab Edith, primarul comunei Poian şi al domnului Racz Karoly, primarul municipiului
Tg. Secuiesc.

Atac iredentist in Baia Mare

GAZETA DE MARAMURES

* Iredentismul maghiar ataca din nou Baia Mare * Saptamana trecuta, la Casa maghiara
Teleki s-a derulat o actiune cu caracter extremist, intitulata sugestiv: „Redobandirea Baii Mari” *
Actiunea este prima dintr-o lunga serie de evenimente programate in Ardeal si organizate la
implinirea a 70 de ani de la cel de-al doilea Tratat de la Viena, in urma caruia, o parte a
Transilvaniei, a fost cedata Ungariei * Grav este faptul ca extremismul si sfaturi de genul „politica
este arta posibilitatilor si ceea ce nu putem realiza imediat, poate fi realizat pana la urma cu
diplomatie si daca trebuie cu pasi militari”, au fost servite unor copiii, elevi la Liceul „Nemeth
Laszlo” * Mai mult, se doreste prezentarea unui nou film al controversatului regizor Koltay Gabor:
„Horty conducatorul”.
Extremistii unguri vor sa „redobandeasca” Baia Mare. Dupa prezentarea publica a unor
filme interzise ca „Trianonul care traieste in noi” si prezentarea unor date istorice catalogate de
specialisti drept „elucubratii”, maghiarii incep un nou „turneu iredentist” al carui punct de plecare e
Baia Mare. Numai ca, de aceasta data, stindardul revansei maghiare, care incalca grav Constitutia
Romaniei, e predat unor tineri, unor copii usor de manipulat si de molipsit de nostalgii revizioniste.
In preajma comemorarii a 70 de ani de la cel de-al doilea dictat de la Viena, in urma caruia,
o parte a Transilvaniei a fost cedata Ungariei, „Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM)
din Partium si Transilvania au organizat o serie de expuneri, un „adevarat turneu iredentist”, cu
istoricul literar Tompa Laszlo pe post de invitat de onoare. Tema conferintelor: „eliberarea
Ardealului de Nord de catre trupele horthyste". De fapt, asa si suna unul din anunturile filialelor
HVIM din Ardeal, care anunta ca: „comemoreaza ziua in care orasul a revenit la patria straveche,
atunci cand Horty Miklos, viteazul din Baia Mare, s-a reintors, pe un cal alb, in fruntea soldatilor
sai, redand ce ne-a apartinut timp de o mie de ani”. Programul „caravanei” a inceput in Baia Mare,
lunea trecuta, si a continuat cu Oradea – 7 septembrie, Huedin- 8 septembrie, Cluj – 9 septembrie,
Mures – 10 septembrie, Gheorgheni – 11 septembrie, Miercurea Ciuc- 12 septembrie si Targu
Secuiesc – 13 septembrie.
HVIM, organizatorul principal al manifestarilor este condusa de controversatul Toroczkai
László si este organizata dupa modelul organizarii administrativ-teritoriale a fostului regat ungar.
HVIM are drept scop refacerea Ungariei Mari, declarandu-se impotriva Uniunii Europene.
O parte din actiunile organizate de HVIM s-au lasat in alte judete cu dosare penale. Iar
liderul organizatiei a devenit celebru dupa ce, in iunie 2008 a fost expulzat din Canada, unde sosise
la invitatia organizatiei „Dreptate pentru poporul maghiar” cu scopul de a participa la o
demonstratie intitulata „Trezeste-te, maghiare!”. Imediat dupa aterizarea avionului, liderul HVIM a

59
fost retinut de catre canadieni. Dupa cinci ore de audieri, Toroczkai a avut dreptul sa aleaga: ramane
in Canada si va fi pornita o procedura impotriva lui, ca pentru o persoana ce reprezinta pericol
pentru siguranta nationala sau pleaca din tara.
Pe lista organizatorilor s-a aflat si „Tineretul Maghiar din Ardeal” (EMI), celebra pentru
taberele paramilitare de la Gheorgheni, care anul acesta au generat un scandal monstru dupa ce, mai
multi tineri au fost acuzati de trafic de droguri, si de organizatia „Turul Sas”, a carui presedinte este
Nagy Zoltan.
Evenimentul organizat la Casa Teleki din Baia Mare a fost intitulat sugestiv: „Nagybanya
Visszavetele”, adica „Redobandirea Baii Mari”, iar mesajele extremiste si laudele aduse lui Horty
au fost transmise unor... copii. Altfel spus, extremistii maghiari nu s-au mai multumit sa incalce
Constitutia si sa atenteze la siguranta si integritatea tarii. De acesta data, si-au varsat „naduful”
revizionist asupra unor copii, elevi ai Liceului Nemeth Laszlo, care au participat la manifestare.
Insistand asupra importantei Dictatului de la Viena pentru Ungaria (redobandirea unei
suprafete de 43.492 km patrati din Nordul Transilvaniei si din Secuime si a unui numar de
1.344.000 de locuitori), s-au lansat mesaje periculoase de genul: „fiecare cetatean maghiar trebuie
sa traiasca cu speranta ca politica este arta posibilitatilor si ceea ce nu putem realiza imediat,
poate fi realizat pana la urma cu diplomatie si, daca trebuie, cu pasi militari”. De altfel,
„victimizarea” este una dintre componentele de baza ale propagandei maghiare, folosita, in functie
de conjunctura, atat ca argument in solicitarea de drepturi suplimentare, cat si in justificarea unor
atitudini revizioniste.
Invitatul de onoare, Tompa Laszlo, pledeaza, de cate ori are ocazia, pentru implicarea
intelectualilor maghiari in prezentarea „istoriei adevarate”, respectiv pentru sustinerea de catre
mass-media a demersurilor „restauratoare”, ambele coordonate avand rolul de a mentine treaza
„constiinta natiunii maghiare”, uitand ca, istoria adevarata se preda in scoli, nu la manifestari care
incalca Constitutia. Cum ar fi, de exemplu, daca Germania si-ar aniversa anexarea Poloniei, ca tot a
fost „prietena” Ungariei?
Pe langa atacul la integritatea teritoriala, astfel de manifestari sunt folosite si pentru
denigrarea poporului roman. Daca ungurii sunt prezentati ca si „factor civilizator”, atunci cum se
explica evenimentele dintr-o lunga lista de localitati ca si Trasnea, Ip, Marna, Zalau, Muresenii de
Campie, Nadasel, Huedin etc.? Mai mult, sunt lansate mesaje uluitoare, de genul: „maghiarimea a
fost sustinuta de literatura, daca nu ar fi fost literatura, am fi putut deveni poate chiar romani”.
Pentru ca balciul iredentist sa fie complet, s-a dorit prezentarea, in cadrul evenimentului de
la Casa Teleki, filmului „Horty a kormanyozo”, adica „Horty, conducatorul” a controversatului
regizor Koltay Gabor, autor al celebrului film despre Trianon, interzis in Ungaria, prezentat in
premiera tot in Baia Mare si care a generat un scandal monstru in Romania. Numai ca, prezentarea
filmului a fost amanata cu o saptamana.
Potrivit presei, documentarul prezinta numai aspectele pozitive din viata si activitatea
fostului dictator de dreapta, de care s-a legat istoria Ungariei timp de un sfert de veac. Pelicula nu
este altceva decat un instrument de propaganda iredentist-nationalista. Prima parte a peliculei este
consacrata copilariei si adolescentei lui Horthy, apoi sunt surprinse imprejurarile in care acesta a
ajuns sa preia puterea in Ungaria. Opera lui Koltay pune accent pe politica dusa de Horthy in
perioada interbelica, insa o parte importanta din documentar este consacrata rolului pe care
conducatorul ungurilor l-a avut in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Nu lipsesc nici imagini
cu intrarea triumfala a lui Horthy in Cluj, dupa Dictatul de la Viena din 30 august 1940. De
asemenea, poate fi urmarita si o inregistrare cu discursul lui Horthy tinut in piata centrala a orasului.
Am incercat sa aflam pozitia lui Nagy Zoltan, unul dintre organizatorii evenimentului, dar,
dupa modelul obisnuit, acesta a adoptat pozitia strutului, incercand, prin diferite tertipuri, sa scape
de explicatii. Nagy Zoltan s-a scuzat ca: „avem un purtator de cuvant, daca doriti sa vorbiti cu
dansul. Trebuie sa vorbiti cu domnul Levente Szika. Acum nu am numarul de telefon, va trimit un
sms”. Dupa o vreme, ne-a trimis un sms cu numarul purtatorului de cuvant, numai ca, acesta nu a
raspuns la telefon. Oare o fi avand si el, la randul sau un purtator de cuvant?

60
 In schimb, reprezentantii UDMR, se dezic de astfel de manifestari. Istvan Ludescher, liderul
UDMR Maramures, a declarat ca: „Eu n-am nicio influenta acolo, la Casa Teleki. Nu este o casa
administrata de noi. UDMR nu are nimic cu casa respectiva, cu programele pe care le fac ei acolo,
asa ca nu va pot da niciun fel de relatii. Nici macar nu am stiut ca a avut loc asa ceva acolo. N-am
fost informat, de participat, nici vorba”.
Pe langa incalcarea Constitutiei si manipularea unor tineri, mai exista un aspect interesant:
anul viitor, Ungaria va prelua presedentia UE. Oare din acesta postura va lupta pentru obiective
importante, ca relansarea economica, ori va tensiona atmosfera cu pusee paseiste? Pentru ca astfel
de manifestari, numai in spiritul principiilor europene, nu se inscriu. Vom reveni.
Discursul lui Horthy
Pe langa discursurile revizioniste ale participantilor, elevii de la Nemeth Laszlo urmau sa
asculte, din filmul lui Koltay Gabor si discursul lui Horty. Filmul a fost amanat cu o saptamana. Va
prezentam insa discursul din pelicula, pentru a va da seama ce fel de mesaje si educatie se transmit
tinerilor maghiari: „Cu fericire, salut din Cluj partea redobandita a Transilvaniei. Dupa incercari
de 22 de ani, s-a adeverit ceea in ce nu am renuntat sa cred, si acum, cand stau pe pamantul liber
al Transilvaniei, asa de tare ma misca maretia acestui moment istoric, ca de abia gasesc cuvinte
potrivite sa ma exprim. Bucuria prezentului se combina cu tristetea trecutului si nu pot sa nu ma
intreb cum destinul ne-a pus aici intre vest si est... si pe cand alte natiuni ale Europei s-au putut
dezvolta, poporul maghiar a sangerat si a murit in lupte crunte. Intre timp, s-au infiltrat natiuni
straine, unii s-au refugiat din fata dusmanilor, altii aici au sperat sa se descurce. Stramosii nu
numai ca i-au primit, dar i-au acordat si intreaga libertate, aceste libertati au fost asigurate si prin
lege. In acesta patrie nimeni nu a avut de ce sa se planga. Totusi, a aparut pretextul sa
schilodeasca, sa imparta si sa umileasca tara noastra 1000 de ani. Nu arma ne-a deposedat de
pamanturile noastre, ci asa numitul Tratat de Pace. Vrem sa uitam aceste amintiri triste. S-a
terminat cu suferinta acestui pamant eliberat. Poate ramane si ceva bun dupa el, deoarece stim ca
bunastarea excesiva, lipsita de griji, te incovoaie fizic si psihic. Asuprimea, suferinta si lupta insa
antreneaza omul, creste capacitatea de rezistenta si tine treaz in el dragostea de patrie. Vreau sa
multumesc celor doi prieteni din Italia si Germania ca intrarea s-a putut realiza fara varsare de
sange. S-a incheiat o era trisa a istoriei maghiarilor… toata lumea sa isi ia parte in lucru, si cei
care nu sunt maghiari, pentru ca la noi se poate descurca oricine. Fata de ei se va evidentia spiritul
impacarii… ce promitem sa o si respectam”.
„Iredentist si revizionist”
Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene Petre Dulfu, a spus ca astfel de manifestari:
„au un caracter iredentist pe de o parte, si, bineinteles ca si revizionist. Intr-un fel nu ma mira foarte
tare, pentru ca exista astfel de ganduri si preocupari de mai multa vreme. Dar in ultima vreme, ori n-
am stiut noi, ori au stat cuminti. Uite ca si despre asta n-am stiut, bine ca ati aflat voi. Este in firea
lor sa nu se impace cu situatia existenta si sa incerce puterile. Implicarea elevilor este mai grava.
Adica de cate ori sunt manifestari la ambasada Romaniei din Budapesta se aduna cativa indivizi pe
care nici politia maghiara nu-i poate opri sa nu strige lozinci urate la adresa Dictatului si a celorlalte
pe care ei nu-l accepta. Dar, ma rog, ei sunt oameni in varsta. Daca implicam in asta si copii,
inseamna ca scopul este acela de a perpetua ideile, de a le transmite ca o mostenire culturala limba
maghiara. Ei n-o sa incerce sa faca asa ceva in Slovacia sau in Croatia pentru ca li s-ar pune piciorul
in prag imediat. Ei profita de neputintele noastre, ca nu ne putem nici conduce, de dezorganizarea
noastra si pana la urma, de prea marea toleranta pe care o avem”.
Ioana LUCACEL
ioana@gazetademaramures.ro, 13 09 2010

61
 Anexa nr. 3

Conferinţa istoricului literar Tompa Laszlo despre „Al doilea tratat de la Viena şi momentul
intrării în Ardeal a guvernatorului Horthy Miklos”., susţinută la Casa de Cultură "Vigado"
Târgu Secuiesc, în data de 13 septembrie 2010. Extrase

Szocs Zoltan: Salut participanţii, sunt bucuros să văd că ne-am adunat în număr mare, deşi
în urmă cu 70 ani au fost prezenţi toţi locuitorii din Tg. Secuiesc, respectiv populaţia din satele
învecinate. Adineauri am fost la Poian, în locul în care a fost arborat steagul ţării. Tompo Laszlo a
ţinut o prelegere la Miercurea-Ciuc în cursul zilei de sâmbătă, reprezentând un moment aparte dintr-
o serie de manifestări. Fraţii HVIM din Miercurea-Ciuc au condus deja prin oraş calul alb, doar că
n-au avut călăreţ. Avem calul, lipseşte călăreţul! Lipseşte persoana capabilă de a-l călări! Îi dau
cuvântul prietenului meu Tompo Laszlo.
Tompo Laszlo: Stimate doamne, stimaţi domni! Dragi fraţi maghiari! Să evocăm al doilea
tratat de la Viena şi momentul intrării în Ardeal a guvernatorului Horthy Miklos. Înainte de a evoca
acest moment glorios, mă voi prezenta pe scurt celor care nu mă cunosc. Mă numesc Tompo
Laszlo, istoric literar, m-am născut în 1972, din 1988 încoace trăiesc la Budapesta. În calitate de
istoric literar am menirea de a prezenta şi a promova istoria literaturii maghiare din sec. XX -
trecută sub tăcere - istoria clasicilor maghiari din vremea respectivă, destinul şi opera celor pe care
bolşevismul anilor 1945, apoi liberalismul anilor 1989 i-a redus la tăcere falsificând, urmărind
eradicarea conştiinţei istorice maghiare. În contextul activităţii mele de cercetare intenţionez să scot
la lumină creaţii precum cele ale lui Szabo Dezso, Wass Albert, Tomenyi Nagy Lajos, operele celor
omişi din manualele şcolare, din media existentă. Mă străduiesc să descopăr acele pete albe fără de
care nu putem înţelege adevărata istorie naţională. Până în prezent mi-au apărut trei cărţi; în aceste
volume am prezentat nenumăraţi clasici maghiari cenzuraţi ai sec. XX. În opera intitulată
„Gondolkozzunk” (Să ne gândim, să reflectăm) am cuprins articolele scrise sau prezentate.
Momentan sunt colaborator al portalului kuruc.info, profesor de literatură la colegiul „Attila
Kiraly”. În cele ce urmează voi trece la subiectul de azi: al doilea tratat de la Viena şi intrarea lui
Horthy în Ardeal. Ceea ce e înstrăinat prin forţă sau prin exercitarea prerogativelor conferite
de putere poate fi redobândit în timpul sau printr-o conjunctură favorabilă! Dar aspectele la
care naţiunea a renunţat benevol de teama sacrificiilor sunt mai dificil de recâştigat! Am citat
cuvintele lui Deak Ferenc; acestea definesc caracterul evenimentului la care participăm. Minciunile
promovate în ultimele decenii de bolşevism şi liberalism au condus înspre eradicarea conceptului de
conştiinţă, minţile tinerilor şi a celor mai în vârstă au fost „atrofiate”, „curăţate”. S-a încercat
propovăduirea ideii potrivit căreia Ardealul nu mai reprezintă parte a imperiului maghiar, tot
aşa cum nici Slovacia sau Serbia nu fac parte din acest tot unitar. În acest context, locuitorii din
Ardeal care vin la Budapesta sunt numiţi români; din 5 decembrie suntem martorii unei agonii
terifiante, aceeaşi inconştienţă se încearcă a se „implanta” în Slovacia şi Serbia. Discursurile se
concentrează, în general, pe renunţarea totală la conştiinţa naţională. 99% din manualele şcolare,
din materialele mediei converg înspre negarea importanţei conştiinţei naţionale, negarea
experimentelor revizioniste din prima treime a acestui secol, iar în privinţa Trianon-ului, deşi a fost
o decizie greşită, a sosit vremea să ne resemnăm că suntem o naţiune mică. Să nu gândim în
termenii poporului şi naţiunii, ci să aservim marile puteri sioniste, să devenim cetăţeni ai lumii, să
elogiem banii, să nu fim preocupaţi de cultura naţională. Sub semnul acestei abordări, şcoala
primară, liceul, facultăţile de-abia mai acordă importanţă Ardealului, Trianon-ului. Ba mai mult,
premisele Trianon-ului sunt omise aproape în totalitate. Deşi înţelepciunea lui Deak Ferenc are
semnificaţie cardinală în contextul comemorării de azi; dacă naţiunea nu renunţă, ci ţine cu dinţii de
ceva, atunci da, aceste aspecte dăinuie. Sub semnul acestui argument să evocăm poate cel mai
glorios moment al istoriei sec. XX, la al doilea tratat de la Viena sfinţit în după-amiaza zilei de
30 august 1940. În acest context, ţara-mamă a redobândit 43 492 km2 din teritoriile pierdute:
Ardealul de Nord, Ţinutul Secuiesc; potrivit recensământului efectuat la un an după semnarea
tratatului, populaţia maghiară din teritoriile respective se ridica la 1 344 000 suflete. Atunci când

62
vorbim de trecerea a 70 ani de la momentul ilustrat, avem în vedere un adevăr fundamental: forţa
sau factorul politic care înglobează, armonizează, garantează unitatea culturii geografice, istorice şi
spirituale nu este reprezentată doar de Ungaria, ci de spaţiul Europei central-estice. Cel care
destramă această unitate creată sub semnul creaţiei dumnezeieşti, unitatea existentă în spaţiul
carpatin, acela cauzează declinul întregii Europe, implicit favorizând izbucnirea unor războaie
mondiale. Cronologia are unităţi de măsură: zile, luni, ani. Data de 30 august 1940 nu poate avea
semnificaţie mai redusă decât evenimentul sec. XV, episodul glorios de la Nandorfehervar: aceste
momente au reprezentant un nou episod în redobândirea credinţei, în stoparea agoniei, o cotitură în
consolidarea conştiinţei privind perenitatea naţiunii. Perioada 5-13 septembrie 1940 reprezintă o filă
glorioasă a istoriei noastre. Cel de-al doilea tratat de la Viena nu sugera debutul unui proces istoric,
nici staţia finală, ci o mişcare decisivă în contextul unui asemenea proces. Pentru a înţelege trebuie
să cunoaştem premisele. Pentru a vorbi de tratat e necesar să ne întoarcem în trecut: 1920, 4 iunie,
Trianon. Diferite studii încearcă să sintetizeze esenţa, efectele Trianonului, dar adevăratele motive
sunt omise chiar şi de aşa-zisa medie naţională. Voi schiţa câteva premise care au condus înspre
momentul Trianon. Începând cu pactul din 1867 şi până în data de 4 iunie 1920, Ungaria a fost
dominată de un regim liberal cosmopolit, de un sistem politic axat pe distrugerea conştiinţei
naţionale şi a moralităţii. Cel mai important aspect: patria noastră începuse să fie dominată de
abordarea cosmopolitană, esenţa constând în lipsa diversităţii, a diferenţierilor dintre naţiuni,
popoare, religii, etnii. Se admitea că popoarele trebuie să se „mişte” în mod liber; un principiu
frumos, dar s-a dovedit a se întoarce împotriva noastră. La un an după încheierea pactului, mai
precis în 1868, Parlamentul adoptă o propunere legislativă în baza căreia evreii din Ungaria nu
reprezintă o rasă, o etnie, ci o comunitate religioasă. Ortodocşii veniţi din Galiţia, Rusia şi Polonia
„asediază” toată Ungaria la porunca evreilor cunoscuţi pentru jafurile lor; în 1720 erau 20 mii evrei,
în 1910 atingeau deja cifra de 900 mii. Aceştia admiteau ideea transformării Ungariei într-un nou
Ierusalim. Pentru atingerea acestui ţel, în 25 decembrie 1910, în ziar apare un comunicat: „Fraţilor -
(se refereau la masoni) - asediaţi Austro-Ungaria, acest teritoriu este propice pentru promovarea
intereselor noastre; dacă nu aveţi posibilităţi materiale, atunci adresaţi-vă Marii Loje din Paris, vă
va oferi sprijin absolut”. Acea intenţie de tip Simon Perez, cunoscută foarte bine chiar şi în Ardeal
în încercarea sionistă de acaparare a teritoriilor, era prezentă şi în trecut. Se încerca atrofierea
conştiinţei de sine, a conştiinţei istorice şi naţionale, falsificarea istoriei naţionale. Istoria era
inexistentă în anii de după semnarea pactului, fie că vorbim de politică sau de învăţământ. În 1903,
ministrul justiţiei de origine evreiască a propus ca manualele de istorie să fie rescrise, fără a se
prezenta evenimentele glorioase ale naţiunii maghiare. Această ideologie este cunoscută în ultimii
20 ani, eradicarea conştiinţei naţionale a fost un proces iniţiat încă din vremea încheierii pactului.
Să nu credem că acest proces a debutat în 1945, datează încă de atunci. A debutat era unei
hegemonii evreieşti, o dominaţie fără de pereche în istoria mondială care a condus la
fracturarea coloanei vertebrale a naţiunii. Această plagă a fost agravată de alte două
circumstanţe: în 1903 şi în 1917, forţele masonice au decis că Austria şi Ungaria trebuie trunchiate,
scindate; în 10 august 1916, diplomaţii Angliei, Franţei, Italiei şi Rusiei au stabilit că Ardealul
istoric va fi dobândit de regatul român, ca satisfacţie în urma primului război mondial. În 4 iunie
1920, se semnează un tratat la Trianon; în aceste condiţii trebuie să ne gândim că acest act a fost
gândit de-a lungul mai multor decenii, în răstimpul a aproape o jumătate de secol, fiind gândit de
minţile diabolice şi satanice ale evreilor. Guvernele de după - pe fondul existenţei forţelor evreieşti
sioniste şi a forţelor masonice - n-au făcut nimic. Diplomaţii occidentali, jurnaliştii, istoricii
scriau cărţi de istorie denigratoare în privinţa Ungariei; şi nu se admitea doar ideea sinistră a
continuităţii daco-romane, ci la Bucureşti, Londra, Praga şi Belgrad erau schiţate hărţi în
care Balaton era denumită Marea Slavă, iar Debreţin era reşedinţa regatului român. De aici
deducem că în Ungaria era în prag de consolidare o structură sinistră, întunecată, subterană. Ne
invidiau pământurile şi apele, capacitatea integratoare a maghiarilor. Atunci când vorbim de 4 iunie
1920, facem referire la păcatul lordului George sau al lui Wilson, la competiţia internaţională de
atunci. Nu, greşit! Motivul e altul: existenţa unei forţe sioniste îndreptată înspre eradicarea culturii
creştine, înspre neutralizarea altor religii. Aceste forţe admit că doar evreul e entitatea cu valori

63
absolute, restul sunt animale în piei de om. Aceste aspecte au condus înspre momentul decisiv din 4
iunie 1920. Maghiarii n-au putut conştientiza ce li s-a întâmplat în data cu pricina şi totuşi n-au
renunţat la graniţe, la teritorii. A fost iniţiată o propagandă de protecţie naţională în perioada
interbelică. Citeam că Ungaria interbelică a avut caracter fascist; unii vă puteţi aminti, în urmă cu
câţiva ani Kosanyi Kovacs Magda a declarat că termenul de „fascist” îl asociază cu cel de „Reich”.
Sunt rare situaţiile în care un comunist spune adevărul. Cei care umilesc Ungaria anilor 1920-1940,
aceia nu iubesc „Reich”-ul. Cei care îndeamnă la uitare în privinţa graniţelor, cei care consideră că
unificarea naţională reprezintă un anacronism, aceia sunt exponenţii haosului. Pornind de la această
idee, putem observa că 4 iunie 1920 a demarat o stare de delir naţional, redată foarte bine în poezia
intitulată „Nem nyugszunk bele” (Nu ne resemnăm), a lui Remenyik Sandor. Aceeaşi conştiinţă
este propovăduită de intelectualitatea maghiară interbelică. Padanyi Viktor, cel care a emigrat
pentru a scăpa de bolşevism, scria: în 4 iunie 1920 avea 16 ani. Îşi aştepta profesorul de botanică în
băncile clasei. A sosit, dar n-a început să asculte elevii ca de obicei, ci s-a oprit în faţa hărţii politice
a ţărilor Sfintei Coroane şi, cu capul plecat, şi-a spus mai degrabă lui decât nouă: Consumatum est!
După rostirea ultimelor cuvinte n-am mai rezistat, ne-am culcat capetele pe bancă şi am plâns.
Era 4 iunie 1920. Aşa şi-a reamintit cel mai bun istoric al sec XX şi să mai adăugăm faptul
că atunci când Horthy a înfiinţat guvernul a demarat o construcţie a naţiunii care astăzi este aproape
necunoscută. Horthy recunoaşte că pentru redobândirea teritoriile furate, ţara mamă trebuie să se
întărească din punct de vedere spiritual, moral şi economic. Acesta este motivul pentru care pune
accentul pe apărarea spirituală a patriei. De-a lungul a 10 ani ministrul cultelor din cadrul
guvernului Bethlen înfiinţează 5 000 de şcoli, facultăţi, centre de cercetare, colegii în străinătate
pentru studenţii maghiari, iar în 10 ani de zile scade procentajul analfabetismului de la 80% la 8%.
În ceea ce privesc şcolile şi învăţământul, toate orele, mai ales la nivel primar, începeau cu o
rugăciune, cu prima strofă din ,,Hiszek egy Istenben” (..) Este demarată o propagandă naţională al
cărei scop este ca în primul rând să ne întărim din interior, iar după aceea, sau în paralel cu acest
lucru, să încercăm împreună cu statele care au avut de suferit în urma Trianon-ului, a dictatului de
la Versailles, să luptăm pentru a redobândi treptat teritoriile care ne-au fost luate. Deci ceea ce nu
putem redobândi imediat, trebuie să încercăm să realizăm treptat, pas cu pas. Acesta a fost scopul
guvernelor care s-au tot schimbat în cei 25 de ani ai perioadei Horthy. Singura diferenţă dintre prim
miniştrii era modul în care vroiau să facă acest lucru. De exemplu în ce măsură să pretindem
ajutorul Germaniei şi Italiei pentru acest lucru. Ţelul fundamental al strategiei naţionale nu s-a
schimbat, însă astăzi nu vedem nici măcar o urmă a acesteia. Astăzi, dar am să mă refer la
acest lucru mai târziu, vorbim despre autonomie. Între cele două Războaie Mondiale, nici unui
politician nu i-a trecut prin minte ca guvernul maghiar să ceară autonomie pentru maghiarii din
Ardeal. Dacă urmărim cu atenţie cele petrecute în istorie... Despre ce anume este vorba? Dacă se ia
ceva, nu este a celui care a luat-o. Va fi a lui doar în cazul în care i-o dau lui. Eu nu dau aşa ceva.
Politicienii nepricepuţi nu au dat Ardealul României, deci politicienii maghiari din perioada dintre
cele două Războaie Mondiale ştiau foarte bine că nu ne putem împăca cu acest lucru şi datorită
acestui lucru iau naştere tot felul de alianţe naţionale. Am să enumăr numai câteva dintre ele, pe
cele mai importante: În 1918 atunci când se ştia că Ardealul, Slovacia şi Serbia vor fi divizate, se
înfiinţează organizaţii de protejare a teritoriului. Vreau să fac o paranteză şi să spun că începând cu
pactul şi până la Trianon foarte mulţi diplomaţi, ziarişti şi istorici au scris despre Ungaria însă au
distorsionat istoria noastră. Un singur exemplu: un anumit ziarist britanic în anii dinaintea Primului
Război Mondial a umblat în Slovacia istorică şi când s-a întors acasă în Londra a scris repede în lb.
engleză că noi oprimăm slovacii în Slovacia, în Ardeal oprimăm valahii, deci noi suntem un stat
balcanic în noua Europă. Lord George şi Cremasso şi alţii au făcut referire, atât la Trianon cât si
după, că ei nu cunosc Ungaria; lord George a declarat ulterior că-i pare rău de faptul că nu cunoştea
hărţile lui Teleki Pal referitoare la Ungaria istorică. În orice caz pe lângă lord George au fost şi alţii
care în baza acestor informaţii mincinoase au trasat harta Ungariei. Ceea ce este trist este faptul că
în Ungaria nu a existat o dezvoltare a diplomaţiei. Pentru compensarea acestui lucru, chiar înainte
de Trianon, se înfiinţează organizaţii de apărare/protejare a naţiunii. Prima dintre ele este
Uniunea Naţională a femeilor Maghiare (Magyar Asszony Nemzeti Szovetsege) Această organizaţie

64
este înfiinţată de scriitoarea maghiară Tormai Cecil în luna noiembrie a anului 1918. Scopul lui
Tormai Cecil care vorbeşte cel puţin 6 limbi a fost ca diplomaţii străini să facă cunoştinţă cu operele
istoricilor de marcă şi cu articolele ziariştilor. Acelaşi scop şi l-a fixat şi Uniunea Naţional Maghiară
(Magyar Nemzeti Szovetseg), Liga Revizionistă Maghiară al cărei preşedinte deşi de origine şvabă
s-a dovedit a fi bun maghiar, Liga Integrităţii Teritoriale din Ungaria, Societatea Externă din
Ungaria, fondator fiind Horvath Jeno, personalitate marcantă în domeniul minorităţii maghiare în
perioada interbelică. Trebuie să spunem că întreaga societate naţională vrea să încercăm să găsim în
străinătate astfel de aliaţi pentru susţinerea adevărului maghiar. Putem să spunem că în această
perioadă, în străinătate, preocupările maghiare sunt învăluite de o atitudine duşmănoasă. Să ne
gândim numai la faptul că în politica britanică şi franceză sunt foarte puţini cei care susţin cauza
maghiară, ba mai mult cei care o susţin nu dispun de greutatea cuvântului. Oricum trebuie să ne
reamintim de Henry Potzi, excelentul ziarist francez, care a formulat în felul următor: la Trianon
Ungaria nu a fost ciuntită, ci a fost exterminată. Sau mai este Raffel Wolf - politician conservator
britanic şi Hemsford care participa în mod frecvent la şedinţele Ligii Revizioniste. Succesul a fost
reprezentat de venirea lui Mussolini. În anul 1927 Bethlen Istvan, premier maghiar, a legat o alianţă
cu acesta. Înainte de acest lucru a mai fost Alianţa Populară ( Nep Szovetseg) care a fost înfiinţată
în anul 1924 pentru ca ţările care au avut de suferit în urma Trianon-ului să-şi poată prezenta
problemele prin intermediul Alianţei Populare. Bineînţeles că nu a ieşit nimic din acest lucru. În
orice caz Mussolini este primul din viaţa politică europeană care ne sprijină. Ca şi cum ar fi o
despăgubire pentru faptul că în Primul Război Mondial Italia a luptat împotriva noastră, însă mai
degrabă pentru faptul că chiar şi Mussolini şi-a dat seama - aşa cum vorbeam la început de
principiul reîmpărţirii teritoriale a Europei: cel care garantează unitatea teritorială a spaţiului
carpatin, acela garantează de fapt sfârşitul lumii. În data de 5 iunie 1928 Mussolini a anunţat în
senatul italian că ,,Ungaria poate conta pe prietenia Italiei. Putem constata că delimitarea teritorială
din dictatul de la Trianon au prejudiciat ţara şi trebuie adăugat faptul că în ultimii 1000 de ani
Ungaria a avut o extraordinară menire istorică în Valea Dunării”. Despre Trianon mai spune că un
dictat nu poate fi format din morminte. Naţiunea maghiară cu dragostea ei pentru ţară, conştientă de
puterile sale şi datorită muncii sale neclintite în timp de pace, merită o soartă mai bună. Datorită lui
Benito Mussolini opinia publică maghiară se însufleţeşte. Nu este o exagerare că se dezvoltă un cult
Mussolini deoarece acesta recunoaşte în mod cinstit că întreg tratatul de la Trianon este intolerabil.
În 1933 Adolf Hitler ajunge la putere, iar peste 2 ani desfiinţează dictatul de la Versailles. Are un
motiv concret pentru acest lucru. Este adevărat că Germania nu a fost ciuntită din punct de vedere
teritorial în aceeaşi măsură în care a fost ciuntită Ungaria în 1920, însă visul lui Hitler era să unifice
întreaga Germanie sub forma unui imperiu de tip Bismark. Era de neacceptat ca potrivit dictatului
de la Versailles teritoriul luat de la Germania să ajungă la Polonia. Acest lucru vroia să-l desfiinţeze
Hitler, deci teritoriul să fie alipit Germaniei şi luat de la Polonia. Acest lucru a avut un efect uriaş.
Pe de-o parte Italia, pe de altă parte Germania, în interesul politicii europene, sprijineau propunerea
maghiară. Deci recunoscând adevărul strămoşesc sprijineau această propunere şi să mai adăugăm
faptul că pentru partea maghiară era foarte important sprijinul Italiei şi Germaniei deoarece pe
teritoriile maghiare ciuntite, mai ales în Ardeal, Ucraina Subcarpatică şi Slovacia, exista o presiune
uriaşă asupra maghiarilor. Vă menţionez numai doi factori. Valahii care au trăit aici în Ardeal au
dezvoltat o birocraţie fantastică, în sensul că un maghiar trebuia să plătească mult mai mult pentru
un serviciu oferit comparativ cu un român. Cel de-al doilea se referă la problemele sistemului de
comunicare din Ardeal. De exemplu cu ocazia intrării în Ardeal în anul 1940, honvezii au avansat
atât de greu pentru că nu funcţionau liniile de comunicaţie, ca să nici nu mai discutăm despre starea
drumurilor. Deci practic dominaţia românească nu a construit nimic, ci doar a ruinat şi a lăsat ca
totul să se distrugă. Acest lucru a obligat guvernul regal să ia măsuri. Aşa a luat naştere primul tratat
de la Viena. Despre primul tratat de la Viena trebuie să spun că antecedentul l-a reprezentat acordul
din anul 1938. La propunerea Italiei, încheierea acestuia conţinea faptului că Cehoslovacia, fie că-i
convine fie că nu, trebuie să-şi rezolve problemele cu Polonia şi cu Ungaria în ceea ce priveşte
teritoriile. Această propunere nu a fost acceptată. În orice caz guvernul regal nu a renunţat atât de
uşor şi în perioada 9 – 13 octombrie 1938 au avut loc discuţiile dintre Ungaria şi Cehoslovacia unde

65
din partea ungară a participat Kanya Kalman, ministru de externe, Teleki Pal, ministrul cultelor. Din
partea Germaniei a participat von Libentrop, ministrul de externe, din partea Italiei a participat
ministru de externe, iar aceştia au reprezentat şi voinţa unitară a Europei. Marea Britanie şi Franţa
nu au participat la aceste discuţii. Discuţiile ungaro – cehoslovace s-au finalizat printr-un eşec total
datorită refuzului părţii cehoslovace. Drept urmare n-a mai rămas altceva de făcut decât să se
iniţieze discuţii între Ungaria şi Germania. În perioada 20 – 26 august 1938 partea ungară şi cea
germană au reuşit să ajungă la o înţelegere potrivit căreia nu vom cere înapoi întreaga Slovacia, ci
doar teritoriile care erau locuite de maghiari sau de o majoritate maghiară. La invitaţia lui Adolf
Hitler, pentru definitivarea înţelegerii, la Berlin au sosit: Horty Miklos, Bela, Kanya Kalman, Racz
Jeno – ministrul apărării. În cadrul acestei întâlniri, Hitler a cerut ajutorul lui Horty în ceea ce
priveşte alipirea germanilor sudeţi la teritoriul Germaniei. Horty referindu-se la motive militare,
politice şi strategice l-a refuzat şi a spus că Ungaria doreşte să-şi rezolve doar propriile probleme.
Partea germană a înţeles concepţia formulată de groful Teleki Pal potrivit căreia revendicăm
teritoriile cu majoritate maghiară în baza dreptului strămoşesc şi datorită presiunii la care este
supusă populaţia de acolo. Partea germană a recunoscut acest lucru şi a luat decizia. În baza deciziei
luate bilateral, în data de 2 noiembrie 1938 în baza criteriilor etnice au fost înapoiate teritoriile cu
populaţie majoritară maghiară. Au fost înapoiaţi 11 927 km2, 1 062 000 de locuitori din care 84%
erau maghiari. Însufleţiţi de acest lucru, un an mai târziu a fost repusă la locul ei şi Ucraina
Subcarpatică. Primul tratat de la Viena s-a realizat pe cale diplomatică, fără arme şi vărsare de
sânge. Acest lucru nu se poate spune şi despre Ucraina Subcarpatică, unde grupele de ucraineni în
mod constant încălcau în mod brutal graniţele şi persecutau maghiarii de acolo. Guvernul regal
însufleţiţi de succesul primului tratat de la Viena nu a trimis mai departe şi exact ca şi în cazul
primului tratat de la Viena a spus că în primul rând vrem să ne bazăm doar pe puterile noastre şi nu
au cerut luarea unei decizii. Honvezii au pornit spre Ucraina Subcarpatică, în cadrul acestui lucru şi-
a asumat un rol decisiv şi Garda care s-a înfiinţat în anul 1919 de către Ilyas Ivan şi Tormai Pal
pentru ca zona graniţelor din vest să rămână în mâna maghiarilor şi nu a austriecilor. Succesul
intrării în Ucraina Subcarpatică au garantat de următoarele tratate de la Viena. În perioada 15 – 18
martie 1939 honvezii ajutaţi de gardă au intrat în Ucraina Subcarpatică şi nu cu mult mai târziu,
deci în 1940 a urmat cel de-al doilea tratat de la Viena. Nesuportând acţiunile brutale antimaghiare
ale autorităţilor române, guvernul a iniţiat negocierile româno – maghiare în perioada 16 – 21
august 1940. Acestea s-au terminat foarte repede, fără nici un rezultat deoarece partea română s-a
purtat la fel ca şi partea cehoslovacă. În acest caz, ei au spus că este vorba despre un pământ
strămoşesc, nu au vrut să renunţe nimic, iar maghiarimea să se obişnuiască cu domnia valahă,
ba mai mult nu era dispusă să renunţe la nici un teritoriu. Eventual putea fi vorba despre un
schimb de populaţie, adică românii care trăiau în minoritate în Ungaria să meargă în
România, iar acelaşi procentaj de maghiari să meargă în ţara ciuntită. Bineînţeles că partea
maghiară nu a acceptat acest lucru, însă având în vedere că izbucnise cel de-al doilea război
mondial s-a vrut urmarea exemplului primului tratat de la Viena şi anume evitarea conflictului
armat şi rezolvarea problemei dintre cele două părţi pe cale diplomatică. Până la urmă s-a ajuns la
un pact între reprezentanţii guvernului maghiar şi cel român. Din partea guvernului maghiar a
participat Teleki Pal premier, Csaki Istvan ministru de externe, Pore Andras care era conducătorul
delegaţiei maghiare. Ca origine toţi trei erau din Ardeal. Din partea română a participat ministrul de
externe, din partea germană, exact ca şi în cazul primului tratat de la Viena van Libentrop, iar din
partea italiană ministrul de externe. Partea românească a acceptat până la urmă ca indiferent de
rezultatele pe care le va avea negocierea, va fi obligată să semneze. Procesul verbal care s-a
întocmit în data de 30 septembrie 1940 conţine următoarele: (dă citire acestui proces verbal)
În cazul în care vor apărea anumite suspiciuni sau oprelişti în ceea ce priveşte punerea în
aplicare a prezentei hotărâri judecătoreşti din perspectiva guvernului regal ungar şi român, acestea
vor ajunge la o înţelegere nemijlocită. Dacă nu vor putea cădea de acord în privinţa vreunei
probleme, aceasta se va înainta spre soluţionare guvernului german şi guvernului regal italian.
Semnatari: Libentrop şi grof Csano. La anunţarea Tratatului ministrul de externe român pur şi
simplu a leşinat. Partea română era exaltată în 1920 când i-au picat în braţe marile teritorii, iar acum

66
a rămas stupefiată datorită pierderii acestora, teritorii care de fapt nu i-au aparţinut niciodată.
Trebuie să menţionăm faptul că în diplomaţia maghiară şi istoria perioadei dintre cele două războaie
mondiale, minciunile româneşti au fost date în vileag de foarte multe ori. În cartea lui Endre se face
referire la aceste minciuni, respectiv la starea naţiunii româneşti din acea perioadă, preluând câteva
citate ale ambasadorului Torro Kieko Venczei în urma călătoriei sale în 1592 în Ungaria şi
care menţiona următoarele: ,,Valahii reprezintă pleava lumii, sunt îmbrăcaţi foarte
sărăcăcios şi s-au refugiat aici din Ţara Valahă, adică în Ardeal, chiar din faţa ferocităţii şi
cruzimii propriilor lor voievozi”.
Însă, au existat şi câţiva reprezentanţi români raţionali - foarte rar, doar odată sau de două ori
- printre aceştia numărându-se de exemplu Grigorescu, care în 1924 a menţionat următoarele: ,,Noi
trebuie să respectăm istoria maghiară, istorie din care face parte şi poporul nostru. La fel trebuie să-i
respectăm şi pe regii maghiari, cărora trebuie să le mulţumim pentru dezvoltarea politică, culturală
şi economică”. Această atitudine însă nu a fost caracteristică şi celorlalţi diplomaţi români, în cazul
acestora evidenţiindu-se mai degrabă ideologia Benesi. Edvard Benes a contestat de exemplu: de ce
nu au revenit Cehoslovaciei comitatele Moson, Somogy, Zala şi Vas? Conform lui Benes, în anul
1920 în cele patru comitate trăiau 200.000 de maghiari, tot atâţia slavi şi 300.000 de germani.
Desigur că realitatea era cu totul alta, adică erau în total 1.270.115 locuitori, din care 269.169
maghiari, 282.215 germani, iar slavi, croaţi şi sârbi în total erau 216.205. În urma celui ce al doilea
tratat de la Viena din 30 august 1940, conform statisticii întocmite după recensământul din 1941
arată că în vestul Ardealului retrocedat au trăit 1.344.000 maghiari, 1.069.000 români şi 47.000 de
germani. După semnarea celui de al doilea tratat de la Viena în 1940, guvernul regal ungar a obţinut
legitimitate şi drept urmare la Godollo în 3 septembrie 1940 guvernatorul Viteaz Horthy Miklos a
dat citire ordinului conform căruia urmează pătrunderea în Ardeal. A spus următoarele: ,,Honvezi!
O parte a nedreptăţii Tratatului de la Trianon a fost curmată. Pornim ca să ne redobândim o parte
din moştenirile vechi de mai bine de o mie de ani, ducând eliberarea mult aşteptată a fraţilor noştri
maghiari ardeleni, care de 20 de ani trăiesc în subjugare. Eliberare şi dragoste tuturor naţiunilor
credincioase nouă, care trăiesc între hotarele noastre. Aceste lucruri să vă călăuzească paşii, atunci
când porniţi în numele lui D-zeu şi în numele ţării. Înainte până la curbura Carpaţilor Răsăriteni!”
Alături de guvernatorul Horthy, ordinul a fost semnat şi de colonel Viteaz Bartha Antal. În data de 4
septembrie a fost anunţat planul de luptă, iar în dimineaţa zilei de 5 septembrie trupele regale de
honvezi au pornit la drum şi au călcat hotarul ironic al Trianon-ului la ora 7:00 a aceleiaşi zile.
Înaintarea trupelor a durat 8 zile. Luând în considerare cronicile evenimentului respectiv şi unele
publicaţii, există anumite neconcordanţe în ceea ce priveşte momentul exact al intrării trupelor în
Ardeal, însă putem regăsi memoriile lui Rozsas Jozsef, în redactarea editurii Stadium, aflată sub
protecţia echipei teatrale a Ordinului Vitejilor. Aici putem găsi câteva aspecte concrete a intrării
trupelor, reprezentând una dintre cele mai importante cronici. În baza acestei statistici putem spune
următoarele: trupa regală ungară a călcat hotarul ironic al Trianon-ului în dimineaţa zilei de 5
septembrie la ora 7:00, ocupând cele mai importante teritorii retrocedate, cum ar fi: Valea lui Mihai,
Carei, Satu Mare, Maramureş, Ocna Şugatag. Întreaga conducere a trupei regale de honvezi
maghiari a participat la înaintare, ţinând discursuri în principalele oraşe atinse. Primul discurs a avut
loc la Satu Mare. În data de 6 septembrie se întoarce la Oradea, Salonta, Săcuieni, Marghita,
Tăşnad, Baia Sprie şi Borş. În aceeaşi zi are loc discursul guvernatorului la Oradea. În data de 6 şi 7
septembrie, honvezi ating Munţii Rodnei. În data de 7 septembrie se ating Tileagd, Nireş, Şimleul
Silvaniei, Baia Mare, Tg. Lăpuş. În data de 8 septembrie honvezii trec de Piatra Craiului, atingând
Crasna, Zalău, Jibou, Dej şi Bistriţa. În data de 9 septembrie ajung la Huedin, Hida, Gherla, Reghin,
urmând întrarea în regiunea Mureşului. În data de 10 septembrie sunt atinse Tg. Mureş, Praid,
Corund şi Bazinul Gheorgheni. În data de 11 septembrie, în a 8-a zi a intrării trupelor, este atinsă
capitala Ardealului, Cluj Napoca. Foarte mulţi oameni au venit să întâmpine trupele de honvezi,
veniţi din toate teritoriile ardelene, după care ajung în Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc şi
Miercurea Ciuc. În data de 12 septembrie sunt atinse Baraoltul, Băţanii Mari, partea sudică a
Bazinului Ciuc, iar în ultima zi, în 13 septembrie s-au atins localităţile Sf. Gheorghe şi Tg.
Secuiesc. În baza încheierii celui de al doilea tratat de la Viena, trupele regale de honvezi – în marea

67
lor majoritate – au trebuit să părăsească teritoriile redobândite, pentru că de fapt şi-au îndeplinit
misiunea. În aceste teritorii au existat atrocităţi din partea românilor, există şi înscrisuri în acest
sens, s-au întâmplat pe alocuri. De exemplu, cu ocazia intrării în Cluj Napoca, o tânără româncă
a avut intenţia să arunce o grenadă în faţa trupelor de honvezi. Au avut loc în mai multe
localităţi incidente similare, dar trupele regionale maghiare şi cele de apărare au reuşit în cele
mai multe cazuri să împiedice asemenea evenimente. Trebuie să adăugăm şi faptul că în
teritoriile redobândite dar rămase încă în puterea românilor, maghiarii care trăiau în aceste teritorii
au fost intimidaţi la modul cel mai serios. Guvernul regal ungar a făcut tot ce i-a stat în putinţă să
grăbească procesul de redobândire a tuturor teritoriilor, prin intermediul guvernatorului Horthy. În
partea a doua a lunii septembrie a început procesul de reîntoarcere a trupelor, acesta încheindu-se în
prima parte a lunii decembrie. Pe aceste teritorii au rămas câteva trupe de honvezi, echipe de
întrajutorare şi de lucru, de diverse specializări, care şi-au adus aportul la construcţia de poduri şi de
cale ferată. Aşa că, nu ne rămâne altceva decât să privim cu demnitate în urmă, să ne plecăm
capetele şi să fim profund recunoscători guvernatorului Horthy, care a reuşit să susţină aceste
lucrări din micul buget existent la momentul respectiv. (…). Trebuie să menţionăm şi faptul că
Tratatul de la Trianon i-a înfiorat pur şi simplu pe honvezi regali maghiari, i-a minimalizat în aşa
măsură că au fost nevoiţi să reducă rândurile până la 35.000. Nu am putut avea marinari sau trupe
aeriene, doar pedestraşi, ceea ce a însemnat o adevărată tragedie pentru Ungaria.
Nu trebuie să uităm nici o clipă de corespondenţii militari, ziarişti care s-au aflat alături de
trupele honvezilor pe tot parcursul atingerii teritoriilor, reuşind să consemneze toate evenimentele
care au avut loc. Am amintit deja de mai multe publicaţii, albume, care au luat naştere datorită unor
ziarişti maghiari ca Borcsa Mihaly – comisar guvernamental - şi mulţi alţii. Datorită acestuia s-a
înfiinţat Camera maghiară de presă (Magyar Sajtokamara), cu sprijinul Presei Naţionale Creştine
(Nemzeti Kereszteny Sajto) La fel şi corespondenţii biroului regal au consemnat aspecte referitoare
la intrarea trupelor, în baza acestora luând naştere mult mai târziu şi filmul documentar de o oră şi
jumătate sub titlul ,,Drumul spre est” (Kelet fele). Ar putea reprezenta şi aceasta o temă a unei alte
prezentări. În istoria maghiară a sec. XX, arta lirică şi epică au avut un mare rol în salvarea naţiunii,
mai ales în perioada dintre cele două războaie mondiale. De asemenea s-a evidenţiat şi cu ocazia
intrării trupelor regale de honvezi în Ardeal. Din păcate însă, datorită activităţii mediei sioniste, în
mai multe cercuri de intelectuali au circulat multe zvonuri şi păreri conform cărora nu există nici o
scriere referitoare la intrarea trupelor, excepţie făcând scrierea lui Wass Albert. O aberaţie imensă.
Cum să nu existe şi alte scrieri!? Adevărul este că am putea umple rafturi întregi de volume şi
scrieri pe această temă, fotografii, albume, etc. Aş menţiona câteva dintre cele mai importante
lucrări: Palffy Gulacsi Iren, una dintre cele mai marcante figuri ale literaturii maghiare clasice,
organizatorul întâlniri scriitorilor de la Brâncoveneşti (Marosvecs) alături de Kos Karoly.(…)
Intrarea în întregul Ardeal a reprezentat un moment glorios, totodată în cinstea
acestui moment glorios au apărut personaje marcante în domeniul ştiinţific, în redactarea lui
Asztalos Miklos, Gergely Pal, Csurai Andras a fost editat volumul „A mi Erdelyunk”, în redactarea
unei scriitoare maghiare Ignacz Rozsa, cunoscătoarea desăvârşită a maghiarimii din Bucovina a fost
editat volumul „Erdely lelke, szive”, de sub condeiul episcopului reformat şi teolog Makai Sandor
au fost editate memoriile cu titlul „Orokke Erdely” şi a lui Szabo Dezso, în volumul intitulat
„Utazas Erdelybe” şi „Erdely alklmabol”; esenţa ideilor prezentate în aceste lucrări: să nu permitem
ca poziţia autorităţilor ungare prezente în Ardeal cu scopul menţinerii ordinii publice să fie alterată,
să ne străduim pentru ca, odată cu celelalte părţi ale Ungariei trunchiate, să redobândim şi „sângele”
cuvenit pe drept, Ardealul. Literatura Zeleny s-a îmbogăţit, a luat naştere „Erdely indulo”, sunt
convins că foarte mulţi au auzit de ea, Viteazul Somogyvari Gyula a scris textul, iar Viteazul Dravai
Antal a compus muzica, Editura Stadium şi echipa de actori a vitejilor au dovedit printr-un volum
separat, intitulat „Hajra homved Erdely”, că sunt capabili să creeze lucrări demne şi asemănătoare
celor din perioada Rakoczi. Momentul intrării lui Horthy a avut un efect, cum să zic, elementar, un
sentiment ce poate fi asemănat cu momentul proclamaţiei lui Rakoczi Ferencz sau cu discursul lui
Kossuth de la Cegled, guvernatorul Horthy pe data de 11 septembrie a ţinut un discurs la Cluj,
în care se adresa tuturor maghiarilor din întregul Ardeal. „Cu bucurie salut reîntregirea

68
Ardealului, după 22 de ani de aşteptare a devenit realitate, nici un moment nu aţi încetat să speraţi,
iar acum, când în sfârşit, pot sta aici, în Ardealul liber, pe pământul liber, abia îmi găsesc cuvintele
pentru a defini această clipă istorică, măreaţă. Bucuria momentului, în sufletul meu zdrobit, cu
tristeţea trecutului, îmi vine în minte întrebarea: cum s-a putut abate asupra noastră, a
maghiarilor, această suferinţă? Luptătorii maghiari au sângerat, au murit şi au scăzut numeric.
Între timp s-au infiltrat şi naţionalităţi străine. Strămoşii noştri nu numai că i-au acceptat dar le-au
oferit toate libertăţile. Aici, în această patrie nimeni nu s-a putut plânge de drept, şi cu toate
acestea au trunchiat, au dezmembrat şi au înjosit patria noastră de 1000 de ani. Nu ne-au prădat
teritoriile, ci l-au denumit Tratat de pace. Vrem să dăm uitării aceste triste amintiri, au luat sfârşit
suferinţele acestui pământ eliberat, poate că va rămâne în urmă şi ceva benefic. Inactivitatea,
nefericirea totală duce la decăderea trupească cât şi sufletească. Asuprirea, suferinţa şi lupta, duc
în schimb la sporirea puterii şi menţine vie dragostea de ţară. Se încheie o eră tristă din istoria
Ungariei. Noi ne respectăm promisiunile, deoarece naţia noastră nu permite să deviem de la calea
dreptăţii. Fiecare maghiar se află aici cu gândul, mă adresez cu sinceritate tuturor fraţilor care nu
au revenit în ţara strămoşească. Mă adresez lor, cu rugămintea de a rămâne aici şi de a-şi continua
munca în pace. Am auzit că sunt expuşi unor grele încercări, dar credem că, neîntârziat va lua
sfârşit calvarul lor, credem, deoarece fără asta, îmbunătăţirea relaţiilor între români şi maghiari
ar fi imposibilă. Credem acest lucru, fireşte, în favoarea intereselor românilor din Ungaria. Cunosc
caracterul tineretului din Ardeal, sunt serioşi, rezistenţi, capabili de luptă, din acest motiv îi privesc
cu încredere pe aceşti tineri care sunt chemaţi să-şi modeleze destinul, să promoveze marile
idealuri naţionale în avantajul patriei şi a întregii Europe. Binecuvântarea Dumnezeiască să ne
conducă naţiunea noastră spre un viitor fericit şi eroic”. Acestea au fost cuvintele rostite de
guvernatorul Horthy cu ocazia intrării sale în Cluj. Intrarea în Cluj a completat minunea fecioarei
Maria de la Şumuleu, intrarea în Şumuleu a creat asemenea intrării în Cluj o stare euforică la adresa
maghiarimii. Niciodată nu au fost atât de mulţi pelerini la Şumuleu cum au fost cu ocazia intrării în
1940, aşa cum foarte exact a descris acest lucru Masak Lajos, „niciodată nu a fost un pelerinaj de o
asemenea amploare, cea mai mare parte a oamenilor au rămas în afara bisericii enorme. Sub cerul
liber, la distanţă de altare populaţia stătea îngenuncheată, se închinau fecioarei Maria pentru
miracolul produs. De-atunci în fiecare an pelerinajul de la Şumuleu se desfăşoară în duminica
ulterioară zilei eliberării. Va rămâne veşnică amintirea, ziua în care au sosit soldaţii eliberatori lui
Horthy Miklos. Un bătrân secui l-a vederea soldaţilor a exclamat: „asta am aşteptat, pentru asta ne-
am închinat timp de 22 de ani, am devenit mai săraci dar n-am cerşit, am fost păcătoşi dar ne-am
spălat păcatele, ne-a prăpădit, dar suntem aici Doamne, şi toate acestea sunt înfăptuite de fecioara
Maria de la Şumuleu! Deci unitatea maghiară s-a realizat atunci, acolo în anul 1940. ”
Toţi cei interesaţi de cunoaşterea istoriei noastre îşi pot pune întrebarea: în momentul
intrării, oare care a fost opinia politicienilor cu conştiinţa neîmpăcată? În ceea ce priveşte românii,
pot spune numai atât: între anii 1940 şi 44, puterile regale a făcut totul pentru ca românii din Ardeal
să poată organiza aşa zisele sărbători culturale. Pusztai Jozsef istoric din Pecs, în lucrarea cu titlul
„Roman kultur unnepelyek Erdelyben” (Sărbători culturale româneşti în Ardeal), între anii 1940-
1946, enumeră mai multe sute de sărbători culturale româneşti care sunt exclusiv caracteristice
Ţinutului Secuiesc şi teritoriilor maghiare ale Ardealului de Nord. Nu se poate spune că este
valabilă şi vice-versa. Aspectul este dovedit de faptul că Ardealul a fost renumit pentru capacitatea
integratoare. Trebuie să spunem că a existat o etnie, nu e necesar s-o numesc, care nu s-a bucurat de
momentul intrării lui Horthy. Ba chiar şi-a exprimat ura faţă de maghiarime în clipa apariţiei
soldaţilor lui Horthy. E vorba de entităţi de tip Simon Perez. Există mai multe documente
justificative în acest sens, aş cita din Ferenc, cel care în 1941 îi scria o scrisoare unui jurnalist evreu:
„Stimate domn, dumneavoastră, mi-aţi trimis prin intermediu poştei ..., scrisoarea prin care scrieţi
faptul că Ardealul a devenit din nou maghiar. În scrisoare aţi menţionat faptul că redobândirea
Ardealului nu este numai bucuria noastră ci şi a dvs., pentru a întări acest fapt a anexat un fragment
din ziarul evreilor maghiari din luna septembrie, care era marcat cu creion roşu, adevărul este că am
citit un articol frumos. Distinse domn, după citirea articolului dvs., fireşte o să condamn munca
dumneavoastră şi aş propune condamnarea pe viaţă a celor care au scris articole antievreilor. Faptul

69
ce se bucurau, acest sentiment nu era sincer, dar să vorbim sincer, noi câţiva, când am pornit la
începutul lunii septembrie spre Ardeal, vă rog să mă credeţi domnule că nu am dus cu noi, şi să
întâlnim peste tot pe drum cu evreii. Acest fapt creează un soi de ură, iar noi am pornit spre Ardeal
cu sufletele curate şi cu dragoste, departe gândul de noi să căutăm acolo probleme cu evreii. În
Ardeal, în Sălaj, Satu Mare numai orbii şi surzii nu au văzut şi nu au auzit acele aţâţări lansate de
evrei; Indivizi ai etniei dvs. jucau domino într-o cafenea din Satu Mare în prima oră a intrării, ca şi
cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când ne-am făcut apariţia împreună cu ofiţerii maghiari, dvs. nu v-
aţi clintit nici măcar pălăriile pe cap. Ceva fantastic. Am observat că vă este totuna, dacă cizmele
ofiţerilor care bat străzile din Satu Mare sunt români sau unguri. Totodată, când în ziarul evreilor
maghiari, în Budapesta, Sterm Samu, Klar Zoltan, Poharnyi şi Szabolcsi Lajos făceau pe patrioţii,
atunci la Satu Mare, Dej, Cluj, Tg. Mureş din magazinele evreieşti au dispărut cafeaua, ceaiul, şi în
general toate acele produse alimentare care peste trei zile, se putea vinde la preţuri de trei ori mai
mare. Într-unul din oraşe, am intrat într-o zi de sâmbătă, şi credeţi-mă domnule, că în acest oraş nu
am găsit nici o bucată de pâine, având în vedere caracterul sărbătorii maghiare, v-aţi gândit numai la
bunăstarea proprie. Totodată mai marii scriitorilor prin eforturi mari au reuşit să strângă dovezi
justificative. Ne-au citat din Bethlen Gabor, episcopul Sujok Istvan şi D-zeu mai ştie pe cine au
citat, pentru a dovedi faptul că românii din Ardeal au fost cândva buni maghiari. Cu o consecvenţă
ieşită din comun au încercat să ne convingă de faptul că imigranţii au aceleaşi drepturi ca
moştenitorii ardeleni, ca secuimea. Putem cita din scrisoarea lui Bethlen Gabor, datată 18 iunie
1623: a reprezentat primul pas înspre procesul de emancipare a evreilor. Acest lucru a fost facilitat
de Bethlen şi totuşi, în loc de protecţie am fost martorii unor acuzaţii. Nu cred că în condiţiile
actuale Bethlen Gabor ar elabora respectiva scrisoare dacă s-ar plimba prin pieţele din Dej sau Satu-
Mare. Dumneavoastră nu aveţi dreptul de a face referire la reflecţiile înaintaşilor maghiari de marcă
deoarece dvs., în ultimii 100 de ani aţi abuzat cel puţin 10.000 de ori de încrederea acordată. Noi
ştim că evreimea din Europa sud-estică nu s-a bucurat timp de secole de drepturile garantate de
Bethlen deoarece secuimea puternică din acele vremuri, chiar dacă se stabilea într-un loc, în scurt
timp se îndrepta înspre zone mai fertile. A fost necesară prezenţa românească de tip balcanic pentru
ca evreimea să-şi însuşească industria ardelenească şi comerţul. Degeaba navigaţi prin paginile
istoriei, degeaba citaţi ideile lui Bethlen referitoare la libertate; ne confruntăm cu forţa cazacă care
în ultimii 20 ani, cu ajutorul şi sprijinul administraţiei româneşti corupte, de tip liberal, a ajuns până
în inima Ardealului. Am văzut getto-ul de la Satu-Mare şi Dej, nimeni nu trebuie să ne convingă că
doar populaţia autohtonă reprezintă adevărata minoritate. Industria şi comerţul sunt în mâinile
evreilor. Am rămas consternaţi când am aflat că numărul evreilor din Dej a crescut de 5 ori în
ultimii 20 ani, totodată procentul maghiarimii a rămas constant. Gloriosul tratat de la Viena şi
intrarea lui Horthy în Ardeal reprezintă momente de cotitură în trecut, repere în prezent
pentru a putea gândi strategii ale politicii naţionale pentru viitor. Morala e dublă: Europa îşi
va regăsi pacea prin anularea tratatului de la Trianon şi a efectelor aferente, în condiţiile
existenţei unei intelectualităţi şi a unui guvern care nu se vor concentra pe renunţarea la
graniţe, pe revendicarea autonomiei, ci vor spune: au fost tătari, turci, Trianonul nu e veşnic,
deci să ne cerem moştenirea, drepturile. În mod gradual, ca în perioada interbelică. Deşi
trebuie mai repede, contextul actual e mai dăunător. Treaba noastră nu constă în a ne cere
propria autonomie. Dumnezeule, trăim pe pământ străbun! Avem posibilitatea de a le acorda
autonomie românilor din Ardeal. Să termine odată! Asta e morala cea mai importantă. A
doua: românii trebuie să înţeleagă că nu maghiarii sunt duşmanii, ci sioniştii, cei care
formează politicile naţionale şi internaţionale. Ei sunt adevăraţii duşmani. Nu vor surveni
schimbări atâta timp cât nu recunosc acest lucru! Să privim problemele din Ardeal, Ungaria,
Europa. Irod a cumpărat, a achiziţionat tot! Pe pământul Ardealului continuă o descălecare lentă! În
Ungaria continuă holocaustul prin umilirea istoriei naţionale. Până când maghiarimea nu înlătură
aceste aspecte, atâta timp cât sunt implementate strategii antinaţionale nu ne putem aştepta la nimic
bun. Până atunci putem afirma că răutatea Bucureştiului este întrecută de indiferenţa de la
Budapesta, de cinism. Trebuie să protestăm vehement împotriva acestor lucruri. Dacă maghiarimea
din Ardeal şi din Bazinul Carpatic nu ar intra în timp de două săptămâni în centrele comerciale

70
multinaţionale ale evreilor, patronii ar putea trage obloanele. Dacă nu am cumpăra ziarele evreilor,
atunci n-ar avea din ce tipări altele. O paranteză: limba maghiară dispune de cele mai multe cuvinte
de origine străveche, 68%, pe când limba ebraică sau engleză are doar în proporţie de 5% cuvinte de
origine străveche.
Ardealul este adevăratul păstrător al acestei limbi. Un preot iezuit maghiar scria în sec. XX
,,în mod interesant lumina vine din totdeauna din Ardeal” pentru Dumnezeu să fim mândri de lucrul
acesta! Să fim mândri de această moştenire sacră, de aceste vâlvătăi ale speranţei, aşa cum spunea şi
Remeny Sandor, ce se găsesc la Cluj-Napoca, Şumuleu, Baia Mare. Pentru că dacă toate acestea se
unesc într-o flacără mare vor reuşii să mistuiască toate zdrenţele astea străine. Rugămintea mea este
ca fiecare maghiar să ducă mai departe această flacără pentru că suntem păstrătorii unei moşteniri
ce nu poate fi cumpărată. Aşa cum scria şi poetul Horvath Sandor din Ucraina Subcarpatică ,,patria
noastră nu e de vânzare, nu poate fi preschimbată în taleri de argint”. E cazul să reflectăm
puţin şi să ne uităm pentru că atunci o să vedem că lumea asta iubeşte şi e animată de un singur
lucru, de bani. De arginţii ce ne îndepărtează de Isus Christos, această lume şi aceste naţiuni nu mai
cunosc valorile. Nu se gândesc că banii nu reprezintă nimic, atunci când ne aflăm într-un foarte
mare rahat, ce mai contează dacă avem milioane de dolari sau nu avem nici după ce bea apă?
Referitor la acest aspect scriitorii şi poeţii maghiari trebuie să susţină acest idealism pe care l-a
formulat Vass Albert în 1948 ,,pentru noi cuvântul reprezintă cea mai mare şi mai puternică armă”.
Aşa cum a pus în poezia intitulată ,,Lobogo” (recită poezia) Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-
aţi urmărit.
În încheierea prezentării mele veţi putea urmări imagini cu dictatul de la Viena şi cu
intrarea lui Horthy în Ardeal. Mulţumesc. Această hartă reprezintă un material topografic care
vine să întregească prezentarea pe care v-am făcut-o. Primul tratat de la Viena 1938 cu aceste
teritorii ale Ungariei. În această imagine putem vedea palatul unde a fost semnat primul şi al doilea
tratat de la Viena. Această imagine a fost realizată de către Szabo Dezso în 1940. Această imagine a
fost făcută la Cluj-Napoca şi prezintă intrarea trupelor. Putem vedea armamentul de care dispuneau
Honvezii Regali. Această imagine reprezintă un prim plan cu Horthy şi a fost realizată în 11
septembrie. Şi în această imagine putem să vedem defilarea trupelor, iar în dreapta pe Horthy care
salută honvezii. În această imagine Horthy se vede mult mai bine, iar pe fundal se poate vedea
Biserica Matei Corvin. Şi această imagine a fost realizată tot în cadrul intrării honvezilor în Cluj-
Napoca şi putem vedea un honved care-l salută pe guvernator. Această fotografie a fost realizată
undeva în zona Mureşului şi putem spune că vorbeşte de la sine. Următoarea imagine a fost
realizată la Miercurea Ciuc şi putem vedea fetele care-l aşteaptă pe guvernatorul Horthy în costume
populare secuieşti. Aici avem preoţii care au sfinţit steagul. Aici avem fetele care oferă flori
honvezilor. După cum vedeţi aşa erau tinerii pe atunci. În ziua în care s-a intrat în Miercurea Ciuc
era ziua în care se ţineau şi ,,Zilele celor 1000 de fete secuience”. O manifestare care se ţine şi
acum, iar această manifestare a coincis cu intrarea lui Horthy. După cum vedeţi locuitorii din
Miercurea Ciuc au împodobit geamurile cu flori, iar fotografia lui Horthy apare aproape peste tot.
Aici avem o altă fotografie ce ilustrează intrarea în Miercurea Ciuc. Aici avem gara feroviară din
Miercurea Ciuc. Atât în marile oraşe, dar şi în sate trupele maghiare au fost întâmpinate cu mesaje
de genul ,,Dumnezeu v-a adus la Cluj-Napoca” şi aşa mai departe. Un bătrân secui care-i salută pe
honvezi. Honvezii care defilează pe străzile din Miercurea Ciuc. Aşa arăta o strângere de mână între
maghiari şi putem vedea un secui care-l salută pe guvernatorul Horthy Miklos. Babba Maria Regina
Ungariei, imagine realizată în 1940. Imagine realizată în centrul Gheorgheniului. Aici vedem fetele
cu flori ce flanchează pe mai marii oraşului. Momentul defilării. Acum avem imagini ce au fost
realizate la Tg. Secuiesc. Aici avem o altă imagine ce surprinde momentul intrării în Tg. Secuiesc.
Vreau să vă mai spun că există foarte multe imagine care au o valoare inestimabilă şi să ştiţi că am
făcut şi facem un efort foarte mare pentru a le recupera şi de a le posta pe internet. Până în
momentul de faţă cele mai multe fotografii le-am găsit la Cluj-Napoca şi la Miercurea Ciuc.
Propaganda maghiară a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a surprinde şi a transmite mai
departe acest eveniment. Aici putem vedea de exemplu o vedere ce ilustrează tocmai acest moment
al intrării. Acesta este un afiş de prin anii ’20, iar această o altă vedere care ilustrează defilarea

71
honvezilor. Înainte de a termina a-ţi putea să mă întrebaţi ce treabă au lucrurile acestea cu
prezentarea pe care am susţinut-o acum. Are de a face pentru că atât românii cât şi cercurile de
influenţă sioniste încearcă să facă tot ce le stă în putere ca noi să renunţăm la aceste teritorii, să
renunţăm la tot şi să nu mai solicităm retrocedarea acestora. Încearcă să ne convingă că nu suntem
altceva decât nişte consumatori, suntem parte a unei lumi materialiste, o lume ateistă. Practic vor ca
noi să consumăm, să cumpărăm, dar să nu încercăm să ne înţelegem trecutul şi prezentul. Mulţi nu
sunt conştienţi de faptul că în momentul în care îmbrăţişăm această filozofie de viaţă a evreilor
ajungem să devenim prizonieri în propria noastră ţară. Puţin ştiu că aşa zisul guvern maghiar a dat o
declaraţie 10 octombrie 2007 prin care spuneau că ,,informăm cetăţenii că încasările celor de la
APEK au fost cu 70% mai mari decât cele prognozate. Guvernul este de părere că acest surplus
poate fi restituit. Cei căsătoriţi pot solicita o sumă cuprinsă între 80000 şi 250000, în timp ce suma
cuprinsă între 60000 şi 120000 poate fi solicitată de către cei necăsătoriţi. Suntem în 2010, trăim
nişte vremuri triste, dar dacă vrem să ne reamintim cu bucurie de trecutul nostru trebuie să spunem
nu. Trebuie să spunem de trei ori nu acelor puteri care au realizat Trianonul. Rugămintea mea este
să spuneţi nu şi să transmiteţi mai departe acest mesaj. Aşa cum spunea şi Remenyi Sandor
,,vegheaţi această flacără” asta este rugămintea mea. Vă mulţumesc frumos că aţi onorat prin
prezenţa dumneavoastră principiile lui Horthy Miklos, principiile maghiarilor. Mă bucur că aţi
arătat interes faţă de trecutul nostru şi că aţi urmărit cu atâta atenţie prezentarea susţinută de mine.
Dumnezeu să vă aibă-n paza lui. Vă rog să vă ridicaţi în picioare să vă ţineţi de mână şi să rostiţi
după mine rugăciunea…

Sursa: Arhiva Centrului European de Studii Covasna –Harghita..

72