.

Dreptul Diplomatic
Organizarea si desfasurarea activitatii diplomatice au trebuit sa fie, in decursul timpului,
reglementate; unele din aceste reguli au ramas in stadiul de uzuante diplomatice,
aplicarea lor facandu-se pe baza curtoaziei internationale; o alta parte au capatat insa
caracterul de norme juridice. Acest ansamblu de reguli care s-au format si se aplica cu
privire la desfasurarea activitatii diplomatice constituie acea ramura a dreptului
international care se numeste dreptul diplomatic.
Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guverneaza statutul
organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept international care se refera la
organizarea, sarcinile, competenta si statutul organelor pentru relatiile externe. Obiectul
dreptului diplomatic il constituie diferitele aspecte ale activitatii diplomatice desfasurate
de organe interne ale statelor, ca si de organelle externe ale acestora, create anume in
acest scop – misiunile diplomatice permanente si misiunile diplomatice ad hoc – precum
si anumite laturi ale activitatii conferintelor si organizatiilor internationale.
Riguros vorbind, dreptul diplomatic reprezinta ansamblul de reguli care sunt aplicabile
relatiilor diplomatice, ceea ce inseamna ca avem in vedere numai relatiile dintre state;
deci, ceea ce numim diplomatie bilaterala.
Dreptul diplomatic este definit ca ramura a dreptului international public care are ca
obiect normele si practica ce reglementeaza relatiile externe ale statelor si ale altor
subiecti de drept international sau ca fiind acea parte a dreptului international care
stabileste regulile practicii relatiilor externe ale statelor intre ele, ori ca o ramura a
dreptului international public care reglementeaza infiintarea, functionarea si statutul
juridic, precum si desfiintarea organelor relatiilor internationale.
Dreptul diplomatic constituie o parte a dreptului international, cuprinzand normele care
reglementeaza relatiile externe ale statelor sau, si mai exact, raporturile juridice dintre
subiectii dreptului international. Dreptul diplomatic nu se situeaza in afara dreptului
international, ci constituie o ramura a acestuia. Dreptul diplomatic cuprinde si norme cu
character procedural, darn u se reduce la aspecte pur procedurale.
In comparative cu celelalte norme ale dreptului international in anasamblu, normele
dreptului diplomatic joaca un rol instrumental, in sensul ca el ajuta la atingerea
obiectivelor de politica externa si ofera modalitatile de stabilire si de ducere a relatiilor
dintre state si intr-un fel, contribuie direct si efectiv la asigurarea aplicarii celorlalte
norme ale dreptului international. Rolul dreptului diplomatic, sub acest aspect, nu este
insa identic cu cel al diplomatiei; in vreme ce diplomatia constituie un instrument de
realizare a politicii externe, dreptul diplomatic, prin insasi esenta sa, reprezinta vointa
statelor si cuprinde normele de conduita general acceptate si aplicabile; el serveste
scopului general al comunitatii internationale, neavand menirea sa serveasca politica
unui anumit stat si ofera cadrul necesar stabilirii si desfasurarii relatiilor dintre state.
Dreptul diplomatic se ocupa de organizarea si functionarea mecanismului care
promoveaza aplicarea si realizarea principiilor, normelor si regulilor dreptului
international in intregul lui. Prin aceasta, dreptul diplomatic are un character dynamic,
organizand si promovand dreptul international, ajutand ca principiile, normele si regulile
acestuia sa prinda viata si in acelasi timp, sa se dezvolte ele insile prin adaugarea
continua la cerintele vietii.
Dreptul diplomatic reglementeaza activitatea organelor care realizaeaza relatiile dintre
state; de aici, rezulta ca dreptul diplomatic ocupa un rol central in cadrul dreptului
international pentru ca se ocupa de insusi mecanismul care face sa existe si sa se
desfasoare aceste realtii.
Intrucat dreptul diplomatic constituie o parte a dreptului international, la baza acestuia
stau aceleasi principii fundamentale si generale pe care se sprijina si dreptul
international contemporan. Avand aplicabilitatea generale, principiile fundamentale ale
dreptului international privesc, in aceeasi masura, si relatiile diplomatice, fiind
deopotriva valabile si pentru una dintre ramurile acestuia – dreptul diplomatic. Ca atare,
dreptul diplomatic nu poate fi scos de sub incidenta diriguitoare a principilor
fundamentale ale dreptului international contemporan si nici veni in contadictie cu
prevederile Cartei ONU, care le consacra pe acestea. In ultima analiza, normele
dreptului diplomatic si dreptul diplomatic in sine apar ca o concretizare a acestor
principii fundamentale, care constituie pilonii dreptului diplomatic, osatura acestuia.
Faptul ca principiile diplomatice fundamentale ale dreptului international stau la baza
dreptului diplomatic este atesta si de referirea care se face in preambulul Conventiei din
1961 cu privire la relatiile diplomatice, atunci cand sunt evocate scopurile si principiile
Cartei ONU in legatura cu egalitatea suverane a statelor, mentinerea pacii si securitatii
internationale si favorizarea dezvoltarii de relatii prietenesti. De aici, rezulta ca principiile
fundamentale ale dreptului international constituie criteriul suprem in aprecierea
legalitatii activitatii diplomatice, ele constituie calauza activitatii diplomatice si trebuie sa
fie respectate cu strictete.
Fundamentele dreptului diplomatic rezida in primul rand in imperativul stabilirii si
dezvoltarii unor relatii normale intre state, de mentinere a contactelor si de realizare a
unei colaborari intre ele – ceea ce impune prezenta si functionarea intr-un stat strain a
organelor de reprezentare – precum si in dezideratul pe care-l au statele ca relatiile lor
diplomatice sa functioneze pe o baza stabile si ordonata. In conditiile existentei de state
suverane, independente si egale, dar si a unui antagonism potential, regula juridica este
cea care ofera baza pentru stabilitate si un anumit sentiment de securitate si incredere.
Trebuie subliniat ca in cazul dreptului diplomatic, acest ansamblu de norme intra, in
mod normal, in actiune pe deplin dup ace un stat a convenit sa accepte pe
reprezentantul altui stat, adica dupa ce s-au stabilit relatiile diplomatice intre statele
respective si s-a convenit schimbul de misiuni diplomatice; altfel spus, existenta relatiilor
diplomatice face ca mecanismul pe care-l reprezinta dreptul diplomatic sa intre in
actiune.