ROMANUL: ION

de LIVIU REBREANU
Scrie un eseu structurat in care sa prezinti conceptia despre roman a lui Liviu
rebreanu prin aplicare la opera literara „Ion”. Vei avea in vedere:
1. incadrarea autorului in epoca
2. incadrarea romanului in opera lui Liviu Rebreanu
3. prezentarea genezei romanului pe baza marturisirii autorului
4.definirea conceptului de narator omniscient si omniprezent specifica
romanului
traditional
5.explicarea conceptului de roman circular propriu lui Rebreanu. Relevarea
prin

exemplificari a simetriei dintre inceputul si sfarsitul romanului.

6. tema – prezentarea arhitecturii epice a romanului
7. personaje si evolutia conflictului: tragismul
8. tehnici narative, modalitati ale nararii, stilul

1. incadrarea autorului in epoca

Punct de reper in proza românească interbelică , Liviu Rebreanu , scriitor

născut într-o lume robustă de ţărani ardeleni , inseamnă deopotrivă
continuitate şi ruptură , tradiţie si inovaţie .Înciuda aparenţei de spirit greoi ,
masiv , creaţia sa , extrem de variată sub raport tematic şi artistic , rămâne
momentul de referinţă , punctul de plecare in orice analiză a prozei româneşti
din primele decenii ale secolului XX . Născut la 27 noiembrie 1885 la
Târlişaua , in ţinutul Năsăudului , Liviu este cel dintâi venit pe lume intr-o
familie numeroasă ( 14 copii ) , a unui invăţător , Vasile Rebreanu , fost coleg
de şcoală şi prieten cu George Coşbuc . Cei dintâi ani ai existenţei sale se
desfăşoară în Năsăud , iar şcoala primară o face cu tatăl său , la Moieru. În
cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul
Rebreanu”. Prozatorul continuă şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti,
în tradiţia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici şi M. Sadoveanu, printr-o
vastă documentare şi compoziţie, printr-un studiu atent de analiză
psihologică. El are contingenţă în fiecare, dar se diferenţiază de ei în chip
radical. De Slavici şi de Sadoveanu îl apropie orientarea predilectă către
lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masă. Ne aflăm
în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în
complexitatea ei socială şi psihologică. Rebreanu conştiinţă mai frământată,
rămâne la romanul frescă socială, palpitând de dramatism. În această direcţie
a vastelor construcţii epice, cu caracter obiectiv, şi în orientarea romanului
psihologic pe făgaş realist stă principala contribuţie a lui Rebreanu, care face
din el creatorul romanului modern în literatura română. Pe această bază se
situează şi locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii
ţărăneşti şi ai cazurilor de conştiinţă.

2. incadrarea romanului in opera lui Liviu Rebreanu

 Este prima capodoperă în creaţia lui Liviu Rebreanu şi un punct de
referinţă în evoluţia romanului românesc. Eugen Lovinescu consideră romanul
o adevărată revoluţie faţă de: lirismul sămănătorist, eticismul ardelean,
atitudinea poporanistă. Elita criticii literare a văzut în acest roman o
capodoperă de răscruce în reflectarea satului şi a ţăranului român. Într-
adevăr, romanul aduce o imagine nouă, autentică, obiectivă asupra realităţii
rurale, respingând orice intenţie de idilizare, de înfrumuseţare Formula de
roman pe care o adoptă Liviu Rebreanu este modernă: ea rezultă în primul
rând, din schimbarea perspectivei de investigaţie românească. Diferită e doar
metoda, căci romanul, şi în cazul lui Rebreanu, rămâne în actualitatea vieţii.
Rebreanu însă o interpretează obiectiv, ca problemă, fără intenţii
moralizatoare sau sentimentalism. În această perspectivă largă capătă
motivaţie drama căsniciei din romanul Ion, răscoala din romanul cu acelaşi nume,
încercarea de evadare din romanul Pădurea spânzuraţilor, ori

crima din romanul Ciuleandra.

Primul în ordine cronologică este romanul Ion, apărut în 1920, care schimbă
cursul
istoriei romanului românesc, scoţându-l din criza îndelungii sale aşezări.

Romanul, este considerat de Lovinescu “cea mai mare creaţie

românească” şi el îi va aduce scriitorului consacrarea academică . Academia
îi acordă premiul Năsturel , iar , 2 ani mai târziu , după apariţia romanului
“Pădurea Spânzuraţilor” primeşte marele premiu al romanului . Deşi e
“preţuit cu moderaţie ca nuvelist” ( D. Micu ), începuturile sale sciitoriceşti ,
nuvelele şi schiţele formează o parte importantă a operei , un exerciţiu
premergător construcţiilor romaniceşti .

3. prezentarea genezei romanului pe baza marturisirii autorului

Liviu Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care

le-a transfigurat în opera sa. În articolulMărturisiri romancierul vorbeşte
amănunţit despre geneza romanului său. În primul rând romancierul mărturiseşte că a
fost impresionat de o scenă surprinsă

la hotarul satului Prislop, când un ţăran s-a aplecat şi a sărutat pământul ca

pe o
ibovnică. Scena i s-a întipărit în minte, l-a uimit, l-a obsedat şi a fost fixată în
desfăşurarea epică a romanului. Liviu Rebreanu a reţinut o întâmplare petrecută în
sat: un ţăran întărit şi-a bătut unica fiică, Rodovica, pentru că a greşit cu cel
mai becisnic flăcău din sat. Dacă fata ar fi greşit cu un băiat înstărit, ţăranul
ar fi găsit mijlocul să împace lucrurile. Aşa însă ruşinea lui era mai amară
pentru că trebuia să se încruscească, fruntaş, cu pleaba satului şi să dea o
zestre bună unui prăpădit de flăcău, care nu iubea pământul. Întâmplarea
Rodovicăi va constitui pentru început subiectul nuveleiRuş inea.
Tot în zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorbă cu un flăcău din vecini,
voinic, harnic, dar foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului. Din discuţiile cu acest
flăcău
se simţea o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicească. Pronunţa
cuvântul
pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba
despre o fiinţă
vie şi adorată. Combinând aceste date, imaginând scene, gesturi, dialoguri, Liviu
Rebreanu a trecut la elaborarea romanului. El îşi propune să reprezinte prin
Ion al Glanetaşului pasiunea organică a ţăranului român pentru pământul pe
care s-a născut, pe care trăieşte şi
moare.
SAU

“Ion” îşi trage originea dintr-o scenă pe care a surprins.o autorul şi care l-a
impresionat profund: “Era o zi de început de primăvară. Hoinărind pe
coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de
sărbătoare. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o
ibovnică ...”. La puţin timp după această întâmplare, are un alt “eveniment”
care îi atrage atenţia: unul dintre cei mai bogaţi tăranii din satul părinţilor săi,
văduv, îşi bate unica fiică într-un hal îngrozitor, deoarece ea făcuse greşeala
să rămână însărcinată, şi încă “cu cel mai becisnic flăcău din tot satul”.”Aşa
însă ruşinea lui era mai amară: afară de greşeala fetei, trebuia să se
încuscrească el, fruntaş, cu plevna satului şi să dea o zestre bună unui
prăpădit de flăcău.”.

Tot în aceiaşi perioadă, Rebreanu purtase o discuţie cu un flăcău din

vecini, chipeş, harnic, muncitor şi foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului.
Flăcăul ajunsese la concluzia să diversele necazuri sunt pricinuite de lipsa de
pământ. “Pronunţa cuvântul <<pământ>> cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi
pasiune parcă ar fi fost vorba de o fiinţă vie şi adevărată”.

Rebreanu încearcă să facă o legătură între aceste trei scene creionându-se

astfel
„scheletul” unui roman. Prima încercare a fost o nuvelă cu titlul „Ruşinea”,
rămasă

nepublicată, în care Rodovica devenea negreşit o victimă a iubirii. A doua

etapă de prelucrare a acestor întâmplări o constituie romanul „Zestrea”, însă
autorul ajunge la concluzia că „ieşise ceva cu desăvârşire neorganic”, „că
materialul nu era suficient frământat”. După trei ani el rescrie romanul
„Zestrea” ca şi când nu ar mai fi existat textul cel dintâi, dându+i numele
„Ion”.

4. definirea conceptului de narator omniscient si omniprezent specifica

romanului traditional
Romanul traditional evidentiaza originalitatea noastra nationala prin interesul
social,
istorie si natura si prin atentia acordata miturilor, datinilor, folclorului
In ceea ce priveste tehnica narativa, romanul traditional respecta conventia
naratorului
omniscient si textului accesibil
 „Ion este un roman obiectiv. Din punct de vedere al continutului, faptele
sunt prezentate cronologic, in cauzalitatea lor, naratiunea fiind astfel una
liniara. Ca element de tehnhica literara, trebuie mentionat ca autorul unui
roman obiectiv este omniscient si omniprezent.

5. explicarea conceptului de roman circular propriu lui Rebreanu. Relevarea

prin exemplificari a simetriei dintre inceputul si sfarsitul romanului.

Tehnica romanlui este circulara , deoarece incepe cu descrierea

drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora, pe uliţa din
dos, la Todosia, văduva lui Maxim Oprea, in ziua de duminica, si se termina
cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea
drumului dinspre satul Pripas.

SAU

Ion este un roman realist de observaţie socială. Romanul are o

structură complexă: urmărind destinul personajului principal, pe fundalul
satului ardelean cu tradiţiile şi obicieiurile sale. Încă din acest roman Liviu
Rebreanu este adeptul construcţiei sferice: romanul începe şi se sfârşeşte cu
aceeaşi imagine. Drumul care duce spre Pripas este în acelaşi timp drumul de
la realitatea vieţii la ficţiunea operei artistice; aceeaşi omagine de la sfâşitul
romanului ne readuce din lumea romanului în realitatea concretă: Din
şoseaua ce

vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul când în dreapta, când în stânga,

până la Cluj şi chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de
Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu şindrilă
mucegăită, spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa, unde se pierde în
cealaltă şosea naţională care coboară din Bucovina prin trecătoarea
Bârgăului. […]

Drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn acoperit, de peste Someş, şi pe

urmă
se pierde în şoseaua cea mare şi fără început …
Structura romanului este complexă, autorul urmărind destinul unui personaj
proiectat pe fundalul satului ardelean cu tradiţiile, obiceiurile sale specifice.
6. tema – prezentarea arhitecturii epice a romanului

Proza lui Rebreanu se conturează în jurul a 3 teme majore , însă , fără

îndoială Rebreanu rămâne înainte de orice, analistul lumii rurale a cărei
mentalitate o cunoaşte şi o exprimă cu precizie , demonstrându-i mecanismul
intim .

Tema romanului o reprezinta viata satului transilvanean la inceputul secolului

al XX-lea.

Epicul, sintetic în înlănţuirea episoadelor şi simetric în construcţia

întregului, capătă relief prin situaţii şi caractere opuse, imaginea de
ansamblu se întregeşte monografic prin diversificarea detaliilor, mereu însă
în aceeaşi problemă, cadru de dezbatere şi document de epocă.

Procesul de elaborare al romanului, trecând prin fazele

manuscriseZestrea (titlul iniţial al romanului) şiRuş inea (primul capitol al
manuscrisuluiZes tr ea), a fost îndelungat şi trudnic. Tudor Vianu a lăsat o
mărturie asupra tenacităţii impresionante cu care Rebreanu şi-a dus năzuinţa
la capăt: “Era în 1919, mă întorsesem din război şi Rebreanu îşi regăsise

căminul lui, după ce trebuise să se refugieze în Moldova pentru a scăpa de

justiţia marţială a trupelor de ocupaţie. Locuia pe strada Nicolae Bălcescu, în
fundul unei curţi, într-o căsuţ1 dărâmat1 de atunci, la doi paşi de casa tot
atât de modestă, unde se sfârşise Luchian. Ferestrele lui Rebreanu, zărite
printre copacii curţii, rămâneau luminate în tot timpul nopţii. Mă întorceam
târziu acasă şi o chemare înceată îmi deschidea uşa camerei sărace,
despărţită prin două trepte de bucătăria familiei. Rebreanu scria atunci, a
cincea, a şasea oară, romanul Ion. Munca începea odată cu căderea serii şi
continua până la răsăritul zorilor, cu mare abuz de cafea, de tutun, din când
în când cu răcorirea frunţii înfierbântate. Întreruperea provocată de vizitatorul
nocturn nu părea a-i fi neplăcută…”.

Formula epica dura a romanului este “o replica data atat lirismu-lui

semanatorist
cat si atitudinii poporaniste”, predominante in epoca , departandu-se astfel
de stereotipului
semanatorist care idiliza viata acestuia.

Tehnica romanlui este circulara , deoarece incepe cu descrierea

drumului spre satul
Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului
adunat la
sarbatoarea hramului noii bi-serici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti sugestive (“Glasul pamantului” s

“Glasul
iubirii”), capitolele au titluri-sinteza (“Inceputul”,“Hora ”,“Nunta”, “Nasterea”
etc).
Actiunea se organizeaza, totusi, in jurul unei figuri centrale , al unui erou frust
si voluntar,
al lui Ion.

„Ion” este capodopera rebreniană în care arta romancierului descoperă,

cu o rigoare şi sobrietate exemplare, adâncurile simplităţii, marea poezie
epică a miracolului existenţei esenţiale, şi în care liniştea povestirii şi
echilibrul construcţiei răsfrâng înţelegerea matură şi armonioasă a
omenescului, dau epicului statura memorabilă de simbol complex şi
substanţial al frumuseţii şi contradicţiilor lumii şi vieţii reale.
 Obiectiv, în desfăşurarea lui epică, de frescă socială, romanul lui
Rebreanu este şi analitic prin motivarea psihologică a faptului uman. Prin
Rebreanu romanul românesc se îndreaptă astfel către proza de analiză
psihologică remarcabilă în romanele ulterioare ale lui Camil Petrescu, Cezar
Petrescu, H. Papadat Bengescu.

7. personaje si evolutia conflictului: tragismul

Ion este un roman al structurilor sociale ţărăneşti: intelectualitatea satului, în
disputa
pentru autoritate, este reprezentată de preotul Belciug, şi împovărata familie
a
învăţătorului Herdelea; ţărănimea înstărită, prin Vasile Baciu şi George, cea
săracă, prin
familia Glanetaşului. Romanul, conceput astfel, extinde viziunea epică în
toate straturile

societăţii româneşti, prin diversitatea cotidianului, prin acumulare de

întâmplări îndreptate spre firescul vieţii. În acest firesc, al vieţii, se constituie
o întreagă lume, o multitudine de personaje, puternic individualizate.
Determinarea lor este socială; conduita însă, particulară, diferenţiază
structuri social-umane, potrivit cu rosturile intime ale fiecărui personaj.
Procesul creator al romanului a fost îndelung şi constă în sudarea într-o
viziune unitară a trei experienţe de viaţă trăită (sărutatul pământului întâlnită
şi la eroul Buteau din romanul La terre al lui E. Zola; păţania fetei bogate de
la ţară Rodovica - Ruşinea; convorbirea cu un fecior de la ţară deznădăjduit
că n-are pământ). Eroul principal este Ion care-şi sacrifică iubirea pentru a
intra prin căsătorie în posesia pământului dar acesta nu-i aduce fericire.

Personajele romanului. Creator excepţional de viaţă, Rebreanu face să

trăiască în roman

un impresionant număr de eroi, fiecare cu individualitatea lui proprie. Pe

primul plan, se impune Ion al Glanetaşului, care este unul dintre cele mai
caracteristice şi mai temeinic realizate personaje ale întregii noastre
literaturi.Ion e un flăcău voinic, deştept, energic care suferă de sărăcia lui şi
care se crede, prin calităţile enumerate, capabil de o altă soartă.

Atitudinea lui Ion e destul de comună, deşi procedeul său e mai

original, fără să fie inedit.V iolenţa lui e forma pe care o ia, în condiţiile date,
o energie exasperată de a nu se fi putut exprima altfel, într-o societate în
care totul îl condamnă pe Ion la supunere, la acceptare, adică lamizerie.

PentruIon, pământul înseamnă situaţie socială, demnitate umană,

posibilitatea de a munci cu folos.Ion este simbolul unei chemări mistice a
pământului, este simbolul omului care încearcă să depăşească starea de
mizerie, de inferioritate socială şi morală. PentruIon, acest flăcău zdravăn şi
harnic, sărăcia, adică lipsa pământului, e o permanentă suferinţă şi
preocuparea cea mare e cum să-l obţină.
Critica s-a ocupat adesea de Ion, încercând să străbată în intimitatea
sufletului său,
spre a-i surprinde cu exactitate esenţa. Principalele păreri sunt contradictorii,
dovadă cât de
complex este personajul sub masca simplităţii aparente. Astfel, pentruCălines
cu, Iones te
o fire instinctivă, călăuzit de impulsuri elementare,violent şipătimaş, pe care
nostalgia
Floricăi şi revenirea la ea nu-l pot în nici un fel umaniza: “În planul creaţiei,
Ion e o brută.

A batjocorit o fată, ia luat averea, a împins-o la spânzurare şi a rămas în cele

din urmă cu pământul. Conţinutul lui a fost epuizat şi isprăvile sentimentale îl
scot din sfera instinctelor oarbe, şi îl duc în lumea conştiinţei, banalizându-
l{“. Pentru Lovinescu, din

contră, Ion are “o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi, mai ales o
voinţă
imensă”. Descoperindu-i asemenea atribute, Lovinescu îl consideră “o figură
simbolică,
mai mare decât natura, ce depăşeşte tendinţa de nivelare a naturalismului”.

Amândouă aceste caracterizări, deşi contradictorii, sunt acoperite cu

stricteţe de comportarea eroului care, fiinţă robustă, împlântat în viaţă cu
răd1cini puternice, îşi are unitatea morală a lui tocmai în principiul
contradicţiei. Fiul Glanetaşului era în adevăr un om primitiv, impulsiv,
rudimentar, brutal cu prietenii, cu vecinii, cu nevasta, cu socrul, cu părinţii,
doritor cu orice preţ să se îmbogăţească, dar tot el are, faţă de cei amintiţi şi
faţă de alţii, gesturi de cuviinţă prevenitoare, o disponibilitate spre respect şi
omenie, ilustrată peremptoriu de relaţiile cu familia Herdelea şi în special cu
Titu, precum şi o isteţime naturală, care, după împrejurări, se manifestă când
ca inteligenţă, când ca viclenie. Desigur, i se pot descoperi şi alte trăsături
sufleteşti, toate însă sunt subsumate setei de afirmare, impulsului nestăvilit
de a trăi cu intensitate viaţa.

Rebreanu înfăţişează drumul de viaţă tenebros al eroului său, până

când patima îl duce la moarte. De-a lungul acestui drum sinuos, el îşi revarsă
firea în gesturi memorabile, dintre care cel mai discutat este sărutul gliei.
Sărutarea lui Ion este un act de luare în posesiune a pământului, pământul
posesiunii, cel pe care îl posedă şi care îl posedă.

Dintre figurile feminine ale romanului,Ana, soţia lui Ion, a fost privită,
prin natura lucrurilor, mai de aproape, destinul ei fiind legat de cel al eroului
principal.Ana este o făptură firavă, modestă, blândă, a cărei personalitate a
fost anihilată de brutalitatea cu care au tratat-o atât tatăl cât şi bărbatul ei.
Rebreanu, prin comentariul lui direct, cum procedează şi cu alţi eroi, îi
întregeşte portretul, prezentându-ne pe scurt drama ei de

orfană de mamă, crescută chinuit de tatăl său, Vasile Baciu, om bogat, dar
beţiv şi
zgârcit. Ea se îndreaptă cu naivitate şi slăbiciune explicabilă către Ion, pe
care îl iubeşte
deznădăjduită. Scriitorul o învăluie cu o discretă simpatie, simbolizând prin ea
o bună parte
din destinul nefericit al femeii de la ţară în regimul de atunci.
În acelaşi mod pot fi urmărite toate figurile aduse de Rebreanu în acţiunea
romanului: Glanetaşu, Zenobia, George Bulbuc, tatăl său Toma, Simion
Lungu,
Florica etc. Pe toate romancierul le-a zugrăvit viu, le-a înzestrat cu atribute
proprii.
Scriitorul a înfăţişat realist stratificarea socială a satului.D rama însăşi a lui
Ion şi a
soţiei sale, Ana, îşi are motivare în problematica generată de această
stratificare

Diferenţierea ţărănimii după starea materială este observată cu

luciditate de scriitor, care face din ea moment cardinal în definirea eroilor şi a
situaţiilor. Capitolul prim oferă, în această privinţă, scene din cele mai
caracteristice.

Raporturile dintre ţărănimea şi intelectualitatea satului sunt dominate de

aceeaşi
netă conştiinţă a deosebirii de stare socială. Preotul Belciug, familia
învăţătorului
Herdelea, notarul privesc spre ţărănime cu o atitudine distantă, caracterizată
prin politeţe
rece şi zâmbet protector. Ei nu admit să fie trecută bariera care îi desparte de
truditorii

gliei; aceştia la rându-le privesc spre lumea domnilor cu condescendenţă

prevenitoare, de diferite grade însă, întrucât bogătaşii de felul lui Vasile
Baciu, conştienţi de forţa averii lor sunt mai îndrăzneţi.

Preocupările burgheziei săteşti sunt în general mărunte. În ciuda

superiorităţii,

pe care o etalează faţă de ţărani, domnii satului se zbat în nevoi, sunt

asaltaţi de greutăţi cărora, în situaţia specifică a Transilvaniei de atunci, abia
le pot face faţă, mai ales când au şi familie numeroasă cum este cazul
învăţătoruluiHerdelea. Acesta îşi menţine greu slujba, trece adesea prin
momente deumilinţă, este obligat la continui compromisuri şi concesii
morale, în peregrinările lui prin diferite sate, pe unde, după bunul lor plac, îl
poartă autorităţile.

Portretul preotuluiBelciu g este realizat de Rebreanu după acelaşi

procedeu al împletirii schiţei biografice, cu observarea comportării eroului în
momente semnificative de viaţă, raportate constant la condiţionarea lor
socială.Belciug are o situaţie materială mai bună decât Herdelea, el nu este
împovărat de greutăţi familiale. Aceste elemente, conjugate cu o anumită
austeritate temperamentală, vizibilă şi în înfăţişarea lui fizică, şi cu rigorismul
profesiei, determină din parte-i un spor de principalitate în raport cu oamenii
şi cu autorităţile. De aici prestigiul lui mai mare în faţa satului.

Scriitorul surprinde în roman şi principalele aspecte generate de lupta

naţională a românilor transilvăneni în acel moment istoric. Trei erau
atitudinile caracteristice: cea a dezerţiunii trădătoare alături de oficialităţile
austro-ungare, reprezentată prin solgăbirăul

Chiţu; cea a luptei naţionale în cadrul legalităţii, recomandată şi practicată de

avocatul
Victor Grofşoru; în sfârşit atitudinea dârză, neînduplecată, împinsă până la
iredentism,

caracteristică profesoruluiSpătaru. Toate acestea sunt arătate cu limpezime

când scriitorul urmăreşte lupta dintre avocatul Victor Grofşorul şi bancherul
şvab ungurizat Bela Bek pentru ocuparea unui loc în parlament rămas vacant
prin moartea deputatului român Ion Ciocan.

8. tehnici narative, modalitati ale nararii, stilul

Împotriva intenţiei declarate a romancierului de a nu acorda atenţie

meşteşugului stilistic, exprimarea este sugestivă. Romancierul foloseşte
expresii, comparaţii potrivite pentru a fixa un peisaj, o situaţie, o atitudine: În
sfârşit se apropia crăciunul. O iarnă

urâciosă se zbătea să coboare pe pământ, dar parcă nu avea încă destulă

putere. Văzduhul cernea mereu fulgi leneşi care se topeau până să ajungă jos
şi se prăpădeau în băltoacele de noroi… Ion sosea totuşi ôn toate nopţile,
nesmintit. Apoi, într-o seară răscolită de zăpadă măruntă, veni mai devreme
puţin. Casa zăcea în întuneric, neagră ca un bivol adormit.

Ion este întâia creaţie epică, de mari dimensiuni, în care se simte pulsaţia
vieţii,
scriitorul dovedind că are vocaţia construcţiilor monumentale.
Tudor Vianu aprecia romanul Ion pentru intuiţia psihologică sigură, pentru
pasiunile trăite, având o măreţie reprezentativă, iar Rebreanu fiind „un poet
al Ardealului”.

L.Rebreanu se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii, prin

caracterul social al prozei sale, prin arhitectura riguroasa, desavirsita, in
marele sale creatii, prin "darul masiv de a crea viata". (M.Sebastian)