Rolul metodelor de cercetare in domeniul politic

“ Politica este arta de a-i impiedica pe oameni sa ia parte la treburi care ii preocupa pe buna
dreptate.” (Paul Valery)
Pentru politicieni nu exista nimic mai pasionant decat politica. Prin aceasta ei scot la vedere ceea ce
este mai bun si mai rau din oameni, alimenteaza pasiuni, influenteaza destine, provoaca suparari
dar in acelasi timp si satisfactii. In spatele unui “bun” politician se va afla intotdeauna un stuff
binepregatit, ce va avea in permanenta grija de imaginea acestuia. Unui singur om ii este peste
putinta sa se ocupe de toate aspectele si detaliile ce le necesita domeniul politic. Tocmai de aceea
organizatiile politice fac apel la metodele de cercetare. Cele mai mai folosite metode sunt:
marketingul politic, comunicarea politica si pr-ul politic. Despre aceste trei metode va voi vorbi
mai pe larg in cele ce urmeaza si voi stabili rolul acestora in domeniul politic.
Marketinul politic reprezinta ramura cea mai importanta a marketingului nelucrativ, alaturi
de marketingul social. Din punct de vedere etimologic “marketing” este participiul prezent al
verbului din limba engleza “to market”, si semnifica un proces de continuitate a comercializarii.
C. Florescu (in Marketing, p.20, 199) definea stiinta marketingului astfel: “este o conceptie
moderna in orientarea structurilor intreprinderilor, concretizata intr-un ansamblu coerent de
activitati practice, programate si organizate prin utilizarea unor metode si tehnici stiintifice.”
Autorul S. Tamas (in Dictionar politic, 1996) adduce definitia marketingului politic axat pe
elementele relationare: “Folosire a metodelor si tehnicilor de studiere a pietei de publicitate
electorala in cadrul unei campanii electorale.” Studiul marketingului politic a luat nastere in
secolul XX in SUA. Evolutia sa se desfasoara cu rapiditate ajungand sa se implice in procesele
electorale dar si in intreaga viata politica. Politicienii au facut de cand lumea marketing, dar nu il
denumeau asa si nu ii defineau tehnicile. Noutatea pe care acest process a adus-o era reprezentata
de tehnicile moderne de comunicare in masa, infiintate cu scopul de a influenta voturile populatiei.
Marketingul politic se straduieste sa aplice cele mai eficiente strategii electorale privind fixarea
corecta a obiectivelor, precum si alegerea segmentelor de populatie adecvate (pentru obtinerea
voturilor), o data cu stabilirea temelor campaniei politice si folosirea diverselor forme de
comunicare mass-media. Prin tehnicile marketingului politic se urmareste convingerea maselor
pentru indeplinirea unor scopuri politice si promovarea unor programe si personalitati politice in
viata publica.
Dictionarul politic ofera o alta definitie marketingului politic, dar cu referire la elementele
intelectuale: “ Explorare a preferintelor cetatenilor pentru o anumita orientare politica, partid sau
personalitate, precum si studierea evolutiei posibile in timp a acestor preferinte.”1

1
Cristina, Pripp, Marketingul politic, p. 13, 2002
Prin studiile de piata din cadrul marketingului politic specialistiti studiaza interesul/dezinteresul,
electoratului fata de politica, partid, ideologii, sau actor politic, atitudinile fata de anumite
schimbari sociale, sistemul economic sau norme si valori socio-culturale.
“Studiile de marketing politic reusesc sa previzioneze intentiile de vot, motivatiile comportaentului
politic, mentalitatile, modurile de a percepe, precum si analiza contextelor prezente si viitoare.”2
Un alt aspect important ce este luat in vedere de catre specialistii in marketingul politic este
reprezentat de studiul nevoilor/necesitatilor si dorintelor electoratului. Nevoia/necesitatea indica o
stare de lipsa, ce trebuie alimentata pentru a readuce echilibrul. Conform piramidei lui Maslow 3
(1970), oamenii manifesta cinci trepte de necesitatii ierarhizate. Acestea se succed in felul urmator
de la nivelul inferior spre cel superior:
- Nevoi fiziologice: hrana, apa, adapost, destinate supravietuirii biologice
- Nevoi de siguranta: protectia impotriva pericolelor, privatiunilor, amentintarilor
- Nevoia de socializare: apartenenta la un grup, acceptarea, comunicarea, prietenia, dragostea
- Nevoia de stima (ego-ul): respectful de sine, aprecierea
- Nevoia de autorealizare (autodezvoltare): necesitatea dezvoltarii continue a personalitatii
prin cunoasterea, integerea si cultivarea sentimentului estetic.
Scopul strategiilor de marketing este sa compatibilizeze cerintele si dorintele electoratului cu
partidele si personalitatile politice astfel incat mijloacele de comunicare in masa, modul de afisaj,
mesajele publicitare, discursurile sa ajunga la acestia si sa le influenteze voturile.
Pe masura ce societatea omeneasca se dezvolta, dorintele populatiei evolueaza direct proportional
cu factorii ce genereaza necesitatea. In acest fel schimbarile socio-politice trebuie sa tina pasul cu
cerintele electoratul. Un exemplu edificator al evolutiei pietei si cerintelor “consumatorilor” il
reprezinta evenimentele din Decembrie 1989 din Romania. Acestea au schimbat destinul unei tari,
dar mai ales destinul fiecaruia dintre noi. Deschiderea informationala la nivelul societatii,
importurile din tarile supradezvoltate, schimbarea mentalitatii fiecarui individ au implicat un efort
in plus in cazul specialistilor in marketing politic. Acestia au fost nevoiti sa dezvolte noi strategii
pentru politica romaneasca pentru a fi pe placul electoratului. Noile obiective ale statului romanesc
urmareau: creerea unei organizatii moderne statale, stabilitate si credibilitate politica, interna si
externa, o tara mai sigura ce atrage si incurajeaza investitorii straini, o economie de piata stabila
cat si o privatizare rapida. Acestea au fost doar cateva din nevoile noii societatii romanesti de dupa
1989.
“Ca stat, inseamna sa fi uman si deschis social in programele elaborate, sa cunosti nevoile celor pe
care ii guvernezi, sa ai grija de oamenii tai.”4 Trebuie sa existe in permanenta un dialog intre stat si
2
Cristina, Pripp, Marketingul politic, p. 13, 2002
3
http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow
4
Cristina, Pripp, Marketingul politic, p. 23, 2002
cetatenii acestuia, deoarece astfel liderii isi vor cunoaste beneficiarii politici, si vor sti exact cum sa
li se adreseze si sa le ofere ceea ce vor.
Pentru controlul masei si influentarii acesteia, marketingul politic foloseste ca operatie segmentarea
pietei, studii de piata si utilizeaza principiile comunicarii eficiente.
Pe langa studiul marketingului, o a doua metoda de cercetare eficienta in domeniul politic
este reprezentata de comunicarea polica.
„Comunicarea politică se referă la interacţiunea dintre guvernanţi si cei guvernaţi, şi descrie
relaţiile, influţele şi modificările psihologice ori sociale ce decurg de aici. Ea se manifestă ca ca un
mecanism de schimb comunicaţional, între receptor manifestat ca alegător - şi emiţător în postură
de sursă politică."5
Roland Cayrol vede Noua Comunicare Politica ca “fruct al unei noi sfinte treimi: televiziunea,
sondajele, publicitatea.”6 In politica orice modalitate de a obtine voturile alegatorilor este acceptata.
Prin campaniile radio-televizate alegatorii sunt informatii despre activitatile partidelor si ale
politicienilor, mentinand nivelul de notorietate al acestora. Din anii ’60 incoace televiziunea s-a
aflat in plina dezvoltare, fiind era in care aceasta devenea mijlocul de informare predominant. In
acei ani posturile de radio si televizune erau conduse de formatiuni politice, ce aveau o influenta
directa asupra cetatenilor. “In 1964, in Marea Britanie, partidul liberal a beneficiat in premiera de
un timp de antena extins. L-a folosit pentru a-si mari popularitatea – in special cea a conducatorului
sau – publicul descoperind astfel, prin imaginile BBC, un nou tip de intrecere, confruntarea
triunghiulara.”7
Televiziunea nu este unicul element mass-media al comunicarii politice. Un ziar saptamanal din
anul 1964 isi dovedeste eficacitatea prin lasarea unei campanii “bomba”. Este vorba despre ziarul
“L’express”8 condus la acea vreme de Jean-Jacques Servan. Editorialistii acestui saptamanal
incearca sa modernizeze Franta, publicand portretul robot al candidatului ce s-ar putea opune
generalului. Acestia il numesc “domnul X”. Aceasta campanie suscita intrebari si comentarii si
impanzeste presa. Poate ca nu s-a dovedit a fi la fel de eficienta precum televiziunea dar cu
siguranta a adus o noua modalitate de a starni interesul si curiozitatea alegatorilor. Acesti
ediatorialisti au aratat ca exista si alte metode de a intervenii in jocul politic, daca sti sa alegi sis a
lansezi informatia corecta.
Oamenii politici ajung la putere cu ajutorul comunicarii politice ( afise, reclame, publicitate).
Francois Mitterrand a reprezentat imaginiea unui sfert de secol a Frantei. Campania publica a
acestui lider s-a dovedit foarte eficienta in acea perioada, mesajele si afisele fiind construite sa se

5
Doru, Pop Mass Media si Politica, Institutul European, 2000.
6
Gabriel, Thoveron, Comunicarea Politica azi, p. 11
7
Gabriel, Thoveron, Comunicarea Politica azi, p. 18
8
Gabriel, Thoveron, Comunicarea Politica azi, p. 20
adreseze clasei muncitoare. Gabriel Thoveron (in Comunicarea politica azi, p.22) descrie evolutia
presedintelui Frantei. In anul 1965, in prima sa campanie, Francois Mitterrand se confrunta cu De
Gaulle. Acesta a avut doua afise cu sloganele lungi ce aduceau argumentele varstei – “ Un
presedinte tanar pentru o Franta moderna”, “Hotarati-va singuri viitorul, votati candidatul unic al
stangii.” La alegerile prezidentiale din 1974 mesajul lui Mitterrand era scris cu litere albe pe un
fundal albastru: “Unicul ideal al dreptei sa pastreze puterea. Prima mea grija sa v-o redau.”
Francois Mitterrand. Sloganul este trecut in ghilimele, ceea ce simbolizeaza afirmatia presedintelui,
insa este putin cam lung, fiind format din doua fraze. In urmatorii ani, 1979, sloganul era: “Pentru
Franta/ fauriti Europa cu socialistii.” Presedintele aparea intr-un afis ce avea pe fundal un sat.
Odata cu trecerea timpului, sloganele presedintelul Mitterrand sunt construite mai bine si focalizate
pe nevoile cetatenilor. Aceasta este dovada adoptarii unei comunicari politice eficiente in functie de
dezvoltarea societatii si a indivizilor.
Presa poate modifica convingerile electorale ale cetăţenilor, poate să confirme şi să
reîntărească opţiunile existente, poate să introducă idei noi, în mod unui direcţional. Comunicarea
politică se întemeiază după două principii: competenţă(capacitatea emiţătorului) şi
încredere(finafitatea actului informative). O modalitate a depăşirii a impasului credibilităţii
mesajului este concentrarea asupra mesajului, acesta avînd nevoie de claritate(ce spune?, cum
spune? Şi cui spune?), iar altă modalitate ar mai fi simpatia ce ţin de mecanismele cauzalităţii în
persuasiunea politică.
Principala contribuţie a mass-media la procesul politic constă în stabilirea agendei publice.
Ca cetăţeni, nu putem asimila totalitatea evenimentelor din lume, aşa că ne bazăm de cele mai
multe ori pe activitatea mass-media care urmăreşte realitatea şi o analizează. Agenda dezbaterilor
publice zice că medierea nu intervine asupra proceselor democratice direct, ci mai ales în
producerea unei admosfere politice favorabile. Fiind cea mai constantă sursă de informaţii pentru
public, presa poate face multe pentru stabilirea unor agende naţionale. Agenda publică este data de
români, prin sondajele de opinie la nivel naţional, investigînd ce este mai bine pentru România,
problemele percepute au însă şi o determinare care ţine de resursele şi valorile celor care le afirmă.
Temele agendei publice se împart în trei categori în urma unui studiu din 2006: calitatea vieţii,
corupţie şi justiţie, funcţionarea instituţiilor şi educaţiei. "Pentru cei care sunt indecişi, un segment
important electoral, contează în special problemele referitoare la caliatea vieţii, la preţuri, locuinţe,
pensii, locuri de muncă sănătate." 9 Mass media contează în structura agendei publice mai ales
pentru corupţia-justiţie si pentru mijloacele mass mdia cel care are impactul cel mai mare asupra
cetăţenilor îl are televiziunea.
9
Barometru de opinie publică , Dumitru Sandu, 2006
Revenind la mass media joacă un rol esenţial în educaţia democratică a cetăţenilor prin faptul că
prescrie şi indică regulile politice, structurează şi mediază înţelegerea proceselor decizionale şi
coordonează mişcările actorilor pe scena politică. În literatura de specialitate întâlnim patru tipuri
de comunicare subsumate intereselor instituţional-politice: comunicare prezidenţială, comuniare
guvernamentală, comunicare a puterilor locale, comunicare de campanie electorală. Actorii politici
şi mass-media au ajuns să depindă unii de alţii, politica nu mai este numai o artă a persuasiunii, ci
şi una a spectacolului, în care factori ca stil, prezentare, maketingul politic, au o importanţă egală
cu conţinutul şi fondul acestora. În mod similar se prezintă şi argumentele comunicării politice
întemeiate pe reprezentări, simboluri, valori şi practici.