Povestea lui de iubire nu constituie decat o fata a nefericirii de a fi de-o luciditate infatigabila.

Cercetarea lui se indreapta in buna masura catre d-na T. in rememorarea mentala a lui Fred
Vasilescu, portretul ei este un reper marcat in plan verbal de timpul imperfect, timp prin excelenta
al spatiului imaginat. Imersiunea in amintire este insotita de acest apel-portret care stimuleaza
redesfa-surarea faptelor. Portretul apare proiectat intr-o multitudine de variante ale caror forme de
identificare sunt expresia si gestualitatea; nu era inalta si inselator slaba, palida si cu par bogat de
culoarea castanei [...] Ca fizic, era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obisnuit al
cuvantului. Avea orbitele putin neregulate, usor apropiate, pronuntate, cu ochii albastri ca platina,
lucind, frematand de viata, care, cand se fixau asupra unui obiect, il creau parca. Barbia feminina,
delicata, dar prelungirea ei intinsa frumos pana sub ureche, cam aparenta, caci era lipsita de orice
grasime. Gura foarte mobila, vie ca o floare, plina. Gatul lung, robust, cu tendoane lamurite la orice
intoarcere a capului.
Este o imagine-etalon, staruitoare pana la obsesie si care tradeaza de fapt anxietatea lui Fred; este
vorba despre o turburare profunda, care depaseste dimensiunile loviturii cumplite. Fred are vocatia
dramei, pe care intalnirea cu celalalt (d-na T., Ladima si chiar scriitorul) o obiectiveaza. Dupa ce afla
povestea lui Ladima, Fred descopera si altceva: cancerul vietii nu inseamna, de fapt, decat
neputinta de a se solidariza cu celalalt (cu d-na T., de pilda) in postura sa de fiinta umana;
cunoasterea instinctuala ori detasarea lucida in fata amanuntului nu sunt suficiente pentru a capata
sentimentul solidaritatii: Daca nu vezi cotidianul unui om, ci numai asa cum apare pe catedra, nu
poti niciodata sa-l cunosti. Ladima nu are acces la cotidianul Emiliei, Fred il vede pe Ladima doar pe
catedra, despre d-na T. apar pareri contradictorii. De aceea, reconstituirea analitica a portretului
exprima modul de a fi al personajului, drama luciditatii; Fred face din descrierea portretului o
reconstituire a capacitatii sale de receptare. Este indragostit si totodata alertat; nu-si traieste
iubirea, ci si-o analizeaza, iar aceasta situatie devine insuportabila. Nu emotia intalnirii il fascineaza,
ci perspectiva pe care i-o deschide comunicarea: Femeia aceasta, d-na T., este tovarasul care m-a
oprit din drumul meu numai ca sa priveasca el ceva si de atunci am inceput sa vad si eu o multime
de lucruri. De aceea, initiat fiind, intalnirea cu Ladima devine o bucurie scazuta, grea — bucuria
comunicarii