Jocul de-a seriozitatea

Unul din proverbele general acceptate de societate şi dovedit a fi

în parte adevărat este acesta: „în orice glumă există un sâmbure de

adevăr!” Ca o concluzie logică, s-a dezvoltat o întreagă filozofie şi

economie a înţelepciunii bazate pe anecdote şi comicării. S-au adunat

astfel mulţi sâmburi cu gândul că aceştia pot fi plantaţi cu grijă în

pământul fertil al unei minţi însetate de înţelepciune la minut, aşteptând

să de-a rodul cuvenit, un falnic pom al cunoaşterii binelui şi răului. Pentru

alţii, bancurile nu constituie decât evadarea din monotonia nesănătoasă a

seriozităţii, o aventură a unui spirit inventiv. Este un întreg univers, destul

de primitor. Cei activi, cu o fire plină de inovaţie devin automat creatori

de deşteptăciune iar cei pasivi, potenţiali studenţi remarcabili în arta

reproducerii câtor mai multe proverbe hazlii. Toate revistele, cărţile,

paginile de internet nu fac decât să întreţină mintea cu originalitatea

celor ce devin adoraţi pentru talentul de a smulge un zâmbet într-o lume

plină de moarte.

Vorbesc din experienţă. Am fost mare devorator de bancuri. Mi-am

dezvoltat un simţ al umorului bazat pe un comportament incisiv faţă de

toţi cei nu erau aşa talentaţi ca mine. Astfel bancurile şi glumele au

devenit o armă. Mai târziu a apărut ridiculizarea şi subaprecierea

celorlalţi. Am renunţat demult la acest sport extrem.

Spiritul uman poate fi uşor flatat şi greu de convins de

incapacitatea de a susţine, pe o perioadă îndelungată, un comportament

ireproşabil. Demnitatea şi bunul simţ nu se moşteneşte şi ultimul loc în

care poţi căuta acestea este în cadrul înţelepciunii ce dă atât de adesea

mâna cu vulgaritatea. Biblia este cartea ce descrie demnitatea ce nu îşi

are rădăcinile în interes şi unde înţelepciunea vine din izvorul revelaţiei.

 Ca un observator al lucrurilor aflate în continuă transformare, mă

întreb: de ce iubim lucrurile care înjosesc? de ce investim în ceea ce ne

distruge? Răspunsul poate fi simplu: ne place pentru că ne place – de

gustibus non disputandum ! Isus Hristos spunea: „...din prea plinul inimii

vorbeşte gura” (Matei 12:34). Nu există duplicitate înaintea Cerului; în

suflet, în gândul omului se naşte şi trăieşte adevărata identitate a unui

om. Reţeta pentru întoarcerea la normalitate e simplă: ia Scriptura, nu

lăsa ca graba să te facă să citeşti pe deasupra rândurilor, citeşte

Evangheliile şi apoi fă o listă cu bancurile spuse de Isus. Nu vei găsi nici

unul! Pentru că în economia salvării omului din păcat nu este timp de

jovialităţi ieftine şi întreţinere de conversaţii hazlii. Lupta pentru

sufletului omului e prea serioasă pentru a pierde vremea în acest fel. Nu

vei găsi nici evenimente sumbre, de neînţeles, nici mesaje încifrate, nici

disperare. Fascinaţia provine din soluţiile inedite căutătorilor sinceri de

Dumnezeu. O fascinaţie fără termen de valabilitate...