Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Se spune adesea despre un mare orator că-şi “hipnotizează“ publicul. E o
exagerare, desigur, dar nu atât de mare cât s-ar crede, deoarece ochii,
gesturile, cuvântul unui om cu voinţă, cu o energie extraordinară, pot să
hipnotizeze pe cei cu voinţă slabă, pe cei care aşteaptă întotdeauna
exercitarea voinţei altuia.
Un avocat, un predicator, un orator, când vrea să-şi convingă publicul,
înlănţuie gândurile sale, dându-le o anumită ţintă, îndreptându-le spre
acelaşi scop. Un bun orator ar putea fi şi un bun hipnotizator, dacă ar învăţa
într-adevăr arta hipnozei.
Mai întâi să dăm câteva explicaţii care ne vor ajuta să înţelegem bine
lucrarea pe măsură ce o parcurgem.
Termenul de Hipnoză provine de la grecescul ipnos, (somn). Hipnoza nu este
somnul adevărat, somnul natural, căci de multe ori un hipnotizat îşi
păstrează conştiinţa şi, când se deşteaptă, îşi aminteşte tot ceea ce s-a
petrecut. Adevăratul caracter al hipnozei – spune R.Harry Vincent – nu este
somnul, ci sporirea sensibilităţii unei persoane pentru a fi sugestionată.
În ce priveşte modul de a hipnotiza, s-ar putea spune că sunt tot atâtea
metode, câţi hipnotizatori sunt. De exemplu, metoda numită “metoda din
Nancy”, unde a fost întrebuinţată pentru prima oară, este următoarea:
Pacientul stă pe un scaun, cu spatele întors spre lumină. Hipnotizatorul stă
lângă el şi ţine două degete la mică depărtare de ochii acestuia.
Pacientul trebuie să privească degetele fix şi să nu se gândească la nimic.
Îndată ochii încep să dea semne de oboseală şi hipnotizatorul, cu vocea
înceată, cere cu stăruinţă pacientului să adoarmă. Uneori, fără să mai
aştepte simptomele oboselii, operatorul spune: a început să-ţi fie somn, sau
ai început să nu mai vezi bine. De cele mai multe ori aşteaptă însă, până
când vede că pacientul clipeşte din ochi, obosit. Poate să spună alte cuvinte,
dar principiul rămâne acelaşi. Procedeul acesta este la fel cu al lui Braid, care
tot la oboseala ochilor recurgea. Subiectul trebuie să se aşeze pe un scaun
potrivit de înalt, să fie relaxat şi să nu se gândească la nimic, dar să îl
privească pe hipnotizator drept în ochi, fără să clipească. Apoi hipnotizatorul
îi pune palmele pe ale sale, cu degetele ajungându-i până la încheieturile
mâinilor lui. Îl priveşte pe subiect fix în ochi, fără să clipească deloc, fără să
plece pleoapele, lucru foarte greu de realizat pentru începători. (Se
exersează în oglindă, treptat, începând de la 15 secunde până, prin a opta
zi, la 15 minute chiar…).
Subiecţii mai pot fi hipnotizaţi prin acţiunea unui obiect strălucitor sau
rotativ.
Privirea însă, mai ales când este însoţită de mângâierea fluidică a mâinii,
este cel mai bun mijloc pentru a adormi pe cineva.
Stadiul cataleptic (în care muşchii subiectului înţepenesc, tot trupul devine
rigid şi poate suporta pe el şi greutăţi de 300 kg!) poate fi atins prin
influenţa unui zgomot neaşteptat, printr-o strălucire mare, sau prin fixarea
privirii asupra unui obiect oarecare.
Scrierile din acele vremuri ne arată că redeşteptarea se făcea cu evantaie,
cu apă, cu strigăte.
Atenţie! Deşteptarea este periculoasă când hipnotizatorul este
neîndemânatic. Profesorul Donato spunea însă că – dacă se întâmplă ca un
subiect să nu se poată deştepta prin nici un mijloc – să fie lăsat în pace, să
se vegheze lângă el, căci se va deştepta singur. (De altfel, în primul rând, nu
este posibilă hipnotizarea unei persoane fără consimţământul acesteia.)
După ce un subiect a fost adormit cu privirea, după ce a fost sugestionat să
execute experienţele, hipnotizatorul se apropie de el şi îi spune Ai dormit
destul, am să-ţi suflu pe ochi şi ai să te trezeşti! În acelaşi timp acest lucru
se întâmplă şi este atins uşor cu palmele peste obraji. După câteva secunde
subiectul deschide ochii, se uită mirat în jurul lui şi iată-l complet deşteptat.
Un alt mod de trezire a subiectului din transa hipnotică este acela prin care i
se sugerează în cursul experienţei: Peste zece minute, fără să te mai
înştiinţez, te vei deştepta şi te vei ridica de pe scaun!
Olandezii sunt renumiţi pentru caracterul lor liniştit – şi cu toate acestea dr.
Van Renterghem, la 178 de încercări de hipnotizare, numai în 9 cazuri nu a
reuşit. În Suedia, dr. Wetterstrand, din 718 persoane, numai cu 17 dintre ele
nu a reuşit. Dr. Liebault, până în 1880, din o mie douăsprezece încercări,
numai de douăzeci şi şapte de ori nu reuşise. Iată rezultatul experienţelor
sale:
1. Stând aşa cu mâinile în poală sau pe lângă corp începi să-ţi imaginezi cum
mâna dreaptă devine din ce în ce mai uşoară, devine din ce în ce şi mai
uşoară. Spune-ţi asta mereu până ajungi să nu o mai simţi. Spune-ţi aşa
până ce simţi că devine atât de uşoară încât vei avea senzaţia că se ridică de
lângă corp sau din poală. Devine din ce în ce mai uşoară până ce o vei simţi
în aer (dacă reuşeşti asta, senzaţia e extraordinară!).
2. Odată ce mâna ţi s-a ridicat în aer, îţi poţi spune că devine din ce în ce
mai grea până ajunge la loc pe lângă corp sau în poală. Acum îţi poţi spune
că te trezeşti plin de energie şi cu mintea limpede.
3. Deschide ochii şi evaluează ce ai făcut. Scrie-ţi experienţele într-un jurnal.
Dacă nu ai avut succes....mai încearcă până vei fi satisfăcut. Dacă după
încercări repetate nu reuşeşti deloc, este posibil să faci parte din categoria
persoanelor care nu pot fi hipnotizate.
Dacă însă reuşeşti, această metodă poate fi folosită pe altcineva. Sunt şanse
să ai succes. Încearcă cu un prieten bun.... văzând în primul rând dacă îl poţi
face să-şi ridice mâna singur la fel ca în cazul tău.
Poţi folosi această metodă chiar şi pentru a-ţi aminti de lucruri, pentru un
program de pierdere în greutate, să memorezi mai bine sau orice altceva
pentru binele tău şi al celor cu care vii în contact. Ai reuşit măcar un lucru
din toate acestea ?
FELICITĂRI!