Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
graniţelor acestora”.
Organizaţia Internatională privind Migraţia şi Comisia Europeană
estimează că de la 12.000 până la 36.000 de persoane sub 18 ani sunt trafícate
anual în Europa în diverse scopuri, inclusiv pentru a fi puşi la muncă forţată,
munci casnice, munci agricole, cerşit şi furat.
Potrivit Raportului Uniunii Europene privind situaţia crimei organizate
din anul 2004, la scară globală traficul de fiinţe umane este o afacere de 8,5
miliarde euro până la 12 miliarde euro pe an. Deşi cifrele referitoare la
numărul de persoane traficate diferă uneori mult de la o sursă la alta, iar o
estimare bazată pe o metodologie unitară, acceptată de specialiştii în domeniu
continuă să fie încă un deziderat, ele confirmă o realitate extrem de
îngrijorătoare: traficul de persoane
înseamnă, înainte de orice, multe, prea multe tragedii umane, vieţi distruse
pentru profitul traficanţilor.
2
3
3
4
la nivel regional. Încă din anii ‘80, Consiliul Europei s-a implicat activ în
combaterea traficului de fiinţe umane, care și-a relevat tangenţele cu o serie de
probleme ce constituiau obiectul de preocupare al Consiliului Europei –
protecţia femeilor împotriva violenţei, exploatarea sexuală a femeilor și copiilor,
crima organizată și migraţiunea. Consiliul Europei a venit cu mai multe
iniţiative în acest domeniu: a elaborat, de exemplu, instrumente juridice și
strategii pertinente, a efectuat studii și acţiuni de monitorizare, a impulsionat
cooperarea juridică și tehnică. Textele de bază adoptate de Consiliul Europei
vizând traficul de fiinţe umane sânt următoarele:
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor
membre privind acţiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de
fiinţe umane în scopul exploatării sexuale;
Recomandarea (2001) 16 a Comitetului de Miniștri adresată statelor
membre privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale;
Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1325
(1997) privind traficul de femei și prostituţia forţată în statele membre
ale Consiliului Europei.
În cadrul Consiliului Europei au fost adoptate mai multe instrumente
internaţionale relevante, în special tratate multilaterale, precum: Convenţia
Europeană cu privire la drepturile și libertăţile fundamentale ale omului din
1950 și cele 13 Protocoale adiţionale la ea; Convenţia europeană cu privire la
asistenţa reciprocă pe cauze penale din 1989 și Protocolul adiţional la ea din
1978; Convenţia europeană privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
împotriva femeilor din 1997 și Protocolul facultativ la ea din 1999; Convenţia
Consiliului Europei privind exercitarea drepturilor copilului din 1996.
Consiliul Europei a considerat oportună elaborarea unui instrument juridic
obligatoriu cu o aplicabilitate și autoritate mai largă decât recomandările și
acţiunile specifice. La 3 mai 2005, Comitetul de Miniștri a adoptat Convenţia
Consiliului Europei privind traficul de fiinţe umane, deschisă spre semnare la 16
mai 2005 la Varșovia, cu ocazia celui de-al treilea Summit al șefilor de stat și de
guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei. Participanţii la Summit au
subliniat că această Convenţie este un pas decisiv în combaterea traficului de
fiinţe umane.
Organizaţia pentru Securitate și Cooperare în Europa a întreprins și ea
unele măsuri în vederea reglementării prevenirii traficului de fiinţe umane, cum
ar fi:
Carta Securităţii Europene (Istanbul, noiembrie 1999);
Declaraţia de la Stockholm adoptată de Adunarea Parlamentară a
OSCE (Stockholm, 9 iulie 1996);
5
6
6
7
7
8
sau erau căsătorite. Studiul vieţii victimelor, arată că 30% din totalul victimelor
traficului erau orfani(fără unul sau ambii părinţi).Aceasta demonstrează că
minorii orfani, precum şi cei ce nu provin din familii complete şi nu au
beneficiat de o educaţie într-o familie normală, sânt mai vulnerabili în faţa
fenomenului de trafic, ei fiind mai uşor ademeniţi în reţea. În urma interogării
mamelor revenite în patrie s-a constatat că 25% din ele îşi creşteau singure
copilul, decizia lor de a pleca fiind influenţată de dorinţa de a se asigura material
atât pe ele cât şi pe copil. Din grupul de risc sporit fac parte orfanii şi copii ce
provin din familii incomplete, în special absolvenţi ai şcolilor internat,care nu
posedă deprinderi de viaţă necesare şi nu se pot orienta în realitatea crudă a
vieţii. Ei nu au cu cine se sfătui când decid să plece peste hotare, iar în caz că
dispar nu are cine să-i caute. În acelaşi timp, tot mai multe persoane din familii
complete ajung de asemenea victime ale traficului de persoane. Factorul ce
influenţează decizia de a accepta oferta de a pleca peste hotare sânt relaţiile
dintre părinţi şi/sau soţi, lipsa înţelegerii reciproce, a unor relaţii familiale
normale, prezenţa violenţei fizice sau psihologice, acestea influenţează negativ
şi asupra procesului de reabilitare şi reintegrare socială a victimelor după
reîntoarcerea lor în patrie.
Racolarea victimelor traficului are loc de obicei de persoanele fizice-
98% din toate cazurile, cel mai grav este faptul că recrutorii pot fi apropiaţi,
prieteni. Foarte des recrutorul este femeie aceasta inspirând mai uşor încrederea
potenţialelor victime. În majoritate, recrutorii sânt cetăţeni ai Români şi doar în
10% din cazuri au fost cetăţeni străini. Au fost depistate cazuri de recrutare a
persoanelor de către agenţii economici, aceştia oferindu-se să-i angajeze la
muncă peste hotare. Metoda principală de recrutare rămâne a fi oferta falsă de
muncă peste hotare, altele primind o ofertă falsă de căsătorie. În
general,persoanele traficate pleacă benevol în străinătate, doar 8% din victime
au declarat că au fost răpiţi şi duşi din ţară forţat, acestea fiind de obicei cazurile
minorilor.
8
9
13
14
14
15
de fiinţe umane, supuâîndu-se rigorilor unui proces echitabil prin specificul său,
impune únele obligaţii pozitive ale statului, în special în respectarea drepturilor
victimei.
Articolul 18 alin.(1) stabilește unele excepţii de la publicitatea ședinţei de
judecată. Pornind de la faptul că acest principiu nu este absolut, Curtea
Europeană a recunoscut posibilitatea autorităţilor naţionale de a ţine seama de
imperativa de eficacitate și economie. În situaţia când interesele justiţiei o cer,
instanţa de judecată poate, printr-o încheiere din oficiu sau la cererea părţilor, să
declare ședinţa închisă (art. 25 din Legea 678 din 2001).
În asemenea situaţii, victima unei infracţiuni de trafic de fiinţe umane
beneficiază de dreptul la un proces închis, acest drept incluzându-se în noţiunea
de interese ale justiţiei.
Victimele traficului de fiinţe umane beneficiază de un statut procesual dis-
tinc.
Actualmente, victima poate fi recunoscută și ca un subiect al dreptului
internaţional. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat asupra
aplicabilităţii (art.6 par.1) al Convenţiei în ipoteza în care victima infracţiunii
are dreptul de a iniţia pornirea acţiunii penale.
Pe plan european au fost elaborate mai multe acte ce au ca scop protecţia
drepturilor victimelor, în special Recomandările Comitetului de Miniștri al
Consiliului Europei către statele membre nr.11 (1985) „Cu privire la poziţia
victimei în dreptul penal și procedura penală”, în care statelor membre li se
recomandă că una dintre funcţiile fundamentale ale justiţiei ar trebui să fie cea
de a răspunde necesităţilor victimei și de a-i proteja interesele, precum și de a
ridica încrederea victimei în justiţia penală, de a încuraja cooperarea ei cu
justiţia. În acest scop, guvernelor statelor membre li se recomandă să revizuiască
legislaţia și practica lor cu respectarea anumitor linii directoare, printre care și
dreptul victimei la repararea prejudiciului, la participarea activă în cadrul
procesului; Recomandarea R19 (99) către statele membre „Cu privire la mediere
în cazuri penale”, în care se recomandă de a utiliza medierea în cazurile penale
ca pe o opţiune flexibilă, corespunzătoare, utilă, complementară sau alternativă
procedurilor penale tradiţionale, luându-se în consideraţie necesitatea de a
promova participarea personală activă a victimei, a infractorului și a altor
persoane, care pot fi afectate ca părţi în soluţionarea conflictelor penale.
În cadrul subiecţilor procedurali în cauzele penale privind traficul de fiinţe
umane, un rol esenţial îl joacă și martorii, care, deși nu sunt părţi în proces,
solicită garanţii procesuale. Codul de procedură penală determină noţiunea de
martor ca persoana citată în această calitate de către organul de urmărire penală
sau de instanţă, precum și persoana care face declaraţii în modul prevăzut în
calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoanele care posedă informaţii cu
privire la vre-o circumstanţă ce urmează a fi constatată în cauză.
Martorul poate fi doar o persoană fizică; persoana trebuie să fie citată
pentru a depune mărturii.
Potrivit art.6 par.3 lit.d) al Convenţiei, orice persoană acuzată are, în
special, dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obţină
15
16
16
17
17
18
Bibliografie:
18
19
19