Cum suie pe-ntuneric, dibuind, Destinul De ani se taraie mereu Si urca necurmat cu toate piedicile si tot chinul. De-a lungul pesterilor vietii mele Cu hrube jilave si intortocheate El vine, pipaind cu mainile lui grele Peretii reci...si pietrele tresar speriate Inainteaza catziva pasi si sade, Asculta parca negraite soapte porneste iar, se-mpiedica si cade, Invaluit de aburi si de noapte. Tacut se scoala pipaind peretii Si dibuind prundisul cu piciorul... Si vine asa orbecaind de-a lungul vietii Tarand in urma lui, in lanturi, Viitorul. E orb si vine dupa mine... Se indreapta Sa ma gaseasca Si urca scari de blocuri rasturnat, treapta dupa treapta, Un groaznic melc pornit sa se tarasca prin intunericul din funduri nepatrunse, Pe unde insusi cugetu-mi n-ajunse: E un dedal de sali, de gropi si coridoare Ce urca, se sucesc si se coboara Cu iezere de ape in valtoare, Cu naruiri de bolti ce te doboara El dibuie intr-una si inainteaza, Mai sta de-asculta, parul ud isi stoarce, Desfunda gurile astupate, cercetaza, Si cu ocoluri iar la loc se-ntoarce... ...Asa de ani se taraie din fund spre mine, Aud inabusitu-i pas cum vine Si-am inghetat pe oprag aici: Mai sus de tine unde poti sa te ridici?... E-n mine...sim ma va gasi odata!... Ascult cum umbla bajbaind in adancime Si nu-l cunosc;ghicesc de ce ma cata, Dar nu stiu ce-mi aduce din intunecime... Atata stiu doar despre el, Ca-i orb, ca-i neindurat, ca nu-i misel; Ca vine Din fundul meu de ani intregi Spre mine Batranul orb rasturnator de regi! (Si ca, cu cat inainteaza in lumina si-n tumult, Cu-atata intunericul ii copleseste ochii tot mai mult.)