Dinu Bianca

321CA
Filosofie Cognitivista

Dualismul
-curent filosofic-

Dualismul ca filozofie, reprezinta relatia dintre minte si materie, relatie

posibila datorita asertiunii ca fenomenele mentale sunt, din anumite puncte de
vedere, lipsite de o baza materiala.
Dualismul descrie starea a doua parti, acest cuvant are la baza cuvantul
latin “duo”, adica doi. Termenul a fost folosit initial pentru a descrie o opozitie
binara co-eterna, o idee prezenta in discursurile filozofice metafizice, dar care e
“diluata” atunci cand e folosita la modul general.
Dualismele sunt diferite de Monisme, care admit doar un singur element
sau fel de element, si de Pluralisme, care admit mai mult de doua elemente sau
feluri de elemente. Polaritatile unui dualism sunt distinse de tezele si antitezele
unui Dialectic (opinii contradictorii sunt legate una de alta, pentru ca astfel sa se
ajunga la o alta afirmatie cu continut epistemologic superior), deoarece primele
sunt stabile si exclusive in mod reciproc si ultimele sunt dinamice, intotdeauna
tinzand spre sinteza. Dualismul explica o situatie data sau un domeniu, prin
intermediul a doi factori sau principii opuse.
Dualismul incorporeaza mai multe forme de Monism (conceptie conform
careia in Univers exista o singura substanta, temei pentru tot ceea ce exista.),
inclusiv fizicalismul (cunoscut si ca “materialism”, dar care odata cu evolutia
stiintelor fizice, a ajuns sa incorporeze notiuni mult mai sofisticate decat materia,
cum ar fi relatie dintre unda si particula si fortele non-materiale produse de
particule) si fenomenalismul (un curent filozofic conform caruia obiectele fizice nu
exista ca atare, ci ca fenomene perceptive sau stimuli senzoriali cu diverse localizari
in timp si spatiu).
Dualismul e opusul materialismului, deoarece considera ca dincolo de
realitatea fizica, exista o realitate psihica/spirituala si ca existenta fiintelor noastre
nu e limitata doar la corp. Fiinta si devenirea lui Platon, forma si materia lui
Aristotel, numenul si fenomenul lui Kant, yin si yang din filozofia chineza si
chestiunile traditionale despre Dumnezeu si om, spatiu si timp, natura si nutrirea
sunt printre alte dualisme faimoase.
Dualismul metafizic afirma ca faptele universului sunt cel mai bine explicate
in termenii elementelor ireductibile in mod reciproc. Acestia sunt considerati adesea
a fi mintea si materia, sau precum Descartes, gandul si intinderea. Mintea este de
obicei conceputa ca experienta constienta, materia ca ocupand spatiul si care este
in miscare. Ele sunt astfel doua ordine diferite in mod calificativ ale realitatii.
Dualismele metafizice admit doua substante, cum ar fi lumea si Dumnezeu, sau
doua principii, cum ar fi binele si raul, ca mijloace de explicare ale naturii realitatii.
Descartes a argumentat un dualism metafizic intre minte – substanta de gandire –
si trup – substanta extinsa. El sustinea ca toate elementele realitatii sunt in cele din
urma una sau cealalta din aceste doua substante eterogene.

1
 Dualismul grecesc
Este o analiza a situatiei cunoasterii care sustine ca ideea sau obiectul
judecatii este in mod radical altul decat obiectul real. “Obiectul” cunoasterii este
sustinut a fi cunoscut doar prin medierea “ideilor”. Acest tip de gandire ridica
intrebarea importanta a manierei in care cunoasterea poate pune punte peste
prapastia dintre ideea unui obiect si obiectul in sine. Dualismele epistemologice
folosesc doua substante sau principii, cum ar fi constiinta si fenomenul sau
subiectul si obiectul, pentru a analiza procesul de cunoastere.
Platon si Aristotel au speculat existenta unui suflet non-corporal, “detinator” al
inteligentei si intelepciunii. Folosind diverse motive drept argumente, ei sustineau
ca “inteligenta” umana nu poate fi identificata sau explicata prin sau cu ajutorul
corpului fizic.
In dialogul “Phaedo”, Platon formuleaza faimoasa “Teorie a Formelor”,
conform careia “substantele” distincte si imateriale a obiectelor percepute de catre
noi, nu sunt altceva decat simple umbre. Doctrina lui Platon reprezinta prototipul
tuturor viitoarelor manifestari ale dualismului substantial ontologic (ontologia e
studiul naturii fiintei, existentei sau a realitatii, in general). Dar doctrina platoniana
a formelor nu trebuie considerata antica si depasita, deoarece are implicatii precise
legate de filozofia mintii si problema minte-corp.
Aristotel zice ca: “daca intelectul ar fi material, atunci nu ar putea percepe
toate formele. Daca intelectul ar fi reprezentat printr-un organ anume sau o parte a
unui organ, atunci ar fi limitat doar la o anumita gama de informatii si stimuli. Din
moment ce intelectul este capabil sa primeasca si sa reflecteze asupra tuturor
formelor de date, nu are cum sa fie un organ fizic, deci trebuie sa fie imaterial ” .

Dualismul cartezian
Desi originile dualismului metafizic se regasesc la anticii greci, o versiune
curenta a dualismului ii este atribuita lui Descartes, care sustinea ca mintea e o
substanta non-fizica. Descartes e cel care a identificat mintea cu constiinta de sine
si a separat-o de creier, “locasul” inteligentei, formuland problema dualismului
minte-corp, in forma existenta in prezent.
In “Meditatii asupra primei filozofii”, Descartes porneste intr-o calatorie pe
parcursul careia se indoieste de tot ceea ce stie, pentru a descoperi lucrurile
concrete. A ajuns la concluzia ca se poate indoi de existenta corpului sau (simpla
iluzie sau vis), dar ca nu poate pune la indoiala existenta mintii sale. Acest lucru l-a
condus la concluzia ca mintea si corpul sunt doua substante diferite. Mintea, era o

2
substanta “ganditoare” si imateriala. Aceasta substanta reprezenta esenta unei
persoane, lucrurile de care se indoieste, in care crede, pe care le spera si gandeste.
Descartes e cel care a oferit lumii faimosul citat “Cogito ergo sum”. Tot el e
cel care a popularizat ideea realitatii drept o dihotomie a materiei (substanta
intinsa sau spatiala) si a spiritului (substanta ganditoare, inclusiv Dumnezeu).
Aceasta forma de dualism a devenit cunoscuta ca dualism cartezian. Acest gen de
dualism e reprezentat prin orice variatie a relatiei dintre minte si materie, care
sustine ca mintea si materia sunt sunt doua categorii ontologice separate. Acest
dualism presupune existenta a doua principii distincte de existenta in univers: spirit
si materie, suflet si corp.
Ideea centrala a dualismului cartezian e faptul ca mintea imateriala si corpul
material, desi sunt substante ontologice distincte, pot interactiona una cu alta.
Evenimentele corporale pot provoca evenimente mentale si vice-versa. Dar acest
lucru duce la o problema majora a dualismului cartezian: Cum e posibil ca mintea
imateriala sa afecteze corpul material si vice-versa? Aceasta problema se mai
numeste si “problema interactionarii”.
Descartes a incercat sa ofere un raspuns viabil, el a sugerat ca spiritele animale
(transmiterea semnalelor nervoase se facea in opinia lui Descartes printr-un aer
“fin” sau spirite) interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale.
Glanda pineala e un organ localizat in centrul creierului; acest organ a avut un rol
important in filozofia lui Descartes. El il considera resedinta sufletului si locul in care
se formeaza gandurile. El considera corpul uman drept o masinarie, care
functioneaza pe baza spiritelor animale ce sunt inmagazinate in glanda pineala. In
descrierea rolului glandei pineale, traseul urmat de spiritele animale reprezinta o
notiune cruciala.
Descartes considera ca nervii sunt tuburi umplute cu spiritele animale,
acestea mai contineau si un anumit numar de fibre ce strabateau corpul uman de la
un capat la altul. Aceste fibre erau legate de organele de simt, fiind puse in
legatura cu creierul prin intermediul unor mici valve aflate in peretii ventriculelor
creierului. Atunci cand organele de simt erau stimulate, partile lor componente erau
puse in miscare. De aceea fibrele nervilor erau trase, provocand
inchiderea/deschiderea valvelor si eliberarea spiritelor animale, aceste spirite
produceau o imagine a stimulului senzorial pe suprafata glandei pineale.
In conceptia lui Descartes, sufletul rational, o entitate independenta de corp
si care interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale, ar putea fi sau nu
constient, de spiritele animale ce apar ca rezultat a rearanjarii spatiilor
intrafibrilare. Cand aceasta constientizare are loc apare o senzatie constienta –
corpul interactionand cu mintea. E valabil si invers, sufletul poate influenta si el
transferul de spirite animale, deci si el poate interactiona/afecta corpul.
Termenul de “dualism cartezian” e asociat uneori cu notiunea de
interactiune cauzala prin intermediul glandei pineale. Datorita faptului ca teoria
carteziana era extrem de dificil de aparat, unii dintre discipolii sai, cum ar fi Arnold
Geulincx si Nicholas Malebranche, au propus o explicatie diferita: toate
interactiunile minte-corp au loc prin intermediul lui Dumnezeu. Conform acestor
filozofii, starile normale ale mintii si corpului reprezinta doar ocaziile in care aceste
interventii divine au avut loc, ci nu cauze reale. Descartes a ridicat problema
relatiei dintre minte si lume, punctul de pornire al filozofiei. Prin indicarea glandei
pineale ca loc de origine al contactului sufletului cu corpul, Descartes indica o alta
problema, cea a relatiei minte-creier-sistem nervos. In acelasi timp prin trasarea
unei distinctii ontologice radicale intre corp, ca materie extinsa, si minte, ca gand
pur, Descartes, in cautarea certitudinii, a creat in mod paradoxal, un haos
intelectual.

3
 Conform filozofiei carteziene, mentalul nu poseda o extensie in spatiu, iar
materialul nu poate gandi. Dualismul substantial are o pozitie filozofica compatibila
cu majoritatea teologiilor, acestea afirma ca sufletele ocupa un “taram”
independent de lumea fizica. Dualismul minte-corp spune ca nici mintea si nici
materia nu pot fi reduse una la alta, de aceea se opune materialismului in general,
in special celui reductiv. Acest dualism poate exista ca un dualism substantial, care
se bazeaza pe ideea ca mintea si corpul sunt compuse din substante distincte sau
ca dualism al proprietatilor, adica sunt compuse din aceeasi substamta, dar
proprietatile mentale si fizice sunt diferite din punct de vedere categorial si nu pot fi
reduse una la cealalalta. Acesta e dualismul care e numit de regula, dualism minte-
corp. El e in contrast cu monismul filozofic, care considera ca mintea si corpul sunt
facute din aceeasi substanta.

Tipuri de dualism minte-corp

Se trateaza problema existentei in stransa legatura cu mintea si corpul:
- dualismul substantial, mintea si materia sunt doua substante diferite.
- dualismul de proprietate, distinctia ontologica e evidentiata prin diferentele dintre
proprietatile materiei si mintii.
- dualismul de predicat, ireductibilitatea predicatelor mentale fata de predicatele
fizice.

Dualismul de proprietate
Acest tip de dualism spune ca distinctia ontologica (ontologie = ramura a
filosofiei care studiaza trasaturile generale ale existentei) e data de diferentele
dintre proprietatile mintii si a materiei, si ca constiinta e ireductibila ontologic, din
punct de vedere al neurobiologiei si al fizicii. Atunci cand materia se organizeaza in
forma corecta, apar proprietatile mentale. De aceea e o subcategorie a
materialismului emergent. In functie de tipul dualismului de proprietate, aceste
stari mentale pot fi exclusiv non-fizice (subiective), sau pot fi reduse cauzal la fizic
(obiective). Doctrinele care se incadreaza in aceasta categorie constituie un subiect
de disputa. Exista versiuni diferite de dualism al proprietatii, iar unele din ele cer o
clasificare independenta.
-starile mentale ireductibile cauzal, acest tip de dualism al proprietatilor spune
ca una sau mai multe stari mentale sunt ireductibile la stari fizice, si ca nu
influenteaza starile fizice. Epifenomenalismul (conceptie filozofica potrivit careia
constiinta ar fi simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice) spune ca desi
cauzele materiale dau nastere la senzatii, volitiuni, idei, etc., aceste fenomene
mentale se opresc la nivelul lor: sunt “fundaturi” cauzale. Acest lucru e opus
interactionalismului, in care cauzele mentale pot produce cauze materiale si vice-
versa.
-stari mentale reductibile cauzal, cel de al doilea tip de dualism al proprietatilor
spun ca starile mentale sunt reductibile cauzal la stari fizice. John Searle, un
aparator al unei forme distincte de fizicalism numita naturalism biologic (teorie
monista despre legatura dintre minte si corp), are o teorie proprie. Searle spune ca
desi starile mentale sunt ireductibile ontologic la starile fizice, ele sunt reductibile
cauzal.

Dualismul predicatului

4
 Este un curent filozofic acceptat de majoritatea fizicalistilor non-reductivi,
ca Donald Davidson si Jerry Fodor, care sustin ca exista o singura categorie
ontologica a substantelor si proprietatilor substantelor (de regula fizica); predicatele
folosite la descrierea evenimentelor mentale nu pot fi descrise in termenii
predicatelor fizice ale limbajului natural. Daca caracterizam monismul predicatului ca
fiind punctul de vedere al materialistilor eliminativi (intelegerea normala a mintii e
falsa si clasele de stari mentale in care majoritatea cred, nu exista) care cred ca
predicatele intentionale, gen crede, doreste, gandeste, simte, etc., vor fi scoase din
limbajul stiintific si cotidian, deoarece entitatile la care ne referim nu exista, atunci
dualismul predicatului va fi definit ca o negare a acestei pozitii.
Davidson e adeptul monismului anomaliei conform caruia nu exista legi psiho-
fizice in relatia minte-corp, legi care sa faca legatura intre evenimentele mentale si
cele fizice. Dar evenimentele mentale au o descriere fizica. Predicatele mentale sunt
ireductibil diferite in caracterul lor (rationale, holistice si necesare) fata de
predicatele fizice (contingente, atomice si cauzale).

Abordari dualiste a cauzalitatii mentale

- interactionismul reprezinta interactiunea cauzala a starilor mentale (credinte,
dorinte, etc.) cu starile fizice. Aceasta abordare e greu de validat prin argumentare
logica sau dovezi empirice. Face apel la experientele de zi cu zi, deoarece suntem
inconjurati de interactiuni similare, de exemplu un copil atinge o plita incinsa
(eveniment fizic) care ii produce durere (eveniment mental), ca mai apoi sa tipe si
sa planga (eveniment fizic), lucru care declanseaza o senzatie de teama si de
protejare (eveniment mental) la parintii sai si tot asa.
- epifenomenalismul sustine ca toate evenimentele mentale sunt produse de un
eveniment fizic si nu au consecinte fizice. Evenimentul mental a deciziei de ridicare
a pietrei (M) e cauzat de declansarea unor neuroni specifici din creier (P). Cand
mana si bratul ridica piatra (E), acest lucru nu e cauzat de evenimentul mental
precedent M, nici de catre M si P la un loc, ci numai de catre P. Cauzele fizice, in
principiu, pot fi reduse la principiile fizice fundamentale, de aceea cauzele mentale
sunt eliminate folosind explicatia reductionista. Daca P cauzeaza atat M cat si E, nu
va exista o supradeterminare in explicarea lui E.
- paralelismul trateaza problema interactiunii dintre evenimentele mentale si
cele fizice, intr-un mod neobisnuit. Cea mai proeminenta abordare ii apartine lui
Gottfried Wilhelm von Leibniz. Acesta a recunoscut problemele sistemului cartezian
de interactiune, asemenea lui Malebranche.
Malebranche sustinea ca o baza fizica de interactiune intre material si imaterial, e
imposibila, de aceea si-a formulat propria doctrina a ocazionalismului, in care
interactiunea minte/materie avea loc prin interventia lui Dumnezeu. Ideea lui
Leibniz era ca Dumnezeu a creat o armonie prestabilita, cu scopul de a face sa para
ca evenimentele fizice si mentale cauzeaza si sunt cauzate unele de catre altele. In
realitate, cauzele mentale au numai efecte mentale, iar cauzele fizice au numai
efecte fizice. De aici si numele de paralelism.
- ocazionalismul e o doctrina filozofica despre cauzalitate conform careia
substantele create nu pot fi cauze eficiente de evenimente. Toate evenimentele sunt
provocate in mod direct de catre Dumnezeu. Teoria spune ca iluzia unei cauzalitati
eficiente intre evenimentele cotidiene este efectul unei conjunctii constante a lui
Dumnezeu, pentru ca fiecare situatie in care cauza e prezenta va constitui o “ocazie”
pentru aparitia efectului, ca forma de expresie a puterii divine. Dar aceasta relatie
“ocazionala” nu produce o cauzalitate eficienta. Din acest punct de vedere, primul
eveniment il face pe Dumnezeu sa intervina si sa cauzeze cel de al doilea

5
eveniment, cand de fapt Dumnezeu ar trebui sa cauzeze primul eveniment, si tot El
pe cel de al doilea, in tot acest timp fiind in concordanta cu legile generale ale
naturii.
- fizicalismul non-reductiv e o teorie conform careia toate starile mentale sunt
reduse, prin cauzalitate, la starile fizice. Deci evenimentele mentale ne pot ghida
spre cele fizice si vice-versa.

Budismul
In perioada filozofiei budiste din India, filozofii, cum ar fi Dharmakirti,
sustineau ca exista un dualism intre starile constiintei si atomii budisti (“caramizile”
care dau forma realitatii), conform “interpretarii standard” a metafizicii budiste a lui
Dharmakirti.
De regula, in filozofia vestica, dualismul e considerat ca fiind intre minte
(non-fizic) si creier (fizic), care implica in final interactiunea mintii cu creierul fizic,
prin urmare si cu micro-particulele care formeaza tesutul creierului. Dualismul
budist e diferit de cel normal, pentru ca nu e un dualism intre minte si corp, ci mai
degraba intre starile constiintei si atomii budisti (atomii budisti sunt puncte de
energie nestructurate). Aceasta filozofie e in esenta nihilista, singurele lucruri care
exista sunt particulele cuantice temporare, asemanatoare celor din fizica cuantica
(quark-ul, electronul, etc).

Dualismul sufletesc

Reprezinta o gama de credinte conform carora o persoana detine doua sau mai
multe tipuri de suflete. In multe cazuri, unul dintre suflete este asociat cu functiile
organice (suflet corporal), iar celalalt poate parasi corpul (suflet liber).
De exemplu, unele grupuri de eschimosi cred ca o persoana are mai multe tipuri de
suflet. Unul este asociat cu respiratia, celalalt insoteste corpul sub forma de umbra,
conceptul de suflet fiind diferit de la grup la grup.

6
 Dinu Bianca
321CA
Referat Filosofie Cognitivista

Dualismul
-curent filosofic-