Note de curs

Lector univ.dr. Traian Briciu C.

Disciplina:
Organizarea activităţii judiciare

Capitolul I. Consideraţii generale privind justiţia.

Justiţia în raporturile sale cu celelalte puteri ale statului.
Noţiunea de justiţie1 are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate în mod
direct de studiul organizării judiciare:
a. într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a decide
asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii.
În acest sens se spune că judecătorul înfăptuieşte justiţia. Într-o astfel de
viziune, justiţia este o prerogativă suverană care aparţine statului.
b. Într-o a doua accepţiune, mai restrâns, prin justiţie se înţelege ansamblul
instituţiilor prin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară. Din
această perspectivă, justiţia este un serviciu public al statului.
Constituţia României nu reglementează în mod expres principiul separaţiei
puterilor în stat dar existenţa acestui principiu rezultă din interpretarea corelată a textelor
constituţionale relative la reglementarea atribuţiilor ce revin diferitelor autorităţi publice.

Secţiunea 1. Puterea judecătorească şi puterea legislativă.

Caracteristic puterii judecătoreşti este aceea că se pronunţă pe cale de
reglementare, edictând reguli generale şi abstracte. Judecătorul realizeazaă o aplicare
concretă a legii în scopul soluţionării unui litigiu determinat.
Puterea judecătorească nu poate interveni in mod direct asupra puterii legislative.
a. În acest sens art. C.civ. prevede că judecătorul nu se poate pronunţa pe
cale de reglementare2.
b. De asemenea judecătorul nu poate să refuze aplicarea legii pe motivul
că aceasta ar fi imperfectă3.
c. Judecătorul este obligat să soluţioneze cauza dedusă judecăţii potrivit
legilor aplicabile iar nu potrivit principiului echităţii, în afară de situaţia
în care, în materia arbitrajului, părţile ar solicita judecata în echitate4.
d. Judecătorul nu încalcă principiul separaţiei puterilor în stat interpretând
legea atunci când ea este obscură sau ambiguă, deoarece face acet lucru
tocmai pentru a determina voinţa reală a legiuitorului.
e. În activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorul nu este ţinut de
precedentele soluţii adoptate de instanţele judecătoreşti în alte speţe
similare, soluţia sa urmând a se raporta numai la textele legale
aplicabile cauzei. Pentru asigurarea unei unităţi de jurisprudenţă pe
întreg teritoriul ţării, Înalta Curte de Casaţie are dreptul ca pe calea unui
recurs în interesul legii să stabilească asupra modului de interpretare a
legii în cazul unor chestiuni de drept ce au primit soluţii diferite din
1
Jurisdicţie !!!!!
2

3
4

1
 partea instanţelor judecătoreşti. Dezlegarea dată de Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie asupra problemelor de drept rezolvate este obligatorie
pentru toate instanţele judecătoreşti. Este de observat în în cazul
recursului în interesul legii, instanţa supremă nu face decât să
interpreteze legea atunci când a fost sesizată că în legătură cu aplicarea
acesteia instanţele judecătoreşti au pronunţat soluţii diferite. Instanţa
supremă nu intervine asupra legii şi nu efectuează o corectare a
acestuia. Obligativitatea dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie în prinvinţa chestiunilor de drept pe cale recursului în interesul
legii nu afectează principiul potrivit căruia judecătorii nu sunt ţinut de
precedent ci aplică numai lege în fiecare caz în parte. Recursul în
interesul legii nu vizează un caz anume ci numai un mod unitar de
interpretare a unui text de lege. Judecătorul este ţinut numai de modul
de interpretare considerat a fi corect de către judecătorii instanţei
supreme dar sunt liberi ca în raport de acest mod de interpretare să
aprecieze în fiecare caz în parte aplicare respectivului text legal în
funcţie de situaţia de fapt şi de drept ce caracterizează speţa respectivă5.
f. Judecătorul nu poate să se pronunţe în legătură cu constituţionalitatea
unui text de lege. Aceasta revine în competenţa Curţii Constituţionale6.
g. Judecătorul are dreptul să verifice în mod direct dacă legea română este
în concordanţă cu tratatele internaţionale privind drepturi fundamentale
ale omului la care România este parte, în caz contrar urmând a prevala
acestea din urmă.
h. Judecătorul are dreptul să verifice în mod direct concordanţa dintre
legea română şi o reglementare europeană care se impune cu
precădere7.
Legislativul nu poate interveni în actul de înfăptuire a justiţiei.
a. în general, procesele au ca obiect recunoaşterea unor drepturi preexitente 8
sesizării instanţelor astfel încât apariţia unei noi legi în cursul soluţionării litigiului nu ar
trebui să aibă influenţă asupra soluţiei judecătorului. Aceasta se va raporta va situaţia de
drept de la data sesizării instanţei. Potrivit Constituţiei legile nu retroactivează, în afară
de legea penală mai favorabilă. În acest context trebuie amintit că nu sunt acceptate nici
legile interpretative9 sau legile de validare10 în măsura în care prin acestea s-ar aduce
atingere autorităţii de lucru judecat11.
În mod cu totul excepţional legislativul poate influenţa activitatea de înfăptuire a
justiţiei:
a. amnistia12 conduce la stingerea procesului penal şi chiar a pedepsei pronunţate
de instanţa de judecată.

5
6

7
8
9
10

11
12

2
 b. Avizul dat de Camera Deputaţilor în cazul cererii procurorilor de a începe
urmărirea împotriva unui parlamentar13.

Secţiunea 2. Puterea judecătorească şi puterea executivă.

a. Instanţele judecătoreşti de contencios administrativ sunt chemate să controleze
legalitatea actelor administrative.
În anumite domenii a fost reglementat şi un control jurisdicţional – administrativ 14
al actelor administrative, control efectuat nu de către judecători ci de diferite comisii
înfiinţate în cadrul ministerelor, având totodataă autonomie decizională. În legătură cu
controlul jurisdicţional – administrativ se impune a se reţine două caracteristici
importante: este facultativ şi gratuit; se finalizează printr-un act15 care poate fi atacat în
faţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, accesul la justiţie fiind
asigurat şi în acest caz.
b. Executivul nu se poate interpune în activitatea de judecată. Se vorbeşte despre
o ,, relativă dependenţă ’’ a autorităţii judecătoreşti faţă de executiv ce decurge din faptul
că activitatea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
Astfel, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al
judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de
ordonator principal de credite. Faptul că judecătorii şi procurorii sunt numit în funcţie de
către Preşedintele României16 nu poate conduce la concluzia unei dependenţe a autorităţii
judecătoreşti faţă de executiv deoarece numirea se face numai la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii17 iar ulterior numirii controlul activităţii magistratului şi evoluţia
carierei acestuia sunt în competenţa acestui organism independent.

CAPITOLUL 2.
Principiile funcţionării justiţiei ca serviciu public.

Justiţia reprezintă o funcţie importantă în orice stat modern iar funcţionarea sa

implică organe statale care să funcţioneze în baza unor principii proprii.
Prezentarea structurii organelor judiciare trebuie realizată în contextul sintetizării
principiilor care guvernează organizarea justiţiei ca serviciu public. În literatura de
specialitate principiile care stau la baza organizării judiciare sunt tratate ca principii ale
organizării judecătoreşti, deşi unele dintre aceste principii interesează mai mult procedura
civilă decât organizarea judecătorească propriu – zisă. Necesitatea tratării unitare a
acestor principii impune ca sub anumite aspecte problematica abordată să intre în sfera
procedurii civile.

13
14
15

16

17

3
 Se pot reţine, în general, următoarele principii18: justiţia constituie monopol de
stat, organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie, accesul liber la
justiţie, egalitatea în faţa justiţiei, gratuitatea justiţiei, colegialitatea, caracterul
permanent şi sedentar al jurisdicţiilor.

1. Justiţia este monopol de stat.

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asuma statul. Faptul că
justiţia estze monopolul statului implică două consecinţe:
a. nicio altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite nu
pot înfăptui justiţia, prin pronunţarea unor hotărâri care să se bucure de
autoritatea lucrului judecat şi de forţă executorie. În acest sens,
art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia se realizează prin
Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti
stabilite de lege.
b. cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este monopolul
statului este aceea că statul este obligat să împartă justiţia atunci când
se solicită acest lucru. Judecătorul care a fost învestit cu soluţionarea
unei cereri nu poate refuza judecata, sub sancţiunea săvârşirii
infracţiunii de denegare e dreptate. În acest sens art.3 C.civ. prevede că
“judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu
prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi
urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”. Bineînţeles că este ideal
ca judecătorul să soluţioneze cauza cu care a fost învestit, în temeiul
unui text de lege al cărui conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil
situaţiei de fapt ce caracterizează speţa însă, chiar dacă legea prezintă
neclarităţi sau lacune, judecătorul este obligat să recurgă la
interpretarea legii, iar în lipsă de text expres la analogia legii ori la
analogia dreptului şi să rezolve cauza cu care a fost învestit.
O excepţie relativă de la principiul enunţat o reprezintă procedura arbitrajului19. În
acest caz, în temeiul unei convenţii arbitrale ce poate îmbrăca forma clauzei arbitrale20
sau a compromisului21, părţile decid de comun acord ca litigiul să fie deferit unor
persoane particulare, numite arbitrii, înlăturând în acest fel competenţa instanţelor

18
Sub imperiul Legii nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, s-a reţinut şi
principiul unităţii funcţiei jurisdicţionale, potrivit căruia instanţele judecătoreşti de drept
comun soluţionează toate cauzele fără a exista instanţe specializate. În acest sens, V.M.
Ciobanu, op.cit., p.51. În prezent, având în vedere că noua lege de organizare
judecătorească prevede constituirea tribunalelor specializate pentru minori şi familie, de
muncă şi asigurări sociale, comerciale, administrative-fiscale, nu se mai poate vorbi de un
principiu care să consacrate unitatea funcţiei jurisdicţionale. Autori de prestigiu, precum
prof. I.Leş vorbesc chiar de un nou principiu al specializării instanţelor judecătoreşti.
Pentru amănunte, a se vedea I.Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Ed. All
Beck, 2004, p.56.
19

20
21

4
judecătoreşti. Concluzia că arbitrajul reprezintă numai o excepţia relativă de la principiul
conform căruia justiţia este monopol al statului este fundamentată pe două argumente:
a. nu toate litigiile sunt arbitrabile. În principiu, pot fi supuse arbitrajului
numai litigiile patrimoniale susceptibile de a fi soluţionate pe calea unei tranzacţii22.
Uneori legea stabileşte că anumite litigii sunt în competenţa exclusivă a instanţelor
judecătoreşti23.
b. chiar dacă hotărârea arbitrală este obligatorie pentru părţi, în cazul în
care partea ce a pierdut procesul nu execută de bună-voie hotărârea, recurgerea la
executarea silită poate fi realizată numai prin învestirea cu formulă executorie a hotărârii
arbitrale. Or, procedura învestirii cu formulă executorie este în competenţa exclusivă a
instanţei judecătoreşti care ar fi fost competentă să judece litigiul în lipsa unei convenţii
arbitrale.
2. Oganizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie24.
Controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig incontestabil şi
reprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor care ar putea să apară în
activitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a faptului că judecătorii pot greşi în opera
lor de aplicare şi interpretare a legii25. Acest principiu presupune ca instanţele
judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să fie grupate două câte două,
astfel încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi, prin exercitarea căilor
de atac, în faţa unei instanţe superioare. Astfel, dacă o cauză este judecată în primă
instanţă la tribunal, apelul se va soluţiona de curtea de apel, iar recursul la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă am prezentat un caz în care procesul urmează trei faze –
primă instanţă, apel şi recurs, nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdicţie. Recursul
este o cale de atac extraordinară care nu permite discutarea cauzei sub toate aspectele de
fapt şi de drept, singurele problemele susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept şi
numai dacă se încadrează în motivele indicate în mod expres şi limitativ de lege.
Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi de drept şi administrarea unui
probatoriu complet este posibilă numai în faza judecăţii în primă instanţă şi în faţa
instanţei de apel, motiv pentru care chiar dacă legea prevede şi calea de atac a recursului,
nu se poate vorbi decât de un dublu grad de jurisdicţie.
S-a statuat că principiul dublului grad de jurisdicţie nu este unul constituţional
astfel încât legiuitorul poate stabili derogări de ala acesta în anumite cazuri26.
Cu toate acestea, este de reţinut că în materie penală principiul dublului grad de
jurisdicţie se bucură de o reglementare internaţională care se impune cu precădere faţă de
orice normă internă. Potrivit art.2 alin.1 din Protocolul adiţional nr.7 al Convenţiei
europene a drepturilor omului ,, orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de
către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a
condamnării de către o jurisdicţie superioară. ’’
În materie civilă nu există o reglementare expresă a principiului dublului grad de
jurisdicţie dar respectarea acestuia rezultă din ansamblul reglementării, care recunoaşte în
general dreptul la apel în majoritatea cauzelor. Totuşi conceptul de proces echitabil,
22
23

24
A se vedea pentru amănunte, I.Leş, Sistemul dublului grad de jurisdicţie în dreptul procesual
civil actual, R.D.C. nr.6/2003, p.28-39.
25
26

5
impus de art.6 pct.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului27 şi preluat în
Constituţia României cu ocazia revizuirii acesteia în anul 200328 cuprinde şi o
componentă relativă la dreptul de a formula căi de atac, aspect presupune în cele mai
multe cazuri expresia principiului dublului grad de jurisdicţie.
În materie civilă se admite că legiuitorul poate abdica de la principiul dublului
grad de jurisdicţie în anumite cauze atunci când se impune fie datorită celerităţii cu care
trebuie soluţionate acestea, fie că pricinile respective nu comportă discuţii cu privire la
fondul dreptului sau stabilesc numai măsuri cu caracter provizoriu29.
În legătură cu principiul dublului grad de jurisdicţie se mai discută şi despre un
principiu al ierarhiei instanţelor30. Este aparent curios a evoca un principiu al ierarhiei
într-un domeniu în care am afirmat independenţa judecătorului în aplicarea legii. În
realitate nu este vorba de o ierarhie la nivel personal, care să impună unui judecător să
adopte soluţia dictată de un alt judecător de ,,rang superior’’. Există o ierarhie
instituţională care presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de
atac pot infirma soluţiile pronunţate de celelalte instanţe. Această ierarhie instituţională
nu afectează autonomia decizională a jurisdicţiilor inferioare31.
3. Egalitatea în faţa legii.
Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de
lege. Acelaşi principiu este consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind organizarea
judecătorească, care prevede că justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau orice ale criterii
discriminatorii.
Principiul egalităţii în faţa justiţiei presupune ca toate persoanele să aibă vocaţie
egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de
procedură. Părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi apărări şi aceleaşi căi
de atac.
Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate32, egalitatea consacrată la nivel
legislativ este mai greu de realizat în fapt deoarece considerente de ordin economic şi
social pot influenţa accesul la justiţie şi poziţia în proces, pornirea şi derularea acestuia
presupunând cheltuieli şi cunoştinţe de specialitate. Diferenţele de ordin financiar se pot
reflecta într-un mai greu acces la justiţie sau în imposibilitatea angajării unui avocat care
să realizeze o apărare specializată, fără de care drepturile procesuale conferite de lege pot
fi pierdute prin neştiinţa părţii. Din acest motive, instanta de judecata are obligatia de a
asigura un echilibru în situaţia procesuala a parţilor. Instanţa are obligaţia de a
lamureasca parţile despre drepturile lor, sa dea îndrumari parţilor cu privire la drepturile
şi obligaţiile procesuale, atunci când nu sunt reprezentate sau asistate de avocat şi sa
staruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşala privind aflarea

27

28

29

30
I.Leş, Instituţii judiciare contemporane, Ed.CH Beck, Bucureşti, 2007, p.62-63.
R.Perrot, Institution judiciaires, Montchrestien, 12 – édition, 2006, p.76-79.
31
32

6
adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corecta a legii. Pe langa
aplicarea dispoziţiilor care consacra rolul activ al judecatorului, echilibrul procesului civil
poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei juridice gratuite33 ( art.74-81 C.proc.civ.) care
consta în apararea şi asistenţa gratuita a parţii de catre u avocat delegat de barou.
Cheltuielile facute de stat prin acordarea asistenţei judiciare gratuite vor fi puse în sarcina
parţii adverse daca aceasta pierde procesul.
4. Gratuitatea justiţiei.
Principiul gratuitaţii justiţiei presupune că părţile nu trebuie să plăteasca
judecătorii care soluţioneaza pricina şi nici ceilalţi angajaţi ai instanţei ce deservesc
serviciul public pe care îl constituie justiţia.
S-a apreciat34 ca gratuitatea justiţiei dă prestigiu instanţelor de judecată şi în
acelaşi timp determină pe judecatori, ori pe ceilalţi funcţionari, să-şi îndeplineasca
îndatoririle fără părtinire.
Totuşi înfaptuirea justiţiei implica cheltuieli atât din partea statului, care trebuie să
asigure condiţiile materiale pentru desfaşurarea activitaţii de judecată, cât şi din partea
justiţiabililor, care sunt obligaţi sa plăteasca taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar,
onorariile de avocat şi expert, atunci când este cazul, precum şi alte cheltuieli legate de
administrarea probelor. Prin urmare, gratuitatea nu este totală şi nu ar fi nici de dorit un
astfel de sistem, care ar încuraja apelarea la justiţie în scop de şicana sau pentru cauze
care ar putea să-şi găseasca o soluţie amiabila. Este important însă, ca eforturile
financiare pe care le reclama declanşarea şi susţinerea unui proces sa nu constituie o
piedica în calea liberului acces la justiţie, principiu consacrat constituţional şi legal. Nu
de puţine ori s-a semnalat faptul ca taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca
justiţia sa devină un lux, inaccesibil celor lipsiţi de posibilităţi materiale. Având în vedere
aceste realităţi, a fost reglementatp în Codul de procedură civilă posibilitatea ca instanţa
de judecată să încuviinţeze asistenţă judiciară acelora care nu sunt în stare să facă faţă
cheltuielilor unei judecăţi, fără ca prin aceasta să afecteze propria întreţinere sau a
familiei35. Asistenţa judiciară cuprinde şi acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau
amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar sau a cauţiunilor.
5. Principiul colegialităţii.
Principiul colegialitaţii presupune ca judecata trebuie facuta de mai mulţi
judecatori şi se opune principiului judecatorului unic. În literatura de specialitate s-au
adus argumente şi contraargumente pentru fiecare sistem.
În favoarea sistemului judecatorului unic pledeaza urmatoarele argumente:
marirea responsabilitaţii judecatorului şi deci, o mai mare atenţie în judecarea cauzelor,
micşorarea numarului de judecatori şi de aici posibilitatea unei mai bune remunerari a
acestora, posibiltatea asigurarii unui mai bune specializari a judecatorilor. Principalele
critici formulate la adresa sitemului judecatorului unic sunt cele legate de faptul ca un
singur judecator este mai accesibil la corupţie.
În favoarea principiului colegialitaţii s-au adus argumente precum: garantarea
imparţialitaţii şi prevenirea arbitrariului datorita controlului reciproc dintre judecatori,
posibilitatea formarii judecatorilor tineri prin formarea unui complet înpreuna cu
judecatori mai experimntaţi, garantarea unei justiţii mai bune datorita schimbului de idei

33

34
35

7
între membrii completului.. Bineînţeles ca şi acestui sistem i se poate reproşa ca este mai
costisitor şi ca existenţa mai multor judecatori nu este întotdeauna o garanţie penru
înfaptuirea justiţiei în condiţii mai bune, mai ales atunci când pregatirea deficitara a unora
dintre membrii completului face ca aceştia sa fie influenţaţi de unul dintre aceştia.
Noua lege de organizare judiciară, în forma modificată, a adopat un sistem mai
suplu, încercând sa îmbine avantajele celor două sisteme cunoscute. În prima instanţa, în
faţa judecatoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, de principiu cauza este judecata de un
singur judecator36. În caile de atac, în care se realizeaza controlul ierarhic, funcţionează
principiul colegialitaţii în formarea completului – doi judecatori în apel şi trei în recurs.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este consacrat principiul colegialităţii în forma
completului de trei judecatori, completului format din nouă judecatori sau Secţiilor Unite
( în acest caz la judecata trebuind să ia parte cel puţin două trimi din numărul
judecătorilor în funcţie ).
6. Caracterul permanent şi sedentar al instanţelor.
Instanţele judecătoreşti sunt permanente. Activitatea acestora se desfăşoară în
mod continuu, fără întreruperi, afară de cele pricinuite de zilele nelucrătoare şi de
sărbătorile legale. Vacanţa judecătorească, care intervine în perioada 1 iulie – 31 august a
fiecărui an, nu presupune o întrerupere a activităţilor instanţei, ci numai o diminuare a
acesteia, necesară efectuării concediului de odihnă la care au dreptul magistraţii şi ceilalţi
angajaţi ai instanţelor. Chiar şi în această perioadă vor continua să fie judecată, în materie
civilă, cauzele declarate de lege ca fiind urgente, precum ordonanţele preşedinţiale, cele
privind obligaţiile de întreţinere, acţiunile posesorii sau pe care instanţa le apreciază a fi
urgente. În materie penală, cauzele cu arestaţi sunt judecate şi în cursul vacanţei
judecătoreşti.
În privinţa caracterului sedentar al instanţelor, trebuie menţionat că acestea
funcţionează în localitatea de reşedinţă stabilită prin lege, sediul fiind stabil, determinat şi
cunoscut.
Caracterul sedentar al instanţelor nu exclude ca anumite activităţi procesuale să
fie făcute în afara sediului acestora, atunci când acest lucru se impune, cum ar fi în cazul
efectăurii unei cercetări la faţa locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa.
Principiul enunţat comportă şi în prezent anumite excepţii. Astfel, în cazul
delegării judecătorului în cadrul birourilor electorale, activitatea acestuia este temporară (
limitată la durata alegerilor ) şi se desfăşoară în alt sediu decât cel al instanţei din care
face parte37. În mod asemănător, judecătorul delegat la registrul comerţului efectuează o
activitate în alt sediu decât cel al instanţei în care funcţionează38.
7. Accesul liber la justiţie.
Accesul liber la justiţie reprezintă un drept fundamental consacrat prin art. 21 din
Constituţia României precum şi prin art.6 pct.1 din Convenţia europeană a drepturilor
omului.
Accesul liber la justiţie comportă două aspecte esenţiale
a. obligaţia statului de a reglementa mijloacele procedurale care să
permită justiţiabilului să acceadă în faţa unui tribunal independent şi

36

37
38

8
 imparţial39 care să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de
drept40. Sub acest aspect, accesul la justiţie nu implică neapărat
inexistenţa unor proceduri prealabile sesizării instanţei. Prin urmare nu
sunt contrare principiului enunţat situaţiile în care legiuitorul stabileşte
că pentru a sesiza instanţa este necesară parcurgerea unei proceduri
prealabile.41 În schimb, aşa cum am mai arătat42, procedurile cu caracter
jurisdicţional – administrativ au caracter facultativ şi gratuit. Alegerea
folosirii căii jurisdicţional – adminsitrative nu închide accesul la
soluţionarea cauzei de către judecători deaorece împotriva soluţiei
pronunţate în procedura administrativă există întotdeauna cale de atac
în faţa instanţelor judecătoreşti.
b. Obligaţia statului de a crea pârghiile prin care să elimine eventualele
impedimente de fapt care ar putea să îngrădească accesul efectiv la
judecată. În acest sens, spre exemplu, statul trebuie să asigure
mijloacele prin care o persoană care nu dispune de resurse financiare să
poate sesiza în mod legal instanţa de judecată şi să aibă parte de un
proces echitabil. Aşa cum am arătat43, în sistemul nostru de drept,
asistenţa judiciară este de natură să înlăture situaţiile în care
justiţiabilul nu poate face faţă cheltuielilor procesuale.

Accesul la justiţie este un drept ce nu trebuie folosit în mod abuziv, numai pentru
a şicana o persoană sau în cazul în care pretenţiile sunt în mod vădit nefondate.
Promovarea unei acţiuni nejustificate conduce la suportarea cheltuielilor de judecată
efectuate de partea adversă iar în cazul în care se contată exerciţiul abuziv al dreptului de
a sesiza instanţa, există posibilitatea obligării părţii la plata de amenzi civile faţă de stat şi
despăgubiri faţă de adversar44.
8. Principiul distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii.
Distribuirea aleatorie a cauzelor este concepută ca o garanţie a nepărtinirii
judecătorilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt învestiţi. Continuitatea în judecarea
cauzei presupune ca aceeaşi judecători vor face parte din complet la toate termenele de
judecată într-o anumită etapă procesuală în care se află judecata ( primă instanţă, apel,
recurs, contestaţie în anulare, revizuire etc. ). Schimbarea compunerii completului de
judecată poate fi determinată de incidente procesuale cum ar fi incompatibilitatea,
abţinerea, recuzarea sau în cazul în care judecătorul păraseşte magistratura, este avansat
sau transferat la altă instanţă, se află în concediu etc. Pe de o parte, continuitatea
completează principiul distribuirii aleatorii a cauzelor deoarece acesta din urmă nu ar
produce efectul scontat dacă judecătorii ce au fost învestiţi în sistem aleatoriu ar putea fi
schimbaţi ulterior din compunerea completului de judecată. Pe de altă parte, continuitatea
în judecarea cauzei asigură o eficientizare a actului de justiţie prin faptul că judecarea
întregului proces de către aceeaşi judecători reprezintă o garanţie în plus pentru o mai
39
40
41
42

43
44

9
bună cunoaştere a aspectelor ridicate în cauza respectivă. Este recunoscut faptul că
schimbarea compunerii completului de judecată pe parcursul soluţionării cauzei într-o
anumită fază procesuală este de natură să îngreuneze activitatea judecătorului. Astfel,
judecătorul care va pronunţa soluţia nu a avut posibilitatea audierii martorilor ci va trebui
să analizeze depoziţiile acestora consemnate în dosar. În măsura în care va simţi nevoia
unor lămuriri, judecătorul nu va putea decât să dispună reaudierea martorilor respectivi,
fapt ce va afecta durata de soluţionare a procesului.

PARTEA II a
INSTITUŢIILE JUDICIARE
Prin noţiunea generală de instituţii judiciare desemnăm ansamblul organelor
statului care administrează şi fac să funcţioneze serviciul public al justiţiei. În acest sens,
înţelegem Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, instanţele militare şi Ministerul Public.

CAPITOLUL 1.
Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale,

cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, care asigura elaborarea, coordonarea
şi aplicarea strategiei şi a programului de Guvernare în vederea bunei funcţionari a
justiţiei ca serviciu public şi vegheaza la stricta aplicare a legii, în conformitate cu
principiile democratice ale statului de drept45.
Cele mai importante atribuţii ale Ministerului Justiţiei în domeniul administrarii
justiţiei sunt urmatoarele:
a. asigura buna organizare şi funcţionare a justiţiei ca serviciu public şi
vegheaza, potrivit competenţelor sale, la respectarea drepturilor omului şi a
libertaţilor sale fundamentale în activitatea instanţelor judecatoreşti şi a
parchetelor, precum şi la accesului liber şi facil la justiţie;
b. elaboreaza strategii, programe şi proiecte de acte normative în domeniul
justiţiei şi participa la corelarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar, cu
normele de drept internaţional, cu documentele ONU, ale OSCE şi ale
Consiliului Europei, normele dreptului comunitar şi euroatlantic, precum şi cu
procedurile jurisdicţionale acceptate;
c. examineaza şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei pentru
asigurarea compatibilitaţii cu obligaţiile asumate prin convenţiile
internaţionale la care România este parte; contribuie la activitatea de
armonizare a legislaţiei în procesul de integrare europeana şi euroatlantica;
d. elaboreaza şi propune Guvernului, în colaborare cu celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autoritaţi sau instituţii
publice interesate, instrumentele juridice corespunzatoare pentru aducerea la
îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina statului român prin convenţii
internaţionale, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale unor
tribunale penale internaţionale sau ale altor organisme internaţionale cu
atribuţii jurisdicţionale;
45

10
 e. elaboreaza studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale şi participa, în
condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii internaţionale
interesând domeniul justiţiei; avizeaza, în limitele competenţei sale, proiecte
de convenţii internaţionale, anterior aprobarii negocierii lor; îndeplineşte sau
asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei şi
instanţelor judecatoresti, potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale;
f. efectueaza studii, analize şi documentari privind necesitatea iniţierii,
completarii sau modificarii unor acte normative din domeniul justiţiei;
organizeaza şi coordoneaza activitatea desistematizare, simplificare şi
perfecţionare a legislaţiei din domeniul sau de activitate;
g. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri şi alte
acte normative complexe ce intereseaza domeniul justiţiei şi asigura, dupa
adoptare, editarea şi publicarea ediţiilor oficiale ale acestora;
h. organizeaza examene sau concursuri în vederea admiterii în magistratura,
examene de capacitate ale magistraţilor, precum şi cele de promovare în
funcţie şi participa la examenele de numire şi de capacitate ale notarilor
publici, ale executorilor judecatoreşti şi ale personalului propriu;
i. conduce, îndruma şi verifica activitatea privind executarea pedepselor
privative de libertate aplicate condamnaţilor şi a unor masuri educative
aplicate minorilor şi asigura condiţiile pentru respectarea drepturilor şi
îndatoririlor prevazute de lege pentru aceste categorii de persoane;
îndeplineşte atribuţiile prevazute în Convenţia europeana asupra transferarii
persoanelor condamnate şi în protocolul adiţional la aceasta, ratificate de
România;
j. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin legea notarilor publici şi a
activitaţii notariale, legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare, legea
cetaţeniei române, legea privind executoarii juecatoreşti, legea privind statutul
funcţionarilor publici, legea bancara, dispoziţiile legale cu privire la asociaţii
şi fundaţii şi cele relative la supravegherea Arhivei Electronice de Garanţii
Reale Mobiliare sau în alte legi speciale;
k. coordoneaza, îndruma şi controleaza din punct de vedere administrativ şi
metodologic activitatea de expertiza tehnica judiciara; organizeaza examenele
pentru atribuirea calitaţii de expert tehnic judiciar şi testeaza specialiştii, în
condiţiile legii; asigura perfecţionarea pregatirii profesionale a experţilor
tehnici judiciari şi a specialiştilor;
l. editeaza buletine informative, culegeri de acte normative şi de practica
judiciara, precum şi alte materiale din domeniul sau de activitate.
Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurata de ministrul justiţiei. În exerciţiul
funcţiei ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni. Atribuţiile ministrului justiţiei au
fost considerabil reduse prin noile legi privind organizarea judiciara, şi statutul
magistratului, majoritatea competenţelor în materia carierei magistraţilor fiind preluate de
Consiliul Superior al Magistraturii.
Rolul ministrului justiţiei cade mai mult asupra necesitaţii asigurarii condiţiilor
materiale pentru buna organizare şi funcţionare a actul de justiţie, a elaborării de proiecte
de acte normative ce interesează domeniul justiţiei, precum şi asupra compatibilizării
legislaţiei româneşti cu dreptul comunitar şi cu celelalte documente internaţionale.

11
 Unele atribuţii ale ministrului justiţiei cu privire la recrutarea persoanelor care
participa la realizarea justiţiei s-au menţinut. Astfel, ministrul justiţiei numeşte asistenţii
judiciari, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi tot el aplică şi sancţiunile
disciplinare acestora.

CAPITOLUL 2.
Consiliul Superior al Magistraturii.
Secţiunea 1. Natura juridică şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii.
Secţiunea 2. Structura Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliului Superior al Magistraturii este un organism cu personalitate juridică,
independent al cărui rol este de a garanta independenţa justiţiei faţă de celelalte
autorităţi publice, de a asigura funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi
respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor.
Consiliul Superior al Magistraturii este un organism democratic, de largă
reprezentativitate, compunerea acestuia reflectând voinţa magistraţilor.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, după cum urmează: 9
judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale magistraţilor; 2 reprezentanţi
ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie
profesională şi morală, aleşi de Senat; ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Csaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului.
Consiliul Superior al Magistraturii are două secţii – una pentru judecători şi alta pentru
procurori. Secţia pentru judecători este alcătuită din: 2 judecători de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la tribunale, 2
judecători de la judecătorii. Secţia pentru procurori este alcătuită din: un procuror de la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la Departamentul
Naţional Anticorupţie; un procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel; 2
procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi un procuror de la parchetele de pe
lângă judecătorii.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii ce compun secţiile sunt aleşi de
adunările generale ale judecătorilor sau după caz, ale procurorilor, prin vot secret,
direct şi personal, după o procedură prevăzută de lege.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din judecătorii şi procurorii
numiţi de Preşedintele României. Nu pot fi aleşi membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii
înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal care
influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a
atribuţiilor prevăzute de lege.
Validarea listelor cuprinzând magistraţii aleşi se face de către Senat.
Reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii sunt aleşi de
Senat, la propunerea organizaţiilor profesionale ale juriştilor, consiliilor profesionale
ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiilor şi fundaţiilor, care au ca obiect unic de
activitate apărarea drepturilor omului, confederaţiilor sindicale şi patronale

12
reprezentative la nivel naţional. Pot fi propuşi numai specialişti în domeniul dreptului,
cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, care se bucură de o bună
reputaţie profesională şi morală, nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte
de 1990, nu au colaborat cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau
ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute
de lege, nu au calitatea de membri al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5
ani funcţii de demnitate publică.
Hotărârile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al României.
Secţiunea 3. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.
Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt, în general, legate de misiunea
acestuia de a apăra corpul magistraţilor şi membrii acestuia împotriva oricărui act de
natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii magistratului în înfăptuirea
justiţiei, precum şi acela de a apăra reputaţia profesională a magistraţilor.
Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se împart în cele ce revin plenului
acestuia şi cele care sunt în competenţa secţiilor Consiliului.
3.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Plenul Consiliului Superior al magistraturii are competenţă în probleme relative la
cariera magistraţilor, la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele magistraţilor, la
organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor, precum şi atribuţii de
reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce interesează organizarea
judiciară.
3.1.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative la
cariera magistraţilor sunt următoarele:
a. propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din
funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari;
b. dispune promovarea judecătorilor şi a procurorilor;
c. numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, pe baza rezultatelor
obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al
Magistraturii;
d. eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari;
e. propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru
judecători şi procurori, în condiţiile legii;
f. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

3.1.2. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative la

recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele magistraţilor sunt următoarele:
a. la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al
Magistraturii, stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului
Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul pentru organizarea
concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii,
stabileşte tematica pentru concursul de admitere la Institutul Naţional al

13
 Magistraturii şi aprobă programul de formare profesională a auditorilor
de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege;
b. numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor
pentru admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile
prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere în
Institutul Naţional al Magistraturii;
c. organizează şi validează examenul de capacitate al magistraţilor.
Aprobă programul de formare profesională continuă a magistraţilor, la
propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al
Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de formare profesională
continuă, organizate de curţile de apel şi parchetelor de pe lângă
acestea;
d. dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor;
e. numeşte comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a
magistraţilor, în condiţiile legii;
f. numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului
Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al
Institutului Naţional al Magistraturii. Desemnează judecătorii şi
procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului
Naţional al Magistraturii;
g. aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal
ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului
ştiiţific al Institutului Nţional al Magistraturii;
h. numeşte directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri
şi desemnează magistraţii membri în Consiliul de conducere al şcolii.
i. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată,
având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva
hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia
celor în materie disciplinară, controlul acestora fiind realizat de completul de 9
judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3.1.3. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative la
organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor sunt următoarele:
a. aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor
din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor de pe lângă acestea,
precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi
circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;
b. avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind lista localităţilor
care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor;
c. stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în
municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea
competenţei materiale prevăzute de lege;
d. la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul
vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor

14
 specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un
vicepreşedinte;
e. la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, stabileşte numărul adjuncţilor procurorilor
generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi al prim –
procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi parchetele de
pe lângă judecătorii, unde prim – procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi;
f. convoacă adunările generale ale magistraţilor, în condiţiile legii;
g. aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de
posturi pentru instanţe şi parchete;
h. elaborează proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului
Finanţelor Publice, şi emite avizele conforme pentru proiectele de buget
ale instanţelor şi parchetelor.
3.1.4. Plenului Consiliului Superior al Magistraturii are anumite atribuţii de
reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce interesează organizarea
judiciară, cum ar fi:
a. adoptarea Codului deontologic al magistraţilor, Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii,
Regulamentului privind procedura alegerii membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii, Regulamentului de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti, precum şi alte regulamente şi hotărâri
prevăzute de legea de organizare judiciară şi de legea privind statutul
magistraţilor;
b. asigurarea publicarii Codului deoantologic al magistraţilor şi a
regulamentelor adoptate în Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe
pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii;
c. avizarea proiectelor de regulamente şi ordine care se aprobă de
ministrul justiţiei;
d. poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau
modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;
e. publicarea anuală în Monitorul Oficial al României, Partea a III a şi pe
pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii a raportului
privind starea justiţiei.
3.2. Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii – pentru judecători şi pentru
procurori – au următoarele atribuţii:
a. dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor, în condiţiile legii;
b. numesc în funcţii de conducere judecătorii şi procurorii, în condiţiile legii şi
ale regulamentului;
c. examinează recomandările primite de la Colegiul de conducere al Inaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie privind numirea în funcţie a judecătorilor în cadrul
Curţii;
d. analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii stagiari care au
promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la
concursul de intrare în magistratură, de către magistraţii înscrişi la concursul

15
 de promovare în funcţii de execuţie şi de către cei care şi-au depus
candidatura pentru promovarea în funcţii de conducere;
e. soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de
evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, constituite în
condiţiile legii;
f. iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la
alte persoane privind conduita necorespunzătoare a magistraţilor;
g. secţia pentru judecători este competentă să încuviinţeze percheziţia, reţinerea
sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor – asistenţi iar secţia
pentru procurori încuviinţează percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a
procurorilor;
h. secţia pentru judecători numeşte şi promovează magistraţii – asistenţi ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
i. propun Preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a
preşedintelui,vicepreşedintelui şi preşedinţilor de secţii ai Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie;
j. avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare din funcţie a
procurorului generalal Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, a procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, a
adjuncţilor acestora, a procurorilor şefi de secţie din aceste parchete, precum
şi a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi terorism şi a adjunctului acestuia;
k. aprobă transferul judecătorilor şi procurorilor;
l. dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor;
m. au rolul de instanţe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a
judecătorilor şi procurorilor, pentru faptele prevăzute de legea privind statutul
magistratului, precum şi pentru exercitarea funcţiei cu rea – credinţă sau gravă
neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie infracţiune. Secţia pentru
judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magistraţii – asistenţi ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Secţiunea 4. Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă.
Hotărârile se iau în plen sau în cadrul secţiilor, potrivit atribuţiilor care revin acestora.
Conducerea Consiliului este asigurată de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte,
aleşi pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii aleşi în
adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor. Alegerea preşedintelui şi
vicepreşedintelui se face de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în prezenţa
a cel puţin 15 membri, cu votul majorităţii. În perioada mandatului, preşedintele şi
vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător
sau procuror.
Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii ori de câte ori este
necesar, la convocarea preşedintelui, vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor
plenului ori, după caz, ai secţiilor.

16
 Lucrările plenului sunt prezidate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii
cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României. În acest caz,
Preşedintele României prezidează lucrările fără drept de vot.
Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel
puţin 15 membri. Hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor Consiliului.
Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii.
Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate de
preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului. În lipsa acestora membri
prezenţi aleg, cu votul majorităţii, un preşedinte de şedinţă. Lucrările secţiilor sunt
legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările secţiei pentru
judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, la lucrările secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor
secţii.
Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot,
în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materie
disciplinară.
Preşedintele României prezidează , fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii la care participă.
Lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii
plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu
sunt publice.
Ordinea de zi a şedinţelor şi hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în
plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se publică în Buletinul Oficial al
Consiliului Superior al Magistraturii sau pe pagina de internet a acestuia.
Secţiunea 5. Statutul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar pe
întreaga durată a mandatului de 6 ani, fără a exista posibilitatea reînvestirii..
Calitatea de reprezentant al societăţii civile ales membru al Consiliului Superior al
Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, ales local, funcţionar
public, magistrat în activitate, notar public, avocat, consilier juridic sau executor
judecătoresc în exerciţiu. Tot în categoria incompatibilităţilor se poate încadra şi
prevederea potrivit căreia din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot face parte, în
timpul aceluiaşi mandat, soţ sau rude ori afini până la gradul IV inclusiv.
Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează la
expirarea mandatului, în caz de demisie, în caz de revocare din funcţie46, în caz de
46
Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de
preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului, în situaţia în care persoana în cauză nu mai
îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sau
în cazul neîndeplinirii atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistrturii. Competenţa luării

17
 nerezolvare a stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii, în caz
de pierdere a funcţiei ce a determinat desemnarea ca membru al Consiliului Superior
al Magistraturii47 şi prin deces.

Capitolul 3.
Organizarea şi conducerea administrativă a instanţelor judecătoreşti.
În prezent justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:
a. judecătorii
b. tribunale
c. tribunale specializate
d. curţi de apel
e. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Legislaţia actuală a menţinut şi instanţele militare.
Secţiunea 1. Structura instanţelor judecătoreşti.
1.1. Judecătoriile.
Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în
sectoarele municipiului Bucureşti. Numărul şi localităţile de reşedinţă ale judecătoriilor
sunt prevăzute în anexă la Legea privind organizarea judiciară. Localităţile care fac parte
din circumsripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătoriile îndeplinesc cel mai bine cerinţa conform căreia justiţia trebuie să fie
cât mai aproape de cetăţean. Prin organizarea acestor instanţe într-un număr cât mai mare
de localităţi se reduc costurile de deplasare pe care îl suportă justiţiabilul şi se asigură o
facilitate a accesului la justiţie.
1.2. Tribunalele.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui
judeţ şi al municipiului Bucureşti, sediul fiind, de regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ.
În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate
pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze
de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări
sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau
pentru alte materii48.
Tribunalul Bucureşti funcţionează şi ca instanţă specializată pentru judecarea
cauzelor privind proprietatea intelectuală49.
1.3. Tribunalele specializate.
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care funcţionează
la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, având sediul, de regulă, în
municipiul reşedinţă de judeţ.

măsurii revocării revine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Deasemeni, sancţiunea

disciplinară aplicată unui magistrat ales ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii atrage
de drept pierderea calităţii de membru al Consiliului.
47
Magistraţii aleşi membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi pierd această calitate în
cazul transferului sau al detaşării în funcţii din afara instanţelor sau, după caz, a parchetelor.
48
49

18
 Sitemul creării unor instanţe specializate în raport de natura litigiilor este practica
în mod tradiţional în alte ţări cu sistem juridic apropiat cum cel românesc, cum ar fi
Franţa50.
Este de remarcat faptul că specializarea instanţelor nu este o creaţie absolut nouă
în România. În perioada interbelică au funcţionat Curtea Administrativă, curţile cu juraţi,
tribunalele de minori51 iar crearea unor secţii specializate în cadrul tribunalelor iar mai
apoi şi în cadrul curţilor de apel a fost o practică veche în justiţia noastră52.
Tendinţa de a crea instanţe specializate s-a impus în condiţiile unei legislaţii din
ce în ce mai stufoase şi multiplicării numărului ca cauze. Este o certitudine că în prezent
judecătorul nu mai poate acoperi prin ştiinţa sa întregul spectru al materiilor incidente în
litigii cu care sunt învestite instanţele judecătoreşti. Fiecare domeniu juridic cunoaşte o
îmbogăţire permanentă a legislaţiei, jurisprudenţei şi doctrinei, ce face o simplă iluzie
posibilitatea de a stăpâni toate acestea de o manieră care să păstreze responsabilitatea
actului de înfăptuire a justiţiei. Este motivul pentru care legiuitorul a optat pentru
specializarea judecătorilor şi a instanţelor judecătoreşti. Desigur rămâne de văzut dacă
crearea unor instanţe specializate este cel mai oportun mijloc de a pune în practică
principiul specializării şi dacă acesta nu se putea manifesta în egală măsură prin numai
prin crearea unor secţii în cadrul instanţelor de drept comun, opţiune care ar fi presupus
costuri mai mici din punct de vedere al organizării acestora.
Iniţial, la adoptarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară aceasta
prevedea organizarea următoarelor instanţe specializate: tribunale pentru minori şi
familie53, tribunale de muncă şi asigurări sociale54, tribunale comerciale55, tribunale
administrativ-fiscale56. Legea impunea chiar şi un termen limită – 1 ianuarie 2008 -
pentru înfiinţarea tribunalelor specializate.

50

51
52

53
Se prevedea că Tribunalele pentru minori şi familie judecă în primă instanţă
următoarele categorii de cauze: în materie civilă, cauze referitoare la drepturile,
obligaţiile şi interesele legitime privind persoana minorilor, decăderea din drepturile
parinteşti, cererile privind nulitatea sau desfacerea căsătoriei, cererile privind
încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei, precum şi cauzele privind raporturile de
familie; în materie penală, infracţiuni săvârşite de minori sau asupra minorilor. Când în
aceeaşi cauză sunt sunt mai mulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă
disjungerea, competenţa revine tribunalului pentru minori şi familie.
54
Se prevedea că Tribunalele de muncă şi asigurări sociale soluţionează în primă
instanţă conflictele de muncă şi asigurări sociale.
55
Se prevedea că Tribunalele comerciale judecă în primă instanţă procesele şi cererile de
natură comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară şi faliment, în afară
de cele date prin lege în competenţa judecătoriilor.
56
Se prevedea că Tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanţă cauzele în
materie de contencios administrativ şi fiscal, precum şi cererile persoanelor vătămate prin
ordonanţe sau, după caz, dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului declarate
neconstituţionale, în afară de cele date prin lege în competenţa curţilor de apel

19
 În prezent, Legea de organizare judiciară prevede doar posibilitatea înfiinţării de
tribunale specializate în acele domenii în care se permite crearea secţiilor sau completelor
specializate în cadrul tribunalelor57.
Din evoluţia legislaţiei rezultă că iniţial legiuitor şi-a imaginat că principiul
specializării judecătorilor, atât de necesar pentru a garanta calitatea actului de justiţie, se
poate pune în practică numai prin crearea unor instanţe specializate şi a stabilit termene
concrete pentru înfiinţarea şi funcţionarea acestora. Ulterior, s-a constatat că principiul
specializării judecătorului este pe deplin îndeplinit şi prin vechea formă a organizării de
secţii sau complete specializate în cadrul instanţelor de drept comun şi necesitatea
înfiinţării de tribunale specializate s-a transformat într-o simplă opţiune.
Tribunalele specializate se pot înfiinţa prin ordin al ministrului justiţiei dar numai
cu avizul conform58 al Consiliului Superior al Magistraturii.
1.4. Curţile de apel.
Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora
funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. Numărul curţilor de apel,
reşedinţele acestora şi tribunalele cuprinse în circumscripţiile fiecărei dintre acestea sunt
prevăzute în anexa la legea de organizare judiciară. În prezent, în ţară funcţionează 15
curţi de apel.
Curtea de Apel Bucureşti funcţionează ca instanţă specializată pentru judecarea
cauzelor privind proprietatea intelectuală.
În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate
pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze
de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele de muncă şi asigurări
sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau
pentru alte materii.
Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din
circumsripţia acestora se înfiinţează la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei
instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
1.5. Compunerea completelor de judecată la judecătorii, tribunale, tribunale
specializate şi curţi de apel.
Aşa cum am mai arătat sistemul adoptat de legiuitorul român în privinţa
compenerii instanţelor de judecată îmbină principiul colegialităţii cu cel al judecătorului
unic, în încercarea de a maximiza efectele positive ale ambelor sisteme cunoscute.
Indiferent de instanţa competentă, atunci când cauza se judecă în primă instanţă
compunerea completului este formată dintr-un singur judecător. De la această regulă fac
excepţie cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în cazul cărora judecata
este asigurată de un complet format din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari59. Acest caz
este singurul deocamdată în care la judecata unor cauze este acceptată participarea altor
persoane decât magistraţii de carieră. Trebuie reţinut că asistenţii judiciari participă la
deliberări numai cu un vot consultative. Cu taote acestea ei semnează hotărârile

57

58
59

20
pronunţate, opinia acestora se consemnează în hotărâre iar în caz de opinie separată,
aceasta se motivează.
Apelurile, indiferent că sunt de competenţa tribunalului sau a curţii de apel, se
judecă în complet format din 2 judecători. În cazul completului format din 2 judecători,
dacă aceştia nu ajung la un accord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul va
fi realuat într-un complet de divergenţă. Dezbaterile vor purta numai asupra punctelor
rămase în divergenţă. Completul de divergenţă se constituie prin includerea în completul
de judecată a preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a
judecătorului din planificarea de permanenţă.
Recursurile, atât la tribunale cât şi la curţile de apel, se judecă în complet format
din 3 judecători.
Compunerea completelor de judecată este stabilită de colegiile de conducere ale
instanţelor60 la începutul anului. Se va urmări respectarea principiului continuităţii
completului de judecată, motiv pentru care schimbarea membrilor compoletelor se poate
face numai în mod excepţional pe baza unor criterii obiective stabilite prin Regulamentul
de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti61.
1.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă, cu personalitate juridică şi
îşi are sediul în capitala ţării. Rolul acesteia este de asigura interpretarea şi aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
Potrivit legii de organizare judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
organizată în patru secţii - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia
comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
îşi desfăşoară activitatea şi în cadrul Secţiilor Unite şi ale unui complete format de 9
judecători, acestea având o competenţă proprie.
Instanţa supremă se compune dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte, 4 preşedinţi
de secţii şi judecători. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi magistraţi – asistenţi.
Structura Înaltei Curţi cuprinde Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu
personalul stabilit prin statul de funcţii.
Activitatea de judecată a instanţei supreme se desfăşoară în cadrul secţiilor,
completului de 9 judecători şi în cadrul Secţiilor Unite, potrivit competenţelor stabilite de
lege.
În cadrul secţiilor completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi
secţii. Dacă numărul de judecători necesar pentru formarea completului nu poate fi
asigurat, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de preşedintele
sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Completul de 9 judecători se
constituie, de regulă, din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzei şi este
prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar în lipsa
acestora de un preşedinte de secţie sau alt judecător desemnat de către preşedintele sau
vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
60
Vezi infra, p.
61

21
 Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială şi
Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă
recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în
cazurile prevăzute de lege. În principiu, instanţa supremă nu judecă cauze în fond.
Singura secţie care are competenţă în privinţa judecării în fond este cea penală, care,
potrivit art.22 din Legea nr.304/2004, judecă în primă instanţă, procesele şi cererile date
prin lege în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
recursurile, în condiţiile prevăzute de lege.
Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de competenţa fiecăreia, mai
soluţionează şi cererile de strămutare62, conflictele de competenţă63, precum şi orice alte
cereri prevăzute de lege64.
Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate
în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Completul de 9
judecători mai judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege, precum şi ca instanţă
disciplinară65.
Secţiile Unite ale instanţei supreme au în competenţă: judecarea recursurilor în
interesul legii66, soluţionarea sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie67 şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii
legilor înainte de promulgare. Secţiile Unite pot lua decizii numai în prezenta a cel puţin
doua trimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia se adoptă cu majoritatea voturilor
celor prezenţi.

1.7. Instanţele militare.

Trebuie menţionat că în pofida criticilor formulate atât în doctrină dar şi în viaţa
socio-politică relativ68 la necesitatea menţinerii instanţelor şi parchetelor militare, acestea
continuă să funcţioneze şi în urma noii legi de organizare judiciară. Susţinătorii
menţinerii instanţelor militare şi-au întemeiat argumentele în principal pe necesitatea unei
specializări în domeniul infracţiunilor comise de militari. Cu toate că legea fundamentală
nu interzice decât înfiinţarea unor instanţe extraordinare iar nu şi a celor cu caracter
special, existenţa unor instanţe militare în timp de pace ridică serioase semne de întrebare

62

63
64

65
Vezi infra., p.
66

67
Dacă o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este necesar să revină asupra
propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. Judecata va
contunua după ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei.
68
Pentru dezbaterile pe tema oportunităţii menţinerii instanţelor militare, a se vedea I.Leş,
Instituţii, p.86-90.

22
asupra independenţei magistraţilor ce compun aceste instanţe datorită cumulului calităţii
de judecător cu cea de ofiţer activ69.
Legea de organizare judiciară prevede următoarele instanţe militare: tribunale
militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Instanţele militare un statut de unităţi militare, cu indicativ propriu. Procurorii militari
sunt constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă militară.
Instanţele militare judecă la sediul acestora dar pentru motive temeinice instanţa
poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. În acest context trebuie reţinut că
instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari români, membri ai forţelor
multinaţionale, în cazul în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului
primitor poate fi exercitată jurisdicţia română.
Judecătorii şi procurorii militari au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul
magistraţilor. Ei au totodată şi calitatea de militari activi şi au toate drepturile şi
obligaţiile ce decurg din această calitate.
Instanţele şi parchetele militare dispun de poliţie militară pusă în serviciul lor, în
mod gratuit, de către Ministerul Apărării Naţionale.
Numărul personalului necesar pentru fiecare instanţă sau parchet este stabilit de
ministrul justiţiei, la propunerea preşedintelui Curţii Militare de Apel şi a secţiei sau
serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Secţiunea 2. Conducerea administrativă a instanţelor judecătoreşti.
2.1. Preşedinţii instanţelor.
Instanţele judecătoreşti sunt conduse din punct de vedere administrativ de către un
preşedinte. Preşedinţii tribunalelor, tribunalelor specializate şi ai curţilor de apel sunt
ajutaţi, în activitatea de conducere, de către 1-2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii,
preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte.
Secţiile instanţelor sunt conduse de către un preşedinte.
Rolul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor este unul administrativ. Ei
adoptă măsuri manageriale pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor pe care le
conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi verifică
respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi personalul
auxiliar de specialitate.
Legea interzice cu desăvârşire orice imixtiune a conducerii administrative în
activitatea de judecată. Verificările efectuate personal de preşedinţi sau vicepreşedinţi,
ori, după caz, prin judecători inspectori trebuie să respecte principiile independenţei
judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

2.2. Colegiile de conducere ale instanţelor.

69
A se vedea, C.L.Popescu, notă la hotărârea din 21 septembrie 2006 a CEDO, în
Curierul Judiciar, nr.11/2006, p.29-34. I.Popa, Tratat, p.51.

23
 În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere,
care hotărăşte cu privire la probleme generale de conducere a instanţei. Colegiul de
conducere al curţii de apel exercită şi acţiunea disciplinară pentru judecătorii de la
instanţele din circumscripţia respectivei curţi de apel, în condiţiile legii şi pot cere Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe pe calea recursului în interesul legii asupra
chestiunilor drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti70.
Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au
următoarea componenţă:
a. la curţile de apel: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3
ani în adunarea generală a judecătorilor;
b. la tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în
adunarea generală a judecătorilor;
c. la tribunalele specializate şi la judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4
judecători, aleşi pentru o perioadă de 3 ani în adunarea generală a
judecătorilor.
2.3. Adunările generale ale judecătorilor.
La instanţele judecătoreşti se organizează anual sau de câte ori este necesar
adunări generale ale judecătorilor. Adunările generale ale judecătorilor au următoarele
atribuţii:
a. dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe;
b. aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c. dezbat probleme de drept;
d. analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a
Consiliului Superior al Magistraturii;
e. formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al
Magistraturii;
f. aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;
g. iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr.317/2004;
h. îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
2.4. Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este asigurată de preşedinte,
vicepreşedinte şi colegiul de conducere, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, şi 9
judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu
reprezentarea fiecărei secţii.
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă hotărâri cu
votul majorităţii membrilor săi şi are următoarele atribuţii:
a. aprobă Regulamentul privind organizarea şi funţionarea
admininstativă, precum şi statele de fucţii şi de personal ale Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie;
b. recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor în funcţie cărora le
expiră mandatul de 6 ani;
70

24
 c. propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea,
transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi;
d. organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile legii;
e. exercită acţiunea disciplinară împotriva preşedintelui,
vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, judecătorilor şi magistraţilor-
asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi împotriva
preşedinţilor curţilor de apel;
f. propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
g. exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi
funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Adunarea generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are
atribuţii precum:
a. aprobarea raportului anual de activitate;
b. aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultativ 71
al Ministerului Finaţelor Publice;
c. alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
Secţiunea 3. Compartimentele auxiliare de specialitate72.
Toate instanţele judecătoreşti şi parchetele există compartimente auxiliare care nu
participă în mod nemijlocit la activitatea de înfăptuire a justiţiei dar au un rol deosebit de
important în realizarea actului de justiţie de către judecători.
Sunt compartimente auxiliare existente în cadrul oricărei instanţe sau oricărui
parchet: registratura, grefa, arhiva, biroul de informare şi relaţii publice, biblioteca.
Sunt alte compartimente auxiliare de care dispun în mod necesar numai anumite
instanţe ori parchete. De pildă, curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
şi Direcţia Naţională Anticorupţie au în structural or şi un compartiment de documentare
şi un compartiment de informatică juridică. Aceste compartimente se pot înfiinţa şi în
cadrul tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă
aceste instanţe. Tribunalele, curţile de apel şi parchetele de pe lângăaceste instanţe, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
Direcţia Naţională Anticorupţie au şi câte un compartiment economico-financiar şi
administrative condos de un manager economic.
Un rol deosebit în activitatea judiciară în îndeplineşte grefa instanţei sau a
parchetului. Grefierul de şedinţă participă la şedinţele de judecată şi la efectuarea actelor
de urmărire penală şi consemnează operaţiunile înfăptuite în cadrul activităţilor judiciare,
întocmeşte concepte pentru citarea părţilor din proces, întocmeşte actele de procedură
dispuse de completul de judecată, completează condica şedinţelor de judecată în care se
trec dosarele din şedinţa respectivă, cu indicarea motivului amânării cauzei sau soluţia
pronunţată, comunică hotărârile judecătoreşti, tehnoredactează hotărârile judecătoreşti şi
71

72
În cadrul acestei secţiuni vor fi tratate şi aspectele privitoare la compartimentele
auxiliare ale parchetelor pentru a evita repetarea unor puncte în cadrul analizei consacrată
organizării Ministerului Public, ce formează obiectul unui capitol distinct.

25
alte lucrări repartizate de conducerea instanţei, transcribe înregistrările audio saau
stenogramele şedinţelor de judecată, în condiţiile legii.
Departamentul economico-financiar şi adminsitrativ este compus din
compartiment financiar-contabil şi compartiment administrativ.
Compartimentul financiar-contabil are atribuţii pe linia elaborării proiectului
debuget annual de venituri şi cheltuieli, efectuarea operaţiilor contabile privind evidenţa
patrimoniului, activitatea de administrare şi inventariere a acestuia, casarea şi declasarea
mijloacelor fixe şi a altor bunuri materiale, asigurarea evidenţei contabile pentru
activitatea desfăşurată de instanţe, asigurării calculului şi plăţii drepturilor băneşti etc.
Compartimentul administrativ are atribuţii în privinţa întocmirii documentaţiei
pentru achiziţiile publice, serviciile şi lucrările necesare desfăşurării activităţii instanţei,
asigurării aprovizionării cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, mijloace fixe şi
alte bunuri necesare activităţii instanţelor, asigurării întreţinerii şi funcţionării clădirilor,
instalaţiilor tehnico-sanitare li de încălzire etc.
Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei sau parchetului cu
publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei
activităţii judiciare, în condiţiile legii. Tot acest compartiment asigură activitatea de
soluţionare a petiţiilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr.544/2001 privind accesul liber la
informaţiile de interes public73 şi ale Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor74.
Personalul de specialitate care lucrează în compartimentele auxiliare este
subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau parchetelor unde funcţionează.
Eliberarea din funcţie a personalului de specialitate din compatimntele auxiliare
se poate face numai pentru motive prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor. Decizia de eliberare din funcţie se emite de
către preşedinteşe instanţei. În caz de abateri disciplinare, tot preşedinte instanţei este cel
competent să aplice măsuri disciplinare prevăzute în regulamentele de ordine interioară.
Paza sediilor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, a bunurilor şi altor valori
aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii în sedii, se asigură în
mod gratuit de către Jandarmeria Română prin structurile sale specializate.
Activitatea personalului Jandarmeriei Române însărcinat cu activitaţile de pază şi
supravegherea a ordinii instanţelor şi parchetelor este coordonată de preşedintele instanţei
sau de conducătorul parchetului.

CAPITOLUL 4.
Ministerul Public

73
74

26
 Secţiunea 1. Istoricul şi natura instituţiei.
Din punct de vedere istoric instituţia procurorului a fost introdusă în dreptul
românesc încă din vremea Regulamentului organic din 1832 în Ţara Românească. Într-o
formă modernă, apropiată de scopurile actuale, Ministerul Public a fost reglementat în
Codul de procedură civilă adoptat în anul 1865, care prevedea formele de participare a
procurorului la procesul civil. În perioada comunistă instituţia a fost organizată sub
titulatura de Procuratura Republicii Populare Române iar, ulterior Procuratura Republicii
Socialiste Române.
Constituţia din 1991 a redat instituţiei vechea denumire de Minister Public. În
acord cu majoritatea legislaţiilor75, potrivit Constituţiei României, în activitatea judiciară,
Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept,
precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea
prin procurori constituiţi în parchete.
Natura juridică a Ministerului Public a fost obiectul unor permanente controverse.
Opiniile exprimate în literatura de specialitate au oscilat între a încadra Ministerul Public
în categoria organismelor care exercită puterea judecătorească şi a plasa această autoritate
în zona executivului. Prima opinie se întemeiază pe aşezarea topografică a instituţiei în
Constituţie, în capitolul denumit ,,Autoritatea judecătorească,,. Această opinie nu poate fi
acceptată, deoarece potrivit Constituţiei procurorii îşi desfăşoară activitatea sub
autoritatea ministrului justiţiei, ceea ce face incompatibilă instituţia cu atributele necesare
pentru înfăptuirea justiţiei, adică independenţa totală de orice putere a statului76. În plus,
plasarea Ministerului Public între organismele care exercită puterea judecătorească ar fi
contrară dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ,,puterea judecătorească se exercită de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege,,.
În realitate, rolul Ministerului Public este în strânsă conexiune cu activitatea de
înfăptuire a justitiei în cauze penale şi civile, dar procurorii nu au aptitudinea de a
soluţiona conflicte ivite în viaţa socială, aceasta atribuţie revenind exclusiv instanţelor
judecătoreşti.
Secţiunea 2. Organizarea Ministerului Public.
Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă
fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează
un parchet. De asemenea, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează un
parchet condus de un procuror general.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă
curţile de apel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi, care pot fi
ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de procurori şefi.
Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structura lor şi câte o secţie pentru minori şi
familie.
2.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

75
76

27
 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea
parchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului
Public.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-
adjunct, un adjunct şi 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul
asupra tuturor parchetelor. El reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelate autorităţi
publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ţară sau din străinătate.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează
colegiul de conducere, care hotărâşte asupra problemelor generale de conducere ale
Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul general, prim-adjunctul,
adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie, procurorul inspector şef şi 5
procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
Aşa cum rezultă din cele de mai sus, legea reglementează existenţa unui organism
larg reprezentativ la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
respectiv adunarea generală a procurorilor. Aceasta se convoacă de procurorul general,
anual sau ori de câte ori este necesar. Competenţele acestui organism sunt stabilite prin
asemănare cu cele pe cre le deţin adunările generale ale judecătorilor în cadrul instanţelor
judecătoreşti.
2.1.1. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism ( D.I.I.C.O.T. ).
In cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
( D.I.I.C.O.T. ), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi a
terorismului.
In cadrul D.I.I.C.O.T. sunt încadraţi procurori numiţi prin ordin al procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii. Pot fi încadraţi procurori care au o bună pregătire profesională,
o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau
judecător şi care au fost declaraţi admişi în urma unui interviu organizat de comisia
costituită în acest scop, prin ordin al Procurorului general al Pachetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
Revocarea din funcţie a procurorilor numiţi în D.I.I.C.O.T. se poate face ca
urmare a unei sancţiuni disciplinare sau în cazul exercitări necorespunzătoare a funcţiei,
prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La data încetării activităţii în
cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde
are dreptul să funcţioneze conform legii.
2.1.2. Direcţia Naţională Anticorupţie ( D.N.A. ).
Direcţia Naţională Anticorupţie reprezintă o structură autonomă în cadrul
Ministerului Public, fiind specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie. Direcţia
Naţională Anticorupţie are personalitate juridică.

28
 Direcţia Naţională Anticorupţie este independentă în raport cu instanţele
judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte
autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigiurarea
respectării acesteia. Direcţia Naţională Anticorupţie elaborează anual un raport privind
activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi
ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra
raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Activitatea acestui organism este coordonată de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condus de un procuror şef, asimilat prim-
adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, ajutat de doi procurori adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra problemelor generale de conducere ale direcţiei decide colegiul de
conducere, constituit din procurorul şef, adjuncţii şi 5 procurori aleşi de adunarea
generală.
Adunarea generală a procurorilor Departamentului Naţional Anticorupţie se
convoacă de procurorul şef, anulal sau ori de câte ori este necesar şi are competenţele
similare cu cele prevăzute de lege pentru adunarea generală a procurorilor Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt încadraţi procurori care trebuie să
aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin
6 ani ca procurer sau judecător şi care au fost declaraţi admişi la interviul organizat de o
comisie constituită în acest scop. Procurorii ce îndeplinesc condiţiile arătate sunt numiţi
prin ordin al procurorului şef al Direcşiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii.
Revocarea din funcţie a procurorilor numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale
Anticorupţie se poate face ca urmare a unei sancţiuni disciplinare sau în cazul exercitări
necorespunzătoare a funcţiei, prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La data încetării activităţii
în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie procurorul revine la parchetul de unde provine
sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze conform legii.
2.2. Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori
şi familie şi judecătorii.
Parchele sunt constituite pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru
minori şi familie şi judecătorie. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au
personalitate juridică.
Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali în timp
ce parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.
În cadrul fiecărui parchet funcţionează câte un colegiu de conducere, care
avizează problemele generale de conducere ale parchetelor şi care are în componenţă
procurori care deţin funcţii de nivelul celor prevăzute de lege pentru colegiile de

29
conducere ale instanţelor judecătoreşti. În mod asemănător, în cadrul parchetelor
funcţionează adunările generale ale procurorilor, cu competenţe similare cu cele ale
adunărilor generale ale judecătorilor.
Secţiunea 3. Funcţionarea şi atribuţiile Ministerului Public.
3.1. Principiile funcţionării Ministerului Public.
Procurorii îţi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi
controlului ierarhic.
Principiul controlului ierarhic a fost o constantă a Ministerului Public în toată
perioada de existenţă a acestei instituţii. Însă subordonarea ierarhică în cazul procurorilor
este un principiu întâlnit în mai multe state cu sistem judiciar apropiat celui român77.
Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că dispoziţiile
procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii
pentru procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi
conducătorului parchetului respectiv iar conducătorul unui parchet este subordonat
conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. Controlul
exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, de procurorul şef al Direcţiei Naşionale Anticorupţie sau de procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realize
direct sau prin procurori anume desemnaţi.
Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii procurorilor,
legea prevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este independent. De
asemenea, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră
întemeiate, ţinând seama de probele administrate în cauză.
Pe lângă controlul ierarhic exercitat în cadrul Ministerului Public, legea
reglementează şi controlul ministrului justiţiei. Potrivit art.69 din Legea nr.304/2004,
ministrul justiţiei, când consideră necesar, din iniţiativă proprie sau la cererea Consiliului
Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori inspectori
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul
Naţional Anticorupţie, din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori
delegaţi.
Controlul exercitat de ministrul justiţiei constă în verificarea pe de o parte a
eficienţei manageriale iar pe de altă parte a modului în care se procurorii îşi îndeplinesc
atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu
celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. În cadrul atribuţiilor
sale, ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau după caz, procurorului general al Parchetului
Naţional Anticorupţie informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu
privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.
77
În sistemul juridiciar francez, se menţionează drept caracteristici ale corpului
procurorilor, subordonarea ierarhică, indivizibilitatea ( tradusă prin faptul că în cursul
aceleiaşi cauze un magistrat procuror poate fi înlocuit ), amovibilitatea ( contrară
inamovibilităţii ce caracterizează activitatea judecătorului ). A se vedea, A.Heraud,
A.Maurin, Institutions judiciaires, 6 eme ed., Sirey, 2006, p.110.

30
 Este de remarcat faptul că actuala lege de organizare judiciară a introdus o serie
de prevederi care sunt de natură să sporească automonia decizională a procurorului şi să
atenueze din posibilele efecte negative pe care principiul controlului ierarhic le-ar putea
produce asupra activităţii procurorilor:
- a fost abandonată prevederea existentă în vechea lege de organizare
judecătorească, Legea nr.92/1992, potrivit căreia ministrul justitiei avea dreptul sa dea
dispozitie scrisa, in mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent sa
inceapa, in conditiile legii, procedura de urmărire penala pentru infractiunile despre care
avea cunostinta si sa promoveze in fata instantelor judecatoresti actiuni si cai de atac
necesare apararii interesului public. O asemenea prevederea apropia prea mult pe
ministrul justiţiei de activitatea concretă, de speţă, a procurorului, efectul fiind crearea
unui pericol de politizare a intervenţiilor ministrului sau numai acela ca intervenţia să fie
percepută ca atare în ochii opiniei publice.
- a fost abandonată şi prevederea existentă în legislaţia anterioară potrivit căreia
controlul ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor se poate concretize şi prin
aprecierea asupra activitatii, pregatirii si aptitudinilor profesionale ale procurorilor. În
prezent, singurul organism cu drept de a veghea asupra pregătirii şi aptitudinilor
profesionale a procurorilor este Consiliul Superior al Magistarturii.
- a fost reglementată posibilitatea pentru procuror de a contesta în faţa Consiliului
Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în
efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei, precum şi intervenţia procurorului
ierarhic superior pentru influenţarea în orice formă a concluziilor.
- a fost reglementată o anumită continuitate a activităţii procurorului de caz în
sensul că lucrările repartizate acestuia pot fi trecute altui procuror numai în caz de
suspendare sau încetare a calităţii de procuror ori în caz de absenţă, dacă există cauze
obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea. Procurorul căruia i-a fost
luată o lucrare repartizată poate contesta măsura dispusă de procurorul ierarhic superior la
Consiliul Superior al Magistraturii.
În concluzie, trebuie reţinut că principiul controlului ierarhic în activitatea
procurorilor este reţinut în majoritatea legislaţiilor iar dispoziţiile legale din dreptul intern
au evoluat în sensul asigurării independenţei procurorului în adoptarea soluţiei într-un caz
concret şi în concluziile pe care le pune în faţa instanţei. Se remarcă preocuparea
legiuitorului român de a elimina posibilitatea ca principiul classic al subordonării şi
controlului ierarhic să se manifeste prin implicarea directă a procurorului ierarhic sau,
mai grav, a ministrului justiţiei, în activitatea curentă a procurorilor, în legătură cu
cauzele ce le-au fost repartizate.
3.2. Atribuţiile Ministerului Public.
Atribuţiile procurorilor se manifestă în principal în materie penală, rolul acestora
în procesul civil fiind diminuat.
Potrivit dispoziţiilor legale, procurorii au următoarele atribuţii:
a. efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege
şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace
alternative;

31
 b. conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare
penală78;
c. sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale;
d. exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege79;
e. participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată80;
f. exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, atribuţie ce
poate fi exerciatată deopotrivă în materie penală sau civilă81;
g. apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse
sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;
h. acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub
coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii
penale a statului;
i. studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea,
elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea
eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în
domeniu;
j. exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
k.

PARTEA III a
Statutul judecătorilor şi al procurorilor.
Noţiunea de magistratură şi magistrat.

78
Potrivit legii, organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod
nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire
dispoziţiile acestuia.
79
Potrivit art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă
ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale
persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de
lege. Astfel, Legea contenciosului administrativ, nr.554/2004, prevede că atunci când Ministerul
Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui act administrativ
normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de contencios administrativ competentă
de la sediul autorităţii publice emitente.
80
Potrivit art.64 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, procurorul participă la
şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. În procesele penale,
la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror
desemnat de conducătorul parchetului.
Potrivit art.45 alin.3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice
proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de
drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt cazuri expres prevăzute de lege când
participarea procurorului la procesul civil este obligatorie, absenţa sa atrăgând nulitatea hotărârii
judecătoreşti pronunţate în aceste condiţii ( cererea privind punerea sub interdicţie a unei
persoane, judecarea cererilor de expropriere, judecarea apelului sau recursului declarat în materia
desenelor şi modelelor industriale etc. ).
81
În cazul recursului în interesul legii, legitimarea procesuală pentru promovarea acestuia revine numai
procurolului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

32
 Potrivit dispoziţiilor Legii nr.303/2004, în forma iniţială, din corpul
magistraţilor făceau parte judecătorii, procurorii, constituiţi în parchete şi
magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit aceloraşi
dispoziţii era asimilat magistraţilor, pe durata funcţiei, personalul de specialitate juridică
din Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul Naţional de
Criminologie şi din Institutul Naţional al Magistraturii.
În prezent Legea nr.303/2004 evită să atribuie în mod explicit calitatea de
magistrat unei categorii profesionale şi se limitează a opera cu noţiunea de magistratură.
Astfel, legiuitorul defineşte magistratura ca fiind activitatea judiciară desfăşurată de
judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor
generale ale societăţii, ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor82. Modificarea legislativă pare mai mult formală din moment ce activitatea
definită drept magistratură este în continuare atribuită judecătorilor şi procurorilor, adică
aceleaşi categorii cărora, în forma iniţială, legea le conferea calitatea de magistrat. Prin
urmare, nu se poate aprecia că în prezent ar fi o greşală terminologică dacă ne-am referi
la judecători şi procurori desemnându-i prin noţiunea generică de magistraţi.
Capitolul 1.
Cariera judecătorilor şi procurorilor.
Secţiunea 1. Admiterea în magistratură. Formarea profesională iniţială a
judecătorilor şi procurorilor.
Modalitatea de recrutare a judecătorilor şi procurorilor are în mod cert o influenţă
asupra independenţei personale a acestor. Există eforturi în mai toate statele de a găsi un
sistem optim de recrutare a magistraţilor care să garanteze independenţa acestora şi
totodată să asigure formarea unui corp profesional de elită. Dreptul comparat cunoaşte
mai multe sisteme de recrutare şi învestire a magistraţilor:
a. numirea magistraţilor de către organele puterii executive. Sistemul este
criticat pe motiv că ar afecta independenţa personală a magistratului astfel
numit, prezumându-se o anumită obedienţă faţă de puterea care l-a
numit în funcţie. Sistemul se aplică însă cu anumite standarde impuse în ce
priveşte selecţionarea magistraţilor astfel că în general puterea executivă nu
dispune de un drept discreţionar în actul de numire.
b. Alegerea magistraţilor este un sistem ce prezintă avantajul înlăturării
pricolului de aservire a magistraţilor puterii executive. În schimb, critica
acestui sistem are la bază argumentul correct că alegătorii nu au expertiza
necesară pentru a aprecia capacităţile de bun magistrat al candidatului,
de multe ori alegerea fiind bazată pe elemente ce exced calităţilor
profesionale ale acestuia.
c. Recrutarea chiar de către corpul magistraţilor are avantajul că înlătură
posibilitatea aservirii magistraţilor faţă de alte puteri ale statului şi
asigură numirea pe criterii profesionale. Se reproşază acestui sistem că
generează formarea unei caste a magistraţilor.

82

33
 Sistemul nostru este unul mixt. Competenţele în privinţa recrutării
judecătorilor şi procurorilor sunt îndeplinite de către Consiliului Superior al
Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca aparţinând corpului magistraţilor.
Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, este
realizată de Preşedintele României dar numai la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii. Sistemul adoptat acorda intaietate Consiliului Superior al
Magistraturii, care este competent in ce priveste impunerea criteriilor de pregatire
profesionala avute in vedere la selectarea judecatorilor si procurorilor, actul de
numire fiind conditionat de propunerea formulata de Consiliul Superior al
Magistraturii.
Sistemul adoptat acorda intaietate organului profesional si in cazul unui conflict
cu reprezentantul puterii executive in privinta numirii in functie a judecatorilor sau
procurorilor. Astfel, Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea
judecatorilor si procurorilor propusi de catre Consiliul Superior al Magistraturii.
Refuzul trebuie sa fie motivat. In aceasta situatie, daca Consiliul Superior al
Magistraturii sustine propunerea initiala, trebuie sa motive optiunea sa iar seful
executivului este obligat sa procedeze la numire, actul sau devenind unul formal.
Recrutarea judecătorilor şi procurorilor se face, in principiu, prin concurs.
Exista doua modalitati de recrutare a judecatorilor si procurorilor:
a. recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării
funcţiei de judecator sau procuror prin absolvirea cursurilor
Institutului Naţional al Magistraturii;
b. recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu
vechime in alte profesii juridice.
Recrutarea prin admiterea urmata de formarea profesionala in cadrul
Institutului National al Magistraturii constituie sau ar trebui sa constituie mijlocul
principal pentru formarea corpului de magistrati.
Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de
concurs83. Consiliul Superior al Magistraturii stabileste in fiecare an numarul de
cursanti in functie de numarul de posturi vacante de judecatori si procurori.
La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al
Magistraturii care se poate înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul
în România şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are
antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie, cunoaşte
limba română şi este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru
exercitarea funcţiei de magistrat84.
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2

83
Concursul de admitere se organizeaza anual.
84
Comisia medicală se stabileşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului
sănătăţii.

34
ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi
în raport de numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.
În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în
cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la
activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le
desfăşoară magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de
Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al
Magistraturii.
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii,
auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi
practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de
judecător sau procuror85.
Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a
promovat examenul de absolvire, constituie vechime în magistratură.
Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi, de
regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de
justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată
pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de
justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul
nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi va fi obligat să restituie
indemnizaţia86 şi cheltuielile de şcolarizare.
Absolventii Institutului National al Magistraturii sunt obligati sa
indeplineasca functia de judecator sau procuror timp de 6 ani. In cazul in care va fi
eliberat din functie inainte de aceasta perioada la initiativa sa ori din motive
imputabile, ii revine obligatia de a restitui bursa de auditor de justitie si cheltuielile
de scolarizare efectuate cu formarea sa, proportional cu perioada ramasa pana la
implinirea termenului de 6 ani.
b. În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, cei
care au indeplinit functia de judecator, procuror, magistrat – asistent la Inalta Curte
de Casatie si Justitie, care si-au incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de
specialitate juridică din Ministerul Justitiei, din Ministerul Public, din Consiliul Superior
al Magistraturii, din Institutul National al Magistraturii si din Institutul National de
Criminologie, precum şi avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici,
85
Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani
funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un magistrat absolvent al Institutului
Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din
iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie indemnizaţia de
auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul
rămas până la împlinirea termenului de 6 ani.
86
Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare
funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are
regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul annual
aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.

35
persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul
Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale,
Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele
didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime de specialitate
de cel puţin 5 ani.
Exista posibilitatea cu totul exceptionala de a se accede in magistratura fara
concurs in cazul unor persoane care au indeplinit functii ce ii recomanda ca avand o
pregatire profesionala compatibila cu calitatea de judecator sau procuror. Legea le
enumera in mod limitativ:
- cei care au indeplinit functia de judecator sau procuror cel
putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive
neimputabile87. Acestia pot fi numiti la instante sau parchete
de acelasi grad cu cele la care au functionat, cu exceptia
Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
- cei care au indeplinit functia de magistrat-asistent la Inalta
Curte de Casatie si Justitie cel putin 10 ani si care s-au
incetat activitatea din motive neimputabile88. Ei pot fi numit
la judecatorii sau parchetele de pe langa aceste instante.
In cazul acestor categoriilor de pesoane enumerate anterior, accesul in
magistratura se face in baza unui interviu sustinut in fata sectiei corespunzatoare
din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
In privinta tuturor persoanelor care acced in magistratura in alt mod decat
formarea initiala in cadrul Institutului National al Magistraturii, se instituie obligatia
legala de a urma un curs de formare profesionala in cadrul Institutului National al
Magistraturii pe o perioada de 6 luni. Cursul are menirea de a face posibila asimilarea
unor constistinte ce tin de specificul activitatii de judecator sau procuror dar si
cunoasterea elementelor de drept comunitar. Dupa efectuarea cursului, persoanele
care au fost primite in magistartura fara examen sunt obligate sa sustina un examen
pentru verificarea cunostintelor. Nepromovarea acestui examen atrage eliberarea
din functia de judecator sau procuror si obligatia de a restitui indemnizatiile
primite pe perioada cursurilor.
Legea crează un statut special judecatorilor Curtii Constitutionale care, la
data numirii, aveau functia de judecator sau procuror. La incetarea mandatului la
Curtea Constitutionala, acestia au dreptul sa revina la postul detinut anterior.
Secţiunea 2. Judecătorii şi procurorii stagiari.
Judecătorii şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul
Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor 3
medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a
Institutului Naţional al Magistraturii. Aceştia nu pot funcţiona decât la judecătorii
sau la parchetele de pe lângă acestea.
87
Conditia este considerate indeplinita si in cazul cumularii vechimii in functia de
judecator, procuror sau in profesia de avocat.
88
Ibidem.

36
 Durata stagiului este de 1 an. În această perioadă judecătorii şi procurorii
stagiari sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui
judecător sau procuror desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de
prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.
În ce priveşte competenţa funcţională, judecătorii stagiari vor putea să ia parte
la activitatea de judecată dar numai în următoarele cazuri:
a. judecătorii stagiari – cererile privind pensiile de întreţinere, cererile
privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind
popririle, învestirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii;
litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui
bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 10.000 RON;
plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie şi de aplicare a sancţiunilor
contravenţionale; somaţia de plată, reabilitarea; constatarea intervenirii amnistiei
ori graţierii; infracţiunile în legătură cu care se sesizează direct instanţa
judecătorească89.
b. procurorii stagiari – au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze
şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de
stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi
coordonează.
După parcurgerea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt
obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care magistratul stagiar
este respins la examenul de capacitate, este obligat să se înscrie la sesiunea
următoare. Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea la două
sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător sau procuror stagiar. Dacă absenţa de
la examen este datorată unor motive justificate, se poate susţine examenul dacă de la
încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2
ani, în caz contrar, persoana în cauză trebuind să efectueze din nou stagiu prevăzut
de lege.
Examenul de capacitate se organizează anual de către Consiliul Superior al
Magistarturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii90.
Conţinutul examenului de capacitate, constând în verificarea conoştinţelor
teoretice şi practice prin probe scrise şi orale, este stabilit de Legea privind statutul
judecătorilor şi procurorilor: probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele
constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea
judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor iar probele cu
caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare,
distincte pentru procurori şi judecători, în funcţie de specificul activităţii acestora.
Comisiile de examinare sunt numite de către Consiliul Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistarturii şi sunt compuse,
pentru judecători - din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
judecători de la curţile de apel, formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii
şi pentru procurori – din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
89
90

37
Casaţie şi Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori
de la Institutul Naţional al Magistraturii. În ce priveşte disciplinele care formează
obiectul examinării, acestea se determină prin Regulamentul de organizare a
examenului de capacitate, elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii. Acelaşi
Regulament stabileşte şi media minimă de promovare a examenului.
După validarea examenului de capacitate de către Consiliul Superior al
Magistraturii91, prin grija acestui organism, se publică în Monitorul Oficial şi se afişază la
sediile instanţelor şi parchetelor lista posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de
pe lângă aceste instanţe. Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacitate au
dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile în termen de 15 zile de la
publicarea acestora în Monitorul Oficial al României92. Alegerea este supusă regulii
conform căreia judecătorii stagiari pot opta numai pentru posturi de judecători, iar
procurorii stagiari numai pentru posturi de procurori. Candidaţilor care nu au
optat în termenul legal li se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior
al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie.
Secţiunea 3. Numirea, promovarea, delegarea, detaşarea şi transferul
judecătorilor şi procurorilor.
3.1. Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor.
Judecătorii inamovibili şi procurorii, care se bucură de stabilitate, sunt
numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii93.
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, cu ocazia citirii actului de numire,
judecătorii şi procurorii depun jurământ în faţa magistraţilor instanţei sau ai
parchetului la carea a fost numit. Jurământul se depune în forma solemnă prevăzută de
art.34 alin.1 din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Nedepunerea
jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. Actele efectuate de
magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule94.
3.2. Promovarea şi numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi
procurorilor.
3.2.1. Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la
tribunale, curţi de apel şi la parchete.
Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs
organizat la nivel naţional de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul
Naţional al Magistraturii, în limita posturilor vacante existente la instanţe şi
parchete.
91
Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de
capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege
şi regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârşirii unor fraude.
92
La medii egale are prioritate la alegerea postului în orninea următoare: canditatul care
este titular al diplomei de doctor în drept, cel care are o vechime mai mare în
magistratură, cel care funcţionează la instanţa sau parchetul pentru care a optat.
93
Vezi supra., p. , condiţiile pentru numirea în magistratură.
94
A se vedea şi opinia exprimate de I.Leş, Instituţii, p.182.

38
 Promovarea magistraţilor se face numai cu consimţământul acestora.
Pentru a putea participa la concursul de promovare judecătorii sau procurorii
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii a căror verificare revine Consiliului
Superior al Magistraturii:
- în ultimii 3 ani înaintea concursului au avut calificativul ,, foarte
bine ’’ şi n-au săvârşit abateri disciplinare;
- îndeplinesc următoarele condiţii de vechime: 5 ani vechime în funcţia
de judecător sau procuror95, pentru promovarea la tribunal,
tribunal specializat sau parchetele de pe lângă aceste instanţe; 6 ani
vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea la
curţile de apel sau la parchetele de pe lângă aceste instanţe; 8 ani de
vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în
funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie.
Legea prevede şi posibilitatea promovării pe loc în limita numărului de locuri
aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. În acest caz, magistraţii vor dobândi
drepturile aferente funcţiei în care promovează dar nu vor fi obligaţi să schimbe instanţa
la care au funcţionat înainte de promovare.
3.2.2. Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor,
tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor.
Numirea în funcţiile de conducere la instanţele judecătoreşti şi parchete se
face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, pe baza unui
concurs sau examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Institutul
Naţional al Magistraturii.
Magistraţii care candidează la aceste funcţii trebuie să fi obţinut calificativul
,, foarte bine’’ la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi
îndeplinesc următoarele condiţii de vechime în funcţia de magistrat:
- 5 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte şi
vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului
de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia;
- 6 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte,
vicepreşedinte şi preşedinte de secţie de tribunal sau tribunal
specializat sau prim-procuror, adjunct al acestuia ori
procuror şef de secţie la parchetele de pe lângă aceste
instanţe;
- 8 ani în magistratură96, pentru funcţia de preşedinte,
vicepreşedinte, preşedinte secţie la curtea de apel, procuror
general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct al

95
La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau
procurorul în cauză a fost avocat.
96
La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau
procurorul în cauză a fost avocat.

39
 acestuia, procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă
curtea de apel.
Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii sau procurorii care au
făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea
ori cei care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa
îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Pentru
îndeplinirea acestor două condiţii legea impune celor care participă la examenul sau
concursul de numire într-o funcţie de conducere să dea o declaraţie pe propria
răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii
înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precum şi o declaraţie de interese.
De asemenea, înainte de numirea în funcţie, Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii verifică şi comunică, în 15 zile de la solicitarea Consiliului
Superior al Magistraturii, dacă judecătorul sau procurorul în cauză a făcut parte
din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea.
Concursul sau examenul constă în prezentarea unui unui proiect referitor la
exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere si in probe scrise privind
managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua
decizii si de a-si asuma raspunderea, rezistenta la stres si un test psihologic.
3.2.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi accesul la funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie şi al Parchetului de pe lângă această instanţă.
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de
către Consiliul Superior al Magistraturii pe baza unui raport consultativ întocmit de
colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie judecătorii sau procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii:
- au îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau
curţi de apel97;
- au obţinut calificativul foarte bine la ultima evaluare;
- nu au fost sancţionaţi disciplinar;
- s-au remarcat în activitatea profesională;
- au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin12
ani.
Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o
singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea Consiliul Superior al
Magistraturii, dintre judecătorii acestei instanţe care au funcţionat la această instanţă cel
puţin 2 ani. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere
arătate decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii.

97
Textul care impune această condiţie – art.52 alin.1 din Legea nr.303/2004 a fost declarat neconstituţional
prin decizia nr.886/2006 a Curţii Constituţionale întrucât era discriminator în raport cu procurorii, care
potrivit Constituţiei au statut de magistraţi la fel ca şi judecătorii. Prin urmare, în cazul celor care îndeplinit
funcţia de procuror, condiţia de a fi îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de
apel nu se aplică.

40
 Revocarea din funcţiile de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se
face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, pentru motivele expres prevăzute de lege98. Consiliul Superior al
Magistraturii se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau
la cererea adunării generale a instanţei.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie şi adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi
procurorul şef al D.I.I.C.O.T. şi adjunţii acestora, sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu
posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea
ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care
au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror. Preşedintele poate
refuza motivat numirea, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.
Cei care urmează a fi numiţi în aceste funcţii trebuie să îndeplinească şi condiţiile
de necolaborare cu serviciile de informaţii şi inexistenţa intereselor care ar putea
influenţa modul de exercitare a funcţiei, prevăzute în şi în cazul promovării în funcţii de
conducere la celelalte instanţe sau parchete.
Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţiile de conducere arătate
anterior se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei,
cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive arătate la art. 51 alin.2
din Legea nr.303/200499.
Promovarea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se face
de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului şef al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Durata numirii este de 3 ani, cu posibilitatea
reînvestirii o singură dată. Pentru numirea în aceste funcţii este este necesar ca
procurorul să îndeplinească condiţiile de necolaborare cu serviciile de informaţii şi de
inexistenţa a intereselor de natură să influenţeze modul de exercitare a funcţiei şi să aibe
recomandarea conducătorului secţiei ori, după caz, direcţiei din cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde
urmează să fie numit.
Revocarea din funcţie se poate face de către Consiliul Superior al
Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie. Motivele de revocare sunt aceleaşi ca şi în cazul celorlalte funcţii de
conducere100. Popunerea de revocare poate fi formulată din oficiu sau la sesizarea

98
În cazul în care nu mai îndepliniesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţie; în
cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă,
comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;în cazul
aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
99
100

41
adunărilor generale sau a conducătorilor secţiilor sau al direcţiei din cadrul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
3.3. Delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor.
Toate cele trei instituţii au ca efect schimbarea, temporară sau definitivă, a
instanţei sau parchetului ori chiar a specificului activităţii, motiv pentru care
legiuitorul le abordează cu o corectă precauţie, necesară pentru a împiedica ca aplicarea
concretă a acestora să nu degenereze în acte care să afecteze independenţa magistratului.
Caracteristica principală şi comună a celor trei instituţii o reprezintă faptul că
măsurile ce le cuprind nu pot fi aplicate decât cu acordul magistratului în cauză.
3.3.1. Delegarea.
a. Delegarea judecătorilor se poate dispune în cazul în care o judecătorie, un
tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei
temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea
cauze.
Delegarea este un act ce poate interveni numai cu acordul judecătorilor.
În cazul judecătoriilor, tribunalelor şi tribunalelor specializate, delegarea se
dispune de către preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei
instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel. În cazul curţilor de apel, delegarea
se dispune de către secţia pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii, la
solicitarea preşedintelui respectivei curţi de apel.
b. În cazul procurorilor, aceştia pot fi delegaţi în interes de serviciu cu
acordul scris al acestora, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În toate cazurile delegarea are un caracter esenţialmente temporar, putându-
se dispune pe o perioadă de cel mult 90 de zile şi poate fi prelungită cu acordul
magistratului cel mult 90 de zile într-un an.
Pe întrega perioadă a delegării, magistraţii beneficiază de toate drepturile
prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi. În cazul în care salariul şi
celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei în care este delegat sunt inferioare,
magistratul îşi păstrează indemnizaţia lunară şi celelalte drepturile băneşti.
3.3.2. Detaşarea.
Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune detaşarea judecătorilor
sau procurorilor, numai cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la
Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul
Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice
funcţii, inclusive cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii.
Detaşarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani şi poate fi
prelungită, cu acordul scris al magistratului, pe o perioadă de până la 3 ani.
Pe toată durata detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de
judecător saau procuror şi beneficiază de toate drepturile funcţiei în care a fost

42
detaşat. În cazul în care salariul şi celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei în care
este detaşat sunt inferioare, magistratul îşi păstrează indemnizaţia lunară şi celelalte
drepturile băneşti.
Perioada în care este detaşat constituie vechime în funcţia de judecător sau
procuror.
Delegarea şi detaşarea nu se pot face la instanţe sau parchete de nivel superior
celor la care magistratul are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
3.3.3. Transferul.
Transferul magistraţilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt
parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul
Superior al Magistraturii. La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de
procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui
României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii101, cu respectarea
condiţiilor de vechime impuse de legea de organizare judiciară. Rolul principal în
cazul transferului îi revine, aşa cum era şi normal, Consiliului Superior al Magistraturii,
deoarece pentru numirea în funcţiile de judecător sau procuror candidaţii vor susţine un
interviu. Procurorii care urmează a fi numiţi în funcţia de judecători ca urmare a
transferului vor susţine interviul în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii iar judecătorii care urmează a fi numiţi prin transfer în
funcţia de procurori vor susţine interviul în faţa secţiei pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii.
Secţiunea 4. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Incompatibilităţi şi
interdicţii.
Natura activităţii magistraţilor impune independenţă personală102, un grad înalt de
calificare, o răspundere mult peste limitele obişnuite în cazul funcţiilor publice şi, ceea ce
este cel mai delicat, o anumită conduită socială care să corespundă aşteptărilor societăţii
şi care să contribuie la încrederea mebrilor acesteia atât justiţie cât şi în persoana celor
care contribuie la realizarea ei. Aceste aspecte stau la baza reglementării drepturilor şi
obligaţiilor magistraţilor. Se va observa că sunt pe deplin justificate acele drepturi cu
caracter patrimonial pe care magistraţii le au potrivit legii, deoarece numai în acest fel
poate fi asigurată independenţa economică a acestora, fără de care ar fi iluzoriu orice
discurs despre independenţa decizională a judecătorilor sau procurorilor. De asemenea,
interdicţiile la care sunt constrânşi magistraţii, chiar dacă par a le impune obligaţii de
conduită socială ce depăşesc de multe ori pe cele impuse altor funcţii publice, sunt
necesare pentru a asigura că încrederea societăţii în actul de justiţie nu ar fi afectată de
percepţia comportamentului celor care compun corpul magistraţilor.
Sistemul de drepturi şi obligaţii ce revin magistraţilor este reglementat astfel încât
să corespundă exigenţelor sporite pe care societatea le are faţă de cei care sunt chemaţi să
realizeze actul de justiţie dar şi pentru acrea acestora un statut social compatibil cu
responsabilităţile ce le revin.

101
102

43
 4.1. Drepturile magistraţilor.
4.1.1. Noţiunea de inamovibilitate.
Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Procurorii numiţi
de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii.
Legea nu formulează o definiţie a noţiunii de inamovibilitate. În doctrină,
inamovibilitatea a fost definită drept un complex de drepturi care asigură pe judecător că
nu poate face obiectul unei măsuri individuale luate de puterea executivă în contra sa, în
afară de cazurile expres prevăzute de lege103. Astfel definită, inamovibilitatea apare ca o
protecţie contra unui eventual arbitrariu din partea puterii executive, garantând
serenitatea judecătorului.
Inamovibilitatea este atribuită numai judecătorilor. Se pare că principiul
subordonării ierarhice, specific organizării Ministerului Public, a determinat în mod
tradiţional104 excluderea procurorilor de la beneficiu inamovibilităţii. Cu toate acestea,
rolul deosebit pe care procurorul îl joacă în procesul de realizare a actului de justiţie şi
măsurile destul de grave pe care are competenţa să le adopte sunt aspecte ce determină ca
acestea să nu fie lăsat în voia capriciilor puterii executive. Astfel, deşi nu i se atribuie
inamovibilitatea, în cazul procurorilor s-a creat un statut care împrumută unele drepturi
cuprinse în conceptul de inamovibilitate ( în ce priveşte promovarea, delegarea,
detaşarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie ). Acest statut a fost exprimat
prin noţiunea de stabilitate în funcţie.
Se poate aprecia că inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorilor
care se prezintă ca un drept complex din care decurg toate atributele relative la statutul
magistraţilor: transferarea105, avansarea106, delegarea107, detaşarea108, suspendarea şi
eliberarea din funcţie109. Tot în categoria de drepturilor cuprinse în conceptul de
inamovibilitate sunt şi acelea care stabilesc că judecătorii şi procurorii pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor
corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. Numai în caz de infracţiune
flagrantă, aceştia pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi, Consiliul Superior al Magistraturii fiind
informat de îndată de organul care a dispus măsura.
4.1.2. Drepturi patrimoniale.
Magistraţii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport de nivelul instanţei sau al
parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi alte criterii prevăzute de
lege. Salarizarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se stabileşte prin legea

R.Perrot, Institutions judiciares, p.301.

103

104
Aceeaşi soluţie legislativă este cunoscută şi în Franţa, unde inamovibilitatea este
recunoscută numai magistraţilor ordinului judiciar iar nu şi magistraţilor ministerului
public. A se vedea, P.Perrot, Institutions judiciares, p.302.
105
106
107

108
109

44
privind indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.
Salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari110 se asigură de Ministerul Apărării
Naţionale.
În scopul asigurării independenţei economice a magistraţilor legea le acordă
acestora şi alte drepturi cu caracter patrimonial: asigurare pentru risc profesional, pentru
viaţă, sănătate şi bunuri, asistenţă medicală gratuită, medicamente şi proteze, dreptul la
atribuirea locuinţelor e serviciu111. Magistraţii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-
întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian.
Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură
beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de
80% din media veniturilor brute realizate în ultimile 12 luni de activitate înainte de data
pensionării. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură arătată anterior se
adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la
data pensionării. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi
pensia militară de serviciu.
4.1.3. Alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor.
Judecătorii şi procurorii au dreptul de a fi apăraţi împotriva oricărui act ce le-ar
putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Judecătorii sau procurorii care consideră că independenta si impartialitatea le sunt
afectate in orice mod prin acte de imixtiune in activitatea profesionala se pot adresa
Consiliului Superior al Magistraturii, care are dreptul şi obligaţia de a lua măsurile
necesare.
Datorită faptului că în multe cazuri activitatea judecătorilor şi procurorilor implică
afectarea unor medii infracţionale sau lezarea unor interese contrare societăţii şi ordinii
de drept, legea recunoaşte acestora dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecţie
împotriva ameninţărilor, violenţelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei,
familiile sau bunurile lor112.
Magistraţilor le este recunoscut dreptul la asociere în interes profesional. Ei sunt
liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau
internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale. De asemenea judecătorii şi
procurorii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, a altor persoane juridice
de drept privat fără scop patrimonial.
4.2. Obligaţiile magistraţilor.
Îndatoririle de care sunt ţinuţi magistraţii sunt de ordin profesional, menite să
garanteze buna exercitare de către aceştia a funcţiei judiciare şi de ordin social, transpuse

110
Judecătorii şi procurorii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiile
ce decurg din acesată calitate.
111
Locuintele de serviciu aflate in proprietatea sau administrarea Ministerului Justitiei si
unitatilor subordonate, precum si cele aflate in proprietatea sau in administrarea
Ministerului Public nu pot fi cumparate de judecatori, procurori sau orice alti salariati ai
acestor institutii.
112

45
într-o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, menite să păstreze independenţa,
imparţialitatea, obiectivitatea, demnitatea şi onoarea membrilor corpului magistraţilor.
4.2.1. Indatoriri profesionale ale magistraţilor.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi
să soluţioneze cauzele în termen rezonabil113, în funcţie de complexitatea lor.
Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a păstra secretul professional, secretul
deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea funcţiei. Astfel,
conform obligaţiilor reţinute în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor114,
judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi in alte scopuri decât cele
legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în timpul şedinţelor de judecată să aibă o
ţinută vestimentară corespunzătoare instanţei.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în forma şi în termenele
prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese115.
O îndatorire importantă ce revine magistraţilor este aceea de formare profesională
continuă. Necesitatea reglementării unei atare obligaţii decurge din faptul că
inamovibilitatea şi stabilitatea în funcţie de care beneficiază judecătorii şi procurorii pot
determina şi o anumită stare de autosatisfacţie profesională ce s-ar putea manifesta printr-
o lipsă de motivaţie în aprofundarea cunoştinţelor din domeniul juridic. Un asemenea
efect pe care l-ar produce garanţia stabilităţii funcţiei ar conduce la plafonarea
magistartului iar consecinţa ar fi dintre cele mai nefaste pentru sistemul judiciar şi pentru
justiţiabili. Acesta este motivul pentru care s-a resimţit nevoia ca garanţiile de stabilitate
oferite magistraţilor să fie dublate de îndatoriri ale acestora de a păstra şi a ridica nivelul
de competenţă profesională.
Formarea profesională continuă presupune următoarele obligaţii în sarcina
magistraţilor:
- de a participa, cel puţin o dată la 3 ani, la programe de formare profesională
continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii116, de instituţii de învăţământ
superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de perfecţionare profesională.
- de a urma un curs intensiv pentru învăţarea sau aprofundarea unei limbi străine
şi un curs intensiv pentru iniţierea sau aprofundarea cunoştinţelor de operare pe
calculator organizate de Institutul Naţional al Magistraturii sau de instanţele judecătoreşti
sau parchete, de instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, precum şi
alte instituţii de specialitate.

113

114
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor a fost aprobat prin Hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/2004, publicată în M.of. nr.815 din 8
septembrie 2005.
115

Consiliul Superior al Magistraturii aprobă anual, la propunerea Institutului Naţional al

116

Magistraturii, programul de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor.

46
 În scopul îndeplinirii de către magistraţi a îndatoririi ce le revine în acest sens, în
cadrul fiecărei curţi de apel şi în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel se
organizează periodic activităţi de formare profesională continuă constând în consultări,
dezbateri, seminarii, sesiuni sau mese rotunde, cu participarea Institutului Naţional al
Magistraturii117.
Activităţile de formare profesională continuă constau în cunoaşterea şi
aprofundarea legislaţiei interne, a documentelor europene şi internaţionale la care
România este parte, a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Constituţionale, a
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor
Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice, în abordarea multidisciplinară
a instituţiilor cu caracter de noutate, precum şi în aprofundarea unor limbi străine şi
operarea pe calculator. În cadrul acestor activităţi trebuie să se ţină seama de dinamica
procesului legislativ şi de necesitatea specializării judecătorilor şi procurorilor.
Îndeplinirea de către judecători şi procurori a criteriilor de competenţă şi
performanţă profesională este supusă unei verificări la fiecare 3 ani. Verificarea
presupune evaluarea privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de
formare profesională continuă şi absolvirea unor c ursuri de specializare. În cazul celor
care îndeplinesc funcţii de conducere, evaluarea vizează şi modul de îndeplinire a
funcţiilor manageriale.
Evaluarea activităţii se realizează de către comisii constituite prin hotărârea a
Consiliul Superior al Magistraturii potrivit unor criterii stabilite prin Regulamentul
privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin
hotărârea a Consiliului Superior al Magistraturii118. Comisiile de evaluare întocmesc
rapoarte de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, putând
acorda unul dintre calificativele ,,foarte bine’’, ,,bine’’, ,, satisfăcător’’ sau ,,
nesatisfăcător’’. Cei care în urma evaluării primesc calificativul nesatisfăcător, precum şi
cei care primesc calificativul satisfăcător în urma a două evaluări consecutive sunt
obligaţi să urmeze pentru o perioadă între 3 şi 6 luni cursuri speciale organizate de
Institutul Naţional al Magistraturii, care se încheie prin susţinerea unui examen.
Judecătorul sau procurorul care primeşte calificativul nesatisfăcător la două evaluări
consecutive sau cel care nu reuşeşte promovarea examenului susţinut în urma cursurilor
special organizate de Institutul Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie pentru
incapacitate profesională. Eliberarea din funcţie se face de către Preşedintele României,
la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Evoluţia profesională a unui judecător sau procuror este evidenţiată în fişa
dosarului professional, care este întocmit şi păstrat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Dosarul professional cuprinde date confidenţiale, la care au acces însă judecătorii şi
procurorii în cauză.

Tematica acestora se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.

117

118
A se vedea Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi
procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.324/2005,
publicată în M.of. nr.823 din 12 septembrie 2005.

47
 4.2.2. Incompatibilităţi şi interdicţii.
Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată,
cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. De asemenea, pot participa ca
formatori în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri.
Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Codul deontologic adoptat
de Consiliul Superior al Magistraturii, prevăd că magistraţilor le este interzis:
- să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane
interpuse;
- să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau
de altă natură;
- să aibă calitatea de asociat sau membru în organele de conducere,
administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale,
bănci sau instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare,
companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
- să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic
- să participe direct sau prin persoane interpuse la jocuri de tip
piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu
se asigură transparenţa fondurilor.
Magistraţii nu pot face parte din partide politice şi să desfăşoare activităţi cu
caracter politic. De asemenea, în exercitarea funcţiilor, ei trebuie să se abţină de la
exprimarea sau manifestarea convingerilor politice.
Magistraţilor le este interzis să exprime public opinia cu privire la procese aflate
în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, precum şi să
comenteze sau să justifice în presă ori emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluţiile date
în dosarele rezolvate de ei.
Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase,
chiar dacă acestea se află pe rolul altor instanţe sau parchete decât cele la care
funcţionează respectivul magistrat. Ei nu pot îndeplini nici o altă activitate care, potrivit
legii, revine avocatului.
Totuţi, magistraţii pot să acorde asistenţă juridică şi să pledeze în cauzele lor
personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse
sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în aceste cazuri, magistraţii nu trebuie să se folosescă
de calitate ce o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi
trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa soluţia. De asemenea, relaţiile de
familie şi sociale ale judecătorilor şi procurorilor nu trebuie să influenţeze soluţiile pe
care le adoptă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Magistraţii pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a
unor lucrări literare sau ştiinţifice sau la emisiuni audiovizuale fără caracter politic.
Magistraţii mai pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a
proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale, cu acordul
conducătorului instanţei sau al parchetului.
Secţiunea 5. Răspunderea magistraţilor.

48
 Potrivit legii privind statutul magistraţilor, aceştia răspund civil, disciplinar, şi
penal.
5.1. Răspunderea civilă.
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Sistemul adoptat de legiuitorul român nu acceptă o acţiune directă a justiţiabilului contra
magistratului ce s-ar face vinovat de o eroare judiciară. Faţă de persoana prejudiciată prin
eroare judiciară statul este cel care răspunde patrimonial. Sistemul adoptat se bazează în
primul rand pe faptul că în raport cu cetăţenii, statul este cel care garantează buna
funcţionare a serviciului public al justiţiei şi orice disfuncţionalitate a sistemului judiciar
este imputabilă acestuia. În al doilea rând, nu este de dorit un sistem care să permită
confruntarea judiciară directă dintre magistrat şi justiţiabilul prejudiciat prin eroarea
judiciară comisă. Această situaţia ar conduce pe de o parte la expunerea excesivă şi,
implicit timorarea magistratului, cu efecte negative asupra capacităţii sale de decizie.
Argumentele prezentate au impus reglementarea unei acţiuni civile numai împotriva
statului, care ulterior se va îndrepta împotriva magistratului conform prevederilor legale.
a. Codul de procedură penală stabileşte că statul, prin Ministerul Finanţelor
Publice, răspunde pentru repararea pagubei pricinuite în cazul condamnării sau al luării
unei măsuri preventive pe nedrept. Astfel, au dreptul la repararea pagubelor suferite
următoarele categorii de persoane: cea care a fost condamnată definitiv, dacă în urma
rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre de achitare; cea care în cursul procesului penal
a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal119; persoana
care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau
dezincriminarea faptei.
Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita iar
dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau in
intretinerea sa.
Actiunea poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data ramanerii definitive,
dupa caz, a hotararilor instantei de judecata sau a ordonantelor procurorului. Pentru
obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului in a carui
circumscriptie domiciliaza, chemand in judecata civila statul, care este citat prin
Ministerul Finanţelor Publice. Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Reparatia este întotdeauna suportată de stat, prin Ministerul Fianţelor Publice şi
consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de conditiile celui indreptatit la

119
Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin
ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin
ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi
penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) C.proc.pen. ori prin hotarare a
instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare
definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru
cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) C.proc.pen. Potrivit art.10 alin.1 lit.j) actiunea
penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi
exercitata daca există autoritate de lucru judecat chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar
da o alta incadrare juridica.

49
repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea unei rente viagere ori in
obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a carui libertate a fost
restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta sociala si medicala. Persoanelor
indreptatite la repararea pagubei, care inainte de privarea de libertate erau incadrate in
munca, li se calculeaza, la vechimea in munca stabilita potrivit legii, si timpul cat au fost
private de libertate. La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de
libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse
asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost
restransa.
În materie penală, în cazul in care statul a fost obligat la plata reparaţiei pentru
motivele indicate anterior, cat si in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre
o instanta internationala, actiunea in regres impotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din
grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune, este obligatorie.
b. În alte cauze decât cele penale, cererea de reparare a prejudiciilor materiale
cauzate prin erori judiciare nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în
prealabil, prin hotărâre judecătorească definitivă, răspunderea penală sau disciplinară a
magistratului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă
este de natură să determine o eroare judiciară.
Nu poate primi repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit
în orice mod la săvârşirea erorii de către magistrat.
Persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune civilă numai împotriva statului,
reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Numai după ce prejudiciul a fost acoperit de
stat, acesta se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului dacă
eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită de magistrat cu rea-credinţă sau
gravă neglijenţă.
Termenul de prescripţie atât în ce priveşte acţiunea contra statului cât şi acţiunea
recursorie a acestuia contra judecătorului sau procurorului ce s-ar face vinovat de
săvârşirea prejudiciului este de un an. În cazul acţiunii contra statului, termenul începe să
curgă de la data la care rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit
răspunderea penală sau disciplinară a magistratului120. In cazul acţiunii recursorii, pe care
statul o are la dispoziţie împotriva magistratului care prin fapta sa a determinat eroarea
judiciară cauzatoare de prejudicii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care statul a fost obligat la plata
daunelor produse persoanei prejudiciate prin eroarea judiciară.
5.2. Răspunderea disciplinară.
Magistraţii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu,
precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Abaterile disciplinare sunt enunţiativ enumerate în legea privind statutul
magistraţilor. Între acestea putem reţine:
- încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi
interdicţii privind magistraţii;

120

50
 - nerespectarea prevederilor cuprinse în codul deontologic al
magistraţilor;
- intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri privind satisfacerea
intereselor peronale sau ale membrilor familiei ori ale altor
persoane, precum şi imixtiunea în activitatea altui magistrat;
- desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau
manifestarea convingerilor politice în exercitatrea atribuţiilor de
serviciu;
- nerespectarea secretului deliberării;
- neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor;
- efectuarea cu întârziere a lucrărilor;
- absenţe nemotivate, întârzierea sau plecare de la program, în mod
repetat;
- atitudini ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili.
Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin
conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita
necorespunzătoare a unui magistrat, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu
justiţiabilii ori săvârşirea de către acesta a unor abateri disciplinare.
Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii,
pentru procurori sau judecători, după caz.
Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului
Superior al Magistraturii121. Orice sesizare privind activitatea necorespunzătoare a unui
judecător sau procuror va fi îndreptată la comisiile de disciplină. Acestea se pot sesiza şi
din oficiu cu privire la activitatea magistraţilor.
Acţiunea disciplinară nu poate fi pusă în mişcare fără efectuarea unei cercetări
prealabile, care se realizează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară
pentru judecători sau de Serviciul de inspecţie pentru procurori, la cererea comisiilor de
disciplină. Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea faptelor şi urmările acestora,
împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se
poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Cercetarea prealabilă se face în
mod obligatoriu cu ascultarea celui în cauză şi cu verificarea apărărilor celui cercetat,
care are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Cu toate
acestea, refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii sau de a se
prezenta la cercetări nu împiedică derularea şi încheierea cercetării. Rezultatul cercetării
prealabile este înaintat comisiei de disciplină în termen de 60 de zile de la înregistrarea
sesizării la Consiliul Superior al Magistraturii. În termen de 20 de zile de la primirea
rezultatului cercetării prealabile, comisia de disciplină, în calitate de titular al acţiunii
disciplinare, sesizează secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în
vederea judecării acţiunii disciplinare sau, în cazul în care consideră că exercitarea
acţiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea.
Termenul în care trebuie exercitată acţiunea disciplinară este de un an de la data
săvărşirii abaterii, sub sancţiunea decăderii.

121

51
 Procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii se
desfăşoară cu citarea judecătorului sau procurorului împotrivă căruia s-a exercitat
acţiunea. Acesta are dreptul să fie reprezentat de un alt judecător sau procuror sau să fie
asistat sau reprezentat de un avocat
Împotriva hotărârii date de acest organism în materie disciplinară, magistratul
poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicarea. Recursul suspendă
executarea hotărârii. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 9
judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea acestuia fiind irevocabilă.
Sancţiunile ce se pot aplica pentru abateri disciplinare sunt expres şi limitativ
prevăzute de lege:
- avertismentul;
- diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la
15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
- mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o
instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia aceleiaşi curţi
de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă curtea
de apel;
- revocarea din funcţia de conducere ocupată;
- excluderea din magistratură122.
Sancţiunile se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de
judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.
Secţiunea 6. Magistraţii - asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor reglementează şi statutul
magistraţilor-asistenţi care funcţionează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Magistraţii – asistenţi participă la şedinţele de judecată ale secţiilor Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie şi în această calitate redactează încheierile, participă cu vot
consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, aduc la îndeplinire orice alte sarcini
încredinţate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedintele sau de
preşedintele secţiei.
Magistraţii – asistenţi şefi participă la şedinţele de judecată ale secţiilor şi
Completului de 9 judecători, repartizează magistraţii – asistenţi care participă la şedinţele
de judecată şi asigură ţinerea în bune condiţii a evedenţelor secţiilor şi realizarea la timp a
lucrărilor.

PARTEA a IV a
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PROFESIEI DE AVOCAT

Secţiunea 1. Caracterizarea profesiei. Principii si reguli fundamentale de

exercitare a profesiei.
In art. 1 alin.1 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de
avocat, republicata, se stipuleaza ca profesia de avocat este libera şi independenta, cu
organizare şi funcţionare autonome.
122

52
 Exercitarea profesiei de avocat se face în condiţiile si limitele impuse de
Constituţie, de Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, de
statutul profesiei, astfel cum a fost acesta adoptat de Uniunea Naţionala a Barourilor din
România si publicat in M.of. nr. 45/13 ianuarie 2005.
Fata de realitatile existente in domeniul organizării si funcţionarii profesiei de
avocat, s-a impus modificarea legii in sensul ca, aceasta profesie se exercita numai de
avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii
Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), constituirea şi funcţionarea de barouri în
afară U.N.B.R. fiind interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora fiind
nule de drept.
Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:
a) principiul legalităţii;
b) principiul libertăţii;
c) principiul independentei;
d) principiul autonomiei şi descentralizării;
e) principiul păstrării secretului profesional.
În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii,
statutului profesiei şi codului deontologic.
Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor
juridice, de drept public şi de drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care este
recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, de pactele şi de tratatele la care România
este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia totodata, de a stărui, prin toate mijloacele
legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat
într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor.
Pentru a se asigura conditiile necesare realizarii efective a activitatilor permise de
lege, principiile de drept ce caracterizeaza profesia de avocat, drepturile avocatului in
exercitarea profesiei creeaza obligatii corelative pentru autorităţile şi instituţiile publice,
persoanele fizice sau juridice, in fata cărora avocatul asista sau reprezintă persoanele
fizice sau juridice. Acestea au obligaţia sa permită şi sa asigure avocatului desfăşurarea
nestingherita a activităţii sale, în condiţiile legii. In exercitarea profesiei şi în legătura cu
aceasta avocatul este protejat de lege.
Avocatul poate fi ales in mod liber de către persoana ce solicita serviciile acestuia.

1.1. Activitatea avocatului

Activitatea avocatului se poate realiza prin una sau mai multe din activitatile
următoarele:
1.1.1. consultaţii şi cereri cu caracter juridic
Consultatiile si cererile cu caracter juridic pot fi acordate în scris sau verbal în
functie de solicitarile si de domeniile de interes ale clientului. Prin exprimarea generica,
in aceasta categorie pot fi cuprinse activitati precum:
a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor
juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizata;
b) elaborarea de opinii legale;
c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea
clientului la negocierile referitoare la acestea;

53
 d) elaborarea proiectelor de acte normative;
e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei
persoane juridice, în condiţiile legii;
f) orice alte consultaţii în domeniul juridic.
Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau interesul clientului cereri,
notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii
şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia.

1.1.2 asistenta şi reprezentare juridică a clientilor

Avocatul poate asigura asistarea şi reprezentarea clienţilor sai in fata instanţelor
judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a
notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a
instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice.
In realizarea acestei activitati, avocatul poate folosi toate actele, mijloacele şi
operaţiunile permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor clientului.

1.1.3. redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului

şi a datei actelor prezentate spre autentificare
Un act juridic semnat în fata avocatului, care poarta o încheiere, o rezoluţie, o
ştampila sau un alt mijloc verificabil de atestare a identităţii părţilor, a consimţământului
şi a datei actului poate fi prezentat notarului spre autentificare.
Avocatul este obligat sa ţină evidenta actelor întocmite cu atestarea identitatii
parţilor, a conţinutului, a consimtamantului si a datei şi sa le păstreze în arhiva sa
profesională, în ordinea întocmirii lor.
Atestarea consimtamantului parţilor si prezentarea actului astfel redactat spre
autentificare, notarului, este o noua atribuite acordata avocatului prin modificările legii de
organizare si funcţionare, precum si ale statutului.

1.1.4 asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în

fata altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a
conţinutului şi a datei actelor încheiate.

1.1.5 apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi

intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu
autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoana romana sau străină.

1.1.6 activităţi de mediere.

Medierea este o modalitate de soluţionare a conflictelor, alternativa procesului
obişnuit sau arbitral. Aceasta activitate este nou reglementata prin modificarile aduse
legislatiei in domeniu, reprezentand o armonizare atat fata de cerintele pietei, cat si fata
de legislatia europeana in domeniu.
Medierea este o negociere asistată de un terţ (mediatorul), respectiv o tehnica
consensuala de rezolvare a conflictelor, constând într-o comunicare permanent orientata
către încheierea unei înţelegeri între părţi care au atât interese comune, cat şi divergenţe.
Mediatorul propune părţilor în procedura de mediere o soluţie, fără a avea atributia de a o

54
impune acestora. Părţile în procedura de mediere pot accepta sau refuza, în scris,
propunerea finala de mediere (tranzacţia).
Medierea are un caracter voluntar şi se bazează pe convenţia părţilor (acord de
mediere) de a rezolva o disputa sau o neînţelegere.
Medierea este guvernata de principiul confidenţialităţii.
Medierea este o procedura autonomă de reglementare a disputelor, conflictelor
sau diferendelor intervenite între persoanele fizice şi/sau juridice.
Acordul de mediere poate fi încheiat sub forma unei clauze contractuale sau sub
forma unei convenţii separate.
Părţile, prin acordul lor de mediere, pot alege un avocat pe care îl împuternicesc
cu atribuţii de mediere. În exerciţiul atributiei de mediere, avocatul are următoarele
îndatoriri:
a) de a se informa în legătura cu conflictul şi cu poziţia fiecăreia dintre părţi;
b) de a informa părţile asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, fiindu-i interzis sa dea
consultaţii juridice;
c) de a facilita sau de a intermedia comunicarea între părţi; comunicarea nu necesita
prezenta fizica a părţilor, avocatul putând comunica şi separat cu fiecare dintre acestea,
cu informarea lor prealabilă;
d) de a redacta propunerea de soluţie sub forma unei tranzacţii, parţiale sau totale, după
caz.
În procedura de mediere, părţile pot fi asistate de avocaţi, alţii decât avocatul
mediator.
Avocatul însărcinat cu medierea este impartial şi neutru în activitatea sa. El poate
oferi informaţii juridice părţilor, dar îi este interzis sa încheie contracte de asistenta
juridică cu acestea în legatura cu obiectul medierii, distinct de contractul de asistenta
juridică în baza căruia se realizează medierea. Avocatul însărcinat cu medierea nu poate
impune părţilor un compromis şi nu are dreptul de a incerca, dincolo de vointa
concordanta a părţilor, un anume rezultat al medierii. Avocatul mediator trebuie sa
respecte egalitatea părţilor şi punctele lor de vedere.
Avocatul mediator trebuie sa faciliteze comunicarea între părţi, în acest scop fiind
dator sa se asigure de o buna cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor. El este dator
sa se asigure ca realizarea drepturilor şi intereselor legitime nu vor fi tergiversate prin
folosirea abuzivă a medierii. Avocatul mediator însărcinat cu medierea trebuie sa se
asigure de rapiditatea, flexibilitatea şi confidenţialitatea procedurii, precum şi de
rezonabilitatea rezultatului soluţionării conflictului.
Avocatul mediator este obligat sa păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor
şi asupra informaţiilor obţinute în procesul de mediere, inclusiv după semnarea acordului
final de mediere (tranzacţie) sau, după caz, în perioada ulterioara încetării medierii.
În caz de litigiu, avocatul mediator nu poate fi desemnat avocat al nici uneia
dintre părţi. Între activitatea de mediator şi de arbitru nu exista incompatibilitate.
Rezultatul medierii poate consta atât într-o reparatie, cat şi într-o recunoaştere
reciprocă, prezentarea oficială de scuze, armonizarea intereselor părţilor, în vederea
ameliorării relaţiilor lor viitoare etc. Rezultatul medierii se consemnează într-o tranzacţie,
care are efectele prevăzute de lege.
Medierea poate fi utilizata în toate cazurile în care, potrivit legii, părţile pot
încheia un compromis, cu respectarea dispoziţiilor de ordine publica.

55
 În litigiile comerciale avocatul mediator poate participa, în aceasta calitate, în
procedura concilierii prealabile pentru rezolvarea parţială sau totală a disputelor angajate
între părţi.

1.1.7 activităţi fiduciare.

Noţiunea de activitate fiduciara este de asemenea nou introdusa prin modificările
la lege si la statut. Avocatul poate efectua una sau mai multe dintre următoarele activităţi
fiduciare:
a) primirea în depozit, în numele şi pe seama clientului, de fonduri financiare şi bunuri,
rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri,
a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;
b) plasarea şi valorificarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor financiare şi
a bunurilor încredinţate;
c) administrarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care
acestea au fost plasate.
In virtutea mandatului dat de catre client avocatului pentru desfasurarea de
activitati fiduciare, pot fi efectuate si urmatoarele activitati:
a) activităţi de consultanţa;
b) operaţiuni de conservare a substanţei şi valorii fondurilor financiare şi bunurilor
încredinţate;
c) operaţiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori mobiliare
şi alte instrumente financiare, în condiţiile legii;
d) administrarea şi valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de
operaţiuni materiale şi efectuarea de operaţiuni juridice menite sa sporeasca valoarea şi
lichiditatea plasamentelor;
e) activităţi conexe cum ar fi completarea declaraţiilor de impozit şi plata acestora şi a
celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea proprietăţi;
culegerea fructelor şi încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale investiţiilor;
mijlocirea/medierea operaţiunilor financiare etc;
f) orice operaţiuni în numerar privind plati, încasări, efectuari de depozite bancare,
compensări, rambursări impuse de natura activităţii încredinţate.
În exercitarea activităţilor fiduciare, avocatul are urmatoarele obligatii:
a) sa respecte întocmai limitele şi durata mandatului încredinţat, expres prevăzut în
contractul de asistenta juridică special încheiat. Când mandatul comporta împuternicirea
de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a instraina bunurile clientului, avocatul
poate proceda la efectuarea acestor operaţiuni, numai dacă acest lucru este în mod expres
stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai după ce va fi autorizat în mod
special şi în scris de către client;
b) sa acţioneze cu buna-credinţa, profesionalism şi cu diligenta unui bun proprietar,
fără sa se abata de la regulile specifice activităţii profesionale;
c) sa administreze afacerile încredinţate în interesul exclusiv al clientului;
d) sa nu influenteze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obţine beneficii proprii,
în afară onorariului de avocat.
e) sa informeze corect şi cu promptitudine clientul cu privire la executarea mandatului
fiduciar şi a rezultatelor obţinute.

56
 Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfăşoară activităţi fiduciare
un cont la o banca reputata (cont fiduciar) destinat depozitarii de fonduri fiduciare.
Notiunea de fonduri fiduciare este definita prin lege ca fiind orice suma primită de
către avocat, cu titlu de fond iniţial sau rezultată din valorificarea acestuia sau a bunurilor
încredinţate.
În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare.
Toate plăţile legate de activităţile fiduciare efectuate pentru acelaşi client vor fi
efectuate din contul fiduciar iar toate încasările rezultate din activităţile fiduciare vor fi
colectate în contul fiduciar al clientului respectiv.
Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puţin o data la
trei luni, dacă în contractul de asistenta juridică nu se prevede o perioada mai scurta.
Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din contul
fiduciar, precum şi instructa efectuarea de plati din acesta doar în următoarele situaţii:
a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în condiţiile şi limitele mandatului
fiduciar;
b) la instrucţiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reţinerii contravalorii
onorariilor agreate pentru activităţile fiduciare;
c) în baza unei hotărâri judecătoreşti;
d) în baza contractului de asistenta juridică, pentru încasarea onorariilor legate de
activităţile fiduciare desfăşurate;
e) în cazul în care este în curs o procedura executionala privind bunurile sau fondurile
administrate.
Avocatul nu are dreptul sa retragă fonduri sau sa efectueze plati din contul
fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunostinta în scris opoziţia sa.
Este permisă încheierea unui contract de asistenta juridică care sa prevadă plata,
în parte, a onorariului pentru activităţi fiduciare, condiţionate de un eveniment care sa
aibă loc sau de un rezultat care sa fie atins.
Avocatul are obligaţia sa păstreze evidente scrise ale tuturor operaţiunilor
efectuate în baza sau în legatura cu un mandat fiduciar (contracte, corespondenta,
rapoarte de evaluare, extrase de cont etc). În cazul în care clientul solicita originalul
acestor evidente, avocatul e îndreptăţit sa păstreze fotocopii pe format de hârtie sau
electronic.
Avocatul are obligaţia sa păstreze cel puţin un registru sau un sistem echivalent
de înregistrare care sa arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfăşurat activităţi
fiduciare:
a) identitatea clientului pe seama căruia fondurile şi/sau bunurile sunt primite şi/sau
administrate;
b) un inventar al bunurilor primite respective rambursate şi valoarea fondurilor primite
şi rambursate precum şi data primirii şi sursa fondurilor şi bunurilor şi data rambursarii
acestora sau al rezultatului administrării şi valorificării acestora;
c) operaţiunile fiduciare efectuate cu indicarea datei, părţilor, valorii şi tipului
operaţiunii.
Avocatul este obligat sa înregistreze fiecare tranzacţie fiduciara cel mai târziu in
3 zile lucrătoare de la efectuarea lor, aceste evidente legate de activităţile fiduciare fiind
obligatoriu a se păstra o perioada de cel puţin 10 ani.

57
 1.1.8 stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul
profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului,
a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate.
Stabilirea temporară a sediului unor societăţi comerciale la sediul profesional al
avocatului presupune utilizarea sediul profesional al avocatului pentru scopul limitat al
constituirii legale şi autorizării functionarii societăţii comerciale sau, după caz, pentru
mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu secundar al societăţii în cauza.
In vederea stabilirii temporare a sediului societăţii comerciale în cauza, avocatul
va întocmi şi semna cu reprezentantul societăţii un contract separat de asistenta juridică
având acest obiect.
Perioada pentru care sediul societăţii în cauza este stabilit la sediul profesional al
avocatului nu poate depăşi 1 an, iar dovada sediului se face cu contractul de asistenta
juridică.
Avocatul poate îndeplini orice formalităţi legale necesare în vederea înregistrării,
în numele şi pe seama clientului, a societăţilor comerciale, a părţilor de interes, a părţilor
sociale şi a acţiunilor, în condiţiile legii.
Avocatul va întocmi şi păstra registre de părţi de interes, părţi sociale sau de
acţiuni, emise de societăţile înregistrate de acesta în numele şi pe seama clientului.
Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operaţiuni în aceste registre, inclusiv cesiuni
şi constituiri de garanţii şi poate emite, la cererea persoanei îndreptăţite, extrase din
aceste registre, în condiţiile legii.
Activităţile prevăzute paragrafele 1.1.7. si1.1.8. se pot desfasura în temeiul unui
nou contract de asistenta juridică.

1.1.9 orice mijloace şi cai proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.

Secţiunea 2. Formele de exercitare a profesiei de avocat.

Avocatul isi poate exercita activitatea, la alegere, intr-una dintre formele de
exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale
sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată.
.
2.1 . Cabinetul individual.
În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau
împreună cu alţi avocaţi colaboratori.
Cabinetul individual se înfiinţează în baza actului de înfiinţare a cabinetului
individual de avocat, acesta înregistrandu-se la barou.
In cadrul unui cabinet individual, isi pot exercita profesia si avocati colaboratori ai
avocatului titular, relaţiile dintre acestia stabilindu-se prin contractul de colaborare,
incheiat în forma scrisă.
Cabinetul individual se individualizează ca denumire prin numele avocatului
titular, urmat de sintagma cabinet de avocat.

2.2 . Cabinete asociate

Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei,
drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrându-si caracterul

58
 personal şi neputand fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot
asocia şi cu societăţile civile profesionale.
Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaţilor asociaţi şi nici nu poate aduce
atingere drepturilor şi obligaţiilor aferente patrimoniului de afectatiune profesională a
fiecărui cabinet intrat în asociere.
Cabinetele asociate vor fi individualizate prin denumire cu numele tuturor titularilor,
urmate de sintagma cabinete de avocat asociate.
Avocaţii din cabinetele asociate intra în relaţii cu clienţii în numele asocierii din care
fac parte.
Totodată, cabinetele asociate nu pot angaja clienţi cu interese contrare.
Un cabinet asociat nu poate accepta o cauza sau un client, dacă unul dintre cabinetele
asociate se opune în mod justificat.
Convenţiile de asociere se încheie în forma scrisă şi cuprind, in mod obligatoriu,
menţiunile prevăzute in anexa aferenta din statut.

2.3 Cabinete grupate

Cabinetele individuale se pot grupa in vederea creării de facilităţi tehnico-economice

în vederea exercitării profesiei, insa, spre deosebire de cabinetele asociate, in acest caz se
păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii. În acest caz nu se crează o formă de
exercitare a profesiei deoarece cabinetele grupate nu desfăşoară activitate avocaţială în
comun, fiind în prezenţa unei reuniri pe criterii exclusiv economice.
In cazul cabinetelor grupate, acestea se vor individualiza prin numele fiecărui titular
de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate.

2.4 Societatea civilă profesională

Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi definitivi. În
societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţi colaboratori sau avocaţi
salarizaţi.
Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot acorda
asistenta juridică persoanelor cu interese contrare.
Raportul civil se naşte între client şi societatea civilă profesională, serviciile
profesionale urmând sa fie îndeplinite de oricare dintre avocaţii desemnaţi de avocatul
coordonator fără a se cere opţiunea clientului.
Denumirea acesteia trebuie sa contina numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat
de sintagma societate civilă de avocaţi.
Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în forma
scrisă între avocaţii asociaţi, respectandu-se dispozitiile legii civile ce reglementeaza
contractul de societate civila, precum si dispozitiile speciale prevazute in statut.
Societatea civilă profesională de avocaţi se poate reorganiza prin absorbţie, fuziune,
divizare totală sau divizare parţială (desprindere).
Divizarea se realizează prin împărţirea patrimoniului de afectatiune profesională între
una sau mai multe forme de exercitare a profesiei de avocat, care exista sau care iau,
astfel, fiinta.

59
 Societatea civilă profesională nu încetează în situaţia divizării parţiale (desprindere) în
cazul în care o parte din patrimoniul sau de afectatiune profesională se desprinde şi se
transmite către o alta forma de exercitare a profesiei de avocat, care exista sau care ia,
astfel, fiinta.

2.5 . Societatea civila profesionala cu răspundere limitată

Nou reglementata prin ultima modificare adusa legii nr. 51/1995 de organizare si
functionare a profesiei de avocat, societatea civilă profesională cu răspundere limitată
se constituie prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul
profesiei, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu.
Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi
colaboratori şi avocaţi salarizaţi în interiorul profesiei.
Infiintarea, organizarea si functionarea acestei forme de organizare a profesiei,
respecta regulile generale stipulate in legea nr. 31/1990, privind societatile cu raspundere
limitata, derogand de la aceste prevederi in conditiile legii speciale 51/1995 si fiind
adaptate la specificul profesiei de avocat.
Aporturile asociaţilor la capitalul social pot fi în industrie, în bani sau în natura,
reprezentat de activitatea profesională, inclusiv aportul de clientela. Capitalul social al
societăţii este reprezentat de părţi sociale transmisibile şi negociabile şi este de cel
puţin echivalentul în lei al sumei de 10.000 EURO.
Societatea civilă profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic de
activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995.
Transmiterea părţilor sociale se poate face numai către avocaţi aflaţi în exerciţiul
profesiei. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi
colaboratori şi avocaţi salarizaţi. Avocaţii care îşi exercita profesia în cadrul societăţii
civile profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai în
limitele capitalului social subscris şi vărsat.
Dobândirea personalităţii juridice a societăţii civile profesionale cu răspundere
limitată are loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către consiliul baroului în
a cărui raza teritorială se afla sediul ei principal.
Avocaţii asociaţi care îşi exercita profesia în cadrul societăţii civile profesionale
cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai în limitele
capitalului social subscris şi vărsat.
Societăţile civile profesionale cu răspundere limitată sunt supuse regimului
impozitării pe profit.
Individualizarea prin denumire va conţine numele a cel puţin unuia dintre asociaţi,
urmat de sintagma societate civilă de avocaţi cu răspundere limitată.
Actul constitutiv şi statutul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată sunt
încheiate în forma scrisă, cu respectarea anexelor din statut.
Forma autentica este necesara pentru actul constitutiv daca printre bunurile subscrise
ca aport la capitalul social se afla un bun imobil.
Pot avea calitatea de asociaţi doi sau mai mulţi avocaţi definitivi şi aflaţi în
exerciţiul profesiei, înscrişi în acelaşi barou sau în barouri diferite. În acest caz societatea
îşi va stabili sediul principal în circumscripţia unuia dintre barourile de apartenenţa al
unuia dintre asociaţii fondatori.

60
 Actul constitutiv al unei asemenea societăţi se depune spre verificare la consiliul
baroului de la sediul principal al societăţii. Actul constitutiv se va transmite, în scop de
informare şi către toate barourile unde sunt înscrişi asociaţi ai societăţii civile
profesionale cu răspundere limitată.
În cazul transmiterii părţilor sociale, retragerii sau decesului unui asociat al unei
societăţi profesionale cu răspundere limitată, toate bunurile împreună cu orice alte
drepturi, inclusiv clientela, aduse ca aport la capitalul societăţii de către respectivul
asociat rămân proprietatea societăţii, dacă prin lege, actul constitutiv sau statutul
societăţii nu se prevede altfel.
Activitatea societatii civile profesionale cu răspundere limitată este condusă de
adunarea generală a asociaţilor. Din punct de vedere executiv, societatea este condusă
de un avocat coordonator ales de majoritatea avocaţilor asociaţi.
Adunarea generală se convoacă de către oricare dintre asociaţi prin orice mijloace
care sa poată proba realizarea convocării.
Hotărârile adunării generale se iau prin votul asociaţilor reprezentând majoritatea
părţilor sociale, iar pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actelor de constituire
este necesar acordul unanim al asociaţilor.
Avocatul coordonator va avea competentele stabilite prin actul constitutiv şi statutul
societăţii.
Avocatul coordonator al societăţii civile profesionale cu răspundere limitată trebuie sa
detina calitatea de avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei şi vor fi aleşi dintre
asociaţii societăţii, pentru un mandat de 2 ani.
Puterile avocatului coordonator vor fi stabilite prin actul constitutiv al societăţii.
De asemenea, asociaţii societăţii civile profesionale cu răspundere limitată pot hotărî
numirea unor cenzori sau a unui auditor.
Daca un asociat intenţionează sa transmită părţile sociale pe care le deţine într-o
societate civilă profesională cu răspundere limitată, acesta este obligat sa isi notifice
intenţie cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, către toţi ceilalţi asociaţi indicând
persoana sau persoanele către care doreşte sa transmită respectivele părţi sociale şi
preţul.
Transmiterea către terţi nu poate fi efectuată fără acordul unanim, exprimat în scris, al
celorlalţi asociaţi, sau dacă în termenul menţionat, nici un asociat nu şi-a exercitat
dreptul de preemţiune.
Asociaţii rămaşi în societate au un drept de preemţiune la dobândirea părţilor sociale
ale societăţii cu privire la care exista intenţia de înstrăinare. Acest drept de preemţiune
urmează sa fie exercitat proporţional cu cota de capital deţinuta de fiecare dintre
asociaţii rămaşi şi care intenţionează sa dobândească respectivele părţi sociale.
Societatea va intra in lichidare si pentru situaţia in care, din orice motive, rămâne
un singur asociat o perioada mai mare de 3 luni de zile. Asociatul are pentru aceasta si
opţiunea de a continua activitatea sub forma cabinetului individual.

2.6 Principiile organizării si funcţionarii formelor de exercitare a profesiei de

avocat

61
 Formele de exercitare a profesiei de avocat au la baza organizării si funcţionarii
acestora următoarele principii:
• cabinetele grupate, cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi
societăţile civile profesionale cu răspundere limitată pot avea şi proprietate
comuna.
• avocatul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu
înştiinţarea baroului din care face parte.
• avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe forme
de exercitare a acesteia.
• formele de exercitare a profesiei pot fi înstrăinate prin acte între vii numai
între avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei sau pot fi lichidate la
încetarea calităţii, cu respectarea regimului investiţiilor reglementat prin
prezenta lege.
Barourile ţin evidenta separată a avocaţilor pentru fiecare forma de exercitare a
profesiei.
• patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are
regimul juridic al patrimoniului de afectatiune profesională;
• titularul cabinetului individual şi avocatul asociat nu pot presta
activităţi profesionale în afară formei de exercitare a profesiei pentru care au
optat;
• avocatul titular al cabinetului individual nu poate avea calitatea de
avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;
• avocatul asociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau de
avocat salarizat în cadrul profesiei;
• avocatul salarizat în interiorul profesiei şi avocatul colaborator nu pot
activa, în aceeaşi calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei;
• avocatul colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei nu au
drept la clientela proprie;
• obligaţia de a comunica de îndată baroului, în scris, modificările
privind asocierea, colaborarea sau angajarea revine atât avocatului cat şi
titularului cabinetului individual sau coordonatorului cabinetelor asociate,
societăţilor civile profesionale sau al societăţilor civile profesionale cu răspundere
limitată;
• formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire,
conform prevederilor Legii şi ale prezentului statut. În cazul tuturor formelor de
exercitare a profesiei de către avocaţii străini se pot utiliza, la alegere, denumirea
şi numele formei de exercitare a profesiei din ţara sau din străinătate.

Secţiunea 3. Organizarea profesiei de avocat.

3.1 Baroul.
Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti,
iar sediul baroului este în oraşul de resedinta al judeţului, respectiv în municipiul
Bucureşti.
Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.

62
 Organele de conducere ale baroului sunt:
a) adunarea generală;
b) consiliul;
c) decanul.

3.1.1 Adunarea generală.

Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului cu
drept de exercitare a profesiei.
Competentele Adunarii generale sunt următoarele:
a) stabileşte măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele legii şi
ale statutului;
b) alege şi revoca decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori şi pe cei
ai comisiei de disciplina. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani şi poate fi reales o
singura data. Decanul se alege dintre avocaţii cu o vechime de minimum 8 ani în
profesie;
c) alege delegaţii baroului la Congresul avocaţilor;
d) aproba proiectul de buget al baroului şi da descărcare consiliului cu privire la
activitatea şi gestiunea sa.
Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în primul trimestru, la convocarea
consiliului baroului.
Convocarea se face prin afişare la sediul baroului, la sediul serviciilor de asistenta
din judeţ şi prin publicare într-un ziar local cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.
Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de consiliul sau de comisia de
cenzori ale baroului.
La cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului consiliul este obligat sa
convoace adunarea generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile de la primirea
cererii. În acest caz procedura convocării va fi efectuată cu cel puţin 7 zile înainte de data
stabilită.
Şedinţa adunării generale este condusă de decan împreună cu 5 membri aleşi prin
vot deschis de cei prezenţi, dintre care unul va fi desemnat secretar. În caz de alegere sau
de revocare a decanului ori a membrilor consiliului nici unul dintre aceştia nu va face
parte din prezidiu, iar şedinţa va fi condusă de cel mai în varsta membru prezent.
Adunarea generală este legal constituită cu participarea majorităţii membrilor săi.
În cazul în care numărul legal nu este întrunit, prezidiul adunării generale, de fata
cu cei prezenţi, stabileşte o noua adunare generală în termen de cel mult 15 zile. Consiliul
baroului are obligaţia sa îndeplinească procedura convocării cu cel puţin 7 zile înainte de
data fixată.
Adunarea generală convocată în aceste condiţii este legal constituită cu
participarea a cel puţin o treime din numărul total al membrilor săi.
Adunările generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt legal
constituite numai cu prezenta majorităţii membrilor baroului. Pentru Baroul Bucureşti
alegerea organelor de conducere a baroului se face prin desemnare de reprezentanţi -
electori.

3.1.2 Consiliul baroului.

63
 Consiliul Baroului este format din 5 pana la 15 membri, aleşi pe o perioada de 4
ani. Decanul şi prodecanul se includ în acest număr.
Consiliul baroului are următoarele atribuţii:
a) adopta hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi ale
statutului profesiei;
b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a
baroului;
c) întocmeşte, modifica şi da publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai baroului,
şi îl comunica celor în drept;
d) adopta măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi deontologic,
pentru soluţionarea sesizarilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute de lege şi de
statutul profesiei;
e) verifica şi constata îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie
şi aproba primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen;
f) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;
g) soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale statutului
profesiei;
h) verifica şi constata dacă actele privind constituirea, modificarea şi schimbarea
formelor de exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare sau de conlucrare
profesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; organizează
şi tine evidenta acestora;
i) coordonează activitatea filialelor sau sucursalelor Casei de Asigurări a Avocaţilor
din raza de competenta;
j) organizează conferinţele de stagiu, cercurile de studii şi editează publicaţiile
baroului;
k) organizează şi indruma activitatea serviciilor de asistenta juridică din judeţ, potrivit
legii şi statutului profesiei;
l) sesizează comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaţilor;
m) suspenda din exercitarea profesiei, pe durata neplatii taxelor, avocatul care nu
achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la
scadenta acestora, dacă a fost avertizat despre neplata şi nu s-a conformat obligaţiei;
n) soluţionează contestaţiile impotriva deciziei decanului privind onorariile;
o) stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului;
p) accepta donaţiile şi legatele făcute baroului;
q) aproba statul de funcţii şi angajează personalul baroului;
r) întocmeşte proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale şi
administrează patrimoniul baroului;
s) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a consiliului şi
a decanului, de gestiune curenta şi de gestionare a patrimoniului baroului;
t) alege prodecanul baroului;
u) soluţionează plângerile şi contestaţiile impotriva deciziilor decanului baroului;
v) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de Consiliul U.N.B.R.
ori de biroul executiv al U.N.B.R.
Consiliul baroului lucrează legal în prezenta a doua treimi din numărul membrilor
săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

64
 3.1.3 Decanul baroului.
Decanul baroului are următoarele competente:
a) reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din
străinătate;
b) convoacă şi prezidează şedinţele consiliului baroului;
c) aproba cererile de asistenta juridică gratuita;
d) exercita căile de atac impotriva hotărârilor comisiei de disciplina şi impotriva
deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevăzute cai de atac;
e) ordonanţează cheltuielile baroului;
f) ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenta adunării generale
sau a consiliului baroului.
g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de organele de
conducere ale U.N.B.R. şi date în competenta sa.
Prodecanul îl înlocuieşte pe decan la cererea sau în absenta acestuia.
Dacă decanul şi prodecanul sunt în imposibilitate temporară de a-şi exercita funcţiile,
consiliul baroului poate delega un consilier pentru a îndeplini, în tot sau în parte,
atribuţiile decanului.
La Baroul Bucureşti, consiliul baroului alege 2 prodecani. Decanul este înlocuit, la
cerere sau în absenta sa, de către prodecanul pe care îl desemnează în scris.

3.2 Uniunea Naţionala a Barourilor din România - U.N.B.R.

Uniunea Naţionala a Barourilor din România (U.N.B.R.) este formată din toate
barourile din România şi are sediul în municipiul Bucureşti.
U.N.B.R. este persoana juridică de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii,
acestea formându-se din contribuţia barourilor în cote stabilite de Congresul avocaţilor.
Patrimoniul U.N.B.R. si poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în
condiţiile legii.
Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit
prezentei legi şi statutului profesiei.
Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:
a) Congresul avocaţilor;
b) Consiliul U.N.B.R.;
c) Comisia permanenta a U.N.B.R.;
d) preşedintele U.N.B.R.
În cadrul U.N.B.R. se constituie şi funcţionează si:
a) Comisia centrala de cenzori;
b) Comisia centrala de disciplina;
c) aparatul tehnic-administrativ.

3.2.1 Congresul avocaţilor.

Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit normei
de reprezentare stabilite de statutul profesiei, şi din membrii Consiliului U.N.B.R.
Congresul avocaţilor se întruneşte anual în sesiune ordinară, la convocarea
Consiliului U.N.B.R., iar la cererea a cel puţin unei treimi din numărul barourilor,
Consiliul U.N.B.R. este obligat sa convoace Congresul avocaţilor în sesiune
extraordinară.

65
 Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) analizează şi aproba raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;
b) alege Comisia centrala de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a
Avocaţilor;
c) face propuneri autorităţilor cu drept de initiativa legislativă privind profesia de
avocat;
d) adopta şi modifica statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în
conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor întocmite de Consiliul
U.N.B.R.;
e) adopta hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii
profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;
f) alege şi revoca membrii Comisiei centrale de disciplina. Fiecare barou are dreptul de
a propune câte un candidat pentru Comisia centrala de disciplina. Competenta şi
procedura de judecata ale Comisiei centrale de disciplina se stabilesc prin statut;
g) aproba bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară anuala;
h) aproba bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuala a acestuia şi stabileşte
cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R.. Cheltuielile necesare
organizării congreselor se suporta de către fiecare barou în funcţie de numărul
reprezentanţilor săi.
Hotărârile congresului sunt definitive şi obligatorii pentru toate organele profesiei.

3.2.2 Consiliul U.N.B.R.

Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor

aleşi potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei.
Mandatul de membru al Consiliului U.N.B.R. este de 4 ani. În cazul încetării
mandatului unuia dintre ei, înlocuitorul sau executa diferenţa de mandat.
În caz de schimbare a decanului unui barou noul decan îl înlocuieşte de drept pe
predecesorul sau. Celelalte vacante sunt completate la proximul congres al avocaţilor.
Consiliul U.N.B.R. se întruneşte trimestrial la convocarea preşedintelui U.N.B.R.
Convocarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei.
Consiliul U.N.B.R. lucrează în prezenta a cel puţin doua treimi din numărul
membrilor săi şi adopta hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) este organul reprezentativ şi deliberativ al barourilor din România şi asigura
activitatea permanenta a U.N.B.R.;
b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor;
c) rezolva orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile Congresului
avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenta exclusiva a Congresului
avocaţilor;
d) exercita controlul asupra activităţii şi asupra hotărârilor Comisiei permanente a
U.N.B.R.;
e) organizează examenul de verificare a cunoştinţelor de drept romanesc şi de limba
romana ale avocaţilor străini;
f) organizează şi conduce activitatea Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare
a Avocaţilor, constituit ca persoana juridică de drept privat nonprofit şi care nu face parte

66
din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi
acreditare;
g) adopta hotărâri în toate problemele privind pregătirea şi perfecţionarea profesională
a avocaţilor, precum şi recomandări privind relaţiile dintre barouri;
h) asigura caracterul unitar al examenelor de primire şi de definitivare în profesie;
i) organizează şi supraveghează serviciul statistic general al U.N.B.R.;
j) organizează şi editează publicaţiile U.N.B.R. şi sprijină publicaţiile barourilor;
k) întocmeşte proiectul de buget al U.N.B.R. şi îl supune spre aprobare Congresului
avocaţilor, precum şi execuţia bugetară anuala a bugetului U.N.B.R.;
l) întocmeşte raportul anual de activitate şi de gestiune a patrimoniului U.N.B.R. şi le
supune spre aprobare Congresului avocaţilor;
m) stăruie pentru realizarea bugetului U.N.B.R. şi executarea de către barouri a
hotărârilor adoptate de Congresul avocaţilor şi de Consiliul U.N.B.R.;
n) alege şi revoca preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei
permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10 ani în
profesie, pentru un mandat de 4 ani;
o) verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie, date de către
consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;
p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de neegalitate şi rezolva plângerile şi
contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile
prevăzute de lege şi de statutul profesiei;
q) înfiinţează Casa Centrala de Credit şi Ajutor a Avocaţilor şi controlează activitatea
acesteia;
r) coordonează activitatea Casei de Asigurări a Avocaţilor şi adopta regulamentul
acesteia;
s) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi adopta hotărâri în interesul profesiei,
cu respectarea legii;
t) acorda, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de onoare,
respectiv de preşedinte de onoare al U.N.B.R.

3.2.3 Comisia permanenta a U.N.B.R.

Comisia permanenta a U.N.B.R.se compune din 15 membri, dintre care 5 membri
sunt reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi ai celorlalte
barouri din ţara. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri de drept ai
Comisiei permanente a U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri.
Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R. este de 4 ani.
În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a U.N.B.R.,
desemnarea înlocuitorului se face pe aceleaşi criterii şi inlocuitorul executa diferenţa de
mandat.
Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. îndeplineşte funcţia de
secretar al acesteia şi este desemnat prin vot de Comisia permanenta a U.N.B.R.
Preşedintele U.N.B.R. este şi preşedintele Comisiei permanente a U.N.B.R.
Comisia permanenta a U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanenta şi de
legatura cu barourile U.N.B.R.;

67
 b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului U.N.B.R. şi
supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând decizii
corespunzătoare;
c) organizează serviciile Consiliului U.N.B.R. şi serviciile proprii şi angajează
personalul acestora;
d) asigura execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului U.N.B.R.;
e) accepta donaţiile şi legatele făcute U.N.B.R.;
f) în realizarea atribuţiilor sale, emite decizii executorii.
Comisia permanenta a U.N.B.R. este condusă de preşedintele U.N.B.R. şi
lucrează valabil în prezenta majorităţii membrilor săi şi tot astfel adopta deciziile.

3.2.4 Preşedintele U.N.B.R.

Preşedintele U.N.B.R. are următoarele atribuţii:

a) reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din
străinătate;
b) încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea
Consiliului U.N.B.R.;
c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei permanente a
U.N.B.R.;
d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.;
e) semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.;
f) supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri, precum şi
relaţiile dintre barouri;
g) acorda sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi locale;
h) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii
avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală.
Preşedintele este înlocuit, la cerere sau în absenta sa, de către vicepreşedintele pe
care îl desemnează în acest scop.

Secţiunea 4. Primirea in profesie. Avocaţii stagiari.

4.1 Dobândirea calităţii de avocat.

4.1.1 Condiţiile de înscriere în avocatura.
Pentru a fi membru al unui barou din România, o persoana trebuie sa
îndeplinească următoarele condiţii:
a) sa fie cetăţean roman şi sa aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;
b) sa fie licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept;
c) sa nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta
lege;
d) sa fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Îndeplinirea
acestei condiţii trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza
constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile prevăzute în statutul
profesiei.
Este nedemn a fi avocat, in conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea 51/1995,
persoana care se gaseste in una dintre următoarele situaţii:

68
 a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare
pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natura sa aducă atingere prestigiului
profesiei;
b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi
fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;
c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită
prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;
d) falitul fraudulos, chiar reabilitat.

4.1.2 Avocatul străin.

Membrul unui barou din alta ţara poate exercita profesia de avocat în România
dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea cu privire la cetăţenia
romana.
Pentru a acorda consultanţa juridică privind dreptul romanesc, avocatul străin are
obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de drept romanesc şi de
limba romana, organizat de U.N.B.R.
Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la alegere, în cadrul
uneia dintre formele de organizare ale profesiei prevăzute in Legea 51/1995.
Avocatul străin nu poate pune concluzii orale sau scrise în fata instanţelor
judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de arbitraj
internaţional.
Onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra şi se vor plăti integral în
România.
Avocatul străin care exercita profesia în România este obligat sa se înscrie în
tabloul special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor prezentei legi, ale
statutului profesiei şi codului deontologic.

4.1.3 Primirea in profesie.

Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, in
condiţiile legii 51/1995 şi ale statutului profesiei.
De la regula susţinerii examenului pentru intrarea in profesie, exista si excepţii,
acestea aprobându-se, la cerere, in următoarele situaţii:
a) pentru titularul diplomei de doctor în drept;
b) pentru cel care pana la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de
judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani
şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia
de avocat.
De asemenea, o alta excepţie se refera la persoanele care au deţinut funcţia de
judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând fi primite in profesia de avocat fara
susţinerea unui examen.
Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi primită în
profesia de avocat poate solicita aceasta cu cel puţin 5 ani înainte de împlinirea vârstei
standard de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte.
4.2 Avocaţii stagiari.
La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu
de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar.

69
 După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare.
Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din
profesie.
Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumata numai de avocaţi definitivi cu o
vechime de cel puţin 6 ani în aceasta calitate şi care se bucura de o reputaţie profesională
neştirbita.
La înscrierea în barou avocatul depune în fata consiliului baroului, în cadru
solemn, următorul jurământ:
„Jur sa respect şi sa apar Constituţia şi legile tarii, drepturile şi libertăţile omului şi sa
exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. În acest caz, jurământul va începe
cu formula: Jur pe onoare şi constiinta!"
Stagiul se va suspenda pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de
lipsa motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa
avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea
stagiului.
Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista ori
reprezenta partea la organele şi instituţiile prevăzute la art. 3 din Legea 51/1995.
În perioada stagiului, avocatul are titlul profesional de avocat stagiar sub care
este înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
In perioada de stagiu, avocatul beneficiază de pregătire şi formare profesională
iniţială aceasta realizându-se prin:
a) îndrumare şi formare profesională continua în cadrul formei de exercitare a profesiei
cu care avocatul stagiar se afla în raporturi contractuale de colaborare sau în calitate de
salarizat în interiorul profesiei;
b) conferinţe de stagiu organizate de consiliul baroului;
c) formele de învăţământ organizate de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi
Perfecţionarea Avocaţilor denumit în continuare I.N.P.P.A.;
. Avocatul stagiar, supunandu-se dispoziţiilor legale, statutare şi deontologice, are
următoarele îndatoriri suplimentare:
a) sa îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi sa-şi însuşească tehnica de
practica avocaţială;
b) sa participe la toate conferinţele de stagiu organizate de consiliul baroului, sa
pregătească în scris subiectele conferinţelor şi lucrările avocaţiale repartizate de
coordonatorul conferinţelor de stagiu;
c) sa efectueze lucrările avocaţiale repartizate de avocatul îndrumător şi de serviciul de
asistenta judiciară al baroului;
d) sa participe la toate manifestările profesionale la care este convocat de către
organele de conducere ale profesiei;
e) sa desfăşoare o activitate efectivă în profesie şi sa anunţe în scris orice motiv de
suspendare a stagiului.
Avocatul stagiar care urmează cursurile de pregătire şi perfecţionare profesională
organizate de I.N.P.P.A. este obligat sa îndeplinească şi îndatoririle ce decurg din
aceasta calitate şi sa respecte contractul de formare profesională încheiat cu
I.N.P.P.A..
Nerespectarea acestor îndatoriri se sanctioneaza ca abatere disciplinară.

70
 Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data înscrierii în Tabloul avocaţilor.
Perioada în care avocatul stagiar urmează cursurile I.N.P.P.A. se include în durata
stagiului.
Pentru a fi înscris în tabloul avocaţilor stagiari cu drept de exercitare a profesiei,
avocatul stagiar va înregistra la barou un contract de colaborare profesională sau un
contract de salarizare în interiorul profesiei. Contractul se încheie cu una dintre
formele de exercitare a profesiei, urmând ca avocatul sa efectueze perioada de stagiu
sub îndrumarea unui avocat care îndeplineşte condiţiile cerute de lege.
Contractul va menţiona obligaţia de a se asigura avocatului stagiar venitul minim
garantat pe economia naţionala, distinct de veniturile ocazionale ale avocatului stagiar
asigurate din asistenta judiciară pentru care a fost desemnat de serviciul de asistenta
judiciară al baroului.

4.3 Definitivarea in profesie.

Dobândeşte calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat
examenul de definitivare, precum şi avocatul care a promovat examenul de absolvire a
Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Dobândeşte calitatea de avocat definitiv cel înscris în profesie beneficiind de
scutirea de examen, dacă a fost definitivat în funcţia juridică pe care a exercitat-o înainte
de primirea în avocatura sau a promovat examen de definitivare în aceasta funcţie.
Cei care nu îndeplinesc condiţiile de vechime în profesiile anterioare vor fi
obligaţi sa susţină examenul de definitivare în avocatura.
Avocatul definitiv are dreptul sa pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii
dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare.

4.3.1 Examenul de definitivare în profesia de avocat.

Examenul de definitivare în profesia de avocat se organizează de către fiecare barou,
Consiliul U.N.B.R. urmând a asigura caracterul unitar al acestuia.
Regulamentul de examen va fi comunicat barourilor inclusiv prin afişare pe internet cu
minimum 60 de zile anterior datei examenului şi va fi adus la cunostiinta candidaţilor
prin grija consiliilor barourilor.
Rezultatele examenului vor fi validate de consiliul baroului şi vor fi comunicate
U.N.B.R.. I.N.P.P.A. va comunica, în mod corespunzător, rezultatele examenului de
absolvire.
După promovarea examenului, candidatul dobândeşte titlul profesional de avocat
definitiv şi va fi înscris în Tabloul avocaţilor definitivi.
Acelasi titlu profesional il dobandeste si avocatul stagiar care a promovat examenul de
absolvire a I.N.P.P.A. , pe baza diplomei de absolvire a I.N.P.P.A., Consiliul Baroului
urmând a emite decizia de constatare a calităţii de avocat definitiv şi a efectua, in
consecinţa, înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi.

Secţiunea 5. Incompatibilitati si interdicţii.

71
 5.1 Incompatibilităţi
Cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea 51/1995 reprezintă modalitati de
asigurare pentru avocat a independentei specifice profesiei, dar si de păstrare a demnitatii
si prestigiului corpului profesional.
Cazurile de incompatibilitate vizeaza intreaga perioada in care o persoana are
calitatea de avocat, incepand de la primirea în profesie cat şi, ulterior, in timpul
exercitarii acesteia.
Sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd
altfel:
a) faptele personale de comerţ exercitate cu sau fără autorizaţie;
b) calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de comanditar într-
o societate comercială în comandită simpla sau în comandită pe acţiuni;
c) calitatea de administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni;
d) calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic, sau
membru în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere
limitată.
Avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile comerciale cu răspundere limitată
sau la cele pe acţiuni.
Avocatul poate îndeplini funcţia de membru în consiliul de administraţie al unei
societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată, cu obligaţia de a aduce acest
fapt la cunostinta decanului baroului în care îşi exercita profesia. Avocatul va furniza
toate explicaţiile asupra condiţiilor în care el exercita funcţia de membru al consiliului
de administraţie şi va prezenta toate documentele doveditoare în acest sens, cu
respectarea regulilor confidenţialităţii.
Dacă consiliul baroului apreciază ca exercitarea funcţiei de membru al consiliului
de administraţie este sau devine incompatibilă cu demnitatea şi cu regulile de conduita
impuse avocaţilor poate, în orice moment, sa solicite celui interesat sa părăsească funcţia
pe care o ocupa. Decizia consiliului baroului va fi comunicată, de îndată, avocatului în
cauza, încălcarea de către avocat a acestor prevederilor constituind abatere disciplinară
grava.
Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat.
Incompatibilităţile prevăzute de lege se verifica şi se constata de către consiliul
baroului, chiar şi din oficiu.
Avocatul devenit incompatibil are obligaţia sa încunoştinţeze în scris consiliul
baroului, solicitând trecerea sa de pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei
pe Tabloul avocaţilor incompatibili.
Continuarea exercitării profesiei după intervenirea cazului de incompatibilitate
constituie exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu consecinţele prevăzute de lege.
Consiliul baroului poate emite din oficiu decizie de trecere pe Tabloul avocaţilor
incompatibili, insa este obligatorie ascultarea avocatului.
Avocatul va fi convocat în vederea ascultării prin scrisoare recomandată cu confirmare
de primire. Lipsa nejustificată a avocatului la data indicată în convocare nu împiedica
luarea măsurii.

72
 5.2 Interdicţii.
Legea de organizare si funcţionare a profesiei reglementează interdicţii pentru avocaţi.
Aceste interdictii sunt edictate in considerarea funcţiilor anterior deţinute si care ar
putea impieta asupra obiectivitatii actului de justitie sau care ar putea crea premisele
unei subiectivitati in aprecierea activitatii avocatului.
Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, timp
de 2 ani de la încetarea funcţiei deţinute. Prin instanţe în înţelesul Legii se înţeleg:
judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, inclusiv instanţele militare la care avocaţii
au funcţionat ca judecători, indiferent de secţia la care au funcţionat.
În cazul în care, avocatul a funcţionat ca judecător la mai multe instanţe,
interdicţia operează pentru fiecare instanţa şi se calculează distinct de la data încetării
activităţii la instanţa respectiva.
Aceeaşi interdicţie se aplica şi magistraţilor-asistenţi de la Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, executorilor judecătoreşti, grefierilor şi
personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al Curţii Constituţionale.
Avocaţii - fosti procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenta juridică la
organul de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 2 ani de la
încetarea funcţiei respective.
În cazul în care avocatul - fost procuror sau cadru de poliţie a funcţionat şi în
calitate de judecător, interdicţia priveşte atât instanţele, cat şi organele de urmărire
penală, pentru fiecare dintre acestea durata fiind calculată în mod corespunzător.
Aceeaşi interdicţie se aplica avocaţilor - foşti procurori cu privire la dreptul de a
pune concluzii la instanţele corespunzătoare parchetului în care au funcţionat.
Dispoziţiile referitoare la interdictii se aplica şi personalului auxiliar al organelor de
urmărire penală.
Interdicţiiile vizeaza de asemenea si calitatea de ruda sau afin al avocatului pana
la gradul al treilea inclusiv, in acest caz fiind interzisa avocatului exercitarea profesiei in
ceea ce priveşte instanţele, parchetele de pe lângă acestea, şi organele de cercetare penală
la care lucrează ruda, soţul sau afinul avocatului.
Avocatul care se afla în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator nu
poate sa pledeze în cauzele ce se judeca de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate
acorda asistenta juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Avocatul aflat în situaţia arătată nu poate acorda asistenta juridică invinuitilor sau
inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale privind:
a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie,
infracţiunile în legatura directa cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile
impotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legatura cu traficul de
persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de
persoane, cu modificările şi completările ulterioare;

73
 d) infracţiunea de spalare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea
şi sancţionarea spalarii banilor, cu modificările ulterioare;
e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codul penal;
f) infracţiunile care impiedica înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 din Codul
penal;
g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul penal.
Avocatul având calităţile menţionate anterior nu poate să pledeze în cauzele civile
sau comerciale impotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice, companiilor
naţionale ori societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate sa
pledeze în procese intentate statului roman, în fata instanţelor internaţionale.
Aceste interdicţii nu se aplica în cauzele în care avocatul este parte în proces sau
acorda asistenta ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV inclusiv.
Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi
conform legilor speciale, constituie abatere disciplinară grava.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la interdicţii, in mod direct sau
folosindu-se de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare
profesională în scopul eludării acestora, săvârşeşte abatere disciplinară grava. Consiliul
baroului se poate sesiza şi din oficiu.

Secţiunea 6. Incetarea si suspendarea calitatii de avocat. Transferul

avocatului.

6.1 Încetarea calităţii de avocat.

Calitatea de avocat încetează:
a) prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei;
b) prin deces;
c) prin excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară;
d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevăzută de
legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii.
Încetarea calităţii de avocat se constata prin decizie a consiliului baroului şi are
drept consecinţa radierea celui în cauza din Tabloul avocaţilor.
Avocatul care renunţa la exerciţiul profesiei va formula o cerere în scris.
Renuntarea la exercitarea profesiei este insotita de obligatia avocatului ca, cu cel puţin 60
de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activităţii, sa finalizeze toate cauzele
angajate sau sa asigure substituirea. Lista cuprinzând cauzele nefinalizate, numele
avocaţilor care le vor prelua, va fi prezentata de către avocat baroului.
În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către colaboratorii
ori asociaţii defunctului, iar în lipsa lor, consiliul baroului va desemna avocaţii ce le vor
prelua.

74
 În cazul în care avocatul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute de lege,
are dreptul sa solicite continuarea exercitării profesiei. Cererea de continuare a exercitării
profesiei se soluţionează de consiliul baroului.
Avocatul poate continua exercitarea profesiei pe baza unui aviz medical privind
menţinerea capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării profesiei de avocat. Avizul
medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou.
Avocatul pensionar care continua exercitarea profesiei sau este menţinut în
profesie este obligat sa contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de asigurări
sociale în condiţiile prevăzute de legislaţia pensiilor şi asigurărilor sociale pentru avocaţi.
In cazul in care consiliul baroului da decizie de respingere a menţinerii în activitate,
aceasta poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul
U.N.B.R.

6.2 Suspendarea calităţii de avocat.

Calitatea de avocat este suspendată:
a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;
b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau
disciplinară;
c) în caz de neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către
barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la
scadenta acestora şi pana la lichidarea integrala a datoriilor;
d) la cererea scrisă a avocatului.
Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care
impotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în
judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura sa aducă atingere prestigiului
profesiei, pana la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Avocatul este dator sa încunoştinţeze de îndată consiliul baroului despre orice
situaţie care ar putea duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa.
Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară.
Decanul şi consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la aplicarea
dispoziţiilor legale referitoare la existenta unor situaţii ce ar duce la suspendarea
exerciţiului dreptului de a profesa a avocatului.
Pentru situaţiile ce ar putea duce la suspendarea exerciţiului profesiei, decizia se
va emite de către consiliul baroului după ascultarea avocatului în cauza.
Decizia consiliului baroului este executorie. Decizia se va menţona, în mod
corespunzător, în Tabloul avocaţilor şi în Tabloul avocaţilor incompatibili.
Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R. în termen de
15 zile de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspenda executarea.
Pentru situatia în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata totală sau
parţială a taxelor şi contribuţiilor profesionale, la cererea avocatului în cauza, consiliul
baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării taxelor şi
contribuţiilor, poate dispune încetarea măsurii suspendării şi ştergerea menţiunilor din
tablou.
Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este
suspendat, în perioada măsurii suspendării, constituie abatere disciplinară grava.

75
 Avocatul impotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen
de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii sa îşi asigure substituirea.

6.3 Transferul într-un alt barou.

Avocatul poate sa solicite, pentru motive justificate, transferul în alt barou. In
acest scop se va adresa în scris decanului baroului de la care doreşte sa se transfere.
Cererea de transfer va fi însoţită de acte doveditoare şi de un certificat eliberat de
baroul de la care se solicita transferul. Certificatul va indica datele personale,
profesionale, disciplinare ale solicitantului şi va atesta ca solicitantul a achitat la zi taxele
şi contribuţiile profesionale către barou, U.N.B.R. şi sistemul propriu de asigurări sociale.
Consiliul baroului de la care se solicita transferul va elibera certificatul prin
avizarea cererii de transfer, pe care o va inainta, împreună cu dosarul de înscriere în
profesie, baroului la care se solicita transferul.
Cererea de transfer se soluţioneaza pe baza unui raport întocmit de un consilier
delegat, acesta verificand dosarul de înscriere în profesie al celui care solicita transferul,
precum şi certificatului emis de catre baroul la care se solicita transferul.
La soluţionarea cererii, consiliul baroului va avea în vedere şi respectarea de către
petent a dispoziţiilor privind modul de organizare şi funcţionare a formelor de exercitare
a profesiei, precum şi a condiţiilor de primire în profesie.
Decizia se comunica solicitantului şi baroului din care acesta face parte, urmand a
se face menţiuni corespunzătoare în Tabloul avocaţilor.
Decizia prin care s-a respins cererea de transfer va fi motivată şi poate fi
contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.

Secţiunea 7. Drepturile si obligaţiile avocatului. Reguli de deontologie

profesionala.
7.1 Drepturile avocaţilor.
Exercitarea profesiei de avocat conform principiilor înscrise in legea de
organizare si funcţionare nr. 51/1995 presupune asigurarea unor drepturi si obligaţii
pentru avocaţi.
Drepturile avocaţilor sunt prevazute in art. 28-37 din legea de organizare si
funcţionare nr. 51/1995. Acestea sunt urmatoarele:
7.1.1 dreptul avocatului de a asista sau reprezenta orice persoana fizica sau
juridica.
Acest drept de a asista şi de a reprezenta orice persoana fizica sau juridică poate
exista doar în temeiul unui contract încheiat în forma scrisă, care dobândeşte data certa
prin înregistrarea în registrul oficial de evidenta.
Avocatul, precum şi clientul au dreptul sa renunţe la contractul de asistenta
juridică sau sa îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.
Renunţarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata
onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum şi pentru acoperirea
cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului.
7.1.2 dreptul avocatului de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale
profesiei.

76
 7.1.3 dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în
interesul procesual al clientului său.
În acest scop, avocatul poate sa îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea
onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli
procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client
avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul sau, va fi stabilit prin convenţia dintre
avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.
Acestui drept i se conferă eficacitate si prin dispoziţia legala ce prevede ca este
titlu executoriu contractul de asistenta juridică, legal încheiat. Investirea cu formula
executorie este de competenta judecătoriei în a carei raza teritorială se afla sediul
profesional al avocatului. Restantele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în
interesul procesual al clientului sau se recuperează conform statutului profesiei.
7.1.4 dreptul avocatului la asigurări sociale, in propriul sistem, in condiţiile
legii
Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se bazează
pe contribuţia acestora, precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul Casei de
Asigurări a Avocaţilor.
Timpul servit în avocatura este considerat vechime în munca.
7.1.5 dreptul avocatului la asigurarea secretului profesional.
In vederea asigurarii secretului, este decretata de lege inviolabilitatea cu privire la
actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul sau. Ca
o consecinţa, percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau sau
ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi facuta decât de procuror, în baza unui mandat
emis în condiţiile legii.
Este interzisa ascultarea şi înregistrarea, cu orice fel de mijloace tehnice,
convorbirilor telefonice ale avocatului, precum si interceptarea şi înregistrarea
corespondentei sale cu caracter profesional, fiind permisa excepţional, in condiţiile şi cu
procedura speciale prevăzute de lege.
Contactul dintre avocat şi clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau
indirect, de nici un organ al statului.
În cazul în care clientul se afla în stare de arest sau detenţie, administraţia locului
de arest ori detenţie are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru respectarea acestor
drepturi.
7.1.6 dreptul avocatului la sediu profesional si la sedii secundare.
Oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevazute de lege are dreptul la sediu
profesional în circumscripţia baroului în care sunt înscrişi şi la sedii secundare în alt
barou din ţara sau din străinătate unde sunt luate în evidenta.
Ministerul Justiţiei asigura spaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii
avocaţilor în sediul instanţelor judecătoreşti.
7.1.7 dreptul avocatului de a fi ocrotit, conform legii, in exercitarea profesiei.
În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi
funcţionarului public sau altui salariat.
O serie de infractiuni savarsite impotriva avocatului în timpul exercitării profesiei
şi în legatura cu aceasta reprezinta variante agravate ale infractiunilor prevazute de codul
penal. Astfel, insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite impotriva avocatului în timpul
exercitării profesiei şi în legatura cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2

77
ani sau cu amenda, iar lovirea sau alte acte de violenta săvârşite împotriva avocatului se
pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, pentru acest ultim caz, acţiunea penală
punandu-se în mişcare şi din oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor
inlatura răspunderea penală.
Avocatul este obligat sa respecte solemnitatea şedinţei de judecata, sa nu
folosească cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere autorităţii, demnităţii şi onoarei
completului de judecata, procurorului, celorlalţi avocaţi şi părţilor ori reprezentanţilor
acestora din proces.
Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma
adecvată şi cu respectarea enuntate, în fata instanţelor de judecata, a organelor de
urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste
sustineri sunt în legatura cu apărarea în acea cauza şi sunt necesare stabilirii adevărului.
Nerespectarea de către avocat a prevederilor legale mai sus mentionate constituie
abatere disciplinară grava. Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică
penală sau civilă.
Urmărirea penală şi trimiterea în judecata a avocatului pentru fapte penale
săvârşite în exercitarea profesiei sau în legatura cu aceasta se pot face numai cu aprobarea
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei raza de
competenta s-au săvârşit faptele.

7.2 Îndatoririle avocaţilor.

Îndatoririle avocatului pot fi împărţite după cum se raportează la relaţia sa cu clientul,
cu organele profesiei sau cu instanţa de judecată.

7.2.1. În raporturile cu clientul.

Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate
sau din oficiu, sa se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecata sau la organele
de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, sa manifeste
conştiinciozitate şi probitate profesională, sa pledeze cu demnitate fata de judecători şi
de părţile din proces, sa depună concluzii scrise sau note de şedinţa ori de câte ori
natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanta de judecata dispune în acest
sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere
disciplinară.
Avocatul este obligat sa restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care le-a
primit.
Avocatul este obligat sa acorde asistenta juridică în cauzele în care a fost
desemnat din oficiu sau gratuit de către barou.
Avocatul este obligat sa se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile
stabilite prin statutul profesiei.
Avocatul este obligat să păstreze secretul profesional. În acest sens se prevede că
avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauza sau în
cauze conexe şi nu poate pleda împotriva parţii care l-a consultat mai înainte în legătura
cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.

78
 Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei
autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are
dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauza.
Calitatea de martor are întâietate fata de calitatea de avocat cu privire la faptele şi
împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant
al vreunei părţi în cauza.
Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nici o activitate
profesională în acea cauza.
Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în care
este angajat apărător.

7.2.2. În raport cu organele profesiei.

Avocatul este obligat sa participe la toate şedinţele convocate de consiliul
baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face
parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară.
Avocatul este obligat sa ţină evidentele cerute de lege şi de statut cu privire la
cauzele în care s-a angajat şi sa achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile
stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a
Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile
barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei.
Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, sa
folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.
De asemenea, este interzis avocatului sa folosească mijloace de reclama sau de
publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate
informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale.

7.2.3.În raporturile cu instanţele de judecată.

Avocatul este obligat sa poarte roba în fata instanţelor judecătoreşti.
Purtarea robei în afară incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu excepţia
cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei sa reprezinte baroul sau
U.N.B.R. într-o ocazie care impune aceasta ţinuta.
În raporturile cu magistraţii, avocatul trebuie să aibă o atitudine care să
dovedească respect, cinste şi corectitudine, dar tratând în acelaşi timp cauza cu
conştiincioazitate şi fermitate, în raport de interesele clientului său.
Codul deontologic al avocatului român interzice acestuia să procedeze la
inducerea în eroare a magistratului sau să furnizeze date ori acte false în legătură cu
pricina. Aceste obligaţii sunt valabile şi în raporturile pe care avocaţii le au cu arbitrii,
experţii sau alte persoane care participă la înfăptuirea actului de justiţie.

7.3 Reguli de deontologie profesionala.

§1. Principiile şi regulile de baza ale relatiei dintre avocat şi client

Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi

specifice profesiei se naşte din contractul de asistenta juridică, încheiat în forma scrisă,
între avocat şi client ori mandatarul acestuia.

79
 Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenta juridică sunt stabilite prin
prezentul Statut.
Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege.
În exercitarea profesiei sale avocatul este independent.
Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în
limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.
Constituie atingere a independentei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi
inlaturate de către avocat, prin orice mijloace legale:
a) existenta unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost
încredinţată;
b) prestarea de activităţi avocatiale în scopul de a se face placut clienţilor, magistraţilor
sau publicului;
c) prestarea de activităţi avocatiale din simpla complezenta;
d) existenta oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional.
Avocatul trebuie sa depună toată diligenta pentru apărarea libertăţilor, drepturilor
şi intereselor legitime ale clientului.
Avocatul este dator sa îşi sfatuiasca clientul cu promptitudine, în mod
constiincios, corect şi cu diligenta. Avocatul îşi informează clientul cu privire la evoluţia
cazului ce i-a fost încredinţat.
Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale
credibilitatii avocatului şi profesiei.
Avocatul este confidentul clientului în legatura cu cazul încredinţat.
Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie
obligaţii fundamentale ale avocatului.
Avocatul nu trebuie sa fie sfatuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a mai
mult de un client într-una şi aceeaşi cauza, atunci când interesele clienţilor sunt
conflictuale sau când exista, în mod real, riscul de a aparea un astfel de conflict de
interese.
Avocatul trebuie sa se abţină sa se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor
implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul
profesional risca sa fie violat sau când independenta sa risca sa fie ştirbită.
Avocatul nu poate accepta o cauza a unui nou client, dacă secretul informaţiilor
încredinţate de un client anterior risca sa fie afectat sau atunci când cunoaşterea de către
avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul client.
În cazul în care avocaţii practica profesia într-o forma asociativa, în colaborare
sau în conlucrare cu alţi avocaţi, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplica tuturor avocaţilor.
Exista conflict de interese, în situaţiile în care:
a) în activitatea de consultanţa, când la data solicitării sale, avocatul care are obligaţia
de a da clientului sau o informaţie completa, loiala şi fără rezerve, nu-şi poate îndeplini
misiunea fără a compromite interesele unuia sau a mai multor clienţi, prin analiza
situaţiei prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate, fie prin concretizarea
rezultatului urmărit;
b) în activitatea de asistare şi de apărare, atunci când la data sesizării sale, asistarea mai
multor părţi ar determina avocatul sa prezinte o alta apărare, diferita de aceea pentru care

80
ar fi optat, dacă i-ar fi fost încredinţată apărarea intereselor unei singure părţi, inclusiv în
ceea ce priveşte tehnicile şi mijloacele profesionale ale apărării.
c) prin modificarea sau evoluţia situaţiei ce i-a fost prezentată iniţial, avocatul
descoperă una dintre dificultăţile arătate la lit. a) şi b).
Nu exista conflict de interese:
a) atunci când, după ce şi-a informat clienţii şi a primit acordul acestora, avocatul, în
exercitarea diferitelor sale activităţi va incerca sa concilieze contrarietatea de interese;
b) atunci când, în acord deplin cu clienţii, avocatul îi consiliaza ca, plecand de la
situaţia ce i-a fost prezentată, sa adopte o strategie comuna, sau dacă, în cadrul unei
negocieri, avocaţii care sunt membri ai aceleiaşi forme de exercitare a profesiei intervin
separat pentru clienţi diferiţi care sunt însă informati cu privire la aceasta apartenenţa
comuna;
c) atunci când, după ce avocatul aduce la cunostinta fiecăruia dintre clienţii potenţial
afectaţi de asistenta juridică acordată, existenta sau posibilitatea creării unui conflict de
interese, precum şi eventualele consecinţe nefavorabile ale acestuia, fiecare dintre
respectivii clienţi îşi dau acordul expres şi prealabil cu privire la prestarea activităţii de
asistenta juridică.
Cu excepţia unui acord între părţi, avocatul trebuie sa se abţină de la a se ocupa de
cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când se iveşte un conflict de interese, când
avocatul apreciază ca nu poate asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
fiecărui client în parte, când secretul profesional risca sa fie violat sau când independenta
sa risca sa fie lezata.
Avocatul va incerca în momentele oportune sa-şi consilieze clientul cu privire la
posibilitatea soluţionării unui conflict pe cale amiabila sau printr-o cale legală alternativa,
apta a protegui drepturile şi interesele legitime ale acestuia.
Avocatul este obligat sa se asigure de răspundere profesională.
Secretul profesional este de ordine publica.
Avocatul este dator sa păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al
cauzei care i-a fost încredinţată.
Avocatul nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o persoana sa
divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de
către clientul sau şi nici de către o alta autoritate sau persoana. Se exceptează însă
cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau atunci când exista o
contestaţie în privinta onorariilor convenite, exclusiv pentru necesitaţi stricte pentru
apărarea sa.
Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedica avocatul sa folosească
informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.
Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară grava.
Obligaţia de a păstra secretul profesional, este absolută şi nelimitată în timp.
Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţile avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor
colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv
asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

Secţiunea 8. Răspunderea disciplinara a avocatului.

8.1 Notiune.

81
 Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii de
organizare si functionare a profesiei sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor
obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi
pentru orice fapte săvârşite în legatura cu profesia sau în afară acesteia, de natura sa
prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei.
Abaterea disciplinară, in sensul Legii 51/1995, este reprezentata de fapta săvârşită
de un avocat, prin care se incalca dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, hotărârile
obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau
în care îşi are sediul secundar şi care este de natura sa prejudicieze onoarea sau prestigiul
profesiei.
Abaterea disciplinară grava este reprezentata încălcarea dispoziţiilor din Legea
nr. 51/1995 şi din statut ce prevăd expres o astfel de calificare.
Savarsirea de abateri disciplinare atrage raspunderea disciplinara a avocatului.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau
administrativă.
Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data
săvârşirii abaterii.
Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstanţă agravantă, luată în
considerare la aplicarea sancţiunii.

8.2 Instantele disciplinare.

Sesizarile cu privire la savarsirea de fapte ce pot constitui abateri discilpinare
revin in atributiile avocatului care conduce asistenta judiciară de pe lângă fiecare instanta,
acesta fiind obligat sa anunte în scris consiliului baroului despre faptele comise de orice
avocat.
De asemenea, instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt
obligate sa înainteze consiliului baroului orice plângere facuta impotriva unui avocat şi sa
îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecata pornită impotriva
unui avocat.
Consiliul baroului se poate sesiza si din oficiu prin hotărâre consemnată în
procesul-verbal de şedinţa.
Consiliul baroului are compententa anchetarii abaterii şi exercitarii acţiunii
disciplinare, iar pentru decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R., organul
competent este Consiliul U.N.B.R.
Persoana anchetata sau trimisa în judecata disciplinară nu poate participa la
dezbateri sau la luarea hotărârii.
Instanţele disciplinare sunt:
a) Comisia de disciplina a baroului care judeca în prima instanta, în complet de
3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din baroul respectiv.
b) Comisia centrala de disciplina este organizată şi funcţionează in cadrul
U.N.B.R. Aceasta judeca:
1) ca instanta de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii
Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor;
2) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.
c) Consiliul U.N.B.R., în plenul sau, constituit ca instanta discilpinara.

82
 Acesta are competenta de a judeca recursul declarat impotriva deciziei
disciplinare a Comisiei centrale de disciplina, ca instanta de fond, fiind constituit ca
instanta disciplinară în plenul sau, în afară de persoana implicata în cauza.
Impotriva hotărârilor pronunţate de catre Comisia Centrala de Disciplina, precum
si de catre Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanta disciplinară în plenul sau, partea
interesată poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti,
hotărârea acesteia fiind definitiva şi irevocabilă.
Consiliile barourilor ţin evidenta sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui avocat,
fiind obligate sa comunice situaţia disciplinară a avocatului la cererea organelor profesiei.

8.3 Procedura anchetei disciplinare

Plângerea îndreptată impotriva unui avocat se adresează consiliului baroului pe al

cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a profesiei. Dacă avocatul este
pensionar care îşi continua activitatea în profesie, este incompatibil sau s-a retras din
profesie, plângerea se adresează baroului în care avocatul este sau a fost înscris în tablou.
Consiliul baroului va ancheta abaterea indicata în plângere sau în sesizare. Pentru
abaterile disciplinare savarsite de decanii barourilor si de catre membrii consiliului
U.N.B.R., plângerea sau sesizarea se înaintează Consiliului U.N.B.R.
Anchetarea abaterii disciplinare se efectuează de consiliul baroului. În acest scop,
consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Dacă abaterea disciplinară s-a săvârşit pe raza unui alt barou, consiliul baroului
poate decide efectuarea de cercetări, prin comisie rogatorie, de consiliul baroului pe raza
căruia s-a săvârşit fapta.
Anchetarea abaterii disciplinare a unui membru al Consiliului U.N.B.R. sau a
unui decan se efectuează de către Consiliului U.N.B.R. În acest scop, consiliul va
desemna pe unul dintre consilieri pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Consilierul desemnat pentru efectuarea cercetării prealabile se poate abţine sau
poate fi recuzat de avocatul cercetat. Cererea de recuzare se formulează în scris şi se
judeca de către consiliul baroului, respectiv de Consiliul U.N.B.R., în absenta
consilierului recuzat.
Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate.
Cercetările se efectuează după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, a avocatului cercetat, trimisa la sediul sau profesional. Convocarea
se poate face şi prin înştiinţare în scris printr-un mijloc de comunicare ce asigura
conservarea dovezii şi a datei la care s-a făcut înştiinţarea, ori prin luarea la cunostinta
prin semnatura.
Cercetarea se efectuează numai după încunoştinţarea avocatului cu privire la
obiectul anchetei disciplinare prin luarea la cunostinta a conţinutului plângerii ori al
sesizării. Avocatul cercetat poate da explicaţii scrise.
Refuzul de a da curs convocării constituie o încălcare a îndatoririlor profesionale
şi nu impiedica desfăşurarea anchetei disciplinare.
În cursul cercetărilor, preşedintele U.N.B.R., decanul sau consilierul delegat va
convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum şi orice alte
persoane ale căror declaraţii pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri şi va culege
informaţii, prin mijloacele prevăzute de lege.

83
 După efectuarea cercetărilor, consilierul delegat întocmeşte un referat scris în
care va consemna faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi propunerea
privind soluţionarea plângerii sau sesizării.
Referatul astfel întocmit va fi înregistrat la secretariatul decanului baroului,
respectiv al U.N.B.R., în cel mult 30 de zile de la primirea însărcinării.
În şedinţa imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat, Consiliul
U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului procedează la anchetarea abaterii pe baza
referatului şi a lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia.
Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului poate convoca avocatul
anchetat, în vederea audierii sale.
După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul
baroului, vor decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei sau
completarea cercetărilor.
Soluţia se comunica, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau
direct prin semnatura pe copie, avocatului cercetat, persoanei care a făcut plângerea şi
preşedintelui U.N.B.R., în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzută la
alin. 1.

8.4 Exercitarea actiunii disciplinare.

În situaţia în care, în urma anchetarii abaterii, se decide exercitarea acţiunii
disciplinare, Consiliul U.N.B.R, respectiv consiliul baroului vor desemna consilierul
însărcinat cu susţinerea acesteia la instanta disciplinară.
Acţiunea disciplinară se redactează în scris, motivat în fapt şi în drept, cu
indicarea persoanelor care urmează a fi citate în fata instanţei disciplinare, şi se semnează
de către decanul baroului sau, după caz, de preşedintele U.N.B.R.
În caz de abatere grava, pe baza unui referat motivat, întocmit de consilierul
desemnat de Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, de consiliul baroului, preşedintele
U.N.B.R. sau decanul poate solicita comisiei de disciplina competente suspendarea din
profesie a avocatului în cauza, în condiţiile art. 581 din Codul de procedura civilă.
Pe durata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere disciplinară,
procedura disciplinară se suspenda, urmând sa fie reluată după soluţionarea cauzei.
Pe perioada suspendării procedurii de anchetare şi judecata pentru săvârşirea unei
abateri disciplinare, cursul termenului prevăzut la art. 71 alin. (4) din lege este oprit.
Cursul termenului se reia după soluţionarea definitiva a cauzei.
Preşedintele comisiei de disciplina va fixa, de îndată, termen de judecata cu citarea
avocatului, a organului profesiei care a exercitat acţiunea şi a celorlalte persoane indicate
în acţiune.
Procedura de citare în fata instanţelor disciplinare se face prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire.
În fata instanţei disciplinare avocatul se va infatisa personal. În cursul şedinţelor
avocatul poate fi asistat de un alt avocat.
Şedinţa instanţei disciplinare nu este publica, iar lucrările şedinţei se consemnează
într-o încheiere.
Lipsa părţilor regulat citate nu impiedica judecata, instanta disciplinară putându-se
pronunţa pe baza actelor şi a dovezilor administrate în cauza.

84
 Instanta disciplinară hotărăşte, cu majoritate de voturi, şi pronunţa o decizie
disciplinară.
Decizia disciplinară rămasă definitiva are autoritate de lucru judecat fata de părţi şi
de organele profesiei.
Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în
cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R.
Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în
cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R.
Decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de lege ori
încetarea acţiunii disciplinare se comunica, de asemenea, în condiţiile alin. (2).
Recursul declarat impotriva măsurilor luate prin încheiere în condiţiile art. 74 alin.
(2) din Lege şi impotriva deciziei disciplinare se depune şi se înregistrează la secretariatul
baroului, respectiv la secretariatul U.N.B.R. După expirarea termenelor de declarare a
recursului, recursul se înregistrează la comisia de disciplina care a pronunţat hotărârea,
care, îl va inainta, de îndată, împreună cu dosarul cauzei, instanţei disciplinare
competente.
Recursul prevăzut la art. 72 alin. (3) din Lege este distinct de recursul prevăzut la
art. 72 alin. (4) din Lege.
Dispoziţiile privind procedura judecării acţiunilor disciplinare prevăzute în prezentul
statut se completează cu prevederile Codului de procedura civilă.
Căile de atac exercitate impotriva hotărârilor instanţelor disciplinare de fond se
judeca şi au regimul caii de atac a recursului prevăzut de Codul de procedura civilă în
cazurile în care hotărârile nu se ataca cu apel.

8.5 Sancţiunile disciplinare.

In cazul savarsirii de abateri disciplinare, avocatului i se pot aplica urmatoarele
sancţiuni disciplinare:
a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) amenda de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, care se face venit la bugetul baroului.
Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a
hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din
exerciţiul profesiei, pana la achitarea sumei.
d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an;
e) excluderea din profesie.
În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nici o forma asistenta
juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea
organelor profesiei.
Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată, decanul
baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare.
În caz de abatere evidenta şi grava, instanta disciplinară poate lua măsura
suspendării avocatului din exerciţiul profesiei pana la judecarea definitiva a cauzei.
Impotriva încheierii prin care s-a luat aceasta măsura se poate declara recurs în
termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenta.

85
86