Mircea cel Bătrân - voievod al Ţării Româneşti între septembrie

1386 - ianuarie 1418, a fost unul dintre cei mai importanţi conducători
ai Ţării Româneşti. El este fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe care îl şi
secondează la tron până la moartea acestuia în septembrie 1386 după
care, în actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul
şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi
domn...“. Obţine o strălucită victorie împotriva turcilor conduşi de
sultanul Baiazid I Ildârâm la Rovine la 10 octombrie 1394 sau 17 mai
1395. În timpul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajuns la
întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la
Dunăre în sud şi de la Porţile de Fier în vest până la Marea Neagră în
est. Mircea a întărit puterea statului şi a organizat ţara administrativ
încât să încurajeze creşterea economică şi să crească veniturile statului.

Alexandru cel Bun - fiul lui Roman I Muşat, a fost domnul

Moldovei între anii 1400 - 1432. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche,
a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi
ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor
polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat şi oraşul Iaşi.
A obţinut recunoaşterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de la
Constantinopol. Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade
de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean,
care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia.

Ioan Corvin, sau Iancu de Hunedoara - a fost regent al

regatului maghiar (guvernator al Ungariei între 1446 şi 1452), voievod
al Transilvaniei 1441 - 1446, duce al unor teritorii româneşti din
Transilvania şi ban al Severinului din 1438.A fost considerat ultimul
cruciat adevărat, ultimul mare luptător împotriva semilunei, deşi nu şi-
a propus să elibereze locurile sfinte, ci numai acele părţi din Europa
care fuseseră ocupate de otomani. “Campania cea lungă”, una dintre
cele mai strălucite realizări militare ale vremii, pe care voievodul
transilvan a condus-o împotriva turcilor din sudul Dunării, la sfârşitul
anului 1443 şi începutul lui 1444. Iancu a murit de ciumă lângă Belgrad,
în 1456, după ce obţinuse încă o victorie importantă contra otomanilor.
Este înmormantat la Alba-Iulia.
Vlad Ţepeş - denumit adesea şi Dracula sau Drăculea, a domnit în
Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. S-a născut la
Sighişoara în Transilvania. În timpul domniei sale, Ţara Românească
şi-a obţinut temporar independenţa faţă de ameninţarea otomană. Vlad
Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea
inamicii în ţeapă. A obţinut numeroase victorii împotriva turcilor
conduşi de Mahomed al II-lea Cuceritorul.

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare - fiul lui

Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile
sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru
dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani,
iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar.
În anul 1475 la Vaslui obţine o victorie însemnată împotriva turcilor
conduşi de Mahomed al II-lea. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta
Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade. În vremea
lui Ştefan, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii
Orientali până la Nistru. Moare la Suceava la 2 iulie 1504 după o
domnie de 47 de ani .

Mihai Viteazul - ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al

Craiovei, întâiul domnitor român al tuturor celor trei ţări române, Ţara
Românească, Transilvania şi Moldova, care au devenit unite sub
sceptrul său domnesc pentru prima dată în istoria românilor.
Comandând o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei
7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine
victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 . Ulterior începe campaniile
din Transilvania şi Moldova. Fiind simultan domnitor în Ţara
Românească (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) şi Moldova
(1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată în istoria României
unirea tuturor românilor. Moare la 9 august 1601 la Câmpia Turzii
ucis prin tradare de oamenii generalului imperial Basta.
Matei Basarab - a fost domnitor al Ţării Româneşti între 1632 şi
1654. Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de
închegare a unei şcoli artistice, fără de care "explozia" brâncovenească
nu ar fi fost posibilă. A fost un adevarat "Mecena",un protector al
culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a
tradiţiei ortodoxe. Toate aceste însuşiri ale sale, vor contribui la
consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor ortodox al poporului
român, un adevarat patron al bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de
biserici la care se adaugă refacerea multor altora. Organizarea armatei
a beneficiat de o atenţie specială din partea voievodului, efectivele
ajungand la 40.000 de ostaşi, totodată dispunând construirea unor noi
fortificatii. A fost înmormântat la Târgovişte, de unde a fost mutat în
1658 la Arnota ( Vâlcea).

Vasile Lupu - a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 - 13 aprilie

1653 şi 8 mai 1653 - 16 iulie 1653. Date fiind împrejurările favorabile
externe, ar fi avut o domnie linistită dacă n-ar fi avut ambiţii mari, dacă
nu se gândea şi la stăpânirea Munteniei şi chiar a Transilvaniei.
Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab
încă de la începutul domniei. A zidit mai multe biserici, dintre care cea
mai frumoasă este Trei Ierarhi din Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală
şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii
bisericeşti.

Constantin Brâncoveanu - (1654 - 15 august 1714) a fost un

domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714 şi nepot al domnitorului
Şerban Cantacuzino. Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a
reuşit să menţină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi
era vasal, şi Imperiul German. Cu acesta din urmă domnul Munteniei a
încheiat mai multe tratate secrete. În timpul domniei sale, un stil
arhitectonic a fost creat în Ţara Românească, numit stilul
brâncovenesc. A fost inchis de catre turci în închisoarea Edi –Kule in
Stambul şi apoi executat împreună cu cei patru fii ai săi.
Dimitrie Cantemir - domn al Moldovei (1693 şi 1710-1711), autor,
cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist,
muzicolog, om politic şi scriitor roman. La 15 ani a fost luat ostatic la
Constantinopol unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta
Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.
După doar un an de domnie (1710-1711) s-a alăturat lui Petru cel Mare
în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească.
După ce a fost înfrânt de turci la Stănileşti- Fălciu pe Prut, neputându-
se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa.
A devenit consilier intim al lui Petru I ţarul Rusiei şi a desfăşurat o
activitate ştiinţifică rodnică. A fost primul român ales membru al
Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de
umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit
cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a
Moldovei.

Alexandru Ioan Cuza, (Alexandru Ioan I) - a fost fondatorul

României moderne, domnul Unirii, primul domn al României (1859 -
1866). La 5 ianuarie, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al
Moldovei. La 24 ianuarie, la Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza este ales
domn al Munteniei. Imediat începe să se creeze în principalele centre ale
ţării instituţii de cultură generală şi instituţii de învăţământ mediu,
urmând ca în anul următor, 1860, să se creeze primele instituţii de
învăţământ superior. În 1864 se decretează Legea Rurală, prin care se
desfiinţează iobăgia. Nu există domeniu de activitate economică, social-
politică, culturală, administrativă, militară din ţară, în care Cuza să nu
fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale
epocii moderne. A fost silit sa abdice la 11 februarie 1866.
Carol I - Hohenzollern-Sigmaringen - a fost domnitorul străin,
apoi rege, de origine germană, al României, care a condus Principatele
Române şi, apoi România, după abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan
Cuza. Proclamat domnitor al Principatelor Române în ziua de 10 mai
1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat
rege, devenind astfel întâiul rege al României. n timpul domniei sale,
ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, după un
război efectiv intens, modern şi foarte eficace (cunoscut în istorie ca
Războiul de Independenţă, dar şi ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în
care contribuţia României a fost decisivă. Tratatul de la Berlin din 1878
a consfinţit nu numai independenţa absolută a României faţă de
"Sublima Poartă," dar şi un imens prestigiu internaţional datorat
tuturora, de la rege (care a dovedit a fi un excelent strateg militar) până
la ultimul soldat. Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma
celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la
Bucureşti, din 1913, România obţine partea de sud a Dobrogei,
Cadrilaterul, de la Bulgaria.