“Viaţa lui Constantin Cantemir” de Dimitrie Cantemir

Lucrările istorico – literare ale lui Dimitrie Cantemir au la baza actului de creaţie
evenimente preluate din perioada la care se referă, la care face o analiză sau pur şi
simplu o relatează. Acest procedeu de narare fiind caracteristic perioadei secolului al
XVII-lea.

Lucrarea „Viaţa lui Constantin Cantemir” este bazată pe memoriile autorului şi pe

cele auzite de la părintele său. Ea cuprinde toate aventurile din tinereţe, viaţa
zbuciumată de mercenar în ţări străine, apoi de boier în amîndouă ţări române ale
viitorului Constantin – vodă. Aşa după cum titlul romaului este foarte sugestiv,
determiă a fi şi ideea de baza la care se referă autorul – activitatea lui Constantin
Cantemir de la viaţă şi pînă la moarte.

Lucrarea este structurată din nouă capitole , toate avînd la bază activitatea lui
Constantin Cantemir. Primul „ Neamul lui Constantin Cantemir” relatează din ce
neam se desprinde personajul principal: „ era coborîtor din vechiu neam al
Cantemireştilor, fecior al lui Nistor, nepot lui Vasile, strănepot lui Ivan, din strămoşii
Grigore şi Teodor Cantemir”.1 Următoarele şapte capitole desemnează personajul în
devenire, aît din perspectiva vîrstei, experienţei de viaţă, dar şi aspectul dezvoltării
economice, politice, spirituale a ţării Moldovei. În special, ultimul capitol urmăreşte
relatarea ultimului război deţinut la Cameniţă şi sfîrşitul vieţii şi activării ca domnitor
a lui Constantin Cantemir.

Fabula lucrării corespunde cu subiectul, astfel observăm că în primele pagini sunt

relatate cele mai fragede evenimente din viaţa tatălui autorului şi remarcăm că

1
Cantemir Dimitrie. Viaţa lui Constantin Cantemir.Editura de stat pentru literatură şi artă, 1999; pag 1. Următoarele
citate vr fi extrase tot din această operă.

1
Dimitrie Cantemir îl scoate în evidenţă din start pe protagonist, ca fiind un om
călăuzit de Dumnezeu, cu bun simţ, cinstit faţă de domnul cărui îi slujeşte, isteţ,
viteaz cu calităţi mai rare de laudă : „…şi alte mult isprăvi strălucite şi vitejeşti
făptuite de Cantemir, vrednic de laudă şi mereu înoite, cu ziserăm, şaptesprezece ani
(…)Constantin Cantemir chiar în faţa lui vodă (Grigore Ghica),loveşte cu o săgeată
iepurile fugar şi-l ucide”.2

Introducera personajului în cadrul acţiunuilor petrecut în perioada de domniei lui

Grigore Ghica o face cu cea mai mare acurateţe şi cît mai multă obiectivitate posibişă
remarcată de mulţi critici literari, chiar dacă sentimentele fireşti ale unui fiu faţă de
părintele său îl sileau să înfrumuseţească, să înnobileze figura lui Constantin – vodă.
Acţiunile developează în mod formativ a personalităţii în jurul cărei se axează
subiectul. Constantin Cantemir capătă experienţă în relaţii cu domnitorii şi slujirea
lor. Vitejia cu care este destins şi credincioşia faţă de lucrul ce-l îndeplinea este
observată de mulţi, chiar şi de Poarta Otomană : „Dacă aş fi avut ştiinţa despe
bărbăţia şi credinţa ta înainte de a fi aşezat domn nou, tu ar fi trebuit să fii făcut
domn (…), dar acest noroc te aşteaptă , dacă vei săvîrşi tot asemenea slujbe cu
credinţă Porţii Otomane”.3

Pînă obţine scaunul de domnie trece prin mai multe neînţelegeri şi conflicte între
Duca – vodă4, ceea ce-l face să fugă împreună cu alţi boieri în Ţara Românească.
Pentru a obţine scaunul de domnie a Moldovei recurge la vicleşug şi făgăduieşte
sultanului o sumă de bani îndoită faţă de cea obişnuită. Îşi reaizează ideile stabilite
pentru Moldova : „ţinutul este curăţat de tîlhari şi ţara adusă iarăşi la linişte”.5

2
Pag.6
3
Pag 20
4
Pag 56
5
Pag.40

2
 Dimitrie Cantemir nu scapă din vedere şi aspectul relaţiilor de căsnicie, ele fiind
relatate în ordinea realizărilor, aşa că prima soţie este Anastasia, apoi Ruxandra şi
apariţia fiicei pe lume cu acelaşi nume. A treia soţie este Ana şi naşterea primului său
fiu – Antioh şi mai tîrziu Dimitrie.

Un alt eveniment important din lucrare este crearea unor învrăjbiri împotriva lui
Constantin Cantemit de boierii moldoveni, îndemnaţi de Brîncoveanu. Capitolul la
care ne referim reflectă aspectele educaţional – culturale din perioada ceea şi anume:
„ Miron nu era de loc neştiutor de carte: cunoştea limba latinească, leşească şi
rusească; dintre boierii moldoveni, el cel dintîi şi-a trimis feciorii să înveţe şcoala peste
hotare…” Acest fapt, după cum observăm, este o deschidere pentru poporul
moldovean, iar Dimitrie Cantemir remarcă aceasta ca fiind ca o decizie corectă, care
mai tîrziu devine un lucru obişnuit şi în unele cazuri în vogă. Urmează ca şi Constantin
Cantemir, chiar dacă era un „mai de gois”, care nu ştia carte, să-l trimită pe fiul cel
mai mare Antioh la studii şi pe Dimitrie, la vîrsta de 12 ani, la Ţarigrad, unde „ începe
să înveţe carte latinească şi turcească , poartă nenumărate convorbiri cu solii
străini…”6 Urmeză să observăm relaţiile dintre Constantin Cantemir, fiind domnitor,
şi alţi boieri care realizează unele aspecte de înrăutăţire a situaţiei, de-al scoate de la
domnia Moldovei. Brîncoveanu avînd această idee de bază, „ademeneşte şi pe alţi
boieri, chiar din apropierea domnitorului.”7 Însă planurile se risipesc din cauză că se
divulgă şi Bogdan Lupu, ginerele lui Cantemir, este informat. Evident că se mai fac
încercări , care la fel au sfîrşit binecuvîntat. Domnitorul Moldovei este redat avînd o
relaţie bună cu Dumnezeu şi anume reiese din comportamentul cu celor ce greşesc în
faţa lui. Este iertător şi răbdător, perseverent, stăpîn adevărat şi nu se umflă de
mîndrie atunci cînd este apreciat verbal de cineva, putem atesta aceasta în
6
Pag 109
7
Pag.98

3
fragmentul: „… în vrevremurile tulburate şi de primejdie, gîndind poate că tu şi cei
care te însoţim nu ne vom mai întoarce niciodată în ţară… dar ne întoarcem
nevătămaţi, gustăm dulceaţa şi liniştea domniei…”8

În general, războaiele şi orice rezolvare a conflictului sunt încheiate prin

înţelepciune şi observăm o altă caracteristică a lui Cantemir – vodă, - iertarea. În
multe cazuri domnitorul iartă pe cei ce se răzvrătesc împotriva ţării, poporului şi
evident împotriva lui. Aceasta trezeşte o mare admiraţie şi Porţii Otomane şi altor
popoare. Domnitorul în cauză ţine foarte mult la popor şi ţara pe care o domneşte,
aceasta reiese din discursul pe care îl ţine fiind pe patul morţii: încredinţează toate
lucrurile lui Dumnezeu, apoi nu obligă poporul sau pe boieri să aleagă domnitor
neapărat pe cineva din fiii săi – Antioh sau Dimitrie, el accentuează: „ dacă vă place
să alegeţi din fiii mei, multe veţi găsi de mustrat la dînşii…”9 Potrivit textului Dimitrie
este ales domnitor, chiar dacă avea o vîrstă destul de fragedă. Dimitrie Cantemir are
drept moştenire asupra tronului Moldovei, deoarece tronul acesta fusese ocupat cu
strălucire de tatăl său, fiind un domn cu autoritate, începătorul unei puteri stabile,
centralizate, opuse anarhiei boiereşti, a luptat mereu pentru independenţa ţării
împotriva turcilor. A avut mereu frică de Dumnezeu, încrezîndu-se în totalitate în El şi
în înţelepciunea pe care o avea.

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Litere

Catedra de Teorie Literară

8
Pag. 61
9
Pag 163

4
 REFERAT
„Viaţa lui Constantin
Cantemir”
A realizat Şeptichina Nadejda

Masteranda anului I,
Chişinău, 2010