PLIMBARE ÎN ÎMPĂRĂŢIA FABULEI

ÎNTÂMPLĂRI SCENICE PE MARGINEA

UNOR CUNOSCUTE FABULE

PERSONAJE:
Prezentatorul
Furnica
Greierele
Broasca
O broască bătrână
Altă broască
Primul băiat
Al doilea băiat
Al treilea băiat
Al patrulea băiat
Privighetoarea

TABLOUL 1
PREZENTATORUL:
Bună ziua, copii! Să nu vă temeţi, căci nu o să vă ţin prea
mult de vorbă. În locul oamenilor, astăzi au să vorbească animalele.
Ştiţi, asta se întâmplă numai în fabule. Aşa e. Vă voi povesti, deci,
câteva fabule, câteva mici întâmplări şi mai vesele şi mai triste, în
care leii, câinii, pisicile, vulpile, urşii, şoarecii şi alte jivine au să vă
spună păţaniile lor, pentru ca voi să învăţaţi din ele.
Dar mai întâi, cine din voi ştie o fabulă? Dacă nu ştie una
mare cu un elefant, poate ştie una mică, mică, numai cu o furnică sau
cu un şoricel?! Ei, cine ştie? (un copil din sală este invitat în faţă şi
ajutat de prezentator să spună o fabulă foarte cunoscută.)
- Aşa! Bravo! Acuma, ca răsplată noi doi o să mergem
împreună în împărăţia fabulei. Sus cortina!
(Cortina se ridică. Ca într-o vitrină stau aranjate: Leul,
vulpea, lupul, furnica, greierele, broasca, boul, etc.)

1
 - Cum să le aranjăm noi, ca să iasă fabulele mai bine? Ce
ziceţi? Să punem furnica lângă lup?
COPIII:
Nu, nu ...
PREZENTATORUL:
Cu cine trbuie să fie alături furnica?
COPIII:
Cu greierele!
PREZENTATORUL:
Aha! Dar broasca asta care a vrut să se umfle mare, mare ...
cu cine? Cu ... vulpea?
COPIII:
Nu, cu boul!
PREZENTATORUL
Bine
(Interpreţii trec în culise.)
PREZENTATORUL:
Şi acum, copii, să intrăm încet, încetişor, în lumea fabulei.
Închideţi cu toţii ochii, până plec eu. I-aţi închis? Văd câţva copii
care n-au închis bine ochii ... Aşa, acum e bine ... Eu o să plec tiptil,
tiptil (merge a pleca din spate în vârful degetelor.) şi în locul meu o
să vină animalele.

GREIERELE ŞI FURNICA

Un muşuroi. Un copac. Undeva e câmpul. Soarele închide un

ochi şi o pânză de umbră curge peste pământ. Pace, linişte şi lene. De
undeva se aude un greiere care ţârâie alene. Pe drum trece furnica
mică, negricioasă şi păroasă, cu ochelari mari, ducând în spate un
uriaş bob de grâu. Îl pune jos la uşa muşuroiului şi se şterge pe frunte
cu o basma roşie. Se aşează pe prima treptă din faţa uşii şi răsuflă.
FURNICA (pe muzică):
Chiar pe arşiţă, căldură
Strâng bucate pentru gură.

2
 Căci în miezul cald de vară
Pun bucatele-n cămară.
Sacii-s plini şi dolofani,
Am făină pe doi ani.
Am slănină sus la pod,
Şapte ani din ea să rod.
Varza stă în poloboace ...
Sărmăluţe îmi voi face.
Şi plăcinte „poale-n brâu”
Dar din cel mai straşnic grâu.
Şi clătite cu dulceaţă
(Vişine voi lua din piaţă.)
Şi fripturi şi tocăniţă
Şi budincă şi alviţă,
Căci pe arşiţă, căldură,
Strâng bucate pentru gură.
(Se aude cântecului greierului tare)
FURNICA:
Ehei, numai dumnealui, greierului nici că-i pasă. Şi-a pus
surtucul cel verde, pălăria pe-o sprânceană, şi tot trage din arcuş.
Scârţa-scârţ şi iarăşi scârţ. A, iacătă-l!
GREIERELE
(subţire şi politicos):
Sărut mâna, coană furnică! Greu cu căldurile!
FURNICA:
Greu, căci eu duc în spinare poveri grele şi nu scripca ta
uşoară.
GREIERELE:
Nici ea nu-i chiar atât de uşoară. O fi pentru unii din cei care
trag cu arcuşul pe strună, cum ai da cu băţul prin iarbă. Şi cântecul e
cu meşteşug. Cine-l învaţă, ştie căi cu osteneală şi năduf.
FURNICA:
La ce bun?
GREIERELE:

3
 Nu-i aşa că eşti ostenită?
FURNICA:
Mai e vorbă? Duc poveri cale de zece poşte.
GREIERELE:
Ia ascultă! (începe o sârbă sprinţară. Furnica ascultă la
început, şi până la urmă, cuprinsă de iureşul melodiei, începe să bată
pământul cu foc.) Aşa, furnico! Joacă, uită obosela. Vezi că şi
cântecul e bun la ceva?
FURNICA:
Gata. Nu mai pot. Du-te şi lasă-mă-n pace! (Furnica intră cu
botul ei în muşuroi.)
GREIERELE:
Cine-n lume nu e prost,
Ştie: cântcu-i cu rost.
Când îi potrivită ora
Bună-i sârba, dar şi hora.
Cântecul ne este frate,
Ne urmează întru toate,
De aceea, chiar acuşi,
Am să trag iar din arcuş!
În timp ce cântă, din pom încep să cadă o dată cu frunze late,
galben roşcate, foi de calendar: iulie, august, septembrie, octombrie,
noiembrie, decembrie şi ... uşor se lasă cortina.

TABLOUL 2
Greierele a dispărut. E iarnă. Cad fulgi mari, pufoşi.
Pomul desfrunzit e acum strâmb aşa cum l-a sucit
vântul. Crivăţ, crivăţ. Numai din muşuroiul furnicii ies
aburi îmbietori. Greierele, slab ca vai de el, cu pălăria
trasă pe ochi, vine într-o coastă, tăind aripa vântului. E
jerpelit şi nemâncat.

GREIERELE:

4
 (bate la uşa muşuroiului) Coană furnică ... Coană furnică ...
deschide ... (Tăcere). Coană furnică, deschide că mă ia vântul pe
sus ...
FURNICA:
(o voce subţirică de sub pământ) Cine-i acolo?
GREIERELE:
Eu, deschide uşa, că îngheţ.
FURNICA:
Nu pot să deschid, că-mi intră frigul în casă.
GREIERELE:
Atunci ieşi până afară.
FURNICA:
Stai puţin, să termin de mâncat plăcinta.
(pauză. Vântul şuieră.)
FURNICA:
(iese în capot îmblănit, cu basma de lână în cap): Ce vrei?
GREIERELE:
Să-mi dai un mic împrumut. Ce poţi şi ce vrei, că nu mai pot
de foame: O păstaie de mazăre sau poate un morcov sau un păstârnac
...
FURNICA:
N-am
GREIERELE:
Cum n-ai? Toată vara ai strâns şi iar ai strâns.
FURNICA:
Bine că ai avut ochi să vezi şi n-ai avut minte să faci şi tu la
fel. Ce-ai facut tu toată vara?
GREIERELE:
(parcă ruşinat): Toată vara? Vara toată am cântat ...
FURNICA:
Bine, acum joacă dacă poţi. ( îi închide uşa în nas)
GREIERELE:
(disperat): Dar bine, cu cântecul meu v-am înveselit pe toţi, şi
pe tine, furnică! Munca ţi-a fost mai uşoară cu cânte

5
 (Zadarnic. Plecă trist în acordurile „Baladei” lui Ciprian
Porumbescu)
CORTINA
PREZENTATORUL:
Aşa că, aţi văzut, copii, cine nu munceşte nu mănâncă.
GREIERELE:
(bagă capul pe după cortină): Protestez! E advărat ce spui,
numai că eu muncesc. Cine cântă munceşte! După ce m-a alungat
furnica, m-am angajat să cânt aici, la teatru. Copiii, după ce o să mă
audă cântând (am un concert poimâine, copii, veniţi?) o să fie mai
veseli. Asta n-a ştiut-o furnica!

BROASCA ŞI BOUL

Margine de apă. Ochi verde de iaz. Sobor de broaşte. Soare.

Broaştele bătrâne împletesc ciorapi, cele tinere zburdă, sar, şi , mai
ales, orăcăie de zor. Undeva, în fund, se vede desenată o vacă mare.
Într-un grup de broaşte tinere una moţată dă din lăbuţe, vorbind
agitată.

BROASCA:
Ce crede dumneaei? Noi nu putem să-i semănăm? Eu o să
pot.
CORUL BROAŞTELOR:
Nu! Nu! Nu! De trei ori oac, noi suntem broaşte nu vaci!
BROASCA:
Dacă eu vreau, mă unflu şi îmi fac mai întâi pieptul mare cât
o saltea, apoi cât o casă cu un etaj, cu două, cu trei, cu patru ...
CORUL BROAŞTELOR:
(admirativ): Oac! Oac! Oac! ...
BROASCA:
Atenţie, încep! (trage aer sonor). Unu ... (Efectul tehnic poate
fi realizat foarte simplu cu ajutorul unui balon care se umflă sub
„pielea” broaştei, la fiecare opintire. Când broscuţa se opinteşte suflă

6
într-un tubuşor băgat în balon. Cân va „exploda” – balonul va fi
împuns cu un ac.
CORUL BROAŞTELOR:
(îngrozit): Destul!
BROASCA:
... doi ... trei ... (începe să se umfle.) Am ajuns-o?Sunt acum
mai mare decât vaca?
CORUL BROAŞTELOR:
Nu ... încă nu.
BROASCA:
Atunci încă o dată. Destul?
O BROASCĂ BĂTRÂNĂ :
Nu te mai încăpăţâna.
ALTĂ BROASCĂ:
(cu invidie): Nici măcar nu se cunoaşte.
BROASCA:
Bine. Atunci păzea. (se umflă, se umflă, în timp ce broaştele
fug înspăimântate ca de pericolul unei explozii.
Toate îşi acoperă urechile. Bum! Broasca a plesnit. Broaştele
se întorc în marş funebru.
BROASCA BĂTRÂNĂ (oftând):
Nu putea, copiii mei,
Să rămână-n pielea ei?
CORTINA

CEI PATRU CÂNTĂREŢI

O cameră. Vine un copil cu o trompetă. E costumat ca un

ursuleţ. Suflă în ea. Vine al doilea cu o vioară. Scârţâie.
Acesta e costumat ca o maimuţică. Vine al treilea cu o tobă.
Bate asurzitor în ea. E în haine de ţap. Vine al patrulea cu un
saxofon. Bâzâie cu el ... are urechi de măgar. (instrumentele
pot fi simple jucării) ...

7
 Toţi cântă deodată fals şi asurzitor.
PRIMUL BĂIAT:
Nu merge.
AL DOILEA:
Dă-mi mie trompeta. Na-ţi vioara!
AL TREILEA:
Eu iau saxofonul!
AL PATRULEA:
Şi eu iau toba. Acum!
(Toţi cântă şi mai fals şi mai asurzitor.)
PRIMUL BĂIAT:
Ne-am aşezat prost.
AL DOILEA:
Eu trec mai în faţă!
AL TREILEA
Şi eu mai în spate.
AL PATRULEA:
Şi eu am să cânt ăn picioare.
(Cântă toţi şi mai rău)
PRIMUL BĂIAT:
Nu merge. Să întrebăm pe cineva de ce ...
AL DOILEA:
Pe cine?
AL TREILEA:
Ştiu eu?
AL PATRULEA:
Pe privighetoare ...
TOŢI:
Privighetoareo! ...
PRIVIGHETOAREA:
Ce este?
PRIMUL BĂIAT:
Ce să ne facem?
AL DOILEA BĂIAT:

8
 Avem instrumente!
AL TREILEA BĂIAT:
Avem scaune!
AL PATRULEA BĂIAT:
Nu iese nimic din strădania noastră!
PRIVIGHETOAREA:
(Întâi fredonează un fir de melodie)
Condiţia de căpătâi
Este să ştii să cânţi, întâi ţi-ntâi ...
PREZENTATORUL:
Şi iată ne-am întors din împărăţia fabulei, copii ... Am
călătorit prin atâtea veacuri, prin atâtea cărţi ... şi n-am uitat chiar de
tot ce am văzut aici? ... Cortina!
(În spatele cortinei, animalele îi salută pe copii.)

Al.Popovici

9
 SCRISOARE CU PERSONAJE

Spectacolul "Scrisoare cu personaje" a reprezentat tara

in perioada 20-30 mai, 2002 la Festivalul Interational
de Teatru pentru Copii "Carrefour International du
Théâtre d'Enfants", Valenciennes, Franţa
(protagonistii sunt "artisti" in etate de un deceniu).
Direcţia de scenă şi dramatizare după Nina Cassian:
Adina Ungur

Personajele:

Băiatul: un personaj-actor care doarme şi se trezeşte şi e, desigur, un

somnoros, (îmbrăcat in pijama, care nu va fi păpuşă şi va juca
alternativ doar în faţa paravanului).
Fabulistul: acelaşi băiat, de data aceasta apărând in visul sau si însuşi
prezentând fabula; (e îmbrăcat in frac).
Spiriduşii sunt în număr de 7, personaje-actori îmbrăcaţi fistichiu,
realizează trecerea dintre spaţiul real (camera băiatului) si visul lui,
(care se petrece după paravan si ai cărui protagonişti sunt animalele
dintr-o pădurice); îi aduc băiatului scrisoarea magică, adormindu-l şi
trezindu-l la finalul fabulei, având puterea de a trece din faţa
paravanului - spaţiul real al povestirii - în spatele (paravanului) - în
spaţiul visului băiatului, respectiv fabula intertextuală a Ninei
Cassian “Critica de jos”.

Leul, personajul principal al fabulei, perfect conştient de atuurile sale

fizice, care stăpâneşte şi conduce dictatorial.
Vulpea, şireată, mereu îi face pe plac leului, devenind acolita lui.
Berbecul, personaj paşnic, cel mai curajos dintre ceilalţi, însă totuşi
fricos, dominat şi el de leu.
Iepurele, fricos şi bâlbâit, nu reuşeşte să scape de spaimă.
Şoricelul, foarte fricos, sâsâit şi grăbit.
Cele două veveriţe, tremură mereu de frică şi nu scot nici un cuvânt.

10
Vecinul şi vecina (vocile leului şi ale vulpii)
Moş Ene (vine şi pleacă de la genele băiatului adormindu-l şi se
trezindu-l)

(Se joacă în cel mult 7 - 8 personaje)

Scenele:

Spaţiul din faţa paravanului reprezintă camera băiatului, unde

pătrund spiriduşii, ei având aceasta putere magica de a penetra cele
două planuri (real-camera băiatului, imaginar-visul si fabula) si de a
aduce scrisoarea magica din lumea imaginativa, trecând prin cea
onirică, (fabula interpretată) concretizându-se in textul scrisorii.
Spaţiul din spatele paravanului este locul unde se derulează fabula,
respectiv visul băiatului.

PROLOG :

(Decorul - în faţa cortinei se va observa un decor neutru,

reprezentând o cameră. Trei sunete de gong sau de clopoţel.

Moş Ene, un personaj actor,(foarte gras, îmbrăcat într-un costum

bleu marin cu steluţe argintii) cu nişte gene lungi de ˝ m preocupat şi
încruntat, apare în public şi în momentul în care observă (publicul) se
înseninează şi doreşte să-i salute pe spectatori, dar atunci apare
cineva cu o telecomanda şi îl opreşte, înţepenindu-i expresia vioaie
(stand-by). Se apasă din nou telecomanda, dar el îşi reia gesturile
însă invers, reface drumul mergând cu spatele şi când să iasă pe
poartă, este “butonat” pentru ultima dată din telecomandă, el
reluându-şi identic gesturile şi plimbându-se prin public). Se

11
postează în mijlocul scenei şi încearcă să se prezinte, însă e destul
bătrân şi nu-şi aminteşte cine este.)

MOŞ ENE: Eu sunt... sunt... (se scarpină în cap şi gesticulează

nervos)... cred că sunt un moşneag, dacă uit atât de repede. Da! Un
moş. Aaa, Moş Ene. Da, da (încântat că şi-a dat seama cine e). (Cu
un gen de prezentare gen: Tarzan-Jane). Aşa: Moş Ene (arătând spre
el şi spre copii) - copii, Moş Ene - copii, şi în sfârşit satisfăcut de
descoperire) Moş Ene - copii (în pronunţie nuanţată). Aaa, copiii!
Păi, am şi eu vreo şase-şapte copii, mici şi neastâmpăraţi, care vin şi
mă tot sâcâie: mă trag (mimă) şi mă împing dintr-o parte în alta. Da,
trebuie să fug când îi văd (trist). Ei copii, dar eu vreau să vă
povestesc ceva. Fiţi atenţi!
(moment de pantomimă în care Moş Ene face rezumatul întregii
piese: arată că există un băiat care doarme, pe care îl vizitează
spiriduşii, cei care încearcă să îl trezească şi nereuşind, ei pleacă,
lăsându-i scrisoarea. Apoi arată cum se tezeşte băiatul, găseşte şi
citeşte prima pagină a scrisorii după care adoarme (din nou) şi
visează cum un leu sperie o grămadă mai mică de animale paşnice şi
sfioase, dintre care se distinge vulpea, o codană cochetă şi vicleană
ce îl va "peria" pe leu, după care chiar el o va înşfăca şi se va retrage
ambiguu cu prada-i după copaci ).
Şi asta a fost povestea. (chiar atunci apar spiriduşii, copiii lui, ai
Moşului, iar el când îi vede încearcă să fugă dar e prins şi purtat pe
sus de sprinţarii-i spiriduşi. Se retrag cu toţii.)

SCENA 1

Tabloul 1

( Lumina creşte şi se aud glasurile spiriduşilor, apoi instrumentele de

făcut gălăgie, iar spiriduşii zgomotoşi ies rând pe rând în faţă şi se

12
întâlnesc cu toţii în faţa paravanului. Primul spiriduş dă impresia că
ar vrea să povestească ceva în faţa unor spectatori. Ceilalţi intră în
joc dar ignoră aşa-zisul public)

Spiriduşul 1 (şeful): A fost odată... (zgomote cu instrumentele)

a fost odată…(la fel)
a fost odată… un…
Spiriduşul 2 (obraznicul): Băiat! (zgomote)
Spiriduşul 3 (sfatosul): Şi-au fost odată (zgomote)
odată... nişte...(zgomote)
spi-ri-duşi. Uite-aşa ca noi.
(cu toţii îl imită: la la-la la-la)
Spiriduşul 1 : Unu
Spiriduşul 2: Doi
Spiriduşul 3: Trei
Spiriduşul 4: Patru, (etc.) Şapte (se prezintă cu toţii)
Spiriduşul 4. (căposul): Băiatul nostru era foarte somnoros...
Spiriduşul 5 (timidul): se trezea greu dimineaţa
Spiriduşul 6 (alintatul): şi uneori întârzia la şcoală
Spiriduşul 7 (supărăciosul): şi se supăra mereu...
Toţi: De ce? De ce? De ce?
Spiriduşul 1: Ei, de ce? Pentru că vecinii săi de sus bocăneau tot
timpul, şi ziua
Toţi: şi noaptea. (zgomote)
Spiriduşul 3: Şi cel mai rău pentru el era, când credeţi?
Toţi: (anticipând) Dimineaţa!
Spiriduşul 2: Când voia să mai doarmă şi el...
Spiriduşul 5: măcar zece minute.
Spiriduşul 4: Ei, ce spuneţi? Să-i facem o vizită?
Toţi: Da! Gata!
Spiriduşul 5: Da! Dar dacă doarme? Unde-l vom întâlni? (spre
public) Ce credeţi?

13
Toţi: (repezindu-se) În vis!
Spiriduşul 3: Şi dacă nu doarme?
Spiriduşul 1: Eu zic că doarme!
Spiriduşul 6: Ba nu doarme!
Spiriduşul 7: Ba da!
Spiriduşul 4: Facem un pariu?
Toţi : Da!
Spiriduşul 4: Dacă nu doarme ne vom juca împreună.
Spiriduşul 2: Iar dacă doarme… vom încerca să-l trezim.
Spiriduşul 5: Şi dacă nu se trezeşte?
Toţi (dau din umeri)
Spiriduşul 3: Haideţi să-i scriem o scrisoare, să-l înveselim.
Toţi: Bine!
Spiriduşul 3: Eu vreau să fiu un iepuraş.
Spiriduşul 5: Şi eu, un şoricel.
Spiriduşul 4: Eu voi fi un berbec
Spiriduşul 2: Iar eu, o vulpiţă.
Spiriduşul 6 (îl trage pe S. 7 de mână): Şi noi , şi noi, două veveriţe...
Spiriduşul 7: ...şi ne vom numi:
Spiriduşul 6: Veve 1
Spiriduşul 7: şi Veve 2
Spiriduşul 3 către Spiriduşul 1: Şi tu ce vei fi?
Spiriduşul 1: Eu voi fi... un leu.(rostind cu importanţă)
Toţi: Bine!
Spiriduşul 2: Haideţi să-l vizităm acasă.

(Spiriduşii pleacă spre casa băiatului, pentru a-i oferi scrisoarea

magică. Heblu.)

TABLOUL 2

14
(DECOR - Camera băiatului, care doarme. Melodia de început, apoi
zgomote. Vocea leului şi a vulpii. Un băiat, îmbrăcat în pijama, trage
cortina, adică draperiile şi cască. Gălăgia vecinilor de sus l-a trezit.)

Băiatul: Of, vecinii aceştia! (priveşte pe fereastră, adică spre public)

S-a făcut aproape ziuă şi totuşi mi-e un somn... Ce-ar fi să mai dorm
până sună ceasul... că tot e vacanţă. (se îndreaptă spre scaun, dar
aude zgomote şi mai puternice) Ce nebunie! Nici dimineaţa nu mai
avem linişte. (priveşte sus) Încetaţi odată, oameni buni! (caută
mătura să bată sus, şi observă un plic pe jos) A! O scrisoare? De la
cine să fie? (O întoarce şi citeşte rar şi cu voce tare:) "Scrisoare cu
personaje?" Ce-o fi aici? (arată spre scrisoare) Sunt foarte curios!
(desface plicul, apoi scrisoarea şi începe să citească prima pagină.
Spiriduşii îşi scot capetele prin paravan şi cântă textul următor)

"Eşti supărat? Ştim că eşti, chiar dacă nu foarte tare sau chiar dacă nu
vrei tu să spui. Te vom înveseli, fii liniştit, pentru că Nina îţi
dăruieşte o fabulă şi noi, gânduri frumoase. Şi dacă tot ţi-am spus,
hai să te întrebăm, ştii ce e o fabulă? O epigramă, o snoavă sau o
satiră? E atunci când îţi imaginezi că timpurile, oamenii, sau faptele
unora dintre ei sunt triste şi-ncerci să scrii adevărul, într-un mod
hazliu. Cel mai des întâlnite sunt personajele-animale, dar şi
personajele-obiecte, şi uneori, mai rar, e drept, şi personajele-oameni.
Cred că ţi-ai amintit de "Greierul şi furnica", de "Corbul şi vulpea",
sau "Boul şi viţelul". Dacă mai eşti supărat, citeşte ce-ţi scrie Nina..."

(Băiatul aţipeşte, încet, încet, nereuşind să citească decât prima

pagină. Înainte de a visa, Moş Ene, se coboară de după paravan pe la
genele lui, şi-l adoarme de-a binelea. Pe parcursul cântecelului lui
Ene se schimbă decorul într-o pădurice.)

15
TABLOUL 3

(Schimbarea de decor: camera devine padure, în faţă apare lumina

albastră şi muzica lui Moş Ene, pe care apare batrânelul valsând şi
mimând că îşi smulge o geană, o pune pe scenă şi încearcă o
echilibristică pe ea; în spatele lui se produc modificările de decor,
efecte de lumini albastre pt. vis - dispariţia băiatului în spatele pânzei
şi apoi în culise; în sfârşit, decorul devine pădurea)

Cântecelul lui Moş Ene:

Moş Ene,
pe la gene
vine,
Moş Ene
pe la gene
vine.
Somnul să-l aline
somnul să-l aline. (în surdină)

(Visul începe să devină tot mai clar: personajele, în afară de leu şi

vulpe, se joacă şi cântă paşnic după paravan (in padure). În timpul
cântecelului lor, apare leul răcnind şi animalele dispar în fugă,
fiecare în altă direcţie. Leul începe să se plimbe prin scenă, nervos .
Băiatul apare şi el, îmbrăcat în fabulist(in fata paravnului) şi se miră
de hainele pe care le poartă, altele decât pijamaua. Vocea lui începe a
recita fabula, şi el se miră cum îi vin cuvintele, fără voia sa şi
încearcă să se opună de două ori. Apoi intră în joc şi recită corect şi
ţanţoş fabula.)
(Un colţ de pădurice. O masă pe care se află un telefon, a cărui priză
uriaşă e înfiptă-ntr-un copac. În frunzişul copacului străluceşte un
bec. Leul se plimbă furios prin scenă cu labele la spate. Se aude:)

16
Vocea fabulistului: ( băiatul transformat în fabulist recită)

Un leu cu coama deasă şi roşcată,

care împărăţea odată
peste vreo şase-opt supuşi,
a fost certat de-ai săi Şi-Mai-Sus-Puşi
că e tiranic, orgolios
şi nu încurajează critica de jos

Şi-atuncea, ca s-arate
că nu-i adevărat nici cu putinţă,
convoacă leul o şedinţă.

(Leul atârnă de cracă o pancartă pe care scrie:)

La ora opt şi jumătate

În colţul stâng al păduricii
Să vie şi mai-marii şi mai-micii.

La ora fixată-ncepură să vie

(intră iepurele, ţup, ţup)
un iepure cu blană cenuşie;
după el
(intră şoarecele, chiţ)
un şoricel,
(intră berbecul, bhee)
un berbec având coarnele gata să-mpungă,
(intră vulpea)
vulpea cu vestita-i coadă lungă
(intră veveriţele)
şi două veveriţe
cu roşii blăniţe.

17
(Animalele se aşează în jurul mesei; veveriţele, cuminţi, una lângă
alta.)

TABLOUL 4

(Decorul - în pădure. Intrarea fabulistului şi a personajelor fabulei.

Personajele se prezintă. Chemarea animalelor în pădure pentru a-l
critica pe leu.)

Berbecul: Fraţilor, haideţi să ne prezentăm.

Cântecelul de prezentare a personajelor (muzica)

Noi suntem: Iepuraşul -raşul -raşul

Şoricelul- celul -celul
Berbecul-berbecul
Vulpişoara-şoara-şoara
Veve 1, Veve 2
Toţi suntem ai fabulei, eroi.

Fabulistul (apare, dar vine şi leul tuşind, important):

Leul le lăsă să se aşeze pe rând,
apoi - se-nscrise singur la cuvânt.

Leul: (cu o bătaie formidabilă-n masă):

Prieteni şi fraţi
V-am chemat aici, în astă-seară,
pentru-ntâia şi, poate, ultima oară,
ca să mă cri-ti-caţi!
Aţi înţeles? (Mârâie înfundat.)
N-aşteptaţi să vă invit sau să vă dau ghes.
Vreau să mă criticaţi (în crescendo)
neapărat,
neîntârziat,

18
neîncetat,
neînfricat,
concret şi neînduplecat!

(Urmează o tăcere înfricoşată; cele două veveriţe apucă în grabă

patru conuri şi încep să le ronţăie cu nervozitate.)

Leul (scoate un răcnet grozav; veveriţele scapă conurile pe jos):

Ei!!!?
Ce staţi aşa?
Aici nu sunteţi la cafenea,
sau la cinema!
E o şedinţă de lucru, aşa că
ni-meni n-are vo-ie să ta-că!
(Şfichiuie cu coada-n dreapta şi în stânga.)
Aştept...
aştept să mă criticaţi...
doar pentru asta aţi fost chemaţi!
(se apropie de iepure şi-i înfige laba-n piept.)
Vorbeşte tu!
Iepurele (tremurând):
Eu... nu... încă nu...
Leul (către şoricel, brusc):
Atuncea tu!
Şoricelul (luat prin surprindere):
Eu... Da... dar poate nu acu... (Râde jenat.)
Sunt cam timid... şi încă nu mă-nscriu...
Leul (scos din fire):
Prieteni şi fraţi!
Dacă nu mă criticaţi
vă-nhaţ.
V-o spun cu binişorul, deocamdată.
Mai încolo, poate să iasă lată!
… Când mă gândesc, la o adică,

19
nu cumva vi-e frică?
Vă gândiţi, poate, c-am să vă strâng
În gheare, şi-am să vă mănânc?!
Sau (se apropie de iepure şi-i răsuceşte o ureche)
c-am să-ţi rup urechile, aşa-i?
(îl trage pe şoricel de mustăţi)
şi ţie mustăţile, hai?
(îl pipăie pe berbec la burtă şi se linge pe bot)
sau c-am să te fac friptură?
D-aia tăceţi din gură? (Cumplit:)
Criticaţi-mă numaidecât,
că vă iau de gât!

Dar nu acum, ci poate când am să mă întorc. (Oftează) Mă duc să mă

tolănesc puţin.

TABLOUL 5

(Decorul - tot în pădure. Leul pleacă să doarmă.)

Berbecul: Aţi auzit fraţilor? Leul vrea să-l criticăm.

Şoricelul: Ce bine că s-a dus să doarmă. Îmi era o frică…brrr. (Şi
tremură tot)
Iepurele: Da, şi eu m-am speriat atât de tare că mi-am pierdut toate
bunătăţile: morcovii şi varza şi salata... Hei, nu le-aţi văzut cumva?
(spre sală).
Şoricelul: Eu sunt şoricelul mâncăcios. Ia priviţi la burtica mea… (cu
subînţeles).
Vulpea: Dar de ce vă speriaţi, fraţilor? De coama lui? Hm! Şi eu pot
să-mi fac o coamă, din coadă de vulpe. Şi să mă plimb cu ea aşa: hei,
criticaţi-mă, criticaţi-mă, criticaţi-mă… Săracul leu, somnoros şi vai

20
de el.
Berbecul: Vai de el, ne-vai de el, când se întoarce, trebuie să ne
spunem of-urile. Căci altfel va deveni un tiran. Eu ştiu ce-am de zis.
Şoricelul: Dar mie mi-e frică.
Iepurele: Şi mie.
Veve 2: Şi mie.
Veve 1: Ia uitaţi, fraţilor, mi-am găsit conul de brad pe care l-am
pierdut pe drum. Vă amintiţi cum ne jucam înainte de a veni Leul în
păduricea noastră? Prinde-l!
Şoricelul: Iepuraşule, să văd dacă mă prinzi! Ha, ha, ha.
(personajele ies jucându-se, alergând unele după altele)

TABLOUL 6

(Decorul- aceeaşi pădure. Apare fabulistul în faţa paravanului

îmbrăcat în frac şi bătând din tobă. )
Fabulistul (de după paravan ritm cadenţat, milităros. Observând
publicul povesteşte oarecum complice şi foarte sigur de sine)
După cum aţi observat… personajele şi-au luat o scurtă pauză. Leul
s-a dus să-şi umezească gâtlejul… sau nu, s-a dus să doarmă, să mai
tolănească şi el. Până doarme, e foarte bine, dar dacă se trezeşte!?...
Se va întoatce oare? Ce credeţi? (spre public) Eu zic că da! Dar
prietenii noştri din poiană? Ce ziceţi? A, nu cred, ei sunt foarte
fricoşi! Dar cum? Credeţi că va veni oare un iepure cu blană cenuşie?
(iepurele apare "ţup, ţup, ţup") După el un şoricel? (foarte mirat
spune în continuare), un berbec purtându-şi coarnele gata să-mpungă,
sau chiar şi vulpea cu vestita-i coadă lungă, şi două veveriţe cu roşii
blăniţe? (toate personajele apar pe rând, iar fabulistul e din ce în ce
mai mirat şi mai nesigur pe el până când ajunge să scape băţul din
mână) Iată-le! (mirat, se retrage)

Berbecul (îşi ia inima-n dinţi):

21
Să vedeţi... eu... cred c-ar fi de cuviinţă
- şi-o spun cu sinceritate deplină
...c-aicea unde ţinem şedinţă,
e prea puţină lumină.
De-aceea... cu mintea mea de berbec
eu judec... c-ar mai trebui un bec.
(Se aşază repede jos.)
Leul (Notează-ntr-un caiet. Apoi):
Altcineva?
Mai are cineva de spus ceva?
(Către iepure, mârâind):
Poate dumneata?
Iepurele (Se scoală, dârdâind):
Eu… în privinţa becului,
Nu-s chiar de părerea berbecului.
Cred că lumina e-ndestulătoare
Şi nu e nevoie nici de un bec mai mare…
…nici de unul în plus
Eu… cam atâta am avut de spus.
(Se aşază.)
Şoricelul (Fără să se lase invitat, debitează dintr-o suflare):
Şi eu… cred că şedinţa e prea lungă…
zece minute-ar fi putut s-ajungă.
Aşa că propun să se termine
cât mai repede… şi cu bine…

(Vulpea se scoală leneş şi se apropie de leu. Se apleacă peste masă,

privindu-l galeş, ochi în ochi, în timp ce cu vârful cozii îi perie
coama.)

Vulpea: Stimate leu,

m-aş înscrie la cuvânt şi eu,
… dacă, bineînţeles, mi-a sosit rândul…
Leul (care-nţelege situaţia, foarte curtenitor):

22
Cumătră vulpe, vorbeşte-oricât,
nu-ţi limitez cuvântul!
Vulpea (ia o poză plină de importanţă, apoi, ca şi când s-a hotărât să
vorbească, "fie ce-o fi"):
Cu toţii: A venit vulpea, haideţi să plecăm! Da, da, ştim noi cum e
ea.
Vulpea: Fraţilor! Hei, unde sunteţi? (observa dispariţia lor dar
continua să-şi expună discursul)
Eu cred că, dacă la noi
treaba nu merge-ntotdeauna înainte,
ci merge şi-napoi,
de asta-i de vină - ce să mai căutăm cuvinte -
chiar… leul, cât e el de leu!
Leul (pătruns şi plin de amărăciune):
Chiar eu… da, da… chiar eu…
(Veveriţele se uită mirate una la alta, apucă din nou conurile şi le
ronţăie febril.)
Vulpea (continuă cu avânt):
Căci pentru un conducător,
găsesc c-a fost… prea îngăduitor!
În ultimele luni, cam ce-a mâncat?
Vreo zece căprioare, nu mai mult.
E cam puţin pentru un leu adult…
Nici nu s-a săturat.
Vreo şase zebre - abia le-a dat de gust…
Leul (profund autocritic):
Foarte just… foarte just…
Vulpea: Socot - şi pot s-o strig atât de tare,
De să răsune înălţimea bolţii!
că leul, fără încetare,
ar trebui să-şi mai ascută colţii!
Ne-ajunge-atâta căldicel răsfăţ.
Răsfăţul duce la dezmăţ!
Da, leule, ţi-o spun,

23
chiar de mă doare acest cuvânt,
că eşti prea bun
şi prea puţin, mult prea puţin flămând…

(Se aşază cu un aer foarte demn si loveşte cu pumnul în masă)

Leul: În concluzie,
îmi iau angajamentul
să reprim orice părere sau aluzie
care mi-ar irita temperamentul.
Voi răpune
pe-acela dintre voi care mi s-ar opune,
şi colţii o să mi-i ascut
şi-o să mănânc mai mult ca în trecut.
Nici o opinie nu mai e admisă
şi cu aceasta, declar şedinţa-nchisă!

( Vulpea, rămasă în urmă, se apropie de leu, îi strânge laba cu multă

deferenţă, îl mai perie o dată cu coada şi iese. Se aude sunetul
telefonului. Apare fabulistul, aşează telefonul pe masa leului care îşi
continuă siesta )

Leul (către vulpe):Răspunde tu!

(vulpea ridică receptorul ascultă si i-l da leului)
Vulpea: E pentru dumneavoastră, majestate. De sus.
Leul: Alo,
Chiar dumneavoastră personal?
Da, sigur… vă ţin la dispoziţie procesul-verbal,
Degeaba m-aţi crezut zbir şi dictator;
Le tot spun să mă critice dar nu vor.
În fine, azi m-au criticat foarte ascuţit,
iar eu
mi-am însuşit...
mi-am însuşit...
mi-am însuşit..."

24
(Leul o înhaţă pe vulpe de după gât si râzând in hohote, dispare in
fundal cu ea. Se aude Cântecul lui Moş Ene care vine mai întâi în vis
şi apoi în somn. Acelaşi efect de vis.)

Cântecelul lui Moş Ene care pleacă

Moş Ene, de la gene
pleacă,
Moş Ene, de la gene
pleacă,
somnul să-l desfacă, somnul să-l desfacă -( surdină.)

SCENA 2

(Schimbare de decor - În timpul cântecului lui Moş Ene se produce o

schimbare de décor pe lumina albastră - ne aflăm din nou în camera
băiatului. Apar spiriduşii.)

Spiriduşul 1. Ei, dacă Moş Ene pleacă de la genele băiatului, asta ce

înseamnă ?
Spiriduşul 2: Că băiatul nostru se va trezi.
Spiriduşul 3: Oare o să-şi amintească?
Spiriduşul 5: Hei, cred că se trezeşte. Pssst! Să vedem ce se întâmplă.

(Clopoţel. Băiatul se trezeşte şi e cu scrisoarea în mână. Îşi aminteşte

totul, exclamând cu drag.)

Băiatul: Scrisoarea! N-am apucat să citesc decât prima pagină, şi-am

adormit. Ia să vedem ce-mi scrie şi Nina. (Citeşte cu voce tare) "Un
leu, cu coamă deasă şi roşcată/ care împă-ră-ţea odată/ peste...".

25
Doamne, asta-i exact ce-am visat eu atât de colorat şi frumos.
Aceasta e fabula pe care-am visat-o. Am s-o dau şi vecinilor de sus
să o citească, chiar dacă s-au potolit. Sau am să le scriu şi eu o
fabulă. Ei, cred că nu există oameni răi, şi nici animale rele, doar
personaje, care joacă scenete, pentru a ne învăţa pe noi cum să ne
purtăm. Vă mulţumesc spiriduşilor pentru “Scrisoarea cu personaje”.
Hei, spiriduşilor!
(Pe melodia de la început, toate personajele ies la scenă, fac o
reverenţă, se prind de mânuţe şi joacă o horă, cântând.)

Băiatul (întreabă publicul): Ei, prieteni, ce ziceţi voi, suntem în

formaţie completă? Nu lipseşte nimeni? Păi, cu cine a început
spectacolul nostru? Sigur, cu Moş Ene! Haideţi să-l strigăm
împreună: Moş Ene, Moş Ene. (bineînţeles apare carismaticul
moşneguţ, care mai face câteva figuri de pantomimă valsată pe
aplauze, trăgând uşor cortina).

Sfârşit

26
 VINE MOŞ CRĂCIUN

PERSONAJE:
MOŞ CRĂCIUN
FULGII DE ZĂPADĂ
PITICII
IEPURAŞII
IEPURILĂ-POŞTAŞUL

COSTUMELE:

MOŞ CRĂCIUN vine într-o sanie frumos împodobită. E îmbrăcat cu

manta şi căciulă roşie, garnisite cu alb.
Cartea, creionul şi ochelarii lui Moş Crăciun sunt neobişnuit
de mari.
Ocheanul e un cornet mare, din carton colorat, pe care se
lipeşte celofan colorat sau cioburi mărunte din globurile de pom.
FULGII DE ZĂPADĂ au rochii albe, foarte scurte şi largi, apretate
şi garnisite cu celofan alb. Pot fi din foiţă creponată sau din tifon. Pe
cap, corniţe din vată şi celofan alb, pe care sunt prinse mai multe
steluţe sau una mare la mijloc, în picioare, papuci albi.
PITICII au bluze şi pantaloni bufanţi, coloraţi cât mai viu. Poartă
fesuri terminate cu câte un ciucure şi cizme de diferite culori. Barbă
ţi mustăţi cât mai mari, din cânepă, cusute pe pânză.
Sacii piticilor să fie din pânză colorată sau din hârtie pictată.
IEPURILĂ-POŞTAŞUL e un băiat subţirel şi foarte vioi, îmbrăcat ca
şi ceilalţi iepuraşi. Poartă bluză cu nasturi aurii, iar pe umăr ţine
geanta de poştaş, dintr-un material mai închis, pe care e lipit un plic
mare, alb. Mănuţi mari, frumos colorate. Cizme negre.
IEPURAŞII sunt îmbrăcaţi în treninguri cenuşii (sau cafenii), cu
cizmuliţe albe. Toţi au la gât clopoţei. Sunt înhămaţi. Pe cap scufiţe
cu urechi de iepuraş. Fiecare are o codiţă din blană de iepure.
E iarnă. Acţiunea se petrece în poiana lui Moş Crăciun.
Predomină albul. Ţurţuri de celofan alb. Spre culise, desenaţi, brazi

27
îmbrăcaţi cu jucării şi becuri colorate. Bradul adevărat este acoperit.
În dreapta scenei, o măsuţă cu o bancă, pe care va sta Moş Crăciun.
Pe măsuţă este un telefon. În stânga scenei, paralel cu fundalul, se
aşează o „oglindă”. Oglinda va fi o pânză albă, aplicată pe o ramă
îngustă de lemn. În mijlocul acestei pânze se taie un oval, tivindu-l
cu hârtie aurie sau argintie ca să dea impresia unei oglinzi. În spaţiul
dintre fundal şi oglinda năzdrăvană vor apărea copiii.
Pe melodia unui vals cortina se deschide uşor. În ritmul
muzicii, din toate colţurile scenei, apar Fulgii de nea, ţinându-se de
rochiţe.
Fulgii fac câteva piruete, aliniindu-se cu faţa spre public, în
timp ce muzica e din ce în ce mai slabă.
FULGUL DE ZĂPADĂ I:
Mama iarna ne-a trezit,
Şi-acum, iată-ne, am sosit!
FULGUL DE ZĂPADĂ II:
Cu zăpadă-mpodobim
Munţi, păduri, văi şi câmpii;
Bucuraţi-vă copii!
TŢI FULGII:
Moş Crăciun se grăbeşte,
Daruri multe pregăteşte.
În saci plini de bucurii,
Pentru voi, iubiţi copii!
Muzica devine mai puternică şi fulgii încep să danseze.
Între timp se aud din culise zurgălăii şi chiotele lui Moş
Crăciun. „Dii, Iepuraşii moşului!” Moş Crăciun apare într-o sanie
trasă de 8-10 iepuraşi înhămaţi, frumos împodobiţi. Sania este
decupată din carton colorat. După ce trversează scena o dată sau de
două ori, se opreşte aproape de culise.
Moş Crăciun se dă jos şi deshamă Iepuraşii, care dau din
picioare cu neastâmpăr.
Deshămaţi, iepuraşii fac tumbe şi sar prin toată scena.
MOŞ CRĂCIUN:

28
 Aţi mers ca vântul, urecheaţilor!
FULGII(salută grţios):
Bine-ai venit Moş Crăciun!
MOŞ CRĂCIUN:
Bine v-am găsit, Fulgişori de nea!
(Către iepuri:) Aşa, iepuraşii moşului, destul v-aţi luptat cu
vântul ţi nămeţii, zburaţi şi vă jucaţi! Iar voi Fulgiţori de nea,
împodobiţi bradul cel mare, sa strălucească cum lucesc stelele pe cer.
(Fulgii dispar, iar Iepuraşii încep să danseze.
Moş Crăciun se scoală, le face semne prieteneşti. Rămas
singur, ia ocheanul de pe masă şi începe să se uite în toate direcţiile.)
MOŞ CRĂCIUN:
Ce-o fi cu piticii mei? Nu-i văd pe drum ... Nămeţi-s mari şi
ei cam mici, dar vor răzbate; piticii sunt voinici! (Lasă ocheanul şi ia
receptorul telefonului de pe măsuţa lui). Alo! Alo! Meşteri pitici! Da,
da, sunt eu, sunt Moş Crăciun! Grăbiţi, veniţi cu sacii plini de jucării,
ne aşteptă mulţi copii. (Închide telefonul. Din culise se aude: Poşta!
„Poşta copiilor!” Intră iepurele salutând.)
POŞTAŞUL IEPURILĂ:
Bună seara Moş Crăciun! (Îi dă un tenc de scrisori. Moş
Crăciun se uită la ele, prin ochelari, dar citeşte după ce poştaşul
termină de vorbit.)
POŞTAŞUL IEPURILĂ (către public cu mult haz):
Sunt poştaşul Mustăcilă, din neamul lui Iepurilă. Geanta-i
plină de scrisori, de la mici şi mărişori! (salută şi pleacă strigând:
Poşta! Poşta! (Dispare.)
MOŞ CRĂCIUN:
A! Uite o scrisoare îngrijită, cu desene colorate. (Citeşte:
„Noi, copiii, te aşteptăm cu drag. Nicuşor s-a cuminţit şi ar dori
grozav un avion reactor, iar Mărioara o păpuşă. Ne jucăm frumos cu
jucăriile şi am învăţat multe jocuri, cântece şi poezii.”)
Bravo, copii” Hei, ce bine-ar fi să fie toţi aşa! (Scrie în carte
şi zice) Daruri multe copiilor ascultători.

29
 (Se întunecă. Se aude zgomot. Apar piticii cu felinare aprinse
în mâini, iar pe spate cu saci coloraţi, cadrilaţi sau cu buline.)
MOŞ CRĂCIUN:
Bine-aţi venit, meşteri pitici!
PITICII:
Bună seara, Moş Crăciun!
Duc felinarele în culise, pe fond de muzică. Apoi merg în cerc,
gârboviţi, cu sacii în spate.
Se aşează jos în cerc, scot din buzunare un cuib şi-un ciocănel
şi bat cu toţii în ritmul cântecului. Apoi se iau de mână doi câte doi,
şi dansează, se învârtesc în loc, în jurul sacilor.
MOŞ CRĂCIUN:
Ia să văd ce minunăţii aţi lucrat pentru copii!
(Piticii formeză un semicerc şi-şi spun rolul.)
PITICUL I:
Sacii-s plini cu jucării pentru mic şi pentru mare; să împarţi la
fiecare, după merit, Moş Crăciun!
PITICUL II:
Am aicea cîrucioare, leagăne, maşini, trompete, camioane,
vagonete ...
PITICUL III:
Reactoare şi tractoare, şi rachete, ce-or să zboare tot mai sus,
mai sus spre soare ...
PITICUL IV:
Câte am şi eu de spus ... Dar de ce să nu ghiciţi singuri voi ce
am adus? ...
PITICUL V:
Cine este mai dibaci, să ghicească, dacă poate, câte daruri am
în saci ...
TOŢI PITICII:
La serbare, la serbare, să sosească fiecare ...Dar, ia staţi, mai
aveţi cumva copii leneşi, neastâmpăraţi?
MOŞ CRĂCIUN:
Vreţi să ştiţi? E uşor de dovedit. O clipă ...

30
(Piticii se aşază pe jos, în faţa „oglinzii”, după ce au pus sacii în
dreptul pomului împodobit, dar care este încă acoperit.)
MOŞ CRĂCIUN:
Hai, oglindă năzdrăvană, să vadă şi cei şapte pitici cum se
poartă unii dintre cei mici!
Se face linişte. În „oglindă” apare un băiat cu o jucărie. O zmuceşte,
o ia şi o rupe în bucăţi, apoi o aruncă. Copilul fuge.
MOŞ CRĂCIUN:
Ştiţi cine a fost?
PITICII:
Strică-Tot, Strică-Totul-într-o Zi, cel mai rău copil de aici.
MOŞ CRĂCIUN:
El nimic n-o să primescă. (Piticii dau din cap mustrător.) Să
vedem şi alţi copii.
(Apare un bîiat – Nicuţor – cu o scară mică, pe care o repară uitându-
se atent dacă a lucrat bine. Apoi pleacă mulţumit, cântând.
MOŞ CRĂCIUN:
L-aţi văzut pe Nicuşor, cel mai straşnic lucrător? Dar pe
vrednica fetică? Harnică-i ca o furnică(Apare o fată cu şorţ şi
băsmăluţă, măturând de zor cu o mătură mai mare ca ea.)
PITICII:
Să-i dai ei păpuşa mare.
(În oglindă apare Mâzgălici – mânjit pe haine şi pe faţă. Cu o pensulă
mare mâzgăleşte „rama” oglinzii. Apare şi Ciufulici. Se strâmbă unul
la altul, vor să se bată. Apoi dispar.)
PITICII:
Ciufulici şi Mâzgălici!
MOŞ CRĂCIUN:
Ce ruşine! Ce copii! ...
PITICII:
E păcat de jucării.
MOŞ CRĂCIUN:
Sunt aşa de supărat, că-mi iau sania şi-am plecat.
PITICII:

31
 Moş Crăciun nu pleca. Iată vine cineva...
(În oglindă apare un copil care plânge, fiindcă nu se poate îmbrăca.
Sora lui, Rodica, puţin mai mare ca el, vine şi îl mângâie, îl ajută să
se îmbrace. Dispar, de mână mulţumiţi.)
MOŞ CRĂCIUN:
Pentru astfel de copii, bucuros rămân aici. Vedeţi dar, oglinda
mea, toţi copiii să-nţeleagă, e-o oglindă năzdrăvană, şi-ntr-o clipă pot
vedea ce se-ntâmplă-n lumea-ntreagă.
(Se aude din culise corul copiilor cântând.)
PITICII:
Ce se-aude? Cine cântă-aşa frumos?
MOŞ CRĂCIUN (ia ocheanul şi se uită):
Cântă copii, ne aşteaptă!
FULGII:
Moş Crăciun, pomul e gata împodobit.
(Toţi ajută la descoperirea pomului, care frumos împodobit şi
luminat cu becuri multicolore. Fac o horă şi se înveselesc în jurul
pomului.)
MOŞ CRĂCIUN (către ceilalţi de pe scenă):
Cântaţi şi voi!
(Hora se opreşte şi încep cu toţii să cânte. Către public):
„Cântaţi şi voi!”
(Urmează împarţirea darurilor.)

SFÂRŞIT

Virginia Cucu Strauble

32
 CUPRINS:
PLIMBARE ÎN ÎMPĂRĂŢIA FABULEI
ÎNTÂMPLĂRI SCENICE PE MARGINEA
UNOR CUNOSCUTE FABULE PAG.1

GREIERELE ŞI FURNICA PAG.2

BROASCA ŞI BOUL PAG.6
CEI PATRU CÂNTĂREŢI PAG.7

SCRISOARE CU PERSONAJE PAG.10

VINE MOŞ CRĂCIUN PAG.27

33