UNIVERSITATEA EUROPEANA DRAGAN

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MODELE SI METODE DE OPTIMIZARE

A UNOR ACTIVITATI ECONOMICE
FINANCIARE

CICALĂ LORIN
MASTERAT MANAGEMENT FINANCIAR
ANUL 2
 2011

MODELE SI METODE DE OPTIMIZARE

A UNOR ACTIVITATI ECONOMICE
FINANCIARE

Analiza rezultatelor pe baza contului de profit şi pierderi

Efectuarea analizei activităţii economico-financiare necesită folosirea unui

sistem de informaţii care să permită cunoaşterea tuturor fenomenelor şi
proceselor care au loc în interiorul întreprinderii şi în afara ei. Pe baza acestor
informaţii, se pot cunoaşte rezultatele obţinute de unităţile economice, factorii
care acţionează asupra formării lor şi se pot lua decizii pentru reglarea şi
redresarea activităţii fiecărei întreprinderi. Contul de Profit şi Pierderi constituie
principala sursă de informaţii utilizată în analiza performanţelor firmei; el
detaliază rezultatul obţinut prin evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor după natura
lor, şi a rezultatului exerciţiului pe categorii de activităţi şi pe total.

Indicatorii activităţii de producţie şi comercializare

Producţia exerciţiului reflectă producţia totală (bunuri, lucrări, servicii)

realizată de o întreprindere într-o perioadă de timp, destinată a fi vândută în
afară sau pentru consumul propriu al întreprinderii. Nivelul său depinde de
capacităţile productive de care dispune firma şi de eficienţa gestiunii resurselor.
Producţia exerciţiului (Qe) cuprinde următoarele elemente:
- valoarea producţiei vândute în acea perioadă (Qv), exprimată în preţuri
de vânzare fără TVA;
- variaţia producţiei stocate (∆ Qs), în care se cuprind stocurile de produse
finite, semifabricate şi producţie neterminată la sfârşitul anului faţă de începutul
anului, evaluate în costuri de producţie;
- valoarea producţiei imobilizate (Qi), reprezentată de imobilizările
corporale şi necorporale realizate în regie proprie, cât şi de consumul intern de
semifabricate şi produse finite din producţie proprie, evaluate în costuri de
producţie.
Ţinând seama de elementele componente, modelul sau relaţia de calcul al
producţiei exerciţiului se prezintă astfel:

2
 Qe = Qv ± ∆ Qs + Qi.
Producţia exerciţiului prezintă unele dezavantaje, deoarece cuprinde
elemente cu un conţinut eterogen, fiind evaluate atât în preţuri de vânzare, cât şi
în costuri de producţie, ceea ce nu permite delimitarea corectă a raportului dintre
munca vie şi materializată şi nici stabilirea cu exactitate a efortului propriu la
realizarea programului de producţie şi în aprecierea performanţelor economico-
financiare ale firmei.

Marja comercială (Mc) arată sporul de valoare adăugată sau valoarea

nou creată de către activitatea de comerţ a firmelor şi se determină ca diferenţă
între valoarea mărfurilor vândute (Vm) şi costul mărfurilor vândute (Cmv), adică:
Mc = Vm – Cmv.
Această marjă reflectă surplusul de valoare obţinut peste costul mărfurilor
vândute şi reflectă poziţionarea întreprinderii pe piaţa sa ţinând cont de:
- natura produselor;
- forma de distribuţie;
- formarea preţului de vânzare;
- intensitatea concurenţei.
Pentru analiza comparativă a rezultatelor unor firme aparţinând aceluiaşi
sector sau pentru comparaţii intersectoriale se poate calcula rata marjei
comerciale, astfel:
Rata marjei = Marja comercială/Cifra de afaceri x 100
sau
Rata marjei = Marja comercială/Costul de achiziţie a mărfurilor vândute x
100.
Reducerea marjei comerciale într-o anumită perioadă trebuie urmărită cu
mare atenţie, în scopul identificării cauzelor care au condus la această situaţie,
respectiv: înrăutăţirea conjuncturii economice pe piaţă, apariţia unor noi
concurenţi, creşterea costului achiziţiilor etc.
Utilizarea ratei marjei comerciale permite efectuarea de analize
comparative între întreprinderile din acelaşi sector de activitate. Totodată,
mărimea ei (calculată prin prima relaţie) poate fi comparată cu rata valorii
adăugate aferente activităţii de producţie a firmei (brută), evidenţiindu-se care
dintre cele două categorii de activităţi (de producţie sau comercializare) asigură o
marjă mai mare a valorii adăugate.

Valoarea adăugată exprimă valoarea nou creată în activitatea productivă

şi comercială a unei firme în decursul unei anumite perioade de timp. Ea permite
aprecierea aportului întreprinderii la creşterea avuţiei naţionale şi se poate
determina prin două metode: indirect, prin metoda deductivă, şi direct, prin
metoda analitică.
Conform metodei deductive, valoarea adăugată (Va) se determină prin
scăderea consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi (Cm) din producţia
exerciţiului (Qe) plus marja comercială (în cazul în care întreprinderea revinde
mărfuri):

3
 Va = (Qe + Mc) – Cm

Consumurile intermediare (Cm) reprezintă expresia valorică a materiilor

prime, materialelor, energiei, combustibililor, serviciilor externe etc. consumate în
procesul de producţie şi care provin de la terţi. Acestui element trebuie să i se
acorde atenţia cuvenită, întrucât variaţia lui se răsfrânge în mod direct asupra
mărimii valorii adăugate. În acest scop, se poate calcula rata consumurilor
intermediare:
Consumuri int ermediare
Pr oductia exercitiul ui
Principalii factori care influenţează variaţia consumurilor intermediare sunt
structura producţiei pe sortimente, randamentele utilizării materialelor şi preţurile
de aprovizionare.
Există mai multe tipuri ale valorii adăugate şi anume valoarea adăugată
produsă şi valoarea adăugată realizată.
Valoarea adăugată produsă poate fi brută (Vab) şi netă (Van), cele două
categorii obţinându-se în funcţie de includerea sau nu a amortizării (A) în
consumurile intermediare aferente producţiei exerciţiului:
Vab = Qe – Cm
în care Cm reprezintă cheltuielile cu materiile prime, materialele, combustibilul,
energia, apa, serviciile procurate de la terţi;
Van = Vab – A sau
Van = Qe – (Cm + A)

În acest caz, deoarece se fundamentează pe producţia exerciţiului,

valoarea adăugată menţine caracterul eterogen al indicatorului respectiv,
incluzând astfel o valoare adăugată aferentă producţiei vândute şi o valoare
adăugată aferentă producţiei stocate şi producţiei de imobilizări.
Adepţii conceptului de valoare adăugată netă consideră că există doar
patru participanţi interesaţi de rezultatele firmei, şi anume salariaţii, statul,
creditorii şi proprietarii. Aceştia exclud întreprinderea ca parte participantă la
împărţirea valorii adăugate, considerând capitalul fix ca un terţ, iar amortizarea
aferentă acestuia ca un consum intermediar.
Întrucât rezultatele activităţii de producţie pot fi confirmate sau infirmate de
piaţă, ar fi mai relevant să se calculeze valoarea adăugată aferentă vânzărilor
firmei, numită şi valoare adăugată realizată. Pentru aceasta, trebuie determinat
nivelul consumurilor intermediare aferente producţiei vândute, lucru destul de
dificil, dat fiind sistemul contabil românesc, care prevede înregistrarea totală a
cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumate, indiferent dacă
produsele obţinute au fost vândute sau nu.

Potrivit metodei directe (analitice sau aditive), valoarea adăugată se va

determina prin însumarea veniturilor participanţilor (direcţi şi indirecţi) la crearea
valorii adăugate: salariaţi, creditorii, acţionarii, statul şi întreprinderea în sine.
Astfel mărimea valorii adăugate se poate calcula astfel:

4
 Va = Cp + Cf + IT + A + Pn,
în care:
Cp – cheltuielile de personal;
Cf – cheltuielile financiare (cu dobânzile);
IT – impozitele şi taxele datorate statului;
A – amortizarea;
Pn – profitul net.
În acest caz, valoarea adăugată cuprinde remunerarea muncii prin
cheltuielile de personal, a capitalului propriu deţinut de acţionari prin dividendele
plătite acestora, a capitalului împrumutat prin dobânzile plătite băncilor, a
capitalului tehnic prin amortizare, a statului prin impozite şi taxe, precum şi a
întreprinderilor prin profitul reinvestit, adică folosit pentru autofinanţare.
Metoda analitică face abstracţie de o serie de elemente, pe care le
presupune ca având valoarea zero. Astfel, se consideră că din activitatea
extraordinară firma nu înregistrează nici profit, nici pierderi, iar din activitatea
financiară nu obţine venituri. De asemenea, exclude elementele alte cheltuieli şi
alte venituri din exploatare, precum şi subvenşiile de exploatare. În situaţia în
care aceste presupuneri nu se adeveresc, în calculul valorii adăugate prin
metoda analitică mai intervine o altă componentă, alte elemente, stabilită cu
relaţia:

Ae = Cex – Vex – Vf + Ace* – Ave + P – Se,

unde: Cex – cheltuieli extraordinare

Vex – venituri extraordinare
Vf – venituri financiare
Ace* – alte cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu despăgubiri, donaţii,
active cedate)
P - ajustarea valorii activelor circulante, ajustări privind provizioanele
pentru riscuri şi cheltuieli
Ave – alte venituri de exploatare
Se – subvenţii de exploatare.
Pentru urmărirea modului de repartizare a valorii adăugate între
participanţii direcţi şi indirecţi la activitatea economică a firmei, se pot calcula
ratele de remunerare a valorii adăugate, respectiv:
- rata de remunerare a personalului:
Cheltuieli cu personalul
x100
Valoarea adaugata
- rata de remunerare a statului:
Im pozite si taxe
x100
Valoarea adaugata
- rata de remunerare a capitalului tehnic:

5
 Cheltuieli cu amortizare a
x100
Valoarea adaugata
- rata de remunerare a creditorilor:
Cheltuieli financiare
x100
Valoarea adaugata
- rata de remunerare a acţionarilor:
Pr ofit net
x100 .
Valoarea adaugata

Aceste rate permit efectuarea de comparaţii sectoriale şi interexerciţii şi

oferă informaţii asupra modului de repartizare a valorii adăugate între partenerii
sociali, respectiv personalului, statul, firma, creditorii şi acţionarii. Astfel, o
creştere a ponderii profitului se apreciază favorabil, în timp ce creşterea ponderii
cheltuielilor financiare poate însemna o creştere a gradului de îndatorare a firmei.
Ponderea impozitelor şi taxelor depinde de fiscalitatea promovată de stat,
creşterea acestei rate apreciindu-se nefavorabil. Nivelurile acestor rate trebuie
urmărite în timp, în scopul cunoaşterii mutaţiilor care survin între cele cinci
categorii.
În cadrul analizei, se pot calcula şi raportul static şi raportul dinamic
dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului:
VA I VA
Rs = ×100 ; Rd = × 100 .
Qe I Qe
Raportul static (Rs) sau rata valorii adăugate arată ponderea valorii
adăugate în producţia exerciţiului, în timp ce raportul dinamic (Rd) arată
dinamica sau ritmul modificării valorii adăugate în funcţie de dinamica sau ritmul
modificării producţiei exerciţiului. Mărimea raportului static reflectă gradul de
integrare a producţiei; cu cât valoarea acestui raport este mai apropiată de 1, cu
atât mai mult firma este integrată vertical.
Mărimea ratei valorii adăugate prezintă o importanţă deosebită pentru
toate părţile implicate în viaţa firmei, întrucât arată proporţia de venit pe care
întreprinderea o realizează din producţia obţinută. O variaţie a acestei rate
reflectă o variaţie a profitabilităţii pentru acţionari, stat, împrumutători,
întreprindere, motiv pentru care este necesară identificarea căilor de creştere a
raportului static. În acest scop, trebuie să se ţină seama de factorii care
influenţează mărimea acestui raport, printre care amintim:
- randamentul utilizării materialelor;
- eficienţa folosirii mijloacelor fixe;
- productivitatea muncii;
- preţurile materiilor prime, serviciilor, utilităţilor etc. procurate de la
terţi;
- ponderea sortimentelor care au o valoare adăugată mai mare decât
media firmei.

6
 Cifra de afaceri arată volumul total al vânzărilor din activitatea de
producţie şi de comerţ realizate de către o firmă într-o anumită perioadă de timp.
Analiza cifrei de afaceri reprezintă o importanţă deosebită, deoarece
permite aprecierea locului întreprinderii în sectorul său de activitate, a poziţiei
sale pe piaţă, a aptitudinilor acesteia de a lansa, respectiv de a dezvolta diferite
activităţi în mod profitabil. Totodată modificarea cifrei de afaceri se reflectă
asupra principalilor indicatori economico-financiari, precum şi asupra eficienţei
activităţii societăţilor comerciale.
Din punct de vedere al conţinutului şi al sferei de întindere , cifra de
afaceri poate fi privită ca: cifră de afaceri totală, cifră de afaceri medie, cifră de
afaceri marginală şi cifra de afaceri critică.

Cifra de afaceri totală (CAt) exprimă volumul total al afacerilor unei firme,
evaluate în preţurile pieţei sau curente. Ea cuprinde valoarea producţiei vândute
(Qv), respectiv totalitatea veniturilor din vânzarea produselor (Vp), din
executarea lucrărilor (Vl), din prestarea serviciilor (Vs), precum şi veniturile
obţinute din vânzarea mărfurilor (Vm) într-o anumită perioadă de timp:
CAt = Qv + Vm = Vp + Vl + Vs + Vm.
Cifra de afaceri netă (CAn) cuprinde cifra de afaceri totală şi veniturile din
subvenţii de exploatare aferente vânzărilor (Vse):
CAn = CAt + Vse = Qv + Vm + Vse.

Cifra de afaceri medie (CA¯), se poate determina în unităţile

monoproductive, şi reprezintă încasarea media pe unitatea de produs sa
serviciu.
CA
CA =
q

Cifra de afaceri marginală (CAm)exprimă variaţia încasărilor unei firme

generată de creşterea cu o unitate a volumului vânzărilor.
∆CA
CAm =
∆q
Cifra de afaceri critică (CAmin), reprezintă acel nivel al vânzărilor la care se
asigură acoperirea în totalitate a cheltuielilor efectuate, iar profitul este egal cu
zero. În acest caz, cifra de afaceri minimă va fi egală cu suma cheltuielilor fixe şi
celor variabile:

CAmin = CF + Cv sau
CF CF
CA min = =
1 - Ncv Cv
1-
CA
unde:
CF – cheltuieli fixe totale;
Ncv – nivelul relativ al cheltuielilor variabile faţă de cifra de afaceri (CA).

7
 În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificarea absolută
şi procentuală intervenită în mărimea cifrei de afaceri din perioada curentă faţă
de cea prevăzută sau din perioada de bază, astfel:
∆CA = CA1 – CA0;
∆CA
∆CA% = 100; ∆CA% = ICA – 100.
CA0

În funcţie de mărimea şi semnul acestor modificări se pot face aprecieri cu

privire la creşterea sau scăderea cifrei de afaceri a întreprinderii în perioada
supusă analizei. Deoarece cifra de afaceri este exprimată în preţuri curente, în
perioada de creştere puternică a preţurilor trebuie să fie corectată cu indicele
inflaţiei, altfel informaţiile îşi pierd mult din fiabilitate, iar concluziile analizei vor fi
deformate. De aceea, se impune determinarea unei rate reale de creştere a cifrei
de afaceri pe baza relaţiei:

I CA
∆CA%reala= ( − 1) × 100
Ip
unde:
Ip – indicele de creştere a preţurilor.
În cadrul analizei, se poate calcula şi ponderea veniturilor provenite din
vânzarea produselor (Qv) sau din vânzarea de mărfuri (Vm) faţă de cifra de
afaceri totală a întreprinderii, adică:
Qv; Vm
G= ⋅ 100.
CA
De asemenea, este necesar să se calculeze şi modificările intervenite în
mărimea acestor ponderi în perioada curentă faţă de nivelul previzionat sau cel
din perioada de bază:
∆G = G1 − G0 .

Analiza cifrei de afaceri necesită şi calcularea raportului static (Rs) şi a

raportului dinamic (Rd) între cifra de afaceri şi producţia exerciţiului:
CA ICA
Rs = ; Rd = .
Qe IQe
Raportul static arată proporţia sau ponderea cifrei de afaceri a unei firme
faţă de producţia exerciţiului şi reflectă gradul de valorificare a producţiei
exerciţiului într-o anumită perioadă de timp. Acest raport poate lua valori mai
mici, egale sau mai mari decât 1 (Rs ≤1, Rs ≥1) şi exprimă modificările
intervenite în stocurile de produse finite, semifabricate sau producţie
neterminată.
Raportul dinamic arată evoluţia sau dinamica cifrei de afaceri în raport
cu dinamica producţiei exerciţiului şi poate fi egal, mai mare sau mai mic decât 1
sau 100.