Despre Adunarea lui Dumnezeu în Hṛ istos

În comparaţie cu biserici instituţionalizate

 Despre Adunarea lui Dumnezeu în Mesia (ori Biserica lui Dumnezeu în Ḥristos)

Cuvânt Înainte
La sfârşitul secolului trecut credincioşii care erau membrii în Biserici instituţionalizate nu au considerat
suficient ca să meargă odată pe săptămână la adunare unde totul programul era stabilit dinainte şi simţind
nevoia unei comunităţi cu atmosferă de familie. S-au format astfel adunări la domiciliu după modelul apostolic
din primul secol. S-au creat grupuri de rugăciune în casă în care mădularele se cunosc între ele, se sprijină unele
pe altele şi cei slabi sunt ajutaţi să aibă o trăire creştină adevărată nu doar la adunare ci mai ales în viaţa de zi
cu zi. Acest model a apărut mai întâi în Statele Unite şi cu timpul s-a răspândit în întreaga lume.
Prin jurul anului 2000 şi anii imediat următori s-a produs o mişcare de trezire a multor fraţi care aveau
legătură cu bisericile protestante, neo-protestante, cu Martorii lui Iehova’, cu studenţii în Biblie, ş.a.
Studiind Sfintele Scripturi am ajuns la concluzia că trebuie să ne numim credincioşi, creştini, şi să nu avem
nici un alt nume care să-l adăugăm, pentru că nu vrem să fim altceva decât: credincioşi, creştini, ucenici şi
slujitori ai Domnului Iesus (Fapte 11:26), sfinţi (1Corinteni 1:2), fraţi (Matei 12:50), copiii şi robi ai lui Dumnezeu
(Ioan 1:12,13; 1Petru 2:16), martori ai Domnului Iesus (Fapte 1:8; 2:32); martori ai lui Dumnezeu (1Corinteni
15:15; Isaia 43:10-12); aleşi ai lui Dumnezeu (Coloseni 3:12); etc. Nu suntem o confesiune sau o organizaţie
religioasă ci suntem o adunare (biserică) în sensul biblic, şi de aceea ne mulţumim cu denumirile pe care le face
Biblia, fără a mai adăuga la ele. Astfel ne descriem după Sfintele Scripturi, ca fiind: ‘adunarea lui Dumnezeu’
(1Corinteni 1:2), şi ‘adunarea lui Ḥristos* (Romani 16:16; vezi şi Matei 16:18), sau ‘adunarea…care este în
Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Iesus Ḥristos (1Tesaloniceni 1:1), sau: ‘Adunarea lui Dumnezeu în Ḥristos Iesus”
(1Tesaloniceni 2:14), sau ‘adunarea aleasă’ (1 Petru 5:13).
Primele adunări ne-instituţionalizate au apărut în Basarabia la sfârşitul secolului al XIX-lea începând cu mişcarea
mesianică pornită de Iosif Rabinovici în 1884, care a refuzat să slujească într-o biserică care are cruce deasupra
şi pentru care s-a făcut Misiunea Anglicană pentru Evrei la care a aderat şi Richard Wumbrand care a
evanghelizat Moldova la invazia sovietică. Apoi de mişcarea evanghelică începută de preotul ortodox român
Dumitru Cornilescu în România între 1920-1924, care mai târziu fie s-au retras în adunări de rugăciune acasă, fie
cei care au refuzat să aibă un păstor plătit şi au format cultul “Creştinii după Evanghelie” atât în România cât şi
în Moldova şi Basarabia (în judeţele care acum aparţin de Ucraina).
Generaţia care a început adunări în case la sfârşitul secolului al XX-lea sunt contemporani cu bătrâni
apreciaţi şi care au condus adunări ne-instituţionalizate libere în case în perioada comunistă când au suferit
persecuţii în primul rând de la regimul politic iar în al doilea rând de la unii din bisericile instituţionalizate care
au făcut compromis cu regimul comunist, cu studenţi în Biblie care au refuzat să intre în Organizaţia Martorilor
lui Ieh’ova atunci când aceasta a luat naştere, plus şi-au prezentat interesul şi pionieri locali ai mişcării
penticostale care şi-au amintit cu nostalgie de timpurile când au luat naştere primele adunări penticostale din
România.
Adunările în locuinţe Nou-Testamentale au un mediu interactiv în care pe lângă cântări şi rugăciuni
fiecare credincios botezat poate participa cu un psalm, cu o cuvântare în părtăşie împreună în Ḥristos. Acesta
este exprimat foarte bine prin expresia "unii pe alţii" în peste 50 de locuri în Noul Testament.
Pasajele biblice indică că atmosfera adunărilor primare era:
 Credinţă: „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Iesus
Ḥristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38);
 Stil de viaţă: Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în
rugăciuni. (Faptele Apostolilor 2:42);
 Activare la întruniri: Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi
are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul un cuvânt în altă limbă, altul o traducere, toate să se
facă spre zidirea sufletească. (1 Corinteni 14:26);
 Întâlniri în locuinţe: Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Aquila şi Priscila, împreună cu
Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. (1 Corinteni 16:19).
În ultimul timp această mişcare a grupurilor de rugăciune la domiciliu a apărut şi la Bisericile
instituţionalizate neo-protestante din unele oraşe ale României lucru ce poate însemna că cele „zece” Fecioare
se trezesc. Astfel având în vedere că noi putem să ne rugăm şi să avem părtăşie cu fraţii la aceste adunări de
rugăciune precum şi la alte evenimente importante din viaţa trupului lui Ḥristos cum ar fi serviciile divine de
înmormântare şi altele de genul când ne rugăm împreună, ne bucurăm împreună, cântăm împreună sau plângem
împreună, mi s-a pus întrebarea care ar fi motivele pentru care nu putem să ne unim complect cu una din aceste
biserici existente. Acest material propune explicarea acestor motive în primul rând din punct de vedere practic şi
în al doilea rând din punct de vedere al doctrinelor care sunt însă pe plan secundar, pentru că oamenii nu sunt
mântuiţi prin doctrine şi dogme ci prin credinţă şi credincioşi.

*
“Ḥristós”, Christos, alfabetizat din greacă: Χριστóῦ́ς -> Kristous, traducerea din ebraică a Mesia, Meşiyah, Unsul Domnului.
1. Despre diferenţele practice între adunările în case şi bisericile instituţionalizate
• Noi credem că Bisericile instituţionalizate tradiţionale greşesc în ce priveşte închinarea la sfinţi şi prin
icoane, statui şi obiecte „considerate” sfinte, oseminte umane, membrii lor pot merge la război ofensiv de
expansiune a domniilor pământului pentru a distruge şi ucide. Ei fac doctrine şi dogme, au o ierarhie a
clerului, sunt plătiţi de sistemul statal, susţin chinul veşnic al oamenilor în loc de Satan şi îngerii Săi, şi se
referă la Dumnezeire, în ebraică Elohim, ca „trinitate” deşi acest cuvânt nu este redat aşa în traducerile
moderne ale Sfintelor Scripturi.
• Noi nu participăm direct în sistemul de alegeri politic sau electoral, apărut odată cu frângerea neamurilor
şi apariţia statelor suverane moderne, în care se alege o persoană ori un grup de persoane ales este pus
peste ceilalţi, fiind periculos pentru un credincios să aleagă ori să aibă aşteptări de la altcineva decât
Domnul nostru singurul Mesia. (Ieremia 17:5) Aceasta nu însemnă că nu ne pasă de cetăţile şi localităţile
unde locuim, şi că nu sprijinim unele demersuri ori acţiuni care nu contravin planului lui Dumnezeu cu
omenirea din perspectiva credincioşilor.
• Bisericile protestante si neo-protestante şi aici baptiştii şi penticostalii, au si ei deja o forma de cler, au
preluat şi ei termeni ciudaţi ca „trinitate”, chinul veşnic în sens absolut, acceptarea mersului la război în
sistemul în care „omul stăpâneşte peste alt om să îl facă nenorocit”, Crăciunul.
• Deşi noile cântările de la neo-protestanţi sunt bune, noi considerăm că dau prea puţină glorie Tatălui
Ceresc iar când se foloseşte Numele Său este în forma care s-a împământenit la „Martorii lui Iehova”
după care se pare că s-au luat (Ezechiel 36:20). Tot această formă este folosită şi de către cei care
predau la şcolile de teologie neo-protestante atunci când vorbesc din scripturile ebraice.
Judecata
Şi noi credem că oamenii răi au “pedeapsa focului veşnic” pregătit lui Satana şi îngerilor lui, dar care
pentru cei răi va fi “moartea a doua” şi astfel ei vor înceta să existe căci „plata păcatului este
moartea”. Această expresie are semnificaţie alegorică la venirea Fiului Omului când acesta desparte
oile de capre în funcţie de atitudinea lor faţă de fraţii Domnului, şi una literară după Împărăţia
Sfinţilor, când Satana va fi dezlegat şi va începe Ziua Judecăţii de la Tronul Alb numită şi "Judecata
de Apoi". Expresia „va arde” are sensul amintit mai sus adică „pedeapsa focului celui veşnic” e tot
una cu „prefăcut în cenuşă” cum a fost la nivel local în Sodoma şi Gomora. (2 Petru 2:6; Iuda 1:7;
Apocalipsa 20:7-15)
Iah’ve’, Stăpânul, explică prin Profetul Isaia: „Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci
cerurile vor pieri ca un fum, pământul va îmbătrâni ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte;
dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.”
Despre Lege
După ce Moise a primit cele zece porunci, a făcut legământ pe lângă acestea în numele poporului israelit,
mai multe cerinţe care erau angajamentul acestui popor şi în care a inclus şi poruncile. Mai târziu
Solomon şi Neemia’ a făcut acest angajament din nou în numele poporului evreu care s-a întors din
Babilon şi a zidit cel de-al II-lea Templu.
Astfel la Conciliul Apostolic din Ierusalim s-a hotărât pentru cei dintre neamuri care l-au primit pe
Mesia, pe Iesus Ḥristos: “Şi, după ce au tăcut ei, Iacov* a răspuns, zicând: Fraţilor, ascultaţi-mă!
Simon* a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său. Şi cu aceasta
se potrivesc cuvintele profeţilor, după cum este scris: «După* acestea Mă voi întoarce şi voi zidi din nou cortul
cel căzut al lui David şi voi zidi din nou ruinele lui şi-l voi întări, pentru ca rămăşiţa de oameni să-L caute pe
Domnul, şi toate naţiunile peste care este chemat Numele Meu, spune Domnul, care face acestea», cunoscute
din-totdeauna. (vezi: Amos 9:11-12). De aceea, eu* socotesc să nu-i tulburăm pe cei dintre naţiuni care se**
întorc la Dumnezeu, ci să le scriem să se ferească:
†
- de întinările idolilor,
‡
- şi de curvie,
§
- şi de cele sugrumate,
**
- şi de sânge.

†
gr: A̓ΛÍΣΓΕΜΑ| ἀλισγηματων - alisghema: defilările cu obiecte făcute de om uneori în formă de chipuri; să evite poluţia;
‡
gr: ΠΟΡΝEÍΑ |πορνείας - porni’ia: destrăbălare, demoralizare, prostituţie, fornicaţie, adulter, inclusiv incest, ş.a.
§
gr: ΠΝΙΚΤΌΣ | πνικτός - pniktos: ştrangulate, omorâte altcum decât prin tăiere (pt. hrană); decedate natural ori din epidemie;
**
gr: ΑI̔͂ΜΑ | αἷματος - aima: literar - sânge; figurativ - sevă de fructe ori plante; implicativ: vărsare de sânge, relaţie de sânge;
2
Pentru că, din generaţiile din vechime, Moise (Moşe’) are în fiecare cetate pe cei care-l predică, fiind citit* în
sinagogi (adunări) în fiecare sabat ... ” (Fapte 15:13-21)
Din epistola apostolului Pavel se ştie că Biserica din Roma nu a devenit în timp o ramură fidelă şi nu i s-a
cerut să ţină toate cele scrise fiilor şi fiicelor lui Israel, şi nici ca membri ei nu au fost obligaţi să se urce la
Ierusalim în fiecare an. – Romani; Zaharia 14;
Deci dintre toate angajamentele poporului izraelit şi ale iudeilor, din vremea lui Moise şi din vremea
dedicării primelor două Temple, celor dintre neamuri nu li s-a impus ca jug doar să se păzească de
întinările idolilor (Leviticul 26:1), să se păzească de desfrânare (Leviticul 19:29,21:9; Matei 19:9), să nu
mănânce sânge sau să se ferească de vărsare de sânge (Deuteronomul 21:1-9, 1 Samuel 25:26) şi să nu
mănânce animale sugrumate (Leviticul 17:14-16). Aceste porunci constituie motive pentru care cineva nu
este primit, ori poate fi exclus: întinat (ă), desfrânat (ă), cine mănâncă urâciuni, ucigaş (ă);
Mădularele trupului conţin sânge şi în sânge viaţa unei persoane. – Facerea 4:9-11; 9:3-6; Deut. 12;
Facerea 9:3-7: “Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.
Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi.
Căci Eu şi sângele vostru, în care e viaţa voastră, îl voi cere de la orice fiară;
Şi voi cere viaţa omului şi din mâna omului, din mâna fratelui său.
De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut omul după
chipul Său. Voi însă năşteţi şi vă înmulţiţi şi răspândiţi-vă pe pământ şi-l stăpâniţi ! ”
Această lege dată la început părinţilor noşti şi tuturor fiarelor despre sânge a fost reînnoită la Conciliul
Apostolic al Adunării de la Ierusalim pentru toţi cei ce în primesc pe Iesus Ḥristos printre neamuri.
Cu privire la alte neamuri în Lege unui străin găzduit în cetate nu i se cerea să fie tăiat împrejur sau să se
ferească de animale sugrumate, doar dacă doreşte să intre în Adunarea†† Domnului. – Deut. 14:21; 23:1-3;
Astfel în Lege s-a spus: „Să nu mâncaţi* din nici un trup mort (animal sugrumat, hoit); să-l dai străinului care
este înăuntrul porţilor tale ca să-l mănânce sau să-l vinzi străinului; pentru că tu eşti un popor** sfânt pentru
DOMNUL Dumnezeul tău. Să nu fierbi. un ied în laptele mamei sale.” S-a mai spus: „Cel* care are testiculele
zdrobite (scopitul) sau are mădularul tăiat (eunucul) să nu intre în adunarea Domnului. Cel născut din curvie
(bastardul) să nu intre în adunarea Domnului; şi nici a zecea generaţie a lui să nu intre în adunarea Domnului.”
În 1 Timotei 4:1-5 titlu de învăţători, ş.a. este dat de cine a împărţit epistola pe capitole şi nu se referă la
cei din adunările credincioşilor: “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de
la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, Prin făţărnicia unor mincinoşi, care
sunt înfieraţi în cugetul lor. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre
gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, Pentru că orice făptură a lui
Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui
Dumnezeu şi prin rugăciune”.
În alimentele făcute de Dumnezeu pentru hrană se include “iarba verde” tot ce creşte pe câmp, tot ce
creşte în grădină, dar nu include carnea cu sânge şi nici carne de om pentru că Dumnezeu a zis:
“Căci Eu şi sângele vostru, în care e viaţa voastră, îl voi cere de la orice fiară”.
Celor care se lipesc de adunarea lui Dumnezeu li se mai cere în plus să mănânce doar animalele curate
despre care Dumnezeu îi spune la Noe aşa cum scrie în cartea facerii capitolele 7 şi 8, şi apoi lui Moise în
Leviticul capitolul 11, şi Deuteronomul capitolul 14. Apostolul celor tăiaţi împrejur “a văzut cerul deschis şi
coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ”, “în ea erau: - toate dobitoacele
cu patru picioare; - şi târâtoarele pământului; - şi păsările cerului”. - Ap. Fapte 10:10-20; Levitic 20:25; Geneza cap. 7 şi 8
Aceasta viziune s-a repetat de trei ori fiindcă apostolul a refuzat să ia şi nu ştia ce să creadă, iar mai
târziu a aflat că se referea la cei dintre neamuri la care iudeii nu aveau voie să intre fiindcă în neamul lor
ori casa lor se consumau aceste alimente. Despre cele necurate este clarificat de apostolul neamurilor în
făgăduinţa din 2 Corinteni 6:14-18: “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea
cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Ḥristos şi Veliar sau ce parte are
un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între Templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem Templu
al Dumnezeului Celui Viu, precum Dumnezeu a zis că:
«Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". De aceea:
«IEŞIŢI DIN MIJLOCUL LOR ŞI VĂ OSEBIŢI ! », zice DOMNUL, «ŞI DE CE ESTE NECURAT SĂ NU VĂ
ATINGEŢI ŞI EU VĂ VOI PRIMI PE VOI. ŞI VOI FI VOUĂ TATĂ, ŞI VEŢI FI MIE FII ŞI FIICE»,
zice DOMNUL A-tot-Ţiitorul”.
††
sau în Cortul Domnului
3
Cineva care este necurat prin atingere de trup mort nu este scuzat, în sensul să nu mănânce Cina
Domnului (1 Corinteni 11:20) pentru că nu încalcă una din cele patru porunci ale Conciliului Apostolic, ci
în Legea lui Mesia se aplică aceiaşi Lege ca în cazul Paştelui.
Numeri 9:9-10,14: ‘A grăit DOMNUL lui Moise şi a zis:
“Spune fiilor lui Israel: Dacă cineva din voi sau din urmaşii voştri va fi necurat‡‡ prin atingere de trup de om
mort, sau va fi departe în călătorie, sau între neamuri străine, şi acela să facă Paştile Domnului […]
Numeri 9:14: ‘De va trăi la voi vreun străin să facă şi el Paştile Domnului: după legea Paştilor şl după
rânduiala lor să le facă. O singură lege să fie şi pentru voi şi pentru străin”.
Cu privire la alte neamuri în Lege unui străin găzduit în casă sau în Cetate nu i se cerea să fie tăiat împrejur sau
să se ferească de animale sugrumate, doar dacă doreşte să intre în Adunarea Domnului.
Domnul spune în Deuteronom 14:21:
„Să nu mâncaţi nici o mortăciune§§, ci s-o dai străinului de alt neam ce se va întâmpla să locuiască în casa ta;
acela s-o mănânce sau să i-o vinzi, căci tu eşti poporul sfânt al DOMNULUI Dumnezeului tău. Să nu fierbi
iedul în laptele mamei sale.”
Acum în Mesia circumcizia nu este o cerinţă pentru un străin care se alătură Adunării, ci trebuie ca el
să se circumcidă doar cu inima (1 Corinteni 7:19; Romani 2:25-29; Coloseni 3:11), dar este cerut unuia care
vrea să intre în Cortul Domnului să nu mănânce animale sugrumate, aceiaşi lege să nu mănânci carne
cu sângele ei, dată în Geneza 9:3-6. – Ap. Fapte 21:21-25;
“Legea lui Ḥristos” ridică şi blestemul care ţinea zece generaţii, astfel a fost botezat un eunuc
etiopian. – Isaia 56:1-5; Unul dintr-o familie care practica curvia a fost reprimit după ceva vreme.
Femeile sunt primite dacă nu se ridică mai presus decât alţii şi slujesc pe cei din adunarea sfinţilor. -
1Corinteni 5:1,4,9-11; 6:9; Efeseni 5:5; 1Timotei 1:9-10; Evrei 12:16; Evrei 13:4;
Despre Sărbători: Sabatul
Richard Perry care este cunoscut deoarece a scris două cărţi ajutătoare care explică Cartea Revelaţiei
(Apocalipsa) şi deoarece a fost invitat la Israel TV pentru a explica celor din Israel aceste profeţii din
ultima din canonul Noului Testament, susţine:
„Biserica organizată celebrează prima zi a săptămânii. Iah’ve’ zice cea de-a şaptea zi.”
De unde ştim că Duminica este ziua întâi a săptămânii şi următoarea după Sabat ?
Marcu 16:9: “Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei
Magdalena, din care scosese*** şapte demoni.”
Luca 24:1-10: “Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe
care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iesus.
Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare.
Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?
Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, Zicând că Fiul Omului trebuie să
fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul
Lui. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau: Maria
Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea”.
Deci, ziua cea dintâi a săptămânii este prima zi după Sâmbătă. În evanghelia greacă avem: σαββάτων
(sabbatovn) adică ziua de sabat, sâmbătă.
Faptele Apostolilor 20:6-7: “Iar noi, după zilele Azimelor, am pornit cu corabia de la Filipi şi în cinci zile am
sosit la ei în Troa, unde am rămas şapte zile. În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem
pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la
miezul nopţii.”
1 Corinteni 16:1-2: “Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galaţiei,
aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate,
ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni”.
Pentru cine şi pentru ce este ziua de odihnă ?
Este adevărat că Tatăl „CEL VEŞNIC”, Iah’ve’ (ebraică: ‫ ;יהוה‬română: DOMUNUL !; engleză: LORD,
Yah’weh; franceză: L’ETERNEL; germană: JEHOVA’ ), spune când dă cele zece porunci:
‡‡
ebr: ‫ טמא‬- ţâma: ne-bun: defilat, pângărit, infam, poluat, spurcat - defilamentul poate fi transmis de la unul la altul;
gr: A̓-KÁΘΑΡΤΟΣ | ákáθιαρτος - a’katartos: ne-bun: murdar, impur, indecent, ne-curat;
§§
‫ נבלה‬- nebêlâh: carcasă fleşcăită, neînfufleţită; rămăşiţe umane ori animale; ceva mort natural; hoit, trup mort;
***
Luca 8:2: Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte
demoni.
4
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea
este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul
tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a
odihnit: de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o; (vezi: Exodul sau Ieşirea 20:8-11)
Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi DOMNUL Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare
şi cu braţ înalt şi de aceea i-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu
sfinţenie†††”. - Deuteronomul 5:12-15; Exodul 20:8-11;
Asemeni Tatălui, Domnul nostru s-a odihnit după ce şi-a încheiat lucrarea. După ce a fost străpuns pentru
fărădelegile noastre, trupul Său s-a odihnit în mormânt până Duminică la primul ceas din dimineaţă.
(Osea 6:2; 1 Corinteni 15:4; Fapte 10:40)
Domnul Iesus spune: „... Sau n-aţi citit în lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuşi
sunt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă:
„Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”
(Matei 12:1-8, Marcu 2:23:28, Luca 6:1-5)
Domnul Iesus mai spune: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într-o groapă, în ziua
Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară? Cu cât mai de preţ este, deci, un om decât o oaie? De aceea este
îngăduit a face bine în zilele de Sabat.” (Matei 12:11)
În a afară de dovada că Domnul şi-a reînceput lucrarea prin învierea Sa din prima zi a săptămânii şi s-a
arătat Mariei Magdalena mai avem câteva menţiuni.
Apostolul Pavel scrie bisericii din Roma, o „ramură altoită”: „Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta;
pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.”
Deşi acest verset nu se referă direct la ziua de odihnă săptămânală, Adunarea Lui Dumnezeu în Mesia
crede că noi trăim într-o perioadă de har în care nu se cade să adăugăm ceva, la Legea lui Moise, ori la
cele patru porunci date ca jug pentru cei dintre neamuri, şi astfel Sabatul săptămânal ori ne-participarea la
serviciul de încheiere a săptămânii nu constituie un motiv al excluderii din adunare.
“Oile pierdute” ale Casei lui Iacov care sunt reprimite ca „ramură fidelă”, nativă în „pomul vieţii”
trebuie să ţină veşnic această poruncă din Exodul 31:15-17:
«Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va
fi omorât. SĂ PĂZEASCĂ DECI FIII LUI ISRAEL ZIUA ODIHNEI, PRĂZNUIND ZIUA ODIHNEI DIN NEAM
ÎN NEAM, CA UN LEGĂMÂNT VEŞNIC.
ACESTA ESTE SEMN VEŞNIC ÎNTRE MINE ŞI FIII LUI ISRAEL, pentru că în şase zile a făcut DOMNUL cerul
şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit.»
Ziua de odihnă a fost creată pentru om şi pentru că Dumnezeu s-a odihnit a şaptea zi trebuie ca şi omul
să se odihnească. Însă aderarea celor dintre neamuri la adunarea lui Dumnezeu nu a fost condiţionată
de participarea la un serviciu de încheiere a săptămânii. Această libertate este până va intra numărul
deplin al neamurilor despre care vorbeşte Apostolul Pavel în Romani 11:25 şi toţi din Israel care vor
rămâne în timpul ultimului Exil profeţit de Zaharia vor primi o inimă de carne conform cu profeţia din
Ezechiel 36:26 şi cu profeţia din Zaharia capitolul 14. La venirea Fiului Omului toate neamurile care s-
au întors contra Ierusalimului vor fi obligate pentru a ieşi de sub blestem să se urce, an de an, să
celebreze Sărbătoarea Corturilor. S-a scris prin profetul în Isaia 56:6-7a:
“Şi pentru străinii alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească Numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi
păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în Legământul Meu, pe aceştia îi voi aduce în Muntele cel
Sfânt al Meu şi îi voi bucura în Locaşul Meu de rugăciune.”
Toţi credincioşii fie „ramuri native” fie „ramuri altoite” care vor avea parte de prima înviere şi cei care vor
rămâne vor celebra adevăratul Sabat, a cărui prefigurare era Sabatul săptămânal, împreună cu Domnul
Mântuitorul Nostru în Locaşul Sfânt Noul Ierusalim. - 1 Corinteni 15:51; Apocalipsa 20:5;
Despre Sărbătorile Domnului şi Sărbătorile Neamurilor
Richard Perry, spune „Biserica organizată celebrează sărbători de două ori pe an de Crăciun şi de Paşti.
Iahve’ spune, a sărbători de 3 ori pe an, Paştele, Sărbătoarea Săptămânilor şi Sărbătoarea Secerişului”.
Dacă în vechime sărbătorile erau o prefigurare a perioadei de har, de la Ioan Botezătorul s-a început un
nou ciclu (Matei 11:12) în care toate Sărbătorile Domnului marchează evenimente noi din planul de
mântuire al lui Dumnezeu.

* s-au folosit Biblia Dumitru Cornilescu Ediţia GBV 1989-1991, sau 2001 (TRADUCEREA LITERARĂ NOUĂ),

5
Când vine Împărăţia Milenară lui Ḥristos cu Sfinţii probabil aceste sărbători vor fi în Israel ca o umbră de
aducere aminte a perioadei de chemare a omului, ori vor fi etape prin care neamurile vor putea intra în
Cetatea Sfântă, având în vedere că unele popoare vor fi obligate să se suie la Ierusalim an de an aşa cum
a fost scris prin profetul Zaharia în capitolul 14.
Despre Sărbătoarea Secerişului la fel era o prefigurare şi vorbeşte Domnul Iesus în Ioan 4:35 unde le zice
ucenicilor să-şi ridice ochii ca să vadă câmpurile deja albe, gata pentru seceriş.
Ioan Botezătorul zicea: Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai
puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu
foc. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc
nestins. - Matei 3:11-12; Isaia 47:14;
Când va intra numărul neamurilor iar fecioarele sunt deşteptate deoarece Hambarul Ceresc se va umple
şi Mirele va coborî pentru nuntă. Secerişul este sfârşitul veacului în mod literar iar în creştinism este
explicat prin mai multe etape de răpiri individuale ori comune ale unor credincioşi.
Sărbători: Paştile‡‡‡
Paştele ebraic era o aducere aminte a serii întâilor născuţi când casele celor care au stropit uşciorii uşii
cu sângele mielului, au fost ocolite de Duhul lui Dumnezeu, precum şi o prefigurare a jertfei lui
Ḥristos. Pentru cel credincios, Cina Domnului a înlocuit Cina Paştelui Ebraic, dar nu există vreo lege
nouă care să interzică evreilor să prăznuiască şi Paştile în afara lipsei Templului unde se urcau toţi cei
care se urcau la Ierusalim pentru această sărbătoare.
În noaptea când a fost vândut, auzim glasul Domnului Iesus vorbind ucenicilor Săi: „Am dorit mult să
mănânc Paştele acesta cu voi înainte de a suferi..." (Luca 22:15). La sfârşitul cinei pascale, Mesia instituie un
nou fel de amintire: „Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu... acesta este Sângele Meu" (Matei 26:26-28).
Apoi glasul Domnului repetă: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea” - Luca 22:19;
Nu avem şi noi dorinţa să repetăm ce a zis prorocul: „Sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după
amintirea Ta ?” - Isaia 26:8;
Conform primei epistole către biserica din Corint instituirea Noului Legământ este redată astfel:
“Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Iesus, în noaptea în care a fost
vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis:
„Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”.
Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se
frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi
lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”; Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea
aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” - 1 Corinteni 11:23-26;
Astfel celebrăm Paştile ori de câte ori luăm Cina Noului Legământ vestind moartea Domnului.
Tot astfel fraţii din poporul Domnului care păzesc poruncile Legii vor cânta o Cântare Nouă ca “Cântarea
lui Moise şi a profetesei Miriam” (din Exodul 20) atunci când sunt adunaţi de Mesia în cete de câte 12 mii
din fiecare seminţie, la fel cum ia adunat Iosua pe toţi tinerii capabili să poarte arme din fiecare seminţie. –
Apocalipsa 7:1-8; 14:1-5;
Iar Mulţimea cea Mare a biruitorii fiarei pe care îi ardea un fel de arşiţă din orice neam, şi orice limbă, vor
cânta Cântarea lui Moise şi a Mielului din cartea Apocalipsei care reprezintă Exodul spre locaşul Sfânt
Noul Ierusalim. - Apocalipsa 7:9-17; 15:1-4;
Apostolul neamurilor le scria Corinteilor: „Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi
fără aluat; căci Paştile nostru Ḥristos S-a jertfit pentru noi.” - 1 Corinteni 5:7;
Sărbătoarea pâinilor azime este, la fel ca sabatul, un legământ veşnic între Dumnezeu şi copii celor care
au fost scoşi din ţara Egiptului aşa cum este poruncit:
«PĂZIŢI SĂRBĂTOAREA AZIMILOR, că în ziua aceea am scos taberele voastre din pământul Egiptului;
păziţi ziua aceasta ÎN NEAMUL VOSTRU CA AŞEZĂMÂNT VEŞNIC».
În Săptămâna Azimelor, prima zi de după Sabat când se ridică snopul şi când se aduce Domnului un miel
împreună cu jertfă frumos mirositoare de făină cu ulei, prinos care reprezintă pâinea din ceruri, Unsul
care era asemeni unui Miel înjunghiat a fost ridicat din pământ.
Deşi această zi este aşezământ veşnic nu a fost celebrat de tot poporul în perioada exilurilor dar este
un aşezământ veşnic în orice loc. - Leviticul 23:9-14.

†Ēostre sau Ēastre (în engleză, Easter; în germană, Ostara) este numele unei zeiţe păgâne Anglo-Saxone care este folosit în ţările
vestice în mod greşit în loc de cuvântul biblic paşte (în engleză, Passover), popoare din vechiul Imperiu Roman de la care vin şi
anumite tradiţii cu ocazia acestei sărbători şi cu ocazia crăciunului.
6
Sărbători: Crăciunul
Nu este deloc uşor să găsim originea sărbătorii Crăciunului, care astăzi este cea mai importantă sărbătoare în
bisericile creştine instituţionalizate. Se poate spune cu siguranţă că naşterea lui Iesus Ḥristos a fost sărbătorită pentru
prima data la Roma în anul 336, după care, sărbătoarea s-a popularizat în toate bisericile creştine din întreaga lume.
De ce este Crăciunul sărbătorit in 25 Decembrie, este o alta întrebare. Noul Testament nu indica data naşterii
Mântuitorului, ci mai degrabă se ocupă să răspundă la întrebarea "Cine este Iesus?".
Speculaţiile făcute la începutul erei creştine cu privire la data naşterii Sale, au fost influenţate de către simbolismul
schimbării anotimpurilor, pe atunci bine cunoscut în gândirea populară, care dădea mare atenţie echinocţiului şi
solstiţiului soarelui. Astfel, se fac speculaţii cum ca Iesus a fost conceput în timpul echinocţiului de primăvara (25
martie), si de aceea s-ar fi născut in 25 Decembrie, data solstiţiului de iarnă. În multe dintre bisericile creştine tradiţionale,
data de 25 Martie este încă sărbătoarea anunţării naşterii Mântuitorului, amintind faptul că Îngerul Gabriel a anunţat-o pe
fecioara Maria ca va fi mama Domnului Iesus.
O posibilă rădăcină a sărbătorii de la solstiţiul de iarnă poate fi în sărbătoarea păgână a "Zeului Soarelui de
Ne-cucerit", impusă de Împăratul roman Aurelian în anul 274, care trebuia sărbătorită în 25 Decembrie, la Roma şi în
întregul Imperiu Roman. Creştinii puteau să îl sărbătorească pe "Soarele Neprihănirii", Iesus Ḥristos, care se numea pe
Sine "lumina lumii" (Ioan 8:12).
Saturnalia a continuat sa fie sărbătorita sub denumirea Brumalia (de la "bruma", care înseamnă solstiţiu de iarna), până în
la instituţionalizarea bisericii, la mijlocul secolului al IV-lea, ritualurile sale au fost asimilate de lumea creştină.
Ca rădăcini păgâne Istoricii pot confirma faptul căci Crăciunul datează cu mult înainte de epoca romana. Se pare ca
originea multor obiceiuri ale acestei sărbători datează din secolul IV î.e.n., de când mesopotamienii sărbătoreau Anul
Nou. Ei credeau in mulţi zei, nu numai in zeul-şef, Marduk (acelaşi cu Nimrod din Geneza 10:9). In fiecare an, când sosea
iarna, se credea ca Marduk se bătea cu monştrii haosului. Pentru a lua parte la luptele lui Marduk, mesopotamienii ţineau
o sărbătoare de Anul Nou. Marduk (Nimrod), a fost acela care a construit turnul Babel, autorul idolatriei babiloniene,
consolidându-si puterea prin faptul ca a impus o religie de stat. El a construit o religie care includea dumnezeirea
împăratului şi închinarea la el si la Satana.
Faptul că sărbătoarea Crăciunului este asociată cu omul care a început opoziţia religioasă faţă de Dumnezeu după ce a
trecut o perioadă de timp de la potop, ar trebui să ne pună pe gânduri.
Este indubitabil că originea Crăciunului se află în învăţăturile religioase false babiloniene şi în închinarea romana la
zei, fapt ce ar trebui sa ne aducă aminte de ce spune Iah’ve’ Stăpânul Cerurilor în Isaia 1:13: „Nu mai aduceţi daruri
deşarte. Tămâia* Îmi este o urâciune, luna nouă** şi sabatul, chemarea adunărilor .. Nu pot suferi .. nelegiuirea
şi adunarea de sărbătoare.” şi cuvintele care le-a spus Domnul Iesus femeii samaritene la fântână, în Ioan 4:24,
”Dumnezeu* este Duh şi cei care I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”.
Este interesant că cu ocazia acestei date, atunci în calendarul ebraic 25 Kişlev anul 163 î.d.Hr., regele Siriei§§§
Antioḥ Epifanul a jertfit o scroafă pângărind altarul celui de-a II-lea Templu din Ierusalim, iar cu un an mai târziu
preoţii leviţi au re-dedicat Templul reluând slujirea lui Dumnezeu. Din nefericire atunci era la Templu ulei doar
pentru a arde o zi dar în mod miraculos a ars timp de opt zile ceea ce se spune că a determinat sărbătorirea an de an a
sărbătorii candelelor ori înnoirii, în ebraică: Ḥâg Hanukah.
Cu ocazia acestei sărbători Domnul nost s-a confruntat cu iudeii în timp ce se plimba ca un rege prin pridvorul lui
Solomon: „Şi era atunci la Ierusalim Sărbătoarea Înnoirii Templului; şi era iarnă. Iar Iesus umbla prin Templu, în
pridvorul lui Solomon. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Mesia,
spune-o nouă pe faţă. Iesus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în Numele Tatălui Meu,
acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de
glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din
mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le
răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.” - Ioan 10:24-30;
Cei care ţin această sărbătoare Biblic aşa cum cade după calendarul ebraic nu aduc în casă un pom aşa cum se scrie
despre neamuri prin profetul în Ieremia 10:2-5, ci se permite acoperirea cu ramuri de pom a acoperişului doar cu
ocazia Sărbătorii Corturilor.
Considerăm că în perioadele când se ţin sărbători ale neamurilor sau sărbători laice şi toţi au mai multe zile libere
putem se ne adunăm la părtăşie frăţească la domiciliu unde putem cânta cântări de laudă Tatălui Ceresc şi osanale
Domnului Iesus, putem să mijlocim pentru lume, să studiem scripturile cum făceau primii creştini şi să ne zidim unii
pe alţii cu câte un psalm sau o încurajare.
Cu ocazia acestor zile libere putem să avem părtăşie cu fraţi care vin de departe din alte localităţi sau alte ţări, cu
care putem lua parte la serviciu divin la frângerea pâinii şi de ce nu la o masă agape după modelul bisericii primare,
şi astfel să folosim acest timp liber cu folos.

§§§
Împărat Sirian (215-163 î.d.Ḥr) care şi-a luat dreptul să numească regii Egiptului fără ştirea Romei între 170-168 î.d.Ḥr.

7
Despre botezul mesianic, Numele Divin şi noile descoperiri de manuscrise biblice antice
Transliterări
Atunci când citim din Psalmi eu încerc să redau cât mai aproape de forma originală, astfel să luăm de
exemplu Psalmul 106:1 folosind traducerea în limba română GBV din 1991, scrie:
Lăudaţi pe DOMNUL****!, se citeşte corect: Alleluia††††! În limba română exact ca în Apocalipsa. Mai
departe: Lăudaţi pe DOMNUL, căci este bun, căci în veac ţine bunătatea Lui! Se citeşte:
Lăudaţi pe Iah !, căci este bun, căci în veac ţine bunătatea Lui‡‡‡‡!
Botezul mesianic
De obicei în creştinism disputele sunt dacă botezul trebuie făcut prin stropire, turnare sau prin scufundare
şi nu se pune problema standardizării unei formule prin care slujitorul să primească autoritate. Cei care
susţin modelul relatat de evanghelistul Luca în a II-a sa carte au de obicei înţelegerea că toate lucrările
sunt făcute în Numele Domnului în sensul că nu din interes sau pentru câştig de bănesc şi nu se referă la
dobândirea autorităţii.
După ce izraeliţii au auzit evanghelia apostolului, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi
apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem ?
Iar Petru a zis către ei: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iesus Ḥristos, spre iertarea
păcatelor voastre, şi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor
de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” – Faptele Apostolilor 2:37-39;
Manuscrise biblice antice
Ultimele descoperiri cât şi analiza textuală arată că o parte din scripturi, mai ales cele scrise în exil au fost
traduse din arameică atât în Septuaginta grecească cât şi în ebraică atunci când au fost canonizate.
1. Peşitta siriană (traducerea simplă) este mai antică decât Peşitta Catolică Apuseană, dar nu a fost
numită întotdeauna aşa, ci acest nume nou a apărut undeva în secolul IV sau V, când ea a fost recenzată
de Aphraates în secolul III e.n. cel ce a tradus şi Vechiul Testament. Înainte de aceasta recenzie, exista
sub denumirea Evanghelia cea-Separată, ori Sfânta Evanghelie.
Aphraates ca a fost cel ce a elaborat alfabetul sirian, astfel a revoluţionat noua limbă literară modernă. El
a fost poliglot, vorbitor de alte limbi, căci a tradus Vechiul Testament, şi se spune că a tradus din greacă şi
evangheliile. Traducerea lui Aphraates, este în concordanţă cu manuscrisul ebraic al Evangheliei scrisă
de Matei copiat de învăţatul evreu din Spania Shem-Tov în lucrarea lui „Evan Bohan”, adică şi lui i se
atribuie citatul cu forma "în Numele meu" din Matei 28:19. Trebuie menţionat că profesorul Geoge Howard
care se ocupă de acest manuscris de la Universitatea din Georgia susţine că această Evanghelie în
ebraică ar fi fost transmisă de scribii evrei din generaţie în generaţie până în vremea lui Shem-Tov.
2. Peşitta Bisericii Răsăritene
Aceste manuscrisele antice, originale şi autoritative ale textului Peşitta ale Sfintei Biblii au fost descoperite
destul de târziu în Valea Eufratului şi Iran printre vechii Creştini.
Un manuscris datând din anul 464 conţinând cinci cărţi ai lui Moise a fost procurat de Muzeul Britanic.
Acesta este cel mai vechi manuscris datat, deoarece fragmentele din manuscrisele greceşti au fost datate
prin analiza textului, fiind prea valoroase pentru a fi deteriorate.
O complectă copie a întregii Biblii în arameică copiată prin secol 5 a fost cumpărată de Cardinalul
Ambrosius, Codex Ambrosius.
Retraşi  într‐o  regiune  muntoasă  din  estul  Turciei  şi  Kurkistan,  şi  Mesopotamia,  aproape  de  regiunea
cunoscută  ca  Grădina  Eden,  au  rămas  ca  o  mică  insulă  într‐un  vast  ocean  de  musulmani.  Aceşti  vechi
creştini§§§§ au scăpat ca printr‐o minune atât de armatele musulmane care au călcat tot în picioare cât şi
de modificările care au revoluționat lumea, până la Al Doilea Război Mondial când au fost descoperiți
din  întâmplare  se  spune de  un  avion  care  căuta  un  loc  de  aterizare  de  urgență.  Limba  lor  este  aproape
exact  în  forma  vorbită  de  profeți  precum  şi  de  Domnul  Iesus  şi  discipolii  lui  acum  două  mii  de  ani  în
urmă,  fiind  o  revelație  pentru  guvernele  Europene  şi  pentru  scribii  moderni.  Pentru  aceşti  creştini
manuscrisele sunt extrem de prețuite, ei având aceeaşi viață, gândire, obiceiuri şi tradiții omeneşti, ca în
vremea mesianică a al celui de‐al II‐lea Templu.

‡
în ebraică: ‫הללויה‬
††††
hal-lel-u-yah, alfabetizat în dialectul latin: aleluia
‡‡‡‡
în ebraică: ‫הללויה הודו ליהוה כי־טוב כי לעולם חסדו׃‬
§§§§
[prefaţa traducerii Lamsa: http://aramaicnttruth.org/downloads/outside/Lamsaintro1.htm ] [ http://caleacrestina.com/doc/lamsa/ ]

8
Aceste pergamente ale vechiului text Peşitta ale Bisericii de Est sunt scrise pe piele de oaie în antice
caractere Estrangela fără vocalizare. Acesta este cel mai vechi alfabet cunoscut în limbile Semitice,
conţine douăzeci – şi - două caractere unde orice poate fi exprimat fără îndoială şi fără neînţelegeri.
Acest alfabet fără vocale, denumit Estrangela, a fost folosit cu multe secole înainte de era Creştină.
Aparent, această scriere a precedat şi supravieţuit atât scrierea cuneiformă cât şi sistemul de scriere cu
semne hieroglifice. Acesta este vechiul dialect folosit de Evrei pentru a scrie o porţiune din Porunci pe
mâneci, pe hainele lor, pe grinzile uşilor lor şi pe pietrele memoriale. Aceste caractere puteau fi citite uşor
de oameni. Acolo unde textul în greacă se contrazice pe el însuşi, textul în arameica veche inclusiv şi cel
din unele manuscrisele siriene este în deplină armonie cu întreaga Biblie şi nu apare nici o contrazicere.
Un manuscris important copiat după Noul Testament din secolul II este Khaburius. S-a estimat că a fost
scris în această formă aproximativ în anul 165 e.n. (documentat intern ca 100 de ani după marea
persecuţie a cezarului Nero asupra creştinilor). Datarea cu carbon a verificat că acest nou Testament este
de 1000 de ani ceea ce îl face o copie a celui mai vechi Nou Testament ca manuscris. A fost scris pe
pergament de miel şi legat manual între colţuri de lemn de măslin adornate cu închizători, balamale şi
suport-colţ. Scribul ar fi fost în antica Ninive (în prezent Mōşul, Irak), conform colofoniul***** semnat de un
Episcop al Bisericii din Ninive, care a certificat (cu semnătura sa inversată şi sigilul) că Khaburius era o
copie fidelă a originalului din secolul II. Atât manuscrisul din secolul vechi cât şi Khaburius, au fost scrise
în scriptul antic numit Estragelo când a fost prelucrat Sulul de la Edessa (anul 100 e.n.) pentru a
transpune învăţăturile lui Ieşua. Cuvântul Estragelo însemnă “a scrie Mesajul Revelat”. Înaintea acestui
script, în vechile scrieri Siriene şi Ebraice, Arameica veche folosea doar consonante ca scriere de mână.
Mara Ieşu’ şi Mara Iah’
Cel mai puternic argument este însă folosirea formei MarYa’ a numelui divin atât în scripturile ebraice cât
şi în scripturile creştine acolo unde sunt citate din cele ebraice plus câteva locuri în plus. Specialiştii susţin
că această formă este folosită în arameică acolo unde în Tora era folosită Tetragrama dar şi în Profeţi şi
celelalte scripturi. Deoarece majoritatea scribilor moderni (analişti de texte, dialecte şi traducători) susţin
că o parte din cărţile Noului Testament ar fi fost scrise în greacă şi doar o minoritate că ar fi fost scrise în
arameică şi ebraică rezultă că în textul din greacă ar fi apărut în perioada apostolică numele divin cu litere
ebraice originale: ‫ יהוה‬ori ‫ ליהוה‬aşa cum apare doar în câteva fragmente descoperite.
“Mariyah” este format din două cuvinte Mara şi Yah†††††, unde Mara este cuvântul care este tradus în
greacă cu Kurios, DOMNUL, LORDUL; iar Yah este varianta scurtă poetică a numelui divin „a fi” care a
fost transpus în manuscrisul ebraic Shem-Tov al evanghelie după Matei în 17 locuri cu HY (yod-hey de la
dreapta spre stânga) sau ha-shem (Numele) în funcţie de dialect şi este redat în unele traduceri în 12 din
locuri, adică acolo unde este citat din scripturile ebraice cu LORD (DOMNUL), sau Yah’weh (Iah’ve) în
funcţie de forma care este adoptă în limbile moderne, iar se regăseşte în cartea Psalmilor sub forma
“Yahh” şi în cartea Apocalipsei în expresia Alleluia alfabetizată în engleză şi alte limbi Hal’lel’u’i’yah.
Formula Botezului mesianic
Pentru că am făcut referire la Matei 28:19 mai sus trebuie să menţionăm că fratele Viorel Raţiu care a
tradus din limba greacă Noul Testament a folosit în versiunea lui oficială formularea care corespunde cu
manuscrisul Shem-Tov:
19.Ducându-vă deci, discipolizaţi toate naţiunile571b;
20.învăţându-i să respecte572 toate câte v-am ordonat. Şi iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii [amin].
În nota de subsol din „Noul Testament Traducerea Fidelă” Ediţia a IV-a fratele scrie:
571b
Eusebius citează v.19 în lucrările (cărţile) sale scrise între 300-340 d.H. de 17 ori, astfel: Ducându-vă deci, dicipolizaţi
toate naţiunile în Numele Meu (în greacă: poreuthentes oun, matheteusate panta ta ethne en to onomati mou. Chiar şi
Wescott şi Hort în textul critic grecesc fac referire la această formă scurtă de citare a v. 19 de către Eusebius. Formularea v.
19: „Ducându-vă deci discipolizaţi toate naţiunile botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt” a fost
deci introdusă treptat (adăugată, interpolată) şi generalizată mai târziu, adică după Sinodul de la Niceea din anul 325 d.H.
ca rezultat al disputelor anterioare referitoare la teologia trinitariană. Această formulare referitoare la botez nu o găsim
nicăieri în N.T. atunci când este relatat vreun botez concret al cuiva. Ba mai mult, în Fapte 2:38, Petru (care era împreună
cu ceilalţi apostoli) ţine o cuvântare în Ierusalim înaintea poporului în ziua Cincizecimii, în urma căreia cam 3000 de
persoane care l-au ascultat şi au crezut învăţătura lui Iesus predicată de Petru, au acceptat-o şi au aderat la ea, după care l-
au întrebat pe Petru şi pe ceilalţi apostoli: „Ce să facem, bărbaţi fraţi?” El le răspunde: Pocăiţi-vă! Şi fiecare dintre voi să
fie botezat în Numele lui Iesus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primii darul Spiritului Sfânt. Deci Petru nu le
spune că trebuie să fie botezaţi în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt; ci, doar în Numele lui Iesus Hristos.
*****
sigil de colofoniu sau sacâz, dur, casant răşină, răşină translucidă;
†††††
încă mai există Mera ori Măra Ieşu în limbajul hindi modern.

9
De menţionat că atunci când se fac traduceri noi din limba greacă în limbile moderne nu se mai
analizează toate manuscrisele ci se foloseşte acest „text critic” la care face referire fratele Raţiu şi care
mai este numit „textus-receptus” adică textul care s-a transmis în mod normal prin copierea manuscriselor
mai vechi din generaţie în generaţie până în 1520. Acesta nu ţine neapărat seama de ultimele descoperiri
în domeniu ca “textul critic” la care uneori face totuşi referire în unele comentarii.
Având în vedere că şi aceste manuscrise pe analiza cărora s-a realizat „textus-receptus” nu tot timpul
concordă unele cu altele caz în care unii traducători au scris înclinat sau diferit cuvintele respective.
Fratele mai scrie în notă:
Biserica catolică dă următoarea declaraţie referitoare la Mt. 28:16-20, în „Biblia Herder” editată în 1965, în introducerea la
cărţile N.T., anexa pag. 37: „formula de botez trinitariană (lungă) s-a dezvoltat în biserica primară din formula simplă „În
Numele lui Iesus”. Prin aceasta Biserica catolică recunoaşte că a modificat formula simplă a apostolilor şi odată cu aceasta
a falsificat canonul biblic”. Apoi, observăm că nici cuvintele botezându-i (pe ei, la masculin în greacă: autous) şi învăţându-
i (pe ei, la masculin, în greacă: autous), nu se acordă în gen cu naţiunile (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord,
în gen, în loc de autous, ar trebui să fie auta. Iar în manuscrisul ebraic al Evangheliei lui Matei, al evreului din Spania,
Shem Tob din sec. XII – XIII, v.19-20 apare scris astfel: Mergeţi şi învăţaţi-i să ducă mai departe toate cele ce v-am ordonat
Eu, în etern (pentru totdeauna). De altfel, unii scriitori creştini vechi (Papias 80-164; Irineu 115-202; Origen 185-255;
Ieronim 340-420; Epifaniu 315-403) susţin că Matei a scris Evanghelia în limba ebraică.
Noi nu putem să ignorăm aceste descoperiri şi să ne rezumăm la a folosi o traducere de la începutul
secolului trecut, care este drept că a fost extraordinară la vremea când a apărut prima ediţie, aducând
mulţi oameni la pocăinţă. Probabil că aceasta este încă folosită în Bisericile neo-protestante deoarece
textul nu are drept de autor iar tipărirea ei se poate face în mod liber de oricine cu costuri minime, însă nu
este bine ca membrii din biserici să se poticnească dacă cineva citeşte dintr-o traducere mai bună.
Dumnezeirea
Credem şi noi într-un singur Dumnezeu Tatăl Cel Veşnic, Începutul şi Sfârşitul, într-un sigur Domn şi
Mântuitor Iesus Ḥristos (Ieşua Meşia) - Fiul lui Dumnezeu, prin care s-au făcut toate şi pentru care s-au
făcut toate. Credem în botezul, umplerea şi călăuzirea Sfântului Duh care îl primesc toţi fii şi fiicele lui
Dumnezeu. Dar considerăm cuvântul „trinitate” sau „treime” ne incluse in textul biblic şi ulterior scribii care
erau trinitarieni nu au avut curajul să le introducă în traduceri ale Sfintelor Scripturi şi din acest motiv ne
ferim să le folosim.
Formele versetelor care sunt folosite pentru a susţine aceste forme împrumutate de la alte popoare cad
rând pe rând pe măsură ce se descoperă manuscrise noi. Avem un exemplu în secolul trecut a căzut
“comma‡‡‡‡‡” din 1 Ioan 5:7 în momentul când Biserica Catolică a recunoscut că versetul provine dintr-o
notă marginală, de atunci acest verset apare în paranteză sau cu italice iar în traducerile din secolul
nostru s-a realizat o re-împărţire a versetelor pentru a nu mai adăuga cuvintele respective.
De exemplu în Biblia de la Bucureşti ediţia 2001 textul este redat astfel:
„Pentru că sunt trei care mărturisesc: Duhul şi apa şi sângele; şi cei trei sunt una. Dacă primim mărturia*
oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare. Pentru că** aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care a
mărturisit-o despre Fiul Său. Cine* crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în sine însuşi; cine nu-L crede pe
Dumnezeu L-a** făcut mincinos, pentru că nu a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu despre
Fiul Său.” (1 Ioan 5:5-10)
De altfel când începe capitolul “cinci” este pus în paranteză „(5)” la fel ca capitolul trei, fiind
considerate texte nesigure, iar pentru a arăta natura divină a Mântuitorului există destule versete în
scripturi care vorbesc de aceasta.
De exemplu în Profetul Isaia oamenii credincioşi din Mileniu îl numesc pe Domnul Iesus: Dumnezeu
puternic: „Pentru că un Copil * ni S-a născut, un Fiu ** ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor
pune numele: Sfetnic Minunat§§§§§, Dumnezeu puternic *, Părinte* al eternităţii, Domn** al păcii.” (Isaia 9:6)
Rugăciunea
Modelul ceresc este cu aceleaşi cuvinte cum sunt rugăciunile din Apocalipsa cap. 19 precum şi
rugăciunile din Faptele Apostolilor când toţi se rugau într-un gând (Fapte 4:24-31).

‡‡‡‡‡
http://ro.wikipedia.org/wiki/Comma_Johanneum | Comma Johanneum este o sentinţă scurtă, prezentă în majoritatea
traducerilor ale primei epistole a lui Ioan şi publicată începând din 1522 până astăzi, datorită folosirii cu precădere a celei de-a treia
ediţii a Textus Receptus (TR) ca singură sursă de traducere, şi nu este folosită de biserici pentru a susţine doctrina Dumnezeirii.
§§§§§
vezi traducerea Bisericii Ortodoxe Române, Biblia de la Ierusalim 1976, New American Standard Bible, ş.a.
10
Există trei feluri de rugăciuni publice mai răspândite, şi anume: în grup, în comun, şi unul după altul pe
rând:
 Rugăciunea în grup este asemănătoare cu rugăciunea individuală când fiecare se roagă pentru
probleme sale la Templu.
 Rugăciunea în comun se face fie prin îndemnuri cu unul ori mai mulţi conducători după care ceilalţi
repetă, fie prin stabilirea dinainte a unor cauze de rugăciune comune.
 Rugăciunea pe rând se face de obicei la servicii de rugăciune, când se roagă doi sau trei, fie fraţi fie
surori de credinţă iar apoi după o pauză în care adunarea cântă sau recită psalmi continuă alţi doi sau trei
până se roagă toţi cei prezenţi.
Exemplul de rugăciune în comun este „Tatăl Nostru” unde se dă posibilitatea şi copiilor ori invitaţilor care
nu au făcut încă pasul botezului să se poată ruga.
Acest lucru nu este greşit deoarece primii creştini au păstrat tradiţiile izraeliţilor şi iudeilor în care era
inclus să înveţe anumite versuri de genul cum e la creştini în prezent „Aleluia” şi „Amin” dar mult mai lungi
iar la anumite sărbători preotul reprezenta tot poporul în rugăciune iar apoi mulţimea care era de faţă
rostea în cor aceste formule de încheiere sau binecuvântări lungi ca pe o poezie. Astfel cu călăuzirea
Sfântului Spirit primilor credincioşi care erau iudei sau greci prozeliţi familiarizaţi cu credinţa mozaică şi cu
aceste strofe din Tora şi Psalmi le-a fost foarte uşor să se roage în comun toţi la fel, la fel de uşor cum
zicem noi Amin sau întărim rugăciunea celui ce se roagă.
(1 Împăraţi 8:55-58; Psalmi 40:16; Psalmi 70:4; Psalmi 79:10; Psalmi 106:48; Psalmi 107:2; Psalmi 118:2-4;
Neemia 9:4-37, Fapte 4:24-31; Apocalipsa 19:6-8)
Fapte 4:24-31******: „Şi ei, când au auzit, într-un gând şi-au ridicat glasul către Dumnezeu şi au spus:
Stăpâne, Tu eşti Dumnezeul care***** ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate câte sunt în ele, care ai spus
prin Sfântul Duh, prin gura slujitorului Tău, David, tatăl nostru: […]”. În greacă:
«ΟΙ ΔΕ ΑΚΟΥΣΑΝΤΕΣ ΟΜΟΘΥΜΑΔΟΝ†††††† ΗΡΑΝ ΦΩΝΗΝ ΠΡΟΣ ΤΟΝ ΘΕΟΝ ΚΑΙ ΕΙΠΟΝ ΔΕΣΠΟΤΑ ΣΥ Ο
ΘΕΟΣ Ο ΠΟΙΗΣΑΣ ΤΟΝ ΟΥΡΑΝΟΝ ΚΑΙ ΤΗΝ ΓΗΝ ΚΑΙ ΤΗΝ ΘΑΛΑΣΣΑΝ ΚΑΙ ΠΑΝΤΑ ΤΑ ΕΝ ΑΥΤΟΙΣ … »
Modele de genul acesta mai avem în binecuvântările care încep cu “Binecuvântat fie …” ori “Sfânt, Sfânt,
Sfânt, este …” care ar se fac la începutul unei rugăciuni sau ca înlocuire a lui „Amin!” de la sfârşitul
rugăciunilor, şi la care se adaugă un compliment care îl putem aduce lui Dumnezeu din inimă, aşa cum ne
călăuzeşte Sfântul Duh.
Un exemplu în acest sens este modelul din Isaia şi Apocalipsa:
”Sfânt, Sfânt, Sfânt este DOMNUL Ţevaot, Cel Atotputernic, care .. era şi care este şi care e‡‡‡‡‡‡ veşnic.
Tot Pământul este plin de gloria Sa. Amin !” – Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8; 15:4; 16:5.
Trebuie să ne punem încrederea, să rugăm şi la Tatăl nostru din cerul de sus, AVINU, în Numele lui Iesus
Ḥristos pentru ca el să rânduiască toate lucrurile conform voinţei Sale şi să nu ne punem încrederea în
sistemul politic în care „un om stăpâneşte peste alt om ca să îl facă nenorocit”, căci doar Tatăl poate da
aprobare unui sistem de conducere după voia Sa, că proclamăm Împărăţia Domului Nostru Iesus Ḥristos
împreună cu Sfiiţii.
Rărămăşiţa lui Israel în profeţii
Apostolul Pavel, vorbeşte profetic despre salvarea întregului popor Israel în Romani capitolul 11, la f.
Romani 11:15-21: “Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o
înviere din morţi? Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este
sfântă, şi ramurile sunt. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit
printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului, Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă
te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu.
Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te; Căci dacă
Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa.”
Deci dacă primirea lor însemnă viaţă din morţi, respingerea lor înseamnă moarte din viaţă.
În profeţii Israelul este un Măslin iar neamurile rupte de Israel sunt smochini sălbatici, astfel biserica
din Roma este comparată cu o ramură care este mustrată pentru mândrie şi ameninţată cu tăierea la
fel cum a ameninţat Ioan botezătorul pe învăţătorii şi cărturarii Iudei.
******
citat din Biblia Cornilescu Revizuită de la Bucureşti ediţia 2001 (TRADUCEREA LITERARĂ NOUĂ),
vezi şi ediţia 1989,1990,1991 de la Editura GBV.
††††††
adverb. cu o minte, cu un singur acord, cu a singură simţire (în Fapte 15:25 unanimitate).
‡‡‡‡‡‡
acelaşi, neschimbat;

11
Romani 11:25-27: “Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă
înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. (Geneza 48:19)
Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris:
Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov;
Şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor”. (Isaia 59:20-21)
Ezechiel 36:22-28: “Am luat aminte la Numele Meu cel sfânt, pe care l-a necinstit casa lui Israel printre popoarele la
care s-a dus. Şi de aceea spune casei lui Israel: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Aceasta o fac nu pentru voi, casa lui
Israel, ci pentru numele Meu cel sfânt pe care l-aţi necinstit voi printre neamurile la care aţi mers. Voi sfinţi numele Meu
cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-aţi necinstit voi, şi vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, zice
Domnul Dumnezeu, când Mă voi sfinţi în voi, înaintea ochilor lor. De aceea vă voi scoate dintre neamuri şi din toate
ţările vă voi aduna şi vă voi aduce în pământul vostru. Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile
voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea
de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi
să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri şi veţi fi poporul Meu şi Eu voi
fi Dumnezeul vostru.” (vezi şi: Ezechiel 11:19-20, 20:9; 37:6-14, 39:29.)
Zaharia 14:1-4: “Iată că vine ziua Domnului, când se vor împărţi prăzile tale în mijlocul tău. Şi voi aduna toate
neamurile pentru război împotriva Ierusalimului, şi Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile necinstite. Atunci
jumătate din cetate va fi dusă în robie, iar restul poporului Meu nu va fi stârpit din Cetate.
Atunci Domnul va ieşi la luptă şi se va război împotriva acestor popoare, ca în vreme de luptă, ca în vreme de război.
Şi în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, la răsărit; iar
Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus şi se va face o vale foarte mare şi jumătate din munte se va da
înapoi către miazănoapte şi cealaltă jumătate către miazăzi.”
Apocalipsa 12:17: “Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu rămăşiţa§§§§§§ din
seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.”
Apocalipsa 14:12: “Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.”

Adunările noastre urmăresc:

• Să ne întărim unii pe alţii în viaţa de credinţă atât în biserici cât şi mai ales întrunirile din case unde au prilejul să vină
credincioşi care în alte condiţii nu ar putea avea părtăşie******* şi discipolizare din caza că trăim timpuri de cernere mare
printre credincioşi din cauza autorităţilor grupurilor ateiste care sunt împotriva căii credinţei care mai rămas.
• Să susţinem Botezul Mesianic în Numele lui Iesus Ḥristos: Ieşua Ha-Meşia (alfabetizat în română: Iisus).
• Să studiem scripturile în limbajul şi sensul limbilor originale în care au fost scrise şi traduse iniţial.
• Să mijlocim pentru lucrările din ţările sărace şi dacă există posibilitatea pentru a traduce Noul Testament pentru
limbile originale ale triburilor Africane unde s-a deschis deja a început a ajunge Vestea Bună.
• Să ne rugăm împreună cu cei care nu au făcut botezul în Numele Domnului Iesus pentru ca Dumnezeu să de-a
călăuzire pentru fiecare pentru ce să facă, şi pentru întreaga lume.
• Să observăm ca veghetori împlinirea profeţiilor pe întregul Pământul şi cele pentru Israel.
• Să încurajăm la unitate în Trupul lui Ḥristos, formată din adunările locale creştine şi adunările mesianice de evrei care
au început un proces de întoarcere la Domnul.
• EPISTOLA CĂTRE EVREI ÎNDEAMNĂ! RUGAŢI-VĂ PENTRU PACE ÎN ISRAEL!
Mesajul pentru toţi credincioşii care aşteaptă venirea Domnului:
„Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru
voi, ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea
Domnului nostru Iesus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.”
[citiţi 1 Tesaloniceni cap 3]

Ne puteţi contacta prin website-ul nostru de pe internet: http://www.caleacrestina.com/

Email Arad: | orynider@rdslink.ro | florin@caleacrestina.com | Email Cluj: | innoire@yahoo.com | thelastreformation@yahoo.com

Pentru a ne contacta puteţi folosiţi şi formularul de la: http://caleacrestina.com/index.php?page=25

Vă aşteptăm şi pe forumul nostru creştin de discuţii unde pentru a participa momentan trebuie să vă înregistraţi.

§§§§§§
ΛΟΙΠΟΊ – m. pl. derivat din ΛΕΊΠΩ; cei ce rămân: - ceilalţi, ce rămân, rămăşiţe, rezidiuri, rest.

*******
În engleză: sharing – împărtăşire; ori fellowship – tovărăşie.

12