Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
(1863-1918)
Viaţa aici a fost făcută propice datorită condiţiilor propice de mediu (apă,
material lemnos, vânat, peşte, sol propice agriculturii), zona fiind un centru
de locuire sedentară permanentă pe parcursul epocii pietrei şi a bronzului.
Descoperiri arheologice
Cea mai semnificativă aşezare din zonă a fost descoperită în punctul „La
Stejar” de pe teritoriul cartierului Băneasa.Locuinţele de suprafeţe mari ,
cât şi bordeiul oval format din două încăperi cu prag despărţitor dovedesc
importanţa comunităţii de pe aceste meleaguri în epoca bronzului mijlociu
(1700-1600 î.Hr.) şi apartenenţa ei la cultura Tei.
Alături de cele câteva bordeie ale ţăranilor clăcaşi şi ale ţiganilor foşti robi
ai mânăstirii au apărut noi locuinţe, luând astfel naştere vatra veche a
satului. Suprafaţa noului cătun format ajungea la 770 de hectare, fiind
inclus în comuna Băneasa. Veteranii şi urmaşii Războiului de Independenţă
au beneficiat de împroprietăriri, după 1878, extinzând astfel cătunul.
Ţăranul uita aproape tot ceea ce a învăţat la şcoală, fiindcă el nu e împins a-şi
reaminti mereu cele învăţate. [...] Pentru ţăran şcoala nu e atât de folositoare ca pentru
meşteşugar ori pentru neguţător, care au în practica vieţii lor zilnice mai multă trebuinţă de
cunoştinţe. [...] Pentru mulţi învăţământul e un lux, un lucru bun şi frumos, dar lipsit de
valoare practică.
Grelele încercări prin care a trecut ţara in anii 1913-1918 s-au răsfrânt şi
asupra vieţii şcolii din Herăstrău. La sfârşitul campaniei militare contra
Bulgariei din vara anului 1913, trupele româneşti revenite de pe front vor
aduce aici o teribilă molimă, holera. Lângă Herăstrău, în marginea
Capitalei, la gara Dimitrie Bolintineanu de pe linia ferată Bucureşti-Olteniţa
s-a instalat arunci un spital de carantină pentru suspecţii de holeră.
Gara Dimitrie Bolintineanu, unde s-a organizat un spital de carantină
Intrarea ţării în primul război mondial a dereglat mult mai serios şi pentru o
perioada mai lungă de timp viaţa localnicilor şi mai ales ritmul normal de
desfăşurare a procesului instructrv-educativ. Mobilizarea pe front a
învăţătorilor şi a profesorilor, retragerea autorităţilor şi a unei părţi a
populaţiei în Moldova şi, mai ales, perioada de 2 ani de ocupaţie a trupelor
Puterilor Centrale asupra Olteniei, Munteniei şi a Dobrogei (1916-1918), au
creat mari disfuncţionalităţi în învăţământul românesc. Din cauza războiului,
anul şcolar a început în 1916 la 1 noiembrie, pentru a se întrerupe după
numai două săptămâni, sub presiunea evenimentelor defavorabile de pe
front. În teritoriul intrat sub ocupaţia armatelor Puterilor Centrale, cursurile
vor fi reluate la 23 februarie 1917, anul şcolar prelungindu-se până la 18
octombrie.
În Herăstrău, la fel ca în marea majoritate a localităţilor din teritoriul
ocupat, armatele Puterilor Centrale au rechiziţionat localul şcolii. Confruntat
cu această situaţie generalizată, Ministerul Iristractiunii de atunci s-a gândit
la soluţia "şcolilor în aer liber", care să reunească pe timpul verii elevii de la
cursurile regulate, în scopul parcurgerii complete a programei şcolare. La 1
mai 1918, învăţătoarea Polixenia Berbeceanu înfiinţa o astfel de "şcoală" la
Herăstrău, aplicând cu rezultate apreciabile metodele inedite şi cu totul
speciale specifice unei asemenea modalităţi de desfăşurare a cursurilor,
metode pe care învăţătoarea Berbeceanu le asimilase în stagiile de
pregătire iniţiate de către minister cu începere din 1917. Acesta formă de
învăţământ primar, ce îmbina de o manieră originală predarea cunoştinţelor
teoretice şi a celor practice, a continuat să funcţioneze în Herăstrău şi după
1919, moment al revenirii sistemului românesc de învăţământ la o stare de
normalîtate. Mai mult decât atât, ca urmare a organizării unei expoziţii în
şcoala de aici în 1920, rezultatele acestui experiment erau unanim
apreciate. Totuşi, în 1922, Ministerul Instrucţiunii decidea desfiinţarea
acestor şcoli "în aer liber" .
După trei decenii de existenţa, şcoala din Herăstrău era în 1918 o instituţie
consolidată, ce şi-a câştigat un binemeritat prestigiu în rândul localnicilor,
drept cel mai la îndemână şi sigur avantaj în împlinirea idealurilor lor de
recunoaştere socială şi bunăstare. Toate acestea s-au datorat cu prisosinţă
eforturilor şi devotamentului atât ale dascălilor, cât şi ale elevilor, în spre
parcurgerea căii aspre, dar luminoase a cunoaşterii.
Perioada 1918-1948
Din punct de vedere industrial, după 1919 apar fabrici de amidon, gheaţăşi
apă gazoasă. Acestea se adaugă celor două fabrici deja existente, de
Glucoză şi Cărămidă. De asemenea, în anii 20 apare Aerodromul Pipera,
organizat la început pe un câmp la nord de Fabrica de Glucoză.
Fabrica de Glucoză şi Spirt. A se observa mlaştina ce se va transforma prin asanare în viitorul Lac Floreasca
În 1924, un inimos gospodar local, Ion Dumitrescu-Herăstrău, împreună cu
preotul Gheorghe Popescu-Lahovari, a înfiinţat aici o bancă populară,
pornind de la un capital de 25000 de lei. Consiliul de administraţie a decis
să renunţe pentru totdeauna la profitul băncii în favoarea şcolii şi a bisericii
De asemenea, banca a donat în 1938 un teren de 400 mp în valoare de
20000 de lei pentru construirea unui cămin cultural. Acest cămin cultural a
funcţionat o vreme ca grădiniţă şi a fost cunoscut ca şi casa Diaconescu.
Casa Diaconescu
Însurăţei (1070)
Danciu (327),
Cea mai grea etapă din viaţa şcolii a fost, ca de altfel pentru întreaga ţară,
perioada celui de-al doilea război mondial şi anii imediat următori.
Începând cu octombrie 1940 şi până în august 1944, în cartierul Herăstrău
au fost cantonate trupe germane, chiar în zona din imediata apropiere a
şcolii. Cazarma germană improvizată aici suscita curiozitatea şi interesul
copiilor cartierului. Agitaţia specifică unui cantonament militar în vreme de
război, punctată de alarme, marşuri şi exerciţii de instrucţie, au tulburat ani
la rând orele de curs din şcoală. Tot în această perioadă şcoala a fost
implicată în acţiunea de ajutorare materială a frontului, grădina sa de
zarzavat (2000 m2) şi terenul pentru orele de practică agricolă (9000 m2)
fiind cultivate cu legume destinate armatei române. Pe de altă parte,
bombardamentele anglo-americane asupra Bucureştiului din august 1943 şi
mai ales cel din 4 aprilie 1944, au atins şi cartierul Herăstrău. Drept
urmare, în aprilie 1944, directorul Ştefan Ştefanescu a evacuat arhiva şcolii
în comuna Pătroaia, din judeţul Dâmboviţa, o localitate ferită de bombele
Aliaţilor şi unde el activase ca învăţător. In zilele imediat următoare Actului
de la 23 august 1944, Herăstrăul a devenit câmp de luptă, armatele
române zădărnicind încercarea trupelor germane de a se regrupa şi a
pătrunde în Bucureşti prin această zonă. Acum se înfiinţează în şcoală un
post de prim ajutor medical coordonat de directorul Ştefănescu, unde au
primit îngrijiri de urgenţă peste 100 de răniţi în luptele de la Băneasa.
Perioada 1948-1981
FEA
Această zonă despre care aminteau autorii schiţei monografice din 1967
era aşa-numitul "cartier al ţiganilor", situat la o distanţă de 15 minute de
mers pe jos de şcoală. Aici a fost creată în 1948 o sală de clasă, unde
seara se desfăşurau cursuri de alfabetizare, cu o durată de 2 ore (de la 17
la 19 şi de la 19 la 21), pe două grupe, într-o cameră pusă la dispoziţie de
către Ion Marin, un gospodar apreciat în comunitate.
Cartierul ţiganilor
Sistematizarea comunistă
1981-1985
Primul aspect pe care îl voi trata aici este distrugererea aproape totală a
cartierelor Herăstrău şi Băneasa pentru a se construi blocuri.
Podul peste lacuri era, la origine, exclusiv feroviar; calea ferată venea din
magistrala Bucureşti-Constanţa şi ajungea prin cartierul Tei, în vechea zonă
industrială Tonola-Assan, prelungindu-se, prin spatele Pieţei Obor, pînă la
Gara Obor. Rămăşiţe ale căii ferate s-a mai putut vedea pînă prin 1992-93.
Sistemul feroviar din Bucureşti în perioada interbelică. Cu 11 este simbolizată Gara Dimitrie Bolintineanu
(Herăstrău)
Harta sistematizării, prin bunăvoinţa Hungry Mole
©Alin Apostolescu