2

Cuprins

Cuprins.......................................................................................2

Conceptul de capital................................................................3

Clasificarea capitalului............................................................4

Definirea capitalului................................................................5

Studiu de caz.............................................................................10
Introducere..............................................................................11
Metode de cercetare................................................................11
Rezultate si discuții.................................................................14
Concluzii.................................................................................16

Bibliografie.................................................................................17
 3

Conceptul de capital

Pentru desfăşurarea activităţilor economice, fiecare unitate dispune de un anumit capital,

care prin modul său de utilizare devine factor de producţie.
Noţiunea de capital apare pentru prima dată în secolul al XII – lea şi a circulat la început
sub diverse sensuri; ca fond, stoc de mărfuri, masă de bani etc. În secolul al XIV – lea, termenul de
capital este întâlnit cu înţeles de bogăţie, averi băneşti, fonduri etc. Conţinutul modern de capital a
fost introdus de economistul francez A.J. Turgot în secolul al XVIII – lea. În accepţiunea
economistului francez, noţiunea de capital însemna mai mult decât bai sa bunuri, respectiv, o
valoare care participă la producerea unor valori şi a profitului. Ulterior toţi economiştii s-au
raportat la acest concept.

O notiune mai ampla data de economisti este ca:

• Capitalul reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile ale unei activităţi anterioare,
utilizate în producerea de bunuri materiale şi servicii destinate realizării ca mărfuri pe piaţă
în scopul obţinerii unui profit. El se constituie din acele bunuri produse şi acumulate care
nu sunt supuse consumului final, ci sunt utilizate de întreprinderi pentru a produce noi
bunuri economice şi a le vinde cu profit.

Prin conţinutul şi rolul său economic, capitalul-factor de producţie se delimitează de ceilalţi factori
de producţie şi de capitalul lichid (bănesc sau financiar).
Din punct de vedere al conţinutului său tehnico-productiv şi investiţional, capitalul cuprinde acele
bunuri reproductibile care condiţionează producerea continuă şi eficientă a unor bunuri economice
fără a căror menţinere nu se poate asigura ritmul necesar al activităţii economice.
 4

Clasificarea capitalului

Capitalurile fac parte dintre factorii de producţie (natura, munca, capitalul, informaţia etc.).
Având un rol de o asemenea importanţă, conceptul de capital, modul de formare a
capitalurilor, alocarea lor în cadrul proceselor economice, modul lor de utilizare şi finalitatea
utilizării lor trebuie să fie cunoscute şi stăpânite.
Pentru cunoaşterea şi stăpânirea acestora, capitalurile se clasifică după criterii multiple, în
funcţie de scopul urmărit.
Dintre aceste criterii, unele sunt de mai mare circulaţie şi, ca urmare, le enumerăm mai jos:
 după modul în care participă la procesele economice, se consumă şi se înlocuiesc,
capitalurile, se clasifică în:
 capitalul fix;
 capitalul circulant;
 după conţinutul lor:
 capitalul economic;
 capitalul permanent;
 capitalul de lucru (fondul de rulment);
 după forma de proprietate:
 capitalul propriu;
 capitalul împrumutat;
 după rolul şi forma capitalului:
 capital productiv;
 capital financiar;
 după modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor:
 capital subscris;
 capital vărsat;
 capital nevărsat.
Întrucât, până nu demult, în România noţiunea de capital avea o circulaţie restrânsă şi
uneori era utilizată ca o categorie economică nedorită, definirea acestor categorii este în curs de
cristalizare, de aşezare etc., astfel încât toţi utilizatorii lor să înţeleagă acelaşi lucru atunci când le
utilizează.
 5

Definirea capitalurilor

I. După modul în care participă la procesele economice:

1. Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului productiv format din bunuri de lungă
durată ce servescca instrumente ale muncii oamenilor în mai multe cicluri de producţie,
care se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de folosire.
Capitalul fix reprezintă partea cea mai activă, motiv pentru care creşterea cantitativă concomitent
cu îmbunătăţirea performanţelor tehnice, reprezintă calea principală de introducere a tehnicii noi,
de creştere a volumului fizic al producţiei şi de sporire a productivităţii muncii.
În unităţile industriei si serviciilor rurale, capitalul fix este format dintr-o mare varietate de
mijloace de munca, în consecinţă se impune o clasificare a acestora în anumite grupe care să le
apropie cât mai mult in ceea ce priveşte :
• destinaţia lor tehnică şi de producţie;
• gradul de influenţă asupra activităţii productive;
• durata de funcţionare.
Clasificarea componentelor capitalului fix având drept criterii cumulative, are importanţă practică,
deoarece ea permite alcătuirea unei grupări cât mai omogene privind perioada de funcţionare şi
recuperare a valorii lor prin cotele de amortizare care se includ în cheltuielile de producţie ale
unităţii şi influenţează decisiv eficienţa economică a produselor sau a serviciilor realizate.
Având drept criteriu cumulativ: forma materială; destinaţia tehnologică; modul de acţionare asupra
obiectelor muncii, capitalul fix se compune din următoarele :

• clădiri, care delimitează şi amenajează un anumit spaţiu cu scopul de a crea condiţii de

mediu necesare desfăşurării normale a diferitelor activităţi economice şi sociale, productive
si neproductive;
• construcţii speciale, cu anumite caracteristici constructive şi funcţionale, ca de exemplu:
rezervoare de apă, silozuri, canale etc.;
• maşini de forţă şi utilaje energetice;
• maşini, instalaţii de lucru;
• aparate si instrumente de măsură, control si reglare;
• mijloace de transport;
• utilaje, accesorii de producţie;
• inventar gospodăresc etc.

Există şi alte criterii de clasificare a capitalului fix.

În componentele capitalului fix nu sunt cuprinse următoarele :

• motoarele, aparatele şi subansamblele procurate pentru înlocuirea

 6

componentelor uzate;

• sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale care se folosesc

pentru fabricarea unor produse care reprezintă obiectul unor
• comenzi speciale (valoarea integrală se repartizează asupra
acestora);
• prototipurile care servesc ca model de executare a producţiei de
serie etc.
2.CAPITALUL CIRCULANT reprezinta acea parte a capitalului tehnic care se consuma
in fiecare ciclu al productiei, participa cu intreaga lui expresie baneasca la formarea costurilor si se
inlocuieste dupa fiecare consumare, odata cu reluarea unui nou ciclu, cantitatea de stocuri de
materiale, materii prime, combustibili si semifabricate de care dispune intreprinzatorul.
O alta definitie a capitalului circular este:
Capitalul circulant este acea parte din capital care aduce profit prin faptul că circulă şi îşi
schimbă stăpânul, iar cealaltă parte din capital care nu părăseşte manufactura şi aduce profit numai
indirect, cu ajutorul capitalului circulant este numit capital fix.

corporale
Capital Active
fix imobilizate necorporale

financiare

Capital stocuri
total
Capital Active Creanţe şi valori
circulant circulante realizabile în
termen scurt

Disponibilităţi
băneşti
 7

II. Dupa continut:

1. Capitalul economic reprezintă totalitatea activului bilanţului contabil al firmei, fiind

format din bunuri şi valori, respectiv a pasivului bilanţului, format din drepturi de
proprietate şi din obligaţii.

2. Capitalul permanent este format din capitalul propriu împreună cu împrumuturile pe

termen mediu şi cele pe termen lung.

3. Capitalul de lucru (fondul de rulment) reprezintă capitalul permanent, din care se scad
imobilizările (activele corporale şi necorporale, la valoarea lor netă).
Capitalul de lucru, în condiţii normale, trebuie să acopere necesarul de fond de rulment, care, în
general, rezultă din următoarea relaţie:
NFR = S + C – D
în care:
NFR – necesarul de fond de rulment;
S – stocurile de active circulante;
C – creanţele;
D – datoriile.
Condiţiile complexe în care îşi desfăşoară firmele activitatea, dinamica acestor condiţii,
structura, volumul şi dinamica fluxurilor de numerar din cadrul lor fac ca, de regulă, să apară
diferenţe între capitalul de lucru (FR) şi NFR, diferenţe care, în funcţie de sensul lor, au conotaţii
importante şi impun măsuri manageriale diferite, specifice, de soluţionare, astfel:
FR > NFR = EFR (excedent de fond de rulment);
FR < NFR = DFR (deficit de fond de rulment).
Deci, atunci când capitalul de lucru este mai mare decât necesarul de fond de rulment, avem
de-a face cu un excedent, care trebuie să fie plasat în condiţii favorabile, ca timp (astfel încât să
poată fi recuperat şi utilizat la nevoie) şi ca randament (adică la o dobândă, dividend, sau curs
bursier), care să satisfacă interesele din cadrul firmei, menţionate, şi în primul rând pe cele ale
deţinătorilor de capitaluri.
Atunci când capitalul de lucru este mai mic decât necesarul de fond de rulment, s-a creat un
deficit care trebuie acoperit prin apelare la surse financiare suplimentare (de regulă, la credite de
trezorerie), care evident, ca orice marfă, au un cost ale cărui implicaţii trebuie să fie bine analizate
şi transformate în măsurile de corecţie ce se impun (de regulă, pentru lichidarea imobilizărilor de
active circulante).

III. După forma de proprietate:

1. Capitalul propriu reprezintă diferenţa dintre capitalul economic şi datoriile firmei.

2. Capitalul împrumutat este, ceea ce îi spune numele, capitalul altora, pe care firma
trebuie să-l remunereze şi ramburseze.
 8

În legătură cu forma de proprietate a capitalurilor, sunt situaţii frecvente în care capitalurile

proprii sunt mai scumpe decât cele împrumutate, situaţie care a generat sintagma că este mai
profitabil să lucrezi cu banii altora.
Această stare de lucruri derivă din riscul plasamentelor şi, evident, din randamentul pretins
de plasator pentru a-şi asuma riscul respectiv. De pildă, plasamentul într-o firmă este mai riscant
decât dacă s-ar face într-o bancă sau în alte zone, cu remuneraţie fixă, cel puţin din două motive:
 remunerarea capitalurilor plasate în firmă se face prin dividende acordate din
profit, ori nivelul profitului este rezultanta unei multitudini de factori greu de
gestionat, mulţi fiind imprevizibili, derivaţi dintr-o stare de incertitudine
specifică;
 recuperarea capitalurilor avansate este condiţionată de bonitatea firmei
(lichiditate, solvabilitate, profitabilitate), care ţine, de asemenea, de cel puţin
aceleaşi stări de lucruri, redate la aliniatul precedent.
Ca urmare, deţinătorii de capitaluri îşi plasează fondurile în cadrul firmei numai dacă
dividendul oferit este mai mare decât dobânda oferită de bancă sau remuneraţia ce i se oferă la alte
forme de plasament, or, această diferenţă duce la un cost al capitalurilor mai mare.

IV. După rolul şi forma capitalului:

1. Capitalul productiv este o noţiune mai puţin conturată şi ar putea fi considerat

capitalul necesar derulării ciclului de exploatare. Capitalul productiv se întâlneşte
sub două forme:
 capital real, numit si capital tangibil, format din bunuri materiale;
 capital uman, numit şi capital intangibil.

2. Capital financiar este reprezentat de instrumentele prin care se constituie capitalul

real respectiv acţiuni, obligaţiuni etc., sau care facilitează folosirea lui adică diverse
titluri de credit precum şi efecte comerciale (cambii, bilete la ordin, cecuri etc.). Prin
modul lor de circulaţie capitalul fictiv poate contribui pozitiv sau negativ la
surplusul monetar al firmei consecinţă a diferenţelor înregistrate dintre preţurile de
cumpărare şi de vânzare.

V.După modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor:

1. Capitalul subscris reprezintă însumarea valorii acţiunilor pentru care fiecare

deţinător de capital a subscris atunci când a avut loc oferta (licitaţia).

2. Capitalul vărsat este valoarea acţiunilor subscrise, transformate în lichiditate, prin

depunerea numerarului echivalent la casierie sau în contul firmei.

3. Capitalul nevărsat, care este partea de acţiuni subscrise al căror preţ nu a fost
vărsat în contul firmei (cu implicaţii multiple şi foarte serioase).
 9

In concluzie capitalul poate fi considerat stalpul constituirii si functionarii unei societati

comerciale.

PIAŢA DE CAPITAL.
EVOLUŢII ŞI TENDINŢE ÎN ROMÂNIA
 10

I. INTRODUCERE

Piața reprezintă elementul fundamental al noii economii din Romania, dupa colapsul
regimului comunist. Noul sistem cosio-economic este baza pe funcționarea și interacțiunea unui
numar de piețe care se intercondiționează reciproc: piața bunurilor, piața muncii, piața banilor, etc.
Una dintre cele mai importante este piața capitalului care impreuna cu piața creditului fac parte din
piața financiară – piața pe care intreprinzatorii obțin banii necesari pentru dezvoltarea afacerilor.

II. METODE DE CERCETARE

Pentru inceput vom defini principalele elemente care definesc piața capitalului.

• Piața financiara, locul unde se intalnește oferta cu cererea de fonduri financiare, este
formata din doua piețe: piața creditului (sectorul bancar) și piața financiară in sens
restrans (sectorul titlurilor financiare)

• Piața creditului reflectă relațiile de credit pe baza de active financiare fara caracter
negociabil – disponibilitațile bănești sunt atrase la bănci și apoi utilizate de către acestea
pentru creditarea celor in căutare de fonduri.

Piața financiară in sens restrans este compusa din piața monetară și piața de capital. Pe pietele
monetare se realizeaza tranzacții cu titluri pe termen scurt (pana la 1 an) cum ar fi: depozitele
bancare, cecuri, bilete la ordin, certificate de depozit, cambii și altele. Prețul dreptului de a utiliza
fondurile oferite astfel pe piața monetară este reprezentat in principal de dobîndă. Pe piața de
capital se realizează tranzacții cu active financiare pe termen mediu și lung. Aceste titluri
financiare sunt reprezentate in principal de acțiuni și obligațiuni. Acestea sunt emise de către
entitatea aflată în căutare de resurse financiare (aceasta poate fi o firmă existentă, o instituție
publică, un antreprenor, etc.) și cumpărate de către posesorul de fonduri.

Piața de capital este structurată in doua segmente diferite, dar interdependente: piața primară și
piața secundară. Pe piața primară are loc prima vanzare-cumpărare a titlurilor financiare (Această
operațiune se numește emisiune și constă in punerea lor in vanzare printr-o procedura stabilită, prin
intermediul societaților de valori mobiliare, pe baza unui prospect de emisiune. (n.a).), ceea ce
permite atragerea de către emitent a capitalurilor financiare disponibile. Pe piața secundară sunt
 11

tranzacționate ulterior valorile mobiliare emise și puse in circulație pe piața primară ceea ce asigura
o excelenta mobilitate și lichiditate a capitalurilor.

Principalele funcții a pieței de capital sunt:

1. Mobilizarea capitalului, finanțarea unor activitați private sau publice, în principal investiții
2. Facilitarea circulației capitalului, lichiditatea titlurilor de valoare permițând transformarea
rapida a lor in bani și investiția în alte active.
3. Asigurarea lichidităților necesare într-o economie.
4. Facilitarea reorganizării și restructurării economice, prin redirecționarea facilă a fondurilor
spre domeniile cu o rentabilitate mai ridicată (în acest sens pot fi amintite acțiunile de
achiziții și fuziuni care se deruleaza adesea pe piața de capital prin oferte publice de
cumpărare).
5. Barometru al economiei, realizată prin stabilirea și afișarea permanenta a prețurilor
principalelor companii. De asemenea indicii bursieri, calculați ca medie ponderată a valorii
acțiunilor pentru un eșantion reprezentativ sau pentru totalitatea lor, oferă informații despre
starea și evoluția viitoare a economiei.

Bursa de valori este o instituție cu personalitate juridica care are un Statut și un Regulament, unde
cererea de capital se intâlnește cu oferta de capital și unde intermediari autorizati realizează, pe
baza unor mecanisme și procedee specifice, negocieri și tranzacții cu valorile mobiliare.

Pe piața bursieră acționează trei tipuri de participanți: vânzatori, cumpărători și intermediari (în
Romania acestea se numesc Societăți de Servicii de Investiții Financiară (SSIF), (firme de
brokeraj). Societațile de intermediere pot efectua tranzacții cu valori mobiliare în numele și pe
riscul clientului, caz în care firma încasează un comision aplicat valorii totale tranzacționate, sau in
numele și pe riscul propriu, caz în care veniturile firmei sunt reprezentate de diferența între prețul
de vanzare și cel de cumparare.
Valorile mobiliare (Valorile mobiliare pot fi împărărțite în trei mari categorii: primare, derivate și
sintetice) care sunt tranzacționate pe piața de capital, sunt titluri de proprietate sau de creanță care
confirmă faptul că cel care le are în posesie este titularul unor anumite drepturi:
 dreptul asupra unei părți din capitalul emitentului,
 dreptul de a obține o parte din veniturile viitoare ale emitentului,
 dreptul de a participa la procesul de conducere sau alte drepturi.

Valoarea de piață este probabil cea mai interesantă pentru investitori și analiști economici.
Estimarea corectă a evoluției acesteia permite investitorilor luarea unor decizii de invesiții
profitabile și analiștilor previzionarea tendințelor în economie. Aceasta este realizată prin utilizarea
a doua tipuri de analize a valorilor mobiliare care sunt vizate: analiza tehnica și analiza
fundamentala.

Analiza tehnica se realizează prin studierea evoluției trecute a valorilor mobiliare și pe baza
acesteia se incearcă a se prevedea evoluția viitoare a acestora. Principalul instrument utilizat este
analiza grafică și diferite statistici privind istoricul cursului valorii mobiliare studiate. In acest caz
se considera ca evolutia viitoare a cursului valorilor mobiliare poate fi determinata, pe termen
scurt, prin analiza evolutiei trecute. Principalul interes este identificarea unor maxime respectiv
minime locale care permit cunoasterea celor mai bune momente de vanzare respectiv cumparare.

Analiza fundamentala se realizeaza prin studierea indicatorilor financiari ai unei firme si a

conjuncturii economice generale pentru a valoarea intrinseca a unei firme si pretul real al actiunilor
sale si a prevede evolutia viitoare pe termen lung al acestora (Analiza fundamentala poate fi
realizata in doua moduri: "top-bottom" - analiza incepe studierea de la nivel macroecomic, se
 12

continua cu domeniul de activitate in care se inscrie activitatea firmei studiate si se incheie cu

analiza detaliata a firmei propriu-zise si "bottom-top" - analiza fundamentala a societatii se
desfasoara asemantor, dar in sens invers.

Principalele evenimente care determina ajustarea indicelui sunt urmatoarele:

 divizari (splits) sau consolidari ale actiunilor incluse in portofoliul indicelui

 modificarea componentei indicelui (inlociuirea unui simbol in portofoliul indicelui)
 modificari survenite in capitalizarea unei societati ale carei actiuni sunt incluse in
portofoliul indicelui, care ar putea duce la depasirea limitei ponderii procentuale admise in
capitalizarea totala a simbolurilor incluse in indice
 modificari de capital (majorari/diminuari) pentru o societate ale carei actiuni sunt incluse in
indice.).

Principalul interes este identificarea unui pret tinta care ar trebui in mod normal sa fie atins intr-un
orizont de timp rezonabil, dupa ce fluctuatiile aleatoare se vor fi estompat. Principalii indicatori
utilizati in analiza unei actiuni sunt:

 raportul dintre pret si profitul net pe actiune (PER – price per earning ratio) – se
calculeaza prin împartirea pretului curent de piata la valoarea profitului net pe actiune din
ultimele 4 trimestre consecutive.
 profitul net pe actiune (EPS – earning per share) - se calculeazã împartind profitul net
total obþinut de companie pe parcursul perioadei de raportare (cel mai relevant este sã ne
raportãm la ultimele 12 luni consecutive sau dupã caz la ultimele 4 trimestre) la numãrul
total de actiuni emise si aflate în circulatie.
 valoarea contabila (BV – Booking value) - se calculeazã prin impartirea valorii totale a
capitalurilor proprii ale companiei la numãrul total de actiuni emise de aceasta si aflate în
circulatie.
 raportul dintre pret si valoarea contabila (P/BV – price/booking value) – este util
pentru a compara între ele, pe criterii obiective, diferite companii listate.

In afara evolutiei cursurilor actiunilor individuale adesea este necesara pentru estimarea unor
tendinte cunoasterea unor indicatori sinteti ai pietelor. Acestia pot fi globali, caracterizand o piata
in intregime, sau sectoriali.

Un indicator global al pietei romanesti este indicele BET (BUCHAREST EXCHANGE

TRADING), lansat in 22 Septembrie 1997 si revizuit trimestrial.

Principalele evenimente care determina ajustarea indicelui sunt urmatoarele:

 divizari (splits) sau consolidari ale actiunilor incluse in portofoliul indicelui
 modificarea componentei indicelui (inlociuirea unui simbol in portofoliul indicelui)
 modificari survenite in capitalizarea unei societati ale carei actiuni sunt incluse in
portofoliul indicelui, care ar putea duce la depasirea limitei ponderii procentuale admise in
capitalizarea totala a simbolurilor incluse in indice
 modificari de capital (majorari/diminuari) pentru o societate ale carei actiuni sunt incluse in
indice.), (martie, iunie, septembrie, decembrie).
 13

El reflecta tendinta de ansamblu a preturilor corespunzatoare celor mai lichide si active 10 societati
tranzactionate in cadrul BVB.

III. REZULTATE SI DISCUTII

O analiza a indicatorilor pentru trei dintre actiunile importante indica convergenta pentru anumiti
indicatori si divergenta pe altii. Astfel in ceea ce priveste PER valorile sunt relativ apropiate ceea
ce reflecta interesul investitorilor pentru profitul obtinut de catre emitenti. Nu acelasi lucru se poate
spune de modul in care este luata in calculul deciziei de achizitie valoarea contabila. Diferentele in
cazul lor sunt mai importante ceea ce indica accentul mai redus pus pe valoarea contabila.

Situatia este diferita in cazul Societatilor de Investitii Financiare (SIF). In cazul acestora raportul
PER este mai putin important, diferentele intre cele 5 SIF- uri fiind semnificative, in schimb are o
pondere foarte importanta in procesul decizional valoarea activului unitar, valoarile raportului
P/BV fiind foarte apropiate.
 14

Alta problema analizată este reprezentată de evoluția pe termen lung a valorii acțiunilor pe o piată.
Piața ca intreg este caracterizată de indici sintetici.În cazul bursei din Romania acest indice este
BET. Evoluția acestuia reflectă atât starea economiei cât și evenimente politice importante.
Graficul de mai jos arată atât evoluția ascendentă a economiei românești in perioada 2005 – 2007,
pe fondul aderarii la Uniunea Europeana, cat si si problemele care sunt anticipate incepand cu
sfarsitul anului 2008, declansate de criza internationala.

Impactul crizei financiare internaționale este reflectat de evolutia foarte asemanatoare a bursei din
Romania cu bursele europene, ceea ce demonstreaza un grad ridicat de corelatie a bursei romanesti
cu bursele internaționale. (ATX – indicele bursei din Viena, FTSE – indicele bursei din Londra).
 15

IV. CONCLUZII

Piața reprezintă elementul fundamental al noii economii. Componentele piaței financiare

sunt piața capitalului, respectiv piața creditului. Pe piața de capital se realizează tranzacții cu active
financiare pe termen mediu și lung, în principal de acțiuni și obligațiuni. Cadrul instituțional in
care au loc aceste tranzacții este numit piața bursieră sau bursă.
Estimarea corectă a evoluției valorii de piața este realizată prin utilizarea a doua tipuri de
analize a valorilor mobiliare care sunt vizate: analiza tehnica si analiza fundamentala.

Principalii indicatori utilizați în analiza unei acțiuni sunt:

 raportul dintre preț și profitul net pe acțiune (PER – price per earning ratio)
 profitul net pe acțiune (EPS – earning per share)
 valoarea contabilă (BV – Booking value)
 raportul dintre preț și valoarea contabilă (P/BV – price/booking value)

Piața ca întreg este caracterizată de indici sintetici. În cazul bursei din Romania acest indice
este BET. Evoluția acestuia reflectă atât starea economiei cât și evenimente politice importante.
Există un grad ridicat de corelație a bursei românești cu bursele internaționale.
 16

BIBLIOGRAFIE

• Bucătaru, Dumitru, Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999;

• Bogdan, Ioan, Management financiar, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
• Anghelache, G.; Obreja, C. - Piete de capital si tranzactii bursiere, Ed. ASE, Bucuresti,
2000

• Dragoescu, E.; Dragoescu, A. - Piete financiare primare si secundare si operatiuni de bursa,

Ed.Mesagerul, Cluj-Napoca, 1995

• www.google.ro