Regiuni Geografice Si Turistice Ale Lumii

REGIUNI GEOGRAFICE ŞI TURISTICE ALE
LUMII
Drd. GHERMAN ADRIANA
1
CUPRINS:
I. Probleme teoretice.................................................................................4
1.1.Istoricul cercetărilor – regiune geografică..................................................4
1.2.Principiile regionării turistice......................................................................5
1.3.Metodologia analizei turistice regionale.....................................................6
1.4.Unităţile taxonomice ale regionării turistice...............................................7
1.5.Tipologia regiunilor, zonelor şi a centrelor turistice...................................7
II. Europa......................................................................................................9
2.1 Profilul continentului....................................................................................9
2.2. REGIUNI TURISTICE.............................................................................11
2.2.1.Europa Nordică (Scandinavia).................................................................11
2.2.2. Arhipelagul britanic.................................................................................19
2.2.3.Europa Vestică / Atlantică.......................................................................24
2.2.4.Europa Sudică (Mediteraneană).............................................................34
2.2.4.1. Peninsula Iberică...............................................................................35
2.2.4.2.Regiunea turistică mediteraneană franceză....................................36
2.2.4.3.Regiunea mediteraneană vest italiană............................................45
2.2.4.4. Regiunea turistică est-italiană.........................................................46
2.2.4.5. Regiunea turistică greco-egeană......................................................50
2.2.4.6. Zona turistică a Apeninilor Central-Nordici.................................51
2.2.4.7. Zona turistică adiacentă Câmpiei Padului....................................52
2.2.4.8.REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR PIRINEI...................53
2.2.4.9. REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR ALPI.........................54
2.2.4.10. Peninsula Balcanică...................................................................67
2.2.5. EUROPA CENTRALĂ.........................................................74
2.2.6. EUROPA CENTRAL – ESTICĂ.........................................79
2.2.7. EUROPA DE EST.................................................................87
III Asia.................................................................................................................97
3.1 Profilul continentului..........................................................................97
3.2 REGIUNI TURISTICE.....................................................................102
3.2.1. ASIA CENTRAL – ESTICĂ.........................................................102
3.2.2. ASIA DE SUD-EST..............................................................109
3.2.3. ASIA DE SUD.......................................................................116
3.2.4. ASIA CENTRAL – VESTICĂ.............................................122
3.2.5. TRANSCAUCAZIA..............................................................125
3.2.6. ASIA DE VEST ŞI SUD – VEST.........................................127
IV. America............................................................................................ 137
4.1 Proflul continentului....................................................................137
4.2. ZONE TURISTICE.....................................................................143
4.2.1. STATELE UNITE ALE AMERICII (U.S.A).......................143
4.2.2 AMERICA CENTRALĂ...........................................................158
4.2.3. AMERICA LATINĂ ANDINĂ............................................164
4.2.4. AMERICA LATINĂ / ATLANTICĂ..................................169
V. Africa.............................................................................................................177
5.1. Profilul continentului............................................................................177
5.2. ZONE TURISTICE.....................................................................178
5.2.1. AFRICA SAHARIANĂ........................................................178
2
5.2.2. AFRICA DE SUD..................................................................185
5.2.3. AFRICA DE VEST................................................................186
5.2.4. AFRICA CENTRALĂ..........................................................188
5.2.5. AFRICA DE EST..................................................................189
5.2.6. AFRICA DE SUD..................................................................192
5.2.7. AFRICA INSULARĂ...........................................................194
VI. Australia şi
Oceania..................................................................................196
6.1. Profilul continentului.........................................................................196
6.2. ZONE TURISTICE..................................................................197
6.2.1. AUSTRALIA DE EST ŞI SUD-EST.................................197
6.2.2. AUSTRALIA CENTRALĂ...............................................198
6.2.3. AUSTRALIA DE VEST.....................................................198
6.2.4. TASMANIA........................................................................198
6.2.5. INSULELE AUSTRALIENE.............................................198
6.2.6.NOUA ZEELANDĂ (NEW ZEALAND)...........................199
6.2.7. MELANEZIA......................................................................199
6.2.8. NOUA GUINEE...................................................................199
6.2.9. NOUA CALEDONIE..........................................................200
6.2.10 Insulele SOLOMON, FIDJI ŞI VANUATU.....................200
6.2.11. MICRONEZIA.................................................................200
6.2.12. POLINEZIA.....................................................................200
6.2.13. HAWAI.............................................................................201
BIBLIOGRAFIE
3
III. Probleme teoretice
1.1. Istoricul cercetărilor – regiune geografică
Încă din antichitatea greacă şi romană (sec. VII î. Hr.) se schiţează douaă direcţii în ceea
ce priveşte geografia (Dionisă I., 1977) şi anume: direcţia de geografie generală şi direcţia
descriptiv- regională. Cea de a doua se mai numeşte şi Chorographie şi se baza pe observaţii
directe având ca obiect de studiu oicumena (teritoriu locuit). Printre cei care s-au ocupat de cea
de-a doua direcţie se numără: Herodot, Polibiu, Strabon.
Perioada Renaşterii şi a marilor descoperiri geografice (sec. XIV - XVII) contribuie la
dezvoltarea celor două direcţii. Călătoriile, cuceririle de noi teritori, colonizările permit
îmbunătăţirea cunoştinţelor geografiei regionale. Varenius B. în lucrarea „Geographia
generalis” (1650) împarte ştiinşa geografiei în generală şi specială. Cea specială adica geografia
regională era subdivizată în: Chorografie (descria întinderi mari de teren) şi Topografie (se
ocupa cu descrierea unor porţiuni mai mici a suprafeţei terestre).
Contribuţii în geografia regională şi-au adus:
Alexander von Humboldt (1769 - 1859) – prezintă faptele în dinamica şi cauzalitatea lor;
Paul Vidal de la Blache (1845 - 1918) - este considerat întemeietorul geografiei
regionale şi umane. El arată că „rezultatul influenţelor reciproce dintre societate şi natură se
concretizează în formarea regiunilor geografice, caracterizate prin trăsături specifice ale
condiţiilor naturale, social economice şi istorice.”(Nicoară L.,2002)
Lucien Gallois(1857 - 1941) sesizează că noţiunea de „regiune geografică este mult mai
completă decât cea de regiune naturală, caci ea descrie peisaje mai mult sau mai puţin
umanizate şi structuri economice şi demografice schimbătoare şi diversificate.”
După al doilea Război Mondial, regiunile geografice au primit un accentuat sens economic,
funcţional. Au fost legate de existenţa unor centre polarizatoare, suprapunându-se arealelor de
influenţă ale unor mari centre urbane.
A. Chollez (1942) distinge regiuni naturale şi regiuni umane; chiar realizează o ierarhie a
spaţiilor în : -domenii – date de relie şi climă,
-medii – după formele de viaţă,
- regiuni – individualizate prin comunităţile umane şi activitatea
acestora.
O. Tulippe (Geografia regională a Belgiei) arată că regiunea geografică este un spaţiu în care
factorii fizici şi umani au un caracter constant, conferindu-i o anumită personalitate geografică.
În şcoala românească geografică, contribuţii privind definirea şi delimitarea regiunilor
geografice a adus Vintilă Mihăilescu – Geografia Teoretică (1968). El consideră că „regiunea
geografică desemnează un anumit teritoriu cu un conţinut complex integral, rezultat din
asocierea şi interrelaţiile existente între elementele naturale şi cele social economice. Este un
teritoriu care, indiferent de întindere, se remarca prin aspect, structură şi funcţii specifice,
deosebite de ale ţinuturilor vecine. Deci are un conţinut şi anumite limite.”
V.A Spork (1961) distinge două tipuri de regiuni: omogene (reg. Rurale cu economie agrară) şi
cu structură ierarhizată (apar în jurul oraşelor).
Et. Juillard (1962) studiază trecerea de la regiunea omogenă la cea polarizată. În viziunea lui
regiunea este un speţiu funcţional organizat de metropolă şi sateliţii săi. Consideră regiune un
teritoriu cu raza de 50 – 100 km şi o populaţie de 3-8 milioane locuitori.
A. Dauphine (1979) deefineşte regiunea ca un sistem spaţial deschis, dialectic dezechilibrat,
principiul unităţii dominând forţele diversităţii, de mărime inferioară naţiunii. Se pot
deosebi trei tipuri de regiuni din punct de vedere spaţial:
• regiuni omogene (naturale, antropice)
4
• regiuni polarizate (definite prin: poli în jurul cărora gravitează un teritoriu; reţea
care asigură legăturile între poli; câmp spaţial – spaţiu în care fiecărui punct îi
corespunde un vector cu valoare dată de poziţia sa)
• regiuni anizotropice (este unitatea a cărei formă spaţială se ordonează de-a lungul
uneia sau mai multor axe, ex. Coasta de Azur)
Regiunile turistice prezintă similitudini, de la caz la caz, cu aproape toate tipurile
de regiuni geografice menţionate, dar cele mai însemnate sunt cu regiunile
polarizate, definite prin poli, reţea şi câmp spaţial- Într-o regiune turistică de acest
tip, polii sunt reprezentaţi de centre turistice (sau obiective turistice), reţeaua e
constituită de căile de comunicaţie, iar câmpul spaţial de valenţele turistice ale
peisajului geografic.
1.2. Principiile regionării turistice

Principiul obiectivităţii constă în existenţa şi individualizarea reală, obiectivă, a unităţilor
teritoriale, pe baza dispunerii în teritoriu a elementelor geografico-turistice.
Principiul omogenităţii relative şi a comunităţii teritoriale are în vedere desfăşurarea continuă
ăntr-un anumit spaţiu geografic a unor asocieri specifice de resurse turistice şi forme de
exploatare a acestora. Acest principiu se bazează pe existenţa unicităţii prin diversitate.
Principiul genetic stipulează modul unitar de formare şi evoluţie a unui spaţiu geografic. Modul
de geneză şi evoluţie a diverselor teritorii explică densitatea în unitate a resurselor turistice şi a
modalităţilor de valorificare ale acestora.
Principiul selectării elementelor directoare.
Elementele directoare sunt acelea în jurul cărora se grupează celelalte
elemente şi procese. Selectarea acestora se face pe baza analizei cantitative şi
calitative, având în vedere o serie de indicatori sau aspecte. În privinţa
resurselor naturale şi antropice se iau în considerare: arealul de manifestare,
ponderea într-o anumită unitate teritorială, perspectivele valorificării în timp.
Principiul funcţionalităţii rezultă din acţiunea conexă, integrată, a
tuturor componentelor geografice. Funcţionalitatea turistică a unui teritoriu
presupune existenţa fluxurilor turistice conexe, caracterizate printr-o anumită
intensitate şi distribuţie spaţială. Pompei Cocean (1996) consideră că acest
principiu este decisiv în individualizarea şi delimitarea zonelor turistice.
Limitele acestora coincid cu apariţia rupturilor funcţionale (praguri),
materializate în teritoriu prin existenţa fâşiilor sau arealelor de discontinuitate
sub aspectul activităţilor turistice.
Principiul complexităţii ia în considerare diferenţierle grupărilor
teritoriale ale tuturor componentelor turistice: resurse atractive
naturale, antropice, baza de cazare, de tratament, de agrement, căile de
comunicaţie, circulaţia turistică, formele şi tipurile de turism.
Principiul unicităţii constă în nerepetarea identică ăn spaţiu şi timp a
fenomenului turistic.
Principiul comparabilităţii unităţilor taxonomice ale regionării turistice
Se referă la posibilitatea comparării diferitelor unităţi teritoriale din punct de
vedere geografico-turistic.
5
1.3. Metodologia analizei turistice regionale
Analiza regională grupează ansamblul demersurilor utilizate pentru a identifica, a caracteriza şi a
delimita regiunile geografice în interiorul unui stat sau a unui spaţiu mai vast, la baza
specificităţilor şi a relativei lor autonomii de funcţionare sau de organizare, (Nonn Martin,1980).
Regionarea geografică se împarte din punct de vedere al complexului de elemente luate în
considerare în:
• Regionare sintetică (are în vedere mediul geografic cu componenta fizico geografică şi
antropică)
• Regionare analitică (operează pe baza variaţiei spaţiale a unui singur element sau
elemente care aparţin aceleaşi ramuri de activitate: regionare turistică, regionare
agricolă, climatică, etc.)
• Regionare sintetică parţială, plasată între cele două amintite (reprezentată prin regionarea
fizico-geografică, geografico-umană)
Cercetarea turistică regională este o variantă a regionării geografice şi presupune mai multe etape
caracteristice oricărui studiu geografio-regional:
Etapa de documentare – constă în adunarea tuturor informaţiilor posibile, pa baza materialelor
bibliografice, a datelor statistice, a materialului cartografic. Informaţiile se referă la:
- potenţialul turistic natural şi antropic,
- istoricul activităţii turistice,
- baza materială,
- circulaţia turistică,
- forme de turism.
Etapa de cercetare pe teren – continuă şi aprofundează etape anterioară prin observaţii directe.
Materialul adunat în cele două etape stă la baza evaluării conţinutului fondului turistic şi
activităţilor turistice, fiind esenţial în procesul de analiză şi regionare turistică.
Etapa de prelucrare a informaţiilor, de sintetizare şi generalizare – are ca rezultat elaborarea
trăsăturilor esenţiale cu diferenţieri specifice pe subdiviziuni teritoriale. Elaborarea unui material
cartografic exact cu un grad de generalizare adecvat scopului contribuie la perceperea
deosebirilor din spaţiul analizat.
Etapa finală – delimitarea regiunilor turistice. Fiecare regiune turistică va fi caracterizată prin
anumite trăsături referitoare la resursele turistice, baza materială, circulaţia turistică, formele şi
tipurile de turism practicate, gradul şi posibilităţile de amenajare turistică, relaţiile dintre
atractivitatea turistică şi mediul înconjurător.
În procesul de delimitare a regiunilor turistice ca regiuni omogene, se poate aplica metoda
descompunerii teritoriului analizat în arii elementare definite prin unul sau „n” caractere.
1.3.1 Regiuni turistice definite printr-un singur caracter.
Dacă unităţile elemetare cu caracter turistic se grupează într-un ansamblu continuu, regionarea
este posibilă chiar facilă. Totuşi există situaţii când apar zone de tranziţie, în care elementele
caracterizate prin prezenţa caracterului turistic sunt răspândite neuniform, fiind amestecate cu
unităţi în care acesta e absent. Se procedează la subdivizarea în unităţi taxonomice de rang
inferior: zone, areale, etc.
1.3.2 Metoda ariilor elementare definită prin două caractere se aplică în cadrul fenomenului
turistic care se diferenţiază pe două laturi: potenţial turistic şi activitate turistică.
Pe Glob există numeroase regiuni cu un potenţial turistic natural ridicat dar slab valorificat şi
regiuni dezvoltate cu potenţial turistic modest, dar cu activitate turistică intensă. Regiunea
6
turistică se evidenţiază clar atunci când cele două caractere sunt prezente în aceleaşi unităţi
elementare.
La nivel macroteritorial apare uneori situaţia a trei regiuni omogene: una care cuprinde unităţile
elementare unde e răspândit caracterul 1 respectiv resursa turistică, o alta unde nu e prezent nici
un fel de caracter; şi o a treia individualizată prin prezenşa caracterului 2 – atractivitatea turistică
şi cu un potenţial turistic redus.
1.3.3 Metoda ariilor elementare definită prin „n” caractere (până la 8-9 variabile).
Se pot considera variabile: 1- potenţialul turistic al reliefului
2- potenţialul turistic hidrologic
3- potenţialul turistic climatic
4- potenţialul turistic antropic
5- potenţialul turistic peisagistic
6- baza de cazare şi tratament
7- căile de comunicaţie şi tratament
8- intensitatea fluxurilor turistice
9- specializarea turistică (dată de tipul predominant de turism)
Pentru fiecare variabilă se întocmeşte câte o hartă de distribuţie la aceaşi scară, după care hărţile
respective se suprapun. În general, rezultă nuclee sau areale, cu suprafeţe variate, în care sunt
prezente aproape toate caracterele (=regiuni turistice propriu zise), iar în jurul lor se desfăşoară
arii în care limitele date de extensiunea fiecărei variabile se succed sau se întretaie, ori conturează
areale restrânse, bine individualizate.
1.4 Unităţile taxonomice ale regionării turistice

Având în vedere structura complexă a fenomenului turistic se procedează la o tratare analitico-
sintetică, pornind de la unităţi elementare de tipul punctului turistic. În funcţie de extinderea şi
diversificarea fenomenului turistic în teritoriu, se ajunge la suprafeţe tot mai mari şi la nivele de
integrare şi funcţionalitate superioară: arealul, zona şi regiunea turistică.
Punctul turistic este reprezentat de un element (resursă) cu valoare turistică şi infrastructura
necesară punerii lui în valoare.
Complexul turistic concentrază pe suprafeţe relativ restrânse mai multe obiective turistice şi una-
două localităţi turistice.
Arealul turistic este o suprafaţă destul de variabilă ca întindere pe care se găsesc mai multe
obiective turistice şi mai multe localităţi turistice sau centre turistice. În situaţia existenţei uni
singur obiectiv turistic, aceasta îndeplineşte rol de nod polarizator al arealului (arealul turistic
Depresiunea Dornelor – Munşii Căliman, centru polarizator Vatra Dornei)
Zona turistică include un număr însemnat de puncte şi centre turistice, grupate sau nu sub formă
de complexe şi areale turistice şi aflându-se în legături de colaborare şi complementaritate. De
cele mai multe ori zonele turistice se suprapun unor diviziuni de ordin natural , administrativ sau
economic din necesitatea asigurării complementarităţii.
Regiunea turistică cuprinde teritorii vaste în care fenomenul turistic se desfăşoară în întreaga lui
complexitate. Ca nivel teritorial ele sunt inferioare ţărilor, individualizânde-se în cadrul acestora.
Există şi situaţii în care depăşesc graniţele unei ţări rezultând regiuni de rang superior
transfrontaliere (reg. turistică alpină).
Caracteristica principală a zonei turistice este specificitatea, iar cea a regiunilor turistice este
diversitatea în unitate. (Cocean P., 1996)
1.5 Tipologia regiunilor, zonelor şi a centrelor turistice

1.5.1 Regiunilor turistice le este caracteristică practicarea uniu tip de turism polivalent, cu
forme de organizare şi practicare variate. Departajarea lor se face pe baza criteriului tipului de
turism.
7
Regiuni turistice litorale / balnear-maritime se caracterizează prin asocierea unor factori
naturali proprii (plaje, insolaţie, apă sărată), a unor dotări tehnico-materiale şi servicii de calitate
superioară, puternic concentrate spaţial. Activitatea turistică amnifestă o accentuată sezonalitate
în climatul temperat propriu-zis (sezon estival de 3 luni) şi în cel mediteranean subtropical (sezon
de 6 luni). Sunt regiunile care concentrază cea mai mare parte a fluxurilor turistice anuale.
Regiunile turistice montane s-au format prin valorificarea unui suport natural valoros,
condiţionat de relief, clima, ape, vegetaţie, faună. Dotările turistice facilitează climatoterapia,
sporturile de iarnă, agrementul, drumeţiile, alpinismul. Se evidenţiază o dublă sezonalitate –
estivală şi hibernală.
Regiuni ale turismului cultural se leagă de vestigiile unor vechi civilizaţii (reg. turistică a
Nilului – Egipt, reg. turistică a Gangelui).
Regiuni turistice complexe îmbină resursele turistice naturale cu cele antropice, fiecare din
categorii participând în proporţii diferite de la un caz la altul. În cadrul acestora se îmbină toate
formele şi tipurile de turism.
1.5.2 Zonele turistice au un potenţial turistic mai puţin diversificat decât al regiunilor care
a condus la dominarea unui anumit tip de turism.
Zonele turistice balneare – s-au dezvoltat în timp datorită unor izvoare minerale, ape
termale, mofete, nămoluri. Repartiţia lor este condiţionată de fâşiile de discontinuitate geologică
– geomorfologică. În această categorie pot fi incluse şi zonele balnear –maritime. (zona litorală a
Georgiei, litoralul bulgăresc)
Zonele turismului montan şi de sporturi de iarnă – se individualizează în cadrul regiunilor
turistice de acelşi tip. (Alpii Savoiei – Chamonix- Chambery)
Zonele turismului cultural – ocupă teritorii mai restrânse decât regiunile turistice culturale.
Cuprind câteva centre turistice cu vestigii istorice, cu arhitectură deosebită şi cu numeroase
muzee. Se includ şi marile aglomeraţii urbane polifuncţionale. (zona Veneţia- Padova, Verona,
Florenţa-Pisa, Beijing, Tokyo)
Zonele turismului rural – s-au conturat mai recent, din necesitatea populaţiei urbane de a
se refugia în locuri mai liniştite. Sunt medii prielnice pentru odihnă, recreere, drumeţii, activităţi
practice.
Zone pentru turismul „inedit” – ele se bazează pe acţiuni care provoacă „senzaţii tari”.
Sunt incluse: zone ale turismului de tip „safari”; zone turistice ale marilor parcuri naţionale
pentru protecţia faunei; zone ale turismului de tip „croazieră”; şi zone ale alpinismului de
escaladare a vârfurilor montane foarte înalte.
1.5.3 Tipologia centrelor turistice este mult mai variată decât a regiunilor şi a zonelor
turistice. Centrele turistice se adaptează fondului turistic major devenind celule funcţionale de
bază, care dau nota de ansamblu a unui teritoriu. Se diferenţiază: centre turistice litorale,
montane, ale turismului terapeutic, culturale; dar şi centre ale turismului festivalier, centre pentru
turismul sportiv, centre ale turismului religios / pelerinaj, sau centre pentru turismul de afaceri.
8
IV. Europa
2.1 Profilul continentului
Europa face parte din categoria continentelor mici, fiind clasificat al şaselea (penultimul)
după suprafaţă (10.034.000km²). Din punct de vedere geografic este aşezată în emisfera nordică,
în plină zonă temperată, cu prelungiri în zona subtropicală mediteraneană şi în zona rece dincolo
de Cercul Polar. Se desfăşoară pe cca. 4000km între Marea Mediterană (Capul Matapan/
Tanairon) şi Oceanul Arctic (Capul Nordkin) şi pe cca. 5600km de la Oceanul Atlantic (Capul St.
Vicent) până la Munţii Ural.
Denumirea provine de la cuvântul fenician „EREB” care înseamnă „apus de soare”, după
cum denumeau aceştia ţinuturile de la apus de Marea Egee, loc de unde plecau corăbiile lor spre
Marea Mediterană.
66% din suprafaţa Europei aparţine usctului continental, 27% aparţine peninsulelor; iar 7%
insulelor.
Europa are ţărmuri foarte articulate şi dantelate (39.000km adica 1km de ţărm la 240km² de
uscat), complexe ca geneză şi variate din punct de vedere peisagistic şi valoare turistică. Amintim
ţărmurile înalte cu fiorduri: Scandinavia, Islanda; cu schären: Marea Britanie; cu riass: pen.
Iberică; cu estuare: Oc. Atlantic; cu limane: Marea Neagră; dalmatice: Marea Adriatică;
vulcanice: I-lele Lipari; sau ţărmuri joase lagunare: Islanda, Marea Baltică, Marea Nordului; cu
plaje şi cordoane: Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Neagră; sau cu delte: Dunăre,
Volga, Pad.
Relieful Europei este destul de variat, se află dispus între -28m (nivelul Mării Caspice) şi
4810m (vf. Mont Blanc – M. Alpi) şi apare sub forma mai multor trepte: câmpii, podişuri,
dealuri, munţi.
Munţii sunt concentraţi în jumătatea de vest a continentului, fiind prezenţi la limitele sale
răsăritene şi sud estice; jumătatea de est (Marea Câmpie Rusă) are un relief monoton cu altitudini
reduse. În funcţie de originea sistemelor montane se disting patru mari regiuni morfologice:
munţii caledonieni din nord, marea câmpie nord-europeană, munţii hercinici şi regiunea alpino-
mediteraneană.
Munţii caledonieni se întind de la arhipelagul Spitzbergen în Scandinavia până în insulele
Britanice. Se caracterizează prin orientare NE-SV, altitudini nu prea mari (2469m- vf.
Galdøpiggen – Alpii Scandinaviei) şi urme ale glaciaţiunii cuaternare: circuri, văi glaciare, vârfuri
piramidale, fiorduri, lacuri.
Marea câmpie nord- europeană are un relief relativ monoton, uşor vălurit. Dimensiunile câmpiei
cresc pe măsura înaintării spre est, de la 200km în Germania la 600km în Polonia şi acoperă
practic toată jumătatea estică a continentului (Marea Câmpie Rusă).
Munţii hercinici (forma unui uriaş W) se întind din sudul Irlandei prin NV (masivul Armorican),
centrul (Masivul Central Francez, munţii Cevennes) şi NE Franţei (Vosgi), apoi Munţii Pădurea
Neagră şi Masivul şistos Renan (Germania), Patrulaterul Boemiei (Cehia), Munţii Lysa Gora
(Polonia), Munţii Dobrogei, colinele Doneţului (Ucraina), Ural (Rusia). Altitudinile se apropie de
1900m (vf. Puy de Sancy în Masivul Central Francez – 1886m) şi dispun de însemnate resurse ale
subsolului (cărbuni, minerale feroase şi neferoase).
Regiunea alpino-mediteraneană se desfăşoară în sudul celei precedente şi este formată la sfârşitul
mezozoicului (terţiar – cutările alpine). Caracteristici:
- activitatea vulcanică marcată în relief în regiunea Carpaţilor româneşti este
prezentă şi azi în arealul mediteranean (Etna , Vezuviu, Stromboli);
9
- glaciaţiunea cuaternară şi-a pus amprenta în cadrul sistemului muntos alpin: văi
aprofundate, circuri glaciare enorme care găzduiesc gheţari ( Aletsch – cel mai
mare gheţar de vale din Europa, 26,8km lungime şi 117,6km²), lacuri mari şi
adânci (Maggiore cu fundul cuvetei lacustre la -175m altitudine absolută; Como,
Lugano, Garda -295m altitudine) în nordul Italiei, Annecy în Franţa, Neuchatel,
Leman, Bodenesse în Elveţia
Clima Europei este caracterizată de mai multe zone şi tipuri de climat: zona arctică şi subarctică
cu climate de tip oceanic şi continental în Europa Nordică, zona temperată cu climat oceanic
(atlantic), de tranziţie şi continental (în Europa Vesticică, Centrală şi Estică) şi zona subtropicală
(mediteraneană), oceanică şi continentală în Europa Meridională, iar ariile montane înalte este un
climat montan cu subtipul alpin pe crestele înalte.
Hidrografia Europei se caracterizează printr-o mare densitate a reşelei hidrografice şi o frecventă
prezenţă a lacurilor, de diverse origini. Apele au debite însemnate şi dată fiind energia reliefului
nu prea mare s-au realizat în sec. XX canale magistrale care leagă marile nordice (M. Nordului,
M. Albă, M. Baltică) de cele sudice (M. Caspică, M. Neagră, M. Azov).
Fluviile Europei de Est: Volga (cel mai lung – 3531km), afl. Kama (2032km), Ural (2530km) cu
vărsare în M. Caspică; Nipru (2201km), Don (1870km), Nistru (1352km) cu vărsare în M.
Neagră, M. Azov; Pečora (1809km), Dvina de Nord (1302km) care se varsă în Oceanul Arctic.
Între canalele navigabile care au făcut din Moscova port la 5 mari amintim: canalul Belomorsk –
Baltiisk (200km), Moscova – Volga (127km), Volga – Don (101km, Volga – Neva – Marea
Baltică (368km).
În Europa de Vest în afara Dunării (singura arteră fluvială care curge de la V la E traversând
Europa Centrală pe 2860km) fluviile sunt scurte dar cu debite importante favorabile
transporturilor fluviale. Cel mai important este Rhinul (1326km) legat de alte râuri navigabile
printr-o serie de canale: Mosel, Dortmund – Ems, Mittelandkanal, Rhin – Marna, Rhin – Rhône.
Din 1992 este legat şi de Dunăre, realizând o axă fluvială trans euuropeană între M. Neagră şi M.
Nordului. Alte fluvii: Vistula(1047), Elba (1165km), Weser (805km), Sena (776km), Loire
(1032km), Rhône (812km). În I-lele Britanice apele sun scurte dar navigabile: Severn (338km),
Thames/Tamisa (336km), Trent (290km).
Lacurile Europei sunt numeroase dar neregulat dispuse. Numai in Finlanda există peste 100.000
de lacuri, iar în Nordul Câmpiei Ruse şi Pen. Scandinavă sunt cele mai mari (Ladoga –
18.400km², Onega; Vänern – 5585km², Vättern, Mälaren în Suedia). Lacurile glaciare din
regiunea Alpilor sunt mai mici, sub 600km²: Geneva, Konstanz/Bodenesse; dar adânci – uneori
cu fundul sub nivelul Oceanului Planetar (Como, Garda, Maggiore – Nordul Italiei).
În corelaţie cu clima, pe teritoriul Europei se individualizează următoarele zone de vegetaţie:
tundră în nord, în lungul litoralului arctic; păduri de conifere – taigaua siberiană – cu molid, brad,
zadă, mesteacăn, ce coboară până la latitudinea oraşului St. Petersburg; pădurile de foioase cu
fag, gorun, ştejar care ajung până la Pen. Iberică, Italică, Balcanică; silvostepa din Câmpia Rusă
şi Câmpia Română; Stepa specifică Europei de Est; mediteraneană sau subtropicală, specifică
litoralului Mării Mediterane în sudul Franţei, Spaniei, Corsica şi Grecia; desişuri xerofile (garriga
în Franţa, Spania, frigana în Grecia, Creta) etc. Alături de aceste zone se dezvoltă şi vegetaţia
montană, cu etajare pe verticală (păduri de gorun, fag, molid) şi cea alpină la partea superioară
(pajişti, afin, merişor, smârdar) .
Fauna Europei se caracterizează prin aceeaşi mare diversitate şi ăntr-o strânsă legătură cu zonele
de vegetaţie. Se evidenţiază zonele: arctică(urs polar, focă), tundră (ren, vulpe polară, leming,
gainişa polară), taiga (elen), pădurile de foioase (urs, cerb, mistreţ), stepă, mediteraneană (şacal,
scorpion, brosca ţestoasă), de munte (capra neagră, muflonul european, marmota aplină, vulturul).
Populaţia Europei, de cca 773 milioane locuitori (2000), o situează pe locul II între continentele
cu o densitate medie diferită, între 18 loc/km² în nord şi 150 loc/km² în vest, alcătuită din trei
grupe principale: romanică, germanică şi slavă, la care se adaugă şi alte popoare: finougricii,
grecii, balticii etc.
10
În ansamblu, ţările europene se disting printr-un grad ridicat de industrializare, o agricultură
intensivă şi o dezvoltată infrastructură a transporturilor, care asigură un trafic mare de mărfuri,
persoane, inclusiv turişti.
Privind potenţialul turistic, Europa, prin cadrul său natural, se înscrie cu atracţii turistice de
mare varietate şi spectaculozitate, iar prin istoria sa multimilenară a lăsat urme materiale şi
spirituale de o deosebită valoare, care dăinuie până astăzi şi care constituie obiective de mare
interes.
• Cel mai important tip de turism practicat este cel balnear-maritim (cca ¾ din fluxurile
anuale de turişti). Principalele zone sunt: bazinul Mării Mediterane cu amenajările de pe
litoralul Spaniei cu celebrele „costa”, i-lele Baleare, litoralul Franţei, Italia cu „rivierele”;
Marea Adriatică, Egee; Marea Baltică şi Marea Nordului unde acest tip se practică într-un
sezon mai scurt; Oceanul Atlantic, Marea Neagră.
• Un alt tip de turism este cel montan practicat din sec. XIX în Alpi, unde există numeroase
staţiuni în zona înaltă şi în zona lacurilor glaciare de vale. Alte amenajări pentru
practicarea acestui tip de turism mai există şi în Munţii Tatra, Carpaţi, Rodopi, Pirinei sau
Alpii Scandinaviei.
• Turismul de cură balneară cu ape minerale sau termale este cea mai veche formă de
turism practicată încă de pe vremea romanilor.
Fluxurile turistice sunt generate, de asemenea, de importante vestigii istorice sau „comori” de
artă, unele ţări precum: Italia, Grecia, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Spania, având din acest
punct de vedere o poziţie privilegiată. Ele au păstrat numerose mărturii ale civilizaţiilor trecute
inclusiv operele ale marilor artişti ai Renaşterii şi au constituit cele mai mari muzee ale lumii.
Dacă am raporta numărul de turişti primiţi de o ţară la numărul populaţiei remarcăm că Andorra
are cca. 16 mil. turişti anual urmată de San Marino cu 3,3 mil. turişti anual. Dar efectivele cele
mai mari se înregistrează în Franţa (70mil.), Spania (50mil.), Italia (35mil.) urmate de Marea
Britanie, Ungaria, Polonia, Austria, Cehia, Germania, Elveşia, Grecia, Portugalia. Ca venituri
obţinute din turism se remarcă Franţa, Italia, Spania cu 27-30 md.$ anual, Marea Britanie cu 20
md.$ anual, Austria, Germania cu 12-16 md.$, Polonia 8,6 md. $, Turcia şi Elveţia cu 8 md. $,
Olanda, Belgia.
2.2. REGIUNI TURISTICE

2.2.1. Europa Nordică (Scandinavia)
Cuprinde teritoriul format din Peninulele: Scandinavă, Kola, Yutlanda, precum şi numeroase
insule din Mrea Baltică, Oceanele: Atlantic şi Arctic. Ca relief , reprezintă un complex de câmpii,
podişuri şi munţi vechi peste care şi-a pus amprenta glaciaţiunea cuaternară. Se evidenţiază:
arealul Munţilor Scandinavici, cu fielduri, gheţari, creste alpine, fiorduri şi insule; arealul
podişurilor piemontane în trepte şi cu depresiuni; şi arealul câmpiilor litorale joase şi mlăştinoase
circumscrise Mării Baltice.
Clima este aspră (polară, temperat-continentală, oceanică), cu veri scurte şi ierni lungi cu prezenţa
zilei şi nopţii polare, iar gheţarii ocupă suprafeţe restrânse (aprox. 5000km²).
Hidrografia este bogată, cu râuri scurte cu cascade, şi numeroase lacuri care formează un
adevărat labirint hidrografic. În cadrul vegetaţiei, taigauă (păduri de răşinoase şi mesteacăn) şi
pădurile de amestec sunt larg extinse, această regiune înregistrând cel mai mare indice de
împădurire din Europa, tundra şi silvotundra fiind mai restrânse.
Din punct de vedere istoric, civilizaţia care stă la baza acestei regiuni sunt vikingi.
NORVEGIA/ „ŢARA FIORDURILOR”/ „ŢARA ZILELOR ŞI NOPŢILOR POLARE” /

„ŢARA AURORELOR BOREALE”/ „ŢARA CASCADELOR”
Nume oficial Regatul Norvegiei
Formare independenţa1905/ graniţele actuale 1905
Capitala Oslo
11
Nr. populaţie 4.695.134 locuitori
Densitate 12 loc./km²
Suprafaţă 386.318km² (cu insulele din jur)
Limbi vorbite Norvegiana, finlandeza
Religii Evanghelişti luterani 89%, romano-catolici 1%,
altele 10%
Etnii Norvegieni 93%, suomi 1%, alte 6%
Forma de guvernământ Monarhie constituţională (regat ereditar)
Rege: Harald V
Moneda naţională coroană norvegiană (NOK) = 100 øre
Antichitatea acestei ţări este dominată de vikingi – triburi germanice care unificate în 900 d.
Hr. întreprind expediţii spre Islanda, Groelanda, America de Nord şi Mediterana. Timp de 600
de ani face parte din alte forme statale îmreună cu Islanda, Suedia, Finlanda sub conducerea
Danemarciei. Ajunge în posesia Suediei de unde îşi proclamă independenţa în 1905. În al doilea
război mondial este ocupată de germani până în 1945. Este membră NATO.
Relieful, a cărui forme se constituie ca principale atracţii turistice, este rezultatul ridicărilor
tectonice asimetrice de la sfârşitul neozoicului şi adâncirii râurilor, modelării glaciare
plesistocene şi ulterior a creşterii nivelului oceanic, cu individualizarea fiordurilor. Partea înaltă
este dominată de platouri uşor ondulate (uneori ocupate de gheţari – Jostedalsbreen 468km²),
acoperite cu tundră montană şi turbării deasupra cărora se înalţă martori de eroziune. Râurile
scurte cu numeroase şi spectaculoase cascade (Mardalsfössen – 297m cădere – cea mai mare din
Europa) şi cu un imems potenţial hidroenergetic, întregesc frumuseţea peisajului natural,
completat de numeroase obiective cultural-antropice.
Ţărmul foarte dantelat, cu fiorduri, pătrunde adânc în interior (fiordurile Stavanger, Tröndheim-
179km, şi Sögnefjord-204km lungime) expune către Marea Norvegiei o platformă continentală
dominată de numeroase insule stâncoase (Skjergaard- important domeniu pentru pescuit,
Svalbard- domeniu important pentru expediţiile arctice).
Pe teritoriul Norvegiei se evidenţiază patru areale turistice, suprapuse principalelor zone
economice(Nicoară L., 2002):
A.) Arealul turistic sud -estic
Se întinde pe cele mai mari vârfuri ale Alpilor Scandinavi (Galdhöpiggen – 2469m, Glittertind-
2470m) acoperite de gheţari, cu văi spectaculoase care se lorgesc spre Golful Oslo, însoţit de o
îngustă câmpie colinară (principala regiune agricolă a ţării).
Este puternic industrializată, are cea mai mare populaţie cu numeroase oraşe mari şi mijlocii şi
este polarizată de Oslo.
Ca centre turistice se remarcă: Oslo situat în fiordul cu acelaşi nume, de 100km lungime,
port cu peste 400 de cheiuri specializate. Este construit în amfiteatru, până în 1925 se numea
Christiana, azi e un important centru industrial, comercial şi turistic. Obiective turistice: există 40
de insule pe terioriul oraşului, cea mai mare fiind Malmøya (0,56 km²). Oslo are 343 de lacuri, cel
mai mare fiind Maridalsvannet (3,91 km²). Acesta este şi sursa cea mai importantă de apă. Cel
mai înalt punct este Kirkeberget, cu 629 m. Din punct de vedere cultural istoric se pot vizita: 13
Muzee: Poştei, Schiului, Folcloric (într-un parc), “Kon-Tiki”- construit pe două nivele, într-un
imens acvariu, galerii de artă, 5 teatre, cetatea Akershus (sec. XIV- XV), Palatul Regal,
Parlementul, Institutul Nobel, Biserica lui Gol (sec. XII), Catedrala (Domkirke), Primăria, casele
memoriale Amundsen şi Nansen, statui, case vechi.
În afară de Oslo, pe cursurile superioare ale râurilor se află staţiuni, centre internaţionale de schi
şi ale sporturilor hivernale: Lillehammer (pe Lägen, unde s-au organizat jocurile olimpice din
1994), Fagernes, Gol, Strand. Acestea sunt completate de staţiuni de recreere, climaterice situate
la altitudini mai joase pe malurile lacurilor: Hamar, Mes, Dalen.
B.) Vestlandet
12
Ocupă fâşia atlantică şi este renumită pentru mărimea şi mulţimea fiordurilor: Sognefjord (204
km lungime), Hardangerfjord. Fiordurile şi principalele oraşe sunt străbătute de trasee turistice cu
vaporul.
Fiordurile, cascadele, gheţarii (Jöstedalsbreen – 855km², cel mai mare din Europa), peisajul
insulelor din faţa litoralului, oraşele: Bergen(renumit prin casele din lemn – sec. XVIII, muzeul
Marinei, Agriculturii, şi Târgul de peşte unde se etalează cele mai diferite tipuri de specii de
peşti), Stavanger (cu Catedrala şi Biserica Medievală în stil anglo- normand), constituie obiective
turistice de mare atracţie.
C.) Tröndelag
Cuprinde sectorul central al Munţilor Scandinaviei cu altitudini reduse favorabile agriculturii (cea
mai nordică zonă agricolă de pe Glob - 64º latitudine), circumscris fiordului Tröndheim. Oraşul
cu acelaşi nume este centrul polarizator al zonei se remarca prin frumoasa catedrală în stil gotic
care este cea mai mare din toată Scandinavia şi sutele de căsuţe mici din lemn. Alte staţiuni:
Storen, Oppdal, Rörös.
D.) Arealul turistic nordic
Este dominat de tundra montană, stâncării, insule de dimensiuni mari, aşezări rare şi mici. Este
zona populată cu un număr mare de laponi (20.000 – 40.000) şi are ca centre turistice: Narvik
oraş-port renumit prin frumuseţea aureolelor polare, Ny–Alesund – cea mai nordică aşezare de
pe Glob(arhip. Svalbard), Mo I Rana centru al sporturilor de iarnă.
Forme de turism: de circulaţie (tranzit) cu valenţe culturale, odihnă, recreere.
SUEDIA
Nume oficial Regatul Suediei
Formare 1523/1905
Capitala Stockholm
Suprafaţă 449.964km²
Limbi vorbite Suedeza
Religii Luterani 89%, romano-catolici 2%, altele 9%
Etnii Suedezi 91%, finlandezi şi suomi 3%, alţi
europeni 6%
Forma de guvernământ monarhie constituţională, regat ereditar
rege: Carl XVI Gustaf
Moneda naţională coroană suedeză (SEK) = 100 öre
Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu
retragerea gheţii ultimei glaciaţiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au
fost vînători-culegători, trăind în primul rînd din ceea ce Marea Baltică le putea oferi.
În secolul IX şi secolul X, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerţul, atacurile şi colonizarea
se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia şi Marea Neagră.
În 1397, cele 3 ţări scandinave : Norvegia, Danemarca şi Suedia au fost unite sub un singur
rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, şi în secolul XV Suedia a rezistat
încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar şi prin rebeliune armată.
Coroana suedeză s-a despărţit în 1521 de această uniune personală cînd viitorul (1523) rege
Gustav I al Suediei a devenit regent.
Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin
participarea la Războiul de 30 de ani. În secolul XVIII Rusia a luat hăţurile Europei de Nord şi
în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei şi a declarat-o Mare Ducat rusesc.
Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducând la crearea unei
uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod paşnic în 1905. Suedia a
13
rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în
timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la
antrenamentele NATO)
Relieful Suediei este predominant de platou şi de câmpie, cu următoarele particularităţi:
În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maximă prin vf.
Kebnekajse 2111m. Spre est munţii sunt mărginiţi de un podiş, care coboară în trepte spre
litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea sudică a ţării se întind
câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podişul Smaland (alt. 377m) şi câmpia vălurită
Skania, cu soluri fertile şi peisaje asemănătoare Danemarcei învencinate.
Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vänern (5585 km²), Vättern (1899 km²) şi Mälaren
(1140 km²). Zonele mlăştinoase acoperă peste 10% din suprafaţa ţării.
Lacul Mälaren a fost cândva un golf al Mării Baltice care pătrundea adânc în interiorul ţării.
Mişcările de ridicare care au antrenat peninsula au înălţat pamânturile despărţind apele golfului
de cele ale Balticii, formând lacul Mälaren. Între lac şi mare se formează un cordon litoral care nu
mai permite accesul corăbiilor spre interior şi obligă crearea unui punct de tranzit pe uscat. Aşa a
apărut oraşul Stockholm la zona de contact dintre mare şi uscat cu un dublu rol: economic
(asigurând tranzitul mărfurilor pe continent) şi strategic (constituind un obstacol în calea piraţilor
care urmăreau şi prădau corabiile negustoreşti). Legătura lacului cu marea a fost refăcută
artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală.
Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Ume 465 km, Lule
450 km), dar cu debite bogate şi un potenţial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) şi
de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni. O parte din lacuri şi râuri sunt legate între
ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea de sud a
Suediei şi face legătura între lacuri si râuri pe o distanţă de 560 de kilometri, de la Göteborg la
Stockholm.
Fluvii şi râuri principale: Klarälven, Österdal, Indalsälven, Ångerman, Ume, Pite, Lule, Torne.
Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter
continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa marină este puternică, iar precipitaţiile
depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă). Curentul din Golf, curentul cald al Golfului din
Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul
nord.
Stockholm, capitala ţării, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul Groenlandei, dar în
iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C, cu maxime de peste +28 - +30°C anual.
La nord de cercul polar (în län-ul Norrbotten şi în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune
în lunile iunie şi iulie. Mai la sud, în aceleaşi luni, deşi soarele se situează pentru câteva zeci de
minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune activităţi diurne
fără iluminat adiţional (aşa-numitele nopţi albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează
câteva ore.
Din punct de vedere geografic şi turistic se individualizează patru areale:
A.) Norrland
Cu peisaje destul de pitoreşti, bogate resurse de fier (exploatarea de la Kiruna) şi centre turistice
la: Sundsvall, Kramfors şi Luleå cu monumente istorice.
B.) Suedia centrală
Capitala Suediei- Stockhölm / “Veneţia Nordului”, este situată de o parte şi de alta a strâmtorii
Norrström, care leagă lacul Mälaren de Marea Baltică şi pe câteva insule ale lacului Mälaren
(total insule 14), legătura între cartierele-insule făcându-se prin intermediul a nu mai puţin de 50
de poduri. Obiective turistice: Palatul Regal (stil baroc italian), Catedrala Storkystan (stil gotic),
Palatul Parlamentului, Primăria (stil elveţian), Opera, Teatrul Dramatic, 43 de muzee.
Upssala, renumit prin cea mai veche Universitate din lume (sec. X), mormintele – tumuli
funerari- ai primilor regi ai Ţării, şi canalul Götta.
14
Din Götteborg, întemeiat în sec. XIII şi locuit la început de olandezi, se poate ajunge la
Stockhölm traversând o zonă de mare frumuseţe prin cascada “Boneta Vrăjitorului”, prin lacurile
tactono- glaciare : Vännern şi Mällaren, cu ajutorul unor ecluze.
C.) Småland
Cuprinde zona lacurilor Vättern importantă din punct de vedere turistic.
D.) Scania
Este regiune agricolă a Suediei, dar şi turistică din cauza litoralului şi apropierea de Danemarca.
Centru turistic – Malmö, al treile oraş din ţară.
FINLANDA
Nume oficial Republica Finlanda
Formare 1917/1947
Capitala Helsinki
densitate 15,491 loc./km²

Suprafaţă 337.030 km²
Limbi vorbite Finlandeza, suedeza, suomi
Religii Luterani 895, romano-catolici 1%, altele 9%
Etnii Finlandezi 93%, altele 7%
Forma de guvernământ Republică parlamentară
Preşedinte ales pe 6 ani
Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi
În Evul Mediu, regatul Suediei a cucerit Finlanda şi s-a ocupat de creştinarea acesteia.
În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus, iar în 1917, profitând de dezordinea
cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa. Dezacordurile despre
viitorul politic al ţării au condus la un război civil între Roşii (comunişti) şi Albi (social-
democraţi şi liberali). Albii au câştigat. Independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1918.
În 1939, în virtutea pactului Ribbentrop-Molotov, URSS a emis un ultimatum Finlandei şi a
atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 - 1940. Finlanda a
pierdut 10% din teritoriu prin tratatul de la Paris din 1947, dar şi-a păstrat independenţa, spre
deosebire de alte state baltice.
Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995.
Geografia Finlandei este diferită faţă de alte ţări Nordice. Ţara se învecinează cu Suedia,
Norvegia şi Rusia şi se află între Marea Baltică, Golful Botnic şi Golful Finlandei. Chiar dacă
unele ţări au puncte geografice care se extind după extremitatea nordică a Finlandei, această ţară
îşi pastrează titlul de cea mai nordică ţară din Europa, având majoritatea suprafeţei dincolo de
latitudinea de 60º nord. Aproape o pătrime a ţării se află în interiorul Cercului Polar de Nord.
Sunt aproximativ 1.107 km de coastă în golful Finlandei (sud), Marea Baltică (sud-vest) şi Golful
Botnic (vest). Ţărmul este foarte articulat, cu numeroase golfuri şi lagune. În apele teritoriale se
găsesc nenumărate insule.
Una din cele mai mari influenţe asupra reliefului au avut-o gheţarii continentali
cuaternari, care au modelat suprafaţa ţării. Când gheţarii s-au retras, acum mai bine de 10.000 de
ani, au lăsat în urmă morene, drumlins şi eskers. Miile de lacuri din partea sudică a ţării stau
mărturie prezenţei de odinioară a gheţarilor. Forţa lor a săpat fundurile lacurilor, care s-au umplut
cu apă provenită din topire. Retragerea gheţarilor este, pe scara timpului geologic, atât de recentă,
încât căile de scurgere ale apelor nu au avut timp să se formeze complet.
Finlanda „ţara celor 1.000 de lacuri şi insule„: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis.
Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind
Haltitunturi 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei.
15
Două treimi din Finlanda sunt acoperite de păduri, o treime aflându-se la nord de Cercul Arctic.
Climatul este variat, temperatura medie fiind de - 3ºC în Ianuarie (la Helsinki) şi 20ºC în Iulie.
Se individualizează trei areale geografice şi turistice:
A.) Litoralul Finlandez
Cel mai dezvoltat economic, cu populaţia cea mai mare şi cu principalele oraşe industriale,
comerciale, culturale şi turistice:
Helsinki: considerat capitala economică a Scandinaviei, datorită prezenţei a numeroase firme
internationale, precum Nokia sau Laponia Jewellery, este un oraş atragator şi pentru turişti, o
imbinare de cultură urbană, modernism şi tradiţie. Iniţial, oraşul de pe coasta de sud a Finlandei a
fost un mic oraş pescăresc, fiind modernizat în 1812, în timpul stăpâniri ruseşti. Obiective:
Catedrala de Tuomionkirkko, un amestec de renaştere gotică şi biserica ortodoxă rusă, chiar dacă
astăzi este biserică luterană; Suomenlinna (fortăreaţă ridicată în 1748) - supranumită “Gibraltarul
Nordului”, în centrul capitalei apare Sala Finlandia – gazda a numerase întruniri internaţionale.
Catedrala Kalevala – realizată în subteran, muzeul Naţional, stadionul olimpic (1952),
numeroasele parcuri, gradina zoologică (cea mai veche din Europa - 1889).
Turku: a fost capitala Finlandei în trecut, dar după 1812 şi-a pierdut această calitate. După un
incendiu devastator care a avut loc în 1828 întregul oraş a trebuit reconstruit până la frumuseţea
de astăzi, dezvoltându-se rapid. Considerat înca de mulţi finlandezi ca adevarata capitală a ţării,
este şi locul unde a fost deschisă prima universitate din istoria ţării. Se pot vizita numeroasele
muzee, care povestesc istoria strălucitoare şi în acelaşi timp tragică a oraşului, Castelul Turku şi
Catedrala, datând din secolul XIII. În Catedrală veti găsi şi Muzeul de Istorie, fascinant pentru cei
care vor sa descopere trecutul Finlandei.
O legendă spune că Turku este oraşul de Crăciun al Finlandei. În fiecare an, preţ de câteva
săptămâni, Moş Crăciun devine adevăratul stăpân al oraşului, având loc numeroase petreceri,
spectacole şi manifestări specifice.
B.) Lacurile Finlandeze
Cea mai reprezentativă zonă turistică a Finlandei din punct de vedere al potenţialului natural.
Centru turistic – oraşul Tampere - este cel mai mare oraş din ţările nordice de pe continent
(200.000 locuitori). Important centru universitar, iar în afara celor două universităţi mai există şi
numeroase alte instituţii de învaţământ. Este în acelaşi timp şi un important centru cultural al
Finlandei, cu numeroase teatre şi spectacole diverse, de la muzică şi literatură la artă plastică.
Obiective: Piaţa Centrală (Pyynikki Ridge), Catedrala (Pispala), Turnul de Observare Pyynikki şi
Nasinneula - care este cea mai înaltă clădire din Finlanda (168 m), cu un restaurant rotitor la 124
m înălţime.
C.) Finlanda de Nord - Laponia
Cel mai important centru turistic este oraşul Rovaniemi (aşezat pe Cercul Polar chiar sub Steaua
Polară) - febra aurului a atras la începutul secolului XIX numeroşi aventurieri în acest oraş, ceea
ce a dus la o creştere economică rapidă, iar Rovaniemi a devenit în scurt timp capitala provinciei
Lappland (Laponia). Clădirile moderne sunt împrejmuite de o regiune naturală şi superbă de
sălbaticie arctică. Este şi un centru universitar, cu câteva muzee şi regiune unde se pot face
excursii sau schia.
Laponia ocupă zona arctică a Europei Nordice, desfăşurându-se pe teritoriul Norvegiei, Suediei,
Finlandei, Rusiei (Pen. Kola). Laponii, locuitorii de origine mongoloidă, se înfrăţesc cu renul
care le asigura hrană, îmbrăcăminte, unelte de muncă şi mijlocul de transport; prin modul lor de
viaţă reprezintă un deosebit interes turistic.
DANEMARCA
Nume oficial Regatul Danemarcăi
Formare 950/ 1944
Capitala Copenhaga
Nr. populaţie 5.447.084 Locuitori
16
Densitate 128,48 loc./km²
Limbi vorbite Daneza, feroeza, inuita
Religii Luterani 89%, romano-catolici 1%, altele 10%
Etnii Danezi 96%, feroezi şi inuiţi 1%, alţii 3%
Forma de guvernământ monarhie constituţională
Regină Margareta II
Moneda naţională coroană daneză (DKK) = 100 øre
Originile exacte ale Danemarcei s-au pierdut în istorie. Cea mai veche Danevirke este din
secolul al şaptelea, în acelaşi timp cu noul alfabet runic. Cel mai vechi oraş, Ribe, a fost fondat
în jurul anului 700.
Până în secolul al 10-lea danezii au fost cunoscuţi sub numele de vikingi, colonizând, atacând şi
având relaţii comerciale cu toate regiunile Europei, alături de norvegieni şi suedezi. În diferite
momente, regele Danemarcei a controlat părţi din Anglia şi Irlanda, Norvegia, Suedia, Finlanda,
Islanda, Franţa, în special Normandia şi Insulele Virgine, Tranquebar în India, Estonia şi ceea
ce este astăzi Germania de nord. Uniunea cu Norvegia a fost dizolvată în 1814, când Norvegia a
intrat într-o nouă uniune cu Suedia (până în 1905).
Mişcarea liberală şi naţională daneză a căpătat avânt în anii 1830, şi, după Revoluţiile de la
1848 din Europa, Danemarca a devenit o monarhie constituţională, la 5 iunie 1849.
După al doilea război mondial, Danemarca a devenit unul dintre membrii fondatori ai NATO şi,
în 1973, s-a alăturat Comunităţii Economice Europene (mai târziu, Uniunea Europeană).
Danemarca este constituită din peninsula Yutlanda (Jylland) şi 443 insule care au primit
nume, din care 76 nu sunt locuite. Cele mai mari insule sunt Zealand (Sjælland) şi Funen (Fyn).
Multe dintre insulele mai mari sunt legate prin poduri; Podul Oresund leagă Zealand de Suedia,
Marele pod al centurii leagă Funen de Zealand, şi Micul pod al centurii leagă Iutlanda de Funen.
Feriboturile fac legătura cu insulele mai mici.
Ţara este în cea mai mare parte plată, cu mici zone înalte, cel mai înalt punct natural fiind
Møllehøj, la 170,86 de metri. Alte dealuri în aceaşi zonă, la sud-est de Århus sunt Yding Skovhøj
cu 170,86 metri înălţime şi Ejer Bavnehøj cu 170,77 metri. Climatul este temperat, cu ierni
blânde şi veri răcoroase. Iernile nu sunt deosebit de friguroase, având temperaturi medii în jur de
0,5 °C, iar verile sunt răcoroase, cu medii de 16 °C. Vântul suflă foarte des, fiind mai puternic pe
timpul iernii şi mai slab vara. Danemarca are, în medie, 170 de zile ploioase pe an, cele mai
puternice ploi apărând în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie.
Trăsăturile geografice şi turistice permit împărţirea în patru areale:
A.) Yutlanda de Vest, Centrală şi de Nord
Cu o agricultură dezvoltată, comerţ şi pescuit. Centru comercial şi turistic – oraşul Esbjerg, cu
multe obiective turistice
B.) Yutlanda de Est şi arhipelagul danez
Centre turistice: Alborg, Arhus, Odense
C.) Copenhaga
Cuprinde oraşul şi aria periurbană puternic industrializate. Copenhaga este capitala Danemarcei.
Numele său în daneză, København (portul comercianţilor) aminteşte de poziţia sa strategică la
Marea Baltică. Este situată pe coasta orientală a insulei Sjælland şi în mica insulă d'Amager, faţă
în faţă cu strâmtoarea Øresund. Oraşele suedeze Malmö şi Landskrona se află pe coasta opusă.
Copenhaga este celebră în bună parte pentru festivalurile şi petrecerile organizate pe perioada
verii, foarte apreciate atât de localnici cât şi de turiştii care vin din întreaga lume.
În mai, timp de trei zile, la Copenhaga are loc un fastuos carnaval, cu paradă, dans, concerte,
spectacole, în luna iunie, potrivit tradiţiei danezii şi turistii se strâng pe plaje în jurul focurilor
improvizate, în amintirea ritualurilor de purificare vechi de milenii.
17
Obiective: muzee şi galerii: Ny Carlsberg Glyptotek, cu numeroase colecţii interesante -
artefacte etrusce (capitol la care Copenhaga este depăşita doar de Italia), precum şi un mare
număr de lucrări ale marilor maeştri; Charlottenborg, palat în stil baroc, unde arhitectura clasică
şi complicată reuşeşte perfect să dea o nouă dimensiune artei moderne; Muzeul National, cu
numeroase expozitii permanente, între care şi cea dedicată perioadei vikinge; Frederiksborg
Kronborg Slot, din Helsingor, care a fost sursa de inspiraţie pentru castelul din piesa lui
Shakespeare, Hamlet. Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Copenhaga este Gradina Tivoli,
unde se află şi un parc de distracţii, foarte apreciat. Copenhaga nu ar fi la fel fără una dintre cele
mai faimoase statui din bronz din istorie, înfăţişând-o pe Micuţa Sirenă. La Palatul Amalienborg
turiştii pot admira în fiecare zi, la prânz, complicatul ceremonial de schimbare a gărzii.
D.) Insulele Groenlanda şi Faeröe
Groenlanda /“Ţara oamenilor” este un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei.
Teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic şi Oceanul Arctic,
format din insula cu acelaşi nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) şi o
mulţime de insule şi insuliţe din apropiere. Locuit de eschimoşi şi europeni. Administrat de
Danemarca
Oraşe- Sisimiut/Holsteinsborg(4900loc), Ilulissat/Jakobshavn(4200loc),Maniitsooq/Sukkertoppen
(3135 loc).
Relief de podiş şi de munte (cea mai mare parte acoperită de straturi groase de gheaţă)
Clima arctică. Vegetaţie săracă.
Insulele Feroe/ "Insulele Oilor", sunt un grup de insule în partea nordică a Oceanului
Atlantic, între Scoţia, Norvegia şi Islanda. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din
1948 şi, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorităţii problemelor de stat, exceptând
apărarea (nu deţin o armată proprie organizată, care rămâne responsabilitatea Danemarcei, cu
excepţia unei mici poliţii şi a Pazei de Coastă) şi relaţiile externe.
Insulele Feroe sunt de origine vulcanică şi au o vârstă de aproximativ 60 de milioane de ani (de
trei ori mai în vârstă decât Islanda). Singurul izvor termal aminteşte de acest lucru. Insulele sunt
formate din bazalt, care alternează cu alte straturi mai puţin dure. În Tvøroyri există coloane de
bazalt cu apariţii de huilă, care arată existenţa unei foste păduri pe insule.
Clima în Insulele Feroe este de tip oceanic, umedă şi extrem de schimbătoare, cu veri răcoroase
şi ierni blânde.
Cauzate de locaţia în calea Curentului Atlanticului de Nord, în Insulele Feroe sunt întâlnite
temperaturi blânde comparativ cu latitudinea la care se află. Temperaturile medii din timpul verii
şi timpul iernii sunt de 11°C, respectiv de 3°C. Porturile sunt lipsite de gheaţă tot timpul anului,
iar zăpada ocazională, care cade în zonele locuite, în timpul iernii, se topeşte foarte repede,
imediat ce se aşează.
Aerul este de cele mai multe ori curat şi deseori bate un vânt rece (mai ales în sud-vest).
Prin vitregia cadrului natural şi a distanţelor mari faţă de ţările emitente de turişti, cele
două insule nu prezintă interes turistic, deocamdată.
ISLANDA/ „ŢARA FOCULUI ŞI A GHEŢII”

Nume oficial Republica Islanda
Formare 1944/1944
Capitala Reykjavik
Nr. populaţie 309.699 loc.
Suprafaţă 103.000km²
Limbi vorbite Islandeza, engleza
Religii Luterani 93%, atei 6%, alte religii 1%
Etnii Islandezi 94%, danezi 1%, altele 5%
Forma de guvernământ Republică
18
Preşedinte
Moneda naţională coroană islandeză (ISK) = 100 aurar
Islanda a fost colonizată în secolole IX şi X de scandinavi, celţi, irlandezi şi scoţieni. Islandezii
sunt foarte mândri de parlamentul lor, care este, de altfel, primul din lume. Acest parlament, pe
care l-au numit Althing, a fost înfiinţat în anul 930.
Islanda a rămas independentă timp de 300 de ani, după care a intrat succesiv sub suzeranitatea
Norvegiei, apoi a Danemarcei.
Islanda a redevenit independentă în 1944, după ce Regatul Islandei, în uniune personală cu
Danemarca, a devenit republică.
Teritoriul ţării reprezintă un podiş de bazalt (alt. 640-760 m), din care se ridică circa 100
de conuri vulcanice, dintre care mulţi sunt activi, aproximativ 130 (Hekla, Laki, Vatnajökull
2000m -gheţarul cu cel mai mare volum de gheaţă din Europa, 900 m pătură groasă, Hofsjökull,
1765 m, Mýrdalsjökull, 1450 m); gheizere – marele Geyser înconjurat de alţii 50 mai mici,
aruncă la 70m înălţime coloana de apă fierbinte (76-85ºC), izvoare fierbinţi, gheţari masivi (cei
mai extinşi din Europa, totalizând 11.800km²). Câmpiile ocupă zonele restrânse de litoral.
Râuri: Blanda, Jökulsá, Skjálfandafljót, Þjórsá, Hvítá. Lacuri glaciare: Þingvellir, Thoris.
Clima temperat oceanică, cu ierni blânde.
Vegetatie de tundră, plantaţii de conifere.
Fauna: diverse specii de păsări, peşti, balene.
Islanda etalează cele mai pitoreşti şi constante aspecte peisagistice legate de stâncăriile bazaltice,
geyzeri, gheţari, coaste litorale. Vatnajokull este cel mai mare gheţar din insulă şi de pe continent
(142km lungime, 1000m grosime), iar Hekla, este cel mai cunoscut vulcan a cărui ultimă erupţie
a avut loc în 1990.
Reykjavík este capitala Islandei, cel mai mare oraş din această ţară şi capitala cea mai nordică din
lume, fiind aflată foarte aproape de Cercul Polar. Se află în sud vestul ţării, în golful Faxaflói - o
regiune cu multe peninsule, insule şi strâmtori. Etimologia Reykjavík-ului se deatorează multelor
izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin "golful aburilor".
2.2.2. Arhipelagul britanic

Este teritoriul european în plin Ocean Atlantic a cărui inluenţe climatice se răsfâng în peisaj, în
activitatea social-economică, inclusiv turistică. Situate în vestul continentului şi separate de
acesta prin stâmtoarea Calais (32km lăţime) din Marea Mânecii, I-lele Britanice reprezintă o
unitate turistică distinctă. Sunt prezente peste 1000 de insule componente, dintre care Marea
Britanie şi Irlanda sunt cele mai mari, celelalte fiind grupate în mici arhipelaguri. Dintre acestea
amintim: Shetland, Orkney, Hebride, Man, Wight, Anglo-normande. Suprafaţa totală însumează
314.600km². Legăturile continentale se fac prin căile maritime (fery-boat-ul), aeriene sau prin
tunelul submarin din Marea Mânecii – Eurotunelul – rutier şi feroviar între Dover şi Calais lung
de 51,7km , deschis în 1994.
MAREA BRITANIE / REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD

Nume oficial REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI
IRLANDEI DE NORD
Formare 1770/1922
Capitala Londra
Densitate 246/km²
Suprafaţă 244,820 km²
Limbi vorbite Engleză, galeza, corniş, irlandeza şi scoţiana
Religii Anglicana 47%, presbitarieani 4%, romano-
catolica 9%, altele 40%
Etnii Englezi 80%, scoţieni 9%, nord irlandezi 3%,
alţii 9%
19
Forma de guvernământ Monarhie constituţionala
Regina Elisabeta a IIa
Moneda naţională Lira sterlină – 100 penii
Istoria milenară şi destul de zbuciumată a i-lei, începând cu sosirea triburilor celte (mul.
I î.Hr.) şi continuând cu ocupaţiile romană, anglosaxonă, vikingă, normandă şi formarea
Imperiului colonial Britanic a reuşit sa creeze în câteva secole o civilizaţie specifică, ce a reuşit
să supravieţuiască peste vreme. Această bogată moştenire, cu vestigii preistorice şi mai târziu
romane, anglo-saxone, normande, scandinave: catedrale şi castele medievale, valori spirituale şi
materiale tezaurizate în numeroase muzee, operele artistice specifice civilizaţiei şi culturii
medievale şi contemporane care se află în majoritatea oraşelor, face din Marea Britanie o
valoroasa destinaţie turistică, iar turismul a devenit o industrie majoră şi o componentă de bază
a economiei.
Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European.
Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr
de mici insule aflate în mările înconjurătoare. Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic
şi mările adiacente acestuia - Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei.
În Insula Irlanda, provincia Irlanda de Nord are o graniţă terestră cu Republica Irlanda.
Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul. Acestea sunt de o mare
diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de locuitori ai
săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populaţie de 62.059 locuitori şi este unul
dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste Mări sunt: Anguilla,
Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine
Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St. Helena şi Dependenţele
(Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South
Georgia şi South Sandwich, Zonele Basei Suverane din Cipru.
Relieful Angliei constă în majoritate din coline joase, despărţite, de la nord la sud, de un
lanţ de dealuri şi munţi (Cumbria, Munţii Pennini). Altitudinile vîrfurilor muntoase nu depăşesc
1000 m. Râurile engleze majore sunt Tamisa, Severn, Trent şi Ouse.
Ţara Galilor este în majoritate muntoasă, cel mai înalt punct fiind vârful Snowdon (1085 m). La
nord se găsesşte insula Anglesey. Cel mai mare oraş este capitala, Cardiff, urmat de Swansea,
Newport şi Wrexham.
Geografia Scoţiei este variată, cu porţiuni joase în sud şi est, şi porţiuni muntoase (highlands) în
nord şi vest, unde se află şi Ben Nevis (1343 m), cel mai înalt vîrf din Regat. În largul coastelor
scoţiene se găsesc numeroase insule, cele mai importante fiind arhipelagurile Hebride, Shetland şi
Orkney. Oraşele principale sunt Edinburgh, Glasgow, Aberdeen şi Dundee.
Irlanda de Nord are un relief predominant colinar. Oraşele majore sînt Belfast şi Londonderry.
Clima Marii Britanii este temperată, cu veri călduroase, ierni reci şi foarte multe
precipitaţii pe tot parcursul anului. Principalii factori de influenţă asupra climei constau în
latitudinea nordică a ţării (între 50° şi 60° N), vecinătatea imediată a Oceanului Atlantic şi, în
special, încălzirea apelor din jurul Insulelor Britanice de către Gulf Stream. Variaţiile de
temperatură pe parcursul anului sunt relativ reduse. Clima Marii Britanii este influenţată puternic
de masele de aer tropical-maritime, polar-maritime, polar-continentale şi tropical-continentale.
Marea Britanie este situată la confluenţa maselor de aer tropical, în sud, cu masele de aer polar, în
nord. În aceasta zonă, variaţiile de temperatură creează instabilitate, ceea ce determină caracterul
celebru al vremii schimbătoare din Marea Britanie, unde, pe parcursul unei singure zile, se pot
înregistra toate tipurile de vreme.
Regiuni turistice:
A.) Anglia de est şi sud – est
Regiune care se ramarcă prin sectoare de plajă la Marea Nordului şi Marea Mânecii şi o economie
caracterizată printr-un grad mare de dezvoltare a industriei şi serviciilor. Din punct de vedere
20
turistic oraşele incluse se remarcă prin obiectivele cultural –istorice valoroase, plajele parcurile
naţionale, polderele din Est. Centre turistice: Londra, Oxford, Cambridge, Winchester,
Canterbury, Brighton, etc.
Londra acoperă o suprafaţă de 1579 km². Londra este port pe Tamisa, râu navigabil. Râul
a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar până
în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul
să se dezvolte foarte mult la nord de râu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru
expansiunea oraşului, cele câteva coline (ex. Parliament Hill, Primrose Hill) nu au fost piedici
semnificative.
Diviziuni: City of London ("Cetatea Londrei") este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi
timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia
Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de
Poliţia Metropolitană.
West End ("Capătul de vest" - al vechiului oraş) este districtul comercial şi de divertisment al
Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai
cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre
(Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road,
pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.
La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de
cafenele, pub-uri, cluburi şi sex shop-uri.
City-ul şi West End formează centrul Londrei ("Central London").
Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii
atractivităţii zonei de est.
În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington,
Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra). În White City se găseşte cartierul
general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.
Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe
care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon, dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell,
unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii '50-'70 din zona
Caraibelor.
La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi
nume şi Observatorul Regal din Greenwich, care marchează meridianul zero al lumii.
Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului.
Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden,
Hampstead, Tottenham, Harringay.
În Londra funcţionează cel mai vechi metrou din Europa (1861) care însumează 400 km.
Oraşul concentrază peste 70 de obiective turistice, monumente arhitectonice, istorice şi de artă,
muzee, teatre, parcuri, pieţe: Catedrala St. Paul’s (sec. XVII-XVIII), biserica gotică a Mănăstirii
Westminster (sec. XIII-XIV), Palatul Eltham, Palatul Buckingham, Palatul Parlamentului (sec.
XIX), Turnul Victoria, Orologiul Big-Ben, British Muzeum (1753), Observatorul Astronomic al
Meridianului Zero, podurile de pe Tamisa, parcuri: Hyde Parc (sec. XVIII).
Oxfordul este locul unde se îmbină romantismul oraşului medieval cu vitalitatea centrului
universitar internaţional.
Orice vizită adevărată a centrului cultural Oxford , ar trebui să înceapă de la The Oxford Story - o
expoziţie neconvenţională care prezintă istoria de 800 de ani a universităţii. Cei care vizitează
expoziţia se pot aşeza în băncile în universitate în epoca medievală.
Atracţii principale ale Oxfordului sunt: Clădirile colegiilor: Merton College, cel mai vechi
colegiu din Oxford, înfiinţat în anul 1264; All Souls College, colegiu amplasat într-o clădire
impresionantă cu două turnuri şi cu ceas solar, proiectat de Christopher Wrena; Divinity School,
clădire din secolul al XV-lea realizată în stil gotic; Muzeul Ashmolean (1683); Teatrul
Sheldonian (1662-1669); Observatorul astronomic; Grădina Botanică.
21
Monumentele: Catedrala St. Frideswide a colegiului Christ Church (1170-1180, completată în
1225, cu un turn şi cu construcţii adiacente ridicate în anii 1525-1546), Capela Colegiului Merton
(1276); Capela Colegiului Magdalen (1475-1481); Capela Colegiului Lincoln (sec. 17); Redcliffe
Camera (1739-1749).
Cea mai vestită bibliotecă a Oxfordului, The Bodleian Library datează de la începutul secolului
XVII. Colecţia de cărţi numără peste 5 milioane de volume. The Bodleian Library, fiind una
dintre puţinile biblioteci consacrate pe plan britanic, are privilegiul obţinerii unui exemplar din
fiecare carte publicată pe teritoriul Marii Britanii. Regulile interioare sunt foarte stricte, nimeni nu
are voie să părăsească incinta clădirii cu un volum de carte, totul se studiază în sălile de lectură.
Nu fac excepţie nici măcar membrii familiei regale.
Cambridge centrul administrativ al comitatului Cambridgeshire în regiunea Est din
Anglia. Oraşul este în principal cunoscut pentru Universitatea Cambridge, cea de a 2-a ca
vechime din Regatul Unit, după cea din Oxford. Universitatea Cambridge a luat naştere în secolul
al XIII-lea, sub forma unor şcoli religioase situate pe lânga mănăstiri franciscane şi dominicane.
În 1290, Papa Nicolae al IV-lea a recunoscut statutul universitar al oraşului Cambridge, după ce
universitatea a ieşit de sub tutela mănăstirilor. La Universitatea Cambridge au predat mari
personalităţi ale culturii şi ştiinţei universale: Erasmus din Rotterdam care a predat aici latina şi
greaca, Isaac Newton care a devenit în 1669 profesor de matematică şi de fizică.
Se mai pot vizita: Canterbury – cu catedrala din sec. XI-XV, renumită pentru vitralii;
castelele din Windsor (reşedinţa suveranilor englezi) şi capela St. George, Sussex, Kent;
Winchester cu o frumoasa catedrala, un castru roman sau vestigii medievale.
„The South Coast” este marcată de un ţărm înalt, cu faleză. Se detaşează staţiunile: Great
Yarrmouth (sud-est), Southend, Brighton, Eastbourne, Southsea.
B.) Anglia de sud-vest
Include districtele Cornwall, Devon, Somerset, Dorset, Wiltshire, Avon şi Gloucester. Turismul
litoral dispune de condiţii ceva mai favorabile sub aspect climatic, dar ţărmul este în general înalt,
cu faleze, riass şi plaje fragmentate. Centre litorale de importanţă turistică sunt: Bournemouth,
Weymouth, Torquai, Brixham, Plymouth, Falmouth, Minehead, Avonmouth.
Bristol - numele oraşului provine din limba engleză veche în care "brycgstow" înseamnă
"locul de la pod". Podul este şi astăzi simbolul oraşului şi atrage numeroşi turişti.
C.) Middlands
Cuprinde partea centrală a Angliei predominată din punct de vedere peisagistic de Munţii Penini,
dealuri, câmpie, parcuri naţionale.
Centre turistice: Birmingham - un Burg Metropolitan în cadrul Comitatului Metropolitan West
Midlands în regiunea West Midlands. Pe lângă oraşul propriu-zis Birmingham, districtul conţine
şi oraşul Sutton Coldfield.
Centrul acestuia atrage mulţi vizitatori datorită clădirilor din epoca Victoriană, incluzând
Primăria, Consiliul local, Muzeul Oraşului şi Galeria de Artă cu colecţiile pre-Raphaelite. De
asemenea există multe clădiri istorice precum Biserica Sf Martin din secolul al XIV-lea,
Catedrala Sf. Philip şi catedrala catolică Sf. Chad. Coventry- oraş medieval, cu parcuri, palate,
catedrale şi biserici (sec XI); dar renumit şi prin consrucţia de autoturisme. Leicester, Nottingham
– centre industriale şi universitare, cu numeroase monumente din sec. XII, XV şi XVI. Stratford-
Upon-Avon - are origini anglo-saxone şi s-a dezvoltat ca un târg în perioada medievală. Datorită
asocierii cu numele lui Shakespeare, Stratford este un vestit punct turistic, fiind vizitat de peste
două milioane de turişti anual. În oraş se mai află biserica Sfânta Treime (Holy Trinity Church),
unde a fost botezat Shakespeare şi unde este înmormântat.
Stonehenge - se află în Câmpia Salisbury, la 3 km vest de oraşul Amesbury, Wiltshire.
Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul
exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie
(megaliţi - menhire), aşezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare.
Desupra acestor blocuri de piatră au fost aşezate ca nişte praguri alte blocuri curbate (în formă de
22
arc de cerc). În interiorul acestui lanţ exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră
vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă,
în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcţia
este înconjurată de un lanţ circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc
de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui Aubrey" (după
numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Alte centre turistice: Derby, Sheffield.
D.) Anglia de Nord
Ocupă sectorul de insulă la nord de Golful Wash. Resursele turistice naturale, prezente prin
aspecte peisagistice şi parcuri naţionale, sunt complectate de zestrea culturală de mare valoare
artistică şi historică.
Centre turistice importante: York, Lincoln, Leeds, Lancaster, Dirham, Manchester, Liverpool;
Blackpool, Skegness – importante staţiuni la Marea Irlandei şi Marea Nordului.
E.) Ţara Galilor (Wales)
Ţinut muntos – Munţii Cambrieni cu variate aspecte peisagistice glaciare şi litorale. Din punct de
vedere turistic deţin monumente istorice şi de artă. Clădiri medievale, biserici, catedrale:
Gloucester, Worcester, Swansea, Cardiff – capitala provinciei şi principapul centru economic şi
turistic.
F.) Scoţia
Este partea cea mai accidentată, din punct de vedere al reliefului, din Insula Britanică. Predomină
un peisaj straniu, în care munţii cu păşuni întinse se întretaie cu văi glaciare adânci, în care se află
lacuri glaciare lungi şi înguste denumite “loch”. Lacul “Loch Ness” este foarte spectacular, având
o lungime de circa 37 km şi o adâncime de 230 m, dar foarte îngust (1,5 km). Se spune că în
acest lac trăieşte un animal de apă misterios şi monstruos(supravieţuitor al epocii glaciare), care
uneori iese la suprafaţă.
Scoţia are cele mai vechi castele fiecare cu legenda lui: Castelul Balmoral- reşedinţa de vară a
regidor britanici (sec. XIX), Castelul Holyrood din Edinburgh – fosta reşedinţă regală a Scoţiei
(sec. XVI), Castelul din Duenfermline – oraş unde se află celebra catedrală unde şi-au gasit
odihna numeroşi regi ai scoţiei. Alte castele pline de istorie: Crothes, Craigiavar, Fraser.
Edinburgh - este un oraş de pe coasta de est a Scoţiei, şi capitala acesteia din 1437. În oraş se află
sediul Parlamentului scoţian, care a fost restabilit în 1999. Edinburgh este celebru pentru
festivalul său, care grupează mai multe festivaluri mai mici.
Oraşul Edinburgh a fost înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Glasgow – renumit pentru construcţiile navale, aici s-au lansat transatlanticele “Quinn Mary”şi
“Quinn Elisabeth”.
Alte centre turistice: Dundee, Aberdeen, Clydeside.
G. ) Irlanda de Nord
Areal predominant montan, cu peisaje dominate de glaciaţiunea cuaternară, râuri scurte cu
cascade, lacuri glaciare (Loch Neagh cu 296 km² şi 15m adâncime). Cel mai important centru
turistic şi economic : Belfast – capitala provinciei
IRLANDA
Nume oficial Irlanda
Formare 1922/1922
Capitala Dublin
Nr. populaţie 3.969.558 loc
Limbi vorbite Irlandeza, Engleza
Religii Romano-catolici 88%, anglicani 3%, alte
religii 9%
Etnii Irlandezi 95%, altele 5%
23
Forma de guvernământ Republica constituţională
preşedinte
Moneda naţională Euro (EUR) – 100 cenţi
În constiuţia republicii, numele ţării este doar Irlanda (Éire în irlandeză) deşi numele Republica
Irlandeză este folosit pentru nu a se confunda cu Irlanda de Nord şi cu întreaga insulă Irlanda.
Capitala Irlandei este la Dublin.
Insula Irlanda are o suprafaţă de 84.421 km², din care 70.273 km² aparţin Republicii
Irlandeze. Irlanda este complet înconjurată de Oceanul Atlantic, deşi porţiunea de apă între
Irlanda şi Marea Britanie este cunoscută ca Marea Irlandeză.
Coasta de vest a Irlandei este compusă din dealuri şi munţii cu înălţime mică, cel mai înalt punct
fiind la 1041 m. În centrul ţării există în majoritate teren plat, favorabil pentru agricultură şi
traversat de râuri ca şi Shannon şi de lacuri. Centrul ţării conţine şi zăcăminte majore de turbă,
turba fiind printre cele mai importante resurse naturale a Irlandei.
Clima Irlandei este influenţată de Curentul Atlanticului de Nord şi este destul de blândă. Verile
nu sunt foarte calde, iar iernile sunt geroase foarte rar. Precipitaţiiile sunt foarte frecvente, mai
ales în formă de ploi. În unele părţi ale ţării, până la 275 de zile pe an sunt ploioase.
Dublin este un centru cultural major în Irlanda. Cartierul Temple Bar este o zonă cunoscută
mondial pentru viaţa sa de noapte şi este populară cu persoane din Regatul Unit şi alte părţi a
Europei. In centrul Dublinului se află Colegiul Trinity, cea mai renumită universitate din Irlanda.
În Dublin se găsesc cele mai mari şi prestigioase muzee din Irlanda: Muzeul Irlandez de Artă
Modernă, Galeria Naţională Irlandeză, Galeria Municipală Hugh Lane, Biblioteca Chester Beatty
şi trei filiale a Muzeului Naţional a Irlandei.
2.2.3. Europa Vestică / Atlantică

Cuprinde statele europene cu faţadă atlantică, cu un climat oceanic, peisaje de câmpie, dealuri,
podişuri hercinice, munţi vechi şi litoralul cu dune de nisip.
Se individualizează două subzone: Franţa şi Ţările De Jos.
FRANŢA
Nume oficial Republica Franceză
Formare 843/1957
Capitala Paris
Nr. populaţie 62.662.842 loc.
Limbi vorbite Franceza, germana, catalana, bretona, basca
Religii Romano-catolici 88%, musulmani 8%,
protestanti 2%, altele 2%
Etnii Francezi 90%, nord-africani 6%, germani 2%,
alţii 2%
Forma de guvernământ democraţie organizată ca o republică semi-
prezidenţială (mai multe partide)
Moneda naţională Euro (EUR)- 100 cenţi
Este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte
continente.
Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu
regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este
membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a
Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor
Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi
din Uniunea Latină şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Republica Franceză este un
24
stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune
dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008.
Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani.
De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la
Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la
începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică. Un secol mai
târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în
principal de către Franci, populaţie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea
modernă, Franţa, derivă din denumirea domeniului feudal al Capeţienilor din jurul Parisului.
După moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat în 3 entităţi statale: Francia
orientală, Francia occidentală şi între ele efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde
entităţii statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Franţei.
Prestigiul internaţional al Franţei a crescut spre sfârşitul secolului al XII-lea şi pe parcursul
secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt.
Războiul de o sută de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a
umbrit imaginea Franţei pe plan internaţional, conflictul luând sfârşit la finele secolului al XV-
lea cu victoria dinastiei Valois.
Secolul al XVI-lea este marcat de dominaţia Spaniei ce se uneşte cu domeniile Dinastiei
Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Abia cu venirea lui Henric al
IV-lea şi Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franţa a reuşit să iasă din conul său de
umbră (1648 şi 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei ţări. Această
perioadă este marcată şi de debutul Imperiului Colonial Francez, dar datorită nehotărârii
regelui Ludovic al XV-lea Franţa nu reuşeşte să îşi impună supremaţia în anumite regiuni ale
globului, în detrimentul Imperiului Britanic.
Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea
lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai
mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie,
Prusia, Austria şi Rusia. Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor.
În urma Primului război mondial Franţa iese victorioasă dar suferă pierderi demografice şi
economice imense. Criza economică şi politică din anii 1930 facilitează capitularea Franţei la
începutul celui de al doilea război mondial în 1940 ce duce la dizolvarea celei de a treia
republici şi la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat
sub conducerea Generalului Pétain.
Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol
important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional
European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană
puternic integrată din punct de vedere politic.
Deşi marea parte a teritoriului francez se află în vestul Europei, Franţa este constituită şi
din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul şi sudul Oceanului
Indian, nordul şi sudul Oceanului Pacific, şi Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în
Cadrul Tratatului Antarcticii.
Franţa metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii şi Marea Nordului şi
de la Munţii Alpi şi Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului
Franţei continentale, ţara este denumită colocvial ca Hexagonul .
Franţa posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul şi vestul ţării(Bazinul Parisului
şi Bazinul Acvitaniei; Culoarul Rhônului Câmpia Alsaciei; Colinele Bretagne, Normandiei şi
Véndee= Masivul Armorican) până la lanţurile muntoase din sud (Munţii Pirinei) şi sud-est
(Munţii Alpi), aceştia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc
(4.810m). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munţii Vosgi, precum şi
largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne şi Sena.
25
Climatul temperat oceanic cu evidente nuanţe locale (mediteraneene, montane, alpine),
cu temperaturi anuale între 10-14ºC, dertermină o varietate de formaţiuni vegetale, protejate în
numeroase rezervaţii şi parcuri naţionale.
O mare importanţă turistică îi este conferită de cele două faţade: atlantică şi mediteraneană dar şi
de varietatea cadrului natural şi patrimoniul cultural. Potenţialul turistic al Franţei este valorificat
prin puternica infrastructură care permite practicarea unor forme diferite de turism. (în 1999 a
ocupat locul I în lume înregistrând 71,9 mil. de turişti)
Se pot identifica zece areale turistice:
A.) Paris – Champagne
Arealul se suprapune Bazinului parisului având ca şi nod polarizator capitala Paris.
Parisul sau “oraşul lumină” este amplasat pe ambele maluri ale Senei, a fost fondat în sec. I î.Hr.
sub numele de Luteţia, este cucerit de romani în 52 î.Hr., devine capitala definitivă a Franţei în
987. (Cucu V., 1982)
Sub aspect administrativ este împărţit în 20 de arondisme iar din punct de vedere cultural- artistic
este de inegalat. Sunt 13 universităţi (Sorbone 1253), 80 muzee (Louvre cu o suprafaţă de
60000m²), 120 de galerii de artă, zeci de teatre care au facut sa-şi merite titlul de “polul mondial
al artelor”.
Obiective turistice: Monumente şi clădiri: Turnul Eiffel - simbolul Parisului, este o construcţie
faimoasă pe schelet de oţel din Paris. Acesta este simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel
mondial. Numit după arhiectul său, Gustave Eiffel, este una dintre principalele destinaţii turistice,
cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Structura a fost construită în 1887-1889 ca să
servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea
centenarului Revoluţiei franceze. Trei sute de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind
două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă în acel moment,
este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit în construcţia turnului, în timpul instalării
lifturilor.
Turnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de
peste 10.000 de tone. Când a fost construit, era cea mai mare clădire din lume. Depinzând de
temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi
dilatării aliajului de metale.
Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi
cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.
Arc de Triumph - monument din centrul Place de l'Étoile, comemorând victoriile Franţei şi
onorând pe cei care au murit în luptă.
Les Invalides - Muzeu şi loc de veci pentru mulţi soldaţi francezi şi pentru Napoleon;
Conciergerie - închisoare foarte veche unde mulţi membri ai regimului monarhic au stat înainte
de moartea lor la revoluţia franceză; Palais Garnier - sediul Operei din Paris;
Catedrala Notre-Dame (1163 -1250). Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările
de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului XIII, fiind prima capodoperă a stilului gotic
timpuriu. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru
prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.
Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în
catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. În
interior coloanele au proporţii impozante, 130 m lungime, 35 m înălţime, nava principală este
împodobită cu statui şi picturi.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice.
Sorbonne - universitate faimoasă, fondată în Evul Mediu, Statuia Libertăţii - o versiune mai mică
a statuii din portul din New York pe care Franţa a dăruit-o Statelor Unite în 1886; Pantheonul din
Paris - biserică şi mormânt al celor mai mari personalităţi ale Franţei; Sainte-Chapelle - capelă
din secolul XIII.; Place des Vosges - piaţă din districtul Marais creată în timpul domniei lui
Henric al IV-lea
26
Muzee: Luvrul - clădirea este un fost palat regal situat în inima oraşului Paris, între malul drept al
râului Sena şi Rue de Rivoli. Curtea sa principală se află pe axa bulevardului Champs-Élysées
(Axe historique). Este unul dintre cele mai vechi şi mai mari muzee din lume, cu o lungă istorie
în păstrarea patrimoniului artistic al Franţei, de la regii capeţieni până la imperiul Napoleonic.
Louvre-ul deţine unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, dacă nu cumva cel mai
cunoscut: „Gioconda“ (sau Monalisa) de Leonardo da Vinci. Luvrul a fost deschis prima oară
pentru public în 1793, de atunci fiind îmbogăţit în permanenţă. Muzeul are trei aripi: Denon,
Sully şi Richelieu. Intrarea în Luvru se face printr-un mini Arc de Triumf facut special pentru
acesta.
Muzeul d'Orsay - un muzeu de artă găzduit într-o gară din secolul XIX convertită, şi care conţine
în special opere impresioniste; Centrul Georges Pompidou, cunoscut şi ca Beaubourg - o clădire
neobişnuită care găzduieşte muzeul de arte moderne şi un centru cultural cu o mare bibliotecă
publică. Lângă această clădire se află şi atelierul Constantin Brâncuşi; Musée Rodin - o mare
colecţie de opere ale celui mai celebru sculptor francez;
Musée du Montparnasse - detaliază istoria comunităţii artistice din Montparnasse;
Musée Cluny, cunoscut şi ca Musée National du Moyen-Age, găzduieşte o mare colecţie de artă
şi obiecte din Evul Mediu, inclusiv ciclul de tapiserii Doamna cu licornul; Musée Picasso.
Alte zone ale Parisului: Montmartre - zonă istorică pe o colină, unde se află şi Basilique du
Sacré-Cœur şi care este faimoasă şi pentru cafenele şi atelierele multor artişti importanţi;
Champs-Élysées - faimoasă stradă din lume, un bulevard de obicei plin de turişti; Rue de Rivoli -
magazine elegante pentru turişti; mergand catre Place de la Bastille se poate vedea şi Opera din
Paris.
Place de la Concorde - piaţa din care porneşte Champs-Élysées, cunoscută în trecut ca Place de la
Revolution, locul obeliscului şi al ghilotinei ; Place de la Bastille - actuală piaţă, este locul unde
se afla Bastilia până la Revoluţia Franceză.
Cimitirul Pere Lachaise - unul dintre cele mai populare obiective pariziene, conţine mormintele
multor francezi faimoşi, cât şi al oamenilor faimoşi din toată lumea care au ajuns să trăiască în
Franţa (inclusiv români).
Cartierul latin - unde se găsesc Pantheonul şi Sorbonne.
Viaţa de noapte este bine reprezentată prin: Le Lido - cabaret de pe Champs-Élysées faimos
pentru spectacolele exotice şi unde, ca soldat american în permisie cu nişte prieteni, Elvis Presley
a dat un concert ad hoc; Bal du Moulin Rouge, Le Crazy Horse Saloon, Les Folies Bergère -
cluburi de noapte faimoase.
Pentru recreere: Disneyland Resort Paris - parc de distracţii din estul oraşului.
Palatul de la Versailles - fostul palat regal în oraşul Versailles din sud-estul Parisului. A fost
reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest
palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi
prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu
anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia
regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenţei. Palatul
Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-
lea.
În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a
devenit primul muzeu de istorie al Franţei.
Basilica Saint Denis - catedrală gotică foarte veche şi loc de veci al multor monarhi francezi,
aflată în nordul oraşului.
Champagne se află în nord-estul Franţei şi se învecinează la nord cu Belgia. Are o formă
alungită pe axa nord-sud, având o lungime maximă de aprximativ 350 km. În nord se află o parte
din masivul ardeni, cu înălţimi de peste 600 m. partea sudică este formată din platouri situate la
aproximativ 300-400 m, străbătute de râuri ce curg spre vest: Sena, Marne şi Aisne. Regiunea
27
este cunoscută mai ales prin calitaea vinurilor: Champagne, Coteaux Champenois, Rose de
Riceys, Coteaux Champenois Rouge şi numeroasele podgorii.
B.) Lorraine – Alsacia
Arealul cuprinde estul Franţei întinzându-se peste Munţii Vosgi, Câmpia Lorenei.
Centre turistice: Strasbourg – oraş milenar, sediul Parlamentului European.
Obiective turistice: catedrală gotică (turn de 140m), Casa Kammerzell din al XV-lea secol,
Palatul Rohan şi Muzeul de artă modernă, Universitatea (sec.XII) unde a învăţat Napoleon
Bonaparte. Annecy – oraş medieval dominat de castelul cu acelaşi nume; Metz şi Thionville în
Lorraine şi Mulhouse în Alsacia.
C.) Auvergne – Bourgogne
Ocupă partea central sudică a Franţei, Masivul Central Francez, Munţii Cevennes, Podişul
Limousine (V). Relieful este sub forma unui platou înalt, tăiat de văi adânci. Nordul regiunii este
o zonă deluroasă. Cel mai înalt vârf este Puy de Sancy cu 1886 m.
Oraşul principal este Clermont-Ferrand şi este cea mai mare aglomeraţie din regiune, cu 400.000
de locuitori, aproximativ o treime din populaţia totală a regiunii. Datorită reliefului munots,
regiunea desparte două axe de comunicare în Franţa, cea de-a lungul Ron-ului şi cea de-a lungul
coastei Oceanului Atlantic. O asemenea situare nu a fost favorabilă dezvoltării economice şi
urbane şi a contribuit la stagnarea (regresia) demografică a regiunii.
Frumuseţea cadrului natural şi profilul agricol predominant permit ca turismul rural să aibă o
largă extindere în acest areal, formele de cazare la fermieri fiind diverse: case de vacanţă – gítes,
camere de oaspeţi, pensiuni, ferme –han, gítes pentru copii, gítes de grup, gítes de etapă- pentru
amatorii de drumeţii în circuit, excursii, pescuit, etc.
Centre turistice: Vichy- staţiune balneară cu ape minerale şi termominerale; Clermont-Ferrand;
Limoges.
D.) Rhône – Alpes – Jura
Se află în estul Franţei şi este suprapusă depresiunii Rhône – Saône, masivelor Alpi şi Jura şi
podişurilor Langres – Bourgogne.
Munţii Alpi ramura Alpii Savoiei constituie principala atracţie turistică a anului prin peisaje şi
amenajările tuirsice de mare anvergură.
Staţiuni tuirstice: Chamonix - reprezintă „Mecca europeană” a alpinismului şi al sporturilor
montane. Oraşul se situează în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont-Blanc(4807
m), foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. În localitate se
află mai multe vârfuri care depăşesc 4000 m: Piscul Verde (l'Aiguille Verte), Marii Jorasses (les
Grandes Jorasses), Dintele Uriaşului (la Dent du Géant), Muntele Blestemat (le Mont Maudit) şi
Muntele Alb din Tacul (le mont Blanc du Tacul). Staţiunea datează de 235 ani şi este cunoscută
ca centru internaţional al sporturilor de iarnă (3 trambuline, 2 patinoare, 3 teleferice, 6 tele-
schiuri) dar este renumită şi prin complexul de instalaţii mecanice ce traversează masivul
(telefericul Aiguille du Midi construit în 1955 şi unic în lume prin cele cinci puncte de sprijin ce
leagă Chamonix de Val d’Aosta – Italia şi trenul cu cremalieră Montenvers, din 1909, care urcă la
Mer de Glace cu peste 15 km de pârtii de schi).
Alte staţiuni: Les Tignes (1086m), Argentière (1255m), Vallorcine (1260m), Briançon,
Mountiers, Albertville – staţiune care a găzduit în 1992 Jocurile Olimpice ; Val d’Isere cu 300km
piste, 120 de teleferice; Les Saisies; Tignes; Les Arcs – Bourg St. Maurice, La Plagne, Le
Menuires – Val Thorens(cea mai înaltă staţiune de schi din Europa 2300m) –parte integrantă a
domeniului “Trois Vallèes”; Meribel.
Pe versantul vestic al Alpilor s-au dezvoltat staţiuni montane: Aix-Les-Bains staţiune cu ape
termale, sulfuroase, alcaline dar şi staţiune pentru sporturile de iarnă ; Chambery ; Grenoble –
oraş medieval, capitală turistică a Alpilor, centru al sporturilor de iarnă şi universitar şi cu un
patrimoniu cultural istoric; Gap, Digne.
Munţii Jura (1723m) oferă peisaje carstice valoroase iar aşezările rurale favorizează dezvoltarea
turismului rural (agroturism). Principalul centru turistic Besançon - cu cele 400 de hectare de
28
parcuri, grădini şi spaţii verzi, 2000 de hectare de păduri şi 7 dealuri, este considerat primul oraş
"verde" din Franţa. Este un oraş ce a fost mereu fruntaş în ceea ce priveşte calitatea ecologică. S-
au depus eforturi suplimentare prin instalarea unei reţele de transport în comun 100% ecologică
(autobuze care funcţionează cu gaz natural).
Centre turistice pe valea Rhônului: Lyon - oraşul conservă un important patrimoniu cultural, de la
vestigii din epoca romana pâna la construcţii din secolul XX. Partea cea mai valoroasă a oraşului,
şi anume cartierul Vieux Lyon, colina Fourvière, colina Croix-Rousse, cu o suprafaţă de 500 ha,
face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii al UNESCO, din 1998. Câteva nume poartă
renumele oraşului în toată lumea: Antoine de St. Exupery, autorul "Micului Prinţ", Fraţii Lumiere
– inventatorii cinematografului, Rabelais – autorul lui Gargantua şi Pantagruel, Urbea medievală
"Vieux-Lyon" şi bijuteriile sale arhitecturale (Hotel Bullioud, Paterin, Gadagne, Galeria Philibert
Delorme, Turnul Rozelor), insolitele "traboules" – pasaje secrete din timpul Rezistenţei,
Catedrala de pe Colina Fourviere, Catedrala St. Jean, etc. St. Etienne; Vienne, Montelimar,
Orange, Avignon - este situat pe malul stâng al Ronului în departamentul Vaucluse, la 640 km
sud-est de Paris şi la 80 km nord-vest de Marsilia. Centrul istoric din Avignon a fost înscris în
anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
E.) Riviera Franceză(Mediterana Franceză)
Se desfăşoară între Capul Bon spre vest, şi staţiunea Menton, în est, către Italia.
Riviera Lyoneză (Golful Lyon) se caracterizează printr-un ţărm jos, cu plajă întinsă, dar care nu
se remarca prin amenajări prea deosebite. Pe litoralul Languedoc, la vest de delta Rhônului, lung
de 160km, dispune de o puternică infrastructură şi şase nuclee turistice, microstaţiunii dotate cu
mici porturi turistice: Port Vendres; Perpignan; Narbonne; Carcassonne; Sete; Montpellier - este
un oraş însorit din sudul Franţei, situat pe coasta Mediteranei, între Marsilia şi graniţa cu Spania.
Atracţiile turistice principale sunt: Muzeul de Arta Fabre, Grădina oraşului (Jardin de Plantes),
Catedrala Sf. Petru şi strada istorica Esplanada Europei; Marsillia - situată în vechea provincie
franceză Provence (Provença în occitană) şi pe coasta Mediteranei, este cel mai mare port
comercial al ţării.
Coasta de azur este regiunea de coastă a Franţei la Marea Tireniană. Una dintre cele mai
cunoscute zone de litoral din lume, Coasta de Azur, se continuă în est cu Riviera Italiană prin
Monaco.
Staţiuni turistice importante: Cannes staţiune balneară unde se organizează anual Festivalul
Internaţional de Film. Printre obiectivele turistice majore ale oraşului se numără cheiul la
Croisette, muzeul Castre (în incinta castelului medieval), bastionul St. Marguerite (sec. XI, locul
întemniţării "Măştii de Fier"), mănăstirea Saint Honorat (sec. IV, situată pe insula cu acelaşi
nume); Antibes – staţiune cu caracter permanent şi cu un obiectiv turistic important Muzeul Pablo
Picasso; Nice - este un important centru turistic şi staţiune baneară, fiind supranumită "capitala
Coastei de Azur".Printre principalele obiective turistice se numără Muzeul Matisse, Muzeul de
Arte (situat în Palatul Koţebu), palatul-muzeu Massena (sec. XVIII-XIX), oraşul vechi cu palatul-
muzeu Lascaris (sec.XVII) şi catedrala St. Reparat (sec. XVII), grădina şi ruinele castelului (sec.
XI-XVII), ruinele oraşului roman Cimenelum (inclusiv amfiteatrul roman din sec. I-II),
mănăstirea franciscană din Cimiez (sec. XIII-XVII) cu un superb rozariu, grădina botanică
Phoenix cu cea mai mare seră din Europa, teatrul de operă (sec. XIX), catedrala ortodoxă rusă
(sec.XIX) ; Monte Carlo – renumită staţiune de lux cu o faleză pitorească şi plaje frumoase
(Larvotta) şi cu o puternica infrastructură pentru divertisment; Monaco- Principatul Monaco este
al doilea stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Este localizat pe coasta
mediteraneană, aproape de frontiera cu Italia. Principatul este înconjurat pe trei laturi de regiunea
franceză Provence-Alpes-Côte d'Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte
care se înalţă până la 63m peste nivelul mării; La Condamine; Menton; Grasse.
F.) Pirinei
Arealul se suprapune munţilor omonimi (2887m) la sud-vest de graniţa cu Spania şi se impun
prin peisaje alpine, glaciare şi carstice. Caracteristicile definitorii ale peisajelor Pirineilor sunt:
29
absenţa lacurilor mari, precum acelea din vârfurile laterale ale Alpilor, pasuri montane la
altitudini ridicate, şi relativ rare; numeroase torente montane numite gaves, care formează adesea
cascade, depăşite în Europa doar de cele scandinave; frecvenţa cu care capătul superior al unei văi
ia forma unui semicerc de culmi abrupte, numit local un cirque. Cea mai înaltă cascadă se află la
Gavarnie (462 m), pe râul Gave de Pau; Cirque de Gavarnie, din aceeaşi vale, este poate cel mai
cunoscut exemplu de cirque.
Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, şi sunt remarcabile, în special izvoarele termale, care
lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre care cele mai importante sunt la Bagnères-de-
Luchon şi Eaux-Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul
intră în contact cu rocile stratificate. Izvoarele aflate mai jos, precum cele de la Bagnères-de-
Bigorre (Hautes-Pyrénées), Rennes-les-Bains (Aude) şi Campagne (Aude), sunt în principal
selenitice, şi nu foarte calde.
G. ) Aquitania – Garonne
Ocupă Bazinul Aquitaniei iar din punct de vedere peisagistic se impune peisajul de câmpie.
Centre turistice : Toulouse ; Bordeaux - centrul istoric vechi al oraşului Bordeaux a fost înscris în
anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO ; şi staţiunile la Atlantic: Biarritz ;
Bayonne ; Les Sables ; St. Martin pe i-la Ré (N).
H.) Loire
Se întinde pe bazinul râului cu nume omonim. Loara este cel mai lung fluviu al Franţei, având o
lungime de 1020 Km. Este, de asemeni, singurul fluviu francez al cărui bazin este în întregime
cuprins între graniţele naţionale.
Fluviul Loara izvorăşte din Masivul Central de la o altitudine de 1425 m. Prin lungimea
şi poziţia sa geografică, Loara a servit ca punte de legătură între porturile de le Atlantic, centrul şi
sudul bazinului parizian, Masivul Central şi axa rhodaniană.
Loara traversează regiuni deosebit de frumoase ale Franţei iar, principalele puncte de atracţie,
care au făcut – o celebră în toată lumea, le constituie zecile de castele construite de – a lungul
fluviului: Amboise, Angers, Azy-Le Rideau, Blois, Chambord, Chaumoni Sur Loire,
Chenonceaux, Chinon.
Centre turistice în acest areal sunt: Loches, Nântes, Nevers, Le Puy, Roane, Sancere, Saumur,
Bourges, Argenton, Pitiers, Moulins, Laval.
Pe faţada atlantică se desfăşoară sectorul de plajă, pe ţărm sau pe insule şi se remarcă: St. Nazaire
şi La Buale.
I.) Bretagne – Normandia
Ocupă partea de vest a Franţei pe peninsulele Bretagne şi Cotentin. Peisagistic şi turistic se
impune ţărmul Atlanticului la Golful Biscaya sau la Marea Mânecii. Cele mai importante centre
turistice: Brest, Rennes, Le Havre.
J.) Picardie – Flandra
Areal localizat în Nord-Vestul Franţei cu importante centre turistice precum: Lille,
Roubaix, Dunkerque şi staţiunile Boulogne şi Calais.
ŢĂRILE DE JOS / BENELUX

BELGIA
Nume oficial Regatul Belgiei
Formare 1830/1919
Capitala Bruxelles
Limbi vorbite franceză, germană, flamanda
Religii Romano-catolici 88%, protestanţi 2%, altele
10%
30
Etnii Flamani 58%, valoni 33%, italieni 2%,
marocani 1%, altele 6%
Forma de guvernământ monarhie constituţională
regele Albert II
Diverse naţiuni şi culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de la celţi şi romani
până la francezi şi olandezi. Regiunea a fost incorporată în Imperiul Roman în timpul campaniei
lui Cezar din Galia. După valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul
Imperiului Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în regiune sunt
unite treptat în Ţările de Jos Burgunde. În timpul domniei lui Carol Quintul acestea ocupă mare
parte din teritoriul actualului Benelux. Până în secolul al XVIII-lea Ţările de Jos de sud se află
sub dominaţia spaniolă şi apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate în Prima Republică
Franceză. La prăbuşirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii şi al Luxemburgului
sunt ataşate unui nou stat Regatul Unit al Ţărilor de Jos, un regat protestant condus de un rege
olandez. În 1830 izbucneşte o revoltă împotriva regimului acestuia care va duce la independenţa
Belgiei. Pentru a evita intrarea acesteia sub dominaţia Franţei, Marile Puteri decid instaurarea
unui rege terţ, Leopold de Saxe-Coburg-Gotha, provenit dintr-o familie de prinţi germani. Belgia
îşi impune o politică de neutralitate, politică nerespectată de către puterile beligerante în cele
două războaie mondiale. Participă activ în cadrul uniunii economice Benelux şi este de
asemenea unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene.
Teritoriul Belgiei se împarte din punct de vedere geografic în trei regiuni: câmpia costieră
în nord-vest, platoul central şi ţinuturile muntoase ale Ardenilor (400-700m) din sud-est. Urmând
exemplu Ţărilor de Jos, în câmpia costieră au fost amenajate poldere ce au permis recuperarea
unor teritorii din Marea Nordului, însă procentajul acestora este foarte mic. Platoul central este o
vale fertilă iar ţinutul muntos este o vale stâncoasă acoperită de păduri care se întind până în
nordul Franţei.
Principale fluvii sunt Escaut şi Meuse. Climatul este temperat cu influenţe maritime
puternice, cu precipitaţii importante pe tot parcursul anului. Temperaturile medii lunare variează
între 3°C în ianuarie şi 18°C în iulie iar precipitaţiile medii variează între 51 mm în februarie şi
78 mm în iulie.
Centre turistice:
Bruxelles, principal centru politic, economic, şi turistic (capitala europeană), fondat în sec VIII- X
pe un ostrov al râului Schelde, de unde şi numele bruk- pod, sella- lac. În partea de sus a oraşului
se află Parlamentul, Palatul Regal (sec XVII - XX), ministerele, muzeele pictorilor flamanzi,
catedrale, biserici, parcuri. Aici se află celebrul pavilion “Atomium”(1958) care reproduce
structura atomului (8 sfere gigantice de oţel de 2,3t fiecare, unite prin ţevi şi ridicate la 100m
înălţime). Heysel – Mini Europa, deschis în 1995, o realizare unică unde se poate urmării pe viu
la scară redusă, istoria, cultura şi tehnologia ţărilor din Comunitatea Europeană prin cele cca. 300
de monumente realizate la scara 1/25, amplasate de-a lungul unor alei mărginite de peisaje
deosebite (Turnul din Pisa, Turnul Eiffel, Turnul Londrei, Arcul de Triumf, etc.). Serele Regale –
construize de regele Leopold II, deschise publicului în lunile aprilie- mai, cu o colecţie unică de
plante exotice.
Anvers este un oraş din regiunea Flandra din Belgia. Anvers este unul din cele mai mari porturi
europene, fondat în sec XVI, cu multe edificii medievale în stil gotic. Muzeul Plantin-Moretus
din Anvers a fost înscris în anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Este
oraşul diamantelor, unde se vănd, se cumpără şi se şlefuiesc cele mai frumoase diamante din
lume.
Bruges recunoscut port medieval din Flandra, deţine numeroase clădiri medievale frumos
ornamentate, basilici (Basilica din Bruges păstrează, potrivit legendei, un flacon cu Sfântul
Sânge) canale, porturi, pieţe, cheiuri medievale (Cheiul Verde). Centrul vechi istoric al oraşului
31
este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Este recunoscut ca “oraş fermecător
al arhitecturii clasice” şi al “artei dantelelor”.
Alte centre: Liege cu clădiri medievale, fabrici de sticlă (sec XVI), Gand – castelul conţilor,
manufacturi de bumbac şi lână (sec. XVII); localităţi istorice: Waterloo – bătălia napoleoniană
(18 iunie 1815); rezervaţia naturală Kalmthout sau plajele de la Ostende.
OLANDA/ „ŢARA DE JOS”/”ŢARA LALELELOR”/”ŢARA POLDERELOR”/

Nume oficial Ţara de Jos
Formare 1579 /1648
Capitala Amsterdam
Limbi vorbite neerlandeză (+ frizonă în Frizia) idiş,
limburgheză, neersaxonă, romani
Religii Romano-catolici 36%, protestanţi 27%,
musulmani 3%, altele 34%
Etnii Olandezi 82%, altele 18%
Forma de guvernământ Monarhie constituţională - Monarh Beatrix a
Olandei
Moneda naţională Euro (EUR)
Un sfert din teritoriul Ţărilor de Jos se află sub nivelul mării cu altitudine medie, statul având cea
mai joasă altitudine din lume. De asemenea este una dintre ţările cele mai dens populate din lume.
Este cunoscută pentru digurile, morile şi lalelele sale, dar şi pentru toleranţa sa pe plan social.
Este membră NATO şi UE. Pe teritoriul său se află sediul Curţii Penale Internaţionale
Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman şi rege al Spaniei, regiunea face
parte din cele 17 Provincii ale Ţărilor de Jos, care includeau şi Belgia actuală. După ce şi-a
obţinut independenţa faţă de Spania în 1648, Olanda a devenit o mare putere maritimă şi
economică în secolul XVII. Această perioadă, în timpul căreia Olanda şi-a creat colonii şi
dependenţe în lume este cunoscută ca şi secolul de aur.
După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, a fost creat un regat olandez
împreună cu Belgia şi Luxemburg în 1815. Belgienii au devenit independenţi începând cu 1830
ca şi luxemburghezii.
Se remarcă prin peisajul de câmpie (dune de litoral, câmpie cu „poldere”, cămpie cu
nisipuri „zandres” şi mlaştini), reţeaua densă de râuri şi canale, şosele şi căi ferate (primul
loc/glob).
Centre turistice:
Amsterdam – capitala constituţională a ţării, port de talie continentală (30 bazine – 500ha şi 28km
de cheiuri pentru vasele oceanice şi 140ha şi 18km pentru vasele fluviale), este denumit şi
„Veneţia Nordică”, fiindcă se află în mare parte sub nivelul mării. Se impune prin clădiri de
epocă: biserici şi catedrale, edificii de bănci (35), hoteluri şi restaurante de lux, baruri, cabarete,
teatre; 600 de poduri peste cele 100 de canale. Obiective: Palatul Regal (sec XVII) – înălţat pe
13.654 de piloni; Rijks – Museum cu pânze inestimabile din pictura olandeză; Biblioteca
Universitară (sec. XVII) cu peste 50.000 de cărţi; Gara Centrală, construită pe 3 insule mici şi
sprijinită pe 8.687 piloni de fundaţie; moara Bloem – arata rolul morilor de vânt (macinatul
cerealelor, prepararea hârtiei, uleiului, în desecarea lacurilor), digurile de peste 2000km care
adăpostesc polderele olandeze (terenuri scoase de sub apă). Alte obiective: domul, catedrale, Casa
Rembrandt, aeroportul Schiphol aflat la 4,5m faţă de nivelul mării, cel mai mare din Europa.
Haga – reşedinţă regală şi administrativă de stat cu numeroase monumente de arhitectură, de
istorie şi de artă.
Obiective: Palatul Huis ten Bosch (reşedinţa regală); Mauritshuis.
32
Rotterdam – “regele” porturilor europene şi al doilea în lume după New York, aşezat pe Rhein la
30km de ţărmurile Mării Nordului, cu peste 30km de cheiuri pentru nave maritime şi 25km
pentru cele fluviale. Construcţiile vechi medievale sau mai recente sunt intercalate cu edificii noi
precum: tunelul pentru transport auto pe sub râul Maas, turnul Euromast(100m), Marele Stadion,
aeroportul Europort.
Alte centre industriale dar şi cu valenţe turistice: Utrecht, Eindhoven, Gröningen, Zeeland –
Marile Diguri, Kinderdink – mori de vânt. La graniţa cu Belgia se află oraşul Baarle – Nasan o
atracţie turistică deoarece e singurul oraş european în care graniţa între două state trece prin
mijlocul oarşului(cafeneaua De Engle- are salonul în Olanda şi terasa în Belgia).
Este partia lalelelor care se cultivă încă din 1593 şi primul furnizor mondial a sute de specii(cele
mai mari culturi se află în sudul oraşului Haga).
LUXEMBOURG
Nume oficial Marele Ducat de Luxemburg
Formare 1867 / 1867
Capitala Luxemburg
Nr. populaţie 468.571 loc
Limbi vorbite Luxemburgheza, Franceza, Germana
Religii Romano-catolici 97%, altele 3%
Etnii Luxembourghezi 73%, rezidenţi străini 27%
Forma de guvernământ Monarhie - Marele Duce Henric
Moneda naţională Euro
Istoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcţia Castelului
Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortăreţe s-a dezvoltat treptat un oraş care a devenit
centrul unui stat mic dar important. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând
moştenitori legitimi pentru tron. În secolele următoare, fortăreaţa Luxemburg a fost în mod
constant mărită şi întărită de cei care au ocupat-o, între alţii, Bourbonii, Habsburgii,
Hohenzollernii şi francezii. Chiar şi după înfrângerea lui Napoleon în 1815, când Congresul de
la Viena a conferit autonomie formală Luxemburgului, ţara a devenit obiectul unei dispute între
Prusia şi Olanda.
Revoluţia belgiană dintre 1830–1839 a înjumătăţit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea
vestică a ţării, pur francofonă, a fost transferată Belgiei. Independenţa Luxemburgului a fost
confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza
luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia şi Franţa. În acelaşi an 1839, Luxemburg
s-a alăturat Confederaţiei germane.
Regele Olandei a rămas şeful de stat al Luxemburgului, cu titlul de mare duce al Luxemburgului
până în 1890. La moartea lui Wilhelm al III-lea, tronul Olandei a revenit fiicei sale, Wilhelmina,
iar Luxemburg (pe tronul căruia nu puteau sta femei) i-a fost dat lui Adolph de Nassau-Weilburg.
Luxemburg a fost invadat şi ocupat de Germania în timpul primului război mondial şi al celui de-
al doilea război mondial. În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Luxemburg şi-a abandonat politica de neutralitate,
alăturându-se Aliaţilor în lupta împotriva Germaniei. Guvernul său, în exil la Londra, a format
un mic grup de voluntari, care au participat la invazia Normandiei. A devenit un membru
fondator al NATO şi al ONU în 1946. În 1957, Luxemburg a devenit unul dintre cele şase state
fondatoare a Comunităţii Economice Europene (devenită apoi Uniunea Europeană), şi în 1999 s-
a alăturat ţărilor care au adoptat moneda unică, euro. Mai multe organisme europene îşi au
sediul în Luxemburg.
33
Luxemburgul este una dintre cele mai mici ţări din Europa. În vest se mărgineşte cu
provincia belgiană Luxembourg, care (la 4.443 km²) are aproape o suprafaţă dublă faţă de cea a
ţării.
Nordul ţării face parte din Munţii Ardeni, e format din dealuri şi munţi joşi, cel mai înalt punct
fiind Buurgplaatz, de 559 m. Restul ţării este de asemena deluros.
Graniţa estică a Luxemburgului e formată de râurile Mosel (Moselle), Sauer (Sûre) şi Our.
Capitala Luxembourg este un important centru industrial, comercial, şi turistic, supranumit
„Oraşul celor 83 de poduri”, are fermecătoare monumente de arhitectură: castele, biserici în stil
gotic, poduri, pieţe, hoteluri de lux (Palatul Grand- Ducal, Castelul Comter).
Alte centre turistice: Echternach, Vianden, Wietz.
2.2.4. Europa Sudică (Mediteraneană)

Se suprapune părţii de sud a continentului şi cuprinde peninsulele: Iberică, Italică, Balcanică cu
insulele limitrofe din Marea Mediterană. Bazinul Mediteranean se desfăşoară pe teritoriul
Spaniei, Franţei, Italiei, Greciei, şi Maltei, între Gibraltar şi râul Evros(Mariţa).
2.2.4.1. Peninsula Iberică

Este cea mai vestică şi cea mai sudică dintre cele trei peninsule din sudul Europei (iberică, italică
şi balcanică). Este a treia peninsulă din Europa, cu o suprafaţă de 582 860 km², izolată de restul
continentului prin Munţii Pirinei. Se caracterizează printr-o accentuată masivitate, fiind alcătuită
din munţi şi podişuri înalte, altitudinea medie fiind de cca. 660m. Clima este determinată de
expunerea atlantică, supusă unor mase de aer cald şi temperat, şi afro-mediteraneană cu aer
fierbinte şi uscat. Pe litoralul vestic temperaturile medii sunt, iarna, de 7 - 10ºC, iar în sud-est de
12 ºC. În interior se manifestă un climat temperat-continental. Vegetaţia specifică este
reprezentată prin: păduri de fag, stejar, pajişti în nord-vest, stepă şi pădurile de gariga în partea
centrală, formaţiuni de palmito şi tomillares pe litoral, completate de o faună tipică
mediteraneană.
Râurile cu văi bine dezvoltate sunt tributare Atlanticului (Duero, Tojo, Guadiana, Guadalaquivir),
dar şi Mediteranei (Ebro).
SPANIA/ “ŢARA TOREADORILOR”/”a CÂNTECULUI ŞI DANSULUI”/”a

VINURILOR SUPERIOARE”
Nume oficial Regatul Spaniei
Formare 1492/1713
Capitala Madrid
Nr. populaţie 45.116.894loc
spaniolă, cooficiale: catalana în Catalonia,
Insulele Baleare şi Valencia, galiciana în
Limbi vorbite
Galicia, araneza în Catalonia şi basca în Ţara
Bascilor şi Navarra.
Etnii Spanioli castilieni72%, catalani 17%,galicieni
6%, alţii 5%
Forma de guvernământ monarhie parlamentară, Rege-Juan Carlos I,
Începând cu secol IX î.Hr., celţii, fenicienii, grecii şi cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică,
urmaţi de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia şi
sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoţi în secolul V d. Hr. şi atacată
34
de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se
formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492.
În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziţia spaniolă, instituţie interzisă abia în
1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a
lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a
fost completă. Totuşi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest
vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, şi al
celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca şi "Spania" care nu era pe atunci un stat
unificat). În 1640, poliţia centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia şi
Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o
independenţă asistată de Franţa, dar pentru scurt timp.
În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa, datorită bunăstării
derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi şi costisitoare şi
revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a
consumat ţara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol
centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupaţia din partea Franţei în timpul erei
napoleonice la începutul anilor 1800, şi a condus la o serie de conflicte armate şi revolte între
liberali şi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat
şi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-
American din 1898.
Secolul XX iniţial a adus puţină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol şi a
Guineei Ecuatoriale a fost probată ca şi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de
dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creşterea
polarizării politice, combinata cu cresterea violenţei neverificate, a dus la izbucnirea Războiului
Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forţelor sale naţionaliste în 1939, generalul
Francisco Franco a condus o naţiune epuizată politic şi economic.
Totuşi, în anii 1960 şi anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială
modernă cu un sector de turism în creştere. După moartea dictatorului Generalul Franco în
noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de
rege şi de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat
democratic modern, mai ales în opoziţia unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la
NATO în 1982 şi a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco,
vechilor naţionalităţi istorice - Ţara Bascilor, Catalonia şi Galicia - li s-a dat o autonomie mare,
care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.
Cadrul natural este reprezentat de un podiş înalt de 700 – 1000m (Mesetta) situat în
partea centrală, despărţit de Cordiliera Montană Centrală (2592m) în Mesetta de Nord (700-
1000m), calcaroasă, cu peisaje aride, cu vegetaţie rară, drenată de Duero (Castilia Veche şi Leon)
şi Mesetta de Sud (600-700m), străbătută de Tojo şi Guadiana, mai fragmentată şi cu peisaje mai
atrăgătoare către vest (Estremadura) şi platouri calcaroase aride şi dezolante către est (Castilia
Nouă) şi sud (La Mancha). La vest, Mesetta trece în trepte spre Câmpia Portugaliei, spre nord-
vest în Galicia, podişul fragmentat de râuri coboară în ocean prin golfuri de tip “rias”, la nord este
închisă de Munţii Cantabrici (2600m), calcaroşi, la est de Munţii Iberici (2300m), iar la sud se
desfăşoară Cordiliera Betică (3478m) de la Atlantic la Mediterana, ca o barieră climatică pentru
litoralul mediteranean. În nord-est, Câmpia Aragonului este închisă de Munţii Iberici şi Munţii
Pirinei (3403m) la graniţa cu Franţa. Litoralul mediteranean şi atlantic, varietatea şi pitorescul
peisajelor naturale, valorile spirituale completează zestrea turistică de mare valoare, care face din
Spania să fie considerată între primele destinaţii turistice din Europa. Este o regiune extinsă de la
Strâmtoarea Gibraltar la frontiera cu Franţa şi include riviera cu celebrele “coste”, precum şi
arealele sau centre turistice învecinate ori intercalate.
De la sud-vest la nord-est se succed :
A.) Costa del Sol
35
Torremolinos a moştenit locuri cu un puternic aer popular (ca de exemplu cartierul marinăresc La
Carihuela), ca şi abundente vestigii ale bogatului său trecut (la Torre del Homenaje). Posibilităţile
oferite de Torremolinos sunt nenumărate: de la băile în mare şi posibilitatea de a face plajă în
aproape orice perioadă a anului, până la practicarea diferitelor sporturi. Plaje renumite sunt: La
Carihuela (Montemar), din nisip de origine vulcanică (2100m – lungime şi 60m – lăţime),
Bajondillo, Los Alamos (El Cañuelo), Playamar, din nisip alb fin (1000m – lungime şi 45m –
lăţime.
Monumente: biserica parohială Nuestra Señora del Carmen, Casa de los Navaja (dovada
arhitecturii nobiliare din sec. al XIX-lea), Torre de Pimentel/Molinos (simbol al patrimoniului
oraşului, care îi dă şi numele), Cortijo del Tajo (unde au fost descoperite importante rămăşiţe
arheologice).
Malaga - Fenicienii au fondat oraşul Malaka aici, în jurul anului 1000 î.Hr. Acest nume provine
probabil din cuvântul fenician pentru sare, deoarece peştele era sărat în apropiere de port.
În secolul al VIII-lea, Spania a fost cucerită de mauri, iar oraşul a devenit un important centru
comercial. Iniţial, Málaga a aparţinut de Califatul de Cordoba. După căderea dinastiei umayazilor,
a devenit capitala unui regat separat, dependent însă de Granada.
La sfârşitul Reconquistei, recucerirea Spaniei, Málaga a redevenit creştină, în 1487.
Oraşul a fost puternic bombardat de forţele aeriene italiene şi franciste în tmpul războiului civil
spaniol în 1936. Turismul de pe Costa del Sol din apropiere a impulsionat economia oraşului în
anii 1960.
Locuri de vizitat în Málaga
Alcazaba (în limba arabă - fortăreaţă), Castelul Gibralfaro, Catedrala, în stil greco-roman, pe
locul unei vechi moschei maure, a fost începută în 1528 şi terminată în 1719, Portul- unul dintre
cele mai importante din Spania., Fundaţia Picasso - casa memorială a lui Picasso, Museo Picasso
Málaga, Museo Interactivo de la Música, Museo Municipal (muzeul oraşului), Museo de Artes y
Tradiciones Populares (Museul de Arte şi Tradiţii Populare), Palacio Episcopal (Palatul
episcopal), Iglesia del Sagrario (biserică), Palacio de los Condes de Buenavista, Plaza de Toros
(arena de coridă).
B.) Costa Virgen (până la Cabo de Gata, spre est)- cu Almeria, veche colonie feniciană şi
romană
C.) Costa Luminosa – cu Aquilas, Mojacar, Mazarron – până la Cartagena, unde se află
fortificaţii romane şi alte vestigii istorice, azi al 3 lea port al Spaniei.
D.) Costa Blanca – de la sud de Elche şi Alicante până la Golful Valencia(Denia) –
include: Benidorm, Villajoyosa, Calpe.
În prezent, Alicante este unul dintre cele mai moderne şi mai frumoase oraşe de pe coasta Spaniei.
Această metropolă, denumită în limba catalană Alacant, este (alături de Barcelona şi de Valencia)
unul dintre cele mai importante porturi şi staţiuni turistice la Marea Mediterană şi totodată,
principalul centru comercial şi de pescuit al regiunii Valencia.
E.) Costa de Levante – cu Valencia principal centru turistic şi comercial.
Numele original în latină al oraşului era „Valentia”, însemnând „vigoare”, „curaj”. Destinatiile
turistice care merita mentionate sunt: Marques de Dos Aguas Palace, National Ceramics
Museum, The Old Walls, Plaza del Ayuntamiento, The Porta de la Mar si The Old Santodomingo
Convent, Falero Museum si, desigur, City of Arts and Scientes. „La Lonja de la Seda” („Bursa
Mătăsii”) din Valencia a fost înscrisă în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial
UNESCO.
Alte obiective: parcul amenajat în albia fostului râu care traversa oraşul şi care prin anii '70 a
inundat oraşul şi apoi a fost deviat prin afara oraşului, portul şi piaţa de peşte - în zonă va avea
loc cursa de Formula 1 -, Plaza del Torro cu arena pentru coridă şi Gara, Plaza Mayor, Mercado
Central, Oceanograful cu spectacolul de delfini, Umbrarul - o mică gradină botanică în care se
aude discret muzica şi este acoperită de o structura metalică deosebită, Muzeul de Artă, Muzeul
de Ştiinţă Principe Felipe care găzduieşte şi o expoziţie cu obiecte recuperate de pe Titanic.
36
F.) Costa del Azahar – (Sagunto – Capul Tortosa)
Castellon de la Plana: cu parcul central, arena pentru coridă, Plaza Santa Clara, Plaza
Ayuntamento - piaţa primăriei - cu Mercado Central, catedrala Ave Maria, turnul pieţii şi ceasul
solar iar apoi centrul vechi al oraşului unde se poate face şi shopping - pentru cei interesaţi Zara,
Springfield, Cortefil etc. Puerto Azahar - portul turistic al oraşului cu faleza şi terasele din jur.
Benicassim cu cele 5 plaje ale sale - Voramar, Almadrava, Torre San Vicente, Els Terrers şi
Heliopolis, parcul acvatic Aquarama, Museum Bodegas Carmelitano - muzeul gastronomiei şi
tradiţiilor, Muzeul şi Biserica cu obiecte religioase, picturi, cărti şi instrumentele primitive cu
care se realiza celebra băutura " Licor Carmelitano " specifică zonei şi facută din plante culese
din munţii din apropiere.
Benicarlo: El Jardin del Papagayo cu păsări exotice, Muzeul arheologic, Calle ( strada ) San
Joaquin costruită în secolul 13 şi conservată, pieţele General Aranda şi San Bartolome. Staţiunea
are 3 plaje.
G.) Costa Dorada se desfăşoară până la nord de Barcelona, având staţiuni
renumite precum: Cambrilis, Salon, Torragona, Sitges, Badalona.
H.) Costa Brava- fastonată de golfuri pitoreşti atrăgătoare, cu o mare densitate de staţiuni:
Blanes, Lloret de Mar, Palamos, Pineda de Mar, Rosos
Barcelona - este capitala Cataloniei, o comunitate autonomă din nord-estul Spaniei. Este de
asemenea al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, după Madrid. Barcelona se află pe coasta
Mediteranei, 160 km sud de lanţul muntos Pirinei, care reprezintă graniţa cu Franţa. Oferă o
oportunitate unică pentru turişti, de a se plimba de la rămăşiţele romane spre cetatea medievală, şi
spre oraşul modern cu bulevardele sale deschise şi toate intersecţiile lăsate largi de colţurile
clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al oraşului este aproape plat, în timp ce oraşul
modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine.
O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul oraşului spre
frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artişti de stradă,
cafenele şi restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poţi vedea prestigioasa operă
El Liceu, piaţa alimentară La Boqueria şi Piaţa Plaça Reial, cu ale sale arcuri şi palmieri, printre
alte clădiri interesante.
Remarcabilă este moştenirea oraşului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit şi a lucrat la
Barcelona, şi care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell, Parc Güell şi imensa, dar încă
neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcţie din 1882, fiind finanţată din bani
publici ca şi catedralele din Evul Mediu. Se aşteaptă să fie terminată până în 2020.
Există un muzeu care conţine lucrări mai puţin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinereţea sa.
În districtele moderne ale oraşului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor
companii internaţionale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele şi altele.
Pentru vederi spectaculare ale oraşului şi liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul
Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreaţă care mai demult supraveghea
intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic şi Palatul Sportiv şi Grădinile
Botanice. La marginea oraşului se află dealul Tibidabo, cu mai mult de 500 metri înălţime, cu un
parc de distracţie în vârf.
O zonă turistică inclusă în aceasta regiune este zona turistică Sierra Nevada-Granada.
Sierra Nevada atinge înălţimea maximă din Spania (3481m), adăposteşte cel mai sudic gheţar din
Europa şi este frecventat pentru sporturile de iarnă, având o reţea de staţiuni pitoreşti.
Granada este faimoasă datorită construcţiilor sale istorice, din vremea maurilor, dar şi din
perioada gotică sau renascentistă. Oraşul mai este celebru şi pentru numeroşii săi cântăreţi de
chitară.
Cele mai importante construcţii din perioada maurică aparţin Palatului Alhambra (Medinat al-
hambra = oraşul roşu; datorită stâncilor roşii pe care este construit). Reprezintă o aglomerare de
palate, cele mai mari lăcaşe de cult de acest tip din Spania. Alhambra a fost construită în secolele
XIII şi XIV, pentru a servi ca reşedinţă a regilor mauri. Este celebră pentru tavanele sale din
37
stuc(un material realizat dintr-un amestec dintr-un agregat, un adeziv şi apă. Aplicat umed, se
întăreşte prin uscare, devenind un solid dens) şi fântâna cu lei. Deşi regele Carol al V-lea a
ordonat construcţia palat aici - care nu a fost niciodată terminat - ansmablul s-a conservat bine.
Palatul Alhambra, Grădinile Generalife (Alhambra) şi cartierul Albaicín din Granada au fost
înscrise în anul 1984 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În Albaicin se găsesc
cuevas, renumitele locuinţe ale rromilor din peşteri.
În partea estică a Spaniei pe lângă Granada şi alte centre istorice completează turismul balnear-
maritim prin oferta lor de turism cultural: Lorca, Murcia, Albacete, Almansa, Teruel, Lerida,
Gerona.
Zona turistică a Insulelor Baleare - sunt un arhipeleag în vestul Mării Mediterane,

formând o comunitate autonomă din Spania. Capitala comunităţii autonome este Palma de
Mallorca. Comunitatea autonomă este compusă din o singură provincie. Limbile oficiale sunt
catalana şi spaniola.
Principalele insule sunt Mallorca, Menorca (Minorca), Ibiza (Eivissa) şi Formentera, toate
destinaţii turistice populare. O insulă mai mică este Cabrera.
Din punct de vedere istoric insulele au fost cucerite pe rând de romani, vandali, bizantini, arabi
şi catalano-aragonezi. Menorca a fost o dependenţă britanică până în secolul XVIII.
Se remarcă printre staţiuni: Palma de Mallorca, Puerto Soller, Alcudia(în Ila Mallorca),
Mahon şi Ciudadela(Menorca), Ibiza, etc.
Un tur complet al oraşului Palma de Mallorca va cuprinde neapărat în circuitul său obiective cum
ar fi Pueblo Espanol - muzeu arhitectural conceput ca un mic orăşel, adunând laolaltă machete ale
celor mai importante lucrări din arhitectura spaniolă clasică, şi centrele comerciale importante –
Av. Jaume III şi Porto Pi, precum şi porturile comerciale, Castell de Bellver - construit pe ruinele
unui sit musulman, adăposteşte un muzeu al descoperirilor arheologice şi sculpturi clasice, având
şi avantajului unei minunate perspective asupra golfului.
Centrul istoric al oraşului, în care se pot vizita: Catedral de Mallorca şi Museo Catedralicio –
situate în apropierea mării, Banys Arabs – băile arabe, Museo de Arte Espanol Contemporaneo.
În oraş sunt numeroase biserici, pieţe, şi palate.
Exceptând litoralul mediteranean şi unele sectoare litoral atlantice, fondul turistic al
Spaniei este dominat de tip cultural-istoric.
Regiunea turistică nord-vestică beneficiază de o largă faţadă la oceanul Atlantic, climă

umedă şi blândă, păduri de foioase, relief muntos şi de podiş, câmpie litorală îngustă. Include
Galicia, Asturia, Ţara Bascilor.
Din punct de vedere istoric, Galicia este urmaşul Gallaecia Romana care includea şi părţi din
Castilia de vest din zilele noastre şi Portugalia. Limbile oficiale ale comunităţii autonome sunt
galiciană, sau galego (în spaniolă gallego) şi castelană. Ambele limbi au statut oficial şi sunt
predate în şcoli.
Principalele oraşe sunt Vigo, A Coruña, Pontevedra, Lugo, Ferrol, Ourense şi Santiago de
Compostela, capitala.
Din punct de vedere geografic, cea mai importantă funcţie a Galiciei este prezenţa a
multe spaţii în formă de fiord pe coasta de nord şi de vest. Acestea sunt numite rias şi sunt
divizate în Rias Altas şi Rias Baixas. Mare parte din populaţie locuieşte lângă Rias Baixas, unde
se află mai multe centre urbane ca Vigo şi Pontevedra. Rias sunt importante pentru pescuit,
transformând coasta Galiciei în una dintre cele mai importante zone de pescuit din lume. Peisajul
spectacular al coastei şi multele plaje atrag un număr mare de turişti.
Terenul este format dintr-un lanţ de munţi joşi, traversate de râuri mici care nu sunt navigabile,
dar care produc putere hidroelectrică. De fapt, Galicia are atât de multe râuri mici de a fost
numită "ţara celor 1000 de râuri." Cele mai importante râuri sunt Miño şi Sil, care are un canion
spectacular.
38
Ţara Bascilor din nordul Spaniei este marginită de Oceanul Atlantic şi Franta. Regiunea este
binecuvântată cu peisaje mirifice, o coastă neatinsă de turismul în masă şi un patrimoniu cultural
bogat, care separă această regiune de restul Spaniei şi Europei. Din nefericire, cea mai
neobişnuită zonă a Spaniei este renumită şi datorită separatiştilor başti, a căror activitate teroristă
a umbrit reputaţia acestei zone încă din anii 60.
Rezervaţiile naturale, dealurile şi munţii de aici sunt un magnet pentru cei cu simţul aventurii,
alpinişti şi fanii sporturilor extreme. Cultura şi istoria se întâlnesc în palatele renascentiste,
catedralele gotice şi mulţimea de muzee ce abundă în Bilbao şi Vitoria-Gestaiz.
Localnicii vorbesc propria limbă - euskera - limbă care nu are nicio legatura cu cea spaniolă şi cu
nicio altă limbă din lume. Şi nu doar limba ciudată, ci şi gastronomia, arta, muzica şi sporturile,
fac din această regiune un tărâm cu adevarat special. Bascii originari sunt priviţi ca fiind ultimii
supravieţuitori ai triburilor aborigene care au populat odată Europa.
Centre turistice: San Sebastian, Bilbao – capitala, Vitoria.
Zona turistică Aragon se extinde de-a lungul râului Ebru, în sudul Navarei şi în
provincia La Rioja. Centre turistice: Aragon, Zaragoza, Huesca.
Specificul oraşului Zaragoza îl dă faptul că aici coexistă mărturii a patru culturi diferite în această
urbe a diversităţii: Zaragoza romană, Zaragoza creştină, Zaragoza maură (arabă) şi Zaragoza
evreiască.
Din fiecare moment important al trecutului au rămas clădiri reprezentative. Astfel, din vechea
urbe romană putem admira, chiar şi azi, Foro, Murallas, Puerto Fluvial, Teatro Romano şi Termas
de Caesaraugusta. Unele dintre ele au fost descoperite recent, ceea ce face ca ele să fie
înconjurate de tot felul de blocuri şi case noi, ce intră în conflict cu stilul acestora.
Având o istorie aparte, oraşul se găseşte la jumătatea drumului dintre Barcelona şi Madrid, fiind
foarte aproape şi de Pirinei.
În prezent, oraşul Zaragoza este împărţit în două de râul Ebru, cu multe poduri, precum Puente de
piedra, Puente de hierro, Puente de la Almozara etc.
Regiunea turistică centrală este formată din Castilia Veche şi Castilia Nouă.
Castilia Veche, suprapusă platoului omonim cu fundament vechi, de 700 -800 m
altitudine, parte integrantă a Mesetei spaniole, are un peisaj mai auster, condiţionat de nuanţa
continentală a climei, cu precipitaţii relativ reduse, vegetaţia naturală fiind mai sărăcăcioasă
(,,garriga”, stepa). Duero şi afluenţii săi se alimentează din lanţurile montane care o închid pe trei
laturi (Munţii Cantabrici, Munţii Iberici, Sierra de Guadarrama şi Sierra de Gredos).
Burgos - devenit capitala Regatului Castiliei şi Leonului m sec. al Xl-lea, este depozitarul celei
mai mari grupări de monumente în stil gotic din Spania -Catedrala Santa Maria, biserici (San
Esteban), Casa de Miranda; are un mare complex mănăstiresc, apoi palatul regilor Castiliei,
monumentui închinat eroului national El Cid, muzee; Plaza del Toros este renumită pentru
coridele anuale;
Leon, fosta capitală a regatului cu acelaşi nume, păstrează vestigii romane, catedrala, Biserica San
Isidore (sec. XII), Mănăstirea San Marco (muzeu);
Valladolid - cel mai mare oraş din Castilia Veche, nod de comunicaţii - este un important centru
cultural, cu universitate din 1346, Colegiul Santa Cruz (ce include o mare bibliotecă şi muzeu),
biserici (Nuestra Sefiora la Antigua si San Pablo), catedrala;
Salamanca - oraş cultural de mare traditie si nod de polarizare turistică, - Medina del Campo —
mare târg în Evul Mediu;
Alte centre turistice: Segovia , Avila, Zamora, Palencia.
Castilia Nouă - de la Sierra Guadairama şi Sierra de Gredos, până la Sierra. Sub aspectul
interesului turistic se detaşează net arealul din nordul Castiliei Noi şi în special cel al capitalei.
Madrid este a patra mare metropolă a Europei ca potenţial demografic şi unul dintre cele mai
importante complexe turistice. Este o metropolă cultural-ştiinţifică (Academia Regală Spaniolă,
două universităţi, 20 teatre, 30 muzee mai importante etc.) Obiective turistice: Piaţa Mayor, Piaţa
Sfintei Cruci, Piaţa Catedralei Sf. Isidoro, Piaţa Muzeului Prado; sunt renumite cele trei porţi ale
39
vechiului oraş medieval - Puerta de Alcade, Puerta de Toledo şi Portillo de San Vicente, Arcul de
Triumf, Palacio Real, Casa Cervantes, primaria, biserici, 91 mănăstiri, apoi Fântâna Zeitei Cibele,
Puente de Toledo, statuile regilor Filip al III-lea şi Filip al IV-lea, monumentul închinat lui
Cervantes; Muzeul Prado (de la sfârşitul sec. XVIII) este celebru prin galeria de pictură (El
Greco, Rafael, Tizzian, Goya, Rubens).
In apropiere de Madrid (45 km nord-vest) se afla El Escorial, fosta resedinţă a regilor Spaniei,
azi muzeu.
Toledo este declarat oraş-muzeu naţional.
La vest de Platoul Castiliei Noi, Estremadura, regiune mai joasă (200- 300 m), atrage prin
cursurile râurilor Tajo şi Guadiana, care datorită intersectări unor linii de falie (de-a lungul cărora
relieful cade în trepte spre vest) prezintă numeroase repezişuri 51 cascade, precum şi lacuri de
acumulare antropice cu scopuri multiple. Se remarcă două centre turistice: Merida (pe Guadiana),
Caceres.
Andaluzia etalează peisaje variate - de la câmpia joasă, drenată de Guadalquivir, ce se racordează
cu campia litorală, la munţi cu altitudine mijlocie (Cordiliera Betica şi Sierra Morena), peisaje
agricole cu plantaţii (vită-de-vie, măslini) şi păduri montane; de la ţinuturi cu climă de tip
continental, la cele cu climă mediteraneană influenţată de ocean.
Ca centre turistice se impun principalele două oraşe - Sevilla şi Cordoba -, ambele situate pe
malurile Guadalquivirului.
Sevilla, este a patra aglomeraţie urbană a Spaniei, conservă vestigii din toate perioadele istorice
(mine, ziduri, porţi - Puerta del Sol -, podul Alcantara), edificii monumentale împodobite cu o
arta de mare rafmament - impozanta catedrala gotică în care este mormântul lui Cristofor
Columb, biserici (Santa Maria la Blanca, Santo Tome), moschei (Giralda), Alcazarul. Este
capitala folclorului andaluz (dansul ,,flamenco”) şi a coridelor. Dispune de o puternică
infrastructură turistică.
Cordoba este renumit pentru înaltul nivel la care a ajuns aici civilizaţia arabă. A fost capitala
emiratului şi a califatului de Cordoba (sec. VIII-XI), inclusă apoi în regatul Castiliei (1236). Este
celebră moscheia din sec. al VIII-lea, transformată în catedrală.
Fâşia litorală oferă pe aproape întreaga lungime dintre Gibraltar şi frontiera cu Portugalia
condiţii deosebit de favorabile pentru cura heliomarină, beneficiind de climat cald şi plaje întinse.
Între Huelva şi Cadiz (cu amplasare foarte favorabilă turismului litoral, port) se desfaşoară Costa
de la Luz, cu plaje întinse şi staţiuni balneare maritime - Sanlucar de la Barrameda, Chipiona,
Cadiz.
Spania se impune în turismul mondial ca a doua mare receptoare (dupa Franţa), veniturile
încasate din turism (27 miliarde dolari anual) având o contribuţie însemnată la echilibrarea
balanţei schimburilor externe. Două treimi din turiştii străini provin din Franţa, Portugalia,
Germania şi Marea Britanie.
.
MALTA
Nume oficial Republica Malta
Formare 1964/1964
Capitala Valletta
Nr. populaţie 402 668 loc
Densitate 1 274 loc./km²
Suprafaţă 316 km²
Limbi vorbite Malteza, Engleza
Etnii Maltezi(amestec arabi,sicilieni,
spanioli,italieni, englezi)96%, altele 4%
Forma de guvernământ democraţie parlamentară - Preşedinte
40
Republica Malta este o ţară insulară în Europa de sud. Consistând dintr-un arhipelag în centrul
Mării Mediterane, la sud de Italia şi la nord de Tunisia, aceste insule amplasate strategic, au fost
cucerite şi stăpânite de diferite puteri pe parcursul secolelor.
Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de
ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare în Roma (în Via Condotti 68) cel mai
mic stat din lume (cunoscut sub numele de Stareţia din Malta).
Malta a devenit independentă de Marea Britanie la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este
membră a Uniunii Europene.
Statul maltez cuprinde şase insule: Malta (ca. 246 km²), Gozo (ca. 67 km²), Comino (ca.
3 km²), insula Filfla (care înseamnă "boabă de piper"), cele două insule gemene St.Paul. Insula
principală, Malta, este formată din cinci districte, Gozo şi Comino constituindu-se împreună într-
un al şaselea. Cea de-a patra insulă, ca mărime, nelocuită, a fost bază militară britanică, bază pe
care aceştia au dinamitat-o la părăsirea ei, Filfla (0,06 km²).
La Valletta este construit pe o peninsulă, în care se află două porturi naturale, Marsamxett şi
Portul Mare. Oraşul a fost fondat în 1566, prin construirea bisericii.
În La Valetta se află mai multe biserici, cea mai remarcabilă fiind Catedrala Sfântul Ioan, în
trecut Biserica Cavalerilor. Alte atracţii turistice sunt Palatul Marilor Maeştrii (acum Parlamentul
Maltez) şi un Muzeu Naţional de Arte Frumoase. Oraşul La Valletta a fost înscris în anul 1980 pe
lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Alte atracţii turistice: monumentele megalitice de la Tarxiex (sec III-IV Î.Hr), Mdina, Rabat,
Musta- fortificaţii, peisagistice: Grota Albastră.
Chiar dacă nu are ieşire la Mediterană amintim la acest capitol şi de Portugalia, parte integrantă a
peninsulei Iberice.
PORTUGALIA
Nume oficial Republica Portugheză
Formare 1139/1640
Capitala Lisabona
Limbi vorbite portugheză
2%
Etnii Portughezi 98%,africani şi altele 2%
Forma de guvernământ republică parlamentară
Preşedinte

Include şi două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore (Açores) şi Insulele Madeira.
Împărţirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord,
separând cultura şi climatul atlantic de cel mediteranean. Totuşi, Portugalia cu graniţele
aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi naţiuni din Europa. A
descoperit şi a pierdut un imperiu, şi-a abandonat şi şi-a recâştigat autonomia, iar de la
revoluţia din 1974, care a pus capat perioadelor dictatoriale, şi-a format noi legături cu fostele
sale posesiuni.
La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind
primul stat european care-şi fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În
1415 începe cucerirea primelor aşezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe
litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul
41
Bunei Speranţe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Alvarez Cabral
debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea şi la începutul secolului al XVI-lea,
Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial (ins.
Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula
Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului şi al înfloririi economice şi culturale
fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumatatea secolului al XVI-lea,
Portugalia pierde statul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial
fiind cucerită, în secolele 17-18, de Olanda şi Anglia. Între 1580 şi 1640, Portugalia este anexată
de către Spania.
În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecţie militară
(Revoluţia Garoafelor Roşii), iniţiată de forţele armate obosite de războaiele coloniale, îi
înlătură pe succesorii lui Salazar şi deschide calea reinstaurării democraţiei. Se prăbuşeşte
astfel, fără vărsare de sânge, ultimul şi cel mai vechi regim dictatorial al Europei Occidentale.
Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare şi suveranitate este recunoscut oficial la 19
iulie 1974, în anul următor dobândindu-şi independenţa Guineea-Bissau, insuele Capului Verde,
São Tomé şi Príncipe, Mozambic şi Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni şi tentative
de puciuri militare de stânga şi dreapta, frecvente restructurării în lumea partidelor politice
jaloneaza drumul Portugaliei spre o democraţie pluralistă echilibrată, cale soldată cu admiterea
ţării în 1986 în Uniunea Europeană.
Portugalia însăşi a intrat în Uniunea Europeană în 1986, pierzând o altă colonie asiatică,
Macau, retrocedată suveranităţii chineze, în decembrie 1999.
Portugalia continentală este împărţită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Alte râuri
importante sunt: Douro, Minho şi Guadiana. Ca şi râul Tagus, toate izvorăsc din Spania. În nord,
relieful este format din munţi. Cel mai înalt punct al Portugaliei se află în partea insulară: Mount
Pico (2.351 m), în Azore. În sud, spre Algarve, relieful este format mai ales din câmpii, şi clima
de aici este ceva mai călduroasă şi mai uscată decât în nordul răcoros şi ploios.
Ca centre turistce se impun: Lisabona (Lisboa), Estoriall, Porto, Cabo Roca şi staţiunile:
Faro, Lagos, Nazarte, Altura.
Inima oraşului Lisabona este „Baixa” sau "Oraşul de Jos", zonă unde se află Castelul São Jorge şi
Catedrala Santa Maria Maior. „Mănăstirea Jerónimos” şi „Turnul Belém” din Lisabona au fost
înscrise în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Obiective turistice: Castelo São Jorje (Castelul Sf.Gheorghe), pe colina cea mai înaltă a oraşului,
Cartierul Alfama, cu străzi înguste şi pitoreşti (singurul care a supravieţuit marelui cutremur din
1755), Sé de Lisboa (Catedrala Santa Maria Maior), Convento do Carmo.
La începutul sec. XVII monumentul cel mai significat era "Aqueduto das Águas Livres" (apeduct
pentru aprovizionarea Lisabonei cu apă potabilă).
La sfârşitul sec.XIX urbanizarea a fost extinsă nu numai în zona de lângă râul Tejo, dar şi la
exterior (actualul bulevardul Libertăţii). În 1934 a fost construită Piaţa Marquês de Pombal.
Urbanizarea de la finele sec.XX e marcată de o arhitectură aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras
(1985, arhitect Tomás Taveira), Centrul Cultural Belém (inaugurat în 1991), Staţia Oriente (1998,
arhitect Santiago Calatrava), Turnul Vasco da Gama şi Oceanarium (1998, arhitect Peter
Chermayeff).
Insulele Azore (sau Açores în portugheză) sunt un grup de insule situate în mijlocul
Oceanului Atlantic, la aproximativ about 1.500 km de Lisabona şi 3.900 km de coasta de est a
Americii de Nord.
Arhipeleagul este împrăştiat pe o zonă a paralelei care trece prin Lisabona (39º, 43'/39º, 55' Lat.
Nordică), dându-i un climat moderat, cu oscilaţii anuale de umiditate. Cele nouă insule au o
suprafaţă totală de 2.355 km². Suprafeţele lor individulae variază între 747 km² (São Miguel) şi
17 km² (Corvo).
Originea vulcanică a insulelor este relevată de conurile şi craterele vulcanice de pe insule. Pico,
un vulcan ce se înalţă 2.351m pe insula cu acelaşi nume, are cea mai mare altitudine din Azore.
42
Centrul „Angra do Heroísmo” de pe insula Terceira (Azore) a fost înscris în anul 1983 pe lista
patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Madeira (din portugheză madeira, însemnând pădure) este un grup de insule portugheze
din nordul oceanului Atlantic. Constând din două insule locuite (Madeira şi Porto Santo) şi trei
insule nelocuite, formează împreună cu Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice) Regiunea Autonomă
Madeira. Madeira constitutuie o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene.
Arhipeleagul Madeira face parte din Macaronesia, o regiune de orgine vulcanică, alături de
insulele Capul Verde, Azore, Selvagens şi Canare. Cea mai mare insulă din cadrul arhipeleagului,
Madeira (cu o suprafaţă de 741 km2) are un relief predominant muntos, cu înălţimea maximă de
1861 m (vf. Pico Ruivo). Ţârmul nordic este abrupt şi sălbatic.
Amplasarea geografică şi relieful muntos determină un climat blând, cu temperaturi medii situate
între 22ºC vara şi 16ºC iarna. Clima subtropicală este favorabilă culturilor de viţă de vie (cu
renumitul vin de Madeira), trestie de zahăr, bananieri, portocali, lămâi.
Funchal, cel mai mare oraş din Madeira, este situat pe coasta sudică a insulei principale. Pe lângă
capitală, mai există alte câteva oraşe importante, şi anume Porto Santo, Machico, Cámara de
Lobos, Santa Cruz das Flores şi Santana.
2.2.4.2. Regiunea turistică mediteraneană franceză

se suprapune în mare parte provinciilor Languedoc - Roussilon şi Provence.
Litoralul mediteranean francez se divide în cinci sectoare, cele estice intrate de timpuriu în
circuitul turistic, iar cele de la vest de Marsilia mai recent.
Coasta Vermeille se întinde de la frontiera cu Spania până la sud de Narbonue, este joasă
cu limanuri şi lagune, iar densitatea staţiunilor mai redusă: Banyuls, Port Vendres, Collioure, Le
Barcares, Leueate.
În sectorul Cote d'Ametist (ce se prelungeste până la gurile Ronululi), caracteristicile
morfologice menţionate anterior se accentuează, dar densitatea staţiunilor creşte: Narbonne
Plage, Cap d'Agde, Sete, Canton, Grande Matte, Port Camargue. În Delta Ronului se întinde
rezervaţia Camargue (9 366 ha).
Staţiunile litorale sunt dublate spre interior, la distante mici, de alte centre turistice: Perpignan -
cu multe vestigii medievale (castele, fortificaţii), catedrale, muzee; Carcassonne - pe Canal du
Midi, oras cu iz medieval; Narbonne - fondat de romani, beneficiază de apropierea unui liman
maritim şi de edificii medievale de valoare (palate); Beziers - mare piaţa de vinuri, cu o catedrală
din sec. XIII-XIV; Montpellier - centru cultural-istoric, cu palate, biserici, muzee şi staţiune
balneoclimaterică; Nimes - numit Roma franceză, are vestigii istorice romane (turnul Magne,
Capitoliul, Amfiteatrul, Termele); organizator de coride; Avignon - fostă posesiune şi reşedinţă a
papilor în sec. al XlV-lea (Palatul Papal, asezat pe Rhone); la fel şi Aries - ce adăposteşte
vestigiile romane eel mai bine păstrate din toată Franţa (Colloseumul, Termele lui Constantin,
Obeliscul din centrul oraşului), a fost loc favorit de creaţie a lui Van Gogh (P. Cocean, 1998).
Între gurile Ronului şi Toulon se desfăşoară Coasta de Azur Varois, unde se impune
Marsilia - oraş de generaţie antica (Massilia romană), are ca trăsătură majoră suprapunerea şi
amestecul de stiluri cu numeroase vestigii arhitecturale, muzee, primul port comercial al ţării,
mare centru turistic. Toulon beneficiază de o amplasare pitorească, faleză calcaroasă, centru
turistic de importanţă cultural-istorică, staţiune balneo-maritimă.
Aix-en-Provence - la nord de Marsilia - este un important centru cultural ţi turistic la baza Alpilor,
iar mai spre est cu o poziţie asemănătoare - Brignoles.
Coasta Maurilor flanchează până la Cap Camarat masivul hercinic omonim, remarcându-
se staţiunile: Les Salins, d'Hyeres, le Lavandou, Cavaliers, La Royol, Bormes şi Insulele Hyeres.
Perla Mediteranei Franceze o reprezintă Coasta Esterelului, desfăşurată până la frontiera
cu Italia, care include şi micul principat Monaco. Concentrează cele mai numeroase şi frecventate
staţiuni de talie mondială din bazinul mediteranean: Saint-Tropez, Saint-Maxime, Saint-Raphael,
43
Cannes, Antibes, Nisa, Monte Carlo, Menton şi altele. Se mai considera ca adevarată ,,Coasta de
Azur" sectorul de la est de Cannes (P. Cocean, 1998).
MONACO
Nume oficial Principatul Monaco
Formare 1861/1297
Capitala Monaco-Ville
Nr. populaţie 32,490 loc.
Densitate 166.61 loc./km²
Limbi vorbite franceză, italiana şi engleza.
5%
Etnii Francezi 47%,italieni 16% şi altele 37%
Forma de guvernământ monarhie constitutionala
Prinţ Albert al II-lea
Principatul Monaco este al doilea stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Este
localizat pe coasta mediteraneană, la 18 km est de Nisa, aproape de frontiera cu Italia. Principatul
este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d'Azur, iar relieful său
constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte care se înalţă până la 63m peste nivelul mării. Monaco
este cunoscut pentru peisajul natural şi clima însorită. Temperatura minimă medie este în ianuarie
de 8°C, iar în iulie 26°C.
Din PrincipatuI Monaco, alături de Monte Carlo - renumit pentru luxul său, cazinouri, cursele de
formula unu, muzee (Oceanografic de Antropologie) -fac parte La Condamine şi Monaco-Ville,
Cannes găzduieşte anual Festivalul Internaţional de Film, iar Nisa este principala aglomeraţie
urbană polarizatoare a Coastei Esterelului. În apropiere, Villefranche-sur-Mer este polul portuar
de croazieră al Franţei.
Sectoarele litorale de la est de Marsilia (şi în special Coasta Esterelului) beneficiază de condiţii
naturale de excepţie - alături de clima mediteraneană însorită, şi apa marină, îmbinarea muntelui
cu marea - prin intermediul unei faleze calcaroase - şi vegetaţia tipică au un efect deosebit.
Apropierea de Alpi şi clima blandă favorizează şi turismul de iarnă - mai ales la Nisa, Cannes,
Saint-Tropez -primele două fiind cele mai importante centre de convergenţă turistică. Sunt
dublate de staţiuni climaterice bazal-alpine: Grasse şi Pence.
Insula Corsica are un farmec aparte, datorită relativei izolări, a menţinerii în masură mai mare a
elementelor tradiţionale în aspectul asezărilor şi viaţa locuitorilor, vestigiilor istorice şi peisajului
natural mai puţin alterat prin interveitţia antropică. Ca centre turitstice se pot menţiona: Bastia,
Ajaccio(capitala), Porto-Vecchio. Turismul rural are mari posibilităţi de dezvoltare.
2.2.4.3. Regiunea mediteraneană vest italiană

Cuprinde latura peninsulară de la Marea Ligurică şi Marea Tireniană, Insulele Sicilia, Sardinia şi
altele mai mici. Litoralul Italian vestic se desfăşoară în continuarea celui francez, în provinciile
Liguria, Toscana, Laţium, Campania şi Calabria.
a) Importanţă mai însemnată au Riviera di Ponente şi Riviera di Levante, unde peisajele
de mare frumuseţe rezultă din conexiunea Alpilor Maritimi şi Apeninilor Ligurici cu litoralul
Mării Ligurice.
In staţiunile renumile pentru climă, apă şi plajele lor se imbină turismul de cură heliomarină şi
agrement cu turismul cultural: Ventimiglia, Bordighera, San Remo – oraş, vechi şi pitoresc,
organizează renumitul festival de muzica uşoară ; Imperia, Allassio, Albenga, Savona - renumită
prin faianţa produsă aici începand cu sec. al XVI-lea.
44
Geneva cel mai mare port al Italiei, frumos amplasat, dispune de numeroase monumente
arhitecturale (castele, palate, biserici), cartiere şi pieţe pitoreşti, casa şi monumentul lui Giuseppe
Garibaldi; este locul de baştina a lui Cristofor Columb şi Paganini.
Pe Riviera de Levante se succed Porto Fino, Santa Margherita Ligure, Rapallo, Chiovari, Sestri
levante, La Spezia, ultimul centru urban şi economic important, cu dotări turistice de confort
ridicat şi diversificat (vile, hoteluri, locuri de agrement), care este trăsătura caracteristică întegii
regiuni.
b) Toscana Maritimă se caracterizează printr-un turism complex. Staţiunile litorale au
densitate mai mică - Marina di Carrara, Viareggio, Marina di Pisa, Livorno (port însemnat şi cu
şantiere navale), Cecina, Donoratico Mare, Follonic. Se adaugă Insulele toscane: Elba (cu
Portoferaio, insula pe care a fost exilat Împaratul Napoleon în 1814), Capraia, Gorgona,
Montecristo, Giglio.
La distanţă mică de ţărm se află Carrara (recunoscută pentru producţia de marmură); Lucca şi
mai ales Pisa - pe raul Arno, centru cultural istoric, renumită prin monumente celebre ca Turnul
Înclinat, Domul şi Universitatea foarte veche.
c) Fluxurile turistice din Lazio sunt polarizte de Roma, însă turismul litoral este intens şi
în această zonă, staţiunile balneo-marine fiind frecventate îndeosebi de populaţia capitalei şi apoi
de alohtoni. În randul lor se înscriu: Civitavecchia, Lido di Ostia, Anzio, Nettuno, Circeo (lângă
care se întinde Parcul National Circeo, ce cuprinde muntele omonim cu Grotta dele Capre).
Urmeaza Terracina şi Gaeta.
Foarte importantă este categoria staţiunilor climaterice şi balneoclimaterice piemontane (de la
poalele Apeninilor, Sabini), ca loc de recreere în principal a locuitorilor Romei: Tivoli (pe Tibru),
într-un areal cu frumoase cascade, Palestrina, Frascati, Velletri, arealul lacurilor Albano şi Lai
Nemi — cu Marino, Castel Grandolfo, Genzano di Roma, apoi Bracciano (langă lacul omonim).
Dintre staţiunile balneare termale este cunoscută pe plan internaţional Viterbo.
Roma, prima metropolă a Italiei a reprezentat focarul iradierii civilizaţiei în interiorul marelui
imperiu şi în afara lui. Întemeiată în 53 î. Hr., în arealul celor şapte coline străbătute de Tibru, a
cunoscut o dezvoltare progresivă rapidă, ajungând la dimensiuni greu de imaginat pentru un oraş
antic (1,5 mil. loc. sub împaratul Augustus). Capitală a statului papal din 756, devine apoi un
strălucit centru al Renaşterii Europene şi capitala statului italian unificat din 1871.
Este considerat oraşul cu cele mai multe monumente din lume (Enciclopedia Statelor Lumii,
1981), dintre care se impun: Colloseum, Fommul Roman, Capitoliul, Columna lui Traian,
templele închinate zeiţelor Vesta, Fortuna, Virilis, Termele lui Augustus şi Caracalla, Arcurile de
Triumf ale lui Septimiu Sever, Augustus, Constantin cel Mare, Porta Latină, Mausoleul lui
Adrian, transformat în castelul San Angelo, bazilicile Santa Maria Maggiore, San Paolo, San
Piedro şi Capela Sixtină din Vatican, alte numeroase biserici. Cuprinde pieţe de un farmec
deosebit (Piaţa Spaniei) şi fântâni (Trevi, Naiadi, Fiumi), palate (Colonna, Canceleria, Quirinale,
Farnese, Laterano) şi vile (Medici, Farnesina, Giulia), statui, poduri. Are 20 mari muzee şi galerii
de artă (o parte în Vatican) şi 20 de teatre.
d) Activităţile econornice în general şi cea turistică în particular ale Campaniei sunt
polarizate de Napoli, a treia metropolă a Italiei. Aşezat la poalele Vezuviului, se remarcă prin
agitaţia şi coloritul vieţii cotidiene, dar şi prin valoaroase monumente de artă: Domul, clădirea
universităţii, palate (Palatul regal cu biblioteca natională), Muzeul Naţional, pieţe de mare
frumuseţe (Garibaldi), cheiul Santa Lucia.
Vulcanul Vezuviu (1277 m altitudine) reprezintă o arie de recreere şi drumeţii, fiind interesant şi
din punct de vedere ştiinţific. În apropiere, intens vizitate sunt ruinele oraşului antic Pompei,
acoperit cu un strat gros de cenuşă (20 m) în urma erupţiei vulcanului Vezuviu în anul 79 d. Hr. şi
a cărei deshumare a început în 1749. Alte două oraşe de la poalele vulcanului au fost îngropate
definitiv cu lavă şi lahar (noroi vulcanic) - Herculanum şi Stabiae. Interesant este faptul că la
începutul erei noastre acestea aveau în principal funcţie de recreere şi odihnă, deci turistică.
45
De o importanţă deosebită se bucură turismul litoral, de cură heliomarină şi agrement, cu mari
posibilităţi de desfăşurare atât pe litoralul peninsular — în staţiunile cunoscute ca Pozzuoli,
Sorento, Amalfi, Salerno cât şi în insulele din apropiere: Capri, Ischia, Ponza, Palmarola. Capri
dispune de peisaje deosebit de frumoase, cu grădini de citrice, forme carstice (Grotele de Azur),
vile impresionante, unele transformate în muzee.
e) Calabria se înscrie mai mult prin potenţialul său turistic natural -peisaje montane -
(Apeninii Calabriei cu Munţii Sila şi Parcul Naţional omonim), mari valenţe pentru turismul
litoral (Gioia Tauro, Tropea, Belvedere Maritimo, etc.) - şi cultural, adăpostit îndeosebi de oraşe
ca: Reggio di Calabria (cu vestigii romane şi feudale), Crotone (fostă colonie greacă, în care a
trăit Pitagora), Cosenza, Catanzaro. Insulele Lipari deţin vulcani activi (Stromboli), peisaje
inedite şi condiţii pentru cura heliomarină şi recreere.
f) Insula Sicilia se caracterizează prin extinderea rapidă a activităţii turistice în ultimele
decenii, pe baza resurselor atractive naturale în interior -peisajele montane, cu vulcanul Etna,
cheile Alcantara -, ale obiectivelor cultural-istorice, îndeosebi din centrele urbane polarizatoare -
Palermo, Catania, Messina şi Siracusa - şi mai ales a turismului litoral, în numeroase staţiuni:
Taormina, Acireale, Augusta, Sciacca, Marsala -din est şi sud-vest — sau cele de pe ,,Riviera
Palermitana" - Milazzo, Cefalu, Bagheria - şi de la Golful Castellammare.
g) Insula Sardinia are caracteristici asemănătoare, turismul litoral dezvoltându-se prin
formarea unor staţiuni în anii '70 (,,Riviera Sarda"), acestea acoperind în prezent toate sectoarele:
estic (Arbatay, Olbia, Insula Maddakna), nord-vestic (Porto Torres, Alghero), sud-vestic
(Insulele Antioco şi San Piedro), sudic (Cagliari). Obiectivele cultural-istorice se găsesc la
Cagliari -capitala insulei şi port -, Sassari, Oristano.
În Sardinia şi Sicilia au început să fie valorificate marile posibilităţi pentru extinderea turismului
rural, în funcţie de potenţialul peisagistic, etnografic şi al gradului mai ridicat de conservare al
mediului rural tradiţional.
2.2.4.4. Regiunea turistică est-italiană

Prezintă o mare desfăşurare latitudinală (aproape cât cea vestică) de-a lungul Mării Adriatice,
ajungând în sud până la Golful Taranto şi Marea Ionică. Pe o bună parte din lungimea ei (dar
îndeosebi în sectoral central) fâşia litorală trece - prin intermediul unei trepte piemontane
deluroase — spre versanţii abrupţi şi fragmentaţi de râuri ai Apeninilor. În sectorul nordic,
aceasta se prelungeşte cu Câmpia joasă a Padului, iar în cel sudic se continuă cu o arie deluroasă
extinsă, ori ocupă întreaga Peninsulă Salentino.
Turismul litoral deţine şi aici prioritate, îmbinându-se mai ales în extremităţile regiunii (Veneto,
Apuglia) cu turismul de tip cultural.
Sectoral lagunar dispune de mici staţiuni - Grado, Lignano, Caorle, Chioggia - şi importantele
centre turistice Trieste (poarta de acces spre Italia şi Marea Mediterană) şi Veneţia.
Veneţia, oraşul lagunei, cu un mileniu de istorie glorioasă (sec. VIII-XVIII) îşi etalează unicitatea
prin amplasare şi îmbinarea apa-spatiu habitual, construcţii (medievale şi renascentiste) diferite
ca tendinţe arhitecturale, dar perfect închegate într-un stil propriu şi cu o mare aglomerare a
operelor de artă. Nodul polarizator - ca interes turistic şi sub aspect spatial - îl constituie
recunoscuta piaţă San Marco, unde se află Basilica San Marco şi Palazzo Ducale (Palatul
Dogilor) — expresie a desăvârşirii artistice, ,,a fastului si gradilocvenţei" (P. Cocean, 1998).
Alături, Grand Canale este axa de circulaţie majoră. Sunt specifice străzile înguste şi canalele,
podurile şi punţile curbate (Ponte della Paglia, Ponte dei Sospiri), piaţetele însolite, zecile de
biserici: Santa Maria della Salute, Santa Maria Formosa (sec. XIX), Santa Maria dei Miracoli
(sec. XIV), Madoha del Orto (sec. XIV), San Giacometto (sec. V), San Paolo (sec. IX), San
Giacomo (sec. XIII), San Zaccaria etc.
Intensitatea turismului litoral şi densitatea staţiunilor este maximă la sud de Ravenna (oraş
istoric, reşedinţă a Imperiului Roman de Apus la începutul sec. al V-lea, al doilea ca importanţă
din statul pontifical la începutul sec. IX); Cervia, Cesenatico, Rimini, Riccione, Cattolica,
46
Pesdaro, Fano, Senigallia, Ancona (vechi port roman); urmeaza Pescara, Ortona, Termoli,
Insulele Tremiti.
În nordul Peninsuhi Gargano se află un sistem lagunar, la est staţiunea Vieste, iar în interior
Muntele Gargano şi staţiunea climaterică Monte San Angela. Urmează spre sud staţiunile
Manfredonia, Barletta, Molfetta, oraşul Bari cu objective cultural-istorice, apoi Monopoli,
Brindisi (cu rezonanţă istorică), iar la Golful Taranto Gattipoli; Taranto - fondat ca şi colonie
grecească, cu opere de artă (templul doric, domul etc.), mare port.
Între regiunea turistică est-italiană şi zona turistică a Apeninilor este plasat stătuleţul
liliputan San Marino, care constituie un puternic focar de receptare turistică - 3,4 milioane turisti
pe an - ceea ce reprezintă de 136 de ori mai mult decat populaţia sa (cel mai ridicat indice de
receptare turistică după Monaco).
Situat la marginea nord-estică a Apeninilor, la 18 km de Marea Adriatică (Rimini), are un relief
colinar dominat de cele trei vârfuri calcaroase ale lui Monte Titano (738 m), climat foarte plăcut
(mediteranean) şi păduri pe o buna parte din suprafaţă.
Nume oficial Republica San Marino

Formare 1631/1631
Capitala San Marino
Suprafaţă 61 km²
Limbi vorbite italiana şi engleza.
Etnii Samarinezi 80%,italieni 19% şi altele 1%
Forma de guvernământ Republică - Căpitani Regenţi
San Marino a luat naştere în anul 301 d. Hr. prin întemeierea primei aşezări de către refugiatul
Marinus de Dalmaţia, devenit apoi sfânt. S-a dezvoltat în jurul mănăstirii cu acelaşi nume şi a
devenit stat independent din sec. al XIII.lea, fiind cea mai veche republică din lume (1263).
Capitala, San Marino are numeroase obiective turistice: vestigii ale fortificaţiilor celor trei incinte
şi cele trei turnuri, porţi vechi, biserici vechi (San Francesco, Basilica del Santo - ce adăposteşte
relicvele Sfântului Marino, etc.), palate (Palazzo del Governo, Palatul Valloni - în care se află
biblioteca naţională), case vechi, grupuri statuare, muzee (Muzeul de ceară).
Oraşelul Borgo Maggiore este recunoscut pentru activitatea filatelică (ce aduce 10 % din
veniturile statului), cu Muzeul Filatelic şi Numismatic, situat într-unul din palatele localităţii, prin
biserica San Antimo şi Fabrica de Porţelan.
Dotările turistice sunt de o calitate deosebită, predominând cele rustice. San Marino atrage şi prin
peisajul contrastant (înălţimi calcaroase — pădure -asezări cu iz medieval), climatul plăcut şi
amenajări sportive (între care circuit de formula I).
GRECIA/ REPUBLICA ELENĂ

Nume oficial Republica Elenă
Formare 1829/1947
Capitala Atena
Nr. populaţie 10,665,989 loc
Limbi vorbite Greaca, turca, macedoneana.
Religii Greco -catolici 98% musulmani 1%, altele 1%
Etnii Greci 98%, altele 2%
47
Forma de guvernământ Republică - preşedinte
Considerată de mulţi drept leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie lungă şi bogată,
timp în care şi-a răspândit influenţa pe trei continente. Ţărmurile mării Egee au văzut
dezvoltarea primelor civilizaţii europene, şi anume cele ale minoanilor şi miceenilor. După ce
acestea au început să cadă, a urmat o "Eră Neagră" până în 810 î.Hr., când a apărut o nouă
civilizaţie elenă. A fost Grecia oraşelor-state care stabilea colonii în Mediterană, care rezista
invaziilor perşilor şi a cărei cultură va fi baza civilizaţiei elene, după căderea imperiului lui
Alexandru cel Mare (rege al Macedoniei).
Această cultură a avut o influenţă majoră asupra romanilor, care deşi au reuşit să treacă de
armata grecească decăzută în 168 î.Hr., au fost cuceriţi ei înşişi de civilizaţie. Pe când era o
provincie a Imperiului Roman, Grecia domina cultura Mediteranei de est, iar când imperiul s-a
împărţit în două, Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin, cu centrul la Constantinopol, a primit
o natură grecească. Din secolul IV până în secolul XV, Imperiul Roman de Răsărit a supravieţuit
atacurilor din vest şi din est, până când pe 29 mai 1453, Constantinopulul a căzut în faţa
otomanilor.
Domnia otomană se va păstra până în 1821 când grecii îşi declară independenţa. După
încheierea Războiul Grec de Independeţă în 1828, Grecia alege calea unei monarhii, înfiinţându-
se Regatul Greciei (1833). În secolul XIX şi la începutul secolului XX, Grecia încearcă să-şi
însuşească populaţia vorbitoare de greacă din Imperiul Otoman, crescând încetul cu încetul în
teritoriu şi populaţie, până în 1947, când ajuge la mărimea sa de astăzi.
După cel de-al doilea război mondial, Grecia a trecut printr-un război civil ce a durat până în
1949, după care a aderat la NATO în 1952. Pe 21 aprilie 1967 armata a preluat puterea în urma
unei lovituri de stat, formând aşa-numitul "Regim al Coloneilor". În 1973 regimul a abolit
monarhia greacă. Problema Ciprului a dus la prăbuşirea dictaturii militare în 1974 şi la
stabilirea unei republici democratice în 1975, după un plebiscit. Grecia a aderat la Uniunea
Europeană în 1981 şi a adoptat euro ca monedă în 2001.
Ocupă partea sudică, peninsulară şi insulară a Peninsulei Balcanice, scăldată de apele
Mărilor Mediterană, Egee şi Ionică. Are un relief muntos, intens fragmentat de văi şi depresiuni.
Se impun: Munţii Pindului (2637 m) cu peisaje carstice interesante, trecând şi în Peninsulele
Peloponez şi Attica, Câmpia Thesaliei, străjuită de Munţii Olimp (2911 m) şi Munţii Rodopi, care
se prelungesc până la vestitul Munte Athos (2033 m), în Peninsula Calcidică. Varietatea şi
pitorescul peisajelor montane şi ale golfurilor marine sunt completate de o vegetaţie specifică, cu
tufişuri de maquis, păduri de măslin, chiparos şi frasin, specifice unui climat mediteranean (8,8°C
iarna şi 27-28°C vara). Grecia insulară, predominant muntoasă, cu pitorescul peisajelor marine,
carstice sau vulcanice, are trăsături naturale şi culturale de mare atracţie pentru turişti.
Sub aspect natural, economic şi turistic se pot delimita următoarele areale:
GRECIA CONTINENTALĂ cuprinde unitatea montană a Pindului, Rodopilor şi
Câmpiilor Thesaliei, Salonicului şi Strumei şi a litoralului marin, cu peisaje variate. Se impun
legendarul Munte Olimp ce domină Câmpia Thesaliei şi Epirului, peisaje montane şi de litoral cu
stâncării, cele carstice, cu chei şi peşteri (Perana - cea mai importantă) de pe ţărmul ionic sau
defilee şi canioane adânci, cu pereţi verticali, de pe litoralul egeean. Alături de valorile
etnofolclorice prezente în toate localităţile rurale, se află şi importante atracţii cultural-istorice în
unele centre turistice: Salonic, întemeiat în 35 î.Hr. de regele Macedoniei Casandru - capitala
provinciei Grecia de Nord, azi al doilea oraş al Greciei, important centru industrial, comercial şi
turistic, cu numeroase obiective: Tumul Alb, Arcul şi Palatul lui Galerius (sec. XITI), ruinele
palatului regal, Agora Romană, bisericile bizantine Sf. Apostoli (sec. VI) şi Biserica Sf. Dumitru
(sec. V-VI), Muzeul de Arheologie. Vergina - oraş sacru al regilor macedoneni cu sarcofagul de
marmură al lui Filip al HI-lea, vestigii antice. Pella - capitală a regatului Macedoniei, unde s-a
născut împăratul Alexandru Maccdon, azi un imens muzeu (6 ha). Stagira - locul de naştere al
filozofului antic Aristotel. Alexandroupolis - oraş antic, cu vechiul său far, recunoscut şi prin icre
48
conservate şi caviar. Dion - la poalele Olimpului, cu o falnică cetate, vestigii antice, muzeu, de
aici se urcă spre vârful sacru al antichităţii. Ossa - ce adăpostea centaurii din antichitate. Meteora
- un fenomen natural unic în lume - coloane de gresie şi conglomerate erodate în forme bizare -
cu numeroase mănăstiri (Schimbarea la Faţă, Varlaam şi Sf. Ştefan) cu prezenţe culturale
româneşti. Alte centre: Voios, Larissa şi Lamia - cu o vechime de peste 4000 de ani.
GRECIA INSULARĂ - include partea vestică şi extrernitatea sudică a ţării:

Insulele Ionice şi Epirul, vestul Peloponezului şi Insula Creta.
a) Insulele ionice (Kerkrade), au peisaje pitoreşti, cu vegetaţie relativ bogată, posibilităţi de plajă
şi agrement nautic, vestigii istorice, aşezări rustice. Aici se înscriu: Insula Corfu (Kerkyra) - cu
oraşul omonim, Insula Paxos, Insula Cefalonia, Insula Leucas, Insula Ithaka (patria lui Ulise),
Insula Zakynthos.
Munţii Pindului (2637 m) formează coloana vertebrală a părţii peninsulare de la nordul Golfului
Corint, oferă peisaje pitoreşti, conservate parţial în Parcul Naţional Pind, forme de relief carstic şi
calcaros (peşteri, chei), etalate pană la ţărmul Mării Ionice, ţărm însoţit de o îngustă câmpie
litorală cu plaje. Câteva mici aşezări urbane primesc tot mai mult o funcţie turistică: Loannina
(lângă lacul omonim), Arta, Igumenitsa, Preveza, Amphilokhia, Agrinion (aproape de Lacul
Trikhonis), Mesolongion (la Golful Patras).
b) Peloponezul - cu peisaje mediteraneene montane şi litorale - este aria de constituire a
civilizaţiei miceniene a aheilor (sec. XVI-XII î.Hr.), derivată din cea cretană. Acesteia i-au urmat
epoca ,,obscură" (sec. XII-VIII î.Hr.) - după cucerirea doriană -, perioada greacă-arhaică (sec.
VIII-VI î.Hr.) şi civilizaţia greacă clasică (sec. V, IV î.Hr.).
Vestigiile arheologice sunt numeroase în partea vestică şi sudică a Peloponezului la: Elis,
Olimpia, Pylos, Messena, Sparta (cu ruinele celebrei cetăţi dorice). Olimpia, asezată într-un cadru
pitoresc, semnifica locul de început al Jocurilor Olimpice (776 î.Hr.), şi unde se găsesc ruinele
Templului lui Zeus, statuia acestuia sculptată de Fidias, ale Templului Herei, altarul lui Cronos
(pe muntele Cronion).
Patras este centrul urban şi turistic principal din nord-vestul zonei, iar micile localităţi turistice -
ca Loutra, Pyrgos, Kyparissia, Filiatra, Pylos, Kalamai, Kotronas — au perspective certe,
precum şi Insula Kythira (cu o poziţie avantajoasă).
c) Insula Creta (8280 km2) este teritoriul pe care s-a dezvoltat prima civilizaţie din Europa
(minoică), comparabilă ca vechime cu cea a Egiptului antic, şi care a stat la baza civilizaţiei
grecesti continentale. Au fost descoperite vestigiile a 93 de oraşe (O. Drîmba, 1998), cele mai
importante fiind Cnossos, Phaistos, Mallia, Praisos, Zakros, Gortys. Fiind pe direcţia rutelor
maritime din Mediterană, aici au lasat urme romanii, arabii, veneţienii (cetatea Candia).
Circulaţia turistică este încă modestă, dar are perspective reale de intensificare, datorită
peisajelor montane cu păduri relativ întinse (conifere mediteraneene) şi mai ales a condiţiilor
foarte bune de cură heliomarină. Activitatea a demarat în mici staţiuni sau localităţi turistice:
Rethimnon, Chania, Iraklion (capitala insulei), Irapetra, Sitia, Nikolaus.
2.2.4.5. Regiunea turistică greco-egeană

Principalul oraş al acestei regiuni care îndeplineşte şi rolul de nod polarizator este Atena.
Atena a cunoscut o evoluţie glorioasă, mai ales în Grecia Antică, fiind locuită de oameni încă din
Epoca Bronzului şi guvernată până în jurul anului 1000 î.C. de regi ionieni.
a) Acropola din Atena a fost înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial
UNESCO.
Obiective turistice: Acropole, Areopagul, Arcul lui Adrian, Templul lui Zeus, Muzeul Naţional
de Arheologie, Muzeul Bizantin, Muzeul Benakis, Muzeul Războiului Plaka -oraşul vechi zis şi
cartierul zeilor, Colina Lycabetus, Piaţa Sindagma unde se află şi Clădirea Parlamentului,
Stadionul din Atena, Grădina Naţională, Complexul Olimpic.
49
Acropolele din Athena - aşezate pe aşa numita “Stanca Sacra” a Atenei, reprezintă cel mai
important site al Atenei. În timpul Perioadei de Aur a lui Pericle, aici s-au construit unele dintre
cele mai reprezentative capodopere arhitecturale ale epocii. Rămăşiţele primelor aşezări de pe
Acropole datează din perioada Neolitică. De-a lungul secolelor piatra dealului a fost în continu
folosită fie pentru locurile de cult fie pentru casele de locuit. În timpul perioadei clasice (450-330
î.Hr.) trei importante temple au fost construite pe ruinele celor vechi: Panteonul, Erechtheion, si
Templul lui Nike, dedicate lui Athena Parthenos, Athena Polias, si respectiv Athena-Apteros
Nike.
Templul Olimp - locul a fost locuit din timpuri preistorice iar cultul zeului Zeus, este
atestat încă de la început. În 515 î.Hr. Peisistratos cel tânăr, începe contrucţia monumentalului
templu care însă nu este finalizată datorită sfârşitului tiraniei în Atena. Mai târziu templul este
finalizat de către împaratul roman Adrian în 124/125 d.Hr. În interiorul templului se găsea o
colosală statuie (din aur şi fildeş) a lui Zeus.
Destinaţii exotice: Halkidiki se află în nordul Greciei, în Macedonia, şi este compusă din
3 braţe Kassandra, Sithonia şi Muntele Athos. Cu o linie de coastă ce se întinde pe o distanţă de
522 km, ale cărei plaje variază atât ca forme cât şi ca dimensiuni, de la plaje lungi cu nisip fin, la
plaje mici, la golfuri pitoreşti, porturi mici, sate tradiţionale pescăreşti. Cea mai frumoasă zonă
din nordul Greciei, această peninsulă şi-a păstrat dintotdeauna acelaşi farmec. Pădurile, plajele cu
nisipul fin, golfuleţele ascunse, oraşele istorice şi sătucurile pitoresti fac deliciul turiştilor.
Insula Thassos cea mai nordică insulă a Mării Egee, are 22 km de la est la vest şi 26 km
de la nord la sud, fiind înconjurată de 93 de km de litoral. "Insula de smarald" este un loc cu o
istorie fascinantă şi de o frumuseţe rară. Ca obiective turistice amintim Muzeul Arheologic din
Limenas, Muzeul Popular din Kallirachi, Muzeul Vaghis din Skala Potamias, siturile arheologice
din Limenas şi Alyki, castelul din Potos, mănăstirea Sf.Pantelimon din Skala, Sotira din Alyki.
Plajele insulei (Prinos, Skala Kallirachis, Skala Marion, Tripiti, Psili Amos, Potos, Pefkari,
Makryammos, Crysi Ammoudia, Paradisos Beach) au un farmec aparte.
Posibilitatile de divertisment pornesc de la tavernele şi restaurantele cu meniuri specifice,
continuă cu cluburile de noapte şi barurile mici de pe faleză, cu muzică şi dansuri traditionale, cu
nenumăratele magazine şi se termină cu posibilitatea practicării sportului (ski nautic, surfing,
scufundări, tenis, echitaţie).
Santorini este o insulă mică, situată în sudul complexului de insule Ciclade din Grecia.
Primul său nume a fost Strongyli (Rotund), mai târziu a fost numit Calliste (Cea mai frumoasa).
Numele Santorini este unul mai recent, şi vine de la biserica de pe insula, închinată Sf. Irene. În
mijlocul insulei se află un lac cu apă albastră, care s-a format pe locul unui vulcan foarte vechi
care, conform legendei, a distrus continentul pierdut, Atlantis, atunci când a erupt acum 3500 de
ani, îngropând oraşul antic Akrotiri. Insula Santorini are două oraşe, Fira şi Ia, situate în zonele
cele mai înalte ale insulei. Aici sunt construite hoteluri, restaurante, baruri şi o multime de alte
facilităţi turistice. Santorini are două plaje accesibile, Perissa şi Kamari, amândouă caracterizate
prin nisipul vulcanic de culoare neagră.
Insula Corfu este o insulă cosmopolită, sofisticată, care combină în mod fericit relaxarea
cu distracţia şi o intensă viaţă de noapte. Acoperită de plantaţii de măslini, chiparoşi şi lamâi.
Oraşul Corfu, capitala insulei, este asezat pe relicvele diferitelor civilizaţii care s-au împletit aici
de-a lungul timpului, creând o atmosfera unică. Orasul este o combinaţie dintre Veneţia şi Napoli,
un pic din Franţa şi un strop din Anglia, şi bineinţeles este Grecia.
b) Grecia de Nord - se desfăşoară de-a lungul graniţei cu Republica Macedonia şi cu
Bulgaria
Salonic este al doilea oras ca mărime, acest oraş a fost tărâmul lui Alexandru cel Mare, numit
dupa sora acestuia, Thessaloniki, atunci cand a fost fondat în 316 î.H. In 1917 oraşul a fost distrus
de un incendiu masiv, şi a fost reconstruit după aceea. Din cauza zonei predispuse la cutremure,
pe care este ridicat, Salonic are clădiri joase, lucru care îi oferă un farmec aparte. Datorită faptului
ca oraşul a fost o lungă perioada sub dominaţie otomană, aici au ramas biserici bizantine şi muzee
50
care găzduiesc artefacte şi arta bizantină. Un obiectiv interesant se găseşte în Piaţa Dikasterion -
Forumul Roman, pe două nivele, care în antichitate reprezenta ''inima'' oraşului. Acesta a fost
descoperit în anul 1960 şi în cadrul lui se află un mare teatru, de altfel locul cel mai bine
conservat din Forum şi care înca mai este folosit ocazional, pentru concerte, în timpul verii.
Insula Rodos - cea mai mare insulă din Arhipelagul Dodecaneselor, a devenit un centru regional
important, mulţumită poziţiei sale, climatului şi atracţiilor naturale. Este cunoscută ca Insula
Soarelui. Capitala, denumită tot Rhodos, este situată în nordul insulei şi este compusă practic din
trei oraşe: modern, antic şi medieval. Insula abundă în locuri încântătoare şi interesante, ce merită
vizitate, cum ar fi Valea Fluturilor, satul Triada, lângă anticul Lalyssos pe vârful Filerimos, unde
în secolul XV a fost ridicată mănăstirea cu acelaşi nume, ruinele templelor lui Atena şi Zeus,
Kameiros (Kamiros) şi ruinele oraşului Dorian, Kalithea cu băile termale. In sfârşit, întreaga
insula este înconjurată de plaje splendide, echipate pentru relaxare şi sport. Muntele Athos este un
munte (2.033 m) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria
totală fiind de 360 km²) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Central, unde îşi au
locul 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai
mult de 1500 de monahi ortodocşi. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ,
alcătuind un stat monastic cu capitala la Karyes.
c) Sporadele (greacă - insule împrăştiate) sunt un grup de insule din Marea Egee ce
aparţin de Grecia.
Sporadele de Nord - cuprind 80 de insule fiind numite şi „Insulele Magneziei”: Skyros, Skopelos,
Skiáthos, Alonnisos.
Sporadele de Sud -cuprind cca. 170 de insule din care 30 sunt locuite şi situate în faţa coastei
Anatoliei. O mare parte din ele aparţin de Insulele Dodecaneze, cu excepţia insulelor din nordul
Sporadelor de Sud (Samos, Ikaria şi Fourni) ce aparţin de prefectura Samos: Samos, Ikaria,
Patmos, Kos, Rhodos.
Alături de cele 6 regiuni turistice tratate, care fac parte din bazinul turistic mediteranean,
în Pen. Italică şi Iberică se individualizează mai multe zone turistice.
2.2.4.6. Zona turistică a Apeninilor Central-Nordici cuprinde Apeninii Abruzzi, Apeninii

Umbrici şi Apeninii Toscano-Emiliani (extremitatea nord-vestică - Apeninii Ligurici — şi
sectoarele sudice - Apeninii Campani, Apeninii Lucani şi Apeninii Calabriei - converg spre
celelalte regiuni sau zone turistice ale Italiei).
Apeninii Nordici sunt formaţi predominant din fliş, Apeninii Centrali (între izvoarele râurilor
Tibru şi Volturno) din calcare mezozoice şi terţiare, pliate în cute strânse, iar Apeninii Sudici sunt
cei mai complecşi, fragmentaţi sub formă de masive izolate, cu culmi netezite şi versanţi abrupţi,
despărţite de defilee şi depresiuni adânci. Se detaşează Gran Sasso ce atinge altitudinea maximă
din Apenini (2914 m), despărţit de Monte Velina (2487 m), prin culoarul râului Aterno, în care
este localizat pitorescul oraş turistic L 'Aquila, iar mai spre sud Sulmona — centru turistic cu
vestigii romane şi monumente renascentiste, staţiune climaterică. Acestora li se alătură Rieti şi
Terni, pe râurile din nord-estul Munţilor Sabini.
Apeninii Abruzzi etalează forme de relief carstic (peşteri) şi calcaros (chei), forme glaciare pe
areale restrânse, defilee. Aceste elemente sunt ocrotite parţial în Parcul Naţional Abruzzo (29 000
ha) şi Rezervaţia Naturală Sasso Fratino — pădure tipică din Apeninii Centrali.
În Masivul Gran Sasso se practică sporturile de iarnă, susţinute de câteva mici staţiuni -Assergi.
Apeninii Umbrici sunt flancaţi la vest de cursul superior al Tibrului, între acesta şi frumosul lac
Apeninii Toscana Emiliani prezintă o culme mai unitară ( 2165 m în Mt. Cimone) au peisaje
pitoreşti, cu elemente mediteraneene la poale (până la 500 m altitudine), păduri de stejar, castan,
fag, tufişuri subalpine. Muntele Cimone adăposteşte un parc naţional de 20 000 ha.
51
Bazinul râului Arno concentrează cele mai importante aşezări şi obiective turistice din această
zonă. Apele termale sunt utilizate în complexul de centrale electrice Larderello şi în renumita
staţiune balneară Montecatini Terme, dublată de Monsummano Terme.
Oraşe turistice de importanţă mijlocie, cu monumente arhitecturale şi climat foarte plăcut sunt:
Pistoia, Prato, Empoli, Arezzo, Pontassieve, Borgo Son Lorenzo.
Acestea sunt mult eclipsate prin valoarea monumentelor şi operelor de artă de Florenţa (Firenze),
un adevărat oraş-muzeu, unul dintre principalele centre ale Renaşterii, în prezent, centru al
Toscanei, a devenit republică comunală în 1115, remarcându-se în Europa medievală prin nivelul
de dezvoltare al meşteşugurilor, comerţului şi activităţii bancare. A fost secole la rând capitala
Marelui Ducat al Toscanei şi chiar a Regatului Italiei (1865-1870). Este locul de naştere sau de
creaţie a unor celebrităţi din domeniul artelor şi al ştiinţei (Michelangelo, Galileo Galilei). Dintre
extrem de numeroasele monumente de artă se pot menţiona: biserici vestite - Santa Maria del
Fiore, Domul, Santa Croce, San Lorenzo; palate - Medici (familia dominantă în sec. XV-XVI),
Strozzi, Palazzo Yecchio (al Signoriei) -, muzee şi galerii de artă (Uffizi, Bargello), biblioteci ş.a.
2.2.4.7. Zona turistică adiacentă Câmpiei Padului se circumscrie fâşiilor piemontane

alpino-apenine şi parţial Câmpiei Padului, din provinciile Veneto, Lombardia, Piemont, Po şi
Emilia-Romagna. Este aria de cea mai mare concentrare a populaţiei şi oraşelor şi cu cel mai înalt
nivel de dezvoltare economică din Italia, cu o istorie complexă. Fondul turistic antropic este
întregit de cel natural, prin clima blândă şi pitorescul arealelor submontane.
Milano, a doua metropolă a Italiei şi primul centru ca importanţă economică, este aşezat pe
treapta de tranziţie dintre câmpie şi munte, într-o arie de convergenţă hidrografică. Între edificiile
monumentale se impune prin grandoare Domul, cea mai mare clădire în stil gotic din Italia, dar
influenţat de baroc datorită perioadei lungi de construcţie şi remodelare (sec. XIV-XIX); este cel
mai vizitat obiectiv turistic al oraşului. Celebre sunt şi teatrul de operă „La Scala" sau castelul
„Sforzza". Are numeroase biserici vechi — St Ambrogio (sec. XII), St Eustorgio (sec. XII-XIII).
Santa Maria delle Graţie (sec. XV), în care se află celebra pictură „Cina cea de taină" a lui
Leonardo da Vinci), San Lorenzo -, muzee, pinacoteci; Galeria de Artă Modernă, Academia de
Ştiinţe, universitatea.
Torino este renumit pentru producţia de autoturisme, dar beneficiază de o poziţie favorabilă
turismului montan (la poalele Alpilor Piemontezi) şi de tranzit, prin căile de comunicaţie ce-1
leagă de Franţa prin pasul şi tunelul Mont Cenis. Ca şi monumente se remarcă Domul, palatul
regal (sec. XVII), Palatul Carignano (azi muzeu).
Novara — între Milano şi Torino — este important nod de comunicaţii, făcând legătura spre
Pasul Simplon şi Elveţia; centru cultural - cu „Institute Geografico de Agostini", clădiri
monumentale (primăria - sec. XIII - , palat, catedrală).
La poalele ramei montane nordice, centre turistice active sunt:
Verona - oraş foarte vechi (sec. III î. Hr.), cu vestigii romane (Arena, teatrul, porţi), vestigii
medievale, clădiri monumentale (Biserica San Zeno Maggiore şi altele, Domul, Palatul comunal,
Castellvecchio); locul nemuritoarei poveşti de dragoste „Romeo şi Julieta"; este punct de plecare
spre aria montană (Bolzano);
Mai enumerăm Vicenza, Udine, Brescia (Duomo Vecchio sec, XII; Palatul Martinengo,
Bergamo - la poalele Alpilor Lombarzi - adăposteşte biserica Santa Maria Maggiore (sec. XII -
XIV), Monza - aproape de Milano - atrage un mare număr de vizitatori în cadrul circuitului
automobilistic de formula I; are o veche catedrală şi castel regal.
Marginea sudică a Câmpiei Fadului, de la contactul cu îngusta fâşie piemontană a
Munţilor Apenini, este marcată de un lanţ de oraşe mari, însemnate centre cultural-istorice, cu o
concentrare deosebită de obiective şi cu fluxuri turistice foarte intense, asigurate de o excelentă
infrastructură de comunicaţii terestre (autostradă, şosea, cale ferată) între Milano şi Rimini.
Piacenza, aşezat pe malul drept al Padului, are numeroase palate din Renaşterea timpurie,
catedrala din sec. XII-XIII, primăria în stil gotic (sec. XIII).
52
Parma - veche aşezare etruscă, celtică şi apoi romană, centru universitar, cu clădiri monumentale
(catedrala romanică din sec. XII. Palatul Farmese), muzee.
La vest de Parma, Ia limita Apeninilor, se află cunoscuta staţiune balneară Salsomaggiore Terme.
După Reggio-Emilia spre est, urmează Modena, cu una din primele universităţi din lume (sec.
XII), Academie de arte şi literatură, numeroase clădiri monumentale - catedrala (sec. XI-XV),
Biserica San Pietro, palatul ducal.
Bologna - cel mai mare oraş din Emilia-Romagna - este un renumit centru cultural al Italiei,
având cea mai veche universitate din Europa (1119), o faimoasă bibliotecă, pinacotecă, muzee,
construcţii monument cum ar fi: palatul comunal (sec. XIII-XV), turnurile înclinate Garisenda şi
Asinelli, palatele Bevilaqua şi Poggi.
Italia reprezintă una din ariile de mare concentrare a fluxurilor turistice mondiale (7 - 8
% din numărul turiştilor internaţionali), receptând anual în jur de 40, 45 mii. vizitatori (Germania
-30 %, apoi Franţa şi SUA), dar cu oscilaţii foarte mari de la un an la altul (57 mii. în 1997,
respectiv 35 mii. în 1998).
2.2.4.8.REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR PIRINEI

Este a doua regiune turistică montană transfrontalieră bine individualizată din Europa, după cea
alpină, extinzându-se pe teritoriul a trei state naţionale. Costitue atât arie de legătură, cât şi zid de
separare, între două mari ţări - Franţa şi Spania - precum şi leagănul unuia dintre ministatele
Europei – Andorra.
Coloana vertebrală a Pirineilor care uneşte Atlanticul de Mediterană, formată din granite şi
granodiorite dure - s-a edificat în cadrul orogenezei hercinice. Peste acestea s-au adăugat alte roci,
îndeosebi strate groase de calcare în cretacicul superior, care au permis geneza unei mari bogăţii
de forme carstice. În era terţiară s-au depus armăturile exterioare de fliş, gresii şi calcare, mai
subţiri şi mai puţin dure, ce avansează mai mult pe flancuri (P. Cocean, 1998). Creasta lor
principală are aspectul unui zid crenelat, modelat de gheţarii cuaternari, nefiind traversată de nici
o apă curgătoare de suprafaţă, dar cu trasee subterane curioase, în special a izvoarelor Garonnei
ce se formează pe versantul sudic (în bazinul Ebrului).
Potenţialul turistic al reliefului est condiţionat în primul rând de formele glaciare (circuri, creste,
văi glaciare, morene) şi de relieful carstic (peşteri, avenuri, grote), apoi de cel fluvial — văi
înguste şi spectaculoase, cu cascade sau cu mici lărgiri la confluenţe, unde s-au cantonat aşezări
pastorale (transformate în ultimele decenii în cochete staţiuni montane). Potenţialul turistic
hidrografic este dat îndeosebi de sutele de lacuri (glaciare în majoritatea lor covârşitoare), de
apele minerale şi termale, de gheţarii de circ, iar cel biogeografic de vegetaţia etajată (până la
pajişti de tip alpin) şi elementele faunistice rare în spaţiul european (capre negre, marmote, urşi,
vulturi bărboşi, cocoşi de munte, potârnichi de zăpadă, somoni, păstrăvi-curcubeu). Nu este de
neglijat nici potenţialul climateric, cu indici climato-turistici ridicaţi, în funcţie de etajarea
altitudinală de-a lungul unei paralele cu valoare mică în cadrul continentului.
Valenţele turistice ale elementelor fizico-geografîce, precum şi ale celor antropice, se
asociază într-un potenţial peisagistic deosebit de însemnat şi variat. Acestea stau la baza
practicării turismului montan de sporturi de iarnă şi agrement, a turismului curativ şi balneo-
climateric, a turismului cultural-instructiv şi religios (cu predominanţă în aşezările mai mari de la
periferie) şi, în consecinţă, a turismului complex prin îmbinarea lor.
Circulaţia turistică este asigurată de o infrastructură de comunicaţii rutiere bine dezvoltate şi
moderne.
Sub aspect spaţial-geografic, politico-administrativ şi funcţional, regiunea turistică a Pirineilor
poate fi divizată în:
a) Zona turistică a Pirineilor spanioli se desfăşoară în nordul provinciei Navarra, Huesca,
Lerida şi Gerona (ultimele trei fiind cuprinse în regiunile Aragon şi Catalonia).
Navarra este un vechi ţinut de creştere a animalelor şi de cultură a pomilor fructiferi, unde s-a
format unul din primele regate medievale spaniole. Panplona — capitala provinciei, principalul
53
centru economic şi cultural — este şi o însemnată localitate turistică la poalele Pirineilor,
renumită pentru „fiestele" cu tauri de la începutul lunii iulie; dispune de mai multe monumente
medievale: Biserica San Saturnino (sec. XIII), catedrală din sec. XIV-XV, fortăreaţă (sec. XVI).
Staţiuni pentru sporturile de iarnă: Roncesvalles, Izaku (sub vârful omonim de 2020 m), Elizondo.
In nodrul provinciei Huesca (din regiunea Aragon), la frontiera cu Franţa, se întinde sectorul cel
mai înalt al culmii principale a Pirineilor, cu şase vârfuri ce depăşesc altitudinea de 3000 m, între
care Pico de Aneto (3404 m), Monte Perdido (3355 m). Lângă acesta din urmă a fost fondat în
1918 Parcul Naţional Văile de Ordeso (sau Rio Ara), în prezent cu o suprafaţă de 15 000 ha.
Staţiunile de sporturi de iarnă şi climaterice - Canjranc, Sallent, Panticosa (cu ape termale),
Torla (pe Ara), Bielsa şi Salinas (pe Cinca), Benasque, Bizberii, Ainsa, Boltana, Jaca, Tiermas.
Sectorul catalan al Pirineilor scade uşor în altitudine, fiind străbătut de trei şosele transmontane,
din care una prin Andorra şi alta pe valea Garonnei.
Staţiunile încep de la poalele lui Pico de la Maladeta, cu Viella, Esterri de Aneu, Seo de Urgel şi
Puigcerda (pe Segre), Alp, Ribas de Freaser, Ripoll.
b) ANDORA
Nume oficial Principatul Andorra
Formare 1278/1278
Capitala Andorra la Vella
Nr. populaţie 71.822loc
Limbi vorbite catalană, spaniolă, franceză,portugheză
Religii Romano catolici 94%, altele 18%
Etnii Spanioli 46%, andorieni 28%, francezi 8%,
altele 18%
Forma de guvernământ monarhie parlamentară
Datorită relativei sale izolări, Andorra s-a situat în afara centrului istoriei europene,
având doar puţine legături cu alte ţări în afară de Franţa şi Spania. Totuşi, în ultima vreme,
turismul intensiv şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare şi de transport au scos ţara din starea
de izolare, iar sistemul său politic a fost modernizat în anul 1993, când Andorra a devenit
membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Predomină net turismul de tranzit, datorită rolului comercial al capitalei -Andorra la Vella (unele
mărfuri sunt aproape la jumătate preţul faţă de ţările vecine, în special articolele tehnice,
carburanţii, băuturile şi ţigările), facilitat de căile rutiere moderne şi de plasarea între Franţa şi
Spania. Dispune şi de o bază de cazare adecvată (peste 350 hoteluri şi hanuri).
Pe o suprafaţă restrânsă dispune de un peisaj natural de excepţie - vârfuri înalte, creste, circuri,
lacuri glaciare. Este axat pe cursul superior al râului Valira (afluent al râului Segre), al cărui
bazinet de obârşie este presărat cu mici localităţi pitoreşti: Soldeu, Canillo, Ordina, Enchamp,
San Julia, Les Escaldes, La Massama. Toate îşi accentuează funcţia de staţiuni climaterice, cu
profil sportiv (schi, alpinism). De interes turistic sunt şi unele biserici, Notre Dame de Meritxell
fiind important loc de pelerinaj (P. Cocean, 1998).
c) Zona turistică a Pirineilor francezi are o tradiţie mai îndelungată şi o circulaţie
turistică mai mare decât cea spaniolă (care se dezvoltă puternic în ultima perioadă). Turismul
montan propriu-zis (de sporturi de iarnă, recreere şi climateric) este puternic susţinut de o serie de
localităţi turistice şi staţiuni balneare de la baza munţilor, unde predomină deci turismul cultural
şi cel curativ, în această categorie se includ: Tarbes, Lourdes, Bagneres de Bigorre, Barbazan,
Saint Gaudens, St. Gifons, Paniers, Foix, Quillan, Ille sur la Tet.
Printr-o deosebită splendoare şi însemnătate turistică se remarcă Pirineii înalţi (Hautes -
Pyrenees), între Aspe şi Garonne. în acest sector sunt concentrate majoritatea vârfurilor de peste
54
3000 m (şase), între care Mont Perdu (3352 m), Vignemale,Balaitous. Peisajele de o măreţie rar
întâlnită se caracterizează prin creste ascuţite cu vârfuri înalte, între care se cuibăresc circuri
mari, continuate cu văi glaciare cu numeroase praguri şi cascade. Aşa sunt Creasta Diavolului (la
est de Vf. Balaitous), Creasta Arlet (bazinul Aspe), circul Gavarnie şi cascada omonimă de 400 m
înălţime (în bazinul văii Luz), circurile Lescup şi Ansaliere (în bazinul Aspe).
Zeci de lacuri glaciare, situate în curcuri şi mai ales pe văile modelate de gheţari împânzesc
arealul montan înalt (Badet, Ayons, Espagnol, Blanc etc.). Li se alătură lacuri de acumulare
create în primul rând în scopuri hidroenergetice (de exemplu Cap-de-Long şi Oredon, din bazinul
superior al râului Aure), iar lângă Tarbes şi Lourdes sunt lacuri destinate sporturilor nautice (al
doilea, de baraj morenaic).
O categorie aparte o reprezintă peşterile cu vestigii de artă preistorică, Pirineii deţinând cea mai
bogată concentrare de acest tip din lume. Excelează în acest sens peştera Le Bastide (cu picturi
policrome de animale diverse), apoi Gargas („templul mâinii"), la care se adaugă multe altele (P.
Cocean, 1998).
Pentru protejarea numeroaselor elemente naturale rare, de-a lungul frontierei cu Spania, între
văile Aspe şi Aure, a fost creat Parcul Naţional al Pirineilor Occidentali (46 000 ha) şi rezervaţia
naturală Neouvielle (în juruî masivului omonim).
Cel mai mare centru turistic al Pirineilor francezi este Lourdes, datorită pelerinajelor religioase
legate de „minunea" înfăţişării fecioarei Maria (începând din 1858), care are harul vindecării
diverselor boli prin intermediul apelor minerale.
2.2.4.9. REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR ALPI

Este regiunea care exprimă cel mai bine pe plan mondial valenţele turistice ale unei arii montane
complexe, valorificate la un nivel superior.
Alungiţi, sub formă arcuită, pe 1200 km - de la Coasta de Azur la Câmpia Panonică —, Munţii
Alpi se întind pe teritoriul a şapte state naţionale: Franţa, Italia, Elveţia, Liechtenstein, Austria,
Germania şi Slovenia.
Dezvoltarea turismului a pornit de la câteva comune şi orăşele bine plasate, care au devenit
staţiuni montane bine cunoscute în perioada postbelică (Chamonix, Megeve, Davos, Crans-
Montana, Innsbruck etc.). Principalele caracteristici care au contribuit la dezvoltarea la un nivel
foarte înalt a turismului sunt: poziţia geografică deosebit de favorabilă în raport cu ariile
emiţătoare de turişti, facilitarea accesului prin căi rutiere modernizate, căi ferate electrice cu
cremalieră, transport pe cablu, poteci marcate, o echipare complexă pentru deservire turistică
(cazare în forme variate, alimentaţie, agrement). Munţii Alpi constituie leagănul şi aria de amplă
dezvoltare a turismului rural, iar în cadrul acestuia a agroturismului (Elveţia, Franţa, Austria,
Germania).
Se practică intens turismul pentru sporturile de iarnă, alpinismul şi drumeţiile, îmbinate cu
climatoterapia, agroturismul, iar în anumite puncte (de obicei spre baza altitudinală a regiunilor
montane) turismul balneoclimateric. Turismul cultural apare ca un tip complementar, în centrele
umane mai însemnate din ariile limitrofe. Se conturează patru zone turistice în statele cu
extensiune mai mare a Alpilor (Franţa, Italia, Elveţia, Austria) şi areale turistice în celelalte trei.
1) Zona turistică a Alpilor francezi — prezintă două sectoare diferite: Alpi Savoyei —
înalţi, cu umiditate relativ ridicată, foarte bine valorificaţi turistic -, respectiv Alpii Provensali -
mai joşi şi mai uscaţi, cu un grad mai moderat de atragere în circuitul turistic; se termină spre
sud-est prin Alpii Maritimi, între ele se situează Alpii Dauphine. Alpii Savoyei şi Dauphine se
impun prin masivitate altitudinală - excelând Mont Blanc (4110 m), Vanoise (3860 m) şi Pelvoux
(4103 m) -, peisajele etajate (în primul cele de altitudine cu gheţari extinşi), lacurile glaciare şi
cele antropice de acumulare, văile spectaculoase create de râuri, în special de cursurile superioare
ale lui Isere, Arve, Maurienn şi Durance. În Masivul Vanoise a fost creat cel mai întins parc
naţional (53 000 ha).
55
Staţiunile turistice au mare densitate şi varietate, dotări diversificate, ca forme de cazare
(hotreluri, vile, cabane, pensiuni familiale, campinguri) sau agrement-sport (pentru schi, alte
sporturi, echitaţie etc.). Turismul rural şi agroturismul au luat o amploare deosebită printr-o
politică de stat stimulatoare, se extinde şi în Prealpii francezi.
Ca staţiuni reprezentative se pot menţiona: Chamonix, Argentiere, Le Houches, Les Contamines,
St. Gervais - toate la poalele Mont Blancului; Megeve, Thones, Clusaz; Evian-les-Bains şi
Thonon-les-Bains - pe ţărmul lacului Geneva, staţiuni balneoclimaterice; Annecy - lângă lacul
omonim; Aix-les-Bains - cu profil balneoclimateric - lângă lacul Bourget; Chambery (are şi
atracţii culturale -castelul Ducelui de Savoya, casa lui J J. Rouseau), Albertville - cu monumente
de artă (castelul Rouge din sec. XIII, Muzeul Savoyard), gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din
1990; Grenoble - cu multe vestigii medievale, centru cultural-universitar, a găzduit Olimpiada din
1968; Val d'Isere, Bonneval, La Berar de (sub Muntele Pelvoux), Briancon.
În Alpii Provensali se găsesc: Le Pra, Allons, Isola, St. Martin, St. Julien, Puget, Castellane.
Chamonix, aproape de frontiera cu Italia şi Elveţia, este dominată de crestele înzăpezite, circurile
şi văile cu gheţari (Mer de Glace) ale Mont Blancului, fiind deservită de tren cu cremalieră şi de
telefericul ce traversează masivul până în Văile d'Aos, de care este legată mai ales prin tunelul de
11,5 km. Este un celebru centru al sporturilor de iarnă (numeroase pârtii de schi, trambuline, trei
teleferice, teleschiuri etc.) şi al alpinismului.
Alături de arealul Mont Blanc se impune pentru sporturile de iarnă, recreere şi climatoterapie
complexul „Trois Vallees", dintre văile Isere şi Maurienn, cu staţiunile Val Thorens (cea mai
înaltă pentru schi din Europa), Courchevel, Meribel şi satul de vacanţă Pralognan din Parcul
Naţional Vanoise.
2) Alpii Italieni ocupă aproape tot flancul sudic al lanţului alpin (de la Marea Ligurică la
graniţa cu Slovenia) şi cuprind trei sectoare: verstic, central şi estic.
a) Sectorul vestic - de la Marea Ligurică până la râul Tace, în vestul provinciei Piemont - creşte în
altitudine de la sud spre nord, prezentând câteva noduri orografice din care se desprind culmile ce
scad în altitudine spre est, separate de văi numeroase şi pitoreşti (Stura, Dora Riparia, Chisone,
Aosta, Sesia).
La sud de valea Dora Riparia se individualizează Alpii Cozie, cu Monte Viso (3841 m), acoperit
de un gheţar. Staţiunile de altitudine - Bardonecchia, Sestriere, Crissolo, Prazzo - sunt dublate de
altele mai joase - Susa, Pinerolo, Paesana, Dronero.
Valea Aosta este spectaculoasă, cu multe staţiuni (St. Vincent, Verres, Pont St. Martin) şi
reprezintă o axă importantă de circulaţie, continuată pe sub Mont Blanc la Chamonix.
La frontiera cu Elveţia se desfăşoară Alpii Pennini, formaţi din trei masive de peste 4000 m
altitudine - Combin, Matterhorn şi Monte Rosa (4634 m) -, pe teritoriul Italiei fiind doar versanţii
lor sudici. Staţiuni: Domodossola (pe Toce), Cervinnia şi Breuil (sub Matterhorn), La Thuille - la
poalele Mont Blancului -, Balme, iar Aosta are funcţii complexe (industrială, administrativă,
turistică), fiind un centru reprezentativ al sporturilor de iarnă.
b) Sectorul central - de la râul Toce la valea Adigelui. Specificitatea acestuia este dată de
mărimea şi mulţimea lacurilor glaciare. Excelează prin suprafaţa şi frumuseţea lacurilor glaciare
de vale de pe afluenţii Padului, formate în spatele morenelor terminale: Maggiore, Como, Garda,
d'Iseo, Varese,
Alpii Italieni Centrali sunt străbătuţi de o reţea de căi de comunicaţie densă şi modernizată, ce
asigură legături facile cu Elvaţia şi Austria, având ca principal nod radiar Milano: spre Berna prin
Pasul Simplon, spre Ziirich pe râul Ticino, spre St. Moritz pe lângă Lacul Como, spre Innsbruck
prin Pasul Brennero.
Peisajele alpine veritabile se desfăşoară în partea central-nordică, de o parte şi de alta a cursurilor
superioare ale râurilor Adda şi Adige (transversale în bună măsură). La sud de valea Adda se
alungesc pe direcţia vest-est Alpii Orobi (2600-3050 m), cu staţiuni ca Tartano sau Corona. La
56
nordul aceleaşi văi, la frontiera cu Elveţia, masivele Bernina-Zupp depăşesc 4000 m; la poale se
află Chiesa şi Sondrio.
Între cursurile superioare ale Addei şi Adigelui (ce se alimentează din lacuri glaciare), în arealul
Masivului Ortles (3 905 m) se întinde Parcul Naţional Stelvio, cel mai mare din Italia (95 000
ha). Aproape de izvoarele celor două râuri sunt frumoasele staţiuni de altitudine Bormio şi San
Valentino, Merano şi Bolzano, Madona di Campiglio. Toate sunt renumite pentru extraordinarul
cadru natural şi posiobilităţile de practicare a sporturilor de iarnă, inclusiv concursuri
internaţionale. Se adaugă alpinismul, drumeţiile, posibilităţile de recreere şi climatoterapie.
A doua categorie de staţiuni o formează cele situate la altitudini mai mici, în mod cu totul
prioritar pe ţărmurile principalelor lacuri glaciare: Maggiore -Pallanza (Verbania), Baveno,
Stresa; Como - Como, Cernobbio, Rezzonico, Bellagio, Lecco (lângă ramificaţia sud-estică a
Lacului Como de pe râul Adda); Garda — Riva sul Garda, Limone, Garghano, Toscolano; Iseo
— Iseo, Lovere.
c) Sectorul estic atinge înălţimile maxime la est de Pasul Brennero, la frontiera cu Austria - Gran
Pilastro (3510 m), Sasso Nero (3370 m) şi Collaito (3435 m) -, precum şi în Alpii Dolomitici
(3342 m).
Cunoscute pe plan modial pentru concursurile de ski sunt staţiunile Cortina d'Ampezzo şi Val
Gardena din Alpii Dolomitici, la care se adaugă tot în aria de altitudine mare Canazel, San
Giovanni.
La altitudini moderate, spre sudul sectorului se remarcă Belluno (pe Piave), Tolmezzo, Tarvisio —
staţiuni climaterice -, iar Levico Terme are profil balneoclimateric.
Munţii Alpi pătrund în nordul Sloveniei sub forma a trei culmi - Alpii Mieni (cu vârful Triglav -
2864 m), Alpii Karawanken (2558 m) şi Pohorje - , formând un areal turistic însemnat.
Alpii lulieni etalează cele mai spectaculoase peisaje — mici gheţari, o gamă largă a
reliefului glaciar (circuri, văi glaciare), lacuri glaciare (Bled, Bohinj etc.), văi adânci (izvoarele
Savei), pajişti alpine şi păduri de conifere, în cadrul lor se află Parcul Naţional Triglav, ce
protejează cele mai tipice elemente alpine.
Principalele staţiuni pentru sporturi de iarnă şi climaterice din cadrul lor sunt: Bled - lângă lacul
omonim, Bohinj, Jesenice.
Ljubljana, capitala Sloveniei, este localizată într-un bazinet depresionar de la poalele Alpilor
lulieni, pe un afluent al Savei. Deţine primatul în toate domeniile importante ale vieţii social-
economice slovene şi numeroase monumente arhitecturale şi vestigii istorice cu rol de repere
turistice: castelul cetăţii (sec. XII), biserica franciscană, catedrala, Palatul Krijan, podul
Dragonilor, fântâna barocă etc.
Maribor al doilea oraş al ţării, este aşezat pe valea Dravei, la poalele Muntelui Pohorje. Are, de
asemenea, bogate monumente istorice şi de artă: primăria din 1515 (în faţa căreia se află statuia
Maicii Domnului), catedrala Sfântul loan Botezătorul (sec. XII), biserici (Sfânta Magdalena, din
sec. XIII), muzee. Muntele Pohorje formează un complex turistic de recreere.
Aria premontană este favorabilă curei balneoclimaterice, în staţiuni ca Rogaska Slatina,
Rudenska Slatina, Dobrna, Rimske Toplice.
3) Zona turistică a Alpilor Elveţiei ocupă 58 % din suprafaţa ţării, este cea mai tipic
alpină, mai intens şi mai complex valorificată. Se asociază strâns cu zona turistică a Podişului
Elveţiei, care deţine principalele oraşe.
Văile Rhonului şi Rhinului - ce curg în sensuri opuse, având trasee aproape perfect simetrice pe
direcţia sud-vest - nord-est - separă Alpii Elveţiei în două părţi, care la rândul lor cuprind câte trei
areale turistice (rezultând şase areale).
a) Arealul turistic sud-vestic se desfăşoară de-a lungul frontierei cu Italia şi Franţa,
incluzând Alpii Penini şi valea Rhonului (în cantonul Valais).
Adăugând şi masivul Mont Blanc (la joncţiunea triplei frontiere) — ce pătrunde cu extremitatea
nord-estică în Elveţia - este sectorul montan cel mai înalt din Europa, deoarece la graniţa cu Italia
57
se înalţă Monte Rosa (4634 m) şi Matterhorn (4477 m). Gheţari imenşi (Gorner, Monte Rosa) se
prelungesc din creasta principală spre nord, dominaţi de vârfuri piramidale (Matterhorn), abundă
lacurile glaciare de vale şi văile glaciare tipice, etajelor de vegetaţie se succed spre valea
Rhonului.
Este domeniul sporturilor de iarnă şi alpinismului, secondate de climatoterapie. Staţiunea Zermatt
— de sub Matterhorn — are cel mai lung sezon de schi din Europa. Reţeaua staţiunilor de
altitudine (1500 - 2000 m) - Mauvoisin, Arolla, Saas Almagell etc. - este completată cu
numeroase cabane ce urcă până la 3500 m, deservite de teleferice., iar cu Franţa pe la vest de
Mont Blanc, spre Chamonix.
Valea Rhonului are aspectul unui lung culoar, deosebit de pitoresc, cu un climat de adăpost,
favorabil turismului climateric şi în special agroturismului, ajuns la un nivel foarte avansat de
dezvoltare (Ernen, Valeze). Este presărată cu multe orăşele - localităţi turistice sau staţiuni - ce
deţin obiective cultural-istorice: Brig, Sion (capitala cantonului, cu castel medieval), Saillou
(localitate medievală), Martigny-Viile (cu muzeu galo-roman), St. Maurice, Monthey.
b) Arealul turistic vestic se suprapune Alpilor şi Prealpilor Bernezi, coborând către
Podişul Elveţiei, până la capătul nordic al Lacului Thun.
Alpii Bernezi culminează în Aletschhorn (4195 m), Jungfrau (4158 m) şi Finsteraarhorn (4274
m) - acoperiţi de gheţari foarte extinşi (Aletsch - 27 km lungime -, Grindelwald), flancaţi de
staţiuni pentru sporturi de iarnă şi recreere: Grindel-Wald, Jungfraujoch, Stechelberg, Crans
Montana (pe versantul sudic).
Prealpii Bernezi sunt brăzdaţi de râul Aare şi afluenţii săi (Simme, Saane), care au creat văi
spectaculoase, cu cascade, în valea Aare se succed importantele lacuri glaciare Brienz şi Thun,
însoţite de numeroase staţiuni, între care se impun Interlaken, Brienz, Thun şi Spiez.
Interlaken este o renumită staţiune climaterică, are vestigii medievale (castele), un sat turistic.
Este foarte dezvoltat turismul rural, îndeosebi sub forma agroturismului.
c) Arealul turistic sudic - al Alpilor Lepontini - şi a lacurilor Maggiore-, mărginit spre
nord de o barieră montană înaltă, în care excelează St. Gotthard (de pe versantul nordic al căruia
izvorăsc Rhinul şi Rhonul) cu altitudini de peste 3000 m. La poalele lor sunt staţiuni ca: Bedretto,
Airolo, Campo, Olivone, Valbella.
Cele mai renumite centre turistice- staţiuni sunt în partea sudică a acestuia: Bellinzona (capitala
cantonului), Locarno (lângă Lacul Maggiore); Lugano şi Melide - pe ţărmul Lacului Lugano.
d) Arealul turistic sud-estic este străbătut de valea Innului, dar se întinde în nord-vest
până în valea Rhinului.
Valea Engandin (a Innului), de o remarcabilă frumuseţe, presărată cu lacuri glaciare spre obârşie,
este păstrătoarea vechiului dialect retoroman. Alpii Retici o flanchează spre graniţa cu Italia,
atingând înălţimi de 3000 - 4000 m (Piz Bernina- 4049 m), acoperit de gheţari şi pajişti alpine, în
cadrul lor, Parcul Naţional Elveţian (aproape 17 000 ha). În valea Engandin se află renumita
staţiune St. Moritz — cu dotări hoteliere de lux, amenajări ultramoderne pentru schi - dar şi altele
ca Silvaplana (lângă lacul omonim), Sameda.
e) Arealul turistic central-nordic al Alpilor Elveţiei se întinde la nord de valea superioară
a Rhinului, din Alpii Glarici până la Podişul Elveţiei, între cursul superior al râului Aare şi
lacurile Walen - Zurich legate printr-un canal.
Alpii Glarici ating înălţimi de 3200 - 3600 m, fiind frecventaţi pentru sporturile de iarnă, recreere,
drumeţii montane, cură climaterică. La baza lor se află centre turistice urbane climaterice de
sprijin pentru ascensiunile montane: Andermatt Engelberg, Altdorf, Linthal, Olarul, Mels.
La contactul Preaplilor Glarici cu Podişul Elveţiei s-a format cel mai complex sistem lacustru al
ţării, constituit din Lacul Celor Patru Cantoane (străbătut de râul Renss), Lacul Zug, Lacul
Zurich şt altele mai mici. În subarealul respectiv este caracteristic turismul balneoclimateric,
îmbinat cu cel cultural şi recreativ, în centre ca Luzern, Schwyz, Zug, Sarnen.
f) Arealul turistic alpin nord-estic ocupă o suprafaţă mai restrânsă decât celelalte, la vest
de Rhin, între Walensee şi Bodensee. Altitudinile moderate (care doar în câteva puncte depăşesc
58
2000 -2200 m), marea extindere a pădurilor de foioase şi conifere, climatul moderat,
condiţionează predominarea turismului cliirmtcric şi de recreere în oraşe turistice ca: St. Gallen
(cunoscut pentru broderii şi tArgurilc anuale), Herisau, Appenzell-toate cu funcţii administrative
şi culturale -şi în numeroase aşezări rurale. Funcţii turistice balneoclimaterice îndeplinesc unele
cenlre de lângă Lacul Walen (Weesen, Walenstadt) şi Boden (Rorschach).
Alpii Bavariei formează un areal turistic. Altitudinile sunt modeste (1500 2000 m în medie),
cresc spre sud, maximum 2963 m în Zugspitze. Cu toate acestea, sunt intens frecventaţi turistic,
reprezentând singurul areal montan autentic din Germania. Staţiuni pentru practicarea sporturilor
de iarnă: Garmisch, Partenkirchen şi Oberstdorf, Fussen, Berchtesgaden
Liechtenstein reprezintă un ministat şi un miniareal turistic, incluzând o succesiune de trepte
altitudinale de pe dreapta Rhinului şi multe vârfuri de peste 2000 m aparţinând Alpilor
Vorarlberg şi Rhatikon.
Predomină turismul de tranzit (130 000 înnoptări, 60 000 turişti străini), principalele obiective
fiind în capitala Vaduz (5000 loc.) — castelul princiar, galeria de artă şi muzeul poştal -, apoi
castelul Gutenberg şi ruinele altor trei castele.
Zona montană are facilităţi deosebite pentru sporturile de iarnă, fiind cunoscută staţiunea
Malbun.
4) Zona turistică alpină din Austria. Alpii şi Prealpii Austriei au o orientare generală
vest-est, sub forma a două, sau a mai multor lanţuri paralele. In cadrul lor se pot separa cinci
areale turistice.
a) Arealul turistic Vorarlberg ocupă extremitatea vestică a Austriei până la Pasul Arlberg.
Centre turistice mari sunt: Bludenz, Dornbirn, Bregenz (la Lacul Boden).
b) Tirolul vestic şi central are ca centru polarizator oraşul Insbruck şi este străbătut de Inn.
Constituie cel mai important areal turistic al Austriei prin frumuseţea peisajelor şi varietatea
ofertei turistice a Alpilor Calcaroşi şi Centrali, despărţiţi de valea Innului: forme de relief variate
(glaciare, carstice, fluviatile) şi spectaculoase, râuri sălbatice şi lacuri glaciare, ape minerale,
domenii de schi, aşezări umane cu amplasare şi arhitectură pitorească şi dotări turistice variate,
tezaurul etno-folcloric tirolez.
La nord de valea Innului se întind Alpii Calcaroşi, ca o continuare a Alpilor Bavariei, cu
numeroase abrupturi, văi în chei, peşteri, lacuri glaciare, faună piscicolă (păstrăv). Valea Innului
are porţiuni de defileu ce alternează cu mici depresiuni în care sunt amplasate aşezări primitoare,
armonizate cu mediul înconjurător. Alpii Centrali, la sud de Inn, au osatură cristalină cu petice de
calcare, ajungând la 3500 - 3700 m altitudine, de unde şi varietatea peisajelor alpine (creste,
gheţari, pajişti alpine); continuă spre est în cuprinsul întregii zone.
Innsbruck - capitala landului Tirol - este simbolul turismului tirolez şi austriac, centru
internaţional al sporturilor de iarnă, atrăgător şi prin arhitectura sa cu vestigii medievale (castele),
catedrale, biserici şi o veche universitate.
Alte staţiuni, dintre care menţionăm: Solbad Hali, Schwaz, Pettnen; la nord, în Alpii Calcaroşi,
Pertisau, Maurach, Biberwier, Elmen; iar în Alpii Centrali, Mittelberg, Huben, Brenner, Zell-am-
Ziller. Valea Ziller este celebră pentru bogăţia folclorului şi serbările populare de la începutul
lunii mai.
c) Arealul turistic Tirolul de Est se întinde în partea centrală a Alpilor Austrieci, între
râurile Inn-Ziller (vest) şi Saalach - Gasteiner (afluenţi ai râului Salzach, în est).
Este un spaţiu de drumeţii montane, de petrecere a vacanţelor, agrement şi sporturi nautice.
Turismul rural are tradiţii încă din sec. al XIX-lea. Nu lipsesc nici amenajările pentru sporturile
de iarnă, în acest sens excelând Kitzbuhel. Alte staţiuni sunt: Saalbach, Jochberg, St. Johann in
Tirol
Ca staţiuni de mare altitudine se remarcă Enzinger - Boden, Franz Jozsef's Hohe, Hinterbichl;
staţiuni de vale - Krimml, Kaprun, Badgastein (balneoclimaterică), St. Johann-im-Walde. Lienz
— la poalele sudice, pe valea Dravei - este centrul turistic, cultural şi administrativ.
59
d) Arealul turistic al Alpilor şi Prealpilor Salzburgului. Alpii Salzburgului se desfăşoară
în continuarea Alpilor Calcaroşi sub forma unor masive separate de văi, din cotul format de râul
Salzach (Vf. Hochkonig, 2938 m), de-a lungul râului Enns, până în cotul acestuia din urmă.
Cel mai impunător este Masivul Salzkammergut (Vf. Dachstein, 2996 m), cu peisaje alpine şi
forme carstice de anvergură (Peştera Mamutului). La poalele lui nordice se află staţiunile balneare
şi climaterice Bad Ischl şi Bad Aussee precum şi Halhtatt (pe malul lacului omonim) - de la care
provine denumirea primei vârste a fierului, pe baza descoperirilor arheologice făcute aici, cu un
mare complex arhitectural.
Prealpii Salzburgului scad în altitudine spre nord, la contactul cu Podişul Austriei înşiruindu-se o
salbă de lacuri glaciare (Attersee, Abersee, Traunsee). Pe malul acestora se găsesc o serie de
staţiuni: Wolfgang, St. Gilgen,. Ebensee, Weissenbach, Fuschl. S-au dezvoltat în aria de
influenţă a oraşului Salzburg.
Salzburg pitoresc amplasat pe malurile Salzachului, străjuit de castelul de pe un pisc izolat,
constituie nodul polarizator al acestui areal turistic, locul de manifestare plenară a turismului
cultural. Cunoscut ca oraşul festivalurilor muzicale „Mozart", are o serie de obiective cultural-
istorice, cum ar fi Casa Memorială Mozart, Castelul Hohensalzburg, catedrala barocă (domul),
palate (Hellbrunn, Mirabell), muzee, în apropiere este popasul turistic „La Calul Bălan" (V.
Glăvan, 2000).
Alte centre turistice sunt: Radstadt (în valea Enns) şi Bischofshofen (pe Salzach).
e) Arealul turistic Carinthia — Stiria este cel mai extins, fiind localizat în sud-estul
Alpilor Austriei. Niedere Tauern — încadraţi în cea mai mare parte de Enns şi Mur.
Caracteristicile alpine sunt etalate în jumătatea vestică, unde sunt prezente multe staţiuni
montane: Kerschbach, Unter Tauern, St. Nikolai, St. Michael, Lessach, Murau, St. Peter, St.
Johann-am-Tauern. Mai spre est.
Oraşele şi centrele turistice principale din Stilia joasă sunt aşezate îndeosebi în valea Murului:
Leobsn, Bruck şi îndeosebi Graz capitala landului Stiria, al doilea oraş al Austriei, centru turistic
şi cultural cu o veche universitate (1586), muzee, monumente arhitecturale (catedrală gotică, două
palate baroce, Casa Landului, Mausoleul lui Ferdinand al II-lea).
Valea Dravei este însoţită de numeroase lacuri de acumulare antropică sau glaciare, fiind o axă
turistică de prim rang (cu 25 - 30 localităţi turistice). Centrele turistice mai mari sunt Klagenfurt
(capitala landului Carinthia), Villach şi Spittal, iar staţiunile propriu-zise sunt amplasate în primul
rând pe malul lacurilor: Valden şi Portschach - la Lacul Worther; Millstatt şi Ossiach - lângă
lacurile omonime. Se adaugă staţiunile montane ca St. Lorenzen (pe Gail) sau Malta, Gmunden
Inner Leoben — în aria montană nordică.
Alături de regiunea turistică alpină, în Austria se mai individualizează două unităţi turistice de
rang mijlociu, în partea nordică - nord-estică a ţării.
- Arealul turistic Viena, puternic polarizat de capitală, se suprapune spaţiului de contact
dintre Depresiunea Vienei şi podiş, avansând pe valea Dunării în amonte până la Melk, iar spre
sud-est până la Lacul Neusiedler.
Viena — veche aşezare celtică, apoi castru şi aşezare romană (Vindobona), cu o istorie glorioasă
şi înfloritoare ca şi capitală a Imperiuluui Austriac se întinde la poalele masivului Wienerwald, pe
ambele maluri ale Dunării, dar cu predilecţie pe cel drept, unde este nucleul cel mai vechi al
aglomeraţiei urbane. Pe lângă marele rol economic, financiar şi ca nod vital de comunicaţii,
excelează prin vocaţia sa culturală, dispunând de opt instituţii de învăţământ superior (între care
două universităţi), Academia Austriacă de Ştiinţe, 500 biblioteci publice, peste 20 muzee şi
galerii de artă, 15 teatre, este sediul unor instituţii şi organisme ale ONU. Clădirile monumentale
sunt grupate în mari pieţe (Heldenplatz, Stefanplatz), mărginite de parcuri extinse şi îngrijite. Se
impun palatele Hofburg, Schonbrunn, Obere Belvedere, Untere Belvedere, Parlamentul, Primăria,
Opera, Burgtheater, Stephansdom, alte biserici, Universitatea, Ansamblul arhitectonic al
Naţiunilor Unite, casele memoriale Bethoven, Mozard, Schubert. Pe malul stâng al dunării se
extinde marele parc de agrement şi distracţii Prater.
60
Împrejurimile Vienei sunt arii receptoare pentru turismul de week-end, mai ales cea sud-vestică
mai înaltă şi cu mici staţiuni balneare (Baden, Bad Voslau), sau împrejurimile Lacului Neusiedler
- loc de agrement, cu mici localităţi turistice şi reşedinţe secundare de vacanţă.
- Arealul turistic din vestul Podişului Austriei se întinde spre graniţa cu Germania, de la
valea Dunării (Passau - Linz) până la contactul cu Prealpii Salzburgului. Acest contact este
marcat de prezenţa lacurilor glaciare - Attersee, Traunsee — şi de apariţia apelor termo-minerale.
Potenţialul respectiv este valorificat în staţiuni sau localităţi turistice ca Attersee, Gmunden, Bad
Hali, Ried, Steyr.
Dunărea străbate un frumos defileu după Passau, până în amonte de Linz. Deşi mare centru al
industriei grele, Linz este un oraş plin de vegetaţie, cu cartiere de vile, dominat de un renumit
dom (catedrală în stil gotic) (P. Cocean, 1998). Era o importantă aşezare strategică romană
(Lentia), apoi medievală şi fuedală târzie, cu un castel, palat, biserici (St. Martin, din anul 779).
Austria are un turism foarte intens, atât internaţional receptor, cât şi intern, de sejur şi de tranzit.
Prin turismul său internaţional receptor se situează pe locurile 6 - 7 pe glob, cu 25,5 milioane
turişti străini în 1999, şi încasări de peste 13 miliarde dolari, care reprezintă 28 % din totalul
exporturilor sale. Indicele de receptare turistică este foarte ridicat (315 %), urmând unor state
liliputane din Europa. Ceva mai mult de jumătate din turiştii străini provin din Germania.
5. Zona turistică a Podişului Elveţiei şi Munţilor Jura se alătură zonei turistice a Alpilor
Elveţiei, cu care se află în strânse relaţii de cooperare şi complementaritate, în interiorul ei se
diferenţiază o serie de areale turistice.
a) Arealul Lacului Geneva se caracterizează prin îmbinarea turismului balneoclimateric
şi de recreere cu cel cultural şi existenţa a două centre polarizatoare (Geneva şi Lausanne).
Lacul Leman este printre primele ca mărime de geneză glaciară din Europa (580 km 2 şi 310 m
adâncime). Climatul de adăpost şi existenţa plajelor, apropierea munţilor (spre care pornesc linii
teleferice), amenajările complexe, inclusiv pentru agremennt nautic, au făcut din fâşia limitrofa
lacului „Coasta de Azur a Elveţiei", cu numeroase staţiuni de diferite dimensiuni.
Geneva - a doua aglomeraţie urbană a Elveţiei şi prima de limbă franceză - se impune ca un
centru turistic complex (balneoclimateric şi cultural), cu obiective ca: Palatul Naţiunilor (Chillot),
universitatea (înfiinţată de Jean Calvin în sec. XVI), Colegiul St. Antoine, catedrala, primăria,
palate, muzee. Este un oraş al congreselor internaţionale, găzduind sediile unor organisme ale
ONU (Crucea Roşie Internaţională, OMS).
Lausanne - aşezat în terase pe ţărmul nordic al Lacului Leman, veche aşezare romană, oraş liber
din 1434 - este renumit ca staţiune balneoclimaterică.
Condiţiile prielnice de la această adevărată „mare interioară" a Elveţiei sunt valorificate la
maximum într-o serie de alte staţiuni: Versoix, Coppet, Nyon, Morges, Cully, Vevey, Montreaux,
Vitteneuve.
b) Arealul turistic Berna-Neuchâtel - Jura Centrală este complex, asociind arii de podiş,
lacustre şi montane.
Berna - situat în Mittelland, pe valea Aare - a devenit oficial capitală a Confederaţiei Elveţiene în
1848. Funcţia administrativă, dublată de cea culturală şi de rolul de cel mai mare nod de
transporturi al ţării, fizionomia urbanistică, îi conferă i importantă funcţie turistică. Oraşul vechi
are pieţe atrăgătoare cu clădiri monumentale, statui, fântâni arteziene. Se remarcă cele două
turnuri ale vechii cetăţi, Bundeshaus (clădirea Parlamentului), Primăria, catedrala, mănăstirea
gotică, universitatea, Muzeul Alpilor.
Munţii Jura - ce însoţesc cele două lacuri cu partea lor centrală, calcaroşi, cu un relief
tipic concordant cu structura - au văi spectaculoase, cu abrupturi, chei în sectoarele transversale
(clusses), microdepresiuni în sectoarele longitudinale, unde sunt cantonate sate turistice sau
orăşele turistice - Le Loch, St. Imier.
c)Arealul turistic Basel-Jura de Nord.
61
Basel este poarta fluvială a Elveţiei, prin aşezarea sa pe ambele maluri ale Rhinului în punctul
terminus de pătrundere a navelor de tonaj însemnat, şi prin legătura ce o asigură canalul Rhin-
Rhon cu Marea Mediterană. A treia aglomeraţie urbană a Elveţiei îşi are începuturile în perioada
romană, o veche universitate (1460) şi catedrală (sec. XI-XV) şi muzeu de artă. Târgurile
comerciale şi carnavalurile îi amplifică funcţia turistică.
Munţii Jura au versanţi domoli în partea nordică, peisaje încântătoare, peşteri şi numeroase sate
cu funcţie turistică de recreere. Munţii Jura, în ansamblu, constituie unul din domeniile de amplă
manifestare a turismului rural şi agroturismului. Ca localităţi turistice urbane se pot menţiona:
Delemont, Porrentruy, Moutier şi Liestal.
d) Arealul turistic Zurich are ca centru puternic polarizator cea mai mare aglomeraţie
urbană a Elveţiei, aşezată la capătul nordic al lacului omonim, legat la rândul lui de Rhin prin râul
Limmat. Devenit „oraş imperial liber" în 1218, Zurich s-a dezvoltat continuu, ajungând primul
centru economic şi financiar al confederaţiei. Dispune de o infrastructură turistică foarte
dezvoltată (130 hoteluri, variate ca vechime şi arhitectură).
În subarealul lacustru foarte complex — cu lacurile Zurich (88,5 km2, 143 m adâncime maximă),
Zug, Greifen, Hallwiler şi altele - s-au format multe staţiuni şi localităţi turistice: Zug,
Rapperswil, Wadenswil, Meilen, Wetzikou, Uster, Baden.
e) Arealul turistic al Lacului Boden (Konstanz) are profil balneoclimateric şi de agrement
nautic, dublat de turismul recreativ şi cultural. Konstanz este o staţiune renumită pentru dotările şi
amenajările turistice (hoteluri, vile, divertisment, agrement nautic) şi pentru târgurile de produse
agricole. Altele sunt: Arbau, Romanshorn, Kreutzlingen, Steckborn. Din Lacul Boden (537 km2),
Elveţiei îi revine o treime.
Elveţia reprezintă un pol de atracţie turistică major, primind anual 12 - 13 milioane turişti (de
aproximativ 2 ori mai mult decât populaţia ţării), care cheltuiesc aproximativ 9 miliarde dolari,
contribuind în proporţie ridicată la volumul exporturilor Elveţiei. Structura naţională a străinilor
este mai diversificată decât în cazul Austriei (cam jumătate provin din SUA, Marea Britanie şi
Germania).
GERMANIA
Nume oficial Republica Federală Germania
Formare 1871/1990
Capitala Berlin
Densitate 230,80 loc/ km²
Limbi vorbite germana, engleză
Religii protestanţi 34%, romano catolici 33%,
Etnii Germani 92%, altele 8%
Forma de guvernământ republică federală - preşedinte
Comunitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut
abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul
German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederaţia Germană de Nord
(dominată de Prusia), apoi Bavaria precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile
vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei
ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu
Roman de Naţiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub
diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a
durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.
62
Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial
prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări,
împăratul Germaniei a fost forţat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război,
Germania a fost considerată responsabilă pentru război.
Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind şeful statului şi scăpând de opoziţie prin
violenţă. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată
formal prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria
Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss
(„alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 şi reprezintă unul din paşii importanţi ai regimului
nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianţă cu Italia şi Japonia numită Axa
Berlin-Roma-Tokio. Politica lui Hitler de a anexa ţările vecine a culminat la 1 septembrie 1939
cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
În 1941, naziştii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente şi
pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei şi alte naţionalităţi. Între 1942-1943
balanţa în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaţilor împotriva Germaniei,
printre care URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945,
Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat
necondiţionat.
În urma cererilor făcute de Stalin la conferinţele de la Ialta şi Potsdam, provinciile germane
situate la est de râurile Odra (Oder) şi Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, oraşul hanseatic
Danzig (astăzi Gdansk în Polonia) şi Prusia Răsăriteană — au fost anexate de Polonia şi URSS.
Cei mai mulţi locuitori germani ai acesor regiuni, aproximativ 10 milioane înainte de război, au
fost expulzaţi.
În urma războiului, Germania a fost împărţită în patru „zonede ocupaţie”, controlate de puterile
aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru
sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul
Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania iar
partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană.
Germania de vest şi-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere
economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două
state germane s-au reunificat.
Statul unit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume.
Principalele zone şi areale turistice se individualizează în Bavaria, în ariile masivelor
hercinice şi pe literalele mărilor din nord.
a) Zona turistică a Podişului Bavariei. Se individualizează între Alpii Bavariei, Jura
Şvabă, Jura Franconiană şi Pădurea Boemiei, acestea având la rândul lor importanţă turistică
diferenţiată (Alpii Bavariei sunt incluşi la regiunea turistică alpină).
Podişul Bavariei — mai înalt în sud şi vest (600 - 800 m) şi mai jos în nord-est (sub 500 m)
etalează peisaje deosebit de plăcute, în care alternează colinele împădurite (foioase şi conifere),
cu terenurile agricole dominate de pajişti şi parcele cultivate. Aşezările „rurale" au toate
facilităţile urbanului şi structură aglomerat-răsfirată sau sunt dispersate sub formă de ferme. Totul
denotă o valorificare a spaţiului geografic de o raţionalitate extremă.
Munchen, hiperextins pe malurile Isarului, îşi manifestă vocaţia de focar de istorie şi civilizaţie
prin numeroase construcţii monumentale în diferite stiluri, într-o succesiune cronologică din Evul
Mediu timpuriu până în prezent: construcţii gotice (catedrala), renascentiste, baroce (palatele
Nymphenburg şi Holstein), rococo, neoclasice (construcţiile de pe Ludwigstrasse, Gliptoteca),
moderne (sediul BMW, turnul de televiziune, stadionul olimpic), statui monumentale. Are unul
din cele mai importante teatre din Germania, universitate, muzee, galerii de artă, două pinacoteci.
Cursul Dunării este punctat de numeroase oraşe turistice: Passau; Ingolstadt; Ulm - la confluenţa
Dunării cu Illerul, deţine o celebră catedrală gotică din sec. XIV; Sigmaringen - cu palatul unde s-
a născut şi a copilărit Carol I, primul rege al României; Tuttlingen.
63
Un element de mare atracţie turistică îl constituie Lacul Konstanz (Bodensee), frecventat pentru
agrement nautic, recreere, cură balneoclimaterică, pescuit. Ţărmurile sunt presărate cu numeroase
golfuleţe şi mici staţiuni. Se remarcă în mod deosebit Konstanz (partea germană, mai extinsă,
renumită pentru dotările turistice, arhitectură şi poziţia pitorească), Radolfzell, Lindau.
b) Arealul turistic Pădurea Neagră (Schwarzwald) - grefat pe masivul hercinic omonim
(1495 m în vf. Feldberg) şi fâşiile adiacente, se evidenţiază prin pitorescul peisajelor înverzite, a
văilor - cum ar fi Brigach şi Brege, care formează Dunărea - , prin prezenţa apelor termo-
minerale, a mulţimii micilor staţiuni şi localităţi turistice. Prin modul de amenajare, valorificare şi
ocrotire, întregul areal montan este transformat tntr-un adevărat parc natural. Turismul rural, cu
vechi tradiţii, a ajuns la cea mai avansată fază de dezvoltare.
Dintre staţiunile climaterice se pot menţiona: Schonau, St. Blasien, Schramberg, (pe Brege),
Villingen (pe Brigach), St. Georgen, Freudenstadt, Baiersbronn. Staţiunile balneoclimaterice sunt
foarte dense în partea nordică, mai fragmentate: Baden-Baden, Bad Rippoldsau, Wildbad, Bad
Herrenalb; se adaugă Badenweiler (S V) şi Bad Durrheim (SE).
Fâşia marginală este marcată de prezenţa centrelor turistice polarizatoare. Culoarul Rhinului, la
frontiera cu Franţa, este o axă de concentrare a căilor de comunicaţie şi a oraşelor - Karlsruhe,
Offenburg, Freiburg (centru universitar, cu clădiri medievale); Lorrach.
Sttutgart - capitala landului Baden-Wurttemberg, cunoscut pentru uzinele Daimler-Benz şi
Porsche, electrotehnică şi optică - este un mare nod de transporturi pe Neckar, oraş turistic şi
cultural, cu Academie de Arte Frumoase, studiouri cinematografice, două castele, biserică în stil
romanic cu adaosuri gotice.
c) Zona turistică a Rhinului Mijlociu şi a Masivului Renan cuprinde două elemente
morfologice distincte: Valea Rhinului între Manheim şi Koln, respectiv masivele şistoase
hercinice.
Masivul Şistos Renan - podiş înalt, nivelat, bine împădurit - este compartimentat de accidentele
tectonice şi râuri (Mosel, Nahe, Lahn şi Sieg, unele cu meandre încătuşate, tipic fiind Mosel) - în
masive secundare: Eifel, Hunsruck (816 m) şi Pfalzerwald - pe stânga Rhinului - şi Taunus (880
m), Westerwald, Saucrland - pe dreapta, în Masivul Eifel sunt specifice maar-urile, lacuri formate
în depresiuni create prin erupţii şi explozii vulcanice în neozoic. Este un domeniu de rucrcere şi
drumeţii, cu turism rural. Liniile de factură favorizează emanaţiile de ape termo-minerale şi cura
balneară în numeroase staţiuni: Bad Kreuznach, Wiesbaden, Bad Soden, Bad Homburg, Bad
Nauheim, Bad Bertrich, Bad llfinningen etc.
Valea Rhinului este largă de la sud de confluenţa cu Neckarul (la Mimheim) până la Mainz. Spre
aceasta converg două importante centre turistice: Frankfurt pe Main nod al transporturilor
aeriene, centru universitar, cu biserici, catedrală, muzee şi casa natală reconstruită a lui Goethe.
Mainz, oraşul lui Guttenberg, cu Muzeul Tiparului şi Tipăriturilor, conservă clădiri vechi
(biserici, catedrala romanică, palate, castel), este centrul universitar şi turistic, mare piaţă a
vinurilor, favorizat de poziţia la confluenţa Rhin-Main. Pe malul opus, Wiesbaden îndeplineşte şi
funcţia de staţiune balneoclimaterică.
De la Mainz la Bonn se desfăşoară Defileul Rhinului, axat pe un graben bine individualizat, mai
îngust şi spectaculor până la confluenţa cu Mosel (Birgen -Koblenz). Este cel mai renumit areal
turistic din Germania (alături de Alpii Bavariei), prin măreţia şi densitatea castelelor, a frumuseţii
văii şi mozaicul peisagistic agro-pomi-viticol — forestier.
Koblenz este un însemnat nod de comunicaţii terestre şi port la confluenţa Moselei cu Rhinul,
oraş istoric cu monumente arhitectorice şi centru de vinifîcaţie.
La capătul nordic al grabenului Rhinului (după Drachenfels, unde Siegfried a ucis balaurul) se
profilează Bonn - fosta capitală a RFG (1949 - 1991), oraş cultural, fostă reşedinţă a prinţilor
electori de Koln, fondat ca şi castru roman. Koln constituie a patra mare aglomeraţie urbană din
Germania, cu funcţii complexe, între care cea cultural-turistică. S-a dezvoltat pe vatra unei
importante aşezări romane, fiind cunoscut apoi sub numele de Colonia, în" arhitectură se impune
64
Domul St. Peter, în stil gotic (sec. XIII, cu refaceri ulterioare), una dintre cele mai impunătoare
catedrale din lume.
Zonei turistice a Masivului Renan i se alătură două areale turistice, cu similitudini, din statele
învecinate - Belgia şi Luxemburg.
Arealul turistic Ardent - Namur ocupă sud-estul Belgiei, trăsăturile peisajului din Podişul Ardeni
fiind asemănătoare cu cele din Masivul Renan, dar cu o aplatizare mai accentuată. Spre nord-vest,
aria deluroasă din Namur face trecerea spre văile Meuse - Sambre, pe care sunt situate oraşe
importante, mai mult cu profil industrial, însă şi cu obiective de interes turistic: Charleroi,
Namur; Liege - dispune de biserici monumentale (Sainte-Croix, St. Barthelemy, St. Denis),
clădiri vechi (casa Curtius), muzee (Ansembourg).
In Ardennes se impun Masivul Hautes Fagnes (692 m) - cu parcul naţional omonim, staţiunile
Spa (balneare) şi Malmedy -, fenomenele carstice şi staţiunile de la marginea nord-vestică -
Hotton- sur-Ourthe (peşterile „O mie şi una de nopţi", Han-sur-Lesse (cu o peşteră ce are cel mai
înalt tavan din Europa, 129 m) -şi localităţile turistice St. Vith, La Roche - en- Ardenne, Bastogne.
d) Zona turistică central-sud-estică din Germania este axată pe Munţii Pădurea Turingiei
- Pădurea Franconiei - Metaliferi, la care se ataşează Munţii Rhon (vest), Munţii Harz (nord) şi
depresiunile adiacente de pe Elba, Saale şi Wesser. Peisajele sunt atrăgătoare, caracteristice
masivelor hercinice aplatizate, cu vegetaţie forestieră bogată (foioase), pajişti şi culturi agricole
spre periferie. Este o zonă de recreere şi drumeţii, unde se dezvoltă turismul rural. Turismul
cultural are un important câmp de manifestare în mai multe centre urbane vechi. Nu este de
neglijat cura balneoclimaterică, pe baza izvoarelor minerale şi termale, în condiţii de climat
moderat în toate arealele zonei, la: Salzgitter Bad, Bad Harzburg, Bad Lauterberg, Bad Sooden,
Bad Langensalza, Bad Plersfeld, Bad Salzungen.
Ca staţiuni climaterice montane se pot menţiona: Altenberg, Adorf, Sonneberg, Suhl, Zella-
Mehlis, Tanne.
Centrele turismului cultural: Dresden - reşedinţa administrativă a landului Saxonia, centru
universitar, cu galerie de pictură, monumente arhitectonice în stil baroc (Palatul Zwinger);
Meissen - vechi centru al porţelanului, cu clădiri de epocă; Chemnitz - cu Schossberg - Museum;
Zwickau are biserici gotice (St. Maria, St. Catarina), alte construcţii vechi monumentale, din sec.
XV-XVI (palatul Oberstein, primăria Gewandhaus); Eisenach -oraşul lui J. S. Bach, conservă
clădiri de epocă; Leipzig — la limita zonei, mare oraş din partea estică renumit pentru târgurile
internaţionale ce atrag oameni de afaceri şi turişti, este mare centru universitar (două academii şi
universitate din 1409), cu clădiri monumentale ca Thomaskirche (în care se află mormântul Iui
Bach), Nikolaikirche, Primăria veche, Bursa şi Casa de comerţ; Halle - are numeroase
monumente de artă (biserici, domul, primăria, Marienkirche), ruinele castelului Moritzburg.
Hannover - este un mare nod de transporturi, cu numeroase obiective turistice: Markkirche,
Leibnitzhaus, Primăria veche, muzee etc.
În partea vest-sud-vestică se remarcă: Gottingen - cunoscut centru universitar şi al industriei
cinematigrafice, cu biserici în stil romanic şi gotic. Se alătură Bamberg - lângă Mâine, oraş cu
aspect medieval, cu o frumoasă catedrală prin ansamblurile de sculpturi -, iar mai la sud,
Nurnberg - pe canalul Main-Dunăre, centru de învăţământ superior, cu un vechi castel (sec. XI),
Sebalduskirche şi Lorenzkirche din secolele XII-XV.
e) Arealul turistic Berlin. Berlinul, cea mai importantă metropolă a Germaniei a redevenit
capitala ţării după unificare, în 1991, zidul ce separa cele două părţi ale lui fiind dărâmat în 1989.
Format din două aşezări -Colin şi Berlin - întemeiate spre sfârşitul sec. ai XI-lea, Berlinul a
cunoscut o puternică ascensiune după consfinţirea ca şi capitală a Prusiei, în 1709. Este primul
nod de comunicaţii al ţării, cel mai mare centru cultural, cu Academia de Ştiinţe (fondată în
1700), Academia de Arte Frumoase, universităţi (Humboldt - 1809), teatre, muzee, galerii de artă.
Ca monumente de artă se remarcă: bisericile Nikolaikirche şi Sophienkirche, Catedrala
Marienkirche (sec. XII- XIV), palatele Charlottenburg şi Schwerin, castelul Griinewald, Poarta
65
Brandenburg, Opera Germană de Stat, Berliner Rathaus, Reichstagul, Insula muzeelor (Altes
Museum, Pergamon, Bode etc.).
La sud-vest de Berlin, este aşezat Potsdam, fostă reşedinţă a regilor Prusiei, perioadă din care
datează castelul rezidenţial şi castelul Sans-Souci.
În jurul Berlinului se circumscriu localităţi turistice cu clădiri istorice şi largi spaţii verzi, cum
sunt: Konigs, Strausberg, Bernau, Oranienburg, Hemingsdorf, Nauen, iar ceva mai spre vest -
Brandenburg - oraş istoric, ce conservă turnuri din zidul vechii cetăţi, catedrala din sec. X, XII,
Biserica St. Gothard.
Aria din jurul capitalei reprezintă un spaţiu de recreere, presărat cu pâlcuri de pădure şi
numeroase lacuri de origine glaciară şi antropică, folosite pentru agrement nautic şi pescuit.
f) Zona turistică baltică a Germaniei se integrează în bazinul turistic al Mării Baltice,
formând împreună cu zonele daneză şi poloneză regiunea turistică baltică de sud-vest.
Cu toate că elementele climatice (temperatură, insolaţie, umiditate) sunt mai puţin favorabile,
litoralul de la Marea Baltică înregistrează un aflux însemnat de turişti în sezonul estival (în primul
rând interni), pentru cură, recreere şi agrement.
Principalele staţiuni se aliniază între Insula Fehmarn şi Golful Pomeraniei: Dahme, Travemunde,
Wismar, Ostseebad Rerik, , Warnemunde, Barth, Stralsund, cele din Insula Rugen -Dranske,
Breege, Putgarten si Sassnitz (cu legături de ferry-boat spre Danemarca şi Suedia), Binz - şi apoi
din Insula Usedom - Peenemunde, Zinnowitz, Seebadheringsdorf. Peisajul maritim este ocrotit în
rezervaţii naturale, ca cele din Insula Rugen.
Oraşe-porturi însemnate sunt Kiel, Lubeck şi Rostock, care făceau parte din Liga Hanseatică; au o
arhitectură specifică, dată de îmbinarea stilurilor din mai multe perioade.
La sudul litoralului baltic, colinele Mecklenburg, modelate de calota glaciară pleistocenă, cu
numeroase lacuri şi păduri de pin, oferă multiple puncte de recreere şi agrement. Schwerin —
principal oraş, centru administrativ şi cultural, conservă o parte din vechea arhitectură (dom,
castel, clădiri vechi).
2.2.7.10. Peninsula Balcanică

Delimitată de Marea Adriatică şi Marea Ionică spre vest, Marea Neagră, Marea Marmara şi
Marea Egee spre sud-est şi Marea Mediterană către sud, Peninsula Balcanică, cu o suprafaţă de
468.000 km² (a treia în Europa), are trăsături geografice complexe: ţărmuri înalte şi foarte crestate
cu peninsule foarte crestate, golfuri înguste (Salonic, Corint), o puzderie de insule, o parte
continentală, muntoasă, cu peisaje variate, iar la ţărm câmpii litorale cu plaje.
Munţii Dinarici, Pindului, Balcani şi Rodopi şi depresiunile care pătrund ca nişte culoare spre
sud, în toate direcţiile şi ocupate în parte de câmpie, dau nota dominantă a configuraţiei reliefului.
Clima este continentală în interiorul peninsulei, mai blândă în depresiuni şi mai aspră pe munţi şi
mediteraneană în lungul ţărmului şi în insule. Hidrografia este reprezentată prin numeroase râuri
aparţinând Bazinului Dunării (Morava, Sava, Isker) sau mărilor limitrofe (Vardar, Struma,
Mariţa) şi lacuri mari, tectonice sau carstice. Vegetaţia specifică mediteraneană sau de munte cu
păduri mixte, de foioase şi conifere, păşunile şi fâneţele îmbogăţesc aspectele peisagistice ale
peninsulei.
In aceste condiţii naturale, de mare diversitate, istoria multimilenară s-a impus printr-o mare
nuanţare, politică, economică şi culturală specifică popoarelor care o locuiesc, mesagere ale unor
civilizaţii perene de-a lungul veacurilor şi care se regăseşte în obiective turistice de mare valoare,
care alături de litoralul mediteranean sau al Mării Negre dau forţa de atracţie turistică a acestei
peninsule, confirmată de intensitatea mare a fluxurilor de vizitatori.
SERBIA – MUNTENEGRU
Nume oficial Uniunea Statală a Serbiei şi Muntenegrului
Formare 1992/1992
Capitala Belgrad
66
Limbi vorbite sârbă
Religii Ortodoxi 65%, musulmani 19%, romano
catolici 4%, altele 12%
Etnii Sârbi 62%, albanezi 17%,muntenegreni 5%,
altele 16%
Moneda naţională Dinar sârb, euro (€, EUR) = 100 eurocenţi
Cuprinde partea central-vestică a peninsulei şi se caracterizează printr-o varietate de peisaj, dar şi

de diversitatea formelor de relief, predominant muntos (Munţii Serbiei, sudul Alpilor Dinarici de
peste 2500 m), Câmpiile Voivodinei, Moraviei şi litoralul adriatic – o fâşie destul de îngustă.
Potenţialul turistic natural, variat, este completat de obiective cultural-istorice de mare valoare
turistică.
Între 1918-1992 Iugoslavia a fost un stat federal, compus din şase state federative. In 1991-1992,
Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina şi-au proclamat independenţa de stat.
În şcoala arhitecturală a Moraviei se impun bisericile şi mănăstirile de mare frumuseţe din sec.
XIV-XV (Studelnica, Gracanica, Decani) în stilul vechi sârbesc sau sârbo-bizantin. Fosta
Iugoslavia este renumită şi prin parcurile sale naţionale bine organizate sub aspectul circulaţiei
turistice: Porţile de Fier, Titovo Uzice, Crana Gora.
Localităţile rurale deţin comori etnografice de mare valoare şi diversitate (costume, folclor
muzical, literar, coregrafic), care încântă pe vizitatorii acestor meleaguri, fiind atracţii de mare
interes turistic. Renumite sunt şi podgoriile Serbiei, Kosovei şi Voivodinei cu vinurile nobile
parfumate şi aromate.
Între principalele centre turistice amintim:
BELGRAD - Beograd - oraş dunărean, aşezat în arealul Câmpiei Dunării Mijlocii, cu o
veche istorie (aşezare celtică - Singidunum), de peste 2000 de ani, distrus şi refăcut de fiecare
dată. Renumit prin băile romane ale antichităţii şi zidurile albe ale cetăţii (de unde şi denumirea
dată de slavi "Oraşul Alb"), oraşul păstrează din epoca otomană o singură moschee (sec. XVII) şi
cetatea Kalemegdan, unde se poate vizita Poarta Stambulului şi Poarta Orologiului, zidurile albe
turceşti din interior şi cele roşii (austriece) din exterior, parcul Kalemegdan cu mormântul în
formă de hexagon a lui Domad Ali Paşa, o serie de catacombe, porţi, palate, muzee, pieţe. De pe
terasa cetăţii se deschide o frumoasă panoramă spre Insula Veliko Ratno; oraşul Zemun - cu
monumentul Victoria (1929) şi Novo Beograd, de peste râul Sava, cu clădiri moderne,
monumente, parcuri şi hoteluri.
NOVI SAD, capitala provinciei autonome Voivodina, un frumos oraş de câmpie şi
dunărean, cu fortăreaţa Petrovaradin ("Gibraltarul Dunării") sec. XVII-XVIII, pe o suprafaţă de
cea 112 ha, important târg internaţional; în apropiere Parcul Naţional Truska Gora, cu mănăstirile
Hapovo şi Krusedal, o zonă de mare interes cinegetic.
Localităţile culturale şi turistice: BAR, CLADOVA, BELA CRKVA, NEGOTIN de pe fluviul
Dunărea, din arealul Porţile de Fier, care se înscriu cu aspecte peisagistice carstice spectaculoase
ale Munţilor Dobrianske şi Miroci Pianina şi vestigii romane sau medievale de mare valoare
(Tabula Traiana, drumul roman, ruinele unor castre romane) şi Parcul Naţional Porţile de Fier,
care se prelungeşte în România.
PRIŞTINA - capitala Kosovei, centru comercial şi minier, cu edificii medievale, mai ales
turceşti, azi un oraş modern; în apropiere renumitul centru religios Gracanica; zonă recunoscută
în festivaluri folclorice şi cu o frumoasă moschee.
PODGORICA - capitala Muntenegrului, o veche aşezare, dezvoltată pe fortăreaţa antică
Medun, cu numeroase vestigii antice şi medievale. Arealul Muntenegru se impune printr-un relief
67
muntos (2500 m) în forme spectaculoase, unde este amenajat şi interesantul . Parc Naţional Crana
Gora.
Spre sud se află o îngustă dar frumoasă câmpie litorală, cu plaje amenajate "Riviera
Muntenegrului", în estul căreia se află, la graniţa cu Albania, pitorescul lac tectonic Shkoder
(Skadarasko lezero). Oraşele porturi-staţiuni sunt Bar, cu o frumoasă plajă; Kotor - aşezat într-un
cadru pitoresc al Golfului Kotorska „polul" ploilor din Europa: 5000 l/m2/an, staţiune de litoral
pentru sporturi nautice, cu vestigii istorice şi ansambluri murale, şi Budva.
Forme de turism: de circulaţie cu valenţe culturale, odihnă şi cură heliomarină, de tranzit.
SLOVENIA
Nume oficial Republica Slovenă
Formare 1991/1991
Capitala Ljubljana
Limbi vorbite slovenă
Religii romano catolici 96%, musulmani 1%, altele
3%
Etnii Sloveni88%, Sârbi 2%, croaţi 3%,musulmani
1%, altele 6%
Se presupune că triburile slave, strămoşii slovenilor de astăzi, s-au aşezat în zonă în secolul al
VI-lea. Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven şi primul stat slav stabil, s-a format
în secolul al VII-lea. În 745, Carantania şi-a pierdut independenţa în faţa Imperiului franc.
Numeroşi slavi s-au convertit la creştinism.
Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise într-un dialect sloven şi primele
documente slave în alfabetul latin datează din jurul anului 1000. În timpul secolului al 14-lea,
cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a
Imperiului austro-ungar.
În 1848 a apărut un puternic program pentru o Slovenie unită, o dată cu mişcarea "Primăvara
popoarelor" în Austria. După prăbuşirea Austro-Ungariei în 1918, slovenii au format Regatul
sârbilor, croaţilor şi slovenilor, denumit ulterior (1929) Regatul Iugoslavia. După refacerea
Iugoslaviei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii
Socialiste Federale Iugoslavia, declarată oficial pe 29 noiembrie 1945. Slovenia modernă s-a
format la 25 iunie 1991 după obţinerea independenţei faţă de Iugoslavia. Slovenia s-a alăturat
NATO pe 29 martie 2004 şi Uniunii europene pe 1 mai 2004.
Aşezată în nord-vestul Peninsulei Balcanice se suprapune Alpilor Iulieni şi Podişului
Karst, unităţi naturale cu atracţii şi peisaje turistice de valoare mondială. Este vorba de Podişul
calcaros al Alpilor Dinarici, cu o paletă variată de forme şi fenomene specifice regiunilor carstice
(29 % din suprafaţa ţării este ocupată de calcare), cu platoul Karst (de unde şi noţiunea de
"karst"), ciuruit de doline, lapiezuri (130-150 doline / km² şi 15-20 lapiezuri / m²) şi numeroase
peşteri (peste 3500), renumite prin lungimea lor, polietajarea galeriilor şi gama variată a formelor
concreţionare. Peştera Postojna - un sistem de cinci galerii cu o lungime de 23 km, a intrat de
mult în circuitul turistic, fiind electrificată şi amenajată pentru vizitare (poteci, cale ferată cu
trenuleţ electric, lungă de 3 km), muzeu al peşterilor din Slovenia. Alte peşteri electrificate şi
amenajate pentru vizitare sunt: Predjana, Rakek, Pianina etc.
În Alpii lulieni se află un relief glaciar fermecător cu circuri şi văi glaciare, versanţi abrupţi şi
prăpăstioşi ca şi vârfuri acoperite cu zăpezi permanente şi mici gheţari care alcătuiesc decorul
vechii cetăţi medievale Emona. De pe vârful Triglav (2863 m) se desfăşoară întreaga panoramă a
68
munţilor cu Castelul din împrejurimi şi renumitul "Parc Naţional Triglav" înfiinţat în 1924 pe o
suprafaţă de 20 kmp, cu cele 7 lacuri glaciare (Bled), cu floră şi faună alpină ocrotită, cabane
turistice.
Ca centre turistice se remarcă: Ljubljana, capitala administrativă şi culturală a Sloveniei, este
recunoscută prin vestigiile sale romane şi numeroase edificii medievale baroce, renascentiste sau
otomane, prin festivalurile şi concursurile internaţionale găzduite de acest oraş. Bled - oraş pe
malul lacului omonim, cu cele două castele medievale, hoteluri, vile, campinguri, dotări de
agrement nautic, ştranduri şi locuri de pescuit, constituie o atracţie turistică europeană. Maribor -
oraş pitoresc cu multe vestigii istorice.
CROAŢIA
Nume oficial Republica Croată
Formare 1991/1991
Capitala Zagreb
Limbi vorbite Croata, sârba, slovenă, maghiară
Religii romano catolici 76%, ortodoxi 11%,
Etnii Sârbi 12%, croaţi 78%, altele10 %
Moneda naţională Kuna- 100 lipa
Croaţii au ajuns în Dalmaţia şi în Panonia în secolul al VII-lea. Condusă de prinţi croaţi, duci
din anul 852, Dalmaţia cuprizând şi teritoriul Panoniei, după o perioadă de stăpânire bizantină
şi carolingiană, a devenit un puternic regat independent în anul 924. Din 1102 croaţii au devenit
vasali ai regelui Ungariei.
Secolul XV - Regatul Ungar are mult de suferit din cauza expansiunii otomane, care ajung să
cucerească Bosnia şi Herţegovina. În aceeaşi perioadă, teritoriul Dalmaţiei este în cea mai mare
parte stăpânită de veneţieni.
Rezultatul Bătăliei de la Mohács, 1526, a determinat Parlamentul Croat să-şi ofere ţara,
habsburgilor. Datorită acestora, până în secolul al XVIII-lea, cea mai mare parte din teritoriul
croat a fost eliberat de sub stăpânirea turcilor. În mare parte, acest teritoriu, a fost modelat de
cuceririle otomane. Istria, Dalmaţia şi Dubrovnik, au intrat cu timpul, între anii 1797 şi 1815,
sub autoritatea habsburgilor.
După Primul război mondial, Croaţia s-a alăturat Statului slovenilor, croaţilor şi sârbilor
(aproximativ Slovenia, Croaţia şi Bosnia), care împreună cu Serbia, a format ulterior Regatul
sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit Regatul Iugoslaviei în 1929. Iugoslavia a fost invadată în
perioada celui de Al II-lea război mondial, Croaţia fiind transformat într-un stat fascist
marionetă, numit Statul Independent al Croaţiei. Ulterior înfrângerii puterilor axei, Iugoslavia a
devenit republică federală socialistă.
Alături de Slovenia, Croaţia şi-a declarat independenţa pe data de 25 iunie, 1991, având ca
urmare războiul croat pentru independenţă. Prima ţară care a recunoscut noul stat a fost
Germania, în decembrie 1991.
Are forma literei "V" cu vârful în nord-vest, iar cele două braţe delimitează Bosnia şi
Herţegovina, având o largă ieşire la Marea Adriatică. Cadrul natural pitoresc şi variat este dat de
Munţii Alpii Dinarici, care se înscriu cu cele mai pitoreşti peisaje, între care cele carstice (peşteri,
depresiuni, lapiezuri, doline, râuri subterane) sunt cele mai spectaculoase, de la renumitul podiş
carstic din Peninsula Istria la podişurile şi depresiunile carstice (polje) Likka, Duvno, Popovo,
care se înşiră în lungul litoralului dalmatin. Către Marea Adriatică, munţii coboară în trepte,
formând litoralul adriatic, de o fermecătoare frumuseţe cu faleze înalte, golfuri şi promontorii
69
stâncoase întinse, plaje şi o puzderie de insule (725) ce brăzdează ţărmul. Spre est, o zonă de
podiş şi de depresiune tectonică (Slavonia) axată pe văile Dravei şi Savei (afluente fluviului
Dunărea) completează peisajul croat.
Climatul temperat-continental şi mediteranean în regiunea de coastă determină o vegetaţie de
pădure (în principal foioase), caracteristică Europei Centrale şi Mediteraneene, în contextul
protejării şi conservării naturii s-au amenajat numeroase parcuri, cel mai recunoscut fiind Parcul
Naţional Plitvice - cu peisaje deosebite, un complex de cascade şi lacuri carstice situate la 520-
630 m altitudine.
Cel mai important areal turistic în reprezintă RIVIERA DALMAŢIANĂ, care cuprinde coasta
Istriei şi Dalmaţiei, o fâşie îngustă cu numeroase golfuri şi promontorii, insule şi peninsule
muntoase, faleze şi plaje însorite, înşirate de-a lungul ţărmului şi cu o frumuseţe naturală
deosebită, cu o climă caldă mediteraneană şi monumente de artă, ce atrag milioane de turişti.
Numeroase fenomene hidrogeologice, legate de izvoarele calde submarine, de turbioanele marine
("mori" de mare), vegetaţia mediteraneană frumos colorată în toate anotimpurile, şi localităţile,
multe cu caracter de cetate şi cu monumente de artă interesante, renumitele staţiuni turistice sau
pitoreştile sate de pescari, marea albastră cu temperaturi de peste 25°C, se alătură celorlalte
atracţii turistice, care fac din această rivieră, una dintre cele mai atractive locuri de vacanţă din
Europa.
De-a lungul ţărmului de peste 700 km, adăpostit de Alpii Dinarici şi străbătut de o modernă
autostradă, se înşiruie oraşele - staţiuni (cu sporturi nautice, plaje amenajate, hoteluri şi vile dar şi
monumente de artă): Pola, Rabac, Rijeca, Nin, Zadar, Biograd, Split, Omis, Brela, Podgora,
Dubrovnic, iar la sud Hercegnovi, Igalo, Kotor, Persen, Risau.
Printre sutele de insule (725) de-a lungul coastei, numai 66 sunt locuite, cele mai importante
pentru turism sunt: Krk, Rab, Paq, Cres, Brac, Korcula (unde s-a născut celebrul navigator Marco
Polo), iar Arhipelagul Kornati, constituit din 110 insule, mai mari sau mai mici, deşertice şi aride,
constituie o atracţie unică în Europa. Principalele oraşe-staţiuni sunt: Split - centru comercial şi
cultural, cu faimosul palat al lui Diocleţian (sec. IV), numeroase vestigii romane şi medievale,
muzee, galerii şi teatre, vile, piscine etc. Dubrovnic - întemeiat în sec. VII, situat la poalele unui
pitoresc munte (Srdj) pe o mică peninsulă, într-un decor fermecător, edificii: cetatea antică şi
medievală, ansambluri de artă, biserici, străzi medievale, pieţe şi parcuri, palate, muzee,
biblioteci, multe hoteluri şi vile de lux, cazinouri. Zagreb - capitala ţării aşezată pe Sava, centru
cultural şi turistic important, cu numeroase edificii medievale (Gornji Grad şi Kaptel), muzee,
galerii de artă. Rijeka - centru comercial, cultural şi turistic, port, muzee, galerii de artă, teatre,
edificii romane şi medievale.
BOSNIA – HERŢEGOVINA
Nume oficial Bosnia şi Herţegovina
Formare 1992/1992
Capitala Sarajevo
Densitate 79loc./km²
Limbi vorbite Bosniaca, croata, sârba
Religii romano catolici 15%, ortodoxi sârbi 31%,
musulmani 40%, protestanţi 4%, altele 10%
Etnii Bosniaci44%, sârbi 31%, croaţi 17%, altele8 %
Forma de guvernământ Republică federala - preşedinte
Moneda naţională Marka – 100 pfennigi
Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herţegovina are loc în secolele VI-VII. Începând
din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herţegovina devine obiect de dispută între statele
feudale ale sârbilor, croaţilor şi, după 1102 şi Regatul Ungariei.
70
Stăpânirea otomană a durat până în anul 1878. Semnificativ este faptul că, în această perioadă,
mare parte din populaţia slavă din Bosnia-Herţegovina se converteşte la religia islamică. Între
1878-1918, Bosnia-Herţegovina intră în componenţa Imperiului austro-ungar, ca o provincie
administrată împreună de către cele două componente ale Monarhiei.
În anul 1918, Bosnia-Herţegovina intră în componenţa Regatului Sârbilor, Croaţilor şi
Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). În perioada interbelică Bosnia-Herţegovina
este obiect al conflictului dintre sârbi şi croaţi, fiind divizată în anul 1929 între banovina
Croaţiei şi restul regatului.
Destrămarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui război sângeros în Bosnia-Herţegovina,
între 1992 - 1995. Conflictul a fost finalizat în anul 1995, ca urmare a intervenţiei comunităţii
internaţionale prin Acordul de la Dayton.
Ocupă partea vestică a Peninsulei Balcanice, cu un relief predominant muntos dat de
Munţii Metaliferi ai Bosniei şi Alpii Dinarici, cu multe vârfuri de peste 2000 m, cu bogate
fenomene carstice de mare frumuseţe, cu văi adânci şi defilee, unde s-a amenajat şi un mare Parc
Naţional - Trebevic.
Turismul joacă un rol important în economie, turiştii fiind atraşi în special de staţiunile
balneoclimaterice şi peisajul montan cât şi de vestigiile istorice şi manifestările folclorice.
Sarajevo capitala Bosniei şi Herţegovinei, cunoscut prin vechea piaţă turcească, ce-i dă un
parfum oriental şi numeroase moschei, băi turceşti, baruri de noapte cu specific turcesc, dar şi
înnoiri contemporane (o parte distruse în războiul civil). Aşezat într-un cadru pitoresc, cu
renumitul Parc Naţional Trebevic, a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1984. Alte centre
de interes turistic: Mostar, Banja Luka, Tuzla, Foca.
MACEDONIA
Nume oficial Republica Macedonia
Formare 1991/1991
Capitala Skopje
Limbi vorbite Macedoneană,albaneza, sârbo-croata
Religii Creştini 74%, musulmani 26%
Etnii Macedonieni 67%, albanezi 23%, turci 4%,
sârbi 2%, altele 4 %
Moneda naţională Dinar Macedonian – 100 deni
Ocupă partea centrală a Peninsulei Balcanice, cu peisaje montane şi de podiş (Alpii şi Prealpii
Dinarici) cu alternanţe de văi pitoreşti (Vardar), platouri şi culmi montane, peisaje carstice
spectaculoase (peşteri, cheile Vardar) şi lacuri tectonice de mare frumuseţe: Ohrida, Prespa.
Parcurile Naţionale Bitola şi Mavropo adăpostesc peisaje deosebite, cu păduri şi tufişuri
mediteraneene.
Localităţile rurale deţin comori etnofolclorice de mare valoare şi diversitate, fiind atracţii de mare
interes turistic, la care se adaugă şi renumitele podgorii cu vinuri parfumate şi aromate.
Skopje, situat pe râul Vardar, un oraş roman (Scupia), care, cu toate distrugerile suferite la
cutremurul din 1963, păstrează numeroase monumente istorice şi culturale, mănăstiri, biserici
medievale, moschei, un important centru industrial, comercial şi turistic al ţării. Alte centre
turistice: Ohrid, Bitola, Tetova.
Forme de turism: de circulaţie cu valenţe culturale, de tranzit.
71
ALBANIA/ „ŢARA VULTURILOR”/ „ŢARA TREPTELOR PE VERTICALĂ”
Nume oficial Republica Albania
Formare 1912/1921
Capitala Tirana
Nr. populaţie 3.600.523loc.
Limbi vorbite albaneza, greaca, macedoneana
Religii Creştini 20%, musulmani 70%, romano-
catolici 10%
Etnii albanezi 86%, greci 12%, altele 2 %
Moneda naţională lek albanez (ALL) = 100 quindarka
Aşezată în vestul Peninsulei Balcanice, pe pantele Munţilor Pindului la Marea Adriatică fiind
recunoscută prin bitumul natural, conservele de peşte, produsele agricole mediteraneene şi
industria meşteşugărească. O ţară muntoasă, cu un relief fragmentat ce coboară în trepte către
litoralul dalmaţian, unde lasă loc unei frumoase câmpii literale, faleze montane şi peisaje însorite.
Clima temperat continentală şi subtropicală pe litoral, văile râurilor Drino, Vjase şi lacurile
tectonice Prespa, Ohrida şi Shkoder sau cele de pe litoral (Terebuf) îmbogăţesc şi sporesc atracţia
peisagistică a ţării.
Principalele centre turistice sunt: Tirana capitală, principalul centru economic, politic şi cultural
al ţării cu valori turistice importante: moscheea (sec. XVITI), cu Turnul Orologiului, Piaţa
Skanderberg, palate, muzee, teatru, Biblioteca Naţională. Elbasan - oraş medieval unde s-a născut
marele patriot Skanderberg. Alte centre turistice de rezonanţă sunt: Shkoder, Berat şi Korce.
Litoralul adriatic este important prin pitorescul falezelor şi plajelor însorite, dar şi prin valoarea
istorică şi artistică a oraşelor presărate cu vestigii ale unor cetăţi antice: Durres, Fieri - oraş tipic
de câmpie, cu case mici rustice, Girocastro - aşezat în Epirul Albanez, este oraş muzeu al celor
1000 de scări, celebru prin aşezarea şi poziţia sa pitorească, dar şi prin arhitectonica cu mare
rafinament. Sarande şi Buthrotum, la Marea Ionică, în apropierea Insulei Corfu, cu multe vestigii
istorice şi plaje însorite, peisaj pitoresc, plantaţii de rodii şi portocali.
BULGARIA
Nume oficial Republica Bulgaria
Formare 1908/1947
Capitala Sofia
Densitate 69,5loc./km²
Limbi vorbite Bulgara, turca, macedoneana,
Religii Creştini 84%, musulmani 13%, romano-
catolici 1%, evrei 1%, altele 1%
Etnii Bulgari 85%, turci 8%, macedonieni 3%,
români 3%
Moneda naţională leva bulgară
Ocupă partea nord-estică. a Peninsulei Balcanice, având, în general, un aspect montan şi de podiş
şi o deschidere largă către Marea Neagră, în relief se impun Masivele Balcani şi Rila - Rodopi
despărţite de marea Depresiune a Tracici, ce se continuă spre vest cu Depresiunea Sofiei. Podişul
Moesiei, către Dunăre, şi un lung litoral maritim către est, reprezintă unităţi bogate în aspecte
peisagistice şi resurse turistice naturale şi antropice. Condiţiile de climă variate (montan,
72
temperat-mediteranean), determină diverse asociaţii vegetale care completează aspectele
peisagistice şi favorizează diferite forme de turism.
Se disting mai multe areale turistice:
a) LITORALUL MĂRII NEGRE este extins pe 349 km lungime, între Vama Veche şi
Rezovo în sud şi prezintă trăsături variate. Renumit este cel dintre Kaliakra şi Balcik, unde se
desfăşoară un golf larg deschis cu o faleză înaltă de 35 m din calcare albe ce strălucesc ca argintul
în soare, de unde şi denumirea pitorescului ţărm "Coasta de Argint" (36 km) cu staţiunile Tuzla
(cu băi de nămol) şi Balcik (staţiune port). Ţărmul Batovei (10 km lungime, înalt de 80 m), cu
vestita vale Batova, cu întinse plantaţii de liliac, migdal, smochin este urmat de "Coasta de Aur",
cu renumitele plaje "Nisipurile de aur" până la Varna. Desfăşurate pe cea 8 km, sunt acoperite cu
nisip fin auriu şi formează un brâu de 150 m lăţime, la baza falezelor ce depăşesc 100 m alt. Aici
se află renumitele staţiuni: Zlatni Piaseti şi Drujba cu hoteluri, sate de vacanţă şi oraşul staţiune
Varna, vechi de peste 3000 de ani, cu plaje şi izvoare termale, în continuare sunt plaje înguste cu
nisip fin; între Biala şi Emina se află o interesantă rezervaţie geologică "Pădurea Pietrificată" la
18 km de Varna. De-a lungul golfului Burgas este plaja Pomorie şi oraşele-staţiuni: Nesebar,
Burgas,Ahtopol, Rezovo şi renumitul sat turistic Sozopol - un adevărat muzeu al satului bulgăresc.
b) MUNŢII RILA - RODOPI, cel mai înalt masiv din peninsulă (2925 m în Vf. Musala),
oferă peisaje de mare atractivitate şi varietate inclusiv lacuri glaciare pitoreşti, dispuse în
amfiteatru, şi o serie de staţiuni montane: Vitoşa, Pamporovo (60 km de pârtii, 16 teleferice),
Boroveţ ("Sinaia bulgărească"), cu multe pârtii de schi. În localitatea Şiroka (Poiana Largă) există
o formaţie de 100 de cimpoaie, unică în Bulgaria, iar Mănăstirea Rila (sec. XIV) reprezintă un
obiectiv de mare valoare istorică şi culturală, cu manuscrise preţioase, inclusiv din Ţările Române
Medievale, loc sfânt, venerat de toţi bulgarii, astăzi muzeu naţional.
c) SOFIA - PLOVDIV se suprapune depresiunii Sofia în nord-vest, pe cursul superior al
râului Iskar şi Tracia în sud-est, în Câmpia Mariţei, pe râul omonin şi constituie una din axele
turistice importante, între Europa Centrală şi de Sud, autostrada europeană TEM. Sofia, cel mai
„înţelept" oraş al Bulgariei, aşezat chiar în centrul Peninsulei Balcanice; capitala ţării, oraş antic,
medieval, centru turistic principal al ţării, cu obiective de mare valoare artistică şi istorică:
catedrală Aleksander Nevschi (1904-1912), Biserca Sf. Sofia (sec. V-VI), impunător monument
de istorie şi de artă, Biserica Sf. Gheorghe, Tumul Cetăţii Sofia (sec. V-VI), Biserica „Boiana" -
biserica-muzeu în patrimoniu UNESCO, muzee (40), moschei (Buyuk), Universitate etc.
Plovdiv - situat în Câmpia Mariţei, oraş antic fondat de regele Filip al Macedoniei, cu
numeroase vestigii istorice, arheologice, biserici, muzee, renumit târg internaţional. Sapareva
Bania, cu cele mai fierbinţi izvoare din Europa (103°C) şi cu un geyser de 6-7 m înălţime.
d) MUNŢII BALCANI constituie un sistem de munţi care se desfăşoară de la vest la est
între Valea Timokului şi Marea Neagră, cu altitudini maxime de 2373 m (Vf. Botev). Versantul
sudic domină Depresiunile Karlovo - Kazanlâk, renumite prin culturi de trandafiri. Interesează
sub aspect turistic, depresiunile Karlovo -Kazanlâk (Valea Trandafirilor), unde se cultivă
trandafiri roşii de Damasc şi albi de Anatolia (circa 2000 de specii); există un institut de cercetări
în acest scop, un Parc Naţional al Trandafirilor (70 ha) şi „sărbătoarea trandafirilor" (mai -iunie).
Gabrovo, Târnovo - oraş medieval, care conservă întreaga istorie a Bulgariei (Cetatea Ţareveţ),
fostă capitală, oraş-perlă a arhitecturii medievale bulgare, declarat monument istoric şi de cultură
al ţării. Ca obiective: Biserica Sf. Dumitra (sec. XI), Biserica „40 de mucenici", clădiri
medievale, satul Arbanasi cu case medievale, biserici, vestigii medievale şi antice.
e) PODIŞUL MOESIC ocupă aria de la nord de Balcani, până la Dunăre unde se află o
serie de localităţi cu rezonanţă istorică, legate şi de Războiul de Independenţă din 1877-1878:
Plevna, Griviţa, Rahova. Ruse - fondat în anul 69, centru comercial, punct de frontieră cu
România.
73
2.2.5. Europa centrală
ELVEŢIA/ „ŢARA CELOR 22 DE CANTOANE”
Nume oficial Confederaţia Elveţiană
Formare 1291/1857
Capitala Berna
Nr. populaţie 7 508 700 loc
Limbi vorbite Germana, Franceza, Italiana, Reto-romana
Religii romano-catolici 46%, protestnţi 40%, altele
14%
Etnii Germani 65%, francezi 18%, italieni 10%, altii
7%
Forma de guvernământ Republică Federală - preşedinte
Moneda naţională Franc Elveţian
În anul 1291, reprezentanţii cantoanelor Uri, Schwyz şi Unterwald au semnat Scrisoarea de
Alianţă, care le-a unit în lupta contra autoritatii sporite a Austriei, deţinǎtoarea din acea
perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. În bătălia de la Morgarten din
1315, elveţienii au înfrânt forţele habsburgilor, asigurându-şi cvasi-independenţa faţă de aceştia.
În Tratatul de la Westfalia din 1648, ţările europene au recunoscut independenţa Elveţiei faţă de
Sfântul Imperiu Roman şi neutralitatea ei. În 1798, forţele revoluţiei franceze au cucerit Elveţia.
Congresul de la Viena din 1815 a restabilit independenţa elveţiană, iar puterile europene au
acceptat să recunască neutralitatea elveţiană definitivǎ.
Elveţia a adoptat o constituţie federală în 1848, revizuită profund în 1874, care a stabilit
responsabilitatea federală în afacerile interne, apărare şi comerţ. De atunci se continuă cea mai
bună politică economică şi socială care a caracterizat Elveţia de-a lungul timpului.
Elveţienii sunt cunoscuţi pentru neutralitatea lor istorică şi pentru că nu au participat militar în
nici un război mondial. În 2002 Elveţia a devenit membru cu drepturi depline al Organizatiei
Naţiunilor Unite.
Elveţia este alcătuită din trei unităţi naturale, desfăşurate pe o direcţie SV - NE. Munţii
Alpi (58,5 % din suprafaţă) cu cele mai mari altitudini, de peste 4000 m, imenşi gheţari, forme
glaciare, văi pitoreşti, păduri, Podişul Elveţian (Mittelland), cu o altitudine medie de 580 m,
lacuri, păduri, păşuni (31,5 %) şi Munţii Jura (10 %) la nord cu forme calcaroase şi văi
transversale. Numeroasele culoare de vale longitudinale şi transversale şi păsurile înalte, ce
favorizează transportul şi turismul, faimoasele cascade de pe Rhein şi Rhone sau pe afluenţii lor,
alături de formele glaciare, culmile şi crestele alpine, formele carstice şi de podiş, constituie
elementele de bază ale reliefului.
Clima este temperat-continentală cu nuanţă alpină pe culmile de peste 2000 m, precipitaţii
abundente (700-2000 mm) cu inversiuni termice pe culoarele de vale; lacurile şi fohnul încălzesc
clima în aria podişului, iar pe văile adăpostite ale Rheinului şi Khonului se cultivă viţă de vie.
Reţeaua hidrografică densă şi cu debite bogate este formată din afluenţii Rheinului, Rhonului şi
Dunării dintr-o mulţime de lacuri naturale 1484 (dintre care 1358 în Alpi, 112 în podiş şi 14 în
Munţii Jura) şi 79 antropice, multe de un mare interes turistic şi numeroase canale care leagă
râurile sau lacurile.
Se pot delimita trei areale turistice suprapuse unităţilor naturale care, în general, facilitează
activitatea de turism.
a) ELVEŢIA ALPINĂ ocupă partea de sud a ţării cuprinzând aria alpină şi prealpină a
acesteia. Alpii Elveţiei fac parte din Alpii Occidentali şi se desfăşoară sub formă a trei arcuri,
orientate de la SV la NE în partea sudică: Alpii Penini (Valezi) şi Lepontini la mijloc, Alpii
Bernezi, Masivul celor 4 cantoane şi Alpii Glarici, iar la nord Prealpii Elveţieni.
Se impun mai multe subareale turistice:
74
VALEA RHONULUI, cuprinsă în cantonul Valais, se remarcă staţiunile: Monthey, St. Maurice (cu
o bazilică interesantă, muzeu), Vernayaz (cu frumoasle chei ale râului Trient), Les Marecottes
(grădină zoologică alpină), Martigny (muzeu gallo-roman), Saillon (oraş medieval, cel mai bine
conservat), Sion (capitala cantonului, castele medievale), St. Leonard (cel mai mare lac subteran
navigabil din Europa), Valeze (centru de degustare a vinurilor), Crans-Montana (renumită
staţiune de iarnă, cu numeroase pârtii şi teleferice), Raron (mormântul poetului Rainer),
Riederaip (centru ecologic alpin, acces spre Gheţarul d'Aletsch), Ernen (sat turistic tipic valez),
Munster, staţiune montană (biserică, reputat monument istoric).
ALPII PENINI (Valezi), în sudul Rhonului, la graniţa cu Italia, grandioşi, cu înălţimi de peste
4000 m (Masivul Monte Roşa cu Vf Duforspitze - 4634 m, al doilea după Mont Blanc, 4807 m),
gheţari imenşi (Monte Rosa, Gorner, Grenz, Zmult), peisaje fermecătoare (piramida Matterhorn),
staţiuni turistice: Zermatt (1620 m sub Matterhorn) - paradis al schiorilor şi alpiniştilor, cu cel
mai lung sezon de schi, telefericul Micul Cervin - cel mai înalt din Europa (3384 m). Saasfee -
metrou alpin (cel mai înalt funicular subteran din lume - 3500 m, o cale ferată la 3131 m
ajungând la cabana Regina Margareta cu o superbă panoramă sub Vf. Guifetti. Aici este cel mai
înalt baraj din lume - Mauvoisin - 3500 m şi cel mai înalt lac antropic din Europa (Grande
Dixence, 2364 m) iar o serie de cabane urcă până la 3500 m altitudine.
ALPII BERNEZI la nord de Valea Rhonului cu altitudini de peste 4000 m, imense suprafeţe de
zăpadă permanentă şi gheţari, unii dintre cei mai mari (Aletsch - 115 km², 27 km lungime,
Gletsch - 20,8 km², Grindelwald 29, 5 km²), peisaje dintre cele mai spectaculoase, lacuri glaciare
pitoreşti, staţiuni turistice de rezonanţă europeană: Interlaken - sat turistic şi renumită staţiune
montană, cu castele medievale, de aici se urcă la 4000 m altitudine; Grindelwald (1034 m),
vestită staţiune, punct de plecare spre puncte cu importante pârtii de schi ca Matterhorn (3701 m),
Schrukhorn (4978 m), Eiger (3970 m); Jungfraujoch, încă din 1912, o cale ferată cu cremalieră
urcă din staţiune şi apoi străbate tunelul Jungfraujoch până la cea mai înaltă staţie C.F. din lume
(3454 m) şi importantă staţiune alpină omonimă. Aici, sub staţiune, se află Palatul de Gheaţă.
PREALPII ELVEŢIENI (2100-2300 m) între Aar şi Rhone o prezintă peisaje dintre cele mai
spectaculoase cu cascade pe văile Aar, Sarine şi Sinime. Este zona Lacurilor glaciare Thun şi
Brienz (2360 m) cu staţiunile Thun, Brienz şi Interlaken.
ALPII ŞI PREALPII CELOR 4 CANTOANE - la est de râul Aar, care se continuă cu Alpii Glarici,
puternic fragmentaţi, în masive nu prea înalte (3600 m) dar cu privelişti încântătoare, cu gheţari,
văi pitoreşti, cascade, defilee şi mici bazinete unde se află frumoase oraşe: Andermatt, Aldorf,
Glarus şi Weesen, locuri de pornire în ascensiuni pe munţii din apropiere, în Prealpi, pe Reuss, se
întâlnesc Lacurile celor Patru Cantoane, străjuite de masive montane de peste 2000 m, o regiune
pitorească, pe malurile cărora se află renumita staţiune Lucerna (Luzern).
ALPII LEPONTINI, la sud de Rhein, puţin înalţi (3.400 m), dar pitoreşti, cu gheţari, văi adânci,
cascade, chei şi abrupturi, păsuri ce trec înspre Italia la lacurile glaciare de o mare frumuseţe
Maggiore, Lugano şi Como pe malurile cărora se află renumite staţiuni (cu o populaţie italiană)
de mare interes turistic: Bellinzona, San Michele, Corbara, Lugano, Locarno, Brissago, Melida,
Chiosso şi Bignasco, care se remarcă prin o vegetaţie luxuriantă, numeroase biserici, castele şi
edificii de mare valoare arhitecturală
ALPII RETICI ocupă ramura estică a Alpilor Elveţiei, cu altitudini de circa 3000 m, cu peisaje
pitoreşti, gheţari, văi cu cascade, chei, domenii schiabile. Staţiuni turistice: Davos (1560 m), cu
cea mai mare pistă pentru sporturile pe gheaţă din lume, St. Moritz (1845 m), peisaj spectaculos,
hoteluri de lux, domeniu schiabil ultraamenajat, Arosa „paradisul schiorilor şi alpiniştilor",
Silvoplana (3000 m) „Terasa Soarelui", cu amenajări de mare rafinament, recunoscută prin
oferirea unui pahar cu lapte (cald, rece) turistului la sosire.
b) ELVEŢIA DE PODIŞ. "Ţara de Mijloc" se suprapune Podişului elveţian Mittelland la
poalele Alpilor şi Prealpilor, cu un relief deluros (700 - 1000 m), peisaje pitoreşti, un climat de
adăpost, lacuri glaciare de mare frumuseţe şi cu oraşe vechi - burguri medievale - renumite centre
economice dar şi turistice.
75
Se grupează câteva subareale:
GENEVE - LAUSANNE - în SV ţării şi circumscris Lacului Leman (Geneva), cel mai mare din
Elveţia (581 km ², 330 m adâncime, 72 km lungime şi 13,8 km lăţime). Pe faleza sa se află câteva
oraşe- staţiuni de renume mondial. Geneva - la ieşirea Rhonului din lac, oraş celtic, romanizat, azi
un important centru balnear, turistic, economic şi politic internaţional care concentrează sediile
unor organizaţii internaţionale ca: ONU, Biroul Internaţional al Muncii, Crucea Roşie
Internaţională etc. Un oraş frumos cu multe parcuri, catedrale - Sf. Petru (unde a predicat Calvin),
biserici, palate (Wilson), fântâni arteziene, muzee (Ceasurilor), statui (J.J. Rousseau), renumit şi
în industria ceasurilor. Nyon, Laussane - pe malul nordic la 60 km de Geneve, renumită staţiune,
Vevey, staţiune renumită adaptată pentru tineret; Versois - microstaţiune cu ruine romanice; Rolle
(centru de degustare a vinului); Montreaux - staţiune de lux, cu vile şi hoteluri luxoase şi un
faimos Cazino, grădini şi parcuri;
NEUCHATEL - BÎEL - conturat în jurul Lacurilor glaciare Neuchatel (215 km²) şi Biel, interesant
prin frumuseţea lacurilor şi peisajelor limitrofe şi oraşelor - staţiuni omonime, cu vestigii istorice
şi dotări turistice şi culturale importante.
BERNA - FRIBOURG - cu mari valenţe turistice legate de pitorescul lacurilor şi al localităţilor
(sate turistice şi oraşe) cu valori culturale. Berna devenit capitală a Confederaţiei în 1848, cu
numeroase monumente de artă, pieţe, fântâni arteziene, statui, orologii, catedrală gotică (sec.
XVI). Oraşul vechi este legat prin 5 poduri de cel nou. Se remarcă Tumul Ceasului (sec. XVI),
Muzeul Alpilor, Cazinoul cu o frumoasă panoramă spre Alpi, Universitatea (1528), strada
Kramgasse, bogată în fântâni şi sculpturi, clădirile a numeroase organizaţii internaţionale, a
Bursei federale etc. Fribourg - oraş medieval cu vestigii istorice şi monumente de artă, important
centru turistic.
ZURICH - BADEN, circumscris lacului Zurich. Zurich - capitala cantonului şi a "capitalurilor"
prin bursa de aici; Cetatea Turicum - devine oraş cu tradiţie economică în sec. XIII, iar în 1218
are titlul de "oraş imperial liber", important nod feroviar şi aerian european; celebru prin
Universitate (1883) şi Conservator (1876), cu numeroase grădini şi muzee, catedrale şi biserici
dispune de peste 130 de hoteluri, unele vechi de secole. Alte centre: Baden şi Brugg.
LACUL CONSTANZ (Bodensee) 531 km² şi 252 m adâncime, străbătut de Rhein, situat la graniţa
cu Germania, reprezintă împreună cu aria limitrofă un subareal de mare valoare turistică prin
peisaje, Valea Rheinului, agrementul nautic, zestrea culturală şi dotările turistice din localităţile
aferente. Constantz - staţiune turistică renumită, St. Galleo - oraş-grădină, recunoscut prin
broderiile şi dantelăriile realizate aici ca şi prin târgurile anuale, Herisau, Appenzell, Winthertur,
renumite prin cadrul natural de mare frumuseţe, cu interesante obiective turistice.
c) ELVEŢIA JURASIANA se suprapune Munţilor Jura (1600 m), calcaroşi, cu abrupturi,
chei şi peşteri, culmi care coboară brusc spre lacurile: Biel, Leman, Neuchatel.
Se remarcă oraşele: La Chateaux de Funds, şi Basel (Bale) - fortăreaţă romană, aşezat pe Rhein,
la punctul terminus de navigaţie al vaselor de marc tonaj, denumit şi "Poartă de aur a ţării",
fiindcă pe canalul Rhon - Rhein se accede la Marea Mediterană. Este bogat în vestigii istorice:
Muzeul de artă, Târgul Elveţian de Mostre şi Marele Carnaval ce se manifestă timp de 3 zile,
Universitatea (1460).
AUSTRIA
Nume oficial Republica Austria
Formare 1918/1919
Capitala Viena
Limbi vorbite Germană
76
Religii romano-catolici 78%, protestnţi 5%, altele 17%
Etnii Germani 93%, altii 7%
Forma de guvernământ Republică Federală - preşedinte
Moneda naţională euro
Locuită încă din sec. IV î.Hr. de celţi, acest ţinut devine provincie romană, înglobată, apoi,
imperiilor franc şi romano-german şi devenind ducat autonom în 1156. Din 1278 intră în
stăpânirea dinastiei de Habsburg până în 1918, când a fost proclamată Republica Austria, din
1955 devenind stat neutru.
Ţară alpină şi dunăreană, Austria este alcătuită din trei mari unităţi de relief: Alpii de Est
(70 % din teritoriu), Câmpia estică cu Bazinul Vienei (20 %) şi Podişul Hercinic din nord-estul
Dunării.
Sub aspect turistic se impun Alpii cu cele trei mari sectoare paralele: Alpii Calcaroşi la nord, de
2500-2900 m, Alpii Centrali, desfăşuraţi pe circa 400 km lungime, Alpii Sudici calcaroşi.
Climatul temperat - continental, cu multe nuanţe locale explicate de altitudine determină o
vegetaţie etajată, formată îndeosebi din păduri de foioase (stejar, fag) şi conifere, care ocupă
38,9% din suprafaţa ţării, populate cu specii de interes cinegetic. Păşunile alpine şi montane
împreună cu stâncăriile, zăpezile şi gheţarii îmbogăţesc frumuseţea peisajelor, la care se adaugă şi
reţeaua hidrografică formată din Dunăre (300 km) şi afluenţii ei, precum şi numeroase lacuri
naturale sau antropice folosite pentru pescuitul sportiv, agrement nautic, plajă şi înot.
Datorită poziţiei geografice, în Austria se realizează un important tranzit internaţional de mărfuri,
persoane şi turişti, pe Dunăre, cale ferată (5900 km), artere rutiere modernizate ce depăşesc
33.000 km (autostrăzile de la vest la est şi de la nord la sud) şi aeriene. Resursele turistice
naturale şi cultural-istorice de mare atracţie îi conferă Austriei o vocaţie turistică internaţională,
în care se impun aspectele peisagistice de mare frumuseţe, domeniile schiabile, satele şi staţiunile
turistice (din Tirol), staţiuni balneare, centrele turistice cu o zestre istorică şi culturală
impresionante.
Se disting mai multe areale turistice:
a) VORALBERG ocupă colţul vestic al Austriei, cu o unitate montană calcaroasă de peste
2700 m până la Pasul Arlberg (1802 m). Prezintă peisaje carstice şi alpine pitoreşti, sate
agropastorale cu tradiţie turistică, râuri în cascade şi chei sălbatice. Lacul Boden (Constantz)
constituie o atracţie turistică importantă prin amenajările şi posibilităţile oferite pentru agrement
şi recreere.
Centre turistice: Bludenz, Dornbirn, Bregenz - staţiune turistică pe malul lacului.
b) TIROL reprezintă cel mai important areal turistic al ţării, unul din imaginile de marcă
ale turismului austriac. Ocupă aria montană vestică a Alpilor Calcaroşi la nord şi Centrali la sud,
despărţiţi de Valea Innului. Aspectele peisagistice, văile şi formele de relief dintre cele mai
variate şi spectaculoase, întinsele domenii schiabile până la peste 3000 m altitudine, lacurile
numeroase ce îmbogăţesc peisajul şi paleta de agrement, aşezările umane de mare pitoresc,
renumite ca centre sau staţiuni turistice prin dotările pentru sporturile de iama sau de vară,
monumentele istorice şi arhitectonice, tezaurul etnofolcloric tirolez sau apele minerale, constituie
o parte din potenţialul turistic de excepţie al Tirolului.
Alpii Calcaroşi (Alpii Bavariei) la nord şi vest de Valea Inn, cu peisaje carstice spectaculoase,
chei (Lech), abrupturi, peşteri (Grota Hundalm) şi râuri repezi cu fond pisciol (păstrăv), lacuri
glaciare, unele cu amenajări turistice: Pertisau, profilată pe sporturi nautice, Kramsach (144
teleferice, 435 km pistă de schi, saună, patinoare).
Valea Inn cu un culoar larg de 2-3 km de mare spectaculozitate, cu aspect de defileu, chei sau
depresiuni mici în care s-au dezvoltat aşezări de mare pitoresc. Farmecul peisagistic şi turistic îl
dau terasele înalte adevărate "balcoane" deasupra văii presărate cu aşezări rurale pitoreşti,
excelente puncte de belvedere, cu ample panorame foarte mult căutate de turişti pentru odihnă,
recreere, activităţi sportive. Aici se află Innsbruck, capitala Tirolului, simbol al peisajului alpin
77
tirolez şi al spiritualităţii, centru alpin internaţional pentru sporturi de iarnă, oraşul olimpiadelor
de iarnă, cu vestigii medievale, castele, catedrale, biserici, Universitate (1677).
Alpii Centrali - cristalini, cu petice de calcare, desfăşuraţi la sud de Valea Innului, sunt cei mai
impozanţi din Austria prin relieful înalt şi cu largi panorame, trecători la mari altitudini, iar la
peste 3000 m altitudine cu relief glaciar. Aici se concentrează peisaje glaciare spectaculoase şi
peste 65 % din gheţarii Austriei, renumiţi prin vocaţia lor turistică (Gross Glockner ocupă 20
kmp, 34 km lungime şi 250 m grosime). De menţionat spectaculoasa şosea turistică transalpină de
mare spectaculozitate "Grossglockner" - Innsbruck - Valea Sili - pasul Brenner (1370 m) - Italia
(lungă de 37 km, care la 3500 m atinge marginea gheţarului) cu denivelare de 800 m, cu 42 de
poduri, cel mai renumit „Podul Europei" peste Valea Sili (820 m lungime, 190 m înălţime) urcă la
3500 m la marginea gheţarului. Sunt construite foarte multe teleferice pentru panorame.
Sporturile de iarnă au condiţii dintre cele mai bune, în Tirol se află 96 de staţiuni pentru sporturi
de iarnă din care 33 au denivelări la pârtii de peste 1000 m şi 8 la peste 1600 m alt.
Staţiuni turistice: Innsbruck (olimpică), Imst, Hallstal, Sankt Anton, Hochgurgl (2150 m), cea mai
înaltă din Austria (Sankt Anton), Vent, Vengel (cu piste de schi), Seefeld, Bad Mehrn, Bad Ladis
(balneare).
c) SALZBURG ocupă extremitatea estică a Alpilor Calcaroşi, respectiv Alpii Salzburgului
(2713 m) ce trec treptat către est în Podişul Austriei. Se caracterizează prin aspecte peisagistice de
mare varietate (carstice, alpine), ape minerale cu valori terapeutice renumite, fonduri cinegetice şi
piscicole, vestigii arheologice şi ale epocii medievale. Atracţii turistice, ape minerale sau termale,
între staţiunile balneare: Bad Ischl (fostă reşedinţă imperială), Bad Hali, Basktein, Bad Tolz, iar
ca obiectiv cultural-istoric, complexul arhitectural Hallstat - cu case medievale şi vestigii
arheologice din epoca de bronz, dispuse pe terase suspendate şi legate prin scări şi arcade.
Salzburg -important centru cultural şi economic al ţării aşezat pe râul Salzach (424 m), deţine
valoroase monumente istorice: castelul episcopal (sec. XVI), catedrală barocă (sec. XVIII), casa
memorială Mozart, cu vestite festivaluri muzicale şi teatrale internaţionale.
d) CARINTHIA - STYRIA ocupă partea central-sudică a Austriei suprapunându-se
prelungirilor estice ale Alpilor Stiriei (2396 m) şi Leitha, cu peisaje variate (peşteri, chei,
abrupturi, forme domoale), lacuri naturale şi antropice ce îmbogăţesc atracţiile turistice. Apele
minerale şi interesante monumente istorice şi de artă sunt răspândite în tot arealul, în Carinthia,
drenată de Drava, denumită şi "Riviera Austriacă", se găsesc circa 26 de localităţi turistice şi
balneare cu plaje şi peisaje superbe, unele aşezate pe malul lacului Worther, legate între ele prin
şalupe şi vaporaşe .
Alte centre turistice: Leibnitz, Bruck, Eisenenz etc.
c) VIENA se suprapune Bazinului Dunării, o câmpie joasă, inclusiv cea Moravă, unde
colinele din jur, pădurile şi lacurile îmbogăţesc aspectele peisagistice, iar localităţile dispun de
interesante monumente istorice şi de artă. Dunărea -importanlă axă fluvială, prezintă importanţă
şi prin agrementul nautic (croaziere) introdus în activitatea de lurism. Cel mai important centru
turistic este Wien (Viena), capitala ţării. Apare documentar în 881 cu numele de Wien (după
pârâiaşul care-1 traversează), iar în 1800 devine al doilea oraş european după Paris, între Ring şi
Gurtel, cele două centuri de formă inelară s-a dezvoltat zona rezidenţială şi comercială veche de
peste 200 de ani. Ca obiective se remarcă: castelele Schonnbrunn (sec. al XVIlI-lea) în stil baroc
(replică la Versailles), Belvedere, Primăria Rathaus şi Marele Portal cu Turnurile Păgânilor,
Palatul Hofburg - azi muzeu cu bijuteriile imperiale. Universitatea (1365) şi Biblioteca Imperială,
casele Beethoven, Mozart, Schubert, domul roman, catedrală St. Ştefan (sec. XIV, stil gotic),
Musikverein - sală de concerte frumos ornamentată, parcurile: Prater - cu privelişti spre Dunăre şi
oraş, Donaupark, cu tumul televiziunii (300 m înălţime). Krems, Hainburg - oraş situat în defileul
dintre Munţii Leitha şi Carpaţii Mici "Poarta Hungarica", cu numeroase obiective turistice.
f) PODIŞUL AUSTRIEI ocupă NE Austriei, suprapunându-se unităţii de podiş şi cu-
loarului Dunării, cu peisaje variate, ape minerale, lacuri glaciare, păşuni, terenuri agricole.
Lacurile se impun prin fondul piscicol. Linz - cel mai important centru economic, cunoscut pe
78
vremea romanilor ca un cap de pod peste Dunăre, întărit cu castre, cel mai vechi monument fiind
Biserica Sf. Martin (779), primăria (XVII) şi alte case medievale şi castele (sec. XVII). De la
Passau, Dunărea intră într-un frumos defileu, iar până la Linz traversează Defileul Nibelungilor la
Mathausen.
În regiunea Europa Centrală se poate vorbi şi despre Germania, ţară tratată la
Regiunea turistică a Munţilor Alpi.
2.2.6. Europa central-estică

Aceasta subzonă, circumscrisă sistemului montan carpatic, se suprapune sectorului polonez al
Câmpiei Nordice Europene, podişurilor şi munţilor vechi, hercinici ce se continuă din Europa
Centrală şi Câmpiile Dunărene la sud de Carpaţi. Climatul oceanic, moderat de pe litoral trece
treptat către un climat temperat - continental, spre sudul câmpiei, ce determină o varietate de
formaţiuni vegetale: păşuni şi terenuri agricole, mlaştini şi păduri de pin sau mixte cu brad şi
foioase. Acestea împreună cu bazinele râurilor (Odra, Vistula, Dunărea), legate prin canale şi
mulţimea lacurilor glaciare dau farmecul peisagistic şi turistic. Munţii Carpaţi constituie
coordonata de bază a Europei Central - Estice şi reprezintă continuarea directă a Alpilor care,
împreună, constituie sistemul montan alpino-carpaţic cu peisaje deosebit de atractive.
în Europa Central - Estică se cuprind: CEHIA, SLOVACIA, POLONIA, UNGARIA şi
ROMÂNIA.
CEHIA
Nume oficial Republica Cehă
Formare 1993/1993
Capitala Praga
Limbi vorbite cehă, slovacă, maghiară
Religii romano-catolici 39%, atei 38%,protestanţi 3%,
altele 20%
Etnii Cehi 81%, moeavi 13%, slovaci 6%
Moneda naţională coroană cehă
Arheologii au descoperit dovezi ale aşezărilor umane în această zonă datând din neolitic.
Statul ceh a apărut către sfârşitul secolului IX când a fost unificat de către dinastia Přemysl.
Conflictele religioase precum Războaiele husite din secolul al 15-lea şi Războiul de treizeci de
ani din secolul al 17-lea au avut un efect devastator asupra populaţiei locale. Boemia a căzut
apoi sub influenţa habsburgilor şi a devenit o parte a Austro-Ungariei.
După prăbuşirea imperiului în urma primului război mondial, s-a format republica independentă
Cehoslovacia în 1918. Noul stat conţinea importante minorităţi germane, maghiare şi poloneze.
Deşi Cehoslovacia era un stat democratic şi liberal ce garanta şi implementa drepturi culturale
şi lingvistice minorităţilor sale (şcoli în limba germană în zonele vorbitoare de limba germană),
statul centralizat nu garanta autonomie politică teritorială minorităţilor sale, rezultând în
nemulţumire şi un curent puternic în rândurile minorităţilor de a se desprinde de Cehoslovacia.
Hitler a profitat de ocazie, şi, cu sprijinul Partidului German din Sudeţi al lui Konrad Henlein, a
ocupat regiunea sudetă cu majoritate germană prin Pactul de la München. Polonia a ocupat
zonele majoritar poloneze din jurul oraşului Český Těšín, în timp ce Slovacia a câştigat o mai
mare autonomie, statul fiind redenumit „Ceho-Slovacia”. În cele din urmă Slovacia s-a desprins
în 1939 şi restul teritoriului ceh a fost ocupat de Hitler care a instituit aşa-numitul Protectorat al
Boemiei şi Moraviei. Din 1945 până în 1948 în jur de 3 milioane de germani, aproape întreaga
minoritate germană din Cehoslovacia interbelică au fost expulzaţi în Germania şi Austria. În
79
consecinţă, 15,000 - 30,000 de germani au murit. Doar unei părţi dintre ei, care au activat în
rândurile rezistenţei sau de care era nevoie din motive economice, i s-a permis să rămână, deşi
mulţi au emigrat din cauza sentimentelor anti-germane din Cehoslovacia postbelică.
În 1948, o Cehoslovacie reconstituită a căzut în sfera de influenţă sovietică. În 1968, o invazie de
către trupele Pactului de la Varşovia a stopat eforturile liderilor ţării de la liberlaiza regimul şi
de a crea un „socialism cu faţa umană” în timpul Primăverii de la Praga
În 1989, Cehoslovacia şi-a recâştigat independenţa politică prin „Revoluţia de Catifea”. La 1
ianuarie 1993 ţara s-a împărţit în mod paşnic, creându-se republicile independente Cehia şi
Slovacia.
Republica cehă s-a alăturat NATO în 1999 şi Uniunii Europene la 1 mai, 2004.
Aşezată în Europa Central - Estică, cu un relief predominant de podiş vechi al Boemiei,
este formată din Munţii Metaliferi (1244 m) în partea de NV, Pădurea Cehă şi Sumavă în SV, la
graniţa cu Germania, Colinele Ceho-Morave (837 m) spre SE către Depresiunea Moravă şi
Munţii Krkonose şi Jeseniky (1602 m) la graniţa cu Polonia care se înscriu cu peisaje deosebit de
atractive, în sudul Podişului Cehiei (Boemiei) pe râul Vltava şi afluenţii acestuia se află lacuri de
mare interes turistic (Lipen), iar pe Elba, Vltava, Morava şi Oder se pot deplasa ambarcaţiuni
turistice pentru agrement
Poziţia geografică în centrul Europei are o importanţă deosebită în transporturile în tranzit
inclusiv turistice. Lipsa ieşirii la mare este suplinită de utilizarea unor căi navigabile fluviale:
Vltava, Elba, Odra. Este străbătută de drumurile europene E 12, E 14, E 60, iar magistrala E 85 o
traversează de la vest la est.
În raport cu concentrarea de valori turistice se pot delimita mai multe areale turistice:
a) PRAGA - capitala Cehiei, oraş milenar (anul 928), supranumit "oraşul de aur", "oraşul cu peste
100 de turle", aşezat pe terasele pitoreşti ale Vltavei şi colinele Podişului Boem, în Depresiunea
Praga. Vltava este traversată de 13 poduri, primul pod de piatră construit în Europa Centrală
(1357). Podul Carol I, lung de 520 m, ornamentat cu turnuri gotice, în oraş se pot vizita şi admira:
Cetatea Veche, Castelul Hradcany (sec.X), Catedrala Gotică "Sf. Vit" (cea mai mare din Europa
Centrală) cu 27.000 vitralii; Malo-Strana cartierul foştilor nobili cu palate şi grădini; Mănăstirea
„Loreta" cu obiecte de cult, haine împărăteşti (Mantia D-nei Clara cu 6000 de diamante).
b) BOEMIA CENTRALA se suprapune Podişului Cehiei şi Depresiunii Praga cu peisaje
variate şi castele medievale. Se remarcă satul erou Lidice distrus de fascişti în al doilea război
mondial. Staţiuni balneare remarcate sunt: Podebrady, Bilina, Msene, Sadska, Tovsen, cu ape
carbogazoase, alcaline, sulfuroase.
c) BOEMIA DE SUD ocupă sudul podişului omonim şi Munţii Boemiei cu peisaje
pitoreşti, fond cinegetic, lacuri (Lipen), ape minerale, castele, centre turistice, între staţiunile
balneare mai importante sunt: Trebon (staţiune din 1883 cu clădiri de epocă); Bechyne, Vrazu,
Pisku.
d) BOEMIA OCCIDENTALĂ se suprapune părţii vestice a Cehiei. Munţii Pădurea
Boemiei, Pădurea Cehiei, împăduriţi sau cu păşuni întinse, fond cinegetic şi piscicol, ape
minerale. Karlovy-Vary (Karlsbad) situată la 380 m altitudine; renumita staţiune balneo-
climaterică cunoscută din 1348, ridicată la rang de oraş în 1375 de regele Carol al IV-lea de unde
şi denumirea de "Băile lui Carol", are 12 izvoare, unele arteziene, ape termale de 40 -72° C şi
dispune de o puternică bază de tratament, cazare şi agrement, alături de numeroase monumente
istorice: Marianske - Lazne (Mariensbad) - a doua staţiune a ţării la 680 m alt. cu 40 de izvoare şi
dispune de un peisaj pitoresc cu păduri, parcuri, lacuri cu echipamente pentru sporturi. Alte centre
turistice - Plzen, oraşul berii, cu numeroase monumente istorice.
e) BOEMIA DE NORD cuprinde nordul Cehiei, cu munţi împăduriţi şi bogaţi în ape
minerale, dar şi localităţi cu importante monumente istorice şi de arhitectură. Recunoscute sunt
staţiunile balneare: Dubi, Tepijce, Libverda cu ape termale, radioactive, carbogazoase, utilizate în
boli cardiace sau reumatismale. Alte centre turistice: Liberec, Lablonec.
80
f) BOEMIA ORIENTALA închide spre NE Podişul Boemiei, unde se impun, pe lângă
aspectele peisagistice şi izvoarele minerale, numeroase castele şi biserici. Ca staţiuni se remarcă:
Zeleznice, Belchrad, Beloves, Bohdanec, folosite în afecţiuni locomotorii, reumatismale şi
nervoase. Subzona deţine peste 20 de castele şi monumente de arhitectură în stil baroc, rococo,
gotic ce adăpostesc diferite colecţii, trofee, muzee.
g) MORAVIA ocupă partea estică a Colinelor Ceho-Morave, Depresiunea Moravă şi
Munţii Beschizii Moravo-Silezieni (1325 m). Se înscriu cu o mare varietate de peisaje,
importante rezerve de ape minerale, păduri mixte cu fond cinegetic, văi spectaculoase, centre
urbane, aşezări rurale cu importante monumente istorice şi de artă sau elemente etnofolclorice. Se
remarcă, aici, carstul morav, care pe o suprafaţă de 100 km² se prezintă cu peisaje date de păduri,
chei prăpăstioase şi fenomene carstice de suprafaţă şi adâncime, de mare valoare estetică şi
ştiinţifică: Grota Punka, cu avenul de 139 m adâncime lângă oraşul Blansco; Casa de Basm;
Grota Caterina; Peştera Balcarka vestită prin succesiunea de culori ale concreţiunilor (alb, verde,
roşu).
Apele minerale au favorizat apariţia unor importante staţiuni balneare: Teplice, Bludov, Darkov,
Slatinice, Karlovo Studanca, Velke Loziny care tratează diferite boli psihice, digestive,
cardiovasculare, respiratorii.
SLOVACIA
Nume oficial Republica Slovacă
Formare 1993/1993
Capitala Bratislava
Limbi vorbite slovacă, maghiară, cehă, altele
Religii romano-catolici 60%, atei 10%,protestanţi 8%,
ortodoxi 4%, altele 18%
Etnii Cehi 1%, maghiari 11%, slovaci 85%, alţii
3%
Moneda naţională coroană slovacă (SKK)
Începând cu aproximativ 450 î.Hr., pe teritoriul actual al Slovaciei s-au aşezat celţii, care au
construit oppida puternice în Bratislava şi Havránok. Populaţia de origine slavă s-a aşezat în
teritoriul actual al Slovaciei în secolul V d.Hr. După dezintegrarea Moraviei Mari, la începutul
secolului X, maghiarii au anexat treptat teritoriul actual al Slovaciei. La sfârşitul secolului X,
Slovacia de sud-vest a fost încorporată în Principatul Ungar, aflat pe atunci în expansiune (după
anul 1000 devine Regatul Ungariei). Mare parte din Slovacia a fost integrată în Regatul
Ungariei până în c.1100, iar regiunile din nord-est până în c.1300. Datorită nivelului său de
dezvoltare economică şi culturală ridicat, Slovacia şi-a menţinut o poziţie importantă în cadrul
noului stat. Rezultatul invaziei mongole din 1241, şi al foametei derivate, a fost o pierdere
masivă de populaţie. Cu toate acestea, Slovacia medievală a fost caracterizată mai degrabă de
oraşe active, construcţia multor castele de piatră, şi dezvoltarea artelor. În 1467, regele Matei
Corvin a fondat prima universitate în Bratislava, dar instituţia a fost desfiinţată după moartea
acestuia.
După ce Imperiul Otoman şi-a început expansiunea pe teritoriul Regatului Ungariei, ocupând
Buda la începutul secolului al XVI-lea, centrul Regatului s-a mutat către Slovacia, iar Bratislava
a devenit capitala „Ungariei Regale” în 1536. Dar războaiele otomane şi revoltele frecvente
împotriva Monarhiei Habsburgice au cauzat distrugeri, în special în zonele rurale. Pe măsură ce
turcii s-au retras din Ungaria în secolul al XVIII-lea, importanţa Slovaciei în cadrul regatului a
81
scăzut, deşi Bratislava şi-a menţinut statutul de capitală a Ungariei până în 1848, când
Budapesta a fost declarată noua capitală.
În timpul revoluţiei din 1848-49 slovacii au fost de partea împăratului austriac, deoarece scopul
lor era separarea de partea ungară a monarhiei austriece, dar nu şi-au putut îndeplini
obiectivul. În timpul Dualismului Austro-Ungar (1867-1918), slovacii au avut de suferit de pe
urma politicii dure de maghiarizare a guvernului ungur.
Slovacia şi Republica Cehă au constituit din noiembrie 1918 până în decembrie 1992
Cehoslovacia (cu excepţia perioadei 1939 - 1945, când a existat Republica Slovacă (1939-1945).
Ţara a redevenit independentă în 1993, prin separarea de Cehia, la trei ani după Revoluţia din
1989, care a pus capăt regimului autoritar comunist impus de către sovietici după Primăvara de
la Praga din august 1968.
Slovacia face parte din Uniunea Europeană de la 1 mai 2004, precum şi din NATO.
Are un cadru natural variat, în general montan, în care se impun Munţii Carpaţii Vestici,
iar în partea de sud, cele două sectoare de câmpie: Câmpia Dunării Mijlocii în represiunea
Bratislavei, la vest, şi Câmpia Slovaciei Orientale la est, podişurile mai restrânse ocupă partea
central-sudică a ţării la sud de Munţii Metaliferi Slovaci şi nord-estul acesteia, între Munţii
Vihorlat şi Beschizii Rasăriteni la graniţa cu Polonia. Carpaţii Vestici prezintă o axă cristalină de
peste 80 km lungime, înaltă, culminând cu Vf. Gerlachovsky 2655 m din Masivul Tatra Mare (cel
mai înalt din lanţul Carpatic). Sunt fragmentaţi de numeroase văi şi depresiuni care adăpostesc o
populaţie relativ densă şi numeroase centre urbane. Au forme glaciare bine dezvoltate şi păstrate.
Principalul curs de apă este Dunărea (172 km pe teritoriul Slovaciei) care primeşte o sene de
afluenţi (Nitra, Hron). Clima este temperat -continentală cu precipitaţii bogate. Covorul vegetal
este format din păduri de conifere, mixte şi pajişti alpine care adăpostesc o taună numeroasă
ocrotită în rezervaţii, între care Parcul Naţional Tatra înaltă (unul dintre cele mai întinse din
Europa).
Areale turistice:
a) SLOVACIA OCCIDENTALĂ ocupă Depresiunea Bratislavei, cunoscută de Câmpia
Mică a Dunării Mijlocii - un şes neted de 100-600 m, unde Dunărea se desparte în două braţe din
care navigabil este cel nordic sau Dunărea Mică, iar pe cel principal la graniţa cu Ungaria s-a
construit hidrocentrala Glacikovka. La V şi NV depresiunea este dominată de Carpaţii Mici (768
m) şi Albi (790 m) cu peisaje variate şi atractive şi importante staţiuni balneare de rezonanţă
europeană: Peistany, aşezată pe râul Vah, la 162 m altitudine, cu ape termale (69° C) cu hoteluri
luxoase şi divertisment cultural (la 80 km de Bratislava); Bezovec - centrul turismului de vară şi
iarnă; Nimnica, Luilacovice, Zilina etc.
Atracţiile naturale sunt completate de cele cultural-istorice de mare valoare aflate în centre sau
localităţi turistice, între care amintim: Bratislava - vechi oraş aşezat pe Dunăre, capitala
Slovaciei, puternic centru cultural şi industrial cu numeroase obiective turistice: fortul - castel,
cetatea medievală Devin, muzee, pitoreasca Insulă Zytny închisă de cele două braţe ale Dunării.
Cele peste 22 de castele medievale în stil baroc, rococo, gotic (Beckov, Ledvice) atrag atenţia
turiştilor.
b) SLOVACIA CENTRALĂ se suprapune Munţilor Tatra Mare (2250 m) şi Tatra Mică
(2043 m) (sectoarele vestice); Fatra Mare şi Mică (1700-1592 m) şi Metaliferii Slovaci (1459 m),
iar în partea de sud Podişul Krupinei. Se înscrie prin peisaje de mare varietate şi pitoresc, date de
alternanţa culmilor montane cu văi sălbatice sau umanizate, a arealelor cristaline sau carstice,
importante domenii schiabile, lacuri, ape minerale, atracţii culturale între care peste 20 de castele
şi forturi medievale. Ca staţiuni balneare se remarcă: Sliac situată într-un parc dendrologic
pitoresc şi oferă o frumoasă panoramă spre masivele montane învecinate (Tatra Joasă, Tatra
Mare, Metaliferi); Bojnice, Korytnica, cu ape termale, bicarbonatate şi nămoluri terapeutice
folosite în afecţiunile locomotorii, ale sistemului nervos periferic etc.; Valea Hron (sate cu
etnografie şi folclor, arhitectură populară conservată), numeroasele castele gotice şi fortificaţii
medievale: Antol, Bojnice, Orava.
82
c) SLOVACIA ORIENTALĂ dispune de un relief variat, în care se impun, în partea de
vest, Masivele Carpatice Tatra şi Metaliferii Slovaci, în est Podişul Ondavei, dominat de
Beschizii Rasăriteni şi Câmpia Slovaciei Orientale închisă de Munţii vulcanici Virkolat.
Principalele atracţii turistice sunt:
Parcurile Naţionale: P. N. Tatra înaltă (Tanap) - suprafaţa de 70.000 ha (peste 50.000 ha
protejate), cea mai spectaculoasă arie montană din Slovacia din punct de vedere turistic şi
ştiinţific. Are peste 20 de vârfuri ce depăşesc 2500 m, circa 100 lacuri glaciare, forme carstice,
glaciare, elemente floristice şi faunistice deosebite. Este bine organizat şi amenajat pentru turism;
Paradisul Slovac din Tatra Joasă (partea estică), Metaliferii Slovaci şi o parte din Podişul
Ondavei, ce etalează peisaje carstice unicate; grote renumite (Dobsina), chei, defilee, râuri cu
cascade, platouri carstice cu specii floristice specifice (Gemer).
Tatra Înaltă reprezintă „paradisul turismului" prin resursele sale favorabile drumeţiei montane,
sporturilor de iarnă (centrul de schi al ţării), tratamentului balnear, sporturilor nautice,
pescuitului şi vânătorii sportive. Cele mai importante staţiuni: Strbske Pleso, Stary Smokovec (cu
cele mai bune piste de slalom), Tatranska Lomnica, Skalnate Pleso (pârtii de schi în sezonul
primăvară-vară).
Munţii Metaliferi Slovaci cu o panoramă asupra întregii Slovacii Orientale cu centre de schi
echipate cu telescaune şi trasee marcate pentru schiul de fond. Un centru de schi este Jahodna,
preferat pentru locuitorii oraşului Kosice. Alte centre de schi cu vaste domenii schiabile
amenajate, piste de coborâre, telescaune, teleferice în „Paradisul slovac" sunt: Cergov, Dedinky şi
Mlynky.
Râuri şi lacuri glaciare sau antropice amenajate pentru agrement şi recreere ce interesează
turismul intern şi internaţional; Lacul Doraasa pe râul Ondava, cu un baraj de 36 m înălţime.
Staţiunile balneare - o altă ofertă turistică cu rezonanţă internaţională: Bardejov; Strbske Pleso,
Novi Smokovec (1010 m).
Peşterile frumos concreţionate, renumite pe plan european: Grota Belianska - cea mai atractivă
din Tatra, Dobsina - peştera cu gheaţă din "Paradisul Slovac". Tezaurul etnofolcloric de mare
bogăţie şi arhitectură populară (satele cu casele de lemn de la poalele Tatrei înalte, din regiunea
Spis, muzee de artă populară, biserici de lemn, ceramică tradiţională.
POLONIA
Nume oficial Republica Poloneză
Formare 1918/1945
Capitala Varşovia
Limbi vorbite poloneză, germană,
Religii romano-catolici 93%, ortodoxi 3%, altele 4%
Etnii Polonezi 98%, germani 1%, alţii 1%
Moneda naţională zlot polonez (PLN) = 100 grosze
Teritoriul Poloniei a fost populat încă din prima jumătate a mileniului I î.Hr. de triburi slave,
care, prin unificarea micilor principate feudale, au format în a doua jumătate a sec X primul stat
polon, care cu timpul a suferit o serie de convulsii, fărâmiţări feudale, cotropiri, până în 1918
când Polonia îşi declară Independenţa, iar graniţele actuale se află din 1945, în urma
Conferinţei de la Potsdam.
Polonia este situată în nordul Europei Centrale, la Marea Baltică şi se desfăşoară de la est spre
vest pe aproximativ 700 km, iar de la nord la sud pe 650 km. Pe teritoriul Poloniei se succed de la
nord la sud o serie de unităţi naturale, cu trăsături specifice geo-istorice şi turistice: Marea
83
Câmpie Poloneză, Podişurile Lubiin-Lvov şi Poloniei (Malopolska), Munţii Sudeţi, Subcarpaţii
Polonezi şi Munţii Carpaţi.
Polonia dispune de o bogată reţea de ape colectate de Vistula şi Odra, numeroase lacuri îndeosebi
de baraj morenic (glaciar), renumite fiind zonele lacustre din câmpiile colinare ale Pomeraniei şi
Mazuriei (peste 2700), care dau un peisaj pitoresc, folosit din plin în turism.
Climatul temperat, cu nuanţă oceanică, montană şi alpină în sud, oferă o vegetaţie de păduri mixte
sau de conifere şi păşuni care alături de o bogată faună, sunt ocrotite în numeroase rezervaţii.
O serie de canale leagă râurile Vistula şi Odra de cele din Germania facilitând accesul fluvial şi
turistic al Poloniei în Marea Nordului.
a) POLONIA DE NORD. Ocupă câmpia morenaică înaltă şi litoralul baltic, unde
predomină peisajul de câmpie, vălurit, în care se impun numeroase cuvete lacustre, unele
amenajate pentru agrement şi odihnă.
Litoralul baltic este un subareal de peste 500 km lungime, cu importante atracţii turistice legate
de sistemul de plaje marine, dar şi obiective cultural-istorice. Se impun centrele: Szczecin - oraş
bimilenar (2500 ani), cel mai mare port maritim al ţării, cu numeroase muzee, castelul cnejilor
(sec.XIV), biserici, parcuri, Piaţa Blonia, cu 200 de platani; Goleniow - o veche cetate (sec. XIII),
primărie (sec. XVI), cu numeroase vestigii; Insula Wolin - cea mai mare a Poloniei cu păduri,
lacuri, Parcul Naţional (46 kmp) aşezat într-o zonă pitorească a insulei, centru turistic important;
Lebork, Leba. Pe litoralul N-V se află oraşele - staţiuni: Puck şi Hei cu frumoase plaje şi
monumente istorice medievale; Sopot - staţiune maritimă balneară (sec XIII), renumită pentru
festivalul internaţional de muzică uşoară, cu o plajă excelentă şi dotări modeme; Gdansk -
capitală de voivodat, cetate slavă fortificată cu porţi, turnuri, bastioane, castele, biserici, muzee;
Elblag -oraşul lui N. Copernic, marele învăţat şi astronom a cărui memorie se regăseşte în turnul,
muzeul şi catedrala unde a fost înmormântat.
b) POZNAN-WARSZAWA. Se suprapune câmpiei centrale joase, drenată de sistemele
hidrografice Vistula - Varta - Notec şi canalele lor unde peisajul agricol şi obiectivele culturale
din principalele oraşe constituie atracţii turistice importante. Varszawa (Varşovia) - situată pe
Vistula, la 25 m altitudine, divizată în 7 cartiere. Are numeroase obiective turistice: oraşul vechi
cu Palatul Regal, biserici, muzee şi oraşul nou (sec. XVI-XVIII) cu numeroase palate, castele,
biserici, grădini, Casa Memorială Fr. Chopin; Parcul Naţional. Oraşul a fost distrus în al doilea
război mondial şi refăcut complet în toate detaliile. Este important centru cultural şi universitar.
Poznan - cu palate, biserici gotice şi baroce, muzee, important centru comercial, loc de
desfăşurare a unor târguri internaţionale renumite, în împrejurimi, parcuri naţionale, cu lacuri
glaciare şi păduri de răşinoase.
c) PODIŞUL KRAKOW- LIUBLIN. Ocupă partea central-sudică cu peisaje domoale, dar
atractive. Numeroase centre şi localităţi turistice se impun în circuitul turistic polonez: Wroclaw -
capitala Sileziei Inferioare, oraş vechi cu bogate monumente istorice şi de artă: biserici gotice,
Primăria, Universitatea, Parcul Naţional Karkonosze din Munţii Sudeţi (1603 m) cu peisaj
glaciar, forme bizare pitoreşti, în Munţii Sudeţi, într-un cadru natural atractiv, se află multe oraşe-
staţiuni. Klodzko - important centru turistic montan. Wieliczka -staţiune balneară cu o vestita mină
de sare, cea mai veche din Europa. La 60 m adâncime se află saline în care s-au amenajat săli de
spectacol, capele, sculpturi şi candelabre în sare de mare valoare artistică, iar la 135 m adâncime
se află Muzeul Salinelor, în apropiere se află multe oraşe medievale cu cetăţi, palate, catedrale,
mănăstiri, complexul mănăstiresc benedictin Lysa-Gora (sec. XII), parcuri naţionale (cu mufloni,
cerbi, vulturi).
d) POLONIA MONTANĂ. Cuprinde Munţii Tatra înaltă (2499 m), Beschizi şi Subcarpaţii
Poloniei. Reprezintă cel mai pitoresc areal cu forme glaciare, carstice, peisaj alpin, lacuri, păşuni,
păduri, parcuri naţionale de mare interes turistic, ce se continuă în Slovacia. Centrul turistic
montan îl reprezintă staţiunea climaterică şi de tratament Zakopane (800-1000 m) cu sporturi de
iarnă, alpinism, primul concurs de schi (1911). Podhale - cea mai interesantă zonă folclorică a
84
Poloniei. Sub Munţii Beschizi, oraşul Bielsko Biala - important punct de ascensiune în drumeţii
montane.
UNGARIA
Nume oficial Republica Ungară
Formare 1918/1947
Capitala Budapesta
Limbi vorbite Ungară
Religii romano-catolici 64%,calvini 20%, lutherani
4% altele 12%
Etnii Maghiari 90%, germani 2%, alţii 8%
Forma de guvernământ Republică constituţională - preşedinte
Moneda naţională Forint (HUF)
Locuit din antichitate de triburi ilirice, tracice şi celtice, teritoriul Ungariei devine, parţial, în
anul 10 î.Hr. provincie romană (Pannonia). în anii 896-900 se stabilesc aici
triburile fino-ugrice, originare din Ţinutul Volgăi; Arpad Ştefan I unifică triburile ungurilor,
adoptă creştinismul şi în anul 1000 se proclamă rege. în 1867 devine regat în Imperiul Austro-
Ungar, care după 1945 revine la statutul de republică. Are o populaţie de 10,2 mii loc., cu o
densitate medie de 109 loc / kmp; populaţia urbană, peste 55 %; cele mai importante oraşe sunt:
Budapesta (2,2 mii loc), Miskolc, Debrecen, Szeged, Pecs şi Gyb'r.
Stat continental situat în partea central-estică a Europei, pe cursul mijlociu al Dunării,
este situat la intersecţia unor importante căi de comunicaţie, ceea ce favorizează circulaţia
turistică. Aşezată în Depresiunea Pannonică, Ungaria are un relief predominant de câmpie şi
dealuri joase, peste 84% din teritoriul ţării se menţine sub 200 m altitudine: Câmpia Joasă,
Alfold, la est de Dunăre, cea înaltă, Dunantul, la vest, zonele colinare: Bakony (709 m), Vertes,
Mecsek (682 m), ca şi munţii nordici: Matra (1015 m), Biikk (958 m) cu peisaje odihnitoare, au
numeroase atracţii turistice. Ungaria are un climat temperat, iar vegetaţia este formată din păduri
de foioase şi pajişti silvostepice. Hidrografia este dominată de Dunăre cu afluenţii săi: Tisa, Criş,
Drava şi Lacul Balaton (598 km2), cel mai mare din Europa Centrală, bine amenajat din punct de
vedere turistic.
Pe teritoriul Ungariei se pot delimita areale turistice cu particularităţi distincte:
a) BUDAPESTA Cuprinde, alături de marele oraş, şi câmpia dintre Dunăre şi Tisa, ţinut
bogat în obiective cultural-istorice, dar şi peisaje de atracţie turistică. Budapesta -denumită "Perla
Dunării", "oraşul nemuririii" şi al "izvoarelor tămăduitoare", este aşezată pe ambele maluri ale
Dunării, în ale cărei ape se află Insula Margarita, o bijuterie a oraşului prin valorile artistice şi
culturale ale acesteia. Ca obiective se remarcă: Amfiteatrul Roman, Clădirea Parlamentului
(sec.XIX), Catedrala Matthias (gotic) cu turnul Magdalenei, parcul central, grădină zoologică şi
botanică, una dintre cele mai vechi din Europa (1866), Metroul (1896), trei Universităţi. Apele
minerale au favorizat dezvoltarea unor staţiuni balneare dotate cu echipamente de tratament
modern şi hoteluri luxoase. Cele mai recunoscute sunt: Rac, Rudas, Gellert (cu cel mai luxos
hotel), Csaczar (10 surse termale), Balf; în Insula Margarita s-au construit hoteluri balneare
renumite, folosind apele termale, în apropierea oraşului se află foarte multe campinguri, moteluri.
Szeged (Seghedin) - un oraş vechi, port pe Tisa cu numeroase monumente. Harkany - staţiune
renumită în ape termale.
b) BALATON. Cuprinde lacul şi câmpia de la sud de acesta şi la vest de Dunăre. Lacul
Balaton - cel mai mare lac din Europa Centrală, desfăşurat pe 77 km lungime, la poalele Munţilor
Bakony cu o suprafaţă de aproximativ 600 km², şi adâncime de 3-4 m, mai mică pe malul sudic,
favorabil balneaţiei şi plajei. Astfel, pe malul sudic predomină plajele, iar staţiunile turistice şi de
85
agrement formează un cordon unitar, în schimb pe malul nordic, peisajul este colinar, atractiv cu
păduri şi văi frumoase. Denumit şi "Marea Ungariei", lacul Balaton, prin varietatea cadrului
natural, apa sărată, izvoarele minerale, aşezări cochete şi staţiuni balneare, reprezintă a doua
atracţie turistică a ţării. Pe malul lacului sau în apropiere s-au dezvoltat numeroase localităţi sau
staţiuni turistice: Keszthely (capitala lacului), cu plaje, castel, Muzeul Balaton, Heviz -staţiune
vestită cu ape termale; Tyhany - staţiune amplasată pe peninsula omonimă alungită cu o frumoasă
biserică (baroc) a Mănăstirii „Bences", ce domină lacul cu 200 m altitudine. Din staţiunile
Balatonului se pot face excursii atractive în împrejurimi: Veszprem - oraş pitoresc bogat în
monumente istorice. La sud de Balaton se desfăşoară Colinele Somogy (312 m) şi Munţii Mecsek
(682 m) care îl îmbogăţesc şi îl înviorează. Oraşul Pecs de la poalele Mecsekului este recunoscut
în instrumente muzicale, centru industrial şi cultural.
c) UNGARIA DE NORD. Se suprapune dealurilor şi munţilor din nordul ţării ca şi
câmpiei din NV, unde elementele peisagistice deţin un loc important, alături de valorile cultural-
istorice din localităţile şi centrele turistice. Se impun: Mişkolc - centru turistic cu ape minerale şi
numeroase obiective istorice; Borşod cu grotele Aggtelek şi Josvafo cu hoteluri şi campinguri;
Tokay - important centru viticol.
d) UNGARIA DE EST. Se suprapune câmpiei de la est de râul Tisa unde se impun
peisajele de câmpie stepică, aridă, unele obiective cultural-istorice şi apele minerale de largă
răspândire, ce au permis dezvoltarea unor renumite staţiuni balneare: Karcag, Debrecen,
Hajduszoboszlo- numită şi "Mecca Reumaticilor", Sârvar, Gyula - cu băi termale (42 -72°C).
Debrecen - cel mai important centru turistic, oraş medieval cu monumente istorice şi de artă,
muzee, Colegiu (XVI), Universitate (1912), nod de comunicaţie.
2.2.7. EUROPA DE EST

Se desfăşoară de la nord la sud pe circa 2600 km, începând de la Marea Albă până la Marea
Neagră şi Marea Caspică, iar de la vest la est se întinde pe aproximativ 2400 km de la Bugul de
Nord - la graniţa cu Polonia până la Munţii Ural.
Un element specific al Europei de Est îl constituie peisajul puţin contrastant şi diferenţiat dat de
întinsele câmpii, în care se intercalează podişuri şi dealuri colinare.
Poziţia ei continentală se reflectă şi în climatul continental stepic sau polar cu vegetaţie şi faună
specifice, de la tundra cu renul şi vulpea polară la stepa şi semideşerturile
Caspicei.
MOLDOVA (BASARABIA)
Nume oficial Republica Moldova

Formare 1991/1991
Capitala Chişinu
Nr. populaţie 4,3 milioane loc.
Densitate
Limbi vorbite moldoveană, română, rusă
Religii Ortodoxi 98%, evrei 2%
Etnii Moldoveni 65%, ucrainieni 14%, ruşi 13%,
alţii 8%
Forma de guvernământ Republică parlamentară - preşedinte
Moneda naţională Leu moldovean = 100bani
În Evul Mediu, Principatul Moldova a fost un stat suveran care se întindea de la munţii Carpaţi
până la Nistru, la Marea Neagră şi la Dunăre. În anul 1538 a intrat sub suzeranitatea Imperiului
Otoman. Acesta a încheiat în anul 1775 o tranzacţie cu Casa de Habsburg, prin care nordul
86
Moldovei a trecut sub administraţie austriacă şi a fost organizat ca Ducat al Bucovinei. Imperiul
Rus, învingător în luptele cu Imperiul Otoman, şi-a încorporat în anul 1812 teritoriul dintre Prut
şi Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. Partea dintre Prut şi Carpaţi, rămasă autonomă
sub suzeranitate otomană, s-a unit în 1859 cu Ţara Românească şi a format Principatele Unite
ale Valahiei şi Moldovei, cunoscute şi ca Principatele Dunărene. Ulterior acestea au format
România. La rândul ei, Basarabia a fost împărţită în 1940 între Republica Moldova şi Ucraina,
căreia i-au fost atribuite ţinutul Hotin şi Bugeacul.
Desfăşurată la est de râul Prut, Moldova cuprinde şi o fâşie îngustă pe malul stâng al
Nistrului, desfaşurându-se pe circa 150 km pe axa vest-est şi 350 km pe direcţie nord-sud. Se
suprapune reliefului colinar al Podişului Moldo - Podolic în partea de nord şi celui de câmpie în
sectorul sudic. Dealurile sunt reprezentate prin Platoul Moldovei la nord (250-300 m), calcaros,
stepic şi puţin împădurit, Câmpia Moldovei de Nord (200-250 m), o câmpie înaltă, stepică, situată
între platoul din nord şi Podişul Central Moldovenesc sau Dealurile Codrului (429,5 m,
altitudinea maximă din ţară) împădurit şi fragmentat. Câmpia din sudul ţării este stepică, mai
înaltă (200-240 m) - Câmpia Moldovei de Sud, şi mai joasă (20-100 m) - Câmpia Joasă a
Nistrului şi Câmpia Joasă Litorală a Mării Negre.
Clima este temperat - continentală moderată (temperatura medie 8°C în nord şi 10°C în sudul
ţării), cu veri călduroase (20-22°C în iulie) şi ierni friguroase (-3 ~ -5°C în ianuarie), precipitaţii
reduse (400-550 mm), vânturi reci şi viscole, iarna.
Apele Moldovei sunt, în general, afluente Nistrului (Răuţ, Ichol, Bac, Camenca) şi Prutului
(Racovăţ, Ciugur, Lăpuşna etc.), iar altele din sud se varsă direct în Marea Neagră. Pe râuri s-au
amenajat multe lacuri pentru irigaţii, alimentare cu apă, dar şi pentru odihnă, turism, agrement
nautic şi pescuit sportiv (Străşeni, Ivancea, Ţaul, Manta, Dubăsari etc.).
Areale turistice:
a) EDINEŢ - OCNIŢA. Se suprapune Platoului Moldovei şi dispune de resurse turistice
variate, naturale şi antropice. Este străbătut de magistrala rutieră europeană Cernăuţi - Odessa (pe
tronsonul Criva - Lipcani - Edineţ), se individualizează trei subareale turistice:
EDINEŢ cuprinde partea de vest, respectiv Toltrele Prutene şi se impune prin resurse turistice
naturale de mare valoare turistică, la care se adaugă şi unele obiective culrural-istorice: aspecte
peisagistice carstice de mare frumuseţe ale platoului colinar calcaros (calcare recifale); formele
carstice de atracţie turistică, precum: peşterile (de la Criva - cu concreţiuni de gips, Caracuşeni,
Brânzeni, Horodişte etc.), defilee, chei carstice şi cataracte de pe afluenţii Prutului etc; lacul
Costeşti şi pitoreştile golfuri de la vărsarea râurilor Ciuhuru şi Racovăţ; apele minerale
bicarbonatate, sulfuroase, sodice cu debite medii la Zăbriceni, Edineţ, Criva, Rosoşani.
OCNIŢA ocupă partea NE şi se impune prin atracţii naturale de-a lungul Nistrului şi unele
obiective cultural-istorice dispersate în teritoriu, între care enumerăm: defileul Nistrului cu
structuri geologice şi forme de relief spectaculoase, rezervaţii geologice (Naslavcea, Mereseuca),
ape minerale bicarbonatate de la Ocniţa Sat şi Otaci.
DONDUŞENI închide partea SE şi se remarcă prin aceleaşi trăsături naturale (platou uşor vălurit
şi forme mai accidentate spre Nistru), dar atracţiile turistice au, îndeosebi, valoare culturală. Se
impun printre obiectivele turistice următoarele: aspectele peisagistice colinare şi ale Defileului
Nistrului; parcuri dendrologice, forme carstice (peşteri), ape minerale bicarbonatate, sulfuroase,
magneziene, calcice la Crişcăuţi.
b) BĂLŢI se suprapune Câmpiei Moldovei de Nord cu un relief colinar (230-250 m),
brăzdată de o reţea densă de râuri pe cursul cărora s-au amenajat multe iazuri.
Centre turistice: Bălţi, Floreşti, Drochia, Glodeni.
c) CODRU cuprinde Podişul Moldovei Centrale, respectiv Dealurile Codrului, puternic
împădurite, fragmentate de râuri şi cu cele mai mari altitudini din Moldova.
ORHEI ocupă partea NE prezintă obiective cultural-istorice de valoare naţionala într-un peisaj de
mare frumuseţe, între acestea amintim: peisaje spectaculoase calcaroase cu stânci recifale, Cheile
87
Răuţului (Trebujeni, Butuceni, Furceni); parcul dendrologic Ivancea; lacuri, podgorii şi crame
(Peresecina), fond piscicol în iazuri; păduri, ape minerale bicarbonatate (Orhei).
Centru turistic: Orhei.
TELENEŞTI dispune de un potenţial turistic cu precădere cultural-istoric, ape minerale
bicarbonatate, sulfuroase (Teleneşti).
CĂLĂRAŞI în partea central-vestică . Centre turistice: Călăraşi, Nisporeni, Ungheni. Staţiune
balneoclimatică: Hârjauca (Codru).
HÂNCEŞTI ocupă sectorul sudic şi dispune de importante obiective turistice naturale şi cultural-
istorice: păduri, iazuri, parcuri dendrologice, etnografie şi folclor: Hânceşti, Lăpuşna, Toniai,
Bestemac etc.
Centre turistice: Hânceşti.
d) CHIŞINĂU ocupă aria periurbană a capitalei Moldovei, o parte colinară a Dealurilor
Codrului şi una de câmpie şi luncă ale Nistrului. Aici se concentrează importante resurse turistice
naturale şi antropice, cum sunt: aspecte peisagistice, păduri de interes peisagistic, ştiinţific
(Căpriana), lacuri, iazuri, podgorii şi crame vestite (laloveni, Cricova), ape minerale; obiective
cultural-istorice: biserici, catedrală, mănăstiri (Căpriana), monumente de artă, muzee: Chişinău,
Măşcăuţi, Coşniţa.
Baze de odihnă: Vadul lui Vodă, Străşeni.
e) SOROCA ocupă aria colinară a Dealurilor Nistrului şi Dealurilor Podolice în care râul
şi-a sculptat un impunător defileu. Cuprinde o mare varietate de obiective turistice concentrate în
trei subareale turistice. Este traversat de drumuri modernizate care trec în Ucraina sau leagă
aceste locuri de Magistrala europeană Cernăuţi - Odessa.
b) DUBASARI cuprinde partea de nord a arealului şi ultimul sector de defileu al Nistrului
incluzând o seamă de resurse turistice, precum: aspecte peisagistice, forme carstice, ape minerale,
obiective cultural-istorice: mănăstiri, case memoriale, muzee: Roghi, Goian, Dubău.
Centre turistice: Dubăsari.
Baze de odihnă: Golercani.
Alte areale: CAHUL (Centre turistice: Cahul, Leova); VULCĂNEŞTI - CĂINĂRI se suprapune
Câmpiei Moldovei de Sud (apele minerale bicarbonatate, sodice, sulfuroase (Congaz, Comrat,
Vulcăneşti); podgorii renumite (Taraclia, Ciadâr-Lunga); ) NISTRU INFERIOR (Centre turistice:
Tiraspol, Tighina, Grigoriopol)
ŢĂRILE BALTICE
Se suprapun litoralului baltic, cu golfurile Riga şi Finic, precum şi Câmpiei Baltice şi cuprinde
ţările: Lituania, Letonia şi Estonia, strâns legate prin comunitatea condiţiilor naturale, dezvoltarea
istorică şi culturală, dar diferenţiate ca tradiţii, obiceiuri, artă naţională.
Condiţiile naturale sunt specifice Câmpiei Baltice, o câmpie literală, joasă şi colinară spre
interior, cu păduri mixte de conifere şi fag, cu dealuri morenice (234 m) şi numeroase depresiuni
ocupate de lacuri; clima oceanică, cu temperaturi uşor negative în ianuarie, favorizează turismul
îndeosebi în lunile februarie, iunie şi iulie.
LITUANIA
Nume oficial Republica Lituania
Formare 1991/1991
Capitala Vilnius
Limbi vorbite lituaniană, rusă
Religii romano-catolici 83%, protestanţi 5%, alţii 12%
88
Etnii lituanieni 80%, polonezi 7%, ruşi 9%, alţii 4%
Moneda naţională Litas =100 cenţi
Ţinut de veche locuire, Lituania a fost ocupată în sec. al XHI-lea de cavalerii teutoni, de care s-a
eliberat în anul 1410, apoi în 1569 se uneşte cu Polonia, cu denumirea "Reci Pospolita"
("Republica Aristocrată"); ocupata de germani şi ruşi, devine stat independent între 1918 - 1940.
Se remarcă următoarele centre turistice:
Vilnius oraş aşezat pe colinele de la confluenţa râurilor Vilni şi Neris - de unde şi
denumirea; impresionează prin cartierul vechi cu numeroase monumente istorice: Castelul de
Sus, turnurile medievale, acoperişurile ascuţite ale turlelor bisericilor, Piaţa Ghediminas cu
arhitectura medievală, resturile cetăţii medievale cu turnul clopotniţei, ale cărei bătăi sunt
transmise prin radio în toată ţara, Pinacoteca (fosta catedrală din 1387), Biserica Sf. Ana (stil
gotic, sec XV), numeroase biserici catolice, Palatul Expoziţiilor - cu arhitectură medievală barocă
şi clasică, Catedrala Sf. Petru şi Pavel - cel mai grandios şi frumos edificiu religios (2000
sculpturi), Universitatea (XVI, gotic, baroc, clasic) -fosta Academie a Iezuiţilor, Parcul
Trinapolis.
Kaunas - oraş situat la 100 km de Vilnius, înfiinţat în anul 1030 pe fundaţiile cetăţii medievale
din piatră cu ziduri groase de 13 m. Dispune de numeroase obiective turistice: Colina şi Casa lui
Napoleon (pe unde a trecut Napoleon cu armata spre Rusia), zidurile cetăţii medievale, muzee,
biserici.
Saubai - oraş situat în centrul ţării, între numeroase lacuri pe vatra unei vechi cetăţi (IX-XIE) cu
un superb castel şi Muzeul "Augra" de etnografie şi istorie, ce deţine o interesantă colecţie de
monezi (sec XIV-XVIT) şi instrumentar gospodăresc.
Lituania dispune şi de izvoare de ape minerale şi nămoluri terapeutice folosite în staţiunile:
Falanga, Birstonas, Lichenas, Druskininkai - una dintre cele mai vechi din ţară, aşezată într-o
frumoasă pădure de pin pe terasele Râului Neman.
LETONIA/ „ŢARA CHIHLIMBARULUI”

Nume oficial Republica Letonă
Formare 1991/1991
Capitala Riga
Limbi vorbite letonă, rusă
Religii Ortodoxi 9%, romano-catolici 24%, lutherani
55%, alţii 21%
Etnii letoni 57%, bieloruşi 4%, ucrainieni 3%, ruşi
32%, alţii 4%
Moneda naţională Lats =100 santimi
Ţară Baltică la Golful Riga (500 km - lungime), independentă din 1991 prin desprinderea de fosta
U.R.S.S.. Aşezată la litoralul baltic şi pe Râul Daugava, are un relief de câmpie joasă de litoral şi
colinară în rest. Dunele de nisip de pe litoral, colinele morenice, pădurile de pin, brad, alternante
cu câmpii agricole, numeroasele lacuri (peste 3500), multe navigabile şi râuri (1100), dau nota
dominantă a peisajului leton.
Centre turistice:
Riga - deţine o multitudine de monumente arhitecturale. Situată pe Daugava şi legată cu poduri
peste apă, Riga a fost întemeiată în anul 1201 şi a făcut obiectul unor rivalităţi religioase, iar în
1561 a fost declarată "oraş liber", împreună cu ţara a fost ocupată de Suedia, apoi de Rusia în
89
1721 şi devine capitala statului sovietic leton până în 1919, apoi a statului liber leton până în
1940 când a trecut din nou sub comunism până în 1991.
Oraşul denumit "Micul Paris", oraşul parcurilor, grădinilor, pădurilor - parcuri naturale este un
important centru industrial, universitar, cultural şi turistic.
Pe circa 50 ha se găsesc circa 200 de obiective cum sunt: Domul -impresionant prin impunătoarea
arhitectură, vitralii, vestita orgă (6768 tuburi de la 13 mm la 10 m lungime, din lemn şi metal ce
dau o polifonie deosebită), săgeata cu giruetă - cocoş din vârful edificiului, zidurile cetăţii,
muzee, numeroase clădiri de epocă (cu giruete), biserici între care: Sf. Petru cu o clopotniţă de
120 m şi un ascensor ce facilitează admirarea unei frumoase panorame; Iura , Rundola.
Litoralul Mării Baltice - pitoresc, cu peisaje frumoase şi staţiuni balneare cu sanatorii şi hoteluri
de lux: Iurmala şi Pirani, cu ape minerale şi nămoluri terapeutice.
ESTONIA
Nume oficial Republica Estoniei

Formare 1991/1991
Capitala Tallinn
Limbi vorbite Estonă, rusă
Religii Ortodoxi 25%, lutherani evanghelici 56%, alţii
19%
Etnii Estoni 62%, ruşi 30%, alţii 8%
Forma de guvernământ Democraţie parlamentară - preşedinte
Moneda naţională coroană estoniană (EEK) = 100 sente
Pe teritoriul de astăzi al Estoniei încă din preistorie locuiau proto-europeni, care au fost
asimiliaţi de către fino-ugrici. Ţara a trecut printr-un vast proces de creştinizare, iniţiat de
germani şi danezi prin câteva războaie în 1208, urmând ca aceasta să fie cucerită în 1227. Din
Evul Mediu şi până în Epoca Modernă, Estonia a fost controlată de diverse puteri nord-
europene, precum Danemarca, Suedia, Polonia şi în final Rusia.
Estonia şi-a declarat independenţa după invazia germană, care a urmat retragerii bolşevicilor
din ţară. Estonia a devenit independentă după ocupaţia germană, în Războiul Libertăţii (24
februarie 1918). Dar a fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie 1940 şi incorporată cu forţa în
august 1940. În final, a devenit independentă doar după dezintegrarea acestei uniuni (sfârşitul
lui 1990), la data de 20 august 1991. De aceea, 20 august este o sărbătoare de stat în Estonia.
În anii 1990, Estonia s-a apropiat de Europa Occidentală, fiind legată cultural şi istoric cu
aceasta. A devenit membră a NATO pe 29 martie 2004 şi a Uniunii Europene pe 1 mai 2004.
Este cea mai nordică dintre ţările baltice, aşezată între Golfurile Riga şi Finic, are un relief de
câmpie litorală şi colinară, cu altitudini joase, iar aproape 9 % din teritoriu este ocupat de insule.
Este ţara lacurilor (1500) ca şi Finlanda vecină, cu care se aseamănă prin istorie şi grai.
Ca centre turistice se impun:
Tallin - oraş industrial, comercial, cultural şi turistic, are peste 4500 de monumente
arhitectonice şi istorice. Fosta cetate medievală, aşezare de negustori, reşedinţă a clerului şi
feudalilor, are aspect medieval cu străzi înguste, ziduri şi cetăţi cu porţi deschise, pieţe sobre şi
biserici numeroase cu turnuri gotice şi acoperişuri cu giruete (pescăruşi, cocoşi, dragoni, sirene,
ostaşi din aramă), care fac parte din văzduhul oraşului, turnuri cu diferite denumiri şi înălţimi
(până la 47 m). Aici s-a născut stilul gotic nordic.
Oraşul de Jos se apără prin poarta "Margarita cea Grasă" cu un enorm turn în potcoava (24 m
diametru), care adăposteşte Muzeul de Istorie, iar vechiul Turn Ravel - o sală de concerte.
90
Tartu - cel mai vechi oraş eston, Haapsalu - oraş insular, Pirita - staţiune cu o plajă lungă, pădure
de pin, iaht-club, ruinele Mănăstirii Sf. Brigitta (lângă Kadriog).
BELARUS
Nume oficial Republica Belarus
Formare 1991/1991
Capitala Minsk
Limbi vorbite bielorusă, rusă
Religii Ortodoxi 60%, romano-catolici 8%, alţii 32%
Etnii Bieloruşi 78%, ruşi 13%, polonezi 4%,
ucrainieni 3%, alţii 2%
Forma de guvernământ Preşedinţie
Moneda naţională Rubla bielorusă= 100 kopeks
Locuit din timpuri străvechi, o mare parte a teritoriului Belarusului (Rusia apuseană), a intrat,
începând din secolul IX, în componenţa Rusiei Kievene. La sfârşitul secolului XVIII, teritoriul
Belarusului a fost anexat de Rusia. Populaţia din Belarus a participat la evenimentele
revoluţionare din 1905-1907, precum şi la cele din februarie şi noiembrie 1917. În timpul
primului război mondial, Belarus a devenit teatrul de luptă al beligeranţilor, partea de vest a
ţării fiind ocupată de trupele germane. În noiembrie 1917, în Belarus s-a instaurat puterea
sovietică, iar la 1 ianuarie 1919 s-a constituit R.S.S. Bielorusia. Prin tratatul ruso-polon de la
Riga (martie 1921) partea de vest a Belarusului a trecut la Polonia. La 30 decembrie 1922,
Belarus a intrat în componenţa U.R.S.S; în noiembrie 1939, Belarusul apusean a fost inclus în
R.S.S. Bielorusia. Ocupat în 1941 de trupele hitleriste, în Belarus s-a organizat o puternică
mişcare de partizani. În iulie 1944, a fost eliberat de trupele sovietice. La 25 august 1991
Belarus şi-a proclamat independenţa.
Ţară est-europeană, situată în bazinul superior al fluviului Nipru, într-un peisaj de câmpie
(Polesia), dominat de coline morenice (346 m) cu numeroase lacuri glaciare şi mlaştini.
Prezintă interes turistic prin zestrea de monumente istorice şi de artă din unele centre urbane.
Minsk - principalul oraş industrial, comercial, cultural, ştiinţific şi turistic, amintit pentru prima
dată în 1067, la începutul sec XI devine capitala cnezatului Minsk, care în sec. XIV a fost alipit la
Lituania, în 1569 a redevenit centrul voievodatului Minsk, în 1769 intră în componenţa Rusiei, iar
din 1919 este capitala Republicii Minsk. Recunoscut ca oraş al ceasurilor "Zarea" şi
autocamioanelor "Maz" este an centru urban cu pieţe şi bulevarde largi, clădiri medievale,
zidurile cetăţii, turnuri, biserici în stil gotic, baroc, muzee.
Gomel - al doilea oraş ca mărime, important centru industrial, cultural şi turistic, cu muzee,
monumente istorice şi arhitecturale.
UCRAINA
Nume oficial Ucraina
Formare 1962/1962
Capitala Kiev
Limbi vorbite ucraineană, rusă
Religii Ortodoxi 95%, evrei 1%, alţii 4%
Etnii Ucraineeni 73%, ruşi 22%, alţii 5%
Forma de guvernământ republică parlamentară
91
Moneda naţională grivnă ucraineană (UAH)
Situată în SV Europei de Est, se suprapune unui relief variat (montan, de podiş şi câmpie)
având ieşire la Marea Neagră şi Marea Azov.
Peisajul de câmpie este predominant fiind dat de Câmpia Niprului (100 - 150 m alt), Doneţului
(100 m) şi Pontică (sub 100 m) care coboară spre Marea Neagră. Câmpiile sunt vâlurite, acoperite
cu ierburi de stepă, silvostepă, terenuri agricole şi local păduri de stejar şi frasin. Podişul
Volhino-Podolic este fragmentat şi continuă spre est cu Podişul Doneţului, un vechi lanţ montan
ajuns la 300-325 m înălţime, în partea de V şi NV se desfăşoară Munţii Carpaţi aşezaţi în culmi
paralele de 1500-1600 m atingând maxima de 2058 m în Vârful Hovirla, sunt fragmentaţi de văi
şi depresiuni şi bine împăduriţi, în sudul Ucrainei se desfăşoară Peninsula Crimeea (25.300 kmp)
legată de continent prin Istmul Perecop şi despărţită de Asia prin Strâmtoarea Kerci cu un relief
format din câmpie netedă şi joasă şi Munţii laila (1545 m) calcaroşi, cu un climat şi vegetaţie
mediteraneene, plaje însorite şi faleze spectaculoase.
Ucraina are un climat temperat-continental cu precipitaţii reduse, iar hidrografia este dată de
Nipru, Nistru, Bug, Donul cu afluenţii lor, legate prin canale pe care s-au amenajat lacuri cu
funcţiuni multiple, inclusiv turistică, de agrement nautic şi croazieră.
Dispune de o reţea rutieră densă, cu arterele turistice internaţionale Cernăuţi -Chişinău - Odessa şi
Albita - Chişinău - Odessa - Minsk.
Areale turistice:
a) CRIMEEA. Variat sub raport natural, cu munţi calcaroşi şi vulcanici, cu peisaje
pitoreşti montane şi de litoral maritim, cu plaje stâncoase sau nisipoase, faleze, abrupturi, toate de
mare frumuseţe. Climatul subtropical, vegetaţia formată din chiparos, laur, magnolie, smochin,
brad, pin de Crimeea; lacurile sărate, izvoarele vocluziene în ana carstică şi spectaculozitatea
peisajului au permis amenajarea, de-a lungul litoralului şi îndeosebi la Yalta, o serie de staţiuni
balneoclimaterice cu renume mondial. Yalta - "Perla Crimeei", situată la baza Munţilor Roman-
Kos, pe ţărmul unui golf, la adăpost de vânturi, într-o vegetaţie luxuriantă şi un peisaj de mare
frumuseţe; se remarcă prin numărul mare de zile senine, grădinile, plajele, amenajările pentru
odihnă şi este legată de numele iluştrilor oameni de cultură care au poposit aici sau de Conferinţa
din 1945 când şefii statelor U.R.S.S., S.U.A. şi M.Britanie au împărţit lumea postbelică. Alte
staţiuni: Alupka, Alustat, Eupatoria, Feodosia, Livadia, Sevastopol - mare port maritim şi nod de
comunicaţii rutiere; oraş-staţiune cu mare valoare turistică şi istorică. Aşezat pe o colonie greacă,
apoi oraş medieval cu grădini, parcuri, biserici, clădiri de epocă, staţiune de cercetări maritime.
Kerci - oraş -port şi staţiune cu clădiri medievale, muzee, expoziţii.
Litoralul Mării Negre are numeroase oraşe şi staţiuni: Odessa, Cetatea Albă.
b) UCRAINA CENTRAL - ESTICĂ. Străbătută de fluviile Nipru şi Don cu lacurile sale
pitoreşti, cuprinde peisaje variate, iar atracţiile turistice sunt concentrate în marile oraşe: Kiev -
principalul oraş industrial, economic, cultural şi important centru turistic al ţării, oraş medieval.
Oraşul vechi păstrează zidurile Cetăţii "Poartă de Aur" (sec. X), Catedrala Sf. Sofia (sec.XI) cu
13 cupole placate în aur, Mănăstirea Laura Pecersky (sec. X) - cea mai veche, palate, muzee.
Oraşul nou "Al Grădinilor" (60% din suprafaţă) cu noile cartiere, bulevarde mari.
c) UCRAINA VESTICĂ se suprapune regiunii Cernăuţi, fondată din Carpaţii şi
Subcarpaţii Ucrainei ce se impun prin peisaje variate şi pitoreşti, tradiţii etnofolclorice specifice,
fond cinegetic şi piscicol. Cernăuţi - oraş pe Prut, centru industrial, cultural şi turistic al
Bucovinei de Nord; atestat documentar ca punct de vamă; în Evul Mediu o puternică cetate -
Tetina, azi în mine; în 1775, împreună cu Bucovina de Nord, a fost cedat Austriei până în 1918
când s-a unit cu România, apoi în 1940 a trecut la U.R.S.S. - Ucraina. Are numeroase biserici,
clădiri medievale, Universitate; Lvov - important centru comercial cu numeroase obiective
turistice, în decursul istoriei aparţinând Poloniei, Austriei, Ucrainei.
RUSIA
Nume oficial Federaţia Rusă
92
Formare 1962/1962
Capitala Moscova
Suprafaţă 17.075.200 km²
Limbi vorbite Rusa (şi altele în republicile federale)
Religii Ortodoxi 75%, alţii 25%
Etnii ruşi 82%, tătari 4%, ucraineeni 3%, alţii
11%
Forma de guvernământ Republică federală semi-prezidenţială -
preşedinte
Moneda naţională Rublă= 100 kopeks
Pe teritoriul Rusiei, locuit încă din mileniul I î.Hr., din sec W d.Hr. s-au stabilit triburile slave,
între Marea Baltică şi Marea Neagră, care au creat în sec VIU-K statul feudal rus cu centrul la
Kiev, ce se destramă în sec XII când este cucerit de mongoli, în sec XIV-XV are loc unificarea
cnezatelor în jurul Marelui Cnezat al Moscovei, apoi sunt cucerite pe rând teritoriile vecine, iar
în sec XVII este inclusă Siberia şi Rusia devine imperiu de stat multinaţional, care sub Petru I
cunoaşte o remarcabilă dezvoltare economică, politică şi culturală, în 1922 se constituie
U.R.S.S. formată din 15 republici unionale, 20 republici autonome, 8 regiuni autonome, districte
naţionale. Rusia, ca şi republicile unionale şi o parte din cele autonome au devenit după 1991
independente.
Aşezată pe două continente - Europa Estică şi Asia, Rusia este cel mai întins teritoriu de
pe glob, desfaşurându-se pe circa 10.000 km VE, (străbătută de 11 fuse orare) şi de peste 4000
km NS între Marea Barents şi Marea Caspică „Ţara în care Soarele nu apune niciodată", când în
Oceanul Pacific apune la Marea Baltică răsare.
Aşadar, aici se întâlnesc cele mai vaste câmpii, depresiuni, râuri şi fluvii cu lunci foarte largi şi
delte, podişuri dintre cele mai diverse ca morfologie şi peisaj şi munţi sau sisteme muntoase cu
structură, vârstă şi aspecte diversificate şi atractive pentru turism. Astfel, câmpiile sub 300 m alt.
reprezintă 44%, podişurile şi munţii mijlocii până la 1500 m - 40% şi munţii peste 1500 m circa
16% din suprafaţă. Se remarcă faptul că Rusia Europeană are relieful predominant de câmpie şi
podiş, iar partea asiatică montan şi de podiş.
Condiţiile climatice sunt, de asemenea, dintre cele mai diferite, de la clima arctică cu cele mai
geroase ierni (-71°C la Oymyakon)şi până la cea subtropicală, iar zonele de vegetaţie, în raport cu
clima, se desfăşoară de la tundra şi taigaua rusească cea mai întinsă de pe glob, pădurile de
amestec până la stepa caspică, semideşerturile şi vegetaţia subtropicală din sudul Rusiei.
În Rusia există 23 de Parcuri Naţionale.
Reţeaua hidrografică, deosebit de complexă este formată din fluvii lungi: Obi-Irtâş (5400 km),
Enisei-Angara (5039 km), Lena (4400 km), Amur, Volga (3700 km), Ural; lacuri naturale:
Baikal, artificiale, mlaştini şi gheţari.
Teritoriul Rusiei dispune de un potenţial turistic de mare diversitate ca structură, complexitate şi
valoare pentru turism, partea europeană concentrând cea mai mare parte dintre obiectivele
turistice. Se remarcă două subzone: Rusia Europeană şi Rusia Asiatică.
RUSIA EUROPEANĂ
Se suprapune peste mai multe unităţi naturale care se întind de la Marea Baltică la Munţii Ural şi
de la Marea Barents în nord la Marea Caspică în sud. Se pot contura cinci areale turistice:
a) MOSKOVA cuprinde partea centrală cu peisaje colinare şi de câmpie, fluvii şi canale,
importante centre turistice şi o densă reţea de căi de comunicaţie. Moskova (Moskwa) - cel mai
mare oraş european, aşezat pe Râul Moskova într-un peisaj colinar cu un climat continental
excesiv, este cel mai important centru industrial, economic, cultural şi turistic al ţării; mare nod
de comunicaţii cu ieşire la cinci mări prin intermediul canalelor, mari aeroporturi. Vizitarea
Moscovei începe cu Kremlinul, un ansamblu arhitectural fortificat care cuprinde palate, biserici,
93
catedrale înălţate cu sute de ani în urmă şi dominate de frumoase turnuri cu acoperişuri
piramidale - Turnul Spaski cu orologiul Kremlinului şi muzee, închisă de 2,5 km de ziduri masive
din cărămidă roşie, întărită cu 20 de turnuri şi patru porţi, incinta triunghiulară a Kremlinului (28
ha) cuprinde monumente istorice de mare valoare turistică: palate precum Granovitaia (sec. XV-
XVI), Palatul Senatului (sec. XVffl), Teremnoi Dvoreţ (sec. XVII), Palatul Mare al Kremlinului
(sec. XIX), cel mai mare, bogat în muzee, Palatul Congreselor (1961); biserici şi catedrale,
monumente străvechi ale arhitecturii ruse adevărate comori de icoane, fresce, picturi de valoare
mondială, muzeele - circa 58 , galeriile de stat Tretiakov (5000 de picturi valoroase, 3000 de
opere antice, 900 de sculpturi).
b) VOLGA reprezintă aria circumscrisă fluviului Volga cu o înşiruire de lacuri imense
(amenajate turistic) şi centre turistice vizitabile într-o croazieră de mare frumuseţe pe această
magistrală albastră, elogiată în literatura, pictura şi muzica rusească. De-a lungul fluviului şi al
bazinului său se află câteva oraşe-porturi, centre turistice importante: Volgograd (Ţariţin),
Saratov - cu clădiri de epocă, catedrale, Kuibâşev (Samara) - cu multe muzee; Kazan - oraş
medieval, capitala R.A. Tătare, fostă reşedinţă a hanilor de pe Volga, Universitatea (fost templu
grecesc - Pantheonul de pe Volga); Gorki (Nijni Novgorod), Kalinin (Tver), cu multe monumente
istorice şi de artă, Palatul Ecaterinei, muzee.
c) LITORALUL BALTIC se suprapune câmpiei litorale baltice cu litoral linear, lacuri
glaciare de mare frumuseţe, unele amenajate pentru agrement şi odihnă: Ladoga (18.400 km² cu
660 de insule), Onega (9.600 km²) cu oraşul Petrozavodsk (Kalininisk) şi peisaje atrăgătoare.
Sankt Petersburg - cel mai mare oraş nordic, supranumit "Veneţia Nordului" - al doilea oraş
rusesc aşezat la golful Finic pe râul Neva -, este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Rusiei şi
Europei cu circa 500 de poduri care leagă insulele din golf cu numeroase monumente istorice şi
de artă, muzee, instituţii universitare, întemeiat ca fortăreaţă în 1703 de ţarul Petru cel Mare, între
obiectivele turistice de valoare internaţională amintim: Palatul de Iarnă (baroc), fostă reşedinţă a
ţarilor, azi Muzeul Ermitaj - unul dintre cele mai mari din lume; Catedrală, Palatul Marelui Stat
Major (XVm) cu Arcul de Triumf (Carul Gloriei) şi Coloana Alexandrovskaia (1812), Palatul
Amiralităţii (XIX) cu renumitul turn de 72 m ce are în vârf o corabie de aur, ridicate în memoria
victoriei din 1812 împotriva lui Napoleon; Piaţa Decembriştilor; Catedrala "Petru şi Pavel" cu
mormântul lui Petru cel Mare, numeroase teatre, parcuri, muzee, ansambluri arhitectonice. Alte
centre turistice: Petrodvoreţ, Puşkin; Pavlovsk, -fostă reşedinţă a ţarilor, reuneşte ansamblul
palatului şi parcului; Lomonosov; Novgorod cu vechi catedrale (Sf. Sofia - 1045-1050),
Kaliningrad (Konigsberg), port la Marea Baltică cu numeroase monumente: Domul (XIV),
clădiri de epocă, muzee, biserici, catedrale, castel.
d) MAREA ALBA - BARENTS cuprinde câmpia joasă şi litoralul mărilor: Albă şi Barents
cu multe golfuri-estuare ale fluviilor Onega, Dvina, Peciora. Condiţiile naturale polare cu
peisajele deosebite date de colinele morenice, mulţimea insulelor, peninsulelor, golfurilor,
lacurilor glaciare, ca şi splendidele aurore boreale, care îmbracă orizontul ca nişte draperii în
culorile curcubeului, reprezintă atracţii de mare interes turistic. Două oraşe atrag şi concentrează
turismul de aici: Murmansk - oraş-port în Peninsula Kola cu fiorduri şi peisaj polar deosebit de
pitoresc şi Arhanghelsk - oraş-port la Marea Albă, care intră în circuitul porturilor polare până la
Vladivostok.
e) LITORALUL CASPIC se suprapune părţii sudice a Rusiei Europene cu peisaje pitoreşti
de litoral cu plaje, câmpii, coline. Pe litoralul Mării Negre se află multe staţiuni balneare de la
Novorossilsk până la Soci - cea mai importantă prin valoarea peisajelor de litoral şi montan, ape
minerale, echipament turistic. La Marea Caspică se întâlnesc staţiunile: Derbenţ, Mahacikala şi
oraşul Astrahan în Delta Volgăi cu interesante monumente istorice, iar pe continent, oraşele:
Krasnodar, Stavropol, Peatigorsk, Rostov pe Don, importante centre turistice prin obiectivele
medievale, pe care le etalează.
f) MUNŢII URALI ("Muzeul Mineralogic") cuprinde lanţul Munţilor Urali care se
desfăşoară de la nord la sud delimitând Europa de Asia. Extinderea şi varietatea de peisaje, de
94
mare atractivitate (polare, de tundră, glaciare, carstice, vulcanice, stepice, de litoral) conferă
Uralilor valenţe turistice atât vara, cât şi iarna.
RUSIA SIBERIANA (ASIATICĂ)

Cuprinde Rusia Asiatică, de la Munţii Urali la Oceanul Pacific, climă, vegetaţie şi relief de mare
diversitate şi atracţie pentru turism. Siberia a fost umanizată îndeosebi în secolul XX, când au
apărut circa 700 de aşezări şi oraşe noi cu o populaţie de peste 25 mii. locuitori. Aceste localităţi
reprezintă puncte de concentrare sau dispersie în imensa Siberie, pentru turismul care încă este la
începuturile sale. Magistralele siberiene leagă arealul cu Rusia Europeană şi Asia Centrală.
Interes deosebit prezintă taigaua, peisajele polare, „aurole boreale" şi animale de interes
vânătoresc: zebelină, samur, vulpe argintie etc.
a) SIBERIA VESTICA se suprapune Câmpiei Siberiei Apusene, între Munţii Ural şi
Fluviul Enisei (cea 1,7 mii km²), cu un relief uniform, mlăştinos, deschis spre Oceanul Arctic şi
închis din celelalte zări de munţi de peste 1500 m alt.; clima trece de la cea polară în nord, la cea
temperat - continentală spre sud, realizându-se temperaturi de minus -45°~-54°C, iama şi 5°C
(nord) şi 20°C (sud), vara, iar vegetaţia este specifică de taiga şi de mlaştini, înspre nord, de
tundră. Cel mai mare oraş al Siberiei de Vest este Novosibirsk, port pe Obi, nod de comunicaţii,
centru industrial, cultural şi ştiinţific ("orăşel academic"), iluminat de „aurorele boreale". Dispune
de teatre (Teatrul de operă şi balet, recunoscut în toată Rusia), galerii de artă cu icoane din sec.
XV-XVI, muzee. Pe Fluviul Obi sunt mai multe oraşe - porturi de importanţă turistică: Omsk,
Tobolsk, Tomsk, cu clădiri din sec. XVin - XIX, universitate, (1888), muzee, iar pe un afluent al
Irtâşului se află oraşul Tiunien.
b) SIBERIA CENTRALA, cuprinsă între fluviile Enisei şi Lena, corespunde unei asociaţii
de podişuri (Pod. Siberiei Centrale), câmpii maritime spre Oceanul Arctic şi fluviatile pe râurile
şi fluviile interioare, precum şi unor masive montane, către sud. Aceşti munţi şi podişuri
alimentează fluvii cu un imens potenţial energetic, aici amenajându-se hidrocentrale uriaşe
(Bratsk cu Lacul Angara pe râul omonim, Krasnoiarsk cu Lacul Enisei).
În aria montană, râurile au văi pitoreşti, un curs repede cu numeroase cascade (Angara,
Tunguska), lacuri naturale şi antropice de mare frumuseţe. Se impune lacul tectonic Baikal
(31.500 km², cu o lungime de 636 km, lăţime de 68 km, cel mai adânc de pe glob - 1741 m) de
mare frumuseţe peisagistică, dar şi de importanţă ştiinţifică şi economică ("muzeu viu" cu peste
1200 de specii de animale şi 600 de specii de plante endemice, un bazin piscicol impresionant).
Parcul Naţional Barguzin (280.000 ha) adăposteşte tigrul siberian şi foca baikaliană.
Siberia Centrală este ţinutul coloşilor industriali, aici afiându-se importante centre urbane şi
turistice, precum: Irkutsk, capitala Siberiei Centrale, important oraş industrial, cultural, nod de
comunicaţii; Krasnoiarsk (pe Enisei), Cerembova , Iakutsk (Lena), Norilsk etc.
c) SIBERIA ESTICA (Extremul Orient rusesc), cu cele aproximativ 3 mii. km², reprezintă
cel mai îndepărtat tărâm asiatic, situat la est de fluviul Lena până la Oceanul Pacific. Ţinut
predominant muntos cu îngheţuri persistente, litoral arctic, tundră şi taiga, o mare varietate de
animale, râuri mari şi numeroase, lacuri glaciare, vulcani activi şi stinşi, numeroase insule
stâncoase, vulcanice, gheţari şi cu urşi polari etc.
Transsiberianul St Peterburg-Vladivostok asigură legătura Siberiei Orientale cu Rusia Europeană,
cu Mongolia şi China.
Se impun prin natura lor: Peninsula Kamciatka (330 mii km²), cu două şiruri de munţi despărţite
de o depresiune, cu circa 120 de vulcani, din care 28 sunt activi (Kliucevski 4750 m, cel mai înalt
munte din Rusia), gheţari (866 kmp), multe lacuri, vulcanice sau glaciare, vegetaţie diversă şi
animale cu blană scumpă (hermelină, zibelină, vulpe argintie), reni domesticiţi sau sălbatici.
Centru turistic: Petropavlovsk oraş industrial, bază de pescuit, centru cultural.
Peninsula Ciukotsk, în extremitatea nord - estică a Asiei (49.000 km²), traversată de Cercul Polar,
cu relief montan, climat polar, tundră, nopţi polare, reni, vulpi polare.
95
Insula Sahalin, muntoasă şi cu câmpii literale, climă musonică, taiga formată din zadă sau brad şi
molid. Centru turistic: Oha.
Peisajele de tundră, nopţile şi zilele polare, plimbările cu sania trasă de câini reprezintă alte
atracţii turistice.
Pe continent se găsesc două centre turistice: Vladivostok, port la Marea Japoniei, nod de
comunicaţii, punct terminus al căii ferate transsiberiene centru industrial, comercial, cultural,
bază a flotei de baleniere şi pentru vânătoare de blănuri scumpe, vânătoare de balene. Habarovsk,
port pe fluviul Amur, centru industrial, cultural şi turistic.
96
III Asia
3.3 Profilul continentului
Asia este continentul cu cea mai mare suprafaţă (29,7% din uscatul planetar) şi având populaţia
cea mai numeroasă (60,5 % din populaţia Terrei). Desfăşurat în întregime în emisfera nordică
(masa continentală), Asia poate fi numit continentul marilor contraste, în Asia se află punctul cel
mai semeţ (Chomolungma 8 848 m) şi cel mai coborât al uscatului planetar (ţărmul Mării Moarte
403 m sub nivelul Oc Planetar), alături de climatul polar se întâlneşte cel ecuatorial, alături de
polul ploii de pe Terra (Cherrapunji, India) există spaţii în care nu cad precipitaţii uneori ani de
zile (Rub'al Khali, Pen. Arabia). În Asia se află cea mai întinsă zonă endoreică (apele nu au
legătură cu Oc. Planetar) (Asia centrală) şi unele din cele mai mari fluvii ale Terrei (Yangze =
Changjiang 6 300 km; locul 3 pe glob). Asia cunoaşte mari diferenţieri şi ale învelişului vegetal
(de la zonele cu pâlcuri de ierburi aride la cele tropicale-ecuatoriale cu vegetaţie exuberantă).
Asia se înscrie în aria antropogenezei, aici aflându-se cele mai populate state ale globului (China,
India), dar şi statul cu cea mai mică densitate (Mongolia, l ,5 loc/km2). În Asia au apărut primele
oraşe şi s-au dezvoltat primele civilizaţii (în Mesopotamia, India, China), dar, în plină eră a
cuceririi spaţiului cosmic (la care participă şi state asiatice — Rusia, China, Japonia, India), se
mai află populaţia pe treapta cea mai coborâtă a evoluţiei societăţii umane (ex. tribul tassaday, în
Filipine).
POZIŢIA GEOGRAFICĂ. Asia are partea continentală în emisfera nordică, pătrunzând însă, prin
arhipelagul indonezian, dincolo de Ecuator, până la 11° lat. S (ins. Roti). Coordonatele masei
continentale sunt: 1°16' lat. N (capul Piai = Bulus) — 77°43' lat. N (Capul Celiuskin) şi 26°04'
long. E (capul Baba, Pen. Asia Mică) şi 169°40' long. V (capul Deznev, Pen. Ciukotska).
Distanţele între punctele extreme sunt de cca 7 800 km de la N la S şi de cca. 10 000 km de la V
la E. Asia este înconjurată din trei părţi de apele Oc. Planetar, în NV limita fiind oarecum
convenţională, pe linia Munţii Urali—fluviul Ural—Marea Caspică—Munţii Caucaz, limită care
o separă de Europa, cu care formează o singură masă de uscat numită Eurasia. Până la 1869 Asia
era legată prin istmul Suez şi de Africa, fapt care dădea unitate deplină uscatului Lumii Vechi, în
N Asiei este scăldată de apele mărilor componente ale Oc. Arctic (Kara, Laptev, Marea Siberiei
Orientale), în E de apele Oc. Pacific (mările Bering, Ohotsk, Japoniei, Chinei Orientale şi Chinei
de Sud), în SE de mările ce fac legătura dintre Oc. Pacific şi Oc. Indian (mările Timor, Arafura,
Banda) şi în S de Oc. Indian cu Marea Arabici, Golful Arabo-Persic, Golful Aden şi Marea Roşie,
în sfârşit, în V, pe o scurtă porţiune (la scara continentului), Asia este scăldată de apele mărilor
Mediterană, Egee, Marmara şi Neagră.
ETIMOLOGIE. Asia este un nume foarte vechi, intrat în uz din antichitate. Derivat probabil din
asirianul asu, care înseamnă „răsărit", el a fost utilizat la început de greci pentru a desemna
regiunea aflată la E de ţara lor. După unele aprecieri, acest nume l-a primit iniţial câmpia din jurul
Efesului (oraş în Asia Mică), a fost extins la Anatolia de azi şi apoi a căpătat conţinutul spaţial pe
care îl cunoaştem în prezent.
SUPRAFAŢA. Cu cei 44 470 549 km2 (din care 12 836 900 km2 revin Rusiei), Asia este cel mai
mare continent al Terrei, reprezentând 29,7% din masa uscatului terestru şi 32,6% din uscatul
locuit (fără Antarctica). Din suprafaţa Asiei, 784 300 km2 sunt suprafeţe acvatice, 17,9% o
reprezintă peninsulele (Asia Mică, Pen. Arabia — cea mai mare pen. de pe Terra, India,
Indochina, Malaya, în S şi V, Coreea în E, Kamcatka, Ciukotska, Jamal şi Tajmyr în NE şi N), iar
6% insulele şi arhipelagurile înconjurătoare. O parte din insule sunt de mari dimensiuni
(Kalimantan/Borneo 735,7 mii km2 şi Sumatera 425 mii km2 în arh. indonezian, Honshu în arh.
97
japonez — 227 mii km2). La nivelul statelor continentului, există mari disproporţii spaţiale, în
Asia se desfăşoară cel mai întins stat de pe glob, Rusia, alături de care se află China, stat şi el de
dimensiuni continentale (9 572 900 km2), precum şi alte state cu mari suprafeţe: India (3 165 596
km2 — locul 7 pe glob), Kazahstan (2 724 900 km2), Arabia Saudită (2 248 000 km2), Indonezia
(l 919 317 km2), Iran (l 645 258 km2), Mongolia (l 566 500 km2). Aceste 7 state deţin împreună
722% din suprafaţa Asiei în acelaşi timp, unele state au sub l 000 km 2 fiecare (Maldive 298 km2,
Singapore 646 km2, Bahrain 695 km2).
RELIEF, în Asia se întâlnesc unităţi morfologice de dimensiuni impresionante, adevărate
recorduri la nivel planetar (cel mai înalt şi întins podiş — Tibetul, cel mai înalt sistem muntos —
Himalaya-Karakorum). Vulcanismul neogen şi cel actual înscriu Asia de E şi SE în cunoscuta
zonă cu seismicitate ridicată a „Cercului de Foc al Pacificului". Lanţul muntos terţiar, ce
traversează Asia de la V la E, din Anatolia până în arhipelagul indonezian, constituie în sectorul
său cel mai semeţ o limită climatică între Asia musonică şi Asia aridă, şi una biogeografică între
regiunea palearctică şi cea indiană.
Relieful este în general înalt, Asia fiind continentul (locuit) cu altitudine medie cea mai ridicată
(960 m), având punctul cel mai înalt (Chomolungma, 8 848 m), dar şi punctul cel mai coborât al
scoarţei terestre, în zona Mării Moarte (403 m sub nivelul Oc. Planetar). Podişurile (unele aflate
la mari alt. — ex. Tibet) sunt unitatea de relief cea mai răspândită (44,6% din suprafata Asiei),
munţii deţin 292% iar câmpiile 262% din supr.
Orogeneza terţiară a unit platformele precambriene din N, siberiana şi chineză —
completate cu formaţiuni mai noi (paleozoice şi mezozoice) — cu cele din S, platformele arabă şi
indiană (desprinse din vechiul continent Gondwana). Sistemul muntos de vârstă terţiară, cu
înălţimile cele mai mari în partea sa centrală (munţii Himalaya — Karakorum), prezintă trei
noduri orografice puternice, în care se întâlnesc şi din care pornesc lanţuri muntoase ce cuprind
între ele vechi structuri de platformă, azi podişuri cu dimensiuni considerabile. Astfel, în V
continentului se află nodul orografic al Armeniei, în care se întâlnesc lanţurile montane ale
Munţilor Pontici (în N) şi Taurus şi Antitaurus (în S), ce închid între ele Podişul Anatoliei. Din
nodul orografic al Armeniei (cu vârful Ararat — 5 137 m) pornesc spre SE, pe de o parte munţii
Zagros, continuaţi de munţii Makran şi Suleiman, iar pe de altă parte (prin S Mării Caspice),
Munţii Elburz, continuaţi cu munţii Kopet Dag şi Hindu Kush. Între aceste două lanţuri
muntoase, ce se unesc în nodul orografic al Pamirului, se află podişul întins şi arid al Iranului.
Din Pamir se desprind — spre SE — lanţurile munţilor Karakorum — Himalaya (cel mai înalt
sistem muntos al planetei, cu 96 din cele 109 vf. cu altitudini mai mari de 7 315 m şi toate cele 19
vf. care trec de 7 900 m), iar spre E lanţurile munţilor Kunlun Shan — Altun Shan — Nan Shan
(alt. 4 500 -7 700 m). Aceste două impresionante lanţuri montane închid între ele cel mai mare şi
mai înalt podiş de pe glob (Tibet/Xizang, alt. medie 4 785 m, apropiată de altitudinea max. a
munţilor Alpi din Europa, Mt. Blanc — 4 807 m), în SE acestui podiş (în zona Yunnan) există al
treilea nod orografic, din care se desprind munţii Arakan Yoma (în V, în Myanmar) şi Cordiliera
Anamitică (în E), care străbat Pen. Indochina şi cuprind între ele, în Thailanda şi Laos, o zonă de
platouri (mai extins fiind podişul Korat). Ultima secţiune a acestui uriaş sistem muntos terţiar se
desfăşoară în insulele arhpelagului indonezian şi filipinez, prin munţi cu altitudini destul de
ridicate (Kinabalu 4 101 m, în ins. Kalimantan). Acest sector insular, continuat spre N de munţii
din arhipelagul japonez, Pen. Kamcatka şi Extremul Orient rusesc (Dzugzur, munţii Koreacilor),
cuprinde unii din cei mai tineri munţi din A. şi cunoaşte o intensă activitate vulcanică şi.seismică,
fiind situat în arealul „Cercului de Foc al Pacificului"
Lanţurile muntoase formate în paleozoic şi mezozoic şi ridicate diferenţiat în timpul orogenezei
terţiare se desfăşoară în lungul podişurilor Asiei centrale şi nordice şi al câmpiilor orientale. O
serie de munţi mai puţin extinşi — Tarbagatai (alt. max. 3 816 m) şi Dzungarskij Alatau (alt.
max. 4 442 m) — şi separaţi prin culoare tectonice fac trecerea spre munţii Tian Shan, cu alt. ce
depăşesc 7 000 m (Pik Pobedy 7 439 m), desfăşuraţi pe direcţia V—E, învecinându-se spre S cu
puternicul nod orografic al Pamirului (alt. max. 7 495 m)
98
Munţi vechi se întâlnesc în Asia nordică — munţii Byrranga (pen. Tajmyr), în Asia de Est —
Munţii Sihote Alin (în Rusia), Munţii Coreei, munţii Marele Khingan şi Micul Khingan (în
China), a căror orientare generală este N—S şi apoi în zona marginală a scuturilor sudice —
munţii de rift (fractură) din SV Pen. Arabia (Hijaz-Asir-Yemen) şi cei ce mărginesc la V şi E Pen.
India (Ghaţii de Vest şi Ghaţii de Est)
Podişurile sunt dispuse în interiorul marilor lanţuri montane terţiare (Tibet, Iran,
Anatoliei, Korat ş.a.), la marginea sudică a acestora sau între cele două mari generaţii de munţi
(cea nouă — terţiară şi cea veche — paleozoico-mezozoică). În partea centrală a continentului se
desfăşoară o serie de podişuri, mai mari fiind Podişul Gobi (cca. 2 mii. km 2), cu aspect
depresionar, podişurile Kashgariei (cu deşertul Takli Makan) şi Jungariei, două compartimente
ale unei vaste zone endoreice aflate la nordul munţilor tineri Kunlun Shan — Nan Shan şi
separate prin prelungirile estice ale munţilor Tian Shan. În Asia nordică se desfăşoară Podişul
Siberiei Centrale (între fluviul Enisei şi Lena) şi Podişul Aldan, ambele în nordul liniei montane
Saian—Jablonovyi—Stanovoi. În sudul continentului se desfăşoară Podişul Arabici (în pen.
omonimă) şi Podişul Dekkan în Pen. India. Specific Asiei este Podişul de Loess, în nordul
munţilor Qin Ling şi traversat de Fluviul Galben/Huanghe. Grosimea acestei roci necimentate de
vârstă cuaternară atinge 600 m. Două podişuri alcătuite din roci vechi paleozoice, ce apar pe
alocuri la zi, sunt Kazahstan şi Turgai (ambele în Kazahstan). În zona insulară a Asiei podişurile
ocupă suprafeţe restrânse. Altimetric, podişurile variază de la peste 4 500 m (în Tibet) la l 600-2
500 m (în podişul Yunnan din sudul Chinei), la 900-1 200 m în Podişul Gobi şi l 000 m în
Podişul Siberiei Centrale, la cca. 900 m în Podişul Anatoliei şi sub 500 m în Turgai (în S
Munţilor Urali)
Câmpiile ocupă poziţii periferice în cadrul continentului, cele mai mari fiind în partea de
V şi NV — Câmpia Siberiei Occidentale (c. 3 mii. km 2) şi Câmpia Turanului (desfăşurată între
munţii Tian Shan şi Marea Caspică, câmpie aridă acoperită cu deşerturi nisipoase şi deprresiuni în
care sunt cantonate lacurile Arai şi Balhas). Extinsă este şi Marea Câmpie a Chinei de N (cu alt.
sub 50 m), construită de fluviile Huanghe şi Huaihe şi continuată spre NE cu câmpia Dunbei,
drenată de fluviul Sungari. O a doua formă de câmpii este cea a câmpiilor aflate în sudul munţilor
terţiari, la contactul acestora cu vechile scuturi (arab şi indian). Este vorba de Câmpia
Mesopotamiei, drenată de Tigru şi Eufrat, şi de Câmpia Indo-Gangetică (drenată de Indus în V,
Gange şi Brahmaputra în E). Câmpii de mica întindere sunt cele din bazinele tectonice, apoi
câmpiile din Pen. Indochina, cu o mai mare extensiune în zona de vărsare a fluviilor Mekong,
Menam, Salween. Câmpiile însoţesc zonele litorale, inclusiv ale Asiei insulare, mai dezvoltate
fiind cele din insulele mari (în S ins. Kalimantan, în S ins. Honshu, E ins. Sumatera) O
caracteristică a reliefului Asiei o constituie şi marea dezvoltare a vulcanismului actual, în special
în zona insulară din E şi SE. Astfel, în ins. Sumatera există 10 vulcani activi, în ins. Java 20
vulcani activi, în arh. Filipinez 12 (între care, cu erupţii recente, Taal), în arh. japonez 50 de
vulcani activi, iar în Kamcatka peste 20 de asemenea vulcani, între care Klyuchevskaja Sopka
(cel mai înalt din Asia, 4 750 m). O erupţie extrem de puternică a înregistrat în anul 1883
vulcanul de pe ins. Krakatau din arh. indonezian, care a provocat moartea a 36 000 persoane.
CLIMA. Este variată, de la cea ecuatorială în arhipelagul indonezian la cea polară din
insulele arctice şi nordul continentului. Deasupra Asiei, în părţile centrală şi nordică, în anotimpul
rece se instalează un centru de ridicată presiune atmosferică (anticiclonul siberian), a cărui
influenţă se extinde şi spre V (în Europa), iar vara se instalează o minimă barică, mai pronunţată
în Podişul Iranului şi pe cursul inferior al Induşului. Aceste două regiuni barice orientează
circulaţia din şi spre Oc. Indian. Vara, masele mai umede formate deasupra oceanului, regiune cu
presiune mai ridicată decât a uscatului asiatic, se îndreaptă spre continent, provocând ploile
musonice în India şi Indochina. În această ultimă zonă acţionează şi fronturile atmosferice din
zona Oc. Pacific. Munţii Himalaya-Karakorum constituie un obstacol insurmontabil în calea
maselor umede oceanice, în nordul lor climatul fiind deosebit de arid. În Asia răsăriteană
99
acţionează, până în zona arhipelagului Kurilelor, musonul dinspre Oc. Pacific, în perioada de
schimbare a direcţiei maselor principale de aer fiind frecvente furtunile tropicale (taifunurile).
Iarna, o dată cu instalarea unor presiuni deosebit de ridicate pe continent, direcţia
circulaţiei atmosferice se schimbă, munţii Himalaya-Karakorum constituind din nou o barieră,
acum însă în calea maselor de aer rece continental, în schimb, întreaga Asie centrală, Asia de N,
parţial Asia de V se află sub influenţa acestei mase de mare presiune, în ianuarie înregistrându-se
temperaturi sub 0° C pe 2/3 din suprafaţa continentului. Asia de E (zona insulară) este ferită de
rigorile termice ale acestei mase de aer, care, traversând spaţiul marin al Mării Japoniei şi Mării
Ohotsk, îşi măreşte umiditatea şi provoacă ninsori abundente pe versanţii expuşi (cei V) ai
lanţurilor muntoase din reg. Local se întâlnesc un climat subecuatorial (în arh. indonezian: în ins.
Timor şi alte ins. sudice), un climat de tip mediteranean, cu ploi de iarnă suficiente în zona
Levantului (Asia de S V). Specifice Asiei sunt însă climatul arid şi cel musonic. Climatul arid, cu
nuanţe termice şi pluviale extreme în zonele interioare ale Arabici, prezintă mai multe aspecte
regionale: rece (în zona podişului înalt al Tibetului, în bazinul depresionar de înălţime — peste 2
500 m — Tsaidam), temperat (Asia centrală — deşerturile Karakum, Kyzylkum, Betpak-Dala,
Ust'Urt) şi tropical (Pen. Arabia şi NV Pen. India —deşertul Thar, apoi în Iran şi sudul
Afghanistanului). Climatul musonic prezintă şi el variante: una tropicală, mai cunoscută şi mai
răspândită (din India şi până în sudul Japoniei), şi alta temperată în Extremul Orient rus, în
insulele arhipelagului japonez (parţial) şi în Pen. Coreea. Valorile meteorologice reprezentative
pentru această varietate se înscriu ca maxime (unele dintre ele) la nivel planetar.
HIDROGRAFIA. Relieful şi clima (mai ales regimul precipitaţiilor) diferenţiază aspectele
hidrografice ale Asiei. Apele curgătoare se îndreaptă, dar nu în totalitate, spre Oc. Planetar,
existând mai multe arii endoreice, cea mai importantă şi cea mai mare de pe Terra fiind în Asia
centrală, extinsă din zona Mării Caspice (în V) până dincolo de munţii Tian Shan (în E), în
această regiune unele ape sunt adevărate fluvii: Amudaria (2 540 km) şi Sârdaria (3 019 km),
altele au dimensiuni ceva mai reduse; unele se varsă în lacuri mari (Arai, Balhas), altele se pierd
în nisipuri şi mlaştini sărate sau în oaze unde întreaga lor apă este utilizată în scopuri agricole
între apele curgătoare ale acestei zone endoreice — în afara celor menţionate — se află
Tarimul/Tarim He (2 030 km), care străbate deşertul Takli Makan, pierzându-se în nisipurile
acestuia (înainte de 1924 se vărsa în lacul Lop Nur/Lob Nor), Murgab şi Tedzen, ce coboară din
Hindu Kush spre deşertul Karakum (Turkmenistan), în prezent unite cu Amudaria prin canalul
Karakum.
Cea mai mare parte a teritoriului Asiei este însă străbătută de ape ce se îndreaptă spre cele trei
oceane învecinate, spre Marea Mediterană şi Marea Neagră. Spre Oc. Arctic se îndreaptă marile
fluvii siberiene: Obi (5 410 km), Enisei (5 540 km), Lena (4 400 km) şi Kolyma (2513 km), care
au debite mari şi prezintă primăvara inundaţii, în sectoarele mijlocii şi inferioare ale lor, din cauza
dezgheţului mai timp una dia cursul superior. Spre Oc. Pacific se îndreaptă Amurul (4 667 km),
cu Sungari şi Ussuri, apoi fluviile din China, Huanghe (5 464 km), Yangze (6 300 km, al treilea
fluviu al planetei) şi Xijiang (Fluviul Perlelor — 2 197 km), apoi fluviul ce traversează Pen.
Indochina: Hong Ha (l 140 km), Mekong (4 350 km), care formează la vărsare o mare deltă (70
000 km2) şi Menam (l 200 km), în Oc. Indian se varsă Salween (2 400 km), cu izvoarele - Tibet,
Gange (2 510 km), cu afluentul său Brahmaputra (care îşi are izvoarele în Tibet, reuşind să
străpungă în E bariera munţilor Himalaya 2 900 km), Indus (2 900 km, şi el cu izvoarele în
Tibet), în Golful Arabo-Persic se varsă fluviul Tigru (l 850 km) şi Eufrat (2 800 km), unite în
cursul inferior sub numele de Shatt Al-Arab.
Lacurile Asiei au o mare răspândire si au origini diferite: sectoare ale unor mări preexistente,
cum sunt Marea Caspică (371 000 km2, cel mai mare lac de pe glob) şi lacul Marea Aral (66 500
km2 în 1960, azi doar 33 800 km2), lacuri tectonice (Baikal, 31 500 km2, cel mai adânc lac de pe
glob — l 620 m ad. max.), Issyk Kul (în Munţii Tian Shan, la l 609 m alt., 6 280 km2), Marea
Moartă (980 km2', într-o deprsiune sub nivelul Oc. Planetar), Hovsgol Nuur (în Mongolia, 3 400
km2) ş.a. Altele sunt găzduite de platouri de lavă (Van Golii 3 760 km2 şi Rezayeh 5 775 km2,
100
ambele în Podişul Armeniei). Numeroase sunt lacurile în cratere vulcanice (întâlnite mai ales în
insulele din partea de SE şi E); o serie de lacuri se află în regiunile carstice (Podişul Anatoliei);
există şi lacuri de baraj natural. Specific lacurilor din Asia aridă este gradul ridicat de salinitate al
celor mai multe dintre ele (salinitate max., apele Mării Moarte, 260%o, de 7,5 ori mai mare decât
a Oc. Planetar). Amenajările hidrotehnice au dus la crearea unor lacuri artificiale, multe cu supr.
apreciabile, între acestea din urmă, sunt de amintit lacurile Bukhtarma (5 500 km2), pe Irtys,
Bratsk (5 476 km2) pe Angara, Kamensk (4 500 km2) pe Obi, Sanmensia (2 350 km2) pe
Huanghe, Krasnoiarsk (2 130 km2) pe Enisei.
VEGETAŢIA Asiei a fost influenţată în dispunerea şi componenţa ei de unele evenimente
geologice, de dispunerea reliefului (în special de bariera biogeografică a munţilor Himalaya) şi de
elementele climatice (ariditatea tipică unei mari părti a continentului). Nu trebuie omisă nici
influenţa factorului antropic, în linii mari, zonele de vegetaţie se asociază zonelor climatice. Cel
mai puţin afectată de intervenţia antropică este Asia nordică, cu vegetaţia ei de tundră în insulele
arctice şi în nordul părţii continentale, apoi cu vegetaţia forestieră, de conifere — cunoscuta taiga
siberiana, componentă a celei mai mari păduri de pe glob (taigaua eurasiatică, de la Marea Baltică
la Oc. Pacific). Specifice taigalei sunt laricea (37% din supr.) şi pinul (24%). Molidul ocupă doar
4% (el nu rezistă la temperaturi prelungite mai coborâte de —38° C, şi nu este întâlnit decât rar la
est de Enisei). Turbăriile extinse însoţesc această zonă forestieră. Pădurea de foioase apare în
Asia nordică, în regiunea Mării Ohotsk (cu plopi, anin, mesteacăn), în zona fluviului Amur şi a
afluntului său Ussuri apar în plus arţari, nuci, ulmi si tei ş.a. cu specii locale (tei manciurian,
frasin manciurian) în sudul pădurii siberiene se dezvoltă silvostepa, stepa tipică, stepa aridă şi
stepa cu săraturi. Silvostepa se întinde (pe direcţia V— E) în sudul Câmpiei Siberiei Occidentale,
apoi între Amur şi Huanghe (pe direcţia N-S). Stepa tipică se află în Podişul Kazahstanului, unde
parţial a fost înlocuită în ultimele decenii eu plante de cultură (cereale mai ales); spre sud, ea trece
în stepele deşertice, în care vegetaţia este discontinuă, iar ca element specific apare pe văile seci
din Karakum saxaulul, un arbore fără frunze; în alte zone deşertice se întâlnesc plante halofile. În
deserturile reci (Tibet, Pamir) apare vegetaţia specifică tundrei. Stepa mai este întâlnită şi în Asia
de V, între munţii Zagros şi litoralul Mării Mediterane, remarcându-se prin bogăţia speciilor
(peste 2000). Tipică Asia este regiunea biogeografică a Extremului Orient, unde climatul
musonic creează o mare varietate de specii temperate şi tropicale, China deţinând recordul în
privinţa speciilor de plante (peste 15 000, în afara celor inferioare, de genul muşchilor sau
ciupercilor), între speciile de arbori (peste 60 numai arbori înalţi), se află stejarul, arţarul,
mesteacănul, castanul, alături de magnolii, arborele lalea, arborele de camfor şi, pe alocuri,
metasequoia. De asemenea, spre sud se întâlnesc palmieri şi numeroase varietăţi de bambus. Dacă
pădurea în China ocupă în prezent suprafeţe reduse vegetaţia tipică acestei regiuni se păstrează
aproape intactă în Japonia (66,8% din supr. ţării este împădurită) şi ocupă zone importante în
Coreea. Zona Asiei de sud (regiunea biogeografică indiană) a suferit mai puţin de pe urma
evenimentelor geologice, plantele rămânând în forme apropiate de cele din perioada terţiară.
Caracteristică este bogăţia de specii a pădurii tropicale umede (numai în ins. Sumatera şi Java se
întâlnesc peste 3 000 specii de arbori).
FAUNA Asiei a suferit şi ea influenţa barierei munţilor Himalaya. Zona de tundră cunoaşte o vie
animaţie în cursul scurtei veri boreale, după care rămân peste iarna lungă lemingii (mici roză-
toare) şi câteva specii de păsări care trăiesc în tunele făcute în zăpadă, hrănindu-se cu muşchi şi
licheni, în taiga, viaţa animală este mai bogată, în taigaua est-asiatică întâlnindu-se peste 300
specii de păsări (în cea europeană sunt doar 20, din pricina influenţei calotei glaciare cuaternare).
Sunt numeroase mamiferele arboricole, multe cu blană preţioasă, în schimb, reptilele şi
batracienii sunt foarte rari. Se remarcă în această zonă nord-asiatică lacul Baikal, cu o faună spe-
cifică, având multe endemisme. În stepe sunt comune rozătoarele şi ierbivorele, diverse specii de
antilope, cai sălbatici şi cămila cu două cocoaşe (bactriană); între păsări se remarcă dropia, în
Asia de E, componentă şi ea a regiunii biogeografice palearctice, fauna este originală, cu tigri
(sibenan, care s-a extins de aici în Asia de SE şi în India de N), iar ca animal specific, rar întâlnit
101
în prezent, ursul panda uriaş (în munţii din E Tibetului); panda obişnuit vieţuieşte în Himalaya.
Animalul specific Asiei de V, dromaderul, pare a fi originar din stepele din jurul Mării Caspice.
În regiunea biogeografică indiană, fauna este în cea mai mare parte tropicală şi se aseamănă cu
cea a Africii.
3.4 REGIUNI TURISTICE

Prin extinderea sa, configuraţia şi diversitatea cadrului natural şi îndeosebi mulţimea popoarelor
şi a etniilor cu istoria, civilizaţia şi cultura lor, Asia oferă o mare varietate de tradiţii turistice
naturale, de obiective cultural-istorice, unele de valoare universală.
Se pot individualiza, astfel, mai multe regiuni turistice:
3.2.1. Asia central - estică

Cuprinde o vastă întindere asiatică, îndeosebi continentală, dar şi oceanică cu peisaje alpine, cu
gheţari si tundră, de desert şi semideşert, subtropicale, musonice şi oceanice. Pe acest
subcontinent au apărut, s-au individualizat şi dezvoltat culturi şi civilizaţii milenare pe care le
regăsim astăzi, diferenţiate în anumite subzone şi anume: China, Mongolia, Coreea şi Japonia.
CHINA/”ŢARA DRAGONULUI”/ „ŢARA SOARELUI RĂSARE”

Nume oficial Republica Populară Chineză
Formare 960/1999
Capitala Beijing
Nr. populaţie 1 306 313 812 loc.
Suprafaţă 9,572,419 km²
Limbi vorbite chineza (mandarina),
Religii Nereligioşi 59%, credincioşi tradiţionali 20%,
alţii 21%
Etnii Chinezi 93%, alţii 7%
Forma de guvernământ Republică semi-prezidenţială cu dictatură
Moneda naţională yuan (renminbi) =10 jiao
Istoria Chinei, după cronicile antice, începe 3300 ani în urmă. Studiile arheologice moderne au
demonstrat existenţa unei orînduiri primitive avansate cultural şi economic între anii 2000 şi
2500 î.e.n. în ariile rîulul Huan He în nordul Chinei. Secole de migraţie, amalgamare, asimilare
şi dezvoltare a populaţiei din această regiune a dus la formarea unei sistem distinctiv de scriere,
un corpus filozofic, artistic autentic şi o organizare politică, care în zilele noastre se numeşte
civilizaţia chineză.
După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o
succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe
chinezii antici să-şi dobândească mîncare, să ţese şi să construiască case. Prima dinastie
preistorică a fost Xia (2100-1700 î.e.n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit
aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane în
perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între triburi, a căzut sub puterea
dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic
(ieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie. Ultimul conducător din dinastia
Shang a fost detronat de un şef de trib vecin cu numele Zhou. Zhou care împărtăşea limba şi
cultura epocii Shang a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală"(Zhou)
la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 8OO de ani. Filosofii aceste dinastii au
elaborat doctrina "mandatul cerului", care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează
doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat.
Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea
dinastiei prezente.
102
Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist Chinez, după
ce a câştigat războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul
format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză, care
contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei.
Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă şi a ameninţat că va începe

război dacă acesta îşi declară independenţa.
În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care fusese
stăpînit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub stăpînire
portugheză, în urma unor înţelegeri cu fostele puteri coloniale, prin care s-a angajat să păstreze
economia de piaţă din aceste zone, conform sistemului "o ţară, două sisteme".
Cuprinde partea central-estică a Asiei şi cu o largă deschidere spre ocean, China măsoară
de la vest la est mai mult de 5.200 km şi circa 5.500 km de la nord la sud. Ţărmurile sale scăldate
de patru mari şi delimitate de arce de insule (peste 5000) însumează 18.000 km şi sunt marcate de
golfuri favorabile amenajării de porturi.
Pe teritoriul Chinei, predominant montan, se individualizează trei trepte de relief ce coboară
gradat de la vest spre litoralul estic. In partea de SV se desfăşoară cea mai înaltă şi masivă unitate
montană, de peste 4.400 m - Podişul Tibet, denumit şi "Acoperişul Lumii", străjuit la sud de cei
mai înalţi munţi din lume - Himalaya (Vf. Everest 8848 m), iar la nord de lanţuri montane de
peste 6000 m alt. Către ţărmul mării se dezvoltă regiuni colinare (1000 m) şi câmpii (100-200 m).
Relieful este foarte divers, de la cel alpin şi glaciar, la cel deşertic, carstic şi loessic sau de câmpie
şi litoral.
China reprezintă şi un mozaic de climate, de la cel temperat - rece sau moderat, la cel subtropical
şi ecuatorial (cu 2-3 recolte de orez pe an); pe platouri şi depresiunile înalte clima este deşertică,
iar la peste 3000 m altitudine, alpină şi de tundră.
Aceasta determină o mare varietate de plante şi animale, China având toate plantele din zonele
ecuatoriale, tropicale, temperate şi reci ale lumii, dar sunt şi specii specifice Chinei. De asemenea,
deţine şi cele mai multe specii de animale sălbatice din lume. Printre cele 100 de specii rarisime
şi preţioase se întâlnesc: ursuleţul Panda, rinopitecul, maimuţa de Taiwan, sturionul alb. In acest
sens au fost create peste 274 de rezervaţii naturale cu o suprafaţă de peste 16 milioane ha.
China are o bogată reţea de ape şi lacuri, dar şi izvoare minerale. Fluviile şi râurile însumează
peste 220.000 km, au debite mari şi prezintă cursuri dintre cele mai pitoreşti, cu repezişuri,
cascade, defilee şi chei, dar şi sectoare navigabile (Yangtze, Huanghe, Amur, Zhujiang).
Se disting opt areale turistice:
CHINA DE NORD – EST - cuprinde o arie complexă cu munţi nu prea înalţi (Hinganul
Mare - 1749 m) care înconjoară o arie depresionară de câmpie, drenată de fluviul Sungari, care se
impune prin peisaje variate şi atrăgătoare şi mai ales centre cu obiective turistice valoroase. La
frontiera cu Coreea, în Munţii Baitcushan (2744 rn), într-un crater vulcanic se află impunătorul
Lac Tianchi (Lacul Cerului) ale cărui ape debordează peste mal şi se prăbuşesc prin cascadă, de la
înălţimea de 250 m.
Centre turistice importante: Shenyang - fostă capitală a dinastiei Qing (1644-1912), renumit prin
Palatul Imperial cu o vechime de peste 350 ani, o monumentală construcţie în stilurile
arhitecturale han, mongol; Munţii Qianshan cu numeroase obiective turistice, mănăstiri, temple,
pagode, Templul Izvorul Dragonului. Dalian, Harbin - centru economic şi turistic cu Expoziţia
Lampioanelor de Gheaţă; Changchun.
CHINA DE NORD - ocupă Câmpia Chinei de Nord cu Delta fluviului Huanghe (Fluviul
Galben) de-a lungul căruia se găseşte leagănul civilizaţiei si al naţiunii chineze, precum şi un
întins podiş (Platoul de Loess), cu peisaje stâncoase, forme reziduale bizare, atractive şi variate,
izvoare minerale, dar mai ales centre cultural istorice de mare interes. China de Nord este
renumită şi prin cele două mari realizări ale antichităţii: Marele Zid, construit în sec.V. î.Hr. şi
reconstruit în timpul dinastiei Ming (1362 - 1644) şi care apare ca un dragon uriaş cu o lăţime de
103
5-8 m în partea superioară, înalt de 5-10 m, ce şerpuieşte circa 6700 km din centrul ţării până la
ocean. Este cea mai grandioasă construcţie umană; Marele Canal (Beijing -Yongzhou) lung de
1794 km, cu o vechime de peste 2400 de ani, cel mai mare din lume şi navigabil tot timpul
anului, inclusiv pentru turism. În câmpie şi de-a lungul litoralului Mării Galbene prezintă
importanţă centrele turistice: Beijing (Pekin), capitala ţării din 1271, cu o vechime de 3000 de
ani, vestită prin celebrele monumente: Palatul Imperial, Palatul de Vară (280 ha), Palatul
Armonici, Pagoda Albă, Templul Cerului, Templul Norilor Albaştri, Podul lui Marco Polo,
Mausoleul dinastiei Ming, Grota Zhoukondian (din colina Langgen, cu osemintele omului de
Pekin de acum 500.000 de ani) şi Marele Zid de 50 km. Pekinul este cel mai vechi oraş al Chinei
şi este alcătuit din două oraşe: interior - cu reşedinţa împăratului si nobilimii feudale, Palatul
Imperial de o mare vastitate, armonie si frumuseţe artistică (de fapt, sute de palate, parcuri,
tezaure de artă, podul cu cele 17 arcade) şi oraşul exterior cu temple şi pagode; în NV se află
oraşul modern cu Universitatea, Biblioteca şi clădiri contemporane. Alte centre: Tian - Jin;
Chengde; Jinam -oraşul izvoarelor termale (72) şi împrejurimi de mare atracţie. Colina celor
1000 de Buddha, Muntele Sacru Taishan cu lemple celebre; Qufu - locul de naştere al filozofului
Confucius, Kaifeng, Datong, Taiyan , Lanzhou , Xian (Sian) - străveche capitală de peste 2000 de
ani, important centru comercial, de unde pornea celebrul Drum ai Mătăsii cu celebre monumente
şi cea mai mare grupare de morminte ale antichităţii; renumitul muzeu dintr-o peşteră, vechi de
2000 de ani, cu 6000 de soldaţi - statuete de teracotă - echipaţi şi în formaţie de luptă, cu atelaje
hipice.
CHINA DE EST ŞI SUD – EST - se suprapune Câmpiei Chinei de Est, de la gurile
Fluviului Yantzi şi poalele Munţilor Chinei de Sud cu peisaje dintre cele mai variate, de la cele de
litoral cu plaje şi faleze, la cele de câmpie, de podiş carstic şi montan. Câmpia fertilă şi fluviul au
permis de timpuriu dezvoltarea unei economii şi civilizaţii înfloritoare, arealul etalând centre
turistice dintre cele mai importante, unele metropole economice de renume internaţional.
In subarealul de câmpie se disting câteva centre turistice de mare atracţie: Shanghai, metropolă
industrială şi comercială, pagode, palate, parcuri. Hangzhou -capitala mai multor dinastii, vechi
de peste 1000 de ani, renumit prin pitorescul peisajului său: Lacul de Vest, temple, pagode,
pavilioane, statui, grote cu statui (Pagoda celor şase statui din cărămidă smălţuita, celebră pentru
China Antică). Mătasea de Hangzhou este renumită în toată lumea de peste 1000 de ani. Nanjing ;
Suzhou; Huangshan - cunoscut prin farmecul dat de cele 72 de piscuri (1800 m) cu stânci de
forme curioase, izvoare termale, păduri de pin, pavilioane, chioşcuri pentru belvedere.
CHINA CENTRAL – SUDICĂ - se desfăşoară de la Munţii Tinlin în nord şi până la
graniţa de sud a ţării, iar la vest până la poalele Masivului Tibetan - Himalayan. Cuprinde peisaje
şi fenomene carstice de mare atracţie în Podişurile Guizhou şi Yunnan, peisaje pitoreşti ale
Bazinului Sichuan (Bazinul şi Fluviul Roşu) şi de Depresiunea lacurilor Chang-Jiang (Fluviul
Albastru) şi peisaje montane variate. Arealul dispune şi de obiective cultural-istorice interesante.
Chengdu - oraş milenar, vestit pentru templele cu statui şi inscripţii vechi de peste 1800 de ani,
sisteme de irigaţii de circa 2000 de ani, bucătărie deosebită, broderii, peisaje pitoreşti. Wuhan;
Kunming. Pădurea de Piatră (Shilin) la 120 km, un peisaj carstic celebru (26.600 ha). Cea mai
spectaculoasă „pădure" de acest gen de pe glob, cu numeroase vârfuri cu nume metaforice:
„Rinoceri privind Luna", „Pasărea Phoenix aranjându-şi penele" etc.
CHINA DE SUD-VEST - ocupă aria cea mai înaltă a Chinei Tibet - Himalaya
("Acoperişul Lumii"). Tibetul este cel mai înalt podiş din lume (4000-5000 m altitudine) cu o
suprafaţă de cca. 2 milioane km² înconjurat de lanţuri montane de peste 6000 m. Clima rece,
uscată şi aspră, determină semideşerturi şi deserturi de piatră, cu o vegetaţie formată din sute de
specii de plante medicinale, iar dintre animale sunt recunoscute yacul şi capra de munte cu părul
fin din care se face caşmirul. Centrul turistic important şi capitala provinciei: Lhasa - situat la
4000 m altitudine, "Oraşul însorit" este legat de China prin trei şosele şi o linie aeriană. Se
remarcă prin "Potala" - un ansamblu arhitectural antic, refăcut şi restaurat acum 300 de ani în
două culori (Palatul Alb şi Palatul Roşu) şi locuit de urmaşii dinastiei Dalai Lama. Palatul este
104
susţinut de 10.000 de coloane, are 12 etaje şi 40 m înălţime. "Acoperişul Lumii" - constituie
practic o rezervaţie naturală cu: cirezi de yaci şi măgari slăbatici, păsări, gheţari şi pământuri
virgine.
Pentru turişti s-a amenajat gheţarul Qiyi (3 kmp) în provincia Ganshu, la cea. 126 km de
localitatea Jiayuguan.
CHINA DE NORD –VEST - include podişurile deşertice de la nord de Munţii Altintag
(6161 m) şi Nanshan (6346 m), până la graniţa de N-V a Chinei, respectiv sudul Deşertului Gobi,
Depresiunea Tarim cu Deşertul Takla - Makan, iar la nord peste culmile Munţilor Tianshan,
Depresiunea Djungariei. Este un peisaj de podiş înalt de 1000-2000m, pietros, arid, deşertic cu
vegetaţie rară şi lacuri sărate, iar în oaze apar sate şi oraşe. Depresiunea Turfan (200 km lungime,
70 km lăţime, -154 m sub nivelul mării) se remarcă prin nisipuri de dune, lacuri sărate şi soluri
nisipoase, care, irigate, permit culturile de bumbac şi viţă-de-vie. Prin culoarele de vale şi printre
dune s-au strecurat acum 2100 de ani caravanele ce străbăteau "Drumul Mătăsii”.
Urumqi - oraş aparţinând la 13 naţionalităţi.
TAIWAN - Insulă chineză în Oceanul Pacific. Centru administrativ Taibe, cu un relief
montan, un peisaj de pădure tropicală cu întinse şi însorite plaje, bine amenajate. Turismul este
concentrat în centrele: Tainan, Taibe, Taiznong, Gaoxiong cu artă tipic chinezească, temple,
pagode, pavilioane, parcuri, palate, plaje.
HONG-KONG - situat în SE Chinei, fostă colonie britanică din 1842, revenită la China
în 1997; are o suprafaţă de 1000 Km². Oraşul, îmbrăcat de verdeaţă şi înconjurat de ape are două
părţi: Victoria, capitala situată pe Insula Hong-Kong şi Kowloon. Are un peisaj tropical umed şi
exotic cu golfuri superbe; impresionează aglomerarea de zgârie nori, restaurante şi palate
plutitoare, locuri de agrement luxoase, panorama Peag Tram (450 m alt.), pieţe, bazaruri. Este un
oraş cosmopolit cu numeroase obiective turistice: grădini, pagode, temple (Templul celor 1000 de
budhişti, Mân Mo) de mare valoare artistică. Un tunel leagă oraşul de continent.
MONGOLIA
Nume oficial Mongolia
Formare 1924/1924
Capitala Ulan Bator

Limbi vorbite Mongola,chineza, rusa
Religii Budişti tibetani 96%, musulmani 4%
Etnii Chinezi 2%, mongoli 90%, kazahi 4%, ruşi
2%, alţii 2%
Moneda naţională Tugrug - 100 mongos
Denumită "Ţara cu Cerul Albastru", "Ţara Deşertului Gobi", "Ţara Păstorilor Nomazi", a fost
locuită încă din antichitate de popoare nomade (huni); s-a constituit în sec. al XVI-lea sub
Ghenghis-Han ca stat feudal, care, după moartea acestuia, s-a destrămat în două şi apoi în mai
multe state, fiind înglobate în Imperiul Chinez, în 1921 îşi recapătă independenţa, iar în 1924 se
proclamă republică.
Ţinut muntos, înalt, arid până la excesiv, deşertic în cea mai mare parte a ţării, pe
teritoriul Mongoliei se disting mai multe unităţi naturale, care determină şi resursele turistice:
Munţii Altaiul Mongol (4356 m), Hangai (4031 m) şi Hentei în partea central-vestică,
fragmentaţi, cu gheţari, păşuni şi tundră, între culmile acestora apare Depresiunea Semideşertică a
Lacurilor (Valea Lacurilor) cu numeroase lacuri sărate şi dulci; la nord, în Bazinul Râului
Selenga apare un podiş carstic, iar în partea estică Deşertul Gobi, pietros şi arid cu vegetaţie
săracă.
105
Obiective turistice:
Ulan Bator reprezintă principalul centru turistic, aşezat în nordul ţării, la 1300 m altitudine. Este
centrul politic, administrativ, comercial şi cultural al ţării, întemeiat în 1639 ca reşedinţă a şefului
suprem al bisericii lamaiste (Ugro) era împărţit în patru cartiere: călugări, prinţi, negustori şi
meseriaşi, iar iurtele la periferie. Ca obiective: palate, muzee: Naţional, de Arte. Munţii din
împrejurimi prezintă peisaje pitoreşti.
Deşertul Gobi reprezintă o atracţie turistică interesantă atât prin aspectul de deşert, al vieţii de
nomad, plimbări cu cămila, cât şi prin peisaje deosebite: munţi vulcanici cu forme bizare şi
roşietice, coloanele bazaltice ca nişte orgi, Parcul Naţional Gobi cu frumuseţile sale, mirajele
optice ale deşertului, "Trecătoarea condorilor" (minunea din Gobi), o vale întunecoasă cu versanţi
arizi şi fragmentaţi de torenţi, pe fundul căreia, când plouă, se dezvoltă o vegetaţie exuberantă cu
ierburi ce dau un parfum deosebit.
Karakorum - oraş în plin deşert, construit de Ghenghis-Han, fostă capitală cu ziduri, turnuri de
pază, palate. Pe locul ei, în sec. al XV-lea, călugării lamaişti din Tibet au construit prima
mănăstire buddhistă de pe teritoriul Mongoliei, primul monument de arhitectură mongolă
conservat până în prezent (Erdene-Dza).
COREEA DE NORD
Nume oficial Republica Populară Democratică a Coreei
Formare 1948/1953
Capitala Phenian
Nr. populaţie 22,4 milioane loc.
Densitate 202 loc/km²
Suprafaţă 120 500 km²
Limbi vorbite coreană,chineză
Religii Atei 100%
Etnii Coreeni 100%
Forma de guvernământ Dictatură comunistă - preşedinte
Moneda naţională won nord corean = 100chon
Cadrul natural oferă aspecte peisagistice dintre cele mai variate şi pitoreşti, care încadrează
obiectivele cultural-istorice reprezentative pentru civilizaţia şi cultura coreeană.
Phenian (Phenyang) - oraş milenar întemeiat în 1122 î.Hr., iar între anii 427 şi 668 devine
capitala statului. Este amplasat pe coline (200-260 m), pe care s-au realizat ziduri şi fortăreţe de
apărare, în oraşul vechi se pot admira: zidul de piatră, pavilioane, porţi, Foişorul de pază,
Mănăstirea Enmensa (cea mai frumoasă clădire a oraşului), tumul astronomic (din 647, primul
din Asia Orientală); în sec. al VII-lea a fost întemeiată prima şcoală superioară unde se preda
matematica şi medicina, în 991 s-a înfiinţat una dintre cele mai vechi edituri din lume, iar în sec.
XVI a apărut prima enciclopedie a Coreei (55 volume). Wonsan - oraş secular cu pavilioane,
fântâni arteziene, pagode, parcuri. Litoralul prezintă aspecte peisagistice aparte, plaje cu parcuri
de conifere şi faleze montane abrupte, care constituie atracţii pentru vizitatori.
COREEA DE SUD
Nume oficial Coreea de Sud
Formare 1948/1953
Capitala Seul
Limbi vorbite coreană, chineză
106
Religii Budişti 47%, protestanţi 38%, romano catolici
11%, confuciianişti 3%, alţii 1%
Etnii Coreeni 100%
Forma de guvernământ Republică prezidenţială- preşedinte
Moneda naţională Won sud coreean= 100chon
Seoul - vechi oraş fortificat, capitală a Coreii din 1394 până în 1905, deţine palate (patru palate
regale cu templul regal şi Grădina secretă) vechi de secole, porţi, temple, muzee, grădini, parcuri;
în apropiere, satul folcloric construit în 1973 pentru a reda viaţa patriarhală coreeană.
Chejudo, o insulă vulcanică cu stânci bazaltice ce are forme bizare de mare spectaculozitate (în
urma erupţiei din 1007).
Munţii Suraksan, pe coasta de est, cu peisaje spectaculoase, relief accidentat, favorabil pentru
alpinism, sporturi de iarnă, cu staţiuni de litoral renumite pentru frumuseţea peisajelor sau a
falezelor.
JAPONIA/"Ţara Soarelui Răsare"/"Ţara Crizantemelor"/a "Arbuştilor Florali"/a

"Florilor de Cireş" (sakura)/a "gheişelor"/a "cutremurelor" (cea 1100 / an).
Nume oficial Japonia
Formare 1590/1972
Capitala Tokyo
Nr. populaţie 127.417.244
Limbi vorbite Japoneza, coreana, chineza
Religii Budişti şi shintoişti 76%, budişti 16%, altele
8%
Etnii Japonezi 99%, alţii 1%
Forma de guvernământ Monarhie constituţională – Împărat
Moneda naţională Won sud coreean= 100chon
Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ
două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi
neolitic.
Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii
imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică
dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine
un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce
marchează trecerea la imperialism. Japonia poartă războaie cu China (1894-1895) şi cu Rusia
ţaristă (1904-1905). După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează
în 1910.
În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia
continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931
Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă
aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase
ale exploziilor atomice la Hiroshima şi Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea
necondiţionată la 2 septembrie 1945.
Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei au permis
Japoniei să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală.
Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4
insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu,
Hokkaido, Kyushu şi Shikoku, plus numeroase insule mici. Insulele nipone sunt formate la
îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa
Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La
107
îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de
vulcani activi din Japonia precum şi numărul mare de cutremure. Cu toate acestea, se susţine că
aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg
răspândite, atât în zonele de munte, cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Totuşi, lava şi cenuşa
rezultate în urma erupţiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra
populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi. În Japonia se află 200 de vulcani,
dintre care 50 sunt activi. În aceasta tara au loc 4-5 cutremure zilnic.
Japonia se diferenţiază în mai multe areale turistice, corespunzătoare marilor insule care o
compun:
HOKKAIDO - cea mai nordică insulă a arhipelagului, cu peisaje variate şi pitoreşti date
de un relief muntos cu vulcani activi (Asahi) şi ape cu praguri şi cataracte, lacuri şi izvoare
termale, terenuri favorabile sporturilor de iarnă; reprezentative pentru turism sunt şi parcurile
naţionale: Shikotsu - Toya, Akan. Centre turistice importante: Sapporo - metropolă, centru
turistic atractiv prin poziţia sa la baza Munţilor Vulcanici, expoziţii de sculptură în gheaţă,
Olimpiada albă din 1972. Hakodate, Otaru - staţiuni cu ape termominerale şi Nagano cu
Olimpiada Albă din 1998.
HONSHU - ocupă cea mai mare insulă a Japoniei prezintă un cadru natural variat şi
pitoresc, în care predomină peisajul vulcanic montan şi de platou, de culoare şi depresiuni
tectonice cu câmpii sau lacuri de mare frumuseţe, ţărmuri înalte cu faleze şi plaje, câmpii litorale
cu golfuri. Se remarcă vulcanul Fuji-Yama (San) de 3770 m şi stins din 1707, al cărui con este
acoperit cu zăpadă circa 10 luni pe an, în timp ce la poalele lui înfloresc cireşii. Vulcanul Asma-
Yama (1700 m) este cel mai activ de pe glob şi este bine supravegheat de un observator geofizic.
Cele mai reprezentative centre turistice între care: Tokyo cea mai mare metropolă, capitala ţării,
legat de San Francisco (S.U.A.) prin cel mai lung cablu submarin (13.700 km), împreună cu
oraşele Yokohama şi Kawasaki, Tokyo constituie cea mai mare conurbaţie din Japonia. Este un
oraş al templelor, pagodelor, parcurilor cu poduri şi stânci artificiale, dar şi al construcţiilor şi
clădirilor ultramoderne în stil american. Impresionează Palatul Imperial înconjurat de parcuri,
ziduri medievale şi şanţuri cu apă, Templul Kannon, centrul de distracţii Asakusa, parcul Hibya
cu clădirea Curţii Supreme, Universitatea, numeroase muzee, locul festivalului florilor de cireş
(sakura), Turnul Televiziunii (334 m), Ginza, cartierul luxului, cartierul Shin-Yuku cu uriaşa
piaţă subterană; linia de metrou (110 km), trenul ultrarapid "Hikart" ce leagă Tokyo de Osaka
(500 km). Tokyo dispune de cea. 2000 de temple, muzee, 32 universităţi, 600 cinematografe etc.
Nikko - un oraş aşezat într-un parc naţional, de o inegalabilă frumuseţe (păduri, cascade, defilee,
lacuri, toate pe platoul Oze). Aici arhitectura japoneză în lemn a atins apogeul: pagode roşii de 5-
7 etaje, temple. Kamakura; Yokohama; Kyoto - oraşul - muzeu al Japoniei, pe malul lacului Biwa,
întemeiat în sec. al VlII-lea, fostă reşedinţă imperială (794-1868), cel mai mare centru turistic al
ţării (peste 8 mii. turişti anual), dispune de mari comori de artă: peste 1500 de temple ahintoiste
(Templul Raugeoiu cu cele 1001 feţe ale lui Buddha, statui din lemn acoperite cu aur), pagode
buddhiste (pagoda din aur din parcul Kiakaku), muzee, palate imperiale, sanctuare. Cartierul
Gyon din Kyoto este cel mai vestit pentru gheişele (fete de 8-12 ani, cu o educaţie aleasă şi
specializate în arta dansului, cântecului, armoniei ceaiului etc.). Nara, Osaka, Hiroshima -
Clopotul Păcii, statuia copiilor ucişi, parcul Păcii cu un muzeu, castel (sec. al XVI-lea).
KYUSHU - Ocupă insula omonimă, cu peisaj montan vulcanic şi de câmpii litorale, râuri
scurte cu cascade şi numeroase parcuri naţionale: Aso, Kirishima-Yaku, cu peisaje vulcanice,
izvoare termale, plante şi animale specifice. Nagasaki - oraş-port, ce a suferit bombardamentul
atomic din ultimul război mondial. Fukuoka - mare centru bancar şi comercial cu palate,
temple,pagode.
SHIKOKU - cuprinde insula cu acelaşi nume, vulcanică cu peisaje pitoreşti. Atracţia
turistică o reprezintă Parcul Subacvatic pe care turiştii îl pot vizita parcurgând ingenioasele "alei"
formate din tuburi transparente fixate pe fundul mării. Centre turistice: Matsu Yama, Taka
Matshu.
108
3.2.2. Asia de sud-est
Cuprinde statele din Peninsula Indochina şi vastul sistem insular cuprins între Oceanele Indian
(V) şi Pacific (E), percum şi Australia (S).
Peninsula Indochina (1.850.000 km²) continuată cu Peninsula Malacca (1000 km lungime), ocupă
colţul de SE al Asiei. Are un relief predominant muntos ce înconjoară podişuri înalte (1000-2500
m), iar câmpiile ocupă spaţii restrânse pe cursurile inferioare sau la vărsarea fluviilor (Mekong,
Menan, Songlcoi).
Clima este tropicală, musonică, umedă şi caldă, ce dă posibilitatea dezvoltării pădurilor tropicale
umede cu mangrove pe litoral şi foioase sau conifere pe culmile înalte, care adăpostesc o faună
variată de elefanţi, tigri, pantere, jaguari (în junglă), antilope, rinocer, numeroase păsări şi insecte.
Hidrografia este alcătuită din râuri şi fluvii cu debite mari, ce formează văi înguste, adânci şi
pitoreşti în munţi, iar fenomenul de flux de la gura lor de vărsare favorizează pătrunderea vaselor
oceanice pe distanţe mari în amonte, dând posibilitatea dezvoltării activităţii turistice.
Insulele de la sud desfăşurate de-o parte şi alta a Ecuatorului sunt în general muntoase, vulcanice,
cu peisaje, dar şi atracţii cultural-istorice specifice civilizaţiei asiatice, locuite din cele mai vechi
timpuri.
Se individualizează două subzone turistice: una continentală (Indochina) şi cealaltă insulară
(Insulele Sud Estice), în care se conturează mai multe areale.
INDOCHINA
Corespunde peninsulei Indochina şi are mai multe areale.
BIRMANIA
Nume oficial Uniunea Myanmar
Formare 1948/1948
Capitala Yangon sau Rangoon

Nr. populaţie 127.417.244
Limbi vorbite Birmaneză
Religii budişti 87%,creştini 6%, musulmani 4%,
hinduişti 2%, altele 1%
Etnii Birmanezi 68%, alţii 32%
Forma de guvernământ Dictatură militară - preşedinte
Moneda naţională Kyat = 100 pyas
Locuită din timpuri străvechi, pe teritoriul Myanmar, primul stat feudal birman (Regatul Păgân)
apare în sec. al Xl-lea, dispare sub invazia tătarilor, în sec. XVI-XVIII se pun bazele unui nou
regat birman, cucerit de englezi, în 1948 îşi proclamă independenţa. Are o infrastructură redusă.
Arhitectura şi sculptura birmaneză de un înalt rafinament se reflectă prin frumuseţea templelor,
palatelor, pagodelor. Denumirea de ţara "celor 1000 de pagode" nu confirmă realitatea, deoarece
numai în capitala de o mare frumuseţe a vechiului regat se aflau cea 5000 de pagode pe
aproximativ 30 km² (din care se mai păstrează 2000).
Rangoon-Yangon (Mingaledon) - port fluvio-maritim, centru politic, economic, comercial, vechi
centru budhist, oraş turistic important cu palate, pagode, temple. Impresionează pagoda Shwe
Dagon (Soarelui) în întregime aurită, cu 300 de turle mai mici, ce tronează Dealul Elefanţilor de
peste 2500 de ani din secolul VI î.Hr. La construirea turlei centrale de 120 m înălţime s-au folosit
25 t aur, 100 t argint, iar clopotul din bronz are 25 t. Este înconjurată de alte temple aurite şi zeci
109
de statui ale lui Buddha. Mandalay - capitala ultimei dinastii deţine câteva sute de pagode,
adevărate capodopere, cea mai frumoasă fiind cea de pe colina oraşului, de unde şi denumirea de
oraş "al perlelor", temple, palate şi 729 de plăci de marmură cu inscripţii sacre plasate fiecare
într-un templu.
THAILANDA
Nume oficial Regatul Thailandei
Formare 1238/1907
Capitala Bangkok
Limbi vorbite Thailandeza (Thai)
Religii budişti 95%,creştini 1%, musulmani 3%,
hinduişti 2%, altele 1%
Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%
Forma de guvernământ Monarhie constituţională - rege
Moneda naţională Baht= 100 stangs
Originea Thailandei este legată în mod tradiţional de scurta existenţă a regatului fondat in 1238,
după care, mai marele regat a luat fiinţă la mijocul secolului XIV. Cultura thailandeză a fost
influenţată, in cea mai mare parte, de China şi India. Contactul cu diversele puteri europene a
început în secolul XVI dar, în ciuda presiunii continue, Thailanda este singura ţară din sud-estul
Asiei care nu a fost niciodată ocupată de vreo putere europeană, totuşi influenţa vestului,
inclusiv ameninţarea cu forţa, a condus la multe reforme in secolul XIX şi concesii majore
intereselor mercantile britanice (de aceea mulţi istorici includ Thailanda în „Imperiul Britanic
neoficial”).
Revoluţia din 1932, în mare masură fără vărsare de sânge, a condus la o monarhie
constituţională. Cunoscută la început ca Siam, ţara şi-a schimbat denumirea prima dată în
Thailanda în 1939, şi definitiv în 1949, după reîntoarcerea la vechiul nume dupa al II-lea Război
mondial. În timpul conflictului Thailanda a fost intr-o alianţă dezavantajoasă cu Japonia;
tragând învăţăminte, Thailanda a devenit un aliat al SUA. Au urmat apoi o serie de lovituri de
stat, dar ţara a progresat către democraţie începând cu anii 1980.
Calendarul oficial în Thailanda se bazează pe Era budistă, care este cu 543 de ani înaintea
calendarului vestic. De exemplu, anul 2000 este acelaşi cu anul 2543.
Pe 26 decembrie 2004 coasta vestica a Thailandei a fost devastată de un val tsunami de 10 metri
înălţime ce a urmat cutremurul din Oceanul India cutremurului din Oceanul indian în anul 2004,
producând peste 5.000 de victime în Thailanda, jumătate dintre acestea fiind turişti.
Alături de bambasul "arborele cu 1000 de întrebuinţări", Thailanda prezintă interes prin
miile de temple buddhiste (20.000), pagode strălucitoare cu acoperişuri multicolore, artizanatul
de mare rafinament. Muzeul în aer liber de lângă capitală reflectă aceste tradiţii ale poporului.
Bangkok - oraş-port pe fluviul Menam, capitala Thailandei din 1782, denumit şi "Veneţia
Orientală", datorită mulţimii canalelor, a ambarcaţiunilor, a celor peste 300.000 de locuitori ce
trăiesc în aceste "locuinţe" sau în locuinţe lacustre, a modului de organizare a pieţei (pe bărci) sau
"Oraşul îngerilor" (Krunk Thep), a fost construit în 1350. Ca obiective: d 300 de temple şi
pagode, Marele Palat construit pe o insulă artificială este o bijuterie artistică, Capela Templului
lui Buddha din smarald, alei decorate cu statui. Chiang-Mai - oraş al trandafirilor, fostă capitală
(1296), cu temple, pagode, necropolă regală, palate.
MALAYSIA/ Ţara "cauciucului natural" şi a "uleiului de palmier"

Nume oficial Malaysia
110
Formare 1957/
Capitala Kuala Lumpur

Limbi vorbite Malay
Religii islamism, buddhism, hinduism, creştinism.

Forma de Monarhie constituţională
guvernământ
Moneda naţională Ringgit
Locuită din timpuri străvechi şi aflată la confluenţa civilizaţiilor indiană, chineză şi indoneziana,
pe teritoriul Malaya au apărut centrele comerciale: Singapore (sec. al XII-lea) şi Malacca (sec.
al XIV-lea), iar în sec. XIII-XV s-a constituit statul feudal Malaya. Cucerit de portughezi,
olandezi, englezi, devine independent, în 1957, Federaţia Malaya, din care, în 1965, se retrage
Singapore. Este un stat multietnic şi multiconfesional (malaysieni, indieni, chinezi, pakistanezi
etc.).
Este format dintr-o parte continentală -Malaya, situată în partea meridională a Peninsulei
Malacca- şi o parte insulară -Sarawak şi Sabah, care se găsesc în vestul şi nordul Insulei
Kalimantan. Cadrul natural este muntos, cu trei culmi montane separate prin depresiuni alungite
nord-sud, drenate de râuri şi terminate în regiunea litorală de câmpii mlăştinoase, în aria montană
estică se află Parcul Naţional al Malaysiei. Peisajele sunt variate, cu păduri umede tropicale
montane, mangrove şi de plajă. Insulele au un peisaj montan împădurit, cu altitudini de peste
4000 m şi de câmpii litorale joase, mlăştinoase, cu întinse culturi de Hevea brasiliensis (arbore de
cauciuc natural).
Malaysia oferă atracţii turistice dintre cele mai atrăgătoare: păduri luxuriante cu peste 1500 de
specii de plante în care trăiesc o mare varietate de animale, peisaje inedite, insule şi plaje cu
nisipuri fine, tradiţii folclorice şi etnografice (artizanat), mari manifestări: Ramadan, Anul Nou
Chinezesc, Deepavali - festivalul hindu al luminilor, Crăciunul; o diversă şi multirasială cultură şi
civilizaţie reflectate în numeroase temple, pagode, palate. Complexele comerciale sofisticate,
amplasate în toate ariile şi centrele turistice, completează oferta de distracţii turistice ale
Malaysiei. Kuala-Lumpur - aşezat în SV peninsulei, nod de comunicaţii, important centru
comercial şi industrial, a fost întemeiat în 1859, iar în 1963 devine capitala Malaysiei. Este
amplasat într-o zonă de mare frumuseţe şi este un paradis al templelor, pagodelor, muzeelor,
magazinelor. Se remarcă: Moscheea Naţională, numeroase temple, parcuri, Centrul de Artizanat,
palate, Petronas Twin Towers (Turnurile Gemene Petronas), care este cea mai înaltă clădire de pe
glob (500 m), unite prin Podul Suspendat, lung de 57 m, unicat în domeniul zgârie-norilor pe
glob, la a cărei realizare a participat şi arhitectul român Vlad Simionescu.
Atracţiile turistice sunt diseminate în toată ţara şi se pot distinge unele areale:
a) PERLIS - cu reşedinţa regală Arau, peşteri şi lacuri de acumulare.
b) KEDAN - cu Moscheea Mare, Palatul Vechi, bazar, plaje, cascade fascinante şi Insula
Langkawi cu frumoase plaje şi hoteluri de lux precum şi parcul cu cele şapte fântâni, ce formează
şase bazine suspendate.
c) PENANG se impune prin farmecul plajelor, Parcul Naţional, Biserica Sf. George (una
dintre cele mai vechi, 1818), Templul Buddhist - cel mai mare şi cel mai frumos din SE Asiei,
Templul Şarpelui, Moscheea de Stat, Expoziţia Fluturelui (100 de specii de fluturi şi insecte vii,
în habitatul lor natural, unică în lume).
d) PERAK - cu temple, moschei şi grădini japoneze, sanctuarul de păsări Kuala Gula -
păsări exotice, care cuibăresc numai aici, staţiunea montană Bukit Larut cu o pitorească panoramă
spre ţărmul vestic.
111
e) SELAN GOR se impune prin: Parcul Templelor (500 ha) cu floră, faună specifică,
cascade, peşteri, Complexul turistic Mimaland (121 ha), cu cabane şi case construite pe lac,
Parcul Naţional Kuala Selan Gor..
f) MALACCA unde se îmbină arta europeană cu cea islamică, hindusă şi chineză- cu
biserici în stil oriental şi occidental, palate, moschei, temple, pagode, mausolee, Casa Memorială
a proclamării independenţei (1912).
g) PAHANG cu temple, palate şi renumite plaje, parcuri naţionale - Taman Negară -cel
mai vechi parc tropical din lume; Insula vulcanică Palan Tioman cu plaje pitoreşti.
h) TERENGGANU în N-E peninsulei cu peisaje spectaculoase montane, de faleză şi plajă,
cu parcuri de recreere (prin junglă) deţine comori etnofolclorice şi plaje pentru broaştele ţestoase
Rantau Abang.
i) SARAWAR situat în NV insulei Kalimantan şi etalează peisaje tropicale montane şi de
litoral, staţiuni, parcuri naţionale, plaje, muzee, Poşta Centrală, unică în aceste părţi prin
arhitectura sa, cu coloane corintice.
SINGAPORE
Nume oficial Republica Singapore
Formare 1957/
Capitala Singapore
Densitate 6.389loc./km²
Limbi vorbite Malaeză, chineză, tamila, engleza
Religii buddhism, hinduism, islamism, catolicism.

Forma de Republică parlamentară - preşedinte
guvernământ
Moneda naţională Dolar singaporez
Integrat în Compania Engleză a Indiilor Orientale în 1819, devine colonie a Coroanei britanice,
ocupat de japonezi, eliberat în 1945, devine din nou colonie britanică, iar în 1965 se proclamă
republică, dar rămâne în Commonwealth.
Insulă în SV Peninsulei Malacca, cu relief deluros în centru şi ţărmuri joase mlăştinoase cu
golfuri mici, tip estuar, la periferie, împreună cu alte 40 de insule mai mici formează oraşul -stat
Singapore.
Fondat de malaysieni şi numit "Tumasik" - "Oraşul de la mare", numele actual provine de la
cuvintele sanscrite Pura - Singra - "Oraşul leului". Singapore este un caleidoscop colorat de
obiceiuri, de rase, culturi, dialecte şi religii, creatorul unor opere monumentale: temple indiene cu
sculpturi luminate feeric, moschei cu ornamente spledide pe cupole ca şi pe biserici sau statui,
numeroase parcuri şi grădini fantastice Haw Park Willa - ce redau "o ţară" ca în poveşti, vestitul
parc chinezesc "Balsamul Tigrului" (păzit de un uriaş tigru de piatră), muzeul "Casa Jadului", ce
dispune de o fabuloasă colecţie de piese rare de jad sculptat.
În Singapore se află multe grădini şi parcuri: Grădina botanică (32 ha), Parcul Merlion, cu o
uriaşă sculptură - simbol al oraşului, Grădina de orhidee Mandai, Grădina chinezească, Grădina
Zoologică, Paradisul Crocodilului, Acvarium (6000 de specii). Alături de temple şi pagode
prezintă interes şi numeroase muzee, monumente, străzi (strada arabă), cartiere, clădiri: Clădirea
de Concerte Victoria (1862), Teatrul (1905).
Insula Sentosa, staţiune a oraşului, accesibilă prin ferry - boat sau telecabină se oferă prin: plajă,
agrement nautic, Parcul cu Fluturi (de interes mondial), muzeu maritim (subacvatic).
LAOS
112
Nume oficial Republica Populară Democrată Lao
Formare 1953/
Capitala Vientiane
Limbi vorbite Lao
Religii buddhism,

Forma de Republică socialistă- preşedinte
guvernământ
Moneda naţională Kip laos
Pe teritoriul său, populat de triburi lao, venite din sudul Chinei, a luat fiinţă în sec. K Regatul
Lan Sang, care se prăbuşeşte în 1284 sub mongoli, reconstituit se separă în două regate şi este
supus, apoi, Thailandei, Franţei, Japoniei; devine independent în 1953.
Pe teritoriul Laosului existau numeroase temple, palate, pagode, mărturie a unor strălucite
civilizaţii, dar au fost distruse în timpul războaielor. Cel mai important centru turistic este
Vientiane - oraş-port pe Mekong, întemeiat în sec. XIII, unde au rezistat cca. 24 de temple,
pagode, palate cu statuia lui Buddha. Luan-Prabang - oraş-port pe Mekong,
centru comercial şi turistic, întemeiat în sec. XIV, pagode, temple, bibliotecă cu vechi
manuscrise, sanctuare. Alte centre turistice: Savannakhet şi Pakee.
KAMPUCHIA (CAMBODGIA)
Nume oficial Regatul Cambodgiei
Formare 1970/
Capitala Phnom Penh

Nr. populaţie 13 971 000 loc.
Limbi vorbite Khmera
Religii buddhism,

Forma de Monarhie constituţională- rege
guvernământ
Moneda naţională Riel şi dolar american
În mileniul I î.Hr. triburile thai şi annamite se stabilesc pe teritoriul Kampuchiei, locuit de
populaţia khmeră, înfiinţat în sec. IX, Regatul Khmer de la Angkor se destramă în sec. XIII şi
este ocupat pe rând de Siam. Armam, francezi, japonezi; în 1945 devine independentă ca regat şi
în 1970 ca republică, care este încă în reorganizare politică şi administrativă.
Este situat în partea sudică a Peninsulei Indochina şi prezintă un cadru natural puţin variat,
peisaje de câmpie (90 %), înconjurate de cele de podiş (E) şi montane (V), iar spre Golful
Thailanda, peisaje de litoral cu plaje şi mlaştini. Pădurea tropicală (74 %) şi savana specifice
climatului tropical - musonic, fluviul Mekong cu afluenţii săi, lacurile, mlaştinile şi canalele
constituie elementele naturale de interes turistic.
Pe teritoriul Kampuchiei s-a dezvoltat o importantă civilizaţie khmeră reflectată de ansamblul
arhitectural; de la Angkor, în Câmpia Lacurilor, de numeroasele temple, pagode, palate, în parte
distruse.
Angkor (din oraşul Siem Reep) - vechea capitală a Imperiului Khmer renumit pentru vestigiile de
artă khmeră: Templul Angkor Vat şi reşedinţa regală Angkor Tom (sec. X-XIII). Pfanom Penh -
113
port pe Mekong, nod de comunicaţii, aeroport internaţional, oraş străvechi, capitala statului
Angkor (sec. XV-XVI şi în 1863), Cambodgiei din 1953 şi Kampuchiei (din 1978); etalează
temple, pagode, palate, muzee, mausolee.
VIETNAM
Nume oficial Republica Socialistă Vietnam
Formare 1945/
Capitala Hanoi
Limbi vorbite Vietnameza
Religii buddhism,

Forma de guvernământ Republică socialistă - preşedinte
Moneda naţională đồng (₫)
Se află în partea estică a Peninsulei Indochina, ocupând o fâşie de ţărm lungă de 2500 km.
Dispune de un cadru natural variat: peisaje montane (3245 m) şi de podiş în nord şi centru, de
câmpie şi câmpie literală şi delta Fluviului Mekong (Fluviul Roşu).
Clima diferă de la cea tropicală-rnusonică în sud, la cea temperată-musonică în nord şi se reflectă
în pădurile tropicale şi savane.
Ca şi în statele vecine, în Vietnam s-a dezvoltat o strălucită civilizaţie, care se mai păstrează în
marile oraşe: Hanoi - port pe Hong Ha, oraş străvechi, capitala regatului, iar din 1976 a
Vietnamului independent. Deţine numeroase temple (Van Nien - sec. XV, închinat lui
Confucius), pagode (Marele Buddha, sec. XI), pavilioane, palate, mausolee. Ho Si Min, întemeiat
în 1778 sub denumirea de Saigon, ocupat de francezi, capitala provinciei, cu temple, pagode,
muzee, palate; Hue - fostă capitală a Regatului vietnamez, cu temple, pagode, clădiri vechi. Nha
Trang, o frumoasă staţiune turistică.
INSULELE SUD-ESTICE
INDONEZIA/ „Salba de smaralde a Ecuatorului".
Nume oficial Republica Socialistă Vietnam
Formare 1945/
Capitala Jakarta
Limbi vorbite Indoneziana
Religii islamism, buddhism, hinduism

Moneda naţională Rupiah
Pe teritoriul Indoneziei, locuit din vremuri străvechi, iau fiinţă la începutul erei noastre o serie
de principate, influenţate de civilizaţia indiană şi chineză. Din sec. XV islamismul devine religia
dominantă, din sec. al XVI-lea este colonizată de portughezi, olandezi, japonezi, iar în 1945
devine independentă.
Indonezia este formată din peste 13.600 de insule, cel mai mare arhipeleag de pe glob, desfăşurată
între Oceanul Indian şi Oceanul Pacific, pe o lungime de 5500 km şi situată la o convergenţă
majoră de căi maritime. Teritoriul Indonezian cuprinde: Sondele Mari (Sumatera, Yawa,
114
Kalimantan, Sulawesi), Sondele Mici (Băii, Timor, Flores, Maluku) şi Irianul de Vest. Relieful
este muntos, vulcanic şi coraligen; ţărmurile sunt înalte sau cu câmpii litorale. Clima este
ecuatorială (25-26°C), precipitaţii bogate, dar şi cu sezon uscat, ceea ce face ca 64 % din
suprafaţă să fie ocupată cu păduri ecuatoriale, iar în rest savane şi mlaştini cu mangrove.
Indonezia se evidenţiază sub aspect turistic prin peisajul exotic, vegetaţia luxuriantă cu arbori
mirifici, oraşele multicolore, templele fabuloase, străjuite de majestuoase conuri vulcanice,
comorile etnofolclorice, habitatul specific.
a) Jawa - insulă muntoasă, vulcanică (peste 300de vulcani, din care 15 cu peste 3000 m
altitudine; (Semeru - 3676 m, 36 sunt activi, 7 sub supravegherea vulcanologilor), de un pitoresc
aparte prin peisajele tropicale, vulcanice sau marine pe care le etalează.
Djakarta - oraş în NV insulei, întemeiat în 1527, în prezent important centru comercial, industrial
şi cultural. Denumit şi "Perla Orientului" sau "Fortăreaţa Albă", impresionează atât prin
arhitectura veche cât şi prin cea ultramodernă. Se remarcă prin: Palatul Prezidenţial, clădirile
ministeriale, bazaruri, fortăreţe, muzee (de marionete), moschei, biserici, temple, palate, pagode
(a lui Buddha). Grădinile, parcurile şi fântânile completează zestrea artistică a oraşului; Bogor,
Bandung.
b) Medan - port maritim, al treilea oraş al ţării cu palate, moschei, în apropiere,
recunoscuta fermă de crocodili şi rezervaţia cu urangutani. Palembang - port mondial, construit
din lemn pe piloni. Insula Krakatau distrusă de explozia deosebit de puternică a vulcanului
omonim în 1883 (ultima erupţie -1980) şi are 815 m altitudine.
Alte centre turistice: Braotangi, Bukittingi, Batang Palupuh centru florar, unde creşte cea mai
mare floare din lume - Raffloria Acnoldi, coroana are l m diametru şi cântăreşte 7 kg.
c) KALIMANTAN ocupă o parte din Insula Kalimantan (Borneo) cu un relief de platou şi
dealuri, care dă un peisaj spectaculos. Este interesant habitatul insular cu case pe "piloni". O serie
de oraşe sau sate sunt construite pe piloni în mijlocul unor mlaştini. Balikpapan prezintă interes
prin contrastul dintre locuinţele pe piloni ale localnicilor şi cartierul rezidenţial străin, construit pe
o colină.
d) BALI- Insula aparţine Arhipelagului Sondele Mici şi este renumită prin frumuseţea
peisajelor tropicale şi vulcanice cu palmieri şi flori uriaşe, fermecătoare şi arta sa originală
(sculptură, pictură, dans, ceremonii închinate zeilor). Este numită şi "Insula Paradisului".
Dispune de staţiuni balneare cu plaje şi hoteluri de lux (Kuta), pavilioane plutitoare, pagode, sate
fortificate, temple, mănăstiri buddhiste, parcuri cu broaşte ţestoase uriaşe. Denpasar, capitala
insulei, este punct de plecare în excursiile din insulă, muzeu de artă balineză; Sanur cu hoteluri de
lux, muzeul pictorului Le Mayeur; Kuta staţiune balneară cu plaje.
FILLPINE
Nume oficial Republica Filipinelor
Formare 1898
Capitala Manila
Nr. populaţie 72,2 milioane loc
Limbi vorbite Tagalog (filipineza) şi engleza

Moneda naţională Peso filipino
În 1521, Fernando Magellan debarcă în Cebu şi Matacan şi inaugurează epoca cuceririi
spaniole (în 1571 se formează oraşul Manila). În 1898, statul Filipinez îşi proclamă
independenţa. Tratatul de pace de la Paris din 1898, care încheie Războiul Hispano-American,
115
cedează arhipelagul Statelor Unite, care înăbuşă în anul 1901 mişcarea de eliberare naţională.
În 1935 este ales primul preşedinte naţional al ţării, Manuel Luis Quezón. Arhipelagul este
ocupat între 1942 şi 1945 de trupele japoneze. La 4 iulie 1946, se proclamă republică
independentă. Preşedintele Ferdinand Marcos (1965-1986) promovează o politică de
modernizare a vieţii economice şi sociale, dar şi un regim autoritar. În 1983 este asasinat
Benigno Aquino, un lider al opoziţiei. După demisia lui Ferdinand Marcos, este aleasă
preşedinte (între 1986 şi 1992), Corazòn Aquino, văduva liderului asasinat.
Constituie un grup de insule (peste 7000), înşirate pe circa 1800 km în vestul Oceanului
Pacific, lângă Groapa Mariane (10.500 m adâncime), majoritatea fără nume; cele mai mari sunt:
Luzon şi Mindanao, Negros, Mindora, Cebu etc. Insulele sunt muntoase, vulcanice sau
coraligene, câmpiile însoţesc litoralul, pătrund tentacular în interior şi prezintă peisaje de păduri
tropicale şi de savană, în păduri cresc peste 2500 de specii de arbori (mahon, tek, bambus) şi
peste 900 varietăţi de orhidee ("Insula Orhideelor").
Filipine etalează peisaje de mare atractivitate, plaje însorite, dar şi valori culturale renumite, în
Insula Palawan există o importantă rezervaţie ornitologică, arheologică şi speologică, cu plaje,
păduri, cascade, grote.
Manilla - oraş-port fondat de spanioli în 1571, deţine numeroase muzee, teatre, universităţi.
Davao - cel mai mare oraş din Mindanao cu un centru comercial şi cartier chinezesc. Quezon -
City - zonă administrativă şi rezidenţială, fostă capitală (1948-1976) cu monumente istorice şi de
artă.
3.2.3. Asia de sud

Se suprapune părţii sudice a continentului Asiatic, cuprinzând Peninsula Industan şi partea
continentală limitrofă.
Zona ocupă un teritoriu vast şi deosebit de divers sub aspect fizico-gcografic: muntos (Himalaya,
Karakorum), de podiş (Dekan, Beluchistan), de deşert (Thar, Registan) şi de câmpie
(Indogangetică), ceea ce se impune şi în varietatea peisagistică dată de relief şi bioclimatele
prezente: peisaj de tundră şi gheţari, de păduri, montane, tropicale şi savane, de stepă şi deserturi,
care se reflectă şi în diferenţierea teritorială a resurselor turistice naturale.
Dar această zonă turistică se înscrie unei arii cu o cultură şi civilizaţie multimilenară, unde artei şi
ştiinţei indiene li se alătură cele persane, helenistice, arabe sau musulmane, a căror cohabitare
conferă importante valenţe turistice diferenţiate de la o ţară la alta.
În cadrul zonei turistice se individualizează şapte areale turistice: India, Ceylon, Nepal, Buthan,
Pakistan, Bangladesh şi Afganistan.
INDIA
Nume oficial Republica India,
Formare 1947
Capitala New Delhi

Nr. populaţie 1,112,225,812 loc
Limbi vorbite limba hindi, limba engleză şi alte 21 de limbi

Forma de Republică federală - preşedinte
guvernământ
Moneda naţională rupia
Pe teritoriul Indiei, locuit din timpuri străvechi de dravidieni (mii. 4 î.Hr. ) în NE şi arieni (sec.
.II î.Hr.) în NV, triburi indo - europene, care au creat o puternică civilizaţie, s-au constituit în
116
sec. X-VII î.Hr. primele state sclavagiste. Cuceririle făcute de perşii lui Darius şi grecii lui
Alexandra Macedon (sec. IV î.Hr.) au înlesnit legăturile comerciale şi culturale cu lumea hitită,
persană şi elenă, cu reflexe în arta şi cultura indiană. Apogeul civilizaţiei antice este atins de
imperiile Mauria (sec. 4-2 î.Hr.) cu celebra capitală Pataliputra, care a dăinuit peste şase secole
şi Gupta (sec. IV - V d.Hr.) cu o nouă perioadă de înflorire a ştiinţelor şi artelor. Urmează
perioada de fărâmiţări feudale şi diferite invazii scitice, bunice, arabe. Se evidenţiază Imperiul
Marilor Moguli (1526-1858) cu capitalele la Agra şi Delhi. Ulterior a fost ocupată de
portughezi, francezi, englezi; devine independentă în 1947 (împreună cu Pakistanul, care s-a
desprins în 1956).
India multimilenară este ţara artei şi civilizaţiei milenare, a templelor şi a palatelor neasemuite,
a unei arhitecturi de excepţie, a ornamentelor şi sculpturilor.
India ocupă Peninsula Hindustan, partea sudică a continentului şi zonei turistice. Se
individualizează mai multe areale fizico-geografice, cu trăsături peisagistice de mare valoare
turistică legate de diferenţierile orografîce şi bioclimatice.
Munţii Himalaya şi Karakorum (8611 m în Vf. Godwi) ocupă partea nordică şi NV a Indiei şi se
caracterizează prin cele mai mari înălţimi, peisaje alpine, gheţari, lacuri glaciare, parcuri
naţionale. Câmpia Indo-Gangetică de pe marile fluvii Indus, Gange şi Brahmaputra se desfăşoară
la poalele Munţilor Himalaya ca o fâşie lată de 250-300 km şi lungă de 3000 km, între Golfurile
Arabic la vest şi Bengal la est. Situată sub 100 m altitudine, câmpia este netedă, cu mlaştini,
grinduri şi mangrove în deltă, cu un bioclimat umed, musonic în est (la Cherapundji se află polul
ploilor pe Glob - 10874 mm medie anuală, cu un maxim de 22.987 mm) şi unul de deşert în sudul
Câmpiei Pundjab. Podişul Dekan ocupă Peninsula India, alcătuit din platouri muntoase, uneori
vulcanice de 400-500 m, dar şi înălţimi de 1500 m, cu savană şi climă musonică, mărginit de
Munţii Gătii de Vest (1892 m) şi Gătii de Est (1680 m), ce trec în câmpia literală şi lagunară,
Malabar (1400 km lungime) în vest şi Coromandel (700 km lungime) în est. în nord sunt Munţii
Windya şi Pura (1500-1600 m), iar la sud Munţii Tukardamon (2695 m).
Condiţiile bioclimatice sunt variate de la gheţari, tundră, păduri montane în nord la păduri
tropicale, savană în est şi ierburi cu tufişuri şi peisaje de oaze în NV. Aria insulară este formată
din Insula Ceylon şi altele mai mici coraligene: Laccadive şi Maldive.
Particularităţile naturale şi cultural-istorice permit individualizarea a şase areale turistice:
a) INDIA DE NORD - VEST se impune ariei montane Himalaya - Karakorum şi părţii de
est a Câmpiei Indusului, respectiv Deşertul Thar. Sub aspect peisagistic se individualizează:
peisaje alpine cu gheţari, relief glaciar, lacuri glaciare, văi cu cascade şi defilee, Defileul
Indusului de o mare frumuseţe în bazinul căruia, la 4590 m, se află o interesantă mănăstire
buddhistă, unul dintre cele mai înalte locuri de pe glob cu aşezări permanente, peisaje de stepă
aridă, deşertice (Thar) cu dune de nisip.
Acest areal este unul din leagănele civilizaţiei Indiene, încă din mileniul II î.Hr., instalându-se
triburi ariene cu o civilizaţie înfloritoare, găsită azi într-o serie de centre turistice. Delhi - "Inima
Indiei" (dil = inimă), oraş fondat în sec. I î.Hr. de rajahul Dillu, capitală antică şi modernă, nod de
căi de comunicaţii, centru economic şi cultural. Se păstrează vestigii de mare valoare istorică şi
culturală, alături de muzee, teatre şi alte instituţii culturale, între care amintim: Coloana de Fier de
peste 1500 de ani, construită din fier pur (99,97 %), înaltă de 10 m; Fortul Vechi, o perlă a
arhitecturii indiene, Fortul Roşu, ridicat în 1638 din gresie roşie, care adăposteşte palate din
marmură albă de Agra, moschei de mare valoare artistică: Moscheea Perlelor, minaretul Kutub
Minor (1220), socotit una din cele şapte minuni ale lumii, cu 5 etaje (3 de granit, 2 de marmură)
şi 379 de trepte; Observatorul Astronomic (1725), strada comercială Chaudi cunoscută pentru
pieţele de aur şi argint; Universitatea (sec. XI). New-Delhi, oraş geometric, centru administrativ,
cultural, politic, construit în 1911, unde s-a ridicat clădirea circulară a Parlamentului, Palatul
Prezidenţial şi diferite ministere. Magistrala Rappeth lată de 350 m este mărginită de grădini cu
bazine şi fântâni arteziene; Muzeul Naţional, Poarta Indiei monument comemorativ. Jaipur
117
"Oraşul Roz" la,sud de New Delhi, cunoscut prin palate, grădini, galerii, bazaruri şi străzi
comerciale.
În Munţii Himalaya se remarcă staţiunea climaterică şi de sporturi de iarnă Smila (2200m alt.)
b) INDIA DE NORD ocupă Câmpia Gange - Brahmaputra fluvială, cu un păienjeniş de
ape şi canale. Delta Gange - Brahmaputra şi cu sistemul urban antic şi modern ce s-a construit
aici (Agra - Kanpur - Benares) reprezintă sub aspect natural, dar şi istorico-cultural, o adevărată
Mesopotamie. Fluviul Gange este "Fluviul Sfânt", unde se află "Lăcaşul Zeilor" (la care oamenii
vin şi azi cu evlavie să se roage) şi se întâlneşte India arhaică (Benares - Agra, Patna şi Kanpur).
Agra - capitala Imperiului Mogul, oraş-muzeu situat într-un imens parc cu cele mai atractive şi
frumoase palate şi moschei din India şi din lume; Mausoleul Taj - Mahal (1630-1652), o uriaşă
bijuterie din marmură. Benares (Varanasi) cel mai important oraş - centru religios al Indiei cu
sute de palate, temple, moschei, construite din marmură roşie. Kanpur - oraş medieval, centru
religios, cu temple, moschei, palate, fermecătoare parcuri şi grădini cu fântâni arteziene. Templu
hindus.
c) CALCUTTA cuprinde Delta Fluviilor Gange - Brahmaputra litorală, o câmpie
mlăştinoasă cu multe braţe şi canale şi habitate deltaice specifice, Calcutta, "oraşul iutei" sau
"Poarta Bengalului", port în deltă, este centrul administrativ şi politic al Bengalului, deţine
importante monumente de artă antică, islamică, europeană, medievală, dar şi clădiri
monumentale, magazine şi hoteluri de lux, contemporane. Se remarcă: Catedrala Sf. Paul,
Academia de Arte Frumoase, Muzeul de Artă Industrială, Marele Parc "Maiden", Grădina
Zoologică şi Botanică, palate măreţe, temple, moschei şi minarete.
d) INDIA DE NORD - EST se suprapune ariei montane de la poalele Munţilor Siwalik şi
Khasi, în Bazinul fluviului Brahmaputra, cu un peisaj montan spectaculos, parcuri naţionale, fond
cinegetic, etnografie şi folclor, interesante monumente de artă (temple, mausolee).
e) INDIA DE VEST ocupă partea de vest a Indiei continentale, la -Golful Arabic, un
areal mlăştinos către ocean şi deşertic în nord (Deşertul Thar). Amdabad - oraş-port, principal
centra turistic medieval, cu muzee, moschei, temple, mausolee din marmură multicoloră şi clădiri
monumentale. Alte centre turistice: Vadodara, Surat, Udaipur.
f) INDIA PENINSULARĂ se suprapune unui cadru natural variat, cu platouri şi munţi, cu savane
şi păduri tropicale, câmpii lagunare joase cu plaje întinse, ceea ce conduce la o mare diversitate
peisagistică. Pe litoralul vestic, mai fragmentat, cel mai reprezentativ centru turistic este Bombay
(Mumbay) - "oraşul bumbacului", situat pe o mică insulă din Marea Arabiei, cel mai mare port al
Indiei. Oraş medieval, cosmopolit, cu numeroase grupări religioase, deţine o zestre importantă de
edificii istorice, temple, palate, muzee, Universitate (1857), grădini suspendate pe colina Malabar.
Spre est, Nagpur; Haiderabad ; Bangaiore ; Mysore (Maisur) cu Palatul Maharajahului (1897), o
uriaşă clădire, unde se desfăşura renumitul festival Desserha (la care maharajahul apărea călare pe
un elefant şi în haine splendide ca frumuseţe), moschei, temple, muzee.
SRI LANKA
Nume oficial Sri Lanka
Formare 1948/1948
Capitala Colombo
Limbi vorbite singaleza, tamila şi uzual engleza.
Religii Buddhism69%, hinduism15%, creştinism8%, islamism8%
Etnii Singalezi 74%, tamilezi i 18%, alţii 8%

Forma de guvernământ Democraţie perlamentară- preşedinte
Moneda naţională Rupie Sri Lanka =100 cenţi
118
Pe teritoriul Ceylonului, în sec. VI î.Hr, ia naştere un regat singalez cu capitala la Kandu, iar în
sec. III î.Hr., pătrund triburi tamile din sudul Indiei şi se răspândeşte buddhismul. în sec. XVI se
stabilesc la Colombo portughezii, apoi olandezii, iar în 1795, englezii ocupă insula
transformând-o în colonie până în 1972, când îşi proclamă independenţa.
Ţară recunoscută prin scorţişoară, lemn preţios, ceai, cauciuc, grafit, pietre preţioase, dar şi
vestigii istorice de mare valoare turistică.
Cuprinde Insula Ceylon din Oceanul Indian, separată de India prin Strâmtoarea Palk.
Relieful este muntos, mărginit de înguste câmpii literale, cu plaje frumoase, lagune şi pâlcuri de
palmieri, în depresiuni se practică culturi intense, în terase, de orez şi ceai.
Clima este tropicală cu precipitaţii bogate, unde creşte o vegetaţie luxuriantă de junglă cu lemn
preţios (abanos, teck, mahon) şi orhidee, zboară peste 400 specii de păsări şi zburdă cea 100
specii de mamifere.
Ţărmurile sunt renumite prin cele mai frumoase recife de corali din lume, de unde şi toponimul
Sri-Lanka "strălucitorul", dat de miile de culori sclipitoare ale apelor oceanului, recunoscute şi
prin faimoasele perle naturale sau de cultură.
Ţară recunoscută prin scorţişoară, lemn preţios, ceai, cauciuc, grafit, pietre preţioase, dar şi
vestigii istorice de mare valoare turistică. Colombo (Kolamba) - oraş - capitală întemeiat de
portughezi, denumit "Oraşul Grădină", renumit prin moschei graţioase, teatre buddhiste şi
brahmane, muzee şi palate, biserici în stil doric ridicate de olandezi. Kelanya Vikar - "Locurile
Sfinte" pe unde a trecut Buddha în sec. VI î.Hr., muzee, temple, universitate buddhistă, grădină
botanică.
PAKISTAN
Nume oficial Pakistanul
Formare 1947/1971
Capitala Islamabad
Limbi vorbite urdu, engleză, şi limbi locale neoindice
Religii islamism, hinduism, buddhism, catolicism
Etnii Punjabi, sindhi,mohajir

Forma de guvernământ Regim militar
Moneda naţională Rupie pakistaneză= 100 paisa
Pakistanul a cunoscut de-a lungul istoriei dezvoltarea civilizaţiei Indus (mileniul 3-2 î.Hr.),
invazia arienilor (mil. 2 î.Hr.), dominaţia Persiei şi a lui Alexandru cel Mare (329-325 Î.Hr.).
Cunoaşte civilizaţiile înfloritoare Mauria şi Gupta (sec. 4-5 d.Hr.), sultanului Ghasui (sec. 12-
13) şi Imperiului Marilor Moguli (sec. 16-19, până la colonialismul englez, de sub care se
eliberează în 1947, iar între graniţele actuale se află din anul 1971.
Este aşezat în partea de N-V a Indiei, cu un relief variat: Munţii Hindukush (7690 m),
ramură a sistemului Himalayan, Podişul Beluchistan (3000 m) şi cu Deşertul Thar în SE şi Delta
Indusului în sud. Clima tropical-uscată se înscrie cu peisaje de stepă şi deşert în partea de podiş şi
câmpie, dar munţii sunt împăduriţi şi au precipitaţii bogate. Indusul (3180 km) cu afluenţii săi,
drenează Pakistanul şi îndulceşte ariditatea prin sursa de apă ce o asigură pentru irigat.
Pakistanul este adevărata ţară a contrastelor sub aspect natural, dar şi social-economic, urmărind
viaţa nomadismului pastoral în munţi până la mediul urban, care creşte vertiginos, iar populaţia
brahmană nomadă sau sedentară oferă exemplu de ospitalitate şi curtoazie pentru turişti.
119
Islamabad modernă capitală a statului contruită în 1961, "Oraşul Islamului", un centru urban
modern. Attck - aşezare medievală cu fortificaţii. Rawalpindi - important centru turistic cu
moschei, palate, mausolee, fostă capitală (1959-1967). Lahore - oraş medieval cu o putere
comercială mare şi cu vestigii istorice de valoare din perioada Mogulă, palate, moschei, bazare,
mausolee. Karachi - cea mai mare metropolă, fostă capitală (1947-1955) cu bulevarde largi,
parcuri şi grădini suspendate pe colinele din jur, palate, moschei, universitate, parcuri şi grădini
etc.
NEPAL
Nume oficial Republica Federală Democratică Nepal
Formare 1769/1969
Capitala Kathmandu
Limbi vorbite nepaleză
Religii hinduism, buddhism, islamism.
Etnii nepalezi, bihari, tharu

Forma de guvernământ republică - preşedinte
Moneda naţională Rupia nepaleză = 100 paisa
Regatul Nepal se află în nordul Indiei, în inima Munţilor Himalaya, la graniţa cu China şi India.
Orografic, dar şi bioclimatic, Nepalul este aşezat într-un amfiteatru: Himalaya cu 9 vârfuri peste
8000 m altitudine din cele 14 (Annapurna - 8075 m, Mahaslu - 8125 m), Munţii Siwalik şi
Himalaya Joasă cu altitudini de 3000 m şi depresiuni drenate de afluenţii Gangelui, în care se
concentrează cea mai mare parte a populaţiei, iar în sud, Piemontul Terai umanizat în mare parte.
Faima Nepalului este dată nu numai de ascensiunile pe Himalaya, ci şi de climatul tropical, blând
şi umed, cu aer pur şi înmiresmat de florile câmpului, sedativ în partea joasă şi tonic - stimulent,
în munţi. Nepalul este o destinaţie turistică pentru alpinism şi ascensiune în Himalaya, studierea
florei medicinale, climatoterapie şi turism itinerant cu valenţe culturale. Kathmandu (kath -lemn
de cedru, mandu - templu) - oraş-capitală aşezat în centrul ţării pe un platou de 1500 m altitudine
formează cu încă 2-3 orăşele o conurbaţie extinsă pe 3 km. Are valoare turistică importantă prin
mulţimea templelor, sanctuarelor (2700), edificii istorice, muzee, în Piaţa Palatului se află
Templul Regal, cel mai mare din ţară, ridicat pe o piramidă cu 5 etaje; în Parcul Central este
vechiul templu construit dintr-un singur cedru. Mustang - unde orezul se cultivă la 5000 m
altitudine şi se coace în câteva săptămâni (datorită razelor soarelui, rarefierii şi purităţii aerului)
cu multe temple şi mănăstiri. Palan -oraş dedicat lui Buddha, unic în Nepal, aici se află celebrul
hotel "Yetti", pentru cei ce-1 caută
pe omul zăpezii.
BANGLADESH
Nume oficial Republica Populară Bangladesh
Formare 1971/1971
Capitala Dhaka
Nr. populaţie 144,319,628
Limbi vorbite limba Bengali
Religii islamism, hinduism, buddhism.
Etnii bengalezi, popoare tribale, hinduşi
Forma de Republică parlamentară - preşedinte
120
guvernământ
Moneda naţională Taka= 100 paisa
Istoric şi cultural, Bangladesh-ul a făcut parte succesiv din regatele Mauria şi Gupta, din
Imperiul Marilor Moguli şi din colonia britanică India, independenţa este recunoscută de
Pakistan în 1974. Sub aspect turistic prezintă o importanţă redusă.
Se află la est de India şi ocupă cea mai mare parte a Deltei Gangelui şi Brahmaputrei. Cadrul
natural este în proporţie de 90 % de câmpie plană cu altitudini de 9 m, traversată de Gange şi
Brahmaputra, despletite în numeroase braţe şi canale, care, alături de lacurile şi mlaştinile deltei,
dau aspectul de submers al acesteia. Către est se desfăşoară ana montană (1230 m) ce domină
oraşul Chitta Gong, iar la nord, dealuri joase acoperite cu plantaţii de ceai. Are un climat-tropical
-musonic cu o vegetaţie luxuriantă.
Capitala Dacca cu vestigii istorice medievale, temple, moschei, muzee. Chitta Gong - cel mai
mare port al ţării cu temple, moschei şi clădiri istorice.
BHUTAN
Nume oficial Regatul Bhutan
Formare 1656/1656
Capitala Thimpu
Nr. populaţie 2,232,291 loc.
Limbi vorbite limba Dzongkha şi limba engleză
Religii islamism, hinduism, buddhism.
Etnii bengalezi, popoare tribale, hinduşi
Forma de Monarhie - rege
guvernământ
Moneda naţională Ngultrum= 100 chetrum
Aşezat în SE Munţilor Himalaya, Bhutan, "Ţara Dragonului Fulgerului" sau "Ţara de la capătul
Tibetului", are un peisaj predominant montan (7300 m Vf. Chomo Lhari), deosebindu-se trei
trepte de relief: Himalaya de 6000-7000 m altitudine, cu văi adânci de 3600-4000 m, cu o climă
aridă şi peisaj stepic; Himalaya mijlocie sub 3000 m cu văi fertile, bine populate şi climă
subtropicală - umedă şi zona colinară cu un climat umed (7000 mm / an) cu junglă şi mlaştini.
Punakha este principalul centru comercial, cultural şi turistic cu numeroase moschei şi minarete
de mare valoare artistică, temple, muzee. Thimphu (Timbu) - capitala de vară situat într-un peisaj
pitoresc, recunoscut prin artizanat, numeroase temple, moschei, muzee, aici fiind sediile
guvernamentale.
AFGANISTAN
Nume oficial Afganistan
Formare 1919/1919
Capitala Kabul
Limbi vorbite Limba persană (Dari), Pashtu
Religii islamism, hinduism, mozaism
Etnii afgani, tadjici, uzbeci
Forma de guvernământ Regim islamic
Moneda naţională Afghani = 100 puls
Ocupă NV Indiei şi prezintă condiţii naturale variate: montane în nord - Munţii Hindukush (7690
m) din care pornesc trei culmi de peste 3500 m alt., separate de văi longitudinale; Munţii
121
Suleiman (3441 m), podişul înalt de 2000 m ce se continuă cu zone deşertice (Registan) adevărate
câmpii pietroase; câmpia piemontană fertilă, cea mai importantă zonă agricolă de la poalele
Munţilor Hindukush. Clima este tropical-uscată, deşertică în sud şi mai umedă în nord.
Vestigii istorice şi culturale ale acestor civilizaţii se află în câteva centre turistice: Kabul - oraş
antic, situat pe un străvechi drum istoric şi comercial , străbătut de ostile lui Alexandru cel Mare
sau caravanele lui Marco Polo. Se păstrează vechile fortificaţii, mausoleul Şahului Nadir,
mormântul regelui Timur, moschei, minarete, uriaşa statuie a lui Buddha (53 m înălţime, săpată
în gresie acum 1500 ani), bazar, parcuri, muzee, grădini şi palate. Istaîif - cu etnografie şi folclor.
Heart - vechea capitală a lui Timur Lenk, mare împărat mogul, recunoscut prin. folclor, covoare
şi pielicele de Karakul. Kandahar - veche capitală şi nod de drumuri comerciale antice şi
medievale. Guldara - cu vestigii buddhiste, temple, moschei, palate. Toate vestigiile istorice din
centrele turistice au o mare rezonanţă culturală.
3.2.4. Asia central-vestică

Cuprinde teritoriul dintre Marea Caspică la vest şi unităţile montane Himalaya - Tian Şan - Altai
la est, alcătuit din trei mari regiuni naturale: Câmpia Turanului, Podişurile Mujod Jar şi
Kazahstan, precum şi Munţii Pamir-Tian Şan.
Zona beneficiază sub aspect natural de atracţii turistice şi peisaje dintre cele mai pitoreşti:
montane, alpine şi fluviale în zona montană şi de podiş.
KAZAHSTAN
Nume oficial Republica Kazahstan
Formare 1971
Capitala Astana
Densitate 5.6 locuitori/km²
Limbi vorbite Kazaha (oficială), Rusa
Religii islamism, ortodoxism.
Etnii kazahi, ruşi, germani, ukraineni
Moneda naţională Tenge = 100 tein
Aşezat în vestul Asiei Centrale, cu o largă ieşire la Marea Caspică şi Lacul Aral. Se suprapune
Asiei Centrale Joase (Câmpia Turanului, Podişurile Jugodjar şi Kazahstan) şi Asiei Centrale
înalte (Munţii Tian Şan, Tarbagatai şi Altai) cu un relief diferit cu dune de nisip tip barcane,
câmpie, forme glaciare, lacuri, gheţari, climă şi vegetaţie variate, de la deşert la cele alpine de
tundră, ce conduc la crearea unor peisaje şi curiozităţi de mare valoare turistică.
Alma Ata (Almatu - părintele mărului), oraşul străvechi situat în SV ţării, într-un amfiteatru
pitoresc format la poalele Munţilor Alatau, o adevărată oază şi adăpost pentru caravanele
"Drumului Mătăsii", distrus şi refăcut în 1860, devine capitală în 1929. Este un oraş pitoresc
înconjurat de livezi de meri, cu multe vestigii medievale: Catedrală (din lemn, 56 m înălţime),
Palatul Căsătoriilor, muzee, diferite monumente istorice şi de artă. Talgar -oraş specific cazah.
Karaganda - oraş cu cele mai vechi exploatări miniere din ţară (1883), Muzeul Mineritului.
UZBEKISTAN/"Ţara aurului alb", "Ţara Şeherazadei" sau "Ţara Horezmului"

Nume oficial Republica Uzbekistan
Formare 1991/1991
Capitala Taşkent
122
Densitate 60 locuitori/km²
Limbi vorbite uzbeca
Religii islamism, creştinism
Etnii uzbeci, ruşi, tătari
Forma de guvernământ Preşedinţie democratică
Moneda naţională SOM = 100 teen
În hotarele sale se prezintă un relief variat cu peisaje deşertice, stepice (Câmpia Turanului şi
Lacul Arai, Podişul Ust'urt, sectoare din deserturile Kâzâl - Kum (230.000 kmp) şi Kara Kum
(320.000 kmp), cu dune tip barcane şi cruste de sare), montane şi alpine (Munţii Tian-Şan şi
Depresiunea Fergana - 154 m).
Clima este stepică, deşertică şi montană cu o vegetaţie similară, iar dintre animale predomină
specii cinegetice: antilopa saiga, leopardul, ursul; oile karakul şi cămila constituie unele din
bogăţiile ţării. Irigaţiile au făcut din Uzbekistan una dintre cele mai mari cultivatoare de bumbac
(1/2 tonă pe locuitor), iar viţa de vie este o cultură tradiţională.
Taşkent - oraş străvechi, cunoscut din sec. II î.Hr., azi mare centru economic, politic şi cultural,
aşezat la poalele Munţilor Tian Şan şi dispune de numeroase vestigii cultural-istorice. Oraşul
vechi era împărţit în patru părţi fortificate, iar în centrul oraşului este Palatul fortificat al
împăratului (3 ha), unde se află şi vestita închisoare Zindan. Din perioada Tamerlan se află
numeroase monumente istorice fortificate, moschei, mausolee, medrese (şcoli), palate. După
alipirea la Rusia, oraşului vechi i s-a alăturat unul modern cu bulevarde largi, parcuri, hoteluri de
lux. Samarkand; Buhara; Fergana - oraş situat într-un peisaj de mare pitoresc, cu o climă
blândă, de adăpost, pe "Drumul Mătăsii", recunoscut prin: moschei, palate, cetăţi, mausolee,
culturi de bumbac.
TURKMENISTAN
Nume oficial Turkmenistan
Formare 1991/1991
Capitala Aşgabat
Limbi vorbite turkmenă, rusa, uzbecă
Moneda naţională Manatul Turkmen = 100 tenge
Se suprapune, în parte, Deşertului Kara-Kum, câmpiei litorale caspice şi Munţilor Kopet Dag, cu
peisaje variate, condiţii de climă subtropicală-deşertică. Peisajul deşertic a fost transformat, prin
irigaţii (Canalul Canalgheld, 1.000 km şi mii de alte canale), într-unul al lanurilor de grâu şi orez,
grădinilor cu pepeni şi bumbac sau pajiştilor pentru renumitele oi karakul. Ţărmul mării cu un şir
de peninsule este pitoresc şi are plaje frumoase. Munţii Kopet Dag (3100 m) sunt pitoreşti şi
dispun de nesecate izvoare, ce alimentează râurile captate pentru irigaţii. Valea Erik-Kala etalează
peisaje atractive (are un imens luciu de ape -lacuri) şi este vestită prin podgoriile sale cu struguri
negri "kara-uria" (cu cel mai mare conţinut de zahăr din lume) şi vinurile "Erik -Kala", ca şi
bostănăriile sale. Aşgabat (Aşhabad), aşezat la poalele Munţilor Kopet-Dag, este un oraş pitoresc
prin peisajul înconjurător şi în arhitectura sa. După cutremurul din 1948, oraşul a fost reconstruit
în arhitectura anterioară, îmbinându-se stilul baroc şi maur. Ca obiective: Muzeul Artei
Aplicative (vestit prin covoarele de Aşgabat), cel mai mare din Asia Centrală (şi cel mai mare
covor din lume: 193,5 m² şi 865 kg), Biblioteca Centrală, moschei, minarete, parcul central cu
123
vegetaţie luxuriantă. Krasnovodsk - port la Marea Caspică, oraş modern cu monumente istorice şi
de artă. Nebit -Dag - oraş în plin deşert, cu parcuri şi grădini frumoase.
KIRGHIZSTAN (KIRGHIZIA)
Nume oficial Republica Kârgâză
Formare 1991/1991
Capitala Bişkek
Limbi vorbite Kârgâza, Rusa
Moneda naţională Som= 100 teen
Ţară predominant montană, Kirghizstan îmbină peisaje şi atracţii turistice dintre cele mai
pitoreşti: alpine, cu vârfuri şi creste stâncoase, forme glaciare, gheţari şi zăpezi veşnice, lacuri
tectonice şi glaciare de mare frumuseţe, râuri cu defilee, praguri şi cascade, peisaje montane cu
păduri de conifere (bradul zvelt de Tian-Şan), submontane şi de vale cu climă de adăpost şi
vegetaţie specifice. Teritoriul este locuit de peste 2000 de ani de kirghizi, populaţie nomadă,
stabilită aici şi renumită în creşterea oilor cu lână foarte fină şi a cailor de rasă, dar se mai cultivă
şi bumbac, viţă de vie şi plante aromate, folosite la parfumuri. Bişkek - oraş nou, aşezat la poalele
Munţilor Tian-Şan, într-un peisaj de mare frumuseţe, situat la întretăierea dramurilor caravanelor
comerciale cu cele ale nomazilor. Condiţiile de climă aridă sunt îndulcite de numeroase parcuri
cu fântâni arteziene, renumită fiind şi plantaţia de ulmi pe 230 ha sădită în 1883 în nordul
oraşului. Ca obiective turistice: Cetatea Pişpek, clădirile Parlamentului şi Academiei de Ştiinţe,
Muzeul (cu o colecţie rară de covoare), în apropiere, defileul râului Ala-Arcea, de mare
spectaculozitate.
TADJIKISTAN
Nume oficial Republica Tadjikistan
Formare 1991/1991
Capitala Duşanbe
Limbi vorbite Tadjica
Etnii uzbeci, ruşi, tadjicanezi
Moneda naţională Somoli
Teritoriu montan, cu vârfuri de peste 7000 m altitudine, puternic fragmentat de văi adânci (Amu
Daria, Sâr-Daria) şi depresiuni (Fergana), adăposteşte şi un climat blând propice culturilor de
bumbac, viţă de vie, pomi fructiferi, sericicultură, dar şi cu gheţari şi zăpezi veşnice pe culmile de
peste 3000-4000 m alt (gheţarul Fedcenko - 77 kmp), lacuri glaciare şi tectonice, iar mai jos
pădurile de conifere.
Duşanbe (Aneşambe) - oraş înconjurat de munţi cu zăpezi permanente şi cu o arhitectură
modernă, multe parcuri, alei galonate de perdele verzi ce apără pietonii de arşiţa soarelui. Oraşul
păstrează o serie de monumente arhitecturale: moschei, biserici, Biblioteca Naţională, renumită
prin manuscrise orientale, în împrejurimi livezi de pomi fructiferi, vii, plantaţii de bumbac, tutun,
124
orez şi peisaje de mare frumuseţe. Sunt recunoscute staţiunile montane: Obi - Garun şi Magia -
Obi Garun.
3.2.5. Transcaucazia
Cuprinde teritoriul adiacent Munţilor Caucaz, situat între Marea Neagră şi Marea Caspică şi care
se prezintă ca o zonă înaltă montană şi de podiş cu depresiuni interioare şi câmpii litorale
marginale, forme de relief orientate în general pe direcţiile NV-SE.
Se individualizează astfel: Munţii Caucazul Mare (5633 m în Vf. Elbrus) dispuşi între Marea
Neagră şi Marea Caspică pe o lungime de 1200 km şi o lăţime de 90 km, caracterizaţi prin vârfuri
înalte şi ascuţite (4 vârfuri peste 5000 m), masivitate mare, lipsa văilor transversale, gheţari (cea
2000 kmp), numeroase râuri şi lacuri glaciare, peisaje alpine şi vulcanice şi fonduri cinegetice şi
piscicole bogate şi variate.
Depresiunea Transcaucazică Kura - Rion, la sud de Caucazul Mare şi drenată de două râuri, Rion
spre NV şi Kura către SE, care formează Câmpia Rionului (Colhidei) pe litoralul Mării Negre cu
peisaj pitoresc, climă şi vegetaţie mediteraneană şi Câmpia Kura (Azerbaidjană) la litoralul
Caspic, cu dune, mlaştini, climă şi vegetaţie de semideşert; în SE Câmpia Lenkoran, pitorească cu
plaje frumoase, peisaje de dune alternate cu plantaţii de citrice. Transcaucazia este închisă la sud
de Munţii Caucazul Mic, lanţ muntos mai scund (4090 m în Vf. Ararat), cu peisaje alpine
glaciare, vulcanice.
Zonă locuită din cele mai vechi timpuri de popoare care au contribuit la dezvoltarea culturii şi
civilizaţiei universale, ale căror vestigii reprezintă azi atracţii de mare valoare turistică şi
educativă. Se disting trei subzone:
ARMENIA
Nume oficial Republica Armenia
Formare 1991/1991
Capitala Erevan
Limbi vorbite armeană
Religii ortodocşi de rit armean, creştinism, islamism
Etnii armeni, azeri, kurzi
Forma de guvernământ Republica - preşedinte
Moneda naţională Dram armean= 100 louma
Ţară muntoasă, în care se îmbină pitorescul munţilor cristalini, vulcanici şi calcaroşi, cu peisajele
variate ale podişurilor şi depresiunilor înalte, cu farmecul gheţarilor sau al râurilor, cu praguri şi
cascade spectaculoase (Râul Arax), cu lacuri de mare frumuseţe (Sevan) şi o vegetaţie ce îmbracă
aspecte diferite de la tundra montană la pădurile de foioase până la cele subtropicale şi plantaţii
de citrice. Se individualizează Lanţul muntos al Cancazului Mic cu vârfuri vulcanice şi pline de
legende (Aragat 4090m şi Ararat 5163m în Turcia), drenat de Râul Arax, cu soluri fertile şi
civilizaţii antice.
"Ţara din înaltul cerului" - o adevărată cetate montană din care ţâşnesc piscuri semeţe acoperite
cu cupole de gheaţă, este una dintre ţările cu o civilizaţie trimilenară, unde alături de peisajul
natural de un pitoresc deosebit se impun oraşele prin frumuseţea şi bogăţia de monumente istorice
şi de artă. Armenia este un adevărat muzeu în aer liber ce cuprinde peste 4000 de monumente
istorico-arhitectonice antice, medievale sau contemporane.
Se impun, în acest sens, câteva centre turistice: Erevan, capitala ţării şi unul dintre cele mai vechi
oraşe din lume (peste 2780 ani) situat pe malul râului Rozdvan, impresionează prin îmbinarea
dintre arhitectura nouă, inedită şi originală cu blocuri policrome din tuf vulcanic şi bazalt, pieţe,
125
bulevarde şi străzi largi şi a vechiului oraş antic şi medieval. Prezintă interes vestigiile cetăţii
Erebuni - declarată rezervaţie arheologică -muzeu, colina Arin - Berd cu zidurile unei puternice
fortăreţe şi ruinele unor strălucite palate şi temple assiriene (782 î.Hr.), Colina Roşie - întărită cu
o fortăreaţă cu turnuri şi cea 20 de încăperi (sec. VII î.Hr.), bijuteriile, armele, tăbliţele cu scriere
cuneiformă găsite aici sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie. Ecimiadzin - oraşul
monumentelor antice, centru al bisericii armeano-gregoriene, după adoptarea creştinismului ca
religie în stat, în anul 301 (Mecca armenilor de pretutindeni). Se remarcă: Catedrala (303 e.n.)
una dintre primele lăcaşuri creştine (construită pe temelia unei biserici păgâne), temple, biserici.
Dilijan - renumită staţiune balneară. Dzin - oraş în Câmpia Araratului cu ruinele palatului regal,
temple, catedrale. Sevan - staţiune montană celebră (la 2000 m ) cu plaje, grădini şi sate de
vacanţă, biserici, mănăstiri, aşezate pe malul lacului omonim.
AZERBAIDJAN/ "Ţara Focului",

Nume oficial Republica Azerbaidjan
Formare 1971
Capitala Baku
Nr. populaţie 8.360 000
Densitate 60 locuitori/km²
Limbi vorbite azeră
Etnii azeri, armeni, ruşi
Forma de guvernământ Democraţie reprezentativă - preşedinte
Moneda naţională Manat = 100 gopik
Jumătate din teritoriu este ocupat de munţi: către NE Munţii Caucazul Mare (4000 m alt.), iar la
SV Munţii Caucazul Mc cu peisaje alpine, vulcanice şi carstice, care cuprinde şi Podişul Karabah.
Între cele două lanţuri de munţi se află Câmpia Kura-Arax, unde apar numeroase izvoare de ape
minerale, iar către SE se află Câmpia Lenkoran, roditoare şi cu un peisaj pitoresc. In aria montană
peisajul este îmbogăţit prin lacuri glaciare, râuri cu praguri şi cascade, păduri de conifere şi
foioase.
Aceste atracţii turistice, naturale sunt completate cu un bogat potenţial cultural-istoric şi de
arhitectură răspândit în toate oraşele şi localităţile ţării.
Baku - "metropola Mării Caspice a petrolului", cel mai mare oraş al Transcaucaziei, este aşezat în
Peninsula Apşeron, într-un frumos amfiteatru. Străvechi oraş (sec. IX-X) cu cetăţi, minarete, băi
medievale, bazare este format din două orăşele: Alb şi Negru, unde se pot vizita cetăţi cu porţi,
moschei şi minarete, un labirint de străduţe în stil medieval, Minaretul Sânâk Kala, o celebritate a
artei islamice de acum nouă secole; Palatul Şirvansahilor (XV), o podoabă a străvechiului oraş;
Poarta Semaka ce trece în oraşul modern, legendarul "turn al fetelor" (sec. XII) de 28 m, unul
dintre cele 200 de monumente istorice ale Peninsulei Apşeron. Semaha - oraş străvechi,
recunoscut prin celebrele covoare şi vinuri, dar şi prin numeroase monumente istorice şi de
arhitectură. Seki -oraş vechi (peste 2600 ani) bine conservat cu Palatul Hanilor (sec. al XVIII-lea)
una din cele mai remarcabile opere arhitecturale azerbaidjene. Susu - staţiune balneoclimaterică
(1800 m) cu ape minerale, cu cetăţi şi muzee. Adjikend - staţiune balneoclimaterică (1200 m alt.)
cu ape termale şi peisaj pitoresc.
Caucazul Mare se remarcă prin numeroase staţiuni turistice legate de practicarea sporturilor de
iarnă, cu peisaje de mare frumuseţe, cu zăpezi veşnice şi gheţari. Recunoscute sunt staţiunile:
Pirculi, Barda şi Lacul Zaligheli cu insule, peninsule, peşteri, mausoleuri.
GEORGIA
Nume oficial Gruzia
126
Formare 1991/1991
Capitala Tbilisi
Limbi vorbite Georgiana
Etnii georgieni, armeni, ruşi, azeri.
Forma de guvernământ Republică constituţională - preşedinte
Moneda naţională Lari = 100 tetri
Ţara dispune de un relief variat predominant montan: Munţii Caucazul Mare şi Caucazul Mic,
despărţiţi de Câmpia Rionului (Colhidei). Condiţiile de climă subtropicală la malul mării şi în
câmpie, temperată şi alpină în munţi şi de relief au determinat aspecte peisagistice variate de la
cele de litoral, câmpie, la cele montane, completate de numeroase izvoare minerale, care au
permis apariţia unor staţiuni balneoclimaterice.
Tbilisi - oraş străvechi, aşezat pe Râul Kura, într-un peisaj pitoresc. Denumirea derivă de la
izvoarele termale (Tbili - cald), din apropiere, unde a fost strămutată capitala ţării (de la Mtheta).
Turiştii pot vizita o suită de monumente istorice şi de artă: Biserica Djvari (sec. VI), perlă a
arhitecturii antice georgiene; templul Metehi (XIH), mausolee, cetăţi în oraşul vechi, iar în cel
nou se remarcă Palatul Guvernamental, muzee, parcuri, largi bulevarde.
Mtheta - prima capitală a Gruziei creştine, cu ruine de cetăţi, temple, catedrală, castelul reginei
Tamara. Abhasia - oraş aşezat într-un peisaj de mare pitoresc cu biserici rupestre, temple, palate,
moschei. Telavi - centru viticol, pe valea Kura (400 de soiuri de struguri) cu palate, mănăstiri,
catedrale.
Georgia dispune de o salbă de staţiuni maritime, de mare frumuseţe şi bine dotate (case de
odihnă, hoteluri, sanatorii): .Piţunda, Suhumi, Batumi, Poti, Adişi, Vaneli.
3.2.6. Asia de vest şi sud-vest

Se suprapune unei vaste arii circumscrise teritoriului de la vest de Peninsula Industan până la
Marea Caspică şi Marea Neagră la nord, Marea Mediterană la vest, Marea Roşie şi Marea Arabiei
la sud-vest şi sud. Este o zonă complexă sub aspectul reliefului, cu unităţi de podişuri înalte,
munţi, câmpii litorale cu plaje, dealuri stâncoase sau cu dune de nisip (erguri şi barcane). Are un
climat variat de la cel subtropical-umed la semideşertic, deşertic sau montan-alpin.
Prin particularităţile naturale, istorice şi culturale, ce se înscrie prin valenţe turistice diferite, se
evidenţiază mai multe subzone turistice: Asia Mică, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu şi
Arabia.
ASIA MICĂ
TURCIA
Nume oficial Republica Turcia
Formare 1923/ 1939
Capitala Ankara
Limbi vorbite turca
Religii islamism (99%) creştinism (ortodocşi).
Etnii turci
Moneda naţională Lira turcă= 100 krural
127
Turcia este aşezată pe continentul european şi în Asia, în Peninsula Anatolia, strâmtorile Bosfor
şi Dardanele făcând legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană peste Marea Marmara.
Relieful este variat, predominând podişurile şi munţii, iar câmpiile înguste apar în lungul
ţărmului şi în special la gurile râurilor. Podişul Anatoliei cuprinde partea de mijloc, este mai înalt
(1700 - 2400 m), fragmentat cu masive montane perpendiculare pe ţărm în vest, mai scund, cu
depresiuni, mlaştini şi lacuri sărate, platouri de lavă si vârfuri izolate de peste 1800 m, în centru;
Anatolia de Est (800 - 1500 m) prezintă masive vulcanice (3000 m) având chiar mici gheţari pe
vârfuri (Munţii Argeni); Podişul Armeniei (1400 - 3000 m) ocupă estul ţării şi este alcătuit din
platouri de lavă şi munţi vulcanici (Vf. Ararat 5165 m, locul unde s-a oprit biblica corabie a lui
Noe), depresiuni tectonice cu lacuri sărate (Lacul Van). Partea nordică este mărginită de Munţii
Pontici, sub formă de lanţuri paralele, bine împăduriţi, cu înălţimi de peste 3000 m, râuri cu
defilee, şi care domină câmpii fertile la Marea Neagră. Munţii Taurus (3726 m) constituie rama
sudică a podişurilor, jalonează-litoralul mediteranean, cu frumoase peisaje, carstice (chei,
peşteri), în partea europeană, două lanţuri montane închid o câmpie vălurită cu vegetaţie
mediteraneană şi măslini, drenată de Râul Ergene.
Clima variată de la temperat continentală cu caracter stepic şi semideşertic la cea subtropicală pe
litoral se impune şi în vegetaţie prin păduri de pin de Alep, castan, citrice pe litoral.
a) în PARTEA EUROPEANĂ, care pătrunde ca o pensinsulă în mările Neagră (Cornul de
Aur) şi Marmara, strâns legată de Europa prin artere rutiere şi feroviare se detaşază câteva centre
turistice de importanţă internaţională şi anume: Istanbul, fondat în 658 î.Hr. de megarieni şi
denumit Byzantion, apoi Antonion, sub stăpânirea romană şi ridicat la rang de capitală în 330
d.Hr. de către Constantin cel Mare cu numele de Neo-Roma (Roma Nouă), schimbat ulterior în
Constantinopolis. Oraşul este aşezat pe 7 coline, unite cu ziduri străpunse prin 7 porţi de acces.
Obiective: 36 monumente istorice şi de artă: Zidurile Istanbulului (sec. rV-VII) - dispuse în două
şiruri în jurul oraşului, cu turnuri circulare; Catedrala Sf. Sofia (337-361) ridicată de Constantin
cel Mare şi fiul acestuia - cel mai grandios monument al vremii (cupola de 55 m înălţime,
luminată de o coroană de 40 de ferestre, 107 coloane policrome, mozaicuri), transformată după
1453 în moschee când i s-au ridicat cele 4 minarete, Palatul împăratului (sec. X), unul dintre cele
mai caracteristice clădiri ale artei bizantine. Dintre monumentele turceşti se impun moscheele
(peste 20); Moscheea Albastră (1616), unica moschee turcă cu 6 minarete, grandioasă prin
arhitectură şi dimensiuni (replică a catedralei Sf. Sofia), în ale cărei numeroase vitralii predomină
culoarea albastră, de unde şi denumirea; Moscheele Eyup, prima moschee din Istanbul (1458),
Bayezit, Soliman Magnificul (1557) cu mausoleul sultanului, cea mai splendidă şi somptuoasă
moschee; Moscheea Nouă etc.
Istanbulul este dominat şi de vestigii ale unor cetăţi antice şi medievale: Cetatea Genoveză,
Cetatea Anatoliană (pe ţărmul asiatic), Cetatea Celor 7 turnuri - teribila închisoare de stat unde au
murit mulţi voievozi (între care şi Constantin Brâncoveanu), demnitari de stat, sultani,
ambasadori străini; Turnul Fecioarei (azi far), Turnul Galata (XVI), 40 de m înălţime - muzeul al
pompierilor, etc.
Din Istanbul se pot face plimbări pe Bosfor, dar şi pe insulele mărginaşe cu numeroase mănăstiri,
plaje, vile şi hoteluri luxoase, staţiuni balneare - Yalova, cu ape termale, sulfuroase, feruginoase,
Alavar.
Edirne (Adrianopol) - oraş pitoresc aşezat pe o colină pe malul stâng al fluviului Mariţa (Merig),
în Tracia, fondat în 117-136 de împăratul Hadrian (Hadrianopolis), cucerit succesiv de geţi, avari,
bulgari, cruciaţi; devine capitala Imperiului Otoman în 1380-1453.
b) LITORALUL MĂRII MARMARA şi împrejurimile cu peisaje montane (1767 m) posedă
vestigii ale unor civilizaţii strălucite din mileniul in î.Hr. ce dau faima acestui colţ de ţară.
Bursa este un oraş într-un decor montan pitoresc cu un climat blând, la Marea Marmara, renumit
prin industria mătăsii şi ape minerale, a fost fondat în 188 î.Hr. de Hannibal, cucerit de romani, a
devenit una dintre cele mai importante fortăreţe bizantine, azi cu numeroase vestigii istorice,
128
reprezentative pentru civilizaţiile apuse: cetăţi, moschei, mausoleuri, Muzeul Verde, palate.
Uludag - staţiune şi centru de schi în munţi (36 km de Bursa).
Alte centre turistice: Cekîrge, Mudenia, Apylont etc.
c) LITORALUL MĂRII EGEE îmbină peisajul natural, de mare frumuseţe, îmbogăţit cu
plaje, sate de vacanţă şi sate de pescari cu numeroase vestigii istorice, mărturii ale civilizaţiilor
vechi de peste cinci milenii şi făurite de hittiţi, greci, romani şi otomani -Bergama (Pergamo)
anticul oraş- cetate, important centru de cultură (aici s-a inventat pergamentul care a înlocuit
papirusul egiptean), dar şi cu vestigii importante ca: sanctuarul Athenei, templele lui Traian şi
Dionyssos, altarul lui Zeus, templul Herei etc. Aici se află una dintre cele 7 biserici ale
Apocalipsului (menţionată de Sf. Ion în Cartea Revelaţiei). Izmir (Smyrna) - al doilea oraş al
Turciei şi unul dintre cele mai frumoase, situat în amfiteatru, în golful Izmir, loc de desfăşurare a
unui târg internaţional. Oraş antic, cetate ce rivaliza cu Troia, cucerit de numeroase popoare ce au
lăsat interesante vestigii istorice: agora romană, temple, apeducte, mormântul regelui Tantal,
biserică a Apocalipsului, o serie de muzee: arheologic, Atatiirk şi parcuri. Efes (Ephesus) - unul
dintre cele mai importante oraşe antice (sec.XI î.Hr.), principal port la mare, putere comercială,
financiară şi culturală. Kusadaşi (Skalanova), construit pe ţărmul unui mic golf pe o insulă de un
pitoresc deosebit, denumit şi "Insula Păsărilor" cu o rezervaţie naturală cu plante şi animale. Se
impune prin moschei, minarete, vestigii antice, parcuri, Karavanserayi Mehmet Paşa etc. şi printr-
o renumită plajă. Pamukkale "Cetatea de Bumbac" - aici este un celebru monument al naturii,
format prin depunerile de bicarbonat de calciu din apele termale (35°C) ce formează nişte
bazinele, barate de cruste calcaroase alcătuind o cascadă de circa 100 m, unde coloanele
calcaroase dau arhitectura specifica. Localitatea este şi o importantă staţiune balneară. Hierapolis
- vestita cetate antică aflată la 19 km, cu vestigii bine conservate (basilici şi moschei).
d) LITORALUL MEDITERANEAN se impune prin pitorescul şi varietatea peisajului date
de plaje cu nisipuri fine, întrerupte de livezi de portocali, ce conferă atmosfera subtropicală;
falezele şi culmile abrupte ale Munţilor Taurus permit practicarea unui turism total: plaje şi
sporturi nautice pe apele Mediteranei, schiul pe culmile înzăpezite, tratamentul balnear în staţiuni
termale recunoscute. Dar coasta sudică a Turciei, beneficiind şi de climatul subtropical, a fost din
timpuri străvechi leagănul unor înfloritoare civilizaţii. Antalya este şi o renumită staţiune de
litoral cu hoteluri, piscine, cazinouri, plaja pitorească, unde se ţin prestigioase festivaluri, iar
Pergole Parki (Parcul cu bolţi de verdeaţă) este unul din cele mai frumoase din Turcia, în
apropiere, cascada Diidera şi Peştera Karain cu urme ale locuirii umane de peste 50.000 de ani,
numeroase oraşe, foste cetăţi cu interesante vestigii istorice: Alanya cu cele două ziduri cu 150 de
turnuri, ruine de moschei, biserică bizantină, bazar acoperit. Adana - centru istoric, turistic,
staţiune de odihnă.
e) TURCIA DE EST ŞI SUD - EST se suprapune Podişului Armeniei şi, în parte, celui
Anatoliei, mărginite la nord şi la sud de Munţii Pontici şi respectiv Taurus ce se caracterizează
printr-o mare varietate de peisaje montane, alpine, vulcanice cu zăpezi veşnice şi gheţari (Agry
Dagâ) - Muntele Ararat, de podiş, păduri, râuri cu cascade, lacuri, dar şi prin valoarea deosebită şi
vechimea vestigiilor istorice ale civilizaţiilor apuse. Erzican oraş aşezat intr-o câmpie fertilă şi un
peisaj pitoresc, pe locul unei istorice bătălii din 1243 câştigată de mongoli în defavoarea
silgiukizilor. Erzurum aşezat pe un platou la 1950 m alt., oraş străvechi cu cetăţi, moschei.
Sarikamis - staţiune montană cu peisaj pitoresc, Agri - oraş la poalele legendarului Munte Ararat,
staţiune pentru sporturile de iarnă.
j) ANATOL1A CENTRALA, suprapusă Podişului Anatoliei, are o frumuseţe austeră în
ariditatea şi varietatea peisajelor ce le etalează, dar conservă mărturii ale unor străvechi civilizaţii
ce s-au perindat de-a lungul unei istorii milenare.
Ankara, capitala ţării, este situată într-o depresiune intramontană la 850 m alt. aşezare hittită (cca
2000 î.Hr.). De mare interes sunt: Mausoleul Ataturk, fortificaţiile cetăţii, Columna lui Iulian,
Templul lui Augustus, băile romane, numeroase moschei, monumente de artă, muzee: Ataturk,
Muzeul de Civilizaţie Anatoliană, Muzeul de Etnografie, parcuri, bazaruri, în apropiere locuri de
129
agrement, sporturi de iarnă, staţiuni balneare. Konya; Caesarea; Sivas -important centru
comercial pe drumul caravanelor (Persia-Bagdad) cu numeroase monumente religioase: Şcoala
Teologică cu minarete duble, Şcoala Teologică Azurie (minaretele acoperite cu faianţă albastră).
g) LITORALUL MĂRII NEGRE are, în general, o câmpie literală bine dezvoltată, la
adăpostul Munţilor Pontici cu plaje de nisip intinse şi pitoreşti, care se îmbină armonios cu
plantaţii de citrice şi păduri de pin. Localităţile de aici poartă povara civilizaţiilor străvechi, ce s-
au succedat pe aceste meleaguri.
Amsara fosta colonie a Milletului, într-un peisaj pitoresc, mai păstrează încă, bine conservate,
ruinele vechiului oraş grecesc. Sinop , Samsun , Trabzon, mare port la Marea Neagră, înconjurat
de munţi pitoreşti, capitală şi important centru cultural şi comercial, unde se pot vizita zidurile
vechiului oraş antic, biserici (Sf. Sofia cu un turn de 30 m, Catedrala Sf. Ana), cea mai veche din
oraş.
CIPRU/ „Insula Afroditei"

Nume oficial Republica Ciprului
Formare 1923/ 1939
Capitala Nicosia
Nr. populaţie 767.314loc.
Limbi vorbite Greacă şi Turcă
Religii ortodoxism, islamism, catolicism.
Etnii greci, turci, armeni, maroniţi
Forma de guvernământ Democraţie parlamentară- preşedinte
Moneda naţională În zona greacă: Euro
În zona turcă: Liră turcă
Ţară, în general, montană cu două lanţuri de munţi (1953 m alt.) separate de o câmpie, cu un
climat mediteranean şi rare păduri de pin negru, cedru cipriot, a fost populată încă din sec. XV
î.Hr. de greci; prin poziţia sa strategică a fost stăpânită de egipteni, hitiţi, fenicieni, perşi, romani,
arabi, cruciaţi, apoi de englezi până la proclamarea independenţei în 1960.
Nicosia - oraş antic, fondat acum 2250 de ani, azi capitala statului, demarcat de "linia verde" ce
desparte cele două comunităţi: greacă şi turcă. Oraşul se impune prin zidul Cetăţii Veneţiene
(4,5km şi 11 bastioane), numeroase monumente istorice şi de artă: Catedrala Sf. Sofia (gotic),
transformată în moschee, bazarul Bedestan, muzee, bibliotecă, hanuri, obeliscul veneţian. Leflke -
oraş pitoresc cu cele mai renumite plantaţii de citrice, cu mausoleul lui Vezir Osman Pasa (1839).
Kyrenia, pe coasta nordică a insulei, oraş antic cu cetate şi castel veneţian. Portul Girne al
oraşului funcţionează din anul 300 î.Hr. şi deţine ca obiecte de muzeu peste 4000 de amfore
pentru vin şi cereale, veselă, obiecte de artă găsite în corăbiile naufragiate în port. Famagusta -
oraş - port pitoresc şi original ca arhitectură, unul dintre cele mai importante porturi ale vremii,
întărit de veneţieni şi otomani. Catedrala Sf. Nicolae (1298, gotic) cel mai frumos monument din
insulă, Tumul lui Othello unde s-a petrecut drama lui Othello şi a Desdemonei (eroii piesei lui
Shakespeare; Desdemona era soţia guvernatorului Ciprului 1506-1508); palatul veneţian.
ORIENTUL APROPIAT
LIBAN (FENICIA)
Nume oficial Republica Libaneză
Formare 1941/ 1941
Capitala Beirut
130
Limbi vorbite arabă
Religii islamism (35% şiiţi, 25% sumiţi), romano-catolici, ortodocşi de rit
armean
Etnii 47% arabi libanezi, 35% creştini libanezi, 5% palestinieni, armeni,
kurzi, sirieni.
Forma de guvernământ Republică- preşedinte
Moneda naţională Lira libaneză = 100 piastres
Predomina un relief montan: Munţii Liban (3086 m) şi Antiliban (2814 m), despărţiţi de uriaşul
şanţ tectonic El Ghar-EL Araba, iar o câmpie literală îngustă se insinuează între mare şi munţi.
Zona montană prezintă peisaje pitoreşti, împădurite, dar şi cu zăpezi pe vârfurile înalte de unde şi
cuvântul semitic "leban" - albicios. Greabanul median de 900 km lungime pe direcţia N-S apare
ca o largă depresiune cu dealuri şi câmpii străbătută în sens invers de râurile Oronte - Litani spre
nord şi Iordan - uedul El Araba către sud, iar la mijloc se află Marea Moartă, situată la - 394 in
faţă de nivelul mării şi bogată în săruri de brom, iod şi potasiu. Clima mediteraneană favorizează
dezvoltarea plantelor citrice (măslin, bananieri, viţă de vie), pădurile veşnic verzi de stejar, platan,
chiparos şi mai ales cedru libanez, care îmbogăţesc şi dau farmecul peisajului ţării. La poalele
munţilor numeroase izvoare termominerale sunt valorificate în staţiuni balneare.
Condiţiile naturale, armonia peisajului montan cu cel marin, bogăţia vegetaţiei, măreţia templelor
şi cetăţilor străvechi, eleganţa hotelurilor şi plajelor de pe litoral dau valoarea turistică de excepţie
a Libanului, numit şi "Elveţia Orientului".
a) CÂMPIA LITORALĂ, lungă de 250 km, cu peisaje dintre cele mai frumoase şi plaje
pitoreşti, se remarcă unele dintre cele mai importante centre turistice. Beirut (Beyrout)-oraş
fenician de la sfârşitul mileniului IV î.Hr. (Berytos - izvor, fântână) supus invaziilor greceşti,
romane, arabe, cruciaţilor, distrus de un cutremur în 551 d.Hr. şi cucerit de Timur Lenk în 1516.
Se mai păstrează numeroase biserici creştine şi moschei: Biserica Sf. loan Botezătorul (1291),
zidită de cruciaţi, transformată în Marea Moschee; Marele Serai. Grota Porumbeilor este o stâncă
ce se ridică din mare cu o formă bizară. Oraşul modern are bulevarde largi,clădiri mari, hoteluri şi
magazine de lux, patru universităţi, multe spaţii verzi, bazaruri, bănci, în apropiere, staţiunea
Aley, un fel de Monte Carlo libanez, cu vile elegante, restaurante, cazinouri. Bois de Boulogne -
staţiune renumită pentru eleganţa sa. Tripoli - oraş-reşedinţă a Libanului de Nord, fondat în
antichitate de negustori veniţi din trei cetăţi: Tyr, Sidon şi Aradus, unde se remarcă şi azi trei
cartiere cu numeroase vestigii istorice: moschei, catedrale, castel fortificat, bazare, celebra
bibliotecă.
b) MUNŢII LIBANULUI etalează pe lângă peisajul de mare spectaculozitate, staţiuni cu
ape minerale sau sporturi de iarnă şi centre cultural-istorice. Zahle, oraş construit în terase la 1000
m alt., staţiune estivală, renumită prin figurile de eroi fenicieni sculptaţi în stâncă.
c) DEPRESIUNEA AL BEQAA, aici se impun alături de peisaje pitoreşti apele termale şi
câteva centre turistice: Baalbek oraş străvechi, vestit centru religios al antichităţii.
ISRAEL
Nume oficial Statul Israel
Formare 1948/ 1994
Capitala Tel Aviv

Limbi vorbite arabă,
Religii mozaic 83%, islamism 13%, creştinism 2,3%.
Etnii evrei 83% şi arabi 16%.
131
Moneda naţională Shekel nou= 100agorat
Relieful este variat cu peisaje dintre cele mai diverse şi atractive, reprezentate prin Câmpia
Sharon litorală cu terenuri fertile; Munţii Galileii (1208 m alt.), ce domină Valea Iordanului şi
Depresiunea Beer-Shera; Depresiunea El Araba drenată de Iordan, aridă între Marea Moartă şi
Golful Eilat; Lacul Tiberiada şi Deşertul Negev în sud cu munţi calcaroşi.
Condiţiile de climă ce variază de la subtropicală umedă, până la cea semideşertică, determină o
mare diversitate floristică şi zoogeografică, fiind create cea 280 de rezervaţii naturale cu 168.000
ha, între care două cu caracter de unicat: Parcul Neat Kedaumin parc biblic şi Hai - Bar (viaţa
sălbatică) unde animalele trăiesc în mediul natural.
Pe teritoriul său se întâlnesc multe areale turistice:
a) HAIFA - Munţii Galileii înglobează câmpia litorală şi munţii limitrofi cu peisaje
marine sau montane pitoreşti, dar şi cu obiective turistice interesante, în special religioase, Haifa -
un centru industrial şi mare port al ţării. Munţii Cârmei (500 m) cu numeroase mănăstiri
(franciscană, carmelitelor) şi biserici "Stela Maris" (1827). Nazareth, oraşul Maicii Domnului
sau al Bunei Vestiri - capitala Galileii cu biserica "Buna Vestire" pe locul casei Fecioarei Măria
(prima biserică creştină de pe Terra cu icoane bizantine), Izvorul Maicii Domnului, Biserica Sf.
losif (Sf. Familii), Biserica Sf. Gavril.
b) CÂMPIA SHARON - PLATOUL CENTRAL - DEŞERTUL NEGEV. Aici se pot vedea
vestigiile a cinci milenii de civilizaţie canaaneană şi ebraică, romană şi bizantină, cruciată şi
otomană, dar şi ale culturii româneşti (o capelă modernă, manuscrise, piese şi broderii preţioase
păstrate în biblioteca şi trezoreria Parohiei Ortodoxe şi Sfântul Mormânt). Ierusalim oraşul sfânt
al evreilor, creştinilor şi musulmanilor, capitala ţării şi centrul istoric, spiritual şi naţional al
evreilor. Situat pe Muntele Măslinilor (835 m), este un oraş antic, fostă capitală a dinastiei David
timp de 400 de ani, cucerit de babilonieni, recucerit de regele Solomon, care a construit cel mai
mare templu, centru religios şi naţional al evreilor. Timp de 6 secole s-a aflat sub dominaţia
romană şi bizantină. Regele Irod a construit edificii publice deosebite, iar împăratul Constantin al
Bizanţului a ridicat o serie de biserici creştinc.Oraşul este împărţit în două părţi: Ierusalimul
Vechi "Sf. Cetate" şi Ierusalimul Nou.
Bethleem (Cisiordania) (10 km de Ierusalim): aşezat într-un amfiteatru pitoresc cu case albe, cu
faţa spre răsărit: Cetatea lui David, locul naşterii lui lisus; Biserica Naşterii lui Hristos, cea mai
veche şi originală biserică creştină din Israel, înălţată după naşterea lui lisus, în care o stea de
argint (dăruită de Şerban Cantacuzino), fixată în podeaua de marmură roşie indică locul naşterii
Domnului. Alte obiective: Sanctuarul Păstorilor, Herodion, fortăreaţa lui Irod, Emas la 12 km de
Bethleem cu „Biserica Cina din Emas", Valea Iordanului cu izvoarele din Munţii Hermon (2224
m în Siria) are multe menadre, care în antichitate a avut o extraordinară importanţă religioasă şi
simbolică.
SIRIA
Nume oficial Siria
Formare 1941/ 1967
Capitala Damasc
Densitate 96,6 loc/km²
Religii islamism (90%) şi creştinism
Etnii 88% arabi, kurzi, armeni, turci
Moneda naţională Lira siriană = 100piastres
132
Relieful este variat, alcătuit din câmpii literale, dominat de Munţii Liban şi Antiliban (2814 m),
câmpii înalte şi depresiuni tectonice cu coline şi munţi joşi, platouri calcaroase şi Deşertul Sirian.
Clima şi vegetaţia se diferenţiază de la cea mediteraneană pe litoral până la semideşertică şi
deşertică în est. De aici şi peisaje de o mare diversitate şi valoare pentru turism.
a) SIRIA VESTICĂ, cu câmpii fertile şi peisaje atractive are ca centre turistice mai
importante: Damasc (Dimachq) aşezat într-o oază la poalele Munţilor Antiliban, cea mai veche
capitală din lume (sec XVI î.Hr.), oraş locuit neîntrerupt de peste 3500 de ani, important centru
comercial şi cultural al antichităţii şi medievalităţii, recunoscut pentru numeroase temple,
moschei, biserici, palate, sanctuare şi produse de artizanat, între care stofele şi pânzele de
"damasc".
Alep, cetate aflată şi azi în măreţia ei, vestită pe vremea hitiţilor, un exemplu de arhitectură
militară arabă, fortificata de cruciaţi sub numele de "Castelul Cavalerului", al cărui blazon săpat
în piatră (Richard Inimă de Leu) se află şi azi la intrarea în cetate.
b) In DEŞERTUL SIRIEI, atracţiile naturale se împletesc cu vestigiile trecutului istoric.
Palmyra - cetate în inima deşertului, oraşul reginei Zenobia, se impune prin minunate colecţii
arheologice şi o serie de monumente de mare măiestrie artistică. Templul Baal Shameen - un
imens patrulater cu un şir dublu de coloane, un altar de jertfă şi un arc de triumf. Sute de coloane
perechi de 12 m, înfipte în nisipul pustiului se pierd în zare până la Templul Morţilor, Teatrul
antic cu o coloană şi statui.
IORDANIA
Nume oficial Regatul Haşemit al Iordaniei,
Formare 1946/ 1967
Capitala Amman
Religii islamism 93%, creştinism 4%
Etnii Arabi, armeni,
Moneda naţională Dinarul iordanian = 100fils
Teritonu predominant deşertic şi semideşertic 87% cu Depresiunea El-Ghar, drenată de fluviul
Iordan, ce curge către Marea Moartă, apare ca o câmpie colinară, Munţii Iudeei (1004 m) spre
vest, fragmentaţi de văi scurte şi Deşertul Iordanian (1200 - 1700 m), separate de largi depresiuni
cu văi seci şi dune de nisip. Clima subtropicală uscată de stepă şi deşert, cu pâlcuri de măslini, pin
de Alep şi culturi subtropicale dau specificitatea peisajului.
La Marea Moartă (fară vapoare şi peşti, fără păsări şi porturi), lungă de 100 km, lată de 25-30 km,
se evidenţiază la Qrumran faimoasele peşteri (11) zidite, descoperite în 1947-1948, în care s-au
găsit vase de lut cu preţioase suluri de piele cu manuscrise şi fragmente biblice, de valoare unică
pentru creştinism şi cultura antică (la Muzeul Naţional din Ierusalim). Tot aici se mai află şi
ruinele unei renumite mănăstiri iudaice din sec.I î.Hr.
Marea Roşie pătrunde prin golful Aqaba - Eilat (230 km), care desparte Peninsula Sinai de
Iordania. Această peninsulă (59.000 km²), muntoasă (2000 m), cu o configuraţie selenară,
interesează prin Mănăstirea Sf. Ecaterina, cea mai izolată şi mai veche (550-551) (construită de
împăratul bizantin lustinian cel Mare), un obiectiv turistic, cel mai vizitat. Aici se găsesc multe
obiective religioase donate de marii voievozi români din medievalitate.
133
ORIENTUL MIJLOCIU
IRAN
Nume oficial Republica Islamică Iran
Formare 1502/ 1990
Capitala Teheran
Densitate
Limbi vorbite iraniana.
Religii islamism 95% - majoritatea şiiţi
Etnii persani, azen, kurzi
Forma de guvernământ Democraţie islamică
Moneda naţională Rial Iranian = 100 dinari
a) In IRANUL NORDIC MONTAN ŞI DE PODIŞ, cu peisaje pitoreşti ale Munţilor EIbrus
se individualizează oraşul Teheran, aşezat într-un peisaj pitoresc pe Râul Sfaurab, la poalele
Munţilor EIbrus, la 1200 m alt. Oraşul nou este o metropolă modernă cu bulevarde largi, parcuri
şi grădini. Menţionat din sec XII, a devenit un mare centru cultural (sec XIV-XVII), iar în 1786
capitala Persiei. Ca vestigii istorice se remarcă Palatul Golestan (XIX), azi muzeu cu o expoziţie
de covoare şi un tron cu pietre preţioase, Palatul de Marmură construit din marmură, onix şi jad
cu cea mai frumoasă cupolă a oraşului, Moscheea Sepahsalar (1878), cu 8 minarete, cel mai
frumos monument din oraş (10.600 mp), Muzeul de Artă Naţională cu faimoasele covoare
persane, Banca Naţională - unde sunt expuse bijuteriile Coroanei (una dintre cele mai mari din
lume) cu Darya-Ye-Nur, piesă adjuvantă a celebrului diamant Keh-I-Noor, Globul de giuvaeruri
cu peste 50.000 pietre preţioase, tronul Nadir (înalt de 2,75 m şi ţintuit cu 26.000 pietre
preţioase), Coroana Pahlavi cu peste 1000 de diamante, safire, perle şi smaralde uriaşe. Palatul
Niavaram. noua reşedinţă a şahului.
Abe-Ali - o staţiune montană recunoscută prin pitoresc şi ape minerale.
b) în MUNŢII ZAGROS- cu peisaje montane aride, dar şi cu păduri , prezintă importanţă
unele centre turistice ca: Isfahan - "oraş - muzeu" aşezat într-un peisaj pitoresc, prima capitală a
Persiei în sec XVI. Este considerat cel mai frumos oraş al ţării şi unul dintre cele mai frumoase
din lume numit "Oraşul Artelor şi Frumuseţii" din Iran. Cele mai frumoase monumente de artă se
află în junii Pieţei Şahului, vastă de 517 m lungime şi 165 m lăţime şi anume: Moscheea Şahului,
ce întruchipează perfecţiunea arhitecturii islamice persane, Moscheea Lutfullab unică prin
armonie şi echilibrul culorilor; Palatul celor opt panidisuri;
Shiraz - "Oraşul trandafirilor, privighetorilor şi al poeziei lirice iraniene", capitala provinciei Fars,
aşezat într-o poziţie de mare frumuseţe, la poalele Munţilor Zagros. Oraş milenar, capitala ţării în
sec XVIII, perioada de când datează cele mai frumoase monumente istorice şi de artă: moschei,
palate, frumoasele grădini Eran, ceasul floral din centrul oraşului. Mormântul astronomului Qmar
Khayyam, Universitatea cu 360 de săli.
c) în IRANUL VESTIC, de mare frumuseţe prin varietatea peisajelor montane şi de podiş, Tabriz
este cel mai important centru industrial, cultural şi turistic cu numeroase moschei, muzee,
clădiri medievale.
IRAK – MESOPOTAMIA
Nume oficial Republica Irakiană
Formare 1932/ 1990
Capitala Bagdad
134
Limbi vorbite Araba, Kurda,
Religii islamism (53% şiiţi, 43% suniţi), (3%)
creştinism.
Etnii Arabi, persani, kurzi

Moneda naţională dinar irakian = 1000 fils
Teritoriul se caracterizează prin varietate de relief, climă şi vegetaţie. "Ţara dintre Râuri" se
suprapune Câmpiei Mesopotamiei, un culoar lung de circa 1000 km şi lat de 200 km, mai înalt în
partea NV (200-500 m) şi stepică (Mesopotamia propriu-zisă) şi mai joasă sub 200 m, inundabilă
cu dune, lacuri şi mlaştini în SE, Babilonia sau Irak-Arab. Fluviile Tigru şi Eufrat, alimentate cu
apă din Podişul Pamir, formează, la vărsarea în golf, fluviul Shatt -el - Arab, navigabil cu vase
oceanice până la Basra, iar vasele mai mici urcă spre Mosul.
a) Centrul turistic Bagdad şi împrejurimile constituie unul din subarealele turistice
importante ale Irakului. Oraş pe malul fluviului Tigru, întemeiat în 762 î.Hr. de califul Al-Mansur
ca un oraş rotund, fiind în acea vreme cea mai frumoasă capitală din califat şi împrejurimi.
Ulterior s-a extins, devenind de 13 ori mai lung decât lat. Oraşul califilor, fortificat cu 3 ziduri de
apărare şi 4 porţi monumentale, centrul vieţii intelectuale a călifarului arab, a fost devastat de
mongoli în 1392. Oraşul de pe malul stâng al fluviului este bogat în monumente istorice şi de
artă, muzee, bazaruri, parcuri şi grădini. Se remarcă Palatul Abbasid (IX), mausolee cu cupole
originale, moschei cu minarete şi cupole aurite sau din cărămidă smălţuită în diferite culori,
Muzeul Naţional de Antichităţii cu vechile mărturii ale Mesopotamiei; Muzeul Abbasizilor.
b) IRAKUL DE NORD se impune atât prin peisaje de mare pitoresc, cât şi prin centre şi
staţiuni turistice importante:
Mosul - mare centru comercial şi industrial cu condiţii climatice blânde şi peisaje atractive.
Dispune de numeroase palate, moscheia Mujahidi cu minaretul înalt de 52 m, mănăstiri, biserici
(Simon-Petru, sec. XIII), muzee cu o sene de colecţii ale civilizaţiei Irakului, palatul Quara,
muzeul istoric cu exponatele civilizaţiilor perindate în Iraq.
Al Suleinania, oraş de munte, capitala kurzilor cu peisaje frumoase şi câteva monumente istorice.
Kirkuk - oraşul petrolului la 255 km de Baghdad, celale assiriană şi apoi oraş al călifarului, cu
moschei, bazare, palate, la care se adaugă fenomenul neologic "locul viu", asemănător
"focurilor vii" din Vrancea ce datează din vremuri imemorabile.
c) IRAKUL SUDIC, în general câmpie, unde se remarcă unele centre comerciale, dar şi
turistice, precum Basra (Al Basra), denumită şi "Veneţia Sudului", singurul port al ţării; este
atrăgător prin pitorescul lui, tăiat de numeroase canale cu multe moschei, minarete, palate, fiind
unul din vechile centre ale culturii islamice. Se compune din trei oraşe legate între ele: Basra
veche cu caracter oriental, Aser - cartier comercial şi Basra modernă cu portul, aeroportul, gara
etc. Legenda spune că aici s-a născut Sindbad - Marinarul din "O inie şi una de nopţi". Zubair - la
25 Ion de Basra cu ruinele unei moschei din care apare "Tumul lui Sindbad" cu farul ce orienta
corăbierii arabi.
d) Străvechile cetăţi istorice (oraşe-stat) constituie atracţii turistice importante cu toate că
unele basoreliefuri şi obiecte de artă se pot găsi în muzee. Khorsabad (Kimrod) - la 30 km de
Mosul, cetate întemeiată se pare de regele Hammurabi în 1700 î.Hr., devenind mai târziu capitala
Imperiului Assirian. Din vechiul oraş a mai rămas "Ziguratul", Templul lui Nimurta, Palatul
Asurbanipal cu porţi ornamentate cu tauri înaripaţi din piatră; se văd şi astăzi plăcile din marmură
cu scene religioase şi militare în relief. Mongheir (Ur) - cel mai strălucit centru al civilizaţiei
sumeriene, capitală a trei dinastii de regi, care datează de 5000 de ani. Din cetate a mai rămas un
"zigurat" de 4700 de ani unde s-au descoperit bijuterii de mare valoare artistică.
135
ARABIA
ARABIA SAUDITĂ
Nume oficial Regatul Arabiei Saudite
Formare 1932/ 1932
Capitala Riyadh
Limbi vorbite Araba
Religii islamism
Etnii 88% arabi saudiţi şi 5 % arabi yemeniţi

Forma de guvernământ monarhie
Moneda naţională Rial saudit= 100 malalah
Ca infrastructură, singura cale ferată leagă Golful Persic (Dhahran) cu capitala ţării (565 km), iar
de-a lungul ei se întâlnesc pitoreşti gări, construcţii masive cu ziduri groase, fără ferestre,
adevărate cetăţi făcute pentru a se apăra de vânturi şi soare sau de atacurile beduinilor. In rest sunt
drumuri de caravane care străbat deserturile imense, ca şi aeroporturile marilor oraşe. Un astfel de
străvechi drum comercial şi de pelerinaj traversa deşertul de piatră(hamadă), legând Golful Persic
cu Marea Roşie, de-a lungul lui găsindu-se numeroase vestigii preislamice. El ducea la Mecca
(Makkah), "Roma" Islamului loc de pelerinaj pentru toată lumea musulmană, unde în timpul
marilor sărbători (Ramadhamul) se adună aici sute de mii de pelerini pentru a se ruga la una
dintre cele mai mari moschei din lume Moscheea Profetului, unde se află şi mormântul lui
Mahomed. La Mecca s-a născut (sec. VI) şi a murit profetul Mahomed, întemeietorul religiei
monoteiste islamice. La mijlocul acestui drum lung de 1400 km se află Ar Riyadh, capitala ţării, o
cetate severă a puritanilor arabi cu moschei neornamentate; însuşi palatul Ibu Saud, întemeietorul
dinastiei, este de o superbă simplitate (construit numai, din cărămidă). Oraşul este legat de Golful
Persic printr-o linie ferată, iar cu Mecca prin drumul de caravane amintit.
OMAN
Nume oficial Oman
Formare 1951/ 1951
Capitala Muscat
Limbi vorbite Araba
Religii islamism
Etnii arabi
Forma de guvernământ Monarhie constituţională
Moneda naţională rial =1000 baizas
Pe coasta nordică (Al Batina), pe fâşia dintre munţi şi mare, fertilizată prin irigaţii, s-au dezvoltat
unele oraşe ca: Masqat - un vechi oraş cunoscut din antichitate, cu vestigii istorice, moschei,
minarete, fortul Miram (1538); Matrah - cel mai mare oraş al ţării cu clădiri moderne, hoteluri
luxoase, alături de case din cărămidă neagră, pieţe şi bazaruri medievale. Suhar - un orăşel cu
case mici; Oaza Buraimi cu un trecut istoric.
136
EMIRATELE ARABE
Situate pe litoralul sudic al Golfului Persic, în Peninsula Arabia, reprezintă un grup de 7 state
(emirate) în care deşertul îşi pune amprenta în fizionomie, climă şi vegetaţie. Populaţia, de circa
2,7 mii. locuitori, arabi, indopakistanezi, europeni şi iranieni concentrată în emiratul Abu Dhabi.
Placa turnantă a comerţului Orientului Mijlociu cu India şi Africa Orientală oraşul Emirat Dubai
reprezintă un centru turistic pe măsura tradiţiei comerciale. Aici, „Beach Hotel" din staţiunea
Immerrah de 321 m înălţime şi construit pe o insulă artificială, ca o navă gigant şi far la mare şi
ocean, prilejuieşte de la restaurantul ultimului etaj o panoramă de mare pitoresc a Golfului Persic,
iar uriaşul acvariu submarin te pune în prezenţa minunatei faune tropicale marine.
INSULELE DLN GOLF

BAHREEN
Face parte dintr-un mic arhipeleag (598 kmp), care desparte Peninsula Qatar de Arabia. Insula
este locuită din preistorie, iar unii tumuli (de 10 m înălţime) datează de cea 3000 de ani.
Suprafaţa, de 622 km², populaţia de 600000 de locuitori. Capitala: Manama, oraş situat pe ţărmul
nordic, cel mai important centru economic, politic, cultural şi turistic.
Obiective turistice: movilele (tumuli) de înmormântare unele dintre cele mai vechi amintiri
preistorice din lume, Fortul Arab (sec. XV); Templul Barbar construit în cinstea zeului apelor de
primăvară, Enki; Popasul „Şeicul AI Isa", o construcţie tradiţională cu sistem de aerisire a
camerelor (1869-1932), Fortul Bahrein (epoca elenistică) şi Poarta Bahreinului în stil islamic,
construită în 1945. Podul Rutier „Regele Fahad” ce leagă Bahreinul cu Arabia Saudită (25 km);
Fortul Riffa (XVIII) reşedinţă privată, azi muzeu şi
Alte insule: Sharq, Das, Lavan, interesante pentru turism.
137
IV. America
4.1 Proflul continentului
Se înscrie între marile continente ale planetei (al doilea, după Asia) şi este unicul care se
desfăşoară din reg. arctică până în cea antarctică, având astfel cea rnai variată climă, vegetaţie şi
faună.
POZIŢIA GEOGRAFICĂ. America este situată în întregime în emisfera vestică, având o
orientare longitudinală şi despărţind, practic, Oc. Atlantic şi Oc. Pacific. Este continentul cu cea
mai mare desfăşurare latitudinală: aproape 140° (15 500 km), de la Capul Morris Jesup (Morris
Jesup Kap), aflat la 83°38' lat. N, din nordul ins. Groenlanda, până la Capul Horn (Cabo de
Hornos) din sudul Ţării de Foc (Tierra del Fuego), la 55°59' lat. S; pe cca. 124° (13 800 km)
numai continentul propriu-zis, de la punctul septentrional al Pen. Boothia (Boothia Peninsula),
din nordul Canadei, aflat la 70°30' lat. N, la capul Froward (Cape Froward), din Peninsula
Brunswick, în sudul statului Chile, la 53°54' lat. S. Întrucât nu reprezintă un aliniament continuu,
ci două mase continentale distincte, una proiectată spre vest (America de Nord) şi alta spre est
(America de Sud) în raport cu un „peduncul" (reg. Canalului Panama), punctele extreme
longitudinale sunt de asemenea foarte depărtate, aproape ca şi cele latitudinale: 133° (14 800 km)
continentul propriu-zis (între Cape Prince of Wales din Alaska, 168°05' long. V, şi Point
Coqueiros, în Brazilia, 34°47' long. V) şi, inclusiv insulele, are o desfăşurare longitudinală de
peste 152° (Cape Wrangell, din vestul ins. Attu din arh. Aleutine, se află la 172°26' long. E). Cel
mai apropiat continent este Asia, de care o desparte str. Bering (92 km lăţime, adâncimea min.
sub 50 m); în schimb, spre sud distanţa (peste Oc. Pacific) se măreşte foarte mult: 10 000 km San
Francisco-Tokyo şi 18 000 km Quito-Kalimantan. Faţă de Europa, de care este despărţită prin Oc.
Atlantic, se află la 4 000-6 000 km (5 700 km de la New York la Le Havre) şi de Africa la 3 000-
5 000 km (3 000 km de la Recife, Brazilia, până în Africa Centrală Occidentală).
America este constituită, de fapt, din două mase continentale sau subcontinente, de formă
aproximativ triunghiulară: A. de Nord (21 312 000 km2; 15,7% din supr. uscatului planetar) şi A.
de Sud (17 700 000 km2; 13,2% din supr. uscatului planetar), legate printr-un istm, dublat de un
şir de insule (împreuna, 2 900 000 km2; 2,1% din supr. uscatului planetar), formând împreună un
pod dublu de fiecare parte a două mări interioare: Marea Caraibilor şi Golful Mexic.
Relieful reprezintă în general o dispunere zonală N-S, munţii fiind situaţi la periferie în raport cu
zonele centrale mai joase. America este mărginită în vest de cel mai mare lanţ muntos al planetei:
Cordilierii (Stâncoşii = Rocky Mountains şi Anzii = Cordillera de los Andes), care se desfăşoară
pe mai bine de 20 000 km (dacă se ţine seama şi de curburi şi apofize) din Alaska şi până în Ţara
de Foc. Culminează la 6 959 m în vf. Aconcagua din Anzi (la graniţa argentiniano-chiliană); în
America de Nord alt. max. este atinsă în Mount McKinley (6 193 m) din Alaska, iar în America
Centrală în vf. Tajumulco (4211 m) din Guatemala. Zona superioară a munţilor este acoperită de
zăpezi persistente şi gheţari. Munţii Stâncoşi (Rocky Mountains) se prezintă sub forma unor
lanţuri muntoase distincte, în general paralele: Stâncoşii propriu-zişi în Est, cu numeroase vârfuri
peste 4000 m (alt. max. în Mount McKinley, 6 193 m), Munţii Cascadelor (Cascade Range), cu
alt. max. de 4 392 m în vulcanul stins Mount Rainier, şi, în continuarea lor, spre sud, Sierra
Nevada (Mt. Whitney, 4 418 m). Aceste lanţuri muntoase închid vaste podişuri înalte (alt. l 500-2
000 m), cum sunt, de la N la S de Yukon, Podişul Columbia = Columbia Plateau, Podişul Marelui
Bazin = Great Basin (600 000 km2; cu cel mai coborât punct din A. de Nord, -86 m în Valea
Morţii), Podişul Colorado = Colorado Plateau (300 000 km2). Paralel cu litoralul pacific se
desfăşoară Munţii Coastelor = Coast Ranges, un lanţ muntos mai puţin înalt (cu excepţia
sectorului nordic, unde atinge 6 050 în Mount Logan din St. Elias Mountains), pe terit. Canadei;
pe terit. SUA au alt. între 800 şi 2700 m, cel mai cunoscut pisc fiind Mount Olympus, 2 428 m,
din Olympic Mountains, pe teritoriul statului Washington, în nord lanţul de coastă este în bună
parte scufundat, formând o serie de arhipelaguri (Queen Charlotte Islands, Alexander
Archipelago ş.a.) şi marea ins. Vancouver. Pe teritoriul mexican se continuă numai Cordiliera
138
Occidentală, desfăcându-se în două lanţuri, Sierra Madre Occidental şi Sierra Madre Oriental,
separate de un triunghi de platouri înalte. Vulcanismul recent este frecvent mai ales în lanţul
muntos transversal ce leagă cele două Sierre în extremitatea sudică (Citlaltepetl / Orizaba 5 700
m, Popocatepetl 5 452 m, Iztaccihuatl 5 326 m ş.a.). În America Centrală Istmică, cordiliera este
fracturată de o serie de depresiuni tectonice şi este jalonată de numeroşi vulcani (culminând în
vârfurile guatemaleze Tajumulco 4211 m şi Acatenango 3976 m). Osatura muntoasă a arcului
insular este formată de o mare deviaţie estică a cordilierelor nordice, cu direcţia V-E în partea
nordică şi N-S în Antilele Mici, unde se înalţă numeroşi vulcani. Acest arc muntos se regăseşte în
Venezuela în ramura cea mai estică a cordilierelor America de Sud.
Anzii (Cordillera de los Andes) se desfăşoară pe 7 600 km, paralel cu coasta pacifică, de la
ţărmul Mării Caraibilor (Caribean Sea) în nord, până la Capul Horn (Cabo de Hornos) în sud, în
Ţara de Foc (Tierra del Fuego). Au lăţimea mai mică în sectoarele nordic (cca. 150 km; alt. max.
în vf. Chimborazo, 6 272 m) şi sudic (cca. 200 km, alt. max. din întregul lanţ: 6959 m, vf.
Aconcagua) şi maximă în cel central (650 km în regiunea Anzilor Bolivieni). Numeroasele
fracturi au generat horsturi şi grabene şi au favorizat vulcanismul; mulţi vulcani, în general stinşi
sau latenţi: Chimborazo, Pichincha (4 784 m), Cotopaxi (5 897 m), Nevado Sajama (6 780 m),
Nevado Illampu (6 550 m), Nevado niimani (6 462 m), Llullaillaco (6 723 m) ş.a. Relief tipic
alpin; glaciaţie actuală şi urme ale glaciaţiunii cuaternare. Sunt formaţi din unul sau mai multe
lanţuri muntoase (două în Ecuador, trei în Columbia, Peru şi Bolivia), paralele. Numai în
extremitatea sudică, în Tierra del Fuego, se fărâmiţează într-o mulţime de insule şi insuliţe. La
sud de vulcanul latent Llullaillaco, lanţul andin se îngustează din ce în ce mai mult şi este la
început mai înalt (inclusiv cel mai înalt vârf din întregul lanţ), apoi mai scăzut ca alt.
Pe latura estică a Americii, principalul sistem muntos îl reprezintă Apalaşii = Appalachian
Mountains, care se desfăşoară paralel cu ţărmul Oc. Atlantic, pe teritoriul Canadei şi SUA, pe
cca. 3 600 km lungime (200-400 km lăţime). Au altitudinea medie de l 000 m şi culminează la
peste 2 000 m (2 037 m în Mt. Mitchell). Acest lanţ include mai multe grupe muntoase: White
Mountains (cu alt. între 600 şi l 500 m), care se continuă spre est cu podişul Allegheny Plateau,
Blue Ridge Mountains (cu cel mai înalt pisc din Apalaşi - Mount Mitchell, în munţii Black
Mountains, pe teritoriul statului Carolina de Nord), Cumberland Mountains sau Cumberland
Plateau, numiţi şi astfel datorită aspectului de podiş, cu alt. medie de 600 m. Pe continentul sud-
american, lanţul muntos de pe latura estică nu mai este continuu, în NE se află masivul
Guyanelor, desfăşurat pe cca. l 000 km E-V şi tot atâta N-S, şi culminând la 3 014 m în Pico de
Neblina. Cuprind numeroase cascade, inclusiv cea mai înaltă de pe glob (Angel, 979 m). La sud
de fluviul Amazon şi până spre Porto Alegre se desfăşoară un ansamblu montan care se prezintă
sub formă de platouri, care se prelungesc uneori mult în interior, fie lanţuri (sena), individualizate
de eroziune pe roci mai dure: Serra Caparao (2 884 m în Pico da Bandeira, alt. max.), Serra
Itatiaia (2 787 m în Agulhas Negras), Serra de Orgâos (2 263 m în Pico de Şina), Serra
Diamantina, Serra do Espinhaşo, Serra do Mar, Podişul Brazilian = Planalto Brasileiro, desfăşurat
la sud de Câmpia Amazonului, delimitat de Gran Chaco şi La Plata în vest şi care se termină spre
Atlantic cu amintitele lanţuri muntoase („serras"); este un platou tabular („chapadas"), ce
corespunde unei platforme străvechi, şi are alt. medie de 300-600 m (mai ridicată, 500-600 m, în
V şi N), în partea de sud a continentului se află Podişul Patagoniei, în fapt, un ansamblu de
platouri („mesetas") faliate, care scad în trepte dinspre Anzi spre ţărmul Oc. Atlantic. Între cele
două lanţuri muntoase, de pe laturile estică şi vestică ale A., se desfăşoară un sistem de platouri şi
câmpii, în America de Nord, între Stâncoşi în vest şi Apalaşi şi Scutul Canadian în Est, se
desfăşoară Marile Câmpii (Great Plains). În Nord, pe terit. Canadei, se află de fapt un podiş,
Scutul Canadian (Canadian Shield), cu alt. ce cresc treptat de la E la V, ajungând la l 100-1 200 m
la poalele Munţilor Stâncoşi, alcătuit din cele mai vechi structuri geologice din America de Nord,
cu relief puţin accidentat, modelat de gheţarii cuaternari. Spre sud, pe teritoriul SUA, au altitudini
scăzute şi relief monoton. Paralel cu ţărmul atlantic, de la Golful Chesapeake, în Nord, până în
Pen. Florida se desfăşoară o câmpie litorală (Atlantic Coastal Plain), care atinge pe alocuri sute de
139
km lăţime, în America de Sud se află Câmpia Amazonului, cea mai mare din această regiune a
Americii (cca. 5 mii. km2), situată în zona ecuatorială. Este acoperită de păduri ecuatoriale
(selvas) şi câteva asociaţii vegetale (igapo, varzea, ete). Există şi alte câmpii, mai mici ca
întindere: Câmpia Orinocului (c. 300 000 km2), în Nord, axată pe fluviul cu acelaşi nume, Gran
Chaco, drenată de Paraguay şi afluenţii săi şi, mai spre Sud, Podişul Patagoniei.
Clima. Marea desfăşurare în latitudine a continentului are drept corolar o varietate climatică
deosebită, în linii mari, se manifestă climatul ecuatorial în regiunile joase ale Amazoniei,
climatele tropicale (umede şi, respectiv, uscate) până la paralela de 30°, Nord şi Sud, climatele
temperate, din ce în ce mai reci, până în Nordul Marilor Lacuri şi fluviul Sf. Laurenţiu în Nord şi,
practic, până în extremitatea Patagoniei, în Sud, şi climat rece (polar) în cele două extremităţi (la
lat. mai mici în Sud, datorită influenţei marii calote de gheaţă antarctică). În perioada iunie-
noiembrie., coastele din zonele tropicale şi subtropicale, mai ales cele atlantice şi ale Golfului
Mexic, sunt afectate de uragane, cicloane tropicale care uneori provoacă mari pagube materiale şi
pierderi de vieţi omeneşti, ca, de pildă : Mitch, 27-29 oct. 1998 (Honduras, Nicaragua, Guatemala
şi El Salvador: 10 866), Flora, 4-8 oct. 1963 (insulele din Marea Caraibilor: 6 000), Fifi, 19-20
sept. 1974 (Honduras: 2 000), David, 30 aug.-17 sept. 1979 (insulele din Marea Caraibilor şi
Estul SUA: l 100), Georges, 21-23 sept. 1998 (insulele din Marea Caraibilor, peninsula Florida şi
coasta americană a Golfului Mexic: 600) ş.a.
În timpul verii, o mare parte a celor două subcontinente se află sub dependenţa climatică a
maselor de aer venite dinspre Atlantic şi influenţele tropicale se răspândesc larg în latitudine;
aceste caracteristici sunt mai evidente în America de Nord decât în cea de Sud. America Centrală,
deşi se află la aceeaşi latitudine cu Sahara, nu are climat deşertic datorită mai multor factori, între
care îngustimea uscaturilor emerse şi relieful proeminent care favorizează condensările. Alizeele
generatoare de ploi din zona intertropicală suflă în direcţii inverse de o parte şi alta a Ecuatorului.
Alizeul de NE loveşte din plin coastele estice ale Americii Centrale, Antilele şi NE Americii de
Sud (Guyanele), în timp ce alizeul de SE îşi face simţite efectele pe marginea Platoului Brazilian.
O variantă locală a musonului de vară („musonul mexican") afectează NV Mexicului şi SV SUA
(statele Arizona, New Mexico, Colorado, în special) generând cantităţi importante de precipitaţii.
De-a lungul coastei pacifice, doi mari curenţi reci jalonează litoralul: în America de Sud, Curentul
Peni (sau Curentul Humboldt), care vine din Sud şi urcă până în dreptul Nordului Peni-ului,
determină o condensare în largul coastelor chiliene şi peruviene, formând un veritabil ecran în
calea influenţelor oceanice dinspre Pacific şi creează, la ţărmul mării, unul din „deserturile
absolute" ale planetei, în America de Nord, de-a lungul coastei Californiei şi al unei părţi a
Americii Centrale, se manifestă ridicări de ape reci; în schimb, ţărmurile sudice ale Alaskăi şi
cele vestice ale Columbiei Britanice beneficiază de un curent de apă relativ cald, Kuro Şivo, venit
de la lat. temperate ale Oc. Pacific, care face ca temperatura medie anuală sa fie în Arh.
Alexander (aflat la 57° lat. N), aceeaşi cu cea din ins. Newfoundland (47° lat. N), de pe latura
atlantică, dar aflată sub influenţa Curentului Labradorului; acest curent rece, care îşi are originea
în apele circumpolare arctice, ajunge până în dreptul New York-ului şi face ca regiunile nord-est
americane să aibă o climă mai rece decât cele corespondente de pe continentul european (care
beneficiază de influenţele curentului cald Gulf Stream). Un alt curent rece, cel al Patagoniei,
scaldă ţărmurile meridionale atlantince ale Americii de Sud. în schimb, din estuarul La Plata, în
Sud, şi până la New York, în Nord, curenţii de coastă sunt constituiţi din ape calde.
Hidrografia. Marea desfăşurare, atât latitudinală cât şi longitudinală, a favorizat dezvoltarea
unor imense sisteme hidrografice, în ceea ce priveşte orientarea principalelor sisteme
hidrografice, există o diferenţă netă între cele două mase continentale, în America de Nord au o
orientare longitudinală: Mississippi - Missouri (6 019 km de la izvoarele lui Missouri - locul al 4-
lea pe glob -, 3 950 km numai Mississippi; un bazin hidrografic imens şi mulţi afluenţi
importanţi, adevărate fluvii, precum Kansas, l 000 km, Arkansans, 2 333 km, Red, l 629 km, pe
dreapta, Ohio, l 578 km, Tennessee, l 043 km, pe stânga), Mackenzie -Athabaska, 4 050 km, Rio
Grande del Norte = Rio Bravo/ Rio Bravo del Norte, 2 870 km ş.a.), în timp ce în America de Sud
140
orientarea este în principal latitudinală: Amazon (6 275 km de la izvoarele Apurîmac - Ucayâli),
Orinoco (2 736 km). Totodată, în timp ce sectorul montan din Vestul Americii de Nord, cu o
dezvoltare mult mai mare în lăţime, este străbătut de numeroase râuri importante şi chiar fluvii
(Yukon - 3 220 km, cel mai mare curs de apă din Alaska, Fraser -1 110 km, Columbia - l 953 km,
Snake -1 670 km, Colorado - 2 740 km ş.a.), cel din America de Sud, mai îngust şi abrupt spre
Pacific, nu este tăiat decât de mici râuri neimportante. Cursurile de apă nord-americane ce se
varsă în Oc. Pacific se caracterizează printr-o scurgere tumultuoasă, datorită pantei mari, fac
numeroase repezişuri şi cascade. Cele dinspre Oc. Atlantic (mai importante fiind Sf. Laurenţiu =
Saint Lawrence l 090 km - cu un curs regularizat, asigurând comunicaţia între Marile Lacuri şi
ocean - şi Hudson 620 km) şi Golful Mexic au cursul mai regulat şi liniştit şi prezintă importanţă
pentru navigaţie şi principalul sistem hidrografic nord-american şi, totodată, unul dintre cele mai
mari de pe glob (locul 4 ca lungime şi 3 ca bazin), Mississippi -Missouri, având un bazin de 3 248
000 km2 (1/8 din întinderea masei continentale nord-americarie) şi un debit important; este în
mare parte îndiguit, datorită frecventelor modificări ale cursului său de-a lungul timpului;
constituie una dintre cele mai importante artere de transport fluvial din lume. În America de Sud
se află principalul sistem hidrografic de pe glob: Amazonul (cu nu mai puţin de 15 000 afluenţi şi
subafluenţi, al doilea ca lungime de pe glob - 6 275 km de la izvoarele lui Ucayâli. Alte cursuri de
apă importante sud-americane sunt: Orinoco (2 736 km), care străbate câmpia omonimă din N şi
debuşează în OC. Atlantic printr-o deltă considerabilă (cca. 25 000 km2). O caracteristică
importantă este prezenţa cascadelor, uneori formând adevărate concentrări de căderi naturale de
apă, cum este cazul regiunea Yosemite din Munţii Stâncoşi, America de Nord (cele trei cascade
Yosemite, însumând 740 m - Upper Y. 436 m, Middle Y. 206 m, Lower Y. 98 m -, Bridalveil 189
m, Illilouette 113 m, Nevada 181 m, Ribbon 289 m, Silver Ştrand 357 m, Vernal 97 m ş.a.), şi al
Masivului Guyanelor în Nordul Americii de Sud (Angel 979 m, cea mai mare din lume,
Cuquenân 610 m, Great 488 m, Kaieteur 226 m, Marina 152 m ş.a.), Iguaşu (pe râul omonim, la
graniţa argentiniano-braziliană), numai 80 m înălţime, dar desfăşurându-se într-o succesiune de
18 cataracte pe o lăţime de 2,7 km, Glass (404 m, pe râul omonim) în Brazilia, Tequendama (130
m, pe râul Bogota) în Columbia, Della (440 m, pe râul omonim), Panther (183 m, pe Nigel Creek)
şi Montmorency (84 m, pe râul omonim) în Canada, Niagara (48-51 m înălţime, la graniţa
canadiano-americană) ş.a. O altă caracteristică a cursurilor de apă (îndeosebi a celor din America
de Nord) o constituie prezenţa canioanelor : Grand Canyon / Marele Canion de pe Colorado (cel
mai mare şi spectaculos din lume: 349 km lungime, 6-30 km lăţime, 2 133 m ad. rnax.), Grand
Canyon of the Snake River / Marele Canion de pe fluviul Snake (cel mai adânc din lume: 2 448
m în sectorul Hells Canyon / Canionul Infernului), cele patru canioane de pe South Nahanni
River ş.a.
Lacurile. America dispune de numeroase lacuri (majoritatea tectono-erozive si glaciare),
îndeosebi în ţinuturile temperate şi reci. În America de Nord se află Cel mai întins complex
lacustru cu apă dulce de pe glob (247 420 km2), compus din numeroase lacuri, între care cinci
mari: Lacul Superior / Lake Superior (82 362 km 2, cel mai întins lac cu apă dulce de pe glob; 405
m ad. max., cel mai adânc din cadrul complexului), Lake Michigan (58 100 km 2; ad. max. 281,5
m), Lacul Huron (59 510 km2; ad. max. 64 m - cel mai puţin adânc) şi Lacul Ontario (19 500 km 2;
ad. max. 237 m). Cele cinci lacuri comunică între ele formând un singur sistem de drenaj care,
prin intermediul fluviului Sf. Laurenţiu (având cursul regularizat), comunică cu Oc. Atlantic,
constituind cel mai mare sistem de navigaţie continentală de pe glob. Între celelalte lacuri nord-
americane tectono-erozive se înscriu: Winnipeg (24 530 km2), Athabaska (8 080 km2), Lacul
Sclavilor / Great Slave (31 792 km 2), Lacul Urşilor/ Great Bear (29 000 km 2) ş.a. în lanţul
Munţilor Stâncoşi şi pe platourile închise de aceştia se întâlnesc lacuri de baraj vulcanic (în
Parcul Naţional Lassen, Yellowstone ş.a., în Podişul Mexican etc.) sau de crater vulcanic
(renumit fiind Crater Lake dn Munţii Cascadelor) şi lacuri glaciare (tipice fiind cele din Parcul
Naţional Glacier, din NV statului Montana), în America de Sud lacurile sunt, de asemenea, mai
frecvente în ţinuturile temperate şi reci, îndeosebi în Anzii sudici şi Patagonia, unde se găsesc
141
câteva mii de lacuri, în general de origine glaciară. Majoritatea sunt foarte mici, puţine depăşind
300-500 km2, cum sunt Nahuel Huapi (535 km2; 300 m ad. max.), Argentino (l 300 km2; ad. max.
300 m), Buenos Aires (2 240 km2), Fagnano (593 km2), Viedma (l 100 km2), San Martin. Tot în
America de Sud se află cel mai mare lac de alt. - Titicaca, 8 290 km 2, 304 m ad. max., la 3 812 m
alt. în platoul Altiplano din inima Anzilor; este, totodată, lacul navigabil şi cea mai mare lagună
de pe glob (Maracaibo 14 343 km2; 250 m ad. max.).
Vegetaţia. Cunoaşte o etajare atât latitudinală, cât şi altitudinală. O mare extensiune are pădurea
tropicală, în cadrul căreia se diferenţiază pădurea tropicală umedă (ombrofilă), care ocupă în bună
parte reg. joase din bazinele fluviului Amazon (numită selva, ocupă aproape în întregime
Amazonia, cea mai mare şi compactă zonă forestieră de pe planetă) şi Orinoco şi se prelungeşte
atât spre N, cât şi spre S, trăsăturile sale caracteristice fiind diversitatea floristică şi etajarea. Se
întâlnesc peste 4 000 de specii arborescente care formează mai multe etaje; cca. 50 specii de
arbori depăşesc 30 m înălţime (castanul de Pară atingând peste 70 m); speciile caracteristice sunt
palmierii (între care şi cocotierul), ceiba, mahonul, cedrela, massaranduba, diverse specii de
acacii şi rozacee, arborele de cauciuc (acesta în selva amazoniană) ş.a.; dintre celelalte plante, se
remarcă marea varietate a orhideelor şi, în zonele lacustre, nufărul „Victoria regia", planta cu cea
mai mare frunză din lume (diametrul atinge 2 m). Acolo unde intervine un anotimp uscat,
îndeosebi pe coasta pacifică a Americii Centrale şi în SE Braziliei (şi în continuare până spre fi.
Parana), se dezvoltă pădurea musonică, mai săracă în specii. Pădurea subtropicală are o largă
extensiune în Nordul Golfului Mexic, îndeosebi între delta fluviului Mississippi şi regiunea
sudică a Munţilor Apalaşi, inclusiv Pen. Florida, în America de Sud se dezvoltă şi savane,
asemănătoare celor africane (mai puţin fauna caracteristică), numite „llanos" în N (Venezuela) şi
„campos" în partea centrală (Brazilia); de-a lungul cursurilor de apă, acestea sunt străbătute de
păduri-galerii, cu o faună şi floră asemănătoare celor din pădurea tropicală umedă, în vasta
Câmpie Mississippi şi pe platourile înconjurătoare, din America de Nord, caracteristică a fost
cândva (înainte de introducerea masivă sub cultură a terenurilor) preria, formaţie ierboasă de tip
stepic, cu peste 4 000 de specii (grarninee - între care şi iarba bizonilor -, leguminoase, compozee
etc.). în America de Sud stepa se desfăşoară mai ales în Patagonia. În Vestul Americii de Nord
(până la 30° lat. N), în Podişul Mexican şi pe platourile andine se dezvoltă o vegetaţie
semideşertică şi deşertică, relativ bogată în specii, între care predomină cactuşii (grup riguros
american, cuprinzând peste l 700 de specii), agavele şi yucca. Pădurile de foioase şi conifere au o
mai mare extindere. Cea de foioase cuprinde numeroase specii, îndeosebi de stejar şi arţar (între
care arţarul de zahăr şi arţarul de Pennsylvania), plus arborele de lalea - Liliodendron - şi
magnoliile. Pădurea de răşinoase urca până la 3 600-4 000 m, apoi vegetaţiea ierboasă ca caracter
stepic (mai ales pe platouri) şi celei specifice ţinuturilor alpine.
Numele de America a fost dat pentru prima oară de cartograful german Waldseemuller
(1507) în lucrarea sa "Introducere în cosmografie", după numele lui Amengo Vespucci, care a
descris foarte atractiv pentru prima oară ţinuturile descoperite de Cristofor Columb. Iniţial această
denumire s-a folosit numai pentru America de Sud iar din 1541 cartograful Mercator, a extins-o şi
pentru Amenca de Nord.
Primii descoperitori ai Americii au fost normanzii, care cu cinci secole înainte de Columb au
ajuns în Groenlanda (Eric cel Roşu, sec. X) şi pe coasta estica a Golfului Sf. Laurenţiu (Leif. fiul
lui Eric).
Ţinuturilor descoperite le-au dat numele de "Ţara Pădurilor" şi "Ţara Vinului", unde normanzii au
întemeiat colonii ce au dispărut în decursul secolelor.
La sfârşitul sec. XIV (1492) Cristofor Columb ajunge în America şi multă vreme europenii au
numit aceste pământuri ''India", de unde şi numele de indieni, dat populaţiei băştinaşe.
142
4.2. ZONE TURISTICE
4.2.1. STATELE UNITE ALE AMERICII (U.S.A)
Nume oficial Statele Unite ale Americii
Formare 1948/ 1994
Capitala Washington, DC
Limbi vorbite engleza,
Religii protestantism, catolicism, iudaism
Etnii Albi, americani,asiatici, negri,africani
Forma de guvernământ Republică federală- preşedinte (stat federativ cu 50 de state şi un
district federal)
Moneda naţională Dolarul American= 100 cenţi
În U.S.A. se diferenţiază patru zone turistice, care se individualizează prin varietatea şi
concentrarea resurselor turistice generate de cadrul natural, dar şi de prezenţa obiectivelor
culturale şi tehnico-economice, ce se asociază centrelor urbane şi turistice ale U.S.A.: Est
Americană, Central Americană, Vest Americană şi Hawaii.
AMERICA DE EST (APPALACHIANĂ)

MARILE LACURI
Cuprinde o arie circumscrisă marii suprafeţe lacustre de la graniţa cu Canada, care deţine atracţii
naturale spectaculoase, unele cu amenajări pe măsură, dar şi centre turistice recunoscute
pretutindeni, toate amplasate într-un peisaj natural de mare frumuseţe.
Marile Lacuri - Superior, Huron, Michigan, Erie şi Ontario ocupă circa 247.40( kmp., sunt
încadrate de un podiş recunoscut prin peisajele sale şi legate, prin cascade sau mic defilee de
mare frumuseţe. Totodată, ele reprezintă cel mai mare sistem de navigaţii continentală de pe glob
(10.000 km), dar şi turistică.
Chicago (statul Illinois) un megalopolis pe malul Lacului Michigan se desfăşoară pe circa 100
km lungime şi 15 km lăţime este un important centru industrial, financiar şi de comunicaţii. Oraş
cosmopolit cu cartiere separate, locuite de diferit naţionalităţi, este cel mai american dintre
oraşele U.S.A., prin construcţii zgârie-nori, străzii sale şi liniile de metrou ce survolează străzile.
Aici s-a construit prima clădire "zgârie-nori (un schelet de oţel cu 17 etaje), în 1885, urmând în
perioada 1920 - 1930 să se realizeze "Scara Tower", cea mai mare clădire cu 110 etaje, 483 m
înălţime, 103 lifturi, 18 benzi rulante. Este un puternic centru cultural, cu universităţi, muzee,
clădiri de epocă, parcuri şi grădini. Se impune Chicago Temple (173 m înălţime, construit în
1924), City Hall (1910), Universitatea (1890), Centrul Comercial Turnul cu Apă, Centrul Marinei
(60 etaje), Manhattan Building, Campusul Universitar (1909), Muzeul de Artă al Americii,
Muzeul de Istorie Naturală, Lincoln Park, Grand Park; sporturi de iarnă la 80-100 km: Sky
Valley, Pine Sky Area etc.
Detroit (statul Michigan) oraş, capitală a automobilismului (1909) prin uzina "Ford"; acum
funcţionează uzinele "Ford Motors", "General Motors" şi "Chrysler"; important centru cultural,
universitar, muzee, clădiri de epocă, zgârie-nori: Centrul Civic cu Sala de Expoziţii Cobo, Piaţa
Hart, Renaissance Center (6 blocuri de sticlă, 4 cu 39 etaje), în împrejurimi: Arbor cu
Universitatea Michigan, Biblioteca Prezidenţială C. R. Ford; Cranbrook centru cultural
internaţional şi Parcul Naţional Point Pelee (51 km SE).
Cleveland (Ohayo) important centru industrial şi financiar, nod de comunicaţie, cu muzee,
universităţi, clădiri zgârie-nori (monument de arhitectură)-Society Center (240 m, 57 etaje) şi
Terminal Tower (52 etaje, 238 m), numeroase parcuri pe malul Lacului Erie. Lake Vien
Cemotery, cu mausoleul celui de-al 20-lea preşedinte al S.U.A., J. Garfield.
143
Buffalo (New-York) oraş port, nod de comunicaţie, clădiri de epocă, muzee, Universitate din
1846; este legat de o cale ferată de Cascada Niagara. In apropiere se află şi renumita staţiune de
iarnă "Lake Placid".
Rochester (New-York) - oraş port, centru industrial, cultural şi comercial.
Milwaukee (Wisconsin) pe malul Lacului Michigan, centru comercial, financiar şi turistic, fondat
în 1671, cu monumente de arhitectură şi istorice: Complexul Memorial al Războiului de
Independentă, City Hali (122 m), Teatrul Pabst (1395), Muzeul de Artă (1909), cu numeroase
colecţii din Asia (China, Japonia, Coreea), Franţa, America, Capela Ioanei D'Arc (sec. XV),
Muzeul Satului, numeroase parcuri, Biserica Ortodoxă Greacă; sporturi de iarnă Alpine Valley
(57 km).
Cel mai important şi vizitat de turişti este Parcul Naţional Niagara Falls din aria Lacului Erie,
circumscris Cascadei Niagara. Această cascadă formată pe Râul Niagara, ce leagă Lacul Erie de
Lacul Ontario, reprezintă o impresionantă cădere de apă (51 m înălţime, 323 m lăţime, în zona
americană şi 48 m înălţime şi 913 lăţime în partea canadiană), despletire dată de Insula Capra. In
căderea sa, şuvoiul de apă a săpat un bazin adânc de 60 m (Potcoava) cu toată duritatea rocilor, în
apropiere se află "Podul Curcubeului", pod internaţional al păcii, construit cu ocazia comemorării
a 100 de ani de pace între cele două state. Pentru vizitatorii cascadei s-au amenajat o serie de
echipamente şi instalaţii, unele de mare ingeniozitate, cum sunt: aerocarul (549 m lungime),
mijloc de transport pe cablu, ce permite admirarea cascadei şi a defileului Niagara ascuns la 90 m
adâncime; vapoare (3 nave) care traversează râul chiar în faţa căderii de apă; turnul de observare
cu lift, la 86 m înălţime, ce porneşte de la baza defileului şi se ridică cu 30 m deasupra stâncii, de
unde se poate observa o neuitată privelişte asupra cascadei şi împrejurimilor, iar liftul coboară în
defileu, la baza cascadei, oferind o vedere spectaculoasă a acesteia. Minolta Tower (99 m) cu
restaurant rotativ; Skylon Tower (243 m), de unde se pot vedea ambele sectoare de cascadă; are
lifturi exterioare din sticlă, restaurante, sală de dans, cinema, toate pe un mecanism care se
roteşte; Piaţa Turnului Niagara oferă o frumoasă privelişte asupra cascadei, cu Muzeul Regal
Londonez, parcuri, teatre, hoteluri şi restaurante.
MUNŢII APPALACHI
Arealul se suprapune integral peste munţii omonimi, care se înscriu cu peisaje variate şi de mare
frumuseţe, domenii schiabile şi staţiuni turistice, cascade şi parcuri naţionale, peisaje şi forme
carstice, cu precădere peşteri şi chei, dar şi oraşe interesante prin pitorescul şi valoarea
obiectivelor turistice.
Parcurile Naţionale constituie o atracţie turistică importantă, cum sunt: Parcul Naţional Great
Smoky Mountains (Carolina de Nord) cu 300 de specii de plante superioare, 2000 specii de
ciuperci, sute de specii de păsări şi animale cu blană, vizitat de peste 8,5 milioane turişti pe an. Se
întinde pe circa 80 km lungime şi 30 km lăţime şi cuprinde munţi cu peisaje pitoreşti şi are 20 de
vârfuri cu peste 2000 m altitudine, Parcul Naţional Mammoth Cave (Peştera Mamut) cu peştera
dispusă pe cinci niveluri şi o suprafaţă de 16 kmp cu circa 300 de galerii ce se întind pe o lungime
de peste 500 km (cea mai lungă din lume), cu o varietate de formaţiuni calcaroase spectaculoase
denumite sugestiv „Templul Solomon", „Coloanele lui Hercule". A fost descoperită în 1809, aici
găsindu-se mumii ale amerindienilor (populaţie băştinaşă precolumbiană). în zona literală.
Ca centre turistice se remarcă: Pittsburg oraş-port important centru comercial, financiar, cultural,
turistic. Oraşul oţelului, fondat în 1754 pe Ohio River, într-un peisaj, montan pitoresc. Ca atracţii
turistice se numără: Catedrala Learning, Campusul universitar, o clădire zgârie-nori (160 m, 42
etaje), cu decoraţii neogotice, unde se află Catedrala Sf. Paul (gotic) şi Capela Heinz (gotic, 22
m), numeroase muzee, parcuri şi rezervaţii.
LITORALUL ATLANTIC (COASTA ATLANTICĂ)

Este o arie de mare frumuseţe, dar şi de contraste ce se impun în viaţa socio-economică şi
turistică; condiţiile mai aspre spre nord se atenuează treptat spre cele subtropicale din sudul
144
Floridei, plajele ospitaliere pentru circa 2-3 luni pe an în NE, sunt deschise tot anul la Miami, iar
aglomerările industriale din conurbaţia Boston - New York se pierd în cele turistice şi de
divertisment în sud.
Astfel se individualizează trei areale turistice de litoral:
a) Arealul turistic LITORALUL DE NE cuprinde Câmpia Litorală Atlantică de NE şi
puzderia de insule care însoţesc ţărmul oceanului şi se întind pe 1440 km lungime de la graniţa cu
Canada până la Washington. Prezintă un relief variat şi pitoresc, dar mai ales centre turistice şi
alte atracţii de valoare deosebită. De asemenea, acest spaţiu de intrare în S.U.A. este un coridor
economic de mare dezvoltare şi prosperitate, dar şi o uriaşă aglomerare urbană ce depăşeşte 50
milioane locuitori (aria Boston - Washington). „BOSWASH" cel mai întins megalopolis de pe
glob (140.000 kmp), format dintr-un lanţ neîntrerupt de oraşe: New-York, Washington, Boston,
Baltimore, Philadelphia, Newark. De aici şi atracţiile turistice diverse, şi de mare bogăţie care
atrag milioane de vizitatori.
Camdem -un loc deosebit de pitoresc pe malul Golfului Penabreat, unde se află insule de mare
frumuseţe.
Portland important port pescăresc cu o valoare turistică remarcabilă.
Boston fondat în 1630, important centru comercial, industrial şi turistic, capitala statului
Massachusets, cu numeroase monumente arhitecturale: Clădirea Federală "J. F. Kennedy", Piaţa
Guvernamentală, Universitatea Harward cu campusul, faimoasa Universitate (din 1636), cu circa
17.000 studenţi, unde a fost student şi J. F. Kennedy. Are numeroase muzee, biblioteci (J. F.
Kennedy), parcuri, monumente.
Providence capitala statului Rhode Island, întemeiat în 1636 ca refugiu al liderilor religioşi
puritani din S'alem, centru turistic şi istoric cu o biserică baptistă (1638).
Newport aşezat într-un pitoresc golf cu numeroase monumente de arhitectură şi de rezonanţă
istorică: Casa de Marmură (copie după Versailles), Castelul Elms, Sala Panilor Tenisului
Internaţional; aici se desfăşoară Festivalul Internaţional al Jaz-ului.
New York, datat din 1524 şi fondat de olandezi în 1624 ca New Amsterdam - port în vârful insulei
Manhattan şi devenit New York în 1664, după cucerirea englezilor; este cel mai mare oraş
american, un conglomerat de stiluri arhitectonice, profesii, limbi, naţionalităţi, religii şi forme de
viaţă. Oraşul zgârie-norilor (200) ocupă insula Manhattan lungă de 20 km şi lată de 5 km (57
kmp), între două braţe de râuri: Hudson River şi Harlem River şi un braţ de mare - East River.
Este alcătuit din patru cartiere: Bronx, mai modest, Queens, cel mai populat, Brookiyn - cel mai
neatractiv şi starul Island, cu aspect rustic. Insula Manhattan este inima oraşului, are un sistem
stradal ortogonal, format din 12 bulevarde (avenucs) orientate N - S, întretăiate de 220 străzi
(streets) de la V la E şi numerotate de la l la 220. Transportul este deservit de numeroase taxiuri
galbene(12.000), autobuze şi 400 km de linii de metrou şi dispune de foarte multe restaurante,
cafenele, hoteluri de confort diferit. Fifth Avenue este un frumos bulevard străjuit de catedrale în
stil gotic, instituţii bancare, magazine luxoase, ce duce în Parcul Central, unde se află statuia lui
Cristofor Columb şi figurile turnate în bronz ale preşedinţilor americani.
Ca monumente de arhitectură se impun: Clădirea Dakota (stil victorian) cu apartamente de lux,
Banca Federală de Rezerve (24 m înălţime), Centrul Lincoln de Artă Performantă (5 teatre şi săli
de concerte), Opera Metropolitan, Centrul de Bursă, Clădirea Naţiunilor Unite (1952 cu 39 etaje);
blocurile zgârie-nori Empire State (102 etaje, 72 lifturi), Banca Chasa Manhattan (68 etaje cu 6
uşi de 45 tone fiecare), Citicorp Center (79 etaje), Central Electric Building (70 etaje), Studiourile
NBC, Centrul de Comerţ Mondial, cel mai mare din New York (411 m, cu antena TV 521 m), al
doilea după Sears fower din Chicago, care primeşte peste 80.000 de vizitatori pentru panoramă.
Monumente de artă: Statuia Libertăţii (93 m din care 46 m statuia, 17 m soclul, 30 m piedestalul
şi 200 tone greutate), dar al poporului francez către poporul american la aniversarea
independenţei (1886), realizată de sculptorul Frederic Auguste Bartholdi şi inginerul Gustave
Eiffel. Este deservită de un lift, iar în piedestal se află un muzeu al imigraţiei (circa 120.000
vizitatori / zi, vara), Arcul de Triumf Washigton (1892 -1895).
145
Numeroase staţiuni montane (de iama) din Munţii Appalachi Alegami aflate la fiind deschise în
perioada decembrie -martie: Holiday Mountain, Ski Bowl, Ski Winham.
b) LITORALUL CENTRAL se suprapune ariei oraşelor încărcate de istorie:
Philadelphia, Baltimore, Washington.
Philadelphia oraş în Pennsylvania, fondat în 1682 are un trecut istoric relevant. De acest oraş se
leagă Declaraţia de Independenţă, Constituţia ţării, care a aprobat primul guvern american; aici G.
Washington a prezidat opt ani (1790-1797) noua naţiune. De aceste evenimente se leagă
monumentele istorice: Independence Hali cu faimoasa Cartă Albă, Congress Hall, Casa unde
Thomas Jefferson a citit Declaraţia de Independenţă, Casa Tâmplarului (primul congres
continental în 1774), care au fost înglobate în Parcul Naţional Istoric al Independenţei. Străzile
medievale, bisericile, sinagogile, muzeele, hotelurile şi peste 500 de restaurante completează
atracţiile oraşului, alături de Centrul Universitar cu 8 universităţi şi Templul Universităţii.
Muzeul "B. Franklin" a fost transformat în 1990 în Central viitorului, aeroport internaţional.
Sporturi de iarnă: Spring Mountain Ski Area (5 teleferice, la 50 km), Doe Mountain (7 teleferice
la 92 km).
Atlantic City important centru de divertisment (hoteluri, cazinouri, ruletă), considerat Las Vegas-
ul zonei, anual înregistrând peste 33 milioane de vizitatori; Convention Hall o enormă sală
(41.000 locuri) şi cea mai mare orgă din lume (32.000 tuburi şi 1477 registre).
Baltimore fondat în 1729, loc de origine a primei linii ferate din U.S.A., mare oraş portuar,
industrial, cultural şi comercial. Oraş cosmopolit, cu vechi etnii stabilite aici (polonezi, italieni,
ucraineni). Atracţii turistice: monumente arhitecturale: Charles Center (15 centre comerciale şi
rezidenţiale, zgârie-nori), Baltimore Area cu numeroase fântâni, promenade, biserici Bazilica (cea
mai veche catedrală catolică), City Hall (77 m), un exemplu de arhitectură victoriană în U.S.A.
Monumentul Naţional şi Mormântul Sfânt pe locul bătăliei din 1814, Campusul cu clădiri în stil
georgian, muzee de artă, ştiinţă, Muzeul Căilor Ferate, Acvariul Naţional (8000 de animale cu
600 specii).
Washington D.C. - capitala federală, "Oraşul Eroilor şi Monumentelor", întemeiat de G.
Washington în 1790 pe malul Fluviului Potomac, nu departe de Munţii Vernon; fondatorul a
gândit o capitală în afara graniţelor statelor americane şi a delimitat districtul Columbia. Realizată
aproape pe un loc viran, după planurile arhitectului Pierre Charles, capitala este cel mai european
oraş de pe coasta atlantică, blocurile nu au mai mult de 15-16 etaje pentru a nu depăşi înălţimea
monumentului lui G. Washington, iar activitatea economică este exclusă cu excepţia celei
administrative. Oraşul este de o simplitate majestuoasă prin concentrizarea sa şi străzile radiale,
care pornesc de la cei doi poli ai săi: Capitoliul şi Casa Albă. Bulevardul Pennsylvania face
legătura între Casa Albă, reşedinţa oficială a preşedinţilor începând cu J. Adams în 1800 şi
impozantul Capitoliu, cu impunătorul dom ce-1 imită pe cel al Basilicii Sf. Petra din Roma. Se
remarcă o serie de obiective turistice cum sunt: monumente de arhitectură: Centrul de Artă "J.F.
Kennedy" (pe malul fluviului Potomac, inima spectacolelor artistice, cu peste 4 milioane
vizitatori / an, vechea clădire a Executivului, sediul vicepreşedintelui U.S.A.), Vechiul Oficiu al
Poştei (victorian, 96 m înălţime), Clădirea Pentagonului (lângă Cimitirul Naţional Arlington) cea
mai mare clădire din lume, cu o arhitectură distinctă (134 ha, 5 etaje, 28 km de coridoare, 32.000
lucrători), construită între anii 1941 - 1943; Curtea Supremă stil clasic, din marmură cu
decoraţiuni interioare rafinate, J.E. Hoower Building (F.B.I.), Complexul Watergate. Monumente
istorice: Capitoliul (1793 -1812), 79 m înălţime, iar Statuia Libertăţii, din bronz, are 6 m, cu
interioare frumos decorate cu statui, coloane, picturi, îndeosebi Rotonda, unde se află cripta
originală a mormântului G. Washington şi catafalcul utilizat la funeraliile lui A. Lincoln;
impunătorul Dom de pe dealul Capitoliului, care adăposteşte Camera Reprezentanţilor şi Senatul;
în apropiere Clădirea Curţii Supreme (din marmură), Universitatea Georgetown (1789) şi
Campusul; Casa Albă (1793 - 1800), faimoasa clădire inaugurată în 1800 de preşedintele J.
Adams, care a suferit multe modificări, adăugându-se unele corpuri, mai ales în timpul
preşedintelui Kennedy. Are dimensiuni impresionante (86 m înălţime, 105 m lăţime, 6,7 ha), 540
146
de săli şi un parc de 62 ha cu o colecţie de arbori în diverse culori (se vizitează 5 săli de recepţie,
primind peste 1,5 milioane vizitatori / an); Biblioteca Congresului din granit şi marmură (rafturile
totalizează circa 430 km, cu peste 85 milioane cărţi în 470 limbi); Teatrul Ford, unde a fost
asasinat preşedintele A. Lincoln, azi muzeu.
c) LITORALUL SUDIC se desfăşoară la sud de Washington, de-a lungul Atlanticului
până în Peninsula Florida, o zonă de câmpie joasă cu numeroase plaje bine amenajate, dar şi cu
importante centre istorice cu vestigii de interes turistic.
Richmond capitala Virginiei, oraş fondat în 1607, centru industrial cu zgârie-nori, are totuşi
patina medievală, fiind socotit un muzeu al Virginiei. Se impun: Biserica Sf. John, Monumentul
Avenue, Capitoliul Statului (1788), Casa Albă a Confederaţiei (1861-1865), Muzeul de Artă
frumoasă
Peninsula Florida ţară a turismului heliomarin, practicat tot timpul anului, are un peisaj de
câmpie mai înaltă în nord, către munţi, şi joasă (75 m altitudine) spre ocean. Este acoperită cu
nisipuri pe care se dezvoltă păduri de pin. Sudul peninsulei este o câmpie netedă cu mlaştini şi
lagune, iar aria litorală este formată din nisipuri fine albe, care dau faima plajelor de aici, iar
chiparoşii şi pinii înviorează peisajul, în largul litoralului se continuă Arhipelagul coraligen Keys,
de mare farmec. Clima caldă şi umedă favorizează practicarea turismului heliomarin în ambianţa
fermecătoare a culturilor de lămâi, portocali, ananas, bananieri şi chiar cocotieri.
Se remarcă, deci, plaje ce se întind pe circa 641 km, de la Insulele Amelia Island (Georgia), până
la Miami în sud. Dotările turistice de mare diversitate, tehnicitate şi atractivitate, ce îmbogăţesc
atracţiile naturale, atrag circa 25 milioane de turişti din U.S.A. pe an, mai mult de l milion din
Canada şi mii de vizitatori din Europa şi America Latină. Se impun plajele: Daytona Beach (cu
celebrele curse de automobile), Palm Beach, Pompano Beach, Boca Raton şi Miami, care
formează cea mai mare concentrare de hoteluri din lume.
Walt Disney World fondat în 1873, un oraş al "satisfacţiilor" din Florida şi estul U.S.A., cu
numeroase muzee, grădini, parcuri;
sea World oraş ultramodern şi cu un enorm parc zoomarin ce atrage peste 3 milioane turişti / an,
Walt Disney World faimosul parc de distracţii (11,300 ha şi peste 300 milioane de vizitatori de la
înfiinţarea sa în 1971).
MGM Studios studioul de filme pentru copii, Universal Studios Fiorida deschis în 1990 pentru
filme TV pentru copii.
Palm Beach o renumită plajă, paradisul sporturilor acvatice.
Coasta Vestică a Floridei este, de asemenea, o mare aglomerare turistică, unde sunt remarcate
oraşele - staţiuni: Tampa şi St. Petersbourg, centre istorice, economice dar mai
ales turistice. Pe lângă plajele renumite Madeira Beach, Indian Shores, cu peste l milion
vizitatori/an, se impun două principale atracţii turistice: excursiile în Florida Centrală (Walt
Disney World, Epcot, Şea World) şi cele de-a lungul Golfului Mexic ( Sarasota, Sanibel şi
Captova Island). Tampa oraş fondat în 1823, situat într-un climat subtropical, cu muzee (Muzeul
de Artă Americană şi Africană), cu plaje şi hoteluri în stil hispano-maur, Universitate, Grădina
Zoologică (3500 de animale) cu spectacole date de animale, sate de vacanţă africane,
divertisment.
AMERICA PRERIILOR
Ocupă Câmpia Mississippi şi piemonturile limitrofe Munţilor Appalachi la est şi Munţilor
Stâncoşi la vest, în parte ocupate de vestitele prerii americane. Practic, zona se suprapune
bazinului hidrografic al marelui Fluviu Mississippi - Missouri şi ocupă unele state federale cu
tradiţie agricolă, a plantaţiilor de bumbac, trestie de zahăr şi a crescătorilor de vite şi cai (vestiţii
cow-boy din filmele western), cu întinse exploatări de petrol.
Aici s-au născut culturi muzicale originale ca jazz-ul (New Orleans), blues-ul (Memphis), muzică
country (Nashville), iar istoria a lăsat vestigii valoroase, astăzi obiective turistice reprezentative.
Regiunea are un relief variat de câmpie şi podiş, cu numeroase atracţii naturale şi antropice.
147
Fluviul Mississippi (6420 km lungime şi un bazin hidrografic de 3,2 milioane kmp) drenează cu
afluenţii săi o optime din continentul nord-american (31 de state din U.S.A. şi două provincii
canadiene) şi se varsă în Golful Mexic printr-o deltă de 4 kmp.
Cele mai importante oraşe industriale, comerciale şi centre turistice de rezonanţă sunt: Atlanta
capitala statului Georgia, oraş fondat în 1837, considerat de faimosul Zero Mile, post al primei
căi ferate Atlantic - Western (1837). Oraş industrial, comercial şi bancar (130 de bănci) în care se
remarcă o serie de clădiri: Piaţa Western Peachtree (73 etaje), clădirea Corporaţiei World of Coca
Cola, centrul Peachtree (un ansamblu arhitectural spectaculos, cu un ultramodern hotel cu 73
etaje), Teatrul Fox (1929), Capitoliul Starului Georgia (1889, replică a Washington Capitoliu),
Atlanta Subterană (un complex de labirinturi, străzi şi clădiri din 1864), Muzeul Martin Luther
King, numeroase parcuri, grădini şi locuri de agrement.
Nashville capitala statului Tennessee, fondat în 1779, oraşul muzicii country, se remarcă şi prin
numeroase parcuri, grădini, biserici, clădiri somptuoase, faimoase monumente: Panthenonul
(1931, replică a Panthenonului grec), Clădirea Studioului Radio, Studio B, sala de muzică country
legată de numele cântăreţului Elvis Presley, Capitoliul Statului, Universitatea Fisk (1866),
Hermitage (1819), numeroase muzee, parcuri: Grădina Botanică Tennessee, Cheekwood - parc
forestier tropical (12 ha).
Dallas oraş în Texas, fondat în 1841, centrul industriei petrolului, textile, alimentare, oraş al
zgârie-norilor, al hotelurilor. Se impune prin unele realizări arhitecturale: City Hall cu linii
geometrice, Allied Bank Tower, cu o arhitectură deosebită, imensul Hotel Hyatt Regency sau
Centrul de Conferinţe Reunion Tower, cu o iluminare nocturnă de mare efect, Parcul Highland un
adevărat cartier privat (clădiri, şcoli, cluburi), Universitatea, Depozitul de Cărţi Şcolare Texas, de
unde a fost asasinat la 22 noiembrie 1963 fostul preşedinte J. F. Kennedy, aeroport ultramodern,
Centrul Comercial Dallas, un grup de clădiri ultramoderne, Expoziţia de Istorie J.F. Kennedy
(legată de asasinarea preşedintelui), Universitatea metodistă de Sud, Parcul Central de Stat (97
ha) cu expoziţii florale, acvarium, precum şi platoul de filmare a filmului serial "Dallas", care
atrage mii de turişti/an.
Houston fondat în 1836 fosta capitală a Texasului, centru industrial, dar şi oraş al Ştiinţei, culturii
şi sportului cu centrul Spaţial L.B. Johnson, Centrul de Congrese G. R. Brown, copie a Centrului
Pompidou din Paris, care se află în ultramodernul Centru Civic Houston, alături de alte clădiri şi
o suită de fântâni arteziene. De remarcat este şi Universitatea Rice cu campusul sau Muzeul
Spaţial şi Centrul de Control, Centrul Spaţial L. B. Johnson (40 km S-E).
New Orleans un oraş cu un istoric zbuciumat locul de naştere al "jazz-ului". Stăpânirile spaniole,
mexicane, franceze au lăsat amprente în'civilizaţia şi arhitectura oraşului. Este unul dintre cele
mai cochete oraşe, cu aeroporturi servicii de helicoptere pentru turişti, vechile cartiere fiind
adevărate muzee în aer liber iar podurile peste Mississippi sunt impunătoare opere de artă.
"Oraşul bursei bumbacului" - aurul alb - se impune prin: "Superdomul Louisiana", o clădire de
peste 90.000 locuri pe trei niveluri cu aer condiţionat, gazon artificial şi şase canale de
televiziune. Portul, al treilea din lume - "Poarta Americii", leagă U.S.A. de mapamond.
AMERICA VESTICĂ (CALIFORNIANĂ - MUNŢII STÂNCOŞI)

Se suprapune vastei arii a Munţilor Stâncoşi, cu numeroasele lanţuri montane (cordiliere)
longitudinale, ce închid imense întinderi de podişuri aride, stâncoase sau deşertice, presărate cu
lacuri sărate, cât şi fâşiei litorale califomiene de la Oceanul Pacific, ce se desfăşoară până în
îndepărtata Alaska.
Suprafaţa imensă, condiţiile de relief şi climă variate au determinat peisaje dintre cele mai diverse
şi de mare originalitate (polare, glaciare, vulcanice, deşertice, de litoral etc.), la care se adaugă
marile fluvii ce-şi croiesc defilee (canioane) spectaculoase.
Numeroasele parcuri naţionale sau rezervaţii naturale adăpostesc peisaje de mare frumuseţe la
care se adaugă şi parcurile naţionale ale populaţiei indiene precolumbiene.
148
Istoria febrilă a ocupării vestului american, a căutătorilor de aur se împleteşte cu civilizaţia
modernă şi determină atracţia fascinantă a acestui teritoriu, mai ales litoralul pacific, unde
turismul a atins niveluri înalte de dezvoltare.
Numeroase autostrăzi interstatale traversează în lung şi în lat această zonă.
Se pot delimita trei subzone de interes turistic: Litoralul Pacific, Alaska şi Munţii
Stâncoşi.
LITORALUL PACIFIC
Ocupă coasta pacifică de la graniţa cu Mexicul în sud până la Golful Alaska, în nord. Valenţele
turistice şi concentrarea acestora permit distingerea a două areale: California şi Litoralul de NV.
a) CALIFORNIA se suprapune în parte statului californian şi are un relief variat către
vest, Munţii Coastelor jalonează oceanul şi lasă loc unor câmpii litorale cu plaje pitoreşti, iar spre
est se află Sierra Nevada (4418 m în Vf. Whitney, cel mai înalt masiv).
între cele două cordiliere o câmpie mănoasă se desfăşoară de-a lungul râului Sacramente şi
afluentul său San Joaquin.
Clima mediteranean - oceanică, dar şi deşertică spre interiorul ţării, se impune în peisaj şi
vegetaţie (peisaje subtropicale în vest şi deşertice - Valea Morţii în est -, dar şi în agricultură (80
% din vinurile consumate în U.S.A. şi 1/3 din producţia naţională de fructe şi vegetale).
Acest areal împleteşte peisaje şi atracţii naturale de mare spectaculozitate, de la întinse pustiuri,
sărace, cu o vegetaţie xerofilă, unde se află şi renumitul Monument al Naturii "Valea Morţii", o
depresiune deşertică -82 m, cel mai jos punct de uscat din America, în care s-a înregistrat cea mai
ridicată temperatură pe termen lung 48,9°C timp de 43 de zile în iulie 1917, până la parcurile
naţionale: Parcul Naţional Yosemite din Sierra Nevada, „Grand Canyon" este cel mai mare şi
spectaculos canion terestru, 349 km lungime, 6-30 km lăţime, 2133 m adâncime maximă, Valea
Canionului Colorado (11 km lungime, 800-1500 m lăţime, 1500 m adâncime, numeroase
cascade), şi pădurile de Sequoia, uriaşi arbori de 80 m înălţime, 40 m circumferinţă şi circa 5000
de ani de viaţă.
Coasta californiană reprezintă riviera pacifică dintre Sân Francisco şi graniţa cu Mexicul, cu un
peisaj spectaculos, de la panorama oraşului, la văile fertile, peisajele pădurilor de pin, sequoia sau
stâncoase, plaje întinse, unde soarele, relaxarea şi comunicarea cu natura constituie miracolul
"California".
San Francisco fondat în 1776 de călugării franciscani, de care este legată Misiunea Dolores
(1776, în stil colonial spaniol). Oraşul a fost construit în golful omonim şi este mare centru
industrial, dar şi al finanţelor, cercetătorilor, al treilea port american. Este unul dintre cele mai
frumoase oraşe şi prezintă atracţie prin impunătorul pod "Golden Gate" (1937-1939), cu cea mai
frumoasă panoramă peste golf, sistemul de transport vechi cu "ricşa" motorizată şi tramvaiul cu
cabluri (1773), pagodele chinezeşti, mulţimea cartierelor de emigranţi (chinezi, mexicani,
japonezi, ruşi, italieni, francezi, germani, filipinezi etc.), care etalează clădiri specifice de epocă,
cultura şi civilizaţia lor, dar mai ales gastronomia specifică - o atracţie deosebită.
Los Angeles fondat în 1781 este o uriaşă metropolă care înglobează numeroase staţiuni - oraşe din
jur (145 km lungime, 30 km lăţime) şi populaţii diverse ca etnie (chinezi, japonezi, coreeni,
mexicani etc.). Este oraşul miliardarilor (Century City), al cinematografiei (Beverly Hills), al
Disneyland-ului, al faimoaselor restaurante (Sunset Boulevard), al zgârie-norilor (Bunkei Hill,
Arco Piaza), al arenelor uriaşe (Memorial Coliseum 102.000 locuri, unde s-au desfăşurat
olimpiadele din 1932 şi 1984), al sălilor de concerte (Music Center), al plajelor însorite şi
elegante (Laguna Beach, Santa Monica, Long Beach), al frumoaselor cartiere (China Town, Little
Tokyo, Koreatown etc.). De asemenea, este oraşul marilor bulevarde (Sepulveda Boulevard, 72
km), al artelor (35 muzee, zeci de galerii, sute de teatre), al ştiinţelor şi universitarilor (5
universităţi şi o densitate mare a laureaţilor Premiului Nobel).
Ca obiective: City Hall (138 m), Hollywood Sign, Memorial Colisseum, Celebrul Station (din
1930-1932), Music Center, Universitatea California - Los Angeles (UCLA, 1919), cu un camping
149
uriaş (166 ha), biserici, Templul Mormon (8 ha, 78 m înălţime, se pare că mormonii ar fi de
origine galeză, plecaţi în America cu mult înainte de Columb), muzee (Muzeul de Artă
Contemporană), Parcul Memorial Hollywood, plaje: Manhattan Beach, Sunset Beach (54 km), în
SE, Venice (28 km) cu popularul festival "Musele Beach". Alte atracţii: la vest de metropolă:
Belair şi Beverly Hills, cartier luxos al milionarilor şi starurilor de cinema; Hollywood - centrul
industriei cinematografice (1910), cu numeroase restaurante, galerii, studiouri şi muzee:
Hollywood Studio Museum, Pasadena - centru ştiinţific şi universitar; Disneyland (38 km SE)
celebrul parc de divertisment pentru copii şi adulţi fondat în 1955 de celebrul regizor Walt Disney
(29 premii Oscar), este cel mai popular loc de distracţii american cu peste 300 milioane de
vizitatori şi peste 60 de atracţii şi programe.
Alte centre turistice: River Side - capitala imperiului Orange; Palm Spring (344 km) - oraş al
milionarilor în plin deşert, în Munţii San Jacinto (3295 m), de remarcat tramvaiul tractat pe cablu
(4 km lungime până la 2596 m altitudine); oraş al celebrităţilor artistice, politice, financiare,
vizitat de peste 2 milioane turişti / an; interesant Muzeul Deşertului.
San Diego fondat în 1769, situat într-un golf de mare spectaculozitate, a devenit un mare port,
centru de afaceri şi economic, dar şi turistic. Se remarcă Parcul Prezidenţial, Cartierul Gaslamp
(de elită), Centrul Istoric Old Town şi San Diego de Alcala, Parcul Tropical Balboa, Insula
legendară Coronado cu renumitul hotel omonim (sec. XIX), Universitatea, biserici, temple,
monumente, teatre.
b) LITORALUL DE NORD - VEST cuprinde coasta pacifică de la San Francisco până la
Golful Alaska, cu peisaj divers şi pitoresc, cu fiorduri, lacuri, râuri cu cascade, defilee, plaje mai
reduse, fonduri piscicole şi cinegetice.
Centre turistice: Portland fondat în 1842, într-un peisaj spectaculos, la poalele Munţilor Hood
(3424 m), important port, centru comercial şi turistic, de excursii spre Cascada Rouge sau spre
Canionul Columbian. Monumente de arhitectură: Civic Auditorium -ultramodernă sală de
concerte; biserici, Grotto (sanctuarul mamelor sacrificate) deschis din 1924 şi vizitat de circa 50
mii turişti/an. Monumente istorice: Clădirea Bybee - Howell; Muzeul de artă, de ştiinţe şi
industrie. Staţiuni pentru sporturi de iarnă: Munţii Hood Meadows, Summit Ski Area. Atracţii
turistice în împrejurimi: Canionul râului Columbia (104 km) cu cascade (Multnomah Falls 189
m), Parcul Naţional Point Crown, Monumentul Istoric National Fort Wancouver (pe Columbia),
rezervaţia Warm Springs (190 km).
Seattle fondat în 1851 şi situat într-o arie montan-litorală de mare pitoresc, cu munţi piramidali
(Rainer 4392 m), cascade, golfuri, fiorduri. Se înscrie în turism prin monumente arhitecturale ca:
Centru Seattle (184 m), centru comercial, cultural, Piaţa Pier cu două mari edificii turistice,
Acvarium, Universitatea Washington cu un campus ce cuprinde Galeriile de artă Henry, Muzeul
Burice de ştiinţe, Biblioteca Henry Suzzallo; numeroase muzee (de Artă, Aerian, Burke), foarte
multe parcuri (9 principale), în împrejurimi: Parcul Naţional Mount Rainer (153 km) - cu peisaje
glaciare şi de litoral; Parcul Naţional Olimpic (142 km NV) -cu Munţii Olimpus (2428 m), păduri
luxuriante pe coastele oceanice, insule deşertice de-a lungul Oceanului Pacific, faună de mare
diversitate; Parcul Naţional Glacier (4100 kmp.) al doilea parc după Parcul Naţional Yellowstone,
cu peisaje şi vegetaţie diversă, 60 gheţari, 650 lacuri, faună specifică, Parcul Naţional al
Cascadelor Nordice (204 mii ha), cu peisaje glaciare de mare spectaculozitate.
ALASKA - cuprinde litoralul pacific de la nord de Seattle şi Peninsula Alaska, cu relief montan
şi de podiş înalt, cu un climat rece şi vegetaţie săracă. Scăldată de apele Oceanului Arctic de
Nord, Marea Bering în vest şi Oceanul Pacific în sud, Alaska are o suprafaţă de 1,500.000 kmp.
După condiţiile naturale se pot distinge mai multe areale:
Alaska Oceanică cuprinde Munţii Cordiliera Oceanică (3074 m) şi are un relief variat, pitoresc şi
multe parcuri naţionale.
Subzonă puţin locuită, excelează prin atracţii naturale concentrate, de regulă, în parcuri naţionale:
Denali National Park (24.280 kmp.), delimitat în 1917 şi care cuprinde peisaje montane alpine şi
glaciare de mare pitoresc (Munţii Mc Kinley, 6196 m), faună specifică (urs grizzli, caribu, elan,
150
155 specii de păsări) şi Centru de Informare şi Studii, hoteluri, restaurante, parcări. Parcul
Naţional Glacier Bay, cu peisaje glaciare, fiorduri, gheţari; Parcul Naţional Katmai (16.600 kmp)
cu peisaje vulcanice montane, somon, vestigii istorice; Parcul Naţional Tongass (69000 kmp), cu
peisaje glaciare, fiorduri, insule montane, păsări.
Centre turistice: Anchorage, Eklutna, Insulele Aleutine, Fair Banks.
MUNŢII STÂNCOŞI
Se suprapune lanţurilor paralele ale Munţilor Stâncoşi, care închid podişuri întinse, aride,
deşertice şi se înscriu cu peisaje dintre cele mai variate şi de un pitoresc deosebit, în statele
Colorado, Utah, Wyoming se întâlnesc parcuri naţionale de mare interes, iar în cele din sud:
Arizona, New Mexico, Oklahoma, se impun peisajul deşertic şi de dune, dar şi spectaculoase
canioane, rezervaţii ale indienilor, vestigii arheologice, în partea central-vestică a munţilor,
peisajele de deşert (Death Valley), alternează cu cele tropicale sau alpine, unde parcurile au o
largă dezvoltare. Numeroase sunt şi centrele turistice cu arhitectură de epocă (Santa Fe, Salt Lake
City) sau moderne şi cosmopolite (Las Vegas, Denver).
Yellowstone National Park - este situat în statul Wyoming şi cuprinde o parte din statele Idaho şi
Montana. A fost primul parc naţional din lume fondat în 1872, la care s-a adăugat în 1929 şi
Grand Teton Park (1280 kmp.). Cu o suprafaţă de 8993 kmp. Yellowstone National Park este
unul dintre cele mai frumoase parcuri din U.S.A. şi cuprinde o natură montană variată: peisaje
dintre cele mai diverse, vulcanice (un platou de 100/90 km şi înalt de 2400 m, presărat cu conuri
şi cratere vulcanice), peisaje alpine, peste 200 de geyzere cu faimosul Olt Faithful care,
intermitent, aruncă o coloană de apă şi vapori sulfuraşi (Giant Geyser are cel mai înalt jet de
vapori 61 m, care durează patru minute şi erupe la o jumătate de oră), peste 10000 de izvoare,
lacuri, păduri de pin şi sequoia, păduri fosilizate, locuri fosilifere, canioane grandioase, faună
diversă: bizon (2500 buc.), elan (30000), căprior, cerb, urs brun şi grizzly (500 buc.), coyot,
mosc, castor, numeroase păsări. Parcul este vizitat de circa 3 milioane turişti/an, are şase hoteluri
şi 12 campinguri şi se află la 1022 km de Denver şi 1219 km de Seatle.
Sporturi de iarnă: Alta Grand Targhee Resort, Old Faithful, Teton Village.
Grand Canyon National Park inaugurat în 1919 în statul Arizona, în Podişul Colorado şi are 4856
km². Acest spectaculos parc înconjoară Canionul Colorado (care este tăiat în roci vechi, şisturi
verzi, roşii, cenuşii) şi platoul Kaibab. Canionul propriu-zis are 70 m adâncime şi 90 m lăţime,
dar el măsoară 445 km şi prezintă pe 1600 m lungime o istorie a evoluţiei scoarţei terestre (de la
precambrian la terţiar) valori naturale fosilizate şi peisaje de mare spectaculozitate. Parcul deţine
250 specii de păsări, 70 specii de mamifere, 27 de reptile şi 5 specii de amfibieni şi trei sectoare:
Canionul de Sud (South Rim); Canionul de Nord, accesibil numai vara şi Canionul propriu-zis
(34 km) cu Grand Canyon Village). South Rim prezintă următoarele atracţii: Vest Rim Drive (13
km), cu o splendidă panoramă asupra canionului, Easy Rim Drive (37 km) cu superbe panorame
deasupra canionului (cu un interesant muzeu). North Rim cu Cape Royal (2614 m cu o deschidere
spectaculoasă asupra canionului şi deşertului), Point Sublime între cele două extremităţi,
panorama unică a râului Colorado de pe podul Nanajo - Bridge (140 m înălţime).
Yosemite National Park creat în 1890 pe o suprafaţă de 3082 kmp. în statul California. Cuprinde
o arie montană, stâncoasă cu râuri repezi şi cu cascade: Yosemite Falls 739 m, cu peisaje
spectaculoase pe Valea Yosemite, vale glaciară, străjuită de stânci de granit
de 1500 m altitudine. Obiective: Glacier Point -grupul de stânci El Căpitan, cascadele Yosemite
Falls (739 m), Ribbon Falls, Nevada Falls, Giant Sequoias Stands cu Pădurea Mariposa (Sequoia
Giant, 2700 ani, 64 m înălţime, 11 m diametru), Tuolumne Meadows, un paradis pentru campări
şi excursionişti cu peisaje montane pitoreşti.
Centre turistice: Denver - capitala statului Colorado, fondat în 1858 într-o zonă montană deosebit
de pitorească. Prezintă numeroase monumente: Centrul de Artă Denver, Capitol State (76 m
înălţime), muzee, parcuri, grădini, în apropiere, o serie de staţiuni de iarnă: Aspen Mountain,
Tellurida sau parcuri naţionale: Nearly, Colorado, Munţii Evans cu un traseu pitoresc.
151
Salt Lake City capitala statului Utah, fondată în 1847, situat lângă Marele Lac Sărat, la poalele
Muntelui Wasatch Range (3000 m). Ca obiective turistice se remarcă: State Capitol, Catedrala
Madeleine (1909 în stil european), Templul Mormon (1893), Fortul Douglas (1862), Piaţa
Temple, Sala de Congrese, Muzeul Memorial Pioneer care redă epoca de stabilire a mormonilor
în acest teritoriu (o sectă religioasă fondată în 1830 la New York).
Las Vegas capitala mondială a megahotelurilor. în deşertul Nevada se află "Mecca hotelăriei Las
Vegas", oraşul cu nouă din cele mai mari hoteluri din lume şi cazinouri. M.G.M. Grand Hotel -
cel mai mare lanţ hotelier din lume, are o capacitate de 5009 camere, numai Cazinoul are o
suprafaţă de 16.000 km². Oraşul este fondat în 1855, centru turistic de mare importantă prin
dotările de agrement, dar şi prin atracţiile naturale, primind peste 20 milioane turişti / an. Atracţii
turistice: Centrul de Congrese, Clădirea Circus Circus - hotel Cazino, Fortul vechi al mormonilor
(1855), muzee, cazinouri, centre comerciale.
SUBZONA HAWAI
Al 50 - lea stat, Hawaii are capitala la Honolulu, descoperit de J. Kook în 1778, posesiune
americană din 1898 şi inclus în USA în 1959. Este format din cinci insule vulcanice: Oahu,
Hawai cu celebrii vulcani activi Mauna Loa şi Kilanea, Maui cu faimoasa rezervaţie naturală
marină Haleakala, Molokai cu templele polynesiene şi Kauai cu un peisaj superb, dar devastat în
parte de taifunul Hurricane Iniki în 1992.
Două din simboluri: Pearl Harbour enorma bază militară din Pacific şi Waikiki Beach în
Honolulu, cu cea mai mare concentraţie de hoteluri din lume (80 / km²., cu 40.000 camere).
Obiective: Diamond Head -un vulcan de pe care se distinge o splendidă panoramă a plajei
Honolulu Bay, Capitoliul - cu o arhitectură elegantă, în formă de crater vulcanic, cu coloane
(1969), faimosul Palat Regal, Piaţa Washington cu palate, Muzeul Submarin al Pacificului,
Centrul Maritim Hawai, Mausoleul Regal cu mormintele primilor monarhi.
Dispune de numeroase plaje: Lanikai Beach, Yokohama Bay, Sunset Beach, Waikiki Beach;
Grădina Botanică cu floră şi faună din Pacific. Alte atracţii: Haicu Gardens o junglă tropicală,
Waimea Falls Park - un parc în junglă, Vulcanul Mauna Loa cu zăpezi la latitudini tropicale şi
Mauna Kea cu Observatorul astronomic, Vulcanoes National Park, cu Muzeul Vulcanologic.
Centre: Honolulu, Lanai City, Hilo etc.
CANADA
Nume oficial Canada
Formare 1867/ 1949
Capitala Ottawa
Limbi vorbite Engleza, Franceza
Religii protestantism 41%, romano-catolici 47%,alţii 12%
Etnii anglo-canadieni 45 %, franco - canadieni 29 %, alţi europeni 23 %, de
origine germană, italiană, ucraineană, română), amerindieni şi inuiţi
(eschimoşii)
Forma de guvernământ Democraţie parlamentară
Moneda naţională Dolarul Canadian= 100 cenţi
Canada este o monarhie constituţională şi o ţară a Commonwealth-ului care o recunoaşte în
mod formal pe Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit ca Regină a Canadei, ale cărei funcţii de
zi cu zi sunt îndeplinite de către un Guvernator General la nivel federal şi de câte un Locotenent-
Guvernator la nivelul fiecărei provincii. Chiar dacă Guvernatorul General a preluat multe dintre
funcţiile şefului statutlui, monarhul rămâne din punct de vedere constituţional şeful statului
152
canadian. Astfel, funcţiile oficiale ale guvernului şi chemările la urne sunt exercitate, iar legile
sunt promulgate, în numele Suveranului. Regina Elisabeta a II-a este suveranul Canadei din 6
februarie 1952.
Reprezentantul monarhului în Canada este Guvernatorul General, care este adesea numit din
rândul politicienilor retraşi din viaţa politică, a liderilor militari şi a mass-mediei sau a altor
cetăţeni canadieni notabili.
Pădurile boreale domină întinderea ţării, gheţarii sunt proeminenţi în regiunea arctică şi în Munţii
Stâncoşi, în timp ce terenul relativ plat al preriilor este propice pentru agricultură. Marile Lacuri
alimentează Fluviul Sfântul Laurenţiu (St. Lawrence) (în sudest) o zonă care găzduieşte o mare
parte din populaţia Canadei.
Canada ocupă partea nordică a Americii de Nord. Are o graniţă comună la sud cu cele 48 de state
adiacente ale SUA şi la nordvest cu Alaska, întinzându-se de la Oceanul Atlantic în est la
Oceanul Pacific în vest; la nord se găseşte Oceanul Arctic. Din 1925, Canada are pretenţii asupra
teritoriilor arctice dintre 60° şi 141° longitudine vestică, deşi aceste pretenţii nu sunt universal
recunoscute. Cea mai nordică aşezare umană din Canada (şi din lume) este Baza forţelor militare
canadiene CFS Alert localizată pe vârful nordic al Insulei Ellesmere - latitudine 82.5°N - la doar
834 kilometri (450 mile nautice) de Polul Nord. Ca suprafaţă totală, Canada este a doua ţară a
lumii, după Rusia.
La nordul aceste regiuni se găseşte vastul Scut Canadian, o zonă stâncoasă erodată de-a lungul
ultimei glaciaţiuni, cu soluri sărace, dar bogată în minerale, cu lacuri şi cursuri de apă abundente.
De fapt, teritoriul Canadei încorporează peste 60% din lacurile planetei.
Newfoundland se află la gura Golfului Sfântului Laurenţiu (Gulf of Saint Lawrence), cel mai lat
estuar din lume. Provinciile Maritime continuă spre est, înspre ocean, în continuarea provinciei
Québec. New Brunswick şi Nova Scotia sunt despărţile de Golful Fundy, unde au loc cele mai
ample maree de pe mapamond. La vest de Ontario, preeriile canadiene se întind vaste înspre
Munţii Stâncoşi, care le separă de British Columbia
Flora nordului canadian devine din ce în ce mai rarefiată de la păduri de conifere la tundră şi, în
final, pământuri lipsite de vegetaţie în nordul extrem. Nordul continental este încercuit de un vast
arhipelag încorporând unele dintre cele mai mari insule din lume.
Temperaturile medii în Canada depind de locaţie. Iernile pot fi aspre în multe zone ale ţării, mai
ales în preerii, unde temperatura medie zilnică este sub −15 °C. Excepţia este British Columbia,
care se bucură de un climat temperat, cu ierni uşoare şi ploioase. Media temperaturilor maxime în
timpul verii pe coastele estică şi vestică este între 21 şi 24 °C.
Zone turistice:
CANADA ATLANTIC Ă
Aceasta ocupă Coasta Oceanului Atlantic, la Golful Sf. Laurenţiu, formată dintr-o serie de insule
cum sunt: Terra Nova (111.000 kmp) şi Prinţul Eduard şi Peninsula Noua Scoţie. Relieful este
puternic modelat de gheţari, iar clima este rece, ţărmurile fiind scăldate de curentul rece al
Labradorului. Vegetaţia predominantă este tundra.
Această provincie se remarcă printr-o serie de rezervaţii şi parcuri naţionale, zone cu atracţii
turistice, curiozităţi naturale, parcuri şi aşezări istorice, băi de soare şi maree puternice.
Oraşul Halifax este cel mai important din această provincie, fondat în 1749, capitala provinciei
Noua Scoţie, cu un relief colinar, apele din rada portului nu îngheaţă, are funcţie portuară
(pescăresc, militar), industrială şi comercială (piaţă a peştelui şi grânelor). Are puţine monumente
istorice, un muzeu. Alte oraşe: St. John şi Sydney, cu funcţii industriale şi de transporturi.
Şoseaua transcanadiană (4725 km) ce leagă Oceanul Pacific cu Oceanul Atlantic este făcută în
scopul facilitării turismului. Porneşte din oraşul St. John (Insula Terra Nova) trece prin Sydney -
Halifax (Noua Scoţie), apoi urmează direcţia Montreal - Ottawa - Canionul Râului Fraser -
Vancouver la Oceanul Pacific.
153
MARILE LACURI
Aceasta cuprinde provinciile Quebec şi Ontario, mărginite la sud de Fluviul Sf. Laurenţiu şi
Marile Lacuri. Se desfăşoară pe circa 3000 km lungime, are un relief variat (câmpii, podişuri,
dealuri joase şi o climă aspră). Este cea mai importantă regiune economică a ţării, asociată cu o
intensă activitate financiară şi turistică.
Marile Lacuri Nord Americane se desfăşoară în direcţia NV - SE şi apoi SV-NE formând o
adevărată mare interioară cu o suprafaţă de 246.000 kmp delimitând graniţa cu SUA. Lacurile
sunt aşezate pe 3 trepte diferite ca altitudine (Lacul Superior cel mai înalt, Michigan, Huron şi
Erie cu 6 m mai jos, iar Ontario cu 100 m faţă de Erie (din care Cascada Niagara reprezintă
jumătate. Lacul Ontario comunică cu Oceanul Atlantic prin Fluviul Sf. Laurenţiu.
QUEBEC. „La Belle Province" este cea mai mare din cele 10 provincii canadiene şi a doua ca
populaţie.
La sud de Fluviul Sf. Laurenţiu se află următoarele obiective: Insula Medelen (Madeleine) şi
Capul Menles din Golful Sf. Laurenţiu, cu numeroase şiruri de dune de nisip, un paradis pentru
amatorii de mare şi al păsărilor. Nouveau Brunswick, cu sate istorice vechi, acadiene şi multe
muzee (aici se află primul muzeu din Canada, cu exponate militare, marine, animale preistorice şi
istoria Brunswickului); Muzeul de Hârtie (singurul din America de Nord, de istorie a hârtiei
fotografice); grădina memorială Roosevelt Franklin Delano; târgul de la Saint John, construit de
regele George al IJJ-lea (1785).
Oraşul Quebec este capitala spirituală a populaţiei franceze din Canada, oraş cu două etaje,
datorită aşezării lui pe o colină de granit. Este singurul oraş fortificat din America de Nord, pe
promontoriul "Capul Diamant", masiv ce domină valea Fluviului Sf. Laurenţiu, supranumit
"Comoara patrimoniului mondial", primul oraş nord-american astfel onorat. Are numeroase
parcuri şi splendide panorame, este un mare centru administrativ şi economic, cu patru secole de
istorie, în 1608 Samuel Champlain construieşte prima locuinţă când devine un mic sat - port, târg
şi apoi oraş.
Obiective turistice: se remarcă oraşul vechi cu marile porţi de piatră, castele, ruine, Piaţa Regală,
imensul parc al Câmpiilor lui Abraham (unde s-a stabilit destinul Noii Frânte), biserica Notre
Dame des Victories, cea mai veche din Canada şi Capul Diamantelor unde perspectiva se întinde
până la Insula Orleans. Vechiul port, şantierele navale de la Lauzan, Estuarul St. Charles,
schimbarea gărzii de coastă şi vechiul Quebec dominat de Castelul Trantenac, Bazilica Sainte-
Anne de Beaupre (celebru loc de pelerinaj), Cascada Montmarencu (84m) şi recunoscutele
plimbări pe Drumul Regelui cu locurile pitoreşti de pe Coasta Beaupre.
Azi, Quebec-ul se impune prin arhitectură modernă, marcată de mari bulevarde, cu magazine
luxoase şi restaurante; iarna atracţia principală este "Carnavalul Quebec-ului" (la începutul lunii
februarie) unde zi şi noapte are loc un şir neîntrerupt de petreceri.
MONTREAL este aşezat pe cea mai mare insulă din cele trei, care formează un arhipelag, unde
râurile Ottawa şi Sf. Laurenţiu se întâlnesc; împreună cu ţărmul de sud şi cu zona inferioară de
jos, Laurentides; regiunea însumează 4000 kmp.
Montreal-ul "oraşul celor două singurătăţi", principala metropolă a Canadei, unde trăieşte 1/3 din
populaţia Provinciei Quebec, majoritatea francezi (sufletul francez din Quebec trăieşte în formă
britanică), este o metropolă foarte modernă cu o cultură francofonă şi o gastronomie
internaţională, unul din cele mai frumoase oraşe din America, după Paris, cel mai mare oraş
francez din afara graniţelor Franţei, din cei 3 milioane de locuitori, 2 milioane sunt francezi.
Originalitatea metropolei este oraşul subteran, format dintr-o bogata reţea de pasaje subterane,
impus de climatul aspru.
ONTARIO. Se află între Marile Lacuri nord-americane şi Golful Hudson, are un peisaj foarte
variat şi multe parcuri provinciale, mici, dar interesante: Quetico, Lacul Superior, Mississagi,
Kilarney, Parcul Naţional Pukaskwa (pe malul Lacului Superior); Parcul Point Pelle o insulă
mlăştinoasă din Lacul Gire, adevărat paradis al păsărilor din întreaga Americă, locul de întâlnire
al păsărilor călătoare. Parcul Sf. Laurenţiu Island - cel mai mic parc (105 ha) aşezat în celebra
154
"regiune a celor 1000 de insule la ieşirea Fluviului Sf. Laurenţiu din Lacul Ontario, un loc ideal
pentru practicarea sportuilor. Parcul Georgian Bay format din 40 de insule mici stâncoase,
şlefuite de gheţari şi foarte împădurite, cu cele mai frumoase păduri de arţar din Canada
(simbolul Canadei este frunza de arţar pe drapel).
Ottawa-Hull, capitală federală, s-a născut pe locul unei aşezări mai vechi de indieni. Se dezvoltă
după 1867, când devine capitala dominionului britanic al Canadei, este reşedinţa guvernatorului
general şi sediul parlamentului bicameral; oraşul a fost ales capitală de regina Victoria. A fost
fondat în 1806. Aici se află uzina de hârtie Ontaonaise principalul furnizor de hârtie de ziar din
America, iar Canalul Rideau este o arteră principală navigabilă.
Toronto capitala provinciei Ontario, aşezat pe ţărmul de NV al Lacului Ontario ("Lac de negoţ",
"Lacul Recoltei"), unde francezii au construit un fort, în 1750, în drumul comercial renumit
pentru negoţul cu blănuri, între Toronto şi Niagara, "Potcoava de Aur" a fost un magnet pentru
imigranţi, o adevărată Mecca, unde s-a format o serie de oraşe-satelit între Toronto şi Ontario.
Este un oraş cosmopolit (programul de radio este transmis în 30 de limbi), simbolul gigantismului
îl reprezintă "Canadian Naţional Tower" de 606 m înălţime (din ascensoarele cu pereţi de sticlă
sau restaurantele-obsevator se pot admira privelişti minunate).
Parcul Niagara - Ontario - Canada - este străbătut de şoseaua de-a lungul Coastei Niagara (56
km), cea mai frumoasă din lume. Paralel cu aceasta este o altă şosea pentru ciclişti sau pentru cei
cu scaune cu rotile, în traseu este cuprinsă cea mai frumoasă secţiune a Râului Niagara: Tunelul
săpat în stâncă în apropiere de cascadă, cu un lift se coboară 38 m şi se merge în spatele sau în
faţa cascadei.
CANADA CENTRALĂ
Această zonă ocupă scutul canadian, format dintr-un podiş disimetric şi se suprapune preriilor
canadiene şi statelor Saskatchewan şi Alberta. Păienjenişul de lacuri glaciare este acoperit în
general de o groasă saltea de gheaţă, care durează 6 luni / an, zăpezile atingând cca. l m grosime,
iar solul este îngheţat până la 2 m, când stratul de zăpadă este mai mic.
Podişurile canadiene (MacKenzie, Peace-Athabaska, Labrador) se întind de la Munţii Stâncoşi
Canadieni în vest până la Munţii Appalachi la Atlantic, în est, iar în nord au ca limită Câmpia
Litorală Nord-Canadiană.
Clima este temperat - rece, cu temperatura medie, în ianuarie de sub -30° C, iar spre sud clima
este temperat continentală cu ierni lungi şi friguroase; dinspre Munţii Stâncoşi se manifestă
fohnul, un aer cald şi uscat.
Populaţia este redusă sub l loc. / km2 sau l loc. / km2, oraşele sunt mici şi mijlocii şi au început să
apară o dată cu construirea magistralei feroviare amintite, fiind legate de existenţa resurselor
minerale.
Aici se întâlnesc peste 28 de parcuri, dintre care şapte naţionale: 3 sunt în Alberta, majoritatea pe
versantul vestic al Munţii Stâncoşi. Între parcurile importante amintim: Jasper Naţional Park
(Alberta) al doilea ca mărime din Canada, cu munţi acoperiţi cu zăpezi permanente (Vf.
Columbia 4098 m), piscuri semeţe, gheţari şi izvoare termale;
Parcul Banff (Alberta) 550.000 ha, este cel mai vechi din Canada (fondat în 1885), aici se află
staţiunea balneoclimaterică Banff cu izvoare termale, pitorescul gheţar Louise (gheţari
suspendaţi), în apropiere se află staţiunea Calgary un centru cultural şi turistic, amplasat pe râul
Bow, cu peste 600.000 locuitori, a doua capitală economică a provinciei Alberta; are funcţie
industrială şi turistică (staţiune olimpică).
CANADA DE VEST
Se suprapune Munţilor Stâncoşi Canadieni şi se desfăşoară fără întrerupere pe mii de km între
graniţa cu Alaska şi SUA până la Oceanul Pacific. Se detaşează două sisteme principale: Munţii
Stâncoşi propriu - zişi şi Munţii Cordiliera Pacifică, între ci se află podişuri înalte intramontane
(Yukon, Columbiei Britanice, Fraser). Se mai întâlnesc depresiuni tectonice şi de eroziune,
trecători şi înşeuări, relief glaciar - circuri, văi, creste şi morene glaciare. Sunt alcătuiţi din Munţii
MacKenzie în nord şi Stâncoşii Canadieni (cu cele mai mari înălţimi de 3954 m) şi Munţii
155
Columbiei în sud cu înălţimi de peste 4000 m. Sunt acoperiţi cu zăpezi permanente şi gheţari de
circ şi de vale, care dau un aspect alpin pitoresc.
Au un climat temperat - continental de tip alpin caracterizat prin temperaturi foarte scăzute iarna,
provocate de vânturile reci din Arctica şi temperaturi mai ridicate vara. Pădurile de conifere
îmbracă versanţii până la 2000 m altitudine. Ţărmul Pacific propriu - zis este însoţit de
numeroase insule morenice situate pe îngusta platformă continentală, altele sunt detaşate de
continent prin văi glaciare invadate de apă (ex. Arhipelagul Regina Charlote şi Vancouver).
Lanţul montan insular este dublat de-a lungul coastei de un alt lanţ continuu numit Coast Range
(Lanţul Costal) - Munţii Coastelor (4042 m), care înaintează şi în S.U.A. Aceşti munţi au
numeroase urme glaciare (lacuri, văi şi fiorduri pătrunse în uscat până la 130 km lungime).
Clima este oceanic-umedă şi caldă (ceea ce face ca hortensiile gigantice să rămână înflorite tot
anul în Insula Vancouver).
Din punct de vedere turistic, Columbia Britanică "Frumoasa Columbie" este renumită prin
spectaculozitatea peisajelor sale, dispunând de circa 10 parcuri naţionale şi provinciale, între care
Parcul Naţional "Pacific Rim" (12.000 ha) este cel mai frumos ţărm canadian cu plaje.; se află pe
coasta vestică a Insulei Vancouver; aici pot fi admirate morse şi alte animale cu blană.
Se impun arealele turistice: British Columbia cu Vancouver, Geribaldi Provincial Park, Insula
Vancouver, Munţii Stâncoşi, Munţii Coastelor.
Centre turistice: Vancouver oraş situat în strâmtoarea care separă Vancouver de continent, cu
funcţie portuară, culturală, industrială şi turistică; se află într-un estuar cu munţi înalţi de peste
1000 m, extrem de întins (de la case mici din lemn până la construcţii moderne sau blocuri
zvelte), cu poduri imense suspendate, garaje pentru bărci cu pânze, cu un lanţ de fiorduri pe latura
nord-vestică.
Victoria în insula Vancouver o reputată staţiune balneoclimaterică internaţională, este capitala
Statului British Columbia.
CANADA ARCTICĂ
Această zonă este alcătuită din: Teritoriul Yukon, Teritoriul de Nord, Arhipelagul Arctic Nord
Canadian şi Insula Groenlanda (care aparţine Danemarcei) fiind ţara tundrei şi a pământurilor
veşnic îngheţate.
Ocupă partea cea mai nordică a continentului American, fiind o regiune aproape nelocuită,
grupând insulele cele mai nordice ale globului (Ellesmere, Devon Parry, Banka, Victoria, Prince
Wales, Baffin) în care predomină îngheţul peren, iar covorul de zăpadă persistă tot anul, în părţile
mai nordice, în partea sudică se dezvoltă imensul ţinut al tundrei sărăcăcioase. Iarna se
caracterizează prin zăpezi şi îngheţ, iar vara prin mlaştini şi ţânţari.
Groenlanda, cea mai mare insulă de pe glob (2.182.000 km2) aparţine geografic Americii de
Nord, despărţită de Scutul Canadian prin Strâmtoarea Kennedy de 25 km lăţime.
Fiordurile au un rol important în formarea iceberg-urilor, adevărate "uzine de iceberg-uri". Se
caracterizează printr-un climat al îngheţului peren. Este acoperit cu o calotă de gheaţă groasă de
1000-2000 m. Este cel mai mare teritoriu neautonom, fiind administrată de Danemarca.
Populaţia spaţiului arctic canadian este alcătuită din inuiţi (eschimoşi), un popor original, care
trăieşte de preferinţă pe litoral (eschimos = mâncător de carne crudă, cuvântul a fost folosit prima
dată în 1611).
Populaţiile eschimose (au o cultură comună şi vorbesc aceeaşi limbă) se ocupă exclusiv cu
vânătoarea (balene, morse, foci), pescuitul şi creşterea renilor.
în Insula Groenlanda pe lângă eschimoşi, care trăiesc în regiunile de litoral, se mai întâlnesc
danezi şi americani (peste 50.000 loc.).
Dawson (Yukon) este vechea capitală a căutătorilor de aur din secolul trecut.
Port Radiura important centru de exploatare a minereurilor radioactive.
Kiniston un centru provincial istoric, cultural, industrial şi militar; un oraş liniştit, cu vegetaţie
multă şi aer curat, cu universitate, instituţii şi cartiere rezidenţiale.
156
STATELE UNITE MEXICANE
Ţară a Americii Latine; teritoriul Statelor Unite Mexicane este situat în sudul Americii de Nord,
între Golful Mexic, Oceanul Pacific şi Istmul Americii Centrale, ocupă o suprafaţă de 1.972.547
kmp, cu o populaţie de peste 97.000.000 loc. şi o densitate medie de 43 loc. / km².
Cele mai importante vestigii amerindiene de pe teritoriul Mexicului sunt: Piramida Soarelui -
închinată zeului ploii Tlaloe din Teotihuacan (Cetatea Zeilor), Şarpele cu pene din Templul lui
Quetzalcoall din Teotihuacan, Statuia lui Coatlicul - "mama zeilor" de 168 tone la Muzeul
Naţional de Antropologie din Mexic, aria arheologică TULA fosta capitală toltecă şi Coloşii din
TULA, aria arheologică Palenque-Pen, Yukatan - important centru al civilizaţiei Maya, Templul
inscripţiilor, aria arheologică Chichen-Itza (Pen. Yucatan NV); Templul luptătorilor şi grupul
celor 1000 de coloane, Castelul sau Templul Iui Kukulkan; Arcul de la Sabna - Yucatan, mărturie
arhitecturală Maya, Monumentul lui Cuanhtemoc din oraşul Mexic Fântâna Iui Netzahnalcayalt
în Chapultepec.
Din punct de vedere al condiţiilor fizico-geografice, Mexicul este "ţara marilor contraste
geografice" cu un relief variat, format din lungi lanţuri muntoase "sierras", întinse podişuri
"mesetos", câmpii "llanuras" şi depresiuni.
Pe litoralul mexican se desfăşoară pe direcţia NV - SE două mari lanţuri muntoase: Sierra Madre
Occidental cu alt. maximă 3420 m, abrupţi spre vest şi cu pante clomoale către
est, cu văi de tip canion şi Sierra Madre Oriental cu altitudini mai reduse, 2000 - 2500 m (alt. max
4054 m), care delimitează spre est şi vest înaltul Podiş Mexican închis spre sud de lanţul muntos
Sierra Volcanica Transversal care atinge cele mai mari altitudini din Mexic în Vulcanii activi
Pico de Orizaba (5747 m), Popocatepeti (5452 m) şi Iztaccihuatl (5526 m).
Podişul Mexican (Antiplanicie Mexicana) cuprinde o serie de bazine, dominate de masive
muntoase, sectorul sudic reprezentând cea mai populată regiune din Mexic.
în vestul Mexicului se desfăşoară Peninsula California (Boja California), lungă de 1330 km şi lată
de 90 km, despărţită de restul teritoriului prin Golful California cu un relief muntos ce depăşeşte
puţin 3000 m.
O caracteristică esenţială o reprezintă vulcanismul ce determină o intensă activitate seismică.
Datorită aşezării în zona tropicală şi a reliefului înalt, clima este variată, etajată pe verticală: tierra
caliente, templada, fria şi gelada, cărora le corespund anumite specii de plante şi animale etajate
şi ele pe verticală, de la păduri tropicale umede de esenţe preţioase, savană şi stepă şi fauna
caracteristică acestora. Peisajele, fauna şi vegetaţia de mare interes sunt ocrotite în rezervaţii şi
parcuri naţionale.
Mexicul nu are fluvii cu bazine importante, cel mai mare fiind Rio Bravo (Rio Grande) de 2870
km lungime; în schimb, are multe canioane sau cascade ce le fac atractive pentru turism.
Populaţia formată din peste 55 % din metişi a apărut în urma amestecului dintre creoli şi
amerindieni. Treptat, populaţiei albe şi creole i s-a adăugat imigranţii. Vechii amerindieni
locuiesc în părţile centrală (aztecii) şi sudică a ţării (mayaşii).
Aşezările omeneşti (sate sau oraşe) moştenesc o arhitectură amerindiano-spaniolă.
Resursele de sol şi subsol ale ţării, bogate şi foarte variate, au atras atenţia mai întâi
conchistadorilor, iar mai târziu capitalurilor străine.
Dacă la început Mexicul era recunoscut pe piaţa mondială prin produsele sale agricole (bumbac,
cereale - porumbul, fructe tropicale), astăzi se află printre primele locuri în lume în ceea ce
priveşte producţia de argint (locul U pe glob) şi petrol.
Principalele areale turistice sunt:
PLATOUL CENTRAL AMERICAN
Marele platou - Mesetta Centrală ocupă 1/3 din suprafaţa ţării şi constituie inima acesteia, cu o
altitudine între 1000 - 2000 m. Condiţiile climatice au un caracter deşertic şi semideşertic, în nord
cu patru anotimpuri, iar în sud cu două.
Râurile podişului au aspect de canion sau au cascade în cursul superior, iar în cel inferiorcurg la
suprafaţă şi se desfac în lacuri şi mlaştini întinse.
157
In nord se întinde Deşertul Sonorei unde, pe solul pârjolit, arid şi trist cresc 140 specii de agave şi
peste 100 de soiuri de cactuşi, plantă socotită "o mană cerească", "fântâna deşertului", care dă
omului hrană, îmbrăcăminte, material pentru colibe. Este elementul simbolic al Mexicului.
In mijlocul unei vegetaţii luxuriante, în sud, se ridică numeroase oraşe, unele fiind vatra vechilor
aşezări aztece.
Cea mai caracteristică regiune din acest platou este Anahuac (fără apă), locuri cu multă verdeaţă,
unde a înflorit o străveche civilizaţie. Templele, pieţele, canalele de drenaj şi străzile
Tenochtitlanului capitala aztecă i-a uimit pe conchistadori, dar nu 1-a împiedicat pe Cortez să-1
distrugă şi să construiască noul oraş spaniol Ciudad de Mexico - capitala Mexicului. Este
construit pe vechea cetate Tenochtitlan, cucerită de Cortez în 1521. "Oraşul de aur" sau "oraşul
sfânt" este aşezat în Tierra Fria la 2277 m alt., într-o depresiune întinsă, înconjurată de semeţele
piscuri argintate de zăpezile eterne ale munţilor vulcanici. Cuprinde două categorii sociale bine
distincte: în centru, vest şi sud - cartierele celor bogaţi, frumos ornamentate şi în est şi sud-est -
cartierul celor săraci.
Mexico - oraşul lui Mexi aşezat pe Valea Mexico este un oraş latino- american cu multe contraste,
devine capitală în 1824, după oraşul Toluca, în apropiere, la 2400 m alt, recunoscut în vinuri şi
artizanat.
Ca obiective turistice se remarcă: Vestigiile vechii cetăţi aztece, palate - vechea reşedinţă a
viceregilor (azi Palatul Naţional), Catedrala Metropolitană, Teatrul Naţional (în stil italian),
Castelul Chapultepec (sec al XIV - lea), Parcul Central Alameda (cu foarte mulţi plopi), cu
mormântul lui Benito Juarez, preşedintele Mexicului, care a rostit cuvintele "Respectul pentru
drepturile altora aduce pacea", Academia "San Carlos" (fondată de regele Carlos al III-lea al
Spaniei). Pe locul sângerosului "teocali" - templul jertfelor aztece - se înalţă Domul Catedralei
(cea mai veche catedrală catolică cu trei turle şi cinci cupole, construită în sec al XVI-lea, din
ordinul lui Cortez, în 200 de ani), Universitatea (sec XVI) una din primele universităţi americane
(20 de ha cu 42 clădiri), cea mai mare din ţară şi a doua din America Latină (după Bogota),
Alte centre turistice în apropierea capitalei: Pueblo, Morelia, San Jose Purua, Patzcuaro - "Lacul
Plăcerilor", un oraş la 2300 m alt., Staţiunea Xochimilco adevărată grădină plutitoare,
Amecameca la 61 km de capitală, la umbra vulcanilor Popocatepetl şi Ixaccihnatl, recunoscută
pentru Sacramente "Muntele Sfânt" pe vârful căruia se află o biserică şi un cimitir, San Angel.
4.2.2. AMERICA CENTRALĂ

America Centrală este aşezată între cele două Americi, de Nord şi Sud, de la Golful Mexic la
Marea Caraibilor, între Oceanul Atlantic în est şi Oceanul Pacific în vest. Prezintă interes turistic
prin peisajul spectaculos dat de relieful muntos, plajele cu nisip fin şi bine amenajate, vegetaţia
luxuriantă cu numeroase parcuri şi rezervaţii, vestigiile istorice şi elementele folclorice.
AMERICA CENTRALĂ ISTMICĂ
Această regiune cuprinde partea continentală a istmului central american, respectiv statele
Honduras, Belize, Guatemala, Nicaragua, El Salvador, Costa Rica şi Panama.
Peisajul este dominat de prezenţa unor catene muntoase (Cordiliera de Costa Rica, Cordiliera de
Veragua) cu numeroase conuri vulcanice. Marginal sau între masivele muntoase se găsesc
podişuri, depresiuni tectonice şi culoare de văi, iar pe litoral fâşii înguste de câmpie.
Clima este tropicală cu diferenţieri pe cele două faţade (atlantică şi pacifică).
Vegetaţia, corelată cu relieful şi clima, este etajată altitudinal cu o trecere aproape bruscă de la
asociaţiile tropicale la cele subtropice şi temperate.
GUATEMALA
Nume oficial Republica Guatemala
Formare 1838/ 1838
Capitala Ciudad de Guatemala

158
Spaniola (Oficială)
Limbi vorbite (23 limbi indigene sunt recunoscute oficial, dar toate tranzacţiile se
efectuează în spaniolă)
Religii protestantism , romano-catolici,alţii
Etnii Amerindieni,euro-indieni,
Forma de guvernământ Republică prezidenţială
Moneda naţională Quetzal= 100 centavos
Până la colonizarea de către spanioli în sec XVI, Guatemala a fost locuită de triburi indiene maya,
quiche, făuritori ai unei vechi culturi (ex. templele mayaşe Tikai, Rio Azul şi Quirigua).
Mai este numită "Ţara primăverii veşnice". Turismul dispune de un potenţial deosebit, dar slab
valorificat.
Guatemala capitala, ca şi majoritatea oraşelor şi satelor sunt deosebit de pitoreşti datorită aşezării
geografice, specificului lor meridional, precum şi bogatului folclor.
Oraşul este fondat în 1775, la o altitudine de 1500 m. Atracţii turistice: Piaţa Mayor cu Palatul
Naţional (1917), Catedrala Metropolitană (1782-1809); Piaţa Centrală; Parcul Minerva; Centrul
Civic; Banca Guatemalei (1959); muzee: Muzeul Poporului Wuh cu vestigii ale culturii Quiche-
Maya; Muzeul Costumelor Indiene (Ixchel); Muzeul Naţional de Arheologie şi Etnologie;
Muzeul Naţional de Artă Modernă.
BELIZE
Se află la est de Guatemala spre Golful Honduras, cuprinde o arie montană (Maya Mountains) de
circa 1000 m alt. şi de câmpie în Peninsula Yucatan. Clima tropicală, resurse forestiere, peşte,
plantaţii tropicale, insule pitoreşti, cadrul natural cu multe atracţii turistice, populaţie 200 mii
locuitori.
Centre turistice:
Belize City fondat în sec XIX: Clădirea Guvernamentală (1926), Centrul Comercial (1820), Piaţa
Centrală, Centrul Naţional de Artă, Palatul Administrativ (1814), Catedrala St. John (1847) cu
Cimitirul Yarborough (1781), parcuri; muzee.
Beimopan , capitala statului; muzee, clădiri de epocă.
HONDURAS
Aflat la sud de golful omonim, ocupă un areal montan vulcanic şi o câmpie litorală, cu plaje
amenajate la Marea Caraibilor; este denumită şi "Ţara bananelor" şi are o populaţie de 5,5 mii.
loc., pe o suprafaţă de circa 112.500 krnp. Limba oficială: spaniola; în insule se vorbeşte engleza.
Atracţii turistice: peisajele exotice, plajele şi celebrele vestigii mayaşe.
Centre turistice: Tegucigalpa, capitală, aşezată la 935 m alt. şi fondată în 1578 (din 1880 este
capitală). Obiective turistice: Palatul Legislativ (1847), Muzeul Universitar al Antichităţilor, Casa
Prezidenţială; Biserica San Francisco (1592); Biserica colonială Los Dolores; muzee: Muzeul
Naţional, Muzeul Naţional de Arte Frumoase; Teatrul Naţional Manuel Bonilla (1912) şi biserica
El Calvargo. Din civilizaţia Maya se remarcă celebrul „Templu Copan" care atrage un număr
impresionant de turişti.
EL SALVADOR
Areal vulcanic, cu peisaje deosebite, dar şi cu o civilizaţie ce datează de 2000 ani (centrele
Olmee cu sculpturi gigantice la Chalehuapa în vestul ţării şi mayaş cu piramidele de la Tazumal
şi Sân Andreas), cucerit de spanioli în 1524. Aşezat pe Coasta Pacificului, se desfăşoară pe
20.752 kmp şi are peste 5 mii. loc. Limba oficială: spaniola.
159
Atracţii turistice: vulcanii şi peisajele lor (Izalco, Parcul Naţional Cerul Verde, Costepeque etc.);
Pădurea din nori (Monte Cristo Cloud Forest), 2418 m alt., un parc naţional între El Salvador,
Honduras şi Guatemala cu variate peisaje, microclimate, comunităţi interesate şi animale
sălbatice; Ruine mayaşe (dintre cele mai faimoase din America Centrală) de la Tuxmal, La
Campana şi Joya de Cereni, Muzeul Naţional David Guzman, cele 14 centre de recreare cu locuri
şi parcuri de campare, plaje, lacuri şi izvoare etc. constituie alte resurse turistice.
Centre turistice: San Salvador fondat în 1525, pe Valea Hamacas, la poalele vulcanului omonim
şi la 680 m alt. Obiective turistice: Centrul Civic Wal Walking Tour cu Catedrala Metropolitană,
Piaţa Barrios, Casa Prezidenţială, Teatrul Naţional, Teatrul Cafe, Piaţa Morazen, Piaţa Libertăţii
cu statuia omonimă şi biserica El Rosario; Piaţa Mercado şi Piaţa de Las Americas cu faimoasa
Statuie El Salvador de Mundo Civilizaţia. Maya le-a lăsat impresionantul Templu Tazumal.
NICARAGUA
Nume oficial Nicaragua
Formare 1838/ 1838
Capitala Managua
Limbi vorbite Spaniola (Oficială)
Religii protestantism evanghelic , romano-catolici,alţii
Etnii Metişi. Albi, negrii
Forma de guvernământ Democraţie prezidenţială
Moneda naţională Córdoba Oro= 100 pence
Situată între Honduras şi Costa Rica, Marea Caraibilor la est şi Oceanul Pacific la vest, pe un
teritoriu montan vulcanic în centru şi câmpii litorale cu plaje întinse şi amenajate pentru turism.
Centre turistice: Managua, capitala statului, fondată în 1811 (capitală din 1857) şi situată lângă
lacul omonim: Piaţa Republicii cu Parcul Central, Palatul Naţional (stil colonial), Mausoleul lui
Carlos de Fonseca, Teatrul Ruben Dano, Catedrala Municipală; muzee, plaje: Laguna de Tiscapa,
Laguna de Asososca cu Parcul de las Piedrecitas, Laguna Acahualinca, Laguna de Xiloa.
Alte centre turistice: Leon, ia nord-vest de Managua, fondat în 1524, fostă capitală, azi centru
economic, financiar şi universitar (1812), numele derivă de la numeroasele statui Leonide (cu lei)
din jurul Catedralei Centrale. Obiective turistice: Catedrala Leon (1746), panteon al culturii
nicaraguane, prin mormintele marilor oameni de cultură şi istorie ce se află aici; Catedrala
Asuncion, Palatul Episcopal, Biserica Reconcilierii (sec 18), clădiri de epocă (1625-1650);
muzee: Ruben Dario, Galeria Eroilor şi Martirilor. Masaya cu centru de artizanat, biserici, clădiri
de epocă; Granada, fondat în 1523, important centru istoric, cultural şi turistic, cu numeroase
monumente istorice şi culturale.
COSTA RICA
Ţară muntoasă (3820 m alt. maximă), vulcanică, aşezată între Marea Caraibilor în est şi Oceanul
Pacific în vest, Nicaragua o învecinează la nord, iar Panama la sud. Cu o suprafaţă de 50.100
kmp, Costa Rica are o populaţie de 3,2 mii. loc. Relieful variat, muntos, în centru trecând treptat
prin podişuri (mesetta) spre câmpia litorală cu plaje spre mare, generează peisaje de mare
pitoresc, îmbogăţite de apele şi vegetaţia specifică climei tropicale. Coasta caraibiană (212 km) se
înscrie cu peisaje specifice tropicale, cu mlaştini, mangrove, dune şi plaje care dau farmecul
acesteia. Flora şi fauna, mai ales ornitologică, de mare varietate, alături de peisaje, au determinat
crearea unor parcuri naţionale (circa 12% din teritoriu) de mare interes turistic.
160
Centre turistice: San Jose capitala statului, fondat în 1737, oraş istoric, în prezent important
centru financiar, economic şi turistic, este situat la circa 1150 m în Mesetta Centrală. Obiective
turistice: muzee (peste 15): Muzeul de Jade, Muzeul Naţional, Muzeul Precolumbian de Aur,
Muzeul de Artă Costaricană, Galeria Naţională de Artă Contemporană; Parcul Zoologic Simon
Bolivar; Muzeul de Ştiinţe Naturale; Parcuri şi pieţe: Mercado Central, Parcul Naţional, Parcul
De Espana, Parcul Morozan, Parcul Central etc.
PANAMA
Încadrat de Costa Rica şi Columbia la vest şi est şi de Litoralul Caraibian (l 160 m alt.) la nord şi
cel Pacific (1690 m alt.) la sud, statul Panama ocupă 77.082 kmp şi are o populaţie de 2,5 mii.
loc. Cuprinde şi circa 1600 de insule pe platformele continentale. Canalul Panama, construit între
1904-1914 (deşi au fost încercări în 1524 şi între 1880-1889. Limba oficială: spaniola.
Descoperit de Cristofor Columb în 1503, statul a fost colonizat de spanioli. Deţine importante
atracţii turistice naturale (peisagistice - de litoral, vulcanice insulare) şi cultural-istorice,
evidenţiindu-se unele centre turistice, staţiuni şi parcuri naţionale şi provinciale.
Panama City, fondat în 1519, capitală a statului Panama, este principalul centru economic,
financiar şi turistic. Atracţii turistice: Piaţa Francia; Biserica Iglesia y Convento de Santo
Domingo; Arcul de Triumf Chato; Palatul de las Garzas (al Preşedinţiei); Clădirile Ministerului
Justiţiei, Teatrului Naţional (1907), Iglesia de Sân Francisco; Muzee: Muzeul de Istorie a Statului
(în Palatul Municipal), Muzeul de Artă Religioasă, Muzeul de Antropologie, Muzeul de Artă
Contemporană, Muzeul Afro-Antilelor etc. Canalul Interoceanic Panama, realizare deosebită a
secolului nostru (1881-1914), are 81,6 km lungime, o lăţime de 91 - 300 m, adâncimea minimă
12,5 - 13,7 m şi desparte statul în două regiuni, de nord şi de sud.
AMERICA CENTRALĂ INSULARĂ

Din această unitate face parte Arhipelagul Antilele Mari şi Mici, aşezat în partea estică a Istmului
American în Marea Caraibilor (Oceanul Atlantic).
Din Antilele Mari fac parte insulele: Cuba, Jamaica, Haiti - cu Republica Dominicană, Puerto
Rico (SUA), Bahamas, iar Antilele Mici sunt formate din Guadelupe (FR.), Dominica, Martinica
(FR), Santa Lucia, Barbados, Grenada, Trinidad Tobago, Antigua - Barbuda şi Sf. Vincenţiu şi
Grenadine.
Relieful este în general muntos, cu podişuri la poalele munţilor pe care s-a dezvoltat un relief
carstic tipic (Cuba, Jamaica) cu peşteri etajate şi polii (depresiuni carstice), în zona litoralului
predomină formele joase ale câmpiilor.
Clima are caractere tropicale cu precipitaţii bogate, cu amplitudini termice minime.
Vegetaţia şi fauna prezintă o etaj are în altitudine, cu un număr mare de endemisme datorită
izolării fizico-geografice, ocrotite în diferite rezervaţii sau parcuri naţionale.
REPUBLICA CUBA
Nume oficial Republica Cuba
Formare 1902/ 1903
Capitala Havana
Limbi vorbite Spaniola , engleză, franceză
Religii romano-catolici, atei, protestanţi, alţii
Forma de guvernământ Republică socialistă
Moneda naţională Peso cubanez şi Peso convertibil cubanez
161
Cel mai mare stat din Arhipelagul Antilelor a fost descoperită de Cristofor Columb în 1492 în
timpul primei călătorii, apoi ocupată de spanioli în 1511, fiind primul teritoriu din "Lumea
Nouă". Cuba este o "grădină botanică naturală", "Ţara orhideelor" şi o mare cultivatoare de trestie
de zahăr (cu 2-3 recolte pe an).
Cuba este cea mai mare crescătoare de crocodili din lume (390.000), are mari firme de fabrici de
ţigări şi zahăr şi plaje frumos amenajate.
Havana capitala ţării s-a dezvoltat în apropierea portului unde se găsesc şi o serie de monumente
istorice grupate în jurul pieţei Piaza de Armas. În 1574 s-a ridicat în apropierea sa o biserică pe
locul alteia mai vechi care s-a transformat în Palatul Guvernamental, azi Primăria. Fortăreaţa La
Fulza este cea mai veche clădire din Havana (acum Biblioteca Centrală). Castillo del Morro - o
fortăreaţă care domină portul şi intrarea în Havana: din turnul ei se vede o privelişte deosebită şi
se poate observa mişcarea navelor până la 10 km distanţă.
JAMAICA
Nume oficial Jamaica
Formare 1962/ 1962
Capitala Kingston
Limbi vorbite engleză,
Religii romano-catolici, atei, protestanţi, alţii
Forma de guvernământ Monarhie parlamentară – regina Elisabeta a IIa
Moneda naţională Dolarul Jamaican
Jamaica este a treia ţară ca mărime din Arhipelagul Antilelor (după Cuba şi Haiti), se află situată
între acestea ca poziţie geografică; are un relief de coline calcaroase puţin înalt cu aspect de podiş
care coboară spre ţărm într-o câmpie îngustă. Climatul tropical - oceanic favorizează dezvoltarea
pădurilor tropicale, mai ales de mangrove de-a lungul ţărmurilor; fauna săracă în mamifere, dar
bogată în amfibieni.
A fost descoperită de Cristofor Columb în cea de-a doua călătorie spre Lumea Nouă (1494).
Populaţia este formată din urmaşii foştilor sclavi aduşi din Africa (90%) după abolirea sclaviei
(1833) sunt aduşi muncitori din India sau China pentru întinsele plantaţii de trestie de zahăr,
indigo, cafea. Limba oficială: engleza şi spaniola.
REPUBLICA HAITI
Are un relief muntos (2680 m) alcătuit din calcare şi lipsit de vegetaţie, o climă caldă, marcată
periodic de uragane puternice (mai ales în sud).
Activitatea turistică este lipsită de investiţii şi are o contribuţie modestă. Limba oficială: franceza.
Capitala: Port-au-Prince (800.000 loc.).
REPUBLICA DOMINICANĂ
Ocupă 2/3 din partea estică a Insulei Haiti (Hispaniola); descopentă de Cristofor Columb în 1492
devine posesiune spaniolă, iar în 1496 este fondată prima aşezare europeană pe pământul
Amencilor - oraşul Nueva Isabela (Santo Domingo) actuala capitală care este cel mai vechi oraş
fondat de europeni în America; are 2 mii. locuitori, apare ca oraş modern în stil european.
Turismul este în plină dezvoltare şi aduce un venit deosebit economiei bazate, în general, pe
agricultură: trestie de zahăr, cacao, cafea, bananieri. Limba oficială: spaniola.
162
PUERTO RICO, descoperită de Cristofor Columb în 1493, posesiune spaniolă, cedată SUA,
cu un relief muntos (1838 m), climat tropical-oceanic, cu frecvente cicloane. Economia axată pe
agricultură şi turism. Sau Juan - oraş cu peste l mii. loc, important centru turistic.
BARBADOS
Este formată dintr-un podiş de altitudine mică, iar coasta este bogată în recifi şi corali. Vegetaţia
este bogată, alcătuită din păduri cu esenţe preţioase.
Bridgeston (110.000 loc.) capitala - este o mare aglomeraţie urbană cu multe obiective şi
amenajări turistice care îi aduc un venit substanţial; limba oficială engleza, rar franceza.
Antigua şi Barbuda - două insule mari, joase (Antigua - vulcanică, 402 m alt. şi Barbuda -
coraligenă) din Antilele Mici cu o climă tropical-oceanică plăcută, cu păduri de esenţe preţioase.
Turismul reprezintă principala ramură a economiei. Saint Johnas (36.000 loc.) - capitala; limba
oficială: engleza.
GRENADA
Formată dintr-o insulă vulcanică mai mare numită Grenada (305 kmp) şi altele mai mici; o climă
subtropicală cu frecvente cicloane tropicale, cu o economie bazată pe agricultură (principalul
producător de nucşoară) şi turism axat pe mijloace de cazare de tip vilă; la Pointe Salines s-a
construit un modern aeroport. O aglomeraţie urbană o reprezintă capitala Saint George's (40.000
loc.); limba oficială: engleza, mai rar creolo-franceza.
TRINIDAD - TOBAGO
Se disting prin vegetaţie luxuriantă şi plaje atractive. Au un relief de câmpie şi dealuri joase,
străbătute de lanţuri de munţi puţin înalţi (940 m) cu o climă tropical-oceanică, precipitaţii
abundente, favorabilă dezvoltării pădurilor tropicale (cu esenţe preţioase) şi savane în care se
întâlneşte o bogată faună, mai ales păsări. Trinidad (Trinitate - nume dat de Cristofor Columb
care a descoperit-o în cea de-a treia călătorie spre Lumea Nouă) este aşezată în nordul insular al
Americii de Sud. Port of Spain este capitala (350.000 loc). Turismul reprezintă a treia sursă de
venituri a ţării. Limba oficială: engleza.
UNIUNEA BAHAMAS
Aşezat în nordul Antilelor Mici în Oceanul Atlantic, în SE Peninsulei Florida, este un arhipelag
coraligen (700 insule din care numai 29 locuite) extins pe 1000 km de ambele părţi ale Tropicului
de Nord. Are un climat tropical umed cu o vegetaţie luxuriantă, dominată de pinul caraibian şi la
ţărm de mangrove (Insula Andros este cea mai mare, 4144 kmp).
Principala activitate economică este turismul favorizat de pitorescul cadrului natural, apropierea
de SUA de unde provin peste 60% din turişti şi de o infrastructură adecvată. Capitala ţării Nassau
(200 mii loc) este principalul centru industrial, financiar-bancar şi turistic. Limba oficială:
engleza.
INSULELE BERMUDE
Se află în Oceanul Atlantic la NE de Peninsula Florida, Are o suprafaţă de 53,5 kmp şi 61 mii loc.
Este un arhipelag, situat la 965 km est de Capul Hatteras (SUA), constituit din 360 de insule (cea
mai mare Grcat Bermuda 39 kmp), insuliţe şi stânci coraligene (alt. max. 73 m) dezvoltate pe
vârfurile unor mari vulcani submersi, stinşi. Numai 20 de insule sunt locuite. Clima este îndulcită
de apele calde ale curentului Golf Stream cu frecvente cicloane, deseori devastatoare. Vegetaţia
arborescentă, luxuriantă cu cedrul de Bermuda.
A fost descoperită de spaniolul Juan de Bermudez în 1503. Este nelocuită până în 1912 când
debarcă primii colonişti englezi şi devine colonie a Marii Britanii cu o importantă bază navală, în
163
1941 Guvernul britanic închiriază S.U.A. pe 99 de ani o bază aero-navală de unde insula îşi
asigură mari venituri.
Economia este axată pe turism (600 mii turişti / an), veniturile asigurând 2/5 din P.I.B. (fiind una
dintre cele mai ridicate ponderi de pe Glob).
4.2.3. AMERICA LATINĂ ANDINĂ

Este o regiune feerică a planetei noastre, străbătută de marele zid vulcanic "Cordiliera de Los
Andines" (cum i-au spus conchistadorii spanioli), acest măreţ lanţ de munţi ce ating în 57 de
vârfuri peste 5300 m altitudine, culminând cu Vf. Aconcagua (7000 m) străbate cinci state:
Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Chile şi, parţial, Argentina (SV) şi Venezuela (MV).
Lacul Titicaca "Lacul de plumb" din Peru şi Bolivia este cel mai înalt lac navigabil din lume, la
3820 m altitudine.
Clima cunoaşte o dublă zonare, pornind de la cea ecuatorială şi terminând cu cea rece în sud şi pe
munţii înalţi.
Covorul vegetal este variat şi bogat, deseori luxuriant cu păduri cu lemn preţios şi o faună'
adecvată, ocrotite în rezervaţii. Munţii dispun de însemnate resurse neferoase: cupru (oronimul
Anzi derivă de la cupru), salpetru, cărbuni, petrol etc. pe baza cărora s-a dezvoltat o industrie
extractivă şi prelucrătoare, schimbând profilul diferitelor localităţi.
Se desprind mai multe subzone turistice:
COLUMBIA/ "Ţara mlaştinilor, abisurilor şi înălţimilor"

Nume oficial Republica Columbia
Formare 1819/ 1903
Capitala Bogotá
Nr. populaţie 42,888,592loc
Limbi vorbite spaniolă
Religii romano-catolici, alţii
Etnii Metişi. Albi,
Forma de guvernământ republică preşedinţială
Moneda naţională peso columbian = 100 centavos
Columbia este o ţară privilegiată în ceea ce priveşte bogăţiile sale naturale. Are un litoral foarte
mare în zona Caraibilor (1600 km), la fel şi în zona pacifică. Dispune de plaje cu nisip alb, munţi,
culmi înzăpezite, câmpii interminabile, junglă, vegetaţie luxuriantă, exotică, zone arheologice,
râuri şi o climă variată, în zona Caraibilor posedă numeroase insule frumoase, amenajate pentru
turism.
Turismul se bazează pe o infrastructură ce oferă posibilităţi pentru toate gusturile: de la hoteluri
de 5 stele până la locuri îndepărtate şi liniştite pentru doritorii de izolare şi iubitori ai naturii.
Columbia oferă diverse forme de turism: turismul pe plajele caraibiene, de aventură (în junglă şi
munţi), pescuit sportiv în Oceanul Pacific, arheologie în Oraşul Pierdut (Sierra Nevada), Santa
Marta, San Augustin; turismul istoric în splendoarea colonială a Cartagenei, sau turismul ecologic
oferit de frumuseţile naturale de la Cano Cristales în Sierra de la Macarena sau în zona
amazoniană, precum şi în cele 30 de parcuri naţionale ale ţării.
De asemenea, poate fi admirată Zipaquirea - cea mai mare catedrală din sare din lume.
Columbia este vizitată anual de peste l milion de turişti ce aduc un venit de circa 500 mii. dolari
SUA.
ECUADOR
Nume oficial Republica Ecuador
164
Formare 1819/ 1903
Capitala Quito
Densitate 47 locuitori / km²
Religii romano-catolici, protestanţi, alţii
Etnii Metişi, indieni, Albi,
Forma de guvernământ Democraţie parlamentară
Moneda naţională Dolar american
Este cea mai mică ţară dintre cele andine şi una dintre cele mai mici ale continentului sud-
americon (suprafaţa 283.561 kmp). Este traversată de Ecuator (de unde şi numele) cu ieşire la
Oceanul Pacific (pe 887 km lungime).
Clima este etajată pe altitudine începând cu cea ecuatorială şi terminând cu un climat rece pe
marile înălţimi. Economia este axată pe cultura plantelor tropicale, creşterea animalelor, pescuit şi
turism.
Se disting patru areale turistice:
a) LANŢUL ANDIN concentrează mari aglomerări de vulcani (de unde şi numele ţării
care se mai numeşte "Vulcania") ce depăşesc 6000 m altitudine (Chinborazo, 6.310 m, pe
versanţii săi curg 15 gheţari, Cotopaxi, Sangay),dintre care nouă sunt activi, separaţi de platouri şi
mici depresiuni de altitudine, bine populate. Are o seismicitate ridicată, de multe ori cu efecte
dezastruoase pentru reţeaua de transport. Spre est de Anzi domină Câmpia Orientală (50% din
suprafaţa ţării), drenată de afluenţii Amazonului şi acoperită cu păduri ecuatoriale care adăpostesc
o serie de animale bine conservate în o serie de rezervaţii: Parcul Naţional Cotopaxi, Parcul
Naţional Las Coyas.
b) Oraşul QUITO cea mai idilică capitală americană, aşezată în apropierea Ecuatorului
(24 km sud de acesta). Pe linia imaginară s-a ridicat un monument "Paralela O", în zilele de 21
martie şi 23 septembrie (ca echinocţii) călătorul asistă la un fenomen deosebit: obiectele şi
oamenii nu-şi proiectează umbra pe pământ.
Ca obiective deosebite sunt: Parcul Alameda cu statuia lui Bolivar, Palatul Guvernamental, având
în fundal Muntele Pichincha pe pantele căruia se află un obelisc de granit în amintirea înfrângerii
armatei spaniole de către generalul Antonio Jose de Sucre (1822), Muzeul de Relicve.
c) LITORALUL PACIFIC lung de 887 km - este însoţit de o câmpie colinară acoperită cu
savane şi culturi agricole. Guayaquil (1,5 mii loc) este cel mai mare port şi oraş al Ecuadorului,
numit şi "Perla Mării"; dispune de un muzeu cu o bogată colecţie din aur şi argint precolumbian.
Staţiunea Playas are un frumos Cazino, hipodrom, iachturi; staţiunea Manta.
d) INSULELE GALAPAGOS (COLON) reprezintă un grup de 16 insule vulcanice în
Oceanul Pacific, situate pe Ecuator în apropierea coastei Americii de Sud. Galapagos (broască în
limba spaniolă) are o suprafaţă de 7.844 kmp, un relief dominat de numeroase conuri ale
vulcanilor stinşi sau activi (2000 de cratere), un climat secetos din cauza curentului rece al
Perului.
PERU
Nume oficial Peru
Formare 1824/ 1941
Capitala Lima
165
Religii catolică 92% sau culte amerindiene
Etnii amerindieni 49%, metişi 33%, albi 10%, creoli
Forma de guvernământ Republică prezidenţială
Moneda naţională Nuew Sol = 100 centimos
Este situat pe coasta vestică a Americii de Sud cu o largă ieşire la Oceanul Pacific (3.080 km
lungime). Ca suprafaţă, ocupă primul loc între statele andine (1.285.216 kmp), mai este denumit
şi "Ţara mumiilor".
Cuprinde trei mari unităţi geografice: Câmpia de coastă - o fâşie îngustă de terenuri joase cu
aspect deşertic, transformată într-o zonă productivă printr-un vast sistem de irigaţii; Sierra
alcătuită din lanţurile muntoase ale Anzilor sub forma unor platouri cu altitudini de peste 4.000
m, dominate de vârfuri sau creste ce depăşesc 6.000 m alt., culminând cu Vf. Cerro Huascaran
(6.768 m,) cel mai înalt din Peru. Acestea sunt tăiate de văi adânci şi înguste, afectate de
vulcanism; La Montana reprezintă 2/3 din suprafaţa ţării, formată din piemontul andin şi o vastă
câmpie aluvială, acoperită de o junglă inaccesibilă. Are un climat diferenţiat: în regiunea de
coastă este o climă răcoroasă şi aridă (datorită curentului rece al Perului), pe platouri este
montană, cu precipitaţii scăzute, iar în câmpia de est este ecuatorială.
Reţeaua hidrografică este formată din Maranon şi Ucayali, afluenţi ai Amazonului, iar la graniţa
cu Bolivia se află cel mai mare lac din America de Sud şi cel mai înalt lac navigabil (3820 m) -
Lacul Titicaca.
Se remarcă următoarele obiective turistice:
a) Rezervaţii arheologice. Peru este ţara care, prin numeroasele vestigii arheologice
descoperite, a scos în evidenţă impresionanta şi măreaţa civilizaţie străveche a incaşilor. Cetatea
Cuzco - capitala Imperiului Incaş timp de mai multe secole - a dominat cea mai mare parte a
ţinutului andin, era "Lăcaşul Soarelui" sau "Ombilicul Pământului". După legendă, primul
împărat al incaşilor ar fi fost Zeul Soarelui, Kon-Tiki, care a apărut din lacul Titicaca. Cetatea se
află la 3.400 m alt., înconjurată de munţi, cu o catedrală extrem de încărcată artistic, care a servit
drept model pentru celelalte biserici din Peru, Bolivia, Ecuador. A fost centrul politic şi religios al
imperiului cu străzi pavate şi palate din piatră şi temple de 12 m înălţime (Templul Soarelui, plin
de comori) sau mai mici dedicate Lunii, fulgerului, curcubeului, fecioarelor.
Rezervaţia arheologică Maciu - Piciu se află în nord-vestul oraşului Cuzco, la 3600 m alt. şi se
coboară pe valea râului Huatanay la 300 m alt. Acest complex incaş este situat pe culmea unui
deal, pe dreapta râului Urubamba (afluentul lui Ucayali), între două văi adânci cu versanţi
inaccesibili; azi este legat printr-o linie de cale ferată ce urcă până la 3000 m alt. Zidurile
construcţiei rămase sunt situate atât pe creastă, cât şi pe versanţi, construite din piatră albă sau
blocuri de cel puţin 20 tone, perfect legate între ele. în "Templul Soarelui" a fost descoperit cel
mai vechi observator astronomic, un mare cadru solar, unde indienii înălţau imnuri către Soare şi
Lună.
b) Parcuri Naţionale. Parcul Naţional Cutervo în Cordiliera de Tarro şi bazinul râului
Maranon pe o suprafaţă de peste 20.000 ha, la altitudinea de 2.500-3.400 m. Parcul cuprinde
privelişti deosebite şi locuri rustice, păduri montane, peşteri locuite de păsări rare (nocturnul
guachero - mai mic ca o găină, dar cu aripi foarte mari) şi mamifere deosebite (ursul cu ochelari,
vegetarian); forme misterioase de pietre şi elemente arheologice.
Rezervaţia Paracos, ce cuprinde Peninsula şi Golful Paracos, pentru flamingo şi condor. A fost
sediul uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din Peru, de la începutul erei noastre. Au fost
descoperite o serie de morminte (sub formă de caverne sau săpate în stâncă) pline de mumii
(1000) aşezate în coşuri de răchită, pe mai multe rânduri şi înconjurate de tot felul de ofrande
(vase, brăţări, evantaie şi peruci) care s-au păstrat foarte bine până azi.
Rezervaţia de pe Insula Chincho de Sud cu pinguini, pelicani şi alte păsări mici.
c) Oraşul LIMA Fondat de Francisco Pizarro în 1535, Ciudad de los Reyes = Oraşul
Regilor, se întinde pe circa 20 km, pe ţărmul Oceanului Pacific şi are peste 6 mii. loc. Este cel
166
mai spaniol oraş, cuprinde cartiere cu vile de rară frumuseţe, parcuri enorme, monumente istorice,
biserici imense, curţi în stil andaluz. Este aşezat la 137 m alt., iar temperatura medie vara este de
21° C, iar iarna -15° C. în timpul dominaţiei spaniole, Peru era cel mai important din cele patru
viceregate din America Latină, iar Lima era o adevărată "metropolă" a Lumii Noi.
BOLIVIA
Nume oficial Bolivia
Formare 1825/ 1938
Capitala Sucre
Limbi vorbite limba spaniolă, limba Quechua şi limba Aymara
Religii Romano - catolică 92%
Etnii metişi , albi , creoli, amerindieni (quechua, ayamara)
Forma de guvernământ Republică Unitară - preşedinte
Moneda naţională Boliviano= 100 centavos
"Acoperişul Americii de Sud", Bolivia este aşezată în partea central-estică a lanţului andin, la
nord de Tropicul Capricornului, fiind singura ţară andină fără ieşire la ocean şi ocupă o suprafaţă
de 1.098.584 kmp. Deşi Munţii Anzi au o extensiune maximă (2/3 din suprafaţă), relieful este
format din câmpii şi podişuri joase acoperite de ierburi de savană şi păduri tropicale, străbătute de
afluenţii fluviilor Amazon şi Paraguay. Regiunea andină cuprinde două cordiliere cu vulcani
stinşi ce trec de 6.000 m (Nevada Sajama , 6.770 m, Nevada Illampu, 6.550 m) separate printr-un
platou vălurit, Altiplano (3.300 - 3.850 m alt.) , principala zonă locuită. Tot aici se află
cunoscutul Lac Titicaca (8.430 kmp), singurul navigabil la cea mai mare altitudine din lume
(3.820 m).
a) Parcuri Naţionale. Parcul Naţional Miriqui din Cerro Miriqui şi Sajana cu cea mai
înaltă pădure din lume. Parcul Naţional Tuni Condoriri (înfiinţat în 1942) cu o morfologie
montană formată dintr-o succesiune de vârfuri înalte şi suprafeţe plane cu un peisaj deosebit, cu
cerbi de tip andin şi condori.
b) Rezervaţii arheologice. Lacul Titicaca şi insulele artificiale realizate din stuf şi
pământ, adevărate minuni ale naturii. Pe el plutesc ambarcaţiuni de toate felurile şi din toate
timpurile, iar pe lângă ele se plimbă duse de vânt incredibilele insule artificiale, construite după o
tehnică străveche de membrii tribului Uru; un fel de sate în miniatură (o împletitură de papură
groasă de 30 cm plină cu pământ care după 4 ani se deteriorează şi este înlocuită cu alta).
Ca insule plutitoare se remarcă Insula Soarelui şi Insula Lunii cu stranii ruine ale templelor
incaşe. Insula Soarelui era impunătorul centru cultural şi religios al poporului aymara; azi turiştii
vin să-şi ia "energia solară".
Rezervaţia Tihuanaco (oraş al morţilor) în zona lacului Titicaca (Lacul judecăţii), la 3.200 m
altitudine, şi 18 km de Titicaca, într-o regiune umedă şi mlăştinoasă. A fost capitala civilizaţiei
precolumbiene, central lor politic şi religios, părăsit de locuitori acum cea. 3000 ani.
c) Oraşul LA PAZ este cea mai înaltă capitală din lume (3.620 -3.720 m altitudine,
suburbiile ajung la 4.100 m), are peste l milion de locuitori, fiind capitala Statului cu cele mai
multe lovituri de stat (în 150 de ani 187 de lovituri de stat şi a avut 130 de preşedinţi sau
dictatori). La Paz (pace) a fost întemeiat de Alfonso Mendoza în 1584, pe locul unui sat de
indieni, unde temperatura medie vara (în ianuarie) este de 11°C, iar în iulie (iarna) 7°C.
Are o serie de obiective turistice, printre care se remarcă Palatul Prezidenţial, Universitatea
(1830), Catedrala "Sân Francisco", pieţe, monumente şi statui. Oraşul se află în apropierea lacului
Titicaca.
167
Sucre este capitala constituţională, aici se află Curtea Supremă de Justiţie, celebra Basilică
Metropolitană (1553), Muzeul colonial "Charcos", Muzeul antropologic cu bogate colecţii
preincaşe, Casa Libertăţii, Muzeul Santa Clara, Palatul Legislativ, foarte multe biserici.
CHILE
Nume oficial Chile
Formare 1818/ 1883
Capitala Santiago de Chile

Limbi vorbite limba spaniolă,
Religii catolici 80 %, protestanţi 6 % sau culte amerindiene.
Etnii metişi 66 %, albi 25 %, amerindieni 5 %
Moneda naţională Peso chilian= 100 centavos
"Ţara de la capătul pământului" este unică în felul ei, fiind constituită dintr-o lungă şi îngustă
fâşie de teren (4.180 km lungime, de la Golful Arica până la Capul Horn în Sierra del Fulgo,
lăţimea medie 175 km, maxima 435 km) care se extinde de la nord la sud pe coasta sud-
americană a Oceanului Pacific.
Relieful formează trei benzi paralele şi anume: un lanţ montan litoral, Cordiliera de Coastă
(1.000-1.200 m altitudine), o depresiune centrală "Marea Vale", ocupată în nord de pampas-uri
aride, iar în sud de Văile Central, o câmpie cu vegetaţie bogată - cea mai productivă şi populată
zonă a ţării. In est se desfăşoară versantul occidental al Anzilor, care depăşesc frecvent 6.000 m
(Cerro Ojos del Salado, 6.873 m), în nord se află platoul Atacama (peste 3000 m alt.), unul dintre
cele mai aride pustiuri de pe Glob. În sud ţărmul este foarte crestat formând numeroase insule şi
minunate fiorduri.
Are o climă variată: subtropicală, oceanică, rece cu nuanţe subantarctice, vegetaţia subtropicală în
partea centrală şi cu păduri de foioase şi conifere în sud, populate cu o bogată faună, bine
conservate în diferite rezervaţii.
Ca obiective turistice se remarcă:
a) Parcuri naţionale. Parcul Naţional Caba de Hornos, în Ţara de Foc, o regiune cu
furtuni şi vânturi puternice, cu ceaţă densă, greu accesibilă (înfiinţat în 1945 pe o suprafaţă de
peste 70.000 ha). Protejează focile, mamiferele acvatice şi păsările.
Parcul Naţional Robinson Crusoe din Insulele Juan Fernandez (la 500 mile de Valparaiso)
aparţinătoare statului Chile, recunoscute pentru celebrul matelot Alexander Selkirk, care a trăit
singur aproape patru ani (1704 - 1708), ale cărui aventuri 1-au inspirat pe Daniel Defoe.
b) Rezervaţii arheolgice. Insula Paştelui (Rapa Nui) aparţine statului chilian. Este situată
în Oceanul Pacific la 2.800 mile de Tahiti (Arhipelagul Societăţii) şi 2.700 mile de Valparaiso
(Chile); are o formă triunghiulară cu laturile de 16, 18 şi 24 km şi o suprafaţă de 118 km², unde
trăiesc circa 1000 de locuitori care vorbesc limba polineziană. Este o insulă vulcanică (Vale Rano
- Raraku). În general, insula este supusă tsunamiurilor (mari valuri „seismice"), în urma
cutremurului din Chile (1960), insula a fost invadată de trei asemenea valuri „seismice", care au
acoperit uscatul pe o adâncime de 600 m, răstumând sau distrugând o serie de statui sau platforme
foarte frumoase (Tonga Riki, Ahu Moai), unele de 7-8 m înălţime şi de 20-30 tone.
c) LITORALUL VESTIC. Santiago de Chile "Marele Santiago" este una din marile
metropole ale Americii de Sud (4,3 milioane locuitori), la o altitudine de 530 m, cu temperaturi
medii anuale de 14°C. Ca obiective se remarcă: Piaţa armelor, mărginită de clădiri monumentale,
Palatul Poştei, Palatul Congreselor, Independenţei, Marea Catedrală, Universitatea, muzee, în
apropiere: Vina del Mar, "Perla Pacificului" cu plaje frumoase, cu luxoase hoteluri din sticlă şi
168
beton, baruri, cazinouri. Conception, Temuco, Villarrica La Serena, Antofagasta, situat pe
Tropicul de Sud, unde soarele este atotstăpânitor, ploaia este un fenomen extrem de rar (la 60-100
de ani odată), şi Deşertul Atacama, casele sunt în general fără acoperişuri. Punta Arenas - cel mai
sudic oraş, continental, la strâmtoarea Magellan, cu Muzeul Regional Magellan şi Institutul
Patagonia.
4.2.4. AMERICA LATINĂ / ATLANTICĂ

Ocupă faţada atlantică a Americii de Sud, cuprinsă între regiunea andină şi Oceanul Atlantic.
Relieful este format dintr-o succesiune de podişuri înalte (Podişul Bra/iîiei, Patagoniei) şi câmpii
joase (Câmpia Amazonului, La Plata şi Orinoco).
Datorită marii desfăşurări pe latitudine, se întâlnesc toate zonele de climă, iar reţeaua hidrografică
este de dimensiuni uriaşe, cu un volum foarte mare de apă, constituind artere foarte bune de
navigaţie (Amazon, Parana, Orinoco).
Vegetaţia şi fauna destul de variate sunt ocrotite în numeroase rezervaţii şi parcuri naţionale.
Populaţia - un amestec de rase şi popoare, este concentrată mai mult în regiunile de pe coasta
Oceanului Atlantic, în zona de climă temperată. Este o regiune recunoscută pentru frumoase
carnavaluri şi festivaluri.
BRAZILIA
Nume oficial Republica Federativă a Braziliei
Formare 1822/ 1828
Capitala Brasilia
Nr. populaţie 177 milioane loc
Densitate 21,6loc./km²
Suprafaţă 8.514.876,599 km²
Limbi vorbite limba portugheză
Religii catolici (88%), restul protestanţi, ortodocşi, mozaicani, culte
amerindiene.
Etnii albi (55 % de origine portugheză şi italiană), mulatri (38 %), negri
(6%), asiatici, amerindieni
Forma de guvernământ Republică federală - preşedinte
Moneda naţională Real = 100 centavos
Este una dintre cele mai întinse ţări de pe glob (8.511.965 kmp), ocupând aproape jumătate din
suprafaţa Americii de Sud. Are un relief monoton cu altitudini scăzute, dominat de două mari
unităţi naturale: Amazonia 56 % din suprafaţa Braziliei, o imensă câmpie joasă, străbătută de
Fluviul Amazon (care este fluviul superlativelor), şi Podişul Brazilian cu altitudini reduse (300-
600 m), mai ridicate în sud, unde se individualizează unele lanţuri muntoase, în vest se găseşte
Podişul Matto Grosso (500 - 700 m altitudine). Cele mai mari înălţimi se întâlnesc în NE, în
Podişul Guyanelor (Pico de Neblina 3014 m altitudine).
Datorită extensiunii mari în latitudine, Brazilia are mai multe tipuri climatice, de la cel ecuatorial
(cu precipitaţii bogate şi temperaturi ridicate 26 - 27°C, până la cel temperat la sud de Tropicul
Capricornului.
Reţeaua hidrografică este foarte bogată, dominată de fluviul Amazon, al doilea ca lungime de pe
glob (6.275 km), după unii, primul (7.025 km), cu cel mai mare debit şi bazin hidrografic, cu cei
mai mulţi afluenţi (1.100, din care 20 au peste 1500 km lungime); Madeira cel mai lung afluent
are cel mai înalt izvor şi străbate continentul de la vest la est, fiind cel mai adânc (20 - 50 m) şi
cel mai lat (5 - 20 km).
Alte fluvii: San Francisco (3.165 km), Parana (4.700 km).
169
În Brazilia se remarcă trei mari formaţiuni vegetale: selvas (pădurea ecuatorială -"infernul verde"
cu peste 40.000 de specii), savana (campos) şi sertao cu vegetaţie xerofilă. Fauna este
caracteristică vegetaţiei, ocrotită în numeroase rezervaţii, unele cele mai întinse de pe glob.
Brazilia este un stat federal format din 22 de state, trei teritorii şi un district federal al capitalei.
Acest subcontinent poate fi împărţit în cinci areale turistice:
a) AMAZONIA. Cuprinde Câmpia Amazonului, străbătută de Fluviul Amazon - o zonă
ecuatorială, cu precipitaţii abundente, cu cea mai mare pădure ecuatorială de pe glob -Selvas
(Hevea brasiliensis), prin care s-a construit Transamazonul ce leagă continentul de la V-E, având
6.300 km lungime.
Aici se află Parcul Naţional Amazonia - un uriaş parc care protejează "pădurea igapo" - infernul
verde - de-a lungul Amazonului, cu palmieri de peste 20 m înălţime, epifite, liane, orhidee
(40.000 de specii de plante) şi fauna mai săracă în mamifere (450 specii), dar cu peste 6.700
specii de păsări, în apele Amazonului se întâlnesc 20.000 specii de peşti, 1500 batracieni, 6000 de
specii reptile (Anaconda - cel mai lung şarpe de apă din lume).
Oraşul Belem este cel mai mare din această regiune, situat la Oceanul Atlantic cu pieţe mari,
multe muzee, teatre, cu bulevarde largi şi numeroase restaurante cu specific.
Manaus în interiorul Amazonului, un oraş port la Amazon, cu vechi tradiţii în prelucrarea Heveei
brasilensis, capitala statului Amazonas. Ca obiective turistice: Muzeul Indian, Parcul Zoologic cu
peste 300 de animale (mamifere: jaguar, tapir ca şi o mare varietate de păsări).
b) COASTA ATLANTICĂ DE NORD-EST. O regiune cu un pământ roditor, umiditatate
ridicată, prielnică pentru cultura bumbacului, arborelui de cacao (zona Bahia recunoscută prin
cele mai întinse plantaţii de cacao), apoi cafea, oraşele porturi Recife, Salvador sunt specializate
în exportul de cafea, iar oraşele Fortoleza şi Sao Luis pentru cacao.
Recife recunoscut ca oraşul cafelei, are numeroase obiective turistice: Galeria Metropolitană de
Arte, Muzeul de Antropologie. Construit de olandezi, recunoscut ca Oraşul Marilor Fluvii, al
pădurilor, al vechilor palate.
Sao Luis - oraş - port specializat în cacao şi staţiune balneoclimaterică.
Salvador (Bahia) este cel mai mare oraş al regiunii cu tradiţii în exportul de cafea, un oraş frumos
cu bulevarde largi şi multe obiective turistice. Este prima capitală a Braziliei, întemeiată de
portughezi în 1549, o regiune superbă pentru acostarea vaselor. Vestigiile fortificaţiilor
împlântate în stâncă stau mărturie, ca nişte turnuri de strajă. Are un peisaj pitoresc cu adânci
amprente din timpul colonizării. Aici a funcţionat cea mai veche Facultate de Medicină (1808),
azi făcând parte din Unio Bahia. Oraşul de jos, dinspre mare, încântă vizitatorul prin arhitectura
contemporană cu clădiri semeţe, pe piloni construiţi din aluminiu şi sticlă, alături de trecutul
colonial: ruine, resturi de pavaj, de faianţă portugheză.
c) COASTA ATLANTICĂ DE SUD-EST. Aici se află triunghiul urban şi economic Rio de
Janeiro - Sao Paolo - Belo Horizonte - o zonă puternic industrializată, axată pe cafea şi bumbac.
Rio de Janeiro oraşul minunat, dăruit cu frumuseţi naturale inegalabile, este o oază a relaxării
(tradus înseamnă Fluviu de Ianuarie), descoperit în ianuarie în Golful maritim Guanabara lung de
câţiva km. Azi este o imensă metropolă (10,2 milioane locuitori), cel mai mare port al ţării,
capitala economică, celebra "poartă" dinspre răsărit a Americii de Sud. Este un oraş asediat de
ape şi junglă, fostă capitală. Binecunoscuta plajă Copacabana, cea mai frumoasă din lume, cu
hoteluri luxoase, cu zgârie nori semeţi, care însoţesc ca o ghirlandă arcul oceanului, golfuleţul
Bahia de Guanabara, un adevărat colţ de rai care pare o mare cu o suprafaţă de 400 km².
Oraşul mai este cunoscut şi pentru renumitul "Carnaval anual", o sărbătoare populară care ţine de
sâmbătă până miercuri, la asfinţit, unde se creează o adevărată atmosferă de feerie, care i-a adus
faima cu renumitul marş triumfal al şcolilor de samba (festivalul durează 4 zile, iar pregătirile un
an).
Sao Paolo primul oraş al Braziliei de peste 400 de ani, cel mai mare oraş industrial al Americii de
Sud. Vatra oraşului se află la 100 km de ocean, la 700 m altitudine, un oraş apropiat de cel
european (aici se munceşte mult şi se cheltuieşte uşor la Rio de Janeiro). Zgârie norii din Avenida
170
Condalasao reprezintă argumentul cel mai spectaculos. Palatul Central este construit în întregime
din marmură italiană de Carrara, este impresionant Sediul Central al întreprinderii industriale
Mataraza. Este un oraş gigant cu o pregnanţă impunătoare a chipului industrial al Braziliei, numit
şi "locomotiva Braziliei".
Santos - oraşul cafelei, cel mai mare port al cafelei, oraşul natal al marelui fotbalist Pele.
d) BRAZILIA DE SUD. Este un areal pentru creşterea animalelor cu imense păşuni, se
cultivă renumita "herba mate" - un fel de ceai, mult căutat de aborigeni; are o agricultură
dezvoltată datorită imigranţilor europeni (germani, ruşi, italieni, polonezi). Cele mai mân oraşe
din acest areal sunt: Porto Alegre cel mai important oraş din această regiune cu multe monumente
şi muzee şi frumoasa Piaţa Sao Rafael, Santa Maria şi Rio Grande.
e) PODIŞUL CENTRAL AL BRAZILIEI. Se remarcă prin Rezervaţia Matto Grosso din
partea vestică a podişului, zona cea mai sălbatică şi neexploatată, cu o populaţie rară, formată din
triburi înapoiate, cu o climă tropicală şi subtropicală. Este o pepinieră de comori minerale, în est
se află noua capitală Brasilia şi frumoasa cascadă Iguazu în sud.
Brasilia - "oraş kafkian", unde obişnuitul trece aproape în fantasticul absurd, un "oraş lunar" - cel
mai tipic oraş - capitală modernă de pe glob. Se află într-o regiune cu un climat prielnic, cu un
relief ondulat (1000 m altitudine), pentru împrospătarea rapidă a aerului, cu terenuri convenabile
pentru construcţia clădirilor, pentru agricultură şi spaţii verzi. Clădirile sunt cele mai originale din
lume sub diferite forme, de o splendidă frumuseţe (Palatul Alvorado Aurora - reşedinţa
preşedintelui, Palatul Senatului, Camera Deputaţilor, aeroportul, teatrele, ministerele sau celebra
Catedrală - o inflorescenţă de uriaşe arcuri de beton, cu petalele desfăcute, ca şi clopotniţa şi, în
general, clădirile sunt unicate pe glob şi nu seamănă între ele).
În sud se află Parcul Naţional Iguazu (la graniţa cu Argentina şi Paraguay) unde se află frumoasa
Cascadă Iguazu formată pe fluviul cu acelaşi nume, alfuent al Fluviului Parana, lată de 2 km şi
înaltă de 70 m, iar în continuare, pe o distanţă de 2,5 km, se află o salbă de peste 300 de căderi
mai mici. Are cel mai mare debit de pe glob (1,2 mil.m³ / sec) şi se aude de la 10 km distanţă.
În parc se află hotelul Das Cataratas, care prezintă o minunată panoramă a cascadei, în apropierea
cascadei, la graniţa cu Paraguay, pe Parana s-a construit cea mai mare hidrocentrală din lume,
Itaipu, cu 12.600 MW.
ARGENTINA
Nume oficial Argentina
Formare 1816/ 18216
Capitala Buenos Aires

Limbi vorbite limba spaniolă castiliană
Religii Romano - catolici , protestanţi, ortodocşi, mozaicani
Etnii albi 90 %, metişi, amerindieni

Moneda naţională Peso argentinian
Este aşezată în partea de SE a continentului şi se desfăşoară pe o lungime de 4.000 km pe direcţia
nord-sud, însumând o suprafaţă de 2.776.819 kmp.
Relieful este format din Munţii Anzi în vest, la graniţa cu Chile, mai înalţi în nord, Vf.
Aconcagua de 7.000 m fiind cel mai înalt din lanţul andin, Podişurile Patagoniei în sud, faliate şi
etajate (1.600 m în vest şi 150 m spre Oceanul Atlantic) şi câmpiile Pampa (600.000 kmp),
Chaco, Mesopotamia - Entre Rios, La Plata şi Pampas.
Clima este tropicală în nord, temperată în partea centrală, cu accente continentale în Patagonia,
iar în NV în Pună de Atacama, ariditatea este extremă.
171
Fluviul Paraoa (4.500 km lungime) cu celebra cascadă Iguazu la graniţa cu Brazilia şi Fluviul
Uruguay (1612 km lungime) debuşează în estuarul Rio de la Plata (360 km lungime).
Vegetaţia este în general ierboasă (pampas) fără a lipsi pădurile umede tropicale sau temperate de
fag austral şi araucaria. Numeroase parcuri naţionale sunt valorificate în turism (Nahuel Huopi
(1903), Iguazu).
Se remarcă următoarele areale turistice:
a) MUNŢII ANZI. Văzuţi dinspre sud spre nord, Munţii Auzi alcătuiesc o complexă
ordonare morfologică, cu aspecte de succesivitate şi paralelism şi se întind pe o suprafaţă de peste
3000 km lungime.
Vestita Cordiliera de los Andres formează până la Aconcagua o unitate în diversitate. Aconcagua
cu cei 7000 m înălţime (cel mai mare din emisfera sudică) domină o zare imensă, piscurile
halucinante Ttipungata, Mercedario, Bonete şi Ojos del Salado (peste 6000 m alt.) se înşiră ca
nişte bastioane de strajă, în timp ce alături se găsesc văi prăpăstioase, adânci şi ameninţătoare.
Cordillera de Cordoba este izolată, se desprinde de Anzi într-un deşert neprimitor.
Pe locurile unde în trecut indienii tributari Imperiului Incaş călătoreau cu greu, azi au fost
construite băi termale folosite în vindecarea diferitelor boli. Vizitatorii vin atât pentru tratament
(Pasul Puncte del Inca, cu multe izvoare termale) sau să rătăcească pe potecile strâmte ale
înaltelor piscuri (la frontiera dintre Chile şi Argentina), cât şi la vânat de condor, ce domină
văzduhul andin (cea mai mare pasăre răpitoare, peste 3 m cu aripile desfăcute) sau guanaco (cu o
lână deasă şi îmbelşugată).
Mendoza este cea mai bogată provincie andină; un soare binefăcător o luminează şi o încălzeşte,
chiar şi iarna, Mendoza fiind un dar făcut Argentinei de masivele zăpezi dezgheţate din munţi;
aici există sute de hectare irigate.
Provinciile Catamaraca şi La Rioja au avut epoca lor de prosperitate şi un bun renume în urmă cu
două secole, când industria şi comerţul acestor provincii erau în floare, ce a mai rămas azi fiind
frumuseţea peisajului şi bogăţia de sentimente ale locuitorilor, pădurile neatinse de om, văile
adânci cu gospodăriile lor, oamenii cu inimile deschise şi receptivi la tot ce înfrumuseţează viaţa.
Cordoba se află în Sierra de Cordoba izolată de Anzi printr-un deşert. Este capitala regiunii
Cordoba, oraş industrial, cu o veche Universitate (1622), Muzeul Colonial, Muzeul de Belle Arte,
Parcul Sarmiento, Grădina Zoologică. Are un trecut glorios, oraşul impresionează prin vechiul
alături de noul modern şi multe amenajări turistice.
b) PATAGONIA. Este regiunea din partea sud-estică care se întinde pe o distanţă de peste
1500 km, o fâşie de pustiu cu vânturi puternice şi aşezări rare, fără porturi, cu o vegetaţie formată
din cactuşi candelabri.
Patagonia are un relief format din lagune glaciare, ce alternează cu conuri vulcanice; aspectul
multicolor al lagunelor atrage atenţia şi stârneşte admiraţia; pornind dintr-un epicentru de culoare
galbenă, gri sau albă, se formează cercuri concentrice diferit colorate.
Lacurile dinspre Anzi sunt mici, dar apele adâncite ale fiordurilor alpine au un aspect elveţian, se
găsesc sub lanţuri de munţi uriaşi acoperiţi cu gheţari şi zăpezi. Deosebit de frumoase sunt
lacurile în care plutesc "stânci de gheaţă", ca nişte coşuleţe de cleştar.
Numele de Patagonia a fost dat de Fernando Magellan, datorită oamenilor înalţi, aici întâlnindu-
se cei mai înalţi oameni de pe glob (de peste 1,80 m).
în sud se află Insula Ţara Focului aşezată în apropierea capătului austral al lumii, nume dat tot de
Femando Magellan, deoarece băştinaşii când l-au văzut au aprins focurile de alarmă.
c) PARCURI NAŢIONALE. Regiunile peisagistice din Munţii Anzi şi Patagonia, alături
de formaţiunile vegetale şi animale, sunt ocrotite într-o serie de rezervaţii, între care:
Parcul Naţional Los Glaciares, Parcul Naţional Laguna Blanca Parcul Naţional Perito Francisco
Morena la graniţa cu Chile, Parcul Naţional Elrey la graniţa cu Bolivia, cu tapiri, jaguari, reptile.
d) PAMPAS este o imensă câmpie netedă, cu un intens caracter agricol, care are mai
multe denumiri de la nord la sud: Gran Chaco, Mesopotamia - Entre Rios (între fluviile Parana şi
172
Uruguay), La Plata şi Pampas. Parana „Fluviul de argint", are cele mai mari lacuri de acumulare
de pe glob.
Buenos Aires (Aer bun) capitala ţării, aşezat în estuarul La Plata, se întinde pe o suprafaţă foarte
mare, simbolizând imensitatea Argentinei, este de cinci ori mai întins decât Parisul şi unul dintre
marile oraşe ale lumii (12 milioane locuitori); deţine 1/3 din populaţia Argentinei şi realizează 1/2
din valoarea producţiei industriale.
Se pot admira Palatul Prezidenţial, Casa Rosada (Congresul cu cele două camere federale),
Catedrala, Turnul englezilor, Obeliscul, Piaţa Sân Martin, Grădina Japoneză, Grădina Botanică,
Grădina Zoologică, Planetariul Galileo Galilei, Aeroportul Internaţional -cel mai mare din
America de Sud, Parcul Palermo cu frumoasele sale alei pentru călăreţi şi cu hipodromul său
foarte frecventat, Universitatea (1821).
VENEZUELA
Nume oficial Republica bolivariană a Venezuelei
Formare 1830/ 1930
Capitala Caracas
Limbi vorbite limba spaniolă castiliană
Religii catolică , protestanţi
Etnii amerindieni , metişi , albi , creoli
Moneda naţională Bolívar
Este poarta nordică de intrare pe continentul sud-american. Se individualizează trei mari unităţi
de relief: două unităţi înalte: una, cu munţi tineri, Cordillera de Los Andes care se întinde pe o
lungime de 1.000 km cu altitudini de peste 5.000 m şi se desparte în două ramuri: Sierra de Perija
şi Sierra Nevada de Merida Vf. Pico Bolivar, 5.002 m, care înconjoară depresiunea tectonică a
Lacului Maracaibo (dă 90% din producţia de petrol a ţării) şi regiunea cu munţi vechi (Macizo de
Guyana 2.810 m în Vf. Rorrima, bogată în zăcăminte de aur, fier, substanţe radioactive, în partea
sudică).
între aceste unităţi înalte se află o întinsă câmpie (1/3 din suprafaţa ţării), Llavios de Orinoco,
neaccidentată şi slab populată.
Clima este predominant tropicală cu două anotimpuri: unul ploios (aprilie - octombrie) şi altul
secetos; la peste 2.000 m altitudine se desfăşoară "paramos" - urile - stepe cu temperaturi şi
precipitaţii scăzute.
Reţeaua hidrografică este dominată de Fluviul Orinoco (2,736 km) care se varsă printr-o uriaşă
deltă acoperită cu păduri de mangrove. Cel mai important lac este Maracaibo, o iagună cu apă
dulce.
Fiecare insulă şi stâncă din Fluviul Orinoco este acoperită cu vegetaţie luxuriantă, mimoze şi
ferigi; cataractele sunt cele mai atractive din lume; în mijlocul lor creşte arborele de vanilie; delta
cu suprafaţa de 25.000 km² şi cele 35 de braţe se varsă prin 17 guri în ocean.
Principalele obiective turistice sunt: monumente coloniale, plajele litorale din Marea Caraibilor
cu hoteluri şi grădini frumoase, Munţii Anzii Andes, arhaicele obiceiuri indiene, pădurea
Chaguaramas de la Macurato (monument al naturii), Peştera Guacharo, Pădurea de Samanes de
la Codazzi, Insula Mărgărita, Fluviul Orinoco, Lacul Maracaibo, ruinele Templului Santo
Domingo din oraşul Tocuya (veche capitală).
a) AGLOMERAŢIA URBANĂ CARACAS. Caracas, capitala şi oraşul natal al lui Bolivar,
în secolul al XVI - lea era locuit de indienii Caracas, în 1567 Diego Losada fondează oraşul
Santiago de Leon Caracas, cutremurul din 1812 transformându-l în ruine cu peste 12.000 victime.
173
Se întinde la poalele Vf. Avila (2.159 m) care domină oraşul. Are cea mai bună climă de pe glob,
cu temperatura medie de 10°C (maxima 28°C, minima 9°C).
Ca obiective turistice: Universitatea (suprafaţa de 400 acri), Muzeul Bolivar, Casa Natală Bolivar,
Catedrala (unde se află cripta familiei Bolivar), Piaţa Bolivar, Capitoliul, Parcurile Charros,
Romulo, Cabbos, Central, Pinar, Parcul Naţional Avila, Palatul Academiei, Muzeul Colonial şi de
Ştiinţe Naturale, Panteonul Naţional, Centrul Comercial Ciudad Tomanco, Grădina Botanică şi
numeroase biserici: Sân Francisco, Santa Teresa etc.; Grădina Zoologică; Sân Juan de Los
Morros în SV capitalei, cu Parcul Naţional Ronchos Grande.
Valencia un mare oraş industrial - "Capitala industrială a Venezuelei". Aşezat la 500 m altitudine,
un oraş frumos cu numeroase edificii publice, bulevarde largi cu o catedrală unicat în America
Latină. Aici se află Institutul Regional de Turism.
b) CORDILIERA ANDINA. Dispune de numeroase rezervaţii, parcuri naţionale (Sierra
Nevada de Merida), peisaje deosebit de atrăgătoare şi staţiuni balneoclimaterice.
Alte atracţii turistice: Puerto Cabela staţiune în vestul Cordilierei; oraşul Chichiri Viche cu Parcul
Naţional de Morocoy; Peninsula Paragguana în nord, cu o serie de amenajări turistice; staţiunea
Coro, de unde se poate ajunge în Insula Curacao; Guanare, cu o frumoasă biserică aşezată pe
versantul estic al Cordilierei. Bocono, oraş spectaculos în estul munţilor;
Merida fondat în 1558 de Suarez, la 1647 m altitudine fiind dominat de Sierra Nevada de Merida
cu vârfuri de granit acoperite cu zăpezi veşnice, are un climat de tip alpin, o mare varietate de
peisaje, unicate în Venezuela, înălţimile de peste 4000 m au o formă rar întâlnită la apusul
soarelui, în timp ce văile sunt acoperite treptat de întuneric, în apropiere, Parcul Chorros.
c) MARACAIBO. Este o depresiune tectonică cu un peisaj cromatic dat de Lacul
Maracaibo, cu cele mai mari rezerve de petrol. Oraşul Maracaibo fost sat de pescari indieni cu
case pe piloni în apa lacului, în 1529 conchistadorul german Ehinger construieşte actualul oraş,
definitivat în 1571 de către căpitanul spaniol Alonso Aacheco. Se află la 800 km de Caracas şi are
7 m altitudine. Edificii importante: Colegiul San Francisco, Palatul Guvernamental, Biblioteca
Universitară, teatre, biserici, case memoriale, sediul numeroaselor bănci naţionale şi
internaţionale.
d) LITORALUL DE EST. Denumit şi "Coasta de Azur" a Venezuelei, prezintă un ţărm cu
multe golfuri (Paria), peninsule (Paria, Araya), insule (Mărgărita) şi numeroase amenajări
turistice.
Barcelona la 325 km de Caracas, fondat în 1637 pe ruinele cetăţii Casa Fuerta unde în 1817 au
fost masacraţi cea 1400 de patrioţi. Este un oraş industrial (al petrolului), cu numeroase vestigii
istorice şi edificii publice, în Piaţa Bolivar se află Biserica Sân Cristobal (construită în cea 25 de
ani), numeroase muzee.
Cumana este o frumoasă staţiune lângă Pensinsula Araya, cu Parcul Ayacucho care ocroteşte o
serie de păsări.
Carupano cu minunate plaje: Copey, Oro, Caribe, Grande în Golful şi Peninsula Paria cu o
vegetaţie luxuriantă. Aici se află faimoasa Peşteră Guachara explorată în 1608 de naturalistul
german Alexander von Humboldt.
e) FLUVIUL ORINOCO. Cel mai mare fluviu al Venezuelei (2736 km) străbate câmpia
cu acelaşi nume, acoperită cu iarbă înaltă (llanos). Are o mare atracţie turistică datorită frumuseţii
insulelor şi stâncilor acoperite cu o vegetaţie luxuriantă, precum şi a uriaşei delte, care se varsă
prin 17 guri şi este acoperită cu o minunată pădure de mangrove.
Ciudad de Bolivar aşezat pe Orinoco, înainte de a-şi forma delta, este unul din frumoasele oraşe
ale Venezuelei. Este un oraş industrial, dar şi turistic şi are ca obiective: Muzeul de Arte
Moderne, Muzeul Memorial. Se pot organiza excursii la Cascada Angel din Gran Sabana.
f) GRAN SABANA. Este o regiune cu munţi vechi, tociţi (Podişul Guyonela) foarte bogaţi
în resurse minerale, unde predomină o vegetaţie de iarbă înaltă (llanos).
Se remarcă Parcul Naţional Roraima, care protejează vegetaţia şi fauna de pe Vf. Roraima, cel
mai înalt din această zonă (2870 m); Cascada Angel descoperită în 1935 de pilotul Jimmy Angel
174
pe Caroni, un afluent al Fluviului Orinoco. Este cea mai înaltă cascadă din lume (979 m înălţime),
dotată cu numeroase amenajări turistice, având un mare flux de turişti pe an, Parcul Naţional
Gran Sabana.
PARAGUAY
Este aşezată pe Tropicul de Sud, fără ieşire directă la Oceanul Planetar şi are o suprafaţă de
406.752 km².
Relieful este puţin accidentat. La vest de Fluviul Paraguay se întinde Câmpia Chaco cu mlaştini şi
savană, cu palmieri şi păduri de quebracho. La est relieful are forma unor dealuri împădurite cu
altitudine maximă de 854 m, înconjurate de câmpii fertile.
Cele două fluvii, Paraguay (2.500 Km) şi Paraua (3.288 Km), la graniţa cu Brazilia, dispun de un
ridicat potenţial energetic.
Fondarea oraşului Asuncion în 1537 este punctul de plecare al colonizării spaniole, pe care-1
includ în viceregatele Peru şi Rio de la Plata; îşi proclamă independenţa în 1811, urmată de o
remarcabilă înflorire, dar războiul purtat împotriva Coaliţiei (Brazilia, Argentina, Uruguay, 1865
- 1870) a avut ca urmare pierderea a peste jumătate din populaţie şi însemnate amputări
teritoriale.
Populaţia de 5.123.000 locuitori, formată din amerindieni (guarani) 65 %, metişi 30 %, creoli şi
europeni 5 %, este concentrată la est de Fluviul Paraguay (90 %) în general în regiunea capitalei
Asuncion. Peste 800.000 de locuitori trăiesc în afara graniţelor. Populaţia urbană 47 %; catolici
(96 %); limbi oficiale - spaniola şi guarani.
Centre turistice: Asuncion, port pe Fluviul Paraguay, fondat în 1537, un oraş modern cu
numeroase obiective turistice: Piaţa Heroes, Catedrala, Muzeul Militar de Istorie, Oficiul
Naţional de Turism, Muzeul Etnografic, Grădina Botanică, Teatrul Municipal, Piaţa Uruguaya,
Panteonul, Muzeul de Arte Contemporane, Biserica Santisimo Trinidad (1853), Universitatea
(1889), foarte multe parcuri.
Alte centre: Sanbernardino, Ciudad del Este, Conception.
URUGUAY
Este o ţară frumoasă, "Arcadia cea caldă", aşezată la Estuarul La Plata, având o suprafaţă de
177.414 kmp. Are cel mai omogen relief din America Latină, format din câmpii înalte şi coline
(altitudinea maximă 513 m).
Are un climat subtropical cu influenţe oceanice, cu precipitaţii abundente (Montevideo 1400
mm/an).
Dintre apele curgătoare, cel mai important este Fluviul Uruguay (1510 km) pe graniţa cu
Argentina, unde s-a construit în ultimii ani hidrocentrala Salto Grande (1890 MW).
Vegetaţia este predominant ierboasă (pădurile ocupă 3% din suprafaţa ţării) şi a favorizat
creşterea extensivă a animalelor.
Populaţia 3.112.000 locuitori, formată din albi (90 % spanioli şi italieni), metişi 5 %, mulatri 3 %
concentrată în zona capitalei Montevideo (peste 44 %) şi pe litoral. Populaţia urbană se ridică la
85 %; peste 700.000 trăiesc în afara graniţelor, 90 % sunt catolici, iar limba oficială este spaniola.
Atracţii turistice se remarcă pe litoral şi în zona capitalei Montevideo, nume dat de Fernando
Magellan (văd muntele). Este o oază de linişte a Americii Latine, aşezată în estuarul Rio de la
Plata, la 150 km de metropola argentiniană Buenos Aires (două capitale faţă în faţă). Este "cel
mai european" oraş din America Latină şi atrage numeroşi turişti prin: peisaj, climă,
comunicativitatea şi vioiciunea oamenilor, monumentele pline de viaţă, plaja şi soarele de pe
litoral.
Obiective: Piaţa Independenţei, Placio Salvo (cu 14 etaje), Teatrul Solbis, Muzeul de Istorie
Naturală, Catedrala, Palatul Parlamentului considerat cea mai frumoasă construcţie din America
Latină, cu pereţi şi coloane din marmură, Palatele Facultăţii de Arhitectură, Politehnicii, Băncii
de Asigurări, Hotelul Victoria Pazo (16 etaje şi 400 de camere, înconjurat cu plante exotice),
175
Statuia Libertăţii, Muzeul de Arte Decorative, Aeroportul Internaţional şi foarte multe parcuri:
Rodo, Prado, Zoologic (cu eucalipţi şi palmieri).
Dispune de renumite plaje: Ramirez, Careta, Malvin. în apropiere de reşedinţa preşedintelui are
loc în fiecare an Festivalul Internaţional al Filmului.
Zona litorală se remarcă printr-o serie de staţiuni foarte bine dotate din punct de vedere turistic:
Punta del Este o luxoasă staţiune, cu hoteluri şi restaurante ultramoderne. Este staţiunea marilor
bogătaşi sud şi nord-americani. Santa Maria, La Palma, Santa Vitoria de Palmar. In zona vestică
litorală sunt recunoscute oraşele Colonia del Sacramente cu Muzeul Perioadei Spaniole; Salto cu
Muzeul de Istorie, Muzeul Artelor Frumoase.
176
V. Africa
5.1. Profilul continentului
AFRICA, al doilea continent ca mărime al Pământului (30.309.069 km²), traversat de Ecuator şi
cele două tropice, este cuprins între Oceanul Atlantic (la vest), Marea Mediterană (la nord),
Canalul Suez, Marea Roşie şi Oceanul Indian (la est). Se desfăşoară de la nord la sud, pe circa
8000 km, iar de la vest la est pe 7400 km, în Africa de Nord.
Este un continent masiv, cu ţărmuri puţin crestate, însoţit de puţine insule şi peninsule, constituit
în cea mai mare parte dintr-un soclu (bloc) masiv vechi (Gondwana), asociat la est cu Marele
Graben Est-African.
Relieful este slab variat, fiind un întins podiş tabular, mărginit la nord, est şi sud de munţi, cu o
altitudine între 750 m în podiş şi maximă în munţi de 5895 m (Kilimandjaro).
Clima este cea mai caldă de pe glob, înregistrându-se temperaturi toride de peste 40°C în Sahara
(+58°C în Libia, maxima absolută de pe glob, în septembrie 1922).
Africa este continentul deserturilor (Sahara, 8,5 mii. kmp - cel mai mare de pe glob şi Kalahari în
sud), unde hamadele, ergurile (dunele de nisip) şi oazele, alături de vegetaţia şi fauna specifică,
viaţa tuaregilor şi mirajul apusului şi răsăritului de soare dau fascinaţia şi atracţia acestor locuri,
greu străbătute de om.
Numeroasele cascade şi cataracte ale fluviilor (Nil, Niger, Zambezi, Orange, Limpopo),
frumuseţea peisajelor şi farmecul croazierelor dau nota de atractivitate turistică a reţelei
hidrografice şi respectiv a lacurilor (Victoria, Tanganica, Ciad).
Diversitatea vegetaţiei şi faunei, importanţa ştiinţifică, estetică sau cinegetică a animalelor,
pitorescul şi valoarea peisajelor au permis amenajarea de numeroase parcuri naţionale şi
rezervaţii ştiinţifice. De la prima rezervaţie naturală din 1898 sub numele de Sabi Game, azi
Parcul Naţional Kruger din Africa de Sud (1,8 mii. ha) s-a ajuns la o reţea întinsă de parcuri
naţionale în Zair, Kenya, Uganda, Tanzania, Rwanda, Madagascar, care reprezintă o destinaţie
pentru turiştii din întreaga lume, amatori de vânătoare şi pescuit, de aventură în lumea junglei sau
savanei, de fotosafari sau iubitori ai naturii şi lumii animalelor.
Cadrul natural, în toată diversitatea sa bioclimatică, peisagistică şi orografică, se înscrie cu
atracţii dintre cele mai pitoreşti şi exotice, cu resurse turistice variate, conferindu-i Africii, sub
acest aspect, o mare valoare şi originalitate turistică.
Etimologie. După unele surse, denumirea "Africa" este dată de romani provinciei nou create o
dată cu cucerirea Cartaginei (sec. II î.Hr.) şi provine de la numele tribului berber "Afridi", care
locuia în această zonă în sec I î.Hr. Această denumire s-a extins apoi în tot continentul.
Etimologia cuvântului provine de la "afri" = peşteră în limba berberă, "afrigo" - "fără ger" în
limba latină, "a fak" = uscat în limba arabă. Interesant că vechii greci şi romani o numeau "Libia",
după populaţia "libu", care trăia în aria centrală a litoralului mediteranean.
Istoria. Leagăn al primelor etape de antropogeneză, Africa a cunoscut de-a lungul istoriei
existenţa unor culturi materiale şi spirituale remarcabile prin originalitate şi strălucire şi care
rivalizau cu cele europene (Egipt, Maroc, Tunisia). Primul mare stat de pe teritoriul Africii şi
unul dintre primele din lume a fost Egiptul faraonic înfiinţat la începutul mileniul III î.Hr.,
urmează pe litoralul mediteraneean colonizarea feniciană (sec. XII î.Hr.), care au pus bazele
unui puternic imperiu; grecii întemeiază şi ei un număr mare de cetăţi (sec. VIII-VI î.Hr.). După
cucerirea Egiptului în 642, arabii stăpânesc toată Africa de Nord până în sec. VIII, şi impun
definitiv atât civilizaţia cât şi religia islamică, existându-se până în sudul Saharei. Din 1517
până în sec. XIV Africa de Nord este componenta Imperiului Otoman. La sud de Sahara exista
Regatul Kuş din Nubia, cucerit de regatul vecin Aksem (Etiopia), care adoptă creştinismul în sec.
IV-V şi atinge maxima strălucire, în Evul Mediu, erau cunoscute mari imperii în Ghana, Mali,
Songhai cu civilizaţii distincte.
Urmează perioada marilor descoperiri geografice din sec. XV, la iniţiativa portughezilor: Hernie
Navigatorul (1416), Bartolomeu Diaz, Vasco da Gama, urmând olandezii, englezii, francezii,
belgienii. Exploatarea interiorului continentului începe la sfârşitul sec. XVIII şi se remarcă
177
exploratorii: James Bruce, Serpa Pinto, David Livingstone, românul Sever Pleniceanu şi Henry
Stanley - cel mai mare explorator al Africii, în sec. XIX se produce colonizarea de către
europeni, întemeind forturi folosite ca puncte comerciale şi baze strategice. La sfârşitul sec. XIX
în afara Etiopiei şi Liberiei, state libere, restul teritoriului este împărţit între 14 state europene
(Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Portugalia etc.), iar din 1960 "Anul Africii" se
eliberează 18 state africane, în urma declarării independenţei care se încheie în 1970.
Cu toată această istorie zbuciumată, arta africană s-a dezvoltat în strânsă legătură cu
obiceiurile şi cultele tribale.
Populaţia Africii înregistrează circa 700 mii. locuitori, cu o densitate de 25 locuitori / km², dar
3/4 din continent are o densitate de l locuitor/km². Mai aglomerate sunt ţărmul mediteranean,
coasta atlantică la Golful Guineii (100 locuitori/km²) şi Valea Nilului (200 locuitori/km²).
Predomină populaţia negroidă (3/4 din total, bantu, pigmei, sudanezi), iar în N şi E berbero-arabă.
Condiţiile naturale şi economice puţin favorabile nu au permis dezvoltarea unei infrastructuri
corespunzătoare, aceasta fiind concentrată, în ţările magrebiene. Predomină arterele rutiere,
majoritatea modernizate, şi căile fluviale şi maritime, cele aeriene şi feroviare având răspândire
redusă.
În prezent, Africa începe să devină o destinaţie turistică în plină ascensiune (locul IV în lume cu
24,9 mii. turişti sosiţi în 1998), numărul de turişti crescând în ultimii ani cu 4,6 %; se remarcă, în
acest sens, Africa de Nord cu 62,5 %, din totalul Africii, Africa de Est (18,6 %) şi Africa de Sud
(16,3 %) zone care dispun de cele mai atractive resurse turistice, beneficiind şi de o infrastructură
mai dezvoltată. Pe ţări, ca destinaţie turistică, pe primele locuri se situează: Africa de Sud cu 5,9
mii. turişti, Tunisia (4,7), Egipt (3,7), Maroc (3,2) etc.
5.2. ZONE TURISTICE

Condiţiile naturale şi resursele turistice legate de acestea, precum şi trăsăturile cultural - sociale
determinate de trecutul istoric, conduc la diferenţierea a cinci zone turistice, şi anume: Africa
Sahariană, Africa Centrală, Africa de Est; Africa de Sud, Africii insulară.
5.2.1. AFRICA SAHARIANĂ

Cuprinde aproape în totalitate Africa de Nord, suprapunându-se Deşertului Sahara, lanţului
montan Atlas şi Coastei Mediteraneene.
Peisagistic, în afara nesfârşitelor dune de nisip, ale căror înălţimi depăşesc uneori 500 m,
despărţite de depresiuni sau deşertul de piatră "hamadă", se impun şi oazele - insule de verdeaţă
situate în depresiuni cu apă freatică mai la suprafaţă, bune pentru culturi (curmali, smochini,
migdali, caişi). Oazele ce depăşesc 10-20 km² adăpostesc câteva oraşe, aşezate pe coline,
înconjurate de ziduri de apărare ce închid locuinţe albe cu un etaj; se pătrunde prin porţi masive,
care se închid noaptea.
MAROC
Nume oficial Regatul Maroc
Formare 1956/ 1956
Capitala Rabat
Nr. populaţie 31,689,267loc
Limbi vorbite araba, franceza, berbera;
Religii islamism (suniţi 99 %), catolicism, mozaism
Etnii Arabi, berberi, europeni
Moneda naţională dirham = 100 centimes
178
Situat în NV Africii şi vecin Europei, mediteranean (537 km lungime) şi atlantic (2446 km) cu
jumătate din suprafaţă alcătuită din piatra Munţilor Atlas şi nisipul încins al Saharei, Marocul
beneficiază de un cadru natural deosebit de pitoresc şi un trecut istoric şi cultural de rezonanţă,
ce-i conferă o mare valoare turistică.
Relieful Marocului este variat, impunându-se în partea centrală a ţării Munţii Atlas, care se
desfăşoară pe direcţia SV - NE, paralel cu ţărmul, fiind formaţi din trei culmi muntoase (Atlasul
înalt 4165 m, Atlasul Mijlociu 3354 m şi Antiatlas 2500 m), cu văi adânci, defilee şi peisaje
glaciare pitoreşti. Aceşti munţi au vocaţie istorică, de-a lungul vremurilor, tund bastionul
rezistenţei berberilor.
Aşezarea geografică, joncţiunea Europei cu Africa prin Strâmtoarea Gibraltar, dubla faţadă
maritimă şi atlantică, lanţul muntos Atlas - Rif, apropierea de Sahara, istoria şi folclorul îi oferă
Marocului atracţii turistice de rezonanţă mondială, vizitabile în orice anotimp.
Se disting patru areale turistice, şi anume:
a) LITORALUL ATLANTIC ocupă platoul marocan de vest, care domină câmpia litorală
cu plaje întinse şi dune de nisip şi litoralul atlantic, cu peisaje deosebit de pitoreşti. Pe litoral sunt
presărate staţiuni şi oraşe de mare frumuseţe legate de autostradă, cu plaje modern amenajate şi
dotate, dar şi cu vestigii istorice şi culturale. Agadir - oraş de peste cinci secole, distrus de
cutremurul din 1960, dar refăcut ca un oraş modern. Aşezat la poalele Munţilor Atlas, este o
staţiune modernă cu bulevarde largi, parcuri, grădini, minarete impunătoare şi hoteluri luxoase,
toate sub un cer de cel mai pur albastru şi sub briza răcoritoare şi purificatoare de aer marin.
Acest "Miami" marocan, cu temperaturi de peste 20°C, oferă bronz şi baie în luna decembrie.
Rabat - oraş pitoresc, ridicat în interiorul unor fortificaţii din sec. XII. Este un punct obligatoriu
de popas turistic atât pentru instituţiile centrale ale statului, cât mai ales pentru comorile sale
arhitecturale, pentru istoria devenirii spirituale înscrise pe bătrâne ziduri de moschei, palate.
Oraşul modern se distinge prin mari bulevarde (Mohamed al V-lea, Hassan al II-lea), porţi,
palate, reşedinţa de vară a suveranului. In împrejurimi oraşele satelit cu palate, grădini, iar pe
litoral cu fermecătoare plaje. Tanger - aşezare cartagineză, oraşul roman Tingis, ocupat de
vandali, bizantini, portughezi, englezi, azi oraş internaţional cu o istorie zbuciumată, legat de
poziţia sa strategică între Europa şi Africa, unde călătorul se simte în Occident, Orient şi aievea în
legendă. Oraş modern, comercial şi industrial, nod de comunicaţii, este una dintre cele mai
frumoase staţiuni de litoral cu plaje, panorame spectaculoase deasupra Strâmtorii Gibraltarului,
parcuri, hoteluri somptuoase, vile şi cazinouri, la care se alătură şi vestigiile romane şi medievale:
castele, muzee, bazaruri, moschei, clădiri de epocă.
b) LITORALUL MEDITERANEAN este în general stâncos, abrupt şi cu plaje nisipoase, cu
puţine golfuri, dar de un farmec deosebit ca şi Munţii Rif care-l domină, cu peste 2400 m
altitudine, bogaţi în păduri de cedru şi pin de Alep, văi sălbatice şi platouri fertile. Multe localităţi
prin valorile cultural-istorice sau peisagistice interesează activitatea de turism. Tetouan "capitala
nordului", fondat în sec. X, oraş părăsit şi recucerit de spanioli se remarcă printr-o veche cetate cu
minarete şi ziduri cu metereze. Plajele sunt pitoreşti şi luxoase: Restingo, Capo Negro (6 km
lungime), Cabila, alături de frumoasele staţiuni maritime în vogă cu cluburi şi sate de vacanţă,
vile şi hoteluri, constituie puncte de atracţie pentru turişti.
c) MAROCUL SAHARIAN - suprapus platoului estic, ce cade treptat spre Sahara, etalează
peisaje de mare frumuseţe, care se alătură vechilor fortăreţe şi tradiţii ce exprimă istoria şi cultura
în această "Ţară a oamenilor albaştri", denumire dată de culoarea hainelor şi vălului protector
"Siroco" în faţa vântului fierbinte şi a prafului orbitor. Aici se află vechi fortăreţe, azi orăşele
pitoreşti încadrate de palmieri, migdali şi măslinii oazelor, animate de larma bazarelor, loc de
întâlnire a locuitorilor berberi din împrejurimi. Tiznit, Skoura - recunoscut pentru trandafirii săi.
Tata, Akka, Assa.
d) MAROCUL MONTAN se suprapune ariei montane renumite prin peisajele alpine,
pitoreşti, cu zăpezi, domenii schiabile, forme glaciare, văi cu defilee şi cataracte, lacuri, păduri,
peisaje mai aride, dar şi vestigii istorice şi culturale, aici aflându-se oraşele imperiale care dau
179
"marca" acestui areal. Fes, prima capitală, fondată în sec. IX, important centra religios al
occidentului musulman, oraşul culturii şi al credinţei, păstrător al comorilor de artă islamică,
capitala spirituală a Marocului, unde în fiecare lună mai, se desfăşoară un grandios spectacol de
sunet şi lumină.
Marakech - oraş la poalele Munţilor Atlasul Mare, important centru economic, industrial şi
turistic (staţiune), întemeiat în 1060, când devine capitala Marelui Imperiu al Dinastiilor
Almoravide. Oraş al „cerului senin", punct de plecare în excursiile montane, se impune pe lângă
peisajul pitoresc şi prin monumentele istorice şi de artă: pieţe, moschei, mausolee sau viaţa
tumultoasă a „sukurilor" tradiţionale; Cartierul Medina specific arab, cu cele şapte porţi magice.
ALGERIA
Nume oficial Republica Algeriană Democratică şi Populară
Formare 1962/ 1962
Capitala Alger
limba arabă; limbi naţionale: limba arabă şi limba berberă (Tamazight)
Limbi vorbite
şi neoficial, dar folosită în administraţie limba franceză
Religii islamism (suniţi) 98 %, catolicism
Etnii arabi şi berberi, europeni (francezi)
Forma de guvernământ republică islamică - preşedinte
Moneda naţională Dinarul algerian = 100 centime
Dispune de un cadru natural variat, munţi, podişuri, câmpii, dar dominat de Deşertul Sahara, care
ocupă 4/5 din suprafaţa ţării, fiind stâncos ("Hamada Sahariană") în sud şi acoperit de nisip fin
sub formă de dune imense ("erguri") despărţite de depresiuni cu oaze în nord. Deşertul este
delimitat la nord de Munţii Atlasul Saharian (2328 m), ca o barieră climatică pe direcţia V-E,
între Marea Mediterană şi Sahara. Urmează spre nord podişurile înalte, presărate cu lacuri sărate
"chott-uri", dominate de Munţii Teii Atlas, care coboară spre Mediterană prin dealuri, câmpii,
plaje sau faleză, în plin deşert, se află munţii reziduali ce ţâşnesc spre cer din "hamade" şi
"erguri" - Ahaggar (3003 m alt.) şi unde au loc "mirajele optice".
Climatul mediteranean în nord şi deşertic în sud determină o vegetaţie specifică de la
tufişuri xerofile şi citrice la culturile de curmal din oaze.
Se disting trei areale:
a) LITORALUL MEDITERANEAN ocupă partea nordică a Algeriei, în care se îmbină
peisaje marine, cu plaje nisipoase sau stâncoase cu faleze, de câmpie litorală şi de dealuri
dominate de Munţii Atlas, alături de vestigii istorice romane, arabe, franceze, care se întâlnesc la
tot pasul, îmbogăţind zestrea turistică. Se impun câteva centre turistice: Alger oraş antic şi
medieval, vechi centru al culturii arabe, important centru comercial, capitala statului, întemeiat de
piraţi în sec. XVI. Atracţii turistice dintre cele mai atractive: Marea Moschee (sec. XI), refăcută
în sec. XVII, ziduri de cetate, monumente arhitectonice, muzee, minarete, universitate, grădini,
parcuri de mare frumuseţe, plaje şi hoteluri luxoase. Alte centre: Oran , Constantine, Annaba,
Blida.
b) KABILA. Aşezată între Atlasul Tellian şi Atlasul Saharian, Kabilia, cea mai pitorească
regiune a Algeriei, este de fapt o arie montană - Masivul Kabilian - acoperită până în vârf cu
păduri de stejar de plută, pin mediteranean, cedru de Atlas sau eucalipţi, tablou completat cu
peisaje pitoreşti, o viaţă patriarhală berberă şi produse de artizanat de renume (covoare, bijuterii).
Fluviul SOUMAN (Ued) străbate regiunea, printr-o largă vale, împodobită de o bogată vegetaţie,
ce sporeşte atracţia peisagistică.
Beni Mansour - important nod rutier în regiune. Aissa localitate, nod rutier, pitorească prin
peisajele reliefului erozional.
180
d)ALGERIA SAHARIANĂ ocupă 4/5 din suprafaţa ţării, având aspectul unor întinse
platouri stâncoase (hamade), din care se înalţă conurile vulcanice Ahaggar (3003 m), Tassili
(2150 m), Adrar (2254 m) sau acoperite cu întinse dune de nisip fin (Marele Erg Occidental şi
Marele Erg Oriental).
Alte obiective: Parcurile Naţionale: Morabont, Ermitage din Munţii Ahaggar, unele oaze, locuri
de popas turistic, şi viaţa plină de mister a tuaregilor, "prinţii deşertului". Ei sunt oameni liberi,
duc o viaţă învăluită în aură şi mister în zona centrală a Saharei, în Munţii Ahaggar, sudul
Marocului, nordul Nigeriei, Ciad, Mali, Libia; nu se consideră locuitorii nici unei ţări; singura lor
ţară este "deşertul saharian".
TUNISIA
Nume oficial Republica Tunisia
Formare 1956/ 1956
Capitala Tunis
Limbi vorbite araba, franceza
Religii islamism (90 %), catolicism.
Etnii arabi şi berberi, europeni (francezi)

Forma de guvernământ Republică- preşedinte
Moneda naţională Dinar Tunisian= 1000 milimes
Statul Tunisia ocupă partea NE a Munţilor Atlas, litoralul mediteranean al Golfurilor Galite,
Tunis, Hammamet şi Gabes, precum şi un sector saharian. Munţii Atlas (1544 m) se desfăşoară
SV-NV, sub formă de lanţuri scurte şi discontinui, care includ văi şi depresiuni fertile. Litoralul
marin este stâncos şi pitoresc până la Capul Bon şi cu plaje şi golfuri în rest. Iarna, temperatura
este de 18 -19°C, vara 40°C, având un climat ideal pentru plajă. La sud de munţi se dezvoltă un
întins podiş ondulat de 500 m alt. cu ierburi de stepă şi lacuri sărate (chott-uri).
Se pot distinge două areale:
a) LITORALUL TUNISIAN - se suprapune peste cea mai turistică parte a ţării, unde
pitorescul şi varietatea cadrului natural se îmbina cu valorile istoriei şi culturii tunisiene. Aici se
află Capul Bon, arie de mare pitoresc, o adevărată grădină de iasomie, lămâi, portocali. Tunis
principalul centru economic şi cultural, oraş antic cu o istorie zbuciumată (întemeiat în sec. X
î.Hr.). Medina oraşul vechi, etalează numeroase monumente: Marea Moschee (sec. LX),
minarete, muzee, Marele Bazar, străduţe medievale, la care se adaugă hotelurile şi restaurantele
de lux şi Universitatea (mai veche decât Oxford). Cartagina, Hammamet principala staţiune a
Tunisiei, cu o plajă somptuoasă şi o sumedenie de lanţuri hoteliere ultramodenre. Neapolis,
Monastir.
b) TUNISIA DE SUD - cuprinde sudul sahelului Tunisian (stepa sahelului) şi deşertul
saharian, unde, pe lângă pitorescul cadrului natural, se impun valorile etnofolclorice şi vestigii ale
străvechilor civilizaţii: Kairouan aşezat în plină stepă este "oraşul sfânt" al tunisienilor cu una
dintre cele mai frumoase moschei „Marea Moschee", renumită prin sala pentru ritual, decoraţii şi
ansamblul arhitectural de o armonie maiestuoasă (sec. IX), unde se fac pelerinajele în caz de nu
se ajunge la Mecca, numeroase palate, muzee, mausolee, centru artizanal (covoare) şi nod de
comunicaţii.
LIBIA
Nume oficial Marea Jamahiriye Arabă Socialistă Populară Libiană
Formare 1951/ 1951
181
Capitala Tripoli
Suprafaţă 1 759 540 km²
Limbi vorbite araba, franceza
Religii islamism (90 %).
Etnii berberii arabi, apoi grecii, italieni
Forma de guvernământ stat cu un partid - preşedinte
Moneda naţională Dinar = 1000 dirhams
Aşezată în nordul Africii, cu ieşire la Marea Mediterană, Libia este o ţară sahariană. Deşertul
Sahara este cel mai extins, 3/4 din suprafaţa ţării, stâncos în vest şi nisipos în est, cu munţi
vulcanici stinşi în sud.
Climatul mediteranean în nord şi tropical în sud, cu veri fierbinţi (+30°C), vântul arzător
("ghibli"), uedurile ce înlocuiesc râurile permanente, vegetaţia semideşertică şi culturile în oaze
completează peisajul natural al Libiei.
Se disting trei areale:
a) CYRENAICA ocupă litoralul mediteranean de la est de Golful Sirta, stâncos sau cu
plaje cu nisip auriu şi platouri de 700-800 m alt, ale Munţilor Aijebai Al Akhdar- cu peisaje
spectaculoase cu: păduri de chiparos, fistic, întrerupte de stâncării, văi tumultoase, cu defilee şi
chei ale căror ape se pierd în peşteri ca, apoi să apară ca izvoare simple sau cu formaţiuni
calcaroase (tufuri), a căror culoare gălbuie stă deasupra mării.
Benghazi oraş staţiune, cu plaje frumoase şi monumente istorice: moschei, minarete, palate,
bazaruri, este cel mai important din zonă, aeroport. Alte centre turistice: Adjabya, Tubruq,
Darnah.
b) TRIPOLITANIA cuprinde partea vestică a litoralului mediteranean, suprapus câmpiei
litorale Gefara, un lung şirag de oaze, separate prin lagune şi dune de nisip, în spatele câmpiei se
află abruptul Munţilor Djabal Tripolitan (968 m alt.) care coboară spre sud într-un platou
fragmentat (Dakar) cu tufişuri "garriga" şi culturi de măslin. Pe lângă varietatea şi pitorescul
peisajelor, se impun şi unele centre turistice prin valoarea istorică şi culturală: Tripoli principal
centru economic şi politic al ţării, veche colonie feniciană, cartagineză şi romană, centru artizanal
(covoare), prezintă interes prin vestigiile fortificaţiilor, palate, moschei, muzee, bazaruri. Alte
centre: Zuara, Khums.
c) SAHARA LIBIANA se suprapune deşertului libian, la sud de aria montană, cu peisaj
tipic saharian, cu erguri, hamade, rare oaze (Jofra, Fezzam, Kaufrax) flancate de palmieri,
populate de berberi sau tuaregi, vestiţi caravanieri ai Saharei, "cărăuşi ai deşertului".
Pentru turism interesează oazele sahariene, ca puncte de sprijin în turismul de tranzit sau
fotosafari.
EGIPT
Nume oficial Republica Arabă Egipt
Formare 1936/ 1982
Capitala Cairo
Limbi vorbite araba ,franceza şi engleza în comerţ
Religii islamism 92 %, creştinism (copţi)
Etnii Hamiţi, nubiei, greci etc
Forma de guvernământ republică semi-prezidenţială- preşedinte
Moneda naţională Liră egipteană= 100 piastres
182
Se suprapune Africii de NE, de la sud de la prima cataractă a Nilului, până la Marea Mediterană
în nord, Marea Roşie la est şi Libia la vest. Teritoriul este predominant deşertic. Deşertul Libian
la vest (500-1.083 m alt.) cu dune şi oaze cu plantaţii de curmali şi Deşertul Arabic la est, stâncos
şi accidentat, presărat cu ueduri, iar spre Marea Roşie un lanţ muntos (2181 m alt.); aceste
deserturi sunt despărţite de Nil ce străbate ţara pe direcţia S-N pe o distanţă de 1530 Icni. Canalul
Suez îl desparte de Peninsula Sinai (din Asia) cu altitudini de 2641 m în Munţii Djebel Katerina.
Datorită climatului arid, vegetaţia este concentrată pe calea Nilului, unde predomină şi o faună
bogată în păsări.
Se pot identifica patru areale turistice:
a) VALEA NILULUI cuprinde aria limitrofă a Văii Nilului, de la Wadi Halfa şi până pe
litoralul deltaic, arie vestită în lume prin splendorile civilizaţiilor Egiptului antic, care atrag anual
peste l milion de turişti. O dată cu cataracta a doua, Nilul îşi taie un defileu spectaculos cu
abrupturi de peste 30 m, străjuite de vestigii a numeroase cetăţi antice. De la Wadi Halfa (Valea
Fericită) începe imensul lac de acumulare Nasser (5120 m lungime, 10 km lăţime, 110 m alt.
barajul, hidrocentrale, ecluze); barajul construit în 1971, a impus deplasarea mai sus cu 60 m a
celebrelor temple de la Abu Simbel (patru busturi de 20 m înălţime ale faraonului Ramses al H-
lea sculptate în gresie roşie şi două temple săpate în stâncă). Assuan fosta capitală a statului
Egiptean de Sud, oraş comercial şi cultural, cu moschei, minarete, muzee; Insulele Philae (ruinele
templului Isis) şi Elephantine (cu temple şi o splendidă grădină botanică), Defileul Assuan
reprezintă obiective de mare interes turistic. La Assuan se află mari cariere de granit roz din care
se executau marile obeliscuri, coloane şi piloni (aici se află obeliscul neterminat lung de 51 m şi
1168 tone greutate). Din zecile de obeliscuri tăiate în carierele de la Assuan, numai 4-5 se află în
Egipt (restul în Paris, Londra, Roma (12), New-York, Constantinopol). în împrejurimile Assuan-
ului, pe un perimetru de câteva sute de kmp, se concentrează unele dintre cele mai valoroase
vestigii antice vizitabile la: Luxor, Karnak, Valea Regilor, Theba, Edfu (cel mai bine conservat
templu din Egipt), care alături de piramidele şi Sfinxul din Giseh au dat faima Egiptului, prin
grandioasele temple (ridicate de vechii egipteni zeilor, în credinţa că numai în acest fel moartea
poate fi înfruntată şi învierea asigurată). In aval, pe circa 900 km se desfăşoară Valea Nilului, o
străveche vatră de civilizaţie, unde se întâlnesc centre de mare cultură: Luxor oraş turistic de
valoare universală prin ansamblu de temple (Templul lui Amon); Karnak - cu Templul lui Amon
- Ra (cu 134 de coloane înalte de 23 m) care simbolizau "Dumbrava Sacră", prin care trecea
sufletul după moarte; Valea Regilor cu grandioasele morminte subterane (hipogee, circa 61) ale
faraonilor, dintre care şi mormântul lui Tutankhamon (descoperit în 1922), cu o colecţie imensă
de obiecte din aur; Valea Reginelor (Valea Frumuseţii) cu mormintele sale săpate în stâncă, cu
intrarea ornamentată cu basoreliefuri şi statui; Aleea Mare cu cei 1200 de sfincşi; Theba fostă
capitală a statului egiptean, renumită prin "Coloşii din Teba" de 27 m înălţime, reprezentând pe
regele Amenofis I.
Cairo (El Qahira) situat în sudul deltei, important centru comercial şi cultural, nod de
comunicaţie; vechi castru roman clădit în 969, ocupat de otomani şi englezi până în 1914 când
devine capitală regală, iar în 1953 prezidenţială. Vechea cetate cu fortificaţiile sale s-a extins
treptat, ajungând la metropola de azi, modernă şi milenară în care arhitectura islamică se îmbină
cu modernismul contemporan. Muzeele (l 1) al parfumului, papirusului, galerii de artă, expoziţii
şi magazine artizanale; Muzeul de Egiptologie etalează numeroase colecţii şi relicve istorice, între
care se remarcă saloanele pline cu sarcofage ale faraonilor din dinastia Ramses şi Tutankhamon
(cu peste 1700 de obiecte găsite în mormântul său, din aur masiv de peste 100 kg), vase,
papirusuri, bijuterii, colecţii de mumii. Pieţele largi alternează cu mici bazaruri, care dau un
farmec oriental, dar şi european; hotelurile luxoase se impun prin înălţime şi arhitectură.
În apropiere de Cairo se află vechi aşezări, odinioară capitale ale faraonilor: Memphis, El Giza,
Heliopolis, cu vestigiile strălucitelor civilizaţii antice. Trecându-se de la mormântul regal
Mastaba (construcţie masivă din cărămidă sau piatră), dinastiile construiesc, începând cu cea de
la Saqqara (2816 î.Hr.), înaltă de 61 m, piramidele uriaşe din blocuri de granit, care adăpostesc
183
sarcofagele faraonilor, cunoscându-se în Egipt circa 80. La El Giza (Gizeh), în plin deşert (15 km
de Cairo) se află renumitele piramide Keops (138 m înălţime, 237,5 m o latură, 5 ha suprafaţă),
construită în anii 2723-2653 î.Hr., Khefren (113 m, 215 m) şi Mikerinos (62 m) care etalează o
tehnică uimitoare. Nu departe de ansamblul arhitectural Kheops, care mai cuprinde un templu
funerar, trei piramide mai mici, se află şi faimosul Sfinx (52 m / 20 m) un uriaş leu, al cărui cap
are imaginea faraonului Kheops construit pe o platformă de calcar (200 m lungime) să protejeze
mormântul faraonului, începând cu dinastia a XVUI-a, faraonii au adoptat mormântul subteran
(bipogeu), săpat în stâncă cu multe încăperi, iar intrarea ornamentală cu basoreliefuri şi statui
cum sunt în: Valea Regilor (61 cunoscute) şi Valea Reginelor (Valea Frumuseţii).
b) DELTA NILULUI - Nilul se varsă în Marea Mediterană prin 9 braţe, care formează
o impunătoare deltă (24.000 km², 257 km lungime). Este cea mai fertilă arie agricolă, cu cel mai
vechi sistem de irigaţii din lume azi irigată pe circa 80 % din suprafaţă şi concentrează 98 % din
populaţia ţării. Alexandria oraş-port la Marea Mediterană. Azi un oraş modern, cosmopolit, cu
hoteluri luxoase, bulevarde largi, zgârie-nori, dar şi antic cu numeroase vestigii elenistice,
romane, arabe, cum sunt: Farul (285 -246 î.Hr.) de 120 m înălţime care a durat 1500 de ani
(recunoscut în faimoasele oglinzi - reflectoare) construit pe Insula Pharos din faţa portului (una
din cele şapte minuni ale lumii, alături de piramide). Biblioteca celebră prin vechime, valoare şi
numărul cărţilor şi al documentelor vremii (distrusă prin incendiere).
Port Said - oraş-port, la intrarea în Canalul Suez, centru comercial, cultural şi turistic.
Canalul Suez (As Suwais) între Marea Mediterană şi Marea Roşie, cel mai mare din lume (161
Km lungime, 70-125 m lăţime, 2 m adâncime minimă) cu cel mai mare trafic mondial. Gândit a fi
utilizat încă din anul 600 î.Hr., a fost terminat în sec. 3 î.Hr., părăsit în sec. 2 î.Hr. şi construit în
forma actuală în 1869. Azi, în căutarea "Drumului Apei" se construieşte "Noua Deltă", cu o
investiţie de 160 miliarde USD pe o perioadă de 20 de ani, pentru marele proiect al Canalului
Zayed (la vest de Nil), ce va oferi poporului egiptean o nouă vale a Nilului, cu mari perspective
economice, dar şi turistice.
c) SINAI ocupă peninsula omonimă din SV continentului Asia, desfaşurându-se între
Canalul Suez, Marea Roşie şi Grabenul Fluviului Iordan cu Marea Moartă şi cu ieşire la Marea
Mediterană. Suprafaţa de circa 59.000 km² cuprinde un relief format din podiş deşertic (în nord)
şi Masivul Sinai în sud (2612 m), despărţite printr-o depresiune.
d) LITORALUL MĂRII ROŞII se desfăşoară pe circa 550 km, de la Suez până aproape de
Mersa către sudul Egiptului. La circa 390 km de Suez, pe litoral şi 150 km de fluviul Nil se află
staţiunea de litoral Hurghada, de fapt un complex de staţiuni, ce se întinde pe circa 25 km, cu
plaje bine amenajate, hoteluri de lux, posibilităţi de vânătoare şi pescuit subacvatic, schi nautic,
croaziere pe Marea Roşie, agrement sportiv.
SUDAN
Nume oficial Republica Sudan
Formare 1956/ 1956
Capitala Khartoum
Nr. populaţie 40.1 mil.loc
Limbi vorbite araba
Religii islamism 80%, creştinism
Etnii Diferite triburi, arabi
Moneda naţională dinar sudanez = 100 piastres
184
Ocupă bazinul superior al fluviului Nil, la sud de prima cataractă. Sudanul nordic este deşertic, în
centru o depresiune care urcă spre vest în Podişul Kordofa şi Munţii Darfur (3088 m altitudine),
în sud o regiune mlăştinoasă (Sudd) dominată de munţi înalţi de peste 3000 m.
Climatul tropical-umed în sud generează o vegetaţie de pădure tropicală şi savană, cu lei,
leoparzi, girafe, zebre şi păşuni stepice sărace (sahel), iar în nord peisajul este deşertic. Fluviul
Nil format la Khartoum prin confluenţa Nilului Alb cu cel Albastru, constituie axa centrală
economică şi turistică a ţării.
Se identifică două areale turistice:
a) NUBIA ocupă Câmpia Centrală şi Deşertul Nubian, traversate de Nil şi cataractele
acestuia, care, în antichitate era leagănul unor strălucite civilizaţii nubiene, îngropate de furtunile
de nisip. Nilul în aval de Khartoum realizează o mare buclă cu defilee spectaculoase, stânci cu
forme bizare şi cele şase cataracte deosebit de pitoreşti, în aria cataractei a IV-a se află stânca
Djebei Barkal (100 m alt.), considerată sacră pentru Nubia, cu templul Amon-Ra (Zeul Soarelui)
şi 10 piramide de 4-12 m înălţime, necropole ale regilor nubieni. Napata, oraş-sfânt - capitala
Nubiei (751 - 656 î.Hr.), cu numeroase vestigii istorice.
b) SUDANUL DE SUD cuprinde bazinul superior al Nilului Alb şi parţial Nilului
Albastru, cu o climă şi păduri tropicale - umede şi savană, unde sălăşluiesc animale de mare
valoare cinegetică, ştiinţifică şi economică (girafe, lei, zebre). Teritoriul, în general, mlăştinos
(60.000 km²) prezintă interes prin aspectele peisagistice, fondul cinegetic, valoarea ştiinţifică şi
estetică a unor specii de animale şi păsări, pentru care s-au creat două parcuri naţionale.
5.2.2. AFRICA DE SUD

MAURITANIA
Relieful este dat de imensul deşert cu dune de nisip, orientate de vânturile fierbinţi (alizeele) şi o
îngustă câmpie literală, dominată de Podişul Adrar. In nord, clima specifică Sahelului, cu
temperaturi de peste 50°C şi precipitaţii sub 5 mm/an, determină o vegetaţie de ierburi stepice, iar
în sud în bazinul fluviului Senegal apar savanele şi pădurile tropicale, în condiţiile unui climat
corespunzător.
Are o suprafaţă de 1.025.000 kmp, o populaţie de 2,2 mii. locuitori (2 loc./kmp), formată din
berberi (mauri) 80 %, concentrată în SV şi predominând în mediul rural (53%). Capitala:
Nouakchott. Limba oficială: araba şi franceza. Culte: islamism.
Se remarcă unele centre turistice, foste oraşe cu trecut istoric important: Atar oraş medieval,
capitala Imperiului Almoravizilor (sec. XI - XH), aşezat într-o oază cu moschei, minarete, ruine
de cetăţi, clădiri arabe albe. Qualata veche aşezare sahariană în SE ţării, o ultimă haltă a
caravanelor ce tranzitează dinspre Niger spre Maghreb. Se impune prin zidurile cetăţii, originalele
desene (alb, galben, indigo), cu care sunt ornamentate casele, „tradiţionala cruce" - simbol antic,
fără legătură cu Biblia şi care apare în motivele artistice tradiţionale, moschei, minarete, muzeu.
Nouakchott oraş creat între anii 1957 -1960, prin oprirea ofensivei deşertului.
MALI
Este situat în sudul Saharei şi se suprapune Deşertului Sahara (1/3 din suprafaţă), partea sudică
este drenată de fluviul Niger şi parţial Senegal, unde apare savana cu ierburi înalte şi baobabi.
Se întinde pe o suprafaţă de 1.240.000 kmp şi are o populaţie de peste 10 mii. locuitori,
concentrată în mediul rural 81%. Capitala: Bamako; limba oficială: franceza, sudaneza. Culte:
islamism 90%. Este traversată de Autostrada Transafricană.
Cultura şi civilizaţia medievală maliană s-au răspândit departe în Africa de Nord şi până în
Spania, dar vestigii au mai rămas doar în câteva centre: Tombouctou oraş-port pe Niger la graniţa
cu Deşertul Sahara, nod caravanier, important centru comercial (sare, tutun, nuci de cocos). Oraş
medieval, unul din principalele centre spirituale ale Imperiului Mali şi al continentului negru (sec.
XV-XVI). în sec. XV pe aici treceau peste 12.000 de cămile încărcate cu diferite mărfuri, unde se
185
făcea şi schimbul lor. Era centru spiritual islamic cu celebre biblioteci, moschei, Universitate
(sec. XIV), Universitatea Teologică pentru Maghreb şi Arabia, bazare. Gao mică localitate,
important prin poziţia sa de tranzit, cap de pod pentru Transafricana Alger - Gao - Bamako, cu
arhitectura specifică caselor arabe. Bamako port fluvial pe Niger, nod de comunicaţie, centru
comercial şi financiar cu străzi medievale, palatul administrativ, moschei, minarete, bazaruri.
NIGER
Aflat în partea central-nordică a Africii şi în sudul Saharei, Nigerul are condiţii naturale mai
monotone, formate din Marele Erg Saharian, dispus pe un platou de circa 360 m alt., cu o climă
predominant deşertică, în nord şi mai puţin aridă în sud, unde, de-a lungul fluviului Niger,
singurul curs permanent de apă cu rol important în economia arealului, apare savana.
Nigerul are o suprafaţă de 1.267.000 kmp, locuită de 8,8 mii. de locuitori (negri, tuaregi,
europeni) distribuiţi pe Valea Nigerului şi în depresiuni, îndeosebi populaţie rurală 80%.
Capitala: Niamey. Limba oficială: franceza. Culte: islamism (83 %), catolicism. Are o slabă
infrastructură, lipsind căile ferate, iar cele rutiere ajung la circa 8800 km, concentrate în sudul
ţării.
Niamey oraş-port pe Niger, centru principal economic, cultural şi politic al ţării, apărut în sec.
XX, un oraş modern cu edificii în arhitectura arabă şi europeană, cu moschei, catedrale catolice,
muzeu.
CIAD
Aşezat în partea central-nordică a Africii, la confluenţa Saharei deşertice cu Sahelul (în interiorul
căruia avansează mereu), Ciadul dispune de un relief puţin variat, de la câmpii cu savană şi păduri
tropicale în sud, la deserturi pietroase (hamade) sau dune (erguri) şi masive montane (Munţii
Tibesti 3415 m alt.) în nord.
Suprafaţa de 1.234.000 kmp, este populată de 6,1 mii. locuitori (negri sudanezi) concentrată în
SV ţării, îndeosebi rurală 67 %. Capitala: N'Djamena. Limba oficială: franceza, uzual araba.
Culte: islamism 40 %, creştinism 33 %.
Se impun câteva puncte turistice interesante: Aria Munţilor Tibesti cu urme ale unor trecute
civilizaţii de păstori şi vânători cu 3500 de ani în urmă (picturi, gravuri, sculpturi, scene de
vânătoare). Platoul Enndi - Borkou locuit de triburile nomade ale "tubusilor" cu colibe
elipsoidale, care prezintă interes etnografic deosebit; renumitul bazar din oaza Faya Borkou;
Lacul Ciad cel mai mare lac cu apă dulce din Africa Ecuatorială (12-26.000 kmp, 4-11 m
adâncime), cu maluri mlăştinoase, foarte importantă sursă de apă, dar şi pentru turism şi
fotosafari prin fauna avicolă şi piscicolă bogată.
N'Djamena, construit în 1900 ca Fort Lamy, la vărsarea râului Chari în Ciad, nod de comunicaţie,
centru comercial şi financiar, interesant prin arhitectura arabă şi europeană. Fort - Archambault
oraşul "culturii bumbacului", cu câteva clădiri de valoare istorică.
5.2.3. AFRICA DE VEST

BURKINA – FASO
Situat în Africa de Vest, fără ieşire la mare, ocupă un podiş dispus în trepte, către NE şi abrupt
spre NV, traversat de lanţuri muntoase vechi, erodate (749 m alt.). Podişul este traversat de
fluviul Volta Neagră, Roşie şi Albă şi dispune de o vegetaţie luxuriantă în anotimpul ploios.
Are o suprafaţă de 274.200 kmp şi o populaţie de 10,7 mii. locuitori, majoritatea negroidă,
concentrată pe platou. Capitala: Ouagadougou. Limba oficială: franceza. Culte: animism 50-70%,
islamism 43 %.
Ouagadougou nod de comunicaţie, capitala coloniei franceze din 1919 se remarcă prin arhitectura
europeană, artizanatul şi bazarele orientale cu iz african; cadrul natural, aspectele peisagistice şi
186
valoarea unor specii faunistice au permis conturarea de parcuri naţionale: Parcul Naţional De
L'Arli în est şi rezervaţii similare cu importanţă pentru turism.
SENEGAL
Situat la Oceanul Atlantic, dispune de o câmpie puţin înaltă, drenată de fluviul Senegal cu
afluenţii lui şi prelungirile Munţilor joşi Fouta Djallon. Are un climat subtropical (cu două
anotimpuri), cu vegetaţie şi faună bogată (în sud) de tip sudanez, ocrotită în Parcul Naţional
Niokolo Koba (maimuţe, lei, pantere, hipopotami, pitoni).
Cu o suprafaţă de 196.722 kmp, Senegalul are o populaţie de 8,1 mii. locuitori, negroidă de
diferite etnii, concentrată în partea central-vestică şi pe litoral. Capitala: Dakar; Limba oficială
franceza şi wolof. Culte: islamism 94 %, catolicism, animism.
Ţară cu o civilizaţie strălucită, se impune prin tradiţie şi obiceiurile populaţiei, artizanat, ca şi prin
aspecte peisagistice exotice, plajele, pescuitul submarin, vânătoarea, foto-safari în parcurile
naţionale. Dakar oraş întemeiat de francezi în 1857, devenind centru administrativ, comercial şi
cultural, punct de escală maritimă şi aeriană. Se remarcă Piaţa Independenţei, Primăria, Reşedinţa
Prezidenţială, Marea Moschee (cel mai frumos monument din Africa Saheliană 130 m lungime,
80 m lăţime, minaretul 67 m înălţime), Catedrala cu un dom uriaş în stil bizantin (1923 -1929),
pieţe centrale de mare frumuseţe, bazare, bulevarde largi.
NIGERIA
Cu o largă ieşire la Oceanul Atlantic (800 km) prin cele două golfuri Benin şi Biafra, arealul are
un relief de câmpie litorală, parţial mlăştinoasă cu vegetaţie de mangrove şi palmieri şi Delta
Nigerului în sud; un relief colinar cu păduri tropicale şi savană ce urcă până la 1800 m în nord.
Fluviul Niger şi afluenţii săi formează reţeaua hidrografică, alături de Lacul Ciad şi Lacul de
acumulare de pe Niger.
Nigeria are o suprafaţă de 932.768 kmp şi o populaţie de 122 mii. locuitori (cel mai populat stat
african), negroidă de diferite etnii, concentrată în ariile de SV, SE şi central-nordice ale ţării.
Capitala: Abuja, Limba oficială: engleza. Culte: islamism 48 %, protestantism 28 %. Are o
infrastructură bine dezvoltată (96.932 km drumuri, 3524 km căi ferate care se racordează la cele
transafricane).
Lagos în SV Nigeriei, fostă capitală, cel mai mare oraş al ţării, port la Golful Benin, se consideră
unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Africii prin construcţiile sale moderne (25 de nivele) ce
adăpostesc ministere, bănci, bulevarde largi încărcate de verdeaţă şi faleze pitoreşti. Teatrul
Naţional (cu cea mai modernă şi cea mai mare sală din Africa), Universitatea şi cele 9 institute,
Muzeul Naţional cu o incontestabilă valoare etnografică.
GHANA
Situată pe coasta africană, cu ieşire la Golful Guineii, Ghana ocupă câmpia litorală (100 km
lăţime) şi un podiş (884 m alt.), care închide depresiunea joasă, drenată de fluviul Volta. Clima
tropicală cu două anotimpuri, unde predomină o vegetaţie cu păduri ecuatoriale şi savană cu o
faună de mare bogăţie şi varietate. Pe fluviul Volta se află unul dintre cele mai mari lacuri de pe
glob cu barajul de la Akosombo.
Ţară cu activitate turistică în ascensiune are o suprafaţă de 238.537 kmp şi o populaţie de peste
16,9 mii. locuitori, negrii 100 %. Capitala: Acera. Limba oficială: engleza şi akan (limba
naţională). Culte: creştinism 65 %. Dispune de o infrastructură bună: reţele rutiere (35.000 km),
căi ferate (1285 km), aeroporturi, porturi.
Ghana este o ţară a frumuseţilor naturale, cu renumite parcuri naţionale care ocrotesc specii
floristice şi faunistice de mare valoare ştiinţifică: Mole Game Reserve şi Game Reserve Cujani,
dar şi a tradiţiilor etno-folclorice specifice vieţii tribale de aici. Acera - oraş comercial, financiar,
întemeiat în sec. XVI de danezi, olandezi, englezi care au construit forturi puternice. Prezintă şi
magazine luxoase. Se remarcă castelul Osu (Christiansborg) construit în 1657 într-un decor
187
pitoresc, Sediul guvernului, Piaţa Independenţei, Grădina Kipbu cu Muzeul Naţional,
Universitatea.
COTE D'ÎVOIRE
Denumită şi Coasta de Fildeş, ţara se caracterizează printr-un podiş relativ înalt (1524 m), ce cade
în trepte spre o câmpie largă desfăşurată de-a lungul Golfului Guineii şi străbătut de mai multe
râuri. Litoralul este stâncos şi abrupt în vest şi nisipos cu dune şi lagune în est. Clima tropical
umedă dezvoltă păduri tropicale "Selva" cu esenţe preţioase (mahon şi teckul african), savane şi
mangrove (în deltă) care adăpostesc o faună bogată (16 specii de antilope, lei, elefanţi), multe
fiind ocrotite în parcuri naţionale.
Are o suprafaţă de 322.463 kmp şi o populaţie de 13,7 mii. locuitori, majoritatea negri (99 %),
îndeosebi în mediul rural (60 %). Capitala: Yamoussoukro, Limba oficială: franceza. Culte:
animism (65 %), islamism, creştinism.
În urma programelor de dezvoltare a turismului s-au construit hoteluri de lux, sate de vacanţă,
echipamente ultramoderne, astfel încât turismul a devenit "al patrulea produs de export", după
cafea, cacao, mahon. Abidjan - oraş-port, cel mai important centru comercial, cultural, fostă
capitală a ţării (până în 1982), şi una dintre cele mai frumoase metropole africane denumită
"Manhattanul tropicului" sau "Veneţia Africii de Vest". Aşezată pe o lagună se remarcă prin
arhitectura modernă cu zgârie nori din sticlă, bănci, hoteluri, cazino, sală de congrese, Muzeul
etnografic, toate în decorul vegetaţiei luxuriante. Este primul port african al pescadoarelor de ton
şi o staţiune de mare atracţie prin plaje, agrement, pescuit de ton şi crocodili. Yamoussoukro -
oraş în interior, modern, cu bulevarde largi, clădiri somptuoase, deţine noua funcţie de capitală.
LIBERIA
Dispune de un relief în care predomină un podiş (400-600 m) străbătut de numeroase ape cu
frumoase defilee şi cascade şi dominat în nord de Munţii Nimba (1752 m), iar către litoral, o
câmpie joasă şi îngustă. Are un climat tropical-musonic cu o vegetaţie şi faună bogată.
Ţară cu exploatări de lemn preţios şi minereuri, Liberia are o suprafaţă de 111.369 kinp şi o
populaţie de 2,9 mii. locuitori, negroidă (şi rurală, 54 %). Capitala: Monrovia. Limba oficială:
engleza. Culte: animism 60 %, islamism, creştinism.
Monrovia oraş-port, centru comercial, financiar, întemeiat în 1822, oraşul vechi cu clădiri de
epocă, contrastează cu oraşul modern cu edificii din beton şi sticlă, cu bulevarde largi, cu
magazine, hoteluri şi restaurante luxoase, cartiere cu vile inundate de vegetaţie luxuriantă, muzee,
teatre şi edificii religioase, care atrag numeroşi turişti.
5.2.4. AFRICA CENTRALĂ

CAMERUN
Stat cu ieşire la Oceanul Atlantic (Golful Guineii) are un relief predominant din podiş înalt (1372
m alt.), străbătut de văi adânci şi lanţuri muntoase care culminează în vulcanul stins Camerun
(4070 m alt.), ce domină câmpia îngustă litorală. Climatul subecuatorial cu păduri tropicale şi
savane bine populate cu faună specifică, a dus la delimitarea a patru parcuri naţionale şi multe
rezervaţii forestiere, faunistice, peisagistice, care fac deliciul turiştilor amatori de natură şi
fotografie.
Camerun se întinde pe o suprafaţă de 475.442 kmp şi are o populaţie de 12,8 mii. locuitori,
negroizi. Capitala: Yaounde. Limba oficială: franceza şi engleza. Culte: animism 40 %,
catolicism, islamism. Infrastructura bine dezvoltată.
Cadrul natural de mare pitoresc, parcurile naţionale constituie un potenţial uşor de promovat în
turism, prin infrastructura de care dispune, iar tradiţiile etnofolclorice la nivel local şi de trib
reprezintă atracţii turistice inedite. Yaounde oraş medieval, centru comercial, financiar şi cultural
interesant prin arhitectura sa europeană, musulmană, dar şi locală.
188
ZAIR
Situat pe Ecuator şi în bazinul fluviului omonim, Zairul se prezintă cu un relief variat: o zonă
depresionară (300-500 m), drenată de fluviu, mărginită de munţi scunzi în SV şi vulcani înalţi în
est: Munţii Ruwenzori (5119 m, cu zăpezi permanente) şi Virunga cu opt vulcani, în parte activi,
care domină marele Graben Est-African, iar în sud se înalţă podişuri, fragmentate de depresiuni.
Clima caldă şi umedă imprimă caracterul vegetaţiei de păduri ecuatoriale (cu musca ţse-ţse, ce
distruge animalele domestice), 55 % din suprafaţa ţării, primul loc în exploatarea lemnului în
Africa şi savane încărcate cu o faună bogată, ocrotită în parcuri naţionale şi rezervaţii.
Hidrografia se impune cu Fluviul Zair şi prin cursurile navigabile şi utilizate în croaziere,
defileele, cascadele şi repezişurile din ariile montane şi de podiş, precum şi lacurile tectonice din
Marele Graben Estic (Tanganyika, Kiwu, Albert, Mobutu); atracţii de mare valoare prin peisaj,
valori cultural-istorice ale populaţiei băştinaşe (pigmei), echipamentele turistice de pe malurile
fluviului şi lacurilor.
Ţară bogată în resurse (locul trei pe glob în exploatarea de diamante) se întinde pe o suprafaţă de
2.345.409 km² şi cuprinde o populaţie de 49 mii. locuitori, negri bantu, pigmei (cei mai scunzi
oameni), europeni, concentrată în mediul rural 61%. Capitala: Kinshasa. Limba oficială: franceza.
Culte: catolicism 48%, protestantism 29 %, animism. Locuit de triburile bantu şi pigmei, Zairul a
cunoscut diferite regate în Evul Mediu până la explorarea estuarului Fluviului Congo (Zair) de
portughezi (1482), când se instalează, parţial europenii, apoi colonizată de belgieni, iar în 1960 îşi
proclamă independenţa. Din 1971 adoptă denumirea de Zair (vechiul nume al Râului Congo).
Centre turistice: Parcurile Naţionale (400.000 kmp): Salonga Nord şi Sud (3,6 mii. ha, dintre cele
mai mari din lume), Maiko (l mii. ha), Upemba (1,5 mii. ha), Garamba pentru rinoceri albi,
Kabuzi-Biega pentru gorile de munte, Virunga şi Ruwenzori, circumscrise munţilor. Punctul de
plecare este orăşelul Goma - de unde se pot vizita Munţii vulcanici Nyra Congo şi Lagira,
lacurile: Verde (vulcanic), Kiwu (cel mai frumos din Africa), Eduard, un uriaş rezervor piscicol,
cascade.
Khinshasa (Leopoldwille), oraş modern, cel mai mare din Africa tropicală cu edificii
monumentale coloniale, muzee, catedrale, Universitate. Şi celelalte oraşe importante: Borna,
Kamina, Lumumbashi „oraşul cuprului", cu cea mai mare mină de cupru, constituie centre
turistice de interes deosebit.
5.2.5. AFRICA DE EST

ETIOPIA
Situată în NE zonei, Etiopia dispune de un cadru natural pe cât de variat pe atât de pitoresc:
Podişul Etiopian, de fapt un ansamblu de podişuri bazaltice, care cad în trepte abrupte către
Marea Roşie şi Depresiunea Afar, din care se înalţă masive vulcanice ce trec de 4000 m
altitudine, peste care se diferenţiază trei etaje bioclimatice: tropicală, subtropicală şi temperată.
Este un adevărat castel de ape, cu multe izvoare (Nilul Albastru, Albara, Juba) şi numeroase
lacuri cu apă dulce (Tana, Langana, Abaya) de un pitoresc aparte. Depresiunea Afar - Dana-Kil în
estul ţării cu altitudini sub nivelul mării (-166 m) şi bioclimat semideşertic, Podişul Somaliei
prezintă un relief monoton, dar atractiv.
Recunoscută în cultura cafelei, sorgului, Etiopia are o suprafaţă de 1.100.757 kmp şi o populaţie
de 53,4 mii. locuitori (13 % urbană) de diferite etnii (berberi, negri) concentrată pe platourile de
peste 1500 m alt. Capitala: Addis-Abeba. Limba oficială: italiana, engleza, amhara. Culte:
creştinism (copţi) 60 %, islamism, animism.
Etiopia "Ţara Nilului Albastru", ţinut de străveche istorie şi civilizaţie este singurul stat din lume
care şi-a păstrat limba şi scrierea proprie de acum 3500 de ani.
189
Addis-Abeba - oraş situat la 2640 m altitudine în podişul Abisinian, în 1896 devine capitala ţării,
iar din 1963 sediul Organizaţiei Unităţii Africane (OUA). Oraş al "eucalipţilor" dezvoltat pe circa
200 kmp, se remarcă prin: Piaţa Centrală cu Palatul Imperial Vechi, Palatul Independenţei, Piaţa
Aduwe Square, cu impunătoarea statuie "Leul Etiopian" - simbolul demnităţii şi vitejiei, Palatul
Naţiunilor Africane (10 etaje, în stil ONU), Muzeul Naţional, Universitatea, biserici, parcuri,
grădini, clădiri monumentale vechi, în apropiere Parcul Naţional Sabata (50 kmp) cu arbori de
cafea (în provincia Kaffa cresc diferite soiuri de arbore de cafea de unde şi numele) şi maimuţe;
Parcul Naţional Awash (100 kmp), Parcul Naţional Gilalo (500.000 ha), Gomache Chab'a.
Asmara oraş situat la 2300 m altitudine, la o importantă intersecţie de drumuri comerciale
dintre Marea Roşie şi continent cu diferite monumente istorice, fostă capitală a Eritreei, cu
trăsături moderne, europene, a edificiilor. Aksum capitala religioasă a Etiopiei, centrul statului
antic Aksum. Aseb port la Strâmtoarea Bab-el-Mandeb, pe locul unei vechi aşezări comerciale
arabe, la capătul unui drum de caravane.
KENYA
Nume oficial Kenya
Formare 1963/ 1963
Capitala Nairobi
Limbi vorbite engleza şi swahili
Religii creştinism 60 % (catolici, protestanţi), animism, islamism.
Etnii majoritatea negroidă 95 %.
Moneda naţională Şiling Kenyan= 100 centi
Situată pe coasta estică a Africii, la Oceanul Indian, Kenya are un relief predominant de podiş
înalt de peste 1500 m, dominând Lacul Victoria. La Oceanul Indian, pe circa 400 km lungime şi
30 km lăţime, se desfăşoară câmpia literală, cu golfuri şi recife coraligene. Podişul este străbătut
de fractura tectonică Africa de Est (lată de 50-70 km) în care sunt cantonate numeroase lacuri ce
îmbogăţesc frumuseţea peisagistică, dominate de impresionante conuri vulcanice, spectaculoase
prin peisaj (Mount Kenya 5194 m, cu zăpezi şi gheţari). Se impun prin frumuseţea lor Lacurile
Victoria (68.000 kmp), Rudolf. Vegetaţia şi fauna bogată de tip ecuatorial şi temperat sunt
ocrotite în numeroase parcuri naţionale şi rezervaţii.
Kenya este păstrătoarea unor valoroase vestigii ale vechilor civilizaţii, care se adaugă
spectaculoaselor atracţii naturale peisagistice şi faunistice ca şi parcurile naţionale, de un mare
interes turistic, cele mai atractive sunt: Tsavo (2 mii. ha) pentru elefanţi, antilope Kudu, Nairobi
(11.400 ha) cu vegetaţie de savană, lei, girafe, antilope Kongoni, antilopa gnu, zebre, Muntele
Kenya (50.700 ha), rinoceri negri, antilope bongo; Nakuru unde sunt protejate peste 400 specii de
păsări, Lacul Rudolf cu rezervaţia de crocodili.
Ca centre turistice se impun: Nairobi - situat pe Platoul Athi 1675 m alt, centru industrial,
financiar, întemeiat în 1899 cu vestigii antice de rnare originalitate, frumoase temple buddhiste,
biserici, catedrale, Muzeul Naţional. Kisumu port la Lacul Victoria, oraş colonial, centru
comercial. Port Florence, centru turistic pentru odihnă, recreere, agrement nautic. Mombassa, pe
insula omonimă la Oceanul Indian, centru comercial, aeroport, staţiune balneară cu plaje, dotări
luxoase, într-o vegetaţie luxuriantă, bazar, muzeu.
TANZANIA
Nume oficial Republica Unită a Tanzaniei
Formare 1964/ 1964
190
Capitala Dodoma
Limbi vorbite engleza şi swahili
Religii creştinism, islamism.
Etnii negroidă 99 %, indo-pachistanezi, arabi, europeni.
Moneda naţională Şiling tanzan = 100 cenţi
Desfăşurată între Oceanul Indian, linia marilor Lacuri Malawi şi Tanganyika în vest şi Lacul
Victoria în nord, Tanzania are un relief predominant de platouri etajate şi dominat de masive
vulcanice înalte: Kilimandjaro (5898 m, altitudinea maximă în Africa, cu zăpezi şi gheţari),
Ngorongoro, Livingstone (3175 m), la poalele cărora se află Lacul Malawi. La vest se află un lanţ
de munţi mai scunzi spre Lacul Tanganyika, iar în sud câmpia litorală (400 km), lagunară şi
însoţită de insule coraligene de mare frumuseţe (Pemba, Zanzibar).
Clima tropicală cu savane şi păduri tropicale (40 % din suprafaţă) cu o faună variată şi bogată cu
elefanţi (1/4 din efectivul Africii), crocodili, lei, peste 1000 de specii de păsări, ocrotite în
numeroasele parcuri naţionale şi rezervaţii care sunt renumite în turismul internaţional. Râurile cu
defilee şi cascade, lacurile îmbogăţesc frumuseţea peisajului.
Se impun parcurile naţionale: Serengeti (1/4 mii. ha), cu cea mai bogată faună din lume, cu peste
l milion de indivizi: lei, leoparzi, bivoli, rinoceri, zebre etc. Ngorongoro (0,8 mii. ha), unul dintre
cele mai mari şi spectaculoase cratere vulcanice ca o cetate cu ziduri înalte de sute de metri, unde
se întâlnesc aproape toate speciile de animale mari şi păsări caracteristice Africii de Est. Cuprinde
craterul vulcanului omonim cu antilope gnu, gazele. Mikumi, Ruaha, Katavi Lpain, Tarangere.
Alături de acestea s-au delimitat circa zece rezervaţii de vânătoare "gama reserves" între care:
Rungwa, Ugala River, Selous. în Lacul Tanganyika "Crocodilul de Argint" (725 km lungime, 50-
70 m lăţime, 1435 adâncime), se întâlnesc peste 400 specii acvatice, din care 300 endemice (146
peşti), inclusiv specii marine, ceea ce sporeşte atracţia ştiinţifică, dar şi pentru vânătoare şi
pescuit. Lacul Victoria, o adevărată mare interioară (68.000 kmp, 80 m adâncime), prezintă, de
asemenea, interes turistic prin fauna şi aşezările umane de pe malul său.
Alături de atracţiile naturale de mare interes turistic, Tanzania, prezintă şi elemente etnofolclorice
interesante, iar unele centre urbane constituie puncte de susţinere a activităţii de turism. Dar Es
Salaam principal centru economic cultural, port la Oceanul Indian, fostă capitală, oraş tipic
colonial, cu hoteluri de lux, muzeu naţional, clădiri de epocă, plajă modernă. Dodoma oraş în
centrul ţării (1130 m alt.), centru comercial, nod feroviar, capitala ţării, cu edificii moderne.
Zanzibar - port, aeroport, centru comercial, cultural şi turistic.
UGANDA
Aşezată în vestul Africii de Est, Uganda reprezintă un întins podiş de 900-1200 m, care coboară
spre Lacul Victoria. Podişul este străbătut de adânca fractură Rift Walley, ocupată de lacurile
George, Albert (Mobutu), Eduard, Kyoga, iar spre sud-vest şi est sunt masive înalte vulcanice
(Virunga 4260 m, Elgon 4321 m).
Clima cu temperaturi ridicate şi precipitaţii bogate determină o vegetaţie de savană şi păduri
tropicale, bogate în animale şi păsări de mare varietate şi ocrotite în parcuri şi rezervaţii. Lacurile
şi Nilul Alb, care izvorăşte din Lacul Victoria, cu numeroase sectoare cu defilee şi cascade
spectaculoase (Rippon, Murchison 40 m) sau mlăştinos cu Lacul Kyoga, populat cu hipopotami şi
crocodili, cu insule plutitoare de trestii şi papură, reprezintă atracţii turistice importante.
Uganda, ţară cu o economie agrară, are o suprafaţă de 237.000 kmp şi o populaţie de 20,6 mii.
locuitori negri în totalitate, concentrată în sud şi în apropierea lacului Victoria, populaţia urbană
este redusă, 10 %. Capitala: Kampala (750.000 locuitori); Limba oficială: engleza şi swahili;
culte: catolicism (45 %), protestantism, islamism, animism.
191
Uganda dispune de un cadru natural variat şi de o mare atracţie peisagistică, lacurile, defilee,
munţii cu peisaje vulcanice, rezervaţiile şi parcurile naţionale: Kabalega (elefanţi, hipopotami,
păsări), Ruwenzori (Murchinson Falk Naţional Park, de 39.000 kmp) constituit în 1952 pentru
protejarea peisajului de mare frumuseţe, alături de o faună bogată în hipopotami, elefanţi, bivoli,
păsări.
Ţara dispune şi de un bogat tezaur etnofolcloric, etalat în muzeele din principalele oraşe. Ca
centre turistice se remarcă: Kampala capitala ţării, în nordul Lacului Victoria, la 1300 m
altitudine, centru comercial şi industrial, nod de comunicaţii cu: muzeu etnografic, universitate,
clădiri cu o arhitectură modernă. Entebbe port la Lacul Victoria, oraş medieval, cu vestigii
medievale, muzeu, grădină botanică, fostă capitală.
5.2.6. AFRICA DE SUD

ZAMBIA
Situată în Africa Australă, Zambia are un relief de podiş uşor vălurit (1000 - 1400 m) larsi
depresiuni, adesea mlăştinoase şi care trece spre est în Munţii Muchinga (2100 m Tt} iar în SV,
în Podişul Barotseland, o prelungire a Deşertului Kalahari.
Clima tropicală, moderată de altitudine, este mai aridă în SV, vegetaţia este de savană cu ierburi
înalte, cu o faună bogată şi variată ocrotită în parcuri naţionale şi rezervaţii naturale, unele cele
mai mari din Africa.
Reţeaua hidrografică bogată, cu atracţii turistice de mare interes este formată de
fluenţii fluviului Zambezi, cu celebra Cascada Victoria (122 m în cădere), la graniţa cu
Zimbabwe şi numeroase lacuri, importante bazine piscicole: Tanganyika, Mweru în nord şi
Kariba în SV.
Tară agricolă (2/3 din populaţia activa) cu bogate resurse minerale, îndeosebi cupru (90 °/ din
export) şi industrie extractivă şi de prelucrare, Zambia are o suprafaţă de 752.614 kmn si o
populaţie de 8,8 mii locuitori, alcătuită din negri bantu în diferite etnii şi grupată cu nrecădere în
partea central - nordică. Populaţia urbană cuprinde 50 % şi este concentrată în oraşe de sub
500.000 locuitori: Kitwe, Ghingola, Ndola.
Republică prezidenţială, alcătuită din 9 provincii, Zambia are capitala la Lusaka (900 000
locuitori). Limba oficială: engleza; culte: catolicism (70 %), protestantism.
Între atracţiile turistice ale Zambiei se impun, cu precădere, cele naturale: Cascada Victoria
denumită şi "Fumul Urlător", datorită zgomotului asurzitor şi coloanelor de vapori si aerosoli ce
urcă la 90 m altitudine, unde se condensează într-o ploaie măruntă; vaporii şi nicăturile de apă la
intersecţia razelor solare formează un spectaculos şi triplu curcubeu. Cascada situată într-o
ambianţă de mare pitoresc, unde se impune şi Defileul Ba – Toka. Zgomotul şi coloanele de
vapori de apă se aud şi se văd de la o distanţă de cea 30km.
În sudul ţării se află Parcul Naţional Kaful (2,2 mii. ha) unul dintre cele mai mari din Africa în
bazinul fluviului omonim, cu defilee, chei, cascade, dar şi o faună variată din care amintim
"antilopa de buzunar", antilopa roşcată (30 - 40 cm, 10 kg), cenuşie; s-au delimitat numeroase şi
interesante parcuri sau rezervaţii de vânătoare: Parcul National North Luangwa; în nord, către
lacurile Tanganyika şi Mweru, arii de mare pitoresc sunt parcurile: Parcul Naţional Mweru
Watipa şi Parcul Naţional Sumbu. Numeroase rezervaţii, unele pe lângă parcuri, prezintă deosebit
interes prin turmele de elefanţi, antilope, hipopotami, crocodili, maimuţe, cocoşi, vulturi. Unele
rezervaţii oferă echipamente turistice confortabile, piscine, baruri.
Centrul turistic Nkamba este un oraş - staţiune de mare frumuseţe (canotaj, înot, pescuit) pe malul
Lacului Kariba, situat într-un peisaj spectaculos pe Platoul Klyiko (2100 m) în apropiere, bogat în
pajişti verzi cu antilope şi zebre, Cascada Kalambo (221 m cădere), faimosul defileu Kariba, unde
s-a construit unul dintre cele mai mari lacuri (200 km lungime, 5000 kmp, Lacul Kariba).
Lusaka este un important centru turistic, situat în sudul ţării, la 1279 m alt., pe un platou pitoresc;
a fost întemeiat în 1905, centru al coloniei engleze, apoi capitala ţării şi principalul centru
economic, politic şi administrativ. Poartă numele unui vestit vânător de elefanţi şi are patină
192
colonială, fiind o îmbinare de stiluri arhitecturale ce-i dau frumuseţe şi eleganţă şi care se remarcă
în impunătoarele edificii: Casa Prezidenţială, Adunarea Naţională, Biblioteca, Universitatea
(1965), sedii de bănci şi companii. Se mai remarcă pieţele negrilor şi albilor, grădinile botanică şi
zoologică (un fel de parc) cu numeroase specii floristice şi faunistice, locuri de agrement, hoteluri
şi restaurante de lux.
AFRICA DE SUD
Nume oficial Africa de Sud
Formare 1934/ 1994
Capitala Cape Town (legislativă)

Pretoria (administrativă)
Bloemfontein (judiciară)
Limbi vorbite engleza
Religii creştinism 78 % (luterani, catolici, anglicani), animism, hinduism,
islamism
Etnii negri (75 %), albi 14 %, metişi 9 %, asiatici
Moneda naţională Rand= 100 centi
Aşezat în extremitatea sudică a Africii, arealul este ocupat de podişuri, mai înalte în est (High
Veid 1400 - 2000 m) şi mai coborâte în vest (Middle Veid 600 - 900 m), delimitat spre litoral de
un sistem muntos Great Escarpment (3657 m în Vf. Cathin Peak din Munţii Scorpiei).
La nord de Fluviul Orange apare sectorul sudic al Deşertului Kalahari, iar în paralel cu litoralul
atlantic, partea mediană a Deşertului Namibiei.
Reţeaua hidrografică este săracă, dar puţinele fluvii sau râuri au creat peisaje dintre cele mai
pitoreşti: Limpopo şi Orange cu afluentul său Vaal. Condiţiile de climă tropicală în nord,
submediteraneană în regiunea Capului şi în rest temperată, se impun şi în varietatea vegetaţiei şi
faunei care trec de la selva subtropicală şi mediteraneană la savană sau stepă, pădure montană şi
păduri. Numeroase sunt parcurile şi rezervaţiile naturale.
Republică prezidenţială, are două capitale: Pretoria (900.000 locuitori), administrativă şi Cape
Town (cea 2 mii. loc), legislativă.
Teritoriu locuit din antichitate de boşimani şi hotentoţi, cotropit de triburile bantu venite dinspre
nord, este cunoscut de portughezi în 1488, când Bartolotneo Diaz atinge Capul Bunei Speranţe, în
1652 începe colonizarea de către olandezi, germani, francezi, denumiţi "buri", iar din 1806
englezii ocupă până în 1910 întreaga ţară, proclamând-o dominion până în 1934, când devine stat
suveran în Commonwealth, iar în 1961 republică independentă.
Cea mai veche rezervaţie naturală în Africa a fost înfiinţată în 1898 sub numele de SABI GAME
azi Parcul Naţional KRUGER, unul dintre cele mai mari din lume (1,8 mii ha). Axat pe Fluviul
Limpopo (Easter Transvaal), protejează o bogată şi variată faună, cu cea mai mare colecţie de
antilope din lume; dispune de cea 2543 km de drumuri interioare pe care pătrund peste 700.000
de vehicule anual, între cele 17 parcuri naţionale se remarcă: Parcul Naţional Gemsbok cu mii de
antilope gerasbok şi springbok, specii endemice; în Africa de Sud sunt şi parcuri naturale,
regionale şi locale de divertisment pentru turişti: Parcul Naţional Umfolozi cu rinocerul alb sau
parcuri private ori rezervaţii naturale şi zone sălbatice ocrotite de către Departamentul pentru
Problemele Apei şi Silviculturii.
Deşertul Kalahari, vastă depresiune de 100 km N - S şi 900 km E - V, cu nisipuri albe sau roşii
fără vegetaţie sau câmpuri de pietre calcaroase se impune prin unele curiozităţi ale naturii ca:
arborele baobab (25 m în diametru), tufe mahatla, care ard cu o flacără vie chiar dacă lemnul lor
este verde, copacul makhaka (copacul girafei) înalt de 8 - 9 m şi cu lemnul tare ca oţelul,
193
pepenele sălbatic care apare o dată la 10 - 11 ani când cad ploile, castravetele roşu comestibil,
struţul faima acestor locuri cu oul său de 1,5 kg, antilope, gheparzi, şacali, hiene, broaşte ţestoase
şi reptile, care populează marginea deşertului. Atracţia majoră o reprezintă triburile de boşimani,
cea mai veche populaţie de pe continent (50.000 - 60.000 de ani). Două linii ferate străbat acest
deşert ce pătrunde şi în nordul Africii de Sud.
Deşertul Narnib, o curiozitate a naturii prin formarea sa pe coasta Oceanului Atlantic, cu dune de
150 m alt., vegetaţie rară şi săracă, ajunge şi în Africa de Sud, devenind o
curiozitate pe litoralul acesteia.
Importanţă pentru turişti prezintă unele centre turistice, vechi localităţi medievale, unele miniere:
Kimberley „oraşul diamantelor", cel mai mare centru de prelucrare a diamantelor, muzeu în aer
liber, o replică a unui oraş minier de la finele sec al XIX -lea. Port Elizabeth, oraş-port şi staţiune
balneară la Golful Algoa de la Oceanul Indian, cu 2750 de ore însorite pe an; Johannesburg
„oraşul aurului", situat la 1570 m în Transvaal, întemeiat în sec al XIX -lea, acum important
centru economic, financiar, comercial şi industrial. Muzeu al Mineritului, Muzeu al Epocii
Coloniale de Aur, numeroase edificii de epocă.
Între centrele turistice importante se numără şi: Pretoria, oraş situat pe un platou Ia 1400 m alt.,
întemeiat în 1855 de buri, devine în 1860 capitală a statului bur Transvaal, apoi în 1910 reşedinţă
şi capitală a Uniunii Sud Africane şi din 1961 a Republicii Africa de Sud. Este un oraş medieval
cu importante edificii istorice, muzee, catedrale, universităţi (1873, 1930), nod feroviar şi rutier.
Cape Town - Kaapstad oraş medieval, centru industrial, staţiune balneară, întemeiat de olandezi
în 1652. Este un centru turistic important prin valoarea monumentelor istorice şi de artă, a
muzeelor şi a ambientului său de epocă. Este centrul coordontor al turismului din provincie, de
aici pleacă circuite ale podgoriilor, pescarilor, fermelor, florilor sălbatice, croaziere pe ocean,
programe de pescuit sportiv, de agrement nautic etc.
5.2.7. AFRICA INSULARĂ

MADAGASCAR
Cuprinde Insulele din Oceanul Indian şi Oceanul Atlantic. Aşezată în SV Africii, în Oceanul
Indian, insula are o formă alungită, înconjurată de mici insule ce corespund statului Madagascar.
Are un relief variat, dispus longitudinal, ce frapează prin pitorescul plajelor şi anume: podişurile
vestice, fragmentate de râuri, care domină o câmpie literală; platoul central (1000 m alt.) străjuit
de masive vulcanice (2886 m), câmpia literală la est, înaltă de 200 m, desfăşurată pe circa 90 km
lăţime, cu lagune şi plaje nisipoase.
Clima caldă imprimă o vegetaţie variată cu păduri tropicale şi savană, unde trăieşte o faună
bogată şi specifică: lemurieni, cameleoni, păsări. Râurile prezintă numeroase praguri, chei,
defilee, ce le fac pitoreşti, dar greu accesibile.
Madagascarul are o suprafaţă de 587.041 kmp şi o populaţie de 14,3 mii. locuitori formată din
malgaşi, indieni, grupaţi în partea centrală şi pe litoralul nordic. Populaţia urbană redusă, 25 %,
este concentrată în oraşe mici. Capitala: Antananarivo (Tananarive) (1,1 mii.locuitori); limba
oficială: malgaşă şi franceză; culte: animism 50 %, creştinism - catolici 25 %, islamism.
Infrastructură redusă.
Ţară a contrastelor, cu peisaje de mare varietate şi originalitate cu specii de plante şi animale
unicate pe plan mondial: 647 specii de orhidee endemice, 3/4 din lemurienii globului, manguste,
broaşte ţestoase.
Litoralul malgaş are circa 5000 km, numeroase plaje şi faleze pitoreşti, golfuri şi estuare
spectaculoase, unde s-au amenajat multe staţiuni balneare vizitate de turişti.
De interes turistic sunt şi insuliţele risipite în apropiere: Nasy - Boraha (Insula lui Ibrahim)
recunoscută în cuişoare, dar şi pentru Lacul Verde, sacru pentru malgaşi şi foarte agreat pentru
sejur.
Între centrele turistice mai importante sunt: Antananarivo „oraşul celor o mie de războinici"
aşezat pe platoul central la 1200-1400 m alt., pe 12 coline de culoare roşie -albăstruie, centru
194
administrativ al coloniei franceze Madagascar, apoi capitală a Republicii Malgaşe. Antsirabe oraş
cochet, cu izvoare termale radioactive, un fel de "Vichy malgaş", renumit prin pietrele preţioase
şi trandafiri - emblema oraşului, dar şi prin valoarea sa istorică, aici sunt înmormântaţi toţi regii
malgaşi. Taomasina oraş-port cu grădinile sale înmiresmate de orhidee şi lămâi. Casele sunt în
stil creol, din lemn, cu parterul pe piloni, acoperişul din bârne şi cu verande. La sud de oraş se
află un "pod natural" de 60 m pe sub care trece râul Manandra, după ce acesta a "sărit" mai multe
cascade.
Arhipelagul Seychelles (90 de insuliţe) situat la 965 km NE de Madagascar, alcătuit din insule
coraligene cu capitala la Victoria în Insula Mahe; are un relief spectaculos cu mici câmpii literale
şi recife coraligene care însoţesc ţărmul. Se remarcă prin peisajul exotic, păduri de palmieri şi
ferigi arborescente, broaşte ţestoase uriaşe şi circa 13 specii de păsări endemice devenind o mare
rezervaţie pentru broaştele ţestoase (se mai află în Insula Galapagos). între insulele Victoria şi
Mahe se află Parcul Naţional Marin Sf. Ana, de mare valoare ştiinţifică şi turistică. Aeroport:
Mahe. Limba oficială: engleza, franceza.
Arhipelagul Comore - „Insulele Parfumului", datorită plantelor aromate care cresc din
abundenţă, format din insule vulcano-coraligene, cu plaje pitoreşti, mai ales în aria recifelor.
Capitala: Moroni în Grande Comore. Aspectele peisagistice şi industria parfumurilor sunt
elemente de atracţie.
Insulele Sao Tome, Principe, Fernando Pao din Golful Guineii şi Insula Sf. Elena, Insula
Capul Verde, din largul Oceanului Atlantic sau Madeira şi Cavare (care aparţin Spaniei)
prezintă interes turistic prin spectaculozitatea peisagistică, vegetaţia luxuriantă, monumente
arhitecturale şi istorice, biserici, moschei, muzee, vestigii istorice, staţiuni litorale cu plaje
încântătoare, cu nisip alb foarte fin, cu dotări moderne precum şi elementele de etnografie şi
folclor.
195
VII. Australia şi Oceania
6.1. Profilul continentului
Cel mai mic continent al Pământului, AUSTRALIA se află în emisfera australă (Terra Australis).
Înconjurată de Oceanul Indian şi Oceanul Pacific, este traversată de Tropicul Capricornului şi se
desfăşoară pe circa 3100 km N - S şi peste 4000 km V-E. Insula Tasmania se află în SE
Australiei, despărţită de Strâmtoarea Bass şi apare ca un podiş înalt (1575 m) cu multe lacuri şi' o
bogată reţea hidrografică. Are un climat temperat-oceanic, cu păduri de eucalipt şi fag austral,
majoritatea speciilor fiind endemice. A fost descoperită, împreună cu Noua Zeelandă, de Abel
Tasman. Are o suprafaţă de 67.889 kmp.
Ţărmurile continentului sunt puţin crestate, însoţite de câmpii litorale. Coasta estică este cea mai
accesibilă, prin configuraţia şi adâncimea apei în golfuri.
În relief, se disting trei trepte morfologice: Cordiliera Australiană (2234 m în Vf. Kosciuzsko), ce
se desfăşoară pe circa 3400 km de-a lungul coastei estice a continentului; Podişul Australiei de
Vest întins pe circa 50 % din suprafaţa continentului; are marginile înalte, iar partea centrală este
o imensă arie depresionară, aflată sub nivelul mării, ocupând marile pustiuri: Victoria, Gibson,
Marele Deşert de Nisip şi Tanami, presărate cu dune şi lacuri sărate dar şi cu podişuri şi munţi cu
1200-1500 m alt.; şi partea centrală şi meridională a continentului, între Golful Carpentaria la
nord şi Marele Golf Australian la sud, care se întinde pe circa 30 % din suprafaţa continentului,
corespunzând cu Marea Câmpie a Australiei, o depresiune drenată de sistemul fluvial Murray-
Darling.
Clima este ecuatorial -musonică în nord, tropical-deşertică în vest şi în partea centrală şi
subtropicală în sud.
Hidrografic, se impun sistemul Murray-Darling din Câmpia Centrală şi unele râuri ce izvorăsc
din aria înaltă montană, în centrul continentului se află o largă arie endoreică (fără ape), presărată
cu lacuri: Eyre, Everard, Moore. în această zonă se întâlnesc cele mai mari bazine arteziene de pe
continent, care, prin foraje dau milioane de metri cubi de apă, necesară fermelor sau oraşelor.
Uneori apa apare la zi ca izvoare naturale arteziene, înalte până la circa 25 m, ce constituie
obiective turistice în Teritoriul de Nord, Alice Spring, Coward Spring etc.
În ceea ce priveşte flora şi fauna, Australia este o regiune aparte, aproape patru cincimi din plante
şi animale fiind specii autohtone (endemice).
Animalele prezintă o mare originalitate, unele fiind adevărate "fosile vii" ca: omito-rincul,
echidna - mamifere care depun ouă, dar puii sunt alăptaţi, altele sunt animale emblematice,
figurând pe stema statului: cangurul şi pasărea emu; majoritatea mamiferelor sunt marsupiale
(230): ursuleţul koala, tigru de Tasmania, câinele dingo, iar dintre cele peste 700 de specii de
păsări, cele mai caracteristice sunt: casuarul, pasărea-liră, lebăda neagră, vulturul alb, curcanul
sălbatic. Particularităţile faunei şi florei australiene au determinat constituirea a numeroase
parcuri naţionale şi rezervaţii, reprezentând atracţii de interes turistic.
Date sigure despre debarcarea primilor europeni în Australia nu sunt, dar până în sec. al XVIII-
lea coastele de N şi- S ale continentului au fost explorate de navigatori spanioli, portughezi şi
olandezi, în aprilie 1770 englezul J. Cook debarca pe coasta estică, iar în august declara
Australia ("Noua Olandă" numită'de olandezi anterior), posesiune engleză. O dată cu sosirea
primilor colonişti englezi (circa 7.000 puşcăriaşi) în ianuarie 1773, se consideră fondarea
primelor aşezări australiene, dată care a devenit ziua naţională a Australiei (26.01.1773). Din
cei peste 300.000 de aborigeni (băştinaşi) grupaţi în circa 500 de triburi în sec. al XVIII -lea au
mai rămas foarte puţini (circa 140.000).
Cea mai mare insulă a lumii şi, totodată, cel mai mic continent, Australia este un adevărat
tărâm al contrastelor, unde oraşele cosmopolite situate unul lângă altul, cu porturi încântătoare, cu
regiuni montane spectaculoase, reprezintă o mare atracţie turistică. Toate cele şase state,
beneficiază de importante zone turistice ca: Marele Recif Coralifer (cel mai mare din lume); cele
196
peste 30 de mile de plaje încântătoare ce fac deliciul amatorilor de sporturi nautice pe ţărmul
estic, la Sydney, capitala statului New South Wales, oraşul care va găzdui Jocurile Olimpice din
anul 2000; locuri încărcate de istorie; peisaje încântătoare sau cele 516 parcuri naţionale, care
acoperă circa 3,4 % din suprafaţa ţării (înregistrate sub legislaţia federală şi de stat). Mai mult de
2700 de zone sunt destinate conservării naturii şi acoperă 3,5% din suprafaţa continentului, care
includ rezervaţii de floră, faună, arii aborigene, parcuri destinate conservării şi cele peste 145 de
zone marine aflate sub protecţie, acoperind circa 38 milioane ha.
Turistul se simte bine aici în orice anotimp al anului fiind considerată "Ţara anotimpurilor", în
toate perioadele anului se desfăşoară un festival, existând întotdeauna ceva de sărbătorit în
diferite zone ale ţării.
Nume oficial Australia/ Commonwealth of Australia
Formare 1901
Capitala Canberra
Suprafaţă 7,686,850km²
Limbi vorbite engleza
Religii creştini - anglicani, catolici
Etnii
Forma de guvernământ Monarhie constituţională – regian Marii Britani
Moneda naţională Dolarul australian
6.2. ZONE TURISTICE

6.2.1. AUSTRALIA DE EST ŞI SUD-EST
Se întinde pe mii de kilometri pe coasta răsăriteană a Australiei şi dispune de numeroase
obiective turistice, plaje, parcuri, peisaje, floră şi faună, centre turistice. Pădurile de eucalipţi
presărate cu pâlcuri de cedri ocupă o fâşie de 30-80 km şi dau farmecul coastei, care prin
defrişare a făcut loc plantaţiilor de bananieri, podgoriilor şi livezilor de citrice. Se impun Munţii
Noii Anglii cu circa 15.000 kmp de păduri, cu râuri şi cascade, fond piscicol şi cinegetic, peisaje
spectaculoase. Parcul Naţional Moreton, la sud de Sydney, renumit pentru flora şi fauna sa
variate; Valea Râului Tenterfield, cu sălcii pletoase şi pitoresc deosebit, loc pentru taberele
artiştilor plastici; Parcul Naţional Spring-Brook, la 120 km de Brisbane, ca şi alte parcuri
naţionale, recunoscute pentru peisaj şi bogăţia speciilor de plante şi animale. De-a lungul coastei
răsăritene, la o distanţă ce variază între 10-130 km, se desfăşoară pe circa 2000 km Marea Barieră
de Corali, uriaş masiv de recife coralifere, lat de 200 m -150 km, paradis pentru pescarii de sidef
şi trepung (castraveţi de mare). Pe numeroase insule din Canalul Barierei s-au amenajat baze
sportive şi de agrement, condiţii pentru pescuitul sportiv.
Ca centre turistice se remarcă: Sydney - oraş port la Oceanul Pacific, aşezat într-o
regiune de litoral, lungă de 40 km şi lată de câţiva kilometri, o adevărată mare de nisip mărginită
de linia sinuoasă a micilor golfuri pitoreşti. S-a întemeiat în 1780 după debarcarea primului
convoi de deţinuţi din Marea Britanie, iar numele lui este legat de lordul Sydney, care în 1785 a
anunţat hotărârea guvernului de a crea o colonie de deţinuţi pe această coastă. Este considerat, de
locuitorii lui, cel mai frumos oraş din lume, excelând prin peisajele pitoreşti şi parcurile sale de
mare frumuseţe - "Hide Park", între perlele arhitectonice, atrag atenţia: Catedrala Garrison (stil
georgian), Marele Turn (stil victorian), podul Harbour, cu un uriaş arc metalic suspendat deasupra
golfului, celebra clădire a Operei, cea mai originală operă arhitecturală contemporană sugerând o
corabie uriaşă cu pânzele ridicate şi cuprinde săli pentru operă (550 locuri), dramă (550 locuri),
concerte (500), music-hall (2700), săli de recreere etc. Este important port, nod feroviar, rutier şi
aerian, iar prin plajele sale bine amenajate constituie o frumoasă staţiune balneară maritimă.
Newcastle - oraş-port, cu o întinsă plajă, muzee, teatre, centru universitar. Brisbane - aşezat într-
197
un decor de mare pitoresc şi deţine plaje dintre cele mai frumoase (Coasta de Aur şi Coasta
însorită), în SE se remarcă central turistic Melbourne, centru administrativ al statului Victoria,
gazdă a Jocurilor Olimpice de Vară în 1956, dispune de o arhitectură aparte, cu blocuri zgârie
nori, clădiri coloniale. Se impun: Catedrala Sf. Paul, clădirea Primăriei, Parlamentului,
Universitatea (1853), Biblioteca Naţională, Grădina Botanică, Conservatorul, Parcul King's
Domain, cu teatru în aer liber, "Căsuţa La Trabe", o căsuţă din lemn în care navigatorul J. Cook a
trăit o parte din viaţă în Anglia (adusă în 250 lăzi), transformată în muzeu în anul 1935.
În arealul montan, centra turistic important este Canberra -capitala Australiei, construită pe
fluviul Murrumbidge, în etape, începând cu 1913 şi inaugurată în 1926.
6.2.2. AUSTRALIA CENTRALĂ

Se suprapune unor întinse podişuri şi deserturi în partea central-nordică şi Marea Câmpie, drenată
de fluviul Murray-Darling către sud. Peisajul arid cu întinderi nesfârşite de bush, scrub şi
spinifex, nisip şi rocă roşiatică sau lacuri sărate, nu oferă privelişti deosebite, doar litoralul şi
Munţii Flinders impunându-se în atenţia turiştilor. În partea central-sudică se remarcă
formaţiunea geologică de la Ayers Rock, o stâncă roşiatică uriaşă (335 m înălţime), care se ridică
din tufişurile de mulgă, în care se află câteva peşteri şi picturi ce redau scene de vânătoare
asemănătoare cu cele din Spania (Altamira) şi Sahara (Thassili). Cel mai important centru turistic
este Adelaide - oraş-port la Oceanul Indian, capitala statului Australia de Sud, cu clădiri de
epocă, muzee, Universitate (1874), o plajă frumoasă. Alte centre: Mildura - "oraş-grădină", cu
multe parcuri, clădiri coloniale şi Darwin - oraş-port la Marea Timor, cu muzee şi aeroport.
6.2.3. AUSTRALIA DE VEST

Ocupă ariile de podiş înalt (1226 m) şi marile deserturi (Marele Deşert, Gibson şi Victoria), cu
peisaje aride stâncoase, cu tufărişuri de bush şi scrub, lacuri sărate. Pe fâşia litorală se află păduri
de eucalipţi Karri (unul dintre cei mai înalţi copaci din lume, se ramifică la 50 m deasupra
solului) şi de Jarrah (o altă varietate de eucalipt, iar în zonă sunt peste 6500 specii de flori
sălbatice). Celebre sunt pădurile de eucalipt Karri, supranumite "Regatul Karriului". Lângă Perth,
în aria oraşului Pemberton se află Regatul Ikarriubu iar în apropiere rezervaţia King's Park în
care pe 403 ha deţine vânate specii de flori, care în perioada de înflorire (septembrie-noiembrie)
atrag numeroşi turişti. Perth - capitala celui mai mare stat australian - Australia de Vest -, centru
comercial, industrial şi aerian, cu muzee şi clădiri medievale. Coolgardie - oraş întemeiat de
căutătorii de aur, unde un cartier a fost păstrat intact ca pe acele vremuri, constituind un muzeu în
aer liber.
6.2.4. TASMANIA
Reprezintă Insula Tasmania, care etalează peisaje variate, cu forme glaciare, căderi de apă,
defilee, specii de floră şi faună specifice, plaje. Se impun în turism: Hobart - oraş-port, centru
industrial şi comercial, capitala Tasmaniei, având un aspect ultramodern, o îmbinare armonioasă
între clădirile vechi în stil georgian şi cele noi. Se remarcă clădirile: Casa Guvernamentală,
Primăria, Banca, Galeria de Ceramică, bazarul, în apropiere, un sat în miniatură cu căsuţe mici
din lemn în stil tudorian vopsite în alb, cu ferestrele pline de fiori roşii; plajă frumos amenajată;
Launceston - oraş-port în nordul insulei, situat într-un cadru pitoresc şi împrejurimi atractive
(râuri cu cascade, defilee). În apropiere este rezervaţia care ocroteşte "Diavolul de Tasmania" -
lupul tasmanian, cel mai caracteristic din insulă.
6.2.5. INSULELE AUSTRALIENE

Cuprind teritoriile insulare dependente, care au peisaje exotice atractive şi multe resurse, dar lipsa
unor infrastructuri şi structuri turistice, ca şi distanţa mare faţă de principalele pieţe le fac puţin
accesibile pentru turişti. Se remarcă insulele: Christinas (142 kmp, 4,5 mii. locuitori), vulcanică,
198
în Oceanul Indian la 550 km de insula Jawa; se remarcă în plante citrice, cocos (copra); Norfolk,
insulă, cu un peisaj vulcanic deosebit în Oceanul Pacific (35 kmp, 3 mii. locuitori), situată între
Noua Zeelandă şi Noua Caledonie, capitala Kingston ; economie: citrice, cafea, pescuit, turism.
Cocos, formată din doi atholi (14,2 kmp), situaţi la 1100 km S V de Indonezia, denumită
Keepling cu mari plantaţii de cocotieri şi activităţi turistice.
OCEANIA reprezintă totalitatea insulelor din centrul şi sud-vestul Oceanului Pacific, răspândite
pe o suprafaţă de apă de aproape 70 milioane kmp, din care uscatul reprezintă 1,3 mii. kmp.
Sunt puţin populate, fiind locuite de circa 12 mii. locuitori.
Cuprinde patru subdiviziuni: Melanezia (în vest), Micronezia (NV), Polinezia (în centru şi est) şi
Noua Zeelandă (SV).
Insulele din Micronezia şi Polinezia sunt mici, coraligene sau vulcanice, cele din Melanezia şi
Noua Zeelandă sunt mari şi muntoase.
Au o climă caldă şi umedă, apropiată de „clima primăverii veşnice", cu temperaturi medii anuale
de 25-26°C, precipitaţiile depăşind 1-3 m/an. Vegetaţia este bogată, formată din păduri tropicale
cu specii vegetale endemice, iar fauna este săracă, dar cu numeroase specii endemice.
Sub aspect turistic, insulele prezintă un deosebit interes prin exotismul peisajului, dar puţine
dintre acestea dispun de condiţii pentru primirea turiştilor.
ZONE TURISTICE:
6.2.6.NOUA ZEELANDĂ (NEW ZEALAND)
Este situată în Pacificul de Sud, în estul Australei de care este despărţită de Marea Tasman.
Formată din două insule, variate ca peisaj (South Island şi North Island), ţara se desfăşoară pe
direcţia NS pe circa 500 km lungime, cuprinzând şi alte insule mai mici. South Island este
străbătută de munţi înalţi (Munţii Cook, 3764 m) cu peisaje alpine, gheţari şi lacuri glaciare, are
fiorduri pe coasta SV şi câmpii în est. North Island, în parte vulcanică (cu vulcani activi), dar şi
deşertică, prezintă numeroase peşteri, geyzere şi lacuri vulcanice.
Clima temperată, umedă şi dulce, vegetaţia şi fauna endemică (pasărea Kiwi) se înscriu ca atracţii
turistice dintre cele mai variate şi pitoreşti, alături de exotismul zonei.
Noua Zeelandă a fost descoperită în 1642 de olandezul Tasman (care îi dă numele), iar în 1769 de
J. Cook, când devine posesiune britanică. Populaţia din sec. al XIV-lea era formată din triburi
polineziene (maori).
Are o suprafaţă de 268.676 kmp şi o populaţie de peste 3 mii. locuitori, concentrată în oraşe ca:
Wellington, Auckland, Hamilton. Limba oficială: engleza. Culte: protestantism, catolicism. Este
monarhie constituţională.
6.2.7. MELANEZIA
Cuprinde grupul de insule din SV Oceanului Pacific cu o direcţie NV-SE pe circa 5000km. Sunt
de origine continentală şi vulcanică, iar cele mai mici coraligene; au un relief variat, predominant
muntos, unele cu vulcani activi, o climă ecuatorială şi tropicală, păduri tropicale şi ţărmuri cu
mangrove, plante şi animale endemice.
Insulele Melaneziei cuprind: Noua Caledonie, Noua Guinee, arhipelagurile Kismark, Solomon,
Noile Hebride, Fidji şi Santa Cruz şi ocupă 965.300 km² cu o populaţie de circa 6,5 mii. locuitori.
6.2.8. NOUA GUINEE se află la nord de Australia, despărţită prin strâmtoarea Torres
şi are o suprafaţă de 831.000 km². Este străbătută de două culmi muntoase înalte (5030 m în Vf.
Puncak Jaya), dispuse în şiruri paralele, despărţite de depresiuni alungite şi etalează peisaje şi
forme carstice şi în special coraligene. Clima ecuatorială cu păduri ecuatoriale şi savane; faună
variată şi endemică. Insula este accesibilă numai în aria litorală, lipsa infrastructurii nu permite
circulaţia
199
spre interior.
Administrativ, partea vestică aparţine Indoneziei, iar în est se află statul Papua - Noua Guinee.
Papua - Noua Guinee (461.600 km², populaţia cea 4 mii. locuitori), stat independent din 1975,
prezintă interes turistic prin peisajele şi exotismul lor, ca şi tradiţiile etnofolclorice, iar prezenţa
şoselelor (20.000 km) facilitează circulaţia turistică. Lipsesc structurile de primire. Centre
turistice: Port Moressby - capitala statului, Lae, Rabaul.
6.2.9. NOUA CALEDONIE - situată Ia peste 1400 km NE de Australia (19.100 km²,

peste 150.000 locuitori). Descoperită în 1774 de J. Cook şi devenită în 1953 "Teritoriul de peste
mări" al Franţei, Noua Caledonie, cu toate că dispune de resurse naturale turistice (peisaje
montane variate, cadru natural exotic), prin distanţele mari faţă de principalele pieţe emitente nu
prezintă interes turistic. Centru turistic: Noumea - capitala statului, centru comercial şi industrial,
port la Oceanul Pacific, cu aeroport.
6.2.10 Insulele SOLOMON, FIDJI ŞI VANUATU. Aceste insule, foste colonii, azi
independente, prezintă interes turistic, îndeosebi prin farmecul şi exotismul cadrului natural, ca şi
prin viaţa tradiţională a populaţiei locale, dar puterea lor economică nu permite realizarea de
şosele şi spaţii de cazare adecvate pentru turism.
Insulele Solomon au un relief muntos, vulcanic (altitudinea maximă 2331m), descoperite de
spanioli în sec. al XVI -lea, devin protectorat britanic, în 1978 proclamându-şi independenţa.
Capitala: Honiara; limba oficială: engleza; n-au căi ferate, iar drumurile măsoară cea 455 km.
Fidji, arhipelag format din peste 320 insule, vulcanice (1324 m alt.), cu un climat tropical umed,
păduri tropicale şi savane. Au căi ferate (708 km) şi rutiere (2830 km). Capitala: Suva, limba
oficială: fijiana.
Vanuatu - arhipelag format din Noile Hebride, Banks şi Torres. Relieful este muntos, cu vulcani
activi (1830 m altitudinea maximă), climat tropical, cu păduri tropicale umede. Capitala: Vila;
limba oficială: bislama, engleza şi franceza.
6.2.11. MICRONEZIA
Cuprinde mai multe arhipelaguri de mici dimensiuni, vulcanice şi coraligene ca: Mariane,
Caroline, Palau, Marshall, Gilbert şi Nauru, desfăşurate pe circa 4500 km de la vest la est şi 2700
km de la nord la sud, cu o suprafaţă de peste 2,7 mii. km².
Condiţiile climatice tropicale, pădurile luxuriante, contrastul dintre mare şi uscat, varietatea
cadrului natural dau exotismul şi farmecul peisajelor acestor insule, unele dintre ele certe
destinaţii turistice.
Mariane - arhipelag format din 15 insule vulcanice şi coraligene, întinse pe 900 km (600 km²).
Mai importante sunt: Saipan, Sarigan, Anatahan Tinian, Kota, Guarn. Din 1976 devine "stat liber
asociat" cu SUA. Capitala: Susupu (în insula Saipan).
Arhipelagurile Caroline şi Marshall - teritorii administrate de SUA, sunt coraligene, cu cel mai
mare athol din lume în Marshall (Kwajolein), cu un inel coraligen de 283 km lungime şi
vulcanice. Se disting: Insulele Palau (100 de insule vulcanice şi coraligene (488 km²), 12 mii.
locuitori, Ellice (9 insule coraligene (27 kmp). Capitala: Voiaku; limba oficială: tuvalana.
Gilbert - arhipelag din 33 insule coraligene (861 km², 60.000 locuitori), denumit Kiribati, după
1979, când a devenit stat independent, în Commonwealth. Capitala: Bairiki; limba oficială:
gilbertana, engleza; căi rutiere - 640 km.
Nauru - insulă - atol, capitala: Yaren, limba oficială: naurana, engleza.
6.2.12. POLINEZIA
Constituie un grup de arhipelaguri şi insule dispersate în partea centrală a Oceanului Pacific
(26.000 km², 2 mii. locuitori). Sunt vulcanice sau coraligene, muntoase, cu un farmec aparte prin
200
peisajele tropicale, exotice, ceea ce-i conferă o valoare turistică incontestabilă. Mai importante
pentru turism şi intrate deja în circuitul turistic sunt insulele din Polinezia Franceză (Societăţii -
Tahiti, Marchize, Touamotou), "Teritoriul de peste mări" al Franţei din 1953, cu circa 4000 km²
şi peste 150.000 locuitori.
Polinezia franceză cu 118 insule, au în comun frumuseţea fără seamăn a lagunelor cristaline, a
pădurilor tropicale şi a munţilor, fiecare fiind unică în felul ei. Distanţele dintre ele nu constituie
o problemă, existând avioane, elicoptere, vapoare şi iahturi, care asigură transportul rapid. Peste
tot există locuinţe lacustre. Europenii au spus despre această zonă că "este imposibil ca aşa ceva
să existe pe pământ".
Clima tropicală, cu precipitaţii abundente (aproape în fiecare zi 350 de zile / an plouă),
temperatura medie anuală 26°C, diferenţa de fus orar faţă de România fiind de 12 ore.
Dintre acestea, Insula Tahiti (2322m alt. max.), "Insula Iubirii", descoperită de navigatorii
Queiros şi Torres în 1606, este centrul economic şi cultural al Polineziei Franceze. Capitala
Papeete. S-a impus de mult timp îri turism prin frumuseţea peisajelor vulcanice, marine şi
tropicale, cu plantaţii de cocotieri, vanilie, cacao, bananieri, farmecul locuitorilor transpuse cu
măiestrie pe pânzele impresionistului Paul Gauguin (1848-1903). De asemenea, prin celebrul
Lagunarium, cu parcurile sale subacvatice în care printre corali şi anemone marine, înoată
nestingheriţi mii de peşti tropicali, Muzeul Scoicilor, Muzeul Perlelor Negre, pădurile tropicale
de mango sălbatici şi ferigi arborescente, munţi cu superbe căderi de apă şi grote tainice, care
ascund de mii de ani temple şi morminte.
Este un paradis pentru sporturile nautice (şcolile de iniţiere la tot pasul), bărci cu podeaua
transparentă, pentru a vedea adâncul oceanului.
Cazarea se poate face într-un bungalow (o casă pe apă la cea. 1000 $ / noapte), care are în
mijlocul podelei din sufragerie un geam mare, seara adunându-se numeroşi peşti exotici).
Alte centre turistice: Insula Tetiaroa, ideală pentru linişte, cu superbe lagune şi grădini de corali;
Moorea cu celebrele crescătorii de perle negre şi Acvariul Tropical; Raidtea fostul centru regal,
religios şi cultural, numit "Sacrul Hawai"; Bora Bora, de unde se fac o mulţime de croaziere;
Rangiroa cel mai mare athol din Touamotou - raiul perlelor negre (vândute la preţuri
exorbitante); Marquises cu mormântul lui Paul Gauguin, unde a pictat o parte din pânzele ce i-au
adus celebritatea. Arhipelagul se află de-o parte şi de alta a meridianului de 180 ° deci a liniei de
schimbare a datei.
Insulele Tonga vulcanice şi coraligene, la 2200 km de Noua Zeelandă, au un relief muntos (1628
m alt.), climă tropical-oceanică şi vegetaţie luxuriantă. Capitala: Nuku'Olofa; limba oficială:
engleza.
Samoa - un arhipelag format din 14 insule vulcanice, cu un relief muntos şi păduri luxuriante.
Capitala: Apia; limba oficială: engleza, în partea de est se află Samoa Americană, cu capitala
Pago Pago.
6.2.13. HAWAI
Arhipelag vulcanic în partea central-nordică a Oceanului Pacific (10.700 km², cea l mii.
locuitori). Relieful muntos, vulcanic (Mauna Kea şi Mauna Loa 4205 m alt.), climatul
subtropical-oceanic, floră şi faună endemică, plajele de un farmec deosebit, devenind una din
destinaţiile turistice exotice de prim rang. Aceasta a condus la construirea unor echipamente
turistice dintre cele mai moderne şi la dezvoltarea infrastructurii şi îndeosebi a legăturilor aeriene.
Zona aparţinătoare Oceaniei, ca insulă, face parte din S.U.A. ca Stat şi de aceea este tratată pe
larg la America.
Alături de peisaje, plaje şi dotări de divertisment, se impun şi parcurile naţionale şi artizanatul
local. Este stat al S.U.A. cu capitala Honolulu, port în Insula Oanu (cu diferenţa de fus orar de
12 ore), centru comercial, cultural (cu Universitate) şi turistic, în apropiere se află portul militar
Pearl Harbour.
201
BIBLIOGRAFIE
• Bran Florina, Istrate I., Roşu Anca Gabriela, (1996), Geografia economică mondială, Editura
Economică, Bucureşti,
• Brehm A. E., (1985), Călătorie prin Africa, Editura Albatros, Bucureşti,
• Caloianu N., Gârbacea V., Marin I., Rădulescu I., (1980), Asia, Australia, Oceania, Antarctica,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
• Caloianu N., Gârbacea V., Hârjoabă I., Iancu S., (1982), Europa, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,
• Ciangă N., (1989), Turismul din Carpaţii Orientali. Studiu de geografie umană, Editura Presa
Universitară clujeană,
• Ciangă N., (2007), România. Geografia Turismului, Editura Presa Universitară clujeană,
• Cocean P., (1996), Geografia Turismului, Editura Carro, Bucureşti,
• Cocean P., (1997), Geografia turismului românesc, Editura „Focul Viu”, Cluj Napoca,
• Cocean P., (2005), Geografie regională. Evoluţie, concepte, metodologie, Editura Presa
Universitară clujeană,
• Coteţ P., (1967), Europa, Asia. Geografie Fizică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
• Cucu V., (1981), Geografia populaţiei şi aşezărilor umane, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,
• Cucu V., (1998), Geografie umană şi economică, Editura Printech, Bucureşti,
• Donisă I., (1977), Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,
• Drâmba O., (1984, 1987, 1990), Istoria culturii şi civilizaţiei, vol I-IV, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti,
• Gaudin Ph., (1995), Marile religii, Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti,
• Glăvan V., (2000), Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, Bucureşti,
• Gârbacea V., (1964), Africa. Geografie Fizică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
• Gârbacea V., (1996), Geografia regională a continentelor – Australia, UBB, Cluj Napoca,
• Gâştescu P., Cioca Aş., (1996), Insulele Terrei, Colecţia Cristal, Editura Albatros, Bucureşti,
• Luhr James F., (2006), Terra – Enciclopedia completă a planetei noastre, Editura Enciclopedia
Rao, Bucureşti,
• Lungu M., (2004), Statele Lumii (antologie), Editura Steaua Nordului, Bucureşti,
• Marin I., Marin M., (2005), Geografie regională. Europa, Editura Universitară, Bucureşti,
• Matei Horia C., Neguţ S., Nicolea I., Şteflea N., (1981), Enciclopedia statelor lumii, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
• Matei Horia C., Neguţ S., Nicolea I., Şteflea N., (1995), Statele lumii. Mică enciclopedie, Editura
Meronia, Bucureşti,
• Matei Horia C., Neguţ S., Nicolea I.,Radu Caterina, (1999), Enciclopedia Asiei, Editura Meronia,
Bucureşti,
• Matei Horia C., Neguţ S., Nicolea I.,Radu Caterina, Rădulescu Vintilă Ioana, (2002),
Enciclopedia Africii, Editura Meronia, Bucureşti,
• Matei Horia C., Neguţ S., Nicolea I.,Radu Caterina, (2002), Enciclopedia Australiei şi Oceaniei,
Editura Meronia, Bucureşti,
Enciclopedia Americilor, Editura Meronia, Bucureşti,
202
Enciclopedia Europei, Editura Meronia, Bucureşti,
• Negoescu B., Vlăsceanu Gh., (1989), Terra. Geografie economică, Editura Teora, Bucureşti,
• Neguţ S., (2003), Geografia turismului, Editura Meteor press, Bucureşti,
• Nicoară L., (1999) Geografia populaţiei, Editura „Focul Viu”, Cluj Napoca,
• Nicoară L., Puşcaş Angelica (2002), Regionare turistică mondială, Editura Presa Unicersitară
clujeană,
• Păcurar Al., (1999) Geografia turismului internaţional, Editura Presa Unicersitară clujeană,
• Petrescu I., (1999) Terra – Catastrofe naturale, Editura tehnică, Bucureşti,
• Pop Gr., (1997), România – geografie hidroenergetică, Editura Presa Unicersitară clujeană,
• Papp M., (1986) Europa, Editura Litera, Bucureşti,
• *** (1984), Geografia României, vol II, Editura Academiei, Bucureşti,
• *** (2007), 1000 destinaţii de vis, Editura Aquila, Bratislava,
• *** (1986), Micul dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
• *** (2004), World reference Atlas, American edition, Editura Mondatori, Italy.
203

Regiuni Geografice Si Turistice Ale Lumii

Загружено:

Сведения о документе

Оригинальное название

Авторское право

Доступные форматы

Поделиться этим документом

Поделиться или встроить документ

Параметры публикации

Этот документ был вам полезен?

Это неприемлемый материал?

Авторское право:

Доступные форматы

Regiuni Geografice Si Turistice Ale Lumii

Загружено:

Авторское право:

Доступные форматы

REGIUNI GEOGRAFICE ŞI TURISTICE ALE

Drd. GHERMAN ADRIANA

1.2. Principiile regionării turistice

1.4 Unităţile taxonomice ale regionării turistice

1.5 Tipologia regiunilor, zonelor şi a centrelor turistice

2.2. REGIUNI TURISTICE

NORVEGIA/ „ŢARA FIORDURILOR”/ „ŢARA ZILELOR ŞI NOPŢILOR POLARE” /

densitate 15,491 loc./km²

ISLANDA/ „ŢARA FOCULUI ŞI A GHEŢII”

2.2.2. Arhipelagul britanic

MAREA BRITANIE / REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD

2.2.3. Europa Vestică / Atlantică

ŢĂRILE DE JOS / BENELUX

OLANDA/ „ŢARA DE JOS”/”ŢARA LALELELOR”/”ŢARA POLDERELOR”/

2.2.4. Europa Sudică (Mediteraneană)

2.2.4.1. Peninsula Iberică

SPANIA/ “ŢARA TOREADORILOR”/”a CÂNTECULUI ŞI DANSULUI”/”a

Zona turistică a Insulelor Baleare - sunt un arhipeleag în vestul Mării Mediterane,

Regiunea turistică nord-vestică beneficiază de o largă faţadă la oceanul Atlantic, climă

Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

2.2.4.2. Regiunea turistică mediteraneană franceză

2.2.4.3. Regiunea mediteraneană vest italiană

2.2.4.4. Regiunea turistică est-italiană

Nume oficial Republica San Marino

GRECIA/ REPUBLICA ELENĂ

GRECIA INSULARĂ - include partea vestică şi extrernitatea sudică a ţării:

2.2.4.5. Regiunea turistică greco-egeană

2.2.4.6. Zona turistică a Apeninilor Central-Nordici cuprinde Apeninii Abruzzi, Apeninii

2.2.4.7. Zona turistică adiacentă Câmpiei Padului se circumscrie fâşiilor piemontane

2.2.4.8.REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR PIRINEI

2.2.4.9. REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR ALPI

2.2.7.10. Peninsula Balcanică

Cuprinde partea central-vestică a peninsulei şi se caracterizează printr-o varietate de peisaj, dar şi

2.2.6. Europa central-estică

2.2.7. EUROPA DE EST

Nume oficial Republica Moldova

LETONIA/ „ŢARA CHIHLIMBARULUI”

Nume oficial Republica Estoniei

RUSIA SIBERIANA (ASIATICĂ)

3.4 REGIUNI TURISTICE

3.2.1. Asia central - estică

CHINA/”ŢARA DRAGONULUI”/ „ŢARA SOARELUI RĂSARE”

Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă şi a ameninţat că va începe

Capitala Ulan Bator

JAPONIA/"Ţara Soarelui Răsare"/"Ţara Crizantemelor"/a "Arbuştilor Florali"/a

Capitala Yangon sau Rangoon

MALAYSIA/ Ţara "cauciucului natural" şi a "uleiului de palmier"

Capitala Kuala Lumpur

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Capitala Phnom Penh

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

3.2.3. Asia de sud

Capitala New Delhi

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Etnii Singalezi 74%, tamilezi i 18%, alţii 8%

Etnii Punjabi, sindhi,mohajir

Etnii nepalezi, bihari, tharu

3.2.4. Asia central-vestică