O CATEDRALĂ PENTRU CAPITALĂ1

I. Începutul demersurilor pentru construirea catedralei în Bucureşti

a). Amplasamentul Catedralei Neamului pe Dealul Arsenalului
(opinii din anii 1926-1929 ale unor oameni de cultură).
II. Repere istorice legate de amplasamentul viitoarei catedrale
a). Marea Podgorie a Bucureştilor
b). Altarele din Dealul Mihai Vodă şi Dealul Spirii

I. Începutul demersurilor pentru construirea Bisericii Catedrale în Bucureşti

Scrie în istoria ţării şi a neamului nostru că domnii şi boierii pământeni în

urma unor evenimente însemnate pentru ţară şi neam, înălţau câte o biserică sau
mănăstire ca semn de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Cel Atotputernic, de la
care izvorăşte tot binele şi fericirea. Ne spun cronicarii de comun acord şi cu
vădită satisfacţie, că Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei, în urma fiecărui război
încoronat de succes, înălţa câte o biserică sau mănăstire. Tot din recunoştinţă,
pentru scăparea sa miraculoasă de la moarte Mihai Viteazul, a ridicat apoi fosta
mănăstire din Bucureşti, a cărei biserică ,,salvată” îi poartă şi astăzi numele.
Alţi domnitori ca Mircea, Neagoe Basarab, Matei Basarab etc., înălţau
însă biserici cu multă credinţă şi pioşenie. Toate acestea erau înzestrate de către
întemeietorii lor cu tot ce era necesar pentru existenţa şi splendoarea lor. De
multe ori le veneau în ajutor şi alţi demnitari ai vremii. Aceasta pentru că, în
duhul credinţei strămoşeşti, moşii şi strămoşii noştri aveau în vedere să lase, în
viaţă fiind, sau pe patul de moarte, şi câte o părticică din avutul lor câştigat cu
sudoarea frunţii şi prin graţie divină, ca să fie întrebuinţat pentru sufletul lor. În
felul acesta se explică existenţa numeroaselor biserici şi mănăstiri, care presară
ţara noastră de la un capăt până la celălalt. Era deci un frumos obicei, care
devenise o sfântă datorie, ca tot românul să-şi înalţe mintea şi inima către cele
cereşti şi să nu le ţină ţintuite numai către cele pământeşti.2
Ideea unei „Catedrale a Mântuirii Neamului“ s-a pus întotdeauna în strânsă
legătură cu marile evenimente din istoria poporului roman, care au echivalat cu o
adevărată izbăvire, eliberare, şi afirmare a neamului romanesc, din viata căruia
Biserica n-a lipsit niciodată. Aceste evenimente au fost aproape asemănătoare cu o
,,mântuire”, adică o izbăvire, eliberare de rău, de păcat si din moarte. Nu întâmplător,
Andrei Mureşanu adresa poporului roman îndemnul: „Deşteaptă-te, romane, din
somnul cel de moarte !“, îndemn care a devenit emblemă si imn naţional3.

1
Documentaţie din cadrul Sectorului ,,Catedrala Mântuirii Neamului ”- Administraţia Patriarhală,
Consilier Patriarhal -Pr. Asist. Univ. Dr. Gheorghe Ispas; Redactor Sector - Diac. Ştefan Gherasim
2
G…O catedrală în Bucureşti în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română”, Nr. 4-6 /1898, p. 523-524.
3
Pr. Prof. Dr Nicolae D. Necula, Noua Catedrală Patriarhală, o necesitate a vieţii spirituale româneşti, www.crestinism-
ortodox.ro/html/ 11/11h_noua_catedrala_patriarhala.html - 19k
1
 În practica Bizanţului şi a statelor ortodoxe care i-au urmat, organizarea statală
implică şi organizarea bisericească - patriarhul fiind întotdeauna în apropierea
bazileului.4 Astfel oriunde se muta capitala ţării se muta şi reşedinţa întâistătătorului
Bisericii, iar pentru a răspunde necesităţilor se construia o catedrală care să exprime
această nouă situaţie. În această tradiţie, odată cu crearea noului stat, independent
politic dar şi bisericesc, cum devenise România în secolul al XIX-lea, a apărut
necesitatea unei noi Catedrale care să întărească noua realitate istorică.
Iată care era dorinţa poporului după dobândirea independenţei în 1877 şi după
proclamarea României ca stat în 1881: Sfânta noastră Biserica şi întreaga naţiune
română nu încetează a sărbători şi a se ruga lui Dumnezeu pentru sfânta sigilare de
sus a unui asemenea măreţ act naţional…5 şi sub impresia atâtor fapte deosebite pentru
ţară şi neam, s-a hotărât facerea unei catedrale în Bucureşti demnă de capitala
ţării.6

Acum sunt întocmite Statutele Asociaţiei de Construcţie a Catedralei din

Bucureşti votate de Adunarea Generală în Şedinţa din 19 Martie 1881 unde în
CAP. I , Art. 1. citim: Se instituie asociaţia pentru edificarea unei Biserici Catedrale
în capitala României, care Catedrală să fie prin proporţiile sale, un monument
amintitor actualei situaţii a ţării şi nealteratei pietăţi naţionale.7
Iar în CAP. V. , Art. 23. citim: Hramul Catedralei să fie şi cel al Învierii
Domnului nostru Iisus Hristos în amintirea fericitei învieri a României8.
4
Un exemplu elocvent în acest sens-consemnat în istoria ţării noastre –este întemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei la 1359.
Atunci, Voievodul Nicolae Alexandru Basarab, solicitând Patriarhiei Ecumenice recunoaşterea Mitropoliei, a mutat pe
Mitropolitul Iachint de Vicina în cetatea de scaun a ţării, stabilind aici reşedinţa mitropolitană. Tot acum Voievodul
Nicolae Alexandru Basarab pune piatra de temelie, începe construirea bisericii domneşti Curtea de Argeş, cu hramul Sf.
Nicolae, ceea ce avea să devină o adevărată catedrală mitropolitană în epocă, impresionantă şi astăzi.
5
Regatul României în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” Nr 7/1881.
6
G…O catedrală în Bucureşti în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română”, Nr 4 / 1898 p. 453
7
Idem p. 489
8
Idem p.442
2
 În Monitorul Oficial Nr. 49 din 6 (18) Iunie 1884 găsim publicată
hotărârea Guvernului condus de I. C. Brătianu, care alocă Ministerului
cultelor şi instrucţiunilor publice suma de 5.000.000 lei pentru Biserica
Catedrală din Bucureşti9, demnă de religiozitatea poporului român şi de
faptele măreţe cu care l-a învrednicit Dumnezeu.10

Cum s-a dorit să se pecetluiască unitatea de neam şi de credinţă?

,,…dacă Dumnezeu ne-a învrednicit a ne mândri să fim cea mai fericită

generaţie a neamului (generaţia care a înfăptuit Marea Unire) apoi dorinţă sfântă
avem să ne dovedim şi vrednici de această distincţie, justificând fiecare fiu al
neamului această mândrie în măsura cea mai mare prin jertfe pentru
aşezămintele ţării şi îndeosebi prin Sfânta sa Biserică……Catedrala Mântuirii
Neamului să dovedească prin concursul personal al fiecăruia, că este simbolul
văzut al unităţii noastre de lege şi credinţă, de care să ne lege şi amintirea
plăcută, că am contribuit cu tot ce am putut la înălţarea ei…” ( Mitropolitul
Primat Miron Cristea - la şedinţa Sfântului Sinod din 10/23 Mai 1920)
,,…BISERICA MÂNTUIRII pe care suntem datori să o ridicăm în Capitala
tuturor românilor, să fie semn de mulţumire pentru ajutorul Celui Prea Înalt şi
ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam şi spre veşnică pomenire celor
răposaţi pentru înfăptuirea României întregite…” (Regele Ferdinand – fragment
din scrisoarea adresată Sfântului Sinod la 10 Mai 1920)
,,…am nădejdea neclintită, că fiecare român, de orice vârstă, şi orice stare, va
contribui după putere la zidirea bisericii numită Biserica Mântuirii Neamului pe
care o vom lăsa urmaşilor ca semn de mulţumire Atotputernicului Dumnezeu
pentru ajutorul ce ne-a dat şi binele ce a revărsat totdeauna asupra neamului
românesc…”(I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei- Bucureşti 10 Mai 1920)
,,… fiindcă această biserică va fi a întregului neam românesc, socotesc că nu va
fi român şi creştin adevărat, care să nu-şi dea cu bucurie obolul său, pentru
acest monument istoric…”( Episcopul Nifon al Dunării de Jos- 10 Mai 1920)
,,…Întrarmat cu credinţa în Cel mort şi înviat, poporul românesc, cu cât simţea
că moare sub lovituri străine, cu atât era mai sigur de reînvierea lui. La lumina
credinţei, el n-a putut să vadă în rănile şi durerea lui, decât preţul creştin de a-şi
merita viaţa şi de a-şi răscumpăra ca şi Mântuitorul dreptul la nemurire…
…ne readucem aminte de trecutul îndepărtat, modest dar strălucit prin vlaga şi
frumuseţea lui, când sufletul neamului românesc se sprijinea în credinţă, şi când
patria românească se sprijinea pe sfintele altare…

9
Monitorul Oficial Nr 49 /Miercuri 6 (18) Iunie 1884
10
G…O catedrală în Bucureşti în Revista,, Biserica Ortodoxă Română”, Nr. 4-6 /1898 p. 523
3
 …În faţa unei istorii de lacrimi şi altare, s-a înţeles că taina trăiniciei şi
a dăinuirii noastre trebuie căutată în aceste altare, la care poporul şi Voievozii
îşi închinau de-a pururi şi jalea şi izbânda…(P.S. Arhiereu Vartolomeu
Băcăoanu, Locţiitor de Episcop al Râmnicului Noului-Severin, Bucureşti-10 Mai
1920)11

a). Amplasamentul Catedralei Neamului pe Dealul Arsenalului

Între anii 1926-1929 s-a discutat ,,aprig” în ziarele vremii despre locul
pe care să se zidească viitoarea catedrală a Patriarhiei în Bucureşti12.
,,Înalt Prea Sfinţitul Patriarh” Miron Cristea a prezidat în ziua de 19
februarie 1929 şedinţa care a avut loc la reşedinţa patriarhală la care a participat
o comisie de specialişti care au analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru
amplasarea noii catedrale. În a doua şedinţă din 23 februarie 1929, în final
comisia a reţinut trei propuneri:
• Piaţa Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei şi pe locul Halelor
Centrale;
• terenul ocupat în prezent de Hotelul Intercontinental şi clădirea Teatrul
Naţional
• pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, care urma să fie mutat
la marginea oraşului.

Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul

Arsenalului) cei adunaţi dimpreună cu Patriarhul
Miron Cristea au apreciat că locul este înalt şi bun
pentru Catedrală, aflat şi el în inima oraşului,
însă el cere trasarea de străzi şi bulevarde,
concomitent cu asanarea împrejurimilor, lucru
complicat şi foarte costisitor.13
Ridicarea construcţiei pe Dealul Arsenalului
sau în locul Teatrului Naţional ar fi presupus şi un
amplu proces de expropriere, şi astfel a fost ales
locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piaţa
Bibescu Vodă.

11
Fragmente din ŞEDINŢA FESTIVĂ A SFÂNTULUI SINOD ţinută în Catedrala Sfintei Mitropolii a UNGRO-
VLAHIEI, în ziua de 10/23 mai, anul mântuirii 1920, în broşura ,,Biserica Mântuirii Neamului”, Tipografia
Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti 1920.
12
Pr. N. I. Iancu, Iar catedrala Patriarhiei, în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” an XLVII nr. 3 (576) /martie 1929 p.
249.
13
Gh. Vasilescu, O istorie a Catedralei Mântuirii Neamului, în Revista ,,Magazin Istoric” anul XXXII, nr. 3 (372),
martie 1998, p. 76. A se vedea şi Pr. Nic. I. Iancu, Idem p. 429, precum şi Cristina Boiangiu, Amplasarea Catedralei pe
Dealul Arsenalului, propusă încă din 1929, în Ziarul ,,România liberă” din 26 februarie 2005, p. 2.
4
 Opinii ale unor oameni de cultură din anii 1926-1929

•Nicolae Iorga, în Ziarul Neamul Românesc, din 26 februarie 1926, propune

înălţarea catedralei pe Dealul Mihai Vodă, în locul Arsenalului armatei:
Pentru catedrală se mai cere şi putinţa de a ieşi la iveală, necesitatea de a se
găsi în fundalul unei mari şi frumoase artere de circulaţie, de a fi accesibilă din mai
multe părţi…Puneţi catedrala undeva sus,... la loc larg, deschis, unde e Arsenalul, de
exemplu…
•Amplasamentul de pe Dealul Arsenalului a fost recomandat şi de arhitectul
Petre Antonescu, în Ziarul Neamul Românesc, din 27 februarie 1929:
Plecând de la ideea că această catedrală va fi cel mai însemnat monument al
ţării, se înţelege de la sine că va trebui aşezat pe unul din locurile cele mai
proeminente ale oraşului…în aşa fel încât să se impună cât mai mult vederii fără a fi
căutat.
Pentru aşezarea monumentului pe o culme, am avea pilda clasică a acropolelor
antice, iar în timpurile medii am cita catedrala de la Praga, care, prin frumuseţea ei,
constituie punctul cel mai impresionant al acestui oraş. Din vremea noastră aş da
pildă biserica Sacre - Coeur, din Paris care a îmbogăţit de curând capitala Franţei cu
o minune monumentală de un efect estetic uimitor.
De aceea, mai mult ca oricare monument al capitalei, catedrala trebuie să fie
ridicată pe poziţia cea mai deluroasă posibilă. Biserica Neamului trebuie să vegheze
de la înălţime, ca o strajă divină, întreaga capitală.
Din dealurile ce domină mai central Bucureştii, avem din fericire, foarte potrivit
pentru catedrală, tot platoul Arsenalului, întins pe zeci de mii de metri pătraţi, până
aproape de inima capitalei…
• Tot pentru Dealul Arsenalului a optat şi inginerul V.I. Istrati în broşura
Catedrala Neamului, Bucureşti, 1929:
Părerea mea a fost şi o menţin şi astăzi, că o asemenea catedrală trebuie aşezată
pe una din colinele ce se întind până aproape de centrul oraşului, pentru ca să fie
văzută cât de departe; să fie aşezată astfel încât nu numai să domine cât mai mult
oraşul, dar să se bucure în acelaşi timp de o adevărată linişte sufletească.
Singurul loc propriu acestei catedrale este Dealul Mihai Vodă, unde este astăzi
instalat Arsenalul armatei…deci în apropierea centrului capitalei14.
Iată de ce ideea „Catedralei Mântuirii Neamului“, lansată după dobândirea
independenţei, dar mai ales după reîntregirea României, de către patriarhul Miron
Cristea şi imposibil de realizat în vremea comunismului, sub patriarhii de vrednică
pomenire Justinian şi Iustin, a fost din nou adusă în actualitate de către Prea Fericitul
Părinte Patriarh Teoctist ca pe o obligaţie morală de a duce mai departe şi îndeplini
ideea înaintaşilor Prea Fericirii Sale.15
14
Consemnări din articolul manuscris păstrat la Sectorul ,,Catedrala Mântuirii Neamului” semnat G. Vasilescu.
15
Pr. Prof. Dr Nicolae D. Necula, Idem.
5
 II. Repere istorice legate de locul amplasării Catedralei Neamului

a). Marea Podgorie a Bucureştilor

Oraş aşezat pe o câmpie întinsă, unduită precum cursul Dîmboviţei,

Bucureştiul, era recunoscut altădată pentru suprafeţele mari de viţă-de-vie care se
întindeau din ce în ce mai mult, încât din dealul Cotrocenilor şi până la cel al
Văcăreştilor alcătuiau marea şi renumita Podgorie a Bucureştilor.

Dealul cu vii din Podgoria Bucureştilor

Cea mai mare parte a acestor vii era în proprietatea acelora care deţineau
la acea vreme puterea politică şi socială, adică domnul ţării şi boierii.
Întinsele suprafeţe ale oraşului erau în stăpânirea domnitorului şi mai ales
a mănăstirilor, cuprinzând şi aşa zisele dealuri, cum ar fi de exemplu: dealul
Mitropoliei, dealul Cotrocenilor, dealul Lupeştilor, dealul Spirii, dealul Filaretului,
dealul Văcăreştilor etc.16
Toate mănăstirile construite în Bucureşti, ctitorite în special de
domnii ţării, au fost înzestrate pe lângă alte bunuri, cu vii întinse care aduceau un
venit absolut necesar în vremuri în care ele deveneau adevărate ,,fortăreţe” de

16
George Potra, Din Bucureştii de ieri, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p. 188
6
credinţă şi de cultură la care-şi găseau adăpost nu doar cei oropsiţi ai sorţii
(săraci, orfani, bolnavi etc.), ci ele uneori trebuiau să asigure cele necesare oştirii
în încercările grele prin care trecea ţara. Drept dovadă avem Mănăstirea Radu
Vodă, aflată pe malul drept al râului Dîmboviţa – ca mai toate mănăstrile,
deoarece locul era mai înalt şi ferit de inundaţii – care era cea mai bogată în
moşii, mori, livezi şi vii.

Una din întinsele ei vii se afla pe o parte din dealul Lupeştilor, numit mai
târziu Dealul Spirii, cealaltă parte a dealului (Dealul Mihai Vodă) fiind în stăpânirea
Mănăstirii Mihai Vodă17 ctitoria lui Mihai Viteazul, care a fost dărâmată în 1984
împreună cu alte biserici (vom reveni cu detalii).
O slabă amintire topografică despre existenţa acestor vii bucureştene care
ocupau o întindere mare din suprafaţa oraşului s-a păstrat prin denumirea unor străzi:
Viişoarei, Povernei (unde la început a fost o povarnă primitivă), Heliade între vii,
Ziduri între Vii, şi lunga Şoseaua Viilor care trecea pe culmea dealului printre vii,
adică tocmai prin mijlocul podgoriei bucureştene. O parte din această arteră
importantă şi-a schimbat denumirea purtând numele eroului de la 1821, Tudor
Vladimirescu, şi devenind, bineînţeles, bulevard18.
Se pare ca o parte din viile de pe Dealul Podgoriilor au fost distruse
în vremea lui Mihai Viteazul, atunci când oştile lui Sinan Paşa au ocupat
Bucureştii, distrugând şi incendiind o parte însemnată a oraşului19.

17
Ibidem p. 190
18
Ibidem p. 197
19
O altă distrugere a viilor de pe dealurile bucureştene a fost aceea din timpul lui Mihnea al III-lea (1658-1659),
menţionată într-un document dat de Antonie Vodă din Popeşti, la 11 mai 1669. El arată că ,,din hotarul Lupeştilor în jos,
pe deal până în calea Mehedinţilor” (Calea Rahovei) şi până ,,unde suie calea la crucea lui Alexandru Vodă, cea de
piatră” şi ,,de aici, de la cruce în jos până în hotarul de piatră” al mitropoliei, de ,,când cu răutăţile, s-au pustiit viile
de n-a mai rămas o viţă, ci numai pajişte” Vezi George Potra, op. cit. p. 191
7
 b). Altarele din Dealul Mihai Vodă şi Dealul Spirii

I. Dealul Lupeştilor din Podgoria Bucureştilor s-a numit apoi Dealul

Spirei sau Spirii, după numele doctorului Spirea (Spiridon Kristofi) ctitorului
Bisericii20 construite pe Dealul Spirii înainte de 176521 cu ajutorul rudei sale Hristofi
(fost ceauş spătăresc–apoi căpitan de lefegii), pe domeniul ce aparţinea
Mitropoliei22.

Dealul a fost cultivat tot cu viţă-de-vie şi chiar cu livezi încă din timpul lui
Alexandru Ipsilanti (1774-1882), care în 1775 ridicase în apropiere, mai jos de
Biserica Spirea Veche, reşedinţa domneasca numită Curtea Nouă23, devenită Curtea
Arsă după ce a fost mistuită de incendiul din 1812.

20
Biserica Spirea Veche a fost demolată la 27 aprilie 1984, pentru eliberarea cu repeziciune a amplasamentului destinat
Casei Poporului. Distrugerea ei s-a făcut prin dinamitare, datorită solidităţii ei, având placă de beton care susţinea turla.
Vezi GHID ATLAS, Istoria şi arhitectura locaşurilor de cult din Bucureşti, Vol II, Editura Ergorom’79, Bucureşti, 2000,
p.473.
21
Aceasta data este inscripţionată pe piatra funerară a ctitorului ,,doftorul” Spiridon Kristofi originar din Corfu, însă
Părintele Musceleanu pretinde că a fost ridicată la 1676 cf. G.I. Ionescu - Gion, Istoria Bucureştilor…p. 194 din Calendar
antic, 1862, p. 104. (Vezi nota 3 din ATLAS -GHID -Idem p. 472).
22
A se vedea diata ctitorului din 1759 iulie 17, la Arhivele Statului, Bucureşti, Mitrop.,CCCXL/2. cf. Nicolae
Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Editura Academiei RPR, nota 4, p. 305, la
Bibl. Sf. Sinod. Cota III, 1025.
23
Locul ales de Alexandru Ipsilanti pentru Curtea Nouă era situat în vecinătatea Mănăstirii Mihai Vodă, pe Dealul
Spirii, unde până prin ultimii ani se găsea fostul Arsenal al Armatei, şi pe unde în acea vreme se întindeau viile
mănăstirii (vezi N. Stoicescu, op. cit. p. 35). De fapt palatul ridicat pe Dealul Spirii de Alexandru Ipsilanti, se găsea în
mijlocul viilor şi a grădinilor care acopereau dealul (Vezi George Ioan Lahovari, Marele dicţionar geografic al
României, Vol. I, Bucureşti 1898, p. 720).
8
 II. Dealul Mihai Vodă (dealul cu viile mănăstirii Mihai Vodă –1595) şi
împrejurimile lui au fost o oază de spiritualitate prin altarele bisericilor care străjuiau
reşedinţa domnească de la Curtea Nouă a lui Alexandru Ipsilanti, şi tezaurul arheologic
milenar al locului.
Dintre Bisericile existente odinioară24 amintim:

•Biserica Albă -Postăvari25 una din cele mai vechi biserici din Bucureşti26, a
doua ca vechime după Biserica Bucur, rezidită pe la 1564-1568 (ridicată pe locul unei
mai vechi mănăstiri care exista la 15 martie 1433).

În această Biserica înainte de a fi dus în faţa călăului, Mihai Viteazul s-a

rugat pentru a fi salvat de la moarte. Din 1635 Biserica devine metoc al Mănăstirii
Mihai Vodă. Săpăturile arheologice făcute în anii 1953-1956 în această regiune au dat
la iveală resturi ale primei biserici de la sfârşitul sec. al XVI-lea, în jurul căreia era un
cimitir27.

24
Spunem ,,existente odinioară” deoarece unele au fost demolate (Albă – Postăvari, Spirea Veche, Izvorul Tămăduirii) iar
altele au fost parţial translate (Biserica Mănăstirii Mihai – Vodă şi Biserica Schitul Maicilor).
25
A fost construită de jupâniţa Caplea, soţia lui Ghiorma mare postelnic (care apare cu acest nume în divan între 1564-
1568. cf. DIR, XVI/3, p. 190; şi DIR, XVI/5, p. 240-241, apud N. Stoicescu op. cit. nota 1, p. 165). Din 1635 Biserica
devine metoc al Mănăstirii Mihai Vodă. Prin 1980-1981 încep lucrările din Dealul Arsenalului. Pământul escavat zi şi
noapte, era depozitat prin preajma Bisericii din ce în ce mai aproape. În 1983 mormanele de pământ ajunseseră până la
jumătatea înălţimii ferestrelor. Biserica a fost dărâmată duminică 18 martie 1984 pentru a face loc ansamblului Casa
Poporului.
26
N. Stoicescu, op. cit. p. 165 .
27
După părerea autorilor rapoartelor de săpături, această Biserică a fost reconstruită pe vechile fundaţii, la începutul sec.
al XVIII-lea, când a fost închinată ca metoc Mănăstirii Mihai Vodă. (Vezi N. Stoicescu, op. cit. nota 8, p. 165)
9
• Mănăstirea Mihai -Vodă ctitoria lui Mihai Viteazul zidită în anul 1595.28

Mănăstirea fusese bogat înzestrată de ctitorul ei şi închinată la ,,Simopetra”29

28
Mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae este ridicată pe Dealul Spirii (Vezi George Ioan Lahovari, Idem p. 720). Istoria
Mănăstirii Mihai Vodă începe însă între anii 1589-1591, când potrivit legendei în mai multe versiuni, Mihai, fiul lui
Pătraşcu Vodă cel Bun bănuit că aspira la domnie şi unelteşte în acest scop, este prins din porunca lui Alexandru -Vodă
cel Rău şi dus către Piaţa Sf. Anton, locul de osândă într-o iarnă deosebit de aspră. Drumul trecând pe la Biserica Albă -
Postăvari de sub Dealul Spirei, cu îngăduinţa paznicilor săi, el se opreşte la Sfânta Liturghie şi la icoana Sf. Nicolae, unde
se roagă şi face un legământ de a ridica o mănăstire pe dealul din apropiere de va scăpa cu viaţă. El scapă ca prin minune
de osândă, datorită chezăşiei depusă de 12 boieri după o versiune, iar după alta – Banul Mihai ,,un bărbat falnic şi
deosebit de arătos”, este eliberat sub presiunea norodului strâns în număr mare la locul de execuţie. Astfel Mihai Viteazul,
ridică această mănăstire, ţinându-şi promisiunea în faţa lui Dumnezeu. În 1813 era printre mănăstirile mari ale ţării
(Urechia, Istoria românilor, X A, p. 165; M. Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti, p. 177; D. Fotino, Istoria Daciei, p.
165) apud N. Stoicescu, op. cit. nota 3, p. 230. În 1984, Biserica mănăstirii a fost translată 289m, iar construcţiile
aferente au fost în mare parte dinamitate sau doborâte cu buldozerul. (Vezi Diac. Cristinel D. Trandafir, Dărâmarea
bisericilor ortodoxe din Bucureşti în perioada comunistă,-Lucrare de licenţă, Bucureşti 2001, p. 101, apud Alexandru
Mitru, Bucureşti în legende şi povestiri, Ed. Sport – Turism, Bucureşti, 1975, p. 72-73)..
29
Arhivele Statului, Bucureşti , S.I, nr. 1463, cf. N. Stoicescu. op. cit., nota 4, p. 230
10
 • Schitul Maicilor30 un alt ansamblu mănăstiresc ridicat la poalele Dealului Spirii
înainte de 1726 octombrie 1, (data Pisaniei31).

• Biserica Izvorul Tămăduirii atestată la 30 martie 1785 ca biserică de lemn şi

apoi înlocuită cu una din zid 1794 septembrie 8, (data Pisaniei32).

30
Schitul este ctitorie a Doamnei Tatiana (numită şi Hagi Dina), care scăpând din robia turcilor a dorit să se dedice lui
Dumnezeu, construind acest schit cu hramul Buna Vestire. La 1730 noiembrie 1, schitul este închinat mitropoliei (cf.
Arhivele Statului, Bucureşti, Mitrop.,CCCXXXV/1. apud N. Stoicescu, op. cit, nota 4. p. 223). În 1983-1984 schitul a fost
translat 245m pentru a se face loc giganticului proiect Casa Poporului.
31
A se vedea şi hrisovul domnesc din 1729 aprilie. 27, la Arhivele Statului, Bucureşti, Peceţi nr. 49 , cf. N. Stoicescu,
op. cit., nota 3, p. 223.
32
Ctitorul iniţial nu este cunoscut. Biserica a fost reînnoită cu una din zid în 1794 de meseriaşii din preajma locului.
(Vezi N. Stoiescu, op. cit, p. 221.). Ea a dispărut în trei zile: în 4, 5 şi 6 august 1984. Altarul fostei biserici Izvorul
Tămăduirii este astăzi îngropat în talazul din partea de N-V a Casei Poporului, lângă gardul din prefabricate din lungul
străzii Izvor, la intersecţia cu str. B.P. Haşdeu. (A se vedea şi Diac Cristinel Trandafir, Idem p. 54, apud N. Ionescu
Ghinea, Biserici osândite de Ceauşescu, Ed. Anastasia, Bucureşti 1995, p. 49-57).
11
 • Curtea Arsă a lui Alexandru Ipsilanti a avut şi ea o biserică precum aveau toate
curţile domneşti sau boiereşti: Biserica Sfânta Ecaterina zidită prin 1775, care a
dăinuit până prin 1875. În acest timp ea a fost transformată în geamie turcească odată
cu ocupaţia vremelnică a turcilor, iar odată cu construirea Arsenalului Armatei în 1860
peste subsolurile Curţii Arse (în 18-22 decembrie 1812), paraclisul e transformat în
,,Pulberăria Armatei”.33
După lupta de la 13 septembrie 1848, din Dealul Spirii dintre un grup de
bravi pompieri români şi armata cea mare a lui Omer Pasa, şi după Unirea
Principatelor Române, Dealul Spirii a devenit Dealul Arsenalului. Este cel mai înalt
deal al oraşului, o adevărată ,,rezervaţie” arheologică34 prin vestigiile reşedinţei
domneşti de la Curte Nouă a lui Alexandru Ipsilanti (1775), cea mai mare bogăţie a
acestui deal cu împrejurimile lui fiind bisericile de mănăstire sau schit, cu adevărat un
tezaur istoric viu, care din păcate a fost demolat tot pentru a se construi în special
curtea imensă a Casei Poporului (vezi Harta35).

O sfântă datorie ne îndeamnă sa aducem la cunoştinţă cititorilor strădaniile

Bisericii noastre pentru construirea in Bucureşti a unei catedrale patriarhale, închinate

33
Vezi ATLAS GHID… Vol. II, p. 447.
34
Despre istoria foarte veche a Dealului Mihai – Vodă, putem spune că arheologii şi istoricii, au dat la iveală vestigii de o
valoare istorică imensă pentru noi. Între 1953 – 1957, când au întreprins cercetări în zonă, au descoperit existenţa unei
aşezări dacice de trei milenii. Aşezare ce a dăinuit până la mijlocul secolului I d. Hr. Despre Vatra Dacică Prof. Virgiliu
V. Teodorescu ne spune: Prin caracterul de unicitate al vetrei, această aşezare se înscrie în rândul descoperirilor de
referinţă ale arheologiei româneşti din ultimele decenii, constituind o valoroasă piesă de patrimoniu de importanţă
naţională .(Diac Cristinel D. Trandafir, Idem p. 101, apud Alexandru Mitru, op. cit. p. 73)
35
A se vedea ATLAS-GHID (Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din Bucureşti), Vol. I, Bucureşti, 1999, Editura
Ergorom’79, p. 203.

12
tuturor eroilor care s-au jertfit, de-a lungul întregii noastre istorii pe altarul credinţei,
libertăţii si unităţii neamului romanesc.
În adunarea sinodală din 3 martie 2005, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist
informează plenul Sfântului Sinod despre hotărârea Consiliului Naţional Bisericesc
luată în şedinţa din 22 februarie anul curent, prin care ,,s-a luat act de scrisoarea
Primăriei Municipiului Bucureşti nr.105/16 februarie 2005 şi s-a acceptat, în
principiu, terenul propus în Calea 13 Septembrie, aşa cum este delimitat în schiţa
anexată scrisorii, având ca destinaţie amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului”.
Urmare a acestei informări şi la propunerea Prea Fericitului Părinte Preşedinte,
plenul Sfântului Sinod, cu unanimitate hotărăşte:
Ia act de hotărârea Consiliului Naţional Bisericesc, luată în şedinţa din 22
februarie 2005, prin care s-a acceptat terenul propus în Calea 13 Septembrie, aşa cum
este delimitat în schiţa anexată scrisorii, având ca destinaţie amplasarea şi
construirea Catedralei Mântuirii Neamului, hotărâre care se va aduce şi la cunoştinţa
Adunării Naţionale Bisericeşti.
După luarea acestei hotărâri, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist se
adresează plenului Sfântului Sinod cu următorul cuvânt de închidere:
”Înalt Prea Sfinţiţi şi Prea Sfinţiţi Părinţi,
În încheierea lucrărilor noastre, să-mi îngăduiţi a vă aduce la cunoştinţă
stadiul în care ne aflăm cu înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului. Cu toate
demersurile noastre, proiectul de amplasare în Parcul Carol, deşi ni s-a repartizat
spaţiu numai pentru biserică, fără să mai putem construi şi altceva în preajma ei, şi
deşi la mănăstirea Putna am acceptat ca monumentul să rămână pe loc, nu s-a mai
putut realiza. S-a făcut multă zarvă în jurul aşa- zisei protejări a parcului, coalizându-
se în această potrivnicie mulţi factori.
Am continuat intervenţiile pe lângă noua conducere de stat, cum era normal, şi
ni s-a oferit alt loc de amplasament pe fostul ,,Deal al Arsenalului”, pe strada ,,13
septembrie”, în continuarea Palatului Parlamentului.
Locul acesta a fost
analizat de experţi,
arhitecţi şi ingineri, care
l-au găsit potrivit pentru
amplasarea Catedralei.
Terenul, cum vedeţi pe
hartă, are în jur de 11
hectare. Noi am cerut
retrocedarea acestui
teren, întrucât acolo au
fost demolate câteva
biserici între care:
Spirea Veche, Izvor şi
Albă Postăvari, alte
două fiind translate pe alt amplasament: Mănăstirea Mihai Vodă şi Schitul Maicilor.
13
Locul este aproape de reşedinţa noastră, putem merge şi pe jos până acolo, şi este
situat pe cea mai înaltă colină din Bucureşti. Şi fericitul de pomenire, Patriarhul
Miron Cristea, în 1927, l-a cerut pentru construcţia Catedralei. Vom zidi, deci, atât
Catedrala, cât şi dependinţele de care aceasta va avea nevoie pentru funcţionarea
cerută de menirea ei.
Nu avem altă soluţie decât să acceptăm acest amplasament, mai cu seamă în
condiţiile în care astăzi se obţine mai greu în Bucureşti un loc pentru o bisericuţă, cu
atât mai mult pentru o catedrală. Desigur, poate am supărat pe cei care ne-au ajutat şi
au susţinut locaţia din Parcul Carol, dar nu avem ce face. În situaţia în care ne aflăm,
trebuie să acceptăm locul acesta şi chiar se cuvine să ne bucurăm! Sunt informat că s-
a şi întocmit un şi un proiect de Ordonanţă de Guvern, la care a colaborat şi
consilierul nostru juridic, şi aşteptăm să fie aprobat în zilele următoare. Prin această
reglementare juridică, terenul de care vorbim va fi trecut în proprietatea Patriarhiei
Române.
Are, deci, avantajul că este aproape atât de noi, cât şi de Parlament. Altă dată,
cum bine ştiţi, a venit Parlamentul lângă noi, aici, pe Dealul Mitropoliei, acum
mergem noi cu Catedrala pe Dealul Parlamentului. La sate, aţi văzut, biserica se află
între şcoală şi primărie. Sediile autorităţilor locale, atât la sate, cât şi la oraşe, au fost
totdeauna aproape de biserică. Ne apropiem şi noi acum de instituţia Parlamentului,
autoritatea legislativă supremă a statului nostru. Vom fi proprietari pe terenul acela!
Catedrala va avea şi o criptă dedesubt, iar aproape de ea o clădire în care va locui
unul dintre Prea Sfinţiţii Episcopi Vicari. Vor fi înălţate şi alte construcţii necesare,
iar locul va fi împrejmuit.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu!”

Din nou - Catedrala şi amplasamentul său

Fostul Deal al Arsenaluluieste astăzi o colină închisă în curtea Casei Poporului,

mărginită de Calea 13 Septembrie şi de fostul stadion Republica, transformat în ultimii
ani într-un imens parking pentru Parlament.
Istoricii spun că însuşi Regele Ferdinand ar fi gândit pe locul acesta o Catedrală
a Neamului. Oricare ar fi fost viziunile monarhilor României, ele n-au fost confirmate
în perioada comunistă.
Sub pretextul sistematizării oraşelor, sunt demolate monumentele istorice,
biserici şi mănăstiri, precum şi clădiri de importanţă veche culturală.
În Bucureşti au fost demolate noua mii de clădiri, printre ele fiind şi un număr
considerabil de monumente istorice datând de mai multe secole.
Ignoranţa şi necredinţa au lovit cel mai straşnic centrul istoric al Bucureştiului.
Astfel au fost dezintegrate Curtea Domneasca, Arhivele Statului, clădirile Mănăstirii
Antim, Schitul Maicilor, Mânăstirea Mihai Vodă şi multe altele. Totul a culminat, însa,
cu desecarea Lacului adânc, distrugerea cartierului Uranus şi nivelarea Dealului Mihai
Vodă, pentru a permite ridicarea a ceea ce avea să fie numit ulterior cartierul Victoria
14
Socialismului, dominat de Casa Republicii. Edificiul a devenit Palatul Parlamentului,
fiind recunoscut drept una dintre cele mai mari clădiri din lume alături de care se
găsesc construcţii cu o arhitectură exterioară impresionantă - Casa Academiei,
Ministerul Apărării Naţionale etc.
Dar cu toate acestea în spaţiul respectiv se regăsesc simbolic suprafeţele celor
cinci mănăstiri şi biserici sacrificate între anii 1982 şi 1984 pentru construirea
Palatului Parlamentului. Dintre bisericile existente odinioară unele au fost demolate
(Albă – Postăvari, Spirea Veche, Izvorul Tămăduirii) iar altele au fost parţial translate
(Biserica Mănăstirii Mihai – Vodă şi Biserica Schitul Maicilor).
Această pierdere spirituală din patrimoniul cultural naţional trebuie reînnoită
prin edificarea unei Biserici a Neamului care va răscumpăra erorile trecutului şi va
reprezenta pentru viitor simbolul comunităţii de credinţă crestin – ortodoxa şi a
demnităţii neamului românesc în cadrul culturii europene creştine.
În acest context dorinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a Prea
Fericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, este să vedem începută construcţia Catedralei în
2005, anul în care se împlinesc 120 de ani de autocefalie şi 80 de ani de la ridicarea
Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.
Pe terenul de unsprezece hectare vor fi construite Catedrala şi aşezămintele
patriarhale şi va fi amenajat un parc de protecţie (public).
Faţada principală va avea vedere spre
cartierul 13 Septembrie, intrarea se va face dinspre
clădirea Ministerului Apărării Naţionale, construcţia
fiind vizibila chiar şi de pe Dealul Mitropoliei.
Construirea Catedralei Neamului pe acest
amplasament va constitui o frumoasa alăturare a
celor mai importante instituţii ale statului, care
formează un fel de acropola: Parlamentul, Biserica şi
Armata, iar rezonanta istorică a locului este marcată,
şi de existenta, pană în anii 1982-1984, a bisericilor
distruse. Aceasta "pierdere spirituala a Bisericii" va
putea fi reparată astăzi, prin construirea Catedralei Mântuirii Neamului într-un spaţiu
în care se regăsesc simbolic suprafeţele bisericilor sacrificate, fiind îndreptăţiţi de a
primi un loc acolo cu atât mai mult cu cât până în prezent Biserica Ortodoxă Română
nu a fost în nici un fel despăgubită pentru folosirea spaţiilor bisericilor demolate.
Nădăjduim să rămână statornic acest amplasament fără a ne mai plimba
,,cârmuitorii ţării” din loc în loc.
În acest sens Guvernul României a emis Ordonanţa de Urgenţă nr. 19 din
17.03.2005 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 234/21.03.2005,
privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului pe
amplasamentul din Calea 13 Septembrie, sectorul 5, teren atribuit prin Ordonanţă ,,cu
titlu gratuit în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române”. Această Ordonanţă a fost
dezbătută şi avizată favorabil de Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în
masă, de Comisia pentru administraţia publică, amenajarea teritoriului şi echilibru
15
ecologic ale Camerei Deputaţilor precum şi de Comisia juridică, care după consultări
cu reprezentanţi ai Consiliului Suprem de Apărare a Tării, a dat avizul favorabil prin
care Biserica Ortodoxă Română primeşte 110.000 mp (11 ha), suprafaţa construibilă
fiind de şase hectare restul terenului fiind folosit ca ,,spaţiu de protecţie”.
În prezent se aşteaptă hotărârea definitivă a Parlamentului, nădăjduind că va
urma protocolul de predare-primire a amplasamentului, apoi slujba de sfinţire a
locului şi punerea pietrei de temelie la această nouă lucrare a neamului românesc în
prezenţa autorităţilor Statului şi ale Bisericii.

Biserica sub presiunea timpului

Dorinţa credincioşilor de a-şi înveşnici numele pe altarul credinţei neamului

românesc, rămâne un deziderat al spiritualităţii creştin-ortodoxe străbune. Căci moşii
şi strămoşii noştri aveau în vedere de a lăsa în viaţă fiind, sau pe patul de moarte şi
câte o părticică din avutul lor câştigat cu sudoarea frunţii şi prin graţie divină, ca să
fie întrebuinţat pentru sufletul lor. În felul acesta se explică existenţa numeroaselor
biserici şi mănăstiri, care presară ţara noastră de la un capăt până la celălalt. Era
deci un frumos obicei, care devenise o sfântă datorie, ca tot românul să-şi înalţe
mintea şi inima către cele cereşti şi să nu le ţină ţintuite numai către cele pământeşti.36
Invocarea stării de sărăcie precum şi a altor motive care nu ar permite
realizarea unui Catedrale a Neamului sunt mai degrabă dovezi de necredinţă.
Catedrala ca edificiu de importanţă naţională, reprezintă apartenenţa noastră la credinţa
creştin-ortodoxă, şi făcând parte din identitatea noastră spirituală este absolut necesară
mai ales acum când este atâta nevoie de spiritualitate. Toţi trebuie să fim conştienţi de
importanţa şi necesitatea ei mai ales acum când realitatea evenimentelor majore: 120
de Autocefalie şi 80 de ani de Patriarhat au încununat Biserica noastră.
Rolul primordial al Bisericii este de a sfinţi viaţa oamenilor, adică de a mijloci
mântuirea lor, iar ca activitate adiacentă are şi rolul de a sprijini pe cei săraci. Biserica
Ortodoxă Română este implicată alături de multe instituţii abilitate ale statului,
asociaţii şi fundaţii cu scop caritabil, pentru a fi aproape de cei în suferinţă. Biserica
face parte din viaţa tuturor oamenilor, chiar si a celor mai neajutoraţi. Şi cu toate
acestea atunci când vine vorba de Catedrală, există unele voci care nu agreează Casa
lui Dumnezeu argumentând că banii destinaţi pentru Catedrală ar trebui daţi celor
săraci.
Dar să nu uităm că Însuşi Mântuitorul înainte de a se jertfi pe Cruce a dorit să
arate că în lume trebuie să primeze jertfa Sa, urmând ca noi să ne ,,jertfim” pentru
aproapele. Atunci, când o femeie a adus un alabastru cu mir foarte scump, ca să ungă
cu el trupul lui Hristos, unul dintre ucenici s-a tulburat şi se întreba: De ce s-a făcut
această risipă?…mirul acesta se putea vinde scump iar banii să fie daţi săracilor
(Matei 26, 8-9). Însă Mântuitorul Hristos la o asemenea atitudine ţine să precizeze: Pe
săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna (Matei 26,11).
36
G…O catedrală în Bucureşti în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” Nr. 4-6 /1898 p. 523
16
 Într-adevăr pe săraci îi vom avea totdeauna, mai ales acum când diferenţa
dintre cei bogaţi şi cei săraci este dusă din ce în ce mai mult la limita extremă, însă o
Catedrală a Neamului Românesc n-o vom avea niciodată, atâta timp cât, nu de săraci
ne doare inima, ci de bani. Şi dacă într-adevăr ne doare inima de cei săraci să nu uităm
de sărăcirea spirituală, întrucât numeroase biserici şi mănăstiri au fost distruse. În
vechiul regim s-a avut în vedere ca să fie făcute una cu pământul 40 de biserici şi
mănăstiri. Sub presiunea timpului, au fost salvate 10 dintre ele, opt din Capitală, şi
doua din provincie. Acestea sunt următoarele: Schitul Maicilor, Biserica Olari,
Biserica Sfântul Ilie Rahova, Biserica Sfântul Ioan Nou, Biserica Capra, Biserica
Sfântul Ştefan (Cuibul cu Barza), Biserica Mihai Vodă (cu marea ei clopotniţă),
Palatul Sinodal din Mânăstirea Antim; iar in provincie, Biserica ortodoxa din oraşul
Reşiţa si Biserica Râmeţi de la Mânăstirea Râmeţi.
Pentru celelalte, din păcate, tăvălugul demolărilor s-a arătat mult mai rapid
decât strădania celor care au încercat să le salveze. Din 29 de biserici din Bucureşti s-a
ales praful. Aceasta soarta au avut-o: Biserica Brezoianu, Biserica Enei, Biserica Alba
Postăvari, Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul Tămăduirii, Biserica Nicolae Sârbi,
Bisericile Crângaşi I si Crângaşi II, Biserica Doamna Oltea, Biserica Sfânta Vineri,
Biserica Mânăstirii Cotroceni, Biserica Olteni, Biserica Buna Vestire, Biserica
Plumbuita - Colentina, Biserica Sfântul Pantelimon, capela de la Institutul medico-
legal, Biserica Stejarului, Biserica Leagănul Sfânta Ecaterina şi altele.37
Numai pentru imensa curte a Casei Poporului au suferit 6 biserici (patru au fost
demolate iar doua translate).

Biserica de ,,rezistenţă” din

Dealul Spirii

Una din bisericile de ,,rezistenţă” care a îngreuiat

munca demolatorilor din vechiul regim a fost Biserica
Spirea Veche, (Str. Uranus 27), cea care domina Dealul
Spirii şi împrejurimile lui.
A fost construită de doctorul Spirea (Spiridon
Kristofi) ctitorului Bisericii38 pe Dealul Spirii înainte de
176539 cu ajutorul rudei sale Hristofi (fost ceauş spătăresc–

37
www.romanialibera.ro/editie/index. php?url=articol&tabel=z16082003&idx=110 - 47k - Rezultat suplimentar
38
Vezi GHID ATLAS, Istoria şi arhitectura locaşurilor de cult din Bucureşti, Vol II, Editura Ergorom’79, Bucureşti,
2000, p.473
39
Aceasta data este inscripţionată pe piatra funerară a ctitorului ,,doftorul” Spiridon Kristofi originar din Corfu,
însă Părintele Musceleanu pretinde că a fost ridicată la 1676 cf. G.I. Ionescu - Gion, Istoria Bucureştilor… p. 194 din
Calendar antic, 1862, p. 104. (Vezi nota 3 din ATLAS -GHID -Idem p. 472).
17
apoi căpitan de lefegii), pe domeniul ce aparţinea Mitropoliei40 precum reiese din
Diata ctitorului.

Diata din 1759 iulie 17 a doctorului Spiridon Kristofi -

ctitorul Bisericii Spirea Veche
De vreme ce întâmplarea cea viitoare este nevăzută, şi
însăşi îngerilor necunoscută, pentru că numai la Dumnezeu
sunt cunoscute; drept aceea eu Spirea Doftorul de la Korfu
am socotit mai înainte ce anume cuprinde sfârşitul vieţii
mele, şi până îmi sunt minţile întregi şi sănătoase şi …să
dovedesc gândul meu către moştenitorii mei cei aleşi cu care
voiesc să moştenească şi să chivernisească averea mea
mutătoare şi nemutătoare după petrecerea mea din viaţă.
Întâi mă rog lui Dumnezeu ca Unui Milostiv să ierte
păcatele mele ce am greşit ca un om întru această lume.
Aşişderea mă rog şi tuturor creştinilor, cui ce voi fi greşit
să mă ierte şi de mine să fie iertaţi toţi câţi îmi vor fi greşit
şi orice rău mi-ar fi făcut. După aceasta întâmplându-mi-se
moartea las cu sufletul meu (ca) să îngroape păcătoasa
oasele mele la Sfânta Biserică ce este hramul Sfântului
Ierarh şi făcătorului de minuni Spiridon, care Biserică s-au
făcut pre multă osteneala mea, şi a altor pravoslavnici
creştini, la care şi acum la sfârşitul vieţii mele las Sfintei
Biserici via şi casa ce sunt acolo împrejurul Sfintei Biserici,
iar pământul este al Sfintei Mitropolii.

Fiind mănăstire a fost închinată ca metoh de fondatorul ei Mitropoliei din

Bucureşti41. Mai târziu, pe la 1776, Mitropolitul Grigorie (1760-1787) a închinat acest
metoh Mănăstirii Grigoriu de la Muntele Athos. Această închinare a fost întărită şi prin
hrisovul lui Alexandru Ipsilanti Vodă, la anul 1777.
Mănăstirea ,,Dealul Spirea”, poseda înainte de secularizarea averilor
mănăstireşti două moşii42, şi a dat numele său unui întreg cartier al capitalei, suburbia
Dealul Spirei, care se împarte în Spirea Veche şi Spirea Nouă43. Costache Popescu, fiul
lui Simion Popescu, a dat bisericii mosia Stăneasca din judeţul Dâmboviţa, cu condiţia
ca egumenul de aici să îngrijească şi biserica de pe această moşie şi să se oficieze
serviciul divin cu preot şi cu cele necesare, spre pomenirea lui şi a neamului său. În
această Biserică se făcea jurământul militarilor.44
Biserică a fost înlocuită în 1921 cu una mai mare, fiind printre primele biserici
la a cărei structura de rezistenţă s-a folosit betonul armat. Arhitectul bisericii Sf.
Spiridon - ,,Spirea Veche”, profesorul Ioan D. Trajanescu, a conceput un plan basilical
în cruce greacă înscrisă delimitat de stâlpi puternici din beton armat, cu secţiunea de

40
A se vedea diata ctitorului din 1759 iulie 17, la Arhivele Statului, Bucureşti, Mitrop.,CCCXL/2. cf. Nicolae
Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Editura Academiei RPR, nota 4, p. 305, la
Bibl. Sf. Sinod. Cota III, 1025.
41
George Ioan Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al României, Vol. I, Bucureşti 1989, p. 725
42
Ibidem p. 725
43
Ibidem p. 725
44
Constantin Simionescu, Bucureşti, biserici, mănăstiri, lăcaşuri sfinte, Editura INTACT, 1995, p. 139.
18
cca. 1 metru; absidele laterale erau de plan rectangular. 45 Alţi stâlpi din beton armat
descriau planul masivului turn-clopotniţă cu foişor, aflat în capătul vestic al bisericii.
Între toţi aceşti stâlpi erau mari panouri din cărămidă masivă, întreaga structura fiind
acoperita la exterior cu cărămidă aparentă smăltuită. Acoperişul turlelor era din ţiglă
smălţuită.46
Pentru eliberarea cu repeziciune a amplasamentului destinat Casei Poporului,
biserica Spirea Veche a fost demolată la 27 aprilie 1984.
Fiind printre primele biserici la a cărei
structura de rezistenţă s-a folosit betonul armat47 şi
având placă de beton care susţinea turla,48
distrugerea ei s-a făcut prin dinamitări succesive,
datorită solidităţii ei. Doar câteva vitralii, strănile şi
icoana de hram a Sfântul Spiridon au fost duse la
Biserica Lucaci din Capitală49, fiind astfel salvate din
faţa furiei demolatoare a ideologiei comuniste, care a
ras practic de pe fata pământului străzi întregi, cu
sute de case, cartiere vechi şi monumente de
prestigiu, fără a mai vorbi de altarele străbune ale
neamului.

45
Stâlpii susţineau, în primul rând, cele patru arce în plin centru pe care se descărca, prin intermediul pandantivilor, inelul
de baza al turlei. Pe acesta se sprijineau câteva rânduri succesive de arce piezişe moldoveneşti, care asigurau a o mai buna
repartizare a eforturilor din tamburul turlei către stâlpi şi arce, cât şi o îngustare a diametrului tamburului, urmând acelaşi
model moldovenesc. Pe stâlpii amintiţi se descărcau totodată, la cote mai mici, arcele ce acopereau colateralele, precum şi
semicilindrii dinspre vest (unul, mai lung, deasupra cafasului) şi dinspre est (unul scurt, continuat cu conca de peste altar).
Vezi www.arhitextdesign.ro/ad_5/ppatrimoniu.html - 19k
Pe stâlpii amintiţi se descărcau totodată, la cote mai mici, arcele ce acopereau colateralele, precum şi semicilindrii dinspre
vest (unul, mai lung, deasupra cafasului) şi dinspre est (unul scurt, continuat cu conca de peste altar). Vezi
www.arhitextdesign.ro/ad_5/ppatrimoniu.html - 19k
46
Idem www.arhitextdesign.ro
47
www.arhitextdesign.ro/ad_5/ppatrimoniu.html - 19k
48
Vezi GHID ATLAS, Istoria şi arhitectura locaşurilor de cult din Bucureşti, Vol II, Editura Ergorom’79, Bucureşti,
2000, p.473.
49
www.bisericasfstelian.ro/istoric/ro.html - 8k
19
 Localizarea pe hartă a Bisericii Spirea Veche
Cartierul Izvor - Bucureşti

Aşadar, locul desemnat pentru construirea noii Catedralei din Calea 13

Septembrie (in curtea Parlamentului), relativ aproape de locul fostei Biserici Spirea
Veche, este un loc îndreptăţit de vreme ce în această zonă au existat şase biserici, şase
altare sfinte care ne vorbesc în chip tainic până astăzi.
Ne exprimăm nădejdea că amplasamentul pentru Ansamblul Arhitectural
Catedrala Mântuirii Neamului desemnat prin Ordonanţa de Guvern nr. 19/17 martie
2005, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 261 din 5 octombrie 2005 şi
promulgată de Preşedintele ţării prin Decretul Nr. 961 din 5 octombrie 2005, va fi un
loc binecuvântat care ne cheamă pe toţi să ne înveşnicim numele, la cel mai mare altar
al credinţei noastre, în cea mai importantă biserică a neamului nostru.

Sectorul Catedrala Mântuirii Neamului

Administraţia Patriarhală - Bucureşti 2006

20