Floare albastra

De Mihai Eminescu

Poetul Mihai Eminescu (1850-1889) s-a nascut in Moldova la Botosani, apoi a

urmat scoala facand clasa a III-a si a IV-a la Cernauti, la scoala greco-orientala
in anul 1857.In anul scolar 18581859, Eminescu s-a clasat al cincisprezecelea din
72 de colegi, iar dupa al doilea an de scoala reusise sa se claseze al 5-lea din
optzeci de elevi.
In toamna anului1869 la sfarsitul lunii septembrie, Eminescu paraseste
pentru totdeauna locul natal. Ion L. Caragiale a fost coleg cu Mihai si a fost
singurul care l-a vazut inainte de a pleca la Bucuresti. Eminescu a plecat sa
studieze la Viena, unde mai studiau foarte multi romani mai din toate partile
Romaniei. Acolo s-a mai intalnit si cu alti prieteni, iar unul dintre ei fiind Barutu.
Eminescu a studiat doar trei ani la Viena, apoi si-a urmat studiile la Berlin.
Pe la mijlocul lunii noiembrie Eminescu sutinea un examen in Germania.
Exercitii de paleoslava, de gramatica latina, copieri de documente ii maresc
mereu sentimentul raspunderii si-l indeparteaza de actiune. Aceeasi
constiinciozitate il indeamna sa porneasca la inventarea tuturor operelor din
biblioteca.
M.Eminescu a fost redactor la ziarul Timpul , alaturi de Ion L.Caragiale. El a
plecat de la acest ziar in urma unui conflict, apoi colaborand cu la ziarul Tribuna.
De asemenea la Iasi a scris in Convorbiri Literare alaturi de Titu Maiorescu.
Marea capodopera a poeziei Eminesciene o reprezinta Luceafarul precum si
altele cum ar fi: Scrisoarea(I, II, III, VI, V, )Doina, poeziile in care a cantat
frumusetile naturii ca: Fiind baiet paduri cutreiram.
Eminescu se stinge din viata in luna iunie a anului 1889, la numai 39 de
ani,dupa o lunga suferinta.

Poezia Floare albastra de Mihai Eminescu apare in anul 1873 in revista

Convorbiri literare.Motivul “florii albastre” este preluat din creatia romantica a
lui Novalis la care aceasta se metamorfeaza si ea chipul iubitei care ii va tulbura
eroului pentru totdeauna inima.Acest motiv il mai intalnim si la Leopardi la care
sugereaza infinitul.La Eminescu, floarea albastra reprezinta metaforic
viata,albastrul simbolizand infinitul,marile departari ale marii si ale cerului,iar
floarea simbolizeaza fiinta pastratoare a dorintelor-iubita-,dezvaluite cu vraja.

Compozitia poemului permite sesizarea unui spatiu exterior, descriptiv,

precum si unul interior, de idei si sentimente,mai greu accesibil.Poezia se
structureaza pe doua idei:ideea cunoasterii infinite,absolute, cuprinsa in primile
3 strofe si a cunosterii terestre, in strofele 5-13.Cele doua idei sunt despartite
de reflectiile poetului din strofa a patra,carea poarta in ea germenele ideii din
ultima strofa.

Modul de expunere folosit este monologul punctat de dialog,acestea

incadrandu-se intr-un timp trecut si in prezent(poetul evoca o iubire pierduta ),
conturand doua portrete spirituale ce reflecta doua mosuri de existenta.

In primele trei strofe este reprezentat domeniul cunoasterii care apartine

geniului,barbatului, de la elementele genezei “Intunecata mare” pana la un intreg
univers de cultura “campiile Asire”,”piramidele-nvechite”.

Repetitiile din strofa a patra,presupun acceptarea,consimtamantul vremelnic

al poetului la dulcea chemare a iubitei.Sentimentul este de intelegere,
deschizand drumul meditatiei din ultima strofa “Totusi este trist in
lume”.Repetitia “Floare albastra! Floare albastra” subliniaza intensitatea
trairii,generata de contrastul dintre iluzie si realitate si accentuata de “totusi”,
care implica prezentul dincolo de iluzie ca un fermecator sentiment de parere de
rau.

In planul terestru,iubita este vicleana, ademinitoare, sagalnica,promitandu-i

o lume de bucurii si de farmec in implinirea dragostei.Cele trei epitete:
”frumoasa,nebuna,dulce” cuprinse in versul “Ce frumoasa, ce nebuna”, apoi in
urmatorul “E albastra-mi dulce floare” exprima vitalitatea(trairea,viata)
sentimentului specific liricii de tinerete.Invitatia la iubire se realizeaza intr-un
cadru rustic si ea vine din partea iubitei.

Folosirea timpului viitor:”vom sedea”,”voi cerca”,”voi fi rosie” combinat cu

elementele de conditional reinvie ideea neinplinirii sau a amanarii dragostei.
Limbajul poeziei este aproape direct si familiar:”S-apoi cine treaba are?”,
aceasta da poeziei un ton sagalnic si intim.Apar,de asemenea forme populare:”Mi-
oi desface de aur parul”,”sa-ti astup”.Epitetele din planul trairi terestre sunt
ornante:”prapastia mareata”,”bolta cea senina”,”trestia cea lina”.Sintagmele care
definesc universul spiritual al poetului:”ceruri nalte”,”intunecata mare” cuprind
epitete individuale cu valoare de simbol.Folosirea verbelor si a pronumelor in
forma populara, usor arhaica:”nu cata…”,”apucand spre sat” sugereaza
eternitatea sentimentului iubirii care se consuma intr-un spatiu rustic.

In ceea ce priveste versificatia,intalnim rima imbratisata si monorima,

masura de 8 silabe, iar ritmul este iambic.

Floare albastra depaseste tema unei poezii de dragoste implicand conditia

creatorului, a geniului.