ADEVARUL DESPRE MINCIUNI

Mint. Eu mint. Un scurt inventar al oricărei zile dintr-o săptămînă mă face să constat că mint
destul de mult, dar, de cele mai multe ori, e vorba de minciuni "tehnice", care funcţionează
asemenea unui colac de salvare.
Şapte dimineaţa, somn de cinci ore. O doamnă director şi, mai apoi, un domn deputat sună la
telefon. O dată, de două ori, de trei ori. Au învins. Răspund strîmb şi mă pregătesc să rostesc
prima minciună a zilei: "Nu, nu dormeam, eram sub duş, nu găseam telefonul...". Ce să le spun
altceva? "Da, doamnă, da, domnule, dorm, fir-ar al dracului să fie, dorm de rup, m-am culcat
tîrziu, ca de obicei, la trei din noapte, şi în secunda aceasta îmi vine să vă rup mîna cu care ţineţi
receptorul!" Nu merge. Nici doamna director şi nici domnul deputat n-ar înţelege că există oameni
care "funcţionează" altfel. E inutil, aşa că mai bine arunc minciuna tehnică şi încerc să mai prind o
oră de somn. Aici, însă, încerc să mă păcălesc pe mine, şi n-am nici o şansă. Somnul s-a dus,
trebuie să mă ridic din pat şi să mă mint, cu ajutorul cîtorva ceşti de cafea, că am dormit destul şi
că mi-e bine.
Urmează o serie întreagă de alte minciuni salvatoare. În primul rînd, cele din faţa oglinzii: că n-am
cearcăne, că n-am riduri, că n-am albit chiar aşa de tare, că mai pot întîrzia vizita la stomatolog, că
părul e la locul lui şi nici vorbă de început de chelie şi că, lucru foarte important, n-am făcut burtă.
În lungul şir al minciunilor de la începutul zilei, un loc foarte important îl ocupă păcăleala cu
greutatea şi cîntarul de baie. Nu, desigur, nu m-am îngrăşat, cîntarul e de vină, e prost calibrat sau
aşezat aiurea pe gresia care e în pantă, nu se poate să fi pus pe mine trei kilograme în trei zile, de
vineri pînă duminică, ce mama naibii!
Dacă e luni, e vremea să-l mint un pic pe Mircea (Mircea Vasilescu, redactor-şef Dilema veche,
n.m.). "Textul nu e gata pentru că am fost plecat, am uitat, n-am avut computer, n-am avut
Internet, n-am avut timp." Uneori, chiar aşa se întîmplă, alteori, îi trag cu minciunile salvatoare.
Mircea nu crede, dar intră în joc şi mă minte, şi el, că nu e nervos şi că mai poate să aştepte pînă
seara. Eu răsuflu uşurat şi mă gîndesc la minciunile următoare.
"Nu, draga mea, n-am primit nici un SMS la două noaptea, era alarma fixată aiurea, sigur că-mi
face plăcere să ieşim la masă cu prietenii tăi şi, desigur, mă bucur enorm că vrei să dormi la mine
şi astăzi. Da, desigur, domnule ministru, sînt încîntat să particip la simpozionul organizat de
dumneavoastră avînd ca temă siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, e o iniţiativă excelentă,
nu vă faceţi griji, voi fi acolo, dacă nu se întîmplă ceva neprevăzut vin negreşit..." Şi, evident, se
întîmplă. Nimic neprevăzut, doar o lipsă teribilă de chef să-mi pierd timpul cu tot felul de prostii.
Şi-atunci intervin minciunile salvatoare: că a fost ediţie specială, că l-au eliberat pe Cozma, că l-au
arestat pe Patriciu, că mi-a lovit un nătărău maşina în parcare sau că a trebuit să ajung de urgenţă
acasă, ştiţi, vecinii, inundaţie... Odată, cînd situaţia era destul de gravă, am trîntit una cu hoţii care
mi-au spart casa. A ţinut, desigur, am fost şi foarte convingător, pentru că se întîmplase la vecinii
de vizavi, dar imediat după am făcut zece cruci cu speranţa că totuşi n-o să mi se întîmple
niciodată.
Prin urmare, mint. De cele mai multe ori mint de lene. Cînd n-am chef să explic de ce sînt aşa cum mi se
întîmplă să fiu, cînd sînt cinic, rău sau egoist. Mint cînd nu vreau să le spun celor din jur în cîte feluri şi de
cîte ori m-a schimbat viaţa trăită pînă acum. Mint cînd mă doare sau atunci cînd mi-e bine şi mi-e frică să
nu se termine foarte repede. De fapt, e mult mai simplu decît pare: minciunile mele mă salvează de fiecare
dată cînd adevărul e prea departe, şi mă îngrop cu ele, puţin cîte puţin, în fiecare zi.

ROBERT TURCESCU