You are on page 1of 26

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Orice teritoriu pentru a fi controlat trebuie divizat. Divizarea este un atribut al exerciţiului de
putere. Schimbarea codurilor politice a fost, aproape pretutindeni, acompaniată de noi reguli şi divizări
teritoriale.
Organizarea administrativ-teritorială a unei ţări, înfăptuită pe cale legislativă, reprezintă un
element de suprastructură de importanţă cardinală, deoarece determină constituirea sistemului
administraţiei statului şi subsistemelor lui locale, încadrează (teritorial) viaţa politică şi organizează viaţa
economică şi socială a unei naţiuni.
Modelele de organizare administrativă adoptate sunt întotdeauna impuse de condiţiile concrete
istorice, geopolitice, economice şi sociale.
Indiferent de dimensiunea spaţială a celulelor administrative, exerciţiul administrării teritoriului
trebuie să aibă la bază următoarele principii:
 principiul coerenţei în probleme de administrare a teritoriului – derivă din modul de aplicare
unitară a legii în materie de teritoriu;
 principiul optimului teritorial – dirivă din legi ecologice şi economice, care statuează şi
estimează suprafeţele şi încărcătura demografică cea mai potrivită pentru exercitarea
dreptului de administrare. Conform acestui principiu, se stabilesc şi limitele acceptabile,
spaţial şi temporal, de acces la dotările cu rol de loc central;
 principiul democratic (al apartenenţei voite) al actului de divizare şi administrare a
teritoriului – actorii ce aparţin unei entităţi teritoriale de tip administrativ sunt (trebuie să fie)
făuritorii conştienţi ai propriei lor „celule teritotiale” (în numeroase situaţii acest principiu
este speculat de liderii politici pentru a-şi clădi noi structuri de putere în teritoriu);
 principiul deciziilor potrivite (se corelează cu principiul informării directe) – la aceleaşi
unităţi administrative se adoptă soluţii diferenţiate, în funcţie de natura problemelor,
dimensiunea şi caracterul acestora, oportunitatea implementării etc.;
 principiul eficienţei actului administrativ – presupune eliminarea actorilor şi verigilor
stânjenitoare în probleme de administraţie a teritoriului. Acest principiu se sprijină pe o bună
cunoaştere a realităţii teritoriale, sub toate aspectele, şi pe o bună cunoaştere ştiinţifică a
actului de administrare a teritoriului;
 principiul eficienţei şi maximizării actului economic prin sistemul de administrare a
teritoriului – orice divizare administrativă trebuie să se răsfrângă în bunăstarea individuală şi
colectivă.
În practica administrării teritoriului pe plan mondial se pun în evidenţă numeroase situaţii
modelare, unele ce par a fi imuabile (cazul S.U.A.), altele trecute prin filtrul mai multor experienţe în
decursul unui secol (ex. România ş.a.).
Structurile administrativ-teritoriale, o dată create, capătă în timp un relativ caracter de
omogenitate sub aspect economic şi devin treptat spaţii mentale de apartenenţă. Ele devin instrumente de
operare statistică.
De aceea, din punct de vedere economic şi înregistrativ, crearea unor noi cadre de divizare
administrativ-teritoriale generează de regulă recul economic în fazele incipiente şi situaţii anevoioase de
punere în concordanţă a informaţiilor statistice şi a comparaţiilor teritoriale.

Modele de organizare administrativă a României în perioada interbelică130

În perioada interbelică, România întregită teritorial, s-a confruntat cu probleme inerente ale
tranziţiei, determinate de necesitatea unificării legislative, pentru a asigura controlului statului asupra
întregului teritoriu şi unificării administrative, care s-a dovedit a fi un proces dificil.
Criza economică mondială din perioada 1929 – 1933, instabilitatea politică a ţării, instaurarea
regimului autoritar regal şi începutul celui de al II-lea război mondial, au fost evenimente complexe care
au determinat ca în tot acest interval (interbelic), România să se afle într-o permanentă căutare a
modelului de organizare administrativă a teritoriului, adecvat imperativelor impuse de rapiditatea
schimbărilor politice şi a celor teritoriale.

130
Acest capitol a fost preluat după V. Stănică, manuscris, referat în cadrul pregătirii pentru doctorat, U.B.B, Facultatea de Geografie, 20. 01.
2003, cu acordul autorului.
91

Organizarea administrativ-teritorială a României de la Marea Unire din 1918 şi până la
unificarea administrativă din anul 1925

La sfârşitul primului război mondial, Europa, străbătută de un nou curent politic (principiul
naţionalităţilor) a dobândit o nouă configuraţie politică: o serie de teritorii s-au unit cu alte ţări (Franţa,
Italia, Serbia, Grecia ş.a.), s-au constituit ţări noi (Cehoslovacia, Finlanda) şi altele s-au reunit după o
perioadă de divizări şi stăpâniri străine. Acesta a fost contextul european în care, în cursul anului 1918 s-a
realizat desăvârşirea unităţii Statului Naţional Român.
Unirea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu regatul României, provincii româneşti care au
evoluat în sisteme politico-administrative diferite, a ridicat în faţa puterii de la Bucureşti sarcina foarte
dificilă şi complexă a gestionării unitare a acestora, a articulării şi armonizării vieţii noului stat.
Acest lucru reclama, firesc, o etapă tranzitorie, necesară unificării legislative şi a unei reforme
administrative adecvate.
Ca urmare a evoluţiei politice separate, provinciile unite cu România aveau legi şi instituţii
specifice, la construcţia cărora românii nu fuseseră chemaţi să participe. În consecinţă, ele ,,erau străine
de spiritul, mentalitatea şi aspiraţiile româneşti”131.
Consolidarea unităţii politice reclama unificarea legislaţiei printr-o contopire firească şi
evolutivă, nu pripită şi insuficient pregătită.
Unificare legislativă şi instituţională avea menirea, pe de o parte de a elimina particularităţile
administrative instituţionale regionale iar pe de altă parte de a crea instrumentele de reconstrucţie
economică a ţării, de modernizare a structurilor economice, politice şi culturale.
Din punct de vedere operaţional, statul român, ca şi celelalte state europene, avea la îndemână
două modalităţi de realizare a unificării legislative:
 extinderea legislaţiei Regatului României asupra celorlalte provincii (abordarea dură);
 menţinerea în vigoare a reglementărilor existente pentru o anumită perioadă de timp,
urmând ca unificarea să se realizeze de la sine printr-o sinteză originală, care să valorifice cât
mai mult posibil toate tradiţiile istorice viabile şi să degaje o sinteză nouă, adaptată noului
stat132 (abordarea delicată).
Cele două modalităţi de abordare a realizării unificării legislative, au fost subiect de dezbatere în
cercurile ştiinţifice, reviste cu profil juridic, administrativ, politic şi economic, dar şi în dezbaterile
parlamentare.
Chiar dacă sub aspectul pur tehnic, prima abordare ar fi fost mai uşor de realizat în România, s-a
considerat a fi mai adecvată a doua soluţie, care s-a impus dealtfel şi pe plan european (Franţa de pildă nu
a extins imediat legile franceze peste Alsacia şi Lorena.
Legislaţia nouă, comercială şi civilă a fost introdusă abia în 1924 prin două legi, care nu au
înlocuit doar legile vechi, ci au reţinut din codurile germane lucrurile considerate pozitive. Legile
elaborate astfel, urmau a se extinde asupra teritoriului întregii Franţe după un termen de tranziţie de 10
ani)133.
Urmărirea în timp însă a procesului de unificare legislativă, relevă faptul că în practica vieţii
constituţionale a României ,,s-a produs o împletire a principiilor şi a modalităţilor de înfăptuire a
unificării”134.
Menţinerea pe anumite perioade a unor reglementări specifice doar unor provincii s-a interferat
cu o extindere tacită şi cu cea expresă a unor legi din vechiul Regat, cu promulgarea legilor şi codurilor
de unificare, fără a se putea face o periodizare distinctă între aceste înfăptuiri135.
Procesul de unificare legislativă a acoperit întreaga perioadă interbelică, cu prelungire şi în cea
următoare.
Însă exercitarea autorităţii guvernului României asupra tuturor provinciilor ţării, faţă de care
trebuie să facem o disociere clară, s-a realizat prin încetarea activităţii organismelor provinciale
provizorii, la începutul lunii aprilie 1920.

131
Gh. Iancu, 1988, Unificarea legislativă. Sistemul administrativ al României (1919-1939), în Vese V., Puşcaş V. ş.a., Dezvoltare şi
modernizare în România interbelică, Bucureşti.
132
A. R. Ionaşcu, 1942, Problema unificării legislaţiei civile în cugetarea juridică românească (1919-1939), în Pandectele române.
133
Em. Dandea, 1927, Verificarea legislativă în Alsacia şi Lorena, în Administraţia română, 7, nr. 7, pag. 2-3.
134
Gh. Iancu, 1988, op.cit.
135
Cm. Negrea, 1943, Evoluţia legislaţiei în Transilvania de la 1918 până astăzi, Sibiu, pag. 27.
92

P. op. 136 Monitorul Oficial nr. referitor la Consiliul Dirigent.. 1195. 1-2. 1943. Chişinău şi Cernăuţi au funcţionat Comisii Regionale de Unificare şi Descărcare.. şi promulgată prin decret regal la 28 martie 1923143. codurile comercial. Docan. 138 G. În Transilvania. 21. Transilvaniei şi Bucovinei137. Unirea din 1918 şi problema unificării legislaţiei. 76) înfiinţarea Consiliului Legislativ. Bret apercu …. Sachelarie. Iniţial s-a urmărit abrogarea unor reglementări legale care contraveneau încadrării politice a acelor provincii în statul român. în care au funcţionat organisme regionale provizorii ale guvernului. ceea ce a însemnat extinderea expresă a unor reglementări din vechea Românie asupra provinciilor unite şi celălalt de la organismele provinciale. V. în . 22. exceptând pe acelea care priveau creditele bugetare. singurul dintre organismele regionale care fuseseră investite cu putere legislativă. concretizată în 24 de Decrete emise. în cadrul statului român. Odată cu sancţionarea actelor de Unire din 1918. 21. în Revista de Drept Public. politica externă. de către autorităţile de la Bucureşti. 144 Monitorul Oficial nr. mijloacele de comunicaţie. Constituţia prevedea pe de o parte revizuirea legislaţiei din diferitele provincii pentru a se armoniza cu Legea fundamentală (art. Operaţiunile de transfer de putere către autorităţile de la Bucureşti. Opera de elaborare a legilor de unificare a început înainte de Constituţia din 1923 şi s-a intensificat considerabil după martie 1923. 145 Cornelius Rudesca. 6. La Cluj. 137 Idem. aceasta s-a realizat prin Decretul I al Consiliului Dirigent. Basarabia şi Bucovina. 139 V. Docan. pentru a asigura o rigoare ştiinţifică tehnicilor de unificare. Interdependenţa legilor provinciale şi de unificare. din 24 ianuarie 1919. 4 din 4 aprilie 1920. marcând începutul procesului de conducere unitară a ţării de către guvern. 142 V. Georgescu. 1968. în Basarabia. votată de Adunarea Deputaţilor la 26 martie 1923 şi de Senat la 27 martie 1923. Monitorul Oficial nr. vămile. în Bucovina cele austriece şi în Transilvania dreptul maghiar şi codul civil austriac. organism provincial cu atribuţii executive şi legislative limitate. Acţiunea de legiferare a Consiliului Dirigent. 1930. s-au introdus.nu atingea cu nimic prerogativele puterii legiuitoare şi nici libertatea iniţiativei legilor”145. După actul politic al Unirii de la 1918. Monitorul Oficial nr. Prin aceleaşi acte. Tratat de drept administrativ român. 212 din 13 decembrie 1918. prin extindere. când s-au elaborat un număr impresionant de legi unificatoare. Decretele Consiliului Dirigent s-au adăugat celorlalte legi menţinute în vigoare în Transilvania. Secretariatele generale ale acestora au funcţionat până la aprilie 1921. cit. prevedea (art. pentru Transilvania. 141 Monitorul Oficial nr. nr. 282 din 29 martie 1923. 45 din 26 februarie 1925. 140 G. procesul unificării legislativ-instituţionale a înregistrat două puncte de pornire. 8 din 10 aprilie 1918. pag. 143 Monitorul Oficial nr. în „Pandectele române”. ediţia a II-a. 1935. cit. au fost coordonate de Comisia Centrală pentru Unificare şi Descărcare. pag. între 2 decembrie 1918 şi 20 aprilie 1920 a funcţionat Consiliul Dirigent. s-au menţinut în vigoare legile aflate în Basarabia şi Bucovina. În cazul Basarabiei care renunţase la autonomie la 27 noiembrie/10 decembrie 1918. 127-144. p. atât în domeniul dreptului public cât şi în cel privat146. Consiliul Legislativ. p. 146 O. 11/24 decembrie şi 18/31 decembrie 1918 cu privire la Organizarea Basarabiei. stabilite de guvern. 87-89. Aceste servicii au fost desfiinţate prin decizii ministeriale în perioada 1922-1924142. 8. l’activité de Conseil Legislativ Roumain. Prin Decretele-Lege din 9 aprilie. 93 . Al. au trecut sub autoritatea nemijlocită a guvernului. pentru Bucovina.Organele provizorii regionale şi-au încetat activitatea la începutul lunii aprilie 1920141. Onişor. s-a înfiinţat prin Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ din 25 februarie 1925144 şi era menit să avizeze proiectele de legi. Revistă de istorie”. unul de la nivelul guvernului spre cele trecute în competenţa sa 139. penal şi de procedură penală româneşti140. 137) şi pe de altă parte. S-au menţinut astfel temporar. legile ruseşti. În Transilvania. financiară. „Adoptarea acestor legi străine a însemnat naturalizarea lor”138. asupra întregului teritoriu se extindea în mod tacit Constituţia României din 1866136. cu servicii deconcentrate pentru fiecare minister. partea a IV-a. pag. când au fost transformate în Directorate Generale. În perioada 1918 – aprilie 1920. nr. Bucureşti.Studii. P. constituită pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. însă . op. încheierea procesului de formare a statului naţional unitar român a fost marcată de promulgarea noii Constituţii. Onişor. ca organism consultativ de tehnică legislativă. a încetat odată cu întrunirea Parlamentului ţării la 20 noiembrie 1919. pentru Basarabia. 217 din 19 decembrie 1918. armata.

Comisia pentru Studiul unei Noi Arondări a Judeţelor.Cadrilater .4 judeţe. Comisia a formulat următoarele concluzii:  diferenţieri foarte mari de suprafaţă. Constituţia din 1923 (ca şi Constituţia din 1866) a pus la baza organizării statale principiul separaţiei puterilor.  Transilvania .  Oltenia . în 1920 s-a instituit pe lângă Ministerul de Interne. comune locale.era divizat în 37 judeţe (33 după Legea privind înfiinţarea Consiliilor judeţene din 2/14 aprilie 1864. Judeţele erau divizate în plăşi. având o suprafaţă de 57 819 km2 148.alipite în urma Conferinţei de Pace de la Bucureşti din 16/29 iulie – 28 iulie/10 august 1913. având o suprafaţă de 8 592 km2.  diferenţe mari în ceea ce priveşte numărul de populaţie (ex. cu suprafaţă de cca. p. D. având o suprafaţă de 17 980 km2. în statul român întregit funcţionau legi administrative specifice diferitelor provincii. în timp ce judeţe ca Bihor. Examinând situaţia la acea dată. Comuna şi judeţul. completată cu Decretele II şi III ale Consiliului Dirigent. care punea capăt celui de-al II-lea Război Balcanic).  Vechiul Regat al României . Tarangul. nejustificate din punct de vedere economic sau administrativ (ex. Nistor. În vederea studierii unei divizări teritoriale unitare şi raţionale a ţării.  Crişana . Cele 8 judeţe ale Basarabiei erau divizate în ocoale (plase) care grupau mai multe comune. 147 E. conduse de căpitanii districtuali). ţara era organizată pe 76 de judeţe. având o suprafaţă de 44 422 km2. Suprafaţa României era de 294 244 km2: 137 903 km2 suprafaţa vechiului regat şi 156 341 km2 cea a provinciilor unite. În perioada 1918-1925. Cernăuţi.împărţită în 25 de comitate şi comune (mici. având o suprafaţă de 24 078 km2. judeţele din Bucovina.5 judeţe. Cluj-Napoca. era următoarea:  Basarabia . uezdi (judeţul) şi volostea (comuna).  Muntenia .  Banatul . cu suprafeţe în jur de 2 000 km2. Tratat de drept administrativ român. Legea pentru organizarea comunelor rurale şi administraţiunea plăşilor din 1 mai 1904. când s-a considerat încheiat. având o suprafaţă de 52 505 km2. 1944.  Basarabia . Editura Dacia.2 judeţe. cu toate că repunerea în vigoare a codurilor româneşti în nord-vestul Transilvaniei ruptă prin dictatul de la Viena s-a făcut la 31 martie 1945. 2 judeţe după alipirea şi reorganizarea Dobrogei prin Legea pentru Organizarea Dobrogei din 21 martie 1880 şi 2 judeţe din partea de sud a Dobrogei . situaţia organizării administrativ teritoriale a provinciilor unite era următoarea:  Transilvania .  Dobrogea .2 judeţe. La 1918.diviziunile administrative erau gubernia (provincia).  Bucovina . 6 ori mai mică decât judeţul Hunedoara). se situau mult sub media pe judeţ 215 000 locuitori.3 judeţe.13 judeţe. repartizate pe provinciile istorice. comune asociate.9 judeţe. 2000. având o suprafaţă de 17 096 km2. 146. foste căpitănii. având o suprafaţă de 38 058 km2. în Transilvania judeţele Braşov ori Târnava Mică. Conform principiului general adoptat şi aceste legi au fost menţinute temporar în vigoare147. având o suprafaţă de 23 262 km2. Legea XXII din 1886. cu completările ulterioare).devenită din 1862 ducat era organizată în 11 căpitănii fără personalitate juridică (comparabile cu plasele din vechiul regat.12 judeţe. Populaţia care se ridica la 7 897 311 locuitori în vechiul regat la 1913 a crescut în urma actului de unire la 16 267 199 locuitori în 1919. teritorii domeniale şi oraşe cu statut (Legea din 28 august 1908 privind emiterea unui nou regulament comunal). ce grupau mai multe comune (după Legea din 31 iulie 1894. evoluţia istorică. circumscripţii administrative fără personalitate juridică. Situaţia acestora. 148 I. 117. Astfel la 1918. S. Una din funcţiile cele mai importante ale puterii executive este cea administrativă. pag. 94 .15 judeţe. mari şi oraşe cu consiliu) împărţite în cercuri administrative prin Legea XXX din 1876 completată în 1877 şi 1886. Comunele puteau fi rurale sau urbane.  Maramureşul . judeţul Hotin cu suprafaţă de 8 ori mai mică decât a judeţului Zastavna.  Moldova . Procesul de elaborare a noilor coduri generale s-a prelungit până în anul 1943.

400 000 de locuitori. căi ferate (slaba reţea de căi de comunicaţie în multe judeţe influenţează negativ capacitatea de acţiune administrativă) (ex. 8 879 de comune dintre care 71 urbane reşedinţe de judeţ între care 17 municipii. 498 de plăşi. 95 . Noua Constituţie a României din 29 martie 1923149. 480) în 71 de judeţe. din motive politicianiste. statua la art. 128 din 14 Iunie 1925. proiectele din acea perioadă. raportat spre exemplu la Transilvania de dinainte de Unirea de la 1918. care să grupeze 300 000 .O. Comisia a sugerat guvernanţilor soluţia judeţelor mari. întinderea şi subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili după formele prevăzute în legile de organizare administrativă”150. „Numărul.O. Cahul ş. Pe baza acestor concluzii şi a principiilor şi criteriilor stabilite. direct. 151 Gh. Modele de organizare administrativ-teritoriale. Iancu. 149 M. Printre membri cooptaţi puteau fi şi femei majore. 52. cu reprezentarea minorităţii.cit. La aceştia se adăugat prin legi membri de drept şi cooptaţi. 4 împărţirea teritoriului ţării în judeţe şi judeţele în comune. egal. Toată această mişcare ideatică. cu raportul lungime-lăţime de 4:1). În vara anului 1925 s-a înfiinţat Institutul de Ştiinţe Administrative. aveau o populaţie de peste 450 000 locuitori). înzestrat cu organe reprezentative. 94 comune urbane nereşedinţe. cât şi al vieţii practice151. însă cu puţine căi ferate şi şosele. să fie dificil (aceste nepotriviri şi diferenţe cauzau disfuncţionalităţi atât în ceea ce priveşte acţiunea administrativă cât şi în celelalte sectoare ale vieţii sociale). Ardealul administrativ sau Administraţia română. Institutul Român de Organizare Ştiinţifică a Muncii a avut de asemenea printre preocupări şi probleme privind perfecţionarea serviciilor publice. 152 M.  mari disparităţi în domeniul dotării cu mijloace de comunicaţie: şosele. urmărea în esenţă modernizarea activităţii administrative a României. în contrast cu Bucovina. elaborate în spiritul constituţiei din 1923 Unificarea administrativă a României Legea pentru unificarea administrativă din 14 Iunie 1925152 a constituit un moment important în viaţa administrativă din România întrucât. secret. p. Caraş-Severin. obligatoriu. organ de administraţie şi gestiune patrimonială. care pe de o parte afectează funcţionalitatea autorităţii administrative iar pe de altă parte îngreunează accesul populaţiei din extremităţile entităţii teritoriale. 150 Idem. 282 din 29 martie 1923. pe de o parte a avut la dispoziţie şi într-o oarecare măsură a valorificat concluziile. Alegerea pe bază de vot universal a Consiliului Judeţean a însemnat un progres notabil spre democratizarea vieţii publice. nr. Judeţul era un organism politico-teritorial cu atribuţiuni de putere publică. 10 comune suburbane şi 8 704 comune rurale. la reşedinţa unde se concentrează instituţii importante (ex. Constituţia stabilea că interesele pur judeţene erau girate de Consiliile Judeţene (art. Teritoriul ţării a fost împărţit (art.  anomalii în privinţa formei. iar pe de altă parte au ca bază prevederile noii Constituţii. Tecuci. atât în planul doctrinei. unde jumătate din membri Congregaţiei comitatense erau membri aleşi şi jumătate recrutaţi din rândul celor care plăteau impozite directe mari (virilism). aceste decalaje determină sarcini foarte diferite pentru autorităţile administrative. Propunerea de a împărţi teritoriul în 48 de judeţe. care avea menirea de a organiza dezbateri menite să ofere soluţii pentru modernizarea administraţiei româneşti şi de a edita cărţi cu tematică administrativă. op. ca o soluţie ce favorizează dezvoltarea vieţii publice şi descentralizarea administrativă. la instituţiile publice concentrate în oraşul reşedinţă de judeţ. Basarabia unde există judeţe mari. analizele. nr. 41). unde judeţe mici beneficiază de reţele de comunicaţie foarte dese). ai căror membri erau aleşi prin vot universal. judeţele Cojocna.  excentricitatea reşedinţelor face ca accesul populaţiei din partea opusă a teritoriului.a. În general. urmată de o alta care presupunea 62 de judeţe nu au fost bine primite. Au apărut de asemenea reviste noi ca: Administraţia nouă.

cu posibilităţi financiare reduse. rezistenţa inerentă la schimbare. Împărţirea administrativă a României însoţită de Legea pentru unificarea administaţiunii comunale a oraşului Bucureşti. Privitor la comunele rurale. Judeţele din Ardeal şi Maramureş până în Banat. Prin dispoziţiile noilor acte normative s-au schimbat şi denumirile unor judeţe ori reşedinţe de judeţ. p. nereşedinţe. Pretorul de plasă. Meruţiu. Plasa. În fapt. plasa realizând doar o apropiere a administraţiei centrale a statului de cetăţean. Menţinută sub forma ei din legislaţia iniţială din Vechiul Regat.  interes local – gestionarea problemelor obşteşti ale populaţiei. Baia Mare reşedinţa judeţului Satu Mare în locul Careiului. 154 V. în loc de judeţul Solnoc-Dăbâca – judeţul Someş. Judeţul Chişinău – judeţul Lăpuşna. Judeţul Caraş-Severin s-a divizat în judeţele Caraş şi Severin. 1926. ar fi trebuit să reorganizeze plasa şi să o suprime. Legea din 1925 a unificat tipurile de comune pe întreg teritoriul statului după modelul din Vechiul Regat. 153 Ministerul de Interne. suburbane sau municipii. Provinciile unite au intrat în concertul unificării cu tradiţiile lor administrative. Problemele de ordin tehnic şi social întâmpinate pe parcursul aplicării legii.O. Comunele urbane puteau fi la rândul lor: reşedinţe de judeţ. în medie 17 comune. 128 din 14 Iunie 1925. Comuna. urbane sau rurale. Legea de unificare a provocat. Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost redenumit Năsăud. Blajul reşedinţa judeţului Târnava Mică în locul oraşului Târnăveni. prin stabilirea a două tipuri de comune: rurale şi urbane. lucru sesizat şi în epocă. în dubla ei calitate de organ al puterii executive şi al colectivitpţii locale. plasa era condusă de un pretor subordonat prefectului de judeţ. 353 şi următoarele. avea două tipuri de atribuţii:  de interes general – punerea în aplicare a reglementărilor legale ale puterii centrale şi judeţene. Cluj. ca unitate geografică şi administrativă de coordonare şi control (circumscripţie de deconcentrare administrativă). care în baza unei experienţe îndelungate. 96 . M. Modelul de organizare centralist şi birocratic prevăzut de lege. ajutorul de primar şi delegaţia consiliului comunal). au funcţionat organe deliberative (consiliul comunal) şi executive (primarul. au determinat la numai doi ani şi jumătate de la publicarea ei. În total s-au schimbat denumirile la 446 de localităţi. s-a optat pentru o împărţire pe judeţe mici. textul Legii de unificare din 1925 prevedea: „Comuna rurală este alcătuită din unul sau mai multe sate. Menţinerea acestei subdiviziune administrative a stârnit vii dispute în epocă. cu obiceiurile şi mentalităţile lor şi era normal ca adaptarea la noua organizare să se facă treptat. La aceste imperfecţiuni de ordin organic se adăugau şi cele de ordin practic: de multe ori aceşti funcţionari erau incapabili şi numiţi pe criterii politice. grupa mai multe comune rurale. Contrar sugestiilor specialiştilor. însă. Criticile aduse arătau lipsa de inovaţie a legiuitorului. Marcând ea însăşi o veritabilă perioadă de tranziţie. Reşedinţa comunei va fi într-unul din sate”. Evoluţia teritorială. judeţul Cojocna a devenit judeţul Cluj. În intervalul 7 octombrie 1925 – 5 februarie 1926 s-au publicat în Monitorul Oficial o serie de decrete-lege şi deciziuni ministeriale ale Ministrului de Interne153 vizând unificarea administrativă. art. şi era lipsită de personalitate juridică155. modificarea a 106 din cele 400 de articole ale sale. menţinându-se disproporţiile dintre unităţi. nr. a făcut ca aplicarea legii să întâmpine greutăţi în Transilvania şi Bucovina. S-au modificat de asemenea numeroase denumiri de localităţi în mediul rural. Bucureşti.. în loc de Mureş – Turda. 1929. provincii în care unităţile administrativ-teritoriale s-au bucurat în trecut de o mare autonomie locală şi nu puteau accepta norme de drept inferioare celor precedente. 3. în ciuda declaraţiilor politice şi expunerii de motive. puternice critici din partea actorilor politici şi sociali implicaţi. judeţul Alba de Jos a devenit Alba. în măsura acestei delegări. ca şi administratorul de plasă din vechea legiuire avea atribuţii proprii de minimă importanţă şi atribuţii delegate de prefect. multe voci pronunţându-se pentru desfiinţarea judeţelor mici. Susţinătorii menţinerii plăşilor arătau că descentralizarea administrativă impunea menţinerea lor şi repartizarea unor atribuţii administrative supracomunale. 155 Legea de unificare administrativă din 1925. Alba Iulia a devenit reşedinţa judeţului Alba în locul Aiudului. principiul descentralizării administrative în Legea de unificare din 1925 a rămas mai mult în expunerea de motive. pe parcursul aplicării ei. La nivelul comunelor. majoritatea rurale154.

7 337 8 99 14 27 8 Peste 1 000 000 30 0.5 Până la 500 000 423 11. astfel încât o organizare bazată pe regiuni administrative ar fi fost neconstituţională. 1.5 931 23 266 37 87 27 Până la 1 000 000 63 1. în număr de 7. dar sub un nou regim politic. determinate de modul cum a fost privită problema regiunii. impuşi de dificultăţile întâmpinate în aplicarea Legii de unificare pe tot teritoriul şi de dorinţa de a materializa principiul descentralizării administrative. în ţările anglo-saxone Bryce. 1988. şi externe. Pe de altă parte. 311. mai ales în Vechiul Regat şi Basarabia. 159 V. din 1 Mai 1904. În Franţa. în ciuda principiului de descentralizare administrativă prevăzut în Constituţia din 1923.. Bucovina şi Basarabia. dar departamentele se puteau asocia între ele în vederea gestionării unor proiecte comune. Ratzel şi Haushoffen. ca centre de administraţie şi de 156 Legea pentru organizarea comunelor rurale şi administraţiunea plăşilor. Bucureşti. comuna era alcătuită din sate şi cătune156. Vidal de la Blache şi Lucien Lefevre.a. conceptul de comună era diferit în provinciile unite faţă de Vechiul Regat. în urma legii din 14 iulie 1927. pe comune.. 158 P. Bucovina şi Basarabia. numite banovine. punându-se în evidenţă 5 trepte de venituri ale acestora157 (tabel 79). 108.8 193 5 37 5 10 3 Nesocotind aceste decalaje. art. Pe de altă parte însă. La nivel de judeţ. cu viziuni diferite asupra vieţii administrative a ţării. fiecare sat constituia o comună dotată cu patrimoniu propriu. Cehoslovacia. 61-62. au susţinut necesitatea organizării administrative bazate pe nivelul regional158.5 296 41 180 55. (%) nr. De aceea. Vese ş. legiuitorul a recurs la o inovaţie prin crearea Directoratelor Ministeriale Locale. art. 97 .5 473 11. provincii în care unităţile administrativ teritoriale de acest ordin s-au bucurat de o reală autonomie locală. nu s-a realizat o reală descentralizare. la nivelul întregului teritoriu.5 22 3 22 6. prin legea din 3 octombrie 1929159. Este necesar să se ţină seama de faptul că în Ardeal. Organizare administrativă bazată pe principiile autonomiei locale şi descentralizării Sub imperiul aceleiaşi Constituţii de la 1923. nu se putea transforma fiecare sat într-o comună rurală. legate de evoluţiile administrative aparte ale diferitelor provincii. Codul Administrativ Adnotat. instituit prin Legea pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929. p. Basarabia şi Bucovina. Ideea creării de regiuni administrative nu era nouă în România. În Transilvania. în ţările germane F. Iugoslavia a înlocuit cele 33 de regiuni instituite în 1922 cu 9 regiuni mari. Negulescu ş.5 2 089 52. Bucureşti. p. Soluţia creării regiunilor administrative care aminteau de vechile provincii. prefectul având puteri sporite.a. 157 Idem. Nivelul veniturilor. considerăm că legiuitorul nu a ales soluţia optimă. Dezvoltare şi modernizare în România interbelică. Tabel 79. după Constituţia din 1926 era împărţită în 16 regiuni administrative numite voievodate. Acest lucru a însemnat un regres pentru Ardeal.5 Până la 200 000 2 497 67. Polonia. România cunoaşte un model nou şi interesant de organizare administrativă a teritoriului. ca unitate administrativă în alte ţări europene. fiecare centru natural de populaţie constituia o unitate administrativă. Comune cu venituri Vechiul Regat Transilvania Basarabia Bucovina (lei) nr. O situaţie diferită apare şi la nivelul comunelor. Factorii care au condus la elaborarea unei noi legi de organizare a ţării au fost pe de o parte interni. La momentul promulgării legii. factorii externi apar sub influenţa reformelor dintr-o serie de ţări europene şi modelelor de regionalizare oferite de acestea. Ideea de regionalizare s-a impus în România din raţiuni interne. (%) nr. însă diferitele proiecte de legi anterioare nu au putut fi promovate datorită limitelor impuse de Constituţie. Franţa era organizată de o manieră mai centralizată în 91 de departamente. 245. La nivelul rural. p. era organizată în 4 provincii administrative. 1930. pe când în Vechiul Regat. organe deliberative şi executive. (%) nr.. nu s-a putut materializa. (%) Până la 50 000 682 18. Legea fundamentală prevedea ca unităţi adiminstrativ-teritoriale comuna şi judeţul. precedentele europene în materie de regionalizare erau următoarele: Belgia era organizată în provincii.

Art. Ele erau în fapt organe deconcentrate ale autorităţii centrale. consiliul judeţean şi comisiunea administrativă). sate 15 276. Din viaţa politică a României…. legea prevede că se puteau constitui comune cu un număr mai mic de locuitori. de la data de 1 ianuarie 1930. Statutul prefectului a fost însă schimbat în spiritul descentralizator al legii. definite ca unităţi administrativ-teritoriale având peste 10 000 de locuitori. instituţii de interes economic. Craiova. Cernăuţi. 98 . Comunele rurale. din care sate mici 7 289. Cele 7 Directorate Ministeriale Locale s-au organizat în marile centre provinciale: Bucureşti.  Banat . pentru satele mici aceasta este facultativă. 6. ca sectoare ale acelei comune. Directoratul Ministerial Local era compus din: directorul ministerial local şi şefii serviciilor ministeriale locale ca organe executive ale Guvernului161.inspecţie locală160. Timişoara. 161 Legea pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929.cu 7 judeţe.cu 5 judeţe. Ideea de bază în crearea acestui model de organizare pe provincii a fost aceea că numai o organizare adoptând particularităţile regionale poate să corespundă integral nevoilor economice şi sociale atât de variate şi dependente de împrejurările locale şi temporale. alegerea unui consiliu sătesc este obligatorie. arată confundarea ideii de unitate naţională cu aceea de uniformitate. cu o populaţie sub 600 locuitori şi sate mari cu un număr de populaţie peste 600 locuitori. crearea sau întreţinerea de lucrări. 170 din 3 august 1929. puteau fi formate din unul sau mai multe sate.cu 18 judeţe. 150-151. Referitor la nivelul comunal (titlul II din lege). sanitar sau servicii publice”.  Bucovina . este prevăzut că satele care fac parte dintr-o comună rurală sunt considerate din punct de vedere administrativ. O altă inovaţie a acestei legi este că satele au fost dotate pentru prima oară cu personalitate juridică. Aceste asociaţii au fost:  Muntenia . ales în adunarea sătească fără prea multe formalităţi are o funcţie mai mult onorifică. În urma aplicării acestei legi. nr.cu 9 judeţe. În baza acestui articol s-au creat şapte Asociaţii Judeţene Generale. Scurtu. O. pentru execuţia. Conducătorul administraţiei judeţene devenea preşedintele delegaţiei permanente a consiliului judeţean. Scurtu. Chişinău. acesta rămânând doar reprezentantul administraţiei judeţene. I. ca 160 V. Criticile cu tentă naţionalistă aduse în epocă acestui model. În cazul în care nu se putea forma o comună cu acest număr de locuitori. legea din 1929 păstrează clasificarea comunelor în urbane şi rurale. Iaşi. care reprezentau şi promovau interesele provinciei. Articolul 300 din lege statuează că „judeţele din resortul unui directorat se pot asocia într-o asociaţiune generală pe termen nelimitat. Comunele urbane puteau fi oraşe şi municipii.  Moldova . Satele erau împărţite în două categorii: sate mici.cu 17 judeţe.  Basarabia . situaţia unităţilor administrativ-teritoriale în mediul rural era următoarea: comune 1 500. dintr-un singur sat sau din mai multe sate. Primarul sătesc. Oraşele erau definite drept comune urbane cu mai puţin de 50 000 de locuitori şi care nu erau declarate municipii. Dacă pentru satele mari. În organizarea judeţeană descentralizată s-au întâlnit două tipuri de organe: deliberative şi executive (prefectul. Comunele declarate spaţiuni balneo-climaterice prin legi speciale puteau obţine recunoaşterea de comune urbane la iniţiativa consiliului local respectiv şi cu aprobarea Comitetului Local de Revizuire şi confirmarea directorului ministerial. 285 din lege prevede că judeţele vor fi împărţite în mai multe circumscripţii teritoriale numite plăşi.  Transilvania .cu 9 judeţe. Cluj. ales de consiliu pe o perioadă de 5 ani. ori anumite sate dispuneau de mijloace financiare suficiente pentru a întreţine o administraţie comunală. M. p. La art.  Oltenia . Legea păstrează deci plasa ca circumscripţie teritorială condusă de un primpretor.cu 6 judeţe.

Se poate observa respectarea principiilor democratice prin crearea unui sistem în care filiera tutelară nu trece pe la Ministerul de Interne. 158. conjuncturii politice şi efectelor marii crize de supraproducţie din acea perioadă. agricultură. p. domenii.Comitetul Local de Revizuire. op. I. pentru că administraţia s-a complicat. Trebuie însă să recunoaştem meritul acestei legi de a fi realizat o reală descentralizare administrativă şi o mai mare autonomie în viaţa locală. această organizare greoaie şi complicată a făcut ca în Vechiul Regat. 462. ajungându-se ca o comună să fie compusă din 30 . cit. 430. ceea ce făcea imposibilă buna funcţionare a administraţiei locale162. 297.. Aceste legi de modificare au fost: 1) legea din 31 decembrie 1929. antrenând cheltuieli crescute. 4) legea din 6 iulie 1930. 178. 453. culte. 437. pentru organizarea finanţelor locale. pentru modificarea art. vol. văzute ca nişte prelungiri ale puterii centrale în teritoriu. în a doua instanţă - Comitetul Local de Revizuire (ataşat Directoratului). alin. pentru modificarea Legii de organizare a Comitetelor de Revizuire. 10 000 de sate mici să se grupeze în 700 . cca. acest model de organizare bazat pe autonomie locală. Prin legi de modificare succesive (11 legi de modificare până în 1936) s-a revenit la Legea din 1925. Astfel. 11) legea din 18 martie 1934. 429. p. Din motivele prezentate mai sus. nu a rezistat mult timp.reprezentant al prefectului. având în compunere servicii locale: interne. a fost criticată ca fiind în contradicţie cu intenţiile descentralizatoare ale legii. Cunoscută în literatura de specialitate ca „experiment” sau „experienţa” de la 1929. 298. 306. ca şi la Directoratele Ministeriale Locale. lucrări publice şi comunicaţii. 10) legea din 3 mai 1933. G. pentru completarea art. 99 . Caracterul inovativ al acestei legi constă în realizarea unei veritabile regionalizări pe provincii istorice. Larga autonomie locală. a fost conceput un sistem de tutelă administrativă:  pentru sat şi comuna rurală: în primă instanţă . 3) legea din 6 iulie 1930. cit. pentru abrogarea unor dispoziţiuni din Legea de organizare a administraţiunii locale. II şi art. dar şi să supravegheze legalitatea hotărârilor şi deciziilor. dar şi datorită condiţiilor istorice. ş. a necesitat desigur un mecanism de integrare care să contrabalanseze eventualele tendinţe centrifuge. finanţe. 8) legea din 20 aprilie 1933. Păstrarea plăşilor.Comitetul Central de Revizuire. 163 Enciclopedia României. 58. 247. 9) legea din 14 aprilie 1933.  pentru comuna urbană şi judeţe: în primă instanţă . la nivel rural. instrucţie publică. De asemenea. în a doua instanţă . La această organizare. cu interpunerea între judeţe şi nivelul central a Directoratelor Ministeriale Locale ca organe de deconcentrare. s-a renunţat la 15 iulie 1931. după venirea la putere a Guvernului Iorga. p. Această soluţie nu a confirmat speranţele puse în ea.1988. pentru completarea art.a. 367 al. ofiţer de poliţie administrativă şi organ de supraveghere şi control în ceea ce priveşte administraţia rurală. 294. Proiectul Stere din acelaşi an. fusese declarat neconstituţional prin avizul Consiliului Legislativ. 6) legea din 15 iulie 1931. 1938. 537. op. care propunea crearea regiunii administrative.. 44.. Ursu. muncă sănătate şi ocrotire socială. această lege a creat un aparat administrativ greoi. realizată de legea din 1929.40 de sate. 7) legea din 21 septembrie 1932. 5) legea din 29 ianuarie 1931 pentru modificarea art. 454. 299. industrie şi comerţ. 1.800 de comune. 368. art. fără ca aceste unităţi teritoriale să fie prevăzute de constituţie.Delegaţia Judeţeană. pentru modificarea unor articole din legea de organizare a administraţiunii locale163. pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea administraţiunii locale. 2) legea din 4 ianuarie 1930. Revenirea la modelul de organizare administrativă centralizată a României – Legea administrativă din 1936 162 Vese V.

28 pentru oraşe reşedinţă. Cu toate acestea. ca o simplă circumscripţie administrativă a judeţului. 171.  dacă în comunele urbane nici un candidat nu obţinea ⅔ din numărul de voturi exprimate. cei din urmă împărţiţi în două categorii: unii cu vot deliberativ şi alţii cu vot consultativ. pe lângă atribuţiile delegate şi atribuţii proprii: era organ consultativ al prefectului şi exercita control şi îndrumare asupra comunelor rurale şi oraşelor nereşedinţă de judeţ. În Regulamentul de aplicare a legii. servicii sau întreprinderi de interes local. dă un regim administrativ special comunelor balneo-climaterice. în următoarele situaţii:  dacă după două alegeri consecutive nici un candidat nu obţinea majoritatea absolută. A fost menţinută de asemenea plasa. legiuitorul a menţinut posibilitatea asocierii judeţelor în vederea rezolvării comune a unor lucrări publice care transcend nivelul judeţean. sunt prevăzute atribuţiile proprii ale fiecărui serviciu şi birou din cadrul administraţiei locale. Membri consiliului judeţean se constituiau prin alegere în 5 comisii de specialitate. Conform art. recrutaţi dintre cadrele diferitelor servicii publice sau organe atribuţii tehnice care să completeze competenţa consilierilor aleşi. Existau însă două situaţii în care primarul putea fi numit. este transformat de această dată într-un veritabil organ administrativ. Se poate concluziona că acest model de organizare administrativă a teritoriului era unul centralizat. iar în oraşele reşedinţă de judeţ şi în municipii de către ministrul de interne. Dacă în legea din 1929. Consiliul judeţean era de asemenea compus din membri aleşi şi membri de drept. 36 pentru municipii. investite cu personalitate juridică şi având patrimoniu propriu şi organe de conducere proprii. De asemenea. Delegaţia permanentă avea. 100 . precum şi preocuparea de a da administraţiei un rost activ în viaţa statului. Legea administrativă din 27 martie 1936164 a prevăzut o împărţire a teritoriului. 31 din lege. potrivit art. Legea stabileşte pentru consiliile comunale numărul membrilor aleşi. 4 din Constituţia de la 1923. primarul era numit (de către prefect sau ministrul de interne. suburbane şi urbane (oraşe reşedinţă de judeţ şi oraşe nereşedinţă). bazată pe principiile Constituţiei de la 1938 Condiţiile politico-istorice 164 M. posibilitatea numirii primarilor şi reintroducerea membrilor de drept în consiliile locale. în comunele rurale şi oraşele nereşedinţă de judeţ. format din şefii serviciilor publice deconcentrate. Primarul era ales de către consiliul comunal dintre consilierii aleşi. conducător al administraţiei judeţene devenea preşedintele delegaţiei permanente a consiliului judeţean (ales). O parte din membri consiliilor comunale erau membri de drept. creat pentru prima oară de legea din 1925 ca un organ consultativ al prefectului. Divizarea teritorială a României în unităţi de nivel regional. 18 pentru oraşe nereşedinţă. după caz). care înlocuia consiliul între sesiuni. primarul putea fi numit de prefect. dându-le posibilitatea de a se asocia între ele sau cu instituţii private. prefectul numea primarul şi ajutorul de primar dintre candidaţii cu acelaşi număr de voturi. cu rol de control al activităţii autorităţilor comunelor rurale. Experienţele prin care a trecut România în urma legilor administrative din 1925 şi 1929. Comunele erau administrate de un consiliu comunal ca organ deliberativ şi primar respectiv ajutor de primar ca organe executive. art. Partea I. O. Raportorii celor 5 comisii formau delegaţia permanentă. Consiliul de prefectură. prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ şi conducătorul administraţiei judeţene. au justificat votarea unei noi legi administrative. în judeţe şi comune. dintre candidaţii la primărie. după cum urmează: 10 pentru comune rurale. în scopul executării de lucrări. Comunele au fost clasificate ca rurale. 73 din 27 martie 1936. nr. apărut la 18 februarie 1937. numite astfel datorită instabilităţii lor în timp şi a dificultăţilor în aplicare. Centralizarea s-a realizat prin întărirea autorităţii prefectului în detrimentul autorităţilor judeţene alese. În accepţiunea acestei legi. cu activitate continuă. legea de faţă revine şi rezervă un rol important prefectului.. Oraşele reşedinţă de judeţ importante din punct de vedere economic sau cultural puteau fi declarate prin lege municipii. Acest mod de sistematizare a activităţii reprezintă un real progres în eficientizarea administraţiei.

să impună formarea unui guvern Goga. Desemnarea membrilor de drept este făcută pe 6 ani de către prefect sau rezidentul regal. menţinută ca subdiviziune administrativă de control. La alegerile parlamentare din 20 decembrie. care îşi întreţinea serviciile prin contribuţia statului. Regele Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul şi a încercat. 166 M. 5 în comunele urbane nereşedinţă de judeţ. La 27 februarie 1938. economice şi financiare. ca persoane juridice. medici. s-a publicat o nouă Constituţie. Atribuţiile lui sunt mai reduse.a. art. din rândurile clerului. 7 în comunele urbane reşedinţă. formând un guvern în frunte cu Patriarhul Miron Cristea.O. Organizarea politică dată statului prin Constituţie impunea reorganizarea administraţiei pe baze noi. trebuie să dispună de mijloace financiare suficiente acoperirii cheltuielilor administraţiei comunale. 101 . în raport cu cele alese. I. plasa. România cunoştea o viaţă politică extrem de instabilă. eliberate de presiunea electoratului. după următoarele principii165:  primatul competenţei – arată preferinţa legiuitorului faţă de organele numite pe bază de competenţă. p. se vor putea dedica intereselor generale. 310 a. pe criterii de competenţă.  desfiinţarea unităţilor administrative artificiale. judeţul şi ţinutul”.  ordine în administraţie şi autoritate – conducerea unităţilor se încredinţează unor persoane numite. vol. control şi supraveghere. conferite prin lege. 12 în municipii. directori de instituţii culturale. 1 din lege. în structura Ministerului de Interne recrutat dintre pretori. În acest context. alcătuite din unul sau mai multe sate. Comuna şi ţinutul. cuprinde mai multe comune şi este condusă de un pretor de plasă numit prin decizie ministerială. precum şi de destabilizarea politică internă. cerinţele de studii pentru nivelul de municipii şi staţiuni balneo-climaterice fiind titlul academic sau ofiţer cu gradul de cel puţin locotenent-colonel. deţinând calitatea de reprezentant al Guvernului. cu totul diferite. nici un partid nu a obţinut procentajul necesar formării Guvernului.  organizarea şi sistematizarea activităţii administrative – în scopul de a asigura continuitate şi eficienţă acţiunii administrative. a Delegaţiei Permanente şi nici a Consiliului de Prefectură. Primarul este un organ numit pe termen de 6 ani. care. 1937. Comunele rurale. la 10 februarie 1938. Plasa şi judeţul sunt definite drept circumscripţii de control şi de deconcentrare administrativă. personalul didactic din conducerea şcolilor. La nivel de judeţ funcţionau instituţiile deconcentrate ale statului şi un prefect devenit funcţionar public de carieră. după caz. fiind mai mult un organ de îndrumare. 187 din 14 August 1938. numai acele unităţi care prin natura lor şi prin întinderea lor reprezintă unităţi legitime. Legea stabileşte astfel numărul de membri aleşi: 3 în comunele rurale. precum şi pe aceea de şef al administraţiei judeţene. fără succes. judeţul este considerat o diviziune parazitară. În perioada premergătoare celui de-al II-lea război mondial. 1938. Acesta este reprezentantul 165 Enciclopedia României. exercită în acelaţi timp şi atribuţii de administraţie generală. a decis instaurarea regimului monarhic autoritar. se precizează că „administraţia locală se exercită prin următoarele circumscripţii teritoriale: comuna.  divizarea teritoriului statului în ţinuturi şi comune. Fără multe ezitări. Legea administrativă din 14 august 1938166 La Titlul I. Legea pleacă de la principiul că sunt capabile să satisfacă interesele generale şi locale. legea le defineşte ca fiind „reşedinţele ţinuturilor şi oraşele care au populaţie de peste 50 000 de locuitori” şi declarate astfel prin lege. Partea I. care va pune bazele juridice ale noului regim instaurat. ş. Plasa. În privinţa municipiilor. Consiliul comunal era compus din membri aleşi şi membri de drept. culturale. Legea nu mai consemnează existenţa Consiliului Judeţean. Ţinând cont de contextul politic şi istoric mondial. El este şeful în acelaşi timp şeful administraţiei comunale şi preşedinte al consiliului comunal. nr. la care au participat 13 partide şi 53 de grupări politice.

Maramureş. art.Guvernului şi şeful poliţiei în cuprinsul plăşii. Hotin. Tecuci. Târnava-Mare. Fălciu. Botoşani. Brăila. Cap.a. Deconcentrarea serviciilor ministeriale s-a făcut în circumscripţii care să corespundă ţinuturilor.  avea în subordine prefecţii pe linie de ordine şi siguranţă publică. Putna. Bihor. I. Someş. ŢINUTUL SUCEAVA Reşedinţa Cernăuţi Judeţe: Cernăuţi. Suceava. Ciuc. Durostor. ŢINUTUL MUREŞ Reşedinţa Alba Iulia. Hunedoara. Soroca. Caraş. Tulcea. Orhei. ş. la propunerea Ministrului de Interne şi avea rangul de secretar de stat şi titlul de excelenţă. Severin. Cetatea-Albă. Vlaşca. Ismail.  convoca cel puţin lunar şefiii serviciilor exterioare deconcentrate. Odorhei. ŢINUTUL PRUT Reşedinţa Iaşi Judeţe: Iaşi. Ialomiţa. afacerile străine. instituţii de învăţământ superior. Bălţi. Arad. Sălaj. Dorohoi. armata. Olt. Târnava-Mică. Bacău. Ţinutul este definit conform Titlului III. Tighina. ŢINUTUL SOMEŞ Reşedinţa Cluj Judeţe: Cluj. 53. Râmnicu-Sărat. ŢINUTUL DUNĂREA DE JOS Reşedinţa Galaţi Judeţe: Covurlui. Dâmboviţa. Câmpulung. Năsăud.). Caliacra. cu circumscripţiile teritoriale şi reşedinţele lor: ŢINUTUL OLT Reşedinţa Craiova Judeţe: Dolj. Baia. Judeţe: Alba. ŢINUTUL TIMIŞ Reşedinţa Timişoara Judeţe: Timiş-Torontal. Acesta era investit pe o perioadă de 6 ani prin decret regal. Buzău. Vaslui. Reprezentantul guvernului în ţinut era denumit Rezident regal. Gorj. ŢINUTUL MĂRII Reşedinţa Constanţa Judeţe: Constanţa. fiecare minister avea un serviciu exterior care funcţiona pe lângă rezidentul regal (excepţie făceau: justiţia. Vâlcea. Mureş. Roman. ŢINUTUL NISTRU Reşedinţa Chişinău Judeţe: Lăpuşna. Astfel. Prahova. Cahul. Storojineţ. Braşov. Tutova. Neamţ. Făgăraş. Trei- Scaune. Rădăuţi. Argeş. privitor la starea generală din ţinut. Redăm mai jos tabloul celor 10 ţinuturi. şi numirea lui necesită studii juridice şi pregătire tehnico- administrativă. Mehedinţi. Muscel. Turda. 102 . Sibiu. Romanaţi. Satu-Mare. ŢINUTUL BUCEGI Reşedinţa Bucureşti Judeţe: Ilfov. Teleorman. Rezidentul regal avea două categorii de atribuţii: Ca reprezentant al guvernului:  şef ierarhic al tuturor funcţionarilor din ţinut.  prezenta anual un raport regelui.

recrutaţi pe bază de competenţă. Puternicul aparat administrativ. Fig. comerţ. pentru o perioadă de 6 ani. Administraţia publică „trebuie să includă toate activităţile cu rol în materializarea politicilor. Sterlig.. industrie şi camerele de muncă din ţinut. Consiliile comunale şi de ţinut erau conduse de funcţionari numiţi. 269). ne aflăm în prezenţa unui model de organizare administrativă centralizată. Primarul nu-şi pierdea însă cu totul calitatea de organ descentralizat. celor aleşi”167. deoarece nu era inclus în ierarhia centrală (fig. la nivel de comună şi ţinut. Nu putem să nu observăm că organizarea birocratică (bazată pe ierarhie. bazat pe funcţionari de carieră din structura Ministerului de Interne.  reprezenta ţinutul şi guvernul la ceremonii. 269. şi membri de drept dintre demnitarii ţinutului pe durata deţinerii funcţiei în baza căreia li s-a oferit calitatea de membru de drept. Organizarea administrativ-teritorială a României la 1938. Managing the Public Sector. a III-a. 1986. Prin urmare. tipic perioadelor de criză sau regimurilor totalitare. 103 . primarul şi rezidentul regal. iar componenţa lor cu număr foarte redus de membri aleşi trădează limitarea drastică a autonomiei locale. Acest nou şi inovativ model de organizare administratică prezintă o serie de particularităţi. În primul rând. camerele de agricultură. Ed.. propuşi de rezidentul regal şi numiţi de Ministerul de Interne. Relaţia politică-administraţie rezultă din însăşi existenţa statului de drept. Consiliul ţinutului era compus din membri aleşi de consiliile comunale din ţinut. diviziunea muncii şi reguli impersonale) a fost potrivit aleasă ca un instrument de eliminare a factorului politic şi de profesionalizare a corpului de funcţionari publici de carieră. relevă intenţii centraliste. se constată un grad foarte redus de descentralizare. Ca administrator al ţinutului:  şef al administraţiei ţinutului şi preşedinte al Consiliului de ţinut. 167 G.

cum ar fi: Olt. care grupează părţi de unităţi geografice cu o diversitate care îi conferă coerenţă şi unitate. Tom XVIII din 5 – 30 sept. „în vederea dezvoltării pe care ar putea să o ia comuna şi diferitele sale servicii în viitor” (art. 115).8 % (100 913 km2) şi populaţia cu 33. reintroducându-se judeţul ca unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică. Partea a VI-a. problemelor edilitare.  circumscripţiile camerelor de agricultură şi muncă. pentru aceasta dând dreptul Consiliilor comunale să declare utilitate publică. Toate atribuţiile judeţelor au fost transferate la nivelul ţinuturilor. art. s-a căutat realizarea centralizării prin intermediul numirii la conducerea acestor două ramuri. cu semnătura primarului. comuna era obligată ca în termen de 4 ani să întocmească un plan general de sistematizare. a unor şefi de către administraţia centrală. teritoriul României era diminuat cu 33. 1286-1289. Nistru. Legea de unificare administrativă afectează capitolul VIII art. 115-art. judeţul rămânând circumscripţii de control. Someş. pasaje. nivelment şi sistematizare” (art. Problema amenajării teritoriului în legislaţia administrativă interbelică a României Activitatea de amenajare a teritoriului a fost strâns legată de organizarea administrativă a teritoriului. Nu este cazul Ţinutului Bucegi. au avut o premoniţie sistemică. noul guvern instalat la 4 septembrie 1940 a suspendat Constituţia din 1938. 73.  inspectoratele de învăţământ. Se impune din nou comunelor (urbane. La art. Edilitatea şi poliţia Construcţiilor. legea face referire la alinierea străzilor şi pieţelor. O altă inovaţie a legii administraţiei din 1938 a fost desfiinţarea personalităţii juridice a judeţelor. La reşedinţa fiecărui judeţ se constituia „Comisia pentru sistematizarea comunelor” condusă de preşedintele delegaţiei judeţene. Mării. suburbane. Acest lucru a condus la desfiinţarea ţinuturilor. Secţia II.3 % (6 777 000 locuitori). 1940. 170 din 3 august 1929. Legea administrativă din 1936 se ocupă mai pe larg de sistematizarea localităţilor în următoarele capitole: Cap. pe baza avizului serviciului tehnic. 169 M. Se poate constata că anumite ţinuturi.  circumscripţiile camerelor de comerţ. Mureş. 125. cu subcomisii la nivelul fiecărei plăşi. Se constată o dualitate de organe administative însărcinate cu administrarea intereselor locale şi în acelaşi timp cu administrarea intereselor de stat deconcentrate. legislaţia de profil din perioada interbelică a căutat să trateze şi această importantă problemă. De aceea. considerate administraţii create artificial de lege şi inutile pentru comunitate. rurale şi staţiuni balneo-climaterice) obligativitatea întocmirii planurilor „de aliniere. 76. pornind de la regiunile specializate. În urma arbitrajului de la Viena. legiuitorul ţinând seama de posibilităţile financiare reduse la nivelul acestor unităţi. Prevederile care vizează satul şi comuna rurală în materie de sistematizare sunt destul de vagi şi permisive. Prin dispoziţiile acestei legi.  regiunile vamale. înfundături şi se clarifică regimul construcţiilor neautorizate. III – Planuri de situaţie şi sistematizare 168 Colecţiunea de Legi şi regulamente. chiar Dunărea de Jos. Crearea celor 10 ţinuturi a fost rezultatul unui proces foarte elaborat. Sunt prevăzute amenzi pentru deschiderea fără autorizaţie de străzi. 69). nr. Evenimentele istorice legate de marea conflagraţie mondială au făcut ca aplicarea acestui model să fie de asemenea de scurtă durată. De asemenea. descentralizată (Legea nr. 67 din 21 septembrie 1940)168. Întocmirea planurilor şi proiectelor de sistematizare sunt încredinţate „Consiliului tehnic superior din Ministerul Lucrărilor Publice”. este reglementată autorizarea construcţiilor de către delegaţia permanentă. Legea din 1929169.O. vădeşte preocupări sporite în acest domeniu. În aceste condiţii. În paralel cu separarea administraţiei de stat de administrarea locală (comună şi ţinut ca unităţi descentralizate). 104 . cum ar fi:  regiunile de căi ferate. pag. care au fost concepute pe arii naturale.

cuprinde. care a continuat să se dezvolte întâmplător (excepţie. 157. 144). Consiliul local va putea. Ea reprezintă o concepţie care cuprinde un ansamblu de măsuri de ordin tehnic. reţea de apă şi canalizare. raportat la mijloacele financiare ale comunei. la începutul fiecărui an bugetar. servituţi igienice. Legea Casei Lucrărilor Oraşului Bucureşti). planul de nivelment. Planul de sistematizare. înfrumuseţare şi extindere este planul tehnic de dezvoltare a comunei şi programul administrativ de înfăptuire a lui. o cotă anuală fixată de organul tutelar. Principiul de bază în elaborarea acestor reglementări a fost acela că sistematizarea şi dezvoltarea vieţii urbane nu este numai o problemă de natură tehnică. datorită perioadei scurte (2 ani) în care a acţionat această lege. 170 M. aceasta stabileşte care sunt planurile obligatorii ale comunelor şi ce trebuie să cuprindă acestea.  un plan de sistematizare. program de executare a planurilor. sunt de două categorii:  reglementează exerciţiul dreptului de proprietate (parcelări. în baza art. ne conduce la următoarele concluzii:  nici un model de organizare administrativă din perioada interbelică nu a fost rupt de contextul european. propuse sau aplicate în practică de către diferitele regimuri politice din România anilor 1919 – 1939 cu privire la o mai bună organizare administrativă a teritoriului. eşalonat în raport cu veniturile comunei. regimul de înălţime. legea stabileşte mijloace financiare speciale. nu a existat o concepţie de ansamblu bine definită. 139. 142. Lucrări obligatorii. amenzi pentru abaterile de la alinieri. administrativ şi juridic. Diversele legi administrative au luat unele măsuri cu caracter izolat. Planul general de aliniere şi nivelment priveşte situaţia existentă a comunei. mai ales în raport cu proprietatea particulară. legea constituie comisii formate din specialişti la nivel central şi la nivel de ţinut (art. evacuarea deşeurilor. existenţa regulamentelor locale de întreţinere a trotuarelor şi rigolelor.  restrânge exerciţiul acestui drept (servituţi de neconstrucţie sau de reconstruire şi folosinţă). cu traseul străzilor şi uliţelor. referitoare la condiţiile de organizare şi dezvoltare urbană. În ceea ce priveşte Legea planurilor de situaţie şi sistematizare. să oblige proprietarii de terenuri mlăştinoase să execute lucrări de asanare. 139. 105 . Legea impune. reglementările nu au fost suficient de serioase şi de complete. 143). De aceea ele nu au produs efecte notabile asupra vieţii urbane.O. Astfel. Consecinţele juridice produse de planurile de sistematizare. de asemenea. autorităţile locale pot executa lucrările. urmând ca proprietarii să suporte costurile. art. Cap. plan tehnic de dezvoltare a comunei (norme de sistematizare a extinderii). Sunt reglementate. 187 din 14 august 1938. Cu toate că prevederile acestei legi administrative în materie de sistematizare şi lucrări edilitare se bazează şi valorifică experienţele precedente din România şi chiar din alte ţări europene. nu putem analiza efectele ei şi sub aspectul practic. sistemică. art. Chiar dacă observăm o evoluţie pozitivă în abordarea problemei sistematizării localităţilor de către legile de organizare administrativă. al. legea stabileşte ca obligatorii pentru toate comunele170:  un plan general de aliniere şi nivelment. Legea Administraţiei din 14 august 1938 stabileşte un început de reală organizare urbanistică. regimul juridic al parcelărilor de terenuri şi expropierea pentru cauză de utilitate publică. IV – Edilitate Căutarea de soluţii pentru evitarea insucceselor anterioare privitor la întocmirea planurilor de situaţie au condus la obligarea comunelor lipsite de mijloace materiale de a consemna la Casa de Depuneri. Pentru supravegherea tehnico-administrativă a întocmirii acestor planuri. autorizări de construcţii). stabilind pentru acestea atribuţii foarte clare (art. arheologice şi estetice. Cap. 3) trebuiau puse de acord cu cerinţele planului şi cu posibilităţile financiare ale unităţii administrativ-teritoriale. financiar. asupra teritoriului. la titlul VII. Acesta trebuia să prevadă: zone de extindere împrejurul limitelor localităţii. de asemenea. Analiza soluţiilor. înfrumuseţare şi extindere. într-o concepţie nouă. până la 1938. regulament de administraţie locală. Programele de acţiune edilitară obligatorii prevăzute în textul legii (art. de asemenea. desecare sau ridicarea nivelului apelor. I. spre deosebire de legile precedente. În caz de neconformare. Pornind de la realitatea că veniturile obţinute ale comunelor sunt insuficiente cerinţelor de întocmire a planurilor de situaţie şi sistematizare. planurile de situaţie urmând a se executa de către serviciile judeţene specializate.

cât şi în privinţa măsurilor administrative de ordin operaţional.  toate proiectele propuse au fost puternic influenţate de evoluţia politicii interne. Cu toate că primul model a fost bine elaborat şi a oferit soluţii de gestionare a teritoriului acceptabile de către toate provinciile ţării (a valorificat experienţa aplicării Legii de unificare administrativă din 1925). Proiectul Comisiei Simion Mehedinţi 1920 – regiuni.  diversitatea organizărilor administrative preexistente în diferitele regiuni ale ţării. s-a extins ca nomenclatură asupra unităţilor de nivel similar din provinciile unite (comitatele din Transilvania. într-o abordare sistemică. 106 . Sunt impuse norme igienice. De asemenea. căpităniile din Bucovina). transpuse în mică măsură în viaţa localităţilor. Nivelul regional a suscitat căutări permanente.  modelul 1938. Modelul de organizare administrativă din 1938. structura suprafeţelor oraşelor şi parcelarea acestora. discuţiile despre regionalizare au constituit totdeauna un subiect delicat.S. de canalizare şi evacuarea deşeurilor. între care. Legile de organizare administrativă sunt legi cu caracter fundamental de organizare a unui stat. Studiind aceste reglementări. bazat pe o reală descentralizare şi pe o largă autonomie locală. modul de formare (compunere) arătând permanentă căutări de soluţii care să concilieze diferitele particularităţi provinciale. Germania.) cât şi experienţa românească anterioară. se poate constata o evoluţie în timp a acestora. propunând măsuri cu caracter izolat. ţinuturile.  comuna a fost menţinută în toate modelele. s-a remarcat prin măsurile de profesionalizare şi depolitizare a aparatului funcţionarilor publici. Această lege sintetizează atât experienţa unor ţări europene (Anglia. multe schimbări survenind din dorinţa unor partide de a demonstra că au soluţii politice. legea din 1938 abordează această problemă într-o concepţie sistemică. Efectele lor se observă după perioade mai lungi de timp şi de aceea ele nu trebuie modificate cu uşurinţa cu care se modifică alte legi. solid. cit. uezdi din Basarabia. cu o reală adecvare la contextul istoric. legea prevede sancţiuni pentru încălcarea disciplinei în sistematizare. crearea unei zone de extindere în vederea dezvoltării viitoare.a. acesta nu a rezistat în timp. atât sub aspectul tehnic. Legile administrative din perioada interbelică conţin dispoziţii privitoare la sistematizarea localităţilor şi edilitate. Dintre proiectele de legi care vizau regionalizarea teritoriului171 putem aminti: Proiectul C.  judeţul. când atribuţiile i-au fost transferate la nivel de ţinut. Franţa. care le denumea sectoare ale comunei. în perioada interbelică. op. pe restrângerea considerabilă a autonomiei locale şi cu accent pe profesionalizarea funcţionarilor publici apolitici.  toate legiuirile au recunoscut satul ca celulă de bază în organizarea teritorială. 123.N. politicienii recunosc că o reformă administrativă cu excluderea nivelului regional în organizarea descentralizării este o reformă moartă. Proiectul P. Italia ş. ierarhizate piramidal. dar şi modalităţi de formare a 171 I. bazat pe o puternică centralizare. Austria. impunerea unui raport între suprafaţă. Constatăm legiferarea şi transpunerea în practică a două modele total diferite de regionalizare:  modelul 1929. dar mai ales a creat pentru prima oară. Negruzzi 1919 – provincii. singura perioadă în care a funcţionat fără personalitate juridică fiind 1938-1940. I. Dacă legile administrative din 1925. greu de integrat într-o lege unitară. Nivelul judeţului şi-a consolidat importanţa în cadrul organizării administrative a ţării. 1929 şi 1936 vădesc o abordare simplistă. perioadele de criză necesitând sisteme administrative centralizate. birocratic. Stere 1929 – regiuni. populaţie şi importanţa economică. Proiectele Argentoianu 1921. p. 1931 – regiuni. Încercările de desăvârşire a unificării administrative în România interbelică nu au reuşit pe deplin din două motive:  instabilitatea legislativă datorată ingerinţelor continue ale politicului în detrimentul şi uneori cu sacrificarea vieţii administrative. juridic. bazat pe constituţie. o unitate administrativă de tradiţie în Vechiul Regat. singura reglementare care a „atentat” la legitimitatea acestei unităţi naturale de concentrare a populaţiei fiind legea din 1929. 1922 – provincii. Nistor. care să promoveze şi alte organisme şi reguli inexistente anterior în aceste regiuni. datorită contextului economic. Odată împlinie idealul unirii.R. Sunt stabilite reguli ale sistematizării oraşelor. unităţi de ordin regional cu personalitate juridică. Proiectul C.

Săcuieni.. Băileşti. Carei. Roman. REGIUNEA CLUJ Reşedinţa Cluj Raioane: Aiud. Câmpeni. Curtea de Argeş. Gherla. Regiunea se compune din raioane şi oraşe de subordonare regională. Vedea. Târgu Neamţ. REGIUNEA GALAŢI 107 . Târgu Ocna. raionul şi comuna. Ceahlău. Sadova. sub „presiunea” modelului sovietic. se adoptă în anul 1950 Legea nr. Cehul Silvaniei. Corabia. Şimleu. Lăpuş. Modele de organizare administrativ-teritorială adoptate după cel de al II-lea război mondial Regiunile După cel de al II-lea război mondial. Săveni. Cluj. Pogoanele. REGIUNEA CONSTANŢA Reşedinţa Constanţa Raioane: Adamclisi. Murgeni. Mizil. Cârpiniştea. Piteşti. Criş. Turda. Istria. soluţionarea litigiilor apărute. Ineu. Oradea. Oaş. REGIUNEA BUZĂU Reşedinţa Buzău Raioane: Buzău. REGIUNEA BOTOŞANI Reşedinţa Botoşani Raioane: Botoşani. Pleniţa. REGIUNEA DOLJ Reşedinţa Craiova Raioane: Balş. Craiova. legate de regimul proprietăţii. Râmnicu Sărat. REGIUNEA ARAD Reşedinţa Arad Raioane: Arad. Salonta. Găeşti. REGIUNEA BAIA MARE Reşedinţa Baia Mare Raioane: Baia Mare. Dorohoi. Calafat. Sighet. Huedin. Moineşti. Truşeşti. Gurahonţ. Beiuş. Muscel. Topoloveni. Satu Mare. Piatra Neamţ. Vaslui. 5 din 8 septembrie care consfinţeşte ca forme principale administrativ-teritoriale regiunea. Constanţa. Hârşova. Brabova.fondurilor necesare sistematizării la diferite nivele. REGIUNEA BÂRLAD Reşedinţa Bârlad Raioane: Bârlad. Lipova. comisii pentru studii şi planuri corelate între ele. Medgidia. Darabani. Zeletin. Buhuşi. fiind înfiinţate 28 de regiuni. Caracal. Slatina. Huşi. Jibou. REGIUNEA BACĂU Reşedinţa Bacău Raioane: Bacău. Dej. REGIUNEA BIHOR Reşedinţa Oradea Raioane: Aleşd. REGIUNEA ARGEŞ Reşedinţa Piteşti Raioane: Costeşti. oraşul. Cislău. Marghita.

Slobozia. Galaţi. REGIUNEA RODNA Reşedinţa Bistriţa Raioane: Beclean. Feteşti. Pucioasa. Focşani. Drăgăneşti. Bistriţa. Haţeg. Sfântu Gheorghe. Racoş. Sebeş. Vatra Dornei. REGIUNEA SUCEAVA Reşedinţa Suceava Raioane: Câmpulung. Iaşi. Paşcani. Măicăneşti. Deva. Tecuci. Făgăraş. Târgu Secuiesc. Hunedoara. Teleajen. Târnăveni. Luduş. REGIUNEA HUNEDOARA Reşedinţa Deva Raioane: Alba. Urziceni. REGIUNEA SEVERIN Reşedinţa Caransebeş Raioane: Caransebeş. REGIUNEA STALIN Reşedinţa Stalin Raioane: Ciuc. REGIUNEA PUTNA Reşedinţa Focşani Raioane: Adjud. Reşedinţa Galaţi Raioane: Brăila. Panciu. REGIUNEA MUREŞ Reşedinţa Târgu Mureş Raioane: Gheorgheni. Hurezani. Suceava. Sinaia. Zimnicea. Ploieşti. Măcin. Mediaş. Târgu Jiu. REGIUNEA PRAHOVA Reşedinţa Ploieşti Raioane: Câmpina. Târgu Frumos. Brad. Turnu Măgurele. Roşiorii de Vede. Negreşti. Vânju Mare. Petroşani. REGIUNEA TIMIŞOARA 108 . Strehaia. Năsăud. REGIUNEA IALOMIŢA Reşedinţa Călăraşi Raioane: Călăraşi. Almaş. Tulcea. Sângeorgiu de Pădure. Reşiţa. Oraviţa. Odorhei. Călmăţui. Vrancea. Orăştie. Făurei. Hârlău. Sibiu. Cricov. Târgovişte. REGIUNEA IAŞI Reşedinţa Iaşi Raioane: Codăieşti. Vârtoapele. REGIUNEA TELEORMAN Reşedinţa Roşiorii de Vede Raioane: Alexandria. Rădăuţi. Turnu Severin. Reghin. REGIUNEA GORJ Reşedinţa Târgu Jiu Raioane: Baia de Aramă. Vişeu. Bujoru. Sighişoara. Fălticeni. Filiaşi. Moldova Nouă. Gilort. Târgu Mureş. REGIUNEA SIBIU Reşedinţa Sibiu Raioane: Agnita. Videle. Lehliu. Stalin. Gura Humorului.

Galaţi. şi era divizată în raioane de oraş. Drăgăşani.7 km2. Griviţa Roşie. REGIUNEA VÂLCEA Reşedinţa Râmnicu Vâlcea Raioane: Bălceşti. Lenin. Raioanele erau formate din oraşe de subordonare raională şi din comune. Comunele se compuneau din unul sau mai multe sate învecinate. Timişoara. şi se subordonau direct raionului (fig. S-au format 177 raioane. Vidra. Reşedinţa Timişoara Raioane: Deta. Snagov. Mihăileşti. la care se adaugă capitala Bucureşti. Loviştea. 23 August.  de subordonare raională (104). Nicolae Bălcescu. 270). Capitala ţării era subordonată direct organelor centrale ale statului.Braşovul de astăzi şi Timişoara. Răcari. Tudor Vladimirescu. Gh. în număr de 7 (Cluj.  de subordonare regională (34). 1 Mai. Crevedia. Se pun în evidenţă 28 de regiuni şi 177 de raioane. un corespondent de astăzi al sectoarelor. Stalin . Lădeşti.3 raioane. Ploieşti. Sânicolaul Mare. 109 . divizată administrativ în 8 raioane. REGIUNEA BUCUREŞTI Reşedinţa Giurgiu Raioane: Brăneşti. Lugoj. suprafaţa medie a unui raion fiind de 1 342. Iaşi. Râmnicu Vâlcea. Unei regiuni îi revenea o suprafaţă medie de 8 535 km2 şi un număr mediu de 6. CAPITALA Reşedinţa Bucureşti Raioane: Stalin. Constanţa. Giurgiu. Dej. Olteniţa. Hurezu. Cele 145 de oraşe erau împărţite în trei categorii:  orase de subordonare republicană. Raionul este subordonat direct regiunii.

110 . Craiova. 4. Oraş de subordonare republicană. 3. Frontiera de stat. Săgeată. Cluj. Organizarea teritorial-administrativă a României în 1952 (după R. 2004): 1. Bârlad. Regiuni nou formate prin comasarea regiunilor din 1950. R. P. Constanţa. în total 18 regiuni (fig. R. România are următoarea împărţire administrativ-teritorială: regiunile Arad. P. 1967. Bacău. 1967. Galaţi. Timişoara şi Regiunea Autonomă Maghiară. Române din 1952. 4. Suceava. Fig. 270. Constituţia R. citat de D. Helin. Iaşi. Suprafeţe care au trecut de la o regiune la alta. Cap. Fig. Hunedoara.18 precizează că R. Bucureşti. 271). Baia Mare. Ploieşti. A. A. Frontiera de stat. Stalin. 2. 2004): 1. citat de D. 5. Limita de regiune. Organizarea teritorial-administrativă a României în 1956 (după R. art. 3. Oraş de subordonare republicană. Oradea. 2. Limita de regiune. Helin. Săgeată. 271. Regiuni care şi-au schimbat denumirea. III. Piteşti.

Limită de raion. Frontiera de stat. Organizarea teritorial-administrativă a României la 1 ianuarie 1959 (după D. 6. cu precădere pe seama exodului rural. Teritoriul administrativ al oraşelor de subordonare regională. Oraşe de subordonare regională.01. 3. Articolul 20 menţionează că legile R. Articolul 19 din Contituţie arată că Regiunea Autonomă Maghiară a R. se trece la o nouă organizare administrativ-teritorială.02. Române. R. 273. 2. Sângeorgiu de Pădure.09. Române este formată din teritoriul locuit de populaţia compactă maghiară secuiască şi are conducere administrativă autonomă. 5. 1.01. în care se regăsesc elemente ale structurilor teritorial-administrative din perioada interbelică. Târgu Secuiesc. 8. C. 6. Declarate între 08. Regiunea Autonomă Maghiară cuprinde raioanele: Ciuc. P. Declarate între 08. Oraşe de subordonare regională. Sfântu Gheorghe. Odorhei. Oraş de subordonare republicană. sanitare. 1. 7. Frontiera de stat. 4.02. Săgeată. P. B.1956 şi 01.01. C.1950 şi 21.1959. pe fondul schimbărilor structurale în economia naţională. sub aspect valoric. 2. Limită de regiune. Reghin. Declarate între 01. Târgu Mureş. Gheorgheni.1959. Declarate între 21. 4. Fig.02. În schimb.09. Române.02. P. şi supus spre aprobare Marii Adunări Naţionale a R. Oraş de subordonare republicană.1956. Declarate între 21. Judeţele În anul 1968. de învăţământ şi comerciale (fig. 111 . 2004): A. iar articolul 21 subliniază faptul că regulamentul Regiunii Autonome Maghiare este elaborat de Sfatul Popular al acesteia. 3. centrele raionale s-au dovedit funcţionale prin concentrarea funcţiilor judecătoreşti. Centrul administrativ al regiunii este oraşul Târgu Mureş. 273). Principala obiecţie la această formă de organizare administrativă a constat în aria largă de desfăşurare a regiunilor.1956 şi 01. Topliţa. hotărârile şi dispoziţiile organelor centrale ale statului sunt obligatorii pe teritoriul Regiunii Autonome Maghiare.01. cu trecerea industriei în prim plan. cu acces dificil al localităţilor periferice la centrul regional şi eterogenitatea acestora sub toate aspectele.1956. Fig. Organizarea teritorial-administrativă a României la 1 ianuarie 1961 (după R.1959 şi 01. 1961. 272. 5.1950 şi 21. Limită de raion. şi creşterea explozivă a populaţiei urbane. 2004): A. Săgeată. aleasă de populaţia Regiunii Autonome Maghiare. Limită de regiune. B.

întinderea şi conduţiile de viaţă ale oraşelor şi comunelor.2 din 17 februarie 1968) s-a avut în vedere necesitatea punerii de acord a organizării administrativ-teritoriale cu schimbările calitative intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul ţării. judeţele cu tradiţie industrială şi funcţii centrale de nivel înalt. România este organizat în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: judeţul. judeţele nou înfiinţate în 1968 au decăzut brusc sub aspect economic. Limită de comună.a. de după 1989. Judeţelor cu tradiţie industrială şi cu grad ridicat de urbanizare (Prahova. În continuare se arată că judeţul este alcătuit din oraşe şi comune. S. Municipiul Bucureşti. Timiş. pe fondul unor infrastructuri şi tradiţii urbane care au generat şi generează forţă de muncă cu înaltă calificare. majoritatea oraşelor cu rol de capitală de judeţ au crescut spectaculos sub aspect demografic şi edilitar. s-au avut în vedere tradiţiile istorice şi importanţa actuală a unor zone geografice sau oraşe (fig. Motivaţia esenţială a creării noilor structuri teritorial-administrative a constat în a genera o mai echitabilă şi echilibrată distribuţie a forţelor de producţie în teritoriu. precum şi cu modificările care au avut loc în structura populaţiei. Teleorman ş. Braşov. Odată cu colapsul generalizat al economiei etatiste de tip socialist. Municipiul Bucureşti. În privinţa denumirii judeţelor. Aşa se explică faptul că. Prin Legea nr. Bistriţa-Năsăud. Ialomiţa. În expunerea de motive. Săgeată. se organizează pe 8 sectoare. cărora li s-a adăugat în iunie 1968 Râmnicu Vâlcea. 274). au prosperat în general şi cunosc o relativă presiune demografică în urma concentrării investiţiilor. în special industrial. Vaslui. 2 din anul 1968 se adoptă ca unităţi administrative de bază judeţul. 4. cu grad ridicat de ruralism şi slabe infrastructuri industriale (Sălaj. 3. 2004): 1. în decurs de un sfert de secol. 274. comuna şi oraşul. Organizarea teritorial-administrativă a României în intervalul 1968-1981: (după R.). profilul. Limită de judeţ. Frontiera de stat. Cluj) li se opuneau altele nou înfiinţate. în număr de 45. Fig. Legea a stabilit oraşele cu rang de municipiu. precum şi sub aspectul producţiei industriale. În schimb. 112 . oraşul şi comuna. Acestea din urmă au fost susţinute puternic de la bugetul centralizat al statului pentru a se dezvolta sub aspect industrial şi urbanistic. 2. capitala ţării. la elaborarea legii (Legea nr. Articolul 1 al legii menţionează că teritoriul R.

conduce la aglomerarea traficului auto şi 113 . Divizarea teritoriului administrativ al capitalei în şase sectoare sub forma unor segmente de cerc. La nivelul comunelor şi al oraşelor s-a revenit la instituţia primarului. fiecare sector fiind condus de către un primar şi un consiliu local.a. Pierderea capitalului industrial a fost acompaniată şi de amplificarea. Acestea sunt foste centre comunale. acte stare civilă. pe fondul declinului demografic general (ca proces compensatoriu) s-a amplificat practica decretării de „noi oraşe”. în special cele ale oraşelor mari. Puterea economică. în schimb. ca urmare a scăderii accentuate a numărului populaţiei urbane.). La nivelul capitalei funcţionează Primăria Municipiului Bucureşti. diversificarea şi modernizarea serviciilor (medicale. de transport. capitala ţării. Ele sunt mai degrabă produsul influenţei factorului politic în teritoriu (fig. Organul deliberativ este Consiliul Local. activitatea acestora se desfăşoară pe comisii de specialitate. Sub aspect administrativ. cu concentrarea funcţiilor administrative înspre zona centrală. Mai recent (după anul 2000). Fig. Latura birocratică a primăriilor (înregistrări. dar sunt departe de a atinge parametrii calitativi impuşi de rigorile urbanismului contemporan. este controlată de către Consiliul Judeţean condus de către un preşedinte. 275). oraşul Bucureşti este divizată în şase sectoare. Acesta este ales prin vot direct de masa de alegători cu drept de vot din unitatea administrativă. din care 97 municipii. compus din consilieri aleşi prin vot. comerciale. 2 698 de comune şi 13 089 de sate. 275. de învăţământ. condusă de un primar general şi de un consiliu municipal. evidenţa populaţiei ş. Judeţul este condus de un prefect. eliberări documente. Astăzi configuraţia administrativă a ţării se compune din 41 judeţe. Acesta (consiliul judeţean) construieşte şi adoptă bugetele şi coordonează politica de investiţii la nivel judeţean.) este în responsabilitatea secretarului. comunicaţiei mass-media etc. la care se adaugă municipiul Bucureşti. 268 de oraşe. care dispun de anumite infrastructuri superioare. care este reprezentantul puterii centrale în teritoriu. Organizarea teritorial-administrativă a României în prezent. Dată fiind complexitatea problemelor cu care se confruntă primăriile orăşeneşti.

Frontiera se compune din următoarele segmente teritoriale (exemplificare pe ţara noastră) (fig. spaţiul maritim. fiind rezultatul unor convenţii internaţionale. În cazul statelor care deţin insule în cadrul apelor teritoriale. pescuitului 114 . organizat specific în vederea exercitării suveranităţii asupra teritoriului naţional. aşezările. iar pe frontierele naturale acvatice. 277). Elemente de apartenenţă ale spaţiului maritim naţional. este recunoscut ca spaţiu maritim naţional al statelor cel ce se desfăşoară pe o lăţime de 12 mile marine (1 milă marină . De aceea. Săgeată.  zona de frontieră. perpendicular pe linia ţărmului. Graniţele configurează forma plan-spaţială a statelor. 276. Graniţa este definită de o linie imaginară. studii mai recente (R. limitele de apartenenţă se extind de la acestea în larg. transpusă în plan vertical. În cadrul graniţelor statale se includ componentele naturale şi antropice asupra cărora statul are suveranitate. dar îşi pot exercita controlul în privinţa protecţiei mediului. solul şi subsolul dintre două state. 2004) propun trasarea sectoarelor administrative în concordanţă cu desfăşurarea spaţială a principalelor cartiere. La nivelul solului se materializează prin borne. administrare şi control. 277. 5 m de fiecare parte).  fâşia de protecţie a frontierei de stat care se compune la rândul ei din fâşia de control. Acesta se desfăşoară pe verticală până la 80 – 100 km. pe o lăţime convenită cu ţara vecină (de exemplu. Componentele structurale ale unei frontiere. Restul spaţiului maritim până la 24 de mile marine formează zona contiguă. drumurile etc. Spaţiul maritim se delimitează în cazul statelor care au ieşire la mări sau oceane. Spaţiul aerian naţional este delimitat de planul vertical imaginar a cărui limită este concordantă cu graniţa terestră. ziduri sau garduri. subsolul şi apele interioare (râuri şi lacuri). inclusiv platformele continentale şi resursele acestora (fig. asupra cărora statele nu au suveranitate deplină. În general. tot cu 12 mile marine. Teritoriul naţional este dat de configuraţia plan- spaţială a graniţelor şi cuprinde toate componentele naturale şi antropice ale unui stat. cuprinde teritoriul din interiorul statelor pe o lăţime de 30 km în care se află sate şi oraşe ce au statut de localităţi de frontieră. 276):  culoarul de frontieră reprezintă teritoriul în care sunt localizate însemnele de frontieră şi care se dezvoltă paralel cu graniţa. poteca de patrulare pedestră şi drumul de patrulare auto. Fig. prin balize. În cadrul acestora se include: spaţiul aerian.1852 m). Ea se compune dintr-o succesiune de fâşii dispuse paralel cu graniţa care au rolul de avertizare. solul.pietonal în orele de vârf. în interiorul acestora exercitându-se dreptul de suveranitate. Amenajarea spaţiului frontalier Frontiera reprezintă un spaţiu tampon interpus între două unităţi politico-administrative statale. Fig. ce delimitează spaţiul aerian. cu Ucraina culoarul de frontieră are o lăţime de 10 m.

Tipuri de frontiere după modul de trasare (după G. Bodocan. în cazul României cu Bulgaria) (fig. pe baza unor tratate şi a unor planuri detaliate ce consfinţesc configuraţia frontierei.. pe malul Dunării. Dunărea. Frontiera se marchează în teren prin semne specifice. nr. acesta se stabileşte de acord cu fiecare dintre statele vecine. Frontierele naturale sunt date de prezenţa cursurilor de apă. Aici statele riverane au dreptul de explorare şi de exploatare a resurselor naturale biotice şi abiotice. Culoarul de frontieră reprezintă fâşia de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat.a. 105/27. pe căile de comunicaţie şi în zonele cu lucrări hidrotehnice din zona de frontieră). frontieră de stat. Ele se trasează în relaţie cu statul vecin. Acestea sunt reprezentate de borne numerotate pe care sunt trecute insemnele statului român (drapelul de stat). La peste 200 mile marine se desfăşoară spaţiul mărilor adânci. către interior. Frontiera de stat este definită de linia reală sau imaginară care trece în linie dreaptă de la un semn de frontieră la altul (acolo unde nu este marcată în teren cu semne de frontieră. Fig. 1996). Frontierele interne sunt frontierele terestre comune ale României cu fiecare dintre statele vecine. Profil transversal în cadrul spaţiului maritim naţional. de utilizare a forţei vântului şi a apei pentru producerea de energie electrică (după V. Fâşia de protecţie a frontierei are o lăţime către interior de 20 m (nu se constituie fâşie de protecţie a frontierei interne la ţărmul Mării Negre. 115 . Fig. a cumpenelor de ape ce separă două state şi a strâmtorilor (ex. Fâşia de protecţie a frontierei de stat este segmentul de teren ce se desfăşoară în lungul frontierei cu scopul protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului accesului în apropierea liniei de frontieră. Pe Dunăre şi cursurile navigabile frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil iar pe celelalte ape curgătoare nenavigabile. 2000). Erdeli şi colab. În cazul cursurilor de apă graniţa se consideră ca fiind linia talvegului la apele cele mai mici.06. 1999). astfel încât să se asigure vizibilitatea şi protecţia semnelor de frontieră.2001 defineşte şi concretizează conţinutul noţiunilor de zonă de frontieră. 280). publicată în Monitorul Oficial nr. Erdeli şi colab. 278. Elementele de aparteneţă în graniţele ţării (după G.06. Asupra lăţimii culoarului de frontieră. 278). 280. Fig. Zona economică exclusivă se desfăşoară până la 200 mile maritime faţă de ţărm. culoar de frontieră. până la mijlocul pânzei de apă. aceasta este definită de linia ce uneşte un punct de coordonate faţă de altul) (fig. Astfel.. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României. 279. 279). aşa cum s-a mai menţionat zona de frontieră cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre.ş. stabilită în baza acordurilor şi convenţiilor de frontieră încheiate de România cu statele vecine. care constituie bun al întregii omeniri şi formează zona apelor internaţionale (fig. Fâşia de protecţie a frontierei de stat se constituie şi se marchează prin grija administraţiei publice locale în colaborare cu poliţia de frontieră. Frontierele se împart în două mari categorii: naturale şi convenţionale. fâşie de protecţie a frontierei şi frontieră internă. Frontierele convenţionale sunt de regulă cele de uscat. 352/30.2001.

116 . cabine pentru controlul actelor. În numeroase cazuri în asemenea puncte de frontieră funcţionează magazine cu regim de „duty-free shop”. birouri. de relaţiile cu vecinii şi configuraţia naturală a teritoriului se deosebesc şase categorii de puncte de trecere a frontierei:  pentru traficul pietonal (pe jos şi cu bicicleta). Controlul mărfurilor ce fac obiectul traficului transfrontalier pe calea ferată se realizează în punctele de încărcare prin intermediul organelor vamale interne. De regulă.  aeriene. amenajate în vederea asigurării controlului persoanelor şi mărfurilor ce fac obiectul traficului transfrontalier. Punctele de trecere a frontierei sunt constituite din spaţii specifice. fără a fi exclus controlul şi din partea statului de destinaţie. la care se adaugă ghişee de schimb valutar.  mixte. mări sau lacuri între două state riverane. Aici are loc şi controlul documentelor de trecere şi cel al mărfurilor. pentru trecerea frontierei la mersul pe jos sau cu bicicleta se asigură puncte de acces şi de trecere simple în proximitatea fâşiei de frontieră. Din considerente de timp controlul persoanelor se realizează între cele două staţii dintre statele vecine. care constau în: culoare de trafic. În majoritatea cazurilor aceste frontiere dispun de drumuri de acces două sau mai multe benzi de circulaţie.  pentru traficul feroviar. În funcţie de interes. copertine de protecţie. În aeroporturile internaţionale serviciile vamale şi controlul documentelor de călătorie se realizează în incintele aeroportuare. În cazul punctelor de trecere a frontierei pe calea ferată sunt stabilita staţii de îmbarcare a personalului vamal şi militar de control. Controlul vamal se realizează în porturi la îmbarcare.  pentru mijloace auto. mijloacelor de transport şi a mărfurilor peste cursurile de apă . autobuse. de încheere de asigurări. puncte de control pentru bagaje şi mărfuri. respectiv de debarcare a acestora după executarea controlului şi trecerea frontierei. autocamioane).  ferry-boaturi. Pentru trecerea frontierei cu mijloace auto se amenajează spaţii speciale elaborate. cu selectarea tipului de mijloace de transport (autoturisme. taxe ecologice etc. Liniile de ferry-boat asigură transferul persoanelor.