Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Capitolul I
PATRIMONIUL
§. 3. Funcţiile patrimoniului
Patrimoniul prezintã o importanţã practicã deosebitã şi anume:
- constituie gajul general al creditorilor chirografari; - explicã şi face posibilã subrogaţia
realã cu titlu universal;
- face posibilã transmisiunea universalã şi cu titlu universal a drepturilor şi obligaţiilor.
Test de autocontrol :
Definiţi patrimoniul.
Enumeraţi şi explicaţi elementele şi caracterele juridice ale patrimoniului.
Ce înţelegeţi prin funcţia patrimoniului de a constitui gajul general al creditorilor
chirografari ?
Explicaţi funcţia patrimoniului care constă în a face posibilă subrogaţia reală cu titlu
universal.
2
Capitolul II
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTURILE PATRIMONIALE
Test de autocontrol:
Realizaţi o schemă a drepturile patrimoniale.
Definiţi drepturile reale şi pe cele de creanţă. Daţi exemple.
Faceţi o comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanţă.
3
Capitolul III
CLASIFICAREA BUNURILOR
§. 3. Distincţii secundare
1. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile
a)Definire. – Sunt consumptibile bunurile care nu pot fi folosite, conform destinaţiei lor
obişnuite, fără a li se consuma substanţa. Cele neconsumptibile sunt acele bunuri care pot fi
întrebuinţate în mod continuu fără ca prin aceasta să se consume substanţa lor sau să fie
implicată înstrăinarea.
2. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile
a) Definire. – Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi înlocuite unele cu altele în
executarea unei obligaţii (banii, ţigările, alimentele etc.). Bunurile nefungibile sunt cele care
4
nu se pot înlocui unele cu altele pentru a libera pe debitor (un cal de cursă, o monedă de aur
veche, un tablou etc.).
§. 4. Gruparea bunurilor
1. Noţiune. –Un bun se poate găsi cu altul într-un anumit raport juridic sau dacă
anumite bunuri reunite formează un ansamblu care are existenţa sa proprie vom fi în prezenţa
unei universalităţi.
2. Raporturi juridice între bunuri
a) Bunuri principale şi bunuri accesorii. – De exemplu, rama pentru tablou, cheile
pentru lacăt, căpăstrul pentru cal, roata de rezervă pentru automobil.
Din litera şi spiritul Codului civil mai rezultă o regulă şi anume: imobilul faţă de mobil
este întotdeauna principal iar pământul (solul) în comparaţie cu construcţiile şi plantaţiile (art.
489 C.civ.) este bunul principal
b) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. – De exemplu, terenul agricol care dă anual o
recoltă sau o casă care este închiriată. Numim fruct orice bun accesoriu care este produs
periodic dintr-un bun principal (teren, pomi, capital etc.) fără ca substanţa acestuia să se
diminueze. Fructele sunt de trei feluri: naturale (de pildă, ciupercile şi fructele copacilor),
industriale bunăoară, legumele obţinute prin cultură (art. 483 C.civ.), şi civile, de exemplu,
chirii, arenzi, dobânzi etc.
Productul presupune consumarea substanţei şi este produs de bunul principal la
intervale neregulate; el nu se mai reproduce. De exemplu, pietrele desprinse episodic dintr-o
carieră neexploatată (art.537 alin. 2) sau arborii tăiaţi izolat (art. 531 C.civ.).
3. Universalităţile
a) Universalităţile de fapt reprezintă o grupare de bunuri mai mult sau mai puţin
omogene care prin voinţa proprietarului este considerată şi tratată ca un bun unic. Sunt clasice
următoarele exemple: o bibliotecă (un ansamblu de volume), o turmă (o sumă de animale) etc.
b) Universalităţi de drept. – Aşa cum am arătat, unica universalitate de drept este
patrimoniul persoanelor fizice şi juridice.
Test de autocontrol:
Definiţi bunurile din punct de vedere juridic. Care este sediul materiei?
Care este principala distincţie a bunurilor cuprinsă în Codul civil?
Daţi exemple de mobile prin anticipaţie, imobile prin destinaţie, mobile prin
determinarea legii.
Care sunt distincţiile secundare privind bunurile? Explicaţi.
Ce înţelegeţi prin bunuri frugifere şi de câte feluri sunt fructele.
Daţi exemplu de o universalitate de fapt.
Care este singura universalitate de drept?
5
Capitolul IV
DREPTUL DE PROPRIETATE
§. 1. Definiţie
Definiţia este dată în art. 480 C.civ. potrivit cãreia: "Proprietatea este dreptul ce are cineva
de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însã în limitele determinate
de lege" . Ea nu este lipsită de critici.
Definim dreptul de proprietate ca fiind acel drept real care conferã titularului sãu posesia,
folosinţa şi dispoziţia asupra unui bun, exclusiv şi perpetuu, în putere proprie şi în interes
propriu, cu respectarea normelor în vigoare .
dreptul de proprietate dobândit prin acte pentru cauzã de moarte; c) dreptul de proprietate
originarã şi dreptul de proprietate derivatã.
3 - dupã cum dreptul de proprietate este afectat sau nu de modalitãţi deosebim: a) drept de
proprietate pur şi simplu şi b) drept de proprietate afectat de modalitãţi.
4 - dupã regimul sãu juridic dreptul de proprietate se prezintã sub douã forme: a) drept de
proprietate publicã şi b) drept de proprietate privatã. Această clasificare este cea mai importantă.
Constituirea domeniului privat – Domeniul privat se constituie prin mijloace de drept civil
(vânzare-cumpărare, donaţie, schimb, legat, uzucapiune, accesiune etc.) sau prin modalităţi
specifice pe care particularii nu le au (dobândirea bunurilor fără stăpân sau abandonate, a
moştenirilor vacante, dezafectarea unor bunuri proprietate publică, exercitarea dreptului de
preemţiune recunoscut statului în anumite condiţii
Regimul juridic al domeniului privat – De regulă regimul juridic al bunurilor din domeniul
privat este – aşa cum am mai arătat – cel de drept comun.
Test de autocontrol :
Definiţi dreptul de proprietate. Enumeraţi şi explicaţi caracterele dreptului de proprietate şi
atributele sale.
Ce instituie partea a doua a definiţiei cuprinsă în art. 480 C.civ. ?
13
Capitolul V
POSESIA
§. 1. Noţiune şi definiţie
Posesia nu trebuie confundatã cu proprietatea; proprietatea este dreptul, posesia nu este
decât faptul. Art. 1846 alin. 2 C. civ. defineşte posesia astfel: "Posesia este deţinerea unui lucru
sau folosirea de un drept, exercitatã, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru".
Posesia a fost definitã ca fiind o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constã în
stãpânirea materialã sau exercitarea unei puteri de fapt de cãtre o persoanã asupra unui bun cu
intenţia şi voinţa de a se comporta faţã de toţi ceilalţi ca proprietar sau titular al unui drept real.
§. 2. Caracterele posesiei
Caracterele posesiei sunt urmãtoarele:
a) - posesia se bazeazã pe intenţia de a poseda pentru sine, adicã animus rem sibi habendi;
b) - posesia este incidentã numai drepturilor reale, nu şi celor de creanţã (personale);
c) - posesia face sã se nascã un drept probabil de proprietate sau un alt drept real.
§. 3. Elementele posesiei
Pentru existenţa posesiei sunt necesare douã elemente cumulativ îndeplinite şi anume: unul
material (corpus) şi altul psihologic (animus).
a) Elementul material constã din totalitatea faptelor materiale exercitate direct asupra
lucrului ;
b) Elementul psihologic sau intenţional constã în intenţia sau voinţa celui care posedã de a
exercita stãpânirea lucrului pentru sine, adicã ca şi cum ar fi exercitat-o proprietarul sau titularul
unui alt drept real.
Detenţia a fost definitã ca fiind exerciţiul unei puteri de fapt asupra unui lucru, fie cu
permisiunea şi pe contul proprietarului, fie în virtutea unui titlu legal sau judiciar.Aceastã definiţie
a detenţiei precare presupune trei condiţii şi anume:
- puterea de fapt ; - puterea de drept ; - obligaţia de restituire.
Comparaţie între detenţia precarã şi posesie. Ele se diferenţiazã sensibil:
- prima diferenţã: putere de fapt sau existenţa unui titlu. Posesia nu este decât un simplu fapt
(res facti), detenţia este o stare de drept (res juris).
- a doua diferenţã: pretenţia la proprietate sau recunoaşterea dreptului proprietarului. Simplu
spus: detentorul recunoaşte dreptul altuia, posesorul nu.
§. 7. Dovada posesiei
Ea se face prin probaţiunea celor douã elemente ale posesiei. Dovada elementului material
este relativ simplã şi ea se face prin orice mijloc de probã înclusiv martori şi prezumţii. Elementul
psihologic, prin natura lui, este mai dificil de probat. Existã din acest punct de vedere douã reguli:
- prima este prezumţia de neprecaritate, adicã animus domini este prezumat (art. 1854
C.civ.) ;
- a doua regulã este prezumţia de neintervertire de titlu prevãzutã de art. 1855 C.civ.
Pentru ca posesia sã producã efecte juridice deosebit de întrunirea celor douã elemente, ea
trebuie sã fie utilã, adică neviciată. Pentru a fi utilã ea trebuie sã îndeplineascã anumite calitãţi
prevãzute de art. 1847 C.civ. şi anume: sã fie continuã, neîntreruptã, netulburatã, publicã şi sub
nume de proprietar. La aceste calitãţi cerute posesiei doctrina şi jurisprudenţa a adãugat şi pe
15
aceea de a fi neechivocã. Viciile posesiei. - Viciile posesiei sunt reversul calitãţilor sale; ele sunt:
discontinuitatea (art. 1848 C.civ.), violenţa (art. 1851 C.civ.), clandestinitatea (art. 1852 C.civ.)şi
echivocul.
§. 9. Efectele posesiei
Aceste efecte sunt:
- posesia creazã o prezumţie de proprietate în favoarea posesorului;
- posesorul de bunã credinţã al unui bun frugifer dobândeşte în proprietate fructele bunului
pe care îl posedã;
- posesia imobiliarã este apãratã prin acţiunile posesorii;
- posesia prelungitã duce prin uzucapiune la dobândirea dreptului de proprietate asupra
imobilelor.
Test de autocontrol :
Ce reprezintă posesia raportat la proprietate ? Care sunt caracterele şi elementele ei ?
Ce condiţii trebuie să îndeplinească posesia pentru a-şi produce efectele ? Articolul.
Cum se probează elementul psihologic al posesiei ?
Faceţi o comparaţie între posesie şi detenţia precară.
Cum se numeşte operaţiunea juridică prin care poţi ca din detentor precar să devii posesor?
Identificaţi art. din Codul civil care instituie cazurile acestei operaţiuni.
Prin ce este apărată posesia ? Poate fi admisibilă o acţiune în complângere intentată de
posesor împotriva proprietarului ?
Ce are la îndemână proprietarul dacă a pierdut o acţiune în reintegrare ? De ce ?
Capitolul VI
§. 1. Consideraţii preliminarii
Mijloacele de apãrare a dreptului de proprietate au fost grupate în douã categorii:
mijloace indirecte sau nespecifice precum acţiunile în justiţie întemeiate pe drepturile de
creanţã (acţiunile în executarea contractelor, în rãspundere contractualã, în restituirea plãţii
nedatorate etc.) şi mijloace directe sau specifice care sunt aşa-numitele acţiuni reale. Aceste
mijloace directe sunt acţiunile petitorii şi acţiunile posesorii.
Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni prin care reclamantul cere instanţei de judecatã sã
statueze cã el este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real cu privire la un anumit
bun. Sunt acţiuni petitorii: acţiunea în revendicare, acţiunea în grãniţuire, acţiunea negatorie,
acţiunea confesorie şi acţiunea în prestaţie tabularã.
Acţiunea negatorie este acţiunea prin care reclamantul titular al dreptului de proprietate
contestã (neagã) pârâtului cã ar avea un drept de uzufruct, un drept de superficie, un drept de
uz, un drept de abitaţie sau un drept de servitute asupra unui bun proprietatea sa şi, în
consecinţã, sã înceteze exercitarea sa nelegitimã
Acţiunea confesorie este acţiunea prin care reclamantul cere instanţei sã stabileascã cã el
este titularul unui drept de uzufruct, al unui drept de superficie, al unui drept de uz sau abitaţie
ori al unui drept de servitute cu privire la un bun şi sã-l oblige pe pârât (proprietar sau altã
persoanã) sã-i permitã exercitarea netulburatã.
§. 3. Acţiunea în revendicare
1. Noţiune, definire. - Acţiunea în revendicare este acea acţiune realã prin care
proprietarul care a pierdut posesia bunului sãu, cere instanţei de judecatã sã i se recunoascã
dreptul de proprietate asupra bunului şi restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
2. Caracterele acţiunii în revendicare:- este o acţiune realã ;- ea este o acţiune petitorie;
- acţiunea în revendicare este, în principiu, imprescriptibilã sub aspect extinctiv.
Cheltuielile voluptorii (de plãcere sau de înfrumuseţare) sunt acelea pe care posesorul le-
a fãcut pentru plãcerea sa personalã; ele nu se restituie dar posesorul este în drept sã ridice acele
lucruri fãrã însã a deteriora bunul respectiv.
Test de autocontrol :
Care sunt mijloacele de apărare ale dreptului de proprietate şi altor drepturi reale :
clasificare.
În ce constă acţiunea confesorie ? Cine poate exercita acţiunea negatorie ?
Explicaţi revendicarea imobiliară.
Care este contradicţia cuprinsă în art. 1909 alin. 1 referitor la prescripţia achizitivă ?
Care sunt regulile aplicabile revendicării mobiliare?
Capitolul VII
§. 2.Uzufructul
1. Definiţie, caractere. - Uzufructul este acel drept real principal care conferã titularului
sãu (numit uzufructuar) atributele de posesie şi folosinţã asupra bunului ce aparţine altei
persoane (numit nud proprietar) cu obligaţia de a conserva substanţa. Uzufructul este
reglementat de art. 517-564 C.civ. Se poate, deci, spune că uzufructul este un drept real de
folosinţă şi posesie asupra lucrului altuia.
2. Caracterele uzufructului sunt urmãtoarele:
- este un drept asupra bunului sau bunurilor aflate în proprietatea altuia (ius in re
alliena) ; - este un drept esenţialmente temporar ; - pe durata sa uzufructul acordã proprietarului
bunului puteri reduse ; - uzufructul se poate constitui nu numai asupra unui lucru ci şi asupra
unui drept ; - este un drept incesibil ceea ce înseamnã cã el nu poate fi transmis prin acte şi
fapte juridice între vii ori pentru cauzã de moarte.
2. Obiectul dreptului de uzufruct. - Potrivit Codului civil "Uzufructul se poate stabili pe
tot felul de bunuri, mobile şi imobile" (art. 520), corporale sau incorporale, fungibile sau
nefungibile. De regulã el se constituie numai asupra bunurilor neconsumptibile deoarece
uzufructuarul are obligaţia de a conserva substanţa bunului.
3. Constituirea dreptului de uzufruct. - Art. 518 C.civ. statueazã cã "uzufructul se
stabileşte prin lege şi prin voinţa omului". Actualmente, deoarece constituirea uzufructului prin
lege a fost abrogatã, el poate fi dobândit fie prin voinţa omului (act juridic), fie prin
uzucapiune.
Constituirea uzufructului prin voinţa omului se poate face în douã moduri: prin convenţie
şi prin testament.
4. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului. - el are dreptul sã cearã predarea în folosinţa
sa a bunului supus uzufructului ; uzufructuarul are dreptul sã se foloseascã de bun precum şi de
a-i culege fructele; uzufructuarul are dreptul de a ceda beneficiul (emolumentul) dreptului sãu
de uzufruct dar nu însuşi acest drept ; pentru protejarea dreptului sãu uzufructuarul are la
îndemânã acţiunile posesorii; când uzufructul are ca obiect bunuri care se consumã prin
folosinţã (bani, grâne, bãuturi), uzufructuarul poate dispune de ele dar la sfârşitul uzufructului
trebuie sã le restituie în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare ori preţul.
În ce priveşte obligaţiile uzufructuarului aici vom distinge : uzufructuarul are obligaţia de
a proceda la inventarierea mobilelor şi a constata starea imobilelor (art. 540 C.civ.);
uzufructuarul este obligat de a da cauţiune ; uzufructuarul este obligat sã se foloseascã de lucru
ca un bun proprietar conform art. 541 C.civ ; obligaţia de a aduce la cunoştinţa nudului
proprietar orice încãlcãri sau uzurpãri ale dreptului celui din urmã; în caz contrar el va rãmâne
rãspunzãtor pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, ca şi cum le-ar fi cauzat
el însuşi;
5. Drepturile şi obligaţiile nudului proprietar. - În privinţa drepturilor distingem:
- dreptul proprietarului de a dispune de lucru dar numai cu respectarea atributelor care
revin uzufructuarului; dreptul proprietarului de a exercita toate acţiunile care privesc
proprietatea lucrului supus uzufructului (de exemplu, acţiunea în revendicare sau acţiunile
posesorii).
Obligaţiile nudului proprietar sunt: - o obligaţie de garanţie prin care nudul proprietar
trebuie sã-l garanteze pe uzufructuar împotriva evicţiunii; - o obligaţie negativã de a nu aduce
atingere exercitãrii de cãtre uzufructuar a drepturilor sale.
6. Stingerea uzufructului are loc în urmãtoarele cazuri:
19
§. 3. Dreptul de uz şi de abitaţie
1. Dreptul de uz este acel drept real principal care conferã titularului atributele de posesie
şi folosinţã asupra unui bun proprietatea altuia dar numai pentru nevoile sale şi ale familiei
.Culegerea fructelor poate fi fãcutã numai în naturã iar dacã acestea depãşesc trebuinţele
titularului dreptului şi ale familiei sale, ele nu pot fi înstrãinate. Titular al dreptului de uz nu
poate fi decât o persoanã fizicã; el are un caracter personal.
Dreptul de uz se dobândeşte prin convenţie, testament şi uzucapiune. Dreptul de uz se
stinge în aceleaşi condiţii ca şi uzufructul (art. 565 C.civ.) dar de acest drept vor putea beneficia
şi moştenitorii uzuarului dacã aşa s-a convenit prin convenţie.
2. Dreptul de abitaţie este un drept real imobiliar care are ca obiect o locuinţã şi conferã
titularului posesia şi folosinţa acelei locuinţe pentru el şi pentru familia sa; el este, aşadar, un
drept de uz care are ca obiect o locuinţã.
§. 4. Dreptul de servitute
1. Definiţie. Dreptul de servitute este un drept real principal, perpetuu şi indivizibil
constituit asupra unui imobil numit fond aservit sau dominat pentru uzul şi utilitatea altui
imobil numit fond dominant, imobile care aparţin unor proprietari diferiţi.
2. Caracterele dreptului de servitute sunt urmãtoarele:
- servitutea este un drept real ; - servitutea este un drept imobiliar ; - servitutea este un
drept perpetuu ;- servitutea este indivizibilã ;- servitutea nu poate fi înstrãinatã, urmãritã sau
ipotecatã independent de fondul al cãrui accesoriu este.
3. Clasificarea servituţilor. - Urmãrind prevederile Codului civil deosebim urmãtoarele
servituţi:
A. - Dupã originea sau modul lor de constituire (art. 577 C.civ.) servituţile se împart în:
a) servituţi naturale adicã acelea care îşi au originea în situaţia naturalã a fondurilor, de
exemplu: servitutea de scurgere a apelor naturale (art. 578 C.civ.), servitutea izvorului (art. 578
C.civ.), servitutea de îngrãdire a proprietãţii (art. 578 C.civ.);
b) servituţile legale. Acestea sunt cele stabilite de lege precum: servitutea de vedere (art.
611 C.civ.), servitutea de trecere (art. 616 C.civ.), servitutea picãturilor din streaşinã etc.;
c) servituţi stabilite prin fapta omului (art. 620-643 C.civ.) care se constituie prin
convenţie, testament, uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului; ele se mai numesc servituţi
veritabile sau propriu-zise.
B.- Dupã modul lor de exercitare distingem:
a) servituţi continue pentru a cãror exercitare şi existenţã nu este nevoie de fapta actualã a
omului. Exemplu, servitutea de scurgere a apei de ploaie (art. 622 alin. 2 C.civ.), servitutea de
vedere (art. 622 C.civ.);
20
b) servituţi necontinue pentru a cãror existenţã şi exercitare este necesarã fapta omului, de
pildã: servitutea de trecere, servitutea de a paşte animalele, servitutea de a lua apã din fântânã
(art. 622 alin. 2 C.civ.) etc.
C.- Dupã felul în care se manifestã:
a) servituţi aparente fiind acelea care se cunosc datoritã unor semne exterioare, cum ar fi
o fereastrã, o uşã, o cãrare, un canal (art. 622 alin.3 C.civ.);
b) servituţi neaparente sunt acelea a cãror existenţã nu poate fi cunoscutã printr-un semn
exterior, cum este servitutea de a nu clãdi sau zidi decât pânã la o anumitã distanţã sau înãlţime
sau cea de a nu planta la o distanţã mai micã decât cea prevãzutã de lege etc.
D.- Dupã obiectul lor servituţile se clasificã în:
a) servituţi pozitive şi negative. b) servituţi urbane sau rurale (art. 621 C.civ.) dupã cum
ele sunt constituite în folosul unei clãdiri sau al unui teren.
Servituţile naturale şi servituţile legale. Servituţile naturale. - Aşa numitele servituţi
naturale sunt urmãtoarele:
a) servitutea de scurgere a apelor naturale (art. 578 C.civ.) ;
b) servitutea izvoarelor (art. 575-583 C.civ.);
c) dreptul de grãniţuire (art. 584 C.civ.) ;
d) dreptul de îngrãdire (art. 585 C.civ).
Servituţile legale. - În art. 586-619 C.civ. sunt reglementate servituţile legale şi anume:
a) distanţa plantaţiilor ;
b) distanţa şi lucrãrile intermediare cerute pentru unele construcţii ;
c) servitutea de vedere (art. 611-614 C.civ.) ;
d) picãtura streaşinilor (art. 615 C.civ.);
e) servitutea de trecere (art. 617-619 C.civ.).
f) prin legi speciale sunt reglementate şi alte servituţi în domeniul apelor, pãdurilor,
cele aeronautice ca şi servituţi de utilitate publicã
Servituţile stabilite prin fapta omului. - Aceste servituţi sunt reglementate în art. 620-643
C.civ. şi sunt singurele servituţi veritabile, adevãrate dezmembrãminte ale dreptului de
proprietate.
Constituirea servituţilor : prin titlu, prin uzucapiune, prin destinaţia proprietarului
8. Exercitarea dreptului de servitute. - Drepturile şi obligaţiile generale ale
proprietarului fondului dominant sunt: de a face toate lucrãrile necesare pentru conservarea şi
exercitarea servituţii; de a nu face lucrãri care ar antrena schimbãri împovãrãtoare pentru fondul
aservit.
Drepturile şi obligaţiile generale ale proprietarului fondului aservit: - proprietarul aservit
are obligaţia de a face unele cheltuieli ; el nu poate face nimic pentru a scãdea sau îngreuna
întrebuinţarea servituţii;
9. Stingerea servituţilor. - Dreptul de servitute se poate stinge în urmãtoarele moduri:
- prin confuziune adicã prin reunirea ambelor fonduri în patrimoniul aceluiaşi proprietar;
- prin neuz sau prescripţie extinctivã ceea ce înseamnã cã ea nu se exercitã timp de 30 de
ani;
- prin pieirea fondului aservit;
- prin renunţarea dreptului la servitute;
- prin revocarea, rezilierea sau anularea dreptului care a întemeiat servitutea.
§. 5. Dreptul de superficie
21
1. Definiţie. - Dreptul de superficie este acel drept real principal care constã în dreptul de
proprietate al unei persoane numitã superficiar asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor
lucrãri care se aflã pe un teren care aparţine altei persoane şi asupra cãruia superficiarul are un
drept de folosinţã ; el este un drept real imobiliar.
2. Caracterele juridice ale dreptului de superficie:
- este un drept real imobiliar având ca obiect construcţii, plantaţii sau lucrãri aşezate pe
sol; este un drept perpetuu ; este un drept care conferã superficiarului un drept de folosinţã
asupra terenului pe care se aflã construcţiile sau plantaţiile ; este un drept imprescriptibil aşa
încât acţiunea confesorie poate fi oricând intentată.
3. Constituirea dreptului de superficie. - Dreptul de superficie se dobândeşte prin titlu,
prin uzucapiune sau prin lege. De regulã constituirea acestui drept se face prin convenţie
încheiatã între constructor şi proprietarul terenului pe care s-a ridicat construcţia.
4. Exercitarea dreptului de superficie. – Superficiarul este proprietarul construcţiilor,
plantaţiilor sau al lucrărilor executate. Aşadar el exercită asupra acestora atributele dreptului de
proprietate, adică posesia, folosinţa şi dispoziţia. Asupra terenului are doar un drept de folosinţă
circumscris scopului exercitării acestui drept (inclusiv ridicarea construcţiei. O dată cu
înstrăinarea construcţiei se va transmite dobânditorului şi dreptul de folosinţă asupra terenului.
Dreptul de superficie este transmisibil prin orice act juridic ; el poate fi grevat de sarcini reale
sau de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate; el poate constitui obiectul urmăririi silite
imobiliare.
5. Stingerea dreptului de superficie. - Acest drept înceteazã în urmãtoarele douã situaţii:
1) când construcţia, plantaţia sau lucrarea au pierit sau a fost desfiinţatã de superficiar şi 2)
când proprietarul terenului devine - prin convenţie, succesiune, uzucapiune - şi proprietar al
construcţiei, plantaţiei sau lucrãrii respective ; 3) prin expropriere.
Test de autocontrol :
Ce înseamnă şi care sunt dezmembrămintele dreptului de proprietate ?
Identificaţi în Codul civil şi enumeraţi servituţile naturale.
Care sunt modalităţile de constituire ale uzufructului ? Ce drepturi şi obligaţii are
uzufructuarul ? Dar nudul proprietar ?
Faceţi o comparaţie între uzufruct şi servitute.
Definiţi dreptul de superficie şi explicaţi cum se exercită acest drept.
Capitolul VIII
§. 1. Noţiuni introductive
Art. 644 C.civ. statueazã: "Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune,
prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune" iar art. 655 C.civ. cã "proprietatea se mai dobândeşte prin
accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune".
Aceste moduri generale de dobândire a dreptului de proprietate sunt aplicabile,
deopotrivã, dreptului de proprietate şi celorlalte drepturi reale, dezmembrãminte. Dreptul de
proprietate publicã poate fi dobândit numai în temeiul legii.
22
§. 5. Tradiţiunea
23
§. 6. Ocupaţiunea (ocuparea)
Acest mod de dobândire a proprietãţii constã în luarea în posesie a unui bun care nu
aparţine nimãnui, a unui bun fãrã stãpân. Dar potrivit art. 477 şi 646 C.civ. bunurile fãrã stãpân
sunt în proprietatea statului. Bunurile imobile nu sunt supuse acestui mod de dobândire a
proprietãţii. Doctrina a apreciat cã în aceastã categorie ar intra: apa de bãut dintr-un izvor
natural, vânatul sau peştele când sunt dobândite legal, apa dintr-un izvor pentru trebuinţele
casnice.
§. 7. Hotãrârea judecãtoreascã
Hotãrârea judecãtoreascã constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a
altor drepturi reale numai atunci când ea are un caracter constitutiv sau atributiv de drepturi.
Exemplu: ordonanţa de adjudecare prin care se definitiveazã executarea silitã constând în
vânzarea prin licitaţie publicã a unor bunuri; în acest caz cumpãrãtorul sau adjudecatarul devine
proprietar.
Uzucapiunea tabularã (sau prin convalescenţa titlului) este reglementatã de art. 27 din
Legea nr. 115/1938 care prevede cã în cazul în care s-au înscris în cartea funciarã - fãrã cauzã
legitimã - drepturi reale care pot fi dobândite prin uzucapiune, ele vor rãmâne valabil dobândite
dacã titularul dreptului le-a posedat cu bunã credinţã, potrivit legii, timp de 10 ani; sintagma
"fãrã cauzã legitimã" înseamnã un titlu nevalabil.
Uzucapiunea extratabularã. - Ea este reglementatã de art. 28 din Legea nr. 115/1938.
Acest text de lege prevede cã: persoana care a posedat un bun imobil în condiţiile legii timp de
20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate care a fost înscris în cartea funciarã,
poate cere întabularea dreptului în favoarea sa.
6. Joncţiunea posesiilor. - Prin aceasta înţelegem unirea posesiei uzucapantului (a
posesorului actual) cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitatã de cãtre autorul sãu cu
scopul de a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Art. 1860 C.civ. stabileşte cã: „Orice posesor are facultatea, spre a putea opune
prescripţia, sã uneascã posesia sa cu posesia autorului sãu”;
Condiţii :1) sã existe o posesie propriu-zisã; 2) posesorul actual sã fi dobândit posesia
bunului de la autorul sãu pe baza unui raport juridic.
7. Calculul termenului de prescripţie. - El se calculeazã pe zile, ziua fiind de 24 de ore.
Ea începe la miezul nopţii şi se terminã la miezul nopţii urmãtoare. Ziua în care începe
prescripţia nu intrã în calcul iar prescripţia se încheie la miezul nopţii ultimei zile a termenului
prevãzut de lege.
8. Întreruperea şi suspendarea cursului uzucapiunii. - Aceste cazuri sunt prevãzute de
Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivã. Dimpotrivã, întreruperea naturalã este
specificã numai prescripţiei achizitive; ea este incidentã, conform art. 1864 C.civ., în douã
cazuri:- când posesorul este şi rãmâne lipsit mai mult de un an de posesia bunului indiferent
cine este autorul deposedãrii;- când bunul cu privire la care se exercitã posesia este declarat
imprescriptibil de lege.
9. Efectele uzucapiunii. - Prin împlinirea uzucapiunii se naşte dreptul de proprietate al
uzucapantului şi concomitent se stinge dreptul de proprietate al fostului proprietar; dar acest
efect este retroactiv ceea ce înseamnã cã uzucapantul devine proprietar din chiar momentul în
care a început sã curgã termenul de prescripţie.
Uzucapiunea trebuie invocatã pe cale de acţiune în justiţie sau pe cale de excepţie.
Creditorii uzucapantului pot invoca şi ei uzucapiunea pe calea acţiunii oblice; sau dacã
renunţarea s-a fãcut în frauda intereselor creditorilor, aceştia au dreptul sã solicite revocarea
renunţãrii prin acţiunea paulianã.
Test de autoevaluare :
Care sunt modurile de dobândire a dreptului de proprietate ? Clasificaţi-le.
Identificaţi articolele din Codul civil aplicabile accesiunii imobiliare naturale.
Ce situaţii distingem în cadrul accesiunii imobiliare artificiale şi cum se soluţionează
acestea.
De câte feluri este uzucapiunea ? Care sunt regulile aplicabile uzucapiunii după Codul
civil ? Dar uzucapiunii extratabulare?
Ce act normativ reglementează pe viitor uzucapiunile începute şi neîmplinite până la
intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1976 ?
25
Capitolul IX
PUBLICITATEA IMOBILIARÃ
§. 1. Consideraţii generale
Definire. - Prin publicitate imobiliarã se înţelege totalitatea mijloacelor juridice prin care
se evidenţiazã situaţia materialã şi juridicã a imobilelor în mod public pentru a se ocroti
circuitul lor civil.
Scopul publicitãţii imobiliare. - Prin publicitatea imobiliară se realizează atît securitatea
juridică statică, prin aceea că atestă existenţa drepturilor imobiliare ale persoanelor fizice şi
juridice, cît şi securitatea juridică dinamică, prin faptul că ea conferă celor interesaţi date certe
cu privire la situaţia juridică a imobilelor.
Sistemele de publicitate imobiliarã. - Pe teritoriul ţãrii noastre existã urmãtoarele sisteme
de publicitate imobiliarã:
- sistemul registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni, sistem care este reglementat de
Codul civil şi Codul de procedurã civilã; el este aplicabil în Vechea Ţarã (România înainte de
1918);
- sistemul cãrţilor funciare reglementat de Legea nr. 115/1938 şi Decretul 241/1947 şi
care este aplicabil în Transilvania, Banat şi Bucovina;
- sistemul intermediar al cãrţilor de publicitate funciarã reglementat de Decretul nr.
242/1947 şi de unele dispoziţii ale Legii nr. 115/1938 aplicabil parţial în jud. Ilfov şi Bucureşti.
Test de autoevaluare:
Ce înseamnă publicitate imobiliară şi care este scopul ei?
Care sunt sistemele de publicitate imobiliară şi unde se aplică?
Descrieţi aceste sisteme.
Care sunt modificările aduse publicităţii imobiliare prin Legea nr. 7/1996?