Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
PROIECT DE STAŢII
ELECTRICE
PROIECTAREA UNEI STAŢII ELECTRICE
DE TRANSFORMARE 110/20 kV
UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” BRAŞOV
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELOR Pag. 1
Cuprins
Nivelul tensiunilor impune existenţa unor valori determinat de tensiune în nodurile sistemului.
Aceste valori se menţin constante, reglându-se tensiunea prin diferite mijloace. În acest scop se
folosesc regulatoare automate de tensiune la generatoare, prizele transformatoarelor şi
autotransformatoarelor din staţiile de transformare, maşini şi aparate producătoare sau consumatoare
de putere reactivă e.t.c.
Frecvenţa curentului alternativ din sistem este unică în tot sistemul, cu excepţia unor părţi din
sistem care se leagă prin intermediul unor grupuri convertizoare de frecvenţă. În sistemul electric al
ţării noastre, precum şi în toate sistemele electrice ale ţărilor europene, frecvenţa curentului
alternative are valoarea de 50 Hz. Ea trebuie menţinută constantă, cu toleranţe de 0,5 Hz, prin
reglarea puterii active din sistem.
Circulaţia puterilor active şi reactive într-un sistem electric trebuie cunoscută şi se trece în
schema de conexiuni marcându-se de o parte puterile produse în centrale, iar de altă parte cele
consumate în diferite noduri.
Rezerva de putere într-un sistem electric este absolut necesară, fiind, de regulă, egală cel puţin
cu puterea celui mai mare grup electrogen din sistem. Această rezervă este folosită în toate cazurile
neprevăzute din sistem, care au drept urmare scoaterea din funcţiune a unor părţi din sistemul
electric.
Comanda sistemelor electrice se realizează prin dispecerat. Ea coordonează, transmite
dispoziţiile necesare pentru menţinerea regimului de funcţionare optim, stabilit sau pentru eliminarea
unor situaţii de avarie.
Energia electrică produsă de centralele electrice suferă mai multe transformări ale tensiunii,
pentru a putea fi transportată cu pierderi cât mai mici la distanţe cât mai mari şi apoi utilizată la
consumatori. Transportul energiei electrice la distanţe mari şi foarte mari trebuie făcut pe linii
electrice de înaltă şi foarte înaltă tensiune ( 110, 220, 400, 750 kV). Transportul energiei electrice la
distanţe relativ mici se face cu ajutorul liniilor de medie tensiune ( 6, 20 kV) iar la distanţe foarte
mici pe linii de joasă tensiune. Cu cât tensiunea este mai mare cu atât curentul este mai mic şi ca
urmare pierderile pentru transportul energiei electrice, scad foarte mult deoarece sunt proporţionale
cu pătratul curentului. Transformarea nivelurilor de tensiune au loc în staţiile şi posturile de
transformare, care sunt noduri ale sistemului electroenergetic şi la care sunt racordate liniile electrice.
Instalaţiile electrice ale staţiilor de transformare pot fi împărţite în următoarele categorii :
- circuite primare ;
- circuite secundare ;
- servicii proprii ;
- instalaţii auxiliare.
Circuitele primare ale staţiilor electrice sunt cele parcurse de energia electrică care circulă
dinspre centralele electrice spre consumatori. În această categorie a circuitelor primare sunt incluse
şi circuitele care nu sunt parcurse de fluxul principal de energie dar care sunt racordate în derivaţie la
diverse circuite primare pe care le deservesc, cum sunt circuitele transformatoarelor de tensiune sau
ale descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă. Circuitele primare funcţionează obişnuit la tensiuni
relativ ridicate şi sunt parcurse de curenţi mari în regim normal de funcţionare cu excepţia circuitelor
legate în derivaţie şi în special în regim de scurtcircuit. Alegerea aparatelor electrice din circuitele
primare ale staţiilor electrice, se face comparându-se caracteristicile părţii din instalaţie unde
urmează să fie montate cu caracteristicile de catalog.
Circuitele electrice secundare deservesc circuitele electrice primare şi se caracterizează prin
faptul că nu sunt parcurse de fluxul principal de energie care circulă spre consumatori precum şi prin
niveluri reduse ale tensiunii ( 230 V ) şi foarte reduse ale curentului ( 5 A sau 1 A ). Circuitele
secundare se împart în circuite de comandă şi circuite de control. Circuitele de comandă servesc la
acţionarea voită ( de la faţa locului sau de la distanţă ) a diverselor mecanisme aparţinând aparatelor
de comutaţie (întreruptoare, separatoare ) şi de reglaj. Circuitele de control sunt cele care deservesc
instalaţiile de informare ( semnalizare, măsurare, înregistrări diverse ), blocaje ( pentru evitarea
manevrelor greşite), sincronizare, protecţie prin relee şi automatizare.
Serviciile proprii ale staţiilor electrice se împart în servicii de curent alternativ şi servicii de
curent continuu. Serviciile proprii de curent alternativ sunt formate din instalaţiile de răcire ale
transformatoarelor, instalaţiile de reglaj ale transformatoarelor, instalaţiile de încărcare ale bateriei de
acumulatoare, instalaţiile de ventilaţie a încăperii bateriei de acumulatoare, dispozitivele de acţionare
ale întreruptoarelor şi separatoarelor, instalaţia de aer comprimat, instalaţia de telecomunicaţii,
instalaţia de iluminat şi forţă e.t.c. Serviciile proprii de curent continuu sunt formate din iluminatul
de siguranţă, consumatorii ce nu admit întreruperi în funcţionare.
Instalaţiile auxiliare din staţiile electrice sunt formate din instalaţiile de legare la pământ,
instalaţia de protecţie împotriva loviturilor directe de trăsnet e.t.c.
La elaborarea proiectelor de investiţii pentru staţiile de transformare de 110 kV/MT, o fază
importantă o constituie alegerea dispoziţiei constructive optime care să satisfacă atât realizarea
2.1. Definiţii
1. Instalaţia electrică este o instalaţie cu tensiunile între faze mai mari de 1 kV, care serveşte la
primirea, transformarea, distribuirea energiei electrice şi care cuprinde, în general, aparate
electrice, transformatoare de putere, materiale electrice, diferite instalaţii auxiliare, precum şi
construcţiile aferente. Instalaţiile electrice includ staţiile electrice, precum şi instalaţiile
electrice de evacuare a puterii produse de generatoare.
2. Instalaţia electrică de exterior este o instalaţie electrică sau o parte dintr-o instalaţie
electrică în care aparatele electrice, transformatoarele şi materialele electrice sunt amplasate
într-un spaţiu deschis şi sunt expuse intemperiilor atmosferice.
3. Instalaţia electrică de interior este o instalaţie electrică sau o parte dintr-o instalaţie
electrică în care aparatele electrice sunt amplasate într-un spaţiu închis şi sunt protejate
împotriva influenţei directe a intemperiilor atmosferice.
4. Staţia electrică este un ansamblu de instalaţii electrice şi construcţii anexe, destinat
conversiei parametrilor energiei electrice şi conectării a două sau mai multor surse de energie
electrică ori a două sau mai multor căi de curent.
5. Staţia de transformare este o staţie electrică care realizează transformarea parametrilor
energiei electrice prin transformatoare de putere.
6. Staţia de racord adânc este o staţie de transformare amplasată în apropierea centrului de
sarcină, echipată cu un număr minim de aparate de comutaţie.
7. Celula este un ansamblu de echipamente, elemente, dispozitive şi aparate amplasate într-un
singur loc, care are un scop funcţional determinat.
Datele de bază necesare pentru elaborarea proiectului unei staţii electrice sunt următoarele :
1. Stadiul tehnic de profil şi amplasare, aprobat, care va trebui să cuprindă ca piesă distinctă
tema de proiectare pentru :
- profilul şi încadrarea în sistem a staţiei ;
- regimurile caracteristice de funcţionare a instalaţiei;
- amplasamentul în microzonă;
- schema electrică pentru staţii cu bare simple secţionate cu profil maxim, patru linii şi două
transformatoare ;
- schema electrică pentru staţii cu funcţii multiple, staţie cu bare duble (figura 2.2.2.).
Cabină
relee
1 2
Alegerea locurilor de amplasare a instalaţiilor electrice trebuie făcută luând în considerare toţi
factorii care condiţionează din punct de vedere tehnic, economic şi social diferitele variante posibile,
cu respectarea simultană a regulilor de protecţie a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor.
Amplasarea staţiilor trebuie făcută prin economisirea la maxim a terenurilor agricole şi forestiere,
evitându-se terenurile periculoase, dacă vor avea personal permanent se amplasează în apropierea
zonelor locuite, iar amplasamentul şi instalaţiile electrice trebuie protejate împotriva inundaţiilor,
dacă este cazul realizându-se lucrări speciale de apărare.
Amplasarea instalaţiilor electrice trebuie făcute ţinând seama de condiţiile climatice ale
mediului ambiant, altitudine, pericolul de pătrundere a apei şi prafului, pericolul de coroziune,
pericolul de incendiu şi pericolul de deteriorări mecanice. La amplasarea instalaţiilor electrice se va
ţine seama de posibilitatea de extindere a acestora. De regulă, intervalul de timp pentru care se va
asigura această posibilitate va fi de circa 10 – 15 ani.
Principalele criterii care trebuie să fie avute în vedere la alegerea amplasamentului staţiilor
electrice sunt următoarele :
1. amplasarea cât mai aproape de centrul de greutate a consumului în cazul staţiilor coborâtoare,
respectiv conexiunea optimă a reţelelor electrice de înaltă tensiune, în cazul staţiilor de
sistem ;
2. amplasarea cât mai aproape de localităţi ;
3. efectuarea de lucrări minime pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a serviciilor
proprii şi a utilităţilor : alimentarea cu apă şi căldură, canalizarea apelor menajere,
telecomunicaţiilor, drumul de acces e.t.c. ;
4. depărtarea, în limitele prescrise, de sursele de poluare a atmosferei cu substanţe care au o
acţiune nocivă asupra construcţiilor ;
5. încadrarea în limitele de spaţiu stabilite prin planurile de sistematizare aprobate ; se vor
evita : ocuparea de terenuri agricole, demolările de construcţii existente, fie pe terenul staţiei,
fie pe culoarele liniilor electrice de racord, amplasarea pe terenuri destinate exploatărilor
subterane de orice fel sau subtraversate de conducte pentru diferite utilităţi nelegate de
exploatarea staţiei ;
6. asigurarea posibilităţii de dezvoltare a staţiei ;
La stabilirea structurii schemelor electrice primare de înalta tensiune, se vor avea în vedere
următoarele cerinţe de bază :
a) Securitatea în funcţionare
Prin schemă se va asigura ca un defect simplu pe un circuit primar de linie, transformator, generator :
- să conducă la scoaterea din funcţiune numai a circuitului respectiv ;
- să poate fi izolat printr-un număr minim de întreruptoare ;
De asemenea, scoaterea în revizie sau reparaţie a unui echipament tehnologic trebuie să poată
fi făcută fără a perturba inadmisibil funcţionarea restului instalaţiei. În vederea reducerii riscului unor
manevre greşite, se recomandă prevederea limitată în schemele electrice primare a separatoarelor cu
rol de comutare.
b) Elasticitatea în exploatare
Schema de conexiuni va permite :
- asocierea circuitelor pe structuri de schemă care pot funcţiona separat de restul instalaţiei,
în toate combinaţiile cerute de regimurile de lucru prevăzute ;
- efectuarea operaţiilor de întreţinere a unui echipament, precum şi executarea lucrărilor de
extindere a staţiei, prin scoaterea de sub tensiune a unei părţi cât mai restrânse din
instalaţie ;
c) Claritatea structurii conexiunilor electrice
Se va asigura posibilitatea ca personalul de exploatare să evalueze corect şi cât mai rapid
consecinţele oricărei manevre operative necesare realizării unei anumite configuraţii de schemă, şi
anume :
- modificarea circulaţiei de putere pe diferitele circuite ;
- modificarea valorilor de scurtcircuit în raport cu nivelul maxim admis ;
- condiţiile de securitate la lucrările ce urmează a se efectua în instalaţie ;
- comportarea instalaţiei în cazul apariţiei unui defect.
La alegerea echipamentelor electrice, se va ţine seama de următoarele cerinţe principale :
1. parametrii tehnici ai echipamentelor trebuie să asigure funcţionarea schemelor electrice din
care fac parte ;
2. caracteristicile constructive trebuie să permită realizarea unor instalaţii corespunzătoare sub
aspect economic, al condiţiilor de execuţie şi exploatare şi al spaţiului ocupat;
3. gradul de siguranţă în exploatare trebuie să fie satisfăcător, atât pentru regimul normal, cât şi
pentru regimurile anormale de funcţionare, stabilite prin tema de proiectare.
Schema electrică de conexiuni a unei instalaţii electrice trebuie să fie simplă şi clară şi să
permită o efectuare a manevrelor rapidă şi lipsită de pericole de accidentare.
Se admite ca părţi ale instalaţiei, care sunt în mod normal separate, să fie conectate pentru
scurte intervale de timp (de exemplu, în cursul executării unor manevre), chiar dacă în aceste
intervale de timp puterea de scurtcircuit depăşeşte valoarea nominală pentru care este dimensionată
instalaţia.
În astfel de situaţii trebuie să se prevadă măsuri în vederea evitării eventualelor accidente de
persoane în cazul unui scurtcircuit.
Întreruptoarele vor fi prevăzute, de regulă, pe acele circuite pentru care nu se pot asigura cu
alte aparate mai ieftine condiţiile de deconectare a curenţilor de scurtcircuit, selectivitatea protecţiei
şi operaţiile de automatizare necesare (separatoare de sarcină, siguranţe de înaltă tensiune,
dispozitive de scurtcircuitare automată e.t.c.).
Fig. 2.4.1. Marcarea separărilor vizibile la celulele de linie si la celula unei cuple transversale
Dacă punctele de separare aparţin unor organizaţii de exploatare diferite sau dacă ele nu se
găsesc în aceeaşi instalaţie, ci se află la distanţă, condiţia de separare de lucru se consideră
îndeplinită numai dacă poate fi asigurată o responsabilitate unică pe timpul separării de lucru la toate
punctele de separaţie.
De regulă, separarea de lucru trebuie să fie făcută pe toate părţile. O separare de lucru numai pe
o singură parte (spre alimentare) este admisă în cazurile în care nu poate să apară tensiunea inversă
pe partea din instalaţie care nu a fost separată.
PROIECTAREAFig.
UNEI STAŢII
2.4.3. ELECTRICE
Realizarea DE TRANSFORMARE
separaţiilor 110/20
vizibile în ambele KVale
parţi instalatiei
UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” BRAŞOV
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELOR Pag. 15
În cazul aparatelor electrice care necesită îngrădiri de protecţie este necesar să se ia măsuri
pentru evitarea pericolului pe care îl poate prezenta dezvoltarea unei vegetaţii înalte în interiorul
îngrădirii. În spaţiile de producţie electrică, protecţia personalului împotriva atingerii accidentale a
elementelor aflate sub tensiune, în timpul executării lucrărilor curente de exploatare, se asigură
printr-una dintre următoarele măsuri :
a) amplasarea la înălţime corespunzătoare, în zone inaccesibile atingerilor accidentale ;
b) îngrădiri de protecţie definitive, pline sau din plasă ( se admite şi folosirea
balustradelor).
La alegerea unei scheme de conexiuni a unei staţii electrice este necesar să se aibă în vedere, în
afară de caracteristicile specifice ale instalaţiei analizate, şi o serie de criterii care pot să influenţeze
structura schemei. În acest sens se va ţine seama de :
a) condiţiile de funcţionare ale sistemului energetic, care se referă la tensiuni, circulaţie de
curenţi, puteri şi curent de scurtcircuit ;
b) caracteristicile consumatorilor alimentaţi, se referă la siguranţa în funcţionare a acestora,
respectiv la exigenţa cu privire la frecvenţa şi durata întreruperilor ;
c) caracteristicile echipamentului, pot influenţa structural schema de conexiuni şi în special
siguranţa în funcţionare a întreruptoarelor, a transformatoarelor şi autotransformatoarelor ;
d) condiţiile de exploatare, care se referă la amplasarea pe teren şi la claritatea schemei pe care
trebuie să o ofere personalului de exploatare ;
e) criteriul economicităţii, indicator de eficienţă economică, cel al cheltuielilor anuale minime
de calcul.
Separatorul este un aparat mecanic de comutaţie, care în poziţia închis asigură trecerea
curenţilor în condiţii normale şi de avarie, iar în poziţia deschis, pentru motive de securitate, asigură
o distanţă de izolare predeterminată între bornele fiecărui pol.
Fig. 2.5.3. Schema unei staţii cu bare colectoare simple şi cu bară de transfer
Fig. 2.5.5. Schema unei staţii cu bare colectoare duble şi cu bară de transfer.
Fig. 2.5.6. Schema unei staţii cu bare colectoare duble şi două întreruptoare pe circuit.
Fig. 2.5.7. Schema unei staţii cu bare colectoare duble şi 1,5 întreruptoare pe circuit.
La producerea unui defect pe una din linii, deconectează întreruptorul ramurii respective şi cea
a cuplei. Din acest motiv, este indicată folosirea schemelor cu punte spre transformator în cazul
staţiilor cu linii lungi cu probabilitatea sporită de defectare, sau al liniilor electrice mai scurte de
medie tensiune realizate cu o siguranţă mecanică mai mică, sau al centralelor hidroelectrice
îndepărtate. Deconectarea unei linii angajează în suprasarcina a celeilalt, cu ambele transformatoare
în funcţiune. Schemele cu punte spre linie sunt indicate pentru staţiile de transformare unde există
manevre dese pe partea transformatoarelor, sau acolo unde posibilitatea defectelor pe linie este
redusă.
Schemele H superior, cum se mai numesc cele cu punte spre linii, se mai recomandă în cazul în
care se face un tranzit de energie important între cele două linii.
i) Scheme poligonale
Se numesc şi scheme în inel. Sunt denumite şi scheme în pătrat, hexagon, decagon e.t.c., după
cum numărul întreruptoarelor este 4, 6, 10 e.t.c.
Ca şi schemele cu bare duble şi două întreruptoare pe circuit, şi schemele în inel permit revizia
întreruptoarelor fără întreruperea alimentării. În funcţionare normală inelul este închis.
Datorită avantajelor remarcabile, schemele poligonal au căpătat o extindere apreciabilă la
tensiuni înalte şi foarte înalte, unde costul întreruptoarelor este ridicat şi se cere o siguranţă şi
elasticitate în funcţionare deosebită ( figula 2.5.8. ).
3. TEMA DE PROIECTARE
Proiectarea unei staţii electrice de transformare 110/20 kV, amplasată în apropierea Staţiei
400/110 kV Braşov, pentru alimentarea zonei Triaj – Hărman, zonă care va cunoaşte o puternică
dezvoltare industrială, comercială, prestări servicii şi construcţii locuinţe. Staţia va fi denumită
„Staţia 110/20 kV Triaj” şi va avea următoarele caracteristici tehnice:
- staţia va fi racordată la barele 110 kV ( secţiunea 1A si 2A) din staţia Braşov, prin două
linii electrice aeriene ( L=2 km, 3x185 mm2 OLAL);
- staţia va fi prevăzută pe partea de 110 kV şi 20 kV cu sistem simplu de bară, secţionată,
legătura între secţiuni fiind realizată cu cupla longitudinală ( plansele 2 si 3);
- staţia va fi dotată cu două transformatoare de putere 110/22 kV, S=25 MVA ( uk=10,9 %,
Psc=143 kW, P0=21 kW, YNd-11);
- substaţia de 110 kV va fi amplasată în exterior, iar substaţia de 20 kV în interior;
- staţia va avea şi un corp de comandă, prevăzut cu mai multe încăperi: camera de
comandă, camera pentru protecţii, sala cu celulele de 20 kV, camera bateriilor de
acumulatori, camera transformatoarelor de servicii interne ( plansa 1);
- LEA 110 kV Braşov 1 - Triaj 1 va fi racordat în staţia 400/110 kV Braşov, la secţiunea
1A 110 kV, iar în staţia 110/20 kV Triaj la bara 1A 110 kV prin aparate de comutaţie
moderne, performante;
La alegerea echipamentului aferent s-a acordat atenţie deosebită asigurării cât mai bine a
condiţiilor de compatibilitate electromagnetică.
Se vor respecta limitele impuse în Normele Generale de Protecţia Muncii ale MMSS – MSF
din 2002 şi recomandările de atenuare a influenţelor şi instrucţiuni de instalare, legare la pământ şi
cablare pe şantier, conform CEI.
Oraşul Braşov este situat într-o zonă cu climat temperat. Din datele statistice meteo se poate
aştepta ca: temperaturi de sub 10 0C înregistrate 196 zile/an.
Temperaturi minime şi maxime înregistrate au fost de -420C şi respectiv +40 0C;
Condiţii climaterice nefavorabile (căderi masive de zăpadă şi teren îngheţat), care să împiedice
lucrul în aer liber s-au înregistrat aproximativ în 60 zile/an (între decembrie şi februarie).
Datele meteo sunt înregistrări ale măsurătorilor Institutului de Meteorologie şi Hidrologie
Bucureşti – Staţia Braşov.
Echipamentele şi instalaţiile tehnologice s-au ales, respectiv dimensionat pentru funcţionare în
următoarele condiţii de mediu ambiant:
- zona meteo A;
- altitudine (peste nivelul mării) < 1000 m (620 m.)
- temperaturi ale mediului ambiant conf.CEI 60068-2-1 si 60068-2-2:
la exterior max. + 40 0C
min. – 30 0C
max. a mediei în 24 h +35 0C
la interior max. + 40 0C
min. – 5 0C
- umiditate relativ a conf.CEI 60068-2-3 max. 95 %
- grosimea stratului de chiciură 16 mm
- viteza maximă a vântului
- fără chiciură 26 m/s
- cu chiciură 14 m/s
- numărul mediu de zile de furtună cu descărcări electrice 51/an;
- nivelul de poluare al zonei II – mediu
Conform STAS 11.100/1-77 amplasamentul face parte dintr-o zonă cu grad de seismicitate 7.
BC BC BC
Staţia A k Staţia B Staţia C
G
LEA LEA
Consumator
În cazul unui scurtcircuit în punctul k, impedanţa circuitului scade brusc, iar ca urmare curentul
va creşte tot brusc până la valoarea Ip:
U
Ip (1)
3 R12 X 12
i ' 2 I p sin t 2 I p cos t (2)
2
Trecerea de la regimul permanent precedent avariei la regimul permanent care urmează avariei
se face printr-un regim tranzitoriu. În orice moment pentru o fază se poate scrie relaţia :
di A di di
U A rA i A L A M B M C ;
dt dt dt
i A iB iC 0; (3)
di
U r i L ;
dt
în care :
L x
T (5)
r r
i(0)=iso (6)
Rezultă :
i0' is 0 2 I p (7)
t
ik (t ) I p cos t (iso 2 I p ) e T (8)
0 , 01
isoc 2 I p (1 e T
) k soc 2 I p (10)
unde :
0 , 01
k soc 1 e T (11)
se numeşte coeficient de şoc şi arată de câte ori este mai mare curentul de şoc valoarea maximă a
componentei periodice a curentului de scurtcircuit.
Deoarece constanta de timp T variază între zero pentru L = 0 şi infinit pentru r = 0, coeficientul
de şoc va avea ca limite : 1<ksoc<2.
Expresia practică de calcul a valorii maxime a curentului de şoc :
Evoluţia curentului de scurtcircuit este direct influenţată de poziţia locului de scurtcircuit faţă
de generatoare:
a). Scurtcircuit departe de generator, caz în care componenta periodică, alternativă a curentului de
scurtcircuit, are o valoare practic constantă pe toată durata scurtcircuitului;
b). Scurtcircuit aproape de generator, caz în care componenta periodică, alternativă a curentului de
scurtcircuit are o valoare ce variază în timp, variaţie ce trebuie avută în vedere la stabilirea valorii
curentului de rupere şi permanent.
Calculul curenţilor de scurtcircuit simetrici şi nesimetrici se face utilizând metoda
componentelor simetrice.
Metoda componentelor simetrice necesită calculul a trei componente independente ( de
secvenţă directă, inversă şi homopolară), fără legături între ele în afara condiţiilor de la locul de
scurtcircuit. Determinarea curentului de scurtcircuit la locul de defect K este posibilă cu ajutorul unui
R Ui=Uh=0
S d Ud
T Ud=Id*Z
Z Id
Z Id=E/(Zd+Z)
i Ui
Ii=Ih=0
h Uh
h Uh
3Z
CL 110 kV
Ih
Trafo 1 Trafo 2
Fig. 4.2.2. Schema echivalentă pentru calculul curenţilor de scurtcircuit
110/22 kV 110/22 kV monofazat
K2
Sectiunea 1 20 kV Sectiunea 2 20 kV
CL 20 kV
PROIECTAREA UNEI STAŢII ELECTRICE DE TRANSFORMARE 110/20 KV
LES 20 kV LES 20 kV
UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” BRAŞOV
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELOR Pag. 33
a). Curentul de scurtcircuit în punctul K1, când este în funcţiune o singură linie de 110 kV ( figura
4.2.4.)
Parametrii cunoscuţi:
- puterea de scurtcircuit pe barele de 110 kV din staţia Braşov Sk=5442 MVA;
- lungimea liniei L=2 km, conductorul liniei fiind din OLAL 3x185 mm2, rezistenţa liniei
r0=0,16 /km, reactanţa liniei x0=0,4 /km ( conform tabelului din anexa 11, din PE
134/95);
- factorul de tensiune c=1,1 pentru tensiuni nominale între 20 – 220 kV ( conform tabelului
2 din pagina 84, din PE 134/95). Factorul de tensiune este raportul dintre tensiunea sursei
echivalente şi tensiunea Un/3. El are rolul unui factor de corecţie.
Zs ZL K1 ZT
c U N
3
Fig. 4.2.4. Schema echivalentă de secvenţă directă pentru calculul curentului de scurtcircuit în
punctul K1
Z S RS jX S ; Z S 0,433 j 2,223;
- factorul de şoc, se ia din grafic (fig.5, pag. 89 din PE 134/95) în funcţie de raportul R/X, sau se
poate calcula aproximativ cu formula:
3 R
1,02 0,93 e X
;
1,46;
b). Curentul de scurtcircuit în punctul K1, când sunt în funcţiune ambele linii de 110 kV( figura
4.2.5.):
Se desenează schema de secvenţă directă pentru scurtcircuit în punctul K1:
ZL1
Zs K1
ZT
c U N
ZL2
3
Fig. 4.2.5. Schema echivalentă de secvenţă directă pentru calculul curentului de scurtcircuit în
punctul K1 când sunt în funcţiune ambele linii de 110 kV
- impedanţa totală până la defect:
Z L1 Z L 2
Z tot Z S ;
Z L1 Z L 2
Z L1 Z L 2 ;
Z L1
Z tot Z S ;
2
Z tot 0,593 j 2,623;
Z tot 0,5932 2,6232 2,694 ;
c). Curentul de scurtcircuit în punctul K2, când este în funcţiune o singură linie de 110 kV şi un
singur transformator de putere ( figura 4.2.6.):
K2
Zs ZL ZT
c U N
3
Fig. 4.2.6. Schema echivalentă de secvenţă directă pentru calculul curentului de scurtcircuit în
punctul K2
U N2 2
raportăm la tensiunea de bază cu relaţia: Z Z
'
;
U N2
U N2 2 222
R=3,513 ; R R 0,1405 ;
'
3 .513
U N2 1 110 2
U N2 2 22 2
X=55,773 ; X X 2,2309 ;
'
55, 773
U N2 1 110 2
'
Z tot 0,1405 j 2,2309;
'
Z tot 0,14052 2,23092 2,2353 ;
d). Curentul de scurtcircuit în punctul K2, când este în funcţiune o singură linie de 110 kV şi două
transformatoare de putere ( figura 4.2.7.):
Se desenează schema de secvenţă directă pentru scurtcircuit în punctul K2:
ZT1
K2
Zs ZL
ZT2 c U N
3
Fig. 4.2.7. Schema echivalentă de secvenţă directă pentru calculul curentului de scurtcircuit în
punctul K2 când sunt în funcţiune ambele transformatoare
U N2 2
raportăm la tensiunea de bază cu relaţia: Z Z
'
;
U N2
U N2 2 22 2
R=2,133 ; R R 0,08532 ;
'
2,133
U N2 1 110 2
U N2 2 222
X=29,393 ; X X 2 29,393 1,175 ;
'
U N1 110 2
'
Z tot 0,08532 j 1,175;
'
Z tot 0,085322 1,1752 1,1814 ;
e). Curentul de scurtcircuit în punctul K2, când sunt în funcţiune două linii de 110 kV şi două
transformatoare de putere ( figura 4.2.8.):
Se desenează schema de secvenţă directă pentru scurtcircuit în punctul K2:
ZL ZT1
K2
Zs
1
ZL2
c U N
ZT2
3
Fig. 4.2.8. Schema echivalentă de secvenţă directă pentru calculul curentului de scurtcircuit în
punctul K2
U N2 2
raportăm la tensiunea de bază cu relaţia: Z Z 2 ;
'
U N
U N2 2 222
R=1,973 ; R R 2 1,973 0,07892 ;
'
U N1 110 2
U N2 2 222
X=28,993 ; X X 2 28,993 1,15972 ;
'
U N1 110 2
'
Z tot 0,07892 j 1,15972;
'
Z tot 0,078922 1,159722 1,1624 ;
f). Curentul de scurtcircuit în punctul K2, când sunt în funcţiune două linii de 110 kV şi un
transformator de putere ( figura 4.2.9. ):
Se desenează schema de secvenţă directă pentru scurtcircuit în punctul K2:
ZL
K2
Zs ZT1
1
ZL2 c U N
3
Fig. 4.2.9. Schema echivalentă de secvenţă directă pentru calculul curentului de scurtcircuit în
punctul K2 cu două linii şi un transformator în funcţiune
ZL
Z tot Z S ZT ;
2
Z tot 3,353 j 55,373;
Z tot 3,3532 55,3732 55,514 ;
U N2 2
raportăm la tensiunea de bază cu relaţia: Z Z
'
;
U N2
U N2 2 222
R=3,353 ; R R 0,1341 ;
'
3. 353
U N2 1 110 2
U N2 2 22 2
X=55,373 ; X X 2,2149 ;
'
55,373
U N2 1 110 2
'
Z tot 0,1341 j 2.2149;
'
Z tot 0,13412 2,21492 2,2189 ;
Calculul curentului de scurtcircuit monofazat pe barele de 20 kV, în situaţia în care sunt în funcţiune
cUN/1,73
cele două linii şi cele două transformatoare ( figura 4.2.10. ):
ZiL1 ZiT1 Ii
- se desenează schemele
Z echivalente de secvenţă directă, inversă şi homopolară pentru un scurtcircuit
is
ZL
în punctul K2. 1
ZiL ZiT2 Ui
2
ZhT1
Ih K2
ZL
1
ZhT2
U
h
Fig. 4.2.10. Schema echivalentă de secvenţă directă, inversă şi homopolară pentru un scurtcircuit
în punctul K2
Z d Z i 1,973 j 28,993;
Z
Z h hT 1,38 j 26,37;
2
Z tot 2 Z d Z h 5,32 j 84,35;
U N2 2
raportăm la tensiunea de bază cu relaţia: Z Z 2 ;
'
U N
U N2 2 222
R=5,32 ; R R 0,2128 ;
'
5,32
U N2 1 110 2
U N2 2 222
X=84,35 ; X X 3,374 ;
'
84,35
U N2 1 110 2
'
Z tot 0,2128 j 3,374;
'
Z tot 0,21282 3,374 2 3,3807 ;
3 R
1,02 0,93 e X
;
1,778;
RT XT
GT BT U2N/3
U1N/3
Caracteristicile transformatoarelor: YNd – 11, 1109x1,78%/22 kV, SN=25 MVA, U1n=110 kV,
U2n=22 kV, usc%= 10,9%, i0%=4%, P0=21 kW, Psc=143 kW.
i0 i %
i0* 0 ;
I 1n 100
i0 % 4
i0* 0,04;
100 100
i* S 0,04 25 106
YT 0 2 nT 0,0826 10 3 S ;
U1n 110 10
2 6
Conductanţa transformatorului se poate calcula din expresia pierderilor de mers în gol ale
transformatorului:
P0 p 0* S nT
GT ;
U 12n U 12n
2
U
P0 3 GT 1n GT U 12n ;
3
P
p 0* 0 ;
S nT
Determinarea pierderilor
- de putere activă:
p p0 p s ;
p 0 P0 ;
p sc Psc ;
U 12n 2 2
p s 3 RT I 3 p
1
2 *
sc I 1n p sc* S nT 2 ;
S nT
- pierderi totale: pt p q k e ;
ke – echivalentul energetic al puterii reactive, care se calculează cu formula următoare:
W
n
ke 0,1 0,2 var ;
10
2 W
ke 0,1 0,2 0,1 ;
10 var
Pentru un transformator pierderile se pot scrie sub forma următoare care este de fapt expresia unei
parabole:
pt p 0 q 0 k e 2 p sc k e q sc ;
S2
pt p 0 q 0 k e p sc k e q sc 2
;
S nT
S2
pt 21 999,77 0,1 143 0,1 2721,24 2
;
S nT
S2
pt1 120,977 415,124 2
;
S nT
Din reprezentarea grafică a celor două ecuaţii care reprezintă două parabole deducem punctul de
intersecţie al celor două parabole, care are valoarea SA.
pt1 120,977 0,6641 S 2 ;
pt 2 241,954 0,332 S 2 ;
pt 1 pt 2 S A ;
120,977 0,6641 S 2 241,954 0,3320 S 2 ;
120,977
S2 364,27 S A 19 MVA;
0,3321
Din grafic se observă că pentru o sarcină cuprinsă între 0 şi S A este avantajoasă funcţionarea doar a
transformatorului T1 ( figura 5.2.).
Pentru sarcini mai mari decât SA pierderile totale de putere sunt minime la funcţionarea cu două
transformatoare.
S[MVA] 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60
pt1 137.6 187.4 270.4 386.6 536 718.7 934.5 1184 1466 1781 2130 2512
pt2 250.3 275.2 316.7 374.8 449.5 540.8 648.7 773.2 914.3 1072 1246 1437
1300 Serie1
1200
1100 Serie2
1000
900
800
700
600
500
400
300
200
100
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44 46 48 50 52 54 56 58 60
S [MVA]
Sn 25 106
I1n 131,2 A (curentul nominal din primarul transformatorului de
3 U1n 3 110 103
putere).
Sn 25 106
I 2n 656 A (curentul nominal din secundarul transformatorului de
3 U 2n 3 22 103
putere).
Curentul nominal al barelor de 110 kV: IBare110=2*I1n=262,4 A.
Pentru calculul curentului de durată pe barele de 20 kV, se consideră situaţia când
transformatoarele de putere funcţionează în suprasarcină cu 30% timp de 30 minute.
Curentul maxim de durată la 20 kV se calculează cu expresia:
I d max 1,3 I 2 n 1,3 656 852,8 A .
Creşterea tensiunii nominale a reţelelor electrice a fost posibilă în măsura în care tehnica a
putut realiza izolatoare corespunzătoare.
Izolatoarele se folosesc în instalaţiile electrice şi servesc la fixarea elementelor conducătoare de
curent, la izolarea lor faţă de pământ şi de alte părţi ale instalaţiilor care se găsesc la altă tensiune,
precum şi la îmbinarea mecanică a părţilor aflate la potenţiale diferite.
Din punct de vedere al destinaţiei, izolatoarele se construiesc pentru a fi folosite la liniile
electrice aeriene, precum şi ca izolatoare de trecere şi izolatoare suport.
Izolatoarele pentru linii sunt destinate funcţionării în aer liber, iar cele de trecere şi suport –
pentru funcţionarea în instalaţii exterioare sau interioare.
Caracteristicile principale ale izolatoarelor sunt următoarele :
- izolatorul străpungibil (St) este izolatorul la care distanţa disruptivă (distanţa disruptivă este
distanţa cea mai mică prin materialul izolatorului între elementele metalice cu potenţiale
electrice diferite) este mai mică decât jumătate din distanţa disruptivă (prin aer) ;
- izolatorul nestrăpungibil (Ns) este izolatorul la care distanţa disruptivă prin corpul
izolatorului este cel puţin egală cu jumătate din distanţa disruptivă exterioară (prin aer) ;
- distanţa disruptivă exterioară izolatorului este distanţa cea mai mică între părţile metalice
sub o tensiune pe o cale care nu trece prin materialul izolatorului ;
- linia de fugă este cea mai mică distanţă pe suprafaţa izolatorului între părţile metalice aflate
la potenţiale electrice diferite. În cazul izolatoarelor compuse din mai multe elemente, linia de
fugă este egală cu suma liniilor de fugă ale elementelor componente ;
- linia de fugă specifică este raportul dintre lungimea liniei de fugă exprimată în cm şi
tensiune maximă de serviciu între faze exprimată în kV ;
- străpungerea reprezintă descărcarea disruptivă prin corpul izolant solid al izolatorului ;
- conturnarea reprezintă descărcarea disruptivă exterioară izolatorului, producându-se între
părţile ce sunt supuse în mod obişnuit la potenţiale diferite ;
- tensiunea minimă de conturnare la frecvenţă industrială (50 Hz) în stare uscată sau umedă
(sub ploaie) este cea mai mică tensiune de frecvenţă industrială care produce conturnarea
izolaţiei ;
- tensiunea de ţinere 1 minut la frecvenţă industrială în stare uscată sau sub ploaie este
tensiunea maximă prescrisă la frecvenţă industrială aplicată în stare uscată sau sub ploaie pe
izolator timp de un minut, fără a produce conturnarea sau străpungerea ;
- tensiunea de 50% conturnări la tensiune de impuls în stare uscată este tensiunea de impuls
care produce conturnarea izolaţiei pentru jumătate din numărul impulsurilor aplicate.
Pentru a asigura izolaţia corespunzătoare tensiunii instalaţiei, izolatoarele nu trebuie să permită
străpungerea nici conturarea izolatorului. În general, probabilitatea de conturnare este mai mare decât
probabilitatea de străpungere. Acest lucru depinde de construcţia izolatorului şi de starea mediului
ambiant.
În funcţie de destinaţia lor, izolatoarele pot prelua eforturi mecanice diferite. De exemplu, la
liniile electrice aeriene, izolatoarele de susţinere preiau numai greutatea conductorului, a chiciurii şi
presiunea vântului, iar izolatoarele de tracţiune preiau în plus şi eforturile de tracţiune din
conductoare.
În plus, izolatoarele de exterior sunt supuse la variaţii de temperatură lente sau bruşte. Astfel,
când un izolator este încălzit de razele soarelui şi apoi este udat brusc de o ploaie rece, sau când un
izolator la suprafaţa căruia se produce o conturnare este răcit sub influenţa variaţiilor de
temperatură, în special a celor bruşte, iau naştere în masa izolatorului eforturi interne care pot
conduce la distrugerea acestuia.
Creşterea temperaturii izolatorului poate influenţa şi asupra calităţii lui electrice, favorizând
deteriorarea izolatorului prin străpungere ca urmare a efectului de instabilitate termică.
Barele colectoare reprezintă în circuitele primare ale staţiilor şi posturilor de transformare calea
de curent care primeşte şi distribuie energia în diferite circuite ale instalaţiei, constituind partea din
circuitul primar prin care se leagă între ele diferitele echipamente.
Din punct de vedere al execuţiei, barele colectoare pot fi : rigide, flexibile şi capsulate, iar
după locul de montaj : de interior sau de exterior.
Barele colectoare pot fi formate din unul sau mai multe sisteme de bare, fiecare sistem putând
fi format din unul sau mai multe secţii.
Barele colectoare trebuie prevăzute cu inscripţii clare şi vizibile care să indice : denumirea
fazei, sistemului de bare, secţiei de bare.
Denumirea fazei va fi indicată prin literele R, S, T, respectiv culorile roşu, galben, albastru.
Marcarea sistemelor de bare se va face cu cifre arabe, iar cea a secţiilor aceluiaşi sistem de bare, cu
litere majuscule. Ordinea de marcare la exterior şi la interior se va face, de regulă, începând de la
calea de rulare a transformatoarelor principale, iar în interior dinspre culoarul de deservire. Se va
păstra aceeaşi ordine în întreaga instalaţie. La extinderi de instalaţii se vor păstra marcajele
existente.
Barele colectoare şi de derivaţie rigide se vopsesc pe tot traseul, mai puţin îmbinările şi locul
de montare a scurtcircuitoarelor. Barele colectoare şi de derivaţie flexibile vor fi marcate în punctele
de fixare pe izolatoare şi aparate.
Barele colectoare rigide vor fi prevăzute cu racorduri electrice pentru legături la bornele
aparatelor şi cu piese de dilatare pe traseu. Îmbinările barelor colectoare se vor face numai prin
sudură sau şuruburi, fiind interzisă lipirea.
Barele colectoare vor fi prevăzute cu cuţite de legare la pământ pe fiecare sistem şi secţie.
Excepţie pot face barele de medie şi joasă tensiune, care în loc de cuţite de legare la pământ se pot
pune cu ajutorul scurtcircuitoarelor mobile. În acest scop ele vor fi prevăzute cu puncte accesibile
marcate pentru montarea scurtcircuitoarelor.
Legăturile la pământ ale elementelor barelor colectoare se vopsesc cu culoare neagră,
exceptând îmbinările.
Distanţele între faze şi între sistemele de bare vor fi alese conform normelor în vigoare. Izolaţia
barelor colectoare se va alege în concordanţă cu gradul de poluare al zonei.
Atât conductorul, cât şi elementele de susţinere şi îmbinare a barelor colectoare vor fi verificate
la solicitările mecanice şi electrodinamice, atât la proiectare, cât şi în exploatare, ori de căte ori se
schimbă condiţiile de calcul. De asemenea, barele colectoare şi elementele componente vor fi
verificate la solicitări termice la proiectare şi în exploatare când se schimbă condiţiile de calcul
(puteri de scurtcircuit, circulaţii de puteri). Temperatura maximă de regim a barelor nu trebuie să
depăşească 70 ºC. Barele colectoare vor fi prevăzute cu cleme şi armături corespunzătoare
materialului şi secţiunii conductorului din care sunt confecţionate.
Alegerea barelor rigide de 20 kV se face din tabel (tabelul 5.4, pag.72 din PE 111-4/93),
ţinând cont de coeficientul de corecţie k2 ( coeficient care depinde de temperatură). În cazul nostru
am ales k2=0,68, pentru temperatura =35+15=50 C ( se consideră temperatura barelor 50 C, din
tabel se poate alege secţiunea barelor pentru temperatura de 35 C).
Conductorul care se va alege trebuie sa permită vehicularea unui curent de durată, egal cu:
I d max
Id ;
k2
2 852,8
Id I d 2508,2 A
0,68
Se alege soluţia cea mai economică (consum minim de material), conductor format dintr-un
pachet de trei bare cu secţiunea dreptunghiulară 80x10, care în condiţiile din tabel admite în curent
maxim:
Itabel=2660 A > 2508,2 A.
Pentru condiţiile reale din instalaţie, pachetul de conductoare va admite:
Idurata=Itabel*k2=2660*0,68=1808,8 A > 1705,6 A.
Barele alese se verifică în funcţie de condiţiile de rezistenţa mecanică la scurtcircuit.
Barele sunt alcătuite din câte 3 benzi de aluminiu cu secţiunea 80 x 10 mm fiecare. Distanţa
dintre izolatoare în lungul benzii este de 675 mm, distanţa dintre faze 100 mm, iar distanţa dintre
distanţiere de 450 mm. Valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit este de 30,22 kA.
Forţa care solicită bara datorită acţiunii reciproce a barelor vecine, deci a interacţiunii dintre
faze este :
l 2
F 1,77 isoc 10 2 [Kgf]
a
în care :
a - este distanţa dintre axele barelor a două faze vecine, în cm ;
l – distanţa (deschiderea în lungul unei faze, între punctele de fixare a barelor pe izolatoare,
în cm ;
isoc – valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit, în kA.
l 2 67,5
F 1,77 isoc 10 2 1,77 30,22 2 10 2 109,11 [Kgf]
a 10
F=109,11 [Kgf]
Considerând bara ca o grindă simplu rezemată, cu multe deschideri şi sarcina uniform
distribuită momentul de încovoiere rezultă :
F l
M [Kgfcm]
10
F l 109,11 67,5
M 723,49 [Kgfcm]
10 10
Componenta efortului care ia naştere în bare datorită interacţiunilor dintre faze va fi :
M
f [Kgf/cm2]
W
în care :
M – este momentul de încovoiere ;
W – modulul de rezistenţă al secţiunii barei în raport cu axa principală de inerţie
perpendiculară pe planul de dispoziţie a fazelor.
W 0,5 b n 4
în care :
b - grosimea benzii, în cm ;
lb - distanţa dintre axele pieselor de distanţare ale pachetului, în cm ;
în care :
a - rezistenţa la încovoiere admisibilă pentru materialul barelor.
În cazul de faţă, cu barele executate din aluminiu rezistenţa la încovoiere admisibilă este :
a=650 [Kgf/cm2]
136,58 < 650
Barele alese verifică condiţia stabilităţii mecanice.
Forţa care acţionează asupra izolatorului de susţinere este egală cu F :
F = 109,11 Kgf.
Pentru această solicitare, este necesar ca pentru bare să se aleagă izolatoare de susţinere tip I 3,
75–75–195 STAS 5852–72, care admit o solicitare de 375 kgf.
Temperatura finală f , până la care conductorul este încălzit sub acţiunea curenţilor de
scurtcircuit se calculează cu ajutorul curbelor din figura 46, pagina 137. Pentru aceasta mai întâi
trebuie determinată mărimea :
2
I
A f Ai t f
s
în care :
Ai - se determină după aceleaşi curbe pentru temperatura iniţială a conductorului (înainte de
scurtcircuit) ;
I - curentul permanent de scurtcircuit ;
tf - timpul fictiv, în s ;
s - secţiunea conductorului, în mm2.
Dar stabilitatea termică poate fi determinată şi pe baza secţiunii minime a conductorului,
corespunzător temperaturii maxime admisibile max în care cazul unei temperaturi iniţiale i :
tf
S min I
Am Ai
în care :
S nT
- I nAparat I calcul , unde I calcul ;
3 U n
k S
- timpul de rupere : t rupere t , unde t , (k coeficient ce depinde de tipul
I sc
conductorului ales) ;
t sc
- verificarea la stabilitatea termică : I lt I scmed ;
t
- verificarea la solicitare dinamică : I ld isoc .
Întreruptoare de 110 kV
Pentru celulele de 110 kV alegem un întreruptor performant, cu mediu de stingere al arcului
electric cu SF6, de construcţie ABB (conform graficului prezentat mai jos), tip LTB D1/B ( din figura
6.2.1. şi 6.2.2. ).
Întreruptorul tip LTB D este acţionat de un macanism de acţionare cu arcuri şi motor electric
de tip BLK.
Un BLK este folosit pentru acţionări trifazate şi trei BLK se folosesc pentru acţionare
monofazată.
Întreruptorul are următoarele caracteristici ( conform tabelului de mai jos):
- tensiunea nominală 145 kV;
- curentul nominal 3150 A;
- capacitatea nominală de rupere 40 kA;
- timpul total de rupere t=40 ms;
Întreruptoare de 20 kV
Pentru celulele de 20 kV alegem un întreruptor performant, cu mediu de stingere al arcului
electric în vid, de construcţie ABB, tip VD4 .
Întreruptoarele cu vid de tip VD4 sunt concepute pentru a fi utilizate în interior, în sisteme de
comutaţie izolate în aer. Capacitatea lor de comutaţie este suficientă pentru a face faţă oricăror
cerinţe ce decurg din comutaţia echipamentelor şi componentelor sistemului, în condiţii normale şi
anormale de lucru, în particular scurtcircuite, în limitele impuse de parametrii tehnici ai acestora.
Întreruptoarele în vid au avantaje speciale când sunt utilizate în reţele unde este o frecvenţă de
comutaţie mare la curenţi nominali şi/sau unde sunt de aşteptat un număr de condiţii de producere a
scurtcircuitelor. Întreruptoarele de tip VD4 sunt potrivite pentru operaţii de reanclanşare şi au o
fiabilitate şi o durată de viaţă excepţionale. Întreruptoarele de tip VD4, proiectate sub formă de
coloane, pot fi livrate fie ca unităţi individuale, pentru instalaţii fixe, fie montate pe un şasiu.
Structura lor de bază este reprezentată în figurile 2/1 şi 2/2.
• Temperatura mediului ambiant:
- Maxima +40°C
- Maxima mediilor pe 24 de ore +35°C
- Minima -5°C
• Umiditate:
- Maxima mediilor, măsurată în 24 de ore 95%
- Maxima mediilor, măsurată într-o lună 90%
• Altitudinea maximă de operare:
- <1000 m deasupra nivelului mării.
Separatoarele sunt aparate de comutaţie care în poziţia deschis asigură o întrerupere vizibilă a
circuitelor electrice din care fac parte.
Separatoarele sunt constituite din următoarele elemente principale :
a) Sistemul de contacte, care poate fi alcătuit dintr-un contact fix şi unul mobil, sau două
contacte mobile, constituind calea de curent a separatorului.
b) Sistemul izolator, care este format din izolatoarele suport ale contactelor precum şi din
tija sau tijele izolante care transmit mişcarea de la dispozitivul de acţionare la contacte.
c) Dispozitivul de acţionare, care asigură închiderea sau deschiderea separatoarelor.
Acestea pot fi cu acţionare manuală pneumatică sau electrică.
d) Construcţia metalică de asamblare şi susţinere, care realizează asamblarea şi susţinerea
din punct de vedere mecanic a elementelor de mai sus.
Pentru instalaţiile de 110 kV, separatoarele alese sunt de tip STEP, tensiunea nominală 123
kV, curentul nominal 1600 A, curentul de stabilitate termică 40 kA, curentul de stabilitate dinamică
80 kA.
Transformatorul ales este de tip IMB, de fabricaţie ABB. Transformatoarele sunt umplute cu
cuarţ granulat impregnat în ulei, ceea ce asigură izolaţia electrică într-un design compact şi cu o
cantitate minimă de ulei.
Transformatoarele IMB au o construcţie flexibilă ceea ce permite, de exemplu, o înfăşurare
mai mare şi / sau altele mai mici (sarcină în secundar).
Înfăşurarea primară este alcătuită din unul sau mai multe conductoare paralele de Al sau Cu, în
formă de U, şi mai multe straturi izolante. Straturile de izolaţie sunt realizate din hârtie specială
asigurând o rezistenţă mecanică şi de izolaţie mărită, pierderi dielectrice reduse şi o bună comportare
la îmbătrânire. Transformatoarele pot avea până la 4 înfăşurări secundare.
cele mai multe cazuri într-un grup de 2 unităţi (conexiunea “V”). În timpul funcţionării, unul din
terminalele secundarului transformatorului trebuie să fie împământat.
complet umplut cu ulei de impregnare, ţinut sub o uşoară suprapresiune de către sistemul de
expansiune. Divizorul capacitiv standard, de tip CSA este montată pe o unitate electromagnetică ,
rezultând un transformator de tensiune capacitiv complet de tip CPA sau CPB.
Divizorul capacitiv şi unitatea electromagnetică sunt conectate intern, izolate în ulei, ceea ce
asigură o clasă de precizie ridicată. Transformatorul are un miez magnetic din oţel magnetic de înaltă
calitate, pe care este bobinată o înfăşurare din conductor de cupru dublu bobinat şi emailat.
Înfăşurarea primară este divizată într-o înfăşurare principală şi un set de înfăşurări de echilibrare
disponibile în exterior. Tensiunea nominală intermediară este de aproximativ 22/3 kV.
1 – bare de 20 kV;
2 – contacte fixe;
3 – întreruptor debroşabil;
4 – cuţit de legare la pământ a cablului;
5 – transformator de curent;
6 – transformator de tensiune;
7 – panou de comandă, interfaţă de comunicare om-maşină.
Bateria de acumulatoare se va amplasa în camera destinată acestui scop, situată lângă camera
de comandă (vezi planul nr.1).
Redresoarele şi dulapurile de distribuţie de curent continuu vor fi instalate în camera de
comandă, în locurile indicate în planul nr.1 şi trebuie să funcţioneze în următoarele condiţii:
Condiţii de mediu:
- temperatura: maximă + 40 C
minimă -5 C
- temperatura de stocare / transport -40 C la +70 C
- umiditatea relativă fără condens 35 75%
- condiţii de praf normale
Altitudine < 1000 m
În cele mai numeroase cazuri, condiţiile cele mai grele de dimensionare rezultă pentru
instalaţiile de legare la pământ de protecţie împotriva electrocutărilor.
În marea majoritate a cazurilor întâlnite în practică, instalaţiile de legare la pământ sunt folosite
în comun, iar dimensionarea lor este determinată de protecţia împotriva electrocutărilor.
O instalaţie de legare la pământ la o staţie electrică sau post de transformare este constituită
din :
1. prize de pământ ;
2. reţeaua conductoarelor principale de legare la pământ ;
3. conductoarele de ramificaţie racordate la conductoarele principale ;
4. legăturile dintre reţeaua conductoarelor principale şi prizele de pământ,
prevăzute cu piesele de separaţie necesare pentru verificări.
- îngrădirile de protecţie, atât cele fixe cât şi cele mobile (demontabile), dacă nu au o
legătură electrică sigură în exploatare cu alte elemente legate intenţionat la pământ ( prin
sudare sau înşurubare asigurată) ;
- elementele metalice, inclusiv armăturile metalice ale construcţiilor de beton armat ale
clădirilor, în care pot fi atinse din interiorul sau exteriorul încăperii respective ; se au în
vedere în special instalaţiile de înaltă tensiune, unde ramificaţii importante ale curenţilor
de defect se pot scurge în pământ prin astfel de elemente, precum şi faptul că prin
racordarea acestora la instalaţia de legare la pământ generală se evită diferenţe de
potenţiale periculoase în incinta instalaţiei respective ;
- părţile metalice ale stâlpilor (inclusiv armăturile metalice ale stâlpilor de beton armat) pe
care există aparataj electric ; se leagă, de asemenea, la pământ stâlpii metalici şi de beton
armat fără aparataj, care se află în zone cu circulaţie frecventă de persoane în apropiere ;
prin aparataj electric se înţelege unul sau mai multe echipamente din următoarele
categorii : transformatoare de forţă şi de măsură, bobine, condensatoare, descărcătoare,
siguranţe, întreruptoare, separatoare e.t.c. ;
- suporturile de fixare ale izolatoarelor la intrările conductoarelor în clădiri şi armăturile
(flanşele metalice) izolatoarelor de trecere prin pereţi, este de asemenea, necesar ca
plăcile din material izolant destinate traversării conductoarelor prin perete să fie încadrate
(individual sau în comun) de către o ramă metalică legată de pământ ;
- armăturile şi învelişurile metalice ale cablurilor electrice, atât ale celor de energie (forţa şi
lumina), cât şi ale celor de control, comandă, teletransmisii e.t.c., acestea din urmă în
special pentru egalizarea potenţialelor în instalaţie ;
- elementele de acţionare a aparatelor ; se exceptează desigur cele din material izolant
corespunzător tensiunii nominale de serviciu a instalaţiei ;
- conductoarele de protecţie ale liniilor electrice aeriene cu stâlpi metalici sau din beton
armat, precum şi descărcătoarele de orice tip ;
- bornele speciale destinate legăturilor la pământ ale transformatoarelor de măsură şi care
sunt marcate cu semnul legăturilor la pământ.
Ca regulă generală, fiecare obiect în parte se racordează la instalaţia de legare la pământ
de protecţie printr-o ramificaţie separată, individuală ; nu se acceptă legarea între ele a
două sau mai multor obiecte şi numai a unuia dintre acestea la instalaţia de legare la
pământ de protecţie. Nu este obligatorie racordarea directă la instalaţia de legare la
pământ prin conductor de ramificaţie individual a următoarelor categorii :
- carcasele metalice ale utilajelor şi ale aparatelor electrice montate pe panouri, tablouri,
pupitre sau alte construcţii metalice sau de beton armat, dacă sunt în contact electric
permanent, de rezistenţă neglijabilă (prin sudură sau înşurubări asigurate) cu elemente de
susţinere, iar acestea din urmă sunt legate la pământ prin ramificaţii separate ;
- suporturile sau armăturile metalice ale izolatoarelor, traversele şi consolele aflate prin
construcţie în contact electric cu stâlpul metalic sau cu armătura metalică a stâlpului de
beton armat, care se leagă obligatoriu la pământ în condiţiile arătate mai sus.
Nu este obligatorie legarea la pământ a suporturilor sau a armăturilor izolatoarelor, a
traverselor, consolelor şi a corpurilor de iluminat montate pe stâlpi de lemn sau alte
construcţii din lemn ale liniilor sau staţiilor electrice exterioare, dacă se îndeplinesc
următoarele condiţii : legarea acestor elemente la pământ nu este condiţionată de protecţia
împotriva supratensiunilor atmosferice, porţiunea de stâlp dintre ele şi sol nu este şuntată
prin elemente conducătoare (cum ar fi învelişul metalic al unui cablu, tubul de protecţie
metalic al unor conductoare e.t.c.), iar stâlpul nu se află la o încrucişare aeriană cu altă
linie.
Nu este, de asemenea, obligatorie legarea la pământ a obiectelor aparţinând instalaţiilor şi
echipamentelor electrice cu tensiuni nominale până la cel mult 380 V curent alternativ (între faze) şi
440 V curent continuu, dacă se respectă următoarele condiţii :
- obiectele respective se află în încăperi cu grad mic de pericol caracterizate prin aceea că
sunt uscate (umiditate relativă sub 75%), sunt încălzite şi ventilate, sunt prevăzute cu
pardoseli uscate izolante (ca de exemplu, cele din lemn, asfalt e.t.c.) sau sunt acoperite cu
materiale electroizolante verificate periodic ;
- distanţa minimă pe orizontală între carcasele sau elementele metalice de susţinere a
echipamentelor electrice, precum şi cea dintre acestea şi alte obiecte metalice în contact
cu pământul, conducte de apă sau gaze, elemente de calorifer, este de 0,8 m, în cazul
locuinţelor şi ale încăperilor social-administrative şi de 1,25 m, pentru încăperile
industriale.
Rezistenta instalaţiei de legare la pământ depinde de proprietăţile şi starea solului în care se
află prizele de pământ, de caracterul, numărul şi amplasarea electrozilor, cum şi de adâncimea lor.
Rezistenţa prizelor de pământ situate în apropiere de suprafaţa solului, are variaţii importante
în decursul anului. Sunt supuse unei influenţe mai mici prizele din ţevi si bare profilate de oţel
(cornier), care se plantează în pământ la o adâncime la care distanţa de la partea superioară a
electrodului până la suprafaţa solului este de 1 m. În cazuri excepţionale această distanţă se poate
reduce la 0,5 m.
Prizele de pământ au rezistenţa cea mai mare iarna la îngheţarea solului sau, în anotimpul uscat
la uscarea lui.
Pentru realizarea prizei de pământ a staţiei de 20 kV s-au folosit 20 de electrozi din ţeavă cu
diametrul de 6 cm şi de lungime 3 m, îngropaţi la intervale de 6 m pe un contur închis.
Amplasarea elementelor prizei de pământ artificiale se face astfel încât să se obţină pe cât
posibil repartiţia uniformă a tensiunii în raport cu pământul pe suprafaţa ocupată de instalaţia
electrică.
Pentru micşorarea variaţiei valorii rezistenţei electrozilor tubulari, provocată de variaţiile
temperaturii exterioare, ei se plantează în pământ cu capătul lor superior la distanţă de 0,7 m sub
nivelul solului.
Rezistivitatea solului se poate considera, priza fiind executata în pământ argilos, pentru care
limitele valorilor în funcţie de umiditate şi conţinutul de săruri, variază între (0,4 1,6) 104 cm.
Legătura galvanică între cei 20 de electrozi se realizează cu ajutorul unei benzi metalice cu
lăţimea de 4 cm.
2l 2 4t l
rp 0,183 lg
l d 4t l
în care :
- rezistivitatea solului, în m
l - lungimea electrodului, în cm
t=q+0.5*l, q fiind distanţa, în cm, de la partea superioară a electrodului până la suprafaţa
solului ;
d – diametrul electrodului, în cm.
t=70+300*0,5 [cm]
La o priză formată din mai mulţi electrozi rezistenţa de trecere la pământ R p , a prizelor
formate din n electrozi identici legaţi între ei este :
rp 21,02
Rp 1,73
un 0,61 20
în care :
- u este coeficientul de utilizare a electrozilor, u = 0,61
2l 2
rb 0,366 lg b
l hb
în care :
h - adâncimea de îngropare, în cm ;
Ib - lungimea benzii, în cm ;
b - lăţimea benzii, în cm.
lb=20*6=120 m
Rezistenţa echivalentă Rechiv a prizei de pământ formată din electrozii verticali legaţi între ei
printr-o bandă de legătură este :
rp rb 1 21,02 1,47 1
Rechiv 1,004
rp n rb U 21,02 20 1,47 0,61
După defectare, elementul intră imediat în reparaţie sau se înlocuieşte, iar în urma reparaţiei îşi
recapătă integral toate proprietăţile pe care le-a avut înainte de apariţia defectului. Revenirea în stare
de funcţiune a unui element, instalaţie în urma unui defect se poate realiza prin:
- reparaţii, înlocuiri;
- manevre manuale;
- manevre automate.
Indicatorii de fiabilitate urmăriţi prin calcul, pentru o perioadă de referinţă T, sunt:
- numărul mediu anual de întreruperi eliminate prin reparaţii, M[vR(T)];
- numărul mediu anual de întreruperi eliminate prin manevre, M[vM(T)];
- durata medie a unei întreruperi eliminate prin reparaţii, M[Td];
- durata medie totală de insucces, M[B(T)];
- numărul maxim anual de întreruperi eliminate prin reparaţii, NRmax;
- numărul maxim anual de întreruperi eliminate prin manevre,NMmax;
- numărul maxim anual total de întreruperi, Nmax;
- durata maximă de restabilire a unei întreruperi, Tdmax.
Schema de alimentare a consumatorilor se transpune într-o diagramă bloc. Fiecare element
component al diagramei bloc este caracterizat prin parametrii de fiabilitate următori:
- - intensitatea de defectare asociată defectelor din care se revine prin reparaţii, [h-1];
- ’ - intensitatea de defectare asociată defectelor din care se revine prin manevre manuale,
[h-1];
- - intensitatea de reparare, înlocuire, [h-1].
Indicatorii de fiabilitate se determină cu următoarele relaţii:
e e T
M R (T ) e T ;
e e
e 'e T
M M' (T ) e e
'e T ;
1
M [Td ] ;
e
M [ B T ] M [ BR T ] M [ BM T ];
e T
M [ BR T ] ;
e e
M [ BM T ] M [ M' T ] t M .
Elementele A1 şi A2 din figura 9.1.de mai jos sunt elementele echivalente ale staţiei de 110/20 kV.
110 kV 110 kV
A2 A1
1’ 1
2’ 2
3’ 3
T2 T1
4’ 4
5’ 5
8
20 kV 20 kV
6’
7’ 7
10
11
12
13
14
Consumator
Fig. 9.1. Schema staţiei 110/20 kV Triaj pentru determinarea fiabilităţii alimentării
consumatorilor de 20 kV
Valorile parametrilor de fiabilitate pentru diferitele elemente ale schemei se iau din tabel
(conform anexei 1 din PE 013/94):
- elementele A1, A2:
A1=1,3*10-4 h-1;
’A1=0,3*10-4 h-1;
A1=480*10-4 h-1;
A2=0,97*10-4 h-1;
’A2=0,002*10-4 h-1;
A2=485*10-4 h-1;
- elementele 1 şi 1’ (întreruptoare 110 kV, inclusiv dispozitivul de acţionare):
1=1’=(0,02+0,07)*10-4 =0,09*10-4 h-1;
1=1’=(0,09*10-4 )/[(0,02/678)+(0,07/177)]=212*10-4 h-1;
- elementele 2 şi 2’ (transformatoare de curent 110 kV):
2=2’=3*0,002*10-4 =0,09*10-4 h-1;
2=2’=150*10-4 h-1;
- elementele 3 şi 3’ (transformatoare 110/22 kV):
3=3’=0,057*10-4 h-1;
3=3’=32*10-4 h-1;
- elementele 4, 4’, 9, 12 (transformatoare de curent 20 kV):
4=4’=9 =12= 3*0,003*10-4 =0,009*10-4 h-1;
4=4’= 9=12= 550*10-4 h-1;
- elementele 5, 5’, 7 ,7’, 8, 14 (întreruptoare debroşabile de 20 kV, inclusiv dispozitivul de
acţionare):
5=5’=7=7’=8 =14= (0,016+0,016)*10-4 =0,032*10-4 h-1;
4=4’=7=7’= 8=14=(0,032*10-4 )/[(0,016/559)+(0,016/772)]= 648*10-4 h-1;
- elementele 6 şi 6’ (barele colectoare de 20 kV):
6=6’=0,012*10-4 h-1;
6=6’=597*10-4 h-1;
’6=’6’=10*k1*5=0,032*10-4 h-1; (k1=0,1 conform pct. 6.4. din PE 013/94).
- elementele 10 şi 13 (separator tripolar 20 kV):
10=13=0,003*10-4 h-1;
10=13=588*10-4 h-1;
- elementele 11 (LES 20 kV):
I
III
A1 1 2 3 5
6 7 9 10 11 12 13 14
A2 1’ 2’ 3’ 4’ 5’ 6’ 8
II
I
III IV III
e
II
IV
A1 1 2 3 5 6
e
Schema de alimentare se transpune într-o diagramă bloc constituită din conexiuni de elemente
serie şi paralel, care se va reduce în etape succesive la elementul echivalent „e” ai cărui parametrii de
fiabilitate se calculează pe baza următoarelor relaţii:
I A1 1 2 3 4 5 1,497 104 h 1;
I
I 297,04 10 4 h 1;
A1 1 2 3 4 5
A1 1 2 3 4 5
II A2 1' 2' 3' 4' 5' 6' 8 1,211 104 h 1;
II
II 275,17 10 4 h 1;
A 2 1' 2' 3' 4' 5' 6' 8
A 2 1' 2' 3' 4 ' 5' 6' 8
I II I II
IV 0,012573 10 4 h 1;
I II I II II I
IV I II 572,21 10 4 h 1;
Rezultă:
e III IV 0,6326 104 h 1;
e
e 129,94 10 4 h 1;
III IV
III IV
Intensitatea de defectare echivalentă pentru defectele eliminate prin manevre este:
'e 'A1 1 2 3 4 5 '6 0,529 10 4 h 1
1
M [Td ] 76,96 ore;
e
M [ T ] M [ R T ] M [ ' M T ] 1,1 defecte;
e T
M [ B T ] 42,44 ore;
e e
Indicatorii de fiabilitate NRmax , NMmax , Nmax si Tdmax se determină pentru trei valori ale riscului
„r” : 0.1, 0.05, 0.02 ;
Pentru determinarea numărului maxim de întreruperi eliminate prin reparaţii sau/şi manevre, se
utilizează tabele cu funcţia de distribuţie Poisson pentru următoarele valori ale produsului T
(T=8760):
eT=0,55 pentru determinarea lui „NRmax”;
’eT=0,46 pentru determinarea lui „NRmax”;
(e+’e) T=1,01 pentru determinarea lui „NRmax”;
Durata maximă anuală a unei întreruperi urmată de reparaţii „Tdmax” se determină utilizând
relaţia:
1 T
Td max ln e ;
e ln
1
1 r
verificând condiţia:
1 1
e ln ;
T 1 r
r 1 exp( T e Td max );
10.BIBLIOGRAFIE
2. PREDA, L. s.a. : Staţii şi posturi electrice de transformare. Bucureşti, Editura Tehnică, 1988.
3. LUPU, I. : Exploatarea staţiilor de transformare. Piatra Neamţ, Editura „CRY SERV”, 1999.
4. BĂDULESCU, N. : Linii şi staţii electrice. Bucureşti, Editura Tehnică, 1962.
5. IACOBESCU, Ghe.: Instalaţii electroenergetice. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică1984.
6. IORDACHE, M. şi CONECINI, I. : Calitatea energiei electrice. Bucureşti, Editura Tehnică,
1997.
7. PE 111-9/86. Instrucţiuni pentru proiectarea staţiilor de conexiuni şi transformare. Elemente de
construcţii din staţiile exterioare. Bucureşti, ICEMENERG, 2000.
8. PE 111-4/93. Instrucţiuni pentru proiectarea staţiilor de conexiuni şi transformare. Conductoare
neizolate rigide. Bucureşti, ICEMENERG, 1994.
9. PE 111-1/92. Instrucţiuni pentru proiectarea staţiilor de conexiuni şi transformare. Întreruptoare
de înaltă tensiune. Bucureşti, ICEMENERG, 1993.
10. PE 126/82. Regulament de exploatare tehnică a echipamentelor electrice din distribuţia primară.
Bucureşti, ICEMENERG, 2003.
11. PE 103/92. Instrucţiuni pentru dimensionarea şi verificarea instalaţiilor electroenergetice la
solicitări mecanice şi termice în condiţiile curenţilor de scurtcircuit. Bucureşti, ICEMENERG,
2002.
12. 1.E.-Ip24/86. Instrucţiuni de proiectare a staţiilor electrice de 6-110 kV. Dispoziţii constructive.
Bucureşti, ICEMENERG, 2002.
13. PE 026/92. Normativ privind proiectarea sistemului energetic naţional. Bucureşti, ICEMENERG,
2002.
14. PE 022-3/87. Prescripţii generale de proiectare a reţelelor electrice. Bucureşti, ICEMENERG,
2002.
15. PE 101/85. Normativ pentru construcţia instalaţiilor electrice de conexiuni şi transformare cu
tensiuni peste 1 kV. Bucureşti, ICEMENERG, 1999.
16. PE 101A/85. Instrucţiuni privind stabilirea distanţelor normate de amplasare a instalaţiilor
electrice cu tensiuni peste 1 kV, în raport cu alte construcţii. Bucureşti, ICEMENERG, 1999.
17. PE 134/95. Normativ privind metodologia de calcul al curenţilor de scurtcircuit în reţelele
electrice cu tensiunea peste 1 kV. Bucureşti, ICEMENERG, 1997.
18. PE 013/94. Normativ privind metodele şi elementele de calcul al siguranţei în funcţionare a
instalaţiilor energetice. Bucureşti, ICEMENERG, 1995.