Вы находитесь на странице: 1из 1

Rezumat: „Toiagul păstoriei” de Ion Druță

Publicat în 15 septembrie 2010 de Vitalie


În opera „Toiagul păstoriei” de Ion Druţă, autorul descrie viaţa unui singuratic şi trist
păstor ce-şi are rădăcinile bine înfipte în pământul strămoşesc şi se trage dintr-un neam
ne păstori cinstiţi şi deştepţi.

Deoarece era înalt şi voinic, puternic şi iscusit în toate, îşi construise o căsuţă
ciobănească pe vârful dealului în sătucul în care a ajuns. Era tăcut şi trist, iar la
întrebările sătenilor despre viaţa sa găsea doar cuvântul „bine”. Precum era respectat şi
cinstit în acel sat, astfel era şi invidiat pentru faptul că avea multe oi, ceea ce evident a
fost o invenţie a sătenilor, căci bietul om avea doar acea hrană spirituală pe care şi-o
crea cântând în nopţile de vară la fluier, îndrumând şi povăţuind lumea satului atunci
când cobora în vale la petrecerile ei.

Invidia consătenilor a fost cauza care i-a pricinuit sărmanului păstor o viaţă grea. Pe
vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentru care trebuia să
plătească, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pe pământurile reci ale
Siberiei, unde acesta a fost supus la munci grele. Însă şi acest obstacol păstorul l-a
depăşit.

El a revenit în ţară şi sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, căci casa i-a fost
dărâmată şi pământul luat. Starea rea a sănătăţii după chinurile din Siberia a influenţat
asupra lui. Era slăbit şi sleit de puteri, iar frigurile iernii au provocat o boală de care nu a
putut scăpa.

Satul s-a încumetat să-l înmormânteze. A vrut să-i depună şi un monument la mormânt,
însă nu a adunat surse şi locul a rămas aşa părăsit şi uitat de toţi. Iar într-o zi de
primăvară friguroasă, când încă nu se dezmorţise bine ţărâna, sătenii au observat că pe
locul mormântului acestui păstor a apărut un covoraş verde de iarbă deasă. Toţi se
minunau. Însă nimeni nu şi-a dat seama că acel cioban fără oi le-a fost ca un înger
păzitor şi un adevărat îndrumător.

Оценить