Drept constituţional comparat

Într-un stat democratic există funcţii diferite (legislativă, executivă, jurisdicţională) realizate
de către autorităţi distincte, care se controlează şi colaborează între ele.
1 - Funcţia legislativă presupune elaborarea actelor normative,
2 - Funcţia executivă – presupune aplicarea actelor normative adoptate
3 - Funcţia jurisdicţională

Împărţirea funcţiei legislative a statului

1. Pe orizontală (între organele care execută puterea legislativă)

a. Parlamentul – principalul actor
b. Guvernul
c. Şeful de stat
d. Organele jurisdicţionale
i. instanţele judecătoreşti – numai în sistemul anglo-saxon
ii. curţile sau tribunalele constituţionale
2. Pe verticală
a. La nivelul unui stat federal – între organele legislative federale şi organele
legislative federate (Germania, Austria, Belgia)
b. La nivelul statelor unitare, puternic descentralizate (Italia, Spania, Portugalia şi
Franţa) - între organele legislative naţionale şi organele legislative de la nivelul unităţilor autonome
c. Între organele legislative ale statelor membre ale Uniunii Europene şi organele
legislative comunitare
1. Parlamentul European
2. Consiliul Europei şi Comisia Europeană

1. La nivelul statelor federale

Între organele legislative ale federaţiei şi organele legislative ale structurilor federate (care
poartă denumiri diferite: landuri – Germania, Austria, comunităţi şi regiuni în Belgia).
Germania
Legea fundamentală a Germaniei (nu se foloseşte termenul de „Constituţie”). Potrivit legii
fundamentale, sunt reglementate într-un articol distinct o serie de domenii de relaţii sociale de o
importanţă majoră în care intervine competenţa legislativă exclusivă (adică în aceste domenii vor
interveni numai organele federale):
- revizuirea constituţiei,
- drepturile şi libertăţile fundamentale,
- frontierele de stat,
- moneda,
- apărare, forţele armate, securitate,
- cetăţenie federală,
- azil,
- emigraţie şi imigraţie,
- relaţii internaţionale, afaceri externe.
La nivelul de land – exemple:
- cultură,
- educaţie, etc.
Într-un alt articol din constituţie sunt enumerate domeniile de relaţii sociale care au în
vedere competenţa legislativă concurentă, adică acele domenii pot fi reglementate în primul rând de
federaţie, iar dacă aceasta nu face uz de competenţa sa, de către landuri. Exemple:
- statutul persoanelor,
- starea civilă,
- drept civil, penal, comercial, notarial, asigurări sociale, sindicate.

1
 Într-o altă reglamentare din constituţie se menţionează că în unele domenii de relaţii sociale,
federaţia întervine doar cu legi cadru, acestea fixând doar principii generale într-un anumit
domeniu, urmând apoi ca landurile să detalieze acel domeniu, prin adoptarea de acte juridice
normative:
- învăţământ,
- protecţia mediului,
- statutul juridic al funcţionarilor din cadrul serviciilor publice ale landurilor
În toate celelalte domenii landurile pot interveni cu acte juridice normative.
Austria
Structurile federate se numesc landuri, ca şi în Germania, doar că Germania are 15 şi
Austria are doar 9.
Într-un articol distinct al Constituţiei Austriei (din 1920, modificată ulterior), sunt
enumerate domeniile de relaţii sociale în care federaţia are atât competenţă legislativă cât şi una
executivă, adică în aceste domenii federaţia adoptă acte normative şi le pune în executare (avem în
vedere aceleaşi domenii ca în Germania – exclusive).
Într-o altă reglementare din Constituţie sunt precizate domeniile de relaţii sociale în care
federaţia are o competenţă legislativă, iar landurile o competenţă executivă:
- alegerea şi organizarea Consiliului Naţional – camera inferioară a Parlamentului austriac
- reglementarea referendumului,
- reglementarea stării de asediu şi a stării de urgenţă.
Într-o altă reglementare din Constituţia austriacă se prevede că în unele domenii de relaţii
sociale federaţia intervine cu legi cadru ce fixează principii generale într-un domeniu, iar ulterior
acel domeniu va fi detaliat de către landuri:
- locuinţe sociale,
- reformă agrară,
- protecţia mediului,
- litigii extrajudiciare.
În alte domenii de relaţii sociale:
- cultură,
- amenajarea teritoriului,
- educaţie,
- turism,
landurile au atât competenţă legislativă cât şi competenţă executivă
Belgia
Este un stat federal format într-un mod deosebit de alte state federale.
Regula generală de formare a statelor federale este prin agregare (unirea într-un stat
federal).
Excepţia – segregarea – cazul Belgiei – disocierea unui stat unitar. În Belgia s-a realizat
segregarea datorită conflictelor dintre populaţia valonă (franceză) şi cea flamandă (neoirlandeză)
din anul 1970, care a impus reforme pentru autonomie până în anul 1981. În 1993 s-a schimbat
constituţia, rezultând 3 comunităţi şi 3 regiuni (constituţia nu mai fusese schimbată din anul 1831 –
considerată foarte democratică la acea vreme şi care a stat la baza Constituţiei României din 1866).
Structurile federate
- 3 regiuni teritoriale: valonă, flamandă şi mixtă din jurul oraşului Bruxelles
- 3 comunităţi: valonă (franceză), flamandă (neoirlandeză), germanofonă
Limbile oficiale: franceza şi neoirlandeza.
Atenţie: există 4 regiuni lingvistice!
În Belgia comunităţile şi regiunile au competenţă de drept comun, adică, reglementează
orice domeniu de relaţii sociale care sunt în mod expres rezervate federaţiei.
Puterea de stat în Belgia este împărţită 9 colectivităţi politice:
- la nivelul federaţiei (1)
- la nivelul celor 3 regiuni (3)
- la nivelul celor 3 comunităţi (3)

2
- două comisii paritare ce funcţionează în capitala statului.
În Belgia, în funcţie de contribuţia celor două camere ale Parlamentului federal (Camera
Reprezentanţilor şi Senat) la adoptarea legilor, există următoarea clasificare a legilor (distinctă, se
întâlneşte doar în Belgia):
- legi unicamerale
- legi bicamerale
o integrale
o virtuale
Legile unicamerale – sunt adoptate de o singură cameră şi anume Camera Reprezentanţilor,
promulgate şi sancţionate apoi de către rege. Ele intervin în următoarele domenii:
- răspunderea penală şi civilă a miniştrilor,
- buget,
- finanţe,
- stabilire contingent armată.
Legile bicamerale integrale – sunt adoptate de către cele două camere ale Parlamentului,
fiind apoi promulgate şi sancţionate de către rege, în domeniile mai importante:
- revizuirea Constituţiei
- statutul juridic al regiunilor lingvistice (4 regiuni: valonă, flamandă, germanofonă şi
mixtă)
- drepturile şi libertăţile fundamentale,
- apărare, forţă armată, frontiere de stat
- cetăţenie federală
Legile bicamerale virtuale
Aceste legi se adoptă de către Camera Reprezentanţilor în mod obligatoriu, după care, doar
la cererea a 15 senatori, vor fi dezbătute şi votate şi de către Senat. Aceste legi intervin în alte
domenii de relaţii sociale decât cele specificate celorlalte categorii de legi.
Prin urmare,
- organele federale adoptă legi,
- comunităţile şi regiunile adoptă ordonanţe şi
- cele două Comisii paritare adoptă decrete.

ÎMPĂRŢIREA FUNCŢIEI LEGISLATIVE ÎNTR-UN STAT FEDERAL

2. În cadrul unui stat unitar puternic descentralizat

Subiect examen: Împărţirea puterii legislative se face între organele legislative ale statului şi
organele legislative ale comunităţilor autonome ( Italia, Spania, Portugalia)
Italia
Potrivit Constituţiei recent modificate (în 2001 şi 2003, cea veche fiind din 1948) – funcţia
legislativă a statului italian este împărţită între stat şi regiuni, cu respectarea constrângerilor ce
rezultă din angajamentele internaţionale, precum şi din legea comunitară. Potrivit Constituţiei (art.
117), se face referire la o serie de domenii de relaţii sociale ce au în vedere componenta legislativă
exclusivă a statului, ca şi în Germania – stat federal).
- relaţiile externe ale statului italian,
- frontiere de stat,
- monedă,
- modificarea Constituţiei,
- protecţia şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
- securitate, forţe armate,
- ordinea şi liniştea publică,
- apărare.
Într-un alt articol sunt enumerate domeniile de relaţii sociale care au în vedere componenta
legislativă, adică, în aceste domenii, organele legislative naţionale fixează doar cadrul general,

3
urmând ca aceste domenii să fie reglementate detaliat de către organele legislative ale comunităţilor
autonome
- relaţiile dintre regiuni şi alte state
- amenajarea teritoriului
- politici locale
- asigurări sociale, medicale
- urbanism, amenajarea teritoriului
- servicii sanitare
- pieţe locale
- cultură, educaţie, turism, ş.a.
Potrivit Constituţiei, în Italia, este stabilit un statut de autonomie foarte larg unui număr de 5
regiuni, aceste regiuni având dreptul de a elabora acte pur normative cu respectarea Constituţiei, a
principiilor generale de drept şi a intereselor celorlalte regiuni.
La nivelul regiunilor, Consiliul Regional exercită funcţia legislativă, funcţia executivă este
realizată de un organ numit Juntă, iar preşedintele Juntei reprezintă interesele acelei regiuni.
Spania
În Spania există regiuni care se bucură de o autonomie extrem de largă:
- Ţara Bască (naţionalişti – se consideră basci)
- Catalũnia
- Galicia
- Regiunea din jurul Madridului
Potrivit Constituţiei spaniole, există domenii de relaţii sociale care au în vedere componenta
legislativă exclusivă a statului:
- drepturile şi libertăţile fundamentale
- modificarea Constituţiei
- dreptul comerţului internaţional
- monedă
- frontieră de stat
- cetăţenie spaniolă
Există alte domenii de relaţii sociale prevăzute în Constituţia spaniolă ce au în vedere o
competenţă legislativă concurentă, adică aceste domenii pot fi reglementate atât de organele
legislative naţionale cât şi de cele existente la nivelul regiunilor.
- starea civilă
- capacitatea juridică
- amenajarea teritoriului
- cultură, educaţie, turism

Portugalia
Există 2 regiuni care beneficiază de o autonomie f. largă: Azore şi Madera
Potrivit Constituţiei din 1976, aceste 2 regiuni au competenţa de a adopta decrete-legi regionale, cu
respectarea Constituţiei, a principiilor generale de drept, în alte domenii decât cele rezervate
Parlamentului şi Guvernului.
În Portugalia funcţia legislativă este împărţită între Parlament – care adoptă legi, Guvern –
care adoptă decrete-legi (simple şi de urgenţă) şi Organele legislative regionale – care adoptă
decrete-legi regionale. Potrivit Constituţiei, există o serie de domenii de relaţii sociale ce au în
vedere o componentă legislativă exclusivă a Parlamentului:
- modificarea Constituţiei
- regimul juridic al stării de asediu şi al strării de urgenţă
- dobândirea şi pierderea cetăţeniei.
Aceste domenii sunt numai de competenţa Adunării Republicii Portugheze.
Tot în Constituţie sunt prevăzute alte domenii de relaţii sociale care vizează o componentă
legislativă relativă, adică în aceste domenii intervine atât Parlamentul cât şi Guvernul, pe baza
delegării legislative:

4
- protecţia drepturilor fundamentale
- stabilirea principiilor generale ale învăţământului
- protecţia mediului
- constituirea, organizarea şi funcţionarea Tribunalului Constituţional.
În alte domenii decât cele care au în vedere competenţa legislativă a Parlamentului,
intervine Guvernul, care are astfel competenţă de drept comun (poate adopta legi în orice domeniu
cu excepţia celor ce revin exclusiv Parlamentului).
O a treia clasificare:
- organe legislative naţionale din fiecare stat membru al U.E.
- organe legislative comunitare (Parlament European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia
Europeană).

Funcţiile statului
(în primele 15 state membre U.E.)

Definiţia statului:
- în sens larg: statul este o asociaţie umană care are un guvernământ autonom (persoanele de
pe un teritoriu asupra cărora se exercită o autoritate)
- în sens restrâns: statul este un sistem organizaţional care exercită în mod suveran puterea
de stat şi care deţine în acest scop monopolul de a crea şi de a aplica dreptul.
Statul are o serie de elemente definitorii:
- populaţia
- teritoriul
- puterea politică
În funcţie de aceste elemente, statul reprezintă o pupulaţie stabilită pe un anumit teritoriu,
asupra căreia se exercită o putere politică.

Funcţiile statului: Clasificări:

I –în funcţie de cerinţele globale ale unui sistem social determinat, făcută de sociologi:
- stabilirea anumitor scopuri precise
- mobilizarea tuturor resurselor umane, materiale, financiare, în vederea atingerii scopurilor
propuse
- integrarea tuturor elementelor în cadrul unei societăţi
- distribuirea valorilor în societate
II – în funcţie de domeniul de relaţii sociale în care intervine statul
- pe plan intern
o socială
o economică
o politică
o culturală, educativă
o de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale
o de apărare a ordinii şi liniştii publice
- pe plan extern
o de apărare
o de colaborare cu alte state sau organe internaţionale
III – în funcţie de natura juridică a domeniului în care intervine statul (sau având în vedere
cerinţele separaţiei puterilor în stat)
- legislativă
- executivă
- jurisdicţională

5
 Împărţirea funcţiei legislative a statului pe orizontală

Rolul legislativ al Guvernului (ce rol are guvernul în procesul de adoptare a legilor ?)
În marea majoritate a statelor, Guvernul are iniţiativă legislativă. În unele state: Germania,
Franţa, Marea Britanie, aprox. 80% din legile adoptate de Parlament provin din proiecte de legi
iniţiate de către Guvern. Guvernul poate să emită acte cu caracter normativ pe baza delegării
legislative ce poate fi dată de către Parlament Guvernului printr-o lege de abilitare, în care
întotdeauna trebuie să se precizeze domeniile de relaţii sociale care vor fi reglementate de Guvern,
precum şi data până la care Guvernul are această posibilitate.
Exemple
Prin delegare legislativă Guvernul poate să emită:
- ordonanţe în România şi în Franţa.
- decrete-legi în Portugalia şi în Spania
În unele state (Germania şi Suedia), pe lângă delegare legislativă, se întâlneşte procedura
subdelegării legislative.
Subdelegarea este procedura prin care însărcinarea ce e dată de către Parlament Guvernului,
este transmisă de Guvern altor organe de stat.
Germania – Bundestag-ul (Camera inferioară a Parlamentului) transmite o delegaţie
legislativă Guvernului federal. Guvernul federal, prin instituţia subdelegării legislative, o transferă
Guvernului unui land.
Suedia – Ristag (Parlamentul suedez) transmite o anumită delegare Guvernului, care prin
subdelegare legislativă, redirecţionează acea însărcinare unor organe centrale de stat (ex: Banca
Naţională a Suediei) sau unor organe locale.
Guvernul
- poate să participe la dezbaterile parlamentare ale proiectelor de legi pe care le iniţiază,
- poate aduce amendamente acestor proiecte,
- poate să determine Parlamentul pentru ca acesta să iniţieze procedură de urgenţă în
cazul adoptării unor legi.
În unele state, Constituţia împarte funcţia legislativă între Parlament şi Guvern.

Franţa, Portugalia, Suedia - domenii ale legii (cele ce pot fi reglementate numai de către
Parlament).

Franţa – potrivit Constituţiei (1958 – cu modificările ulterioare) – art. 34 – sunt enumerate

domeniile de relaţii sociale ce pot fi reglamentate numai de către Parlament:
- revizuirea Constituţiei,
- drepturile şi libertăţile fundamentale,
- frontierele de stat,
- cetăţenie, azil,
- emigrare, imigrare,
- dreptul la muncă,
- învăţământ ş.a.
Toate celelalte domenii – revin Guvernului, care le poate reglementa prin acte cu caracter
normativ.
Au fost situaţii în care parlamentarii au avut iniţiativă legislativă în alte domenii decât cele
care revin Parlamentului. Atunci Guvernul se opune şi se consideră că este neconstituţional ca
Parlamentul să facă acea propunere de lege (până la finalizarea dezbaterilor parlamentare, opoziţia
– ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate la Consiliul constituţional).
În Franţa controlul de constituţionalitate este doar anterior adoptării legilor

Portugalia
Tot ce s-a discutat la împărţirea pe verticală a funcţiei legislative.

6
 Suedia (monarhie)
Constituţia prevede în cap. 8, de la art. 1 până la art. 5, enumerearea domeniilor de relaţii
sociale ce vor fi reglementate numai de către Parlament:
- modificarea Constituţiei,
- cetăţenie,
- reguli privind succesiunea la tron,
- monedă,
- apărare,
- forţe armate,
- securitate,
- frontiere de stat.
Toate celelalte domenii îi revin Guvernului.
Potrivit Constituţiei, nici un obstacol nu împiedică Parlamentul (numit Ristag) ca acesta să
intervină într-un domeniu rezervat Guvernului.
Rolul legislativ al Guvernului
În Franţa este pus în evidenţă de o procedură specială, numită votul blocat (în Irlanda
numită „ghilotină”) regula generală fiind aceea ca o comisie parlamentară să dezbată orice proiect
sau propunere de lege. Dacă un proiect dezbătut în plenul Adunării Naţionale nu a fost anterior
discutat într-o comisie parlamentară, Guvernul se poate opune cu privire la dezbaterea şi votarea
lui.
În cazul în care există neînţelegeri majore între Parlament şi Guvern, Guvernul poate
determina Adunarea Naţională pentru ca aceasta să se pronunţe printr-un singur vot cu privire la
întreg proiectul de lege sau numai la o parte din acesta, nereţinându-se decât amendamentele
formulate de Guvern.

Rolul legislativ al şefului de stat

Disticţie între republici şi monarhii
Republica
- şef de stat – promulgă legile adoptate de către Parlament
Excepţie: Austria = preşedinte federal – autentifică legile adoptate de către Parlament
În cazul în care preşedintele refuză să promulge o lege, are două modalităţi la care va
recurge:
I. Retrimiterea legii spre reexaminare la Parlament
II. Sesizare Curţii Constituţionale sau a Tribunalului Constituţional în vederea realizării
controlului de constituţionalitate (în cazul în care legea este declarată neconstituţională, articolele
care sunt astfel declarate sunt trimise spre analiză la Parlament).

Monarhia
Regele promulgă şi sancţionează legile adoptate de către Parlament.
Astăzi, când puterea regilor este formală, nu se mai face diferenţa între promulgare şi
sancţionare.
Atunci când puterile regilor erau foarte mari, promulgarea şi sancţionarea reprezentau două
procedee distincte (promulgarea – act administrativ iar sancţionarea – control efectiv realizat asupra
unei legi).
Alte atribuţii ale şefului de stat în plan administrativ
Sunt foarte puţine statele în care şeful de stat are iniţiativă legislativă: Spania, Belgia,
Finlanda.
În unele state, cum ar fi Grecia, şeful de stat poate să elaboreze acte cu caracter normativ,
decrete normative, pe baza delegării legislative a Parlamentului.
În alte state, potrivit Constituţiei, şeful de stat (în special în republici) poate organiza un
referendum legislativ cu privire la un proiect de lege iniţiat de către acesta, prin referendum
făcându-se o consultare populară.

7
 Franţa – potrivit art. 11 din Constituţie, la propunerea Guvernului sau a celor două camere
ale Parlamentului, preşedintele poate să organizeze un referendum cu privire la un proiect de lege
privind:
- organizarea puterilor publice
- organizarea serviciilor publice
- reforme în politica economică şi socială a statului
Grecia – potrivit Constituţiei, preşedintele poate organiza un referendum cu privire la un
proiect de lege legat de o problemă economică sau socială a naţiunii, cu excepţia celor bugetare.
În Franţa şi Grecia Constituţia conferă preşedintelui atribuţii legislative excepţionale, astfel:

Franţa - art. 16 din Constituţie precizează că atunci când integritatea teritorială,

independenţa statului, respectarea angajamentelor internaţionale sunt grav şi iminent ameninţate,
precum şi atunci când funcţionarea normală a instituţiilor publice este întreruptă, preşedintele ia
toate măsurile care se impun în aceste împrejurări, concretizate în decrete cu caracter normativ,
acest articol 16, a fost aplicat o singură dată în Franţa în timpul războiului civil din Algeria, care a
determinat o criză internă în Franţa, în anul 1962, pentru 6 luni, Charles de Gaulle a guvernat prin
aceste decrete cu caracter normativ.

Grecia
Conform Constituţiei, în caz de agresiune armată, stare de necesitate sau stare de urgenţă,
dacă Parlamentul nu ia măsurile necesare în asemenea împrejurări, preşedintele este îndreptăţit să o
facă prin emiterea de decrete cu caracter normativ, ce trebuiesc apoi supuse aprobării
Parlamentului, în 40 de zile de la emitere.

ROLUL LEGISLATIV AL ORGANELOR JURISDICŢIONALE

A. Instanţele judecătoreşti – în sistemul de drept anglo-saxon pronunţă hotărâri
judecătoreşti care au valoare de lege, ele fiind considerate precedente în alte cazuri ulterioare.
a. Curţile sau Tribunalele Constituţionale
Au ca principală atribuţie realizarea controlului de constituţionalitate al legilor. În urma
acestuia, se pronunţă o decizie de constituţionalitate sau una de neconstituţionalitate, în această
ultimă situaţie o lege este declarată neconstituţională şi va fi înlăturată din câmpul normativ. În
acest fel o Curte Constituţională sau un Tribunal Constituţional au fost denumite legislatori
negativi, în opoziţie cu Parlamentul, care este considerat legislator pozitiv.

PRIMELE 15 STATE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Federaţiile – regula: Parlament bicameral

- o cameră reprezintă interesele federaţiei

- cealaltă cameră reprezintă interesele statelor federate
GERMANIA – republică.
- Parlament bicameral – camera inferioară = Bundestag (4 ani), iar camera superioară =
Bundesrat (reprezintă interesele landurilor)
AUSTRIA – republică.
- Consiliul Naţional - Naţionalraat – camera inferioară, aleasă direct pe 4 ani.
- Bundesrat.
BELGIA – monarhie, parlament bicameral
- Camerea Reprezentanţilor, aleasă prin vot direct pe 4 ani
- Senat – exprimă interesele celor 3 regiuni.

Statele puternic descentralizate

ITALIA – republică, Parlament bicameral:

8
- Camera Deputaţilor
- Senat
SPANIA – monarhie – rege: Juan Carlos I – Parlament bicameral
- Cortesul Generale
- Senat – interesul regiunilor
PORTUGALIA – republică, Parlament cu o singură cameră, numită Adunarea Republicii
Portugheze
LUXEMBURG – (MARELE DUCAT DE LUXEMBURG) – are o formă de guvernământ
asemănătoare cu monarhia şi Parlament unicameral – Camera Deputaţilor.
OLANDA – monarhie
Parlament bicameral numit State Generale
- A doua Cameră – aleasă în mod direct
- Prima Cameră
MAREA BRITANIE (REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI AL IRLANDEI DE
NORD)
Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – Parlament bicameral:
1. Camera Comunelor – este camera inferioară, aleasă prin vot direct, pe 5 ani
2. Camera Lorzilor – formată din 1300 lorzi
Există mai multe categorii de lorzi:
- pairi - numiţi pe viaţă de regină
- ereditari –
- ecleziastici – numiti pe viaţă de biserici
- judiciari – înalţii magistraţi
1295 – primul Parlament din lume – unicameral.
1930 – Camera Comunelor – a doua cameră.
IRLANDA – republică, Parlament bicameral
- Camera Reprezentanţilor
- Senat
Statele nordice au toate Parlament unicameral
SUEDIA – monarhie, Parlament unicameral
- Ristag
DANEMARCA – monarhie, Parlament unicameral
- Folketing
FINLANDA – republică, Parlament unicameral
– Camera Reprezentanţilor
GRECIA - republică, Parlament unicameral
– Camera Deputaţilor
FRANŢA – republică, Parlament bicameral
- Adunarea Naţională – camera inferioară – 5 ani
- Senat (ales indirect pe 9 ani)

Funcţia executivă a statului

Implică executarea sau asigurarea executării legilor şi se realizează prin:

- acte administrative
- prestări de servicii publice
- operaţiuni materiale
- realizarea unor lucrări
Este realizată în principal de către Guvern şi şeful de stat (preşedinte sau monarh)
(Site-ul Luxemburgului – istoric – merită văzut!)
Şeful de stat – are calitate dublă:
- organ al puterii executive,
- mediator între autorităţile publice

9
 Funcţia jurisdicţională

- Activitatea de soluţionare a unor litigii

- Este realizată în principal de instanţele judecătoreşti şi de către Curţile sau Tribunale
Constituţionale.

Funcţiile Parlamentului
în statele membre al Uniunii Europene

Necesitate - clasificări

1. Necesitatea identificării
- pentru a vedea dacă într-un stat se respectă exigenţa principiului separaţiei puterilor în stat
(existenţa unor funţii distincte având organe diferite, control reciproc, colaborare între autorităţi)
- pentru a vedea dacă se respectă cerinţele statului de drept („stat de drept” – stat supus regulilor
juridice sau stat al domniei legii):
- să existe şi să se aplice separaţia puterilor în stat,
- să se reglementeze şi să se garanteze drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor,
- libertatea presei,
- realizarea unei ierarhii a normelor juridice în care poziţia superioară aparţine
Constituţiei,
- prevederea unor reguli greoaie de revizuire a Constituţiei, astfel încât să nu se
permită Parlamentului să modifice Constituţia, la fel, prin aceeaşi procedură cu cea a
legilor ordinare,
- 1980 – în Germania – pentru prima dată, noţiunea de Rechtstaat – ,,stat de drept”,
- pentru a vedea eficienţa Parlamentului,
- pentru a vedea limitele acţiunii Parlamentului. Aceste limite sunt fixate prin enumerarea
drepturilor, libertăţilor fundamentale şi garanţiilor acestora,
- pentru a determina diferenţa dintre legalitate (în conformitate cu legea) şi legitimitate (tot ceea ce
este oportun, necesar).
Clasificări ale funcţiilor parlamentelor
- funcţia legislativă
- funcţia de control
- funcţia financiară (după unii autori).

- Marcel Prèlot şi Jean Boulois – vorbesc despre o singură funcţia a Parlamentului care, ar avea 4
laturi:
1. legiferarea – emiterea legilor
2. reprezentarea – interesele poporului
3. controlul
4. deliberarea (cântăreşte, apreciază).

- Jean François Aubert – Atribuţii ale Adunării Federale ale Parlamentului elveţian – Elveţia –
legislativă, executivă, administrativă, de control al justiţiei şi de revizuire a Constituţiei
- Fernandez Segado clasifică astfel:
- funcţia legislativă
- funcţia de control a Parlamentului
- funcţia financiară
- funcţia de orientare a acţiunilor în vederea atingerii obiectivelor naţionale ale statelor
(dedusă pe calea practicii politice)
- Genoveva Vrabie –

10
 - funcţia finală – de reprezentare a poporului (are în vedere scopul final pentru care a fost
constituit Parlamentul – de reprezentare a poporului).
- funcţii fundamentale - legislativă,
- de control asupra diverselor autorităţi publice (Guvern –
moţiunea de cenzură, Şef de stat-suspendarea din funcţie ori
punerea sub acuzare pentru înaltă trădare, Curţii de Conturi,
S.R.I., S.I.E., Avocatul Poporului, C.N.A. etc.),
- guvernamentală – alegerea sau numirea unor organe sau a
unor persoane ce vor realiza activităţile administrative sau
judiciare (investitura Guvernului, numirea Avocatului
Poporului).
- funcţii laterale - deliberarea – nu este specifică numai Parlamentului,
- facilitarea activităţii justiţiei – existenţa comisiilor de anchetă în
cadrul Parlamentului pentru realizarea unor activităţi de investigaţie privind unele acţiuni
ale înalţilor demnitari.

PARLAMENTUL – AUTORITATE LEGIUITOARE A UNUI STAT

Funcţia legislativă a Parlamentului este limitată şi împărţită:

1. în România, cu:
- guvernul,
- şeful de stat,
- organele jurisdicţionale;
2. la nivel federal, este împărţită între:
- federaţie,
- statele federate;
3.în statele descentralizate se împarte între:
- organele legislative de la nivel naţional şi cele
- ale regiunilor autonome;
4.în statele unitare puternic descentralizate, funcţia legislativă se împarte între:
-organele legislative naţionale,
- organele legislative comunitare.
În toate statele membre ale U.E., constituţiile prevăd delegarea sau transferarea unor
drepturi suverane ale statelor către instituţiile comunitare. Constituţia Germaniei prevede:
- posibilitatea transferării unor competenţe către organele comunitare.
Constituţia Danemarcei prevede:
- delegarea unor competenţe în favoarea instituţiilor comunitare.
Constituţia Franţei prevede:
- posibilitatea transferării unor drepturi suverane ale statului către organele comunitare.
Constituţia României prevede:
- delegarea în favoarea organelor comunitare a unor drepturi suverane statului român.
Deşi funcţia legislativă a Parlamentului este limitată prin faptul că ea se împarte şi cu alte
autorităţi publice sau organe comunitare, totuşi, Parlamentul, rămâne autoritatea publică ce exercită
în principal funcţia legislativă în cadrul unui stat.

Actele parlamentelor din statele membre UE

Noţiunea de lege
- în sens larg – prin lege se înţelege orice act juridic normativ indiferent de organul de stat de la
acre provine.
- în sens restrâns –reprezintă numai actul ce provine de la parlament, ce este elaborat cu o
procedură prealabilă şi care se bucură de supremaţie faţă de toate celelalte acte juridice normative.

11
 Legea mai poate fi definită din punct de vedere formal şi din punct de vedere material sau al
conţinutului.
- din punct de vedere formal – poate fi definită ca actul elaborat de către parlament cu o
anumită procedură bine determinată şi care se bucură de supremaţie faţă de celelalte izvoare de drept.
- din punct de vedere material – legea este actul juridic normativ ce provine de la parlament ce
reglementează domenii importante de relaţii sociale.

Clasificarea actelor parlamentare

a) acte juridice normative
- legile – în fiecare stat existând o mare diversitate de legi adoptate de parlament;
- hotărâri cu caracter normativ pe care le pot elabora parlamentele (Ex: hotărâri ale
parlamentului pentru aprobarea regulamentelor parlamentare).
b) acte juridice nenormative:
- hotărârile;
- moţiunile.
Aceste acte le diferenţiem de legi după trei criterii:
- în funcţie de modul sau procedura de adoptare a lor, legile sunt adoptate potrivit unei proceduri
mai laborioase, bine determinate în Constituţie şi regulamente interne ale parlamentelor, pe când
celelalte sunt elaborate potrivit unei proceduri mult mai rapide şi mai simplificate;
- din punct de vedere al conţinutului normativ sau nenormativ al unui act juridic, legile au
caracter normativ pe când hotărârile şi moţiunile nu au caracter normativ;
- din punct de vedere al poziţiei lor în cadrul ierarhiei izvoarelor de drept, legile se bucură de
supremaţie faţă de toate actele juridice normative sau nenormative.
Moţiunile adoptate de parlament reprezintă actele prin care una dintre camere sau ambele camere
îşi exprimă punctul de vedere, poziţie cu privire la o problemă de politică internă sau externă (moţiune
simplă).
În cadrul realizării funcţiei de control a parlamentului, acesta poate adopta şi moţiuni de cenzură.

c)acte juridice exclusiv politice:

- mesaje;
- declaraţii;
- rezoluţii;
- apeluri.

Actele parlamentului pot fi manifestări de voinţă ale parlamentului în plenul său sau
manifestări de voinţă ale unei singure camere a parlamentului,a unei secţii a parlamentului unei
comisii parlamentare.
Astfel, în mod excepţional în unele state o secţie a parlamentului sau o comisie parlamentară
pot să adopte legi în domenii de mai mică importanţă (Italia, Spania).

În Italia
Comisiile parlamentare pot să adopte legi în domenii de importanţă redusă. De asemeni,
oricând, la solicitarea unui număr de o zecime din membri unei camere, o cincime din numărul
membrilor unei comisii sau la solicitarea a 5 comisii regionale, parlamentul poate să dezbată şi să
voteze din nou o lege adoptată anterior de către o comisie. Nu se permite adoptarea de legi de către
comisiile parlamentare în următoarele domenii:
- în materie constituţională;
- în materie electorală;
- în materie bugetară;
- în probleme cu caracter internaţional.

12
 În Spania
Comisiile parlamentare pot în mod excepţional să adopte legi în materie de o importanţă mai
redusă.
Oricând cele două camere ale parlamentului pot să solicite dezbaterea şi votarea din nou a legii
elaborate anterior de o comisie.
Nu se permite adoptarea legilor de către comisii în următoarele domenii:
- revizuirea constituţiei;
- legile organice;
- legile cadru;
- legile financiare;
- legile privind autorizarea încheierii unor tratate internaţionale.

Posibile clasificări ale legilor

1. În funcţie de importanţa domeniului de relaţii sociale reglementate, legile sunt:

a) constituţionale;
b) legi cadru;
c) legi organice;
d) legi ordinare.
a) Legile constituţionale – sunt toate legile de modificare sau adoptare a constituţiei.
Au regim juridic aparte caracterizat prin:
- ele reglementează cele mai importante domenii de relaţii sociale;
- ele se adoptă în statele membre după o procedură ce prezintă o anumită solemnitate şi potrivit
unei majorităţi absolute calificate de 2/3, 3/5, 4/5;
- ocupă poziţia superioară în cadrul izvoarelor de drept;
- trebuie aprobate prin referendum pentru a intra în vigoare.

Exemple:
În Franţa
- art.189 din Constituţia Franţei, precizează că iniţiativa revizuirii constituţiei
revine parlamentului şi guvernului;
- o lege de revizuire a constituţiei trebuie să fie adoptată de cele două camere
ale parlamentului (Adunarea generală şi Senatul), cu majoritate absolută de membri;
- după această etapă legea de revizuire trebuie supusă în mod obligatoriu unui
referendum pentru a intra în vigoare;
- organizarea unui referendum poate fi evitată atunci când preşedintele
convoacă cele două camere în congres la Versailles. În această situaţie legea de revizuire va trebui să
fie adoptată cu 3/5 din numărul total de parlamentari;
- limitele revizuirii – forma republicană şi limba oficială nu pot constitui
obiect al revizuirii constituţiei.

În Italia
- cele două camere au competenţe egale;
- legile constituţionale sunt adoptate de către cele două camere ale parlamentului în două
deliberări succesive între care trebuie să existe un interval de 3 luni;
- în cadrul primei deliberări şi a celei de a doua, legile constituţionale se votează cu jumătate
plus unu din numărul total de membri din fiecare cameră, apoi la solicitarea a unui număr de 500.000
de cetăţeni cu drept de vot sau la solicitarea a 5 Consilii Regionale, se poate organiza un referendum
pentru ca poporul să aprobe o lege constituţională;
- nu se mai organizează referendum dacă, după cea de a doua deliberare a legii constituţionale
în cele două camere, aceasta este votată cu 2/3 din numărul total de parlamentari;
- integritatea teritorială şi forma republicană nu pot forma obiect de revizuire a constituţiei.

13
 În Spania
- iniţiativa privind o lege de revizuire a constituţiei poate să aparţină
parlamentului, guvernului, consiliilor regionale şi unui număr de 500.000 cetăţeni cu drept de vot;
- cetăţenii nu pot iniţia revizuiri ale constituţiei în următoarele domenii:
probleme cu caracter internaţional; amnistie; graţiere;
- în cazul unei revizuiri parţiale a unor titluri de mai mică importanţă, legea de
revizuire a constituţiei trebuie adoptată în aceeaşi formă de către Congresul Deputaţilor şi Senat cu o
majoritate diferită şi anume: 3/5 din numărul total de membri din Congresul deputaţilor şi jumătate
plus unu din numărul total de membri din senat;
- după votarea unei asemenea legi, la solicitarea unui număr de o zecime din
membri unei camere se poate organiza un referendum;
- în cazul unei revizuiri totale a constituţiei sau în cazul când revizuirea
parţială a unor titluri (referitoare la drepturi şi libertăţi fundamentale, la regulile privind succesiunea la
tron), cele două camere ale parlamentului trebuie să voteze în aceeaşi formă legea de revizuire a
constituţiei cu majoritate de 2/3 din numărul membrilor din fiecare cameră, după care cele două
camere sunt dizolvate, au loc alegeri parlamentare iar noile camere alese trebuie să adopte din nou, cu
aceeaşi majoritate, legea de revizuire a constituţiei; după această procedură trebuie să se organizeze, în
mod obligatoriu, un referendum pentru aprobarea legii constituţionale;
- nu se poate revizui constituţia în caz de război, în caz de stare de urgenţă sau
de asediu.

În România – art.150-152 CR
- revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului,
de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum si de cel puţin 500.000 de
cetăţeni cu drept de vot;
- cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie sa provină din cel puţin jumătate din
judeţele tarii, iar in fiecare din aceste judeţe sau in municipiul Bucureşti trebuie sa fie înregistrate cel
puţin 20.000 de semnături in sprijinul acestei iniţiative;
- proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputaţilor si de Senat, cu
o majoritate de cel puţin doua treimi din numărul membrilor fiecărei Camere;
- daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor si Senatul, in
şedinţa comuna, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor si senatorilor;
- revizuirea este definitiva după aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile
de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire;
- dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar si indivizibil
al statului roman, forma republicana de guvernământ, integritatea teritoriului, independenta justiţiei,
pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii;
- de asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si
a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora;
- Constituţia nu poate fi revizuita pe durata stării de asediu sau a stării de urgenta si nici in
timp de război.

b) Legile cadru
O lege cadru fixează principiile fundamentale dintr-un anumit domeniu urmând apoi ca acel
domeniu să fie detaliat prin alte legi ulterioare.
Pot fi întâlnite în Germania, Austria, Spania, Franţa, Italia.

Exemple:
În Germania
- într-o reglementare prevăzută de legea fundamentală se menţionează că în unele domenii de
relaţii sociale federaţia intervine doar cu legi cadru. Acestea fixează doar principii generale într-un
anumit domeniu urmând apoi ca landurile să detalieze acel domeniu prin adoptarea de acte juridice

14
normative: învăţământ; protecţia mediului; statutul juridic al funcţionarilor din cadrul serviciilor
publice ale landurilor.

În Austria
- într-o dispoziţie din constituţie se prevede că în unele domenii de relaţii sociale federaţia
intervine cu legi cadru ce fixează principii generale într-un domeniu, iar ulterior acel domeniu va fi
detaliat de către landuri: locuinţe sociale; reforma agrară; protecţia mediului; litigii extrajudiciare;

În Spania
- Congresul Deputaţilor şi Senatul adoptă legi cadru fixând principii generale în anumite domenii
ce urmează apoi să fie detaliate de către adunările legislative de la nivelul regiunilor;
- Se precizează în constituţie că printr-o lege cadru nu se poate modifica o altă lege cadru.

În Franţa
- art.34 din CF fixează care sunt domeniile în care intervine doar parlamentul: În afară de
elaborarea de legi obişnuite arătate în art.34 se precizează că pot fi elaborate de către parlament legi
care să cuprindă principii generale în domeniul învăţământului şi în ceea ce priveşte reglementarea
raportului de muncă.

În Italia
- în constituţie se precizează domeniile de relaţii sociale care au în vedere, pe
de o parte, competenţa legislativă exclusivă a statului şi pe de altă parte competenţa legislativă
concurentă;
- în domeniile care se referă la competenţa legislativă concurentă parlamentul
(Senatul şi Camera Deputaţilor) poate interveni cu principii generale, adică poate elabora legi-cadru în
domenii precum: relaţiile dintre regiuni şi alte state; amenajarea teritoriului; poliţie locală; asigurări
sociale; asigurări medicale; urbanism; servicii sanitare; pieţe locale; cultură; educaţie; turism etc.

c) Legile organice
Au un regim juridic aparte, ca şi cele constituţionale, caracterizat prin:
- peste tot se votează cu jumătate plus unu din numărul total de parlamentari;
- de obicei nu se permite abilitarea guvernului de către parlament în domenii prevăzute de legi
organice;
- ele reglementează domenii de relaţii sociale foarte importante, motiv pentru care sunt
considerate ca fiind o prelungire a legilor constituţionale;
- în unele state legile organice se supun din oficiu, în mod obligatoriu, controlului de
constituţionalitate (Franţa);
- acestea se întâlnesc în următoarele state: Franţa, Spania, Portugalia, Suedia, România.

Exemple:
În Franţa
- un proiect sau o propunere de lege care este depusă la una dintre camere (de
obicei la Adunarea Naţională) va fi dezbătut de către camera în plenul ei într-un interval de 15 zile de
la depunerea sa
- nu există în Constituţia Franţei un articol în care să fie enumerate domeniile
de relaţii sociale rezervate legilor organice, ci domenii diferite de reglementare în Constituţie, de o
importanţă deosebită, urmează a fi adoptate dacă se precizează în mod expres acest lucru:
 apărare
 forţe armate
 serviciile
 monedă
 integritate teritorială
 suveranitate
15
  probleme cu caracter internaţional

- toate legile organice sunt supuse din oficiu, în mod obligatoriu, controlului de
constituţionalitate anterior restituirii de către Consiliul Constituţional.

În Spania
- legile organice se votează cu ½ + 1 din numărul total de membri din Congresul Deputaţilor(se
depun şi se votează numai la această cameră)
- într-un articol din Constituţie se prevăd care sunt domeniile de relaţii sociale în care intervine o
lege organică
• în materie constituţională
• in materie electorală
• aprobarea statutelor de autonomie ale regiunilor

În Portugalia
- Constituţia Portugaliei enumără într-un articol distinct care sunt domeniile rezervate legilor
organice
• constituirea, organizarea şi funcţionarea Tribunalului constituţional
• starea de asediu în situaţii de urgenţă
• alegerea membrilor ce vor face parte din organele care exercită puterea în cadrul statului
• obţinerea şi pierderea cetăţeniei portugheze

- se adoptă cu ½+1 din membrii Adunării Portugheze.

În Suedia:
- este o reglementare specială în Constituţia Suedeză, Regimul de Funcţionare Riksdag,
Constituţia, Legea privind succesiunea la tron şi legea privind libertatea de exprimare, toate sunt
considerate legi organice ale regatului
- se votează cu ½+1 din numărul total al membrilor parlamentari

În România
- se adoptă cu ½+1 din membri din fiecare cameră
- art. 73 din Constituţia României enumără o serie de domenii în care intervin legi organice:
•organizarea şi funcţionarea CSAT
•organizarea şi funcţionarea partidelor politice
•organizarea şi funcţionarea Guvernului
•starea de urgenţă şi asediu
•dreptul de proprietate, succesiunea
•stabilirea infracţiunilor şi a pedepselor
•învăţământ, educaţie, cultură, administraţie publică, locală, minorităţi naţionale

- în alte 17 domenii din Constituţie se vor adopta legi organice prevăzându-se în mod expres acest
lucru (3,5,17,…)

d). Legile obişnuite

Aceste categorii intervin în alte domenii de relaţii sociale decât cele rezervate legilor organice.
Legile obişnuite intervin în alte domenii se votează cu majoritate relativă ½+1 din cei prezenţi la
dezbaterile parlamentare

16
 2. În funcţie de natura relaţiilor sociale reglementate, astfel:
- legi financiare (bugetare)
- privind protecţia şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor (se adoptă
cu 2/3 din numărul de parlamentari în Finlanda)
- legi privind autorizarea încheierii unor tratate internaţionale
- lege de ratificare a unor tratate internaţionale

3. În funcţie de contribuţia camerelor la adoptarea legilor

a). în Belgia – legi unicamerale
- legi bicamerale - integrale
- virtuale

- legile unicamerale sunt adoptate de o singură cameră (Camera Reprezentanţilor), fiind

promulgate şi sancţionate de rege. Se adoptă în următoarele domenii:
- răspunderea civilă şi penală a miniştrilor;
- buget, finanţe;
- stabilirea contingentului armatei.
- legile bicamerale integrale sunt adoptate de cele două camere ale parlamentului fiind apoi
promulgate şi sancţionate de rege. Se adoptă în următoarele domenii:
- revizuirea constituţiei;
- statutul juridic al regiunilor;
- drepturi şi libertăţi fundamentale;
- apărare, forţe armate;
- frontieră de stat;
- cetăţenie federală.
- legile bicamerale virtuale se adoptă de Camera Reprezentanţilor după care, doar la cererea a 15
senatori, ele vor fi dezbătute şi votate şi de către Senat. Aceste legi intervin în alte domenii de relaţii
sociale decât cele specifice celorlalte categorii de legi.

b). legi adoptate de către Parlament în plenul său şi:

- adoptate de o secţie a Parlamentului
- adoptate de o comisie Parlamentară – în mod excepţional (Italia şi Spania)

În Italia
- Comisiile parlamentare pot să adopte legi în domenii de importanţă redusă. De asemeni,
oricând, la solicitarea unui număr de o zecime din membri unei camere, o cincime din numărul
membrilor unei comisii sau la solicitarea a 5 comisii regionale, parlamentul poate să dezbată şi să
voteze din nou o lege adoptată anterior de către o comisie. Nu se permite adoptarea de legi de către
comisiile parlamentare în următoarele domenii:
- în materie constituţională;
- în materie electorală;
- în materie bugetară;
- în probleme cu caracter internaţional.

În Spania
Comisiile parlamentare pot în mod excepţional să adopte legi în materie de o importanţă mai
redusă.
Oricând cele două camere ale parlamentului pot să solicite dezbaterea şi votarea din nou a legii
elaborate anterior de o comisie.
Nu se permite adoptarea legilor de către comisii în următoarele domenii:
- revizuirea constituţiei;
- legile organice;

17
 - legile cadru;
- legile financiare;
- legile privind autorizarea încheierii unor tratate internaţionale.

4. Legi prin care se reglementează relaţiile interne ale unui stat şi legi prin care se reglementează
relaţii internaţionale ale unui stat. (autorizarea încheierii unor tratate internaţionale)
- legi privind ratificarea tratatelor internaţionale

Legi de autorizarea încheierii unor tratate internaţionale – Germania şi Spania

În Germania
- preşedintele federal încheie un tratat internaţional numai după aprobarea anterioară încheierii
acestui, aprobare făcută de Parlament (Bundestag)
În Spania
- Constituţia prevede că statul nu se poate angaja în acordarea autorizării tratatelor
internaţionale fără aprobarea generală a Cortezurilor Generale (Parlament)

5. Legi adoptate prin procedura obişnuită şi legi adoptate pe baza delegării legislative

În Portugalia
- În constituţia Portugheză sunt prevăzute domenii de activitate care au în vedere o competenţă
legislativă relativă, adică în aceste domenii pot interveni atât Parlamentul cât şi Guvernul pe baza
delegării legislative:
- protecţia drepturilor fundamentale;
- stabilirea principiilor generale ale învăţământului;
- protecţia mediului;
- constituirea, organizarea şi funcţionarea Tribunalului Constituţional.

În Grecia
- şeful de stat poate să elaboreze acte cu caracter normativ (decrete normative), pe baza delegării
legislative a Parlamentului.

6. Legi care intră în vigoare prin procedura obişnuită şi legi care intră în vigoare numai după ce
sunt aprobate printr-un referendum constituţional

7. Legi adoptate prin procedura obişnuită şi legi adoptate prin referendum legislativ

În Franţa
- potrivit art.11 din Constituţie, la propunerea Guvernului sau a celor 2 camere ale Parlamentului,
preşedintele poate să organizeze un referendum cu privire la proiectele de lege din domeniile:
- organizarea puterilor publice;
- serviciile publice;
- reforme în ceea ce priveşte reforma economică şi socială a statului.

În Grecia
- potrivit Constituţiei, preşedintele poate să organizeze un referendum cu privire la un proiect de
lege legat de o problemă economică sau socială a naţiunii, cu excepţia problemelor bugetare.

8. Legi federale şi legi federate

Se va introduce din curs – de la state federale

9. Legi ale statului (naţionale) şi legi ale comunităţilor autonome

18
 Se va introduce din curs - de la state puternic descentralizate

10. Legi naţionale elaborate de către parlamentul statelor membre ale UE şi legi comunitare

11. În Grecia există legi de aprobare a codurilor şi legi de interpretare

12. În Marea Britanie – legislaţia fundamentală ce cuprinde: Bills, Statutes

- legislaţia delegată - care cuprinde legi ce se adoptă cu o procedură mai rapidă
- Private Mambres Bills – sunt propuneri de legi iniţiate de un parlamentar.

Procedura legislativă în statele membre UE

1. Etape ale procedurii legislative

a). iniţiativa legislativă:
- iniţiativa propriu zisă(care are iniţiativă)
- depunerea proiectului sau a propunerii de lege la o cameră sau alta
b). examinarea unui proiect sau propunere de lege:
- examinarea prealabilă (de către comisiile parlamentare)
- dezbaterea unui proiect sau propunere, poate fi:
- generală
- pe articole
- pe ansamblul proiectului
- votarea

c). medierea şi naveta legislativă

d). controlul de constituţionalitate
e). controlul legii realizat de şeful de stat (retrimiterea legii spre reexaminrae Curtea
Constituţională sau Tribunalul Constituţional
f). promulgarea, sancţionarea sau autentificarea legilor
g). publicarea într-un jurnal oficial şi intrarea în vigoare a legii.

a). Iniţiativa legislativă

Iniţiativa legislativă propriu – zisă
- iniţiativa legislativă aparţine tot parlamentului, fie în ansamblu, fie unui grup parlamentar, fie
unui singur parlamentar
- peste tot Guvernul are iniţiativă legislativă, în unele state jucând un rol esenţial în acest sens
(Marea Britanie, Franţa, Germania)
- foarte rar şeful de stat are iniţiativă legislativă (Finlanda, Danemarca, Belgia)
- în statele puternic descentralizate au iniţiativă legislativă şi organizarea legii de comunitate
autonome (Italia, Spania şi Portugalia)
- în unele state există şi iniţiativa legislativă propriu – zisă (Austria, Italia, Spania, România)

Exemple:
În Germania
- iniţiativa legislativă revine Guvernului federal, Bunderstratului, în ansamblul său şi cu grup de
26 deputaţi din Bundestag

În Austria
- revine Guvernului federal, Consiliului naţional în ansamblu, Consiliul Federal în ansamblu, cu
1/3 membri din Consiliul Federal,
- 100.000 cetăţeni cu drept de vor şi 1/6 din electori cuprinşi în 3 landuri

19
 În Belgia
- revine celor 2 camere : Camera Reprezentanţilor, Senat, Guvern federal şi rege

În Italia
- revine Guvernului, Camerei Deputaţilor, Senat, Consiliu Naţional al Economiei ş al Muncii
numai în probleme de natură economică sau socială şi în condiţii strict determinate de Constituţie
- unui nr. de 500.000 cetăţeni cu drept de vot şi
- Consiliului regiunilor Comunale numai în probleme specifice acestora
- în Constituţie se prevede posibilitatea eliberării unui act cu valoare constituţională prin care să
se confere dreptul de iniţiativă legislativă oricărei alte autorităţi de stat

În Spania
- revine Guvernului, Congresului Deputaţilor, Senatului, 500.000 cetăţeni cu drept de vot şi
Organizării legislative ale Comunităţii Autonome
- aceste autorităţi legislative pot determina Guvernul ca acesta să iniţieze un proiect de lege într-
o procedură specific reglementată sau pot să iniţieze ele în mod direct o propunere de lege pe care să o
depună la Biroul Congresului Deputaţilor

În Portugalia
- revine Guvernului, unui parlamentar, grup parlamentar sau Parlamentului în ansamblu
- organizarea legislativă ale Camerei Autonome

În Franţa
- revine oricărui parlamentar şi primului ministru
- proiectul este rezultatul deciziei luate în Consiliul de Miniştri şi este avizat de către Consiliul
de Stat
- propunerea de lege iniţiată de Parlament nu trebuie să aibă ca rezultat diminuarea resurselor
publice sau agravarea datoriei publice

În Grecia
- revine Guvernului şi Parlamentului
- propunerile sau proiectele de legi trebuie să fie însoţite de o expunere de motive
- propunerile de legi nu trebuie să aibă ca efect agravarea datoriilor statului, a unei colectivităţi
sau a unei persoane juridice de drept public şi nu trebuie să creeze avantaje personale

În România
- se face distincţie între iniţiativa în cazul legilor organice şi ordinare şi cele constituţionale
- iniţiativa în cazul legilor organice şi ordinare:
 revine Guvernului , Parlamentului sau unui grup sau parlamentar, 100.000 cetăţeni cu drept de
vot ce trebuie să provină cel puţin ¼ din judeţele ţării şi în fiecare dintre ele şi Bucureşti trebuie să fie
înregistrat un număr de cel puţin 5.000 semnături în sprijinul iniţiativei
- legile constituţionale – iniţiativa revine preşedintelui la propunerea Guvernului, nr. ¼ membri
Guvernului, precum şi 500.000 cetăţeni cu drept de vot ce trebuie să provină din cel puţin ½ din
judeţele ţării şi în fiecare din ele şi Bucureşti trebuie să se înregistreze un număr de 20.000 semnături
în sprijinul iniţiativei.

Depunerea proiectului sau propunerii de lege

Proiectele de legi provin de la executiv (Guvern, şeful statului) iar propunerile de legi provin de la
Parlament sau de la cetăţeni sau comunităţi autonome.

Exemple:
În Germania

20
 - proiectele de legi iniţiate de Guvern sunt trimise Bunderstratului care trebuie să emită un aviz
într-un interval de 6-9 săptămâni, după care vor ajunge la Bundestag unde vor fi iniţial dezbătute şi
votate
- propunerile de legi ale Bunderstratului vor fi depuse la Bundestag prin intermediul
Guvernului federal care va emite un aviz cu privire la acestea
- propunerile de legi venite de la Bundestag vor fi depuse la această cameră
- proiectele sau propunerile de legi trebuie depuse şi votate întâi în Bundestag.

În Austria
- toate proiectele sau propunerile de legi trebuie mai întâi depuse la Consiliul Naţional
(inferioară)

În Belgia
- legile sau propunerile unicamerale se depun şi votează numai de către Camera
Reprezentanţilor
- proiectele sau propunerile de legi bicamerale integrale vor fi depuse la o cameră sau la alta
- propunerile sau proiectele de lege privind aprobarea încheierii unor tratate internaţionale se
depun mai întâi la Senat, iar proiectele sau propunerile bicamerale --- se depun la Camera
Reprezentanţilor

În Italia
- toate proiectele sau propunerile se depun fie la o cameră fie la cealaltă în virtutea faptului că
cele 2 camere au competenţe legislative egale

În Spania
- promulgarea legilor iniţiate de Guverb se depun la Camera
Deputaţilor
- propunerile sau proiectele de legi organice se depun si se votează numai de către Camera
Deputaţilor
- propunerile de legi care vin de la parlamentari se depun mai întâi la Camera din care face
parte Parlamentarul care a iniţiat propunerea

În Portugalia
- se depun la Adunarea Naţională Portugheză

În Franţa
- regula este depunerea la oricare dintre cele 2 camere, însă există o excepţie, şi anume,
proiectele de legi bugetare se depun mai întâi la Adunarea Naţională, iar proiectele sau propunerile de
legi privind colectivităţile teritoriale se depun la Senat

În Marea Britanie
- se depun fie la o cameră fie la alta, cu excepţia legilor bugetare, care se depun mai întâi la
Camera Comunelor

În România
- în Constituţia - art. 85 - se face referire la prima cameră sesizată la care se depune un proiect
sau o propunere de lege însă întâi în anumite domenii prevăzute în Constituţie
- art. 74 – 75 din Constituţie arată explicit care este procedura legată de depunerea proiectului

2. Examinarea prealabilă a proiectului sau propunerii de lege

- se realizează în cadrul Comsiiilor Parlamentare.
- Astfel, există:

21
 • Comisii permanente şi temporare
• Comisii specializate pe anumite domenii
• Comisii de mediere
• Comisii de anchetă
• Comisii speciale (în unele state) – Marea Britanie – Whote Commisision - şi Finlanda –
Marea Comisie

Rolul comisiilor, organizarea lor şi limitele activităţii

- rolul clasic al comisiilor parlamentare este acela de a dezbate proiectele şi propunerile de legi,
- de a formula amendamente la acestea
- în finalul activităţii lor comisiile redactează un raport în care îşi promovează punctul de
vedere ce poate fi concretizat în:
• acceptarea proiectului sau propunerii fără amendamente
• acceptarea proiectului sau propunerii cu amendamente
• respingerea lui
- raportul şi textul de lege sunt trimise Parlamentului în vederea dezbaterii şi adoptării

Organizarea comisiilor.
- în unele state există un număr foarte mic de comisii permanente pe lângă Parlament (ex. În
Franţa doar 6 camere permanente)
- în unele state există comisii speciale. Astfel, proiectele de legi ce au tehnicitate foarte mare
vor fi depuse la comisii special numite – Select Comunittiess- Marea Britanie –
- pentru propuneri şi proiecte de legi obişnuite dezbaterea se va face ăn cadrul unor comisii
numite Standing Committees
- în unele state (Finlanda) toate proiectele sau propunerile de legi vor fi examinate mai întâi de
către Marea Comisie

Limitele acţiunii comisiilor

- în Franţa, comisiile parlamentare care dezbat proiecte iniţiate de Guvern nu pot formula
amendamente cu privire la acestea
- în general comisiile nu pot adopta legi, însă în mod excepţional în unele state (Italia, Spania),
comisiile parlamentare pot primit aceasta competenţă.
În Italia
- comisiile parlamentare pot să adopte legi în domenii de importanţă redusă
- la solicitarea unui număr de o zecime din membrii unei camere, o cincime din numărul
membrilor unei comisii sau la solicitarea a 5 Comisii Regionale, Parlamentul poate să dezbată şi să
voteze din nou o lege adoptată anterior de către o Comisie
- nu se permite adoptarea de legi de către comisiile parlamentare în următoarele domenii:
- în materie constituţională;
- în materie electorală;
- în materie bugetară;
- în probleme cu caracter internaţional.

În Spania
- Comisiile parlamentare pot, în mod excepţional, să adopte legi în materii de o importanţă mai
redusă;
- Oricând cele două camere ale parlamentului pot să solicite dezbaterea şi votarea din nou a legii
dezbătute anterior de către o comisie;
- Nu se permite adoptarea de legi de către comisii în următoarele domenii:
- revizuirea constituţiei;
- legile organice;
- legile cadru;
- legile financiare;
22
 - legile privind autorizarea încheierii unor tratate internaţionale.

Dezbaterea şi votarea unei legi

În Germania
- Propunerile sau proiectele de lege vor fi supuse dezbaterii în 3 lecturi succesive
- sunt discutate şi votate de către Bundestag ş apoi trimise Bundestratului
- Bundestratul trebuie să aprobe în mod obligatoriu …. de lege ce se referă la organizarea
landurilor sau la activitatea administrativă din cadrul acestora. Pentru toate celelalte texte de lege
Bundestratul poate să facă opoziţie cu privire la ele, opoziţie ce poate fi înlăturată de Bundestag cu
aceeaşi majoritate cu care a fost făcută opoziţia în Bundestrat
- după ce textele de lege sunt votate de Parlament vor fi trimise preşedintelui federal care le va
promulga, apoi legile vor fi publicate în jurnalul oficial şi intră în vigoare la 14 zile de la publicare sau
la o dată arătată în text

În Austria
- un text lege trebuie să fie supus la 3 lecturi succesive
- textele de lege referitoare la bunurile federaţiei sau la funcţiile federale sunt votate numai de
Consiliul Naţional
- ca regulă generală orice text de lege se votează ---întâi de Consiliul Naţional apoi textul de lege
este trimis spre adoptare Consiliului Federal sau Bundesratului care se poate opune cu privire la un
text de lege
- opoziţia va fi înlăturată prin votarea aceluiaşi text de Consiliul Naţional cu ½ plus 1 din
numărul total de membri
- după ce o lege este adoptată de Parlament se trimite preşedintelui federal care o va autentifica
- după autentificare se publică în Jurnalul Oficial şi intră în vigoare la data publicării
- înainte ca o lege să intre în vigoare poate fi organizat un referendum pentru aprobarea acelei
legi de către popor la solicitarea Consiliului Naţional în ansamblu sau 1/3 sin membrii Consiliului
Naţional

În Belgia
- textele de lege unicamerale sunt depuse şi votate numai de către Camera Reprezentanţilor (în
acele domenii enumerate anterior în text)
- textele de lege bicamerale integrale se votează mai întâi de Camera Reprezentanţilor şi apoi de
Senat
- Senatul trebuie ca în 3 luni să adopte un text de lege ce i-a fost trimis, el poate să aducă
amendamente sau poate să ridice un drept de veto cu privire la un text votat anterior în cealaltă cameră.
Acest veto va fi înlăturat prin votarea din nou a textului de lege respectiv de către Camera
Reprezentanţilor
- După ce a fost adoptat se trimite regelui care o va promulga şi sancţiona
- Se publică şi intră în vigoare

În Franţa
- textele de lege pot fi depuse fie la o cameră fie la cealaltă şi după ce au fost
votate de o cameră vor fi trimise la cealaltă
- cea de a doua cameră trebuie să voteze textul de lege în aceeaşi formă în caz
contrar are loc naveta legislativă, adică trimiterea unui text de lege de la o cameră la alta
- după 2 lecturi succesive a unui text în cele 2 camere Guvernul poate
interveni şi poate solicita constituirea unei comisii mixte paritare care să redacteze un text cu privire la
problemele aflate în divergenţa camerelor. Acest text se supune apoi spre aprobare celor 2 camere ale
parlamentului. Vor fi acceptate numai amendamentele propuse de către Guvern. Dacă rolul comisiei
eşuează textul de lege respectiv va mai fi dezbătut într-o singură lectură în cele 2 camere, după care
Guvernul obligă Adunarea Naţională să voteze în mod definitiv acel text de lege

23
 - legea adoptată poate fi un text propus de către comisia paritară sau ultimul
text de lege votat de acesta cu eventualele amendamente aduse de Senat
- după ce e adoptat de Parlament va fi trimis preşedintelui pentru promulgare
în 15 zile de la primire
- se publică în Jurnalul Oficial şi intră în vigoare la o zi de la ajungerea legii la
oraşul de reşedinţă al unei Colectivităţi teritoriale

În România – 75-78 CR
- Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată,
proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri
internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi
proiectele legilor organice Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi
adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
- Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de
complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că
proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
- După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea
legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
- În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în
competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de
acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată,
care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
- Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în
cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine
primei Camere.
- Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii
membrilor fiecărei Camere.
- Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare
Cameră.
- La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau
propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
- Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen
de cel mult 20 de zile de la primire.
- Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
- Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei,
promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la
primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
- Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

Funcţia de control a Parlamentului

- controlul Parlamentului se exercită asupra unor diverse categorii de organe ce exercită puterea
în cadrul unui stat
- modalităţile cele mai eficiente şi numeroase de control sunt asupra Guvernului şi şefului de stat

Modalităţile de control asupra Guvernului şi şefului de stat (este cazul doar la republici)
Asupra Guvernului:
- întrebări
- interpelări
- rapoarte
- declaraţii
- informări

24
 - moţiune de cenzură
- angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului cu privire la o problemă de politică
generală, cu privire la proiectul de lege sau cu privire la un program de guvernare
- aprobarea de către Parlament a unor acte cu caracter normativ emise de guvern
- punerea sub urmărire penală.

Întrebările – pot fi scrise şi orale (de copiat din suportul de curs)

Asupra şefului de stat

- aprobarea sau încuviinţarea anumitor măsuri luate de preşedinte
- suspendarea din funcţie
- punerea sub acuzare pentru înaltă trădare
(de copiat din suportul de curs)

25