You are on page 1of 8

METAMORFOZELE AGRESIONALE

I.Crima-parte integranta si rezultat al gandirii agresorului


Crima nu omogenizeaza modul de gandire al agresorului.Trecerea de la o agresiune la alta este opera agresorului care a avut acelai mobil sau a cunoscut acelasi mod de operare, ca rezultanta directa din propria experienta agresionala.Orice crima pare sa reprezinte o parte integranta a modului de gandire a agresorului menita sa dezvaluie actele comportamentale din diverse unghiuri de vedere. Astfel, se pot descifra tendintele agresionale privind conceptele de libertate, responsabilitate, ideea de sacrificare pentru propriile interese sau pentru altul, elemente care se regasesc in domeniul psihanalizei judiciare.Faptul acesta devine cu atat mai evident cu cat desi agresorul nu pleaca intotdeauna de la anumite idei, conceptul aprioric, totusi in lantul cauzal se va regasi o determinare clara a fiecarui act ce va duce la intelegerea specificatiei agresionale. Nu trebuie inlaturata influenta unor factori externi care pot determina hotararea agresionala, pot influenta modalitatea de executare agresionala, raportul stabilit fiind un raport de conditionare.Individul se regaseste intr-o devenire incompleta intrucat activitatea agresionala se desavarseste odata cu multiplicarea faptica, prin adoptarea unor noi acte agresionale, care pot devenievenimente sau esecuri. Metodologia de executare agresionala ramane deschisa unor mutiple forme pana la perfectionarea unui singur plan, in care deprinderea va modela un stereotip dinamic, ce reprezinta un factor relevant pe masura realizarii unui modus operandi. Exista o distinctie intre trasaturile caracteristice ale actului agresional vechi si spontaneitatea, caracterul de noutate, intentiile ce se regesesc in actul nou de abia savarsit. Metodologia de cercetare agresionala ramane deschisa unor muliple forme pana la perfectionarea unui singur plan in care deprinderea va modela un stereotip dinamic, ce reprezinta un factor care se va releva pe masura realizarii unui modus operandi.Exista o distinctie intre trasaturile

caracteristice ale actului agresional vechi si spontaneitatea, caracterul de noutate, intentiile ce se regasesc in actul de abia savarsit, cu mentinerea unui caracter de opozitie. Procesul acesta poate determina, in final o alta orientare a unui iter crimini care va avea la baza acelasi motiv psihologic, cu semnificatii diferite de la un gen de actiuni la altul. Perceperea unor stari de constiinta sau ale unor intentii ale actului agresional se regasesc in semnificatia socioumana a agresivitatii, in sensul acesteia. Daca semnificatia agresiunii se defineste prin raportul cu intrasigenta sociala, dezvaluirea sensurilor se obiectiveaza in fiecare act in parte(concret sau circumstantial) ajungandu-se astfel la posibilitatea recreeri unei structuri teoretice, obiectivate pentru viitor. Dar individul-agresor cauta acea functionalitate care sa evite confruntarea cu socialul, schimband scopurile si mobilurile initiale chiar daca va risca indepartarea de finalitatea agresionala. Reductiile psihologice individuale vor determina stari existentiale specifice care implica constientul, incostientul si atitudinea noua ce va fi sau nu depistabila. Relatia fundamentala dintre vechea agresiune si actul agresional nou in afara traumelor individuale este relevata de procesul dedublarii, in sensul indepartarii de metoda veche (actiune si gandire) si mentinerea , chiar in parte inconstienta, a interesului fata de vechiul traiect criminogen, insotit sau nu de sentimentul culpabilitatii, de comportament aberant, de un complex de superioritate sau de inferioritate. Diferentierea comportamentala este explicata de traumele psihice traite, de acordul constiintei cu circumstantele sociale existente. Scopul spre care tinde permite criminalului sa accepte trauma psihica ca pe o asceza, incercand sa reconstituie si sa detecteze circumstantele in care va urma sa actioneze, cunoscand ca totul se intemeiaza pe specificul agresional. Experienta anterioara agresorului delimiteaza in linii mari traiectul agresional precum si stadiul responsabilitatii individuale, argumentarea ideii de solitudine a trairii, a izolarii, a individualismului sau. Ignorarea aparentelor sociale ii permite sa isi imagineze noile acte agresionale care vor deriva din ultima agresiune realizandu-se un ciclu, urmare a credintei in capacitatea proprie a eului lipsit de anxietate. Insa, agresorul are doar aptitudinea de a actiona nu insa si de a analiza cu luciditate criza prin care trece, compusa din semnficatii, convingeri, din afirmatii si negatii. In experienta care se realizeaza in domeniul actiunii exigenta agresorului ramane legata doar de realizarea finalitatii si mai putin a procedeelor utilizate a judecatiilor fundamentale care ar trebui sa il domine( de ce ucid?daca prin pedeaspsa rascumpar raul?solitar sau solidar cu lumea? )

Actul agresionala aduce dupa sine nevoia detasarii de realitate devenind totusi un act de integrare privind conditiile in care trebuie actionat, asupra modului cum prin actiune a raspuns acestor conditii, acest tip de gandire si actiune putand fi definit ca un comportament de vizuina. In tentativa de reconsiderare a temeiului gandirii agresionale se releva acea atitudine unicat in cadrul careia criminalul nu demonstreaza nimic, limitandu-se doar sa expuna ideile sale delirante, lipsite de sens si imposibil de acceptat de catre comunitatea umana. Lipsa unor indici, a unei trairi care sa motiveze actul criminal, nelinistea care sa nege ceea ce reprezinta punctul de vedere agresional, originea sa subiectiva, inlatura posibilitatea cunoasterii argumentarii individuale a crimei inainte de savarsirea acestuia. Implicatiile dominarii sociale reprezinta modul, tipic de cautare a motivatiei agresionale, a semnificatiei acesteia in lantul cauzal agresional, amprenta originalitatii agresionale necunoscuta pana in momentul savarsirii crimei. In ghidul launtric al celui supus pasiunii agresionale se demonstreaza ca idea nu se deosebeste de existenta lui pasionala. Modul general de gandire se regaseste si in felul de manifstare a psihizmului agresional, supus faptelor insa fara o aplicare la realitatea imediata, atras mai mult de interese pe care le vizeaza decat cele ce ar trebui sa rezulte din experienta proprie, cu legile sale proprii. Anterior agresiunii, conceputa intr-un anumit mod si reconceputa in momentul realizarii, determinata de contractul direct cu lucrurile si mediul ambiant, agresorul este fascinat de ceea ce nu cunoscuse despre obstacolele traiectului agresional despre rezistenta victimei sau a mediului social care trebuie infrante. El se va stradui sa se detaseze de aparentele existente legate de agresiune, refacand in mare parte procesul de investigare a realiatatii pentru a conchide ca a ajuns la intelegerea finalitatii actului agresional, a implicatiilor sale directe dar si inconstiente, a factorilor subiectivi si obiectivi cu efecte prelungite dincolo de producerea agresiunii.In demersul acesta agresorul constata ca, de multe ori isi neaga propriile convingeri, isi transforma ideile, renunta sau accepta alte mobiluri, isi largeste sau restrange aria existentiala, isi pastreaza intentionalitatea, stabilind un traiect intentional. Se poate junge chiar la o anumita depersonalizare menita sa exlice noua relatie intre agresor si mediu inconjurator, aparenta urmand sa releve separarea pana la detasarea de evenimentele agresionale la devierea de acestea. Tentativa disimularii este motivata de necesitatea renuntarii la partenitatea agresionala, la mobilurile care urmau sa fie descifrate de urmaritori, la integrarea sa in obisnuinte care vor masca mobilitatea

agresionala, complexele individuale ce revin din incontient, devenind astfel un altul. Simpla aparenta a raului tine pana cand victima simte efectele raului dincolo de care nu se intrevede transformarea raului in bine, astfel ca desi ia situatia asa cum este incepe sa nege totul si sa renunte la adeziunea fata de actiunea agresionala. Afirmarea personalitatii victimei impune revolta neinfranta de nimic, totul aflandu-se doar in propria sa vointa. De aceea, accepta sinuciderea, demonstrand lumii ca in lipsa puterii de a dispune de propria sa viata, dupa bunul sau plac. Revolta victimei impotriva agresorului va consta in situarea personalitatii sale sub influenta notiunilor morale care transced destinului individual. O noua fiinta superioara a eului individual-victimizat, cunoscut, nu este alta decat insasi esenta victimei care se eliberase de obligatii, tanjind ea insasi dupa idealul propriu si dupa propriile sale virtuti. Criteriul care formeaza hotararea agresionala poate fi in cazul crimelor politice un criteriu al promulgarii valorii, iar in crimele pasionale un criteriu al puterii care transcede individualitatea. Insa, razbunarea nu este niciodata masurata la valoare si de acea nu pare motivata. Agresorul constatase ca nu izbutise sa se schimbe, fie in sensul de a se resemna fie in sensul de a transcede situatiei, pierzandu-si interesul si devenind apatic, indiferent. Dar pana la sinucidere se pare ca energia si rezistenta umana sunt fara limite, in fata existentei agresorul poate intotdeauna sa se incline inainte unei idei sau a unui lucru maret. Astfel ar putea murii de disperare. In experientele sale anterioare agresorul-primar avea un anumit simt al valorilor, anumite principii cu totul indiscutabile despre bine si rau, despre indiferenta, sinucidere, desfrau, elita sociala, mediul dubio- drojdia societatii. Libertatea absoluta pe care si-o asumase exercita asupra victimei o autoritate fara limite, determinand-o sa renunte la insusirile personale si sa devina un supus in fata fortei agresionale. In trairea si gandirea agresorului apare si idea de a se sacrifica pentru fericirea altor persoane rezervandu-si titulatura de martir, erou. Pentru agresorul fanatic lumea este deja impartita intre agresori(oameni neobisnuiti cu instincte creatoare pentru care este justificata orice crima) si victime( oameni obisnuiti care au nevoie de a fi condusi ). Pentru aceasta categorie de agresor se constata ca actul in sine a fost pur gratuit. Pentru acestia preocuparea majora devine autonomie eului, in timp ce pentru victima experienta agresionala o determina la extragerea din toate senzatiile traite a ideii de razbunare prin stabilirea adevarului.

II.Sacrificiul constiintei
In timp ce agresorul traieste pentru el, victima in idealul sau umanizat, accede la impacare, la renuntarea privind orgoliul omenesc prin umilinta, iar nu prin forta, la renuntarea propriului eu prin lepadare de sine.Procesul de deporsonalizare victimologica pretinde sacrificiul consiintei astfel incat cei doi agenti:agresorul sau victima renunta la propria lor vointa, incredintandu-si-o celui mai puternic cu oarecare supunere.Lipsa de demnitate a victimei, usurinta cu care suporta cele mai crunte infirmitati si imperfectiunile comportamentale dovedesc ca exista un tip de victima care nu-si mai sustine cauza ci accepta implacabilul destin. Indiferenta agresorului poate ramane fara urmari directe in fata loialitatii victimei daca agresorul nu ajunge pana la crearea starii de inhibitie pentru victima.Imediat insa ce agresorul da semne de reconsiderare a personei victimei, magulind-o, soarta victimei se schimba prin idolatrizarea acesteia, intr-o maniera irezistibila. Este posibil ca agresorul, sa fie inzestrat cu insusiri superioare fapt care determina atractia prin simpatie a victimei, solidarizarea acesteia, cel putin un timp, la incercarile agresionale si garantarea unei complicitati morale. Agresorul nu ar avea nici o putere asupra victimei daca aceasta nu ar recunoaste dreptul de a fi oprimata de agresor conferind autoritate gandirii si actiunii acesteia, dreptul de a fi supravegheata, de a i se supune, situatia de inferioritate.In atitudinea victimei se poate constata nevoia acesteia de a batjocori, agresorul folosind un limbaj degradant sau compromitator pentru amandoi, urmarind sa dovedeasaca imperfectiunile agresorului, pasiunile, viciile si obscenitatile acestuia, sa se puna in situatia de a domina, de a-l face pe agresor sa se simta pervers si neinsemnat.Victima moralizatoare si patetica vrea sa distruga ascendentul pe care agresorul il avea asupra ei, sa-l modeleze dupa un tipar pe care nici ea nu-l cunostea, sa-si inteleaga culpabilitatea, sa-l compromita , sa-i profaneze idealitatea viciului si sa-i fie rusine de sine insusi. Surprins de intransingenta victimei, va invoca complicitatea, extravaganta si tendinta de bravada a acesteia, parand magulit ca a reusit,in cele din urma sa evite finalul scandalos.Desi proiectarea psihologiei agresionale este intotdeauana depasita prin raportul agresorului cu factorii reali, existenti, totusi acesta cauta defectiuniele care-i stanjenesc procesul agresional, fiind stapanit de grija de a se justifica si de a se pune la adapost.

El isi evalueaza sansele de indata, sub presiunea psihica a pierderii vietii sau a libertatii, fenomen care devine un obstacol in tot ceea ce isi face si de aceea il ridica adese ori pe culmea disperarii si il ispiteste cu gandul sinuciderii.Starea de izolare in care se afla agresorul fata de semenii sai ii creaza totusi amagirea ca prin crima sa n-a facut altceva decat sa se supuna destinului, iar vina sa se afla in stransa legatura cu vina victimei. Surprins si socat de oroarea victimei, agresorul va incerca sa numai ramana sigur.Sentimentul vinovatiei, remuscarile de contiinta dovedesc totusi ca agresorul vrea sa poarte pe umeri raspunderea faptelor sale si de aceea va reconstitui o ordine logica a intamplarilor disparate.Vorbirea ii este cenzurata de atitudini subtile care necesita interpretari. Exista o speranta pentru agresor, determinata de cele cateva reusite, traite in perioada anterioara din care si-a retras pentru sine tot ceea ce este pozitiv, usor de determinat, incercarea sa avand drept scop crearea unor piste multiple, cu rezultate greu de definit si chiar false.Acest mod de gandire nu este previzibil, de aceea nu exista un procedeu sigur, autentificat de experienta, pentru a se putea stabili tiparul executional, gradul de independenta in gandire si actiune, motivatia agresivitatii si mai ales tendintele agresionale. Dar, cum nu exista perfectiune, agresorul accepta ca sa fie si invins.

BIBLIOGRAFIE: VICTIMA SI AGRESORUL-IANCU TANASESCU;BUJOR FLORESCU

Metamorfozele agresionale

Catanescu Florentina Cecilia Master Drept Stiinte penale