Demonstratie apartenenta la un text liric modernist

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Lucian

Blaga
Modernismul este acel curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului. Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta binefacatoare a celor avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei superioare (teoria imitatiei emisa de francezul Gabriel Tarde), iar dupa implantare, prin stimularea crearii unui fond literar propriu. De aceea teoria ,,formelor fara fond sustinuta de Titu Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera ca formele pot uneori sa-si creeze fondul. Se poate spune, prin urmare, ca modernismul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei ce se pot caracteriza, printere altele, prin: (1) intelectualizarea poeziei, (2) incalcarea conventiilor si regulilor la nivel prozodic (preferanduse versul alb, versuri nerimate si neritmate, versuri inegale, ingambamentul),(3) libertatea absoluta acordata inspiratiei, poezia putand transfigura artistic realitatea si prin (4) abordarea unui limbaj poetic ambiguu si expresiv. Printere cei mai cunoscuti poeti ai liricii romanesti moderniste putem aminti nume ca: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. Poetul nascut la 9 mai 1895, n satul Lancrm din jud. Alba, Lucian Blaga, aduce in literatura romana o poezie care nu poate fi perceputa fara a cunoaste conceptele filozofice ale filozofului Blaga. Ilustrativa in acest sens este poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii cu care se deschide volumul de debut Poemele luminii din 1919. Aceasta poezie este Testamentul lui Blaga. Ideile ei, desprinse dintr-o suita de reprezentari poetice, sunt in linii mari, aceleasi cu ideile enuntate teoretic si sistematic in Cunoasterea luciferica din 1933, volum integrat ulterior in Trilogia cunoasterii. Tema textului liric ilustreaza faptul ca doar prin iubire este posibila cunoaterea lumii. Titlul este o metafor revelatorie care semnific ideea cunoaterii luciferice, exprimnd crezul c datoria poetului este s poteneze misterele universului (corola de minuni a lumii), ci nu s le lmureasc, s le reduc (nu strivesc), accentul punndu-se pe confesiunea eu. Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga nemotivnd concepia sa cu argumente raionale, ci cu metafore revelatorii. Confesiunea lui se organizeaz n jurul unor opoziii cu sens figurat: lumina mea lumina altora, pronumele personal eu, fiind cuvntul-cheie al ntregii poezii, exprimnd metaforic conceptul de cunoatere. Concepandu-si poezia ca pe o confesiune, Blaga isi exprima atitudinea fata de tainele universului, definite prin metafora din titlu ("corola de minuni" ). El nu vrea sa le cunoasca pe cale rationala, ci prin contemplarea nemijlocita a formelor lor concrete sub care i se infatiseaza. Aceasta cunoastere poetica creeaza metafore ce potenteaza misterele universului,

deoarece poate da nastere emotiei si sentimentelor. Blaga vede in poezie o inepuizabila sursa de emotie. Dincolo de substratul filozofic, poezia este o insiruire de metafore, de termeni principali, ce-i dau o structura antitetica. Marturisirea de credinta a poetului se organizeaza in jurul unor opozitii mereu amplificate, ce sugereaza diferenta dintre cele doua forme de cunoastere: ( eu - altii, lumina mea - lumina altora). Cuvantul-cheie al poeziei este pronumele personal "eu", ce se repeta obsedant, sugerandu-l pe poet. El este pus in directa legatura cu "corola de minuni a lumii", subliniind parca intentia poetului de a se armoniza cu cosmosul. Metafora "lumina mea" simbolizeaza gandirea poetica, creatia poetului, in timp ce "lumina altora" se refera la gandirea logica, la lumina mintii, care ucide tainele si sugruma vraja. "Corola de minuni" a lumii sugereaza misterele universului, iar metaforele "flori", "ochi", "buze" si "morminte"- sunt infatisarile concrete ale acestor mistere, respectiv frumosul, cunoasterea, iubirea si marea taina a mortii. Distributia verbelor adanceste structura antitetica a poeziei. Astfel, cand subiectul propozitiei este "eu", verbele predicative sunt nu strivesc, nu ucid, sporesc, imbogatesc, iubesc. Ele ilustreaza ideea ca gandirea, creatia poetica, pune in valoare si sporeste chiar vraja misterelor universale, deoarece prin metafore poate da nastere emotiei si sentimentelor. Folosirea formei negative a acestor verbe delimiteaza atitudinea poetului, sugerandu-i intentia de a pastra misterul si de a nu farmecul universului: ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / si nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntalnesc in calea mea/ ..../ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taina/- caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte." Dimpotriva, pentru "lumina altora", adica pentru gandirea logica, ce "sugruma vraja nepatrunsului" din "adancimi de intuneric" pentru ca nu poate produce revelatia, este folosit un singur verb : sugruma. Acesta induce ideea ca - prin abstractizare - gandirea altora, "mintea" deci, distruge farmecul concret al misterelor. Eul liric al poetului se situeaza pe o pozitie singulara, sugerata stilistic prin adversativul "dar": ("dar eu/eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"). Cunoasterea poetica protejeaza misterele universului prin iubire. Trebuie mentionat ca la Blaga iubirea nu este numai un sentiment, ci un instrument al cunoasterii. Misterele lumii pot fi patrunse prin iubire, prin trairea nemijlocita a formelor lor tangibile, care se supun simturilor. Ultimele versuri exprima ideea ca prin iubire, prin traire nemijlocita, poetul se implica pana la identificare cu misterele universale. Ca si in cazul lui Eminescu, observam ca exista in poezia lui Blaga un plan filozofic secundar, lirismul sau fiind unul reflexiv. Poetul dovedeste o exceptionala maiestrie in plasticizarea ideilor, in materializarea lor prin comparatii cu termeni din lumea materiala, prin imagini originale si neasteptate. Astfel, poetul sporeste "a lumii taina" intocmai cum luna cu razele ei albe "mareste si mai tare taina noptii". Ineditul modern este realizat in aceasta poezie prin aspectul versificatiei, Blaga cultivand versul liber cu metrica variabila si ritm interior determinat de gandirea sa profund metaforica. Exprimand ideea intr-o fraza cu aspect sintactic insa respectand structura versului alb, poetul foloseste des ingambamentul.

Limbajul poetic, caracterizat in lirica modernista prin ambiguitate si expresivitate se evidentiaza in arta poetica blagiana prin valorificarea metaforei revelatorii, prezenta chiar in titlu. Concluzionand, putem afirma ca Lucian Blaga a lasat in urma o creatie origina, vazut de Eugen Lovinescu drept "unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre".