DIDACTICA ISTORIEI

Redactori: Daniel Focşa, Sorin Teodorescu Tehnoredactare computerizată: Cristina Bucuroiu, Corina Roncea Coperta: Walter Riess
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PĂUN, ŞTEFAN Didactica istoriei / Ştefan Păun. - Bucureşti: Corint, 2007

ISBN: 978-973-l35-050-9 371.3:93:373.3+373.5

Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii CORINT, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT. ISBN: 978-973-l35-050-9 Editura CORINT Redacţia şi administraţia: Str. Mihai Eminescu nr. 54 A, sector 1, Bucureşti Tel/fax: 319.47.97; 319.47.99; 319.48.15; 319.48.20 Difuzare: Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti Tel: 319.88.22; 319.88.33; 319.88.77. Fax: 319.88.66 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazin virtual: www.edituracorint.ro

Format: 16/70x100 Coli tipo: 11 Tipărit la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi, Str. l Decembrie 23 Tel./Fax: 0236492587

Ştefan P Ă U N

D ID A C T IC A

CORINT
Bucureşti, 2007

CUPRINS
I. Didactica generală şi didactica istoriei / 7

1.Consideraţii generale / 7 2.Caracterul ştiinţific al istoriei / 14 3.Istoria în şcoala românească / 16 4.Preocupări pentru predarea-învăţarea istoriei / 18 Note / 21
II. Abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei / 24

1. Obiectivele generale ale educaţiei / 24 11.Achiziţionarea cunoştinţelor / 24 12.Formarea gândirii istorice / 25 13.Formarea capacităţilor practice / 26 14.Formarea capacităţilor şi a trăsăturilor psihice complexe / 26 2. Obiectivele operaţionale / 28 21.Consideraţii generale / 28 22.Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie / 29 23.Criterii de operaţionalizare a obiectivelor/ 30 24. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor / 32 25.Taxonomia lui B.S. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie / 40 26.Funcţiile obiectivelor operaţionale / 48 Note / 50
III. Conţinutul învăţământului istoric / 51

1.Consideraţii generale / 51 2.Factorii care determină structurarea, stabilirea, înţelegerea şi ierarhizarea învăţământului istoric în şcoala românească / 53 21.Scopul general al educaţiei / 54 22.Explozia informaţională / 54 23.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) / 55 24.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ / 56 25.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate / 58 26.Nivelul de abordare a conţinuturilor / 59 27.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic / 60 3. Conţinutul învăţământului istoric — transpunerea lui în planul de învăţământ, programe şi manuale şcolare / 62 31.Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru manualele de istorie / 62 32.Istoria şi planul de învăţământ / 62 33.Programele şcolare de istorie / 62 34.Manualele alternative / 64 Note / 67
IV. Aplicarea principiilor didactice şi a principiilor istorice în predarea-învăţarea istoriei / 68

1. Principiile didactice — importanţa lor în predarea-învăţarea istoriei / 68

Sala de clasă şi cabinetul de istorie.Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare / 108 15.Principiul învăţării temeinice / 76 15.16.Principiul legării teoriei de practică / 80 2. Binomul educaţional: profesorul şi elevul / 87 1.Consideraţii generale / 99 2.Principiul cunoaşterii sistemice / 77 V.Clasificarea mijloacelor de învăţământ / 101 4.Principiul integrării funcţionale / 84 26. Stimularea şi accelerarea stadială a inteligenţei / 69 12.Elevul/95 Note / 98 VI. Metode de instruire şi autoinstruire utilizate în activităţile didactice la obiectul istorie /115 1.Consideraţii generale / 115 2.Lecţia de istorie — tipuri şi categorii / 105 12.Principiul structuralismului / 84 25.Consultaţiile didactice/109 17.Cercul de istorie/110 18.Principiul diversităţii / 85 Note / 86 11.Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare / 74 14.Proiectarea lecţiei de istorie /108 16.Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie /107 13. Forme de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice /105 1.Principiul învăţăm prin acţiune / 70 13.Calculatorul electronic şi istoria / 110 19. Activităţile didactice extraşcolare / 113 Note/114 VIII. Activităţi didactice din şcoală /105 11.Clasificarea (taxonomiile) metodelor de instruire şi autoinstruire utilizate în predarea-învăţarea istoriei /119 .Amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare /119 4.Funcţiile mijloacelor de învăţământ / 99 3. Activitatea didactică şi principiile istoriei / 80 21.Diversificarea metodologiei didactice la obiectul istorie /118 3.Principiul psiho-genetic.Principiul repartiţiei spaţiale / 81 23.Principiul cauzalităţii / 82 24.Profesorul de istorie / 87 2.Integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţiile de istorie / 102 5 Prezentarea unor mijloace de învăţământ /103 Note/104 VII. spaţii necesare activităţii didactice / 111 2.Proiectul activităţilor semestriale /107 14.Principiul încadrării în timp / 80 22. Mijloace de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 99 1.

Explicaţia/ 130 55.învăţarea prin descoperire / 154 9.Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice /147 44.Demonstraţiile figurative / 145 43.Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive /135 Note/136 IX. Evalu area şi autoevalu area cun oştinţelor d ob ând ite prin activitatea de pred are-îv ă ta re a isto rie i /1 6 4 n 1.Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei /135 58.Dezbaterea/142 4.Exerciţiul/159 13.Comparaţia /154 8.Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor/ 148 45.Evocarea prin brainstorming / 158 12.Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale /148 5.Limitele metodelor expozitive /135 57.Problematizarea / 151 7.Conversaţia catehetică /140 12.Instruirea programată /156 10.Descrierea /129 54.Utilizarea testelor /171 4.Evaluarea performanţelor şcolare la obiectul istorie.Notarea/174 5.Povestirea/ 128 53.Demonstraţiile logice /144 42.Metode alternative de evaluare / 175 Note/176 . Prelegerea/132 56.Modelarea/157 11.Folosirea tablei şi a caietului de notiţe / 162 Note/163 X .Expunerea sistematică a cunoştinţelor/ 124 52.5. Cerinţe psihopedagogice /168 3. utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 162 14.Consideraţii generale / 164 2. Conversaţia/138 11.Conversaţia euristică / 141 2.Discuţia /142 3.Procedee şi instrumente cu rol complementar. Modernizarea metodelor de instruire cu rol pasiv al elevului / 123 51.Observarea /150 6. M e to d e cu ro l se m iactiv şi activ în p ro ce su l d e p re d are -în v ă ja re / 138 1.Demonstraţia /143 41.

aceasta din urmă având ca obiect studiul metodelor. Delimitarea acestui concept de pedagogie o realizează l. în concepţia sa. fiind strâns legată de diferitele discipline de învăţământ5. Didactica. prezintă imagini de ansamblu asupra procesului de învăţământ din punctul de vedere al principiilor şi conţinutului.PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1. Didactica. educarea lui în spiritul unor cunoştinţe multiple. în lucrarea Didactica magna2. DIDACTICA GENERALĂ ŞI DIDACTICA ISTORIEI 1.F. Este cunoscut din antichitate şi constituie principalul element al acţiunii de instruire a tinerilor. psihologie.ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 4. Herbart 3 (1776-l841). prin acumulările teoretice şi experimentale în abordarea obiectivelor de învăţământ.CONSIDERAŢII GENERALE 2. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul „didactică" provine din cuvântul grecesc didaskein care înseamnă „a învăţa pe alţii". Conceptul se referea în acelaşi timp atât la educaţie. considera didactica „arta universală de a învăţa pe toţi totul". obiectul didacticii.I. al formelor de organizare şi de evaluare. cât şi la învăţământ şi avea drept scop formarea omului în general. a căpătat tot mai mult înţelesul de ştiinţă sau teorie a procesului de învăţământ. Ea este orientată. a noţiunilor şi conţinuturilor cu semnificaţie pedagogică preluate din sociologie. didactica îşi afirmă tot mai mult specificul faţă de pedagogie ca şi faţă de metodologie. Prin sintetizarea datelor proprii. în lucrarea Didactica în şcoală enunţa câteva idei de bază: educaţia nu este posibilă fără instrucţie. Primul pas în acest sens s-a datorat lui Comenius1 care. teoria cunoaşterii şi comunicării. învăţarea depinde de predare şi de condiţiile în care se realizează aceasta. învăţarea sau asimilarea cunoştinţelor este posibilă numai prin parcurgerea anumitor trepte.CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI 3. întrucât vizează achiziţia de cunoştinţe. tehnicilor şi procedeelor de predare-învăţare. asupra naturii cunoştinţelor şcolare şi a modalităţilor de transmitere a acestora. al obiectivelor. în evoluţia conceptului. Este o ştiinţă care alternează teoria cu practica. în concepţia lui Comenius. deoarece procesul de învăţământ constituie. modelele de realizare . Didactica generală este o teorie care elaborează bazele teoretice necesare organizării şi conducerii procesului de învăţământ. Herbart este considerat un pionier al acestei discipline. era strâns legată de pedagogie. în primul rând. Din aceste puncte de vedere. Didactica este o disciplină ştiinţifică ce urmăreşte optimizarea procesului de predare-învăţare4. Dezvoltarea pedagogiei a dus la introducerea noţiunii de didactică în sistemul conceptelor care ţin de acest domeniu. formarea de deprinderi.

metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare —. ştiinţă normativă. înainte de a trece la al doilea element al didacticii istoriei -. concepţii izvorâte din practica pedagogică privind multiplele probleme ale perfecţionării predării-învăţării istoriei în şcoală6. Pornindu-se de la această concepţie.didactica metodelor active şi participative — „în care elevul nu mai este simplu receptor de informaţie. de formare a personalităţii elevului prin procesul de instruire. Ea este. didactica poate fi împărţită în didactica tradiţională şi didactica modernă. este necesar să punctăm orientările din pedagogia contemporană în ceea ce priveşte conceptul de „didactică". în acelaşi timp. programe şi manuale şcolare. Didactica istoriei este orientată spre natura cunoştinţelor şcolare şi spre modalităţile de transmitere a acestora. modalităţile de realizare în procesul de învăţare proiectat de profesor. Din aceste considerente. Realizarea obiectivelor educaţionale prin aplicarea principiilor didacticii generale la specificul didacticii istorice diferenţiază. Metodica predării-învăţării istoriei este ştiinţă explicativă. totodată. dar. formativă. în general. .şi de organizare a predării în mod diferenţiat. principiile didactice stau la baza proiectării. şi didactica istoriei în special se ocupă de trei componente esenţiale: •organizarea învăţământului istoric în şcoala românească. având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de predare-învăţare-evaluare. organizării şi desfăşurării procesului de predare-învăţare7. avându-se în vedere realizarea: •obiectivelor generale ale studiului istoriei. Teze fundamentale sau norme generale. Explicaţiile date evenimentelor istorice. obiectivele acestei activităţi. •conţinutul învăţării. disciplina pedagogică ce abordează. ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii"8. didactica. didactica istoriei de metodica predării istoriei. •principiile predării istoriei în şcoală. reprezintă şi acţiunea întreprinsă de profesor pentru a asigura o predare-învăţare eficiente. Didactica aplică şi perfecţionează domeniile urmărite de activitatea didactică. Aceasta se realizează prin conţinutul istoric al învăţământului transpus în planul de învăţământ. principiile şi mijloacele învăţării acesteia pun în evidenţă aceste caracteristici. •metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare a acestei discipline. Organizarea şi conţinutul învăţământului istoric în şcoala românească constituie un obiectiv al didacticii istorice. Principiile predării istoriei în şcoală au în vedere interferenţa dintre principiile didactice şi principiile istorice. în prezent o nouă didactică şi-a creat drum şi s-a dezvoltat . •obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare. în plan ştiinţific. învăţămintele şi atitudinile pozitive care se formează prin conţinuturile şi noţiunile istorice. întrun fel sau altul. de asemenea.

Didactica modernă pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. bazată pe implicarea elevului în procesul predare-învăţare. în pedagogia contemporană se vorbeşte de pluralismul metodelor de învăţământ. Finalizarea învăţării presupune dobândirea de deprinderi şi abilităţi care permit cunoaşterea realităţii (a adevărului istoric) prin: -activarea în mod corelat a imaginaţiei proprii şi a operaţiilor gândirii. -elevul drept obiect al educaţiei şi receptor de informaţii. un proces care presupune acţiuni ale elevilor pentru însuşirea de deprinderi şi cunoştinţe. percepţia specifică didacticii tradiţionale fiind un moment al acţiunii. sub îndrumarea profesorului. Didactica modernă consideră: -acţiunea externă sau mintală drept sursa cunoştinţelor. -transmiterea de cunoştinţe structurate drept obiectiv prioritar. Cercetările pedagogice. —receptarea materialului de către elev. —fixarea în memorie. pune în centrul atenţiei îmbinarea învăţării cu cercetarea şi cunoaşterea10.Didactica tradiţională considera: -percepţia drept sursa cunoştinţelor. -conceptele noi aduse în discuţie. Din aceste considerente. -utilizarea metodelor de analiză şi descoperire a informaţiilor. pe cultivarea creativităţii. a instru mentelor de muncă intelectuală.condensarea informaţiei în noţiuni şi principii. Activitatea de instruire din şcoală este o activitate procesuală. Conceptul predare-învăţare este rezultatul interacţiunii dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. . — evaluarea şi consolidarea cunoştinţelor. pe primul plan fiind cunoaşterea realităţii prin efort propriu. -elevul drept subiect al educaţiei. datorită succesiunii de faze ale procesului de învăţământ. care . Acţiunea didactică trebuie să pornească de la metodele activparticipative care implică elevul în procesul de predare-învăţare. Această succesiune de faze sau etape sunt determinate de: — conţinutul ce se învaţă. Şcoala tradiţională limita procesul instructiv doar la transmiterea de informaţii. -cunoaşterea drept un act de copiere a realităţii.integrarea mijloacelor de învăţământ. experienţa la clasă a profesorilor au impus şi impun tot mai mult didactica modernă. -particularităţile clasei. Fazele procesului instructiv-educativ au în vedere9: .

Reticentă la nou. într-o anumită măsură. -explicarea evenimentelor istorice. Manualele alternative de istorie oferă această posibilitate prin conţinuturi.) pe care le-a parcurs omenirea. Aceste obiective sunt: -achiziţia unui sistem de cunoştinţe istorice. Interdependenţa dintre didactica istoriei. Adaptarea obiectivului educaţional la cerinţele sociale presupune cunoaşterea diferitelor perioade (modele. -formarea atitudinilor pozitive. Interferenţa dintre practică şi tehnici de învăţare poate dezvolta o pedagogie constructivă după o formulă celebră: „Şcoală pentru viaţă şi prin viaţă"1: . pentru a adopta anumite tehnici12. Modelul psihologic este determinat de proiectul social pe termen lung elaborat din aceste perspective pentru formarea convingerilor şi sentimentelor politico-morale hotărâtoare pentru conduita în comunitate. societatea închisă constituie un model care prin tiparul rigid impus în învăţământ şi în cultură este incompatibil cu societatea democratică. pentru a alege anumite conţinuturi. Didactica istoriei contribuie la stabilirea raporturilor dintre cultura generală şi cultura istorică. societate. în sensul acumulării unor cunoştinţe despre trecut. în stabilirea obiectivelor generale ale istoriei trebuie să se ţină seama de cele două tipuri de societăţi cunoscute în evoluţia istoriei: societatea închisă şi societatea deschisă. epoci. pedagogie şi alte ştiinţe este evidenţiată de figura din pagina următoare. dar şi depăşirea stării colectiviste care exclude competiţia. -formarea capacităţilor şi trăsăturilor psihice complexe. şi pentru obiectul de învăţământ istorie. la schimbarea mentalităţilor. prin tehnicile diferite de abordare a conţinuturilor prevăzute de programa şcolară. Centrarea metodelor de învăţământ pe cel ce învaţă presupune cooperarea cu elevul pentru a defini anumite obiective. societăţi etc. studiat în şcoală. evenimente istorice. Aprecierea critică a proceselor şi situaţiilor de învăţare determină diferenţieri şi acţiuni necesare între ştiinţa istorică şi didactica istoriei. -formarea capacităţilor intelectuale. -formarea unei gândiri istorice. Din aceste considerente. Conceptul predare-învăţare presupune tehnologii. operaţii şi realităţi care vor genera cultura şi cunoştinţele. Obiectivele istoriei ca ştiinţă sunt valabile.presupune o gamă largă de metode de învăţare şi de demersuri pedagogice sau de abordări didactice11. cultura generală nu se poate realiza fără o cultură istorică. Obiectivele generale de mai sus realizează trei obiective majore: — reconstituirea trecutului. -formarea capacităţilor practice. Societatea deschisă permite nu numai autoevaluarea.

istoria a avut şi are un loc aparte. Din perspectiva .Filosofie socială Filosofia istoriei Pedagogie Ş t i i n ţ a i s t o r i e i Teoria comunic ării Psihologi e Sociologie Didactic a istoriei Metodolog ie Episte molog ie Integrarea didacticii istoriei şi legăturile acesteia cu alte ştiinţe în sistemul de învăţământ. Politica şcolară actuală şi de perspectivă porneşte de la scopurile generale ale educaţiei în care idealul pedagogic reprezintă o sinteză între idealul social şi idealul psihologic14.

prin valenţele educative ale obiectului istorie cuprins în planurile de învăţământ. fiecare paradigmă cu dominante. . care au elemente definitorii şi interacţiuni în funcţie de acţiuni şi operaţii practice15. bazate pe valorile democraţiei.idealului social urmărit. Practica pedagogică a generat clase de metode de învăţământ şi învăţare. diferenţiate în 8 paradigme. Aceste valori sunt propagate de istorie prin conţinuturile programelor şcolare. scopurile generale ale educaţiei vizează dezvoltarea unei societăţi deschise.

cu yoga nondirectivă R ep rezen tă r i pedagogie interculturală pedag. după C. negociată \ pedag.I. ROGERS pro-file pedag.D. muncii (C. Cordon pedag. după E. d 'înv a ăţ g ă m . după LAZANOV \sugestopedie pedag.O (ordinator pedag. p pedag. MONTESSORI O p e r a ţ ii ^ \ pe p da e g. prin 7 grupuri mici rod pers. tradiţională pedag. anga-mutual jamentului social •funcţională total ' pedag. învăţăm. situaţiilor diferenţia producţi de experimente ei şi descoperiri l (DEWEY) pedag. pedag.Reprezentări pedag. pedagogia pedag.A. pedag.A. după COUSINET .E. după MAKARENKO şi PISTRAK auto-organ cooperare şcolară Expresii § k pedag.. t prin behavi oristă fişe Cu no şti nţ e Tehn ologi a Gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt diagrame (după Andre de Peretti) Această prezentare este necesară spre a pune în evidenţă multitudinea metodelor şi demersurilor pe care le are la dispoziţie profesorul pentru realizarea obiectivelor educaţionale prin . s .) autonome pedag. centrelor de documentare pedag. pentru obiective D E \ p e pedag. pedagogia pedag. după analiza tranzacţiona lă pedag. pedag. con-:?=• pedag. metode interogative prin proiecte (P. ân d tul u ui p pr ă og SKIN ra ER ma pedag..

geografie etc. deoarece îi sunt specifice elemente importante care sunt rezultatul interacţiunilor dintre componentele triunghiului didactic: profesor. .). De asemenea. ştiinţa comunicării. de a cunoaşte metodele pedagogice şi interferenţele lor. Didactica istoriei. o ştiinţă aparte. cunoştinţe. Didactica istoriei are obligaţia de a prelua experienţele tradiţionale. am putea spune. dar şi datele cu semnificaţie pedagogică ale altor ştiinţe (sociologie. este o disciplină ştiinţifică. elev. De altfel. gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt paradigme demonstrează necesitatea unei libertăţi în alegerea metodelor pedagogice. această disciplină sintetizează toate datele proprii. prin optimizarea procesului de predareînvăţare a conţinuturilor specifice.predarea istoriei.

Este în acelaşi timp o ştiinţă descriptivă şi explicativă a procesului instructiv. urmăreşte iniţierea profesorilor de istorie şi a învăţătorilor în aspectele fundamentale ale teoriei şi practicii procesului de predareînvăţare-evaluare la această disciplină de învăţământ. arată cum trebuie structurate cunoştinţele prevăzute de programele de istorie pentru a fi uşor reţinute de elevi. ca parte integrantă a activităţii profesorului. mijloace de a prevedea şi modela procesul de instruire. ştiinţifică a învăţării. teorie a construirii de cunoştinţe. . de asemenea. care îi conferă caracterul de ştiinţă cu precădere formativă. învăţătorilor care urmează să-şi asume. de formare de noi condiţii.influenţa pozitivă şi modelatoare asupra componentelor elevilor în activitatea de predare-învăţare a istoriei. deoarece are în vedere conţinuturile istorice. Ea porneşte de la o anume concepţie psihologică. sugerează combinaţii de materiale didactice şi metode de învăţământ pentru realizarea obiectivelor procesului de instruire. -oferirea a numeroase sugestii pentru efortul de autoinstruire. Din cele prezentate se poate concluziona că această disciplină se ocupă cu studiul sistematic al diferitelor aspecte proprii procesului de predare-învăţare-evaluare a istoriei.Didactica istoriei este o teorie care elaborează bazele organizării procesului de învăţământ la disciplina istorie. -stimularea învăţării şi creaţiei pedagogice. Didactica istoriei este teorie a acţiunii transformatoare. Mai exact. determină succesiunea optimă de predare a conţinuturilor istorice. Datorită metodelor prezentate şi testelor de evaluare. sau şi-au asumat sarcina de a înlesni şi îndruma predarea istoriei în şcoala românească. Didactica istoriei prezintă experienţele cele mai eficiente de organizare a procesului de predare-învăţare. de autoperfecţionare profesională continuă. Didactica istoriei este o ştiinţă prescriptivă prin regulile emise pentru eficientizarea procesului de predare-învăţare. prin elaborarea de standarde şi condiţii necesare atingerii unui anumit nivel de cunoştinţe şi deprinderi. care rezidă din planul de învăţământ şi din programele şcolare. de modelare a personalităţii elevului prin intermediul instruirii. Didactica istoriei se adresează profesorilor. oferă mijloace de acţiune asupra elevului. ritmul învăţării. contribuie la fomarea şi perfecţionarea procesului didactic prin: . concepe strategii proprii de exploatare şi valorificare a resurselor şcolii în concordanţă cu obiectivele istoriei. -dezvoltarea capacităţii profesorului de istorie de a conceptualiza proce sul de învăţământ.

Istoricul român consideră că „lipsa unei concepţii veritabile asupra istoriei a făcut să nu fie pe deplin cunoscut rolul pe care a chemat-o să-l joace în sistemul cunoştinţelor umane". deoarece istoriei îi lipseşte -. care îi conferă o dependenţă faţă de timp şi faţă de specificul fenomenelor pe care le cuprinde. care au ca obiect fenomene supuse influenţei trans formărilor anumitor forţe ce acţionează în timp (fenomene succesive). -ştiinţe istorice. . ireductibile prin cele trei elemente specifice — perioada de început. A. biologia. concepţii. sociologia. Seria este un element structurat al istoriei care cuprinde: —noţiunea de cauzalitate. Obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei a formulat.spunea acesta -. -timp şi spaţiu istoric şi geografic. printre alţii. chimia. deoarece în înlănţuirea succesivă de concepte. -ştiinţe istorice ale spiritului: istoria cu toate ramificaţiile ei. paleontologia. CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI Considerată o înfricoşătoare „Judecată de Apoi" de către Fr. modul cum s-au introdus acestea în lumea faptelor şi a ideilor. Combinaţia dintre cele două diviziuni determină patru grupe de ştiinţe. noţiuni şi evenimente regăsim sistemul adevărurilor clasificabile care constituie ştiinţa. ci ştiinţa prin care lumea este concepută ca o sumă a unor serii istorice ce determină sisteme caracterisitice formate din aceste serii. deoarece are ca obiect fapte succesive. „In timp ce în lege faptele singulare sunt nişte exemplare din care e izoiată noţiunea generală". dreptul. individuale. -elementul intelectual. -ştiinţe teoretice ale spiritului: matematica. o ştiinţă ca toate celelalte. şi Schopenhauer. două cu caracter teoretic şi două cu caracter istoric: -ştiinţe teoretice ale materiei: fizica. iar faptele componente sunt părţile sale"21. spunea Xenopol.D.„caracterul fundamental al oricărei ştiinţe. teorii. în concepţia istoricului. care studiază fenomene asupra cărora timpul nu exercită nici o influenţă (fenomene de repetiţie). istoria stabileşte adevăratul obiectiv care devine elementul organizator al ştiinţei. economia. istoria a fost contestată ca ştiinţă în secolul al XlX-lea17 dar şi în secolul XX18. —adevăruri clasificabile. Din aceste considerente.2. istoria nu este o ştiinţă aparte. astronomia. Samaran16. logica. seria determină caracterul ştiinţific al istoriei. Prin aceasta. în secolul al XlX-lea. -ştiinţe istorice ale materiei: geologia. Schiller. „în istorie fenomenul general (noi spunem seria) este întregul. o perioadă de ascendent şi una de regres. psihologia. sau o măreaţă şcoală a experienţei de A. în locul cărora nu se poate da decât coordonarea lor"19. căci în istorie există întotdeauna mai multă minciună decât adevăr. şi anume subordonarea faptelor cunoscute. Xenopol20 împarte ştiinţa universală în două ramuri (grupe): -ştiinţe teoretice. Istoria explică evenimente istorice.

să reiasă din ele. Xenopol concluziona: 1. spiritului care în esenţă înseamnă istorie. cât şi pe cele din prezent care formulează obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei. în dezvoltarea materiei. Istoriei nu i se poate contesta caracterul de ştiinţă decât numai în situaţia în care adevărurile nu sunt dovedite22. astfel ca de fiecare dată să poată fi susţinută de împrejurări reale. Orice judecată care intervine în expunerea istorică trebuie să se bazeze pe fapte sau. dovedite. care pot fi paralele. subordonate. în contextul în care faptele sunt adevăruri obiective. Abordarea istoriei se poate face şi din punct de vedere social cu adevăruri incontestabile. . vieţii. botanicii şi mineralogiei biologiei sociologiei istoria doctrinelor geologice doctrinelor transformiste concepţiilor istorice istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor imuabile {istorice ideale istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor care se schimbă (Istoria ştiinţelor seriilor) Interesantă este clasificarea pe care o dă Xenopol ştiinţei seriilor (istoriei): faptele istorice sunt înlănţuite unele de altele. seriile fiind argumentate ştiinţific. istorie propriu-zisă) istoria politică şi socială religiilor artei limbajului moravurilor moralei dreptului literaturii filosofiei istoria matematicii astronomiei " fizicii chimiei zoologiei. supraordonate şi coordonate. pot da naştere unor serii (evenimente specifice).Ştiinţe ale faptelor^ de succesiune (ştiinţa seriilor) dezvoltarea Un/versului dezvoltarea Pământului dezvoltarea organismelor istorice f reale dezvoltarea Omului (sociologie dinamică. în orice caz.D. prin sistemul de adevăruri specifice. Aceste concluzii argumentează concepţia potrivit căreia istoria este ştiinţă şi combat atât manifestăriile din secolele XIX şi XX. Sunt serii de fapte succesive. A.

l29 Istoria lui Constantin Cantacuzino cuprinde expunerea cea mai clară a originii latine şi a continuităţii românilor30. progresului şi demnităţii umane. . publica la Veneţia prima hartă a Ţării Româneşti. au servit ca manuale de istorie în şcolile româneşti. Adevărul istoric este esenţial pentru prezentarea evenimentelor. Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman a apărut în limba engleză în 1735-l737. Beer. Acestea. Statutul de ştiinţă îi este asigurat istoriei de un ansamblu coerent de cunoştinţe. Kogălniceanu în ediţia a ll-a a Cronicilor României. stilul ştiinţific. Istoria valorifică milenii de experienţă pentru a le pune în serviciul omenirii. şi în limba germană în 174532. indiferent din ce punct de vedere23. prin învăţămintele enunţate. voi. prin dovada existenţei lor25. în 1700. Titlul manuscrisului este Istoria Ţării Româneşti întru care să cuprindă numele şi cel întâi şi care au fost locuitorii ei atunci şi apoi cine au mai descălecat şi au stăpânit până în vremurile de acum şi cum s-a tras şi stă28 Conţinutul pune în evidenţă erudiţia autorului. Creţescu. conferind caracter de ştiinţă istoriei. dovedite ca adevăruri incontestabile şi unanim acceptate. ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Sunt greu de prezentat începuturile învăţământului istoric românesc şi primele lucrări care să răspundă acestei cerinţe. 3. de azi şi de mâine26. Braudel istoria este suma istoriilor posibile. 3. prin lupta împotriva elementelor subiective şi antiştiinţifice. în limba franceză în 1743. Descoperită de A. Preocupări pentru predarea istoriei în şcoală apar după 1700. Istoria este ştiinţă prin adevărurile prezentate. o colecţie de puncte de vedere de ieri. în 1716. împreună cu Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1715). priceperi. când are ca ţel să stabilească adevăruri incontestabile. Prima istorie a tuturor românilor în sens modern a fost scrisă de Stolnicul Constantin Cantacuzino 27 (cea 1640-l716) care.2. Din prezentarea trecutului din cauzele şi învăţămintele trase. este însăşi inima ştiinţei. Ea este ştiinţă atât timp cât nu riscă să ridice o construcţie artificială despre evenimentele istorice24. istoricul trebuie să se abţină de a judeca şi aprecia evenimentele.în cazul în care împrejurările reale sau convingerile unanime lipsesc.Istoricul trebuie să evite cu orice preţ o apreciere care nu s-ar baza pe convingeri absolut comune tuturor. cauze referitoare la evenimente istorice.D. cum o denumea A. este publicată în 1872 de M. când Dimitrie Cantemir (1673-l723) publică Descriptio Moldaviae în limba latină. la cererea Academiei din Berlin. Pentru F. apoi în limba română sub titlul Geografia Moldovei şi Hronicul vechimii românomoldo-vlahilor^.

scrisă în limba latină şi afiată în manuscris: Brevis historica notiţia originis et progressu nationis Daco-Romanae. Guşti l P.P. Xenopol 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Berlin laşi laşi Bucureşti Blaj laşi Clui laşi Viena laşi laşi laşi Bucureşti Bucureşti laşi (curs) laşi Bucureşti Bucureşti laşi Tablou sinoptic al istoriei Moldovei. între 1792-l796.Samuil Micu-KIein (1745-l806). Cernâtescu B P Hasdeu A. Laurian T. a scris în limba română.crt. Ilarian Manolache Drăghici A. numărul lucrărilor de istorie cu caracter didactic creşte considerabil faţă de perioada anterioară. Maiorescu VA. Laurian D. Kogălniceanu Gh. Philipide Dionisie Fotino Gh Asachi Aron Flonan M.D. Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor^. Cantacuzino Petru Maior D.T. Mihai Bordeianu şi Petru Vladovcovski. Nr. Bibliografia pentru clasa a lla primară în Principatele Unite Compendiu de istorie generală cu geografia respectivă (pentru învăţământul secundar) Istoria critică a Români/or (2 voi) Istoria românilor din Dacia Traiană (2 voi) .T. După 1800. un rezumat al unei alte opere ce îi aparţine. Cernătescu A. Istoria Greciei cu un adaos de vocabular geografic Manual de istoria principatului Moldovei Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa tinerimii studioase din aşezămintele de învăţătură Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate timpuri până la 1571 Istoria Românilor Istoria Daciei antice Istoria politică şi socială a principatelor dunărene Istoria romanilor din Dacia superioară Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani Elemente de istoria românilor pentru clasele primare Istoria Românilor Manual de istorie universală Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre Despre istoria republicii romane Istoria românilor. A n u l 1800 1 2 3 4 5 6 7 1806 1813 1816 1818 1833 1835lB39 1837 1842 1845 1845 1853 1853 1855 1856 1857 1857 1859 1860 1861 1861 1862 1862 1865 1873l875 1888 Titlul lucrării Istoria lucrurilor şi începuturilor românilor Istoria Ţării Româneşti Istoria pentru începutul românilor în Dachia Istoria României şi geografia României Istoria vechii Dacii cea numită acum Transilvania^ Valahia şi Moldova istorice din viaţa Moldovei şi Europei Tablouri O idee repede de istoria principatului Ţării Româneşti Histoire de la Transdanubiens Valachie et des Valaques Localitatea Răşinari Viena Viena Viena Viena la§i Bucureşti Autorul Sava Popovici învăţător Fratu Turruski M. o consideră primul manual didactic pentru educaţia istorică şi politică a românilor34. unul dintre corifeii Şcolii Ardelene. Asachi Ecaterina Asachi l Albineţ Aron Flonan Gavnl Pop A T Laurian Gavnl Pop Elias Regnault A. Urechia l P. autorii lucrării învăţământul românesc în date.

Istoria. este tipărit Tablou generaţie a materiilor de învăţământ care se paradocsesc în Academia Mihăileană şi şcolile publice din Moldova36. mai măreţ. Costescu în 1905: Metodica predării istoriei şi geografiei. de aceea sunt prea puţini istorici. cu un stil colorat şi expresiv. -expunerea profesorului cu o lecţie adecvată. „nimic nu este mai interesant. şi apoi tot el singur edifică [. -descoperirea legăturilor interioare dintre faptele istorice. O serie de personalităţi din secolul al XlX-lea considerau istoria deosebit de importantă în modelarea tineretului. Prima metodică a predării istoriei este realizată de profesorul Gh. destui pictori. N. grecilor şi germanilor..] De aceea sunt destui sculptori. totodată. B. flacăra conştiinţei naţionale de care avea nevoie poporul român la începutul de veac43.4. PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREAÎNVĂŢAREA ISTORIEI Primele referiri despre predarea istoriei şi geografiei apar în manualul de metodică Despre metod al lui Gh. Xenopol45.P. ca şi asupra importanţei acestui obiect de studiu în şcoala secundară42. . în 1835. „Istoricul. el singur strânge. Hasdeu consideră istoricul un „uvrier" şi un artist. Dintre ideile metodice recomandate profesorilor de N. -folosirea hărţilor. sub îndrumarea lui Gh. Simion Bărnuţiu publică o Pedagogie în care consideră istoria „trebuincioasă luminării tinerimii"38. ca obiect de învăţământ. ţese pânza. Din istoria hronolog de la căderea Imperiului Romei până în timpul nostru. în concepţia lui Kogălniceanu. loan Lupaş47. în 1870. scria Costescu. taie scânduri. Ministerul Instrucţiunii Publice recomandă Metodica şi pedagogia de N. destui arhitecţi. Anul II — încheierea istoriei universale". Marin Dumitrescu publică Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare. La facultatea de Filosofie: anul l — istoria pragmatică universală. fierbe culori. mai vrednic de luare a noastră aminte decât istoria"40. în 1904. singur scoate pietre. Petru Pipos publică la Arad Metodica şcoalei paralele care cuprindea şi didactica pentru şcolile normale39.D. expusă cu prilejul deschiderii cursului de Istorie naţională la Academia Mihăileană în 1843.. Biber şi l. Preocupări pentru predarea istoriei şi metodologia didactică pentru metodă în cercetarea istoriei întâlnim la A. în 1863. Istoria. anul III — Arheologia egipteană. Gh."41 Spiru Haret îndemna educatorii să folosească istoria pentru a propaga iubirea de ţară aşa cum au avut-o eroii neamului. Velnii37.N. Istoria sfântă. Biber48. Asachi.din istoria hronolog de la urzirea lumii până la căderea Imperiul Roman. lorga44 amintim: -importanţa planurilor de lecţii. anul II -. Asachi şi Samuil Botezatu în 183235. lorga46. este prevăzută pentru: „anul l -cursuri generale: istoria publică. în care insistă asupra necesităţii tipăririi de manuale şi material didactic. Capitolul „Didactica" al acestei lucrări face referiri la predarea istoriei ca element patriotic-civic. aprinde prin lecţiile predate de învăţător.

distingem pentru perioada anilor 1947-l953 două elemente specifice: 1.S.S. din această cauză au fost impuse ca model în şcoala românească. Profesorii şi cercetătorii români sub conducerea lui C.S. sub îndrumarea unui colectiv condus de Cornelia Marinescu. un centru cultural vrednic de amintit. Istoria naţională era predată pe aceleaşi principii ca istoria U. neamestecul în treburile interne. şi istoria Partidului Comunist al U.S. variante de planuri de lecţie în concordanţă cu metodele pedagogice. în 1962. când. Dezgheţul ideologic produs după moartea lui Stalin în 1953 a permis o reorganizare a învăţământului românesc cu şcoala de 11 ani.S. După reforma învăţământului din 1948. A. în această perioadă. Perioada 1964-l989. Autorii români au furnizat sugestii. Dinu elaborează Metodica predării istoriei patriei noastre la clasa a Vll-a 5\ în contextul în care istoria românilor câştigă teren în defavoarea istoriei U.R. Publicată în 1959.Acumulările din primul deceniu interbelic privind predarea istoriei în şcolile româneşti vor permite profesorului D. modalităţi de structurare a lecţiilor.S. a impus concepţii noi de abordare a istoriei în concordanţă cu principiile promovate de Partidul Comunist. începând cu anul şcolar 1958-l959. 1949 şi 1953.R. Bratu elaborează primul curs de metodică pentru studenţii facultăţilor de istorie. Studiile metodice au avut în vedere modernizarea predării istoriei. Tatiana Gafar publică în 1968 o importantă lucrare metodică de peste 200 de pagini53.R. Manualele de istorie sovietice şi metodicile traduse din limba rusă minimalizau istoria României precum şi experienţa didactică românească în domeniul predării istoriei. 2. reprezentau totul. în ceea ce priveşte experienţa predării istoriei.R. La Institutul de Ştiinţe Pedagogice.R. afiată sub impulsul declaraţiei din aprilie 1964 şi a „comunismului naţional" dirijat de N. această metodică prelua experienţa românească în domeniu şi folosea ca surse bibliografice lucrări de specialitate din ţară şi U.R. şi îndeosebi din reviste ca „Predarea istoriei în şcoală".S. egalitate.S. Modelul sovietic instaurat în şcoala românească s-a impus şi în ceea ce priveşte lucrările cu caracter metodic. . şi Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlll-a50. predarea istoriei este adaptată noilor realităţi impuse de regimul comunist instaurat de Moscova. Istoria şi metodica predării istoriei. pentru şcoala elementară*9. Ceauşescu. publicată în trei ediţii: 1947. aflate în continuare sub impulsul materialismului istoric şi dialectic.S.R. istoria şi cultura U. au apărut şi principii ca: independenţă.S. în şcoli se predau istoria U. Din limba rusă au fost traduse două metodici: Metodica istoriei U. explicaţii.S. alături de lupta de clasă.S.S. cu referire la cunoştinţele de istorie a patriei la clasele I-IV52.S. capătă noi abordări. publicată în 1937 la RâmnicuVâlcea. Petric şi A. a fost elaborată Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani. Guseţoiu elaborarea Metodicii istoriei în şcoala secundară.

Revista „Predarea istoriei" abordează probleme importante de metodică şi activitate didactică la obiectul istorie. Au apărut lucrări interesante despre cabinetul de istorie54, mijloacele de învăţământ55, despre formarea sistemului de no{iuni la obiectul istorie56, modernizarea predării istoriei57. Prezentăm la pagina 23 cele mai semnificative lucrări publicate după 1970, care abordează probleme de metodică a predării istoriei58. După 1989, prin reforma promovată în domeniul abordării istoriei, cu experienţe pozitive59, dar şi negative60 în ceea ce priveşte manualele de istorie, începe o etapă nouă. Distingem două perioade: — 1990-l996, când asistăm la un proces de căutări şi ajustări în ceea ce priveşte programele, manualele şi metodele de predareînvăţare a istoriei, cu experienţe care, considerăm, nu constituie subiectul prezentei lucrări; - 1996-2000, perioda în care istoria este redusă ca număr de ore în planul de învăţământ, demitizată şi globalizată. Cu toate aceste abordări, cercetătorii români au preluat experienţele pozitive trecute, dar şi prezente, au conturat politicile în domeniul istoriei naţionale şi au realizat lucrări de valoare. Dintre acestea amintim lucrările lui Gh. Tănasă 61, Gh. loniţă62, Călin Felezeu63 şi colectivul de cadre didactice doljene coordonat de Ion R. Popa64. Autorii citaţi de noi au prilejuit publicarea unor puncte de vedere de către Dan Prodan în „Studii şi Articole de Istorie", LX VI, 2001, privind metodica şi metodicile predării istoriei în învăţământul preuniversitar de stat românesc, care pun în evidenţă importanţa lucrărilor autorilor amintiţi pentru formarea şi pregătirea cadrelor didactice.

— NOTE —
1.Jan Amos Komensky (Comenius) (1592-l670). Pedagog ceh, unul dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor. A avut intenţia de a realiza o operă filosoficopolitico-educativă pentru salvarea lumii şi a individului prin educaţie. Lucrarea De Rerum humanarum emendatione consultatio catholica (Consfătuire universală asupra îmbunătăţirii lucrurilor omeneşti) trebuia să cuprindă şapte cărţi, din care însă au fost realizate doar patru. A devenit celebru prin Didactica Magna (1632) sau Arta de a învăţa pe toţi totul, în care formulează idei care sunt şi astăzi de actualitate: teoria educaţiei în familie. Organizarea şcolii sub aspectul actului de conducere este tratată în Legile şcolii organizate (1667). 2.Didactica Magna (Arta de a învăţa pe toţi totul) este publicată în 1632. Aceasta cuprinde: descrierea principiilor fundamentale ale didacticii, organizarea sistemu lui de învăţământ pe bază de clase şi lecţii, sistem răspândit astăzi în întreaga lume. 3.l.F. Herbart (1776-l841); după Immanuel Kant, este primul profesor universitar de pedagogie. La universităţile Jena şi Konigsberg, impune cursuri de pedagogie cu caracter permanent. 4.Sorin Cristea, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, 2000, passim. 5.Bernadette Merenne-Schoumacher, Didactica geografiei, Editura AII, f.a., p. 9. 6.Gheorghe Tănasă, Metodica predării învăţării istoriei în şcoală, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 9. 7.M. lonescu, l. Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 57. 8.l. Radu, M. lonescu, Experienţa didactică şi creativitatea, Editura Dacia, ClujNapoca, 1987, p. 36. 9.Ibidem, p. 63. 10.Ibidem, p. 37. 11.Andre de Peretti, Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 39. 12.Ibidem. 13.Ibidem, p. 45. 14.Legea învăţământului, nr. 84/1995. 15.Andre de Peretti, op. cit., p. 44. 16.ApudGh. Tănasă, op. cit, p. 24. 17.Vezi, în acest sens, A.D. Xenopol, Teoria istoriei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, pp. 7l-74. 18.Vezi pentru amănunte A.D. Xenopol, op.cit, pp.7l-l10. 19.A.D. Xenopol, op. cit, p. 71. 20.Ibidem, p. 25. 21.Ibidem, p. 27. 22.Henri H. Stahl, Probleme controversate în istoria socială a României, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, passim. 23.A.D. Xenopol, op. cit, p. 125. 24.în amintirea lui Nicolae lorga, Şedinţa de deschidere a Institutului „N.

lorga" din decembire 1941, Bucureşti, 1942, p.14. 25.A.D. Xenopol, op.cit., p. 80. 26.F. Braudel, Ectris sur l'histoire, Flammarion, Paris, 1969, p. 55.

27.Stolnicul Constantin Cantacuzino este fratele mai mic al domnitorului Şerban Cantacuzino. După studii la Padova, între 1666 şi 1668, călătoreşte prin Europa Centrală unde cunoaşte studiile umaniştilor, care îi asigură o cultură vastă. 28.Biblioteca Academiei mss. 1267, f. 207.

29.Cronicarii munteni, Ed. M. Gregorian, Bucureşti, f.a. 30.Ibidem, pp. 54-55. 31 Vezi pentru amănunte M. Popescu-Spineni, Români în izvoarele geografice şi cartografice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 174. 32.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, învăţământul românesc în date, Junimea, laşi, 1979, p.31. 33.ApudM. Popescu-Spineni, op. cit, pp. 214-215. 34.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, op. cit, p. 64.
35.Ibidem. 36.Ibidem, pp. 114-l15. 37.Ibidem, passim. 38.Simion Bărnuţiu, Pedagogia, laşi, 1870. 39.Petru Pipos, Metodica şcoaleiparalele, laşi, 1887. 40.Gh. Tănasă, St. Arsene, Istoria românilor, antică şi medievală, Culegere tematică şcolară, Chişinău, 1993, p. 6. 41.ApudGh. Tănasă, op. cit., p. 25. 42.Marin Dumitrescu, Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare, Bucureşti, 1904, passim. 43.Gh.N. Costescu, Metodica predării istoriei şi geografiei, Ed. H. Steinberg, Bucureşti, 1905; pp. 6-7. 44.N. lorga, Cum se predă istoria în şcolile noastre cu ocazia unui nou manual, Bucureşti, 1899, passim.

45.A.D. Xenopol, Despre învăţământul şcolar în genere şi în deosebi al istoriei, laşi, f.a.; idem, Teoria istoriei (în limba franceză), Ernest Leroux, Paris, 1908; ediţia românească tradusă de Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997.
46.N. lorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, Bucureşti, 1944. 47.l. Lupaş, Lecturi din izvoarele istoriei României, Bucureşti, 1928. 48.Gh. Biber, l. Biber, îndrumări metodice şi planuri de lecţii practice pentru învăţământul secundar, Bucureşti, 1935.

49.V.G. Karţov, Metodica istoriei U.R.S.S. pentru şcoala elementară, traducere din limba rusă, publicată de Ed. Cartea Rusă, în 1947 şi 1949, şi de Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, în 1953. 50.A.P. Averionov, A.V. Efimov, VA. Orlov, E.S. Sanin, Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlli-a, Editura de Stat Didactică şi Pedagogi că, Bucureşti, 1953. 51.C. Dinu (coordonator), Metodica predării istoriei patriei noastre în clasa a Vll-a, Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1959.
52.Cornelia Marinescu (coordonator), Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani, Predarea cunoştinţelor de istoria patriei la clasele I-IV, Editura

Ed. 53.Didactică şi Pedagogică. 1968.Tatiana Gafar. Bucureşti. Metodica predări istoriei. 1968. . Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.

Bucureşti. Alexandru.Gimnaziu. 41. Ed. nr.Florea Stănculescu. Ed. idem Folosirea izvoarelor istorice în lecţii şi în activităţile extraşcolare. 1993.Gh. Ed. 10. în „Studii şi articole de istorie". Laura Căpiţă. nr. 58. Cerghit. Mucica. Editura Gh. O încercare de diagnoză asupra predării istoriei. pp. Pregătirea lecţiei de istorie. în „Revista de pedagogie". loniţă. LX-LXI.Ion Aurel Pop.Ion R.T. 62. Ştefan. Metodica istoriei patriei. în „Xenopoliana". Bogdan Teodorescu. . Câteva consideraţii. Plesciuc. 1991. 1998. M. manual pentru liceele pedagogice. 55. culegere de tematică şcolară. Epoca antică şi medievală. pp. l. 1979. pp. op. Educaţie în spiritul democraţiei prin lecţiile de istorie. 1995. Prezent şi viitor în învăţământul nostru. Bucureşti. Editura Universităţii Bucureşti. Adrian Pascu. I-IV. 57. N. Rea Silvia Bărbulescu. Ed. Cluj-Napoca. în „Studii şi articole de istorie". Ştefan Arsene. 1999.Marina Samoilescu. Dinu C. în „Tribuna învăţământului". Modernizarea predării istoriei. Rosuţ. cercetări experimentale. 72-84. Laura Căpiţă. 56.142-l48. M. M.l. programe şi manuale. Bucureşti 1979. Bucureşti. idem Istoria în şcoală: probleme actuale. Craiova. Tănasă. pp. Tănasă. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. 1976. Formarea sistemului de noţiuni în predarea isto riei c/s. LX-LXI. Giurescu. Etnogeneza românească. Caiet de practică pedagogică. Laura Căpiţă. Tănasă. LIX. Bucureşti. Mucica. Popa (coordonator). Plesciuc. laşi. Gr.Gh. M. 1978. 60.54. Cuza. Didactică şi Pedagogică.T. Gh.C.V. Perovici. tomul XXXIX. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. Bucureşti.Călin Felezeu. Istoria românilor. Plesciuc. Metodica predării istoriei. Editura Presa Universitară" Clujeană. 1996. 1993. Popeangă. M. 12. 1991. în Studii şi articole de istorie.l. 63. Perovici. Ed. pp. 61.cit. Istorie. 59. Gh. Programa şi manualele de istoria românilor. 1993.137-l42. Metodica predării istoriei. 11114. 1990. Cuza din laşi. Dinu.167-l80. Chişinău. 2000. Bucureşti. 1974. Didactică şi Pedagogică. V-VII. în „Studii şi articole de istorie". Bucureşti. Obiective şi conţinu turi pentru istorie . Didactică şi Pedagogică. Universitatea Al. Didactică şi Pedagogică. în Analele Universităţii Al. 64. serie nouă. 1997. Cabinetul de istorie. Didactică şi Pedagogică. Despre planul de învăţământ.

s^ •/ turilor XV /^ Universităţi Cunoştinţe ale departamentelor disciplinare Cunoştinţe ale ştiinţelor umane şi sociale ......1.... OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 11.' .......II.. ^ ~ .. ^ .... Formarea capacităţilor şi a trăsă psihice complexe 1.-* Pedagogia ^...OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 1... - > ^ $ \v Didactici *'-.OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 2...... aşa cum reiese din figura următoare1...-'' Didactici Prac tici de înv Stare învăţării • '' Stăpânirea METODE Şl PEDAGOGICE . Achiziţionarea cunoştinţelor Achiziţionarea cunoştinţelor este un proces complex care depinde de mijloacele şi modurile de lucru cu colectivele de elevi.. Formarea gândirii istorice 13. de perimetrul unei metodologii de învăţământ şi de o inginerie de învăţare.. Achiziţionarea cunoştinţelor 12...... ABORDAREA OBIECTIVELOR PEDAGOGICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1.'~" generală .....Alţi elevi \\ Instituţii şcolare şi universitare ..... Alţi educatori ^e>.. Formarea capacităţilor practice 14..

motivaţionale şi atitudinale. cunoaşterea istorică asigură formarea unor noţiuni şi concepte subordonate unor scopuri precise şi operaţionale. pe baza principiilor promovate în istorie: toleranţă. -capacitatea profesorului de a implica elevul în procesul de cunoaştere în domeniul istoriei. respect faţă de civilizaţii şi culturi. totodată. datorită valenţelor sale educative şi formative. aşadar. în scopul pregătirii elevului pentru integra rea în societate. datelor. proces de reflectare a realităţii. atitudine pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia societăţii. Achiziţionarea cunoştinţelor trebuie pusă în legătură cu expresia lui Curt Lewin: „nimic nu este mai practic decât o bună teorie. Formarea gândirii istorice Acest obiectiv este într-o permanentă interdependenţă cu cunoaşterea istorică sau cu achiziţionarea de cunoştinţe în domeniul istoriei. porneşte de la necunoaştere spre cunoaştere. A gândi istoric înseamnă a cunoaşte şi a analiza cauzele care au generat un eveniment istoric. evenimente cu implicaţii în evoluţia societăţii). dezvoltarea unor capacităţi intelectuale afective. ierar-hizându-l. deoarece practica este alimentată de surse teoretice"2. 1. conţinuturi clar determinate şi acceptate. Dintre scopuri amintim funcţia cunoaşterii şi funcţia practică sau formativeducativă. clasificări (epoci istorice. funcţional şi axiologic. în contextul în care. Prin metodologii specifice. timp istoric şi cultură. -experienţa didactică în domeniul care permite achiziţionarea de cunoş tinţe în slujba valorificării acestora. termeni. reprezentări). pentru programa şcolară de istorie şi îndeosebi pentru manualele de istorie. noţiuni şi concepte specifice unui sistem. a determina rolul pe care l-a jucat acesta în evoluţia societăţii. Cunoaşterea. . principii. Gândirea istorică implică realizarea a două obiective majore: reconstituirea trecutului şi explorarea lui din punct de vedere genetic. Disciplina istorie permite achiziţionarea unui sistem integrat de cunoştinţe despre spaţiu.2. -sistemul ierarhizat de reguli după care sunt prezentate evenimentele istorice. despre evenimente istorice şi cauzalitatea acestora. ierarhizare de reguli (convenţii. Asocierea elevului la demersul de învăţare şi de progres presupune. de mai mulţi factori: -calitatea. faptelor şi evenimentelor istorice. accesibilitatea conţinuturilor noţiunilor. Obiectivele generale ale istoriei cuprind achiziţionarea unor cunoştinţe legate de trecutul istoric al comunităţilor umane. simboluri. istoria este un bun public.Achiziţionarea cunoştinţelor în domeniul istoriei depinde. pe baza metodelor activ-participative.

Studierea istoriei permite formarea atitudinilor pozitive faţă de trecutul istoric. concluzii. fapte. diapozitive etc. prin care elevii pot: —să utilizeze o metodologie de cercetare a realităţii istorice prin docu mente de epocă. de asemenea. faţă de problemele globale ale omenirii. Aşa încât istoria este foarte importantă pentru scopuri prezente. Mai mult ca oricare altă ştiinţă. Form area capacităţilor practice Predarea istoriei în şcoală permite formarea şi dezvoltarea unor capacităţi practice. motivaţionale şi afective. atracţia pentru istorie. planşe. cu o . -să devină conştienţi de necesitatea unei atitudini civice pozitive în ceea ce priveşte unele evenimente şi evoluţii social-politice la care participă (atitu dine pozitivă în societate). monede etc. foarte importantă ca disciplină de studiu şi cercetare cât şi ca posibilitate de modelare a caracterelor noii generaţii"3. Formarea trăsăturilor motivaţionale se realizează prin stimularea motivelor cognitive (a şti. 1. faţă de drepturile omului.. Arnold Toynbee. vizionarea unor filme documentare. a cerceta. Form area capacităţilor şi a trăsăturilor psihice com plexe Capacităţile şi trăsăturile psihice complexe ocupă un loc aparte în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. a descoperi). faţă de istoria naţională a românilor (în sensul cunoaşterii evenimentelor şi faptelor istorice cu implicaţii deosebite în evoluţia naţiunii române). evenimente din istoria universală şi naţională. —să explice fenomene istorice. manuale. documente istorice. după vizite la muzeu. pornindu-se de la documentele istorice. Cunoaşterea apartenenţei la o comunitate determină patriotismul local. cărţi. __să utilizeze conştient sursele de informare (documente. într-un interviu acordat revistei „Magazin istoric". cunoaşterea trecutului istoric prin studierea istoriei românilor în şcoală determină patriotismul naţional. istoria cultivă. — să întocmească rezumate. Apartenenţa la o naţiune. noţiuni.4. Sunt vizate în primul rând trăsăturile ati-tudinale. referate.). O trăsătură motivaţională este patriotismul local şi naţional. sublinia utilizarea istoriei. în urma studierii unor ma nuale. iar ştiinţa istoriei este. dicţionare.3. în acest sens. hărţi istorice. implicarea ei în formarea capacităţilor practice şi psihice: „Niciodată nu poţi înţelege un eveniment de care te ocupi fără să priveşti în urmă de-a lungul istoriei. procese istorice. curiozitatea. plăcerea de a cunoaşte mai multe fapte.1. -să devină conştienţi de necesitatea conservării patrimoniului istoric al omenirii şi a patrimoniului naţional. imagini. Formarea trăsăturilor afective vizează posibilitatea descoperirii adevărului istoric.

ideile de patrie şi patriotism. de dăruire şi .eficacitate deosebită.

în prezent. în scopuri ideologice. în societăţile închise. atracţia pentru trecutul istoric. trebuie să se abţină de a judeca şi a aprecia evenimentele istorice. problema adevărului istoric este controversată. ca de altfel şi istoricul. ca obiect de studiu. propagandistice. îndeosebi în ceea ce priveşte epoca contemporană. scria Xenopol. interesele şi nevoile prezentului determină ideologizarea istoriei. „Adevărul istoric". adevărul istoric a lipsit din cărţile de istorie până în 1989. în cazul în care convingerile şi împrejurările reale lipsesc. Capacităţile şi trăsăturile psihice se realizează în perioade de timp diferite. conform scopurilor urmărite. sau dimpotrivă. totalitare.spirit de sacrificiu. ataşament. de respingere. pluraliste. se obţin imagini istorice diferite. societate permite formarea trăsăturilor afective. ea justifică orice şi nu ne învaţă absolut nimic"4. democraţie. dar şi ca ştiinţă traversează o perioadă de restructurare. culturale. Denaturat. Se adeverea ceea ce spunea Paul Valery. stări emoţionale de simpatie. Rescrisă permanent. Restructurarea şi abordarea conţinuturilor perioadei contemporane pe baza adevărului istoric au eliminat interpretările în spiritul ideologiei marxiste. Din aceste considerente. în 1931: „Istoria este produsul cel mai primejdios al intelectului nostru. Obiectivele generale şi cele specifice istoriei sunt precizate de programele şcolare pe ani de studiu. pace. Cunoaşterea adevărului istoric despre un eveniment. epocă istorică. sau o istorie globalizată cu o exaltare a anumitor valori culturale. fără aprecieri de valoare. La rândul lor. în lupta continuă de formare a omului necesar unei societăţi democratice şi pluraliste. de abordare a conţinuturilor pe principii globaliste. „nu rezidă decât în reproducerea realităţii faptelor petrecute. Este o istorie mitizată. Considerăm că adevărul istoric este o convenţie stabilită de istorici şi de cercetători. istoria. în sensul că nu sunt altceva decât proiectarea acestora asupra trecutului. pentru îndeplinirea celor mai nobile idealuri pe care le-a nutrit naţiunea română: independenţă. profesorul. care pot cuprinde durata unui ciclu de învăţământ sau mai mult. în comparaţie cu epocile anterioare. precum şi a cauzelor acestora şi nu în opinia personală pe care o putem avea asupra acestei realităţi"5. imaginea eforturilor prin care s-a realizat progresul este un imbold în acţiunea de emancipare a individului pentru crearea unei societăţi progresiste. încrederea în capacităţile cognitive. . toate acestea determină curiozitatea de a învăţa.

Obiectivele generale sunt raportate la întregul sistem educativ15 şi vizează competenţe largi. deoarece exprimă un rezultat al instruirii. Aspectul formal presupune dezvoltarea capacităţilor native intelectuale. Taxonomia lui B. care vizează însuşirea unor atitudini comportamentale: morale. ale sistemului educativ Lecţii şi secvenţe didactice a Finalităţile sau scopurile educaţiei b Obiective specifice (intermediare) Obiective operaţionale: . •obiective cu generalitate medie sau obiective specifice (intermediare. cunoştinţe.1. obiectivele generale sunt sistematice şi au un grad mare de abstractizare14. acumulate de Nivele. Consideraţii generale 22. informaţionale.formative c Ierarhia obiectivelor educaţionale (după Gh. O definiţie a obiectivului pedagogic trebuie să pornească de la intenţionalitatea procesului instructiv-educativ. deprinderi. • obiective operaţionale (concrete. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor 25.informaţionale . neglijează achiziţiile în domeniul formării personalităţii. Specialiştii în domeniul pedagogiei9. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie 26. formative). Obiectivul pedagogic constituie o problemă cardinală7. atitudini realizabile pe ani sau cicluri de învăţământ16. OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 21. Funcţiile obiectivelor operaţionale 2. de la tipul de schimbări care se pot realiza în procesul de învăţământ în ceea ce priveşte personalitatea elevului6. comportamentale. intelectuale. Tânasă) . materializat în termeni de comportament al elevului8. învăţământul tradiţional. forme. Aspectul informai are în vedere asimilarea valorilor culturale esenţiale. dar şi unele capacităţi moralestetice.2. afective. transmite cunoştinţe. ţinte sau finalităţi ale educaţiei13. Numite scopuri ale educaţiei12. de referinţă). didacticii10 şi metodicii predării istoriei sau al altor discipline de învăţământ11. disting trei categorii de obiective: •obiective generale la nivelul sistemului educativ (scopuri ale educaţiei).S. predominant informativ. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor 24. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie 23. Consideraţii generale Pentru abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei sunt necesare câteva precizări privind conceptul de obiectiv. Ele pot avea un aspect formal sau informai. structuri etc.

estetice. obiective realizabile în procesul de predare-învăţare a istoriei. fără a se renunţa la expe rienţa românească. docu mente istorice etc. socială şi politică. abordează evenimentele istorice cu spirit critic. Sorin Cristea18 menţionează trei coordonate principale pentru proiectarea procesului de învăţământ: . capacitatea de a concepe imaginea unei lumi mai bune. UNESCO17 propune un model al obiectivelor pedagogice. Acest model presupune voinţă politică. Obiectivele cu generalitate medie reflectă „conţinuturi plasate intermediar între obiectivele generale care nu sunt altceva decât criterii şi direcţii ale evoluţiei învăţământului la nivel de politică a educaţiei şi cerinţele determinate de procesul de predare-învăţare-evaluare". concluzii care cultivă idealuri de egalitate. cunoştinţe furnizate de istorie şi care au un caracter formativ prioritar. informaţii. Ca o concluzie: obiectivele specifice intermediare se referă la . profesional. în urma căreia se realizează comportamentele propuse până la sfârşitul instruirii. Realizarea acestor obiective depinde de atitudinea tuturor educatorilor19.. Istoria — ca ştiinţă sau obiect de învăţământ — vizează cele două aspecte. formal şi informai. ataşament faţă de dreptate şi pace. prin lecţiile de civilizaţie. cu obiective pedagogice specifice educaţiei intelectuale. cu obiective specifice disciplinelor de învăţământ. dezvoltă gândirea critică. -abordarea sistemică a planului de învăţământ. care determină gândirea critică. liceal. Permite prin lecţiile de cultură. participarea. morale. . de organi zare politică sau de interferenţe religioase şi culturale.o coordonată transversală. deschidere spirituală. care vizează: -atitudini şi valori cu caracter formativ: respectul de sine şi respectul faţă de altul. Conţinuturile programelor şi manualelor. dar în acelaşi timp.omenire. fizice. -abordarea curriculară a planului de învăţământ. deschis sau flexibil.o coordonată orizontală. tehnologice. primar. care vizează învăţământul preşcolar. -cunoştinţe. acceptarea diver sităţii sub toate aspectele menţionate. în interdependenţa lor. gimnazial. dezvoltă ataşamentul faţă de aceste idealuri. -competenţa. cooperarea. prin conţinu turile referitoare la evoluţia economică. prin conţinuturi. Istoria. liber tate. toleranţa. — o coordonată verticală. dar şi o abordare interdisciplinară. imaginaţia şi afirmarea de sine.

obiective comportamentale. de alţii. obiectivele operaţionale presupun două sensuri22: . fiecărei trepte de învăţământ sau pe discipline de învăţământ. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie Definite de unii cercetători ca obiective pedagogice concrete20. de performanţă sau performative21.2.obiectivele urmărite prin procesul de învăţământ specific unei etape (învăţământul general obligatoriu). 2.

Ele permit profesorului observarea acestor performanţe 28 după fiecare secvenţă a lecţiei. analitice. într-un cuvânt. -în termenii performanţei. Au un caracter formativ prin implicarea elevului în procesul de predare-învăţare. manifestări observabile. 2. în Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. în procesul de predare-învăţare. Operaţionalizarea obiectivelor presupune: -deducerea unor obiective concrete din obiectivele generale. imediate. Operaţionalizarea presupune şi impune ca obiectivul să fie enunţat în funcţie de elev şi să se refere la activitatea elevului. -cunoaşterea de către elev a condiţiilor în care performanţa va fi formu iată şi evaluată.. Din aceste considerente sunt numite ţinte concrete ale activităţii didactice24. procese concrete.un sens general care se referă la transpunerea unui obiectiv în termeni de operaţii. -transformarea acestor obiective în sarcini. pe care trebuie să le realizeze elevul în procesul de predare-învăţare. progres în ceea ce priveşte nivelul capacităţilor intelectuale. La obiectul istorie. Obiectivele operaţionale sunt segmente ale lecţiilor26 şi se referă la ceea ce face elevul şi nu la ceea ce face profesorul 27. -prin precizarea condiţiilor specifice de manifestare a comportamentelor. pe termen scurt şi uşor verificabile. Cerghit şi Viorica Lupu. Strategia de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice este o activitate realizată de profesor prin proiectul de lecţie30 şi se referă la ansamblul operaţiilor de trecere. întreprinse de elev în procesul de predareînvăţare sunt enunţuri care descriu performanţa elevului şi permit analiza progresului realizat de acesta în comparaţie cu obiectivele din tema anterioară25. Sunt cunoscute trei criterii de operaţionalizare a obiectivelor: -acţiuni ale elevilor care să determine achiziţii. -în termeni de comportamente. prezentau în acest sens o definiţie a obiectivelor operaţionale: „Marea majoritate a acestora se exprimă prin modificări cantitative. -stabilirea criteriului folosit pentru evaluare. de la abstract la concret.3. enunţate29: — în funcţie de elev. neajungându-se la un model unic. — un sens tehnic „care reclamă enunţarea obiectivului sub forma compor tamentelor observabile şi măsurabile". Obiectivele operaţionale pot fi precizate. Sarcinile particulare. I. vizând comportamentul ţintă într-o situaţie de învăţare31. capacităţi. . Criterii de operaţionalizare a obiectivelor Operaţionalizarea obiectivelor diferă de la autor la autor. în comportamentul sau în conduita elevului"23. acţiuni.

sinteza şi achiziţia de cunoştinţe. S-au stabilit astfel condiţiile în care are loc situaţia de învăţare. alegeţi din aceste vase de lut pe cele specifice culturii x etc.restricţie în procesul instructiv-educativ. Profesorul acordă un timp de lectură. executaţi o hartă a Egiptului antic. comparaţi situaţia x cu situaţia y. rezolvaţi.proporţia reuşitei: 60% cauzele. împărţită în două grupe. de stabilire a progresului la nivelul fiecărei secvenţe de predareînvăţare. însuşire a cunoştinţelor are în vedere: analiza. 100% anii de domnie etc. cum sunt: enumeraţi. Proiectarea obiectivelor operaţionale trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă (ani de studiu). definiţi. . lecturează documentul istoric. Formulările menţionate de literatura de specialitate pentru precizarea condiţiilor de învăţare sunt: . Clasa. Stabilirea timpului necesar acţiunii elevului este o condiţie care vizează nivelul reuşitei sub aspect formativinstructiv.) Stabilirea criteriilor de verificare. deoarece direcţionează activitatea elevilor. Exemplu: Urmăriţi pe hartă deplasarea armatelor lui Alexandru Macedon. a cauzei evenimentelor istorice etc. afectiv şi psihomotor. întocmire de eseu etc. Operaţionalizarea presupune condiţii didactice care includ: —informaţii şi instrucţiuni. în ceea ce priveşte criteriul de verificare. . descrieţi. de nivelul de performanţă diferit de la o clasă la alta. Operaţionalizarea obiectivelor de conţinut impune folosirea verbelor de acţiune. Formulările profesorului sunt importante.operaţionalizarea obiectivelor se referă la conţinuturi cu caracter prioritar informativ. —instrumente oferite elevilor. —cu ajutorul textului. (Exemplu: Diferenţiaţi două etape ale revoluţiei din Anglia. Exemplu: profesorul propune spre lectură un document istoric.după citirea documentului istoric. clasificaţi. de evaluare. — criteriul modelului de evaluare: itemi de evaluare. Performanţa poate fi minimală sau maximală. enunţaţi. dar şi la obiectivele concrete de ordin cognitiv. interzicând citirea manualului sau a concluziilor din manual referitoare la evenimentul istoric cuprins în document. Analizaţi fiecare vas în parte. Identificaţi caracteristicile fiecăruia.. a noţiunilor. evaluare. identificaţi. obiectivul trebuie să precizeze: — nivelul cunoştinţelor: cunoaşterea timpului istoric. . Observaţi aceste două vase de ceramică. —utilizând acest text..

Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor La obiectul istorie.2. psihomotorii Obiective specifice diferitelor obiecte de învăţământ Obiective operaţionale Schemă ce indică etape progresive în derivarea obiectivelor operaţionale b) prezentarea obiectivelor concrete ca sarcini didactice care descriu comportamentul şi performanţa pe care le va dovedi elevul în timpul unei activităţi (lecţie). de pregătirea metodică şi de specialitate. obiectivelor generale. strategii ale funcţionării sistemului de învăţământ Scopuri Rezultatele ce se aşteaptă să se realizeze în diferite niveluri sau tipuri de şcolarizare Obiective generale. de experienţa pedagogică. orientări. Această trecere se realizează prin derivare.4. după următoarea schemă32: Concepţia despre dezvoltarea societăţii l______ Concepţia despre om Concepţia despre cunoaştere Idealul educaţional Finalităţi. cognitive. la formularea obiectivelor operaţionale. scopurilor. de nivelul de performanţă al elevilor (medie sau maximă). operaţionalizarea este strâns legată de măiestria pedagogică a profesorului. Operaţionalizarea are două sensuri: a) trecerea progresivă de la nivelul finalităţilor. . afective.

Obiectivele concrete de conţinut33 concentrează sarcini didactice prin: deprinderi intelectuale.: On = La sfârşitul sau în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. Este necesară o exemplificare: Obiectivul operaţional Sarcina de învăţare Ex. On este un obiectiv operaţional oarecare..Această prezentare de ansamblu este necesară pentru a reliefa interdependenţa dintre obiective şi importanţa cunoaşterii lor de profesor. deprinderi motorii. iar G1.. Diferenţierea grupelor de lucru în clasă este rezultatul testelor predictive şi al testelor de progres. să distingă dintr-un document istoric un număr de cauze ale unui eveniment istoric. unice prin natura lor. adresate elevilor. această modalitate presupune corelarea sarcinilor concrete cu acţiunile elevului. exprimate în verbe de acţiune. din textul. al procesului evaluator din activitatea de predare-învăţare. G1 cauzele generale ale unui eveniment istoric G2 cauzele specifice şi factorii care le condiţionează G3 cauzele generale ale perceperii Ex : On = în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. harta etc. în exemplul nostru. precizate. documentul istoric. în funcţie de acestea. Pentru conţinuturile stabilite de programe la obiectul istorie. Gn sunt grupe de elevi cu ritmuri diferite de învăţare. informaţii logice. . să exprime elementele de asemănare şi deosebire dintre evenimente istorice asemănătoare S On exprimate. G1 elementele de asemănare G2 elementele de deosebire G3 elementele de asemănare şi deosebire Aceste exemple pot fi un model pentru elaborarea sarcinilor şi situaţiilor de învăţare a conţinuturilor lecţiilor de istorie. derivate din obiectivele operaţionale elaborate de profesor în concordanţă cu programa şcolară. Sarcinile de învăţare sunt enunţuri formulate de profesor pe baza verbelor de acţiune. Sunt necesare câteva precizări privind activitatea în clasă la obiectul istorie. document istoric etc. S On este sarcina şi situaţia de învăţare derivată din obiectivul operaţional. strategii cognitive. S On identificate în text. dar diferenţiate prin raportul performanţei34. Prezentăm mai jos un model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut. în care sarcinile şi situaţiile de învăţare sunt derivate din obiectivele operaţionale. atitudini faţă de cunoaştere.

specializată la nivel de aptitudine/capacitate în elaborarea şi rezolvarea problemelor şi a situaţiilor-problemă 3. A c ţiu n e a e le v u lu i — e x p rim a tă O b ie ctivu l p e d a g o g ic c o n cre t p rin tr-u v e rb c a re c o n fir m ă n c a p a c ita te a v iz a tă — în te rm e n i d e r e a liz a reo b ie ctivu lu i p ed ag o g ic a c o n ţin u t c o n cre t 1 Deprindere intelectuală •primul instrument al instruirii •solicită diferite niveluri de performanţăcompetenţă vezi obiectivele concrete: a .e a)discriminează (sesizează stimuli care diferă prin una sau mai multe dimensiuni) b)identifică (o clasă de proprietăţi a unui obiect.. demon strează conceptual.. Informaţie verbală •învăţarea noţiunilor •învăţarea judecăţilor (raporturi între noţiuni) •învăţarea raţionamentelor (raporturi între judecăţi) a)elaborează probleme şi situaţiiproblemă b)rezolvă probleme şi situaţii-problemă c)inventează probleme şi situaţiiproblemă a)enunţă — denumiri. categorii) d)demonstrează (prin reguli constante în situaţii variate) e)generează (utilizează reguli complexe care permit rezolvarea unor probleme noi) 2. exemplifică — noţiuni. fapte. de a localiza. evenimentelor istorice35. Deprindere motorie • capacitate exprimată prin: rapiditate de a sesiza.) c)clasifică (ordonează ierarhic. de a identifica execută (acţiune-mişcare corporală care implică activitate musculară în anumite standarde — vezi calităţile deprinderii motrice) . Sarcinile de învăţare desprinse din obiectivele operaţionale permit realizarea progresului în acţiunea de cunoaştere şi însuşire a noţiunilor. cunoştinţe b)defineşte — exprimând verbal relaţia din tre două sau mai multe evenimente sau generalizări (noţiuni. în această activitate intervin experienţa. conceptelor. judecăţi) c)raportează — stabileşte relaţii între eveni mente 4. arta profesorului de a implica elevii în activităţile de cunoaştere specifice istoriei. pe baza performanţelor din sarcinile de învăţare diferenţiate. profesorul de istorie realizând modificările adhoc. Strategie cognitivă •un ansamblu de deprinderi intelectuale deplin integrate în activitatea de învăţare •„o deprindere intelectuală superioară".grupurile sunt mobile.

5.) Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut . evenimente sau persoane" -. convergenţă-divergenţă etc. Atitudine cognitivă • stare internă care influenţează elevul/ studentul în alegerea acţiunii/operaţiilor didactice pe criterii valorice alege (optează pentru o clasă de acţiuni/ operaţii personale care exprimă tendinţe pozitive-negative faţă de anumite „obiecte.de exemplu: gândire.

. . a determina 3.Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice concrete. EVALUAREA prin: a)critica internă b)critica externă a judeca.. a propune a deriva.. a sintetiza 6. centrată asupra comportamentelor observabile. a demonstra a extinde.. SINTEZĂ pentru: a)crearea unei opere personale b)elaborarea unui plan de acţiune c)derivarea unor relaţii abstracte dintr-un ansamblu a scrie. a reorganiza.. a evalua Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin cognitiv. solicită profesorului o proiectare complexă. a valida. termeni. ANALIZĂ pentru: a)căutarea elementelor b)căutarea relaţiilor c)căutarea principiilor de organizare a distinge._________. a se servi de. a distinge. a estima. a contrasta. APLICARE (a noilor cunoştinţe) a aplica. a evalua.. a redefini a interpreta. a transforma. 2. a judeca. a explica. metode. a recunoaşte. a planifica. a recunoaşte a analiza.J 1.. categorii) a defini. a generaliza a utiliza. a identifica. clasificări.. a clasifica a restructura 4. CUNOAŞTERE (date. a standardiza. ÎNŢELEGERE / capacitatea de raportare a noilor cunoştinţe la cunoştinţele anterioare prin: a)transpunere b)interpretare c)extrapolare a „traduce". a detecta 5. a decide a compara.. a argumenta. C o m p e te n ţe v iza te P erfo rm an te po sibile / acţiu n ea e le vu lu i/ studentului __________________... a deduce a distinge. a relata. a produce a proiecta. pe comportamentul final al elevului... a argumenta. a identifica. a extrapola. a formula. a ilustra. teorii. la obiectul istorie. a alege. aplicabil la orice nivel (formă) ... a analiza. a aminti. a compara.

a renunţa. a completa. a combina a alege. a-şi asuma o sarcină. a teoretiza o temă a organiza.. a acorda asistenţă. a separa. REACŢIA/ RĂSPUNSUL prin: a)asentiment b)voinţa de a răspunde c)satisfacţia de a răspunde 3. o activitate a colabora conform unor norme manageriale (ierarhie pe verticală şi pe orizontală).. a evita. a urma. a practica. a răspunde corporal. a rezolva. a formula. a protesta. a schimba. a discuta.. a rezista la condiţii de schimbare . a face aprecieri valorice legate de o activitate. CARACTERIZAREA (valorică) prin: a) ordonarea generalizată b) a se conforma. o acţiune. a compara. a omogeniza __________________________ __________________________ caracterizare a globală autocaracteri zare globală a revizui. a aproba a oferi spontan. a controla 2. a izola. a fi apreciat. a diviza a accepta. a aplauda. VALORIZAREA prin: a)acceptarea unei valori b)preferinţa pentru o valoare c)angajare_______________ 4. a-şi petrece timpul liber într-o activitate a-şi spori competenţa prin.Competenţe viza Performante posibile / acţiunea elevului/studentului 1 RECEPTAREA prin: a)conştientizarea mesajului b)voinţa de a recepta c)atenţie dirijată sau preferenţială a diferenţia. a defini. a dezbate. a asculta. a specifica a ajuta. a aclama. a abstrage. ORGANIZAREA prin: a)conceptualizarea unei valori b)organizarea unui sistem de valori 5. a subvenţiona a argumenta. a nega a discuta. a acumula. a (se) juca. o acţiune a dirija. a încuraja. a armoniza.

Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin afectiv. aplicabil la orice nivel (formă) .

Competente vizate 1. a vedea. vizând modele ale unor evenimente istorice (poziţionarea trupelor într-o bătălie. pe calculator sau pe o hartă mută) 3. a pipăi 2. DISPOZIŢIA: a)mintală b)fizică c)emoţională ex: a cunoaşte instrumentele necesare unei lucrări în cabinetul de istorie ex: a lua poziţia necesară pentru a arăta la hartă ex: a fi dispus să execuţi o operaţie tehnologică. au avut în vedere: . ADAPTAREA a modifica voluntar mişcările în condiţii dificile. formarea de deprinderi intelectuale. clasificarea şi explicarea obiectivelor prin trei mari domenii de încadrare a obiectivelor36: -domeniul cognitiv: asimilarea de cunoştinţe. atitudini. PERCEPŢIA prin: a) stimularea senzorială Performanţe posibile / acţiunea elevului / studentului a auzi. . deprinderea de a realiza o hartă istorică etc. eseuri Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin psihomotor. poziţionarea trupelor care se confruntă într-o bătălie etc. 4. AUTOMATISM — deprinderi deprinderea de a arăta la hartă. — domeniul afectiv (Laudsneere). fără a pierde eficienţa 7. Taxonomiile care s-au impus. -domeniul afectiv: formarea de sentimente. Bloom). aplicabil la orice nivel (formă) Literatura de specialitate prezintă multiple variante de tehnici de operaţionalizare a obiectivelor (taxonomii). convingeri. eveniment istoric. — domeniul psihomotor: condiţii motrice.S. REACŢIA DIRIJATĂ prin: a)imitaţie b)încercări şi erori ex: a descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o operaţie practică care vizează localizarea pe hartă a unei localităţi istorice. 6. Conceptul de taxonomie desemnează descrierea.domeniul cognitiv (B. CREAŢIA a realiza sinteze.

domeniul psihomotor (Simpson).. .

Taxonomia lui B. Bloom a fost elaborată în 1951 şi cuprinde două secţiuni: cunoaştere. Acestea trebuie privite ca scheme elastice care trebuie acomodate cu structurile particulare ale istoriei. Pentru cunoaşterea acestor taxonomii. •cunoaşterea clasificărilor. Bloom ierarhizează obiectivele informative şi formative. Comprehensiunea sau înţelegerea neformalului reformularea în termeni proprii a unei disfuncţii interpretarea unui document. cauzale) analiza principiilor de organizare ACHIZIŢIONAREA cunoştinţelor presupune: •cunoaşterea faptelor istorice. prezentăm elementele cele mai importante privind ierarhizarea obiectivelor. •cunoaşterea modelelor. Taxonomia la B. Achiziţionarea de cunoştinţe cunoaşterea redarea reproducerea 2. Cunoaşterea se referă la obiectivele de factură informativă. deductivă. Deprinderile şi capacităţile se referă la obiectivele formative. •cunoaşterea regulilor. după cum urmează: N r. în ceea ce priveşte ierarhizarea modelelor. deprinderi şi capacităţi. hârtii istorice etc. •cunoaşterea criteriilor. noţiuni. G : Denumirea Scopul pe care îl exprimă: 1. . logică.S. •cunoaşterea secvenţială. y • cunoaşterea principiilor şi legilor.Sistemele de clasificare pe aceste trei dimensiuni ridică probleme de cunoaştere a acestor clasificări şi. comentarea unui experiment de viaţă evidenţierea consecinţelor şi implicaţiilor unor fenomene istorice Aplicarea presupune utilizarea de către elev a noţiunilor şi regulilor asimilate anterior pentru a explica concepte.S. situaţii noi Analiza semnifică capacităţile de gândire analitică. pe baza analizei de relaţii (raporturi logice. în al doilea rând.

fotografii. evul mediu. din citirea unui document. •elaborarea unui plan al unei acţiuni de cunoaştere istorică. EVALUAREA presupune: •evaluarea pe criterii interne. Cunoaşterea faptelor particulare presupune cunoaşterea spaţiului istoric. Cunoaşterea terminologiei presupune formarea sistemului de noţiuni specifice istoriei: •noţiuni cu privire la timpul istoric şi spaţiul istoric. •analiza elementelor componente ale unui fapt istoric. •noţiuni cu privire la viaţa economică. •analiza principiilor de organizare. descriu monumente.COMPREHENSIUNEA (înţelegerea informaţiilor) presupune: •transformarea. Pentru fiecare temă în parte se pot formula întrebări. identifică informaţiile din mai multe documente istorice. epoca contemporană). Elevii. fapte. pe care elevii le pot defini pe parcursul procesului de predare-învăţare. •producerea unei lucrări personale. •interpretarea evenimentelor istorice. epoca modernă. Taxonomia lui Bloom presupune tipuri de învăţare fără de care obiectivele nu pot fi realizate. şi se referă la mediu geografic. războaiele. cu conţinut istoric. ANALIZA presupune: •analiza relaţiilor dintre evenimentele istorice. documentelor istorice. Ierarhizarea este realizată de Gagne: . populaţie. •evaluarea pe criterii externe. consecinţe privind un eveniment istoric. fotografii etc. evenimente. antichitatea. •transferul informaţiilor de la un conţinut istoric la altul. •formarea de judecăţi de valoare. •elaborarea unui plan de acţiune sau cunoaştere a unui eveniment istoric. hărţi etc. pe baza activităţilor de învăţare. pe baza unor documente. Toate acestea trebuie structurate pe epoci istorice (preistoria. •noţiuni cu privire la organizarea statală şi politică. •noţiuni cu privire la viaţa socială. recunosc şi indică elemente caracteristice vieţii economice. locuri. a unor elemente particulare care pot individualiza noţiuni. concepte etc. din expunerea profesorului. SINTEZA presupune: •definirea unui concept istoric. •noţiuni cu privire la viaţa culturală şi religioasă. din vizualizarea unui diapozitiv sau obiect arheologic. protoistoria. viaţa economică. în acest sens este necesară o armonizare a taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare.

cunoaşterea principiilor şi teoriilor istorice. Taxonomia lui B. cunoaşterea căilor care permit prelucrarea secvenţelor lecţiei. clasifi carea evenimentelor.S. Achiziţionarea cunoştinţelor specifice disciplinei istorie: a. cunoaşterea elementelor generale ce aparţin unui domeniu de activitate. . Aplicarea.S. Obiectivele informative implică cunoaşterea de către elevi a terminologiei specifice a datelor particulare referitoare la evenimente istorice. I. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie Taxonomia lui B. Taxonomia lui B. Btoom aplicabilă la obiectul istorie presupune: A. înţelegerea: interpretarea. urmărite prin lecţiile de istorie. vizează formarea deprinderilor şi capacităţilor intelectuale. transformarea şi transferul de cunoştinţe în domeniul istoriei. trăsături etc.S. cunoaşterea metodelor. cunoaşterea faptelor particulare (cauze.). criteriile după care se realizează această clasificare. Negreţ) 2. principii. Obiectivele formative.Categoria de obiective (Bloom) Tipurile de învăţare cu care se realizează eficient obiectivele (ierarhia lui Gagne) învăţare prin descoperire Domeniul cognitiv EVALUARE SINTEZĂ X ^ ^ Rezolvare de probleme Obiective din înlănţuiri motorii Armonizarea taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare (după loan Jinga.5. B. cunoaşterea datelor particulare (terminologie specifică disciplinei isto rie). c. C. Bloom presupune obiective informative şi obiective formative. b.

.

. identificaţi. Operaţionalizarea obiectivelor la obiectul istorie presupune pentru fiecare categorie de obiective. Câteva exemple sunt necesare: Obiectivul l (O. veac. elevii: •precizează aşezarea geografică a unui imperiu. Sinteza: definirea unui concept istoric. epocă istorică. dezvoltare ale evenimentelor istorice... Noţiunile sunt foarte bine formulate în programele de clasa a V-a şi a Vl-a (publicate în „Studii şi articole de istorie"). oraş etc. deceniu. din imaginile sau modelele grafice prezentate.. pe baza vizionării unui diapozitiv. Analiza: analiza cauzelor. cetatea .. a evoluţiei. .. cultură. trepte pentru achiziţionarea cunoştinţelor şi pentru formarea capacităţilor şi deprinderilor intelectuale. relaţiilor. a desfăşurării. tratat. specificându-se domeniile de activitate didactică urmărite. Fiecare treaptă specifică unei anume categorii de obiective cuprinde verbe care indică acţiuni necesare cunoaşterii conţinuturilor. Obiectivul III (O3). antic. daco-get. a unei hărţi..Să definească: conceptele de răscoală.. revoluţie..D.. Proba de evaluare (PE). PE: Să distingă caracteristicile. personalitatea.. factorii etc. ale obiectului arheologic dintr-o epocă etc. pe baza citirii unui document istoric. cunoaşterii cauzalităţii evenimetelor istorice. Evaluarea: pe baza de criterii interne sau prin criterii externe. care implică însuşirea noţiunilor. observării unui obiect arheologic.. în activitatea de învăţare. precum şi activităţile de învăţare specifice fiecărui an de studiu.. -înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric: spaţiu mediteranean. secol.... elaborarea unui plan de acţiune. evoluţie. F. •indică. cunoaşterii spaţiului istoric şi geografic. an. —descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice.însuşirea şi folosirea limbajului specific: naţiune.. —cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice: hrisov. PE: Recunoaşteţi. cultură.. sunt situate pe aceeaşi treaptă cu obiectivele concrete.) . edict. E. revoluţie. evenimentelor. —însuşirea deprinderii de muncă intelectuală. —înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. cauzelor. datelor istorice. stat. Obiectivele operaţionale (de referinţă) au în vedere: — timpul istoric: eră. Obiectivul II (O2) — Să recunoască scrierea. Ce este? Definiţi. caracteristicile fenomenului istoric. Treapta I. război. principiilor de organizare. Probele de evaluare.. informative sau formative. convenţie.. Cunoaşterea terminologiei..

•reprezentărilor de fenomene istorice reale. ocupaţia.. pe baza citirii hărţii şi a documentelor prezentate pe grupe. evocate mintal. stat. locuri şi personaje. schimbările dintr-un spaţiu istoric. 08 — Să descrie Egiptul din punct de vedere economic. •recunosc diferitele tipuri de hărţi. imagini care reprezintă evenimente istorice. for mulează exprimări legate de cronologie. obiecte. teritoriu. 06 — Să specifice ce a însemnat practicarea agriculturii. le indică. •formelor: modul de organizare a unei societăţi etc.•identifică. pe baza activităţilor de învăţare organizate de profesor. le specifică. sub îndrumarea profesorului. PE — Care este consecinţa practicării agriculturii? Oj — Să indice aşezările umane de pe valea Nilului. PE — Indicaţi câteva aşezări înfloritoare. informaţiile identice din mai multe documente.Să precizeze ce ocupaţii au fost determinate de revărsarea Nilului. le descriu. Treapta 2— presupune cunoaşterea: •regulilor (a cauzelor unui eveniment istoric. Acestea sunt fapte particulare sau particularităţi pe care elevii. noţiuni istorice etc. a convenţiilor. PE — Descrieţi importanţa Nilului pentru locuitorii Egiptului antic. existenţa mai multor versiuni asupra aceluiaşi fapt istoric. în texte şi documente istorice. 05 . •simbolurilor: semne. 04 — Să menţioneze importanţa Nilului pentru Egiptul antic. PE — Care este consecinţa dezvoltării agriculturii şi a celorlalte ocupaţii? 09 — Să identifice zona creării statului egiptean. prin acţiunea unui eveniment istoric. relaţia cauză-efectacţiune. folosind date. clasificând şi informaţiile desprinse din lecturarea lor. Fn activitatea de predare-învăţare. determinate de practicarea agriculturii. elevii. le identifică. descriu: •relaţia dintre om şi spaţiu istoric. PE — Precizaţi. acceptate de istorie.. PE — Identificaţi zona în care s-a creat statul egiptean. •un eveniment istoric. liber. • documente istorice. informaţiile referitoare la un subiect dat. •tipurile de schimbări intervenite într-o comunitate. referitoare la un fapt istoric). importanţa determinată de revărsarea Nilului. natura documentului istoric. le precizează. elemente de asemănare şi deosebire.. pe care elevii .

. să le reprezinte grafic. să le recunoască.să le identifice. •noţiunilor istorice diferite de la o epocă istorică la alta.

un oraş. drumul parcurs de o armată etc. stilul doric.. cauzelor. influenţelor şi interferenţelor dintre evenimentele istorice. fluviile etc. oraşele. oraşele Greciei antice. PE — Identificaţi din imagine consecinţele bombardamentelor. a consecinţelor. statele. statele Orientului antic. 018 — Să identifice din imagini consecinţele bombardamentelor. 012 — Să recunoască. a relaţiilor. O^ — Să reprezinte prin semne convenţionale pe o hartă mută: o cetate. 016 — Să recunoască importanţa Nilului pentru economia Egiptului. a diviziunilor rezultate în urma unui proces istoric. PE — Recunoaşteţi din documentul. tipul sau caracterul războiului dintre daci şi romani. proceselor istorice. PE — Enumeraţi. porturile. PE — Descrieţi mediul geografic egiptean de acum trei mii de ani. construcţiile. PE — Desenaţi o hartă pe caietul de istorie. din diapozitivele prezentate. PE — Clasificaţi regimurile politice din Europa în perioada interbelică.. precizaţi cauzele formării statului egiptean. tehnicilor şi practicilor pentru identificarea adevărului istoric.. 019 — Să enumere principiile Constituţiei americane.. PE — Care sunt ocupaţiile egiptenilor? Cum s-a ajuns la aceste ocupaţii? 015 — Să enumere. epoci istorice. să prezinte cauzele formării statului egiptean. faptelor. PE — Identificaţi pe hartă construcţiile megalitice. a categoriilor de evenimente istorice..cuprinde cunoaşterea secvenţelor. 017 — Să recunoască tipul de război într-o epocă istorică. PE — Enumeraţi.O10 — Să identifice semnele convenţionale pe harta istorică. capitalele. Treapta 5— cuprinde cunoaşterea criteriilor după care se face o apreciere sau o definire a unui eveniment istoric. Treapta 6— presupune cunoaşterea metodelor. . 013 — Să descrie mediul geografic al Egiptului Antic. PE — Recunoaşteţi din aceste fotografii stilul doric. a elementelor specifice pe care elevii le recunosc şi le identifică în acţiuni de predare-învăţare. 014 — Să descrie influenţa mediului geografic asupra ocupaţiilor. acţiunilor. procedeelor.. culturi şi civilizaţii. Treapta 3 . definiţi principiile Constituţiei americane. 020 — Să clasifice configuraţia politică şi ideologică a bătrânului continent între cele două războaie mondiale. reprezentaţi capitala Egiptului.presupune cunoaşterea de către elev a conceptelor şi noţiunilor. PE — Ce relaţie este între Nil şi economia Egiptului? Treapta 4 .

Ex. teoriile . revoluţie. consecinţe. • Din limbajul documentelor de epocă în limbajul istoric specific perioadei actuale. . caracteristici. desfăşurare. Elevii.3: o fotografie care prezintă o cetate permite elevului formularea prin limbaj verbal a caracteristicilor cetăţii respective. evoluţii. transpune limbajul cartografic şi istoric în limbaj verbal (citirea hărţii istorice). 025 — Să precizeze teoriile despre stat. cauze etc.O — Să utilizeze metoda observaţiei şi comparaţiei pentru cunoaşterea cauzalităţii. Ex. • Din „limbajul" fotografic în limbaj verbal. consecinţe. trebuie să definească. stat. 022 — Să utilizeze metoda modelării pentru a cunoaşte aşezarea în teren. teoriile despre comunism. relaţii ale evenimentelor istorice.. PE — Identificaţi elementele componente ale stilului baroc. Treapta 9— presupune transpoziţia din partea elevilor. a conceptelor şi concepţiilor privitoare la cauze. caracteristicile şi consecinţele unui eveniment istoric.presupune cunoaşterea principiilor evoluţiei unui eveniment istoric: cauze.. 023 — Să enumere cauzele războaielor grecopersane.. Treapta 8— presupune cunoaşterea teoriilor. determină formarea atitudinilor pozitive. să enumere. Cunoaşterea teoriilor despre un eveniment istoric. regim totalitar etc. Ex. dintr-un limbaj în altul. • Din limbajul grafic în limbaj verbal (citirea modelelor grafice). ** Treapta 7-. a unor noţiuni. PE — Precizaţi teoria. prin metode. la Mărăşeşti etc.. PE — Enumeraţi cauzele războaielor greco-persane. evoluţiei evenimentelor. să identifice cauze. accentuarea proceselor de analiză pentru cunoaşterea adevărului istoric. a armatelor române şi inamice la Plevna. pe baza acţiunilor întreprinse în procesul de predareînvăţare.2: semnele convenţionale pentru dispunerea a două armate într-o bătălie sunt transpuse în limbaj verbal. 1: elevul observă harta drumurilor comerciale în Evul Mediu. Elevii transpun: • Din limbaj cartografic în limbaj verbal conţinuturi istorice. concepte. procedee şi tehnici indicate de profesor. evoluţii. PE — Dispuneţi pe hartă pe baza semnelor convenţionale (profesorul menţionează semnele convenţionale pentru fiecare armată) armata română şi cea germană la Mărăşeşti. PE — Observaţi. 024 — Să identifice elementele componente stilului baroc. teoriile despre revoluţie. cartografice. pe baza semnelor convenţionale. evenimente istorice. evoluţii. comparaţi.

prezentarea unor teorii despre evenimente. a sesiza desfăşurarea evenimentelor într-o ordine logică: cauză. consecinţele PE a — Descrieţi caracteristicile cetăţii. pe bază de argumente sau exemple concrete. PE . pentru a le completa şi explica. de la un element component la altul. Aceştia citesc textul şi reorganizează desfăşurarea evenimentelor din text pe baza propriei logici. 029 — Să extragă ideile principale din textul. 030 — Să stabilească legătura dintre existenţa sclavajului şi răscoalele sclavilor din Imperiul roman.Ex.Ordonaţi logic evoluţia evenimentelor din textul. • formularea de concluzii despre noţiuni. element de cultură şi civilizaţie pentru repartizarea în categorii.. Profesorul distribuie textul elevilor.. Ce este o cetate medievală? Treapta 10— cuprinde interpretarea unui document istoric. adică extinderea unor noţiuni. concepte. consecinţe. concepte. MM . Treapta 11 — presupune extrapolarea.. •introducerea de elemente specifice într-un ansamblu de valori cunos cute. •extragerea datelor şi a faptelor esenţiale dintr-un document istoric. •demonstrarea. a adevă rului istoric. concept... PE — Demonstraţi pe baza documentelor istorice caracterul fals al teoriei imigraţioniste. Extrapolarea se realizează prin: •determinarea însuşirilor unui fenomen. PE b — Definiţi cetatea medievală. •stabilirea cauzelor evenimentelor istorice. evoluţii.... 027 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat.... 031 — Să ordoneze logic un text referitor la un eveniment istoric. evoluţii. 026 — Să observe. Prezentaţi evenimentului menţionat de acest document. procese istorice. personaj. a unui eveniment istoric prin: •semnificaţii atribuite unor evenimente. PE — Extrageţi ideile principale din textul. PE — Demonstraţi dacă este adevărat sau fals că poporul român s-a format din sinteza daco-romană. efect... text etc.. explicaţii de la un eveniment istoric la altul.. teorii... izvor istoric.. PE — Stabiliţi legăturile dintre.. procesul de mitizare sau demitizare a unui eveniment istoric. •capacitatea de a reorganiza.. 028 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat.4: Citiţi documentul istoric.

în vederea cunoaşterii istorice. referate. rezumate. Umanism. sunt formulate anumite obiective: 032 — Să interpreteze dintr-un text noţiuni cunoscute. procese şi fenomene istorice. din text. prevederea evoluţiei unor evenimente istorice. elevii tabilesc relaţiile dintre elementele . a materialelor didactice. Treapta 12— cuprinde aplicarea cunoştinţelor dobândite la istorie pentru: •utilizarea reprezentărilor abstracte: teorii despre evenimente. 036 — Să identifice pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristi:e stilului doric. 033 — Să prevadă consecinţele evoluţiei cursei înarmărilor. enumeraţi trei personalităţi de marcă ale PNL. •esenţializarea prin concluzii şi prin acţiunea întreprinsă de cercetare.•diferenţierea unor evenimente pe baza unor caracteristici. PE — Interpretaţi. •utilizarea surselor de informare: atlase. manuale. in terpretare etc. imagini etc. în scopul cunoaşterii adevărului istoric. prin observare. •sesizarea. un stil arhitectonic de alt stil arhitectonic. o cultură de altă cultură. PE — Utilizând dicţionarul personalităţilor politice din perioada interbelică. numită Umanism etc. cărţi. •efectuarea de modele grafice. 035 — Să utilizeze: dicţionarul. PE — Care sunt consecinţele cursei înarmărilor? 034 — Să evalueze mărimea Imperiului persan. 037 — Să stabilească deosebirile dintre două noţiuni istorice. analiză. culturi. PE — Evaluaţi mărimea Imperiului persan. noţiunile: cultură. documentul pentru a cunoaşte noţiuni şi apte istorice. mărimea cuceririlor unor imperii. Renaştere.. prin analiza trăsăsturilor. Ex. (Prin deducţii.. •estimarea consecinţelor unui eveniment istoric. în funcţie de aceste coordonate. interpretări etc.: Renaşterea reprezintă o nouă cultură în care rolul hotărâtor în definirea ei îl are concepţia despre om. comparare. PE — Identificaţi pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristice >tilului doric. în urma unei observări. elemente specifice •ulturii materiale şi spirituale. PE — Stabiliţi deosebirile dintre evenimente. comparare. •interpretarea hărţii istorice şi geografice. sinteză. Treapta 13 — cuprinde analiza elementelor prin care se diferenţiază un eveniment istoric de altul. lotiţe. Utilizarea. a valorii unei culturi şi civilaţii. materiale logice. a unui document istoric.

enumerate mai sus.) .

Treapta 15 . observare. •care este produsul acestui comportament. planificări care să favorizeze procesul de cunoaştere. PE — Stabiliţi relaţiile dintre cele două culturi. formativă. izvoare istorice. presupune experienţă. Evaluarea se poate realiza prin criterii interne şi externe. pregătire metodică şi de specialitate. să facă distincţie.. să elaboreze un eseu. să interpreteze. intepretare. să formuleze. profesorul de istorie va alege pe cele esenţiale care asigură o evaluare precisă. prin dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare a elevilor. Din multitudinea de obiective operaţionale. să însuşească deprinderi de muncă intelectuală. PE — Descrieţi castelul Bran. prin obiectivitatea mare în notare. în procesul de predare-învăţare.. strategii optime de predare-învăţare-evaluare. d. Taxonomia lui Laudsneere defineşte obiectivul operaţional în funcţie de cinci precizări: •cine produce comportamentul dorit. proiecţii.• presupune elaborarea unui plan de acţiune pentru cunoaşterea unui eveniment istoric prin scheme. să definească concepte legate de timp istoric. să exprime. O39 — Să descrie. comparare a unei opere personale (răspunsuri orale sau scrise): •realizarea unei observaţii asupra unui element de cultură materială şi spirituală. Treptele următoare cuprind evaluarea pentru stabilirea performanţei şi competenţei prevăzute de obiectivele operaţionale. continuă. •ce comportament observabil va dovedi că obiectivul a fost atins. •elaborarea unui proiect sau a unei comunicări pe teme istorice. să însuşească limbajul de specialitate. Subiectul (elevul) trebuie. prin sinteză. •în temeiul căror criterii se ajunge la concluzia că produsul (comporta mentul obţinut) este satisfăcător. spaţiu istoric. să precizeze. să demonstreze. •în ce condiţii trebuie să aibă loc comportamentul. •elaborarea unor modele istorice. analiză.presupune. Treapta 14 -. Operaţionalizarea este un proces complex. competenţă. •povestirea unei bătălii.7 . Elaboraţi un eseu despre Vlad Ţepeş.O38— Să stabilească relaţiile dintre cultura antică şi cultura Renaşterii. să argumenteze. Textele docimologice sunt cele mai indicate. să înţeleagă cauzalitatea şi schimbările în istorie.

•funcţia de evaluare. permite anticiparea rezultatelor la care se aşteaptă profesorul în activitatea didactică. 07 — Să explice noţiunile de regat. Editura Teora. ale formei de relief şi ale trecerii Nilului prin acest spaţiu. Această funcţie facilitează învăţământul diferenţiat. 06 — Să înţeleagă şi să argumenteze evoluţia societăţii egiptene. Funcţiile obiectivelor op eraţionale Obiectivele operaţionale asigură cunoaşterea noţiunilor. Prin verbele de acţiune folosite.6. Organizarea procesului de predare-învăţare porneşte în primul rând de la precizarea obiectivelor operaţionale. reprezintă condiţia reuşitei activităţii de predare-învăţare. şi eficientizează acest proces. pe care şi-o pune profesorul. Elevii au obligaţia: 01 — Să identifice aşezarea geografică a Egiptului Antic. 02 — Să precizeze consecinţele aşezării geografice. presupune pro iectarea şi activitatea de predare-învăţare — evaluare didactică pe baza obiec tivelor operaţionale care astfel au un rol orientativ şi stimulativ pentru elevi. Precizarea obiectivelor este prima etapă necesară realizării unui proiect pedagogic. care stabileşte progresul şcolar şi nivelul de pregătire impus de programele şcolare.2. favorizând capacitatea elevilor de a diferenţia esenţialul de neesenţial (capacitate de sinteză). se asigură esenţializarea şi accesibilitatea conţinuturilor. se referă la obiectivele operaţionale specifice. •funcţia de anticipare a rezultatelor predării-învăţării. performante. întrebarea „Ce voi face?". prin funcţii cum sunt: •funcţia de organizare a procesului de predare-învăţare. să desprindă cauzele . conţinuturile specifice disciplinei istorie. elev-profesor. •funcţia de reglare. Este necesar un exemplu: Istorie— manual pentru clasa a V-a. care permite diagnosticarea dificultăţilor pe care le manifestă elevii în procesul didactic. tema — Regatul Egiptean. 04 — Să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. 05 — Să releve rolul comunităţii în procesul de schimbare a societăţii. precum şi cauzalitatea acestora. evenimentelor istorice. 03 — Să precizeze ocupaţiile locuitorilor. realizează organizarea procesului de predare-învăţare centrat pe un proiect de lecţie în care conţinuturile de predat şi acţiunile de învăţare ale elevilor pornesc printr-un demers comun profesor-elev. Obiectivele operaţionale permit elaborarea proiectului de lecţie. faraon. cele mai importante sunt folosite pentru sistematizarea temei.

08 — Să cunoască împărţirea administrativă a Egiptului.care au determinat formarea regatului egiptean. .

etape în evoluţia statului egiptean.Elementele esenţiale ale operaţionalizării sunt expuse obligatoriu pe tablă. elevi. pe parcursul procesului didactic.hărniciei datorită \ oamenilor ^ spaţiului geografic *stat egiptean . în ceea ce priveşte interpretarea hărţilor istorice etc. de informare prin studierea documentelor istorice. permit însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe minimale referitoare la tema respectivă din clasă. Modul de elaborare a schemei pe tablă va fi expus într-un capitol viitor. Obiectivele prezentate prin această schemă esenţializează conţinuturile. într-o schemă care permite elevilor cunoaşterea acţiunii învăţării. realizează o învăţare pas cu pas. de observare a implicării elevilor în formarea anumitor deprinderi: de muncă independentă. deprinderi însuşite de elevi în procesul de predareînvăţare. Profesorul. . prin stabilirea obiectivelor. sau împreună de profesor şi elevi. /aşezarea run dar al Nilului 4 agricultura Egiptul antic / creşterea . analizate şi sintetizate de profesor. graduarea acestora de la elemente simple la conţinuturi complexe.ocupaţiile locuitorilor<Vanima|e|or \ ^comerţul ^societatea dezvoltată ^. contribuie la dezvoltarea schemei lecţiei pe tablă. concepţii. Funcţia de anticipare a rezultatelor activităţii didactice (predareînvăţare) este în strânsă legătură cu funcţia de evaluare. individual sau pe grupe. Evaluarea este rezultatul aplicării obiectivelor operaţionale în procesul de predare-învăţare. Anticiparea presupune un sistem de cunoştinţe. care. cu posibilităţi de sesizare a progreselor elevilor în ceea ce priveşte cunoştinţele istorice dobândite în etapele parcurse. regat 'imperiu Aceste idei-ancoră sunt susţinute cu conţinuturi.

Măria Eliza Dulamă. op. 1988. cit. 29. UNESCO-50. pp. p. cit. 19. II. cit. Editura Didactică şi Pedagogică.— NOTE — 1. p. cit. cit. op. cit.Măria Eliza Dulamă. Cerghit. 30. cit. p.Gh. op. Ion Negreţ. op. Gh. Tănasă.D.. 28. Pedagogie. 14. op.. 62. pp. p.l. 26. 36.Apudh. 1994. Ion Negreţ. 29. Fundaţiei Culturale D. 14-l5. Clusium. Tănasă. Ed. op. Ion Negreţ. Pedagogie II.„Studii şi articole de istorie" LXIII (serie nouă). voi. op. cit.Ibidem. 7-35. p. p. II. 28-29. 63. pp. voi. 74.P. 2. 86. p. 79. pp. op. loan Jinga. Editura Editis. cit. cit. 151. 4. op.Ibidem. cit. p. Didactica.Vezi în acest sens Gh. Marin Manolescu. 24. Strategii didactice. p. p. 7. 33. p. cit. 1996. p. 21. op. Manual de pedagogie. vezi în acest sens şi Sorin Cristea. 68.Sorin Cristea. p. op. 68. cit. 25. voi. 82.Sorin Cristea. Editura Hardiscom. p. 11. Bolintineanu.Gh. op. Curs de pedagogie. pp. 32. op. 2000. 23. p.Curs de pedagogie. 48.loan Jinga. 35. cit.Ibidem. L. Tănasă. 34.. 8. voi. p. E. op. p. 139. 27.. Negreţ. Gh.loan Jinga. op.1. 49 3. op.Vezi Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă (coordonator Ion Cerghit). Universitatea din Bucureşti.Gh.Sorin Cristea. loan Jinga. nr. Educaţie. f. Editura Hardiscom.Andre de Pereţii. 74. p. Măria Eliza Dulamă. ianuarie. p. pp. Universitatea din Bucureşti.Măria Eliza Dulamă. învăţarea eficientă. 58. 78-79.. Bucureşti. l.. . 1997. p.Romiţă B.Curs de pedagogie. p. Ed. 29. p. cit. p. 10. Tănasă.loan Jinga. E.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă.. op. Tănasă.loan Jinga. Xenopol.Sorin Cristea. 28. p. Radu. op. 20. 76-79. George Văideanu. pp. Bucureşti. 9. Piteşti. 77. p. Popescu. cit. cit. op. Elena Istrate. loniţă. 1997.T. AII Educaţional. Piteşti. II.Magazin istoric.A. Xenopol. Pedagogie l. l.D. 18. p. 20. 83. cit. 1996. 30-35. 94. pp. p.D. 19. 40-43. 31. Sorin Cristea. 75. 1976. 1997. 1988. cit. cit. p. lucu.a. 125 6. II. 37. 54-56. Manual pentru şcoli nor male. Vlăsceanu.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. Ion Negreţ. 22. 142. op. 5. 83. 1997.

cu anumite particularităţi şi imprecizii. Centrul Internaţional de Sinteză de la Paris şi revista de sinteză istorică „Revue de synthese historique". analiza. în genere. CONSIDERAŢII GENERALE Conţinutul învăţământului istoric în şcoală a constituit subiectul unor controverse din partea pedagogilor şi istoricilor. Problema rescrierii manualelor de istorie şi a istoriei. sterilă fără sinteză. ele se cheamă şi trebuie să se regleze una pe alta pentru că numai prin aceasta pot răspunde dorinţei de a atinge. care a întemeiat. socială. Totuşi.III. în concepţia adepţilor săi. religioasă etc. în definirea teoriei sintezei în istorie. continuând să se manifeste şi în prezent. politică. îndeosebi în învăţământul superior3.FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. pe lângă propagarea sintezei în istorie. O scurtă prezentare a acestor concepte permite profesorului care predă istoria să-şi formuleze o viziune de ansamblu asupra istoriei şi studiului acesteia în contemporaneitate. considerăm necesar să menţionăm principalele tendinţe contemporane în abordarea istoriei1: —teoria sintezei. „Sinteza este himerică fără analiză. —noua istorie economică.CONSIDERAŢII GENERALE 2. —prezenteismul. Revista. —structuralismul. abordarea faptelor trecutului în toate elementele specifice vieţii umane: viaţa economică. în esenţă. revine frecvent datorită faptului că în ştiinţa istorică sunt mai multe concepţii privind abordarea acesteia. Sinteza în istorie reprezintă." Această concepţie de prezentare a istoriei a fost îmbrăţişată de Şcoala Analelor*. Potrivit acestei concepţii. de unii istorici americani din mişcarea New Historf. . conţinuturile şi modelele sunt de domeniul filosofiei istoriei. Teoria sintezei în istorie şi îndeosebi în manualele de istorie este sesizabilă în opera lui Voltaire2. PROGRAME SI MANUALE ŞCOLARE 1. Berr.CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. dar şi de istoricii din alte ţări. ÎNŢELEGEREA SI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 3. de „Noua revistă istorică"5 în Italia. un rol hotărâtor l-a avut şcoala franceză prin H. de a explica şi a înţelege. elaborarea istoriei pornea de la îmbinarea armonioasă a analizei şi sintezei unui eveniment istoric. în 1900. a iniţiat şi o serie de modele privind predarea istoriei. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC 1. STABILIREA.

Istoricii9 adepţi ai curentului mai sus-amintit defineau istoria şi diferitele probleme ale acesteia prin loturi cantitative.aspecte ale evoluţiei societăţii din vremea elaborării documentului sau timpului istoric la care se referă. trebuie privit ca un proces de cunoaştere istorică. Acestea sunt convenţii între istorici sau cercetători ai istoriei. el nu trebuie confundat cu o judecată unică. Cercetătorul sau elevul citeşte un document. în esenţă pe exerciţii-detectiv şi jocuri didactice.U. operaţionale.în activitatea de predare-învăţare se pune accentul pe procedeele de cercetare istorică la un nivel elementar. După 1960. Adevărul istoric este un proces al acumulărilor ştiinţei istorice. rezultatul concluziilor studierii unui document istoric.autenticitatea ştiinţifică a documentelor istorice studiate. pe descoperirea individuală. Documentul prezintă un eveniment. Curentul Noua istorie economică a apărut în S. istoria a început să fie abordata structuralist. adevărul istoric este relativ. . o concluzie din punctul de vedere al celui care l-a comandat sau scris. manualele de istorie trebuie: — să aibă un conţinut ştiinţific. Faptele prezentate sunt un adevăr istoric? în acest context. şi viza8: • surprinderea interdependenţei dintre diverse elemente ale realităţii economice. Realitatea istorică în infinitatea dezvoltării ei este deosebită. . . învăţământul istoric în şcoală impune selectarea unor conţinuturi istorice adecvate obiectivelor pedagogice şi educaţionale11. Conţinutul manualelor de istorie trebuie dezideologizat în lumina adevărului istoric. cercetării unei necropole etc. înfăţişând faze şi aspecte diferite din societate. în sprijinul acestei teorii amintim câteva situaţii în care adevărul istoric poate fi pus la îndoială. Pentru a atinge valenţele educative necesare obiectivelor predării istoriei. Adevărul istoric obiectiv depinde de câteva elemente esenţiale: . El punea accentul pe fundamentarea conceptelor7. raporturile din societate şi dintre oameni10.să cuprindă noţiuni şi evenimente istorice unanim acceptate. Problema centrală a confruntărilor actuale în istorie — adevărul istoric — a constituit subiectul multor istorici şi filosofi ai istoriei. refuzând analiza calitativă. în cele mai multe situaţii este reprezentat de noţiuni şi evenimente istorice cu implicaţii în cunoaşterea evoluţiei societăţii umane. •stabilirea relaţiilor de interdependenţă care pot influenţa elementele respective sau alte elemente. — contextul în care au fost elaborate.A. •observarea şi cuantificarea liniilor de evoluţie ale unui element. Structuralismul urmăreşte depăşirea modalităţii de a înţelege istoria drept o simplă succesiune exterioară unor evenimente nelegate lăuntric. Adevărul istoric obiectiv implică o cunoaştere cumulativă în timp.

Acest curent nu ţine seama de relaţia dintre conţinut şi procesul de formare a personalităţii. O abordare a istoriei din acest punct de vedere presupune introducerea în manualele şcolare doar a unor cunoştinţe necesare formării culturii generale. STABILIREA. Curentul formal a apărut ca o reacţie la curentul material. 2. Curentul pragmatic porneşte de la faptul că majoritatea indivizilor au capacităţi intelectuale medii sau submedii.Explozia informaţională 23. 21. Practica şcolară a demonstrat că acest curent în domeniul istoriei nu realizează decât într-o mică măsură obiectivele educaţiei sau învăţământului datorită: — suprasolicitării elevilor. stabilirea. Acesta pune accentul pe formarea capacităţilor intelectuale. -neglijării capacităţii formative a elevilor. -uitării volumului mare de informaţii cerute. ierarhizarea şi înţelegerea conţinutului învăţământului istoric în şcoală depind de mai mulţi factori pe care îi vom prezenta în continuare.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate . -să fie structurate pe probleme majore. medie. al manualelor de istorie.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) 24. în ceea ce priveşte conţinutul învăţământului.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ 25. Curentul material a apărut la începutul secolului XX şi punea accentul pe: —acumularea de informaţii. în cel mai bun caz. în cazul nostru. -curentul pragmatic. —memorare. în pedagogia contemporană sunt trei orientări manifestate şi în domeniul istoriei: — curentul material. —cuprinderea în manualele şcolare a unui volum mare de informaţii. cultura generală este mediocră sau. neesenţiale. -curentul formal. ÎNŢELEGEREA ŞI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Structurarea.Scopul general al educaţiei 22. -neglijării elevilor cu o gândire înceată. FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA.-să fie elaborate într-un stil concis. pe dezvoltarea gândirii. combătând excesul de cunoştinţe în conţinutul manualelor şcolare şi. fără valenţe educative deosebite.

în timp. trăsături psihice ale formării culturii generale.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic 2. Conţinuturile şi temele cuprinse în manualele de istorie trebuie să aibă în vedere cele trei funcţii specifice educaţiei din cele trei domenii de referinţă ale vieţii sociale amintite mai înainte: -funcţia politică. Explozia informaţionala Această expresie a apărut ca urmare a creşterii permanente a conţinutului informaţional al ştiinţei istorice şi al ştiinţelor în general. -funcţia culturală. fără de care elevul nu poate dobândi cunoştinţe.26. în selectarea informaţiilor pentru elaborarea conţinuturilor învăţământului istoric. -structurarea conţinuturilor pe epoci istorice (perioade istorice). conduita civică depind de interdependenţa axiologică a funcţiilor educative. Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să îndeplinească unele condiţii cum sunt: — accesibilitatea. -funcţia economică. Conţinutul învăţământului este structurat în: — planuri de învăţământ.1. noua istorie economică. . integrării individului în societate. -neideologizarea sau politizarea conţinuturilor.2. interpretări noi. se uită şi nu contribuie la dezvoltarea integrală a personalităţii.). Cercetările în domeniu.formularea unor concepţii şi noţiuni care să stimuleze dezvoltarea me moriei şi nu tendinţele de saturare cu informaţii inutile care. Scopul general al educaţiei Dezvoltarea personalităţii umane. 2. . Elaborarea. Toate acestea permit realizarea obiectivelor educaţiei. atitudini pozitive în societate. -manuale şcolare alternative. principii marxiste etc. explozia informaţională determină conţinuturi vaste. structuralismul. este necesară urmărirea unor principii: -respectarea adevărului istoric. obiectivelor operaţionale specifice disciplinei istorie.Nivelul de abordare a conţinuturilor 27. deprinderi. interdisciplinaritatea. abordarea istoriei după principii şi teorii diferite (teoria sintezei. faţă de evenimentele istorice. -programe şcolare de istorie pe ani de studiu şi cicluri de învăţământ. selectarea şi folosirea acelor concepte pedagogice necesare realizării obiectivului educaţional constituie o condiţie esenţială pentru elaborarea manualelor de istorie.

Abordarea multidisciplinară a conţinuturilor istoriei în şcoală presupune susţinerea unor elemente ale altor discipline pentru explicarea unor noţiuni istorice. sunt elaborate noţiuni. religie. Conţinuturi şi noţiuni din geografie. Selectarea informaţiei este opera unei echipe interdisci-plinare care trebuie să cunoască conţinuturile esenţiale din domeniul istoriei. evenimente. Interdisciplinaritatea. în programele de istorie. fără influenţe politice sau ideologice. Istoria. Interdisciplinaritatea în conţinuturi constă în faptul că. Interdisciplinaritatea permite cunoaşterea conexiunilor şi interacţiunilor existente în natură.Conţinutul istoric trebuie selectat pe baza informaţiilor de la nivelele superioare ale istoriei. -noile acumulări în pedagogie. date. geografie. Pluridisciplinaritatea implică preluarea unor informaţii din alte ştiinţe şi integrarea lor în conţinuturile istorice.transdisciplinaritatea. Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să ţină seama de modalităţile de interpretare şi cercetare specifice teoriei ştiinţei: -multidisciplinaritatea. ca disciplină şcolară. fizică sunt preluate de istorie şi folosite cu succes pentru realizarea obiectivelor operaţionale. evenimente care să permită formarea unei concepţii ştiinţifice pragmatice şi educative în rândul elevilor. la obiecte de studiu diferite prevăzute de planul de învăţământ. pe ani de studiu. . pe baza cărora nominalizează legităţile şi principiile generale ale ştiinţei istorice necesare formării culturii generale. . pe ani de studiu şi îndeosebi prin manuale. — interdisciplinaritatea. care asigură formarea unei concepţii istorice moderne. Interdisciplinaritatea în conţinutul şi predarea istoriei în şcoală este determinată de: — factorii economico-sociali. permiţând o abordare sistematică a conţinuturilor istorice care duc la reflectarea unei realităţi istorice obiective şi asigurând transferul de informaţii între diferite discipline de învăţământ. Conţinuturile programelor nu pot fi realizate decât de o echipă interdisciplinară cu o viziune modernă asupra ştiinţei. 2.3. biologie. teme. întâlnim aceleaşi noţiuni. biologie. Aceasta trebuie să nominalizeze. Selectarea informaţiei necesare se realizează prin programe şcolare. După selectarea conceptelor şi faptelor necesare descoperirii adevărului istoric. societate şi gândire. reguli. noţiuni. acţiuni etc. -dezvoltarea celorlalte ştiinţe. devine eficientă în demersul educaţional în măsura în care se integrează în sistemul disciplinelor şcolare prevăzute prin planul de învăţământ. -pluridisciplinaritatea. Exemplele sunt multiple: evoluţia omului este studiată de istorie. concepte.

din alte domenii sau din pedagogie. noţiuni şi concepte cunoscute de aceştia de la alte discipline de învăţământ. Abordarea transdisciplinară este foarte importantă astăzi. Ex. profesorul de istorie poate integra în procesul de predare-învăţare noţiuni şi concepte explicate cu ajutorul elevilor. filosofia. şi ipotezele în curs de cercetare. Tratarea interdisciplinară în procesul de predare-învăţare a unei lecţii de istorie constituie subiectul unui alt capitol. geografia. a unor evenimente dramatice din viaţa unor comunităţi umane din antichitate până în prezent. Amintim economia. Relaţia interdisciplinară cu geografia. Exemplu: proprietăţi. antropogeneză. de asemenea.3: prelucrarea de elemente de ADN pentru a concluziona referitor la starea de sănătate a unui personaj istoric. în sistemul deschis şi vast de informaţii din care este constituită ştiinţa sunt integrate. microbiologia. Asamblarea faptelor realizate de ştiinţa istorică se concretizează prin: -esenţializarea imaginii trecutului. pentru încadrarea într-un timp istoric a acestora. Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor discipline pentru a facilita cercetarea istorică. formule. în vederea cunoaşterii adevărului istoric.teorii. cadru geografic. ale „stării de sănătate" a acestora. . La clasele V-XII prin corelare interdisciplinară.4. Genetica. . rezultată în urma cercetării (istoriografia). concepte. exprimate prin legi. Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţăm ânt Ştiinţa constituie ansamblul informaţiilor acumulate de omenire de-a lungul istoriei. Ex. Ex. 2. -condensarea imaginii prin stocarea informaţiilor. a cauzelor unor evenimente etc. pentru a stabili apartenenţa la un grup etnic etc. din domeniul istoriei. Termenul istorie presupune trei sensuri12: — istoria ca totalitate a faptelor întâmplate. în urma cercetării documentelor istorice.istoria scrisă. pentru cunoaşterea unor evoluţii ale unor personalităţi. -folosirea adevărurilor incontestabile. Istoria ca ştiinţă este reconstrucţia selectivă a ceea ce a avut loc în trecut. prin prelucrarea datelor. — istoria activităţilor de cercetare. noţiuni. medicina şi fizica nucleară contribuie la elaborarea unor noi metodologii de investigare a relicvelor arheologice. biologia.. cultura civică.2: examinarea mumiilor cu ajutorul razelor x sau a tomografului pentru a cunoaşte evoluţii ale corpurilor mumificate. 1: datarea cu C14 a unor materiale arheologice etc. biologia este evidentă. a faptelor desprinse în urma cunoaşterii unei realităţi istorice. economia. La acestea se adaugă ipoteze în curs de cercetare. realizări materiale şi spirituale.

social. sarcini. -diagnoza. Obiectivele studierii istoriei au în vedere trei direcţii: — analiza. . de la activitatea culturală la cea religioasă. printr' însă vom fi români căci istoria este necesară «căci prin ea» se poate şti dacă un popor propăşeşte sau dacă se împovărează. Istoria.integrarea evenimentelor în contextul în care au avut loc. totalitarism etc. desfăşurarea lor. istoria şi veţi şti ce suntem. dar. pentru elaborarea unor concluzii asupra unor evenimente istorice. De asemenea. încrederea în rolul activ al istoriei este întâlnită în opera multor învăţaţi. economică. deoarece exprimă ceea ce gândesc oamenii acelui prezent despre trecut. socială. fapte istorice? Dar semnificaţia unor concepţii. fenomenele ulterioare pe care le-a generat. ideologice. Istoria ca obiect de învăţământ se elaborează în funcţie de logica didactică. poartă amprenta epocii în care a fost scrisă. permite cunoaşterea diferitelor concepţii economice. revoluţiilor asupra evoluţiei popoarelor şi naţiunilor. printr' însă vom prevede viitorul.?) Nu se poate pune un semn de egalitate între istorie ca ştiinţă şi istoria ca obiect de învăţământ. întrebările la adresa trecutului exprimă prezentul. într' însă vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem. implicaţiile războaielor. consecinţele unor acţiuni. consecinţele acestora. Aceste obiective sunt desprinse din întrebările puse referitor la acţiunile umane sub diferitele forme de manifestare. . politice. — un ansamblu de date şi fapte. în genere. (Care concepţii economice sunt viabile pentru evoluţia unui popor? Care sunt implicaţiile unor ideologii în evoluţia popoarelor. este considerată de Arnold Toynbee: „disciplina de studii şi cercetare" pentru înţelegerea unui eveniment politic. formulează concluzii pe bază de comparaţii şi diagnoză privind practica politică. de la activitatea economică la cea politică. noţiuni.o structurare a conţinuturilor în funcţie de obiectivele specifice fiecărui an de studiu sau ciclu de învăţământ. Ştiinţa istorică asigură informarea despre evoluţia societăţii omeneşti. Din această cauză sunt divergenţe de interpretare pe marginea evenimentelor istorice. de conţinutul programelor şcolare bazate pe logica şi conţinutul istoriei ca ştiinţă. în acest sens realizează şi prezintă: . război rece. de la Machiavelli la Nicolae lorga. acţiuni prin care elevii pot opera pentru esenţializarea informaţiei. întrebaţi.Ştiinţa istorică cercetează geneza fenomenelor. -prognoza. cultural contemporan14. lupta antiotomană. Mihail Kogălniceanu considera istoria „cartea de căpetenie a naţionalităţii noastre. de unde venim şi unde mergem"13. a evoluţiei unor societăţi şi epoci istorice. în aceeaşi optică. Nu se poate vorbi de o altă ştiinţă fără a se recurge la istorie sau la istoria ca ştiinţă. religioase.

Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate între cultura generală şi cultura dobândită prin predarea istoriei există o strânsă interdependenţă.5. concluziilor ne cesare trăirii interioare. Funcţiile de cunoaştere se realizează: • prin analiza evenimentelor istorice. .icii care să asigure asimilarea cunoştinţelor din clasă. cultivării ideilor de patrie şi patriotism. Istoria poate îndeplini şi o funcţie ideologică.conţinuturile care să contribuie la formarea sistemului de noţiuni Drevăzute de programă. Să amintim în acest sens istoria scrisă din timpul totalitarismului comunist. a selectării conţinutului istoric din informaţiile pe deplin clarificate de ştiinţa istorică17. —eşalonarea conţinuturilor în concordanţă cu cerinţele psihopedagogiei cognitive. care este rezultatul acumulărilor .redactarea conţinuturilor într-un limbaj ştiinţific. Ideologizarea elevilor prin istorie este periculoasă şi potrivnică progresului. —informaţiile. —folosirea izvoarelor istorice ca bază a cunoaşterii trecutului. . adecvat anului de studiu. Funcţiile practice permit: -formarea conştiinţei de sine a unei comunităţi. —prelucrarea conţinutului istoric al manualelor după metodologia didac. noţiunile şi conceptele. îndeplinind două tipuri de funcţii16: —funcţii de cunoaştere.. a cercetării în domeniu. . -informaţiile care să permită extragerea învăţămintelor. esenţială în formarea culturii generale şi pentru integrarea individului în societate. -identificarea individului cu comunitatea. a cauzalităţii evoluţiei lor şi tendinţelor viitoare. —funcţii practice. -cultivarea simţului răspunderii faţă de viitor.selectarea informaţiilor în funcţie de scopul şi obiectivele fundamentale ale educaţiei şi studierii istoriei în şcoală. Istoria românilor şi istoria universală sunt mijloace de informare şi formare15 a elevilor. pe baza unor metode active ale pedagogiei moderne şi a unor mijloace de învăţământ adecvate. 2. -integrarea istoriei românilor în istoria universală.prin înţelepciunea propagată în urma concluziilor desprinse. Toate acestea nu se pot realiza decât prin prezentarea faptelor pe baza adevărului istoric. modalităţile de operare în procesul de predare-învăţare adoptate cunoştinţelor asimilate de elevi anterior şi capa cităţilor lor intelectuale şi psihice.

prin însuşirea de cunoştinţe teoretice şi practice necesare formării . fiind realizabilă prin obiectele de învăţământ. dintre care istoria ocupă un loc important.în diferite domenii.

cercetare. culturale. religioase. Generalizarea şi abstractizarea sunt realizate de . Majoritatea manualelor de istorie descriu faptele istorice. principii. o abordare a evenimentelor istorice pe baza documentelor şi hărţilor istorice. în sco pul dezvoltării gândirii elevilor şi transferului de informaţie în timpul procesului de predare-învăţare. pornindu-se de la cauze şi evoluţii economice. Aceste două caracteristici fac din istorie un element important pentru realizarea culturii generale. a determinat abstractizarea şi generalizarea conţinuturilor şi unele diferenţieri ale formei de abordare a informaţiei istorice. sesizarea cauzalităţii evenimentelor. Abstractizarea favorizează memorarea. cu implicarea documentelor istorice. izvoarelor istorice. noţiuni şi concepte. sociale. Nivelul de abordare a continuturilor Manualele şcolare. implică memorarea pentru asimilarea lor.6. Istoria este. reguli. realizate prin predarea istoriei în şcoală. descoperirea adevărului istoric. care în general sunt învăţate prin memorare. transformă istoria într-o disciplină a gândirii prin structurarea noţiunilor. Manualele alternative de istorie oferă date şi fapte. Nivelul inferior de abordare. fără posibilitatea de interpretare. la formarea culturii generale este evidenţiat prin ansamblul de cunoştinţe teoretice şi practice care permit formarea unei personalităţi umane cu capacităţi valoroase sub raport intelectual. le abordează noţional. în acelaşi timp. pentru formarea unei conduite civice pozitive. civic. prin izvoare istorice. 2. Aceste metode sunt aplicabile conţinuturilor istorice. a hărţilor şi a materialului didactic. prin interpretarea logică a evenimentelor istorice. Abordarea continuturilor şi noţiunilor istorice. fără folosirea documentelor istorice. Aportul culturii istorice. dar şi informaţii prin diferitele nivele de abordare a acesteia: noţionai. logic. empiric. politice. gândirea şi transferul de informaţii prin procesul de predare-învăţare. Multitudinea de informaţii. dar şi abstractă prin teoriile elaborate privind evoluţia unei epoci istorice pentru definirea unor noţiuni. au cunoscut două moduri de prezentare a noţiunilor şi continuturilor: -descrierea empirică a datelor şi abordarea noţională a faptelor istorice prin care istoria devenea o disciplină a memoriei. a hărţilor. face din conţinuturi descrieri empirice. documentelor. Datele şi faptele. prin documente. -prezentarea continuturilor prin date şi fapte cu un limbaj adecvat vârstei. o diciplină a memoriei. Istoria este o ştiinţă concretă. moral.personalităţii individului şi integrării acestuia în societate. filosofic. analiză şi sinteză. procesele istorice sunt cunoscute prin observare. în evoluţia lor. dar şi a gândirii. permit dezvoltarea gândirii şi transferul de informaţie pe baza unor activităţi de învăţare care implică selectarea şi integrarea informaţiei. evenimente şi date istorice. pe baza principiilor specifice didacticii moderne. Abstractizarea vizează noţiuni.

o logică a învăţării. Informaţiile sunt transmise de profesor. -folosirea şi organizarea muncii independente. pe cultivarea creativităţii. Didactica tradiţională •Consideră percepţia drept sursa cunoaşterii. Pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. . grafice) care să permită un proces de predare-învăţare pe baza didacticii moderne. deoarece cunoaş terea este reflectarea activă a realităţii.7. Strategiile moderne implică cunoaşterea diferenţelor dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. trebuie să cuprindă o structurare şi o integrare a mijloacelor de învăţământ (documente. •Pune accentul pe îmbinarea învăţării prin cercetare. •Cunoaşterea este un act de copiere a realităţii. paralelă prezentată de I. Ele permit19: — exersarea elevilor în activităţi cu elemente de creativitate. schiţe. improvizaţia îşi spune cuvântul. •Predomină orientarea intelectuală. planşe. Elevul devine subiect al educaţiei. Materialele didactice (hărţi. ca receptor al informaţiei. •Elevul este privit ca obiect al educaţiei. Fără stabilirea unor relaţii cauzale între obiectul de învăţământ şi strategiile didactice în conţinutul manualelor. Didactica modernă •Consideră acţiunea externă sau mintală drept sursă a cunoştinţelor. •Percepţia este un moment al acţiunii. activizante. Restructurarea informaţiei conform logicii învăţării active oferă elevilor posibilitatea învăţării conţinuturilor din clasă. Conţinuturile manualelor alternative trebuie să fie unice prin programă. fotografii. Conţinutul linear al manualelor nu facilitează realizarea unui învăţământ diferenţiat bazat pe organizarea activităţilor de învăţare pe grupe. Cerghit18. obiectivele generale şi operaţionale prevăzute de programele cadru nu pot fi realizate. Conţinutul manualelor de istorie si strategiile procesului didactic Manualele şcolare standardizate nu permit un învăţământ diferenţiat care să determine folosirea unei didactici moderne. sarcina selecţiei pentru obiectul istorie revenind comisiilor care Elaborează programele şcolare şi autorilor de manuale.t"nta istorică. hărţi. -angajarea elevilor în rezolvarea momentelor de vârf special create de profesor. fotografii) integrate în conţinuturi au o valoare predictivă. Integrarea în conţinutul lecţiilor a unor mijloace de învăţământ permite folosirea strategiilor moderne. iar activitatea este organizată frontal. •Pune accent pe transmiterea de cunoştinţe gata făcute. pe forme şi metode individualizate. 2. Cunoaşterea prin efort propriu este pe primul plan.

fiind relevată prin profunzimea. manualele alternative permit elaborarea unor strategii didactice eficiente. Programele cadru. diversificare şi specificitate. mobilitate. de materialul didactic existent în şcoală. Specificitatea conţinuturilor presupune un sistem de noţiuni.exersarea limbajului verbal şi utilizarea sa în disciplinarea unor reacţii ale elevilor. stabilitate. Calitatea conţinutului manualelor şcolare este verificată de procesul de predare-învăţare. cunoştinţelor şi deprinderilor. . concepte. în funcţie de nivelul de cunoştinţe generale al clasei. modalităţi de instruire modernă care pot fi utilizate de mai multe generaţii. înlăturând informaţiile istorice depăşite despre un eveniment istoric. în funcţie de condiţiile concrete determinate de elementele menţionate mai sus. de interesul elevilor pentru anumite teme. . -realizarea unui dialog care să stimuleze elevii şi să activeze întreaga clasă. Conţinuturile neadecvate. Aceasta presupune o structură nouă a conţinuturilor. pe baza experienţei didactice şi a cercetării pedagogice. abordările subiectiviste. Stabilitatea implică conţinuturi adecvate idealului educaţional. pe cicluri de învăţământ şi ani de studii. influenţele politice duc la dese schimbări ale programelor şi manualelor. informaţii caracteristice ştiinţei istorice şi determină calitatea acestora. Volumul şi numărul de noţiuni trebuie adaptate. funcţionalitatea. fapt ce determină instabilitate în sistemul educaţional şi eforturi financiare deosebite. valabilitatea. a capacităţilor intelectuale ale elevilor. Conţinutul învăţământului istoric în şcoală presupune: cantitate. eficienţa formativă a cunoştinţelor în dezvoltarea culturii generale. performanţa. Cantitatea reprezintă volumul de informaţii în domeniul istoriei şi al mijloacelor practice pentru însuşirea şi înţelegerea noţiunilor şi evenimentelor din conţinuturi. calitate. nivelul. Diversificarea conţinutului nu trebuie să depăşească cerinţele programei cadru decât din perspectiva utilităţii unei metodologii didactice moderne. Este o concluzie bazată pe ultimele evoluţii în procesul de elaborare a programelor şi manualelor şcolare care a avut drept consecinţă schimbarea acestora în intervale foarte scurte de timp. Mobilitatea este o caracteristică a conţinutului manualelor de istorie. prin care acestea se pot adapta la progresul ştiinţei.-crearea situaţiilor problematice şi exersarea gândirii divergente şi a celei convergente. Profesorul are astfel posibilitatea stabilirii obiectivelor diferenţiate şi libertate în elaborarea strategiilor eficiente.

Schimbările în conţinut sunt influenţate de abordarea interdisciplinară a istoriei. Planul de învăţământ. Conţinuturile din domeniul istoriei necesită criterii de selecţie şi de repartizare pe trepte şi tipuri de şcolarizare. clase şi obiecte de învăţământ. Sunt elaborate pe baza unor criterii orientate la nivelul unei paradigme didactice de tip curricular.E. a fost variabil în funcţie de etapă şi sub influenţa unor factori obiectivi şi subiectivi. numărul de ore anual şi săptămânal. organizarea anului şcolar. aplicarea principiului educaţiei permanente şi interdisciplinarităţii20. Cultura artistică şi cultura relaţiilor socio-umane în diferite etape istorice reprezintă surse distincte pentru conţinuturile istorice şi vizează educaţia şcolară necesară formării unei personalităţi integrale. Aceasta explică abordarea diferită a istoriei ca element specific al conţinutului global al învăţământului. cu caracter obligatoriu. Mesajele sale formative sunt coordonate de sistemul dominant de valori.3.2. acesta include obiecte de învăţământ. Criteriile de selecţie şi sursele conţinu-turilor variază de la o epocă istorică la alta. PROGRAME ŞI MANUALE ŞCOLARE 3. Conţinutul învăţământului istoric este dependent de dinamica dezvoltării sale globale şi de perspectiva organizării pedagogice şi didactice prin care se asigură cele mai bune performanţe în învăţare. de realizările în domeniul ştiinţei istorice. conferindu-i acesteia un caracter specific. de cultură în general. 3. Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru ma nualele de istorie Sursa fundamentală de formare a conţinutului învăţământului istoric este constituită de experienţa istorică. Programele şcolare de istorie Programele şcolare de istorie sunt documente operaţionale pentru profesor. Acestea presupun asigurarea conţinuturilor între treptele şi nivelurile şcolare. cuprinde scopurile pedagogice.1. obiectivele pedagogice generale specifice nivelului şi treptelor de învăţământ. 3. Fiecărui nivel sau ciclu îi corespunde un plan specific de învăţământ. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT.3. cuprinzând obiectivele şi conţinuturile propriu-zise ale învăţării la această . Istoria şi planul de învăţământ Planul de învăţământ este un document de stat elaborat de M. stabilesc dispunerea pe cicluri. în cadrul general. ordinea studierii lor.. Numărul de ore acordat istoriei. interese şi opţiuni din societate. determinând schimbări în conţinuturile referitoare la istorie.C. Planurile de învăţământ ierarhizează conţinuturile. prin planul de învăţământ.

capitole. . timp istoric. —structura programei. hărţi.C. epocă etc. —elementele de noutate. cuprinde: . ore la dispoziţia profesorului. izvoare etc. Această categorie de obiective indică schimbările de comportament la care ar trebui să ducă studiul istoriei. anual. fenomen istoric. La finele fiecărui ciclu de învăţământ în domeniul deprinderilor şi capacităţilor de muncă intelectuală. Obiectivele cadru vizează capacităţi şi atitudini în domeniul cunoaşterii. cu conţinuturi unitare şi obligatorii.. Conţinuturile sunt eşalonate în capitole. —eşalonarea pe teme. Obiectivele cadru ale disciplinei istorie se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini în procesul didactic. obiectivelor generale au în vedere: .E. Programele permit elaborarea unor criterii de evaluare şi instrumente metodice necesare procesului de predare-învăţare. Programele sunt documente operaţionale deoarece asigură: —sintetizarea conţinutului obiectului de învăţământ istorie. Programa sau modelul curricular elaborat pe ani de studiu constituie elementul prin care profesorul îşi realizează proiectarea activităţilor de predare-învăţare.principii de elaborare. Programa şcolară. selectarea . Sunt elaborate de M. cultură. — utilizarea unui număr semnificativ de noţiuni. asigurând caracterul unitar al învăţământului. ore de recapitulare (consolidare). date de infor mare folosite de ştiinţa istorică: război. semestrial. revoluţie. obiectivele generale vizează: — utilizarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală pentru ca elevul să dobândească abilităţi şi deprinderi de cunoaştere a realităţii istorice.disciplină. denumiri. documente. pentru aceleaşi tipuri de şcoli. Acest document oferă profesorilor şi elevilor repere de învăţare. -constituirea curriculum-ului în jurul unor competenţe şi atitudini esen ţiale în formarea personalităţii elevului. teme şi lecţii şi sunt obligatorii. —conţinuturile învăţării.utilizarea corectă a terminologiei istorice. lucrări scrise. Principiile de elaborare au vizat: -asigurarea caracterului dinamic şi deschis al studiului istoriei. flexibilitatea conţinuturilor. în domeniul deprinderilor şi în sistemul de atitudini şi valori 21. structurarea acestora şi constituirea unei reţele de obiective generale ale predării-învăţării istoriei pe cicluri de învăţământ şi obiective specifice fiecărui an de studiu. pe parcursul unui ciclu de învăţământ. lecţii. în domeniul cunoaşterii istoriei. cu scopul orientării demersului didactic pentru reechilibrarea raportului informativ-formativ în studiul istoriei. numită în etapa actuală curriculum şcolar. uti lizarea surselor istorice..utilizarea corectă a sistemelor de referinţă specifice istoriei: spaţiu istoric. număr de ore acordate obiectului de studiu săptămânal.

informaţiilor .

modul de transpunere a ideilor din ştiinţa istorică în idei adecvate activi tăţii de predare-învăţare. Este primul şi principalul factor şi izvor de informare pentru elev. Obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare sunt specifice fiecărui an de studiu (fiecărei clase) şi au în vedere. politice. 3. descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice. în scopul formării culturii generale. un suport de prezentare a cunoştinţelor ştiinţifice.4. însuşirea deprinderilor de muncă intelectuală şi dezvoltarea capacităţilor de investigaţie. culturale. Sunt concretizate în obiective operaţionale şi descriptori de performanţă. societate şi activităţi umane cu conexiunile lor sociale. evenimente istorice. . -constituirea unui demers ştiinţific pe baza terminologiei istorice. epoci istorice. Obiectivele de referinţă definesc rezultatele aşteptate în procesul didactic22. . timpul istoric. capabil să identifice deosebirile dintre interpretările date unui eveniment istoric la nivelul unei epoci sau în epoci diferite. interesele indivizilor şi comunităţilor umane în acţiune. să sesizeze posibilitatea şi limitele acestora. -cunoştinţe şi capacităţi vizând procesul înţelegerii referitoare la timpul istoric. economice. Manualele alternative Manualul de istorie prezintă conţinuturile din programa şcolară şi este un document operaţional pentru elev. epoci istorice. Acestea sunt urmărite pe parcursul unui an şcolar. -motivaţii şi atitudini privind spaţiul istoric. limitele trecu tului şi prezentului. un dis curs argumentat în care să fie prezentate cauzele. programa de istorie cuprinde: -formarea interesului constructiv pentru mediul de viaţă propriu prin posibilitatea pe care o oferă elevilor de a cunoaşte posibilităţile. însuşirea şi utilizarea limbajului istoric._____„Mtaji. -instrumentele folosite ca suport didactic al învăţării şi predării. activitatea intelectuală şi personală a unui grup sau a unei colectivităţi. la înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric. înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. . în domeniul sistemului de atitudini şi valori.formarea unor abilităţi experimentale care să permită elevului să identi fice ideile. religioase. motivele. cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice. Calitatea manualului este reliefată de. evoluţiile şi consecinţele unui eveniment istoric.

temelor din programa şcolară şi volumul de informaţii prevăzute de aceasta. Manualul alternativ trebuie să aibă aceleaşi conţinuturi.-modul de prezentare a cunoştinţelor. să respecte denumirile părţilor. capitolelor. în care logica şi ordonarea internă constituie principiul progresiei sistemice. conţinuturile din manualele . în contextul în care sistemul de învăţământ. istoria şi îndeosebi istoria naţională sunt valori publice.

precis. nu rezolvă obiectivele formative corespunzătoare vârstei elevilor. toate pentru a atrage atenţia elevului şi a-i stimula curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte evenimentele istorice. Design-ul manualului şcolar determină acceptarea. prin metodă. Manualul şcolar de istorie are funcţii de informare. Importantă este prezentarea elementelor secvenţiale ale lecţiilor. desfăşurare şi consecinţe ale evenimentelor istorice. dozate informativ. Manualul de istorie trebuie să prezinte conţinuturile şi evenimentele explicit. Motivaţia şi interesul elevilor pentru conţinuturile istorice sunt favorizate de trei elemente esenţiale. în funcţie de condiţiile concrete şi specificul românesc. cum sunt cele de istorie pentru ciclul gimnazial. Unele manuale. cu o terminologie recunoscută de ştiinţa istorică. a unor elemente din manualele moderne de istorie din ţările democratice. cu scopul de a spori interesul şi motivaţia pentru cunoaşterea conţinuturilor prezentate de programă. în funcţie de particularităţile de vîrstă ale elevilor. a conţinuturilor şi temelor de către elevi. de formare a cunoştinţelor. dar cu o abordare . definiţii scrise cu caractere distincte. necesare unui manual alternativ: accesibilitatea conţinuturilor. — raportarea la tradiţia învăţământului românesc interbelic. Reforma în domeniul manualelor de istorie implică: — raportarea noilor manuale la situaţia învăţământului istoric dinainte de 1989. Documentele şi hărţile integrate textului permit acţiuni cognitive de sesizare a importanţei unui eveniment istoric. . — raportarea la reforma socială globală. informaţii în scheme. ilustraţii colorate. eficienţa instrucţională şi consecvenţa ştiinţifică. clar. . Acestea trebuie să aibă un aspect atractiv prin titluri şi idei principale.preluarea. grafice şi hărţi. La aceste exigenţe se adaugă dozarea corespunzătoare a conţinuturilor cu activităţile de învăţare preconizate prin partea lucrativ-aplicativă. Manualele de istorie elaborate înainte de 1989 sunt structurate. frecvenţa noţiunilor şi conceptelor în funcţie de cauze. însă. cuprinzător.alternative trebuie să fie unice. Deosebirile constau numai în ofertele didactice şi metodele abordate în procesul de predareînvăţare. cu scopul realizării unei progresii sistemice. fără detalii istorice nesemnificative. Noţiunile şi conţinuturile din manualul de istorie trebuie raportate la particularităţile de vârstă ale elevilor. să constituie un model de exprimare pentru elevi. imagini. prezintă conţinuturi şi noţiuni accesibile pentru nivelul minim şi mediu de instruire. esenţializat.depolitizarea lor în spiritul adevărului istoric şi al conceptelor democratice. Conţinuturile manualelor trebuie structurate pe baza unei axe logice. Manualele alternative prezintă partea lucrativă în mod diferit prin documente istorice. într-o mare măsură. de evaluare a acestora în concordanţă cu standardele curriculare naţionale de performanţă.

Ele au la bază concepţia pan-germanistă cu implicaţiile ei pentru educarea elevilor germani24. cu implicaţii pentru istoria românească. Conţinuturile şi noţiunile au la bază concepţia franco-centristă prin care este minimalizată istoria altor ţări europene sau din fostele colonii. în sensul conţinutului. imagini în proce sul cunoaşterii. Manualele de istorie ale înaintaşilor noştri au câteva trăsături definitorii: -accentul pe istoria descriptivă. fără a imita totuşi aceste manuale. valenţa lor educativă. Prezentarea echilibrată a temelor. lecţiile cuprind izvoare. hărţi care trebuie interpretate de elevi. minimalizarea altora.metodică tradiţională. un suport de prezentare a cunoaşterii ştiinţifice. Valorificarea tradiţiei româneşti în ceea ce priveşte elaborarea manualelor de istorie presupune cunoaşterea autorilor. . egalitate. pun multe semne de întrebare asupra principiilor de elaborare a manualelor alternative. Raportarea manualelor de istorie la reforma socială globală presupune receptarea valorilor societăţii româneşti actuale: economia de piaţă. sunt analizate stiluri arhitecturale. Capitolele cuprind trei tipuri de lecţii23: -lecţia tradiţională prin care sunt expuse evenimente şi perioade istorice. hărţi. -informaţiile sunt certe. imagini. Reforma învăţământului istoric românesc trebuie să ţină cont de achiziţiile ţărilor democratice occidentale. constituie un alt element definitoriu al manualelor şcolare. fraternitate". Manualele de istorie franceze au câteva caracteristici care le individualizează. texte. Imitaţiile nu corespund cerinţelor şi stării de fapt a învăţământului românesc şi nici tradiţiilor şcolii istorice naţionale. Manualele alternative cuprind aceste elemente şi sunt instrumente ale învăţării şi predării. Ex: Revoluţia franceză de la 1789 sub titlul „Libertate. Interesante sunt titlurile temelor. -lecţia de formare de priceperi şi deprinderi prin care sunt interpretate izvoare istorice. adaptat ciclului şcolar pentru care au fost elaborate. Avantajul acestei abordări a conţinuturilor istorice este evident deoarece deplasează activitatea în procesul de predare-învăţare pe latura formativă. Elementele activ-participative din procesul didactic erau suplinite de materialele didactice şi bibliografice recomandate în procesul de preda re-învăţare. în al doilea rând. unanim acceptate de ştiinţa istorică la vremea respectivă. Manualele germane oferă puţine teme prelucrate. depolitizarea lor şi abordarea ştiinţifică a evenimentelor istorice pe baza adevărului istoric constituie cerinţe de care trebuie să ţină seama autorii de manuale. a conţinuturilor din manuale specifice diferitelor perioade istorice. Acordarea unei atenţii exagerate unor teme. regim politic democratic. -lecţia-dosar prin care elevul poate folosi izvoare. -folosesc un stil concis.

.

. p. 5. Badea.Sorin Cristea. P. 18.Alexandru Zub. cit.E. Editura Politică. 112. l T. 16. 19. 23. P. Metodologia reformei educaţiei.Gheorghe Tănasă.Ibidem. p. Curriculum şcolar. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală. 22.M. Pamfil Nichiţelea. 259. 64-65. 10. pp. pp. 24. Radu. pp. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. vezi Predarea istoriei (7). cit. Editura Junimea. 22.M. —sunt manuale de autor. 6-26. Nichiţelea.Ibidem. 15. un expo nent de marcă al acestei şcoli. evidenţiind faptele de cultură materială şi spirituală. 215.Dintre istoricii reprezentativi ai acestui curent amintim pe Gawin Wright (Universitatea Michigan). op. 107. „Studii şi articole de istorie". cu intermitenţe.Ibidem. 1982. .sunt structurate pe probleme. L. Bornes. op. Experienţa didactică şi creativitatea. 11. op. ianuarie 1976. p. pp. — NOTE — 1.Apud Gheorghe Tănasă. 82-87. Strategii didactice. passim. Bucureşti. 37. 40-43.New History promova o istorie dinamică şi sintetică. Badea. Apare în Italia. 50. p. Nichiţelea.. cit.Gheorghe Tănasă. 21. 3. Bucureşti.Vezi. 12. 1996. p. 19. 2. Filozofia istoriei. Filozofia istoriei.Este situaţia manualelor franceze şi engleze..„Magazin istoric". —sunt elaborate potrivit unei concepţii patriotice. Pentru amănunte. vezi M. 7. p. op. p. 126. Bucureşti.Şcoala Analelor a editat revista „Annales" şi şi-a axat cercetările în domeniul isto riei pe fenomene economico-sociale.„Noua revistă istorică". 17. 135.Marin Badea. 1996. 8. cit. Cel mai important exponent a fost H. 9. p.l. Popescu. 1. op. op. Piteşti. Nichiţelea. 1997.. Cerghit. Biblioteca centrală pedagogică. 1981. 4. E. passim. cit. P. p. 1974. 6. 22. De asemenea.l. laşi. p. lonescu. Vlăsceanu. clasele a V-a şi a Vl-a. Radu. Mihail Kogălniceanu . o istorie culturală. nr. p. 13. LXIII (serie nouă).Cătălin Zamfir. p. Badea. în acest sens. 1982.Măria Eliza Dulamă. op. Bucureşti.Ibidem. Ed. fără a accentua istoria socială. M. Orientări şi tendinţe contempo rane. 14. p.istoric. spunea Rene Grausset. 9-l0. 20. 213. 9.Gheorghe Tănasă. „Istoria reală este istoria civilizaţiilor". între 1917 şi 1920. pp. cit. Hardiscom. istorie. cit. passim.

Caracterul dinamic constă în faptul că acestea au o evoluţie istorică determinată de cunoştinţele acumulate în domeniul pedagogiei. unitare şi generale. Din aceste considerente. . sistemic şi deschis"3. elemente esenţiale în stabilirea obiectivelor şi a conţinuturilor procesului de predareînvăţare.IV. dinamic. fără cunoaşterea principiilor didactice. prin faptul că permit noi formulări şi interpretări. Caracterul sistemic rezultă din faptul că principiile didactice sunt un sistem de norme. normativ. Principiile didactice sunt criterii şi teze de bază. APLICAREA PRINCIPIILOR DIDACTICE ŞI A PRINCIPIILOR ISTORICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1. Acestea au în vedere formarea şi dezvoltarea psihică a personalităţii în procesul comunicării şi intercomunicării. în diferite perioade de timp. Caracterul normativ presupune o funcţie orientativă şi reglatoare prin relaţiile stabilite între cunoaştere şi acţiune.IMPORTANTA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 2. cerinţele acestei evoluţii au determinat şi determină noi formulări şi interpretări ale principiilor didactice4. Principiile didactice. Caracterul general rezultă din fundamentele şi legăturile pe care le exprimă şi din faptul că vizează procesul de învăţământ în componentele sale importante. PRINCIPIILE DIDACTICE — IMPORTANŢA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Principiile generale ale educaţiei sunt structurate de cercetători în două categorii1: -principiile didactice. -principiile activităţii educative. principiile didacticii au caracter „general. Principiile didactice exprimă cerinţe generale legate de procesul de învăţământ.ACTIVITATEA DIDACTICĂ SI PRINCIPIILE ISTORIEI 1. derivate dintr-un sistem de activităţi necesare realizării obiectivelor educative.PRINCIPIILE DIDACTICE . Obiectul istorie nu poate realiza obiectivele educaţionale. cerinţe cu caracter logic care stau la baza proiectării. Evoluţia societăţii. prin caracteristicile enunţate. Principiile didactice sunt flexibile. fundamentale. organizării şi desfăşurării activităţilor procesului de predare-învăţare2. necesar realizării activităţii de predare-învăţare. asigură manifestarea creativităţii în activitatea de proiectare a procesului instructiv-educativ5. nu rigide. Caracterul deschis.

în cadrul unui proces de asimilare dependent de procesul instructiv-educativ. prin conversaţie euristică. cu efecte imprevizibile. Este un rezultat al învăţării. Stadiul operaţiilor formale răspunde eficient cunoaşterii prin problematizare. într-un alt fel la clasele V-VIII şi cu totul diferit la clasele de liceu.1. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă presupune „utilizarea cât mai completă a capacităţilor de învăţare ale elevilor pe fondul posibilităţilor pe care le referă categoria respectivă de vârstă" 7. Specific operaţiilor concrete este învăţarea prin acţiuni concrete. analiză şi sinteză. sunt particularităţi psiho-fizice ale copilului. . . formele de învăţare trebuie să fie în concordanţă cu structurile intelectuale specifice fiecărui stadiu psiho-genetic.stadiul operaţiilor concrete 6 . au determinat apariţia în pedagogie a principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor. Cunoştinţele de psiho-pedagogie permit abordarea unor strategii adecvate pentru stimularea trecerii dintr-un stadiu psihogenetic în altul. abstractizare şi generalizare. sub influenţa mediului socialcultural. în procesul de predare-învăţare a istoriei în şcoală. Cunoştinţele istorice trebuie să fie accesibile. Principiul psiho -genetic. Respectarea principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor presupune tratarea diferenţiată a acestora. -selectarea şi gradarea informaţiei. Elevul (copilul) este o individualitate cu o structură. se formează şi se dezvoltă în etape. Stim ularea accelerarea stadială a inteligenţei şi Inteligenţa. în esenţă. dirijată prin: -strategii diferenţiate pe grupe de nivel şi individualizate. pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul propriu.1. Literatura de specialitate prezintă trei stadii psihogenetice6: . noţiunile şi conţinutul lecţiilor de istorie de clasa a IV-a. elementul cel mai important din evoluţia omului.stadiul operaţiilor logico-matematice. prin operaţii mentale sprijinite de reprezentări. Individualizarea învăţământului e un mijloc de învăţare eficientă. trăsături psiho-fizice şi însuşiri personale unice8. O învăţare forţată este dăunătoare. acţiuni obiectivale şi procedee imagistice. din această cauză respectarea acestor stadii impune principiul unităţii dintre senzorial şi raţional. Din aceste considerente.11/12 ani. într-un fel sunt explicaţiile. — accesibilizarea conţinuturilor. care. Aceste două stadii. profesorul trebuie să stăpânească trăsăturile esenţiale ale structurii şi funcţionalităţii inteligente pentru stadiile psiho-genetice. Procesul de predare-învăţare a istoriei trebuie să activeze aceste particularităţi prin metode didactice şi conduită specifică. fiind o premiză esenţială a mediului social.acordarea atenţiei curente schemelor logice. — stadiul operaţiilor formale 12-l4 ani. formulate astfel încât să se ţină . organizată.

Conţinuturile. dăunătoare igienei mintale. în esenţă evenimentele istorice determină solicitarea intensă a gândirii. forţată are efecte imprevizibile. învăţarea devine sterilă. Studierea evenimentelor istorice sub toate aspectele permite exersarea intelectului şi dezvoltarea motivaţiei învăţării. în procesul de predare-învăţare. de care abundă lecţiile de istorie. remarca Andre de Peretti în Educaţia în schimbare. activitate care permite explorarea directă sau mijlocită a adevărului istoric sau a unei realităţi social-economice-culturale. Respectarea particularităţilor de vârstă este o cerinţă a predării la nivelele intelectuale atinse de elevi. Acţiunea solicită participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul cunoaşterii prin activitate. Conţinuturile ştiinţifice. Volumul de cunoştinţe trebuie să ţină seama de starea iniţială a instruirii şi motivaţia învăţării. „învăţarea". are rol formativ deosebit. dar şi motivarea învăţării se pot face prin teste predictive prin care se obţin informaţii privind nivelul de performanţă şi lacunele în pregătirea fiecărui elev în parte.seama de principiul psihogenetic al stimulării în funcţie de stadii. 1. Grăbirea dezvoltării intelectuale. pentru o parte din elevi sau pentru întreaga clasă. îndepărtează pe elev de obiectul istorie. Stadiile intelectuale impun profesorului de istorie să dispună de programe de îmbogăţire a conţinuturilor pentru elevi dotaţi şi de alternative mai accesibile. este dăunătoare. Principiul învăţării prin acţiune Istoria.2. cu segmentarea materiei în paşi mai mici şi sprijinirea pe elemente concrete spre a relua explicaţia în caz de eşec. Din aceste considerente. O învăţare prematură. sau între ei şi profesor. Utilizarea fără discernământ în manuale a unor noţiuni şi conţinuturi. pentru realizarea unei instruiri eficiente9. prin conţinut şi noţiuni structurate şi concepute pe epoci istorice. noţiunile istorice. ca şi manualele sunt elaborate în funcţie de aceste stadii psiho-genetice. programele şcolare (curriculum-ul şcolar). din această cauză „dopajul" elevilor cu tot mai multe informaţii nu are nimic comun cu procesul formativ pe care istoria trebuie să-l realizeze în sistemul de învăţământ. „participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de cunoaştere". şi poate duce la efecte imprevizibile10. treptat mai complexe. Un rol important trebuie acordat de profesor diagnosticării stării iniţiale a instruirii. prin sarcini şi conţinuturi care nu ţin seama de curba de efort. „se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor între elevi. sunt accesibile când cunoştinţele acumulate prin învăţare sunt proporţionale cu efortul depus. dar procesul de instruire trebuie proiectat în funcţie de zona proximei dezvoltări a elevului prin cerinţe noi. Cunoaşterea capacităţilor de învăţare. care nu ţin seama de particularităţile de vârstă şi de timpul acordat de programe şi plan de învăţământ pentru conţinuturile şi noţiunile respective. şi oferte de mijloace active de învăţare. sau pe relaţia .

profesorul a în poziţie dominantă. Lesne) Stimularea stadială a inteligenţei presupune: . a scopului. —punctarea momentelor lecţiei prin aprecieri concluzive şi indicaţii de lucru prin diferenţierea sarcinilor cognitive. profesorul fiind tarea datelor. 7 1 .T.P2 M. un contact psihologic cu clasa de elevi. inventare arheologice etc.P1 M. după un raport dialectiv între profesor-elev. cunoştinţe. a unor strategii individualizate. elevul în elevul în situaţia de obiect. Tip transmisiv cu scopTip incitativ cu intenţii de normativ prin impunere de personalizare prin cercesocială. cărţi istorice. — introducerea în proiect şi în procesul de instruire a situaţiei motivaţionale prin perceperea utilităţii. Diversitatea mijloacelor şi a modurilor de lucru este reflectată de figura următoare: MIJLOACE Conţinuturi exterioare de învăţat //// //// P snă eo l r a ///// ///// Conţinuturi personalizate pentru cel care învaţă Activităţi Secţiuni Schimburi Studii de persoîn grupuri caz şi simulări Anchete Experimente în lecţii pe de rost Vizite ghidate.T.P3 Tip apropriativ cu scop centrat pe inserţia prin apropierea cognitivă realului. situaţia de subiect. -confruntarea predicţiei profesorului cu autoevaluarea elevului. Principiul învăţării prin acţiune trebuie să aibă în vedere mijloace şi moduri de lucru centrate pe elev prin activităţi didactice de explorare directă a realităţii istorice din documente istorice. Moduri de lucru pedagogice (după M.fiind animator. ţparcoeur) conferinţe Producţii Cercetări expozeun (cu luare atelier dovezi dictări de notiţe) întrebări Didactica exerciţii cunoştinţelor docu- investigaţii în laboratoare stagii mentare nale M.T.cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diferitelor metodologii didactice"11. —realizarea unei comunicări afective cu elevii. -detaşarea de propria logică şi acceptarea stadiilor inteligenţei elevilor. utili zarea unor strategii diferenţiate pe grupe de nivel.proiectarea judicioasă a lecţiilor prin gradarea informaţiilor ştiinţifice. -capacitatea de a te transpune în psihologia elevului (empatie).

Menţionaţi unde s-au format centrele urbane. folosind graficul din manual. Comparativ este prezentată o imagine din satul medieval. clasa a Vlll-a. analiza. Elevii observă imaginile referitoare la două oraşe medievale. Chilia. Ideea răspunde cerinţei de structuralizare a conţinu-turilor. utilizează noţiuni complexe. ce concluzie trageţi? E. populaţia unor oraşe este în creştere. — Ce concluzie formulăm dacă observăm repartiţia oraşelor în spaţiul românesc? E. — Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale. noţiunile prin situaţii de învăţare cre ate de profesor. P. Cetatea Albă. Proiectarea judicioasă a lecţiei implică crearea unei situaţii de învăţare adecvate pentru elevi. se pot trage concluzii privind populaţia oraşelor. prin folosirea tabelului referitor la numărul locuitorilor. Comparaţia este folosită cu succes la această temă. — Concluziile realizate prin demonstraţie cu ajutorul hărţii sunt scrise pe tablă şi devin astfel idei ancoră ale schemei lecţiei. . — Care oraşe au o populaţie mai numeroasă? E. XVIII). Ideea este scrisă pe schema lecţiei ca idee-ancorâ. Printr-un exerciţiu de sinteză. interpretarea. P. imagini existente în manual. poziţia lor pe drumurile comerciale. prin obiective operaţionale care fac conţinuturile deplin inteligibile. Este trecută. 02 — elevii să sintetizeze conţinuturile. Ce concluzie desprindeţi d/n observarea acestor imagini? Care sunt caracteristicile aşezărilor de tip urban? Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale (sec. — fn secolul XV. referitoare la economia şi structurile sociale specifice oraşelor. Braşov. Observând aşezarea principalelor oraşe şi târguri în spaţiul românesc. Analogia este ideea de bază de la care porneşte comparaţia. 01 — elevii să înţeleagă elementele caracteristice ale oraşelor şi târgurilor.a şi ramiliarism pentru asigurarea obiectivitătii procesului de instruire. elevii constată o creştere semnificativă a populaţiei unor >raşe în secolul al XVIIlea. de asemenea. P. Situaţia de învăţare presupune: observarea. Concluzia lesprinsă de elevi. Braşov şi Sighişoara. dacă privim harta eografică şi căile de comunicaţie. Comparând numărul locuitorilor pe oraşe în secolele XIV şi XVII. Demonstraţia. — Viaţa urbană este mai dezvoltată în Transilvania. compararea. Târgurile şi oraşele sunt înfiinţate la intersecţia drumurilor comerciale. — Arătaţi pe hartă aceste drumuri comerciale şi oraşele principale aflate la intersecţia lor. E. analiză şi comparare. în sensul menţionării celor mai importante oraşe. Lec{ia Oraşul şi lumea sa din capitolul „Lumea rurală şi urbană". pe schema lecţiei pe tablă. peste 10. __crearea de condiţii pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul său propriu (principiul accesibilităţii). — Oraşele şi târgurile sunt aşezate la întretăierea drumurilor comerciale. P.000 de locuitori.

Procesul acţionai începe cu acţiunea obiectuală. de scopul urmărit. Istoria ca obiect de studiu în şcoală oferă o multitudine de posibilităţi pentru o învăţare activă. care în esenţă este o dirijare a învăţării prin întrebări. Conţinuturile istorice se pretează foarte bine la acţiuni mintale care vizează analiza. interpretarea. Care sunt cele mai importante state din lume? Dar de pe continentul european? în Asia ce state sunt cele mai dezvoltate? De ce? Acţiunile mintale sunt reflexive. reflexive. permit: -ierarhizarea principalelor ţări ale lumii după cerinţele stabilite de profesor. pentru realizarea lor profesorul trebuie să elaboreze un plan în funcţie de obiectivele urmărite. se realizează pe bază de situaţii de învăţare. învăţarea prin acţiune se deosebeşte de activizare. prin sesizarea esenţialului şi a caracterelor obiectelor. compararea şi generalizarea. Conversaţia finală vizează evaluarea realizării obiectivelor stabilite. ca să ajungă în final la limbajul interior. Clasa a X-a — Lumea la sfârşitul sec. compararea. accentuează procesul de cunoaştere. Activizarea o realizăm cu ajutorul conversaţiei euristice şi observarea hărţii.Ideile-ancoră desprinse prin intuiţie sunt rezultatul unei învăţări eficiente care stimulează stadial memoria. cu interacţiuni între elemente. compararea şi clasificarea. Observarea. Stimularea activităţilor psihice. concrete. al XlX-lea. acţiuni mintale. realizate de elevi în procesul acţionai. determinate de interacţiunile dintre datele senzoriale şi acţiunile fizice. Ele favorizează dezvoltarea psihică a elevilor. al XlX-lea: 01 — elevii să stabilească ierarhia principalelor ţări ale lumii la începutul sec. Conştientizarea elevilor spre scopul urmărit presupune acţiuni care să-i implice în activitatea de a descoperi adevărul . 02 — elevii să cunoască factorii pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. sinteza. prin care însuşi elevul descoperă anumite caracteristici ale noţiunilor istorice. sinteza. necesară descoperirii de relaţii şi principii. învăţarea activă are în vedere metode şi procedee prin care elevul este conştientizat de scopul urmărit12. abstractizarea şi clasificarea. prin structura operatorie a gândirii care include analiza. care nu trebuie identificată cu activizarea elevilor prin întrebări şi integrarea elevului în acest proces în mod conştient. învăţarea prin orientarea gândirii şi interpretării depinde de acţiunea în care este implicat elevul. trece la limbajul extern. Implicarea elevilor este evidentă. învăţarea prin acţiune necesită operaţionalizarea învăţării. analiza. Participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de predareînvăţare presupune: acţiuni obiectuale. prin care este stimuiată motivaţia internă13. -cunoaşterea factorilor pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. Paşii parcurşi de elevi în învăţare sunt foarte importanţi.

Impulsul cognitiv este dat de profesor şi . ca ştiinţă şi obiect de învăţământ. Exemplu: Cred că nu există elev care să nu manifeste curiozitatea de a cunoaşte cât mai mult despre piramide sau despre elemente de cultură şi civilizaţie. dar şi prin activităţi extraşcolare: vizite la muzeu. Este o obligaţie impusă de note. cauzele unui eveniment istoric. Exemplu'. prin conţinuturi. 1. prezentarea de imagini. industriei şi serviciilor. la obiective istorice. o trăire interioară intensă care stimulează o motivaţie intrinsecă a învăţării. compararea unor date şi fapte istorice. premii.istoric. G2. activităţi independente pe grupe.3. Graficele. activităţi care ar determina un impuls al curiozităţii. Esenţial este ca în procesul didactic să creăm situaţiile de muncă independentă. stabileşte o ierarhie a celor mai dezvoltate ţări: Germania. este esenţial în stabilirea de către profesor a obiectivelor operaţionale care pot fi atinse. SUA. ierarhizează ţările lumii din punct de vedere al tonajului pe care îl reprezentau din tonajul mondial. este determinată de elemente şi trebuinţe independente de procesul de cunoaştere. laude. Stimularea motivului pentru învăţare la obiectul istorie se poate realiza prin întrebări adecvate. capacitatea de autocunoaştere au influenţe majore în integrarea elevului în procesul de predareînvăţare. Optimul motivaţional este important. pedepse etc. interpretarea unor imagini. Motivaţia învăţării poate fi o motivaţie euristică sau intrinsecă. Motivaţia euristică. pe şantiere arheologice etc. documente istorice. pe baza tabelului privind evoluţia agriculturii. echilibrul temperamental. teamă de părinţi. elaborarea de concluzii. în procesul de predare-învăţare a istoriei dominante sunt acţiunile mintale reflexive. de a cunoaşte şi de a învăţa conţinuturile şi noţiunile istorice. ierarhizarea unor evenimente. pe baza graficului privind flota comercială a lumii în 1914. documentele istorice din manualele alternative oferă aceste posibilităţi. Marea Britanie. Franţa. Motivaţia intrinsecă este determinată de curiozitate (stare interioară -tendinţe şi aspiraţii pentru cunoaşterea istoriei naţionale şi universale). determină. deoarece diferă de la elev la elev. G1 analizează harta lumii şi. Particularităţile sistemului nervos. în urma unor vizite la obiectivele respective. prin documente şi vestigii arhitectonice sau arheologice. care are loc într-un câmp motivaţional influenţat de starea interioară a individului şi de condiţiile în care se desfăşoară. trăsăturile unei personalităţi. Acţiunile presupun observarea unor obiecte sau obiective istorice. în esenţă. clasa este împărţită în mai multe grupe.. Istoria. aprecieri. Principiul stimulării motivaţiei pe ntru învăţare şi dezvoltării învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană.

Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei prin lecţiile de istorie se pot realiza prin competiţii între clase şi elevi. Elementele surpriză nu trebuie să domine. descoperirea adevărului.accentuat de activele mentale.). Vizita la muzeu. documente istorice prezentate. burse etc. ele pot clădi motivaţia învăţării istoriei din clasă. prin olimpiade şcolare. Pentru captarea atenţiei în procesul de predare-învăţare a istoriei. 19). Curiozitatea stimuiată prin aceste întrebări determină curiozitatea epistemică. Ce puteţi spune sau crede despre civilizaţia greacă? -clasa a X-a — Aţi citit romanul Shogun sau aţi vizionat filmul Shogun? La ce ţară se referă? Japonia — răspund elevii. fotografiile referitoare la începutul revoluţiei industriale stimulează interesul şi atracţia pentru elementele de conţinut. tema Ţările Române şi statele vecine între diplomaţie şi confruntare: citirea de către elevi a documentelor despre vitejia lui Vlad Ţepeş. de a descoperi noul şi informaţii esenţiale prin procesul de predare-învăţare. —la clasa a Vlll-a. curiozitatea de a cunoaşte mai mult despre domnitorul român. Prezentăm câteva exemple: -pentru clasa a V-a: Care este ţara piramidelor? sau: Prin ce este cunos cut Egiptul antic? -la clasa a VI-a. recompense. cu elemente surpriză şi mijloace de învăţământ existente în cabinetul de istorie. Există o interdependenţă între astfel de stimulări şi trebuinţele în afara conţinutului (note. dezvoltă sentimentele cognitive. mirare. îndoiala şi bucu ria descoperirii adevărului. Este prezentată fotografia Teatrului Sanctuarului de la Epidaur16 (p. obiceiuri. adică nevoia de a cunoaşte mai mult despre problemele enumerate. la tema Marea Schismă a Bisericii creştine. . la tema Revoluţia industrială şi expansiunea societăţii industriale^: hărţile. în Istoria turco-bizantină a lui Ducas15. Clarificarea noţiunii de revoluţie industrială se va face prin imagini din carte. de efect şi contrast. -clasa a IX-a. în contextul cunoaşterii mitului despre Drăculea Voievod*. Măiestria pedagogică trebuie să-şi spună cuvântul pentru integrarea elevilor în procesul didactic. stimularea curiozităţii se poate realiza prin întrebări cum sunt: Care au fost cauzele Schismei Bisericii creştine din 1054? Ce a însemnat Bizanţul şi Roma pentru lumea creştină? —la clasa a Vll-a. dezvoltarea emoţiilor şi sentimentelor cognitive: curiozitate. profesorul trebuie să recurgă la prezentarea unor elemente-surpriză. la obiectivele istorice stimulează explorarea. bucurie. diagramele.

(n.) . în mentalul colectiv occidental sub numele de Dracula. prin intermediul cronicilor săseşti. dar această activitate trebuie integrată în alte activităţi.Motivaţia învăţării prin muncă independentă stimulează personalitatea.n. deoarece aplicarea ei exagerată sau axată într-o proporţie foarte mare pe această direcţie poate Note: * Trecut.

4. Istoria. Stimularea motivaţiei presupune crearea unor situaţii de învăţare formativă prin: —acţiune.Sintetizarea lecţiei printr-o schemă la tablă care să permită accesibili tatea şi învăţarea logică din clasă a conţinuturilor şi noţiunilor este obligatorie. sau individual. cu ajutorul profesorului. individualism şi indisciplină. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei pentru istorie fac parte din măiestria pedagogică a profesorului de istorie şi nu se pot realiza decât prin metode diversificate de predare-învăţare18. 3. ţinându-se cont de câteva reguli prezentate de literatura de specialitate19 şi constatate de noi în procesul de predareînvăţare a istoriei: 1. pentru a fi reţinute în timp şi a permite mobilitate în acţiunile de reproducere. -studiul de caz.Elevii să realizeze sarcinile date pe grupe. 2. 5. -experiment. Grupe de elevi care desprind concluziile sau cauzele unui eveniment istoric dintr-un document istoric reprezintă un exemplu de urmat. ca obiect de învăţământ şi ca ştiinţă. prin care se esenţializează conţinuturi. 1. care sunt în consens cu tema avută în dezbatere.uuce ia nonconformism. —stimulare. dar şi pe cunoş tinţe pe care elevii le dobândesc din activitatea individuală sau pe grupe. Principiul învăţării temeinice Este o cerinţă care presupune o activitate didactică la istorie. Sintetizarea cunoştinţelor asigură o .Prezentarea unor situaţii ale învăţării de care depind integrarea şi suc cesul elevului în societate. Predareaînvăţarea istoriei în absenţa motivaţiei ridică problema realizării obiectivelor operaţionale17.4. Profesorul de istorie trebuie să selecteze conţinuturile şi activităţile elevilor pentru a le capta atenţia şi interesul pentru problemele dezbătute. Motivaţia pentru învăţare presupune abordarea lecţiilor.Lecţia să se bazeze pe cunoştinţe expuse de profesor. -brainstorming. -descoperire. —cercetare. -proiecte.începeţi lecţia cu elemente care determină curiozitatea elevilor. -jocul de rol. -problematizare. este tributară unui volum mare de informaţii. Sunt recomandabile activităţile care permit cooperarea. —inventică.

în segmente informaţionale. scrisă simultan în timpul procesului de predare-învăţare. sisteme de lecţii. Se impune elaborarea ei pe baza unei logici a evoluţiei evenimentelor istorice şi obiectivelor operaţionale. . prin concluzii. Principiul cunoaşterii sistemice Istoria abundă în informaţii.stimularea interesului elevului de a însuşi noţiunile. evoluţii. capitole etc. etape. sistematizarea presupune: cauze. „însuşirea unei ştiinţe — în cazul nostru. interferenţe. -însuşirea cunoştinţelor prin efort propriu. naturală. date istorice etc. -organizarea de către profesor a unor situaţii de învăţare cu caracter ritmic. Schema lecţiei. pentru fiecare etapă a lecţiei sau la sfârşitul lecţiei. permite accesibilitatea. Pentru lecţiile de cultură: cauze. Schema trebuie să cuprindă esenţa. evoluţia evenimentului istoric. trăsături. evoluţie. istoria — a sistemului ei raţional se realizează cu atât mai uşor şi mai sigur cu cât conţinuturile care se învaţă dispun de o ordonare logică. „idei-ancoră". Unde este aşezat Egiptul? -în Africa. care să conducă la o desfăşurare graduală a operaţiilor mintale"20. evoluţii. învăţarea temeinică se poate realiza prin: -situarea elevilor în centrul activităţii didactice. revoluţii. răspunde acestei cerinţe. 77 . Un rol important îl au situaţiile de învăţare axate pe exerciţii. influenţe etc. repetarea conştientă şi ritmică a unor noţiuni. probleme. răscoale). împărţirea pe teme generale. Exemplu: Egiptul Antic: -Priviţi cu atenţie harta din manual. prin activităţi individuale. idei principale. scheme etc. Primul element-ancoră care face parte din schema lecţiei la tablă este aşezarea geografică. obişnuieşte elevul să-l integreze în sisteme de cunoştinţe superioare. consecinţe. cunoştinţele istorice. determină o învăţare eficientă. care nu pot fi cunoscute decât într-o succesiune logică. Pentru lecţiile de formare a statelor: cauze. 1. Sistematizarea presupune programe şcolare cu organizare pe capitole. Pentru lecţii. dacă este posibil. caracteristici. cu elemente specifice diferitelor tipuri de lecţii. Pentru lecţiile privind evenimente istorice (războaie.5. Fixarea informaţiilor esenţiale prin schema lecţiei la tablă. noţiuni.învăţare temeinică. Exemplu: Sistematizarea permite reţinerea esenţialului. într-un cuvânt. Acestea permit o ordonare mentală şi o viziune de ansamblu asupra lecţiei. progresivă. sistematizarea trebuie realizată pe baza schemei logice. conştientizată. de o parte şi de alta a Nilului — vor răspunde elevii. logica. Toate aceste etape ale lecţiei presupun raporturi logice şi concluzia finală. Sistematizarea conţinuturilor trebuie să aibă la bază „idei-ancoră". lecţii. consecinţe.

împărţit în nome — conduse de nomarhi 38 unităţi administrative . Se menţionează pe tablă şi . nou. 2)în anul 3100 Î. Ce concluzie trageţi? Notăm elevii care au formu lat răspunsurile: 1)în mileniul IV s-a format statul egiptean din unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos. Este •ealizat astfel un obiectiv operaţional important. (Menes) > regat condus de faraon 3. .Regatul de Mijloc ^ ^ f c ^ Regatul Nou 4. mijlociu. 3) Elevii sesizează aceste 3 perioade: regatul vechi. Aşezare geografică în nord-estul Africii • pe malul Nilului „Un dar al Ni/ului" (Herodot) Egipt ul antic Regatului de Sus Regatului de Jos din unirea: 2.X_—j».1.Priviţi atent graficul. Identificaţi perioadele importante din istoria Egiptului. Statul egiptean format «*• în anul 3100 Î. Perioade jf Regatul Vechi . Notăm informaţia descoperită de elevi pe schema lecţiei la tablă. faraonul Menes uneşte cele două regate formând regatul Egiptean.Hr.Priviţi atent pe grafic.Hr.

ionale: 01 —să identifice spaţiul istoric şi geografic al Egiptului antic. texte. se conturează următoarele obiective opera-. 02 --să expună informaţiile dobândite din citirea hărţilor istorice şi a Diagramelor. 05 —să selecţioneze ideile din diagrame. tabele. 04 —să selecţioneze ideile principale din scheme. 03 —să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic.3ste una din ideile-ancoră ale schemei la tablă. Din aproape în aproape. .

—activităţi independente cu elevii. Implicarea elevilor în procesul de predare-învăţare este evidentă. Cercetarea diagramei din manual dezvoltă curiozitatea. Elevii sunt împărţiţi în 2 grupe: . 5 puncte. iar schema realizată cu ajutorul elevilor permite esenţializarea conţinuturilor. Pe baza abordării acestei activităţi de predare-învăţare. lecţia presupune o îmbinare a metodelor moderne active cu cele clasice. Conţinutul expunerii la această temă (lecţie) are în vedere: -împărţirea administrativă.paşi de învăţare a conţinuturilor. . Este un mod de implicare a reflexiei într-un efort de cunoaştere. pe baza căreia elevii reţin esenţialul din clasă. -folosirea hărţilor. Conţinuturile sunt aprofundate cu noţiuni şi informaţii prin aplicarea învăţăturii prin acţiune. învăţarea temeinică prin crearea situaţiilor de învăţare cu ajutorul manualului. -numele câtorva înalţi funcţionari. Acest procedeu asociază reprezentările grafice cu operaţii. iar operaţiile. cu reprezentări. Se poate continua prin studierea statuii care-l înfăţişează pe zeul Amon-Ra. Menţionează că cei care au scris corect primesc 9 puncte. cei care au greşit o localizare. Pe schema lecţiei la tablă se adaugă Egiptul: împărţit în 38 de provincii numite nome conduse de nomarhi. cunoaşterea figurativă ocupă un loc important în procesul didactic. Exemplele pot continua. •7Q . principiul învăţării sistematice presupune: . Un elev citeşte ce scrie sub aceasta: Amen (Amon-Ra). o schemă logică a lecţiei.folosirea expunerii de către profesor pentru cunoaşterea conţinuturilor care nu se pretează la învăţarea prin acţiune. prin noţiunile şi cunoştinţele prezentate. -ocupaţiile egiptenilor. Profesorul acordă un timp de lucru. Prin verbele de acţiune folosite. în acest sens. Din această cauză. a documentelor istorice etc. Ce putem spune privind această fotografie ? Elevii concluzionează că AmonRa era zeul cel mai important al egiptenilor.Prima grupă scrie pe caiet capitolele fiecărei perioade istorice. —analizarea conţinuturilor.. Tuturor elevilor li se cere să privească atent diagrama care numeşte capitalele Egiptului.Profesorul elaborează. Tema nu se poate încheia fără o concluzie: Statul egiptean era un stat important în lumea antică. sunt realizate obiectivele operaţionale care vizează însuşirea de cunoştinţe prin folosirea manualului în activitatea de predare-învăţare. motivaţia intrinsecă. — A doua grupă scrie capitalele Egiptului după harta din manual. 7 puncte. 2 localizări. în manual sunt conţinuturi şi noţiuni care nu pot fi cunoscute de elevi decât prin expunerea profesorului. Astfel se realizează atingerea obiectivului propus. Fiecare grupă enumera capitalele Egiptului scrise pe caiet. prin activităţile de învăţare propuse. în perioada Regatului Mijlociu cultul acestui zeu a devenit cult oficial.

Activităţile de învăţare bazate pe priceperi şi deprinderi esenţia-lizează şi fixează cunoştinţele cu care intră în contact elevii la obiectul istorie. 2. — evoluţie. prin teme de cercetare. Istoria presupune reguli.integrarea sau neintegrarea într-o epocă. obiective ce au în . al duratei de manifestare. prin activităţile practice. practici politice. .1. noţiuni şi concepte care permit individualizarea unui eveniment istoric. elevul va ajunge la cunoaşterea adevărului istoric. — diversitatea formelor de manifestare. deoarece dezvoltă capacitatea de gândire. Cunoştinţele dobândite prin şcoală la istorie pregătesc elevul pentru viaţă. Teoria este un element abstract al cunoaşterii. la formularea unor judecăţi de valoare asupra unor aspecte sociale. Evenimentele istorice sunt analizate în privinţa apariţiei şi evoluţiei din punct de vedere al timpului în care au apărut. acestea aflându-se într-o interdependenţă permanentă. reguli. culturale şi religioase. Un eveniment istoric se caracterizează prin: — încadrarea în timp şi spaţiu. pentru societate. spaţiu istoric. vizite la monumente istorice. va fi aplicat în activitatea didactică principiul legării teoriei de practică. integrarea lui în istoria umanităţii. Acest principiu este aplicat în activitatea didactică. economice. Practica oferă posibilitatea autentificării şi verificării informaţiei.________^ jţ„iu icgani teoriei de practică Istoria nu poate fi înţeleasă sau predată numai prin activităţi de memorare şi expunere. . prin investigaţii în arhive. norme. norme fără de care nu se pot realiza cunoaşterea. într-o categorie de evenimente istorice.cauzele care l-au generat. Principiul încadrării în timp Timpul istoric contribuie la individualizarea evenimentelor istorice aparţinând unor epoci şi culturi. care îl fac cunoscut şi acceptat de ştiinţa istorică. interpretarea evenimentelor istorice. pe teren. practici ideologice şi practica ştiinţifică2'. cercetarea. Primatul practicii denotă că toate nivelurile existenţei sociale sunt legate de practici distincte: practici economice. Prin studiu de caz. ACTIVITATEA DIDACTICĂ ŞI PRINCIPIILE ISTORIEI Activitatea didactică nu poate fi ruptă de activitatea ştiinţifică. esenţială pentru viitorul cetăţean. Separarea teoriei de practică nu este posibilă. Ele permit delimitarea unui eveniment istoric de altul. prin elementele esenţiale care îl individualizează. Prin cunoştinţele dobândite. 2. politice. un sistem de informaţii. Principiile istorice exprimă cerinţe ale unei realităţi istorice. prin obiectivele generale ale istoriei ca disciplină de învăţământ.

). Principiul încadrării în timp se poate realiza prin obiectivele urmărite în predarea cronologiei la diferite clase: Clasa a V-a -recunoaşterea intervalelor de timp pe baza cunoştinţelor elevilor. Cunoaşterea diferitelor modele de cronologie permite încadrarea în timp. ca subiect şi conţinuturi. a unei culturi etc. constituie primul capitol pentru istoria de clasa a V-a. direcţionale de profesor. Formarea noţiunii de timp istoric depinde de numeroşi factori ai predării.siguranţa în operaţii cu elemente calitative şi cantitative. Principiul repartiţiei spaţiale Acest principiu presupune încadrarea într-un spaţiu teritorial concret. evoluţiile economice. decenii. reprezentat geografic de un eveniment istoric sau de evoluţia unui popor.corelarea aspectelor calitative şi cantitative ale timpului. culturale şi religioase sunt strâns legate de anumite perioade de timp. Clasa a Vll-a . -însuşirea cunoştinţelor de bază pentru calcularea timpului (ani. râuri.). munţi etc. mări. de capacităţile elevilor. Evenimentele. 2. secol etc. Perceperea timpului la obiectul istorie se realizează prin noţiuni specifice (ani.2: Unde putem localiza pe această hartă (este prezentată harta) Mesopotamia? Spaţiul istoric reprezintă întinderea. Aplicat în didactica istoriei. Principiul repartiţiei în timp presupune cunoştinţe şi componente de percepere a timpului istoric. poziţia în funcţie de anumite repere: oraşe. Ex. politice. . Acest principiu răspunde la întrebarea „când?". epoci etc. pe baza unor repere enunţate. Clasa a Vl-a — corelarea dintre date şi eveniment. încadrarea în era creştină etc. — urmărirea în paralel a unor evenimente. milenii. sociale.2. acest principiu permite elevilor cunoaşterea epocilor istorice în succesiunea lor cronologică. — utilizarea corectă a datelor (mileniu. Clasa a Vlll-a . secole. Spaţiul istoric reflectă raporturi de coexistenţă între comunităţile umane şi spaţiul geografic şi istoric. 1: Unde este teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române? Ex.vedere orientarea în timp şi formarea de reprezentări corecte despre timpul istoric.). Cronologia. a evenimentelor istorice. Principiul repartiţiei spaţiale răspunde la întrebarea: „unde?".

cunoaşterea spaţiului istoric. dezvoltarea şi decăderea unor civilizaţii au. structuri statale etc. Analiza hărţilor istorice de către elevi permite localizarea unor regate şi state din antichitate sau evul mediu. elevii localizează. civilizaţii. evoluţiile culturale sau religioase care preced şi provoacă alte evenimente. apariţia. în genere toate evenimentele din istoria umanităţii. Notiţele din manual. hărţilor geografice etc. Exerciţiile de localizare a teritoriilor de constituire a unor popoare şi state. în gimnaziu. Principiul răspunde la întrebarea: „De ce? Din ce cauză?"Cauzele şi relaţiile cauzate de evenimentele istorice se desprind din documente istorice. Relaţia cauză-efect este foarte importantă pentru cunoaşterea evoluţiilor istorice. a unor evenimente implică prezentarea poziţiei geografice faţă de repere stabilite de situaţia istorică. cauze. din interpretarea hărţilor istorice. Princi piul cauzalităţii Cauzalitatea este o relaţie între cauză şi efect şi surprinde originea fenomenelor şi evenimentelor istorice. sau fenomene istorice (revoluţie. permit o învăţare temeinică. Realizarea de hărţi istorice. ca de altfel şi revoluţiile. hărţile confecţionate de elevi permit efectuarea de către aceştia a unor exerciţii pentru a analiza întinderea unor state. Orice eveniment istoric are o cauză sau mai multe cauze.) sunt numite cauze.exemplu: Mesopotamia este ţara dintre râurile Tigru şi Eufrat. 2. pe baza cunoştinţelor dobândite la tema Statul dac teritoriul de formare a statului dac. de asemenea. evoluţii. deportări etc. acţiuni de cunoaştere a evenimentului istoric (săpături arheologice). Pe harta României.. imperii. popoare şi state în intervale de timp stabilite de ştiinţa istorică. Principiul este cunoscut din antichitate. Toate evenimentele istorice au o cauză sau determinări cauzale.3. implică. Egiptul este un dar al Nilului. Aceleaşi cauze. Localizarea se face în funcţie de anumite repere istorice sau geografice actuale. Localizarea. a unor culturi arheologice pot accentua gândirea elevilor care percep astfel evoluţii şi consecinţe ale unor conţinuturi istorice. sau cauze asemănătoare provoacă acelaşi eveniment. a IX-a). pentru a localiza evenimentele istorice. în diferite perioade istorice. dar şi a spaţiului actual geografic al acestora. folosirea hărţilor din manual dar şi a celor existente în cabinetul de istorie în activitatea didactică favorizează munca independentă. aşadar. izvoarelor istorice. hărţile istorice din cabinetul de istorie. pentru a analiza şl sistematiza diverse categorii de state etc. prin activităţile propuse de profesor. prin intermediul mijloacelor de învăţământ. Interdisciplinaritatea (geografie-istorie) îşi spune cuvântul. Evenimentele. Evoluţia omului are cauze şi consecinţe (manualul de ci. Elevii trebuie situaţi permanent în centrul activităţii didactice la obiectul istorie. moderne etc. Evenimentul sau fenomenul istoric care se succede şi care a fost consecinţa cauzei se numeşte efect sau consecinţă. . războaiele. istoria statelor antice.

Pentru a sesiza legăturile.răscoale ale^~ B. Aceste cauze-efect (consecinţe) au determinat destrămarea Imperiului roman. anumite războaie.4: Răscoalele. în esenţă. revoluţiile. cauzele dintre economie. cât şi efecte ale unor evoluţii istorice.5: Revoluţiile de la 1848 din Ţările Române au aceleaşi cauze naţionale şi sociale.2: Dezvoltarea economică accentuează evoluţii culturale şi politice. comerţuy Cauzele crizei monetare: «r— munca nerentabilă a sclavilor ^^ tehnica înapoiată V^ răspândirea colonatului \diminuarea cantităţii de metal preţios din monedă. Criza politică: cauze/ ^anarhia militară . de perioada istorică.3: Dezvoltarea Romei şi Bizanţului ca puternice centre religioase a generat Schisma din 1054. activitatea didactică trebuie centrată pe cunoaşterea sau sesizarea interdependenţei dintre ele.Ex. amploarea din ce în ce mai mare a trocului . Ex. individualizate de specificul local. 1: Starea de nemulţumire a ţăranilor sau sclavilor — provoacă răscoale. migraţiile22. societate. Ex. religios. în acest sens prezentăm cauzele-efect la tema Dezmembrarea Imperiului Roman şi formarea regatelor barbare. care au loc în perioade diferite de timp şi în spaţii istorice distincte. Cauze sociale:4-mişcări religioase \fuga de pe latifundii sclavilor lupta pentru putere C. Ex. social. noţiuni care desemnează atât cauze. cu subpunctul: criza statului roman. Cauzele şi efectele (consecinţele) sunt într-o permanentă interdependenţă. politic. de evoluţia societăţii şi modificările survenite din punct de vedere economic. Ex. cu influenţe reciproce favorabile sau nefavorabile. devalorizarea acesteia. evoluţia politico-statală şi atacurile popoarelor migratoare. Interdependenţa şi consecinţele în plan general suntprezen-tate în următoarea schemă: scăderea producţiei realizată de Cauzele decăderii economiei sclavagiste:<decăderea oraşe.or ^^ sclavi A. au îndeobşte aceleaşi cauze generale. cultural.

Criteriul clasificării trebuie să fie unic. loviturile de stat. sociale. 2. Compararea unui fapt istoric cu altul permite clasificarea acestuia şi integrarea lui într-un sistem de noţiuni şi evenimente istorice. Descoperirea cauzelor unui eveniment istoric se realizează prin izvoare istorice. revoluţiile. Lipsa de unitate în Imperiul roman. dar şi sesizarea legăturilor dintre evenimentele din istoria . nu sunt altceva decât un anumit tip de structurare a evenimentelor istorice. după reguli ale ştiinţei istorice. documente. Cauzele au rol determinant în geneza evenimentelor istorice. revoluţie. Principiul structuralismului Cunoaşterea istorică se realizează prin aplicarea principiilor ei în activitatea didactică.5. Destrămarea unui tip de societate are drept consecinţă formarea altor structuri economice. formarea poporului român şi a limbii române.4. cultură) presupune comparaţia cu alte evenimente istorice şi anumite criterii de clasificare. războaielele etc. Integrarea istoriei românilor în istoria universală. Un eveniment istoric poate da efecte imediate sau după o perioadă de timp. Răspunde la întrebarea „ce?" sau „despre ce eveniment este vorba?". culturale şi chiar religioase. cu toate acestea. O consecinţă determinată de anumite cauze poate fi cauza unui alt eveniment istoric. Procesul evoluţiei unui popor. răscoală.: război. dar şi a crizei societăţii romane — vezi tema Dezmembrarea Imperiului roman şi formarea regatelor barbare. Efectul pe o perioadă mai lungă a fost romanizarea. a unei culturi se înfăţişează ca o mişcare în care apar sisteme şi structuri istorice determinate. Ex. Ex. expansiune.2: Descoperirile geografice au determinat cunoaşterea Americii. concepte şi conţinuturi istorice. Exemplu: Regatele barbare sunt o consecinţă a migraţiilor. E. prin expunerea profesorului. Consecinţele sunt sesizate de elevi din succesiunea temelor studiate. Principiul integrării funcţionale Acest principiu permite raportarea unui eveniment istoric la evenimentele istorice dintr-o zonă geografică sau la nivel global. 2. Efectele sunt imediate sau îndepărtate. Clasificarea impune cunoaşterea noţiunilor şi a evenimentelor de clasificat. Epocile istorice. dar şi formarea imperiilor coloniale şi exterminarea băştinaşilor. hărţi istorice. criteriile sunt uneori impuse de evoluţii politice sau de necunoaştere. Conceptul de structură şi metodă structuralistă are în vedere noţiuni. Clasificarea evenimentelor istorice (ex. formele de organizare statală.migratoare. evenimentele precum răscoalele. dar. 1: Cucerirea Daciei de către romani a avut ca efect imediat transformarea provinciei Dacia în provincie romană. Toate aceste evenimente istorice sunt un rezultat al binomului cauză-efect. politice.

ordinea. . noţiuni care. particulare. Ex. evoluţii culturale. dacă nu sunt prezentate evoluţiile internaţionale după război sub aspect politic. elevii nu vor înţelege conceptele de revoluţie şi contrarevoluţie. pe perioade istorice. economic. compoziţională. a evoluţiilor aceloraşi evenimente istorice. 1: Istoria structurată pe epoci.universală şi cele din istoria românilor duc la stabilirea rolului evenimentului studiat în sistemul istoric continental. Exemplu: Cum influenţează ocupaţia străină lupta de emancipare naţională? Cum influenţează stăpânirea arabă civilizaţia din Peninsula Iberică? Principiul integrării permite cunoaşterea conexiunilor între evenimente şi procese istorice. Când studiem un proces istoric. politice etc. selecţională. în istorie există o diversitate structurală. revoluţie.2: Revoluţiile din secolul al XlX-lea şi revoluţiile din secolul al XX-lea. la nivel global sau în anumite spaţii istorico-geografice. în esenţă. Principiul diversităţii în ştiinţa istorică. Exemplu: Revoluţiile de la 1848 sunt rezultatul unor cauze şi efecte generale. 2. Formarea naţiunilor şi statelor naţionale nu va fi înţeleasă fără prezentarea rolului centralizării statale. sau ale unei componente a acestuia. Acestea sunt concepte. care au constituit evenimentele cele mai importante ale secolului XX. o diversitate a cauzelor generale şi particulare. profesorul determină elevii să cunoască legăturile dintre ele. este necesar să cunoaştem ce acţiuni şi influenţe suportă. social. ce acţiuni şi influenţe exercită.6. un eveniment sau o civilizaţie. sunt denumiri ale unui eveniment istoric. la clasa a Vll-a. Ex. Prin procedee didactice active. al revoluţiilor liberale burgheze. Ex. singulare. al luptelor de eliberare naţională. culturale. evidenţiate prin caracteristici individuale. lupta pentru independenţă. Principiul enunţat se poate integra în activitatea didactică prin câteva întrebări: —Cum se manifestă evenimentul istoric? —Cum este influenţat de alte fenomene istorice? întrebările se pot exemplifica la concepte cum sunt: război. succesiunea în timp şi spaţiu istoric. Diversitatea este prezentă în istoria omenirii chiar atunci când se constată sincronizări ale evenimentelor istorice. De exemplu. cum influenţează unele evenimente istorice alte evenimente etc. global sau naţional. diversitatea este dată de multitudinea de evenimente istorice. accentuate la nivel european de evoluţii locale naţionale. culturale.3: Revoluţiile politice şi revoluţiile ştiinţifice. sincronismul lor.

17. . Consideraţii generale în „Studii şi articole de istorie". p.loan Jinga. 58. M. p. 78..apudAndre de Peretti.Ibidem. cit.Ibidem.Mfe/77. LXV. p.Istorie.Curs de pedagogie .loan Aurel Pop. 21. 135. cit.Curs de pedagogie. op. Bucureşti. 4. Didactica Modernă. p. 71. 8. 1988. p. op. 124.Măria Eliza Dulamă.Istorie. 121.Curs de pedagogie.. 1995. cit.. Radu. pp. p. Cluj-Napoca. 13. op. op.. cit. op. p.. 19. 6..— NOTE — 1. 2000. 135..Ibidem. Măria Ochescu).Curs de pedagogie. Editura Corint. p. p. p. 11. cit.Ibidem. manual pentru clasa a IX-a. p. p. 3.to/cfem. p. Tânasă. 167-l77. 56-57.. 17. 123.Gh. 49.. manual pentru clasa a IX-a.. 15.Istorie. passim. cit. p. lonescu. Programa şi manualele de istoria românilor. Editura Humanitas (autor Sorin Oane. 22.. 14. 19. manual pentru clasa a Vll-a.. Editura Dacia. p. 2. 5. Ion Negreţ. 10. 135. 128. 7. op.|.lbidem. 20. 9. 16..Andre de Peretti.Măria Eliza Dulamă. pp. 130. 122. passim.p. 2000. 12.. 63. 18. Editura Corint.

este nelinişte. cursurile de pedagogie. La acestea se adaugă cicluri de perfecţionare după terminarea pregătirii iniţiale. care implică în primul rând formarea culturii generale. seminari-ile.ELEVUL 1. sesiunile de comunicări ştiinţifice sunt mijloace de perfecţionare. PROFESORUL DE ISTORIE Instruirea. care diferenţiază structurile de învăţământ şi de învăţare. în formarea profesorului distingem două etape2: —formarea iniţială prin facultate. ci în capacitatea de a învăţa lucruri de care ai nevoie. permiţându-i să-şi lărgească paleta de metode şi mijloace de învăţământ. este căutare. la care se adaugă. lucrările practice. metodică şi practica pedagogică. permite autoperfecţionarea prin observarea directă a modului de lucru la lecţie. Am insistat asupra acestor câteva precizări pentru a evidenţia că formarea « 7 . a capacităţilor şi deprinderilor necesare integrării în societate. nu poate fi concepută fără educaţie. dar esenţialul nu constă în a şti mai mult.V. psihologie. citind reviste şi lucrări de popularizare a ştiinţei sau a istoriei. Această concluzie se bazează pe faptul că nu toţi indivizii dispun de capacitatea şi posibilitatea de autoinstruire. Instruirea este rezultatul unei practici pedagogice. proiectează conţinutul lecţiilor. pentru a realiza scopul instruirii cu mijloace specifice specialităţii. Prin gradele didactice. Formarea iniţială presupune cursuri de specialitate care depăşesc conţinutul disciplinelor şcolare. înlăturându-se stereotipi-zarea în munca la catedră. „Omul neavizat nu ştie şi adesea nu are cum să ştie că munca profesorului de istorie este zbatere. formarea este continuă. Procesul de predare-învăţare asigură o perfecţionare observaţională. Instruirea prin şcoală este o cerinţă a societăţii. Ele asigură formarea continuă. ierarhizate în conformitate cu un sistem de valori necesar evoluţiei individului şi societăţii. privind la televizor. prin activităţi la nivelul şcolii şi cercului pedagogic3. —formarea continuă. pe parcursul urmării facultăţii. fără profesor. Lecţiile demonstrative. BINOMUL EDUCAŢIONAL: PROFESORUL ŞI ELEVUL 1. necesară integrării elevului — viitorul cetăţean — în viaţa comunitară.PROFESORUL DE ISTORIE 2. este mult efort fizic şi intelectual"1. Capacitatea de a evalua şi de a se autoevalua implică punerea în aplicare a unei pedagogii variate4. Oricine ştie că se poate învăţa de oriunde. îndrumă pe elevi în activităţile la nivelul clasei sau individual. Profesorul organizează procesul didactic de predare-învăţareevaluare a specialităţii pentru care a fost pregătit prin facultate.

metodică trebuie privită de profesor ca o pregătire continuă care să D depăşească pe cea iniţială. organizator al activităţii didactice. -aptitudinea organizatorică pentru realizarea demersului didactic. calităţi afective şi morale.continuă a profesorului presupune multiple activităţi la nivelul şcolii. pentru a menţine activi pe toţi elevii angrenaţi în rocesul de predare-învăţare. gândire sistematică. constă în dragostea de pedagogie (de a învăţa pe cineva — n. conştiinţa faţă de educaţia copilului. Pregătirea ştiinţifică. pentru formarea şi dezvoltarea deprinderilor complexe la elevi de a însuşi conţinuturi şi noţiuni specifice istoriei. — aptitudinea de a realiza forme variate de evaluare a cunoştinţelor.). după pedagogul francez R. Neglijarea unei laturi sau a alteia determină carenţe în activitatea la clasă a profesorului. Societăţii de Ştiinţe Istorice. perfecţionarea prin grade didactice. credinţa în valorile educaţiei. Hubert. Vocaţia. conţinuturi şi obiective. Eficienţa instruirii constă în diagnosticarea stării iniţiale a instruirii. inspectoratelor şcolare. pregătire ştiinţifică şi metodică. Casei corpului didactic. calităţi manageriale pentru un învăţământ formativ-nstructiv7. în procesul de predare-învăţare a istoriei. Cercetătorii mai noi8 şi mai vechi9 au evidenţiat aptul că aptitudinea pedagogică presupune din partea profesorului: -capacitatea de a cunoaşte elevul. — creativitate pedagogică. -tact pedagogic. metodică. psihopedagogie. observare a noţiunilor şi cunoştinţelor. în a proiecta şi realiza activităţi la clasă în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor.n. imaginaţie. Profesorul de istorie este. -capacitatea de a crea condiţiile optime şi eficiente de comunicarenvăţare. spirit de observaţie. -capacitatea de a stabili relaţia necesară cu clasa sau pe grupe de elevi. memorie bună. Pregătirea continuă cuprinde etapele pe care le par-Jrge după terminarea facultăţii. o sursă de informare. în rezolvarea situaţiilor ostile învăţării sau situaţiilor de riză ale activităţii didactice. Pentru a asigura eficienţa activităţii didactice. aptitudini în domeniul psihopedagogie!6. în contextul constatării în procesul didactic a leficienţei unor metode şi acţiuni. profesorul trebuie să deprindă multiple competenţe în specialitate. -atenţia distributivă. Pedagogia a prezentat sintetic calităţile pe care trebuie să le aibă un profesor: vocaţie pedagogică. faţă de patrie şi comunitate. care generează în activitatea de predare-învăţare maximul de rezultate cerute de programele şcolare. Competenţa în specialitate a profesorului de istorie presupune pregătirea n'ţială din facultate şi pregătirea continuă ulterioară. Aptitudinea pedagogică este un ansamblu de însuşiri ale profesoru-ui. Un profesor cu capacităţi manageriale deosebite este acela care doreşte şi reuşeşte să realizeze o instruire eficientă5. în domeniul pregătirii profesionale: . prin exersare la clasă şi Iţe activităţi metodice. Profesorul de istorie trebuie să posede calităţi in-:electuale.

.

a noţiunilor şi conceptelor. a didacticii istoriei permite înţelegerea fenomenelor şi proceselor istorice. Neglija'rea unor noţiuni şi conţinuturi importante ale obiectului istorie. -publicarea de studii şi articole în reviste de specialitate. de experienţa didactică. -definirea termenilor istorici. -gradul de sistematizare. — doctorat. Competenţa profesorului de istorie este relevată de stăpânirea procesului de predare-învăţare. Cu ajutorul acestora. înlănţuirea logică a conţinuturilor depinde de capacitatea de a sintetiza. etape. studii sau cărţi. Rolul obiectivelor în alegerea strategiilor didactice este cunoscut. înlănţuirea logică a conţinuturilor. Aceasta pre supune propoziţii şi fraze concise. Calitatea conţinuturilor istorice din timpul lecţiilor determină competenţa în specialitate. de evenimente istorice.-pregătirea prin studii aprofundate sau prin masterat*. Sunt eficiente. dar şi din domeniul disciplinelor cu care aceasta interacţionează. de cunoştinţele istorice. dicţionare.publicarea de lucrări ştiinţifice pe teme de istorie sau metodică. de pregătirea profesională a profesorului de istorie. multimedia. -pregătirea prin definitivat şi grade didactice. consecinţe şi cauze. depinde de conţinuturi şi noţiuni. Cunoaşterea se realizează prin: — sursele de informare folosite în procesul de predare-învăţare (atlase istorice. în sistemati zare trebuie să se pornească de la obiectivele operaţionale. -activităţi în cadrul Societăţii de Ştiinţe Istorice sau al altor societăţi aca demice cu profil de istorie. recomandabile acele surse de informare care respectă adevărul istoric şi sunt în concordanţă cu obiectivele şi conţinuturile pro gramelor şcolare şi cu idealul educaţional. Competenţa în domeniul istoriei se reflectă în: raportul dintre conţinuturile programelor de istorie şi cele realizate în lecţiile de istorie. diapozitive) care fundamen tează competenţa în specialitate. . Permanenta informare asupra evoluţiei ştiinţei istorice. noţiuni şi evoluţii istorice ale evenimentelor. Experienţa şi studiile referitoare la acest aspect recomandă mult discernământ în folosirea diferitelor surse de infor mare. realizarea obiectivelor stabilite prin lecţiile de istorie depinde de situaţia de cunoaştere creată prin concordanţa dintre conţinut şi obiective. cunoaşterea modalităţilor de abordare a acestora în activitatea la clasă. -sesiuni de comunicări ştiinţifice şi simpozioane pe teme metodice şi de istorie. o abordare neştiinţifică a acestora demonstrează incompetenţa profesorului. cu mesaje şi explicaţii în .

iar masteratul.n. Note: * Forme de învăţământ postuniversitar având.) QQ . Studiile aprofundate durează între unu şi două semestre.concordanţă cu ştiinţa istorică. în principiu. între trei şi cinci semestre. o funcţie de specializare în vederea înscrierii la doctorat. (n.

Abaterea de la conţinuturile. . pe ani de studii. motivarea acesteia. — diferenţierea şi individualizarea proceselor de predare-învăţare a istoriei pe grupe de elevi sau individual.— corelarea interdisciplinară. .proiectarea activităţii didactice la obiectul istorie. lecţii etc. — realizarea obiectivelor operaţionale. -utilizarea manualelor. obligatoriu pentru fiecare temă de istorie. sistematic. într-un fel sunt prezentate conţinuturile la clasa a V-a. oferite prin diferite obiecte de . religia şi alte obiecte de învăţământ.utilizarea judicioasă a timpului acordat activităţii de predareînvăţare pentru parcurgerea activităţilor de învăţare prevăzute prin proiectul de lecţie. în funcţie de lecţie.. Cunoştinţele dobândite de elevi. cu fraze scurte şi expresii cunoscute. —adaptarea conţinuturilor la capacităţile de învăţare ale elevilor. -formularea obiectivelor operaţionale în funcţie de conţinuturi. -autoevaluarea efectuată de elevi pe baza criteriilor menţionate de profesor. mijloacelor de învăţământ eficient în funcţie de obiectivele conţinuturilor istorice şi de modul de integrare în procesul de predare-învăţare. trimestre. noţiunile şi explicaţiile din programă sunt considerate contrare adevărului istoric şi carac terului formativ al istoriei. criteriile şi modalităţile de evaluare. -raportul dintre strategiile didactice centrate pe profesorul de istorie şi cele activ-participative centrate pe elev.corelarea intra şi interdisciplinară prin procesul de predareînvăţare. Competenţa metodică a profesorului de istorie este rezultatul acţiunii de formare iniţială în facultăţile de istorie şi al exercitării profesiunii într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Interdisciplinaritatea presupune legături cau zale cu geografia. -adaptarea strategiilor didactice în funcţie de obiective. -gradul de solicitare şi angajare a elevilor în lecţiile de istorie. -alcătuirea. -evaluarea elevilor. —respectarea adevărului istoric. utilizarea şi interpretarea testelor de evaluare. Este dobândită treptat şi dovedită prin: . în alt fel sunt prezentate la clasele de liceu. -adaptarea obiectivelor conţinuturilor şi a strategiilor la particularităţile de vârstă şi individuale. concis.

Profesorul de istorie poate realiza corelarea interdisciplinară. sau pe . Acestea oferă elevilor ocazia să sesizeze legăturile logice. Corelaţiile interdisciplinare dezvoltă creativitatea. spiritul critic. evoluţia lor. consecinţe şi ritmicitate. geografie. cu referiri la disciplinele studiate în acelaşi an de învăţământ. capacitatea de analiză şi sinteză. în orele de istorie. în plan orizontal. religie permit folosirea lor în contexte noi.învăţământ. cul tură civică. cauzale dintre evenimente istorice.

cunoaşterea didacticii tradiţionale şi moderne. axate pe tehnici tradiţionale şi moderne. încurajarea participării elevilor la acţiuni de cunoaştere. reflectate de programe şi manuale şcolare. Corelaţia interdisciplinară asigură consolidarea cunoştinţelor de cultură generală. reacţionează greu. pentru profesorul de istorie. metode activ-participative care permit munca individuală. interpretare.: expunerea). cu ajutorul elevilor. —adecvarea stilului didactic la particularităţile de vârstă. Un elev are o reacţie şi un spirit de observaţie puternice. care stimulează motivarea învăţării. bazat pe ironii în evaluarea frontală sau sumativă şi reproducerea verbală sau scrisă a celor spuse de profesor îndepărtează pe elevi de obiectul istorie. din obser vaţiile asupra diapozitivelor cu palatele monumentale din timpul lui Napoleon... documente istorice sau materiale auxiliare). Competenţa psihopedagogică în activitatea didactică la obiectul istorie este concretizată prin: —captarea atenţiei. Elevii cu un intelect mai bine dezvoltat vor sintetiza. Profesorul de . pe baza observaţiilor anterioare dar şi imediate. graniţele teritoriale pe care le cuprind un regat. diagramelor etc. Cooperarea. Cunoaşterea psihopedagogică presupune. hărţi. —abordarea unui stil didactic adecvat în funcţie de condiţii. în funcţie de capacităţile elevilor. vor deprinde şi cunoaşte grandoarea stilului baroc în artă. la situaţiile de învăţare. hărţi istorice. Conţinuturile lecţiilor de istorie. pe grupe sau activităţi frontale. imperiu sau un popor. stimularea interesului şi motivaţiei prin documente istorice. concluzionare fac parte dintr-un stil didactic atractiv pentru elevi. în lipsa documentelor. organizează activităţi specifice cu grad mai mare sau mai mic de dificultate. Exemplu: Cunoştinţele de geografie pot determina rolul mediului în apariţia şi evoluţia unor comunităţi umane. Pentru anumite conţinuturi. specificul unor civilizaţii. Profesorul. sunt cunoscute de elevi în procesul de predare-învăţare prin activităţi de învăţare diferite. diverse caracteristici şi evoluţii ale evenimentelor. Elevii cu capacităţi reduse vor observa şi vor interpreta harta istorică pentru a prezenta aşezarea geografică. Stilul autoritar restrictiv. observare.plan vertical. altul este mai încet în gândire. filme didactice etc. Din observarea atentă a construcţiilor Greciei antice vor formula concluzii despre arhitectura Greciei antice. la particularităţile individuale şi ale clasei. cu referiri la cunoştinţele dobândite în diferite clase. în lecţia Formarea SUA pot fi evidenţiaţi. diapozitive. profesorul de istorie foloseşte metode tradiţionale (ex. învăţarea conţinuturilor temelor din clasă. factorii geografici care au generat unitatea şi diversitatea acestei ţări. sau grupelor de elevi. pentru altele (unde sunt prezente diagrame. din documente sau diagrame. a teoriilor ştiinţifice despre dezvoltarea psihică a elevilor.

istorie nu trebuie să fie distant sau inaccesibil. a cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. datorită solicitării elevului pentru cunoaşterea adevărului. 9 1 . Cooperarea şi dialogul dezvoltă munca intelectuală.

Personalitatea complexă a profesorului trebuie să impună o disciplină democratică. fără extravaganţe şi neglijenţe. Factorii primari ai deciziei de conducere a procesului didactic sunt: decidentul (profesorul). -perseverenţa şi conştiinciozitatea în îndeplinirea sarcinilor pedagogice şi didactice. trebuie să fie calm.vx. -tactul şi măiestria pedagogică. . cu părinţii. prin procesul de predareînvăţare. -exigenţa faţă de sine şi faţă de elevi. calmul. exigenţă principială. activităţi de cercetare şi concursuri şcolare.punctualitatea şi disciplina în muncă.. Optimismul pedagogic. profesorul este de neînlocuit. -sănătatea. Decidentul este în general profesorul. . pe propria disciplină şi seriozitate. Lecţiile. să nu apeleze la ironii sau aluzii care lezează personalitatea unor elevi. în activitatea la clasă profesorul trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă. dar şi elevul. Rezultatele la examene. severitate. pentru pregătirea examenelor.capacitatea de conducere şi organizare a procesului didactic (manage rială). răspunsurile acestora.iai<sci exagerata a unor elevi. acţiuni prin care se influenţează profund personalitatea elevului. — corectitudinea în evaluare. Concepută ca o suită de situaţiiproblemă. Dragostea faţă de elevi presupune încurajarea succesului acestora. de prelucrare a datelor istorice. încrederea în elev. de extragere. echilibrul şi stăpânirea de sine. la sistematizarea unor cunoştinţe despre o anumită cultură şi civilizaţie determină reuşita acţiunilor didactice în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. Literatura de specialitate română şi străină constată o mare diversitate de caracteristici ale problematicii competenţei educatorilor din învăţământ. promovarea stilului bazat pe cooperare şi încurajarea participării elevilor la soluţionarea cauzelor unui eveniment istoric. gradul diferit de complexitate al activităţilor de învăţare impuse acestora îndepărtează pe elevi de profesor şi de obiectul de învăţământ. executantul (elevul) şi mediul ambiant (spaţiul educaţional). olimpiade. a obiectivelor lecţiei. lecţia de istorie presupune din partea profesorului un proces decizional continuu. Profesorul creează condiţiile necesare realizării. -capacitatea de a coopera cu elevii. drumeţii. Prin acţiunile conexe cu elevii: vizite la muzeu. bazată pe activităţi didactice formative. la învăţătură în general sunt o consecinţă a activităţii didactice a profesorului de istorie. Măria Eliza Dulamâ propune următoarele caracteristici personale: -ţinuta generală şi vestimentară ireproşabilă. exemplul lui influenţează în mod spontan elevii printr-o forţă de convingere emanată de caracteristicile personale.^w. dar în acelaşi timp anticipează activitatea elevilor. . conţinuturile lor reprezintă pentru profesor activităţi de căutare. cu colegii. ferm. îi determină pe aceştia să nu accepte stilul didactic practicat. Personalitatea profesorului de istorie. sau să le tolereze greşelile.

interacţiunile profesor-elev, elev-profesor, în actul decizional. Efortul de a face deciziile sale să apară ca decizii de grup, luate împreună cu elevii, demonstrează că sfera noţiunii — profesorul ca factor de decizie — se lărgeşte, cu toate că elevii participă la procesul decizional numai în anumite etape. După Steliana Toma, etapele procesului decizional sunt reflectate de următoarea schemă:

ideal educativ

conducerea generală a învăţământului

Nivelul l Nivelul II Conducerea generală Conducerea a sistemului intermediară în plan de învăţământ teritorial

Nivelul III Conducerea procesului de învăţământ la clasă

93

... „.^IGI i iui ueuuionai, profesorul şi elevii sunt actori şi executanţi care influenţează acest proces, în general, în proiectarea şi desfăşurarea activităţii didactice, profesorul de istorie se poate afla în situaţii decizionale de certitudine, dar şi de incertitudine şi risc. Situaţiile de incertitudine în actul decizional al procesului de predare-învăţare pot fi determinate de: — inactivitatea elevilor; -lipsa materialului didactic; -lipsa flexibilităţii în gândire din partea profesorului în faţa schimbărilor; — înscrierea deciziei în intervalul optim. Responsabilitatea profesorului în luarea deciziilor la diferite niveluri de conducere este reflectată de schema următoare:

Literatura de specialitate prezintă diferite modele decizionale privind activitatea didactică. Dintre acestea, două sunt reprezentative: -modelul lui Jean Donnay; -modelul lui R.l. Yinger. Modelul Donnay este centrat pe interacţiunea profesor-elev, ţine cont de starea iniţială a profesorului, dar şi de cea a elevului, şi de experienţa celor doi parteneri. Profesorul este într-o interacţiune permanentă cu elevii pe tot parcursul lecţiei, evaluează cerinţele proiectului didactic cu activitatea de predare-învăţare. în lecţie, dacă cerinţele profesorului sunt respectate, activitatea didactică se desfăşoară conform celor decise, proiectate, dacă nu, se recurge la procedeul de rutină sau se creează ad-hoc noi procedee. Modelul R.l. Yinger stabileşte următoarele etape în procesul decizional al profesorului: -definirea problemei; -formarea iniţială a problemei; -selectarea soluţiei (deciziei). în concepţia lui R.l. Yinger, soluţia este influenţată de trei dimensiuni: adaptare, investigare şi elaborare. Acestea presupun alternative care se pot modifica în timp în actul decizional, învăţarea are două coordonate: o coordonată informaţională şi alta operaţională, în funcţie de actul decizional, strategii didactice, elev, mijloace de învăţământ etc., aceste două laturi ale învăţării se pot dezvolta inegal, învăţarea de tip receptiv-reproductiv presupune redarea datelor istorice, conţinuturilor, noţiunilor, aşa cum au fost expuse şi cum au fost însuşite de elev. Elevul este informat, îndopat cu conţinuturi, date şi fapte istorice, în cazul în care, prin acţiuni la care participă elevul, procesele psihice de cunoaştere sunt solicitate la nivel operaţional (al gândirii), se formează deprinderi practice, operaţii intelectuale, strategii cognitive, atitudini, sentimente, structuri de personalitate. Ex. 1 — deprinderi practice din interpretarea unei hărţi; Ex.2 — capacitatea de a sesiza cauzele evenimentelor istorice; Ex.3 — atitudini, sentimente, conduită civică determinate de evenimente.

2. ELEVUL Elevul constituie elementul cel mai important al procesului de predare-învăţare a istoriei. Profesorul trebuie să cunoască etapele învăţării, particularităţile psihologice de vârstă şi individuale ale elevilor, teoriile privind motivaţia învăţării. în procesul de predare-învăţare, profesorul trebuie să ţină seama de câteva elemente: — elevul nu trebuie să obosească învăţând; - efortul să fie dozat în funcţie de particularităţile de vârstă individuale;

95

şi de calitate se dobândesc prin activităţi didactice, tradiţionale, dar şi moderne; — obiectivele instruirii sunt atinse dacă se găsesc mijloacele corespunzătoare, eficiente realizării lor. Elevul este o personalitate unică, cu capacitate şi viteză de învăţare diferite. Trăsăturile esenţiale ale elevilor trebuie sesizate de profesor, înmagazinate, eventual fixate pentru a modela procesul de predare-învăţare, în funcţie de cerinţele elevilor sub aspectul însuşirii. Conţinuturile programelor de istorie, ale manualelor trebuie să fie elaborate conform vocabularului şi formelor de gândire specifice anilor de studiu, care reflectă vârsta diferită a elevilor. Conţinuturile trebuie segmentate pas cu pas, cu revenire la aspectele dificile. Stadiul gândirii concrete (6-7 şi 11 ani) ne interesează pentru a prezenta aspecte legate de activităţile pentru parcurgerea şi însuşirea conţinuturilor manualului de istorie de clasa a IV-a. Conţinuturile istoriei de clasa a IV-a trebuie structurate, prezentate concis, cu fraze scurte, educative. Activităţile didactice au în vedere operaţiuni concrete, prin care percepţia este gradată. Stadiul gândirii formale, după 10-l1 ani, permite raţionamente directe şi inverse, realizarea clasificării după criterii prezentate de profesor, transferă informaţii în sisteme de referinţă diferite. Elevii de gimnaziu, prin evoluţiile fizice şi intelectuale, sunt întrun stadiu preformal, deoarece s-au constatat diferenţieri între ei. Acţiunile unor elevi sunt dominate de operaţii concrete, alţii fac raţionamente directe. Unii se menţin la nivelul operaţiilor concrete, alţi sunt capabili de acţiuni şi operaţii mintale. Pot sesiza cauzalitatea unor evenimente istorice, acţiuni şi consecinţele acestora, fn predarea-învăţarea istoriei naţionale, cunoştinţele noi nu pot fi deprinse şi formate fără suporturi concrete obiectuale sau figurale. La clasa a V-a, pentru formarea noţiunilor de cultură, profesorul prezintă imagini care înfăţişează elemente de cultură materială, dar şi spirituală. Ce reprezintă imaginile prezentate?'Elevii le percep, le descriu şi, cu ajutorul profesorului, însuşesc noţiunea de cultură: totalitatea valorilor realizate de o comunitate umană. Elevul, în timpul activităţii didactice, prin situaţiile de cunoaştere activă create de profesor, trebuie să devină capabil să efectueze singur comparaţii, analize, generalizări, raţionamente. Cunoaşterea cauzelor evenimentelor istorice şi a legăturilor dintre acestea dezvoltă gândirea şi imaginaţia, permite ordonarea logică a noţiunilor şi în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentului istoric. Explicarea evenimentelor fără implicarea elevilor face din lecţie o activitate monotonă, nu activează gândirea, are valenţe educative inferioare în comparaţie cu activităţile în care sunt implicaţi elevii. Folosirea unor metode activ-oarticipative (lucrul cu harta istorică, cu documentele istorice etc.) concentrează atenţia asupra unor observaţii (la hartă), concluzii (din documentele istorice), sporeşte capacitatea de receptare a conţinuturilor şi noţiunilor istorice.

Tema: Marile descoperiri geografice.... principalele descoperiri. Contactele Europei cu lumea nouă. călătorii în Orient. activitatea desfă-şurându-se după procedeul dictării.... regelui Spaniei. caravanele. 84. Acest procedeu impune memorarea mecanică. orientate atât asupra propriei sale comportări la clasă....Profesorul trebuie să creeze un climat de muncă în clasă.. când profesorul explică.. Ritmul rapid de derulare a predării-învăţării distrage atenţia.... prezintă conţinuturi şi noţiuni fără antrenarea elevilor în activitatea de predare. Bartolomeo Diaz (1487).. pe care o recomandă elevilor... 0 7 ...... Profesorul prezintă evenimente legate de marile descoperiri geografice: precursori..... Dialogul elev-profesor şi profesor-elev trebuie axat pe subiectul lecţiei... Prin procesul didactic.. pe baza dia gramei.. blochează activităţile independente de însuşire a cunoştinţelor şi dezvoltarea gândirii.. Nicola de Conţi (1444). deschideţi atlasele la pag.. interpretări de hărţi istorice şi documente... Prezentăm două variante de abordare a unor lecţii... cauze.... cât şi asupra comportamentului elevului... cu conţinuturi şi obiective legate de instruirea prezentată de programa de istorie. Henric Navigatorul (1415).. — Deschideţi manualele la p. pentru a cunoaşte călătoria acestuia în China..... ca de altfel şi ritmul lent care nu permite concentrarea atenţiei... raţionalizare......... pe Beniamin din Tudela (1170). 84.. scrisoarea trimisă de Columb. Din cunoştinţele dobândite anterior ce puteţi spune despre avântul economic şi mentalitatea oamenilor? — Pe baza cunoştinţelor generale şi a diagramei de la p... când profesorul îmbină procedeele clasice cu cele moderne... diagrama referitoare la descoperirile geografice. Profesorul prezintă lucrarea Cartea minunilor lumii a lui Marco Polo. Elevii menţionează.. prin trasarea de sarcini concrete fiecărui elev..... priviţi harta. al XV-lea? Cunoaşterea se rezumă la Europa şi nordul Africii. extrase din introducerea la Cosmografia din 1507. conţinuturile istorice sunt însuşite de elevi.. în activitatea didactică sunt folosite manualul.. Memorarea mecanică nu facilitează învăţarea. Activităţile de învăţare activ-participative se realizează cu localizarea pe hartă a teritoriilor explorate de Marco Polo. prin metodele activ-participative. prin alternarea acestora cu perioade de expunere şi explicaţie care să concentreze elevul spre obiectivele lecţiei... sau diferite documente istorice: extrase din jurnalul lui Magelan. prima. fotografiile care prezintă navigatorii. Ibn Battuta (1325).... prin comparaţii. Activitatea de predare-învăţare a istoriei nu trebuie să se bazeze pe dictatul lecţiei sau pe schemele pe tablă cu conţinuturi nesemnificative.. Acţiunile profesorului trebuie să fie echilibrate............ El arată la hartă.. Varianta a ll-a se bazează pe îmbinarea metodelor moderne de predare-învăţare cu metodele tradiţionale. Ce puteţi spune de orizontul cunoaşterii până în sec... blochează gândirea şi imaginaţia..... analiză.. iar a doua variantă. menţionaţi precursorii marilor descoperiri geografice... scrisoarea lui Amerigo Vespuci.. înlocuieşte manualul cu caietul de notiţe........

pp. prozelitismul religios. evenimente etc. op. Editura Pressco. 52. 40-41. Gheorghe Alexandru .cit. — NOTE — 1.. p. Ex.. Miron lonescu. Ex. p. 1996.. 1988. Bucureşti. 9.Vezi.N. 50. 8. învăţământul în oraşul Giurgiu. prin situaţii. 15. cit..deprinderi de folosire a normelor de lucru. cât şi de strategia sa personală.a. passim. . evoluţii istorice. 43.Ştefan Păun. interpretare. Gheorghe Dumitrescu. 40. Andre de Peretti.cit. Aceasta presupune exersarea lor până devin deprinderi. comparare. 6. însuşirea tehnicilor muncii intelectuale presupune iniţierea elevilor în metode specifice de învăţare la dezvoltarea istoriei. p. este sesizat pericolul otoman pentru comerţul cu Orientul. Academiei. pp. anume concepute..loan Jinga..4: studii de caz: . 3. 1: interpretarea unei hărţi istorice. 2. Ion Negreţ. 4.14-l5. progresele în navigaţie.N.3: evaluarea prin itemi. 1994. Majoritatea profesorilor consideră că rolul lor este de a-i învăţa pe elevi. prin observare.2: explicarea unor conţinuturi. 5. Mitrofan. care în esenţă este o deprindere realizată pe parcursul instruirii.Andre de Peretti. Editura Dacia ClujNapoca.cit. pp.. de întocmire a notelor de lectură pentru efectuarea temelor pentru acasă. Folosindu-se harta şi cunoştinţele elevilor. 166-l69. Succesul elevului în învăţare depinde atât de strategiile adoptate de profesor în activitatea de predare şi notare.. Pagini de istorie. în acest sens.u. Ed. Aptitudinea pedagogică. Mitrofan.l.. p. 7. 134. elevul îşi construieşte propria cunoaştere atunci când. intră în relaţie cu conţinuturile şi resursele materiale folosite de profesor în activitatea didactică. p.______ ^. p.. Ex. op. — dezvoltarea capacităţii de organizare a situaţiilor de autoinstruire. şi psihograma.Ibidem. Experienţa didactică şi creativitatea. Ex. In realitate. Radu. f.Metoda predării istoriei în învăţământul preuniversitar.uci ou expunerea profesorului privind cauzele marilor descoperiri geografice: avântul economic al Europei apusene. op. 1987. op.

prin solicitarea memoriei şi a interesului pentru problemele prezentate. noţiuni etc. Mijloacele de învăţământ pentru studiul istoriei reprezintă un ansamblu de resurse şi instrumente materiale şi tehnice folosite de profesori în predare şi de elev în învăţare. judecăţi despre cauzele evenimentelor istorice. FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT A.CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 4. filme didactice. fenomene istorice. fotografiile.FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 3. creta. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de mijloc de învăţământ desemnează resursele materiale concepute şi realizate pentru activitatea de predareînvăţare-evaluare. prin potenţialul pedagogic. consecinţe. cum sunt documentele istorice. cu avantaje şi dezavantaje. benzi magnetice.VI. menţionăm mijloacele audio-vizuale care asigură. Principiile au în vedere activizarea procesului de cunoaştere. foi transparente. evenimente. tabla. Pentru unele mijloace de învăţământ. manualul. în proporţie de 30-60%. reţinerea mesajului vizual. . Funcţia de comunicare a informaţiilor istorice. discuri. MIJLOACE DE ÎNVĂŢÂMÂNT UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1. Dintre mijloacele de comunicare a informaţiei istorice. diafilme. pentru realizarea obiectivelor stabilite de programele şcolare la acest obiect de învăţământ.PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 1. emisiuni TV. Cu ajutorul lor. cu o diferenţiere cuprinsă între 20% pentru mesajele vizuale şi 30% pentru mesajele auditive. Mijloacele de învăţământ folosite în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice transmit informaţii despre fapte. Experienţa didactică consemnează importanţa acestora. concepte.CONSIDERAŢII GENERALE 2. atlasele. nu există studii în ceea ce priveşte calitatea receptării mesajului. Mijloacele de învăţământ.INTEGRAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE 5. Pentru comunicarea informaţiei istorice pot fi folosite diapozitive. montaje audio-vizuale. fixarea şi consolidarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice1. concepte. înţelegerea. schema la tablă. evoluţia lor. evoluţii. presupun principii care le asigură funcţii speciale în raport cu rolul dominant în activitatea didactică. casete video. elevii asimilează mai uşor cunoştinţele istorice şi îşi consolidează sistemul de noţiuni. pe care profesorul le utilizează pentru a facilita perceperea. 2.

sinteza. modele etc. Un film didactic prezintă un eveniment istoric. albume despre arta din această epocă. Prin imagini. înţelege şi evalua esteticul realităţii obiective. E. elevii obţin informaţii corecte. de a investiga spaţiul istoric. D. prin mijloace de învăţământ speci fice. Funcţia estet/că constă în faptul că. Exemplu: evaluarea realităţii despre monumente istorice. oferă posibilitatea elevului de a explora realitatea substituită. dezvoltă curiozitatea. profesorul de istorie reuşeşte să prezinte în mod atrăgător. despre lumea antică. Folosirea unor mijloace de .^1 şi urnitelor pentru fiecare mijloc de învăţământ informativ o face Gheorghe Tănasă 2. captivant. formează convingeri despre război._____. îndeamnă la cercetare şi studiu individual. Motivaţia învăţării temei Arta Renaşterii este stimuiată prin diapozitive. se dezvoltă capacitatea elevilor de a aprecia. evoluţii statale etc. Funcţia de motivare a învăţăturii (stimulatoare) constă în capacitatea mijloacelor de învăţământ dirijate de profesor de a provoca.^. studii de caz etc. evenimente istorice. Prin intermediul mijloacelor de comunicare a informaţiei.. clasificare pe care o prezentăm în această lucrare. Funcţia formativă se valorifică în predarea-învăţarea istoriei prin capaci tatea mijloacelor audio-vizuale de a stimula analiza. Prezentarea unei casete video despre piramide. filmele de arhivă. tema avută în dezbatere în procesul de predareînvăţare (lecţii). comparaţia. Exemplu: filmele pe teme istorice. B. curiozitatea. construcţiile megalitice etc. activează atenţia. Funcţia de substituire constă în faptul că mijloacele de învăţământ substituie realitatea istorică într-o manieră proprie. C. moti vaţia învăţării. F. Mijloacele de comunicare audio-vizuale măresc curiozitatea reconstituirii unor eveni mente istorice din trecut. dezvolta şi stimu la motivaţia învăţării. cauzele unor evenimente. asigură observarea în grup. Cu ajutorul lor. Funcţia ergonomică (funcţia de realizare a efortului în activitatea de predare-învăţare) este capacitatea mijloacelor de învăţământ de a transmite un volum mare de informaţii într-un timp scurt. care pot fi analizate în clasă.. deoarece cu ajutorul acestora profesorul prezintă situaţii problemă. diapozitivele cu monumente istorice etc. interesul de cunoaştere.

capacităţi şi deprinderi dobândite de elevi. sub 'ndrumarea profesorului de istorie. mijloacele audio-vizuale pot crea în lecţii. Funcţia de evaluare a randamentului şcolar oferă posibilitatea profe sorului de istorie de a obţine informaţii referitoare la rezultatele instruirii. Diapozitive cu imagini. G.învăţământ cât mai diversificate în activitatea la clasă oferă profesorului de istorie cadrul necesar unor activităţi eficiente. cunoştinţe stocate (ex. în care elevii sunt puşi să dentifice şi să compare diferite evenimente istorice. .: pe calculator). situaţii-problemă. cu valenţe educative deosebite.

Mijloacele audio-vizuale au o forţă de comunicare şi demonstrare deosebită. ma nuale.. operaţionează procesele gândirii. de elevi.mijloacele scrise sunt elaborate de profesori. fotografii. video-documentarul pentru citit microfilme (în cazul datelor istorice microfilmate). dicţionare etc. desene. -mijloace de învăţământ pentru exersare şi formare a deprinderilor profesionale. există mijloace de învăţământ obiectuale. -mijloace de învăţământ pentru raţionalizarea timpului orei de istorie. tablă magnetică4: . în esenţă. copact-discul. scrise şi audiovizuale. radioul. sau pe ambele căi concomitent5. retroproiectorul pen tru folii transparente. şi de echipamente tehnice care redau imagini şi sunete pentru o recepţionare individuală sau colectivă. albume. machete. pickup-ul pentru discuri. aspectomatul şi diastorul pentru proiecţia diapozitivelor. care sto chează o informaţie (în cazul nostru o informaţie istorică). videocasetofonul. aparatul de filmat. acestea au în vedere interdependenţele pe care le creează în actul didactic. de asemenea. după rolul pe care îl au în activitatea didactică sau după natura lor. Este foarte important ca profesorul de istorie să cunoască potenţialul didactic al mijloacelor de învăţământ şi tehnicile de acţionare a mijloacelor audio-vizuale. Valoarea pedagogică este dată de eficienţa lor în realizarea obiectivelor pedagogice6. -mijloace de învăţământ pentru investigaţie. auditivă. Mijloacele audio-vizuale se împart în: •mijloace tehnice vizuale: epiproiectorul pentru suporturi opace. planşe. magnetofonul. CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT Există mai multe clasificări ale mijloacelor de învăţământ. — mijloace de învăţământ pentru evaluare. — mijloacele audio-vizuale cuprind un ansamblu de materiale.3. . hard-discul pentru calculatorul electronic. dezvoltând activitatea individuală sau de grup prin: texte. realizează în esenţă un învăţământ formativ. cărţi. de instituţii spe cializate. prin funcţiile didactice îndeplinite. mulaje. pe cale vizuală. scheme. După natura lor. După rolul pe care îl au în activitatea didactică se împart în3: -mijloace de învăţământ pentru comunicare. •mijloace tehnice auditive: casetofonul. tablouri. epidiascopul pentru diapozitive şi diafilme.

Mijloacele de învăţământ asigură învăţarea la nivelul gândirii logice şi a reflecţiei. echilibrată. pentru dobândirea de noi cunoştinţe. a mijloa celor audio-vizuale. Folosirea mijloacelor de învăţământ lărgeşte câmpul de cunoştinţe al elevilor. condiţionarea reciprocă. -stabilirea obiectivelor urmărite prin folosirea mijloacelor de învăţământ. -direcţionarea activităţilor de instruire de către profesor. de mijloacele didactice existente în şcoală. în activitatea didactică. . în funcţie de obiectivele lecţiei._ MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE Eficienţa mijloacelor de învăţământ în procesul de predareînvâţare depinde de calitatea lor. -adaptarea riguroasă la sarcinile de învăţare. conexiunile şi interferenţele dintre date şi procesul istoric7. în unele cazuri chiar de elevi. care începe înain te de activitatea didactică şi continuă cu procesul de predareînvăţare şi se încheie cu stabilirea concluziilor desprinse din evaluarea realizărilor obiec tivelor stabilite pentru mijloacele audio-vizuale. de modul cum sunt integrate în lecţiile de istorie. -folosirea mijloacelor de învăţământ pentru crearea unor ideiancoră ale activităţii educative.o selecţionare raţională a mijloacelor de învăţământ în obiectivele pedagogice. Metodologia integrării depinde de competenţa profesorului de istorie şi de particularităţile de vârstă ale elevilor. — interdependenţele lor. -o pregătire activă. -alegerea momentului folosirii mijlocului de învăţământ în succesiunea lecţiei pentru a forma la elevi deprinderi practice. a crea motivaţia învăţării. complexă a profesorului de istorie. -folosirea lor pentru evaluarea unor cunoştinţe. deprinderi. Eficienţa presupune: . de la experimentele directe la cele abstracte. -folosirea judicioasă. oferă posibilitatea de a descoperi cauzele şi consecinţele.

.

ce prezintă evenimente istorice. Mijloacele grafice concretizează spaţiul istoric şi geografic. cu o înclinaţie de 20-30 grade spre interiorul sălii de clasă. culturi arheologice. evenimente localizate geografic etc. arme. . Diostarul şi aspectomatul sunt alte aparate care necesită o pregătire a profesorului în ceea ce priveşte funcţionarea şi folosirea lor. PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 5. tematici istorice. timpul istoric.). localităţi. scheme etc. realizate de edituri sau confecţionate de profesori şi elevi. ţări. Adaptarea distanţei de proiecţie este esenţială pentru claritatea imaginii. Va fi plasat frontal. cunoaşterea unor evoluţii şi procese istorice. Ştiinţa istorică a creat atlase care prezintă hărţi istorice şi geografice. 5. profesor-elev.3. sunt mijloace pentru obţinerea unor informaţii referitoare la epoci. aşezări umane. detaliază şi generalizează fenomene şi evenimente istorice. elaborate pe epoci. culturi. diferite obiecte istorice. dar şi imagini reprezentative ale unor culturi. adică proiecţie prin transparenţă a documentelor şi imaginilor istorice.2. Imaginile sunt stabilite în ordine. trebuie inventariate şi stocate în cabinetul de istorie. Mijloace grafice Istoria conţine evenimente care trebuie încadrate în timp şi spaţiu. în funcţie de conţinuturile lecţiilor. hărţi de epocă. Atlasele sunt culegeri de hărţi. Dioproiecţia se realizează cu o gamă largă de operaţii.1. culturi. Mijloace audio-vizuale Epiproiectorul este utilizat pentru epiproiecte în condiţii de camuflaj. colecţionate de profesori sau elevi. fiind urmate de comentarii ale elevilor sau profesorului. cu comentarii şi imagini adecvate etc. Proiecţia se face pe un ecran ferit de lumină naturală în timpul derulării. modele.5. ceramică). (Exemplu: Atlasul biblic. arme. Hărţile. Simbolurile istorice dar şi geografice permit interpretarea hărţilor istorice. Imaginile expuse permit dialogul elev-elev.) 5. documente istorice. podoabe. Ele reprezintă realităţi istorice autentice şi intensifică motivaţia pentru cunoaştere. Reprezentările cartografice cu conţinuturi istorice sunt expresii grafice ale analizelor istorice asupra unei ţări. monede şi medalii. evenimente. evenimente istorice. monumente istorice etc.. diagrame. perioade. personaje. Mijloace obiectuale Obiectele arheologice (unelte de muncă. Atlasul lumii antice. Acesta proiectează prin reflexie (fotografii. civilizaţii. Epiproiectorul este folosit pentru dioproiecţie. dezvoltând un spirit de cooperare în activitatea didactică. sunt diferite. De asemenea. care prezintă spaţii istorice.

Manual de pedagogie. elementele caracteristice ale unei culturi sau civilizaţii. Ibidem. cit. Tănasă) Diapozitive Filme didactice Mape cu documente istorice Atlase Folii transparente Casete video Diafilme Benzi magnetice Modele Portrete Hărţi murale şi de contur — NOTE — Apud loan Jinga. 122. casetofonul şi magnetofonul redau sunete înregistrate. Minodora Perovici. artistice. p. . 14. Gh. Elevii sunt învăţaţi cum să noteze ideile semnificative din conţinutul audiat. loan Cerghit. Elena Istrate. Structura mijloacelor de învăţământ (după Gh. permit sesizarea cauzelor unui eveniment istoric. 115-l17. Apud loan Jinga. p. Videocasetofonul. pp. Colecţiile de diapozitive cuprind imagini despre istoria naţională şi universală. op. Tănasă.ncKup-ul. filmele didactice. 305. Tânasâ. 297. passim. p. televiziunea au valenţe educative deosebite. 298. Profesorul foloseşte înregistrările pentru a aprofunda şi explica evenimentele istorice. Elena Istrate. op. Teodor Mucica. p. dezvoltă capacitatea de sinteză. cit. Ibidem. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. Radioul poate fi utilizat pentru audierea de reportaje cu subiect istoric sau de evenimente contemporane care devin istorice. Gh. cit. istorice. op. p.

—transmiterea noului conţinut. determinat de obiectivul fundamental urmărit.ACTIVITĂŢI DIDACTICE EXTRAŞCOLARE 1. După sarcina didactică3. Variabilele ce intervin în alegerea variantei de lecţie sunt1: — conţinutul instruirii. -analiza diagnostică preliminară a resurselor umane şi materiale. legături inter/intra trandisciplinare. .obţinerea performanţelor. în funcţie de care este numită fiecare categorie de lecţie. -gama obiectivelor operaţionale. . un model flexibil proiectat. Tipul de lecţie „este un anumit mod de constituire şi însuşire a lecţiei". Lecţia de istorie — tipuri şi categorii Lecţia face parte din cel mai utilizat mod de organizare a procesului de învăţământ instituţionalizat şi este forma principală în care se desfăşoară activitatea de predare-învăţare-evaluare. . .ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 2. Secvenţele lecţiei sunt2: — captarea atenţiei. FORME DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE 1.stilul de predare. —reactualizarea cunoştinţelor anterioare. ci complexă. —lecţii de recapitulare. Lecţia nu este o activitate didactică rigidă. ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 1. —lecţii de evaluare. pornindu-se de la obiectivul fundamental. -evaluarea performanţei.lecţii mixte.1. —locul de desfăşurare. . -utilizarea conceptelor însuşite în contexte variate. —dirijarea învăţăturii. —strategiile şi metodologiile proiectate. — realizarea conexiunilor inverse (feedback).enunţarea obiectivelor operatorii. tipuri de lecţii cum sunt: —lecţii de comunicare-dobândire de cunoştinţe.VII. —lecţii de consolidare-sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate. —lecţii de formare a principiilor şi deprinderilor. -transferul cunoştinţelor: aplicaţii.

care sunt necesare activităţii de predare-învăţare-evaluare a conţinuturilor istoriei5.organizarea clasei pentru lecţie şi captarea atenţiei. —fixarea cunoştinţelor. -sistematizarea cunoştinţelor. Lecţia de comunicare a noi cunoştinţe la istorie cunoaşte variante cum sunt: — lecţie introductivă. -lecţie bazată pe material demonstrativ: document istoric. -lecţii de confecţionare de materiale didactice. Lecţia mixtă sau combinată realizează mai multe sarcini didactice: . . hartă. —lecţie de îmbinare a verificării orale cu verificări scrise. -lecţie pe grupe de elevi. -lecţia de analiză a lucrărilor practice şi a lucrărilor scrise. -lecţia prin analiza de caz. a ceea ce doreşte profesorul să realizeze cu elevii într-o perioadă de timp6. Istoria. -pregătirea elevilor pentru asimilarea noilor cunoştinţe. — actualizarea elementelor de conţinut. Proiectarea didactică presupune proiectarea activităţii didactice anuale .. prin evaluarea continuă. diapozi tive etc. -lecţie-experiment. -asimilarea cunoştinţelor prin activităţi activ-participative. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor cunoaşte următoarele variante: -lecţia în cabinetul de istorie.pedagogică prezintă tipuri şi variante de lecţii4. —lucrări scrise. care abordează diferenţiat activitatea de predare-învăţare. -lecţie de analiză a observaţiilor în urma vizitelor la muzeu. -lecţii de fixare prin activităţi practice. —conexiunea inversă. Proiectarea activităţii didactice este un proces de anticipare sistemică. sau la diverse obiective istorice. -lecţie prin activităţi practice. ca obiect de învăţământ. Lecţia de evaluare a performanţelor şcolare poate cunoaşte variante cum sunt: —lecţie de evaluare orală. materiale didactice. oferă o multitudine de variante pentru realizarea lecţiei. raţională.lecţia bazată pe munca independentă Lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate cunoaşte variante cum sunt: -lecţii bazate pe exerciţii individuale şi de grup. prin conţinuturi. evaluări. -verificarea prin teste. documente istorice. bibliografie. -lecţie bazată pe munca independentă. — lecţia dezbatere.

(proiectul. Mate didac bibliog Capitol Tema N r. Stabilirea obiectivelor operaţionale în proiectul semestrial simplifică proiectarea sistemului de lecţii. 1. pe baza constatării evaluării situaţiilor de învăţare din lecţiile anterioare. 1. Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie Proiectul didactic anual vizează: -obiectivele specifice. asupra istoriei. numărul de ore atribuit fiecărei lecţii. tema. pentru o lecţie. ore Perioada Operaţionalizarea obiectivelor la istorie presupune. Proiectul activităţilor semestriale Proiectarea semestrială vizează obiective pedagogice: capitolul. o perspectivă asupra predării disciplinei de învăţământ. permite. planificarea anuală). Semestrul Capitolul Nr. crt. ~] ~ Observaţii Nr. cu ocazia elaborării proiectului lecţiei. -succesiunea capitolelor şi conţinuturilor. bibliografie. activităţi practice. -stabilirea numărului de ore atribuite fiecărei unităţi de conţinut şi repre zentarea timpului necesar fiecărei activităţi didactice: predare.2. Aceasta oferă o viziune de ansamblu. pornind de la faptul că stabilirea obiectelor operaţionale este o activitate care se efectuează pentru fiecare lecţie în parte. în următoarea ordine: Nr. dacă nu sunt prevăzute de programa de istorie. crt. . să se înmagazineze noi situaţii de învăţare. Simplificarea proiectării anuale asigură operaţionalitatea conţinuturilor stabilite pentru fiecare lecţie. Sunt profesori care elimină această rubrică. sinteză. reca pitulare. de ore Perioada La baza proiectului (planificării) anuale stă programa şcolară (curriculum). modalităţi de evaluare. în cazul nostru. evaluare.3. patru-cinci obiective concrete derivate din obiectivul general (scopul lecţiei). mijloace de învăţământ. realizabile pentru o oră de curs (secvenţe de timp)7.

care este schematic şi sumar8. Pentru o proiectare corectă a unei lecţii de istorie. trebuie să cunoască clasa de elevi. Proiectul didactic stabileşte în detaliu desfăşurarea lecţiei. —precizarea elementelor esenţiale de conţinut pentru a asigura îndepli nirea obiectivelor sub raport conceptual şi experimental practic. consolidare. Proiectarea lecţiei de istorie Proiectarea lecţiei asigură rigoare activităţii didactice. a bibliografiei. a probelor de evaluare. să dispună de capacitatea de a anticipa acţiunile didactice. crt. din multitudinea de obiective operaţionale sunt recomandabile 5-6 obiective. profesorul poate face modificările necesare. Operaţiile proiectării didactice la obiectul istorie sunt9: . Obiectivele operaţionale. o anticipare amănunţită a ceea ce va trebui să realizeze profesorul în clasă.4.precizarea obiectivelor operaţionale informative (ce va şti elevul la sfârşitul lecţiei) şi formative (ce va şti să facă elevul la sfârşitul lecţiei). . spre deosebire de planul lecţiei. consolidare. con ţinuturi istorice. de nivelul de pregătire la care au ajuns elevii. — indicarea exerciţiilor (temei pentru acasă). Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare Proiectarea conţinuturilor pentru perioada de recapitulare. 1. asigură eficienţa lecţiei. Tema sinteza Obiective Nr. operaţional ore e Perioada Data Tipul de activitate Modalitate şi forme de evaluare Obs. în general.5. în funcţie de situaţiile concrete. evaluare presupune următoarea rubricaţie: Nr.Proiectarea sistemului de lecţii de istorie presupune: —stabilirea obiectivelor pedagogice în funcţie de obiective specifice. ale principiilor procesului de învăţământ şi tehnologiei didactice. eficienţă activităţii de predare-învăţare. pentru efi-cientizarea activităţilor didactice de recapitulare. tipul de activitate. 1. Proiectarea materializată prin proiectul de lecţie (proiect de tehnologie didactică) previne şi elimină erorile în activitatea didactică. profesorul trebuie să cunoască elementele de bază ale proiectării didactice. Alcătuirea proiectului didactic presupune pregătirea metodică şi ştiinţifică. încadrarea activităţii didactice în timpul stabilit de programa şcolară. modalităţile şi formele de evaluare sunt orientative. — precizarea metodelor şi mijloacelor de învăţământ. evaluare.

fapte. prezentate de manuale. Consultaţiile au în vedere atât elevi cu probleme la învăţătură. recuperarea unor conţinuturi. cauze. Strategiile sunt echivalate cu demersul de proiectare. teoriile învăţării şi motivaţiei presupun cunoştinţe de psihopedagogie şcolară10. Meditaţiile la obiectul istorie sunt activităţi programate în afara orarului şi vizează instruirea suplimentară pentru examen. stabilirea timpului necesar folosirii lor în unitatea de timp. material didactic şi bibliografic). trebuie structurate după principiile logicii didactice. Consultaţiile dida ctice Consultaţiile didactice sunt activităţi prin care profesorul de istorie şi elevii interesaţi urmăresc anumite obiective: aprofundarea unor conţinuturi pentru examene. condiţiile materiale necesare învăţării (manuale.. Din conţinuturile istoriei selectăm un conţinut formativ esenţial. Conceptul semnifică o activitate de grup cu mai mulţi elevi. Consultaţiile vizează aprofundarea unor conţinuturi legate de bibliografia pentru olimpiada de istorie. concursuri şcolare. stabilită la 50 de minute pentru o lecţie (temă). olimpiade. Elaborarea strategiilor didactice presupune cunoaşterea acestor noţiuni de către profesorul de istorie. care să asigure formarea capacităţilor şi deprinderilor stabilite de obiectivul formativ şi conţinuturi informative esenţiale (informaţii. privind aprofundarea unor concepţii şi noţiuni. evenimente. consecinţe etc. Este necesară o evaluare a activităţilor de acest gen. privind recuperarea unor conţinuturi. teoriile învăţării şi teoriile motivaţiei învăţării. Analiza psihologiei celui ce învaţă presupune cunoaşterea de către profesorul de istorie a trăsăturilor psihocomportamentale ale elevilor. Particularităţile de vârstă şi individuale. de asemenea. 1. pentru recuperarea carenţelor provenite din activitatea programată în orar.analiza resurselor vizează conţinuturile stabilite de programele de istorie. organizare şi realizare a unei situaţii de predareînvăţare-evaluare pe baza unui obiectiv. Strategiile didactice favorizează dezvoltarea memoriei şi învăţarea. Acestea sunt organizate în afara orelor de curs printr-o consultare profesor-elev. durata şi modul de desfăşurare. aprofundarea . elev-profesor. Conţinuturile învăţării stabilite de programe. psihologia elevului.6. dar elevii nu primesc note sau avertismente. cât şi elevii excelenţi. sau cu un singur elev pentru pregătirea. în urma unor situaţii prin care anumiţi elevi nu au putut participa la activitatea de instruire. Tematica este stabilită de profesor şi elevi. Analiza condiţiilor presupune cunoaşterea mijloacelor de învăţământ necesare activităţii didactice. realizează scenariul activităţii cu implicarea celor două elemente ale binomului educaţional: profesorul şi elevul.) prin care sunt realizate obiectivele operaţionale.

dar în primul rând profesorilor. Posibilităţile de comunicare. Tematica este propusă de profesori sau de elevi. Interesul acestora pentru anumite teme şi activităţi este cel mai important în stabilirea tematicii cercului. -organizarea de expoziţii pe teme de istorie. -elaborarea unor materiale didactice. pentru rormarea unor deprinderi şi capacităţi de a opera cu conţinuturi. Cercul de istorie Este o activitate m afara orarului şcolii. date istorice. departamente. Acţiunile organizate în cadrul cercului de istorie: -organizarea de sesiuni. simpozioane cu comunicări şi referate pe teme de istorie. elaborează statutul cercului.întocmirea de monografii ale şcolii. Activităţile de cerc dezvoltă curiozitatea. Se desfăşoară pe parcursul unui semestru sau al unui an şcolar.100 de centre. colecţii de documente. de analiză şi sinteză sunt multiple cu ajutorul calculatorului conectat la Internet. în unele biblioteci naţionale din Europa. 1. planuri. iar prin proiectul Gabriel. Există 200 de . sau arheologie este organizat de profesorul de istorie. cercetarea. —organizarea de întâlniri cu istorici. universităţi care deţin pagini Web (300 în SUA). Internetul permite accesul în peste 30 de arhive din Europa prin proiectul Eurhistar-Automation History. arheologie. activităţile creative. . ale unor personalităţi istorice. cu problematici restrânse". instituţii. Activitatea este îndrumată de profesorul de istorie şi presupune cooperarea cu elevii. activităţi cu caracter educativ şi informativ. Calculatorul electronic şi istoria Accesarea rapidă a informaţiei prin calculator oferă elevilor preocupaţi de istorie. 1. obligaţiile şi calitatea de participant. stabilesc programul şi locul de desfăşurare. o cunoaştere a evoluţiilor în domeniu la nivel global. sau prin intermediul discurilor optice compacte. de cercetare în domeniul istoriei naţionale sau locale. stabilesc denumirea cercului. —elaborarea de reviste de specialitate. împreună cu profesorul. hărţi istorice.. cu grupuri de elevi interesaţi de evenimente istorice. materiale arheologice etc.8.7. Statutul prevede activităţile. Elevii. noţiuni şi concepte. Activitatea cercului este organizată pe baza unui program de activitate şi este consemnată în jurnalul cercului. Cercul de istorie. trebuie integrat în proiectul de activitate al şcolii. organele de conducere (preşedinte. localităţii. obiective istorice._ _____ „jujnoe. secretar). toate cu rol formativ deosebit. —organizarea de vizite la muzeu. Există în acest moment peste 1.

prin elementele componente. spaţiu pentru aşezarea materialului didactic necesar procesului de predare învăţare-evaluare. necesare activităţii didactice. Prin mijloacele de învăţământ ce se găsesc în cabinet. de cunoaştere a unor realităţi istorice locale. tablă. Eficienţa constă în faptul că materialele didactice necesare activităţilor didactice sunt asigurate prin schiţe. Funcţia ştiinţifică. . diagrame etc. prin elaborare de mape cu teme istorice. spaţii necesare activităţii didactice Sala de clasă presupune condiţii optime pentru activitatea didactică la obiectul istorie: bănci ergonomice. planuri. luminozitate adecvată. Cabinetul de istorie. Prin spaţiul adecvat. Prin biblioteca pe teme de istorie. Cabinetul este o sală de clasă. Folosirea calculatorului ca mijloc de învăţământ duce în final la instruirea asistată de calculator. Sala de clasă şi cabinetul de istorie. modul de expunere a hărţilor istorice. profesorul trebuie să fie un mediator între elev. cabinetul de istorie formează la elevi deprinderi de cercetare a istoriei. 1. în situaţia de creator de situaţii de învăţare. oferă profesorului de istorie posibilitatea elaborării de portofolii didactice. informaţie. atlase etc. tehnici. hărţi. dezvoltându-le capacitatea de analiză şi sinteză. hărţi. Cabinetul de istorie permite utilizarea imediată a mijloacelor de învăţământ. Cabinetul de istorie12 este un loc optim pentru desfăşurarea eficientă a predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie.000 de persoane din toată lumea. cu pagină Web. exponate.9. Acesta oferă posibilitatea profesională de a diversifica metodele de predare-învăţare-evaluare prin ambientul practic. Funcţia didactică presupune condiţii optime activităţii de predare-învăţare-evaluare a istoriei prin dotarea necesară de specialitate. bibliotecă pe teme de istorie. cât şi din partea profesorului. dotată cu materialul didactic necesar predării istoriei: diagrame.. mecanisme tehnice care facilitează apariţia imaginilor şi reprezentărilor ce vor fi transpuse în planul mintal al elevilor. în actul didactic al predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. cu itemi de evaluare. —verificarea unei lecţii sau secvenţe din lecţie.predarea unor lecţii de istorie. Diversificarea acţiunilor activ-participative ale elevilor se realizează uşor prin elementele de funcţionalitate din cabinet: mijloace audio-vizuale. este stimuiată investigaţia ştiinţifică atât din partea elevilor.grupuri de istorici sau interesaţi de istorie care cuprind 80. —folosirea ca sursă de documentare. comod şi ilustrativ. diagrame. caracteristici şi ambient îndeplineşte funcţii importante. care amplifică motivaţia cunoaşterii istoriei de către elevi. prin care elevii îşi însuşesc noţiuni şi deprinderi. metode şi calculator. prin folosirea acestuia în: .

_ . elevii pot participa la aplicaţii.. observarea lor de către elevi. retroproiectoarele etc.. în vitrine se expun materiale arheologice semnificative.. Funcţia aplicativă-lucrativă. folii pentru retroproiector.. româneşti sau europene. casetele video şi. -biblioteca de istorie. Internetul oferă posibilitatea cunoaşterii unor surse de informare din alte domenii referitoare la unele probleme majore ale istoriei europene şi mondiale.. experienţe. planşe etc. care au un statut al lor şi un loc important în pro cesul de învăţământ. Structura cabinetului de istorie Un cabinet funcţional presupune o structură adecvată care cuprinde: -partea expozitivă. pot elabora analize despre unele evenimente istorice. geografice.„. geografice. care vizează conţinutul mai multor lecţii de istorie. Ele nu pot lipsi din tehnologia didactică a lecţiilor de isto .. obiecte arheologice etc.. capitole şi lecţii. comod. catalogate în funcţie de modul de folosire în activitatea didac tică: pe ani de studiu.. Funcţia ambientală este dată de spaţiul plăcut. Televizorul. Exemplu: materiale didactice pentru clasa a V-a. tablouri. planşe şi diagrame cu conţinut istoric esenţial: epocile istorice. -mijloace audio-vizuale. colecţiile de manuale. trebuie aşezate în spaţii care să permită funcţionalitatea lor. mânuirea uşoară. materiale didactice pentru temă. elemente de cronologie etc. Hărţile istorice. albume. mai nou. calculatorul. atlase etc. calculatorul. filmele didactice.^^aic. capitole şi lecţii pe teme istorice. materiale grafice. oaometul de istorie constituie o sursă de informare utilizată de elev în toate activităţile didactice din timpul orelor de curs sau din afara lor. Biblioteca pentru cărţi de istorie. pot însuşi deprinderea de a folosi calculatorul şi mijloacele audio-vizuale pentru informare şi aprofundarea unor noţiuni şi concepte istorice. Nu trebuie să lipsească din acest spaţiu fotografii ale unor personaje istorice. Partea expozitivă cuprinde hărţi istorice. cu materialul didactic ordonat pe ani de studiu. prin Internet. -mijloace grafice: hărţi pentru diferite epoci istorice şi lecţii. în acest spaţiu adecvat îmbogăţirii cunoştinţelor istorice. Este preferabil ca depozitul de materiale să fie organizat într-o sală care comunică cu cabinetul de istorie. — partea lucrativă. trebuie să ocupe un spaţiu adecvat care să permită accesibilitatea elevilor la aceste surse de informare din domeniul istoriei. diversifică posibilităţile de informare. -depozitul de materiale. biblioteca pentru cărţi de istorie. de esenţializare şi structurare a conţinuturilor specifice istoriei. Depozitul cabinetului de istorie cuprinde: -mijloace obiectuale: suporturi pentru hărţi._.

rie. deoarece diversifică sursele de informare în contextul în care posibilităţile .

Integrarea mijloacelor audio-vizuale în lecţie este o necesitate cu implicaţii în activitatea de învăţare. profesorul trebuie să ţină seama de obiectivele pedagogice. Mijloacele audiovizuale integrate în lecţii presupun concordanţa cu conţinuturile programei şi manualului. trebuie să coexiste. turism mixt. fenomene etc. . datorită situării lor în timp şi spaţiu. — criteriul potenţialului activizator al mesajelor audio-vizuale.. în selectarea mijloacelor audio-vizuale pentru lecţii şi alte activităţi. să se completeze reciproc. activ şi conştient prin care elevii dobândesc cunoştinţe. sesiunilor de comunicări pe teme de istorie. Utilizarea pe scară largă a mijloacelor audio-vizuale nu trebuie să impună renunţarea la mijloacele tradiţionale. cu o durată limitată. Practic. cu caracter polivalent. respectul faţă de obiectivele vizitate. -criteriul reprezentării cu convingere şi expresivitate a realităţii istorice. -criteriul polifuncţionalităţii mesajului audio-vizual. turism de informare. prin mijloacele audiovizuale. pentru completarea unor informaţii. care susţine activi tatea de predare-învăţare. cu avantaje în domeniul calitativ şi emoţionalmotivaţional. Rolul profesorului în procesul de folosire a mijloacelor audio-vizuale este important. ACTIVITĂŢILE DIDACTICE EXTRAŞCOLARE Activităţile turistice sunt activităţile organizate de profesori. există turism de recreere. pentru documentarea în vederea elaborării unei lucrări de istorie. integrarea lor în economia lecţiei. Turismul şcolar dezvoltă gândirea creativă.de percepere sau observare nemijlocită a unor obiecte. patriotismul. dar poate fi şi dăunător în contextul în care este simplu spectator. fără a participa la valorificarea mesajului audio-vizual. fără dirijarea activităţii elevilor. dezvoltă capacităţile cognitive ale elevilor. iar profesorul de istorie. folosite echilibrat. formarea spiritului de echipă. stimulează anumite secvenţe participative. acţiuni. fenomene. evenimente istorice sunt limitate.. Mijloacele moderne şi clasice. turism de circumstanţă în timpul olimpiadelor de istorie. pe parcursul activităţii. pentru vizitarea unui obiectiv sau grupuri de obiective istorice etc. Resursele proprii ale fiecărui mijloc facilitează însuşirea cunoştinţelor istorice. Pluridisciplinaritatea acestei acţiuni este reflectată de modul direct. asigură realizarea obiectivelor lecţiei. elevul este apropiat de realitatea istorică inaccesibilă sau greu accesibilă. care prin selectarea conţinuturilor contribuie la antrenarea activităţilor mentale necesare cunoaşterii. 2. Mijloacele sunt concepute pe baza unor criterii psiho-pedagogice: — criteriul ilustrării unor evenimente. de ghid. turism cultural. îndeplineşte rolul de turist. După scopul turismului. Elevul. îndeosebi de profesorul de istorie.

Aurelia Turcu. Bucureşti.. passim. op.Nicolae Ilinca. 242-243. op. 12. cit. passim. 64. Pedagogie. AII. loan Jinga. Cabinetul de istorie. există categorii distincte: vizita (cel mult o zi). 6. passim. pp.Gh. Măria Eliza Dulamă. Elena Istrate. Corint. M. loan Jinga.______«G uiyanizare. cit. 317-318. Ed._. 1990. pp. 10. passim.cit. op. .Mihai Stamatescu. 4. drumeţia (cu caracter de recreere). p. op. 20-26. Tănasâ. 243. Cu scopul de documentare.T. 2000. Mucica. p. 7. Didactică şi Pedagogică.l. pp. op. Bucureşti. tabăra şcolară de istorie cu instruirea elevilor pe teme de istorie etc. cit. Ed.Ibidem. pp.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. 6l-80. recreere: expediţia şcolară cu o durată de 10-l4 zile sau mai puţin. p. Ed. cit. Perovici. 53-60. — NOTE — 1. passim. 5. excursia (o zi sau mai multe) în afara localităţilor. 1980. Cerghit. 21.loan Jinga. Neacşu. passim. op. 110-l22. organizată cu elevii preocupaţi de domeniul istoric.l. 3.a. Elena Istrate. Bucureşti. Măria Eliza Dulamă. Strategii didactice.. Didactica geografiei. 2.Măria Eliza Dulamă. Predarea-învăţarea istoriei şi noile tehnologii de informare şi documentare.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. pp.Filimon Turcu. pp. LXV. 2000. 11. Didactică şi Pedagogică. Elena Istrate. Fundamente ale psihologiei şcolare. în „Studii şi articole de istorie". 9. f. cit. 8. Metode de învăţământ.

conform cu anumite obiective care presupun cooperarea profesor-elev. aptitudini şi atitudini legate de conţinuturi istorice. cauzalitatea lor. în cadrul procesului de predare-învăţare. cu înţelesul de drum. capacităţi. Metoda de învăţământ este un plan de acţiune. îşi formează capacităţi. Metoda este „o cale de optimizare a acţiunii de instruire"2.DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 3. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de metodă derivă din cuvântul grecesc methodos. pedagogii au elaborat mai multe definiţii4. cunoştinţe. îşi însuşesc noţiuni şi concepte istorice. în beneficiul lor.VIII. pentru realizarea învăţării. Metodele de învăţământ reprezintă o modalitate de lucru selecţionată de profesor în funcţie^de anumite condiţii şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor. elev-elev. Metodele implică procedee selecţionate pentru asimilarea cunoştinţelor de către elevi şi pentru stimularea creativităţii. în vederea atingerii unui scop1.CLASIFICAREA (TAXONOMHLE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 5. Noţiunea de metodă de învăţământ are o evoluţie istorică.AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE 4. . sintetizate de George Văideanu în expresia: „cale de urmat pentru atingerea obiectivelor educaţionale"5. în acelaşi timp se permite profesorului transpunerea intenţiilor în sarcini de efectuat cu ajutorul strategiilor. un ansamblu necesar de procedee adecvate realizării învăţării. Metoda este un instrument prin care elevii. cale.MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI 1. sub îndrumarea profesorului. care implică o anume modalitate de lucru în procesul de predare-învăţare. Aptitudinile au în vedere capacitatea de a înţelege fenomenele istorice. un anumit mod de a proceda pentru a plasa elevul într-o situaţie de învăţare3. metodelor şi tehnicilor de predare-învăţare. METODE DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN ACTIVITĂŢILE DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 1. CONSIDERAŢII GENERALE 2. deprinderi. în urma unei activităţi proiectate mintal. permiţând elevilor să găsească drumul de urmat pentru a însuşi noţiuni.

supleţe în actul didactic. Metodologia didactică cuprinde teoria şi ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate Tn procesul de învăţământ8. metodă didactică. -de exersare (formare a priceperilor şi deprinderilor). Există o clasificare a procedeelor didactice. Caracterul polifuncţional constă m condiţiile în care se desfăşoară învăţarea. principiile necesare aplicării lor în procesul didactic. Conceptul de metodă a generat conceptul de metodologie didactică şi conceptul de metodică. încât crearea situaţiilor optime de învăţare ridică din partea profesorului problema alegerii metodelor eficiente de realizare a obiectivelor stabilite prin programa şcolară referitoare la conţinuturi şi noţiuni. de asemenea. -de descoperire sau euristice. funcţiile. — de demonstraţie. Metodologia activităţilor didactice presupune natura. creează o stare de bună dispoziţie. -de evaluare şi autoevaluare. . Este. Cerghit11. Lecţiile în general şi lecţiile de istorie în special prezintă realităţi diferite. -de întrebuinţare a metodelor didactice. de cercetarea Tn domeniu. detalii care particularizează metode şi furnizează acţiunea proprie de învăţare a elevilor10.de stimulare a învăţării. demonstraţia cu ajutorul hărţii devine procedeu didactic. succesiv sau simultan. locul şi clasificarea metodelor pedagogice. congruenţa procedeelor didactice asigură echilibru. -funcţie specifică. presupune natura. O metodă pedagogică se caracterizează prin7: -caracter polifuncţional. Există situaţii în care metoda devine procedeu. -de esenţializare a conţinuturilor. realizată de l. fn timpul lecţiei dominate de expunere — o metodă activ-participativă —. care are la bază funcţiile pedagogice în raport de care este definit procedeul didactic. parte integrantă a tehnologiei educaţionale din şcoală. — de valorificare educativă. Calitatea. -de dirijare şi sprijinire a învăţăturii. Expunerea devine procedeu în contextul metodelor activ-participative. funcţiile. La obiectul istorie astfel de situaţii sunt des întâlnite.— remarca Andre de Peretti — se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor dintre elevi şi profesorii lor sau pe relaţia cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diverselor metodologii educative6. -de expresie personală. . Procedeul didactic este o secvenţă a metodei. -de întărire a învăţării. principiile aplicării lor în procesul didactic9. în funcţie de care se realizează un număr mai mare sau mai mic de obiective de instruire. locul şi clasificarea metodelor pedagogice. Acestea sunt procedee: — de comunicare. iar procedeul. Acestea sunt legate de experienţa pedagogică.

de realizare şi evoluţie a lecţiei (sistemului) numit tehnologie didactică.Metodologia didactică. Andre de Peretti. Metodica predării-învăţării istoriei precizează scopul şi obiectivele istoriei. Aceasta studiază organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ13. afective.tr. Ele presupun un mod ştiinţific de proiectare. treptat. locul şi rolul în formarea personalităţii elevului. Conservatorism crispat sau progresism exaltat. metode. -funcţia formativ-educativă. modalităţi de rezolvare a acestora. remarcă: „Problema conţinuturilor învăţământului şi cea a metodelor de natură a le asigura transmiterea către elevi diferţi ca temperament şi ca mediu (de provenienţă — n. motrice. Metodica este o disciplină ştiinţifică. complexă şi constituie un sistem al metodelor şi procedurilor utilizate în procesul instruirii. Metodele se diferenţiază prin funcţii specifice15: -funcţia cognitivă de dirijare şi organizare a cunoaşterii ca funcţie operaţională (instrumentală).) face obiectul întrebărilor anterioare. al disputelor fără sfârşit şi al conflictelor legate de confuzia noastră obişnuită. Fiecare metodă deţine o funcţie specifică prin care se individualizează şi care îi conferă o anumită identitate16. mijloace tehnice şi soluţii cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi pentru atingerea obiectivelor. formele de angajare a elevilor. într-un interesant capitol intitulat „Pentru sau contra pedagogiei"17. de a arăta cum să procedeze profe sorul pentru a se obţine rezultatele cele mai bune. principiile şi mijloacele învăţării istoriei. atunci când este folosită explicaţia. -funcţia normativă de optimizare. este variată. la un obiect de învăţământ. apărări ale ştiinţelor şi tehnicii. metodele. Conceptul de tehnologie didactică are două accepţiuni12: . -funcţia motivaţională.ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă. conţinutul. concepte. antrenând elevul într-o tehnică de execuţie. interesul pentru a cunoaşte noţiuni. Utilizarea excesivă a mijloacelor audio-vizuale în predareaînvăţarea istoriei reduce activităţile de învăţare bazate pe aplicaţii. elitism sau democratism. declaraţii absolutiste sau temporizări relativiste. presupune totalitatea componentelor actului predării-învăţării istoriei14. Metodologia predării istoriei trebuie să ţină seama de aceste funcţii. prin care este stimuiată curiozitatea elevilor şi. pesimism vizavi de elevi sau de studenţi. prin care sunt exersate şi dezvoltate proce sele psihice şi căile de formare şi exersare a capacităţilor intelectuale. fără de care obiectivele predării-învăţării nu pot fi realizate. Conţinuturile. formele de organizare a activităţilor de predare-învăţare şi metodele didactice sunt într-o permanentă interdependenţă. clasicism sau baroc. ce aplică didactica în predare. care asigură legătura între elev şi conţinuturi. între altele. uniformitatea autoritară şi iacobină sau pluralism girondin. — ansamblul de forme. nu încetează să inspire în mod contradictoriu educatorii şi cercetătorii ca şi pe responsabilii . între obiective şi rezultate. conţinuturi.

.ierarhici".

printr-o îmbinare a metodelor clasice cu cele moderne. —conţinutul temelor. 2. noţiunilor. crearea situaţiilor de învăţare optime ridică Otjlema metodelor didactice sub raportul principalelor direcţii de moderni-^are. Diversificarea este o consecinţă a articularităţilor de vârstă ale elevilor. metodologia predării-învăţării istoriei are un caracter dinamic. documentelor etc. Din această cauză. sau aproape întotdeauna. alţii. tributari metodelor clasice. ceea ce este cunoscut sub numele de clasic şi modern m predarea istorie™. Folosirea numai a metodelor moderne nu este posibilă. deoarece multe conţinuturi nu se pretează decât la metode tradiţionale. neexistând posibilitatea de implicare a elevului în procesul de predare-învăţare (lipsa diagramelor. Folosirea unor metode în predarea-învăţarea istoriei presupune acţiuni Dbiectuale. Prin multitudinea conţinu-turilor şi noţiunilor. trebuie confruntat cu metode active.). existau peste 80 de clasificări ale acestor metode şi tot atâtea Cl ordâ" didactice. Cerinţele actuale ale predării-învăţării istoriei sunt o consecinţă a evoluţiei conceptelor.pluralismul metodelor de învăţământ este remarcat de lucrările de spete. -formele de organizare. lecţia de istorie este realizată întotdeauna. stimulează creativitatea. determină motivaţia învăţării. Metodele unanim acceptate nu pot fi separate de metoda pedagogică personală. Există dispute între profesorii de istorie. Opţiunea centru metode şi procedee în funcţie de conţinuturi şi noţiuni determină diversi-îcarea metodologiei didactice în predareaînvăţarea istoriei. Diversificarea este :u atât mai necesară. folosirea mijloacelor verbale sau acţiuni bazate pe imagini. Proiectarea lecţiei de istorie trebuie să ţină seama de operaţiile logice de are sunt capabili elevii la diferite vârste. flexibil. DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE Metodologia didactică este stabilită de profesorul de istorie în funcţie de: —natura activităţii. pentru profesorul de istorie. dar şi a evoluţiei metodelor de predare-învăţare. cu cât lecţia este compusă din mai multe etape: etapa •redării şi asimilării cunoştinţelor. unii sunt fascinaţi de metodele activ-participative. Adaptarea la „cerinţele actuale" presupune o didactică ce trebuie să răspundă obiectivelor stabilite de programele şcolare. -mijloacele utilizate. istoria permite manifestarea creativităţii în ceea ce priveşte metodele de predare-învăţare. o artă care individualizează profesorul şi metodele folosite în procesul didactic. în 1980. Din aceste considerente. Conţinuturile pot fi însuşite atât prin metode moderne. cât şi tradiţionale. Elevul. fazele consolidării şi fixării etc. pentru a deveni un subiect al cunoaşterii prin acţiune. deschis spre înnoire şi inovaţie. care dirijează procesul de acumulare a cunoştinţelor. . a ştiinţei istorice în general.

După mijlocul de prezentare a conţinutului: . — metode active centrate pe explorarea personală a realităţii. în funcţie de19: — experienţa social-istorică şi moştenirea culturală.experienţa individuală a elevului în urma contactului cu obiecte şi realităţi. bazate pe demersuri de cunoaştere şi de rezolvare de probleme. foloseşte mijloacele moderne în predare-învăţare şi arta predării care îl individualizează şi îi formează un stil de predare. profesorul diversifică metodele. CLASIFICAREA (TAXONOMIILE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrările de specialitate prezintă criterii diferite de clasificare a metodelor de învăţământ. Printre activităţile care răspund acestei cerinţe. AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE Caracterul formativ presupune metode centrate pe elev. conform unor criterii adecvate20.metode pasive sau expozitive centrate pe ascultarea pasivă şi memo rarea reproductivă. -metode euristice. construite anterior. să descrie o imagine sau să constate legăturile cauzale dintre evenimentele istorice. prin strategii şi mijloace adecvate. După gradul de participare a elevilor la propria instruire: . Pentru amplificarea caracterului formativ. . După un criteriu istoric: —metode tradiţionale sau clasice. excursiile ocupă un rol important.3. —metode moderne sau recente. Revoluţia informaţională obligă profesorul de istorie să schimbe modul în care manipulează informaţia. vizita la muzeu. . După demersul cunoaşterii: -metode algoritmice bazate pe segmente instrucţionale stabile.metode verbale bazate pe cuvântul scris sau rostit. cauzele şi consecinţele unor evenimente. bazate pe observarea realităţii sau substituirea acesteia. Caracterul formativ este amplificat atunci când elevul este pus să interpreteze documentul istoric. Măria Eliza Dulamă. .experienţa dobândită prin acţiuni care duc la transformarea realităţii. . lecţia în cabinetul de istorie. 4.metode intuitive. care solicită gândirea şi imaginaţia. în Strategii didactice. sugerează 7 clasificări.

expozitive: povestire. -metode de evaluare a procesului de predare-învăţare. problematizare.procesul psihic antrenat şi stimulat: -metode de memorare (percepere. -metode bazate pe aplicare. în jurul a 8 paradigme generate de pluralismul activităţii de construire22. Metode de comunicare scrisă: lucru cu manualul. lectura explicativă. metodele. o clasificare uşor de reţinut. recunoaştere). -în funcţie de psihologia elevului: metode participative (active) şi metode neparticipative (pasive). —metode de fixare şi finisare a cunoştinţelor. descriere. în funcţie de conţinuturi şi particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. loan Jinga şi Ion Negreţ21 consideră că metodele trebuie clasificate după natura obiectivelor pedagogice folosite de profesor într-un moment al instruirii. Această clasificare pragmatică este rezultată din existenţa unor mari diversităţi a metodelor.metode de predare-învăţare pe grupe. explicare. După funcţia didactică principală: —metode de predare. în concepţia noastră. poate să aleagă pe cele optime pentru realizarea obiectivelor pedagogice. memorare. Prin experienţa dobândită prin acţiune (practică) transformatoare a realităţii. . conversative (dialogante): conversaţie. ca modele de instruire şi autoinstruire. După forma de organizare a activităţii: — metode individuale. reproducere. instructaj. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor: Metode de comunicare orală: . Metode de explorare şi descoperire (de învăţare prin descoperire diri jată de profesor sau nedirijată): . Clasificarea metodelor după registrul în care se operează şi după rolul elevului în activitatea de predare-învăţare este. Autorii unor metodici ale istoriei au demonstrat că profesorul are nevoie de un inventar al metodelor şi procedeelor didactice din care. conversaţie euristică. B. —metode frontale cu întreaga clasă. lec tura independentă. -metode bazate pe gândire şi imaginaţie. -metode de sistematizare a cunoştinţelor. pot fi24: A. pentru că permite profesorului de istorie proiectarea metodelor optime de învăţare în funcţie de aceste criterii. Gheorghe Tănasă23 recomandă pentru obiectul istoriei două criterii de clasificare a metodelor de învăţământ necesare predă rii-învăţării: -în funcţie de obiectivele operaţionale şi conţinutul învăţării: metode informaţionale şi metode formative. —metode de învăţare.

.

ancheta .investigarea .prelegerea în culpă .proiectarea . modelele (metodele) sunt: • în registrul simbolic: .prelegerea cu demonstraţii .reflexia personală .descoperirea .descrierea demonstraţia învăţarea prin film .modelarea -jocul didactic -jocul de rol .lucrările în spaţiul arheologic . lucrări practice şi acţiune fictivă.descrierea . proiectelor.asaltul de idei .prelegerea cu oponenţi . examinarea documentelor istorice.informarea . Metode bazate pe acţiune reală.explicaţia .referatul .discuţia .observarea • în registrul acţionai: • în registrul verbal: .experimentarea . efectuarea de experienţe şi experimente. -metode de explorare prin intermediul substitutelor realităţii: demon straţia cu ajutorul imaginilor istorice.-metode de explorare directă (nemijlocită) a obiectelor şi fenomenelor istorice: observarea sistemică şi independentă.intervievarea .povestirea . exerciţii. studiu de caz.analiza de text .rezumarea .instruirea asistată de calculator algoritmizarea exerciţiul analiza . înregistrărilor audio-vizuale. simuiată (jocuri didactice).dezbaterea Philips 66 . modelelor.invenţia . graficelor.monografierea . C.rezolvarea de probleme . După criteriul registrului m care se operează.studiul comparativ.informarea .statistica • în registrul figurai: .experimentul .conversaţia euristică . machetelor.prelegerea lecturarea .lucrul cu prelegereamanualul magistrală înregistrarea prelegerea documentelor -dezbatere .comunicarea ştiinţifică . .problematizarea .

investigarea. studierea comparativă. algoritmizarea. elev-elev este esenţial pentru reuşita şcolară. elev-profesor. exerciţiul. — strategii de evaluare. dezbaterea. profesorul declanşează motivaţia comunicării elevilor. din interpretarea unei hărţi. în sensul de integrare a individului în societate. -strategii de învăţare prin mijloace intuitive. fotografii etc. prelegerea-dezbatere. lecturarea. studiul de caz. jocul de rol. descoperirea. să-şi manifeste propria personalitate prin intermediul dialogului (comunicării) . explicaţia. evaluare a mai multor situaţii de predare-învăţareevaluare pentru realizarea unui obiectiv27. monografia. — strategii de procesare a informaţiilor scrise. necesar atingerii unui obiectiv. Scopul comunicării în şcoală presupune reuşita şcolară într-o primă etapă şi reuşita umană29. documentarea. dezbaterea în grup. problematizarea. prelegerea. rezumarea. organizare. lucrările în şantierul arheologic. Comunicarea este esenţa procesului de predare-învăţare. Educaţia. Demersul de proiectare a activităţii didactice. Strategia didactică presupune o situaţie de predare-învăţareevaluare bazată pe metode-procedee şi mijloace de învăţământ. să înţeleagă evenimentele istorice. dezbaterea Philips 66.^upa roiul elevului în activitatea de predare-învăţare. intervievarea. din vizualizarea unui diapozitiv. -metode cu rol semi-activ: conversaţia. -strategii de organizare a percepţiilor. Din studierea unui document istoric. implică un cuplu dintre sarcina de învăţare dată elevilor pentru a realiza prin acţiune un obiectiv operaţional şi acţiunea pe care trebuie să o întreprindă elevul pas cu pas pentru a rezolva sarcina propusă26. în activităţile didactice la istorie este rezultatul folosirii metodelor activ-participative. modelarea. distingem25 -metode cu rol pasiv: povestirea. referatul. proiectarea. -strategii de sistematizare a informaţiilor. învăţarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. — metode cu rol activ: asaltul de idei. analiza testelor. descrierea. implică schimburi de informaţii între profesori şi elevi pentru prezentarea unui eveniment istoric. Dialogul profesor-elev. jocul didactic. observarea. analiza structurală. lucrul cu manualul. informarea. Literatura de specialitate menţionează28: -strategii de învăţare a cunoştinţelor. ancheta. metode şi procedee bazate pe dialog. discuţia dirijată. comunicarea ştiinţifică. experimentarea. instruirea asistată de calculator. Comunicarea este unul dintre elementele de care depinde rezolvarea obiectivelor didactice.. a cauzelor şi fenomenelor istorice. Elevul este ajutat să vorbească. Interacţiunea dintre profesor şi elevi sau dintre elevi şi elevi. -strategii de consolidare a cunoştinţelor. ca act de comunicare. proiectarea. rezolvarea de probleme. Strategiile didactice echivalează cu demersul de proiectare.

.

explicaţia. Viteza vorbirii este. Vocea profesorului are o importanţă deosebită. Pentru elevi. material didactic -. gesticii şi stilului. cunoaşterea fiecărui elev în parte. vitezei vorbirii. care impulsionează comunicarea profesor-elev. 5. Psihopedagogia recomandă un debit moderat. implică controlul vocii. . Propoziţiile şi frazele trebuie să se evidenţieze prin simplitate. oboseală. deoarece facilitează comunicarea. de asemenea. elev-profesor. Aceste metode nu exersează capacitatea gândirii. claritate şi rigoare ştiinţifică. stereotipii hazlii sau caraghioase ce pot constitui motive şi momente de amuzament. studiile demonstrând că debitul lent şi debitul rapid al vorbirii sunt enervante. efecte retorice. Prezenţa în clasă presupune o distanţă optimă faţă de anumite elemente — tablă. —forţa tăcerii. supărătoare şi împiedică receptarea conţinuturilor. curaj. bazat pe armonia elementelor predării lecţiei. Prezenţa profesorului între elevi accentuează comunicarea. Modernizarea metodelor pasive presupune . Pauzele lungi provoacă incertitudine. plictisitoare.pentru vizualizarea elementelor necesare procesului de predare-învăţare. Din aceste considerente. gestul şi tonul nu trebuie să provoace ilaritate. Mimica profesorului. importantă în realizarea comunicării dintre profesor şi elev în predarea istoriei. aceste metode sunt centrate pe activitatea profesorului. posibilităţile sale intelectuale şi de comunicare. noţiunile şi faptele istorice impun întrebări profunde. bazată pe activităţi activ-participative. de activitate. impunătoare prin tonalitate adecvată. Pauzele între expresii şi fraze trebuie să fie cu distribuţie echilibrată. prin conţinuturi şi noţiuni. memorare mecanică. determină o stare de disciplină în clasă. vocea profesorului trebuie să fie moderată. Pedagogia comunicării este esenţială pentru profesorul de istorie şi presupune cunoaşterea câtorva elemente30: —ştiinţa şi arta vorbirii. sunt legate de metodele de instruire cu rol pasiv (prelegerea. în procesul de predare-învăţare elevii fiind receptori pasivi. Ştiinţa şi arta vorbirii implică efort. povestirea).promovarea întrebărilor. din această cauză determinând fenomene de plictiseală. iar vocea slabă. Lecţiile de istorie. Strategiile didactice adecvate cunoaşterii istoriei stimulează comunicarea. cunoaşterea în profunzime a activităţii didactice prin proiectul de tehnologie didactică. Distanţa şi arta vorbirii sunt importante.care permite trecerea de la starea de absenţă la starea de prezenţă în clasă. Stilul profesorului trebuie să fie concis. Conţinuturile. provocatoare. hartă istorică. măreşte atenţia elevilor. MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI Cum reiese din titlu. vocea puternică este obositoare. neatenţie. stăpânire de sine.

metode şi procedee expozitive35. descrierea. -stabilirea bibliografiei. acordă expunerii noi sensuri. Este o metodă prin care se ordonează dialectic probleme complexe. povestirea. sau pentru receptarea unor conţinuturi şi noţiuni istorice. Metodologia expunerii în lecţiile de istorie cuprinde pregătirea expunerii. -introducerea unor elemente euristice în procedeele utilizate: întrebări adresate elevilor.alegerea strategiei de prezentare.1. Profesorul de istorie. prelegerea33. a lua notiţe. care presupune: -alternarea secvenţelor scurte bazate pe expunere cu strategii active. Toate aceste variante şi procedee sunt integrate de Măria Eliza Dulamă în strategii. demonstraţia34. explicaţia. Comunicarea este indirectă — de la profesor la elev. creându-se astfel situaţii variate de învăţare şi de prezentare a volumului rela tiv mare de informaţii al conţinuturilor istorice. . elevii necunoscând eficienţa activităţii32. expunerea propriu-zisă. care pot fi cunoscute pe baza experienţei intelectuale a elevilor şi studenţilor31. -alegerea subiectului. dar accesibil elevilor. procedee de receptare şi valorificare a expunerii. Exemplu: prezentarea gulagului :omunist. Când se porneşte de la exemple con:rete la abstract. Expunerea sistematică a cunoştinţelor Expunerea este o metodă prin care profesorul de istorie prezintă oral o temă cu un conţinut informativ ordonat. -utilizarea unor mijloace de învăţământ în procedeele expozitive pentru transmiterea de informaţii. idei sau legi necunoscute. Feedback-ul este slab. Prin exemple concrete se ajunge la abstractizarea conceptelor de . 5.folosirea. studiu de caz cu situaţiiproblemă. strategia este inductivă. a unor mijloace de învăţământ moderne care stimulează şi concentrează atenţia prin favorizarea comunicării. -transformarea elevului în exponent sau în situaţii de exponent al învăţării. Expunerea cunoaşte mai multe variante: povestirea. datorită rolului principal pe care îl are exponentul care prezintă informaţiile oral şi neindividu-alizării predării-învăţării. pe baza sintagmei „clasic şi modern în predarea-învăţarea istoriei". descrierea. alte surse menţionează că beneficiază de procedee didactice cum sunt: explicaţia. în procesul de predare-învăţare. prin problematizarea metodelor şi stimularea motivaţiei intrinseci. — stabilirea planului expunerii. alături de formarea deprinderii de a asculta. în condiţiile actuale ale orientărilor metodologice centrate pe elev. întrebări ale elevilor. Pregătirea expunerii cuprinde: -stabilirea obiectivelor în funcţie de particularităţile elevilor.

„stat totalitar" etc.ideologie totalitară". . deoarece se demonstrează prin exemple din realitate. Când se porneşte de la ipoteze. strategia 'Ste deductivă.

). scrierea planului pe tablă sau prezentarea lui de profesor. •sinteza (ex. •demonstraţia. •folosirea mijloacelor de învăţământ: retroproiector. Analogia poate viza cauze. con ţinuturi. referitoare la subiec tul expunerii. când profesorul demonstrează consecinţele descoperirilor geografice. casete video.. 1: Revoluţia americană. •memorarea de către profesor a conţinutului expunerii şi exersarea mo dului de expunere. viteza vorbirii. consecinţele etc.. cauze.. •elaborarea conţinutului expunerii prin selectarea şi prezentarea unei scheme logice a expunerii.. etc.. care este drumul urmat de armatele.2: Formarea imperiilor coloniale. -prezentarea planului de pe folia de retroproiector pe ecran. alegerea de exemple pentru argumentare a cau zelor. implicaţiile cursei înarmărilor etc.: sinteza cauzelor apariţiei Renaşterii). prin transmiterea mecanică a conţinuturilor. lim baj.: Care sunt cauzele evenimen tului. -distribuirea de copii cu planul sau cu textul expunerii elevilor sau stu denţilor. evoluţii. expresiv. precis. când profesorul întreabă (ex. Receptarea şi valorificarea expunerii se fac prin audiere.alegerea procedeelor utilizate depinde de capacităţile profesorului. -formularea de întrebări de către audienţă. sistematic. -solicitarea unor întrebări din partea elevilor sau studenţilor. selectare şi prelucrare simultană a conţinuturilor sau . consecinţe. motivaţia alegerii conţinuturilor din lecţie pentru folosirea expunerii. etape ale proceselor istorice. •studiul de caz. de asemenea. caracteristici etc. logic. Expunerea propriu-zisă a unor conţinuturi istorice cuprinde: — comunicarea subiectului: Ex. hărţi etc. care sunt evoluţiile culturale. clar. dicţie. Ex. prin care elevii sunt antrenaţi să expună un conţinut coe rent. amintim: • explicaţia.3: Evoluţia ideii imperiale în Imperiul roman etc. prin transcriere. •analogia.. diapo zitive etc. logic. când sunt prezentate elemente specifice unor evenimente istorice asemănătoare. evoluţia. Dintre procedeele cel mai des utilizate în predarea istoriei. intonaţie. Profesorul formulează răspunsurile la întrebările audientului.. Ex. despre subiect. evoluţiilor şi consecinţelor evenimentelor istorice. — comunicarea conţinuturilor. când sunt explicate cauzele evenimentului istoric. distribuirea de desene. noţiuni şi concepte. • dialogul retoric.

printr-o prelucrare ulterioară a ceea ce s-a transcris prin selecţie şi prelucrare simultană (în timpul luării notiţelor). Prelucrarea ulterioară a conţinuturilor în urma transcrierii este necesară. .

expunere. individual sau în perechi. hărţi. „Torna. .). Intonaţia este diferită în funcţie de ideile expuse. formele de manifestare (dominaţia politică. în activitatea de predare-învăţare. sau argumentează şi exemplifică. — pe baza demonstraţiilor simbolice. Intensitatea trebuie să fie medie. determinând concentrarea atenţiei. Celelalte expuneri presupun conţinuturi care să respecte subiectul abordat. consecinţe istorice etc. • expunere interactivă. Dicţia şi viteza vorbirii permit realizarea feedback-ului. termeni şi noţiuni noi. torna. Exemplu: dominaţia otomană. Exemplu: cauzele dominaţiei otomane. . cu o linie melodică adecvată. prin concentrarea atenţiei auditoriului. dominaţia economică. Informaţiile care sunt prezentate pe baza acestor idei trebuie adecvate vârstei. Procedeul brainstorming-ului este cel mai indicat. nivelului de cunoştinţe al elevilor. consecinţe etc. exponentul prezintă câteva idei cu caracter logic. după indicaţiile profesorului: cu expresivitate. Intensitatea vocii este în funcţie de auditoriu.a memorare la prelucrare prin intermediul gândirii.pe baza desenelor schematice. mai puternică. arhaisme. clar. Printre exemplele de situaţie de învăţare prin expunere la obiectul istorie se numără şi citirea cu voce tare a unui text istoric de către elev în faţa clasei. diagrame. Ex._ ____. se ordonează logic şi se sintetizează conţinuturile istorice. Profesorul prezintă conţinuturile într-un limbaj expresiv. a imaginilor proiectate cu mijloacele audio-vizuale şi cu ajutorul calculatorului. fără stereotipii. reprezintă chiar subiectul expunerii. 1: capitolul III — Etnogeneza din manualul de clasa a Vlll-a. studenţi) sunt determinaţi să se implice. de propoziţiile cheie. tonalitate. -pe baza schemei prezentate cu retroproiectorul.. Contribuţia conferenţiarului este esenţială realizării obiectivelor prin metoda expunerii. atunci când elevii au alte preocupări. Noţiunile şi conceptele istorice sunt rostite accentuat de profesor. fratre" este citit de elevi. care reprezintă auditoriul. prin care audienţii (elevi. logic. răspund la unele întrebări referitoare la cauze. Tipurile de expunere în lecţiile de istorie după mijloacele de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice: -pe baza unui text citit. bazată pe o idee centrală m cazul nostru. Intonaţia trebuie să fie adecvată conţinuturilor şi particularităţilor de vârstă ale elevilor. regionalisme. prin reacţiile asupra modului de expunere. Unele manuale alternative abundă în antologii de texte care pot fi citite de elevi. După interacţiunea cu auditoriul (elevul). -expunere cu oponent/oponenţi prin care un oponent simulează un dia log cu profesorul. evoluţii. există următoarea clasificare: . lineară. după ce a studiat conţinutul expunerii. concis. -expunere cu dezbateri: în care audienţii (elevi) pun întrebări. Din ideea principală. viteza vorbirii adecvată.

La 8 mai 1866. Bălăceanu şi I. Rusia au avut o reacţie vehementă pentru revocarea Unirii. fiind astfel garantul stabilităţii politice. prezentarea rezultatelor unei cercetări. Brătianu la Dusseldorf primesc acceptarea lui Caro/ în fruntea statului român din partea Adunării Constituante: 109 voturi în favoarea lui Caro/ şi 6 abţineri. Prinţul străin era neutru. Expunerea cu oponent la tema De la domnul pământean. recunoscută pe durata domniei lui Cuza— readucea problema românească în dezbaterea Marilor Puteri. hărţi etc. în care Turcia a protestat vehement împotriva aducerii prinţului străin. -conducerea statului (locotenenta domnească) avea caracter provizoriu.I. Caro] comunica tatălui său că acceptă tronul României. Diplomatul I. din această cauză avea rolul de mediator între aceste părţi. dintr-o familie domnitoare a Europei".2: expunerea liberă a unui conţinut de către elevi: examen oral. Oponentul: Care au fost acţiunile întreprinse de români pentru aducerea prinţului străin? Profesorul: Reprezentanţii românilor încearcă să obţină acordul tacit al Franţei (Napoleon al lll-lea).Ex. Oponentul: Ce puteţi să ne spuneţi despre poziţia Marilor Puteri în proble ma românească după abdicarea lui Cuza? Profesorul: Detronarea lui Cuza neliniştea Puterile garante. Turcia. ameninţa Unirea. La 25 martie 1866. Mihail Kogălniceanu propunea în Adunarea ad-hoc a Moldovei „prinţ străin. Profesorul: Problema prinţului străin a fost dezbătută în societatea românească în timpul adunărilor ad-hoc din 1857. Puterile garante organizează la Paris o conferinţă. răspunsurile la întrebările frontale (evaluarea frontală). ridica un număr de probleme statului modem român creat la 1859: . eveniment. susţinerea unui proiect.)Expunerea nu este descriere. are loc plebiscitul pentru alegerea lui Caro/ ca domnitor. -Turcia. Bălăceanu şi omul politic Ion C. sub toate aspectele evoluţiei. în martie-aprilie 1866. La 16 aprilie 1866. între 14-20 aprilie 1866. expunerea efectuată de elevi sau studenţi pe baza unui mijloc de învăţământ (fotografii. — înlăturarea brutală a lui Cuza a determinat mişcări ale ţărăminii. Austria. răspunsurile la interviu. echidistant faţă de grupările politice. prin telegraf. I. diapozitive. putere suzerană. I. la 11 februarie 1866. ci presupune prezentarea unui proces. a unei fapte istorice. în drum 127 . Oponentul: Care sunt preliminariile aducerii prinţului străin? Profesorul: înlăturarea lui Al. Brătianu reuşesc să obţină sprijinul Franţei.punea în pericol Unirea. Cuza. Speranţele pe care românii le puneau în prinţul străin s-au accentuat după abdicarea lui Al. Cuza. este comunicat numele noului candidat la tronul României: Caro/ de Hohenzollern-Sigmaringen. la prinţul străin. Elita românească socotea că aducerea pe tron a unui domn dintr-o casă domnitoare a Europei va rezolva problemele majore ale naţiunii române: independenţa şi stabilitatea politică. conservatoare sau liberale.

hărţi. respectând ordinea în timp şi spaţiu a obiectelor. s_____ Oponentul: Al.2. Războieni. de a povesti cele ?e a văzut şi înţeles... Povestirea poate fi însoţită de imagini. în majoritate ţărani. frumuseţea. Călugăreni. îndeosebi din partea elitelor politice liberale. Profesorul de istorie alege tema povestirii în funcţie de conţinutul lecţiei. Modernizarea acestei metode presupune implicarea elevului în actul povestirii prin solicitarea acestuia în urma citirii unui text istoric. folosind un limbaj expresiv. dezaprobarea şi dispreţul pentru fapte istorice reprobabile. 5. Calinic Miclescu. Povestirea Povestirea este o metodă expozitivă. cât şi în străinătate: . elev-profesor. Povestirea implică cuvinte „meşteşugite". a faptelor. Cuza se bucura de popularitate în rândul supuşilor.. Expunerea în lecţiile de istorie determină interacţiuni profesor-elev. încât să-şi reprezinte mintal aspectele prezentate. care constă în nararea unor fapte sau întâmplări36. participare intensă la evenimentul istoric. tablou. în urma unei excursii sau din vizionarea unui film istoric.în ţară s-a manifestat un entuziasm reţinut. Pe lângă caracterul narativ. de eveniment sau fapt istoric. „ . Expunereamonolog are o eficienţă minimă. pe baza unui obiectiv operaţional stabilit în proiectul didactic. atitudini. cu scopul de a crea sentimente. dramatismul unor evenimente istorice38. intonaţia ocupă un loc central. studenţii sunt îndemnaţi de conferenţiar sau profesor să se implice în procesul de predare-învăţare. diapozitiv.ui aci oficial în calitate de domnitor. din această cauză sunt necesare strategii necesare realizării feedback-ului. accentuarea unor cuvinte sau expresii pentru stimularea imaginaţiei elevilor. . care să evidenţieze aprobarea şi admiraţia pentru un eveniment istoric.. Exemplu: Obiectivul operaţional urmărit prin povestirea unor bătălii. 1: Povestiţi. cu intonaţie şi gestică adecvată.r.viuiupontului Moldovei. Profesorul prezintă fapte. Există o artă a povestirii care cere exerciţiu. . devenind dezbatere. evenimentelor autentice sau imaginare37. Profesorul trebuie să fie un excelent povestitor prin folosirea unui limbaj expresiv. Care a fost atitudinea acestora faţă de actul de la 10 mai 1866? Profesorul: Reacţiile au fost diferite atât în ţară. evenimente istorice. bătălia de la Călugăreni. când elevii întreabă. ton adecvat. Războieni etc. este de a distinge caracterul drept şi curajos al luptei românilor40.l. încordare. care o fac să fie urmărită de elevi cu emoţie. talent. tablouri. cunoştinţe despre metodologia povestirii39.au avut loc răscoale ale grănicerilor de la Dunăre. Ex. în care figurile de stil. Plevna etc. când elevii. expunere interactivă. documente istorice. caracterul descriptiv este esenţial pentru dinamica. pe baza textului din manual.

Povestirea unui eveniment istoric. Ex. Grigorescu „Atacul de la Smârdan". consemnând rezultatele observaţiilor vizuale sub formă de reprezentări ale obiectelor. 1: Descrieţi cu ajutorul hărţii elementele specifice Egiptului antic. povestiţi cel mai spectaculos aspect din războiul antiotoman condus de Vlad Ţepeş împotriva turcilor. Foarte utilă în cadrul descrierii este nu numai observaţia.) Ex. descrierea imaginilor (fotografii..3: Povestiţi modul de construire a cetăţilor daco-gete. alegerea mijloacelor de învăţământ pentru susţinerea descrierii istorice. durata şi calitatea depind de competenţa profesorului. respect faţă de înaintaşi. economică. monumente. cu o organizare politică. pe baza vizionării tabloului lui N. Momentul introducerii povestirii în lecţia de istorie. Putem realiza o clasificare (taxonomie) a descrierilor istorice: —descrieri istorice ştiinţifice: oraşul-stat este un oraş organizat după prin cipiile statului. să dispună de capacitatea de a povesti.4: Povestiţi faptele de arme ale ostaşilor români în bătălia de la Smârdan. dar şi comparaţia prin care sunt subliniate asemănări şi deosebiri între evenimente istorice. evaluarea rezultatelor elevilor. obiecte de ceramică etc. exersarea prezentării descrierii. Ex. formularea unor întrebări referitoare la descriere.Ex. capacităţile de gândire şi sinteză. Prezentarea descrierilor istoricilor antici. (O povestire în urma unei excursii în Munţii Orăştiei. prin care prezentăm trăsături.5: Povestiţi pe o pagină. 5.).3. selectarea secvenţelor din text. . religioasă etc. citirea textului ştiinţific sau literar de către profesor. impresiile date de vizită etc. fenomenelor istorice. aparent banal. dragoste de patrie. dezvoltă imaginaţia. caracteristici ale unui obiect sau eveniment istoric. Metodologia descrierii cuprinde: pregătirea descrierii ca un moment important din lecţia de istorie. Ex. diapozitive etc. Ex.2: în propoziţii scurte. Descrierea presupune proiectarea unei situaţii de învăţare (întrebări. —descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. expresiv. Ex. proceselor.2: Descrieţi în cuvintele voastre o cetate dacică. impresiile în urma vizitării monumentului de la Curtea de Argeş.3: Descrieţi vasul din imagine. Povestirea creează situaţii de învăţare care permit elevilor să redacteze o povestire. alegerea textului. sarcini de lucru pentru elevi/studenţi). prin formularea obiectivului urmărit. a unor călători din diferite epoci istorice accentuează interesul pentru istorie. Ex. sădeşte în sufletul elevului trăiri interioare. —descrierea literară a unor evenimente istorice. Descrierea propriu-zisă cuprinde: sarcini de lucru. detalii. Mesopotamiei. pregătirea afectivă a elevilor. Descrierea Descrierea este o formă de expunere.4: Descrieţi monumentul din fotografie.

presupun suporturi literare. caracteristici ale unei epoci. Momentul alegerii descrierii este atunci când profesorul abordează subiectul descris: personaj. . Ex.9: Descrieţi ceramica prezentată.. Fn procesul de predare-învăfare. monument.lt. eveniment istoric. car tografice. fotografice. lupta de la Smârdan. ? Ex. 5: Descrieţi cetatea.4: Descrieţi asemănările dintre răscoală şi revoluţie. Nota de subiectivitate este evidentă datorită interpretării autorului. 7: Descrieţi cu ajutorul hărţii din manual drumul urmat de armatele lui Alexandru Macedon. după tabloul lui N. obiectuale.__ _ _„„. ocupaţii. desfăşurarea evenimentului istoric. Ex. atitudini. cartografice. şi drumul urmat de armatele franceze pentru a ajunge m Rusia. cu elemente fascinante care nu au nimic comun cu ştiinţa istorică. profesorul porneşte de la definirea unui concept sau a unei noţiuni istorice.. Ex. diapozitiv după următoarele întrebări: Despre care cetate este vorba? Cine a construit această cetate? Ce spuneţi despre importanţa ei? Care sunt consecinţele cuceririi ei de către . — descrierea ştiinţifică sau literară prezentată de elevi. premisele.8: Descrieţi după imagine Marele Zid Chinezesc.) are în general scopul de a impresiona. Ex. personalitate etc. cu sau fără luarea de notiţe de către elevi. momente..3: Descrieţi. Durata descrierii trebuie adecvată obiectivului operaţional de realizat. Explicaţia Explicaţia presupune o argumentare raţională a adevărului istoric. ştiinţific. fotografice. preocupări culturale. Explicaţia se . 5. castelul din imagine. Grigorescu. Descrierile în lecţiile de istorie vizează atingerea unor obiective afective. Situaţiile de învăţare bazate pe metoda descrierii unor evenimente. după care se analizează şi se argumentează cauzele. 1: Descrieţi pe baza hărţii războaiele napoleoniene.4. artistice etc. Profesorul poate introduce descrierea în toate momentele lecţiei în etapa dobândirii cunoştinţelor. Ex. obiectuale. personalităţi istorice etc. Ex. Situaţiile de învăţare prin descriere au în vedere: -audierea unor descrieri ştiinţifice sau literare.2: Descrieţi vasul dacic cu înscrisul „Decebalus per Scorilo". a forma la elevi sentimente.6: Descrieţi elementele caracteristice ale stilului baroc. descrierile din războiul de independenţă din operele unor scriitori contemporani. cronologic. Ex. consecinţele. citite de profesor. bătălie. sunt complexe. Descrierea unui eveniment istoric (luptă.cci iurtei ae la Posada din 1330 din cronica pictată de la Viena. dar şi operaţionale. Ex. -audierea unor descrieri pe bază de suporturi literare. în etapa fixării şi în procesul de evaluare.descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale.

bazează pe conţinutul ştiinţific al lecţiilor. 1: Cum s-a format statul daco-get? Ex. se realizează prin întrebări cum sunt: de ce? unde? cum? din ce cauză?. care trebuie prezentat întro succesiune logică. existenţa.2: Cum s-au format republicile italiene? Ex. de la cauze la evoluţii şi efecte.2: De ce romanii au reuşit să cucerească Dacia? Ex. 1: De ce Egiptul a fost un dar al Nilului? Ex. Relaţionarea dintre evenimente. pe baza unei scheme la tablă. întrebări pentru a evalua dacă şi-au însuşit conţinuturile explicate anterior. de cotropire.3: Pentru ce s-au răsculat sclavii în Imperiul roman? Ex. proceselor istorice: Ex. manifestarea. alături de metodele euristice. fenomenelor.2: Pentru ce s-au construit ziguratele? Ex. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice. în general. dar şi de la cazuri generale la cazuri particulare. capacitatea de a sesiza cauzele. apariţia. fenomen.4: De ce a participat România la Primul Război Mondial? — Explicaţia tehnologică (pentru ce?) justifică acţiunile în evenimente istorice: Ex. desfăşurarea unui eveniment. personalităţi istorice. Pentru eficienţa explicaţiei. monumente. noţiuni. obiecte arheologice. Demersul inductiv în predarea conţinuturilor şi noţiunilor istorice cuprinde prezentarea şi analizarea elementelor. alegem un conţinut accesibil elevilor şi care se pretează la descriere. fapt istoric (întrebarea de ce?). analogică. cu rolul de a verifica dacă ideile expuse au fost înţelese şi însuşite de elevi.3: De ce s-au implicat românii în cruciadele antiotomane? Ex. favorizează raţionamentul istoric. cu demonstraţia şi cu conversaţia.4: Din ce cauză s-a impus umanismul faţă de scolastica medievală? Explicaţia este într-o interdependenţă permanentă cu alte metode de învăţământ. întrebări ipotetice: ce s-ar întâmpla? Explicaţia conţinuturilor istorice porneşte de la cazuri particulare la cazuri generale. deductivă. pe baza realităţii istorice. Ex.'în procesul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice distingem: — Explicaţii cauzale care relevă cauze. 1: Pentru ce au participat românii în războiul ruso-turc din 1877-l878? Ex.3: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex. Demersul explicativ presupune dialog cu elevii. Explicaţia.4: Pentru ce Alexandru cel Bun a încheiat alianţă cu Polonia? Explicaţia este folosită şi pentru formarea noţiunilor istorice: război de eliberare. care în esenţă cuprinde ideile principale ale lecţiei. Explicaţia poate fi inductivă. interes naţional etc. .

oferă explicaţii ale fenomenului sau evenimentului istoric arin prisma cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. formează convingeri în spiritul adevărului istoric. prelegere cu oponent). prelegerea presupune din partea profesorului cunoaşterea exemplară a subiectului — „să aibă textul în cap. în care contrastul intonaţiei ocupă un loc central. -stăpânirea de către elevi a tehnicii luării notiţelor. stimulează interesul prin problemele inedite. -ierarhizarea ideilor. -explicarea noţiunilor şi termenilor istorici. Tănasă. de capacitatea de a folosi un limbaj expresiv. cum o numeşte profesorul Gh. dinamic. a importanţei cunoaşterii ei. Formularea situaţiilor şi întrebărilor-problemă captează interesul elevilor. -esenţializarea conţinuturilor pe baza unei scheme scrisă pe tablă în timul prelegerii. -structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei. prin care profesorul de istorie comunică informaţii istorice. energic. după care urmează planul prelegerii elaborat de profesor înaintea activităţii propuse. -arta de a vorbi (limbajul folosit de profesor). Esenţializarea informaţiei şi ierarhizarea ideilor pornesc de la prevederile 'ogramelor şcolare. avute în dezbatere. Expunerea sistematică neîntreruptă se realizează în jurul unei scheme logice. la cauzele care le-au generat. prelegere cu aplicaţii. concis şi clar. prelegere-dezbatere. noţiuni şi concepte care fac obiectul unei teme din programa şcolară. sistematică. Eficienţa prelegerii depinde de pregătirea profesorului. nu capul în text" — şi arta de a vorbi42. Formă specială de dialog între profesor şi elevi41. Prelegerea Prelegerea (de la latinescul lego. al ideilor-ancoră ale acesteia. este prezentat conţinutul prelegerii pe baza unui plan structurat scris pe tablă.ere = a citi) este o expunere complexă.5. neîntreruptă. Prelegerea la obiectul istorie începe prin prezentarea titlului temei. de la conţinuturile şi obiectivele stabilite pentru fiecare . Secvenţele prelegerii sunt urmate de concluzii cu referire la evenimente istorice. Prelegerea. Din aceste considerente. elegant. ca metodologie. echilibrat. . stabileşte planul. -folosirea surselor suplimentare de informaţie. Eficienţa unei prelegeri presupune43: — esenţializarea informaţiei. ela borează conţinutul. Lecţiile de istorie îşi ating scopul prin folosirea expunerii numai atunci când captează atenţia. prelegerea impune un ritm vioi. prezentat de profesor oral sau scris pe folie de retroproiector şi reprezentat pe ecran. de personalitatea sa. profesorul proiectează obiectivele operaţionale. alege strategia de prezentare (prelegere magistrală de la catedră. cuprinde două etape: -în prima etapă. -în etapa a doua.5.

-capacitatea elevilor de a sintetiza. cu prescurtări. pe baza schemei de pe tablă. Tehnica luării notiţelor presupune45: -capacitatea profesorului de a esenţializa conţinuturile. profesorul indică elevilor modul în care acest lucru trebuie făcut. —redarea noţiunilor istorice notate pe caiet. -formularea de concluzii generale în partea finală a lecţiei. Explicarea noţiunilor istorice se face imediat după momentul folosirii schemei. a desfăşurării şi deznodământului acestora. în planul de idei. -formularea de concluzii parţiale pentru fiecare noţiune istorică sau secvenţă a lecţiei. Există mai multe tipuri de prelegere: .prelegerea sub formă de monolog. sintetizând cercetările pedagogilor străini44. zonă geografică etc. O logică a notiţelor porneşte de la scrierea corectă a titlului temei şi a diferitelor secvenţe ale lecţiei. noţiunile istorice ocupă un loc dominant. cu ajutorul unor procedee didactice adecvate. să facă observaţiile cuvenite în ceea ce priveşte „tehnica luării notiţelor". sau la începutul activităţii didactice la o clasă. La început de ciclu. şi în general eficienţa procesului de predare-învăţare. întrebări pentru dialogul retoric. Utilitatea luării notiţelor în timpul audierii unei prelegeri este controversată. Notiţele elevului reflectă capacitatea profesorului de a sintetiza conţinuturile. prin expresii concise. în general. pun în evidenţă stilul dezordonat de predare al profesorului. care impun formularea unor întrebări-problemă. fără o logică a secvenţelor lecţiei. punctate. folosind o schemă adecvată scrisă pe tablă. . Experienţa noastră în predarea-învăţarea istoriei pune în evidenţă utilitatea luării notiţelor. sau atunci când constată din cercetarea caietelor de istorie incapacitatea unor elevi de a lua notiţe.temă. de către profesorul de istorie. conţinuturile expuse de profesor. în primele ore. esenţializat pe tablă printr-o schemă logică. —evitarea prescurtărilor. Structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei şi esenţializarea lor pe baza unei scheme scrise pe tablă în timpul procesului de predare-învăţare trebuie să fie rezultatul prelucrării creatoare. menţionează loan Cerghit. de evoluţia şi consecinţele desfăşurării lui. de a explica noţiunile şi desfăşurarea unor evenimente istorice. profesorii nu acordă atenţia cuvenită luării notiţelor de către elevi. Notiţele dezordonate. necesară desprinderii esenţialului din expunerea profesorului. analiza unor documente istorice. profesorul are obligaţia să dea indicaţii pertinente. comunitate umană. clasa a V-a. clasa a IX-a. a cauzei fenomenelor istorice. a informaţiilor oferite de manual. Notiţele solicită memoria logică. alături de cauzalitatea evenimentului istoric. incapacitatea de a realiza obiectivele stabilite de programă prin predarea istoriei în şcoală. a consecinţelor pentru evoluţia istorică a unui popor. —evitarea ideii de a scrie cuvânt cu cuvânt prelegerea (lecţia expusă de profesor).

desfăşurarea. La începutul prelegerii se prezintă etapele temei. pentru reţinerea unor conţinuturi. Este o metodă care se pretează îndeosebi la clasele de liceu. antrenează clasa în discuţii privind cauzalitatea fenomenelor. ani. prin prezenţa unui elev instruit sau a unui alt cadru didactic (oponent). dar şi ale elevilor. Profesorul formulează în aşa fel întrebările. structurat la nivelul noţiunilor şi evenimentelor cu implicaţii deosebite în evoluţia societăţii umane şi în formarea personalităţii elevului. evoluţia şi consecinţele acestora. elaborarea unor comunicări pe baza unei bibliografii date. excursie la un monument istoric etc. punctele de vedere necesare unei dezbateri în rezolvarea ipotezelor formulate. elev sau profesor.prelegerea cu oponent. sau la cunoştinţele dobândite de elevi în clasele anterioare. noţiunile temei prevăzute de programă. încât elevul oponent joacă roluri. prin întrebări şi dialoguri menite a capta atenţia şi interesul pentru istorie. consecinţe şi elemente specifice ale unui eveniment istoric. Oponentul. printr-o schemă adecvată pe tablă sau precizări de felul „notaţi". . observaţii etc.— prelegerea-dezbatere. Considerate metode de instruire cu rol pasiv al elevului. . -motivaţia învăţării prin crearea cadrului conceptual pentru studiu individual47. Prelegerea cu oponent presupune o regizare a procesului de predareînvăţare. tezele. după care urmează aplicaţii practice la muzeu. -exemple de analiză şi sinteză ale unor teme istorice. Prelegerea-dezbatere (numită şi discuţie) presupune o raportare a profesorului la materialul indicat a fi studiat de elevi cu anticipaţie. porninduse de la cauzalitatea fenomenelor. deprinderea de muncă independentă sau în grup. tezele. elevul fiind un simplu receptor. Prelegerea sub formă de monolog este o metodă didactică în care profesorul prezintă informaţii. implicaţiile în evenimentele istorice. După părerea noastră. cauze. îndeosebi în contextul în care profesorul nu intervine în procesul luării notiţelor. care prin întrebări. cercetarea istoriei locale. elevului i se dezvoltă interesul pentru istorie. acestea oferă elevilor: -o cale suplă de acces la valorile culturii enunţate în evoluţia ei istorică46. Prin aceste aplicaţii practice. fn prelegerea aplicată profesorul expune pe scurt etapele. noţiuni. prelegerea-monolog nu captează atenţia şi nu stimulează motivaţia învăţării.. cu intervenţii şi concluzii ale profesorului. cunoaşte planul prelegerii. capacitatea de a sintetiza conţinuturile şi observaţiile. procedeele didactice şi mijloacele de învăţământ folosite de profesor. consecinţele. -un volum de informaţii.

Aceasta nu este suficientă. pornindu-se de la bibliografia indicată pentru anumite teme.7. — adecvarea conţinutului şi comunicării (limbajului) la capacităţile de înţe legere ale clasei. la începutul orei. mijloace didactice şi obiective. . pe parcursul mai multor ani de studiu. . Solicitarea elevilor de a formula planul expunerii. -transformarea monologului în dialog prin problematizare. Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei presupune51: . —o tehnică a vorbirii. cunoaşterea de către elev a etapelor realizării unui discurs argumentat despre o problemă istorică realizându-se în timp.8.5.participarea elevilor la dobândirea cunoştinţelor.o bună pregătire metodică şi de specialitate. stimularea concentrării atenţiei şi implicarea elevului în procesul de predareînvăţare52. anunţarea obiectivelor operaţionale ale lecţiei.cunoaşterea capacităţilor intelectuale ale elevilor şi a cunoştinţelor dobândite în anii anteriori. din cauza lipsei comunicării dintre el şi elevi50. — trecerea de la o idee la alta prin cuvinte de legătură adecvate. curiozitatea. . pentru a capta atenţia elevilor.pregătirea expunerii în funcţie de conţinut.îmbinarea expunerii cu celelalte metode de învăţământ. imagi naţia şi motivaţia învăţării. — folosirea în timpul expunerii a mijloacelor de învăţământ. problematizarea expunerii. -anunţarea unui plan al expunerii. elevul neparticipând direct la elaborarea cunoştinţelor. cu fraze echilibrate în funcţie de cunoştinţele dobân dite de elevi şi de posibilităţile lor intelectuale. —stăpânirea subiectului lecţiei. de a distinge problemele de bază ale temei se poate realiza la clasele terminale de liceu. 5. fiind simplu spectator49. Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive Eficientizarea metodelor expozitive se face prin stimularea motivaţiei intrinseci. -folosirea surselor suplimentare de informaţii.6. . Realizarea unei expuneri eficiente presupune anumite condiţii: . Lim itele metodelor expozitive Metodele expozitive sunt criticate pentru că în procesul de predare-învăţare transmit cunoştinţe pe calea transferului de la proîesor la elev43 şi sunt axate pe activitatea profesorului. Profesorul nu are posibilitatea de a constata realizarea obiectivelor stabilite. 5.

cit. p. Măria Eliza Dulamă. 26. 69.Ibidem. Măria Eliza Dulamă. pp. op. 290.. op. 260. Ion Negreţ. laşi. Gh. Bucureşti. 29. Elena Istrate. i. op.Curs de pedagogie.loan Cerghit. p. 9. 67. 178. 59. 11. 262. Ibidem. p. p.loan Jinga. Universitatea din Bucureşti. 18. 1976. Elena Istrate. op. Comunicarea şi educaţia. ClujNapoca. op. 260. p. subiectul povestirii. 259. cit.loan Jinga. Elena Istrate. p. p. 54-69. Vezi Andre de Peretti.D. loan Jinga. 14.loan Jinga. 67. Măria Eliza Dulamă. Gh. cit. p.Curs de pedagogie. 15. Tănasă. Tănasâ.Ibidem. cit. passim. p. 10. 2. Curs de pedagogie. Cocoş. op. p. cit.— NOTE — . 264. Elena Istrate. op. op. 180. passim. 269. Măria Eliza Dulamâ. p. Ed. op. 37. 15. op. 19.C. cit. cit.P. 3. Elena Istrate. op. p.. p. cit. loan Jinga.Andre de Peretti.. nr. 16. Măria Eliza Dulamă. 9. Manual de pedagogie. Ion Negreţ. '. 8. op. p. 94-95.„Revista de pedagogie". 45. 4.cit. p. Strategii didactice. pp. Educaţia în schimbare. 12.Dicţionar de pedagogie. loan Cerghit. cit. op. laşi. mijloace de învăţământ utilizate. cit. cit. p. 1972. Editura Polirom. 19. op. loan Jinga. Bucureşti. Ibidem. 62-63.loan Jinga. cit. cit. '). p. 4 /1984. 1979. p.Gh. exersarea povestirii). Ion Negreţ. 17. povestirea propriu-zisâ (momentul istoric pe care îl reprezintă).Ibidem. 59. Metodologia povestirii cuprinde: pregătirea povestirii (obiectivul povestirii. pp. op. 1996. cit. p. Elena Istrate. 258. p.j. 180-l81. op. Tânasâ. 7. 82. loan Jinga. passim Laurenţiu Sartim şi colaboratorii. 5. passim. surse de povestire. 6. 13. cit. p. op. p. p. l. 26l-262. op. Editura Spiru Haret. p. loan Jinga. 179.. 36. Pedagogie. p.Curs de pedagogie. cit. Tănasă. cit. op. cit.Andre de Peretti. Măria Eliza Dulamă..Miron lonescu. op. pp. Dicţionar de pedagogie. p. op. loan Jinga. selectarea şi redactarea textului. E. 276. Elena Istrate. Clasic şi modern în organizarea lecţiei. pp. p. p. Metode de învăţământ. 10. cit. Dacia. 10. 261. 1996. Editura Didactică şi Pedagogică. p. . Gh.. cit.

op.Curs de pedagogie. cit.. 44. p. op.loan Cerghit. cit. 46.Gh. op. p. 50. Tănasă. 70. cit. p. 51. 43. 264. Elena Istrate.40. Tănasă. 83-84. 69. 45. 52. 49. p. 42.Gh.loan Cerghit. p. 70-71. p.Gh. p. 82. 76.Ibidem. Tănasă. p. Tănasă. 81.loan Jinga. Metode de învăţământ. p. p. 47. 48. op. 78. op. op. cit. cit. p. cit. cit. 41. 75. . op.Gh. cit. 74..loan Cerghit. pp. 185. op. 69.loan Cerghit.loan Cerghit. cit.Ibidem. op. pp.

să nu cuprindă răspunsul.OBSERVAREA 6. elevprofesor.. stimulează curiozitatea.FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE 1. să nu cuprindă termeni necunoscuţi de elevi. Profesorul menţionează unde vor fi găsite răspunsurile şi va lăsa timp de gândire şi reflexie elevilor pentru a formula răspunsul. în primul rând. iar interacţiunile verbale profesor-elev.CONVERSAŢIA 2.DISCUŢIA 3. CONVERSAŢIA Conversaţia este o metodă interogativă. o dezbatere pe o temă dată. întrebările trebuie să fie concise. Este întâlnită în unele lucrări sub denumirea de discuţie sau dialog didactic1.ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE 9.PROBLEMATIZAREA 7. Conversaţia este un dialog. printr-un proces bilateral. Presupune o interacţiune de tip feedback.COMPARAŢIA 8. întrebările stimulează gândirea. întrebările sunt adresate întregii clase şi numai după aceea profesorul nominalizează elevul care răspunde.PROCEDEE SI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR. Sunt receptate de elevi întrebările corecte ştiinţific şi . Ex. Cunoaşterea este stimuiată de o multitudine de întrebări asupra subiectelor dezbătute. METODE CU ROL SEMIACTIV ŞI ACTIV ÎN PROCESUL DE PREDAREÎNVÂTARE 1. pe baza întrebărilor şi răspunsurilor celor doi factori ai binomului educaţional.. elev-elev realizează progresul.: Tu ce părere ai despre.INSTRUIREA PROGRAMATA 10.EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING 12. formulăm întrebări esenţiale. care constă în dialogul dintre profesor şi elevi. reflexia atunci când sunt accesibile. determină cadrul afectiv şi organizatoric în vederea descoperirii adevărului istoric4.DEZBATEREA 4. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 14. întrebarea este începutul cunoaşterii2.DEMONSTRAŢIA 5.? Care sunt concluziile tale? Problemele esenţiale ale lecţiilor determină succesiunea întrebărilor. La întrebările elevilor răspundem printr-o altă întrebare. asimilarea de cunoştinţe „pas cu pas"3. apoi întrebări de detaliu.EXERCIŢIUL 13.MODELAREA 11. referitoare la idei din lecţia de istorie. Ordonarea trebuie să fie logică şi gradată. care asigură comunicarea didactică. conţinuturile lor să presupună un singur răspuns.IX.

Sunt o multitudine de reguli pentru formularea răspunsurilor şi pentru un dialog eficient. -pentru răspunsurile incomplete să se ceară detalii. întrebările sunt clasificate de literatura de specialitate în funcţie de procesul psihic: . Acestea necesită memorarea informa ţiilor exacte din text. care solicită gândirea şi permit mai multe răspun suri. din alte surse istorice şi presupun un singur răspuns exact. -să nu fie formulate eronat sau inacceptabil. -să se ofere elevilor posibilitatea să creeze idei.2: Când s-a întemeiat Roma? Ex.4: Unde este situată colonia Cartagina faţă de Fenicia? . -profesorul să nu pretindă elevilor propria formulare. — să nu admită trecerea peste întrebări fără a primi obligatoriu un răspuns. conştiente pentru înţelegerea faptelor bazate pe legături cauzale.3: . în concordanţă cu obiectivele operaţionale. -conţinuturile răspunsurilor să fie analizate cu răbdare. întrebările cauzale se adresează factorilor care au deter minat apariţia unui eveniment istoric. evenimente.2: Din ce cauze s-au format imperiile? în funcţie de numărul de răspunsuri cunoscute despre noţiuni. dialogul profesor-elev activează memoria. Ex. implicând activarea memoriei prin apelarea la cunoştinţe me morate anterior. 1: Care sunt tipurile de state din Mesopotamia? Ex. -să dovedească elaborări personale.întrebări închise convergente. 1: Ce este un regat? Ex. Ex. întrebările determină răspunsuri. Ex. fiind confirmate prin stimuli verbali sau nonverbali.întrebări reproductive. 1: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex.întrebări productive. deoarece apare posibilitatea nerealizării obiectivelor propuse. întrebările sunt: .gramatical. evoluţii istorice. care solicită memoria şi aşteaptă un singur răspuns. tact.3: Cine a descoperit America? Ex. în procesul de predare-învăţare a istoriei aceste întrebări sunt întrebări cauzale sau ipotetice. favorizează însuşirea noţiunilor istorice5. de pe hartă. urmărind: -să satisfacă cerinţele formulate de întrebare. -să fie rostite cu voce tare şi date individual.2: Ce este un oraş-stat? Ex. -să nu se devieze de la subiect. -profesorul nu trebuie să domine lecţia prin monolog pentru a etala cunoştinţele în domeniul istoriei. iar profesorul să nu impună ideile proprii. înţelegere.

4: Cine a descoperit telefonul? .Cine a descoperit hârtia? Ex.

2: Care sunt principiile liberalismului? Ex. 1: Care sunt asemănările şi deosebirile dintre oraşele-state şi imperii? Ex.2: De ce a izbucnit Primul Război Mondial? fn funcţie de adresabilitate. Ex. care permit elevilor mai multe răspunsuri corecte. Ex.2: între ce ani au avut loc războaiele daco-romane? Ex.. al XlX-lea? Ex. Aceste întrebări solicită gândirea şi imaginaţia elevilor şi determină legături cauzale între componentele răspunsurilor.2: De ce Renaşterea s-a bazat pe cu/tura antică? Ex. cifre. întrebări individuale. Ex. când la o întrebare a elevului profesorul răspunde printr-o altă întrebare.? Ex.întrebări de ordonare cronologică.4: Care sunt stilurile arhitectonice în lumea antică? — întrebări de comparare. 1: Care sunt cauzele. pe baza informaţiilor memorate sau din alte surse (ex. numită şi toceală mecanică6. întrebări adresate de elev profesorului (inversate). denumiri proprii.3: Unde se află muzeul Luvru? Ex.2: Care sunt elementele care au impus superioritatea civilizaţiei romane faţă de civilizaţia dacică? . 1: Din ce cauză au izbucnit războaiele napoleoniene? Ex. 1: Care este ordinea războaielor dintre daci şi romani? Care sunt anii de domnie ai domnitorului. adresate întregii clase. când la întrebarea unui elev profesorul o returnează clasei. Conversaţia catehetică Conversaţia catehetică..3: Care sunt etapele formării statelor feudale româneşti? Ex. Ex. sau de releu de comunicare. se împart în: — întrebări de clasificare...„<.. întrebări returnate.. 1: Care sunt cele mai importante cetăţi dacice? Ex. 1..: surse bibliografice recomandate de profesor).4: Cum credeţi că s-a format Imperiul colonial spaniol? Ex. adresate unui elev. sunt întrebări frontale. 1: Care sunt etapele războiului civil din Anglia? Ex.c uivargeme..4: Care sunt cele mai importante descoperiri ştiinţifice din sec.3: Ce efecte au avut descoperirile geografice? Ex.1..2: Care sunt coloniile greceşti din Italia? Sunt întrebări care pot fi explicate prin date istorice.._ __. Ex.5: Ce efecte a avut revoluţia industrială? fn funcţie de operaţiile pe care trebuie să le efectueze elevii..? — întrebări cauzale.. se bazează pe întrebări închise şi răspunsuri formulate anterior de profesor în procesul didactic. 1: Care sunt oraşele-state din Grecia antică? Ex. Ex. Ex.^.5: Care sunt cetăţile dacice din munţii Orăştiei? ..

în actualizarea informaţiilor stocate anterior. Este în acelaşi timp o conversaţie examinatoare. tabele). de integrarea lor în contextul conţinuturilor lecţiilor de istorie7 şi de tipul întrebării8. Ex. paralel. lecţia Egiptul antic. ample Informaţii memorate anterior + informaţii inedite Tip de răspunsuri Unice. diagrame.5: Cum explicaţi puterea militară a Egiptului antic? Ex. generalizare. scurte Memorate anterior Tip de informaţii vehiculate Transpuse din limbaj grafic. Ex. sinteză). hărţi.6: Care este cauza construirii piramidelor? Schimburile de idei profesor-elev. deducerea consecinţelor fenomenelor şi proceselor. având repere formele de relief şi fluviul Nil.2: Caracterizaţi Egiptul antic folosind cunoştinţele voastre. elev-elev. comparaţie. de aflare a adevărului istoric. la clasa a V-a. caracteristicile conversaţiei catehetice şi euristice (după M. Cap. memorarea Gândire (analiză. date şi fapte etc.3: Ce individualizează Egiptul antic? Ex. raţionamentul Explicarea cauzelor şi condiţiilor fenomenelor şi proceselor.1. Eliza Dulamă): Conversaţia cate Tip de întrebări Reproductive / mnemotehnice închise / convergente Productive. Conversaţia euristică este o secvenţă a lecţiei de istorie. spaţii istorice. identificarea relaţiilor spaţiale. de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor. temporale şi Procese psihice antrenate şi dezvoltate Tip de situaţii de învăţare în analizarea documentelor (fotografii. imaginaţia. Ex. Ex. Cu ajutorul lor sunt cunoscute relaţiile cauzale ale evenimentelor istorice.4: Priviţi harta Egiptului antic şi menţionaţi ocupaţiile locuitorilor. fotografic în limbaj verbal (cifre. 1: Indicaţi pe harta istorică Egiptul antic pe baza cunoştinţelor anterioare. în fixarea cunoştinţelor în MLD.2. de gândire şi căutare. . De pildă. „Orientul antic". de formare a unor noţiuni şi concepte. abstractizare. reprezentarea. interacţiunile dintre culturi şi civilizaţii. denumiri)_____________ Percepţia. întrebările formulate de profesor referitoare la conţinuturi. implică elevii în procesul de cunoaştere. divergente Variate. bazată pe cunoştinţele dobândite de elevi în lecţiile anterioare. prezentăm. Ca o concluzie. elev-profesor sunt condiţionate de structura şi profunzimea întrebărilor. Conversaţia euristică Conversaţia euristică este o activitate comună a profesorului şi elevilor.

de manifestare a spontaneităţii. dezvoltă capacitatea de a formula întrebări. despre pregătirea olimpiadelor. Se poate discuta cu elevii despre un test. explicarea desfăşurării unui fenomen sau proces A v a nt aj e Asigurarea unui ritm rapid de succesiune a întrebărilor şi răspunsurilor. Conversaţia euristică dezvoltă gândirea în situaţiile când se cere elevilor explicaţia unor realităţi istorice. Schimbul de informaţii este reciproc. în formarea capacităţii de a răspunde rapid şi corect la întrebări. domenii de . vehicularea unui volum mare de informaţii Facilitează descoperirea şi creaţia cunoştinţelor. consolidează temeinic informaţiile din conţinuturile istorice. în scopul informării reciproce. cauzale dintre componentele unui sistem sau între sisteme. texte. interesul. 2. a iniţiativei. de a examina cu atenţie. concepte. activităţi la cercul de istorie. de a explora. noţiuni. evenimente istorice. Conversaţia cateheticâ dezvoltă memoria. vizează interesele elevilor. antrenarea unui număr mare de elevi. procesul de învăţământ. cu scopul de a examina. aprofunda.în recapitularea unui volum mare de informaţii. DISCUŢIA Discuţia este un schimb reciproc de idei şi informaţii dintre profesor şi elevi. de organizare a unei activităţi cu o temă istorică. în verificarea exi s tenţei unor cunoştinţe. Discuţia poate fi folosită în activităţi şcolare şi extraşcolare. stimulează curiozitatea. lasă libertatea de căutare. a se informa despre date. elucidării unui aspect legat de o activitate de învăţare. de formulare a mai multor răspunsuri posibile. despre organizarea unei excursii etc. pe o temă. reconstituie drumul sau descoperă elemente pentru a ajunge la adevărul istoric. de cercetare.

comentează.activitate diferite. printr-un dialog profesor-elev şi invers. formează ipoteze. DEZBATEREA Dezbaterea este o metodă prin care. o noţiune istorică. explică. 3. propun. adoptă atitudini în ceea ce priveşte un conţinut. . cu argumente pro şi contra pentru elucidarea ei. se examinează o problemă ştiinţifică şi practică. acceptă idei. analizează. Dezbaterea are caracter formativ prin faptul că elevii expun. o temă. concluzii.

demonstraţia formează reprezentări şi noţiuni istorice şi dovedeşte realitatea unui fapt sau a unei afirmaţii. un fenomen sau proces pe baza unui material concret. DEMONSTRAŢIA Demonstraţia este o metodă de explorare indirectă. Elevii fiecărei grupe realizează concluzii şi soluţii referitoare la o problemă teoretică sau practică şi sunt implicaţi astfel în rezolvarea situaţiei-problemă. intuitiv. imagini video. —demonstraţia cu ajutorul documentelor istorice. A demonstra presupune9: -a arăta elevilor obiecte şi fenomene reale sau substitutele lor. de exemplu: graficul descoperirilor geografice. -a oferi experienţe şi argumente pentru cunoaşterea unor evenimente. Suportul material (natural. concepte istorice. Prin materialul concret folosit. — demonstraţii cu ajutorul simbolurilor. într-un proces de învăţare activă. sau în urma unor exemple. prin care profesorul dovedeşte o realitate. . prin această metodă. unor noţiuni şi conţinuturi. — procesul prin care demonstrăm. simbolic) este esenţial în demonstraţie. o armă. —demonstraţia pe baza unor desene sau scheme pentru evidenţierea unor etape istorice. —demonstraţii prin acţiuni.). noţiuni. un tablou) sau substitutele lor: fotografii. —demonstraţii cu ajutorul reprezentărilor grafice (figurative. Obiectele folosite pentru realizarea demonstraţiei sunt reale sau substitute ale acestora. senzorială.demonstraţia prin exemple. având caracter ilustrativ10. 4. fiecare cu liderul ei. intuitivă. cu obiecte şi fenomene autentice din societate (exponate de muzeu. argumente logice şi acţiuni practice care favorizează cunoaşterea. soluţiile sunt prezentate în faţa clasei de liderul grupei. materiale arheologice etc. obiectual. graficul etapelor evoluţiei engleze). . —demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. -a provoca o percepţie activă. pentru cunoaşterea realităţii istorice şi explicarea ei. Concluziile şi aprecierile sunt prezentate de profesor la sfârşitul activităţii. hărţi. cu ajutorul unui obiect (un vas de lut. Tănasă menţionează trei componente ale demonstraţiei11: — ideea sau teza de demonstrat. Mesajul este transmis elevilor. După materialul intuitiv. Gh.fundamentul demonstraţiei (fapte şi argumente istorice). împărţiţi pe grupe. Profesorul nu participă la discuţie. există12: —demonstraţii pe viu. Formele demonstraţiei se pot separa după tipul de modele . figurativ. un obiect de mobilier.Dezbaterea după procedeul „Philips 66" Este o dezbatere în care sunt implicaţi toţi elevii.

con cept. enunţuri din care derivă adevărul tezei demonstrate. materiale din diferite epoci istorice aflate în colecţia cabinetului de istorie.). -prezentarea ideii tezei. eveniment istoric). alegerea procedeelor şi tehnicilor. Demonstraţiile logice Demonstraţiile logice se bazează pe raţionamente. Metodologia . Metodologia demonstraţiei13 este variată şi cuprinde: pregătirea demonstraţiei. monede. Profesorul trebuie să respecte câteva reguli pentru eficienţa demonstraţiei: — este făcută în aşa fel încât fiecare elev să observe. demonstraţii logice. figurale). izvoare istorice (documente istorice). noţiune. Demonstraţiile obiectuale sunt susţinute prin obiecte şi modele. teză de demonstrat..1. . Pregătirea vizează formularea obiectivului operaţional. demonstraţii simbolice.demonstraţia porneşte întotdeauna de la o teorie. interacţiunile acestuia cu alte elemente. alegerea mijloacelor necesare (mijloace de învăţământ). —enunţarea adevărului istoric dovedit prin ilustraţie. demonstraţii figurale. pentru a nu distrage atenţia elevilor de la activităţile de predare-învăţare. arme. influenţată de rezultatul unor inducţii sau de interferenţe deductive. -este eficientă în momentul în care abordează subiectul de demonstrat. teza. —comunicarea obiectivului vizat (idee. teză. să constate. cauză. documente istorice originale sau reproduceri. —sintetizarea şi fixarea cunoştinţelor.ooiectualâ. Demonstraţia în funcţie de aceste elemente poate fi directă sau indirectă. demonstraţia propriu-zisă a profesorului. Demonstraţia propriu-zisă realizată de profesor în lecţie presupune: —stimularea demonstraţiei prin acţiuni şi materiale didactice. argumente. 4. executarea demonstraţiei. După raţionamentul utilizat: demonstraţii inductive (obiectuale. obiectul de demonstrat sunt prezentate în momentul activi tăţii didactice care vizează acest procedeu. Demonstraţia cu obiecte autentice din realitatea istorică se realizează cu: materiale arheologice. pe elemente specifice de cultură şi civilizaţie. în muzeu etc. demonstrarea teoretică sau practică. documente istorice. noţiune etc. —acţiuni simultane determinate de observaţie şi raţionamente. subiectului este urmată de comunicarea obiec tivului demonstraţiei. logice). participarea elevilor la demonstraţie. Demonstraţia permite din partea elevilor formularea de întrebări. efect. alegerea conţinutului (idee. de observaţii asupra temei sau ideii demonstrate. exponate de muzeu. unelte. -organizarea logică a perceperii subiectului presupune prezentarea de fapte şi argumente. demonstraţii deductive (simbolice. vase. -ideea.

.

a adevărului istoric. Teza de demonstrat. concepte şi teze este influenţat de diferiţi factori. 4. faptele. de formele activ-participative folosite de profesor pentru realizarea demonstraţiei. Exemplu: Pentru a se demonstra evoluţiile din spaţiul românesc în neolitic este prezentată ceramica neolitică. axiome. Adevărul tezei sau neadevărul este o concluzie realizată de elevi în activitatea de predareînvăţare a istoriei prin judecăţi şi raţionamente. Elevii observă forma vaselor de lut. teze de demonstrat.. calitatea etc. de anumite interese. evenimente. concluzii şi idei. nu trebuie să înlocuiască desenele din manual sau alte materiale didactice existente sau asemănătoare. înţelegerii fenomenelor şi proceselor istorice.. cu ajutorul retroproiecţiei. Aceste componente ale metodei sunt într-o permanentă interacţiune. de modalităţile de participare a elevilor la această activitate didactică.2. fapte şi axiome sau prin adevărurile demonstrate anterior. documentele istorice fundamentează adevărul sau neadevărul tezei de demonstrat. Desenele la obiectul istorie trebuie să cuprindă conţinuturile din programă. prin participarea profesorului şi elevilor la actul cunoaşterii. Argumentele. în contextul abordării istoriei de pe diferite principii. Procesul demonstraţiei constă în îmbinarea proceselor şi metodelor de învăţământ în funcţie de teza de demonstrat (de subiectul demonstraţiei). mijloacele obiectuale. Demonstraţiile figurative Demonstraţia prin desene cu conţinut istoric reprezintă materializarea grafică sau cartografică a unor noţiuni. demonstraţiile cu ajutorul diapozitivelor. social. cu ajutorul montajului audio-vizual. Se demonstrează astfel progresul în domeniul olăritului în această epocă în care au avut loc transformări importante sub aspect economic. Demonstraţia devine un proces de cunoaştere a realităţii istorice. prin argumente şi raţionamente care mijlocesc legătura între definiţii. contestabil. cultural. Adevărul istoric privind evenimente. demonstraţiile cu ajutorul filmelor didactice. Practica de a neglija desenele şi reprezentările grafice din manual. de anumite reguli care trebuie respectate în timpul demonstraţiei. Desenele. planşele. scheme etc. Teza de demonstrat este certificată prin fundamentul demonstraţiei. hărţile istorice. graficele sunt efectuate de elev numai dacă sunt absolut necesare însuşirii cunoştinţelor. evoluţii. fundamentul şi procedeul acesteia. îndepărtează pe elevi de la obiectivele demonstraţiei. să prezinte esenţialul. pe care le compară cu un alt vas din epoca pietrei. noţiuni sau acţiuni presupune un obiect al demonstraţiei sau teza demonstraţiei. Demonstraţiile figurative vizează desenul. diafilmelor. schema lecţiei la tablă. prin efectuarea unor hărţi istorice.demonstraţiei cu scopul argumentării unei idei. să redea succesiunea logică . concepte şi conţinuturi istorice. cunoscute sub numele de „revoluţia neolitică". Demonstraţiile obiectuale se realizează cu obiecte autentice. cuprinde în concepţia unora un adevăr îndoielnic.

proceselor. Estetica şi cerinţele metodice nu trebuie neglijate când sunt realizate astfel de desene. Cerinţele metodice presupun o succesiune logică a fenomenelor şi proceselor care cuprinde titluri şi elemente componente, în general, pentru fiecare lecţie, astfel de desene se găsesc în manualele alternative. Fn situaţia când profesorul execută un desen pe tablă, sunt necesare câteva precizări: — să fie executat simultan cu explicaţia fenomenului istoric; -timpul afectat desenului: maxim zece minute; -nu se admit mai mult de două desene pe tablă; — desenul să fie integrat în schema lecţiei pe tablă; - să fie indicate titlul şi elementele componente. Dintre tipurile de desene cu conţinut istoric efectuate pe tablă şi pe caiete, desenul schematic şi harta schematică sunt cel mai des folosite în procesul de predare-învăţare. Desenul schematic este o formă simplă a desenului istoric efectuat pe tablă: piramida ierarhiei feudale, poziţionarea unor armate pentru explicarea unei bătălii, forma unor zigurate, schema reprezentând structuri sociale, politice etc.
Tip de desen Avantaje Dezavantaje

Desene pe tablă

• oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene consecutive

•nu toţi profesorii desenează corect şi rapid •profesorul stă cu spatele la clasă şi nu observă ceea ce fac elevii •se consumă mult timp din lecţie pentru realizare •necesită retroproiector pentru proiecţie

Desene pe folie

•oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene con secutive sau folii suprapuse •calitate bună •economie de timp în lecţie •calitate bună •ieftine •vizibile la distanţă mare fără proiectare cu aparate •conţin un singur desen •le prezentăm când sunt necesare

Desene pe planşe

•necesită suport şi spaţiu de depozitare •necesită timp de realizare •necesită calităţi de desenator

Desene din manual

•economie de timp în lecţie •permit studierea lor în afara lecţiei •au calitate bună

•desenele sunt uneori prea mici •profesorul nu poate indica precis locul din desen la care se referă

Avantajele şi dezavantajele unor tipuri de desene schematice14

Harta schematică a unui spaţiu istoric, regiune, stat, oraş etc. impune menţinerea proporţiilor şi a formelor. Aceasta indică elemente de conţinut şi caracteristici geografice, culturale, politice etc. ale unui spaţiu istoric; este în esenţă o cartoschemă prin care elevii îşi fac deprinderi de a localiza spaţii istorice, oraşe, evenimente istorice, monumente etc. Harta schematică trebuie comparată cu hărţile din atlase sau hărţile tipizate care reprezintă şi prezintă teme istorice structurate conform programelor şcolare. Este un procedeu care facilitează activitatea în clasă, stimulează curiozitatea, realizează cunoaşterea unor realităţi istorice, deoarece, concomitent cu harta desenată de profesor pe tablă, elevii capătă deprinderi de muncă individuală prin desenarea hărţii pe caiet, asimilând astfel cunoştinţe teoretice, informaţii, noţiuni, conţinuturi. Desenele schematice se găsesc în manuale sau pot fi efectuate pe folii de retroproiector.

4.3. Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice
Harta este o reprezentare a unei suprafeţe terestre micşorată conform unei scări şi unei proiecţii cartografice şi din această cauză este convenţională, generalizată. Harta istorică redă elemente concrete de pe suprafaţa terestră, cu o localizare precisă sau imaginară, cu ajutorul semnelor convenţionale. Tipuri de hărţi folosite în predarea istoriei: —după scară: la scară mică, mare sau mijlocie; —după destinaţie: didactice, de informaţii ştiinţifice; - după modul de utilizare: în carte, reviste, atlase, pentru sala de clasă; —după conţinut: tematice sau generale; —după spaţiul istoric pe care îl prezintă: harta istorică a unei ţări, harta istorică a unei regiuni, harta istorică a unor culturi; - după evenimente, noţiuni, concepte: harta Revoluţiei franceze de la 1789, harta răscoalelor sclavilor în Roma antică. Hărţile istorice generale cuprind conţinuturi istorice ale unei culturi sau epoci generale, ale unor spaţii istorice. Titlul cuprinde denumirea teritoriului prezentat sau epocii istorice. Ex. 1: Harta Greciei antice. Ex.2: Harta Americii precolumbiene. Ex.3: Harta civilizaţiei dacice. Hărţile tematice sau speciale prezintă un element istoric, grupuri de elemente, noţiuni şi concepte. Exemplu: Harta revoluţiilor de la 1848 în Europa; harta răscoalelor sclavilor în Imperiul roman; harta civilizaţiei cretane. Titlul hărţii cuprinde tema, dar şi spaţiul istorico-geografic. Demonstraţiile cu hărţi cuprind: orientări pe hartă, identificarea unor elemente specifice conţinuturilor predate, deducerea unor ocupaţii în funcţie de elementele geografice. Harta istorică este folosită de elev sub îndrumarea profesorului,

elementelor acesteia. Citirea hărţii istorice este o acţiune prin care sunt identificate elementele reprezentative, titlul, spaţiul istoric şi geografic, elementele specifice, tipul de hartă. Identificarea elementelor reprezentate pe harta istorică dezvoltă curiozitatea, acţiunea pentru a cunoaşte semnificaţia unor conţinuturi istorice reprezentative (oraşe, state, monumente, bătălii), intuirea relaţiilor dintre elemente şi fenomene istorice (legătura dintre aşezarea geografică, ocupaţii, evenimente, evoluţii culturale).

4.4. Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor
Diagramele sunt reprezentări grafice, sistematice, cu rol de a prezenta evoluţia în timp a unor evenimente istorice, fenomene care sunt individualizate prin elemente de conţinut, trăsături esenţiale, cronologii, statistici. Diagramele folosite în predarea-învâţarea istoriei şi în ştiinţa istorică se împart în funcţie de scară, de sistemul de reprezentare grafică, de valoarea metodică şi ştiinţifică15. După scară, sunt diagrame în progresie aritmetică şi diagrame în progresie geometrică. Astfel de diagrame sunt lineare, denumite în funcţie de numărul de scări care reprezintă evenimente, statistici, fenomene, particularităţi ale unor conţinuturi istorice. Prin reprezentare grafică se elaborează patru categorii de diagrame: -diagrame lineare, din unirea unor puncte care reprezintă date, eveni mente, producţii, numărul populaţiei etc., într-un interval de timp, cu ajutorul unor linii întrerupte, continue, cercuri etc. înscrise pe o scară marginală; -diagrame areale, figuri geometrice care reprezintă evoluţia unui popor, a unui stat în diferite perioade de timp, rezultatele alegerilor dintr-o ţară etc.; -diagrame tridimensionale, cu reprezentări în spaţiu pentru a evidenţia evoluţii, structuri sociale şi economice; -diagrame reprezentate prin figuri artistice; sunt desene picturale care redau evoluţia unor evenimente istorice, caracteristici ale unor civilizaţii etc. După valoarea metodică şi ştiinţifică, distingem diagrame de comparaţie, diagrame care prezintă interdependenţa dintre fenomene istorice, noţiuni şi concepte (de corelaţie), diagrame de calcul grafic.

4.5. Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio vizuale
Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale16 vizează demonstraţia cu ajutorul diafilmelor, diapozitivelor şi ilustraţiilor, demonstraţia cu ajutorul filmului, demonstraţia cu ajutorul retroproiectorului, demonstraţia cu ajutorul montajului audiovizual. Demonstraţia cu ajutorul diafilmelor şi ilustraţiilor. Diapozitivele,

ilustraţiile, liafilmele substituie realitatea istorică prin imagini ce reprezintă evenimente,

verificarea aparatului de proiecţie.) sunt prezentate aspecte cu caracter istoric. în funcţie de mărimea ilustraţiei. dirijează obser vaţia pentru descrierea unor elemente predominante din imagine. elemente de expresivitate în artă. nominalizarea. Sunt folosite în toate lecţiile de istorie. în strânsă corelare cu conţinutul programei. alegerea diapozitivelor. sau al unui magnetofon. profe sorul stimulează curiozitatea. mijloacele audiovizuale oferă reproduceri fidele ale celor mai diferite izvoare istorice şi arheologice. diafilmelor. Mesajul este conceput în funcţie de particularităţile de vârstă. de etapele procesului de predare-învăţare. Ce relaţii sunt între acestea şi evoluţia societăţii? Elevii deduc importanţa lor. camuflaj. determină evoluţii mentale care duc la formarea de atitudini. Momentul integrării vizează: — verificarea cunoştinţelor anterioare. elemente de cultură şi civilizaţie. elementele specifice ale acestui stil sunt observate de elevi. Exemplu: se prezintă un diapozitiv. Demonstraţia cu ajutorul montajului audio-vizual este demonstraţia cu ajutorul casetei video. Desenele. Mesajele cu structura inclusă sau semiinclusă se produc atunci când elevii. prin imagini (diapozitive. -pe parcursul derulării procesului de predare-învăţare. con secinţele — revoluţia industrială. Proiectarea imaginilor de pe diapozitive şi diafilme necesită aparatură specială.personalităţi. etnografice etc. Proiectarea activităţii depinde de conţinuturi. interesul pentru un eveniment. al dispozitivelor proiectate. cauze caracteristice. . sesizează elementele de conţinut. asupra unor imagini care reprezintă aspecte ale evoluţiei unor evenimente. Elevii îşi polarizează atenţia asupra unor elemente de detaliu. o pregătire în ceea ce priveşte mânuirea acestora. Exemplu: se prezintă o imagine cu descoperirile ştiinţifice importante în epoca modernă. de măiestria profesorului. o construcţie în stil doric. -momentul legăturii între lecţia veche şi lecţia nouă. de concepte. epi-grafice. aranjarea imaginilor în ordinea prezentării. caracterizarea şi descrierea elementului predominant. vizionarea de către profesor a acestora pentru cunoaşterea calităţii şi mesajelor istorice. Pentru a crea eficienţa în realizarea obiectivului operaţional propus. Imaginile sunt vizibile prin proiecţie pe ecran. Demonstraţia cu diapozitive şi fotografii presupune pregătirea profesorului: formarea obiectivelor operaţionale. Mesajele cu structură deschisă stimulează gândirea şi pot ajuta elevii la descoperirea unor cauze. şi caracteristicile monumentului în stil doric. pregătirea explicaţiei adecvate. detalii ale unor construcţii. imaginilor. de gradul de inteligenţă. de capacitatea de observaţie. pe baza mesajului audio-vizual. diafilme etc. concepte. pentru a explica semnificaţia unor noţiuni. simultan cu redarea unui comentariu de pe caseta video. ilustraţiile pot fi vizibile prin observare individuală sau în grup. de asemenea. evenimente istorice. ecran pentru proiecţie. desfăşurarea unor evenimente istorice.

montajul .

în timpul lecţiei. Demonstraţia cu ajutorul calculatorului este folosită în contextul existenţei enciclopediilor pe hard-disk. Scrisul pe foliile de retroproiector trebuie să fie lizibil. fenomen sau proces. -analiza şi interpretarea mesajelor. -stabilirea ordinii proiectării. imaginilor. nu pe ecran.in anumite momente ale lec{iei. înaintea lecţiei sau în timpul lecţiei. Demonstraţia directă are în vedere scrierea. distribuţia atenţiei asupra acestuia pentru a sesiza aspecte relevante ale obiectului privit. Imaginile sunt mai mari. elabora diagrame etc.. Demonstraţiile cu imaginile istorice de pe Internet permit prezentarea unor fapte. în demonstraţia cu folie singulară. deoarece există posibilitatea nevizualizării imaginii de către toţi elevii. culturi. Demonstraţia cu ajutorul retroproiecţiei. Integrarea montajului în lecţie cuprinde: -stimularea motivaţiei. să deseneze etc. va fi prezentat numai elementul care interesează demonstraţia. noţiuni etc. Profesorul indică elementele cu un indicator pe folie. diapozitive. Exemplu: profesorul desenează o hieroglifă pentru a-i determina pe elevi să înţeleagă sensul hieroglifelor. a Internetului. cu ajutorul creioanelor dermatografice. imagini. a unor texte istorice. -conceperea comentariului în cazul în care acesta nu există în hard-disk. Retroproiecţia realizează o proiecţie pe un ecran de pe un suport transparent (folieretroproiector). cu scopul de a clasifica. stiluri. diagramelor etc. permiţând elevilor să ia notiţe. clarifică şi compară evenimente istorice. de a încadra informaţiile în categorii distincte sau . cu o durată de circa 5-l5 minute. restul vor fi acoperite cu o coală de hârtie. Demonstraţia cu ajutorul foliilor cumulative permite elevilor să analizeze diferite probleme. concepte din alte spaţii culturale. Retroproiecţia permite prezentarea schemei lecţiei. -organizarea de activităţi independente când există mai multe calcula toare legate la reţea. comparaţii etc. OBSERVAREA Observarea implică privirea unui obiect. atunci când elementele sunt pe aceeaşi folie de retroproiector. pe tablă sau pe folia de retroproiector. Profesorul poate desena schema. Demonstraţia astfel prezentată este o modalitate de investigare a realităţii istorice prin care elevii interpretează. 5. Profesorul de istorie trebuie să cunoască tehnica folosirii calculatorului şi metodologia demonstraţiei cu acest mijloc modern: -selectarea informaţiilor. în condiţii de lumină naturală. pe folia de retroproiector. evenimente istorice.

6. imagini istorice.3: Observaţi în graficul X. observarea este o metodă de cercetare. presupun interpretarea.4: Observaţi diagrama Y şi precizaţi importanţa industriei după Marea Unire. Activităţile presupun operaţii ale gândirii divergente şi sarcini de memorie şi gândire reproductivă21. Observarea poate fi individuală sau pe grupe şi presupune activităţi din partea elevilor. în lecţiile de istorie. Ex. Soluţia-problemă este un obstacol în cadrul gândirii19. Ex. care au ca rezultate desene. schiţe. PROBLEMATIZAREA Problematizarea este o metodă didactică interogativă17. Activitatea didactică pe baza metodei observării presupune: -comunicarea subiectului. evoluţia populaţiei. -comunicarea obiectivelor operaţionale. Exerciţii de observare: Ex. Formulaţi câteva elemente caracteristice. şi observare sistematică. —precizarea materialelor didactice folosite. de anticipare. . Ex. deoarece prin situaţiile-problemă create de profesor accentuează dialogul.1: Observaţi un chip dacic. formulează procesul de observare pe baza întrebării. Prin predarea problematizată şi învăţarea problematizată22. o metodă activă. sau la nivelul întregii clase. de comparare. de explicare. în conceptul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice. concepte. Activităţile independente sau de grup care vizează observarea unor obiecte. sinteze ale observaţiilor expuse în descrieri verbale. stabilesc aspectul supus observării. producerea informaţiilor în grup. Situaţia-problemă este o situaţie de învăţare necesară de a da un răspuns la o soluţie. elevii soluţionează o sarcină cu caracter de noutate. noţiuni.2: Observaţi importanţa Nilului în evoluţia Egiptului antic. explorare a realităţii istorice obiectuale şi a realităţii substituite prin mijloace de învăţământ. în contextul unei neconcordanţe între cunoştinţele anterioare şi problema aceasta. documente. trezeşte curiozitatea elevilor18 pentru conţinuturi.concepte. —comunicarea duratei observării. organizată. Schema generală în aplicarea problematizării în procesul didactic23 se referă la activitatea profesorului şi la activitatea elevului24. neorganizată de profesori. analizarea. scheme. Situaţia-problemă dovedeşte lacune în procesul cunoaşterii şi impune un demers care implică în activitatea elevilor acţiuni diferite: de identificare. prin efortul propriu sau al profesorului. Observarea sistematică presupune: o etapă de pregătire prin care profesorii precizează obiectivele operaţionale. observarea poate fi spontană. o situaţie contradictorie care stimulează activitatea elevilor în procesul de predare-învăţare pentru rezolvarea dilemei referitoare la o anume problemă legată de conţinuturile lecţiei20.

2 .au teze şi se cere să se ajungă prin argumente la cele mai juste. cunoaşterea datelor.adevărul istoric pe bază de documente. 2 îndrumarea elevilor a. constatarea dezacordului.se cere elevilor să găsească o contradicţie. —cerinţele prin care indică ce trebuie căutat. b)se dă elevilor o situaţie problemă cu soluţii în mai multe variante. documentelor istorice despre cele două teze.: documente referitoare la Dracula voievod). teză). c. alegerea datelor care sunt necesare rezolvării problemei .Activitatea elevului Comunicarea situaţiei problemă a) prin informaţiile referitoare la un eveniment istoric pentru care sunt contradicţii aparente ex. ansamblul datelor existente.Dracula voievod. prin demonstrarea continuităţii şi a netemeiniciei teoriei imigraţioniste. Situaţia problematică are trei componente: —condiţiile. de a conduce activitatea de predare-învăţare pentru ca elevii să clarifice esenţialul (problemă. . 3 Rezolvarea situaţiei problemă concluzia privind adevărul istoric.Vlad Ţepeş . contradicţiile create din formularea întrebării-problemâ. . în genere. clarificat în condiţiile date25. b compararea. explicat.Etnogeneza românească ex. -se creează o situaţie-problemă care are ca rezolvare mai multe variante . cele mai utilizate sunt: -profesorul dă informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor soluţia pentru a înlătura această contradicţie. veridicităţii sau neve-ridicităţii pentru fiecare teză în parte. Activitatea profesorului este de a crea situaţia-problemă. dovezi în sprijinul tezei continuităţii. o situaţie problematică într-un locurnent istoric care aparent este lipsit de aceasta. Dintre procedeele de problematizare în lecţiile de istorie. cum sunt trase concluziile. 1 . c)se cere elevilor să găsească contradicţiile o situaţie-problemă dintr-un document istoric (ex. clasificarea informaţiilor. exemplificarea. — adevărul istoric este dependent de interacţiunile dintre cunoscut şi necunoscut şi constituie esenţa problemei.

.

—formularea ipotezelor. —crearea situaţiilor-problemă. într-un material care. . . . Formele: -se dau două informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor să găsească soluţia care înlătură această contradicţie. -adaptarea metodică prin raportare judicioasă la etapele şi conţinutul lecţiei. să creăm o situaţie care să permită: -să aplice cunoştinţele. aparent.formarea. declanşează procese ale gândirii în jurul unei întrebări pentru a ajunge la cunoştinţe noi. Cerinţele pedagogice: -stabilirea cu grijă a situaţiilor în care este aplicată. a le explica şi aplica. -să rezolve dezacordul între cunoştinţe insuficiente şi inaplicabilitatea practică a acestora. ajungând la cea adevărată. iar aplicarea să aibă sens. explicarea şi verificarea soluţiei. suport de cunoştinţe. întrebarea-problemă este cea mai importantă şi trebuie să includă în conţinutul ei elemente necesare dialogului. -se dă elevilor o situaţie problematică ce ar avea o soluţie în mai multe variante şi li se cere să argumenteze pentru una sau alta. — conducerea discretă de către profesor. contradicţii referitoare la evenimente. situaţia con-flictuală. a găsi soluţii.Conţinuturile. teze despre evoluţii istorice etc. —reactualizarea cunoştinţelor. Valenţele activizatoare: —educă formele de creativitate la elevi. noţiunile. la experienţa elevilor. Conştientizarea însăşi a problemei de către elev este punctul de plecare şi rezolvarea unei situaţii-problemă. o contradicţie. . Pentru rezolvarea problemei este necesar să punem la dispoziţia elevului material documentar. -să aleagă dintr-un ansamblu de date pe acelea care sunt necesare rezolvării problemei. -se cere elevilor o situaţie problematică. este lipsit de aceasta. —solicită elevilor un susţinut şi complex efort intelectual pentru a ajunge singuri la noi adevăruri.să sesizeze dinamica unor procese cu caracter relativ static. etapele folosirii. raţionamente logice. evenimentele istorice oferă o diversitate largă de situaţii-problemă în esenţa stării conflictuale.pe baza cunoştinţelor însuşite anterior.

— organizarea cadrului de cercetare. în clasele gimnaziale. Sarcinile didactice stabilite de profesor trebuie să pună elevul în faţa unei activităţi de cunoaştere. cu ajutorul unor mijloace de învăţământ. este dirijată de profesor profund.1: Comparaţia dintre revoluţiile de la 1848 din diferite state europene. învăţarea bazată pe efort propriu presupune: -precizarea surselor de învăţare de către profesor.3: Compararea regimurilor totalitare de stânga şi de dreapta. Comparaţia succesivă constă în compararea etapelor unui proces. Ex. lecţiile de istorie pot avea obiective operaţionale care să solicite metoda comparaţiei. în aparenţă independentă. cauzele. programe politice. Ex. Prin conţinuturi. Comparaţia poate fi concomitentă sau succesivă. Această metodă oferă posibilitatea de a achiziţiona abilităţi. Munca elevilor. pas cu pas.3: Comparaţia între documentele referitoare la dezvoltarea instituţională a statului român în perioade istorice diferite. Ex.4: Compararea Războiului de Independenţă american cu Revoluţia Franceză de la 1789. deprinderi. cu scopul de a dobândi cunoştinţe noi. Ex. după cauze. prin efort propriu.2: Compararea hărţii României din 1877 cu cea din 1918. evenimente. Metodologia învăţării prin descoperire supune atenţiei operaţii cum sunt27: .Comparaţia este o cale prin care profesorul de istorie şi elevii reuşesc. hărţi istorice. până la independenţa totală. a descoperi adeseori adevărul istoric. efecte. priceperi. fenomenele istorice asemănătoare pot fi comparate după criterii ştiinţifice.2: Compararea procesului de formare a popoarelor şi limbilor neolatine. în clasele de liceu. Faptele. fotografii. Ex. eveniment istoric sau a unor noţiuni istorice. să reconstituie trecutul pe baza asemănărilor şi deosebirilor dintre evenimentele istorice. -stabilirea materialului didactic necesar activităţii. 1: Compararea formelor de organizare statală în Europa în diferite etape. Ex. Comparaţia concomitentă constă în compararea unor evenimente istorice din aceeaşi perioadă cu condiţii diferite. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice26. învăţarea prin descoperire se bazează pe teste din carte. izvoare istorice sau alte surse. 8. ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE învăţarea prin descoperire este metoda care se bazează pe investigaţia proprie a elevului. noţiuni. Ex.

. de la adevăruri generale la adevăruri particulare. anumite concluzii referitoare la asemănarea parţială a evenimentelor.îndrumă. Ei trebuie să facă analogia între noţiuni. -valorificarea rezultatelor prin culegerea informaţiilor descoperite de elev în conţinuturile specifice lecţiei. învăţarea deductivă presupune etape. . Se cere elevilor să descopere ideile dominante ale acestor documente. de sistematizare.3: Din mai multe documente istorice referitoare la conflictul dintre Decebal şi romani (Dio Cassius) elevii trebuie să descopere cauzele războiului daco-roman.2: Sunt prezentate programele Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. texte. sunt în acelaşi timp cunoaştere şi acţiune. -îndrumarea elevilor de către profesori. dia grame. dezvoltă activitatea independentă. reguli. concepte generale. învăţarea prin descoperire este inductivă când raţionamentul elevilor cunoaşte etape succesive. evenimentelor istorice care urmează să fie desco perite de elev. evenimente.investighează. dirijează activitatea elevilor. Pe baza acestor etape. Elevii: . desfăşoară acţiuni în urma cărora rezultă: cunoştinţe deprinderi priceperi capacităţi însuşirea de roluri sociale Ex. Elevii sunt solicitaţi să descopere judecăţi particulare din definiţii. rezolvă. Investigaţiile directe din sursele de informare sunt esenţiale pentru realizarea învăţării. evenimente. în concordanţă cu conţinuturi şi obiective. -stabilirea timpului pentru fiecare sarcină în parte. Ex. -formarea în clasă a normelor şi a planurilor de învăţare. de la date. de sesizare a unor cauze ale evenimentelor istorice. cauze. Cadrul didactic: — organizează situaţia de învăţare. la formularea unor noţiuni istorice. -precizări privind activitatea elevilor pe grupe sau individual.-selectarea noţiunilor. Cercetarea documentelor istorice oferă posibilitatea cunoaşterii trecutului istoric prin activitatea directă a elevilor de cercetare. elevii ajung la concluzii generale. definiţii. 1: Elevilor clasei a Vlll-a li se pune la dispoziţie textul proclamaţiei de la Islaz şi li se cere să descopere cauzele Revoluţiei de la 1821. fapte istorice. Ex. -distribuirea surselor de investigaţie: documente istorice. -confruntarea şi evaluarea cunoştinţelor descoperite. hărţi.

pentru realizarea descoperirii. Programarea lineară sau cea ramificată presupun teste pentru fiecare lecţie în parte. —sesizarea realităţilor cauzale sau a legăturilor cu cunoştinţele anterioare. —declanşarea procesului de explorare-experimentare. 9. accesibile logic. programată numai după efectuarea corectă a sarcinii date. Elevii cu gândire rapidă parcurg sarcinile mai repede. şi programe ramificate.m concluzie. [un] exerciţiu) care obligă elevul să lucreze cu informaţia dată (programarea lineară). INSTRUIREA PROGRAMATĂ Instruirea programată28. —formularea rezultatelor. Profesorul trece la sarcina următoare. permite corectarea operativă a erorilor comise. se reciteşte întrebarea şi se încearcă să se formuleze răspunsul corect. Fluxul continuu al activităţii de predare-învăţare presupune teste după principiul paşilor mici şi al progresului învăţării din conţinuturi elementare sau secvenţe simple.confruntarea cu problema. elevii şi studenţii trebuie să parcurgă următoarele etape: . controlat prin intermediul unei conexiuni inverse care reglează permanent învăţarea şi o îmbunătăţeşte calitativ. porneşte de la premisa că predarea-învăţarea este un flux continuu de informaţii. apărută în 1954. este o autoreglare a învăţăturii. cei cu gândire lentă parcurg mai încet. Acestea formează imagini globale asupra materiei studiate. Paşii învăţării m instruirea programată lineară Compararea cu răspunsul bun permite elevilor verificarea imediată a soluţiilor şi răspunsurilor găsite. Fiecare secvenţă presupune o aplicaţie (răspuns la întrebare. facilitează deprinderile de muncă independentă. cu răspunsuri la alegere. Sunt programe lineare cu teste în care elevul completează răspunsul. Fiecare elev are ritmul lui specific. Răspunsurile formulate se compară cu răspunsurile din manual. iar dacă nu coincid. Paşii învăţării în programarea ramificată .

. în mod accesibil. ever mente fixate pe fotografii. Modelul unui fapt istoric29 nu este o copie a originalului. organizări în spaţiul geografic. convenţionale) prezintă info maţii despre elemente. teorii.modelele verbale prepoziţionale sunt reprezentări logice care cuprir noţiuni. obiecte sau imagini. prin copierea sau imitaţia unor fenomene. pelicule de film. care se bazează pe asemănarea dintre original i model. gen< ralizări ale obiectelor istorice. o metodă de dobândire d< cunoştinţe. acestora şi prezintă relaţiile dintre obiectele istorice. diapozitive. forme. tabele sintetice în cuvinte şi propoziţii. mulaje. — modelele simbolice (matematice) reprezintă realitatea istorică coi venţional sau prin analogie. esenţializate unel< realităţi istorice după proprietăţile originalului. MODELAREA Modelarea este o metodă de cercetare. prin semne. abstractizări. — modelele-simulacre sunt modele care dau o falsă impresie a realită istorice. modelele cu aspecte istorice sunt: -modele obiectuale: machete. când originalul este reprodus l scară redusă: machete de cetăţi din diferite epoci.10. evenimen istorice. în urma căreia sunt simplificate.modelele fotografice sunt imagini ale unor monumente istorice. este o metodă prin care se investighează în profunzimi domeniul unor procese. puncte. Modelarea permite reflectare. concepte. ci o analogie ci realitatea istorică pe care o reproduce în linii simplificate şi caracteristice Modelele sunt înlocuitori ai sistemului obiectual şi au drept scop oferirea unc date esenţiale sau particulare. Modelele grafic reprezentate prin desen (linii. hărţi în relie obiecte arheologice. procese. necropole. cetăţi d-apărare etc. figurale. Semnele coi venţionale sunt o transcripţie a unor evenimente. aşezări. fenomene şi procese istorice. arme -modelele grafice (configurale. Tipurile de modele folosite în predarea-învăţarea istoriei După natura lor. Modul de reproducere a originalului (obiecte istorice. concepte sau pn cese istorice30. . noţiuni. unelte. evidenţiindu-se corespondenţele dintre elementele esenţiale. micşorate. fenomene procese istorice. procese. -modelele analoge. despre obiecte. . Exemplu: desenul de pe hartă al dispunerii trupelor române şi germane la Mărăşeşti. unei realităţi istorice.) determină caracteristicile modelelor şi denumirea lor: -modele prin similaritate (de identitate). figuri) sunt stilizări. mulaje. structura obiectelor cu caracter istoric.

Ex. 1: tabel cu cuvinte scolastice; Ex.2: tabelul consiliului principelui în Roma imperială; Ex.3: planul unei biserici greceşti în cruce şi planul unei moschei; Ex.4: planul unei moschei şi elementele componente;

sunt elaborate pe analogii funcţionale cu scheme, ecuaţii, modele logice. Modelele prin abstractizări facilitează cunoaşterea istorica. Ex. 1: planul unei bătălii este un model; Ex.2: planul unei moschei, de asemenea. Modelul logic cel mai folosit în predarea-cunoaşterea lecţiei este schema lecţiei la tablă, care constituie pentru elevi un model de organizare a notiţelor şi a percepţiei uzuale a ideilor-ancoră ale lecţiei31. Elementele scrise pe tablă, în evoluţie logică, determină formarea la elevi a unui model vizual, ajutându-i să reţină esenţialul din clasă. 11. EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING între metodele interogative folosite în predarea-învăţarea istoriei, brainstorming-^ implică întrebări productive, cauzale, ipotetice, de formulare a unor definiţii sau idei, judecăţi de valoare, observaţii şi anchete prin care sunt extrase informaţii dintr-un grup sau mai multe grupuri de elevi32. Această strategie permite o evaluare a cunoştinţelor despre un conţinut istoric, revoluţie, cultură medievală etc. Aflăm ce idei şi ce soluţii au elevii despre o situaţie-problemă, despre o experienţă comună. Elevii învaţă să asculte, să emită păreri despre un eveniment istoric, să compare, să argumenteze. Astfel, se stimulează motivaţia învăţării. Un moment de brainstorming se poate crea în orice lecţie de istorie, şi aproape toate lecţiile de istorie pot începe cu un brainstorming. Brainstorming-ul implică mai multe etape: — cunoaşterea regulilor; -acoperirea unui subiect; -emisia, înregistrarea şi emiterea ideilor; — evaluarea ideilor. Regulile se referă la procedură şi sarcini pentru fiecare elev, la imaginaţia care trebuie să producă cât mai multe idei. Scopul acestei strategii didactice este reliefat şi de faptul că: — fiecare idee este scrisă în forma emisă de elev (emiţător); - nu se fac evaluări negative asupra ideilor emise; — fiecare are dreptul la opinie personală; -emisia de idei nu implică discuţie; -ideile sunt scrise de profesor sau elev; -ideile sunt ordonate după anumite criterii; — după emisia de idei, fiecare are dreptul să comenteze; - se optează pentru ideile cele mai bune. Conţinuturile istorice oferă subiecte diferite pentru brainstorming, sub forma unor întrebări, a unei cerinţe imperative sau a unei propoziţii neterminate. Cele mai întâlnite procedee de formare a unui subiect referitor la

conţinuturile istorice sunt întrebările productive: Care sunt consecinţele ocupaţiei otomane? Care sunt cauzele răscoalei lui Horia, ale luptei de emancipare etc.? Care sunt cauzele revoluţiei industriale? Din ce cauză s-a produs marea Schismă din 1054? Din ce cauză a izbucnit războiul ruso-turc din 1877-l878? De ce a apărut stilul baroc în timpul monarhiilor absolutiste? Se pot formula şi întrebări productive ipotetice: Ce s-ar întâmpla dacă sar reforma statul totaliar? Subiectul brainstorming-ului se poate formula: — prin diferite noţiuni, concepte: Ce este revoluţia? Ce este umanismul? Ce sunt răscoalele? Ce sunt cruciadele? Ce este un zigurat? -prin asociere spontană de idei: Spuneţi tot ce credeţi, ce vă trece prin minte despre revoluţia americană; -prin asocierea de idei: totalitarism, pace, cooperare etc.; -prin căutarea judecăţilor de valoare: Argumentaţi că democraţia este un element pozitiv; -prin observaţii: Ce aţi observat din prezentarea imaginii..., obiectului arheologic..., mulajului... ? De asemenea, subiectul brainstorming-ului poate reieşi din: -activitatea individuală: ideile sunt scrise de fiecare elev, sunt prezentate colegului sau clasei, ori unor grupuri de elevi; -activitatea cu perechi: fiecare pereche (bancă) prezintă clasei ideile după consultări; -activitatea pe grupe: formarea pe grupe de 4, 6 elevi care lucrează inde pendent. Fiecare grupă emite idei care sunt scrise de elev. Un reprezentant al fiecărei grupe prezintă ideile inedite clasei, profesorului; — activitatea frontală: profesorul adresează o întrebare întregii clase. Fiecare formulează răspunsuri scrise pe caiet sau prelucrate mental. După tim pul acordat, repetă întrebarea şi scrie pe tablă toate ideile, una sub cealaltă. Evaluarea: Profesorul solicită pe elevi să aleagă răspunsul, ideile cele mai valoroase. Se optează pentru o idee sau mai multe idei, în funcţie de selectarea realizată de profesorului de istorie. Elevii participanţi la brainstorming se manifestă liber, dacă au convingerea că aici ideea este bună. Această activitate canalizează încrederea în sine a fiecărui elev, încurajează emisia de opinii, judecăţi etc. Intervenţia profesorului este importantă în evitarea blocajelor intelectuale, prin întrebări şi încurajarea formulării altei idei.

12. EXERCIŢIUL
Exerciţiul este o acţiune, o metodă didactică bazată pe acţiunea autentică, prin care elevii efectuează conştient şi repetat acţiuni

mintale, dar şi motrice pentru însuşirea unor conţinuturi, noţiuni, evenimente istorice. Metodă didactică

Obiectivele operaţionale ale jocurilor trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul lecţiei. stimulând inteligenţa. concepte. dar exersarea impune activarea elementelor complexe ale memoriei. şi în acest scop profesorul de istorie trebuie să compună exerciţii cu gradare progresivă în funcţie de conţinuturi. Jocul are un rol important în evocarea noţiunilor. -după gradul de intervenţie a profesorului de istorie: exerciţii dirijate. Eficienţa este asigurată când operaţiile prevăzute de exerciţii creează condiţiile necesare pentru elevi spre a le utiliza în condiţii noi. presupune acte intelectuale interiorizate --cu caracter reversibil asociativ care pot fi regândite.unei îndemânări. Gradarea progresivă a exerciţiilor permite elevilor să exerseze conştient operaţiile componente. Activitatea se desfăşoară după reguli acceptate de cei doi factori -profesor. Exersarea este o condiţie esenţială în realizarea obiectivelor metodei prin exerciţii.. în funcţie de conţinuturi. cu scopul fixării şi reactualizării unor cunoştinţe. particularităţi de vârstă şi individuale. dar şi în acte interioare. . Tipuri de exerciţii folosite m procesul de predare-învăţare Conţinuturile istorice. aplicative. de asociere. capacităţile intelectuale cu caracter reversibil. Activitatea prin joc. acţiunilor specifice conţinuturilor istorice. Tipurile de exerciţii folosite sunt: -după forma de organizare: exerciţii individuale. elevi —. de observare. . asigurându-se deprinderi de învăţare în situaţii noi. de exprimare corectă. semidirijate şi exerciţii libere. cronologii istorice etc. situaţia de învăţare este convertită într-o activitate distractivă. noţiuni şi concepte istorice. Jocurile didactice sunt pregătite de profesorul de istorie înainte de lecţie. noţiuni. conceptelor. favorizează flexibilitatea gândirii. Exerciţiul trebuie să stimuleze imaginaţia. istoria în general oferă variate posibilităţi de aplicare a exerciţiului în procesul de predare-învăţare. Finalitatea exerciţiilor constă în formarea deprinderilor. complexe. de interesul manifestat de elevi pentru această activitate didactică. asociativ. pentru ca operaţiile exersate să fie utilizare în situaţii de învăţare noi. Exerciţiul nu trebuie să se reducă la repetarea mecanică a noţiunilor. de analiză. structurate. este şi o activitate relaxantă. de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. de creaţie. combinate în structuri complexe. cunoscându-se faptul că instinctul de activitate prin joc este puternic la anumite vârste. operaţii de gândire cu caracter reversibil33. frontale. recapitulative. de verificare. pe lângă capacitatea de a consolida noţiuni. corective. cunoaşterea realităţilor istorice şi dezvoltă capacitatea de a sesiza cauzalitatea evenimentelor. de echipă. conţinuturilor istorice. de evaluare. Diversificarea exerciţiilor în funcţie de conţinuturi. conceptelor. repetitive. Exerciţiile trebuie gradate progresiv.după funcţiile îndeplinite: exerciţii de iniţiere.

Imaginaţia profesorului şi măiestria pedagogică îşi spun cuvântul în procesul de organizare a activităţilor de acest gen. consecinţe. pe care doreşte ca elevii să şi le amintească. iar ceilalţi elevi. activitatea independentă. Analiza evenimentului istoric prin studiu de caz vizează cauze. Studiul de caz este des întâlnit în activităţile didactice la istorie. Jocul tip Robingo este în esenţă un concurs pe baza unor întrebări care necesită ca răspuns un singur cuvânt. . selectează. în timpul activităţii. Echipa cu cel mai mare punctaj este câştigătoare. Jocul noţiunilor istorice. îşi formează capacităţi de examinare critică. Analiza poate fi orală sau scrisă. este o metodă de instruire şi învăţare activă. sub îndrumarea profesorului. evenimentele istorice înscrise. evenimente etc. în activitatea de predare-învăţare a istoriei sunt cunoscute mai multe tipuri de jocuri: jocul denumirilor istorice. concursul tip Robingo. punctele respective sunt primite de către prima echipă. Conţinuturile istorice permit un repertoriu bogat de studiu de caz întâlnit în manualele alternative. Elevii sunt solicitaţi să tragă bileţele şi să explice. de asemenea. imperii etc. evoluţii. concursul cu întrebări pe teme istorice. iar a doua trebuie să indice denumirea noţiunilor istorice. stimulează memoria şi conexiunile acesteia. de a sesiza cauzalitatea. regulile de organizare fiind diferite de la o activitate la alta. Dacă unii nu răspund corect. implicaţiile şi semnificaţia unor evenimente istorice. Evocarea prin joc a unor itinerarii istorice este. A doua echipă primeşte un număr de puncte. Este o situaţie de învăţare care analizează un caz. Este o activitate de muncă independentă. Profesorul apreciază răspunsul corect. jocuri cu harta mută pentru localizarea unor aşezări istorice. un procedeu prin care elevii conştientizează lacunele din cunoştinţele lor. pentru fiecare noţiune câte un punct etc. prin tragere la sorţi sau la indicaţiile profesorului. noţiunilor şi conceptelor. primesc un traseu. un timp istoric. elevii cu un grad mare de inteligenţă ridică primii mâna şi sunt puşi să răspundă. după ce au definit noţiunea. state. Profesorul scrie pe bileţele noţiunile istorice. Jocul noţiunilor istorice este un joc pe echipe. Prima echipă formulează definiţiile noţiunilor istorice. compară definiţia lor cu a colegilor care au tras bileţele. caracteristici. Elementele cu conţinut istoric sunt indicate pe hartă. elevii. este indicat să răspundă un alt elev. idei-ancoră etc. care a tras biletul. o sintagmă. evoluţia. valorifică informaţii. Elevii examinează. Studiul de caz dezvoltă imaginaţia. să definească pe scurt noţiunile. Fiecare elev ales. citeşte cu voce tare răspunsul. Enunţurile sunt adresate întregii clase. Există o multitudine de jocuri pe care profesorul de istorie le poate folosi pentru activizarea procesului de predare-învăţare. Fiecare elev prezintă localităţile istorice sau alte elemente cu conţinut istoric de pe traseul respectiv.Elevii sunt organizaţi de profesor în funcţie de joc. în cazul în care echipa a doua greşeşte denumirea unor noţiuni. Activitatea prin studiu de caz constă în analiza individuală sau colectivă a unui eveniment istoric cu relevanţă deosebită. adună.

titlul şi planul lecţiei. schiţa trebuie folosită pentru fixarea cunoştinţelor. de asemenea. analizei. a rezumatului. — nu acoperă scrisul. şi distrage atenţia de la activităţile de învăţare. . ţinând cont de de conţinuturi şi volumul de cunoştinţe. -nu se trec pe tablă schiţele şi desenele din manual. în funcţie de obiectivele operaţionale. permiţând elevilor o vizualizare de ansamblu a schemei logice pe care profesorul o elaborează pe baza ideilor-ancoră.13. sugestiv şi expresiv. deoarece folosirea elevilor )entru întreţinerea tablei pe parcursul procesului de predare-învăţare exclude )e elevul respectiv în acel moment de la acţiunile de cunoaştere a noţiunilor. recen ziei. PROCEDEE ŞI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR. şi de relaxare. prin etape de lucru. -titlul este subliniat. Grafia (scrisul pe tablă) trebuie să fie cursivă. referatului. sintezei. presupune obiective precise: — de a selecta cele mai importante informaţii istorice şi de a le prelucra sub forma unor planuri de idei. consecinţele determinate de cauze şi evoluţii. întreţinerea tablei se face de către elevi înainte de începerea orei de isto-ie. corectă. prin schema lecţiei şi prin desene. în funcţie de conţinuturi. Profesorul scrie pe tablă. Lecturarea este absolut necesară. fără prescurtări. şi ternenii cheie. cauzele lor. -reprezentările grafice trebuie executate corect. :onţinuturilor istorice etc. lizibilă. nu trebuie făcută „pe sărite". FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE Tabla. într-o anumită ordine. Intercalarea studiului cu plimbări şi activi tăţi fizice creează posibilităţi optime de lecturare cu randament intelectual maxim. Sunt necesare câteva recomandări în ceea ce priveşte comportamentul profesorului în elaborarea schiţei lecţiei pe tablă: -rosteşte cu voce tare tot ceea ce scrie pe tablă. cauze etc. — de formare a deprinderii de a studia. scris cu altă culoare a cretei. -se asigură că elevii scriu schiţa lecţiei de pe tablă în caiete. Este contraindicat studiul în asalt. de documentare pentru a înţelege evoluţia unor evenimente istorice. este un model de organizare a caietului de notiţe. de către profesor în timpul activităţii didactice. -nu şterge tabla. conspectului. pe parcursul procesului de predare-învăţare. -nu dictează schiţa fără să fie scrisă pe tablă. 14. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrul cu cartea pe teme de istorie sau cu manualul de istorie este o activitate independentă de studiu şi investigare.

280. p. 76. cit. 32. 26. cit. 21. Strategii didactice.Măria Eliza Dulamă. p. 16. op.loan Jinga. 28. p. 86.Ibidem.Gh. Corint. 13. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. 97. Tănasă. cit. 103.174-l80. 72. în acest sens. cit. p. p. cit. op. 2000. op. 5. 266.Nu există un studiu privind diagramele în procesul de predare-învăţare a istoriei. 22. 270. op.. 10. op. 11. cit. 174. pp. Manual pentru clasa a X-a.Gh. 24.Măria Eliza Dulamă. 17. 15. op. Ilinca în Didactica geografiei. cit. p. 109. Cocoş. cit. loan Cerghit. Elena Istrate. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală. 91. 27. interesante sunt prezentările realizate de N. loniţă. Cocoş. 2000. pp. cit. p. 77. 71.Vezi în acest sens Măria Eliza Dulamă. 95. 2 / 1991. 159.Măria Eliza Dulamă. 97. 106. 6.Gh.Ibidem. l.Măria Eliza Dulamă. p. Tănasă.— NOTE — 1. p. 81.loan Jinga. 74-76. 18. p. 14. op. 87-88. p.loan Jinga. şi Măria Eliza Dulamă. op. 2.loan Jinga. cit.16.Gh. Elena Istrate. Elena Istrate.Didactica generală. 8.Apud Ion R. cit.Măria Eliza Dulamă. în acest sens. cit. 12. Psihopedagogia. pp. pp.P. şcoli normale. 1991. op. 9. op. p. E. Elena Istrate. 84-85. 95-96. op. Metodica predării istoriei. Cluj-Napoca. op. Bucureşti. p. Tănasă. 1994.Măria Eliza Dulamă. Elena Istrate. op. .loan Cerghit. 274. op. laşi. Tănasă. 3. Metode de învăţământ. 19 „Revista de pedagogie".. Tănasă.Gh. 280. Gh. Tănasă. laşi 1996.Gh. op. op. cit. 20.loan Cerghit. 45.loan Jinga.Gh. Ed. p.loan Jinga.C. p. 23. op. p. 4. 25. p. C. cit. cit. 191. Elena Istrate. Manual de pedagogie. 82.Vezi. p. nr. Tânasă. p. p. op. 7. 29. Strategii didactice. Editura Spiru Haret. op. cit. Elena Istrate. Teodor Mucica. pp.Ibidem. pp. loan Jinga. 30. 33. Minodora Perovici. 31. Editura Spiru Haret. 74-75. op. cit.Vezi. Popa (coordonator).D. cit. p. 280. Clusium. cit. p. cit. p. p. p.

NOTAREA 5. EVALUAREA ŞI AUTOEVALUAREA CUNOŞTINŢELOR DOBÂNDITE PRIN ACTIVITATEA DE PREDARE-ÎNVĂTARE A ISTORIEI 1. Evaluarea este definită printr-un pro-es de măsurare şi apreciere a rezultatelor sistemului de educaţie şi ivăţământ. Berger remarca: „Ceea ce ne îndeamnă pe toţi să ne evaluăm este fap-il că nu mai suntem foarte siguri de ceea ce facem"3. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE 3. pentru a lua decizii de îmbunătăţire şi perfecţionare. G. Piramida evaluării îndemnă la flexibilitate în procesul evaluării: selecţie CD E rs tn ce _ 3 CO notare măsurare / referenţiere clasare 03 certificare apreciere diagnostic prognostic probare C DC C evaluare securizare formare dezvoltare orientare .X.CONSIDERAŢII GENERALE 2.EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL ISTORIE. controversate. loan Jinga onsideră evaluarea un proces de comparare a rezultatelor instructiveduca-ve cu obiectivele planificate. CONSIDERAŢII GENERALE în învăţământ. sau evaluarea resurselor nterioare2. evaluarea a determinat evoluţii istorice. leterminate de inadecvare şi imprecizie1.METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE 1. cu resursele utilizate.UTILIZAREA TESTELOR 4. a eficienţei resurselor pentru compararea rezultatelor cu obiec-vele propuse.

-evaluarea elevilor. performanţele şi standardul de atins: minimal sau maximal. minim P. cu ajutorul testului. un capitol sau pentru examene. apreciere şi notare a rezultatelor procesului instructiv-educativ la istorie o reprezintă obiectivele operaţionale7. . cri. -evaluarea presupune un şir de măsuri pentru optimizarea activităţilor şi domeniilor supuse testării. Nr. aprecierea este valoarea pe care o reprezintă nivelul. Notarea validează rezultatele elevilor obţinute prin verificare şi apreciere (note. pentru luarea unei decizii optime4. în acesta privinţă sunt necesare câteva recomandări: — itemii trebuie să fie variaţi ca tip şi grad de dificultate. Verificarea constată volumul şi calitatea cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor. Această prezentare a conceptelor despre evaluare determină câteva concluzii5: -evaluarea este o activitate desfăşurată pe etape şi în timp.) sau cuantificate prin simboluri. numărul şi tipul lor depind de profesor. maxim Profesorul de istorie consultă programa şcolară pe baza obiectivelor de referinţă şi a activităţilor de învăţare din domeniile urmărite în activitatea didactică. Formularea standardelor diferenţiate (minimal sau maximal) se poate realiza pentru fiecare lecţie. calificativ)6. Alegerea itemilor. apreciate prin judecăţi de valoare (răspunsul este foarte bun. cunoştinţele şi capacităţile elevilor la o temă de istorie. Obiectivul operaţiona Itemi Standarde Performanţa P. aprecierea şi notarea. -evaluarea cuprinde domenii şi probleme complexe. precizând. -evaluarea mijloacelor de învăţământ. transformă obiectivele operaţionale în itemi (întrebări). imaginaţia şi creativitatea. greşit etc. calificative). prin care se formulează standarde sau nivelele cognitive afective şi comportamentale ce trebuie atinse de elevi prin lecţiile de istorie. excelent. Evaluarea la istorie poate fi orientată pe următoarele direcţii: — evaluarea programelor şi a manualelor de istorie.Evaluarea presupune raportarea rezultatelor obţinute la un ansamblu de criterii specifice domeniului. indicatori calitativi şi cantitativi (notă. -numărul lor trebuie stabilit pe baza unei matrici de specificaţii pentru o lecţie. Operaţiile evaluării sunt: examinarea (verificarea). -itemii trebuie să solicite gândirea. Baza întregii strategii de examinare. Actul didactic complex se referă la răspunsurile elevilor. performanţele.

iviarncea de specificaţii. Una dintre Puterile favorabile Unirii a fost şi: a.dubla alegere a lui Al. -lupta românilor pentru Unire. Viena 4. elaborează itemi variaţi ca tip şi grad de dificultate.1859. la care trebuie adăugată pecificaţia privind numărul de itemi care pot fi elaboraţi pentru fiecare infor-laţie sau conţinut. —Conferinţa şi Convenţia de la Paris . centrul de activitate al emigraţiei române devine oraşul: a. Grigorie Ghica 2. problemă europeană. Deşi există abordări diferite în ceea ce priveşte tabla de specificaţii sau natricea de specificaţii.1856. superior) implică o gândire a smilor în funcţie de acestea. presupune: —selectarea informaţiilor. După 1848. . Londra c.în perioada 1849-l853. Citiţi afirmaţiile de mai jos şi încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. Walewski b. în 1856. —formularea subiectelor din conţinutul de evaluat. Napoleon al ///-/ea d. Cunoştinţele ce trebuie testate la lecţia Unirea nncipatelor Române . Bulgaria 5. a conţinuturilor. E. —constituirea matricei de specificaţie în funcţie de tipurile de performanţă jrmărite. TEST A. Palmerston c. Pesta d. Austria d. ministru al Franţei era: s. Pe baza acestor idei-ancoră. Mihail Sturza b. noţiunilor şi datelor specifice. Profesorul trebuie să ă în vedere itemi care pun în evidenţă memorarea. considerăm că simplificarea acesteia trebuie să lornească de la trei elemente necesare alcătuirii ei. Performanţele minime admise echivalează cu realizarea unor sarcini de învă-re într-o proporţie de 45-60%. Turcia b.l. o atitudine tolerantă faţă de participanţii la revoluţie a avut-o domMoldovei: a.în 1856. Paris d. Ponderea cestor capacităţi de nivel (inferior. mediu. Din numărul de itemi elaboraţi. —războiul Crimeei. Paris b. la clasa a Xll-a au în vedere ideile-ancoră: -situaţia Principatelor după revoluţia de la 1848. Dimitrie Ghica d. Viena 3. are loc Congresul de Pace de la: a. Cuza în 1859. Bucureşti c. —Congresul de la Paris . se alege o proporţie care ebuie să aibă în vedere capacităţile de nivel necesare evaluării. -problema românească. Barbu Ştirbey c. Londra b.1858. Prusia c. care solicită gândirea şi ativitatea. adunările ad-hoc. Quinet .

. ideea care predomină într-una şi care ne însufleţeşte pe toţi. Nicolae Vogoride d....... Conferinţa de la Paris şi Convenţia adoptată...... Menţionaţi poziţia Rusiei (Imperiului ţarist) faţă de unire şi explicaţi-o.... Precizaţi trei organe de presă din Moldova şi Ţara Românească care au susţinut ideea Unirii Principatelor: a.6. c........ Enumeraţi trei prevederi ale programului „partidei naţionale" din Moldova: a ... —capacitatea de aplicare a cunoştinţelor istorice în practică.. Precizaţi ce eveniment internaţional a creat un cadru favorabil luptei pentru Unire.. Menţionaţi ce s-a discutat în Adunarea ad-hoc de la laşi.. F. dar entuziasmaţi de amorul patriei... Răspundeţi la cerinţele următoare pe baza textelor de mai jos: 1. —nivelul dezvoltării intelectuale.. Cui aparţine această publicaţie? b..... 4.. Realizaţi un eseu cu tema „Marile puteri europene şi problema Unirii Principatelor (1856-l859)" pe baza următorului plan de idei: a.... Grigore Ghica b. Th.. b.. 2. „Scopul nostru şi simţământul datoriei ne face a lua pana în mână. Menţionaţi două motive care au determinat Franţa şi Rusia să susţină Unirea: a..Comitetul Central Democratic European avea sediul la .... C. căci este timpul să ne întindem mâna unul altuia şi să conlucrăm împreună cu toate puterile noastre unite pentru regeneraţia patriei noastre comune.. Ba/ş c.... Precizaţi cum s-au desfăşurat alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. b.. Congresul de Pace de la Paris. Care este principalul obiectiv formulat în text? c. alegerile pentru adunările ad-hoc au fost falsificate de caimacamul 2.. a fost numit: a. contextul internaţional.în Moldova. c. D.. Când au fost create Comitetele Centrale ale Unirii din Principate? b.. c. Evaluarea presupune indici care privesc: —volumul cunoştinţelor de istorie. ... „Ideea principală..b c.. Caimacam m Ţara Românească... are loc întâlnirea dintre Napoleon al lll-lea şi regina Victoria la.... Soldaţi necunoscuţi. ne propunem a propaga cu tot zelul unor inimi înfocate ideea unirii naţionale.. Alexandru Chica B. funcţia de pârcălab de Galaţi era deţinută de ..în 1857..." a. rezultat al procesului educativ. 3.. 3.. Completaţi spaţiile libere din propoziţiile de mai jos cu informaţia corectă: 1. E.. d.în vara anului 1857." a...... b. în vederea alegerilor pentru adunările ad-hoc... este aceea a unirii cu fraţii noştri de peste Milcov.

.—aptitudini. —interese. —atitudini.

sarcinile. depistează factorii negativi sau pozitivi. miniteste. învăţarea. 2. fără a deveni o sperietoare. nece-ari învăţării atât în sens restrâns. Performanţele maximale presupun metode de evaluare complexe. Evaluarea elevilor este influenţată de factori psihologici. ea determinând amerea actelor acestui proces. apreciere a activităţilor şi rezultatelor pro'sului de învăţământ. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE Performanţele la obiectul istorie sunt determinate de calitatea instruirii. Acest lucru se face prin fişe de . elementele de conduită . O primă cerinţă este compararea obiectivelor speci'Storiei cu obiectivele operaţionale ale fiecărei lecţii. EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL 'ORIE. Examinarea periodică stimulează procesul cunoaşterii. itemi A treia cerinţă se referă la caracterul stimulativ al evaluării. determinate de exigenţa valuării8. timizării acestora prin demersuri comune ale profesorului şi elevilor. Trebuie să fie o unitate între iţele obiectivelor şi cerinţele probelor de evaluare. de control. Folosirea itemilor de verificare (răspunsuri nchise sau răspunsuri deschise) permite precizarea standardelor şi perfor-nanţelor atinse sau care trebuie atinse de elevi sub aspectul performanţelor ninimale. firească. dar şi individual: —Funcţia de constatare. calitatea evaluării. care reprezintă obiectivele. —Funcţia de diagnoză se referă la rezultate verificate şi interpretate în erite intervale de timp. cu rol de feedback12.siaoiiesc nivelul. cât şi în sens larg.i personalitate în ansamblu. prin evaluare. Psihologia com-lexă a şcolarului poate genera erori de apreciere. -Funcţia de prognoză permite. Funcţiile evaluării au o semnificaţie în plan social. îasă ca o sarcină comună.9 Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educativ10 prin funcţiile /aluării11. calitatea Daşterii. -Funcţia motivaţională are menirea să conştientizeze şi să motiveze ăţarea. A doua cerinţă este elimia hazardului în evaluarea conţinuturilor la istorie. învăţare şi evaluare. valoarea şi cunoştinţele. stabilirea nivelului de îgătire şi performanţele în sistem. Anunţarea . rolul şi destinaţia evaluării. -Funcţia de reglare a sistemului are scopul autoevaluării rezultatelor. şi poate permite profesorului crearea unor factori favorizanţi. natura relaţiilor dintre predare. luarea trebuie integrată în procesul de predare-învăţare.

al unei teme . ciclu de învăţământ13. Evaluarea se diferenţiază după tipuri şi forme. 1. an şcolar. în funcţie de momentul (arii. Tipuri de evaluare după momentul când se efectuează valuarea iniţială a cunoştinţelor de istorie se face la începutul unei etape de ire.1. după modelul de efectuare şi după scopul acesteia.lor şi formelor de evaluare este o cerinţă care determină succesul şcolar. la începutul unui capitol.

ciclu de învăţământ.). existând evaluări cu obiectivitate scăzută şi evaluări cu grad mare de obiectivitate. Este absolut necesară. efectul de contaminare (note asemănătoare cu notele de la alte obiecte). Factorii de personalitate. civilizaţii. Itemii cu răspunsuri de tipul da sau nu. Profesorul constată cantitatea de noţiuni însuşite în actul predării-învăţării. Evaluarea pe parcursul predării-învăţării istoriei este formativă. unde se situează rezultatele zilnice la obiectul istorie. tendinţa de a acorda note mari sau foarte mici). şi observă dacă elevii cunosc cauzele. etape în desfăşurare etc. pregătire). pentru a stabili capacităţile de învăţare ale elevilor la disciplina istorie şi motivaţia pentru conţinuturile predate. efectul Pygmalion (bazat pe convingerea profesorului că elevul nu poate face faţă cerinţelor de studiu ale istoriei). Evaluarea sumativă se realizează în timpul orelor de recapitulareconsoli-dare-evaluare. etapele. de progres. datele semnificative şi elementele de referinţă15. Se referă la noţiuni şi concepte specifice acestor etape. sau la sfârşitul anului şcolar. semestru. Evaluarea finală sau sumativă este complexă. Profesorii extremişti. prin teze (lucrări scrise). semestru. severi sau indulgenţi. pozitiv sau negativ. an şcolar. evoluţiile evenimentului istoric. Evaluarea periodică se face după un capitol şi se referă la structurarea informaţiilor şi la nivelul de cunoştinţe la care s-a ajuns după predarea-învăţa-rea lecţiilor respectivului capitol. capricioşi (în funcţie de dispoziţie) au o obiectivitate scăzută în evaluarea didactică şi în acţiunea de atragere a elevului către studiul istoriei'6. Modalităţile de evaluare sunt încă controversate. situaţia socială a profesorului au un rol în evaluare. . concepte şi conţinuturi din materia parcursă la acea dată. Obiectivitatea scăzută este determinată. cauzele unor evenimente. eroarea de generozitate (note mari în comparaţie cu nivelul de cunoştinţe. deoarece reflectă cantitatea şi calitatea cunoştinţelor şi deprinderilor la sfârşitul unei etape. progresul în procesul cunoaşterii evenimentelor şi noţiunilor istorice. Sunt recomandate răspunsurile de tip eseu şi rezolvări de probleme (de exemplu: elementele caracteristice ale unei culturi. La acestea se adaugă eroarea unor profesori care nu ţin cont de obiectivele didactice. nu sunt relevanţi. pentru a cunoaşte dacă elevii au cunoştinţele necesare învăţării. Aceasta reprezintă un barometru pentru profesor şi pentru elevi. fiind numită şi evaluare continuă sau curentă. prin examenul de capacitate după clasa a Vlll-a. în procesul evaluării. Ea indică. dorinţa profesorului de istorie de a realiza o distribuire a notelor cât mai aproape de curba lui Gauss. an. Testele de evaluare iniţiale la obiectul istorie cuprind itemi formaţi din noţiuni. pe tot parcursul instruirii.sau lecţii ce urmează a fi predată14. curs. prevăzute pentru fiecare semestru. ciclu de învăţământ. Fiecare evaluare finală are un specific determinat de perioada evaluată. cu alegere multiplă. efectul de contrast (diferenţe mari între note după evaluarea continuă. calitatea lor. efectul blând (indulgenţa). noţiunile istorice specifice. de factori perturbatori: subaprecierea sau supraaprecierea (efect halo).

normativă. Profesorul verifică. . Evaluarea orală este o formă particulară a conversaţiei17. După ritmul evaluării. îxaminare.). pot fi: —evaluare internă: de către profesorul clasei. noţiunilor. prin are elevii sunt solicitaţi să facă comparaţie între evenimente istorice. Se adaugă şi circumstanţele sociale ale evaluării. etape. diferenţiatoare şi selectivă.metode de evaluare practică. Tipuri de evaluare după modul de efectuare După modul de efectuare a evaluării. variabile in ceea ce priveşte rezultatele şi capacităţile elevilor. prin situarea elevului în colectivitate. Verificarea ritmică a conţinuturilor istorice. prin chestionare. desfăşurări. 2. ascultare. distingem: —metode de evaluare orală. relaţii. Ea este terminală şi externă proce sului de învăţământ. -evaluarea sumativă: profesorul de istorie o realizează după un capitol. gradul de însuşire i conţinuturilor. şi teste normative. După provenienţa evaluatorului.Variabilitatea în sistemul de notare reprezintă şi rezultatul unor factori determinaţi de obiectul de învăţământ la care se face evaluarea (aprecierile la matematică sunt mai exacte decât la istorie etc. corectivă şi nivelatoare. analize. determinate de influenţe. distingem: —evaluare punctuală într-un moment al activităţii didactice. inteze ale unei evoluţii istorice. datelor istorice. dar nu sunt singurele modalităţi de evaluare. —autoevaluarea efectuată de fiecare elev.2. -evaluarea formativă după fiecare situaţie de învăţare pentru realizarea de feedback. timp le gândire. dar şi întrebări care solicită aport de gândire. . Evaluarea orală este limitată după inii cercetători. Evaluarea formativă este continuă. informarea operativă asupra progreselor realizate în activitatea de predare-învăţare a istoriei determină motivaţia învăţării. auze. După obiectivul evaluării: -evaluarea predicativă iniţială: la începutul programului de învăţare. •ormularea întrebărilor. Itemii de evaluare a noţiunilor şi conţinuturilor de istorie sunt de diferite tipuri. criterială. an şcolar. Evaluarea sumativă a cunoştinţelor de istorie se realizează prin teste terminale. deoarece clasează elevii în raport cu altă evaluare. deoarece vizează secvenţe din lecţie şi numai o parte din elevi. semestru. Sunt formulate întrebări privind memoria. date şi fapte istorice. care clasează elevii în funcţie de punctaj. cantitativ şi calitativ. —evaluarea externă efectuată de profesori din afara şcolii. —evaluarea continuă pe parcursul activităţii de predareînvăţare. ciclu de învăţământ. —metode de evaluare scrisă. problemelor presupune delimitarea conţinuturilor.

explicaţii ale cauzelor acestor evoluţii etc. . Arta xaminării orale depinde de calităţile didactice ale profesorului de istorie.

interpretarea unor documente istorice la prima vedere. Cu ajutorul extemporalelor. Extemporalul se discută în clasă pentru ca elevii să cunoască criteriul de notare.: Din ce cauză a izbucnit războiul? Care sunt cauzele? Care sunt etapele? etc. expunerea unui subiect istoric numit de profesor. Teza este o lucrare semestrială. deoarece nu există haremuri controlabile. consecinţe etc.Evaluarea orală prezintă subiectivitate. cu o valoare diferită. Pune în evidenţă capacitatea de sinteză dintr-un volum mare de cunoştinţe istorice. itemi etc. Examinarea situaţiilor-problemă şi a cazurilor create de profesor referitoare la evenimente istorice se poate face şi prin răspunsurile grupelor de elevi participante la un concurs pe teme de istorie. frontală. La clasele terminale. conştiinciozitatea elevilor. conform unei programe specifice. eseuri structurate. Evaluarea scrisă vizează extemporalele. Examenul este o evaluare în domeniul cunoştinţelor şi capacităţilor achiziţionate din activitatea didactică la obiectul istorie. teza presupune itemi asemănători celor de la examenele de capacitate sau bacalaureat. în funcţie de etapele parcurse de învăţământul românesc. examenele de la sfârşit de ciclu care presupun nivelul de cunoştinţe abilitate la obiectul istorie. greşelile fiecărui elev în parte privind unele conţinuturi şi noţiuni istorice. date etc. Există trei moduri de desfăşurare a evaluării orale la istorie: prin chestionarea (întrebări adresate) elevilor. Ascultarea demonstraţiei de către profesorul de istorie presupune o demonstraţie cu ajutorul hărţii. cu implicarea majorităţii elevilor. comparaţii. prin ascultarea. UTILIZAREA TESTELOR Testele de cunoştinţe la obiectul istorie sunt diferenţiate după obiectivul prioritar şi scopul testării. utilizarea cunoştinţelor într-un context nou. Lucrarea de control poate cuprinde un eseu. semnătura acestora pe teză fiind o modalitate de urmărire a situaţiei elevului. Acestea cuprind modalităţi de măsurare a progresului realizat în ceea ce priveşte obiectivele studierii istoriei printr-o evaluare scrisă . sinteze. Teza este analizată în clasă într-o oră de curs pentru a putea discuta cu elevii performanţele la acest tip de examinare. în media semestrială. Subiectele au în vedere capacitatea de analiză şi sinteză. diferite tipuri de itemi. După numărul elevilor evaluaţi. Lucrarea de control este un procedeu de evaluare a unui capitol. Tezele şi lucrările de control trebuie văzute de părinţi. Ex. lucrările scrise (tezele). interpretări. Extemporalul este o lucrare scrisă care verifică conţinuturile. sau evaluarea unui grup de elevi. pentru a avea posibilitatea să le compare cu ale colegilor de clasă. noţiunile din lecţia de zi. greşelile făcute. prin ascultarea explicaţiei unui proces istoric sau fenomen istoric (cauze. profesorul de istorie constată capacităţile de sinteză ale elevilor. 3. al documentelor istorice etc.). la istorie numai la anumite clase. există evaluare individuală.

pentru orientarea elevilor spre anumite domenii şcolare şi profesionale. anului. ciclului şcolar.teste de plasament pentru repartizarea elevilor în grupe omogene sau relativ omogene.. distingem: —teste de sondaj iniţial la începutul trimestrului. permit concluzii asupra accesibilităţii conţinuturilor. problemă sau sarcină de efectuat. Ex.frontală. Baremul este o grilă de evaluare.Itemi cu răspunsuri închise. care prezintă între ele o relaţie oarecare. olimpiade. şi se materializează prin itemi (proba în engleză) care stabilesc cantitatea şi calitatea cunoştinţelor dobândite la istorie. şi itemi de aşezare în ordine logică a unor elemente de conţinut. profesorul de istorie evaluează însuşirea materiei din perioada respectivă. itemii (întrebările de evaluare) se împart în: 1. lacune. din . identifică erori. se aplică la sfârşitul semestrului sau anului şcolar. două câte două. obiectivă. stabilesc modifi cările realizate prin învăţare.Itemi de discriminare binară cu două variante de răspuns. —teste de progres: evaluează anumite teme şi capitole. • După obiectivul aplicat prioritar. Tipuri de itemi folosiţi în evaluare la obiectul istorie. care cuprinde punctaje pentru fiecare element esenţial din conţinutul evaluat. Testul cuprinde itemi variaţi ca mod de formulare. cu punctajul pentru fiecare item. -teste de ierarhizare (docimologice). printr-o problemă sau sarcină de efectuat. dintr-o unitate de conţinut care trebuie evidenţiată pe baza unei întrebări.. Cu ajutorul lor. Testele sunt numite şi teste-grilă. • După scopul testării. -teste de prognoză.: Capitala Egiptului este . cuprinzând întrebări sau propoziţii cu două sau mai multe variante de răspuns. cerând asocierea unor elemente.. Notele (punctajul) nu se trec în catalog. -itemi subiectivi care pun în evidenţă capacitatea de analiză şi sinteză a elevului. . care evaluează comportamente şi cunoştinţe la un moment dat. după criteriul obiectivitătii: -itemi obiectivi. Itemul este format dintr-un element independent al lucrării scrise. pentru ierarhizarea elevilor la exa mene. distingem: — teste de diagnoză. dar depind de judecăţile evaluatorului. După modul de construire a răspunsurilor. Sunt teste de constatare care reflectă eficienţa procesului de predare asupra învăţării. 2. Itemul ca unitate de conţinut este format dintr-o întrebare. —teste de sinteză. deoarece cuprind o grilă de evaluare şi un barem. — teste pentru acordarea de note şi calificative (cuantificare).

sublini ază sau încercuieşte varianta aleasă. Bătălia dintre Ştefan cel mare şi Matei Corvin a avut loc la: a) Baia.care elevul alege răspunsul corect. c) 1329. Bătălia de la Posada a avut loc în: a) 1330. după formula adevărat/fals. încercuiţi răspun sul corect. Ex: Pentru clasa a Vlll-a. . corect/greşit. da/nu. b) Podul înalt. b) 1331.

Mircea cel Bătrân 2. b)Tratatul de alianţă cu Antanta. Bogdan 4. da/nu.: Reprezentaţi grafic etapele evoluţiei statului egiptean. 2.Itemi de răspunsuri deschise care presupun formularea răspunsurilor de către elevi. în virtutea căreia acesta adoptă legile statului român. Giurgiu..: încercuiţi răspunsul corect: Pe Dunăre.: Putere deţinută de Parlament. Vlad Ţepeş 1. 6.: . Litovoi 5. în epoca lui Mircea cel Bătrân. c)România declară război Austro-Ungariei.: A. 3. Itemi de completare a unor propoziţii lăsate neterminate: Ex.Itemi de asociere care presupun asocierea unor elemente de conţinut două câte două. Diploma cavalerilor ioaniţi B. presupun elemente de conţinut. deoarece un număr mai mare determină răspunsuri la întâmplare. pentru fiecare element din stânga coloanei elementul corespondent din dreapta. Cronica lui loan de Târnave C.Itemi de clasificare care presupun clasificarea răspunsurilor după anu mite elemente. Sunt întrebări cu mai multe variante de răspuns. Basarab 3.c) Vaslui. Experienţa didactică a demonstrat că numărul ideal de perechi este între 5 şi 7. 4. 7. Chilia. între acestea existând o relaţie. Elevul trebuie să indice. Povestiri slavone 5. Ex. Mărăşeşti şi Oituz. Brăila.Itemi de completare a lacunelor: Ex.. Grupele de elemente speci fice istoriei sunt aşezate în două coloane. 9. 10. Itemi de aşezare în ordine logică. Subliniaţi răspunsul corect: Bătălia Naţiunilor a avut loc la: 1) Waterloo.Itemi de prezentare grafică: Ex. Primul rege al tuturor românilor a fost Carol I. 3. un singur răspuns. con form Constituţiei din 1923. Ex.: Ordonaţi cronologic evenimentele: a)luptele de la Mărăşti. 3) Paris.Itemi de discriminare multiplă. pe care elevii trebuie să le ordoneze. prin linii sau prin numere. 2) Jena. sau nici un răspuns. Cronica pictată de la Viena D. Cel mai viteaz şi cel mai ager dintre principii străini E. 8. Ex. din care corecte pot fi mai multe răspunsuri. enu merate la întâmplare. existau cetăţi la: 1. Corect/greşit.

Itemi de explorare: Ex.: Sunt întrebări care facilitează analiza de caz.Itemi de analiză de caz: Ex.: Interpretaţi docu mentul. harta.Itemi de interpretare a unui document grafic.. Principiul Constituţiei din 1923 prin care se asigură accesul cetăţenilor români la acti vităţile şi funcţiile publice este .: Descrieţi după diapozitiv Marele zid chinezesc. . 13.Completaţi spaţiile libere cu informaţiile istorice corespunzătoare.. 11.: Din ce cauză a avut loc revoluţia de la 1848? 12.Itemi de descriere. Ex. 14... Ex.

obiectivele operaţionale. atunci când elevii răspund la întrebările orale. temeinică prepune din partea elevului o expunere sistematică. de capacitatea de a face raţionamente şi mparaţii între evenimente şi conţinuturi. sistemul de apreciere şi notare. Corectarea lucrărilor se face după baremul de corectare. Elevii sunt informaţi despre subiecte.ată de valoare. Autocorectarea are efecte formative. Data tezei se stabileşte de comun acord de profesor şi elevi. însuşirea logică. în urma unui proces de evaluare. Subiectele sunt comunicate oral sau scrise pe tablă. în funcţie de biblioafia recomandată şi activitatea de predare-învăţare. precisă. Lecţiile recapitulative cuprind sinteze despre evenimente şi noţiuni. concepte. Aprecierea nivelului învăţării se face prin aspecte pozitive şi negative. Creatiîtea. . spiritul de observaţie şi spiritul critic sunt sesizate de proor în activitatea de evaluare. Dacă aplicăm un test. -de stresare a elevului. conţinuturi. -de control. copiile xerox sunt distribuite elevilor. la întrebările resate de profesorul de istorie. -evaluarea performanţelor intelectuale. Se poate folosi şi metoda autoevaluării de către elevi. -de reglare a procesului de predare-învăţare. clară.Lucrările scrise (teza) sunt precedate de lecţii recapitulative. — de ierarhizare a elevilor. Funcţiile notării sunt: -de informare a elevilor şi părinţilor asupra nivelului de pregătire şcolară. obleme de atins. de sintetizarea conţinuturilor. lizeazâ hărţi istorice. -de măsurare a progresului învăţării. printr-o notare obiectivă. mod de rezolvare. de afirmare. imaginaţia. grafice. NOTAREA Notarea este o etichetă sau un simbol18. un produs al învăţării după o jude-. 4. Drintr-o ierarhizare a notelor şi a categoriilor de note. interpretează documente. Greşelile tipice şi observaţiile vor fi discutate cu clasa în ora de analiză a tezei. atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: -evaluarea cantităţii cunoştinţelor dobândite este realizată în concormţă cu cantitatea de cunoştinţe prevăzută de programe: noţiuni. deoarece validează activitatea desfăşurată de profesor şi elevi. O notare este obiectivă. stimulează motivaţia învăţării. -evaluarea calităţii cunoştinţelor în funcţie de interpretarea fenomenelor orice. -de recompensare. -de orientare şcolară şi profesională. scade posibilitatea de a greşi la o nouă lucrare a elevilor. folosinduse baremul.

de a face eseuri pe o temă dată de profesor. terialele istorice.realizează studii de -evaluarea deprinderilor practice de a utiliza materialele cartografice. .

când profesorul prezice nota sau se află sub o anumită impresie despre elev. provine din clasa la care profesorul este diriginte etc. Profesorii exigenţi utilizează întreaga scară de notare. „Au fost de fiecare dată note diferite". remarca Andre de Peretti. sub aspect afectiv.. -efectul de nivel. noţiuni şi timp istoric în lucrările scrise. Lucrările au fost corectate succesiv de două rânduri de examinatori. Profesorii indiferenţi faţă de note demonstrează neimplicarea lor în procesul de predare-învăţare. O multitudine de fenomene alterează constanta notelor în unele din situaţii. când notarea este influenţată în primul rând de nivelul clasei. înţeleg manifestările lor. Profesorii autoritari îndepărtează pe elevi de disciplina istorie. Notele sunt determinate de gradul de exigenţă sau comportamentul docimologic al profesorului de istorie. interpretarea de docu mente istorice. şi în modul de exprimare. notat. determinate de faptul că elevul este cunoscut. fiind determinată de efecte perturbatorii. gradul de partici pare (spontan sau lent). Profesorii indulgenţi dau note mari şi favorizează inactivitatea la clasă. al şcolii şi nu se iau ca punct de referinţă standardele de performanţă. cum sunt: -efectul halo: notare sub impresia notelor de la alte discipline. Notarea poate fi subiectivă. Notarea este influenţată de tipul de evaluator/examinator.-evaluarea greşelilor de conţinut. Gradul de exigenţă influenţează notarea. sau i se acordă o notă mai mică. îi ajută să depăşescă momentele dificile din activitatea de predare-învăţare-evalure. studiu de caz. Cercetarea realizată pe 15 lucrări scrise la compunerile de istorie a evidenţiat acest fapt: lucrările aveau aceleaşi note (medie). Experienţele efectuate în Franţa au demonstrat inconsecvenţa celor care au examinat. 5. METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ. întocmit pe baza . Examinatorii optimişti sunt aceia care nu au uitat faptul că au fost şi ei elevi. Aceste aspecte ne îndeamnă spre o diversificare rezonabilă a practicilor de evalure. poate fi observată originalitatea răspunsului. pornindu-se de la comparaţia cu răspunsurile unor elevi foarte buni. bună sau rea. Un elev slab este stimulat cu o notă mai mare. dar şi pe cea a notelor. a simpatiei şi antipatiei. -evaluarea orginalităţii: prin eseuri. -efectul Pygmalion sau oedipian. -efectul de contrast. fără absolutizarea unora sau neglijarea altora. chiar pentru acelaşi profesor în momente diferite. determinat de tendinţa profesorului de a compara rezultatele elevilor. -efectul tipului de evaluator (profesor).

. într-un interval de timp scurt dacă este cazul. o cercetare pe teren. cronologică a unui eveniment istoric. implică o cercetare a unor materiale bibliografice şi de arhivă.unei teme sugerate de profesor sau elev. cuprinde analiza cauzală. noţiuni specifice.

Ibidem. evenimente din istoria locală. p.Măria Eliza Dulamă..Măria Eliza Dulamă. 5. 11.Etapele realizării unui proiect cu conţinuturi istorice: -alegerea subiectului sau a temei: ziare studenţeşti în judeţul. 322. Tănasă.Gh. op.loan Jinga. — NOTE — 1.. p. Manual de pedagogie. 13. cit.Ibidem. 12. p. cit. op. p.Ibidem. poster. 8. op. p. Ion Negreţ. 53-54. f.Andre de Peretti. cercetarea în ansamblu. p. prezentarea unor monumente istorice etc. 3. Portofoliile permit evaluarea de către profesor a capacităţilor de documentare şi informare.Ibidem. 194. 198.Filimon Turcu. capacitatea de a duce la bun sfârşit studiul unei probleme indicate de profesor. cit. 16.Măria Eliza Dulamă. Ion Negreţ. 7.Ibidem. 14. p. cit.. 198. cit. passim. originalitatea). Aurelia Turcu. 9. cit.referate pe teme de istorie. 197. .Gh. 2. cit. op. Bucureşti. p. 345. -proiectarea unei variante sau a mai multor variante de rezolvare a obiec tivelor propuse. 322. mod de prezentare. p.loan Jinga. op. 18. -constituirea grupelor de lucru din 3-5 membri. Tănasă. 322. op. op. pp. fiecare cu obiectivele sale-programarea etapelor de lucru. op. 17. p. rezumate. hărţi. 15. diagrame. 10.Andre de Peretti. 4. p.evaluarea rezultatelor (mod de lucru.loan Jinga. Elena Istrate. 195. pe parcursul unui ciclu de învăţământ. — realizarea materialelor şi a proiectului. 126. Fundamente ale psihologiei şcolare. 115. p. 209.Măria Eliza Dulamă. 199.loan Jinga. . p. într-un an şcolar. op.a. 199. . Portofoliul cuprinde materiale elaborate de elev pe teme de istorie. 322. 196. Proiectele pe teme istorice vizează: culturi arheologice zonale. -prelucrarea datelor. recenzii ale unor cărţi istorice. op. p.cercetarea propriu-zisă.. cit. -eseuri. cit. cit. Elena Istrate. p. Portofoliul cuprinde: — texte de cunoştinţe istorice. — alegerea variantei soluţiei optime. . op.. p. Strategii didactice.. Editura ALL. 6. cit. — identificarea surselor istorice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful