DIDACTICA ISTORIEI

Redactori: Daniel Focşa, Sorin Teodorescu Tehnoredactare computerizată: Cristina Bucuroiu, Corina Roncea Coperta: Walter Riess
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PĂUN, ŞTEFAN Didactica istoriei / Ştefan Păun. - Bucureşti: Corint, 2007

ISBN: 978-973-l35-050-9 371.3:93:373.3+373.5

Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii CORINT, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT. ISBN: 978-973-l35-050-9 Editura CORINT Redacţia şi administraţia: Str. Mihai Eminescu nr. 54 A, sector 1, Bucureşti Tel/fax: 319.47.97; 319.47.99; 319.48.15; 319.48.20 Difuzare: Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti Tel: 319.88.22; 319.88.33; 319.88.77. Fax: 319.88.66 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazin virtual: www.edituracorint.ro

Format: 16/70x100 Coli tipo: 11 Tipărit la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi, Str. l Decembrie 23 Tel./Fax: 0236492587

Ştefan P Ă U N

D ID A C T IC A

CORINT
Bucureşti, 2007

CUPRINS
I. Didactica generală şi didactica istoriei / 7

1.Consideraţii generale / 7 2.Caracterul ştiinţific al istoriei / 14 3.Istoria în şcoala românească / 16 4.Preocupări pentru predarea-învăţarea istoriei / 18 Note / 21
II. Abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei / 24

1. Obiectivele generale ale educaţiei / 24 11.Achiziţionarea cunoştinţelor / 24 12.Formarea gândirii istorice / 25 13.Formarea capacităţilor practice / 26 14.Formarea capacităţilor şi a trăsăturilor psihice complexe / 26 2. Obiectivele operaţionale / 28 21.Consideraţii generale / 28 22.Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie / 29 23.Criterii de operaţionalizare a obiectivelor/ 30 24. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor / 32 25.Taxonomia lui B.S. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie / 40 26.Funcţiile obiectivelor operaţionale / 48 Note / 50
III. Conţinutul învăţământului istoric / 51

1.Consideraţii generale / 51 2.Factorii care determină structurarea, stabilirea, înţelegerea şi ierarhizarea învăţământului istoric în şcoala românească / 53 21.Scopul general al educaţiei / 54 22.Explozia informaţională / 54 23.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) / 55 24.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ / 56 25.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate / 58 26.Nivelul de abordare a conţinuturilor / 59 27.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic / 60 3. Conţinutul învăţământului istoric — transpunerea lui în planul de învăţământ, programe şi manuale şcolare / 62 31.Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru manualele de istorie / 62 32.Istoria şi planul de învăţământ / 62 33.Programele şcolare de istorie / 62 34.Manualele alternative / 64 Note / 67
IV. Aplicarea principiilor didactice şi a principiilor istorice în predarea-învăţarea istoriei / 68

1. Principiile didactice — importanţa lor în predarea-învăţarea istoriei / 68

Principiul repartiţiei spaţiale / 81 23. Binomul educaţional: profesorul şi elevul / 87 1.Principiul integrării funcţionale / 84 26.Funcţiile mijloacelor de învăţământ / 99 3.Calculatorul electronic şi istoria / 110 19.Principiul învăţăm prin acţiune / 70 13.Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare / 108 15.Principiul legării teoriei de practică / 80 2.Amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare /119 4.Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare / 74 14. Forme de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice /105 1. Metode de instruire şi autoinstruire utilizate în activităţile didactice la obiectul istorie /115 1. spaţii necesare activităţii didactice / 111 2.Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie /107 13.Principiul psiho-genetic.Principiul structuralismului / 84 25.Lecţia de istorie — tipuri şi categorii / 105 12.Consideraţii generale / 99 2.Principiul încadrării în timp / 80 22.Sala de clasă şi cabinetul de istorie. Mijloace de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 99 1.Diversificarea metodologiei didactice la obiectul istorie /118 3. Activitatea didactică şi principiile istoriei / 80 21.Principiul învăţării temeinice / 76 15.Principiul cunoaşterii sistemice / 77 V. Activităţile didactice extraşcolare / 113 Note/114 VIII.Principiul diversităţii / 85 Note / 86 11.Principiul cauzalităţii / 82 24.Elevul/95 Note / 98 VI.Clasificarea (taxonomiile) metodelor de instruire şi autoinstruire utilizate în predarea-învăţarea istoriei /119 . Stimularea şi accelerarea stadială a inteligenţei / 69 12.Cercul de istorie/110 18.Consultaţiile didactice/109 17.Proiectul activităţilor semestriale /107 14. Activităţi didactice din şcoală /105 11.Consideraţii generale / 115 2.Integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţiile de istorie / 102 5 Prezentarea unor mijloace de învăţământ /103 Note/104 VII.Proiectarea lecţiei de istorie /108 16.Profesorul de istorie / 87 2.16.Clasificarea mijloacelor de învăţământ / 101 4.

Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice /147 44. Conversaţia/138 11.Evocarea prin brainstorming / 158 12.Metode alternative de evaluare / 175 Note/176 .Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei /135 58.Consideraţii generale / 164 2.Problematizarea / 151 7.Demonstraţiile logice /144 42.Procedee şi instrumente cu rol complementar.învăţarea prin descoperire / 154 9.Conversaţia catehetică /140 12. Modernizarea metodelor de instruire cu rol pasiv al elevului / 123 51.Exerciţiul/159 13.Conversaţia euristică / 141 2.Limitele metodelor expozitive /135 57.Descrierea /129 54.Observarea /150 6. utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 162 14.Modelarea/157 11.Comparaţia /154 8.Utilizarea testelor /171 4. Prelegerea/132 56.Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor/ 148 45. Evalu area şi autoevalu area cun oştinţelor d ob ând ite prin activitatea de pred are-îv ă ta re a isto rie i /1 6 4 n 1.Instruirea programată /156 10.Explicaţia/ 130 55.Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive /135 Note/136 IX.Demonstraţiile figurative / 145 43.Demonstraţia /143 41.Dezbaterea/142 4.Notarea/174 5.Discuţia /142 3.5. M e to d e cu ro l se m iactiv şi activ în p ro ce su l d e p re d are -în v ă ja re / 138 1.Povestirea/ 128 53. Cerinţe psihopedagogice /168 3.Expunerea sistematică a cunoştinţelor/ 124 52.Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale /148 5.Evaluarea performanţelor şcolare la obiectul istorie.Folosirea tablei şi a caietului de notiţe / 162 Note/163 X .

PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1.ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 4. fiind strâns legată de diferitele discipline de învăţământ5. DIDACTICA GENERALĂ ŞI DIDACTICA ISTORIEI 1. în evoluţia conceptului.I. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul „didactică" provine din cuvântul grecesc didaskein care înseamnă „a învăţa pe alţii". al obiectivelor. în lucrarea Didactica în şcoală enunţa câteva idei de bază: educaţia nu este posibilă fără instrucţie. Didactica. tehnicilor şi procedeelor de predare-învăţare. a căpătat tot mai mult înţelesul de ştiinţă sau teorie a procesului de învăţământ. Primul pas în acest sens s-a datorat lui Comenius1 care. Didactica. teoria cunoaşterii şi comunicării. considera didactica „arta universală de a învăţa pe toţi totul". prezintă imagini de ansamblu asupra procesului de învăţământ din punctul de vedere al principiilor şi conţinutului. în lucrarea Didactica magna2. modelele de realizare . al formelor de organizare şi de evaluare. aceasta din urmă având ca obiect studiul metodelor. în concepţia lui Comenius.F. Dezvoltarea pedagogiei a dus la introducerea noţiunii de didactică în sistemul conceptelor care ţin de acest domeniu.CONSIDERAŢII GENERALE 2. Didactica generală este o teorie care elaborează bazele teoretice necesare organizării şi conducerii procesului de învăţământ. era strâns legată de pedagogie.CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI 3. în primul rând. învăţarea sau asimilarea cunoştinţelor este posibilă numai prin parcurgerea anumitor trepte. întrucât vizează achiziţia de cunoştinţe. Didactica este o disciplină ştiinţifică ce urmăreşte optimizarea procesului de predare-învăţare4. formarea de deprinderi. Conceptul se referea în acelaşi timp atât la educaţie. Ea este orientată. Din aceste puncte de vedere. Herbart 3 (1776-l841). învăţarea depinde de predare şi de condiţiile în care se realizează aceasta. cât şi la învăţământ şi avea drept scop formarea omului în general. prin acumulările teoretice şi experimentale în abordarea obiectivelor de învăţământ. Delimitarea acestui concept de pedagogie o realizează l. Este o ştiinţă care alternează teoria cu practica. didactica îşi afirmă tot mai mult specificul faţă de pedagogie ca şi faţă de metodologie. educarea lui în spiritul unor cunoştinţe multiple. a noţiunilor şi conţinuturilor cu semnificaţie pedagogică preluate din sociologie. psihologie. în concepţia sa. Prin sintetizarea datelor proprii. asupra naturii cunoştinţelor şcolare şi a modalităţilor de transmitere a acestora. deoarece procesul de învăţământ constituie. obiectul didacticii. Este cunoscut din antichitate şi constituie principalul element al acţiunii de instruire a tinerilor. Herbart este considerat un pionier al acestei discipline.

în acelaşi timp. şi didactica istoriei în special se ocupă de trei componente esenţiale: •organizarea învăţământului istoric în şcoala românească.metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare —. de asemenea. totodată. modalităţile de realizare în procesul de învăţare proiectat de profesor. ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii"8.şi de organizare a predării în mod diferenţiat. didactica istoriei de metodica predării istoriei.didactica metodelor active şi participative — „în care elevul nu mai este simplu receptor de informaţie. principiile didactice stau la baza proiectării. reprezintă şi acţiunea întreprinsă de profesor pentru a asigura o predare-învăţare eficiente. dar. didactica poate fi împărţită în didactica tradiţională şi didactica modernă. Realizarea obiectivelor educaţionale prin aplicarea principiilor didacticii generale la specificul didacticii istorice diferenţiază. Organizarea şi conţinutul învăţământului istoric în şcoala românească constituie un obiectiv al didacticii istorice. în prezent o nouă didactică şi-a creat drum şi s-a dezvoltat . având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de predare-învăţare-evaluare. Teze fundamentale sau norme generale. ştiinţă normativă. Ea este. înainte de a trece la al doilea element al didacticii istoriei -. în general. este necesar să punctăm orientările din pedagogia contemporană în ceea ce priveşte conceptul de „didactică". învăţămintele şi atitudinile pozitive care se formează prin conţinuturile şi noţiunile istorice. formativă. principiile şi mijloacele învăţării acesteia pun în evidenţă aceste caracteristici. obiectivele acestei activităţi. Explicaţiile date evenimentelor istorice. Pornindu-se de la această concepţie. •principiile predării istoriei în şcoală. Aceasta se realizează prin conţinutul istoric al învăţământului transpus în planul de învăţământ. organizării şi desfăşurării procesului de predare-învăţare7. Metodica predării-învăţării istoriei este ştiinţă explicativă. programe şi manuale şcolare. •conţinutul învăţării. concepţii izvorâte din practica pedagogică privind multiplele probleme ale perfecţionării predării-învăţării istoriei în şcoală6. Didactica aplică şi perfecţionează domeniile urmărite de activitatea didactică. Didactica istoriei este orientată spre natura cunoştinţelor şcolare şi spre modalităţile de transmitere a acestora. didactica. întrun fel sau altul. disciplina pedagogică ce abordează. Principiile predării istoriei în şcoală au în vedere interferenţa dintre principiile didactice şi principiile istorice. avându-se în vedere realizarea: •obiectivelor generale ale studiului istoriei. Din aceste considerente. •obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare. în plan ştiinţific. •metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare a acestei discipline. . de formare a personalităţii elevului prin procesul de instruire.

pe cultivarea creativităţii. Fazele procesului instructiv-educativ au în vedere9: . Din aceste considerente. bazată pe implicarea elevului în procesul predare-învăţare. Conceptul predare-învăţare este rezultatul interacţiunii dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. Finalizarea învăţării presupune dobândirea de deprinderi şi abilităţi care permit cunoaşterea realităţii (a adevărului istoric) prin: -activarea în mod corelat a imaginaţiei proprii şi a operaţiilor gândirii. —receptarea materialului de către elev. Cercetările pedagogice. Didactica modernă pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. pe primul plan fiind cunoaşterea realităţii prin efort propriu. -cunoaşterea drept un act de copiere a realităţii. Această succesiune de faze sau etape sunt determinate de: — conţinutul ce se învaţă. percepţia specifică didacticii tradiţionale fiind un moment al acţiunii. pune în centrul atenţiei îmbinarea învăţării cu cercetarea şi cunoaşterea10. Acţiunea didactică trebuie să pornească de la metodele activparticipative care implică elevul în procesul de predare-învăţare. sub îndrumarea profesorului. experienţa la clasă a profesorilor au impus şi impun tot mai mult didactica modernă.condensarea informaţiei în noţiuni şi principii. . -elevul drept subiect al educaţiei.integrarea mijloacelor de învăţământ. Şcoala tradiţională limita procesul instructiv doar la transmiterea de informaţii. Activitatea de instruire din şcoală este o activitate procesuală. — evaluarea şi consolidarea cunoştinţelor. care . -transmiterea de cunoştinţe structurate drept obiectiv prioritar. Didactica modernă consideră: -acţiunea externă sau mintală drept sursa cunoştinţelor. în pedagogia contemporană se vorbeşte de pluralismul metodelor de învăţământ. un proces care presupune acţiuni ale elevilor pentru însuşirea de deprinderi şi cunoştinţe. -particularităţile clasei. -utilizarea metodelor de analiză şi descoperire a informaţiilor. a instru mentelor de muncă intelectuală. -elevul drept obiect al educaţiei şi receptor de informaţii. —fixarea în memorie. datorită succesiunii de faze ale procesului de învăţământ.Didactica tradiţională considera: -percepţia drept sursa cunoştinţelor. -conceptele noi aduse în discuţie.

-formarea unei gândiri istorice. pentru a alege anumite conţinuturi. Obiectivele istoriei ca ştiinţă sunt valabile. Modelul psihologic este determinat de proiectul social pe termen lung elaborat din aceste perspective pentru formarea convingerilor şi sentimentelor politico-morale hotărâtoare pentru conduita în comunitate. pedagogie şi alte ştiinţe este evidenţiată de figura din pagina următoare. Obiectivele generale de mai sus realizează trei obiective majore: — reconstituirea trecutului. Manualele alternative de istorie oferă această posibilitate prin conţinuturi. dar şi depăşirea stării colectiviste care exclude competiţia. Aprecierea critică a proceselor şi situaţiilor de învăţare determină diferenţieri şi acţiuni necesare între ştiinţa istorică şi didactica istoriei. -formarea capacităţilor practice. pentru a adopta anumite tehnici12. cultura generală nu se poate realiza fără o cultură istorică. evenimente istorice. în sensul acumulării unor cunoştinţe despre trecut. Societatea deschisă permite nu numai autoevaluarea. -explicarea evenimentelor istorice. studiat în şcoală. -formarea atitudinilor pozitive. prin tehnicile diferite de abordare a conţinuturilor prevăzute de programa şcolară. societăţi etc. şi pentru obiectul de învăţământ istorie. -formarea capacităţilor intelectuale. Aceste obiective sunt: -achiziţia unui sistem de cunoştinţe istorice. Didactica istoriei contribuie la stabilirea raporturilor dintre cultura generală şi cultura istorică. Interferenţa dintre practică şi tehnici de învăţare poate dezvolta o pedagogie constructivă după o formulă celebră: „Şcoală pentru viaţă şi prin viaţă"1: . Din aceste considerente. Reticentă la nou. Adaptarea obiectivului educaţional la cerinţele sociale presupune cunoaşterea diferitelor perioade (modele. în stabilirea obiectivelor generale ale istoriei trebuie să se ţină seama de cele două tipuri de societăţi cunoscute în evoluţia istoriei: societatea închisă şi societatea deschisă. operaţii şi realităţi care vor genera cultura şi cunoştinţele. Centrarea metodelor de învăţământ pe cel ce învaţă presupune cooperarea cu elevul pentru a defini anumite obiective. Conceptul predare-învăţare presupune tehnologii.presupune o gamă largă de metode de învăţare şi de demersuri pedagogice sau de abordări didactice11. societatea închisă constituie un model care prin tiparul rigid impus în învăţământ şi în cultură este incompatibil cu societatea democratică. într-o anumită măsură. -formarea capacităţilor şi trăsăturilor psihice complexe.) pe care le-a parcurs omenirea. Interdependenţa dintre didactica istoriei. epoci. la schimbarea mentalităţilor. societate.

Filosofie socială Filosofia istoriei Pedagogie Ş t i i n ţ a i s t o r i e i Teoria comunic ării Psihologi e Sociologie Didactic a istoriei Metodolog ie Episte molog ie Integrarea didacticii istoriei şi legăturile acesteia cu alte ştiinţe în sistemul de învăţământ. Din perspectiva . istoria a avut şi are un loc aparte. Politica şcolară actuală şi de perspectivă porneşte de la scopurile generale ale educaţiei în care idealul pedagogic reprezintă o sinteză între idealul social şi idealul psihologic14.

scopurile generale ale educaţiei vizează dezvoltarea unei societăţi deschise. prin valenţele educative ale obiectului istorie cuprins în planurile de învăţământ. diferenţiate în 8 paradigme. . fiecare paradigmă cu dominante.idealului social urmărit. Aceste valori sunt propagate de istorie prin conţinuturile programelor şcolare. Practica pedagogică a generat clase de metode de învăţământ şi învăţare. bazate pe valorile democraţiei. care au elemente definitorii şi interacţiuni în funcţie de acţiuni şi operaţii practice15.

pentru obiective D E \ p e pedag. MONTESSORI O p e r a ţ ii ^ \ pe p da e g. muncii (C. negociată \ pedag.Reprezentări pedag. pedag. pedag. situaţiilor diferenţia producţi de experimente ei şi descoperiri l (DEWEY) pedag. cu yoga nondirectivă R ep rezen tă r i pedagogie interculturală pedag. metode interogative prin proiecte (P.E. d 'înv a ăţ g ă m . con-:?=• pedag. s ..) autonome pedag.A. t prin behavi oristă fişe Cu no şti nţ e Tehn ologi a Gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt diagrame (după Andre de Peretti) Această prezentare este necesară spre a pune în evidenţă multitudinea metodelor şi demersurilor pe care le are la dispoziţie profesorul pentru realizarea obiectivelor educaţionale prin .. tradiţională pedag. după LAZANOV \sugestopedie pedag. după analiza tranzacţiona lă pedag. prin 7 grupuri mici rod pers. centrelor de documentare pedag. după C. ROGERS pro-file pedag. pedagogia pedag. pedagogia pedag.D. p pedag.I. ân d tul u ui p pr ă og SKIN ra ER ma pedag. Cordon pedag. învăţăm. după E. după MAKARENKO şi PISTRAK auto-organ cooperare şcolară Expresii § k pedag. după COUSINET . pedag.O (ordinator pedag.A. anga-mutual jamentului social •funcţională total ' pedag.

Didactica istoriei. o ştiinţă aparte. de a cunoaşte metodele pedagogice şi interferenţele lor.). ştiinţa comunicării. elev. De altfel. gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt paradigme demonstrează necesitatea unei libertăţi în alegerea metodelor pedagogice. De asemenea. Didactica istoriei are obligaţia de a prelua experienţele tradiţionale. dar şi datele cu semnificaţie pedagogică ale altor ştiinţe (sociologie. .predarea istoriei. cunoştinţe. această disciplină sintetizează toate datele proprii. deoarece îi sunt specifice elemente importante care sunt rezultatul interacţiunilor dintre componentele triunghiului didactic: profesor. am putea spune. prin optimizarea procesului de predareînvăţare a conţinuturilor specifice. geografie etc. este o disciplină ştiinţifică.

Didactica istoriei este o ştiinţă prescriptivă prin regulile emise pentru eficientizarea procesului de predare-învăţare. Didactica istoriei prezintă experienţele cele mai eficiente de organizare a procesului de predare-învăţare. care îi conferă caracterul de ştiinţă cu precădere formativă. urmăreşte iniţierea profesorilor de istorie şi a învăţătorilor în aspectele fundamentale ale teoriei şi practicii procesului de predareînvăţare-evaluare la această disciplină de învăţământ. de autoperfecţionare profesională continuă. prin elaborarea de standarde şi condiţii necesare atingerii unui anumit nivel de cunoştinţe şi deprinderi. Didactica istoriei este teorie a acţiunii transformatoare. Mai exact. de modelare a personalităţii elevului prin intermediul instruirii. deoarece are în vedere conţinuturile istorice. care rezidă din planul de învăţământ şi din programele şcolare. Este în acelaşi timp o ştiinţă descriptivă şi explicativă a procesului instructiv. teorie a construirii de cunoştinţe. -dezvoltarea capacităţii profesorului de istorie de a conceptualiza proce sul de învăţământ. învăţătorilor care urmează să-şi asume.Didactica istoriei este o teorie care elaborează bazele organizării procesului de învăţământ la disciplina istorie.influenţa pozitivă şi modelatoare asupra componentelor elevilor în activitatea de predare-învăţare a istoriei. -stimularea învăţării şi creaţiei pedagogice. sugerează combinaţii de materiale didactice şi metode de învăţământ pentru realizarea obiectivelor procesului de instruire. . sau şi-au asumat sarcina de a înlesni şi îndruma predarea istoriei în şcoala românească. contribuie la fomarea şi perfecţionarea procesului didactic prin: . arată cum trebuie structurate cunoştinţele prevăzute de programele de istorie pentru a fi uşor reţinute de elevi. oferă mijloace de acţiune asupra elevului. de formare de noi condiţii. Datorită metodelor prezentate şi testelor de evaluare. determină succesiunea optimă de predare a conţinuturilor istorice. Ea porneşte de la o anume concepţie psihologică. ritmul învăţării. Din cele prezentate se poate concluziona că această disciplină se ocupă cu studiul sistematic al diferitelor aspecte proprii procesului de predare-învăţare-evaluare a istoriei. -oferirea a numeroase sugestii pentru efortul de autoinstruire. Didactica istoriei se adresează profesorilor. de asemenea. ca parte integrantă a activităţii profesorului. concepe strategii proprii de exploatare şi valorificare a resurselor şcolii în concordanţă cu obiectivele istoriei. ştiinţifică a învăţării. mijloace de a prevedea şi modela procesul de instruire.

teorii. două cu caracter teoretic şi două cu caracter istoric: -ştiinţe teoretice ale materiei: fizica. deoarece istoriei îi lipseşte -.D. ci ştiinţa prin care lumea este concepută ca o sumă a unor serii istorice ce determină sisteme caracterisitice formate din aceste serii. —adevăruri clasificabile. chimia. -ştiinţe istorice ale spiritului: istoria cu toate ramificaţiile ei. sau o măreaţă şcoală a experienţei de A. Istoricul român consideră că „lipsa unei concepţii veritabile asupra istoriei a făcut să nu fie pe deplin cunoscut rolul pe care a chemat-o să-l joace în sistemul cunoştinţelor umane". Combinaţia dintre cele două diviziuni determină patru grupe de ştiinţe. căci în istorie există întotdeauna mai multă minciună decât adevăr. economia. deoarece are ca obiect fapte succesive. printre alţii. astronomia. -ştiinţe istorice ale materiei: geologia. CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI Considerată o înfricoşătoare „Judecată de Apoi" de către Fr. Schiller. -ştiinţe teoretice ale spiritului: matematica. istoria a fost contestată ca ştiinţă în secolul al XlX-lea17 dar şi în secolul XX18. individuale. seria determină caracterul ştiinţific al istoriei. Samaran16. care îi conferă o dependenţă faţă de timp şi faţă de specificul fenomenelor pe care le cuprinde. în secolul al XlX-lea. Istoria explică evenimente istorice. istoria stabileşte adevăratul obiectiv care devine elementul organizator al ştiinţei. Xenopol20 împarte ştiinţa universală în două ramuri (grupe): -ştiinţe teoretice. -ştiinţe istorice. paleontologia. şi anume subordonarea faptelor cunoscute. noţiuni şi evenimente regăsim sistemul adevărurilor clasificabile care constituie ştiinţa. în concepţia istoricului. deoarece în înlănţuirea succesivă de concepte. Din aceste considerente. -timp şi spaţiu istoric şi geografic.2. Obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei a formulat. A. logica. -elementul intelectual. spunea Xenopol. în locul cărora nu se poate da decât coordonarea lor"19.spunea acesta -. iar faptele componente sunt părţile sale"21.„caracterul fundamental al oricărei ştiinţe. şi Schopenhauer. concepţii. istoria nu este o ştiinţă aparte. psihologia. biologia. Seria este un element structurat al istoriei care cuprinde: —noţiunea de cauzalitate. modul cum s-au introdus acestea în lumea faptelor şi a ideilor. care studiază fenomene asupra cărora timpul nu exercită nici o influenţă (fenomene de repetiţie). Prin aceasta. ireductibile prin cele trei elemente specifice — perioada de început. . dreptul. „în istorie fenomenul general (noi spunem seria) este întregul. „In timp ce în lege faptele singulare sunt nişte exemplare din care e izoiată noţiunea generală". care au ca obiect fenomene supuse influenţei trans formărilor anumitor forţe ce acţionează în timp (fenomene succesive). sociologia. o perioadă de ascendent şi una de regres. o ştiinţă ca toate celelalte.

prin sistemul de adevăruri specifice. A. . Abordarea istoriei se poate face şi din punct de vedere social cu adevăruri incontestabile. subordonate. astfel ca de fiecare dată să poată fi susţinută de împrejurări reale. seriile fiind argumentate ştiinţific. Istoriei nu i se poate contesta caracterul de ştiinţă decât numai în situaţia în care adevărurile nu sunt dovedite22. în dezvoltarea materiei. Xenopol concluziona: 1.Ştiinţe ale faptelor^ de succesiune (ştiinţa seriilor) dezvoltarea Un/versului dezvoltarea Pământului dezvoltarea organismelor istorice f reale dezvoltarea Omului (sociologie dinamică. pot da naştere unor serii (evenimente specifice). Aceste concluzii argumentează concepţia potrivit căreia istoria este ştiinţă şi combat atât manifestăriile din secolele XIX şi XX. dovedite. în contextul în care faptele sunt adevăruri obiective. vieţii. să reiasă din ele. cât şi pe cele din prezent care formulează obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei. botanicii şi mineralogiei biologiei sociologiei istoria doctrinelor geologice doctrinelor transformiste concepţiilor istorice istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor imuabile {istorice ideale istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor care se schimbă (Istoria ştiinţelor seriilor) Interesantă este clasificarea pe care o dă Xenopol ştiinţei seriilor (istoriei): faptele istorice sunt înlănţuite unele de altele. spiritului care în esenţă înseamnă istorie. în orice caz. istorie propriu-zisă) istoria politică şi socială religiilor artei limbajului moravurilor moralei dreptului literaturii filosofiei istoria matematicii astronomiei " fizicii chimiei zoologiei. Orice judecată care intervine în expunerea istorică trebuie să se bazeze pe fapte sau. supraordonate şi coordonate. care pot fi paralele. Sunt serii de fapte succesive.D.

Istoria valorifică milenii de experienţă pentru a le pune în serviciul omenirii. este însăşi inima ştiinţei. Descoperită de A. cauze referitoare la evenimente istorice. Kogălniceanu în ediţia a ll-a a Cronicilor României. Ea este ştiinţă atât timp cât nu riscă să ridice o construcţie artificială despre evenimentele istorice24. l29 Istoria lui Constantin Cantacuzino cuprinde expunerea cea mai clară a originii latine şi a continuităţii românilor30. Din prezentarea trecutului din cauzele şi învăţămintele trase. este publicată în 1872 de M. Statutul de ştiinţă îi este asigurat istoriei de un ansamblu coerent de cunoştinţe. Braudel istoria este suma istoriilor posibile. în limba franceză în 1743. priceperi. Prima istorie a tuturor românilor în sens modern a fost scrisă de Stolnicul Constantin Cantacuzino 27 (cea 1640-l716) care. dovedite ca adevăruri incontestabile şi unanim acceptate. apoi în limba română sub titlul Geografia Moldovei şi Hronicul vechimii românomoldo-vlahilor^. Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman a apărut în limba engleză în 1735-l737.în cazul în care împrejurările reale sau convingerile unanime lipsesc. Titlul manuscrisului este Istoria Ţării Româneşti întru care să cuprindă numele şi cel întâi şi care au fost locuitorii ei atunci şi apoi cine au mai descălecat şi au stăpânit până în vremurile de acum şi cum s-a tras şi stă28 Conţinutul pune în evidenţă erudiţia autorului. voi. în 1700. prin învăţămintele enunţate. prin lupta împotriva elementelor subiective şi antiştiinţifice. 3.2. Acestea. istoricul trebuie să se abţină de a judeca şi aprecia evenimentele. împreună cu Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1715).Istoricul trebuie să evite cu orice preţ o apreciere care nu s-ar baza pe convingeri absolut comune tuturor. Preocupări pentru predarea istoriei în şcoală apar după 1700. şi în limba germană în 174532. Pentru F. când Dimitrie Cantemir (1673-l723) publică Descriptio Moldaviae în limba latină. Adevărul istoric este esenţial pentru prezentarea evenimentelor. la cererea Academiei din Berlin. Creţescu. când are ca ţel să stabilească adevăruri incontestabile. conferind caracter de ştiinţă istoriei. progresului şi demnităţii umane. stilul ştiinţific. Istoria este ştiinţă prin adevărurile prezentate. ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Sunt greu de prezentat începuturile învăţământului istoric românesc şi primele lucrări care să răspundă acestei cerinţe. Beer. în 1716. au servit ca manuale de istorie în şcolile româneşti. de azi şi de mâine26. 3. prin dovada existenţei lor25.D. o colecţie de puncte de vedere de ieri. cum o denumea A. . indiferent din ce punct de vedere23. publica la Veneţia prima hartă a Ţării Româneşti.

scrisă în limba latină şi afiată în manuscris: Brevis historica notiţia originis et progressu nationis Daco-Romanae. a scris în limba română. Asachi Ecaterina Asachi l Albineţ Aron Flonan Gavnl Pop A T Laurian Gavnl Pop Elias Regnault A.T. Nr. o consideră primul manual didactic pentru educaţia istorică şi politică a românilor34. Ilarian Manolache Drăghici A. Kogălniceanu Gh. Cantacuzino Petru Maior D. Cernătescu A. Laurian T. După 1800. Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor^. Urechia l P. Guşti l P.Samuil Micu-KIein (1745-l806). Mihai Bordeianu şi Petru Vladovcovski. Istoria Greciei cu un adaos de vocabular geografic Manual de istoria principatului Moldovei Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa tinerimii studioase din aşezămintele de învăţătură Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate timpuri până la 1571 Istoria Românilor Istoria Daciei antice Istoria politică şi socială a principatelor dunărene Istoria romanilor din Dacia superioară Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani Elemente de istoria românilor pentru clasele primare Istoria Românilor Manual de istorie universală Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre Despre istoria republicii romane Istoria românilor.T. un rezumat al unei alte opere ce îi aparţine.D. între 1792-l796. autorii lucrării învăţământul românesc în date. Xenopol 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Berlin laşi laşi Bucureşti Blaj laşi Clui laşi Viena laşi laşi laşi Bucureşti Bucureşti laşi (curs) laşi Bucureşti Bucureşti laşi Tablou sinoptic al istoriei Moldovei.P. Maiorescu VA. Cernâtescu B P Hasdeu A. numărul lucrărilor de istorie cu caracter didactic creşte considerabil faţă de perioada anterioară. Bibliografia pentru clasa a lla primară în Principatele Unite Compendiu de istorie generală cu geografia respectivă (pentru învăţământul secundar) Istoria critică a Români/or (2 voi) Istoria românilor din Dacia Traiană (2 voi) . Laurian D. unul dintre corifeii Şcolii Ardelene. Philipide Dionisie Fotino Gh Asachi Aron Flonan M.crt. A n u l 1800 1 2 3 4 5 6 7 1806 1813 1816 1818 1833 1835lB39 1837 1842 1845 1845 1853 1853 1855 1856 1857 1857 1859 1860 1861 1861 1862 1862 1865 1873l875 1888 Titlul lucrării Istoria lucrurilor şi începuturilor românilor Istoria Ţării Româneşti Istoria pentru începutul românilor în Dachia Istoria României şi geografia României Istoria vechii Dacii cea numită acum Transilvania^ Valahia şi Moldova istorice din viaţa Moldovei şi Europei Tablouri O idee repede de istoria principatului Ţării Româneşti Histoire de la Transdanubiens Valachie et des Valaques Localitatea Răşinari Viena Viena Viena Viena la§i Bucureşti Autorul Sava Popovici învăţător Fratu Turruski M.

este tipărit Tablou generaţie a materiilor de învăţământ care se paradocsesc în Academia Mihăileană şi şcolile publice din Moldova36. Dintre ideile metodice recomandate profesorilor de N. Biber48. sub îndrumarea lui Gh. PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREAÎNVĂŢAREA ISTORIEI Primele referiri despre predarea istoriei şi geografiei apar în manualul de metodică Despre metod al lui Gh. cu un stil colorat şi expresiv. în 1904. Hasdeu consideră istoricul un „uvrier" şi un artist. Asachi şi Samuil Botezatu în 183235.D. expusă cu prilejul deschiderii cursului de Istorie naţională la Academia Mihăileană în 1843. Prima metodică a predării istoriei este realizată de profesorul Gh.4. flacăra conştiinţei naţionale de care avea nevoie poporul român la începutul de veac43. Anul II — încheierea istoriei universale". destui arhitecţi. La facultatea de Filosofie: anul l — istoria pragmatică universală. Capitolul „Didactica" al acestei lucrări face referiri la predarea istoriei ca element patriotic-civic. lorga46..N."41 Spiru Haret îndemna educatorii să folosească istoria pentru a propaga iubirea de ţară aşa cum au avut-o eroii neamului. totodată. Ministerul Instrucţiunii Publice recomandă Metodica şi pedagogia de N. „nimic nu este mai interesant. grecilor şi germanilor. Preocupări pentru predarea istoriei şi metodologia didactică pentru metodă în cercetarea istoriei întâlnim la A. Marin Dumitrescu publică Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare. el singur strânge. mai vrednic de luare a noastră aminte decât istoria"40. de aceea sunt prea puţini istorici. ca şi asupra importanţei acestui obiect de studiu în şcoala secundară42. Istoria.] De aceea sunt destui sculptori. scria Costescu. -expunerea profesorului cu o lecţie adecvată. mai măreţ. anul III — Arheologia egipteană. Simion Bărnuţiu publică o Pedagogie în care consideră istoria „trebuincioasă luminării tinerimii"38. taie scânduri. Istoria sfântă. N. Biber şi l. singur scoate pietre. B. ţese pânza. şi apoi tot el singur edifică [. Petru Pipos publică la Arad Metodica şcoalei paralele care cuprindea şi didactica pentru şcolile normale39. -folosirea hărţilor. în 1863. în concepţia lui Kogălniceanu. în 1870.P. Gh. O serie de personalităţi din secolul al XlX-lea considerau istoria deosebit de importantă în modelarea tineretului. ca obiect de învăţământ. aprinde prin lecţiile predate de învăţător. destui pictori. loan Lupaş47. Xenopol45. anul II -. „Istoricul.. -descoperirea legăturilor interioare dintre faptele istorice. lorga44 amintim: -importanţa planurilor de lecţii. Din istoria hronolog de la căderea Imperiului Romei până în timpul nostru. . în 1835. Velnii37. Costescu în 1905: Metodica predării istoriei şi geografiei. Istoria. Asachi. în care insistă asupra necesităţii tipăririi de manuale şi material didactic.din istoria hronolog de la urzirea lumii până la căderea Imperiul Roman. este prevăzută pentru: „anul l -cursuri generale: istoria publică. fierbe culori.

Petric şi A. afiată sub impulsul declaraţiei din aprilie 1964 şi a „comunismului naţional" dirijat de N.S. istoria şi cultura U. A. reprezentau totul. Guseţoiu elaborarea Metodicii istoriei în şcoala secundară.R. Istoria naţională era predată pe aceleaşi principii ca istoria U. Din limba rusă au fost traduse două metodici: Metodica istoriei U. predarea istoriei este adaptată noilor realităţi impuse de regimul comunist instaurat de Moscova. un centru cultural vrednic de amintit. egalitate.S. explicaţii.S. 1949 şi 1953. Ceauşescu. Istoria şi metodica predării istoriei. Perioada 1964-l989. Autorii români au furnizat sugestii.Acumulările din primul deceniu interbelic privind predarea istoriei în şcolile româneşti vor permite profesorului D.S. Tatiana Gafar publică în 1968 o importantă lucrare metodică de peste 200 de pagini53. din această cauză au fost impuse ca model în şcoala românească.S.S. în şcoli se predau istoria U.S. alături de lupta de clasă.R.S. publicată în 1937 la RâmnicuVâlcea. şi Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlll-a50. neamestecul în treburile interne. modalităţi de structurare a lecţiilor. în ceea ce priveşte experienţa predării istoriei.R. La Institutul de Ştiinţe Pedagogice. Studiile metodice au avut în vedere modernizarea predării istoriei. 2. variante de planuri de lecţie în concordanţă cu metodele pedagogice.R. a fost elaborată Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani. şi îndeosebi din reviste ca „Predarea istoriei în şcoală". în 1962. Profesorii şi cercetătorii români sub conducerea lui C. această metodică prelua experienţa românească în domeniu şi folosea ca surse bibliografice lucrări de specialitate din ţară şi U. Publicată în 1959. Manualele de istorie sovietice şi metodicile traduse din limba rusă minimalizau istoria României precum şi experienţa didactică românească în domeniul predării istoriei.R. Modelul sovietic instaurat în şcoala românească s-a impus şi în ceea ce priveşte lucrările cu caracter metodic. şi istoria Partidului Comunist al U.S. capătă noi abordări. când. . a impus concepţii noi de abordare a istoriei în concordanţă cu principiile promovate de Partidul Comunist. Dinu elaborează Metodica predării istoriei patriei noastre la clasa a Vll-a 5\ în contextul în care istoria românilor câştigă teren în defavoarea istoriei U. în această perioadă.R. începând cu anul şcolar 1958-l959.S. aflate în continuare sub impulsul materialismului istoric şi dialectic. sub îndrumarea unui colectiv condus de Cornelia Marinescu.R. cu referire la cunoştinţele de istorie a patriei la clasele I-IV52. După reforma învăţământului din 1948.S. Dezgheţul ideologic produs după moartea lui Stalin în 1953 a permis o reorganizare a învăţământului românesc cu şcoala de 11 ani.S. Bratu elaborează primul curs de metodică pentru studenţii facultăţilor de istorie. pentru şcoala elementară*9.S.S. publicată în trei ediţii: 1947. distingem pentru perioada anilor 1947-l953 două elemente specifice: 1. au apărut şi principii ca: independenţă.

Revista „Predarea istoriei" abordează probleme importante de metodică şi activitate didactică la obiectul istorie. Au apărut lucrări interesante despre cabinetul de istorie54, mijloacele de învăţământ55, despre formarea sistemului de no{iuni la obiectul istorie56, modernizarea predării istoriei57. Prezentăm la pagina 23 cele mai semnificative lucrări publicate după 1970, care abordează probleme de metodică a predării istoriei58. După 1989, prin reforma promovată în domeniul abordării istoriei, cu experienţe pozitive59, dar şi negative60 în ceea ce priveşte manualele de istorie, începe o etapă nouă. Distingem două perioade: — 1990-l996, când asistăm la un proces de căutări şi ajustări în ceea ce priveşte programele, manualele şi metodele de predareînvăţare a istoriei, cu experienţe care, considerăm, nu constituie subiectul prezentei lucrări; - 1996-2000, perioda în care istoria este redusă ca număr de ore în planul de învăţământ, demitizată şi globalizată. Cu toate aceste abordări, cercetătorii români au preluat experienţele pozitive trecute, dar şi prezente, au conturat politicile în domeniul istoriei naţionale şi au realizat lucrări de valoare. Dintre acestea amintim lucrările lui Gh. Tănasă 61, Gh. loniţă62, Călin Felezeu63 şi colectivul de cadre didactice doljene coordonat de Ion R. Popa64. Autorii citaţi de noi au prilejuit publicarea unor puncte de vedere de către Dan Prodan în „Studii şi Articole de Istorie", LX VI, 2001, privind metodica şi metodicile predării istoriei în învăţământul preuniversitar de stat românesc, care pun în evidenţă importanţa lucrărilor autorilor amintiţi pentru formarea şi pregătirea cadrelor didactice.

— NOTE —
1.Jan Amos Komensky (Comenius) (1592-l670). Pedagog ceh, unul dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor. A avut intenţia de a realiza o operă filosoficopolitico-educativă pentru salvarea lumii şi a individului prin educaţie. Lucrarea De Rerum humanarum emendatione consultatio catholica (Consfătuire universală asupra îmbunătăţirii lucrurilor omeneşti) trebuia să cuprindă şapte cărţi, din care însă au fost realizate doar patru. A devenit celebru prin Didactica Magna (1632) sau Arta de a învăţa pe toţi totul, în care formulează idei care sunt şi astăzi de actualitate: teoria educaţiei în familie. Organizarea şcolii sub aspectul actului de conducere este tratată în Legile şcolii organizate (1667). 2.Didactica Magna (Arta de a învăţa pe toţi totul) este publicată în 1632. Aceasta cuprinde: descrierea principiilor fundamentale ale didacticii, organizarea sistemu lui de învăţământ pe bază de clase şi lecţii, sistem răspândit astăzi în întreaga lume. 3.l.F. Herbart (1776-l841); după Immanuel Kant, este primul profesor universitar de pedagogie. La universităţile Jena şi Konigsberg, impune cursuri de pedagogie cu caracter permanent. 4.Sorin Cristea, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, 2000, passim. 5.Bernadette Merenne-Schoumacher, Didactica geografiei, Editura AII, f.a., p. 9. 6.Gheorghe Tănasă, Metodica predării învăţării istoriei în şcoală, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 9. 7.M. lonescu, l. Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 57. 8.l. Radu, M. lonescu, Experienţa didactică şi creativitatea, Editura Dacia, ClujNapoca, 1987, p. 36. 9.Ibidem, p. 63. 10.Ibidem, p. 37. 11.Andre de Peretti, Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 39. 12.Ibidem. 13.Ibidem, p. 45. 14.Legea învăţământului, nr. 84/1995. 15.Andre de Peretti, op. cit., p. 44. 16.ApudGh. Tănasă, op. cit, p. 24. 17.Vezi, în acest sens, A.D. Xenopol, Teoria istoriei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, pp. 7l-74. 18.Vezi pentru amănunte A.D. Xenopol, op.cit, pp.7l-l10. 19.A.D. Xenopol, op. cit, p. 71. 20.Ibidem, p. 25. 21.Ibidem, p. 27. 22.Henri H. Stahl, Probleme controversate în istoria socială a României, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, passim. 23.A.D. Xenopol, op. cit, p. 125. 24.în amintirea lui Nicolae lorga, Şedinţa de deschidere a Institutului „N.

lorga" din decembire 1941, Bucureşti, 1942, p.14. 25.A.D. Xenopol, op.cit., p. 80. 26.F. Braudel, Ectris sur l'histoire, Flammarion, Paris, 1969, p. 55.

27.Stolnicul Constantin Cantacuzino este fratele mai mic al domnitorului Şerban Cantacuzino. După studii la Padova, între 1666 şi 1668, călătoreşte prin Europa Centrală unde cunoaşte studiile umaniştilor, care îi asigură o cultură vastă. 28.Biblioteca Academiei mss. 1267, f. 207.

29.Cronicarii munteni, Ed. M. Gregorian, Bucureşti, f.a. 30.Ibidem, pp. 54-55. 31 Vezi pentru amănunte M. Popescu-Spineni, Români în izvoarele geografice şi cartografice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 174. 32.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, învăţământul românesc în date, Junimea, laşi, 1979, p.31. 33.ApudM. Popescu-Spineni, op. cit, pp. 214-215. 34.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, op. cit, p. 64.
35.Ibidem. 36.Ibidem, pp. 114-l15. 37.Ibidem, passim. 38.Simion Bărnuţiu, Pedagogia, laşi, 1870. 39.Petru Pipos, Metodica şcoaleiparalele, laşi, 1887. 40.Gh. Tănasă, St. Arsene, Istoria românilor, antică şi medievală, Culegere tematică şcolară, Chişinău, 1993, p. 6. 41.ApudGh. Tănasă, op. cit., p. 25. 42.Marin Dumitrescu, Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare, Bucureşti, 1904, passim. 43.Gh.N. Costescu, Metodica predării istoriei şi geografiei, Ed. H. Steinberg, Bucureşti, 1905; pp. 6-7. 44.N. lorga, Cum se predă istoria în şcolile noastre cu ocazia unui nou manual, Bucureşti, 1899, passim.

45.A.D. Xenopol, Despre învăţământul şcolar în genere şi în deosebi al istoriei, laşi, f.a.; idem, Teoria istoriei (în limba franceză), Ernest Leroux, Paris, 1908; ediţia românească tradusă de Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997.
46.N. lorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, Bucureşti, 1944. 47.l. Lupaş, Lecturi din izvoarele istoriei României, Bucureşti, 1928. 48.Gh. Biber, l. Biber, îndrumări metodice şi planuri de lecţii practice pentru învăţământul secundar, Bucureşti, 1935.

49.V.G. Karţov, Metodica istoriei U.R.S.S. pentru şcoala elementară, traducere din limba rusă, publicată de Ed. Cartea Rusă, în 1947 şi 1949, şi de Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, în 1953. 50.A.P. Averionov, A.V. Efimov, VA. Orlov, E.S. Sanin, Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlli-a, Editura de Stat Didactică şi Pedagogi că, Bucureşti, 1953. 51.C. Dinu (coordonator), Metodica predării istoriei patriei noastre în clasa a Vll-a, Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1959.
52.Cornelia Marinescu (coordonator), Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani, Predarea cunoştinţelor de istoria patriei la clasele I-IV, Editura

1968.Tatiana Gafar. 53. . Didactică şi Pedagogică. 1968. Bucureşti.Didactică şi Pedagogică. Metodica predări istoriei. Bucureşti. Ed.

Plesciuc. M. 1976. Formarea sistemului de noţiuni în predarea isto riei c/s. Tănasă.Gh. 61. Pregătirea lecţiei de istorie. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. idem Istoria în şcoală: probleme actuale. Modernizarea predării istoriei. Bogdan Teodorescu. Gr. pp. cercetări experimentale. Editura Presa Universitară" Clujeană. I-IV. O încercare de diagnoză asupra predării istoriei.Călin Felezeu. 1993. Tănasă.Gh.Florea Stănculescu. programe şi manuale.Ion Aurel Pop. Despre planul de învăţământ. Tănasă.l. loniţă. LIX. nr. Ed. Craiova.C. Bucureşti.Marina Samoilescu. Gh. 63. Ed. Popeangă. Cluj-Napoca. Alexandru. Editura Gh. Ştefan. Metodica predării istoriei. 58.167-l80. culegere de tematică şcolară. 1993. în „Tribuna învăţământului".Gimnaziu. Didactică şi Pedagogică.137-l42. Ed.54. Prezent şi viitor în învăţământul nostru. 64. Cerghit. Laura Căpiţă. 72-84. Istoria românilor. nr. Epoca antică şi medievală. Obiective şi conţinu turi pentru istorie . M. Popa (coordonator). Perovici. 56. în „Revista de pedagogie". Istorie. în „Studii şi articole de istorie". 1999. M. op. 62. Rea Silvia Bărbulescu. în „Xenopoliana".T. 60. 12. Cabinetul de istorie. Câteva consideraţii. 1978. Laura Căpiţă. Chişinău. N. LX-LXI. în Analele Universităţii Al. Educaţie în spiritul democraţiei prin lecţiile de istorie.cit. 57. Metodica predării istoriei. Programa şi manualele de istoria românilor. Bucureşti. Perovici. în „Studii şi articole de istorie". Universitatea Al. . Dinu C. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 10. Metodica istoriei patriei. Bucureşti 1979. Didactică şi Pedagogică. tomul XXXIX. Editura Universităţii Bucureşti. Plesciuc. Ed. manual pentru liceele pedagogice.Ion R. pp.142-l48. Bucureşti. 1996. pp. 1991. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. Ştefan Arsene. M. Bucureşti. 41. Cuza din laşi. Mucica. în „Studii şi articole de istorie". Plesciuc. 1979. Mucica. 55. 1991. 11114. Giurescu. pp. Didactică şi Pedagogică. LX-LXI. Dinu. pp. Caiet de practică pedagogică. l. în Studii şi articole de istorie. laşi.l. 1990. 1998. Rosuţ.V. 59. 1993. Adrian Pascu. V-VII. 1974. Gh. 2000. idem Folosirea izvoarelor istorice în lecţii şi în activităţile extraşcolare. Ed. 1995. M.T. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. Cuza. Etnogeneza românească. serie nouă. Bucureşti. 1997. Laura Căpiţă.

. ^ . ABORDAREA OBIECTIVELOR PEDAGOGICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1... ^ ~ .... Formarea gândirii istorice 13.........' ... - > ^ $ \v Didactici *'-. Formarea capacităţilor practice 14..II. OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 11.OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 1... Achiziţionarea cunoştinţelor 12..-* Pedagogia ^.Alţi elevi \\ Instituţii şcolare şi universitare .......OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 2. Achiziţionarea cunoştinţelor Achiziţionarea cunoştinţelor este un proces complex care depinde de mijloacele şi modurile de lucru cu colectivele de elevi....1. s^ •/ turilor XV /^ Universităţi Cunoştinţe ale departamentelor disciplinare Cunoştinţe ale ştiinţelor umane şi sociale .....-'' Didactici Prac tici de înv Stare învăţării • '' Stăpânirea METODE Şl PEDAGOGICE .... de perimetrul unei metodologii de învăţământ şi de o inginerie de învăţare.... Alţi educatori ^e>... Formarea capacităţilor şi a trăsă psihice complexe 1.. aşa cum reiese din figura următoare1....'~" generală ...

motivaţionale şi atitudinale. Formarea gândirii istorice Acest obiectiv este într-o permanentă interdependenţă cu cunoaşterea istorică sau cu achiziţionarea de cunoştinţe în domeniul istoriei. simboluri. cunoaşterea istorică asigură formarea unor noţiuni şi concepte subordonate unor scopuri precise şi operaţionale. reprezentări). conţinuturi clar determinate şi acceptate. timp istoric şi cultură. pe baza principiilor promovate în istorie: toleranţă. evenimente cu implicaţii în evoluţia societăţii). datorită valenţelor sale educative şi formative. . Prin metodologii specifice. A gândi istoric înseamnă a cunoaşte şi a analiza cauzele care au generat un eveniment istoric. accesibilitatea conţinuturilor noţiunilor. deoarece practica este alimentată de surse teoretice"2. noţiuni şi concepte specifice unui sistem. Asocierea elevului la demersul de învăţare şi de progres presupune. proces de reflectare a realităţii. ierar-hizându-l. în scopul pregătirii elevului pentru integra rea în societate. -experienţa didactică în domeniul care permite achiziţionarea de cunoş tinţe în slujba valorificării acestora. datelor. a determina rolul pe care l-a jucat acesta în evoluţia societăţii. respect faţă de civilizaţii şi culturi. despre evenimente istorice şi cauzalitatea acestora. de mai mulţi factori: -calitatea. -capacitatea profesorului de a implica elevul în procesul de cunoaştere în domeniul istoriei. principii. faptelor şi evenimentelor istorice. Cunoaşterea. Disciplina istorie permite achiziţionarea unui sistem integrat de cunoştinţe despre spaţiu.2. aşadar. porneşte de la necunoaştere spre cunoaştere. dezvoltarea unor capacităţi intelectuale afective. Gândirea istorică implică realizarea a două obiective majore: reconstituirea trecutului şi explorarea lui din punct de vedere genetic. 1. clasificări (epoci istorice. funcţional şi axiologic. Obiectivele generale ale istoriei cuprind achiziţionarea unor cunoştinţe legate de trecutul istoric al comunităţilor umane. pe baza metodelor activ-participative. ierarhizare de reguli (convenţii. totodată. pentru programa şcolară de istorie şi îndeosebi pentru manualele de istorie. termeni. Achiziţionarea cunoştinţelor trebuie pusă în legătură cu expresia lui Curt Lewin: „nimic nu este mai practic decât o bună teorie. istoria este un bun public.Achiziţionarea cunoştinţelor în domeniul istoriei depinde. atitudine pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia societăţii. -sistemul ierarhizat de reguli după care sunt prezentate evenimentele istorice. în contextul în care. Dintre scopuri amintim funcţia cunoaşterii şi funcţia practică sau formativeducativă.

după vizite la muzeu. evenimente din istoria universală şi naţională. imagini. cu o . curiozitatea. diapozitive etc. în acest sens. —să explice fenomene istorice. Formarea trăsăturilor motivaţionale se realizează prin stimularea motivelor cognitive (a şti. în urma studierii unor ma nuale. motivaţionale şi afective. — să întocmească rezumate. a cerceta. fapte. procese istorice. Formarea trăsăturilor afective vizează posibilitatea descoperirii adevărului istoric. -să devină conştienţi de necesitatea unei atitudini civice pozitive în ceea ce priveşte unele evenimente şi evoluţii social-politice la care participă (atitu dine pozitivă în societate). de asemenea. Mai mult ca oricare altă ştiinţă. cunoaşterea trecutului istoric prin studierea istoriei românilor în şcoală determină patriotismul naţional. hărţi istorice. Sunt vizate în primul rând trăsăturile ati-tudinale. a descoperi). sublinia utilizarea istoriei. pornindu-se de la documentele istorice. iar ştiinţa istoriei este. Aşa încât istoria este foarte importantă pentru scopuri prezente. manuale. faţă de problemele globale ale omenirii. vizionarea unor filme documentare. faţă de drepturile omului. într-un interviu acordat revistei „Magazin istoric". __să utilizeze conştient sursele de informare (documente. Form area capacităţilor şi a trăsăturilor psihice com plexe Capacităţile şi trăsăturile psihice complexe ocupă un loc aparte în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. istoria cultivă. noţiuni. cărţi.3. Cunoaşterea apartenenţei la o comunitate determină patriotismul local. planşe.1. O trăsătură motivaţională este patriotismul local şi naţional. faţă de istoria naţională a românilor (în sensul cunoaşterii evenimentelor şi faptelor istorice cu implicaţii deosebite în evoluţia naţiunii române). Apartenenţa la o naţiune. implicarea ei în formarea capacităţilor practice şi psihice: „Niciodată nu poţi înţelege un eveniment de care te ocupi fără să priveşti în urmă de-a lungul istoriei. referate. prin care elevii pot: —să utilizeze o metodologie de cercetare a realităţii istorice prin docu mente de epocă. atracţia pentru istorie. monede etc. plăcerea de a cunoaşte mai multe fapte.4. foarte importantă ca disciplină de studiu şi cercetare cât şi ca posibilitate de modelare a caracterelor noii generaţii"3. Studierea istoriei permite formarea atitudinilor pozitive faţă de trecutul istoric.). Form area capacităţilor practice Predarea istoriei în şcoală permite formarea şi dezvoltarea unor capacităţi practice. dicţionare. -să devină conştienţi de necesitatea conservării patrimoniului istoric al omenirii şi a patrimoniului naţional. 1. concluzii. documente istorice.. Arnold Toynbee.

ideile de patrie şi patriotism.eficacitate deosebită. de dăruire şi .

culturale. istoria. adevărul istoric a lipsit din cărţile de istorie până în 1989. în sensul că nu sunt altceva decât proiectarea acestora asupra trecutului. propagandistice. în 1931: „Istoria este produsul cel mai primejdios al intelectului nostru. Obiectivele generale şi cele specifice istoriei sunt precizate de programele şcolare pe ani de studiu. precum şi a cauzelor acestora şi nu în opinia personală pe care o putem avea asupra acestei realităţi"5. toate acestea determină curiozitatea de a învăţa. Din aceste considerente. interesele şi nevoile prezentului determină ideologizarea istoriei. sau o istorie globalizată cu o exaltare a anumitor valori culturale. în prezent. imaginea eforturilor prin care s-a realizat progresul este un imbold în acţiunea de emancipare a individului pentru crearea unei societăţi progresiste. ca obiect de studiu. democraţie. în societăţile închise. ca de altfel şi istoricul. Capacităţile şi trăsăturile psihice se realizează în perioade de timp diferite. „nu rezidă decât în reproducerea realităţii faptelor petrecute. de respingere. Denaturat. Se adeverea ceea ce spunea Paul Valery. Cunoaşterea adevărului istoric despre un eveniment. La rândul lor. conform scopurilor urmărite. de abordare a conţinuturilor pe principii globaliste. ataşament. îndeosebi în ceea ce priveşte epoca contemporană. pace. încrederea în capacităţile cognitive. problema adevărului istoric este controversată. Restructurarea şi abordarea conţinuturilor perioadei contemporane pe baza adevărului istoric au eliminat interpretările în spiritul ideologiei marxiste. pentru îndeplinirea celor mai nobile idealuri pe care le-a nutrit naţiunea română: independenţă. profesorul. Rescrisă permanent. „Adevărul istoric". ea justifică orice şi nu ne învaţă absolut nimic"4. fără aprecieri de valoare. în cazul în care convingerile şi împrejurările reale lipsesc. care pot cuprinde durata unui ciclu de învăţământ sau mai mult. în comparaţie cu epocile anterioare. se obţin imagini istorice diferite. totalitare. societate permite formarea trăsăturilor afective. Considerăm că adevărul istoric este o convenţie stabilită de istorici şi de cercetători. epocă istorică. sau dimpotrivă. Este o istorie mitizată. trebuie să se abţină de a judeca şi a aprecia evenimentele istorice. scria Xenopol. . atracţia pentru trecutul istoric. în lupta continuă de formare a omului necesar unei societăţi democratice şi pluraliste. în scopuri ideologice. pluraliste. dar şi ca ştiinţă traversează o perioadă de restructurare.spirit de sacrificiu. stări emoţionale de simpatie.

Ele pot avea un aspect formal sau informai. acumulate de Nivele. Obiectivele generale sunt raportate la întregul sistem educativ15 şi vizează competenţe largi.informaţionale . Taxonomia lui B. de la tipul de schimbări care se pot realiza în procesul de învăţământ în ceea ce priveşte personalitatea elevului6. obiectivele generale sunt sistematice şi au un grad mare de abstractizare14. formative). •obiective cu generalitate medie sau obiective specifice (intermediare. dar şi unele capacităţi moralestetice. comportamentale. neglijează achiziţiile în domeniul formării personalităţii. Obiectivul pedagogic constituie o problemă cardinală7. Aspectul informai are în vedere asimilarea valorilor culturale esenţiale. Funcţiile obiectivelor operaţionale 2. afective. Consideraţii generale Pentru abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei sunt necesare câteva precizări privind conceptul de obiectiv. Specialiştii în domeniul pedagogiei9. care vizează însuşirea unor atitudini comportamentale: morale. materializat în termeni de comportament al elevului8. intelectuale.1.2. cunoştinţe. OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 21. deoarece exprimă un rezultat al instruirii. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor 24. informaţionale. învăţământul tradiţional. Consideraţii generale 22. atitudini realizabile pe ani sau cicluri de învăţământ16. disting trei categorii de obiective: •obiective generale la nivelul sistemului educativ (scopuri ale educaţiei). O definiţie a obiectivului pedagogic trebuie să pornească de la intenţionalitatea procesului instructiv-educativ. Aspectul formal presupune dezvoltarea capacităţilor native intelectuale. deprinderi. predominant informativ. Numite scopuri ale educaţiei12.S. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie 23. de referinţă). didacticii10 şi metodicii predării istoriei sau al altor discipline de învăţământ11. ale sistemului educativ Lecţii şi secvenţe didactice a Finalităţile sau scopurile educaţiei b Obiective specifice (intermediare) Obiective operaţionale: . transmite cunoştinţe.formative c Ierarhia obiectivelor educaţionale (după Gh. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor 25. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie 26. • obiective operaţionale (concrete. Tânasă) . structuri etc. forme. ţinte sau finalităţi ale educaţiei13.

abordează evenimentele istorice cu spirit critic. Conţinuturile programelor şi manualelor. dar şi o abordare interdisciplinară. fără a se renunţa la expe rienţa românească. -cunoştinţe. tehnologice. Istoria. primar. imaginaţia şi afirmarea de sine. participarea. Ca o concluzie: obiectivele specifice intermediare se referă la . -abordarea sistemică a planului de învăţământ. prin conţinuturi. gimnazial. socială şi politică. în urma căreia se realizează comportamentele propuse până la sfârşitul instruirii. morale. Istoria — ca ştiinţă sau obiect de învăţământ — vizează cele două aspecte. cu obiective specifice disciplinelor de învăţământ.. Permite prin lecţiile de cultură.omenire. Realizarea acestor obiective depinde de atitudinea tuturor educatorilor19. liceal. care vizează: -atitudini şi valori cu caracter formativ: respectul de sine şi respectul faţă de altul. acceptarea diver sităţii sub toate aspectele menţionate.o coordonată orizontală. -competenţa. dezvoltă gândirea critică. dar în acelaşi timp.o coordonată transversală. de organi zare politică sau de interferenţe religioase şi culturale. dezvoltă ataşamentul faţă de aceste idealuri. obiective realizabile în procesul de predare-învăţare a istoriei. . Obiectivele cu generalitate medie reflectă „conţinuturi plasate intermediar între obiectivele generale care nu sunt altceva decât criterii şi direcţii ale evoluţiei învăţământului la nivel de politică a educaţiei şi cerinţele determinate de procesul de predare-învăţare-evaluare". UNESCO17 propune un model al obiectivelor pedagogice. estetice. liber tate. capacitatea de a concepe imaginea unei lumi mai bune. profesional. fizice. care determină gândirea critică. prin conţinu turile referitoare la evoluţia economică. -abordarea curriculară a planului de învăţământ. formal şi informai. toleranţa. informaţii. deschis sau flexibil. care vizează învăţământul preşcolar. Acest model presupune voinţă politică. cooperarea. concluzii care cultivă idealuri de egalitate. deschidere spirituală. prin lecţiile de civilizaţie. ataşament faţă de dreptate şi pace. în interdependenţa lor. cunoştinţe furnizate de istorie şi care au un caracter formativ prioritar. Sorin Cristea18 menţionează trei coordonate principale pentru proiectarea procesului de învăţământ: . cu obiective pedagogice specifice educaţiei intelectuale. docu mente istorice etc. — o coordonată verticală.

de alţii. 2. obiectivele operaţionale presupun două sensuri22: .2. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie Definite de unii cercetători ca obiective pedagogice concrete20. fiecărei trepte de învăţământ sau pe discipline de învăţământ.obiectivele urmărite prin procesul de învăţământ specific unei etape (învăţământul general obligatoriu). de performanţă sau performative21. obiective comportamentale.

prezentau în acest sens o definiţie a obiectivelor operaţionale: „Marea majoritate a acestora se exprimă prin modificări cantitative. acţiuni. Operaţionalizarea presupune şi impune ca obiectivul să fie enunţat în funcţie de elev şi să se refere la activitatea elevului. . progres în ceea ce priveşte nivelul capacităţilor intelectuale.3. procese concrete. — un sens tehnic „care reclamă enunţarea obiectivului sub forma compor tamentelor observabile şi măsurabile". -în termeni de comportamente. în procesul de predare-învăţare. Din aceste considerente sunt numite ţinte concrete ale activităţii didactice24. pe termen scurt şi uşor verificabile. Au un caracter formativ prin implicarea elevului în procesul de predare-învăţare. Operaţionalizarea obiectivelor presupune: -deducerea unor obiective concrete din obiectivele generale. I. capacităţi. în comportamentul sau în conduita elevului"23. Sarcinile particulare. Obiectivele operaţionale sunt segmente ale lecţiilor26 şi se referă la ceea ce face elevul şi nu la ceea ce face profesorul 27. La obiectul istorie. vizând comportamentul ţintă într-o situaţie de învăţare31. -transformarea acestor obiective în sarcini. întreprinse de elev în procesul de predareînvăţare sunt enunţuri care descriu performanţa elevului şi permit analiza progresului realizat de acesta în comparaţie cu obiectivele din tema anterioară25. -stabilirea criteriului folosit pentru evaluare.. Strategia de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice este o activitate realizată de profesor prin proiectul de lecţie30 şi se referă la ansamblul operaţiilor de trecere. manifestări observabile. Obiectivele operaţionale pot fi precizate. Ele permit profesorului observarea acestor performanţe 28 după fiecare secvenţă a lecţiei. -prin precizarea condiţiilor specifice de manifestare a comportamentelor. într-un cuvânt. -în termenii performanţei. Cerghit şi Viorica Lupu. în Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. enunţate29: — în funcţie de elev. pe care trebuie să le realizeze elevul în procesul de predare-învăţare. de la abstract la concret. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor Operaţionalizarea obiectivelor diferă de la autor la autor. imediate.un sens general care se referă la transpunerea unui obiectiv în termeni de operaţii. 2. -cunoaşterea de către elev a condiţiilor în care performanţa va fi formu iată şi evaluată. analitice. Sunt cunoscute trei criterii de operaţionalizare a obiectivelor: -acţiuni ale elevilor care să determine achiziţii. neajungându-se la un model unic.

identificaţi.după citirea documentului istoric. rezolvaţi.. Operaţionalizarea obiectivelor de conţinut impune folosirea verbelor de acţiune.proporţia reuşitei: 60% cauzele. dar şi la obiectivele concrete de ordin cognitiv. Performanţa poate fi minimală sau maximală. Proiectarea obiectivelor operaţionale trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă (ani de studiu). întocmire de eseu etc. (Exemplu: Diferenţiaţi două etape ale revoluţiei din Anglia..restricţie în procesul instructiv-educativ. clasificaţi. însuşire a cunoştinţelor are în vedere: analiza. descrieţi. Identificaţi caracteristicile fiecăruia. . deoarece direcţionează activitatea elevilor. . —instrumente oferite elevilor. —cu ajutorul textului. Analizaţi fiecare vas în parte. de nivelul de performanţă diferit de la o clasă la alta. a cauzei evenimentelor istorice etc. Clasa. Observaţi aceste două vase de ceramică. Formulările menţionate de literatura de specialitate pentru precizarea condiţiilor de învăţare sunt: . Profesorul acordă un timp de lectură. împărţită în două grupe. . Exemplu: profesorul propune spre lectură un document istoric. Formulările profesorului sunt importante. lecturează documentul istoric. executaţi o hartă a Egiptului antic. evaluare. — criteriul modelului de evaluare: itemi de evaluare. afectiv şi psihomotor. 100% anii de domnie etc. alegeţi din aceste vase de lut pe cele specifice culturii x etc. S-au stabilit astfel condiţiile în care are loc situaţia de învăţare. —utilizând acest text. enunţaţi.) Stabilirea criteriilor de verificare. în ceea ce priveşte criteriul de verificare. sinteza şi achiziţia de cunoştinţe. Exemplu: Urmăriţi pe hartă deplasarea armatelor lui Alexandru Macedon.operaţionalizarea obiectivelor se referă la conţinuturi cu caracter prioritar informativ. Operaţionalizarea presupune condiţii didactice care includ: —informaţii şi instrucţiuni. interzicând citirea manualului sau a concluziilor din manual referitoare la evenimentul istoric cuprins în document. definiţi. Stabilirea timpului necesar acţiunii elevului este o condiţie care vizează nivelul reuşitei sub aspect formativinstructiv. comparaţi situaţia x cu situaţia y. de stabilire a progresului la nivelul fiecărei secvenţe de predareînvăţare. de evaluare. a noţiunilor. cum sunt: enumeraţi. obiectivul trebuie să precizeze: — nivelul cunoştinţelor: cunoaşterea timpului istoric.

scopurilor. . cognitive. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor La obiectul istorie. Operaţionalizarea are două sensuri: a) trecerea progresivă de la nivelul finalităţilor. afective. psihomotorii Obiective specifice diferitelor obiecte de învăţământ Obiective operaţionale Schemă ce indică etape progresive în derivarea obiectivelor operaţionale b) prezentarea obiectivelor concrete ca sarcini didactice care descriu comportamentul şi performanţa pe care le va dovedi elevul în timpul unei activităţi (lecţie).2. de pregătirea metodică şi de specialitate. orientări. Această trecere se realizează prin derivare. la formularea obiectivelor operaţionale. după următoarea schemă32: Concepţia despre dezvoltarea societăţii l______ Concepţia despre om Concepţia despre cunoaştere Idealul educaţional Finalităţi. de nivelul de performanţă al elevilor (medie sau maximă). obiectivelor generale. strategii ale funcţionării sistemului de învăţământ Scopuri Rezultatele ce se aşteaptă să se realizeze în diferite niveluri sau tipuri de şcolarizare Obiective generale. operaţionalizarea este strâns legată de măiestria pedagogică a profesorului.4. de experienţa pedagogică.

dar diferenţiate prin raportul performanţei34. G1 cauzele generale ale unui eveniment istoric G2 cauzele specifice şi factorii care le condiţionează G3 cauzele generale ale perceperii Ex : On = în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. să exprime elementele de asemănare şi deosebire dintre evenimente istorice asemănătoare S On exprimate. atitudini faţă de cunoaştere. S On identificate în text.Această prezentare de ansamblu este necesară pentru a reliefa interdependenţa dintre obiective şi importanţa cunoaşterii lor de profesor. S On este sarcina şi situaţia de învăţare derivată din obiectivul operaţional. să distingă dintr-un document istoric un număr de cauze ale unui eveniment istoric. în care sarcinile şi situaţiile de învăţare sunt derivate din obiectivele operaţionale. Pentru conţinuturile stabilite de programe la obiectul istorie. document istoric etc. harta etc. informaţii logice. unice prin natura lor.: On = La sfârşitul sau în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. această modalitate presupune corelarea sarcinilor concrete cu acţiunile elevului. din textul. în exemplul nostru. Este necesară o exemplificare: Obiectivul operaţional Sarcina de învăţare Ex. . On este un obiectiv operaţional oarecare. al procesului evaluator din activitatea de predare-învăţare. deprinderi motorii. Sarcinile de învăţare sunt enunţuri formulate de profesor pe baza verbelor de acţiune. în funcţie de acestea. exprimate în verbe de acţiune.. Sunt necesare câteva precizări privind activitatea în clasă la obiectul istorie. Prezentăm mai jos un model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut. precizate. adresate elevilor. Obiectivele concrete de conţinut33 concentrează sarcini didactice prin: deprinderi intelectuale. Gn sunt grupe de elevi cu ritmuri diferite de învăţare. documentul istoric. strategii cognitive. G1 elementele de asemănare G2 elementele de deosebire G3 elementele de asemănare şi deosebire Aceste exemple pot fi un model pentru elaborarea sarcinilor şi situaţiilor de învăţare a conţinuturilor lecţiilor de istorie. derivate din obiectivele operaţionale elaborate de profesor în concordanţă cu programa şcolară.. Diferenţierea grupelor de lucru în clasă este rezultatul testelor predictive şi al testelor de progres. iar G1.

Sarcinile de învăţare desprinse din obiectivele operaţionale permit realizarea progresului în acţiunea de cunoaştere şi însuşire a noţiunilor. fapte. specializată la nivel de aptitudine/capacitate în elaborarea şi rezolvarea problemelor şi a situaţiilor-problemă 3. A c ţiu n e a e le v u lu i — e x p rim a tă O b ie ctivu l p e d a g o g ic c o n cre t p rin tr-u v e rb c a re c o n fir m ă n c a p a c ita te a v iz a tă — în te rm e n i d e r e a liz a reo b ie ctivu lu i p ed ag o g ic a c o n ţin u t c o n cre t 1 Deprindere intelectuală •primul instrument al instruirii •solicită diferite niveluri de performanţăcompetenţă vezi obiectivele concrete: a . demon strează conceptual. Informaţie verbală •învăţarea noţiunilor •învăţarea judecăţilor (raporturi între noţiuni) •învăţarea raţionamentelor (raporturi între judecăţi) a)elaborează probleme şi situaţiiproblemă b)rezolvă probleme şi situaţii-problemă c)inventează probleme şi situaţiiproblemă a)enunţă — denumiri.e a)discriminează (sesizează stimuli care diferă prin una sau mai multe dimensiuni) b)identifică (o clasă de proprietăţi a unui obiect. pe baza performanţelor din sarcinile de învăţare diferenţiate. Deprindere motorie • capacitate exprimată prin: rapiditate de a sesiza.) c)clasifică (ordonează ierarhic.grupurile sunt mobile.. profesorul de istorie realizând modificările adhoc. arta profesorului de a implica elevii în activităţile de cunoaştere specifice istoriei. cunoştinţe b)defineşte — exprimând verbal relaţia din tre două sau mai multe evenimente sau generalizări (noţiuni. categorii) d)demonstrează (prin reguli constante în situaţii variate) e)generează (utilizează reguli complexe care permit rezolvarea unor probleme noi) 2.. evenimentelor istorice35. în această activitate intervin experienţa. conceptelor. judecăţi) c)raportează — stabileşte relaţii între eveni mente 4. de a identifica execută (acţiune-mişcare corporală care implică activitate musculară în anumite standarde — vezi calităţile deprinderii motrice) . Strategie cognitivă •un ansamblu de deprinderi intelectuale deplin integrate în activitatea de învăţare •„o deprindere intelectuală superioară". de a localiza. exemplifică — noţiuni.

evenimente sau persoane" -.de exemplu: gândire.5. Atitudine cognitivă • stare internă care influenţează elevul/ studentul în alegerea acţiunii/operaţiilor didactice pe criterii valorice alege (optează pentru o clasă de acţiuni/ operaţii personale care exprimă tendinţe pozitive-negative faţă de anumite „obiecte. convergenţă-divergenţă etc.) Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut .

. termeni. centrată asupra comportamentelor observabile. a standardiza. CUNOAŞTERE (date. a identifica.. a redefini a interpreta. a estima. a evalua Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin cognitiv. solicită profesorului o proiectare complexă. a argumenta.. a relata.. a planifica. a compara. a alege. a explica. a sintetiza 6.. ANALIZĂ pentru: a)căutarea elementelor b)căutarea relaţiilor c)căutarea principiilor de organizare a distinge. teorii. a judeca. a clasifica a restructura 4. a demonstra a extinde.. a decide a compara... SINTEZĂ pentru: a)crearea unei opere personale b)elaborarea unui plan de acţiune c)derivarea unor relaţii abstracte dintr-un ansamblu a scrie. a analiza._________. a argumenta. 2. a aminti. a recunoaşte a analiza.. a evalua. a valida. a formula. EVALUAREA prin: a)critica internă b)critica externă a judeca. a deduce a distinge. a transforma. a contrasta. a reorganiza. a recunoaşte. a determina 3.J 1.. ÎNŢELEGERE / capacitatea de raportare a noilor cunoştinţe la cunoştinţele anterioare prin: a)transpunere b)interpretare c)extrapolare a „traduce". a detecta 5. APLICARE (a noilor cunoştinţe) a aplica.. a distinge. clasificări. a extrapola. pe comportamentul final al elevului. a propune a deriva.. a identifica. aplicabil la orice nivel (formă) .. metode. la obiectul istorie. C o m p e te n ţe v iza te P erfo rm an te po sibile / acţiu n ea e le vu lu i/ studentului __________________. a generaliza a utiliza..Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice concrete. a se servi de. a produce a proiecta. . categorii) a defini.. a ilustra.

a discuta. a completa. a formula. a compara. a aproba a oferi spontan. a aplauda. a-şi asuma o sarcină. a aclama. VALORIZAREA prin: a)acceptarea unei valori b)preferinţa pentru o valoare c)angajare_______________ 4. a renunţa. a nega a discuta. a (se) juca. a evita. o acţiune. a defini.. a acorda asistenţă.. a schimba. a omogeniza __________________________ __________________________ caracterizare a globală autocaracteri zare globală a revizui. a încuraja. a izola. CARACTERIZAREA (valorică) prin: a) ordonarea generalizată b) a se conforma. a specifica a ajuta.Competenţe viza Performante posibile / acţiunea elevului/studentului 1 RECEPTAREA prin: a)conştientizarea mesajului b)voinţa de a recepta c)atenţie dirijată sau preferenţială a diferenţia. a dezbate. REACŢIA/ RĂSPUNSUL prin: a)asentiment b)voinţa de a răspunde c)satisfacţia de a răspunde 3. a subvenţiona a argumenta. ORGANIZAREA prin: a)conceptualizarea unei valori b)organizarea unui sistem de valori 5. a abstrage. o acţiune a dirija. a face aprecieri valorice legate de o activitate. a combina a alege. a separa. a răspunde corporal. a asculta. a acumula.. a teoretiza o temă a organiza. a rezista la condiţii de schimbare . a rezolva. a urma. a controla 2. o activitate a colabora conform unor norme manageriale (ierarhie pe verticală şi pe orizontală). a protesta. a armoniza. a diviza a accepta. a-şi petrece timpul liber într-o activitate a-şi spori competenţa prin. a practica. a fi apreciat.

Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin afectiv. aplicabil la orice nivel (formă) .

6. vizând modele ale unor evenimente istorice (poziţionarea trupelor într-o bătălie. . eseuri Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin psihomotor. atitudini. formarea de deprinderi intelectuale. — domeniul afectiv (Laudsneere). — domeniul psihomotor: condiţii motrice. ADAPTAREA a modifica voluntar mişcările în condiţii dificile. Bloom).domeniul cognitiv (B. Conceptul de taxonomie desemnează descrierea. -domeniul afectiv: formarea de sentimente. poziţionarea trupelor care se confruntă într-o bătălie etc. CREAŢIA a realiza sinteze. eveniment istoric. deprinderea de a realiza o hartă istorică etc. Taxonomiile care s-au impus.Competente vizate 1. REACŢIA DIRIJATĂ prin: a)imitaţie b)încercări şi erori ex: a descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o operaţie practică care vizează localizarea pe hartă a unei localităţi istorice. au avut în vedere: . aplicabil la orice nivel (formă) Literatura de specialitate prezintă multiple variante de tehnici de operaţionalizare a obiectivelor (taxonomii).S. clasificarea şi explicarea obiectivelor prin trei mari domenii de încadrare a obiectivelor36: -domeniul cognitiv: asimilarea de cunoştinţe. AUTOMATISM — deprinderi deprinderea de a arăta la hartă. DISPOZIŢIA: a)mintală b)fizică c)emoţională ex: a cunoaşte instrumentele necesare unei lucrări în cabinetul de istorie ex: a lua poziţia necesară pentru a arăta la hartă ex: a fi dispus să execuţi o operaţie tehnologică. convingeri. a vedea. fără a pierde eficienţa 7. a pipăi 2. 4. PERCEPŢIA prin: a) stimularea senzorială Performanţe posibile / acţiunea elevului / studentului a auzi. pe calculator sau pe o hartă mută) 3.

.domeniul psihomotor (Simpson). .

deprinderi şi capacităţi. logică. Acestea trebuie privite ca scheme elastice care trebuie acomodate cu structurile particulare ale istoriei. . comentarea unui experiment de viaţă evidenţierea consecinţelor şi implicaţiilor unor fenomene istorice Aplicarea presupune utilizarea de către elev a noţiunilor şi regulilor asimilate anterior pentru a explica concepte. prezentăm elementele cele mai importante privind ierarhizarea obiectivelor. situaţii noi Analiza semnifică capacităţile de gândire analitică. pe baza analizei de relaţii (raporturi logice. în ceea ce priveşte ierarhizarea modelelor. Deprinderile şi capacităţile se referă la obiectivele formative. după cum urmează: N r. G : Denumirea Scopul pe care îl exprimă: 1. deductivă. Cunoaşterea se referă la obiectivele de factură informativă.Sistemele de clasificare pe aceste trei dimensiuni ridică probleme de cunoaştere a acestor clasificări şi. y • cunoaşterea principiilor şi legilor. noţiuni. Taxonomia lui B. Comprehensiunea sau înţelegerea neformalului reformularea în termeni proprii a unei disfuncţii interpretarea unui document.S. •cunoaşterea regulilor. •cunoaşterea secvenţială. Taxonomia la B. hârtii istorice etc. •cunoaşterea criteriilor. în al doilea rând. Achiziţionarea de cunoştinţe cunoaşterea redarea reproducerea 2. •cunoaşterea clasificărilor. Bloom ierarhizează obiectivele informative şi formative. Bloom a fost elaborată în 1951 şi cuprinde două secţiuni: cunoaştere. •cunoaşterea modelelor. Pentru cunoaşterea acestor taxonomii.S. cauzale) analiza principiilor de organizare ACHIZIŢIONAREA cunoştinţelor presupune: •cunoaşterea faptelor istorice.

din expunerea profesorului. a unor elemente particulare care pot individualiza noţiuni. Taxonomia lui Bloom presupune tipuri de învăţare fără de care obiectivele nu pot fi realizate. epoca contemporană).COMPREHENSIUNEA (înţelegerea informaţiilor) presupune: •transformarea. •formarea de judecăţi de valoare. evenimente. identifică informaţiile din mai multe documente istorice. viaţa economică. •analiza elementelor componente ale unui fapt istoric. Cunoaşterea faptelor particulare presupune cunoaşterea spaţiului istoric. •noţiuni cu privire la viaţa culturală şi religioasă. locuri. antichitatea. Cunoaşterea terminologiei presupune formarea sistemului de noţiuni specifice istoriei: •noţiuni cu privire la timpul istoric şi spaţiul istoric. fotografii. populaţie. epoca modernă. •evaluarea pe criterii externe. •analiza principiilor de organizare. •producerea unei lucrări personale. •elaborarea unui plan al unei acţiuni de cunoaştere istorică. documentelor istorice. cu conţinut istoric. EVALUAREA presupune: •evaluarea pe criterii interne. pe care elevii le pot defini pe parcursul procesului de predare-învăţare. din vizualizarea unui diapozitiv sau obiect arheologic. evul mediu. din citirea unui document. protoistoria. pe baza activităţilor de învăţare. •transferul informaţiilor de la un conţinut istoric la altul. Toate acestea trebuie structurate pe epoci istorice (preistoria. ANALIZA presupune: •analiza relaţiilor dintre evenimentele istorice. fapte. Ierarhizarea este realizată de Gagne: . Elevii. pe baza unor documente. războaiele. consecinţe privind un eveniment istoric. recunosc şi indică elemente caracteristice vieţii economice. în acest sens este necesară o armonizare a taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare. SINTEZA presupune: •definirea unui concept istoric. fotografii etc. şi se referă la mediu geografic. •noţiuni cu privire la viaţa socială. hărţi etc. concepte etc. •noţiuni cu privire la viaţa economică. •interpretarea evenimentelor istorice. •elaborarea unui plan de acţiune sau cunoaştere a unui eveniment istoric. Pentru fiecare temă în parte se pot formula întrebări. •noţiuni cu privire la organizarea statală şi politică. descriu monumente.

înţelegerea: interpretarea. Taxonomia lui B. cunoaşterea principiilor şi teoriilor istorice. B. clasifi carea evenimentelor. trăsături etc. cunoaşterea elementelor generale ce aparţin unui domeniu de activitate. principii. Negreţ) 2. cunoaşterea metodelor. Bloom presupune obiective informative şi obiective formative. cunoaşterea datelor particulare (terminologie specifică disciplinei isto rie). C.). Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie Taxonomia lui B. cunoaşterea faptelor particulare (cauze. vizează formarea deprinderilor şi capacităţilor intelectuale. cunoaşterea căilor care permit prelucrarea secvenţelor lecţiei. Obiectivele informative implică cunoaşterea de către elevi a terminologiei specifice a datelor particulare referitoare la evenimente istorice.S.S. c.S. b. Taxonomia lui B. .5. I. criteriile după care se realizează această clasificare. Aplicarea.Categoria de obiective (Bloom) Tipurile de învăţare cu care se realizează eficient obiectivele (ierarhia lui Gagne) învăţare prin descoperire Domeniul cognitiv EVALUARE SINTEZĂ X ^ ^ Rezolvare de probleme Obiective din înlănţuiri motorii Armonizarea taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare (după loan Jinga. Btoom aplicabilă la obiectul istorie presupune: A. urmărite prin lecţiile de istorie. transformarea şi transferul de cunoştinţe în domeniul istoriei. Achiziţionarea cunoştinţelor specifice disciplinei istorie: a. Obiectivele formative.

.

observării unui obiect arheologic. —cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice: hrisov. trepte pentru achiziţionarea cunoştinţelor şi pentru formarea capacităţilor şi deprinderilor intelectuale. în activitatea de învăţare. cultură. Cunoaşterea terminologiei. pe baza citirii unui document istoric. edict... •indică. Câteva exemple sunt necesare: Obiectivul l (O. Treapta I. cunoaşterii spaţiului istoric şi geografic. Obiectivul II (O2) — Să recunoască scrierea... Obiectivele operaţionale (de referinţă) au în vedere: — timpul istoric: eră. pe baza vizionării unui diapozitiv. factorii etc. F. Noţiunile sunt foarte bine formulate în programele de clasa a V-a şi a Vl-a (publicate în „Studii şi articole de istorie"). a unei hărţi. oraş etc. an.. a desfăşurării. Operaţionalizarea obiectivelor la obiectul istorie presupune pentru fiecare categorie de obiective. informative sau formative. relaţiilor. datelor istorice.. tratat. Probele de evaluare. revoluţie. personalitatea..) . cauzelor.. cunoaşterii cauzalităţii evenimetelor istorice. elaborarea unui plan de acţiune. sunt situate pe aceeaşi treaptă cu obiectivele concrete.. Sinteza: definirea unui concept istoric.. —descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice.. principiilor de organizare.însuşirea şi folosirea limbajului specific: naţiune... evenimentelor. PE: Recunoaşteţi. identificaţi. Evaluarea: pe baza de criterii interne sau prin criterii externe. E.. dezvoltare ale evenimentelor istorice. Obiectivul III (O3). daco-get... -înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric: spaţiu mediteranean. Fiecare treaptă specifică unei anume categorii de obiective cuprinde verbe care indică acţiuni necesare cunoaşterii conţinuturilor. caracteristicile fenomenului istoric.. elevii: •precizează aşezarea geografică a unui imperiu. evoluţie. din imaginile sau modelele grafice prezentate. specificându-se domeniile de activitate didactică urmărite.D. Proba de evaluare (PE).Să definească: conceptele de răscoală... —însuşirea deprinderii de muncă intelectuală. epocă istorică. secol. veac. . Analiza: analiza cauzelor. război.. Ce este? Definiţi. antic. care implică însuşirea noţiunilor. convenţie. precum şi activităţile de învăţare specifice fiecărui an de studiu. cultură. deceniu. stat. PE: Să distingă caracteristicile. cetatea . . —înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. ale obiectului arheologic dintr-o epocă etc. revoluţie. a evoluţiei.

•recunosc diferitele tipuri de hărţi. PE — Precizaţi. informaţiile referitoare la un subiect dat. determinate de practicarea agriculturii. elemente de asemănare şi deosebire. schimbările dintr-un spaţiu istoric. 05 . imagini care reprezintă evenimente istorice. pe baza activităţilor de învăţare organizate de profesor. pe baza citirii hărţii şi a documentelor prezentate pe grupe. 08 — Să descrie Egiptul din punct de vedere economic. • documente istorice. descriu: •relaţia dintre om şi spaţiu istoric. referitoare la un fapt istoric).. le indică. stat. acceptate de istorie. •tipurile de schimbări intervenite într-o comunitate. a convenţiilor. relaţia cauză-efectacţiune. le specifică. în texte şi documente istorice. ocupaţia. clasificând şi informaţiile desprinse din lecturarea lor... le descriu. 06 — Să specifice ce a însemnat practicarea agriculturii. liber. Treapta 2— presupune cunoaşterea: •regulilor (a cauzelor unui eveniment istoric. PE — Descrieţi importanţa Nilului pentru locuitorii Egiptului antic. le identifică. noţiuni istorice etc. prin acţiunea unui eveniment istoric. for mulează exprimări legate de cronologie. sub îndrumarea profesorului. pe care elevii . PE — Identificaţi zona în care s-a creat statul egiptean. PE — Care este consecinţa dezvoltării agriculturii şi a celorlalte ocupaţii? 09 — Să identifice zona creării statului egiptean. le precizează. folosind date. evocate mintal. existenţa mai multor versiuni asupra aceluiaşi fapt istoric. •formelor: modul de organizare a unei societăţi etc. natura documentului istoric. elevii. •un eveniment istoric. informaţiile identice din mai multe documente. •reprezentărilor de fenomene istorice reale. teritoriu. •simbolurilor: semne. Fn activitatea de predare-învăţare. PE — Care este consecinţa practicării agriculturii? Oj — Să indice aşezările umane de pe valea Nilului. Acestea sunt fapte particulare sau particularităţi pe care elevii. importanţa determinată de revărsarea Nilului. locuri şi personaje. 04 — Să menţioneze importanţa Nilului pentru Egiptul antic.•identifică.Să precizeze ce ocupaţii au fost determinate de revărsarea Nilului. PE — Indicaţi câteva aşezări înfloritoare. obiecte.

să le recunoască. să le reprezinte grafic.să le identifice. •noţiunilor istorice diferite de la o epocă istorică la alta. .

culturi şi civilizaţii. PE — Descrieţi mediul geografic egiptean de acum trei mii de ani. faptelor. din diapozitivele prezentate. O^ — Să reprezinte prin semne convenţionale pe o hartă mută: o cetate. porturile. să prezinte cauzele formării statului egiptean. reprezentaţi capitala Egiptului.. 017 — Să recunoască tipul de război într-o epocă istorică. oraşele Greciei antice. oraşele. 018 — Să identifice din imagini consecinţele bombardamentelor. fluviile etc. construcţiile.. proceselor istorice. PE — Recunoaşteţi din documentul. un oraş. 014 — Să descrie influenţa mediului geografic asupra ocupaţiilor.cuprinde cunoaşterea secvenţelor. .. 013 — Să descrie mediul geografic al Egiptului Antic. PE — Ce relaţie este între Nil şi economia Egiptului? Treapta 4 . Treapta 3 . drumul parcurs de o armată etc. statele Orientului antic. precizaţi cauzele formării statului egiptean. stilul doric.O10 — Să identifice semnele convenţionale pe harta istorică. PE — Desenaţi o hartă pe caietul de istorie. PE — Enumeraţi. 016 — Să recunoască importanţa Nilului pentru economia Egiptului. Treapta 5— cuprinde cunoaşterea criteriilor după care se face o apreciere sau o definire a unui eveniment istoric.. PE — Clasificaţi regimurile politice din Europa în perioada interbelică. capitalele. a diviziunilor rezultate în urma unui proces istoric. a categoriilor de evenimente istorice. 020 — Să clasifice configuraţia politică şi ideologică a bătrânului continent între cele două războaie mondiale. PE — Care sunt ocupaţiile egiptenilor? Cum s-a ajuns la aceste ocupaţii? 015 — Să enumere. PE — Recunoaşteţi din aceste fotografii stilul doric. statele. definiţi principiile Constituţiei americane.. a consecinţelor.. influenţelor şi interferenţelor dintre evenimentele istorice. epoci istorice.presupune cunoaşterea de către elev a conceptelor şi noţiunilor. procedeelor. tehnicilor şi practicilor pentru identificarea adevărului istoric. PE — Identificaţi pe hartă construcţiile megalitice. tipul sau caracterul războiului dintre daci şi romani. PE — Identificaţi din imagine consecinţele bombardamentelor. Treapta 6— presupune cunoaşterea metodelor. acţiunilor. 012 — Să recunoască. cauzelor. a elementelor specifice pe care elevii le recunosc şi le identifică în acţiuni de predare-învăţare. 019 — Să enumere principiile Constituţiei americane. PE — Enumeraţi. a relaţiilor.

cartografice. PE — Enumeraţi cauzele războaielor greco-persane. consecinţe.presupune cunoaşterea principiilor evoluţiei unui eveniment istoric: cauze. transpune limbajul cartografic şi istoric în limbaj verbal (citirea hărţii istorice). desfăşurare. teoriile despre revoluţie. . Treapta 8— presupune cunoaşterea teoriilor. caracteristicile şi consecinţele unui eveniment istoric. 024 — Să identifice elementele componente stilului baroc. • Din limbajul grafic în limbaj verbal (citirea modelelor grafice). pe baza semnelor convenţionale.. revoluţie. Ex. evenimente istorice. PE — Precizaţi teoria. la Mărăşeşti etc. Cunoaşterea teoriilor despre un eveniment istoric. să identifice cauze. 025 — Să precizeze teoriile despre stat. evoluţii.. 022 — Să utilizeze metoda modelării pentru a cunoaşte aşezarea în teren. consecinţe.O — Să utilizeze metoda observaţiei şi comparaţiei pentru cunoaşterea cauzalităţii. relaţii ale evenimentelor istorice. PE — Observaţi. evoluţiei evenimentelor. 023 — Să enumere cauzele războaielor grecopersane. Treapta 9— presupune transpoziţia din partea elevilor. a conceptelor şi concepţiilor privitoare la cauze. PE — Dispuneţi pe hartă pe baza semnelor convenţionale (profesorul menţionează semnele convenţionale pentru fiecare armată) armata română şi cea germană la Mărăşeşti. caracteristici. dintr-un limbaj în altul. regim totalitar etc.. a unor noţiuni. PE — Identificaţi elementele componente ale stilului baroc.. determină formarea atitudinilor pozitive. 1: elevul observă harta drumurilor comerciale în Evul Mediu. Ex. evoluţii. accentuarea proceselor de analiză pentru cunoaşterea adevărului istoric. Elevii transpun: • Din limbaj cartografic în limbaj verbal conţinuturi istorice.3: o fotografie care prezintă o cetate permite elevului formularea prin limbaj verbal a caracteristicilor cetăţii respective. trebuie să definească. Elevii. • Din „limbajul" fotografic în limbaj verbal. procedee şi tehnici indicate de profesor. comparaţi. Ex. a armatelor române şi inamice la Plevna. stat. prin metode. • Din limbajul documentelor de epocă în limbajul istoric specific perioadei actuale. teoriile despre comunism. concepte.2: semnele convenţionale pentru dispunerea a două armate într-o bătălie sunt transpuse în limbaj verbal. ** Treapta 7-. cauze etc. să enumere. pe baza acţiunilor întreprinse în procesul de predareînvăţare. evoluţii. teoriile .

.. PE — Extrageţi ideile principale din textul. teorii.. evoluţii.. PE — Stabiliţi legăturile dintre.Ordonaţi logic evoluţia evenimentelor din textul. PE — Demonstraţi pe baza documentelor istorice caracterul fals al teoriei imigraţioniste. adică extinderea unor noţiuni. de la un element component la altul. procesul de mitizare sau demitizare a unui eveniment istoric.. • formularea de concluzii despre noţiuni. a sesiza desfăşurarea evenimentelor într-o ordine logică: cauză. Prezentaţi evenimentului menţionat de acest document.. •stabilirea cauzelor evenimentelor istorice. pe bază de argumente sau exemple concrete. consecinţe. concept. pentru a le completa şi explica. 031 — Să ordoneze logic un text referitor la un eveniment istoric.. a unui eveniment istoric prin: •semnificaţii atribuite unor evenimente.. evoluţii. personaj. PE . PE b — Definiţi cetatea medievală. •extragerea datelor şi a faptelor esenţiale dintr-un document istoric. concepte. •demonstrarea. Ce este o cetate medievală? Treapta 10— cuprinde interpretarea unui document istoric.. 026 — Să observe. efect. •capacitatea de a reorganiza. 027 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat. consecinţele PE a — Descrieţi caracteristicile cetăţii.. procese istorice.. 029 — Să extragă ideile principale din textul. Treapta 11 — presupune extrapolarea. concepte.Ex.. izvor istoric. Aceştia citesc textul şi reorganizează desfăşurarea evenimentelor din text pe baza propriei logici. Profesorul distribuie textul elevilor. 030 — Să stabilească legătura dintre existenţa sclavajului şi răscoalele sclavilor din Imperiul roman. element de cultură şi civilizaţie pentru repartizarea în categorii.. Extrapolarea se realizează prin: •determinarea însuşirilor unui fenomen. a adevă rului istoric... 028 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat.4: Citiţi documentul istoric. text etc... explicaţii de la un eveniment istoric la altul. PE — Demonstraţi dacă este adevărat sau fals că poporul român s-a format din sinteza daco-romană. prezentarea unor teorii despre evenimente... •introducerea de elemente specifice într-un ansamblu de valori cunos cute.. MM .

elevii tabilesc relaţiile dintre elementele . prin observare. comparare. lotiţe. sunt formulate anumite obiective: 032 — Să interpreteze dintr-un text noţiuni cunoscute. materiale logice. Ex. imagini etc. interpretări etc. comparare. •efectuarea de modele grafice. a unui document istoric. 037 — Să stabilească deosebirile dintre două noţiuni istorice. •esenţializarea prin concluzii şi prin acţiunea întreprinsă de cercetare. a valorii unei culturi şi civilaţii. PE — Stabiliţi deosebirile dintre evenimente. un stil arhitectonic de alt stil arhitectonic.. •estimarea consecinţelor unui eveniment istoric. PE — Utilizând dicţionarul personalităţilor politice din perioada interbelică. analiză. a materialelor didactice. 036 — Să identifice pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristi:e stilului doric. documentul pentru a cunoaşte noţiuni şi apte istorice. enumeraţi trei personalităţi de marcă ale PNL. procese şi fenomene istorice.. noţiunile: cultură. prevederea evoluţiei unor evenimente istorice. în vederea cunoaşterii istorice.•diferenţierea unor evenimente pe baza unor caracteristici. 035 — Să utilizeze: dicţionarul. Utilizarea. din text. referate. cărţi. •interpretarea hărţii istorice şi geografice. Renaştere. o cultură de altă cultură. 033 — Să prevadă consecinţele evoluţiei cursei înarmărilor. în funcţie de aceste coordonate. elemente specifice •ulturii materiale şi spirituale. în scopul cunoaşterii adevărului istoric. sinteză. prin analiza trăsăsturilor. în urma unei observări. PE — Interpretaţi. culturi. (Prin deducţii. PE — Care sunt consecinţele cursei înarmărilor? 034 — Să evalueze mărimea Imperiului persan. numită Umanism etc. Treapta 12— cuprinde aplicarea cunoştinţelor dobândite la istorie pentru: •utilizarea reprezentărilor abstracte: teorii despre evenimente. Treapta 13 — cuprinde analiza elementelor prin care se diferenţiază un eveniment istoric de altul. Umanism. PE — Evaluaţi mărimea Imperiului persan.: Renaşterea reprezintă o nouă cultură în care rolul hotărâtor în definirea ei îl are concepţia despre om. •sesizarea. PE — Identificaţi pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristice >tilului doric. mărimea cuceririlor unor imperii. in terpretare etc. rezumate. manuale. •utilizarea surselor de informare: atlase.

enumerate mai sus.) .

Treapta 15 . d.• presupune elaborarea unui plan de acţiune pentru cunoaşterea unui eveniment istoric prin scheme. să precizeze. presupune experienţă. comparare a unei opere personale (răspunsuri orale sau scrise): •realizarea unei observaţii asupra unui element de cultură materială şi spirituală. să facă distincţie.. Taxonomia lui Laudsneere defineşte obiectivul operaţional în funcţie de cinci precizări: •cine produce comportamentul dorit. să înţeleagă cauzalitatea şi schimbările în istorie. PE — Descrieţi castelul Bran. strategii optime de predare-învăţare-evaluare. prin sinteză. pregătire metodică şi de specialitate. formativă. să interpreteze. observare. izvoare istorice. Operaţionalizarea este un proces complex. să definească concepte legate de timp istoric. •ce comportament observabil va dovedi că obiectivul a fost atins. competenţă. să elaboreze un eseu. să exprime. prin dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare a elevilor. •elaborarea unui proiect sau a unei comunicări pe teme istorice. Subiectul (elevul) trebuie. să însuşească limbajul de specialitate. •elaborarea unor modele istorice. continuă. profesorul de istorie va alege pe cele esenţiale care asigură o evaluare precisă.. Elaboraţi un eseu despre Vlad Ţepeş. să însuşească deprinderi de muncă intelectuală. •în temeiul căror criterii se ajunge la concluzia că produsul (comporta mentul obţinut) este satisfăcător. •care este produsul acestui comportament. Textele docimologice sunt cele mai indicate.presupune.7 . să demonstreze. Treptele următoare cuprind evaluarea pentru stabilirea performanţei şi competenţei prevăzute de obiectivele operaţionale. proiecţii. prin obiectivitatea mare în notare. PE — Stabiliţi relaţiile dintre cele două culturi. •în ce condiţii trebuie să aibă loc comportamentul. Evaluarea se poate realiza prin criterii interne şi externe.O38— Să stabilească relaţiile dintre cultura antică şi cultura Renaşterii. să formuleze. Treapta 14 -. analiză. să argumenteze. Din multitudinea de obiective operaţionale. planificări care să favorizeze procesul de cunoaştere. spaţiu istoric. în procesul de predare-învăţare. •povestirea unei bătălii. intepretare. O39 — Să descrie.

şi eficientizează acest proces. elev-profesor. faraon. favorizând capacitatea elevilor de a diferenţia esenţialul de neesenţial (capacitate de sinteză). Este necesar un exemplu: Istorie— manual pentru clasa a V-a. Elevii au obligaţia: 01 — Să identifice aşezarea geografică a Egiptului Antic. întrebarea „Ce voi face?". precum şi cauzalitatea acestora. •funcţia de reglare. care stabileşte progresul şcolar şi nivelul de pregătire impus de programele şcolare. 02 — Să precizeze consecinţele aşezării geografice. •funcţia de anticipare a rezultatelor predării-învăţării. se asigură esenţializarea şi accesibilitatea conţinuturilor. 06 — Să înţeleagă şi să argumenteze evoluţia societăţii egiptene. Această funcţie facilitează învăţământul diferenţiat. ale formei de relief şi ale trecerii Nilului prin acest spaţiu. Precizarea obiectivelor este prima etapă necesară realizării unui proiect pedagogic. să desprindă cauzele . 05 — Să releve rolul comunităţii în procesul de schimbare a societăţii. 03 — Să precizeze ocupaţiile locuitorilor. Funcţiile obiectivelor op eraţionale Obiectivele operaţionale asigură cunoaşterea noţiunilor. pe care şi-o pune profesorul. cele mai importante sunt folosite pentru sistematizarea temei. evenimentelor istorice. tema — Regatul Egiptean.6. •funcţia de evaluare. performante. 07 — Să explice noţiunile de regat. Organizarea procesului de predare-învăţare porneşte în primul rând de la precizarea obiectivelor operaţionale. presupune pro iectarea şi activitatea de predare-învăţare — evaluare didactică pe baza obiec tivelor operaţionale care astfel au un rol orientativ şi stimulativ pentru elevi. Editura Teora. prin funcţii cum sunt: •funcţia de organizare a procesului de predare-învăţare. Prin verbele de acţiune folosite. Obiectivele operaţionale permit elaborarea proiectului de lecţie. care permite diagnosticarea dificultăţilor pe care le manifestă elevii în procesul didactic. realizează organizarea procesului de predare-învăţare centrat pe un proiect de lecţie în care conţinuturile de predat şi acţiunile de învăţare ale elevilor pornesc printr-un demers comun profesor-elev. permite anticiparea rezultatelor la care se aşteaptă profesorul în activitatea didactică. reprezintă condiţia reuşitei activităţii de predare-învăţare.2. se referă la obiectivele operaţionale specifice. 04 — Să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. conţinuturile specifice disciplinei istorie.

08 — Să cunoască împărţirea administrativă a Egiptului. .care au determinat formarea regatului egiptean.

contribuie la dezvoltarea schemei lecţiei pe tablă. permit însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe minimale referitoare la tema respectivă din clasă. concepţii. de observare a implicării elevilor în formarea anumitor deprinderi: de muncă independentă. analizate şi sintetizate de profesor. graduarea acestora de la elemente simple la conţinuturi complexe. pe parcursul procesului didactic. care. în ceea ce priveşte interpretarea hărţilor istorice etc. elevi. deprinderi însuşite de elevi în procesul de predareînvăţare. . realizează o învăţare pas cu pas. Modul de elaborare a schemei pe tablă va fi expus într-un capitol viitor. regat 'imperiu Aceste idei-ancoră sunt susţinute cu conţinuturi. etape în evoluţia statului egiptean. Evaluarea este rezultatul aplicării obiectivelor operaţionale în procesul de predare-învăţare. prin stabilirea obiectivelor.ocupaţiile locuitorilor<Vanima|e|or \ ^comerţul ^societatea dezvoltată ^. sau împreună de profesor şi elevi. Profesorul.Elementele esenţiale ale operaţionalizării sunt expuse obligatoriu pe tablă. Anticiparea presupune un sistem de cunoştinţe. Funcţia de anticipare a rezultatelor activităţii didactice (predareînvăţare) este în strânsă legătură cu funcţia de evaluare.hărniciei datorită \ oamenilor ^ spaţiului geografic *stat egiptean . de informare prin studierea documentelor istorice. individual sau pe grupe. Obiectivele prezentate prin această schemă esenţializează conţinuturile. cu posibilităţi de sesizare a progreselor elevilor în ceea ce priveşte cunoştinţele istorice dobândite în etapele parcurse. într-o schemă care permite elevilor cunoaşterea acţiunii învăţării. /aşezarea run dar al Nilului 4 agricultura Egiptul antic / creşterea .

II. ianuarie. p. . 4. 30. 49 3.Sorin Cristea. Bolintineanu. 1988. 2000. 7. II. Ion Negreţ.Gh. voi. E. cit. Pedagogie. 24.Vezi Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă (coordonator Ion Cerghit). 1996. 1997.l. 8.loan Jinga. Editura Hardiscom. 82. 30-35. cit. loan Jinga. II. Tănasă.D. op. p. Strategii didactice. cit. p. 14.Sorin Cristea. cit.loan Jinga. 31. 20. op. p. 29. p. 75. 29.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă.D. Pedagogie l. Ion Negreţ.Vezi în acest sens Gh. 77. p. Universitatea din Bucureşti. p. Clusium.Gh. p.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. Universitatea din Bucureşti. Bucureşti. Ion Negreţ. Radu.Gh. E. p. Elena Istrate. op. cit. p. Tănasă. Gh. op. p. 21. l. 33. Editura Editis. p. f. Pedagogie II. 5. p. op. 18.Andre de Pereţii. pp.1. 2.. p. Cerghit.Ibidem. 68. 83. p. loniţă. cit.Măria Eliza Dulamă. op. vezi în acest sens şi Sorin Cristea. voi..T. op. 11. 94. 63. L. 26. Editura Hardiscom. cit. 20. George Văideanu. 36. p. 1994.Ibidem. p. Bucureşti. lucu. 9. pp.loan Jinga.A. UNESCO-50. pp. 28. p. 22. cit. Tănasă. 28-29. 1996. op. 32. Piteşti.Măria Eliza Dulamă. cit. Didactica. 29. 68. Ed. op. 7-35. op.Apudh. cit. 27. op. Vlăsceanu.Măria Eliza Dulamă. 14-l5. Măria Eliza Dulamă.a. nr. 40-43.Sorin Cristea.Ibidem.— NOTE — 1. p. op.P.Curs de pedagogie. cit. cit. p. 19. 58.. op. AII Educaţional. pp. cit. op. op. 62. Negreţ. cit. Xenopol. Ed.D. 25. cit. l. Manual de pedagogie. 125 6.Magazin istoric. p.. 28. 19. cit. pp. 10. Ion Negreţ. op. 48. p. 1997. 74.. învăţarea eficientă. p. 76-79. 1976. 54-56. Xenopol. cit.„Studii şi articole de istorie" LXIII (serie nouă). 23.Romiţă B. Educaţie. Tănasă. Sorin Cristea. 34. 139. 74. cit. Fundaţiei Culturale D. voi. 79. Marin Manolescu. voi. 1997. pp. op. p. 83.. op. pp. Piteşti. II. p. p. Manual pentru şcoli nor male. 35. 1988. 37. p. cit.Sorin Cristea. 142. 78-79. op. 151.loan Jinga. loan Jinga. Gh. 86.Curs de pedagogie.. 1997. Popescu. Editura Didactică şi Pedagogică. cit. p. pp. op. Curs de pedagogie. Tănasă.

CONSIDERAŢII GENERALE Conţinutul învăţământului istoric în şcoală a constituit subiectul unor controverse din partea pedagogilor şi istoricilor. analiza. conţinuturile şi modelele sunt de domeniul filosofiei istoriei. Revista. ele se cheamă şi trebuie să se regleze una pe alta pentru că numai prin aceasta pot răspunde dorinţei de a atinge.CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Teoria sintezei în istorie şi îndeosebi în manualele de istorie este sesizabilă în opera lui Voltaire2. în definirea teoriei sintezei în istorie. de a explica şi a înţelege. socială. Berr. religioasă etc.III. —structuralismul. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC 1. de unii istorici americani din mişcarea New Historf. revine frecvent datorită faptului că în ştiinţa istorică sunt mai multe concepţii privind abordarea acesteia.CONSIDERAŢII GENERALE 2. în 1900. dar şi de istoricii din alte ţări. ÎNŢELEGEREA SI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 3. un rol hotărâtor l-a avut şcoala franceză prin H. . Centrul Internaţional de Sinteză de la Paris şi revista de sinteză istorică „Revue de synthese historique". continuând să se manifeste şi în prezent. Problema rescrierii manualelor de istorie şi a istoriei. a iniţiat şi o serie de modele privind predarea istoriei. PROGRAME SI MANUALE ŞCOLARE 1. cu anumite particularităţi şi imprecizii. Sinteza în istorie reprezintă. —prezenteismul. STABILIREA. în genere. care a întemeiat. O scurtă prezentare a acestor concepte permite profesorului care predă istoria să-şi formuleze o viziune de ansamblu asupra istoriei şi studiului acesteia în contemporaneitate. Totuşi." Această concepţie de prezentare a istoriei a fost îmbrăţişată de Şcoala Analelor*. sterilă fără sinteză. abordarea faptelor trecutului în toate elementele specifice vieţii umane: viaţa economică.FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. elaborarea istoriei pornea de la îmbinarea armonioasă a analizei şi sintezei unui eveniment istoric. politică. în esenţă. —noua istorie economică. pe lângă propagarea sintezei în istorie. Potrivit acestei concepţii. „Sinteza este himerică fără analiză. de „Noua revistă istorică"5 în Italia. considerăm necesar să menţionăm principalele tendinţe contemporane în abordarea istoriei1: —teoria sintezei. îndeosebi în învăţământul superior3. în concepţia adepţilor săi.

După 1960. în sprijinul acestei teorii amintim câteva situaţii în care adevărul istoric poate fi pus la îndoială. învăţământul istoric în şcoală impune selectarea unor conţinuturi istorice adecvate obiectivelor pedagogice şi educaţionale11. Cercetătorul sau elevul citeşte un document.în activitatea de predare-învăţare se pune accentul pe procedeele de cercetare istorică la un nivel elementar. în esenţă pe exerciţii-detectiv şi jocuri didactice. trebuie privit ca un proces de cunoaştere istorică. şi viza8: • surprinderea interdependenţei dintre diverse elemente ale realităţii economice. manualele de istorie trebuie: — să aibă un conţinut ştiinţific. rezultatul concluziilor studierii unui document istoric. înfăţişând faze şi aspecte diferite din societate.să cuprindă noţiuni şi evenimente istorice unanim acceptate. el nu trebuie confundat cu o judecată unică. pe descoperirea individuală. o concluzie din punctul de vedere al celui care l-a comandat sau scris. . Istoricii9 adepţi ai curentului mai sus-amintit defineau istoria şi diferitele probleme ale acesteia prin loturi cantitative. în cele mai multe situaţii este reprezentat de noţiuni şi evenimente istorice cu implicaţii în cunoaşterea evoluţiei societăţii umane. raporturile din societate şi dintre oameni10. Documentul prezintă un eveniment. Pentru a atinge valenţele educative necesare obiectivelor predării istoriei. El punea accentul pe fundamentarea conceptelor7. refuzând analiza calitativă. adevărul istoric este relativ. . cercetării unei necropole etc. operaţionale. Adevărul istoric obiectiv implică o cunoaştere cumulativă în timp.U.aspecte ale evoluţiei societăţii din vremea elaborării documentului sau timpului istoric la care se referă. Problema centrală a confruntărilor actuale în istorie — adevărul istoric — a constituit subiectul multor istorici şi filosofi ai istoriei. — contextul în care au fost elaborate. Curentul Noua istorie economică a apărut în S. . istoria a început să fie abordata structuralist. •stabilirea relaţiilor de interdependenţă care pot influenţa elementele respective sau alte elemente.autenticitatea ştiinţifică a documentelor istorice studiate. •observarea şi cuantificarea liniilor de evoluţie ale unui element. Adevărul istoric este un proces al acumulărilor ştiinţei istorice. Conţinutul manualelor de istorie trebuie dezideologizat în lumina adevărului istoric. Structuralismul urmăreşte depăşirea modalităţii de a înţelege istoria drept o simplă succesiune exterioară unor evenimente nelegate lăuntric. Realitatea istorică în infinitatea dezvoltării ei este deosebită.A. Faptele prezentate sunt un adevăr istoric? în acest context. Acestea sunt convenţii între istorici sau cercetători ai istoriei. Adevărul istoric obiectiv depinde de câteva elemente esenţiale: .

Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) 24. combătând excesul de cunoştinţe în conţinutul manualelor şcolare şi. —cuprinderea în manualele şcolare a unui volum mare de informaţii.Scopul general al educaţiei 22. Acesta pune accentul pe formarea capacităţilor intelectuale. pe dezvoltarea gândirii. fără valenţe educative deosebite. al manualelor de istorie. STABILIREA. în ceea ce priveşte conţinutul învăţământului. O abordare a istoriei din acest punct de vedere presupune introducerea în manualele şcolare doar a unor cunoştinţe necesare formării culturii generale. —memorare.Explozia informaţională 23. Acest curent nu ţine seama de relaţia dintre conţinut şi procesul de formare a personalităţii. Curentul formal a apărut ca o reacţie la curentul material. -neglijării capacităţii formative a elevilor. în pedagogia contemporană sunt trei orientări manifestate şi în domeniul istoriei: — curentul material. stabilirea. medie. Curentul pragmatic porneşte de la faptul că majoritatea indivizilor au capacităţi intelectuale medii sau submedii. în cel mai bun caz. -uitării volumului mare de informaţii cerute. în cazul nostru. Curentul material a apărut la începutul secolului XX şi punea accentul pe: —acumularea de informaţii. -să fie structurate pe probleme majore. neesenţiale. Practica şcolară a demonstrat că acest curent în domeniul istoriei nu realizează decât într-o mică măsură obiectivele educaţiei sau învăţământului datorită: — suprasolicitării elevilor. -neglijării elevilor cu o gândire înceată. -curentul pragmatic. -curentul formal.-să fie elaborate într-un stil concis. ÎNŢELEGEREA ŞI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Structurarea.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ 25. 2. cultura generală este mediocră sau. ierarhizarea şi înţelegerea conţinutului învăţământului istoric în şcoală depind de mai mulţi factori pe care îi vom prezenta în continuare. FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. 21.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate .

2.formularea unor concepţii şi noţiuni care să stimuleze dezvoltarea me moriei şi nu tendinţele de saturare cu informaţii inutile care. faţă de evenimentele istorice. interpretări noi. Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să îndeplinească unele condiţii cum sunt: — accesibilitatea. -programe şcolare de istorie pe ani de studiu şi cicluri de învăţământ. deprinderi.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic 2. conduita civică depind de interdependenţa axiologică a funcţiilor educative. principii marxiste etc. obiectivelor operaţionale specifice disciplinei istorie. Cercetările în domeniu. . Explozia informaţionala Această expresie a apărut ca urmare a creşterii permanente a conţinutului informaţional al ştiinţei istorice şi al ştiinţelor în general. se uită şi nu contribuie la dezvoltarea integrală a personalităţii. selectarea şi folosirea acelor concepte pedagogice necesare realizării obiectivului educaţional constituie o condiţie esenţială pentru elaborarea manualelor de istorie. explozia informaţională determină conţinuturi vaste. Conţinuturile şi temele cuprinse în manualele de istorie trebuie să aibă în vedere cele trei funcţii specifice educaţiei din cele trei domenii de referinţă ale vieţii sociale amintite mai înainte: -funcţia politică. -funcţia economică. -neideologizarea sau politizarea conţinuturilor. . noua istorie economică. trăsături psihice ale formării culturii generale. abordarea istoriei după principii şi teorii diferite (teoria sintezei.Nivelul de abordare a conţinuturilor 27. Toate acestea permit realizarea obiectivelor educaţiei.1.). fără de care elevul nu poate dobândi cunoştinţe. Conţinutul învăţământului este structurat în: — planuri de învăţământ. Elaborarea. în selectarea informaţiilor pentru elaborarea conţinuturilor învăţământului istoric. -funcţia culturală. Scopul general al educaţiei Dezvoltarea personalităţii umane. -manuale şcolare alternative. -structurarea conţinuturilor pe epoci istorice (perioade istorice).26. este necesară urmărirea unor principii: -respectarea adevărului istoric. 2. integrării individului în societate. în timp. atitudini pozitive în societate. interdisciplinaritatea. structuralismul.

Aceasta trebuie să nominalizeze. devine eficientă în demersul educaţional în măsura în care se integrează în sistemul disciplinelor şcolare prevăzute prin planul de învăţământ. noţiuni. biologie. pe ani de studiu şi îndeosebi prin manuale. După selectarea conceptelor şi faptelor necesare descoperirii adevărului istoric. la obiecte de studiu diferite prevăzute de planul de învăţământ. în programele de istorie.transdisciplinaritatea. întâlnim aceleaşi noţiuni. -pluridisciplinaritatea. geografie. teme. Interdisciplinaritatea în conţinuturi constă în faptul că. Selectarea informaţiei este opera unei echipe interdisci-plinare care trebuie să cunoască conţinuturile esenţiale din domeniul istoriei. evenimente care să permită formarea unei concepţii ştiinţifice pragmatice şi educative în rândul elevilor. Conţinuturile programelor nu pot fi realizate decât de o echipă interdisciplinară cu o viziune modernă asupra ştiinţei. acţiuni etc. fizică sunt preluate de istorie şi folosite cu succes pentru realizarea obiectivelor operaţionale. -noile acumulări în pedagogie. date. sunt elaborate noţiuni.Conţinutul istoric trebuie selectat pe baza informaţiilor de la nivelele superioare ale istoriei. Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să ţină seama de modalităţile de interpretare şi cercetare specifice teoriei ştiinţei: -multidisciplinaritatea. pe baza cărora nominalizează legităţile şi principiile generale ale ştiinţei istorice necesare formării culturii generale. biologie. Abordarea multidisciplinară a conţinuturilor istoriei în şcoală presupune susţinerea unor elemente ale altor discipline pentru explicarea unor noţiuni istorice. societate şi gândire. Exemplele sunt multiple: evoluţia omului este studiată de istorie. pe ani de studiu. 2. concepte. care asigură formarea unei concepţii istorice moderne. evenimente. . -dezvoltarea celorlalte ştiinţe. Istoria. ca disciplină şcolară. Pluridisciplinaritatea implică preluarea unor informaţii din alte ştiinţe şi integrarea lor în conţinuturile istorice. Interdisciplinaritatea în conţinutul şi predarea istoriei în şcoală este determinată de: — factorii economico-sociali. Conţinuturi şi noţiuni din geografie. Interdisciplinaritatea. reguli. .3. Selectarea informaţiei necesare se realizează prin programe şcolare. permiţând o abordare sistematică a conţinuturilor istorice care duc la reflectarea unei realităţi istorice obiective şi asigurând transferul de informaţii între diferite discipline de învăţământ. Interdisciplinaritatea permite cunoaşterea conexiunilor şi interacţiunilor existente în natură. — interdisciplinaritatea. fără influenţe politice sau ideologice. religie.

cadru geografic. a unor evenimente dramatice din viaţa unor comunităţi umane din antichitate până în prezent. -condensarea imaginii prin stocarea informaţiilor. în urma cercetării documentelor istorice. antropogeneză. Termenul istorie presupune trei sensuri12: — istoria ca totalitate a faptelor întâmplate. Asamblarea faptelor realizate de ştiinţa istorică se concretizează prin: -esenţializarea imaginii trecutului. de asemenea.teorii. Ex. Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor discipline pentru a facilita cercetarea istorică. exprimate prin legi. Exemplu: proprietăţi. cultura civică. a faptelor desprinse în urma cunoaşterii unei realităţi istorice. geografia. biologia. Ex. -folosirea adevărurilor incontestabile. .istoria scrisă. prin prelucrarea datelor. Relaţia interdisciplinară cu geografia.4. pentru a stabili apartenenţa la un grup etnic etc. Abordarea transdisciplinară este foarte importantă astăzi. în sistemul deschis şi vast de informaţii din care este constituită ştiinţa sunt integrate. La acestea se adaugă ipoteze în curs de cercetare. Genetica. La clasele V-XII prin corelare interdisciplinară.3: prelucrarea de elemente de ADN pentru a concluziona referitor la starea de sănătate a unui personaj istoric. Istoria ca ştiinţă este reconstrucţia selectivă a ceea ce a avut loc în trecut. — istoria activităţilor de cercetare. formule. noţiuni şi concepte cunoscute de aceştia de la alte discipline de învăţământ. şi ipotezele în curs de cercetare. Tratarea interdisciplinară în procesul de predare-învăţare a unei lecţii de istorie constituie subiectul unui alt capitol. din domeniul istoriei. . noţiuni.2: examinarea mumiilor cu ajutorul razelor x sau a tomografului pentru a cunoaşte evoluţii ale corpurilor mumificate. biologia este evidentă. Amintim economia. microbiologia. realizări materiale şi spirituale. filosofia. rezultată în urma cercetării (istoriografia). pentru încadrarea într-un timp istoric a acestora. ale „stării de sănătate" a acestora. a cauzelor unor evenimente etc. concepte. profesorul de istorie poate integra în procesul de predare-învăţare noţiuni şi concepte explicate cu ajutorul elevilor. pentru cunoaşterea unor evoluţii ale unor personalităţi. 1: datarea cu C14 a unor materiale arheologice etc. economia. medicina şi fizica nucleară contribuie la elaborarea unor noi metodologii de investigare a relicvelor arheologice. Ex. în vederea cunoaşterii adevărului istoric.. 2. din alte domenii sau din pedagogie. Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţăm ânt Ştiinţa constituie ansamblul informaţiilor acumulate de omenire de-a lungul istoriei.

social. poartă amprenta epocii în care a fost scrisă. încrederea în rolul activ al istoriei este întâlnită în opera multor învăţaţi. în genere. . De asemenea. de conţinutul programelor şcolare bazate pe logica şi conţinutul istoriei ca ştiinţă.integrarea evenimentelor în contextul în care au avut loc. formulează concluzii pe bază de comparaţii şi diagnoză privind practica politică.Ştiinţa istorică cercetează geneza fenomenelor.o structurare a conţinuturilor în funcţie de obiectivele specifice fiecărui an de studiu sau ciclu de învăţământ. religioase. Ştiinţa istorică asigură informarea despre evoluţia societăţii omeneşti. a evoluţiei unor societăţi şi epoci istorice. socială. totalitarism etc. implicaţiile războaielor. acţiuni prin care elevii pot opera pentru esenţializarea informaţiei. ideologice. lupta antiotomană. printr' însă vom prevede viitorul. de la activitatea culturală la cea religioasă. pentru elaborarea unor concluzii asupra unor evenimente istorice. Aceste obiective sunt desprinse din întrebările puse referitor la acţiunile umane sub diferitele forme de manifestare. revoluţiilor asupra evoluţiei popoarelor şi naţiunilor. printr' însă vom fi români căci istoria este necesară «căci prin ea» se poate şti dacă un popor propăşeşte sau dacă se împovărează. într' însă vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem. noţiuni. istoria şi veţi şti ce suntem. în acest sens realizează şi prezintă: . consecinţele acestora. este considerată de Arnold Toynbee: „disciplina de studii şi cercetare" pentru înţelegerea unui eveniment politic. în aceeaşi optică. război rece. desfăşurarea lor. fapte istorice? Dar semnificaţia unor concepţii. cultural contemporan14. consecinţele unor acţiuni. întrebările la adresa trecutului exprimă prezentul. sarcini. fenomenele ulterioare pe care le-a generat. deoarece exprimă ceea ce gândesc oamenii acelui prezent despre trecut. Din această cauză sunt divergenţe de interpretare pe marginea evenimentelor istorice. de la activitatea economică la cea politică. (Care concepţii economice sunt viabile pentru evoluţia unui popor? Care sunt implicaţiile unor ideologii în evoluţia popoarelor. dar. Mihail Kogălniceanu considera istoria „cartea de căpetenie a naţionalităţii noastre.?) Nu se poate pune un semn de egalitate între istorie ca ştiinţă şi istoria ca obiect de învăţământ. . economică. de unde venim şi unde mergem"13. Nu se poate vorbi de o altă ştiinţă fără a se recurge la istorie sau la istoria ca ştiinţă. politice. -diagnoza. Istoria ca obiect de învăţământ se elaborează în funcţie de logica didactică. permite cunoaşterea diferitelor concepţii economice. întrebaţi. de la Machiavelli la Nicolae lorga. Obiectivele studierii istoriei au în vedere trei direcţii: — analiza. Istoria. — un ansamblu de date şi fapte. -prognoza.

—funcţii practice. esenţială în formarea culturii generale şi pentru integrarea individului în societate. pe baza unor metode active ale pedagogiei moderne şi a unor mijloace de învăţământ adecvate. Toate acestea nu se pot realiza decât prin prezentarea faptelor pe baza adevărului istoric. . Să amintim în acest sens istoria scrisă din timpul totalitarismului comunist. noţiunile şi conceptele. adecvat anului de studiu.5. . —informaţiile. a cercetării în domeniu.. a selectării conţinutului istoric din informaţiile pe deplin clarificate de ştiinţa istorică17. concluziilor ne cesare trăirii interioare. Funcţiile de cunoaştere se realizează: • prin analiza evenimentelor istorice. Ideologizarea elevilor prin istorie este periculoasă şi potrivnică progresului. a cauzalităţii evoluţiei lor şi tendinţelor viitoare. -integrarea istoriei românilor în istoria universală. Istoria poate îndeplini şi o funcţie ideologică. . -cultivarea simţului răspunderii faţă de viitor. cultivării ideilor de patrie şi patriotism. care este rezultatul acumulărilor . îndeplinind două tipuri de funcţii16: —funcţii de cunoaştere.conţinuturile care să contribuie la formarea sistemului de noţiuni Drevăzute de programă.redactarea conţinuturilor într-un limbaj ştiinţific. —eşalonarea conţinuturilor în concordanţă cu cerinţele psihopedagogiei cognitive. 2.selectarea informaţiilor în funcţie de scopul şi obiectivele fundamentale ale educaţiei şi studierii istoriei în şcoală. —prelucrarea conţinutului istoric al manualelor după metodologia didac.icii care să asigure asimilarea cunoştinţelor din clasă. Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate între cultura generală şi cultura dobândită prin predarea istoriei există o strânsă interdependenţă.prin înţelepciunea propagată în urma concluziilor desprinse. -informaţiile care să permită extragerea învăţămintelor. —folosirea izvoarelor istorice ca bază a cunoaşterii trecutului. -identificarea individului cu comunitatea. Istoria românilor şi istoria universală sunt mijloace de informare şi formare15 a elevilor. Funcţiile practice permit: -formarea conştiinţei de sine a unei comunităţi. modalităţile de operare în procesul de predare-învăţare adoptate cunoştinţelor asimilate de elevi anterior şi capa cităţilor lor intelectuale şi psihice.

dintre care istoria ocupă un loc important. prin însuşirea de cunoştinţe teoretice şi practice necesare formării . fiind realizabilă prin obiectele de învăţământ.în diferite domenii.

politice. procesele istorice sunt cunoscute prin observare. culturale. a hărţilor şi a materialului didactic. prin interpretarea logică a evenimentelor istorice. reguli. în sco pul dezvoltării gândirii elevilor şi transferului de informaţie în timpul procesului de predare-învăţare. sesizarea cauzalităţii evenimentelor. Abstractizarea vizează noţiuni. în acelaşi timp. sociale. logic. Manualele alternative de istorie oferă date şi fapte. Generalizarea şi abstractizarea sunt realizate de . transformă istoria într-o disciplină a gândirii prin structurarea noţiunilor. permit dezvoltarea gândirii şi transferul de informaţie pe baza unor activităţi de învăţare care implică selectarea şi integrarea informaţiei. Majoritatea manualelor de istorie descriu faptele istorice. Abstractizarea favorizează memorarea. Istoria este. principii. moral. analiză şi sinteză. noţiuni şi concepte. le abordează noţional. Aceste metode sunt aplicabile conţinuturilor istorice. o abordare a evenimentelor istorice pe baza documentelor şi hărţilor istorice. Multitudinea de informaţii.personalităţii individului şi integrării acestuia în societate. evenimente şi date istorice.6. fără folosirea documentelor istorice. face din conţinuturi descrieri empirice. Aceste două caracteristici fac din istorie un element important pentru realizarea culturii generale. dar şi abstractă prin teoriile elaborate privind evoluţia unei epoci istorice pentru definirea unor noţiuni. -prezentarea continuturilor prin date şi fapte cu un limbaj adecvat vârstei. pentru formarea unei conduite civice pozitive. cu implicarea documentelor istorice. empiric. pe baza principiilor specifice didacticii moderne. în evoluţia lor. prin izvoare istorice. a hărţilor. Nivelul de abordare a continuturilor Manualele şcolare. documentelor. prin documente. implică memorarea pentru asimilarea lor. izvoarelor istorice. care în general sunt învăţate prin memorare. au cunoscut două moduri de prezentare a noţiunilor şi continuturilor: -descrierea empirică a datelor şi abordarea noţională a faptelor istorice prin care istoria devenea o disciplină a memoriei. dar şi informaţii prin diferitele nivele de abordare a acesteia: noţionai. Istoria este o ştiinţă concretă. 2. o diciplină a memoriei. realizate prin predarea istoriei în şcoală. Nivelul inferior de abordare. a determinat abstractizarea şi generalizarea conţinuturilor şi unele diferenţieri ale formei de abordare a informaţiei istorice. Datele şi faptele. civic. Aportul culturii istorice. pornindu-se de la cauze şi evoluţii economice. religioase. filosofic. cercetare. gândirea şi transferul de informaţii prin procesul de predare-învăţare. dar şi a gândirii. Abordarea continuturilor şi noţiunilor istorice. la formarea culturii generale este evidenţiat prin ansamblul de cunoştinţe teoretice şi practice care permit formarea unei personalităţi umane cu capacităţi valoroase sub raport intelectual. fără posibilitatea de interpretare. descoperirea adevărului istoric.

-angajarea elevilor în rezolvarea momentelor de vârf special create de profesor. deoarece cunoaş terea este reflectarea activă a realităţii. Integrarea în conţinutul lecţiilor a unor mijloace de învăţământ permite folosirea strategiilor moderne. improvizaţia îşi spune cuvântul.t"nta istorică.7. o logică a învăţării. sarcina selecţiei pentru obiectul istorie revenind comisiilor care Elaborează programele şcolare şi autorilor de manuale. Didactica modernă •Consideră acţiunea externă sau mintală drept sursă a cunoştinţelor. trebuie să cuprindă o structurare şi o integrare a mijloacelor de învăţământ (documente. . Cunoaşterea prin efort propriu este pe primul plan. Informaţiile sunt transmise de profesor. fotografii) integrate în conţinuturi au o valoare predictivă. •Cunoaşterea este un act de copiere a realităţii. fotografii. •Pune accent pe transmiterea de cunoştinţe gata făcute. Fără stabilirea unor relaţii cauzale între obiectul de învăţământ şi strategiile didactice în conţinutul manualelor. Didactica tradiţională •Consideră percepţia drept sursa cunoaşterii. iar activitatea este organizată frontal. Pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. •Pune accentul pe îmbinarea învăţării prin cercetare. Conţinutul linear al manualelor nu facilitează realizarea unui învăţământ diferenţiat bazat pe organizarea activităţilor de învăţare pe grupe. Ele permit19: — exersarea elevilor în activităţi cu elemente de creativitate. •Percepţia este un moment al acţiunii. hărţi. planşe. schiţe. Conţinuturile manualelor alternative trebuie să fie unice prin programă. •Predomină orientarea intelectuală. Strategiile moderne implică cunoaşterea diferenţelor dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. -folosirea şi organizarea muncii independente. Cerghit18. paralelă prezentată de I. Materialele didactice (hărţi. Elevul devine subiect al educaţiei. obiectivele generale şi operaţionale prevăzute de programele cadru nu pot fi realizate. pe cultivarea creativităţii. Restructurarea informaţiei conform logicii învăţării active oferă elevilor posibilitatea învăţării conţinuturilor din clasă. Conţinutul manualelor de istorie si strategiile procesului didactic Manualele şcolare standardizate nu permit un învăţământ diferenţiat care să determine folosirea unei didactici moderne. activizante. pe forme şi metode individualizate. 2. •Elevul este privit ca obiect al educaţiei. grafice) care să permită un proces de predare-învăţare pe baza didacticii moderne. ca receptor al informaţiei.

a capacităţilor intelectuale ale elevilor. în funcţie de nivelul de cunoştinţe generale al clasei. Stabilitatea implică conţinuturi adecvate idealului educaţional. Cantitatea reprezintă volumul de informaţii în domeniul istoriei şi al mijloacelor practice pentru însuşirea şi înţelegerea noţiunilor şi evenimentelor din conţinuturi. funcţionalitatea. Mobilitatea este o caracteristică a conţinutului manualelor de istorie. înlăturând informaţiile istorice depăşite despre un eveniment istoric. Volumul şi numărul de noţiuni trebuie adaptate. influenţele politice duc la dese schimbări ale programelor şi manualelor.-crearea situaţiilor problematice şi exersarea gândirii divergente şi a celei convergente. fapt ce determină instabilitate în sistemul educaţional şi eforturi financiare deosebite. stabilitate.exersarea limbajului verbal şi utilizarea sa în disciplinarea unor reacţii ale elevilor. nivelul. Programele cadru. . Diversificarea conţinutului nu trebuie să depăşească cerinţele programei cadru decât din perspectiva utilităţii unei metodologii didactice moderne. Este o concluzie bazată pe ultimele evoluţii în procesul de elaborare a programelor şi manualelor şcolare care a avut drept consecinţă schimbarea acestora în intervale foarte scurte de timp. de materialul didactic existent în şcoală. modalităţi de instruire modernă care pot fi utilizate de mai multe generaţii. Conţinutul învăţământului istoric în şcoală presupune: cantitate. Aceasta presupune o structură nouă a conţinuturilor. Specificitatea conţinuturilor presupune un sistem de noţiuni. eficienţa formativă a cunoştinţelor în dezvoltarea culturii generale. de interesul elevilor pentru anumite teme. fiind relevată prin profunzimea. în funcţie de condiţiile concrete determinate de elementele menţionate mai sus. Conţinuturile neadecvate. informaţii caracteristice ştiinţei istorice şi determină calitatea acestora. concepte. pe cicluri de învăţământ şi ani de studii. Calitatea conţinutului manualelor şcolare este verificată de procesul de predare-învăţare. -realizarea unui dialog care să stimuleze elevii şi să activeze întreaga clasă. valabilitatea. abordările subiectiviste. mobilitate. manualele alternative permit elaborarea unor strategii didactice eficiente. prin care acestea se pot adapta la progresul ştiinţei. Profesorul are astfel posibilitatea stabilirii obiectivelor diferenţiate şi libertate în elaborarea strategiilor eficiente. . cunoştinţelor şi deprinderilor. performanţa. diversificare şi specificitate. pe baza experienţei didactice şi a cercetării pedagogice. calitate.

Acestea presupun asigurarea conţinuturilor între treptele şi nivelurile şcolare. aplicarea principiului educaţiei permanente şi interdisciplinarităţii20. interese şi opţiuni din societate. Schimbările în conţinut sunt influenţate de abordarea interdisciplinară a istoriei. Mesajele sale formative sunt coordonate de sistemul dominant de valori. Aceasta explică abordarea diferită a istoriei ca element specific al conţinutului global al învăţământului. Sunt elaborate pe baza unor criterii orientate la nivelul unei paradigme didactice de tip curricular. Istoria şi planul de învăţământ Planul de învăţământ este un document de stat elaborat de M. cu caracter obligatoriu. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. ordinea studierii lor. acesta include obiecte de învăţământ. conferindu-i acesteia un caracter specific. numărul de ore anual şi săptămânal. cuprinzând obiectivele şi conţinuturile propriu-zise ale învăţării la această . Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru ma nualele de istorie Sursa fundamentală de formare a conţinutului învăţământului istoric este constituită de experienţa istorică. organizarea anului şcolar. Criteriile de selecţie şi sursele conţinu-turilor variază de la o epocă istorică la alta. Planul de învăţământ. clase şi obiecte de învăţământ. Numărul de ore acordat istoriei.3. Fiecărui nivel sau ciclu îi corespunde un plan specific de învăţământ. de cultură în general.1.C. 3..3. cuprinde scopurile pedagogice. în cadrul general.E. Planurile de învăţământ ierarhizează conţinuturile. Programele şcolare de istorie Programele şcolare de istorie sunt documente operaţionale pentru profesor. 3. prin planul de învăţământ. de realizările în domeniul ştiinţei istorice. determinând schimbări în conţinuturile referitoare la istorie.2. PROGRAME ŞI MANUALE ŞCOLARE 3. obiectivele pedagogice generale specifice nivelului şi treptelor de învăţământ. Conţinuturile din domeniul istoriei necesită criterii de selecţie şi de repartizare pe trepte şi tipuri de şcolarizare. a fost variabil în funcţie de etapă şi sub influenţa unor factori obiectivi şi subiectivi. stabilesc dispunerea pe cicluri. Conţinutul învăţământului istoric este dependent de dinamica dezvoltării sale globale şi de perspectiva organizării pedagogice şi didactice prin care se asigură cele mai bune performanţe în învăţare. Cultura artistică şi cultura relaţiilor socio-umane în diferite etape istorice reprezintă surse distincte pentru conţinuturile istorice şi vizează educaţia şcolară necesară formării unei personalităţi integrale.

teme şi lecţii şi sunt obligatorii. -constituirea curriculum-ului în jurul unor competenţe şi atitudini esen ţiale în formarea personalităţii elevului. semestrial. timp istoric. ore la dispoziţia profesorului. — utilizarea unui număr semnificativ de noţiuni. ore de recapitulare (consolidare). La finele fiecărui ciclu de învăţământ în domeniul deprinderilor şi capacităţilor de muncă intelectuală. Această categorie de obiective indică schimbările de comportament la care ar trebui să ducă studiul istoriei. denumiri. cu conţinuturi unitare şi obligatorii. Conţinuturile sunt eşalonate în capitole. pe parcursul unui ciclu de învăţământ. în domeniul cunoaşterii istoriei. asigurând caracterul unitar al învăţământului. pentru aceleaşi tipuri de şcoli.E. —conţinuturile învăţării.C. Sunt elaborate de M. hărţi. capitole.principii de elaborare. izvoare etc. date de infor mare folosite de ştiinţa istorică: război. obiectivele generale vizează: — utilizarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală pentru ca elevul să dobândească abilităţi şi deprinderi de cunoaştere a realităţii istorice. flexibilitatea conţinuturilor. uti lizarea surselor istorice. —structura programei. cultură. anual. cuprinde: . selectarea . număr de ore acordate obiectului de studiu săptămânal. cu scopul orientării demersului didactic pentru reechilibrarea raportului informativ-formativ în studiul istoriei. structurarea acestora şi constituirea unei reţele de obiective generale ale predării-învăţării istoriei pe cicluri de învăţământ şi obiective specifice fiecărui an de studiu. numită în etapa actuală curriculum şcolar. documente.. lucrări scrise. Programa sau modelul curricular elaborat pe ani de studiu constituie elementul prin care profesorul îşi realizează proiectarea activităţilor de predare-învăţare. fenomen istoric. epocă etc. Principiile de elaborare au vizat: -asigurarea caracterului dinamic şi deschis al studiului istoriei. Programele permit elaborarea unor criterii de evaluare şi instrumente metodice necesare procesului de predare-învăţare. obiectivelor generale au în vedere: . —elementele de noutate. Programa şcolară.utilizarea corectă a terminologiei istorice. lecţii.disciplină. în domeniul deprinderilor şi în sistemul de atitudini şi valori 21. —eşalonarea pe teme. Obiectivele cadru ale disciplinei istorie se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini în procesul didactic. Programele sunt documente operaţionale deoarece asigură: —sintetizarea conţinutului obiectului de învăţământ istorie. Obiectivele cadru vizează capacităţi şi atitudini în domeniul cunoaşterii.utilizarea corectă a sistemelor de referinţă specifice istoriei: spaţiu istoric. . Acest document oferă profesorilor şi elevilor repere de învăţare. revoluţie..

informaţiilor .

însuşirea şi utilizarea limbajului istoric. -cunoştinţe şi capacităţi vizând procesul înţelegerii referitoare la timpul istoric. epoci istorice. politice. înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. la înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric. evenimente istorice. culturale. capabil să identifice deosebirile dintre interpretările date unui eveniment istoric la nivelul unei epoci sau în epoci diferite. Acestea sunt urmărite pe parcursul unui an şcolar. epoci istorice.4. Manualele alternative Manualul de istorie prezintă conţinuturile din programa şcolară şi este un document operaţional pentru elev. 3. Sunt concretizate în obiective operaţionale şi descriptori de performanţă. economice. societate şi activităţi umane cu conexiunile lor sociale. în domeniul sistemului de atitudini şi valori. religioase. să sesizeze posibilitatea şi limitele acestora. . -constituirea unui demers ştiinţific pe baza terminologiei istorice. activitatea intelectuală şi personală a unui grup sau a unei colectivităţi. timpul istoric.modul de transpunere a ideilor din ştiinţa istorică în idei adecvate activi tăţii de predare-învăţare. motivele. un dis curs argumentat în care să fie prezentate cauzele. limitele trecu tului şi prezentului. programa de istorie cuprinde: -formarea interesului constructiv pentru mediul de viaţă propriu prin posibilitatea pe care o oferă elevilor de a cunoaşte posibilităţile. . însuşirea deprinderilor de muncă intelectuală şi dezvoltarea capacităţilor de investigaţie. . în scopul formării culturii generale. descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice. cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice. Calitatea manualului este reliefată de. interesele indivizilor şi comunităţilor umane în acţiune. -instrumentele folosite ca suport didactic al învăţării şi predării._____„Mtaji. Obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare sunt specifice fiecărui an de studiu (fiecărei clase) şi au în vedere. Este primul şi principalul factor şi izvor de informare pentru elev.formarea unor abilităţi experimentale care să permită elevului să identi fice ideile. evoluţiile şi consecinţele unui eveniment istoric. -motivaţii şi atitudini privind spaţiul istoric. un suport de prezentare a cunoştinţelor ştiinţifice. Obiectivele de referinţă definesc rezultatele aşteptate în procesul didactic22.

în contextul în care sistemul de învăţământ. capitolelor.-modul de prezentare a cunoştinţelor. temelor din programa şcolară şi volumul de informaţii prevăzute de aceasta. în care logica şi ordonarea internă constituie principiul progresiei sistemice. Manualul alternativ trebuie să aibă aceleaşi conţinuturi. conţinuturile din manualele . istoria şi îndeosebi istoria naţională sunt valori publice. să respecte denumirile părţilor.

cu scopul de a spori interesul şi motivaţia pentru cunoaşterea conţinuturilor prezentate de programă. a conţinuturilor şi temelor de către elevi. Importantă este prezentarea elementelor secvenţiale ale lecţiilor.alternative trebuie să fie unice. cuprinzător. toate pentru a atrage atenţia elevului şi a-i stimula curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte evenimentele istorice. cu scopul realizării unei progresii sistemice. imagini. Manualele alternative prezintă partea lucrativă în mod diferit prin documente istorice. esenţializat. necesare unui manual alternativ: accesibilitatea conţinuturilor. Conţinuturile manualelor trebuie structurate pe baza unei axe logice. să constituie un model de exprimare pentru elevi. grafice şi hărţi. cu o terminologie recunoscută de ştiinţa istorică. — raportarea la reforma socială globală. Acestea trebuie să aibă un aspect atractiv prin titluri şi idei principale. informaţii în scheme. — raportarea la tradiţia învăţământului românesc interbelic. Manualul şcolar de istorie are funcţii de informare.depolitizarea lor în spiritul adevărului istoric şi al conceptelor democratice. Design-ul manualului şcolar determină acceptarea. Reforma în domeniul manualelor de istorie implică: — raportarea noilor manuale la situaţia învăţământului istoric dinainte de 1989. prezintă conţinuturi şi noţiuni accesibile pentru nivelul minim şi mediu de instruire. Manualul de istorie trebuie să prezinte conţinuturile şi evenimentele explicit. Manualele de istorie elaborate înainte de 1989 sunt structurate. . frecvenţa noţiunilor şi conceptelor în funcţie de cauze. dar cu o abordare . desfăşurare şi consecinţe ale evenimentelor istorice. în funcţie de condiţiile concrete şi specificul românesc. La aceste exigenţe se adaugă dozarea corespunzătoare a conţinuturilor cu activităţile de învăţare preconizate prin partea lucrativ-aplicativă. prin metodă. de evaluare a acestora în concordanţă cu standardele curriculare naţionale de performanţă. dozate informativ. precis. Motivaţia şi interesul elevilor pentru conţinuturile istorice sunt favorizate de trei elemente esenţiale. însă. într-o mare măsură. cum sunt cele de istorie pentru ciclul gimnazial.preluarea. definiţii scrise cu caractere distincte. clar. . a unor elemente din manualele moderne de istorie din ţările democratice. eficienţa instrucţională şi consecvenţa ştiinţifică. Documentele şi hărţile integrate textului permit acţiuni cognitive de sesizare a importanţei unui eveniment istoric. fără detalii istorice nesemnificative. în funcţie de particularităţile de vîrstă ale elevilor. de formare a cunoştinţelor. Deosebirile constau numai în ofertele didactice şi metodele abordate în procesul de predareînvăţare. Noţiunile şi conţinuturile din manualul de istorie trebuie raportate la particularităţile de vârstă ale elevilor. nu rezolvă obiectivele formative corespunzătoare vârstei elevilor. ilustraţii colorate. Unele manuale.

-folosesc un stil concis. Reforma învăţământului istoric românesc trebuie să ţină cont de achiziţiile ţărilor democratice occidentale. pun multe semne de întrebare asupra principiilor de elaborare a manualelor alternative. Valorificarea tradiţiei româneşti în ceea ce priveşte elaborarea manualelor de istorie presupune cunoaşterea autorilor. fraternitate". Manualele alternative cuprind aceste elemente şi sunt instrumente ale învăţării şi predării. în sensul conţinutului. lecţiile cuprind izvoare. Interesante sunt titlurile temelor. imagini în proce sul cunoaşterii. . -lecţia-dosar prin care elevul poate folosi izvoare. unanim acceptate de ştiinţa istorică la vremea respectivă. un suport de prezentare a cunoaşterii ştiinţifice. valenţa lor educativă. imagini. Raportarea manualelor de istorie la reforma socială globală presupune receptarea valorilor societăţii româneşti actuale: economia de piaţă. Elementele activ-participative din procesul didactic erau suplinite de materialele didactice şi bibliografice recomandate în procesul de preda re-învăţare.metodică tradiţională. hărţi care trebuie interpretate de elevi. Manualele de istorie franceze au câteva caracteristici care le individualizează. Ex: Revoluţia franceză de la 1789 sub titlul „Libertate. regim politic democratic. sunt analizate stiluri arhitecturale. constituie un alt element definitoriu al manualelor şcolare. cu implicaţii pentru istoria românească. Imitaţiile nu corespund cerinţelor şi stării de fapt a învăţământului românesc şi nici tradiţiilor şcolii istorice naţionale. adaptat ciclului şcolar pentru care au fost elaborate. Manualele germane oferă puţine teme prelucrate. a conţinuturilor din manuale specifice diferitelor perioade istorice. hărţi. -informaţiile sunt certe. Conţinuturile şi noţiunile au la bază concepţia franco-centristă prin care este minimalizată istoria altor ţări europene sau din fostele colonii. Acordarea unei atenţii exagerate unor teme. -lecţia de formare de priceperi şi deprinderi prin care sunt interpretate izvoare istorice. Avantajul acestei abordări a conţinuturilor istorice este evident deoarece deplasează activitatea în procesul de predare-învăţare pe latura formativă. Manualele de istorie ale înaintaşilor noştri au câteva trăsături definitorii: -accentul pe istoria descriptivă. în al doilea rând. Ele au la bază concepţia pan-germanistă cu implicaţiile ei pentru educarea elevilor germani24. minimalizarea altora. depolitizarea lor şi abordarea ştiinţifică a evenimentelor istorice pe baza adevărului istoric constituie cerinţe de care trebuie să ţină seama autorii de manuale. Capitolele cuprind trei tipuri de lecţii23: -lecţia tradiţională prin care sunt expuse evenimente şi perioade istorice. egalitate. fără a imita totuşi aceste manuale. texte. Prezentarea echilibrată a temelor.

.

22. Biblioteca centrală pedagogică. Mihail Kogălniceanu .l. 259. p. p. pp. passim.Ibidem. L. P. cit. 13. op. 2. op. Bornes. spunea Rene Grausset. 1982. 1. Vlăsceanu. Hardiscom.Ibidem. 10. „Studii şi articole de istorie". Radu. passim.Şcoala Analelor a editat revista „Annales" şi şi-a axat cercetările în domeniul isto riei pe fenomene economico-sociale. 14. cu intermitenţe. p. Piteşti. Strategii didactice. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală. cit. 1997.New History promova o istorie dinamică şi sintetică.Dintre istoricii reprezentativi ai acestui curent amintim pe Gawin Wright (Universitatea Michigan). cit. — NOTE — 1.Gheorghe Tănasă. De asemenea. —sunt elaborate potrivit unei concepţii patriotice. p. p. 12. 7. lonescu. 40-43. o istorie culturală. cit. fără a accentua istoria socială.istoric.Sorin Cristea. 135. op. istorie. Radu. 8. —sunt manuale de autor. „Istoria reală este istoria civilizaţiilor". Curriculum şcolar. 22. Bucureşti. 82-87. 9. 22. 4. op. cit. 126. Filozofia istoriei. 18. op.. 6-26. Experienţa didactică şi creativitatea. pp. 19. p. Editura Politică. 9-l0. 1996. 37.Cătălin Zamfir. . Cel mai important exponent a fost H. 17. un expo nent de marcă al acestei şcoli. vezi M. pp.Vezi. 1996. p. pp. p. l T. Editura Junimea. 3. 19.. 23. P. între 1917 şi 1920. 21. p. Apare în Italia. 16. Cerghit. Badea. LXIII (serie nouă).M. în acest sens.M. 215. E.Gheorghe Tănasă. p. Orientări şi tendinţe contempo rane. 9. ianuarie 1976. p. 1981. 107. Nichiţelea. laşi. 15.. vezi Predarea istoriei (7). 11. 112.Gheorghe Tănasă.„Magazin istoric". Ed.Este situaţia manualelor franceze şi engleze. 1974.l. Filozofia istoriei. op. Pamfil Nichiţelea. 64-65. Popescu.Marin Badea. Badea. 213.E. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. nr. p. p. P. Badea. clasele a V-a şi a Vl-a. cit. Nichiţelea. Metodologia reformei educaţiei.„Noua revistă istorică". 5.sunt structurate pe probleme. 1982. cit. Bucureşti.Ibidem. Bucureşti. 6. passim. 20.Ibidem. op. Pentru amănunte. Nichiţelea.Apud Gheorghe Tănasă. M. pp.Măria Eliza Dulamă.. 50.Alexandru Zub. evidenţiind faptele de cultură materială şi spirituală. 24.

Caracterul deschis. APLICAREA PRINCIPIILOR DIDACTICE ŞI A PRINCIPIILOR ISTORICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1. Caracterul dinamic constă în faptul că acestea au o evoluţie istorică determinată de cunoştinţele acumulate în domeniul pedagogiei. fără cunoaşterea principiilor didactice. Caracterul general rezultă din fundamentele şi legăturile pe care le exprimă şi din faptul că vizează procesul de învăţământ în componentele sale importante. Acestea au în vedere formarea şi dezvoltarea psihică a personalităţii în procesul comunicării şi intercomunicării. Principiile didactice exprimă cerinţe generale legate de procesul de învăţământ. . elemente esenţiale în stabilirea obiectivelor şi a conţinuturilor procesului de predareînvăţare. PRINCIPIILE DIDACTICE — IMPORTANŢA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Principiile generale ale educaţiei sunt structurate de cercetători în două categorii1: -principiile didactice.PRINCIPIILE DIDACTICE . dinamic. sistemic şi deschis"3. în diferite perioade de timp. -principiile activităţii educative. Din aceste considerente. cerinţele acestei evoluţii au determinat şi determină noi formulări şi interpretări ale principiilor didactice4.IMPORTANTA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 2. Evoluţia societăţii. normativ. Principiile didactice. unitare şi generale. Caracterul normativ presupune o funcţie orientativă şi reglatoare prin relaţiile stabilite între cunoaştere şi acţiune. Principiile didactice sunt flexibile. asigură manifestarea creativităţii în activitatea de proiectare a procesului instructiv-educativ5. necesar realizării activităţii de predare-învăţare.ACTIVITATEA DIDACTICĂ SI PRINCIPIILE ISTORIEI 1. fundamentale. cerinţe cu caracter logic care stau la baza proiectării. Caracterul sistemic rezultă din faptul că principiile didactice sunt un sistem de norme. principiile didacticii au caracter „general. derivate dintr-un sistem de activităţi necesare realizării obiectivelor educative. Principiile didactice sunt criterii şi teze de bază. nu rigide. organizării şi desfăşurării activităţilor procesului de predare-învăţare2. prin caracteristicile enunţate. Obiectul istorie nu poate realiza obiectivele educaţionale.IV. prin faptul că permit noi formulări şi interpretări.

dirijată prin: -strategii diferenţiate pe grupe de nivel şi individualizate. prin operaţii mentale sprijinite de reprezentări. Specific operaţiilor concrete este învăţarea prin acţiuni concrete. Cunoştinţele de psiho-pedagogie permit abordarea unor strategii adecvate pentru stimularea trecerii dintr-un stadiu psihogenetic în altul.11/12 ani. elementul cel mai important din evoluţia omului. noţiunile şi conţinutul lecţiilor de istorie de clasa a IV-a. în esenţă. care. organizată. au determinat apariţia în pedagogie a principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor. Este un rezultat al învăţării. . în cadrul unui proces de asimilare dependent de procesul instructiv-educativ. formele de învăţare trebuie să fie în concordanţă cu structurile intelectuale specifice fiecărui stadiu psiho-genetic. O învăţare forţată este dăunătoare.1. analiză şi sinteză. formulate astfel încât să se ţină . se formează şi se dezvoltă în etape. Literatura de specialitate prezintă trei stadii psihogenetice6: . din această cauză respectarea acestor stadii impune principiul unităţii dintre senzorial şi raţional. fiind o premiză esenţială a mediului social.1. trăsături psiho-fizice şi însuşiri personale unice8. Stim ularea accelerarea stadială a inteligenţei şi Inteligenţa. Respectarea principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor presupune tratarea diferenţiată a acestora. Elevul (copilul) este o individualitate cu o structură. într-un alt fel la clasele V-VIII şi cu totul diferit la clasele de liceu. Procesul de predare-învăţare a istoriei trebuie să activeze aceste particularităţi prin metode didactice şi conduită specifică.acordarea atenţiei curente schemelor logice. în procesul de predare-învăţare a istoriei în şcoală. prin conversaţie euristică. abstractizare şi generalizare. — accesibilizarea conţinuturilor. pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul propriu. . — stadiul operaţiilor formale 12-l4 ani. cu efecte imprevizibile. Principiul psiho -genetic. acţiuni obiectivale şi procedee imagistice. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă presupune „utilizarea cât mai completă a capacităţilor de învăţare ale elevilor pe fondul posibilităţilor pe care le referă categoria respectivă de vârstă" 7. profesorul trebuie să stăpânească trăsăturile esenţiale ale structurii şi funcţionalităţii inteligente pentru stadiile psiho-genetice. sunt particularităţi psiho-fizice ale copilului.stadiul operaţiilor concrete 6 . sub influenţa mediului socialcultural. Individualizarea învăţământului e un mijloc de învăţare eficientă. Cunoştinţele istorice trebuie să fie accesibile. Din aceste considerente. -selectarea şi gradarea informaţiei. Aceste două stadii. Stadiul operaţiilor formale răspunde eficient cunoaşterii prin problematizare. într-un fel sunt explicaţiile.stadiul operaţiilor logico-matematice.

Utilizarea fără discernământ în manuale a unor noţiuni şi conţinuturi. „învăţarea". Cunoaşterea capacităţilor de învăţare. noţiunile istorice. are rol formativ deosebit. Grăbirea dezvoltării intelectuale. sau între ei şi profesor. prin conţinut şi noţiuni structurate şi concepute pe epoci istorice. învăţarea devine sterilă. prin sarcini şi conţinuturi care nu ţin seama de curba de efort. Un rol important trebuie acordat de profesor diagnosticării stării iniţiale a instruirii. Din aceste considerente. remarca Andre de Peretti în Educaţia în schimbare. pentru o parte din elevi sau pentru întreaga clasă. „se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor între elevi.2. care nu ţin seama de particularităţile de vârstă şi de timpul acordat de programe şi plan de învăţământ pentru conţinuturile şi noţiunile respective. cu segmentarea materiei în paşi mai mici şi sprijinirea pe elemente concrete spre a relua explicaţia în caz de eşec. Acţiunea solicită participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul cunoaşterii prin activitate. Studierea evenimentelor istorice sub toate aspectele permite exersarea intelectului şi dezvoltarea motivaţiei învăţării. treptat mai complexe. Stadiile intelectuale impun profesorului de istorie să dispună de programe de îmbogăţire a conţinuturilor pentru elevi dotaţi şi de alternative mai accesibile. programele şcolare (curriculum-ul şcolar). şi oferte de mijloace active de învăţare. din această cauză „dopajul" elevilor cu tot mai multe informaţii nu are nimic comun cu procesul formativ pe care istoria trebuie să-l realizeze în sistemul de învăţământ. dar şi motivarea învăţării se pot face prin teste predictive prin care se obţin informaţii privind nivelul de performanţă şi lacunele în pregătirea fiecărui elev în parte. Principiul învăţării prin acţiune Istoria. activitate care permite explorarea directă sau mijlocită a adevărului istoric sau a unei realităţi social-economice-culturale. „participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de cunoaştere". 1. pentru realizarea unei instruiri eficiente9. Conţinuturile ştiinţifice. în procesul de predare-învăţare. dar procesul de instruire trebuie proiectat în funcţie de zona proximei dezvoltări a elevului prin cerinţe noi. sunt accesibile când cunoştinţele acumulate prin învăţare sunt proporţionale cu efortul depus. ca şi manualele sunt elaborate în funcţie de aceste stadii psiho-genetice. îndepărtează pe elev de obiectul istorie. este dăunătoare. în esenţă evenimentele istorice determină solicitarea intensă a gândirii. Respectarea particularităţilor de vârstă este o cerinţă a predării la nivelele intelectuale atinse de elevi. forţată are efecte imprevizibile. de care abundă lecţiile de istorie. dăunătoare igienei mintale. sau pe relaţia . Volumul de cunoştinţe trebuie să ţină seama de starea iniţială a instruirii şi motivaţia învăţării. O învăţare prematură.seama de principiul psihogenetic al stimulării în funcţie de stadii. şi poate duce la efecte imprevizibile10. Conţinuturile.

un contact psihologic cu clasa de elevi.P3 Tip apropriativ cu scop centrat pe inserţia prin apropierea cognitivă realului.fiind animator. elevul în elevul în situaţia de obiect. utili zarea unor strategii diferenţiate pe grupe de nivel. -confruntarea predicţiei profesorului cu autoevaluarea elevului. situaţia de subiect. Diversitatea mijloacelor şi a modurilor de lucru este reflectată de figura următoare: MIJLOACE Conţinuturi exterioare de învăţat //// //// P snă eo l r a ///// ///// Conţinuturi personalizate pentru cel care învaţă Activităţi Secţiuni Schimburi Studii de persoîn grupuri caz şi simulări Anchete Experimente în lecţii pe de rost Vizite ghidate. 7 1 . Tip transmisiv cu scopTip incitativ cu intenţii de normativ prin impunere de personalizare prin cercesocială. Principiul învăţării prin acţiune trebuie să aibă în vedere mijloace şi moduri de lucru centrate pe elev prin activităţi didactice de explorare directă a realităţii istorice din documente istorice. Moduri de lucru pedagogice (după M.T. a scopului. după un raport dialectiv între profesor-elev. — introducerea în proiect şi în procesul de instruire a situaţiei motivaţionale prin perceperea utilităţii. profesorul a în poziţie dominantă. cărţi istorice. profesorul fiind tarea datelor.T.P1 M.P2 M. —realizarea unei comunicări afective cu elevii. Lesne) Stimularea stadială a inteligenţei presupune: . -detaşarea de propria logică şi acceptarea stadiilor inteligenţei elevilor. ţparcoeur) conferinţe Producţii Cercetări expozeun (cu luare atelier dovezi dictări de notiţe) întrebări Didactica exerciţii cunoştinţelor docu- investigaţii în laboratoare stagii mentare nale M. inventare arheologice etc.proiectarea judicioasă a lecţiilor prin gradarea informaţiilor ştiinţifice. cunoştinţe.cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diferitelor metodologii didactice"11. a unor strategii individualizate. -capacitatea de a te transpune în psihologia elevului (empatie). —punctarea momentelor lecţiei prin aprecieri concluzive şi indicaţii de lucru prin diferenţierea sarcinilor cognitive.T.

interpretarea. populaţia unor oraşe este în creştere. Lec{ia Oraşul şi lumea sa din capitolul „Lumea rurală şi urbană". utilizează noţiuni complexe. Observând aşezarea principalelor oraşe şi târguri în spaţiul românesc. Analogia este ideea de bază de la care porneşte comparaţia. Comparativ este prezentată o imagine din satul medieval. P. Cetatea Albă. Este trecută.a şi ramiliarism pentru asigurarea obiectivitătii procesului de instruire. pe schema lecţiei pe tablă. Situaţia de învăţare presupune: observarea. Ce concluzie desprindeţi d/n observarea acestor imagini? Care sunt caracteristicile aşezărilor de tip urban? Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale (sec. Ideea este scrisă pe schema lecţiei ca idee-ancorâ. XVIII). dacă privim harta eografică şi căile de comunicaţie. clasa a Vlll-a. __crearea de condiţii pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul său propriu (principiul accesibilităţii). noţiunile prin situaţii de învăţare cre ate de profesor. peste 10. imagini existente în manual. se pot trage concluzii privind populaţia oraşelor. Comparând numărul locuitorilor pe oraşe în secolele XIV şi XVII. Proiectarea judicioasă a lecţiei implică crearea unei situaţii de învăţare adecvate pentru elevi. Chilia. referitoare la economia şi structurile sociale specifice oraşelor.000 de locuitori. — Viaţa urbană este mai dezvoltată în Transilvania. poziţia lor pe drumurile comerciale. analiza. Târgurile şi oraşele sunt înfiinţate la intersecţia drumurilor comerciale. E. Concluzia lesprinsă de elevi. — Ce concluzie formulăm dacă observăm repartiţia oraşelor în spaţiul românesc? E. — Concluziile realizate prin demonstraţie cu ajutorul hărţii sunt scrise pe tablă şi devin astfel idei ancoră ale schemei lecţiei. Printr-un exerciţiu de sinteză. compararea. — Oraşele şi târgurile sunt aşezate la întretăierea drumurilor comerciale. Ideea răspunde cerinţei de structuralizare a conţinu-turilor. Demonstraţia. de asemenea. analiză şi comparare. Braşov. Elevii observă imaginile referitoare la două oraşe medievale. P. P. Braşov şi Sighişoara. — Care oraşe au o populaţie mai numeroasă? E. — Arătaţi pe hartă aceste drumuri comerciale şi oraşele principale aflate la intersecţia lor. ce concluzie trageţi? E. elevii constată o creştere semnificativă a populaţiei unor >raşe în secolul al XVIIlea. prin obiective operaţionale care fac conţinuturile deplin inteligibile. folosind graficul din manual. P. Comparaţia este folosită cu succes la această temă. . 01 — elevii să înţeleagă elementele caracteristice ale oraşelor şi târgurilor. — fn secolul XV. 02 — elevii să sintetizeze conţinuturile. Menţionaţi unde s-au format centrele urbane. prin folosirea tabelului referitor la numărul locuitorilor. — Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale. în sensul menţionării celor mai importante oraşe.

acţiuni mintale. Observarea. prin care însuşi elevul descoperă anumite caracteristici ale noţiunilor istorice. cu interacţiuni între elemente. Ele favorizează dezvoltarea psihică a elevilor. Conţinuturile istorice se pretează foarte bine la acţiuni mintale care vizează analiza. prin structura operatorie a gândirii care include analiza. sinteza.Ideile-ancoră desprinse prin intuiţie sunt rezultatul unei învăţări eficiente care stimulează stadial memoria. Implicarea elevilor este evidentă. Participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de predareînvăţare presupune: acţiuni obiectuale. al XlX-lea: 01 — elevii să stabilească ierarhia principalelor ţări ale lumii la începutul sec. învăţarea prin acţiune necesită operaţionalizarea învăţării. determinate de interacţiunile dintre datele senzoriale şi acţiunile fizice. învăţarea activă are în vedere metode şi procedee prin care elevul este conştientizat de scopul urmărit12. compararea. Conversaţia finală vizează evaluarea realizării obiectivelor stabilite. interpretarea. reflexive. învăţarea prin acţiune se deosebeşte de activizare. Activizarea o realizăm cu ajutorul conversaţiei euristice şi observarea hărţii. abstractizarea şi clasificarea. pentru realizarea lor profesorul trebuie să elaboreze un plan în funcţie de obiectivele urmărite. Clasa a X-a — Lumea la sfârşitul sec. realizate de elevi în procesul acţionai. compararea şi clasificarea. necesară descoperirii de relaţii şi principii. -cunoaşterea factorilor pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. prin care este stimuiată motivaţia internă13. se realizează pe bază de situaţii de învăţare. Care sunt cele mai importante state din lume? Dar de pe continentul european? în Asia ce state sunt cele mai dezvoltate? De ce? Acţiunile mintale sunt reflexive. 02 — elevii să cunoască factorii pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. permit: -ierarhizarea principalelor ţări ale lumii după cerinţele stabilite de profesor. al XlX-lea. Istoria ca obiect de studiu în şcoală oferă o multitudine de posibilităţi pentru o învăţare activă. accentuează procesul de cunoaştere. prin sesizarea esenţialului şi a caracterelor obiectelor. sinteza. Conştientizarea elevilor spre scopul urmărit presupune acţiuni care să-i implice în activitatea de a descoperi adevărul . compararea şi generalizarea. care în esenţă este o dirijare a învăţării prin întrebări. trece la limbajul extern. învăţarea prin orientarea gândirii şi interpretării depinde de acţiunea în care este implicat elevul. care nu trebuie identificată cu activizarea elevilor prin întrebări şi integrarea elevului în acest proces în mod conştient. Procesul acţionai începe cu acţiunea obiectuală. Stimularea activităţilor psihice. ca să ajungă în final la limbajul interior. concrete. de scopul urmărit. analiza. Paşii parcurşi de elevi în învăţare sunt foarte importanţi.

1. pedepse etc. aprecieri. Motivaţia intrinsecă este determinată de curiozitate (stare interioară -tendinţe şi aspiraţii pentru cunoaşterea istoriei naţionale şi universale). clasa este împărţită în mai multe grupe. echilibrul temperamental. de a cunoaşte şi de a învăţa conţinuturile şi noţiunile istorice. cauzele unui eveniment istoric. care are loc într-un câmp motivaţional influenţat de starea interioară a individului şi de condiţiile în care se desfăşoară. Stimularea motivului pentru învăţare la obiectul istorie se poate realiza prin întrebări adecvate. este determinată de elemente şi trebuinţe independente de procesul de cunoaştere. Motivaţia învăţării poate fi o motivaţie euristică sau intrinsecă. Exemplu'. documente istorice. este esenţial în stabilirea de către profesor a obiectivelor operaţionale care pot fi atinse. Franţa. capacitatea de autocunoaştere au influenţe majore în integrarea elevului în procesul de predareînvăţare. G2. interpretarea unor imagini. Motivaţia euristică. determină. Particularităţile sistemului nervos. premii. activităţi independente pe grupe. pe baza graficului privind flota comercială a lumii în 1914. compararea unor date şi fapte istorice. dar şi prin activităţi extraşcolare: vizite la muzeu. Marea Britanie. Istoria.. pe baza tabelului privind evoluţia agriculturii. prezentarea de imagini. G1 analizează harta lumii şi. pe şantiere arheologice etc. o trăire interioară intensă care stimulează o motivaţie intrinsecă a învăţării. ierarhizarea unor evenimente.istoric. activităţi care ar determina un impuls al curiozităţii. teamă de părinţi. SUA. Exemplu: Cred că nu există elev care să nu manifeste curiozitatea de a cunoaşte cât mai mult despre piramide sau despre elemente de cultură şi civilizaţie. Optimul motivaţional este important. ca ştiinţă şi obiect de învăţământ. prin documente şi vestigii arhitectonice sau arheologice. Graficele. prin conţinuturi. Impulsul cognitiv este dat de profesor şi . în procesul de predare-învăţare a istoriei dominante sunt acţiunile mintale reflexive. Acţiunile presupun observarea unor obiecte sau obiective istorice. la obiective istorice. laude. documentele istorice din manualele alternative oferă aceste posibilităţi.3. deoarece diferă de la elev la elev. Principiul stimulării motivaţiei pe ntru învăţare şi dezvoltării învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană. industriei şi serviciilor. elaborarea de concluzii. trăsăturile unei personalităţi. în urma unor vizite la obiectivele respective. stabileşte o ierarhie a celor mai dezvoltate ţări: Germania. Este o obligaţie impusă de note. Esenţial este ca în procesul didactic să creăm situaţiile de muncă independentă. în esenţă. ierarhizează ţările lumii din punct de vedere al tonajului pe care îl reprezentau din tonajul mondial.

recompense. în contextul cunoaşterii mitului despre Drăculea Voievod*. mirare. la tema Marea Schismă a Bisericii creştine. dezvoltă sentimentele cognitive. de efect şi contrast. la tema Revoluţia industrială şi expansiunea societăţii industriale^: hărţile. Elementele surpriză nu trebuie să domine. profesorul trebuie să recurgă la prezentarea unor elemente-surpriză. Pentru captarea atenţiei în procesul de predare-învăţare a istoriei. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei prin lecţiile de istorie se pot realiza prin competiţii între clase şi elevi. de a descoperi noul şi informaţii esenţiale prin procesul de predare-învăţare. obiceiuri. stimularea curiozităţii se poate realiza prin întrebări cum sunt: Care au fost cauzele Schismei Bisericii creştine din 1054? Ce a însemnat Bizanţul şi Roma pentru lumea creştină? —la clasa a Vll-a. documente istorice prezentate.). —la clasa a Vlll-a. 19). . descoperirea adevărului. la obiectivele istorice stimulează explorarea.accentuat de activele mentale. -clasa a IX-a. adică nevoia de a cunoaşte mai mult despre problemele enumerate. burse etc. tema Ţările Române şi statele vecine între diplomaţie şi confruntare: citirea de către elevi a documentelor despre vitejia lui Vlad Ţepeş. Ce puteţi spune sau crede despre civilizaţia greacă? -clasa a X-a — Aţi citit romanul Shogun sau aţi vizionat filmul Shogun? La ce ţară se referă? Japonia — răspund elevii. prin olimpiade şcolare. Curiozitatea stimuiată prin aceste întrebări determină curiozitatea epistemică. Clarificarea noţiunii de revoluţie industrială se va face prin imagini din carte. Prezentăm câteva exemple: -pentru clasa a V-a: Care este ţara piramidelor? sau: Prin ce este cunos cut Egiptul antic? -la clasa a VI-a. îndoiala şi bucu ria descoperirii adevărului. cu elemente surpriză şi mijloace de învăţământ existente în cabinetul de istorie. Vizita la muzeu. dezvoltarea emoţiilor şi sentimentelor cognitive: curiozitate. curiozitatea de a cunoaşte mai mult despre domnitorul român. Este prezentată fotografia Teatrului Sanctuarului de la Epidaur16 (p. bucurie. Există o interdependenţă între astfel de stimulări şi trebuinţele în afara conţinutului (note. fotografiile referitoare la începutul revoluţiei industriale stimulează interesul şi atracţia pentru elementele de conţinut. diagramele. în Istoria turco-bizantină a lui Ducas15. ele pot clădi motivaţia învăţării istoriei din clasă. Măiestria pedagogică trebuie să-şi spună cuvântul pentru integrarea elevilor în procesul didactic.

(n.) .n. prin intermediul cronicilor săseşti.Motivaţia învăţării prin muncă independentă stimulează personalitatea. dar această activitate trebuie integrată în alte activităţi. în mentalul colectiv occidental sub numele de Dracula. deoarece aplicarea ei exagerată sau axată într-o proporţie foarte mare pe această direcţie poate Note: * Trecut.

3. Sunt recomandabile activităţile care permit cooperarea. -brainstorming. Istoria. Principiul învăţării temeinice Este o cerinţă care presupune o activitate didactică la istorie. individualism şi indisciplină. -proiecte. este tributară unui volum mare de informaţii. Stimularea motivaţiei presupune crearea unor situaţii de învăţare formativă prin: —acţiune. -descoperire.începeţi lecţia cu elemente care determină curiozitatea elevilor. —stimulare.Lecţia să se bazeze pe cunoştinţe expuse de profesor.Sintetizarea lecţiei printr-o schemă la tablă care să permită accesibili tatea şi învăţarea logică din clasă a conţinuturilor şi noţiunilor este obligatorie. sau individual. dar şi pe cunoş tinţe pe care elevii le dobândesc din activitatea individuală sau pe grupe. —cercetare. cu ajutorul profesorului. prin care se esenţializează conţinuturi. Profesorul de istorie trebuie să selecteze conţinuturile şi activităţile elevilor pentru a le capta atenţia şi interesul pentru problemele dezbătute. Motivaţia pentru învăţare presupune abordarea lecţiilor.4. ca obiect de învăţământ şi ca ştiinţă. -experiment. Sintetizarea cunoştinţelor asigură o . Grupe de elevi care desprind concluziile sau cauzele unui eveniment istoric dintr-un document istoric reprezintă un exemplu de urmat. -problematizare.uuce ia nonconformism. 1. 4. 2. Predareaînvăţarea istoriei în absenţa motivaţiei ridică problema realizării obiectivelor operaţionale17. -jocul de rol. pentru a fi reţinute în timp şi a permite mobilitate în acţiunile de reproducere. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei pentru istorie fac parte din măiestria pedagogică a profesorului de istorie şi nu se pot realiza decât prin metode diversificate de predare-învăţare18. 5.Prezentarea unor situaţii ale învăţării de care depind integrarea şi suc cesul elevului în societate. ţinându-se cont de câteva reguli prezentate de literatura de specialitate19 şi constatate de noi în procesul de predareînvăţare a istoriei: 1. care sunt în consens cu tema avută în dezbatere.Elevii să realizeze sarcinile date pe grupe. -studiul de caz. —inventică.

consecinţe.învăţare temeinică. sisteme de lecţii. logica. lecţii. date istorice etc. evoluţie. scrisă simultan în timpul procesului de predare-învăţare. Unde este aşezat Egiptul? -în Africa. etape. revoluţii. prin concluzii. Sistematizarea presupune programe şcolare cu organizare pe capitole. răspunde acestei cerinţe. probleme. istoria — a sistemului ei raţional se realizează cu atât mai uşor şi mai sigur cu cât conţinuturile care se învaţă dispun de o ordonare logică. Principiul cunoaşterii sistemice Istoria abundă în informaţii. evoluţii. dacă este posibil. trăsături. naturală. sistematizarea presupune: cauze. noţiuni. Pentru lecţii. idei principale. Schema lecţiei. Pentru lecţiile de formare a statelor: cauze. prin activităţi individuale.stimularea interesului elevului de a însuşi noţiunile. . repetarea conştientă şi ritmică a unor noţiuni. Pentru lecţiile de cultură: cauze. -însuşirea cunoştinţelor prin efort propriu. influenţe etc. împărţirea pe teme generale. într-un cuvânt. -organizarea de către profesor a unor situaţii de învăţare cu caracter ritmic. „idei-ancoră". Pentru lecţiile privind evenimente istorice (războaie. Sistematizarea conţinuturilor trebuie să aibă la bază „idei-ancoră". răscoale). Exemplu: Egiptul Antic: -Priviţi cu atenţie harta din manual. 1. caracteristici. determină o învăţare eficientă. Un rol important îl au situaţiile de învăţare axate pe exerciţii. Acestea permit o ordonare mentală şi o viziune de ansamblu asupra lecţiei. capitole etc. Se impune elaborarea ei pe baza unei logici a evoluţiei evenimentelor istorice şi obiectivelor operaţionale. consecinţe. permite accesibilitatea. în segmente informaţionale. Schema trebuie să cuprindă esenţa. Exemplu: Sistematizarea permite reţinerea esenţialului. scheme etc. care să conducă la o desfăşurare graduală a operaţiilor mintale"20. Primul element-ancoră care face parte din schema lecţiei la tablă este aşezarea geografică. sistematizarea trebuie realizată pe baza schemei logice. evoluţia evenimentului istoric. „însuşirea unei ştiinţe — în cazul nostru. cu elemente specifice diferitelor tipuri de lecţii. Toate aceste etape ale lecţiei presupun raporturi logice şi concluzia finală.5. învăţarea temeinică se poate realiza prin: -situarea elevilor în centrul activităţii didactice. evoluţii. conştientizată. de o parte şi de alta a Nilului — vor răspunde elevii. obişnuieşte elevul să-l integreze în sisteme de cunoştinţe superioare. progresivă. cunoştinţele istorice. interferenţe. care nu pot fi cunoscute decât într-o succesiune logică. 77 . pentru fiecare etapă a lecţiei sau la sfârşitul lecţiei. Fixarea informaţiilor esenţiale prin schema lecţiei la tablă.

nou.X_—j». faraonul Menes uneşte cele două regate formând regatul Egiptean. Este •ealizat astfel un obiectiv operaţional important.1. . Perioade jf Regatul Vechi . Ce concluzie trageţi? Notăm elevii care au formu lat răspunsurile: 1)în mileniul IV s-a format statul egiptean din unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos. mijlociu.Hr. 2)în anul 3100 Î. împărţit în nome — conduse de nomarhi 38 unităţi administrative .Priviţi atent pe grafic. (Menes) > regat condus de faraon 3. Se menţionează pe tablă şi .Hr. 3) Elevii sesizează aceste 3 perioade: regatul vechi.Regatul de Mijloc ^ ^ f c ^ Regatul Nou 4. Aşezare geografică în nord-estul Africii • pe malul Nilului „Un dar al Ni/ului" (Herodot) Egipt ul antic Regatului de Sus Regatului de Jos din unirea: 2. Statul egiptean format «*• în anul 3100 Î. Identificaţi perioadele importante din istoria Egiptului.Priviţi atent graficul. Notăm informaţia descoperită de elevi pe schema lecţiei la tablă.

ionale: 01 —să identifice spaţiul istoric şi geografic al Egiptului antic. 05 —să selecţioneze ideile din diagrame. 02 --să expună informaţiile dobândite din citirea hărţilor istorice şi a Diagramelor. 04 —să selecţioneze ideile principale din scheme.3ste una din ideile-ancoră ale schemei la tablă. Din aproape în aproape. 03 —să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. . tabele. se conturează următoarele obiective opera-. texte.

învăţarea temeinică prin crearea situaţiilor de învăţare cu ajutorul manualului. 5 puncte. pe baza căreia elevii reţin esenţialul din clasă. în manual sunt conţinuturi şi noţiuni care nu pot fi cunoscute de elevi decât prin expunerea profesorului. Menţionează că cei care au scris corect primesc 9 puncte. -ocupaţiile egiptenilor. Fiecare grupă enumera capitalele Egiptului scrise pe caiet. Exemplele pot continua. Pe baza abordării acestei activităţi de predare-învăţare. lecţia presupune o îmbinare a metodelor moderne active cu cele clasice. motivaţia intrinsecă.folosirea expunerii de către profesor pentru cunoaşterea conţinuturilor care nu se pretează la învăţarea prin acţiune. 7 puncte. o schemă logică a lecţiei. Un elev citeşte ce scrie sub aceasta: Amen (Amon-Ra). Se poate continua prin studierea statuii care-l înfăţişează pe zeul Amon-Ra. în perioada Regatului Mijlociu cultul acestui zeu a devenit cult oficial. —analizarea conţinuturilor. Ce putem spune privind această fotografie ? Elevii concluzionează că AmonRa era zeul cel mai important al egiptenilor.. Acest procedeu asociază reprezentările grafice cu operaţii. a documentelor istorice etc. — A doua grupă scrie capitalele Egiptului după harta din manual. în acest sens. 2 localizări. prin activităţile de învăţare propuse. Pe schema lecţiei la tablă se adaugă Egiptul: împărţit în 38 de provincii numite nome conduse de nomarhi. -folosirea hărţilor.paşi de învăţare a conţinuturilor. Tuturor elevilor li se cere să privească atent diagrama care numeşte capitalele Egiptului. iar operaţiile. Conţinutul expunerii la această temă (lecţie) are în vedere: -împărţirea administrativă. prin noţiunile şi cunoştinţele prezentate.Prima grupă scrie pe caiet capitolele fiecărei perioade istorice. cei care au greşit o localizare. cu reprezentări. Astfel se realizează atingerea obiectivului propus. Cercetarea diagramei din manual dezvoltă curiozitatea. sunt realizate obiectivele operaţionale care vizează însuşirea de cunoştinţe prin folosirea manualului în activitatea de predare-învăţare. Tema nu se poate încheia fără o concluzie: Statul egiptean era un stat important în lumea antică. principiul învăţării sistematice presupune: . -numele câtorva înalţi funcţionari. Implicarea elevilor în procesul de predare-învăţare este evidentă. Profesorul acordă un timp de lucru. Elevii sunt împărţiţi în 2 grupe: . Este un mod de implicare a reflexiei într-un efort de cunoaştere. iar schema realizată cu ajutorul elevilor permite esenţializarea conţinuturilor. •7Q .Profesorul elaborează. —activităţi independente cu elevii. Prin verbele de acţiune folosite. Conţinuturile sunt aprofundate cu noţiuni şi informaţii prin aplicarea învăţăturii prin acţiune. . Din această cauză. cunoaşterea figurativă ocupă un loc important în procesul didactic.

ACTIVITATEA DIDACTICĂ ŞI PRINCIPIILE ISTORIEI Activitatea didactică nu poate fi ruptă de activitatea ştiinţifică. prin elementele esenţiale care îl individualizează. Prin cunoştinţele dobândite.integrarea sau neintegrarea într-o epocă. esenţială pentru viitorul cetăţean. Ele permit delimitarea unui eveniment istoric de altul. elevul va ajunge la cunoaşterea adevărului istoric. economice. politice. Acest principiu este aplicat în activitatea didactică. 2. al duratei de manifestare. spaţiu istoric. obiective ce au în . Prin studiu de caz.cauzele care l-au generat. norme fără de care nu se pot realiza cunoaşterea. un sistem de informaţii. Principiile istorice exprimă cerinţe ale unei realităţi istorice. într-o categorie de evenimente istorice. pentru societate. Evenimentele istorice sunt analizate în privinţa apariţiei şi evoluţiei din punct de vedere al timpului în care au apărut. — evoluţie. 2. prin teme de cercetare. vizite la monumente istorice. Cunoştinţele dobândite prin şcoală la istorie pregătesc elevul pentru viaţă. Istoria presupune reguli. va fi aplicat în activitatea didactică principiul legării teoriei de practică. prin obiectivele generale ale istoriei ca disciplină de învăţământ. — diversitatea formelor de manifestare. Teoria este un element abstract al cunoaşterii. care îl fac cunoscut şi acceptat de ştiinţa istorică.________^ jţ„iu icgani teoriei de practică Istoria nu poate fi înţeleasă sau predată numai prin activităţi de memorare şi expunere. noţiuni şi concepte care permit individualizarea unui eveniment istoric. integrarea lui în istoria umanităţii. reguli. deoarece dezvoltă capacitatea de gândire. interpretarea evenimentelor istorice.1. Activităţile de învăţare bazate pe priceperi şi deprinderi esenţia-lizează şi fixează cunoştinţele cu care intră în contact elevii la obiectul istorie. la formularea unor judecăţi de valoare asupra unor aspecte sociale. Practica oferă posibilitatea autentificării şi verificării informaţiei. practici ideologice şi practica ştiinţifică2'. prin activităţile practice. . pe teren. . Primatul practicii denotă că toate nivelurile existenţei sociale sunt legate de practici distincte: practici economice. acestea aflându-se într-o interdependenţă permanentă. cercetarea. Un eveniment istoric se caracterizează prin: — încadrarea în timp şi spaţiu. culturale şi religioase. practici politice. Separarea teoriei de practică nu este posibilă. norme. Principiul încadrării în timp Timpul istoric contribuie la individualizarea evenimentelor istorice aparţinând unor epoci şi culturi. prin investigaţii în arhive.

acest principiu permite elevilor cunoaşterea epocilor istorice în succesiunea lor cronologică. Perceperea timpului la obiectul istorie se realizează prin noţiuni specifice (ani. Formarea noţiunii de timp istoric depinde de numeroşi factori ai predării. direcţionale de profesor. Principiul repartiţiei în timp presupune cunoştinţe şi componente de percepere a timpului istoric. pe baza unor repere enunţate.vedere orientarea în timp şi formarea de reprezentări corecte despre timpul istoric. constituie primul capitol pentru istoria de clasa a V-a. Evenimentele. epoci etc. milenii. de capacităţile elevilor. Clasa a Vll-a . Spaţiul istoric reflectă raporturi de coexistenţă între comunităţile umane şi spaţiul geografic şi istoric. Acest principiu răspunde la întrebarea „când?". mări. — urmărirea în paralel a unor evenimente.2: Unde putem localiza pe această hartă (este prezentată harta) Mesopotamia? Spaţiul istoric reprezintă întinderea.corelarea aspectelor calitative şi cantitative ale timpului. culturale şi religioase sunt strâns legate de anumite perioade de timp. Clasa a Vl-a — corelarea dintre date şi eveniment. -însuşirea cunoştinţelor de bază pentru calcularea timpului (ani. .). politice. munţi etc. sociale.). — utilizarea corectă a datelor (mileniu. evoluţiile economice.). Cronologia.siguranţa în operaţii cu elemente calitative şi cantitative. 1: Unde este teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române? Ex. poziţia în funcţie de anumite repere: oraşe. a evenimentelor istorice. a unei culturi etc. ca subiect şi conţinuturi. încadrarea în era creştină etc. secol etc. Principiul repartiţiei spaţiale răspunde la întrebarea: „unde?". Principiul încadrării în timp se poate realiza prin obiectivele urmărite în predarea cronologiei la diferite clase: Clasa a V-a -recunoaşterea intervalelor de timp pe baza cunoştinţelor elevilor. Aplicat în didactica istoriei. Clasa a Vlll-a . secole. Principiul repartiţiei spaţiale Acest principiu presupune încadrarea într-un spaţiu teritorial concret. Cunoaşterea diferitelor modele de cronologie permite încadrarea în timp. 2. decenii. râuri. reprezentat geografic de un eveniment istoric sau de evoluţia unui popor.2. Ex.

Pe harta României. Notiţele din manual. a unor culturi arheologice pot accentua gândirea elevilor care percep astfel evoluţii şi consecinţe ale unor conţinuturi istorice. Realizarea de hărţi istorice. Egiptul este un dar al Nilului.) sunt numite cauze. moderne etc. dezvoltarea şi decăderea unor civilizaţii au.3. a unor evenimente implică prezentarea poziţiei geografice faţă de repere stabilite de situaţia istorică. hărţile istorice din cabinetul de istorie. imperii. Localizarea. Elevii trebuie situaţi permanent în centrul activităţii didactice la obiectul istorie. Orice eveniment istoric are o cauză sau mai multe cauze. structuri statale etc. evoluţii. în diferite perioade istorice. ca de altfel şi revoluţiile. implică. Interdisciplinaritatea (geografie-istorie) îşi spune cuvântul. Relaţia cauză-efect este foarte importantă pentru cunoaşterea evoluţiilor istorice. Evenimentul sau fenomenul istoric care se succede şi care a fost consecinţa cauzei se numeşte efect sau consecinţă. prin activităţile propuse de profesor. apariţia. aşadar. Aceleaşi cauze. popoare şi state în intervale de timp stabilite de ştiinţa istorică. evoluţiile culturale sau religioase care preced şi provoacă alte evenimente. folosirea hărţilor din manual dar şi a celor existente în cabinetul de istorie în activitatea didactică favorizează munca independentă. pentru a analiza şl sistematiza diverse categorii de state etc. 2. în gimnaziu. războaiele. izvoarelor istorice. în genere toate evenimentele din istoria umanităţii. hărţile confecţionate de elevi permit efectuarea de către aceştia a unor exerciţii pentru a analiza întinderea unor state. Analiza hărţilor istorice de către elevi permite localizarea unor regate şi state din antichitate sau evul mediu. prin intermediul mijloacelor de învăţământ. Localizarea se face în funcţie de anumite repere istorice sau geografice actuale. civilizaţii. a IX-a). permit o învăţare temeinică. deportări etc. cunoaşterea spaţiului istoric. elevii localizează. sau fenomene istorice (revoluţie. istoria statelor antice. Exerciţiile de localizare a teritoriilor de constituire a unor popoare şi state. Principiul răspunde la întrebarea: „De ce? Din ce cauză?"Cauzele şi relaţiile cauzate de evenimentele istorice se desprind din documente istorice. pentru a localiza evenimentele istorice.. sau cauze asemănătoare provoacă acelaşi eveniment. . Principiul este cunoscut din antichitate. Princi piul cauzalităţii Cauzalitatea este o relaţie între cauză şi efect şi surprinde originea fenomenelor şi evenimentelor istorice. hărţilor geografice etc. Toate evenimentele istorice au o cauză sau determinări cauzale. dar şi a spaţiului actual geografic al acestora.exemplu: Mesopotamia este ţara dintre râurile Tigru şi Eufrat. acţiuni de cunoaştere a evenimentului istoric (săpături arheologice). Evenimentele. de asemenea. cauze. din interpretarea hărţilor istorice. pe baza cunoştinţelor dobândite la tema Statul dac teritoriul de formare a statului dac. Evoluţia omului are cauze şi consecinţe (manualul de ci.

politic. anumite războaie. migraţiile22.or ^^ sclavi A. cât şi efecte ale unor evoluţii istorice. care au loc în perioade diferite de timp şi în spaţii istorice distincte. Cauze sociale:4-mişcări religioase \fuga de pe latifundii sclavilor lupta pentru putere C. în acest sens prezentăm cauzele-efect la tema Dezmembrarea Imperiului Roman şi formarea regatelor barbare. Aceste cauze-efect (consecinţe) au determinat destrămarea Imperiului roman. noţiuni care desemnează atât cauze. Interdependenţa şi consecinţele în plan general suntprezen-tate în următoarea schemă: scăderea producţiei realizată de Cauzele decăderii economiei sclavagiste:<decăderea oraşe. Ex. în esenţă.5: Revoluţiile de la 1848 din Ţările Române au aceleaşi cauze naţionale şi sociale. Ex. cauzele dintre economie. de evoluţia societăţii şi modificările survenite din punct de vedere economic. evoluţia politico-statală şi atacurile popoarelor migratoare. revoluţiile. societate. social.3: Dezvoltarea Romei şi Bizanţului ca puternice centre religioase a generat Schisma din 1054. individualizate de specificul local. devalorizarea acesteia.2: Dezvoltarea economică accentuează evoluţii culturale şi politice. cu influenţe reciproce favorabile sau nefavorabile. Criza politică: cauze/ ^anarhia militară . de perioada istorică. Ex. Pentru a sesiza legăturile. cultural. cu subpunctul: criza statului roman. religios.4: Răscoalele. 1: Starea de nemulţumire a ţăranilor sau sclavilor — provoacă răscoale.răscoale ale^~ B. Ex.Ex. Cauzele şi efectele (consecinţele) sunt într-o permanentă interdependenţă. amploarea din ce în ce mai mare a trocului . comerţuy Cauzele crizei monetare: «r— munca nerentabilă a sclavilor ^^ tehnica înapoiată V^ răspândirea colonatului \diminuarea cantităţii de metal preţios din monedă. activitatea didactică trebuie centrată pe cunoaşterea sau sesizarea interdependenţei dintre ele. au îndeobşte aceleaşi cauze generale.

4. 2. Clasificarea impune cunoaşterea noţiunilor şi a evenimentelor de clasificat. Lipsa de unitate în Imperiul roman. dar şi a crizei societăţii romane — vezi tema Dezmembrarea Imperiului roman şi formarea regatelor barbare. Principiul integrării funcţionale Acest principiu permite raportarea unui eveniment istoric la evenimentele istorice dintr-o zonă geografică sau la nivel global. a unei culturi se înfăţişează ca o mişcare în care apar sisteme şi structuri istorice determinate. expansiune. Clasificarea evenimentelor istorice (ex.: război. Consecinţele sunt sesizate de elevi din succesiunea temelor studiate. Exemplu: Regatele barbare sunt o consecinţă a migraţiilor.migratoare.2: Descoperirile geografice au determinat cunoaşterea Americii. dar şi formarea imperiilor coloniale şi exterminarea băştinaşilor. culturale şi chiar religioase. Efectele sunt imediate sau îndepărtate. Ex. nu sunt altceva decât un anumit tip de structurare a evenimentelor istorice. revoluţie. Ex. politice. concepte şi conţinuturi istorice. evenimentele precum răscoalele. răscoală. E. O consecinţă determinată de anumite cauze poate fi cauza unui alt eveniment istoric. cultură) presupune comparaţia cu alte evenimente istorice şi anumite criterii de clasificare. Criteriul clasificării trebuie să fie unic.5. dar. Epocile istorice. cu toate acestea. războaielele etc. dar şi sesizarea legăturilor dintre evenimentele din istoria . Răspunde la întrebarea „ce?" sau „despre ce eveniment este vorba?". Principiul structuralismului Cunoaşterea istorică se realizează prin aplicarea principiilor ei în activitatea didactică. Integrarea istoriei românilor în istoria universală. Procesul evoluţiei unui popor. Efectul pe o perioadă mai lungă a fost romanizarea. după reguli ale ştiinţei istorice. formele de organizare statală. Conceptul de structură şi metodă structuralistă are în vedere noţiuni. Toate aceste evenimente istorice sunt un rezultat al binomului cauză-efect. criteriile sunt uneori impuse de evoluţii politice sau de necunoaştere. hărţi istorice. Destrămarea unui tip de societate are drept consecinţă formarea altor structuri economice. 1: Cucerirea Daciei de către romani a avut ca efect imediat transformarea provinciei Dacia în provincie romană. loviturile de stat. documente. revoluţiile. formarea poporului român şi a limbii române. 2. prin expunerea profesorului. Descoperirea cauzelor unui eveniment istoric se realizează prin izvoare istorice. Un eveniment istoric poate da efecte imediate sau după o perioadă de timp. Compararea unui fapt istoric cu altul permite clasificarea acestuia şi integrarea lui într-un sistem de noţiuni şi evenimente istorice. sociale. Cauzele au rol determinant în geneza evenimentelor istorice.

Exemplu: Revoluţiile de la 1848 sunt rezultatul unor cauze şi efecte generale. sunt denumiri ale unui eveniment istoric. economic. pe perioade istorice. evoluţii culturale. Principiul enunţat se poate integra în activitatea didactică prin câteva întrebări: —Cum se manifestă evenimentul istoric? —Cum este influenţat de alte fenomene istorice? întrebările se pot exemplifica la concepte cum sunt: război. profesorul determină elevii să cunoască legăturile dintre ele. care au constituit evenimentele cele mai importante ale secolului XX. ce acţiuni şi influenţe exercită. politice etc.2: Revoluţiile din secolul al XlX-lea şi revoluţiile din secolul al XX-lea. elevii nu vor înţelege conceptele de revoluţie şi contrarevoluţie. noţiuni care. la nivel global sau în anumite spaţii istorico-geografice. particulare. a evoluţiilor aceloraşi evenimente istorice. Ex. este necesar să cunoaştem ce acţiuni şi influenţe suportă. global sau naţional. al luptelor de eliberare naţională. ordinea. Acestea sunt concepte. De exemplu. cum influenţează unele evenimente istorice alte evenimente etc. 1: Istoria structurată pe epoci. singulare. . Prin procedee didactice active. selecţională. lupta pentru independenţă. o diversitate a cauzelor generale şi particulare. revoluţie. social. Ex. Când studiem un proces istoric. în esenţă.3: Revoluţiile politice şi revoluţiile ştiinţifice. în istorie există o diversitate structurală.6. Formarea naţiunilor şi statelor naţionale nu va fi înţeleasă fără prezentarea rolului centralizării statale. diversitatea este dată de multitudinea de evenimente istorice. succesiunea în timp şi spaţiu istoric. 2. Principiul diversităţii în ştiinţa istorică. sau ale unei componente a acestuia. dacă nu sunt prezentate evoluţiile internaţionale după război sub aspect politic. Exemplu: Cum influenţează ocupaţia străină lupta de emancipare naţională? Cum influenţează stăpânirea arabă civilizaţia din Peninsula Iberică? Principiul integrării permite cunoaşterea conexiunilor între evenimente şi procese istorice. un eveniment sau o civilizaţie. sincronismul lor. evidenţiate prin caracteristici individuale. culturale. Ex. la clasa a Vll-a. Diversitatea este prezentă în istoria omenirii chiar atunci când se constată sincronizări ale evenimentelor istorice. compoziţională. culturale.universală şi cele din istoria românilor duc la stabilirea rolului evenimentului studiat în sistemul istoric continental. al revoluţiilor liberale burgheze. accentuate la nivel european de evoluţii locale naţionale.

Ibidem. p. Măria Ochescu). op. p.Curs de pedagogie. 22.p.. 13. 11. p. Ion Negreţ. 3. 18... 135.Ibidem. 8. 58. 2.. 7. manual pentru clasa a IX-a.. 2000. p. cit. 135. 130. Bucureşti. 121. passim.. 63. 4. cit. Radu.. Didactica Modernă. Editura Corint.Ibidem. 122..Curs de pedagogie . 17. 123. Editura Dacia. op. 19.— NOTE — 1. .. op. Editura Humanitas (autor Sorin Oane. 49. 16.Andre de Peretti.Gh. Programa şi manualele de istoria românilor. 5. Consideraţii generale în „Studii şi articole de istorie". 17. 19. p. p. lonescu.Măria Eliza Dulamă.Curs de pedagogie. cit. 20. 1988.lbidem. 167-l77. manual pentru clasa a IX-a. cit. p. op. 78. 135. 124.loan Aurel Pop. 1995.Curs de pedagogie. p. 2000.|.. p. pp.. 10. 14. op.Mfe/77. 21. pp. 56-57. 128.Istorie. LXV. op. passim. M. Tânasă.. 6.Ibidem. p. 71.. Editura Corint. Cluj-Napoca.. p.loan Jinga. cit.Măria Eliza Dulamă.to/cfem. cit. p.Istorie. p.Istorie.apudAndre de Peretti. 9. 15. p. p. 12. manual pentru clasa a Vll-a.

pentru a realiza scopul instruirii cu mijloace specifice specialităţii. Formarea iniţială presupune cursuri de specialitate care depăşesc conţinutul disciplinelor şcolare. Am insistat asupra acestor câteva precizări pentru a evidenţia că formarea « 7 . cursurile de pedagogie. nu poate fi concepută fără educaţie.V. Instruirea este rezultatul unei practici pedagogice. a capacităţilor şi deprinderilor necesare integrării în societate. lucrările practice. înlăturându-se stereotipi-zarea în munca la catedră. Prin gradele didactice. este căutare. în formarea profesorului distingem două etape2: —formarea iniţială prin facultate. pe parcursul urmării facultăţii. privind la televizor. —formarea continuă. Lecţiile demonstrative. care implică în primul rând formarea culturii generale. ierarhizate în conformitate cu un sistem de valori necesar evoluţiei individului şi societăţii. la care se adaugă. ci în capacitatea de a învăţa lucruri de care ai nevoie. Profesorul organizează procesul didactic de predare-învăţareevaluare a specialităţii pentru care a fost pregătit prin facultate. este mult efort fizic şi intelectual"1. Instruirea prin şcoală este o cerinţă a societăţii. Ele asigură formarea continuă. permite autoperfecţionarea prin observarea directă a modului de lucru la lecţie. Capacitatea de a evalua şi de a se autoevalua implică punerea în aplicare a unei pedagogii variate4. BINOMUL EDUCAŢIONAL: PROFESORUL ŞI ELEVUL 1. metodică şi practica pedagogică. Procesul de predare-învăţare asigură o perfecţionare observaţională. citind reviste şi lucrări de popularizare a ştiinţei sau a istoriei. proiectează conţinutul lecţiilor.PROFESORUL DE ISTORIE 2.ELEVUL 1. „Omul neavizat nu ştie şi adesea nu are cum să ştie că munca profesorului de istorie este zbatere. permiţându-i să-şi lărgească paleta de metode şi mijloace de învăţământ. formarea este continuă. psihologie. îndrumă pe elevi în activităţile la nivelul clasei sau individual. Această concluzie se bazează pe faptul că nu toţi indivizii dispun de capacitatea şi posibilitatea de autoinstruire. necesară integrării elevului — viitorul cetăţean — în viaţa comunitară. La acestea se adaugă cicluri de perfecţionare după terminarea pregătirii iniţiale. dar esenţialul nu constă în a şti mai mult. prin activităţi la nivelul şcolii şi cercului pedagogic3. Oricine ştie că se poate învăţa de oriunde. este nelinişte. seminari-ile. PROFESORUL DE ISTORIE Instruirea. sesiunile de comunicări ştiinţifice sunt mijloace de perfecţionare. care diferenţiază structurile de învăţământ şi de învăţare. fără profesor.

calităţi afective şi morale. -aptitudinea organizatorică pentru realizarea demersului didactic. Casei corpului didactic. metodică trebuie privită de profesor ca o pregătire continuă care să D depăşească pe cea iniţială. metodică. o sursă de informare. Pregătirea continuă cuprinde etapele pe care le par-Jrge după terminarea facultăţii. conştiinţa faţă de educaţia copilului. -capacitatea de a crea condiţiile optime şi eficiente de comunicarenvăţare. imaginaţie. conţinuturi şi obiective. Profesorul de istorie trebuie să posede calităţi in-:electuale. în procesul de predare-învăţare a istoriei. Societăţii de Ştiinţe Istorice. psihopedagogie. Profesorul de istorie este. după pedagogul francez R. Pedagogia a prezentat sintetic calităţile pe care trebuie să le aibă un profesor: vocaţie pedagogică. observare a noţiunilor şi cunoştinţelor. în rezolvarea situaţiilor ostile învăţării sau situaţiilor de riză ale activităţii didactice. credinţa în valorile educaţiei. Pregătirea ştiinţifică. Hubert. Aptitudinea pedagogică este un ansamblu de însuşiri ale profesoru-ui. gândire sistematică. constă în dragostea de pedagogie (de a învăţa pe cineva — n. faţă de patrie şi comunitate. Vocaţia. -capacitatea de a stabili relaţia necesară cu clasa sau pe grupe de elevi. Cercetătorii mai noi8 şi mai vechi9 au evidenţiat aptul că aptitudinea pedagogică presupune din partea profesorului: -capacitatea de a cunoaşte elevul. pentru formarea şi dezvoltarea deprinderilor complexe la elevi de a însuşi conţinuturi şi noţiuni specifice istoriei. în contextul constatării în procesul didactic a leficienţei unor metode şi acţiuni. Eficienţa instruirii constă în diagnosticarea stării iniţiale a instruirii. pregătire ştiinţifică şi metodică. în a proiecta şi realiza activităţi la clasă în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor. -atenţia distributivă. Competenţa în specialitate a profesorului de istorie presupune pregătirea n'ţială din facultate şi pregătirea continuă ulterioară.). perfecţionarea prin grade didactice. -tact pedagogic. Pentru a asigura eficienţa activităţii didactice. în domeniul pregătirii profesionale: . Un profesor cu capacităţi manageriale deosebite este acela care doreşte şi reuşeşte să realizeze o instruire eficientă5. calităţi manageriale pentru un învăţământ formativ-nstructiv7. spirit de observaţie. aptitudini în domeniul psihopedagogie!6. Neglijarea unei laturi sau a alteia determină carenţe în activitatea la clasă a profesorului. profesorul trebuie să deprindă multiple competenţe în specialitate. inspectoratelor şcolare.n. organizator al activităţii didactice.continuă a profesorului presupune multiple activităţi la nivelul şcolii. memorie bună. prin exersare la clasă şi Iţe activităţi metodice. — aptitudinea de a realiza forme variate de evaluare a cunoştinţelor. — creativitate pedagogică. care generează în activitatea de predare-învăţare maximul de rezultate cerute de programele şcolare. pentru a menţine activi pe toţi elevii angrenaţi în rocesul de predare-învăţare.

.

de evenimente istorice. în sistemati zare trebuie să se pornească de la obiectivele operaţionale. -sesiuni de comunicări ştiinţifice şi simpozioane pe teme metodice şi de istorie. de pregătirea profesională a profesorului de istorie. Calitatea conţinuturilor istorice din timpul lecţiilor determină competenţa în specialitate. Rolul obiectivelor în alegerea strategiilor didactice este cunoscut. înlănţuirea logică a conţinuturilor depinde de capacitatea de a sintetiza. dar şi din domeniul disciplinelor cu care aceasta interacţionează.publicarea de lucrări ştiinţifice pe teme de istorie sau metodică.-pregătirea prin studii aprofundate sau prin masterat*. studii sau cărţi. de experienţa didactică. Cu ajutorul acestora. dicţionare. . Sunt eficiente. de cunoştinţele istorice. Cunoaşterea se realizează prin: — sursele de informare folosite în procesul de predare-învăţare (atlase istorice. Neglija'rea unor noţiuni şi conţinuturi importante ale obiectului istorie. înlănţuirea logică a conţinuturilor. Competenţa în domeniul istoriei se reflectă în: raportul dintre conţinuturile programelor de istorie şi cele realizate în lecţiile de istorie. noţiuni şi evoluţii istorice ale evenimentelor. Aceasta pre supune propoziţii şi fraze concise. Competenţa profesorului de istorie este relevată de stăpânirea procesului de predare-învăţare. -publicarea de studii şi articole în reviste de specialitate. -activităţi în cadrul Societăţii de Ştiinţe Istorice sau al altor societăţi aca demice cu profil de istorie. -definirea termenilor istorici. etape. -pregătirea prin definitivat şi grade didactice. — doctorat. a didacticii istoriei permite înţelegerea fenomenelor şi proceselor istorice. cunoaşterea modalităţilor de abordare a acestora în activitatea la clasă. diapozitive) care fundamen tează competenţa în specialitate. -gradul de sistematizare. a noţiunilor şi conceptelor. consecinţe şi cauze. o abordare neştiinţifică a acestora demonstrează incompetenţa profesorului. recomandabile acele surse de informare care respectă adevărul istoric şi sunt în concordanţă cu obiectivele şi conţinuturile pro gramelor şcolare şi cu idealul educaţional. multimedia. cu mesaje şi explicaţii în . realizarea obiectivelor stabilite prin lecţiile de istorie depinde de situaţia de cunoaştere creată prin concordanţa dintre conţinut şi obiective. depinde de conţinuturi şi noţiuni. Experienţa şi studiile referitoare la acest aspect recomandă mult discernământ în folosirea diferitelor surse de infor mare. Permanenta informare asupra evoluţiei ştiinţei istorice.

n. între trei şi cinci semestre.concordanţă cu ştiinţa istorică. Note: * Forme de învăţământ postuniversitar având. (n. o funcţie de specializare în vederea înscrierii la doctorat. iar masteratul. Studiile aprofundate durează între unu şi două semestre. în principiu.) QQ .

Abaterea de la conţinuturile. —adaptarea conţinuturilor la capacităţile de învăţare ale elevilor. noţiunile şi explicaţiile din programă sunt considerate contrare adevărului istoric şi carac terului formativ al istoriei. -evaluarea elevilor. sistematic. religia şi alte obiecte de învăţământ. . -formularea obiectivelor operaţionale în funcţie de conţinuturi. -adaptarea strategiilor didactice în funcţie de obiective. — diferenţierea şi individualizarea proceselor de predare-învăţare a istoriei pe grupe de elevi sau individual. . concis.— corelarea interdisciplinară. -adaptarea obiectivelor conţinuturilor şi a strategiilor la particularităţile de vârstă şi individuale. -utilizarea manualelor. utilizarea şi interpretarea testelor de evaluare. în funcţie de lecţie.utilizarea judicioasă a timpului acordat activităţii de predareînvăţare pentru parcurgerea activităţilor de învăţare prevăzute prin proiectul de lecţie. Interdisciplinaritatea presupune legături cau zale cu geografia. pe ani de studii. -alcătuirea. —respectarea adevărului istoric.. — realizarea obiectivelor operaţionale. în alt fel sunt prezentate la clasele de liceu. Cunoştinţele dobândite de elevi. -raportul dintre strategiile didactice centrate pe profesorul de istorie şi cele activ-participative centrate pe elev. criteriile şi modalităţile de evaluare. într-un fel sunt prezentate conţinuturile la clasa a V-a. Competenţa metodică a profesorului de istorie este rezultatul acţiunii de formare iniţială în facultăţile de istorie şi al exercitării profesiunii într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. cu fraze scurte şi expresii cunoscute. motivarea acesteia. -autoevaluarea efectuată de elevi pe baza criteriilor menţionate de profesor. lecţii etc. trimestre. obligatoriu pentru fiecare temă de istorie. Este dobândită treptat şi dovedită prin: .corelarea intra şi interdisciplinară prin procesul de predareînvăţare.proiectarea activităţii didactice la obiectul istorie. mijloacelor de învăţământ eficient în funcţie de obiectivele conţinuturilor istorice şi de modul de integrare în procesul de predare-învăţare. -gradul de solicitare şi angajare a elevilor în lecţiile de istorie. oferite prin diferite obiecte de .

capacitatea de analiză şi sinteză. în orele de istorie. Acestea oferă elevilor ocazia să sesizeze legăturile logice.învăţământ. în plan orizontal. religie permit folosirea lor în contexte noi. Corelaţiile interdisciplinare dezvoltă creativitatea. spiritul critic. cauzale dintre evenimente istorice. cul tură civică. Profesorul de istorie poate realiza corelarea interdisciplinară. consecinţe şi ritmicitate. sau pe . cu referiri la disciplinele studiate în acelaşi an de învăţământ. evoluţia lor. geografie.

. interpretare. pe grupe sau activităţi frontale. —adecvarea stilului didactic la particularităţile de vârstă. în funcţie de capacităţile elevilor.plan vertical. filme didactice etc.. pe baza observaţiilor anterioare dar şi imediate. Conţinuturile lecţiilor de istorie. specificul unor civilizaţii. Elevii cu capacităţi reduse vor observa şi vor interpreta harta istorică pentru a prezenta aşezarea geografică. Din observarea atentă a construcţiilor Greciei antice vor formula concluzii despre arhitectura Greciei antice. încurajarea participării elevilor la acţiuni de cunoaştere. concluzionare fac parte dintr-un stil didactic atractiv pentru elevi. bazat pe ironii în evaluarea frontală sau sumativă şi reproducerea verbală sau scrisă a celor spuse de profesor îndepărtează pe elevi de obiectul istorie. pentru profesorul de istorie. Cooperarea. Competenţa psihopedagogică în activitatea didactică la obiectul istorie este concretizată prin: —captarea atenţiei. imperiu sau un popor. din documente sau diagrame. documente istorice sau materiale auxiliare). altul este mai încet în gândire. reacţionează greu. Stilul autoritar restrictiv.: expunerea). hărţi. Elevii cu un intelect mai bine dezvoltat vor sintetiza. în lecţia Formarea SUA pot fi evidenţiaţi. Cunoaşterea psihopedagogică presupune. Pentru anumite conţinuturi. cu referiri la cunoştinţele dobândite în diferite clase. Profesorul de . care stimulează motivarea învăţării. diverse caracteristici şi evoluţii ale evenimentelor. metode activ-participative care permit munca individuală. Corelaţia interdisciplinară asigură consolidarea cunoştinţelor de cultură generală. diapozitive. a teoriilor ştiinţifice despre dezvoltarea psihică a elevilor. cunoaşterea didacticii tradiţionale şi moderne. diagramelor etc. —abordarea unui stil didactic adecvat în funcţie de condiţii. pentru altele (unde sunt prezente diagrame. axate pe tehnici tradiţionale şi moderne. cu ajutorul elevilor. observare. profesorul de istorie foloseşte metode tradiţionale (ex. graniţele teritoriale pe care le cuprind un regat. la particularităţile individuale şi ale clasei. stimularea interesului şi motivaţiei prin documente istorice. sunt cunoscute de elevi în procesul de predare-învăţare prin activităţi de învăţare diferite. la situaţiile de învăţare. Exemplu: Cunoştinţele de geografie pot determina rolul mediului în apariţia şi evoluţia unor comunităţi umane. învăţarea conţinuturilor temelor din clasă. vor deprinde şi cunoaşte grandoarea stilului baroc în artă. factorii geografici care au generat unitatea şi diversitatea acestei ţări. din obser vaţiile asupra diapozitivelor cu palatele monumentale din timpul lui Napoleon. sau grupelor de elevi. în lipsa documentelor. Profesorul. Un elev are o reacţie şi un spirit de observaţie puternice. organizează activităţi specifice cu grad mai mare sau mai mic de dificultate. reflectate de programe şi manuale şcolare. hărţi istorice.

9 1 .istorie nu trebuie să fie distant sau inaccesibil. Cooperarea şi dialogul dezvoltă munca intelectuală. a cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. datorită solicitării elevului pentru cunoaşterea adevărului.

în activitatea la clasă profesorul trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă. drumeţii. încrederea în elev. dar în acelaşi timp anticipează activitatea elevilor. fără extravaganţe şi neglijenţe.capacitatea de conducere şi organizare a procesului didactic (manage rială).. echilibrul şi stăpânirea de sine. Dragostea faţă de elevi presupune încurajarea succesului acestora. acţiuni prin care se influenţează profund personalitatea elevului. executantul (elevul) şi mediul ambiant (spaţiul educaţional). -sănătatea. Factorii primari ai deciziei de conducere a procesului didactic sunt: decidentul (profesorul). Prin acţiunile conexe cu elevii: vizite la muzeu. promovarea stilului bazat pe cooperare şi încurajarea participării elevilor la soluţionarea cauzelor unui eveniment istoric. . bazată pe activităţi didactice formative. Optimismul pedagogic. la sistematizarea unor cunoştinţe despre o anumită cultură şi civilizaţie determină reuşita acţiunilor didactice în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. îi determină pe aceştia să nu accepte stilul didactic practicat. severitate. să nu apeleze la ironii sau aluzii care lezează personalitatea unor elevi. -exigenţa faţă de sine şi faţă de elevi. dar şi elevul. sau să le tolereze greşelile.vx. conţinuturile lor reprezintă pentru profesor activităţi de căutare. Personalitatea profesorului de istorie. a obiectivelor lecţiei. pentru pregătirea examenelor. activităţi de cercetare şi concursuri şcolare. Măria Eliza Dulamâ propune următoarele caracteristici personale: -ţinuta generală şi vestimentară ireproşabilă. Concepută ca o suită de situaţiiproblemă. olimpiade. Lecţiile. de prelucrare a datelor istorice. . trebuie să fie calm. pe propria disciplină şi seriozitate. Rezultatele la examene. gradul diferit de complexitate al activităţilor de învăţare impuse acestora îndepărtează pe elevi de profesor şi de obiectul de învăţământ. exemplul lui influenţează în mod spontan elevii printr-o forţă de convingere emanată de caracteristicile personale. la învăţătură în general sunt o consecinţă a activităţii didactice a profesorului de istorie.iai<sci exagerata a unor elevi. -tactul şi măiestria pedagogică. . Decidentul este în general profesorul. Literatura de specialitate română şi străină constată o mare diversitate de caracteristici ale problematicii competenţei educatorilor din învăţământ. cu colegii. cu părinţii. calmul.punctualitatea şi disciplina în muncă. profesorul este de neînlocuit. Profesorul creează condiţiile necesare realizării. exigenţă principială. -perseverenţa şi conştiinciozitatea în îndeplinirea sarcinilor pedagogice şi didactice. -capacitatea de a coopera cu elevii. Personalitatea complexă a profesorului trebuie să impună o disciplină democratică. lecţia de istorie presupune din partea profesorului un proces decizional continuu. ferm. răspunsurile acestora. prin procesul de predareînvăţare. de extragere. — corectitudinea în evaluare.^w.

interacţiunile profesor-elev, elev-profesor, în actul decizional. Efortul de a face deciziile sale să apară ca decizii de grup, luate împreună cu elevii, demonstrează că sfera noţiunii — profesorul ca factor de decizie — se lărgeşte, cu toate că elevii participă la procesul decizional numai în anumite etape. După Steliana Toma, etapele procesului decizional sunt reflectate de următoarea schemă:

ideal educativ

conducerea generală a învăţământului

Nivelul l Nivelul II Conducerea generală Conducerea a sistemului intermediară în plan de învăţământ teritorial

Nivelul III Conducerea procesului de învăţământ la clasă

93

... „.^IGI i iui ueuuionai, profesorul şi elevii sunt actori şi executanţi care influenţează acest proces, în general, în proiectarea şi desfăşurarea activităţii didactice, profesorul de istorie se poate afla în situaţii decizionale de certitudine, dar şi de incertitudine şi risc. Situaţiile de incertitudine în actul decizional al procesului de predare-învăţare pot fi determinate de: — inactivitatea elevilor; -lipsa materialului didactic; -lipsa flexibilităţii în gândire din partea profesorului în faţa schimbărilor; — înscrierea deciziei în intervalul optim. Responsabilitatea profesorului în luarea deciziilor la diferite niveluri de conducere este reflectată de schema următoare:

Literatura de specialitate prezintă diferite modele decizionale privind activitatea didactică. Dintre acestea, două sunt reprezentative: -modelul lui Jean Donnay; -modelul lui R.l. Yinger. Modelul Donnay este centrat pe interacţiunea profesor-elev, ţine cont de starea iniţială a profesorului, dar şi de cea a elevului, şi de experienţa celor doi parteneri. Profesorul este într-o interacţiune permanentă cu elevii pe tot parcursul lecţiei, evaluează cerinţele proiectului didactic cu activitatea de predare-învăţare. în lecţie, dacă cerinţele profesorului sunt respectate, activitatea didactică se desfăşoară conform celor decise, proiectate, dacă nu, se recurge la procedeul de rutină sau se creează ad-hoc noi procedee. Modelul R.l. Yinger stabileşte următoarele etape în procesul decizional al profesorului: -definirea problemei; -formarea iniţială a problemei; -selectarea soluţiei (deciziei). în concepţia lui R.l. Yinger, soluţia este influenţată de trei dimensiuni: adaptare, investigare şi elaborare. Acestea presupun alternative care se pot modifica în timp în actul decizional, învăţarea are două coordonate: o coordonată informaţională şi alta operaţională, în funcţie de actul decizional, strategii didactice, elev, mijloace de învăţământ etc., aceste două laturi ale învăţării se pot dezvolta inegal, învăţarea de tip receptiv-reproductiv presupune redarea datelor istorice, conţinuturilor, noţiunilor, aşa cum au fost expuse şi cum au fost însuşite de elev. Elevul este informat, îndopat cu conţinuturi, date şi fapte istorice, în cazul în care, prin acţiuni la care participă elevul, procesele psihice de cunoaştere sunt solicitate la nivel operaţional (al gândirii), se formează deprinderi practice, operaţii intelectuale, strategii cognitive, atitudini, sentimente, structuri de personalitate. Ex. 1 — deprinderi practice din interpretarea unei hărţi; Ex.2 — capacitatea de a sesiza cauzele evenimentelor istorice; Ex.3 — atitudini, sentimente, conduită civică determinate de evenimente.

2. ELEVUL Elevul constituie elementul cel mai important al procesului de predare-învăţare a istoriei. Profesorul trebuie să cunoască etapele învăţării, particularităţile psihologice de vârstă şi individuale ale elevilor, teoriile privind motivaţia învăţării. în procesul de predare-învăţare, profesorul trebuie să ţină seama de câteva elemente: — elevul nu trebuie să obosească învăţând; - efortul să fie dozat în funcţie de particularităţile de vârstă individuale;

95

şi de calitate se dobândesc prin activităţi didactice, tradiţionale, dar şi moderne; — obiectivele instruirii sunt atinse dacă se găsesc mijloacele corespunzătoare, eficiente realizării lor. Elevul este o personalitate unică, cu capacitate şi viteză de învăţare diferite. Trăsăturile esenţiale ale elevilor trebuie sesizate de profesor, înmagazinate, eventual fixate pentru a modela procesul de predare-învăţare, în funcţie de cerinţele elevilor sub aspectul însuşirii. Conţinuturile programelor de istorie, ale manualelor trebuie să fie elaborate conform vocabularului şi formelor de gândire specifice anilor de studiu, care reflectă vârsta diferită a elevilor. Conţinuturile trebuie segmentate pas cu pas, cu revenire la aspectele dificile. Stadiul gândirii concrete (6-7 şi 11 ani) ne interesează pentru a prezenta aspecte legate de activităţile pentru parcurgerea şi însuşirea conţinuturilor manualului de istorie de clasa a IV-a. Conţinuturile istoriei de clasa a IV-a trebuie structurate, prezentate concis, cu fraze scurte, educative. Activităţile didactice au în vedere operaţiuni concrete, prin care percepţia este gradată. Stadiul gândirii formale, după 10-l1 ani, permite raţionamente directe şi inverse, realizarea clasificării după criterii prezentate de profesor, transferă informaţii în sisteme de referinţă diferite. Elevii de gimnaziu, prin evoluţiile fizice şi intelectuale, sunt întrun stadiu preformal, deoarece s-au constatat diferenţieri între ei. Acţiunile unor elevi sunt dominate de operaţii concrete, alţii fac raţionamente directe. Unii se menţin la nivelul operaţiilor concrete, alţi sunt capabili de acţiuni şi operaţii mintale. Pot sesiza cauzalitatea unor evenimente istorice, acţiuni şi consecinţele acestora, fn predarea-învăţarea istoriei naţionale, cunoştinţele noi nu pot fi deprinse şi formate fără suporturi concrete obiectuale sau figurale. La clasa a V-a, pentru formarea noţiunilor de cultură, profesorul prezintă imagini care înfăţişează elemente de cultură materială, dar şi spirituală. Ce reprezintă imaginile prezentate?'Elevii le percep, le descriu şi, cu ajutorul profesorului, însuşesc noţiunea de cultură: totalitatea valorilor realizate de o comunitate umană. Elevul, în timpul activităţii didactice, prin situaţiile de cunoaştere activă create de profesor, trebuie să devină capabil să efectueze singur comparaţii, analize, generalizări, raţionamente. Cunoaşterea cauzelor evenimentelor istorice şi a legăturilor dintre acestea dezvoltă gândirea şi imaginaţia, permite ordonarea logică a noţiunilor şi în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentului istoric. Explicarea evenimentelor fără implicarea elevilor face din lecţie o activitate monotonă, nu activează gândirea, are valenţe educative inferioare în comparaţie cu activităţile în care sunt implicaţi elevii. Folosirea unor metode activ-oarticipative (lucrul cu harta istorică, cu documentele istorice etc.) concentrează atenţia asupra unor observaţii (la hartă), concluzii (din documentele istorice), sporeşte capacitatea de receptare a conţinuturilor şi noţiunilor istorice.

cât şi asupra comportamentului elevului.. interpretări de hărţi istorice şi documente. — Deschideţi manualele la p... pe Beniamin din Tudela (1170).. Tema: Marile descoperiri geografice. extrase din introducerea la Cosmografia din 1507. Ritmul rapid de derulare a predării-învăţării distrage atenţia... prin metodele activ-participative. al XV-lea? Cunoaşterea se rezumă la Europa şi nordul Africii... scrisoarea lui Amerigo Vespuci... Ibn Battuta (1325).. cu conţinuturi şi obiective legate de instruirea prezentată de programa de istorie.... prima. regelui Spaniei... Profesorul prezintă lucrarea Cartea minunilor lumii a lui Marco Polo.. prin alternarea acestora cu perioade de expunere şi explicaţie care să concentreze elevul spre obiectivele lecţiei. înlocuieşte manualul cu caietul de notiţe. fotografiile care prezintă navigatorii.... prin trasarea de sarcini concrete fiecărui elev.. blochează activităţile independente de însuşire a cunoştinţelor şi dezvoltarea gândirii. Acest procedeu impune memorarea mecanică... Din cunoştinţele dobândite anterior ce puteţi spune despre avântul economic şi mentalitatea oamenilor? — Pe baza cunoştinţelor generale şi a diagramei de la p. pentru a cunoaşte călătoria acestuia în China.. Prin procesul didactic...... Ce puteţi spune de orizontul cunoaşterii până în sec. în activitatea didactică sunt folosite manualul. Henric Navigatorul (1415).. raţionalizare. orientate atât asupra propriei sale comportări la clasă... El arată la hartă.. Acţiunile profesorului trebuie să fie echilibrate. Varianta a ll-a se bazează pe îmbinarea metodelor moderne de predare-învăţare cu metodele tradiţionale... cauze..... Dialogul elev-profesor şi profesor-elev trebuie axat pe subiectul lecţiei... caravanele...... conţinuturile istorice sunt însuşite de elevi. 0 7 .. prezintă conţinuturi şi noţiuni fără antrenarea elevilor în activitatea de predare.. iar a doua variantă.... Elevii menţionează. activitatea desfă-şurându-se după procedeul dictării....... Prezentăm două variante de abordare a unor lecţii.... ca de altfel şi ritmul lent care nu permite concentrarea atenţiei... blochează gândirea şi imaginaţia... călătorii în Orient..... priviţi harta. Bartolomeo Diaz (1487). Memorarea mecanică nu facilitează învăţarea...... Profesorul prezintă evenimente legate de marile descoperiri geografice: precursori. diagrama referitoare la descoperirile geografice. Nicola de Conţi (1444).. analiză... pe baza dia gramei. când profesorul explică... 84. pe care o recomandă elevilor....... menţionaţi precursorii marilor descoperiri geografice....... prin comparaţii. Contactele Europei cu lumea nouă.. când profesorul îmbină procedeele clasice cu cele moderne.... sau diferite documente istorice: extrase din jurnalul lui Magelan... Activitatea de predare-învăţare a istoriei nu trebuie să se bazeze pe dictatul lecţiei sau pe schemele pe tablă cu conţinuturi nesemnificative.... scrisoarea trimisă de Columb.. 84.Profesorul trebuie să creeze un climat de muncă în clasă.. deschideţi atlasele la pag.. Activităţile de învăţare activ-participative se realizează cu localizarea pe hartă a teritoriilor explorate de Marco Polo. principalele descoperiri..

Aceasta presupune exersarea lor până devin deprinderi. este sesizat pericolul otoman pentru comerţul cu Orientul..2: explicarea unor conţinuturi. — NOTE — 1.cit. Editura Dacia ClujNapoca. pp. 40-41. prozelitismul religios. — dezvoltarea capacităţii de organizare a situaţiilor de autoinstruire. Editura Pressco. în acest sens. Aptitudinea pedagogică. evoluţii istorice. Academiei. Miron lonescu. învăţământul în oraşul Giurgiu. Folosindu-se harta şi cunoştinţele elevilor. 166-l69.N. 9. p. Succesul elevului în învăţare depinde atât de strategiile adoptate de profesor în activitatea de predare şi notare. 43. Ex. intră în relaţie cu conţinuturile şi resursele materiale folosite de profesor în activitatea didactică. Mitrofan.cit.Vezi. Majoritatea profesorilor consideră că rolul lor este de a-i învăţa pe elevi.4: studii de caz: . 6.. Ex.. progresele în navigaţie. In realitate. cât şi de strategia sa personală.14-l5. cit. Andre de Peretti. 40..l. 4.Ibidem. care în esenţă este o deprindere realizată pe parcursul instruirii.. însuşirea tehnicilor muncii intelectuale presupune iniţierea elevilor în metode specifice de învăţare la dezvoltarea istoriei. f. 1: interpretarea unei hărţi istorice. 3. p.______ ^. 134. p. Radu.. p.. Pagini de istorie.loan Jinga.N. 52. Mitrofan. Ion Negreţ. comparare. prin observare. 1994. .Ştefan Păun.cit. 1996.. 5.u. 50. p. op. Ed. pp. pp. op. 2. şi psihograma. 15. elevul îşi construieşte propria cunoaştere atunci când. evenimente etc. 7. p. Bucureşti. Gheorghe Alexandru .Metoda predării istoriei în învăţământul preuniversitar. Ex. prin situaţii. 1987.uci ou expunerea profesorului privind cauzele marilor descoperiri geografice: avântul economic al Europei apusene..a.Andre de Peretti. interpretare. 8. op.deprinderi de folosire a normelor de lucru.. passim. de întocmire a notelor de lectură pentru efectuarea temelor pentru acasă.3: evaluarea prin itemi. Ex. Experienţa didactică şi creativitatea. Gheorghe Dumitrescu. anume concepute. op. 1988.

pentru realizarea obiectivelor stabilite de programele şcolare la acest obiect de învăţământ. Cu ajutorul lor. diafilme. concepte. fotografiile. montaje audio-vizuale. Pentru comunicarea informaţiei istorice pot fi folosite diapozitive. fenomene istorice. menţionăm mijloacele audio-vizuale care asigură. în proporţie de 30-60%.VI. emisiuni TV. elevii asimilează mai uşor cunoştinţele istorice şi îşi consolidează sistemul de noţiuni. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de mijloc de învăţământ desemnează resursele materiale concepute şi realizate pentru activitatea de predareînvăţare-evaluare. Principiile au în vedere activizarea procesului de cunoaştere. evoluţii.INTEGRAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE 5. 2. fixarea şi consolidarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice1.CONSIDERAŢII GENERALE 2. FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT A. noţiuni etc. cu avantaje şi dezavantaje. discuri. tabla. prin potenţialul pedagogic. Mijloacele de învăţământ. pe care profesorul le utilizează pentru a facilita perceperea. foi transparente. judecăţi despre cauzele evenimentelor istorice. casete video. cum sunt documentele istorice. Funcţia de comunicare a informaţiilor istorice. . nu există studii în ceea ce priveşte calitatea receptării mesajului. manualul. schema la tablă. evoluţia lor. MIJLOACE DE ÎNVĂŢÂMÂNT UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1. Experienţa didactică consemnează importanţa acestora.FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 3. prin solicitarea memoriei şi a interesului pentru problemele prezentate. reţinerea mesajului vizual. Pentru unele mijloace de învăţământ. Dintre mijloacele de comunicare a informaţiei istorice. Mijloacele de învăţământ folosite în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice transmit informaţii despre fapte. atlasele. cu o diferenţiere cuprinsă între 20% pentru mesajele vizuale şi 30% pentru mesajele auditive. concepte. înţelegerea. filme didactice. presupun principii care le asigură funcţii speciale în raport cu rolul dominant în activitatea didactică. creta.PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 1. benzi magnetice. consecinţe.CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 4. Mijloacele de învăţământ pentru studiul istoriei reprezintă un ansamblu de resurse şi instrumente materiale şi tehnice folosite de profesori în predare şi de elev în învăţare. evenimente.

Exemplu: filmele pe teme istorice. albume despre arta din această epocă. tema avută în dezbatere în procesul de predareînvăţare (lecţii). Mijloacele de comunicare audio-vizuale măresc curiozitatea reconstituirii unor eveni mente istorice din trecut. elevii obţin informaţii corecte. Funcţia ergonomică (funcţia de realizare a efortului în activitatea de predare-învăţare) este capacitatea mijloacelor de învăţământ de a transmite un volum mare de informaţii într-un timp scurt. oferă posibilitatea elevului de a explora realitatea substituită.. Funcţia estet/că constă în faptul că. Funcţia formativă se valorifică în predarea-învăţarea istoriei prin capaci tatea mijloacelor audio-vizuale de a stimula analiza.. E._____. formează convingeri despre război. îndeamnă la cercetare şi studiu individual. Motivaţia învăţării temei Arta Renaşterii este stimuiată prin diapozitive. dezvoltă curiozitatea. Cu ajutorul lor. construcţiile megalitice etc. deoarece cu ajutorul acestora profesorul prezintă situaţii problemă. profesorul de istorie reuşeşte să prezinte în mod atrăgător. Folosirea unor mijloace de . Exemplu: evaluarea realităţii despre monumente istorice. studii de caz etc. Prin intermediul mijloacelor de comunicare a informaţiei. Funcţia de substituire constă în faptul că mijloacele de învăţământ substituie realitatea istorică într-o manieră proprie. captivant. de a investiga spaţiul istoric. evenimente istorice. F. sinteza. înţelege şi evalua esteticul realităţii obiective. prin mijloace de învăţământ speci fice. clasificare pe care o prezentăm în această lucrare.^. activează atenţia. Funcţia de motivare a învăţăturii (stimulatoare) constă în capacitatea mijloacelor de învăţământ dirijate de profesor de a provoca. modele etc. despre lumea antică.^1 şi urnitelor pentru fiecare mijloc de învăţământ informativ o face Gheorghe Tănasă 2. asigură observarea în grup. moti vaţia învăţării. diapozitivele cu monumente istorice etc. se dezvoltă capacitatea elevilor de a aprecia. cauzele unor evenimente. care pot fi analizate în clasă. dezvolta şi stimu la motivaţia învăţării. Prezentarea unei casete video despre piramide. Un film didactic prezintă un eveniment istoric. Prin imagini. curiozitatea. D. C. B. evoluţii statale etc. comparaţia. filmele de arhivă. interesul de cunoaştere.

învăţământ cât mai diversificate în activitatea la clasă oferă profesorului de istorie cadrul necesar unor activităţi eficiente. cunoştinţe stocate (ex. sub 'ndrumarea profesorului de istorie. G. capacităţi şi deprinderi dobândite de elevi. cu valenţe educative deosebite. mijloacele audio-vizuale pot crea în lecţii. Diapozitive cu imagini. situaţii-problemă. în care elevii sunt puşi să dentifice şi să compare diferite evenimente istorice.: pe calculator). . Funcţia de evaluare a randamentului şcolar oferă posibilitatea profe sorului de istorie de a obţine informaţii referitoare la rezultatele instruirii.

videocasetofonul. radioul. de asemenea. ma nuale. în esenţă. auditivă. de instituţii spe cializate. acestea au în vedere interdependenţele pe care le creează în actul didactic. sau pe ambele căi concomitent5. Este foarte important ca profesorul de istorie să cunoască potenţialul didactic al mijloacelor de învăţământ şi tehnicile de acţionare a mijloacelor audio-vizuale. pe cale vizuală. tablouri. retroproiectorul pen tru folii transparente.3. scheme. •mijloace tehnice auditive: casetofonul. . epidiascopul pentru diapozitive şi diafilme. video-documentarul pentru citit microfilme (în cazul datelor istorice microfilmate). fotografii. aspectomatul şi diastorul pentru proiecţia diapozitivelor. -mijloace de învăţământ pentru raţionalizarea timpului orei de istorie. — mijloacele audio-vizuale cuprind un ansamblu de materiale.. realizează în esenţă un învăţământ formativ. CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT Există mai multe clasificări ale mijloacelor de învăţământ. şi de echipamente tehnice care redau imagini şi sunete pentru o recepţionare individuală sau colectivă. copact-discul. După rolul pe care îl au în activitatea didactică se împart în3: -mijloace de învăţământ pentru comunicare. mulaje. planşe. pickup-ul pentru discuri. -mijloace de învăţământ pentru investigaţie. dicţionare etc. După natura lor. dezvoltând activitatea individuală sau de grup prin: texte. desene. machete. -mijloace de învăţământ pentru exersare şi formare a deprinderilor profesionale. Valoarea pedagogică este dată de eficienţa lor în realizarea obiectivelor pedagogice6. există mijloace de învăţământ obiectuale.mijloacele scrise sunt elaborate de profesori. după rolul pe care îl au în activitatea didactică sau după natura lor. operaţionează procesele gândirii. prin funcţiile didactice îndeplinite. scrise şi audiovizuale. hard-discul pentru calculatorul electronic. tablă magnetică4: . Mijloacele audio-vizuale se împart în: •mijloace tehnice vizuale: epiproiectorul pentru suporturi opace. aparatul de filmat. magnetofonul. Mijloacele audio-vizuale au o forţă de comunicare şi demonstrare deosebită. care sto chează o informaţie (în cazul nostru o informaţie istorică). albume. cărţi. de elevi. — mijloace de învăţământ pentru evaluare.

-folosirea lor pentru evaluarea unor cunoştinţe. echilibrată. a crea motivaţia învăţării. de mijloacele didactice existente în şcoală. care începe înain te de activitatea didactică şi continuă cu procesul de predareînvăţare şi se încheie cu stabilirea concluziilor desprinse din evaluarea realizărilor obiec tivelor stabilite pentru mijloacele audio-vizuale. -o pregătire activă. -folosirea mijloacelor de învăţământ pentru crearea unor ideiancoră ale activităţii educative.o selecţionare raţională a mijloacelor de învăţământ în obiectivele pedagogice. -direcţionarea activităţilor de instruire de către profesor. oferă posibilitatea de a descoperi cauzele şi consecinţele. condiţionarea reciprocă. -adaptarea riguroasă la sarcinile de învăţare. de la experimentele directe la cele abstracte. pentru dobândirea de noi cunoştinţe. — interdependenţele lor. în activitatea didactică. în unele cazuri chiar de elevi. -alegerea momentului folosirii mijlocului de învăţământ în succesiunea lecţiei pentru a forma la elevi deprinderi practice. în funcţie de obiectivele lecţiei. Metodologia integrării depinde de competenţa profesorului de istorie şi de particularităţile de vârstă ale elevilor. Folosirea mijloacelor de învăţământ lărgeşte câmpul de cunoştinţe al elevilor. a mijloa celor audio-vizuale. -stabilirea obiectivelor urmărite prin folosirea mijloacelor de învăţământ. conexiunile şi interferenţele dintre date şi procesul istoric7._ MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE Eficienţa mijloacelor de învăţământ în procesul de predareînvâţare depinde de calitatea lor. Mijloacele de învăţământ asigură învăţarea la nivelul gândirii logice şi a reflecţiei. Eficienţa presupune: . . de modul cum sunt integrate în lecţiile de istorie. -folosirea judicioasă. complexă a profesorului de istorie. deprinderi.

.

ţări. adică proiecţie prin transparenţă a documentelor şi imaginilor istorice. monumente istorice etc. detaliază şi generalizează fenomene şi evenimente istorice. modele.). podoabe. hărţi de epocă. personaje. Hărţile. Atlasul lumii antice. elaborate pe epoci.1. evenimente istorice. aşezări umane. monede şi medalii. Va fi plasat frontal. Mijloace grafice Istoria conţine evenimente care trebuie încadrate în timp şi spaţiu. Simbolurile istorice dar şi geografice permit interpretarea hărţilor istorice. Ele reprezintă realităţi istorice autentice şi intensifică motivaţia pentru cunoaştere. timpul istoric. Atlasele sunt culegeri de hărţi. Epiproiectorul este folosit pentru dioproiecţie. care prezintă spaţii istorice. sunt mijloace pentru obţinerea unor informaţii referitoare la epoci. cunoaşterea unor evoluţii şi procese istorice.3. Adaptarea distanţei de proiecţie este esenţială pentru claritatea imaginii. ce prezintă evenimente istorice. dezvoltând un spirit de cooperare în activitatea didactică. evenimente localizate geografic etc. Diostarul şi aspectomatul sunt alte aparate care necesită o pregătire a profesorului în ceea ce priveşte funcţionarea şi folosirea lor. fiind urmate de comentarii ale elevilor sau profesorului. tematici istorice. sunt diferite. dar şi imagini reprezentative ale unor culturi. Mijloace audio-vizuale Epiproiectorul este utilizat pentru epiproiecte în condiţii de camuflaj. civilizaţii. diagrame. Acesta proiectează prin reflexie (fotografii.. culturi arheologice. trebuie inventariate şi stocate în cabinetul de istorie. Mijloace obiectuale Obiectele arheologice (unelte de muncă. diferite obiecte istorice. cu comentarii şi imagini adecvate etc. perioade. Ştiinţa istorică a creat atlase care prezintă hărţi istorice şi geografice. scheme etc. în funcţie de conţinuturile lecţiilor. 5. Imaginile sunt stabilite în ordine. Imaginile expuse permit dialogul elev-elev. PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 5. Mijloacele grafice concretizează spaţiul istoric şi geografic. De asemenea. documente istorice.) 5. arme. Proiecţia se face pe un ecran ferit de lumină naturală în timpul derulării. arme. colecţionate de profesori sau elevi. ceramică).5. evenimente. (Exemplu: Atlasul biblic. culturi. culturi. profesor-elev.2. . cu o înclinaţie de 20-30 grade spre interiorul sălii de clasă. Dioproiecţia se realizează cu o gamă largă de operaţii. realizate de edituri sau confecţionate de profesori şi elevi. localităţi. Reprezentările cartografice cu conţinuturi istorice sunt expresii grafice ale analizelor istorice asupra unei ţări.

p. Radioul poate fi utilizat pentru audierea de reportaje cu subiect istoric sau de evenimente contemporane care devin istorice. 122. televiziunea au valenţe educative deosebite. Gh. elementele caracteristice ale unei culturi sau civilizaţii. . Minodora Perovici. permit sesizarea cauzelor unui eveniment istoric. Gh. Apud loan Jinga. Tănasă. Ibidem.ncKup-ul. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. filmele didactice. 298. passim. op. Elena Istrate. p. cit. Structura mijloacelor de învăţământ (după Gh. p. pp. Colecţiile de diapozitive cuprind imagini despre istoria naţională şi universală. dezvoltă capacitatea de sinteză. cit. cit. Profesorul foloseşte înregistrările pentru a aprofunda şi explica evenimentele istorice. Tânasâ. Tănasă) Diapozitive Filme didactice Mape cu documente istorice Atlase Folii transparente Casete video Diafilme Benzi magnetice Modele Portrete Hărţi murale şi de contur — NOTE — Apud loan Jinga. casetofonul şi magnetofonul redau sunete înregistrate. 305. loan Cerghit. 115-l17. Videocasetofonul. istorice. 297. Teodor Mucica. p. op. Elena Istrate. Ibidem. op. artistice. 14. Elevii sunt învăţaţi cum să noteze ideile semnificative din conţinutul audiat. Manual de pedagogie. p.

tipuri de lecţii cum sunt: —lecţii de comunicare-dobândire de cunoştinţe. . —lecţii de formare a principiilor şi deprinderilor. FORME DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE 1. Tipul de lecţie „este un anumit mod de constituire şi însuşire a lecţiei". în funcţie de care este numită fiecare categorie de lecţie.VII. Variabilele ce intervin în alegerea variantei de lecţie sunt1: — conţinutul instruirii. —lecţii de evaluare. —strategiile şi metodologiile proiectate. un model flexibil proiectat. -utilizarea conceptelor însuşite în contexte variate. -evaluarea performanţei. Lecţia de istorie — tipuri şi categorii Lecţia face parte din cel mai utilizat mod de organizare a procesului de învăţământ instituţionalizat şi este forma principală în care se desfăşoară activitatea de predare-învăţare-evaluare. . -analiza diagnostică preliminară a resurselor umane şi materiale.lecţii mixte.ACTIVITĂŢI DIDACTICE EXTRAŞCOLARE 1. —dirijarea învăţăturii. După sarcina didactică3.1. -gama obiectivelor operaţionale.ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 2.enunţarea obiectivelor operatorii. —lecţii de recapitulare. . ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 1. pornindu-se de la obiectivul fundamental. Secvenţele lecţiei sunt2: — captarea atenţiei.obţinerea performanţelor. determinat de obiectivul fundamental urmărit. —lecţii de consolidare-sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate. Lecţia nu este o activitate didactică rigidă. —locul de desfăşurare. . ci complexă. — realizarea conexiunilor inverse (feedback). legături inter/intra trandisciplinare. . —transmiterea noului conţinut. —reactualizarea cunoştinţelor anterioare. -transferul cunoştinţelor: aplicaţii.stilul de predare.

oferă o multitudine de variante pentru realizarea lecţiei. -lecţii de fixare prin activităţi practice. care sunt necesare activităţii de predare-învăţare-evaluare a conţinuturilor istoriei5. sau la diverse obiective istorice. Proiectarea activităţii didactice este un proces de anticipare sistemică. care abordează diferenţiat activitatea de predare-învăţare. Istoria. — actualizarea elementelor de conţinut. ca obiect de învăţământ. —lucrări scrise. Lecţia mixtă sau combinată realizează mai multe sarcini didactice: . —fixarea cunoştinţelor. . prin evaluarea continuă. —lecţie de îmbinare a verificării orale cu verificări scrise. bibliografie. documente istorice. diapozi tive etc. materiale didactice. -lecţia de analiză a lucrărilor practice şi a lucrărilor scrise. -asimilarea cunoştinţelor prin activităţi activ-participative. —conexiunea inversă. prin conţinuturi. -lecţie bazată pe material demonstrativ: document istoric. hartă.. -pregătirea elevilor pentru asimilarea noilor cunoştinţe. -lecţie de analiză a observaţiilor în urma vizitelor la muzeu. -lecţie pe grupe de elevi. — lecţia dezbatere.lecţia bazată pe munca independentă Lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate cunoaşte variante cum sunt: -lecţii bazate pe exerciţii individuale şi de grup. -lecţie bazată pe munca independentă.organizarea clasei pentru lecţie şi captarea atenţiei. Lecţia de evaluare a performanţelor şcolare poate cunoaşte variante cum sunt: —lecţie de evaluare orală. Proiectarea didactică presupune proiectarea activităţii didactice anuale . -sistematizarea cunoştinţelor. -verificarea prin teste. -lecţie prin activităţi practice. -lecţii de confecţionare de materiale didactice. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor cunoaşte următoarele variante: -lecţia în cabinetul de istorie. -lecţie-experiment. evaluări. -lecţia prin analiza de caz. raţională. a ceea ce doreşte profesorul să realizeze cu elevii într-o perioadă de timp6.pedagogică prezintă tipuri şi variante de lecţii4. Lecţia de comunicare a noi cunoştinţe la istorie cunoaşte variante cum sunt: — lecţie introductivă.

activităţi practice. să se înmagazineze noi situaţii de învăţare. 1. de ore Perioada La baza proiectului (planificării) anuale stă programa şcolară (curriculum). reca pitulare. Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie Proiectul didactic anual vizează: -obiectivele specifice. asupra istoriei. pentru o lecţie. realizabile pentru o oră de curs (secvenţe de timp)7. numărul de ore atribuit fiecărei lecţii.3. ore Perioada Operaţionalizarea obiectivelor la istorie presupune. evaluare. crt. Stabilirea obiectivelor operaţionale în proiectul semestrial simplifică proiectarea sistemului de lecţii. Aceasta oferă o viziune de ansamblu. crt. bibliografie. mijloace de învăţământ. 1. în următoarea ordine: Nr. tema. ~] ~ Observaţii Nr. planificarea anuală). modalităţi de evaluare.(proiectul. pornind de la faptul că stabilirea obiectelor operaţionale este o activitate care se efectuează pentru fiecare lecţie în parte. în cazul nostru. Semestrul Capitolul Nr. cu ocazia elaborării proiectului lecţiei. sinteză. Proiectul activităţilor semestriale Proiectarea semestrială vizează obiective pedagogice: capitolul. Sunt profesori care elimină această rubrică. Mate didac bibliog Capitol Tema N r.2. pe baza constatării evaluării situaţiilor de învăţare din lecţiile anterioare. permite. patru-cinci obiective concrete derivate din obiectivul general (scopul lecţiei). . -stabilirea numărului de ore atribuite fiecărei unităţi de conţinut şi repre zentarea timpului necesar fiecărei activităţi didactice: predare. -succesiunea capitolelor şi conţinuturilor. Simplificarea proiectării anuale asigură operaţionalitatea conţinuturilor stabilite pentru fiecare lecţie. dacă nu sunt prevăzute de programa de istorie. o perspectivă asupra predării disciplinei de învăţământ.

— indicarea exerciţiilor (temei pentru acasă). —precizarea elementelor esenţiale de conţinut pentru a asigura îndepli nirea obiectivelor sub raport conceptual şi experimental practic. încadrarea activităţii didactice în timpul stabilit de programa şcolară.Proiectarea sistemului de lecţii de istorie presupune: —stabilirea obiectivelor pedagogice în funcţie de obiective specifice. trebuie să cunoască clasa de elevi. Obiectivele operaţionale. — precizarea metodelor şi mijloacelor de învăţământ. din multitudinea de obiective operaţionale sunt recomandabile 5-6 obiective.5. consolidare. ale principiilor procesului de învăţământ şi tehnologiei didactice. o anticipare amănunţită a ceea ce va trebui să realizeze profesorul în clasă. în funcţie de situaţiile concrete. evaluare presupune următoarea rubricaţie: Nr. a probelor de evaluare. Operaţiile proiectării didactice la obiectul istorie sunt9: . modalităţile şi formele de evaluare sunt orientative. con ţinuturi istorice. Proiectarea lecţiei de istorie Proiectarea lecţiei asigură rigoare activităţii didactice. consolidare. eficienţă activităţii de predare-învăţare. în general. 1. să dispună de capacitatea de a anticipa acţiunile didactice. . tipul de activitate. asigură eficienţa lecţiei. Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare Proiectarea conţinuturilor pentru perioada de recapitulare.4. spre deosebire de planul lecţiei. Pentru o proiectare corectă a unei lecţii de istorie. de nivelul de pregătire la care au ajuns elevii. 1. operaţional ore e Perioada Data Tipul de activitate Modalitate şi forme de evaluare Obs. evaluare. a bibliografiei. Proiectul didactic stabileşte în detaliu desfăşurarea lecţiei. Alcătuirea proiectului didactic presupune pregătirea metodică şi ştiinţifică. Proiectarea materializată prin proiectul de lecţie (proiect de tehnologie didactică) previne şi elimină erorile în activitatea didactică. profesorul trebuie să cunoască elementele de bază ale proiectării didactice. crt.precizarea obiectivelor operaţionale informative (ce va şti elevul la sfârşitul lecţiei) şi formative (ce va şti să facă elevul la sfârşitul lecţiei). care este schematic şi sumar8. pentru efi-cientizarea activităţilor didactice de recapitulare. profesorul poate face modificările necesare. Tema sinteza Obiective Nr.

Tematica este stabilită de profesor şi elevi.. Particularităţile de vârstă şi individuale. Analiza psihologiei celui ce învaţă presupune cunoaşterea de către profesorul de istorie a trăsăturilor psihocomportamentale ale elevilor. material didactic şi bibliografic). Consultaţiile vizează aprofundarea unor conţinuturi legate de bibliografia pentru olimpiada de istorie. Consultaţiile dida ctice Consultaţiile didactice sunt activităţi prin care profesorul de istorie şi elevii interesaţi urmăresc anumite obiective: aprofundarea unor conţinuturi pentru examene. Conţinuturile învăţării stabilite de programe. recuperarea unor conţinuturi. prezentate de manuale.) prin care sunt realizate obiectivele operaţionale. fapte. Consultaţiile au în vedere atât elevi cu probleme la învăţătură. în urma unor situaţii prin care anumiţi elevi nu au putut participa la activitatea de instruire. evenimente. consecinţe etc. teoriile învăţării şi teoriile motivaţiei învăţării. Strategiile sunt echivalate cu demersul de proiectare. care să asigure formarea capacităţilor şi deprinderilor stabilite de obiectivul formativ şi conţinuturi informative esenţiale (informaţii. organizare şi realizare a unei situaţii de predareînvăţare-evaluare pe baza unui obiectiv. Acestea sunt organizate în afara orelor de curs printr-o consultare profesor-elev. de asemenea. pentru recuperarea carenţelor provenite din activitatea programată în orar. privind aprofundarea unor concepţii şi noţiuni. Elaborarea strategiilor didactice presupune cunoaşterea acestor noţiuni de către profesorul de istorie. 1.analiza resurselor vizează conţinuturile stabilite de programele de istorie. dar elevii nu primesc note sau avertismente. concursuri şcolare. privind recuperarea unor conţinuturi. Din conţinuturile istoriei selectăm un conţinut formativ esenţial. durata şi modul de desfăşurare. stabilită la 50 de minute pentru o lecţie (temă). Analiza condiţiilor presupune cunoaşterea mijloacelor de învăţământ necesare activităţii didactice. aprofundarea . realizează scenariul activităţii cu implicarea celor două elemente ale binomului educaţional: profesorul şi elevul. Meditaţiile la obiectul istorie sunt activităţi programate în afara orarului şi vizează instruirea suplimentară pentru examen. cauze. trebuie structurate după principiile logicii didactice. olimpiade. Este necesară o evaluare a activităţilor de acest gen. condiţiile materiale necesare învăţării (manuale. psihologia elevului. Conceptul semnifică o activitate de grup cu mai mulţi elevi. teoriile învăţării şi motivaţiei presupun cunoştinţe de psihopedagogie şcolară10. cât şi elevii excelenţi.6. Strategiile didactice favorizează dezvoltarea memoriei şi învăţarea. sau cu un singur elev pentru pregătirea. elev-profesor. stabilirea timpului necesar folosirii lor în unitatea de timp.

Cercul de istorie. 1. Activitatea este îndrumată de profesorul de istorie şi presupune cooperarea cu elevii. activităţile creative. cu problematici restrânse". planuri. noţiuni şi concepte. Calculatorul electronic şi istoria Accesarea rapidă a informaţiei prin calculator oferă elevilor preocupaţi de istorie. date istorice. obiective istorice. hărţi istorice. Internetul permite accesul în peste 30 de arhive din Europa prin proiectul Eurhistar-Automation History. —organizarea de întâlniri cu istorici. sau prin intermediul discurilor optice compacte. organele de conducere (preşedinte. Interesul acestora pentru anumite teme şi activităţi este cel mai important în stabilirea tematicii cercului. Se desfăşoară pe parcursul unui semestru sau al unui an şcolar. toate cu rol formativ deosebit. -elaborarea unor materiale didactice.8. . Există 200 de ._ _____ „jujnoe. universităţi care deţin pagini Web (300 în SUA). simpozioane cu comunicări şi referate pe teme de istorie. 1. localităţii. o cunoaştere a evoluţiilor în domeniu la nivel global. materiale arheologice etc. iar prin proiectul Gabriel. activităţi cu caracter educativ şi informativ. Acţiunile organizate în cadrul cercului de istorie: -organizarea de sesiuni. Activitatea cercului este organizată pe baza unui program de activitate şi este consemnată în jurnalul cercului.7. în unele biblioteci naţionale din Europa. stabilesc programul şi locul de desfăşurare. obligaţiile şi calitatea de participant.întocmirea de monografii ale şcolii. instituţii. —elaborarea de reviste de specialitate. cercetarea. de cercetare în domeniul istoriei naţionale sau locale. —organizarea de vizite la muzeu. departamente. Tematica este propusă de profesori sau de elevi. colecţii de documente. Elevii.. de analiză şi sinteză sunt multiple cu ajutorul calculatorului conectat la Internet. ale unor personalităţi istorice. Există în acest moment peste 1. dar în primul rând profesorilor. stabilesc denumirea cercului. Statutul prevede activităţile. elaborează statutul cercului. Activităţile de cerc dezvoltă curiozitatea.100 de centre. Cercul de istorie Este o activitate m afara orarului şcolii. arheologie. trebuie integrat în proiectul de activitate al şcolii. sau arheologie este organizat de profesorul de istorie. pentru rormarea unor deprinderi şi capacităţi de a opera cu conţinuturi. secretar). împreună cu profesorul. cu grupuri de elevi interesaţi de evenimente istorice. -organizarea de expoziţii pe teme de istorie. Posibilităţile de comunicare.

în situaţia de creator de situaţii de învăţare. tehnici. prin care elevii îşi însuşesc noţiuni şi deprinderi. necesare activităţii didactice. Folosirea calculatorului ca mijloc de învăţământ duce în final la instruirea asistată de calculator. este stimuiată investigaţia ştiinţifică atât din partea elevilor. prin elaborare de mape cu teme istorice. Sala de clasă şi cabinetul de istorie. prin folosirea acestuia în: . —folosirea ca sursă de documentare. Funcţia ştiinţifică. cât şi din partea profesorului. tablă. hărţi. dotată cu materialul didactic necesar predării istoriei: diagrame. cu itemi de evaluare. dezvoltându-le capacitatea de analiză şi sinteză. oferă profesorului de istorie posibilitatea elaborării de portofolii didactice. Acesta oferă posibilitatea profesională de a diversifica metodele de predare-învăţare-evaluare prin ambientul practic. planuri.grupuri de istorici sau interesaţi de istorie care cuprind 80. informaţie. mecanisme tehnice care facilitează apariţia imaginilor şi reprezentărilor ce vor fi transpuse în planul mintal al elevilor. Prin mijloacele de învăţământ ce se găsesc în cabinet. Prin spaţiul adecvat. cabinetul de istorie formează la elevi deprinderi de cercetare a istoriei.9. care amplifică motivaţia cunoaşterii istoriei de către elevi. prin elementele componente. luminozitate adecvată. spaţii necesare activităţii didactice Sala de clasă presupune condiţii optime pentru activitatea didactică la obiectul istorie: bănci ergonomice. diagrame. Prin biblioteca pe teme de istorie.. metode şi calculator.000 de persoane din toată lumea. —verificarea unei lecţii sau secvenţe din lecţie. 1.predarea unor lecţii de istorie. modul de expunere a hărţilor istorice. . Cabinetul de istorie permite utilizarea imediată a mijloacelor de învăţământ. Cabinetul de istorie. Diversificarea acţiunilor activ-participative ale elevilor se realizează uşor prin elementele de funcţionalitate din cabinet: mijloace audio-vizuale. comod şi ilustrativ. diagrame etc. cu pagină Web. de cunoaştere a unor realităţi istorice locale. Eficienţa constă în faptul că materialele didactice necesare activităţilor didactice sunt asigurate prin schiţe. atlase etc. exponate. spaţiu pentru aşezarea materialului didactic necesar procesului de predare învăţare-evaluare. Cabinetul este o sală de clasă. Funcţia didactică presupune condiţii optime activităţii de predare-învăţare-evaluare a istoriei prin dotarea necesară de specialitate. Cabinetul de istorie12 este un loc optim pentru desfăşurarea eficientă a predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. caracteristici şi ambient îndeplineşte funcţii importante. în actul didactic al predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. bibliotecă pe teme de istorie. hărţi. profesorul trebuie să fie un mediator între elev.

calculatorul.. pot însuşi deprinderea de a folosi calculatorul şi mijloacele audio-vizuale pentru informare şi aprofundarea unor noţiuni şi concepte istorice. trebuie să ocupe un spaţiu adecvat care să permită accesibilitatea elevilor la aceste surse de informare din domeniul istoriei. capitole şi lecţii. mai nou. planşe etc. -depozitul de materiale. de esenţializare şi structurare a conţinuturilor specifice istoriei. materiale didactice pentru temă. albume. diversifică posibilităţile de informare. cu materialul didactic ordonat pe ani de studiu. trebuie aşezate în spaţii care să permită funcţionalitatea lor. catalogate în funcţie de modul de folosire în activitatea didac tică: pe ani de studiu. folii pentru retroproiector. Hărţile istorice. Nu trebuie să lipsească din acest spaţiu fotografii ale unor personaje istorice.^^aic. -biblioteca de istorie.„. casetele video şi. elemente de cronologie etc. Exemplu: materiale didactice pentru clasa a V-a.. Ele nu pot lipsi din tehnologia didactică a lecţiilor de isto . calculatorul. prin Internet. mânuirea uşoară. capitole şi lecţii pe teme istorice. atlase etc. planşe şi diagrame cu conţinut istoric esenţial: epocile istorice.. Partea expozitivă cuprinde hărţi istorice. Televizorul. Este preferabil ca depozitul de materiale să fie organizat într-o sală care comunică cu cabinetul de istorie. experienţe. în acest spaţiu adecvat îmbogăţirii cunoştinţelor istorice._ . observarea lor de către elevi. — partea lucrativă. care vizează conţinutul mai multor lecţii de istorie. tablouri. care au un statut al lor şi un loc important în pro cesul de învăţământ. biblioteca pentru cărţi de istorie. geografice. Biblioteca pentru cărţi de istorie. obiecte arheologice etc. filmele didactice... Funcţia ambientală este dată de spaţiul plăcut. Internetul oferă posibilitatea cunoaşterii unor surse de informare din alte domenii referitoare la unele probleme majore ale istoriei europene şi mondiale. Depozitul cabinetului de istorie cuprinde: -mijloace obiectuale: suporturi pentru hărţi. -mijloace grafice: hărţi pentru diferite epoci istorice şi lecţii. Funcţia aplicativă-lucrativă. retroproiectoarele etc. geografice. materiale grafice. colecţiile de manuale.. Structura cabinetului de istorie Un cabinet funcţional presupune o structură adecvată care cuprinde: -partea expozitivă. în vitrine se expun materiale arheologice semnificative.. elevii pot participa la aplicaţii._. româneşti sau europene.. -mijloace audio-vizuale. pot elabora analize despre unele evenimente istorice. comod. oaometul de istorie constituie o sursă de informare utilizată de elev în toate activităţile didactice din timpul orelor de curs sau din afara lor.

deoarece diversifică sursele de informare în contextul în care posibilităţile .rie.

— criteriul potenţialului activizator al mesajelor audio-vizuale. turism mixt. turism de circumstanţă în timpul olimpiadelor de istorie. profesorul trebuie să ţină seama de obiectivele pedagogice. turism de informare. dezvoltă capacităţile cognitive ale elevilor. stimulează anumite secvenţe participative. Turismul şcolar dezvoltă gândirea creativă. care susţine activi tatea de predare-învăţare. în selectarea mijloacelor audio-vizuale pentru lecţii şi alte activităţi. Mijloacele moderne şi clasice. Integrarea mijloacelor audio-vizuale în lecţie este o necesitate cu implicaţii în activitatea de învăţare.. folosite echilibrat. Mijloacele sunt concepute pe baza unor criterii psiho-pedagogice: — criteriul ilustrării unor evenimente. Mijloacele audiovizuale integrate în lecţii presupun concordanţa cu conţinuturile programei şi manualului. Practic. prin mijloacele audiovizuale. trebuie să coexiste. elevul este apropiat de realitatea istorică inaccesibilă sau greu accesibilă. -criteriul reprezentării cu convingere şi expresivitate a realităţii istorice. fenomene. fenomene etc. Resursele proprii ale fiecărui mijloc facilitează însuşirea cunoştinţelor istorice. există turism de recreere.de percepere sau observare nemijlocită a unor obiecte. După scopul turismului. -criteriul polifuncţionalităţii mesajului audio-vizual. turism cultural. să se completeze reciproc. integrarea lor în economia lecţiei. fără dirijarea activităţii elevilor. patriotismul.. ACTIVITĂŢILE DIDACTICE EXTRAŞCOLARE Activităţile turistice sunt activităţile organizate de profesori. cu avantaje în domeniul calitativ şi emoţionalmotivaţional. . Utilizarea pe scară largă a mijloacelor audio-vizuale nu trebuie să impună renunţarea la mijloacele tradiţionale. activ şi conştient prin care elevii dobândesc cunoştinţe. pentru documentarea în vederea elaborării unei lucrări de istorie. fără a participa la valorificarea mesajului audio-vizual. Rolul profesorului în procesul de folosire a mijloacelor audio-vizuale este important. cu o durată limitată. respectul faţă de obiectivele vizitate. dar poate fi şi dăunător în contextul în care este simplu spectator. formarea spiritului de echipă. datorită situării lor în timp şi spaţiu. cu caracter polivalent. îndeplineşte rolul de turist. iar profesorul de istorie. asigură realizarea obiectivelor lecţiei. acţiuni. evenimente istorice sunt limitate. pentru completarea unor informaţii. care prin selectarea conţinuturilor contribuie la antrenarea activităţilor mentale necesare cunoaşterii. 2. pentru vizitarea unui obiectiv sau grupuri de obiective istorice etc. de ghid. Elevul. îndeosebi de profesorul de istorie. pe parcursul activităţii. sesiunilor de comunicări pe teme de istorie. Pluridisciplinaritatea acestei acţiuni este reflectată de modul direct.

cit. Cu scopul de documentare. Predarea-învăţarea istoriei şi noile tehnologii de informare şi documentare.Ibidem. op. loan Jinga. Ed. 110-l22. Cerghit. Ed. cit. 2. 4.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. 2000. f. op. passim. Elena Istrate. Neacşu. 6. op. pp. Bucureşti. 3. M. passim. Fundamente ale psihologiei şcolare. Didactică şi Pedagogică. loan Jinga. op.cit.Nicolae Ilinca.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. Elena Istrate. 9. passim. pp. tabăra şcolară de istorie cu instruirea elevilor pe teme de istorie etc. recreere: expediţia şcolară cu o durată de 10-l4 zile sau mai puţin.a. Didactică şi Pedagogică. pp. . 21. Măria Eliza Dulamă. op.Gh. Ed. 242-243. passim.l. Tănasâ. organizată cu elevii preocupaţi de domeniul istoric. Strategii didactice. Metode de învăţământ.Mihai Stamatescu. p. cit. Pedagogie. pp. 20-26. 317-318. Bucureşti..T.l. cit. 243. în „Studii şi articole de istorie". Elena Istrate. AII._. p. 1990. 8. Aurelia Turcu. cit. 5. 53-60. 10. pp. 2000.Filimon Turcu. — NOTE — 1. Didactica geografiei.loan Jinga. Mucica. passim. Cabinetul de istorie. Bucureşti. 12. excursia (o zi sau mai multe) în afara localităţilor. drumeţia (cu caracter de recreere). LXV. pp. 7. op. p. Măria Eliza Dulamă.. Perovici. 6l-80. există categorii distincte: vizita (cel mult o zi).______«G uiyanizare. 11. 64. passim. Corint. 1980.Măria Eliza Dulamă.

un ansamblu necesar de procedee adecvate realizării învăţării. Metoda este un instrument prin care elevii. cu înţelesul de drum. cunoştinţe. metodelor şi tehnicilor de predare-învăţare. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de metodă derivă din cuvântul grecesc methodos. pedagogii au elaborat mai multe definiţii4. sub îndrumarea profesorului. în beneficiul lor.VIII.AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE 4. capacităţi. permiţând elevilor să găsească drumul de urmat pentru a însuşi noţiuni.MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI 1. . Metodele implică procedee selecţionate pentru asimilarea cunoştinţelor de către elevi şi pentru stimularea creativităţii.DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 3.CLASIFICAREA (TAXONOMHLE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 5. în urma unei activităţi proiectate mintal. un anumit mod de a proceda pentru a plasa elevul într-o situaţie de învăţare3. în vederea atingerii unui scop1. CONSIDERAŢII GENERALE 2. aptitudini şi atitudini legate de conţinuturi istorice. care implică o anume modalitate de lucru în procesul de predare-învăţare. cauzalitatea lor. conform cu anumite obiective care presupun cooperarea profesor-elev. îşi formează capacităţi. pentru realizarea învăţării. sintetizate de George Văideanu în expresia: „cale de urmat pentru atingerea obiectivelor educaţionale"5. cale. Metoda de învăţământ este un plan de acţiune. METODE DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN ACTIVITĂŢILE DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 1. deprinderi. Aptitudinile au în vedere capacitatea de a înţelege fenomenele istorice. Noţiunea de metodă de învăţământ are o evoluţie istorică. elev-elev. îşi însuşesc noţiuni şi concepte istorice. în cadrul procesului de predare-învăţare. Metodele de învăţământ reprezintă o modalitate de lucru selecţionată de profesor în funcţie^de anumite condiţii şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor. Metoda este „o cale de optimizare a acţiunii de instruire"2. în acelaşi timp se permite profesorului transpunerea intenţiilor în sarcini de efectuat cu ajutorul strategiilor.

-funcţie specifică. funcţiile.de stimulare a învăţării. locul şi clasificarea metodelor pedagogice. principiile aplicării lor în procesul didactic9. -de evaluare şi autoevaluare. Calitatea. metodă didactică. -de descoperire sau euristice. supleţe în actul didactic. Metodologia didactică cuprinde teoria şi ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate Tn procesul de învăţământ8. funcţiile. . locul şi clasificarea metodelor pedagogice. Procedeul didactic este o secvenţă a metodei.— remarca Andre de Peretti — se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor dintre elevi şi profesorii lor sau pe relaţia cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diverselor metodologii educative6. -de întărire a învăţării. Acestea sunt procedee: — de comunicare. -de dirijare şi sprijinire a învăţăturii. presupune natura. principiile necesare aplicării lor în procesul didactic. creează o stare de bună dispoziţie. Lecţiile în general şi lecţiile de istorie în special prezintă realităţi diferite. de cercetarea Tn domeniu. Metodologia activităţilor didactice presupune natura. -de întrebuinţare a metodelor didactice. Expunerea devine procedeu în contextul metodelor activ-participative. detalii care particularizează metode şi furnizează acţiunea proprie de învăţare a elevilor10. La obiectul istorie astfel de situaţii sunt des întâlnite. — de valorificare educativă. demonstraţia cu ajutorul hărţii devine procedeu didactic. fn timpul lecţiei dominate de expunere — o metodă activ-participativă —. succesiv sau simultan. încât crearea situaţiilor optime de învăţare ridică din partea profesorului problema alegerii metodelor eficiente de realizare a obiectivelor stabilite prin programa şcolară referitoare la conţinuturi şi noţiuni. iar procedeul. . realizată de l. de asemenea. parte integrantă a tehnologiei educaţionale din şcoală. Conceptul de metodă a generat conceptul de metodologie didactică şi conceptul de metodică. Caracterul polifuncţional constă m condiţiile în care se desfăşoară învăţarea. -de esenţializare a conţinuturilor. Acestea sunt legate de experienţa pedagogică. O metodă pedagogică se caracterizează prin7: -caracter polifuncţional. — de demonstraţie. Este. în funcţie de care se realizează un număr mai mare sau mai mic de obiective de instruire. Există o clasificare a procedeelor didactice. -de expresie personală. congruenţa procedeelor didactice asigură echilibru. -de exersare (formare a priceperilor şi deprinderilor). Există situaţii în care metoda devine procedeu. care are la bază funcţiile pedagogice în raport de care este definit procedeul didactic. Cerghit11.

concepte. remarcă: „Problema conţinuturilor învăţământului şi cea a metodelor de natură a le asigura transmiterea către elevi diferţi ca temperament şi ca mediu (de provenienţă — n. nu încetează să inspire în mod contradictoriu educatorii şi cercetătorii ca şi pe responsabilii . declaraţii absolutiste sau temporizări relativiste. interesul pentru a cunoaşte noţiuni. -funcţia formativ-educativă. formele de organizare a activităţilor de predare-învăţare şi metodele didactice sunt într-o permanentă interdependenţă. Metodologia predării istoriei trebuie să ţină seama de aceste funcţii. elitism sau democratism. între obiective şi rezultate. Andre de Peretti. principiile şi mijloacele învăţării istoriei. al disputelor fără sfârşit şi al conflictelor legate de confuzia noastră obişnuită.Metodologia didactică. Ele presupun un mod ştiinţific de proiectare. Aceasta studiază organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ13.tr. prin care sunt exersate şi dezvoltate proce sele psihice şi căile de formare şi exersare a capacităţilor intelectuale. Conceptul de tehnologie didactică are două accepţiuni12: . la un obiect de învăţământ. complexă şi constituie un sistem al metodelor şi procedurilor utilizate în procesul instruirii. Metodica este o disciplină ştiinţifică. prin care este stimuiată curiozitatea elevilor şi. Fiecare metodă deţine o funcţie specifică prin care se individualizează şi care îi conferă o anumită identitate16. conţinutul. pesimism vizavi de elevi sau de studenţi. locul şi rolul în formarea personalităţii elevului. — ansamblul de forme. Metodele se diferenţiază prin funcţii specifice15: -funcţia cognitivă de dirijare şi organizare a cunoaşterii ca funcţie operaţională (instrumentală). -funcţia motivaţională. treptat. ce aplică didactica în predare. conţinuturi. metode. modalităţi de rezolvare a acestora. metodele. Conţinuturile. fără de care obiectivele predării-învăţării nu pot fi realizate. afective. motrice. mijloace tehnice şi soluţii cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi pentru atingerea obiectivelor. între altele. de realizare şi evoluţie a lecţiei (sistemului) numit tehnologie didactică. uniformitatea autoritară şi iacobină sau pluralism girondin. este variată. atunci când este folosită explicaţia. Metodica predării-învăţării istoriei precizează scopul şi obiectivele istoriei. într-un interesant capitol intitulat „Pentru sau contra pedagogiei"17. presupune totalitatea componentelor actului predării-învăţării istoriei14. antrenând elevul într-o tehnică de execuţie. de a arăta cum să procedeze profe sorul pentru a se obţine rezultatele cele mai bune.ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă. -funcţia normativă de optimizare. clasicism sau baroc. apărări ale ştiinţelor şi tehnicii. Utilizarea excesivă a mijloacelor audio-vizuale în predareaînvăţarea istoriei reduce activităţile de învăţare bazate pe aplicaţii. formele de angajare a elevilor.) face obiectul întrebărilor anterioare. care asigură legătura între elev şi conţinuturi. Conservatorism crispat sau progresism exaltat.

.ierarhici".

istoria permite manifestarea creativităţii în ceea ce priveşte metodele de predare-învăţare. Din această cauză. Elevul. stimulează creativitatea. Conţinuturile pot fi însuşite atât prin metode moderne. Diversificarea este :u atât mai necesară. documentelor etc. folosirea mijloacelor verbale sau acţiuni bazate pe imagini. în 1980. pentru profesorul de istorie. Există dispute între profesorii de istorie. -formele de organizare.pluralismul metodelor de învăţământ este remarcat de lucrările de spete. printr-o îmbinare a metodelor clasice cu cele moderne. Prin multitudinea conţinu-turilor şi noţiunilor. Din aceste considerente. crearea situaţiilor de învăţare optime ridică Otjlema metodelor didactice sub raportul principalelor direcţii de moderni-^are. Opţiunea centru metode şi procedee în funcţie de conţinuturi şi noţiuni determină diversi-îcarea metodologiei didactice în predareaînvăţarea istoriei. deoarece multe conţinuturi nu se pretează decât la metode tradiţionale. fazele consolidării şi fixării etc. Folosirea unor metode în predarea-învăţarea istoriei presupune acţiuni Dbiectuale. Diversificarea este o consecinţă a articularităţilor de vârstă ale elevilor.). Metodele unanim acceptate nu pot fi separate de metoda pedagogică personală. cu cât lecţia este compusă din mai multe etape: etapa •redării şi asimilării cunoştinţelor. lecţia de istorie este realizată întotdeauna. —conţinutul temelor. dar şi a evoluţiei metodelor de predare-învăţare. o artă care individualizează profesorul şi metodele folosite în procesul didactic. noţiunilor. -mijloacele utilizate. ceea ce este cunoscut sub numele de clasic şi modern m predarea istorie™. tributari metodelor clasice. deschis spre înnoire şi inovaţie. flexibil. determină motivaţia învăţării. Proiectarea lecţiei de istorie trebuie să ţină seama de operaţiile logice de are sunt capabili elevii la diferite vârste. trebuie confruntat cu metode active. alţii. pentru a deveni un subiect al cunoaşterii prin acţiune. DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE Metodologia didactică este stabilită de profesorul de istorie în funcţie de: —natura activităţii. Folosirea numai a metodelor moderne nu este posibilă. Cerinţele actuale ale predării-învăţării istoriei sunt o consecinţă a evoluţiei conceptelor. neexistând posibilitatea de implicare a elevului în procesul de predare-învăţare (lipsa diagramelor. a ştiinţei istorice în general. unii sunt fascinaţi de metodele activ-participative. cât şi tradiţionale. 2. existau peste 80 de clasificări ale acestor metode şi tot atâtea Cl ordâ" didactice. sau aproape întotdeauna. . Adaptarea la „cerinţele actuale" presupune o didactică ce trebuie să răspundă obiectivelor stabilite de programele şcolare. metodologia predării-învăţării istoriei are un caracter dinamic. care dirijează procesul de acumulare a cunoştinţelor.

sugerează 7 clasificări. prin strategii şi mijloace adecvate.experienţa individuală a elevului în urma contactului cu obiecte şi realităţi. . După gradul de participare a elevilor la propria instruire: .experienţa dobândită prin acţiuni care duc la transformarea realităţii. . vizita la muzeu. — metode active centrate pe explorarea personală a realităţii. -metode euristice. Revoluţia informaţională obligă profesorul de istorie să schimbe modul în care manipulează informaţia. După mijlocul de prezentare a conţinutului: . excursiile ocupă un rol important. lecţia în cabinetul de istorie. . CLASIFICAREA (TAXONOMIILE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrările de specialitate prezintă criterii diferite de clasificare a metodelor de învăţământ. profesorul diversifică metodele. cauzele şi consecinţele unor evenimente.3. în funcţie de19: — experienţa social-istorică şi moştenirea culturală. Caracterul formativ este amplificat atunci când elevul este pus să interpreteze documentul istoric. Măria Eliza Dulamă. Printre activităţile care răspund acestei cerinţe. bazate pe demersuri de cunoaştere şi de rezolvare de probleme. în Strategii didactice. care solicită gândirea şi imaginaţia. AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE Caracterul formativ presupune metode centrate pe elev. Pentru amplificarea caracterului formativ.metode verbale bazate pe cuvântul scris sau rostit. După un criteriu istoric: —metode tradiţionale sau clasice. conform unor criterii adecvate20. să descrie o imagine sau să constate legăturile cauzale dintre evenimentele istorice.metode pasive sau expozitive centrate pe ascultarea pasivă şi memo rarea reproductivă. bazate pe observarea realităţii sau substituirea acesteia. foloseşte mijloacele moderne în predare-învăţare şi arta predării care îl individualizează şi îi formează un stil de predare.metode intuitive. . 4. construite anterior. După demersul cunoaşterii: -metode algoritmice bazate pe segmente instrucţionale stabile. —metode moderne sau recente.

B. -metode bazate pe gândire şi imaginaţie. -metode de evaluare a procesului de predare-învăţare. memorare. . —metode de fixare şi finisare a cunoştinţelor.expozitive: povestire. poate să aleagă pe cele optime pentru realizarea obiectivelor pedagogice. recunoaştere). în concepţia noastră. problematizare. reproducere. —metode de învăţare. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor: Metode de comunicare orală: . pot fi24: A. Clasificarea metodelor după registrul în care se operează şi după rolul elevului în activitatea de predare-învăţare este. o clasificare uşor de reţinut. După forma de organizare a activităţii: — metode individuale. Prin experienţa dobândită prin acţiune (practică) transformatoare a realităţii. ca modele de instruire şi autoinstruire. descriere.metode de predare-învăţare pe grupe.procesul psihic antrenat şi stimulat: -metode de memorare (percepere. -în funcţie de psihologia elevului: metode participative (active) şi metode neparticipative (pasive). lec tura independentă. în jurul a 8 paradigme generate de pluralismul activităţii de construire22. în funcţie de conţinuturi şi particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Metode de explorare şi descoperire (de învăţare prin descoperire diri jată de profesor sau nedirijată): . lectura explicativă. Gheorghe Tănasă23 recomandă pentru obiectul istoriei două criterii de clasificare a metodelor de învăţământ necesare predă rii-învăţării: -în funcţie de obiectivele operaţionale şi conţinutul învăţării: metode informaţionale şi metode formative. pentru că permite profesorului de istorie proiectarea metodelor optime de învăţare în funcţie de aceste criterii. —metode frontale cu întreaga clasă. conversaţie euristică. instructaj. După funcţia didactică principală: —metode de predare. loan Jinga şi Ion Negreţ21 consideră că metodele trebuie clasificate după natura obiectivelor pedagogice folosite de profesor într-un moment al instruirii. metodele. Autorii unor metodici ale istoriei au demonstrat că profesorul are nevoie de un inventar al metodelor şi procedeelor didactice din care. -metode bazate pe aplicare. conversative (dialogante): conversaţie. Această clasificare pragmatică este rezultată din existenţa unor mari diversităţi a metodelor. Metode de comunicare scrisă: lucru cu manualul. explicare. -metode de sistematizare a cunoştinţelor.

.

-metode de explorare prin intermediul substitutelor realităţii: demon straţia cu ajutorul imaginilor istorice.informarea . efectuarea de experienţe şi experimente.proiectarea .lucrul cu prelegereamanualul magistrală înregistrarea prelegerea documentelor -dezbatere .investigarea .studiul comparativ.experimentarea .prelegerea cu oponenţi . examinarea documentelor istorice. Metode bazate pe acţiune reală.intervievarea .problematizarea .informarea .observarea • în registrul acţionai: • în registrul verbal: .modelarea -jocul didactic -jocul de rol . exerciţii.prelegerea în culpă .ancheta .descrierea . graficelor. După criteriul registrului m care se operează.descrierea demonstraţia învăţarea prin film . modelele (metodele) sunt: • în registrul simbolic: .statistica • în registrul figurai: .asaltul de idei . modelelor. machetelor.analiza de text . C.reflexia personală .rezolvarea de probleme .discuţia .comunicarea ştiinţifică .povestirea . proiectelor.-metode de explorare directă (nemijlocită) a obiectelor şi fenomenelor istorice: observarea sistemică şi independentă.explicaţia . lucrări practice şi acţiune fictivă. simuiată (jocuri didactice).rezumarea .prelegerea cu demonstraţii .prelegerea lecturarea .dezbaterea Philips 66 .invenţia .lucrările în spaţiul arheologic . studiu de caz.referatul . .monografierea .instruirea asistată de calculator algoritmizarea exerciţiul analiza .descoperirea .conversaţia euristică .experimentul . înregistrărilor audio-vizuale.

exerciţiul. Din studierea unui document istoric. Elevul este ajutat să vorbească. -metode cu rol semi-activ: conversaţia. distingem25 -metode cu rol pasiv: povestirea. învăţarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. să înţeleagă evenimentele istorice. elev-profesor. Interacţiunea dintre profesor şi elevi sau dintre elevi şi elevi. referatul. Comunicarea este esenţa procesului de predare-învăţare. ca act de comunicare. analiza testelor. studierea comparativă. — metode cu rol activ: asaltul de idei. rezumarea. studiul de caz. instruirea asistată de calculator. monografia. -strategii de sistematizare a informaţiilor. — strategii de evaluare. problematizarea. documentarea. în sensul de integrare a individului în societate. Strategia didactică presupune o situaţie de predare-învăţareevaluare bazată pe metode-procedee şi mijloace de învăţământ. Scopul comunicării în şcoală presupune reuşita şcolară într-o primă etapă şi reuşita umană29. -strategii de organizare a percepţiilor. metode şi procedee bazate pe dialog. -strategii de consolidare a cunoştinţelor. dezbaterea în grup. evaluare a mai multor situaţii de predare-învăţareevaluare pentru realizarea unui obiectiv27. modelarea. intervievarea. experimentarea. investigarea. descoperirea. necesar atingerii unui obiectiv. lecturarea. dezbaterea. Educaţia. algoritmizarea. implică un cuplu dintre sarcina de învăţare dată elevilor pentru a realiza prin acţiune un obiectiv operaţional şi acţiunea pe care trebuie să o întreprindă elevul pas cu pas pentru a rezolva sarcina propusă26. comunicarea ştiinţifică. Demersul de proiectare a activităţii didactice.. Literatura de specialitate menţionează28: -strategii de învăţare a cunoştinţelor. prelegerea. fotografii etc. lucrările în şantierul arheologic. elev-elev este esenţial pentru reuşita şcolară. proiectarea. din interpretarea unei hărţi. din vizualizarea unui diapozitiv. să-şi manifeste propria personalitate prin intermediul dialogului (comunicării) . analiza structurală. jocul didactic. observarea. în activităţile didactice la istorie este rezultatul folosirii metodelor activ-participative. explicaţia. -strategii de învăţare prin mijloace intuitive. prelegerea-dezbatere. Dialogul profesor-elev. dezbaterea Philips 66. ancheta. informarea. Strategiile didactice echivalează cu demersul de proiectare. implică schimburi de informaţii între profesori şi elevi pentru prezentarea unui eveniment istoric. discuţia dirijată. a cauzelor şi fenomenelor istorice. jocul de rol. lucrul cu manualul. rezolvarea de probleme. Comunicarea este unul dintre elementele de care depinde rezolvarea obiectivelor didactice. descrierea. proiectarea. profesorul declanşează motivaţia comunicării elevilor. — strategii de procesare a informaţiilor scrise. organizare.^upa roiul elevului în activitatea de predare-învăţare.

.

determină o stare de disciplină în clasă. Modernizarea metodelor pasive presupune . cunoaşterea în profunzime a activităţii didactice prin proiectul de tehnologie didactică. Propoziţiile şi frazele trebuie să se evidenţieze prin simplitate.care permite trecerea de la starea de absenţă la starea de prezenţă în clasă. Stilul profesorului trebuie să fie concis. curaj. explicaţia. cunoaşterea fiecărui elev în parte. Distanţa şi arta vorbirii sunt importante. efecte retorice. bazat pe armonia elementelor predării lecţiei. Pedagogia comunicării este esenţială pentru profesorul de istorie şi presupune cunoaşterea câtorva elemente30: —ştiinţa şi arta vorbirii. gestul şi tonul nu trebuie să provoace ilaritate. care impulsionează comunicarea profesor-elev. studiile demonstrând că debitul lent şi debitul rapid al vorbirii sunt enervante. în procesul de predare-învăţare elevii fiind receptori pasivi. Mimica profesorului. provocatoare. de activitate. importantă în realizarea comunicării dintre profesor şi elev în predarea istoriei. MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI Cum reiese din titlu. povestirea). supărătoare şi împiedică receptarea conţinuturilor. Prezenţa în clasă presupune o distanţă optimă faţă de anumite elemente — tablă. măreşte atenţia elevilor. —forţa tăcerii.promovarea întrebărilor. vocea puternică este obositoare. din această cauză determinând fenomene de plictiseală. hartă istorică. de asemenea. .pentru vizualizarea elementelor necesare procesului de predare-învăţare. Pentru elevi. Psihopedagogia recomandă un debit moderat. 5. bazată pe activităţi activ-participative. oboseală. Din aceste considerente. material didactic -. stereotipii hazlii sau caraghioase ce pot constitui motive şi momente de amuzament. stăpânire de sine. memorare mecanică. aceste metode sunt centrate pe activitatea profesorului. Conţinuturile. sunt legate de metodele de instruire cu rol pasiv (prelegerea. claritate şi rigoare ştiinţifică. neatenţie. deoarece facilitează comunicarea. Aceste metode nu exersează capacitatea gândirii. Strategiile didactice adecvate cunoaşterii istoriei stimulează comunicarea. Ştiinţa şi arta vorbirii implică efort. Pauzele lungi provoacă incertitudine. Viteza vorbirii este. prin conţinuturi şi noţiuni. plictisitoare. posibilităţile sale intelectuale şi de comunicare. Prezenţa profesorului între elevi accentuează comunicarea. Pauzele între expresii şi fraze trebuie să fie cu distribuţie echilibrată. impunătoare prin tonalitate adecvată. iar vocea slabă. Vocea profesorului are o importanţă deosebită. noţiunile şi faptele istorice impun întrebări profunde. gesticii şi stilului. vitezei vorbirii. vocea profesorului trebuie să fie moderată. implică controlul vocii. elev-profesor. Lecţiile de istorie.

expunerea propriu-zisă. prin problematizarea metodelor şi stimularea motivaţiei intrinseci.1. Feedback-ul este slab. dar accesibil elevilor.alegerea strategiei de prezentare. Toate aceste variante şi procedee sunt integrate de Măria Eliza Dulamă în strategii. -utilizarea unor mijloace de învăţământ în procedeele expozitive pentru transmiterea de informaţii. prelegerea33. a lua notiţe. pe baza sintagmei „clasic şi modern în predarea-învăţarea istoriei". povestirea. a unor mijloace de învăţământ moderne care stimulează şi concentrează atenţia prin favorizarea comunicării. -introducerea unor elemente euristice în procedeele utilizate: întrebări adresate elevilor. Prin exemple concrete se ajunge la abstractizarea conceptelor de . descrierea. descrierea. -stabilirea bibliografiei. Metodologia expunerii în lecţiile de istorie cuprinde pregătirea expunerii. întrebări ale elevilor. în condiţiile actuale ale orientărilor metodologice centrate pe elev. Pregătirea expunerii cuprinde: -stabilirea obiectivelor în funcţie de particularităţile elevilor. idei sau legi necunoscute. alături de formarea deprinderii de a asculta. sau pentru receptarea unor conţinuturi şi noţiuni istorice. -transformarea elevului în exponent sau în situaţii de exponent al învăţării. Când se porneşte de la exemple con:rete la abstract. metode şi procedee expozitive35. Profesorul de istorie. elevii necunoscând eficienţa activităţii32. studiu de caz cu situaţiiproblemă. acordă expunerii noi sensuri.folosirea. Exemplu: prezentarea gulagului :omunist. care pot fi cunoscute pe baza experienţei intelectuale a elevilor şi studenţilor31. -alegerea subiectului. 5. demonstraţia34. . Este o metodă prin care se ordonează dialectic probleme complexe. care presupune: -alternarea secvenţelor scurte bazate pe expunere cu strategii active. creându-se astfel situaţii variate de învăţare şi de prezentare a volumului rela tiv mare de informaţii al conţinuturilor istorice. Expunerea cunoaşte mai multe variante: povestirea. procedee de receptare şi valorificare a expunerii. Comunicarea este indirectă — de la profesor la elev. — stabilirea planului expunerii. Expunerea sistematică a cunoştinţelor Expunerea este o metodă prin care profesorul de istorie prezintă oral o temă cu un conţinut informativ ordonat. alte surse menţionează că beneficiază de procedee didactice cum sunt: explicaţia. datorită rolului principal pe care îl are exponentul care prezintă informaţiile oral şi neindividu-alizării predării-învăţării. explicaţia. strategia este inductivă. în procesul de predare-învăţare.

strategia 'Ste deductivă. Când se porneşte de la ipoteze. „stat totalitar" etc.ideologie totalitară". . deoarece se demonstrează prin exemple din realitate.

3: Evoluţia ideii imperiale în Imperiul roman etc. când sunt explicate cauzele evenimentului istoric. care sunt evoluţiile culturale. selectare şi prelucrare simultană a conţinuturilor sau .. casete video. clar. consecinţe. alegerea de exemple pentru argumentare a cau zelor.: sinteza cauzelor apariţiei Renaşterii). motivaţia alegerii conţinuturilor din lecţie pentru folosirea expunerii. dicţie. •analogia. amintim: • explicaţia. logic. •studiul de caz. cauze. când profesorul demonstrează consecinţele descoperirilor geografice. prin transcriere. implicaţiile cursei înarmărilor etc. expresiv. prin transmiterea mecanică a conţinuturilor. -solicitarea unor întrebări din partea elevilor sau studenţilor. •elaborarea conţinutului expunerii prin selectarea şi prezentarea unei scheme logice a expunerii. evoluţiilor şi consecinţelor evenimentelor istorice. referitoare la subiec tul expunerii.). 1: Revoluţia americană. • dialogul retoric. Profesorul formulează răspunsurile la întrebările audientului. consecinţele etc. -prezentarea planului de pe folia de retroproiector pe ecran. diapo zitive etc. etc.alegerea procedeelor utilizate depinde de capacităţile profesorului. etape ale proceselor istorice. intonaţie.: Care sunt cauzele evenimen tului. lim baj. Expunerea propriu-zisă a unor conţinuturi istorice cuprinde: — comunicarea subiectului: Ex. de asemenea.. prin care elevii sunt antrenaţi să expună un conţinut coe rent. viteza vorbirii. Ex. •folosirea mijloacelor de învăţământ: retroproiector. •demonstraţia. Receptarea şi valorificarea expunerii se fac prin audiere.. precis. -distribuirea de copii cu planul sau cu textul expunerii elevilor sau stu denţilor. Analogia poate viza cauze. logic. distribuirea de desene. •memorarea de către profesor a conţinutului expunerii şi exersarea mo dului de expunere. despre subiect. — comunicarea conţinuturilor. evoluţia. când profesorul întreabă (ex. -formularea de întrebări de către audienţă. •sinteza (ex. caracteristici etc. evoluţii.2: Formarea imperiilor coloniale. care este drumul urmat de armatele. când sunt prezentate elemente specifice unor evenimente istorice asemănătoare.. con ţinuturi. Ex. noţiuni şi concepte. sistematic. hărţi etc.. Dintre procedeele cel mai des utilizate în predarea istoriei... scrierea planului pe tablă sau prezentarea lui de profesor.

printr-o prelucrare ulterioară a ceea ce s-a transcris prin selecţie şi prelucrare simultană (în timpul luării notiţelor). . Prelucrarea ulterioară a conţinuturilor în urma transcrierii este necesară.

individual sau în perechi. fratre" este citit de elevi. tonalitate. răspund la unele întrebări referitoare la cauze. există următoarea clasificare: . Intensitatea trebuie să fie medie. formele de manifestare (dominaţia politică. fără stereotipii. prin care audienţii (elevi. Profesorul prezintă conţinuturile într-un limbaj expresiv. lineară. Dicţia şi viteza vorbirii permit realizarea feedback-ului. care reprezintă auditoriul.a memorare la prelucrare prin intermediul gândirii. după indicaţiile profesorului: cu expresivitate. Intensitatea vocii este în funcţie de auditoriu. viteza vorbirii adecvată. Celelalte expuneri presupun conţinuturi care să respecte subiectul abordat. 1: capitolul III — Etnogeneza din manualul de clasa a Vlll-a. consecinţe etc. După interacţiunea cu auditoriul (elevul). mai puternică. -expunere cu dezbateri: în care audienţii (elevi) pun întrebări. Din ideea principală. în activitatea de predare-învăţare. „Torna. de propoziţiile cheie. determinând concentrarea atenţiei. sau argumentează şi exemplifică. Tipurile de expunere în lecţiile de istorie după mijloacele de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice: -pe baza unui text citit. concis. consecinţe istorice etc.. prin reacţiile asupra modului de expunere. • expunere interactivă. torna. nivelului de cunoştinţe al elevilor. Informaţiile care sunt prezentate pe baza acestor idei trebuie adecvate vârstei. Noţiunile şi conceptele istorice sunt rostite accentuat de profesor. Ex. prin concentrarea atenţiei auditoriului. reprezintă chiar subiectul expunerii. Intonaţia este diferită în funcţie de ideile expuse. termeni şi noţiuni noi. Exemplu: dominaţia otomană. arhaisme._ ____. Contribuţia conferenţiarului este esenţială realizării obiectivelor prin metoda expunerii. studenţi) sunt determinaţi să se implice. exponentul prezintă câteva idei cu caracter logic. clar. după ce a studiat conţinutul expunerii.). . Exemplu: cauzele dominaţiei otomane. bazată pe o idee centrală m cazul nostru. atunci când elevii au alte preocupări. evoluţii. Intonaţia trebuie să fie adecvată conţinuturilor şi particularităţilor de vârstă ale elevilor. hărţi. a imaginilor proiectate cu mijloacele audio-vizuale şi cu ajutorul calculatorului. logic. -expunere cu oponent/oponenţi prin care un oponent simulează un dia log cu profesorul. Printre exemplele de situaţie de învăţare prin expunere la obiectul istorie se numără şi citirea cu voce tare a unui text istoric de către elev în faţa clasei. dominaţia economică. se ordonează logic şi se sintetizează conţinuturile istorice.expunere. Procedeul brainstorming-ului este cel mai indicat. regionalisme. — pe baza demonstraţiilor simbolice. . diagrame. -pe baza schemei prezentate cu retroproiectorul. cu o linie melodică adecvată.pe baza desenelor schematice. Unele manuale alternative abundă în antologii de texte care pot fi citite de elevi.

susţinerea unui proiect. din această cauză avea rolul de mediator între aceste părţi. hărţi etc.I. ci presupune prezentarea unui proces. prin telegraf. Puterile garante organizează la Paris o conferinţă. Profesorul: Problema prinţului străin a fost dezbătută în societatea românească în timpul adunărilor ad-hoc din 1857. la 11 februarie 1866. -conducerea statului (locotenenta domnească) avea caracter provizoriu. expunerea efectuată de elevi sau studenţi pe baza unui mijloc de învăţământ (fotografii. -Turcia.Ex. răspunsurile la interviu. în care Turcia a protestat vehement împotriva aducerii prinţului străin. I. putere suzerană. la prinţul străin. dintr-o familie domnitoare a Europei". are loc plebiscitul pentru alegerea lui Caro/ ca domnitor. Rusia au avut o reacţie vehementă pentru revocarea Unirii.punea în pericol Unirea. Speranţele pe care românii le puneau în prinţul străin s-au accentuat după abdicarea lui Al. Cuza. Bălăceanu şi I. în martie-aprilie 1866. La 25 martie 1866. echidistant faţă de grupările politice. Mihail Kogălniceanu propunea în Adunarea ad-hoc a Moldovei „prinţ străin. Oponentul: Care sunt preliminariile aducerii prinţului străin? Profesorul: înlăturarea lui Al. este comunicat numele noului candidat la tronul României: Caro/ de Hohenzollern-Sigmaringen. Bălăceanu şi omul politic Ion C. între 14-20 aprilie 1866.)Expunerea nu este descriere. ridica un număr de probleme statului modem român creat la 1859: .2: expunerea liberă a unui conţinut de către elevi: examen oral. — înlăturarea brutală a lui Cuza a determinat mişcări ale ţărăminii. Caro] comunica tatălui său că acceptă tronul României. prezentarea rezultatelor unei cercetări. Expunerea cu oponent la tema De la domnul pământean. I. eveniment. recunoscută pe durata domniei lui Cuza— readucea problema românească în dezbaterea Marilor Puteri. fiind astfel garantul stabilităţii politice. La 16 aprilie 1866. Turcia. în drum 127 . Austria. Oponentul: Ce puteţi să ne spuneţi despre poziţia Marilor Puteri în proble ma românească după abdicarea lui Cuza? Profesorul: Detronarea lui Cuza neliniştea Puterile garante. răspunsurile la întrebările frontale (evaluarea frontală). Oponentul: Care au fost acţiunile întreprinse de români pentru aducerea prinţului străin? Profesorul: Reprezentanţii românilor încearcă să obţină acordul tacit al Franţei (Napoleon al lll-lea). Brătianu la Dusseldorf primesc acceptarea lui Caro/ în fruntea statului român din partea Adunării Constituante: 109 voturi în favoarea lui Caro/ şi 6 abţineri. La 8 mai 1866. Cuza. a unei fapte istorice. Elita românească socotea că aducerea pe tron a unui domn dintr-o casă domnitoare a Europei va rezolva problemele majore ale naţiunii române: independenţa şi stabilitatea politică. ameninţa Unirea. sub toate aspectele evoluţiei. Diplomatul I. Brătianu reuşesc să obţină sprijinul Franţei. Prinţul străin era neutru. diapozitive. conservatoare sau liberale.

atitudini. hărţi. Profesorul prezintă fapte... pe baza textului din manual. cunoştinţe despre metodologia povestirii39. Expunereamonolog are o eficienţă minimă. Războieni. Modernizarea acestei metode presupune implicarea elevului în actul povestirii prin solicitarea acestuia în urma citirii unui text istoric. participare intensă la evenimentul istoric. cu intonaţie şi gestică adecvată. 1: Povestiţi. s_____ Oponentul: Al. 5. încât să-şi reprezinte mintal aspectele prezentate. de eveniment sau fapt istoric. dramatismul unor evenimente istorice38. când elevii. respectând ordinea în timp şi spaţiu a obiectelor. Expunerea în lecţiile de istorie determină interacţiuni profesor-elev. expunere interactivă. intonaţia ocupă un loc central. în care figurile de stil. „ . Profesorul trebuie să fie un excelent povestitor prin folosirea unui limbaj expresiv. bătălia de la Călugăreni. Plevna etc. îndeosebi din partea elitelor politice liberale.. . studenţii sunt îndemnaţi de conferenţiar sau profesor să se implice în procesul de predare-învăţare. cu scopul de a crea sentimente. devenind dezbatere. evenimente istorice. . care constă în nararea unor fapte sau întâmplări36. din această cauză sunt necesare strategii necesare realizării feedback-ului. în majoritate ţărani.în ţară s-a manifestat un entuziasm reţinut. accentuarea unor cuvinte sau expresii pentru stimularea imaginaţiei elevilor. este de a distinge caracterul drept şi curajos al luptei românilor40. Care a fost atitudinea acestora faţă de actul de la 10 mai 1866? Profesorul: Reacţiile au fost diferite atât în ţară. Pe lângă caracterul narativ.. Profesorul de istorie alege tema povestirii în funcţie de conţinutul lecţiei. Ex. când elevii întreabă. de a povesti cele ?e a văzut şi înţeles.r. Povestirea implică cuvinte „meşteşugite". care să evidenţieze aprobarea şi admiraţia pentru un eveniment istoric.l. frumuseţea. documente istorice. Există o artă a povestirii care cere exerciţiu. Exemplu: Obiectivul operaţional urmărit prin povestirea unor bătălii.au avut loc răscoale ale grănicerilor de la Dunăre. talent. Povestirea Povestirea este o metodă expozitivă. diapozitiv. în urma unei excursii sau din vizionarea unui film istoric. Calinic Miclescu. Călugăreni. Cuza se bucura de popularitate în rândul supuşilor. Povestirea poate fi însoţită de imagini. ton adecvat. care o fac să fie urmărită de elevi cu emoţie. cât şi în străinătate: . elev-profesor. tablou. a faptelor. folosind un limbaj expresiv. încordare.2.ui aci oficial în calitate de domnitor. dezaprobarea şi dispreţul pentru fapte istorice reprobabile. evenimentelor autentice sau imaginare37. Războieni etc. pe baza unui obiectiv operaţional stabilit în proiectul didactic. caracterul descriptiv este esenţial pentru dinamica.viuiupontului Moldovei. tablouri.

exersarea prezentării descrierii. 1: Descrieţi cu ajutorul hărţii elementele specifice Egiptului antic. sădeşte în sufletul elevului trăiri interioare. Metodologia descrierii cuprinde: pregătirea descrierii ca un moment important din lecţia de istorie.. obiecte de ceramică etc. (O povestire în urma unei excursii în Munţii Orăştiei. a unor călători din diferite epoci istorice accentuează interesul pentru istorie. Descrierea presupune proiectarea unei situaţii de învăţare (întrebări. respect faţă de înaintaşi. expresiv. Povestirea unui eveniment istoric. pregătirea afectivă a elevilor. prin formularea obiectivului urmărit.3: Povestiţi modul de construire a cetăţilor daco-gete. Prezentarea descrierilor istoricilor antici. Foarte utilă în cadrul descrierii este nu numai observaţia. să dispună de capacitatea de a povesti. cu o organizare politică. economică. descrierea imaginilor (fotografii. povestiţi cel mai spectaculos aspect din războiul antiotoman condus de Vlad Ţepeş împotriva turcilor.). dragoste de patrie. sarcini de lucru pentru elevi/studenţi). prin care prezentăm trăsături. Ex. proceselor. alegerea mijloacelor de învăţământ pentru susţinerea descrierii istorice.3: Descrieţi vasul din imagine.2: în propoziţii scurte.Ex. 5. consemnând rezultatele observaţiilor vizuale sub formă de reprezentări ale obiectelor. monumente. diapozitive etc. Ex. durata şi calitatea depind de competenţa profesorului. caracteristici ale unui obiect sau eveniment istoric.4: Descrieţi monumentul din fotografie. religioasă etc. citirea textului ştiinţific sau literar de către profesor. Grigorescu „Atacul de la Smârdan". Ex. dar şi comparaţia prin care sunt subliniate asemănări şi deosebiri între evenimente istorice. fenomenelor istorice.3. impresiile date de vizită etc. —descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. —descrierea literară a unor evenimente istorice. capacităţile de gândire şi sinteză. Ex. Mesopotamiei. Momentul introducerii povestirii în lecţia de istorie. selectarea secvenţelor din text. evaluarea rezultatelor elevilor. Ex. impresiile în urma vizitării monumentului de la Curtea de Argeş. formularea unor întrebări referitoare la descriere.5: Povestiţi pe o pagină.2: Descrieţi în cuvintele voastre o cetate dacică. Povestirea creează situaţii de învăţare care permit elevilor să redacteze o povestire. pe baza vizionării tabloului lui N. Ex. . aparent banal. detalii.4: Povestiţi faptele de arme ale ostaşilor români în bătălia de la Smârdan.) Ex. alegerea textului. Descrierea propriu-zisă cuprinde: sarcini de lucru. dezvoltă imaginaţia. Putem realiza o clasificare (taxonomie) a descrierilor istorice: —descrieri istorice ştiinţifice: oraşul-stat este un oraş organizat după prin cipiile statului. Descrierea Descrierea este o formă de expunere.

Explicaţia Explicaţia presupune o argumentare raţională a adevărului istoric. Explicaţia se . fotografice. Ex. momente.. Fn procesul de predare-învăfare. preocupări culturale. caracteristici ale unei epoci. sunt complexe. în etapa fixării şi în procesul de evaluare. citite de profesor. Descrierile în lecţiile de istorie vizează atingerea unor obiective afective.8: Descrieţi după imagine Marele Zid Chinezesc. obiectuale.) are în general scopul de a impresiona. 1: Descrieţi pe baza hărţii războaiele napoleoniene. . -audierea unor descrieri pe bază de suporturi literare. ocupaţii..3: Descrieţi. Profesorul poate introduce descrierea în toate momentele lecţiei în etapa dobândirii cunoştinţelor.9: Descrieţi ceramica prezentată. car tografice. obiectuale. Ex. Ex. Durata descrierii trebuie adecvată obiectivului operaţional de realizat. Ex. eveniment istoric. Momentul alegerii descrierii este atunci când profesorul abordează subiectul descris: personaj. cartografice. artistice etc. lupta de la Smârdan. Grigorescu.4: Descrieţi asemănările dintre răscoală şi revoluţie. atitudini. cronologic.cci iurtei ae la Posada din 1330 din cronica pictată de la Viena. desfăşurarea evenimentului istoric. Situaţiile de învăţare prin descriere au în vedere: -audierea unor descrieri ştiinţifice sau literare. Ex. după care se analizează şi se argumentează cauzele. diapozitiv după următoarele întrebări: Despre care cetate este vorba? Cine a construit această cetate? Ce spuneţi despre importanţa ei? Care sunt consecinţele cuceririi ei de către . a forma la elevi sentimente. monument. 5: Descrieţi cetatea.. Ex. Nota de subiectivitate este evidentă datorită interpretării autorului. 7: Descrieţi cu ajutorul hărţii din manual drumul urmat de armatele lui Alexandru Macedon.4. Ex. premisele.6: Descrieţi elementele caracteristice ale stilului baroc. după tabloul lui N. descrierile din războiul de independenţă din operele unor scriitori contemporani. — descrierea ştiinţifică sau literară prezentată de elevi. personalitate etc. şi drumul urmat de armatele franceze pentru a ajunge m Rusia. ştiinţific. Descrierea unui eveniment istoric (luptă. 5. cu elemente fascinante care nu au nimic comun cu ştiinţa istorică. cu sau fără luarea de notiţe de către elevi. dar şi operaţionale.descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. castelul din imagine.2: Descrieţi vasul dacic cu înscrisul „Decebalus per Scorilo". Situaţiile de învăţare bazate pe metoda descrierii unor evenimente. personalităţi istorice etc. profesorul porneşte de la definirea unui concept sau a unei noţiuni istorice. presupun suporturi literare.lt. ? Ex. consecinţele. bătălie.__ _ _„„. Ex. fotografice.

Ex. existenţa. alegem un conţinut accesibil elevilor şi care se pretează la descriere. . cu demonstraţia şi cu conversaţia.2: Cum s-au format republicile italiene? Ex. capacitatea de a sesiza cauzele. 1: De ce Egiptul a fost un dar al Nilului? Ex. monumente.3: De ce s-au implicat românii în cruciadele antiotomane? Ex. de la cauze la evoluţii şi efecte.4: Din ce cauză s-a impus umanismul faţă de scolastica medievală? Explicaţia este într-o interdependenţă permanentă cu alte metode de învăţământ. obiecte arheologice. alături de metodele euristice. de cotropire.2: De ce romanii au reuşit să cucerească Dacia? Ex. fenomen. care trebuie prezentat întro succesiune logică. întrebări pentru a evalua dacă şi-au însuşit conţinuturile explicate anterior. fenomenelor. Explicaţia. pe baza unei scheme la tablă. Demersul inductiv în predarea conţinuturilor şi noţiunilor istorice cuprinde prezentarea şi analizarea elementelor. deductivă.4: De ce a participat România la Primul Război Mondial? — Explicaţia tehnologică (pentru ce?) justifică acţiunile în evenimente istorice: Ex.'în procesul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice distingem: — Explicaţii cauzale care relevă cauze.3: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex. pe baza realităţii istorice. se realizează prin întrebări cum sunt: de ce? unde? cum? din ce cauză?. proceselor istorice: Ex. manifestarea. favorizează raţionamentul istoric. cu rolul de a verifica dacă ideile expuse au fost înţelese şi însuşite de elevi. fapt istoric (întrebarea de ce?). Pentru eficienţa explicaţiei. 1: Pentru ce au participat românii în războiul ruso-turc din 1877-l878? Ex. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice. desfăşurarea unui eveniment. interes naţional etc. Demersul explicativ presupune dialog cu elevii. care în esenţă cuprinde ideile principale ale lecţiei. 1: Cum s-a format statul daco-get? Ex. întrebări ipotetice: ce s-ar întâmpla? Explicaţia conţinuturilor istorice porneşte de la cazuri particulare la cazuri generale.2: Pentru ce s-au construit ziguratele? Ex. apariţia. Relaţionarea dintre evenimente.3: Pentru ce s-au răsculat sclavii în Imperiul roman? Ex.bazează pe conţinutul ştiinţific al lecţiilor. analogică. Explicaţia poate fi inductivă. personalităţi istorice.4: Pentru ce Alexandru cel Bun a încheiat alianţă cu Polonia? Explicaţia este folosită şi pentru formarea noţiunilor istorice: război de eliberare. noţiuni. în general. dar şi de la cazuri generale la cazuri particulare.

a importanţei cunoaşterii ei. -esenţializarea conţinuturilor pe baza unei scheme scrisă pe tablă în timul prelegerii. dinamic. -folosirea surselor suplimentare de informaţie. Prelegerea la obiectul istorie începe prin prezentarea titlului temei. neîntreruptă. după care urmează planul prelegerii elaborat de profesor înaintea activităţii propuse. al ideilor-ancoră ale acesteia. echilibrat. Prelegerea. -în etapa a doua. prelegere-dezbatere. -stăpânirea de către elevi a tehnicii luării notiţelor. alege strategia de prezentare (prelegere magistrală de la catedră.5. de personalitatea sa.ere = a citi) este o expunere complexă. Secvenţele prelegerii sunt urmate de concluzii cu referire la evenimente istorice. Din aceste considerente. avute în dezbatere. Tănasă. prelegerea presupune din partea profesorului cunoaşterea exemplară a subiectului — „să aibă textul în cap. stabileşte planul. prelegerea impune un ritm vioi. concis şi clar. de capacitatea de a folosi un limbaj expresiv. elegant. cuprinde două etape: -în prima etapă. prelegere cu oponent). este prezentat conţinutul prelegerii pe baza unui plan structurat scris pe tablă. Eficienţa prelegerii depinde de pregătirea profesorului. noţiuni şi concepte care fac obiectul unei teme din programa şcolară. profesorul proiectează obiectivele operaţionale. prin care profesorul de istorie comunică informaţii istorice. Prelegerea Prelegerea (de la latinescul lego. la cauzele care le-au generat. Expunerea sistematică neîntreruptă se realizează în jurul unei scheme logice. stimulează interesul prin problemele inedite. ela borează conţinutul. ca metodologie. în care contrastul intonaţiei ocupă un loc central. Lecţiile de istorie îşi ating scopul prin folosirea expunerii numai atunci când captează atenţia.5. cum o numeşte profesorul Gh. -ierarhizarea ideilor. formează convingeri în spiritul adevărului istoric. prelegere cu aplicaţii. Eficienţa unei prelegeri presupune43: — esenţializarea informaţiei. -structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei. -arta de a vorbi (limbajul folosit de profesor). sistematică. oferă explicaţii ale fenomenului sau evenimentului istoric arin prisma cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. . Formă specială de dialog între profesor şi elevi41. energic. nu capul în text" — şi arta de a vorbi42. de la conţinuturile şi obiectivele stabilite pentru fiecare . -explicarea noţiunilor şi termenilor istorici. Formularea situaţiilor şi întrebărilor-problemă captează interesul elevilor. Esenţializarea informaţiei şi ierarhizarea ideilor pornesc de la prevederile 'ogramelor şcolare. prezentat de profesor oral sau scris pe folie de retroproiector şi reprezentat pe ecran.

Utilitatea luării notiţelor în timpul audierii unei prelegeri este controversată. Există mai multe tipuri de prelegere: . în general. clasa a IX-a. a cauzei fenomenelor istorice. pe baza schemei de pe tablă. a consecinţelor pentru evoluţia istorică a unui popor. La început de ciclu. . alături de cauzalitatea evenimentului istoric. necesară desprinderii esenţialului din expunerea profesorului. cu prescurtări. O logică a notiţelor porneşte de la scrierea corectă a titlului temei şi a diferitelor secvenţe ale lecţiei. zonă geografică etc. pun în evidenţă stilul dezordonat de predare al profesorului. Notiţele elevului reflectă capacitatea profesorului de a sintetiza conţinuturile. Notiţele dezordonate. Tehnica luării notiţelor presupune45: -capacitatea profesorului de a esenţializa conţinuturile. cu ajutorul unor procedee didactice adecvate. menţionează loan Cerghit. -capacitatea elevilor de a sintetiza. întrebări pentru dialogul retoric. în primele ore. punctate. sau atunci când constată din cercetarea caietelor de istorie incapacitatea unor elevi de a lua notiţe. să facă observaţiile cuvenite în ceea ce priveşte „tehnica luării notiţelor". Explicarea noţiunilor istorice se face imediat după momentul folosirii schemei. de a explica noţiunile şi desfăşurarea unor evenimente istorice. fără o logică a secvenţelor lecţiei. —evitarea prescurtărilor. a informaţiilor oferite de manual. -formularea de concluzii parţiale pentru fiecare noţiune istorică sau secvenţă a lecţiei. prin expresii concise.temă. care impun formularea unor întrebări-problemă. conţinuturile expuse de profesor. esenţializat pe tablă printr-o schemă logică. folosind o schemă adecvată scrisă pe tablă. —redarea noţiunilor istorice notate pe caiet.prelegerea sub formă de monolog. noţiunile istorice ocupă un loc dominant. sau la începutul activităţii didactice la o clasă. Notiţele solicită memoria logică. -formularea de concluzii generale în partea finală a lecţiei. —evitarea ideii de a scrie cuvânt cu cuvânt prelegerea (lecţia expusă de profesor). a desfăşurării şi deznodământului acestora. profesorul indică elevilor modul în care acest lucru trebuie făcut. de către profesorul de istorie. de evoluţia şi consecinţele desfăşurării lui. Experienţa noastră în predarea-învăţarea istoriei pune în evidenţă utilitatea luării notiţelor. incapacitatea de a realiza obiectivele stabilite de programă prin predarea istoriei în şcoală. profesorii nu acordă atenţia cuvenită luării notiţelor de către elevi. profesorul are obligaţia să dea indicaţii pertinente. Structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei şi esenţializarea lor pe baza unei scheme scrise pe tablă în timpul procesului de predare-învăţare trebuie să fie rezultatul prelucrării creatoare. comunitate umană. clasa a V-a. analiza unor documente istorice. şi în general eficienţa procesului de predare-învăţare. sintetizând cercetările pedagogilor străini44. în planul de idei.

-motivaţia învăţării prin crearea cadrului conceptual pentru studiu individual47. dar şi ale elevilor. Prelegerea-dezbatere (numită şi discuţie) presupune o raportare a profesorului la materialul indicat a fi studiat de elevi cu anticipaţie. elev sau profesor. observaţii etc. excursie la un monument istoric etc. noţiunile temei prevăzute de programă. elevului i se dezvoltă interesul pentru istorie. structurat la nivelul noţiunilor şi evenimentelor cu implicaţii deosebite în evoluţia societăţii umane şi în formarea personalităţii elevului. implicaţiile în evenimentele istorice. Prelegerea cu oponent presupune o regizare a procesului de predareînvăţare. capacitatea de a sintetiza conţinuturile şi observaţiile. Este o metodă care se pretează îndeosebi la clasele de liceu. tezele. desfăşurarea. acestea oferă elevilor: -o cale suplă de acces la valorile culturii enunţate în evoluţia ei istorică46. -un volum de informaţii. deprinderea de muncă independentă sau în grup. care prin întrebări. pentru reţinerea unor conţinuturi. prin întrebări şi dialoguri menite a capta atenţia şi interesul pentru istorie. cunoaşte planul prelegerii.. fn prelegerea aplicată profesorul expune pe scurt etapele. prelegerea-monolog nu captează atenţia şi nu stimulează motivaţia învăţării. procedeele didactice şi mijloacele de învăţământ folosite de profesor. după care urmează aplicaţii practice la muzeu. Profesorul formulează în aşa fel întrebările. ani. porninduse de la cauzalitatea fenomenelor.— prelegerea-dezbatere. -exemple de analiză şi sinteză ale unor teme istorice. antrenează clasa în discuţii privind cauzalitatea fenomenelor. După părerea noastră. consecinţele. elaborarea unor comunicări pe baza unei bibliografii date. Prin aceste aplicaţii practice. noţiuni. printr-o schemă adecvată pe tablă sau precizări de felul „notaţi".prelegerea cu oponent. cercetarea istoriei locale. La începutul prelegerii se prezintă etapele temei. consecinţe şi elemente specifice ale unui eveniment istoric. cauze. Prelegerea sub formă de monolog este o metodă didactică în care profesorul prezintă informaţii. Considerate metode de instruire cu rol pasiv al elevului. încât elevul oponent joacă roluri. elevul fiind un simplu receptor. îndeosebi în contextul în care profesorul nu intervine în procesul luării notiţelor. . Oponentul. evoluţia şi consecinţele acestora. . tezele. sau la cunoştinţele dobândite de elevi în clasele anterioare. punctele de vedere necesare unei dezbateri în rezolvarea ipotezelor formulate. prin prezenţa unui elev instruit sau a unui alt cadru didactic (oponent). cu intervenţii şi concluzii ale profesorului.

cunoaşterea capacităţilor intelectuale ale elevilor şi a cunoştinţelor dobândite în anii anteriori. 5. .o bună pregătire metodică şi de specialitate. imagi naţia şi motivaţia învăţării.îmbinarea expunerii cu celelalte metode de învăţământ. Aceasta nu este suficientă. curiozitatea.7. fiind simplu spectator49.pregătirea expunerii în funcţie de conţinut. —stăpânirea subiectului lecţiei. cunoaşterea de către elev a etapelor realizării unui discurs argumentat despre o problemă istorică realizându-se în timp. — folosirea în timpul expunerii a mijloacelor de învăţământ. pornindu-se de la bibliografia indicată pentru anumite teme. stimularea concentrării atenţiei şi implicarea elevului în procesul de predareînvăţare52.8. .participarea elevilor la dobândirea cunoştinţelor. . -folosirea surselor suplimentare de informaţii.5. pe parcursul mai multor ani de studiu. cu fraze echilibrate în funcţie de cunoştinţele dobân dite de elevi şi de posibilităţile lor intelectuale. de a distinge problemele de bază ale temei se poate realiza la clasele terminale de liceu. Solicitarea elevilor de a formula planul expunerii.6. Lim itele metodelor expozitive Metodele expozitive sunt criticate pentru că în procesul de predare-învăţare transmit cunoştinţe pe calea transferului de la proîesor la elev43 şi sunt axate pe activitatea profesorului. —o tehnică a vorbirii. Profesorul nu are posibilitatea de a constata realizarea obiectivelor stabilite. problematizarea expunerii. . mijloace didactice şi obiective. din cauza lipsei comunicării dintre el şi elevi50. la începutul orei. -transformarea monologului în dialog prin problematizare. -anunţarea unui plan al expunerii. elevul neparticipând direct la elaborarea cunoştinţelor. Realizarea unei expuneri eficiente presupune anumite condiţii: . 5. anunţarea obiectivelor operaţionale ale lecţiei. pentru a capta atenţia elevilor. — adecvarea conţinutului şi comunicării (limbajului) la capacităţile de înţe legere ale clasei. Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei presupune51: . Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive Eficientizarea metodelor expozitive se face prin stimularea motivaţiei intrinseci. — trecerea de la o idee la alta prin cuvinte de legătură adecvate.

Cocoş. mijloace de învăţământ utilizate. 3. cit. Editura Polirom. cit. 1996. cit.Curs de pedagogie. Dicţionar de pedagogie. cit. loan Jinga. p. p.loan Jinga. . 276. cit. 69. p. Pedagogie. 14. op. Ion Negreţ. 2. p. Tănasă. p. 258.Ibidem. 67. Ion Negreţ. Elena Istrate. 15. p. surse de povestire. passim Laurenţiu Sartim şi colaboratorii. 5. 9. 260. '). cit. 19.Ibidem. p. loan Jinga. Tânasâ. cit. p. p. cit. exersarea povestirii). laşi. op. Vezi Andre de Peretti. 45. 10. p. 259. Elena Istrate. 10. passim. loan Jinga. loan Jinga. 4. op. op. cit. Comunicarea şi educaţia. subiectul povestirii.cit. cit.. loan Jinga. p. pp. 180. cit. p.D. 8. 19.Dicţionar de pedagogie.loan Jinga. 179. 7. laşi. Elena Istrate. 262. Ibidem.loan Jinga. cit.. Elena Istrate. povestirea propriu-zisâ (momentul istoric pe care îl reprezintă). p. op. p. pp. p. ClujNapoca. Metodologia povestirii cuprinde: pregătirea povestirii (obiectivul povestirii.Gh. 59. 6. op. Tănasă. Gh. p. op. op. selectarea şi redactarea textului. cit. Gh. cit. p. 1979.C. p. 18. 180-l81. Măria Eliza Dulamă. op. 269. 290.Andre de Peretti. 4 /1984. Educaţia în schimbare. p. 260. p.Curs de pedagogie. pp.loan Jinga. Tănasâ.Curs de pedagogie. p. 94-95. Bucureşti.Ibidem. 11. Metode de învăţământ. 261.. p. 1976. op. 67. '. p. loan Jinga. 29.. op. op. 264. cit. Măria Eliza Dulamă. op. p.P.loan Cerghit. 82. Elena Istrate. 12. 1972.„Revista de pedagogie". 54-69. 62-63. 13. passim. op. Elena Istrate.Andre de Peretti. 178. cit. cit. p. 15. 10. Măria Eliza Dulamă. pp. cit.. i. E. op. Măria Eliza Dulamă. Curs de pedagogie. Ion Negreţ. 17. Editura Spiru Haret. p. Bucureşti. pp. Ed. 59. 16. l. op. 26. Editura Didactică şi Pedagogică.j. 1996. Universitatea din Bucureşti. Elena Istrate. op. 9. Măria Eliza Dulamâ. op. cit.— NOTE — . Măria Eliza Dulamă. p. op. op. Dacia. loan Cerghit.. Ibidem. op. p. nr. Strategii didactice. cit. Gh. passim. 37. Clasic şi modern în organizarea lecţiei.Miron lonescu. p. Manual de pedagogie. 36. 26l-262.

op. 43. 50. op.loan Cerghit. cit.loan Cerghit. p. 74.Ibidem. Metode de învăţământ. p.Ibidem. Elena Istrate. 42. op. cit. Tănasă. cit. p. . 47..Gh. cit. op. pp. cit. 44. 76. p. 41. Tănasă.loan Cerghit.loan Jinga. op. 69. op. 70-71. 70. 81. op. pp. p. p. cit. cit. Tănasă. 264. op. op. 83-84. cit. 75. p. 52. 51. 48. 82. 49.loan Cerghit. p. 46.loan Cerghit.Gh.Gh.40. 45.Curs de pedagogie.. 69. 78. cit. 185. p. p.Gh. Tănasă. p.

La întrebările elevilor răspundem printr-o altă întrebare.: Tu ce părere ai despre.INSTRUIREA PROGRAMATA 10. elev-elev realizează progresul. elevprofesor. asimilarea de cunoştinţe „pas cu pas"3. să nu cuprindă răspunsul. Conversaţia este un dialog. Cunoaşterea este stimuiată de o multitudine de întrebări asupra subiectelor dezbătute.. Ex.CONVERSAŢIA 2.. determină cadrul afectiv şi organizatoric în vederea descoperirii adevărului istoric4. printr-un proces bilateral. întrebările sunt adresate întregii clase şi numai după aceea profesorul nominalizează elevul care răspunde.DEMONSTRAŢIA 5.COMPARAŢIA 8.FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE 1. Este întâlnită în unele lucrări sub denumirea de discuţie sau dialog didactic1. întrebările trebuie să fie concise. Sunt receptate de elevi întrebările corecte ştiinţific şi . Ordonarea trebuie să fie logică şi gradată. reflexia atunci când sunt accesibile. întrebarea este începutul cunoaşterii2. o dezbatere pe o temă dată. apoi întrebări de detaliu. care asigură comunicarea didactică. formulăm întrebări esenţiale.OBSERVAREA 6.MODELAREA 11. METODE CU ROL SEMIACTIV ŞI ACTIV ÎN PROCESUL DE PREDAREÎNVÂTARE 1. Profesorul menţionează unde vor fi găsite răspunsurile şi va lăsa timp de gândire şi reflexie elevilor pentru a formula răspunsul. Presupune o interacţiune de tip feedback.EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING 12.DISCUŢIA 3. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 14. CONVERSAŢIA Conversaţia este o metodă interogativă. în primul rând. pe baza întrebărilor şi răspunsurilor celor doi factori ai binomului educaţional.ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE 9.DEZBATEREA 4.? Care sunt concluziile tale? Problemele esenţiale ale lecţiilor determină succesiunea întrebărilor. iar interacţiunile verbale profesor-elev. referitoare la idei din lecţia de istorie.IX. întrebările stimulează gândirea. să nu cuprindă termeni necunoscuţi de elevi.PROCEDEE SI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR.EXERCIŢIUL 13. care constă în dialogul dintre profesor şi elevi. stimulează curiozitatea. conţinuturile lor să presupună un singur răspuns.PROBLEMATIZAREA 7.

înţelegere. 1: Ce este un regat? Ex. în concordanţă cu obiectivele operaţionale. -pentru răspunsurile incomplete să se ceară detalii.3: . Ex. din alte surse istorice şi presupun un singur răspuns exact. fiind confirmate prin stimuli verbali sau nonverbali. de pe hartă. Sunt o multitudine de reguli pentru formularea răspunsurilor şi pentru un dialog eficient. 1: Care sunt tipurile de state din Mesopotamia? Ex.întrebări închise convergente. dialogul profesor-elev activează memoria.întrebări reproductive. -să fie rostite cu voce tare şi date individual. întrebările cauzale se adresează factorilor care au deter minat apariţia unui eveniment istoric. care solicită gândirea şi permit mai multe răspun suri. -profesorul să nu pretindă elevilor propria formulare. — să nu admită trecerea peste întrebări fără a primi obligatoriu un răspuns. -profesorul nu trebuie să domine lecţia prin monolog pentru a etala cunoştinţele în domeniul istoriei. favorizează însuşirea noţiunilor istorice5. iar profesorul să nu impună ideile proprii. în procesul de predare-învăţare a istoriei aceste întrebări sunt întrebări cauzale sau ipotetice. întrebările determină răspunsuri. Ex. -să nu fie formulate eronat sau inacceptabil.4: Unde este situată colonia Cartagina faţă de Fenicia? . evenimente.gramatical. -conţinuturile răspunsurilor să fie analizate cu răbdare. -să nu se devieze de la subiect.întrebări productive. Ex. întrebările sunt clasificate de literatura de specialitate în funcţie de procesul psihic: .2: Când s-a întemeiat Roma? Ex. urmărind: -să satisfacă cerinţele formulate de întrebare. 1: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex.2: Din ce cauze s-au format imperiile? în funcţie de numărul de răspunsuri cunoscute despre noţiuni. conştiente pentru înţelegerea faptelor bazate pe legături cauzale. care solicită memoria şi aşteaptă un singur răspuns. -să dovedească elaborări personale. implicând activarea memoriei prin apelarea la cunoştinţe me morate anterior. deoarece apare posibilitatea nerealizării obiectivelor propuse. evoluţii istorice.2: Ce este un oraş-stat? Ex. întrebările sunt: . tact. Acestea necesită memorarea informa ţiilor exacte din text.3: Cine a descoperit America? Ex. -să se ofere elevilor posibilitatea să creeze idei.

Cine a descoperit hârtia? Ex.4: Cine a descoperit telefonul? .

3: Unde se află muzeul Luvru? Ex. Ex.: surse bibliografice recomandate de profesor). Ex.4: Care sunt cele mai importante descoperiri ştiinţifice din sec..„<. al XlX-lea? Ex.2: între ce ani au avut loc războaiele daco-romane? Ex.3: Ce efecte au avut descoperirile geografice? Ex. Ex. când la o întrebare a elevului profesorul răspunde printr-o altă întrebare.2: Care sunt elementele care au impus superioritatea civilizaţiei romane faţă de civilizaţia dacică? . Ex. Conversaţia catehetică Conversaţia catehetică. Ex.1. se bazează pe întrebări închise şi răspunsuri formulate anterior de profesor în procesul didactic. Aceste întrebări solicită gândirea şi imaginaţia elevilor şi determină legături cauzale între componentele răspunsurilor. 1: Care sunt etapele războiului civil din Anglia? Ex. care permit elevilor mai multe răspunsuri corecte._ __.2: De ce a izbucnit Primul Război Mondial? fn funcţie de adresabilitate. pe baza informaţiilor memorate sau din alte surse (ex. se împart în: — întrebări de clasificare. adresate unui elev. numită şi toceală mecanică6.? — întrebări cauzale. 1.^. întrebări individuale.2: Care sunt principiile liberalismului? Ex.. întrebări returnate. adresate întregii clase. 1: Care sunt oraşele-state din Grecia antică? Ex.? Ex.întrebări de ordonare cronologică.c uivargeme. 1: Din ce cauză au izbucnit războaiele napoleoniene? Ex.3: Care sunt etapele formării statelor feudale româneşti? Ex.. sunt întrebări frontale.. 1: Care sunt cauzele. 1: Care este ordinea războaielor dintre daci şi romani? Care sunt anii de domnie ai domnitorului. 1: Care sunt asemănările şi deosebirile dintre oraşele-state şi imperii? Ex..4: Cum credeţi că s-a format Imperiul colonial spaniol? Ex..2: Care sunt coloniile greceşti din Italia? Sunt întrebări care pot fi explicate prin date istorice. când la întrebarea unui elev profesorul o returnează clasei.. denumiri proprii. 1: Care sunt cele mai importante cetăţi dacice? Ex..5: Ce efecte a avut revoluţia industrială? fn funcţie de operaţiile pe care trebuie să le efectueze elevii.. Ex.4: Care sunt stilurile arhitectonice în lumea antică? — întrebări de comparare. sau de releu de comunicare.. cifre. Ex...5: Care sunt cetăţile dacice din munţii Orăştiei? .2: De ce Renaşterea s-a bazat pe cu/tura antică? Ex. întrebări adresate de elev profesorului (inversate)..

Conversaţia euristică Conversaţia euristică este o activitate comună a profesorului şi elevilor. hărţi. paralel. în actualizarea informaţiilor stocate anterior. Cap. având repere formele de relief şi fluviul Nil. Ex. bazată pe cunoştinţele dobândite de elevi în lecţiile anterioare.3: Ce individualizează Egiptul antic? Ex.4: Priviţi harta Egiptului antic şi menţionaţi ocupaţiile locuitorilor. întrebările formulate de profesor referitoare la conţinuturi. implică elevii în procesul de cunoaştere. Ex. prezentăm. la clasa a V-a.2: Caracterizaţi Egiptul antic folosind cunoştinţele voastre. de integrarea lor în contextul conţinuturilor lecţiilor de istorie7 şi de tipul întrebării8. de gândire şi căutare.2. sinteză). comparaţie. în fixarea cunoştinţelor în MLD. memorarea Gândire (analiză. tabele). generalizare. lecţia Egiptul antic. Este în acelaşi timp o conversaţie examinatoare. Cu ajutorul lor sunt cunoscute relaţiile cauzale ale evenimentelor istorice. divergente Variate. Conversaţia euristică este o secvenţă a lecţiei de istorie.1. de aflare a adevărului istoric. Eliza Dulamă): Conversaţia cate Tip de întrebări Reproductive / mnemotehnice închise / convergente Productive. De pildă. reprezentarea.5: Cum explicaţi puterea militară a Egiptului antic? Ex. . diagrame. scurte Memorate anterior Tip de informaţii vehiculate Transpuse din limbaj grafic. Ex. spaţii istorice.6: Care este cauza construirii piramidelor? Schimburile de idei profesor-elev. fotografic în limbaj verbal (cifre. raţionamentul Explicarea cauzelor şi condiţiilor fenomenelor şi proceselor. Ex. Ca o concluzie. denumiri)_____________ Percepţia. elev-profesor sunt condiţionate de structura şi profunzimea întrebărilor. date şi fapte etc. temporale şi Procese psihice antrenate şi dezvoltate Tip de situaţii de învăţare în analizarea documentelor (fotografii. „Orientul antic". interacţiunile dintre culturi şi civilizaţii. ample Informaţii memorate anterior + informaţii inedite Tip de răspunsuri Unice. de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor. abstractizare. de formare a unor noţiuni şi concepte. 1: Indicaţi pe harta istorică Egiptul antic pe baza cunoştinţelor anterioare. imaginaţia. caracteristicile conversaţiei catehetice şi euristice (după M. identificarea relaţiilor spaţiale. deducerea consecinţelor fenomenelor şi proceselor. elev-elev.

a se informa despre date. de manifestare a spontaneităţii. pe o temă. cauzale dintre componentele unui sistem sau între sisteme. interesul. de a examina cu atenţie. de a explora. elucidării unui aspect legat de o activitate de învăţare. stimulează curiozitatea. vizează interesele elevilor. procesul de învăţământ. a iniţiativei. vehicularea unui volum mare de informaţii Facilitează descoperirea şi creaţia cunoştinţelor. domenii de . în scopul informării reciproce. Schimbul de informaţii este reciproc. Discuţia poate fi folosită în activităţi şcolare şi extraşcolare. despre organizarea unei excursii etc. 2. Conversaţia cateheticâ dezvoltă memoria. consolidează temeinic informaţiile din conţinuturile istorice.în recapitularea unui volum mare de informaţii. Se poate discuta cu elevii despre un test. texte. de cercetare. de organizare a unei activităţi cu o temă istorică. noţiuni. antrenarea unui număr mare de elevi. cu scopul de a examina. reconstituie drumul sau descoperă elemente pentru a ajunge la adevărul istoric. concepte. Conversaţia euristică dezvoltă gândirea în situaţiile când se cere elevilor explicaţia unor realităţi istorice. explicarea desfăşurării unui fenomen sau proces A v a nt aj e Asigurarea unui ritm rapid de succesiune a întrebărilor şi răspunsurilor. dezvoltă capacitatea de a formula întrebări. despre pregătirea olimpiadelor. lasă libertatea de căutare. DISCUŢIA Discuţia este un schimb reciproc de idei şi informaţii dintre profesor şi elevi. în verificarea exi s tenţei unor cunoştinţe. activităţi la cercul de istorie. în formarea capacităţii de a răspunde rapid şi corect la întrebări. aprofunda. evenimente istorice. de formulare a mai multor răspunsuri posibile.

o temă. explică. analizează. 3. formează ipoteze. o noţiune istorică. comentează. propun. adoptă atitudini în ceea ce priveşte un conţinut. concluzii. . se examinează o problemă ştiinţifică şi practică. acceptă idei. Dezbaterea are caracter formativ prin faptul că elevii expun. DEZBATEREA Dezbaterea este o metodă prin care.activitate diferite. cu argumente pro şi contra pentru elucidarea ei. printr-un dialog profesor-elev şi invers.

intuitiv. cu ajutorul unui obiect (un vas de lut.fundamentul demonstraţiei (fapte şi argumente istorice). intuitivă. unor noţiuni şi conţinuturi. concepte istorice. soluţiile sunt prezentate în faţa clasei de liderul grupei. —demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. A demonstra presupune9: -a arăta elevilor obiecte şi fenomene reale sau substitutele lor. pentru cunoaşterea realităţii istorice şi explicarea ei. graficul etapelor evoluţiei engleze). simbolic) este esenţial în demonstraţie. Tănasă menţionează trei componente ale demonstraţiei11: — ideea sau teza de demonstrat. Prin materialul concret folosit. DEMONSTRAŢIA Demonstraţia este o metodă de explorare indirectă. cu obiecte şi fenomene autentice din societate (exponate de muzeu. într-un proces de învăţare activă. sau în urma unor exemple. —demonstraţia cu ajutorul documentelor istorice. . -a oferi experienţe şi argumente pentru cunoaşterea unor evenimente. Obiectele folosite pentru realizarea demonstraţiei sunt reale sau substitute ale acestora. materiale arheologice etc. demonstraţia formează reprezentări şi noţiuni istorice şi dovedeşte realitatea unui fapt sau a unei afirmaţii. noţiuni. există12: —demonstraţii pe viu. prin care profesorul dovedeşte o realitate. un fenomen sau proces pe baza unui material concret.Dezbaterea după procedeul „Philips 66" Este o dezbatere în care sunt implicaţi toţi elevii. de exemplu: graficul descoperirilor geografice. —demonstraţia pe baza unor desene sau scheme pentru evidenţierea unor etape istorice. senzorială. prin această metodă. argumente logice şi acţiuni practice care favorizează cunoaşterea. imagini video. împărţiţi pe grupe. Gh. 4. -a provoca o percepţie activă. Elevii fiecărei grupe realizează concluzii şi soluţii referitoare la o problemă teoretică sau practică şi sunt implicaţi astfel în rezolvarea situaţiei-problemă. obiectual. un tablou) sau substitutele lor: fotografii. hărţi. având caracter ilustrativ10. Formele demonstraţiei se pot separa după tipul de modele . — procesul prin care demonstrăm. După materialul intuitiv.demonstraţia prin exemple. fiecare cu liderul ei. — demonstraţii cu ajutorul simbolurilor. o armă.). —demonstraţii prin acţiuni. Mesajul este transmis elevilor. Suportul material (natural. Concluziile şi aprecierile sunt prezentate de profesor la sfârşitul activităţii. un obiect de mobilier. . figurativ. —demonstraţii cu ajutorul reprezentărilor grafice (figurative. Profesorul nu participă la discuţie.

demonstraţia porneşte întotdeauna de la o teorie. cauză. să constate. demonstraţia propriu-zisă a profesorului. exponate de muzeu. 4. —enunţarea adevărului istoric dovedit prin ilustraţie. con cept. —acţiuni simultane determinate de observaţie şi raţionamente. Demonstraţia propriu-zisă realizată de profesor în lecţie presupune: —stimularea demonstraţiei prin acţiuni şi materiale didactice. alegerea mijloacelor necesare (mijloace de învăţământ). subiectului este urmată de comunicarea obiec tivului demonstraţiei. noţiune. teză de demonstrat. . teză. în muzeu etc. Demonstraţia cu obiecte autentice din realitatea istorică se realizează cu: materiale arheologice.ooiectualâ. materiale din diferite epoci istorice aflate în colecţia cabinetului de istorie.). Demonstraţia în funcţie de aceste elemente poate fi directă sau indirectă. de observaţii asupra temei sau ideii demonstrate. Metodologia . Demonstraţia permite din partea elevilor formularea de întrebări.1. Demonstraţiile obiectuale sunt susţinute prin obiecte şi modele. figurale). argumente. —comunicarea obiectivului vizat (idee. noţiune etc. enunţuri din care derivă adevărul tezei demonstrate. demonstrarea teoretică sau practică. -este eficientă în momentul în care abordează subiectul de demonstrat. monede. obiectul de demonstrat sunt prezentate în momentul activi tăţii didactice care vizează acest procedeu. efect. pe elemente specifice de cultură şi civilizaţie. Demonstraţiile logice Demonstraţiile logice se bazează pe raţionamente. -ideea. -organizarea logică a perceperii subiectului presupune prezentarea de fapte şi argumente. participarea elevilor la demonstraţie. -prezentarea ideii tezei. arme.. izvoare istorice (documente istorice). Pregătirea vizează formularea obiectivului operaţional. demonstraţii logice. influenţată de rezultatul unor inducţii sau de interferenţe deductive. interacţiunile acestuia cu alte elemente. logice). vase. unelte. executarea demonstraţiei. demonstraţii figurale. După raţionamentul utilizat: demonstraţii inductive (obiectuale. Metodologia demonstraţiei13 este variată şi cuprinde: pregătirea demonstraţiei. eveniment istoric). Profesorul trebuie să respecte câteva reguli pentru eficienţa demonstraţiei: — este făcută în aşa fel încât fiecare elev să observe. documente istorice. demonstraţii deductive (simbolice. pentru a nu distrage atenţia elevilor de la activităţile de predare-învăţare. demonstraţii simbolice. alegerea procedeelor şi tehnicilor. alegerea conţinutului (idee. teza. documente istorice originale sau reproduceri. —sintetizarea şi fixarea cunoştinţelor.

.

concepte şi conţinuturi istorice. Teza de demonstrat. pe care le compară cu un alt vas din epoca pietrei. planşele. Practica de a neglija desenele şi reprezentările grafice din manual. Argumentele. Demonstraţiile figurative Demonstraţia prin desene cu conţinut istoric reprezintă materializarea grafică sau cartografică a unor noţiuni. în contextul abordării istoriei de pe diferite principii. de anumite interese.demonstraţiei cu scopul argumentării unei idei. diafilmelor. Demonstraţia devine un proces de cunoaştere a realităţii istorice. demonstraţiile cu ajutorul filmelor didactice. prin efectuarea unor hărţi istorice. cu ajutorul montajului audio-vizual. graficele sunt efectuate de elev numai dacă sunt absolut necesare însuşirii cunoştinţelor. teze de demonstrat. evenimente. să prezinte esenţialul. hărţile istorice. Teza de demonstrat este certificată prin fundamentul demonstraţiei. scheme etc. Desenele la obiectul istorie trebuie să cuprindă conţinuturile din programă. de anumite reguli care trebuie respectate în timpul demonstraţiei. faptele. Desenele. prin participarea profesorului şi elevilor la actul cunoaşterii. cu ajutorul retroproiecţiei. schema lecţiei la tablă. demonstraţiile cu ajutorul diapozitivelor. social. concepte şi teze este influenţat de diferiţi factori. fundamentul şi procedeul acesteia. Exemplu: Pentru a se demonstra evoluţiile din spaţiul românesc în neolitic este prezentată ceramica neolitică. a adevărului istoric. Procesul demonstraţiei constă în îmbinarea proceselor şi metodelor de învăţământ în funcţie de teza de demonstrat (de subiectul demonstraţiei). noţiuni sau acţiuni presupune un obiect al demonstraţiei sau teza demonstraţiei. evoluţii. contestabil. Adevărul istoric privind evenimente. cunoscute sub numele de „revoluţia neolitică". Demonstraţiile obiectuale se realizează cu obiecte autentice. mijloacele obiectuale. Aceste componente ale metodei sunt într-o permanentă interacţiune. calitatea etc. îndepărtează pe elevi de la obiectivele demonstraţiei. prin argumente şi raţionamente care mijlocesc legătura între definiţii. 4. înţelegerii fenomenelor şi proceselor istorice. Se demonstrează astfel progresul în domeniul olăritului în această epocă în care au avut loc transformări importante sub aspect economic. nu trebuie să înlocuiască desenele din manual sau alte materiale didactice existente sau asemănătoare. cuprinde în concepţia unora un adevăr îndoielnic. cultural.. Adevărul tezei sau neadevărul este o concluzie realizată de elevi în activitatea de predareînvăţare a istoriei prin judecăţi şi raţionamente. să redea succesiunea logică . Demonstraţiile figurative vizează desenul. Elevii observă forma vaselor de lut. de formele activ-participative folosite de profesor pentru realizarea demonstraţiei..2. documentele istorice fundamentează adevărul sau neadevărul tezei de demonstrat. axiome. de modalităţile de participare a elevilor la această activitate didactică. concluzii şi idei. fapte şi axiome sau prin adevărurile demonstrate anterior.

proceselor. Estetica şi cerinţele metodice nu trebuie neglijate când sunt realizate astfel de desene. Cerinţele metodice presupun o succesiune logică a fenomenelor şi proceselor care cuprinde titluri şi elemente componente, în general, pentru fiecare lecţie, astfel de desene se găsesc în manualele alternative. Fn situaţia când profesorul execută un desen pe tablă, sunt necesare câteva precizări: — să fie executat simultan cu explicaţia fenomenului istoric; -timpul afectat desenului: maxim zece minute; -nu se admit mai mult de două desene pe tablă; — desenul să fie integrat în schema lecţiei pe tablă; - să fie indicate titlul şi elementele componente. Dintre tipurile de desene cu conţinut istoric efectuate pe tablă şi pe caiete, desenul schematic şi harta schematică sunt cel mai des folosite în procesul de predare-învăţare. Desenul schematic este o formă simplă a desenului istoric efectuat pe tablă: piramida ierarhiei feudale, poziţionarea unor armate pentru explicarea unei bătălii, forma unor zigurate, schema reprezentând structuri sociale, politice etc.
Tip de desen Avantaje Dezavantaje

Desene pe tablă

• oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene consecutive

•nu toţi profesorii desenează corect şi rapid •profesorul stă cu spatele la clasă şi nu observă ceea ce fac elevii •se consumă mult timp din lecţie pentru realizare •necesită retroproiector pentru proiecţie

Desene pe folie

•oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene con secutive sau folii suprapuse •calitate bună •economie de timp în lecţie •calitate bună •ieftine •vizibile la distanţă mare fără proiectare cu aparate •conţin un singur desen •le prezentăm când sunt necesare

Desene pe planşe

•necesită suport şi spaţiu de depozitare •necesită timp de realizare •necesită calităţi de desenator

Desene din manual

•economie de timp în lecţie •permit studierea lor în afara lecţiei •au calitate bună

•desenele sunt uneori prea mici •profesorul nu poate indica precis locul din desen la care se referă

Avantajele şi dezavantajele unor tipuri de desene schematice14

Harta schematică a unui spaţiu istoric, regiune, stat, oraş etc. impune menţinerea proporţiilor şi a formelor. Aceasta indică elemente de conţinut şi caracteristici geografice, culturale, politice etc. ale unui spaţiu istoric; este în esenţă o cartoschemă prin care elevii îşi fac deprinderi de a localiza spaţii istorice, oraşe, evenimente istorice, monumente etc. Harta schematică trebuie comparată cu hărţile din atlase sau hărţile tipizate care reprezintă şi prezintă teme istorice structurate conform programelor şcolare. Este un procedeu care facilitează activitatea în clasă, stimulează curiozitatea, realizează cunoaşterea unor realităţi istorice, deoarece, concomitent cu harta desenată de profesor pe tablă, elevii capătă deprinderi de muncă individuală prin desenarea hărţii pe caiet, asimilând astfel cunoştinţe teoretice, informaţii, noţiuni, conţinuturi. Desenele schematice se găsesc în manuale sau pot fi efectuate pe folii de retroproiector.

4.3. Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice
Harta este o reprezentare a unei suprafeţe terestre micşorată conform unei scări şi unei proiecţii cartografice şi din această cauză este convenţională, generalizată. Harta istorică redă elemente concrete de pe suprafaţa terestră, cu o localizare precisă sau imaginară, cu ajutorul semnelor convenţionale. Tipuri de hărţi folosite în predarea istoriei: —după scară: la scară mică, mare sau mijlocie; —după destinaţie: didactice, de informaţii ştiinţifice; - după modul de utilizare: în carte, reviste, atlase, pentru sala de clasă; —după conţinut: tematice sau generale; —după spaţiul istoric pe care îl prezintă: harta istorică a unei ţări, harta istorică a unei regiuni, harta istorică a unor culturi; - după evenimente, noţiuni, concepte: harta Revoluţiei franceze de la 1789, harta răscoalelor sclavilor în Roma antică. Hărţile istorice generale cuprind conţinuturi istorice ale unei culturi sau epoci generale, ale unor spaţii istorice. Titlul cuprinde denumirea teritoriului prezentat sau epocii istorice. Ex. 1: Harta Greciei antice. Ex.2: Harta Americii precolumbiene. Ex.3: Harta civilizaţiei dacice. Hărţile tematice sau speciale prezintă un element istoric, grupuri de elemente, noţiuni şi concepte. Exemplu: Harta revoluţiilor de la 1848 în Europa; harta răscoalelor sclavilor în Imperiul roman; harta civilizaţiei cretane. Titlul hărţii cuprinde tema, dar şi spaţiul istorico-geografic. Demonstraţiile cu hărţi cuprind: orientări pe hartă, identificarea unor elemente specifice conţinuturilor predate, deducerea unor ocupaţii în funcţie de elementele geografice. Harta istorică este folosită de elev sub îndrumarea profesorului,

elementelor acesteia. Citirea hărţii istorice este o acţiune prin care sunt identificate elementele reprezentative, titlul, spaţiul istoric şi geografic, elementele specifice, tipul de hartă. Identificarea elementelor reprezentate pe harta istorică dezvoltă curiozitatea, acţiunea pentru a cunoaşte semnificaţia unor conţinuturi istorice reprezentative (oraşe, state, monumente, bătălii), intuirea relaţiilor dintre elemente şi fenomene istorice (legătura dintre aşezarea geografică, ocupaţii, evenimente, evoluţii culturale).

4.4. Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor
Diagramele sunt reprezentări grafice, sistematice, cu rol de a prezenta evoluţia în timp a unor evenimente istorice, fenomene care sunt individualizate prin elemente de conţinut, trăsături esenţiale, cronologii, statistici. Diagramele folosite în predarea-învâţarea istoriei şi în ştiinţa istorică se împart în funcţie de scară, de sistemul de reprezentare grafică, de valoarea metodică şi ştiinţifică15. După scară, sunt diagrame în progresie aritmetică şi diagrame în progresie geometrică. Astfel de diagrame sunt lineare, denumite în funcţie de numărul de scări care reprezintă evenimente, statistici, fenomene, particularităţi ale unor conţinuturi istorice. Prin reprezentare grafică se elaborează patru categorii de diagrame: -diagrame lineare, din unirea unor puncte care reprezintă date, eveni mente, producţii, numărul populaţiei etc., într-un interval de timp, cu ajutorul unor linii întrerupte, continue, cercuri etc. înscrise pe o scară marginală; -diagrame areale, figuri geometrice care reprezintă evoluţia unui popor, a unui stat în diferite perioade de timp, rezultatele alegerilor dintr-o ţară etc.; -diagrame tridimensionale, cu reprezentări în spaţiu pentru a evidenţia evoluţii, structuri sociale şi economice; -diagrame reprezentate prin figuri artistice; sunt desene picturale care redau evoluţia unor evenimente istorice, caracteristici ale unor civilizaţii etc. După valoarea metodică şi ştiinţifică, distingem diagrame de comparaţie, diagrame care prezintă interdependenţa dintre fenomene istorice, noţiuni şi concepte (de corelaţie), diagrame de calcul grafic.

4.5. Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio vizuale
Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale16 vizează demonstraţia cu ajutorul diafilmelor, diapozitivelor şi ilustraţiilor, demonstraţia cu ajutorul filmului, demonstraţia cu ajutorul retroproiectorului, demonstraţia cu ajutorul montajului audiovizual. Demonstraţia cu ajutorul diafilmelor şi ilustraţiilor. Diapozitivele,

ilustraţiile, liafilmele substituie realitatea istorică prin imagini ce reprezintă evenimente,

Proiectarea imaginilor de pe diapozitive şi diafilme necesită aparatură specială. con secinţele — revoluţia industrială. epi-grafice. nominalizarea. evenimente istorice. cauze caracteristice. de măiestria profesorului. elemente de expresivitate în artă. Demonstraţia cu diapozitive şi fotografii presupune pregătirea profesorului: formarea obiectivelor operaţionale. o construcţie în stil doric. de asemenea. în funcţie de mărimea ilustraţiei. determină evoluţii mentale care duc la formarea de atitudini. Exemplu: se prezintă un diapozitiv. Ce relaţii sunt între acestea şi evoluţia societăţii? Elevii deduc importanţa lor. Exemplu: se prezintă o imagine cu descoperirile ştiinţifice importante în epoca modernă. profe sorul stimulează curiozitatea. mijloacele audiovizuale oferă reproduceri fidele ale celor mai diferite izvoare istorice şi arheologice. Mesajele cu structura inclusă sau semiinclusă se produc atunci când elevii. verificarea aparatului de proiecţie. etnografice etc. asupra unor imagini care reprezintă aspecte ale evoluţiei unor evenimente. sau al unui magnetofon. . de etapele procesului de predare-învăţare. detalii ale unor construcţii. Imaginile sunt vizibile prin proiecţie pe ecran. Elevii îşi polarizează atenţia asupra unor elemente de detaliu. vizionarea de către profesor a acestora pentru cunoaşterea calităţii şi mesajelor istorice. -pe parcursul derulării procesului de predare-învăţare. Desenele. alegerea diapozitivelor. de concepte.) sunt prezentate aspecte cu caracter istoric. elemente de cultură şi civilizaţie. dirijează obser vaţia pentru descrierea unor elemente predominante din imagine. Momentul integrării vizează: — verificarea cunoştinţelor anterioare. în strânsă corelare cu conţinutul programei. aranjarea imaginilor în ordinea prezentării. diafilmelor. pe baza mesajului audio-vizual. -momentul legăturii între lecţia veche şi lecţia nouă. Proiectarea activităţii depinde de conţinuturi. caracterizarea şi descrierea elementului predominant. ecran pentru proiecţie. ilustraţiile pot fi vizibile prin observare individuală sau în grup. şi caracteristicile monumentului în stil doric. Pentru a crea eficienţa în realizarea obiectivului operaţional propus. Demonstraţia cu ajutorul montajului audio-vizual este demonstraţia cu ajutorul casetei video.personalităţi. Mesajul este conceput în funcţie de particularităţile de vârstă. de capacitatea de observaţie. de gradul de inteligenţă. desfăşurarea unor evenimente istorice. diafilme etc. prin imagini (diapozitive. imaginilor. simultan cu redarea unui comentariu de pe caseta video. interesul pentru un eveniment. o pregătire în ceea ce priveşte mânuirea acestora. Mesajele cu structură deschisă stimulează gândirea şi pot ajuta elevii la descoperirea unor cauze. Sunt folosite în toate lecţiile de istorie. pregătirea explicaţiei adecvate. camuflaj. sesizează elementele de conţinut. pentru a explica semnificaţia unor noţiuni. al dispozitivelor proiectate. concepte. elementele specifice ale acestui stil sunt observate de elevi.

montajul .

restul vor fi acoperite cu o coală de hârtie. permiţând elevilor să ia notiţe. Demonstraţia cu ajutorul foliilor cumulative permite elevilor să analizeze diferite probleme. Profesorul indică elementele cu un indicator pe folie. OBSERVAREA Observarea implică privirea unui obiect. atunci când elementele sunt pe aceeaşi folie de retroproiector. culturi. să deseneze etc. -analiza şi interpretarea mesajelor. în condiţii de lumină naturală. noţiuni etc. -organizarea de activităţi independente când există mai multe calcula toare legate la reţea. va fi prezentat numai elementul care interesează demonstraţia. nu pe ecran. 5. de a încadra informaţiile în categorii distincte sau . elabora diagrame etc. a Internetului. Profesorul de istorie trebuie să cunoască tehnica folosirii calculatorului şi metodologia demonstraţiei cu acest mijloc modern: -selectarea informaţiilor. Demonstraţia cu ajutorul calculatorului este folosită în contextul existenţei enciclopediilor pe hard-disk. Demonstraţiile cu imaginile istorice de pe Internet permit prezentarea unor fapte. concepte din alte spaţii culturale. în timpul lecţiei. imagini. Imaginile sunt mai mari. Retroproiecţia realizează o proiecţie pe un ecran de pe un suport transparent (folieretroproiector). pe folia de retroproiector. a unor texte istorice. fenomen sau proces. comparaţii etc. Scrisul pe foliile de retroproiector trebuie să fie lizibil. distribuţia atenţiei asupra acestuia pentru a sesiza aspecte relevante ale obiectului privit. Demonstraţia cu ajutorul retroproiecţiei. cu ajutorul creioanelor dermatografice. Exemplu: profesorul desenează o hieroglifă pentru a-i determina pe elevi să înţeleagă sensul hieroglifelor. în demonstraţia cu folie singulară.in anumite momente ale lec{iei. înaintea lecţiei sau în timpul lecţiei. diagramelor etc. Demonstraţia directă are în vedere scrierea. stiluri. deoarece există posibilitatea nevizualizării imaginii de către toţi elevii. -conceperea comentariului în cazul în care acesta nu există în hard-disk. cu scopul de a clasifica. Profesorul poate desena schema. Integrarea montajului în lecţie cuprinde: -stimularea motivaţiei. Retroproiecţia permite prezentarea schemei lecţiei. pe tablă sau pe folia de retroproiector. imaginilor. -stabilirea ordinii proiectării. Demonstraţia astfel prezentată este o modalitate de investigare a realităţii istorice prin care elevii interpretează. cu o durată de circa 5-l5 minute. evenimente istorice. clarifică şi compară evenimente istorice. diapozitive..

organizată. —precizarea materialelor didactice folosite. Ex. -comunicarea obiectivelor operaţionale. producerea informaţiilor în grup. prin efortul propriu sau al profesorului. Soluţia-problemă este un obstacol în cadrul gândirii19. Schema generală în aplicarea problematizării în procesul didactic23 se referă la activitatea profesorului şi la activitatea elevului24. schiţe. care au ca rezultate desene. Formulaţi câteva elemente caracteristice. în lecţiile de istorie. de comparare. în conceptul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice. de explicare. Activităţile presupun operaţii ale gândirii divergente şi sarcini de memorie şi gândire reproductivă21. evoluţia populaţiei. Ex. explorare a realităţii istorice obiectuale şi a realităţii substituite prin mijloace de învăţământ. Activităţile independente sau de grup care vizează observarea unor obiecte. observarea este o metodă de cercetare. sinteze ale observaţiilor expuse în descrieri verbale. observarea poate fi spontană. trezeşte curiozitatea elevilor18 pentru conţinuturi. de anticipare. elevii soluţionează o sarcină cu caracter de noutate. . formulează procesul de observare pe baza întrebării. Prin predarea problematizată şi învăţarea problematizată22. imagini istorice. documente. Exerciţii de observare: Ex.concepte.1: Observaţi un chip dacic. Ex. Observarea sistematică presupune: o etapă de pregătire prin care profesorii precizează obiectivele operaţionale. în contextul unei neconcordanţe între cunoştinţele anterioare şi problema aceasta.3: Observaţi în graficul X.4: Observaţi diagrama Y şi precizaţi importanţa industriei după Marea Unire.2: Observaţi importanţa Nilului în evoluţia Egiptului antic. o situaţie contradictorie care stimulează activitatea elevilor în procesul de predare-învăţare pentru rezolvarea dilemei referitoare la o anume problemă legată de conţinuturile lecţiei20. Activitatea didactică pe baza metodei observării presupune: -comunicarea subiectului. concepte. PROBLEMATIZAREA Problematizarea este o metodă didactică interogativă17. scheme. şi observare sistematică. 6. deoarece prin situaţiile-problemă create de profesor accentuează dialogul. o metodă activă. sau la nivelul întregii clase. analizarea. —comunicarea duratei observării. stabilesc aspectul supus observării. noţiuni. neorganizată de profesori. Situaţia-problemă este o situaţie de învăţare necesară de a da un răspuns la o soluţie. Situaţia-problemă dovedeşte lacune în procesul cunoaşterii şi impune un demers care implică în activitatea elevilor acţiuni diferite: de identificare. presupun interpretarea. Observarea poate fi individuală sau pe grupe şi presupune activităţi din partea elevilor.

în genere. 1 . teză). veridicităţii sau neve-ridicităţii pentru fiecare teză în parte. 3 Rezolvarea situaţiei problemă concluzia privind adevărul istoric. . b compararea. —cerinţele prin care indică ce trebuie căutat. alegerea datelor care sunt necesare rezolvării problemei . de a conduce activitatea de predare-învăţare pentru ca elevii să clarifice esenţialul (problemă. explicat. constatarea dezacordului. c.Vlad Ţepeş .Activitatea elevului Comunicarea situaţiei problemă a) prin informaţiile referitoare la un eveniment istoric pentru care sunt contradicţii aparente ex. exemplificarea. cunoaşterea datelor. ansamblul datelor existente. dovezi în sprijinul tezei continuităţii.adevărul istoric pe bază de documente.Etnogeneza românească ex. contradicţiile create din formularea întrebării-problemâ. c)se cere elevilor să găsească contradicţiile o situaţie-problemă dintr-un document istoric (ex.Dracula voievod. 2 îndrumarea elevilor a. o situaţie problematică într-un locurnent istoric care aparent este lipsit de aceasta. prin demonstrarea continuităţii şi a netemeiniciei teoriei imigraţioniste. -se creează o situaţie-problemă care are ca rezolvare mai multe variante . cele mai utilizate sunt: -profesorul dă informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor soluţia pentru a înlătura această contradicţie. clarificat în condiţiile date25.: documente referitoare la Dracula voievod).se cere elevilor să găsească o contradicţie. b)se dă elevilor o situaţie problemă cu soluţii în mai multe variante. clasificarea informaţiilor.2 . Dintre procedeele de problematizare în lecţiile de istorie. . cum sunt trase concluziile. Activitatea profesorului este de a crea situaţia-problemă. Situaţia problematică are trei componente: —condiţiile. documentelor istorice despre cele două teze. — adevărul istoric este dependent de interacţiunile dintre cunoscut şi necunoscut şi constituie esenţa problemei.au teze şi se cere să se ajungă prin argumente la cele mai juste.

.

—formularea ipotezelor. iar aplicarea să aibă sens. -se dă elevilor o situaţie problematică ce ar avea o soluţie în mai multe variante şi li se cere să argumenteze pentru una sau alta. suport de cunoştinţe. într-un material care. . . explicarea şi verificarea soluţiei.pe baza cunoştinţelor însuşite anterior.Conţinuturile. o contradicţie. — conducerea discretă de către profesor. a le explica şi aplica. Cerinţele pedagogice: -stabilirea cu grijă a situaţiilor în care este aplicată. Pentru rezolvarea problemei este necesar să punem la dispoziţia elevului material documentar. ajungând la cea adevărată. . aparent. —solicită elevilor un susţinut şi complex efort intelectual pentru a ajunge singuri la noi adevăruri. declanşează procese ale gândirii în jurul unei întrebări pentru a ajunge la cunoştinţe noi. Conştientizarea însăşi a problemei de către elev este punctul de plecare şi rezolvarea unei situaţii-problemă.formarea. —reactualizarea cunoştinţelor. să creăm o situaţie care să permită: -să aplice cunoştinţele. situaţia con-flictuală. este lipsit de aceasta. Formele: -se dau două informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor să găsească soluţia care înlătură această contradicţie. raţionamente logice. —crearea situaţiilor-problemă. teze despre evoluţii istorice etc. contradicţii referitoare la evenimente.să sesizeze dinamica unor procese cu caracter relativ static. -adaptarea metodică prin raportare judicioasă la etapele şi conţinutul lecţiei. -să aleagă dintr-un ansamblu de date pe acelea care sunt necesare rezolvării problemei. la experienţa elevilor. -se cere elevilor o situaţie problematică. întrebarea-problemă este cea mai importantă şi trebuie să includă în conţinutul ei elemente necesare dialogului. evenimentele istorice oferă o diversitate largă de situaţii-problemă în esenţa stării conflictuale. -să rezolve dezacordul între cunoştinţe insuficiente şi inaplicabilitatea practică a acestora. etapele folosirii. Valenţele activizatoare: —educă formele de creativitate la elevi. a găsi soluţii. . noţiunile.

învăţarea bazată pe efort propriu presupune: -precizarea surselor de învăţare de către profesor. Comparaţia poate fi concomitentă sau succesivă.3: Compararea regimurilor totalitare de stânga şi de dreapta. Ex. Ex. Faptele. — organizarea cadrului de cercetare. programe politice. Metodologia învăţării prin descoperire supune atenţiei operaţii cum sunt27: . a descoperi adeseori adevărul istoric. Ex. fenomenele istorice asemănătoare pot fi comparate după criterii ştiinţifice.3: Comparaţia între documentele referitoare la dezvoltarea instituţională a statului român în perioade istorice diferite. priceperi. până la independenţa totală.Comparaţia este o cale prin care profesorul de istorie şi elevii reuşesc. cu ajutorul unor mijloace de învăţământ. deprinderi. cu scopul de a dobândi cunoştinţe noi. în aparenţă independentă. Comparaţia succesivă constă în compararea etapelor unui proces. noţiuni. prin efort propriu. Ex. efecte. ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE învăţarea prin descoperire este metoda care se bazează pe investigaţia proprie a elevului. -stabilirea materialului didactic necesar activităţii. Ex. Prin conţinuturi. învăţarea prin descoperire se bazează pe teste din carte. lecţiile de istorie pot avea obiective operaţionale care să solicite metoda comparaţiei.2: Compararea hărţii României din 1877 cu cea din 1918. Sarcinile didactice stabilite de profesor trebuie să pună elevul în faţa unei activităţi de cunoaştere. Ex.1: Comparaţia dintre revoluţiile de la 1848 din diferite state europene. după cauze. Comparaţia concomitentă constă în compararea unor evenimente istorice din aceeaşi perioadă cu condiţii diferite. Ex. 1: Compararea formelor de organizare statală în Europa în diferite etape. în clasele de liceu. în clasele gimnaziale. să reconstituie trecutul pe baza asemănărilor şi deosebirilor dintre evenimentele istorice. Munca elevilor. Această metodă oferă posibilitatea de a achiziţiona abilităţi. hărţi istorice. evenimente. fotografii. 8. cauzele. este dirijată de profesor profund. pas cu pas.2: Compararea procesului de formare a popoarelor şi limbilor neolatine.4: Compararea Războiului de Independenţă american cu Revoluţia Franceză de la 1789. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice26. eveniment istoric sau a unor noţiuni istorice. izvoare istorice sau alte surse.

de la date. învăţarea prin descoperire este inductivă când raţionamentul elevilor cunoaşte etape succesive. la formularea unor noţiuni istorice. anumite concluzii referitoare la asemănarea parţială a evenimentelor. evenimentelor istorice care urmează să fie desco perite de elev.-selectarea noţiunilor. -formarea în clasă a normelor şi a planurilor de învăţare. -valorificarea rezultatelor prin culegerea informaţiilor descoperite de elev în conţinuturile specifice lecţiei. de sesizare a unor cauze ale evenimentelor istorice. Ex. învăţarea deductivă presupune etape. sunt în acelaşi timp cunoaştere şi acţiune. texte. -îndrumarea elevilor de către profesori. rezolvă. reguli. dia grame. -distribuirea surselor de investigaţie: documente istorice. evenimente.investighează. desfăşoară acţiuni în urma cărora rezultă: cunoştinţe deprinderi priceperi capacităţi însuşirea de roluri sociale Ex. elevii ajung la concluzii generale. Se cere elevilor să descopere ideile dominante ale acestor documente. -stabilirea timpului pentru fiecare sarcină în parte. dezvoltă activitatea independentă. hărţi. -precizări privind activitatea elevilor pe grupe sau individual.îndrumă. Cadrul didactic: — organizează situaţia de învăţare. Elevii sunt solicitaţi să descopere judecăţi particulare din definiţii. Investigaţiile directe din sursele de informare sunt esenţiale pentru realizarea învăţării. concepte generale. Pe baza acestor etape. de la adevăruri generale la adevăruri particulare. Ei trebuie să facă analogia între noţiuni. cauze. Elevii: . de sistematizare. . -confruntarea şi evaluarea cunoştinţelor descoperite. . fapte istorice.2: Sunt prezentate programele Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. definiţii. Ex. dirijează activitatea elevilor.3: Din mai multe documente istorice referitoare la conflictul dintre Decebal şi romani (Dio Cassius) elevii trebuie să descopere cauzele războiului daco-roman. în concordanţă cu conţinuturi şi obiective. Cercetarea documentelor istorice oferă posibilitatea cunoaşterii trecutului istoric prin activitatea directă a elevilor de cercetare. 1: Elevilor clasei a Vlll-a li se pune la dispoziţie textul proclamaţiei de la Islaz şi li se cere să descopere cauzele Revoluţiei de la 1821. evenimente.

Fluxul continuu al activităţii de predare-învăţare presupune teste după principiul paşilor mici şi al progresului învăţării din conţinuturi elementare sau secvenţe simple. programată numai după efectuarea corectă a sarcinii date. controlat prin intermediul unei conexiuni inverse care reglează permanent învăţarea şi o îmbunătăţeşte calitativ. Sunt programe lineare cu teste în care elevul completează răspunsul. Fiecare elev are ritmul lui specific. Elevii cu gândire rapidă parcurg sarcinile mai repede. Răspunsurile formulate se compară cu răspunsurile din manual. INSTRUIREA PROGRAMATĂ Instruirea programată28. elevii şi studenţii trebuie să parcurgă următoarele etape: . Paşii învăţării în programarea ramificată . cu răspunsuri la alegere. şi programe ramificate.confruntarea cu problema. Fiecare secvenţă presupune o aplicaţie (răspuns la întrebare. [un] exerciţiu) care obligă elevul să lucreze cu informaţia dată (programarea lineară). Programarea lineară sau cea ramificată presupun teste pentru fiecare lecţie în parte. se reciteşte întrebarea şi se încearcă să se formuleze răspunsul corect. apărută în 1954. porneşte de la premisa că predarea-învăţarea este un flux continuu de informaţii. pentru realizarea descoperirii. 9. accesibile logic. este o autoreglare a învăţăturii. —sesizarea realităţilor cauzale sau a legăturilor cu cunoştinţele anterioare. Profesorul trece la sarcina următoare. cei cu gândire lentă parcurg mai încet. Acestea formează imagini globale asupra materiei studiate. —formularea rezultatelor. —declanşarea procesului de explorare-experimentare. permite corectarea operativă a erorilor comise. facilitează deprinderile de muncă independentă. Paşii învăţării m instruirea programată lineară Compararea cu răspunsul bun permite elevilor verificarea imediată a soluţiilor şi răspunsurilor găsite. iar dacă nu coincid.m concluzie.

tabele sintetice în cuvinte şi propoziţii. procese. Semnele coi venţionale sunt o transcripţie a unor evenimente. în urma căreia sunt simplificate.modelele fotografice sunt imagini ale unor monumente istorice. Modelele grafic reprezentate prin desen (linii. în mod accesibil. o metodă de dobândire d< cunoştinţe. este o metodă prin care se investighează în profunzimi domeniul unor procese. modelele cu aspecte istorice sunt: -modele obiectuale: machete. unelte. pelicule de film. Modul de reproducere a originalului (obiecte istorice. teorii. hărţi în relie obiecte arheologice. noţiuni. forme. fenomene procese istorice.10. . prin copierea sau imitaţia unor fenomene. micşorate. convenţionale) prezintă info maţii despre elemente.) determină caracteristicile modelelor şi denumirea lor: -modele prin similaritate (de identitate). — modelele simbolice (matematice) reprezintă realitatea istorică coi venţional sau prin analogie. Tipurile de modele folosite în predarea-învăţarea istoriei După natura lor. figuri) sunt stilizări. ci o analogie ci realitatea istorică pe care o reproduce în linii simplificate şi caracteristice Modelele sunt înlocuitori ai sistemului obiectual şi au drept scop oferirea unc date esenţiale sau particulare. care se bazează pe asemănarea dintre original i model. . mulaje. . cetăţi d-apărare etc. organizări în spaţiul geografic. aşezări. unei realităţi istorice. evidenţiindu-se corespondenţele dintre elementele esenţiale. MODELAREA Modelarea este o metodă de cercetare. fenomene şi procese istorice. — modelele-simulacre sunt modele care dau o falsă impresie a realită istorice. necropole. despre obiecte. figurale. prin semne. acestora şi prezintă relaţiile dintre obiectele istorice. puncte. concepte sau pn cese istorice30. mulaje. ever mente fixate pe fotografii. Modelarea permite reflectare. diapozitive.modelele verbale prepoziţionale sunt reprezentări logice care cuprir noţiuni. evenimen istorice. esenţializate unel< realităţi istorice după proprietăţile originalului. structura obiectelor cu caracter istoric. Exemplu: desenul de pe hartă al dispunerii trupelor române şi germane la Mărăşeşti. abstractizări. când originalul este reprodus l scară redusă: machete de cetăţi din diferite epoci. -modelele analoge. obiecte sau imagini. arme -modelele grafice (configurale. procese. concepte. Modelul unui fapt istoric29 nu este o copie a originalului. gen< ralizări ale obiectelor istorice.

Ex. 1: tabel cu cuvinte scolastice; Ex.2: tabelul consiliului principelui în Roma imperială; Ex.3: planul unei biserici greceşti în cruce şi planul unei moschei; Ex.4: planul unei moschei şi elementele componente;

sunt elaborate pe analogii funcţionale cu scheme, ecuaţii, modele logice. Modelele prin abstractizări facilitează cunoaşterea istorica. Ex. 1: planul unei bătălii este un model; Ex.2: planul unei moschei, de asemenea. Modelul logic cel mai folosit în predarea-cunoaşterea lecţiei este schema lecţiei la tablă, care constituie pentru elevi un model de organizare a notiţelor şi a percepţiei uzuale a ideilor-ancoră ale lecţiei31. Elementele scrise pe tablă, în evoluţie logică, determină formarea la elevi a unui model vizual, ajutându-i să reţină esenţialul din clasă. 11. EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING între metodele interogative folosite în predarea-învăţarea istoriei, brainstorming-^ implică întrebări productive, cauzale, ipotetice, de formulare a unor definiţii sau idei, judecăţi de valoare, observaţii şi anchete prin care sunt extrase informaţii dintr-un grup sau mai multe grupuri de elevi32. Această strategie permite o evaluare a cunoştinţelor despre un conţinut istoric, revoluţie, cultură medievală etc. Aflăm ce idei şi ce soluţii au elevii despre o situaţie-problemă, despre o experienţă comună. Elevii învaţă să asculte, să emită păreri despre un eveniment istoric, să compare, să argumenteze. Astfel, se stimulează motivaţia învăţării. Un moment de brainstorming se poate crea în orice lecţie de istorie, şi aproape toate lecţiile de istorie pot începe cu un brainstorming. Brainstorming-ul implică mai multe etape: — cunoaşterea regulilor; -acoperirea unui subiect; -emisia, înregistrarea şi emiterea ideilor; — evaluarea ideilor. Regulile se referă la procedură şi sarcini pentru fiecare elev, la imaginaţia care trebuie să producă cât mai multe idei. Scopul acestei strategii didactice este reliefat şi de faptul că: — fiecare idee este scrisă în forma emisă de elev (emiţător); - nu se fac evaluări negative asupra ideilor emise; — fiecare are dreptul la opinie personală; -emisia de idei nu implică discuţie; -ideile sunt scrise de profesor sau elev; -ideile sunt ordonate după anumite criterii; — după emisia de idei, fiecare are dreptul să comenteze; - se optează pentru ideile cele mai bune. Conţinuturile istorice oferă subiecte diferite pentru brainstorming, sub forma unor întrebări, a unei cerinţe imperative sau a unei propoziţii neterminate. Cele mai întâlnite procedee de formare a unui subiect referitor la

conţinuturile istorice sunt întrebările productive: Care sunt consecinţele ocupaţiei otomane? Care sunt cauzele răscoalei lui Horia, ale luptei de emancipare etc.? Care sunt cauzele revoluţiei industriale? Din ce cauză s-a produs marea Schismă din 1054? Din ce cauză a izbucnit războiul ruso-turc din 1877-l878? De ce a apărut stilul baroc în timpul monarhiilor absolutiste? Se pot formula şi întrebări productive ipotetice: Ce s-ar întâmpla dacă sar reforma statul totaliar? Subiectul brainstorming-ului se poate formula: — prin diferite noţiuni, concepte: Ce este revoluţia? Ce este umanismul? Ce sunt răscoalele? Ce sunt cruciadele? Ce este un zigurat? -prin asociere spontană de idei: Spuneţi tot ce credeţi, ce vă trece prin minte despre revoluţia americană; -prin asocierea de idei: totalitarism, pace, cooperare etc.; -prin căutarea judecăţilor de valoare: Argumentaţi că democraţia este un element pozitiv; -prin observaţii: Ce aţi observat din prezentarea imaginii..., obiectului arheologic..., mulajului... ? De asemenea, subiectul brainstorming-ului poate reieşi din: -activitatea individuală: ideile sunt scrise de fiecare elev, sunt prezentate colegului sau clasei, ori unor grupuri de elevi; -activitatea cu perechi: fiecare pereche (bancă) prezintă clasei ideile după consultări; -activitatea pe grupe: formarea pe grupe de 4, 6 elevi care lucrează inde pendent. Fiecare grupă emite idei care sunt scrise de elev. Un reprezentant al fiecărei grupe prezintă ideile inedite clasei, profesorului; — activitatea frontală: profesorul adresează o întrebare întregii clase. Fiecare formulează răspunsuri scrise pe caiet sau prelucrate mental. După tim pul acordat, repetă întrebarea şi scrie pe tablă toate ideile, una sub cealaltă. Evaluarea: Profesorul solicită pe elevi să aleagă răspunsul, ideile cele mai valoroase. Se optează pentru o idee sau mai multe idei, în funcţie de selectarea realizată de profesorului de istorie. Elevii participanţi la brainstorming se manifestă liber, dacă au convingerea că aici ideea este bună. Această activitate canalizează încrederea în sine a fiecărui elev, încurajează emisia de opinii, judecăţi etc. Intervenţia profesorului este importantă în evitarea blocajelor intelectuale, prin întrebări şi încurajarea formulării altei idei.

12. EXERCIŢIUL
Exerciţiul este o acţiune, o metodă didactică bazată pe acţiunea autentică, prin care elevii efectuează conştient şi repetat acţiuni

mintale, dar şi motrice pentru însuşirea unor conţinuturi, noţiuni, evenimente istorice. Metodă didactică

şi în acest scop profesorul de istorie trebuie să compună exerciţii cu gradare progresivă în funcţie de conţinuturi. stimulând inteligenţa. de echipă. conceptelor.unei îndemânări. Eficienţa este asigurată când operaţiile prevăzute de exerciţii creează condiţiile necesare pentru elevi spre a le utiliza în condiţii noi. de exprimare corectă. repetitive. de verificare. elevi —. corective. Obiectivele operaţionale ale jocurilor trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul lecţiei. semidirijate şi exerciţii libere. istoria în general oferă variate posibilităţi de aplicare a exerciţiului în procesul de predare-învăţare. -după gradul de intervenţie a profesorului de istorie: exerciţii dirijate. Tipuri de exerciţii folosite m procesul de predare-învăţare Conţinuturile istorice. în funcţie de conţinuturi. Gradarea progresivă a exerciţiilor permite elevilor să exerseze conştient operaţiile componente. Finalitatea exerciţiilor constă în formarea deprinderilor. de evaluare. asociativ. Activitatea prin joc. noţiuni şi concepte istorice. . de creaţie. aplicative. Jocurile didactice sunt pregătite de profesorul de istorie înainte de lecţie. este şi o activitate relaxantă. pe lângă capacitatea de a consolida noţiuni. combinate în structuri complexe. cunoscându-se faptul că instinctul de activitate prin joc este puternic la anumite vârste. Exerciţiile trebuie gradate progresiv. de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. acţiunilor specifice conţinuturilor istorice. situaţia de învăţare este convertită într-o activitate distractivă. Diversificarea exerciţiilor în funcţie de conţinuturi. Exersarea este o condiţie esenţială în realizarea obiectivelor metodei prin exerciţii. cronologii istorice etc. asigurându-se deprinderi de învăţare în situaţii noi. complexe. operaţii de gândire cu caracter reversibil33. cu scopul fixării şi reactualizării unor cunoştinţe. Tipurile de exerciţii folosite sunt: -după forma de organizare: exerciţii individuale. frontale. favorizează flexibilitatea gândirii. recapitulative. Exerciţiul trebuie să stimuleze imaginaţia. particularităţi de vârstă şi individuale. cunoaşterea realităţilor istorice şi dezvoltă capacitatea de a sesiza cauzalitatea evenimentelor. dar şi în acte interioare.. Activitatea se desfăşoară după reguli acceptate de cei doi factori -profesor. de analiză. dar exersarea impune activarea elementelor complexe ale memoriei. concepte. de asociere. Exerciţiul nu trebuie să se reducă la repetarea mecanică a noţiunilor. pentru ca operaţiile exersate să fie utilizare în situaţii de învăţare noi. Jocul are un rol important în evocarea noţiunilor. capacităţile intelectuale cu caracter reversibil. de observare. de interesul manifestat de elevi pentru această activitate didactică.după funcţiile îndeplinite: exerciţii de iniţiere. presupune acte intelectuale interiorizate --cu caracter reversibil asociativ care pot fi regândite. structurate. noţiuni. . conţinuturilor istorice. conceptelor.

concursul tip Robingo. prin tragere la sorţi sau la indicaţiile profesorului. . pe care doreşte ca elevii să şi le amintească.Elevii sunt organizaţi de profesor în funcţie de joc. care a tras biletul. punctele respective sunt primite de către prima echipă. evenimente etc. după ce au definit noţiunea. stimulează memoria şi conexiunile acesteia. regulile de organizare fiind diferite de la o activitate la alta. adună. Profesorul apreciază răspunsul corect. Enunţurile sunt adresate întregii clase. Profesorul scrie pe bileţele noţiunile istorice. în activitatea de predare-învăţare a istoriei sunt cunoscute mai multe tipuri de jocuri: jocul denumirilor istorice. concursul cu întrebări pe teme istorice. elevii cu un grad mare de inteligenţă ridică primii mâna şi sunt puşi să răspundă. Este o activitate de muncă independentă. evoluţia. Studiul de caz dezvoltă imaginaţia. un procedeu prin care elevii conştientizează lacunele din cunoştinţele lor. jocuri cu harta mută pentru localizarea unor aşezări istorice. un timp istoric. A doua echipă primeşte un număr de puncte. Elevii examinează. Studiul de caz este des întâlnit în activităţile didactice la istorie. Evocarea prin joc a unor itinerarii istorice este. elevii. Este o situaţie de învăţare care analizează un caz. state. îşi formează capacităţi de examinare critică. pentru fiecare noţiune câte un punct etc. sub îndrumarea profesorului. consecinţe. idei-ancoră etc. Conţinuturile istorice permit un repertoriu bogat de studiu de caz întâlnit în manualele alternative. Jocul noţiunilor istorice. să definească pe scurt noţiunile. selectează. compară definiţia lor cu a colegilor care au tras bileţele. Dacă unii nu răspund corect. Jocul noţiunilor istorice este un joc pe echipe. Echipa cu cel mai mare punctaj este câştigătoare. de a sesiza cauzalitatea. este indicat să răspundă un alt elev. în cazul în care echipa a doua greşeşte denumirea unor noţiuni. evenimentele istorice înscrise. este o metodă de instruire şi învăţare activă. de asemenea. caracteristici. Elevii sunt solicitaţi să tragă bileţele şi să explice. implicaţiile şi semnificaţia unor evenimente istorice. Analiza evenimentului istoric prin studiu de caz vizează cauze. în timpul activităţii. citeşte cu voce tare răspunsul. evoluţii. imperii etc. Elementele cu conţinut istoric sunt indicate pe hartă. iar a doua trebuie să indice denumirea noţiunilor istorice. Analiza poate fi orală sau scrisă. Imaginaţia profesorului şi măiestria pedagogică îşi spun cuvântul în procesul de organizare a activităţilor de acest gen. Prima echipă formulează definiţiile noţiunilor istorice. noţiunilor şi conceptelor. iar ceilalţi elevi. Există o multitudine de jocuri pe care profesorul de istorie le poate folosi pentru activizarea procesului de predare-învăţare. valorifică informaţii. Jocul tip Robingo este în esenţă un concurs pe baza unor întrebări care necesită ca răspuns un singur cuvânt. primesc un traseu. Fiecare elev prezintă localităţile istorice sau alte elemente cu conţinut istoric de pe traseul respectiv. Fiecare elev ales. Activitatea prin studiu de caz constă în analiza individuală sau colectivă a unui eveniment istoric cu relevanţă deosebită. o sintagmă. activitatea independentă.

în funcţie de obiectivele operaţionale. şi ternenii cheie. -nu şterge tabla. de asemenea. deoarece folosirea elevilor )entru întreţinerea tablei pe parcursul procesului de predare-învăţare exclude )e elevul respectiv în acel moment de la acţiunile de cunoaştere a noţiunilor. Intercalarea studiului cu plimbări şi activi tăţi fizice creează posibilităţi optime de lecturare cu randament intelectual maxim. nu trebuie făcută „pe sărite". cauze etc. într-o anumită ordine. . pe parcursul procesului de predare-învăţare. :onţinuturilor istorice etc. 14. presupune obiective precise: — de a selecta cele mai importante informaţii istorice şi de a le prelucra sub forma unor planuri de idei. corectă. — nu acoperă scrisul. FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE Tabla. de către profesor în timpul activităţii didactice. referatului. şi de relaxare. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrul cu cartea pe teme de istorie sau cu manualul de istorie este o activitate independentă de studiu şi investigare. cauzele lor. este un model de organizare a caietului de notiţe. conspectului. -nu se trec pe tablă schiţele şi desenele din manual. Sunt necesare câteva recomandări în ceea ce priveşte comportamentul profesorului în elaborarea schiţei lecţiei pe tablă: -rosteşte cu voce tare tot ceea ce scrie pe tablă.13. -nu dictează schiţa fără să fie scrisă pe tablă. -titlul este subliniat. lizibilă. prin etape de lucru. şi distrage atenţia de la activităţile de învăţare. permiţând elevilor o vizualizare de ansamblu a schemei logice pe care profesorul o elaborează pe baza ideilor-ancoră. Grafia (scrisul pe tablă) trebuie să fie cursivă. — de formare a deprinderii de a studia. prin schema lecţiei şi prin desene. PROCEDEE ŞI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR. recen ziei. Este contraindicat studiul în asalt. -reprezentările grafice trebuie executate corect. de documentare pentru a înţelege evoluţia unor evenimente istorice. sintezei. -se asigură că elevii scriu schiţa lecţiei de pe tablă în caiete. fără prescurtări. întreţinerea tablei se face de către elevi înainte de începerea orei de isto-ie. scris cu altă culoare a cretei. Profesorul scrie pe tablă. analizei. titlul şi planul lecţiei. consecinţele determinate de cauze şi evoluţii. schiţa trebuie folosită pentru fixarea cunoştinţelor. Lecturarea este absolut necesară. în funcţie de conţinuturi. sugestiv şi expresiv. ţinând cont de de conţinuturi şi volumul de cunoştinţe. a rezumatului.

Gh. în acest sens. Cocoş.loan Jinga. Psihopedagogia. cit. Elena Istrate. 10. cit. 274.Vezi în acest sens Măria Eliza Dulamă. 2 / 1991. loniţă. 25. 1994.Gh.Măria Eliza Dulamă. p.Ibidem. Editura Spiru Haret. Ed.loan Cerghit. 280. Elena Istrate. 24. 97. op.16.Gh.Măria Eliza Dulamă. Corint. 71. p. şi Măria Eliza Dulamă. în acest sens.Vezi. 95-96. 2. 15. cit. Tănasă. op. Tănasă. 77. loan Jinga. p. 91. laşi 1996. 159. 72.Măria Eliza Dulamă. E. p.P. cit.Măria Eliza Dulamă.loan Jinga. p. Minodora Perovici. 19 „Revista de pedagogie". op. loan Cerghit. şcoli normale. C. p. pp. pp. 7. Tănasă. Popa (coordonator). 8.Ibidem. nr. 106.Apud Ion R.. cit. Strategii didactice. p. Elena Istrate. 2000.Nu există un studiu privind diagramele în procesul de predare-învăţare a istoriei. p. op. op. Tănasă. Cocoş. cit. 270.— NOTE — 1. op. 81. 13. cit. p. cit. p. 2000. 280.loan Jinga. 5. op. p. 76. 6. 29. 17. 84-85. 266. 82.Ibidem. cit. cit. Metode de învăţământ. p.Gh. 21. pp. 1991. 45. op. 86. 191. pp. p. p. 14. 12. laşi.Gh.Didactica generală. 28.loan Cerghit.Măria Eliza Dulamă. interesante sunt prezentările realizate de N. cit. cit. op. Manual pentru clasa a X-a. Teodor Mucica. Elena Istrate. 174. 87-88. p. op. 9. pp. p.C.Gh. op. pp.D. cit.. cit. p. p. 18. cit. p. cit. p. 33. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală. Elena Istrate. Metodica predării istoriei. 11. 4. 32. Strategii didactice. Tănasă. cit. Elena Istrate. p. cit. p. Elena Istrate.Măria Eliza Dulamă. 3. op. Manual de pedagogie. op.loan Jinga. Tânasă. 20. Gh. op. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. op.loan Jinga. p. 27. p. 22. cit. Editura Spiru Haret. .loan Jinga. Bucureşti.174-l80. l.Vezi. op. Cluj-Napoca. 74-75. op. 74-76. Ilinca în Didactica geografiei. Clusium. 26. op. 109. 103. 16.Gh. 280. 31. op. op. 30. 23. 97. 95. cit. Tănasă. p.

cu resursele utilizate. loan Jinga onsideră evaluarea un proces de comparare a rezultatelor instructiveduca-ve cu obiectivele planificate. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE 3. a eficienţei resurselor pentru compararea rezultatelor cu obiec-vele propuse.CONSIDERAŢII GENERALE 2. Piramida evaluării îndemnă la flexibilitate în procesul evaluării: selecţie CD E rs tn ce _ 3 CO notare măsurare / referenţiere clasare 03 certificare apreciere diagnostic prognostic probare C DC C evaluare securizare formare dezvoltare orientare . Berger remarca: „Ceea ce ne îndeamnă pe toţi să ne evaluăm este fap-il că nu mai suntem foarte siguri de ceea ce facem"3.EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL ISTORIE. G. leterminate de inadecvare şi imprecizie1. evaluarea a determinat evoluţii istorice. controversate.X.NOTAREA 5.UTILIZAREA TESTELOR 4. EVALUAREA ŞI AUTOEVALUAREA CUNOŞTINŢELOR DOBÂNDITE PRIN ACTIVITATEA DE PREDARE-ÎNVĂTARE A ISTORIEI 1.METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE 1. CONSIDERAŢII GENERALE în învăţământ. Evaluarea este definită printr-un pro-es de măsurare şi apreciere a rezultatelor sistemului de educaţie şi ivăţământ. sau evaluarea resurselor nterioare2. pentru a lua decizii de îmbunătăţire şi perfecţionare.

transformă obiectivele operaţionale în itemi (întrebări). minim P. apreciate prin judecăţi de valoare (răspunsul este foarte bun. greşit etc. indicatori calitativi şi cantitativi (notă. performanţele şi standardul de atins: minimal sau maximal. numărul şi tipul lor depind de profesor. în acesta privinţă sunt necesare câteva recomandări: — itemii trebuie să fie variaţi ca tip şi grad de dificultate. Notarea validează rezultatele elevilor obţinute prin verificare şi apreciere (note. Obiectivul operaţiona Itemi Standarde Performanţa P. un capitol sau pentru examene. calificativ)6. Baza întregii strategii de examinare. aprecierea şi notarea. Verificarea constată volumul şi calitatea cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor. aprecierea este valoarea pe care o reprezintă nivelul. precizând. Formularea standardelor diferenţiate (minimal sau maximal) se poate realiza pentru fiecare lecţie. Nr. excelent. Alegerea itemilor. Evaluarea la istorie poate fi orientată pe următoarele direcţii: — evaluarea programelor şi a manualelor de istorie. Această prezentare a conceptelor despre evaluare determină câteva concluzii5: -evaluarea este o activitate desfăşurată pe etape şi în timp. maxim Profesorul de istorie consultă programa şcolară pe baza obiectivelor de referinţă şi a activităţilor de învăţare din domeniile urmărite în activitatea didactică. imaginaţia şi creativitatea.) sau cuantificate prin simboluri.Evaluarea presupune raportarea rezultatelor obţinute la un ansamblu de criterii specifice domeniului. calificative). Operaţiile evaluării sunt: examinarea (verificarea). prin care se formulează standarde sau nivelele cognitive afective şi comportamentale ce trebuie atinse de elevi prin lecţiile de istorie. -evaluarea cuprinde domenii şi probleme complexe. cri. -evaluarea presupune un şir de măsuri pentru optimizarea activităţilor şi domeniilor supuse testării. performanţele. -itemii trebuie să solicite gândirea. -evaluarea elevilor. pentru luarea unei decizii optime4. . -numărul lor trebuie stabilit pe baza unei matrici de specificaţii pentru o lecţie. apreciere şi notare a rezultatelor procesului instructiv-educativ la istorie o reprezintă obiectivele operaţionale7. cu ajutorul testului. -evaluarea mijloacelor de învăţământ. cunoştinţele şi capacităţile elevilor la o temă de istorie. Actul didactic complex se referă la răspunsurile elevilor.

Walewski b. Cuza în 1859.1858. Austria d. Paris b. . —războiul Crimeei. în 1856. După 1848.dubla alegere a lui Al. Londra c. adunările ad-hoc. Din numărul de itemi elaboraţi. Paris d. —Congresul de la Paris . Quinet . Pesta d. Bulgaria 5. Prusia c. —constituirea matricei de specificaţie în funcţie de tipurile de performanţă jrmărite. problemă europeană.în 1856.l. a conţinuturilor. Citiţi afirmaţiile de mai jos şi încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. ministru al Franţei era: s.1856. -lupta românilor pentru Unire. E. Napoleon al ///-/ea d. Mihail Sturza b. care solicită gândirea şi ativitatea. superior) implică o gândire a smilor în funcţie de acestea. presupune: —selectarea informaţiilor. la care trebuie adăugată pecificaţia privind numărul de itemi care pot fi elaboraţi pentru fiecare infor-laţie sau conţinut. Barbu Ştirbey c.iviarncea de specificaţii. —Conferinţa şi Convenţia de la Paris . mediu. la clasa a Xll-a au în vedere ideile-ancoră: -situaţia Principatelor după revoluţia de la 1848. o atitudine tolerantă faţă de participanţii la revoluţie a avut-o domMoldovei: a. -problema românească. Turcia b. Una dintre Puterile favorabile Unirii a fost şi: a. TEST A. Cunoştinţele ce trebuie testate la lecţia Unirea nncipatelor Române . Profesorul trebuie să ă în vedere itemi care pun în evidenţă memorarea. Londra b. Viena 3. Deşi există abordări diferite în ceea ce priveşte tabla de specificaţii sau natricea de specificaţii. considerăm că simplificarea acesteia trebuie să lornească de la trei elemente necesare alcătuirii ei. se alege o proporţie care ebuie să aibă în vedere capacităţile de nivel necesare evaluării. noţiunilor şi datelor specifice.1859. centrul de activitate al emigraţiei române devine oraşul: a. are loc Congresul de Pace de la: a. Viena 4. Performanţele minime admise echivalează cu realizarea unor sarcini de învă-re într-o proporţie de 45-60%. Ponderea cestor capacităţi de nivel (inferior. Bucureşti c.în perioada 1849-l853. Grigorie Ghica 2. —formularea subiectelor din conţinutul de evaluat. elaborează itemi variaţi ca tip şi grad de dificultate. Pe baza acestor idei-ancoră. Dimitrie Ghica d. Palmerston c.

este aceea a unirii cu fraţii noştri de peste Milcov. 3..în 1857. căci este timpul să ne întindem mâna unul altuia şi să conlucrăm împreună cu toate puterile noastre unite pentru regeneraţia patriei noastre comune.. „Ideea principală.... contextul internaţional. b. D... dar entuziasmaţi de amorul patriei... Evaluarea presupune indici care privesc: —volumul cunoştinţelor de istorie...6.... Nicolae Vogoride d. Menţionaţi ce s-a discutat în Adunarea ad-hoc de la laşi.. alegerile pentru adunările ad-hoc au fost falsificate de caimacamul 2.. Th. Grigore Ghica b. Caimacam m Ţara Românească.. 3. —capacitatea de aplicare a cunoştinţelor istorice în practică. Când au fost create Comitetele Centrale ale Unirii din Principate? b... ne propunem a propaga cu tot zelul unor inimi înfocate ideea unirii naţionale... Menţionaţi două motive care au determinat Franţa şi Rusia să susţină Unirea: a..... Congresul de Pace de la Paris. ideea care predomină într-una şi care ne însufleţeşte pe toţi.în Moldova... c. b.. c. rezultat al procesului educativ. a fost numit: a....... C.. Care este principalul obiectiv formulat în text? c.... d....... c. în vederea alegerilor pentru adunările ad-hoc. E.... —nivelul dezvoltării intelectuale.. . Precizaţi cum s-au desfăşurat alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Enumeraţi trei prevederi ale programului „partidei naţionale" din Moldova: a . b...... Răspundeţi la cerinţele următoare pe baza textelor de mai jos: 1. Conferinţa de la Paris şi Convenţia adoptată. Cui aparţine această publicaţie? b.b c.. are loc întâlnirea dintre Napoleon al lll-lea şi regina Victoria la.. 4.." a.. F. funcţia de pârcălab de Galaţi era deţinută de . Precizaţi ce eveniment internaţional a creat un cadru favorabil luptei pentru Unire.... Soldaţi necunoscuţi.. 2.." a.. Alexandru Chica B.. Precizaţi trei organe de presă din Moldova şi Ţara Românească care au susţinut ideea Unirii Principatelor: a.. Realizaţi un eseu cu tema „Marile puteri europene şi problema Unirii Principatelor (1856-l859)" pe baza următorului plan de idei: a...Comitetul Central Democratic European avea sediul la ... Ba/ş c..... Menţionaţi poziţia Rusiei (Imperiului ţarist) faţă de unire şi explicaţi-o.în vara anului 1857... „Scopul nostru şi simţământul datoriei ne face a lua pana în mână. Completaţi spaţiile libere din propoziţiile de mai jos cu informaţia corectă: 1.

.—aptitudini. —atitudini. —interese.

îasă ca o sarcină comună. depistează factorii negativi sau pozitivi. timizării acestora prin demersuri comune ale profesorului şi elevilor. dar şi individual: —Funcţia de constatare. Performanţele maximale presupun metode de evaluare complexe. sarcinile. Anunţarea . Trebuie să fie o unitate între iţele obiectivelor şi cerinţele probelor de evaluare. prin evaluare. nece-ari învăţării atât în sens restrâns. valoarea şi cunoştinţele. elementele de conduită .i personalitate în ansamblu. Funcţiile evaluării au o semnificaţie în plan social. calitatea Daşterii. miniteste. de control. 2. învăţarea. care reprezintă obiectivele. Evaluarea elevilor este influenţată de factori psihologici. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE Performanţele la obiectul istorie sunt determinate de calitatea instruirii. învăţare şi evaluare. EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL 'ORIE. O primă cerinţă este compararea obiectivelor speci'Storiei cu obiectivele operaţionale ale fiecărei lecţii. luarea trebuie integrată în procesul de predare-învăţare.9 Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educativ10 prin funcţiile /aluării11. Examinarea periodică stimulează procesul cunoaşterii. apreciere a activităţilor şi rezultatelor pro'sului de învăţământ. Folosirea itemilor de verificare (răspunsuri nchise sau răspunsuri deschise) permite precizarea standardelor şi perfor-nanţelor atinse sau care trebuie atinse de elevi sub aspectul performanţelor ninimale. firească. —Funcţia de diagnoză se referă la rezultate verificate şi interpretate în erite intervale de timp. natura relaţiilor dintre predare. Psihologia com-lexă a şcolarului poate genera erori de apreciere. cât şi în sens larg. stabilirea nivelului de îgătire şi performanţele în sistem. A doua cerinţă este elimia hazardului în evaluarea conţinuturilor la istorie.siaoiiesc nivelul. cu rol de feedback12. itemi A treia cerinţă se referă la caracterul stimulativ al evaluării. -Funcţia de reglare a sistemului are scopul autoevaluării rezultatelor. şi poate permite profesorului crearea unor factori favorizanţi. calitatea evaluării. rolul şi destinaţia evaluării. Acest lucru se face prin fişe de . -Funcţia motivaţională are menirea să conştientizeze şi să motiveze ăţarea. ea determinând amerea actelor acestui proces. -Funcţia de prognoză permite. determinate de exigenţa valuării8. fără a deveni o sperietoare.

lor şi formelor de evaluare este o cerinţă care determină succesul şcolar. 1. Evaluarea se diferenţiază după tipuri şi forme. al unei teme . după modelul de efectuare şi după scopul acesteia. Tipuri de evaluare după momentul când se efectuează valuarea iniţială a cunoştinţelor de istorie se face la începutul unei etape de ire.1. la începutul unui capitol. ciclu de învăţământ13. în funcţie de momentul (arii. an şcolar.

Obiectivitatea scăzută este determinată. etapele. Factorii de personalitate. prevăzute pentru fiecare semestru. Sunt recomandate răspunsurile de tip eseu şi rezolvări de probleme (de exemplu: elementele caracteristice ale unei culturi. Itemii cu răspunsuri de tipul da sau nu. pe tot parcursul instruirii. semestru. Ea indică. Testele de evaluare iniţiale la obiectul istorie cuprind itemi formaţi din noţiuni. capricioşi (în funcţie de dispoziţie) au o obiectivitate scăzută în evaluarea didactică şi în acţiunea de atragere a elevului către studiul istoriei'6. Fiecare evaluare finală are un specific determinat de perioada evaluată. dorinţa profesorului de istorie de a realiza o distribuire a notelor cât mai aproape de curba lui Gauss. Profesorul constată cantitatea de noţiuni însuşite în actul predării-învăţării. prin examenul de capacitate după clasa a Vlll-a. efectul blând (indulgenţa). prin teze (lucrări scrise). şi observă dacă elevii cunosc cauzele. Evaluarea periodică se face după un capitol şi se referă la structurarea informaţiilor şi la nivelul de cunoştinţe la care s-a ajuns după predarea-învăţa-rea lecţiilor respectivului capitol. efectul de contaminare (note asemănătoare cu notele de la alte obiecte). tendinţa de a acorda note mari sau foarte mici). progresul în procesul cunoaşterii evenimentelor şi noţiunilor istorice. eroarea de generozitate (note mari în comparaţie cu nivelul de cunoştinţe. evoluţiile evenimentului istoric. curs. an. pentru a stabili capacităţile de învăţare ale elevilor la disciplina istorie şi motivaţia pentru conţinuturile predate. situaţia socială a profesorului au un rol în evaluare. existând evaluări cu obiectivitate scăzută şi evaluări cu grad mare de obiectivitate. Se referă la noţiuni şi concepte specifice acestor etape. Evaluarea pe parcursul predării-învăţării istoriei este formativă. cauzele unor evenimente. La acestea se adaugă eroarea unor profesori care nu ţin cont de obiectivele didactice. sau la sfârşitul anului şcolar. noţiunile istorice specifice. ciclu de învăţământ. Este absolut necesară. pregătire). efectul de contrast (diferenţe mari între note după evaluarea continuă. nu sunt relevanţi. civilizaţii. cu alegere multiplă.sau lecţii ce urmează a fi predată14. Profesorii extremişti. de progres. ciclu de învăţământ.). fiind numită şi evaluare continuă sau curentă. concepte şi conţinuturi din materia parcursă la acea dată. etape în desfăşurare etc. . severi sau indulgenţi. Evaluarea sumativă se realizează în timpul orelor de recapitulareconsoli-dare-evaluare. Modalităţile de evaluare sunt încă controversate. an şcolar. semestru. unde se situează rezultatele zilnice la obiectul istorie. Aceasta reprezintă un barometru pentru profesor şi pentru elevi. pozitiv sau negativ. datele semnificative şi elementele de referinţă15. Evaluarea finală sau sumativă este complexă. pentru a cunoaşte dacă elevii au cunoştinţele necesare învăţării. efectul Pygmalion (bazat pe convingerea profesorului că elevul nu poate face faţă cerinţelor de studiu ale istoriei). calitatea lor. în procesul evaluării. de factori perturbatori: subaprecierea sau supraaprecierea (efect halo). deoarece reflectă cantitatea şi calitatea cunoştinţelor şi deprinderilor la sfârşitul unei etape.

•ormularea întrebărilor. normativă. prin chestionare. Evaluarea orală este limitată după inii cercetători. etape.metode de evaluare practică. deoarece vizează secvenţe din lecţie şi numai o parte din elevi. problemelor presupune delimitarea conţinuturilor. Itemii de evaluare a noţiunilor şi conţinuturilor de istorie sunt de diferite tipuri. informarea operativă asupra progreselor realizate în activitatea de predare-învăţare a istoriei determină motivaţia învăţării. prin situarea elevului în colectivitate. După provenienţa evaluatorului. cantitativ şi calitativ. ascultare. deoarece clasează elevii în raport cu altă evaluare. pot fi: —evaluare internă: de către profesorul clasei. -evaluarea sumativă: profesorul de istorie o realizează după un capitol. Sunt formulate întrebări privind memoria. dar nu sunt singurele modalităţi de evaluare. dar şi întrebări care solicită aport de gândire. —autoevaluarea efectuată de fiecare elev. Verificarea ritmică a conţinuturilor istorice. variabile in ceea ce priveşte rezultatele şi capacităţile elevilor. criterială. gradul de însuşire i conţinuturilor. —evaluarea externă efectuată de profesori din afara şcolii. datelor istorice. Evaluarea orală este o formă particulară a conversaţiei17. an şcolar. Evaluarea sumativă a cunoştinţelor de istorie se realizează prin teste terminale. inteze ale unei evoluţii istorice. auze. —metode de evaluare scrisă. Tipuri de evaluare după modul de efectuare După modul de efectuare a evaluării. —evaluarea continuă pe parcursul activităţii de predareînvăţare. Profesorul verifică. . timp le gândire. distingem: —evaluare punctuală într-un moment al activităţii didactice. distingem: —metode de evaluare orală. noţiunilor. determinate de influenţe.2.Variabilitatea în sistemul de notare reprezintă şi rezultatul unor factori determinaţi de obiectul de învăţământ la care se face evaluarea (aprecierile la matematică sunt mai exacte decât la istorie etc. Ea este terminală şi externă proce sului de învăţământ. semestru. analize. desfăşurări. -evaluarea formativă după fiecare situaţie de învăţare pentru realizarea de feedback. care clasează elevii în funcţie de punctaj. Evaluarea formativă este continuă. ciclu de învăţământ. şi teste normative. Se adaugă şi circumstanţele sociale ale evaluării. îxaminare. date şi fapte istorice. prin are elevii sunt solicitaţi să facă comparaţie între evenimente istorice. relaţii. diferenţiatoare şi selectivă. 2. corectivă şi nivelatoare. După ritmul evaluării.). . După obiectivul evaluării: -evaluarea predicativă iniţială: la începutul programului de învăţare.

explicaţii ale cauzelor acestor evoluţii etc. . Arta xaminării orale depinde de calităţile didactice ale profesorului de istorie.

expunerea unui subiect istoric numit de profesor.). în funcţie de etapele parcurse de învăţământul românesc. interpretări. Cu ajutorul extemporalelor. greşelile fiecărui elev în parte privind unele conţinuturi şi noţiuni istorice. Evaluarea scrisă vizează extemporalele. în media semestrială. există evaluare individuală. comparaţii. lucrările scrise (tezele). examenele de la sfârşit de ciclu care presupun nivelul de cunoştinţe abilitate la obiectul istorie. După numărul elevilor evaluaţi. diferite tipuri de itemi. prin ascultarea explicaţiei unui proces istoric sau fenomen istoric (cauze. teza presupune itemi asemănători celor de la examenele de capacitate sau bacalaureat. sinteze. pentru a avea posibilitatea să le compare cu ale colegilor de clasă. Examinarea situaţiilor-problemă şi a cazurilor create de profesor referitoare la evenimente istorice se poate face şi prin răspunsurile grupelor de elevi participante la un concurs pe teme de istorie. cu implicarea majorităţii elevilor. sau evaluarea unui grup de elevi. Teza este analizată în clasă într-o oră de curs pentru a putea discuta cu elevii performanţele la acest tip de examinare. Pune în evidenţă capacitatea de sinteză dintr-un volum mare de cunoştinţe istorice.Evaluarea orală prezintă subiectivitate. date etc. La clasele terminale. deoarece nu există haremuri controlabile. prin ascultarea. Ascultarea demonstraţiei de către profesorul de istorie presupune o demonstraţie cu ajutorul hărţii. interpretarea unor documente istorice la prima vedere. itemi etc. eseuri structurate. conform unei programe specifice. Extemporalul este o lucrare scrisă care verifică conţinuturile. la istorie numai la anumite clase. Lucrarea de control poate cuprinde un eseu. profesorul de istorie constată capacităţile de sinteză ale elevilor. Subiectele au în vedere capacitatea de analiză şi sinteză. 3. Ex. UTILIZAREA TESTELOR Testele de cunoştinţe la obiectul istorie sunt diferenţiate după obiectivul prioritar şi scopul testării. consecinţe etc. greşelile făcute. Există trei moduri de desfăşurare a evaluării orale la istorie: prin chestionarea (întrebări adresate) elevilor. frontală. Tezele şi lucrările de control trebuie văzute de părinţi. conştiinciozitatea elevilor. semnătura acestora pe teză fiind o modalitate de urmărire a situaţiei elevului. Extemporalul se discută în clasă pentru ca elevii să cunoască criteriul de notare. Acestea cuprind modalităţi de măsurare a progresului realizat în ceea ce priveşte obiectivele studierii istoriei printr-o evaluare scrisă . Teza este o lucrare semestrială. noţiunile din lecţia de zi. cu o valoare diferită.: Din ce cauză a izbucnit războiul? Care sunt cauzele? Care sunt etapele? etc. Examenul este o evaluare în domeniul cunoştinţelor şi capacităţilor achiziţionate din activitatea didactică la obiectul istorie. Lucrarea de control este un procedeu de evaluare a unui capitol. al documentelor istorice etc. utilizarea cunoştinţelor într-un context nou.

permit concluzii asupra accesibilităţii conţinuturilor. După modul de construire a răspunsurilor.Itemi cu răspunsuri închise. Itemul este format dintr-un element independent al lucrării scrise. stabilesc modifi cările realizate prin învăţare. şi se materializează prin itemi (proba în engleză) care stabilesc cantitatea şi calitatea cunoştinţelor dobândite la istorie.. Cu ajutorul lor. olimpiade.Itemi de discriminare binară cu două variante de răspuns. Ex. cu punctajul pentru fiecare item. Testele sunt numite şi teste-grilă. — teste pentru acordarea de note şi calificative (cuantificare). —teste de progres: evaluează anumite teme şi capitole. • După obiectivul aplicat prioritar. identifică erori. anului. profesorul de istorie evaluează însuşirea materiei din perioada respectivă. lacune. • După scopul testării. 2. . itemii (întrebările de evaluare) se împart în: 1. care prezintă între ele o relaţie oarecare. din . distingem: — teste de diagnoză.teste de plasament pentru repartizarea elevilor în grupe omogene sau relativ omogene. ciclului şcolar.: Capitala Egiptului este . după criteriul obiectivitătii: -itemi obiectivi. -teste de prognoză. dar depind de judecăţile evaluatorului. distingem: —teste de sondaj iniţial la începutul trimestrului. Sunt teste de constatare care reflectă eficienţa procesului de predare asupra învăţării. printr-o problemă sau sarcină de efectuat. deoarece cuprind o grilă de evaluare şi un barem. cerând asocierea unor elemente. cuprinzând întrebări sau propoziţii cu două sau mai multe variante de răspuns. —teste de sinteză. problemă sau sarcină de efectuat..frontală. dintr-o unitate de conţinut care trebuie evidenţiată pe baza unei întrebări. -itemi subiectivi care pun în evidenţă capacitatea de analiză şi sinteză a elevului. pentru orientarea elevilor spre anumite domenii şcolare şi profesionale. Testul cuprinde itemi variaţi ca mod de formulare. Tipuri de itemi folosiţi în evaluare la obiectul istorie.. obiectivă. Baremul este o grilă de evaluare. Itemul ca unitate de conţinut este format dintr-o întrebare. se aplică la sfârşitul semestrului sau anului şcolar. care cuprinde punctaje pentru fiecare element esenţial din conţinutul evaluat. şi itemi de aşezare în ordine logică a unor elemente de conţinut. Notele (punctajul) nu se trec în catalog. pentru ierarhizarea elevilor la exa mene. două câte două. -teste de ierarhizare (docimologice). care evaluează comportamente şi cunoştinţe la un moment dat.

Bătălia de la Posada a avut loc în: a) 1330. b) Podul înalt. Bătălia dintre Ştefan cel mare şi Matei Corvin a avut loc la: a) Baia. încercuiţi răspun sul corect. da/nu. . corect/greşit.care elevul alege răspunsul corect. b) 1331. Ex: Pentru clasa a Vlll-a. după formula adevărat/fals. c) 1329. sublini ază sau încercuieşte varianta aleasă.

Mircea cel Bătrân 2. 3) Paris.: Ordonaţi cronologic evenimentele: a)luptele de la Mărăşti. Experienţa didactică a demonstrat că numărul ideal de perechi este între 5 şi 7. Itemi de completare a unor propoziţii lăsate neterminate: Ex.: A. 2. Vlad Ţepeş 1. 3.Itemi de asociere care presupun asocierea unor elemente de conţinut două câte două.Itemi de răspunsuri deschise care presupun formularea răspunsurilor de către elevi. Elevul trebuie să indice. Giurgiu. 7. Cel mai viteaz şi cel mai ager dintre principii străini E. Povestiri slavone 5. con form Constituţiei din 1923. existau cetăţi la: 1. Ex. pentru fiecare element din stânga coloanei elementul corespondent din dreapta. b)Tratatul de alianţă cu Antanta. Litovoi 5. Ex.. Cronica pictată de la Viena D. c)România declară război Austro-Ungariei. Bogdan 4. 3. în virtutea căreia acesta adoptă legile statului român.Itemi de clasificare care presupun clasificarea răspunsurilor după anu mite elemente. 9.Itemi de prezentare grafică: Ex. în epoca lui Mircea cel Bătrân. Mărăşeşti şi Oituz. pe care elevii trebuie să le ordoneze.Itemi de discriminare multiplă. Primul rege al tuturor românilor a fost Carol I. Basarab 3. 6. un singur răspuns. prin linii sau prin numere.Itemi de completare a lacunelor: Ex. Chilia. între acestea existând o relaţie. 10. 8. Brăila. Diploma cavalerilor ioaniţi B.: Reprezentaţi grafic etapele evoluţiei statului egiptean.c) Vaslui.: . Cronica lui loan de Târnave C. Corect/greşit. enu merate la întâmplare. 2) Jena.. Ex. Subliniaţi răspunsul corect: Bătălia Naţiunilor a avut loc la: 1) Waterloo. Grupele de elemente speci fice istoriei sunt aşezate în două coloane. 4. da/nu. deoarece un număr mai mare determină răspunsuri la întâmplare. din care corecte pot fi mai multe răspunsuri. Itemi de aşezare în ordine logică.: Putere deţinută de Parlament. Sunt întrebări cu mai multe variante de răspuns. presupun elemente de conţinut.: încercuiţi răspunsul corect: Pe Dunăre. sau nici un răspuns.

Ex.Completaţi spaţiile libere cu informaţiile istorice corespunzătoare.Itemi de analiză de caz: Ex.: Interpretaţi docu mentul. Ex... 11. . 14.: Descrieţi după diapozitiv Marele zid chinezesc.Itemi de descriere.Itemi de explorare: Ex.: Din ce cauză a avut loc revoluţia de la 1848? 12. harta. Principiul Constituţiei din 1923 prin care se asigură accesul cetăţenilor români la acti vităţile şi funcţiile publice este ..: Sunt întrebări care facilitează analiza de caz. 13.Itemi de interpretare a unui document grafic..

Lecţiile recapitulative cuprind sinteze despre evenimente şi noţiuni. Autocorectarea are efecte formative. printr-o notare obiectivă. 4. O notare este obiectivă. folosinduse baremul. Creatiîtea. atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: -evaluarea cantităţii cunoştinţelor dobândite este realizată în concormţă cu cantitatea de cunoştinţe prevăzută de programe: noţiuni. Greşelile tipice şi observaţiile vor fi discutate cu clasa în ora de analiză a tezei. NOTAREA Notarea este o etichetă sau un simbol18. concepte. Funcţiile notării sunt: -de informare a elevilor şi părinţilor asupra nivelului de pregătire şcolară. -de stresare a elevului. -de recompensare. de sintetizarea conţinuturilor. — de ierarhizare a elevilor. Dacă aplicăm un test. Drintr-o ierarhizare a notelor şi a categoriilor de note. copiile xerox sunt distribuite elevilor. Se poate folosi şi metoda autoevaluării de către elevi. precisă.Lucrările scrise (teza) sunt precedate de lecţii recapitulative. un produs al învăţării după o jude-. atunci când elevii răspund la întrebările orale. interpretează documente. Elevii sunt informaţi despre subiecte. -evaluarea performanţelor intelectuale. -de măsurare a progresului învăţării. mod de rezolvare. scade posibilitatea de a greşi la o nouă lucrare a elevilor. -evaluarea calităţii cunoştinţelor în funcţie de interpretarea fenomenelor orice. lizeazâ hărţi istorice. deoarece validează activitatea desfăşurată de profesor şi elevi. -de orientare şcolară şi profesională. -de reglare a procesului de predare-învăţare. în urma unui proces de evaluare. spiritul de observaţie şi spiritul critic sunt sesizate de proor în activitatea de evaluare. -de control. sistemul de apreciere şi notare. însuşirea logică. Corectarea lucrărilor se face după baremul de corectare. grafice. obleme de atins. clară. la întrebările resate de profesorul de istorie. temeinică prepune din partea elevului o expunere sistematică. Data tezei se stabileşte de comun acord de profesor şi elevi. în funcţie de biblioafia recomandată şi activitatea de predare-învăţare.ată de valoare. . conţinuturi. Subiectele sunt comunicate oral sau scrise pe tablă. stimulează motivaţia învăţării. obiectivele operaţionale. de capacitatea de a face raţionamente şi mparaţii între evenimente şi conţinuturi. imaginaţia. Aprecierea nivelului învăţării se face prin aspecte pozitive şi negative. de afirmare.

realizează studii de -evaluarea deprinderilor practice de a utiliza materialele cartografice. . terialele istorice. de a face eseuri pe o temă dată de profesor.

„Au fost de fiecare dată note diferite". Gradul de exigenţă influenţează notarea. notat. determinate de faptul că elevul este cunoscut. Aceste aspecte ne îndeamnă spre o diversificare rezonabilă a practicilor de evalure. sau i se acordă o notă mai mică. al şcolii şi nu se iau ca punct de referinţă standardele de performanţă. Profesorii autoritari îndepărtează pe elevi de disciplina istorie. Cercetarea realizată pe 15 lucrări scrise la compunerile de istorie a evidenţiat acest fapt: lucrările aveau aceleaşi note (medie). Un elev slab este stimulat cu o notă mai mare. şi în modul de exprimare. -efectul de nivel. Profesorii indulgenţi dau note mari şi favorizează inactivitatea la clasă.. determinat de tendinţa profesorului de a compara rezultatele elevilor. fiind determinată de efecte perturbatorii. când profesorul prezice nota sau se află sub o anumită impresie despre elev. -efectul de contrast. bună sau rea. înţeleg manifestările lor. a simpatiei şi antipatiei. -efectul Pygmalion sau oedipian. când notarea este influenţată în primul rând de nivelul clasei. noţiuni şi timp istoric în lucrările scrise. Notarea poate fi subiectivă. Experienţele efectuate în Franţa au demonstrat inconsecvenţa celor care au examinat. Profesorii exigenţi utilizează întreaga scară de notare. gradul de partici pare (spontan sau lent). Profesorii indiferenţi faţă de note demonstrează neimplicarea lor în procesul de predare-învăţare. -evaluarea orginalităţii: prin eseuri. întocmit pe baza . Notarea este influenţată de tipul de evaluator/examinator. provine din clasa la care profesorul este diriginte etc. dar şi pe cea a notelor. remarca Andre de Peretti. Notele sunt determinate de gradul de exigenţă sau comportamentul docimologic al profesorului de istorie. Lucrările au fost corectate succesiv de două rânduri de examinatori. Examinatorii optimişti sunt aceia care nu au uitat faptul că au fost şi ei elevi. poate fi observată originalitatea răspunsului. pornindu-se de la comparaţia cu răspunsurile unor elevi foarte buni. cum sunt: -efectul halo: notare sub impresia notelor de la alte discipline.-evaluarea greşelilor de conţinut. sub aspect afectiv. chiar pentru acelaşi profesor în momente diferite. METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ. îi ajută să depăşescă momentele dificile din activitatea de predare-învăţare-evalure. studiu de caz. fără absolutizarea unora sau neglijarea altora. 5. interpretarea de docu mente istorice. -efectul tipului de evaluator (profesor). O multitudine de fenomene alterează constanta notelor în unele din situaţii.

implică o cercetare a unor materiale bibliografice şi de arhivă. cronologică a unui eveniment istoric. noţiuni specifice. . cuprinde analiza cauzală. într-un interval de timp scurt dacă este cazul. o cercetare pe teren.unei teme sugerate de profesor sau elev.

198. cit. într-un an şcolar. Fundamente ale psihologiei şcolare. 9.Măria Eliza Dulamă. 7. f. Manual de pedagogie. 13. cercetarea în ansamblu. 345. 8. 195. .evaluarea rezultatelor (mod de lucru. poster.. — NOTE — 1. p. Tănasă. p. Strategii didactice. — identificarea surselor istorice. Tănasă. . — realizarea materialelor şi a proiectului. . 3. — alegerea variantei soluţiei optime.Andre de Peretti. 53-54. 12. Elena Istrate. 322. cit.Măria Eliza Dulamă. 199. p. 197. -constituirea grupelor de lucru din 3-5 membri. op. rezumate.loan Jinga.. 11. Ion Negreţ.Gh. p. . Editura ALL.loan Jinga. op. 322.Etapele realizării unui proiect cu conţinuturi istorice: -alegerea subiectului sau a temei: ziare studenţeşti în judeţul. pe parcursul unui ciclu de învăţământ. cit. p. cit.loan Jinga. 6.. 10. p. 17. 194. 18.referate pe teme de istorie.a. -eseuri. Ion Negreţ. cit. op. -prelucrarea datelor. passim. Portofoliul cuprinde: — texte de cunoştinţe istorice. p. op... evenimente din istoria locală. cit. fiecare cu obiectivele sale-programarea etapelor de lucru. op. 4. Portofoliile permit evaluarea de către profesor a capacităţilor de documentare şi informare. 126. 322. p. 16. 322. op. diagrame. 209.Ibidem. p. p. op. p.. 198. -proiectarea unei variante sau a mai multor variante de rezolvare a obiec tivelor propuse. p. op. prezentarea unor monumente istorice etc. 196.Ibidem. 14. pp.Andre de Peretti. 5. 199.Măria Eliza Dulamă. 115. 2.Ibidem. p. cit. Proiectele pe teme istorice vizează: culturi arheologice zonale. p. cit. cit. op. p. Elena Istrate. Bucureşti.Ibidem. recenzii ale unor cărţi istorice.loan Jinga. hărţi. originalitatea). 15. Portofoliul cuprinde materiale elaborate de elev pe teme de istorie. cit.Măria Eliza Dulamă. mod de prezentare. cit. capacitatea de a duce la bun sfârşit studiul unei probleme indicate de profesor.cercetarea propriu-zisă.Filimon Turcu. p.Gh. Aurelia Turcu. op. op.Ibidem.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful