DIDACTICA ISTORIEI

Redactori: Daniel Focşa, Sorin Teodorescu Tehnoredactare computerizată: Cristina Bucuroiu, Corina Roncea Coperta: Walter Riess
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PĂUN, ŞTEFAN Didactica istoriei / Ştefan Păun. - Bucureşti: Corint, 2007

ISBN: 978-973-l35-050-9 371.3:93:373.3+373.5

Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii CORINT, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT. ISBN: 978-973-l35-050-9 Editura CORINT Redacţia şi administraţia: Str. Mihai Eminescu nr. 54 A, sector 1, Bucureşti Tel/fax: 319.47.97; 319.47.99; 319.48.15; 319.48.20 Difuzare: Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti Tel: 319.88.22; 319.88.33; 319.88.77. Fax: 319.88.66 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazin virtual: www.edituracorint.ro

Format: 16/70x100 Coli tipo: 11 Tipărit la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi, Str. l Decembrie 23 Tel./Fax: 0236492587

Ştefan P Ă U N

D ID A C T IC A

CORINT
Bucureşti, 2007

CUPRINS
I. Didactica generală şi didactica istoriei / 7

1.Consideraţii generale / 7 2.Caracterul ştiinţific al istoriei / 14 3.Istoria în şcoala românească / 16 4.Preocupări pentru predarea-învăţarea istoriei / 18 Note / 21
II. Abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei / 24

1. Obiectivele generale ale educaţiei / 24 11.Achiziţionarea cunoştinţelor / 24 12.Formarea gândirii istorice / 25 13.Formarea capacităţilor practice / 26 14.Formarea capacităţilor şi a trăsăturilor psihice complexe / 26 2. Obiectivele operaţionale / 28 21.Consideraţii generale / 28 22.Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie / 29 23.Criterii de operaţionalizare a obiectivelor/ 30 24. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor / 32 25.Taxonomia lui B.S. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie / 40 26.Funcţiile obiectivelor operaţionale / 48 Note / 50
III. Conţinutul învăţământului istoric / 51

1.Consideraţii generale / 51 2.Factorii care determină structurarea, stabilirea, înţelegerea şi ierarhizarea învăţământului istoric în şcoala românească / 53 21.Scopul general al educaţiei / 54 22.Explozia informaţională / 54 23.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) / 55 24.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ / 56 25.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate / 58 26.Nivelul de abordare a conţinuturilor / 59 27.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic / 60 3. Conţinutul învăţământului istoric — transpunerea lui în planul de învăţământ, programe şi manuale şcolare / 62 31.Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru manualele de istorie / 62 32.Istoria şi planul de învăţământ / 62 33.Programele şcolare de istorie / 62 34.Manualele alternative / 64 Note / 67
IV. Aplicarea principiilor didactice şi a principiilor istorice în predarea-învăţarea istoriei / 68

1. Principiile didactice — importanţa lor în predarea-învăţarea istoriei / 68

Principiul legării teoriei de practică / 80 2.Consideraţii generale / 99 2. spaţii necesare activităţii didactice / 111 2.Principiul învăţării temeinice / 76 15.Consideraţii generale / 115 2.16.Principiul cauzalităţii / 82 24.Clasificarea mijloacelor de învăţământ / 101 4.Cercul de istorie/110 18.Principiul învăţăm prin acţiune / 70 13.Principiul integrării funcţionale / 84 26.Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie /107 13.Principiul încadrării în timp / 80 22.Funcţiile mijloacelor de învăţământ / 99 3.Principiul structuralismului / 84 25. Forme de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice /105 1.Principiul diversităţii / 85 Note / 86 11.Consultaţiile didactice/109 17.Integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţiile de istorie / 102 5 Prezentarea unor mijloace de învăţământ /103 Note/104 VII.Principiul repartiţiei spaţiale / 81 23. Mijloace de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 99 1.Sala de clasă şi cabinetul de istorie.Proiectarea lecţiei de istorie /108 16.Lecţia de istorie — tipuri şi categorii / 105 12. Binomul educaţional: profesorul şi elevul / 87 1.Principiul cunoaşterii sistemice / 77 V. Stimularea şi accelerarea stadială a inteligenţei / 69 12.Proiectul activităţilor semestriale /107 14.Principiul psiho-genetic. Metode de instruire şi autoinstruire utilizate în activităţile didactice la obiectul istorie /115 1. Activitatea didactică şi principiile istoriei / 80 21.Elevul/95 Note / 98 VI.Clasificarea (taxonomiile) metodelor de instruire şi autoinstruire utilizate în predarea-învăţarea istoriei /119 .Amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare /119 4.Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare / 108 15.Profesorul de istorie / 87 2. Activităţile didactice extraşcolare / 113 Note/114 VIII. Activităţi didactice din şcoală /105 11.Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare / 74 14.Calculatorul electronic şi istoria / 110 19.Diversificarea metodologiei didactice la obiectul istorie /118 3.

M e to d e cu ro l se m iactiv şi activ în p ro ce su l d e p re d are -în v ă ja re / 138 1.5.Notarea/174 5.Conversaţia euristică / 141 2.Povestirea/ 128 53.Metode alternative de evaluare / 175 Note/176 . utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 162 14.Exerciţiul/159 13.Demonstraţiile figurative / 145 43.Instruirea programată /156 10.Consideraţii generale / 164 2.Evocarea prin brainstorming / 158 12.Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice /147 44.Expunerea sistematică a cunoştinţelor/ 124 52.Demonstraţia /143 41.Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor/ 148 45.Dezbaterea/142 4.Descrierea /129 54.Problematizarea / 151 7.Folosirea tablei şi a caietului de notiţe / 162 Note/163 X .Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive /135 Note/136 IX.Explicaţia/ 130 55.Discuţia /142 3.Conversaţia catehetică /140 12.Observarea /150 6.Utilizarea testelor /171 4.Evaluarea performanţelor şcolare la obiectul istorie. Conversaţia/138 11.Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale /148 5. Evalu area şi autoevalu area cun oştinţelor d ob ând ite prin activitatea de pred are-îv ă ta re a isto rie i /1 6 4 n 1. Modernizarea metodelor de instruire cu rol pasiv al elevului / 123 51.Limitele metodelor expozitive /135 57.Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei /135 58.Modelarea/157 11.învăţarea prin descoperire / 154 9. Prelegerea/132 56.Procedee şi instrumente cu rol complementar. Cerinţe psihopedagogice /168 3.Comparaţia /154 8.Demonstraţiile logice /144 42.

Prin sintetizarea datelor proprii. întrucât vizează achiziţia de cunoştinţe. tehnicilor şi procedeelor de predare-învăţare. a căpătat tot mai mult înţelesul de ştiinţă sau teorie a procesului de învăţământ. formarea de deprinderi. Dezvoltarea pedagogiei a dus la introducerea noţiunii de didactică în sistemul conceptelor care ţin de acest domeniu. aceasta din urmă având ca obiect studiul metodelor. Herbart este considerat un pionier al acestei discipline. Primul pas în acest sens s-a datorat lui Comenius1 care. fiind strâns legată de diferitele discipline de învăţământ5. în lucrarea Didactica magna2. Conceptul se referea în acelaşi timp atât la educaţie. în concepţia lui Comenius. Delimitarea acestui concept de pedagogie o realizează l.PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1. în lucrarea Didactica în şcoală enunţa câteva idei de bază: educaţia nu este posibilă fără instrucţie. al formelor de organizare şi de evaluare. Didactica este o disciplină ştiinţifică ce urmăreşte optimizarea procesului de predare-învăţare4. asupra naturii cunoştinţelor şcolare şi a modalităţilor de transmitere a acestora. Didactica. în evoluţia conceptului. în concepţia sa.I. Herbart 3 (1776-l841).ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 4. prin acumulările teoretice şi experimentale în abordarea obiectivelor de învăţământ. modelele de realizare . a noţiunilor şi conţinuturilor cu semnificaţie pedagogică preluate din sociologie. în primul rând. Ea este orientată. DIDACTICA GENERALĂ ŞI DIDACTICA ISTORIEI 1. al obiectivelor.F. deoarece procesul de învăţământ constituie.CONSIDERAŢII GENERALE 2. prezintă imagini de ansamblu asupra procesului de învăţământ din punctul de vedere al principiilor şi conţinutului. obiectul didacticii. Este o ştiinţă care alternează teoria cu practica. era strâns legată de pedagogie. didactica îşi afirmă tot mai mult specificul faţă de pedagogie ca şi faţă de metodologie. învăţarea depinde de predare şi de condiţiile în care se realizează aceasta. Didactica. educarea lui în spiritul unor cunoştinţe multiple. Este cunoscut din antichitate şi constituie principalul element al acţiunii de instruire a tinerilor.CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI 3. considera didactica „arta universală de a învăţa pe toţi totul". psihologie. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul „didactică" provine din cuvântul grecesc didaskein care înseamnă „a învăţa pe alţii". Din aceste puncte de vedere. cât şi la învăţământ şi avea drept scop formarea omului în general. teoria cunoaşterii şi comunicării. învăţarea sau asimilarea cunoştinţelor este posibilă numai prin parcurgerea anumitor trepte. Didactica generală este o teorie care elaborează bazele teoretice necesare organizării şi conducerii procesului de învăţământ.

•obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare. ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii"8. înainte de a trece la al doilea element al didacticii istoriei -. didactica istoriei de metodica predării istoriei. dar. concepţii izvorâte din practica pedagogică privind multiplele probleme ale perfecţionării predării-învăţării istoriei în şcoală6. avându-se în vedere realizarea: •obiectivelor generale ale studiului istoriei. întrun fel sau altul. este necesar să punctăm orientările din pedagogia contemporană în ceea ce priveşte conceptul de „didactică". în plan ştiinţific. principiile didactice stau la baza proiectării. Din aceste considerente.didactica metodelor active şi participative — „în care elevul nu mai este simplu receptor de informaţie. având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de predare-învăţare-evaluare. în acelaşi timp. didactica. de asemenea. Teze fundamentale sau norme generale.metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare —. de formare a personalităţii elevului prin procesul de instruire. didactica poate fi împărţită în didactica tradiţională şi didactica modernă. în general. Principiile predării istoriei în şcoală au în vedere interferenţa dintre principiile didactice şi principiile istorice. în prezent o nouă didactică şi-a creat drum şi s-a dezvoltat . Organizarea şi conţinutul învăţământului istoric în şcoala românească constituie un obiectiv al didacticii istorice.şi de organizare a predării în mod diferenţiat. Realizarea obiectivelor educaţionale prin aplicarea principiilor didacticii generale la specificul didacticii istorice diferenţiază. Explicaţiile date evenimentelor istorice. •conţinutul învăţării. Metodica predării-învăţării istoriei este ştiinţă explicativă. organizării şi desfăşurării procesului de predare-învăţare7. •principiile predării istoriei în şcoală. Didactica istoriei este orientată spre natura cunoştinţelor şcolare şi spre modalităţile de transmitere a acestora. reprezintă şi acţiunea întreprinsă de profesor pentru a asigura o predare-învăţare eficiente. formativă. principiile şi mijloacele învăţării acesteia pun în evidenţă aceste caracteristici. şi didactica istoriei în special se ocupă de trei componente esenţiale: •organizarea învăţământului istoric în şcoala românească. învăţămintele şi atitudinile pozitive care se formează prin conţinuturile şi noţiunile istorice. disciplina pedagogică ce abordează. Pornindu-se de la această concepţie. obiectivele acestei activităţi. modalităţile de realizare în procesul de învăţare proiectat de profesor. Ea este. . •metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare a acestei discipline. Aceasta se realizează prin conţinutul istoric al învăţământului transpus în planul de învăţământ. Didactica aplică şi perfecţionează domeniile urmărite de activitatea didactică. totodată. ştiinţă normativă. programe şi manuale şcolare.

— evaluarea şi consolidarea cunoştinţelor. care . Această succesiune de faze sau etape sunt determinate de: — conţinutul ce se învaţă. Cercetările pedagogice. -particularităţile clasei. percepţia specifică didacticii tradiţionale fiind un moment al acţiunii. -elevul drept obiect al educaţiei şi receptor de informaţii. Finalizarea învăţării presupune dobândirea de deprinderi şi abilităţi care permit cunoaşterea realităţii (a adevărului istoric) prin: -activarea în mod corelat a imaginaţiei proprii şi a operaţiilor gândirii.condensarea informaţiei în noţiuni şi principii. Conceptul predare-învăţare este rezultatul interacţiunii dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. experienţa la clasă a profesorilor au impus şi impun tot mai mult didactica modernă. -utilizarea metodelor de analiză şi descoperire a informaţiilor. Didactica modernă consideră: -acţiunea externă sau mintală drept sursa cunoştinţelor. Acţiunea didactică trebuie să pornească de la metodele activparticipative care implică elevul în procesul de predare-învăţare. pe primul plan fiind cunoaşterea realităţii prin efort propriu. -transmiterea de cunoştinţe structurate drept obiectiv prioritar. pune în centrul atenţiei îmbinarea învăţării cu cercetarea şi cunoaşterea10. Didactica modernă pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. bazată pe implicarea elevului în procesul predare-învăţare. -conceptele noi aduse în discuţie. Activitatea de instruire din şcoală este o activitate procesuală. un proces care presupune acţiuni ale elevilor pentru însuşirea de deprinderi şi cunoştinţe. pe cultivarea creativităţii. —receptarea materialului de către elev.Didactica tradiţională considera: -percepţia drept sursa cunoştinţelor. -elevul drept subiect al educaţiei. în pedagogia contemporană se vorbeşte de pluralismul metodelor de învăţământ. Fazele procesului instructiv-educativ au în vedere9: .integrarea mijloacelor de învăţământ. a instru mentelor de muncă intelectuală. Şcoala tradiţională limita procesul instructiv doar la transmiterea de informaţii. Din aceste considerente. datorită succesiunii de faze ale procesului de învăţământ. —fixarea în memorie. -cunoaşterea drept un act de copiere a realităţii. sub îndrumarea profesorului. .

evenimente istorice. dar şi depăşirea stării colectiviste care exclude competiţia. pentru a alege anumite conţinuturi. într-o anumită măsură. operaţii şi realităţi care vor genera cultura şi cunoştinţele. prin tehnicile diferite de abordare a conţinuturilor prevăzute de programa şcolară. Centrarea metodelor de învăţământ pe cel ce învaţă presupune cooperarea cu elevul pentru a defini anumite obiective. Obiectivele istoriei ca ştiinţă sunt valabile. pedagogie şi alte ştiinţe este evidenţiată de figura din pagina următoare. şi pentru obiectul de învăţământ istorie. Conceptul predare-învăţare presupune tehnologii.) pe care le-a parcurs omenirea. Manualele alternative de istorie oferă această posibilitate prin conţinuturi. Aceste obiective sunt: -achiziţia unui sistem de cunoştinţe istorice. Adaptarea obiectivului educaţional la cerinţele sociale presupune cunoaşterea diferitelor perioade (modele. pentru a adopta anumite tehnici12. studiat în şcoală. Interferenţa dintre practică şi tehnici de învăţare poate dezvolta o pedagogie constructivă după o formulă celebră: „Şcoală pentru viaţă şi prin viaţă"1: . Obiectivele generale de mai sus realizează trei obiective majore: — reconstituirea trecutului. -formarea unei gândiri istorice. Didactica istoriei contribuie la stabilirea raporturilor dintre cultura generală şi cultura istorică. -formarea atitudinilor pozitive. Modelul psihologic este determinat de proiectul social pe termen lung elaborat din aceste perspective pentru formarea convingerilor şi sentimentelor politico-morale hotărâtoare pentru conduita în comunitate. cultura generală nu se poate realiza fără o cultură istorică. Aprecierea critică a proceselor şi situaţiilor de învăţare determină diferenţieri şi acţiuni necesare între ştiinţa istorică şi didactica istoriei. Interdependenţa dintre didactica istoriei.presupune o gamă largă de metode de învăţare şi de demersuri pedagogice sau de abordări didactice11. -explicarea evenimentelor istorice. Societatea deschisă permite nu numai autoevaluarea. la schimbarea mentalităţilor. societate. societatea închisă constituie un model care prin tiparul rigid impus în învăţământ şi în cultură este incompatibil cu societatea democratică. în stabilirea obiectivelor generale ale istoriei trebuie să se ţină seama de cele două tipuri de societăţi cunoscute în evoluţia istoriei: societatea închisă şi societatea deschisă. Reticentă la nou. -formarea capacităţilor intelectuale. -formarea capacităţilor şi trăsăturilor psihice complexe. -formarea capacităţilor practice. în sensul acumulării unor cunoştinţe despre trecut. epoci. Din aceste considerente. societăţi etc.

Politica şcolară actuală şi de perspectivă porneşte de la scopurile generale ale educaţiei în care idealul pedagogic reprezintă o sinteză între idealul social şi idealul psihologic14. Din perspectiva .Filosofie socială Filosofia istoriei Pedagogie Ş t i i n ţ a i s t o r i e i Teoria comunic ării Psihologi e Sociologie Didactic a istoriei Metodolog ie Episte molog ie Integrarea didacticii istoriei şi legăturile acesteia cu alte ştiinţe în sistemul de învăţământ. istoria a avut şi are un loc aparte.

prin valenţele educative ale obiectului istorie cuprins în planurile de învăţământ. Practica pedagogică a generat clase de metode de învăţământ şi învăţare. care au elemente definitorii şi interacţiuni în funcţie de acţiuni şi operaţii practice15. diferenţiate în 8 paradigme. . scopurile generale ale educaţiei vizează dezvoltarea unei societăţi deschise. bazate pe valorile democraţiei. fiecare paradigmă cu dominante.idealului social urmărit. Aceste valori sunt propagate de istorie prin conţinuturile programelor şcolare.

pedagogia pedag. muncii (C. centrelor de documentare pedag.A. metode interogative prin proiecte (P. după LAZANOV \sugestopedie pedag. pedag. după E. pentru obiective D E \ p e pedag. t prin behavi oristă fişe Cu no şti nţ e Tehn ologi a Gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt diagrame (după Andre de Peretti) Această prezentare este necesară spre a pune în evidenţă multitudinea metodelor şi demersurilor pe care le are la dispoziţie profesorul pentru realizarea obiectivelor educaţionale prin . după COUSINET . după analiza tranzacţiona lă pedag.Reprezentări pedag. situaţiilor diferenţia producţi de experimente ei şi descoperiri l (DEWEY) pedag. s .D.I. ân d tul u ui p pr ă og SKIN ra ER ma pedag. Cordon pedag. MONTESSORI O p e r a ţ ii ^ \ pe p da e g..O (ordinator pedag. prin 7 grupuri mici rod pers. anga-mutual jamentului social •funcţională total ' pedag. pedag. pedagogia pedag.) autonome pedag. ROGERS pro-file pedag.A. cu yoga nondirectivă R ep rezen tă r i pedagogie interculturală pedag. p pedag. după C..E. pedag. învăţăm. după MAKARENKO şi PISTRAK auto-organ cooperare şcolară Expresii § k pedag. con-:?=• pedag. tradiţională pedag. d 'înv a ăţ g ă m . negociată \ pedag.

predarea istoriei. Didactica istoriei. cunoştinţe.). gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt paradigme demonstrează necesitatea unei libertăţi în alegerea metodelor pedagogice. deoarece îi sunt specifice elemente importante care sunt rezultatul interacţiunilor dintre componentele triunghiului didactic: profesor. prin optimizarea procesului de predareînvăţare a conţinuturilor specifice. această disciplină sintetizează toate datele proprii. o ştiinţă aparte. De altfel. de a cunoaşte metodele pedagogice şi interferenţele lor. Didactica istoriei are obligaţia de a prelua experienţele tradiţionale. geografie etc. ştiinţa comunicării. am putea spune. elev. . De asemenea. este o disciplină ştiinţifică. dar şi datele cu semnificaţie pedagogică ale altor ştiinţe (sociologie.

-dezvoltarea capacităţii profesorului de istorie de a conceptualiza proce sul de învăţământ. de formare de noi condiţii. care rezidă din planul de învăţământ şi din programele şcolare. Didactica istoriei prezintă experienţele cele mai eficiente de organizare a procesului de predare-învăţare. de autoperfecţionare profesională continuă. ştiinţifică a învăţării. . Ea porneşte de la o anume concepţie psihologică. ritmul învăţării. Didactica istoriei este o ştiinţă prescriptivă prin regulile emise pentru eficientizarea procesului de predare-învăţare. -stimularea învăţării şi creaţiei pedagogice. sau şi-au asumat sarcina de a înlesni şi îndruma predarea istoriei în şcoala românească. Datorită metodelor prezentate şi testelor de evaluare. concepe strategii proprii de exploatare şi valorificare a resurselor şcolii în concordanţă cu obiectivele istoriei. mijloace de a prevedea şi modela procesul de instruire. de modelare a personalităţii elevului prin intermediul instruirii. determină succesiunea optimă de predare a conţinuturilor istorice. prin elaborarea de standarde şi condiţii necesare atingerii unui anumit nivel de cunoştinţe şi deprinderi. -oferirea a numeroase sugestii pentru efortul de autoinstruire. de asemenea. teorie a construirii de cunoştinţe. Din cele prezentate se poate concluziona că această disciplină se ocupă cu studiul sistematic al diferitelor aspecte proprii procesului de predare-învăţare-evaluare a istoriei. deoarece are în vedere conţinuturile istorice. ca parte integrantă a activităţii profesorului.influenţa pozitivă şi modelatoare asupra componentelor elevilor în activitatea de predare-învăţare a istoriei. Didactica istoriei se adresează profesorilor.Didactica istoriei este o teorie care elaborează bazele organizării procesului de învăţământ la disciplina istorie. Este în acelaşi timp o ştiinţă descriptivă şi explicativă a procesului instructiv. învăţătorilor care urmează să-şi asume. care îi conferă caracterul de ştiinţă cu precădere formativă. urmăreşte iniţierea profesorilor de istorie şi a învăţătorilor în aspectele fundamentale ale teoriei şi practicii procesului de predareînvăţare-evaluare la această disciplină de învăţământ. arată cum trebuie structurate cunoştinţele prevăzute de programele de istorie pentru a fi uşor reţinute de elevi. Mai exact. contribuie la fomarea şi perfecţionarea procesului didactic prin: . oferă mijloace de acţiune asupra elevului. Didactica istoriei este teorie a acţiunii transformatoare. sugerează combinaţii de materiale didactice şi metode de învăţământ pentru realizarea obiectivelor procesului de instruire.

spunea Xenopol. Prin aceasta. seria determină caracterul ştiinţific al istoriei.„caracterul fundamental al oricărei ştiinţe. —adevăruri clasificabile. noţiuni şi evenimente regăsim sistemul adevărurilor clasificabile care constituie ştiinţa. care studiază fenomene asupra cărora timpul nu exercită nici o influenţă (fenomene de repetiţie). deoarece are ca obiect fapte succesive. CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI Considerată o înfricoşătoare „Judecată de Apoi" de către Fr. astronomia. psihologia. în concepţia istoricului. o perioadă de ascendent şi una de regres. sociologia. A. şi Schopenhauer. deoarece în înlănţuirea succesivă de concepte. Schiller. iar faptele componente sunt părţile sale"21. istoria nu este o ştiinţă aparte. paleontologia. -ştiinţe teoretice ale spiritului: matematica. ci ştiinţa prin care lumea este concepută ca o sumă a unor serii istorice ce determină sisteme caracterisitice formate din aceste serii. în locul cărora nu se poate da decât coordonarea lor"19. sau o măreaţă şcoală a experienţei de A. Istoricul român consideră că „lipsa unei concepţii veritabile asupra istoriei a făcut să nu fie pe deplin cunoscut rolul pe care a chemat-o să-l joace în sistemul cunoştinţelor umane". modul cum s-au introdus acestea în lumea faptelor şi a ideilor.spunea acesta -. -ştiinţe istorice ale spiritului: istoria cu toate ramificaţiile ei. o ştiinţă ca toate celelalte. Istoria explică evenimente istorice.D. -timp şi spaţiu istoric şi geografic. logica. „în istorie fenomenul general (noi spunem seria) este întregul. care îi conferă o dependenţă faţă de timp şi faţă de specificul fenomenelor pe care le cuprinde. economia. Combinaţia dintre cele două diviziuni determină patru grupe de ştiinţe. concepţii. Xenopol20 împarte ştiinţa universală în două ramuri (grupe): -ştiinţe teoretice. individuale. două cu caracter teoretic şi două cu caracter istoric: -ştiinţe teoretice ale materiei: fizica. dreptul. Obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei a formulat. istoria stabileşte adevăratul obiectiv care devine elementul organizator al ştiinţei. deoarece istoriei îi lipseşte -.2. printre alţii. . -ştiinţe istorice. teorii. în secolul al XlX-lea. istoria a fost contestată ca ştiinţă în secolul al XlX-lea17 dar şi în secolul XX18. -ştiinţe istorice ale materiei: geologia. Samaran16. Seria este un element structurat al istoriei care cuprinde: —noţiunea de cauzalitate. care au ca obiect fenomene supuse influenţei trans formărilor anumitor forţe ce acţionează în timp (fenomene succesive). „In timp ce în lege faptele singulare sunt nişte exemplare din care e izoiată noţiunea generală". biologia. Din aceste considerente. ireductibile prin cele trei elemente specifice — perioada de început. şi anume subordonarea faptelor cunoscute. căci în istorie există întotdeauna mai multă minciună decât adevăr. chimia. -elementul intelectual.

Orice judecată care intervine în expunerea istorică trebuie să se bazeze pe fapte sau. Xenopol concluziona: 1. A. . Abordarea istoriei se poate face şi din punct de vedere social cu adevăruri incontestabile. Sunt serii de fapte succesive. supraordonate şi coordonate. Aceste concluzii argumentează concepţia potrivit căreia istoria este ştiinţă şi combat atât manifestăriile din secolele XIX şi XX. în contextul în care faptele sunt adevăruri obiective. vieţii. subordonate. să reiasă din ele. istorie propriu-zisă) istoria politică şi socială religiilor artei limbajului moravurilor moralei dreptului literaturii filosofiei istoria matematicii astronomiei " fizicii chimiei zoologiei. botanicii şi mineralogiei biologiei sociologiei istoria doctrinelor geologice doctrinelor transformiste concepţiilor istorice istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor imuabile {istorice ideale istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor care se schimbă (Istoria ştiinţelor seriilor) Interesantă este clasificarea pe care o dă Xenopol ştiinţei seriilor (istoriei): faptele istorice sunt înlănţuite unele de altele. dovedite. în dezvoltarea materiei. astfel ca de fiecare dată să poată fi susţinută de împrejurări reale. în orice caz. seriile fiind argumentate ştiinţific. care pot fi paralele. Istoriei nu i se poate contesta caracterul de ştiinţă decât numai în situaţia în care adevărurile nu sunt dovedite22. pot da naştere unor serii (evenimente specifice).D. prin sistemul de adevăruri specifice. spiritului care în esenţă înseamnă istorie. cât şi pe cele din prezent care formulează obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei.Ştiinţe ale faptelor^ de succesiune (ştiinţa seriilor) dezvoltarea Un/versului dezvoltarea Pământului dezvoltarea organismelor istorice f reale dezvoltarea Omului (sociologie dinamică.

Adevărul istoric este esenţial pentru prezentarea evenimentelor. Acestea. stilul ştiinţific. l29 Istoria lui Constantin Cantacuzino cuprinde expunerea cea mai clară a originii latine şi a continuităţii românilor30. când Dimitrie Cantemir (1673-l723) publică Descriptio Moldaviae în limba latină. ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Sunt greu de prezentat începuturile învăţământului istoric românesc şi primele lucrări care să răspundă acestei cerinţe. Preocupări pentru predarea istoriei în şcoală apar după 1700. Istoria valorifică milenii de experienţă pentru a le pune în serviciul omenirii. în 1700. priceperi. este însăşi inima ştiinţei. Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman a apărut în limba engleză în 1735-l737. prin lupta împotriva elementelor subiective şi antiştiinţifice. 3. Braudel istoria este suma istoriilor posibile. Creţescu.în cazul în care împrejurările reale sau convingerile unanime lipsesc.D. de azi şi de mâine26. şi în limba germană în 174532. Din prezentarea trecutului din cauzele şi învăţămintele trase. împreună cu Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1715). prin învăţămintele enunţate. Beer. Prima istorie a tuturor românilor în sens modern a fost scrisă de Stolnicul Constantin Cantacuzino 27 (cea 1640-l716) care. prin dovada existenţei lor25. o colecţie de puncte de vedere de ieri. apoi în limba română sub titlul Geografia Moldovei şi Hronicul vechimii românomoldo-vlahilor^. dovedite ca adevăruri incontestabile şi unanim acceptate. Titlul manuscrisului este Istoria Ţării Româneşti întru care să cuprindă numele şi cel întâi şi care au fost locuitorii ei atunci şi apoi cine au mai descălecat şi au stăpânit până în vremurile de acum şi cum s-a tras şi stă28 Conţinutul pune în evidenţă erudiţia autorului. publica la Veneţia prima hartă a Ţării Româneşti. au servit ca manuale de istorie în şcolile româneşti. Statutul de ştiinţă îi este asigurat istoriei de un ansamblu coerent de cunoştinţe. . Ea este ştiinţă atât timp cât nu riscă să ridice o construcţie artificială despre evenimentele istorice24. indiferent din ce punct de vedere23. în 1716. istoricul trebuie să se abţină de a judeca şi aprecia evenimentele. Descoperită de A. este publicată în 1872 de M. cum o denumea A. Kogălniceanu în ediţia a ll-a a Cronicilor României. conferind caracter de ştiinţă istoriei.Istoricul trebuie să evite cu orice preţ o apreciere care nu s-ar baza pe convingeri absolut comune tuturor. în limba franceză în 1743. Pentru F. când are ca ţel să stabilească adevăruri incontestabile. Istoria este ştiinţă prin adevărurile prezentate. cauze referitoare la evenimente istorice. la cererea Academiei din Berlin. voi. progresului şi demnităţii umane.2. 3.

Ilarian Manolache Drăghici A. Bibliografia pentru clasa a lla primară în Principatele Unite Compendiu de istorie generală cu geografia respectivă (pentru învăţământul secundar) Istoria critică a Români/or (2 voi) Istoria românilor din Dacia Traiană (2 voi) .D. Laurian D. Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor^. Kogălniceanu Gh. Xenopol 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Berlin laşi laşi Bucureşti Blaj laşi Clui laşi Viena laşi laşi laşi Bucureşti Bucureşti laşi (curs) laşi Bucureşti Bucureşti laşi Tablou sinoptic al istoriei Moldovei. Asachi Ecaterina Asachi l Albineţ Aron Flonan Gavnl Pop A T Laurian Gavnl Pop Elias Regnault A. Cantacuzino Petru Maior D.crt. A n u l 1800 1 2 3 4 5 6 7 1806 1813 1816 1818 1833 1835lB39 1837 1842 1845 1845 1853 1853 1855 1856 1857 1857 1859 1860 1861 1861 1862 1862 1865 1873l875 1888 Titlul lucrării Istoria lucrurilor şi începuturilor românilor Istoria Ţării Româneşti Istoria pentru începutul românilor în Dachia Istoria României şi geografia României Istoria vechii Dacii cea numită acum Transilvania^ Valahia şi Moldova istorice din viaţa Moldovei şi Europei Tablouri O idee repede de istoria principatului Ţării Româneşti Histoire de la Transdanubiens Valachie et des Valaques Localitatea Răşinari Viena Viena Viena Viena la§i Bucureşti Autorul Sava Popovici învăţător Fratu Turruski M.T.T. Philipide Dionisie Fotino Gh Asachi Aron Flonan M. a scris în limba română. unul dintre corifeii Şcolii Ardelene. Guşti l P. Laurian T. un rezumat al unei alte opere ce îi aparţine. scrisă în limba latină şi afiată în manuscris: Brevis historica notiţia originis et progressu nationis Daco-Romanae. o consideră primul manual didactic pentru educaţia istorică şi politică a românilor34.P. Cernâtescu B P Hasdeu A. Nr. numărul lucrărilor de istorie cu caracter didactic creşte considerabil faţă de perioada anterioară. Mihai Bordeianu şi Petru Vladovcovski. autorii lucrării învăţământul românesc în date. între 1792-l796. După 1800.Samuil Micu-KIein (1745-l806). Cernătescu A. Urechia l P. Maiorescu VA. Istoria Greciei cu un adaos de vocabular geografic Manual de istoria principatului Moldovei Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa tinerimii studioase din aşezămintele de învăţătură Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate timpuri până la 1571 Istoria Românilor Istoria Daciei antice Istoria politică şi socială a principatelor dunărene Istoria romanilor din Dacia superioară Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani Elemente de istoria românilor pentru clasele primare Istoria Românilor Manual de istorie universală Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre Despre istoria republicii romane Istoria românilor.

totodată. expusă cu prilejul deschiderii cursului de Istorie naţională la Academia Mihăileană în 1843. Prima metodică a predării istoriei este realizată de profesorul Gh. Ministerul Instrucţiunii Publice recomandă Metodica şi pedagogia de N. loan Lupaş47. fierbe culori. în concepţia lui Kogălniceanu. este prevăzută pentru: „anul l -cursuri generale: istoria publică. Preocupări pentru predarea istoriei şi metodologia didactică pentru metodă în cercetarea istoriei întâlnim la A.P. singur scoate pietre. N.. -descoperirea legăturilor interioare dintre faptele istorice. Capitolul „Didactica" al acestei lucrări face referiri la predarea istoriei ca element patriotic-civic. Istoria.] De aceea sunt destui sculptori. „Istoricul.N.4. scria Costescu. anul III — Arheologia egipteană. este tipărit Tablou generaţie a materiilor de învăţământ care se paradocsesc în Academia Mihăileană şi şcolile publice din Moldova36. şi apoi tot el singur edifică [. taie scânduri. -expunerea profesorului cu o lecţie adecvată. Gh. în 1835. Asachi şi Samuil Botezatu în 183235. La facultatea de Filosofie: anul l — istoria pragmatică universală. Anul II — încheierea istoriei universale". mai vrednic de luare a noastră aminte decât istoria"40. Xenopol45. Istoria sfântă. „nimic nu este mai interesant. . destui pictori. ţese pânza. Biber48. grecilor şi germanilor. O serie de personalităţi din secolul al XlX-lea considerau istoria deosebit de importantă în modelarea tineretului. PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREAÎNVĂŢAREA ISTORIEI Primele referiri despre predarea istoriei şi geografiei apar în manualul de metodică Despre metod al lui Gh. în 1863. Simion Bărnuţiu publică o Pedagogie în care consideră istoria „trebuincioasă luminării tinerimii"38. flacăra conştiinţei naţionale de care avea nevoie poporul român la începutul de veac43. Marin Dumitrescu publică Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare. în 1904. anul II -. Biber şi l.din istoria hronolog de la urzirea lumii până la căderea Imperiul Roman. B. -folosirea hărţilor. cu un stil colorat şi expresiv.. Petru Pipos publică la Arad Metodica şcoalei paralele care cuprindea şi didactica pentru şcolile normale39. Din istoria hronolog de la căderea Imperiului Romei până în timpul nostru. Istoria. sub îndrumarea lui Gh. în care insistă asupra necesităţii tipăririi de manuale şi material didactic. Velnii37. de aceea sunt prea puţini istorici. lorga44 amintim: -importanţa planurilor de lecţii."41 Spiru Haret îndemna educatorii să folosească istoria pentru a propaga iubirea de ţară aşa cum au avut-o eroii neamului. aprinde prin lecţiile predate de învăţător. ca şi asupra importanţei acestui obiect de studiu în şcoala secundară42. în 1870. Costescu în 1905: Metodica predării istoriei şi geografiei. ca obiect de învăţământ. Hasdeu consideră istoricul un „uvrier" şi un artist. lorga46. Asachi. destui arhitecţi. Dintre ideile metodice recomandate profesorilor de N. mai măreţ. el singur strânge.D.

S. publicată în trei ediţii: 1947. . Petric şi A.R. pentru şcoala elementară*9. alături de lupta de clasă. Publicată în 1959. Bratu elaborează primul curs de metodică pentru studenţii facultăţilor de istorie. Ceauşescu. publicată în 1937 la RâmnicuVâlcea. sub îndrumarea unui colectiv condus de Cornelia Marinescu.Acumulările din primul deceniu interbelic privind predarea istoriei în şcolile româneşti vor permite profesorului D. şi istoria Partidului Comunist al U.R. şi Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlll-a50. 2. Studiile metodice au avut în vedere modernizarea predării istoriei. în această perioadă. în ceea ce priveşte experienţa predării istoriei. explicaţii.S.S. Manualele de istorie sovietice şi metodicile traduse din limba rusă minimalizau istoria României precum şi experienţa didactică românească în domeniul predării istoriei. Autorii români au furnizat sugestii.R. Perioada 1964-l989. cu referire la cunoştinţele de istorie a patriei la clasele I-IV52. afiată sub impulsul declaraţiei din aprilie 1964 şi a „comunismului naţional" dirijat de N. A. Din limba rusă au fost traduse două metodici: Metodica istoriei U. 1949 şi 1953. Dezgheţul ideologic produs după moartea lui Stalin în 1953 a permis o reorganizare a învăţământului românesc cu şcoala de 11 ani.S. modalităţi de structurare a lecţiilor. când. şi îndeosebi din reviste ca „Predarea istoriei în şcoală".R. această metodică prelua experienţa românească în domeniu şi folosea ca surse bibliografice lucrări de specialitate din ţară şi U.S. aflate în continuare sub impulsul materialismului istoric şi dialectic. predarea istoriei este adaptată noilor realităţi impuse de regimul comunist instaurat de Moscova.S.R. După reforma învăţământului din 1948. La Institutul de Ştiinţe Pedagogice. au apărut şi principii ca: independenţă.R. Modelul sovietic instaurat în şcoala românească s-a impus şi în ceea ce priveşte lucrările cu caracter metodic. Istoria şi metodica predării istoriei. Profesorii şi cercetătorii români sub conducerea lui C. Guseţoiu elaborarea Metodicii istoriei în şcoala secundară.R. reprezentau totul.S. în şcoli se predau istoria U. Istoria naţională era predată pe aceleaşi principii ca istoria U.S.S. egalitate.S. Dinu elaborează Metodica predării istoriei patriei noastre la clasa a Vll-a 5\ în contextul în care istoria românilor câştigă teren în defavoarea istoriei U.S. istoria şi cultura U. Tatiana Gafar publică în 1968 o importantă lucrare metodică de peste 200 de pagini53. variante de planuri de lecţie în concordanţă cu metodele pedagogice. capătă noi abordări. neamestecul în treburile interne. un centru cultural vrednic de amintit.S. a impus concepţii noi de abordare a istoriei în concordanţă cu principiile promovate de Partidul Comunist. din această cauză au fost impuse ca model în şcoala românească. în 1962.S. a fost elaborată Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani. distingem pentru perioada anilor 1947-l953 două elemente specifice: 1.S. începând cu anul şcolar 1958-l959.

Revista „Predarea istoriei" abordează probleme importante de metodică şi activitate didactică la obiectul istorie. Au apărut lucrări interesante despre cabinetul de istorie54, mijloacele de învăţământ55, despre formarea sistemului de no{iuni la obiectul istorie56, modernizarea predării istoriei57. Prezentăm la pagina 23 cele mai semnificative lucrări publicate după 1970, care abordează probleme de metodică a predării istoriei58. După 1989, prin reforma promovată în domeniul abordării istoriei, cu experienţe pozitive59, dar şi negative60 în ceea ce priveşte manualele de istorie, începe o etapă nouă. Distingem două perioade: — 1990-l996, când asistăm la un proces de căutări şi ajustări în ceea ce priveşte programele, manualele şi metodele de predareînvăţare a istoriei, cu experienţe care, considerăm, nu constituie subiectul prezentei lucrări; - 1996-2000, perioda în care istoria este redusă ca număr de ore în planul de învăţământ, demitizată şi globalizată. Cu toate aceste abordări, cercetătorii români au preluat experienţele pozitive trecute, dar şi prezente, au conturat politicile în domeniul istoriei naţionale şi au realizat lucrări de valoare. Dintre acestea amintim lucrările lui Gh. Tănasă 61, Gh. loniţă62, Călin Felezeu63 şi colectivul de cadre didactice doljene coordonat de Ion R. Popa64. Autorii citaţi de noi au prilejuit publicarea unor puncte de vedere de către Dan Prodan în „Studii şi Articole de Istorie", LX VI, 2001, privind metodica şi metodicile predării istoriei în învăţământul preuniversitar de stat românesc, care pun în evidenţă importanţa lucrărilor autorilor amintiţi pentru formarea şi pregătirea cadrelor didactice.

— NOTE —
1.Jan Amos Komensky (Comenius) (1592-l670). Pedagog ceh, unul dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor. A avut intenţia de a realiza o operă filosoficopolitico-educativă pentru salvarea lumii şi a individului prin educaţie. Lucrarea De Rerum humanarum emendatione consultatio catholica (Consfătuire universală asupra îmbunătăţirii lucrurilor omeneşti) trebuia să cuprindă şapte cărţi, din care însă au fost realizate doar patru. A devenit celebru prin Didactica Magna (1632) sau Arta de a învăţa pe toţi totul, în care formulează idei care sunt şi astăzi de actualitate: teoria educaţiei în familie. Organizarea şcolii sub aspectul actului de conducere este tratată în Legile şcolii organizate (1667). 2.Didactica Magna (Arta de a învăţa pe toţi totul) este publicată în 1632. Aceasta cuprinde: descrierea principiilor fundamentale ale didacticii, organizarea sistemu lui de învăţământ pe bază de clase şi lecţii, sistem răspândit astăzi în întreaga lume. 3.l.F. Herbart (1776-l841); după Immanuel Kant, este primul profesor universitar de pedagogie. La universităţile Jena şi Konigsberg, impune cursuri de pedagogie cu caracter permanent. 4.Sorin Cristea, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, 2000, passim. 5.Bernadette Merenne-Schoumacher, Didactica geografiei, Editura AII, f.a., p. 9. 6.Gheorghe Tănasă, Metodica predării învăţării istoriei în şcoală, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 9. 7.M. lonescu, l. Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 57. 8.l. Radu, M. lonescu, Experienţa didactică şi creativitatea, Editura Dacia, ClujNapoca, 1987, p. 36. 9.Ibidem, p. 63. 10.Ibidem, p. 37. 11.Andre de Peretti, Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 39. 12.Ibidem. 13.Ibidem, p. 45. 14.Legea învăţământului, nr. 84/1995. 15.Andre de Peretti, op. cit., p. 44. 16.ApudGh. Tănasă, op. cit, p. 24. 17.Vezi, în acest sens, A.D. Xenopol, Teoria istoriei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, pp. 7l-74. 18.Vezi pentru amănunte A.D. Xenopol, op.cit, pp.7l-l10. 19.A.D. Xenopol, op. cit, p. 71. 20.Ibidem, p. 25. 21.Ibidem, p. 27. 22.Henri H. Stahl, Probleme controversate în istoria socială a României, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, passim. 23.A.D. Xenopol, op. cit, p. 125. 24.în amintirea lui Nicolae lorga, Şedinţa de deschidere a Institutului „N.

lorga" din decembire 1941, Bucureşti, 1942, p.14. 25.A.D. Xenopol, op.cit., p. 80. 26.F. Braudel, Ectris sur l'histoire, Flammarion, Paris, 1969, p. 55.

27.Stolnicul Constantin Cantacuzino este fratele mai mic al domnitorului Şerban Cantacuzino. După studii la Padova, între 1666 şi 1668, călătoreşte prin Europa Centrală unde cunoaşte studiile umaniştilor, care îi asigură o cultură vastă. 28.Biblioteca Academiei mss. 1267, f. 207.

29.Cronicarii munteni, Ed. M. Gregorian, Bucureşti, f.a. 30.Ibidem, pp. 54-55. 31 Vezi pentru amănunte M. Popescu-Spineni, Români în izvoarele geografice şi cartografice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 174. 32.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, învăţământul românesc în date, Junimea, laşi, 1979, p.31. 33.ApudM. Popescu-Spineni, op. cit, pp. 214-215. 34.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, op. cit, p. 64.
35.Ibidem. 36.Ibidem, pp. 114-l15. 37.Ibidem, passim. 38.Simion Bărnuţiu, Pedagogia, laşi, 1870. 39.Petru Pipos, Metodica şcoaleiparalele, laşi, 1887. 40.Gh. Tănasă, St. Arsene, Istoria românilor, antică şi medievală, Culegere tematică şcolară, Chişinău, 1993, p. 6. 41.ApudGh. Tănasă, op. cit., p. 25. 42.Marin Dumitrescu, Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare, Bucureşti, 1904, passim. 43.Gh.N. Costescu, Metodica predării istoriei şi geografiei, Ed. H. Steinberg, Bucureşti, 1905; pp. 6-7. 44.N. lorga, Cum se predă istoria în şcolile noastre cu ocazia unui nou manual, Bucureşti, 1899, passim.

45.A.D. Xenopol, Despre învăţământul şcolar în genere şi în deosebi al istoriei, laşi, f.a.; idem, Teoria istoriei (în limba franceză), Ernest Leroux, Paris, 1908; ediţia românească tradusă de Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997.
46.N. lorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, Bucureşti, 1944. 47.l. Lupaş, Lecturi din izvoarele istoriei României, Bucureşti, 1928. 48.Gh. Biber, l. Biber, îndrumări metodice şi planuri de lecţii practice pentru învăţământul secundar, Bucureşti, 1935.

49.V.G. Karţov, Metodica istoriei U.R.S.S. pentru şcoala elementară, traducere din limba rusă, publicată de Ed. Cartea Rusă, în 1947 şi 1949, şi de Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, în 1953. 50.A.P. Averionov, A.V. Efimov, VA. Orlov, E.S. Sanin, Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlli-a, Editura de Stat Didactică şi Pedagogi că, Bucureşti, 1953. 51.C. Dinu (coordonator), Metodica predării istoriei patriei noastre în clasa a Vll-a, Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1959.
52.Cornelia Marinescu (coordonator), Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani, Predarea cunoştinţelor de istoria patriei la clasele I-IV, Editura

53. Bucureşti. 1968.Tatiana Gafar. 1968. Bucureşti. Metodica predări istoriei. . Didactică şi Pedagogică. Ed.Didactică şi Pedagogică.

cit. culegere de tematică şcolară. 1993. în „Tribuna învăţământului".Călin Felezeu.Gimnaziu. Chişinău.l.T. Didactică şi Pedagogică. Cuza.l. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei.142-l48.V. 1979. l. Mucica. Formarea sistemului de noţiuni în predarea isto riei c/s. 11114. în „Xenopoliana". N. Editura Gh. în Studii şi articole de istorie. Ştefan. Popa (coordonator).54. Bucureşti. Cuza din laşi.Ion Aurel Pop. I-IV. nr. Etnogeneza românească. Adrian Pascu.Ion R. Despre planul de învăţământ. 61. Bucureşti. 63. cercetări experimentale. 1998. 1996. pp. loniţă. 41. Prezent şi viitor în învăţământul nostru.167-l80. Gr. în „Revista de pedagogie". idem Istoria în şcoală: probleme actuale. Didactică şi Pedagogică. Giurescu. Bucureşti. manual pentru liceele pedagogice. Plesciuc. în „Studii şi articole de istorie". Metodica predării istoriei. nr. 1993. M. Dinu C. 1995. Programa şi manualele de istoria românilor. Laura Căpiţă. Perovici. 1991.Florea Stănculescu. Tănasă. Bucureşti 1979. Bucureşti. Modernizarea predării istoriei. 60. Rosuţ. . Rea Silvia Bărbulescu. Obiective şi conţinu turi pentru istorie .137-l42. 59. Didactică şi Pedagogică. tomul XXXIX. Dinu. O încercare de diagnoză asupra predării istoriei. în Analele Universităţii Al.Gh. Cluj-Napoca. Ed. în „Studii şi articole de istorie". 72-84. 2000. 12. M. Bogdan Teodorescu. pp. programe şi manuale. 1993. Cerghit. pp. LX-LXI. 1990. Ştefan Arsene. Tănasă.Marina Samoilescu. V-VII. serie nouă. Istoria românilor. Editura Universităţii Bucureşti. Bucureşti. Alexandru. Laura Căpiţă. Bucureşti. Tănasă. op. 55. LIX. Bucureşti. Universitatea Al. Laura Căpiţă. Caiet de practică pedagogică. Epoca antică şi medievală. Metodica predării istoriei. LX-LXI. Istorie. M. Ed. în „Studii şi articole de istorie". laşi. 57. Plesciuc. idem Folosirea izvoarelor istorice în lecţii şi în activităţile extraşcolare. Metodica istoriei patriei. 62. M. 1978.Gh. Plesciuc. Educaţie în spiritul democraţiei prin lecţiile de istorie.C. M. 1974. pp. 64. Ed. Mucica. Ed. Gh. 1991. Ed. 1976. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. Câteva consideraţii. 1999.T. Didactică şi Pedagogică. Perovici. 1997. 58. Craiova. pp. Gh. Pregătirea lecţiei de istorie. Didactică şi Pedagogică. Editura Presa Universitară" Clujeană. 56. Popeangă. 10. Cabinetul de istorie.

.. Alţi educatori ^e>..1..II... aşa cum reiese din figura următoare1..-'' Didactici Prac tici de înv Stare învăţării • '' Stăpânirea METODE Şl PEDAGOGICE . Formarea capacităţilor practice 14..... - > ^ $ \v Didactici *'-. Formarea capacităţilor şi a trăsă psihice complexe 1.. s^ •/ turilor XV /^ Universităţi Cunoştinţe ale departamentelor disciplinare Cunoştinţe ale ştiinţelor umane şi sociale .....OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 1..'~" generală . ^ ~ ... de perimetrul unei metodologii de învăţământ şi de o inginerie de învăţare. Achiziţionarea cunoştinţelor Achiziţionarea cunoştinţelor este un proces complex care depinde de mijloacele şi modurile de lucru cu colectivele de elevi.........OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 2.. OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 11... Formarea gândirii istorice 13..... Achiziţionarea cunoştinţelor 12....-* Pedagogia ^. ^ ....Alţi elevi \\ Instituţii şcolare şi universitare .... ABORDAREA OBIECTIVELOR PEDAGOGICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1.....' .

Gândirea istorică implică realizarea a două obiective majore: reconstituirea trecutului şi explorarea lui din punct de vedere genetic. Obiectivele generale ale istoriei cuprind achiziţionarea unor cunoştinţe legate de trecutul istoric al comunităţilor umane. Formarea gândirii istorice Acest obiectiv este într-o permanentă interdependenţă cu cunoaşterea istorică sau cu achiziţionarea de cunoştinţe în domeniul istoriei. clasificări (epoci istorice. pentru programa şcolară de istorie şi îndeosebi pentru manualele de istorie. -capacitatea profesorului de a implica elevul în procesul de cunoaştere în domeniul istoriei. pe baza principiilor promovate în istorie: toleranţă. în contextul în care. termeni. -sistemul ierarhizat de reguli după care sunt prezentate evenimentele istorice. timp istoric şi cultură. despre evenimente istorice şi cauzalitatea acestora. accesibilitatea conţinuturilor noţiunilor. deoarece practica este alimentată de surse teoretice"2. istoria este un bun public. conţinuturi clar determinate şi acceptate. Prin metodologii specifice. noţiuni şi concepte specifice unui sistem. motivaţionale şi atitudinale. Disciplina istorie permite achiziţionarea unui sistem integrat de cunoştinţe despre spaţiu. -experienţa didactică în domeniul care permite achiziţionarea de cunoş tinţe în slujba valorificării acestora. datorită valenţelor sale educative şi formative. faptelor şi evenimentelor istorice. totodată. funcţional şi axiologic.Achiziţionarea cunoştinţelor în domeniul istoriei depinde. datelor. Cunoaşterea. ierarhizare de reguli (convenţii. de mai mulţi factori: -calitatea. simboluri. în scopul pregătirii elevului pentru integra rea în societate. dezvoltarea unor capacităţi intelectuale afective. ierar-hizându-l. a determina rolul pe care l-a jucat acesta în evoluţia societăţii. Dintre scopuri amintim funcţia cunoaşterii şi funcţia practică sau formativeducativă. reprezentări). 1. pe baza metodelor activ-participative. aşadar. respect faţă de civilizaţii şi culturi. porneşte de la necunoaştere spre cunoaştere. atitudine pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia societăţii. Asocierea elevului la demersul de învăţare şi de progres presupune. A gândi istoric înseamnă a cunoaşte şi a analiza cauzele care au generat un eveniment istoric. proces de reflectare a realităţii.2. Achiziţionarea cunoştinţelor trebuie pusă în legătură cu expresia lui Curt Lewin: „nimic nu este mai practic decât o bună teorie. evenimente cu implicaţii în evoluţia societăţii). cunoaşterea istorică asigură formarea unor noţiuni şi concepte subordonate unor scopuri precise şi operaţionale. . principii.

foarte importantă ca disciplină de studiu şi cercetare cât şi ca posibilitate de modelare a caracterelor noii generaţii"3. planşe. motivaţionale şi afective. fapte. — să întocmească rezumate. referate. noţiuni. —să explice fenomene istorice. O trăsătură motivaţională este patriotismul local şi naţional. documente istorice. -să devină conştienţi de necesitatea conservării patrimoniului istoric al omenirii şi a patrimoniului naţional. dicţionare. curiozitatea. Mai mult ca oricare altă ştiinţă.). concluzii. Arnold Toynbee. manuale. plăcerea de a cunoaşte mai multe fapte. -să devină conştienţi de necesitatea unei atitudini civice pozitive în ceea ce priveşte unele evenimente şi evoluţii social-politice la care participă (atitu dine pozitivă în societate). a cerceta.. Apartenenţa la o naţiune. cărţi. Aşa încât istoria este foarte importantă pentru scopuri prezente. în urma studierii unor ma nuale. faţă de problemele globale ale omenirii. faţă de drepturile omului. de asemenea. implicarea ei în formarea capacităţilor practice şi psihice: „Niciodată nu poţi înţelege un eveniment de care te ocupi fără să priveşti în urmă de-a lungul istoriei. procese istorice. diapozitive etc. după vizite la muzeu. istoria cultivă. iar ştiinţa istoriei este.3. în acest sens. într-un interviu acordat revistei „Magazin istoric". Form area capacităţilor şi a trăsăturilor psihice com plexe Capacităţile şi trăsăturile psihice complexe ocupă un loc aparte în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. vizionarea unor filme documentare. prin care elevii pot: —să utilizeze o metodologie de cercetare a realităţii istorice prin docu mente de epocă. a descoperi). cu o . monede etc. imagini. Formarea trăsăturilor motivaţionale se realizează prin stimularea motivelor cognitive (a şti. faţă de istoria naţională a românilor (în sensul cunoaşterii evenimentelor şi faptelor istorice cu implicaţii deosebite în evoluţia naţiunii române). atracţia pentru istorie. Formarea trăsăturilor afective vizează posibilitatea descoperirii adevărului istoric. hărţi istorice. 1. Studierea istoriei permite formarea atitudinilor pozitive faţă de trecutul istoric. evenimente din istoria universală şi naţională. cunoaşterea trecutului istoric prin studierea istoriei românilor în şcoală determină patriotismul naţional. Cunoaşterea apartenenţei la o comunitate determină patriotismul local. Form area capacităţilor practice Predarea istoriei în şcoală permite formarea şi dezvoltarea unor capacităţi practice. Sunt vizate în primul rând trăsăturile ati-tudinale.1. __să utilizeze conştient sursele de informare (documente. pornindu-se de la documentele istorice.4. sublinia utilizarea istoriei.

eficacitate deosebită. ideile de patrie şi patriotism. de dăruire şi .

încrederea în capacităţile cognitive. Se adeverea ceea ce spunea Paul Valery. ea justifică orice şi nu ne învaţă absolut nimic"4. profesorul. conform scopurilor urmărite. ataşament. adevărul istoric a lipsit din cărţile de istorie până în 1989. care pot cuprinde durata unui ciclu de învăţământ sau mai mult. societate permite formarea trăsăturilor afective. culturale. Considerăm că adevărul istoric este o convenţie stabilită de istorici şi de cercetători. propagandistice. fără aprecieri de valoare. pentru îndeplinirea celor mai nobile idealuri pe care le-a nutrit naţiunea română: independenţă. istoria. scria Xenopol. Restructurarea şi abordarea conţinuturilor perioadei contemporane pe baza adevărului istoric au eliminat interpretările în spiritul ideologiei marxiste. se obţin imagini istorice diferite. problema adevărului istoric este controversată. Din aceste considerente. sau o istorie globalizată cu o exaltare a anumitor valori culturale. Capacităţile şi trăsăturile psihice se realizează în perioade de timp diferite. în cazul în care convingerile şi împrejurările reale lipsesc. democraţie. în scopuri ideologice. în lupta continuă de formare a omului necesar unei societăţi democratice şi pluraliste. „Adevărul istoric". trebuie să se abţină de a judeca şi a aprecia evenimentele istorice. stări emoţionale de simpatie. toate acestea determină curiozitatea de a învăţa.spirit de sacrificiu. totalitare. pace. atracţia pentru trecutul istoric. „nu rezidă decât în reproducerea realităţii faptelor petrecute. Este o istorie mitizată. Denaturat. Cunoaşterea adevărului istoric despre un eveniment. de abordare a conţinuturilor pe principii globaliste. în sensul că nu sunt altceva decât proiectarea acestora asupra trecutului. imaginea eforturilor prin care s-a realizat progresul este un imbold în acţiunea de emancipare a individului pentru crearea unei societăţi progresiste. în 1931: „Istoria este produsul cel mai primejdios al intelectului nostru. dar şi ca ştiinţă traversează o perioadă de restructurare. în prezent. îndeosebi în ceea ce priveşte epoca contemporană. sau dimpotrivă. precum şi a cauzelor acestora şi nu în opinia personală pe care o putem avea asupra acestei realităţi"5. . Obiectivele generale şi cele specifice istoriei sunt precizate de programele şcolare pe ani de studiu. de respingere. în societăţile închise. epocă istorică. interesele şi nevoile prezentului determină ideologizarea istoriei. Rescrisă permanent. ca de altfel şi istoricul. în comparaţie cu epocile anterioare. pluraliste. La rândul lor. ca obiect de studiu.

deoarece exprimă un rezultat al instruirii. învăţământul tradiţional. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie 26. de referinţă). Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor 25. comportamentale. structuri etc. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor 24. materializat în termeni de comportament al elevului8. •obiective cu generalitate medie sau obiective specifice (intermediare. • obiective operaţionale (concrete.informaţionale . forme. formative). atitudini realizabile pe ani sau cicluri de învăţământ16. cunoştinţe. Tânasă) . Numite scopuri ale educaţiei12. acumulate de Nivele.2. Funcţiile obiectivelor operaţionale 2. transmite cunoştinţe. ţinte sau finalităţi ale educaţiei13. informaţionale. dar şi unele capacităţi moralestetice. deprinderi. Consideraţii generale 22. de la tipul de schimbări care se pot realiza în procesul de învăţământ în ceea ce priveşte personalitatea elevului6. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie 23. obiectivele generale sunt sistematice şi au un grad mare de abstractizare14.formative c Ierarhia obiectivelor educaţionale (după Gh. intelectuale. O definiţie a obiectivului pedagogic trebuie să pornească de la intenţionalitatea procesului instructiv-educativ. Obiectivele generale sunt raportate la întregul sistem educativ15 şi vizează competenţe largi. ale sistemului educativ Lecţii şi secvenţe didactice a Finalităţile sau scopurile educaţiei b Obiective specifice (intermediare) Obiective operaţionale: . Ele pot avea un aspect formal sau informai. Aspectul formal presupune dezvoltarea capacităţilor native intelectuale. care vizează însuşirea unor atitudini comportamentale: morale. Aspectul informai are în vedere asimilarea valorilor culturale esenţiale. Obiectivul pedagogic constituie o problemă cardinală7. disting trei categorii de obiective: •obiective generale la nivelul sistemului educativ (scopuri ale educaţiei). afective. didacticii10 şi metodicii predării istoriei sau al altor discipline de învăţământ11.1. Specialiştii în domeniul pedagogiei9. predominant informativ.S. Consideraţii generale Pentru abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei sunt necesare câteva precizări privind conceptul de obiectiv. neglijează achiziţiile în domeniul formării personalităţii. Taxonomia lui B. OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 21.

dezvoltă ataşamentul faţă de aceste idealuri. — o coordonată verticală. Permite prin lecţiile de cultură. dar în acelaşi timp. participarea. în urma căreia se realizează comportamentele propuse până la sfârşitul instruirii. estetice. concluzii care cultivă idealuri de egalitate. Istoria. . care vizează: -atitudini şi valori cu caracter formativ: respectul de sine şi respectul faţă de altul. formal şi informai. de organi zare politică sau de interferenţe religioase şi culturale. Ca o concluzie: obiectivele specifice intermediare se referă la .. dar şi o abordare interdisciplinară. -cunoştinţe. docu mente istorice etc. în interdependenţa lor. cu obiective pedagogice specifice educaţiei intelectuale. Realizarea acestor obiective depinde de atitudinea tuturor educatorilor19. Sorin Cristea18 menţionează trei coordonate principale pentru proiectarea procesului de învăţământ: . cooperarea. cunoştinţe furnizate de istorie şi care au un caracter formativ prioritar.o coordonată transversală. -competenţa. Acest model presupune voinţă politică. profesional. care vizează învăţământul preşcolar. capacitatea de a concepe imaginea unei lumi mai bune. prin lecţiile de civilizaţie.o coordonată orizontală. dezvoltă gândirea critică. primar. -abordarea curriculară a planului de învăţământ. cu obiective specifice disciplinelor de învăţământ. UNESCO17 propune un model al obiectivelor pedagogice. care determină gândirea critică. prin conţinuturi. deschis sau flexibil. deschidere spirituală. fără a se renunţa la expe rienţa românească. prin conţinu turile referitoare la evoluţia economică. tehnologice. -abordarea sistemică a planului de învăţământ. informaţii. Conţinuturile programelor şi manualelor. Istoria — ca ştiinţă sau obiect de învăţământ — vizează cele două aspecte. Obiectivele cu generalitate medie reflectă „conţinuturi plasate intermediar între obiectivele generale care nu sunt altceva decât criterii şi direcţii ale evoluţiei învăţământului la nivel de politică a educaţiei şi cerinţele determinate de procesul de predare-învăţare-evaluare". socială şi politică. acceptarea diver sităţii sub toate aspectele menţionate. imaginaţia şi afirmarea de sine. toleranţa.omenire. liceal. morale. abordează evenimentele istorice cu spirit critic. fizice. ataşament faţă de dreptate şi pace. liber tate. obiective realizabile în procesul de predare-învăţare a istoriei. gimnazial.

fiecărei trepte de învăţământ sau pe discipline de învăţământ.2. de performanţă sau performative21. obiective comportamentale. obiectivele operaţionale presupun două sensuri22: .obiectivele urmărite prin procesul de învăţământ specific unei etape (învăţământul general obligatoriu). 2. de alţii. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie Definite de unii cercetători ca obiective pedagogice concrete20.

într-un cuvânt. imediate. pe termen scurt şi uşor verificabile. manifestări observabile. Cerghit şi Viorica Lupu. Operaţionalizarea presupune şi impune ca obiectivul să fie enunţat în funcţie de elev şi să se refere la activitatea elevului. 2. -prin precizarea condiţiilor specifice de manifestare a comportamentelor. Operaţionalizarea obiectivelor presupune: -deducerea unor obiective concrete din obiectivele generale.un sens general care se referă la transpunerea unui obiectiv în termeni de operaţii. . Au un caracter formativ prin implicarea elevului în procesul de predare-învăţare. Sarcinile particulare. analitice. — un sens tehnic „care reclamă enunţarea obiectivului sub forma compor tamentelor observabile şi măsurabile". prezentau în acest sens o definiţie a obiectivelor operaţionale: „Marea majoritate a acestora se exprimă prin modificări cantitative.3. -stabilirea criteriului folosit pentru evaluare. La obiectul istorie. progres în ceea ce priveşte nivelul capacităţilor intelectuale. Strategia de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice este o activitate realizată de profesor prin proiectul de lecţie30 şi se referă la ansamblul operaţiilor de trecere. în procesul de predare-învăţare. în comportamentul sau în conduita elevului"23. I. pe care trebuie să le realizeze elevul în procesul de predare-învăţare. -cunoaşterea de către elev a condiţiilor în care performanţa va fi formu iată şi evaluată. Ele permit profesorului observarea acestor performanţe 28 după fiecare secvenţă a lecţiei. Din aceste considerente sunt numite ţinte concrete ale activităţii didactice24. procese concrete. -transformarea acestor obiective în sarcini. acţiuni. de la abstract la concret.. vizând comportamentul ţintă într-o situaţie de învăţare31. Obiectivele operaţionale sunt segmente ale lecţiilor26 şi se referă la ceea ce face elevul şi nu la ceea ce face profesorul 27. în Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. Sunt cunoscute trei criterii de operaţionalizare a obiectivelor: -acţiuni ale elevilor care să determine achiziţii. -în termeni de comportamente. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor Operaţionalizarea obiectivelor diferă de la autor la autor. enunţate29: — în funcţie de elev. neajungându-se la un model unic. Obiectivele operaţionale pot fi precizate. -în termenii performanţei. întreprinse de elev în procesul de predareînvăţare sunt enunţuri care descriu performanţa elevului şi permit analiza progresului realizat de acesta în comparaţie cu obiectivele din tema anterioară25. capacităţi.

clasificaţi. afectiv şi psihomotor. Identificaţi caracteristicile fiecăruia.) Stabilirea criteriilor de verificare. Profesorul acordă un timp de lectură..după citirea documentului istoric. sinteza şi achiziţia de cunoştinţe.. —cu ajutorul textului. Proiectarea obiectivelor operaţionale trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă (ani de studiu). a cauzei evenimentelor istorice etc. 100% anii de domnie etc.restricţie în procesul instructiv-educativ. a noţiunilor. Stabilirea timpului necesar acţiunii elevului este o condiţie care vizează nivelul reuşitei sub aspect formativinstructiv. cum sunt: enumeraţi. Operaţionalizarea obiectivelor de conţinut impune folosirea verbelor de acţiune. executaţi o hartă a Egiptului antic. . Observaţi aceste două vase de ceramică. împărţită în două grupe. identificaţi. evaluare. Exemplu: profesorul propune spre lectură un document istoric. S-au stabilit astfel condiţiile în care are loc situaţia de învăţare.operaţionalizarea obiectivelor se referă la conţinuturi cu caracter prioritar informativ. —utilizând acest text. Formulările profesorului sunt importante. întocmire de eseu etc. — criteriul modelului de evaluare: itemi de evaluare. de stabilire a progresului la nivelul fiecărei secvenţe de predareînvăţare.proporţia reuşitei: 60% cauzele. de nivelul de performanţă diferit de la o clasă la alta. însuşire a cunoştinţelor are în vedere: analiza. . enunţaţi. în ceea ce priveşte criteriul de verificare. definiţi. Analizaţi fiecare vas în parte. Clasa. —instrumente oferite elevilor. interzicând citirea manualului sau a concluziilor din manual referitoare la evenimentul istoric cuprins în document. comparaţi situaţia x cu situaţia y. Formulările menţionate de literatura de specialitate pentru precizarea condiţiilor de învăţare sunt: . lecturează documentul istoric. descrieţi. dar şi la obiectivele concrete de ordin cognitiv. obiectivul trebuie să precizeze: — nivelul cunoştinţelor: cunoaşterea timpului istoric. rezolvaţi. alegeţi din aceste vase de lut pe cele specifice culturii x etc. Exemplu: Urmăriţi pe hartă deplasarea armatelor lui Alexandru Macedon. Operaţionalizarea presupune condiţii didactice care includ: —informaţii şi instrucţiuni. . deoarece direcţionează activitatea elevilor. de evaluare. Performanţa poate fi minimală sau maximală. (Exemplu: Diferenţiaţi două etape ale revoluţiei din Anglia.

scopurilor. psihomotorii Obiective specifice diferitelor obiecte de învăţământ Obiective operaţionale Schemă ce indică etape progresive în derivarea obiectivelor operaţionale b) prezentarea obiectivelor concrete ca sarcini didactice care descriu comportamentul şi performanţa pe care le va dovedi elevul în timpul unei activităţi (lecţie). strategii ale funcţionării sistemului de învăţământ Scopuri Rezultatele ce se aşteaptă să se realizeze în diferite niveluri sau tipuri de şcolarizare Obiective generale. Această trecere se realizează prin derivare. afective. Operaţionalizarea are două sensuri: a) trecerea progresivă de la nivelul finalităţilor. de nivelul de performanţă al elevilor (medie sau maximă). . la formularea obiectivelor operaţionale. obiectivelor generale. operaţionalizarea este strâns legată de măiestria pedagogică a profesorului. de experienţa pedagogică. de pregătirea metodică şi de specialitate.2. după următoarea schemă32: Concepţia despre dezvoltarea societăţii l______ Concepţia despre om Concepţia despre cunoaştere Idealul educaţional Finalităţi. cognitive. orientări.4. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor La obiectul istorie.

exprimate în verbe de acţiune. G1 cauzele generale ale unui eveniment istoric G2 cauzele specifice şi factorii care le condiţionează G3 cauzele generale ale perceperii Ex : On = în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. atitudini faţă de cunoaştere.. Diferenţierea grupelor de lucru în clasă este rezultatul testelor predictive şi al testelor de progres.: On = La sfârşitul sau în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice.Această prezentare de ansamblu este necesară pentru a reliefa interdependenţa dintre obiective şi importanţa cunoaşterii lor de profesor. Este necesară o exemplificare: Obiectivul operaţional Sarcina de învăţare Ex. în care sarcinile şi situaţiile de învăţare sunt derivate din obiectivele operaţionale. G1 elementele de asemănare G2 elementele de deosebire G3 elementele de asemănare şi deosebire Aceste exemple pot fi un model pentru elaborarea sarcinilor şi situaţiilor de învăţare a conţinuturilor lecţiilor de istorie. informaţii logice. Sarcinile de învăţare sunt enunţuri formulate de profesor pe baza verbelor de acţiune. S On este sarcina şi situaţia de învăţare derivată din obiectivul operaţional. harta etc. unice prin natura lor. document istoric etc. iar G1. derivate din obiectivele operaţionale elaborate de profesor în concordanţă cu programa şcolară. în exemplul nostru. în funcţie de acestea. strategii cognitive. să exprime elementele de asemănare şi deosebire dintre evenimente istorice asemănătoare S On exprimate. să distingă dintr-un document istoric un număr de cauze ale unui eveniment istoric. Gn sunt grupe de elevi cu ritmuri diferite de învăţare. Pentru conţinuturile stabilite de programe la obiectul istorie. precizate. Sunt necesare câteva precizări privind activitatea în clasă la obiectul istorie. dar diferenţiate prin raportul performanţei34. din textul. S On identificate în text.. al procesului evaluator din activitatea de predare-învăţare. adresate elevilor. . Prezentăm mai jos un model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut. deprinderi motorii. Obiectivele concrete de conţinut33 concentrează sarcini didactice prin: deprinderi intelectuale. On este un obiectiv operaţional oarecare. această modalitate presupune corelarea sarcinilor concrete cu acţiunile elevului. documentul istoric.

Deprindere motorie • capacitate exprimată prin: rapiditate de a sesiza.grupurile sunt mobile.. exemplifică — noţiuni. cunoştinţe b)defineşte — exprimând verbal relaţia din tre două sau mai multe evenimente sau generalizări (noţiuni. judecăţi) c)raportează — stabileşte relaţii între eveni mente 4. Sarcinile de învăţare desprinse din obiectivele operaţionale permit realizarea progresului în acţiunea de cunoaştere şi însuşire a noţiunilor. Informaţie verbală •învăţarea noţiunilor •învăţarea judecăţilor (raporturi între noţiuni) •învăţarea raţionamentelor (raporturi între judecăţi) a)elaborează probleme şi situaţiiproblemă b)rezolvă probleme şi situaţii-problemă c)inventează probleme şi situaţiiproblemă a)enunţă — denumiri. Strategie cognitivă •un ansamblu de deprinderi intelectuale deplin integrate în activitatea de învăţare •„o deprindere intelectuală superioară"..) c)clasifică (ordonează ierarhic. arta profesorului de a implica elevii în activităţile de cunoaştere specifice istoriei. conceptelor. evenimentelor istorice35.e a)discriminează (sesizează stimuli care diferă prin una sau mai multe dimensiuni) b)identifică (o clasă de proprietăţi a unui obiect. de a localiza. A c ţiu n e a e le v u lu i — e x p rim a tă O b ie ctivu l p e d a g o g ic c o n cre t p rin tr-u v e rb c a re c o n fir m ă n c a p a c ita te a v iz a tă — în te rm e n i d e r e a liz a reo b ie ctivu lu i p ed ag o g ic a c o n ţin u t c o n cre t 1 Deprindere intelectuală •primul instrument al instruirii •solicită diferite niveluri de performanţăcompetenţă vezi obiectivele concrete: a . fapte. categorii) d)demonstrează (prin reguli constante în situaţii variate) e)generează (utilizează reguli complexe care permit rezolvarea unor probleme noi) 2. de a identifica execută (acţiune-mişcare corporală care implică activitate musculară în anumite standarde — vezi calităţile deprinderii motrice) . specializată la nivel de aptitudine/capacitate în elaborarea şi rezolvarea problemelor şi a situaţiilor-problemă 3. pe baza performanţelor din sarcinile de învăţare diferenţiate. profesorul de istorie realizând modificările adhoc. demon strează conceptual. în această activitate intervin experienţa.

) Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut .5. Atitudine cognitivă • stare internă care influenţează elevul/ studentul în alegerea acţiunii/operaţiilor didactice pe criterii valorice alege (optează pentru o clasă de acţiuni/ operaţii personale care exprimă tendinţe pozitive-negative faţă de anumite „obiecte.de exemplu: gândire. convergenţă-divergenţă etc. evenimente sau persoane" -.

a relata. pe comportamentul final al elevului. a redefini a interpreta. C o m p e te n ţe v iza te P erfo rm an te po sibile / acţiu n ea e le vu lu i/ studentului __________________. a standardiza.. a extrapola. 2. a detecta 5. a argumenta. a distinge. ANALIZĂ pentru: a)căutarea elementelor b)căutarea relaţiilor c)căutarea principiilor de organizare a distinge.. a se servi de. a evalua Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin cognitiv. a estima. a alege. centrată asupra comportamentelor observabile. teorii. a determina 3. a transforma. a aminti._________.. .. a valida. CUNOAŞTERE (date. a identifica. APLICARE (a noilor cunoştinţe) a aplica....Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice concrete. a demonstra a extinde.. a decide a compara. a identifica. a evalua. a analiza. a formula. a recunoaşte a analiza.. a ilustra. metode. a judeca. a planifica. EVALUAREA prin: a)critica internă b)critica externă a judeca. la obiectul istorie. SINTEZĂ pentru: a)crearea unei opere personale b)elaborarea unui plan de acţiune c)derivarea unor relaţii abstracte dintr-un ansamblu a scrie.. a produce a proiecta. a contrasta. a argumenta. ÎNŢELEGERE / capacitatea de raportare a noilor cunoştinţe la cunoştinţele anterioare prin: a)transpunere b)interpretare c)extrapolare a „traduce".. a generaliza a utiliza. a recunoaşte. clasificări. solicită profesorului o proiectare complexă... a deduce a distinge. a compara. a sintetiza 6. categorii) a defini. termeni.J 1. a explica. a reorganiza.. a clasifica a restructura 4.. a propune a deriva. aplicabil la orice nivel (formă) .

o activitate a colabora conform unor norme manageriale (ierarhie pe verticală şi pe orizontală). a combina a alege. a acorda asistenţă. a practica. a acumula. a-şi petrece timpul liber într-o activitate a-şi spori competenţa prin. CARACTERIZAREA (valorică) prin: a) ordonarea generalizată b) a se conforma.Competenţe viza Performante posibile / acţiunea elevului/studentului 1 RECEPTAREA prin: a)conştientizarea mesajului b)voinţa de a recepta c)atenţie dirijată sau preferenţială a diferenţia. a formula. a teoretiza o temă a organiza. a renunţa. o acţiune. a asculta. ORGANIZAREA prin: a)conceptualizarea unei valori b)organizarea unui sistem de valori 5. a omogeniza __________________________ __________________________ caracterizare a globală autocaracteri zare globală a revizui. a compara. a discuta. a protesta. a face aprecieri valorice legate de o activitate. a evita. a încuraja. o acţiune a dirija. a specifica a ajuta. a răspunde corporal. a aproba a oferi spontan. a (se) juca. a-şi asuma o sarcină. a dezbate. a defini. a schimba.. a rezista la condiţii de schimbare . a fi apreciat. a armoniza. a nega a discuta. a controla 2. a diviza a accepta. a aclama.. a abstrage. a izola. REACŢIA/ RĂSPUNSUL prin: a)asentiment b)voinţa de a răspunde c)satisfacţia de a răspunde 3. VALORIZAREA prin: a)acceptarea unei valori b)preferinţa pentru o valoare c)angajare_______________ 4. a completa. a subvenţiona a argumenta.. a separa. a aplauda. a rezolva. a urma.

aplicabil la orice nivel (formă) .Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin afectiv.

Conceptul de taxonomie desemnează descrierea. au avut în vedere: . DISPOZIŢIA: a)mintală b)fizică c)emoţională ex: a cunoaşte instrumentele necesare unei lucrări în cabinetul de istorie ex: a lua poziţia necesară pentru a arăta la hartă ex: a fi dispus să execuţi o operaţie tehnologică. a vedea. — domeniul psihomotor: condiţii motrice. clasificarea şi explicarea obiectivelor prin trei mari domenii de încadrare a obiectivelor36: -domeniul cognitiv: asimilarea de cunoştinţe. Bloom). AUTOMATISM — deprinderi deprinderea de a arăta la hartă.S. fără a pierde eficienţa 7. formarea de deprinderi intelectuale. convingeri. CREAŢIA a realiza sinteze. 6.Competente vizate 1. poziţionarea trupelor care se confruntă într-o bătălie etc. atitudini. a pipăi 2. . vizând modele ale unor evenimente istorice (poziţionarea trupelor într-o bătălie. eseuri Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin psihomotor.domeniul cognitiv (B. Taxonomiile care s-au impus. eveniment istoric. — domeniul afectiv (Laudsneere). pe calculator sau pe o hartă mută) 3. -domeniul afectiv: formarea de sentimente. aplicabil la orice nivel (formă) Literatura de specialitate prezintă multiple variante de tehnici de operaţionalizare a obiectivelor (taxonomii). deprinderea de a realiza o hartă istorică etc. 4. PERCEPŢIA prin: a) stimularea senzorială Performanţe posibile / acţiunea elevului / studentului a auzi. ADAPTAREA a modifica voluntar mişcările în condiţii dificile. REACŢIA DIRIJATĂ prin: a)imitaţie b)încercări şi erori ex: a descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o operaţie practică care vizează localizarea pe hartă a unei localităţi istorice.

.domeniul psihomotor (Simpson). .

Taxonomia la B. Bloom a fost elaborată în 1951 şi cuprinde două secţiuni: cunoaştere. •cunoaşterea clasificărilor. Achiziţionarea de cunoştinţe cunoaşterea redarea reproducerea 2. prezentăm elementele cele mai importante privind ierarhizarea obiectivelor. Acestea trebuie privite ca scheme elastice care trebuie acomodate cu structurile particulare ale istoriei.Sistemele de clasificare pe aceste trei dimensiuni ridică probleme de cunoaştere a acestor clasificări şi. situaţii noi Analiza semnifică capacităţile de gândire analitică. •cunoaşterea regulilor. hârtii istorice etc. . •cunoaşterea modelelor. Deprinderile şi capacităţile se referă la obiectivele formative. în al doilea rând. •cunoaşterea secvenţială. Comprehensiunea sau înţelegerea neformalului reformularea în termeni proprii a unei disfuncţii interpretarea unui document. Bloom ierarhizează obiectivele informative şi formative. deductivă. în ceea ce priveşte ierarhizarea modelelor. pe baza analizei de relaţii (raporturi logice. Pentru cunoaşterea acestor taxonomii. logică. y • cunoaşterea principiilor şi legilor. noţiuni. comentarea unui experiment de viaţă evidenţierea consecinţelor şi implicaţiilor unor fenomene istorice Aplicarea presupune utilizarea de către elev a noţiunilor şi regulilor asimilate anterior pentru a explica concepte. cauzale) analiza principiilor de organizare ACHIZIŢIONAREA cunoştinţelor presupune: •cunoaşterea faptelor istorice.S. Taxonomia lui B. deprinderi şi capacităţi. Cunoaşterea se referă la obiectivele de factură informativă.S. G : Denumirea Scopul pe care îl exprimă: 1. după cum urmează: N r. •cunoaşterea criteriilor.

documentelor istorice. recunosc şi indică elemente caracteristice vieţii economice. cu conţinut istoric. din expunerea profesorului. a unor elemente particulare care pot individualiza noţiuni. consecinţe privind un eveniment istoric. epoca contemporană). epoca modernă. Taxonomia lui Bloom presupune tipuri de învăţare fără de care obiectivele nu pot fi realizate. •noţiuni cu privire la organizarea statală şi politică. ANALIZA presupune: •analiza relaţiilor dintre evenimentele istorice. fapte. hărţi etc. viaţa economică. •transferul informaţiilor de la un conţinut istoric la altul.COMPREHENSIUNEA (înţelegerea informaţiilor) presupune: •transformarea. Cunoaşterea faptelor particulare presupune cunoaşterea spaţiului istoric. fotografii. •evaluarea pe criterii externe. protoistoria. pe care elevii le pot defini pe parcursul procesului de predare-învăţare. identifică informaţiile din mai multe documente istorice. •noţiuni cu privire la viaţa socială. •producerea unei lucrări personale. în acest sens este necesară o armonizare a taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare. pe baza unor documente. descriu monumente. antichitatea. populaţie. •interpretarea evenimentelor istorice. din vizualizarea unui diapozitiv sau obiect arheologic. războaiele. •noţiuni cu privire la viaţa culturală şi religioasă. Toate acestea trebuie structurate pe epoci istorice (preistoria. •analiza principiilor de organizare. evul mediu. •formarea de judecăţi de valoare. SINTEZA presupune: •definirea unui concept istoric. •elaborarea unui plan de acţiune sau cunoaştere a unui eveniment istoric. Ierarhizarea este realizată de Gagne: . •analiza elementelor componente ale unui fapt istoric. •noţiuni cu privire la viaţa economică. EVALUAREA presupune: •evaluarea pe criterii interne. •elaborarea unui plan al unei acţiuni de cunoaştere istorică. concepte etc. Pentru fiecare temă în parte se pot formula întrebări. evenimente. Elevii. pe baza activităţilor de învăţare. şi se referă la mediu geografic. fotografii etc. locuri. Cunoaşterea terminologiei presupune formarea sistemului de noţiuni specifice istoriei: •noţiuni cu privire la timpul istoric şi spaţiul istoric. din citirea unui document.

vizează formarea deprinderilor şi capacităţilor intelectuale. cunoaşterea principiilor şi teoriilor istorice. Bloom presupune obiective informative şi obiective formative.S. criteriile după care se realizează această clasificare. . Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie Taxonomia lui B.Categoria de obiective (Bloom) Tipurile de învăţare cu care se realizează eficient obiectivele (ierarhia lui Gagne) învăţare prin descoperire Domeniul cognitiv EVALUARE SINTEZĂ X ^ ^ Rezolvare de probleme Obiective din înlănţuiri motorii Armonizarea taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare (după loan Jinga.S. principii. B. b. Taxonomia lui B. cunoaşterea elementelor generale ce aparţin unui domeniu de activitate. înţelegerea: interpretarea. trăsături etc. cunoaşterea metodelor. C. Btoom aplicabilă la obiectul istorie presupune: A. Achiziţionarea cunoştinţelor specifice disciplinei istorie: a. Aplicarea. Negreţ) 2. transformarea şi transferul de cunoştinţe în domeniul istoriei. I. Obiectivele informative implică cunoaşterea de către elevi a terminologiei specifice a datelor particulare referitoare la evenimente istorice. urmărite prin lecţiile de istorie. cunoaşterea faptelor particulare (cauze.).5. clasifi carea evenimentelor. cunoaşterea căilor care permit prelucrarea secvenţelor lecţiei. Obiectivele formative. c. Taxonomia lui B. cunoaşterea datelor particulare (terminologie specifică disciplinei isto rie).S.

.

antic. relaţiilor. cauzelor. revoluţie... sunt situate pe aceeaşi treaptă cu obiectivele concrete. Cunoaşterea terminologiei. —cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice: hrisov. cultură. Noţiunile sunt foarte bine formulate în programele de clasa a V-a şi a Vl-a (publicate în „Studii şi articole de istorie"). -înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric: spaţiu mediteranean. ale obiectului arheologic dintr-o epocă etc. cultură. daco-get. observării unui obiect arheologic. Sinteza: definirea unui concept istoric.. Fiecare treaptă specifică unei anume categorii de obiective cuprinde verbe care indică acţiuni necesare cunoaşterii conţinuturilor. •indică. stat. precum şi activităţile de învăţare specifice fiecărui an de studiu. PE: Recunoaşteţi. cunoaşterii spaţiului istoric şi geografic. în activitatea de învăţare.. Obiectivele operaţionale (de referinţă) au în vedere: — timpul istoric: eră. E. evoluţie. pe baza vizionării unui diapozitiv. —însuşirea deprinderii de muncă intelectuală.. a unei hărţi.. caracteristicile fenomenului istoric. Proba de evaluare (PE).Să definească: conceptele de răscoală. Treapta I. . edict. —înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. veac.. cunoaşterii cauzalităţii evenimetelor istorice.. deceniu. Câteva exemple sunt necesare: Obiectivul l (O. Probele de evaluare. trepte pentru achiziţionarea cunoştinţelor şi pentru formarea capacităţilor şi deprinderilor intelectuale. Obiectivul III (O3). convenţie.. dezvoltare ale evenimentelor istorice. Ce este? Definiţi. cetatea . principiilor de organizare. Obiectivul II (O2) — Să recunoască scrierea... informative sau formative..) . tratat. elaborarea unui plan de acţiune. Analiza: analiza cauzelor. din imaginile sau modelele grafice prezentate. an. personalitatea.. război. elevii: •precizează aşezarea geografică a unui imperiu. a evoluţiei. identificaţi. datelor istorice. pe baza citirii unui document istoric. epocă istorică. secol.. .. a desfăşurării. revoluţie. PE: Să distingă caracteristicile. care implică însuşirea noţiunilor.. —descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice.. F...însuşirea şi folosirea limbajului specific: naţiune. oraş etc. specificându-se domeniile de activitate didactică urmărite. Evaluarea: pe baza de criterii interne sau prin criterii externe.D. evenimentelor. Operaţionalizarea obiectivelor la obiectul istorie presupune pentru fiecare categorie de obiective. factorii etc..

. • documente istorice. le precizează. PE — Identificaţi zona în care s-a creat statul egiptean. evocate mintal. PE — Descrieţi importanţa Nilului pentru locuitorii Egiptului antic. liber. acceptate de istorie. PE — Indicaţi câteva aşezări înfloritoare. for mulează exprimări legate de cronologie. •formelor: modul de organizare a unei societăţi etc. ocupaţia. a convenţiilor. Fn activitatea de predare-învăţare. clasificând şi informaţiile desprinse din lecturarea lor. Treapta 2— presupune cunoaşterea: •regulilor (a cauzelor unui eveniment istoric. le descriu. PE — Precizaţi.•identifică.Să precizeze ce ocupaţii au fost determinate de revărsarea Nilului. Acestea sunt fapte particulare sau particularităţi pe care elevii. prin acţiunea unui eveniment istoric. existenţa mai multor versiuni asupra aceluiaşi fapt istoric. 04 — Să menţioneze importanţa Nilului pentru Egiptul antic. sub îndrumarea profesorului. descriu: •relaţia dintre om şi spaţiu istoric. în texte şi documente istorice. locuri şi personaje. imagini care reprezintă evenimente istorice. teritoriu. determinate de practicarea agriculturii. •recunosc diferitele tipuri de hărţi. schimbările dintr-un spaţiu istoric. pe baza citirii hărţii şi a documentelor prezentate pe grupe. pe baza activităţilor de învăţare organizate de profesor. referitoare la un fapt istoric). obiecte. natura documentului istoric. folosind date. relaţia cauză-efectacţiune. PE — Care este consecinţa dezvoltării agriculturii şi a celorlalte ocupaţii? 09 — Să identifice zona creării statului egiptean. 06 — Să specifice ce a însemnat practicarea agriculturii. le indică. •simbolurilor: semne. le identifică. •un eveniment istoric. PE — Care este consecinţa practicării agriculturii? Oj — Să indice aşezările umane de pe valea Nilului. elevii. pe care elevii . informaţiile referitoare la un subiect dat. noţiuni istorice etc. elemente de asemănare şi deosebire. 08 — Să descrie Egiptul din punct de vedere economic.. •reprezentărilor de fenomene istorice reale. •tipurile de schimbări intervenite într-o comunitate. le specifică. importanţa determinată de revărsarea Nilului. 05 . stat.. informaţiile identice din mai multe documente.

să le recunoască. •noţiunilor istorice diferite de la o epocă istorică la alta. să le reprezinte grafic.să le identifice. .

PE — Identificaţi pe hartă construcţiile megalitice. PE — Ce relaţie este între Nil şi economia Egiptului? Treapta 4 . Treapta 5— cuprinde cunoaşterea criteriilor după care se face o apreciere sau o definire a unui eveniment istoric. capitalele. tehnicilor şi practicilor pentru identificarea adevărului istoric. PE — Recunoaşteţi din aceste fotografii stilul doric. PE — Recunoaşteţi din documentul. a relaţiilor. porturile. tipul sau caracterul războiului dintre daci şi romani. faptelor. PE — Descrieţi mediul geografic egiptean de acum trei mii de ani. drumul parcurs de o armată etc.. fluviile etc.O10 — Să identifice semnele convenţionale pe harta istorică.. stilul doric.. a elementelor specifice pe care elevii le recunosc şi le identifică în acţiuni de predare-învăţare. . a consecinţelor. 018 — Să identifice din imagini consecinţele bombardamentelor. 019 — Să enumere principiile Constituţiei americane. 014 — Să descrie influenţa mediului geografic asupra ocupaţiilor. definiţi principiile Constituţiei americane. statele Orientului antic.cuprinde cunoaşterea secvenţelor. O^ — Să reprezinte prin semne convenţionale pe o hartă mută: o cetate. construcţiile. 020 — Să clasifice configuraţia politică şi ideologică a bătrânului continent între cele două războaie mondiale. PE — Identificaţi din imagine consecinţele bombardamentelor. culturi şi civilizaţii. Treapta 3 . epoci istorice. a categoriilor de evenimente istorice. a diviziunilor rezultate în urma unui proces istoric. PE — Care sunt ocupaţiile egiptenilor? Cum s-a ajuns la aceste ocupaţii? 015 — Să enumere. PE — Clasificaţi regimurile politice din Europa în perioada interbelică.. un oraş.. 016 — Să recunoască importanţa Nilului pentru economia Egiptului. cauzelor. influenţelor şi interferenţelor dintre evenimentele istorice. din diapozitivele prezentate. proceselor istorice. acţiunilor. precizaţi cauzele formării statului egiptean. Treapta 6— presupune cunoaşterea metodelor. procedeelor. 012 — Să recunoască. PE — Desenaţi o hartă pe caietul de istorie. reprezentaţi capitala Egiptului. PE — Enumeraţi. 013 — Să descrie mediul geografic al Egiptului Antic. PE — Enumeraţi. oraşele. 017 — Să recunoască tipul de război într-o epocă istorică. statele.. să prezinte cauzele formării statului egiptean. oraşele Greciei antice.presupune cunoaşterea de către elev a conceptelor şi noţiunilor.

stat.. pe baza acţiunilor întreprinse în procesul de predareînvăţare. evoluţii. teoriile . să enumere. evoluţii. Treapta 9— presupune transpoziţia din partea elevilor.. ** Treapta 7-.. • Din limbajul grafic în limbaj verbal (citirea modelelor grafice). consecinţe. PE — Observaţi. Elevii transpun: • Din limbaj cartografic în limbaj verbal conţinuturi istorice. Ex. procedee şi tehnici indicate de profesor. 025 — Să precizeze teoriile despre stat. Cunoaşterea teoriilor despre un eveniment istoric. 024 — Să identifice elementele componente stilului baroc. Ex. la Mărăşeşti etc. PE — Enumeraţi cauzele războaielor greco-persane. PE — Identificaţi elementele componente ale stilului baroc. • Din limbajul documentelor de epocă în limbajul istoric specific perioadei actuale. desfăşurare. 1: elevul observă harta drumurilor comerciale în Evul Mediu. revoluţie. trebuie să definească. comparaţi. dintr-un limbaj în altul. 022 — Să utilizeze metoda modelării pentru a cunoaşte aşezarea în teren. evenimente istorice. concepte. • Din „limbajul" fotografic în limbaj verbal. a conceptelor şi concepţiilor privitoare la cauze. 023 — Să enumere cauzele războaielor grecopersane. să identifice cauze. PE — Dispuneţi pe hartă pe baza semnelor convenţionale (profesorul menţionează semnele convenţionale pentru fiecare armată) armata română şi cea germană la Mărăşeşti. evoluţiei evenimentelor. evoluţii. a unor noţiuni. Elevii. caracteristici.3: o fotografie care prezintă o cetate permite elevului formularea prin limbaj verbal a caracteristicilor cetăţii respective. determină formarea atitudinilor pozitive. relaţii ale evenimentelor istorice. Ex. teoriile despre revoluţie. teoriile despre comunism. transpune limbajul cartografic şi istoric în limbaj verbal (citirea hărţii istorice). Treapta 8— presupune cunoaşterea teoriilor..presupune cunoaşterea principiilor evoluţiei unui eveniment istoric: cauze. consecinţe. regim totalitar etc. caracteristicile şi consecinţele unui eveniment istoric. a armatelor române şi inamice la Plevna. pe baza semnelor convenţionale. accentuarea proceselor de analiză pentru cunoaşterea adevărului istoric. cartografice. prin metode. .O — Să utilizeze metoda observaţiei şi comparaţiei pentru cunoaşterea cauzalităţii.2: semnele convenţionale pentru dispunerea a două armate într-o bătălie sunt transpuse în limbaj verbal. PE — Precizaţi teoria. cauze etc.

..Ex. PE — Demonstraţi pe baza documentelor istorice caracterul fals al teoriei imigraţioniste. explicaţii de la un eveniment istoric la altul. text etc. a adevă rului istoric. Prezentaţi evenimentului menţionat de acest document... 031 — Să ordoneze logic un text referitor la un eveniment istoric..4: Citiţi documentul istoric.. consecinţe. 027 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat. PE .. PE — Demonstraţi dacă este adevărat sau fals că poporul român s-a format din sinteza daco-romană. evoluţii. •introducerea de elemente specifice într-un ansamblu de valori cunos cute.Ordonaţi logic evoluţia evenimentelor din textul. Treapta 11 — presupune extrapolarea. consecinţele PE a — Descrieţi caracteristicile cetăţii.. personaj.. concepte. prezentarea unor teorii despre evenimente. element de cultură şi civilizaţie pentru repartizarea în categorii. de la un element component la altul. •stabilirea cauzelor evenimentelor istorice. •demonstrarea. PE b — Definiţi cetatea medievală. procesul de mitizare sau demitizare a unui eveniment istoric. a unui eveniment istoric prin: •semnificaţii atribuite unor evenimente..... • formularea de concluzii despre noţiuni. Ce este o cetate medievală? Treapta 10— cuprinde interpretarea unui document istoric. adică extinderea unor noţiuni. Extrapolarea se realizează prin: •determinarea însuşirilor unui fenomen. 026 — Să observe. teorii. •extragerea datelor şi a faptelor esenţiale dintr-un document istoric. pe bază de argumente sau exemple concrete. efect. Aceştia citesc textul şi reorganizează desfăşurarea evenimentelor din text pe baza propriei logici. a sesiza desfăşurarea evenimentelor într-o ordine logică: cauză. PE — Stabiliţi legăturile dintre... •capacitatea de a reorganiza. PE — Extrageţi ideile principale din textul. concept. 028 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat.. MM . pentru a le completa şi explica. 030 — Să stabilească legătura dintre existenţa sclavajului şi răscoalele sclavilor din Imperiul roman.. 029 — Să extragă ideile principale din textul.. izvor istoric. procese istorice. evoluţii. concepte. Profesorul distribuie textul elevilor...

interpretări etc. analiză. o cultură de altă cultură. sinteză. noţiunile: cultură. in terpretare etc. prin observare. a unui document istoric. elemente specifice •ulturii materiale şi spirituale. sunt formulate anumite obiective: 032 — Să interpreteze dintr-un text noţiuni cunoscute. 035 — Să utilizeze: dicţionarul.. •sesizarea. rezumate. în vederea cunoaşterii istorice. în scopul cunoaşterii adevărului istoric. referate. procese şi fenomene istorice. 033 — Să prevadă consecinţele evoluţiei cursei înarmărilor. •utilizarea surselor de informare: atlase. din text. lotiţe. •interpretarea hărţii istorice şi geografice. prin analiza trăsăsturilor. cărţi.•diferenţierea unor evenimente pe baza unor caracteristici. mărimea cuceririlor unor imperii. Renaştere. numită Umanism etc. •efectuarea de modele grafice. manuale. un stil arhitectonic de alt stil arhitectonic. a valorii unei culturi şi civilaţii. (Prin deducţii. enumeraţi trei personalităţi de marcă ale PNL. 036 — Să identifice pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristi:e stilului doric. materiale logice. PE — Utilizând dicţionarul personalităţilor politice din perioada interbelică. culturi. •estimarea consecinţelor unui eveniment istoric. Treapta 13 — cuprinde analiza elementelor prin care se diferenţiază un eveniment istoric de altul. 037 — Să stabilească deosebirile dintre două noţiuni istorice. •esenţializarea prin concluzii şi prin acţiunea întreprinsă de cercetare. documentul pentru a cunoaşte noţiuni şi apte istorice. Ex. comparare. în funcţie de aceste coordonate. PE — Stabiliţi deosebirile dintre evenimente. PE — Identificaţi pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristice >tilului doric. Treapta 12— cuprinde aplicarea cunoştinţelor dobândite la istorie pentru: •utilizarea reprezentărilor abstracte: teorii despre evenimente. prevederea evoluţiei unor evenimente istorice. PE — Care sunt consecinţele cursei înarmărilor? 034 — Să evalueze mărimea Imperiului persan. imagini etc. în urma unei observări.: Renaşterea reprezintă o nouă cultură în care rolul hotărâtor în definirea ei îl are concepţia despre om. a materialelor didactice. PE — Interpretaţi.. Utilizarea. Umanism. PE — Evaluaţi mărimea Imperiului persan. comparare. elevii tabilesc relaţiile dintre elementele .

enumerate mai sus.) .

PE — Stabiliţi relaţiile dintre cele două culturi. Treapta 15 . Evaluarea se poate realiza prin criterii interne şi externe. continuă. să înţeleagă cauzalitatea şi schimbările în istorie. să elaboreze un eseu. observare. PE — Descrieţi castelul Bran. prin obiectivitatea mare în notare. prin dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare a elevilor. Treptele următoare cuprind evaluarea pentru stabilirea performanţei şi competenţei prevăzute de obiectivele operaţionale. Operaţionalizarea este un proces complex. Elaboraţi un eseu despre Vlad Ţepeş.. proiecţii.7 . Din multitudinea de obiective operaţionale. analiză. să exprime. profesorul de istorie va alege pe cele esenţiale care asigură o evaluare precisă. prin sinteză. să însuşească limbajul de specialitate.presupune. să demonstreze. spaţiu istoric. •ce comportament observabil va dovedi că obiectivul a fost atins. să formuleze. să precizeze. să însuşească deprinderi de muncă intelectuală. planificări care să favorizeze procesul de cunoaştere. în procesul de predare-învăţare. •povestirea unei bătălii. să argumenteze. O39 — Să descrie. Taxonomia lui Laudsneere defineşte obiectivul operaţional în funcţie de cinci precizări: •cine produce comportamentul dorit. •elaborarea unor modele istorice. •elaborarea unui proiect sau a unei comunicări pe teme istorice. comparare a unei opere personale (răspunsuri orale sau scrise): •realizarea unei observaţii asupra unui element de cultură materială şi spirituală.. formativă. presupune experienţă. d. intepretare. Subiectul (elevul) trebuie. să definească concepte legate de timp istoric. Treapta 14 -. competenţă. Textele docimologice sunt cele mai indicate. •în temeiul căror criterii se ajunge la concluzia că produsul (comporta mentul obţinut) este satisfăcător. strategii optime de predare-învăţare-evaluare. •care este produsul acestui comportament.O38— Să stabilească relaţiile dintre cultura antică şi cultura Renaşterii. izvoare istorice. pregătire metodică şi de specialitate.• presupune elaborarea unui plan de acţiune pentru cunoaşterea unui eveniment istoric prin scheme. să interpreteze. să facă distincţie. •în ce condiţii trebuie să aibă loc comportamentul.

faraon. tema — Regatul Egiptean. 06 — Să înţeleagă şi să argumenteze evoluţia societăţii egiptene. reprezintă condiţia reuşitei activităţii de predare-învăţare. •funcţia de anticipare a rezultatelor predării-învăţării. realizează organizarea procesului de predare-învăţare centrat pe un proiect de lecţie în care conţinuturile de predat şi acţiunile de învăţare ale elevilor pornesc printr-un demers comun profesor-elev. elev-profesor. se asigură esenţializarea şi accesibilitatea conţinuturilor. se referă la obiectivele operaţionale specifice.2.6. Această funcţie facilitează învăţământul diferenţiat. Obiectivele operaţionale permit elaborarea proiectului de lecţie. permite anticiparea rezultatelor la care se aşteaptă profesorul în activitatea didactică. şi eficientizează acest proces. •funcţia de reglare. favorizând capacitatea elevilor de a diferenţia esenţialul de neesenţial (capacitate de sinteză). conţinuturile specifice disciplinei istorie. precum şi cauzalitatea acestora. care permite diagnosticarea dificultăţilor pe care le manifestă elevii în procesul didactic. •funcţia de evaluare. evenimentelor istorice. Funcţiile obiectivelor op eraţionale Obiectivele operaţionale asigură cunoaşterea noţiunilor. Prin verbele de acţiune folosite. presupune pro iectarea şi activitatea de predare-învăţare — evaluare didactică pe baza obiec tivelor operaţionale care astfel au un rol orientativ şi stimulativ pentru elevi. 02 — Să precizeze consecinţele aşezării geografice. pe care şi-o pune profesorul. întrebarea „Ce voi face?". 03 — Să precizeze ocupaţiile locuitorilor. ale formei de relief şi ale trecerii Nilului prin acest spaţiu. 04 — Să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. care stabileşte progresul şcolar şi nivelul de pregătire impus de programele şcolare. Precizarea obiectivelor este prima etapă necesară realizării unui proiect pedagogic. 05 — Să releve rolul comunităţii în procesul de schimbare a societăţii. Elevii au obligaţia: 01 — Să identifice aşezarea geografică a Egiptului Antic. performante. Este necesar un exemplu: Istorie— manual pentru clasa a V-a. Editura Teora. cele mai importante sunt folosite pentru sistematizarea temei. să desprindă cauzele . 07 — Să explice noţiunile de regat. Organizarea procesului de predare-învăţare porneşte în primul rând de la precizarea obiectivelor operaţionale. prin funcţii cum sunt: •funcţia de organizare a procesului de predare-învăţare.

care au determinat formarea regatului egiptean. . 08 — Să cunoască împărţirea administrativă a Egiptului.

cu posibilităţi de sesizare a progreselor elevilor în ceea ce priveşte cunoştinţele istorice dobândite în etapele parcurse. Anticiparea presupune un sistem de cunoştinţe. regat 'imperiu Aceste idei-ancoră sunt susţinute cu conţinuturi. /aşezarea run dar al Nilului 4 agricultura Egiptul antic / creşterea . Funcţia de anticipare a rezultatelor activităţii didactice (predareînvăţare) este în strânsă legătură cu funcţia de evaluare. deprinderi însuşite de elevi în procesul de predareînvăţare.hărniciei datorită \ oamenilor ^ spaţiului geografic *stat egiptean . de observare a implicării elevilor în formarea anumitor deprinderi: de muncă independentă. graduarea acestora de la elemente simple la conţinuturi complexe. concepţii. permit însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe minimale referitoare la tema respectivă din clasă. pe parcursul procesului didactic. sau împreună de profesor şi elevi. prin stabilirea obiectivelor. de informare prin studierea documentelor istorice. etape în evoluţia statului egiptean. contribuie la dezvoltarea schemei lecţiei pe tablă. Modul de elaborare a schemei pe tablă va fi expus într-un capitol viitor. Evaluarea este rezultatul aplicării obiectivelor operaţionale în procesul de predare-învăţare. care. analizate şi sintetizate de profesor. Profesorul. Obiectivele prezentate prin această schemă esenţializează conţinuturile.ocupaţiile locuitorilor<Vanima|e|or \ ^comerţul ^societatea dezvoltată ^. . individual sau pe grupe.Elementele esenţiale ale operaţionalizării sunt expuse obligatoriu pe tablă. elevi. realizează o învăţare pas cu pas. în ceea ce priveşte interpretarea hărţilor istorice etc. într-o schemă care permite elevilor cunoaşterea acţiunii învăţării.

Xenopol. Editura Hardiscom.Măria Eliza Dulamă. 1994. pp. Tănasă. p. Popescu.D. op. cit. 74. p. p. Manual de pedagogie. p. 62. p. cit. loan Jinga. cit. p. pp. pp.Magazin istoric. cit. pp. cit. 82. 19. 23. p. Tănasă. 14-l5. Ion Negreţ. 7-35.Sorin Cristea. Tănasă. 1997. 1997. 28-29.Sorin Cristea. Universitatea din Bucureşti. Xenopol. II. op.loan Jinga. 1997. 1997. Cerghit. Pedagogie. p. cit. Curs de pedagogie. cit. op. cit.l.D.Romiţă B.Ibidem. op. p. p.. op. cit. 68. pp.. 86. voi. L. Sorin Cristea. pp. loniţă.Vezi în acest sens Gh. cit. p. 36.. 8. p. Pedagogie l.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. pp. Educaţie. 79. cit. op. Radu. Bucureşti. 5. 21.Vezi Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă (coordonator Ion Cerghit). op.. 40-43. Ed. 7. 1996. Strategii didactice. ianuarie. voi. voi.a. 49 3. 68.Curs de pedagogie.Măria Eliza Dulamă. l. 78-79. 32. 1996. op. p. Piteşti. vezi în acest sens şi Sorin Cristea. Tănasă. 74. 22. Didactica. Vlăsceanu. op. 19. p. Gh. cit. Marin Manolescu. p. pp.Gh. 25. Editura Hardiscom.Curs de pedagogie. Editura Editis.Andre de Pereţii. cit. 33. op. 77. 83. 151.loan Jinga. p.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă.loan Jinga. 1976. Bucureşti. George Văideanu. 29. Tănasă. . 18. 75. Gh. cit.Gh. 34.A. 48. 76-79. 2. p. 20. 26. 139. 9. învăţarea eficientă. p.. f. Pedagogie II. op.loan Jinga.Ibidem. 30-35. II. op. op.Apudh. 1988. 30. lucu. op. Ion Negreţ.1. 1988. 83. cit.Sorin Cristea. p. cit. E. 63. op.T. Negreţ. 58. op. loan Jinga.Ibidem. nr. cit. op. Piteşti. l. Universitatea din Bucureşti. Măria Eliza Dulamă. Manual pentru şcoli nor male. II. 24. 10. 20. op. Clusium. 29. p. voi. Elena Istrate. p.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bolintineanu. p.Gh. 11. 94. p. II.. E. Fundaţiei Culturale D.P. cit. UNESCO-50.— NOTE — 1. 28. p. AII Educaţional. cit. 27. 54-56. p. op. Ed. op. p. 31. Ion Negreţ.„Studii şi articole de istorie" LXIII (serie nouă). 29.Sorin Cristea. p. 2000. 14.Măria Eliza Dulamă. 37. 4. cit. Ion Negreţ. 28. 35. 125 6.D. 142. p.

PROGRAME SI MANUALE ŞCOLARE 1. . în esenţă. îndeosebi în învăţământul superior3. de a explica şi a înţelege. considerăm necesar să menţionăm principalele tendinţe contemporane în abordarea istoriei1: —teoria sintezei. Totuşi. în genere. —prezenteismul. în definirea teoriei sintezei în istorie. sterilă fără sinteză.CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. de „Noua revistă istorică"5 în Italia. care a întemeiat." Această concepţie de prezentare a istoriei a fost îmbrăţişată de Şcoala Analelor*. de unii istorici americani din mişcarea New Historf. O scurtă prezentare a acestor concepte permite profesorului care predă istoria să-şi formuleze o viziune de ansamblu asupra istoriei şi studiului acesteia în contemporaneitate. Centrul Internaţional de Sinteză de la Paris şi revista de sinteză istorică „Revue de synthese historique". dar şi de istoricii din alte ţări. religioasă etc. Berr. elaborarea istoriei pornea de la îmbinarea armonioasă a analizei şi sintezei unui eveniment istoric.FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. Sinteza în istorie reprezintă. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC 1. abordarea faptelor trecutului în toate elementele specifice vieţii umane: viaţa economică. conţinuturile şi modelele sunt de domeniul filosofiei istoriei. cu anumite particularităţi şi imprecizii. continuând să se manifeste şi în prezent. în 1900. —noua istorie economică. revine frecvent datorită faptului că în ştiinţa istorică sunt mai multe concepţii privind abordarea acesteia. STABILIREA. un rol hotărâtor l-a avut şcoala franceză prin H. analiza. ele se cheamă şi trebuie să se regleze una pe alta pentru că numai prin aceasta pot răspunde dorinţei de a atinge. pe lângă propagarea sintezei în istorie. politică. Potrivit acestei concepţii. socială. Teoria sintezei în istorie şi îndeosebi în manualele de istorie este sesizabilă în opera lui Voltaire2. „Sinteza este himerică fără analiză. Problema rescrierii manualelor de istorie şi a istoriei. ÎNŢELEGEREA SI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 3.CONSIDERAŢII GENERALE 2. —structuralismul. CONSIDERAŢII GENERALE Conţinutul învăţământului istoric în şcoală a constituit subiectul unor controverse din partea pedagogilor şi istoricilor. în concepţia adepţilor săi. a iniţiat şi o serie de modele privind predarea istoriei.III. Revista.

să cuprindă noţiuni şi evenimente istorice unanim acceptate. . el nu trebuie confundat cu o judecată unică. trebuie privit ca un proces de cunoaştere istorică. operaţionale. manualele de istorie trebuie: — să aibă un conţinut ştiinţific. Conţinutul manualelor de istorie trebuie dezideologizat în lumina adevărului istoric. Realitatea istorică în infinitatea dezvoltării ei este deosebită.autenticitatea ştiinţifică a documentelor istorice studiate. . .A. — contextul în care au fost elaborate. Curentul Noua istorie economică a apărut în S. Adevărul istoric obiectiv implică o cunoaştere cumulativă în timp. în sprijinul acestei teorii amintim câteva situaţii în care adevărul istoric poate fi pus la îndoială. El punea accentul pe fundamentarea conceptelor7. rezultatul concluziilor studierii unui document istoric. Adevărul istoric este un proces al acumulărilor ştiinţei istorice. istoria a început să fie abordata structuralist. Adevărul istoric obiectiv depinde de câteva elemente esenţiale: . în esenţă pe exerciţii-detectiv şi jocuri didactice. refuzând analiza calitativă. Acestea sunt convenţii între istorici sau cercetători ai istoriei. Istoricii9 adepţi ai curentului mai sus-amintit defineau istoria şi diferitele probleme ale acesteia prin loturi cantitative. Problema centrală a confruntărilor actuale în istorie — adevărul istoric — a constituit subiectul multor istorici şi filosofi ai istoriei. adevărul istoric este relativ. raporturile din societate şi dintre oameni10. Cercetătorul sau elevul citeşte un document. Faptele prezentate sunt un adevăr istoric? în acest context. Documentul prezintă un eveniment. o concluzie din punctul de vedere al celui care l-a comandat sau scris. Pentru a atinge valenţele educative necesare obiectivelor predării istoriei. •stabilirea relaţiilor de interdependenţă care pot influenţa elementele respective sau alte elemente. •observarea şi cuantificarea liniilor de evoluţie ale unui element.U. cercetării unei necropole etc. şi viza8: • surprinderea interdependenţei dintre diverse elemente ale realităţii economice.în activitatea de predare-învăţare se pune accentul pe procedeele de cercetare istorică la un nivel elementar. Structuralismul urmăreşte depăşirea modalităţii de a înţelege istoria drept o simplă succesiune exterioară unor evenimente nelegate lăuntric. După 1960. înfăţişând faze şi aspecte diferite din societate. învăţământul istoric în şcoală impune selectarea unor conţinuturi istorice adecvate obiectivelor pedagogice şi educaţionale11. pe descoperirea individuală.aspecte ale evoluţiei societăţii din vremea elaborării documentului sau timpului istoric la care se referă. în cele mai multe situaţii este reprezentat de noţiuni şi evenimente istorice cu implicaţii în cunoaşterea evoluţiei societăţii umane.

Scopul general al educaţiei 22. în pedagogia contemporană sunt trei orientări manifestate şi în domeniul istoriei: — curentul material. O abordare a istoriei din acest punct de vedere presupune introducerea în manualele şcolare doar a unor cunoştinţe necesare formării culturii generale. în cel mai bun caz. Curentul material a apărut la începutul secolului XX şi punea accentul pe: —acumularea de informaţii. —memorare. -să fie structurate pe probleme majore. -curentul formal. -neglijării capacităţii formative a elevilor. combătând excesul de cunoştinţe în conţinutul manualelor şcolare şi. 21. Acesta pune accentul pe formarea capacităţilor intelectuale. 2.-să fie elaborate într-un stil concis. FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. —cuprinderea în manualele şcolare a unui volum mare de informaţii. Practica şcolară a demonstrat că acest curent în domeniul istoriei nu realizează decât într-o mică măsură obiectivele educaţiei sau învăţământului datorită: — suprasolicitării elevilor. al manualelor de istorie. ÎNŢELEGEREA ŞI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Structurarea.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ 25.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) 24.Explozia informaţională 23. fără valenţe educative deosebite. -neglijării elevilor cu o gândire înceată. pe dezvoltarea gândirii. în ceea ce priveşte conţinutul învăţământului. Curentul pragmatic porneşte de la faptul că majoritatea indivizilor au capacităţi intelectuale medii sau submedii. -curentul pragmatic. stabilirea. Curentul formal a apărut ca o reacţie la curentul material. în cazul nostru. medie. STABILIREA. ierarhizarea şi înţelegerea conţinutului învăţământului istoric în şcoală depind de mai mulţi factori pe care îi vom prezenta în continuare.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate . cultura generală este mediocră sau. neesenţiale. Acest curent nu ţine seama de relaţia dintre conţinut şi procesul de formare a personalităţii. -uitării volumului mare de informaţii cerute.

Conţinutul învăţământului este structurat în: — planuri de învăţământ. Scopul general al educaţiei Dezvoltarea personalităţii umane. în timp. în selectarea informaţiilor pentru elaborarea conţinuturilor învăţământului istoric. . explozia informaţională determină conţinuturi vaste. se uită şi nu contribuie la dezvoltarea integrală a personalităţii.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic 2. este necesară urmărirea unor principii: -respectarea adevărului istoric.1. selectarea şi folosirea acelor concepte pedagogice necesare realizării obiectivului educaţional constituie o condiţie esenţială pentru elaborarea manualelor de istorie. principii marxiste etc. -programe şcolare de istorie pe ani de studiu şi cicluri de învăţământ. interpretări noi. Elaborarea. -structurarea conţinuturilor pe epoci istorice (perioade istorice). fără de care elevul nu poate dobândi cunoştinţe. . faţă de evenimentele istorice. Explozia informaţionala Această expresie a apărut ca urmare a creşterii permanente a conţinutului informaţional al ştiinţei istorice şi al ştiinţelor în general.Nivelul de abordare a conţinuturilor 27.26. abordarea istoriei după principii şi teorii diferite (teoria sintezei. -neideologizarea sau politizarea conţinuturilor.2. trăsături psihice ale formării culturii generale. Conţinuturile şi temele cuprinse în manualele de istorie trebuie să aibă în vedere cele trei funcţii specifice educaţiei din cele trei domenii de referinţă ale vieţii sociale amintite mai înainte: -funcţia politică. obiectivelor operaţionale specifice disciplinei istorie. -funcţia culturală.formularea unor concepţii şi noţiuni care să stimuleze dezvoltarea me moriei şi nu tendinţele de saturare cu informaţii inutile care. Cercetările în domeniu.). -manuale şcolare alternative. structuralismul. atitudini pozitive în societate. interdisciplinaritatea. conduita civică depind de interdependenţa axiologică a funcţiilor educative. -funcţia economică. Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să îndeplinească unele condiţii cum sunt: — accesibilitatea. deprinderi. integrării individului în societate. noua istorie economică. 2. Toate acestea permit realizarea obiectivelor educaţiei.

pe ani de studiu şi îndeosebi prin manuale. ca disciplină şcolară. fără influenţe politice sau ideologice. Pluridisciplinaritatea implică preluarea unor informaţii din alte ştiinţe şi integrarea lor în conţinuturile istorice. După selectarea conceptelor şi faptelor necesare descoperirii adevărului istoric. care asigură formarea unei concepţii istorice moderne.3. în programele de istorie. pe ani de studiu. societate şi gândire. Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să ţină seama de modalităţile de interpretare şi cercetare specifice teoriei ştiinţei: -multidisciplinaritatea. Abordarea multidisciplinară a conţinuturilor istoriei în şcoală presupune susţinerea unor elemente ale altor discipline pentru explicarea unor noţiuni istorice. Interdisciplinaritatea în conţinuturi constă în faptul că. 2. Interdisciplinaritatea în conţinutul şi predarea istoriei în şcoală este determinată de: — factorii economico-sociali. — interdisciplinaritatea. întâlnim aceleaşi noţiuni. -dezvoltarea celorlalte ştiinţe. geografie. . reguli. fizică sunt preluate de istorie şi folosite cu succes pentru realizarea obiectivelor operaţionale. sunt elaborate noţiuni. -pluridisciplinaritatea. -noile acumulări în pedagogie. Interdisciplinaritatea permite cunoaşterea conexiunilor şi interacţiunilor existente în natură. teme. pe baza cărora nominalizează legităţile şi principiile generale ale ştiinţei istorice necesare formării culturii generale. Selectarea informaţiei necesare se realizează prin programe şcolare.Conţinutul istoric trebuie selectat pe baza informaţiilor de la nivelele superioare ale istoriei. acţiuni etc. Conţinuturile programelor nu pot fi realizate decât de o echipă interdisciplinară cu o viziune modernă asupra ştiinţei. evenimente. concepte. Interdisciplinaritatea. evenimente care să permită formarea unei concepţii ştiinţifice pragmatice şi educative în rândul elevilor. Exemplele sunt multiple: evoluţia omului este studiată de istorie.transdisciplinaritatea. noţiuni. permiţând o abordare sistematică a conţinuturilor istorice care duc la reflectarea unei realităţi istorice obiective şi asigurând transferul de informaţii între diferite discipline de învăţământ. biologie. Conţinuturi şi noţiuni din geografie. religie. la obiecte de studiu diferite prevăzute de planul de învăţământ. Selectarea informaţiei este opera unei echipe interdisci-plinare care trebuie să cunoască conţinuturile esenţiale din domeniul istoriei. biologie. devine eficientă în demersul educaţional în măsura în care se integrează în sistemul disciplinelor şcolare prevăzute prin planul de învăţământ. . date. Aceasta trebuie să nominalizeze. Istoria.

cadru geografic. din alte domenii sau din pedagogie. Tratarea interdisciplinară în procesul de predare-învăţare a unei lecţii de istorie constituie subiectul unui alt capitol. profesorul de istorie poate integra în procesul de predare-învăţare noţiuni şi concepte explicate cu ajutorul elevilor. realizări materiale şi spirituale. a cauzelor unor evenimente etc. Istoria ca ştiinţă este reconstrucţia selectivă a ceea ce a avut loc în trecut. economia. Genetica. Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţăm ânt Ştiinţa constituie ansamblul informaţiilor acumulate de omenire de-a lungul istoriei.4. biologia. pentru cunoaşterea unor evoluţii ale unor personalităţi. -condensarea imaginii prin stocarea informaţiilor. La clasele V-XII prin corelare interdisciplinară. Ex. Relaţia interdisciplinară cu geografia. prin prelucrarea datelor. în sistemul deschis şi vast de informaţii din care este constituită ştiinţa sunt integrate. concepte. în urma cercetării documentelor istorice. formule. exprimate prin legi. a faptelor desprinse în urma cunoaşterii unei realităţi istorice. Asamblarea faptelor realizate de ştiinţa istorică se concretizează prin: -esenţializarea imaginii trecutului. Exemplu: proprietăţi. pentru încadrarea într-un timp istoric a acestora. 2.. -folosirea adevărurilor incontestabile. — istoria activităţilor de cercetare. ale „stării de sănătate" a acestora. La acestea se adaugă ipoteze în curs de cercetare. biologia este evidentă. . geografia. . antropogeneză.2: examinarea mumiilor cu ajutorul razelor x sau a tomografului pentru a cunoaşte evoluţii ale corpurilor mumificate.teorii. microbiologia.3: prelucrarea de elemente de ADN pentru a concluziona referitor la starea de sănătate a unui personaj istoric. pentru a stabili apartenenţa la un grup etnic etc. Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor discipline pentru a facilita cercetarea istorică. din domeniul istoriei. 1: datarea cu C14 a unor materiale arheologice etc. filosofia. rezultată în urma cercetării (istoriografia). cultura civică. medicina şi fizica nucleară contribuie la elaborarea unor noi metodologii de investigare a relicvelor arheologice.istoria scrisă. Abordarea transdisciplinară este foarte importantă astăzi. Ex. noţiuni şi concepte cunoscute de aceştia de la alte discipline de învăţământ. Amintim economia. şi ipotezele în curs de cercetare. a unor evenimente dramatice din viaţa unor comunităţi umane din antichitate până în prezent. Termenul istorie presupune trei sensuri12: — istoria ca totalitate a faptelor întâmplate. de asemenea. în vederea cunoaşterii adevărului istoric. noţiuni. Ex.

întrebaţi. de la Machiavelli la Nicolae lorga. de la activitatea culturală la cea religioasă. social. . în aceeaşi optică. noţiuni. pentru elaborarea unor concluzii asupra unor evenimente istorice. acţiuni prin care elevii pot opera pentru esenţializarea informaţiei. consecinţele acestora. Istoria ca obiect de învăţământ se elaborează în funcţie de logica didactică. a evoluţiei unor societăţi şi epoci istorice.integrarea evenimentelor în contextul în care au avut loc. de la activitatea economică la cea politică. Aceste obiective sunt desprinse din întrebările puse referitor la acţiunile umane sub diferitele forme de manifestare. într' însă vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem. religioase. război rece. Istoria. Din această cauză sunt divergenţe de interpretare pe marginea evenimentelor istorice. de unde venim şi unde mergem"13. -prognoza. în acest sens realizează şi prezintă: . ideologice. totalitarism etc. desfăşurarea lor. consecinţele unor acţiuni. -diagnoza. Mihail Kogălniceanu considera istoria „cartea de căpetenie a naţionalităţii noastre. permite cunoaşterea diferitelor concepţii economice.?) Nu se poate pune un semn de egalitate între istorie ca ştiinţă şi istoria ca obiect de învăţământ. întrebările la adresa trecutului exprimă prezentul. încrederea în rolul activ al istoriei este întâlnită în opera multor învăţaţi. formulează concluzii pe bază de comparaţii şi diagnoză privind practica politică. istoria şi veţi şti ce suntem. — un ansamblu de date şi fapte. De asemenea. printr' însă vom prevede viitorul.Ştiinţa istorică cercetează geneza fenomenelor. implicaţiile războaielor. poartă amprenta epocii în care a fost scrisă. Nu se poate vorbi de o altă ştiinţă fără a se recurge la istorie sau la istoria ca ştiinţă. în genere. Ştiinţa istorică asigură informarea despre evoluţia societăţii omeneşti. de conţinutul programelor şcolare bazate pe logica şi conţinutul istoriei ca ştiinţă. economică. sarcini. Obiectivele studierii istoriei au în vedere trei direcţii: — analiza. . lupta antiotomană. fenomenele ulterioare pe care le-a generat. este considerată de Arnold Toynbee: „disciplina de studii şi cercetare" pentru înţelegerea unui eveniment politic. socială. dar. (Care concepţii economice sunt viabile pentru evoluţia unui popor? Care sunt implicaţiile unor ideologii în evoluţia popoarelor. revoluţiilor asupra evoluţiei popoarelor şi naţiunilor. deoarece exprimă ceea ce gândesc oamenii acelui prezent despre trecut. printr' însă vom fi români căci istoria este necesară «căci prin ea» se poate şti dacă un popor propăşeşte sau dacă se împovărează.o structurare a conţinuturilor în funcţie de obiectivele specifice fiecărui an de studiu sau ciclu de învăţământ. fapte istorice? Dar semnificaţia unor concepţii. politice. cultural contemporan14.

-identificarea individului cu comunitatea. noţiunile şi conceptele. esenţială în formarea culturii generale şi pentru integrarea individului în societate. a cauzalităţii evoluţiei lor şi tendinţelor viitoare. -integrarea istoriei românilor în istoria universală. Istoria românilor şi istoria universală sunt mijloace de informare şi formare15 a elevilor.redactarea conţinuturilor într-un limbaj ştiinţific.conţinuturile care să contribuie la formarea sistemului de noţiuni Drevăzute de programă.icii care să asigure asimilarea cunoştinţelor din clasă. îndeplinind două tipuri de funcţii16: —funcţii de cunoaştere. pe baza unor metode active ale pedagogiei moderne şi a unor mijloace de învăţământ adecvate. —eşalonarea conţinuturilor în concordanţă cu cerinţele psihopedagogiei cognitive. Funcţiile de cunoaştere se realizează: • prin analiza evenimentelor istorice.selectarea informaţiilor în funcţie de scopul şi obiectivele fundamentale ale educaţiei şi studierii istoriei în şcoală.5.prin înţelepciunea propagată în urma concluziilor desprinse. —folosirea izvoarelor istorice ca bază a cunoaşterii trecutului. a cercetării în domeniu. care este rezultatul acumulărilor . —prelucrarea conţinutului istoric al manualelor după metodologia didac. . adecvat anului de studiu. -informaţiile care să permită extragerea învăţămintelor. . —informaţiile. —funcţii practice. modalităţile de operare în procesul de predare-învăţare adoptate cunoştinţelor asimilate de elevi anterior şi capa cităţilor lor intelectuale şi psihice. Să amintim în acest sens istoria scrisă din timpul totalitarismului comunist. Funcţiile practice permit: -formarea conştiinţei de sine a unei comunităţi.. Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate între cultura generală şi cultura dobândită prin predarea istoriei există o strânsă interdependenţă. a selectării conţinutului istoric din informaţiile pe deplin clarificate de ştiinţa istorică17. 2. -cultivarea simţului răspunderii faţă de viitor. Ideologizarea elevilor prin istorie este periculoasă şi potrivnică progresului. concluziilor ne cesare trăirii interioare. Toate acestea nu se pot realiza decât prin prezentarea faptelor pe baza adevărului istoric. . Istoria poate îndeplini şi o funcţie ideologică. cultivării ideilor de patrie şi patriotism.

fiind realizabilă prin obiectele de învăţământ.în diferite domenii. dintre care istoria ocupă un loc important. prin însuşirea de cunoştinţe teoretice şi practice necesare formării .

fără folosirea documentelor istorice. analiză şi sinteză. Aceste metode sunt aplicabile conţinuturilor istorice. reguli. prin documente. -prezentarea continuturilor prin date şi fapte cu un limbaj adecvat vârstei. Istoria este o ştiinţă concretă. a hărţilor şi a materialului didactic. Manualele alternative de istorie oferă date şi fapte. a determinat abstractizarea şi generalizarea conţinuturilor şi unele diferenţieri ale formei de abordare a informaţiei istorice. procesele istorice sunt cunoscute prin observare.6. la formarea culturii generale este evidenţiat prin ansamblul de cunoştinţe teoretice şi practice care permit formarea unei personalităţi umane cu capacităţi valoroase sub raport intelectual. gândirea şi transferul de informaţii prin procesul de predare-învăţare. pentru formarea unei conduite civice pozitive. pornindu-se de la cauze şi evoluţii economice. descoperirea adevărului istoric. documentelor. evenimente şi date istorice. cu implicarea documentelor istorice. moral. Nivelul de abordare a continuturilor Manualele şcolare. realizate prin predarea istoriei în şcoală. Aceste două caracteristici fac din istorie un element important pentru realizarea culturii generale. fără posibilitatea de interpretare. sesizarea cauzalităţii evenimentelor. o diciplină a memoriei. în evoluţia lor. Aportul culturii istorice. transformă istoria într-o disciplină a gândirii prin structurarea noţiunilor. Abstractizarea favorizează memorarea. în sco pul dezvoltării gândirii elevilor şi transferului de informaţie în timpul procesului de predare-învăţare. Generalizarea şi abstractizarea sunt realizate de . care în general sunt învăţate prin memorare. Abstractizarea vizează noţiuni. Datele şi faptele. empiric. logic. o abordare a evenimentelor istorice pe baza documentelor şi hărţilor istorice. au cunoscut două moduri de prezentare a noţiunilor şi continuturilor: -descrierea empirică a datelor şi abordarea noţională a faptelor istorice prin care istoria devenea o disciplină a memoriei. civic. Nivelul inferior de abordare. prin izvoare istorice. culturale. permit dezvoltarea gândirii şi transferul de informaţie pe baza unor activităţi de învăţare care implică selectarea şi integrarea informaţiei. dar şi informaţii prin diferitele nivele de abordare a acesteia: noţionai. Multitudinea de informaţii. 2. face din conţinuturi descrieri empirice. religioase. Majoritatea manualelor de istorie descriu faptele istorice. principii. noţiuni şi concepte. le abordează noţional. politice. implică memorarea pentru asimilarea lor. pe baza principiilor specifice didacticii moderne. cercetare. dar şi abstractă prin teoriile elaborate privind evoluţia unei epoci istorice pentru definirea unor noţiuni. izvoarelor istorice. Istoria este. a hărţilor. prin interpretarea logică a evenimentelor istorice. în acelaşi timp. dar şi a gândirii. Abordarea continuturilor şi noţiunilor istorice. filosofic. sociale.personalităţii individului şi integrării acestuia în societate.

trebuie să cuprindă o structurare şi o integrare a mijloacelor de învăţământ (documente. Integrarea în conţinutul lecţiilor a unor mijloace de învăţământ permite folosirea strategiilor moderne. •Pune accent pe transmiterea de cunoştinţe gata făcute. iar activitatea este organizată frontal. Fără stabilirea unor relaţii cauzale între obiectul de învăţământ şi strategiile didactice în conţinutul manualelor. Ele permit19: — exersarea elevilor în activităţi cu elemente de creativitate. improvizaţia îşi spune cuvântul. fotografii) integrate în conţinuturi au o valoare predictivă. •Elevul este privit ca obiect al educaţiei. Elevul devine subiect al educaţiei. Materialele didactice (hărţi. schiţe. activizante. •Cunoaşterea este un act de copiere a realităţii. Didactica tradiţională •Consideră percepţia drept sursa cunoaşterii. •Predomină orientarea intelectuală. planşe. Informaţiile sunt transmise de profesor. Restructurarea informaţiei conform logicii învăţării active oferă elevilor posibilitatea învăţării conţinuturilor din clasă. sarcina selecţiei pentru obiectul istorie revenind comisiilor care Elaborează programele şcolare şi autorilor de manuale. paralelă prezentată de I. Conţinutul linear al manualelor nu facilitează realizarea unui învăţământ diferenţiat bazat pe organizarea activităţilor de învăţare pe grupe. Conţinutul manualelor de istorie si strategiile procesului didactic Manualele şcolare standardizate nu permit un învăţământ diferenţiat care să determine folosirea unei didactici moderne. Strategiile moderne implică cunoaşterea diferenţelor dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. Didactica modernă •Consideră acţiunea externă sau mintală drept sursă a cunoştinţelor. grafice) care să permită un proces de predare-învăţare pe baza didacticii moderne.t"nta istorică. o logică a învăţării. •Pune accentul pe îmbinarea învăţării prin cercetare.7. Conţinuturile manualelor alternative trebuie să fie unice prin programă. Pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. 2. •Percepţia este un moment al acţiunii. ca receptor al informaţiei. pe forme şi metode individualizate. obiectivele generale şi operaţionale prevăzute de programele cadru nu pot fi realizate. -folosirea şi organizarea muncii independente. . pe cultivarea creativităţii. Cunoaşterea prin efort propriu este pe primul plan. deoarece cunoaş terea este reflectarea activă a realităţii. -angajarea elevilor în rezolvarea momentelor de vârf special create de profesor. fotografii. hărţi. Cerghit18.

Este o concluzie bazată pe ultimele evoluţii în procesul de elaborare a programelor şi manualelor şcolare care a avut drept consecinţă schimbarea acestora în intervale foarte scurte de timp. stabilitate. eficienţa formativă a cunoştinţelor în dezvoltarea culturii generale. . înlăturând informaţiile istorice depăşite despre un eveniment istoric. -realizarea unui dialog care să stimuleze elevii şi să activeze întreaga clasă. de interesul elevilor pentru anumite teme.-crearea situaţiilor problematice şi exersarea gândirii divergente şi a celei convergente. Programele cadru. Cantitatea reprezintă volumul de informaţii în domeniul istoriei şi al mijloacelor practice pentru însuşirea şi înţelegerea noţiunilor şi evenimentelor din conţinuturi. calitate. Stabilitatea implică conţinuturi adecvate idealului educaţional. diversificare şi specificitate. abordările subiectiviste. Specificitatea conţinuturilor presupune un sistem de noţiuni. fiind relevată prin profunzimea. prin care acestea se pot adapta la progresul ştiinţei. pe cicluri de învăţământ şi ani de studii. informaţii caracteristice ştiinţei istorice şi determină calitatea acestora. Profesorul are astfel posibilitatea stabilirii obiectivelor diferenţiate şi libertate în elaborarea strategiilor eficiente. manualele alternative permit elaborarea unor strategii didactice eficiente. funcţionalitatea. Conţinutul învăţământului istoric în şcoală presupune: cantitate.exersarea limbajului verbal şi utilizarea sa în disciplinarea unor reacţii ale elevilor. Conţinuturile neadecvate. nivelul. performanţa. în funcţie de nivelul de cunoştinţe generale al clasei. de materialul didactic existent în şcoală. valabilitatea. fapt ce determină instabilitate în sistemul educaţional şi eforturi financiare deosebite. Calitatea conţinutului manualelor şcolare este verificată de procesul de predare-învăţare. pe baza experienţei didactice şi a cercetării pedagogice. în funcţie de condiţiile concrete determinate de elementele menţionate mai sus. a capacităţilor intelectuale ale elevilor. mobilitate. cunoştinţelor şi deprinderilor. Mobilitatea este o caracteristică a conţinutului manualelor de istorie. Aceasta presupune o structură nouă a conţinuturilor. Diversificarea conţinutului nu trebuie să depăşească cerinţele programei cadru decât din perspectiva utilităţii unei metodologii didactice moderne. concepte. modalităţi de instruire modernă care pot fi utilizate de mai multe generaţii. influenţele politice duc la dese schimbări ale programelor şi manualelor. Volumul şi numărul de noţiuni trebuie adaptate. .

cuprinzând obiectivele şi conţinuturile propriu-zise ale învăţării la această . Conţinutul învăţământului istoric este dependent de dinamica dezvoltării sale globale şi de perspectiva organizării pedagogice şi didactice prin care se asigură cele mai bune performanţe în învăţare. prin planul de învăţământ. 3. Programele şcolare de istorie Programele şcolare de istorie sunt documente operaţionale pentru profesor. stabilesc dispunerea pe cicluri. aplicarea principiului educaţiei permanente şi interdisciplinarităţii20. Aceasta explică abordarea diferită a istoriei ca element specific al conţinutului global al învăţământului. Acestea presupun asigurarea conţinuturilor între treptele şi nivelurile şcolare.3. Planurile de învăţământ ierarhizează conţinuturile. Schimbările în conţinut sunt influenţate de abordarea interdisciplinară a istoriei. Cultura artistică şi cultura relaţiilor socio-umane în diferite etape istorice reprezintă surse distincte pentru conţinuturile istorice şi vizează educaţia şcolară necesară formării unei personalităţi integrale. 3. Mesajele sale formative sunt coordonate de sistemul dominant de valori. obiectivele pedagogice generale specifice nivelului şi treptelor de învăţământ. de cultură în general.C.. Fiecărui nivel sau ciclu îi corespunde un plan specific de învăţământ. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. organizarea anului şcolar. Istoria şi planul de învăţământ Planul de învăţământ este un document de stat elaborat de M. ordinea studierii lor. Numărul de ore acordat istoriei. Planul de învăţământ. Criteriile de selecţie şi sursele conţinu-turilor variază de la o epocă istorică la alta. cu caracter obligatoriu.3. de realizările în domeniul ştiinţei istorice. în cadrul general. clase şi obiecte de învăţământ. numărul de ore anual şi săptămânal. Conţinuturile din domeniul istoriei necesită criterii de selecţie şi de repartizare pe trepte şi tipuri de şcolarizare. conferindu-i acesteia un caracter specific. acesta include obiecte de învăţământ.1. Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru ma nualele de istorie Sursa fundamentală de formare a conţinutului învăţământului istoric este constituită de experienţa istorică. Sunt elaborate pe baza unor criterii orientate la nivelul unei paradigme didactice de tip curricular.2. determinând schimbări în conţinuturile referitoare la istorie. cuprinde scopurile pedagogice. interese şi opţiuni din societate. PROGRAME ŞI MANUALE ŞCOLARE 3. a fost variabil în funcţie de etapă şi sub influenţa unor factori obiectivi şi subiectivi.E.

Principiile de elaborare au vizat: -asigurarea caracterului dinamic şi deschis al studiului istoriei. flexibilitatea conţinuturilor. — utilizarea unui număr semnificativ de noţiuni. lecţii. ore de recapitulare (consolidare).E. obiectivelor generale au în vedere: . în domeniul deprinderilor şi în sistemul de atitudini şi valori 21. pe parcursul unui ciclu de învăţământ. Conţinuturile sunt eşalonate în capitole. timp istoric. în domeniul cunoaşterii istoriei. Sunt elaborate de M. . ore la dispoziţia profesorului. număr de ore acordate obiectului de studiu săptămânal. semestrial. revoluţie. capitole.. —structura programei. cu scopul orientării demersului didactic pentru reechilibrarea raportului informativ-formativ în studiul istoriei. epocă etc. cultură. hărţi. Programa şcolară.utilizarea corectă a sistemelor de referinţă specifice istoriei: spaţiu istoric. Programele permit elaborarea unor criterii de evaluare şi instrumente metodice necesare procesului de predare-învăţare. uti lizarea surselor istorice. izvoare etc. cu conţinuturi unitare şi obligatorii. fenomen istoric. Programa sau modelul curricular elaborat pe ani de studiu constituie elementul prin care profesorul îşi realizează proiectarea activităţilor de predare-învăţare. Obiectivele cadru ale disciplinei istorie se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini în procesul didactic. Programele sunt documente operaţionale deoarece asigură: —sintetizarea conţinutului obiectului de învăţământ istorie.utilizarea corectă a terminologiei istorice. anual. selectarea . denumiri. structurarea acestora şi constituirea unei reţele de obiective generale ale predării-învăţării istoriei pe cicluri de învăţământ şi obiective specifice fiecărui an de studiu. —conţinuturile învăţării. Acest document oferă profesorilor şi elevilor repere de învăţare. documente. -constituirea curriculum-ului în jurul unor competenţe şi atitudini esen ţiale în formarea personalităţii elevului. asigurând caracterul unitar al învăţământului. —eşalonarea pe teme. cuprinde: . —elementele de noutate. La finele fiecărui ciclu de învăţământ în domeniul deprinderilor şi capacităţilor de muncă intelectuală. Această categorie de obiective indică schimbările de comportament la care ar trebui să ducă studiul istoriei. pentru aceleaşi tipuri de şcoli.principii de elaborare.C. Obiectivele cadru vizează capacităţi şi atitudini în domeniul cunoaşterii. lucrări scrise.disciplină. date de infor mare folosite de ştiinţa istorică: război. numită în etapa actuală curriculum şcolar. teme şi lecţii şi sunt obligatorii.. obiectivele generale vizează: — utilizarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală pentru ca elevul să dobândească abilităţi şi deprinderi de cunoaştere a realităţii istorice.

informaţiilor .

epoci istorice. epoci istorice. timpul istoric. Sunt concretizate în obiective operaţionale şi descriptori de performanţă. însuşirea şi utilizarea limbajului istoric. însuşirea deprinderilor de muncă intelectuală şi dezvoltarea capacităţilor de investigaţie. 3. Obiectivele de referinţă definesc rezultatele aşteptate în procesul didactic22. Manualele alternative Manualul de istorie prezintă conţinuturile din programa şcolară şi este un document operaţional pentru elev. în domeniul sistemului de atitudini şi valori. să sesizeze posibilitatea şi limitele acestora.formarea unor abilităţi experimentale care să permită elevului să identi fice ideile. Calitatea manualului este reliefată de. culturale. evoluţiile şi consecinţele unui eveniment istoric. -cunoştinţe şi capacităţi vizând procesul înţelegerii referitoare la timpul istoric. societate şi activităţi umane cu conexiunile lor sociale. interesele indivizilor şi comunităţilor umane în acţiune. religioase. -constituirea unui demers ştiinţific pe baza terminologiei istorice. limitele trecu tului şi prezentului. politice. cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice. . Este primul şi principalul factor şi izvor de informare pentru elev. motivele. activitatea intelectuală şi personală a unui grup sau a unei colectivităţi. -instrumentele folosite ca suport didactic al învăţării şi predării. programa de istorie cuprinde: -formarea interesului constructiv pentru mediul de viaţă propriu prin posibilitatea pe care o oferă elevilor de a cunoaşte posibilităţile. descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice. economice. înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. Acestea sunt urmărite pe parcursul unui an şcolar. -motivaţii şi atitudini privind spaţiul istoric.4. . un suport de prezentare a cunoştinţelor ştiinţifice.modul de transpunere a ideilor din ştiinţa istorică în idei adecvate activi tăţii de predare-învăţare. evenimente istorice. la înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric. un dis curs argumentat în care să fie prezentate cauzele. capabil să identifice deosebirile dintre interpretările date unui eveniment istoric la nivelul unei epoci sau în epoci diferite. Obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare sunt specifice fiecărui an de studiu (fiecărei clase) şi au în vedere. . în scopul formării culturii generale._____„Mtaji.

capitolelor. temelor din programa şcolară şi volumul de informaţii prevăzute de aceasta. în contextul în care sistemul de învăţământ. Manualul alternativ trebuie să aibă aceleaşi conţinuturi. conţinuturile din manualele .-modul de prezentare a cunoştinţelor. în care logica şi ordonarea internă constituie principiul progresiei sistemice. istoria şi îndeosebi istoria naţională sunt valori publice. să respecte denumirile părţilor.

alternative trebuie să fie unice. în funcţie de particularităţile de vîrstă ale elevilor. Motivaţia şi interesul elevilor pentru conţinuturile istorice sunt favorizate de trei elemente esenţiale. Conţinuturile manualelor trebuie structurate pe baza unei axe logice. dozate informativ. toate pentru a atrage atenţia elevului şi a-i stimula curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte evenimentele istorice. . esenţializat. Manualele de istorie elaborate înainte de 1989 sunt structurate. fără detalii istorice nesemnificative. să constituie un model de exprimare pentru elevi. necesare unui manual alternativ: accesibilitatea conţinuturilor. . — raportarea la tradiţia învăţământului românesc interbelic. desfăşurare şi consecinţe ale evenimentelor istorice. într-o mare măsură. precis. informaţii în scheme. Manualul şcolar de istorie are funcţii de informare. — raportarea la reforma socială globală. Documentele şi hărţile integrate textului permit acţiuni cognitive de sesizare a importanţei unui eveniment istoric. imagini. Unele manuale.depolitizarea lor în spiritul adevărului istoric şi al conceptelor democratice. Acestea trebuie să aibă un aspect atractiv prin titluri şi idei principale. Importantă este prezentarea elementelor secvenţiale ale lecţiilor. de formare a cunoştinţelor. Design-ul manualului şcolar determină acceptarea. Manualul de istorie trebuie să prezinte conţinuturile şi evenimentele explicit. definiţii scrise cu caractere distincte. însă. grafice şi hărţi. de evaluare a acestora în concordanţă cu standardele curriculare naţionale de performanţă. ilustraţii colorate. prezintă conţinuturi şi noţiuni accesibile pentru nivelul minim şi mediu de instruire. cu scopul realizării unei progresii sistemice. eficienţa instrucţională şi consecvenţa ştiinţifică. Reforma în domeniul manualelor de istorie implică: — raportarea noilor manuale la situaţia învăţământului istoric dinainte de 1989. prin metodă. cum sunt cele de istorie pentru ciclul gimnazial. cuprinzător. cu o terminologie recunoscută de ştiinţa istorică. clar. Deosebirile constau numai în ofertele didactice şi metodele abordate în procesul de predareînvăţare.preluarea. cu scopul de a spori interesul şi motivaţia pentru cunoaşterea conţinuturilor prezentate de programă. a conţinuturilor şi temelor de către elevi. frecvenţa noţiunilor şi conceptelor în funcţie de cauze. nu rezolvă obiectivele formative corespunzătoare vârstei elevilor. în funcţie de condiţiile concrete şi specificul românesc. Manualele alternative prezintă partea lucrativă în mod diferit prin documente istorice. dar cu o abordare . Noţiunile şi conţinuturile din manualul de istorie trebuie raportate la particularităţile de vârstă ale elevilor. a unor elemente din manualele moderne de istorie din ţările democratice. La aceste exigenţe se adaugă dozarea corespunzătoare a conţinuturilor cu activităţile de învăţare preconizate prin partea lucrativ-aplicativă.

hărţi. adaptat ciclului şcolar pentru care au fost elaborate. -lecţia-dosar prin care elevul poate folosi izvoare. depolitizarea lor şi abordarea ştiinţifică a evenimentelor istorice pe baza adevărului istoric constituie cerinţe de care trebuie să ţină seama autorii de manuale. Raportarea manualelor de istorie la reforma socială globală presupune receptarea valorilor societăţii româneşti actuale: economia de piaţă. minimalizarea altora. regim politic democratic. unanim acceptate de ştiinţa istorică la vremea respectivă. lecţiile cuprind izvoare. egalitate. -folosesc un stil concis. Conţinuturile şi noţiunile au la bază concepţia franco-centristă prin care este minimalizată istoria altor ţări europene sau din fostele colonii. Ex: Revoluţia franceză de la 1789 sub titlul „Libertate. Elementele activ-participative din procesul didactic erau suplinite de materialele didactice şi bibliografice recomandate în procesul de preda re-învăţare. fraternitate". Imitaţiile nu corespund cerinţelor şi stării de fapt a învăţământului românesc şi nici tradiţiilor şcolii istorice naţionale. Acordarea unei atenţii exagerate unor teme. . cu implicaţii pentru istoria românească. -informaţiile sunt certe. texte. în sensul conţinutului. Capitolele cuprind trei tipuri de lecţii23: -lecţia tradiţională prin care sunt expuse evenimente şi perioade istorice. Manualele de istorie ale înaintaşilor noştri au câteva trăsături definitorii: -accentul pe istoria descriptivă. fără a imita totuşi aceste manuale. Manualele de istorie franceze au câteva caracteristici care le individualizează. în al doilea rând. Reforma învăţământului istoric românesc trebuie să ţină cont de achiziţiile ţărilor democratice occidentale. imagini. Manualele germane oferă puţine teme prelucrate. hărţi care trebuie interpretate de elevi. sunt analizate stiluri arhitecturale. Manualele alternative cuprind aceste elemente şi sunt instrumente ale învăţării şi predării. Valorificarea tradiţiei româneşti în ceea ce priveşte elaborarea manualelor de istorie presupune cunoaşterea autorilor. un suport de prezentare a cunoaşterii ştiinţifice. imagini în proce sul cunoaşterii.metodică tradiţională. Interesante sunt titlurile temelor. valenţa lor educativă. Prezentarea echilibrată a temelor. -lecţia de formare de priceperi şi deprinderi prin care sunt interpretate izvoare istorice. pun multe semne de întrebare asupra principiilor de elaborare a manualelor alternative. a conţinuturilor din manuale specifice diferitelor perioade istorice. constituie un alt element definitoriu al manualelor şcolare. Ele au la bază concepţia pan-germanistă cu implicaţiile ei pentru educarea elevilor germani24. Avantajul acestei abordări a conţinuturilor istorice este evident deoarece deplasează activitatea în procesul de predare-învăţare pe latura formativă.

.

p. Editura Politică. —sunt manuale de autor.l. spunea Rene Grausset. 9-l0. pp. „Studii şi articole de istorie". Badea. op. 3. 11. p. p. p. LXIII (serie nouă).Ibidem. Hardiscom.Alexandru Zub. 20. Bucureşti. 1981. pp. p. Bucureşti. Vlăsceanu. p. op. 7. Cel mai important exponent a fost H. Filozofia istoriei. Pentru amănunte. E. 23. lonescu. p. op. p. cit. 37. 112. Bucureşti. 82-87. 213. 40-43. p.Marin Badea.Gheorghe Tănasă. 1982..Ibidem. 259. Nichiţelea. Experienţa didactică şi creativitatea. ianuarie 1976. pp. 18. De asemenea. M. vezi M. 215. 16. P.. 1982. Pamfil Nichiţelea. 8. între 1917 şi 1920. cit. passim. cit. Filozofia istoriei. 21.Ibidem. fără a accentua istoria socială.Dintre istoricii reprezentativi ai acestui curent amintim pe Gawin Wright (Universitatea Michigan).Gheorghe Tănasă.Sorin Cristea. passim. 9. L. Curriculum şcolar. op. cit.„Noua revistă istorică". 19.l.Apud Gheorghe Tănasă. 64-65. cit. p. 1996.Ibidem. Biblioteca centrală pedagogică. 1974. p. —sunt elaborate potrivit unei concepţii patriotice. 10. Badea. 19. 1. Orientări şi tendinţe contempo rane.Cătălin Zamfir. o istorie culturală. op.Vezi. 4. Metodologia reformei educaţiei. Nichiţelea.. 22. 17. 6. evidenţiind faptele de cultură materială şi spirituală. vezi Predarea istoriei (7). pp. passim.sunt structurate pe probleme.. l T. 14. clasele a V-a şi a Vl-a.M. 24. 135. nr. 13. cu intermitenţe. P. 15. Nichiţelea. 9. p. 1997. pp.Este situaţia manualelor franceze şi engleze. în acest sens. Radu. 2. un expo nent de marcă al acestei şcoli. laşi. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală.E. Editura Junimea.„Magazin istoric".New History promova o istorie dinamică şi sintetică. Cerghit. Ed. Apare în Italia. Radu. Strategii didactice. Badea. — NOTE — 1. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. . P. 12. 107.Şcoala Analelor a editat revista „Annales" şi şi-a axat cercetările în domeniul isto riei pe fenomene economico-sociale. 6-26. op. cit.Gheorghe Tănasă.istoric. Bornes. Piteşti. 22. 126. op. Mihail Kogălniceanu . „Istoria reală este istoria civilizaţiilor". 22. Bucureşti.M.Măria Eliza Dulamă. Popescu. 5. 50. istorie. cit. 1996. p.

principiile didacticii au caracter „general. Obiectul istorie nu poate realiza obiectivele educaţionale. dinamic.ACTIVITATEA DIDACTICĂ SI PRINCIPIILE ISTORIEI 1.PRINCIPIILE DIDACTICE . prin caracteristicile enunţate.IV.IMPORTANTA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 2. necesar realizării activităţii de predare-învăţare. . Principiile didactice sunt criterii şi teze de bază. Principiile didactice exprimă cerinţe generale legate de procesul de învăţământ. Evoluţia societăţii. Acestea au în vedere formarea şi dezvoltarea psihică a personalităţii în procesul comunicării şi intercomunicării. APLICAREA PRINCIPIILOR DIDACTICE ŞI A PRINCIPIILOR ISTORICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1. nu rigide. organizării şi desfăşurării activităţilor procesului de predare-învăţare2. -principiile activităţii educative. cerinţele acestei evoluţii au determinat şi determină noi formulări şi interpretări ale principiilor didactice4. fundamentale. normativ. Caracterul general rezultă din fundamentele şi legăturile pe care le exprimă şi din faptul că vizează procesul de învăţământ în componentele sale importante. derivate dintr-un sistem de activităţi necesare realizării obiectivelor educative. Caracterul normativ presupune o funcţie orientativă şi reglatoare prin relaţiile stabilite între cunoaştere şi acţiune. PRINCIPIILE DIDACTICE — IMPORTANŢA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Principiile generale ale educaţiei sunt structurate de cercetători în două categorii1: -principiile didactice. fără cunoaşterea principiilor didactice. Principiile didactice. unitare şi generale. cerinţe cu caracter logic care stau la baza proiectării. Caracterul sistemic rezultă din faptul că principiile didactice sunt un sistem de norme. elemente esenţiale în stabilirea obiectivelor şi a conţinuturilor procesului de predareînvăţare. Caracterul deschis. Principiile didactice sunt flexibile. sistemic şi deschis"3. în diferite perioade de timp. prin faptul că permit noi formulări şi interpretări. Caracterul dinamic constă în faptul că acestea au o evoluţie istorică determinată de cunoştinţele acumulate în domeniul pedagogiei. Din aceste considerente. asigură manifestarea creativităţii în activitatea de proiectare a procesului instructiv-educativ5.

-selectarea şi gradarea informaţiei. prin conversaţie euristică.stadiul operaţiilor concrete 6 . analiză şi sinteză. din această cauză respectarea acestor stadii impune principiul unităţii dintre senzorial şi raţional. — stadiul operaţiilor formale 12-l4 ani. într-un fel sunt explicaţiile.1.1. acţiuni obiectivale şi procedee imagistice. — accesibilizarea conţinuturilor. Specific operaţiilor concrete este învăţarea prin acţiuni concrete. abstractizare şi generalizare. Din aceste considerente. Cunoştinţele de psiho-pedagogie permit abordarea unor strategii adecvate pentru stimularea trecerii dintr-un stadiu psihogenetic în altul. Stim ularea accelerarea stadială a inteligenţei şi Inteligenţa. într-un alt fel la clasele V-VIII şi cu totul diferit la clasele de liceu. Elevul (copilul) este o individualitate cu o structură. formulate astfel încât să se ţină . Procesul de predare-învăţare a istoriei trebuie să activeze aceste particularităţi prin metode didactice şi conduită specifică. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă presupune „utilizarea cât mai completă a capacităţilor de învăţare ale elevilor pe fondul posibilităţilor pe care le referă categoria respectivă de vârstă" 7. au determinat apariţia în pedagogie a principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor.11/12 ani. se formează şi se dezvoltă în etape. în cadrul unui proces de asimilare dependent de procesul instructiv-educativ. O învăţare forţată este dăunătoare. . noţiunile şi conţinutul lecţiilor de istorie de clasa a IV-a. Stadiul operaţiilor formale răspunde eficient cunoaşterii prin problematizare. Respectarea principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor presupune tratarea diferenţiată a acestora. Cunoştinţele istorice trebuie să fie accesibile.acordarea atenţiei curente schemelor logice. dirijată prin: -strategii diferenţiate pe grupe de nivel şi individualizate. elementul cel mai important din evoluţia omului. Individualizarea învăţământului e un mijloc de învăţare eficientă. formele de învăţare trebuie să fie în concordanţă cu structurile intelectuale specifice fiecărui stadiu psiho-genetic. fiind o premiză esenţială a mediului social. cu efecte imprevizibile. Literatura de specialitate prezintă trei stadii psihogenetice6: . sub influenţa mediului socialcultural.stadiul operaţiilor logico-matematice. prin operaţii mentale sprijinite de reprezentări. Este un rezultat al învăţării. profesorul trebuie să stăpânească trăsăturile esenţiale ale structurii şi funcţionalităţii inteligente pentru stadiile psiho-genetice. Principiul psiho -genetic. pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul propriu. . în procesul de predare-învăţare a istoriei în şcoală. în esenţă. organizată. care. Aceste două stadii. sunt particularităţi psiho-fizice ale copilului. trăsături psiho-fizice şi însuşiri personale unice8.

forţată are efecte imprevizibile. Grăbirea dezvoltării intelectuale. „se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor între elevi.seama de principiul psihogenetic al stimulării în funcţie de stadii. are rol formativ deosebit. şi oferte de mijloace active de învăţare. Conţinuturile. prin conţinut şi noţiuni structurate şi concepute pe epoci istorice. sau între ei şi profesor. activitate care permite explorarea directă sau mijlocită a adevărului istoric sau a unei realităţi social-economice-culturale. Principiul învăţării prin acţiune Istoria. remarca Andre de Peretti în Educaţia în schimbare. ca şi manualele sunt elaborate în funcţie de aceste stadii psiho-genetice. este dăunătoare. prin sarcini şi conţinuturi care nu ţin seama de curba de efort. pentru o parte din elevi sau pentru întreaga clasă. Respectarea particularităţilor de vârstă este o cerinţă a predării la nivelele intelectuale atinse de elevi. noţiunile istorice. treptat mai complexe. cu segmentarea materiei în paşi mai mici şi sprijinirea pe elemente concrete spre a relua explicaţia în caz de eşec. care nu ţin seama de particularităţile de vârstă şi de timpul acordat de programe şi plan de învăţământ pentru conţinuturile şi noţiunile respective. din această cauză „dopajul" elevilor cu tot mai multe informaţii nu are nimic comun cu procesul formativ pe care istoria trebuie să-l realizeze în sistemul de învăţământ. Volumul de cunoştinţe trebuie să ţină seama de starea iniţială a instruirii şi motivaţia învăţării. Stadiile intelectuale impun profesorului de istorie să dispună de programe de îmbogăţire a conţinuturilor pentru elevi dotaţi şi de alternative mai accesibile. „învăţarea". 1. dar şi motivarea învăţării se pot face prin teste predictive prin care se obţin informaţii privind nivelul de performanţă şi lacunele în pregătirea fiecărui elev în parte. Conţinuturile ştiinţifice. sau pe relaţia . sunt accesibile când cunoştinţele acumulate prin învăţare sunt proporţionale cu efortul depus. Din aceste considerente. în procesul de predare-învăţare. de care abundă lecţiile de istorie. Studierea evenimentelor istorice sub toate aspectele permite exersarea intelectului şi dezvoltarea motivaţiei învăţării. O învăţare prematură. dăunătoare igienei mintale. învăţarea devine sterilă. şi poate duce la efecte imprevizibile10. Cunoaşterea capacităţilor de învăţare. în esenţă evenimentele istorice determină solicitarea intensă a gândirii. „participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de cunoaştere". programele şcolare (curriculum-ul şcolar). îndepărtează pe elev de obiectul istorie. dar procesul de instruire trebuie proiectat în funcţie de zona proximei dezvoltări a elevului prin cerinţe noi. Utilizarea fără discernământ în manuale a unor noţiuni şi conţinuturi.2. Acţiunea solicită participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul cunoaşterii prin activitate. Un rol important trebuie acordat de profesor diagnosticării stării iniţiale a instruirii. pentru realizarea unei instruiri eficiente9.

-capacitatea de a te transpune în psihologia elevului (empatie). elevul în elevul în situaţia de obiect.cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diferitelor metodologii didactice"11. -detaşarea de propria logică şi acceptarea stadiilor inteligenţei elevilor. — introducerea în proiect şi în procesul de instruire a situaţiei motivaţionale prin perceperea utilităţii. Moduri de lucru pedagogice (după M. 7 1 . a scopului. ţparcoeur) conferinţe Producţii Cercetări expozeun (cu luare atelier dovezi dictări de notiţe) întrebări Didactica exerciţii cunoştinţelor docu- investigaţii în laboratoare stagii mentare nale M.fiind animator.T. Tip transmisiv cu scopTip incitativ cu intenţii de normativ prin impunere de personalizare prin cercesocială. după un raport dialectiv între profesor-elev.proiectarea judicioasă a lecţiilor prin gradarea informaţiilor ştiinţifice. profesorul fiind tarea datelor.P3 Tip apropriativ cu scop centrat pe inserţia prin apropierea cognitivă realului. un contact psihologic cu clasa de elevi. —realizarea unei comunicări afective cu elevii.P2 M. -confruntarea predicţiei profesorului cu autoevaluarea elevului. situaţia de subiect. —punctarea momentelor lecţiei prin aprecieri concluzive şi indicaţii de lucru prin diferenţierea sarcinilor cognitive. inventare arheologice etc. Lesne) Stimularea stadială a inteligenţei presupune: . cărţi istorice. Principiul învăţării prin acţiune trebuie să aibă în vedere mijloace şi moduri de lucru centrate pe elev prin activităţi didactice de explorare directă a realităţii istorice din documente istorice. profesorul a în poziţie dominantă.T. a unor strategii individualizate.T.P1 M. utili zarea unor strategii diferenţiate pe grupe de nivel. cunoştinţe. Diversitatea mijloacelor şi a modurilor de lucru este reflectată de figura următoare: MIJLOACE Conţinuturi exterioare de învăţat //// //// P snă eo l r a ///// ///// Conţinuturi personalizate pentru cel care învaţă Activităţi Secţiuni Schimburi Studii de persoîn grupuri caz şi simulări Anchete Experimente în lecţii pe de rost Vizite ghidate.

imagini existente în manual. Ideea răspunde cerinţei de structuralizare a conţinu-turilor. __crearea de condiţii pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul său propriu (principiul accesibilităţii). analiza. prin folosirea tabelului referitor la numărul locuitorilor. Este trecută. — Care oraşe au o populaţie mai numeroasă? E. Ideea este scrisă pe schema lecţiei ca idee-ancorâ. compararea. dacă privim harta eografică şi căile de comunicaţie. Lec{ia Oraşul şi lumea sa din capitolul „Lumea rurală şi urbană". Demonstraţia. — Concluziile realizate prin demonstraţie cu ajutorul hărţii sunt scrise pe tablă şi devin astfel idei ancoră ale schemei lecţiei. Comparativ este prezentată o imagine din satul medieval. Ce concluzie desprindeţi d/n observarea acestor imagini? Care sunt caracteristicile aşezărilor de tip urban? Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale (sec. clasa a Vlll-a. Cetatea Albă.a şi ramiliarism pentru asigurarea obiectivitătii procesului de instruire. analiză şi comparare. în sensul menţionării celor mai importante oraşe. elevii constată o creştere semnificativă a populaţiei unor >raşe în secolul al XVIIlea. — Viaţa urbană este mai dezvoltată în Transilvania. de asemenea. XVIII). referitoare la economia şi structurile sociale specifice oraşelor. peste 10. . Concluzia lesprinsă de elevi. Analogia este ideea de bază de la care porneşte comparaţia. 01 — elevii să înţeleagă elementele caracteristice ale oraşelor şi târgurilor. — fn secolul XV. folosind graficul din manual. P. — Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale. Comparaţia este folosită cu succes la această temă. interpretarea. se pot trage concluzii privind populaţia oraşelor. Situaţia de învăţare presupune: observarea. Menţionaţi unde s-au format centrele urbane. Elevii observă imaginile referitoare la două oraşe medievale. ce concluzie trageţi? E. 02 — elevii să sintetizeze conţinuturile. E. P.000 de locuitori. Observând aşezarea principalelor oraşe şi târguri în spaţiul românesc. P. Târgurile şi oraşele sunt înfiinţate la intersecţia drumurilor comerciale. noţiunile prin situaţii de învăţare cre ate de profesor. Comparând numărul locuitorilor pe oraşe în secolele XIV şi XVII. P. poziţia lor pe drumurile comerciale. pe schema lecţiei pe tablă. prin obiective operaţionale care fac conţinuturile deplin inteligibile. Braşov şi Sighişoara. — Ce concluzie formulăm dacă observăm repartiţia oraşelor în spaţiul românesc? E. populaţia unor oraşe este în creştere. utilizează noţiuni complexe. Proiectarea judicioasă a lecţiei implică crearea unei situaţii de învăţare adecvate pentru elevi. Printr-un exerciţiu de sinteză. — Arătaţi pe hartă aceste drumuri comerciale şi oraşele principale aflate la intersecţia lor. Braşov. Chilia. — Oraşele şi târgurile sunt aşezate la întretăierea drumurilor comerciale.

Conştientizarea elevilor spre scopul urmărit presupune acţiuni care să-i implice în activitatea de a descoperi adevărul . sinteza. Procesul acţionai începe cu acţiunea obiectuală. Observarea. care în esenţă este o dirijare a învăţării prin întrebări. Conţinuturile istorice se pretează foarte bine la acţiuni mintale care vizează analiza. de scopul urmărit. sinteza. prin structura operatorie a gândirii care include analiza. 02 — elevii să cunoască factorii pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. reflexive. al XlX-lea. prin care este stimuiată motivaţia internă13. compararea şi generalizarea. Conversaţia finală vizează evaluarea realizării obiectivelor stabilite. învăţarea prin acţiune necesită operaţionalizarea învăţării. compararea. Istoria ca obiect de studiu în şcoală oferă o multitudine de posibilităţi pentru o învăţare activă. învăţarea activă are în vedere metode şi procedee prin care elevul este conştientizat de scopul urmărit12. -cunoaşterea factorilor pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. pentru realizarea lor profesorul trebuie să elaboreze un plan în funcţie de obiectivele urmărite. Participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de predareînvăţare presupune: acţiuni obiectuale. abstractizarea şi clasificarea. învăţarea prin acţiune se deosebeşte de activizare. interpretarea. concrete. determinate de interacţiunile dintre datele senzoriale şi acţiunile fizice. permit: -ierarhizarea principalelor ţări ale lumii după cerinţele stabilite de profesor. învăţarea prin orientarea gândirii şi interpretării depinde de acţiunea în care este implicat elevul. Implicarea elevilor este evidentă. trece la limbajul extern. prin sesizarea esenţialului şi a caracterelor obiectelor. prin care însuşi elevul descoperă anumite caracteristici ale noţiunilor istorice.Ideile-ancoră desprinse prin intuiţie sunt rezultatul unei învăţări eficiente care stimulează stadial memoria. analiza. care nu trebuie identificată cu activizarea elevilor prin întrebări şi integrarea elevului în acest proces în mod conştient. accentuează procesul de cunoaştere. Ele favorizează dezvoltarea psihică a elevilor. compararea şi clasificarea. ca să ajungă în final la limbajul interior. al XlX-lea: 01 — elevii să stabilească ierarhia principalelor ţări ale lumii la începutul sec. Stimularea activităţilor psihice. Activizarea o realizăm cu ajutorul conversaţiei euristice şi observarea hărţii. se realizează pe bază de situaţii de învăţare. Clasa a X-a — Lumea la sfârşitul sec. realizate de elevi în procesul acţionai. cu interacţiuni între elemente. Paşii parcurşi de elevi în învăţare sunt foarte importanţi. acţiuni mintale. necesară descoperirii de relaţii şi principii. Care sunt cele mai importante state din lume? Dar de pe continentul european? în Asia ce state sunt cele mai dezvoltate? De ce? Acţiunile mintale sunt reflexive.

activităţi care ar determina un impuls al curiozităţii. Istoria. pe şantiere arheologice etc. în esenţă. Esenţial este ca în procesul didactic să creăm situaţiile de muncă independentă. Stimularea motivului pentru învăţare la obiectul istorie se poate realiza prin întrebări adecvate. este esenţial în stabilirea de către profesor a obiectivelor operaţionale care pot fi atinse. dar şi prin activităţi extraşcolare: vizite la muzeu. prin documente şi vestigii arhitectonice sau arheologice. o trăire interioară intensă care stimulează o motivaţie intrinsecă a învăţării. Graficele. capacitatea de autocunoaştere au influenţe majore în integrarea elevului în procesul de predareînvăţare. stabileşte o ierarhie a celor mai dezvoltate ţări: Germania. 1. laude. Franţa. Exemplu'. este determinată de elemente şi trebuinţe independente de procesul de cunoaştere. pedepse etc. Particularităţile sistemului nervos. clasa este împărţită în mai multe grupe. industriei şi serviciilor. ierarhizează ţările lumii din punct de vedere al tonajului pe care îl reprezentau din tonajul mondial.. premii. Principiul stimulării motivaţiei pe ntru învăţare şi dezvoltării învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană. Optimul motivaţional este important. pe baza tabelului privind evoluţia agriculturii. G1 analizează harta lumii şi. Este o obligaţie impusă de note. compararea unor date şi fapte istorice.3. interpretarea unor imagini. documentele istorice din manualele alternative oferă aceste posibilităţi. de a cunoaşte şi de a învăţa conţinuturile şi noţiunile istorice. ca ştiinţă şi obiect de învăţământ. cauzele unui eveniment istoric. teamă de părinţi. ierarhizarea unor evenimente. Motivaţia euristică. pe baza graficului privind flota comercială a lumii în 1914. Impulsul cognitiv este dat de profesor şi . Exemplu: Cred că nu există elev care să nu manifeste curiozitatea de a cunoaşte cât mai mult despre piramide sau despre elemente de cultură şi civilizaţie. Motivaţia învăţării poate fi o motivaţie euristică sau intrinsecă. la obiective istorice. Acţiunile presupun observarea unor obiecte sau obiective istorice. trăsăturile unei personalităţi. în procesul de predare-învăţare a istoriei dominante sunt acţiunile mintale reflexive. activităţi independente pe grupe. prezentarea de imagini. G2. Motivaţia intrinsecă este determinată de curiozitate (stare interioară -tendinţe şi aspiraţii pentru cunoaşterea istoriei naţionale şi universale). deoarece diferă de la elev la elev. în urma unor vizite la obiectivele respective. Marea Britanie. aprecieri. care are loc într-un câmp motivaţional influenţat de starea interioară a individului şi de condiţiile în care se desfăşoară.istoric. elaborarea de concluzii. SUA. determină. documente istorice. echilibrul temperamental. prin conţinuturi.

la tema Marea Schismă a Bisericii creştine. în contextul cunoaşterii mitului despre Drăculea Voievod*. Elementele surpriză nu trebuie să domine. tema Ţările Române şi statele vecine între diplomaţie şi confruntare: citirea de către elevi a documentelor despre vitejia lui Vlad Ţepeş. obiceiuri. Pentru captarea atenţiei în procesul de predare-învăţare a istoriei. îndoiala şi bucu ria descoperirii adevărului. mirare. Vizita la muzeu. cu elemente surpriză şi mijloace de învăţământ existente în cabinetul de istorie. de a descoperi noul şi informaţii esenţiale prin procesul de predare-învăţare. —la clasa a Vlll-a. Prezentăm câteva exemple: -pentru clasa a V-a: Care este ţara piramidelor? sau: Prin ce este cunos cut Egiptul antic? -la clasa a VI-a. -clasa a IX-a. descoperirea adevărului. dezvoltarea emoţiilor şi sentimentelor cognitive: curiozitate.accentuat de activele mentale.). fotografiile referitoare la începutul revoluţiei industriale stimulează interesul şi atracţia pentru elementele de conţinut. la obiectivele istorice stimulează explorarea. Curiozitatea stimuiată prin aceste întrebări determină curiozitatea epistemică. dezvoltă sentimentele cognitive. Clarificarea noţiunii de revoluţie industrială se va face prin imagini din carte. Ce puteţi spune sau crede despre civilizaţia greacă? -clasa a X-a — Aţi citit romanul Shogun sau aţi vizionat filmul Shogun? La ce ţară se referă? Japonia — răspund elevii. Măiestria pedagogică trebuie să-şi spună cuvântul pentru integrarea elevilor în procesul didactic. documente istorice prezentate. ele pot clădi motivaţia învăţării istoriei din clasă. recompense. burse etc. de efect şi contrast. curiozitatea de a cunoaşte mai mult despre domnitorul român. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei prin lecţiile de istorie se pot realiza prin competiţii între clase şi elevi. stimularea curiozităţii se poate realiza prin întrebări cum sunt: Care au fost cauzele Schismei Bisericii creştine din 1054? Ce a însemnat Bizanţul şi Roma pentru lumea creştină? —la clasa a Vll-a. diagramele. profesorul trebuie să recurgă la prezentarea unor elemente-surpriză. . bucurie. 19). prin olimpiade şcolare. în Istoria turco-bizantină a lui Ducas15. Există o interdependenţă între astfel de stimulări şi trebuinţele în afara conţinutului (note. la tema Revoluţia industrială şi expansiunea societăţii industriale^: hărţile. Este prezentată fotografia Teatrului Sanctuarului de la Epidaur16 (p. adică nevoia de a cunoaşte mai mult despre problemele enumerate.

prin intermediul cronicilor săseşti.Motivaţia învăţării prin muncă independentă stimulează personalitatea. deoarece aplicarea ei exagerată sau axată într-o proporţie foarte mare pe această direcţie poate Note: * Trecut.n. dar această activitate trebuie integrată în alte activităţi. în mentalul colectiv occidental sub numele de Dracula. (n.) .

4. -brainstorming. —cercetare. -problematizare. care sunt în consens cu tema avută în dezbatere.Lecţia să se bazeze pe cunoştinţe expuse de profesor. prin care se esenţializează conţinuturi. Grupe de elevi care desprind concluziile sau cauzele unui eveniment istoric dintr-un document istoric reprezintă un exemplu de urmat.Sintetizarea lecţiei printr-o schemă la tablă care să permită accesibili tatea şi învăţarea logică din clasă a conţinuturilor şi noţiunilor este obligatorie. -jocul de rol. 4. Sunt recomandabile activităţile care permit cooperarea. -proiecte. —stimulare. Sintetizarea cunoştinţelor asigură o . Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei pentru istorie fac parte din măiestria pedagogică a profesorului de istorie şi nu se pot realiza decât prin metode diversificate de predare-învăţare18. Profesorul de istorie trebuie să selecteze conţinuturile şi activităţile elevilor pentru a le capta atenţia şi interesul pentru problemele dezbătute. 1. —inventică. ca obiect de învăţământ şi ca ştiinţă. Motivaţia pentru învăţare presupune abordarea lecţiilor. individualism şi indisciplină.uuce ia nonconformism. -experiment. cu ajutorul profesorului. 3. Stimularea motivaţiei presupune crearea unor situaţii de învăţare formativă prin: —acţiune. sau individual.începeţi lecţia cu elemente care determină curiozitatea elevilor. dar şi pe cunoş tinţe pe care elevii le dobândesc din activitatea individuală sau pe grupe. -descoperire. pentru a fi reţinute în timp şi a permite mobilitate în acţiunile de reproducere. este tributară unui volum mare de informaţii. -studiul de caz. ţinându-se cont de câteva reguli prezentate de literatura de specialitate19 şi constatate de noi în procesul de predareînvăţare a istoriei: 1.Prezentarea unor situaţii ale învăţării de care depind integrarea şi suc cesul elevului în societate. Istoria. 2. 5.Elevii să realizeze sarcinile date pe grupe. Predareaînvăţarea istoriei în absenţa motivaţiei ridică problema realizării obiectivelor operaţionale17. Principiul învăţării temeinice Este o cerinţă care presupune o activitate didactică la istorie.

împărţirea pe teme generale. de o parte şi de alta a Nilului — vor răspunde elevii. evoluţii. . noţiuni. -însuşirea cunoştinţelor prin efort propriu. influenţe etc. Se impune elaborarea ei pe baza unei logici a evoluţiei evenimentelor istorice şi obiectivelor operaţionale. prin activităţi individuale. probleme.5. determină o învăţare eficientă. interferenţe. Pentru lecţiile de formare a statelor: cauze. Exemplu: Sistematizarea permite reţinerea esenţialului. cu elemente specifice diferitelor tipuri de lecţii. idei principale. în segmente informaţionale. Sistematizarea conţinuturilor trebuie să aibă la bază „idei-ancoră". revoluţii. răspunde acestei cerinţe. repetarea conştientă şi ritmică a unor noţiuni. Un rol important îl au situaţiile de învăţare axate pe exerciţii. dacă este posibil. -organizarea de către profesor a unor situaţii de învăţare cu caracter ritmic. Schema lecţiei. lecţii. trăsături. capitole etc.învăţare temeinică. sisteme de lecţii. evoluţii. învăţarea temeinică se poate realiza prin: -situarea elevilor în centrul activităţii didactice. Pentru lecţiile privind evenimente istorice (războaie. obişnuieşte elevul să-l integreze în sisteme de cunoştinţe superioare. Toate aceste etape ale lecţiei presupun raporturi logice şi concluzia finală. logica. prin concluzii. evoluţia evenimentului istoric. Acestea permit o ordonare mentală şi o viziune de ansamblu asupra lecţiei. Sistematizarea presupune programe şcolare cu organizare pe capitole. date istorice etc. Exemplu: Egiptul Antic: -Priviţi cu atenţie harta din manual. sistematizarea trebuie realizată pe baza schemei logice. caracteristici. etape. care nu pot fi cunoscute decât într-o succesiune logică. conştientizată. consecinţe. consecinţe. care să conducă la o desfăşurare graduală a operaţiilor mintale"20. 1. progresivă. într-un cuvânt. Schema trebuie să cuprindă esenţa. evoluţie.stimularea interesului elevului de a însuşi noţiunile. Principiul cunoaşterii sistemice Istoria abundă în informaţii. cunoştinţele istorice. Fixarea informaţiilor esenţiale prin schema lecţiei la tablă. sistematizarea presupune: cauze. „însuşirea unei ştiinţe — în cazul nostru. scrisă simultan în timpul procesului de predare-învăţare. „idei-ancoră". Primul element-ancoră care face parte din schema lecţiei la tablă este aşezarea geografică. Unde este aşezat Egiptul? -în Africa. naturală. răscoale). scheme etc. Pentru lecţii. Pentru lecţiile de cultură: cauze. 77 . permite accesibilitatea. pentru fiecare etapă a lecţiei sau la sfârşitul lecţiei. istoria — a sistemului ei raţional se realizează cu atât mai uşor şi mai sigur cu cât conţinuturile care se învaţă dispun de o ordonare logică.

nou.Regatul de Mijloc ^ ^ f c ^ Regatul Nou 4. împărţit în nome — conduse de nomarhi 38 unităţi administrative . Este •ealizat astfel un obiectiv operaţional important. Notăm informaţia descoperită de elevi pe schema lecţiei la tablă. 3) Elevii sesizează aceste 3 perioade: regatul vechi. Perioade jf Regatul Vechi .Hr. mijlociu. 2)în anul 3100 Î. faraonul Menes uneşte cele două regate formând regatul Egiptean. Statul egiptean format «*• în anul 3100 Î. Aşezare geografică în nord-estul Africii • pe malul Nilului „Un dar al Ni/ului" (Herodot) Egipt ul antic Regatului de Sus Regatului de Jos din unirea: 2.Priviţi atent graficul.Priviţi atent pe grafic. Identificaţi perioadele importante din istoria Egiptului. Ce concluzie trageţi? Notăm elevii care au formu lat răspunsurile: 1)în mileniul IV s-a format statul egiptean din unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos. .1. Se menţionează pe tablă şi .X_—j».Hr. (Menes) > regat condus de faraon 3.

03 —să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. . se conturează următoarele obiective opera-. 04 —să selecţioneze ideile principale din scheme. Din aproape în aproape. tabele. 02 --să expună informaţiile dobândite din citirea hărţilor istorice şi a Diagramelor.3ste una din ideile-ancoră ale schemei la tablă. 05 —să selecţioneze ideile din diagrame. texte.ionale: 01 —să identifice spaţiul istoric şi geografic al Egiptului antic.

Profesorul elaborează. Pe schema lecţiei la tablă se adaugă Egiptul: împărţit în 38 de provincii numite nome conduse de nomarhi. Ce putem spune privind această fotografie ? Elevii concluzionează că AmonRa era zeul cel mai important al egiptenilor. iar operaţiile. motivaţia intrinsecă. Se poate continua prin studierea statuii care-l înfăţişează pe zeul Amon-Ra. Menţionează că cei care au scris corect primesc 9 puncte. •7Q . -numele câtorva înalţi funcţionari. cu reprezentări. . —activităţi independente cu elevii. Elevii sunt împărţiţi în 2 grupe: . o schemă logică a lecţiei. Tuturor elevilor li se cere să privească atent diagrama care numeşte capitalele Egiptului. Profesorul acordă un timp de lucru.paşi de învăţare a conţinuturilor. Cercetarea diagramei din manual dezvoltă curiozitatea. prin noţiunile şi cunoştinţele prezentate. Acest procedeu asociază reprezentările grafice cu operaţii. în perioada Regatului Mijlociu cultul acestui zeu a devenit cult oficial. Astfel se realizează atingerea obiectivului propus..folosirea expunerii de către profesor pentru cunoaşterea conţinuturilor care nu se pretează la învăţarea prin acţiune. Implicarea elevilor în procesul de predare-învăţare este evidentă. a documentelor istorice etc. -ocupaţiile egiptenilor. Din această cauză. Conţinuturile sunt aprofundate cu noţiuni şi informaţii prin aplicarea învăţăturii prin acţiune. Fiecare grupă enumera capitalele Egiptului scrise pe caiet. Un elev citeşte ce scrie sub aceasta: Amen (Amon-Ra). prin activităţile de învăţare propuse. Pe baza abordării acestei activităţi de predare-învăţare. -folosirea hărţilor. Tema nu se poate încheia fără o concluzie: Statul egiptean era un stat important în lumea antică. lecţia presupune o îmbinare a metodelor moderne active cu cele clasice. cei care au greşit o localizare. 5 puncte. —analizarea conţinuturilor. — A doua grupă scrie capitalele Egiptului după harta din manual. Conţinutul expunerii la această temă (lecţie) are în vedere: -împărţirea administrativă. sunt realizate obiectivele operaţionale care vizează însuşirea de cunoştinţe prin folosirea manualului în activitatea de predare-învăţare. în acest sens. Prin verbele de acţiune folosite. principiul învăţării sistematice presupune: .Prima grupă scrie pe caiet capitolele fiecărei perioade istorice. învăţarea temeinică prin crearea situaţiilor de învăţare cu ajutorul manualului. Exemplele pot continua. iar schema realizată cu ajutorul elevilor permite esenţializarea conţinuturilor. Este un mod de implicare a reflexiei într-un efort de cunoaştere. cunoaşterea figurativă ocupă un loc important în procesul didactic. 2 localizări. în manual sunt conţinuturi şi noţiuni care nu pot fi cunoscute de elevi decât prin expunerea profesorului. pe baza căreia elevii reţin esenţialul din clasă. 7 puncte.

economice. Separarea teoriei de practică nu este posibilă. practici politice. cercetarea. un sistem de informaţii. prin teme de cercetare. prin elementele esenţiale care îl individualizează.1. Teoria este un element abstract al cunoaşterii. — evoluţie. care îl fac cunoscut şi acceptat de ştiinţa istorică.cauzele care l-au generat. pe teren. spaţiu istoric. practici ideologice şi practica ştiinţifică2'. reguli. va fi aplicat în activitatea didactică principiul legării teoriei de practică. Prin cunoştinţele dobândite. Acest principiu este aplicat în activitatea didactică. acestea aflându-se într-o interdependenţă permanentă. norme fără de care nu se pot realiza cunoaşterea. politice. obiective ce au în . al duratei de manifestare. Un eveniment istoric se caracterizează prin: — încadrarea în timp şi spaţiu. Principiul încadrării în timp Timpul istoric contribuie la individualizarea evenimentelor istorice aparţinând unor epoci şi culturi. Principiile istorice exprimă cerinţe ale unei realităţi istorice.________^ jţ„iu icgani teoriei de practică Istoria nu poate fi înţeleasă sau predată numai prin activităţi de memorare şi expunere. elevul va ajunge la cunoaşterea adevărului istoric. noţiuni şi concepte care permit individualizarea unui eveniment istoric. deoarece dezvoltă capacitatea de gândire. Evenimentele istorice sunt analizate în privinţa apariţiei şi evoluţiei din punct de vedere al timpului în care au apărut. Activităţile de învăţare bazate pe priceperi şi deprinderi esenţia-lizează şi fixează cunoştinţele cu care intră în contact elevii la obiectul istorie. interpretarea evenimentelor istorice. Cunoştinţele dobândite prin şcoală la istorie pregătesc elevul pentru viaţă. Istoria presupune reguli. . Prin studiu de caz. integrarea lui în istoria umanităţii. la formularea unor judecăţi de valoare asupra unor aspecte sociale. Primatul practicii denotă că toate nivelurile existenţei sociale sunt legate de practici distincte: practici economice. culturale şi religioase. vizite la monumente istorice. Practica oferă posibilitatea autentificării şi verificării informaţiei. norme. 2. — diversitatea formelor de manifestare. Ele permit delimitarea unui eveniment istoric de altul. prin activităţile practice. într-o categorie de evenimente istorice. . pentru societate. esenţială pentru viitorul cetăţean. 2. prin obiectivele generale ale istoriei ca disciplină de învăţământ. prin investigaţii în arhive. ACTIVITATEA DIDACTICĂ ŞI PRINCIPIILE ISTORIEI Activitatea didactică nu poate fi ruptă de activitatea ştiinţifică.integrarea sau neintegrarea într-o epocă.

secol etc. a unei culturi etc. Cronologia. Principiul repartiţiei în timp presupune cunoştinţe şi componente de percepere a timpului istoric. direcţionale de profesor. acest principiu permite elevilor cunoaşterea epocilor istorice în succesiunea lor cronologică. milenii. epoci etc. evoluţiile economice. Principiul repartiţiei spaţiale Acest principiu presupune încadrarea într-un spaţiu teritorial concret.2. decenii. de capacităţile elevilor. constituie primul capitol pentru istoria de clasa a V-a. Evenimentele. sociale. Perceperea timpului la obiectul istorie se realizează prin noţiuni specifice (ani. Clasa a Vlll-a . culturale şi religioase sunt strâns legate de anumite perioade de timp. Acest principiu răspunde la întrebarea „când?".). pe baza unor repere enunţate.corelarea aspectelor calitative şi cantitative ale timpului. a evenimentelor istorice. secole. Ex. politice. 2.). încadrarea în era creştină etc. — urmărirea în paralel a unor evenimente.). Principiul repartiţiei spaţiale răspunde la întrebarea: „unde?". ca subiect şi conţinuturi.siguranţa în operaţii cu elemente calitative şi cantitative. Cunoaşterea diferitelor modele de cronologie permite încadrarea în timp. Formarea noţiunii de timp istoric depinde de numeroşi factori ai predării. râuri. -însuşirea cunoştinţelor de bază pentru calcularea timpului (ani. Clasa a Vl-a — corelarea dintre date şi eveniment. Principiul încadrării în timp se poate realiza prin obiectivele urmărite în predarea cronologiei la diferite clase: Clasa a V-a -recunoaşterea intervalelor de timp pe baza cunoştinţelor elevilor.2: Unde putem localiza pe această hartă (este prezentată harta) Mesopotamia? Spaţiul istoric reprezintă întinderea. reprezentat geografic de un eveniment istoric sau de evoluţia unui popor. . — utilizarea corectă a datelor (mileniu. Clasa a Vll-a . 1: Unde este teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române? Ex. poziţia în funcţie de anumite repere: oraşe. Aplicat în didactica istoriei. munţi etc. mări.vedere orientarea în timp şi formarea de reprezentări corecte despre timpul istoric. Spaţiul istoric reflectă raporturi de coexistenţă între comunităţile umane şi spaţiul geografic şi istoric.

a unor evenimente implică prezentarea poziţiei geografice faţă de repere stabilite de situaţia istorică. hărţile istorice din cabinetul de istorie. Notiţele din manual. în gimnaziu. 2. Localizarea. dar şi a spaţiului actual geografic al acestora. izvoarelor istorice. evoluţii. structuri statale etc. pentru a localiza evenimentele istorice. Principiul răspunde la întrebarea: „De ce? Din ce cauză?"Cauzele şi relaţiile cauzate de evenimentele istorice se desprind din documente istorice. permit o învăţare temeinică. acţiuni de cunoaştere a evenimentului istoric (săpături arheologice). prin activităţile propuse de profesor. în genere toate evenimentele din istoria umanităţii. sau fenomene istorice (revoluţie. Elevii trebuie situaţi permanent în centrul activităţii didactice la obiectul istorie. evoluţiile culturale sau religioase care preced şi provoacă alte evenimente.. Orice eveniment istoric are o cauză sau mai multe cauze. a unor culturi arheologice pot accentua gândirea elevilor care percep astfel evoluţii şi consecinţe ale unor conţinuturi istorice. cunoaşterea spaţiului istoric. . Realizarea de hărţi istorice. Evenimentele. elevii localizează. de asemenea. deportări etc.exemplu: Mesopotamia este ţara dintre râurile Tigru şi Eufrat. imperii. pentru a analiza şl sistematiza diverse categorii de state etc. Exerciţiile de localizare a teritoriilor de constituire a unor popoare şi state. apariţia. dezvoltarea şi decăderea unor civilizaţii au. cauze. Aceleaşi cauze. Toate evenimentele istorice au o cauză sau determinări cauzale. sau cauze asemănătoare provoacă acelaşi eveniment. Evoluţia omului are cauze şi consecinţe (manualul de ci. Analiza hărţilor istorice de către elevi permite localizarea unor regate şi state din antichitate sau evul mediu. a IX-a). pe baza cunoştinţelor dobândite la tema Statul dac teritoriul de formare a statului dac. hărţile confecţionate de elevi permit efectuarea de către aceştia a unor exerciţii pentru a analiza întinderea unor state. Relaţia cauză-efect este foarte importantă pentru cunoaşterea evoluţiilor istorice. folosirea hărţilor din manual dar şi a celor existente în cabinetul de istorie în activitatea didactică favorizează munca independentă. prin intermediul mijloacelor de învăţământ. în diferite perioade istorice. Pe harta României. din interpretarea hărţilor istorice. aşadar. popoare şi state în intervale de timp stabilite de ştiinţa istorică. Localizarea se face în funcţie de anumite repere istorice sau geografice actuale. Evenimentul sau fenomenul istoric care se succede şi care a fost consecinţa cauzei se numeşte efect sau consecinţă.) sunt numite cauze. Principiul este cunoscut din antichitate. Egiptul este un dar al Nilului. Interdisciplinaritatea (geografie-istorie) îşi spune cuvântul. implică. războaiele.3. civilizaţii. moderne etc. Princi piul cauzalităţii Cauzalitatea este o relaţie între cauză şi efect şi surprinde originea fenomenelor şi evenimentelor istorice. istoria statelor antice. ca de altfel şi revoluţiile. hărţilor geografice etc.

noţiuni care desemnează atât cauze. au îndeobşte aceleaşi cauze generale. Ex.4: Răscoalele. cauzele dintre economie. individualizate de specificul local. Ex.or ^^ sclavi A. religios. 1: Starea de nemulţumire a ţăranilor sau sclavilor — provoacă răscoale. în acest sens prezentăm cauzele-efect la tema Dezmembrarea Imperiului Roman şi formarea regatelor barbare. activitatea didactică trebuie centrată pe cunoaşterea sau sesizarea interdependenţei dintre ele. cu subpunctul: criza statului roman. social. Cauzele şi efectele (consecinţele) sunt într-o permanentă interdependenţă. cât şi efecte ale unor evoluţii istorice. Interdependenţa şi consecinţele în plan general suntprezen-tate în următoarea schemă: scăderea producţiei realizată de Cauzele decăderii economiei sclavagiste:<decăderea oraşe. Pentru a sesiza legăturile.3: Dezvoltarea Romei şi Bizanţului ca puternice centre religioase a generat Schisma din 1054.răscoale ale^~ B.Ex. anumite războaie. politic. comerţuy Cauzele crizei monetare: «r— munca nerentabilă a sclavilor ^^ tehnica înapoiată V^ răspândirea colonatului \diminuarea cantităţii de metal preţios din monedă. Cauze sociale:4-mişcări religioase \fuga de pe latifundii sclavilor lupta pentru putere C. societate. cultural. Ex. Aceste cauze-efect (consecinţe) au determinat destrămarea Imperiului roman. migraţiile22.2: Dezvoltarea economică accentuează evoluţii culturale şi politice. care au loc în perioade diferite de timp şi în spaţii istorice distincte. devalorizarea acesteia. evoluţia politico-statală şi atacurile popoarelor migratoare. Criza politică: cauze/ ^anarhia militară .5: Revoluţiile de la 1848 din Ţările Române au aceleaşi cauze naţionale şi sociale. în esenţă. Ex. de evoluţia societăţii şi modificările survenite din punct de vedere economic. de perioada istorică. cu influenţe reciproce favorabile sau nefavorabile. revoluţiile. amploarea din ce în ce mai mare a trocului .

cultură) presupune comparaţia cu alte evenimente istorice şi anumite criterii de clasificare. Cauzele au rol determinant în geneza evenimentelor istorice. Lipsa de unitate în Imperiul roman. E. culturale şi chiar religioase. Ex. nu sunt altceva decât un anumit tip de structurare a evenimentelor istorice. Conceptul de structură şi metodă structuralistă are în vedere noţiuni. dar şi sesizarea legăturilor dintre evenimentele din istoria . politice. după reguli ale ştiinţei istorice.4. Efectul pe o perioadă mai lungă a fost romanizarea. revoluţie. 2. formele de organizare statală. războaielele etc. Integrarea istoriei românilor în istoria universală. Clasificarea evenimentelor istorice (ex.5. cu toate acestea. Procesul evoluţiei unui popor. Un eveniment istoric poate da efecte imediate sau după o perioadă de timp. dar şi a crizei societăţii romane — vezi tema Dezmembrarea Imperiului roman şi formarea regatelor barbare. Exemplu: Regatele barbare sunt o consecinţă a migraţiilor. Descoperirea cauzelor unui eveniment istoric se realizează prin izvoare istorice. sociale. dar şi formarea imperiilor coloniale şi exterminarea băştinaşilor. Destrămarea unui tip de societate are drept consecinţă formarea altor structuri economice. răscoală.migratoare. Consecinţele sunt sesizate de elevi din succesiunea temelor studiate. Principiul structuralismului Cunoaşterea istorică se realizează prin aplicarea principiilor ei în activitatea didactică. loviturile de stat. evenimentele precum răscoalele. expansiune. Principiul integrării funcţionale Acest principiu permite raportarea unui eveniment istoric la evenimentele istorice dintr-o zonă geografică sau la nivel global. Răspunde la întrebarea „ce?" sau „despre ce eveniment este vorba?". formarea poporului român şi a limbii române. Epocile istorice. 2. Ex. a unei culturi se înfăţişează ca o mişcare în care apar sisteme şi structuri istorice determinate. Criteriul clasificării trebuie să fie unic. Clasificarea impune cunoaşterea noţiunilor şi a evenimentelor de clasificat. Efectele sunt imediate sau îndepărtate. dar. O consecinţă determinată de anumite cauze poate fi cauza unui alt eveniment istoric.2: Descoperirile geografice au determinat cunoaşterea Americii. revoluţiile. Toate aceste evenimente istorice sunt un rezultat al binomului cauză-efect. Compararea unui fapt istoric cu altul permite clasificarea acestuia şi integrarea lui într-un sistem de noţiuni şi evenimente istorice. criteriile sunt uneori impuse de evoluţii politice sau de necunoaştere.: război. concepte şi conţinuturi istorice. prin expunerea profesorului. 1: Cucerirea Daciei de către romani a avut ca efect imediat transformarea provinciei Dacia în provincie romană. hărţi istorice. documente.

3: Revoluţiile politice şi revoluţiile ştiinţifice.2: Revoluţiile din secolul al XlX-lea şi revoluţiile din secolul al XX-lea. politice etc. succesiunea în timp şi spaţiu istoric. diversitatea este dată de multitudinea de evenimente istorice. al luptelor de eliberare naţională. Când studiem un proces istoric. Exemplu: Revoluţiile de la 1848 sunt rezultatul unor cauze şi efecte generale. evoluţii culturale. care au constituit evenimentele cele mai importante ale secolului XX. a evoluţiilor aceloraşi evenimente istorice. compoziţională. Principiul diversităţii în ştiinţa istorică. dacă nu sunt prezentate evoluţiile internaţionale după război sub aspect politic. culturale. Ex. De exemplu. Exemplu: Cum influenţează ocupaţia străină lupta de emancipare naţională? Cum influenţează stăpânirea arabă civilizaţia din Peninsula Iberică? Principiul integrării permite cunoaşterea conexiunilor între evenimente şi procese istorice. 1: Istoria structurată pe epoci. lupta pentru independenţă.6. la nivel global sau în anumite spaţii istorico-geografice. Principiul enunţat se poate integra în activitatea didactică prin câteva întrebări: —Cum se manifestă evenimentul istoric? —Cum este influenţat de alte fenomene istorice? întrebările se pot exemplifica la concepte cum sunt: război. culturale. evidenţiate prin caracteristici individuale. ordinea. social. . cum influenţează unele evenimente istorice alte evenimente etc. ce acţiuni şi influenţe exercită. Diversitatea este prezentă în istoria omenirii chiar atunci când se constată sincronizări ale evenimentelor istorice. Prin procedee didactice active.universală şi cele din istoria românilor duc la stabilirea rolului evenimentului studiat în sistemul istoric continental. Formarea naţiunilor şi statelor naţionale nu va fi înţeleasă fără prezentarea rolului centralizării statale. sincronismul lor. singulare. al revoluţiilor liberale burgheze. revoluţie. este necesar să cunoaştem ce acţiuni şi influenţe suportă. în esenţă. sau ale unei componente a acestuia. noţiuni care. particulare. elevii nu vor înţelege conceptele de revoluţie şi contrarevoluţie. Ex. Acestea sunt concepte. 2. o diversitate a cauzelor generale şi particulare. profesorul determină elevii să cunoască legăturile dintre ele. global sau naţional. în istorie există o diversitate structurală. accentuate la nivel european de evoluţii locale naţionale. la clasa a Vll-a. sunt denumiri ale unui eveniment istoric. un eveniment sau o civilizaţie. Ex. economic. pe perioade istorice. selecţională.

5. 122. 20. 135. passim. p.. p. p. 1995.. cit. 1988. 124. p.. p. 130. 19. cit. p. op. 78. 56-57.Gh. 22.Ibidem. p. 14.Curs de pedagogie. op. Cluj-Napoca.Ibidem. 12. 4. Didactica Modernă. Programa şi manualele de istoria românilor. 18. 135.Măria Eliza Dulamă. op.Măria Eliza Dulamă.. .Mfe/77..apudAndre de Peretti. M. 63.Curs de pedagogie. lonescu. Editura Corint. 128. 167-l77. p.. cit. Editura Humanitas (autor Sorin Oane.. manual pentru clasa a Vll-a. 123.Istorie.. pp.|. Ion Negreţ. p.— NOTE — 1. 58. 2000.Ibidem. 2000. 17.loan Aurel Pop..to/cfem.. 121. p. LXV. 6. 135. 10.Ibidem. Radu. passim.Andre de Peretti.loan Jinga. 17. Consideraţii generale în „Studii şi articole de istorie". 8. 2.lbidem. Tânasă. manual pentru clasa a IX-a. Bucureşti.Curs de pedagogie. op.Istorie. p. op. cit.Curs de pedagogie . 7. 15. 11. 16. p. 13. 49. Editura Dacia. Măria Ochescu). 19. op. p. cit. 3.Istorie. manual pentru clasa a IX-a.. 71. cit.. 21. p. pp. 9. p..p.. Editura Corint.

Formarea iniţială presupune cursuri de specialitate care depăşesc conţinutul disciplinelor şcolare. permite autoperfecţionarea prin observarea directă a modului de lucru la lecţie. PROFESORUL DE ISTORIE Instruirea. Ele asigură formarea continuă. îndrumă pe elevi în activităţile la nivelul clasei sau individual. care implică în primul rând formarea culturii generale. Procesul de predare-învăţare asigură o perfecţionare observaţională.PROFESORUL DE ISTORIE 2. Această concluzie se bazează pe faptul că nu toţi indivizii dispun de capacitatea şi posibilitatea de autoinstruire. Am insistat asupra acestor câteva precizări pentru a evidenţia că formarea « 7 . cursurile de pedagogie. Lecţiile demonstrative. nu poate fi concepută fără educaţie. dar esenţialul nu constă în a şti mai mult. seminari-ile. psihologie. Profesorul organizează procesul didactic de predare-învăţareevaluare a specialităţii pentru care a fost pregătit prin facultate. lucrările practice. Instruirea prin şcoală este o cerinţă a societăţii. Capacitatea de a evalua şi de a se autoevalua implică punerea în aplicare a unei pedagogii variate4. ci în capacitatea de a învăţa lucruri de care ai nevoie. proiectează conţinutul lecţiilor. sesiunile de comunicări ştiinţifice sunt mijloace de perfecţionare. care diferenţiază structurile de învăţământ şi de învăţare. este căutare. Oricine ştie că se poate învăţa de oriunde. permiţându-i să-şi lărgească paleta de metode şi mijloace de învăţământ. formarea este continuă. prin activităţi la nivelul şcolii şi cercului pedagogic3. fără profesor. Prin gradele didactice. în formarea profesorului distingem două etape2: —formarea iniţială prin facultate. ierarhizate în conformitate cu un sistem de valori necesar evoluţiei individului şi societăţii.V. Instruirea este rezultatul unei practici pedagogice. pe parcursul urmării facultăţii. a capacităţilor şi deprinderilor necesare integrării în societate. „Omul neavizat nu ştie şi adesea nu are cum să ştie că munca profesorului de istorie este zbatere. necesară integrării elevului — viitorul cetăţean — în viaţa comunitară. citind reviste şi lucrări de popularizare a ştiinţei sau a istoriei. este mult efort fizic şi intelectual"1. la care se adaugă. este nelinişte. privind la televizor. metodică şi practica pedagogică. —formarea continuă. BINOMUL EDUCAŢIONAL: PROFESORUL ŞI ELEVUL 1. pentru a realiza scopul instruirii cu mijloace specifice specialităţii. înlăturându-se stereotipi-zarea în munca la catedră.ELEVUL 1. La acestea se adaugă cicluri de perfecţionare după terminarea pregătirii iniţiale.

Neglijarea unei laturi sau a alteia determină carenţe în activitatea la clasă a profesorului. Vocaţia. calităţi manageriale pentru un învăţământ formativ-nstructiv7. Hubert. Casei corpului didactic. Pedagogia a prezentat sintetic calităţile pe care trebuie să le aibă un profesor: vocaţie pedagogică. -tact pedagogic. în domeniul pregătirii profesionale: .continuă a profesorului presupune multiple activităţi la nivelul şcolii. prin exersare la clasă şi Iţe activităţi metodice. faţă de patrie şi comunitate. pentru a menţine activi pe toţi elevii angrenaţi în rocesul de predare-învăţare. gândire sistematică. spirit de observaţie. Societăţii de Ştiinţe Istorice. calităţi afective şi morale. Cercetătorii mai noi8 şi mai vechi9 au evidenţiat aptul că aptitudinea pedagogică presupune din partea profesorului: -capacitatea de a cunoaşte elevul. conştiinţa faţă de educaţia copilului. memorie bună. Profesorul de istorie trebuie să posede calităţi in-:electuale.).n. metodică trebuie privită de profesor ca o pregătire continuă care să D depăşească pe cea iniţială. Pentru a asigura eficienţa activităţii didactice. credinţa în valorile educaţiei. pentru formarea şi dezvoltarea deprinderilor complexe la elevi de a însuşi conţinuturi şi noţiuni specifice istoriei. Pregătirea ştiinţifică. în contextul constatării în procesul didactic a leficienţei unor metode şi acţiuni. — creativitate pedagogică. pregătire ştiinţifică şi metodică. Un profesor cu capacităţi manageriale deosebite este acela care doreşte şi reuşeşte să realizeze o instruire eficientă5. Eficienţa instruirii constă în diagnosticarea stării iniţiale a instruirii. în procesul de predare-învăţare a istoriei. -capacitatea de a stabili relaţia necesară cu clasa sau pe grupe de elevi. perfecţionarea prin grade didactice. care generează în activitatea de predare-învăţare maximul de rezultate cerute de programele şcolare. -capacitatea de a crea condiţiile optime şi eficiente de comunicarenvăţare. inspectoratelor şcolare. constă în dragostea de pedagogie (de a învăţa pe cineva — n. după pedagogul francez R. în a proiecta şi realiza activităţi la clasă în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor. aptitudini în domeniul psihopedagogie!6. — aptitudinea de a realiza forme variate de evaluare a cunoştinţelor. psihopedagogie. Competenţa în specialitate a profesorului de istorie presupune pregătirea n'ţială din facultate şi pregătirea continuă ulterioară. imaginaţie. Profesorul de istorie este. -aptitudinea organizatorică pentru realizarea demersului didactic. conţinuturi şi obiective. observare a noţiunilor şi cunoştinţelor. -atenţia distributivă. Aptitudinea pedagogică este un ansamblu de însuşiri ale profesoru-ui. în rezolvarea situaţiilor ostile învăţării sau situaţiilor de riză ale activităţii didactice. Pregătirea continuă cuprinde etapele pe care le par-Jrge după terminarea facultăţii. metodică. o sursă de informare. profesorul trebuie să deprindă multiple competenţe în specialitate. organizator al activităţii didactice.

.

Permanenta informare asupra evoluţiei ştiinţei istorice. -gradul de sistematizare. realizarea obiectivelor stabilite prin lecţiile de istorie depinde de situaţia de cunoaştere creată prin concordanţa dintre conţinut şi obiective. dar şi din domeniul disciplinelor cu care aceasta interacţionează. -publicarea de studii şi articole în reviste de specialitate. Calitatea conţinuturilor istorice din timpul lecţiilor determină competenţa în specialitate. Cunoaşterea se realizează prin: — sursele de informare folosite în procesul de predare-învăţare (atlase istorice. — doctorat. studii sau cărţi. Sunt eficiente. consecinţe şi cauze. Competenţa profesorului de istorie este relevată de stăpânirea procesului de predare-învăţare. diapozitive) care fundamen tează competenţa în specialitate. înlănţuirea logică a conţinuturilor depinde de capacitatea de a sintetiza. în sistemati zare trebuie să se pornească de la obiectivele operaţionale.-pregătirea prin studii aprofundate sau prin masterat*.publicarea de lucrări ştiinţifice pe teme de istorie sau metodică. noţiuni şi evoluţii istorice ale evenimentelor. o abordare neştiinţifică a acestora demonstrează incompetenţa profesorului. depinde de conţinuturi şi noţiuni. înlănţuirea logică a conţinuturilor. cu mesaje şi explicaţii în . -definirea termenilor istorici. Competenţa în domeniul istoriei se reflectă în: raportul dintre conţinuturile programelor de istorie şi cele realizate în lecţiile de istorie. . a noţiunilor şi conceptelor. recomandabile acele surse de informare care respectă adevărul istoric şi sunt în concordanţă cu obiectivele şi conţinuturile pro gramelor şcolare şi cu idealul educaţional. a didacticii istoriei permite înţelegerea fenomenelor şi proceselor istorice. -sesiuni de comunicări ştiinţifice şi simpozioane pe teme metodice şi de istorie. -pregătirea prin definitivat şi grade didactice. Cu ajutorul acestora. multimedia. de evenimente istorice. de cunoştinţele istorice. Rolul obiectivelor în alegerea strategiilor didactice este cunoscut. cunoaşterea modalităţilor de abordare a acestora în activitatea la clasă. -activităţi în cadrul Societăţii de Ştiinţe Istorice sau al altor societăţi aca demice cu profil de istorie. etape. de experienţa didactică. Neglija'rea unor noţiuni şi conţinuturi importante ale obiectului istorie. dicţionare. Aceasta pre supune propoziţii şi fraze concise. Experienţa şi studiile referitoare la acest aspect recomandă mult discernământ în folosirea diferitelor surse de infor mare. de pregătirea profesională a profesorului de istorie.

concordanţă cu ştiinţa istorică. iar masteratul. între trei şi cinci semestre. Note: * Forme de învăţământ postuniversitar având.) QQ . o funcţie de specializare în vederea înscrierii la doctorat. în principiu. (n.n. Studiile aprofundate durează între unu şi două semestre.

Cunoştinţele dobândite de elevi. Abaterea de la conţinuturile. Competenţa metodică a profesorului de istorie este rezultatul acţiunii de formare iniţială în facultăţile de istorie şi al exercitării profesiunii într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. . trimestre. religia şi alte obiecte de învăţământ. —respectarea adevărului istoric. . -utilizarea manualelor. în funcţie de lecţie. -adaptarea obiectivelor conţinuturilor şi a strategiilor la particularităţile de vârstă şi individuale.— corelarea interdisciplinară. — realizarea obiectivelor operaţionale. — diferenţierea şi individualizarea proceselor de predare-învăţare a istoriei pe grupe de elevi sau individual. cu fraze scurte şi expresii cunoscute. obligatoriu pentru fiecare temă de istorie. noţiunile şi explicaţiile din programă sunt considerate contrare adevărului istoric şi carac terului formativ al istoriei.utilizarea judicioasă a timpului acordat activităţii de predareînvăţare pentru parcurgerea activităţilor de învăţare prevăzute prin proiectul de lecţie. lecţii etc.proiectarea activităţii didactice la obiectul istorie. -alcătuirea. pe ani de studii.corelarea intra şi interdisciplinară prin procesul de predareînvăţare. -formularea obiectivelor operaţionale în funcţie de conţinuturi. într-un fel sunt prezentate conţinuturile la clasa a V-a. sistematic. concis. -adaptarea strategiilor didactice în funcţie de obiective. —adaptarea conţinuturilor la capacităţile de învăţare ale elevilor. în alt fel sunt prezentate la clasele de liceu. Este dobândită treptat şi dovedită prin: . Interdisciplinaritatea presupune legături cau zale cu geografia. -evaluarea elevilor.. mijloacelor de învăţământ eficient în funcţie de obiectivele conţinuturilor istorice şi de modul de integrare în procesul de predare-învăţare. -gradul de solicitare şi angajare a elevilor în lecţiile de istorie. motivarea acesteia. -raportul dintre strategiile didactice centrate pe profesorul de istorie şi cele activ-participative centrate pe elev. utilizarea şi interpretarea testelor de evaluare. criteriile şi modalităţile de evaluare. -autoevaluarea efectuată de elevi pe baza criteriilor menţionate de profesor. oferite prin diferite obiecte de .

cul tură civică. Acestea oferă elevilor ocazia să sesizeze legăturile logice. cauzale dintre evenimente istorice. spiritul critic. geografie. sau pe .învăţământ. Profesorul de istorie poate realiza corelarea interdisciplinară. consecinţe şi ritmicitate. capacitatea de analiză şi sinteză. evoluţia lor. religie permit folosirea lor în contexte noi. cu referiri la disciplinele studiate în acelaşi an de învăţământ. Corelaţiile interdisciplinare dezvoltă creativitatea. în orele de istorie. în plan orizontal.

vor deprinde şi cunoaşte grandoarea stilului baroc în artă. sunt cunoscute de elevi în procesul de predare-învăţare prin activităţi de învăţare diferite. sau grupelor de elevi. Din observarea atentă a construcţiilor Greciei antice vor formula concluzii despre arhitectura Greciei antice. organizează activităţi specifice cu grad mai mare sau mai mic de dificultate. documente istorice sau materiale auxiliare). a teoriilor ştiinţifice despre dezvoltarea psihică a elevilor. Cunoaşterea psihopedagogică presupune. Stilul autoritar restrictiv. diapozitive. stimularea interesului şi motivaţiei prin documente istorice. specificul unor civilizaţii. hărţi. bazat pe ironii în evaluarea frontală sau sumativă şi reproducerea verbală sau scrisă a celor spuse de profesor îndepărtează pe elevi de obiectul istorie. Conţinuturile lecţiilor de istorie. Corelaţia interdisciplinară asigură consolidarea cunoştinţelor de cultură generală. încurajarea participării elevilor la acţiuni de cunoaştere. profesorul de istorie foloseşte metode tradiţionale (ex. altul este mai încet în gândire. interpretare. în funcţie de capacităţile elevilor.. metode activ-participative care permit munca individuală.. Exemplu: Cunoştinţele de geografie pot determina rolul mediului în apariţia şi evoluţia unor comunităţi umane. cu referiri la cunoştinţele dobândite în diferite clase.plan vertical. factorii geografici care au generat unitatea şi diversitatea acestei ţări. din obser vaţiile asupra diapozitivelor cu palatele monumentale din timpul lui Napoleon. Un elev are o reacţie şi un spirit de observaţie puternice. Profesorul de . hărţi istorice. graniţele teritoriale pe care le cuprind un regat. care stimulează motivarea învăţării. —abordarea unui stil didactic adecvat în funcţie de condiţii. învăţarea conţinuturilor temelor din clasă. filme didactice etc. Elevii cu un intelect mai bine dezvoltat vor sintetiza. reflectate de programe şi manuale şcolare. cu ajutorul elevilor. Competenţa psihopedagogică în activitatea didactică la obiectul istorie este concretizată prin: —captarea atenţiei. imperiu sau un popor. Pentru anumite conţinuturi. observare. —adecvarea stilului didactic la particularităţile de vârstă. Profesorul. concluzionare fac parte dintr-un stil didactic atractiv pentru elevi. pe baza observaţiilor anterioare dar şi imediate. la situaţiile de învăţare. diverse caracteristici şi evoluţii ale evenimentelor. Cooperarea. la particularităţile individuale şi ale clasei. în lecţia Formarea SUA pot fi evidenţiaţi. axate pe tehnici tradiţionale şi moderne. din documente sau diagrame. diagramelor etc. în lipsa documentelor. cunoaşterea didacticii tradiţionale şi moderne. pe grupe sau activităţi frontale. reacţionează greu. pentru profesorul de istorie. pentru altele (unde sunt prezente diagrame.: expunerea). Elevii cu capacităţi reduse vor observa şi vor interpreta harta istorică pentru a prezenta aşezarea geografică.

istorie nu trebuie să fie distant sau inaccesibil. 9 1 . a cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. datorită solicitării elevului pentru cunoaşterea adevărului. Cooperarea şi dialogul dezvoltă munca intelectuală.

-exigenţa faţă de sine şi faţă de elevi. conţinuturile lor reprezintă pentru profesor activităţi de căutare.vx.iai<sci exagerata a unor elevi. Profesorul creează condiţiile necesare realizării. exemplul lui influenţează în mod spontan elevii printr-o forţă de convingere emanată de caracteristicile personale. pentru pregătirea examenelor. bazată pe activităţi didactice formative. drumeţii. executantul (elevul) şi mediul ambiant (spaţiul educaţional). activităţi de cercetare şi concursuri şcolare. Optimismul pedagogic. cu părinţii. pe propria disciplină şi seriozitate. trebuie să fie calm. Literatura de specialitate română şi străină constată o mare diversitate de caracteristici ale problematicii competenţei educatorilor din învăţământ. — corectitudinea în evaluare. Lecţiile. Prin acţiunile conexe cu elevii: vizite la muzeu. dar şi elevul. . -tactul şi măiestria pedagogică. echilibrul şi stăpânirea de sine. . Măria Eliza Dulamâ propune următoarele caracteristici personale: -ţinuta generală şi vestimentară ireproşabilă. ferm. prin procesul de predareînvăţare. -perseverenţa şi conştiinciozitatea în îndeplinirea sarcinilor pedagogice şi didactice. olimpiade. promovarea stilului bazat pe cooperare şi încurajarea participării elevilor la soluţionarea cauzelor unui eveniment istoric. să nu apeleze la ironii sau aluzii care lezează personalitatea unor elevi. severitate. calmul. profesorul este de neînlocuit. exigenţă principială.. Dragostea faţă de elevi presupune încurajarea succesului acestora. fără extravaganţe şi neglijenţe. sau să le tolereze greşelile. Concepută ca o suită de situaţiiproblemă. îi determină pe aceştia să nu accepte stilul didactic practicat. acţiuni prin care se influenţează profund personalitatea elevului. la sistematizarea unor cunoştinţe despre o anumită cultură şi civilizaţie determină reuşita acţiunilor didactice în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. -sănătatea. Personalitatea complexă a profesorului trebuie să impună o disciplină democratică. gradul diferit de complexitate al activităţilor de învăţare impuse acestora îndepărtează pe elevi de profesor şi de obiectul de învăţământ. Factorii primari ai deciziei de conducere a procesului didactic sunt: decidentul (profesorul). la învăţătură în general sunt o consecinţă a activităţii didactice a profesorului de istorie. de extragere. Personalitatea profesorului de istorie. lecţia de istorie presupune din partea profesorului un proces decizional continuu. .capacitatea de conducere şi organizare a procesului didactic (manage rială). răspunsurile acestora. a obiectivelor lecţiei.punctualitatea şi disciplina în muncă. cu colegii. în activitatea la clasă profesorul trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă. încrederea în elev. Decidentul este în general profesorul. -capacitatea de a coopera cu elevii.^w. Rezultatele la examene. de prelucrare a datelor istorice. dar în acelaşi timp anticipează activitatea elevilor.

interacţiunile profesor-elev, elev-profesor, în actul decizional. Efortul de a face deciziile sale să apară ca decizii de grup, luate împreună cu elevii, demonstrează că sfera noţiunii — profesorul ca factor de decizie — se lărgeşte, cu toate că elevii participă la procesul decizional numai în anumite etape. După Steliana Toma, etapele procesului decizional sunt reflectate de următoarea schemă:

ideal educativ

conducerea generală a învăţământului

Nivelul l Nivelul II Conducerea generală Conducerea a sistemului intermediară în plan de învăţământ teritorial

Nivelul III Conducerea procesului de învăţământ la clasă

93

... „.^IGI i iui ueuuionai, profesorul şi elevii sunt actori şi executanţi care influenţează acest proces, în general, în proiectarea şi desfăşurarea activităţii didactice, profesorul de istorie se poate afla în situaţii decizionale de certitudine, dar şi de incertitudine şi risc. Situaţiile de incertitudine în actul decizional al procesului de predare-învăţare pot fi determinate de: — inactivitatea elevilor; -lipsa materialului didactic; -lipsa flexibilităţii în gândire din partea profesorului în faţa schimbărilor; — înscrierea deciziei în intervalul optim. Responsabilitatea profesorului în luarea deciziilor la diferite niveluri de conducere este reflectată de schema următoare:

Literatura de specialitate prezintă diferite modele decizionale privind activitatea didactică. Dintre acestea, două sunt reprezentative: -modelul lui Jean Donnay; -modelul lui R.l. Yinger. Modelul Donnay este centrat pe interacţiunea profesor-elev, ţine cont de starea iniţială a profesorului, dar şi de cea a elevului, şi de experienţa celor doi parteneri. Profesorul este într-o interacţiune permanentă cu elevii pe tot parcursul lecţiei, evaluează cerinţele proiectului didactic cu activitatea de predare-învăţare. în lecţie, dacă cerinţele profesorului sunt respectate, activitatea didactică se desfăşoară conform celor decise, proiectate, dacă nu, se recurge la procedeul de rutină sau se creează ad-hoc noi procedee. Modelul R.l. Yinger stabileşte următoarele etape în procesul decizional al profesorului: -definirea problemei; -formarea iniţială a problemei; -selectarea soluţiei (deciziei). în concepţia lui R.l. Yinger, soluţia este influenţată de trei dimensiuni: adaptare, investigare şi elaborare. Acestea presupun alternative care se pot modifica în timp în actul decizional, învăţarea are două coordonate: o coordonată informaţională şi alta operaţională, în funcţie de actul decizional, strategii didactice, elev, mijloace de învăţământ etc., aceste două laturi ale învăţării se pot dezvolta inegal, învăţarea de tip receptiv-reproductiv presupune redarea datelor istorice, conţinuturilor, noţiunilor, aşa cum au fost expuse şi cum au fost însuşite de elev. Elevul este informat, îndopat cu conţinuturi, date şi fapte istorice, în cazul în care, prin acţiuni la care participă elevul, procesele psihice de cunoaştere sunt solicitate la nivel operaţional (al gândirii), se formează deprinderi practice, operaţii intelectuale, strategii cognitive, atitudini, sentimente, structuri de personalitate. Ex. 1 — deprinderi practice din interpretarea unei hărţi; Ex.2 — capacitatea de a sesiza cauzele evenimentelor istorice; Ex.3 — atitudini, sentimente, conduită civică determinate de evenimente.

2. ELEVUL Elevul constituie elementul cel mai important al procesului de predare-învăţare a istoriei. Profesorul trebuie să cunoască etapele învăţării, particularităţile psihologice de vârstă şi individuale ale elevilor, teoriile privind motivaţia învăţării. în procesul de predare-învăţare, profesorul trebuie să ţină seama de câteva elemente: — elevul nu trebuie să obosească învăţând; - efortul să fie dozat în funcţie de particularităţile de vârstă individuale;

95

şi de calitate se dobândesc prin activităţi didactice, tradiţionale, dar şi moderne; — obiectivele instruirii sunt atinse dacă se găsesc mijloacele corespunzătoare, eficiente realizării lor. Elevul este o personalitate unică, cu capacitate şi viteză de învăţare diferite. Trăsăturile esenţiale ale elevilor trebuie sesizate de profesor, înmagazinate, eventual fixate pentru a modela procesul de predare-învăţare, în funcţie de cerinţele elevilor sub aspectul însuşirii. Conţinuturile programelor de istorie, ale manualelor trebuie să fie elaborate conform vocabularului şi formelor de gândire specifice anilor de studiu, care reflectă vârsta diferită a elevilor. Conţinuturile trebuie segmentate pas cu pas, cu revenire la aspectele dificile. Stadiul gândirii concrete (6-7 şi 11 ani) ne interesează pentru a prezenta aspecte legate de activităţile pentru parcurgerea şi însuşirea conţinuturilor manualului de istorie de clasa a IV-a. Conţinuturile istoriei de clasa a IV-a trebuie structurate, prezentate concis, cu fraze scurte, educative. Activităţile didactice au în vedere operaţiuni concrete, prin care percepţia este gradată. Stadiul gândirii formale, după 10-l1 ani, permite raţionamente directe şi inverse, realizarea clasificării după criterii prezentate de profesor, transferă informaţii în sisteme de referinţă diferite. Elevii de gimnaziu, prin evoluţiile fizice şi intelectuale, sunt întrun stadiu preformal, deoarece s-au constatat diferenţieri între ei. Acţiunile unor elevi sunt dominate de operaţii concrete, alţii fac raţionamente directe. Unii se menţin la nivelul operaţiilor concrete, alţi sunt capabili de acţiuni şi operaţii mintale. Pot sesiza cauzalitatea unor evenimente istorice, acţiuni şi consecinţele acestora, fn predarea-învăţarea istoriei naţionale, cunoştinţele noi nu pot fi deprinse şi formate fără suporturi concrete obiectuale sau figurale. La clasa a V-a, pentru formarea noţiunilor de cultură, profesorul prezintă imagini care înfăţişează elemente de cultură materială, dar şi spirituală. Ce reprezintă imaginile prezentate?'Elevii le percep, le descriu şi, cu ajutorul profesorului, însuşesc noţiunea de cultură: totalitatea valorilor realizate de o comunitate umană. Elevul, în timpul activităţii didactice, prin situaţiile de cunoaştere activă create de profesor, trebuie să devină capabil să efectueze singur comparaţii, analize, generalizări, raţionamente. Cunoaşterea cauzelor evenimentelor istorice şi a legăturilor dintre acestea dezvoltă gândirea şi imaginaţia, permite ordonarea logică a noţiunilor şi în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentului istoric. Explicarea evenimentelor fără implicarea elevilor face din lecţie o activitate monotonă, nu activează gândirea, are valenţe educative inferioare în comparaţie cu activităţile în care sunt implicaţi elevii. Folosirea unor metode activ-oarticipative (lucrul cu harta istorică, cu documentele istorice etc.) concentrează atenţia asupra unor observaţii (la hartă), concluzii (din documentele istorice), sporeşte capacitatea de receptare a conţinuturilor şi noţiunilor istorice.

. cu conţinuturi şi obiective legate de instruirea prezentată de programa de istorie.. 0 7 .. 84. Bartolomeo Diaz (1487). prezintă conţinuturi şi noţiuni fără antrenarea elevilor în activitatea de predare.... El arată la hartă. — Deschideţi manualele la p.... Prin procesul didactic. Ce puteţi spune de orizontul cunoaşterii până în sec..... prima.. cauze...... Ritmul rapid de derulare a predării-învăţării distrage atenţia.... Henric Navigatorul (1415).. conţinuturile istorice sunt însuşite de elevi.. cât şi asupra comportamentului elevului.. Memorarea mecanică nu facilitează învăţarea... sau diferite documente istorice: extrase din jurnalul lui Magelan... blochează gândirea şi imaginaţia..... pe baza dia gramei. Acest procedeu impune memorarea mecanică..... prin trasarea de sarcini concrete fiecărui elev. Profesorul prezintă lucrarea Cartea minunilor lumii a lui Marco Polo.. când profesorul explică.. în activitatea didactică sunt folosite manualul.. Ibn Battuta (1325)...... activitatea desfă-şurându-se după procedeul dictării. principalele descoperiri.. fotografiile care prezintă navigatorii. ca de altfel şi ritmul lent care nu permite concentrarea atenţiei.. diagrama referitoare la descoperirile geografice.. scrisoarea lui Amerigo Vespuci....... orientate atât asupra propriei sale comportări la clasă. Contactele Europei cu lumea nouă. caravanele..... Tema: Marile descoperiri geografice. Din cunoştinţele dobândite anterior ce puteţi spune despre avântul economic şi mentalitatea oamenilor? — Pe baza cunoştinţelor generale şi a diagramei de la p. Nicola de Conţi (1444).. iar a doua variantă.....Profesorul trebuie să creeze un climat de muncă în clasă. Acţiunile profesorului trebuie să fie echilibrate...... Profesorul prezintă evenimente legate de marile descoperiri geografice: precursori.. pe Beniamin din Tudela (1170).. Prezentăm două variante de abordare a unor lecţii... interpretări de hărţi istorice şi documente.... Activităţile de învăţare activ-participative se realizează cu localizarea pe hartă a teritoriilor explorate de Marco Polo.. regelui Spaniei.. blochează activităţile independente de însuşire a cunoştinţelor şi dezvoltarea gândirii. deschideţi atlasele la pag. călătorii în Orient.. Varianta a ll-a se bazează pe îmbinarea metodelor moderne de predare-învăţare cu metodele tradiţionale. Elevii menţionează. scrisoarea trimisă de Columb.. raţionalizare... Dialogul elev-profesor şi profesor-elev trebuie axat pe subiectul lecţiei.... analiză.. când profesorul îmbină procedeele clasice cu cele moderne.. pe care o recomandă elevilor. pentru a cunoaşte călătoria acestuia în China. menţionaţi precursorii marilor descoperiri geografice. înlocuieşte manualul cu caietul de notiţe.. prin alternarea acestora cu perioade de expunere şi explicaţie care să concentreze elevul spre obiectivele lecţiei........ 84...... prin comparaţii. priviţi harta... extrase din introducerea la Cosmografia din 1507. Activitatea de predare-învăţare a istoriei nu trebuie să se bazeze pe dictatul lecţiei sau pe schemele pe tablă cu conţinuturi nesemnificative.. prin metodele activ-participative. al XV-lea? Cunoaşterea se rezumă la Europa şi nordul Africii..

— NOTE — 1. Aceasta presupune exersarea lor până devin deprinderi. evenimente etc.. de întocmire a notelor de lectură pentru efectuarea temelor pentru acasă. p. pp. Editura Pressco.3: evaluarea prin itemi. comparare. 43. însuşirea tehnicilor muncii intelectuale presupune iniţierea elevilor în metode specifice de învăţare la dezvoltarea istoriei.Ibidem.loan Jinga. învăţământul în oraşul Giurgiu. 40. Andre de Peretti. prin observare. 1988. p..14-l5. 52. p. p. Academiei. Miron lonescu. Ed. interpretare. p. Folosindu-se harta şi cunoştinţele elevilor. Gheorghe Alexandru . Ex. Succesul elevului în învăţare depinde atât de strategiile adoptate de profesor în activitatea de predare şi notare.Andre de Peretti. Mitrofan. 2. 1987.. 8. 9. op. Ion Negreţ. Editura Dacia ClujNapoca. cit. 134. 5. 166-l69. f.cit. Experienţa didactică şi creativitatea. Ex.. anume concepute.4: studii de caz: .N. elevul îşi construieşte propria cunoaştere atunci când. şi psihograma. 7. — dezvoltarea capacităţii de organizare a situaţiilor de autoinstruire. pp. p. prozelitismul religios.u. . Mitrofan.______ ^. Ex. intră în relaţie cu conţinuturile şi resursele materiale folosite de profesor în activitatea didactică. cât şi de strategia sa personală. Ex. 1: interpretarea unei hărţi istorice.. progresele în navigaţie. Bucureşti.cit. în acest sens.Ştefan Păun. 15. Radu. 1994. op. 1996. Pagini de istorie. 6.l. op.. 40-41. Gheorghe Dumitrescu. care în esenţă este o deprindere realizată pe parcursul instruirii. Majoritatea profesorilor consideră că rolul lor este de a-i învăţa pe elevi. evoluţii istorice.. In realitate.N.Metoda predării istoriei în învăţământul preuniversitar. op. 3. Aptitudinea pedagogică. 4.cit. passim. pp.2: explicarea unor conţinuturi.a. 50.. prin situaţii.uci ou expunerea profesorului privind cauzele marilor descoperiri geografice: avântul economic al Europei apusene. este sesizat pericolul otoman pentru comerţul cu Orientul..Vezi..deprinderi de folosire a normelor de lucru.

concepte. pentru realizarea obiectivelor stabilite de programele şcolare la acest obiect de învăţământ. atlasele. schema la tablă. manualul. Mijloacele de învăţământ. Experienţa didactică consemnează importanţa acestora. filme didactice. benzi magnetice. cu avantaje şi dezavantaje.FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 3.VI. judecăţi despre cauzele evenimentelor istorice. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de mijloc de învăţământ desemnează resursele materiale concepute şi realizate pentru activitatea de predareînvăţare-evaluare. evoluţii. menţionăm mijloacele audio-vizuale care asigură. cum sunt documentele istorice. Mijloacele de învăţământ folosite în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice transmit informaţii despre fapte. FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT A. în proporţie de 30-60%. Pentru unele mijloace de învăţământ. pe care profesorul le utilizează pentru a facilita perceperea. cu o diferenţiere cuprinsă între 20% pentru mesajele vizuale şi 30% pentru mesajele auditive.PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 1. casete video. Funcţia de comunicare a informaţiilor istorice.CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 4. evoluţia lor. MIJLOACE DE ÎNVĂŢÂMÂNT UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1. tabla. Cu ajutorul lor. Principiile au în vedere activizarea procesului de cunoaştere. noţiuni etc. prin potenţialul pedagogic. 2. emisiuni TV. fixarea şi consolidarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice1. nu există studii în ceea ce priveşte calitatea receptării mesajului.INTEGRAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE 5. Mijloacele de învăţământ pentru studiul istoriei reprezintă un ansamblu de resurse şi instrumente materiale şi tehnice folosite de profesori în predare şi de elev în învăţare. prin solicitarea memoriei şi a interesului pentru problemele prezentate. elevii asimilează mai uşor cunoştinţele istorice şi îşi consolidează sistemul de noţiuni. Pentru comunicarea informaţiei istorice pot fi folosite diapozitive. fotografiile. concepte. reţinerea mesajului vizual. diafilme. fenomene istorice. creta. consecinţe. montaje audio-vizuale. Dintre mijloacele de comunicare a informaţiei istorice. foi transparente. presupun principii care le asigură funcţii speciale în raport cu rolul dominant în activitatea didactică. evenimente. discuri. înţelegerea.CONSIDERAŢII GENERALE 2. .

interesul de cunoaştere.^. activează atenţia. Funcţia formativă se valorifică în predarea-învăţarea istoriei prin capaci tatea mijloacelor audio-vizuale de a stimula analiza. prin mijloace de învăţământ speci fice. Funcţia de substituire constă în faptul că mijloacele de învăţământ substituie realitatea istorică într-o manieră proprie.. C. formează convingeri despre război. Motivaţia învăţării temei Arta Renaşterii este stimuiată prin diapozitive. F. îndeamnă la cercetare şi studiu individual. oferă posibilitatea elevului de a explora realitatea substituită. studii de caz etc. diapozitivele cu monumente istorice etc. Mijloacele de comunicare audio-vizuale măresc curiozitatea reconstituirii unor eveni mente istorice din trecut. asigură observarea în grup. modele etc. Prin intermediul mijloacelor de comunicare a informaţiei. D. elevii obţin informaţii corecte. Cu ajutorul lor. tema avută în dezbatere în procesul de predareînvăţare (lecţii). înţelege şi evalua esteticul realităţii obiective. clasificare pe care o prezentăm în această lucrare. care pot fi analizate în clasă. deoarece cu ajutorul acestora profesorul prezintă situaţii problemă. Prezentarea unei casete video despre piramide. se dezvoltă capacitatea elevilor de a aprecia. Funcţia estet/că constă în faptul că. captivant. Folosirea unor mijloace de . Un film didactic prezintă un eveniment istoric. construcţiile megalitice etc. filmele de arhivă. comparaţia. evoluţii statale etc. sinteza. moti vaţia învăţării. E. albume despre arta din această epocă. Funcţia de motivare a învăţăturii (stimulatoare) constă în capacitatea mijloacelor de învăţământ dirijate de profesor de a provoca.. de a investiga spaţiul istoric. evenimente istorice. B. profesorul de istorie reuşeşte să prezinte în mod atrăgător. Exemplu: filmele pe teme istorice. Exemplu: evaluarea realităţii despre monumente istorice. Prin imagini.^1 şi urnitelor pentru fiecare mijloc de învăţământ informativ o face Gheorghe Tănasă 2. Funcţia ergonomică (funcţia de realizare a efortului în activitatea de predare-învăţare) este capacitatea mijloacelor de învăţământ de a transmite un volum mare de informaţii într-un timp scurt. despre lumea antică. dezvoltă curiozitatea._____. curiozitatea. dezvolta şi stimu la motivaţia învăţării. cauzele unor evenimente.

: pe calculator).învăţământ cât mai diversificate în activitatea la clasă oferă profesorului de istorie cadrul necesar unor activităţi eficiente. Diapozitive cu imagini. G. sub 'ndrumarea profesorului de istorie. în care elevii sunt puşi să dentifice şi să compare diferite evenimente istorice. cu valenţe educative deosebite. capacităţi şi deprinderi dobândite de elevi. situaţii-problemă. Funcţia de evaluare a randamentului şcolar oferă posibilitatea profe sorului de istorie de a obţine informaţii referitoare la rezultatele instruirii. mijloacele audio-vizuale pot crea în lecţii. cunoştinţe stocate (ex. .

retroproiectorul pen tru folii transparente.. Valoarea pedagogică este dată de eficienţa lor în realizarea obiectivelor pedagogice6. albume. acestea au în vedere interdependenţele pe care le creează în actul didactic. — mijloace de învăţământ pentru evaluare.mijloacele scrise sunt elaborate de profesori. pe cale vizuală. După natura lor. de instituţii spe cializate. cărţi. video-documentarul pentru citit microfilme (în cazul datelor istorice microfilmate). epidiascopul pentru diapozitive şi diafilme. — mijloacele audio-vizuale cuprind un ansamblu de materiale. copact-discul. -mijloace de învăţământ pentru raţionalizarea timpului orei de istorie. -mijloace de învăţământ pentru exersare şi formare a deprinderilor profesionale. tablă magnetică4: . magnetofonul. şi de echipamente tehnice care redau imagini şi sunete pentru o recepţionare individuală sau colectivă. videocasetofonul. ma nuale. hard-discul pentru calculatorul electronic. după rolul pe care îl au în activitatea didactică sau după natura lor. machete. aparatul de filmat. desene. După rolul pe care îl au în activitatea didactică se împart în3: -mijloace de învăţământ pentru comunicare. •mijloace tehnice auditive: casetofonul. dicţionare etc.3. scheme. auditivă. dezvoltând activitatea individuală sau de grup prin: texte. planşe. realizează în esenţă un învăţământ formativ. aspectomatul şi diastorul pentru proiecţia diapozitivelor. tablouri. radioul. scrise şi audiovizuale. prin funcţiile didactice îndeplinite. de elevi. în esenţă. de asemenea. pickup-ul pentru discuri. care sto chează o informaţie (în cazul nostru o informaţie istorică). operaţionează procesele gândirii. -mijloace de învăţământ pentru investigaţie. sau pe ambele căi concomitent5. Mijloacele audio-vizuale se împart în: •mijloace tehnice vizuale: epiproiectorul pentru suporturi opace. Este foarte important ca profesorul de istorie să cunoască potenţialul didactic al mijloacelor de învăţământ şi tehnicile de acţionare a mijloacelor audio-vizuale. există mijloace de învăţământ obiectuale. Mijloacele audio-vizuale au o forţă de comunicare şi demonstrare deosebită. fotografii. . mulaje. CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT Există mai multe clasificări ale mijloacelor de învăţământ.

oferă posibilitatea de a descoperi cauzele şi consecinţele. de modul cum sunt integrate în lecţiile de istorie. în unele cazuri chiar de elevi. condiţionarea reciprocă._ MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE Eficienţa mijloacelor de învăţământ în procesul de predareînvâţare depinde de calitatea lor. -direcţionarea activităţilor de instruire de către profesor. în activitatea didactică. de la experimentele directe la cele abstracte. — interdependenţele lor. echilibrată. . -alegerea momentului folosirii mijlocului de învăţământ în succesiunea lecţiei pentru a forma la elevi deprinderi practice. Metodologia integrării depinde de competenţa profesorului de istorie şi de particularităţile de vârstă ale elevilor. a mijloa celor audio-vizuale. în funcţie de obiectivele lecţiei. care începe înain te de activitatea didactică şi continuă cu procesul de predareînvăţare şi se încheie cu stabilirea concluziilor desprinse din evaluarea realizărilor obiec tivelor stabilite pentru mijloacele audio-vizuale. Mijloacele de învăţământ asigură învăţarea la nivelul gândirii logice şi a reflecţiei. conexiunile şi interferenţele dintre date şi procesul istoric7. Eficienţa presupune: . -folosirea lor pentru evaluarea unor cunoştinţe.o selecţionare raţională a mijloacelor de învăţământ în obiectivele pedagogice. de mijloacele didactice existente în şcoală. Folosirea mijloacelor de învăţământ lărgeşte câmpul de cunoştinţe al elevilor. -folosirea mijloacelor de învăţământ pentru crearea unor ideiancoră ale activităţii educative. -stabilirea obiectivelor urmărite prin folosirea mijloacelor de învăţământ. complexă a profesorului de istorie. pentru dobândirea de noi cunoştinţe. -adaptarea riguroasă la sarcinile de învăţare. deprinderi. a crea motivaţia învăţării. -folosirea judicioasă. -o pregătire activă.

.

elaborate pe epoci. ceramică). culturi arheologice. hărţi de epocă. (Exemplu: Atlasul biblic. evenimente istorice. Imaginile sunt stabilite în ordine. sunt diferite. monede şi medalii. Imaginile expuse permit dialogul elev-elev. aşezări umane. arme. culturi.5. dezvoltând un spirit de cooperare în activitatea didactică. fiind urmate de comentarii ale elevilor sau profesorului. Atlasele sunt culegeri de hărţi. Simbolurile istorice dar şi geografice permit interpretarea hărţilor istorice. PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 5. Dioproiecţia se realizează cu o gamă largă de operaţii. timpul istoric. De asemenea. Mijloace obiectuale Obiectele arheologice (unelte de muncă. diferite obiecte istorice. trebuie inventariate şi stocate în cabinetul de istorie. adică proiecţie prin transparenţă a documentelor şi imaginilor istorice. Reprezentările cartografice cu conţinuturi istorice sunt expresii grafice ale analizelor istorice asupra unei ţări. Proiecţia se face pe un ecran ferit de lumină naturală în timpul derulării. dar şi imagini reprezentative ale unor culturi.). podoabe. evenimente localizate geografic etc. Epiproiectorul este folosit pentru dioproiecţie. Mijloace grafice Istoria conţine evenimente care trebuie încadrate în timp şi spaţiu. cu o înclinaţie de 20-30 grade spre interiorul sălii de clasă. sunt mijloace pentru obţinerea unor informaţii referitoare la epoci. arme. Mijloacele grafice concretizează spaţiul istoric şi geografic. personaje. Hărţile. localităţi.2. profesor-elev. Va fi plasat frontal. modele. ţări. Ele reprezintă realităţi istorice autentice şi intensifică motivaţia pentru cunoaştere. 5.. care prezintă spaţii istorice. perioade. scheme etc. ce prezintă evenimente istorice. colecţionate de profesori sau elevi. documente istorice. cu comentarii şi imagini adecvate etc. . în funcţie de conţinuturile lecţiilor. Atlasul lumii antice. Ştiinţa istorică a creat atlase care prezintă hărţi istorice şi geografice. realizate de edituri sau confecţionate de profesori şi elevi. Diostarul şi aspectomatul sunt alte aparate care necesită o pregătire a profesorului în ceea ce priveşte funcţionarea şi folosirea lor.) 5. culturi. evenimente. diagrame. cunoaşterea unor evoluţii şi procese istorice. tematici istorice. Adaptarea distanţei de proiecţie este esenţială pentru claritatea imaginii. civilizaţii. detaliază şi generalizează fenomene şi evenimente istorice. monumente istorice etc.1. Acesta proiectează prin reflexie (fotografii.3. Mijloace audio-vizuale Epiproiectorul este utilizat pentru epiproiecte în condiţii de camuflaj.

cit. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. Tănasă. p. 122. Minodora Perovici. televiziunea au valenţe educative deosebite. filmele didactice. p. 298. p. op. p. istorice. op. Gh. artistice. 14. permit sesizarea cauzelor unui eveniment istoric. Profesorul foloseşte înregistrările pentru a aprofunda şi explica evenimentele istorice. casetofonul şi magnetofonul redau sunete înregistrate. p. 305. Teodor Mucica. Elena Istrate. Elena Istrate. Structura mijloacelor de învăţământ (după Gh. 115-l17. Tănasă) Diapozitive Filme didactice Mape cu documente istorice Atlase Folii transparente Casete video Diafilme Benzi magnetice Modele Portrete Hărţi murale şi de contur — NOTE — Apud loan Jinga. Tânasâ. passim. Elevii sunt învăţaţi cum să noteze ideile semnificative din conţinutul audiat. cit. Ibidem. . pp. elementele caracteristice ale unei culturi sau civilizaţii. Apud loan Jinga. op.ncKup-ul. Gh. loan Cerghit. cit. Videocasetofonul. Manual de pedagogie. Colecţiile de diapozitive cuprind imagini despre istoria naţională şi universală. dezvoltă capacitatea de sinteză. 297. Ibidem. Radioul poate fi utilizat pentru audierea de reportaje cu subiect istoric sau de evenimente contemporane care devin istorice.

. După sarcina didactică3. . . —dirijarea învăţăturii. . determinat de obiectivul fundamental urmărit.lecţii mixte.1.stilul de predare. —lecţii de consolidare-sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate. tipuri de lecţii cum sunt: —lecţii de comunicare-dobândire de cunoştinţe.VII. -gama obiectivelor operaţionale. Secvenţele lecţiei sunt2: — captarea atenţiei. Lecţia nu este o activitate didactică rigidă. ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 1. —strategiile şi metodologiile proiectate. —lecţii de evaluare. Variabilele ce intervin în alegerea variantei de lecţie sunt1: — conţinutul instruirii. —lecţii de recapitulare. -transferul cunoştinţelor: aplicaţii. FORME DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE 1. . -analiza diagnostică preliminară a resurselor umane şi materiale.enunţarea obiectivelor operatorii. Lecţia de istorie — tipuri şi categorii Lecţia face parte din cel mai utilizat mod de organizare a procesului de învăţământ instituţionalizat şi este forma principală în care se desfăşoară activitatea de predare-învăţare-evaluare. — realizarea conexiunilor inverse (feedback). în funcţie de care este numită fiecare categorie de lecţie. un model flexibil proiectat. -utilizarea conceptelor însuşite în contexte variate.ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 2. —locul de desfăşurare. pornindu-se de la obiectivul fundamental. legături inter/intra trandisciplinare. Tipul de lecţie „este un anumit mod de constituire şi însuşire a lecţiei".ACTIVITĂŢI DIDACTICE EXTRAŞCOLARE 1. ci complexă. —reactualizarea cunoştinţelor anterioare.obţinerea performanţelor. —transmiterea noului conţinut. -evaluarea performanţei. —lecţii de formare a principiilor şi deprinderilor.

-lecţie bazată pe munca independentă. Lecţia de comunicare a noi cunoştinţe la istorie cunoaşte variante cum sunt: — lecţie introductivă. -verificarea prin teste. —fixarea cunoştinţelor.pedagogică prezintă tipuri şi variante de lecţii4. evaluări. —lecţie de îmbinare a verificării orale cu verificări scrise. -pregătirea elevilor pentru asimilarea noilor cunoştinţe. -lecţie de analiză a observaţiilor în urma vizitelor la muzeu. Proiectarea didactică presupune proiectarea activităţii didactice anuale . a ceea ce doreşte profesorul să realizeze cu elevii într-o perioadă de timp6. prin evaluarea continuă. sau la diverse obiective istorice. . care sunt necesare activităţii de predare-învăţare-evaluare a conţinuturilor istoriei5. care abordează diferenţiat activitatea de predare-învăţare. raţională. Lecţia mixtă sau combinată realizează mai multe sarcini didactice: . -asimilarea cunoştinţelor prin activităţi activ-participative. diapozi tive etc. Proiectarea activităţii didactice este un proces de anticipare sistemică. oferă o multitudine de variante pentru realizarea lecţiei. bibliografie. -lecţii de fixare prin activităţi practice. hartă. —conexiunea inversă. -lecţia de analiză a lucrărilor practice şi a lucrărilor scrise. -lecţia prin analiza de caz. Lecţia de evaluare a performanţelor şcolare poate cunoaşte variante cum sunt: —lecţie de evaluare orală. -lecţie pe grupe de elevi. ca obiect de învăţământ. -lecţie prin activităţi practice. Istoria.organizarea clasei pentru lecţie şi captarea atenţiei. -lecţie-experiment. -lecţii de confecţionare de materiale didactice. materiale didactice. prin conţinuturi.lecţia bazată pe munca independentă Lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate cunoaşte variante cum sunt: -lecţii bazate pe exerciţii individuale şi de grup.. — actualizarea elementelor de conţinut. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor cunoaşte următoarele variante: -lecţia în cabinetul de istorie. -sistematizarea cunoştinţelor. -lecţie bazată pe material demonstrativ: document istoric. documente istorice. — lecţia dezbatere. —lucrări scrise.

crt. ~] ~ Observaţii Nr. Mate didac bibliog Capitol Tema N r. tema. pentru o lecţie. cu ocazia elaborării proiectului lecţiei. sinteză. reca pitulare. planificarea anuală). 1. evaluare. -stabilirea numărului de ore atribuite fiecărei unităţi de conţinut şi repre zentarea timpului necesar fiecărei activităţi didactice: predare. în cazul nostru. permite.2. Proiectul activităţilor semestriale Proiectarea semestrială vizează obiective pedagogice: capitolul.(proiectul. dacă nu sunt prevăzute de programa de istorie. 1. asupra istoriei. ore Perioada Operaţionalizarea obiectivelor la istorie presupune. în următoarea ordine: Nr. activităţi practice. Simplificarea proiectării anuale asigură operaţionalitatea conţinuturilor stabilite pentru fiecare lecţie. realizabile pentru o oră de curs (secvenţe de timp)7. Semestrul Capitolul Nr. bibliografie. patru-cinci obiective concrete derivate din obiectivul general (scopul lecţiei). Sunt profesori care elimină această rubrică. să se înmagazineze noi situaţii de învăţare. Aceasta oferă o viziune de ansamblu. pe baza constatării evaluării situaţiilor de învăţare din lecţiile anterioare. de ore Perioada La baza proiectului (planificării) anuale stă programa şcolară (curriculum). o perspectivă asupra predării disciplinei de învăţământ. -succesiunea capitolelor şi conţinuturilor. Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie Proiectul didactic anual vizează: -obiectivele specifice. . crt.3. pornind de la faptul că stabilirea obiectelor operaţionale este o activitate care se efectuează pentru fiecare lecţie în parte. Stabilirea obiectivelor operaţionale în proiectul semestrial simplifică proiectarea sistemului de lecţii. mijloace de învăţământ. numărul de ore atribuit fiecărei lecţii. modalităţi de evaluare.

1. care este schematic şi sumar8. Proiectarea materializată prin proiectul de lecţie (proiect de tehnologie didactică) previne şi elimină erorile în activitatea didactică. trebuie să cunoască clasa de elevi.4. consolidare. Proiectul didactic stabileşte în detaliu desfăşurarea lecţiei. de nivelul de pregătire la care au ajuns elevii. —precizarea elementelor esenţiale de conţinut pentru a asigura îndepli nirea obiectivelor sub raport conceptual şi experimental practic. modalităţile şi formele de evaluare sunt orientative. în funcţie de situaţiile concrete. Operaţiile proiectării didactice la obiectul istorie sunt9: . Pentru o proiectare corectă a unei lecţii de istorie. profesorul poate face modificările necesare. crt. asigură eficienţa lecţiei.5. încadrarea activităţii didactice în timpul stabilit de programa şcolară. Obiectivele operaţionale. 1. — indicarea exerciţiilor (temei pentru acasă). să dispună de capacitatea de a anticipa acţiunile didactice. — precizarea metodelor şi mijloacelor de învăţământ. evaluare presupune următoarea rubricaţie: Nr. tipul de activitate. Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare Proiectarea conţinuturilor pentru perioada de recapitulare. ale principiilor procesului de învăţământ şi tehnologiei didactice.Proiectarea sistemului de lecţii de istorie presupune: —stabilirea obiectivelor pedagogice în funcţie de obiective specifice. evaluare. din multitudinea de obiective operaţionale sunt recomandabile 5-6 obiective. . consolidare. Tema sinteza Obiective Nr. eficienţă activităţii de predare-învăţare. a probelor de evaluare. profesorul trebuie să cunoască elementele de bază ale proiectării didactice. în general. spre deosebire de planul lecţiei. Proiectarea lecţiei de istorie Proiectarea lecţiei asigură rigoare activităţii didactice. pentru efi-cientizarea activităţilor didactice de recapitulare.precizarea obiectivelor operaţionale informative (ce va şti elevul la sfârşitul lecţiei) şi formative (ce va şti să facă elevul la sfârşitul lecţiei). o anticipare amănunţită a ceea ce va trebui să realizeze profesorul în clasă. con ţinuturi istorice. a bibliografiei. Alcătuirea proiectului didactic presupune pregătirea metodică şi ştiinţifică. operaţional ore e Perioada Data Tipul de activitate Modalitate şi forme de evaluare Obs.

consecinţe etc. stabilirea timpului necesar folosirii lor în unitatea de timp. evenimente. durata şi modul de desfăşurare. teoriile învăţării şi teoriile motivaţiei învăţării. care să asigure formarea capacităţilor şi deprinderilor stabilite de obiectivul formativ şi conţinuturi informative esenţiale (informaţii. Conţinuturile învăţării stabilite de programe. sau cu un singur elev pentru pregătirea.) prin care sunt realizate obiectivele operaţionale. dar elevii nu primesc note sau avertismente. Meditaţiile la obiectul istorie sunt activităţi programate în afara orarului şi vizează instruirea suplimentară pentru examen. Consultaţiile dida ctice Consultaţiile didactice sunt activităţi prin care profesorul de istorie şi elevii interesaţi urmăresc anumite obiective: aprofundarea unor conţinuturi pentru examene. stabilită la 50 de minute pentru o lecţie (temă). Consultaţiile au în vedere atât elevi cu probleme la învăţătură. privind recuperarea unor conţinuturi. psihologia elevului. organizare şi realizare a unei situaţii de predareînvăţare-evaluare pe baza unui obiectiv.. Din conţinuturile istoriei selectăm un conţinut formativ esenţial. trebuie structurate după principiile logicii didactice. cauze. realizează scenariul activităţii cu implicarea celor două elemente ale binomului educaţional: profesorul şi elevul. concursuri şcolare. Conceptul semnifică o activitate de grup cu mai mulţi elevi. elev-profesor. Acestea sunt organizate în afara orelor de curs printr-o consultare profesor-elev. prezentate de manuale. Analiza psihologiei celui ce învaţă presupune cunoaşterea de către profesorul de istorie a trăsăturilor psihocomportamentale ale elevilor. Strategiile sunt echivalate cu demersul de proiectare. Elaborarea strategiilor didactice presupune cunoaşterea acestor noţiuni de către profesorul de istorie. material didactic şi bibliografic). recuperarea unor conţinuturi. pentru recuperarea carenţelor provenite din activitatea programată în orar. Consultaţiile vizează aprofundarea unor conţinuturi legate de bibliografia pentru olimpiada de istorie. Tematica este stabilită de profesor şi elevi. 1. privind aprofundarea unor concepţii şi noţiuni. cât şi elevii excelenţi. Strategiile didactice favorizează dezvoltarea memoriei şi învăţarea.analiza resurselor vizează conţinuturile stabilite de programele de istorie. Particularităţile de vârstă şi individuale. teoriile învăţării şi motivaţiei presupun cunoştinţe de psihopedagogie şcolară10. olimpiade. Este necesară o evaluare a activităţilor de acest gen.6. condiţiile materiale necesare învăţării (manuale. aprofundarea . Analiza condiţiilor presupune cunoaşterea mijloacelor de învăţământ necesare activităţii didactice. în urma unor situaţii prin care anumiţi elevi nu au putut participa la activitatea de instruire. fapte. de asemenea.

Activitatea cercului este organizată pe baza unui program de activitate şi este consemnată în jurnalul cercului. date istorice. activităţi cu caracter educativ şi informativ.100 de centre. Internetul permite accesul în peste 30 de arhive din Europa prin proiectul Eurhistar-Automation History. stabilesc denumirea cercului. dar în primul rând profesorilor. 1. -organizarea de expoziţii pe teme de istorie. sau arheologie este organizat de profesorul de istorie. secretar). colecţii de documente. arheologie. simpozioane cu comunicări şi referate pe teme de istorie. de cercetare în domeniul istoriei naţionale sau locale._ _____ „jujnoe. Cercul de istorie. toate cu rol formativ deosebit. organele de conducere (preşedinte. împreună cu profesorul. noţiuni şi concepte. stabilesc programul şi locul de desfăşurare. instituţii. . cercetarea. Elevii. elaborează statutul cercului. o cunoaştere a evoluţiilor în domeniu la nivel global. 1.. Statutul prevede activităţile. de analiză şi sinteză sunt multiple cu ajutorul calculatorului conectat la Internet. Activitatea este îndrumată de profesorul de istorie şi presupune cooperarea cu elevii. obligaţiile şi calitatea de participant. activităţile creative. obiective istorice. sau prin intermediul discurilor optice compacte. Se desfăşoară pe parcursul unui semestru sau al unui an şcolar. ale unor personalităţi istorice. în unele biblioteci naţionale din Europa. -elaborarea unor materiale didactice. Există în acest moment peste 1.8. Calculatorul electronic şi istoria Accesarea rapidă a informaţiei prin calculator oferă elevilor preocupaţi de istorie. Posibilităţile de comunicare. Există 200 de . cu problematici restrânse". Acţiunile organizate în cadrul cercului de istorie: -organizarea de sesiuni. materiale arheologice etc. —organizarea de vizite la muzeu. trebuie integrat în proiectul de activitate al şcolii. localităţii.întocmirea de monografii ale şcolii. iar prin proiectul Gabriel. —elaborarea de reviste de specialitate. Tematica este propusă de profesori sau de elevi. pentru rormarea unor deprinderi şi capacităţi de a opera cu conţinuturi. cu grupuri de elevi interesaţi de evenimente istorice. Activităţile de cerc dezvoltă curiozitatea.7. universităţi care deţin pagini Web (300 în SUA). Cercul de istorie Este o activitate m afara orarului şcolii. Interesul acestora pentru anumite teme şi activităţi este cel mai important în stabilirea tematicii cercului. planuri. hărţi istorice. departamente. —organizarea de întâlniri cu istorici.

grupuri de istorici sau interesaţi de istorie care cuprind 80. dezvoltându-le capacitatea de analiză şi sinteză. prin folosirea acestuia în: . tablă. exponate. caracteristici şi ambient îndeplineşte funcţii importante. de cunoaştere a unor realităţi istorice locale. Folosirea calculatorului ca mijloc de învăţământ duce în final la instruirea asistată de calculator. necesare activităţii didactice. diagrame. diagrame etc. . Cabinetul de istorie permite utilizarea imediată a mijloacelor de învăţământ. bibliotecă pe teme de istorie. Sala de clasă şi cabinetul de istorie. Acesta oferă posibilitatea profesională de a diversifica metodele de predare-învăţare-evaluare prin ambientul practic. Eficienţa constă în faptul că materialele didactice necesare activităţilor didactice sunt asigurate prin schiţe. prin elaborare de mape cu teme istorice.000 de persoane din toată lumea. metode şi calculator. Cabinetul de istorie. spaţii necesare activităţii didactice Sala de clasă presupune condiţii optime pentru activitatea didactică la obiectul istorie: bănci ergonomice. cât şi din partea profesorului. în actul didactic al predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. oferă profesorului de istorie posibilitatea elaborării de portofolii didactice. Cabinetul este o sală de clasă. 1. luminozitate adecvată. informaţie. —verificarea unei lecţii sau secvenţe din lecţie. spaţiu pentru aşezarea materialului didactic necesar procesului de predare învăţare-evaluare. cu pagină Web. cu itemi de evaluare. prin care elevii îşi însuşesc noţiuni şi deprinderi. Prin biblioteca pe teme de istorie.9.predarea unor lecţii de istorie. Prin mijloacele de învăţământ ce se găsesc în cabinet. profesorul trebuie să fie un mediator între elev. hărţi. prin elementele componente. Cabinetul de istorie12 este un loc optim pentru desfăşurarea eficientă a predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. este stimuiată investigaţia ştiinţifică atât din partea elevilor. Funcţia didactică presupune condiţii optime activităţii de predare-învăţare-evaluare a istoriei prin dotarea necesară de specialitate. Diversificarea acţiunilor activ-participative ale elevilor se realizează uşor prin elementele de funcţionalitate din cabinet: mijloace audio-vizuale. dotată cu materialul didactic necesar predării istoriei: diagrame. hărţi.. comod şi ilustrativ. tehnici. Funcţia ştiinţifică. atlase etc. —folosirea ca sursă de documentare. modul de expunere a hărţilor istorice. care amplifică motivaţia cunoaşterii istoriei de către elevi. Prin spaţiul adecvat. planuri. în situaţia de creator de situaţii de învăţare. mecanisme tehnice care facilitează apariţia imaginilor şi reprezentărilor ce vor fi transpuse în planul mintal al elevilor. cabinetul de istorie formează la elevi deprinderi de cercetare a istoriei.

geografice. Depozitul cabinetului de istorie cuprinde: -mijloace obiectuale: suporturi pentru hărţi. Ele nu pot lipsi din tehnologia didactică a lecţiilor de isto . Funcţia ambientală este dată de spaţiul plăcut.. -depozitul de materiale. Este preferabil ca depozitul de materiale să fie organizat într-o sală care comunică cu cabinetul de istorie. materiale didactice pentru temă. care vizează conţinutul mai multor lecţii de istorie._ . retroproiectoarele etc. oaometul de istorie constituie o sursă de informare utilizată de elev în toate activităţile didactice din timpul orelor de curs sau din afara lor. calculatorul.. Internetul oferă posibilitatea cunoaşterii unor surse de informare din alte domenii referitoare la unele probleme majore ale istoriei europene şi mondiale. diversifică posibilităţile de informare. care au un statut al lor şi un loc important în pro cesul de învăţământ.„. Funcţia aplicativă-lucrativă. obiecte arheologice etc.... biblioteca pentru cărţi de istorie. calculatorul. de esenţializare şi structurare a conţinuturilor specifice istoriei.^^aic. catalogate în funcţie de modul de folosire în activitatea didac tică: pe ani de studiu. -biblioteca de istorie. în vitrine se expun materiale arheologice semnificative. casetele video şi. mânuirea uşoară. elemente de cronologie etc. Nu trebuie să lipsească din acest spaţiu fotografii ale unor personaje istorice. capitole şi lecţii. Partea expozitivă cuprinde hărţi istorice. Biblioteca pentru cărţi de istorie. filmele didactice. — partea lucrativă. -mijloace audio-vizuale. planşe şi diagrame cu conţinut istoric esenţial: epocile istorice. prin Internet. observarea lor de către elevi. elevii pot participa la aplicaţii. Televizorul. planşe etc. mai nou. comod. folii pentru retroproiector. româneşti sau europene. -mijloace grafice: hărţi pentru diferite epoci istorice şi lecţii. experienţe.. trebuie aşezate în spaţii care să permită funcţionalitatea lor. capitole şi lecţii pe teme istorice.. Exemplu: materiale didactice pentru clasa a V-a. colecţiile de manuale. trebuie să ocupe un spaţiu adecvat care să permită accesibilitatea elevilor la aceste surse de informare din domeniul istoriei._. pot elabora analize despre unele evenimente istorice. tablouri.. geografice. pot însuşi deprinderea de a folosi calculatorul şi mijloacele audio-vizuale pentru informare şi aprofundarea unor noţiuni şi concepte istorice. cu materialul didactic ordonat pe ani de studiu. atlase etc. materiale grafice. în acest spaţiu adecvat îmbogăţirii cunoştinţelor istorice. Structura cabinetului de istorie Un cabinet funcţional presupune o structură adecvată care cuprinde: -partea expozitivă. albume. Hărţile istorice.

deoarece diversifică sursele de informare în contextul în care posibilităţile .rie.

care prin selectarea conţinuturilor contribuie la antrenarea activităţilor mentale necesare cunoaşterii. Practic. datorită situării lor în timp şi spaţiu. După scopul turismului. în selectarea mijloacelor audio-vizuale pentru lecţii şi alte activităţi. Pluridisciplinaritatea acestei acţiuni este reflectată de modul direct. turism mixt. pe parcursul activităţii. Turismul şcolar dezvoltă gândirea creativă. turism de circumstanţă în timpul olimpiadelor de istorie. fenomene. Integrarea mijloacelor audio-vizuale în lecţie este o necesitate cu implicaţii în activitatea de învăţare. fără a participa la valorificarea mesajului audio-vizual. fenomene etc. asigură realizarea obiectivelor lecţiei. cu o durată limitată. cu avantaje în domeniul calitativ şi emoţionalmotivaţional. există turism de recreere. formarea spiritului de echipă. respectul faţă de obiectivele vizitate. iar profesorul de istorie. îndeosebi de profesorul de istorie. turism cultural. pentru vizitarea unui obiectiv sau grupuri de obiective istorice etc. care susţine activi tatea de predare-învăţare. evenimente istorice sunt limitate. prin mijloacele audiovizuale. de ghid. Mijloacele moderne şi clasice. ACTIVITĂŢILE DIDACTICE EXTRAŞCOLARE Activităţile turistice sunt activităţile organizate de profesori. fără dirijarea activităţii elevilor. pentru documentarea în vederea elaborării unei lucrări de istorie. turism de informare. Resursele proprii ale fiecărui mijloc facilitează însuşirea cunoştinţelor istorice. elevul este apropiat de realitatea istorică inaccesibilă sau greu accesibilă. activ şi conştient prin care elevii dobândesc cunoştinţe. folosite echilibrat. să se completeze reciproc. Elevul. Rolul profesorului în procesul de folosire a mijloacelor audio-vizuale este important. dezvoltă capacităţile cognitive ale elevilor.de percepere sau observare nemijlocită a unor obiecte. -criteriul polifuncţionalităţii mesajului audio-vizual. Utilizarea pe scară largă a mijloacelor audio-vizuale nu trebuie să impună renunţarea la mijloacele tradiţionale.. acţiuni. -criteriul reprezentării cu convingere şi expresivitate a realităţii istorice. Mijloacele audiovizuale integrate în lecţii presupun concordanţa cu conţinuturile programei şi manualului. trebuie să coexiste. pentru completarea unor informaţii. integrarea lor în economia lecţiei. îndeplineşte rolul de turist. cu caracter polivalent. 2. patriotismul.. . sesiunilor de comunicări pe teme de istorie. profesorul trebuie să ţină seama de obiectivele pedagogice. dar poate fi şi dăunător în contextul în care este simplu spectator. — criteriul potenţialului activizator al mesajelor audio-vizuale. stimulează anumite secvenţe participative. Mijloacele sunt concepute pe baza unor criterii psiho-pedagogice: — criteriul ilustrării unor evenimente.

passim. 1990. cit. recreere: expediţia şcolară cu o durată de 10-l4 zile sau mai puţin. Perovici. p.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. cit. op. Didactică şi Pedagogică._. LXV. Cu scopul de documentare. există categorii distincte: vizita (cel mult o zi). f. drumeţia (cu caracter de recreere). p. Elena Istrate. 6. Mucica. pp. cit. Elena Istrate. Pedagogie. op. pp.l. 110-l22. 21.Nicolae Ilinca. 243. passim. Strategii didactice. 10. 6l-80. pp. . 2000.loan Jinga. op. 3. pp. Corint.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. cit. Elena Istrate. 1980. p. Bucureşti. 9. passim. Predarea-învăţarea istoriei şi noile tehnologii de informare şi documentare. Tănasâ. 53-60. passim.cit. în „Studii şi articole de istorie". Cabinetul de istorie. Ed. op. passim.Gh. 2. 8.. — NOTE — 1. op.. loan Jinga. Cerghit.Filimon Turcu. Fundamente ale psihologiei şcolare. op. Ed. Metode de învăţământ. 2000. tabăra şcolară de istorie cu instruirea elevilor pe teme de istorie etc.l. Măria Eliza Dulamă. passim. Neacşu. loan Jinga. 7. 4. 64. Aurelia Turcu. organizată cu elevii preocupaţi de domeniul istoric. pp. 11. Bucureşti.Măria Eliza Dulamă. excursia (o zi sau mai multe) în afara localităţilor. 5. 242-243.a. Didactica geografiei. Ed.T. cit.Ibidem.______«G uiyanizare. Măria Eliza Dulamă. AII. 317-318. pp. Didactică şi Pedagogică.Mihai Stamatescu. 20-26. M. 12. Bucureşti.

VIII. în urma unei activităţi proiectate mintal. în beneficiul lor. cauzalitatea lor. METODE DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN ACTIVITĂŢILE DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 1. Noţiunea de metodă de învăţământ are o evoluţie istorică. cunoştinţe. permiţând elevilor să găsească drumul de urmat pentru a însuşi noţiuni.DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 3. sintetizate de George Văideanu în expresia: „cale de urmat pentru atingerea obiectivelor educaţionale"5. Metoda de învăţământ este un plan de acţiune. Metoda este „o cale de optimizare a acţiunii de instruire"2. cale. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de metodă derivă din cuvântul grecesc methodos. elev-elev. cu înţelesul de drum.CLASIFICAREA (TAXONOMHLE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 5. Metodele implică procedee selecţionate pentru asimilarea cunoştinţelor de către elevi şi pentru stimularea creativităţii. care implică o anume modalitate de lucru în procesul de predare-învăţare. metodelor şi tehnicilor de predare-învăţare. pentru realizarea învăţării.AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE 4. Aptitudinile au în vedere capacitatea de a înţelege fenomenele istorice. în acelaşi timp se permite profesorului transpunerea intenţiilor în sarcini de efectuat cu ajutorul strategiilor.MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI 1. un anumit mod de a proceda pentru a plasa elevul într-o situaţie de învăţare3. în cadrul procesului de predare-învăţare. deprinderi. îşi formează capacităţi. conform cu anumite obiective care presupun cooperarea profesor-elev. CONSIDERAŢII GENERALE 2. în vederea atingerii unui scop1. Metodele de învăţământ reprezintă o modalitate de lucru selecţionată de profesor în funcţie^de anumite condiţii şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor. îşi însuşesc noţiuni şi concepte istorice. pedagogii au elaborat mai multe definiţii4. capacităţi. . aptitudini şi atitudini legate de conţinuturi istorice. un ansamblu necesar de procedee adecvate realizării învăţării. sub îndrumarea profesorului. Metoda este un instrument prin care elevii.

funcţiile. supleţe în actul didactic. detalii care particularizează metode şi furnizează acţiunea proprie de învăţare a elevilor10. Lecţiile în general şi lecţiile de istorie în special prezintă realităţi diferite. Cerghit11. de asemenea. congruenţa procedeelor didactice asigură echilibru. Acestea sunt legate de experienţa pedagogică.de stimulare a învăţării. Acestea sunt procedee: — de comunicare. -de întărire a învăţării. -de dirijare şi sprijinire a învăţăturii. Procedeul didactic este o secvenţă a metodei. Există o clasificare a procedeelor didactice. O metodă pedagogică se caracterizează prin7: -caracter polifuncţional. -funcţie specifică. Calitatea. funcţiile. -de evaluare şi autoevaluare. . — de valorificare educativă. — de demonstraţie. care are la bază funcţiile pedagogice în raport de care este definit procedeul didactic. încât crearea situaţiilor optime de învăţare ridică din partea profesorului problema alegerii metodelor eficiente de realizare a obiectivelor stabilite prin programa şcolară referitoare la conţinuturi şi noţiuni. presupune natura. -de exersare (formare a priceperilor şi deprinderilor). Expunerea devine procedeu în contextul metodelor activ-participative. Conceptul de metodă a generat conceptul de metodologie didactică şi conceptul de metodică. -de expresie personală. în funcţie de care se realizează un număr mai mare sau mai mic de obiective de instruire. de cercetarea Tn domeniu. Caracterul polifuncţional constă m condiţiile în care se desfăşoară învăţarea. succesiv sau simultan. -de esenţializare a conţinuturilor. Există situaţii în care metoda devine procedeu. Metodologia didactică cuprinde teoria şi ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate Tn procesul de învăţământ8. Metodologia activităţilor didactice presupune natura. locul şi clasificarea metodelor pedagogice. parte integrantă a tehnologiei educaţionale din şcoală. realizată de l. fn timpul lecţiei dominate de expunere — o metodă activ-participativă —. locul şi clasificarea metodelor pedagogice. principiile aplicării lor în procesul didactic9. . La obiectul istorie astfel de situaţii sunt des întâlnite. metodă didactică. principiile necesare aplicării lor în procesul didactic. creează o stare de bună dispoziţie. -de întrebuinţare a metodelor didactice. Este. iar procedeul. demonstraţia cu ajutorul hărţii devine procedeu didactic. -de descoperire sau euristice.— remarca Andre de Peretti — se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor dintre elevi şi profesorii lor sau pe relaţia cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diverselor metodologii educative6.

într-un interesant capitol intitulat „Pentru sau contra pedagogiei"17. al disputelor fără sfârşit şi al conflictelor legate de confuzia noastră obişnuită. pesimism vizavi de elevi sau de studenţi. interesul pentru a cunoaşte noţiuni. elitism sau democratism. antrenând elevul într-o tehnică de execuţie. fără de care obiectivele predării-învăţării nu pot fi realizate. Aceasta studiază organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ13. între altele. conţinuturi. complexă şi constituie un sistem al metodelor şi procedurilor utilizate în procesul instruirii. prin care este stimuiată curiozitatea elevilor şi. declaraţii absolutiste sau temporizări relativiste. de realizare şi evoluţie a lecţiei (sistemului) numit tehnologie didactică. apărări ale ştiinţelor şi tehnicii. Metodologia predării istoriei trebuie să ţină seama de aceste funcţii. Fiecare metodă deţine o funcţie specifică prin care se individualizează şi care îi conferă o anumită identitate16. este variată. -funcţia motivaţională. Metodica este o disciplină ştiinţifică. — ansamblul de forme. -funcţia normativă de optimizare. Andre de Peretti. Metodele se diferenţiază prin funcţii specifice15: -funcţia cognitivă de dirijare şi organizare a cunoaşterii ca funcţie operaţională (instrumentală). metode. remarcă: „Problema conţinuturilor învăţământului şi cea a metodelor de natură a le asigura transmiterea către elevi diferţi ca temperament şi ca mediu (de provenienţă — n. concepte. Conţinuturile. la un obiect de învăţământ. mijloace tehnice şi soluţii cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi pentru atingerea obiectivelor. de a arăta cum să procedeze profe sorul pentru a se obţine rezultatele cele mai bune. clasicism sau baroc.ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă. modalităţi de rezolvare a acestora. Ele presupun un mod ştiinţific de proiectare. presupune totalitatea componentelor actului predării-învăţării istoriei14. treptat. ce aplică didactica în predare.tr. Metodica predării-învăţării istoriei precizează scopul şi obiectivele istoriei. Conceptul de tehnologie didactică are două accepţiuni12: . afective. nu încetează să inspire în mod contradictoriu educatorii şi cercetătorii ca şi pe responsabilii . Conservatorism crispat sau progresism exaltat. care asigură legătura între elev şi conţinuturi.Metodologia didactică. prin care sunt exersate şi dezvoltate proce sele psihice şi căile de formare şi exersare a capacităţilor intelectuale.) face obiectul întrebărilor anterioare. principiile şi mijloacele învăţării istoriei. -funcţia formativ-educativă. formele de organizare a activităţilor de predare-învăţare şi metodele didactice sunt într-o permanentă interdependenţă. conţinutul. atunci când este folosită explicaţia. motrice. locul şi rolul în formarea personalităţii elevului. Utilizarea excesivă a mijloacelor audio-vizuale în predareaînvăţarea istoriei reduce activităţile de învăţare bazate pe aplicaţii. între obiective şi rezultate. metodele. uniformitatea autoritară şi iacobină sau pluralism girondin. formele de angajare a elevilor.

.ierarhici".

metodologia predării-învăţării istoriei are un caracter dinamic. Diversificarea este o consecinţă a articularităţilor de vârstă ale elevilor. istoria permite manifestarea creativităţii în ceea ce priveşte metodele de predare-învăţare.pluralismul metodelor de învăţământ este remarcat de lucrările de spete. care dirijează procesul de acumulare a cunoştinţelor. Există dispute între profesorii de istorie. cu cât lecţia este compusă din mai multe etape: etapa •redării şi asimilării cunoştinţelor. Folosirea unor metode în predarea-învăţarea istoriei presupune acţiuni Dbiectuale. Proiectarea lecţiei de istorie trebuie să ţină seama de operaţiile logice de are sunt capabili elevii la diferite vârste. fazele consolidării şi fixării etc. -mijloacele utilizate. stimulează creativitatea. Opţiunea centru metode şi procedee în funcţie de conţinuturi şi noţiuni determină diversi-îcarea metodologiei didactice în predareaînvăţarea istoriei. lecţia de istorie este realizată întotdeauna. Adaptarea la „cerinţele actuale" presupune o didactică ce trebuie să răspundă obiectivelor stabilite de programele şcolare. existau peste 80 de clasificări ale acestor metode şi tot atâtea Cl ordâ" didactice. deoarece multe conţinuturi nu se pretează decât la metode tradiţionale. Conţinuturile pot fi însuşite atât prin metode moderne. documentelor etc. Cerinţele actuale ale predării-învăţării istoriei sunt o consecinţă a evoluţiei conceptelor. unii sunt fascinaţi de metodele activ-participative. Diversificarea este :u atât mai necesară. Elevul. a ştiinţei istorice în general. ceea ce este cunoscut sub numele de clasic şi modern m predarea istorie™. tributari metodelor clasice. pentru profesorul de istorie. crearea situaţiilor de învăţare optime ridică Otjlema metodelor didactice sub raportul principalelor direcţii de moderni-^are. o artă care individualizează profesorul şi metodele folosite în procesul didactic. determină motivaţia învăţării.). Metodele unanim acceptate nu pot fi separate de metoda pedagogică personală. Din aceste considerente. . flexibil. noţiunilor. Prin multitudinea conţinu-turilor şi noţiunilor. 2. trebuie confruntat cu metode active. folosirea mijloacelor verbale sau acţiuni bazate pe imagini. neexistând posibilitatea de implicare a elevului în procesul de predare-învăţare (lipsa diagramelor. sau aproape întotdeauna. DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE Metodologia didactică este stabilită de profesorul de istorie în funcţie de: —natura activităţii. deschis spre înnoire şi inovaţie. —conţinutul temelor. Folosirea numai a metodelor moderne nu este posibilă. printr-o îmbinare a metodelor clasice cu cele moderne. Din această cauză. -formele de organizare. cât şi tradiţionale. dar şi a evoluţiei metodelor de predare-învăţare. pentru a deveni un subiect al cunoaşterii prin acţiune. în 1980. alţii.

După un criteriu istoric: —metode tradiţionale sau clasice. După mijlocul de prezentare a conţinutului: . bazate pe observarea realităţii sau substituirea acesteia. 4.metode intuitive. —metode moderne sau recente. AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE Caracterul formativ presupune metode centrate pe elev. — metode active centrate pe explorarea personală a realităţii. Caracterul formativ este amplificat atunci când elevul este pus să interpreteze documentul istoric.metode verbale bazate pe cuvântul scris sau rostit. . care solicită gândirea şi imaginaţia.experienţa individuală a elevului în urma contactului cu obiecte şi realităţi. CLASIFICAREA (TAXONOMIILE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrările de specialitate prezintă criterii diferite de clasificare a metodelor de învăţământ. -metode euristice. profesorul diversifică metodele. Revoluţia informaţională obligă profesorul de istorie să schimbe modul în care manipulează informaţia.3. Pentru amplificarea caracterului formativ. cauzele şi consecinţele unor evenimente. excursiile ocupă un rol important.experienţa dobândită prin acţiuni care duc la transformarea realităţii.metode pasive sau expozitive centrate pe ascultarea pasivă şi memo rarea reproductivă. . prin strategii şi mijloace adecvate. în funcţie de19: — experienţa social-istorică şi moştenirea culturală. . După gradul de participare a elevilor la propria instruire: . să descrie o imagine sau să constate legăturile cauzale dintre evenimentele istorice. conform unor criterii adecvate20. bazate pe demersuri de cunoaştere şi de rezolvare de probleme. Măria Eliza Dulamă. lecţia în cabinetul de istorie. . foloseşte mijloacele moderne în predare-învăţare şi arta predării care îl individualizează şi îi formează un stil de predare. în Strategii didactice. vizita la muzeu. După demersul cunoaşterii: -metode algoritmice bazate pe segmente instrucţionale stabile. Printre activităţile care răspund acestei cerinţe. sugerează 7 clasificări. construite anterior.

metode de predare-învăţare pe grupe. o clasificare uşor de reţinut. B. —metode frontale cu întreaga clasă. Clasificarea metodelor după registrul în care se operează şi după rolul elevului în activitatea de predare-învăţare este. . instructaj. recunoaştere). explicare. poate să aleagă pe cele optime pentru realizarea obiectivelor pedagogice. Autorii unor metodici ale istoriei au demonstrat că profesorul are nevoie de un inventar al metodelor şi procedeelor didactice din care. loan Jinga şi Ion Negreţ21 consideră că metodele trebuie clasificate după natura obiectivelor pedagogice folosite de profesor într-un moment al instruirii. lectura explicativă. Metode de comunicare scrisă: lucru cu manualul. -metode de evaluare a procesului de predare-învăţare. problematizare. După funcţia didactică principală: —metode de predare. —metode de învăţare. Gheorghe Tănasă23 recomandă pentru obiectul istoriei două criterii de clasificare a metodelor de învăţământ necesare predă rii-învăţării: -în funcţie de obiectivele operaţionale şi conţinutul învăţării: metode informaţionale şi metode formative. —metode de fixare şi finisare a cunoştinţelor. memorare. lec tura independentă. După forma de organizare a activităţii: — metode individuale. pentru că permite profesorului de istorie proiectarea metodelor optime de învăţare în funcţie de aceste criterii. -metode bazate pe gândire şi imaginaţie. Această clasificare pragmatică este rezultată din existenţa unor mari diversităţi a metodelor. reproducere. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor: Metode de comunicare orală: . în concepţia noastră. metodele. în jurul a 8 paradigme generate de pluralismul activităţii de construire22. conversative (dialogante): conversaţie. în funcţie de conţinuturi şi particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. pot fi24: A. -în funcţie de psihologia elevului: metode participative (active) şi metode neparticipative (pasive).procesul psihic antrenat şi stimulat: -metode de memorare (percepere. -metode bazate pe aplicare. Metode de explorare şi descoperire (de învăţare prin descoperire diri jată de profesor sau nedirijată): .expozitive: povestire. ca modele de instruire şi autoinstruire. descriere. -metode de sistematizare a cunoştinţelor. conversaţie euristică. Prin experienţa dobândită prin acţiune (practică) transformatoare a realităţii.

.

statistica • în registrul figurai: . machetelor.informarea .povestirea .instruirea asistată de calculator algoritmizarea exerciţiul analiza . modelele (metodele) sunt: • în registrul simbolic: .informarea .rezolvarea de probleme .asaltul de idei .proiectarea .prelegerea lecturarea . examinarea documentelor istorice. simuiată (jocuri didactice).experimentarea . . Metode bazate pe acţiune reală.invenţia . graficelor. -metode de explorare prin intermediul substitutelor realităţii: demon straţia cu ajutorul imaginilor istorice.rezumarea .studiul comparativ. modelelor.monografierea .dezbaterea Philips 66 . proiectelor. studiu de caz. exerciţii.experimentul .explicaţia .lucrările în spaţiul arheologic .-metode de explorare directă (nemijlocită) a obiectelor şi fenomenelor istorice: observarea sistemică şi independentă. efectuarea de experienţe şi experimente.intervievarea .descrierea .modelarea -jocul didactic -jocul de rol .comunicarea ştiinţifică .analiza de text .descoperirea .prelegerea în culpă .investigarea .observarea • în registrul acţionai: • în registrul verbal: .conversaţia euristică .reflexia personală . După criteriul registrului m care se operează.lucrul cu prelegereamanualul magistrală înregistrarea prelegerea documentelor -dezbatere .prelegerea cu demonstraţii .discuţia . lucrări practice şi acţiune fictivă.ancheta . înregistrărilor audio-vizuale.problematizarea .referatul .prelegerea cu oponenţi .descrierea demonstraţia învăţarea prin film . C.

Demersul de proiectare a activităţii didactice. Interacţiunea dintre profesor şi elevi sau dintre elevi şi elevi. elev-elev este esenţial pentru reuşita şcolară. observarea. exerciţiul. descoperirea. să înţeleagă evenimentele istorice. -strategii de organizare a percepţiilor. Scopul comunicării în şcoală presupune reuşita şcolară într-o primă etapă şi reuşita umană29. documentarea. jocul didactic. elev-profesor. algoritmizarea. necesar atingerii unui obiectiv. distingem25 -metode cu rol pasiv: povestirea. Strategiile didactice echivalează cu demersul de proiectare. lecturarea. Comunicarea este unul dintre elementele de care depinde rezolvarea obiectivelor didactice. lucrările în şantierul arheologic. învăţarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. studierea comparativă. Din studierea unui document istoric. descrierea. evaluare a mai multor situaţii de predare-învăţareevaluare pentru realizarea unui obiectiv27. intervievarea. organizare. comunicarea ştiinţifică. -strategii de învăţare prin mijloace intuitive. în sensul de integrare a individului în societate. referatul. dezbaterea. Elevul este ajutat să vorbească. explicaţia. modelarea. discuţia dirijată. din interpretarea unei hărţi. fotografii etc. — strategii de evaluare. rezumarea. prelegerea-dezbatere. -metode cu rol semi-activ: conversaţia. implică un cuplu dintre sarcina de învăţare dată elevilor pentru a realiza prin acţiune un obiectiv operaţional şi acţiunea pe care trebuie să o întreprindă elevul pas cu pas pentru a rezolva sarcina propusă26. instruirea asistată de calculator. analiza structurală.^upa roiul elevului în activitatea de predare-învăţare. lucrul cu manualul. profesorul declanşează motivaţia comunicării elevilor. analiza testelor. informarea. jocul de rol. Dialogul profesor-elev. din vizualizarea unui diapozitiv. rezolvarea de probleme. implică schimburi de informaţii între profesori şi elevi pentru prezentarea unui eveniment istoric. proiectarea. problematizarea. ca act de comunicare.. -strategii de consolidare a cunoştinţelor. Strategia didactică presupune o situaţie de predare-învăţareevaluare bazată pe metode-procedee şi mijloace de învăţământ. — metode cu rol activ: asaltul de idei. investigarea. proiectarea. studiul de caz. experimentarea. -strategii de sistematizare a informaţiilor. dezbaterea în grup. Literatura de specialitate menţionează28: -strategii de învăţare a cunoştinţelor. metode şi procedee bazate pe dialog. în activităţile didactice la istorie este rezultatul folosirii metodelor activ-participative. să-şi manifeste propria personalitate prin intermediul dialogului (comunicării) . dezbaterea Philips 66. a cauzelor şi fenomenelor istorice. Educaţia. — strategii de procesare a informaţiilor scrise. prelegerea. ancheta. monografia. Comunicarea este esenţa procesului de predare-învăţare.

.

Ştiinţa şi arta vorbirii implică efort. Distanţa şi arta vorbirii sunt importante. gestul şi tonul nu trebuie să provoace ilaritate. cunoaşterea în profunzime a activităţii didactice prin proiectul de tehnologie didactică. Modernizarea metodelor pasive presupune . Viteza vorbirii este. stereotipii hazlii sau caraghioase ce pot constitui motive şi momente de amuzament. plictisitoare. Prezenţa profesorului între elevi accentuează comunicarea. hartă istorică. de activitate. importantă în realizarea comunicării dintre profesor şi elev în predarea istoriei. bazată pe activităţi activ-participative. în procesul de predare-învăţare elevii fiind receptori pasivi. explicaţia. Prezenţa în clasă presupune o distanţă optimă faţă de anumite elemente — tablă. Conţinuturile. Strategiile didactice adecvate cunoaşterii istoriei stimulează comunicarea. noţiunile şi faptele istorice impun întrebări profunde. prin conţinuturi şi noţiuni. de asemenea. Lecţiile de istorie. Pauzele între expresii şi fraze trebuie să fie cu distribuţie echilibrată. elev-profesor.pentru vizualizarea elementelor necesare procesului de predare-învăţare. Vocea profesorului are o importanţă deosebită. povestirea). vocea puternică este obositoare. din această cauză determinând fenomene de plictiseală. stăpânire de sine. Pentru elevi. neatenţie. Pauzele lungi provoacă incertitudine. cunoaşterea fiecărui elev în parte. deoarece facilitează comunicarea. determină o stare de disciplină în clasă. Stilul profesorului trebuie să fie concis. impunătoare prin tonalitate adecvată. sunt legate de metodele de instruire cu rol pasiv (prelegerea.care permite trecerea de la starea de absenţă la starea de prezenţă în clasă. studiile demonstrând că debitul lent şi debitul rapid al vorbirii sunt enervante. material didactic -. memorare mecanică. supărătoare şi împiedică receptarea conţinuturilor. vitezei vorbirii. oboseală. 5. efecte retorice. posibilităţile sale intelectuale şi de comunicare. —forţa tăcerii. claritate şi rigoare ştiinţifică. Pedagogia comunicării este esenţială pentru profesorul de istorie şi presupune cunoaşterea câtorva elemente30: —ştiinţa şi arta vorbirii. vocea profesorului trebuie să fie moderată. Aceste metode nu exersează capacitatea gândirii. Psihopedagogia recomandă un debit moderat. care impulsionează comunicarea profesor-elev. Mimica profesorului. gesticii şi stilului.promovarea întrebărilor. MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI Cum reiese din titlu. curaj. bazat pe armonia elementelor predării lecţiei. . Din aceste considerente. iar vocea slabă. aceste metode sunt centrate pe activitatea profesorului. Propoziţiile şi frazele trebuie să se evidenţieze prin simplitate. măreşte atenţia elevilor. provocatoare. implică controlul vocii.

alături de formarea deprinderii de a asculta. sau pentru receptarea unor conţinuturi şi noţiuni istorice. prelegerea33. Toate aceste variante şi procedee sunt integrate de Măria Eliza Dulamă în strategii.folosirea. descrierea. creându-se astfel situaţii variate de învăţare şi de prezentare a volumului rela tiv mare de informaţii al conţinuturilor istorice. -transformarea elevului în exponent sau în situaţii de exponent al învăţării. descrierea. povestirea. procedee de receptare şi valorificare a expunerii. Când se porneşte de la exemple con:rete la abstract.alegerea strategiei de prezentare. întrebări ale elevilor. a lua notiţe.1. dar accesibil elevilor. explicaţia. care presupune: -alternarea secvenţelor scurte bazate pe expunere cu strategii active. acordă expunerii noi sensuri. idei sau legi necunoscute. în condiţiile actuale ale orientărilor metodologice centrate pe elev. -alegerea subiectului. -stabilirea bibliografiei. Feedback-ul este slab. prin problematizarea metodelor şi stimularea motivaţiei intrinseci. -utilizarea unor mijloace de învăţământ în procedeele expozitive pentru transmiterea de informaţii. strategia este inductivă. demonstraţia34. alte surse menţionează că beneficiază de procedee didactice cum sunt: explicaţia. studiu de caz cu situaţiiproblemă. Exemplu: prezentarea gulagului :omunist. datorită rolului principal pe care îl are exponentul care prezintă informaţiile oral şi neindividu-alizării predării-învăţării. pe baza sintagmei „clasic şi modern în predarea-învăţarea istoriei". Expunerea cunoaşte mai multe variante: povestirea. Comunicarea este indirectă — de la profesor la elev. Metodologia expunerii în lecţiile de istorie cuprinde pregătirea expunerii. Este o metodă prin care se ordonează dialectic probleme complexe. Profesorul de istorie. — stabilirea planului expunerii. expunerea propriu-zisă. Expunerea sistematică a cunoştinţelor Expunerea este o metodă prin care profesorul de istorie prezintă oral o temă cu un conţinut informativ ordonat. care pot fi cunoscute pe baza experienţei intelectuale a elevilor şi studenţilor31. a unor mijloace de învăţământ moderne care stimulează şi concentrează atenţia prin favorizarea comunicării. Prin exemple concrete se ajunge la abstractizarea conceptelor de . 5. -introducerea unor elemente euristice în procedeele utilizate: întrebări adresate elevilor. Pregătirea expunerii cuprinde: -stabilirea obiectivelor în funcţie de particularităţile elevilor. elevii necunoscând eficienţa activităţii32. metode şi procedee expozitive35. . în procesul de predare-învăţare.

Când se porneşte de la ipoteze. „stat totalitar" etc.ideologie totalitară". strategia 'Ste deductivă. . deoarece se demonstrează prin exemple din realitate.

diapo zitive etc. caracteristici etc.. Receptarea şi valorificarea expunerii se fac prin audiere.. Ex. etape ale proceselor istorice. amintim: • explicaţia. -prezentarea planului de pe folia de retroproiector pe ecran.. •sinteza (ex.alegerea procedeelor utilizate depinde de capacităţile profesorului. -formularea de întrebări de către audienţă. când sunt prezentate elemente specifice unor evenimente istorice asemănătoare. lim baj. •folosirea mijloacelor de învăţământ: retroproiector. despre subiect. evoluţia. când sunt explicate cauzele evenimentului istoric. casete video. motivaţia alegerii conţinuturilor din lecţie pentru folosirea expunerii.. consecinţe. •analogia. evoluţiilor şi consecinţelor evenimentelor istorice. precis.3: Evoluţia ideii imperiale în Imperiul roman etc. Profesorul formulează răspunsurile la întrebările audientului. consecinţele etc. evoluţii. Expunerea propriu-zisă a unor conţinuturi istorice cuprinde: — comunicarea subiectului: Ex. intonaţie. referitoare la subiec tul expunerii. •studiul de caz. când profesorul demonstrează consecinţele descoperirilor geografice. •elaborarea conţinutului expunerii prin selectarea şi prezentarea unei scheme logice a expunerii. alegerea de exemple pentru argumentare a cau zelor. dicţie. selectare şi prelucrare simultană a conţinuturilor sau . clar. care este drumul urmat de armatele. etc. 1: Revoluţia americană. prin transmiterea mecanică a conţinuturilor.). prin care elevii sunt antrenaţi să expună un conţinut coe rent.. •demonstraţia. cauze. hărţi etc. implicaţiile cursei înarmărilor etc. •memorarea de către profesor a conţinutului expunerii şi exersarea mo dului de expunere. -solicitarea unor întrebări din partea elevilor sau studenţilor. care sunt evoluţiile culturale. logic.2: Formarea imperiilor coloniale. prin transcriere. Analogia poate viza cauze. de asemenea. sistematic. Ex.: Care sunt cauzele evenimen tului.: sinteza cauzelor apariţiei Renaşterii).. -distribuirea de copii cu planul sau cu textul expunerii elevilor sau stu denţilor. noţiuni şi concepte. Dintre procedeele cel mai des utilizate în predarea istoriei. con ţinuturi. expresiv. viteza vorbirii. distribuirea de desene. când profesorul întreabă (ex. • dialogul retoric. — comunicarea conţinuturilor. logic. scrierea planului pe tablă sau prezentarea lui de profesor..

Prelucrarea ulterioară a conţinuturilor în urma transcrierii este necesară. .printr-o prelucrare ulterioară a ceea ce s-a transcris prin selecţie şi prelucrare simultană (în timpul luării notiţelor).

reprezintă chiar subiectul expunerii. determinând concentrarea atenţiei. arhaisme. Informaţiile care sunt prezentate pe baza acestor idei trebuie adecvate vârstei. . nivelului de cunoştinţe al elevilor. viteza vorbirii adecvată. logic. Dicţia şi viteza vorbirii permit realizarea feedback-ului. exponentul prezintă câteva idei cu caracter logic. . în activitatea de predare-învăţare. „Torna. consecinţe istorice etc. cu o linie melodică adecvată. atunci când elevii au alte preocupări. după indicaţiile profesorului: cu expresivitate. — pe baza demonstraţiilor simbolice. -expunere cu oponent/oponenţi prin care un oponent simulează un dia log cu profesorul. Noţiunile şi conceptele istorice sunt rostite accentuat de profesor.pe baza desenelor schematice. prin care audienţii (elevi. Exemplu: cauzele dominaţiei otomane. Intensitatea vocii este în funcţie de auditoriu. Unele manuale alternative abundă în antologii de texte care pot fi citite de elevi. există următoarea clasificare: . evoluţii. răspund la unele întrebări referitoare la cauze. Intonaţia este diferită în funcţie de ideile expuse. sau argumentează şi exemplifică. hărţi. a imaginilor proiectate cu mijloacele audio-vizuale şi cu ajutorul calculatorului. formele de manifestare (dominaţia politică. După interacţiunea cu auditoriul (elevul). fără stereotipii. clar.. Exemplu: dominaţia otomană. bazată pe o idee centrală m cazul nostru. 1: capitolul III — Etnogeneza din manualul de clasa a Vlll-a. concis. după ce a studiat conţinutul expunerii. regionalisme. care reprezintă auditoriul. torna. Contribuţia conferenţiarului este esenţială realizării obiectivelor prin metoda expunerii. • expunere interactivă. Printre exemplele de situaţie de învăţare prin expunere la obiectul istorie se numără şi citirea cu voce tare a unui text istoric de către elev în faţa clasei. termeni şi noţiuni noi. mai puternică.). fratre" este citit de elevi. se ordonează logic şi se sintetizează conţinuturile istorice.a memorare la prelucrare prin intermediul gândirii. dominaţia economică.expunere. de propoziţiile cheie. Din ideea principală. consecinţe etc. Ex. Intensitatea trebuie să fie medie. tonalitate. Celelalte expuneri presupun conţinuturi care să respecte subiectul abordat. lineară. Profesorul prezintă conţinuturile într-un limbaj expresiv. -expunere cu dezbateri: în care audienţii (elevi) pun întrebări. studenţi) sunt determinaţi să se implice. Tipurile de expunere în lecţiile de istorie după mijloacele de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice: -pe baza unui text citit. prin concentrarea atenţiei auditoriului._ ____. Procedeul brainstorming-ului este cel mai indicat. -pe baza schemei prezentate cu retroproiectorul. Intonaţia trebuie să fie adecvată conţinuturilor şi particularităţilor de vârstă ale elevilor. individual sau în perechi. diagrame. prin reacţiile asupra modului de expunere.

I. Oponentul: Care au fost acţiunile întreprinse de români pentru aducerea prinţului străin? Profesorul: Reprezentanţii românilor încearcă să obţină acordul tacit al Franţei (Napoleon al lll-lea).)Expunerea nu este descriere. Diplomatul I.Ex. prin telegraf. echidistant faţă de grupările politice. la prinţul străin. La 16 aprilie 1866.I. Oponentul: Ce puteţi să ne spuneţi despre poziţia Marilor Puteri în proble ma românească după abdicarea lui Cuza? Profesorul: Detronarea lui Cuza neliniştea Puterile garante. dintr-o familie domnitoare a Europei". Cuza. Bălăceanu şi omul politic Ion C. în drum 127 . Profesorul: Problema prinţului străin a fost dezbătută în societatea românească în timpul adunărilor ad-hoc din 1857. recunoscută pe durata domniei lui Cuza— readucea problema românească în dezbaterea Marilor Puteri. La 8 mai 1866. expunerea efectuată de elevi sau studenţi pe baza unui mijloc de învăţământ (fotografii. răspunsurile la interviu. a unei fapte istorice.punea în pericol Unirea. în care Turcia a protestat vehement împotriva aducerii prinţului străin. -conducerea statului (locotenenta domnească) avea caracter provizoriu.2: expunerea liberă a unui conţinut de către elevi: examen oral. Brătianu reuşesc să obţină sprijinul Franţei. I. Speranţele pe care românii le puneau în prinţul străin s-au accentuat după abdicarea lui Al. între 14-20 aprilie 1866. Oponentul: Care sunt preliminariile aducerii prinţului străin? Profesorul: înlăturarea lui Al. Puterile garante organizează la Paris o conferinţă. este comunicat numele noului candidat la tronul României: Caro/ de Hohenzollern-Sigmaringen. Brătianu la Dusseldorf primesc acceptarea lui Caro/ în fruntea statului român din partea Adunării Constituante: 109 voturi în favoarea lui Caro/ şi 6 abţineri. din această cauză avea rolul de mediator între aceste părţi. Cuza. răspunsurile la întrebările frontale (evaluarea frontală). sub toate aspectele evoluţiei. Turcia. hărţi etc. are loc plebiscitul pentru alegerea lui Caro/ ca domnitor. fiind astfel garantul stabilităţii politice. Expunerea cu oponent la tema De la domnul pământean. susţinerea unui proiect. în martie-aprilie 1866. La 25 martie 1866. la 11 februarie 1866. prezentarea rezultatelor unei cercetări. — înlăturarea brutală a lui Cuza a determinat mişcări ale ţărăminii. conservatoare sau liberale. Elita românească socotea că aducerea pe tron a unui domn dintr-o casă domnitoare a Europei va rezolva problemele majore ale naţiunii române: independenţa şi stabilitatea politică. -Turcia. putere suzerană. eveniment. Mihail Kogălniceanu propunea în Adunarea ad-hoc a Moldovei „prinţ străin. Prinţul străin era neutru. ci presupune prezentarea unui proces. ridica un număr de probleme statului modem român creat la 1859: . ameninţa Unirea. Bălăceanu şi I. Rusia au avut o reacţie vehementă pentru revocarea Unirii. Caro] comunica tatălui său că acceptă tronul României. Austria. diapozitive.

. „ . accentuarea unor cuvinte sau expresii pentru stimularea imaginaţiei elevilor. Expunerea în lecţiile de istorie determină interacţiuni profesor-elev.au avut loc răscoale ale grănicerilor de la Dunăre. evenimente istorice. Pe lângă caracterul narativ. Profesorul de istorie alege tema povestirii în funcţie de conţinutul lecţiei. a faptelor. cu scopul de a crea sentimente.viuiupontului Moldovei. încordare. tablouri. Cuza se bucura de popularitate în rândul supuşilor. Care a fost atitudinea acestora faţă de actul de la 10 mai 1866? Profesorul: Reacţiile au fost diferite atât în ţară. încât să-şi reprezinte mintal aspectele prezentate.în ţară s-a manifestat un entuziasm reţinut..r. Profesorul prezintă fapte. caracterul descriptiv este esenţial pentru dinamica. devenind dezbatere. cunoştinţe despre metodologia povestirii39. Războieni. în care figurile de stil. Profesorul trebuie să fie un excelent povestitor prin folosirea unui limbaj expresiv. cu intonaţie şi gestică adecvată. îndeosebi din partea elitelor politice liberale. când elevii. documente istorice. Povestirea poate fi însoţită de imagini. ton adecvat. este de a distinge caracterul drept şi curajos al luptei românilor40. hărţi. Există o artă a povestirii care cere exerciţiu. în urma unei excursii sau din vizionarea unui film istoric. tablou. Ex. 1: Povestiţi. Călugăreni. care constă în nararea unor fapte sau întâmplări36. din această cauză sunt necesare strategii necesare realizării feedback-ului. participare intensă la evenimentul istoric.. care să evidenţieze aprobarea şi admiraţia pentru un eveniment istoric. Expunereamonolog are o eficienţă minimă. evenimentelor autentice sau imaginare37. când elevii întreabă. pe baza unui obiectiv operaţional stabilit în proiectul didactic.2. folosind un limbaj expresiv. de a povesti cele ?e a văzut şi înţeles. cât şi în străinătate: . dezaprobarea şi dispreţul pentru fapte istorice reprobabile. pe baza textului din manual. 5. s_____ Oponentul: Al. atitudini.l. de eveniment sau fapt istoric. elev-profesor.. frumuseţea. Exemplu: Obiectivul operaţional urmărit prin povestirea unor bătălii.ui aci oficial în calitate de domnitor. Povestirea Povestirea este o metodă expozitivă. Calinic Miclescu. respectând ordinea în timp şi spaţiu a obiectelor. Războieni etc. talent. Modernizarea acestei metode presupune implicarea elevului în actul povestirii prin solicitarea acestuia în urma citirii unui text istoric.. bătălia de la Călugăreni. în majoritate ţărani. care o fac să fie urmărită de elevi cu emoţie. Plevna etc. . intonaţia ocupă un loc central. diapozitiv. studenţii sunt îndemnaţi de conferenţiar sau profesor să se implice în procesul de predare-învăţare. dramatismul unor evenimente istorice38. Povestirea implică cuvinte „meşteşugite". expunere interactivă.

Ex.3. exersarea prezentării descrierii. 5.2: Descrieţi în cuvintele voastre o cetate dacică. capacităţile de gândire şi sinteză. Ex. Mesopotamiei. Descrierea presupune proiectarea unei situaţii de învăţare (întrebări. pe baza vizionării tabloului lui N. Descrierea propriu-zisă cuprinde: sarcini de lucru. Grigorescu „Atacul de la Smârdan". proceselor. . Momentul introducerii povestirii în lecţia de istorie.. Descrierea Descrierea este o formă de expunere. Ex.2: în propoziţii scurte. sădeşte în sufletul elevului trăiri interioare. Povestirea creează situaţii de învăţare care permit elevilor să redacteze o povestire. citirea textului ştiinţific sau literar de către profesor. Ex. Ex. aparent banal. povestiţi cel mai spectaculos aspect din războiul antiotoman condus de Vlad Ţepeş împotriva turcilor. 1: Descrieţi cu ajutorul hărţii elementele specifice Egiptului antic. religioasă etc.). formularea unor întrebări referitoare la descriere. economică. cu o organizare politică. să dispună de capacitatea de a povesti. impresiile date de vizită etc. dragoste de patrie. dar şi comparaţia prin care sunt subliniate asemănări şi deosebiri între evenimente istorice. Ex. dezvoltă imaginaţia. respect faţă de înaintaşi. prin care prezentăm trăsături. selectarea secvenţelor din text. Putem realiza o clasificare (taxonomie) a descrierilor istorice: —descrieri istorice ştiinţifice: oraşul-stat este un oraş organizat după prin cipiile statului.5: Povestiţi pe o pagină. monumente. expresiv. pregătirea afectivă a elevilor. Prezentarea descrierilor istoricilor antici. prin formularea obiectivului urmărit. durata şi calitatea depind de competenţa profesorului. evaluarea rezultatelor elevilor. caracteristici ale unui obiect sau eveniment istoric. diapozitive etc. detalii. a unor călători din diferite epoci istorice accentuează interesul pentru istorie. alegerea mijloacelor de învăţământ pentru susţinerea descrierii istorice. alegerea textului.4: Descrieţi monumentul din fotografie. Ex. —descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. —descrierea literară a unor evenimente istorice. descrierea imaginilor (fotografii. (O povestire în urma unei excursii în Munţii Orăştiei. impresiile în urma vizitării monumentului de la Curtea de Argeş. Povestirea unui eveniment istoric.4: Povestiţi faptele de arme ale ostaşilor români în bătălia de la Smârdan. fenomenelor istorice.3: Povestiţi modul de construire a cetăţilor daco-gete. Foarte utilă în cadrul descrierii este nu numai observaţia. consemnând rezultatele observaţiilor vizuale sub formă de reprezentări ale obiectelor.) Ex. Metodologia descrierii cuprinde: pregătirea descrierii ca un moment important din lecţia de istorie. obiecte de ceramică etc. sarcini de lucru pentru elevi/studenţi).3: Descrieţi vasul din imagine.

2: Descrieţi vasul dacic cu înscrisul „Decebalus per Scorilo". Grigorescu. descrierile din războiul de independenţă din operele unor scriitori contemporani. Durata descrierii trebuie adecvată obiectivului operaţional de realizat.lt. personalităţi istorice etc.cci iurtei ae la Posada din 1330 din cronica pictată de la Viena. atitudini. cronologic.. presupun suporturi literare. Momentul alegerii descrierii este atunci când profesorul abordează subiectul descris: personaj. desfăşurarea evenimentului istoric.9: Descrieţi ceramica prezentată. Ex. cu elemente fascinante care nu au nimic comun cu ştiinţa istorică. dar şi operaţionale. obiectuale. Descrierile în lecţiile de istorie vizează atingerea unor obiective afective. profesorul porneşte de la definirea unui concept sau a unei noţiuni istorice. în etapa fixării şi în procesul de evaluare. momente. ? Ex. 5: Descrieţi cetatea.) are în general scopul de a impresiona. car tografice. Explicaţia Explicaţia presupune o argumentare raţională a adevărului istoric. obiectuale. 1: Descrieţi pe baza hărţii războaiele napoleoniene. Ex.__ _ _„„. Ex. fotografice. sunt complexe. lupta de la Smârdan. Explicaţia se . Descrierea unui eveniment istoric (luptă. Situaţiile de învăţare bazate pe metoda descrierii unor evenimente. Ex.. Situaţiile de învăţare prin descriere au în vedere: -audierea unor descrieri ştiinţifice sau literare. monument. Ex.3: Descrieţi. diapozitiv după următoarele întrebări: Despre care cetate este vorba? Cine a construit această cetate? Ce spuneţi despre importanţa ei? Care sunt consecinţele cuceririi ei de către . preocupări culturale. consecinţele..4.8: Descrieţi după imagine Marele Zid Chinezesc.6: Descrieţi elementele caracteristice ale stilului baroc. ocupaţii. personalitate etc. castelul din imagine. Fn procesul de predare-învăfare. — descrierea ştiinţifică sau literară prezentată de elevi. Nota de subiectivitate este evidentă datorită interpretării autorului. caracteristici ale unei epoci. după care se analizează şi se argumentează cauzele. bătălie. cartografice. Ex.4: Descrieţi asemănările dintre răscoală şi revoluţie. fotografice. citite de profesor. şi drumul urmat de armatele franceze pentru a ajunge m Rusia. -audierea unor descrieri pe bază de suporturi literare. 5. cu sau fără luarea de notiţe de către elevi. Ex. . eveniment istoric. după tabloul lui N. Profesorul poate introduce descrierea în toate momentele lecţiei în etapa dobândirii cunoştinţelor. Ex. premisele. a forma la elevi sentimente. 7: Descrieţi cu ajutorul hărţii din manual drumul urmat de armatele lui Alexandru Macedon. ştiinţific.descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. artistice etc.

care trebuie prezentat întro succesiune logică. Explicaţia poate fi inductivă. fapt istoric (întrebarea de ce?). pe baza realităţii istorice. pe baza unei scheme la tablă.4: Pentru ce Alexandru cel Bun a încheiat alianţă cu Polonia? Explicaţia este folosită şi pentru formarea noţiunilor istorice: război de eliberare.3: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex. de la cauze la evoluţii şi efecte. se realizează prin întrebări cum sunt: de ce? unde? cum? din ce cauză?. alegem un conţinut accesibil elevilor şi care se pretează la descriere. interes naţional etc. Explicaţia. care în esenţă cuprinde ideile principale ale lecţiei. apariţia.bazează pe conţinutul ştiinţific al lecţiilor.3: Pentru ce s-au răsculat sclavii în Imperiul roman? Ex. întrebări pentru a evalua dacă şi-au însuşit conţinuturile explicate anterior. în general. 1: De ce Egiptul a fost un dar al Nilului? Ex. existenţa.2: De ce romanii au reuşit să cucerească Dacia? Ex. fenomenelor. cu demonstraţia şi cu conversaţia. dar şi de la cazuri generale la cazuri particulare. favorizează raţionamentul istoric.2: Cum s-au format republicile italiene? Ex. obiecte arheologice.'în procesul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice distingem: — Explicaţii cauzale care relevă cauze. personalităţi istorice. cu rolul de a verifica dacă ideile expuse au fost înţelese şi însuşite de elevi. Relaţionarea dintre evenimente. Ex. noţiuni.4: De ce a participat România la Primul Război Mondial? — Explicaţia tehnologică (pentru ce?) justifică acţiunile în evenimente istorice: Ex. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice. fenomen. Pentru eficienţa explicaţiei. proceselor istorice: Ex. analogică. de cotropire. .3: De ce s-au implicat românii în cruciadele antiotomane? Ex. Demersul inductiv în predarea conţinuturilor şi noţiunilor istorice cuprinde prezentarea şi analizarea elementelor.2: Pentru ce s-au construit ziguratele? Ex. monumente. desfăşurarea unui eveniment. capacitatea de a sesiza cauzele.4: Din ce cauză s-a impus umanismul faţă de scolastica medievală? Explicaţia este într-o interdependenţă permanentă cu alte metode de învăţământ. 1: Pentru ce au participat românii în războiul ruso-turc din 1877-l878? Ex. Demersul explicativ presupune dialog cu elevii. alături de metodele euristice. întrebări ipotetice: ce s-ar întâmpla? Explicaţia conţinuturilor istorice porneşte de la cazuri particulare la cazuri generale. 1: Cum s-a format statul daco-get? Ex. deductivă. manifestarea.

Din aceste considerente. prelegere-dezbatere. alege strategia de prezentare (prelegere magistrală de la catedră. prezentat de profesor oral sau scris pe folie de retroproiector şi reprezentat pe ecran.ere = a citi) este o expunere complexă. avute în dezbatere. Eficienţa unei prelegeri presupune43: — esenţializarea informaţiei. -esenţializarea conţinuturilor pe baza unei scheme scrisă pe tablă în timul prelegerii. concis şi clar. -stăpânirea de către elevi a tehnicii luării notiţelor. profesorul proiectează obiectivele operaţionale. -explicarea noţiunilor şi termenilor istorici. -structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei. -folosirea surselor suplimentare de informaţie. de personalitatea sa. Eficienţa prelegerii depinde de pregătirea profesorului. în care contrastul intonaţiei ocupă un loc central. Formularea situaţiilor şi întrebărilor-problemă captează interesul elevilor. Prelegerea Prelegerea (de la latinescul lego. -ierarhizarea ideilor. elegant.5. de capacitatea de a folosi un limbaj expresiv. prelegerea presupune din partea profesorului cunoaşterea exemplară a subiectului — „să aibă textul în cap. energic. prelegere cu oponent). Prelegerea la obiectul istorie începe prin prezentarea titlului temei. Tănasă. . dinamic. Formă specială de dialog între profesor şi elevi41. la cauzele care le-au generat. -în etapa a doua. -arta de a vorbi (limbajul folosit de profesor). oferă explicaţii ale fenomenului sau evenimentului istoric arin prisma cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. formează convingeri în spiritul adevărului istoric. ela borează conţinutul. cum o numeşte profesorul Gh. Esenţializarea informaţiei şi ierarhizarea ideilor pornesc de la prevederile 'ogramelor şcolare. Lecţiile de istorie îşi ating scopul prin folosirea expunerii numai atunci când captează atenţia. nu capul în text" — şi arta de a vorbi42. după care urmează planul prelegerii elaborat de profesor înaintea activităţii propuse. al ideilor-ancoră ale acesteia. cuprinde două etape: -în prima etapă. Secvenţele prelegerii sunt urmate de concluzii cu referire la evenimente istorice. stabileşte planul. prin care profesorul de istorie comunică informaţii istorice. prelegerea impune un ritm vioi. a importanţei cunoaşterii ei. echilibrat. este prezentat conţinutul prelegerii pe baza unui plan structurat scris pe tablă. noţiuni şi concepte care fac obiectul unei teme din programa şcolară. sistematică.5. de la conţinuturile şi obiectivele stabilite pentru fiecare . ca metodologie. Expunerea sistematică neîntreruptă se realizează în jurul unei scheme logice. prelegere cu aplicaţii. neîntreruptă. Prelegerea. stimulează interesul prin problemele inedite.

pun în evidenţă stilul dezordonat de predare al profesorului. Utilitatea luării notiţelor în timpul audierii unei prelegeri este controversată. a consecinţelor pentru evoluţia istorică a unui popor. sau atunci când constată din cercetarea caietelor de istorie incapacitatea unor elevi de a lua notiţe. care impun formularea unor întrebări-problemă. profesorii nu acordă atenţia cuvenită luării notiţelor de către elevi. a informaţiilor oferite de manual. pe baza schemei de pe tablă. esenţializat pe tablă printr-o schemă logică. Există mai multe tipuri de prelegere: . Structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei şi esenţializarea lor pe baza unei scheme scrise pe tablă în timpul procesului de predare-învăţare trebuie să fie rezultatul prelucrării creatoare. -formularea de concluzii parţiale pentru fiecare noţiune istorică sau secvenţă a lecţiei.prelegerea sub formă de monolog. profesorul indică elevilor modul în care acest lucru trebuie făcut.temă. şi în general eficienţa procesului de predare-învăţare. -capacitatea elevilor de a sintetiza. comunitate umană. —redarea noţiunilor istorice notate pe caiet. zonă geografică etc. de evoluţia şi consecinţele desfăşurării lui. clasa a IX-a. Explicarea noţiunilor istorice se face imediat după momentul folosirii schemei. sau la începutul activităţii didactice la o clasă. folosind o schemă adecvată scrisă pe tablă. —evitarea prescurtărilor. —evitarea ideii de a scrie cuvânt cu cuvânt prelegerea (lecţia expusă de profesor). în primele ore. . a cauzei fenomenelor istorice. în general. necesară desprinderii esenţialului din expunerea profesorului. Notiţele elevului reflectă capacitatea profesorului de a sintetiza conţinuturile. alături de cauzalitatea evenimentului istoric. noţiunile istorice ocupă un loc dominant. incapacitatea de a realiza obiectivele stabilite de programă prin predarea istoriei în şcoală. întrebări pentru dialogul retoric. analiza unor documente istorice. conţinuturile expuse de profesor. profesorul are obligaţia să dea indicaţii pertinente. sintetizând cercetările pedagogilor străini44. de a explica noţiunile şi desfăşurarea unor evenimente istorice. de către profesorul de istorie. să facă observaţiile cuvenite în ceea ce priveşte „tehnica luării notiţelor". O logică a notiţelor porneşte de la scrierea corectă a titlului temei şi a diferitelor secvenţe ale lecţiei. în planul de idei. cu prescurtări. Experienţa noastră în predarea-învăţarea istoriei pune în evidenţă utilitatea luării notiţelor. clasa a V-a. a desfăşurării şi deznodământului acestora. prin expresii concise. punctate. cu ajutorul unor procedee didactice adecvate. Tehnica luării notiţelor presupune45: -capacitatea profesorului de a esenţializa conţinuturile. fără o logică a secvenţelor lecţiei. La început de ciclu. -formularea de concluzii generale în partea finală a lecţiei. menţionează loan Cerghit. Notiţele dezordonate. Notiţele solicită memoria logică.

încât elevul oponent joacă roluri. prin prezenţa unui elev instruit sau a unui alt cadru didactic (oponent). după care urmează aplicaţii practice la muzeu. . prin întrebări şi dialoguri menite a capta atenţia şi interesul pentru istorie. cunoaşte planul prelegerii. îndeosebi în contextul în care profesorul nu intervine în procesul luării notiţelor. fn prelegerea aplicată profesorul expune pe scurt etapele. punctele de vedere necesare unei dezbateri în rezolvarea ipotezelor formulate. cu intervenţii şi concluzii ale profesorului.. Prelegerea cu oponent presupune o regizare a procesului de predareînvăţare. cercetarea istoriei locale. Prelegerea-dezbatere (numită şi discuţie) presupune o raportare a profesorului la materialul indicat a fi studiat de elevi cu anticipaţie. consecinţe şi elemente specifice ale unui eveniment istoric. -exemple de analiză şi sinteză ale unor teme istorice. procedeele didactice şi mijloacele de învăţământ folosite de profesor. -un volum de informaţii. elevului i se dezvoltă interesul pentru istorie. cauze. ani. .prelegerea cu oponent. evoluţia şi consecinţele acestora. -motivaţia învăţării prin crearea cadrului conceptual pentru studiu individual47.— prelegerea-dezbatere. elev sau profesor. pentru reţinerea unor conţinuturi. observaţii etc. dar şi ale elevilor. La începutul prelegerii se prezintă etapele temei. structurat la nivelul noţiunilor şi evenimentelor cu implicaţii deosebite în evoluţia societăţii umane şi în formarea personalităţii elevului. printr-o schemă adecvată pe tablă sau precizări de felul „notaţi". Prelegerea sub formă de monolog este o metodă didactică în care profesorul prezintă informaţii. antrenează clasa în discuţii privind cauzalitatea fenomenelor. porninduse de la cauzalitatea fenomenelor. excursie la un monument istoric etc. noţiunile temei prevăzute de programă. Considerate metode de instruire cu rol pasiv al elevului. desfăşurarea. Oponentul. tezele. care prin întrebări. capacitatea de a sintetiza conţinuturile şi observaţiile. tezele. Profesorul formulează în aşa fel întrebările. După părerea noastră. Prin aceste aplicaţii practice. sau la cunoştinţele dobândite de elevi în clasele anterioare. prelegerea-monolog nu captează atenţia şi nu stimulează motivaţia învăţării. Este o metodă care se pretează îndeosebi la clasele de liceu. noţiuni. elevul fiind un simplu receptor. consecinţele. deprinderea de muncă independentă sau în grup. elaborarea unor comunicări pe baza unei bibliografii date. implicaţiile în evenimentele istorice. acestea oferă elevilor: -o cale suplă de acces la valorile culturii enunţate în evoluţia ei istorică46.

Profesorul nu are posibilitatea de a constata realizarea obiectivelor stabilite. -anunţarea unui plan al expunerii. Lim itele metodelor expozitive Metodele expozitive sunt criticate pentru că în procesul de predare-învăţare transmit cunoştinţe pe calea transferului de la proîesor la elev43 şi sunt axate pe activitatea profesorului. Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive Eficientizarea metodelor expozitive se face prin stimularea motivaţiei intrinseci. —o tehnică a vorbirii.6.o bună pregătire metodică şi de specialitate. pentru a capta atenţia elevilor.8. la începutul orei. — trecerea de la o idee la alta prin cuvinte de legătură adecvate. anunţarea obiectivelor operaţionale ale lecţiei. . de a distinge problemele de bază ale temei se poate realiza la clasele terminale de liceu. curiozitatea. . problematizarea expunerii. imagi naţia şi motivaţia învăţării. cu fraze echilibrate în funcţie de cunoştinţele dobân dite de elevi şi de posibilităţile lor intelectuale. Aceasta nu este suficientă. —stăpânirea subiectului lecţiei.cunoaşterea capacităţilor intelectuale ale elevilor şi a cunoştinţelor dobândite în anii anteriori. Realizarea unei expuneri eficiente presupune anumite condiţii: . Solicitarea elevilor de a formula planul expunerii. 5.participarea elevilor la dobândirea cunoştinţelor. . -folosirea surselor suplimentare de informaţii.5.pregătirea expunerii în funcţie de conţinut. elevul neparticipând direct la elaborarea cunoştinţelor. — adecvarea conţinutului şi comunicării (limbajului) la capacităţile de înţe legere ale clasei. fiind simplu spectator49. 5. Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei presupune51: .îmbinarea expunerii cu celelalte metode de învăţământ. mijloace didactice şi obiective.7. — folosirea în timpul expunerii a mijloacelor de învăţământ. din cauza lipsei comunicării dintre el şi elevi50. pornindu-se de la bibliografia indicată pentru anumite teme. . cunoaşterea de către elev a etapelor realizării unui discurs argumentat despre o problemă istorică realizându-se în timp. pe parcursul mai multor ani de studiu. -transformarea monologului în dialog prin problematizare. stimularea concentrării atenţiei şi implicarea elevului în procesul de predareînvăţare52.

3. cit. '). op. 15. op. p. loan Jinga..loan Jinga. p. cit. l. p. p. 1979. Cocoş. 260. 8. p. Elena Istrate.. pp. 4. 82. loan Jinga. p. loan Cerghit. Metode de învăţământ. Elena Istrate. p. '. Dicţionar de pedagogie. 259. p. 4 /1984.Dicţionar de pedagogie. Elena Istrate. op. cit. 26l-262. 37. p. cit.Curs de pedagogie. p.loan Jinga. 19.P. p.. exersarea povestirii).Ibidem. 180. p. 6. op. Ion Negreţ. 5. loan Jinga. p. Ibidem. i. loan Jinga. op. cit. Comunicarea şi educaţia. op. Elena Istrate. op. passim. 59. 15. cit. passim. cit. laşi.Ibidem. op. Tănasă. Vezi Andre de Peretti.Andre de Peretti. cit.j. Măria Eliza Dulamă. p. 29. 260. 261. 180-l81. povestirea propriu-zisâ (momentul istoric pe care îl reprezintă).C. ClujNapoca. p. 179. 62-63.Gh.loan Cerghit.Ibidem. op. Ion Negreţ. Gh. Gh. 45. Educaţia în schimbare. op. Tânasâ. p. op. op. 10. nr. pp. op. E. Bucureşti. 276.Miron lonescu.Curs de pedagogie. cit. 67. subiectul povestirii. 12. 1972. Editura Polirom. Elena Istrate. Universitatea din Bucureşti.. op. Măria Eliza Dulamă. p. passim Laurenţiu Sartim şi colaboratorii. p.loan Jinga.loan Jinga. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 269. 54-69. pp. 19. Măria Eliza Dulamâ. 1996. 13. Manual de pedagogie.cit.. 26. p. Metodologia povestirii cuprinde: pregătirea povestirii (obiectivul povestirii. cit. Gh. 7. op. Strategii didactice.— NOTE — . 69. p. 16. Măria Eliza Dulamă. op. laşi. cit. Ed. Măria Eliza Dulamă. pp. 9. 14. Elena Istrate. mijloace de învăţământ utilizate.Curs de pedagogie. op. Clasic şi modern în organizarea lecţiei. 178.D. Dacia. Editura Spiru Haret. p. Tănasă. 9. cit. p. . cit. p. 264. cit. 258. op. 67. 17.. loan Jinga. cit. cit. p. 18. op. 59. p. Măria Eliza Dulamă. p. 10. Pedagogie. 262. Ibidem. Tănasâ. loan Jinga. 94-95. passim. pp. p. cit. 1996. 36. Curs de pedagogie. 2. p. Elena Istrate. selectarea şi redactarea textului. op. cit. 1976. cit.Andre de Peretti. surse de povestire. 290. Ion Negreţ.„Revista de pedagogie". 10. cit. 11. op. p.

70. 41. cit. 47. p. Tănasă. 50.Gh.loan Cerghit. op. 45. 49.Ibidem. op. cit. p. 52. Tănasă. p. op. 69. p. Metode de învăţământ. cit.40. cit.Curs de pedagogie. pp. cit. 70-71.loan Jinga. pp.loan Cerghit. p. 42.Gh. p.Ibidem.loan Cerghit..Gh. 69. cit. p. Tănasă. op. 83-84.. 82. .Gh. Elena Istrate. p. p. p. 75. 76. cit. 74. 43. op. op. op.loan Cerghit. 46. 185. op. 264. 78.loan Cerghit. p. 48. cit. op. Tănasă. cit. 81. 44. 51.

întrebările sunt adresate întregii clase şi numai după aceea profesorul nominalizează elevul care răspunde. Sunt receptate de elevi întrebările corecte ştiinţific şi . care constă în dialogul dintre profesor şi elevi. CONVERSAŢIA Conversaţia este o metodă interogativă.CONVERSAŢIA 2..: Tu ce părere ai despre.IX. iar interacţiunile verbale profesor-elev. apoi întrebări de detaliu. care asigură comunicarea didactică.INSTRUIREA PROGRAMATA 10. La întrebările elevilor răspundem printr-o altă întrebare. întrebările trebuie să fie concise. asimilarea de cunoştinţe „pas cu pas"3. întrebările stimulează gândirea. referitoare la idei din lecţia de istorie.FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE 1. Ex.COMPARAŢIA 8.EXERCIŢIUL 13. Este întâlnită în unele lucrări sub denumirea de discuţie sau dialog didactic1.EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING 12. elev-elev realizează progresul.. METODE CU ROL SEMIACTIV ŞI ACTIV ÎN PROCESUL DE PREDAREÎNVÂTARE 1.DEMONSTRAŢIA 5.MODELAREA 11. conţinuturile lor să presupună un singur răspuns. determină cadrul afectiv şi organizatoric în vederea descoperirii adevărului istoric4. pe baza întrebărilor şi răspunsurilor celor doi factori ai binomului educaţional. o dezbatere pe o temă dată.ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE 9. să nu cuprindă răspunsul.DEZBATEREA 4. reflexia atunci când sunt accesibile. întrebarea este începutul cunoaşterii2. elevprofesor. Cunoaşterea este stimuiată de o multitudine de întrebări asupra subiectelor dezbătute. Ordonarea trebuie să fie logică şi gradată. printr-un proces bilateral. Conversaţia este un dialog. Profesorul menţionează unde vor fi găsite răspunsurile şi va lăsa timp de gândire şi reflexie elevilor pentru a formula răspunsul. să nu cuprindă termeni necunoscuţi de elevi. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 14.? Care sunt concluziile tale? Problemele esenţiale ale lecţiilor determină succesiunea întrebărilor.DISCUŢIA 3. formulăm întrebări esenţiale. în primul rând.PROBLEMATIZAREA 7.OBSERVAREA 6. stimulează curiozitatea. Presupune o interacţiune de tip feedback.PROCEDEE SI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR.

care solicită memoria şi aşteaptă un singur răspuns. întrebările sunt: . -să nu se devieze de la subiect.2: Din ce cauze s-au format imperiile? în funcţie de numărul de răspunsuri cunoscute despre noţiuni. -să dovedească elaborări personale. întrebările sunt clasificate de literatura de specialitate în funcţie de procesul psihic: . în concordanţă cu obiectivele operaţionale. Ex.3: Cine a descoperit America? Ex. tact. deoarece apare posibilitatea nerealizării obiectivelor propuse. -profesorul să nu pretindă elevilor propria formulare. -conţinuturile răspunsurilor să fie analizate cu răbdare. Ex. dialogul profesor-elev activează memoria. de pe hartă. favorizează însuşirea noţiunilor istorice5.2: Când s-a întemeiat Roma? Ex. evoluţii istorice. din alte surse istorice şi presupun un singur răspuns exact. -să fie rostite cu voce tare şi date individual. 1: Ce este un regat? Ex. urmărind: -să satisfacă cerinţele formulate de întrebare.întrebări productive.întrebări închise convergente. Ex. înţelegere. 1: Care sunt tipurile de state din Mesopotamia? Ex. Sunt o multitudine de reguli pentru formularea răspunsurilor şi pentru un dialog eficient. fiind confirmate prin stimuli verbali sau nonverbali. conştiente pentru înţelegerea faptelor bazate pe legături cauzale. -pentru răspunsurile incomplete să se ceară detalii. — să nu admită trecerea peste întrebări fără a primi obligatoriu un răspuns. Acestea necesită memorarea informa ţiilor exacte din text.3: . implicând activarea memoriei prin apelarea la cunoştinţe me morate anterior. -să se ofere elevilor posibilitatea să creeze idei. întrebările cauzale se adresează factorilor care au deter minat apariţia unui eveniment istoric. în procesul de predare-învăţare a istoriei aceste întrebări sunt întrebări cauzale sau ipotetice.gramatical. care solicită gândirea şi permit mai multe răspun suri. evenimente.întrebări reproductive. -să nu fie formulate eronat sau inacceptabil.2: Ce este un oraş-stat? Ex. iar profesorul să nu impună ideile proprii.4: Unde este situată colonia Cartagina faţă de Fenicia? . -profesorul nu trebuie să domine lecţia prin monolog pentru a etala cunoştinţele în domeniul istoriei. 1: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex. întrebările determină răspunsuri.

4: Cine a descoperit telefonul? .Cine a descoperit hârtia? Ex.

1: Care sunt cele mai importante cetăţi dacice? Ex. Ex. al XlX-lea? Ex.: surse bibliografice recomandate de profesor).4: Care sunt cele mai importante descoperiri ştiinţifice din sec._ __..? Ex. cifre.2: De ce a izbucnit Primul Război Mondial? fn funcţie de adresabilitate.2: între ce ani au avut loc războaiele daco-romane? Ex. Ex.3: Ce efecte au avut descoperirile geografice? Ex. Ex.. se bazează pe întrebări închise şi răspunsuri formulate anterior de profesor în procesul didactic.? — întrebări cauzale.2: De ce Renaşterea s-a bazat pe cu/tura antică? Ex. denumiri proprii. când la o întrebare a elevului profesorul răspunde printr-o altă întrebare. numită şi toceală mecanică6. Conversaţia catehetică Conversaţia catehetică. se împart în: — întrebări de clasificare. pe baza informaţiilor memorate sau din alte surse (ex.. Ex. întrebări adresate de elev profesorului (inversate). 1: Din ce cauză au izbucnit războaiele napoleoniene? Ex.. Ex. întrebări returnate.. Ex.5: Care sunt cetăţile dacice din munţii Orăştiei? . când la întrebarea unui elev profesorul o returnează clasei. adresate unui elev.1.. 1: Care sunt asemănările şi deosebirile dintre oraşele-state şi imperii? Ex..c uivargeme. întrebări individuale. adresate întregii clase. 1: Care sunt cauzele.... care permit elevilor mai multe răspunsuri corecte. Ex. sau de releu de comunicare.5: Ce efecte a avut revoluţia industrială? fn funcţie de operaţiile pe care trebuie să le efectueze elevii.. 1: Care sunt etapele războiului civil din Anglia? Ex.^.3: Unde se află muzeul Luvru? Ex. 1: Care este ordinea războaielor dintre daci şi romani? Care sunt anii de domnie ai domnitorului.3: Care sunt etapele formării statelor feudale româneşti? Ex. sunt întrebări frontale.4: Care sunt stilurile arhitectonice în lumea antică? — întrebări de comparare.2: Care sunt principiile liberalismului? Ex.2: Care sunt coloniile greceşti din Italia? Sunt întrebări care pot fi explicate prin date istorice. Aceste întrebări solicită gândirea şi imaginaţia elevilor şi determină legături cauzale între componentele răspunsurilor..4: Cum credeţi că s-a format Imperiul colonial spaniol? Ex.„<. 1: Care sunt oraşele-state din Grecia antică? Ex.întrebări de ordonare cronologică.. 1.2: Care sunt elementele care au impus superioritatea civilizaţiei romane faţă de civilizaţia dacică? .

Conversaţia euristică Conversaţia euristică este o activitate comună a profesorului şi elevilor. spaţii istorice. prezentăm. la clasa a V-a. date şi fapte etc. paralel.1. tabele). deducerea consecinţelor fenomenelor şi proceselor. De pildă. reprezentarea. Eliza Dulamă): Conversaţia cate Tip de întrebări Reproductive / mnemotehnice închise / convergente Productive. Cap. abstractizare.6: Care este cauza construirii piramidelor? Schimburile de idei profesor-elev. raţionamentul Explicarea cauzelor şi condiţiilor fenomenelor şi proceselor. de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor.4: Priviţi harta Egiptului antic şi menţionaţi ocupaţiile locuitorilor.2: Caracterizaţi Egiptul antic folosind cunoştinţele voastre. imaginaţia. memorarea Gândire (analiză. temporale şi Procese psihice antrenate şi dezvoltate Tip de situaţii de învăţare în analizarea documentelor (fotografii. Ex. de gândire şi căutare. de formare a unor noţiuni şi concepte. Ex. diagrame. elev-elev. în fixarea cunoştinţelor în MLD. întrebările formulate de profesor referitoare la conţinuturi. „Orientul antic". caracteristicile conversaţiei catehetice şi euristice (după M. Este în acelaşi timp o conversaţie examinatoare. . generalizare.2. având repere formele de relief şi fluviul Nil. de aflare a adevărului istoric. comparaţie. bazată pe cunoştinţele dobândite de elevi în lecţiile anterioare. scurte Memorate anterior Tip de informaţii vehiculate Transpuse din limbaj grafic. Ex. lecţia Egiptul antic. 1: Indicaţi pe harta istorică Egiptul antic pe baza cunoştinţelor anterioare. identificarea relaţiilor spaţiale. denumiri)_____________ Percepţia.5: Cum explicaţi puterea militară a Egiptului antic? Ex. Ex. hărţi. sinteză). ample Informaţii memorate anterior + informaţii inedite Tip de răspunsuri Unice. implică elevii în procesul de cunoaştere. în actualizarea informaţiilor stocate anterior. de integrarea lor în contextul conţinuturilor lecţiilor de istorie7 şi de tipul întrebării8. Conversaţia euristică este o secvenţă a lecţiei de istorie. interacţiunile dintre culturi şi civilizaţii. Ca o concluzie. divergente Variate.3: Ce individualizează Egiptul antic? Ex. elev-profesor sunt condiţionate de structura şi profunzimea întrebărilor. fotografic în limbaj verbal (cifre. Cu ajutorul lor sunt cunoscute relaţiile cauzale ale evenimentelor istorice.

cauzale dintre componentele unui sistem sau între sisteme. dezvoltă capacitatea de a formula întrebări. pe o temă. domenii de . vehicularea unui volum mare de informaţii Facilitează descoperirea şi creaţia cunoştinţelor. activităţi la cercul de istorie. evenimente istorice. Conversaţia cateheticâ dezvoltă memoria. în scopul informării reciproce. de a examina cu atenţie. de organizare a unei activităţi cu o temă istorică. despre organizarea unei excursii etc. lasă libertatea de căutare. cu scopul de a examina. despre pregătirea olimpiadelor.în recapitularea unui volum mare de informaţii. DISCUŢIA Discuţia este un schimb reciproc de idei şi informaţii dintre profesor şi elevi. în verificarea exi s tenţei unor cunoştinţe. stimulează curiozitatea. de manifestare a spontaneităţii. vizează interesele elevilor. de a explora. noţiuni. interesul. de cercetare. procesul de învăţământ. Discuţia poate fi folosită în activităţi şcolare şi extraşcolare. a iniţiativei. 2. consolidează temeinic informaţiile din conţinuturile istorice. Se poate discuta cu elevii despre un test. explicarea desfăşurării unui fenomen sau proces A v a nt aj e Asigurarea unui ritm rapid de succesiune a întrebărilor şi răspunsurilor. aprofunda. texte. în formarea capacităţii de a răspunde rapid şi corect la întrebări. a se informa despre date. antrenarea unui număr mare de elevi. reconstituie drumul sau descoperă elemente pentru a ajunge la adevărul istoric. Schimbul de informaţii este reciproc. elucidării unui aspect legat de o activitate de învăţare. Conversaţia euristică dezvoltă gândirea în situaţiile când se cere elevilor explicaţia unor realităţi istorice. concepte. de formulare a mai multor răspunsuri posibile.

. o temă. se examinează o problemă ştiinţifică şi practică. 3. analizează. formează ipoteze. Dezbaterea are caracter formativ prin faptul că elevii expun. acceptă idei. concluzii. cu argumente pro şi contra pentru elucidarea ei. propun. comentează. adoptă atitudini în ceea ce priveşte un conţinut. explică.activitate diferite. o noţiune istorică. DEZBATEREA Dezbaterea este o metodă prin care. printr-un dialog profesor-elev şi invers.

sau în urma unor exemple. . — demonstraţii cu ajutorul simbolurilor. argumente logice şi acţiuni practice care favorizează cunoaşterea. . —demonstraţii prin acţiuni. —demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. intuitivă. senzorială. Concluziile şi aprecierile sunt prezentate de profesor la sfârşitul activităţii. demonstraţia formează reprezentări şi noţiuni istorice şi dovedeşte realitatea unui fapt sau a unei afirmaţii. imagini video. Mesajul este transmis elevilor. — procesul prin care demonstrăm. —demonstraţii cu ajutorul reprezentărilor grafice (figurative. —demonstraţia cu ajutorul documentelor istorice. intuitiv. există12: —demonstraţii pe viu. materiale arheologice etc. hărţi. un obiect de mobilier. prin această metodă. soluţiile sunt prezentate în faţa clasei de liderul grupei. concepte istorice. Suportul material (natural. Obiectele folosite pentru realizarea demonstraţiei sunt reale sau substitute ale acestora. simbolic) este esenţial în demonstraţie. unor noţiuni şi conţinuturi. noţiuni. Profesorul nu participă la discuţie. Elevii fiecărei grupe realizează concluzii şi soluţii referitoare la o problemă teoretică sau practică şi sunt implicaţi astfel în rezolvarea situaţiei-problemă. 4. o armă. fiecare cu liderul ei. cu obiecte şi fenomene autentice din societate (exponate de muzeu. -a oferi experienţe şi argumente pentru cunoaşterea unor evenimente. pentru cunoaşterea realităţii istorice şi explicarea ei. figurativ. împărţiţi pe grupe. Gh. graficul etapelor evoluţiei engleze). de exemplu: graficul descoperirilor geografice. Tănasă menţionează trei componente ale demonstraţiei11: — ideea sau teza de demonstrat. cu ajutorul unui obiect (un vas de lut.fundamentul demonstraţiei (fapte şi argumente istorice).). A demonstra presupune9: -a arăta elevilor obiecte şi fenomene reale sau substitutele lor. obiectual. -a provoca o percepţie activă. un tablou) sau substitutele lor: fotografii. Prin materialul concret folosit. un fenomen sau proces pe baza unui material concret. într-un proces de învăţare activă.Dezbaterea după procedeul „Philips 66" Este o dezbatere în care sunt implicaţi toţi elevii. DEMONSTRAŢIA Demonstraţia este o metodă de explorare indirectă. După materialul intuitiv. având caracter ilustrativ10. Formele demonstraţiei se pot separa după tipul de modele . —demonstraţia pe baza unor desene sau scheme pentru evidenţierea unor etape istorice. prin care profesorul dovedeşte o realitate.demonstraţia prin exemple.

alegerea mijloacelor necesare (mijloace de învăţământ). teză. subiectului este urmată de comunicarea obiec tivului demonstraţiei. argumente. noţiune etc. -prezentarea ideii tezei. documente istorice originale sau reproduceri. izvoare istorice (documente istorice). Pregătirea vizează formularea obiectivului operaţional. monede. demonstraţii logice. teza. în muzeu etc. participarea elevilor la demonstraţie. Demonstraţiile logice Demonstraţiile logice se bazează pe raţionamente. După raţionamentul utilizat: demonstraţii inductive (obiectuale. arme. -este eficientă în momentul în care abordează subiectul de demonstrat. să constate. con cept.). Metodologia . —comunicarea obiectivului vizat (idee. Profesorul trebuie să respecte câteva reguli pentru eficienţa demonstraţiei: — este făcută în aşa fel încât fiecare elev să observe. documente istorice. Demonstraţia propriu-zisă realizată de profesor în lecţie presupune: —stimularea demonstraţiei prin acţiuni şi materiale didactice. demonstraţia propriu-zisă a profesorului. Demonstraţia în funcţie de aceste elemente poate fi directă sau indirectă. demonstraţii deductive (simbolice. interacţiunile acestuia cu alte elemente. Demonstraţiile obiectuale sunt susţinute prin obiecte şi modele.. efect.1. obiectul de demonstrat sunt prezentate în momentul activi tăţii didactice care vizează acest procedeu. pe elemente specifice de cultură şi civilizaţie. alegerea procedeelor şi tehnicilor. unelte. . figurale). exponate de muzeu. —enunţarea adevărului istoric dovedit prin ilustraţie. enunţuri din care derivă adevărul tezei demonstrate. vase. alegerea conţinutului (idee. materiale din diferite epoci istorice aflate în colecţia cabinetului de istorie. influenţată de rezultatul unor inducţii sau de interferenţe deductive. demonstraţii simbolice. Demonstraţia cu obiecte autentice din realitatea istorică se realizează cu: materiale arheologice. noţiune. Demonstraţia permite din partea elevilor formularea de întrebări. demonstraţii figurale. de observaţii asupra temei sau ideii demonstrate.ooiectualâ. —acţiuni simultane determinate de observaţie şi raţionamente. —sintetizarea şi fixarea cunoştinţelor. logice).demonstraţia porneşte întotdeauna de la o teorie. pentru a nu distrage atenţia elevilor de la activităţile de predare-învăţare. 4. teză de demonstrat. cauză. executarea demonstraţiei. -organizarea logică a perceperii subiectului presupune prezentarea de fapte şi argumente. Metodologia demonstraţiei13 este variată şi cuprinde: pregătirea demonstraţiei. -ideea. eveniment istoric). demonstrarea teoretică sau practică.

.

de anumite interese. Demonstraţiile obiectuale se realizează cu obiecte autentice. Aceste componente ale metodei sunt într-o permanentă interacţiune. demonstraţiile cu ajutorul diapozitivelor. să redea succesiunea logică .demonstraţiei cu scopul argumentării unei idei. pe care le compară cu un alt vas din epoca pietrei. cu ajutorul montajului audio-vizual. faptele. fapte şi axiome sau prin adevărurile demonstrate anterior. mijloacele obiectuale. înţelegerii fenomenelor şi proceselor istorice. calitatea etc.. planşele. noţiuni sau acţiuni presupune un obiect al demonstraţiei sau teza demonstraţiei. de anumite reguli care trebuie respectate în timpul demonstraţiei. contestabil. 4. schema lecţiei la tablă. concepte şi teze este influenţat de diferiţi factori. Procesul demonstraţiei constă în îmbinarea proceselor şi metodelor de învăţământ în funcţie de teza de demonstrat (de subiectul demonstraţiei). documentele istorice fundamentează adevărul sau neadevărul tezei de demonstrat. prin participarea profesorului şi elevilor la actul cunoaşterii. Elevii observă forma vaselor de lut. a adevărului istoric.2. în contextul abordării istoriei de pe diferite principii. prin argumente şi raţionamente care mijlocesc legătura între definiţii. Demonstraţiile figurative Demonstraţia prin desene cu conţinut istoric reprezintă materializarea grafică sau cartografică a unor noţiuni. cuprinde în concepţia unora un adevăr îndoielnic. Desenele la obiectul istorie trebuie să cuprindă conţinuturile din programă. concepte şi conţinuturi istorice. prin efectuarea unor hărţi istorice. Adevărul tezei sau neadevărul este o concluzie realizată de elevi în activitatea de predareînvăţare a istoriei prin judecăţi şi raţionamente. evenimente. axiome. graficele sunt efectuate de elev numai dacă sunt absolut necesare însuşirii cunoştinţelor. îndepărtează pe elevi de la obiectivele demonstraţiei. cultural. Practica de a neglija desenele şi reprezentările grafice din manual. Desenele. evoluţii. cunoscute sub numele de „revoluţia neolitică". Teza de demonstrat este certificată prin fundamentul demonstraţiei. Demonstraţia devine un proces de cunoaştere a realităţii istorice.. social. de modalităţile de participare a elevilor la această activitate didactică. concluzii şi idei. diafilmelor. hărţile istorice. demonstraţiile cu ajutorul filmelor didactice. scheme etc. cu ajutorul retroproiecţiei. Teza de demonstrat. fundamentul şi procedeul acesteia. teze de demonstrat. Demonstraţiile figurative vizează desenul. să prezinte esenţialul. Adevărul istoric privind evenimente. Exemplu: Pentru a se demonstra evoluţiile din spaţiul românesc în neolitic este prezentată ceramica neolitică. de formele activ-participative folosite de profesor pentru realizarea demonstraţiei. nu trebuie să înlocuiască desenele din manual sau alte materiale didactice existente sau asemănătoare. Se demonstrează astfel progresul în domeniul olăritului în această epocă în care au avut loc transformări importante sub aspect economic. Argumentele.

proceselor. Estetica şi cerinţele metodice nu trebuie neglijate când sunt realizate astfel de desene. Cerinţele metodice presupun o succesiune logică a fenomenelor şi proceselor care cuprinde titluri şi elemente componente, în general, pentru fiecare lecţie, astfel de desene se găsesc în manualele alternative. Fn situaţia când profesorul execută un desen pe tablă, sunt necesare câteva precizări: — să fie executat simultan cu explicaţia fenomenului istoric; -timpul afectat desenului: maxim zece minute; -nu se admit mai mult de două desene pe tablă; — desenul să fie integrat în schema lecţiei pe tablă; - să fie indicate titlul şi elementele componente. Dintre tipurile de desene cu conţinut istoric efectuate pe tablă şi pe caiete, desenul schematic şi harta schematică sunt cel mai des folosite în procesul de predare-învăţare. Desenul schematic este o formă simplă a desenului istoric efectuat pe tablă: piramida ierarhiei feudale, poziţionarea unor armate pentru explicarea unei bătălii, forma unor zigurate, schema reprezentând structuri sociale, politice etc.
Tip de desen Avantaje Dezavantaje

Desene pe tablă

• oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene consecutive

•nu toţi profesorii desenează corect şi rapid •profesorul stă cu spatele la clasă şi nu observă ceea ce fac elevii •se consumă mult timp din lecţie pentru realizare •necesită retroproiector pentru proiecţie

Desene pe folie

•oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene con secutive sau folii suprapuse •calitate bună •economie de timp în lecţie •calitate bună •ieftine •vizibile la distanţă mare fără proiectare cu aparate •conţin un singur desen •le prezentăm când sunt necesare

Desene pe planşe

•necesită suport şi spaţiu de depozitare •necesită timp de realizare •necesită calităţi de desenator

Desene din manual

•economie de timp în lecţie •permit studierea lor în afara lecţiei •au calitate bună

•desenele sunt uneori prea mici •profesorul nu poate indica precis locul din desen la care se referă

Avantajele şi dezavantajele unor tipuri de desene schematice14

Harta schematică a unui spaţiu istoric, regiune, stat, oraş etc. impune menţinerea proporţiilor şi a formelor. Aceasta indică elemente de conţinut şi caracteristici geografice, culturale, politice etc. ale unui spaţiu istoric; este în esenţă o cartoschemă prin care elevii îşi fac deprinderi de a localiza spaţii istorice, oraşe, evenimente istorice, monumente etc. Harta schematică trebuie comparată cu hărţile din atlase sau hărţile tipizate care reprezintă şi prezintă teme istorice structurate conform programelor şcolare. Este un procedeu care facilitează activitatea în clasă, stimulează curiozitatea, realizează cunoaşterea unor realităţi istorice, deoarece, concomitent cu harta desenată de profesor pe tablă, elevii capătă deprinderi de muncă individuală prin desenarea hărţii pe caiet, asimilând astfel cunoştinţe teoretice, informaţii, noţiuni, conţinuturi. Desenele schematice se găsesc în manuale sau pot fi efectuate pe folii de retroproiector.

4.3. Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice
Harta este o reprezentare a unei suprafeţe terestre micşorată conform unei scări şi unei proiecţii cartografice şi din această cauză este convenţională, generalizată. Harta istorică redă elemente concrete de pe suprafaţa terestră, cu o localizare precisă sau imaginară, cu ajutorul semnelor convenţionale. Tipuri de hărţi folosite în predarea istoriei: —după scară: la scară mică, mare sau mijlocie; —după destinaţie: didactice, de informaţii ştiinţifice; - după modul de utilizare: în carte, reviste, atlase, pentru sala de clasă; —după conţinut: tematice sau generale; —după spaţiul istoric pe care îl prezintă: harta istorică a unei ţări, harta istorică a unei regiuni, harta istorică a unor culturi; - după evenimente, noţiuni, concepte: harta Revoluţiei franceze de la 1789, harta răscoalelor sclavilor în Roma antică. Hărţile istorice generale cuprind conţinuturi istorice ale unei culturi sau epoci generale, ale unor spaţii istorice. Titlul cuprinde denumirea teritoriului prezentat sau epocii istorice. Ex. 1: Harta Greciei antice. Ex.2: Harta Americii precolumbiene. Ex.3: Harta civilizaţiei dacice. Hărţile tematice sau speciale prezintă un element istoric, grupuri de elemente, noţiuni şi concepte. Exemplu: Harta revoluţiilor de la 1848 în Europa; harta răscoalelor sclavilor în Imperiul roman; harta civilizaţiei cretane. Titlul hărţii cuprinde tema, dar şi spaţiul istorico-geografic. Demonstraţiile cu hărţi cuprind: orientări pe hartă, identificarea unor elemente specifice conţinuturilor predate, deducerea unor ocupaţii în funcţie de elementele geografice. Harta istorică este folosită de elev sub îndrumarea profesorului,

elementelor acesteia. Citirea hărţii istorice este o acţiune prin care sunt identificate elementele reprezentative, titlul, spaţiul istoric şi geografic, elementele specifice, tipul de hartă. Identificarea elementelor reprezentate pe harta istorică dezvoltă curiozitatea, acţiunea pentru a cunoaşte semnificaţia unor conţinuturi istorice reprezentative (oraşe, state, monumente, bătălii), intuirea relaţiilor dintre elemente şi fenomene istorice (legătura dintre aşezarea geografică, ocupaţii, evenimente, evoluţii culturale).

4.4. Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor
Diagramele sunt reprezentări grafice, sistematice, cu rol de a prezenta evoluţia în timp a unor evenimente istorice, fenomene care sunt individualizate prin elemente de conţinut, trăsături esenţiale, cronologii, statistici. Diagramele folosite în predarea-învâţarea istoriei şi în ştiinţa istorică se împart în funcţie de scară, de sistemul de reprezentare grafică, de valoarea metodică şi ştiinţifică15. După scară, sunt diagrame în progresie aritmetică şi diagrame în progresie geometrică. Astfel de diagrame sunt lineare, denumite în funcţie de numărul de scări care reprezintă evenimente, statistici, fenomene, particularităţi ale unor conţinuturi istorice. Prin reprezentare grafică se elaborează patru categorii de diagrame: -diagrame lineare, din unirea unor puncte care reprezintă date, eveni mente, producţii, numărul populaţiei etc., într-un interval de timp, cu ajutorul unor linii întrerupte, continue, cercuri etc. înscrise pe o scară marginală; -diagrame areale, figuri geometrice care reprezintă evoluţia unui popor, a unui stat în diferite perioade de timp, rezultatele alegerilor dintr-o ţară etc.; -diagrame tridimensionale, cu reprezentări în spaţiu pentru a evidenţia evoluţii, structuri sociale şi economice; -diagrame reprezentate prin figuri artistice; sunt desene picturale care redau evoluţia unor evenimente istorice, caracteristici ale unor civilizaţii etc. După valoarea metodică şi ştiinţifică, distingem diagrame de comparaţie, diagrame care prezintă interdependenţa dintre fenomene istorice, noţiuni şi concepte (de corelaţie), diagrame de calcul grafic.

4.5. Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio vizuale
Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale16 vizează demonstraţia cu ajutorul diafilmelor, diapozitivelor şi ilustraţiilor, demonstraţia cu ajutorul filmului, demonstraţia cu ajutorul retroproiectorului, demonstraţia cu ajutorul montajului audiovizual. Demonstraţia cu ajutorul diafilmelor şi ilustraţiilor. Diapozitivele,

ilustraţiile, liafilmele substituie realitatea istorică prin imagini ce reprezintă evenimente,

Exemplu: se prezintă un diapozitiv. determină evoluţii mentale care duc la formarea de atitudini. diafilme etc.) sunt prezentate aspecte cu caracter istoric. -momentul legăturii între lecţia veche şi lecţia nouă. imaginilor. . elemente de expresivitate în artă. ecran pentru proiecţie. etnografice etc. aranjarea imaginilor în ordinea prezentării. şi caracteristicile monumentului în stil doric. în strânsă corelare cu conţinutul programei. -pe parcursul derulării procesului de predare-învăţare. Momentul integrării vizează: — verificarea cunoştinţelor anterioare. epi-grafice. Demonstraţia cu ajutorul montajului audio-vizual este demonstraţia cu ajutorul casetei video. alegerea diapozitivelor. o construcţie în stil doric. pregătirea explicaţiei adecvate. ilustraţiile pot fi vizibile prin observare individuală sau în grup. Mesajele cu structură deschisă stimulează gândirea şi pot ajuta elevii la descoperirea unor cauze. verificarea aparatului de proiecţie. pe baza mesajului audio-vizual. dirijează obser vaţia pentru descrierea unor elemente predominante din imagine. Pentru a crea eficienţa în realizarea obiectivului operaţional propus. Desenele. simultan cu redarea unui comentariu de pe caseta video. Proiectarea activităţii depinde de conţinuturi. de asemenea. Elevii îşi polarizează atenţia asupra unor elemente de detaliu. de măiestria profesorului. elementele specifice ale acestui stil sunt observate de elevi. Mesajul este conceput în funcţie de particularităţile de vârstă. Ce relaţii sunt între acestea şi evoluţia societăţii? Elevii deduc importanţa lor. în funcţie de mărimea ilustraţiei. cauze caracteristice. nominalizarea. evenimente istorice. desfăşurarea unor evenimente istorice. asupra unor imagini care reprezintă aspecte ale evoluţiei unor evenimente. mijloacele audiovizuale oferă reproduceri fidele ale celor mai diferite izvoare istorice şi arheologice. de etapele procesului de predare-învăţare. prin imagini (diapozitive. caracterizarea şi descrierea elementului predominant. profe sorul stimulează curiozitatea. Sunt folosite în toate lecţiile de istorie. o pregătire în ceea ce priveşte mânuirea acestora. Imaginile sunt vizibile prin proiecţie pe ecran. elemente de cultură şi civilizaţie. detalii ale unor construcţii. Proiectarea imaginilor de pe diapozitive şi diafilme necesită aparatură specială. concepte. interesul pentru un eveniment. camuflaj. sau al unui magnetofon. Demonstraţia cu diapozitive şi fotografii presupune pregătirea profesorului: formarea obiectivelor operaţionale. de capacitatea de observaţie. Exemplu: se prezintă o imagine cu descoperirile ştiinţifice importante în epoca modernă. de concepte. vizionarea de către profesor a acestora pentru cunoaşterea calităţii şi mesajelor istorice. Mesajele cu structura inclusă sau semiinclusă se produc atunci când elevii. sesizează elementele de conţinut. con secinţele — revoluţia industrială. diafilmelor. de gradul de inteligenţă. pentru a explica semnificaţia unor noţiuni.personalităţi. al dispozitivelor proiectate.

montajul .

cu scopul de a clasifica. Retroproiecţia permite prezentarea schemei lecţiei. pe folia de retroproiector. stiluri. fenomen sau proces. cu ajutorul creioanelor dermatografice. distribuţia atenţiei asupra acestuia pentru a sesiza aspecte relevante ale obiectului privit. -stabilirea ordinii proiectării. Integrarea montajului în lecţie cuprinde: -stimularea motivaţiei. Demonstraţia cu ajutorul foliilor cumulative permite elevilor să analizeze diferite probleme. atunci când elementele sunt pe aceeaşi folie de retroproiector.. Scrisul pe foliile de retroproiector trebuie să fie lizibil. permiţând elevilor să ia notiţe. Demonstraţia cu ajutorul retroproiecţiei. Profesorul indică elementele cu un indicator pe folie. concepte din alte spaţii culturale. în timpul lecţiei. a Internetului. Profesorul de istorie trebuie să cunoască tehnica folosirii calculatorului şi metodologia demonstraţiei cu acest mijloc modern: -selectarea informaţiilor. să deseneze etc. cu o durată de circa 5-l5 minute. Profesorul poate desena schema. înaintea lecţiei sau în timpul lecţiei. comparaţii etc. deoarece există posibilitatea nevizualizării imaginii de către toţi elevii. Retroproiecţia realizează o proiecţie pe un ecran de pe un suport transparent (folieretroproiector). de a încadra informaţiile în categorii distincte sau . imagini. Exemplu: profesorul desenează o hieroglifă pentru a-i determina pe elevi să înţeleagă sensul hieroglifelor. Demonstraţia astfel prezentată este o modalitate de investigare a realităţii istorice prin care elevii interpretează. pe tablă sau pe folia de retroproiector. clarifică şi compară evenimente istorice. Demonstraţiile cu imaginile istorice de pe Internet permit prezentarea unor fapte. imaginilor. 5. a unor texte istorice. -analiza şi interpretarea mesajelor. va fi prezentat numai elementul care interesează demonstraţia. restul vor fi acoperite cu o coală de hârtie. în demonstraţia cu folie singulară. Demonstraţia cu ajutorul calculatorului este folosită în contextul existenţei enciclopediilor pe hard-disk. diapozitive. evenimente istorice. Demonstraţia directă are în vedere scrierea. nu pe ecran. OBSERVAREA Observarea implică privirea unui obiect. noţiuni etc. elabora diagrame etc. -conceperea comentariului în cazul în care acesta nu există în hard-disk. -organizarea de activităţi independente când există mai multe calcula toare legate la reţea.in anumite momente ale lec{iei. Imaginile sunt mai mari. culturi. diagramelor etc. în condiţii de lumină naturală.

3: Observaţi în graficul X. Observarea sistematică presupune: o etapă de pregătire prin care profesorii precizează obiectivele operaţionale. Schema generală în aplicarea problematizării în procesul didactic23 se referă la activitatea profesorului şi la activitatea elevului24. neorganizată de profesori. observarea poate fi spontană. imagini istorice. Activităţile presupun operaţii ale gândirii divergente şi sarcini de memorie şi gândire reproductivă21. analizarea. evoluţia populaţiei. de explicare. organizată. Ex. producerea informaţiilor în grup. Exerciţii de observare: Ex.2: Observaţi importanţa Nilului în evoluţia Egiptului antic. trezeşte curiozitatea elevilor18 pentru conţinuturi. o situaţie contradictorie care stimulează activitatea elevilor în procesul de predare-învăţare pentru rezolvarea dilemei referitoare la o anume problemă legată de conţinuturile lecţiei20. presupun interpretarea. schiţe. documente. de anticipare. -comunicarea obiectivelor operaţionale. Ex. care au ca rezultate desene. deoarece prin situaţiile-problemă create de profesor accentuează dialogul. scheme. în conceptul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice. Situaţia-problemă dovedeşte lacune în procesul cunoaşterii şi impune un demers care implică în activitatea elevilor acţiuni diferite: de identificare. —comunicarea duratei observării. Ex. de comparare. explorare a realităţii istorice obiectuale şi a realităţii substituite prin mijloace de învăţământ.4: Observaţi diagrama Y şi precizaţi importanţa industriei după Marea Unire. o metodă activă. —precizarea materialelor didactice folosite. Formulaţi câteva elemente caracteristice.concepte. în lecţiile de istorie. noţiuni. Activitatea didactică pe baza metodei observării presupune: -comunicarea subiectului. observarea este o metodă de cercetare. 6. stabilesc aspectul supus observării. PROBLEMATIZAREA Problematizarea este o metodă didactică interogativă17. prin efortul propriu sau al profesorului. Situaţia-problemă este o situaţie de învăţare necesară de a da un răspuns la o soluţie. Prin predarea problematizată şi învăţarea problematizată22. sinteze ale observaţiilor expuse în descrieri verbale. . formulează procesul de observare pe baza întrebării. sau la nivelul întregii clase. Soluţia-problemă este un obstacol în cadrul gândirii19. elevii soluţionează o sarcină cu caracter de noutate.1: Observaţi un chip dacic. Activităţile independente sau de grup care vizează observarea unor obiecte. în contextul unei neconcordanţe între cunoştinţele anterioare şi problema aceasta. concepte. şi observare sistematică. Observarea poate fi individuală sau pe grupe şi presupune activităţi din partea elevilor.

constatarea dezacordului. Activitatea profesorului este de a crea situaţia-problemă. clasificarea informaţiilor. cele mai utilizate sunt: -profesorul dă informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor soluţia pentru a înlătura această contradicţie.adevărul istoric pe bază de documente. -se creează o situaţie-problemă care are ca rezolvare mai multe variante .2 . —cerinţele prin care indică ce trebuie căutat. cunoaşterea datelor. prin demonstrarea continuităţii şi a netemeiniciei teoriei imigraţioniste. contradicţiile create din formularea întrebării-problemâ. — adevărul istoric este dependent de interacţiunile dintre cunoscut şi necunoscut şi constituie esenţa problemei. exemplificarea. teză). 3 Rezolvarea situaţiei problemă concluzia privind adevărul istoric. clarificat în condiţiile date25. 2 îndrumarea elevilor a. Situaţia problematică are trei componente: —condiţiile. explicat. Dintre procedeele de problematizare în lecţiile de istorie. ansamblul datelor existente. în genere.Activitatea elevului Comunicarea situaţiei problemă a) prin informaţiile referitoare la un eveniment istoric pentru care sunt contradicţii aparente ex.Etnogeneza românească ex. documentelor istorice despre cele două teze.: documente referitoare la Dracula voievod). veridicităţii sau neve-ridicităţii pentru fiecare teză în parte.au teze şi se cere să se ajungă prin argumente la cele mai juste. . b compararea. c. c)se cere elevilor să găsească contradicţiile o situaţie-problemă dintr-un document istoric (ex.Vlad Ţepeş . 1 . .se cere elevilor să găsească o contradicţie. cum sunt trase concluziile. dovezi în sprijinul tezei continuităţii. o situaţie problematică într-un locurnent istoric care aparent este lipsit de aceasta. b)se dă elevilor o situaţie problemă cu soluţii în mai multe variante.Dracula voievod. de a conduce activitatea de predare-învăţare pentru ca elevii să clarifice esenţialul (problemă. alegerea datelor care sunt necesare rezolvării problemei .

.

Pentru rezolvarea problemei este necesar să punem la dispoziţia elevului material documentar. evenimentele istorice oferă o diversitate largă de situaţii-problemă în esenţa stării conflictuale.formarea. contradicţii referitoare la evenimente. o contradicţie. —crearea situaţiilor-problemă. -adaptarea metodică prin raportare judicioasă la etapele şi conţinutul lecţiei. —formularea ipotezelor. raţionamente logice. Valenţele activizatoare: —educă formele de creativitate la elevi. . ajungând la cea adevărată. noţiunile. -să aleagă dintr-un ansamblu de date pe acelea care sunt necesare rezolvării problemei. aparent. Conştientizarea însăşi a problemei de către elev este punctul de plecare şi rezolvarea unei situaţii-problemă. —solicită elevilor un susţinut şi complex efort intelectual pentru a ajunge singuri la noi adevăruri. să creăm o situaţie care să permită: -să aplice cunoştinţele. într-un material care. -se cere elevilor o situaţie problematică. . suport de cunoştinţe. a găsi soluţii. Formele: -se dau două informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor să găsească soluţia care înlătură această contradicţie. la experienţa elevilor. . -se dă elevilor o situaţie problematică ce ar avea o soluţie în mai multe variante şi li se cere să argumenteze pentru una sau alta. — conducerea discretă de către profesor.pe baza cunoştinţelor însuşite anterior.Conţinuturile.să sesizeze dinamica unor procese cu caracter relativ static. întrebarea-problemă este cea mai importantă şi trebuie să includă în conţinutul ei elemente necesare dialogului. a le explica şi aplica. . etapele folosirii. iar aplicarea să aibă sens. —reactualizarea cunoştinţelor. teze despre evoluţii istorice etc. declanşează procese ale gândirii în jurul unei întrebări pentru a ajunge la cunoştinţe noi. este lipsit de aceasta. Cerinţele pedagogice: -stabilirea cu grijă a situaţiilor în care este aplicată. explicarea şi verificarea soluţiei. situaţia con-flictuală. -să rezolve dezacordul între cunoştinţe insuficiente şi inaplicabilitatea practică a acestora.

după cauze. Această metodă oferă posibilitatea de a achiziţiona abilităţi.2: Compararea procesului de formare a popoarelor şi limbilor neolatine. programe politice. Ex. să reconstituie trecutul pe baza asemănărilor şi deosebirilor dintre evenimentele istorice. efecte. Faptele.1: Comparaţia dintre revoluţiile de la 1848 din diferite state europene. învăţarea bazată pe efort propriu presupune: -precizarea surselor de învăţare de către profesor. hărţi istorice. fotografii. a descoperi adeseori adevărul istoric. în clasele de liceu.4: Compararea Războiului de Independenţă american cu Revoluţia Franceză de la 1789. evenimente. Ex. deprinderi. cu ajutorul unor mijloace de învăţământ. până la independenţa totală. priceperi. Metodologia învăţării prin descoperire supune atenţiei operaţii cum sunt27: .2: Compararea hărţii României din 1877 cu cea din 1918.Comparaţia este o cale prin care profesorul de istorie şi elevii reuşesc. cauzele. fenomenele istorice asemănătoare pot fi comparate după criterii ştiinţifice. cu scopul de a dobândi cunoştinţe noi. Sarcinile didactice stabilite de profesor trebuie să pună elevul în faţa unei activităţi de cunoaştere. Ex. Ex.3: Comparaţia între documentele referitoare la dezvoltarea instituţională a statului român în perioade istorice diferite. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice26. ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE învăţarea prin descoperire este metoda care se bazează pe investigaţia proprie a elevului. învăţarea prin descoperire se bazează pe teste din carte. prin efort propriu. Munca elevilor. Ex. 8. Comparaţia poate fi concomitentă sau succesivă. lecţiile de istorie pot avea obiective operaţionale care să solicite metoda comparaţiei. Ex. Comparaţia succesivă constă în compararea etapelor unui proces. eveniment istoric sau a unor noţiuni istorice. — organizarea cadrului de cercetare.3: Compararea regimurilor totalitare de stânga şi de dreapta. Comparaţia concomitentă constă în compararea unor evenimente istorice din aceeaşi perioadă cu condiţii diferite. 1: Compararea formelor de organizare statală în Europa în diferite etape. în clasele gimnaziale. Prin conţinuturi. este dirijată de profesor profund. izvoare istorice sau alte surse. pas cu pas. Ex. în aparenţă independentă. -stabilirea materialului didactic necesar activităţii. noţiuni.

-îndrumarea elevilor de către profesori. la formularea unor noţiuni istorice. -distribuirea surselor de investigaţie: documente istorice. hărţi. elevii ajung la concluzii generale. -formarea în clasă a normelor şi a planurilor de învăţare. de sistematizare. cauze. Elevii: . dia grame. reguli. anumite concluzii referitoare la asemănarea parţială a evenimentelor. învăţarea prin descoperire este inductivă când raţionamentul elevilor cunoaşte etape succesive. fapte istorice. de la adevăruri generale la adevăruri particulare. . Cercetarea documentelor istorice oferă posibilitatea cunoaşterii trecutului istoric prin activitatea directă a elevilor de cercetare. Ei trebuie să facă analogia între noţiuni. evenimentelor istorice care urmează să fie desco perite de elev. evenimente. Se cere elevilor să descopere ideile dominante ale acestor documente. sunt în acelaşi timp cunoaştere şi acţiune.2: Sunt prezentate programele Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. Cadrul didactic: — organizează situaţia de învăţare. Elevii sunt solicitaţi să descopere judecăţi particulare din definiţii.-selectarea noţiunilor. -stabilirea timpului pentru fiecare sarcină în parte.3: Din mai multe documente istorice referitoare la conflictul dintre Decebal şi romani (Dio Cassius) elevii trebuie să descopere cauzele războiului daco-roman.îndrumă. dirijează activitatea elevilor. definiţii. texte. învăţarea deductivă presupune etape. . Ex. Ex. desfăşoară acţiuni în urma cărora rezultă: cunoştinţe deprinderi priceperi capacităţi însuşirea de roluri sociale Ex. evenimente.investighează. dezvoltă activitatea independentă. în concordanţă cu conţinuturi şi obiective. -confruntarea şi evaluarea cunoştinţelor descoperite. 1: Elevilor clasei a Vlll-a li se pune la dispoziţie textul proclamaţiei de la Islaz şi li se cere să descopere cauzele Revoluţiei de la 1821. -precizări privind activitatea elevilor pe grupe sau individual. concepte generale. de la date. Investigaţiile directe din sursele de informare sunt esenţiale pentru realizarea învăţării. Pe baza acestor etape. -valorificarea rezultatelor prin culegerea informaţiilor descoperite de elev în conţinuturile specifice lecţiei. rezolvă. de sesizare a unor cauze ale evenimentelor istorice.

iar dacă nu coincid. permite corectarea operativă a erorilor comise. controlat prin intermediul unei conexiuni inverse care reglează permanent învăţarea şi o îmbunătăţeşte calitativ. Paşii învăţării m instruirea programată lineară Compararea cu răspunsul bun permite elevilor verificarea imediată a soluţiilor şi răspunsurilor găsite. Sunt programe lineare cu teste în care elevul completează răspunsul. INSTRUIREA PROGRAMATĂ Instruirea programată28. Răspunsurile formulate se compară cu răspunsurile din manual.confruntarea cu problema. —declanşarea procesului de explorare-experimentare. este o autoreglare a învăţăturii. Acestea formează imagini globale asupra materiei studiate. pentru realizarea descoperirii. Fiecare elev are ritmul lui specific. Elevii cu gândire rapidă parcurg sarcinile mai repede. —formularea rezultatelor. Fiecare secvenţă presupune o aplicaţie (răspuns la întrebare. accesibile logic. Fluxul continuu al activităţii de predare-învăţare presupune teste după principiul paşilor mici şi al progresului învăţării din conţinuturi elementare sau secvenţe simple. Programarea lineară sau cea ramificată presupun teste pentru fiecare lecţie în parte. apărută în 1954. 9. porneşte de la premisa că predarea-învăţarea este un flux continuu de informaţii. şi programe ramificate.m concluzie. se reciteşte întrebarea şi se încearcă să se formuleze răspunsul corect. Profesorul trece la sarcina următoare. facilitează deprinderile de muncă independentă. Paşii învăţării în programarea ramificată . programată numai după efectuarea corectă a sarcinii date. [un] exerciţiu) care obligă elevul să lucreze cu informaţia dată (programarea lineară). cu răspunsuri la alegere. cei cu gândire lentă parcurg mai încet. elevii şi studenţii trebuie să parcurgă următoarele etape: . —sesizarea realităţilor cauzale sau a legăturilor cu cunoştinţele anterioare.

fenomene şi procese istorice. Modul de reproducere a originalului (obiecte istorice. esenţializate unel< realităţi istorice după proprietăţile originalului. în mod accesibil. — modelele simbolice (matematice) reprezintă realitatea istorică coi venţional sau prin analogie. puncte. unelte. structura obiectelor cu caracter istoric. mulaje. concepte. procese. . aşezări. o metodă de dobândire d< cunoştinţe. fenomene procese istorice. forme. . micşorate. obiecte sau imagini. teorii. diapozitive. procese. arme -modelele grafice (configurale. convenţionale) prezintă info maţii despre elemente. cetăţi d-apărare etc. despre obiecte. Modelarea permite reflectare. evenimen istorice. Modelul unui fapt istoric29 nu este o copie a originalului. Tipurile de modele folosite în predarea-învăţarea istoriei După natura lor. tabele sintetice în cuvinte şi propoziţii. prin copierea sau imitaţia unor fenomene. modelele cu aspecte istorice sunt: -modele obiectuale: machete. abstractizări. pelicule de film. gen< ralizări ale obiectelor istorice. figuri) sunt stilizări. ever mente fixate pe fotografii.modelele fotografice sunt imagini ale unor monumente istorice. care se bazează pe asemănarea dintre original i model. Exemplu: desenul de pe hartă al dispunerii trupelor române şi germane la Mărăşeşti. este o metodă prin care se investighează în profunzimi domeniul unor procese.) determină caracteristicile modelelor şi denumirea lor: -modele prin similaritate (de identitate). Semnele coi venţionale sunt o transcripţie a unor evenimente.modelele verbale prepoziţionale sunt reprezentări logice care cuprir noţiuni. . figurale. în urma căreia sunt simplificate. MODELAREA Modelarea este o metodă de cercetare. necropole. hărţi în relie obiecte arheologice. evidenţiindu-se corespondenţele dintre elementele esenţiale. organizări în spaţiul geografic.10. Modelele grafic reprezentate prin desen (linii. — modelele-simulacre sunt modele care dau o falsă impresie a realită istorice. prin semne. când originalul este reprodus l scară redusă: machete de cetăţi din diferite epoci. -modelele analoge. noţiuni. ci o analogie ci realitatea istorică pe care o reproduce în linii simplificate şi caracteristice Modelele sunt înlocuitori ai sistemului obiectual şi au drept scop oferirea unc date esenţiale sau particulare. unei realităţi istorice. acestora şi prezintă relaţiile dintre obiectele istorice. concepte sau pn cese istorice30. mulaje.

Ex. 1: tabel cu cuvinte scolastice; Ex.2: tabelul consiliului principelui în Roma imperială; Ex.3: planul unei biserici greceşti în cruce şi planul unei moschei; Ex.4: planul unei moschei şi elementele componente;

sunt elaborate pe analogii funcţionale cu scheme, ecuaţii, modele logice. Modelele prin abstractizări facilitează cunoaşterea istorica. Ex. 1: planul unei bătălii este un model; Ex.2: planul unei moschei, de asemenea. Modelul logic cel mai folosit în predarea-cunoaşterea lecţiei este schema lecţiei la tablă, care constituie pentru elevi un model de organizare a notiţelor şi a percepţiei uzuale a ideilor-ancoră ale lecţiei31. Elementele scrise pe tablă, în evoluţie logică, determină formarea la elevi a unui model vizual, ajutându-i să reţină esenţialul din clasă. 11. EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING între metodele interogative folosite în predarea-învăţarea istoriei, brainstorming-^ implică întrebări productive, cauzale, ipotetice, de formulare a unor definiţii sau idei, judecăţi de valoare, observaţii şi anchete prin care sunt extrase informaţii dintr-un grup sau mai multe grupuri de elevi32. Această strategie permite o evaluare a cunoştinţelor despre un conţinut istoric, revoluţie, cultură medievală etc. Aflăm ce idei şi ce soluţii au elevii despre o situaţie-problemă, despre o experienţă comună. Elevii învaţă să asculte, să emită păreri despre un eveniment istoric, să compare, să argumenteze. Astfel, se stimulează motivaţia învăţării. Un moment de brainstorming se poate crea în orice lecţie de istorie, şi aproape toate lecţiile de istorie pot începe cu un brainstorming. Brainstorming-ul implică mai multe etape: — cunoaşterea regulilor; -acoperirea unui subiect; -emisia, înregistrarea şi emiterea ideilor; — evaluarea ideilor. Regulile se referă la procedură şi sarcini pentru fiecare elev, la imaginaţia care trebuie să producă cât mai multe idei. Scopul acestei strategii didactice este reliefat şi de faptul că: — fiecare idee este scrisă în forma emisă de elev (emiţător); - nu se fac evaluări negative asupra ideilor emise; — fiecare are dreptul la opinie personală; -emisia de idei nu implică discuţie; -ideile sunt scrise de profesor sau elev; -ideile sunt ordonate după anumite criterii; — după emisia de idei, fiecare are dreptul să comenteze; - se optează pentru ideile cele mai bune. Conţinuturile istorice oferă subiecte diferite pentru brainstorming, sub forma unor întrebări, a unei cerinţe imperative sau a unei propoziţii neterminate. Cele mai întâlnite procedee de formare a unui subiect referitor la

conţinuturile istorice sunt întrebările productive: Care sunt consecinţele ocupaţiei otomane? Care sunt cauzele răscoalei lui Horia, ale luptei de emancipare etc.? Care sunt cauzele revoluţiei industriale? Din ce cauză s-a produs marea Schismă din 1054? Din ce cauză a izbucnit războiul ruso-turc din 1877-l878? De ce a apărut stilul baroc în timpul monarhiilor absolutiste? Se pot formula şi întrebări productive ipotetice: Ce s-ar întâmpla dacă sar reforma statul totaliar? Subiectul brainstorming-ului se poate formula: — prin diferite noţiuni, concepte: Ce este revoluţia? Ce este umanismul? Ce sunt răscoalele? Ce sunt cruciadele? Ce este un zigurat? -prin asociere spontană de idei: Spuneţi tot ce credeţi, ce vă trece prin minte despre revoluţia americană; -prin asocierea de idei: totalitarism, pace, cooperare etc.; -prin căutarea judecăţilor de valoare: Argumentaţi că democraţia este un element pozitiv; -prin observaţii: Ce aţi observat din prezentarea imaginii..., obiectului arheologic..., mulajului... ? De asemenea, subiectul brainstorming-ului poate reieşi din: -activitatea individuală: ideile sunt scrise de fiecare elev, sunt prezentate colegului sau clasei, ori unor grupuri de elevi; -activitatea cu perechi: fiecare pereche (bancă) prezintă clasei ideile după consultări; -activitatea pe grupe: formarea pe grupe de 4, 6 elevi care lucrează inde pendent. Fiecare grupă emite idei care sunt scrise de elev. Un reprezentant al fiecărei grupe prezintă ideile inedite clasei, profesorului; — activitatea frontală: profesorul adresează o întrebare întregii clase. Fiecare formulează răspunsuri scrise pe caiet sau prelucrate mental. După tim pul acordat, repetă întrebarea şi scrie pe tablă toate ideile, una sub cealaltă. Evaluarea: Profesorul solicită pe elevi să aleagă răspunsul, ideile cele mai valoroase. Se optează pentru o idee sau mai multe idei, în funcţie de selectarea realizată de profesorului de istorie. Elevii participanţi la brainstorming se manifestă liber, dacă au convingerea că aici ideea este bună. Această activitate canalizează încrederea în sine a fiecărui elev, încurajează emisia de opinii, judecăţi etc. Intervenţia profesorului este importantă în evitarea blocajelor intelectuale, prin întrebări şi încurajarea formulării altei idei.

12. EXERCIŢIUL
Exerciţiul este o acţiune, o metodă didactică bazată pe acţiunea autentică, prin care elevii efectuează conştient şi repetat acţiuni

mintale, dar şi motrice pentru însuşirea unor conţinuturi, noţiuni, evenimente istorice. Metodă didactică

Activitatea se desfăşoară după reguli acceptate de cei doi factori -profesor. cronologii istorice etc. presupune acte intelectuale interiorizate --cu caracter reversibil asociativ care pot fi regândite. de verificare. -după gradul de intervenţie a profesorului de istorie: exerciţii dirijate. recapitulative. . noţiuni. conţinuturilor istorice. de interesul manifestat de elevi pentru această activitate didactică. Eficienţa este asigurată când operaţiile prevăzute de exerciţii creează condiţiile necesare pentru elevi spre a le utiliza în condiţii noi.. Exersarea este o condiţie esenţială în realizarea obiectivelor metodei prin exerciţii. Tipuri de exerciţii folosite m procesul de predare-învăţare Conţinuturile istorice. conceptelor. de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Gradarea progresivă a exerciţiilor permite elevilor să exerseze conştient operaţiile componente. Diversificarea exerciţiilor în funcţie de conţinuturi. în funcţie de conţinuturi. concepte. Exerciţiile trebuie gradate progresiv. conceptelor. Jocurile didactice sunt pregătite de profesorul de istorie înainte de lecţie. pentru ca operaţiile exersate să fie utilizare în situaţii de învăţare noi. cu scopul fixării şi reactualizării unor cunoştinţe.după funcţiile îndeplinite: exerciţii de iniţiere. şi în acest scop profesorul de istorie trebuie să compună exerciţii cu gradare progresivă în funcţie de conţinuturi. de asociere. combinate în structuri complexe. dar exersarea impune activarea elementelor complexe ale memoriei. asociativ. cunoscându-se faptul că instinctul de activitate prin joc este puternic la anumite vârste. cunoaşterea realităţilor istorice şi dezvoltă capacitatea de a sesiza cauzalitatea evenimentelor. situaţia de învăţare este convertită într-o activitate distractivă. istoria în general oferă variate posibilităţi de aplicare a exerciţiului în procesul de predare-învăţare. de evaluare. dar şi în acte interioare. Activitatea prin joc. este şi o activitate relaxantă. . asigurându-se deprinderi de învăţare în situaţii noi. repetitive. elevi —. de analiză. de exprimare corectă. Exerciţiul trebuie să stimuleze imaginaţia. stimulând inteligenţa. favorizează flexibilitatea gândirii. corective. Tipurile de exerciţii folosite sunt: -după forma de organizare: exerciţii individuale. acţiunilor specifice conţinuturilor istorice. de echipă. frontale. Exerciţiul nu trebuie să se reducă la repetarea mecanică a noţiunilor. capacităţile intelectuale cu caracter reversibil. aplicative. Jocul are un rol important în evocarea noţiunilor. de observare. complexe. particularităţi de vârstă şi individuale. pe lângă capacitatea de a consolida noţiuni. Finalitatea exerciţiilor constă în formarea deprinderilor. operaţii de gândire cu caracter reversibil33. de creaţie. semidirijate şi exerciţii libere.unei îndemânări. structurate. noţiuni şi concepte istorice. Obiectivele operaţionale ale jocurilor trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul lecţiei.

Conţinuturile istorice permit un repertoriu bogat de studiu de caz întâlnit în manualele alternative. este indicat să răspundă un alt elev. punctele respective sunt primite de către prima echipă. Fiecare elev prezintă localităţile istorice sau alte elemente cu conţinut istoric de pe traseul respectiv. regulile de organizare fiind diferite de la o activitate la alta. pentru fiecare noţiune câte un punct etc. Jocul noţiunilor istorice. concursul cu întrebări pe teme istorice. Fiecare elev ales. idei-ancoră etc. caracteristici. Echipa cu cel mai mare punctaj este câştigătoare. elevii cu un grad mare de inteligenţă ridică primii mâna şi sunt puşi să răspundă. Activitatea prin studiu de caz constă în analiza individuală sau colectivă a unui eveniment istoric cu relevanţă deosebită. prin tragere la sorţi sau la indicaţiile profesorului. Jocul noţiunilor istorice este un joc pe echipe. Studiul de caz este des întâlnit în activităţile didactice la istorie. Elevii examinează. o sintagmă. în cazul în care echipa a doua greşeşte denumirea unor noţiuni. implicaţiile şi semnificaţia unor evenimente istorice. Este o situaţie de învăţare care analizează un caz. pe care doreşte ca elevii să şi le amintească. să definească pe scurt noţiunile. . jocuri cu harta mută pentru localizarea unor aşezări istorice. concursul tip Robingo. evenimentele istorice înscrise. sub îndrumarea profesorului. Analiza poate fi orală sau scrisă. noţiunilor şi conceptelor. adună. în activitatea de predare-învăţare a istoriei sunt cunoscute mai multe tipuri de jocuri: jocul denumirilor istorice. consecinţe. este o metodă de instruire şi învăţare activă. îşi formează capacităţi de examinare critică. Elementele cu conţinut istoric sunt indicate pe hartă. după ce au definit noţiunea. Jocul tip Robingo este în esenţă un concurs pe baza unor întrebări care necesită ca răspuns un singur cuvânt. de asemenea. Analiza evenimentului istoric prin studiu de caz vizează cauze. state. evoluţii. în timpul activităţii. imperii etc. Elevii sunt solicitaţi să tragă bileţele şi să explice. Dacă unii nu răspund corect. Evocarea prin joc a unor itinerarii istorice este. compară definiţia lor cu a colegilor care au tras bileţele. Profesorul scrie pe bileţele noţiunile istorice.Elevii sunt organizaţi de profesor în funcţie de joc. selectează. A doua echipă primeşte un număr de puncte. activitatea independentă. iar a doua trebuie să indice denumirea noţiunilor istorice. Există o multitudine de jocuri pe care profesorul de istorie le poate folosi pentru activizarea procesului de predare-învăţare. Enunţurile sunt adresate întregii clase. evoluţia. Prima echipă formulează definiţiile noţiunilor istorice. elevii. Studiul de caz dezvoltă imaginaţia. un procedeu prin care elevii conştientizează lacunele din cunoştinţele lor. stimulează memoria şi conexiunile acesteia. valorifică informaţii. citeşte cu voce tare răspunsul. de a sesiza cauzalitatea. primesc un traseu. care a tras biletul. evenimente etc. iar ceilalţi elevi. Imaginaţia profesorului şi măiestria pedagogică îşi spun cuvântul în procesul de organizare a activităţilor de acest gen. Este o activitate de muncă independentă. Profesorul apreciază răspunsul corect. un timp istoric.

titlul şi planul lecţiei. cauzele lor. :onţinuturilor istorice etc. corectă. scris cu altă culoare a cretei. -nu dictează schiţa fără să fie scrisă pe tablă. Este contraindicat studiul în asalt. fără prescurtări. Intercalarea studiului cu plimbări şi activi tăţi fizice creează posibilităţi optime de lecturare cu randament intelectual maxim. -reprezentările grafice trebuie executate corect. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrul cu cartea pe teme de istorie sau cu manualul de istorie este o activitate independentă de studiu şi investigare. pe parcursul procesului de predare-învăţare. şi distrage atenţia de la activităţile de învăţare. permiţând elevilor o vizualizare de ansamblu a schemei logice pe care profesorul o elaborează pe baza ideilor-ancoră. în funcţie de obiectivele operaţionale. de către profesor în timpul activităţii didactice. conspectului. schiţa trebuie folosită pentru fixarea cunoştinţelor. şi de relaxare. de documentare pentru a înţelege evoluţia unor evenimente istorice. ţinând cont de de conţinuturi şi volumul de cunoştinţe. într-o anumită ordine. prin schema lecţiei şi prin desene. în funcţie de conţinuturi. deoarece folosirea elevilor )entru întreţinerea tablei pe parcursul procesului de predare-învăţare exclude )e elevul respectiv în acel moment de la acţiunile de cunoaştere a noţiunilor. — de formare a deprinderii de a studia.13. analizei. întreţinerea tablei se face de către elevi înainte de începerea orei de isto-ie. sintezei. -se asigură că elevii scriu schiţa lecţiei de pe tablă în caiete. Lecturarea este absolut necesară. — nu acoperă scrisul. Grafia (scrisul pe tablă) trebuie să fie cursivă. recen ziei. lizibilă. -nu se trec pe tablă schiţele şi desenele din manual. sugestiv şi expresiv. PROCEDEE ŞI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR. şi ternenii cheie. consecinţele determinate de cauze şi evoluţii. Profesorul scrie pe tablă. este un model de organizare a caietului de notiţe. 14. . a rezumatului. FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE Tabla. referatului. prin etape de lucru. Sunt necesare câteva recomandări în ceea ce priveşte comportamentul profesorului în elaborarea schiţei lecţiei pe tablă: -rosteşte cu voce tare tot ceea ce scrie pe tablă. nu trebuie făcută „pe sărite". -nu şterge tabla. presupune obiective precise: — de a selecta cele mai importante informaţii istorice şi de a le prelucra sub forma unor planuri de idei. cauze etc. -titlul este subliniat. de asemenea.

74-75.Vezi. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. op. 21.— NOTE — 1. 3. 28. 77. p. Elena Istrate. Cocoş. 2000. cit. 97. Tănasă. . 29. p. Elena Istrate. Ed. Minodora Perovici. Metode de învăţământ. 32. 17. şi Măria Eliza Dulamă. cit. 10. Tânasă. 24.loan Jinga. 23.Măria Eliza Dulamă. loan Cerghit. op. 2000. 12. pp. 25. p.. în acest sens. p.Gh. 31. şcoli normale.Măria Eliza Dulamă. p. 95-96. p. 16.loan Cerghit. 280. 20. 19 „Revista de pedagogie". 91. p.16. cit. 9. cit.loan Jinga. Cluj-Napoca. 84-85. Manual de pedagogie.Gh. p. p. p. op. 280. cit. p. C.loan Jinga. cit.Ibidem. op. 27. 76. 1991. p. cit.Gh. Bucureşti. 174.C. op. p. 6.Ibidem. Tănasă. Elena Istrate.Ibidem. interesante sunt prezentările realizate de N.Didactica generală.Gh. Strategii didactice. 72. Tănasă.loan Jinga. Editura Spiru Haret. Gh. Elena Istrate. p.loan Cerghit. nr. cit. 33. cit. op. Elena Istrate. op. laşi. p. 2. loan Jinga. 191. 103. op. op. p. cit. 74-76. cit. p.loan Jinga. 15. l. op. op. Psihopedagogia. 266.Măria Eliza Dulamă.Gh. 71. op. 1994.Măria Eliza Dulamă. op. pp. 106. 7. pp. 18. 14. p. în acest sens. p. 109. 2 / 1991. cit. E. Editura Spiru Haret. 86. 87-88. p. p. 5. Teodor Mucica. op.Vezi în acest sens Măria Eliza Dulamă.Gh.Apud Ion R. Elena Istrate. Tănasă. cit. 95.loan Jinga. pp. 26. pp. cit. p. Cocoş. op.Măria Eliza Dulamă.Nu există un studiu privind diagramele în procesul de predare-învăţare a istoriei. 11. Metodica predării istoriei. 45. 159. 8.Măria Eliza Dulamă. cit. Ilinca în Didactica geografiei. Elena Istrate. cit.. op. Tănasă. 97.Vezi. Corint. pp. Tănasă.D. 22. Manual pentru clasa a X-a. cit. 13. 274. 280. 270.P. cit. op. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală. cit. p. op. p. op. Clusium. 4. loniţă.174-l80. 81. op. Popa (coordonator). laşi 1996. cit. p.Gh. 82. Strategii didactice. 30.

EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL ISTORIE. Piramida evaluării îndemnă la flexibilitate în procesul evaluării: selecţie CD E rs tn ce _ 3 CO notare măsurare / referenţiere clasare 03 certificare apreciere diagnostic prognostic probare C DC C evaluare securizare formare dezvoltare orientare .X. G. CONSIDERAŢII GENERALE în învăţământ. Berger remarca: „Ceea ce ne îndeamnă pe toţi să ne evaluăm este fap-il că nu mai suntem foarte siguri de ceea ce facem"3.METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE 1. controversate. evaluarea a determinat evoluţii istorice. EVALUAREA ŞI AUTOEVALUAREA CUNOŞTINŢELOR DOBÂNDITE PRIN ACTIVITATEA DE PREDARE-ÎNVĂTARE A ISTORIEI 1. cu resursele utilizate. leterminate de inadecvare şi imprecizie1. loan Jinga onsideră evaluarea un proces de comparare a rezultatelor instructiveduca-ve cu obiectivele planificate. pentru a lua decizii de îmbunătăţire şi perfecţionare.CONSIDERAŢII GENERALE 2.NOTAREA 5.UTILIZAREA TESTELOR 4. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE 3. a eficienţei resurselor pentru compararea rezultatelor cu obiec-vele propuse. Evaluarea este definită printr-un pro-es de măsurare şi apreciere a rezultatelor sistemului de educaţie şi ivăţământ. sau evaluarea resurselor nterioare2.

cunoştinţele şi capacităţile elevilor la o temă de istorie. -itemii trebuie să solicite gândirea. Notarea validează rezultatele elevilor obţinute prin verificare şi apreciere (note. calificativ)6. prin care se formulează standarde sau nivelele cognitive afective şi comportamentale ce trebuie atinse de elevi prin lecţiile de istorie. greşit etc. minim P. . performanţele şi standardul de atins: minimal sau maximal. -numărul lor trebuie stabilit pe baza unei matrici de specificaţii pentru o lecţie. -evaluarea presupune un şir de măsuri pentru optimizarea activităţilor şi domeniilor supuse testării. un capitol sau pentru examene. numărul şi tipul lor depind de profesor. Obiectivul operaţiona Itemi Standarde Performanţa P. maxim Profesorul de istorie consultă programa şcolară pe baza obiectivelor de referinţă şi a activităţilor de învăţare din domeniile urmărite în activitatea didactică. indicatori calitativi şi cantitativi (notă. Verificarea constată volumul şi calitatea cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor. Actul didactic complex se referă la răspunsurile elevilor. apreciere şi notare a rezultatelor procesului instructiv-educativ la istorie o reprezintă obiectivele operaţionale7. aprecierea şi notarea. excelent. -evaluarea mijloacelor de învăţământ. performanţele. transformă obiectivele operaţionale în itemi (întrebări).Evaluarea presupune raportarea rezultatelor obţinute la un ansamblu de criterii specifice domeniului. cri. în acesta privinţă sunt necesare câteva recomandări: — itemii trebuie să fie variaţi ca tip şi grad de dificultate. Formularea standardelor diferenţiate (minimal sau maximal) se poate realiza pentru fiecare lecţie. -evaluarea elevilor. precizând. calificative).) sau cuantificate prin simboluri. pentru luarea unei decizii optime4. apreciate prin judecăţi de valoare (răspunsul este foarte bun. cu ajutorul testului. Această prezentare a conceptelor despre evaluare determină câteva concluzii5: -evaluarea este o activitate desfăşurată pe etape şi în timp. aprecierea este valoarea pe care o reprezintă nivelul. Alegerea itemilor. Operaţiile evaluării sunt: examinarea (verificarea). imaginaţia şi creativitatea. -evaluarea cuprinde domenii şi probleme complexe. Evaluarea la istorie poate fi orientată pe următoarele direcţii: — evaluarea programelor şi a manualelor de istorie. Baza întregii strategii de examinare. Nr.

se alege o proporţie care ebuie să aibă în vedere capacităţile de nivel necesare evaluării. Quinet . Deşi există abordări diferite în ceea ce priveşte tabla de specificaţii sau natricea de specificaţii. Londra c. —Conferinţa şi Convenţia de la Paris . Turcia b. superior) implică o gândire a smilor în funcţie de acestea. —războiul Crimeei. Napoleon al ///-/ea d. E. o atitudine tolerantă faţă de participanţii la revoluţie a avut-o domMoldovei: a.în perioada 1849-l853. Londra b. Ponderea cestor capacităţi de nivel (inferior. Paris b. Paris d. mediu. Dimitrie Ghica d. -problema românească. presupune: —selectarea informaţiilor. are loc Congresul de Pace de la: a. —constituirea matricei de specificaţie în funcţie de tipurile de performanţă jrmărite. considerăm că simplificarea acesteia trebuie să lornească de la trei elemente necesare alcătuirii ei. Performanţele minime admise echivalează cu realizarea unor sarcini de învă-re într-o proporţie de 45-60%. Viena 4. Bulgaria 5. —Congresul de la Paris . Una dintre Puterile favorabile Unirii a fost şi: a. Pe baza acestor idei-ancoră. După 1848. Din numărul de itemi elaboraţi. ministru al Franţei era: s.l. la clasa a Xll-a au în vedere ideile-ancoră: -situaţia Principatelor după revoluţia de la 1848. Mihail Sturza b. la care trebuie adăugată pecificaţia privind numărul de itemi care pot fi elaboraţi pentru fiecare infor-laţie sau conţinut. Pesta d. Cuza în 1859. —formularea subiectelor din conţinutul de evaluat.1858. Walewski b. TEST A. . noţiunilor şi datelor specifice. elaborează itemi variaţi ca tip şi grad de dificultate.dubla alegere a lui Al. care solicită gândirea şi ativitatea. centrul de activitate al emigraţiei române devine oraşul: a. a conţinuturilor. Austria d. Cunoştinţele ce trebuie testate la lecţia Unirea nncipatelor Române .iviarncea de specificaţii. Barbu Ştirbey c.în 1856. Bucureşti c. Palmerston c. problemă europeană. adunările ad-hoc. Prusia c.1856. -lupta românilor pentru Unire.1859. Profesorul trebuie să ă în vedere itemi care pun în evidenţă memorarea. Viena 3. Grigorie Ghica 2. în 1856. Citiţi afirmaţiile de mai jos şi încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect: 1.

... Enumeraţi trei prevederi ale programului „partidei naţionale" din Moldova: a . este aceea a unirii cu fraţii noştri de peste Milcov. a fost numit: a... ne propunem a propaga cu tot zelul unor inimi înfocate ideea unirii naţionale. 4. b... 3. Menţionaţi două motive care au determinat Franţa şi Rusia să susţină Unirea: a.... Alexandru Chica B... Cui aparţine această publicaţie? b... Completaţi spaţiile libere din propoziţiile de mai jos cu informaţia corectă: 1.." a. Caimacam m Ţara Românească.. c. are loc întâlnirea dintre Napoleon al lll-lea şi regina Victoria la..... alegerile pentru adunările ad-hoc au fost falsificate de caimacamul 2.. b...... rezultat al procesului educativ. „Scopul nostru şi simţământul datoriei ne face a lua pana în mână.... Care este principalul obiectiv formulat în text? c. b... Menţionaţi poziţia Rusiei (Imperiului ţarist) faţă de unire şi explicaţi-o. Menţionaţi ce s-a discutat în Adunarea ad-hoc de la laşi.. —capacitatea de aplicare a cunoştinţelor istorice în practică......b c. d.în Moldova... c. Soldaţi necunoscuţi... Conferinţa de la Paris şi Convenţia adoptată.. funcţia de pârcălab de Galaţi era deţinută de ... C. Răspundeţi la cerinţele următoare pe baza textelor de mai jos: 1..." a. —nivelul dezvoltării intelectuale. „Ideea principală. în vederea alegerilor pentru adunările ad-hoc... Nicolae Vogoride d. contextul internaţional.. Realizaţi un eseu cu tema „Marile puteri europene şi problema Unirii Principatelor (1856-l859)" pe baza următorului plan de idei: a. Evaluarea presupune indici care privesc: —volumul cunoştinţelor de istorie......în 1857.. Precizaţi trei organe de presă din Moldova şi Ţara Românească care au susţinut ideea Unirii Principatelor: a.... ideea care predomină într-una şi care ne însufleţeşte pe toţi... Th. c.... căci este timpul să ne întindem mâna unul altuia şi să conlucrăm împreună cu toate puterile noastre unite pentru regeneraţia patriei noastre comune..6.. E. Ba/ş c..Comitetul Central Democratic European avea sediul la .. F... dar entuziasmaţi de amorul patriei. Grigore Ghica b... Congresul de Pace de la Paris.. D. Când au fost create Comitetele Centrale ale Unirii din Principate? b. Precizaţi cum s-au desfăşurat alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Precizaţi ce eveniment internaţional a creat un cadru favorabil luptei pentru Unire.. .în vara anului 1857... 2. 3.

. —interese. —atitudini.—aptitudini.

O primă cerinţă este compararea obiectivelor speci'Storiei cu obiectivele operaţionale ale fiecărei lecţii. -Funcţia de reglare a sistemului are scopul autoevaluării rezultatelor. -Funcţia de prognoză permite. Anunţarea . ea determinând amerea actelor acestui proces. rolul şi destinaţia evaluării. luarea trebuie integrată în procesul de predare-învăţare. fără a deveni o sperietoare.siaoiiesc nivelul. natura relaţiilor dintre predare. valoarea şi cunoştinţele. şi poate permite profesorului crearea unor factori favorizanţi. cât şi în sens larg. apreciere a activităţilor şi rezultatelor pro'sului de învăţământ. Examinarea periodică stimulează procesul cunoaşterii. învăţarea. —Funcţia de diagnoză se referă la rezultate verificate şi interpretate în erite intervale de timp. Evaluarea elevilor este influenţată de factori psihologici.9 Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educativ10 prin funcţiile /aluării11. A doua cerinţă este elimia hazardului în evaluarea conţinuturilor la istorie. determinate de exigenţa valuării8. 2. Trebuie să fie o unitate între iţele obiectivelor şi cerinţele probelor de evaluare. miniteste. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE Performanţele la obiectul istorie sunt determinate de calitatea instruirii. care reprezintă obiectivele. elementele de conduită . calitatea evaluării. nece-ari învăţării atât în sens restrâns. Funcţiile evaluării au o semnificaţie în plan social. cu rol de feedback12. firească. Folosirea itemilor de verificare (răspunsuri nchise sau răspunsuri deschise) permite precizarea standardelor şi perfor-nanţelor atinse sau care trebuie atinse de elevi sub aspectul performanţelor ninimale. sarcinile. Acest lucru se face prin fişe de . îasă ca o sarcină comună. depistează factorii negativi sau pozitivi. Performanţele maximale presupun metode de evaluare complexe. itemi A treia cerinţă se referă la caracterul stimulativ al evaluării. de control. stabilirea nivelului de îgătire şi performanţele în sistem. -Funcţia motivaţională are menirea să conştientizeze şi să motiveze ăţarea. dar şi individual: —Funcţia de constatare. timizării acestora prin demersuri comune ale profesorului şi elevilor. calitatea Daşterii. EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL 'ORIE. Psihologia com-lexă a şcolarului poate genera erori de apreciere.i personalitate în ansamblu. învăţare şi evaluare. prin evaluare.

al unei teme . în funcţie de momentul (arii.1. 1. an şcolar. Tipuri de evaluare după momentul când se efectuează valuarea iniţială a cunoştinţelor de istorie se face la începutul unei etape de ire. ciclu de învăţământ13. după modelul de efectuare şi după scopul acesteia.lor şi formelor de evaluare este o cerinţă care determină succesul şcolar. Evaluarea se diferenţiază după tipuri şi forme. la începutul unui capitol.

efectul de contaminare (note asemănătoare cu notele de la alte obiecte). efectul blând (indulgenţa).). eroarea de generozitate (note mari în comparaţie cu nivelul de cunoştinţe. dorinţa profesorului de istorie de a realiza o distribuire a notelor cât mai aproape de curba lui Gauss. prin examenul de capacitate după clasa a Vlll-a. etapele. Ea indică. semestru. efectul Pygmalion (bazat pe convingerea profesorului că elevul nu poate face faţă cerinţelor de studiu ale istoriei). Evaluarea finală sau sumativă este complexă. La acestea se adaugă eroarea unor profesori care nu ţin cont de obiectivele didactice. pregătire). de progres. an şcolar. curs. etape în desfăşurare etc. sau la sfârşitul anului şcolar. civilizaţii. prevăzute pentru fiecare semestru. cauzele unor evenimente. Obiectivitatea scăzută este determinată. situaţia socială a profesorului au un rol în evaluare. prin teze (lucrări scrise). de factori perturbatori: subaprecierea sau supraaprecierea (efect halo). semestru. capricioşi (în funcţie de dispoziţie) au o obiectivitate scăzută în evaluarea didactică şi în acţiunea de atragere a elevului către studiul istoriei'6. pentru a stabili capacităţile de învăţare ale elevilor la disciplina istorie şi motivaţia pentru conţinuturile predate. unde se situează rezultatele zilnice la obiectul istorie. deoarece reflectă cantitatea şi calitatea cunoştinţelor şi deprinderilor la sfârşitul unei etape. ciclu de învăţământ. datele semnificative şi elementele de referinţă15. calitatea lor. Testele de evaluare iniţiale la obiectul istorie cuprind itemi formaţi din noţiuni. Factorii de personalitate.sau lecţii ce urmează a fi predată14. concepte şi conţinuturi din materia parcursă la acea dată. severi sau indulgenţi. evoluţiile evenimentului istoric. pe tot parcursul instruirii. tendinţa de a acorda note mari sau foarte mici). Profesorul constată cantitatea de noţiuni însuşite în actul predării-învăţării. Sunt recomandate răspunsurile de tip eseu şi rezolvări de probleme (de exemplu: elementele caracteristice ale unei culturi. efectul de contrast (diferenţe mari între note după evaluarea continuă. Itemii cu răspunsuri de tipul da sau nu. Este absolut necesară. nu sunt relevanţi. Se referă la noţiuni şi concepte specifice acestor etape. Modalităţile de evaluare sunt încă controversate. fiind numită şi evaluare continuă sau curentă. Fiecare evaluare finală are un specific determinat de perioada evaluată. pozitiv sau negativ. progresul în procesul cunoaşterii evenimentelor şi noţiunilor istorice. noţiunile istorice specifice. an. Evaluarea pe parcursul predării-învăţării istoriei este formativă. existând evaluări cu obiectivitate scăzută şi evaluări cu grad mare de obiectivitate. Profesorii extremişti. Evaluarea periodică se face după un capitol şi se referă la structurarea informaţiilor şi la nivelul de cunoştinţe la care s-a ajuns după predarea-învăţa-rea lecţiilor respectivului capitol. . pentru a cunoaşte dacă elevii au cunoştinţele necesare învăţării. Evaluarea sumativă se realizează în timpul orelor de recapitulareconsoli-dare-evaluare. şi observă dacă elevii cunosc cauzele. Aceasta reprezintă un barometru pentru profesor şi pentru elevi. ciclu de învăţământ. în procesul evaluării. cu alegere multiplă.

ascultare. Se adaugă şi circumstanţele sociale ale evaluării. dar nu sunt singurele modalităţi de evaluare. distingem: —evaluare punctuală într-un moment al activităţii didactice. care clasează elevii în funcţie de punctaj. criterială. 2. determinate de influenţe. şi teste normative. prin are elevii sunt solicitaţi să facă comparaţie între evenimente istorice. inteze ale unei evoluţii istorice.metode de evaluare practică. pot fi: —evaluare internă: de către profesorul clasei. informarea operativă asupra progreselor realizate în activitatea de predare-învăţare a istoriei determină motivaţia învăţării. . Evaluarea formativă este continuă. -evaluarea formativă după fiecare situaţie de învăţare pentru realizarea de feedback. diferenţiatoare şi selectivă. dar şi întrebări care solicită aport de gândire.Variabilitatea în sistemul de notare reprezintă şi rezultatul unor factori determinaţi de obiectul de învăţământ la care se face evaluarea (aprecierile la matematică sunt mai exacte decât la istorie etc. datelor istorice. Evaluarea orală este limitată după inii cercetători. Sunt formulate întrebări privind memoria. an şcolar. Verificarea ritmică a conţinuturilor istorice. distingem: —metode de evaluare orală. etape. După ritmul evaluării. desfăşurări. auze. noţiunilor. relaţii.2. deoarece vizează secvenţe din lecţie şi numai o parte din elevi. ciclu de învăţământ. Evaluarea orală este o formă particulară a conversaţiei17. După provenienţa evaluatorului. analize. îxaminare. După obiectivul evaluării: -evaluarea predicativă iniţială: la începutul programului de învăţare. —autoevaluarea efectuată de fiecare elev. Itemii de evaluare a noţiunilor şi conţinuturilor de istorie sunt de diferite tipuri. prin situarea elevului în colectivitate. . Profesorul verifică. normativă. timp le gândire. variabile in ceea ce priveşte rezultatele şi capacităţile elevilor. •ormularea întrebărilor. prin chestionare. semestru. date şi fapte istorice. gradul de însuşire i conţinuturilor.). problemelor presupune delimitarea conţinuturilor. —evaluarea continuă pe parcursul activităţii de predareînvăţare. corectivă şi nivelatoare. —evaluarea externă efectuată de profesori din afara şcolii. Evaluarea sumativă a cunoştinţelor de istorie se realizează prin teste terminale. -evaluarea sumativă: profesorul de istorie o realizează după un capitol. deoarece clasează elevii în raport cu altă evaluare. cantitativ şi calitativ. —metode de evaluare scrisă. Tipuri de evaluare după modul de efectuare După modul de efectuare a evaluării. Ea este terminală şi externă proce sului de învăţământ.

. Arta xaminării orale depinde de calităţile didactice ale profesorului de istorie.explicaţii ale cauzelor acestor evoluţii etc.

Ex. Extemporalul se discută în clasă pentru ca elevii să cunoască criteriul de notare. pentru a avea posibilitatea să le compare cu ale colegilor de clasă. Cu ajutorul extemporalelor. Tezele şi lucrările de control trebuie văzute de părinţi. utilizarea cunoştinţelor într-un context nou. frontală.Evaluarea orală prezintă subiectivitate. profesorul de istorie constată capacităţile de sinteză ale elevilor. Ascultarea demonstraţiei de către profesorul de istorie presupune o demonstraţie cu ajutorul hărţii. Subiectele au în vedere capacitatea de analiză şi sinteză.: Din ce cauză a izbucnit războiul? Care sunt cauzele? Care sunt etapele? etc. greşelile făcute. expunerea unui subiect istoric numit de profesor. conform unei programe specifice. sinteze. al documentelor istorice etc. Extemporalul este o lucrare scrisă care verifică conţinuturile. Examinarea situaţiilor-problemă şi a cazurilor create de profesor referitoare la evenimente istorice se poate face şi prin răspunsurile grupelor de elevi participante la un concurs pe teme de istorie. examenele de la sfârşit de ciclu care presupun nivelul de cunoştinţe abilitate la obiectul istorie.). sau evaluarea unui grup de elevi. conştiinciozitatea elevilor. prin ascultarea explicaţiei unui proces istoric sau fenomen istoric (cauze. comparaţii. cu o valoare diferită. Pune în evidenţă capacitatea de sinteză dintr-un volum mare de cunoştinţe istorice. La clasele terminale. Evaluarea scrisă vizează extemporalele. consecinţe etc. Teza este o lucrare semestrială. diferite tipuri de itemi. Acestea cuprind modalităţi de măsurare a progresului realizat în ceea ce priveşte obiectivele studierii istoriei printr-o evaluare scrisă . Lucrarea de control este un procedeu de evaluare a unui capitol. în funcţie de etapele parcurse de învăţământul românesc. interpretarea unor documente istorice la prima vedere. deoarece nu există haremuri controlabile. există evaluare individuală. la istorie numai la anumite clase. UTILIZAREA TESTELOR Testele de cunoştinţe la obiectul istorie sunt diferenţiate după obiectivul prioritar şi scopul testării. prin ascultarea. cu implicarea majorităţii elevilor. După numărul elevilor evaluaţi. Examenul este o evaluare în domeniul cunoştinţelor şi capacităţilor achiziţionate din activitatea didactică la obiectul istorie. eseuri structurate. teza presupune itemi asemănători celor de la examenele de capacitate sau bacalaureat. Există trei moduri de desfăşurare a evaluării orale la istorie: prin chestionarea (întrebări adresate) elevilor. 3. date etc. itemi etc. în media semestrială. Lucrarea de control poate cuprinde un eseu. noţiunile din lecţia de zi. semnătura acestora pe teză fiind o modalitate de urmărire a situaţiei elevului. greşelile fiecărui elev în parte privind unele conţinuturi şi noţiuni istorice. interpretări. lucrările scrise (tezele). Teza este analizată în clasă într-o oră de curs pentru a putea discuta cu elevii performanţele la acest tip de examinare.

Itemul este format dintr-un element independent al lucrării scrise. stabilesc modifi cările realizate prin învăţare. dintr-o unitate de conţinut care trebuie evidenţiată pe baza unei întrebări. Ex. 2. permit concluzii asupra accesibilităţii conţinuturilor. • După obiectivul aplicat prioritar. şi se materializează prin itemi (proba în engleză) care stabilesc cantitatea şi calitatea cunoştinţelor dobândite la istorie. — teste pentru acordarea de note şi calificative (cuantificare). două câte două. distingem: — teste de diagnoză. —teste de sinteză. dar depind de judecăţile evaluatorului. cerând asocierea unor elemente. . Cu ajutorul lor. Testul cuprinde itemi variaţi ca mod de formulare. Notele (punctajul) nu se trec în catalog. itemii (întrebările de evaluare) se împart în: 1. după criteriul obiectivitătii: -itemi obiectivi. din ..Itemi cu răspunsuri închise. După modul de construire a răspunsurilor. Itemul ca unitate de conţinut este format dintr-o întrebare. -teste de prognoză. pentru orientarea elevilor spre anumite domenii şcolare şi profesionale. ciclului şcolar.. care evaluează comportamente şi cunoştinţe la un moment dat. -itemi subiectivi care pun în evidenţă capacitatea de analiză şi sinteză a elevului. şi itemi de aşezare în ordine logică a unor elemente de conţinut. problemă sau sarcină de efectuat. Tipuri de itemi folosiţi în evaluare la obiectul istorie. printr-o problemă sau sarcină de efectuat. Sunt teste de constatare care reflectă eficienţa procesului de predare asupra învăţării. se aplică la sfârşitul semestrului sau anului şcolar. —teste de progres: evaluează anumite teme şi capitole. • După scopul testării. pentru ierarhizarea elevilor la exa mene.teste de plasament pentru repartizarea elevilor în grupe omogene sau relativ omogene. Testele sunt numite şi teste-grilă. identifică erori. cu punctajul pentru fiecare item. olimpiade. cuprinzând întrebări sau propoziţii cu două sau mai multe variante de răspuns. care cuprinde punctaje pentru fiecare element esenţial din conţinutul evaluat. obiectivă. distingem: —teste de sondaj iniţial la începutul trimestrului. anului.frontală. Baremul este o grilă de evaluare. profesorul de istorie evaluează însuşirea materiei din perioada respectivă. care prezintă între ele o relaţie oarecare. -teste de ierarhizare (docimologice).Itemi de discriminare binară cu două variante de răspuns. lacune.. deoarece cuprind o grilă de evaluare şi un barem.: Capitala Egiptului este .

Bătălia dintre Ştefan cel mare şi Matei Corvin a avut loc la: a) Baia. b) 1331. sublini ază sau încercuieşte varianta aleasă. corect/greşit. da/nu. încercuiţi răspun sul corect.care elevul alege răspunsul corect. c) 1329. Bătălia de la Posada a avut loc în: a) 1330. după formula adevărat/fals. . Ex: Pentru clasa a Vlll-a. b) Podul înalt.

Diploma cavalerilor ioaniţi B. Itemi de completare a unor propoziţii lăsate neterminate: Ex. Mircea cel Bătrân 2.: Ordonaţi cronologic evenimentele: a)luptele de la Mărăşti. 2. Bogdan 4. Primul rege al tuturor românilor a fost Carol I.Itemi de asociere care presupun asocierea unor elemente de conţinut două câte două.Itemi de prezentare grafică: Ex. 2) Jena. 9. 4. Ex. 8. c)România declară război Austro-Ungariei. Brăila.: A. Cel mai viteaz şi cel mai ager dintre principii străini E.: . Subliniaţi răspunsul corect: Bătălia Naţiunilor a avut loc la: 1) Waterloo. Ex. Cronica pictată de la Viena D.Itemi de răspunsuri deschise care presupun formularea răspunsurilor de către elevi. în virtutea căreia acesta adoptă legile statului român.Itemi de completare a lacunelor: Ex.. un singur răspuns. Elevul trebuie să indice. existau cetăţi la: 1.c) Vaslui. Cronica lui loan de Târnave C. Giurgiu. 6. Sunt întrebări cu mai multe variante de răspuns. pentru fiecare element din stânga coloanei elementul corespondent din dreapta.. Grupele de elemente speci fice istoriei sunt aşezate în două coloane.: încercuiţi răspunsul corect: Pe Dunăre. deoarece un număr mai mare determină răspunsuri la întâmplare. Vlad Ţepeş 1. con form Constituţiei din 1923. 3) Paris. pe care elevii trebuie să le ordoneze. sau nici un răspuns. da/nu. Povestiri slavone 5. Experienţa didactică a demonstrat că numărul ideal de perechi este între 5 şi 7. 3.: Putere deţinută de Parlament. 7.Itemi de clasificare care presupun clasificarea răspunsurilor după anu mite elemente. Litovoi 5.: Reprezentaţi grafic etapele evoluţiei statului egiptean.Itemi de discriminare multiplă. b)Tratatul de alianţă cu Antanta. Ex. Itemi de aşezare în ordine logică. prin linii sau prin numere. Basarab 3. între acestea existând o relaţie. enu merate la întâmplare. 3. presupun elemente de conţinut. Chilia. în epoca lui Mircea cel Bătrân. Mărăşeşti şi Oituz. din care corecte pot fi mai multe răspunsuri. Corect/greşit. 10.

Principiul Constituţiei din 1923 prin care se asigură accesul cetăţenilor români la acti vităţile şi funcţiile publice este .: Descrieţi după diapozitiv Marele zid chinezesc.. 14.Itemi de descriere.: Sunt întrebări care facilitează analiza de caz.: Din ce cauză a avut loc revoluţia de la 1848? 12. 11.. harta..Completaţi spaţiile libere cu informaţiile istorice corespunzătoare. 13.Itemi de explorare: Ex. .Itemi de interpretare a unui document grafic.. Ex.: Interpretaţi docu mentul.Itemi de analiză de caz: Ex. Ex.

mod de rezolvare. Subiectele sunt comunicate oral sau scrise pe tablă. — de ierarhizare a elevilor. Corectarea lucrărilor se face după baremul de corectare. lizeazâ hărţi istorice.Lucrările scrise (teza) sunt precedate de lecţii recapitulative. -evaluarea calităţii cunoştinţelor în funcţie de interpretarea fenomenelor orice. Elevii sunt informaţi despre subiecte. temeinică prepune din partea elevului o expunere sistematică. Se poate folosi şi metoda autoevaluării de către elevi. Drintr-o ierarhizare a notelor şi a categoriilor de note. -de reglare a procesului de predare-învăţare. deoarece validează activitatea desfăşurată de profesor şi elevi. 4. însuşirea logică. grafice. de afirmare. Data tezei se stabileşte de comun acord de profesor şi elevi. stimulează motivaţia învăţării. interpretează documente. în funcţie de biblioafia recomandată şi activitatea de predare-învăţare. conţinuturi. la întrebările resate de profesorul de istorie. -de control. printr-o notare obiectivă. . atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: -evaluarea cantităţii cunoştinţelor dobândite este realizată în concormţă cu cantitatea de cunoştinţe prevăzută de programe: noţiuni. copiile xerox sunt distribuite elevilor. -de recompensare. de capacitatea de a face raţionamente şi mparaţii între evenimente şi conţinuturi. Lecţiile recapitulative cuprind sinteze despre evenimente şi noţiuni. Aprecierea nivelului învăţării se face prin aspecte pozitive şi negative. de sintetizarea conţinuturilor. NOTAREA Notarea este o etichetă sau un simbol18. sistemul de apreciere şi notare. -de măsurare a progresului învăţării. -de stresare a elevului. un produs al învăţării după o jude-. concepte. precisă. spiritul de observaţie şi spiritul critic sunt sesizate de proor în activitatea de evaluare. clară. obiectivele operaţionale.ată de valoare. -evaluarea performanţelor intelectuale. folosinduse baremul. în urma unui proces de evaluare. scade posibilitatea de a greşi la o nouă lucrare a elevilor. imaginaţia. Funcţiile notării sunt: -de informare a elevilor şi părinţilor asupra nivelului de pregătire şcolară. Autocorectarea are efecte formative. Dacă aplicăm un test. -de orientare şcolară şi profesională. Greşelile tipice şi observaţiile vor fi discutate cu clasa în ora de analiză a tezei. atunci când elevii răspund la întrebările orale. obleme de atins. O notare este obiectivă. Creatiîtea.

terialele istorice. .realizează studii de -evaluarea deprinderilor practice de a utiliza materialele cartografice. de a face eseuri pe o temă dată de profesor.

chiar pentru acelaşi profesor în momente diferite. notat. remarca Andre de Peretti. înţeleg manifestările lor. Aceste aspecte ne îndeamnă spre o diversificare rezonabilă a practicilor de evalure. „Au fost de fiecare dată note diferite". gradul de partici pare (spontan sau lent). fiind determinată de efecte perturbatorii. Profesorii indiferenţi faţă de note demonstrează neimplicarea lor în procesul de predare-învăţare. Profesorii exigenţi utilizează întreaga scară de notare. METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ. poate fi observată originalitatea răspunsului.-evaluarea greşelilor de conţinut. Un elev slab este stimulat cu o notă mai mare. fără absolutizarea unora sau neglijarea altora. determinate de faptul că elevul este cunoscut. când profesorul prezice nota sau se află sub o anumită impresie despre elev. Notele sunt determinate de gradul de exigenţă sau comportamentul docimologic al profesorului de istorie. sub aspect afectiv. îi ajută să depăşescă momentele dificile din activitatea de predare-învăţare-evalure. bună sau rea. -efectul tipului de evaluator (profesor). 5. -efectul Pygmalion sau oedipian. şi în modul de exprimare. dar şi pe cea a notelor. Gradul de exigenţă influenţează notarea. determinat de tendinţa profesorului de a compara rezultatele elevilor. Cercetarea realizată pe 15 lucrări scrise la compunerile de istorie a evidenţiat acest fapt: lucrările aveau aceleaşi note (medie). pornindu-se de la comparaţia cu răspunsurile unor elevi foarte buni.. întocmit pe baza . O multitudine de fenomene alterează constanta notelor în unele din situaţii. sau i se acordă o notă mai mică. -evaluarea orginalităţii: prin eseuri. noţiuni şi timp istoric în lucrările scrise. interpretarea de docu mente istorice. Notarea este influenţată de tipul de evaluator/examinator. provine din clasa la care profesorul este diriginte etc. Profesorii indulgenţi dau note mari şi favorizează inactivitatea la clasă. -efectul de contrast. cum sunt: -efectul halo: notare sub impresia notelor de la alte discipline. când notarea este influenţată în primul rând de nivelul clasei. Profesorii autoritari îndepărtează pe elevi de disciplina istorie. -efectul de nivel. al şcolii şi nu se iau ca punct de referinţă standardele de performanţă. studiu de caz. Experienţele efectuate în Franţa au demonstrat inconsecvenţa celor care au examinat. Notarea poate fi subiectivă. a simpatiei şi antipatiei. Examinatorii optimişti sunt aceia care nu au uitat faptul că au fost şi ei elevi. Lucrările au fost corectate succesiv de două rânduri de examinatori.

cuprinde analiza cauzală. . o cercetare pe teren. într-un interval de timp scurt dacă este cazul. implică o cercetare a unor materiale bibliografice şi de arhivă. cronologică a unui eveniment istoric.unei teme sugerate de profesor sau elev. noţiuni specifice.

cit. f. op. Fundamente ale psihologiei şcolare. 10. 9.Gh.Andre de Peretti. 322. op.Măria Eliza Dulamă. cit. — identificarea surselor istorice. cit.. cit. mod de prezentare. p.Ibidem. 16.Ibidem. Aurelia Turcu. 13. cit. 199.. — alegerea variantei soluţiei optime. op. 11.Gh.. 5. evenimente din istoria locală. recenzii ale unor cărţi istorice. 18. 322. Tănasă. 6. passim. Elena Istrate.cercetarea propriu-zisă. — realizarea materialelor şi a proiectului. p. p. cit. 8. op. 53-54. 196. 126. . într-un an şcolar. — NOTE — 1. op. p. op. 7. p. p. 209. p.Filimon Turcu. 198. pp. op. . cercetarea în ansamblu. p. p. -proiectarea unei variante sau a mai multor variante de rezolvare a obiec tivelor propuse. op. Portofoliul cuprinde: — texte de cunoştinţe istorice. -prelucrarea datelor.Ibidem. 15. 198. capacitatea de a duce la bun sfârşit studiul unei probleme indicate de profesor.referate pe teme de istorie. 12. fiecare cu obiectivele sale-programarea etapelor de lucru.loan Jinga. cit.Ibidem. p. 197. 14. op. 199. 322. Portofoliile permit evaluarea de către profesor a capacităţilor de documentare şi informare. -constituirea grupelor de lucru din 3-5 membri. Editura ALL. ..Măria Eliza Dulamă.Andre de Peretti. Portofoliul cuprinde materiale elaborate de elev pe teme de istorie. op. p.loan Jinga. diagrame. prezentarea unor monumente istorice etc. 3. Bucureşti.loan Jinga. p. Proiectele pe teme istorice vizează: culturi arheologice zonale. originalitatea). . p. p. Elena Istrate.Etapele realizării unui proiect cu conţinuturi istorice: -alegerea subiectului sau a temei: ziare studenţeşti în judeţul. hărţi. -eseuri.. pe parcursul unui ciclu de învăţământ. p. cit. Tănasă. 345. poster. Ion Negreţ. op.loan Jinga. Manual de pedagogie. 194.Ibidem. cit.a. 2. Ion Negreţ.Măria Eliza Dulamă. 115.evaluarea rezultatelor (mod de lucru. cit.. 17. 4. 195. Strategii didactice. rezumate.Măria Eliza Dulamă. cit. p. 322.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful