P. 1
Stefan Paun - Didactica Istoriei

Stefan Paun - Didactica Istoriei

|Views: 4,029|Likes:
Опубликованluckas

More info:

Published by: luckas on Aug 02, 2011
Авторские права:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/05/2013

pdf

text

original

DIDACTICA ISTORIEI

Redactori: Daniel Focşa, Sorin Teodorescu Tehnoredactare computerizată: Cristina Bucuroiu, Corina Roncea Coperta: Walter Riess
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PĂUN, ŞTEFAN Didactica istoriei / Ştefan Păun. - Bucureşti: Corint, 2007

ISBN: 978-973-l35-050-9 371.3:93:373.3+373.5

Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii CORINT, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT. ISBN: 978-973-l35-050-9 Editura CORINT Redacţia şi administraţia: Str. Mihai Eminescu nr. 54 A, sector 1, Bucureşti Tel/fax: 319.47.97; 319.47.99; 319.48.15; 319.48.20 Difuzare: Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti Tel: 319.88.22; 319.88.33; 319.88.77. Fax: 319.88.66 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazin virtual: www.edituracorint.ro

Format: 16/70x100 Coli tipo: 11 Tipărit la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi, Str. l Decembrie 23 Tel./Fax: 0236492587

Ştefan P Ă U N

D ID A C T IC A

CORINT
Bucureşti, 2007

CUPRINS
I. Didactica generală şi didactica istoriei / 7

1.Consideraţii generale / 7 2.Caracterul ştiinţific al istoriei / 14 3.Istoria în şcoala românească / 16 4.Preocupări pentru predarea-învăţarea istoriei / 18 Note / 21
II. Abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei / 24

1. Obiectivele generale ale educaţiei / 24 11.Achiziţionarea cunoştinţelor / 24 12.Formarea gândirii istorice / 25 13.Formarea capacităţilor practice / 26 14.Formarea capacităţilor şi a trăsăturilor psihice complexe / 26 2. Obiectivele operaţionale / 28 21.Consideraţii generale / 28 22.Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie / 29 23.Criterii de operaţionalizare a obiectivelor/ 30 24. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor / 32 25.Taxonomia lui B.S. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie / 40 26.Funcţiile obiectivelor operaţionale / 48 Note / 50
III. Conţinutul învăţământului istoric / 51

1.Consideraţii generale / 51 2.Factorii care determină structurarea, stabilirea, înţelegerea şi ierarhizarea învăţământului istoric în şcoala românească / 53 21.Scopul general al educaţiei / 54 22.Explozia informaţională / 54 23.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) / 55 24.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ / 56 25.Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate / 58 26.Nivelul de abordare a conţinuturilor / 59 27.Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic / 60 3. Conţinutul învăţământului istoric — transpunerea lui în planul de învăţământ, programe şi manuale şcolare / 62 31.Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru manualele de istorie / 62 32.Istoria şi planul de învăţământ / 62 33.Programele şcolare de istorie / 62 34.Manualele alternative / 64 Note / 67
IV. Aplicarea principiilor didactice şi a principiilor istorice în predarea-învăţarea istoriei / 68

1. Principiile didactice — importanţa lor în predarea-învăţarea istoriei / 68

Activităţi didactice din şcoală /105 11.Proiectarea lecţiei de istorie /108 16. Forme de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice /105 1.Principiul încadrării în timp / 80 22.Diversificarea metodologiei didactice la obiectul istorie /118 3. Activităţile didactice extraşcolare / 113 Note/114 VIII.Consideraţii generale / 99 2.Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare / 108 15.Sala de clasă şi cabinetul de istorie.Principiul repartiţiei spaţiale / 81 23.Amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare /119 4.Calculatorul electronic şi istoria / 110 19.Clasificarea mijloacelor de învăţământ / 101 4.Principiul legării teoriei de practică / 80 2.Lecţia de istorie — tipuri şi categorii / 105 12.Consideraţii generale / 115 2.Profesorul de istorie / 87 2.Principiul psiho-genetic.Consultaţiile didactice/109 17.Principiul structuralismului / 84 25.Principiul diversităţii / 85 Note / 86 11.Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie /107 13. Binomul educaţional: profesorul şi elevul / 87 1.Principiul cauzalităţii / 82 24.Clasificarea (taxonomiile) metodelor de instruire şi autoinstruire utilizate în predarea-învăţarea istoriei /119 . Metode de instruire şi autoinstruire utilizate în activităţile didactice la obiectul istorie /115 1.Elevul/95 Note / 98 VI. Activitatea didactică şi principiile istoriei / 80 21.Principiul învăţăm prin acţiune / 70 13.Principiul integrării funcţionale / 84 26.16.Proiectul activităţilor semestriale /107 14.Funcţiile mijloacelor de învăţământ / 99 3.Integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţiile de istorie / 102 5 Prezentarea unor mijloace de învăţământ /103 Note/104 VII.Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare / 74 14. spaţii necesare activităţii didactice / 111 2.Principiul învăţării temeinice / 76 15. Mijloace de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 99 1.Cercul de istorie/110 18.Principiul cunoaşterii sistemice / 77 V. Stimularea şi accelerarea stadială a inteligenţei / 69 12.

Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice /147 44.5.Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei /135 58. Modernizarea metodelor de instruire cu rol pasiv al elevului / 123 51.Consideraţii generale / 164 2.Metode alternative de evaluare / 175 Note/176 .Demonstraţiile figurative / 145 43.Observarea /150 6. Conversaţia/138 11.Procedee şi instrumente cu rol complementar.Discuţia /142 3.Descrierea /129 54.Conversaţia euristică / 141 2.Notarea/174 5.Instruirea programată /156 10.Exerciţiul/159 13. Evalu area şi autoevalu area cun oştinţelor d ob ând ite prin activitatea de pred are-îv ă ta re a isto rie i /1 6 4 n 1.Folosirea tablei şi a caietului de notiţe / 162 Note/163 X .învăţarea prin descoperire / 154 9.Modelarea/157 11.Limitele metodelor expozitive /135 57.Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale /148 5.Utilizarea testelor /171 4.Expunerea sistematică a cunoştinţelor/ 124 52. Cerinţe psihopedagogice /168 3. M e to d e cu ro l se m iactiv şi activ în p ro ce su l d e p re d are -în v ă ja re / 138 1.Demonstraţia /143 41.Explicaţia/ 130 55.Conversaţia catehetică /140 12.Problematizarea / 151 7.Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive /135 Note/136 IX.Povestirea/ 128 53.Demonstraţiile logice /144 42.Comparaţia /154 8. Prelegerea/132 56.Evaluarea performanţelor şcolare la obiectul istorie.Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor/ 148 45.Dezbaterea/142 4. utilizate în predarea-învăţarea istoriei / 162 14.Evocarea prin brainstorming / 158 12.

ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 4. Este o ştiinţă care alternează teoria cu practica. DIDACTICA GENERALĂ ŞI DIDACTICA ISTORIEI 1. fiind strâns legată de diferitele discipline de învăţământ5.PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1. Ea este orientată. învăţarea sau asimilarea cunoştinţelor este posibilă numai prin parcurgerea anumitor trepte. Herbart este considerat un pionier al acestei discipline.CONSIDERAŢII GENERALE 2. Delimitarea acestui concept de pedagogie o realizează l. asupra naturii cunoştinţelor şcolare şi a modalităţilor de transmitere a acestora. în lucrarea Didactica magna2. Didactica este o disciplină ştiinţifică ce urmăreşte optimizarea procesului de predare-învăţare4.I. Herbart 3 (1776-l841). prezintă imagini de ansamblu asupra procesului de învăţământ din punctul de vedere al principiilor şi conţinutului. teoria cunoaşterii şi comunicării. în concepţia lui Comenius. în lucrarea Didactica în şcoală enunţa câteva idei de bază: educaţia nu este posibilă fără instrucţie. deoarece procesul de învăţământ constituie. al formelor de organizare şi de evaluare. Este cunoscut din antichitate şi constituie principalul element al acţiunii de instruire a tinerilor. psihologie. în primul rând. al obiectivelor. Din aceste puncte de vedere. Dezvoltarea pedagogiei a dus la introducerea noţiunii de didactică în sistemul conceptelor care ţin de acest domeniu. Didactica. Primul pas în acest sens s-a datorat lui Comenius1 care. era strâns legată de pedagogie. didactica îşi afirmă tot mai mult specificul faţă de pedagogie ca şi faţă de metodologie. prin acumulările teoretice şi experimentale în abordarea obiectivelor de învăţământ. Conceptul se referea în acelaşi timp atât la educaţie.F. în concepţia sa.CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI 3. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul „didactică" provine din cuvântul grecesc didaskein care înseamnă „a învăţa pe alţii". învăţarea depinde de predare şi de condiţiile în care se realizează aceasta. modelele de realizare . considera didactica „arta universală de a învăţa pe toţi totul". în evoluţia conceptului. a căpătat tot mai mult înţelesul de ştiinţă sau teorie a procesului de învăţământ. tehnicilor şi procedeelor de predare-învăţare. Prin sintetizarea datelor proprii. întrucât vizează achiziţia de cunoştinţe. Didactica generală este o teorie care elaborează bazele teoretice necesare organizării şi conducerii procesului de învăţământ. cât şi la învăţământ şi avea drept scop formarea omului în general. aceasta din urmă având ca obiect studiul metodelor. formarea de deprinderi. a noţiunilor şi conţinuturilor cu semnificaţie pedagogică preluate din sociologie. obiectul didacticii. Didactica. educarea lui în spiritul unor cunoştinţe multiple.

Principiile predării istoriei în şcoală au în vedere interferenţa dintre principiile didactice şi principiile istorice. Aceasta se realizează prin conţinutul istoric al învăţământului transpus în planul de învăţământ. în general. . totodată. Din aceste considerente. înainte de a trece la al doilea element al didacticii istoriei -. •obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare. Didactica istoriei este orientată spre natura cunoştinţelor şcolare şi spre modalităţile de transmitere a acestora. •principiile predării istoriei în şcoală. în prezent o nouă didactică şi-a creat drum şi s-a dezvoltat . modalităţile de realizare în procesul de învăţare proiectat de profesor. de asemenea. didactica. principiile şi mijloacele învăţării acesteia pun în evidenţă aceste caracteristici.didactica metodelor active şi participative — „în care elevul nu mai este simplu receptor de informaţie.şi de organizare a predării în mod diferenţiat. şi didactica istoriei în special se ocupă de trei componente esenţiale: •organizarea învăţământului istoric în şcoala românească. întrun fel sau altul. dar. ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii"8. Ea este. Realizarea obiectivelor educaţionale prin aplicarea principiilor didacticii generale la specificul didacticii istorice diferenţiază. reprezintă şi acţiunea întreprinsă de profesor pentru a asigura o predare-învăţare eficiente. •conţinutul învăţării. învăţămintele şi atitudinile pozitive care se formează prin conţinuturile şi noţiunile istorice. programe şi manuale şcolare. ştiinţă normativă. disciplina pedagogică ce abordează. formativă. Didactica aplică şi perfecţionează domeniile urmărite de activitatea didactică. •metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare a acestei discipline. având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de predare-învăţare-evaluare. obiectivele acestei activităţi. Explicaţiile date evenimentelor istorice. organizării şi desfăşurării procesului de predare-învăţare7. didactica istoriei de metodica predării istoriei. principiile didactice stau la baza proiectării. în plan ştiinţific. Organizarea şi conţinutul învăţământului istoric în şcoala românească constituie un obiectiv al didacticii istorice.metodele folosite de profesor în procesul de predare-învăţare —. didactica poate fi împărţită în didactica tradiţională şi didactica modernă. Teze fundamentale sau norme generale. Pornindu-se de la această concepţie. Metodica predării-învăţării istoriei este ştiinţă explicativă. de formare a personalităţii elevului prin procesul de instruire. concepţii izvorâte din practica pedagogică privind multiplele probleme ale perfecţionării predării-învăţării istoriei în şcoală6. avându-se în vedere realizarea: •obiectivelor generale ale studiului istoriei. în acelaşi timp. este necesar să punctăm orientările din pedagogia contemporană în ceea ce priveşte conceptul de „didactică".

percepţia specifică didacticii tradiţionale fiind un moment al acţiunii. Conceptul predare-învăţare este rezultatul interacţiunii dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. experienţa la clasă a profesorilor au impus şi impun tot mai mult didactica modernă. pe cultivarea creativităţii. Fazele procesului instructiv-educativ au în vedere9: . Finalizarea învăţării presupune dobândirea de deprinderi şi abilităţi care permit cunoaşterea realităţii (a adevărului istoric) prin: -activarea în mod corelat a imaginaţiei proprii şi a operaţiilor gândirii. pune în centrul atenţiei îmbinarea învăţării cu cercetarea şi cunoaşterea10. —fixarea în memorie. în pedagogia contemporană se vorbeşte de pluralismul metodelor de învăţământ. Acţiunea didactică trebuie să pornească de la metodele activparticipative care implică elevul în procesul de predare-învăţare.Didactica tradiţională considera: -percepţia drept sursa cunoştinţelor. datorită succesiunii de faze ale procesului de învăţământ. — evaluarea şi consolidarea cunoştinţelor. care . Cercetările pedagogice. sub îndrumarea profesorului.condensarea informaţiei în noţiuni şi principii. Această succesiune de faze sau etape sunt determinate de: — conţinutul ce se învaţă. pe primul plan fiind cunoaşterea realităţii prin efort propriu. bazată pe implicarea elevului în procesul predare-învăţare. Didactica modernă consideră: -acţiunea externă sau mintală drept sursa cunoştinţelor. . Activitatea de instruire din şcoală este o activitate procesuală. -conceptele noi aduse în discuţie. —receptarea materialului de către elev. Didactica modernă pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. un proces care presupune acţiuni ale elevilor pentru însuşirea de deprinderi şi cunoştinţe. a instru mentelor de muncă intelectuală. -cunoaşterea drept un act de copiere a realităţii. -elevul drept obiect al educaţiei şi receptor de informaţii. Şcoala tradiţională limita procesul instructiv doar la transmiterea de informaţii. Din aceste considerente. -transmiterea de cunoştinţe structurate drept obiectiv prioritar.integrarea mijloacelor de învăţământ. -particularităţile clasei. -elevul drept subiect al educaţiei. -utilizarea metodelor de analiză şi descoperire a informaţiilor.

dar şi depăşirea stării colectiviste care exclude competiţia. Centrarea metodelor de învăţământ pe cel ce învaţă presupune cooperarea cu elevul pentru a defini anumite obiective. societatea închisă constituie un model care prin tiparul rigid impus în învăţământ şi în cultură este incompatibil cu societatea democratică. studiat în şcoală. Din aceste considerente. în sensul acumulării unor cunoştinţe despre trecut. Interdependenţa dintre didactica istoriei. -explicarea evenimentelor istorice. Modelul psihologic este determinat de proiectul social pe termen lung elaborat din aceste perspective pentru formarea convingerilor şi sentimentelor politico-morale hotărâtoare pentru conduita în comunitate. Aceste obiective sunt: -achiziţia unui sistem de cunoştinţe istorice. Conceptul predare-învăţare presupune tehnologii. operaţii şi realităţi care vor genera cultura şi cunoştinţele. Interferenţa dintre practică şi tehnici de învăţare poate dezvolta o pedagogie constructivă după o formulă celebră: „Şcoală pentru viaţă şi prin viaţă"1: . la schimbarea mentalităţilor. cultura generală nu se poate realiza fără o cultură istorică. Aprecierea critică a proceselor şi situaţiilor de învăţare determină diferenţieri şi acţiuni necesare între ştiinţa istorică şi didactica istoriei. Didactica istoriei contribuie la stabilirea raporturilor dintre cultura generală şi cultura istorică. pedagogie şi alte ştiinţe este evidenţiată de figura din pagina următoare. Obiectivele istoriei ca ştiinţă sunt valabile. societate. epoci. şi pentru obiectul de învăţământ istorie. -formarea capacităţilor practice.presupune o gamă largă de metode de învăţare şi de demersuri pedagogice sau de abordări didactice11. -formarea capacităţilor intelectuale. Manualele alternative de istorie oferă această posibilitate prin conţinuturi. evenimente istorice. prin tehnicile diferite de abordare a conţinuturilor prevăzute de programa şcolară. pentru a alege anumite conţinuturi. societăţi etc. -formarea unei gândiri istorice. într-o anumită măsură. în stabilirea obiectivelor generale ale istoriei trebuie să se ţină seama de cele două tipuri de societăţi cunoscute în evoluţia istoriei: societatea închisă şi societatea deschisă. Societatea deschisă permite nu numai autoevaluarea. pentru a adopta anumite tehnici12. -formarea atitudinilor pozitive. Reticentă la nou. -formarea capacităţilor şi trăsăturilor psihice complexe. Adaptarea obiectivului educaţional la cerinţele sociale presupune cunoaşterea diferitelor perioade (modele.) pe care le-a parcurs omenirea. Obiectivele generale de mai sus realizează trei obiective majore: — reconstituirea trecutului.

Politica şcolară actuală şi de perspectivă porneşte de la scopurile generale ale educaţiei în care idealul pedagogic reprezintă o sinteză între idealul social şi idealul psihologic14. istoria a avut şi are un loc aparte.Filosofie socială Filosofia istoriei Pedagogie Ş t i i n ţ a i s t o r i e i Teoria comunic ării Psihologi e Sociologie Didactic a istoriei Metodolog ie Episte molog ie Integrarea didacticii istoriei şi legăturile acesteia cu alte ştiinţe în sistemul de învăţământ. Din perspectiva .

bazate pe valorile democraţiei. scopurile generale ale educaţiei vizează dezvoltarea unei societăţi deschise. prin valenţele educative ale obiectului istorie cuprins în planurile de învăţământ. care au elemente definitorii şi interacţiuni în funcţie de acţiuni şi operaţii practice15. fiecare paradigmă cu dominante. . diferenţiate în 8 paradigme.idealului social urmărit. Aceste valori sunt propagate de istorie prin conţinuturile programelor şcolare. Practica pedagogică a generat clase de metode de învăţământ şi învăţare.

după E. după C. con-:?=• pedag. după MAKARENKO şi PISTRAK auto-organ cooperare şcolară Expresii § k pedag. prin 7 grupuri mici rod pers. pedag. situaţiilor diferenţia producţi de experimente ei şi descoperiri l (DEWEY) pedag. cu yoga nondirectivă R ep rezen tă r i pedagogie interculturală pedag. după LAZANOV \sugestopedie pedag.. metode interogative prin proiecte (P. după COUSINET .I. ân d tul u ui p pr ă og SKIN ra ER ma pedag. ROGERS pro-file pedag. pedagogia pedag. d 'înv a ăţ g ă m . pedag. tradiţională pedag.) autonome pedag. s . învăţăm.A. pentru obiective D E \ p e pedag. muncii (C. p pedag.Reprezentări pedag. anga-mutual jamentului social •funcţională total ' pedag. Cordon pedag.O (ordinator pedag. după analiza tranzacţiona lă pedag.D. centrelor de documentare pedag.E. MONTESSORI O p e r a ţ ii ^ \ pe p da e g. negociată \ pedag.. pedagogia pedag. t prin behavi oristă fişe Cu no şti nţ e Tehn ologi a Gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt diagrame (după Andre de Peretti) Această prezentare este necesară spre a pune în evidenţă multitudinea metodelor şi demersurilor pe care le are la dispoziţie profesorul pentru realizarea obiectivelor educaţionale prin .A. pedag.

Didactica istoriei are obligaţia de a prelua experienţele tradiţionale. gruparea metodelor în pedagogie în jurul a opt paradigme demonstrează necesitatea unei libertăţi în alegerea metodelor pedagogice. am putea spune. ştiinţa comunicării. de a cunoaşte metodele pedagogice şi interferenţele lor. . deoarece îi sunt specifice elemente importante care sunt rezultatul interacţiunilor dintre componentele triunghiului didactic: profesor. prin optimizarea procesului de predareînvăţare a conţinuturilor specifice.predarea istoriei. este o disciplină ştiinţifică. cunoştinţe. această disciplină sintetizează toate datele proprii. geografie etc. Didactica istoriei. dar şi datele cu semnificaţie pedagogică ale altor ştiinţe (sociologie. o ştiinţă aparte. elev.). De altfel. De asemenea.

-stimularea învăţării şi creaţiei pedagogice. . care îi conferă caracterul de ştiinţă cu precădere formativă. contribuie la fomarea şi perfecţionarea procesului didactic prin: . Datorită metodelor prezentate şi testelor de evaluare. ştiinţifică a învăţării. prin elaborarea de standarde şi condiţii necesare atingerii unui anumit nivel de cunoştinţe şi deprinderi. Didactica istoriei este o ştiinţă prescriptivă prin regulile emise pentru eficientizarea procesului de predare-învăţare. de modelare a personalităţii elevului prin intermediul instruirii. determină succesiunea optimă de predare a conţinuturilor istorice. Didactica istoriei prezintă experienţele cele mai eficiente de organizare a procesului de predare-învăţare. Didactica istoriei se adresează profesorilor. Din cele prezentate se poate concluziona că această disciplină se ocupă cu studiul sistematic al diferitelor aspecte proprii procesului de predare-învăţare-evaluare a istoriei. teorie a construirii de cunoştinţe. de asemenea.Didactica istoriei este o teorie care elaborează bazele organizării procesului de învăţământ la disciplina istorie. ritmul învăţării. de formare de noi condiţii. arată cum trebuie structurate cunoştinţele prevăzute de programele de istorie pentru a fi uşor reţinute de elevi. Este în acelaşi timp o ştiinţă descriptivă şi explicativă a procesului instructiv. de autoperfecţionare profesională continuă. -dezvoltarea capacităţii profesorului de istorie de a conceptualiza proce sul de învăţământ. deoarece are în vedere conţinuturile istorice. concepe strategii proprii de exploatare şi valorificare a resurselor şcolii în concordanţă cu obiectivele istoriei. -oferirea a numeroase sugestii pentru efortul de autoinstruire. sugerează combinaţii de materiale didactice şi metode de învăţământ pentru realizarea obiectivelor procesului de instruire. Mai exact. Didactica istoriei este teorie a acţiunii transformatoare. ca parte integrantă a activităţii profesorului.influenţa pozitivă şi modelatoare asupra componentelor elevilor în activitatea de predare-învăţare a istoriei. urmăreşte iniţierea profesorilor de istorie şi a învăţătorilor în aspectele fundamentale ale teoriei şi practicii procesului de predareînvăţare-evaluare la această disciplină de învăţământ. care rezidă din planul de învăţământ şi din programele şcolare. Ea porneşte de la o anume concepţie psihologică. sau şi-au asumat sarcina de a înlesni şi îndruma predarea istoriei în şcoala românească. oferă mijloace de acţiune asupra elevului. mijloace de a prevedea şi modela procesul de instruire. învăţătorilor care urmează să-şi asume.

o perioadă de ascendent şi una de regres. individuale. teorii. Prin aceasta. biologia. chimia. Din aceste considerente. deoarece istoriei îi lipseşte -. -timp şi spaţiu istoric şi geografic. ireductibile prin cele trei elemente specifice — perioada de început. astronomia. Combinaţia dintre cele două diviziuni determină patru grupe de ştiinţe. spunea Xenopol. deoarece în înlănţuirea succesivă de concepte. istoria a fost contestată ca ştiinţă în secolul al XlX-lea17 dar şi în secolul XX18. -elementul intelectual. psihologia. Seria este un element structurat al istoriei care cuprinde: —noţiunea de cauzalitate. deoarece are ca obiect fapte succesive. „In timp ce în lege faptele singulare sunt nişte exemplare din care e izoiată noţiunea generală". concepţii. două cu caracter teoretic şi două cu caracter istoric: -ştiinţe teoretice ale materiei: fizica. economia. seria determină caracterul ştiinţific al istoriei. Istoria explică evenimente istorice. -ştiinţe istorice.2. -ştiinţe istorice ale materiei: geologia. căci în istorie există întotdeauna mai multă minciună decât adevăr. . A. noţiuni şi evenimente regăsim sistemul adevărurilor clasificabile care constituie ştiinţa. paleontologia. „în istorie fenomenul general (noi spunem seria) este întregul. iar faptele componente sunt părţile sale"21. în locul cărora nu se poate da decât coordonarea lor"19. -ştiinţe teoretice ale spiritului: matematica. Obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei a formulat. Xenopol20 împarte ştiinţa universală în două ramuri (grupe): -ştiinţe teoretice. Schiller. ci ştiinţa prin care lumea este concepută ca o sumă a unor serii istorice ce determină sisteme caracterisitice formate din aceste serii. în concepţia istoricului. istoria nu este o ştiinţă aparte. în secolul al XlX-lea. modul cum s-au introdus acestea în lumea faptelor şi a ideilor.spunea acesta -. care studiază fenomene asupra cărora timpul nu exercită nici o influenţă (fenomene de repetiţie). Istoricul român consideră că „lipsa unei concepţii veritabile asupra istoriei a făcut să nu fie pe deplin cunoscut rolul pe care a chemat-o să-l joace în sistemul cunoştinţelor umane". care îi conferă o dependenţă faţă de timp şi faţă de specificul fenomenelor pe care le cuprinde. dreptul. istoria stabileşte adevăratul obiectiv care devine elementul organizator al ştiinţei. sociologia. —adevăruri clasificabile.„caracterul fundamental al oricărei ştiinţe. şi anume subordonarea faptelor cunoscute. sau o măreaţă şcoală a experienţei de A. şi Schopenhauer. care au ca obiect fenomene supuse influenţei trans formărilor anumitor forţe ce acţionează în timp (fenomene succesive). logica. -ştiinţe istorice ale spiritului: istoria cu toate ramificaţiile ei. Samaran16. o ştiinţă ca toate celelalte. printre alţii. CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL ISTORIEI Considerată o înfricoşătoare „Judecată de Apoi" de către Fr.D.

pot da naştere unor serii (evenimente specifice). vieţii. supraordonate şi coordonate. care pot fi paralele. istorie propriu-zisă) istoria politică şi socială religiilor artei limbajului moravurilor moralei dreptului literaturii filosofiei istoria matematicii astronomiei " fizicii chimiei zoologiei. să reiasă din ele. prin sistemul de adevăruri specifice.Ştiinţe ale faptelor^ de succesiune (ştiinţa seriilor) dezvoltarea Un/versului dezvoltarea Pământului dezvoltarea organismelor istorice f reale dezvoltarea Omului (sociologie dinamică. astfel ca de fiecare dată să poată fi susţinută de împrejurări reale. Sunt serii de fapte succesive. cât şi pe cele din prezent care formulează obiecţii împotriva caracterului ştiinţific al istoriei. . în contextul în care faptele sunt adevăruri obiective. Xenopol concluziona: 1. Abordarea istoriei se poate face şi din punct de vedere social cu adevăruri incontestabile. botanicii şi mineralogiei biologiei sociologiei istoria doctrinelor geologice doctrinelor transformiste concepţiilor istorice istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor imuabile {istorice ideale istoria cunoştinţelor asupra fenomenelor care se schimbă (Istoria ştiinţelor seriilor) Interesantă este clasificarea pe care o dă Xenopol ştiinţei seriilor (istoriei): faptele istorice sunt înlănţuite unele de altele. în dezvoltarea materiei. dovedite. Aceste concluzii argumentează concepţia potrivit căreia istoria este ştiinţă şi combat atât manifestăriile din secolele XIX şi XX. subordonate. seriile fiind argumentate ştiinţific. Istoriei nu i se poate contesta caracterul de ştiinţă decât numai în situaţia în care adevărurile nu sunt dovedite22. în orice caz.D. A. Orice judecată care intervine în expunerea istorică trebuie să se bazeze pe fapte sau. spiritului care în esenţă înseamnă istorie.

Statutul de ştiinţă îi este asigurat istoriei de un ansamblu coerent de cunoştinţe. Adevărul istoric este esenţial pentru prezentarea evenimentelor.în cazul în care împrejurările reale sau convingerile unanime lipsesc. la cererea Academiei din Berlin. Ea este ştiinţă atât timp cât nu riscă să ridice o construcţie artificială despre evenimentele istorice24. Istoria este ştiinţă prin adevărurile prezentate. indiferent din ce punct de vedere23. conferind caracter de ştiinţă istoriei. când Dimitrie Cantemir (1673-l723) publică Descriptio Moldaviae în limba latină. progresului şi demnităţii umane. au servit ca manuale de istorie în şcolile româneşti. când are ca ţel să stabilească adevăruri incontestabile. este însăşi inima ştiinţei. voi. Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman a apărut în limba engleză în 1735-l737. l29 Istoria lui Constantin Cantacuzino cuprinde expunerea cea mai clară a originii latine şi a continuităţii românilor30. Prima istorie a tuturor românilor în sens modern a fost scrisă de Stolnicul Constantin Cantacuzino 27 (cea 1640-l716) care. Pentru F. publica la Veneţia prima hartă a Ţării Româneşti. Istoria valorifică milenii de experienţă pentru a le pune în serviciul omenirii.2. apoi în limba română sub titlul Geografia Moldovei şi Hronicul vechimii românomoldo-vlahilor^. cum o denumea A. 3. stilul ştiinţific. Beer. Creţescu. şi în limba germană în 174532. dovedite ca adevăruri incontestabile şi unanim acceptate. ISTORIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Sunt greu de prezentat începuturile învăţământului istoric românesc şi primele lucrări care să răspundă acestei cerinţe. Preocupări pentru predarea istoriei în şcoală apar după 1700. în 1716.D. Titlul manuscrisului este Istoria Ţării Româneşti întru care să cuprindă numele şi cel întâi şi care au fost locuitorii ei atunci şi apoi cine au mai descălecat şi au stăpânit până în vremurile de acum şi cum s-a tras şi stă28 Conţinutul pune în evidenţă erudiţia autorului. prin lupta împotriva elementelor subiective şi antiştiinţifice. Braudel istoria este suma istoriilor posibile. în 1700. este publicată în 1872 de M. 3. cauze referitoare la evenimente istorice. în limba franceză în 1743. istoricul trebuie să se abţină de a judeca şi aprecia evenimentele. prin dovada existenţei lor25. de azi şi de mâine26. priceperi. . Kogălniceanu în ediţia a ll-a a Cronicilor României. o colecţie de puncte de vedere de ieri. împreună cu Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1715).Istoricul trebuie să evite cu orice preţ o apreciere care nu s-ar baza pe convingeri absolut comune tuturor. Din prezentarea trecutului din cauzele şi învăţămintele trase. Descoperită de A. Acestea. prin învăţămintele enunţate.

Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor^.T. Guşti l P. Asachi Ecaterina Asachi l Albineţ Aron Flonan Gavnl Pop A T Laurian Gavnl Pop Elias Regnault A. Laurian T. Xenopol 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Berlin laşi laşi Bucureşti Blaj laşi Clui laşi Viena laşi laşi laşi Bucureşti Bucureşti laşi (curs) laşi Bucureşti Bucureşti laşi Tablou sinoptic al istoriei Moldovei. După 1800. Cernâtescu B P Hasdeu A.Samuil Micu-KIein (1745-l806).P. Urechia l P.crt. Ilarian Manolache Drăghici A. între 1792-l796. Philipide Dionisie Fotino Gh Asachi Aron Flonan M. unul dintre corifeii Şcolii Ardelene. Mihai Bordeianu şi Petru Vladovcovski. o consideră primul manual didactic pentru educaţia istorică şi politică a românilor34. autorii lucrării învăţământul românesc în date. Istoria Greciei cu un adaos de vocabular geografic Manual de istoria principatului Moldovei Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa tinerimii studioase din aşezămintele de învăţătură Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate timpuri până la 1571 Istoria Românilor Istoria Daciei antice Istoria politică şi socială a principatelor dunărene Istoria romanilor din Dacia superioară Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani Elemente de istoria românilor pentru clasele primare Istoria Românilor Manual de istorie universală Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre Despre istoria republicii romane Istoria românilor. scrisă în limba latină şi afiată în manuscris: Brevis historica notiţia originis et progressu nationis Daco-Romanae. numărul lucrărilor de istorie cu caracter didactic creşte considerabil faţă de perioada anterioară. a scris în limba română. Cernătescu A. Nr.T. Kogălniceanu Gh. Maiorescu VA. un rezumat al unei alte opere ce îi aparţine. Laurian D. Cantacuzino Petru Maior D.D. A n u l 1800 1 2 3 4 5 6 7 1806 1813 1816 1818 1833 1835lB39 1837 1842 1845 1845 1853 1853 1855 1856 1857 1857 1859 1860 1861 1861 1862 1862 1865 1873l875 1888 Titlul lucrării Istoria lucrurilor şi începuturilor românilor Istoria Ţării Româneşti Istoria pentru începutul românilor în Dachia Istoria României şi geografia României Istoria vechii Dacii cea numită acum Transilvania^ Valahia şi Moldova istorice din viaţa Moldovei şi Europei Tablouri O idee repede de istoria principatului Ţării Româneşti Histoire de la Transdanubiens Valachie et des Valaques Localitatea Răşinari Viena Viena Viena Viena la§i Bucureşti Autorul Sava Popovici învăţător Fratu Turruski M. Bibliografia pentru clasa a lla primară în Principatele Unite Compendiu de istorie generală cu geografia respectivă (pentru învăţământul secundar) Istoria critică a Români/or (2 voi) Istoria românilor din Dacia Traiană (2 voi) .

. mai vrednic de luare a noastră aminte decât istoria"40. de aceea sunt prea puţini istorici. flacăra conştiinţei naţionale de care avea nevoie poporul român la începutul de veac43. anul II -. în 1863. în 1835.P. Petru Pipos publică la Arad Metodica şcoalei paralele care cuprindea şi didactica pentru şcolile normale39. Velnii37.. B. -folosirea hărţilor. Istoria sfântă. Biber48. Anul II — încheierea istoriei universale".D. Gh. în concepţia lui Kogălniceanu. „Istoricul. Din istoria hronolog de la căderea Imperiului Romei până în timpul nostru. ca şi asupra importanţei acestui obiect de studiu în şcoala secundară42. Simion Bărnuţiu publică o Pedagogie în care consideră istoria „trebuincioasă luminării tinerimii"38. Dintre ideile metodice recomandate profesorilor de N. Xenopol45. în 1904. fierbe culori.4. el singur strânge. şi apoi tot el singur edifică [. loan Lupaş47. este prevăzută pentru: „anul l -cursuri generale: istoria publică. grecilor şi germanilor. totodată. este tipărit Tablou generaţie a materiilor de învăţământ care se paradocsesc în Academia Mihăileană şi şcolile publice din Moldova36. aprinde prin lecţiile predate de învăţător. singur scoate pietre. Biber şi l.din istoria hronolog de la urzirea lumii până la căderea Imperiul Roman. Asachi şi Samuil Botezatu în 183235. cu un stil colorat şi expresiv. destui pictori."41 Spiru Haret îndemna educatorii să folosească istoria pentru a propaga iubirea de ţară aşa cum au avut-o eroii neamului. scria Costescu. lorga44 amintim: -importanţa planurilor de lecţii. Prima metodică a predării istoriei este realizată de profesorul Gh. anul III — Arheologia egipteană. N. O serie de personalităţi din secolul al XlX-lea considerau istoria deosebit de importantă în modelarea tineretului. în 1870. Istoria.] De aceea sunt destui sculptori. Costescu în 1905: Metodica predării istoriei şi geografiei. ca obiect de învăţământ. Asachi. La facultatea de Filosofie: anul l — istoria pragmatică universală. PREOCUPĂRI PENTRU PREDAREAÎNVĂŢAREA ISTORIEI Primele referiri despre predarea istoriei şi geografiei apar în manualul de metodică Despre metod al lui Gh. lorga46. expusă cu prilejul deschiderii cursului de Istorie naţională la Academia Mihăileană în 1843. ţese pânza. -descoperirea legăturilor interioare dintre faptele istorice. taie scânduri. „nimic nu este mai interesant. în care insistă asupra necesităţii tipăririi de manuale şi material didactic. Capitolul „Didactica" al acestei lucrări face referiri la predarea istoriei ca element patriotic-civic. Istoria. -expunerea profesorului cu o lecţie adecvată. Ministerul Instrucţiunii Publice recomandă Metodica şi pedagogia de N.. Hasdeu consideră istoricul un „uvrier" şi un artist. destui arhitecţi. Preocupări pentru predarea istoriei şi metodologia didactică pentru metodă în cercetarea istoriei întâlnim la A.N. Marin Dumitrescu publică Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare. mai măreţ. sub îndrumarea lui Gh.

R. şi îndeosebi din reviste ca „Predarea istoriei în şcoală". afiată sub impulsul declaraţiei din aprilie 1964 şi a „comunismului naţional" dirijat de N.R.S. Guseţoiu elaborarea Metodicii istoriei în şcoala secundară. a fost elaborată Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani. . Din limba rusă au fost traduse două metodici: Metodica istoriei U. aflate în continuare sub impulsul materialismului istoric şi dialectic.S. neamestecul în treburile interne. în şcoli se predau istoria U. Dezgheţul ideologic produs după moartea lui Stalin în 1953 a permis o reorganizare a învăţământului românesc cu şcoala de 11 ani.S.S.R. începând cu anul şcolar 1958-l959.S. a impus concepţii noi de abordare a istoriei în concordanţă cu principiile promovate de Partidul Comunist. Tatiana Gafar publică în 1968 o importantă lucrare metodică de peste 200 de pagini53. pentru şcoala elementară*9. şi istoria Partidului Comunist al U. Autorii români au furnizat sugestii.S. Bratu elaborează primul curs de metodică pentru studenţii facultăţilor de istorie. Modelul sovietic instaurat în şcoala românească s-a impus şi în ceea ce priveşte lucrările cu caracter metodic. Publicată în 1959.Acumulările din primul deceniu interbelic privind predarea istoriei în şcolile româneşti vor permite profesorului D. din această cauză au fost impuse ca model în şcoala românească.R. Istoria naţională era predată pe aceleaşi principii ca istoria U. în această perioadă. variante de planuri de lecţie în concordanţă cu metodele pedagogice. Petric şi A. istoria şi cultura U. 1949 şi 1953. capătă noi abordări. explicaţii. Dinu elaborează Metodica predării istoriei patriei noastre la clasa a Vll-a 5\ în contextul în care istoria românilor câştigă teren în defavoarea istoriei U.S. La Institutul de Ştiinţe Pedagogice.S.S.R.S. au apărut şi principii ca: independenţă. A. Manualele de istorie sovietice şi metodicile traduse din limba rusă minimalizau istoria României precum şi experienţa didactică românească în domeniul predării istoriei. egalitate. modalităţi de structurare a lecţiilor. un centru cultural vrednic de amintit. distingem pentru perioada anilor 1947-l953 două elemente specifice: 1. reprezentau totul.R. această metodică prelua experienţa românească în domeniu şi folosea ca surse bibliografice lucrări de specialitate din ţară şi U. Ceauşescu. alături de lupta de clasă. Istoria şi metodica predării istoriei. Profesorii şi cercetătorii români sub conducerea lui C.R. 2. cu referire la cunoştinţele de istorie a patriei la clasele I-IV52. publicată în trei ediţii: 1947. După reforma învăţământului din 1948. în ceea ce priveşte experienţa predării istoriei. când. Studiile metodice au avut în vedere modernizarea predării istoriei.S.S.S. în 1962. sub îndrumarea unui colectiv condus de Cornelia Marinescu. Perioada 1964-l989. predarea istoriei este adaptată noilor realităţi impuse de regimul comunist instaurat de Moscova. publicată în 1937 la RâmnicuVâlcea.S. şi Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlll-a50.

Revista „Predarea istoriei" abordează probleme importante de metodică şi activitate didactică la obiectul istorie. Au apărut lucrări interesante despre cabinetul de istorie54, mijloacele de învăţământ55, despre formarea sistemului de no{iuni la obiectul istorie56, modernizarea predării istoriei57. Prezentăm la pagina 23 cele mai semnificative lucrări publicate după 1970, care abordează probleme de metodică a predării istoriei58. După 1989, prin reforma promovată în domeniul abordării istoriei, cu experienţe pozitive59, dar şi negative60 în ceea ce priveşte manualele de istorie, începe o etapă nouă. Distingem două perioade: — 1990-l996, când asistăm la un proces de căutări şi ajustări în ceea ce priveşte programele, manualele şi metodele de predareînvăţare a istoriei, cu experienţe care, considerăm, nu constituie subiectul prezentei lucrări; - 1996-2000, perioda în care istoria este redusă ca număr de ore în planul de învăţământ, demitizată şi globalizată. Cu toate aceste abordări, cercetătorii români au preluat experienţele pozitive trecute, dar şi prezente, au conturat politicile în domeniul istoriei naţionale şi au realizat lucrări de valoare. Dintre acestea amintim lucrările lui Gh. Tănasă 61, Gh. loniţă62, Călin Felezeu63 şi colectivul de cadre didactice doljene coordonat de Ion R. Popa64. Autorii citaţi de noi au prilejuit publicarea unor puncte de vedere de către Dan Prodan în „Studii şi Articole de Istorie", LX VI, 2001, privind metodica şi metodicile predării istoriei în învăţământul preuniversitar de stat românesc, care pun în evidenţă importanţa lucrărilor autorilor amintiţi pentru formarea şi pregătirea cadrelor didactice.

— NOTE —
1.Jan Amos Komensky (Comenius) (1592-l670). Pedagog ceh, unul dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor. A avut intenţia de a realiza o operă filosoficopolitico-educativă pentru salvarea lumii şi a individului prin educaţie. Lucrarea De Rerum humanarum emendatione consultatio catholica (Consfătuire universală asupra îmbunătăţirii lucrurilor omeneşti) trebuia să cuprindă şapte cărţi, din care însă au fost realizate doar patru. A devenit celebru prin Didactica Magna (1632) sau Arta de a învăţa pe toţi totul, în care formulează idei care sunt şi astăzi de actualitate: teoria educaţiei în familie. Organizarea şcolii sub aspectul actului de conducere este tratată în Legile şcolii organizate (1667). 2.Didactica Magna (Arta de a învăţa pe toţi totul) este publicată în 1632. Aceasta cuprinde: descrierea principiilor fundamentale ale didacticii, organizarea sistemu lui de învăţământ pe bază de clase şi lecţii, sistem răspândit astăzi în întreaga lume. 3.l.F. Herbart (1776-l841); după Immanuel Kant, este primul profesor universitar de pedagogie. La universităţile Jena şi Konigsberg, impune cursuri de pedagogie cu caracter permanent. 4.Sorin Cristea, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, 2000, passim. 5.Bernadette Merenne-Schoumacher, Didactica geografiei, Editura AII, f.a., p. 9. 6.Gheorghe Tănasă, Metodica predării învăţării istoriei în şcoală, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 9. 7.M. lonescu, l. Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 57. 8.l. Radu, M. lonescu, Experienţa didactică şi creativitatea, Editura Dacia, ClujNapoca, 1987, p. 36. 9.Ibidem, p. 63. 10.Ibidem, p. 37. 11.Andre de Peretti, Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret, laşi, 1996, p. 39. 12.Ibidem. 13.Ibidem, p. 45. 14.Legea învăţământului, nr. 84/1995. 15.Andre de Peretti, op. cit., p. 44. 16.ApudGh. Tănasă, op. cit, p. 24. 17.Vezi, în acest sens, A.D. Xenopol, Teoria istoriei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, pp. 7l-74. 18.Vezi pentru amănunte A.D. Xenopol, op.cit, pp.7l-l10. 19.A.D. Xenopol, op. cit, p. 71. 20.Ibidem, p. 25. 21.Ibidem, p. 27. 22.Henri H. Stahl, Probleme controversate în istoria socială a României, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, passim. 23.A.D. Xenopol, op. cit, p. 125. 24.în amintirea lui Nicolae lorga, Şedinţa de deschidere a Institutului „N.

lorga" din decembire 1941, Bucureşti, 1942, p.14. 25.A.D. Xenopol, op.cit., p. 80. 26.F. Braudel, Ectris sur l'histoire, Flammarion, Paris, 1969, p. 55.

27.Stolnicul Constantin Cantacuzino este fratele mai mic al domnitorului Şerban Cantacuzino. După studii la Padova, între 1666 şi 1668, călătoreşte prin Europa Centrală unde cunoaşte studiile umaniştilor, care îi asigură o cultură vastă. 28.Biblioteca Academiei mss. 1267, f. 207.

29.Cronicarii munteni, Ed. M. Gregorian, Bucureşti, f.a. 30.Ibidem, pp. 54-55. 31 Vezi pentru amănunte M. Popescu-Spineni, Români în izvoarele geografice şi cartografice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 174. 32.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, învăţământul românesc în date, Junimea, laşi, 1979, p.31. 33.ApudM. Popescu-Spineni, op. cit, pp. 214-215. 34.Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, op. cit, p. 64.
35.Ibidem. 36.Ibidem, pp. 114-l15. 37.Ibidem, passim. 38.Simion Bărnuţiu, Pedagogia, laşi, 1870. 39.Petru Pipos, Metodica şcoaleiparalele, laşi, 1887. 40.Gh. Tănasă, St. Arsene, Istoria românilor, antică şi medievală, Culegere tematică şcolară, Chişinău, 1993, p. 6. 41.ApudGh. Tănasă, op. cit., p. 25. 42.Marin Dumitrescu, Nevoile învăţământului istoric în şcolile secundare, Bucureşti, 1904, passim. 43.Gh.N. Costescu, Metodica predării istoriei şi geografiei, Ed. H. Steinberg, Bucureşti, 1905; pp. 6-7. 44.N. lorga, Cum se predă istoria în şcolile noastre cu ocazia unui nou manual, Bucureşti, 1899, passim.

45.A.D. Xenopol, Despre învăţământul şcolar în genere şi în deosebi al istoriei, laşi, f.a.; idem, Teoria istoriei (în limba franceză), Ernest Leroux, Paris, 1908; ediţia românească tradusă de Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997.
46.N. lorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, Bucureşti, 1944. 47.l. Lupaş, Lecturi din izvoarele istoriei României, Bucureşti, 1928. 48.Gh. Biber, l. Biber, îndrumări metodice şi planuri de lecţii practice pentru învăţământul secundar, Bucureşti, 1935.

49.V.G. Karţov, Metodica istoriei U.R.S.S. pentru şcoala elementară, traducere din limba rusă, publicată de Ed. Cartea Rusă, în 1947 şi 1949, şi de Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, în 1953. 50.A.P. Averionov, A.V. Efimov, VA. Orlov, E.S. Sanin, Metodica predării istoriei moderne (1642-l870) pentru clasa a Vlli-a, Editura de Stat Didactică şi Pedagogi că, Bucureşti, 1953. 51.C. Dinu (coordonator), Metodica predării istoriei patriei noastre în clasa a Vll-a, Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1959.
52.Cornelia Marinescu (coordonator), Metodica predării istoriei în şcoala de 8 ani, Predarea cunoştinţelor de istoria patriei la clasele I-IV, Editura

Didactică şi Pedagogică. Ed. Metodica predări istoriei. 1968.Didactică şi Pedagogică. . 1968. 53.Tatiana Gafar. Bucureşti. Bucureşti.

1995. op. 2000. Cerghit. culegere de tematică şcolară. Ed. Istorie.Călin Felezeu. Ed. O încercare de diagnoză asupra predării istoriei. 11114. 1991.C. Universitatea Al. Dinu C. V-VII. pp. 1974. Plesciuc. Programa şi manualele de istoria românilor. Bucureşti.Ion Aurel Pop. 1990. Bucureşti 1979. Perovici. în „Studii şi articole de istorie". în Studii şi articole de istorie. 12. Ed. 63.Ion R. LX-LXI. 41. Mucica. Epoca antică şi medievală. Bogdan Teodorescu. Gr. Editura Gh. Dinu. în Analele Universităţii Al. Metodica predării istoriei. Rosuţ. Istoria românilor. l. loniţă. Formarea sistemului de noţiuni în predarea isto riei c/s. pp. Ştefan Arsene. 55. serie nouă. pp. Bucureşti. Bucureşti. Didactică şi Pedagogică. Prezent şi viitor în învăţământul nostru. Didactică şi Pedagogică.Gimnaziu. Perovici. tomul XXXIX. Giurescu. 1976. nr. Cluj-Napoca. pp. nr. cercetări experimentale. Adrian Pascu. în „Revista de pedagogie". Editura Presa Universitară" Clujeană. 1993. în „Tribuna învăţământului". Plesciuc. Tănasă. în „Studii şi articole de istorie". 1993.Gh. I-IV. Etnogeneza românească. în „Studii şi articole de istorie". Bucureşti. manual pentru liceele pedagogice. în „Xenopoliana". Chişinău. Metodica predării istoriei.V. 1998. LX-LXI. 60. idem Folosirea izvoarelor istorice în lecţii şi în activităţile extraşcolare. Ed.l. Modernizarea predării istoriei. 62. M. M. Laura Căpiţă. M. 1979. 64.Marina Samoilescu. M. 1996. Bucureşti. Tănasă. Pregătirea lecţiei de istorie. . Craiova. Popeangă. 1978. Popa (coordonator).T.167-l80. 1991. Rea Silvia Bărbulescu. Cabinetul de istorie. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. Mucica.cit.142-l48.137-l42. laşi.l. LIX. Gh. Laura Căpiţă. 1997. 58. 57. M. 10.54. 59. 1993. Metodica istoriei patriei. 72-84. Ed. Didactică şi Pedagogică. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. pp. Ştefan. Despre planul de învăţământ. idem Istoria în şcoală: probleme actuale. Caiet de practică pedagogică. Editura Universităţii Bucureşti.Florea Stănculescu. Câteva consideraţii. Cuza.T. Tănasă. Didactică şi Pedagogică. Obiective şi conţinu turi pentru istorie . N. Bucureşti. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. Plesciuc. programe şi manuale. Gh. 56. Cuza din laşi. Laura Căpiţă.Gh. Educaţie în spiritul democraţiei prin lecţiile de istorie. 61. Alexandru. 1999.

. ^ . Formarea capacităţilor şi a trăsă psihice complexe 1.. OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 11.. aşa cum reiese din figura următoare1. ABORDAREA OBIECTIVELOR PEDAGOGICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1... de perimetrul unei metodologii de învăţământ şi de o inginerie de învăţare... - > ^ $ \v Didactici *'-................-* Pedagogia ^. s^ •/ turilor XV /^ Universităţi Cunoştinţe ale departamentelor disciplinare Cunoştinţe ale ştiinţelor umane şi sociale .. Achiziţionarea cunoştinţelor Achiziţionarea cunoştinţelor este un proces complex care depinde de mijloacele şi modurile de lucru cu colectivele de elevi.II.'~" generală . Alţi educatori ^e>.. Achiziţionarea cunoştinţelor 12...OBIECTIVELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI 2......' ..1.... Formarea capacităţilor practice 14.-'' Didactici Prac tici de înv Stare învăţării • '' Stăpânirea METODE Şl PEDAGOGICE ...... Formarea gândirii istorice 13.... ^ ~ ...Alţi elevi \\ Instituţii şcolare şi universitare .OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 1...

pe baza principiilor promovate în istorie: toleranţă. Disciplina istorie permite achiziţionarea unui sistem integrat de cunoştinţe despre spaţiu. cunoaşterea istorică asigură formarea unor noţiuni şi concepte subordonate unor scopuri precise şi operaţionale. Obiectivele generale ale istoriei cuprind achiziţionarea unor cunoştinţe legate de trecutul istoric al comunităţilor umane. respect faţă de civilizaţii şi culturi. simboluri. Gândirea istorică implică realizarea a două obiective majore: reconstituirea trecutului şi explorarea lui din punct de vedere genetic. datorită valenţelor sale educative şi formative. ierarhizare de reguli (convenţii. istoria este un bun public. în scopul pregătirii elevului pentru integra rea în societate. porneşte de la necunoaştere spre cunoaştere. pentru programa şcolară de istorie şi îndeosebi pentru manualele de istorie. deoarece practica este alimentată de surse teoretice"2. -sistemul ierarhizat de reguli după care sunt prezentate evenimentele istorice. Asocierea elevului la demersul de învăţare şi de progres presupune. evenimente cu implicaţii în evoluţia societăţii). 1. pe baza metodelor activ-participative.2. principii. -capacitatea profesorului de a implica elevul în procesul de cunoaştere în domeniul istoriei. funcţional şi axiologic. faptelor şi evenimentelor istorice. datelor. Formarea gândirii istorice Acest obiectiv este într-o permanentă interdependenţă cu cunoaşterea istorică sau cu achiziţionarea de cunoştinţe în domeniul istoriei. a determina rolul pe care l-a jucat acesta în evoluţia societăţii. aşadar. dezvoltarea unor capacităţi intelectuale afective. totodată. timp istoric şi cultură. noţiuni şi concepte specifice unui sistem. motivaţionale şi atitudinale.Achiziţionarea cunoştinţelor în domeniul istoriei depinde. -experienţa didactică în domeniul care permite achiziţionarea de cunoş tinţe în slujba valorificării acestora. Dintre scopuri amintim funcţia cunoaşterii şi funcţia practică sau formativeducativă. . Prin metodologii specifice. ierar-hizându-l. despre evenimente istorice şi cauzalitatea acestora. conţinuturi clar determinate şi acceptate. proces de reflectare a realităţii. Achiziţionarea cunoştinţelor trebuie pusă în legătură cu expresia lui Curt Lewin: „nimic nu este mai practic decât o bună teorie. accesibilitatea conţinuturilor noţiunilor. A gândi istoric înseamnă a cunoaşte şi a analiza cauzele care au generat un eveniment istoric. Cunoaşterea. reprezentări). în contextul în care. termeni. atitudine pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia societăţii. de mai mulţi factori: -calitatea. clasificări (epoci istorice.

a cerceta. fapte. — să întocmească rezumate. într-un interviu acordat revistei „Magazin istoric". monede etc. 1. hărţi istorice. de asemenea. a descoperi). Sunt vizate în primul rând trăsăturile ati-tudinale. curiozitatea.4. în urma studierii unor ma nuale. faţă de problemele globale ale omenirii. Studierea istoriei permite formarea atitudinilor pozitive faţă de trecutul istoric. iar ştiinţa istoriei este. imagini. Mai mult ca oricare altă ştiinţă. istoria cultivă. Aşa încât istoria este foarte importantă pentru scopuri prezente.1.3. pornindu-se de la documentele istorice. cărţi. diapozitive etc. plăcerea de a cunoaşte mai multe fapte.. Formarea trăsăturilor motivaţionale se realizează prin stimularea motivelor cognitive (a şti. procese istorice. O trăsătură motivaţională este patriotismul local şi naţional. vizionarea unor filme documentare. -să devină conştienţi de necesitatea unei atitudini civice pozitive în ceea ce priveşte unele evenimente şi evoluţii social-politice la care participă (atitu dine pozitivă în societate). după vizite la muzeu. faţă de drepturile omului.). Form area capacităţilor şi a trăsăturilor psihice com plexe Capacităţile şi trăsăturile psihice complexe ocupă un loc aparte în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. sublinia utilizarea istoriei. Formarea trăsăturilor afective vizează posibilitatea descoperirii adevărului istoric. cunoaşterea trecutului istoric prin studierea istoriei românilor în şcoală determină patriotismul naţional. în acest sens. -să devină conştienţi de necesitatea conservării patrimoniului istoric al omenirii şi a patrimoniului naţional. Apartenenţa la o naţiune. implicarea ei în formarea capacităţilor practice şi psihice: „Niciodată nu poţi înţelege un eveniment de care te ocupi fără să priveşti în urmă de-a lungul istoriei. Cunoaşterea apartenenţei la o comunitate determină patriotismul local. noţiuni. Form area capacităţilor practice Predarea istoriei în şcoală permite formarea şi dezvoltarea unor capacităţi practice. dicţionare. evenimente din istoria universală şi naţională. prin care elevii pot: —să utilizeze o metodologie de cercetare a realităţii istorice prin docu mente de epocă. concluzii. Arnold Toynbee. motivaţionale şi afective. atracţia pentru istorie. referate. —să explice fenomene istorice. faţă de istoria naţională a românilor (în sensul cunoaşterii evenimentelor şi faptelor istorice cu implicaţii deosebite în evoluţia naţiunii române). manuale. planşe. foarte importantă ca disciplină de studiu şi cercetare cât şi ca posibilitate de modelare a caracterelor noii generaţii"3. __să utilizeze conştient sursele de informare (documente. documente istorice. cu o .

de dăruire şi . ideile de patrie şi patriotism.eficacitate deosebită.

Se adeverea ceea ce spunea Paul Valery. interesele şi nevoile prezentului determină ideologizarea istoriei. ca de altfel şi istoricul. „Adevărul istoric". Din aceste considerente. propagandistice. ca obiect de studiu. în comparaţie cu epocile anterioare. ea justifică orice şi nu ne învaţă absolut nimic"4. epocă istorică. precum şi a cauzelor acestora şi nu în opinia personală pe care o putem avea asupra acestei realităţi"5. Denaturat. scria Xenopol. imaginea eforturilor prin care s-a realizat progresul este un imbold în acţiunea de emancipare a individului pentru crearea unei societăţi progresiste. . La rândul lor. încrederea în capacităţile cognitive. ataşament. atracţia pentru trecutul istoric. care pot cuprinde durata unui ciclu de învăţământ sau mai mult. Considerăm că adevărul istoric este o convenţie stabilită de istorici şi de cercetători. „nu rezidă decât în reproducerea realităţii faptelor petrecute. de respingere. sau dimpotrivă. Cunoaşterea adevărului istoric despre un eveniment. în societăţile închise. Obiectivele generale şi cele specifice istoriei sunt precizate de programele şcolare pe ani de studiu. se obţin imagini istorice diferite. democraţie. pace. istoria. în scopuri ideologice. trebuie să se abţină de a judeca şi a aprecia evenimentele istorice. pentru îndeplinirea celor mai nobile idealuri pe care le-a nutrit naţiunea română: independenţă. în sensul că nu sunt altceva decât proiectarea acestora asupra trecutului. societate permite formarea trăsăturilor afective. dar şi ca ştiinţă traversează o perioadă de restructurare. problema adevărului istoric este controversată. în cazul în care convingerile şi împrejurările reale lipsesc. în lupta continuă de formare a omului necesar unei societăţi democratice şi pluraliste. în 1931: „Istoria este produsul cel mai primejdios al intelectului nostru. de abordare a conţinuturilor pe principii globaliste. sau o istorie globalizată cu o exaltare a anumitor valori culturale. totalitare. în prezent.spirit de sacrificiu. culturale. Capacităţile şi trăsăturile psihice se realizează în perioade de timp diferite. pluraliste. Restructurarea şi abordarea conţinuturilor perioadei contemporane pe baza adevărului istoric au eliminat interpretările în spiritul ideologiei marxiste. profesorul. Rescrisă permanent. stări emoţionale de simpatie. toate acestea determină curiozitatea de a învăţa. adevărul istoric a lipsit din cărţile de istorie până în 1989. Este o istorie mitizată. îndeosebi în ceea ce priveşte epoca contemporană. conform scopurilor urmărite. fără aprecieri de valoare.

Aspectul informai are în vedere asimilarea valorilor culturale esenţiale. O definiţie a obiectivului pedagogic trebuie să pornească de la intenţionalitatea procesului instructiv-educativ. Obiectivele generale sunt raportate la întregul sistem educativ15 şi vizează competenţe largi. formative). cunoştinţe.formative c Ierarhia obiectivelor educaţionale (după Gh. Consideraţii generale Pentru abordarea obiectivelor pedagogice în predarea-învăţarea istoriei sunt necesare câteva precizări privind conceptul de obiectiv.S. materializat în termeni de comportament al elevului8. de referinţă). atitudini realizabile pe ani sau cicluri de învăţământ16. comportamentale. Ele pot avea un aspect formal sau informai. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor 24. Specialiştii în domeniul pedagogiei9. Funcţiile obiectivelor operaţionale 2. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie 23. Numite scopuri ale educaţiei12. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie 26. obiectivele generale sunt sistematice şi au un grad mare de abstractizare14.informaţionale . informaţionale. disting trei categorii de obiective: •obiective generale la nivelul sistemului educativ (scopuri ale educaţiei). dar şi unele capacităţi moralestetice.1. învăţământul tradiţional. Aspectul formal presupune dezvoltarea capacităţilor native intelectuale. predominant informativ. deprinderi. forme. •obiective cu generalitate medie sau obiective specifice (intermediare. care vizează însuşirea unor atitudini comportamentale: morale. ale sistemului educativ Lecţii şi secvenţe didactice a Finalităţile sau scopurile educaţiei b Obiective specifice (intermediare) Obiective operaţionale: . Tânasă) . intelectuale. structuri etc. deoarece exprimă un rezultat al instruirii. • obiective operaţionale (concrete. transmite cunoştinţe. Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor 25. Taxonomia lui B. acumulate de Nivele. afective.2. OBIECTIVELE OPERAŢIONALE 21. Obiectivul pedagogic constituie o problemă cardinală7. neglijează achiziţiile în domeniul formării personalităţii. de la tipul de schimbări care se pot realiza în procesul de învăţământ în ceea ce priveşte personalitatea elevului6. Consideraţii generale 22. ţinte sau finalităţi ale educaţiei13. didacticii10 şi metodicii predării istoriei sau al altor discipline de învăţământ11.

participarea. prin lecţiile de civilizaţie. toleranţa. care vizează: -atitudini şi valori cu caracter formativ: respectul de sine şi respectul faţă de altul. docu mente istorice etc. cunoştinţe furnizate de istorie şi care au un caracter formativ prioritar. liceal. în urma căreia se realizează comportamentele propuse până la sfârşitul instruirii. Permite prin lecţiile de cultură. dar în acelaşi timp. prin conţinuturi. de organi zare politică sau de interferenţe religioase şi culturale.omenire. fără a se renunţa la expe rienţa românească. cooperarea. imaginaţia şi afirmarea de sine. dezvoltă ataşamentul faţă de aceste idealuri. Istoria — ca ştiinţă sau obiect de învăţământ — vizează cele două aspecte. Istoria. care determină gândirea critică. .o coordonată transversală. cu obiective specifice disciplinelor de învăţământ.. -abordarea sistemică a planului de învăţământ. morale. primar. deschidere spirituală. UNESCO17 propune un model al obiectivelor pedagogice. obiective realizabile în procesul de predare-învăţare a istoriei. formal şi informai. liber tate. concluzii care cultivă idealuri de egalitate. deschis sau flexibil. Realizarea acestor obiective depinde de atitudinea tuturor educatorilor19. informaţii. tehnologice. — o coordonată verticală. dezvoltă gândirea critică. socială şi politică. dar şi o abordare interdisciplinară. estetice. care vizează învăţământul preşcolar.o coordonată orizontală. capacitatea de a concepe imaginea unei lumi mai bune. -cunoştinţe. Sorin Cristea18 menţionează trei coordonate principale pentru proiectarea procesului de învăţământ: . gimnazial. acceptarea diver sităţii sub toate aspectele menţionate. ataşament faţă de dreptate şi pace. profesional. prin conţinu turile referitoare la evoluţia economică. cu obiective pedagogice specifice educaţiei intelectuale. Acest model presupune voinţă politică. -competenţa. -abordarea curriculară a planului de învăţământ. Ca o concluzie: obiectivele specifice intermediare se referă la . abordează evenimentele istorice cu spirit critic. în interdependenţa lor. fizice. Obiectivele cu generalitate medie reflectă „conţinuturi plasate intermediar între obiectivele generale care nu sunt altceva decât criterii şi direcţii ale evoluţiei învăţământului la nivel de politică a educaţiei şi cerinţele determinate de procesul de predare-învăţare-evaluare". Conţinuturile programelor şi manualelor.

obiectivele operaţionale presupun două sensuri22: . de alţii. de performanţă sau performative21. obiective comportamentale.2. Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la obiectul istorie Definite de unii cercetători ca obiective pedagogice concrete20. fiecărei trepte de învăţământ sau pe discipline de învăţământ.obiectivele urmărite prin procesul de învăţământ specific unei etape (învăţământul general obligatoriu). 2.

I. Sarcinile particulare. -cunoaşterea de către elev a condiţiilor în care performanţa va fi formu iată şi evaluată. capacităţi. Criterii de operaţionalizare a obiectivelor Operaţionalizarea obiectivelor diferă de la autor la autor. pe care trebuie să le realizeze elevul în procesul de predare-învăţare. Cerghit şi Viorica Lupu. progres în ceea ce priveşte nivelul capacităţilor intelectuale. analitice. întreprinse de elev în procesul de predareînvăţare sunt enunţuri care descriu performanţa elevului şi permit analiza progresului realizat de acesta în comparaţie cu obiectivele din tema anterioară25. în Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. Operaţionalizarea obiectivelor presupune: -deducerea unor obiective concrete din obiectivele generale. -în termeni de comportamente. acţiuni. manifestări observabile. Sunt cunoscute trei criterii de operaţionalizare a obiectivelor: -acţiuni ale elevilor care să determine achiziţii. Obiectivele operaţionale sunt segmente ale lecţiilor26 şi se referă la ceea ce face elevul şi nu la ceea ce face profesorul 27. într-un cuvânt. vizând comportamentul ţintă într-o situaţie de învăţare31.un sens general care se referă la transpunerea unui obiectiv în termeni de operaţii. . enunţate29: — în funcţie de elev. procese concrete. neajungându-se la un model unic. de la abstract la concret. Ele permit profesorului observarea acestor performanţe 28 după fiecare secvenţă a lecţiei. 2. Obiectivele operaţionale pot fi precizate. -prin precizarea condiţiilor specifice de manifestare a comportamentelor. Din aceste considerente sunt numite ţinte concrete ale activităţii didactice24. în comportamentul sau în conduita elevului"23. pe termen scurt şi uşor verificabile. imediate. -în termenii performanţei. Operaţionalizarea presupune şi impune ca obiectivul să fie enunţat în funcţie de elev şi să se refere la activitatea elevului.3. Au un caracter formativ prin implicarea elevului în procesul de predare-învăţare. -stabilirea criteriului folosit pentru evaluare. în procesul de predare-învăţare. La obiectul istorie. — un sens tehnic „care reclamă enunţarea obiectivului sub forma compor tamentelor observabile şi măsurabile". prezentau în acest sens o definiţie a obiectivelor operaţionale: „Marea majoritate a acestora se exprimă prin modificări cantitative. Strategia de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice este o activitate realizată de profesor prin proiectul de lecţie30 şi se referă la ansamblul operaţiilor de trecere.. -transformarea acestor obiective în sarcini.

însuşire a cunoştinţelor are în vedere: analiza. Formulările profesorului sunt importante. afectiv şi psihomotor. Profesorul acordă un timp de lectură. de stabilire a progresului la nivelul fiecărei secvenţe de predareînvăţare. 100% anii de domnie etc. —instrumente oferite elevilor. Observaţi aceste două vase de ceramică. Operaţionalizarea presupune condiţii didactice care includ: —informaţii şi instrucţiuni. Proiectarea obiectivelor operaţionale trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă (ani de studiu). sinteza şi achiziţia de cunoştinţe. comparaţi situaţia x cu situaţia y. a noţiunilor. Analizaţi fiecare vas în parte. deoarece direcţionează activitatea elevilor.proporţia reuşitei: 60% cauzele. identificaţi. —cu ajutorul textului. descrieţi. clasificaţi. S-au stabilit astfel condiţiile în care are loc situaţia de învăţare.după citirea documentului istoric. în ceea ce priveşte criteriul de verificare. Clasa. . Performanţa poate fi minimală sau maximală. —utilizând acest text. — criteriul modelului de evaluare: itemi de evaluare. lecturează documentul istoric. Formulările menţionate de literatura de specialitate pentru precizarea condiţiilor de învăţare sunt: . a cauzei evenimentelor istorice etc.. de evaluare. împărţită în două grupe. Exemplu: profesorul propune spre lectură un document istoric. enunţaţi. Identificaţi caracteristicile fiecăruia. Stabilirea timpului necesar acţiunii elevului este o condiţie care vizează nivelul reuşitei sub aspect formativinstructiv. rezolvaţi.) Stabilirea criteriilor de verificare. dar şi la obiectivele concrete de ordin cognitiv. . definiţi. întocmire de eseu etc. Exemplu: Urmăriţi pe hartă deplasarea armatelor lui Alexandru Macedon. (Exemplu: Diferenţiaţi două etape ale revoluţiei din Anglia.. .operaţionalizarea obiectivelor se referă la conţinuturi cu caracter prioritar informativ. de nivelul de performanţă diferit de la o clasă la alta.restricţie în procesul instructiv-educativ. cum sunt: enumeraţi. Operaţionalizarea obiectivelor de conţinut impune folosirea verbelor de acţiune. obiectivul trebuie să precizeze: — nivelul cunoştinţelor: cunoaşterea timpului istoric. alegeţi din aceste vase de lut pe cele specifice culturii x etc. executaţi o hartă a Egiptului antic. evaluare. interzicând citirea manualului sau a concluziilor din manual referitoare la evenimentul istoric cuprins în document.

Tehnici de operaţionalizare a obiectivelor La obiectul istorie. . psihomotorii Obiective specifice diferitelor obiecte de învăţământ Obiective operaţionale Schemă ce indică etape progresive în derivarea obiectivelor operaţionale b) prezentarea obiectivelor concrete ca sarcini didactice care descriu comportamentul şi performanţa pe care le va dovedi elevul în timpul unei activităţi (lecţie). operaţionalizarea este strâns legată de măiestria pedagogică a profesorului.4. de pregătirea metodică şi de specialitate. de nivelul de performanţă al elevilor (medie sau maximă). cognitive. afective. strategii ale funcţionării sistemului de învăţământ Scopuri Rezultatele ce se aşteaptă să se realizeze în diferite niveluri sau tipuri de şcolarizare Obiective generale.2. Această trecere se realizează prin derivare. după următoarea schemă32: Concepţia despre dezvoltarea societăţii l______ Concepţia despre om Concepţia despre cunoaştere Idealul educaţional Finalităţi. de experienţa pedagogică. la formularea obiectivelor operaţionale. Operaţionalizarea are două sensuri: a) trecerea progresivă de la nivelul finalităţilor. orientări. scopurilor. obiectivelor generale.

în care sarcinile şi situaţiile de învăţare sunt derivate din obiectivele operaţionale. să distingă dintr-un document istoric un număr de cauze ale unui eveniment istoric. atitudini faţă de cunoaştere.. Pentru conţinuturile stabilite de programe la obiectul istorie. derivate din obiectivele operaţionale elaborate de profesor în concordanţă cu programa şcolară. S On identificate în text. al procesului evaluator din activitatea de predare-învăţare. Sunt necesare câteva precizări privind activitatea în clasă la obiectul istorie. documentul istoric. G1 cauzele generale ale unui eveniment istoric G2 cauzele specifice şi factorii care le condiţionează G3 cauzele generale ale perceperii Ex : On = în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. precizate. exprimate în verbe de acţiune. strategii cognitive. dar diferenţiate prin raportul performanţei34. harta etc.. deprinderi motorii. să exprime elementele de asemănare şi deosebire dintre evenimente istorice asemănătoare S On exprimate. din textul. informaţii logice. iar G1. această modalitate presupune corelarea sarcinilor concrete cu acţiunile elevului.Această prezentare de ansamblu este necesară pentru a reliefa interdependenţa dintre obiective şi importanţa cunoaşterii lor de profesor. în funcţie de acestea. Obiectivele concrete de conţinut33 concentrează sarcini didactice prin: deprinderi intelectuale. S On este sarcina şi situaţia de învăţare derivată din obiectivul operaţional. document istoric etc. Este necesară o exemplificare: Obiectivul operaţional Sarcina de învăţare Ex. în exemplul nostru. Gn sunt grupe de elevi cu ritmuri diferite de învăţare. adresate elevilor. Sarcinile de învăţare sunt enunţuri formulate de profesor pe baza verbelor de acţiune.: On = La sfârşitul sau în timpul activităţii didactice elevii vor fi capabili să identifice. Diferenţierea grupelor de lucru în clasă este rezultatul testelor predictive şi al testelor de progres. G1 elementele de asemănare G2 elementele de deosebire G3 elementele de asemănare şi deosebire Aceste exemple pot fi un model pentru elaborarea sarcinilor şi situaţiilor de învăţare a conţinuturilor lecţiilor de istorie. Prezentăm mai jos un model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut. On este un obiectiv operaţional oarecare. unice prin natura lor. .

specializată la nivel de aptitudine/capacitate în elaborarea şi rezolvarea problemelor şi a situaţiilor-problemă 3. de a identifica execută (acţiune-mişcare corporală care implică activitate musculară în anumite standarde — vezi calităţile deprinderii motrice) . profesorul de istorie realizând modificările adhoc.grupurile sunt mobile. categorii) d)demonstrează (prin reguli constante în situaţii variate) e)generează (utilizează reguli complexe care permit rezolvarea unor probleme noi) 2. A c ţiu n e a e le v u lu i — e x p rim a tă O b ie ctivu l p e d a g o g ic c o n cre t p rin tr-u v e rb c a re c o n fir m ă n c a p a c ita te a v iz a tă — în te rm e n i d e r e a liz a reo b ie ctivu lu i p ed ag o g ic a c o n ţin u t c o n cre t 1 Deprindere intelectuală •primul instrument al instruirii •solicită diferite niveluri de performanţăcompetenţă vezi obiectivele concrete: a . de a localiza. Strategie cognitivă •un ansamblu de deprinderi intelectuale deplin integrate în activitatea de învăţare •„o deprindere intelectuală superioară". în această activitate intervin experienţa. evenimentelor istorice35.. conceptelor. Sarcinile de învăţare desprinse din obiectivele operaţionale permit realizarea progresului în acţiunea de cunoaştere şi însuşire a noţiunilor.. arta profesorului de a implica elevii în activităţile de cunoaştere specifice istoriei. judecăţi) c)raportează — stabileşte relaţii între eveni mente 4. fapte. cunoştinţe b)defineşte — exprimând verbal relaţia din tre două sau mai multe evenimente sau generalizări (noţiuni. demon strează conceptual.) c)clasifică (ordonează ierarhic. Deprindere motorie • capacitate exprimată prin: rapiditate de a sesiza.e a)discriminează (sesizează stimuli care diferă prin una sau mai multe dimensiuni) b)identifică (o clasă de proprietăţi a unui obiect. exemplifică — noţiuni. pe baza performanţelor din sarcinile de învăţare diferenţiate. Informaţie verbală •învăţarea noţiunilor •învăţarea judecăţilor (raporturi între noţiuni) •învăţarea raţionamentelor (raporturi între judecăţi) a)elaborează probleme şi situaţiiproblemă b)rezolvă probleme şi situaţii-problemă c)inventează probleme şi situaţiiproblemă a)enunţă — denumiri.

evenimente sau persoane" -.) Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice de conţinut . convergenţă-divergenţă etc.de exemplu: gândire. Atitudine cognitivă • stare internă care influenţează elevul/ studentul în alegerea acţiunii/operaţiilor didactice pe criterii valorice alege (optează pentru o clasă de acţiuni/ operaţii personale care exprimă tendinţe pozitive-negative faţă de anumite „obiecte.5.

EVALUAREA prin: a)critica internă b)critica externă a judeca. a reorganiza. a argumenta. APLICARE (a noilor cunoştinţe) a aplica. la obiectul istorie. a determina 3. ... a compara. a decide a compara. CUNOAŞTERE (date. a contrasta. a formula.. a clasifica a restructura 4. ANALIZĂ pentru: a)căutarea elementelor b)căutarea relaţiilor c)căutarea principiilor de organizare a distinge. solicită profesorului o proiectare complexă. a aminti. C o m p e te n ţe v iza te P erfo rm an te po sibile / acţiu n ea e le vu lu i/ studentului __________________. a planifica.. aplicabil la orice nivel (formă) . a analiza..._________.. a recunoaşte. a alege.. a evalua Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin cognitiv. teorii. a deduce a distinge. a estima. a sintetiza 6. termeni. SINTEZĂ pentru: a)crearea unei opere personale b)elaborarea unui plan de acţiune c)derivarea unor relaţii abstracte dintr-un ansamblu a scrie. a extrapola. centrată asupra comportamentelor observabile. a ilustra.. pe comportamentul final al elevului.. a argumenta. a explica. ÎNŢELEGERE / capacitatea de raportare a noilor cunoştinţe la cunoştinţele anterioare prin: a)transpunere b)interpretare c)extrapolare a „traduce".J 1.. metode. 2. a demonstra a extinde. a propune a deriva. clasificări.Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice concrete. a standardiza. a generaliza a utiliza. a relata. a detecta 5. a judeca. a redefini a interpreta.. a identifica.... a distinge. a valida. a identifica. a produce a proiecta. a se servi de. categorii) a defini. a transforma. a evalua. a recunoaşte a analiza.

a acumula. a subvenţiona a argumenta. a teoretiza o temă a organiza. o acţiune a dirija. a completa. a aclama. a schimba. a renunţa.. CARACTERIZAREA (valorică) prin: a) ordonarea generalizată b) a se conforma. a urma. a protesta. a formula. a rezolva.. a specifica a ajuta. a fi apreciat. a defini. a diviza a accepta. a izola. a abstrage. a face aprecieri valorice legate de o activitate. a nega a discuta. a încuraja. a compara. a discuta. a separa. a evita. a omogeniza __________________________ __________________________ caracterizare a globală autocaracteri zare globală a revizui. a aproba a oferi spontan.. a rezista la condiţii de schimbare . a acorda asistenţă. VALORIZAREA prin: a)acceptarea unei valori b)preferinţa pentru o valoare c)angajare_______________ 4. a răspunde corporal. a practica. a controla 2. ORGANIZAREA prin: a)conceptualizarea unei valori b)organizarea unui sistem de valori 5. REACŢIA/ RĂSPUNSUL prin: a)asentiment b)voinţa de a răspunde c)satisfacţia de a răspunde 3. a (se) juca. a dezbate. a-şi petrece timpul liber într-o activitate a-şi spori competenţa prin. a combina a alege. o activitate a colabora conform unor norme manageriale (ierarhie pe verticală şi pe orizontală). a armoniza. a-şi asuma o sarcină.Competenţe viza Performante posibile / acţiunea elevului/studentului 1 RECEPTAREA prin: a)conştientizarea mesajului b)voinţa de a recepta c)atenţie dirijată sau preferenţială a diferenţia. o acţiune. a aplauda. a asculta.

aplicabil la orice nivel (formă) .Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin afectiv.

Competente vizate 1. PERCEPŢIA prin: a) stimularea senzorială Performanţe posibile / acţiunea elevului / studentului a auzi. vizând modele ale unor evenimente istorice (poziţionarea trupelor într-o bătălie. clasificarea şi explicarea obiectivelor prin trei mari domenii de încadrare a obiectivelor36: -domeniul cognitiv: asimilarea de cunoştinţe. CREAŢIA a realiza sinteze.S. Conceptul de taxonomie desemnează descrierea. — domeniul afectiv (Laudsneere). . DISPOZIŢIA: a)mintală b)fizică c)emoţională ex: a cunoaşte instrumentele necesare unei lucrări în cabinetul de istorie ex: a lua poziţia necesară pentru a arăta la hartă ex: a fi dispus să execuţi o operaţie tehnologică. aplicabil la orice nivel (formă) Literatura de specialitate prezintă multiple variante de tehnici de operaţionalizare a obiectivelor (taxonomii). eveniment istoric. poziţionarea trupelor care se confruntă într-o bătălie etc. fără a pierde eficienţa 7. formarea de deprinderi intelectuale. convingeri. — domeniul psihomotor: condiţii motrice. Taxonomiile care s-au impus. deprinderea de a realiza o hartă istorică etc. Bloom).domeniul cognitiv (B. 6. AUTOMATISM — deprinderi deprinderea de a arăta la hartă. REACŢIA DIRIJATĂ prin: a)imitaţie b)încercări şi erori ex: a descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o operaţie practică care vizează localizarea pe hartă a unei localităţi istorice. eseuri Model de operaţionalizare a obiectivelor pedagogice concrete de ordin psihomotor. a vedea. ADAPTAREA a modifica voluntar mişcările în condiţii dificile. 4. a pipăi 2. atitudini. pe calculator sau pe o hartă mută) 3. au avut în vedere: . -domeniul afectiv: formarea de sentimente.

. .domeniul psihomotor (Simpson).

Bloom ierarhizează obiectivele informative şi formative.Sistemele de clasificare pe aceste trei dimensiuni ridică probleme de cunoaştere a acestor clasificări şi. cauzale) analiza principiilor de organizare ACHIZIŢIONAREA cunoştinţelor presupune: •cunoaşterea faptelor istorice. în al doilea rând. •cunoaşterea secvenţială. Acestea trebuie privite ca scheme elastice care trebuie acomodate cu structurile particulare ale istoriei. deprinderi şi capacităţi. Taxonomia la B. pe baza analizei de relaţii (raporturi logice. noţiuni. Deprinderile şi capacităţile se referă la obiectivele formative. comentarea unui experiment de viaţă evidenţierea consecinţelor şi implicaţiilor unor fenomene istorice Aplicarea presupune utilizarea de către elev a noţiunilor şi regulilor asimilate anterior pentru a explica concepte. Taxonomia lui B. •cunoaşterea clasificărilor. •cunoaşterea modelelor. hârtii istorice etc. G : Denumirea Scopul pe care îl exprimă: 1.S.S. logică. •cunoaşterea regulilor. Pentru cunoaşterea acestor taxonomii. Bloom a fost elaborată în 1951 şi cuprinde două secţiuni: cunoaştere. Comprehensiunea sau înţelegerea neformalului reformularea în termeni proprii a unei disfuncţii interpretarea unui document. deductivă. situaţii noi Analiza semnifică capacităţile de gândire analitică. y • cunoaşterea principiilor şi legilor. •cunoaşterea criteriilor. Achiziţionarea de cunoştinţe cunoaşterea redarea reproducerea 2. Cunoaşterea se referă la obiectivele de factură informativă. prezentăm elementele cele mai importante privind ierarhizarea obiectivelor. . în ceea ce priveşte ierarhizarea modelelor. după cum urmează: N r.

fotografii etc. fapte. fotografii. viaţa economică. epoca contemporană). descriu monumente. Cunoaşterea terminologiei presupune formarea sistemului de noţiuni specifice istoriei: •noţiuni cu privire la timpul istoric şi spaţiul istoric. ANALIZA presupune: •analiza relaţiilor dintre evenimentele istorice. •elaborarea unui plan de acţiune sau cunoaştere a unui eveniment istoric. din citirea unui document. SINTEZA presupune: •definirea unui concept istoric. •noţiuni cu privire la viaţa socială. protoistoria. •elaborarea unui plan al unei acţiuni de cunoaştere istorică. din expunerea profesorului. recunosc şi indică elemente caracteristice vieţii economice. Elevii. concepte etc. a unor elemente particulare care pot individualiza noţiuni. războaiele. •interpretarea evenimentelor istorice. epoca modernă.COMPREHENSIUNEA (înţelegerea informaţiilor) presupune: •transformarea. pe baza unor documente. •noţiuni cu privire la viaţa culturală şi religioasă. cu conţinut istoric. •analiza elementelor componente ale unui fapt istoric. din vizualizarea unui diapozitiv sau obiect arheologic. hărţi etc. locuri. evenimente. evul mediu. •producerea unei lucrări personale. Taxonomia lui Bloom presupune tipuri de învăţare fără de care obiectivele nu pot fi realizate. documentelor istorice. •evaluarea pe criterii externe. consecinţe privind un eveniment istoric. în acest sens este necesară o armonizare a taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare. •noţiuni cu privire la viaţa economică. identifică informaţiile din mai multe documente istorice. •noţiuni cu privire la organizarea statală şi politică. populaţie. Pentru fiecare temă în parte se pot formula întrebări. EVALUAREA presupune: •evaluarea pe criterii interne. pe care elevii le pot defini pe parcursul procesului de predare-învăţare. antichitatea. •transferul informaţiilor de la un conţinut istoric la altul. pe baza activităţilor de învăţare. Ierarhizarea este realizată de Gagne: . Cunoaşterea faptelor particulare presupune cunoaşterea spaţiului istoric. şi se referă la mediu geografic. •formarea de judecăţi de valoare. •analiza principiilor de organizare. Toate acestea trebuie structurate pe epoci istorice (preistoria.

vizează formarea deprinderilor şi capacităţilor intelectuale.S. Obiectivele informative implică cunoaşterea de către elevi a terminologiei specifice a datelor particulare referitoare la evenimente istorice. cunoaşterea faptelor particulare (cauze. urmărite prin lecţiile de istorie. Taxonomia lui B.). înţelegerea: interpretarea. Taxonomia lui B. cunoaşterea metodelor. Aplicarea.5. c. trăsături etc. cunoaşterea elementelor generale ce aparţin unui domeniu de activitate. principii. Bloom şi operaţionalizarea obiectivelor la istorie Taxonomia lui B. Obiectivele formative.S. cunoaşterea căilor care permit prelucrarea secvenţelor lecţiei. transformarea şi transferul de cunoştinţe în domeniul istoriei. cunoaşterea datelor particulare (terminologie specifică disciplinei isto rie). . I. Bloom presupune obiective informative şi obiective formative.Categoria de obiective (Bloom) Tipurile de învăţare cu care se realizează eficient obiectivele (ierarhia lui Gagne) învăţare prin descoperire Domeniul cognitiv EVALUARE SINTEZĂ X ^ ^ Rezolvare de probleme Obiective din înlănţuiri motorii Armonizarea taxonomiei de obiective cu ierarhia tipurilor de învăţare (după loan Jinga. b. C. Btoom aplicabilă la obiectul istorie presupune: A. criteriile după care se realizează această clasificare. clasifi carea evenimentelor. cunoaşterea principiilor şi teoriilor istorice. Achiziţionarea cunoştinţelor specifice disciplinei istorie: a.S. Negreţ) 2. B.

.

) . cultură.. daco-get. Evaluarea: pe baza de criterii interne sau prin criterii externe. informative sau formative.. Probele de evaluare.. elevii: •precizează aşezarea geografică a unui imperiu.. pe baza vizionării unui diapozitiv. sunt situate pe aceeaşi treaptă cu obiectivele concrete. Cunoaşterea terminologiei. . evoluţie. specificându-se domeniile de activitate didactică urmărite.. Noţiunile sunt foarte bine formulate în programele de clasa a V-a şi a Vl-a (publicate în „Studii şi articole de istorie"). observării unui obiect arheologic.însuşirea şi folosirea limbajului specific: naţiune. ale obiectului arheologic dintr-o epocă etc.. relaţiilor. oraş etc.... care implică însuşirea noţiunilor. Treapta I. dezvoltare ale evenimentelor istorice. an.. stat. —înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie.... Fiecare treaptă specifică unei anume categorii de obiective cuprinde verbe care indică acţiuni necesare cunoaşterii conţinuturilor. —descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice..D. datelor istorice. convenţie. Proba de evaluare (PE). PE: Recunoaşteţi. principiilor de organizare. precum şi activităţile de învăţare specifice fiecărui an de studiu.. evenimentelor... Analiza: analiza cauzelor. a desfăşurării. —însuşirea deprinderii de muncă intelectuală. caracteristicile fenomenului istoric. -înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric: spaţiu mediteranean. a unei hărţi. elaborarea unui plan de acţiune. trepte pentru achiziţionarea cunoştinţelor şi pentru formarea capacităţilor şi deprinderilor intelectuale. cauzelor. Câteva exemple sunt necesare: Obiectivul l (O. în activitatea de învăţare. Obiectivele operaţionale (de referinţă) au în vedere: — timpul istoric: eră. din imaginile sau modelele grafice prezentate. epocă istorică. cunoaşterii cauzalităţii evenimetelor istorice. revoluţie. factorii etc. Obiectivul III (O3). •indică. deceniu. antic. veac.Să definească: conceptele de răscoală. E. F. război. Operaţionalizarea obiectivelor la obiectul istorie presupune pentru fiecare categorie de obiective. cetatea . Obiectivul II (O2) — Să recunoască scrierea. —cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice: hrisov. a evoluţiei. secol. pe baza citirii unui document istoric. cultură. cunoaşterii spaţiului istoric şi geografic... revoluţie. .. Sinteza: definirea unui concept istoric. Ce este? Definiţi. PE: Să distingă caracteristicile. identificaţi. edict. personalitatea. tratat.

folosind date. informaţiile identice din mai multe documente. teritoriu. pe baza citirii hărţii şi a documentelor prezentate pe grupe. descriu: •relaţia dintre om şi spaţiu istoric. Fn activitatea de predare-învăţare. relaţia cauză-efectacţiune. liber. PE — Indicaţi câteva aşezări înfloritoare. elemente de asemănare şi deosebire. importanţa determinată de revărsarea Nilului. a convenţiilor.•identifică. Acestea sunt fapte particulare sau particularităţi pe care elevii. le descriu. 06 — Să specifice ce a însemnat practicarea agriculturii. PE — Precizaţi. noţiuni istorice etc. sub îndrumarea profesorului. le indică. evocate mintal. •un eveniment istoric. acceptate de istorie. Treapta 2— presupune cunoaşterea: •regulilor (a cauzelor unui eveniment istoric. natura documentului istoric. le identifică. imagini care reprezintă evenimente istorice.. •recunosc diferitele tipuri de hărţi.Să precizeze ce ocupaţii au fost determinate de revărsarea Nilului. PE — Care este consecinţa practicării agriculturii? Oj — Să indice aşezările umane de pe valea Nilului.. pe care elevii . în texte şi documente istorice. 05 . •tipurile de schimbări intervenite într-o comunitate. pe baza activităţilor de învăţare organizate de profesor. informaţiile referitoare la un subiect dat. elevii.. PE — Identificaţi zona în care s-a creat statul egiptean. schimbările dintr-un spaţiu istoric. PE — Care este consecinţa dezvoltării agriculturii şi a celorlalte ocupaţii? 09 — Să identifice zona creării statului egiptean. 08 — Să descrie Egiptul din punct de vedere economic. stat. for mulează exprimări legate de cronologie. referitoare la un fapt istoric). obiecte. le specifică. PE — Descrieţi importanţa Nilului pentru locuitorii Egiptului antic. ocupaţia. • documente istorice. le precizează. prin acţiunea unui eveniment istoric. locuri şi personaje. •reprezentărilor de fenomene istorice reale. clasificând şi informaţiile desprinse din lecturarea lor. determinate de practicarea agriculturii. •formelor: modul de organizare a unei societăţi etc. •simbolurilor: semne. existenţa mai multor versiuni asupra aceluiaşi fapt istoric. 04 — Să menţioneze importanţa Nilului pentru Egiptul antic.

să le reprezinte grafic. .să le identifice. să le recunoască. •noţiunilor istorice diferite de la o epocă istorică la alta.

culturi şi civilizaţii. statele. acţiunilor. a elementelor specifice pe care elevii le recunosc şi le identifică în acţiuni de predare-învăţare. 012 — Să recunoască. 019 — Să enumere principiile Constituţiei americane.presupune cunoaşterea de către elev a conceptelor şi noţiunilor. 014 — Să descrie influenţa mediului geografic asupra ocupaţiilor. PE — Ce relaţie este între Nil şi economia Egiptului? Treapta 4 . 016 — Să recunoască importanţa Nilului pentru economia Egiptului.. cauzelor.. PE — Clasificaţi regimurile politice din Europa în perioada interbelică. 020 — Să clasifice configuraţia politică şi ideologică a bătrânului continent între cele două războaie mondiale. proceselor istorice. 017 — Să recunoască tipul de război într-o epocă istorică. a relaţiilor..O10 — Să identifice semnele convenţionale pe harta istorică. tipul sau caracterul războiului dintre daci şi romani. a consecinţelor. epoci istorice. capitalele. PE — Recunoaşteţi din aceste fotografii stilul doric. influenţelor şi interferenţelor dintre evenimentele istorice. din diapozitivele prezentate. 013 — Să descrie mediul geografic al Egiptului Antic. statele Orientului antic. oraşele Greciei antice. să prezinte cauzele formării statului egiptean. O^ — Să reprezinte prin semne convenţionale pe o hartă mută: o cetate.. PE — Identificaţi pe hartă construcţiile megalitice. PE — Desenaţi o hartă pe caietul de istorie. PE — Recunoaşteţi din documentul. a diviziunilor rezultate în urma unui proces istoric. PE — Descrieţi mediul geografic egiptean de acum trei mii de ani. reprezentaţi capitala Egiptului. procedeelor. construcţiile.cuprinde cunoaşterea secvenţelor. definiţi principiile Constituţiei americane. oraşele. PE — Enumeraţi. 018 — Să identifice din imagini consecinţele bombardamentelor. precizaţi cauzele formării statului egiptean. fluviile etc. drumul parcurs de o armată etc.. Treapta 6— presupune cunoaşterea metodelor. un oraş. PE — Enumeraţi. Treapta 3 . a categoriilor de evenimente istorice. porturile. PE — Identificaţi din imagine consecinţele bombardamentelor. Treapta 5— cuprinde cunoaşterea criteriilor după care se face o apreciere sau o definire a unui eveniment istoric. faptelor. tehnicilor şi practicilor pentru identificarea adevărului istoric. .. stilul doric. PE — Care sunt ocupaţiile egiptenilor? Cum s-a ajuns la aceste ocupaţii? 015 — Să enumere.

revoluţie. cauze etc.. a armatelor române şi inamice la Plevna. teoriile . evoluţiei evenimentelor. consecinţe. determină formarea atitudinilor pozitive. • Din limbajul grafic în limbaj verbal (citirea modelelor grafice). pe baza semnelor convenţionale. Elevii. să identifice cauze. Treapta 8— presupune cunoaşterea teoriilor. PE — Observaţi. evoluţii. • Din limbajul documentelor de epocă în limbajul istoric specific perioadei actuale. 1: elevul observă harta drumurilor comerciale în Evul Mediu. Ex.. PE — Dispuneţi pe hartă pe baza semnelor convenţionale (profesorul menţionează semnele convenţionale pentru fiecare armată) armata română şi cea germană la Mărăşeşti. relaţii ale evenimentelor istorice. concepte. a conceptelor şi concepţiilor privitoare la cauze. stat. Treapta 9— presupune transpoziţia din partea elevilor. . evenimente istorice. ** Treapta 7-. să enumere. Cunoaşterea teoriilor despre un eveniment istoric. 025 — Să precizeze teoriile despre stat. accentuarea proceselor de analiză pentru cunoaşterea adevărului istoric.. trebuie să definească. Ex.2: semnele convenţionale pentru dispunerea a două armate într-o bătălie sunt transpuse în limbaj verbal. consecinţe.. desfăşurare. teoriile despre revoluţie. prin metode. evoluţii. caracteristicile şi consecinţele unui eveniment istoric. Elevii transpun: • Din limbaj cartografic în limbaj verbal conţinuturi istorice. caracteristici. procedee şi tehnici indicate de profesor. PE — Enumeraţi cauzele războaielor greco-persane. 023 — Să enumere cauzele războaielor grecopersane. • Din „limbajul" fotografic în limbaj verbal. teoriile despre comunism. 024 — Să identifice elementele componente stilului baroc. dintr-un limbaj în altul.O — Să utilizeze metoda observaţiei şi comparaţiei pentru cunoaşterea cauzalităţii.presupune cunoaşterea principiilor evoluţiei unui eveniment istoric: cauze. a unor noţiuni. cartografice. Ex. transpune limbajul cartografic şi istoric în limbaj verbal (citirea hărţii istorice). evoluţii. regim totalitar etc. pe baza acţiunilor întreprinse în procesul de predareînvăţare. PE — Identificaţi elementele componente ale stilului baroc. la Mărăşeşti etc. PE — Precizaţi teoria. 022 — Să utilizeze metoda modelării pentru a cunoaşte aşezarea în teren. comparaţi.3: o fotografie care prezintă o cetate permite elevului formularea prin limbaj verbal a caracteristicilor cetăţii respective.

PE — Extrageţi ideile principale din textul. PE — Demonstraţi pe baza documentelor istorice caracterul fals al teoriei imigraţioniste... Prezentaţi evenimentului menţionat de acest document. PE b — Definiţi cetatea medievală. •capacitatea de a reorganiza.. Aceştia citesc textul şi reorganizează desfăşurarea evenimentelor din text pe baza propriei logici. 031 — Să ordoneze logic un text referitor la un eveniment istoric. a sesiza desfăşurarea evenimentelor într-o ordine logică: cauză. concepte. evoluţii. PE . Treapta 11 — presupune extrapolarea. •demonstrarea. a unui eveniment istoric prin: •semnificaţii atribuite unor evenimente. consecinţe.. explicaţii de la un eveniment istoric la altul. evoluţii. pentru a le completa şi explica.. PE — Demonstraţi dacă este adevărat sau fals că poporul român s-a format din sinteza daco-romană.. 027 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat. procese istorice. concept.... MM .Ordonaţi logic evoluţia evenimentelor din textul. a adevă rului istoric.Ex. text etc. procesul de mitizare sau demitizare a unui eveniment istoric. 029 — Să extragă ideile principale din textul. •stabilirea cauzelor evenimentelor istorice. adică extinderea unor noţiuni..... concepte. 030 — Să stabilească legătura dintre existenţa sclavajului şi răscoalele sclavilor din Imperiul roman. Profesorul distribuie textul elevilor. consecinţele PE a — Descrieţi caracteristicile cetăţii. • formularea de concluzii despre noţiuni. teorii.. izvor istoric. PE — Stabiliţi legăturile dintre. pe bază de argumente sau exemple concrete. Ce este o cetate medievală? Treapta 10— cuprinde interpretarea unui document istoric. prezentarea unor teorii despre evenimente. element de cultură şi civilizaţie pentru repartizarea în categorii.... •introducerea de elemente specifice într-un ansamblu de valori cunos cute. de la un element component la altul. •extragerea datelor şi a faptelor esenţiale dintr-un document istoric.. 026 — Să observe.. efect. Extrapolarea se realizează prin: •determinarea însuşirilor unui fenomen. 028 — Să demonstreze dacă este fals sau adevărat.. personaj.4: Citiţi documentul istoric.

a unui document istoric. elevii tabilesc relaţiile dintre elementele . noţiunile: cultură.•diferenţierea unor evenimente pe baza unor caracteristici. materiale logice. în vederea cunoaşterii istorice. elemente specifice •ulturii materiale şi spirituale. (Prin deducţii. numită Umanism etc. a materialelor didactice. cărţi. Ex. în urma unei observări. comparare. mărimea cuceririlor unor imperii. •efectuarea de modele grafice. rezumate. PE — Interpretaţi. PE — Identificaţi pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristice >tilului doric. •interpretarea hărţii istorice şi geografice. in terpretare etc. 037 — Să stabilească deosebirile dintre două noţiuni istorice. •sesizarea. Utilizarea. prevederea evoluţiei unor evenimente istorice. PE — Care sunt consecinţele cursei înarmărilor? 034 — Să evalueze mărimea Imperiului persan. PE — Stabiliţi deosebirile dintre evenimente.: Renaşterea reprezintă o nouă cultură în care rolul hotărâtor în definirea ei îl are concepţia despre om. referate. PE — Evaluaţi mărimea Imperiului persan. documentul pentru a cunoaşte noţiuni şi apte istorice. Umanism. PE — Utilizând dicţionarul personalităţilor politice din perioada interbelică. prin analiza trăsăsturilor. interpretări etc. imagini etc. manuale. analiză. prin observare.. Treapta 13 — cuprinde analiza elementelor prin care se diferenţiază un eveniment istoric de altul. în funcţie de aceste coordonate. •estimarea consecinţelor unui eveniment istoric. un stil arhitectonic de alt stil arhitectonic. o cultură de altă cultură. •utilizarea surselor de informare: atlase. 035 — Să utilizeze: dicţionarul. a valorii unei culturi şi civilaţii. enumeraţi trei personalităţi de marcă ale PNL. Treapta 12— cuprinde aplicarea cunoştinţelor dobândite la istorie pentru: •utilizarea reprezentărilor abstracte: teorii despre evenimente. sunt formulate anumite obiective: 032 — Să interpreteze dintr-un text noţiuni cunoscute. comparare. procese şi fenomene istorice. 033 — Să prevadă consecinţele evoluţiei cursei înarmărilor.. 036 — Să identifice pe baza imaginilor prezentate elementele caracteristi:e stilului doric. în scopul cunoaşterii adevărului istoric. •esenţializarea prin concluzii şi prin acţiunea întreprinsă de cercetare. Renaştere. lotiţe. sinteză. culturi. din text.

enumerate mai sus.) .

spaţiu istoric. continuă. prin sinteză. •ce comportament observabil va dovedi că obiectivul a fost atins. presupune experienţă. strategii optime de predare-învăţare-evaluare. Elaboraţi un eseu despre Vlad Ţepeş. •în ce condiţii trebuie să aibă loc comportamentul. d. analiză. să definească concepte legate de timp istoric. să interpreteze. competenţă.• presupune elaborarea unui plan de acţiune pentru cunoaşterea unui eveniment istoric prin scheme. izvoare istorice. prin dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare a elevilor. să formuleze. Treapta 14 -. să precizeze. Subiectul (elevul) trebuie.7 .presupune. Taxonomia lui Laudsneere defineşte obiectivul operaţional în funcţie de cinci precizări: •cine produce comportamentul dorit. O39 — Să descrie..O38— Să stabilească relaţiile dintre cultura antică şi cultura Renaşterii. să însuşească deprinderi de muncă intelectuală. să elaboreze un eseu. să argumenteze.. Din multitudinea de obiective operaţionale. Treptele următoare cuprind evaluarea pentru stabilirea performanţei şi competenţei prevăzute de obiectivele operaţionale. Evaluarea se poate realiza prin criterii interne şi externe. prin obiectivitatea mare în notare. •elaborarea unui proiect sau a unei comunicări pe teme istorice. intepretare. observare. •povestirea unei bătălii. Operaţionalizarea este un proces complex. Textele docimologice sunt cele mai indicate. •în temeiul căror criterii se ajunge la concluzia că produsul (comporta mentul obţinut) este satisfăcător. să facă distincţie. formativă. Treapta 15 . comparare a unei opere personale (răspunsuri orale sau scrise): •realizarea unei observaţii asupra unui element de cultură materială şi spirituală. •elaborarea unor modele istorice. să demonstreze. PE — Stabiliţi relaţiile dintre cele două culturi. pregătire metodică şi de specialitate. profesorul de istorie va alege pe cele esenţiale care asigură o evaluare precisă. să exprime. să însuşească limbajul de specialitate. planificări care să favorizeze procesul de cunoaştere. în procesul de predare-învăţare. să înţeleagă cauzalitatea şi schimbările în istorie. proiecţii. PE — Descrieţi castelul Bran. •care este produsul acestui comportament.

care stabileşte progresul şcolar şi nivelul de pregătire impus de programele şcolare. faraon. •funcţia de evaluare. performante. favorizând capacitatea elevilor de a diferenţia esenţialul de neesenţial (capacitate de sinteză). Funcţiile obiectivelor op eraţionale Obiectivele operaţionale asigură cunoaşterea noţiunilor. 06 — Să înţeleagă şi să argumenteze evoluţia societăţii egiptene. Această funcţie facilitează învăţământul diferenţiat. permite anticiparea rezultatelor la care se aşteaptă profesorul în activitatea didactică. 02 — Să precizeze consecinţele aşezării geografice. 04 — Să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. se asigură esenţializarea şi accesibilitatea conţinuturilor. Elevii au obligaţia: 01 — Să identifice aşezarea geografică a Egiptului Antic. ale formei de relief şi ale trecerii Nilului prin acest spaţiu. Editura Teora. tema — Regatul Egiptean. evenimentelor istorice. 05 — Să releve rolul comunităţii în procesul de schimbare a societăţii. se referă la obiectivele operaţionale specifice. 03 — Să precizeze ocupaţiile locuitorilor. întrebarea „Ce voi face?". Organizarea procesului de predare-învăţare porneşte în primul rând de la precizarea obiectivelor operaţionale. realizează organizarea procesului de predare-învăţare centrat pe un proiect de lecţie în care conţinuturile de predat şi acţiunile de învăţare ale elevilor pornesc printr-un demers comun profesor-elev. Precizarea obiectivelor este prima etapă necesară realizării unui proiect pedagogic. şi eficientizează acest proces. conţinuturile specifice disciplinei istorie. •funcţia de reglare.6. •funcţia de anticipare a rezultatelor predării-învăţării. cele mai importante sunt folosite pentru sistematizarea temei. Este necesar un exemplu: Istorie— manual pentru clasa a V-a. care permite diagnosticarea dificultăţilor pe care le manifestă elevii în procesul didactic.2. reprezintă condiţia reuşitei activităţii de predare-învăţare. Obiectivele operaţionale permit elaborarea proiectului de lecţie. precum şi cauzalitatea acestora. prin funcţii cum sunt: •funcţia de organizare a procesului de predare-învăţare. presupune pro iectarea şi activitatea de predare-învăţare — evaluare didactică pe baza obiec tivelor operaţionale care astfel au un rol orientativ şi stimulativ pentru elevi. pe care şi-o pune profesorul. Prin verbele de acţiune folosite. 07 — Să explice noţiunile de regat. elev-profesor. să desprindă cauzele .

08 — Să cunoască împărţirea administrativă a Egiptului.care au determinat formarea regatului egiptean. .

etape în evoluţia statului egiptean. permit însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe minimale referitoare la tema respectivă din clasă.ocupaţiile locuitorilor<Vanima|e|or \ ^comerţul ^societatea dezvoltată ^. realizează o învăţare pas cu pas.Elementele esenţiale ale operaţionalizării sunt expuse obligatoriu pe tablă. de observare a implicării elevilor în formarea anumitor deprinderi: de muncă independentă. Obiectivele prezentate prin această schemă esenţializează conţinuturile. Modul de elaborare a schemei pe tablă va fi expus într-un capitol viitor. graduarea acestora de la elemente simple la conţinuturi complexe. individual sau pe grupe. care. /aşezarea run dar al Nilului 4 agricultura Egiptul antic / creşterea .hărniciei datorită \ oamenilor ^ spaţiului geografic *stat egiptean . elevi. contribuie la dezvoltarea schemei lecţiei pe tablă. Profesorul. analizate şi sintetizate de profesor. în ceea ce priveşte interpretarea hărţilor istorice etc. de informare prin studierea documentelor istorice. concepţii. cu posibilităţi de sesizare a progreselor elevilor în ceea ce priveşte cunoştinţele istorice dobândite în etapele parcurse. pe parcursul procesului didactic. prin stabilirea obiectivelor. Anticiparea presupune un sistem de cunoştinţe. Funcţia de anticipare a rezultatelor activităţii didactice (predareînvăţare) este în strânsă legătură cu funcţia de evaluare. Evaluarea este rezultatul aplicării obiectivelor operaţionale în procesul de predare-învăţare. sau împreună de profesor şi elevi. într-o schemă care permite elevilor cunoaşterea acţiunii învăţării. regat 'imperiu Aceste idei-ancoră sunt susţinute cu conţinuturi. deprinderi însuşite de elevi în procesul de predareînvăţare. .

a. cit. 142.Ibidem. p. Ed. E. 74. p. 49 3. 9. Tănasă. II. . 1997. op. op. Tănasă. 32.loan Jinga. 34. op. Ion Negreţ. 1996. Editura Editis. 62. 2. voi. p. l. 30-35. pp. Xenopol.1.Romiţă B. Cerghit. 20. p. loniţă. 68. Ion Negreţ. Universitatea din Bucureşti. 36. op. op. Gh. cit. p. 14-l5. Fundaţiei Culturale D. cit. Marin Manolescu. 8. op. op. nr. 27. 7. op. cit. cit.. 54-56.l. II. L.A. 76-79. Pedagogie l. 11. Didactica. Ion Negreţ. 29. p. Vlăsceanu.Curs de pedagogie. 20. 151.Curs de pedagogie. Ion Negreţ. 139. op. ianuarie. Elena Istrate.. cit.P.. cit. Negreţ. pp. 48. 7-35. 79. 83. 1976. 83. 26. loan Jinga. p. op. cit. 33. pp. cit. cit. pp. Curs de pedagogie. op. 1988. Gh. 14. 1997. op. vezi în acest sens şi Sorin Cristea. 28.Măria Eliza Dulamă. 77. voi. op. p. 31. 86. George Văideanu. op. 5. p. 10.. 125 6. p. p. cit. p. Editura Didactică şi Pedagogică. cit. 58. p.Sorin Cristea. 29. p.T. 18. Manual pentru şcoli nor male.Apudh. voi.Sorin Cristea. Strategii didactice. Ed.D. Editura Hardiscom. II. p. Pedagogie II. op. Editura Hardiscom. Universitatea din Bucureşti. UNESCO-50. p. 94. p. AII Educaţional. 30.Gh. 1994.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. Piteşti. Radu. f. 75. p. p. 28. p. pp. 35. 82. E. op. Măria Eliza Dulamă. II.Magazin istoric. 63. voi. 29. 2000. cit. Tănasă.Măria Eliza Dulamă. Sorin Cristea. Clusium. 1996.D.Sorin Cristea. 4. cit. cit. pp.Gh. 24. 19. pp. Xenopol. pp. Piteşti.Ibidem.Ibidem. 1997.— NOTE — 1.Vezi Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă (coordonator Ion Cerghit). loan Jinga. Bucureşti. Tănasă. cit. p. l. Popescu. 40-43.Andre de Pereţii.„Studii şi articole de istorie" LXIII (serie nouă). p. 74.D.Sorin Cristea. 1988. op. Manual de pedagogie. 78-79.loan Jinga. Educaţie. cit. p. Bolintineanu. Tănasă. p. 37.. Bucureşti. p. lucu. 19.Vezi în acest sens Gh. 1997. op. 28-29. cit. 21. 22.. învăţarea eficientă. op. op. 25. p.Măria Eliza Dulamă. cit. cit.Gh. p.Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă. p. 68. Pedagogie. 23.loan Jinga.loan Jinga..

Teoria sintezei în istorie şi îndeosebi în manualele de istorie este sesizabilă în opera lui Voltaire2. dar şi de istoricii din alte ţări. PROGRAME SI MANUALE ŞCOLARE 1. sterilă fără sinteză. analiza. Potrivit acestei concepţii. conţinuturile şi modelele sunt de domeniul filosofiei istoriei. Totuşi. îndeosebi în învăţământul superior3. Centrul Internaţional de Sinteză de la Paris şi revista de sinteză istorică „Revue de synthese historique". abordarea faptelor trecutului în toate elementele specifice vieţii umane: viaţa economică. de unii istorici americani din mişcarea New Historf. care a întemeiat.FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. în concepţia adepţilor săi. revine frecvent datorită faptului că în ştiinţa istorică sunt mai multe concepţii privind abordarea acesteia. în definirea teoriei sintezei în istorie. CONSIDERAŢII GENERALE Conţinutul învăţământului istoric în şcoală a constituit subiectul unor controverse din partea pedagogilor şi istoricilor. un rol hotărâtor l-a avut şcoala franceză prin H. în genere.CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. ÎNŢELEGEREA SI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ 3. de a explica şi a înţelege. O scurtă prezentare a acestor concepte permite profesorului care predă istoria să-şi formuleze o viziune de ansamblu asupra istoriei şi studiului acesteia în contemporaneitate. Berr. —prezenteismul. continuând să se manifeste şi în prezent. Sinteza în istorie reprezintă. ele se cheamă şi trebuie să se regleze una pe alta pentru că numai prin aceasta pot răspunde dorinţei de a atinge. în 1900.III. socială." Această concepţie de prezentare a istoriei a fost îmbrăţişată de Şcoala Analelor*. elaborarea istoriei pornea de la îmbinarea armonioasă a analizei şi sintezei unui eveniment istoric. religioasă etc. Problema rescrierii manualelor de istorie şi a istoriei. cu anumite particularităţi şi imprecizii. Revista. a iniţiat şi o serie de modele privind predarea istoriei. politică. considerăm necesar să menţionăm principalele tendinţe contemporane în abordarea istoriei1: —teoria sintezei. în esenţă. STABILIREA. de „Noua revistă istorică"5 în Italia. —noua istorie economică.CONSIDERAŢII GENERALE 2. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC 1. . pe lângă propagarea sintezei în istorie. „Sinteza este himerică fără analiză. —structuralismul.

Adevărul istoric obiectiv depinde de câteva elemente esenţiale: . cercetării unei necropole etc. După 1960.în activitatea de predare-învăţare se pune accentul pe procedeele de cercetare istorică la un nivel elementar. trebuie privit ca un proces de cunoaştere istorică.U. Problema centrală a confruntărilor actuale în istorie — adevărul istoric — a constituit subiectul multor istorici şi filosofi ai istoriei. manualele de istorie trebuie: — să aibă un conţinut ştiinţific. •observarea şi cuantificarea liniilor de evoluţie ale unui element. şi viza8: • surprinderea interdependenţei dintre diverse elemente ale realităţii economice. Cercetătorul sau elevul citeşte un document. Conţinutul manualelor de istorie trebuie dezideologizat în lumina adevărului istoric. învăţământul istoric în şcoală impune selectarea unor conţinuturi istorice adecvate obiectivelor pedagogice şi educaţionale11. în esenţă pe exerciţii-detectiv şi jocuri didactice. •stabilirea relaţiilor de interdependenţă care pot influenţa elementele respective sau alte elemente. pe descoperirea individuală. adevărul istoric este relativ. Realitatea istorică în infinitatea dezvoltării ei este deosebită. Adevărul istoric obiectiv implică o cunoaştere cumulativă în timp. operaţionale. refuzând analiza calitativă. Pentru a atinge valenţele educative necesare obiectivelor predării istoriei. în cele mai multe situaţii este reprezentat de noţiuni şi evenimente istorice cu implicaţii în cunoaşterea evoluţiei societăţii umane. Documentul prezintă un eveniment. — contextul în care au fost elaborate. înfăţişând faze şi aspecte diferite din societate. raporturile din societate şi dintre oameni10. Faptele prezentate sunt un adevăr istoric? în acest context. Structuralismul urmăreşte depăşirea modalităţii de a înţelege istoria drept o simplă succesiune exterioară unor evenimente nelegate lăuntric. Curentul Noua istorie economică a apărut în S. Istoricii9 adepţi ai curentului mai sus-amintit defineau istoria şi diferitele probleme ale acesteia prin loturi cantitative. . El punea accentul pe fundamentarea conceptelor7. Acestea sunt convenţii între istorici sau cercetători ai istoriei. rezultatul concluziilor studierii unui document istoric. .autenticitatea ştiinţifică a documentelor istorice studiate. o concluzie din punctul de vedere al celui care l-a comandat sau scris. Adevărul istoric este un proces al acumulărilor ştiinţei istorice. el nu trebuie confundat cu o judecată unică. în sprijinul acestei teorii amintim câteva situaţii în care adevărul istoric poate fi pus la îndoială.aspecte ale evoluţiei societăţii din vremea elaborării documentului sau timpului istoric la care se referă.A. . istoria a început să fie abordata structuralist.să cuprindă noţiuni şi evenimente istorice unanim acceptate.

Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate . pe dezvoltarea gândirii. în cel mai bun caz.-să fie elaborate într-un stil concis. ierarhizarea şi înţelegerea conţinutului învăţământului istoric în şcoală depind de mai mulţi factori pe care îi vom prezenta în continuare. STABILIREA. O abordare a istoriei din acest punct de vedere presupune introducerea în manualele şcolare doar a unor cunoştinţe necesare formării culturii generale. medie. -curentul pragmatic. -uitării volumului mare de informaţii cerute. în pedagogia contemporană sunt trei orientări manifestate şi în domeniul istoriei: — curentul material. Curentul formal a apărut ca o reacţie la curentul material. fără valenţe educative deosebite. combătând excesul de cunoştinţe în conţinutul manualelor şcolare şi. -neglijării capacităţii formative a elevilor. Curentul pragmatic porneşte de la faptul că majoritatea indivizilor au capacităţi intelectuale medii sau submedii. Practica şcolară a demonstrat că acest curent în domeniul istoriei nu realizează decât într-o mică măsură obiectivele educaţiei sau învăţământului datorită: — suprasolicitării elevilor.Explozia informaţională 23.Scopul general al educaţiei 22. cultura generală este mediocră sau. —cuprinderea în manualele şcolare a unui volum mare de informaţii. —memorare. FACTORII CARE DETERMINĂ STRUCTURAREA. neesenţiale. 21. Acest curent nu ţine seama de relaţia dintre conţinut şi procesul de formare a personalităţii. 2.Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţământ 25. ÎNŢELEGEREA ŞI IERARHIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ Structurarea. Curentul material a apărut la începutul secolului XX şi punea accentul pe: —acumularea de informaţii. stabilirea. în ceea ce priveşte conţinutul învăţământului. -neglijării elevilor cu o gândire înceată. în cazul nostru. -curentul formal. -să fie structurate pe probleme majore.Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) 24. Acesta pune accentul pe formarea capacităţilor intelectuale. al manualelor de istorie.

selectarea şi folosirea acelor concepte pedagogice necesare realizării obiectivului educaţional constituie o condiţie esenţială pentru elaborarea manualelor de istorie. faţă de evenimentele istorice. interdisciplinaritatea.). se uită şi nu contribuie la dezvoltarea integrală a personalităţii. Conţinutul învăţământului este structurat în: — planuri de învăţământ.26.2. Scopul general al educaţiei Dezvoltarea personalităţii umane. -neideologizarea sau politizarea conţinuturilor. conduita civică depind de interdependenţa axiologică a funcţiilor educative. atitudini pozitive în societate. fără de care elevul nu poate dobândi cunoştinţe. structuralismul. noua istorie economică. Cercetările în domeniu. integrării individului în societate.formularea unor concepţii şi noţiuni care să stimuleze dezvoltarea me moriei şi nu tendinţele de saturare cu informaţii inutile care. 2.1. abordarea istoriei după principii şi teorii diferite (teoria sintezei. este necesară urmărirea unor principii: -respectarea adevărului istoric. explozia informaţională determină conţinuturi vaste. -funcţia culturală. .Conţinutul manualelor de istorie şi strategiile procesului didactic 2. -manuale şcolare alternative.Nivelul de abordare a conţinuturilor 27. -structurarea conţinuturilor pe epoci istorice (perioade istorice). Explozia informaţionala Această expresie a apărut ca urmare a creşterii permanente a conţinutului informaţional al ştiinţei istorice şi al ştiinţelor în general. -programe şcolare de istorie pe ani de studiu şi cicluri de învăţământ. interpretări noi. în selectarea informaţiilor pentru elaborarea conţinuturilor învăţământului istoric. în timp. deprinderi. obiectivelor operaţionale specifice disciplinei istorie. principii marxiste etc. Conţinuturile şi temele cuprinse în manualele de istorie trebuie să aibă în vedere cele trei funcţii specifice educaţiei din cele trei domenii de referinţă ale vieţii sociale amintite mai înainte: -funcţia politică. Elaborarea. . Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să îndeplinească unele condiţii cum sunt: — accesibilitatea. Toate acestea permit realizarea obiectivelor educaţiei. trăsături psihice ale formării culturii generale. -funcţia economică.

concepte. Abordarea multidisciplinară a conţinuturilor istoriei în şcoală presupune susţinerea unor elemente ale altor discipline pentru explicarea unor noţiuni istorice. Conţinuturi şi noţiuni din geografie. pe ani de studiu şi îndeosebi prin manuale. pe baza cărora nominalizează legităţile şi principiile generale ale ştiinţei istorice necesare formării culturii generale. ca disciplină şcolară. Interdisciplinaritatea. în programele de istorie. geografie. 2. După selectarea conceptelor şi faptelor necesare descoperirii adevărului istoric. devine eficientă în demersul educaţional în măsura în care se integrează în sistemul disciplinelor şcolare prevăzute prin planul de învăţământ. biologie. Conţinuturile programelor nu pot fi realizate decât de o echipă interdisciplinară cu o viziune modernă asupra ştiinţei. acţiuni etc. fără influenţe politice sau ideologice. religie. care asigură formarea unei concepţii istorice moderne. Evoluţia ştiinţei istorice (schimbări şi metode) Conţinuturile învăţământului istoric trebuie să ţină seama de modalităţile de interpretare şi cercetare specifice teoriei ştiinţei: -multidisciplinaritatea. evenimente care să permită formarea unei concepţii ştiinţifice pragmatice şi educative în rândul elevilor. la obiecte de studiu diferite prevăzute de planul de învăţământ. fizică sunt preluate de istorie şi folosite cu succes pentru realizarea obiectivelor operaţionale. Selectarea informaţiei este opera unei echipe interdisci-plinare care trebuie să cunoască conţinuturile esenţiale din domeniul istoriei. societate şi gândire. reguli. . Exemplele sunt multiple: evoluţia omului este studiată de istorie. -noile acumulări în pedagogie. evenimente. .Conţinutul istoric trebuie selectat pe baza informaţiilor de la nivelele superioare ale istoriei. — interdisciplinaritatea. -dezvoltarea celorlalte ştiinţe. Aceasta trebuie să nominalizeze. teme. -pluridisciplinaritatea. Interdisciplinaritatea în conţinuturi constă în faptul că. permiţând o abordare sistematică a conţinuturilor istorice care duc la reflectarea unei realităţi istorice obiective şi asigurând transferul de informaţii între diferite discipline de învăţământ. sunt elaborate noţiuni. noţiuni. Istoria.3. Pluridisciplinaritatea implică preluarea unor informaţii din alte ştiinţe şi integrarea lor în conţinuturile istorice.transdisciplinaritatea. Interdisciplinaritatea în conţinutul şi predarea istoriei în şcoală este determinată de: — factorii economico-sociali. biologie. pe ani de studiu. date. Interdisciplinaritatea permite cunoaşterea conexiunilor şi interacţiunilor existente în natură. Selectarea informaţiei necesare se realizează prin programe şcolare. întâlnim aceleaşi noţiuni.

concepte. Termenul istorie presupune trei sensuri12: — istoria ca totalitate a faptelor întâmplate.4. geografia.. Abordarea transdisciplinară este foarte importantă astăzi. Asamblarea faptelor realizate de ştiinţa istorică se concretizează prin: -esenţializarea imaginii trecutului.istoria scrisă. Genetica. formule. din alte domenii sau din pedagogie.3: prelucrarea de elemente de ADN pentru a concluziona referitor la starea de sănătate a unui personaj istoric. La acestea se adaugă ipoteze în curs de cercetare. pentru încadrarea într-un timp istoric a acestora. medicina şi fizica nucleară contribuie la elaborarea unor noi metodologii de investigare a relicvelor arheologice. ale „stării de sănătate" a acestora. pentru a stabili apartenenţa la un grup etnic etc. de asemenea. Ex. . biologia este evidentă. Tratarea interdisciplinară în procesul de predare-învăţare a unei lecţii de istorie constituie subiectul unui alt capitol. realizări materiale şi spirituale. La clasele V-XII prin corelare interdisciplinară. rezultată în urma cercetării (istoriografia). economia. exprimate prin legi. microbiologia. biologia. a unor evenimente dramatice din viaţa unor comunităţi umane din antichitate până în prezent. cadru geografic. pentru cunoaşterea unor evoluţii ale unor personalităţi. cultura civică. profesorul de istorie poate integra în procesul de predare-învăţare noţiuni şi concepte explicate cu ajutorul elevilor. 2. din domeniul istoriei. Relaţia dintre istorie ca ştiinţă şi istorie ca obiect de învăţăm ânt Ştiinţa constituie ansamblul informaţiilor acumulate de omenire de-a lungul istoriei. -folosirea adevărurilor incontestabile.2: examinarea mumiilor cu ajutorul razelor x sau a tomografului pentru a cunoaşte evoluţii ale corpurilor mumificate. şi ipotezele în curs de cercetare. Relaţia interdisciplinară cu geografia. în urma cercetării documentelor istorice. prin prelucrarea datelor.teorii. în vederea cunoaşterii adevărului istoric. Ex. filosofia. 1: datarea cu C14 a unor materiale arheologice etc. -condensarea imaginii prin stocarea informaţiilor. a cauzelor unor evenimente etc. noţiuni şi concepte cunoscute de aceştia de la alte discipline de învăţământ. Amintim economia. Exemplu: proprietăţi. . antropogeneză. Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor discipline pentru a facilita cercetarea istorică. Istoria ca ştiinţă este reconstrucţia selectivă a ceea ce a avut loc în trecut. a faptelor desprinse în urma cunoaşterii unei realităţi istorice. — istoria activităţilor de cercetare. în sistemul deschis şi vast de informaţii din care este constituită ştiinţa sunt integrate. noţiuni. Ex.

Istoria. religioase. a evoluţiei unor societăţi şi epoci istorice. cultural contemporan14. — un ansamblu de date şi fapte. Ştiinţa istorică asigură informarea despre evoluţia societăţii omeneşti. noţiuni.Ştiinţa istorică cercetează geneza fenomenelor. încrederea în rolul activ al istoriei este întâlnită în opera multor învăţaţi. într' însă vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem. război rece. istoria şi veţi şti ce suntem. revoluţiilor asupra evoluţiei popoarelor şi naţiunilor. în aceeaşi optică. sarcini. politice. în acest sens realizează şi prezintă: . . (Care concepţii economice sunt viabile pentru evoluţia unui popor? Care sunt implicaţiile unor ideologii în evoluţia popoarelor.o structurare a conţinuturilor în funcţie de obiectivele specifice fiecărui an de studiu sau ciclu de învăţământ. formulează concluzii pe bază de comparaţii şi diagnoză privind practica politică. Aceste obiective sunt desprinse din întrebările puse referitor la acţiunile umane sub diferitele forme de manifestare. ideologice. desfăşurarea lor. deoarece exprimă ceea ce gândesc oamenii acelui prezent despre trecut. este considerată de Arnold Toynbee: „disciplina de studii şi cercetare" pentru înţelegerea unui eveniment politic. Din această cauză sunt divergenţe de interpretare pe marginea evenimentelor istorice. consecinţele unor acţiuni. printr' însă vom fi români căci istoria este necesară «căci prin ea» se poate şti dacă un popor propăşeşte sau dacă se împovărează. de la activitatea culturală la cea religioasă. Obiectivele studierii istoriei au în vedere trei direcţii: — analiza. De asemenea. întrebaţi. de conţinutul programelor şcolare bazate pe logica şi conţinutul istoriei ca ştiinţă. printr' însă vom prevede viitorul. poartă amprenta epocii în care a fost scrisă. -diagnoza. fenomenele ulterioare pe care le-a generat. Istoria ca obiect de învăţământ se elaborează în funcţie de logica didactică. . economică.?) Nu se poate pune un semn de egalitate între istorie ca ştiinţă şi istoria ca obiect de învăţământ. social. permite cunoaşterea diferitelor concepţii economice. de la Machiavelli la Nicolae lorga. întrebările la adresa trecutului exprimă prezentul. Nu se poate vorbi de o altă ştiinţă fără a se recurge la istorie sau la istoria ca ştiinţă.integrarea evenimentelor în contextul în care au avut loc. fapte istorice? Dar semnificaţia unor concepţii. implicaţiile războaielor. consecinţele acestora. de la activitatea economică la cea politică. dar. acţiuni prin care elevii pot opera pentru esenţializarea informaţiei. lupta antiotomană. totalitarism etc. socială. pentru elaborarea unor concluzii asupra unor evenimente istorice. Mihail Kogălniceanu considera istoria „cartea de căpetenie a naţionalităţii noastre. în genere. de unde venim şi unde mergem"13. -prognoza.

Istoria românilor şi istoria universală sunt mijloace de informare şi formare15 a elevilor. . Istoria poate îndeplini şi o funcţie ideologică. pe baza unor metode active ale pedagogiei moderne şi a unor mijloace de învăţământ adecvate. —folosirea izvoarelor istorice ca bază a cunoaşterii trecutului. adecvat anului de studiu. a selectării conţinutului istoric din informaţiile pe deplin clarificate de ştiinţa istorică17. cultivării ideilor de patrie şi patriotism. Să amintim în acest sens istoria scrisă din timpul totalitarismului comunist. esenţială în formarea culturii generale şi pentru integrarea individului în societate. —prelucrarea conţinutului istoric al manualelor după metodologia didac. Funcţiile de cunoaştere se realizează: • prin analiza evenimentelor istorice. —informaţiile. a cercetării în domeniu. —funcţii practice.conţinuturile care să contribuie la formarea sistemului de noţiuni Drevăzute de programă. concluziilor ne cesare trăirii interioare. a cauzalităţii evoluţiei lor şi tendinţelor viitoare. —eşalonarea conţinuturilor în concordanţă cu cerinţele psihopedagogiei cognitive. . -integrarea istoriei românilor în istoria universală. -identificarea individului cu comunitatea.5.icii care să asigure asimilarea cunoştinţelor din clasă.prin înţelepciunea propagată în urma concluziilor desprinse. Funcţiile practice permit: -formarea conştiinţei de sine a unei comunităţi. care este rezultatul acumulărilor . -cultivarea simţului răspunderii faţă de viitor. noţiunile şi conceptele. Ideologizarea elevilor prin istorie este periculoasă şi potrivnică progresului. modalităţile de operare în procesul de predare-învăţare adoptate cunoştinţelor asimilate de elevi anterior şi capa cităţilor lor intelectuale şi psihice. Toate acestea nu se pot realiza decât prin prezentarea faptelor pe baza adevărului istoric. Raportul dintre cultura generală şi cultura de specialitate între cultura generală şi cultura dobândită prin predarea istoriei există o strânsă interdependenţă.selectarea informaţiilor în funcţie de scopul şi obiectivele fundamentale ale educaţiei şi studierii istoriei în şcoală. îndeplinind două tipuri de funcţii16: —funcţii de cunoaştere. .redactarea conţinuturilor într-un limbaj ştiinţific.. 2. -informaţiile care să permită extragerea învăţămintelor.

în diferite domenii. fiind realizabilă prin obiectele de învăţământ. dintre care istoria ocupă un loc important. prin însuşirea de cunoştinţe teoretice şi practice necesare formării .

cercetare. realizate prin predarea istoriei în şcoală. Majoritatea manualelor de istorie descriu faptele istorice. în sco pul dezvoltării gândirii elevilor şi transferului de informaţie în timpul procesului de predare-învăţare. documentelor. procesele istorice sunt cunoscute prin observare. face din conţinuturi descrieri empirice. permit dezvoltarea gândirii şi transferul de informaţie pe baza unor activităţi de învăţare care implică selectarea şi integrarea informaţiei. noţiuni şi concepte. evenimente şi date istorice. -prezentarea continuturilor prin date şi fapte cu un limbaj adecvat vârstei. prin interpretarea logică a evenimentelor istorice. Abstractizarea vizează noţiuni. Istoria este. politice. cu implicarea documentelor istorice. gândirea şi transferul de informaţii prin procesul de predare-învăţare.6. principii. fără folosirea documentelor istorice. au cunoscut două moduri de prezentare a noţiunilor şi continuturilor: -descrierea empirică a datelor şi abordarea noţională a faptelor istorice prin care istoria devenea o disciplină a memoriei. Aceste două caracteristici fac din istorie un element important pentru realizarea culturii generale. pentru formarea unei conduite civice pozitive. dar şi a gândirii. dar şi abstractă prin teoriile elaborate privind evoluţia unei epoci istorice pentru definirea unor noţiuni. care în general sunt învăţate prin memorare. sociale. a hărţilor şi a materialului didactic. Aportul culturii istorice. Aceste metode sunt aplicabile conţinuturilor istorice. pe baza principiilor specifice didacticii moderne. Manualele alternative de istorie oferă date şi fapte. a hărţilor. prin documente. Istoria este o ştiinţă concretă. moral. empiric. o diciplină a memoriei. logic. o abordare a evenimentelor istorice pe baza documentelor şi hărţilor istorice. implică memorarea pentru asimilarea lor. religioase. Datele şi faptele. Nivelul de abordare a continuturilor Manualele şcolare. 2. civic. pornindu-se de la cauze şi evoluţii economice. izvoarelor istorice. descoperirea adevărului istoric. Nivelul inferior de abordare. la formarea culturii generale este evidenţiat prin ansamblul de cunoştinţe teoretice şi practice care permit formarea unei personalităţi umane cu capacităţi valoroase sub raport intelectual. culturale. Multitudinea de informaţii. a determinat abstractizarea şi generalizarea conţinuturilor şi unele diferenţieri ale formei de abordare a informaţiei istorice. reguli. analiză şi sinteză. le abordează noţional. dar şi informaţii prin diferitele nivele de abordare a acesteia: noţionai. transformă istoria într-o disciplină a gândirii prin structurarea noţiunilor. în evoluţia lor. Abstractizarea favorizează memorarea. filosofic. în acelaşi timp. Generalizarea şi abstractizarea sunt realizate de .personalităţii individului şi integrării acestuia în societate. sesizarea cauzalităţii evenimentelor. fără posibilitatea de interpretare. Abordarea continuturilor şi noţiunilor istorice. prin izvoare istorice.

•Elevul este privit ca obiect al educaţiei. Integrarea în conţinutul lecţiilor a unor mijloace de învăţământ permite folosirea strategiilor moderne. ca receptor al informaţiei. Elevul devine subiect al educaţiei. pe forme şi metode individualizate. Fără stabilirea unor relaţii cauzale între obiectul de învăţământ şi strategiile didactice în conţinutul manualelor.t"nta istorică. •Cunoaşterea este un act de copiere a realităţii. Strategiile moderne implică cunoaşterea diferenţelor dintre didactica tradiţională şi didactica modernă. Materialele didactice (hărţi. . trebuie să cuprindă o structurare şi o integrare a mijloacelor de învăţământ (documente. deoarece cunoaş terea este reflectarea activă a realităţii. grafice) care să permită un proces de predare-învăţare pe baza didacticii moderne. planşe. Ele permit19: — exersarea elevilor în activităţi cu elemente de creativitate. Cunoaşterea prin efort propriu este pe primul plan. •Pune accent pe transmiterea de cunoştinţe gata făcute. •Pune accentul pe îmbinarea învăţării prin cercetare. pe cultivarea creativităţii. Pune accent pe latura formativă şi educativă a învăţării. Didactica tradiţională •Consideră percepţia drept sursa cunoaşterii. •Percepţia este un moment al acţiunii. Restructurarea informaţiei conform logicii învăţării active oferă elevilor posibilitatea învăţării conţinuturilor din clasă.7. iar activitatea este organizată frontal. o logică a învăţării. paralelă prezentată de I. -angajarea elevilor în rezolvarea momentelor de vârf special create de profesor. Conţinuturile manualelor alternative trebuie să fie unice prin programă. sarcina selecţiei pentru obiectul istorie revenind comisiilor care Elaborează programele şcolare şi autorilor de manuale. activizante. Conţinutul manualelor de istorie si strategiile procesului didactic Manualele şcolare standardizate nu permit un învăţământ diferenţiat care să determine folosirea unei didactici moderne. -folosirea şi organizarea muncii independente. •Predomină orientarea intelectuală. Didactica modernă •Consideră acţiunea externă sau mintală drept sursă a cunoştinţelor. Conţinutul linear al manualelor nu facilitează realizarea unui învăţământ diferenţiat bazat pe organizarea activităţilor de învăţare pe grupe. 2. improvizaţia îşi spune cuvântul. schiţe. fotografii) integrate în conţinuturi au o valoare predictivă. Cerghit18. hărţi. obiectivele generale şi operaţionale prevăzute de programele cadru nu pot fi realizate. fotografii. Informaţiile sunt transmise de profesor.

Specificitatea conţinuturilor presupune un sistem de noţiuni. fapt ce determină instabilitate în sistemul educaţional şi eforturi financiare deosebite. concepte. pe baza experienţei didactice şi a cercetării pedagogice. influenţele politice duc la dese schimbări ale programelor şi manualelor. Aceasta presupune o structură nouă a conţinuturilor. informaţii caracteristice ştiinţei istorice şi determină calitatea acestora. valabilitatea. Mobilitatea este o caracteristică a conţinutului manualelor de istorie. pe cicluri de învăţământ şi ani de studii. de interesul elevilor pentru anumite teme. prin care acestea se pot adapta la progresul ştiinţei. Cantitatea reprezintă volumul de informaţii în domeniul istoriei şi al mijloacelor practice pentru însuşirea şi înţelegerea noţiunilor şi evenimentelor din conţinuturi. performanţa. Programele cadru. fiind relevată prin profunzimea. Este o concluzie bazată pe ultimele evoluţii în procesul de elaborare a programelor şi manualelor şcolare care a avut drept consecinţă schimbarea acestora în intervale foarte scurte de timp. . Calitatea conţinutului manualelor şcolare este verificată de procesul de predare-învăţare. Conţinutul învăţământului istoric în şcoală presupune: cantitate. abordările subiectiviste.-crearea situaţiilor problematice şi exersarea gândirii divergente şi a celei convergente. cunoştinţelor şi deprinderilor. în funcţie de condiţiile concrete determinate de elementele menţionate mai sus. înlăturând informaţiile istorice depăşite despre un eveniment istoric.exersarea limbajului verbal şi utilizarea sa în disciplinarea unor reacţii ale elevilor. diversificare şi specificitate. calitate. Profesorul are astfel posibilitatea stabilirii obiectivelor diferenţiate şi libertate în elaborarea strategiilor eficiente. manualele alternative permit elaborarea unor strategii didactice eficiente. eficienţa formativă a cunoştinţelor în dezvoltarea culturii generale. . de materialul didactic existent în şcoală. stabilitate. Volumul şi numărul de noţiuni trebuie adaptate. în funcţie de nivelul de cunoştinţe generale al clasei. Stabilitatea implică conţinuturi adecvate idealului educaţional. mobilitate. Diversificarea conţinutului nu trebuie să depăşească cerinţele programei cadru decât din perspectiva utilităţii unei metodologii didactice moderne. Conţinuturile neadecvate. funcţionalitatea. modalităţi de instruire modernă care pot fi utilizate de mai multe generaţii. -realizarea unui dialog care să stimuleze elevii şi să activeze întreaga clasă. a capacităţilor intelectuale ale elevilor. nivelul.

Criteriile de selecţie şi sursele conţinu-turilor variază de la o epocă istorică la alta. organizarea anului şcolar. Aceasta explică abordarea diferită a istoriei ca element specific al conţinutului global al învăţământului. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC — TRANSPUNEREA LUI ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT. ordinea studierii lor. 3. stabilesc dispunerea pe cicluri. PROGRAME ŞI MANUALE ŞCOLARE 3. în cadrul general. Planul de învăţământ.3.1. Conţinuturile din domeniul istoriei necesită criterii de selecţie şi de repartizare pe trepte şi tipuri de şcolarizare. de cultură în general. Surse şi criterii de selecţie ale conţinuturilor pentru ma nualele de istorie Sursa fundamentală de formare a conţinutului învăţământului istoric este constituită de experienţa istorică. cuprinzând obiectivele şi conţinuturile propriu-zise ale învăţării la această . aplicarea principiului educaţiei permanente şi interdisciplinarităţii20. prin planul de învăţământ.3. numărul de ore anual şi săptămânal. obiectivele pedagogice generale specifice nivelului şi treptelor de învăţământ.. interese şi opţiuni din societate. Mesajele sale formative sunt coordonate de sistemul dominant de valori. cu caracter obligatoriu. a fost variabil în funcţie de etapă şi sub influenţa unor factori obiectivi şi subiectivi. acesta include obiecte de învăţământ. Acestea presupun asigurarea conţinuturilor între treptele şi nivelurile şcolare. determinând schimbări în conţinuturile referitoare la istorie.C. Numărul de ore acordat istoriei. clase şi obiecte de învăţământ. de realizările în domeniul ştiinţei istorice. Planurile de învăţământ ierarhizează conţinuturile. 3. Schimbările în conţinut sunt influenţate de abordarea interdisciplinară a istoriei. Cultura artistică şi cultura relaţiilor socio-umane în diferite etape istorice reprezintă surse distincte pentru conţinuturile istorice şi vizează educaţia şcolară necesară formării unei personalităţi integrale. Sunt elaborate pe baza unor criterii orientate la nivelul unei paradigme didactice de tip curricular. cuprinde scopurile pedagogice. Istoria şi planul de învăţământ Planul de învăţământ este un document de stat elaborat de M. Conţinutul învăţământului istoric este dependent de dinamica dezvoltării sale globale şi de perspectiva organizării pedagogice şi didactice prin care se asigură cele mai bune performanţe în învăţare. Programele şcolare de istorie Programele şcolare de istorie sunt documente operaţionale pentru profesor. Fiecărui nivel sau ciclu îi corespunde un plan specific de învăţământ. conferindu-i acesteia un caracter specific.2.E.

date de infor mare folosite de ştiinţa istorică: război. cultură. La finele fiecărui ciclu de învăţământ în domeniul deprinderilor şi capacităţilor de muncă intelectuală. în domeniul deprinderilor şi în sistemul de atitudini şi valori 21. semestrial. ore de recapitulare (consolidare). Programele permit elaborarea unor criterii de evaluare şi instrumente metodice necesare procesului de predare-învăţare.E. obiectivele generale vizează: — utilizarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală pentru ca elevul să dobândească abilităţi şi deprinderi de cunoaştere a realităţii istorice.principii de elaborare. Sunt elaborate de M. pe parcursul unui ciclu de învăţământ.utilizarea corectă a terminologiei istorice.. Programa şcolară. număr de ore acordate obiectului de studiu săptămânal. lucrări scrise. Obiectivele cadru ale disciplinei istorie se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini în procesul didactic. Acest document oferă profesorilor şi elevilor repere de învăţare. —elementele de noutate. izvoare etc. epocă etc. —conţinuturile învăţării. cuprinde: . cu conţinuturi unitare şi obligatorii. capitole. obiectivelor generale au în vedere: . uti lizarea surselor istorice. ore la dispoziţia profesorului. structurarea acestora şi constituirea unei reţele de obiective generale ale predării-învăţării istoriei pe cicluri de învăţământ şi obiective specifice fiecărui an de studiu. Conţinuturile sunt eşalonate în capitole. flexibilitatea conţinuturilor. —structura programei.. lecţii. —eşalonarea pe teme. anual. asigurând caracterul unitar al învăţământului. Programa sau modelul curricular elaborat pe ani de studiu constituie elementul prin care profesorul îşi realizează proiectarea activităţilor de predare-învăţare. timp istoric. Obiectivele cadru vizează capacităţi şi atitudini în domeniul cunoaşterii. Această categorie de obiective indică schimbările de comportament la care ar trebui să ducă studiul istoriei. fenomen istoric. cu scopul orientării demersului didactic pentru reechilibrarea raportului informativ-formativ în studiul istoriei. . revoluţie. pentru aceleaşi tipuri de şcoli.utilizarea corectă a sistemelor de referinţă specifice istoriei: spaţiu istoric. hărţi. Programele sunt documente operaţionale deoarece asigură: —sintetizarea conţinutului obiectului de învăţământ istorie. teme şi lecţii şi sunt obligatorii. -constituirea curriculum-ului în jurul unor competenţe şi atitudini esen ţiale în formarea personalităţii elevului.disciplină.C. numită în etapa actuală curriculum şcolar. Principiile de elaborare au vizat: -asigurarea caracterului dinamic şi deschis al studiului istoriei. documente. în domeniul cunoaşterii istoriei. selectarea . — utilizarea unui număr semnificativ de noţiuni. denumiri.

informaţiilor .

-instrumentele folosite ca suport didactic al învăţării şi predării. . -constituirea unui demers ştiinţific pe baza terminologiei istorice. programa de istorie cuprinde: -formarea interesului constructiv pentru mediul de viaţă propriu prin posibilitatea pe care o oferă elevilor de a cunoaşte posibilităţile. timpul istoric. în domeniul sistemului de atitudini şi valori. . . în scopul formării culturii generale. societate şi activităţi umane cu conexiunile lor sociale. evenimente istorice._____„Mtaji. capabil să identifice deosebirile dintre interpretările date unui eveniment istoric la nivelul unei epoci sau în epoci diferite. culturale. activitatea intelectuală şi personală a unui grup sau a unei colectivităţi. înţelegerea cauzalităţii şi schimbării în istorie. un dis curs argumentat în care să fie prezentate cauzele. politice. Este primul şi principalul factor şi izvor de informare pentru elev. cunoaşterea şi utilizarea izvoarelor istorice. însuşirea şi utilizarea limbajului istoric.4. epoci istorice. Calitatea manualului este reliefată de. să sesizeze posibilitatea şi limitele acestora. Obiectivele de referinţă definesc rezultatele aşteptate în procesul didactic22. descrierea şi interpretarea unei situaţii istorice. Sunt concretizate în obiective operaţionale şi descriptori de performanţă. însuşirea deprinderilor de muncă intelectuală şi dezvoltarea capacităţilor de investigaţie. un suport de prezentare a cunoştinţelor ştiinţifice. interesele indivizilor şi comunităţilor umane în acţiune. epoci istorice. Manualele alternative Manualul de istorie prezintă conţinuturile din programa şcolară şi este un document operaţional pentru elev. motivele. Acestea sunt urmărite pe parcursul unui an şcolar. religioase. -cunoştinţe şi capacităţi vizând procesul înţelegerii referitoare la timpul istoric. evoluţiile şi consecinţele unui eveniment istoric. 3. la înţelegerea şi reprezentarea spaţiului istoric.modul de transpunere a ideilor din ştiinţa istorică în idei adecvate activi tăţii de predare-învăţare. limitele trecu tului şi prezentului. -motivaţii şi atitudini privind spaţiul istoric. economice.formarea unor abilităţi experimentale care să permită elevului să identi fice ideile. Obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare sunt specifice fiecărui an de studiu (fiecărei clase) şi au în vedere.

Manualul alternativ trebuie să aibă aceleaşi conţinuturi. conţinuturile din manualele . în contextul în care sistemul de învăţământ. istoria şi îndeosebi istoria naţională sunt valori publice. capitolelor. în care logica şi ordonarea internă constituie principiul progresiei sistemice. să respecte denumirile părţilor.-modul de prezentare a cunoştinţelor. temelor din programa şcolară şi volumul de informaţii prevăzute de aceasta.

informaţii în scheme. de formare a cunoştinţelor. Manualul de istorie trebuie să prezinte conţinuturile şi evenimentele explicit. precis. Manualele de istorie elaborate înainte de 1989 sunt structurate. Manualul şcolar de istorie are funcţii de informare. cuprinzător. cu o terminologie recunoscută de ştiinţa istorică. să constituie un model de exprimare pentru elevi. Importantă este prezentarea elementelor secvenţiale ale lecţiilor. de evaluare a acestora în concordanţă cu standardele curriculare naţionale de performanţă. — raportarea la reforma socială globală. nu rezolvă obiectivele formative corespunzătoare vârstei elevilor. dozate informativ. Motivaţia şi interesul elevilor pentru conţinuturile istorice sunt favorizate de trei elemente esenţiale. fără detalii istorice nesemnificative. Manualele alternative prezintă partea lucrativă în mod diferit prin documente istorice. . imagini. cu scopul de a spori interesul şi motivaţia pentru cunoaşterea conţinuturilor prezentate de programă. definiţii scrise cu caractere distincte. Deosebirile constau numai în ofertele didactice şi metodele abordate în procesul de predareînvăţare. dar cu o abordare . . necesare unui manual alternativ: accesibilitatea conţinuturilor. Design-ul manualului şcolar determină acceptarea. într-o mare măsură. a conţinuturilor şi temelor de către elevi. — raportarea la tradiţia învăţământului românesc interbelic. grafice şi hărţi.depolitizarea lor în spiritul adevărului istoric şi al conceptelor democratice. a unor elemente din manualele moderne de istorie din ţările democratice. Conţinuturile manualelor trebuie structurate pe baza unei axe logice. Unele manuale. clar. însă. prin metodă. ilustraţii colorate. cu scopul realizării unei progresii sistemice. eficienţa instrucţională şi consecvenţa ştiinţifică. frecvenţa noţiunilor şi conceptelor în funcţie de cauze. prezintă conţinuturi şi noţiuni accesibile pentru nivelul minim şi mediu de instruire.alternative trebuie să fie unice. esenţializat. Documentele şi hărţile integrate textului permit acţiuni cognitive de sesizare a importanţei unui eveniment istoric. Noţiunile şi conţinuturile din manualul de istorie trebuie raportate la particularităţile de vârstă ale elevilor. La aceste exigenţe se adaugă dozarea corespunzătoare a conţinuturilor cu activităţile de învăţare preconizate prin partea lucrativ-aplicativă. cum sunt cele de istorie pentru ciclul gimnazial. Reforma în domeniul manualelor de istorie implică: — raportarea noilor manuale la situaţia învăţământului istoric dinainte de 1989. în funcţie de particularităţile de vîrstă ale elevilor. în funcţie de condiţiile concrete şi specificul românesc. toate pentru a atrage atenţia elevului şi a-i stimula curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte evenimentele istorice. Acestea trebuie să aibă un aspect atractiv prin titluri şi idei principale.preluarea. desfăşurare şi consecinţe ale evenimentelor istorice.

valenţa lor educativă. minimalizarea altora.metodică tradiţională. imagini. . unanim acceptate de ştiinţa istorică la vremea respectivă. Manualele germane oferă puţine teme prelucrate. Ele au la bază concepţia pan-germanistă cu implicaţiile ei pentru educarea elevilor germani24. imagini în proce sul cunoaşterii. hărţi care trebuie interpretate de elevi. pun multe semne de întrebare asupra principiilor de elaborare a manualelor alternative. constituie un alt element definitoriu al manualelor şcolare. -lecţia-dosar prin care elevul poate folosi izvoare. un suport de prezentare a cunoaşterii ştiinţifice. Conţinuturile şi noţiunile au la bază concepţia franco-centristă prin care este minimalizată istoria altor ţări europene sau din fostele colonii. texte. a conţinuturilor din manuale specifice diferitelor perioade istorice. lecţiile cuprind izvoare. hărţi. depolitizarea lor şi abordarea ştiinţifică a evenimentelor istorice pe baza adevărului istoric constituie cerinţe de care trebuie să ţină seama autorii de manuale. -lecţia de formare de priceperi şi deprinderi prin care sunt interpretate izvoare istorice. Manualele de istorie franceze au câteva caracteristici care le individualizează. -folosesc un stil concis. Manualele de istorie ale înaintaşilor noştri au câteva trăsături definitorii: -accentul pe istoria descriptivă. în al doilea rând. Avantajul acestei abordări a conţinuturilor istorice este evident deoarece deplasează activitatea în procesul de predare-învăţare pe latura formativă. Capitolele cuprind trei tipuri de lecţii23: -lecţia tradiţională prin care sunt expuse evenimente şi perioade istorice. Elementele activ-participative din procesul didactic erau suplinite de materialele didactice şi bibliografice recomandate în procesul de preda re-învăţare. egalitate. Ex: Revoluţia franceză de la 1789 sub titlul „Libertate. sunt analizate stiluri arhitecturale. Acordarea unei atenţii exagerate unor teme. Imitaţiile nu corespund cerinţelor şi stării de fapt a învăţământului românesc şi nici tradiţiilor şcolii istorice naţionale. Interesante sunt titlurile temelor. Manualele alternative cuprind aceste elemente şi sunt instrumente ale învăţării şi predării. fraternitate". cu implicaţii pentru istoria românească. adaptat ciclului şcolar pentru care au fost elaborate. Reforma învăţământului istoric românesc trebuie să ţină cont de achiziţiile ţărilor democratice occidentale. Valorificarea tradiţiei româneşti în ceea ce priveşte elaborarea manualelor de istorie presupune cunoaşterea autorilor. în sensul conţinutului. fără a imita totuşi aceste manuale. Raportarea manualelor de istorie la reforma socială globală presupune receptarea valorilor societăţii româneşti actuale: economia de piaţă. regim politic democratic. Prezentarea echilibrată a temelor. -informaţiile sunt certe.

.

14. un expo nent de marcă al acestei şcoli. 1997.Gheorghe Tănasă. 1. Popescu. 11. Bornes. p. 22. p. Editura Junimea. 15. op. lonescu. p. pp. pp. p. cit.Ibidem. cit.M. Badea. 1982.New History promova o istorie dinamică şi sintetică. 112. P. vezi M. 1974. Mihail Kogălniceanu . 20. l T. 6. spunea Rene Grausset. L. pp. 19.Marin Badea.„Magazin istoric". Radu. Metodologia reformei educaţiei. Piteşti. istorie. 64-65. op. Strategii didactice.Apud Gheorghe Tănasă. „Studii şi articole de istorie". Bucureşti. pp. 21. 1996. . Nichiţelea.. — NOTE — 1. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.E. 10. cu intermitenţe. 6-26.. P. 259. p. Cerghit.istoric. 213. Filozofia istoriei.sunt structurate pe probleme. 4. —sunt elaborate potrivit unei concepţii patriotice. Curriculum şcolar. 82-87.Sorin Cristea.Gheorghe Tănasă.Măria Eliza Dulamă. 126. Radu. fără a accentua istoria socială. 18.Ibidem. op. p.. op. 37. 24. cit. Pamfil Nichiţelea.. 9. p. Cel mai important exponent a fost H. p. evidenţiind faptele de cultură materială şi spirituală. Badea. De asemenea. P. „Istoria reală este istoria civilizaţiilor". 1982.Ibidem. Pentru amănunte. passim. Bucureşti.Dintre istoricii reprezentativi ai acestui curent amintim pe Gawin Wright (Universitatea Michigan). Hardiscom. Ed. p. 8. 40-43.Şcoala Analelor a editat revista „Annales" şi şi-a axat cercetările în domeniul isto riei pe fenomene economico-sociale. p. 2. 23. cit. —sunt manuale de autor. op. 9-l0.Cătălin Zamfir. Badea. în acest sens. Biblioteca centrală pedagogică. Filozofia istoriei. Apare în Italia. 5. op. clasele a V-a şi a Vl-a. 9. 215. Orientări şi tendinţe contempo rane. 16. laşi. Editura Politică. passim. p. 19. 135. LXIII (serie nouă). cit.Alexandru Zub. Vlăsceanu. 1996. op. 1981. 107. nr.l.l. Experienţa didactică şi creativitatea. p.Ibidem. 13. între 1917 şi 1920. Nichiţelea. vezi Predarea istoriei (7).Vezi. p. 7.„Noua revistă istorică". Metodica predării învăţării istoriei în şcoală.Gheorghe Tănasă. Bucureşti. 50. ianuarie 1976. cit. passim. 3.Este situaţia manualelor franceze şi engleze. Nichiţelea. Bucureşti.M. cit. 17. pp. 22. M. E. 12. 22. o istorie culturală.

unitare şi generale. Caracterul normativ presupune o funcţie orientativă şi reglatoare prin relaţiile stabilite între cunoaştere şi acţiune. fundamentale. Acestea au în vedere formarea şi dezvoltarea psihică a personalităţii în procesul comunicării şi intercomunicării. Caracterul general rezultă din fundamentele şi legăturile pe care le exprimă şi din faptul că vizează procesul de învăţământ în componentele sale importante. prin faptul că permit noi formulări şi interpretări. sistemic şi deschis"3. Evoluţia societăţii. Caracterul deschis.IV. cerinţele acestei evoluţii au determinat şi determină noi formulări şi interpretări ale principiilor didactice4. asigură manifestarea creativităţii în activitatea de proiectare a procesului instructiv-educativ5. nu rigide. normativ. necesar realizării activităţii de predare-învăţare. Principiile didactice exprimă cerinţe generale legate de procesul de învăţământ. prin caracteristicile enunţate. -principiile activităţii educative. dinamic. APLICAREA PRINCIPIILOR DIDACTICE ŞI A PRINCIPIILOR ISTORICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 1.PRINCIPIILE DIDACTICE . Principiile didactice sunt flexibile.IMPORTANTA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 2. derivate dintr-un sistem de activităţi necesare realizării obiectivelor educative. PRINCIPIILE DIDACTICE — IMPORTANŢA LOR ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Principiile generale ale educaţiei sunt structurate de cercetători în două categorii1: -principiile didactice. . în diferite perioade de timp. elemente esenţiale în stabilirea obiectivelor şi a conţinuturilor procesului de predareînvăţare. Din aceste considerente. Obiectul istorie nu poate realiza obiectivele educaţionale.ACTIVITATEA DIDACTICĂ SI PRINCIPIILE ISTORIEI 1. Caracterul sistemic rezultă din faptul că principiile didactice sunt un sistem de norme. Caracterul dinamic constă în faptul că acestea au o evoluţie istorică determinată de cunoştinţele acumulate în domeniul pedagogiei. Principiile didactice. organizării şi desfăşurării activităţilor procesului de predare-învăţare2. fără cunoaşterea principiilor didactice. principiile didacticii au caracter „general. Principiile didactice sunt criterii şi teze de bază. cerinţe cu caracter logic care stau la baza proiectării.

într-un fel sunt explicaţiile. Cunoştinţele istorice trebuie să fie accesibile. care. Respectarea principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor presupune tratarea diferenţiată a acestora.1.stadiul operaţiilor logico-matematice. Stadiul operaţiilor formale răspunde eficient cunoaşterii prin problematizare. Individualizarea învăţământului e un mijloc de învăţare eficientă. sub influenţa mediului socialcultural. dirijată prin: -strategii diferenţiate pe grupe de nivel şi individualizate. au determinat apariţia în pedagogie a principiului particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor. Principiul psiho -genetic. Literatura de specialitate prezintă trei stadii psihogenetice6: . Stim ularea accelerarea stadială a inteligenţei şi Inteligenţa.11/12 ani. formulate astfel încât să se ţină .stadiul operaţiilor concrete 6 . trăsături psiho-fizice şi însuşiri personale unice8. . în cadrul unui proces de asimilare dependent de procesul instructiv-educativ. — stadiul operaţiilor formale 12-l4 ani. formele de învăţare trebuie să fie în concordanţă cu structurile intelectuale specifice fiecărui stadiu psiho-genetic. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă presupune „utilizarea cât mai completă a capacităţilor de învăţare ale elevilor pe fondul posibilităţilor pe care le referă categoria respectivă de vârstă" 7. noţiunile şi conţinutul lecţiilor de istorie de clasa a IV-a. prin conversaţie euristică. elementul cel mai important din evoluţia omului. -selectarea şi gradarea informaţiei. profesorul trebuie să stăpânească trăsăturile esenţiale ale structurii şi funcţionalităţii inteligente pentru stadiile psiho-genetice. Cunoştinţele de psiho-pedagogie permit abordarea unor strategii adecvate pentru stimularea trecerii dintr-un stadiu psihogenetic în altul. Elevul (copilul) este o individualitate cu o structură. abstractizare şi generalizare. Procesul de predare-învăţare a istoriei trebuie să activeze aceste particularităţi prin metode didactice şi conduită specifică. cu efecte imprevizibile. . pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul propriu. — accesibilizarea conţinuturilor. organizată.1. sunt particularităţi psiho-fizice ale copilului. Aceste două stadii. Din aceste considerente. O învăţare forţată este dăunătoare. fiind o premiză esenţială a mediului social.acordarea atenţiei curente schemelor logice. Specific operaţiilor concrete este învăţarea prin acţiuni concrete. se formează şi se dezvoltă în etape. acţiuni obiectivale şi procedee imagistice. Este un rezultat al învăţării. analiză şi sinteză. într-un alt fel la clasele V-VIII şi cu totul diferit la clasele de liceu. în esenţă. prin operaţii mentale sprijinite de reprezentări. din această cauză respectarea acestor stadii impune principiul unităţii dintre senzorial şi raţional. în procesul de predare-învăţare a istoriei în şcoală.

Stadiile intelectuale impun profesorului de istorie să dispună de programe de îmbogăţire a conţinuturilor pentru elevi dotaţi şi de alternative mai accesibile. dăunătoare igienei mintale. Respectarea particularităţilor de vârstă este o cerinţă a predării la nivelele intelectuale atinse de elevi. şi poate duce la efecte imprevizibile10. Cunoaşterea capacităţilor de învăţare. treptat mai complexe. îndepărtează pe elev de obiectul istorie. prin sarcini şi conţinuturi care nu ţin seama de curba de efort. este dăunătoare. forţată are efecte imprevizibile. Conţinuturile. sunt accesibile când cunoştinţele acumulate prin învăţare sunt proporţionale cu efortul depus. „se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor între elevi. de care abundă lecţiile de istorie. sau pe relaţia . Un rol important trebuie acordat de profesor diagnosticării stării iniţiale a instruirii. pentru o parte din elevi sau pentru întreaga clasă. dar procesul de instruire trebuie proiectat în funcţie de zona proximei dezvoltări a elevului prin cerinţe noi. „învăţarea". Volumul de cunoştinţe trebuie să ţină seama de starea iniţială a instruirii şi motivaţia învăţării. are rol formativ deosebit. Utilizarea fără discernământ în manuale a unor noţiuni şi conţinuturi. „participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de cunoaştere". Grăbirea dezvoltării intelectuale. pentru realizarea unei instruiri eficiente9. din această cauză „dopajul" elevilor cu tot mai multe informaţii nu are nimic comun cu procesul formativ pe care istoria trebuie să-l realizeze în sistemul de învăţământ. programele şcolare (curriculum-ul şcolar).seama de principiul psihogenetic al stimulării în funcţie de stadii. în procesul de predare-învăţare. remarca Andre de Peretti în Educaţia în schimbare. care nu ţin seama de particularităţile de vârstă şi de timpul acordat de programe şi plan de învăţământ pentru conţinuturile şi noţiunile respective. prin conţinut şi noţiuni structurate şi concepute pe epoci istorice. Principiul învăţării prin acţiune Istoria. Studierea evenimentelor istorice sub toate aspectele permite exersarea intelectului şi dezvoltarea motivaţiei învăţării. Conţinuturile ştiinţifice. cu segmentarea materiei în paşi mai mici şi sprijinirea pe elemente concrete spre a relua explicaţia în caz de eşec. în esenţă evenimentele istorice determină solicitarea intensă a gândirii. activitate care permite explorarea directă sau mijlocită a adevărului istoric sau a unei realităţi social-economice-culturale. noţiunile istorice. învăţarea devine sterilă. şi oferte de mijloace active de învăţare. ca şi manualele sunt elaborate în funcţie de aceste stadii psiho-genetice. Acţiunea solicită participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul cunoaşterii prin activitate. dar şi motivarea învăţării se pot face prin teste predictive prin care se obţin informaţii privind nivelul de performanţă şi lacunele în pregătirea fiecărui elev în parte. Din aceste considerente. sau între ei şi profesor. O învăţare prematură. 1.2.

profesorul fiind tarea datelor. cunoştinţe.T. Diversitatea mijloacelor şi a modurilor de lucru este reflectată de figura următoare: MIJLOACE Conţinuturi exterioare de învăţat //// //// P snă eo l r a ///// ///// Conţinuturi personalizate pentru cel care învaţă Activităţi Secţiuni Schimburi Studii de persoîn grupuri caz şi simulări Anchete Experimente în lecţii pe de rost Vizite ghidate. -confruntarea predicţiei profesorului cu autoevaluarea elevului. elevul în elevul în situaţia de obiect.P2 M. Lesne) Stimularea stadială a inteligenţei presupune: . -detaşarea de propria logică şi acceptarea stadiilor inteligenţei elevilor. Moduri de lucru pedagogice (după M. -capacitatea de a te transpune în psihologia elevului (empatie). Tip transmisiv cu scopTip incitativ cu intenţii de normativ prin impunere de personalizare prin cercesocială.T. cărţi istorice. a unor strategii individualizate. după un raport dialectiv între profesor-elev. situaţia de subiect. a scopului. ţparcoeur) conferinţe Producţii Cercetări expozeun (cu luare atelier dovezi dictări de notiţe) întrebări Didactica exerciţii cunoştinţelor docu- investigaţii în laboratoare stagii mentare nale M.T. profesorul a în poziţie dominantă.proiectarea judicioasă a lecţiilor prin gradarea informaţiilor ştiinţifice. 7 1 . — introducerea în proiect şi în procesul de instruire a situaţiei motivaţionale prin perceperea utilităţii. utili zarea unor strategii diferenţiate pe grupe de nivel.fiind animator. —realizarea unei comunicări afective cu elevii. Principiul învăţării prin acţiune trebuie să aibă în vedere mijloace şi moduri de lucru centrate pe elev prin activităţi didactice de explorare directă a realităţii istorice din documente istorice. —punctarea momentelor lecţiei prin aprecieri concluzive şi indicaţii de lucru prin diferenţierea sarcinilor cognitive.P3 Tip apropriativ cu scop centrat pe inserţia prin apropierea cognitivă realului.P1 M. un contact psihologic cu clasa de elevi. inventare arheologice etc.cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diferitelor metodologii didactice"11.

E. se pot trage concluzii privind populaţia oraşelor. — Ce concluzie formulăm dacă observăm repartiţia oraşelor în spaţiul românesc? E. P. — Viaţa urbană este mai dezvoltată în Transilvania. peste 10. Este trecută. Proiectarea judicioasă a lecţiei implică crearea unei situaţii de învăţare adecvate pentru elevi. — Concluziile realizate prin demonstraţie cu ajutorul hărţii sunt scrise pe tablă şi devin astfel idei ancoră ale schemei lecţiei. Chilia. Ce concluzie desprindeţi d/n observarea acestor imagini? Care sunt caracteristicile aşezărilor de tip urban? Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale (sec. dacă privim harta eografică şi căile de comunicaţie. — Arătaţi pe hartă aceste drumuri comerciale şi oraşele principale aflate la intersecţia lor. prin folosirea tabelului referitor la numărul locuitorilor. 01 — elevii să înţeleagă elementele caracteristice ale oraşelor şi târgurilor. P. Printr-un exerciţiu de sinteză. Observând aşezarea principalelor oraşe şi târguri în spaţiul românesc. interpretarea. compararea. de asemenea. P. noţiunile prin situaţii de învăţare cre ate de profesor. clasa a Vlll-a.a şi ramiliarism pentru asigurarea obiectivitătii procesului de instruire. Braşov. — Care oraşe au o populaţie mai numeroasă? E. Situaţia de învăţare presupune: observarea. Târgurile şi oraşele sunt înfiinţate la intersecţia drumurilor comerciale. Comparativ este prezentată o imagine din satul medieval. imagini existente în manual. Comparaţia este folosită cu succes la această temă. 02 — elevii să sintetizeze conţinuturile. utilizează noţiuni complexe. Braşov şi Sighişoara. . — Oraşele şi târgurile sunt aşezate la întretăierea drumurilor comerciale. populaţia unor oraşe este în creştere. Cetatea Albă. prin obiective operaţionale care fac conţinuturile deplin inteligibile. Ideea este scrisă pe schema lecţiei ca idee-ancorâ. __crearea de condiţii pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul său propriu (principiul accesibilităţii). elevii constată o creştere semnificativă a populaţiei unor >raşe în secolul al XVIIlea.000 de locuitori. Concluzia lesprinsă de elevi. XVIII). Lec{ia Oraşul şi lumea sa din capitolul „Lumea rurală şi urbană". — fn secolul XV. — Priviţi harta centrelor şi drumurilor comerciale. pe schema lecţiei pe tablă. P. Comparând numărul locuitorilor pe oraşe în secolele XIV şi XVII. în sensul menţionării celor mai importante oraşe. referitoare la economia şi structurile sociale specifice oraşelor. analiză şi comparare. Analogia este ideea de bază de la care porneşte comparaţia. Elevii observă imaginile referitoare la două oraşe medievale. ce concluzie trageţi? E. Demonstraţia. analiza. Menţionaţi unde s-au format centrele urbane. poziţia lor pe drumurile comerciale. Ideea răspunde cerinţei de structuralizare a conţinu-turilor. folosind graficul din manual.

trece la limbajul extern. Istoria ca obiect de studiu în şcoală oferă o multitudine de posibilităţi pentru o învăţare activă. accentuează procesul de cunoaştere. prin care este stimuiată motivaţia internă13. Activizarea o realizăm cu ajutorul conversaţiei euristice şi observarea hărţii. se realizează pe bază de situaţii de învăţare. prin sesizarea esenţialului şi a caracterelor obiectelor. învăţarea prin orientarea gândirii şi interpretării depinde de acţiunea în care este implicat elevul. abstractizarea şi clasificarea. care nu trebuie identificată cu activizarea elevilor prin întrebări şi integrarea elevului în acest proces în mod conştient. compararea şi generalizarea.Ideile-ancoră desprinse prin intuiţie sunt rezultatul unei învăţări eficiente care stimulează stadial memoria. învăţarea prin acţiune se deosebeşte de activizare. realizate de elevi în procesul acţionai. necesară descoperirii de relaţii şi principii. Participarea conştientă şi activă a elevilor la procesul de predareînvăţare presupune: acţiuni obiectuale. Care sunt cele mai importante state din lume? Dar de pe continentul european? în Asia ce state sunt cele mai dezvoltate? De ce? Acţiunile mintale sunt reflexive. permit: -ierarhizarea principalelor ţări ale lumii după cerinţele stabilite de profesor. pentru realizarea lor profesorul trebuie să elaboreze un plan în funcţie de obiectivele urmărite. Clasa a X-a — Lumea la sfârşitul sec. interpretarea. Paşii parcurşi de elevi în învăţare sunt foarte importanţi. Observarea. acţiuni mintale. compararea şi clasificarea. sinteza. Stimularea activităţilor psihice. al XlX-lea: 01 — elevii să stabilească ierarhia principalelor ţări ale lumii la începutul sec. de scopul urmărit. compararea. al XlX-lea. Conştientizarea elevilor spre scopul urmărit presupune acţiuni care să-i implice în activitatea de a descoperi adevărul . Implicarea elevilor este evidentă. reflexive. învăţarea activă are în vedere metode şi procedee prin care elevul este conştientizat de scopul urmărit12. 02 — elevii să cunoască factorii pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. determinate de interacţiunile dintre datele senzoriale şi acţiunile fizice. învăţarea prin acţiune necesită operaţionalizarea învăţării. care în esenţă este o dirijare a învăţării prin întrebări. prin structura operatorie a gândirii care include analiza. analiza. sinteza. Conversaţia finală vizează evaluarea realizării obiectivelor stabilite. -cunoaşterea factorilor pe care se bazează dominaţia Europei asupra lumii. prin care însuşi elevul descoperă anumite caracteristici ale noţiunilor istorice. cu interacţiuni între elemente. Procesul acţionai începe cu acţiunea obiectuală. Conţinuturile istorice se pretează foarte bine la acţiuni mintale care vizează analiza. ca să ajungă în final la limbajul interior. concrete. Ele favorizează dezvoltarea psihică a elevilor.

clasa este împărţită în mai multe grupe. Este o obligaţie impusă de note. capacitatea de autocunoaştere au influenţe majore în integrarea elevului în procesul de predareînvăţare. ca ştiinţă şi obiect de învăţământ. pedepse etc. prezentarea de imagini. Istoria. 1. elaborarea de concluzii. Particularităţile sistemului nervos. Optimul motivaţional este important. este determinată de elemente şi trebuinţe independente de procesul de cunoaştere. Marea Britanie. dar şi prin activităţi extraşcolare: vizite la muzeu. care are loc într-un câmp motivaţional influenţat de starea interioară a individului şi de condiţiile în care se desfăşoară. documentele istorice din manualele alternative oferă aceste posibilităţi. Motivaţia învăţării poate fi o motivaţie euristică sau intrinsecă. deoarece diferă de la elev la elev. Motivaţia euristică.3. ierarhizează ţările lumii din punct de vedere al tonajului pe care îl reprezentau din tonajul mondial. Esenţial este ca în procesul didactic să creăm situaţiile de muncă independentă. Motivaţia intrinsecă este determinată de curiozitate (stare interioară -tendinţe şi aspiraţii pentru cunoaşterea istoriei naţionale şi universale). activităţi independente pe grupe. de a cunoaşte şi de a învăţa conţinuturile şi noţiunile istorice. în urma unor vizite la obiectivele respective. stabileşte o ierarhie a celor mai dezvoltate ţări: Germania. determină.istoric. Franţa. premii. G1 analizează harta lumii şi. pe baza tabelului privind evoluţia agriculturii. prin conţinuturi. cauzele unui eveniment istoric. echilibrul temperamental. prin documente şi vestigii arhitectonice sau arheologice. G2. teamă de părinţi. Principiul stimulării motivaţiei pe ntru învăţare şi dezvoltării învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană. industriei şi serviciilor. este esenţial în stabilirea de către profesor a obiectivelor operaţionale care pot fi atinse. Impulsul cognitiv este dat de profesor şi . la obiective istorice. Acţiunile presupun observarea unor obiecte sau obiective istorice. pe şantiere arheologice etc. Graficele. SUA. o trăire interioară intensă care stimulează o motivaţie intrinsecă a învăţării. Exemplu'. ierarhizarea unor evenimente. pe baza graficului privind flota comercială a lumii în 1914. trăsăturile unei personalităţi. compararea unor date şi fapte istorice. în esenţă. Exemplu: Cred că nu există elev care să nu manifeste curiozitatea de a cunoaşte cât mai mult despre piramide sau despre elemente de cultură şi civilizaţie. în procesul de predare-învăţare a istoriei dominante sunt acţiunile mintale reflexive. Stimularea motivului pentru învăţare la obiectul istorie se poate realiza prin întrebări adecvate.. documente istorice. aprecieri. interpretarea unor imagini. activităţi care ar determina un impuls al curiozităţii. laude.

tema Ţările Române şi statele vecine între diplomaţie şi confruntare: citirea de către elevi a documentelor despre vitejia lui Vlad Ţepeş. Prezentăm câteva exemple: -pentru clasa a V-a: Care este ţara piramidelor? sau: Prin ce este cunos cut Egiptul antic? -la clasa a VI-a. -clasa a IX-a. mirare. Ce puteţi spune sau crede despre civilizaţia greacă? -clasa a X-a — Aţi citit romanul Shogun sau aţi vizionat filmul Shogun? La ce ţară se referă? Japonia — răspund elevii. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei prin lecţiile de istorie se pot realiza prin competiţii între clase şi elevi. recompense. în contextul cunoaşterii mitului despre Drăculea Voievod*. diagramele. burse etc. fotografiile referitoare la începutul revoluţiei industriale stimulează interesul şi atracţia pentru elementele de conţinut. Măiestria pedagogică trebuie să-şi spună cuvântul pentru integrarea elevilor în procesul didactic. curiozitatea de a cunoaşte mai mult despre domnitorul român. prin olimpiade şcolare. Există o interdependenţă între astfel de stimulări şi trebuinţele în afara conţinutului (note. . Este prezentată fotografia Teatrului Sanctuarului de la Epidaur16 (p. descoperirea adevărului. Curiozitatea stimuiată prin aceste întrebări determină curiozitatea epistemică. documente istorice prezentate. Elementele surpriză nu trebuie să domine.accentuat de activele mentale. —la clasa a Vlll-a. Clarificarea noţiunii de revoluţie industrială se va face prin imagini din carte. profesorul trebuie să recurgă la prezentarea unor elemente-surpriză.). obiceiuri. bucurie. Vizita la muzeu. cu elemente surpriză şi mijloace de învăţământ existente în cabinetul de istorie. Pentru captarea atenţiei în procesul de predare-învăţare a istoriei. stimularea curiozităţii se poate realiza prin întrebări cum sunt: Care au fost cauzele Schismei Bisericii creştine din 1054? Ce a însemnat Bizanţul şi Roma pentru lumea creştină? —la clasa a Vll-a. îndoiala şi bucu ria descoperirii adevărului. 19). dezvoltă sentimentele cognitive. în Istoria turco-bizantină a lui Ducas15. la obiectivele istorice stimulează explorarea. adică nevoia de a cunoaşte mai mult despre problemele enumerate. de a descoperi noul şi informaţii esenţiale prin procesul de predare-învăţare. la tema Revoluţia industrială şi expansiunea societăţii industriale^: hărţile. de efect şi contrast. la tema Marea Schismă a Bisericii creştine. dezvoltarea emoţiilor şi sentimentelor cognitive: curiozitate. ele pot clădi motivaţia învăţării istoriei din clasă.

în mentalul colectiv occidental sub numele de Dracula. dar această activitate trebuie integrată în alte activităţi.n. (n. deoarece aplicarea ei exagerată sau axată într-o proporţie foarte mare pe această direcţie poate Note: * Trecut.) .Motivaţia învăţării prin muncă independentă stimulează personalitatea. prin intermediul cronicilor săseşti.

prin care se esenţializează conţinuturi. ca obiect de învăţământ şi ca ştiinţă. ţinându-se cont de câteva reguli prezentate de literatura de specialitate19 şi constatate de noi în procesul de predareînvăţare a istoriei: 1. Sunt recomandabile activităţile care permit cooperarea. 3. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei pentru istorie fac parte din măiestria pedagogică a profesorului de istorie şi nu se pot realiza decât prin metode diversificate de predare-învăţare18. Grupe de elevi care desprind concluziile sau cauzele unui eveniment istoric dintr-un document istoric reprezintă un exemplu de urmat. Stimularea motivaţiei presupune crearea unor situaţii de învăţare formativă prin: —acţiune. individualism şi indisciplină. Motivaţia pentru învăţare presupune abordarea lecţiilor. care sunt în consens cu tema avută în dezbatere. -proiecte. sau individual. —cercetare.Lecţia să se bazeze pe cunoştinţe expuse de profesor.uuce ia nonconformism. —stimulare. —inventică. Istoria. 1. Predareaînvăţarea istoriei în absenţa motivaţiei ridică problema realizării obiectivelor operaţionale17.Sintetizarea lecţiei printr-o schemă la tablă care să permită accesibili tatea şi învăţarea logică din clasă a conţinuturilor şi noţiunilor este obligatorie.începeţi lecţia cu elemente care determină curiozitatea elevilor. dar şi pe cunoş tinţe pe care elevii le dobândesc din activitatea individuală sau pe grupe.Elevii să realizeze sarcinile date pe grupe. -experiment. 5. -jocul de rol. cu ajutorul profesorului. -problematizare.4. 2.Prezentarea unor situaţii ale învăţării de care depind integrarea şi suc cesul elevului în societate. -studiul de caz. -brainstorming. Principiul învăţării temeinice Este o cerinţă care presupune o activitate didactică la istorie. Profesorul de istorie trebuie să selecteze conţinuturile şi activităţile elevilor pentru a le capta atenţia şi interesul pentru problemele dezbătute. este tributară unui volum mare de informaţii. pentru a fi reţinute în timp şi a permite mobilitate în acţiunile de reproducere. 4. Sintetizarea cunoştinţelor asigură o . -descoperire.

Sistematizarea presupune programe şcolare cu organizare pe capitole. cu elemente specifice diferitelor tipuri de lecţii. care nu pot fi cunoscute decât într-o succesiune logică. Pentru lecţiile de cultură: cauze. Schema lecţiei. naturală. pentru fiecare etapă a lecţiei sau la sfârşitul lecţiei. dacă este posibil. caracteristici. progresivă. sistematizarea presupune: cauze. sisteme de lecţii. . Unde este aşezat Egiptul? -în Africa. prin concluzii. Exemplu: Sistematizarea permite reţinerea esenţialului. istoria — a sistemului ei raţional se realizează cu atât mai uşor şi mai sigur cu cât conţinuturile care se învaţă dispun de o ordonare logică. „idei-ancoră". Pentru lecţii. idei principale. Primul element-ancoră care face parte din schema lecţiei la tablă este aşezarea geografică. etape. evoluţii. Exemplu: Egiptul Antic: -Priviţi cu atenţie harta din manual. influenţe etc. Pentru lecţiile de formare a statelor: cauze. împărţirea pe teme generale. Sistematizarea conţinuturilor trebuie să aibă la bază „idei-ancoră". revoluţii. evoluţie. evoluţii. date istorice etc. scrisă simultan în timpul procesului de predare-învăţare. consecinţe. determină o învăţare eficientă. interferenţe. „însuşirea unei ştiinţe — în cazul nostru. 77 . Pentru lecţiile privind evenimente istorice (războaie. lecţii. 1. logica. consecinţe. scheme etc. răscoale). conştientizată. trăsături. prin activităţi individuale. Acestea permit o ordonare mentală şi o viziune de ansamblu asupra lecţiei. evoluţia evenimentului istoric. răspunde acestei cerinţe. capitole etc. Un rol important îl au situaţiile de învăţare axate pe exerciţii. permite accesibilitatea. într-un cuvânt. care să conducă la o desfăşurare graduală a operaţiilor mintale"20. repetarea conştientă şi ritmică a unor noţiuni. noţiuni. învăţarea temeinică se poate realiza prin: -situarea elevilor în centrul activităţii didactice. Toate aceste etape ale lecţiei presupun raporturi logice şi concluzia finală. în segmente informaţionale.învăţare temeinică. cunoştinţele istorice.stimularea interesului elevului de a însuşi noţiunile. obişnuieşte elevul să-l integreze în sisteme de cunoştinţe superioare. de o parte şi de alta a Nilului — vor răspunde elevii. -organizarea de către profesor a unor situaţii de învăţare cu caracter ritmic. -însuşirea cunoştinţelor prin efort propriu. Se impune elaborarea ei pe baza unei logici a evoluţiei evenimentelor istorice şi obiectivelor operaţionale. Fixarea informaţiilor esenţiale prin schema lecţiei la tablă. probleme. sistematizarea trebuie realizată pe baza schemei logice. Principiul cunoaşterii sistemice Istoria abundă în informaţii. Schema trebuie să cuprindă esenţa.5.

(Menes) > regat condus de faraon 3. Statul egiptean format «*• în anul 3100 Î. Aşezare geografică în nord-estul Africii • pe malul Nilului „Un dar al Ni/ului" (Herodot) Egipt ul antic Regatului de Sus Regatului de Jos din unirea: 2. Este •ealizat astfel un obiectiv operaţional important.1.Hr. Perioade jf Regatul Vechi .Priviţi atent graficul. faraonul Menes uneşte cele două regate formând regatul Egiptean. . Se menţionează pe tablă şi .X_—j». 3) Elevii sesizează aceste 3 perioade: regatul vechi. 2)în anul 3100 Î.Hr.Regatul de Mijloc ^ ^ f c ^ Regatul Nou 4.Priviţi atent pe grafic. Identificaţi perioadele importante din istoria Egiptului. Notăm informaţia descoperită de elevi pe schema lecţiei la tablă. împărţit în nome — conduse de nomarhi 38 unităţi administrative . Ce concluzie trageţi? Notăm elevii care au formu lat răspunsurile: 1)în mileniul IV s-a format statul egiptean din unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos. mijlociu. nou.

3ste una din ideile-ancoră ale schemei la tablă. 05 —să selecţioneze ideile din diagrame. texte. 02 --să expună informaţiile dobândite din citirea hărţilor istorice şi a Diagramelor.ionale: 01 —să identifice spaţiul istoric şi geografic al Egiptului antic. . tabele. Din aproape în aproape. se conturează următoarele obiective opera-. 03 —să descrie relaţia dintre om şi spaţiul istoric şi geografic. 04 —să selecţioneze ideile principale din scheme.

Ce putem spune privind această fotografie ? Elevii concluzionează că AmonRa era zeul cel mai important al egiptenilor. •7Q . Conţinutul expunerii la această temă (lecţie) are în vedere: -împărţirea administrativă. iar schema realizată cu ajutorul elevilor permite esenţializarea conţinuturilor. Se poate continua prin studierea statuii care-l înfăţişează pe zeul Amon-Ra. cunoaşterea figurativă ocupă un loc important în procesul didactic. Cercetarea diagramei din manual dezvoltă curiozitatea.. în manual sunt conţinuturi şi noţiuni care nu pot fi cunoscute de elevi decât prin expunerea profesorului. învăţarea temeinică prin crearea situaţiilor de învăţare cu ajutorul manualului. prin activităţile de învăţare propuse. a documentelor istorice etc. Este un mod de implicare a reflexiei într-un efort de cunoaştere. cei care au greşit o localizare. iar operaţiile. Astfel se realizează atingerea obiectivului propus. . Un elev citeşte ce scrie sub aceasta: Amen (Amon-Ra). —activităţi independente cu elevii. o schemă logică a lecţiei. Acest procedeu asociază reprezentările grafice cu operaţii. principiul învăţării sistematice presupune: . — A doua grupă scrie capitalele Egiptului după harta din manual. în acest sens. Implicarea elevilor în procesul de predare-învăţare este evidentă. Pe baza abordării acestei activităţi de predare-învăţare. prin noţiunile şi cunoştinţele prezentate. motivaţia intrinsecă. —analizarea conţinuturilor. pe baza căreia elevii reţin esenţialul din clasă.folosirea expunerii de către profesor pentru cunoaşterea conţinuturilor care nu se pretează la învăţarea prin acţiune. Prin verbele de acţiune folosite. Fiecare grupă enumera capitalele Egiptului scrise pe caiet.Profesorul elaborează. lecţia presupune o îmbinare a metodelor moderne active cu cele clasice.paşi de învăţare a conţinuturilor. Tuturor elevilor li se cere să privească atent diagrama care numeşte capitalele Egiptului. cu reprezentări. sunt realizate obiectivele operaţionale care vizează însuşirea de cunoştinţe prin folosirea manualului în activitatea de predare-învăţare. -numele câtorva înalţi funcţionari. 5 puncte. Exemplele pot continua. Pe schema lecţiei la tablă se adaugă Egiptul: împărţit în 38 de provincii numite nome conduse de nomarhi. 2 localizări. în perioada Regatului Mijlociu cultul acestui zeu a devenit cult oficial. Tema nu se poate încheia fără o concluzie: Statul egiptean era un stat important în lumea antică. -folosirea hărţilor. 7 puncte. Elevii sunt împărţiţi în 2 grupe: .Prima grupă scrie pe caiet capitolele fiecărei perioade istorice. -ocupaţiile egiptenilor. Menţionează că cei care au scris corect primesc 9 puncte. Din această cauză. Conţinuturile sunt aprofundate cu noţiuni şi informaţii prin aplicarea învăţăturii prin acţiune. Profesorul acordă un timp de lucru.

pentru societate. al duratei de manifestare. Ele permit delimitarea unui eveniment istoric de altul. ACTIVITATEA DIDACTICĂ ŞI PRINCIPIILE ISTORIEI Activitatea didactică nu poate fi ruptă de activitatea ştiinţifică. pe teren. interpretarea evenimentelor istorice. practici politice.1. Primatul practicii denotă că toate nivelurile existenţei sociale sunt legate de practici distincte: practici economice. practici ideologice şi practica ştiinţifică2'. 2. spaţiu istoric. deoarece dezvoltă capacitatea de gândire. integrarea lui în istoria umanităţii. Acest principiu este aplicat în activitatea didactică. Cunoştinţele dobândite prin şcoală la istorie pregătesc elevul pentru viaţă. Prin cunoştinţele dobândite. norme. economice. obiective ce au în . care îl fac cunoscut şi acceptat de ştiinţa istorică. politice. 2. . Un eveniment istoric se caracterizează prin: — încadrarea în timp şi spaţiu. reguli. Teoria este un element abstract al cunoaşterii. prin teme de cercetare. Principiul încadrării în timp Timpul istoric contribuie la individualizarea evenimentelor istorice aparţinând unor epoci şi culturi.cauzele care l-au generat. va fi aplicat în activitatea didactică principiul legării teoriei de practică. — diversitatea formelor de manifestare. la formularea unor judecăţi de valoare asupra unor aspecte sociale. elevul va ajunge la cunoaşterea adevărului istoric. Separarea teoriei de practică nu este posibilă. noţiuni şi concepte care permit individualizarea unui eveniment istoric. Principiile istorice exprimă cerinţe ale unei realităţi istorice. Practica oferă posibilitatea autentificării şi verificării informaţiei. Istoria presupune reguli. cercetarea.________^ jţ„iu icgani teoriei de practică Istoria nu poate fi înţeleasă sau predată numai prin activităţi de memorare şi expunere. acestea aflându-se într-o interdependenţă permanentă. culturale şi religioase. norme fără de care nu se pot realiza cunoaşterea. un sistem de informaţii.integrarea sau neintegrarea într-o epocă. Activităţile de învăţare bazate pe priceperi şi deprinderi esenţia-lizează şi fixează cunoştinţele cu care intră în contact elevii la obiectul istorie. prin obiectivele generale ale istoriei ca disciplină de învăţământ. prin elementele esenţiale care îl individualizează. Prin studiu de caz. într-o categorie de evenimente istorice. . prin activităţile practice. vizite la monumente istorice. prin investigaţii în arhive. — evoluţie. esenţială pentru viitorul cetăţean. Evenimentele istorice sunt analizate în privinţa apariţiei şi evoluţiei din punct de vedere al timpului în care au apărut.

. Clasa a Vlll-a . direcţionale de profesor. pe baza unor repere enunţate. a unei culturi etc. poziţia în funcţie de anumite repere: oraşe. Clasa a Vl-a — corelarea dintre date şi eveniment.2: Unde putem localiza pe această hartă (este prezentată harta) Mesopotamia? Spaţiul istoric reprezintă întinderea. sociale. epoci etc. 1: Unde este teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române? Ex. Perceperea timpului la obiectul istorie se realizează prin noţiuni specifice (ani. Principiul repartiţiei în timp presupune cunoştinţe şi componente de percepere a timpului istoric. secol etc. acest principiu permite elevilor cunoaşterea epocilor istorice în succesiunea lor cronologică. Principiul încadrării în timp se poate realiza prin obiectivele urmărite în predarea cronologiei la diferite clase: Clasa a V-a -recunoaşterea intervalelor de timp pe baza cunoştinţelor elevilor. încadrarea în era creştină etc. -însuşirea cunoştinţelor de bază pentru calcularea timpului (ani.vedere orientarea în timp şi formarea de reprezentări corecte despre timpul istoric. Aplicat în didactica istoriei. a evenimentelor istorice. Clasa a Vll-a . Formarea noţiunii de timp istoric depinde de numeroşi factori ai predării. mări. râuri. Principiul repartiţiei spaţiale răspunde la întrebarea: „unde?". Evenimentele.siguranţa în operaţii cu elemente calitative şi cantitative. Ex.corelarea aspectelor calitative şi cantitative ale timpului. evoluţiile economice. — utilizarea corectă a datelor (mileniu. constituie primul capitol pentru istoria de clasa a V-a.). munţi etc. decenii. de capacităţile elevilor. Cunoaşterea diferitelor modele de cronologie permite încadrarea în timp.2. Cronologia. Acest principiu răspunde la întrebarea „când?". reprezentat geografic de un eveniment istoric sau de evoluţia unui popor. politice. Spaţiul istoric reflectă raporturi de coexistenţă între comunităţile umane şi spaţiul geografic şi istoric.). milenii. secole. — urmărirea în paralel a unor evenimente. culturale şi religioase sunt strâns legate de anumite perioade de timp. Principiul repartiţiei spaţiale Acest principiu presupune încadrarea într-un spaţiu teritorial concret.). 2. ca subiect şi conţinuturi.

în genere toate evenimentele din istoria umanităţii. Evenimentul sau fenomenul istoric care se succede şi care a fost consecinţa cauzei se numeşte efect sau consecinţă. Orice eveniment istoric are o cauză sau mai multe cauze. Pe harta României. structuri statale etc.) sunt numite cauze. Evoluţia omului are cauze şi consecinţe (manualul de ci. Notiţele din manual. Egiptul este un dar al Nilului. 2. Localizarea se face în funcţie de anumite repere istorice sau geografice actuale. Princi piul cauzalităţii Cauzalitatea este o relaţie între cauză şi efect şi surprinde originea fenomenelor şi evenimentelor istorice. Principiul răspunde la întrebarea: „De ce? Din ce cauză?"Cauzele şi relaţiile cauzate de evenimentele istorice se desprind din documente istorice. dar şi a spaţiului actual geografic al acestora. Interdisciplinaritatea (geografie-istorie) îşi spune cuvântul.exemplu: Mesopotamia este ţara dintre râurile Tigru şi Eufrat. apariţia. Toate evenimentele istorice au o cauză sau determinări cauzale. implică. a unor evenimente implică prezentarea poziţiei geografice faţă de repere stabilite de situaţia istorică. Localizarea. a IX-a). Relaţia cauză-efect este foarte importantă pentru cunoaşterea evoluţiilor istorice. evoluţiile culturale sau religioase care preced şi provoacă alte evenimente. cunoaşterea spaţiului istoric.3. în diferite perioade istorice. de asemenea. popoare şi state în intervale de timp stabilite de ştiinţa istorică. Analiza hărţilor istorice de către elevi permite localizarea unor regate şi state din antichitate sau evul mediu. pentru a analiza şl sistematiza diverse categorii de state etc. cauze. pe baza cunoştinţelor dobândite la tema Statul dac teritoriul de formare a statului dac. imperii. hărţilor geografice etc. pentru a localiza evenimentele istorice. ca de altfel şi revoluţiile. sau cauze asemănătoare provoacă acelaşi eveniment. acţiuni de cunoaştere a evenimentului istoric (săpături arheologice). moderne etc. dezvoltarea şi decăderea unor civilizaţii au. elevii localizează. prin intermediul mijloacelor de învăţământ. deportări etc. din interpretarea hărţilor istorice. folosirea hărţilor din manual dar şi a celor existente în cabinetul de istorie în activitatea didactică favorizează munca independentă. civilizaţii. a unor culturi arheologice pot accentua gândirea elevilor care percep astfel evoluţii şi consecinţe ale unor conţinuturi istorice. Evenimentele. prin activităţile propuse de profesor. istoria statelor antice. războaiele. Principiul este cunoscut din antichitate.. izvoarelor istorice. evoluţii. aşadar. în gimnaziu. permit o învăţare temeinică. Elevii trebuie situaţi permanent în centrul activităţii didactice la obiectul istorie. Exerciţiile de localizare a teritoriilor de constituire a unor popoare şi state. Aceleaşi cauze. sau fenomene istorice (revoluţie. Realizarea de hărţi istorice. hărţile istorice din cabinetul de istorie. . hărţile confecţionate de elevi permit efectuarea de către aceştia a unor exerciţii pentru a analiza întinderea unor state.

revoluţiile. în acest sens prezentăm cauzele-efect la tema Dezmembrarea Imperiului Roman şi formarea regatelor barbare. Aceste cauze-efect (consecinţe) au determinat destrămarea Imperiului roman. Cauzele şi efectele (consecinţele) sunt într-o permanentă interdependenţă. religios. care au loc în perioade diferite de timp şi în spaţii istorice distincte. Interdependenţa şi consecinţele în plan general suntprezen-tate în următoarea schemă: scăderea producţiei realizată de Cauzele decăderii economiei sclavagiste:<decăderea oraşe. activitatea didactică trebuie centrată pe cunoaşterea sau sesizarea interdependenţei dintre ele. comerţuy Cauzele crizei monetare: «r— munca nerentabilă a sclavilor ^^ tehnica înapoiată V^ răspândirea colonatului \diminuarea cantităţii de metal preţios din monedă. Cauze sociale:4-mişcări religioase \fuga de pe latifundii sclavilor lupta pentru putere C. devalorizarea acesteia. anumite războaie.4: Răscoalele. Ex. în esenţă. cultural. Ex. cauzele dintre economie. Ex. cât şi efecte ale unor evoluţii istorice.2: Dezvoltarea economică accentuează evoluţii culturale şi politice. de evoluţia societăţii şi modificările survenite din punct de vedere economic. cu subpunctul: criza statului roman. societate. amploarea din ce în ce mai mare a trocului . migraţiile22.3: Dezvoltarea Romei şi Bizanţului ca puternice centre religioase a generat Schisma din 1054. au îndeobşte aceleaşi cauze generale. de perioada istorică. politic. social. evoluţia politico-statală şi atacurile popoarelor migratoare. cu influenţe reciproce favorabile sau nefavorabile. Ex.Ex. individualizate de specificul local. noţiuni care desemnează atât cauze. Criza politică: cauze/ ^anarhia militară .5: Revoluţiile de la 1848 din Ţările Române au aceleaşi cauze naţionale şi sociale.răscoale ale^~ B. Pentru a sesiza legăturile. 1: Starea de nemulţumire a ţăranilor sau sclavilor — provoacă răscoale.or ^^ sclavi A.

2. cu toate acestea. răscoală. Ex. formarea poporului român şi a limbii române. Principiul integrării funcţionale Acest principiu permite raportarea unui eveniment istoric la evenimentele istorice dintr-o zonă geografică sau la nivel global. dar şi sesizarea legăturilor dintre evenimentele din istoria . expansiune. Consecinţele sunt sesizate de elevi din succesiunea temelor studiate. Epocile istorice. a unei culturi se înfăţişează ca o mişcare în care apar sisteme şi structuri istorice determinate. Clasificarea impune cunoaşterea noţiunilor şi a evenimentelor de clasificat. loviturile de stat. Toate aceste evenimente istorice sunt un rezultat al binomului cauză-efect. hărţi istorice. politice. dar. Exemplu: Regatele barbare sunt o consecinţă a migraţiilor. concepte şi conţinuturi istorice. Cauzele au rol determinant în geneza evenimentelor istorice. Răspunde la întrebarea „ce?" sau „despre ce eveniment este vorba?". E. criteriile sunt uneori impuse de evoluţii politice sau de necunoaştere. Ex. O consecinţă determinată de anumite cauze poate fi cauza unui alt eveniment istoric.2: Descoperirile geografice au determinat cunoaşterea Americii. documente. războaielele etc. Criteriul clasificării trebuie să fie unic. formele de organizare statală. nu sunt altceva decât un anumit tip de structurare a evenimentelor istorice.4. Conceptul de structură şi metodă structuralistă are în vedere noţiuni. dar şi formarea imperiilor coloniale şi exterminarea băştinaşilor. 2. evenimentele precum răscoalele. culturale şi chiar religioase. Principiul structuralismului Cunoaşterea istorică se realizează prin aplicarea principiilor ei în activitatea didactică. revoluţie. Destrămarea unui tip de societate are drept consecinţă formarea altor structuri economice.migratoare. prin expunerea profesorului.: război. Lipsa de unitate în Imperiul roman. cultură) presupune comparaţia cu alte evenimente istorice şi anumite criterii de clasificare. Un eveniment istoric poate da efecte imediate sau după o perioadă de timp. sociale. revoluţiile. dar şi a crizei societăţii romane — vezi tema Dezmembrarea Imperiului roman şi formarea regatelor barbare. Efectul pe o perioadă mai lungă a fost romanizarea. Descoperirea cauzelor unui eveniment istoric se realizează prin izvoare istorice. Procesul evoluţiei unui popor. Compararea unui fapt istoric cu altul permite clasificarea acestuia şi integrarea lui într-un sistem de noţiuni şi evenimente istorice.5. Efectele sunt imediate sau îndepărtate. 1: Cucerirea Daciei de către romani a avut ca efect imediat transformarea provinciei Dacia în provincie romană. după reguli ale ştiinţei istorice. Clasificarea evenimentelor istorice (ex. Integrarea istoriei românilor în istoria universală.

succesiunea în timp şi spaţiu istoric. Diversitatea este prezentă în istoria omenirii chiar atunci când se constată sincronizări ale evenimentelor istorice. Când studiem un proces istoric. evidenţiate prin caracteristici individuale.universală şi cele din istoria românilor duc la stabilirea rolului evenimentului studiat în sistemul istoric continental.6. o diversitate a cauzelor generale şi particulare. compoziţională. la nivel global sau în anumite spaţii istorico-geografice. evoluţii culturale. elevii nu vor înţelege conceptele de revoluţie şi contrarevoluţie. Exemplu: Revoluţiile de la 1848 sunt rezultatul unor cauze şi efecte generale. un eveniment sau o civilizaţie. . al revoluţiilor liberale burgheze. Ex. Principiul enunţat se poate integra în activitatea didactică prin câteva întrebări: —Cum se manifestă evenimentul istoric? —Cum este influenţat de alte fenomene istorice? întrebările se pot exemplifica la concepte cum sunt: război. accentuate la nivel european de evoluţii locale naţionale. politice etc. social. singulare. De exemplu. ordinea. diversitatea este dată de multitudinea de evenimente istorice. selecţională. revoluţie. este necesar să cunoaştem ce acţiuni şi influenţe suportă. Principiul diversităţii în ştiinţa istorică. 1: Istoria structurată pe epoci. profesorul determină elevii să cunoască legăturile dintre ele. culturale. culturale. global sau naţional. al luptelor de eliberare naţională. sincronismul lor. ce acţiuni şi influenţe exercită. în esenţă.2: Revoluţiile din secolul al XlX-lea şi revoluţiile din secolul al XX-lea. dacă nu sunt prezentate evoluţiile internaţionale după război sub aspect politic. în istorie există o diversitate structurală. Ex. pe perioade istorice. particulare. la clasa a Vll-a. Prin procedee didactice active. a evoluţiilor aceloraşi evenimente istorice. Acestea sunt concepte. noţiuni care.3: Revoluţiile politice şi revoluţiile ştiinţifice. care au constituit evenimentele cele mai importante ale secolului XX. Formarea naţiunilor şi statelor naţionale nu va fi înţeleasă fără prezentarea rolului centralizării statale. economic. sunt denumiri ale unui eveniment istoric. lupta pentru independenţă. cum influenţează unele evenimente istorice alte evenimente etc. Exemplu: Cum influenţează ocupaţia străină lupta de emancipare naţională? Cum influenţează stăpânirea arabă civilizaţia din Peninsula Iberică? Principiul integrării permite cunoaşterea conexiunilor între evenimente şi procese istorice. 2. Ex. sau ale unei componente a acestuia.

p. 128. M. 17..Mfe/77.. Editura Dacia. manual pentru clasa a IX-a.lbidem. 15. 1995. 122. LXV. p. Didactica Modernă. 6.. p. 130. op.Curs de pedagogie.loan Aurel Pop.Istorie. Bucureşti.. 3. cit. Tânasă. manual pentru clasa a Vll-a. 8. 167-l77.Ibidem. Măria Ochescu). op. 12. 135. Radu. Editura Corint. 14.Curs de pedagogie . Programa şi manualele de istoria românilor. . 4.|. 10.Ibidem. cit.Andre de Peretti. 22. op. p. cit. p. 9. p. op. 124. p..Istorie. passim. 5. 21.Ibidem.. 7.to/cfem. 18.. 13. 49.Măria Eliza Dulamă. Consideraţii generale în „Studii şi articole de istorie". p. p. 19. 78. 19.loan Jinga. cit.. Editura Corint. pp.. Ion Negreţ. 58. op.. 135...— NOTE — 1. 56-57. 2. p. 16. p. 1988. p. lonescu. manual pentru clasa a IX-a. 135. cit. passim. p. p.. p. 11. 121. cit. Editura Humanitas (autor Sorin Oane.Gh. 17.Istorie. pp. 63.Ibidem. 2000..apudAndre de Peretti. 71. op. 20. Cluj-Napoca.p. 2000.Măria Eliza Dulamă. 123.Curs de pedagogie.Curs de pedagogie.

Procesul de predare-învăţare asigură o perfecţionare observaţională. pentru a realiza scopul instruirii cu mijloace specifice specialităţii. îndrumă pe elevi în activităţile la nivelul clasei sau individual. care diferenţiază structurile de învăţământ şi de învăţare. a capacităţilor şi deprinderilor necesare integrării în societate. necesară integrării elevului — viitorul cetăţean — în viaţa comunitară.ELEVUL 1. Oricine ştie că se poate învăţa de oriunde. „Omul neavizat nu ştie şi adesea nu are cum să ştie că munca profesorului de istorie este zbatere. nu poate fi concepută fără educaţie. pe parcursul urmării facultăţii. înlăturându-se stereotipi-zarea în munca la catedră. este mult efort fizic şi intelectual"1. la care se adaugă. ierarhizate în conformitate cu un sistem de valori necesar evoluţiei individului şi societăţii. BINOMUL EDUCAŢIONAL: PROFESORUL ŞI ELEVUL 1. privind la televizor. Prin gradele didactice. Am insistat asupra acestor câteva precizări pentru a evidenţia că formarea « 7 . proiectează conţinutul lecţiilor. formarea este continuă. ci în capacitatea de a învăţa lucruri de care ai nevoie. Formarea iniţială presupune cursuri de specialitate care depăşesc conţinutul disciplinelor şcolare. este căutare. cursurile de pedagogie.V. dar esenţialul nu constă în a şti mai mult.PROFESORUL DE ISTORIE 2. metodică şi practica pedagogică. Instruirea prin şcoală este o cerinţă a societăţii. —formarea continuă. lucrările practice. citind reviste şi lucrări de popularizare a ştiinţei sau a istoriei. prin activităţi la nivelul şcolii şi cercului pedagogic3. este nelinişte. Ele asigură formarea continuă. La acestea se adaugă cicluri de perfecţionare după terminarea pregătirii iniţiale. psihologie. PROFESORUL DE ISTORIE Instruirea. seminari-ile. Profesorul organizează procesul didactic de predare-învăţareevaluare a specialităţii pentru care a fost pregătit prin facultate. Capacitatea de a evalua şi de a se autoevalua implică punerea în aplicare a unei pedagogii variate4. care implică în primul rând formarea culturii generale. sesiunile de comunicări ştiinţifice sunt mijloace de perfecţionare. fără profesor. permiţându-i să-şi lărgească paleta de metode şi mijloace de învăţământ. Lecţiile demonstrative. Instruirea este rezultatul unei practici pedagogice. permite autoperfecţionarea prin observarea directă a modului de lucru la lecţie. în formarea profesorului distingem două etape2: —formarea iniţială prin facultate. Această concluzie se bazează pe faptul că nu toţi indivizii dispun de capacitatea şi posibilitatea de autoinstruire.

metodică trebuie privită de profesor ca o pregătire continuă care să D depăşească pe cea iniţială. în procesul de predare-învăţare a istoriei. -tact pedagogic.continuă a profesorului presupune multiple activităţi la nivelul şcolii. Un profesor cu capacităţi manageriale deosebite este acela care doreşte şi reuşeşte să realizeze o instruire eficientă5. Competenţa în specialitate a profesorului de istorie presupune pregătirea n'ţială din facultate şi pregătirea continuă ulterioară. care generează în activitatea de predare-învăţare maximul de rezultate cerute de programele şcolare. Neglijarea unei laturi sau a alteia determină carenţe în activitatea la clasă a profesorului. calităţi afective şi morale. Pedagogia a prezentat sintetic calităţile pe care trebuie să le aibă un profesor: vocaţie pedagogică. constă în dragostea de pedagogie (de a învăţa pe cineva — n. -capacitatea de a stabili relaţia necesară cu clasa sau pe grupe de elevi. Societăţii de Ştiinţe Istorice. Vocaţia. gândire sistematică. pregătire ştiinţifică şi metodică. -capacitatea de a crea condiţiile optime şi eficiente de comunicarenvăţare. Aptitudinea pedagogică este un ansamblu de însuşiri ale profesoru-ui. o sursă de informare. metodică. Casei corpului didactic. aptitudini în domeniul psihopedagogie!6. memorie bună.n. conştiinţa faţă de educaţia copilului. în rezolvarea situaţiilor ostile învăţării sau situaţiilor de riză ale activităţii didactice. spirit de observaţie. -aptitudinea organizatorică pentru realizarea demersului didactic. — aptitudinea de a realiza forme variate de evaluare a cunoştinţelor. calităţi manageriale pentru un învăţământ formativ-nstructiv7. observare a noţiunilor şi cunoştinţelor. — creativitate pedagogică.). Cercetătorii mai noi8 şi mai vechi9 au evidenţiat aptul că aptitudinea pedagogică presupune din partea profesorului: -capacitatea de a cunoaşte elevul. după pedagogul francez R. Pregătirea ştiinţifică. prin exersare la clasă şi Iţe activităţi metodice. faţă de patrie şi comunitate. credinţa în valorile educaţiei. în a proiecta şi realiza activităţi la clasă în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor. pentru a menţine activi pe toţi elevii angrenaţi în rocesul de predare-învăţare. pentru formarea şi dezvoltarea deprinderilor complexe la elevi de a însuşi conţinuturi şi noţiuni specifice istoriei. inspectoratelor şcolare. conţinuturi şi obiective. organizator al activităţii didactice. în domeniul pregătirii profesionale: . Hubert. profesorul trebuie să deprindă multiple competenţe în specialitate. psihopedagogie. perfecţionarea prin grade didactice. Profesorul de istorie trebuie să posede calităţi in-:electuale. Pregătirea continuă cuprinde etapele pe care le par-Jrge după terminarea facultăţii. imaginaţie. -atenţia distributivă. Profesorul de istorie este. Eficienţa instruirii constă în diagnosticarea stării iniţiale a instruirii. în contextul constatării în procesul didactic a leficienţei unor metode şi acţiuni. Pentru a asigura eficienţa activităţii didactice.

.

-activităţi în cadrul Societăţii de Ştiinţe Istorice sau al altor societăţi aca demice cu profil de istorie. de experienţa didactică. de pregătirea profesională a profesorului de istorie. . depinde de conţinuturi şi noţiuni. Cu ajutorul acestora. dicţionare. Sunt eficiente. Neglija'rea unor noţiuni şi conţinuturi importante ale obiectului istorie. -pregătirea prin definitivat şi grade didactice.publicarea de lucrări ştiinţifice pe teme de istorie sau metodică. în sistemati zare trebuie să se pornească de la obiectivele operaţionale. — doctorat. înlănţuirea logică a conţinuturilor depinde de capacitatea de a sintetiza. de cunoştinţele istorice. dar şi din domeniul disciplinelor cu care aceasta interacţionează. studii sau cărţi. Competenţa în domeniul istoriei se reflectă în: raportul dintre conţinuturile programelor de istorie şi cele realizate în lecţiile de istorie. înlănţuirea logică a conţinuturilor. -sesiuni de comunicări ştiinţifice şi simpozioane pe teme metodice şi de istorie. cunoaşterea modalităţilor de abordare a acestora în activitatea la clasă. Permanenta informare asupra evoluţiei ştiinţei istorice. Calitatea conţinuturilor istorice din timpul lecţiilor determină competenţa în specialitate. cu mesaje şi explicaţii în . a noţiunilor şi conceptelor. noţiuni şi evoluţii istorice ale evenimentelor. multimedia. -definirea termenilor istorici. o abordare neştiinţifică a acestora demonstrează incompetenţa profesorului. diapozitive) care fundamen tează competenţa în specialitate. de evenimente istorice. recomandabile acele surse de informare care respectă adevărul istoric şi sunt în concordanţă cu obiectivele şi conţinuturile pro gramelor şcolare şi cu idealul educaţional.-pregătirea prin studii aprofundate sau prin masterat*. realizarea obiectivelor stabilite prin lecţiile de istorie depinde de situaţia de cunoaştere creată prin concordanţa dintre conţinut şi obiective. Experienţa şi studiile referitoare la acest aspect recomandă mult discernământ în folosirea diferitelor surse de infor mare. consecinţe şi cauze. Competenţa profesorului de istorie este relevată de stăpânirea procesului de predare-învăţare. etape. Cunoaşterea se realizează prin: — sursele de informare folosite în procesul de predare-învăţare (atlase istorice. Aceasta pre supune propoziţii şi fraze concise. -publicarea de studii şi articole în reviste de specialitate. Rolul obiectivelor în alegerea strategiilor didactice este cunoscut. a didacticii istoriei permite înţelegerea fenomenelor şi proceselor istorice. -gradul de sistematizare.

în principiu. o funcţie de specializare în vederea înscrierii la doctorat. iar masteratul.n.concordanţă cu ştiinţa istorică. între trei şi cinci semestre.) QQ . Note: * Forme de învăţământ postuniversitar având. (n. Studiile aprofundate durează între unu şi două semestre.

. . -adaptarea obiectivelor conţinuturilor şi a strategiilor la particularităţile de vârstă şi individuale. Abaterea de la conţinuturile. -raportul dintre strategiile didactice centrate pe profesorul de istorie şi cele activ-participative centrate pe elev.utilizarea judicioasă a timpului acordat activităţii de predareînvăţare pentru parcurgerea activităţilor de învăţare prevăzute prin proiectul de lecţie. concis. lecţii etc. —respectarea adevărului istoric. mijloacelor de învăţământ eficient în funcţie de obiectivele conţinuturilor istorice şi de modul de integrare în procesul de predare-învăţare. Interdisciplinaritatea presupune legături cau zale cu geografia.corelarea intra şi interdisciplinară prin procesul de predareînvăţare. religia şi alte obiecte de învăţământ. motivarea acesteia. obligatoriu pentru fiecare temă de istorie. criteriile şi modalităţile de evaluare. -evaluarea elevilor. -formularea obiectivelor operaţionale în funcţie de conţinuturi. noţiunile şi explicaţiile din programă sunt considerate contrare adevărului istoric şi carac terului formativ al istoriei. Competenţa metodică a profesorului de istorie este rezultatul acţiunii de formare iniţială în facultăţile de istorie şi al exercitării profesiunii într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. -alcătuirea. —adaptarea conţinuturilor la capacităţile de învăţare ale elevilor. -utilizarea manualelor. pe ani de studii. sistematic.proiectarea activităţii didactice la obiectul istorie. într-un fel sunt prezentate conţinuturile la clasa a V-a. -adaptarea strategiilor didactice în funcţie de obiective.— corelarea interdisciplinară. Este dobândită treptat şi dovedită prin: . cu fraze scurte şi expresii cunoscute. în funcţie de lecţie. — realizarea obiectivelor operaţionale. — diferenţierea şi individualizarea proceselor de predare-învăţare a istoriei pe grupe de elevi sau individual. . -gradul de solicitare şi angajare a elevilor în lecţiile de istorie. oferite prin diferite obiecte de . trimestre. în alt fel sunt prezentate la clasele de liceu. Cunoştinţele dobândite de elevi. utilizarea şi interpretarea testelor de evaluare. -autoevaluarea efectuată de elevi pe baza criteriilor menţionate de profesor.

capacitatea de analiză şi sinteză. cu referiri la disciplinele studiate în acelaşi an de învăţământ. evoluţia lor. Corelaţiile interdisciplinare dezvoltă creativitatea. cul tură civică. Acestea oferă elevilor ocazia să sesizeze legăturile logice. cauzale dintre evenimente istorice. geografie. în orele de istorie. spiritul critic. sau pe . Profesorul de istorie poate realiza corelarea interdisciplinară. în plan orizontal. consecinţe şi ritmicitate. religie permit folosirea lor în contexte noi.învăţământ.

la situaţiile de învăţare. Profesorul. reacţionează greu. bazat pe ironii în evaluarea frontală sau sumativă şi reproducerea verbală sau scrisă a celor spuse de profesor îndepărtează pe elevi de obiectul istorie. Conţinuturile lecţiilor de istorie. graniţele teritoriale pe care le cuprind un regat. reflectate de programe şi manuale şcolare. Elevii cu un intelect mai bine dezvoltat vor sintetiza. în funcţie de capacităţile elevilor. organizează activităţi specifice cu grad mai mare sau mai mic de dificultate. vor deprinde şi cunoaşte grandoarea stilului baroc în artă. specificul unor civilizaţii. sunt cunoscute de elevi în procesul de predare-învăţare prin activităţi de învăţare diferite. din obser vaţiile asupra diapozitivelor cu palatele monumentale din timpul lui Napoleon. diverse caracteristici şi evoluţii ale evenimentelor. hărţi istorice. observare. Profesorul de . cunoaşterea didacticii tradiţionale şi moderne. pe baza observaţiilor anterioare dar şi imediate. imperiu sau un popor. care stimulează motivarea învăţării. factorii geografici care au generat unitatea şi diversitatea acestei ţări. Cunoaşterea psihopedagogică presupune. metode activ-participative care permit munca individuală. din documente sau diagrame. în lipsa documentelor. stimularea interesului şi motivaţiei prin documente istorice. Pentru anumite conţinuturi. pe grupe sau activităţi frontale.: expunerea). Stilul autoritar restrictiv. sau grupelor de elevi.plan vertical. a teoriilor ştiinţifice despre dezvoltarea psihică a elevilor. Competenţa psihopedagogică în activitatea didactică la obiectul istorie este concretizată prin: —captarea atenţiei. Din observarea atentă a construcţiilor Greciei antice vor formula concluzii despre arhitectura Greciei antice.. învăţarea conţinuturilor temelor din clasă. —adecvarea stilului didactic la particularităţile de vârstă. filme didactice etc. Cooperarea. la particularităţile individuale şi ale clasei.. concluzionare fac parte dintr-un stil didactic atractiv pentru elevi. hărţi. profesorul de istorie foloseşte metode tradiţionale (ex. interpretare. pentru altele (unde sunt prezente diagrame. încurajarea participării elevilor la acţiuni de cunoaştere. cu referiri la cunoştinţele dobândite în diferite clase. diapozitive. Exemplu: Cunoştinţele de geografie pot determina rolul mediului în apariţia şi evoluţia unor comunităţi umane. cu ajutorul elevilor. Corelaţia interdisciplinară asigură consolidarea cunoştinţelor de cultură generală. documente istorice sau materiale auxiliare). în lecţia Formarea SUA pot fi evidenţiaţi. altul este mai încet în gândire. Elevii cu capacităţi reduse vor observa şi vor interpreta harta istorică pentru a prezenta aşezarea geografică. pentru profesorul de istorie. diagramelor etc. —abordarea unui stil didactic adecvat în funcţie de condiţii. Un elev are o reacţie şi un spirit de observaţie puternice. axate pe tehnici tradiţionale şi moderne.

datorită solicitării elevului pentru cunoaşterea adevărului. 9 1 .istorie nu trebuie să fie distant sau inaccesibil. a cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. Cooperarea şi dialogul dezvoltă munca intelectuală.

echilibrul şi stăpânirea de sine. Factorii primari ai deciziei de conducere a procesului didactic sunt: decidentul (profesorul). încrederea în elev. Dragostea faţă de elevi presupune încurajarea succesului acestora. la sistematizarea unor cunoştinţe despre o anumită cultură şi civilizaţie determină reuşita acţiunilor didactice în predarea-învăţarea istoriei în şcoală. Literatura de specialitate română şi străină constată o mare diversitate de caracteristici ale problematicii competenţei educatorilor din învăţământ. răspunsurile acestora. ferm. olimpiade. .^w. bazată pe activităţi didactice formative. pe propria disciplină şi seriozitate. Personalitatea complexă a profesorului trebuie să impună o disciplină democratică. de extragere. drumeţii..punctualitatea şi disciplina în muncă. cu părinţii. Măria Eliza Dulamâ propune următoarele caracteristici personale: -ţinuta generală şi vestimentară ireproşabilă. în activitatea la clasă profesorul trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă. calmul. conţinuturile lor reprezintă pentru profesor activităţi de căutare. la învăţătură în general sunt o consecinţă a activităţii didactice a profesorului de istorie. severitate. prin procesul de predareînvăţare. -perseverenţa şi conştiinciozitatea în îndeplinirea sarcinilor pedagogice şi didactice. îi determină pe aceştia să nu accepte stilul didactic practicat. acţiuni prin care se influenţează profund personalitatea elevului. Optimismul pedagogic. — corectitudinea în evaluare. dar în acelaşi timp anticipează activitatea elevilor. trebuie să fie calm. sau să le tolereze greşelile. Concepută ca o suită de situaţiiproblemă. -capacitatea de a coopera cu elevii. activităţi de cercetare şi concursuri şcolare. Decidentul este în general profesorul. -sănătatea. . Profesorul creează condiţiile necesare realizării. de prelucrare a datelor istorice.iai<sci exagerata a unor elevi. fără extravaganţe şi neglijenţe. exigenţă principială. Prin acţiunile conexe cu elevii: vizite la muzeu. pentru pregătirea examenelor. cu colegii.capacitatea de conducere şi organizare a procesului didactic (manage rială). -exigenţa faţă de sine şi faţă de elevi. profesorul este de neînlocuit. exemplul lui influenţează în mod spontan elevii printr-o forţă de convingere emanată de caracteristicile personale. lecţia de istorie presupune din partea profesorului un proces decizional continuu. -tactul şi măiestria pedagogică. dar şi elevul. executantul (elevul) şi mediul ambiant (spaţiul educaţional). promovarea stilului bazat pe cooperare şi încurajarea participării elevilor la soluţionarea cauzelor unui eveniment istoric. gradul diferit de complexitate al activităţilor de învăţare impuse acestora îndepărtează pe elevi de profesor şi de obiectul de învăţământ.vx. Personalitatea profesorului de istorie. Lecţiile. . să nu apeleze la ironii sau aluzii care lezează personalitatea unor elevi. Rezultatele la examene. a obiectivelor lecţiei.

interacţiunile profesor-elev, elev-profesor, în actul decizional. Efortul de a face deciziile sale să apară ca decizii de grup, luate împreună cu elevii, demonstrează că sfera noţiunii — profesorul ca factor de decizie — se lărgeşte, cu toate că elevii participă la procesul decizional numai în anumite etape. După Steliana Toma, etapele procesului decizional sunt reflectate de următoarea schemă:

ideal educativ

conducerea generală a învăţământului

Nivelul l Nivelul II Conducerea generală Conducerea a sistemului intermediară în plan de învăţământ teritorial

Nivelul III Conducerea procesului de învăţământ la clasă

93

... „.^IGI i iui ueuuionai, profesorul şi elevii sunt actori şi executanţi care influenţează acest proces, în general, în proiectarea şi desfăşurarea activităţii didactice, profesorul de istorie se poate afla în situaţii decizionale de certitudine, dar şi de incertitudine şi risc. Situaţiile de incertitudine în actul decizional al procesului de predare-învăţare pot fi determinate de: — inactivitatea elevilor; -lipsa materialului didactic; -lipsa flexibilităţii în gândire din partea profesorului în faţa schimbărilor; — înscrierea deciziei în intervalul optim. Responsabilitatea profesorului în luarea deciziilor la diferite niveluri de conducere este reflectată de schema următoare:

Literatura de specialitate prezintă diferite modele decizionale privind activitatea didactică. Dintre acestea, două sunt reprezentative: -modelul lui Jean Donnay; -modelul lui R.l. Yinger. Modelul Donnay este centrat pe interacţiunea profesor-elev, ţine cont de starea iniţială a profesorului, dar şi de cea a elevului, şi de experienţa celor doi parteneri. Profesorul este într-o interacţiune permanentă cu elevii pe tot parcursul lecţiei, evaluează cerinţele proiectului didactic cu activitatea de predare-învăţare. în lecţie, dacă cerinţele profesorului sunt respectate, activitatea didactică se desfăşoară conform celor decise, proiectate, dacă nu, se recurge la procedeul de rutină sau se creează ad-hoc noi procedee. Modelul R.l. Yinger stabileşte următoarele etape în procesul decizional al profesorului: -definirea problemei; -formarea iniţială a problemei; -selectarea soluţiei (deciziei). în concepţia lui R.l. Yinger, soluţia este influenţată de trei dimensiuni: adaptare, investigare şi elaborare. Acestea presupun alternative care se pot modifica în timp în actul decizional, învăţarea are două coordonate: o coordonată informaţională şi alta operaţională, în funcţie de actul decizional, strategii didactice, elev, mijloace de învăţământ etc., aceste două laturi ale învăţării se pot dezvolta inegal, învăţarea de tip receptiv-reproductiv presupune redarea datelor istorice, conţinuturilor, noţiunilor, aşa cum au fost expuse şi cum au fost însuşite de elev. Elevul este informat, îndopat cu conţinuturi, date şi fapte istorice, în cazul în care, prin acţiuni la care participă elevul, procesele psihice de cunoaştere sunt solicitate la nivel operaţional (al gândirii), se formează deprinderi practice, operaţii intelectuale, strategii cognitive, atitudini, sentimente, structuri de personalitate. Ex. 1 — deprinderi practice din interpretarea unei hărţi; Ex.2 — capacitatea de a sesiza cauzele evenimentelor istorice; Ex.3 — atitudini, sentimente, conduită civică determinate de evenimente.

2. ELEVUL Elevul constituie elementul cel mai important al procesului de predare-învăţare a istoriei. Profesorul trebuie să cunoască etapele învăţării, particularităţile psihologice de vârstă şi individuale ale elevilor, teoriile privind motivaţia învăţării. în procesul de predare-învăţare, profesorul trebuie să ţină seama de câteva elemente: — elevul nu trebuie să obosească învăţând; - efortul să fie dozat în funcţie de particularităţile de vârstă individuale;

95

şi de calitate se dobândesc prin activităţi didactice, tradiţionale, dar şi moderne; — obiectivele instruirii sunt atinse dacă se găsesc mijloacele corespunzătoare, eficiente realizării lor. Elevul este o personalitate unică, cu capacitate şi viteză de învăţare diferite. Trăsăturile esenţiale ale elevilor trebuie sesizate de profesor, înmagazinate, eventual fixate pentru a modela procesul de predare-învăţare, în funcţie de cerinţele elevilor sub aspectul însuşirii. Conţinuturile programelor de istorie, ale manualelor trebuie să fie elaborate conform vocabularului şi formelor de gândire specifice anilor de studiu, care reflectă vârsta diferită a elevilor. Conţinuturile trebuie segmentate pas cu pas, cu revenire la aspectele dificile. Stadiul gândirii concrete (6-7 şi 11 ani) ne interesează pentru a prezenta aspecte legate de activităţile pentru parcurgerea şi însuşirea conţinuturilor manualului de istorie de clasa a IV-a. Conţinuturile istoriei de clasa a IV-a trebuie structurate, prezentate concis, cu fraze scurte, educative. Activităţile didactice au în vedere operaţiuni concrete, prin care percepţia este gradată. Stadiul gândirii formale, după 10-l1 ani, permite raţionamente directe şi inverse, realizarea clasificării după criterii prezentate de profesor, transferă informaţii în sisteme de referinţă diferite. Elevii de gimnaziu, prin evoluţiile fizice şi intelectuale, sunt întrun stadiu preformal, deoarece s-au constatat diferenţieri între ei. Acţiunile unor elevi sunt dominate de operaţii concrete, alţii fac raţionamente directe. Unii se menţin la nivelul operaţiilor concrete, alţi sunt capabili de acţiuni şi operaţii mintale. Pot sesiza cauzalitatea unor evenimente istorice, acţiuni şi consecinţele acestora, fn predarea-învăţarea istoriei naţionale, cunoştinţele noi nu pot fi deprinse şi formate fără suporturi concrete obiectuale sau figurale. La clasa a V-a, pentru formarea noţiunilor de cultură, profesorul prezintă imagini care înfăţişează elemente de cultură materială, dar şi spirituală. Ce reprezintă imaginile prezentate?'Elevii le percep, le descriu şi, cu ajutorul profesorului, însuşesc noţiunea de cultură: totalitatea valorilor realizate de o comunitate umană. Elevul, în timpul activităţii didactice, prin situaţiile de cunoaştere activă create de profesor, trebuie să devină capabil să efectueze singur comparaţii, analize, generalizări, raţionamente. Cunoaşterea cauzelor evenimentelor istorice şi a legăturilor dintre acestea dezvoltă gândirea şi imaginaţia, permite ordonarea logică a noţiunilor şi în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentului istoric. Explicarea evenimentelor fără implicarea elevilor face din lecţie o activitate monotonă, nu activează gândirea, are valenţe educative inferioare în comparaţie cu activităţile în care sunt implicaţi elevii. Folosirea unor metode activ-oarticipative (lucrul cu harta istorică, cu documentele istorice etc.) concentrează atenţia asupra unor observaţii (la hartă), concluzii (din documentele istorice), sporeşte capacitatea de receptare a conţinuturilor şi noţiunilor istorice.

Bartolomeo Diaz (1487). blochează activităţile independente de însuşire a cunoştinţelor şi dezvoltarea gândirii.... cât şi asupra comportamentului elevului.Profesorul trebuie să creeze un climat de muncă în clasă......... prin comparaţii...... analiză.. Ce puteţi spune de orizontul cunoaşterii până în sec.. conţinuturile istorice sunt însuşite de elevi... Dialogul elev-profesor şi profesor-elev trebuie axat pe subiectul lecţiei.. Ibn Battuta (1325). pe care o recomandă elevilor. al XV-lea? Cunoaşterea se rezumă la Europa şi nordul Africii. menţionaţi precursorii marilor descoperiri geografice..... priviţi harta.. Ritmul rapid de derulare a predării-învăţării distrage atenţia.... Contactele Europei cu lumea nouă. Tema: Marile descoperiri geografice. deschideţi atlasele la pag..... Activităţile de învăţare activ-participative se realizează cu localizarea pe hartă a teritoriilor explorate de Marco Polo.. — Deschideţi manualele la p. scrisoarea lui Amerigo Vespuci.. pe baza dia gramei. principalele descoperiri.. fotografiile care prezintă navigatorii.. Profesorul prezintă evenimente legate de marile descoperiri geografice: precursori.. extrase din introducerea la Cosmografia din 1507. Acest procedeu impune memorarea mecanică. prima.. când profesorul explică.. caravanele. diagrama referitoare la descoperirile geografice. activitatea desfă-şurându-se după procedeul dictării.. cu conţinuturi şi obiective legate de instruirea prezentată de programa de istorie. cauze.. Memorarea mecanică nu facilitează învăţarea.. interpretări de hărţi istorice şi documente.. orientate atât asupra propriei sale comportări la clasă.. înlocuieşte manualul cu caietul de notiţe....... 0 7 ..... Henric Navigatorul (1415)....... regelui Spaniei. Nicola de Conţi (1444)....... călătorii în Orient.. Din cunoştinţele dobândite anterior ce puteţi spune despre avântul economic şi mentalitatea oamenilor? — Pe baza cunoştinţelor generale şi a diagramei de la p.. Varianta a ll-a se bazează pe îmbinarea metodelor moderne de predare-învăţare cu metodele tradiţionale.. Elevii menţionează... iar a doua variantă. El arată la hartă.... Activitatea de predare-învăţare a istoriei nu trebuie să se bazeze pe dictatul lecţiei sau pe schemele pe tablă cu conţinuturi nesemnificative.... blochează gândirea şi imaginaţia. Acţiunile profesorului trebuie să fie echilibrate.... când profesorul îmbină procedeele clasice cu cele moderne.. Prin procesul didactic... Profesorul prezintă lucrarea Cartea minunilor lumii a lui Marco Polo. 84... prin trasarea de sarcini concrete fiecărui elev.. prezintă conţinuturi şi noţiuni fără antrenarea elevilor în activitatea de predare... în activitatea didactică sunt folosite manualul.. prin alternarea acestora cu perioade de expunere şi explicaţie care să concentreze elevul spre obiectivele lecţiei. pentru a cunoaşte călătoria acestuia în China....... raţionalizare. ca de altfel şi ritmul lent care nu permite concentrarea atenţiei.. Prezentăm două variante de abordare a unor lecţii. pe Beniamin din Tudela (1170).... 84. prin metodele activ-participative. sau diferite documente istorice: extrase din jurnalul lui Magelan.... scrisoarea trimisă de Columb.

1994. 4. comparare.2: explicarea unor conţinuturi. .loan Jinga. p. Bucureşti. cit. în acest sens.. şi psihograma.. 6. pp..cit. — NOTE — 1.uci ou expunerea profesorului privind cauzele marilor descoperiri geografice: avântul economic al Europei apusene. Ex..a.Ibidem. Gheorghe Alexandru . Folosindu-se harta şi cunoştinţele elevilor. progresele în navigaţie. op. 40-41. Gheorghe Dumitrescu.N. evoluţii istorice. Academiei. p. este sesizat pericolul otoman pentru comerţul cu Orientul.14-l5. Ex. — dezvoltarea capacităţii de organizare a situaţiilor de autoinstruire. 1988.deprinderi de folosire a normelor de lucru. însuşirea tehnicilor muncii intelectuale presupune iniţierea elevilor în metode specifice de învăţare la dezvoltarea istoriei.______ ^.Andre de Peretti. care în esenţă este o deprindere realizată pe parcursul instruirii. Editura Pressco. Pagini de istorie.. de întocmire a notelor de lectură pentru efectuarea temelor pentru acasă.. intră în relaţie cu conţinuturile şi resursele materiale folosite de profesor în activitatea didactică. op. In realitate. Experienţa didactică şi creativitatea. 9. 52. Aceasta presupune exersarea lor până devin deprinderi.Ştefan Păun.N. 40. 43. p. 2. passim.u. pp. p. 5.. 3. Majoritatea profesorilor consideră că rolul lor este de a-i învăţa pe elevi. Editura Dacia ClujNapoca.Metoda predării istoriei în învăţământul preuniversitar.cit. cât şi de strategia sa personală. Succesul elevului în învăţare depinde atât de strategiile adoptate de profesor în activitatea de predare şi notare. Mitrofan. 15. 166-l69.l. 1996. 134. pp.Vezi. Ion Negreţ. prin observare. Ex. p. Aptitudinea pedagogică.. învăţământul în oraşul Giurgiu.3: evaluarea prin itemi. 7. 1987. 8. op. Ed. elevul îşi construieşte propria cunoaştere atunci când. prozelitismul religios. prin situaţii. op. Miron lonescu. anume concepute. interpretare.cit. Radu. p. Andre de Peretti.4: studii de caz: . Ex.. 1: interpretarea unei hărţi istorice.. Mitrofan. f. 50. evenimente etc.

CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de mijloc de învăţământ desemnează resursele materiale concepute şi realizate pentru activitatea de predareînvăţare-evaluare. creta. noţiuni etc.PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 1. benzi magnetice. emisiuni TV. Mijloacele de învăţământ pentru studiul istoriei reprezintă un ansamblu de resurse şi instrumente materiale şi tehnice folosite de profesori în predare şi de elev în învăţare. filme didactice.VI. elevii asimilează mai uşor cunoştinţele istorice şi îşi consolidează sistemul de noţiuni. în proporţie de 30-60%. evoluţia lor. menţionăm mijloacele audio-vizuale care asigură. 2. prin solicitarea memoriei şi a interesului pentru problemele prezentate. montaje audio-vizuale. MIJLOACE DE ÎNVĂŢÂMÂNT UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂTAREA ISTORIEI 1. discuri. Cu ajutorul lor. fenomene istorice.CONSIDERAŢII GENERALE 2. Funcţia de comunicare a informaţiilor istorice. evoluţii. foi transparente. reţinerea mesajului vizual. evenimente.INTEGRAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE 5. fotografiile. concepte. Principiile au în vedere activizarea procesului de cunoaştere. pe care profesorul le utilizează pentru a facilita perceperea. atlasele. cu avantaje şi dezavantaje. . pentru realizarea obiectivelor stabilite de programele şcolare la acest obiect de învăţământ.FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 3. tabla. fixarea şi consolidarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice1.CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT 4. nu există studii în ceea ce priveşte calitatea receptării mesajului. Mijloacele de învăţământ folosite în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice transmit informaţii despre fapte. diafilme. concepte. casete video. Pentru unele mijloace de învăţământ. presupun principii care le asigură funcţii speciale în raport cu rolul dominant în activitatea didactică. consecinţe. Dintre mijloacele de comunicare a informaţiei istorice. manualul. FUNCŢIILE MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT A. cum sunt documentele istorice. Mijloacele de învăţământ. cu o diferenţiere cuprinsă între 20% pentru mesajele vizuale şi 30% pentru mesajele auditive. Pentru comunicarea informaţiei istorice pot fi folosite diapozitive. judecăţi despre cauzele evenimentelor istorice. prin potenţialul pedagogic. Experienţa didactică consemnează importanţa acestora. schema la tablă. înţelegerea.

Prezentarea unei casete video despre piramide. elevii obţin informaţii corecte. Prin intermediul mijloacelor de comunicare a informaţiei. captivant. modele etc. evoluţii statale etc. Motivaţia învăţării temei Arta Renaşterii este stimuiată prin diapozitive. prin mijloace de învăţământ speci fice. deoarece cu ajutorul acestora profesorul prezintă situaţii problemă. Funcţia formativă se valorifică în predarea-învăţarea istoriei prin capaci tatea mijloacelor audio-vizuale de a stimula analiza. Un film didactic prezintă un eveniment istoric. albume despre arta din această epocă. despre lumea antică. Folosirea unor mijloace de . Mijloacele de comunicare audio-vizuale măresc curiozitatea reconstituirii unor eveni mente istorice din trecut. interesul de cunoaştere. E. Exemplu: filmele pe teme istorice._____. C. Funcţia ergonomică (funcţia de realizare a efortului în activitatea de predare-învăţare) este capacitatea mijloacelor de învăţământ de a transmite un volum mare de informaţii într-un timp scurt. de a investiga spaţiul istoric. cauzele unor evenimente. D. sinteza. Prin imagini. îndeamnă la cercetare şi studiu individual. Cu ajutorul lor. curiozitatea. construcţiile megalitice etc. studii de caz etc. înţelege şi evalua esteticul realităţii obiective.^. dezvolta şi stimu la motivaţia învăţării.. se dezvoltă capacitatea elevilor de a aprecia. Funcţia estet/că constă în faptul că. evenimente istorice. B. Funcţia de substituire constă în faptul că mijloacele de învăţământ substituie realitatea istorică într-o manieră proprie. clasificare pe care o prezentăm în această lucrare. oferă posibilitatea elevului de a explora realitatea substituită. activează atenţia. care pot fi analizate în clasă. F. formează convingeri despre război. diapozitivele cu monumente istorice etc. moti vaţia învăţării. dezvoltă curiozitatea. profesorul de istorie reuşeşte să prezinte în mod atrăgător. asigură observarea în grup.^1 şi urnitelor pentru fiecare mijloc de învăţământ informativ o face Gheorghe Tănasă 2. comparaţia. Funcţia de motivare a învăţăturii (stimulatoare) constă în capacitatea mijloacelor de învăţământ dirijate de profesor de a provoca.. filmele de arhivă. tema avută în dezbatere în procesul de predareînvăţare (lecţii). Exemplu: evaluarea realităţii despre monumente istorice.

în care elevii sunt puşi să dentifice şi să compare diferite evenimente istorice. mijloacele audio-vizuale pot crea în lecţii. Funcţia de evaluare a randamentului şcolar oferă posibilitatea profe sorului de istorie de a obţine informaţii referitoare la rezultatele instruirii. . capacităţi şi deprinderi dobândite de elevi. sub 'ndrumarea profesorului de istorie. cunoştinţe stocate (ex. Diapozitive cu imagini. cu valenţe educative deosebite. G.: pe calculator). situaţii-problemă.învăţământ cât mai diversificate în activitatea la clasă oferă profesorului de istorie cadrul necesar unor activităţi eficiente.

auditivă. aparatul de filmat. Valoarea pedagogică este dată de eficienţa lor în realizarea obiectivelor pedagogice6. în esenţă.. după rolul pe care îl au în activitatea didactică sau după natura lor. tablă magnetică4: . albume.mijloacele scrise sunt elaborate de profesori. de instituţii spe cializate.3. CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT Există mai multe clasificări ale mijloacelor de învăţământ. videocasetofonul. machete. scrise şi audiovizuale. radioul. magnetofonul. acestea au în vedere interdependenţele pe care le creează în actul didactic. Mijloacele audio-vizuale se împart în: •mijloace tehnice vizuale: epiproiectorul pentru suporturi opace. pe cale vizuală. După natura lor. de elevi. sau pe ambele căi concomitent5. ma nuale. prin funcţiile didactice îndeplinite. aspectomatul şi diastorul pentru proiecţia diapozitivelor. de asemenea. realizează în esenţă un învăţământ formativ. -mijloace de învăţământ pentru exersare şi formare a deprinderilor profesionale. există mijloace de învăţământ obiectuale. planşe. mulaje. retroproiectorul pen tru folii transparente. care sto chează o informaţie (în cazul nostru o informaţie istorică). •mijloace tehnice auditive: casetofonul. dezvoltând activitatea individuală sau de grup prin: texte. hard-discul pentru calculatorul electronic. fotografii. Este foarte important ca profesorul de istorie să cunoască potenţialul didactic al mijloacelor de învăţământ şi tehnicile de acţionare a mijloacelor audio-vizuale. operaţionează procesele gândirii. — mijloacele audio-vizuale cuprind un ansamblu de materiale. dicţionare etc. şi de echipamente tehnice care redau imagini şi sunete pentru o recepţionare individuală sau colectivă. cărţi. -mijloace de învăţământ pentru raţionalizarea timpului orei de istorie. — mijloace de învăţământ pentru evaluare. . După rolul pe care îl au în activitatea didactică se împart în3: -mijloace de învăţământ pentru comunicare. epidiascopul pentru diapozitive şi diafilme. video-documentarul pentru citit microfilme (în cazul datelor istorice microfilmate). scheme. -mijloace de învăţământ pentru investigaţie. tablouri. pickup-ul pentru discuri. desene. copact-discul. Mijloacele audio-vizuale au o forţă de comunicare şi demonstrare deosebită.

a crea motivaţia învăţării. de la experimentele directe la cele abstracte. pentru dobândirea de noi cunoştinţe. complexă a profesorului de istorie. în funcţie de obiectivele lecţiei. Eficienţa presupune: . -folosirea judicioasă. deprinderi. condiţionarea reciprocă. -folosirea lor pentru evaluarea unor cunoştinţe. -adaptarea riguroasă la sarcinile de învăţare. de mijloacele didactice existente în şcoală. echilibrată. a mijloa celor audio-vizuale. de modul cum sunt integrate în lecţiile de istorie. în activitatea didactică. -o pregătire activă.o selecţionare raţională a mijloacelor de învăţământ în obiectivele pedagogice. -alegerea momentului folosirii mijlocului de învăţământ în succesiunea lecţiei pentru a forma la elevi deprinderi practice. Folosirea mijloacelor de învăţământ lărgeşte câmpul de cunoştinţe al elevilor. Metodologia integrării depinde de competenţa profesorului de istorie şi de particularităţile de vârstă ale elevilor. conexiunile şi interferenţele dintre date şi procesul istoric7. care începe înain te de activitatea didactică şi continuă cu procesul de predareînvăţare şi se încheie cu stabilirea concluziilor desprinse din evaluarea realizărilor obiec tivelor stabilite pentru mijloacele audio-vizuale. . -stabilirea obiectivelor urmărite prin folosirea mijloacelor de învăţământ._ MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LECŢIILE DE ISTORIE Eficienţa mijloacelor de învăţământ în procesul de predareînvâţare depinde de calitatea lor. Mijloacele de învăţământ asigură învăţarea la nivelul gândirii logice şi a reflecţiei. — interdependenţele lor. oferă posibilitatea de a descoperi cauzele şi consecinţele. -folosirea mijloacelor de învăţământ pentru crearea unor ideiancoră ale activităţii educative. -direcţionarea activităţilor de instruire de către profesor. în unele cazuri chiar de elevi.

.

ceramică). Hărţile. arme. De asemenea. culturi arheologice. detaliază şi generalizează fenomene şi evenimente istorice. Imaginile expuse permit dialogul elev-elev. timpul istoric. Simbolurile istorice dar şi geografice permit interpretarea hărţilor istorice. scheme etc. Imaginile sunt stabilite în ordine. Epiproiectorul este folosit pentru dioproiecţie. sunt diferite. ţări. cunoaşterea unor evoluţii şi procese istorice. Dioproiecţia se realizează cu o gamă largă de operaţii.3. Atlasul lumii antice. Reprezentările cartografice cu conţinuturi istorice sunt expresii grafice ale analizelor istorice asupra unei ţări. culturi. Ele reprezintă realităţi istorice autentice şi intensifică motivaţia pentru cunoaştere. podoabe. monede şi medalii. aşezări umane. Proiecţia se face pe un ecran ferit de lumină naturală în timpul derulării. dar şi imagini reprezentative ale unor culturi. colecţionate de profesori sau elevi. modele. cu o înclinaţie de 20-30 grade spre interiorul sălii de clasă. realizate de edituri sau confecţionate de profesori şi elevi. care prezintă spaţii istorice. Diostarul şi aspectomatul sunt alte aparate care necesită o pregătire a profesorului în ceea ce priveşte funcţionarea şi folosirea lor. profesor-elev. diagrame. evenimente localizate geografic etc. fiind urmate de comentarii ale elevilor sau profesorului.1. Ştiinţa istorică a creat atlase care prezintă hărţi istorice şi geografice. localităţi. elaborate pe epoci. cu comentarii şi imagini adecvate etc. hărţi de epocă. perioade. . în funcţie de conţinuturile lecţiilor. Adaptarea distanţei de proiecţie este esenţială pentru claritatea imaginii.) 5. civilizaţii. adică proiecţie prin transparenţă a documentelor şi imaginilor istorice.5. 5.. sunt mijloace pentru obţinerea unor informaţii referitoare la epoci. Acesta proiectează prin reflexie (fotografii. (Exemplu: Atlasul biblic. Mijloace audio-vizuale Epiproiectorul este utilizat pentru epiproiecte în condiţii de camuflaj. PREZENTAREA UNOR MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 5. culturi. evenimente istorice. trebuie inventariate şi stocate în cabinetul de istorie. Atlasele sunt culegeri de hărţi.). dezvoltând un spirit de cooperare în activitatea didactică. arme. tematici istorice. Mijloacele grafice concretizează spaţiul istoric şi geografic. Mijloace obiectuale Obiectele arheologice (unelte de muncă. evenimente. personaje. Va fi plasat frontal. diferite obiecte istorice. documente istorice. ce prezintă evenimente istorice. monumente istorice etc. Mijloace grafice Istoria conţine evenimente care trebuie încadrate în timp şi spaţiu.2.

pp. op. Manual de pedagogie. Elevii sunt învăţaţi cum să noteze ideile semnificative din conţinutul audiat. artistice. 122. Tănasă. . filmele didactice. passim. Tânasâ. 14. elementele caracteristice ale unei culturi sau civilizaţii. p. Videocasetofonul. p. 115-l17. Tănasă) Diapozitive Filme didactice Mape cu documente istorice Atlase Folii transparente Casete video Diafilme Benzi magnetice Modele Portrete Hărţi murale şi de contur — NOTE — Apud loan Jinga. Apud loan Jinga. cit. loan Cerghit. cit. 297. Gh. Mijloace audio-vizuale în studiul istoriei. Structura mijloacelor de învăţământ (după Gh. p. p. Elena Istrate. Profesorul foloseşte înregistrările pentru a aprofunda şi explica evenimentele istorice. Ibidem. televiziunea au valenţe educative deosebite. p. Elena Istrate. Minodora Perovici. Colecţiile de diapozitive cuprind imagini despre istoria naţională şi universală. dezvoltă capacitatea de sinteză. Ibidem. 305. op. istorice. Gh. Teodor Mucica.ncKup-ul. Radioul poate fi utilizat pentru audierea de reportaje cu subiect istoric sau de evenimente contemporane care devin istorice. cit. casetofonul şi magnetofonul redau sunete înregistrate. 298. op. permit sesizarea cauzelor unui eveniment istoric.

în funcţie de care este numită fiecare categorie de lecţie. pornindu-se de la obiectivul fundamental. . . . -gama obiectivelor operaţionale. —locul de desfăşurare. legături inter/intra trandisciplinare. Secvenţele lecţiei sunt2: — captarea atenţiei. Variabilele ce intervin în alegerea variantei de lecţie sunt1: — conţinutul instruirii. ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 1. -analiza diagnostică preliminară a resurselor umane şi materiale. . —lecţii de consolidare-sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate. un model flexibil proiectat.1. —lecţii de evaluare.VII. determinat de obiectivul fundamental urmărit.ACTIVITĂŢI DIDACTICE DIN ŞCOALĂ 2. —strategiile şi metodologiile proiectate. -utilizarea conceptelor însuşite în contexte variate. —transmiterea noului conţinut. . -evaluarea performanţei. tipuri de lecţii cum sunt: —lecţii de comunicare-dobândire de cunoştinţe. — realizarea conexiunilor inverse (feedback).stilul de predare.lecţii mixte. Lecţia nu este o activitate didactică rigidă. —reactualizarea cunoştinţelor anterioare. -transferul cunoştinţelor: aplicaţii.enunţarea obiectivelor operatorii. —dirijarea învăţăturii. —lecţii de recapitulare.obţinerea performanţelor. După sarcina didactică3. Lecţia de istorie — tipuri şi categorii Lecţia face parte din cel mai utilizat mod de organizare a procesului de învăţământ instituţionalizat şi este forma principală în care se desfăşoară activitatea de predare-învăţare-evaluare. ci complexă. Tipul de lecţie „este un anumit mod de constituire şi însuşire a lecţiei". FORME DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE 1. —lecţii de formare a principiilor şi deprinderilor.ACTIVITĂŢI DIDACTICE EXTRAŞCOLARE 1.

-lecţii de fixare prin activităţi practice. -lecţie bazată pe munca independentă. -lecţie bazată pe material demonstrativ: document istoric. sau la diverse obiective istorice. Lecţia de comunicare a noi cunoştinţe la istorie cunoaşte variante cum sunt: — lecţie introductivă. Proiectarea didactică presupune proiectarea activităţii didactice anuale . ca obiect de învăţământ. -lecţie pe grupe de elevi. Proiectarea activităţii didactice este un proces de anticipare sistemică. Lecţia mixtă sau combinată realizează mai multe sarcini didactice: . evaluări. — lecţia dezbatere. Lecţia de evaluare a performanţelor şcolare poate cunoaşte variante cum sunt: —lecţie de evaluare orală. care sunt necesare activităţii de predare-învăţare-evaluare a conţinuturilor istoriei5. .organizarea clasei pentru lecţie şi captarea atenţiei. —fixarea cunoştinţelor. prin conţinuturi. documente istorice. a ceea ce doreşte profesorul să realizeze cu elevii într-o perioadă de timp6. diapozi tive etc.lecţia bazată pe munca independentă Lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate cunoaşte variante cum sunt: -lecţii bazate pe exerciţii individuale şi de grup. prin evaluarea continuă. -lecţie de analiză a observaţiilor în urma vizitelor la muzeu. -verificarea prin teste. materiale didactice. -lecţia prin analiza de caz. -sistematizarea cunoştinţelor. -lecţie prin activităţi practice. raţională. bibliografie.. hartă. -pregătirea elevilor pentru asimilarea noilor cunoştinţe.pedagogică prezintă tipuri şi variante de lecţii4. — actualizarea elementelor de conţinut. —lucrări scrise. Istoria. —conexiunea inversă. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor cunoaşte următoarele variante: -lecţia în cabinetul de istorie. oferă o multitudine de variante pentru realizarea lecţiei. -asimilarea cunoştinţelor prin activităţi activ-participative. -lecţia de analiză a lucrărilor practice şi a lucrărilor scrise. -lecţie-experiment. -lecţii de confecţionare de materiale didactice. —lecţie de îmbinare a verificării orale cu verificări scrise. care abordează diferenţiat activitatea de predare-învăţare.

evaluare. mijloace de învăţământ. realizabile pentru o oră de curs (secvenţe de timp)7. o perspectivă asupra predării disciplinei de învăţământ. asupra istoriei. bibliografie.3. cu ocazia elaborării proiectului lecţiei. Stabilirea obiectivelor operaţionale în proiectul semestrial simplifică proiectarea sistemului de lecţii. de ore Perioada La baza proiectului (planificării) anuale stă programa şcolară (curriculum). pentru o lecţie. -stabilirea numărului de ore atribuite fiecărei unităţi de conţinut şi repre zentarea timpului necesar fiecărei activităţi didactice: predare. crt. 1. în cazul nostru. -succesiunea capitolelor şi conţinuturilor. tema. Semestrul Capitolul Nr. Aceasta oferă o viziune de ansamblu. permite. modalităţi de evaluare. Proiectul activităţilor semestriale Proiectarea semestrială vizează obiective pedagogice: capitolul. în următoarea ordine: Nr. sinteză. ore Perioada Operaţionalizarea obiectivelor la istorie presupune. Mate didac bibliog Capitol Tema N r. crt. pornind de la faptul că stabilirea obiectelor operaţionale este o activitate care se efectuează pentru fiecare lecţie în parte.2.(proiectul. 1. ~] ~ Observaţii Nr. . numărul de ore atribuit fiecărei lecţii. Simplificarea proiectării anuale asigură operaţionalitatea conţinuturilor stabilite pentru fiecare lecţie. pe baza constatării evaluării situaţiilor de învăţare din lecţiile anterioare. Proiectul activităţii anuale la obiectul istorie Proiectul didactic anual vizează: -obiectivele specifice. planificarea anuală). reca pitulare. patru-cinci obiective concrete derivate din obiectivul general (scopul lecţiei). dacă nu sunt prevăzute de programa de istorie. activităţi practice. să se înmagazineze noi situaţii de învăţare. Sunt profesori care elimină această rubrică.

o anticipare amănunţită a ceea ce va trebui să realizeze profesorul în clasă. operaţional ore e Perioada Data Tipul de activitate Modalitate şi forme de evaluare Obs. Tema sinteza Obiective Nr. să dispună de capacitatea de a anticipa acţiunile didactice. din multitudinea de obiective operaţionale sunt recomandabile 5-6 obiective. de nivelul de pregătire la care au ajuns elevii. consolidare. în funcţie de situaţiile concrete. con ţinuturi istorice. —precizarea elementelor esenţiale de conţinut pentru a asigura îndepli nirea obiectivelor sub raport conceptual şi experimental practic.4. — indicarea exerciţiilor (temei pentru acasă). Proiectul didactic stabileşte în detaliu desfăşurarea lecţiei. modalităţile şi formele de evaluare sunt orientative. eficienţă activităţii de predare-învăţare. consolidare. care este schematic şi sumar8.Proiectarea sistemului de lecţii de istorie presupune: —stabilirea obiectivelor pedagogice în funcţie de obiective specifice. evaluare. a probelor de evaluare. Alcătuirea proiectului didactic presupune pregătirea metodică şi ştiinţifică. tipul de activitate. 1.precizarea obiectivelor operaţionale informative (ce va şti elevul la sfârşitul lecţiei) şi formative (ce va şti să facă elevul la sfârşitul lecţiei). . Proiectarea conţinuturilor pentru evaluare Proiectarea conţinuturilor pentru perioada de recapitulare. profesorul poate face modificările necesare. trebuie să cunoască clasa de elevi.5. Proiectarea materializată prin proiectul de lecţie (proiect de tehnologie didactică) previne şi elimină erorile în activitatea didactică. 1. asigură eficienţa lecţiei. spre deosebire de planul lecţiei. — precizarea metodelor şi mijloacelor de învăţământ. Proiectarea lecţiei de istorie Proiectarea lecţiei asigură rigoare activităţii didactice. Pentru o proiectare corectă a unei lecţii de istorie. Obiectivele operaţionale. încadrarea activităţii didactice în timpul stabilit de programa şcolară. ale principiilor procesului de învăţământ şi tehnologiei didactice. evaluare presupune următoarea rubricaţie: Nr. în general. a bibliografiei. Operaţiile proiectării didactice la obiectul istorie sunt9: . crt. profesorul trebuie să cunoască elementele de bază ale proiectării didactice. pentru efi-cientizarea activităţilor didactice de recapitulare.

Conceptul semnifică o activitate de grup cu mai mulţi elevi. în urma unor situaţii prin care anumiţi elevi nu au putut participa la activitatea de instruire. cauze.6. Acestea sunt organizate în afara orelor de curs printr-o consultare profesor-elev. aprofundarea . consecinţe etc. psihologia elevului. realizează scenariul activităţii cu implicarea celor două elemente ale binomului educaţional: profesorul şi elevul. recuperarea unor conţinuturi. prezentate de manuale. Din conţinuturile istoriei selectăm un conţinut formativ esenţial. Meditaţiile la obiectul istorie sunt activităţi programate în afara orarului şi vizează instruirea suplimentară pentru examen. material didactic şi bibliografic). Analiza condiţiilor presupune cunoaşterea mijloacelor de învăţământ necesare activităţii didactice. cât şi elevii excelenţi. privind aprofundarea unor concepţii şi noţiuni. Conţinuturile învăţării stabilite de programe. stabilirea timpului necesar folosirii lor în unitatea de timp. Strategiile didactice favorizează dezvoltarea memoriei şi învăţarea. organizare şi realizare a unei situaţii de predareînvăţare-evaluare pe baza unui obiectiv. sau cu un singur elev pentru pregătirea. condiţiile materiale necesare învăţării (manuale. Particularităţile de vârstă şi individuale. teoriile învăţării şi teoriile motivaţiei învăţării. trebuie structurate după principiile logicii didactice. elev-profesor. Consultaţiile vizează aprofundarea unor conţinuturi legate de bibliografia pentru olimpiada de istorie.analiza resurselor vizează conţinuturile stabilite de programele de istorie. de asemenea. Strategiile sunt echivalate cu demersul de proiectare. Consultaţiile au în vedere atât elevi cu probleme la învăţătură. Consultaţiile dida ctice Consultaţiile didactice sunt activităţi prin care profesorul de istorie şi elevii interesaţi urmăresc anumite obiective: aprofundarea unor conţinuturi pentru examene. stabilită la 50 de minute pentru o lecţie (temă). Este necesară o evaluare a activităţilor de acest gen.) prin care sunt realizate obiectivele operaţionale. Tematica este stabilită de profesor şi elevi. 1. evenimente. olimpiade. privind recuperarea unor conţinuturi. Analiza psihologiei celui ce învaţă presupune cunoaşterea de către profesorul de istorie a trăsăturilor psihocomportamentale ale elevilor. concursuri şcolare. dar elevii nu primesc note sau avertismente. fapte. teoriile învăţării şi motivaţiei presupun cunoştinţe de psihopedagogie şcolară10. pentru recuperarea carenţelor provenite din activitatea programată în orar.. care să asigure formarea capacităţilor şi deprinderilor stabilite de obiectivul formativ şi conţinuturi informative esenţiale (informaţii. Elaborarea strategiilor didactice presupune cunoaşterea acestor noţiuni de către profesorul de istorie. durata şi modul de desfăşurare.

sau arheologie este organizat de profesorul de istorie. stabilesc programul şi locul de desfăşurare. secretar). Interesul acestora pentru anumite teme şi activităţi este cel mai important în stabilirea tematicii cercului. Posibilităţile de comunicare.100 de centre.7. Internetul permite accesul în peste 30 de arhive din Europa prin proiectul Eurhistar-Automation History. obiective istorice. -elaborarea unor materiale didactice. departamente. Există în acest moment peste 1. elaborează statutul cercului. localităţii. —organizarea de vizite la muzeu. activităţi cu caracter educativ şi informativ. iar prin proiectul Gabriel. Activitatea este îndrumată de profesorul de istorie şi presupune cooperarea cu elevii. Tematica este propusă de profesori sau de elevi. —elaborarea de reviste de specialitate. o cunoaştere a evoluţiilor în domeniu la nivel global. Elevii. dar în primul rând profesorilor. Există 200 de . toate cu rol formativ deosebit.întocmirea de monografii ale şcolii. în unele biblioteci naţionale din Europa. noţiuni şi concepte. -organizarea de expoziţii pe teme de istorie. activităţile creative. simpozioane cu comunicări şi referate pe teme de istorie. hărţi istorice. de analiză şi sinteză sunt multiple cu ajutorul calculatorului conectat la Internet. Activităţile de cerc dezvoltă curiozitatea. Cercul de istorie Este o activitate m afara orarului şcolii. Activitatea cercului este organizată pe baza unui program de activitate şi este consemnată în jurnalul cercului. 1. planuri.. stabilesc denumirea cercului. împreună cu profesorul. 1. Cercul de istorie. organele de conducere (preşedinte. cu grupuri de elevi interesaţi de evenimente istorice. date istorice.8. —organizarea de întâlniri cu istorici. ale unor personalităţi istorice. de cercetare în domeniul istoriei naţionale sau locale. universităţi care deţin pagini Web (300 în SUA). pentru rormarea unor deprinderi şi capacităţi de a opera cu conţinuturi. Calculatorul electronic şi istoria Accesarea rapidă a informaţiei prin calculator oferă elevilor preocupaţi de istorie. . materiale arheologice etc._ _____ „jujnoe. arheologie. Statutul prevede activităţile. Se desfăşoară pe parcursul unui semestru sau al unui an şcolar. trebuie integrat în proiectul de activitate al şcolii. colecţii de documente. cu problematici restrânse". obligaţiile şi calitatea de participant. Acţiunile organizate în cadrul cercului de istorie: -organizarea de sesiuni. instituţii. cercetarea. sau prin intermediul discurilor optice compacte.

dotată cu materialul didactic necesar predării istoriei: diagrame. . Prin biblioteca pe teme de istorie. necesare activităţii didactice.9. oferă profesorului de istorie posibilitatea elaborării de portofolii didactice. metode şi calculator. Prin spaţiul adecvat. spaţiu pentru aşezarea materialului didactic necesar procesului de predare învăţare-evaluare. Eficienţa constă în faptul că materialele didactice necesare activităţilor didactice sunt asigurate prin schiţe. de cunoaştere a unor realităţi istorice locale. diagrame etc. cu itemi de evaluare. —verificarea unei lecţii sau secvenţe din lecţie. comod şi ilustrativ. cu pagină Web. prin elaborare de mape cu teme istorice.grupuri de istorici sau interesaţi de istorie care cuprind 80. hărţi. 1. cât şi din partea profesorului.000 de persoane din toată lumea. modul de expunere a hărţilor istorice. prin care elevii îşi însuşesc noţiuni şi deprinderi. Prin mijloacele de învăţământ ce se găsesc în cabinet. cabinetul de istorie formează la elevi deprinderi de cercetare a istoriei. atlase etc. Folosirea calculatorului ca mijloc de învăţământ duce în final la instruirea asistată de calculator. prin folosirea acestuia în: . în situaţia de creator de situaţii de învăţare. diagrame.. mecanisme tehnice care facilitează apariţia imaginilor şi reprezentărilor ce vor fi transpuse în planul mintal al elevilor. spaţii necesare activităţii didactice Sala de clasă presupune condiţii optime pentru activitatea didactică la obiectul istorie: bănci ergonomice. care amplifică motivaţia cunoaşterii istoriei de către elevi. profesorul trebuie să fie un mediator între elev. informaţie. Cabinetul de istorie permite utilizarea imediată a mijloacelor de învăţământ. planuri. Diversificarea acţiunilor activ-participative ale elevilor se realizează uşor prin elementele de funcţionalitate din cabinet: mijloace audio-vizuale. Funcţia didactică presupune condiţii optime activităţii de predare-învăţare-evaluare a istoriei prin dotarea necesară de specialitate. prin elementele componente.predarea unor lecţii de istorie. luminozitate adecvată. Funcţia ştiinţifică. hărţi. Acesta oferă posibilitatea profesională de a diversifica metodele de predare-învăţare-evaluare prin ambientul practic. în actul didactic al predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. tablă. Cabinetul de istorie. exponate. Cabinetul de istorie12 este un loc optim pentru desfăşurarea eficientă a predării-învăţării-evaluarii conţinuturilor de istorie. tehnici. bibliotecă pe teme de istorie. caracteristici şi ambient îndeplineşte funcţii importante. dezvoltându-le capacitatea de analiză şi sinteză. este stimuiată investigaţia ştiinţifică atât din partea elevilor. Cabinetul este o sală de clasă. Sala de clasă şi cabinetul de istorie. —folosirea ca sursă de documentare.

Partea expozitivă cuprinde hărţi istorice. catalogate în funcţie de modul de folosire în activitatea didac tică: pe ani de studiu. filmele didactice. materiale didactice pentru temă. Depozitul cabinetului de istorie cuprinde: -mijloace obiectuale: suporturi pentru hărţi. calculatorul. Nu trebuie să lipsească din acest spaţiu fotografii ale unor personaje istorice. elemente de cronologie etc. Exemplu: materiale didactice pentru clasa a V-a. prin Internet.„. colecţiile de manuale. Ele nu pot lipsi din tehnologia didactică a lecţiilor de isto . tablouri. obiecte arheologice etc. Structura cabinetului de istorie Un cabinet funcţional presupune o structură adecvată care cuprinde: -partea expozitivă. calculatorul. diversifică posibilităţile de informare.^^aic. elevii pot participa la aplicaţii. româneşti sau europene.. planşe etc. pot elabora analize despre unele evenimente istorice. -mijloace audio-vizuale._ . Internetul oferă posibilitatea cunoaşterii unor surse de informare din alte domenii referitoare la unele probleme majore ale istoriei europene şi mondiale. capitole şi lecţii pe teme istorice.. comod.. Hărţile istorice. folii pentru retroproiector. oaometul de istorie constituie o sursă de informare utilizată de elev în toate activităţile didactice din timpul orelor de curs sau din afara lor. Biblioteca pentru cărţi de istorie. materiale grafice. Televizorul. mai nou. geografice. atlase etc. mânuirea uşoară. -mijloace grafice: hărţi pentru diferite epoci istorice şi lecţii.. albume. cu materialul didactic ordonat pe ani de studiu. geografice. retroproiectoarele etc.. de esenţializare şi structurare a conţinuturilor specifice istoriei. Funcţia ambientală este dată de spaţiul plăcut. trebuie aşezate în spaţii care să permită funcţionalitatea lor._. -depozitul de materiale. pot însuşi deprinderea de a folosi calculatorul şi mijloacele audio-vizuale pentru informare şi aprofundarea unor noţiuni şi concepte istorice. casetele video şi. în acest spaţiu adecvat îmbogăţirii cunoştinţelor istorice. în vitrine se expun materiale arheologice semnificative... Este preferabil ca depozitul de materiale să fie organizat într-o sală care comunică cu cabinetul de istorie. capitole şi lecţii. — partea lucrativă. care vizează conţinutul mai multor lecţii de istorie. -biblioteca de istorie.. trebuie să ocupe un spaţiu adecvat care să permită accesibilitatea elevilor la aceste surse de informare din domeniul istoriei. planşe şi diagrame cu conţinut istoric esenţial: epocile istorice. experienţe. Funcţia aplicativă-lucrativă. care au un statut al lor şi un loc important în pro cesul de învăţământ. observarea lor de către elevi. biblioteca pentru cărţi de istorie.

rie. deoarece diversifică sursele de informare în contextul în care posibilităţile .

Rolul profesorului în procesul de folosire a mijloacelor audio-vizuale este important. care prin selectarea conţinuturilor contribuie la antrenarea activităţilor mentale necesare cunoaşterii.de percepere sau observare nemijlocită a unor obiecte. fără a participa la valorificarea mesajului audio-vizual. patriotismul. pentru documentarea în vederea elaborării unei lucrări de istorie. activ şi conştient prin care elevii dobândesc cunoştinţe. stimulează anumite secvenţe participative. Resursele proprii ale fiecărui mijloc facilitează însuşirea cunoştinţelor istorice. să se completeze reciproc. turism cultural. respectul faţă de obiectivele vizitate. de ghid. evenimente istorice sunt limitate. După scopul turismului. Utilizarea pe scară largă a mijloacelor audio-vizuale nu trebuie să impună renunţarea la mijloacele tradiţionale. asigură realizarea obiectivelor lecţiei. elevul este apropiat de realitatea istorică inaccesibilă sau greu accesibilă. folosite echilibrat. 2. îndeplineşte rolul de turist. ACTIVITĂŢILE DIDACTICE EXTRAŞCOLARE Activităţile turistice sunt activităţile organizate de profesori. pentru completarea unor informaţii. — criteriul potenţialului activizator al mesajelor audio-vizuale. acţiuni. Integrarea mijloacelor audio-vizuale în lecţie este o necesitate cu implicaţii în activitatea de învăţare. Practic. turism de circumstanţă în timpul olimpiadelor de istorie. există turism de recreere. dar poate fi şi dăunător în contextul în care este simplu spectator. turism de informare. Mijloacele moderne şi clasice. fără dirijarea activităţii elevilor. datorită situării lor în timp şi spaţiu. pe parcursul activităţii. profesorul trebuie să ţină seama de obiectivele pedagogice. fenomene. integrarea lor în economia lecţiei. sesiunilor de comunicări pe teme de istorie.. iar profesorul de istorie. cu avantaje în domeniul calitativ şi emoţionalmotivaţional. pentru vizitarea unui obiectiv sau grupuri de obiective istorice etc. -criteriul reprezentării cu convingere şi expresivitate a realităţii istorice. Elevul. Mijloacele audiovizuale integrate în lecţii presupun concordanţa cu conţinuturile programei şi manualului. prin mijloacele audiovizuale. îndeosebi de profesorul de istorie. trebuie să coexiste. Pluridisciplinaritatea acestei acţiuni este reflectată de modul direct. Turismul şcolar dezvoltă gândirea creativă. cu o durată limitată. în selectarea mijloacelor audio-vizuale pentru lecţii şi alte activităţi.. formarea spiritului de echipă. cu caracter polivalent. . dezvoltă capacităţile cognitive ale elevilor. turism mixt. Mijloacele sunt concepute pe baza unor criterii psiho-pedagogice: — criteriul ilustrării unor evenimente. fenomene etc. -criteriul polifuncţionalităţii mesajului audio-vizual. care susţine activi tatea de predare-învăţare.

cit. Pedagogie. op. Didactică şi Pedagogică. Cabinetul de istorie. passim.Ibidem. . passim. passim.. Ed.Filimon Turcu. 317-318. 110-l22.Nicolae Ilinca. tabăra şcolară de istorie cu instruirea elevilor pe teme de istorie etc. 64. 1990. pp. op. cit. Cu scopul de documentare. Metode de învăţământ. Neacşu. pp. pp..Mihai Stamatescu. Elena Istrate. passim. excursia (o zi sau mai multe) în afara localităţilor. loan Jinga.l. 21. 12. recreere: expediţia şcolară cu o durată de 10-l4 zile sau mai puţin. cit. passim. 2000. cit. 11.Gh. 2. 242-243. pp. f. Strategii didactice. în „Studii şi articole de istorie". organizată cu elevii preocupaţi de domeniul istoric. Tănasâ. p. 7. Mucica. Didactică şi Pedagogică. 6l-80.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. 2000. există categorii distincte: vizita (cel mult o zi). 53-60. Elena Istrate. cit. p.loan Jinga. AII. cit. M. 1980. op.Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. op. Didactica geografiei. pp. Perovici. drumeţia (cu caracter de recreere). pp. passim. 5. 9. Predarea-învăţarea istoriei şi noile tehnologii de informare şi documentare. 4. Fundamente ale psihologiei şcolare. 10. op. Bucureşti. Elena Istrate. Corint. 243. Cerghit.T. — NOTE — 1.l. LXV. Ed. 20-26. loan Jinga. p. 3._. 6.______«G uiyanizare. Bucureşti.a. Bucureşti. Aurelia Turcu. Ed. Măria Eliza Dulamă. 8.Măria Eliza Dulamă. Măria Eliza Dulamă. op.

pentru realizarea învăţării. cale. CONSIDERAŢII GENERALE 2. Aptitudinile au în vedere capacitatea de a înţelege fenomenele istorice.MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI 1. CONSIDERAŢII GENERALE Termenul de metodă derivă din cuvântul grecesc methodos. în acelaşi timp se permite profesorului transpunerea intenţiilor în sarcini de efectuat cu ajutorul strategiilor. elev-elev. capacităţi. în cadrul procesului de predare-învăţare. un ansamblu necesar de procedee adecvate realizării învăţării. . care implică o anume modalitate de lucru în procesul de predare-învăţare. sintetizate de George Văideanu în expresia: „cale de urmat pentru atingerea obiectivelor educaţionale"5. Metodele implică procedee selecţionate pentru asimilarea cunoştinţelor de către elevi şi pentru stimularea creativităţii.AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE 4. în beneficiul lor. Metoda de învăţământ este un plan de acţiune. permiţând elevilor să găsească drumul de urmat pentru a însuşi noţiuni. îşi formează capacităţi. Metoda este un instrument prin care elevii. cu înţelesul de drum.DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 3. îşi însuşesc noţiuni şi concepte istorice.VIII. METODE DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN ACTIVITĂŢILE DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE 1. Noţiunea de metodă de învăţământ are o evoluţie istorică. un anumit mod de a proceda pentru a plasa elevul într-o situaţie de învăţare3. cunoştinţe. sub îndrumarea profesorului. Metodele de învăţământ reprezintă o modalitate de lucru selecţionată de profesor în funcţie^de anumite condiţii şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor. cauzalitatea lor. metodelor şi tehnicilor de predare-învăţare. conform cu anumite obiective care presupun cooperarea profesor-elev. aptitudini şi atitudini legate de conţinuturi istorice.CLASIFICAREA (TAXONOMHLE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 5. deprinderi. în urma unei activităţi proiectate mintal. Metoda este „o cale de optimizare a acţiunii de instruire"2. în vederea atingerii unui scop1. pedagogii au elaborat mai multe definiţii4.

de stimulare a învăţării. realizată de l. — de demonstraţie. La obiectul istorie astfel de situaţii sunt des întâlnite.— remarca Andre de Peretti — se sprijină pe dezvoltarea relaţiilor dintre elevi şi profesorii lor sau pe relaţia cu lumea exterioară ce a permis apariţia istorică a diverselor metodologii educative6. Lecţiile în general şi lecţiile de istorie în special prezintă realităţi diferite. presupune natura. demonstraţia cu ajutorul hărţii devine procedeu didactic. -de dirijare şi sprijinire a învăţăturii. Este. -de exersare (formare a priceperilor şi deprinderilor). congruenţa procedeelor didactice asigură echilibru. Acestea sunt legate de experienţa pedagogică. Există o clasificare a procedeelor didactice. care are la bază funcţiile pedagogice în raport de care este definit procedeul didactic. locul şi clasificarea metodelor pedagogice. Metodologia didactică cuprinde teoria şi ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate Tn procesul de învăţământ8. încât crearea situaţiilor optime de învăţare ridică din partea profesorului problema alegerii metodelor eficiente de realizare a obiectivelor stabilite prin programa şcolară referitoare la conţinuturi şi noţiuni. -de întărire a învăţării. principiile necesare aplicării lor în procesul didactic. -de evaluare şi autoevaluare. -de esenţializare a conţinuturilor. Cerghit11. în funcţie de care se realizează un număr mai mare sau mai mic de obiective de instruire. funcţiile. parte integrantă a tehnologiei educaţionale din şcoală. -de descoperire sau euristice. Calitatea. -funcţie specifică. Metodologia activităţilor didactice presupune natura. principiile aplicării lor în procesul didactic9. -de expresie personală. detalii care particularizează metode şi furnizează acţiunea proprie de învăţare a elevilor10. creează o stare de bună dispoziţie. Există situaţii în care metoda devine procedeu. Procedeul didactic este o secvenţă a metodei. — de valorificare educativă. fn timpul lecţiei dominate de expunere — o metodă activ-participativă —. metodă didactică. . O metodă pedagogică se caracterizează prin7: -caracter polifuncţional. -de întrebuinţare a metodelor didactice. Conceptul de metodă a generat conceptul de metodologie didactică şi conceptul de metodică. iar procedeul. funcţiile. supleţe în actul didactic. succesiv sau simultan. Acestea sunt procedee: — de comunicare. de cercetarea Tn domeniu. de asemenea. Expunerea devine procedeu în contextul metodelor activ-participative. Caracterul polifuncţional constă m condiţiile în care se desfăşoară învăţarea. . locul şi clasificarea metodelor pedagogice.

concepte. într-un interesant capitol intitulat „Pentru sau contra pedagogiei"17. ce aplică didactica în predare. formele de organizare a activităţilor de predare-învăţare şi metodele didactice sunt într-o permanentă interdependenţă. Metodica este o disciplină ştiinţifică. Conţinuturile. prin care este stimuiată curiozitatea elevilor şi. metodele. locul şi rolul în formarea personalităţii elevului. este variată. — ansamblul de forme. Fiecare metodă deţine o funcţie specifică prin care se individualizează şi care îi conferă o anumită identitate16. uniformitatea autoritară şi iacobină sau pluralism girondin. între altele. metode.ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă. atunci când este folosită explicaţia. conţinuturi. de a arăta cum să procedeze profe sorul pentru a se obţine rezultatele cele mai bune. Utilizarea excesivă a mijloacelor audio-vizuale în predareaînvăţarea istoriei reduce activităţile de învăţare bazate pe aplicaţii.Metodologia didactică. afective. clasicism sau baroc.tr. conţinutul. între obiective şi rezultate. de realizare şi evoluţie a lecţiei (sistemului) numit tehnologie didactică. nu încetează să inspire în mod contradictoriu educatorii şi cercetătorii ca şi pe responsabilii . principiile şi mijloacele învăţării istoriei. Metodica predării-învăţării istoriei precizează scopul şi obiectivele istoriei. prin care sunt exersate şi dezvoltate proce sele psihice şi căile de formare şi exersare a capacităţilor intelectuale. modalităţi de rezolvare a acestora. care asigură legătura între elev şi conţinuturi. apărări ale ştiinţelor şi tehnicii. motrice. -funcţia motivaţională.) face obiectul întrebărilor anterioare. -funcţia normativă de optimizare. -funcţia formativ-educativă. la un obiect de învăţământ. complexă şi constituie un sistem al metodelor şi procedurilor utilizate în procesul instruirii. treptat. antrenând elevul într-o tehnică de execuţie. declaraţii absolutiste sau temporizări relativiste. Aceasta studiază organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ13. remarcă: „Problema conţinuturilor învăţământului şi cea a metodelor de natură a le asigura transmiterea către elevi diferţi ca temperament şi ca mediu (de provenienţă — n. Metodele se diferenţiază prin funcţii specifice15: -funcţia cognitivă de dirijare şi organizare a cunoaşterii ca funcţie operaţională (instrumentală). mijloace tehnice şi soluţii cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi pentru atingerea obiectivelor. formele de angajare a elevilor. Conservatorism crispat sau progresism exaltat. Metodologia predării istoriei trebuie să ţină seama de aceste funcţii. interesul pentru a cunoaşte noţiuni. al disputelor fără sfârşit şi al conflictelor legate de confuzia noastră obişnuită. Ele presupun un mod ştiinţific de proiectare. Conceptul de tehnologie didactică are două accepţiuni12: . elitism sau democratism. fără de care obiectivele predării-învăţării nu pot fi realizate. presupune totalitatea componentelor actului predării-învăţării istoriei14. pesimism vizavi de elevi sau de studenţi. Andre de Peretti.

ierarhici". .

2. Diversificarea este o consecinţă a articularităţilor de vârstă ale elevilor. Proiectarea lecţiei de istorie trebuie să ţină seama de operaţiile logice de are sunt capabili elevii la diferite vârste. crearea situaţiilor de învăţare optime ridică Otjlema metodelor didactice sub raportul principalelor direcţii de moderni-^are. fazele consolidării şi fixării etc. o artă care individualizează profesorul şi metodele folosite în procesul didactic. dar şi a evoluţiei metodelor de predare-învăţare. . Prin multitudinea conţinu-turilor şi noţiunilor. -mijloacele utilizate. noţiunilor. alţii.pluralismul metodelor de învăţământ este remarcat de lucrările de spete. deschis spre înnoire şi inovaţie. folosirea mijloacelor verbale sau acţiuni bazate pe imagini. care dirijează procesul de acumulare a cunoştinţelor. deoarece multe conţinuturi nu se pretează decât la metode tradiţionale. Folosirea unor metode în predarea-învăţarea istoriei presupune acţiuni Dbiectuale. în 1980. Conţinuturile pot fi însuşite atât prin metode moderne. DIVERSIFICAREA METODOLOGIEI DIDACTICE LA OBIECTUL ISTORIE Metodologia didactică este stabilită de profesorul de istorie în funcţie de: —natura activităţii. unii sunt fascinaţi de metodele activ-participative. Diversificarea este :u atât mai necesară. existau peste 80 de clasificări ale acestor metode şi tot atâtea Cl ordâ" didactice. -formele de organizare. Din această cauză.). Opţiunea centru metode şi procedee în funcţie de conţinuturi şi noţiuni determină diversi-îcarea metodologiei didactice în predareaînvăţarea istoriei. tributari metodelor clasice. pentru profesorul de istorie. metodologia predării-învăţării istoriei are un caracter dinamic. documentelor etc. Elevul. ceea ce este cunoscut sub numele de clasic şi modern m predarea istorie™. stimulează creativitatea. Cerinţele actuale ale predării-învăţării istoriei sunt o consecinţă a evoluţiei conceptelor. Adaptarea la „cerinţele actuale" presupune o didactică ce trebuie să răspundă obiectivelor stabilite de programele şcolare. lecţia de istorie este realizată întotdeauna. flexibil. Folosirea numai a metodelor moderne nu este posibilă. —conţinutul temelor. printr-o îmbinare a metodelor clasice cu cele moderne. pentru a deveni un subiect al cunoaşterii prin acţiune. sau aproape întotdeauna. cu cât lecţia este compusă din mai multe etape: etapa •redării şi asimilării cunoştinţelor. neexistând posibilitatea de implicare a elevului în procesul de predare-învăţare (lipsa diagramelor. Există dispute între profesorii de istorie. istoria permite manifestarea creativităţii în ceea ce priveşte metodele de predare-învăţare. a ştiinţei istorice în general. determină motivaţia învăţării. trebuie confruntat cu metode active. Din aceste considerente. Metodele unanim acceptate nu pot fi separate de metoda pedagogică personală. cât şi tradiţionale.

lecţia în cabinetul de istorie. construite anterior. în funcţie de19: — experienţa social-istorică şi moştenirea culturală. Pentru amplificarea caracterului formativ. . cauzele şi consecinţele unor evenimente. conform unor criterii adecvate20. bazate pe demersuri de cunoaştere şi de rezolvare de probleme. foloseşte mijloacele moderne în predare-învăţare şi arta predării care îl individualizează şi îi formează un stil de predare. 4.3.metode intuitive. profesorul diversifică metodele. . în Strategii didactice. bazate pe observarea realităţii sau substituirea acesteia. După gradul de participare a elevilor la propria instruire: . Măria Eliza Dulamă. -metode euristice.experienţa individuală a elevului în urma contactului cu obiecte şi realităţi. După demersul cunoaşterii: -metode algoritmice bazate pe segmente instrucţionale stabile. AMPLIFICAREA CARACTERULUI FORMATIV AL METODELOR DE PREDARE Caracterul formativ presupune metode centrate pe elev. să descrie o imagine sau să constate legăturile cauzale dintre evenimentele istorice. prin strategii şi mijloace adecvate. Printre activităţile care răspund acestei cerinţe. Revoluţia informaţională obligă profesorul de istorie să schimbe modul în care manipulează informaţia.experienţa dobândită prin acţiuni care duc la transformarea realităţii. —metode moderne sau recente. . Caracterul formativ este amplificat atunci când elevul este pus să interpreteze documentul istoric. sugerează 7 clasificări. excursiile ocupă un rol important. vizita la muzeu. care solicită gândirea şi imaginaţia.metode verbale bazate pe cuvântul scris sau rostit. . CLASIFICAREA (TAXONOMIILE) METODELOR DE INSTRUIRE ŞI AUTOINSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrările de specialitate prezintă criterii diferite de clasificare a metodelor de învăţământ. După un criteriu istoric: —metode tradiţionale sau clasice.metode pasive sau expozitive centrate pe ascultarea pasivă şi memo rarea reproductivă. După mijlocul de prezentare a conţinutului: . — metode active centrate pe explorarea personală a realităţii.

Gheorghe Tănasă23 recomandă pentru obiectul istoriei două criterii de clasificare a metodelor de învăţământ necesare predă rii-învăţării: -în funcţie de obiectivele operaţionale şi conţinutul învăţării: metode informaţionale şi metode formative. . —metode de fixare şi finisare a cunoştinţelor. Clasificarea metodelor după registrul în care se operează şi după rolul elevului în activitatea de predare-învăţare este. conversative (dialogante): conversaţie. -în funcţie de psihologia elevului: metode participative (active) şi metode neparticipative (pasive).expozitive: povestire. lec tura independentă. Metode de comunicare scrisă: lucru cu manualul. pot fi24: A. Autorii unor metodici ale istoriei au demonstrat că profesorul are nevoie de un inventar al metodelor şi procedeelor didactice din care. —metode de învăţare. memorare. loan Jinga şi Ion Negreţ21 consideră că metodele trebuie clasificate după natura obiectivelor pedagogice folosite de profesor într-un moment al instruirii. o clasificare uşor de reţinut. -metode de sistematizare a cunoştinţelor. problematizare. După forma de organizare a activităţii: — metode individuale. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor: Metode de comunicare orală: . ca modele de instruire şi autoinstruire. Această clasificare pragmatică este rezultată din existenţa unor mari diversităţi a metodelor. poate să aleagă pe cele optime pentru realizarea obiectivelor pedagogice. -metode de evaluare a procesului de predare-învăţare. pentru că permite profesorului de istorie proiectarea metodelor optime de învăţare în funcţie de aceste criterii.metode de predare-învăţare pe grupe. descriere. -metode bazate pe gândire şi imaginaţie. recunoaştere).procesul psihic antrenat şi stimulat: -metode de memorare (percepere. reproducere. -metode bazate pe aplicare. —metode frontale cu întreaga clasă. explicare. B. în funcţie de conţinuturi şi particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Prin experienţa dobândită prin acţiune (practică) transformatoare a realităţii. Metode de explorare şi descoperire (de învăţare prin descoperire diri jată de profesor sau nedirijată): . metodele. instructaj. lectura explicativă. După funcţia didactică principală: —metode de predare. în jurul a 8 paradigme generate de pluralismul activităţii de construire22. în concepţia noastră. conversaţie euristică.

.

dezbaterea Philips 66 .proiectarea . C. efectuarea de experienţe şi experimente.descrierea . proiectelor.problematizarea . -metode de explorare prin intermediul substitutelor realităţii: demon straţia cu ajutorul imaginilor istorice. exerciţii.prelegerea în culpă . modelelor.descrierea demonstraţia învăţarea prin film .referatul .instruirea asistată de calculator algoritmizarea exerciţiul analiza .rezolvarea de probleme . După criteriul registrului m care se operează.reflexia personală .analiza de text .prelegerea cu demonstraţii .monografierea . studiu de caz.prelegerea lecturarea .studiul comparativ.investigarea .statistica • în registrul figurai: . Metode bazate pe acţiune reală.lucrul cu prelegereamanualul magistrală înregistrarea prelegerea documentelor -dezbatere . graficelor. modelele (metodele) sunt: • în registrul simbolic: .-metode de explorare directă (nemijlocită) a obiectelor şi fenomenelor istorice: observarea sistemică şi independentă.modelarea -jocul didactic -jocul de rol .ancheta .informarea .discuţia . examinarea documentelor istorice.prelegerea cu oponenţi .povestirea .informarea . simuiată (jocuri didactice).lucrările în spaţiul arheologic .conversaţia euristică . .observarea • în registrul acţionai: • în registrul verbal: .comunicarea ştiinţifică .asaltul de idei . lucrări practice şi acţiune fictivă.intervievarea .explicaţia .descoperirea .invenţia .experimentarea . înregistrărilor audio-vizuale.experimentul .rezumarea . machetelor.

evaluare a mai multor situaţii de predare-învăţareevaluare pentru realizarea unui obiectiv27. Demersul de proiectare a activităţii didactice. din vizualizarea unui diapozitiv. modelarea. Educaţia. ancheta. Interacţiunea dintre profesor şi elevi sau dintre elevi şi elevi. Comunicarea este unul dintre elementele de care depinde rezolvarea obiectivelor didactice. organizare. investigarea. rezumarea. proiectarea. -strategii de organizare a percepţiilor. -strategii de sistematizare a informaţiilor. în activităţile didactice la istorie este rezultatul folosirii metodelor activ-participative. Dialogul profesor-elev. în sensul de integrare a individului în societate. — strategii de procesare a informaţiilor scrise. analiza structurală. ca act de comunicare. elev-elev este esenţial pentru reuşita şcolară. referatul. problematizarea. informarea. Literatura de specialitate menţionează28: -strategii de învăţare a cunoştinţelor. elev-profesor. intervievarea. explicaţia. dezbaterea. -metode cu rol semi-activ: conversaţia. analiza testelor. dezbaterea în grup.. Elevul este ajutat să vorbească. — metode cu rol activ: asaltul de idei. documentarea. lucrările în şantierul arheologic. jocul didactic. -strategii de consolidare a cunoştinţelor. prelegerea-dezbatere. exerciţiul. distingem25 -metode cu rol pasiv: povestirea. fotografii etc. instruirea asistată de calculator. discuţia dirijată. implică schimburi de informaţii între profesori şi elevi pentru prezentarea unui eveniment istoric. -strategii de învăţare prin mijloace intuitive. Strategiile didactice echivalează cu demersul de proiectare. să-şi manifeste propria personalitate prin intermediul dialogului (comunicării) . rezolvarea de probleme. studierea comparativă. lecturarea. implică un cuplu dintre sarcina de învăţare dată elevilor pentru a realiza prin acţiune un obiectiv operaţional şi acţiunea pe care trebuie să o întreprindă elevul pas cu pas pentru a rezolva sarcina propusă26. — strategii de evaluare. descoperirea. prelegerea. profesorul declanşează motivaţia comunicării elevilor. descrierea. metode şi procedee bazate pe dialog. Strategia didactică presupune o situaţie de predare-învăţareevaluare bazată pe metode-procedee şi mijloace de învăţământ. experimentarea. monografia. studiul de caz. Comunicarea este esenţa procesului de predare-învăţare. învăţarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. Scopul comunicării în şcoală presupune reuşita şcolară într-o primă etapă şi reuşita umană29. a cauzelor şi fenomenelor istorice. lucrul cu manualul.^upa roiul elevului în activitatea de predare-învăţare. observarea. jocul de rol. algoritmizarea. proiectarea. Din studierea unui document istoric. comunicarea ştiinţifică. dezbaterea Philips 66. necesar atingerii unui obiectiv. din interpretarea unei hărţi. să înţeleagă evenimentele istorice.

.

importantă în realizarea comunicării dintre profesor şi elev în predarea istoriei. care impulsionează comunicarea profesor-elev. —forţa tăcerii. sunt legate de metodele de instruire cu rol pasiv (prelegerea. Lecţiile de istorie. Strategiile didactice adecvate cunoaşterii istoriei stimulează comunicarea. deoarece facilitează comunicarea. curaj. iar vocea slabă. MODERNIZAREA METODELOR DE INSTRUIRE CU ROL PASIV AL ELEVULUI Cum reiese din titlu. cunoaşterea fiecărui elev în parte. Stilul profesorului trebuie să fie concis.pentru vizualizarea elementelor necesare procesului de predare-învăţare.care permite trecerea de la starea de absenţă la starea de prezenţă în clasă. bazată pe activităţi activ-participative. din această cauză determinând fenomene de plictiseală. explicaţia. de activitate. Distanţa şi arta vorbirii sunt importante. memorare mecanică. Prezenţa profesorului între elevi accentuează comunicarea. gesticii şi stilului. de asemenea. efecte retorice. Mimica profesorului. Pedagogia comunicării este esenţială pentru profesorul de istorie şi presupune cunoaşterea câtorva elemente30: —ştiinţa şi arta vorbirii. claritate şi rigoare ştiinţifică. posibilităţile sale intelectuale şi de comunicare. elev-profesor. oboseală. material didactic -. povestirea). noţiunile şi faptele istorice impun întrebări profunde. studiile demonstrând că debitul lent şi debitul rapid al vorbirii sunt enervante. vocea puternică este obositoare. Aceste metode nu exersează capacitatea gândirii. gestul şi tonul nu trebuie să provoace ilaritate.promovarea întrebărilor. în procesul de predare-învăţare elevii fiind receptori pasivi. vocea profesorului trebuie să fie moderată. vitezei vorbirii. Din aceste considerente. aceste metode sunt centrate pe activitatea profesorului. 5. implică controlul vocii. plictisitoare. impunătoare prin tonalitate adecvată. stereotipii hazlii sau caraghioase ce pot constitui motive şi momente de amuzament. Psihopedagogia recomandă un debit moderat. măreşte atenţia elevilor. Propoziţiile şi frazele trebuie să se evidenţieze prin simplitate. . Conţinuturile. provocatoare. prin conţinuturi şi noţiuni. Viteza vorbirii este. bazat pe armonia elementelor predării lecţiei. cunoaşterea în profunzime a activităţii didactice prin proiectul de tehnologie didactică. stăpânire de sine. Ştiinţa şi arta vorbirii implică efort. Prezenţa în clasă presupune o distanţă optimă faţă de anumite elemente — tablă. Pentru elevi. Pauzele lungi provoacă incertitudine. supărătoare şi împiedică receptarea conţinuturilor. Modernizarea metodelor pasive presupune . determină o stare de disciplină în clasă. hartă istorică. Vocea profesorului are o importanţă deosebită. Pauzele între expresii şi fraze trebuie să fie cu distribuţie echilibrată. neatenţie.

dar accesibil elevilor. Feedback-ul este slab. a unor mijloace de învăţământ moderne care stimulează şi concentrează atenţia prin favorizarea comunicării. a lua notiţe. procedee de receptare şi valorificare a expunerii. alături de formarea deprinderii de a asculta. Metodologia expunerii în lecţiile de istorie cuprinde pregătirea expunerii. alte surse menţionează că beneficiază de procedee didactice cum sunt: explicaţia. descrierea. în procesul de predare-învăţare. elevii necunoscând eficienţa activităţii32. Toate aceste variante şi procedee sunt integrate de Măria Eliza Dulamă în strategii. acordă expunerii noi sensuri. -stabilirea bibliografiei. expunerea propriu-zisă. Exemplu: prezentarea gulagului :omunist. descrierea. întrebări ale elevilor. 5.1. -transformarea elevului în exponent sau în situaţii de exponent al învăţării. datorită rolului principal pe care îl are exponentul care prezintă informaţiile oral şi neindividu-alizării predării-învăţării. . Este o metodă prin care se ordonează dialectic probleme complexe. Expunerea cunoaşte mai multe variante: povestirea. prin problematizarea metodelor şi stimularea motivaţiei intrinseci. care presupune: -alternarea secvenţelor scurte bazate pe expunere cu strategii active. metode şi procedee expozitive35. povestirea. studiu de caz cu situaţiiproblemă. care pot fi cunoscute pe baza experienţei intelectuale a elevilor şi studenţilor31. în condiţiile actuale ale orientărilor metodologice centrate pe elev. demonstraţia34. Comunicarea este indirectă — de la profesor la elev. -introducerea unor elemente euristice în procedeele utilizate: întrebări adresate elevilor.folosirea. — stabilirea planului expunerii. creându-se astfel situaţii variate de învăţare şi de prezentare a volumului rela tiv mare de informaţii al conţinuturilor istorice. Pregătirea expunerii cuprinde: -stabilirea obiectivelor în funcţie de particularităţile elevilor. idei sau legi necunoscute. Profesorul de istorie. prelegerea33.alegerea strategiei de prezentare. -utilizarea unor mijloace de învăţământ în procedeele expozitive pentru transmiterea de informaţii. Prin exemple concrete se ajunge la abstractizarea conceptelor de . explicaţia. pe baza sintagmei „clasic şi modern în predarea-învăţarea istoriei". -alegerea subiectului. Când se porneşte de la exemple con:rete la abstract. strategia este inductivă. sau pentru receptarea unor conţinuturi şi noţiuni istorice. Expunerea sistematică a cunoştinţelor Expunerea este o metodă prin care profesorul de istorie prezintă oral o temă cu un conţinut informativ ordonat.

„stat totalitar" etc.ideologie totalitară". . Când se porneşte de la ipoteze. deoarece se demonstrează prin exemple din realitate. strategia 'Ste deductivă.

expresiv. când sunt explicate cauzele evenimentului istoric.: Care sunt cauzele evenimen tului.3: Evoluţia ideii imperiale în Imperiul roman etc. implicaţiile cursei înarmărilor etc. logic. prin care elevii sunt antrenaţi să expună un conţinut coe rent. alegerea de exemple pentru argumentare a cau zelor. sistematic. hărţi etc. Analogia poate viza cauze..: sinteza cauzelor apariţiei Renaşterii). despre subiect. când profesorul întreabă (ex. etc. care sunt evoluţiile culturale.. clar. casete video. noţiuni şi concepte. lim baj. logic. consecinţele etc. -distribuirea de copii cu planul sau cu textul expunerii elevilor sau stu denţilor. intonaţie. consecinţe. etape ale proceselor istorice. evoluţii. -formularea de întrebări de către audienţă. •analogia. •memorarea de către profesor a conţinutului expunerii şi exersarea mo dului de expunere. Ex. Expunerea propriu-zisă a unor conţinuturi istorice cuprinde: — comunicarea subiectului: Ex. •folosirea mijloacelor de învăţământ: retroproiector. prin transmiterea mecanică a conţinuturilor.alegerea procedeelor utilizate depinde de capacităţile profesorului. dicţie. distribuirea de desene. prin transcriere. • dialogul retoric.). caracteristici etc. Receptarea şi valorificarea expunerii se fac prin audiere. precis. evoluţiilor şi consecinţelor evenimentelor istorice. cauze. care este drumul urmat de armatele. diapo zitive etc.. -solicitarea unor întrebări din partea elevilor sau studenţilor. •elaborarea conţinutului expunerii prin selectarea şi prezentarea unei scheme logice a expunerii.. selectare şi prelucrare simultană a conţinuturilor sau . Ex.. de asemenea. amintim: • explicaţia. •sinteza (ex. •studiul de caz. 1: Revoluţia americană. — comunicarea conţinuturilor.2: Formarea imperiilor coloniale.. Profesorul formulează răspunsurile la întrebările audientului. motivaţia alegerii conţinuturilor din lecţie pentru folosirea expunerii. -prezentarea planului de pe folia de retroproiector pe ecran. evoluţia. viteza vorbirii. con ţinuturi. când profesorul demonstrează consecinţele descoperirilor geografice. •demonstraţia. când sunt prezentate elemente specifice unor evenimente istorice asemănătoare. referitoare la subiec tul expunerii. Dintre procedeele cel mai des utilizate în predarea istoriei. scrierea planului pe tablă sau prezentarea lui de profesor..

printr-o prelucrare ulterioară a ceea ce s-a transcris prin selecţie şi prelucrare simultană (în timpul luării notiţelor). Prelucrarea ulterioară a conţinuturilor în urma transcrierii este necesară. .

arhaisme. mai puternică. Exemplu: dominaţia otomană. — pe baza demonstraţiilor simbolice. diagrame. Intensitatea trebuie să fie medie. Tipurile de expunere în lecţiile de istorie după mijloacele de învăţământ utilizate în predarea-învăţarea conţinuturilor istorice: -pe baza unui text citit. determinând concentrarea atenţiei. exponentul prezintă câteva idei cu caracter logic. Exemplu: cauzele dominaţiei otomane. • expunere interactivă. . sau argumentează şi exemplifică..expunere. Informaţiile care sunt prezentate pe baza acestor idei trebuie adecvate vârstei. răspund la unele întrebări referitoare la cauze. . termeni şi noţiuni noi. tonalitate. dominaţia economică. După interacţiunea cu auditoriul (elevul).pe baza desenelor schematice. Intonaţia trebuie să fie adecvată conţinuturilor şi particularităţilor de vârstă ale elevilor. hărţi. Contribuţia conferenţiarului este esenţială realizării obiectivelor prin metoda expunerii.a memorare la prelucrare prin intermediul gândirii. Celelalte expuneri presupun conţinuturi care să respecte subiectul abordat. Din ideea principală. bazată pe o idee centrală m cazul nostru. individual sau în perechi. atunci când elevii au alte preocupări. care reprezintă auditoriul. prin reacţiile asupra modului de expunere. clar. în activitatea de predare-învăţare. „Torna. există următoarea clasificare: . Intensitatea vocii este în funcţie de auditoriu. nivelului de cunoştinţe al elevilor. lineară. a imaginilor proiectate cu mijloacele audio-vizuale şi cu ajutorul calculatorului. viteza vorbirii adecvată. cu o linie melodică adecvată. reprezintă chiar subiectul expunerii. consecinţe istorice etc. fratre" este citit de elevi. de propoziţiile cheie. prin care audienţii (elevi. regionalisme. Procedeul brainstorming-ului este cel mai indicat. concis. studenţi) sunt determinaţi să se implice. torna. fără stereotipii. consecinţe etc. Intonaţia este diferită în funcţie de ideile expuse. -pe baza schemei prezentate cu retroproiectorul. după ce a studiat conţinutul expunerii. Noţiunile şi conceptele istorice sunt rostite accentuat de profesor. Ex. după indicaţiile profesorului: cu expresivitate. -expunere cu dezbateri: în care audienţii (elevi) pun întrebări. Unele manuale alternative abundă în antologii de texte care pot fi citite de elevi.). 1: capitolul III — Etnogeneza din manualul de clasa a Vlll-a. Printre exemplele de situaţie de învăţare prin expunere la obiectul istorie se numără şi citirea cu voce tare a unui text istoric de către elev în faţa clasei. logic. formele de manifestare (dominaţia politică. Dicţia şi viteza vorbirii permit realizarea feedback-ului. se ordonează logic şi se sintetizează conţinuturile istorice._ ____. Profesorul prezintă conţinuturile într-un limbaj expresiv. prin concentrarea atenţiei auditoriului. evoluţii. -expunere cu oponent/oponenţi prin care un oponent simulează un dia log cu profesorul.

din această cauză avea rolul de mediator între aceste părţi. La 8 mai 1866.punea în pericol Unirea. I. diapozitive. Rusia au avut o reacţie vehementă pentru revocarea Unirii. Oponentul: Ce puteţi să ne spuneţi despre poziţia Marilor Puteri în proble ma românească după abdicarea lui Cuza? Profesorul: Detronarea lui Cuza neliniştea Puterile garante.I. Speranţele pe care românii le puneau în prinţul străin s-au accentuat după abdicarea lui Al. Oponentul: Care au fost acţiunile întreprinse de români pentru aducerea prinţului străin? Profesorul: Reprezentanţii românilor încearcă să obţină acordul tacit al Franţei (Napoleon al lll-lea). La 16 aprilie 1866.)Expunerea nu este descriere. Bălăceanu şi omul politic Ion C. are loc plebiscitul pentru alegerea lui Caro/ ca domnitor. Brătianu reuşesc să obţină sprijinul Franţei. expunerea efectuată de elevi sau studenţi pe baza unui mijloc de învăţământ (fotografii. sub toate aspectele evoluţiei. Austria. a unei fapte istorice. în care Turcia a protestat vehement împotriva aducerii prinţului străin. Turcia. echidistant faţă de grupările politice. dintr-o familie domnitoare a Europei". este comunicat numele noului candidat la tronul României: Caro/ de Hohenzollern-Sigmaringen. Expunerea cu oponent la tema De la domnul pământean. ridica un număr de probleme statului modem român creat la 1859: . susţinerea unui proiect. Cuza. conservatoare sau liberale. La 25 martie 1866. la 11 februarie 1866.2: expunerea liberă a unui conţinut de către elevi: examen oral. răspunsurile la întrebările frontale (evaluarea frontală). ameninţa Unirea. în drum 127 . Puterile garante organizează la Paris o conferinţă. — înlăturarea brutală a lui Cuza a determinat mişcări ale ţărăminii. putere suzerană. Bălăceanu şi I. Diplomatul I. Elita românească socotea că aducerea pe tron a unui domn dintr-o casă domnitoare a Europei va rezolva problemele majore ale naţiunii române: independenţa şi stabilitatea politică. -Turcia. -conducerea statului (locotenenta domnească) avea caracter provizoriu. ci presupune prezentarea unui proces. prin telegraf. în martie-aprilie 1866. răspunsurile la interviu. hărţi etc.Ex. Oponentul: Care sunt preliminariile aducerii prinţului străin? Profesorul: înlăturarea lui Al. Mihail Kogălniceanu propunea în Adunarea ad-hoc a Moldovei „prinţ străin. între 14-20 aprilie 1866. Caro] comunica tatălui său că acceptă tronul României. fiind astfel garantul stabilităţii politice. Prinţul străin era neutru. Cuza. Brătianu la Dusseldorf primesc acceptarea lui Caro/ în fruntea statului român din partea Adunării Constituante: 109 voturi în favoarea lui Caro/ şi 6 abţineri. la prinţul străin. prezentarea rezultatelor unei cercetări. I. Profesorul: Problema prinţului străin a fost dezbătută în societatea românească în timpul adunărilor ad-hoc din 1857. recunoscută pe durata domniei lui Cuza— readucea problema românească în dezbaterea Marilor Puteri. eveniment.

tablouri.au avut loc răscoale ale grănicerilor de la Dunăre. cât şi în străinătate: . . din această cauză sunt necesare strategii necesare realizării feedback-ului. încordare. Modernizarea acestei metode presupune implicarea elevului în actul povestirii prin solicitarea acestuia în urma citirii unui text istoric. expunere interactivă. Povestirea implică cuvinte „meşteşugite". Călugăreni.. dezaprobarea şi dispreţul pentru fapte istorice reprobabile. 1: Povestiţi. a faptelor. cu scopul de a crea sentimente. diapozitiv. când elevii. Ex. Pe lângă caracterul narativ. Războieni etc.. studenţii sunt îndemnaţi de conferenţiar sau profesor să se implice în procesul de predare-învăţare. Plevna etc. 5.l. Expunerea în lecţiile de istorie determină interacţiuni profesor-elev. „ . documente istorice.în ţară s-a manifestat un entuziasm reţinut. când elevii întreabă. în urma unei excursii sau din vizionarea unui film istoric. de eveniment sau fapt istoric. elev-profesor. caracterul descriptiv este esenţial pentru dinamica. îndeosebi din partea elitelor politice liberale. Profesorul trebuie să fie un excelent povestitor prin folosirea unui limbaj expresiv. atitudini. frumuseţea. care o fac să fie urmărită de elevi cu emoţie. participare intensă la evenimentul istoric. în majoritate ţărani..2.. talent. devenind dezbatere. evenimente istorice. cunoştinţe despre metodologia povestirii39. Povestirea Povestirea este o metodă expozitivă. pe baza textului din manual.r.ui aci oficial în calitate de domnitor. Povestirea poate fi însoţită de imagini. de a povesti cele ?e a văzut şi înţeles. Profesorul prezintă fapte. este de a distinge caracterul drept şi curajos al luptei românilor40.viuiupontului Moldovei. Calinic Miclescu. folosind un limbaj expresiv. bătălia de la Călugăreni. Războieni. pe baza unui obiectiv operaţional stabilit în proiectul didactic. hărţi. cu intonaţie şi gestică adecvată. încât să-şi reprezinte mintal aspectele prezentate. în care figurile de stil. Expunereamonolog are o eficienţă minimă. Există o artă a povestirii care cere exerciţiu. evenimentelor autentice sau imaginare37. dramatismul unor evenimente istorice38. intonaţia ocupă un loc central. care să evidenţieze aprobarea şi admiraţia pentru un eveniment istoric. accentuarea unor cuvinte sau expresii pentru stimularea imaginaţiei elevilor. Profesorul de istorie alege tema povestirii în funcţie de conţinutul lecţiei. tablou. s_____ Oponentul: Al. Care a fost atitudinea acestora faţă de actul de la 10 mai 1866? Profesorul: Reacţiile au fost diferite atât în ţară. respectând ordinea în timp şi spaţiu a obiectelor. ton adecvat. care constă în nararea unor fapte sau întâmplări36. . Cuza se bucura de popularitate în rândul supuşilor. Exemplu: Obiectivul operaţional urmărit prin povestirea unor bătălii.

pe baza vizionării tabloului lui N. Ex. Povestirea unui eveniment istoric. Ex.4: Povestiţi faptele de arme ale ostaşilor români în bătălia de la Smârdan. Descrierea propriu-zisă cuprinde: sarcini de lucru. Metodologia descrierii cuprinde: pregătirea descrierii ca un moment important din lecţia de istorie. dar şi comparaţia prin care sunt subliniate asemănări şi deosebiri între evenimente istorice. . Ex. impresiile în urma vizitării monumentului de la Curtea de Argeş.2: Descrieţi în cuvintele voastre o cetate dacică. Foarte utilă în cadrul descrierii este nu numai observaţia.Ex.3: Descrieţi vasul din imagine. citirea textului ştiinţific sau literar de către profesor. alegerea mijloacelor de învăţământ pentru susţinerea descrierii istorice. —descrierea literară a unor evenimente istorice.5: Povestiţi pe o pagină. cu o organizare politică. Ex. durata şi calitatea depind de competenţa profesorului. caracteristici ale unui obiect sau eveniment istoric. Ex. dragoste de patrie. Descrierea Descrierea este o formă de expunere. impresiile date de vizită etc. descrierea imaginilor (fotografii. Povestirea creează situaţii de învăţare care permit elevilor să redacteze o povestire. diapozitive etc. respect faţă de înaintaşi.) Ex. prin care prezentăm trăsături. povestiţi cel mai spectaculos aspect din războiul antiotoman condus de Vlad Ţepeş împotriva turcilor. Momentul introducerii povestirii în lecţia de istorie. exersarea prezentării descrierii. sădeşte în sufletul elevului trăiri interioare. selectarea secvenţelor din text. Putem realiza o clasificare (taxonomie) a descrierilor istorice: —descrieri istorice ştiinţifice: oraşul-stat este un oraş organizat după prin cipiile statului. să dispună de capacitatea de a povesti. Grigorescu „Atacul de la Smârdan". aparent banal.3. dezvoltă imaginaţia. alegerea textului. 5. prin formularea obiectivului urmărit. economică. Prezentarea descrierilor istoricilor antici. obiecte de ceramică etc. consemnând rezultatele observaţiilor vizuale sub formă de reprezentări ale obiectelor.). proceselor.3: Povestiţi modul de construire a cetăţilor daco-gete. Descrierea presupune proiectarea unei situaţii de învăţare (întrebări. 1: Descrieţi cu ajutorul hărţii elementele specifice Egiptului antic. capacităţile de gândire şi sinteză. a unor călători din diferite epoci istorice accentuează interesul pentru istorie. —descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. formularea unor întrebări referitoare la descriere. religioasă etc. expresiv.2: în propoziţii scurte.4: Descrieţi monumentul din fotografie. detalii. evaluarea rezultatelor elevilor. Mesopotamiei.. monumente. (O povestire în urma unei excursii în Munţii Orăştiei. fenomenelor istorice. sarcini de lucru pentru elevi/studenţi). pregătirea afectivă a elevilor. Ex.

7: Descrieţi cu ajutorul hărţii din manual drumul urmat de armatele lui Alexandru Macedon. . ştiinţific. bătălie. preocupări culturale. premisele. după tabloul lui N.. Fn procesul de predare-învăfare. 1: Descrieţi pe baza hărţii războaiele napoleoniene. cartografice.__ _ _„„. Profesorul poate introduce descrierea în toate momentele lecţiei în etapa dobândirii cunoştinţelor. dar şi operaţionale. Situaţiile de învăţare prin descriere au în vedere: -audierea unor descrieri ştiinţifice sau literare. Ex.4. obiectuale. desfăşurarea evenimentului istoric.lt.) are în general scopul de a impresiona. Ex.2: Descrieţi vasul dacic cu înscrisul „Decebalus per Scorilo". lupta de la Smârdan. Situaţiile de învăţare bazate pe metoda descrierii unor evenimente.descrierea realizată prin mijloace audio-vizuale. citite de profesor. cu sau fără luarea de notiţe de către elevi.9: Descrieţi ceramica prezentată. Ex. ocupaţii. personalităţi istorice etc. car tografice. Momentul alegerii descrierii este atunci când profesorul abordează subiectul descris: personaj. în etapa fixării şi în procesul de evaluare. 5: Descrieţi cetatea. artistice etc. Descrierea unui eveniment istoric (luptă. a forma la elevi sentimente. şi drumul urmat de armatele franceze pentru a ajunge m Rusia. diapozitiv după următoarele întrebări: Despre care cetate este vorba? Cine a construit această cetate? Ce spuneţi despre importanţa ei? Care sunt consecinţele cuceririi ei de către . 5. monument. Nota de subiectivitate este evidentă datorită interpretării autorului. descrierile din războiul de independenţă din operele unor scriitori contemporani. atitudini.6: Descrieţi elementele caracteristice ale stilului baroc.8: Descrieţi după imagine Marele Zid Chinezesc. -audierea unor descrieri pe bază de suporturi literare. cu elemente fascinante care nu au nimic comun cu ştiinţa istorică. Durata descrierii trebuie adecvată obiectivului operaţional de realizat. Explicaţia Explicaţia presupune o argumentare raţională a adevărului istoric. personalitate etc. — descrierea ştiinţifică sau literară prezentată de elevi. Ex. Ex.3: Descrieţi. eveniment istoric. după care se analizează şi se argumentează cauzele. caracteristici ale unei epoci. Ex. profesorul porneşte de la definirea unui concept sau a unei noţiuni istorice. Explicaţia se .. fotografice. castelul din imagine. Ex. Ex. ? Ex. obiectuale. Descrierile în lecţiile de istorie vizează atingerea unor obiective afective.4: Descrieţi asemănările dintre răscoală şi revoluţie.. cronologic. fotografice. consecinţele. sunt complexe. momente. presupun suporturi literare.cci iurtei ae la Posada din 1330 din cronica pictată de la Viena. Grigorescu.

existenţa. întrebări ipotetice: ce s-ar întâmpla? Explicaţia conţinuturilor istorice porneşte de la cazuri particulare la cazuri generale. Ex. care trebuie prezentat întro succesiune logică. pe baza unei scheme la tablă. monumente. capacitatea de a sesiza cauzele. Explicaţia poate fi inductivă.3: Pentru ce s-au răsculat sclavii în Imperiul roman? Ex. analogică. desfăşurarea unui eveniment. favorizează raţionamentul istoric.4: Pentru ce Alexandru cel Bun a încheiat alianţă cu Polonia? Explicaţia este folosită şi pentru formarea noţiunilor istorice: război de eliberare. Demersul inductiv în predarea conţinuturilor şi noţiunilor istorice cuprinde prezentarea şi analizarea elementelor.bazează pe conţinutul ştiinţific al lecţiilor. deductivă. de la cauze la evoluţii şi efecte. fenomen.4: De ce a participat România la Primul Război Mondial? — Explicaţia tehnologică (pentru ce?) justifică acţiunile în evenimente istorice: Ex. Explicaţia. cu rolul de a verifica dacă ideile expuse au fost înţelese şi însuşite de elevi. .4: Din ce cauză s-a impus umanismul faţă de scolastica medievală? Explicaţia este într-o interdependenţă permanentă cu alte metode de învăţământ. în general. 1: Pentru ce au participat românii în războiul ruso-turc din 1877-l878? Ex. fenomenelor. care în esenţă cuprinde ideile principale ale lecţiei. proceselor istorice: Ex. 1: Cum s-a format statul daco-get? Ex. pe baza realităţii istorice. 1: De ce Egiptul a fost un dar al Nilului? Ex. Demersul explicativ presupune dialog cu elevii.3: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex.2: Cum s-au format republicile italiene? Ex. noţiuni.2: Pentru ce s-au construit ziguratele? Ex. alegem un conţinut accesibil elevilor şi care se pretează la descriere. obiecte arheologice. personalităţi istorice.2: De ce romanii au reuşit să cucerească Dacia? Ex. de cotropire. dar şi de la cazuri generale la cazuri particulare.'în procesul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice distingem: — Explicaţii cauzale care relevă cauze. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice. cu demonstraţia şi cu conversaţia.3: De ce s-au implicat românii în cruciadele antiotomane? Ex. fapt istoric (întrebarea de ce?). întrebări pentru a evalua dacă şi-au însuşit conţinuturile explicate anterior. manifestarea. alături de metodele euristice. se realizează prin întrebări cum sunt: de ce? unde? cum? din ce cauză?. apariţia. Pentru eficienţa explicaţiei. Relaţionarea dintre evenimente. interes naţional etc.

este prezentat conţinutul prelegerii pe baza unui plan structurat scris pe tablă. . formează convingeri în spiritul adevărului istoric. Prelegerea. oferă explicaţii ale fenomenului sau evenimentului istoric arin prisma cauzalităţii şi consecinţelor evenimentelor istorice. Expunerea sistematică neîntreruptă se realizează în jurul unei scheme logice. -explicarea noţiunilor şi termenilor istorici. Din aceste considerente. Secvenţele prelegerii sunt urmate de concluzii cu referire la evenimente istorice. cuprinde două etape: -în prima etapă. prelegerea impune un ritm vioi. sistematică. energic. -esenţializarea conţinuturilor pe baza unei scheme scrisă pe tablă în timul prelegerii. -structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei. la cauzele care le-au generat. concis şi clar. Prelegerea la obiectul istorie începe prin prezentarea titlului temei. prelegere-dezbatere. prelegerea presupune din partea profesorului cunoaşterea exemplară a subiectului — „să aibă textul în cap. dinamic. al ideilor-ancoră ale acesteia. -arta de a vorbi (limbajul folosit de profesor). Formă specială de dialog între profesor şi elevi41. avute în dezbatere. Esenţializarea informaţiei şi ierarhizarea ideilor pornesc de la prevederile 'ogramelor şcolare. de personalitatea sa.5. stimulează interesul prin problemele inedite. Prelegerea Prelegerea (de la latinescul lego. -în etapa a doua. prezentat de profesor oral sau scris pe folie de retroproiector şi reprezentat pe ecran. prin care profesorul de istorie comunică informaţii istorice. -stăpânirea de către elevi a tehnicii luării notiţelor. după care urmează planul prelegerii elaborat de profesor înaintea activităţii propuse. de la conţinuturile şi obiectivele stabilite pentru fiecare . de capacitatea de a folosi un limbaj expresiv. stabileşte planul. -ierarhizarea ideilor. Tănasă. elegant. -folosirea surselor suplimentare de informaţie. a importanţei cunoaşterii ei. profesorul proiectează obiectivele operaţionale. Formularea situaţiilor şi întrebărilor-problemă captează interesul elevilor. nu capul în text" — şi arta de a vorbi42. cum o numeşte profesorul Gh. ela borează conţinutul. prelegere cu aplicaţii.ere = a citi) este o expunere complexă. în care contrastul intonaţiei ocupă un loc central. echilibrat. Lecţiile de istorie îşi ating scopul prin folosirea expunerii numai atunci când captează atenţia. Eficienţa prelegerii depinde de pregătirea profesorului. ca metodologie. neîntreruptă.5. prelegere cu oponent). noţiuni şi concepte care fac obiectul unei teme din programa şcolară. alege strategia de prezentare (prelegere magistrală de la catedră. Eficienţa unei prelegeri presupune43: — esenţializarea informaţiei.

clasa a IX-a. Notiţele elevului reflectă capacitatea profesorului de a sintetiza conţinuturile. profesorii nu acordă atenţia cuvenită luării notiţelor de către elevi. şi în general eficienţa procesului de predare-învăţare. profesorul are obligaţia să dea indicaţii pertinente. -capacitatea elevilor de a sintetiza. întrebări pentru dialogul retoric. a desfăşurării şi deznodământului acestora. prin expresii concise. zonă geografică etc. necesară desprinderii esenţialului din expunerea profesorului.prelegerea sub formă de monolog. care impun formularea unor întrebări-problemă. sau la începutul activităţii didactice la o clasă. —redarea noţiunilor istorice notate pe caiet. punctate. comunitate umană. în general. —evitarea ideii de a scrie cuvânt cu cuvânt prelegerea (lecţia expusă de profesor). a consecinţelor pentru evoluţia istorică a unui popor. Tehnica luării notiţelor presupune45: -capacitatea profesorului de a esenţializa conţinuturile. să facă observaţiile cuvenite în ceea ce priveşte „tehnica luării notiţelor". Există mai multe tipuri de prelegere: . folosind o schemă adecvată scrisă pe tablă. . profesorul indică elevilor modul în care acest lucru trebuie făcut. a informaţiilor oferite de manual. -formularea de concluzii parţiale pentru fiecare noţiune istorică sau secvenţă a lecţiei. Experienţa noastră în predarea-învăţarea istoriei pune în evidenţă utilitatea luării notiţelor. pe baza schemei de pe tablă. de a explica noţiunile şi desfăşurarea unor evenimente istorice. clasa a V-a. Notiţele dezordonate. menţionează loan Cerghit. Structurarea conţinutului pe baza unui plan de idei şi esenţializarea lor pe baza unei scheme scrise pe tablă în timpul procesului de predare-învăţare trebuie să fie rezultatul prelucrării creatoare. conţinuturile expuse de profesor. Explicarea noţiunilor istorice se face imediat după momentul folosirii schemei. de către profesorul de istorie. în primele ore. cu ajutorul unor procedee didactice adecvate. alături de cauzalitatea evenimentului istoric. La început de ciclu. fără o logică a secvenţelor lecţiei. Notiţele solicită memoria logică. analiza unor documente istorice. pun în evidenţă stilul dezordonat de predare al profesorului. noţiunile istorice ocupă un loc dominant. -formularea de concluzii generale în partea finală a lecţiei. incapacitatea de a realiza obiectivele stabilite de programă prin predarea istoriei în şcoală. de evoluţia şi consecinţele desfăşurării lui. în planul de idei. a cauzei fenomenelor istorice. esenţializat pe tablă printr-o schemă logică. Utilitatea luării notiţelor în timpul audierii unei prelegeri este controversată. sau atunci când constată din cercetarea caietelor de istorie incapacitatea unor elevi de a lua notiţe.temă. cu prescurtări. O logică a notiţelor porneşte de la scrierea corectă a titlului temei şi a diferitelor secvenţe ale lecţiei. —evitarea prescurtărilor. sintetizând cercetările pedagogilor străini44.

cunoaşte planul prelegerii. noţiunile temei prevăzute de programă. printr-o schemă adecvată pe tablă sau precizări de felul „notaţi". excursie la un monument istoric etc. prin întrebări şi dialoguri menite a capta atenţia şi interesul pentru istorie. După părerea noastră. pentru reţinerea unor conţinuturi. dar şi ale elevilor. Prelegerea cu oponent presupune o regizare a procesului de predareînvăţare. tezele. deprinderea de muncă independentă sau în grup. La începutul prelegerii se prezintă etapele temei. observaţii etc. implicaţiile în evenimentele istorice. consecinţe şi elemente specifice ale unui eveniment istoric. structurat la nivelul noţiunilor şi evenimentelor cu implicaţii deosebite în evoluţia societăţii umane şi în formarea personalităţii elevului. Considerate metode de instruire cu rol pasiv al elevului. după care urmează aplicaţii practice la muzeu. punctele de vedere necesare unei dezbateri în rezolvarea ipotezelor formulate. cu intervenţii şi concluzii ale profesorului. Prin aceste aplicaţii practice. elev sau profesor. desfăşurarea. tezele. prelegerea-monolog nu captează atenţia şi nu stimulează motivaţia învăţării.. Oponentul. ani. porninduse de la cauzalitatea fenomenelor. antrenează clasa în discuţii privind cauzalitatea fenomenelor. Este o metodă care se pretează îndeosebi la clasele de liceu. elevul fiind un simplu receptor. . capacitatea de a sintetiza conţinuturile şi observaţiile. cercetarea istoriei locale. care prin întrebări. încât elevul oponent joacă roluri. Prelegerea-dezbatere (numită şi discuţie) presupune o raportare a profesorului la materialul indicat a fi studiat de elevi cu anticipaţie. Profesorul formulează în aşa fel întrebările.prelegerea cu oponent. cauze. noţiuni. Prelegerea sub formă de monolog este o metodă didactică în care profesorul prezintă informaţii. acestea oferă elevilor: -o cale suplă de acces la valorile culturii enunţate în evoluţia ei istorică46. elaborarea unor comunicări pe baza unei bibliografii date. fn prelegerea aplicată profesorul expune pe scurt etapele. -exemple de analiză şi sinteză ale unor teme istorice. procedeele didactice şi mijloacele de învăţământ folosite de profesor. -motivaţia învăţării prin crearea cadrului conceptual pentru studiu individual47. . îndeosebi în contextul în care profesorul nu intervine în procesul luării notiţelor. consecinţele. elevului i se dezvoltă interesul pentru istorie.— prelegerea-dezbatere. sau la cunoştinţele dobândite de elevi în clasele anterioare. evoluţia şi consecinţele acestora. -un volum de informaţii. prin prezenţa unui elev instruit sau a unui alt cadru didactic (oponent).

îmbinarea expunerii cu celelalte metode de învăţământ. -folosirea surselor suplimentare de informaţii. Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei Optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei presupune51: . — folosirea în timpul expunerii a mijloacelor de învăţământ. . anunţarea obiectivelor operaţionale ale lecţiei. cu fraze echilibrate în funcţie de cunoştinţele dobân dite de elevi şi de posibilităţile lor intelectuale. 5. pornindu-se de la bibliografia indicată pentru anumite teme. cunoaşterea de către elev a etapelor realizării unui discurs argumentat despre o problemă istorică realizându-se în timp. . de a distinge problemele de bază ale temei se poate realiza la clasele terminale de liceu. -anunţarea unui plan al expunerii. —stăpânirea subiectului lecţiei. .pregătirea expunerii în funcţie de conţinut.8.7.5. Condiţii pentru eficientizarea metodelor expozitive Eficientizarea metodelor expozitive se face prin stimularea motivaţiei intrinseci.o bună pregătire metodică şi de specialitate. . —o tehnică a vorbirii. din cauza lipsei comunicării dintre el şi elevi50.cunoaşterea capacităţilor intelectuale ale elevilor şi a cunoştinţelor dobândite în anii anteriori. imagi naţia şi motivaţia învăţării. fiind simplu spectator49. pe parcursul mai multor ani de studiu. — adecvarea conţinutului şi comunicării (limbajului) la capacităţile de înţe legere ale clasei. pentru a capta atenţia elevilor. curiozitatea. 5. -transformarea monologului în dialog prin problematizare. elevul neparticipând direct la elaborarea cunoştinţelor. Solicitarea elevilor de a formula planul expunerii.participarea elevilor la dobândirea cunoştinţelor. stimularea concentrării atenţiei şi implicarea elevului în procesul de predareînvăţare52. Realizarea unei expuneri eficiente presupune anumite condiţii: . problematizarea expunerii. la începutul orei. Profesorul nu are posibilitatea de a constata realizarea obiectivelor stabilite.6. Aceasta nu este suficientă. — trecerea de la o idee la alta prin cuvinte de legătură adecvate. Lim itele metodelor expozitive Metodele expozitive sunt criticate pentru că în procesul de predare-învăţare transmit cunoştinţe pe calea transferului de la proîesor la elev43 şi sunt axate pe activitatea profesorului. mijloace didactice şi obiective.

p. op. Măria Eliza Dulamă. Ion Negreţ. Tănasă. Tănasâ. cit. cit. 36. Ibidem.loan Jinga. 16. mijloace de învăţământ utilizate. Dacia. pp. Bucureşti. p. cit. Gh. 261. povestirea propriu-zisâ (momentul istoric pe care îl reprezintă). p.Andre de Peretti. op.P. Pedagogie. 4. op. loan Cerghit. . op.„Revista de pedagogie". Elena Istrate. 59. loan Jinga. laşi. 276. op. 178. p. 269.Andre de Peretti. cit. l. 10.. 29. 1996. '). op. op. loan Jinga. p. 45. Dicţionar de pedagogie.loan Jinga. p. 67. p. p. op. 1996. Măria Eliza Dulamă. subiectul povestirii. cit. Vezi Andre de Peretti.Dicţionar de pedagogie. op. cit. p. 8. 7. p. p. 1976.. p. E. 4 /1984. 262. laşi. op.. op. 9. ClujNapoca.loan Jinga. 260. p. loan Jinga. 3. passim. 69. passim. p. Comunicarea şi educaţia. 11.cit. p. 10. 19. Editura Didactică şi Pedagogică. 180-l81.Gh. Metode de învăţământ. 259. 179. op. 67. p. 1972.C. op. passim Laurenţiu Sartim şi colaboratorii. 19.Curs de pedagogie.Ibidem. Elena Istrate. pp. 59.. Elena Istrate. p. Tânasâ. loan Jinga. cit. p..loan Cerghit. cit. 6.Curs de pedagogie. '. Elena Istrate. p. Ion Negreţ. pp. pp. exersarea povestirii). loan Jinga. cit. Manual de pedagogie.j. Ion Negreţ.. 18. Cocoş. cit. Universitatea din Bucureşti. op. 258. nr. op.— NOTE — . Curs de pedagogie.Curs de pedagogie. cit. Strategii didactice. 37. p. 14. 62-63. cit. cit. Ed. 290. 17. Editura Spiru Haret. cit. 9. Gh. op. selectarea şi redactarea textului. 26. 54-69. Măria Eliza Dulamă. 15. Editura Polirom. Măria Eliza Dulamâ. 2. Tănasă. cit.Miron lonescu. p. cit. Elena Istrate. op. 13. p. Clasic şi modern în organizarea lecţiei. Măria Eliza Dulamă. Elena Istrate. Ibidem. p. p. 94-95. surse de povestire.Ibidem. cit. cit. p. 1979. p. 180. Măria Eliza Dulamă. pp.loan Jinga. 26l-262.D. 15. 5. op. p. Educaţia în schimbare. loan Jinga. passim. 12. cit. 10. 82. i. p. 264. cit.Ibidem. op. Metodologia povestirii cuprinde: pregătirea povestirii (obiectivul povestirii. Elena Istrate. op. 260. p. Gh. Bucureşti. op.

Gh. Elena Istrate. op. 51. p. op. p. 83-84. cit. p.loan Cerghit. 69. Tănasă. 50. Tănasă. 75.loan Cerghit.Curs de pedagogie. 49. 41. p. 52. cit. 76. 47. op. 70-71.Ibidem.40. p. p. 81. cit. op. 185. op. p. pp. 264. 48. p.Gh. 42. 82. cit. 70. p.loan Cerghit.Gh. cit. pp.Gh. cit. 43.. op.Ibidem. 78. Tănasă. op. p. 74.loan Cerghit. op.loan Cerghit. op. cit. 45.loan Jinga. 69. Tănasă. p. 44. cit. Metode de învăţământ. cit. . 46..

. să nu cuprindă răspunsul. elev-elev realizează progresul. stimulează curiozitatea. pe baza întrebărilor şi răspunsurilor celor doi factori ai binomului educaţional. Presupune o interacţiune de tip feedback.CONVERSAŢIA 2. Este întâlnită în unele lucrări sub denumirea de discuţie sau dialog didactic1.COMPARAŢIA 8. METODE CU ROL SEMIACTIV ŞI ACTIV ÎN PROCESUL DE PREDAREÎNVÂTARE 1. La întrebările elevilor răspundem printr-o altă întrebare. CONVERSAŢIA Conversaţia este o metodă interogativă.DISCUŢIA 3.IX. asimilarea de cunoştinţe „pas cu pas"3. care constă în dialogul dintre profesor şi elevi. Sunt receptate de elevi întrebările corecte ştiinţific şi .: Tu ce părere ai despre. întrebările trebuie să fie concise. Profesorul menţionează unde vor fi găsite răspunsurile şi va lăsa timp de gândire şi reflexie elevilor pentru a formula răspunsul. referitoare la idei din lecţia de istorie. conţinuturile lor să presupună un singur răspuns.? Care sunt concluziile tale? Problemele esenţiale ale lecţiilor determină succesiunea întrebărilor.ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE 9. Conversaţia este un dialog.EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING 12.PROCEDEE SI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR. determină cadrul afectiv şi organizatoric în vederea descoperirii adevărului istoric4. care asigură comunicarea didactică.INSTRUIREA PROGRAMATA 10.FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE 1.. printr-un proces bilateral. formulăm întrebări esenţiale. elevprofesor. să nu cuprindă termeni necunoscuţi de elevi.OBSERVAREA 6.PROBLEMATIZAREA 7. UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI 14. apoi întrebări de detaliu. o dezbatere pe o temă dată. întrebarea este începutul cunoaşterii2.DEMONSTRAŢIA 5. Ordonarea trebuie să fie logică şi gradată. iar interacţiunile verbale profesor-elev.DEZBATEREA 4. Cunoaşterea este stimuiată de o multitudine de întrebări asupra subiectelor dezbătute. întrebările sunt adresate întregii clase şi numai după aceea profesorul nominalizează elevul care răspunde.MODELAREA 11. în primul rând. întrebările stimulează gândirea.EXERCIŢIUL 13. Ex. reflexia atunci când sunt accesibile.

-să fie rostite cu voce tare şi date individual. evenimente. de pe hartă. întrebările sunt: . Ex. care solicită gândirea şi permit mai multe răspun suri. în concordanţă cu obiectivele operaţionale. conştiente pentru înţelegerea faptelor bazate pe legături cauzale. Ex. 1: Ce este un regat? Ex.3: Cine a descoperit America? Ex. tact.2: Din ce cauze s-au format imperiile? în funcţie de numărul de răspunsuri cunoscute despre noţiuni. -conţinuturile răspunsurilor să fie analizate cu răbdare. dialogul profesor-elev activează memoria. Sunt o multitudine de reguli pentru formularea răspunsurilor şi pentru un dialog eficient.întrebări productive. urmărind: -să satisfacă cerinţele formulate de întrebare. în procesul de predare-învăţare a istoriei aceste întrebări sunt întrebări cauzale sau ipotetice.4: Unde este situată colonia Cartagina faţă de Fenicia? .2: Când s-a întemeiat Roma? Ex. favorizează însuşirea noţiunilor istorice5. Acestea necesită memorarea informa ţiilor exacte din text. Ex. din alte surse istorice şi presupun un singur răspuns exact. iar profesorul să nu impună ideile proprii. întrebările cauzale se adresează factorilor care au deter minat apariţia unui eveniment istoric. înţelegere. -să nu fie formulate eronat sau inacceptabil. deoarece apare posibilitatea nerealizării obiectivelor propuse. întrebările sunt clasificate de literatura de specialitate în funcţie de procesul psihic: . fiind confirmate prin stimuli verbali sau nonverbali. evoluţii istorice. -să dovedească elaborări personale.întrebări reproductive. -pentru răspunsurile incomplete să se ceară detalii. 1: Din ce cauză au izbucnit răscoalele sclavilor? Ex.gramatical. care solicită memoria şi aşteaptă un singur răspuns. -profesorul să nu pretindă elevilor propria formulare. -să nu se devieze de la subiect. — să nu admită trecerea peste întrebări fără a primi obligatoriu un răspuns.întrebări închise convergente. -profesorul nu trebuie să domine lecţia prin monolog pentru a etala cunoştinţele în domeniul istoriei. întrebările determină răspunsuri.3: . implicând activarea memoriei prin apelarea la cunoştinţe me morate anterior. 1: Care sunt tipurile de state din Mesopotamia? Ex.2: Ce este un oraş-stat? Ex. -să se ofere elevilor posibilitatea să creeze idei.

4: Cine a descoperit telefonul? .Cine a descoperit hârtia? Ex.

3: Ce efecte au avut descoperirile geografice? Ex. sau de releu de comunicare..întrebări de ordonare cronologică. cifre. numită şi toceală mecanică6..„<.2: Care sunt coloniile greceşti din Italia? Sunt întrebări care pot fi explicate prin date istorice.. adresate unui elev.2: De ce a izbucnit Primul Război Mondial? fn funcţie de adresabilitate.. Conversaţia catehetică Conversaţia catehetică.. 1: Care sunt cele mai importante cetăţi dacice? Ex... al XlX-lea? Ex.4: Care sunt cele mai importante descoperiri ştiinţifice din sec.1. 1.5: Care sunt cetăţile dacice din munţii Orăştiei? . Ex.3: Unde se află muzeul Luvru? Ex.3: Care sunt etapele formării statelor feudale româneşti? Ex. Ex... care permit elevilor mai multe răspunsuri corecte. adresate întregii clase. Ex.2: Care sunt elementele care au impus superioritatea civilizaţiei romane faţă de civilizaţia dacică? .2: De ce Renaşterea s-a bazat pe cu/tura antică? Ex. denumiri proprii. 1: Care sunt etapele războiului civil din Anglia? Ex. întrebări individuale.4: Cum credeţi că s-a format Imperiul colonial spaniol? Ex.5: Ce efecte a avut revoluţia industrială? fn funcţie de operaţiile pe care trebuie să le efectueze elevii. întrebări returnate. 1: Care este ordinea războaielor dintre daci şi romani? Care sunt anii de domnie ai domnitorului. se bazează pe întrebări închise şi răspunsuri formulate anterior de profesor în procesul didactic. Aceste întrebări solicită gândirea şi imaginaţia elevilor şi determină legături cauzale între componentele răspunsurilor.. se împart în: — întrebări de clasificare._ __.: surse bibliografice recomandate de profesor). când la o întrebare a elevului profesorul răspunde printr-o altă întrebare.2: între ce ani au avut loc războaiele daco-romane? Ex.^. Ex. 1: Care sunt oraşele-state din Grecia antică? Ex.. 1: Din ce cauză au izbucnit războaiele napoleoniene? Ex..4: Care sunt stilurile arhitectonice în lumea antică? — întrebări de comparare. pe baza informaţiilor memorate sau din alte surse (ex. Ex. când la întrebarea unui elev profesorul o returnează clasei.? — întrebări cauzale. 1: Care sunt cauzele. Ex. sunt întrebări frontale.2: Care sunt principiile liberalismului? Ex.. întrebări adresate de elev profesorului (inversate). 1: Care sunt asemănările şi deosebirile dintre oraşele-state şi imperii? Ex. Ex.c uivargeme.? Ex.

de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor. memorarea Gândire (analiză. având repere formele de relief şi fluviul Nil. denumiri)_____________ Percepţia. spaţii istorice. generalizare. Ex. date şi fapte etc. Ca o concluzie. caracteristicile conversaţiei catehetice şi euristice (după M. lecţia Egiptul antic. de gândire şi căutare. divergente Variate. în actualizarea informaţiilor stocate anterior. întrebările formulate de profesor referitoare la conţinuturi. elev-elev. Conversaţia euristică Conversaţia euristică este o activitate comună a profesorului şi elevilor. abstractizare. ample Informaţii memorate anterior + informaţii inedite Tip de răspunsuri Unice. Ex. bazată pe cunoştinţele dobândite de elevi în lecţiile anterioare. 1: Indicaţi pe harta istorică Egiptul antic pe baza cunoştinţelor anterioare. comparaţie.2: Caracterizaţi Egiptul antic folosind cunoştinţele voastre. Cap. elev-profesor sunt condiţionate de structura şi profunzimea întrebărilor. imaginaţia.6: Care este cauza construirii piramidelor? Schimburile de idei profesor-elev. scurte Memorate anterior Tip de informaţii vehiculate Transpuse din limbaj grafic. paralel. De pildă. Eliza Dulamă): Conversaţia cate Tip de întrebări Reproductive / mnemotehnice închise / convergente Productive. Ex. Este în acelaşi timp o conversaţie examinatoare. în fixarea cunoştinţelor în MLD.1.4: Priviţi harta Egiptului antic şi menţionaţi ocupaţiile locuitorilor. de formare a unor noţiuni şi concepte. implică elevii în procesul de cunoaştere. deducerea consecinţelor fenomenelor şi proceselor. „Orientul antic". hărţi. tabele). identificarea relaţiilor spaţiale.2. raţionamentul Explicarea cauzelor şi condiţiilor fenomenelor şi proceselor. Ex. Conversaţia euristică este o secvenţă a lecţiei de istorie. sinteză).5: Cum explicaţi puterea militară a Egiptului antic? Ex. de aflare a adevărului istoric. la clasa a V-a. temporale şi Procese psihice antrenate şi dezvoltate Tip de situaţii de învăţare în analizarea documentelor (fotografii. interacţiunile dintre culturi şi civilizaţii. prezentăm. fotografic în limbaj verbal (cifre. de integrarea lor în contextul conţinuturilor lecţiilor de istorie7 şi de tipul întrebării8.3: Ce individualizează Egiptul antic? Ex. diagrame. reprezentarea. Cu ajutorul lor sunt cunoscute relaţiile cauzale ale evenimentelor istorice. .

de a explora. noţiuni. Conversaţia cateheticâ dezvoltă memoria. cu scopul de a examina.în recapitularea unui volum mare de informaţii. cauzale dintre componentele unui sistem sau între sisteme. antrenarea unui număr mare de elevi. a iniţiativei. în scopul informării reciproce. despre organizarea unei excursii etc. Discuţia poate fi folosită în activităţi şcolare şi extraşcolare. vizează interesele elevilor. Schimbul de informaţii este reciproc. de a examina cu atenţie. activităţi la cercul de istorie. consolidează temeinic informaţiile din conţinuturile istorice. texte. dezvoltă capacitatea de a formula întrebări. de organizare a unei activităţi cu o temă istorică. evenimente istorice. elucidării unui aspect legat de o activitate de învăţare. despre pregătirea olimpiadelor. 2. de cercetare. de formulare a mai multor răspunsuri posibile. concepte. lasă libertatea de căutare. interesul. explicarea desfăşurării unui fenomen sau proces A v a nt aj e Asigurarea unui ritm rapid de succesiune a întrebărilor şi răspunsurilor. stimulează curiozitatea. DISCUŢIA Discuţia este un schimb reciproc de idei şi informaţii dintre profesor şi elevi. vehicularea unui volum mare de informaţii Facilitează descoperirea şi creaţia cunoştinţelor. aprofunda. în formarea capacităţii de a răspunde rapid şi corect la întrebări. Conversaţia euristică dezvoltă gândirea în situaţiile când se cere elevilor explicaţia unor realităţi istorice. în verificarea exi s tenţei unor cunoştinţe. Se poate discuta cu elevii despre un test. pe o temă. reconstituie drumul sau descoperă elemente pentru a ajunge la adevărul istoric. a se informa despre date. procesul de învăţământ. domenii de . de manifestare a spontaneităţii.

printr-un dialog profesor-elev şi invers. comentează. o noţiune istorică. explică.activitate diferite. adoptă atitudini în ceea ce priveşte un conţinut. o temă. formează ipoteze. 3. DEZBATEREA Dezbaterea este o metodă prin care. acceptă idei. se examinează o problemă ştiinţifică şi practică. . cu argumente pro şi contra pentru elucidarea ei. Dezbaterea are caracter formativ prin faptul că elevii expun. propun. concluzii. analizează.

noţiuni. 4. având caracter ilustrativ10.). Mesajul este transmis elevilor. figurativ. Formele demonstraţiei se pot separa după tipul de modele . prin această metodă. Prin materialul concret folosit. . un obiect de mobilier. — procesul prin care demonstrăm. intuitivă. — demonstraţii cu ajutorul simbolurilor. hărţi.Dezbaterea după procedeul „Philips 66" Este o dezbatere în care sunt implicaţi toţi elevii. demonstraţia formează reprezentări şi noţiuni istorice şi dovedeşte realitatea unui fapt sau a unei afirmaţii. Gh.demonstraţia prin exemple. unor noţiuni şi conţinuturi. Concluziile şi aprecierile sunt prezentate de profesor la sfârşitul activităţii. materiale arheologice etc. -a oferi experienţe şi argumente pentru cunoaşterea unor evenimente. argumente logice şi acţiuni practice care favorizează cunoaşterea. obiectual. fiecare cu liderul ei. Elevii fiecărei grupe realizează concluzii şi soluţii referitoare la o problemă teoretică sau practică şi sunt implicaţi astfel în rezolvarea situaţiei-problemă. există12: —demonstraţii pe viu. DEMONSTRAŢIA Demonstraţia este o metodă de explorare indirectă. —demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. Suportul material (natural. senzorială. Obiectele folosite pentru realizarea demonstraţiei sunt reale sau substitute ale acestora. prin care profesorul dovedeşte o realitate. concepte istorice. —demonstraţii prin acţiuni. într-un proces de învăţare activă. graficul etapelor evoluţiei engleze). Tănasă menţionează trei componente ale demonstraţiei11: — ideea sau teza de demonstrat. de exemplu: graficul descoperirilor geografice. După materialul intuitiv.fundamentul demonstraţiei (fapte şi argumente istorice). simbolic) este esenţial în demonstraţie. A demonstra presupune9: -a arăta elevilor obiecte şi fenomene reale sau substitutele lor. cu obiecte şi fenomene autentice din societate (exponate de muzeu. intuitiv. soluţiile sunt prezentate în faţa clasei de liderul grupei. imagini video. -a provoca o percepţie activă. un tablou) sau substitutele lor: fotografii. . —demonstraţia pe baza unor desene sau scheme pentru evidenţierea unor etape istorice. o armă. cu ajutorul unui obiect (un vas de lut. —demonstraţii cu ajutorul reprezentărilor grafice (figurative. un fenomen sau proces pe baza unui material concret. sau în urma unor exemple. împărţiţi pe grupe. Profesorul nu participă la discuţie. pentru cunoaşterea realităţii istorice şi explicarea ei. —demonstraţia cu ajutorul documentelor istorice.

documente istorice originale sau reproduceri. exponate de muzeu. 4. alegerea mijloacelor necesare (mijloace de învăţământ). -este eficientă în momentul în care abordează subiectul de demonstrat. interacţiunile acestuia cu alte elemente. în muzeu etc. —comunicarea obiectivului vizat (idee. demonstraţii simbolice. logice). argumente. alegerea procedeelor şi tehnicilor.. demonstraţii deductive (simbolice.demonstraţia porneşte întotdeauna de la o teorie. obiectul de demonstrat sunt prezentate în momentul activi tăţii didactice care vizează acest procedeu. Pregătirea vizează formularea obiectivului operaţional.1. pentru a nu distrage atenţia elevilor de la activităţile de predare-învăţare. figurale). Metodologia demonstraţiei13 este variată şi cuprinde: pregătirea demonstraţiei. Demonstraţia propriu-zisă realizată de profesor în lecţie presupune: —stimularea demonstraţiei prin acţiuni şi materiale didactice. . eveniment istoric). enunţuri din care derivă adevărul tezei demonstrate. materiale din diferite epoci istorice aflate în colecţia cabinetului de istorie. demonstraţii logice. teză de demonstrat. cauză. unelte. vase. demonstrarea teoretică sau practică. participarea elevilor la demonstraţie. Demonstraţia în funcţie de aceste elemente poate fi directă sau indirectă. izvoare istorice (documente istorice). subiectului este urmată de comunicarea obiec tivului demonstraţiei. noţiune etc. documente istorice. După raţionamentul utilizat: demonstraţii inductive (obiectuale. -prezentarea ideii tezei. arme. —acţiuni simultane determinate de observaţie şi raţionamente. con cept. —enunţarea adevărului istoric dovedit prin ilustraţie.ooiectualâ. -ideea. -organizarea logică a perceperii subiectului presupune prezentarea de fapte şi argumente. de observaţii asupra temei sau ideii demonstrate. alegerea conţinutului (idee. demonstraţii figurale. teza. Demonstraţiile obiectuale sunt susţinute prin obiecte şi modele. executarea demonstraţiei. influenţată de rezultatul unor inducţii sau de interferenţe deductive. pe elemente specifice de cultură şi civilizaţie. efect. noţiune.). Demonstraţia permite din partea elevilor formularea de întrebări. Profesorul trebuie să respecte câteva reguli pentru eficienţa demonstraţiei: — este făcută în aşa fel încât fiecare elev să observe. —sintetizarea şi fixarea cunoştinţelor. Demonstraţia cu obiecte autentice din realitatea istorică se realizează cu: materiale arheologice. Demonstraţiile logice Demonstraţiile logice se bazează pe raţionamente. teză. Metodologia . monede. demonstraţia propriu-zisă a profesorului. să constate.

.

de anumite interese. Demonstraţiile figurative Demonstraţia prin desene cu conţinut istoric reprezintă materializarea grafică sau cartografică a unor noţiuni. faptele. prin argumente şi raţionamente care mijlocesc legătura între definiţii. social. planşele. Demonstraţiile obiectuale se realizează cu obiecte autentice. cuprinde în concepţia unora un adevăr îndoielnic. noţiuni sau acţiuni presupune un obiect al demonstraţiei sau teza demonstraţiei. Demonstraţia devine un proces de cunoaştere a realităţii istorice. cultural. a adevărului istoric. demonstraţiile cu ajutorul diapozitivelor. evoluţii. pe care le compară cu un alt vas din epoca pietrei. Se demonstrează astfel progresul în domeniul olăritului în această epocă în care au avut loc transformări importante sub aspect economic. Argumentele. Elevii observă forma vaselor de lut. contestabil. de formele activ-participative folosite de profesor pentru realizarea demonstraţiei. schema lecţiei la tablă. Procesul demonstraţiei constă în îmbinarea proceselor şi metodelor de învăţământ în funcţie de teza de demonstrat (de subiectul demonstraţiei). 4. prin participarea profesorului şi elevilor la actul cunoaşterii. Desenele. Adevărul istoric privind evenimente. diafilmelor. cu ajutorul retroproiecţiei. mijloacele obiectuale. evenimente. Aceste componente ale metodei sunt într-o permanentă interacţiune. îndepărtează pe elevi de la obiectivele demonstraţiei. înţelegerii fenomenelor şi proceselor istorice. Demonstraţiile figurative vizează desenul. hărţile istorice. de modalităţile de participare a elevilor la această activitate didactică. prin efectuarea unor hărţi istorice. graficele sunt efectuate de elev numai dacă sunt absolut necesare însuşirii cunoştinţelor... de anumite reguli care trebuie respectate în timpul demonstraţiei. Teza de demonstrat. să prezinte esenţialul. concepte şi conţinuturi istorice. Practica de a neglija desenele şi reprezentările grafice din manual. Adevărul tezei sau neadevărul este o concluzie realizată de elevi în activitatea de predareînvăţare a istoriei prin judecăţi şi raţionamente. nu trebuie să înlocuiască desenele din manual sau alte materiale didactice existente sau asemănătoare. axiome. Teza de demonstrat este certificată prin fundamentul demonstraţiei. scheme etc. concluzii şi idei. în contextul abordării istoriei de pe diferite principii. Exemplu: Pentru a se demonstra evoluţiile din spaţiul românesc în neolitic este prezentată ceramica neolitică. demonstraţiile cu ajutorul filmelor didactice. cu ajutorul montajului audio-vizual.demonstraţiei cu scopul argumentării unei idei. teze de demonstrat. Desenele la obiectul istorie trebuie să cuprindă conţinuturile din programă. fapte şi axiome sau prin adevărurile demonstrate anterior. cunoscute sub numele de „revoluţia neolitică". să redea succesiunea logică . documentele istorice fundamentează adevărul sau neadevărul tezei de demonstrat. fundamentul şi procedeul acesteia. calitatea etc.2. concepte şi teze este influenţat de diferiţi factori.

proceselor. Estetica şi cerinţele metodice nu trebuie neglijate când sunt realizate astfel de desene. Cerinţele metodice presupun o succesiune logică a fenomenelor şi proceselor care cuprinde titluri şi elemente componente, în general, pentru fiecare lecţie, astfel de desene se găsesc în manualele alternative. Fn situaţia când profesorul execută un desen pe tablă, sunt necesare câteva precizări: — să fie executat simultan cu explicaţia fenomenului istoric; -timpul afectat desenului: maxim zece minute; -nu se admit mai mult de două desene pe tablă; — desenul să fie integrat în schema lecţiei pe tablă; - să fie indicate titlul şi elementele componente. Dintre tipurile de desene cu conţinut istoric efectuate pe tablă şi pe caiete, desenul schematic şi harta schematică sunt cel mai des folosite în procesul de predare-învăţare. Desenul schematic este o formă simplă a desenului istoric efectuat pe tablă: piramida ierarhiei feudale, poziţionarea unor armate pentru explicarea unei bătălii, forma unor zigurate, schema reprezentând structuri sociale, politice etc.
Tip de desen Avantaje Dezavantaje

Desene pe tablă

• oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene consecutive

•nu toţi profesorii desenează corect şi rapid •profesorul stă cu spatele la clasă şi nu observă ceea ce fac elevii •se consumă mult timp din lecţie pentru realizare •necesită retroproiector pentru proiecţie

Desene pe folie

•oferă posibilitatea prezentării evoluţiei unui fenomen prin desene con secutive sau folii suprapuse •calitate bună •economie de timp în lecţie •calitate bună •ieftine •vizibile la distanţă mare fără proiectare cu aparate •conţin un singur desen •le prezentăm când sunt necesare

Desene pe planşe

•necesită suport şi spaţiu de depozitare •necesită timp de realizare •necesită calităţi de desenator

Desene din manual

•economie de timp în lecţie •permit studierea lor în afara lecţiei •au calitate bună

•desenele sunt uneori prea mici •profesorul nu poate indica precis locul din desen la care se referă

Avantajele şi dezavantajele unor tipuri de desene schematice14

Harta schematică a unui spaţiu istoric, regiune, stat, oraş etc. impune menţinerea proporţiilor şi a formelor. Aceasta indică elemente de conţinut şi caracteristici geografice, culturale, politice etc. ale unui spaţiu istoric; este în esenţă o cartoschemă prin care elevii îşi fac deprinderi de a localiza spaţii istorice, oraşe, evenimente istorice, monumente etc. Harta schematică trebuie comparată cu hărţile din atlase sau hărţile tipizate care reprezintă şi prezintă teme istorice structurate conform programelor şcolare. Este un procedeu care facilitează activitatea în clasă, stimulează curiozitatea, realizează cunoaşterea unor realităţi istorice, deoarece, concomitent cu harta desenată de profesor pe tablă, elevii capătă deprinderi de muncă individuală prin desenarea hărţii pe caiet, asimilând astfel cunoştinţe teoretice, informaţii, noţiuni, conţinuturi. Desenele schematice se găsesc în manuale sau pot fi efectuate pe folii de retroproiector.

4.3. Demonstraţia prin hărţi istorice şi geografice
Harta este o reprezentare a unei suprafeţe terestre micşorată conform unei scări şi unei proiecţii cartografice şi din această cauză este convenţională, generalizată. Harta istorică redă elemente concrete de pe suprafaţa terestră, cu o localizare precisă sau imaginară, cu ajutorul semnelor convenţionale. Tipuri de hărţi folosite în predarea istoriei: —după scară: la scară mică, mare sau mijlocie; —după destinaţie: didactice, de informaţii ştiinţifice; - după modul de utilizare: în carte, reviste, atlase, pentru sala de clasă; —după conţinut: tematice sau generale; —după spaţiul istoric pe care îl prezintă: harta istorică a unei ţări, harta istorică a unei regiuni, harta istorică a unor culturi; - după evenimente, noţiuni, concepte: harta Revoluţiei franceze de la 1789, harta răscoalelor sclavilor în Roma antică. Hărţile istorice generale cuprind conţinuturi istorice ale unei culturi sau epoci generale, ale unor spaţii istorice. Titlul cuprinde denumirea teritoriului prezentat sau epocii istorice. Ex. 1: Harta Greciei antice. Ex.2: Harta Americii precolumbiene. Ex.3: Harta civilizaţiei dacice. Hărţile tematice sau speciale prezintă un element istoric, grupuri de elemente, noţiuni şi concepte. Exemplu: Harta revoluţiilor de la 1848 în Europa; harta răscoalelor sclavilor în Imperiul roman; harta civilizaţiei cretane. Titlul hărţii cuprinde tema, dar şi spaţiul istorico-geografic. Demonstraţiile cu hărţi cuprind: orientări pe hartă, identificarea unor elemente specifice conţinuturilor predate, deducerea unor ocupaţii în funcţie de elementele geografice. Harta istorică este folosită de elev sub îndrumarea profesorului,

elementelor acesteia. Citirea hărţii istorice este o acţiune prin care sunt identificate elementele reprezentative, titlul, spaţiul istoric şi geografic, elementele specifice, tipul de hartă. Identificarea elementelor reprezentate pe harta istorică dezvoltă curiozitatea, acţiunea pentru a cunoaşte semnificaţia unor conţinuturi istorice reprezentative (oraşe, state, monumente, bătălii), intuirea relaţiilor dintre elemente şi fenomene istorice (legătura dintre aşezarea geografică, ocupaţii, evenimente, evoluţii culturale).

4.4. Demonstraţiile cu ajutorul diagramelor
Diagramele sunt reprezentări grafice, sistematice, cu rol de a prezenta evoluţia în timp a unor evenimente istorice, fenomene care sunt individualizate prin elemente de conţinut, trăsături esenţiale, cronologii, statistici. Diagramele folosite în predarea-învâţarea istoriei şi în ştiinţa istorică se împart în funcţie de scară, de sistemul de reprezentare grafică, de valoarea metodică şi ştiinţifică15. După scară, sunt diagrame în progresie aritmetică şi diagrame în progresie geometrică. Astfel de diagrame sunt lineare, denumite în funcţie de numărul de scări care reprezintă evenimente, statistici, fenomene, particularităţi ale unor conţinuturi istorice. Prin reprezentare grafică se elaborează patru categorii de diagrame: -diagrame lineare, din unirea unor puncte care reprezintă date, eveni mente, producţii, numărul populaţiei etc., într-un interval de timp, cu ajutorul unor linii întrerupte, continue, cercuri etc. înscrise pe o scară marginală; -diagrame areale, figuri geometrice care reprezintă evoluţia unui popor, a unui stat în diferite perioade de timp, rezultatele alegerilor dintr-o ţară etc.; -diagrame tridimensionale, cu reprezentări în spaţiu pentru a evidenţia evoluţii, structuri sociale şi economice; -diagrame reprezentate prin figuri artistice; sunt desene picturale care redau evoluţia unor evenimente istorice, caracteristici ale unor civilizaţii etc. După valoarea metodică şi ştiinţifică, distingem diagrame de comparaţie, diagrame care prezintă interdependenţa dintre fenomene istorice, noţiuni şi concepte (de corelaţie), diagrame de calcul grafic.

4.5. Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio vizuale
Demonstraţiile cu ajutorul mijloacelor moderne audio-vizuale16 vizează demonstraţia cu ajutorul diafilmelor, diapozitivelor şi ilustraţiilor, demonstraţia cu ajutorul filmului, demonstraţia cu ajutorul retroproiectorului, demonstraţia cu ajutorul montajului audiovizual. Demonstraţia cu ajutorul diafilmelor şi ilustraţiilor. Diapozitivele,

ilustraţiile, liafilmele substituie realitatea istorică prin imagini ce reprezintă evenimente,

o pregătire în ceea ce priveşte mânuirea acestora. în funcţie de mărimea ilustraţiei. Mesajele cu structură deschisă stimulează gândirea şi pot ajuta elevii la descoperirea unor cauze. Imaginile sunt vizibile prin proiecţie pe ecran. . ecran pentru proiecţie. imaginilor. mijloacele audiovizuale oferă reproduceri fidele ale celor mai diferite izvoare istorice şi arheologice. Elevii îşi polarizează atenţia asupra unor elemente de detaliu. -pe parcursul derulării procesului de predare-învăţare. Sunt folosite în toate lecţiile de istorie. de concepte. -momentul legăturii între lecţia veche şi lecţia nouă. prin imagini (diapozitive. cauze caracteristice. diafilmelor. determină evoluţii mentale care duc la formarea de atitudini. Demonstraţia cu diapozitive şi fotografii presupune pregătirea profesorului: formarea obiectivelor operaţionale. alegerea diapozitivelor. Desenele. pe baza mesajului audio-vizual. vizionarea de către profesor a acestora pentru cunoaşterea calităţii şi mesajelor istorice. Exemplu: se prezintă un diapozitiv. camuflaj. profe sorul stimulează curiozitatea. elemente de cultură şi civilizaţie. sesizează elementele de conţinut. Demonstraţia cu ajutorul montajului audio-vizual este demonstraţia cu ajutorul casetei video. nominalizarea. sau al unui magnetofon. Proiectarea imaginilor de pe diapozitive şi diafilme necesită aparatură specială. de asemenea. în strânsă corelare cu conţinutul programei. simultan cu redarea unui comentariu de pe caseta video. evenimente istorice. al dispozitivelor proiectate. desfăşurarea unor evenimente istorice. de gradul de inteligenţă. interesul pentru un eveniment. elemente de expresivitate în artă. diafilme etc. aranjarea imaginilor în ordinea prezentării. ilustraţiile pot fi vizibile prin observare individuală sau în grup. Pentru a crea eficienţa în realizarea obiectivului operaţional propus. Mesajele cu structura inclusă sau semiinclusă se produc atunci când elevii. epi-grafice. şi caracteristicile monumentului în stil doric.) sunt prezentate aspecte cu caracter istoric. Ce relaţii sunt între acestea şi evoluţia societăţii? Elevii deduc importanţa lor. verificarea aparatului de proiecţie. concepte. de etapele procesului de predare-învăţare. de măiestria profesorului. asupra unor imagini care reprezintă aspecte ale evoluţiei unor evenimente. dirijează obser vaţia pentru descrierea unor elemente predominante din imagine. elementele specifice ale acestui stil sunt observate de elevi. de capacitatea de observaţie. pentru a explica semnificaţia unor noţiuni. Proiectarea activităţii depinde de conţinuturi. detalii ale unor construcţii.personalităţi. Momentul integrării vizează: — verificarea cunoştinţelor anterioare. etnografice etc. Exemplu: se prezintă o imagine cu descoperirile ştiinţifice importante în epoca modernă. caracterizarea şi descrierea elementului predominant. pregătirea explicaţiei adecvate. o construcţie în stil doric. con secinţele — revoluţia industrială. Mesajul este conceput în funcţie de particularităţile de vârstă.

montajul .

Retroproiecţia realizează o proiecţie pe un ecran de pe un suport transparent (folieretroproiector). culturi. -analiza şi interpretarea mesajelor. în demonstraţia cu folie singulară. fenomen sau proces. să deseneze etc. a unor texte istorice. -stabilirea ordinii proiectării. în timpul lecţiei. Demonstraţia cu ajutorul retroproiecţiei. Demonstraţia astfel prezentată este o modalitate de investigare a realităţii istorice prin care elevii interpretează. deoarece există posibilitatea nevizualizării imaginii de către toţi elevii. Profesorul poate desena schema. Demonstraţiile cu imaginile istorice de pe Internet permit prezentarea unor fapte.. distribuţia atenţiei asupra acestuia pentru a sesiza aspecte relevante ale obiectului privit. Demonstraţia cu ajutorul foliilor cumulative permite elevilor să analizeze diferite probleme. înaintea lecţiei sau în timpul lecţiei.in anumite momente ale lec{iei. stiluri. cu o durată de circa 5-l5 minute. Demonstraţia directă are în vedere scrierea. -organizarea de activităţi independente când există mai multe calcula toare legate la reţea. nu pe ecran. pe tablă sau pe folia de retroproiector. a Internetului. -conceperea comentariului în cazul în care acesta nu există în hard-disk. noţiuni etc. elabora diagrame etc. cu scopul de a clasifica. Imaginile sunt mai mari. pe folia de retroproiector. Exemplu: profesorul desenează o hieroglifă pentru a-i determina pe elevi să înţeleagă sensul hieroglifelor. atunci când elementele sunt pe aceeaşi folie de retroproiector. clarifică şi compară evenimente istorice. imaginilor. Integrarea montajului în lecţie cuprinde: -stimularea motivaţiei. va fi prezentat numai elementul care interesează demonstraţia. diagramelor etc. Profesorul indică elementele cu un indicator pe folie. concepte din alte spaţii culturale. Retroproiecţia permite prezentarea schemei lecţiei. în condiţii de lumină naturală. comparaţii etc. evenimente istorice. de a încadra informaţiile în categorii distincte sau . imagini. Demonstraţia cu ajutorul calculatorului este folosită în contextul existenţei enciclopediilor pe hard-disk. restul vor fi acoperite cu o coală de hârtie. Profesorul de istorie trebuie să cunoască tehnica folosirii calculatorului şi metodologia demonstraţiei cu acest mijloc modern: -selectarea informaţiilor. Scrisul pe foliile de retroproiector trebuie să fie lizibil. diapozitive. permiţând elevilor să ia notiţe. cu ajutorul creioanelor dermatografice. OBSERVAREA Observarea implică privirea unui obiect. 5.

—comunicarea duratei observării. 6.concepte. presupun interpretarea. formulează procesul de observare pe baza întrebării. Activităţile presupun operaţii ale gândirii divergente şi sarcini de memorie şi gândire reproductivă21. . sinteze ale observaţiilor expuse în descrieri verbale. stabilesc aspectul supus observării.3: Observaţi în graficul X. Situaţia-problemă dovedeşte lacune în procesul cunoaşterii şi impune un demers care implică în activitatea elevilor acţiuni diferite: de identificare. —precizarea materialelor didactice folosite. care au ca rezultate desene. documente. în contextul unei neconcordanţe între cunoştinţele anterioare şi problema aceasta. Observarea poate fi individuală sau pe grupe şi presupune activităţi din partea elevilor. o metodă activă. evoluţia populaţiei. imagini istorice. deoarece prin situaţiile-problemă create de profesor accentuează dialogul. producerea informaţiilor în grup. schiţe. PROBLEMATIZAREA Problematizarea este o metodă didactică interogativă17. de anticipare. Ex. Ex. Activităţile independente sau de grup care vizează observarea unor obiecte.1: Observaţi un chip dacic. concepte. observarea poate fi spontană. scheme.4: Observaţi diagrama Y şi precizaţi importanţa industriei după Marea Unire. elevii soluţionează o sarcină cu caracter de noutate. de comparare. Schema generală în aplicarea problematizării în procesul didactic23 se referă la activitatea profesorului şi la activitatea elevului24. prin efortul propriu sau al profesorului. în lecţiile de istorie. organizată. de explicare. în conceptul de predare-învăţare a conţinuturilor istorice. Formulaţi câteva elemente caracteristice. -comunicarea obiectivelor operaţionale. Exerciţii de observare: Ex. o situaţie contradictorie care stimulează activitatea elevilor în procesul de predare-învăţare pentru rezolvarea dilemei referitoare la o anume problemă legată de conţinuturile lecţiei20. analizarea. Soluţia-problemă este un obstacol în cadrul gândirii19. şi observare sistematică. noţiuni. Situaţia-problemă este o situaţie de învăţare necesară de a da un răspuns la o soluţie. sau la nivelul întregii clase. Activitatea didactică pe baza metodei observării presupune: -comunicarea subiectului. Prin predarea problematizată şi învăţarea problematizată22. trezeşte curiozitatea elevilor18 pentru conţinuturi. Observarea sistematică presupune: o etapă de pregătire prin care profesorii precizează obiectivele operaţionale. Ex. observarea este o metodă de cercetare. neorganizată de profesori.2: Observaţi importanţa Nilului în evoluţia Egiptului antic. explorare a realităţii istorice obiectuale şi a realităţii substituite prin mijloace de învăţământ.

de a conduce activitatea de predare-învăţare pentru ca elevii să clarifice esenţialul (problemă. cum sunt trase concluziile. . contradicţiile create din formularea întrebării-problemâ.Vlad Ţepeş .Dracula voievod. —cerinţele prin care indică ce trebuie căutat.Activitatea elevului Comunicarea situaţiei problemă a) prin informaţiile referitoare la un eveniment istoric pentru care sunt contradicţii aparente ex. explicat. documentelor istorice despre cele două teze. teză).: documente referitoare la Dracula voievod). cele mai utilizate sunt: -profesorul dă informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor soluţia pentru a înlătura această contradicţie. veridicităţii sau neve-ridicităţii pentru fiecare teză în parte. clarificat în condiţiile date25. 3 Rezolvarea situaţiei problemă concluzia privind adevărul istoric.2 . cunoaşterea datelor. 2 îndrumarea elevilor a.adevărul istoric pe bază de documente. în genere. -se creează o situaţie-problemă care are ca rezolvare mai multe variante . alegerea datelor care sunt necesare rezolvării problemei . ansamblul datelor existente. prin demonstrarea continuităţii şi a netemeiniciei teoriei imigraţioniste. c)se cere elevilor să găsească contradicţiile o situaţie-problemă dintr-un document istoric (ex. b)se dă elevilor o situaţie problemă cu soluţii în mai multe variante. dovezi în sprijinul tezei continuităţii. b compararea.au teze şi se cere să se ajungă prin argumente la cele mai juste. 1 . Situaţia problematică are trei componente: —condiţiile. constatarea dezacordului.Etnogeneza românească ex. Dintre procedeele de problematizare în lecţiile de istorie. — adevărul istoric este dependent de interacţiunile dintre cunoscut şi necunoscut şi constituie esenţa problemei. .se cere elevilor să găsească o contradicţie. c. o situaţie problematică într-un locurnent istoric care aparent este lipsit de aceasta. clasificarea informaţiilor. Activitatea profesorului este de a crea situaţia-problemă. exemplificarea.

.

. Pentru rezolvarea problemei este necesar să punem la dispoziţia elevului material documentar. -adaptarea metodică prin raportare judicioasă la etapele şi conţinutul lecţiei. ajungând la cea adevărată. -se cere elevilor o situaţie problematică. să creăm o situaţie care să permită: -să aplice cunoştinţele. -se dă elevilor o situaţie problematică ce ar avea o soluţie în mai multe variante şi li se cere să argumenteze pentru una sau alta. . suport de cunoştinţe. — conducerea discretă de către profesor. situaţia con-flictuală. —crearea situaţiilor-problemă. -să aleagă dintr-un ansamblu de date pe acelea care sunt necesare rezolvării problemei. .să sesizeze dinamica unor procese cu caracter relativ static. evenimentele istorice oferă o diversitate largă de situaţii-problemă în esenţa stării conflictuale. . a găsi soluţii. raţionamente logice. Cerinţele pedagogice: -stabilirea cu grijă a situaţiilor în care este aplicată. aparent. —solicită elevilor un susţinut şi complex efort intelectual pentru a ajunge singuri la noi adevăruri. într-un material care. noţiunile.formarea.Conţinuturile. contradicţii referitoare la evenimente. a le explica şi aplica. la experienţa elevilor. Conştientizarea însăşi a problemei de către elev este punctul de plecare şi rezolvarea unei situaţii-problemă. explicarea şi verificarea soluţiei. —formularea ipotezelor. iar aplicarea să aibă sens. —reactualizarea cunoştinţelor. o contradicţie. etapele folosirii. Formele: -se dau două informaţii între care există o contradicţie aparentă şi se cere elevilor să găsească soluţia care înlătură această contradicţie. este lipsit de aceasta. întrebarea-problemă este cea mai importantă şi trebuie să includă în conţinutul ei elemente necesare dialogului.pe baza cunoştinţelor însuşite anterior. declanşează procese ale gândirii în jurul unei întrebări pentru a ajunge la cunoştinţe noi. -să rezolve dezacordul între cunoştinţe insuficiente şi inaplicabilitatea practică a acestora. Valenţele activizatoare: —educă formele de creativitate la elevi. teze despre evoluţii istorice etc.

1: Compararea formelor de organizare statală în Europa în diferite etape. Această metodă oferă posibilitatea de a achiziţiona abilităţi. priceperi. ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE învăţarea prin descoperire este metoda care se bazează pe investigaţia proprie a elevului. cu ajutorul unor mijloace de învăţământ. Prin conţinuturi. 8. până la independenţa totală. în clasele gimnaziale. evenimente. în aparenţă independentă. — organizarea cadrului de cercetare. în clasele de liceu. învăţarea bazată pe efort propriu presupune: -precizarea surselor de învăţare de către profesor. Metodologia învăţării prin descoperire supune atenţiei operaţii cum sunt27: . noţiuni. fenomenele istorice asemănătoare pot fi comparate după criterii ştiinţifice. Munca elevilor. Faptele. programe politice.1: Comparaţia dintre revoluţiile de la 1848 din diferite state europene. hărţi istorice. Ex. pas cu pas. Ex. fotografii. efecte.2: Compararea procesului de formare a popoarelor şi limbilor neolatine. să reconstituie trecutul pe baza asemănărilor şi deosebirilor dintre evenimentele istorice. după cauze. cauzele. Ex.Comparaţia este o cale prin care profesorul de istorie şi elevii reuşesc. Ex. cu scopul de a dobândi cunoştinţe noi. -stabilirea materialului didactic necesar activităţii. Ex. evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice26.3: Compararea regimurilor totalitare de stânga şi de dreapta. este dirijată de profesor profund. lecţiile de istorie pot avea obiective operaţionale care să solicite metoda comparaţiei. prin efort propriu.3: Comparaţia între documentele referitoare la dezvoltarea instituţională a statului român în perioade istorice diferite. Comparaţia poate fi concomitentă sau succesivă.2: Compararea hărţii României din 1877 cu cea din 1918. Ex. deprinderi. Comparaţia succesivă constă în compararea etapelor unui proces.4: Compararea Războiului de Independenţă american cu Revoluţia Franceză de la 1789. învăţarea prin descoperire se bazează pe teste din carte. Sarcinile didactice stabilite de profesor trebuie să pună elevul în faţa unei activităţi de cunoaştere. izvoare istorice sau alte surse. Ex. Comparaţia concomitentă constă în compararea unor evenimente istorice din aceeaşi perioadă cu condiţii diferite. eveniment istoric sau a unor noţiuni istorice. a descoperi adeseori adevărul istoric.

rezolvă. 1: Elevilor clasei a Vlll-a li se pune la dispoziţie textul proclamaţiei de la Islaz şi li se cere să descopere cauzele Revoluţiei de la 1821.3: Din mai multe documente istorice referitoare la conflictul dintre Decebal şi romani (Dio Cassius) elevii trebuie să descopere cauzele războiului daco-roman. de la adevăruri generale la adevăruri particulare. -confruntarea şi evaluarea cunoştinţelor descoperite. . Se cere elevilor să descopere ideile dominante ale acestor documente. elevii ajung la concluzii generale. anumite concluzii referitoare la asemănarea parţială a evenimentelor. desfăşoară acţiuni în urma cărora rezultă: cunoştinţe deprinderi priceperi capacităţi însuşirea de roluri sociale Ex. -formarea în clasă a normelor şi a planurilor de învăţare. fapte istorice. dia grame.-selectarea noţiunilor. dezvoltă activitatea independentă. Cercetarea documentelor istorice oferă posibilitatea cunoaşterii trecutului istoric prin activitatea directă a elevilor de cercetare. -stabilirea timpului pentru fiecare sarcină în parte. Ex. -precizări privind activitatea elevilor pe grupe sau individual. Ex. concepte generale.investighează. evenimente. reguli. evenimente. . învăţarea prin descoperire este inductivă când raţionamentul elevilor cunoaşte etape succesive. texte. -îndrumarea elevilor de către profesori. Ei trebuie să facă analogia între noţiuni.2: Sunt prezentate programele Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. sunt în acelaşi timp cunoaştere şi acţiune. Pe baza acestor etape. învăţarea deductivă presupune etape. Elevii sunt solicitaţi să descopere judecăţi particulare din definiţii. cauze. de sistematizare. hărţi. evenimentelor istorice care urmează să fie desco perite de elev. definiţii.îndrumă. dirijează activitatea elevilor. -valorificarea rezultatelor prin culegerea informaţiilor descoperite de elev în conţinuturile specifice lecţiei. în concordanţă cu conţinuturi şi obiective. de sesizare a unor cauze ale evenimentelor istorice. -distribuirea surselor de investigaţie: documente istorice. la formularea unor noţiuni istorice. Cadrul didactic: — organizează situaţia de învăţare. Investigaţiile directe din sursele de informare sunt esenţiale pentru realizarea învăţării. de la date. Elevii: .

m concluzie. controlat prin intermediul unei conexiuni inverse care reglează permanent învăţarea şi o îmbunătăţeşte calitativ. programată numai după efectuarea corectă a sarcinii date. este o autoreglare a învăţăturii. iar dacă nu coincid. Elevii cu gândire rapidă parcurg sarcinile mai repede. şi programe ramificate. facilitează deprinderile de muncă independentă. [un] exerciţiu) care obligă elevul să lucreze cu informaţia dată (programarea lineară). Programarea lineară sau cea ramificată presupun teste pentru fiecare lecţie în parte. Acestea formează imagini globale asupra materiei studiate.confruntarea cu problema. INSTRUIREA PROGRAMATĂ Instruirea programată28. accesibile logic. —sesizarea realităţilor cauzale sau a legăturilor cu cunoştinţele anterioare. Fluxul continuu al activităţii de predare-învăţare presupune teste după principiul paşilor mici şi al progresului învăţării din conţinuturi elementare sau secvenţe simple. Fiecare elev are ritmul lui specific. elevii şi studenţii trebuie să parcurgă următoarele etape: . cei cu gândire lentă parcurg mai încet. permite corectarea operativă a erorilor comise. Sunt programe lineare cu teste în care elevul completează răspunsul. apărută în 1954. porneşte de la premisa că predarea-învăţarea este un flux continuu de informaţii. Fiecare secvenţă presupune o aplicaţie (răspuns la întrebare. Paşii învăţării m instruirea programată lineară Compararea cu răspunsul bun permite elevilor verificarea imediată a soluţiilor şi răspunsurilor găsite. 9. Răspunsurile formulate se compară cu răspunsurile din manual. se reciteşte întrebarea şi se încearcă să se formuleze răspunsul corect. —formularea rezultatelor. cu răspunsuri la alegere. —declanşarea procesului de explorare-experimentare. Paşii învăţării în programarea ramificată . Profesorul trece la sarcina următoare. pentru realizarea descoperirii.

esenţializate unel< realităţi istorice după proprietăţile originalului. tabele sintetice în cuvinte şi propoziţii. aşezări. unei realităţi istorice. prin copierea sau imitaţia unor fenomene. figurale. unelte. hărţi în relie obiecte arheologice. gen< ralizări ale obiectelor istorice. pelicule de film. — modelele-simulacre sunt modele care dau o falsă impresie a realită istorice. noţiuni. care se bazează pe asemănarea dintre original i model. mulaje. abstractizări. cetăţi d-apărare etc. modelele cu aspecte istorice sunt: -modele obiectuale: machete. Modelul unui fapt istoric29 nu este o copie a originalului. structura obiectelor cu caracter istoric. . ci o analogie ci realitatea istorică pe care o reproduce în linii simplificate şi caracteristice Modelele sunt înlocuitori ai sistemului obiectual şi au drept scop oferirea unc date esenţiale sau particulare. arme -modelele grafice (configurale. teorii. necropole. o metodă de dobândire d< cunoştinţe. .) determină caracteristicile modelelor şi denumirea lor: -modele prin similaritate (de identitate). în urma căreia sunt simplificate. evenimen istorice. diapozitive. convenţionale) prezintă info maţii despre elemente. ever mente fixate pe fotografii. fenomene şi procese istorice. procese. prin semne. forme. evidenţiindu-se corespondenţele dintre elementele esenţiale. Modelele grafic reprezentate prin desen (linii. concepte. în mod accesibil. obiecte sau imagini. figuri) sunt stilizări. -modelele analoge. Semnele coi venţionale sunt o transcripţie a unor evenimente. fenomene procese istorice. mulaje. — modelele simbolice (matematice) reprezintă realitatea istorică coi venţional sau prin analogie. procese. acestora şi prezintă relaţiile dintre obiectele istorice. puncte. este o metodă prin care se investighează în profunzimi domeniul unor procese.10. Modul de reproducere a originalului (obiecte istorice. organizări în spaţiul geografic.modelele fotografice sunt imagini ale unor monumente istorice. Exemplu: desenul de pe hartă al dispunerii trupelor române şi germane la Mărăşeşti. concepte sau pn cese istorice30.modelele verbale prepoziţionale sunt reprezentări logice care cuprir noţiuni. Modelarea permite reflectare. micşorate. despre obiecte. . Tipurile de modele folosite în predarea-învăţarea istoriei După natura lor. MODELAREA Modelarea este o metodă de cercetare. când originalul este reprodus l scară redusă: machete de cetăţi din diferite epoci.

Ex. 1: tabel cu cuvinte scolastice; Ex.2: tabelul consiliului principelui în Roma imperială; Ex.3: planul unei biserici greceşti în cruce şi planul unei moschei; Ex.4: planul unei moschei şi elementele componente;

sunt elaborate pe analogii funcţionale cu scheme, ecuaţii, modele logice. Modelele prin abstractizări facilitează cunoaşterea istorica. Ex. 1: planul unei bătălii este un model; Ex.2: planul unei moschei, de asemenea. Modelul logic cel mai folosit în predarea-cunoaşterea lecţiei este schema lecţiei la tablă, care constituie pentru elevi un model de organizare a notiţelor şi a percepţiei uzuale a ideilor-ancoră ale lecţiei31. Elementele scrise pe tablă, în evoluţie logică, determină formarea la elevi a unui model vizual, ajutându-i să reţină esenţialul din clasă. 11. EVOCAREA PRIN BRAINSTORMING între metodele interogative folosite în predarea-învăţarea istoriei, brainstorming-^ implică întrebări productive, cauzale, ipotetice, de formulare a unor definiţii sau idei, judecăţi de valoare, observaţii şi anchete prin care sunt extrase informaţii dintr-un grup sau mai multe grupuri de elevi32. Această strategie permite o evaluare a cunoştinţelor despre un conţinut istoric, revoluţie, cultură medievală etc. Aflăm ce idei şi ce soluţii au elevii despre o situaţie-problemă, despre o experienţă comună. Elevii învaţă să asculte, să emită păreri despre un eveniment istoric, să compare, să argumenteze. Astfel, se stimulează motivaţia învăţării. Un moment de brainstorming se poate crea în orice lecţie de istorie, şi aproape toate lecţiile de istorie pot începe cu un brainstorming. Brainstorming-ul implică mai multe etape: — cunoaşterea regulilor; -acoperirea unui subiect; -emisia, înregistrarea şi emiterea ideilor; — evaluarea ideilor. Regulile se referă la procedură şi sarcini pentru fiecare elev, la imaginaţia care trebuie să producă cât mai multe idei. Scopul acestei strategii didactice este reliefat şi de faptul că: — fiecare idee este scrisă în forma emisă de elev (emiţător); - nu se fac evaluări negative asupra ideilor emise; — fiecare are dreptul la opinie personală; -emisia de idei nu implică discuţie; -ideile sunt scrise de profesor sau elev; -ideile sunt ordonate după anumite criterii; — după emisia de idei, fiecare are dreptul să comenteze; - se optează pentru ideile cele mai bune. Conţinuturile istorice oferă subiecte diferite pentru brainstorming, sub forma unor întrebări, a unei cerinţe imperative sau a unei propoziţii neterminate. Cele mai întâlnite procedee de formare a unui subiect referitor la

conţinuturile istorice sunt întrebările productive: Care sunt consecinţele ocupaţiei otomane? Care sunt cauzele răscoalei lui Horia, ale luptei de emancipare etc.? Care sunt cauzele revoluţiei industriale? Din ce cauză s-a produs marea Schismă din 1054? Din ce cauză a izbucnit războiul ruso-turc din 1877-l878? De ce a apărut stilul baroc în timpul monarhiilor absolutiste? Se pot formula şi întrebări productive ipotetice: Ce s-ar întâmpla dacă sar reforma statul totaliar? Subiectul brainstorming-ului se poate formula: — prin diferite noţiuni, concepte: Ce este revoluţia? Ce este umanismul? Ce sunt răscoalele? Ce sunt cruciadele? Ce este un zigurat? -prin asociere spontană de idei: Spuneţi tot ce credeţi, ce vă trece prin minte despre revoluţia americană; -prin asocierea de idei: totalitarism, pace, cooperare etc.; -prin căutarea judecăţilor de valoare: Argumentaţi că democraţia este un element pozitiv; -prin observaţii: Ce aţi observat din prezentarea imaginii..., obiectului arheologic..., mulajului... ? De asemenea, subiectul brainstorming-ului poate reieşi din: -activitatea individuală: ideile sunt scrise de fiecare elev, sunt prezentate colegului sau clasei, ori unor grupuri de elevi; -activitatea cu perechi: fiecare pereche (bancă) prezintă clasei ideile după consultări; -activitatea pe grupe: formarea pe grupe de 4, 6 elevi care lucrează inde pendent. Fiecare grupă emite idei care sunt scrise de elev. Un reprezentant al fiecărei grupe prezintă ideile inedite clasei, profesorului; — activitatea frontală: profesorul adresează o întrebare întregii clase. Fiecare formulează răspunsuri scrise pe caiet sau prelucrate mental. După tim pul acordat, repetă întrebarea şi scrie pe tablă toate ideile, una sub cealaltă. Evaluarea: Profesorul solicită pe elevi să aleagă răspunsul, ideile cele mai valoroase. Se optează pentru o idee sau mai multe idei, în funcţie de selectarea realizată de profesorului de istorie. Elevii participanţi la brainstorming se manifestă liber, dacă au convingerea că aici ideea este bună. Această activitate canalizează încrederea în sine a fiecărui elev, încurajează emisia de opinii, judecăţi etc. Intervenţia profesorului este importantă în evitarea blocajelor intelectuale, prin întrebări şi încurajarea formulării altei idei.

12. EXERCIŢIUL
Exerciţiul este o acţiune, o metodă didactică bazată pe acţiunea autentică, prin care elevii efectuează conştient şi repetat acţiuni

mintale, dar şi motrice pentru însuşirea unor conţinuturi, noţiuni, evenimente istorice. Metodă didactică

frontale. Jocul are un rol important în evocarea noţiunilor. cronologii istorice etc. de analiză. -după gradul de intervenţie a profesorului de istorie: exerciţii dirijate. concepte. Jocurile didactice sunt pregătite de profesorul de istorie înainte de lecţie. în funcţie de conţinuturi. combinate în structuri complexe. favorizează flexibilitatea gândirii. conceptelor. operaţii de gândire cu caracter reversibil33. dar şi în acte interioare. de asociere. structurate. Eficienţa este asigurată când operaţiile prevăzute de exerciţii creează condiţiile necesare pentru elevi spre a le utiliza în condiţii noi. conceptelor. dar exersarea impune activarea elementelor complexe ale memoriei. de creaţie. Obiectivele operaţionale ale jocurilor trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul lecţiei. . . Activitatea prin joc. cu scopul fixării şi reactualizării unor cunoştinţe. de verificare. cunoaşterea realităţilor istorice şi dezvoltă capacitatea de a sesiza cauzalitatea evenimentelor. stimulând inteligenţa. conţinuturilor istorice. Exerciţiile trebuie gradate progresiv. istoria în general oferă variate posibilităţi de aplicare a exerciţiului în procesul de predare-învăţare. complexe. noţiuni. asociativ. Tipuri de exerciţii folosite m procesul de predare-învăţare Conţinuturile istorice. cunoscându-se faptul că instinctul de activitate prin joc este puternic la anumite vârste. semidirijate şi exerciţii libere.unei îndemânări. este şi o activitate relaxantă. Tipurile de exerciţii folosite sunt: -după forma de organizare: exerciţii individuale. presupune acte intelectuale interiorizate --cu caracter reversibil asociativ care pot fi regândite. Gradarea progresivă a exerciţiilor permite elevilor să exerseze conştient operaţiile componente. recapitulative. particularităţi de vârstă şi individuale. de exprimare corectă. asigurându-se deprinderi de învăţare în situaţii noi. Diversificarea exerciţiilor în funcţie de conţinuturi. Activitatea se desfăşoară după reguli acceptate de cei doi factori -profesor. capacităţile intelectuale cu caracter reversibil. elevi —. Exerciţiul nu trebuie să se reducă la repetarea mecanică a noţiunilor. de evaluare. Exerciţiul trebuie să stimuleze imaginaţia. de interesul manifestat de elevi pentru această activitate didactică. şi în acest scop profesorul de istorie trebuie să compună exerciţii cu gradare progresivă în funcţie de conţinuturi.. pentru ca operaţiile exersate să fie utilizare în situaţii de învăţare noi. pe lângă capacitatea de a consolida noţiuni. repetitive. Finalitatea exerciţiilor constă în formarea deprinderilor. situaţia de învăţare este convertită într-o activitate distractivă. acţiunilor specifice conţinuturilor istorice. corective. de observare.după funcţiile îndeplinite: exerciţii de iniţiere. de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. de echipă. noţiuni şi concepte istorice. Exersarea este o condiţie esenţială în realizarea obiectivelor metodei prin exerciţii. aplicative.

primesc un traseu. Enunţurile sunt adresate întregii clase. sub îndrumarea profesorului. Elementele cu conţinut istoric sunt indicate pe hartă. Analiza evenimentului istoric prin studiu de caz vizează cauze. Jocul noţiunilor istorice. Analiza poate fi orală sau scrisă. concursul cu întrebări pe teme istorice. după ce au definit noţiunea. iar a doua trebuie să indice denumirea noţiunilor istorice. Profesorul apreciază răspunsul corect. selectează. implicaţiile şi semnificaţia unor evenimente istorice. Prima echipă formulează definiţiile noţiunilor istorice. imperii etc. în timpul activităţii. un procedeu prin care elevii conştientizează lacunele din cunoştinţele lor. evoluţia. consecinţe. evenimente etc. Activitatea prin studiu de caz constă în analiza individuală sau colectivă a unui eveniment istoric cu relevanţă deosebită. Jocul noţiunilor istorice este un joc pe echipe. Elevii sunt solicitaţi să tragă bileţele şi să explice. Studiul de caz este des întâlnit în activităţile didactice la istorie. evenimentele istorice înscrise. concursul tip Robingo. A doua echipă primeşte un număr de puncte. care a tras biletul. regulile de organizare fiind diferite de la o activitate la alta. un timp istoric. prin tragere la sorţi sau la indicaţiile profesorului. caracteristici. stimulează memoria şi conexiunile acesteia. Profesorul scrie pe bileţele noţiunile istorice. iar ceilalţi elevi. Elevii examinează. îşi formează capacităţi de examinare critică. elevii cu un grad mare de inteligenţă ridică primii mâna şi sunt puşi să răspundă. jocuri cu harta mută pentru localizarea unor aşezări istorice. Fiecare elev ales. Studiul de caz dezvoltă imaginaţia. este o metodă de instruire şi învăţare activă. de a sesiza cauzalitatea. Dacă unii nu răspund corect. să definească pe scurt noţiunile. noţiunilor şi conceptelor. de asemenea. Evocarea prin joc a unor itinerarii istorice este. elevii. activitatea independentă. valorifică informaţii. citeşte cu voce tare răspunsul. pentru fiecare noţiune câte un punct etc. Conţinuturile istorice permit un repertoriu bogat de studiu de caz întâlnit în manualele alternative. Există o multitudine de jocuri pe care profesorul de istorie le poate folosi pentru activizarea procesului de predare-învăţare. o sintagmă. Este o activitate de muncă independentă. Imaginaţia profesorului şi măiestria pedagogică îşi spun cuvântul în procesul de organizare a activităţilor de acest gen. . evoluţii. adună. Echipa cu cel mai mare punctaj este câştigătoare. în cazul în care echipa a doua greşeşte denumirea unor noţiuni. Jocul tip Robingo este în esenţă un concurs pe baza unor întrebări care necesită ca răspuns un singur cuvânt. pe care doreşte ca elevii să şi le amintească. în activitatea de predare-învăţare a istoriei sunt cunoscute mai multe tipuri de jocuri: jocul denumirilor istorice. punctele respective sunt primite de către prima echipă. Este o situaţie de învăţare care analizează un caz. idei-ancoră etc. Fiecare elev prezintă localităţile istorice sau alte elemente cu conţinut istoric de pe traseul respectiv. este indicat să răspundă un alt elev. compară definiţia lor cu a colegilor care au tras bileţele. state.Elevii sunt organizaţi de profesor în funcţie de joc.

scris cu altă culoare a cretei. consecinţele determinate de cauze şi evoluţii. nu trebuie făcută „pe sărite". UTILIZATE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA ISTORIEI Lucrul cu cartea pe teme de istorie sau cu manualul de istorie este o activitate independentă de studiu şi investigare. recen ziei. -titlul este subliniat. de asemenea. permiţând elevilor o vizualizare de ansamblu a schemei logice pe care profesorul o elaborează pe baza ideilor-ancoră. -reprezentările grafice trebuie executate corect.13. Intercalarea studiului cu plimbări şi activi tăţi fizice creează posibilităţi optime de lecturare cu randament intelectual maxim. întreţinerea tablei se face de către elevi înainte de începerea orei de isto-ie. de documentare pentru a înţelege evoluţia unor evenimente istorice. :onţinuturilor istorice etc. sugestiv şi expresiv. ţinând cont de de conţinuturi şi volumul de cunoştinţe. presupune obiective precise: — de a selecta cele mai importante informaţii istorice şi de a le prelucra sub forma unor planuri de idei. -se asigură că elevii scriu schiţa lecţiei de pe tablă în caiete. FOLOSIREA TABLEI ŞI A CAIETULUI DE NOTIŢE Tabla. prin etape de lucru. în funcţie de obiectivele operaţionale. Profesorul scrie pe tablă. — de formare a deprinderii de a studia. titlul şi planul lecţiei. şi distrage atenţia de la activităţile de învăţare. corectă. prin schema lecţiei şi prin desene. este un model de organizare a caietului de notiţe. şi ternenii cheie. de către profesor în timpul activităţii didactice. 14. fără prescurtări. a rezumatului. -nu se trec pe tablă schiţele şi desenele din manual. într-o anumită ordine. deoarece folosirea elevilor )entru întreţinerea tablei pe parcursul procesului de predare-învăţare exclude )e elevul respectiv în acel moment de la acţiunile de cunoaştere a noţiunilor. Este contraindicat studiul în asalt. cauze etc. PROCEDEE ŞI INSTRUMENTE CU ROL COMPLEMENTAR. referatului. analizei. -nu dictează schiţa fără să fie scrisă pe tablă. pe parcursul procesului de predare-învăţare. lizibilă. Grafia (scrisul pe tablă) trebuie să fie cursivă. Lecturarea este absolut necesară. Sunt necesare câteva recomandări în ceea ce priveşte comportamentul profesorului în elaborarea schiţei lecţiei pe tablă: -rosteşte cu voce tare tot ceea ce scrie pe tablă. . în funcţie de conţinuturi. şi de relaxare. cauzele lor. schiţa trebuie folosită pentru fixarea cunoştinţelor. sintezei. conspectului. — nu acoperă scrisul. -nu şterge tabla.

76. cit. pp. op. cit. Elena Istrate. 2000. nr.174-l80. 33. laşi.D. p. loan Cerghit. Gh. cit. Tănasă. p. 95. 19 „Revista de pedagogie".Vezi în acest sens Măria Eliza Dulamă. Elena Istrate. 28. 106. Cocoş. 91. pp. Manual de pedagogie. Elena Istrate. 21. 77. pp. 26. cit. 6. 71. E. cit. Ilinca în Didactica geografiei. op. Ed.Apud Ion R. op. op. p. op. cit.Măria Eliza Dulamă. Elena Istrate. 270. op. cit. .loan Jinga. 2. interesante sunt prezentările realizate de N. 72. Editura Spiru Haret.Didactica generală. Tănasă..Gh.Vezi. 1991. 84-85.Măria Eliza Dulamă. cit. C. 32. 95-96. 82. p.Măria Eliza Dulamă. 11. 274. 280. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală. şi Măria Eliza Dulamă.Ibidem.Gh. cit. Elena Istrate. op.loan Jinga. op. loan Jinga. l. Tânasă. p.loan Jinga. 18. 29. laşi 1996. op.loan Jinga. 30.Nu există un studiu privind diagramele în procesul de predare-învăţare a istoriei. cit. Manual pentru clasa a X-a. 16. cit.— NOTE — 1. pp. 45. op. Clusium. 23. p. 191.Gh. cit.Gh. 159. Elena Istrate. p. şcoli normale.loan Cerghit. p. op. 81. 4. 87-88. 22. 24. p.loan Jinga. 280. cit. 2 / 1991. 31.Ibidem. cit.16.Vezi. p. 9. Metodica predării istoriei. Corint. Teodor Mucica. Minodora Perovici. 20. op. Cluj-Napoca. p.Măria Eliza Dulamă. op. cit. cit. op.Gh. 174. Tănasă. Tănasă. Elena Istrate. p. în acest sens. op. 109. p.P. Metode de învăţământ. pp. 97. 74-76. p. 2000. cit. 266. cit. p. p. p. 25.loan Jinga. Popa (coordonator). Cocoş. Tănasă. 8. p. cit. 17.Ibidem. p. 3.Măria Eliza Dulamă. p. Bucureşti. 15.Măria Eliza Dulamă. cit. op. op. Strategii didactice. Psihopedagogia. op.Gh. Editura Spiru Haret. Strategii didactice. p. p. op. op.C. 13. 86. 103. 74-75. Tănasă. 1994. 14.Gh. 280. loniţă. p. 12. 27. p. 10. 5. Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar. p.. pp. 7.loan Cerghit. 97. în acest sens.

pentru a lua decizii de îmbunătăţire şi perfecţionare. CONSIDERAŢII GENERALE în învăţământ. sau evaluarea resurselor nterioare2. Evaluarea este definită printr-un pro-es de măsurare şi apreciere a rezultatelor sistemului de educaţie şi ivăţământ. Piramida evaluării îndemnă la flexibilitate în procesul evaluării: selecţie CD E rs tn ce _ 3 CO notare măsurare / referenţiere clasare 03 certificare apreciere diagnostic prognostic probare C DC C evaluare securizare formare dezvoltare orientare .EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL ISTORIE. evaluarea a determinat evoluţii istorice.UTILIZAREA TESTELOR 4. G. Berger remarca: „Ceea ce ne îndeamnă pe toţi să ne evaluăm este fap-il că nu mai suntem foarte siguri de ceea ce facem"3.NOTAREA 5. a eficienţei resurselor pentru compararea rezultatelor cu obiec-vele propuse.METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE 1. EVALUAREA ŞI AUTOEVALUAREA CUNOŞTINŢELOR DOBÂNDITE PRIN ACTIVITATEA DE PREDARE-ÎNVĂTARE A ISTORIEI 1. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE 3. leterminate de inadecvare şi imprecizie1. controversate. loan Jinga onsideră evaluarea un proces de comparare a rezultatelor instructiveduca-ve cu obiectivele planificate.CONSIDERAŢII GENERALE 2.X. cu resursele utilizate.

Evaluarea presupune raportarea rezultatelor obţinute la un ansamblu de criterii specifice domeniului. -evaluarea presupune un şir de măsuri pentru optimizarea activităţilor şi domeniilor supuse testării. greşit etc. -evaluarea cuprinde domenii şi probleme complexe. prin care se formulează standarde sau nivelele cognitive afective şi comportamentale ce trebuie atinse de elevi prin lecţiile de istorie. în acesta privinţă sunt necesare câteva recomandări: — itemii trebuie să fie variaţi ca tip şi grad de dificultate. aprecierea este valoarea pe care o reprezintă nivelul. Notarea validează rezultatele elevilor obţinute prin verificare şi apreciere (note. precizând. cu ajutorul testului.) sau cuantificate prin simboluri. apreciate prin judecăţi de valoare (răspunsul este foarte bun. Operaţiile evaluării sunt: examinarea (verificarea). indicatori calitativi şi cantitativi (notă. minim P. un capitol sau pentru examene. imaginaţia şi creativitatea. . transformă obiectivele operaţionale în itemi (întrebări). cri. cunoştinţele şi capacităţile elevilor la o temă de istorie. maxim Profesorul de istorie consultă programa şcolară pe baza obiectivelor de referinţă şi a activităţilor de învăţare din domeniile urmărite în activitatea didactică. Obiectivul operaţiona Itemi Standarde Performanţa P. Alegerea itemilor. pentru luarea unei decizii optime4. aprecierea şi notarea. Formularea standardelor diferenţiate (minimal sau maximal) se poate realiza pentru fiecare lecţie. Evaluarea la istorie poate fi orientată pe următoarele direcţii: — evaluarea programelor şi a manualelor de istorie. apreciere şi notare a rezultatelor procesului instructiv-educativ la istorie o reprezintă obiectivele operaţionale7. -numărul lor trebuie stabilit pe baza unei matrici de specificaţii pentru o lecţie. Actul didactic complex se referă la răspunsurile elevilor. Baza întregii strategii de examinare. excelent. Această prezentare a conceptelor despre evaluare determină câteva concluzii5: -evaluarea este o activitate desfăşurată pe etape şi în timp. performanţele şi standardul de atins: minimal sau maximal. Nr. -itemii trebuie să solicite gândirea. numărul şi tipul lor depind de profesor. -evaluarea mijloacelor de învăţământ. -evaluarea elevilor. performanţele. calificativ)6. Verificarea constată volumul şi calitatea cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor. calificative).

Quinet . are loc Congresul de Pace de la: a. Turcia b. a conţinuturilor. -lupta românilor pentru Unire. Walewski b. Viena 3. mediu. Din numărul de itemi elaboraţi. —formularea subiectelor din conţinutul de evaluat. Paris b. TEST A. Cunoştinţele ce trebuie testate la lecţia Unirea nncipatelor Române . considerăm că simplificarea acesteia trebuie să lornească de la trei elemente necesare alcătuirii ei. Austria d.iviarncea de specificaţii. Bulgaria 5. elaborează itemi variaţi ca tip şi grad de dificultate. ministru al Franţei era: s.l. centrul de activitate al emigraţiei române devine oraşul: a.în 1856. Viena 4. Paris d. Profesorul trebuie să ă în vedere itemi care pun în evidenţă memorarea. Mihail Sturza b.1856. o atitudine tolerantă faţă de participanţii la revoluţie a avut-o domMoldovei: a. care solicită gândirea şi ativitatea. presupune: —selectarea informaţiilor. Dimitrie Ghica d. Performanţele minime admise echivalează cu realizarea unor sarcini de învă-re într-o proporţie de 45-60%. Citiţi afirmaţiile de mai jos şi încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. se alege o proporţie care ebuie să aibă în vedere capacităţile de nivel necesare evaluării. Londra b.dubla alegere a lui Al. -problema românească. —războiul Crimeei. la clasa a Xll-a au în vedere ideile-ancoră: -situaţia Principatelor după revoluţia de la 1848. Pe baza acestor idei-ancoră. Deşi există abordări diferite în ceea ce priveşte tabla de specificaţii sau natricea de specificaţii. Barbu Ştirbey c. Grigorie Ghica 2. Napoleon al ///-/ea d. Bucureşti c. —Conferinţa şi Convenţia de la Paris . Prusia c. noţiunilor şi datelor specifice. Cuza în 1859.în perioada 1849-l853.1859. la care trebuie adăugată pecificaţia privind numărul de itemi care pot fi elaboraţi pentru fiecare infor-laţie sau conţinut. .1858. Pesta d. E. în 1856. superior) implică o gândire a smilor în funcţie de acestea. —Congresul de la Paris . Londra c. Una dintre Puterile favorabile Unirii a fost şi: a. După 1848. problemă europeană. adunările ad-hoc. Palmerston c. Ponderea cestor capacităţi de nivel (inferior. —constituirea matricei de specificaţie în funcţie de tipurile de performanţă jrmărite.

.în 1857. este aceea a unirii cu fraţii noştri de peste Milcov.... d.. Răspundeţi la cerinţele următoare pe baza textelor de mai jos: 1... 3.. Grigore Ghica b.. are loc întâlnirea dintre Napoleon al lll-lea şi regina Victoria la.. Evaluarea presupune indici care privesc: —volumul cunoştinţelor de istorie...... Completaţi spaţiile libere din propoziţiile de mai jos cu informaţia corectă: 1... ... Menţionaţi două motive care au determinat Franţa şi Rusia să susţină Unirea: a........ dar entuziasmaţi de amorul patriei.. D. F. —nivelul dezvoltării intelectuale. Ba/ş c. „Scopul nostru şi simţământul datoriei ne face a lua pana în mână. în vederea alegerilor pentru adunările ad-hoc....în vara anului 1857.... funcţia de pârcălab de Galaţi era deţinută de . 2.. Menţionaţi poziţia Rusiei (Imperiului ţarist) faţă de unire şi explicaţi-o.. b.. Realizaţi un eseu cu tema „Marile puteri europene şi problema Unirii Principatelor (1856-l859)" pe baza următorului plan de idei: a... Soldaţi necunoscuţi......Comitetul Central Democratic European avea sediul la .în Moldova. —capacitatea de aplicare a cunoştinţelor istorice în practică... Menţionaţi ce s-a discutat în Adunarea ad-hoc de la laşi.. c." a.. Conferinţa de la Paris şi Convenţia adoptată. b. Cui aparţine această publicaţie? b. Care este principalul obiectiv formulat în text? c. Congresul de Pace de la Paris.b c......" a.. căci este timpul să ne întindem mâna unul altuia şi să conlucrăm împreună cu toate puterile noastre unite pentru regeneraţia patriei noastre comune. Th.... a fost numit: a... b... alegerile pentru adunările ad-hoc au fost falsificate de caimacamul 2.. c. „Ideea principală..... Precizaţi ce eveniment internaţional a creat un cadru favorabil luptei pentru Unire... Precizaţi cum s-au desfăşurat alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei.. contextul internaţional. Când au fost create Comitetele Centrale ale Unirii din Principate? b.. Enumeraţi trei prevederi ale programului „partidei naţionale" din Moldova: a .6.. Caimacam m Ţara Românească.... c. E. ideea care predomină într-una şi care ne însufleţeşte pe toţi. Nicolae Vogoride d. C.. ne propunem a propaga cu tot zelul unor inimi înfocate ideea unirii naţionale. Alexandru Chica B.. 4. Precizaţi trei organe de presă din Moldova şi Ţara Românească care au susţinut ideea Unirii Principatelor: a. 3. rezultat al procesului educativ.

—interese. —atitudini.—aptitudini. .

fără a deveni o sperietoare. miniteste. -Funcţia motivaţională are menirea să conştientizeze şi să motiveze ăţarea. luarea trebuie integrată în procesul de predare-învăţare. Performanţele maximale presupun metode de evaluare complexe. -Funcţia de prognoză permite. valoarea şi cunoştinţele. Anunţarea . depistează factorii negativi sau pozitivi. CERINŢE PSIHOPEDAGOGICE Performanţele la obiectul istorie sunt determinate de calitatea instruirii. de control. EVALUAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE LA OBIECTUL 'ORIE. 2. cât şi în sens larg.9 Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educativ10 prin funcţiile /aluării11. Funcţiile evaluării au o semnificaţie în plan social. prin evaluare. sarcinile. rolul şi destinaţia evaluării. apreciere a activităţilor şi rezultatelor pro'sului de învăţământ. Trebuie să fie o unitate între iţele obiectivelor şi cerinţele probelor de evaluare.i personalitate în ansamblu. Acest lucru se face prin fişe de . învăţare şi evaluare. cu rol de feedback12. Examinarea periodică stimulează procesul cunoaşterii. nece-ari învăţării atât în sens restrâns. elementele de conduită . învăţarea. A doua cerinţă este elimia hazardului în evaluarea conţinuturilor la istorie. ea determinând amerea actelor acestui proces. itemi A treia cerinţă se referă la caracterul stimulativ al evaluării. stabilirea nivelului de îgătire şi performanţele în sistem. natura relaţiilor dintre predare. Folosirea itemilor de verificare (răspunsuri nchise sau răspunsuri deschise) permite precizarea standardelor şi perfor-nanţelor atinse sau care trebuie atinse de elevi sub aspectul performanţelor ninimale. şi poate permite profesorului crearea unor factori favorizanţi. calitatea Daşterii.siaoiiesc nivelul. firească. -Funcţia de reglare a sistemului are scopul autoevaluării rezultatelor. —Funcţia de diagnoză se referă la rezultate verificate şi interpretate în erite intervale de timp. dar şi individual: —Funcţia de constatare. Evaluarea elevilor este influenţată de factori psihologici. timizării acestora prin demersuri comune ale profesorului şi elevilor. calitatea evaluării. determinate de exigenţa valuării8. care reprezintă obiectivele. O primă cerinţă este compararea obiectivelor speci'Storiei cu obiectivele operaţionale ale fiecărei lecţii. Psihologia com-lexă a şcolarului poate genera erori de apreciere. îasă ca o sarcină comună.

după modelul de efectuare şi după scopul acesteia. la începutul unui capitol.lor şi formelor de evaluare este o cerinţă care determină succesul şcolar. 1. în funcţie de momentul (arii. Evaluarea se diferenţiază după tipuri şi forme. an şcolar. Tipuri de evaluare după momentul când se efectuează valuarea iniţială a cunoştinţelor de istorie se face la începutul unei etape de ire. al unei teme .1. ciclu de învăţământ13.

pe tot parcursul instruirii. Este absolut necesară. unde se situează rezultatele zilnice la obiectul istorie. Ea indică. de progres. progresul în procesul cunoaşterii evenimentelor şi noţiunilor istorice. dorinţa profesorului de istorie de a realiza o distribuire a notelor cât mai aproape de curba lui Gauss. semestru. efectul Pygmalion (bazat pe convingerea profesorului că elevul nu poate face faţă cerinţelor de studiu ale istoriei). noţiunile istorice specifice. pregătire). etapele. Profesorii extremişti. prin teze (lucrări scrise). Aceasta reprezintă un barometru pentru profesor şi pentru elevi. efectul de contrast (diferenţe mari între note după evaluarea continuă. La acestea se adaugă eroarea unor profesori care nu ţin cont de obiectivele didactice. existând evaluări cu obiectivitate scăzută şi evaluări cu grad mare de obiectivitate. Testele de evaluare iniţiale la obiectul istorie cuprind itemi formaţi din noţiuni. nu sunt relevanţi. . sau la sfârşitul anului şcolar.sau lecţii ce urmează a fi predată14. prin examenul de capacitate după clasa a Vlll-a.). pentru a stabili capacităţile de învăţare ale elevilor la disciplina istorie şi motivaţia pentru conţinuturile predate. prevăzute pentru fiecare semestru. în procesul evaluării. Factorii de personalitate. efectul de contaminare (note asemănătoare cu notele de la alte obiecte). Evaluarea finală sau sumativă este complexă. curs. tendinţa de a acorda note mari sau foarte mici). an. de factori perturbatori: subaprecierea sau supraaprecierea (efect halo). situaţia socială a profesorului au un rol în evaluare. pozitiv sau negativ. concepte şi conţinuturi din materia parcursă la acea dată. Modalităţile de evaluare sunt încă controversate. deoarece reflectă cantitatea şi calitatea cunoştinţelor şi deprinderilor la sfârşitul unei etape. Se referă la noţiuni şi concepte specifice acestor etape. eroarea de generozitate (note mari în comparaţie cu nivelul de cunoştinţe. cu alegere multiplă. ciclu de învăţământ. Fiecare evaluare finală are un specific determinat de perioada evaluată. pentru a cunoaşte dacă elevii au cunoştinţele necesare învăţării. Evaluarea pe parcursul predării-învăţării istoriei este formativă. datele semnificative şi elementele de referinţă15. etape în desfăşurare etc. an şcolar. Profesorul constată cantitatea de noţiuni însuşite în actul predării-învăţării. calitatea lor. cauzele unor evenimente. capricioşi (în funcţie de dispoziţie) au o obiectivitate scăzută în evaluarea didactică şi în acţiunea de atragere a elevului către studiul istoriei'6. Evaluarea sumativă se realizează în timpul orelor de recapitulareconsoli-dare-evaluare. semestru. Obiectivitatea scăzută este determinată. efectul blând (indulgenţa). Sunt recomandate răspunsurile de tip eseu şi rezolvări de probleme (de exemplu: elementele caracteristice ale unei culturi. evoluţiile evenimentului istoric. ciclu de învăţământ. severi sau indulgenţi. Itemii cu răspunsuri de tipul da sau nu. fiind numită şi evaluare continuă sau curentă. Evaluarea periodică se face după un capitol şi se referă la structurarea informaţiilor şi la nivelul de cunoştinţe la care s-a ajuns după predarea-învăţa-rea lecţiilor respectivului capitol. civilizaţii. şi observă dacă elevii cunosc cauzele.

corectivă şi nivelatoare. relaţii. distingem: —evaluare punctuală într-un moment al activităţii didactice. deoarece vizează secvenţe din lecţie şi numai o parte din elevi. noţiunilor. Se adaugă şi circumstanţele sociale ale evaluării. —autoevaluarea efectuată de fiecare elev. cantitativ şi calitativ. auze. prin are elevii sunt solicitaţi să facă comparaţie între evenimente istorice. pot fi: —evaluare internă: de către profesorul clasei. . desfăşurări. timp le gândire. Evaluarea orală este o formă particulară a conversaţiei17. semestru. diferenţiatoare şi selectivă. îxaminare. 2. -evaluarea sumativă: profesorul de istorie o realizează după un capitol. —evaluarea externă efectuată de profesori din afara şcolii. distingem: —metode de evaluare orală. şi teste normative. Itemii de evaluare a noţiunilor şi conţinuturilor de istorie sunt de diferite tipuri. •ormularea întrebărilor. Evaluarea sumativă a cunoştinţelor de istorie se realizează prin teste terminale. ascultare. Evaluarea orală este limitată după inii cercetători. etape. normativă. -evaluarea formativă după fiecare situaţie de învăţare pentru realizarea de feedback. dar şi întrebări care solicită aport de gândire. an şcolar. Sunt formulate întrebări privind memoria.2. ciclu de învăţământ. deoarece clasează elevii în raport cu altă evaluare. care clasează elevii în funcţie de punctaj. analize. date şi fapte istorice. problemelor presupune delimitarea conţinuturilor. inteze ale unei evoluţii istorice. Evaluarea formativă este continuă. determinate de influenţe. criterială. gradul de însuşire i conţinuturilor. informarea operativă asupra progreselor realizate în activitatea de predare-învăţare a istoriei determină motivaţia învăţării.Variabilitatea în sistemul de notare reprezintă şi rezultatul unor factori determinaţi de obiectul de învăţământ la care se face evaluarea (aprecierile la matematică sunt mai exacte decât la istorie etc. —evaluarea continuă pe parcursul activităţii de predareînvăţare. —metode de evaluare scrisă. . Ea este terminală şi externă proce sului de învăţământ. datelor istorice. Verificarea ritmică a conţinuturilor istorice.metode de evaluare practică. prin chestionare. variabile in ceea ce priveşte rezultatele şi capacităţile elevilor. Profesorul verifică.). După obiectivul evaluării: -evaluarea predicativă iniţială: la începutul programului de învăţare. dar nu sunt singurele modalităţi de evaluare. prin situarea elevului în colectivitate. După ritmul evaluării. După provenienţa evaluatorului. Tipuri de evaluare după modul de efectuare După modul de efectuare a evaluării.

Arta xaminării orale depinde de calităţile didactice ale profesorului de istorie.explicaţii ale cauzelor acestor evoluţii etc. .

Există trei moduri de desfăşurare a evaluării orale la istorie: prin chestionarea (întrebări adresate) elevilor. conform unei programe specifice. semnătura acestora pe teză fiind o modalitate de urmărire a situaţiei elevului. Cu ajutorul extemporalelor. Lucrarea de control este un procedeu de evaluare a unui capitol. sinteze. examenele de la sfârşit de ciclu care presupun nivelul de cunoştinţe abilitate la obiectul istorie. Pune în evidenţă capacitatea de sinteză dintr-un volum mare de cunoştinţe istorice. interpretarea unor documente istorice la prima vedere. lucrările scrise (tezele). cu implicarea majorităţii elevilor. Teza este analizată în clasă într-o oră de curs pentru a putea discuta cu elevii performanţele la acest tip de examinare. deoarece nu există haremuri controlabile. conştiinciozitatea elevilor. în media semestrială. Examinarea situaţiilor-problemă şi a cazurilor create de profesor referitoare la evenimente istorice se poate face şi prin răspunsurile grupelor de elevi participante la un concurs pe teme de istorie. utilizarea cunoştinţelor într-un context nou. eseuri structurate. sau evaluarea unui grup de elevi. pentru a avea posibilitatea să le compare cu ale colegilor de clasă.).: Din ce cauză a izbucnit războiul? Care sunt cauzele? Care sunt etapele? etc. în funcţie de etapele parcurse de învăţământul românesc. frontală. al documentelor istorice etc. la istorie numai la anumite clase. Acestea cuprind modalităţi de măsurare a progresului realizat în ceea ce priveşte obiectivele studierii istoriei printr-o evaluare scrisă . Extemporalul se discută în clasă pentru ca elevii să cunoască criteriul de notare. prin ascultarea explicaţiei unui proces istoric sau fenomen istoric (cauze. greşelile fiecărui elev în parte privind unele conţinuturi şi noţiuni istorice. greşelile făcute. Examenul este o evaluare în domeniul cunoştinţelor şi capacităţilor achiziţionate din activitatea didactică la obiectul istorie. teza presupune itemi asemănători celor de la examenele de capacitate sau bacalaureat. La clasele terminale. 3. interpretări. Evaluarea scrisă vizează extemporalele. Subiectele au în vedere capacitatea de analiză şi sinteză. diferite tipuri de itemi. noţiunile din lecţia de zi. prin ascultarea. După numărul elevilor evaluaţi. Lucrarea de control poate cuprinde un eseu. cu o valoare diferită. profesorul de istorie constată capacităţile de sinteză ale elevilor. Ascultarea demonstraţiei de către profesorul de istorie presupune o demonstraţie cu ajutorul hărţii. date etc. Tezele şi lucrările de control trebuie văzute de părinţi. UTILIZAREA TESTELOR Testele de cunoştinţe la obiectul istorie sunt diferenţiate după obiectivul prioritar şi scopul testării. există evaluare individuală. comparaţii. consecinţe etc. expunerea unui subiect istoric numit de profesor. Teza este o lucrare semestrială. Extemporalul este o lucrare scrisă care verifică conţinuturile. Ex. itemi etc.Evaluarea orală prezintă subiectivitate.

Itemul este format dintr-un element independent al lucrării scrise. Testele sunt numite şi teste-grilă.. Itemul ca unitate de conţinut este format dintr-o întrebare.: Capitala Egiptului este . cerând asocierea unor elemente. stabilesc modifi cările realizate prin învăţare. Tipuri de itemi folosiţi în evaluare la obiectul istorie. cu punctajul pentru fiecare item. se aplică la sfârşitul semestrului sau anului şcolar.. care prezintă între ele o relaţie oarecare. şi se materializează prin itemi (proba în engleză) care stabilesc cantitatea şi calitatea cunoştinţelor dobândite la istorie. • După obiectivul aplicat prioritar.. -itemi subiectivi care pun în evidenţă capacitatea de analiză şi sinteză a elevului. Testul cuprinde itemi variaţi ca mod de formulare. care evaluează comportamente şi cunoştinţe la un moment dat. dar depind de judecăţile evaluatorului. 2. cuprinzând întrebări sau propoziţii cu două sau mai multe variante de răspuns. dintr-o unitate de conţinut care trebuie evidenţiată pe baza unei întrebări. Sunt teste de constatare care reflectă eficienţa procesului de predare asupra învăţării. —teste de progres: evaluează anumite teme şi capitole.Itemi cu răspunsuri închise.frontală. —teste de sinteză. ciclului şcolar. -teste de prognoză. Ex. problemă sau sarcină de efectuat. — teste pentru acordarea de note şi calificative (cuantificare). olimpiade. şi itemi de aşezare în ordine logică a unor elemente de conţinut. itemii (întrebările de evaluare) se împart în: 1. obiectivă.Itemi de discriminare binară cu două variante de răspuns. Notele (punctajul) nu se trec în catalog. .teste de plasament pentru repartizarea elevilor în grupe omogene sau relativ omogene. După modul de construire a răspunsurilor. care cuprinde punctaje pentru fiecare element esenţial din conţinutul evaluat. distingem: — teste de diagnoză. • După scopul testării. Cu ajutorul lor. pentru orientarea elevilor spre anumite domenii şcolare şi profesionale. două câte două. -teste de ierarhizare (docimologice). identifică erori. profesorul de istorie evaluează însuşirea materiei din perioada respectivă. deoarece cuprind o grilă de evaluare şi un barem. Baremul este o grilă de evaluare. anului. pentru ierarhizarea elevilor la exa mene. lacune. după criteriul obiectivitătii: -itemi obiectivi. permit concluzii asupra accesibilităţii conţinuturilor. din . printr-o problemă sau sarcină de efectuat. distingem: —teste de sondaj iniţial la începutul trimestrului.

corect/greşit. b) 1331. . încercuiţi răspun sul corect. da/nu. c) 1329. Bătălia dintre Ştefan cel mare şi Matei Corvin a avut loc la: a) Baia. sublini ază sau încercuieşte varianta aleasă. Ex: Pentru clasa a Vlll-a.care elevul alege răspunsul corect. după formula adevărat/fals. b) Podul înalt. Bătălia de la Posada a avut loc în: a) 1330.

Vlad Ţepeş 1. prin linii sau prin numere. în virtutea căreia acesta adoptă legile statului român. un singur răspuns. Itemi de completare a unor propoziţii lăsate neterminate: Ex. Brăila. Corect/greşit. Elevul trebuie să indice. Primul rege al tuturor românilor a fost Carol I. Basarab 3. presupun elemente de conţinut. Mircea cel Bătrân 2.Itemi de prezentare grafică: Ex. 3. 3) Paris. între acestea existând o relaţie.Itemi de discriminare multiplă. 6. Litovoi 5.. Ex. c)România declară război Austro-Ungariei. Giurgiu. Diploma cavalerilor ioaniţi B. Cel mai viteaz şi cel mai ager dintre principii străini E. 9. pe care elevii trebuie să le ordoneze.Itemi de răspunsuri deschise care presupun formularea răspunsurilor de către elevi. existau cetăţi la: 1. Cronica pictată de la Viena D. Grupele de elemente speci fice istoriei sunt aşezate în două coloane.Itemi de completare a lacunelor: Ex. 8. Bogdan 4. 4.: Putere deţinută de Parlament. pentru fiecare element din stânga coloanei elementul corespondent din dreapta. 2) Jena. enu merate la întâmplare.: Reprezentaţi grafic etapele evoluţiei statului egiptean. Ex.: încercuiţi răspunsul corect: Pe Dunăre. da/nu. Cronica lui loan de Târnave C.. 2. 3. din care corecte pot fi mai multe răspunsuri. Chilia. 10.: .: A. Itemi de aşezare în ordine logică. Subliniaţi răspunsul corect: Bătălia Naţiunilor a avut loc la: 1) Waterloo. 7. Experienţa didactică a demonstrat că numărul ideal de perechi este între 5 şi 7. în epoca lui Mircea cel Bătrân. con form Constituţiei din 1923. b)Tratatul de alianţă cu Antanta.Itemi de clasificare care presupun clasificarea răspunsurilor după anu mite elemente.c) Vaslui. Mărăşeşti şi Oituz. deoarece un număr mai mare determină răspunsuri la întâmplare. sau nici un răspuns. Povestiri slavone 5. Ex.: Ordonaţi cronologic evenimentele: a)luptele de la Mărăşti.Itemi de asociere care presupun asocierea unor elemente de conţinut două câte două. Sunt întrebări cu mai multe variante de răspuns.

Itemi de explorare: Ex.. harta. Principiul Constituţiei din 1923 prin care se asigură accesul cetăţenilor români la acti vităţile şi funcţiile publice este .Itemi de interpretare a unui document grafic.Itemi de analiză de caz: Ex.. Ex.Completaţi spaţiile libere cu informaţiile istorice corespunzătoare.: Interpretaţi docu mentul... 11. 14. .Itemi de descriere. Ex.: Descrieţi după diapozitiv Marele zid chinezesc. 13.: Din ce cauză a avut loc revoluţia de la 1848? 12.: Sunt întrebări care facilitează analiza de caz.

un produs al învăţării după o jude-. Data tezei se stabileşte de comun acord de profesor şi elevi. -de reglare a procesului de predare-învăţare. O notare este obiectivă. -de măsurare a progresului învăţării. mod de rezolvare. scade posibilitatea de a greşi la o nouă lucrare a elevilor. -evaluarea performanţelor intelectuale. de capacitatea de a face raţionamente şi mparaţii între evenimente şi conţinuturi. NOTAREA Notarea este o etichetă sau un simbol18. obleme de atins. -evaluarea calităţii cunoştinţelor în funcţie de interpretarea fenomenelor orice. Autocorectarea are efecte formative. conţinuturi. interpretează documente. la întrebările resate de profesorul de istorie. — de ierarhizare a elevilor. atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: -evaluarea cantităţii cunoştinţelor dobândite este realizată în concormţă cu cantitatea de cunoştinţe prevăzută de programe: noţiuni. în funcţie de biblioafia recomandată şi activitatea de predare-învăţare. precisă. -de orientare şcolară şi profesională. Drintr-o ierarhizare a notelor şi a categoriilor de note. Greşelile tipice şi observaţiile vor fi discutate cu clasa în ora de analiză a tezei. -de recompensare. deoarece validează activitatea desfăşurată de profesor şi elevi. Corectarea lucrărilor se face după baremul de corectare. Dacă aplicăm un test. Funcţiile notării sunt: -de informare a elevilor şi părinţilor asupra nivelului de pregătire şcolară. temeinică prepune din partea elevului o expunere sistematică. grafice.ată de valoare. 4. .Lucrările scrise (teza) sunt precedate de lecţii recapitulative. însuşirea logică. Lecţiile recapitulative cuprind sinteze despre evenimente şi noţiuni. printr-o notare obiectivă. obiectivele operaţionale. Se poate folosi şi metoda autoevaluării de către elevi. de sintetizarea conţinuturilor. Creatiîtea. Subiectele sunt comunicate oral sau scrise pe tablă. de afirmare. folosinduse baremul. sistemul de apreciere şi notare. -de control. Elevii sunt informaţi despre subiecte. -de stresare a elevului. clară. copiile xerox sunt distribuite elevilor. lizeazâ hărţi istorice. concepte. imaginaţia. atunci când elevii răspund la întrebările orale. în urma unui proces de evaluare. stimulează motivaţia învăţării. Aprecierea nivelului învăţării se face prin aspecte pozitive şi negative. spiritul de observaţie şi spiritul critic sunt sesizate de proor în activitatea de evaluare.

realizează studii de -evaluarea deprinderilor practice de a utiliza materialele cartografice. terialele istorice. de a face eseuri pe o temă dată de profesor. .

întocmit pe baza .-evaluarea greşelilor de conţinut. -efectul de nivel. provine din clasa la care profesorul este diriginte etc. poate fi observată originalitatea răspunsului. îi ajută să depăşescă momentele dificile din activitatea de predare-învăţare-evalure. METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ. determinat de tendinţa profesorului de a compara rezultatele elevilor. remarca Andre de Peretti. fără absolutizarea unora sau neglijarea altora. Profesorii exigenţi utilizează întreaga scară de notare. O multitudine de fenomene alterează constanta notelor în unele din situaţii. sau i se acordă o notă mai mică. dar şi pe cea a notelor. -efectul Pygmalion sau oedipian. 5. când notarea este influenţată în primul rând de nivelul clasei. Cercetarea realizată pe 15 lucrări scrise la compunerile de istorie a evidenţiat acest fapt: lucrările aveau aceleaşi note (medie). Examinatorii optimişti sunt aceia care nu au uitat faptul că au fost şi ei elevi. interpretarea de docu mente istorice.. determinate de faptul că elevul este cunoscut. Notarea poate fi subiectivă. Profesorii indulgenţi dau note mari şi favorizează inactivitatea la clasă. Notarea este influenţată de tipul de evaluator/examinator. fiind determinată de efecte perturbatorii. Gradul de exigenţă influenţează notarea. când profesorul prezice nota sau se află sub o anumită impresie despre elev. „Au fost de fiecare dată note diferite". al şcolii şi nu se iau ca punct de referinţă standardele de performanţă. studiu de caz. noţiuni şi timp istoric în lucrările scrise. Profesorii indiferenţi faţă de note demonstrează neimplicarea lor în procesul de predare-învăţare. -efectul de contrast. gradul de partici pare (spontan sau lent). Aceste aspecte ne îndeamnă spre o diversificare rezonabilă a practicilor de evalure. pornindu-se de la comparaţia cu răspunsurile unor elevi foarte buni. cum sunt: -efectul halo: notare sub impresia notelor de la alte discipline. Notele sunt determinate de gradul de exigenţă sau comportamentul docimologic al profesorului de istorie. sub aspect afectiv. notat. chiar pentru acelaşi profesor în momente diferite. Un elev slab este stimulat cu o notă mai mare. şi în modul de exprimare. -efectul tipului de evaluator (profesor). Experienţele efectuate în Franţa au demonstrat inconsecvenţa celor care au examinat. -evaluarea orginalităţii: prin eseuri. înţeleg manifestările lor. Profesorii autoritari îndepărtează pe elevi de disciplina istorie. bună sau rea. Lucrările au fost corectate succesiv de două rânduri de examinatori. a simpatiei şi antipatiei.

o cercetare pe teren. noţiuni specifice. implică o cercetare a unor materiale bibliografice şi de arhivă. cronologică a unui eveniment istoric.unei teme sugerate de profesor sau elev. cuprinde analiza cauzală. . într-un interval de timp scurt dacă este cazul.

p.. 195. 18. p. cit. într-un an şcolar. Strategii didactice. cit. cit. Ion Negreţ.Măria Eliza Dulamă. rezumate. op. Manual de pedagogie.cercetarea propriu-zisă. 115.loan Jinga.Andre de Peretti. Elena Istrate. op. Aurelia Turcu. — identificarea surselor istorice. op. 17. 13. p. op.Ibidem. 6. Portofoliul cuprinde materiale elaborate de elev pe teme de istorie. . 209. 126. 5. 199. p.Măria Eliza Dulamă.Filimon Turcu. Proiectele pe teme istorice vizează: culturi arheologice zonale. cit. op.loan Jinga. 14. cit. 322. p. f.Gh. cercetarea în ansamblu. . -prelucrarea datelor.. 53-54. op. 198. 12. — alegerea variantei soluţiei optime. . 11. — NOTE — 1. op. Elena Istrate. op. Portofoliile permit evaluarea de către profesor a capacităţilor de documentare şi informare. 7. . p. p.Andre de Peretti. Bucureşti. originalitatea). 4. 345. -eseuri. p. Tănasă. — realizarea materialelor şi a proiectului. cit. 322. Fundamente ale psihologiei şcolare. p. fiecare cu obiectivele sale-programarea etapelor de lucru. prezentarea unor monumente istorice etc. Tănasă.Gh. Editura ALL.loan Jinga. pe parcursul unui ciclu de învăţământ.a. Portofoliul cuprinde: — texte de cunoştinţe istorice. op. diagrame.Măria Eliza Dulamă. -constituirea grupelor de lucru din 3-5 membri. p. cit. mod de prezentare. 9. evenimente din istoria locală. p. p. p.loan Jinga.evaluarea rezultatelor (mod de lucru. poster. 322. capacitatea de a duce la bun sfârşit studiul unei probleme indicate de profesor. p. pp. 199.. op. p.Ibidem.. 10. passim. 194. 198.. recenzii ale unor cărţi istorice. 197. op.Măria Eliza Dulamă..Ibidem.Ibidem.referate pe teme de istorie. 2. 196. p. -proiectarea unei variante sau a mai multor variante de rezolvare a obiec tivelor propuse. cit. hărţi.Ibidem. 8. 3.Etapele realizării unui proiect cu conţinuturi istorice: -alegerea subiectului sau a temei: ziare studenţeşti în judeţul. 322. cit. Ion Negreţ. cit. 15. cit. 16.

You're Reading a Free Preview

Загрузить
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->