Вы находитесь на странице: 1из 3

Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalităţii, care se exprimă cel

mai pregnant în conduită. Temperamentul este particularitatea individuală psihologică a omului, care
determină dinamica activităţii lui psihice şi se manifestă la fel în activităţi diferite, indiferent de
conţinutul şi scopul acestora. Temperamentul se manifestă ca nivel energetic, ca mod de descărcare şi
acumulare a energiei. Temperamentul nu se schimbă, dar însuşirile acestuia se schimbă.
Tipuri de temperament: există tot atâtea tipuri de temperament căţi oameni există. Tempera-
mentul fiecăruia este un fapt singular, în măsura în care fiecare om este unic. Din necesităţi de
cunoaştere s-au făcut adesea comparaţii şi diferenţieri între diversee aspecte temperamentale ale
oamenilor, chiar clasificări, ceea ce a condus la variate tipologii.
Prima încercare de identificare şi explicare a tipurilor temperamentale o datorăm medicilor
antichităţii, Hippocrate şi Galenus. Ei au socotit că predominanta în organism a uneia dintre cele
patru „umori” sau lichide (sânge, limfă, bila neagră şi bila galbenă) determină temperamentul. Pe
această bază, ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.
a) colericul este determinat de bila galbenă, reprezentat de foc, plin de căldură şi mistuitor
ca vara.
b) sangvinicul se distinge prin predominarea sângelui, este asociat cu aerul, este violent şi
nestabil ca primăvara.
c) flegmaticul este pus în legatura cu flegma, cu apa şi umiditatea iernii.
d) melancolicul este dominat de bila neagră, ilustrat prin pământ şi toamnă.
Fiecare tip prezintă trăsături pozitive, apreciate ca avantajoase, şi trăsături negative,
dezavantajoase pentru individ. Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu
care să-l prezinte mai bun. Şi rar sunt întâlniţi indivizi cu un temperament pur, de obicei are loc
combinarea a două tipuri de temperamente.
Kant distingea 4 tipuri de temperament, pe care le-a grupat în două clase: temperamentul
sentimentelor (melancolicul şi sangvinicul) şi temperamentul acţiunii (colericul şi flegmaticul).
Explicarea diferenţelor temperamentale ţine, în concepţia filosofului rus Ivan Pavlov, de
caracteristicile sistemului nervos central:
• Forţa sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos şi se exprimă prin rezistenţa mai
mare sau mai mică la excitanţi puternici sau la eventualele situaţii conflictuale. Din acest punct
de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic şi sistem nervos slab;
• Mobilitatea desemnează uşurinţa cu care se trece de la excitaţie la inhibiţie şi invers, în funcţie
de solicitările externe. Dacă trecerea se realizează rapid, sistemul nervos este mobil, iar daca
trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;
• Echilibrul sistemului nervos se referă la repartiţia forţei celor două procese (excitaţia şi
inhibiţia). Dacă ele au forţe aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat.
Există şi un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitaţia.
Din combinarea acestor însuşiri rezultă patru tipuri de sistem nervos, care constituie baza
neurofiziologică a temperamentelor:
1. tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu temperamentul coleric)
2. tipul puternic – echilibrat – mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)
3. tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic)
4. tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)
Psihiatrul elveţian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experienţe clinice, că, în
afara unor diferenţe individuale, între oameni există şi deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientaţi
predominant spre lumea externă şi intra în categoria extravertiţilor, în timp ce alţii sunt orientaţi
predominant spre lumea interioară şi aparţin categoriei introvertiţilor.
Extravertiţii sunt deschişi, sociabili, comunicativi, optimişti, senini, binevoitori, se înteleg sau
se cearta cu cei din jur, dar menţin relaţiile cu ei. Introvertiţii sunt firi închise, greu de pătruns, timizi,
puţini comunicativi, înclinaţi spre reverie şi sunt greu adaptabili.
Psihologii olandezi G. Heymans şi E. D. Wiesman propun o tipologie a temperamentelor mult
mai nuanţată care va fi reluată şi precizată de psihologii francezi Rene Le Senne şi Gaston Berger. Ei
pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea şi răsunetul. Din combinarea lor
rezultă opt tipuri temperamentale. Emotivitatea exprimă reacţiile afective ale persoanelor în faţa
diferitelor evenimente. Emotivii au tendinţa de a se tulbura puternic chiar şi pentru lucruri mărunte.
Dimpotrivă, nonemotivii sunt aceia care se emoţionează greu şi ale căror emoţii nu sunt prea violente.
Activitatea desemnează dispoziţia spre acţiune a unei persoane. Persoanele active au o continuă
dispoziţie spre acţiune, nu pot sta locului. Cele non-active acţionează parcă împotriva voinţei lor, cu
efort şi plângându-se continuu.
Răsunetul se referă la ecoul pe care îl au asupra noastră diferite evenimente, impresii. Acele
persoane la care evenimentele, chiar neînsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane
secundare. Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic sunt numite persoane primare.
Există opt tipuri de temperament: pasionaţii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi,
activi, primari), sentimentalii (emotivi, nonactivi, secundari), nervoşii (emotivi, nonactivi, primari),
flegmaticii (nonemotivi, activi, secundari), sangvinicii (nonemotivi, activi, primari), apaticii (nonemo-
tivi, nonactivi, secundari), amorfii (nonemotivi, nonactivi, primari).
Dacă concluzionăm informaţia de mai sus, atunci realizăm următoarea tipologie a temperamen-
telor:
Colericul – baza neurofiziologică o constituie SN puternic neechilibrat. Este energic, neliniştit,
impetuos, uneori impulsiv şi işi risipeşte energia. E foarte activ. El este inegal în manifestări. Stările
afective se succed cu rapiditate. Gesticulează mult, este deosebit de expresiv, imposibil de neobservat,
brusc îşi schimbă dispoziţia, e nerăbdător, câteodată brutal, agresiv, dur. Are tendinţa de dominare în
grup, uşor se adaptează la noi situaţii şi se dăruieşte cu pasiune unei idei sau cauze. Îşi pierde repede
interesul, nu se poate concentra pentru perioade lungi, îi place lauda şi este o fire creatoare.
Sangvinicul – SN puternic echilibrat, mobil. Este vioi, vesel, optimist, sociabil, nepăsător, des
promite, dar nu se ţine de cuvânt şi se adaptează cu uşurinţă la orice situaţii. Fire activă, schimbă
activităţile foarte des, deoarece simte permanent nevoia de ceva nou, are o capaciate mare de muncă.
Trăirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale şi instabile, emoţiile negative şi cele
pozitive apar şi dispar repede. Are gesturi expresive, iar tempoul vorbirii este înalt. Trece cu uşurinţă
peste eşecuri sau decepţii sentimentale şi stabileşte uşor contacte cu alte persoane.
Flegmaticul – SN puternic echilibrat, inert. Este liniştit, calm, imperturbabil, cugetat în tot
ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini, mimica şi gesturile aproape lipsesc. Se bazează
pe principii şi nu pe instincte. Are o putere de muncă deosebită şi este foarte tenace, meticulos. Fire
închisă, puţin comunicativă, preferă activităţile individuale, greu trece de la o activitate la alta.
Melancolicul – SN slab. Este puţin rezistent la eforturi îndelungate. E caracterizat prin
activism scăzut, acţiuni lente, sensibilitate înaltă, e predispus pentru stări de depresie, puţin
comunicativ, închis în sine, are dificultăţi de adaptare socială. Debitul verbal este scăzut, gesticulaţia
redusă, nu suportă tonuri înalte, repede cedează în faţa altora.

Temperamentul şi culorile
Roşul este culoarea focului şi a forţei vitale primare. Este energia dătătoare de viaţa. Este
fierbinte. Poate indica pasiune, minte şi voinţă. Este o culoare puternică, nuanţele ei pot indica furie,
iubire pasională, ură. Este culoarea care influenţează sistemul circulator, pe cel reproducător şi trezirea
capacităţilor şi talentelor latente. Poate reflecta nervozitate, temperament aprins, agresivitate,
impulsivitate sau excitare. Este un stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune, creaza
senzatia de apropiere în spatiu, aprindere, însufletire, activare, mobilizare, facilitează asociaţiile de
idei.
Galbenul indică optimism, este culoarea activităţii mentale şi a luminii solare. Arată
deschidere către a învăţare, iluminare, înţelepciune şi inteligenţă. Nuanţele pastelate reflectă deseori
entuziasmul, forţa ideilor şi dezvoltarea spirituală. Culoare caldă şi dimanică, reprezintă intimitate,
satisfacţie, admiraţie, înviorare, sporeşte capacitatea de mobilizare şi concentrare a atenţiei, predispune
la comunicativitate.
Albastrul este culoarea calmului şi a liniştii. Reflectă devotament, adevăr şi seriozitate precum
şi imaginaţie activă şi o bună intuiţie. Este o culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare, îndeamnă la
calm şi reverie, predispune la concentrare, linişte interioară, armonie în universul intim şi meditaţie.
Negrul indică iminenţa unei noi înţelegeri asupra responsabilităţilor şi datoriilor personale.
Negrul poate indica dezechilibru şi probleme fizice. Generează reţinere, nelinişte, depresie,
interiorizare, înduioşare; impresie de adâncime, plinătate şi greutate.

Temperamentul şi comunicarea Poate că nimic nu are o influenţă mai profundă asupra


modului vostru de a comunica, decât temperamentul pe care îl aveţi. Temperamentul reprezintă o
combinaţie a trăsăturilor moştenite, care afectează în mod inconştient comportamentul. Aceste trăsături
sunt transmise prin gene. Unele studii sugerează că se transmit mai multe gene de la bunici, decât de la
părinţi. Această combinaţie de trăsături caracteristice este responsabilă, în mare parte, de acţiunile, de
reacţiile si de răspunsurile voastre emoţionale şi determină, în mare măsură, modul vostru de
comunicare.
Persoana sanguină este un guraliv exuberant, năvalnic. Pentru un sanguin, jocul preferat este
statul de vorbă, fiindu-i foarte uşor să domine conversaţiile. Parcă o forţă dinlăuntrul său îl împinge să
vorbească, să ocupe poziţia centrală şi să spună poveşti lungi şi de efect. Această dorinţă nestăvilită de
a vorbi îl face să fie un ascultător slab. O concentrare a atenţiei doar de scurtă durată şi faptul că poate
fi uşor distras slăbesc şi mai mult capacitatea sa de a asculta. Adesea, sanguinul vorbeşte înainte de a
gândi. Deciziile lui sunt bazate mai mult pe simţămintele de moment, decât pe o gândire analitică. El
tinde să fie o persoană care vorbeşte tare, sau care chiar strigă. Rareori îşi reprimă mânia, deoarece se
exprimă predominant emoţional. Explodează uşor, dar rareori poartă ranchiună. Sanguinii sunt un tip
de oameni veseli, gălăgioşi, impetuoşi, cu fire iubitoare. Nu rămân niciodată în pană de cuvinte.
Colericul este un alt extrovertit, care vorbeşte şi el liber, dar mult mai chibzuit decât sanguinul.
Colericului nu-i plac poveştile lungi şi detaliate ale sanguinului. El poate să spună aceeaşi poveste, dar
sărind peste detaliile nesemnificative, rămânând la subiect şi căutând esenţa. Spre deosebire de
sanguin, nu se lasă prea uşor înduioşat şi poate fi insensibil la nevoile celorlalţi. Punctul său forte
constă în capacitatea de a conduce, poziţie în care îi este uşor să ia decizii, atât pentru el, cât şi pentru
ceilalţi. De multe ori, colericul pare încăpăţânat, îngâmfat şi autoritar. Nu este înclinat spre gândirea
analitică, ci mai degrabă spre aprecierea proprie a unei situaţii. De obicei, colericii cred că ei sunt cei
care au dreptate şi, datorită minţii lor ascuţite şi foarte practice, de cele mai multe ori aşa şi este!
Colericii sunt buni în ceea ce priveşte polemica, dar le place să argumenteze şi pot fi sarcastici.
Melancolicul, primul dintre cei doi introvertiţi, este dotat cu o excepţională gândire analitică.
Mintea sa iscoditoare are capacitatea de a lua o situaţie, de a o diseca şi de a o examina pe toate părţile.
După ce s-a gândit şi a analizat lucrurile cu atenţie, vorbeşte, în timp ce colericul găseşte detaliile ca
fiind plictisitoare, melancolicul le găseşte interesante. Este caracterizat de o varietate de stări sufleteşti
fluctuante, oscilând între maxime şi minime. Uneori, melancolicul este retras, deprimat şi irascibil, iar
alteori, exuberant, prietenos şi extrovertit. Deoarece este dominat de latura sa emoţională, melancolicul
are, adesea, dificultăţi în a face schimbări emoţionale în viaţa sa. Este un perfecţionist dotat cu o fire
extrem de sensibilă. Are mari dificultăţi în a-şi exprima adevăratele sentimente şi emoţiile.
Flegmaticul este un vorbitor necombativ, tăcut, lent şi chibzuit. Maniera sa calmă îl face să se
mânie foarte greu; în loc de aceasta, va face orice ca să evite confruntările neplăcute. Motto-ul său este
„Pace cu orice preţ”. Cu toate că rareori dă impresia că ar fi agitat, simte emoţia mai intens decât lasă
să se vadă. Nu râde niciodată zgomotos şi ridică tonul foarte greu. Expresia feţei sale este cel mai
dificil de descifrat, deoarece poate avea „un chip ca de piatră”. Dă impresia că este distant şi insensibil,
Nu se implică în ceea ce-1 înconjoară şi rareori oferă informaţii fără să fie îmboldit. Flegmaticul are o
gândire ordonată şi este capabil de o analiză minuţioasă şi de deducţie. Spre deosebire de
temperamentul melancolic, care este în permanentă schimbare, flegmaticul este întotdeauna acelaşi:
demn de încredere şi statornic. Posedă un simţ al umorului sec, care poate fi o încântare pentru toată
lumea - mai puţin pentru partenerul său de viaţa. Este un partener de căsătorie demn de toată
încrederea, cu care este uşor să trăieşti, dacă stilul său lent şi metodic nu devine o adevărată sursă de
iritare pentru un partener mai energic.

Temperamentul şi unghiile
Unghiile cresc cu 3,8 cm pe an, vara mai repede ca iarna. Spre a creşte de la rădăcină până la
dimensiunea normală e nevoie de 4 luni şi jumătate, ceea ce înseamnă că o persoană de 70 de ani îşi
reînnnoieşte unghiile de 186 de ori. Să urmărim unghiile din alte puncte de vedere: colorit, formă,
dimensiuni, aluniţe: unghiile pale, de culoare plumburie arată un temperament melancolic, unghiile
înguste sunt criterii de recunoaştere pentru ambiţioşi şi certăreţi, cel cu unghiile late e gentil, timid,
persoanele cu unghii rotunde sunt dominate de sete de cunoaştere şi concepţii liberale, unghiile mici
indică o dotare intelectuală la un nivel inferior, unghiile pătrate arată temperament coleric, caracter
crud şi razboinic, unghiile crescute în carne la bază sau în părţile laterale sunt semn de înclinaţii spre
lux şi abundenţă.
„Oamenii sunt ca şi râurile: sunt râuri liniştite, sunt râuri de munte, repezi etc.” (Tolstoi)