Decameronul Decameronul este un titlu care combina cele doua cuvinte grecesti deca(zece) si hemera(zi).

Acesta este o colectie de 100 de nuvele scrise de Giovanni Boccaccio, probabil incepute in 1350 si terminate in 1351/3. Este o opera medievala alegorica cunoscuta pentru povestile de dragoste care se desfasoara in diferite posturi, de la erotic la tragic. Alte subiecte ca istetimea, glumele si initierile fac parte din complexul mozaic literar. In spatele distractie si popularitatii literare ramane un important document istoric al vietii din secolul XIV si a exercitat o mare influenta asupra multor autori de mai tarziu. Decameronul este structurat intr-o povestire in rama si se deschide cu o descriere a mortii negre, apoi conducand cititorul la introducerea unui grup de 7 femei tinere si 3 barbati care fug din calea ciumei care acapareaza Florenta. Ei pleaca intr-o vila in ceea ce era pe atunci Fiesole pentru 2 saptamani. Pentru a face timpul sa treaca, in fiecare noapte, toti membrii grupului spune o poveste de fiecare. Desi 14 zile trec, doua zile din fiecare saptamana sunt excluse din joc: o zi pentru treburile casnice si o zi sfanta in care nu se munceste. In acest fel, 100 de povesti sunt spuse pana la sfarsitul celor 10 zile. Fiecare din cele 10 personaje este ales ca Rege sau Regina a companiei pentru una din cele zece zile. Aceasta delegare are rostul de a alege tema povestilor din ziua respectiva, dar doua zile nu au nici o tema specifica: exemple ale puterii banilor, exemple ale vointei umane, povesti de dragoste cu sfarsit tragic, povesti de dragoste cu sfarsit fericit, remarci inteligente ce salveaza vorbitorul, farse pe care femeile le joaca barbatilor, farse pe care barbatii le joaca femeilor, farse pe care oamenii le hoaca celorlalti in general si exemple de virtute. Doar Dioneo, care de obicei spune a zecea poveste in fiecare zi, are dreptul sa spuna o poveste despre orice subiect doreste datorita istetimii lui. Multi critici au insinuat ca Dioneo exprima parerile lui insusi Boccaccio. Lauretta Lauretta, numele dat de Boccaccio uneia din femeile narator, face aluzie la Justitie. Trasatura definitorie a Laurettei este modul in care justitia este intampinata. In viziunea ei asupra lumii, femeile trebuie sa se supuna barbatilor. Subiectele nuvelelor Laurettei sunt: Ziua 1, a opta poveste Prima nuvela a Laurettei este despre o persoana care cenzura pe alta intr-un fel inteligent. Aceasta poveste include si o referinta la opera lui Dante, de aceasta data asupra Infernului. Influenta lui Dante poate fi observata pretutindeni in Decameron, de la subtitlu la aranjamentul lucrarii si atentia pentru numerologia medievala. De asemenea Boccaccio povesteste adesea despre vietile oamenilor pe care Dante i-a intalnit in calatoria sa in viata de apoi.

Ziua 2, a patra poveste Landolfo Ruffolo ajunge sarac, devine corsar, este capturat de Genoese, naufragiaza, scapa pe un cufar plin de bijuterii si ajungand in Corfu este tratat cu multa ospitalitate de catre o femeie si ajunge acasa un om foarte bogat. Ziua 3, a opta poveste Ferendo, luand un anumit praf, este declarat mord, este exhumat de abate, care se bucura de sotia lui si apoi aruncat in inchisioare, unde este pacalit sa creada ca e in purgatoriu. Apoi este resuscitat si se intoarce pentru a accepta copilul abatelui cu sotia sa ca fiind al lui. Povestea Laurettei este banuita ca ar fi fost preluata de Boccaccio de la Jean de Boves, care a scris o fabula intitulata Le Vilain de Bailleul. Autorul se amuza pe seama clericilor din zilele sale dar si de cat de naivi sunt unii din concetatenii sai. Ziua 4, a treia poveste Tree tineri iubesc trei surori si fug din Creta cu ele. Cea mai mare din surori isi omoara iubitul din gelozie, a doua salveaza viata primei daruindu-se ducelui din creta. Iubitul aesteia o omoara si se multumeste cu prima din surori, iar cea de-a treia sora si iubitul sau au fost acuzati de crima, arestati si au marturisit crima. Ei au scapat de moarte dand mita la gardieni, au fugit in Rhodos si acolo au si murit. Ziua 5, a saptea poveste Teodoro este vandut lui Messer Amerigo ca sclav pe cand era doar un copil. Este botezat si crescut cu Violente, fata stapanului sau. Cei doi se indragostesc si fata naste un baiat. Amenintat cu moartea de tatal infuriat ea marturiseste cine este tatal si Teodoro este condamnat la moarte. Amerigo ii ordona fiicei lui sa aleaga intre cutit sau otrava sau moartea copilului. Niste demnitari armenieni care treceau pe acolo au recunoscut condamnatul dupa un semn din nastere in forma de capsuna. Astfel i-au salvat viata lui si a Violentei. Cuplul primeste binecuvantarea tatalui, se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Ziua 6, a treia poveste Monna Nonna di Pulci il reduce la tacere pe Episcopul Florentei prin demonstrarea valorii dorintei unui barbat. Ziua 7, a patra poveste Tofano isi incuie sotie afara intr-o noapte, ea vazand ca nu il poate convinge sa o lase sa intre se preface a se arunca intr-o fantana, aruncand de fapt o piatra foarte mare. Tofano iese afara din casa si alearga la fantana, ea intra in casa si il incuie afara urland despre abuzurile sale din inauntru.

Cea mai veche versiune a povestii se gaseste in sanscrita si este datata undeva in secolul 6 dupa Hristos. O versiune mai noua, din secolul 11, a fost scrisa in Latina de un evreu convertit la crestinism, povestea a fost foarte populara si apare in multe din istorisirile erei. Ziua 8, a noua poveste Bruno si Buffalmacco il iau pe maestrul Simone, un fizician, si il duc in timpul noptii intr-un anumit loc sa fie inrolat intr-o o companie. Buffalmacco il arunca intr-un sant si il lasa acolo. Lauretta ami povesteste si alte istorisiri despre cei doi si glumele lor. Ziua 9, a opta poveste Biondello profita de Ciacco, pacalindu-l cu un mic dejun, farsa pentru care Ciacco se razbuna, lasandu-l sa fie batut cu nerusinare. Ziua 10, a patra poveste Messer Gentile de' Carisendi, din Modena, dezhuma o domnita pe care o iubeste si care a fost ingropata de vie. Fiind readusa la viata, da nastere unui baietel, iar Messer Gentile o reda, impreuna cu fiul sau, stului ei Niccoluccio Caccianimico. Rolul in opera al personajului Lauretta are rolul de a aminti de dominatia masculina a societatii medievale. Ea raspunde la nuvelele celor puternici din grup cu povesti care isi au radacinile in realitatea brutala a societatii lor. In ziua ei ca Regina, ea ii raspunde temei transgresive a lui Dioneo. Ca si conducator al celei de a saptea zi, Dioneo a cerut povesti referitoare la farsele pe care femeile le joaca sotilor lor. Aceste povesti intra in directa confruntare cu rolurile conventionale ale partenerilor si ordinea sociala, care dicta femeilor sa nu isi infrunte niciodata sotii. Dupa ce a ascultat povestile, Dioneo i-a prezentat coroana Laurettei, atatand-o sa raspunda la atacul pe care tema la facut asupra structurii puterii traditionale. Aceasta asezare deliberata a Laurettei in o situatie sociala dificila indica faptul ca Dioneo, ca si alti memebrii ai brigadei, dezaproba atitudinea ei fata de dezechilibrul de putere. Cand Lauretta o selecteaza pe Neifile sa fie primul povestitor al zilei a opta, aceasta incepe cu Daca Domnul a oranduit ca eu sa spun prima din povestile de azi. Naratorii nu au facut referinte dese la Dumnezeu, acest comentariu fiind o remarca directionata catre Lauretta. Brigada este un grup destul de liberal, fapt demonstrat de natura povestilor lor, exemplificata cel mai bine de povestea punerii diavolului inapoi in iad(ziua 3, povestea 10). Lauretta aminteste grupului de societate si de pesta de care incercau sa scape si ca erau oarecum nedrepti.

Teme recurente Boccaccio declara in Introducere ca femeile casnice sunt audienta cautata de catre Decameron. Asa cum Printul Gallehault a adus liniste Reginei Guinevere, asa doreste Boccacio sa aduca alinare suferintei sotiilor casnice prin relatarea de povesti vesele si escapade din cotidian. Dar pentru un motiv necunoscut, Boccaccio nu doreste ca firul narativ sa se separeu complet de realitate. Lauretta serveste ca o conexiune intre povestile grupului si realitatea cruda a Italiei secolului XIV. Ea ataca proto-feminismul Pampineei cu misoginism. A zecea poveste exemplifica acest concept pentru ca Lauretta povesteste depre o femeie, Madonna Caccianemico, care este trata ca un obiect pe care un barbat il arunca si alt barbat il doreste. Aceasta continua concetrare asupra drepturilor barbatului versus femeii, representativa pentru ordinea traditionala a familiei si afacerilor, serveste ca punct de plecare al gandirii sale. Gelozia masculina: Gelozia apare cand un individ doreste ce alt individ poseda, iar primul considera ca ar trebui sa fie al lui. Povestile Laurettei picteaza barbatii ca dorind femei si putere. Acest impuls sugereaza ca nu este nici o indoiala in mintea oricui asupra naturii servile a femeilor. Aceasta credinta era bine inradacinata in timpul actiunii Decameronului. Ne zabovind asupra acestei chestiuni, Lauretta aduce grupul in afara gradinii placerilor si inapoi in lumea negustorilor, a bisericii si a ciumei. Exemplary Tales: Day Three, Eighth Tale Day Four, Third Tale Day Five, Seventh Tale Day Six, Third Tale Day Seven, Fourth Tale Day Eight, Ninth Tale Day Ten, Fourth Tale Legea: Pentru a-si accentua punctul de vedere cum ca femeile se afla sub barbati pe scara sociala, Lauretta se intoarce la Lege si relatia sa cu femeile. A treia poveste din a patra zi este cea mai elocventa pentru a arata ideile Laurettei. Maddalena, a crezut ca prin satisfacerea dorintilor ducelui isi va putea salva sora. Ducele reprezinta conceptul de lege, iar Maddalena nu vede nimic neobisnuit in a se culca cu reprezentantii legii pentru a-si atinge scopurile. Exemplary Tales: Day Three, Eighth Tale Day Four, Third Tale Day Ten, Fourth Tale Magia in Decameron

Magia si o credinta puternica in supranatural apar in fiecare zi a Decameronului si intr-o cincime din totalul nuvelelor. Desi Boccaccio pare sa ia in deradere credinta in magie, el include si elemente care nu pot fi explicate rational, ca aparitii, vise si situatii fantastice sau neverosimile. Pentru imaginatia medievala, evenimentele supranaturale erau fascinante si uneori fenomene inspaimantatoare care putea fi inspirate ori de vointa lui Dumnezeu(un miracol) ori prin metode artificiale(magie). Magia, daca era in accord cu Providenta Divina, era legitima. La nivelul culturii populare, magie era o parte misterioasa a activitatii naturale si supranaturale care includea nu numai activitatea paranormala dar si superstitiile si indoielile asupra credintei. Mai mult decat atat, traditiile romantice frantuzesti includeau un numar mare de motive care depindeau de obiecte magice ca talismane sau inele. Boccaccio cunostea aceste traditii populare si literare si crea in jurul lor povesti originale si deseori amuzante. Pentru a intelege mai bine cum functioneaza magia in Decameron, putem examina trei vraji din mai multe nuvele si sa observam cum se aseamana cu alte vraji medievale. Prima vraja este de exorcizare a unui varcolac, a doua de castigare a iubirii barbatului pierdut, iar a treia de initiere intr-o societate de magicieni. Toate din ele incorporeaza actiuni folosite in realitate in magie: repetitie, simbolism, rima, continuitate si asa mai departe, dar Boccaccio le transforma in mod voit in notiuni amuzante, satirice ale magiei din zilele sale. Ne vom concentra asupra povestii din ziua a opta, fiind povestita de Lauretta. Gianni si Monna Tessa exorcizeaza varcolacul (VII.1) Aceasta poveste face apel la mai multe simboluri deodata: creaturi imaginare(varcolacul), protectia oferita de rugaciune( Gianni spune mai multe rugaciuni si face semnul crucii deasupra patului) si incantatii menite sa exorcizeze creaturile diabolice. Rinieri o invata pe Elena vraja a iubirii (VIII.7) Aceasta vraja este mai sofisticata decat prima. Invatatul se razbuna pe Elena si o invata cum sa obtina dragostea intr-un sens mai larg decat doar prin magie. Pana la sfarsitul procesului chinuitor, victima magiei va fi vaduva, nu va fi cu iubitul sau si va invata sa se gandeasca de doua ori inainte sa le joace feste celorlalti. Stapanul Simone este initiat (VIII.9) In aceasta povestire, rolurile se inverseaza. Stapanul Simone, un fizician reintors recent din Bologna, ar fi trebuit sa fie inteligent si rational, dezinteresat de taramul magiei. Dar in locul sau, cei doi pictori Bruno si Buffalmacco joaca rolul fizicienilor si pun la cale un plan prin care sa satisfaca nerabdarea Stapanului Simone dea participa la o adunare secreta a unei societatii a magicienilor. Aceasta nuvela este climaxul tuturor actiunilor comice din precedentele povesti, Boccaccio il pune pe doctor sa duca la capat proceduri ale actualei societati, dar le schimba intr-un mod usor satiric.

Povestile fantastice pe care pictorii le inventeaza despre societatea lor incep ca fiind scandaloasa, dar la rugamintile stapanului ei creaza un plan prin care sa il aduca la o adunare unde va fi numit cavaler de Bath. El trebuie sa urmeze urmatorii pasi: Sa poarte o roba pompoasa stacojie; Dupa lasarea intunericului trebuie sa se urce pe un mormant din afara bisericii Santa Maria Novella si sa astepte; creatura neagra cu coarne va veni curand dupa aceea; Aceasta va incerca sa il sperie plimbandu-se in jurul lui, sarind si suierand; Trebuie sa fie foarte curajos cand creatura se va apropia; Trebuie sa sara pe spatele ei, dar sa nu o atinga cu mainile si sa nu invoce nici un fel de sfinti. Acest ritual il face sa creada ca i se pregateste initierea intr-o societatea diabolica. Multe societatii secrete cer costume speciale pentru ceremonii. Francmasonii foloseau sorturi the exemplu si vrajitoarele dansau fara haine. Aici, o roba este vesmantul traditional al unui mag sau vraci. Compromiterea robei scumpe este inca o data exprimarea dezaprobarii autorului fata de aceste practici. Cererea de a fi curajos in fata unui asemenea ritual este de asemenea des intalnita in astfel de practici menite sa sperie initiatul, uneori chiar pana la inscenerea mortii sale pentru a renaste intr-o noua forma sau un nou grup.