You are on page 1of 10

Ce tip de atasament are copilul meu?

Cand ne referim la atasament ne referim la relatia afectiva care se formeaza intre persoanele semnificative din jurul copilului, in special mama, si copil. Atasamentul dintre copil si mama este deja format in jurul varstei de 8 luni si constituie o baza care ii permite copilului sa se deschida catre lumea inconjuratoare si sa o exploreze. Atasamentul este ca un fel de temelie pe care copilul construieste apoi o cladire. Pe parcursul copilariei va mai dezvolta relatii de atasament si cu alte persoane semnificative pentru el: bunici, educatori, bone. Aceste relatii de atasament pot fi diferite, in functie de atitudinile adultilor.

Exista trei forme de atasament frecvent intalnite la copii: - Atasament evitant: la plecarea persoanei de atasament copilul se manifesta prin tipete, iar la intoarcerea ei copilul o evita, o ignora. In relatiile cu ceilalti, copiii cu acest tip de atasament sunt agresivi, se simt neiubiti, cer sa li se dea atentie, isi bat joc de suferinta celorlalti. - Atasament securizant: daca mama sau alta persoana semnificativa lasa copilul singur acesta este trist. In momentul in care mama se reintoarce, copilul este securizat de prezenta acesteia si isi continua jocul sau comportamentele de explorare a mediului in care se afla. In relatiile cu ceilalti, acesti copii se remarca prin faptul ca sunt populari si empatici. Un atasament securizant permite copilului sa achizitioneze autonomia si competenta pe fundalul increderii in sine. In termeni practici aceasta inseamna ca daca un copil este securizat el se va adapta mai usor la noul mediu (ca de exemplu gradinita), va avea incredere ca va reusi in activitatile pe care doreste sa le realizeze si nu va dezvolta o teama de esec. - Atasament anxios-rezistent: acesti copii sunt excesiv de suparati la plecarea mamei si ambivalenti la sosire (nu pot fi calmati daca sunt luati in brate, plang, desi cauta sa fie luati in brate) fapt care nu le permite sa desfasoare comportamente de explorare, de cunoastere. In colectivitate acesti copii se remarca prin faptul ca sunt preocupati mai mult de ei insisi si pun limite ambigue in raport cu ceilalti. Desi atasamentul de tip securizat aduce cele mai multe beneficii dezvoltarii copilului nici celelalte tipuri de atasament nu sunt tipuri patologice de atasament. Cum apar cele trei tipuri de atasament? Tipul de atasament nu este innascut ci se formeaza in functie de caracteristicile si atitudinile parintilor, persoanelor semnificative din jurul copilului. Un parinte sensibil, disponibil, responsiv, previzibil, accesibil va favoriza construirea unui tip securizat de atasament care va da copilului siguranta relationala, sociabilitate si rezilienta (capacitatea de a rezista unor situatii dificile). Capacitatea mamei si a celorlalte persoane semnificative din jur de a percepe si de a interpreta de o maniera adecvata semnalele si cererile implicite ale copilului, si de a le raspunde intr-un mod apropriat si sincron este de natura sa securizeze copilul. Parintii care au o atitudine de respingere a copilului, de ignorare sau o atitudine intruziva contribuie la formarea unui atasament de tip evitant, in timp ce parintii cu o atitudine imprevizibila contribuie la formarea unui atasament de tip anxios-rezistent. Cristina Tohanean Ce este inteligenta emotionala? Daca va luati cateva minute de gandire cu siguranta ca puteti sa va aduceti aminte de colegi de clasa cu rezultate exceptionale care, in prezent nu reusesc sa-si valorifice potentialul in plan profesional, prestatiile la locul de munca tradandu-le lipsa deprinderilor practice si a celor emotionale si sociale. Pe de alta parte puteti gasi suficiente exemple de persoane care, desi nu sunt exceptional dotate intelectual reusesc sa aiba o excelenta adaptare sociala si emotionala la o varietate de contexte, fiind considerati oameni de succes. Cu siguranta cei din urma au de partea lor atu-ul inteligentei emotionale. Stim cu totii ca atunci cand suntem cuprinsi de furie, nimeni si nimic nu mai poate ajunge la noi. Ne miram noi insine, cand focul furiei se stinge, cum am putut sa ne manifestam astfel, cum am putut sa nu tinem cont de anumite aspecte clare si evidente. Ei bine inteligenta emotionala este cea care ne permite sa mentinem temperatura afectiva adecvata, astfel incat sa avem acces la resursele noastre, la solutii, la alternative, cea care ne permite in ciuda dificultatilor cu care ne confruntam sa ne mentinem functionarea profesionala, relatiile sociale si sanatatea corpului nostru.

Inteligenta emotionala poate fi educata si dezvoltata inca de la varsta copilariei de catre parinti si de catre persoanele semnificative din jurul copilului atat intr-o maniera explicita (includerea copilului in programe de dezvoltare a inteligentei emotionale, transmiterea de catre parinte a unor principii si valori) cat si implicita (copilul preia modul in care membrii familiei si alte persoane din jur gestioneaza situatiile dificile). Inteligenta emotionala este necesara unui copil pentru a solutiona probleme precum: relationarea cu colegii de clasa si joaca, dificultatile lucrului in echipa, managementul emotiilor in conditii de examen, adaptarea la un nou context cultural si social, situatii de pierdere (divortul parintilor, pierderea unei persoane dragi), situatii imprevizibile. Lipsa inteligentei emotionale duce la emotii disfunctionale (furie, anxietate, deprimare, vinovatie) care impiedica cautarea si gasirea de solutii la problemele cu care se confrunta copilul sau adultul. Conform studiilor psihologice emotiile negative nu apar in urma unor evenimente stresante ci in urma felului in care individul se raporteaza, gandeste despre acestea. Cu alte cuvinte nu situatia creaza emotia, ci felul in care individul se raporteaza la acea situatie. Sunt usor de depistat la copiii de varsta prescolara si scolara tipuri de credinte precum urmatoarele: Este cumplit daca ceilalti nu ma plac" Sunt o persoana rea daca gresesc Totul trebuie sa se intample asa cum vreau eu, si eu trebuie mereu sa am ceea ce vreau Trebuie sa primesc cu usurinta ceea ce vreau Lumea trebuie sa fie dreapta Trebuie sa castig Nu ar trebui sa astept pentru a avea ceva Este mai bine sa evit provocarile decat sa risc esecul Trebuie sa ma conformez grupului Nu suport sa fiu criticat Este vina parintilor mei ca sunt nefericit Nu pot sa fac nimic pentru a depasi starea in care sunt Aceste credinte constituie factori de vulnerabilitate in raport cu situatiile problematice pe care orice persoana le intampina in viata, fiind asemenea unor ochelari cu lentile colorate in nunante neplacute care imprima culoarea lor si situatiilor cu care copilul se confrunta. Un copil care pierde un concurs va ajunge sa traiasca emotii diferite in functie de credintele pe care le are. Daca isi va spune: "Trebuie sa castig ca altfel este groaznic. Nu suport sa pierd" va fi foarte foarte trist sau furios. Daca isi va spune: "Imi pare rau ca am pierdut. Voi incerca pe viitor sa ma stradui mai mult" emotia pe care o va trai va fi de regret sau de usor disconfort, aceste emotii permitandu-i copilului sa functioneze adecvat in continuare, fara sa faca o criza sau fara sa dobandeasca frica de esec. Parintele insusi tebuie sa-si identifice propriile lentile cu care se uita la evenimentele din jurul lui si sa lucreze la modificarea coloraturii unora dintre acestea pentru a putea sa consituie un model de inteligenta emotionala pentru cel mic si pentru a putea contribui la construirea inteligentei emotionale a acestuia. Si acum ca ati inteles ce este inteligenta emotionala, in articolul urmator puteti afla cum puteti dezvolta inteligenta emotionala a copilului dumneavoastra. Cum puteti dezvolta inteligenta emotionala a copilului dumneavoastra? Dupa ce ati aflat "Ce este inteligenta emotionala?" va invit sa va familiarizati cu cateva modalitati prin care puteti contribui la dezvoltarea inteligentei emotionale a copilului/copiilor dvs.: 1. Sa-i invatati pe copii sa numeasca adecvat emotiile si sa le recunoasca la persoanele cu care intra in contact Multi copii de varsta prescolara si scolara raspund la intrebarea: "Cum te-ai simtit?" cu raspunsuri de genul "Rau" sau "Bine". Aceste raspunsuri sunt un indicator al saraciei vocabularului referitor la emotii. Este foarte important ca dvs., parintii, sa discutati cu copiii dvs. despre felul in care se simt intr-o anumita situatie sau despre emotiile pe care le-au experientiat pe parcursul zilei. Suparare, mirare, enervare, furie, bucurie, entuziasm, frica, spaima, ingrijorare, uimire sunt termeni care trebuie sa existe in vocabularul copiilor astfel incat ei sa poata exprima cat mai adecvat ceea ce simt. Puteti discuta cu copiii despre durerea emotionala si despre durerea fizica, ajutandu-i pe copii sa faca diferenta intre acestea. De asemenea, puteti vorbi despre diverse situatii in care persoane diferite traiesc emotii diferite desi sunt confruntate cu acceasi situatie (de ex. cand Ionel il loveste pe Adi, Ionel poate simti furie, Adi poate simti frica, parintii lui Ionel ingrijorare si nemultumire iar parintii lui Adi pot simti mila si indignare). De asemenea, v-ati putea reintoarce la joc, alaturi de copilul dvs.: sa identificati impreuna emotiile unui personaj din poveste, sa cautati in reviste oameni care exprima o anumita emotie, sa mimati trairea unor emotii, sa identificati aspecte paraverbale (tonul vocii), nonverbale (expresia intiparita pe fata) si posturale (pozitia corpului) ale diverselor emotii.

2. Sa-i ajutati pe copii sa-si formeze cognitii rationale care sa duca la emotii functionale (fie ele pozitive sau negative) Il puteti ajuta pe copil sa inteleaga ca felul in care gandim despre o anumita situatie duce la trairea unei emotii. Ii puteti da in viata de zi cu zi copilului exemple care sa releve legatura dintre ganduri si emotii: de exemplu cand copilul sparge un pahar, ii puteti spune copilului: "daca as gandi ca esti un copil rau si ca nu pot sa suport sa faci obraznicii, as fi foarte furios/furioasa si as tipa la tine, dar asa gandesc ca ai facut un lucru rau si regret doar ca s-a intamplat lucrul acesta. Faptul ca nu sunt furioasa ma ajuta sa vad cum ai putea invata ceva din greseala pe care ai facut-o". E drept ca pentru un parinte poate sa para neobisnuit un asemenea mod de exprimare si de control al emotiilor. Vi s-ar mai parea la fel de neobisnuit acest mod de exprimare daca l-ati fi exersat inca din copilarie? In loc sa ganditi despre celalalt ca este un idiot, ca este prost sau bun de nimic ati putea critica comportamentul persoanei. In realitate nimeni nu este in mod absolut intr-un fel sau altul. Sa ne aducem aminte de Albert Ellis[1] care spunea: "Singurul lucru cu valoare absoluta pe care il putem spune despre noi insine este ca suntem unici." Asta v-ar putea ajuta sa schimbati furia in suparare. De mare ajutor i-ar fi si copilului dvs. sa stie ca nu exista persoane in intregime bune sau rele, frumoase sau urate, inteligente sau idioate...ci comportamente performante sau mai putin performante. In loc sa va ganditi ca lucrurile TREBUIE sa se intample intr-un mod sau altul doar pentru ca asa vreti dvs. mai bine v-ati aminti ca nu sunteti singura putere din Univers. Altfel cum sa invete cel mic ca nu e suficient ca el sa bata din picior si sa spuna ca vrea ceva pentru ca acel lucru sa se si intample? Bineinteles, preferinte putem avea cat de multe, dar cu grija in a le pastra doar la nivel de preferinte si nu de exigente absolute. Chiar NU SUPORTATI cand lucrurile nu ies asa cum vreti dvs.? Daca sunteti atenti veti observa ca suportati chiar foarte bine devreme ce aceste lucruri se intampla de zile, saptamani, luni si chiar ani....ESTE NEPLACUT, intr-adevar, dar faptul ca va spuneti ca "nu suportati" va impiedica sa gasiti solutii pt. rezolvarea situatiilor neplacute pe care le traiti. Copilului dvs. ii este de folos sa-si spuna ca nu suporta sa nu-l lasati sa iasa afara, ca nu suporta sa nu primeasca jucaria pe care o vrea? Un joculet cu personaje care sa gandeasca rational l-ar putea auta pe copil sa modeleze un mod rational de a gandi. "Intotdeauna putem gasi lucruri mai groaznice decat cele care ni se intampla noua" spune Albert Ellis, dar va ganditi, adesea, ca lucrurile care vi se intampla dvs. sunt GROAZNICE. O fi GROAZNIC si sa ti se strice jucaria si sa-ti strice fratiorul castelul sau e doar NEPLACUT si se pot gasi solutii pentru asta? Stimati parinti, va provoc sa nu ma credeti pe cuvant cand va spun ca emotiile vin din interpretarile pe care le dati diverselor situatii si va invit sa va luati in fiecare seara cate 5 minute in care sa revedeti in minte situatiile pe care le-ati trait peste zi, gandurile pe care le-ati avut si emotiile pe care le-ati experientiat. Dar daca inlocuiti gandurile avute cu altele, ce observati? Ce-ar fi sa va luati in propriile maini responsabilitatea pentru emotiile pe care le traiti?Asta nu va schimba problemele practice cu care va confruntati, dar va va da temperatura afectiva necesara gasirii de solutii pentru rezolvarea acestora!

Sunt firesti fricile copilului meu? Frica este o emotie normala care se manifesta incepand cu varsta de 6-7 luni. Prin urmare, fiecare copil traieste frica intr-un moment sau altul din viata sa. Cu toate acestea, unii copii sunt exagerat de tematori in raport cu orice situatie si au nevoie de un plus de confort din partea parintilor, educatorilor sau a prietenilor lor. Literatura de specialitate propune urmatoarea clasificare a fricilor normale care apar la copii in diferite perioade de varsta: Intre 6 si 12 luni copiii se tem de sunete putenice care vin din spatele lor, de lipsa suportului (miscari bruste prin care ar putea fi scapati din bratele adultilor), de straini si de separea de parinti; La 1-2 ani, predominanta este anxietatea de separare, frica de straini, de schimbari aparute in mediu; La 3-4 ani apare teama de intuneric, frica de a fi lasat singur, frica de insecte sau de animale mici; La 5-6 ani predomina frica de animale salbatice, de fantome, de monstri sau de oameni rai; La 7-8 ani ani copiii se tem de diferite aspecte legate de scoala, de fiinte sau evenimente supranaturale, de pericolul fizic; La 9-11 ani, apar frici legate de razboi, sanatate, raniri corporale, performante scolare. Asadar aceasta ar fi o succesiune normala a trairilor de frica pe care le parcurge orice copil. Frica poate veni, fie ca un raspuns normal la o intreaga constelatie de evenimente, de la schimbari legate de scoala, examene, pana la divortul parintilor, fie poate fi un simptom care semnalizeaza necesitatea investigarii altor tulburari de ordin fizic sau psihologic/psihiatric.

Cand putem sa vorbim despre o frica anormala, disfunctionala? Contextul in care apare frica ne poate oferi un indiciu in acest sens frica anormala fiind acea frica nejustificata de amenintarea obiectiva. De asemenea, frica este considerata anormala cand apare mai frecvent, cu o intensitate si durata mai mare decat in cazul majoritatii indivizilor, sau cand are un caracter pervasiv (perturba functionarea normala a copilului: copilul nu se mai joaca, nu mai este atent la gradinita, scoala, nu mai mananca, nu mai doarme bine etc.). Este bine ca parintii sa evite infricosarea copilului vorbind despre "bau-bau", vrajitoare si alte personaje inspaimantatoare pe care parintii ii cheama in ajutor cand vor sa-i disciplineze pe copii. Aceste personaje se intorc impotriva parintilor in timpul noptii sau cand copilul trebuie sa se separe de parinte. De asemenea presiunile parintilor pentru performanta pot lua forma fricii de greseala si a lipsei de incredere in capacitatile proprii. Cristina Angela Tohanean Psiholog, psihoterapeut Cum dezvolt creativitatea copilului meu? Fiind o structura definitorie a personalitatii individului, creativitatea este un proces care, desi este innascut, este supus influentelor de mediu. A crea inseamna a zamisli, a aduce la viata, a produce, a cauza, a genera, a compune. Creativ este cel care se caracterizeaza prin originalitate, expresivitate, este imaginativ, inventiv, inovativ, pionier. Creativitatea ne ajuta sa ne remarcam intr-un domeniu prin idei noi, originale dar si sa gasim solutii la problemele cu care ne confruntam zi de zi. Prin ce modalitati ati putea sa dezvoltati latura creativa a copilului dvs.? Una dintre ele este aceea de a incuraja copilul sa aiba incredere cat mai mare in fortele proprii. Este cunoscut faptul ca singura deosebire intre copii creativi si cei necreativi este ca cei creativi au crescut considerandu-se creativi, iar ceilalti nu. Copiii creativi pretuiesc foarte mult originalitatea lor. Teama de a nu comite o greseala, de a nu parea extravagant, de a fi in minoritate, incapacitatea de a explora mai multe idei, dependenta excesiva fata de ideile altora, incapacitatea de a vedea infinitatea de nuante de gri care exista intre alb si negru, pragmatismul exagerat reprezinta blocaje in manifestarea spiritului creator. La varsta copilariei principala forma de activitate este jocul. Fiecare moment petrecut cu copilul poate fi un prilej de joc, de dezvoltare a laturii creative a acestuia: Jocuri de genul Ce s-ar intampla daca...? vor dezvolta indemanarea copilului de a utiliza cuvinte, idei, solutii la diferite probleme. Aceste intrebari pot fi referitoare atat la ceea ce capteaza interesul copiilor, cat si la lucruri fara logica, precum Ce ai face daca ai avea 6 maini in loc de doua? Ce s-ar intampla daca masinile ar avea roti patrate?, Cum ar fi daca toata lumea ar trai intr-o singura casa? O alta modalitate de dezvoltare a creativitatii ar fi aceea de a-i invata pe copii sa treaca dincolo de fixitatea functionala a obiectelor descoperind si alte intrebuintari (neobisnuite) ale acestora decat cele uzuale. Jocuri de genul: "Spune cat mai multe intrebuintari ale unei carti, ale unei furculite, ale unui scaun etc." il vor ajuta pe copil sa gaseasca solutii inedite la problemele cu care se confrunta. Jocuri precum: "Imagineaza-ti cat mai multe lucruri pe care ar putea sa le reprezinte fiecare dintre desenele de mai jos" (se vor pune la dispozitia copilului mai multe figuri neclare) ajuta copilul sa-si dezvolte imaginatia. Sau pur si simplu atunci cand sunteti in parc va puteti indrepta privirile spre cer pentru a descoperi cu ce seamana norii. Alegeti mai multe perechi de obiecte ("casa, colivie", "morcov, mar", "scaun, fereastra", "pisica, bunica" etc.) si cereti copilului sa gaseasca cat mai multe asemanari intre ele. Il va ajuta sa treaca dincolo de aparente si sa surprinda cat mai multe nuante. De asemenea, creativitatea poate fi dezvoltata si prin jocuri de genul: "Spune toate obiectele de forma patrata pe care le cunosti", "Enumera toate obiectele de culoare galbena pe care le cunosti", "Enumera toate obiectele care scot sunete", "Enumera toate modalitatile prin care ai putea ajunge de acasa pana in orasul sau tara X". Sarcini precum "Ce schimbari ai aduce unui catelus de jucarie, caiet de scoala, penar, masini, oras etc. pentru a fi mai util, mai placut, mai interesant?" faciliteaza dezvoltarea originalitatii. De asemenea, lectura unor poveti ilustrate, citirea enciclopediilor pentru copii, utilizarea dictionarelor ilustrate, vizitele la zoo, la muzee, excursiile ofer posibilitatea achizitionarii unui material cat mai bogat, material care sa constituie "caramizile" necesare "constructiilor" imaginative si creative ale copilului. Va invit, asadar, pe dumneavostra, parintii, sa dati frau liber imaginatiei si creativitatii, sa scapati de incorsetarile culturale si profesionale si sa va jucati impreuna cu copiii dumneavoastra. Cercetarile in zona creativitatii demonstreaza ca exisa o legatura mare intre joc si atitudinea creativa, astfel incat persoanele care au atitudini jucause si care nu iau intotdeauna viata in serios tind sa creeze foarte multe idei originale.

Cristina Tohanean, Psiholog, psihoterapeut Adaptarea copilului la gradinita Dragi mamici, tatici i bunici, a sosit momentul ca puiul dvs. sa se deschida catre noi experiente. Experientele emotionale de pana acum constituie o baza pentru a introduce in relatie persoane si obiecte noi. In continuare rolul dvs. e foarte important in realizarea acestei tranzitii : de la experienta de a fi membru al familiei, centrul in jurul caruia graviteaza totul la experienta de a fi impreuna cu altii, de a respecta reguli, de a invata lucruri noi intr-un cadru organizat. Aducerea copilului la gradinita poate implica multa ambivalenta mamicilor : stiu ca este spre binele copilului sa frecventeze gradinita, dar in acelasi timp il cred inca prea mic pentru a se descurca fara ele, incearca teama de a nu mai fi cele mai importante in viata copilului sau teama unui nou inceput in plan profesional. Si pentru unii copii separarea de mama, bunica este traita cu multa anxietate. Sunt foarte importante experientele anterioare ale copilului cu parintii sau bunicii : daca copilul a trait in repetate randuri experienta de a se gasi dintr-o data fara mama sau bunica, acestia preferand sa plece pe furis, decat sa se confrunte cu plansul copilului la despartire, copilul traieste in permanenta ingrijorarea ca parintii nu se mai intorc sa-l ia si frica de a ramane in mod imprevizibil fara ei. Cum puteti preintampina dificultatile si cum puteti sa-l sprijiniti pe copil daca este un copil mai anxios? Este foarte important sa investiti pozitiv frecventartea gradinitei de catre copil: sa discutati cu cateva luni inainte despre faptul ca va merge la gradinita, sa punctati ca doar copiii mari merg la gradinita, sa vorbiti despre lucrurile minunate pe care le va invata acolo, despre copiii pe care ii va cunoaste, despre faptul ca sunteti mandri ca el va merge la gradinita. Optimismul dvs. si emotiile pozitive pe care le transmiteti copilului in timp ce vorbiti despre aceste lucruri vor fi un semnal pentru copil ca nu are motive de ingrijorare. Reactiile emotionale ale parintilor sunt un indicator pentru copil in ceea ce priveste dezirabilitatea sau indezirabilitatea unor persoane si experiente. Cu ceva timp inainte de inceperea gradinitei este bine sa va familiarizati copilul cu oamenii/locul respectiv nainte de a-l lsa singur acolo. Faceti asadar vizite la gradinita, prezentati-i copilului educatoarea de la grupa. Lasati copilul in primele zile mai putin timp la gradinita. Chiar daca doriti ca in final sa lasati copilul la programul lung este bine sa aveti in vedere o saptamana-doua de acomodare, in care numarul de ore pe care le petrece la gradinita sa creasca progresiv. Realizati un ritual de despartire: de exemplu insotiti copilul in vestiar, il ajutati sa se schimbe, il conduceti pana la usa si ii dati un pupic de despartire, il imbratisati , ii urati succes, il informati cine va veni dupa el, dupa care va despartiti. Sunt foarte importante evitarea prelungirii despririi sau a revenirii de mai multe ori a printelui pentru a vedea ce face copilul si evitarea plecrii pe furi a printelui. O singura abatere este suficienta pentru ca in viitor copilul sa incerce din nou sa obtina beneficiul de a mai sta un pic cu el. Este bine sa aveti un ton optimist la despartire, transmitand astfel copilului ca totul e ok. Este bine sa intariti comportamentele pozitive ale copilului sa-l laudati si sa-i reamintiti cat de curajos este. Puteti avea discuii despre cum s-ar descurca ntr-o asemenea situaie un personaj de poveste sau despre cat de mandru ar fi acel personaj de prestatia copilului. Daca la despartire copilul plange este bine sa vorbiti cu el, sa-i aratati ca ii intelegeti si ii acceptati suferinta, ns fr o simpatie exagerat (aceasta ar risca sa intareasca acest comportament indezirabil al copilului). Se recomanda evitarea oricror glume sau ridiculizri ale manifestarilor copilului. De asemenea, este importanta evitarea recompensrii copilului pentru a-l face s i mascheze suprarea de exemplu, dac i se propune o activitate plcut dup desprirea de printe, aceasta trebuie s fie oferit necondiionat. Altfel apre riscul intaririi comportamentului problematic. La sfarsitul zilei parintele trebuie sa aiba reactii normale de bucurie la revederea copilului, fara exagerari si fara sa transmita ideea ca si el a fost mort de ingrijorare iar acum traieste o mare usurare ca puiului lui nu i s-a intamplat nimic. Daca si parintele este foarte anxios poate reveni cu un telefon pe parcursul zilei pentru a se interesa de starea copilului. Va doresc, asadar, succes si dumneavoastra si copilului dumneavoastra in parcurgerea aceastei etape! Cristina Angela Tohanean, Psiholog, psihoterapeut Ne jucm, ne jucm... Dar in ce fel?

Dac-i copil, s se joace, dac-i cal s trag...Dac-i adult s munceasc - aa ar suna o parafrazare a unui citat din Creang. Aadar, jocul este principala form de activitate a copilului, aa cum la adult este munca. Prin joc copilul nva, i satisface nevoia de micare, i d curs curiozitii, i dezvolt i pune n valoare imaginaia, i dezvolt limbajul, gndirea, i clete voina, se socializeaz. Am putea spune c de la natere pn n momentul n care merge la coal, totul este joc. Bineneles c n funcie de vrsta copilului, jocul i implicarea printelui n joc iau forme diferite (odat cu creterea copilului acesta din urm are tot mai puin nevoie ca printele s se joace cu el i s-l ghideze n jocurile pe care le face). Jucati-v mpreun! Toi membrii familiei trebuie s aib posibilitatea s fie cu copilul, s-i acorde atenie. Faptul c se simt bine mpreun e important pentru dezvoltarea emoional a copilului. Fiecare moment de joac acordat copilului ntrete legtura dintre acel membru al familiei i copil. Este foarte important ca jocurile copilului s fie bine structurate, s aib un nceput i s fie finalizate, acest lucru ajutndu-l pe copil s-i formeze deprinderea de a nu lsa lucrurile neterminate. La fel ca i adultul copilul are nevoie s poat anticipa ce urmeaz, acest lucru dndu-i o mai mare siguran. De aceea printele trebuie s fie previzibil, s anticipe aciunile care urmeaz. Atenie la jucrii! Jucriile sunt i ele importante n joc, dar nu indispensabile. Cele mai bune jucrii nu sunt, neaprat, cele mai scumpe i cele mai sofisticate. De multe ori printele poate confeciona mpreun cu copilul materialele necesare pentru diverse jocuri (prilej de a crete implicarea i motivarea copilului pentru joc i de a crea o mai bun relaie cu copilul). La vrsta precolar copilul are o gndire magic, simbolic, foarte creatoare care i permite s transforme cu uurin orice obiect n obiectul dorit (de exemplu un b ntr-un cal naripat, o cutie de carton ntr-un dulap pentru hainele ppuii sau ntr-un camion). Este important ca jucriile alese s-l mobilizeze pe copil la o activitate vioaie, antrenant, prilej pentru a-i dezvolta gndirea, imaginaia, memoria, abilitile i deprinderile fizice, spiritul de observaie. Este bine s rotii jucriile copilului (s nu i le dai pe toate o dat pentru a nu se plictisi de ele, sau pentru a nu-l pune n ncurctur, netiind la care s se opreasc). Dup fiecare joc copilul trebuie nvat s-i strng jucriile. nc de mici copiii nva prin joc s acioneze conform stereotipurilor de gen (anumite activiti sunt destinate sexului masculin sau feminin). Prin jucriile pe care le cumpr, prin activitile pe care le desfoar cu copiii lor, prinii favorizeaz sau nu formarea stereotipurilor de gen. ntruct n ultimii ani majoritatea meseriilor sunt accesibile ambelor sexe, este de preferat o educaie nonstereotipic. Ceea ce trebuie s reii este faptul c achiziionarea de jucrii nu ine locul printelui n jocul cu copilul i nu ine locul printelui n viaa de zi cu zi. Jocuri de limbaj S te joci cu copilul este un bun prilej de achiziionare i de dezvoltare a limbajului micuului. tim cu toii c limbajul se nva prin imitaie. Este de mare ajutor ca n jocurile i momentele cnd sunt cu copiii lor, prinii s numeasc n cuvinte clare i simple ceea ce copilul face, sau ceea ce printele face pentru el (mai ales la copiii foarte mici (0-3 ani) ani i la copiii cu dificulti de vorbire). Copiii mici, de 1-2 ani sunt foarte ncntai de imaginile cu animale. Exist n comer crticele cu animale. Copilului de 1 an i place s dea paginile crii i se amuz s asculte cum printele imit animalele, ncercnd i el s fac acelai lucru. Mai trziu, cnd copilul merge la grdini, printele l poate nva prin joc forma de plural a cuvintelor (jocul "Eu spun una, tu spui multe": printele spune forma de singular: "Eu spun un caiet" i copilul spune "Mai multe caiete". Rolurile pot alterna), diminutivele ( jocul "S alintm cuvintele": printele spune forma obinuit a cuvntului i copilul spune forma de diminutiv: Printele spune "cas", copilul spune "csu". Rolurile pot alterna.) diverse prepoziii precum i diverse acorduri ntre prile de propoziie ("Cum e corect?": printele formuleaz mai multe propoziii, cernd copilului s o aleag pe cea corect. Ex.:Printele ntreab: Cum e corect: "Cartea i caietele este pe mas" sau "Cartea i caietele sunt pe mas"?). Vocabularul copilului poate fi dezvoltat i el prin jocuri simple i la ndemna oricrui printe. Printele i copilul pot utiliza n acest sens un dicionar de grdini sau o enciclopedie pentru copii. Copilul i printele aleg, pe rnd, din carte o imagine, solicitndu-le celorlali participani la joc s spun ce reprezint acea imagine. Se pot formula ntrebri i rspunsuri ntr-o limb strin dac printele are cunotine n acest sens. Jocuri de memorie Memoria copilului poate fi i ea antrenat, fie cu ajutorul jocurilor speciale din comer, fie cu ajutorul jocurilor improvizate de prini cu ceea ce au la ndemn. Printele i copilul pot alege mai multe obiecte pe care s le pun pe o msu. Dup ce se discut cu copilul despre fiecare obiect, i se cere s nchid ochii, timp n care printele ia sau adaug un obiect. I se cere apoi copilului s spun ce lipsete. Acest gen de jocuri antreneaz memoria vizual a copilului. Numrul de obiecte va varia n funcie de vrsta copilului, cu copilaii de 2-3 aniori folosindu-se 2-3 obiecte, iar cu cei mai mari numrul putnd crete progresiv n funcie de abilitile copilului. Acest joc se poate juca i cu colarii din clasele primare. Memoria narativ poate fi dezvoltat prin citirea de poveti i prin solicitarea copilului s povesteasc, sau s rspund la anumite ntrebri care vizeaz anumite amnunte. Este important de tiut c abia la 6 ani relatrile copiilor ajung s fie similare naraiunilor adulte. La 5 ani copiii reuesc s menin firul aciunii i s o duc spre final, dar nu pot trage concluziile, n vreme ce la

4 ani memoreaz foarte multe episoade dar le relateaz dezordonat. Memoria numelor este important n nvarea limbilor strine, a geografiei, istoriei, biologiei poate fi dezvoltat prin jocuri cum ar fi urmtorul: printele prezint cteva animale de plu, alegnd cte un nume pentru fiecare. Ulterior le prezint ntr-o ordine modificat, rnd pe rnd i cere copilului s spun cum se numete fiecare. Printele l coreacteaz pe copil dac acesta greete. Printele poate urmri progresul copilului, observnd de cte runde de prezentare are copilul nevoie pt. a memora, precum i cte nume. La 5 ani se poate ajunge pn la 6 personaje. Jocuri de gndire Gndirea copilului poate fi i ea dezvoltat prin jocuri. Deja de la vrsta de 1 an copiii se pot juca cu jocuri de ncastrare. Pentru nceput se recomand jocurile de ncastrare moi, din material textil care permit copilului s introduce piesele prin orice orificiu. Spre doi ani se poate trece la jocurile de ncastrare din plastic care permit ncastrarea anumitor forme numai prin locurile speciale. Tot ncepnd de la doi ani i continund la vrsta precolar copilul este capabil s fac jocuri simbolice. Prinii pot organiza cu copiii jocuri simbolice precum:"De-a mmicile", "De-a buctresele", "De-a magazinul cu jucrii", "De-a doctorul", "De-a grdinia", "De-a constructorii", "De-a oferii de autobuz". Aceste jocuri sunt un bun prilej pentru achiziionarea de ctre copil a unor cunotine despre diverse meserii, norme sociale, reguli ntr-un mod agreabil. n comer exist tot felul de truse de jucrii: medicale, de buctrie, cu scule, pt. frizerie etc. Tot la vrsta precolar, prinii pot desena diverse obiecte, omind anumite pri (ex.: o cas fr u, o pasre fr ochi, o bluz fr o mnec, un copil nclat numai cu un pantof, un copil care st la mas i mnnc ciorb, dar care nu are lingur etc.).Copilul are sarcina de a spune ce lipsete din desen. Exist i n comer astfel de jocuri. De asemenea, prinii pot cuta n comer fructe care sunt tiate n jumti, legume, sau orice alte obiecte. Sarcina este de a cuta perechea i de a forma ntregul. Cutarea asemnrilor dintre dou obiecte, imagini, sau chiar persoane (asemnri fizice) contribuie la dezvoltarea operaiilor gndirii de comparare. Capacitatea copilului de a genera cuvinte n categorii semnatice poate fi dezvoltat prin jocuri precum urmtoarele: printele alege diverse obiecte din aceeai categorie (mobilier, alimente, fructe, legume, rechizite, mbrcminte, animale, flori) i cere copilului s le numeasc cu un singur cuvnt. Sau printele numete o categorie i cere copilului s indice ct mai multe obiecte din acea categorie. Este bine ca printele i copilul s alterneze rolurile. Jocuri de autocontrol Inhibiie voluntar i autocontrolul pot fi dezvoltate prin jocuri precum "Statuile" ( printele danseaz mpreun cu copilul pe un fond muzical; la un moment dat oprete muzica, participanii trebuind s rmn nemicai ct mai mult timp n poziia n care i-a surprins ntreruperea muzicii. Ctig cine reuete s rmn nemicat mai mult timp) sau "Ppua vorbete n oapt" (timp de cteva minute copilul i printele vor vorbi n oapt n timp ce se joac cu ppua; regula de a vorbi un timp n oapt poate fi introdus pe parcursul oricrui joc simbolic). Jocuri de dezvoltare a ateniei Atenia vizual poate fi dezvoltat prin jocuri care au drept sarcin identificarea unui anumit obiect care este desenat mpreun cu altele pe aceeai fi. Prinii pot face ei singuri astfel de fie. De exemplu pot desena pe o foaie mai multe cifre i pot cere copilului s caute ntr-un timp ct mai scurt o anumit cifr. Foarte mult gust cei mici jocuri precum "Mingea bucluca" - acest joc este un bun prilej de dezvoltare a ateniei auditive selective dar i de reunire a ntregii familii n jurul copilului. Copilul/copiii i prinii sunt aezai n cerc, unul dintre ei avnd rolul de a da diverse comenzi. Este nevoie de o minge suficient de mare pentru a putea fi prins cu uurin, mai ales n cazul copiilor mai mici. Comenzile care pot fi date sunt de genul: "minge fierbinte" (la aceast comand participanii la joc trebuie s paseze foarte, foarte repede mingea de la unii la alii n ordinea n care sunt aezai), "minge rece" (la aceast comand participanii la joc trebuie s paseze ncet mingea de la unii la alii), "mingea cu sunete" (la aceast comand fiecare participant trebuie s scoat un sunet nainte de a pasa mingea colegului de lng el). Prinii i copiii pot gsi i alte "variante de mingi". Persoana care d comenzile se schimb de la un joc la altul. Redescoper bucuria i plcerea jocului alturi de copilul tu! Ctigurile vor fi imense de ambele pri. Cristina Angela Tohnean, Psiholog, psihoterapeut Dezvoltarea limbajului Limbajul copilului este un element foarte important al dezvoltarii lui, dar si un indicator important, pentru dumneavoastr ca parinti, atunci cand evolutia copilului nu este una normala, dezirabila. Prima forma de comunicare a copilului mic este zambetul, ca urmare a zambetului si a afectiunii pe care io arata mama. Copilul ii raspunde prin zambet mamei, acesta constituind si prima forma de comportament social. Incepand cu varsta de 3 luni, veti observa la copilul dumneavoastra combinarea formelor de comunicare nonverbala (expresii faciale, zambete, gesturi) cu cele de comunicare verbala: copilul scoate sunete specifice, ca raspuns la stimularea cu obiecte placute sau la aparitia unor figuri familiare in jurul sau. Copilul incepe sa gangureasca. Cu toate ca sunetele pe care el le emite pot sa vi se para la

fel de difuze ca inainte de aceasta varsta, ele exprima de fapt o stare pe care o are copilul (poate fi o stare de confort sau de disconfort, dar poate fi si o cerinta). Cu timpul, aceste sunete incep sa se diferentieze si sa capete anumite semnificatii, fie prin intentie, fie prin acordarea de valoare sunetelor, semnalizand starea de foame, de sete, lipsa de confort, de satisfactie, de bucurie. Aceste sunete incep sa se uneasca, pe la 5-6 luni, in diferite silabe ce se repeta (ta, ma, pa). Aceasta etapa poarta numele de lalatiune. Copilului ii produce placere pronuntarea acestor sunete, motiv pentru care poate sa le repete la infinit. In urmatoarele luni, sunetele pe care le emite el sunt tot mai asemanatoare cuvintelor pe care le aude. Daca in familie atmosfera lingvistica este una favorabila, copilul fiind mereu antrenat in procesul de comunicare, progresele in achizitia si intelegerea vorbirii vor fi mai rapide. Desigur, dezvoltarea limbajului copilului este in stransa legatura si cu capacitatea lui de a imita ceea ce spune adultul. La 1 an, copilul incepe sa rosteasca primele cuvinte (mama, tata), lucru care ii permite o mai buna relationare cu ceilalti. In aceasta perioada, isi doreste tare mult sa se faca inteles, motiv pentru care isi foloseste mimica, vocea, gesturile. La 15 luni, el incepe sa utilizeze cuvinte simple pentru a substitui propozitii (de exemplu, spune sus pentru a exprima dorinta de a fi luat - ridicat in brate). La 2 ani, performantele lingvistice se imbunatatesc rapid; in jurul varstei de 3 ani, copilul emite propozitii complete si, in general, corecte din punct de vedere gramatical. Astfel, in perioada 1-3 ani, vorbirea copilului se dezvolta intens, iar vocabularul copilului poate ajunge chiar la 1000 cuvinte spre sfarsitul acestei perioade. Din acest moment, copilul isi poate exprima mai bine trebuintele si dorintele, folosind cuvinte pe care invata treptat sa le lege intre ele. Acest lucru va face mai putin dificila comunicarea cu el si va va ajuta sa intelegeti mai bine ceea ce va solicita. Primele sunete pe care le emite copilul (in primul an de viata) sunt vocalele, urmate de sunetele T, D, N. Acestea sunt mai usor de emis pentru copil. In al doilea an de viata, copilul reuseste sa emita si sunetele P si B, iar in al treilea an are capacitatea de a pronunta si sunete precum S, Z, J, , L, R. Acestea presupun o mai buna coordonare la nivelul organelor implicate in vorbire (limba, buze, obraji). Nu trebuie sa fiti deloc uimiti daca primul cuvant pe care il rosteste copilul dumneavoastra este tata si nu mama, asa cum va asteptati. Sunetul T este mai usor de pronuntat pentru copilul mic! In aceasta perioada, datorita caracteristicilor dezvoltarii copilului in general si a unei insuficiente maturizari la nivelul organelor implicate in vorbire, in vorbirea copilului pot sa apara anumite dificultati de pronuntie. Copilul poate omite anumite sunete, sau le poate inlocui cu altele. El poate inversa sunetele intre ele sau uni cuvinte. Pana la 3-4 ani aceste particularitati sunt firesti si pot fi pasagere, insa atunci cand ele persista si dupa aceasta varsta, apare pericolul formarii unor deprinderi gresite de vorbire. In astfel de situatii, va recomandam sa va adresati unui specialist logoped pentru a afla mai multe informatii despre posibilitatile de corectare a limbajului. In perioada prescolara (3-6-7 ani), limbajul dobandeste un rol tot mai important la nivelul activitatii psihice a copilului. Vorbirea prescolarului este mai coerenta, mai logica. Din punctul de vedere al vocabularului, invatarea limbajului cunoaste o evolutie spectaculoasa, ncepand cu varsta de 2 ani, cand vocabularul copilului are aproximativ 100 de cuvinte, pana la varsta de 6 ani, cand acesta atinge aproximativ 2500 de cuvinte, copilul fiind, la aceasta varsta, apt pentru a se implica activ n comunicarea sociala. In cadrul activitatilor de joc in care sunt implicati copiii, fie la gradinita, fie chiar acasa, in diverse jocuri pe care le desfasurati cu ei, veti observa tendinta lor de a inventa cuvinte si expresii inedite, mai ales in acele situatii pentru care nu gasesc imediat expresia potrivita. De asemenea, in cadrul intregului proces de insusire a limbajul, familia, prezenta si deschiderea spre comunicare din partea parintilor trebuie sa constituie un stimul permanent pentru copil. Chiar si atunci cand copilul este mic si sunteti convinsi ca el nu intelege ceea ce ii spuneti, comunicarea cu el trebuie sa fie permanenta, o constanta a mediului sau de viata. Este important sa ii vorbiti cat mai mult si cat mai variat! Fiti siguri ca el nu doar va aude Lavinia NeacsuLogoped

Stilurile parentale
Integrarea sociala a copilului este influentata de modul in care el se comporta la nivelul grupului, de interiorizarea valorilor de cooperare, solidaritate, ajutor reciproc. In toate acestea, modelul oferit de parinte este esential. Vom prezenta in continuare stilurile parentale, subliniind, pentru fiecare dintre ele, caracteristicile parintelui si consecintele asupra copilului.

1. Stilul indulgent Care sunt caracteristicile parintelui indulgent? Acest parinte se ghideaza dupa premisa: Copiii vor nflori singuri la timpul potrivit. Ei ii permit copilului sa se manifeste liber, fara sa-i impuna prea multe restrictii. Este un parinte sensibil la drepturile altora. Pentru acest parinte o valoare deosebita o are libertatea de expresie a propriului copil, atat verbala, cat si artistica. El se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, pedepsindu-l foarte rar. Care sunt consecintele dezirabile asupra copilului?

Acest stil al parintelui ii permite copilului sa-si dezvolte creativitatea, capacitatea de a lua decizii, sa-si formeze o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. Copilul se simte important, special, fapt ce favorizeaza cresterea nivelului stimei de sine. Care sunt consecintele indezirabile? Copilului crescut intr-o maniera indulgenta ii va fi dificil sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere. Multi dintre adulti il vor considera obraznic sau un copil problema. Acest copil va prelua curnd controlul familiei, va face doar ceea ce va dori, fara sa accepte sfaturi. In aceasta situatie, parintele va fi ,,depasit.

2. Stilul autoritar Care sunt caracteristicile parintelui autoritar? Acest parinte ii va cere copilului sa respecte cu strictete regulile existente. Cea mai mica greseala a copilului va fi pedepsita. Filosofia lui de viata este: Nimic nu este mai presus de lege. El nu simte nevoia sa se justifice in fata copilului, replicand: De ce? Pentru ca sunt mama/tatal tau! Nu discutam!. Conflictele copil-parinte vor fi antrenate de dorinta de independenta a copilului. Aceasta va fi interpretata ca forma de rebeliune de catre parinte. Care sunt consecintele dezirabile asupra copilului? Atitudinea rece si detasata a parintelui fata de copil il va determina pe acesta sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica. El isi va dezvolta spiritul critic, devenind un perfectionist. Care sunt consecintele indezirabile? Copilul crescut de parinti autoritari va invata greu sa fie maleabil sau sensibil la dorintele altora. El nu-i va ierta pe cei care gresesc (Cum poate fi asa de proasta?). Acestui copil ii va fi dificil sa comunice eficient, sa dovedeasca initiativa sau curaj in diversele imprejurari de viata. El va fi vesnic nemultumit, temandu-se in permanenta de a nu gresi. 3. Stilul indiferent Care sunt caracteristicile parintelui indiferent? Acesta neglijeaza copilul, nefiind interesat de realizarile lui. Nu manifesta deseori trairi emotionale pozitive fata de copil, dand impresia ca acesta este o povara de care s-ar putea lipsi. Filozofia de viata a lui este: In viata nu te poti baza de altcineva decat pe tine insuti. Care sunt consecintele dezirabile asupra copilului? Copilul crescut astfel se va baza mereu pe propria experienta. Chiar si la varsta adulta, cand altii vor incerca sa-i dea sfaturi despre cum sa se comporte sau sa-si creasca copilul, el nu se va lasa influentat de acestea. Lipsa afectiunii il va face mai rezistent la dificultatile vietii. Care sunt consecintele indezirabile? Acest copil va invata ca parerea lui nu conteaza. Se va simti neimportant pentru ceilalti, dezvoltand o stima de sine redusa si complexe de inferioritate. Poate deveni timorat, rigid, insensibil la sentimentele si dorintele celorlalti, apatic, pragmatic. Prejudicul afectiv resimtit de el, il determina sa considere ca Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab. 4. Stilul protector Care sunt caracteristicile parintelui protector? Pare a fi un parinte model, atent la nevoile copilului, ofeirndu-i acestuia securitate si educandu-l dupa principiul Nu tot ce zboara se mananca. El incearca sa-l invete pe copil sa se protejeze de ceea ce vine din exteriorul familiei. Protectia lor este, uneori, exagerata. Fiind vesnic ingrijorati, creeaza multa tensiune prin agitatia lor. In fata unei probleme, ei cauta vinovatii si fac morala. Confruntati cu dorinta de independenta a copilului, intra in panica, dar nu creeaza conflicte. Care sunt consecintele dezirabile asupra copilului? Acest copil va avea parte de afectiunea parintilor, de protectia lor si de educatie. Care sunt consecintele indezirabile? Cand este mic, copil poate avea tulburari de somn, de regim alimentar, dar si stari de frica nejustificate. Cu timpul, copilul se simte sufocat, avand tendinta de a se indeparta de parinte. Ii va fi dificil sa comunice cu acesta si astfel, va ajunge sa-i ascunda anumite lucruri. Pus in situatia de a-si exprima furia sau mania, o face indirect, prin acte de razbunare sau sabotaj. 5. Stilul democratic Care sunt caracteristicile parintelui democratic? Are grija ca drepturile copilului sa fie intotdeauna respectate. El va stabili reguli ce trebuie respectate de intreaga familie. Pentru el omul este pe primul loc, functionand dupa principiul Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu. Este indulgent, flexibil si deschis spre nou, acceptand orice ar putea ameliora viata copilului si a familiei, dar si suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa. Ii ofera copilului securitatea de care are nevoie si are incredere in capacitatea acestuia de a

lua decizii personale. Il incurajeaza pe copil sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Care sunt consecintele dezirabile asupra copilului? Copilul va fi echilibrat emotional, dezvoltandu-si armonios personalitatea si comunicand eficient. El isi manifesta creativitatea, are capacitate decizionala, autonomie personala si un nivel ridicat al stimei de sine. Este invatat sa-i respecte pe ceilalti, sa le ia in considerare opiniile, sa-si exprime curajos punctele de vedere. El isi va indeplini propriile vise, identificandu-si atitudinile si alegand meseria potrivita. Care sunt consecintele indezirabile? Un copil crescut astfel se va adapta cu greu stilului autoritar pe care l-ar putea intalni la scoala, in anumite grupuri de prieteni, in armata etc. Cristina Angela Tohanean Psiholog, psihoterapeut Lavinia Neacsu Psihopedagog