Originea numelui Italiei (din latina) este nesigura.

Bazat pe una din diversele teorii, numele a fost imprumutat, insemnand tinutul viteilor (lat. vitulus). Taurul a fost simbolul triburilor italiene sudice si a fost deseori asemuit infruntand lupul roman, ca un simbol de nesupunere a Italiei libere. Numele Italia a fost initial atribuit doar unei parti care este acum Italia de Sud, conform lui Antioch din Siracusa, portiunea sudica a peninsulei Bruttium (Calabria moderna). Dar in acele timpuri, Oenatria si Italia devenisera sinonime , si numele era deasemeni atribuit celei mai mari parti a Lucaniei. Grecii au folosit treptat numele Italia pentru o regiune mai mare, dar abia in timpul cuceririi romane termenul a fost extins pentru a acoperi intreaga peninsula. Excavatii facute de-a lungul Italiei, dovedesc o prezenta umana inca din perioada Paleolitica, cu aproximativ 200.000 de ani in urma. In secolul al VIII-lea i.e.n. si al VII-lea i.Hr. , s-au stabilit colonii grecesti de-a lungul coastelor Siciliei, si partea de sud a peninsulei a devenit cunoscuta ca si Magna Graecia (Grecia Mare). Roma antica a fost la inceput o comunitate agricola mica, formata aproximativ in secolul VIII i.e.n., care a crescut de-a lungul secolelor , transformandu-se intr-un imperiu imens, inconjurand intreaga Mare Mediterana, in care grecii antici si romanii au format o singura civilizatie. Aceasta civilizatie a fost atat de influenta, incat o parte a acesteia a supravietuit in legile moderne, administratie, filosofie si arte, formand bazele civilizatiei vestice. In secolul al XII-lea al existentei sale, Imperiul Roman s-a transformat din monarhie in republica si in in final in autocratie. In declin continuu din secolul al II-lea e.n., imperiul s-a rupt pana la urma in doua parti, in anul 285 : Imperiul Roman de Vest si Imperiul Bizantin in est. Partea de vest s-a dizolvat in final, sub presiunea gotilor, lasand peninsula divizata in mici regate independente si orase-stat feudale, pentru urmatoarele 14 secole, lasand partea din est ca singur urmas al mostenirii Imperiului Roman. In secolul al VI-lea , imparatul Bizantului, Iustinian, a recucerit Italia de la ostrogoti. Invazia unui nou val de triburi germanice, lombarzii, l-au oprit pe acesta sa refaca Imperiul Roman de Vest. In timp ce noi state s-au dezvoltat in nordul Alpilor, politica italiana a constat in orasestate feudale, tiranii si invazii straine. Pentru mai multe secole, armatele conduse de succesorii lui Iustinian au fost o forta tenace in afacerile italiene, suficient de puternice pentru a preveni alte puteri cum ar fi arabii, Sfantul Imperiu Roman si papalitatea, sa intemeieze un regat Italian unificat, dar prea slaba pentru a unifica si controla regiunea. Italia a fost divizata pentru secole in mici orase stat, iar regiunile acesteia au fost deasemeni divizate pana in secolul al XIX-lea. In conditiile anarhice care prevalau des in orasele stat medievale italiene, populatia era in asteptarea unor conducatori puternici care sa restabileasca ordinea si sa dezarmeze elitele feudale. In vremuri de anarhie si criza, orasele ofereau cateodata Signoria (autoritate guvernamentala) unor individualitai percepute ca destul de puternice pentru a salva statul, cele mai notabile fiind familiile Della Scala in Verona, Visconti in Milano si De Medici in Florenta. In Evul Mediu, Italia a fost divizata in mici orase-state si teritorii, cum ar fi: Regatul Neapole care controla sudul, Republica Florenta si Statele Papale in centru, Genovezii si Milanezii care controlau nordul si vestul si Venetienii in est. Un episod important in istoria Italiei dar si a Europei, o reprezinta Renasterea, care a reprezentat o perioada de renastere a multor idei clasice care fusesera ingropate in capitolele antichitatii, aceasta aducand numeroase reforme politice, filosofice, literare, cultural, sociale si religioase. Multi istorici sunt de acord ca acest curent isi are originile in Florenta, sau a gravitat

in si in jurul Florentei, incepand cu sfarsitul secolului al XIII-lea, in particular prin scrierile lui Dante Alighieri (1265-1321), Francesco Petrarca (1304-1374), Bocaccio, precum si prin picturile unor mari artisti, incepand cu Giotto di Bondone (1267-1337). Florenta a devenit principalul centru al Renasterii din Italia. Numerosi artisti cum ar fi Michelangelo, Leonardo da Vinci si Botticelli au lucrat in acest oras, a carei economie a inflorit. Roma a fost un oras afectat in mod particular de catre Renastere, aceasta perioada de reformare schimband dramatic chipul orasului, in aproximativ 25 de ani Roma ajungand unul din cele mai mari centre ale artei mondiale. Vechea basilica Sf. Petru construita de imparatul Constantin cel Mare a fost reconstruita de Michelangelo, care a devenit in Roma unul din cei mai faimosi pictori ai Italiei, prin crearea frescelor de la Capela Nicollina, Villa Farnesina, Capela Sixtina, executand si faimoasa statuie a lui Moise. Dupa un secol in care fragmentatul sistem de state si principate italiene au reusit sa mentina o independenta relativa si un echilibru de putere in peninsula, in 1494, regele francez Charles al VIII-lea a deschis prima din seriile invaziilor care au durat o jumatate de secol, existand o competitie intre Franta si Spania pentru posesia tarii. In cele din urma Spania a castigat aceasta competitie (Tratataul Cateau-Cambresis din 1559 recunoscand posesia Spaniei asupra Ducatului Milanului si Regatului Neapole), impunandu-si hegemonia pentru aproape doua secole. Austria a succedat Spaniei in ceea ce priveste hegemonia asupra Italiei, dupa Pacea de la Utrecht (1713). Dominatia Austriei a dus la o imbunatatire a situatiei nu prea bune lasate de spanioli. Orasele din nordul Italiei care erau sub controlul direct al Vienei, au castigat dinamism economic si intelectual. Crearea Regatului Italiei a fost un rezultat al eforturilor nationalistilor italieni si monarhistilor loiali Casei de Savoia de a crea un regat unit care sa cuprinda intreaga peninsula italiana, declarand si un razboi Austriei in 1848 pe care l-au pierdut. Primul razboi de independenta al Italiei
Primul rzboi italian de independen : 23 martie 1848 24 martie 1849 consta in infruntarea dintre Regatul Sardiniei si Imperiul Habsburgic. Austriecii inving pe piemontezi sub comanda lui Radetzky in bataliile de la Custoza si Novara. Un rol important il are Garibaldi. In 1848 in fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus n slujba regelui Sardiniei pentru a lupta mpotriva stpnirii austriece n Lombardia. n 1849 a participat, alturi de Giuseppe Mazzini, la aprarea Romei, proclamat Republic de ctre revoluionari. A putut s resping timp de o luna asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numeric a francezilor a determinat n cele din urm retragerea lui Garibaldi, mpreun cu 5 000 de susintori fideli. Cei mai muli dintre acetia vor pieri n lunile urmtoare n urma aciunilor de curare ntreprinse de armata austriac n teritoriul italian pe care l controla. Garibaldi a izbutit s fug din Italia, refugiindu-se n Statele Unite, ar n care a rmas pn n 1854.

Batalia de la Pastrengo Al doilea razboi de independenta al Italiei Lupta franco-piemonteza impotriva imperiului austriac din 1859(26aprilie 1859-12 iulie 1859) se termina cu infrangerea Austriei si alipirea Lombardiei si Sardiniei Italiei si pune bazele constituirii Regatului Italiei. Piemontele, in urma infrangerii lor de catre Austria in primul razboi Italian de independent, a constatat ca nu a putut invinge o mare putere, cum ar fi Austria fr aliai. Camillo Benso, Conte di Cavour a ncercat s stabileasc relaii cu alte puteri europene. n conferina de pace de la Paris pentru rzboiul Crimeei, Cavour a ncercat s aduca n atenie eforturile pentru unificarea Italiei. El a descoperit Marea Britanie i Frana dar nu doresc n ntregime sa mearga mpotriva voinei austriece. Dar discuiile dintre Napoleon III i Cavour de dup conferina au facut din Napoleon un sprijin pentru Italia. La data de 14 ianuarie 1858, Felice Orsini , un italian, a condus un atentat la viaa lui Napoleon al III-lea. Aceast tentativ de asasinat a adus simpatia pentru efortul de unificare italian, i a avut un efect profund asupra lui Napoleon nsui, care acum a decis sa ajute Piemontele mpotriva Austriei. mpratul Napoleon III i Camillo Benso, Conte di Cavour , primul ministru al Regatului Piemont-Sardinia, au semnat un tratat secret de alian mpotriva Austriei: Frana va ajuta Sardinia pentru a lupta mpotriva Austriei n caz de atac, i Sardinia, va oferi provinciile Nisa i Savoia n schimb. Aceast alian secret a servit celor dou ri: a ajutat cu Sardinia (Piemont) planul de unificare a peninsulei italiene n cadrul Casei de Savoia , i a slbit Austria, un adversar de foc a Imperiului francez Napoleon al III-lea. Cavour, fiind n imposibilitatea de a obine ajutor francez excepia cazului n care austriecii vor atacata primii, a provocat Viena cu o serie de manevre militare n apropiere de frontier. Austria a emis un ultimatum pe 23 aprilie 1859, solicitnd pentru demobilizarea complet a armatei din Sardinia, i atunci cnd acesta nu a fost luat n seam Austria a inceput un razboi cu Sardinia (29 aprilie), atrgnd astfel Frana n conflict.
Al treilea razboi de independenta Italian: 1866 Italia ajutata de Prusia recupereaza Venetia de la austrieci.

Camillo Benso Conte de Cavour (n. 10 august 1810, Torino - d. 6 iunie 1861, Torino), a fost un politician al Italiei, nainte de unificare.

Era fiul marchizului Michel Benso de Cavour i al Adelei de Sellon, de origine elveian. Aristocrat din Piemonte cu idei liberale, n tineree frecventa Academia Militar, devenind ofier. Mai trziu abandoneaz armata i ncepe s cltoreasc n strintate studiind dezvoltarea economic a rilor industrializate, Frana i Anglia. Este numit la vrsta de 20 de ani primar al localitii Grizane unde familia sa avea terenuri. Grinzane a schimbat numele su n Grinzane Cavour ca omagiu n amintirea lui Camillo Benso care i-a fost primar vreme de 17 ani. Charles-Louis-Napolon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 d. ianuarie 1873) a fost primul preedinte al celei de a 2-a Republici Franceze n 1848 i a devenit apoi, n urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea mprat al francezilor, sub numele de Napolon al III-lea. Napoleon al III-lea, cunoscut ca "Louis-Napolon" nainte s devin mprat, a fost nepotul de frate al mpratului Napoleon I, fiul fratelui su, Louis Bonaparte, care s-a cstorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima cstorie a soiei lui Napoleon, Josphine de Beauharnais. Paternitatea lui Louis-Napolon a fost adus n discuie. Louis-Napolon nsui avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, dei muli istorici au ajuns la concluzia c a fost conceput de Louis Bonaparte i Hortense. n timpul domniei lui Napoleon, prinii lui Louis-Napolon au fost numii rege i regin a statului marionet al Franei, Regatul Olandei. Dup nfrngerea militar a lui Napoleon I, deportarea sa n 1815 i restaurarea monarhiei Bourbonilor n Frana, toi membrii dinastiei Bonaparte au fost forai s plece n exil. Louis-Napolon a ajuns n Elveia, unde a locuit cu mama sa la Castelul Arenenberg din cantonul Thurgau i n Germania, unde a frecventat gimnaziul de la Augsburg, Bavaria. Mai trziu s-a stabilit n Italia, unde, mpreun cu fratele su mai mare, Napolon Louis, au mbriat politicile liberale i s-au implicat alturi de Carbonari, o organizaie care lupta pentru dominaia austriac n nordul Italiei.

Giuseppe Garibaldi (n. 4 iulie 1807 d. 2 iunie 1882) a fost una dintre cele mai marcante personaliti ale Revoluiei Italiene.

S-a nscut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa (n italian Nizza). Dei prinii si doreau ca fiul lor s devin medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum n via marea i cltoriile. Astfel, n timpul unei cltorii, acesta face cunotin cu grupul secret Giovine Italia (Tnra Italie), nfiinat n 1831 de Giuseppe Mazzini. Garibaldi se nscrie sub numele de Borel. n tineree a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care strbteau Mediterana. n 1833 a devenit membru al organizaiei secrete Tnra Italie, condus de Giuseppe Mazzini. Aceast organizaie milita pentru eliberarea Italiei de sub dominaia strin i unificarea acesteia. Dupa un an, a fost implicat n aciunea de capturare a unui vas de rzboi, fiind prins de poliie i condamnat la moarte. A reuit s evadeze i s fug n America de Sud unde i-a petrecut urmtorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate n Brazilia i apoi n Uruguay, remarcndu-se printr-un neobinuit talent militar. ntors n Italia, s-a stabilit n insula Caprera (aflat n nord-estul Sardiniei). Principalul su obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei n jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conductorul Sardiniei i Piemontului, i al primului su ministru, Camillo Cavour. A participat n 1859 la rzboiul dus de Sardinia mpotriva Austriei, luptnd n Alpi. n 1860, n fruntea a 1 000 de oameni a ntreprins o expediie n Sicilia (devenit celebr sub denumirea Expediia celor 1 000 de cmi roii) reuind s nlature monarhia local i s instituie un guvern provizoriu. A cucerit Sicilia i Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei i Piemontului (1861) dup care s-a retras n insula Caprera. n 1861, ntreaga Italie, cu excepia Romei (aflat

sub autoritatea Papei) i a Veneiei (rmas sub control austriac), a fost unificat. n 1862, Garibaldi a intrat n conflict cu Victor-Emmanuel al II-lea. n ciuda opoziiei regelui, care ncerca s evite un conflict cu Frana ale crei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care inteniona s ocupe Roma pentru a o transforma n capitala Italiei. A fost nfrnt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puin timp mai trziu. n timpul rzboiului din 1866, n care Italia, aliat cu Prusia, a luptat mpotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reuit s nfrunte cu succes n Tirol armata austriac. La sfritul rzboiului, Veneia a devenit parte integrant a Italiei unificate. Dup o nou ncercare nereuit de a cuceri Roma (1867), Garibaldi s-a retras n insula sa. O dat cu anexarea Romei la Italia, n 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian. Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile fundamentale ale Risorgimentului italian i este, poate, personajul istoric cel mai faimos i popular n Italia. Este cunoscut i cu numele de erou al celor dou lumi pentru aciunile militare ndeplinite att n America de Sud, ct i n Europa n numele independenei i al libertii popoarelor.