UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" BUCURETI DEPARTAMENTUL DE FIZIC LABORATORUL DE FIZIC ATOMIC SI FIZICA CORPULUI SOLID BN - 031 B

DETERMINAREA CONSTANTEI PLANCK DIN STUDIUL EFECTULUI FOTOELECTRIC EXTERN

2004 - 2005

DETERMINAREA CONSTANTEI PLANCK DIN STUDIUL EFECTULUI FOTOELECTRIC EXTERN

1. Scopul lucrarii Determinarea constantei Planck din studiul efectului fotoelectric extern. 2. Teoria lucrarii Efectul fotoelectric extern ocupa un loc deosebit in istoria fizicii, deoarece a condus la conturarea notiunii de cuanta de lumina si a impulsionat dezvoltarea conceptelor teoretice moderne. In esenta, efectul consta in scoaterea (extragerea) de electroni dintr-un corp (metalic sau semiconductor) prin actiunea unui flux de lumina trimis pe suprafata lui. Efectul este mult mai usor de produs in cazul metalelor, care au o concentratie mare de electroni cuasiliberi. Explicarea fenomenului pe baza teoriei ondulatorii a luminii intmpina dificultati de netrecut. Einstein a aratat (in 1905) ca toate aceste dificultati dispar daca se considera lumina drept flux de particule. Aceste particule s-au numit fotoni. Fotonii sunt particule cu h energia egala cu h , impuls , viteza egala cu viteza luminii c . Marimea h este c constanta Planck. Considernd lumina ca un flux de fotoni efectul fotoelectric se explica astfel: Un foton absorbit de corp isi cedeaza energia unui electron. Daca aceasta energie este suficienta pentru a elibera electronul din fortele care il leaga in atom si in material el poate parasi suprafata metalului. Deoarece probabilitatea ca un electron sa absoarba simultan doi fotoni este foarte mica, inseamna ca fiecare electron smuls isi dobndeste energia de la un singur foton; afirmatia inversa nu este adevarata, adica nu se poate spune ca fiecare foton absorbit produce smulgerea unui electron. Energia h a unui foton ce produce efectul fotoelectric se consuma astfel: o parte (W ') pentru a desprinde electronul de atom, o alta parte ( W , numita lucru mecanic

de extractie) pentru a desprinde electronul din suprafata corpului, iar restul pentru m v2 , electronului. Expresia conservarii energiei, numita imprimarea unei energii cinetice 2 ecuatia Einstein, va avea forma:
h = W '+W + m v2 . 2

(1)

In metale exista un numar mare de electroni care pot fi considerati aproximativ liberi (cuasiliberi), adica nelegati de atomii substantei (sunt electronii ce fac ca metalele sa fie bune conductoare de electricitate). De aceea W ' poate fi neglijat: W' 0. (2)

Pe masura ce scade energia h a fotonilor incidenti, vor scadea si vitezele electronilor emisi. Pentru o anumita frecventa " p " viteza fotoelectronilor se anuleaza si
ei sunt smulsi din materie dar ramn pe suprafata electrodului. Acestei frecvente minime p numita frecventa de prag ii corespunde o lungime de unda maxima p . p (frecventa de prag) respectiv p (lungimea de unda corespunzatoare fotonului de frecventa p ) reprezinta pragul efectului fotoelectric. Pentru frecventa de prag ecuatia (1) devine: h p = W . (3)

Determinarea energiei cinetice a fotoelectronilor se poate face prin metoda cmpului intrzietor. Aceasta metoda consta in a forta fotoelectronii sa traverseze un cmp electric al carui sens este dirijat astfel inct sa ii frneze. Pentru aceasta (fig. 1) se leaga metalul (electrodul) pe care cade lumina la polul pozitiv al unei surse si se pune in fata sa un electrod (care nu impiedica trecerea lumnii) si care este legat la polul negativ al sursei (dispozitivul este de fapt o celula fotoelectrica, fig. 1).

Fig. 1

Pentru o valoare nula sau mica a tensiunii aplicate U , fotoelectronii emisi de primul electrod ajung la cel de al doilea si prin circuit trece un anumit curent. Marind treptat tensiunea, se ajunge la o anumita valoare, U 0 , pentru care intensitatea curentului se anuleaza, ceea ce inseamna ca variatia de energie de cmp, W = eU 0 ( e fiind sarcina electronului) compenseaza energia cinetica metalului
eU 0 = m v2 . 2 mv 2 cu care electronii parasesc suprafata 2

(4)

Introducnd valorile (2), (3), (4) in ecuatia (1) se obtine: e h = h p + eU 0 sau = p + U0 . h

(5)

Aceasta este ecuatia unei drepte intr-o reprezentare = f (U 0 ) ; ordonata la origine este p , iar panta este e / h . Pe baza celor expuse mai sus pot fi lesne intelese legile fenomenologice ale
efectului fotoelectric, descoperite inca din secolul trecut de catre Heinrich Hertz, si anume: 1. Energia fotoelectronilor nu depinde de intensitatea luminii (adica de numarul fotonilor ce vin pe catod intr-o secunda), ci numai de frecventa ei. 2. Exista o lungime de unda p (respectiv o frecventa minima p ) peste care

(respectiv sub care) efectul nu se mai produce: h = h p + eU ; U 0 p .

3. Intensitatea fotocurentului (data de numarul de electroni extrasi pe secunda) este proportionala cu intensitatea luminii (adica cu numarul de fotoni incidenti pe secunda). Din relatia (5) se poate determina valoarea constantei Planck. Regasirea valorii cunoscute a constantei lui Planck a reprezentat o confirmare stralucita a teoriei existentei

fotonilor si respectiv a teroriei cuantelor.

3. Modul de lucru Dispozitivul experimental cu care se realizeaza lucrarea se gaseste montat pe masa

de lucru, urmnd sa fie doar alimentat. Dupa alimentarea lampii cu vapori de mercur (B ) (fig. 1), se asteapta aproximativ 10 minute pentru ca lampa sa intre intr-un regim de lucru stationar. Se introduc intre lampa si celula fotoelectrica, pe rnd, in ordine A, B, C filtrele care selecteaza radiatii monocromatice din domeniul vizibil al spectrului mercurului. Frecventele acestor radiatii sunt date in tabelul 1.
Rosu A
4,854

Filtrul Frecventa

Galben B
5,199

Tabelul 1 Albastru C
6,890

(1014 Hz)

Pentru fiecare filtru se efectueaza urmatoarele determinari: 1) Cu ajutorul potentiometrului P (fig. 1) se determina dependenta fotocurentului de tensiunea aplicata (minimum 5 puncte). Pentru un filtru monocromatic, aceasta dependenta este descrisa de legea 3/2 stabilita de Langmuir si Child

I = k (U 0 U )3 2 ,

(6)

unde k este perveanta celulei fotoelectrice. Deoarece filtrele nu sunt ideale, se obtin abateri de la aceasta lege, in special la curenti mici. 2) Se determina, de asemenea, valorile tensiunii de frnare U 0 , pentru care curentul se anuleaza. Cum este evident ca pentru U > U 0 curentul ramne nul,

determinarile se fac mai precis la micsorarea tensiunii aplicate, pornind de la valori suficient de mari.

4. Prelucrarea datelor experimentale Pentru fiecare set de masuratori se reprezinta, prin metoda celor mai mici patrate, dreapta U = f I 2 3 (cu eventuala neglijare a punctelor ce se abat in mod grosolan de la

( )

o reprezentare liniara). Ordonata la origine a acestei drepte reprezinta tensiunea de frnare U 0 pentru filtrul respectiv. Cu datele obtinute la punctele 1), respectiv 2), se traseaza, prin metoda celor mai mici patrate, dreptele = f (U 0 ) . Pantele acestor drepte, m , reprezinta raportul e h , de unde, cunoscnd sarcina electronului e = 1,6 10 19 C , se calculeaza constanta Planck. Ordonata la origine reprezinta frecventa de prag p , cu care se calculeaza lungimea de unda de prag p = c p ( c = 3 108 m/s fiind viteza luminii in vid) si lucrul mecanic de extractie w = h p .

5. Intrebari 1. Ce se intelege prin frecventa de prag ?

2. In ce consta efectul fotoelectric ? 3. Stabiliti unitatea de masura a constantei Planck. 4. Exprimati lucrul de extractie W in eV.