Legenda randunicai - Scrisa la Mircesti in 1874 si publicata in volumul Pasteluri si legendein 1875, este dedicata d-nei Nyka Petre

GradisteanuPrelucreaz un text folcloric referitor la metamorfoza unei tinere prinesein pasare pentru a respinge iubirea Zburtorului. Ca sa scape deimbratisare a nedorita a fpturii demonice, fata si-a abandonat vesmntul protector si s-a transformat in floarea denumita rochita-randuniciiExplicnd regresiunea pe scara biologica a unei fiine omeneti intr-un elementvegetal, legenda culta are un caracter etiologic, ca si basmele prelucrate de AlOdobescu si integrate in structura eseului erudit Pseudo-kinegetikosmbinnd mitul folcloric propriu-zis cu cel al eroului supranatural si malefic,Alecsandri lea integrat in splendide tablouri descriptive diurne si nocturne,nrudite cu spectaculosul natural din pastelurile sale.Legenda este precedata de un moto, care reproduce un fragment de cntic poporal rezumnd nucleul epic al intamplarii extraordinare. Poemul legendar evoca, in 4 fragmente succesive, copilria , adolescenta si devenirea spectaculoasaa unei frumoase fete intr-o vietate destinata spaiului celest. Eroina este o copila dragalasa avnd un nume predestinat -Rndunica. Perfeciunea trasarurilor sale oface comparabila cu zmbetul de soare cu albul unui crin, cu strlucirea uneistele pe cer. Ursitoarea ii menise o soarta exceptionala, ca va ramane venic tnrasi fericita, atrgndu-i pe numeroii muritori prin farmecele ei. I s-a mai oferit orochia alba, esuta din razele lunii si brodata cu stele in forma de altie.Cromatica subliniaz castitatea si puritatea morala pe care copila le respecta.Ursitoarea a avertizat-o ca frumuseea ei va atrage si ncercarea malefica aZburtorului de a-i castiga iubirea si de a o amgi prin simularea unei afeciunireciproce. Zna i-l descrie ca pe o fptura nestatornica, superficiala si infidela, caresimuleaz dragostea, incapabil s-o triasc de fapt.Eroul fantastic mimnd doar condiia umana nu are preferine sentimentale, ne se poate drui unei iubiri unice, nu pretuieste feminitatea in sine, ci in stadiul ei primar, neprihnirea. Copila asculta ndemnurile protectoarei divine si nu se lasamgita de inflcarata declaraie a personajului demonic. Cuvintele lui de dragosteanticipeaz, prin impetuozitatea lor romantica si bogata figuraie retorica,d ialogurile erotice din Calin (file din poveste).Respins de fata si avnd un caracter rzbuntor, precum cel al zmeului din poveste, Zburtorul pandeste momentul propice pentru a-i fura fetei ce se scalda inlac rochia protectoare.Pastelistul Alecsandri se vadeste in legendele sale, imaginnd un seductor tablou nocturn. Pentru prima oara in lirica romaneasca, un poet indrazneste sa picteze in cuvinte nudul feminin, trupul fetei fiind comparat cu o dalba feerie sidivina ncntare. Apariia ei de vis trezete elementele de natura personificate,care se comporta ca nite virtuali indragostiti.

Natura nzestrata cu atribute senzual-omeneti ia parte la euforia erotizata.Ieind la mal, infioarata de adierea nopii estivale, frumoasa copila secontempla ca Narcis in oglinda acvatica. Nemaifiind aprata de haina vrjita, prinesa isi pierde unicitatea si norocul in lume, incalcand promisiunea fcutaznei bune. Cnd Zburtorul, sigur de izbnda apropiata, a vrut sa o cuprind in braele sale, fata sa metamorfozat instantaneu intr-o rndunica, scpndimbratisarii fatale. O data cu ea, se nalta in vnt si straiul fermecat din care au czut pe pamant florile ce vor purta de atunci numele pasrii : Odoare-a primaver ei: Rochiti de rndunele!

Legenda rndunici
I Cnd se nscu pe lume voioasa Rndunic, Ea nu avea fptur -aripi de psric, Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat, Copil drgla de mare mprat. Dar fost-a o minune frumoas, zmbitoare, Sosit printre oameni ca zmbetul de soare, O ginga comoar format din senin, Din raze, din parfumuri, din albul unui crin, i maica sa duioas, privind-o, se temea S nu dispar-n aer sub forma de o stea. O zn cobort din zodia cereasc Veni s o descnte, s-o legene, s-o creasc, S-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri, S-o apere-n via de-a zilelor amaruri. Ea-i puse-o scldtoare cu ap ne-nceput, De ploaie neatins, de soare nevzut, i-n apa nclzit cu lemn mirositor O trestie, un fagur -o floare de bujor, Menind prin oapte blnde copila s devie Nltu, mldioas ca trestia verzie, La grai ca mierea dulce, la chip fermectoare i ca bujorul mndru de ochi atrgtoare. Apoi zna-i aduse o dalb de rochi, Din raze vii esut, cu stele prin alti, i-i zise: "De-i e gndul s ai parte de bine, Rochia niciodat s n-o scoi de pe tine, i ct vei fi al lumii frumos, iubit odor, S fugi n lumea-ntreag de-al luncii zburtor, Cci el intete ochii i dorurile sale Pe oricare fiin cu forme virginale, Pe dalbele copile, a dragostei comori,

Ce-s jumtate fete i jumtate flori, Pe znele nscute n atmosfera cald, Ce sub vpaia lunii n lacuri lin se scald, i chiar pe luna plin de o lumin moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descntat de zna ei cea bun Cretea-ntr-o ziu numai ct alta ntr-o lun, -a sale brioare, -a sale mici picioare Aveau, fiind n leagn, micri de aripioare; Iar cnd iei din cuibul n care nflorise Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise, Cnd umbra sa vioaie, plutind sub cer senin, Putea s se msoare pe umbra unui crin, Mult i plcea copilei s-alunge rndunele Ce lunecau prin aer i o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta btrnilor arini, Cercnd s prind-n iarb a razelor lumini, S fug rtcit de-a lung, de-a lung pe maluri Atras-n cursul apei de-a rurilor valuri, i-n cale-i s s-opreasc, uimit, ncntat De dulcea armonie naturii deteptat. Atunci pe nesimite un glas de zburtor i tot fura auzul optindu-i, plin de dor: Att eti de frumoas la chip i la fptur, C nopii dai lumin, i iernii dai cldur, i orbilor din umbr dai ochi s te admire, i morilor grai dulce s spuie-a lor simire. Ah! prul tu lung, negru, ca aripa corbie, Cu-a lui ntunecime ar face nopi o mie, i chipul tu ce fur chiar ochii de copile Din alba lui splendoare ar face mii de zile! Ah! buzele-i rotunde, cu rs nveselite, Se par dou ciree n soare prguite,

i mijlocu-i de-albin sub vlul tu de aur Se leagn prin aer precum un verde laur; Iar ochii ti, luceferi cu tainice luciri, Rsfrng toat vpaia ceretilor iubiri Ce ai aprins n inimi cnd te-ai ivit pe lume Tu, zn fr seamn, minune fr nume! Copila, cu uimire, l asculta zmbind... Apoi, ctnd n urm-i, se deprta fugind, Lilie zburtoare, de fluturi alungat, Care-i formau pe frunte o salb-naripat. III Viseaz luna-n ceruri!... sub visul cel de lun Flori, ape, cuiburi, inimi viseaz mpreun. Nici o micare-n frunze, i nici o adiere Nu tulbur n treact a nopii dulci mistere. Albina doarme-ascuns n macul adormit, Btlanul printre nuferi st-n lab neclintit, i raza argintie din stele dezlipit Cznd, sgeat lung, prin umbra tainuit, Se duce de aprinde vpi tremurtoare n albele iraguri de rou lucitoare. Dar cine-acum, ca raza, n lumea nopii zboar? Ce umbr, cu sfial, prin arbori se strecoar i merge drept la malul prului din vale? Oprindu-se-ngrijit ades n a sa cale, Ea vine lng ap, cu drag la ea privete i, singur-n rcoare, de baie se gtete. O! dalb feerie! divin ncntare!... Rochia de pe umeri alunec, dispare, i lumii se arat minunea cea mai rar, Albind ca faptul zilei n zi de primvar! Toi ochii de luceferi, de psri i de flori, Lovii ca de lumina rozatic din zori,

S-aprind de-o scnteiere ce-n inim ptrunde... Dar juna-mprteas n ap se ascunde. Ferice, dezmierdat de unda rcoroas, Ea-noat cu-o micare alene, voluptoas, Lsnd ca s albeasc prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a snu-i virginal. i iarba de pe maluri se pleac s-o priveasc, i trestia se-ndoaie voind ca s-o opreasc, i apa-n vlurele de aur se-ncreete, i nuferii se mic, btlanul se trezete, Pdurea cnt imnuri, i luna amoroas Revars pe copil o mantie-argintoas. Acum pe lng trestii ea lunec uor i, vrnd la mal s ias, ptruns de-un fior, Pe snul ei ud nc ea prul i adun, Se oglindete-n ap, se oglindete-n lun, i umbra-i diafan cu formele-i rotunde n lin ngnare se clatin pe unde. IV Cocou-n deprtare inton o fanfar! Copila cu grbire din valuri iese-afar. Ah! unde-i e rochia i unde-al ei noroc?... Ea vede zburtorul cu ochii mari de foc Ce vine -o cuprinde cu braele-ntr-o clip; Dar grabnic se aude un freamt de arip, i dalba-mprteas, din brae-i disprnd, Se schimb-n rndunic i fuge-n cer zburnd! Atunci -a ei rochi, nlndu-se n vnt, Topitu-s-a n ploaie de raze pe pmnt, i pn-n faptul zilei crescut-au flori din ele, Odoare-a primverii: Rochii-de-rndunele!... Mirceti, 1874