Tuhami: Portretul unui marocan Vincent Crapanzano A ajuns in Maroc ca un strain, si cu o determinare pentru a intelege cel putin unele

mici fatete din viata lor care le-a gasit interesante si intr-un fel semnificative. Pana a-si incepe munca de teren a mai fost in Maroc ca si turist. Pe Tuhami la intalnit cand era in Meknes pentru cateva saptamani, acesta nu l-a instiintat de prima data ca este neapreciat de lume. Acesta a ajuns la un moment de cazare flexibila cu noua realitate marocana cand l-a intalnit pe Tuhami, iar astfel de momente flexibile puncteaza experienta pe teren. Dac nu exist conven ii pentru a descrie
ntlniri ntre dou sau mai multe persoane, acestea sunt rapid negociabil, dar ntr-un mod foarte specifice i superficiale. Cu timpul devin mai complexe cerand cazari noi si noi conventii. Cand

Carapanzano s-a uitat peste notele sale ca sa insi aminteasca de intalnirile cu Tuhami cu vreo 10 ani in urma, a fost lovit de calitatea slaba a raspunsului sau emotional. Intrebarile lui erau reci, fara emotii si detasate, dar recunoaste ca ca in primele pagini ale protretului are tendinta de a interpreta de mai multe ori cuvintele lui Tuhami. Carapanzao sustine ca etnografia este o incercare de a pune un punct de intalnire care este in mod necesar dezorientat. Acelasi lucru poate si spus la portret, istoria vietii, studio de caz, biografia si chiar autobiografia. In felul lor tot ceea ce cer e toata stagnarea timpului- o completa plecare din intalnire. Tristete,vinovatie, sentimente se singuratate si dragostea care vin plecare si moartea nu se pot sfarsii. Tuhami a ajuns sa intruchipeze aceste sentimente pentru antropolog. In discursul lui nu a fost intotdeauna ceva captivant si nici seducator. A fost ca si cum el a vrut sa il prinda, sa il subjuge prin puterea cuvantului intr-o retea complexa de fantezie si realitate. La prima intalnire cu el au existat semen de captivare si de seductie de evocare. La inceput si ocazional in timpul altor intalniri era potential comprehensibil, autorul avea sa-l cunoasca ca o persoana iar mai traziu s ail si empatizeze, iar o empatie nu e usor pentru viitoarea munca de teren. Munca de teren este adesea coplesitoare, el este prea indepartat si obiectiv. Etnograful pe de o parte trebuie sa se angajeze in viata oamenilor pe care ii studiaza, el trebuie sa intre in lumea lor in mod intentionat determinate-lumea lor de praxis si el trebuie sa sa permita cumva doar auto-reflectia de praxisul particular. El trebuie sa fie in masura sa elimine din viata oamenilor unde a studiat el trebuie sa ramana in afara lumii lor in mod intentionat si el trebuie sa permita el insusi o auto-reflexie, care este cerut si delimitat de propriul lui praxis, in cercetare sa. Marcarea imediata care a schimbat relatia sa cu Tuhami reflecta incapacitatea de a mentine, sau de a pretinde pentru a mentine cele doua intentionalitati distincte. Tuhami venise s ail contacteze, iar prezenta lui Lhacen nu mai erau suficiente pentru sa se distanta de el. Aceasta schimbare a exclus, cel putin la momentul respective, mentinerea unei duble intentionalitati. Acesta a plecat, dar Tuhami a venit la Vincet vorbind limba lui. A aparut

problema prezentei lui Lhace, asistentul de teren sau interpret, in cercetare antropologica. In munca de teren a lucrat atat de unul singur cat si cu un asistent de teren. Aici existand o difernta calitativain materialul obtinut in cele doua situatii. S-a constatat ca exista ca materialul colectat cu un asistent de teren, cel putin in fazele initiale de cercetare, a avut un ton de intimidate si de detaliu pe care nu se putea obtine daca se lucra de unul singur. Lhacen, asistentul de teren a servit la meditarea relatie dintre Vincent si Tuhami intr-unmod foarte complex. El si Vincent erau straini la Meknes, pentru tuhami sipentru altii. Crapanzano si Lhacen au fost straini in moduri diferite, primul a fost un American, un nasran, un vorbitor de lb franceza, om de litere, iar Lhacen a fost un berber de la Marrakech, initial dintrun sat izolat de mare in Muntii Atlas, un sheri(un membru al unui neam sfant si venerabil), un marocan. Lhacen ar putea fi inclus in lumea lui Tuhami , ar putea fi clasificate si intelese. El nu a avut privilegiul de plecare. La platit pe Tuhami sip e ceilalti marocani care eu avut timp sa il ajute.lhacen si alti asistenti din maroc si din alta parteau dat acces la cele mai imediate informatii intime despre lume. S-au folosit cadre conventionale valide, in cadru stabil pentru a arbitra acele conflicte minore, acele nesemnificative diferente de opinie, aparitia unor contraste de interes si de sentiment, iar aaceste medieri nu trebuiec sa fie effectuate prin intermediul cuvintelor. Un gest, o modalitate de a asculta starea de spirit care radiaza de la o anumita persoana, sunt suficiente pentru a schimba diferenta dintre doua persoane, astfel incat aceasta sa poata cauta intelegere. Cum un antropolog vine acesta mai si pleaca, iar inevitabilitatea plecarii antropologului, intelesa de la bun inceput si ignorant, ulterior. Lhacen insusi a jucat o rol symbolic in medierea conflictelor, astfel al eliberat pe Tuhami si a povestit de canstanta si continuitate si frica de moarte,de plecare.* Cum sa ajuns s treac faptul c eu, un
antropolog american, ar trebui s -am ntlnit Tuhami, un tilemaker marocan, i a intrat att de adnc n via a lui i ia permis s intre att de adnc n propria mea? A scris despre el cusperanta ca ceva din ceea ce a invatat de la el va servi pentru a corecta propriile noastre prezumtii mecaniciste despre

natura omului si a relatiilor sale cu colegii. Acesta s-a fortat in pozitia teoretica ca ar putea sti experienta altuia prin ceea ce pune el (ca i cum un text poate fi n eleas f r asumarea de
intersubiectivit ii), i, n acela i timp, am f cut o pledoarie pentru o n elegere mai intersubiectiva) si in acelasi timpa facut o pledoarie pentru a intelege intersubiectivitatea, care sunt necesare in orice intalnire sociala. Acest paradox mascat in cele mai multe intalniri obisnuite conventional este adus la lumina in intalnirea etnografiei . Simmel sustinea ca individualitatea noastra este completata de ceilalti, ceea ce duce la faptul ca nu suntem puri si integrali. Noi ar trebuii sa ii respectam pe ceilalti in acelasi mister la care ne asteptam ca ei sa ne respecte pe noi insine.