SINTEZA masterat - RISCUL IN AFACERI Riscul la ora actual este un concept cunoscut n teoria economic, dar din pcate

puini manageri din Romnia iau n considerare implicaiile riscului n activitatea profesional. Managementul riscului abordeaz problematica i terminologia legate de identificarea, msurarea si tratamentul diverselor expuneri la pierderi accidentale poteniale. Multe dintre pierderile accidentale nu sunt dramatice, dar mai multe evenimente negative de mic amploare acumulate pot amenina supravieuirea afacerii, pot duce la scderea ctigurilor sub un nivel acceptat, ntrerup operaiunile curente sau ncetinesc creterea economic. Toate afacerile se desfoar sub riscul unor pierderi. Teama c se poate ntmpla ceva ru face viaa mai puin plcut, l poate determina pe manager s evite implicarea n anumite activiti i chiar poate duce la alterarea procesului managerial. Un management eficient al riscului i permite unei firme s fac fa la diverse expuneri la pierderi ntr-un mod eficient. 1. Conceptul de risc i incertitudine Dicionarul complet al economiei de pia definete riscul drept un eveniment viitor i probabil, a crui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci cnd factorii care ar aduce pierderi pot fi prevzui cu anticipaie i imprevizibil atunci cnd este determinat de situaii fortuite [ Bu Georgeta ,1994]. Dictionarul limbii romne definete riscul ca posibilitate de a ajunge n primejdie, de a avea de nfruntat un necaz sau de a suporta o pagub[Vasile Breban, 1980]. Riscul apare, conform acestei concepii, sub forma unui pericol pe care omul ncearc s-l previn sau mcar s-i atenueze efectele nedorite. Conform acepiunii latine, termenul risc se refer nu numai la ansa de pierdere, ci i la ansa de ctig. Cu toate acestea, termenul risc tinde s fie utilizat n limbajul cotidian cu semnificaia pericolului unei pierderi. Cuvntul latin riscum avea att conotaii negative ct i pozitive. Riscul trebuie privit prin ambele sale valene, i anume riscul pur i riscul speculativ. Riscul pur desemeneaz doar pericolul unei pierderi, fr s ia n considerare posibilitatea de ctig. Exemplele de risc pur includ pagubele poteniale ale incendiilor, inundaiilor sau ale cutremurelor sau posibilitatea deceselor premature ca urmare a accidentelor sau a mbolnvirilor fatale. Riscul speculativ acoper att posibilitatea unui ctig, ct i pericolul unei pierderi. Afacerile sau jocurile de noroc implic risc speculativ. Distincia dintre riscul pur i riscul speculativ reprezint o premis fundamental a teoriei asigurrilor. Astfel, riscul implic dispersia rezultatelor posibile fa de media acestora n sens pozitiv (ctiguri relative), ct i negativ (pierderi relative). Din acest perspectiv, riscul poate fi definit ca posibilitatea unor rezultate favorabile sau nefavorabile. Aprecierea

rezultatelor posibile este relativ: rezulatatul favorabil depete media anticipat, n timp ce rezultatul nefavorabil este inferior mediei anticipate. Orice decizie economic presupune un anumit grad de risc. Decidentul trebuie s nvee si asume riscul deciziilor i s l administreze n folosul lui [Craioveanu Mihaela Theodora, 2004 ]. Pentru a se nelege mai bine noiunea de risc, este necesar realizarea unei distincii clare ntre risc i incertitudine. Riscul se refer la situaiile n care se pot identifica probabiliti obiective pentru rezultatele posibile. Cu alte cuvinte el poate fi cuantificat. Incertitudinea se refer n schimb la situaiile sau evenimentele despre care nu exist informaii suficiente pentru a identifica probabilitile obiective. Prin urmare, atunci cnd informaiile necesare nelegerii i anticiprii evoluiilor, schimbrilor ce pot avea loc ntr-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile, situaia este catalogat ca fiind una incert. Elementul cheie n a face distincia intre risc i incertitudine este probabilitatea. Probabilitatea se refer la posibilitatea ca un anumit fenomen sau eveniment s se produc n condiii bine determinate. n funcie de probabilitate pot fi evideniate 3 categorii de situaii: - certitudinea absolut - incertitudinea - riscul Certitudinea absolut poate fi definit ca situaia decizional n care evoluia viitoare a evenimentelor, consecinele unei decizii pot fi prevzute cu exactitate, neexistnd erori sau evenimente neasteptate. Se poate afirma c rezultatele oricrei decizii sunt cunoscute cu exactitate naintea adoptrii lor deoarece probabilitatea ca rezultatul respectiv s fie atins este de 100% . Dac ar exista certitudinea absolut, fiecare decident ar dispune nelimitat de informaii complete i s-ar putea realiza o list complet a evenimentelor viitoare i ale consecinelor adoptrii unei decizii. La polul opus al certitudinii se afl incertitudinea. Marele dezavantaj al incertitudinii este acela c la un nivel ridicat al ei indivizii nu mai sunt capabili s aleag, din moment ce orice alegere duce la rezultate aleatorii imposibil de prevzut. Prin urmare este necesar reducerea incertitudinii cnd atinge niveluri prea mari. Gradul de incertitudine este dat de numrul factorilor care pot afecta cursul unei aciuni i de frecvena i amplitudinea schimbrilor aferente lor. De asemenea este influenat de nivelul cunoaterii pe care l posed firma sau individul n domeniul n care acioneaz. Un nivel al cunoaterii mai ridicat permite o apreciere mai corect a factorilor care acioneaz i duce la scderea posibilitii unor predicii eronate. Riscul se afl situat ntre certitudine i incertitudine. El este un fenomen care provine din circumstane pentru care decidentul este n msur sa identifice evenimente posibile, i chiar probabilitatea materializrii acestora, fr a fi ns n msur s precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv [Stana Elena-Silvia, 2003]. Riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumit acuratee care este

evenimentul identificat ca atare de decident care se va materializa efectiv i va determina un anumit rezultat negativ. Chiar dac probabilitatea estimat pentru materializarea efectiv a unui anumit factor generator de risc este ridicat, decidentul nu poate fi sigur dac acel eveniment este cel care se va produce cu certitudine i nu altul. Riscului i este asociat o distribuie obiectiv de probabilitate msurat ca numr de apariii al unui rezultat determinat n urma unui numr mare de observaii. Aceast distribuie este considerat valabil pentru aciunile care se desfoar n condiii identice cu altele care deja au avut loc i a cror rezultate au fost cuantificate prin metode statistice. De ce ne intereseaz oare att de mult s facem distincia ntre certitudine, incertitudine si risc? Motivul este foarte simplu: toate aciunile pe care vrem s le realizm vor avea consecine n viitor, iar noi oamenii, prin natura noastr intrinsec, ne dorim cele mai bune rezultate posibile. Deasemenea n domeniul economic multe decizii n afaceri se iau plecndu-se de la estimri asupra viitorului. Luarea unei decizii n baza unor estimri, prezumii, ateptri, previziuni, prognoze asupra evenimentelor viitoare implic o doz bun de risc, uneori destul de dificil de definit i, n cele mai multe cazuri, imposibil de msurat cu precizie, dat fiind natura complex a mediului economic n care acineaz firma. Ca i n multe alte domenii, conceptul de risc n economie este folosit pentru a descrie situaii sau evenimente cu rezultate sau consecine incerte. n domenii precum statistica, managementul financiar i managementul investiiilor, riscul, ca noiune, face trimitere la posibilitatea i probabilitatea unor variaii ale rezultatelor fa de valorile sau nivelurile estimate iniial. n alte situaii, pe piaa asigurrilor spre exemplu, noiunea de risc este asociat cu cea de pierdere. n ceea ce privete distincia ntre risc i incertitudine, ea se face pornind de la presupunerea c agenii economici acioneaz innd cont de existena unor probabiliti bine definite ale rezultatelor posibile. Marea problem a deciziilor economice ine de faptul c se poate face cu greu o difereniere ntre probabiliti obiective i cele subiective cu privire la rezultatele lor posibile. Opiniile agenilor economici indiferent c sunt productori, consumatori sau intermediari cnd iau o decizie se bazeaz pe stabilirea unor probabiliti n funcie de datele pe care le cunosc i de experiena proprie. Cu ct aceste date sunt mai apropiate de realitate cu att putem vorbi mai mult de risc i mai puin despre incertitudine. Problema este c niciodat nu poi ti n ce msur informaiile deinute mai sunt reale sau sunt complete. [Stana Elena-Silvia, 2003] n faa unor astfel de situaii se nate ntrebarea dac este nevoie s se fac o distincie ntre risc i incertitudine, n condiiile n care cea mai mare parte a deciziilor n afaceri se iau fr a dispune de date statistice i calcule matematice. Distincia are, totui, o oarecare valoare conceptual. Incertitudinea asociat cu un impact ridicat reprezint o necunoscut mai mare dect riscul asociat aceluiai eveniment. Cu toate acestea, n practic, utilitatea este relativ redus, nu este una de substan, depinznd de gradul de informare asupra evenimentelor viitoare, dar i de credibilitatea informaiilor despre evenimentele n cauz.

Deasemenea, trebuie menionat c incertitudinile nu sunt asigurabile, dat fiind faptul c nu este posibil s se stabileasc nivelul primei de asigurare (suma pe care asiguratul este obligat s o plteasc asiguratorului, reprezentnd costul asigurrii) necesare pentru a acoperi ceva ce este calificat ca fiind incert i indefinibil. Riscurile, n schimb, pot s fie asigurabile pentru c sunt calculabile. Formula de calcul este urmtoarea: risc = pe a p / c
i

unde: pei - probabilitatea producerii evenimentului i, ap/c - amplitudinea pierderii sau ctigului asociat afacerii, n cazul producerii evenimentului i. [Popescu Nela, 2004] Este ns necesar a se asigura c aciunea programat nu va eua datorit apariiei unor erori n modul de previzionare a evoluiei ulterioare. Aceste erori apar ca urmare a unei cuantificri greite a riscului datorit unor informaii insuficiente. Informaia este primordial n cuantificarea riscului economic. 2.Controlul si gestionarea riscurilor Realizarea unui management al riscului ofer posibilitatea de optimizare a deciziei, de diminuare a riscului i incertitudinii n activitatea economic. Managementul riscului const n derularea unei serii de procese de identificare, estimare a consecinelor, evaluare, gestionare i monitorizare a riscurilor unei ntreprinderi. Aceast etap se refer la tehnicile, instrumentele, strategiile i procesele prin care se urmrete evitarea, prevenirea, reducerea sau controlul frecvenei sau magnitudinii pierderilor sau altor efecte nedorite ale riscului; controlul riscului deasemenea include metode prin care se urmrete mbuntirea nelegerii sau a contienei ntr-o organizaie a activitilor care afecteaz expunerea la risc. [Williams Smith Young, 1995] Dei programele de control i gestionare a riscurilor variaz de la o organizaie la alta ca urmare a creativitii proprii fiecrei organizaii n parte, se poate face totui o clasificare a tipurilor de msuri luate: evitarea riscului, prevenirea pierderilor, transferul riscului i asumarea riscului. Evitarea riscului Cea mai uoar i mai rapid tehnic de reducere a riscului este evitarea sa. A evita riscul nseamn a elimina condiia care se afl la baza problemei. Spre exemplu, dac unei pri a proiectului i sunt asociate riscuri nalte, atunci respectiva parte este eliminat din proiect. Evitarea poate lua forma refuzului de asumare a riscului sau abandonrii unei

expuneri la pierderi asumat nainte [Williams Smith Young, 1995] Prevenirea i reducerea pierderilor Prevenirea pierderilor urmrete s reduc numrul lor nainte ca ele s devin realitate. Ea se poate realiza fie printr-o intervenie asupra proceselor pe care le deruleaz organizaia, fie printr-o intervenie asupra mediului n care se desfoar aciunea. Reducerea pierderilor const n luarea de msuri dup ce evenimentul negativ a avut loc. Ea are rolul de diminuare a consecinelor neplcute pentru cei afectai de respectivul eveniment. Ca msuri de reducere a pierderilor sunt cunoscute recuperarea pierderilor i planurile pentru situaiile limit. Recuperarea pierderilor se refer la valorificarea a tot ce mai poate fi salvat dup ncheirea evenimentelui negativ i n acionarea n instan pentru obinerea de daune a celor ce se fac responsabili de pagubele aduse. Planurile pentru situaii limit conin aciunile pe care trebuie s le ntreprind organizaia ca rspuns la astfel de evenimente.

Transferul riscului Transferul riscului poate fi realizat prin dou posibiliti. Prima const n externalizarea activitii generatoare de risc ctre altcineva. Un exemplu clasic de astfel de transfer este subcontractarea acelor activiti pe care organizaia nu vrea s i le asume pentru c nu are experiena sau resursele necesare s le duc la bun sfrit. Cea de-a doua posibilitate const doar n transferul riscului, nu i al activitii printr-o nelegere contractual. Aceasta se realizeaz prin ncheierea unor contracte de asigurare. Compania de asigurri i asum o parte din riscuri n schimbul unui pre (prima de asigurare). Dac riscul se produce n condiiile specificate prin contractul de asigurare, asiguratorul va rambursa partea asigurat sau toate pierderile suferite datorit riscului. Dac riscul nu apare, asiguratorul pstreaz prima de asigurare.

Asumarea riscului n aceast abordare, managerul examineaz impactul pe care l-ar avea situaia de risc asupra proiectului i hotrte c riscul nu trebuie s fie tratat. Aceast abordare ar trebui s fie utilizat doar n situaiile cnd impactul riscului este sczut sau probabilitatea ca riscul s aib loc este foarte sczut. Aceast abordare este periculoas pentru riscurile de nivel mediu sau nalt. 3. Riscuri specifice organizatiilor in conditii de globalizare Riscul este indisolubil legat de prile implicate n derularea afacerii, de motivaiile acestora, de natura activitii ce face obiectul investiiei, de resursele

necesare iniierii, meninerii i dezvoltrii afacerii, precum i de anvergura acesteia. Indiscutabil, n analiza, evaluarea i estimarea riscului este foarte important clarificarea naturii riscului, ale crei surse pot fi extrem de diverse: definirea afacerii, modalitatea de finanare aleas, sistemul logistic utilizat, condiiile locale de pia, resursele estimate, relaiile comerciale, comunicarea, i altele. Totui, unele categorii de risc acioneaz n strns interdependen, n sens convergent sau divergent, n timp ce altele tind s opereze independent. Gruparea riscurilor i criteriile folosite n acest scop difer, de la un autor la altul, n funcie de propria perspectiv asupra analizei riscului: riscuri pure, riscuri de pre i de dobnd riscuri directe i riscuri virtuale, riscuri obiective i riscuri subiective,riscuri interne si riscuri externe,riscuri globale si riscuri locale,macro sau microriscuri,riscuri de tara ,de firma sau de proiect. 1 Riscul de pia este propriu unei afaceri, investiii sau categorii de afaceri. Tocmai din acest considerent, riscul de pia difer de la o industrie la alta dar i n interiorul aceleiai industrii. 2 Riscul de pre este asociat schimbrilor posibile, n structura i nivelul preului bunurilor i serviciilor oferite pe pia de ctre o firm, ca urmare a variaiilor preului resurselor utilizate. Analiza riscului de pre joac un rol central n managementul strategic. Riscul de pre are ca surse preurile produciei industriale, cursul de schimb i rata dobnzii. Preurile produciei industriale sunt rezultatul fluctuaiilor preului energiei electrice, combustibililor, gazului natural etc. care reprezint intrri pentru unele firme i ieiri pentru altele. Cursul de schimb i rata dobnzii afecteaz, de asemenea, intrrile i ieirile unei entiti. Spre exemplu, creterea ratei dobnzii are impact att asupra consumului (scade), ct i asupra costului de finanare a firmei (crete). 3. Riscul de credit este ntlnit, cu predilecie, n cazul instituiilor financiare (bncile comerciale, spre exemplu). Este tipic naturii operaiunilor desfurate de ctre entitile din acest domeniu, nefiind altceva dect o particularizare a riscului operaional inerent oricrei afaceri, risc care difer ns prin structur i amploare, de la un sector economic la altul. 4 . Riscul pur este asociat pierderilor (daunelor), fizice sau financiare, posibile sau probabile cu care s-ar putea confrunta o firm. n parte, riscul inerent unei afaceri poate fi diminuat de ctre investitor prin diversificarea portofoliului afacerii (diversificare operaional). Riscul diversificabil este n strns legtur cu evenimentele sau fenomenele specifice unui domeniu de activitate sau unei firme date. Distincia ntre riscul la care se expune investitorul i cel la care este expus firma este important, n special, n cazul investiiilor strine directe. Investiiile directe sunt o categorie a investiiilor internaionale, ce reflect obiectivul unei entiti rezidente ntr-o ar (investitor direct) de a obine profituri permanente, trainice, n urma unei aciuni ntreprinse ntr-o alt ar. Un profit permanent implic existena unor relaii pe termen

lung ntre investitorul direct i ntreprindere. O relaie de investiie direct este creat atunci cnd investitorul strin fie deine 10% sau mai mult din aciuni fie acesta deine puterea de vot n ntreprinderea n care a investit direct. Investiiile strine directe reprezint investiiile nerezidenilor sub forma aporturilor de capital vrsat n numerar i n natur, inclusiv mprumuturile acordate de firmele nerezidente filialelor lor. n general, distincia ntre proiectele performante i cele neperformante depinde de resursele i/sau capabilitile firmei de a i le asuma. Ceea ce pentru o firm poate fi inacceptabil este dezirabil pentru alta. Distinciile enunate i dovedesc utilitatea n selectarea metodelor de estimare i control al riscului . Activitatea antreprenoriala in ansamblul sau este influentata de numerosi factori: A. La nivel macroeconomic (economia nationala, relatii economice internationale) se disting o serie de conditii generale a caror evolutie intreprinzatorul trebuie sa o urmareasca, dar pe care nu le poate influenta in mod direct: - situatia generala a economiei. - nivelul si evolutia inflatiei; - nivelul si evolutia ratei dobanzii; - existenta unor politici de stimulare a accesului la capital; - cadrul legislativ privind antreprenoriatul. B. La nivel microeconomic (intreprinzatorul si afacerea sa) libertatea de actiune a intreprinzatorului este maxima in ceea ce priveste: - Nivelul de competenta si pregatire. Abilitatile innascute si dezvoltate, cunostintele dobandite in domeniul productiei, financiar, al vanzarilor, al managementului resurselor umane, precum si o atitudine corespunzatoare reprezinta, impreuna, singura baza pe care se poate construi o afacere. Atunci cand implicarea in afaceri nu este rezultatul unei autoevaluari aprofundate a intreprinzatorului si a unei concentrari a tuturor resurselor disponibile, rezultatul este, cel mai adesea, falimentul. - Planificarea atenta a afacerii, care permite valorificarea oportunitatilor oferite de piata si evitarea unor probleme frecvente (dificultati rezultate din lipsa de informatii, probleme cauzate de o crestere prea rapida). - Controlul financiar permanent, prin organizarea unui sistem eficient de evidenta financiar-contabila si controlul permanent a situatiilor financiare. In acest fel se evita subcapitalizarea, investirea nejustificata in fonduri fixe si problemele legate de politica de credit. - Salariatii, una din cele mai importante resurse intr-o afacere. intreprinzatorul trebuie sa aiba grija ca angajatii sa-i fie loiali si sa lucreze eficient. Pentru acesta, el trebuie sa aiba in vedere permanent nu numai situatia financiara sau problemele de productie si de vanzare (asa cum se intampla de foarte multe ori), ci trebuie sa investeasca si in procesul de angajare, instruire si coordonare a personalului. - Activitatile de marketing. Indiferent de calitatile produsului, de regula este nevoie de un
7

efort de marketing sustinut pentru a asigura vanzarea, o strategie de marketing bine realizata si pusa in aplicare fiind singura solutie de termen lung. - Fraudele: furturi ale salariatilor (cazurile cele mai frecvente), spargerile, furturile din partea clientilor sau a concurentilor. In acest domeniu, asigurarile pot fi de un real ajutor. Tipuri de risc Problematica riscurilor poate fi analizata din mai multe puncte de vedere. A1. Evenimentele care au un impact negativ asupra afacerii, dar a carui moment al producerii nu poate fi precizat dinainte sunt caracterizate de risc pur. Exemple tipice sunt incendiul, inundatiile sau alte tipuri de evenimente catastrofice naturale, furtul, decesul unor membri foarte importanti din cadrul personalului falimentul unor clienti etc. In masura in care aceste riscuri pot fi analizate statistic, el pot fi asigurate. A2. Atunci cand aparitia riscului a fost influentata direct de intreprinzator, este vorba despre riscuri speculative. Exemple tipice sunt situatiile in care se intreprinzatorul mizeaza pe evolutia favorabila a pietei (valutare, imobiliare etc.). Astfel de riscuri nu sunt asigurate.

B1. Modificarile permanente ale pietei creeaza premisele pentru aparitia unor riscuri privind piata. Exemple tipice sunt intreruperea fluxului de aprovizionare (ceea ce afecteaza direct capacitatea de productie si duce, in timp, la inrautatirea pozitionarii pe piata a afacerii), reducerea cererii (ca rezultat al modificarii asteptarilor clientilor, al pozitionarii fata de concurenti etc.) precum si deteriorarea mediului economic (evolutia inflatiei, modificarea nivelului general al ratei dobanzii etc.). Astfel de riscuri se manifesta si se dezvolta lent, ducand frecvent la falimentul afacerilor insuficient de bine planificate si controlate. in plus, astfel de riscuri se pot asigura cu greutate si in conditii mai speciale. B2. Riscurile privind proprietatea: - Dezastrele naturale (cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, furtunile puternice etc.) afecteaza, de regula, mai multi intreprinzatori si au efecte negative majore. Solutia cea mai eficienta de protectie impotriva acestor riscuri este asigurarea. - Incendiile reprezinta situatii de risc care se produc frecvent. Protectia presupune atat masuri complexe de prevenire cat si asigurarea. - Furturile, spargerile si talhariile, pentru prevenirea si limitarea carora se pot folosi sisteme de alarma, agenti de paza, sisteme de supraveghere si, bineinteles, asigurarea.

B3. Riscurile privind clientii se refera la vanzarea pe credit, cand clientul rau-platnic refuza sa plateasca produsul achizitionat, si la posibilitatea aparitiei unor nemultumiri privind produsul oferit sau serviciile conexe prestate. B4. Riscurile privind personalul se refera la furturi sau la falsuri realizate de catre propriii angajati ai intreprinzatorului. Cauzele tin atat de neselectarea corespunzatoare a persoanelor angajate, cat si de mediul intern al organizatiei (relatiile dintre angajati si angajator, politica salariala si asteptarile angajatilor, sistemul de control intern al afacerii si procedurile in cazul unor situatii negative). De cele mai multe ori, aceste riscuri pot fi asigurate.

4. Riscurile specifice unor domenii de activitate 4.1. Riscul in domeniul industriei alimenare Un mod de analiz a riscurilor foarte utilizat este cel pornind de la clasificarea pe diferite domenii: a) Riscurile naturale. Factorii naturali nu afecteaz n mod direct industria alimentar, dar n urma pagubelor pe care le produc diverse fenomene extreme precum seceta prelungit, inundaiile, grindina, temperaturile extreme asupra principalei surse de aprovizionare care este producia agricol, apare o propagare a efectelor negative n avalul canalului de distribuie a produselor agricole. nregistrarea unei producii agricole mai mici dect cea previzionat poate avea ca efect o scdere a ncasrilor din industria alimentar, chiar dac preurile sunt majorate. n Romnia riscurile naturale sunt foarte mari, datorit succesiunii perioadelor de secet cu cele de inundaii. Ali factori de risc natural ce pot afecta sectorul alimentar sunt cei biologici i anume insecte, roztoare, virui, bacterii ce pot afecta produsul alimentar n orice stadiu al prelucrrii sale. b) Riscurile politice. Acestea decurg din modificrile strategiei, tacticii i a aciunilor curente ale factorilor politici din propria ar (la nivel naional, regional i local), din rile cu care ntreprinderea are contracte directe i indirecte i ale marilor organizaii internaionale. Cele mai frecvent manifestate riscuri politice sunt independente de aciunile ntreprinderii i pot fi: - riscuri de restrngere a importurilor i/sau exporturilor; - riscul limitrii transferului valutar; - riscul refuzului admiterii produselor firmei pe teritoriul anumitor state; Aceste prime categorii de riscuri n cazul relaiilor economice internaionale pot aprea n cazul n care ara importatoare pentru a-i apra economia naional decide s ia msuri de aprare comercial: msuri antidumping, msuri de salvgradare i msuri antisubvenie. La nivelul agenilor economici romni principalul risc nu provine din impunerea de bariere tarifare sau netarifare, ci din nlturarea lor. Libera

concuren cu agenii economici din Uniunea European poate avea efecte negative asupra agenilor economici autohtoni, dac acetia nu reuesc s vin cu oferte pe pia cel puin la fel de atractive. Un alt risc politic ce apare o dat cu integrarea n Uniunea European, ar fi ca ara noastr s fie implicat fr voia ei ntr-un rzboi comercial cu mari puteri economice precum SUA, China sau rile din Asia de Sud-Est. - riscul referitor la sechestrarea i/sau rechiziionarea unor bunuri aparinnd unor ageni economici strini. Acest risc se poate datora modificrii standardelor de calitate din ara respectiv fr ca agentul economic afectat s fie anunat n prealabil. c) Riscuri sociale. Se refer la acele riscuri care afecteaz decizia managerial, ca urmare a conflictelor ce pot aprea ntre personalul i conducerea ntreprinderii. n ntreprinderile din industria alimentar n general salariile sunt foarte mici, ceea ce poate constitui un motiv de nemulumire pentru salariai. d) Riscuri juridice. Acestea decurg din incidena legislaiei naionale i, mai rar, a celei internaionale asupra activitilor ntreprinderii. n perspectiva integrrii n Uniunea European, riscurile juridice vor avea amploarea cea mai mare i cea mai negativ asupra ntreprinderilor care funcioneaz n sectorul alimentar. Se estimeaz c n urma trecerii de la actuala legislaie la acquis-ul comunitar foarte multe firme din industria alimentar vor risca s fie nchise. Conform noii legislaii, operatorii din industria alimentar vor avea de respectat noi msuri privind calitatea i standardizarea produselor alimentare. Practic, nu vor avea de ales dect ntre dou variante: fie vor aplica noi norme interne, vor implementa noi sisteme de management al calitii i vor face schimbri n liniile de producie punnd la punct noi fluxuri tehnologice, fie se vor vedea cu activitatea oprit i apoi nchise. e) Riscurile tehnologice. Sunt generate de disfuncionaliti tehnologice i organizatorice n cadrul activitii de producie. n general principalul risc de fabricaie cu care se confrunt firmele din industria alimentar este cel de a nu respecta nivelul calitativ prevzut al produselor alimentare. Acest risc apare datorit tendinei multor ageni economici din domeniu de a modifica procedura de fabricaie a produsului sau de a schimba raportul optim dintre ingrediente pentru a avea costuri mai mici. Ca urmare a acestui risc pot rezulta produse care s fie refuzate pe pia i chiar imaginea productorului i vnzrile sale ulterioare vor avea de suferit. Alte riscuri tehnologice sunt cele de a nu realiza, din punct de vedere cantitativ, producia prevzut sau de a depi consumurile specifice normate. Aceste riscuri se datoreaz faptului c la majoritatea unitilor din industria alimentar stocul de capital tehnic activ este deja nvechit, iar valoarea investiiilor n retehnologizare a fost pn acum destul de redus. La aceste riscuri tehnologice clasice se adaug mai nou riscul ca tehnologia folosit i dotarea cu echipamente de producie s nu fie n concordan cu cerinele legislaiei UE, ceea ce poate duce la nchiderea automat a unitii respective. Industria alimentar se mai poate confrunta i cu riscul generat de posibilitatea producerii accidentelor de munc, dac nu se respect normele de protecie a

10

muncii, precum i cu riscul tehnologic invizibil de a ajunge n produse alimentare substane chimice cu efecte toxice pentru organism. f) Riscurile economice. Acestea sunt determinate de evoluiile contextuale ntreprinderii i de nivelul calitativ al activitilor economice desfurate n cadrul su. n cadrul riscurilor economice avem riscuri economice propriu-zise, riscuri financiare i riscuri comerciale. Riscurile economice propriu-zise i pun amprenta asupra tuturor deciziilor elaborate. Cele mai des ntlnite riscuri din aceast categorie sunt: riscul creterii inflaiei dup data aderrii la Uniunea European, ca urmare a tendinei preurilor de pe piaa romneasc de a se alinia la cele de pe piaa comun. Repercursiunea acestei majorri a preurilor ar putea fi scderea puterii de cumprare a romnilor i implicit scderea vnzrii alimentelor din gama superioar. riscul amplificrii ratei dobnzilor la credite; riscul modificrii cursului de schimb valutar. Prin aprecierea leului fa de monedele de referin produsele romneti vor deveni mai scumpe pe pieele exterioare, iar produsele importate se vor ieftini devenind mai competitive fa de cele autohtone. riscul de exploatare economic referitor la ncadrarea n pragul de rentabilitate. Acest risc poate avea cauze multiple ncepnd cu pierderea cotei de pia n faa concurenei acerbe a productorilor din Uniunea European i pn la modificarea comportamentului de consum al cumprtorilor riscul investiional. n cazul productorilor alimentari acest risc poate lua forma unei viziuni greite ale posibilitilor de dezvoltare ca urmare a nenelegerii realitii economice. g.Riscuri financiare. Acestea sunt aferente obinerii i utilizrii capitalurilor mprumutate i proprii, iar cele mai frecvent ntlnite sunt: riscul rmnerii fr lichiditi, reflectare a variabilitii indicatorilor de rezultate financiare sub incidena structurii financiare a ntreprinderii; riscul neasigurrii rentabilitii, ca efect al falimentului i al unor cheltuieli foarte mari; riscul ndatorrii excesive; riscul creditului poate apare din tranzaciile pe care ntreprinderea le deruleaz cu diferii parteneri de afaceri, care pot s devin incapabili sau mai puin capabili s-i ndeplineasc obligaiile contractuale. Riscurile financiare sunt n general o consecin a altor riscuri economice, cum ar fi rmnerea mrfurilor n stoc sau realizarea de mari investiii care nu se amortizeaz. h.Riscuri comerciale. Acestea sunt asociate operaiunilor de aprovizionare i vnzare pe piaa intern i extern. Dintre cele mai importante, pot fi enumerate: riscul de pre apare ca urmare a fluctuaiei preurilor de aprovizionare i vnzare datorit modificrii raportului dintre cerere i ofert. Aceast fluctuaie poate pune firma n situaia de a realiza tranzacii n defavoarea sa. riscul de transport i depozitare n industria alimentar are o probabilitate foarte
11

mare n condiiile n care mrfurile alimentare sunt foarte uor alterabile. Ele pot aprea n orice etap a circuitului economic al produselor dac nu se respect condiiile de pstrare optime. riscul de vnzare apare n situaia cnd firma nu poate realiza volumul de vnzri prognozat. Cauzele care duc la aceast dificultate sunt: concurena crescut de pe pia, preul necompetitiv, insatisfacia cumprtorilor. Modaliti de control i gestiune a riscului la nivel de politic de firm se refer la luarea acelor msuri pentru creterea competitivitii pe piaa UE. Aciunile care trebuiesc ntreprinse la nivel de politic de firm sunt: - realizarea de achiziii de tehnologii, licene, know-how prin care firma i sporete productivitatea, reduce cheltuielile de exploatare, crete calitatea; prin aceast msur reducndu-se riscul tehnologic; - pregtirea i dezvoltarea profesional prin aciuni de training i coaching; necesitatea acestei activiti n cadrul organizaiilor deriv din raiunile de ordin economic legate de creterea eficienei economice, costurile ocazionate de activitatea de pregtire i dezvoltare profesional fiind considerate drept investiii pentru asigurarea progresului firmei; prin aceast msur se evit riscul social al firmei; - o alt msur prin care se reduce riscul social const n mbuntirea condiiilor de munc, prin care se asigur mijloace de munc mai performante, proceduri mai uor de realizat care s vin n sprijinul angajatului; - introducerea de noi strategii de marketing i vnzri prin care firma ncearc s previn riscul comercial; prin aceste strategii se nelege linia de aciune pe care firma o va urma n vederea atingerii obiectivelor sale economice; - angajarea de experi n compartimentele de marketing i vnzri pentru a crete profesionalismul n relaiile comerciale pe care le are firma cu partenerii de afaceri prin aceast msur reducndu-se riscurile n procesul de exploatare economic; - reglarea cash-flow-lui se refer la riscul rmnerii fr lichiditi, la eliminarea acestuia, datorit decalajelor dintre ncasarea creanelor i plata datoriilor ctre teri; se impune gestionarea corect a creditului furnizor i a creditului beneficiar, prin stabilirea unei perioade ct mai mari ntre cele dou tipuri de credite: plata furnizorului trebuie fcut dup ncasarea creanei client; - verificarea solvabilitii/lichiditii partenerilor de afaceri prin care se diminueaz riscul creditului i anume partenerul s nu fie n incapacitatea s-i onoreze obligaiile contractuale; - msura prin care se evit riscul de pre se face prin tranzacionarea pe piaa de capital a contractelor futures i de opiuni; prin contactul futures se nelege un contract standardizat care creeaz pentru pri obligaia de a vinde sau de a cumpra un anumit activ la data scadenei i la un pre convenit la momentul ncheierii tranzaciei. Principala funcie a pieelor futures este hedgingul. Prin hedging se nelege cumprarea i vnzarea contractelor futures pentru a compensa riscul apariiei unor schimbri a preurilor pe piaa la vedere. Un contract de opiune este un acord care-i d posibilitatea uneia dintre pri dar nu i obligaia de a vinde sau a cumpra un contract asupra mrfurilor alimentare, de livrare la termen n anumite condiii. Deoarece prile contractante, au

12

dreptul dar nu obligaia de a vinde sau cumpra, aceste contracte se numesc opiuni. O opiune funcioneaz ca o poli de asigurare. Ea i confer cumprtorului posibilitatea de vnzare sau cumprare n funcie de fluctuaia preurilor care poate genara profit sau pierdere. - ncheierea unor polie de asigurare pentru transferarea unei pri din risc unor societi de asigurri; n schimbul plii de ctre asigurat a unei prime de asigurare asiguratorul se oblig s acorde despgubiri n cazul producerii evenimentului pentru care s-a pltit polia de asigurare. Gestiunea riscului la nivel de produs prsupune luarea acelor msuri care s permit ntreprinderii s aib o politic corespunztoare de produs. Principalele activiti pe care firma trebuie s le adopte sunt cele legate de: - respectarea reetelor de fabricaie prin care se reduce riscul tehnologic de a nu atinge nivelul calitativ prevzut al produselor alimentare; - introducerea de noi produse i eliminarea celor obsolescente prin care se reduce riscul de vnzare prin scderea atractivitii gamei sortimentale.

4.2. Riscurile specifice sectorului de servicii Riscul este inerent vieii i activitii umane; este prezent n toate componentele i segmentele de activitate economic ns, n domeniul serviciilor, prezena i efectele sale nedorite sunt resimite mai intens i cu mai mult severitate. Natura i caracteristicile servicilor marcheaz decisiv existena i perpetuarea riscurilor n procesul servuciei. n societatea romneasc, traversat de procesul lung i incoerent al tranziiei spre economia de pia, riscurile au fost i sunt, att prin numr ct i prin forme de manifestare i intensitate, puternic implicate n realizarea obiectivelor individuale sau antreprenoriale. n ceea ce privete riscurile pure naturale (seismele, inundaiile, uraganele, radiaiile solare, etc.) sau pure cu determinare economic, psiho-social sau politic (poluarea, efectul de ser, umiditatea aerului, rzboaiele, aciunile teroriste, exploziile demografice, violena, pauperizarea, omajul, maladiile, consumul de droguri, catastrofele industriale, riscurile genetice i multe altele), caracterizate prin imprevizibilitate pentru ntreprindere sau individ, efecte negative ntotdeauna, dificultatea delimitrii lor i a efectelor lor, independena sau pariala dependen de factorul antropic decizional, acestea pericliteaz imediat sau prin efecte de propagare procesul de realizare a tuturor tipurilor de servicii. Riscurile pure naturale condiioneaz realizarea serviciilor turistice, de transport, etc. i indirect toat gama de servicii cu destinaie individual sau social. Date fiind condiiile de relief i clim specifice Romniei, cel puin n ultima perioad, efectele realizrii acestor tipur de risc au fost dezastruoase pentru viaa economic i social n general, pentru domeniul serviciilor n particular. Oferta turistic montan i cea

13

de litoral au suportat i suport intemperiile naturii, datorate interveniei iraionale i incontiente a omului asupra naturii. Pe de alt parte, dar corelat, chiar el, individul suport fr drept de apel manifestrile naturii, neputnd beneficia de serviciile turistice potenial oferite de bazinele ofertei din ara noastr. Serviciile educaionale sunt afectate de modificrile de natur demografic scderea natalitii, migraiile (riscuri pure cu determinare antropic); pe termen mediu i lung scdere numrului populaiei active din ar are repercusiuni i asupra celorlalte servicii bazate pe personal. Mai mult, segmentele de pia i diminueaz consistena n aceste condiii, conducnd la dificulti n realizarea ofertei de servicii i mai departe la restrngerea acesteia. mbtrnirea populaiei i creterea numeric a segmentului vrsta a treia are implicaii asupra profilului ofertei de servicii, necesitnd adaptarea acesteia n funcie de caracteristicile, stilul de via, venitul, modelele de cumprare i consum, specifice acestui segment. Corelat, i potenialul uman necesar serviciilor bazate pe personal se diminueaz, pe de o parte, datorit scderii numerice a populaiei active, pe de alt parte, datorit preferinei a lucra n strintate. Alte riscuri pure cu determinare antropic maladii, boli, consum de droguri, SIDA, etc., reconfigureaz oferta serviciilor medicale romneti, obligate s se adapteze noilor condiii i standarde de via. Dintre riscurile pure cu determinare antropic, riscul de poluare este semnificativ i n ara noastr, determinat s reduc impactul acestuia n contextul integrrii n Uniunea European. Poluarea atmosferei, datorat industrializrii i creterii numrului populaiei nainte de 1989, transporturilor, consumului de energie, industriilor vechi, mari poluante, turismului practicat n mod dezechilibrat (aglomerarea excesiv a unor spaii turistice peste limitele acceptabile), agriculturii dezvoltate pe baza folosirii iraionale a pesticidelor, fertilizanilor i stimulatorilor de cretere, etc. conduc la apariia i instalarea altor riscuri cu impact negativ asupra serviciilor turistice, medicale, etc.; deteriorarea sntii oamenilor i planetei are urmri nefaste, pe termen lung, asupra tuturor sferelor vieii economice i sociale i nu doar asupra sectorului serviciilor. Poluarea datorat deeurilor (poluarea apei, aerului, solului, poluarea vizual) influeneaz negativ decizia de cumprare i consum a produselor turistice, determin apariia riscului de imagine al ofertanilor de turism, pierderea valorificrii unei pri importante din capitalul natural al rii, riscul financiar al consumatorilor de turism, etc.). Provocarea european este evident: n condiiile actuale ale economiei serviciilor, preocuparea major este prevenirea formrii deeurilor i reciclarea. Pe fondul interdependenelor din economie, indivizii sunt supui riscurilor sociale majore violena, intolerana, marginalizarea, pauperizarea, omajul, etc. cu efecte asupra comportamentului consumatorului i firmelor de servicii. De exemplu, omajul, avnd ca derivat pauperizarea populaiei, a condus i n Romnia, la fel ca i n alte economii n tranziie, la restrngerea opiunilor pentru oferta de servicii culturale, educaionale, de nfrumuseare, turistice, bancare. Creterea economic susinut, nregistrat n Romnia n ultimii ani, mrirea veniturilor i modificrile intervenite n exigenele i gusturile consumatorilor, au mutat, pentru o parte a populaiei, centrul de greutate dinspre achiziiile de produse necesare

14

subzistenei spre consumul de servicii bancare, de asigurare, turistice, hoteliere, restaurante i alimentaie public, transporturi, telecomunicaii, educaionale, culturale, sportive, etc. Preferinele romnilor n domeniul serviciilor converg, din ce n ce mai mult, spre cele ale populaiei europene cu un standard de via superior. Tendinele de economisire i de investiii sunt evidente pe piaa serviciilor bancare, a celor de asigurri sau a serviciilor bursiere. O alt grup de riscuri prezent i n sectorul teriar, avnd ca surs de provenien aciunile decidenilor (consumatorul, firma) n urmrirea atingerii obiectivelor acestora, este reprezentat de riscurile de pia sau decizionale. Ele se delimiteaz n riscuri de pia antreprenoriale i riscuri de pia specifice consumatorilor, ambele fiind rezultanta implicrii decizionale, putnd fi delimitate cel puin financiar, cuantificabile, relativ previzibile n timp, controlabile. n ceea ce privete riscurile de pia - antreprenoriale specifice serviciilor, notabile sunt riscurile industriale - riscul de calitate, riscurile sociale de la nivelul firmei, riscul comercial, riscul de marketing, riscurile financiare - riscul de exploatare, riscul de faliment, riscul de rat a dobnzii, riscul investiional, etc. Riscurile industriale sunt, n servicii, asociate procesului de servucie, fluxului tehnologic specific acestuia; servucia nglobeaz resurse competitive, servicii de producie, structuri de conducere, informaie. Riscul de calitate afecteaz imaginea firmei, componentele tehnice i cele funcionale modul de oferire, livrare a serviciilor. n Romnia, evaluarea calitii serviciilor s-a realizat i se realizeaz n multe cazuri, conform spiralei negative (a eecului), pornindu-se de la formularea reclamaiilor de ctre consumatorii care suport riscurile specifice achiziionrii i consumului serviciului, urmate de coreciile efectuate de firma prestatoare, generatoare de timp pierdut, stres, improvizaii, noi probleme de calitate, relaii tensionate cu clienii, moral sczut al angajailor, scderea beneficiilor. Percepia calitii serviciului de ctre consumatorii romni este influenat de factori ai noncalitii procesului de servucie, cum ar fi: ignorarea ateptrilor consumatorilor, absena normelor de caracterizare a serviciului, neconcordana dintre serviciul oferit i norme, nerespectarea promisiunilor. n rile dezvoltate ale Uniunii Europene, componenta evaluarea calitii, din managementul serviciilor, se bazeaz, conform spiralei pozitive (a succesului), pe analiza preferinelor consumatorilor, definirea clar a caracteristicilor serviciilor, instituirea de legturi pozitive cu publicul intern al firmei, efectuarea de previziuni, de unde, corecii reduse, mai puin stres, mai mult timp pentru mbuntiri, moral crescut, beneficii n cretere. Printre tarele tranziiei spre economia de pia, menionm i riscurile sociale prezente la nivelul firmelor de servicii greva, absenteismul. Generatoare ale acestor tipuri de risc au fost, pe de o parte, condiiile de munc nesatisfctoare, pe de alt parte, nivelul sczut de motivare financiar i moral a angajailor. Slaba preocupare fa de gestiunea resurselor umane ale firmei n viziune de marketing s-a manifestat, n special, n prima etap a procesului tranziiei; mai trziu, metodele de gestiune eficient a potenialului firmelor aplicate de transnaionalele de prestigiu din economia mondial care au penetrat piaa romneasc, au constituit modele teoretice i practice folosite i de managerii autohtoni. Natura i caracteristicile serviciilor, tendina de conservare a obinuinelor de consum al unor servicii, slaba orientare spre ncercarea serviciilor noi, pun sub semnul riscului,

15

mai mult dect n domeniul tangibilelor, lansarea unui produs (serviciu) nou. Problema a cptat nuane diferite n societatea romneasc, datorit caracterului monopolist sau oligopolist al unor piee de servicii, la nceputul procesului tranziiei, calitii mediocre a serviciilor romneti i slabei diferenieri ntre ofertani ulterior, conducnd la deteriorarea imaginii acestora, creterea riscului de dezamgire i nencredere n serviciile autohtone n general, n serviciile noi n particular. Situaia nu este ns identic n toate cazurile i n toate serviciile; astfel, dei sistemul bancar a traversat a perioad de acumulri cantitative n sensul multiplicrii centrelor de ofert, urmat de fenomene de corupie, acordri de credite negarantate, deturnri de fonduri, falimente n lan i, mai trziu, de o anume decantare a sistemului, lansarea cardului bancar i reuita aciunii la nivelul pieei romneti sunt dovezi ale nerealizrii riscului psihologic la nivelul consumatorului romn. Esena reuitei a fost dat de bogia i utilitatea informaiei furnizate consumatorilor romni, pe de o parte, i de experiena consumatorilor din rile dezvoltate ale lumii, pe de alt parte. Incapacitatea unor firme de a se adapta rapid, cu cele mai mici costuri, la variaia condiiilor de mediu genereaz riscul de exploatare, economic sau operaional. n serviciile romneti acest tip de risc s-a realizat, n prima etap, n special n cazul firmelor mari, avnd poziia de monopol, cu gestiune greoaie, inadaptabile la cerinele i exigenele specifice economiei de pia. Economia european unic ncurajeaz dezvoltarea i funcionarea corect a mediului concurenial, singurul capabil s asigure eficiena firmelor i maximizarea satisfaciei consumatorului de servicii. Riscul de exploatare poate fi prevenit sau restrns, att prin abilitate i competen managerial ct i prin buna funcionare a contextului concurenial (riscul concurenial trebuie privit i prin prisma efectelor benefice asupra compoziiei i calitii mediului de afaceri). Riscul de faliment nu este doar un risc financiar ci, un sumum al tuturor tipurilor de risc de la nivelul firmei aflate n interaciune cu mediul extern al acesteia. Ca i n principiul dominoului, erorile n anumite secvene, verigi ale concepiei i derulrii afacerii determin cderea, eecul ntregului. Eecul firmei pe piaa de referin este validat de riscul de faliment. Realitatea din mediul de afaceri romnesc reliefeaz c, n anii tranziiei, o parte dintre ofertanii de servicii turistice i bancare a fost afectat de riscul de faliment. Pentru prestatorii de servicii turistice, printre motivaiile riscului de faliment au fost: incapacitatea de adaptare la exigenele unui consumator aflat ntr-un stadiu superior al calitii vieii i regimul legislativ i fiscal descurajator i demotivant. n cea de-a doua situaie, a serviciilor bancare, carenele din sistemul legislativ, incoerenele i permisivitatea din sistemul juridic au creat condiiile favorabileinstalrii riscului i finalmente, realizrii falimentului. Pentru a prentmpina potenialul de faliment, ntreprinztorul care se dorete european trebuie s dirijeze realizarea obiectivelor sale n funcie de posibilitile de a asigura echivalentul bnesc, de a stinge obligaiile fa de teri, avnd n vedere: negocierea i angajarea de comenzi ctre furnizori n concordan cu capacitatea de plat a firmei; stabilirea nivelurilor optime ale capitalului i resurselor din pasive atrase; formarea rezervelor tampon ale disponibilitilor de trezorerie; management bazat pe competen i flexibilitate, la nivelul tuturor compartimentelor firmei sau organizaiei. n ceea ce privete riscurile de pia - ale consumatorilor de servicii, acestea sunt

16

influenate de: caracteristicile definitorii ale consumatorului nivelul veniturilor, statutul socio-profesional, stilul de via, personalitate, etc., valoarea i accesibilitatea informaiei n procesul de cumprare, natura deciziei avute n vedere, caracteristicile serviciilor, calitatea interaciunii consumator firm, fidelitatea consumatorului, etc. n procesul de cumprare a serviciului consumatorul este supus riscului fizic, financiar, al timpului pierdut, asupra performanelor ateptate, de imagine (psihosocial). Dac n domeniul bunurilor, riscul fizic poate fi diminuat sau prevenit prin aprecieri, msurri, etc., n economia intangibilelor riscurile fizice specifice unor tipuri de servicii sntate, transporturi, nfrumuseare, restaurante, etc., sunt de dimensiune i gravitate mai mare. n economia romneasc problema asigurrii strii de sntate a consumatorilor prin recursul la diferite servicii ncepe s se pun cu mai mult acuitate dect n trecut datorit creterii nivelului de exigen al consumatorilor i multitudinii de alternative n satisfacerea nevoii formulate. La acestea se adaug i modelele oferite de economiile dezvoltate ale U.E., S.U.A., etc. i riscurile financiare asumate de consumatorul de servicii sunt determinate semnificativ de natura i caracteristicile acestora; serviciile bancare, cele de tranzacii imobiliare, bursiere, prin natura lor, implic riscuri financiare mari; consumatorul i asum ns, riscuri financiare n toate tipurile de servicii pe care le achiziioneaz. Consumatorul romn cu putere de cumprare mic are n vedere n mod deosebit acest tip de risc, nsi cumprarea serviciului fiind condiionat de elementul financiar. Din acest motiv, informarea veridic, complet, recent este imperativ. Riscul timpului pierdut datorat ateptrilor nejustificate (gestionare defectuoas a firelor de ateptare la ghiee, ntrzierea comenzii la restaurant, cazrii n hotel, etc.), incompetenei n prestaia serviciului, coreciilor fcute, etc. priveaz consumatorul de satisfacia total promis de firm. Economiile dezvoltate se preocup de buna gestionare a bugetului de timp att la nivelul consumatorilor ct i al firmelor; n ara noastr, din acest punct de vedere, cel puin la nivel individual problema acestui tip de risc nu este rezolvat; creterea nivelului calitii vieii, al gradului de cultur i civilizaie avnd la rndul lor determinare economic, condiioneaz i grija individului fa de timpul avut la dispoziie. Riscul asupra performanelor ateptate n legtur cu prestaia unui serviciu poate ave ca urmri nerepetarea experienei i chiar pierderea fidelitii fa de prestator, tiut fiind c asigurarea fidelitii consumatorilor este n servicii o cheie a succesului. De exemplu, n serviciile culturale, vizionarea unui spectacol de slab prestaie artistic, asupra cruia s-au fcut promisiuni implicite i explicite poate avea ca urmri pierderea ncrederii n instituia respectiv, deterioarea imaginii i posibil nerepetarea experienei. Riscul de imagine sau psiho-social reflect decepia consumatorului fa de sine nsui n legtur c slaba alegere a ofertantului de servicii. Singura modalitate viabil de reducere a riscului perceput de ctre consumatorul de servicii n procesul decizional de cumprare-consum este informarea corect. n cazul acestor dou tipuri de risc, cu impact psihologic asupra consumatorului, cei 15 ani de tranziie spre economia de pia au oferit consumatorului romn multe experiene nereuite, dezamgiri,

17

nencredere n puterea de selecta conform preferinelor individuale. Benefic este c, tot n aceast perioad, s-au produs modificri pozitive n comportamentul de cumprare i consum, au nceput s se contureze modele de consum noi, stilul de via s-a mbogit att prin coninut ct mai ales prin calitate, cu elemente specifice consumatorului european. n concluzie, riscul n servicii trebuie abordat simultan i intercondiionat, att de pe poziia firmei prestatoare ct i de pe cea a consumatorului, avnd n atenie condiiile de mediu dar i impactul activitilor de servicii asupra acestuia. n ara noastr, transformrile cantitative, calitative i dorina de a accede la economia european dezvoltat, au contribuit la constituirea bazelor unei economii a serviciilor n care riscul poate fi gestionat eficient. 4.3 Riscul operational De cele mai multe ori sistemul managementului de risc pentru riscurile operationale si celelalte sisteme de management de risc ale riscurilor de credit, de piata, de lichiditate si strategice, se intrepatrund. Totusi, trebuie identificate sistemele folosite in administrarea Identificarea riscurilor Pentru a intelege profilul propriu de risc operational, o companie ar trebui sa inceapa prin identificarea cat mai multor tipuri de riscuri operationale la care este expusa. Printre altele se poate porni de la: - atributele si caracteristicile clientilor ce formeaza portofoliul companiei - produsele de asigurare si activitatile legate de acestea (designul, implementarea si procesele folosite pe tot parcursul ciclului operativ) - surse de clientela - canalele de distributie - complexitatea si volumul tranzactiilor - constientizarea, comportamentul si atitudinea fata de risc - practica managementului resurselor umane - mediul de afaceri, inclusiv factorii politici, juridici, socio-demografici, tehnologici si economici - competitia - structura pietei Pot exista situatii in care compania poate fi expusa la riscuri operationale care nu au prezentat relevanta in strategia sau planul de afaceri general (aferente unui produs de asigurare sau activitati). De aceea, este necesar in a se stabili gradul de detaliere pana la care identificarea riscurilor va avea loc, punand accent pe gestionarea acelor riscuri care sunt specifice structurii sale. Evaluarea (estimarea) riscurilor Riscurile operationale trebuie in mod constant evaluate pentru a intelege efectele expunerilor la aceste riscuri. Printre altele, acestea pot cuprinde: (1) pierderile operationale concrete care au existat in companie sau evenimente care ar fi putut provoca pierderi, dar care au fost evitate din diverse motive: sansa, interese personale sau chiar gesturi de bunavoita din partea unei terte parti; (2) evaluarea riscurilor esentiale, caracteristicile operatiunilor de asigurare si eficienta metodelor de control folosite pentru a reduce aceste riscuri (auto-evaluari, scenarii

18

limita si teste de senzitivitate); (3) alte semnale(surse) ce pot indica riscuri operationale pot fi: nemultumirile clientilor, volumele mari de date procesate, migratia personalului, incapacitatea sau fragmentarea sistemelor, gradul mare de interventie manuala in sistemul IT; (4) raportarea externa a pierderilor si expunerilor la riscurile operationale; (5) modificarile aparute in mediul de afaceri; Monitorizarea riscurilor presupune: raportarea regulata catre nivele de management corespunzatoare a: - expunerilor operationale; - evenimentelor nefavorabile ce au avut ca rezultat pierderi; - deviatiile (permise) de la strategia de risc aprobata; Controlul riscurilor Include dar nu este limitat la activitatile de evitare, transfer, prevenire si reducere a probabilitatii de aparitie a unor evenimente sau consecinte posibile ale expunerilor operationale. Se pot lua in considerare, printre altele, urmatoarele: corectarea comportamentului si atitudinilor fata de risc prin aplicarea unor stimulente care sa faciliteze constietizarea riscului si prin aceasta implementarea strategiei de control a riscurilor ; adaptarea proceselor si sistemelor interne ; transferarea expunerilor operationale prin externalizare acceptarea unui anumit risc operational care se incadreaza in limitele de toleranta stabilite ale riscului; 4.4 Riscul in domeniul bancar In anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului poate sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna ca aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. In acest caz trebuie luata decizia intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Insa minimizarea riscurilor nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei: -maximizarea rentabilitatii; - minimizarea expunerii la ris; - respectare reglementarilor bancare in vigoare; Importanta gestiunii bancare nu se rezuma doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai costiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici; nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase.Existenta unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori existenta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare sau obtinerea de calificative superioare din partea autoritatilor bancare. O gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage

19

pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile in timp, avand rolul unui amortizoar de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilorbancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global da management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei, daca adopta masuri precise de adptare a performantei la risc si, in fine, daca vor crea mecanisme de raportare a performantei in functie de risc, pentru a se asigura ca investitorii inteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare. 2. CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE 2.1.In functie de gradul de expunere la risc a) riscuri pure - expunerea este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a se produce evenimente care sa se soldeze cu piedri. Astfel de evenimente pot fi fraudele in efectuarea unor plati, accidentarea in cadere a unui client intr-una din agentiile bancii( ceea ce da nastere unei raspunderi civile a bancii) sau degradarea mediului ambient de catre active dobandite de banca in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca( incalcarea normelor de poluare,etc.). b) riscuri lucrative(speculative) - expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare. Aceasta expunere poate genera si cheltuieli suplimentare si de ci potential si pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la portofoliul de titluri sau o structura defectuasa a activelor bancare.

2.2. In functie de caracteristica bancara a) riscuri financiare riscuri in sistemele de plati - riscul de creditare - este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase daca expunerea la risc este substantiala. Indicatorii traditionali sunt mai putin folositi deoarece ei afecteaza negativ rentabilitatea bancii. Ei se pot dovedi utili in analize temporale si comparatii interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizati atent, pot semnaliza in avans aparitia unor probleme pe parcursul procesului daca limitele sunt depasite pentru mai multi dintre ei. - riscul de lichiditate - indicatorii traditionali ai riscului de lichiditate tind sa se concentreze asupra lichiditatii activelor bancare.Indicatorii obiectiv urmaresc indeosebi evolutia corelata a activelor lichide si a pasivelor immediate. Din practica rezulta ca cel

20

mai bun este indicatorul derivat ce raporteaza diferenta dintre activele lichide si imprumuturi (de PE piata si de la banca centrala) la o marime care sa reprezinte nevoile potentiale de lichiditate( de exemplu depozitele volatile). riscuri de piata - riscul ratei dobanzii - reprezinta riscul diminuarii veniturilor bancare si deci si a profitului ca urmare a miscarii ratei dobanzii. Riscul dobanzii afecteaza PE toti participantii la relatiile de credit, dar angajarea bancii deopotriva si in calitate de debitor si in calitate de creditor determina o angajare extrem de riscanta a bancilor. Pe de alta parte bancile se angajeaza nu numai in operatiuni curente sau PE termen scurt, ci si in operatiuni PE termen lung, in conditiile in care nivelul dobanzii stabilit parcurge numeroase momente in care sa aduca situatii dezavantajoase pentru banci. - riscul ratei de schimb - riscul de a inregistra pierderi decurgand din evolutia cursului de schimb. In epoca moderna, stabilirea cursului de schimb are la baza teoria paritatii puterii de cumparare conform careia un bun identic, produs oriunde, are acelasi pret. Rezulta ca modificarile preturilor interne vor determina modificari ale cursului de schimb. riscul de faliment - riscul de capital sau riscul de indatorare exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele creditorilor bancii. Intre toate aceste grupe de risc se exercita o interactiune permanenta deoarece ele exprima doar aspecte diferite ale aceluiasi potential de risc - operatiile bancare curente. b) riscuri de prestare riscul operational - exprima probabilitatea ca banca sa devina incapabila sa mai asigure servirea clientilor intr-un mod rentabil. In acest context sunt importante atat oferta de servicii cat si capacitatea conducerii de a evalua si controla cheltuielile generate de prestarea acestor servicii. riscul tehnologic - este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de PE piata a unui produs sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative si exista in permanenta riscul ca momentul ales sa nu fie cel mai adecvat din punctul de vedere al maximizarii profitului bancar. riscul produsului nou - este asociat inovarilor in sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat sau depasirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale etc. riscul strategic - exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile

21

date. Este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice PE care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complex. 5. Metode de analiza a riscului de faliment Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioare contractate , fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii. In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata, echilibrul financiar este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In practica economica, se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai dificila sa renunte provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau sociale. In schimb, ea nu poate renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie conditia financiara de supravietuire1. Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se apreciaza nuantat in functie de conditiile concrete economico-financiare in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amanarea datoriilor financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt. Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice, ca de exemplu intarzierea platilor in anumite momente ale anului sau in perioade de accelerare a cresterii. Chiar daca viabilitatea intreprinderii nu e pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada datorita perturbarilor periodice. Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. Ele pot genera restrangerea activitatii, reducerea efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau in cazurile foarte grave, falimentul intreprinderii. Din complexitatea de aspecte privind riscul de faliment2, esentiale pentru procesul decizional sunt urmatoarele: 1. Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului patrimonial; 2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor; 3. Analiza functionala a riscului de faliment; 5.1. Analiza financiar-patrimoniala este in esenta o analiza statica in care sunt prioritare valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a reprezentat mult timp in teoria economica singura modalitate de evaluare a riscului. Principalele instrumente operationale la care recurge analiza financiara pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de rulment si ratele de solvabilitate.
1 2

.M.Niculescu, Analiza economico-financiara, Bucuresti, 1993, pag.279 .M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992

22

In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua mari mase: - o masa relativ permanenta (cu o durata >1 an), formata din activul imobilizat (Ai) si capitalul permanent (CP); - o masa mobila (cu o durata < 1 an), alcatuita din activul circulant (Ac) si obligatiile pe termen scurt (OTS). Potrivit teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare: Activ imobilizat (Ai) = Capital permanent (CP) Activ circulant (Ac) = Obligatii pe termen scurt (OTS) Respectarea stricta a acestor ecuatii de echilibru presupune o activitate fara intreruperi si de o regularitate perfecta in privinta incasarilor si platilor. Cu alte cuvinte, intreprinderea trebuie sa dispuna la fiecare scadenta a unei obligatii, de disponibilitati suficiente pentru a le achita. Realizarea practica a acestor cerinte este dificila deoarece activele (ca intrari potentiale de fonduri) si pasivele (ca iesiri potentiale de fonduri) sunt asimetrice din punct de vedere al riscului. In timp ce exigibilitatea obligatiilor pe termen scurt este certa, transformarea activului in disponibilitati este aleatoare, putand fi perturbata de o serie de factori economici, financiari si de conjunctura lor. Aceasta asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje in masura sa faca fata neregularitatilor de scadenta, cunoscuta in teoria economica sub numele de fond de rulment patrimonial. Fondul de rulment reprezinta excedentul activelor circulante peste valoarea obligatiilor pe termen scurt. Pornind de la componenta proprie si cea imprumutata a capitalului permanent, se poate calcula un fond de rulment propriu, respectiv un fond de rulment strain. Fondul de rulment propriu masoara excedentul de capital propriu peste valoarea activelor imobilizate. Se calculeaza astfel: Fond de rulment propriu = Fond de rulment patrimonial Obligatii pe termen lung si mediu Fondul de rulment strain reprezinta diferenta dintre fondul de rulment patrimonial si cel propriu. Notiunea de fond de rulment, rezultata prin punerea in corespondenta a lichiditatii activelor cu exigibilitatea pasivelor permite aprecierea pe termen scurt a riscului de nerambursare a obligatiilor, a riscului de faliment Nu exista o relatie simpla si clara intre fondul de rulment si riscul de faliment al unei firme. Anumite unitati satisfac cerintele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ, in timp ce altele se dovedesc insolvabile in ciuda unui fond de rulment pozitiv. De asemenea, unele in- treprinderi isi mentin solvabilitatea cu un fond de rulment scazut, in timp ce altele cunosc dificultati financiare in ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare. 5.2. Analiza ratelor de solvabilitate Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor realizabile la obligatiilor exigibile in vederea evaluarii riscului de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt: a) Rata solvabilitatii generale (RSG ), care compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu ansamblul obligatiilor scadente sub un an. Se calculeaza astfel:

23

RSG = (Activ circulant) / (Obligatii pe termen scurt) RSG permite aprecierea gradului de acoperire a obligatiilor pe termen scurt de catre activul circulant. O rata unitara arata o corespondenta deplina intre activele circulante si sursele corespunzatoare. O valoare supraunitara a acestei rate indica existenta unor active mai mari decat obligatiile pe termen scurt si, prin urmare, utilizarea unei parti din capitalul permanent pentru finantarea exploatarii. Rata solvabilitatii generale este echivalenta cu asa-zisa rata a fondului de rulment( RFR) calculata ca raport intre capitalul permanent si activul imobilizat: RFR = (Capitalul permanent) / (Activ imobilizat) Aceasta rata este supraunitara cand la acoperirea activelor circulante a concurat, pe langa obligatiile pe termen scurt, si capitalul permanent. Rata solvabilitatii generale nu permite o judecata definitiva asupra solvabilitatii pe termen scurt. Semnificatia sa are o marja sporita de aproximare, datorita numarului mare de variabile ale solvabilitatii: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rata de rotatie a activelor si a stocurilor, intensitatea sezonalitatii activitatii. Rata solvabilitatii partiale (RSP), care exclude stocurile din activele b) circulante, acestea constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii sale: RSP = (Activ circulant Stocuri) / (Obligatii pe termen scurt) sau: RSP = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt) RSP exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt din creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula subunitara, trebuie analizata si interpretata cu prudenta prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor ( numarul de clienti, ponderea lor in totalul creantelor). In teoria economica sunt pareri potrivit carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ce priveste solvabilitatea3. c) Rata solvabilitatii imediate (RSI), care pune in corespondenta elementele cele mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt: RSI = (Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt) In teoria economica se apreciaza ca: RSI > 0,3. Interpretarea ratei4 trebuie sa mai implice si alte informatii privind conditiile de desfasurare a activitatii. Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu, o folosire mai putin performanta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata a acestei rate, nu este o garantie a solvabilitatii daca celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare scazuta a ratei de solvabilitate imediata poate fi perfect compatibila cu mentinerea echilibrului financiar daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor la termen. Majoritatea organismelor financiare din tarile cu economie de piata recurg si la alte rate in vederea evaluarii riscului financiar. Una dintre acestea este rata autonomiei financiare (RAF). RAF = (Obligatii pe termen mediu si lung) / (Capital propriu)

3 4

. M. Assaeaf, Analyse financiere de lentreprise europeenne, Note de curs, Toulouse, 1991. www.contab audit. ro

24

Creditorii impun ca aceasta rata sa fie subunitara. De asemenea, aprecierea solvabilitatii se recomanda compararea activului net contabil cu totalul pasivului. Anumite organisme financiare pretind ca activul net contabil sa fie mai mare decat o treime din pasiv. Activul net contabil > Pasiv. Aprecierea solvabilitatii prin metoda ratelor este adesea putin semnificativa datorita aprecierii generale a lichiditatii, respectiv solvabilitatii, fara luarea in analiza a gradului (duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor. 5.3. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor Metodele de analiza a riscului prezentate anterior permit masurarea performantelor trecute ale intreprinderii, informand in mica masura asupra viitorului acesteia. Rezultatele financiare se pot degrada foarte rapid in timp. De aceea apare tot mai evidenta necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reactie la aceste cerinte practice, diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o importanta dezvoltare datorita utilizarii unor metode statistice de analiza a situatiei financiare pornind de la un ansamblu de rate.5 Metoda scoring are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei intreprinderi. Aceasta metoda se bazeaza pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi format din doua grupuri distincte: un grup de intreprinderi cu dificultati financiare si un grup de intreprinderi sanatoase. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabileste o serie de rate, dupa care se determina cea mai buna combinatie liniara de rate care sa permita diferentierea celor doua grupuri de intreprinderi. Ca urmare a aplicarii analizei discriminante, se obtine pentru fiecare intreprindere un scor Z, functie liniara de un ansamblu de rate. Distributia diferitelor scoruri permite distingerea intreprinderilor sanatoase de cele in dificultate. Scorul Z atribuit fiecarei intreprinderi se determina cu ajutorul functiei: Z = a1x1 + a2x2 + a3x3 + . + anxn , unde: - x reprezinta ratele implicate in analiza; - a reprezinta coeficientul de ponderare al fiecarei rate. In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Canon si Holder; modelul Holder, Loeb si Partier; modelul Bancii Frantei etc. Functia stabilita de Altman are urmatoarea forma: a) Z = 3,3 x1+ 1,0 x2 + 0,6 x3 + 1,4 x4 + 1,2 x5 , unde: X1 = Rezultatul curent inaintea impozitarii / Activ total X2 = Cifra de afaceri / Activ total X3 = Capitalizarea bursiera / Imprumuturi X4 = Profitul reinvestit / Activ total X5 = Activ circulant / Activ total Modelul Canon si Holder are la baza functia: b) Z = 16 x1 + 22 x2 87 x3 10 x4 + 24 x5 ,unde: X1 reprezinta rata solvabilitatii partiale = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt);
5

. A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990

25

X2 reprezinta rata stabilitatii financiare = Capitaluri proprii / Pasiv total; X3 reprezinta rata (nivelul) cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri; X4 reprezinta rata de remunerare a personalului (cheltuielile cu personalul in valoarea adaugata) = Cheltuieli salariale / Valoarea adaugata; X5 reprezinta ponderea excedentului brut de exploatare in valoarea adaugata = Excedent brut din exploatare / Valoarea adaugata. Riscul de faliment depinde de valoarea scorului. Astfel, se disting 3 zone:6 zona nefavorabila pentru Z < 4 zona de incertitudine pentru 4 < Z < 9 zona favorabila pentru Z > 9 Probabilitatea falimentului in functie de valoarea scorului este: Scor (Z) Probabilitatea falimentului Negativ > 80 % 0 1,5 75 80 % 1,5 4,0 70 75 % 4,0 8,5 50 70 % 9,5 35 % 10,0 30 % 13,0 25 % 16,0 15 % 10 % 16 c) Functia de scor obtinuta de Centrala Bilanturilor Bancii Frantei cuprinde o serie de 8 rate, ale caror relatii de calcul sunt prezentate mai jos : Z = -1,25 x1 2,003 x2 2,824 x3 + 5,221 x4 0,689 x5 1,164 x6 + 0,706 x7 + 1,408 x8 , unde : X1 = Rata cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Excedent brut din exploatare X2 = Rata de acoperire a capitalului investit = Capitalul permanent / Capitalul investit X3 = Rata capacitatii de rambursare a obligatiilor = Capacitatea de autofinantare / Obligatii X4 = Rata marjei brute de exploatare = Excedent brut din exploatare / Cifra de afaceri X5 = Durata medie a creditului financiar = (Sold mediu x Furnizori x T) / (Cumparari de marfa) X6 = Rata de crestere a valorii adaugate = (Valoarea adaugata 1 Valoarea adaugata 2) / Valoarea adaugata p X7 = Durata medie a creditului clienti = (Sold mediu clienti x T) / Vanzari X8 = Rata investitiilor fizice = Investitii / Valoarea adaugata In functie de valoarea lui Z se disting: o zona nefavorabila Z < -0,25; o zona de incertitudine 0,25 < Z < 0,125; o zona favorabila Z > 0,125 6

. J. P. Thibaut, Le diagnostic dentreprise, Paris, 1989

26

Metoda scorurilor completeaza practic metodele clasice ale analizei riscului, avand o caracteristica preponderent predictiva.

Bibliografie:

1. Bu Georgeta Dicionarul complet al economiei de pia, Editura Soc. Informaia, Bucureti, 1994; 2. Breban Vasile Dicionar al limbii romne contemporane, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1980; 3. Cimau Irina Daniela Riscul, element n fundamentarea deciziei, concepte, metode i aplicaii, Editura Economic, Bucureti, 2003; 4. Craioveanu Mihaela Theodora Risc i incertitudine n economie, Tez de doctorat, 2003; 5. Nistor Costel Riscul n comerul exterior (cu aplicaie la mrfurile agroalimentare), Tez de doctorat, 2003 6. Popescu Nela Noi tendine n analiza riscului afacerilor comerciale, Tez de doctorat, 2004; 7. Williams Smiths Young Management risc and insurance, Seventh Edition, Ed. McGraw-Hill, New York, 1995; 8. Danu M.C, Riscul n afaceri, Editura Plumb, Bacu, 2001, 9. Colson G., Gestion du Risque, E.A.A., Paris, 1995; 10. Roselius T, Consumer Rankings of Risks Reduction Methods, Journal of marketing, nr.35/1971 11. Zait A., Marketingul serviciilor, Editura Sedcom Libris,, Iai, 2002;

27