Circoviroza porcina

Circovirozele sunt infectii determinate de virusuri din familia Circoviridae genul Circovirus, virusuri ce contin ADN si dimensiuni de 18-26 nm. Familia contine circovirusul porcin, virusul anemiei puilor si virusul bolii ciocului si penajului. Virusul a fost izolat pentru prima data in Germania in 1974, din un ficat de porc . In anul 1994, Hines si Lukert au izolat un alt virus, asemanator morfologic, de la purcei cu sindromul tremurului congenital al purceilor nou-nscuti, iar in 1997, Clark a izolat un virus foarte asemanator din asa-numitul sindrom casectizant multisistemic al purceilor intarcati (Postweaning multisystemic wasting syndrom - PMWS) acesta fiind numit Circovirus porcin-2 Cu toate ca prima tulpina de virus nu are o virulenta ridicata, porcii testati prezentand aticorpi, circovirusul porcin-2 este mult mai periculos, fiind prezent pe toate continentele unde se gasesc crescatorii de proci. Prezinta o importanta ridicata datorita pierderilor prin mortalitate si nerealizarii sporului de greutate. Etiologie

Agentul etiologic al circovirozei porcine este considerat a fi Porcine circovirus type 2 (PCV 2) care face parte din fam. Circoviridae, genul Circovirus. Este un virus neinvelopat, de 17 nm diametru, cu genomul constituit din ADN monocatenar de form circulara. Se cultiva pe culturi celulare renale de porc si pe culturi de monocite de porc. Este un virus rezistent la cloroform, pH 3 si temperaturi de pana la 70C. PCV 2, ca si celelalte circoviridae, are si un efect imunosupresor, celulele sale tint fiind n primul rand monocitele si macrofagele. Daca se pune acest fapt n legatura cu observatia ca incidenta infectiei cu PCV 2, fara exprimare clinic, este cu mult mai mare decat incidenta bolii si ca in efectivele in care se diagnostica, circoviroza porcina coexista cu alte infectii, precum virusul sindromului respirator si reproducator porcin si alte viroze curente sau bacterioze ale porcinelor, se ajunge la concluzia ca etiologia bolii este mai complexa si ca PCV 2 este un factor etiologic necesar dar nu si suficient pentru ca boala sa se manifeste, cel putin sub forma ei cea mai bine conturata si denumita sindromul casectizant multisistemic de dupa intarcare. Caractere epidemiologice Pana in prezent singurele animale afectate de virus au fost doar porcinele. Dintre rasele de porci, cea mai influentata pare a fi rasa Landrace. PCV 2 contribuie si la etiologia sindromului casectizant multisistemic al porcului dupa intarcare (PMWS). Experimental, s-a constatat c virusul persista in sperma si
2

sange timp de 3 luni dup infectie, in care timp se elimina prin urina, fecale si aerul expirat. Animalele sunt cel mai succeptibile la varsta de 11-13 saptamani. Patogeneza Patogeneza PMWS este inca neclara. Imunosupresia indusa de PCV 2 este rezultatul infectiei si a depletiei generalizate a tesutului limfoid, urmata de substituirea acestuia cu histiocite si macrofage. PCV 2 se multiplic n celulele mononucleate cu functii fagocitare, pe care le distruge, dar si in hepatocite, mucoasa respiratorie, pulmon si intestinul subtire. n conditii experimentale, s-a constatat ca patogeneza PMWS debuteaz cu infectia macrofagelor tonsilare, de unde disemineaza viremic in urmatoarele 3 zile prin intermediul monocitelor circulante, in tot tesutul limfoid. Evolutia in continuare a infectiei este dependent de, si strans corelata cu natura agentilor coparticipanti la realizarea procesului patologic. Multiplicarea virusului in tesutul limfoid determina o inflamatie granulomatoasa caracteristica, detectabil histologic. Anticorpii apar in sange si tesuturi dupa prima saptamana de la infectie si ating un titru maxim dupa 4-5 sptmni. PCV2 joaca un rol esential in declasarea bolii, dar nu este sufficient pentru a declansa boala. Tablou clinic Manifestarile clinice ale infectiei cu PCV 2 sunt variate, depinzand de varsta animalelor si de natura factorilor cu care se asociaza. Principalele manifestri sunt descrise in cadrul PMWS, fiind cea mai frecventa manifestare a virusului, dar PCV 2 poate fi izolat si din alte sindroame, ca: tremurul congenital al purceilor sugari (ITC), pneumonii, enterite, dermatite, nefrite sau tulburari de reproductie. Porcii care sufera de PMWS prezinta urmatoarele simptome: intarzierea in crestere si dezvoltare, slabire, dispnee, limfonodita ingvinala si, ocazional, anemie sau icter, leziuni histologice caracteristice n tesutul limfoid, depletie limfocitara si inflamatia granulomatoasa, la acestea se pot adauga si alte variate manifestari respiratorii, digestive sau cutanate, generate ca rezultat al asocierii cu diversi alti factori, infectiosi sau neinfectiosi.

Tremurul congenital infectios (ITC) se intalneste la purceii care sunt in prima saptamana de viata, si se manifesta prin: frisoane ale musculaturii scheletice care scad in intesitate in timpul somnului sau cand animalele sunt linistite. Tremuraturile musculaturii sunt declansate de stres, zgomote, temperatura scazuta. Animalele pot muri in prima saptamana de viata datorita lipsei suptului, dar cele care supravietuiesc isi revin dupa 3 saptamani. Un alt sindrom, pus pe seama PCV 2, cel putin in unele cazuri, este sindromul de dermatita-nefrita a porcilor, care se constata la varsta de 12-22 saptamani si se caracterizeaza prin dermatita hemoragica, localizata in special in regiunea ingvinala si scrotala, edemul coapsei si a articulatiilor. Si in aceasta forma, morbiditatea este scazuta, dar letalitatea este de peste 70%. Foarte recent, a fost dovedit ca PCV 2 se transmite transuterin si transplacentar, putand produce singur, fara participarea altor agenti, moarte embrionara sau fetala, cu avort sau fatare prematura, prezenta leziunilor histologice specifice si a unei mari cantitati de virus multiplicat in tesuturile fetale de electie. Tablou anatomopatologic
4

In ITC tabloul morfopatologic fie ca este necaracteristic, fie ca leziunile macro sau microscopice lipsesc cu desavarsire, cu exceptia demielinizarii neuronilor din maduva spinarii, dar tocmai lipsa leziunilor la purceii de pana la varsta de 10-12 zile, cu simptomele descrise, trebuie sa conduca la includerea circovirozei pe lista bolilor suspecte, pentru care se solicita confirmare In cazul PMWS leziunile sunt numeroase si variate, caracteristica fiind doar inconstanta acestora. Cele mai frecvente leziuni sunt: limfadenopatia generalizata; pneumonia interstitiala; splenomegalia; nefrita interstitiala; anemia sau icterul; ingrosarea mucoasei intestinale si marirea in volum a limfonodurilor mezenterice; In forma dermatita-nefrita se pot gasi leziuni de dermatita hemoragica in special n zona ingvino-scrotala, nefrita hemoragica si edemul coapselor si al articulatiilor. La examenul histologic, cele mai frecvente leziuni sunt: depletie limfoida generalizata; infiltratie limfohistiocitara generalizata si inflamatie granulomatoasa, cu prezenta de celule sincitiale; bronhopneumonie limfohistiocitara interstitiala; uneori se gasesc incluzii bazofile intracitoplasmatice n histiocite ; in localizarea intestinala, se constata enterita granulomatoasa.

PROFILAXIE SI COMBATERE Masurile generale menite sa previna aparitia atat a bolilor mai mult sau mai putin contagioase, cat si a celor conditionate, previn in mare masura si aparitia circovirozei porcine, sub diferitele sale forme. Atat profilaxia generala, cat si combaterea bolii este ingreunata de faptul ca nu se cunosc suficient de bine circumstantele in care apare boala si care sunt factorii determinanti, cu exceptia rolului PCV 2. Se recomanda eliminarea, pe cat posibil, a factorilor de stres si tratamentul celorlalte boli care evolueaza in efectiv si care ar putea juca un rol important in aparitia si evolutia circovirozei. O profilaxie specifica nu se aplica, neexistand vaccinuri, dar se poate face profilaxia celorlalte boli care pot influenta aparitia circovirozei. O atentie deosebita trebuie acordata scroafelor gestante, scroafelor lactante, purceilor sugari si, mai ales, purceilor intrcati. Ceea ce se impune de fapt este respectarea cu strictete a tuturor normelor tehnologice si igienice privind: densitatea, microclimatul, furajarea, adaparea Combaterea se realizeaza prin eliminarea animalelor bolnave, dezinfectii riguroase si respectarea masurilor de igiena si alimentative. BIBLIOGRAFIE: 1. TUDOR PERIANU-BOLI INFECTIOASE ALE ANIMALELOR -IASI 2005 2. Prof. Dr.Radu Moga Manzat-BOLI VIROTICE SI PRIONICE ALE ANIMALELOR- TIMISOARA 2005
6