Вы находитесь на странице: 1из 4

Mihai EMINESCU Peste varfuri Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) s-a inscris in romantismul

european prin tema iubirii si a naturii, care este predominanta in lirica sa. La Eminescu natura are doua ipostaze, una terestra si una cosmica, interferate in mod armonios, in cadrul careia indragostitii oficiaza un adevarat ritual al iubirii, "natura adesea - daca nu primeaza - e pe acelasi plan cu dragostea" (G. IbraileanU). Asemenea lui Vasile Alecsandri, Eminescu s-a dovedit un pasionat culegator de creatii populare, inscriindu-se si din acest punct de vedere in romantism, deoarece el a vazut totdeauna in folclor o permanenta si nesecata sursa de inspiratie. Conceptia eminesciana privind specificul national este ilustrata de faptul ca, in opera sa, "poetul nepereche" a ilustrat si valorificat traditiile istorice si folclorice ale neamului sau. / Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate creatiile lui lirice, el insusi marturisindu-si radacinile spirituale, adanc infipte in sufletul neamului sau: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar". Poezia "Peste varfuri" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de scurgerea ireversibila a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea. */? j Poezia "Peste varfuri" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene, fiind publicata in primul volum de "Poezii" editat de Titu Maiorescu, in 1883.

< Titlul "Peste varfuri" exprima un loc nedefinit, abstract, in care teluricul se imbina cu celestul, sugerand starea de tristete a poetului, de nesiguranta, ilustrand un spatiu spiritual aflat intre viata si moarte. Titlul poate fi si o metafora pentru notiunea de timp, care, in conceptia lui Eminescu, este curgator ireversibil si nu poate fi identificat sau concretizat de catre omul efemer pe acest pamant. y. Structura, semnificatii, limbaj poetic u Poezia "Peste varfuri" de Mihai Eminescu este alcatuita din trei catrene, organizate dupa ilustrarea lumii exterioare - descrierea naturii - si a lumii interioare - starile si sentimentele poetului. Altfel spus, cadrul de natura, tipic eminescian, creeaza armonie si echilibru in lumea de ganduri si trairi intense, datele pastelului se convertesc treptat in meditatie si elegie, iar structurile orizontului material devin realitate psihica.

Prima strofa contureaza un tablou al lumii exterioare, pe care poetul il percepe cu melancolie profunda. Cadrul natural este construit din elementele ce apartin planului terestru si planului cosmic, aflate in interdependenta, in armonie deplina si sunt specifice liricii eminesciene. 1; 1/ Teluricul este simbolizat prin eternul "codru" eminescian, in care freamata "frunza", iar dintre "ramuri de arin" se aude sunand, cu tristete, cornul. Peste intreaga fire, "peste varfuri" de copaci, trece astrul eminescian, component al cosmosului, "luna", pe care poetul o scrie nearticulat, sugerand faptul ca ea nu mai stapaneste universul, ca in alte poezii. Natura este personificata, capatand insusiri umane -"trece luna", "codru-si bate frunza", "melancolic cornul suna". Imaginea vizuala - "Peste varfuri trece luna" se armonizeaza cu imaginea

motorie - "Codru-si bate frunza lin" si cu Imaginea auditiva - "cornul suna", sugerand melancolia poetului. Cornul este un instrument de vanatoare, care are rolul de a chema, de a anunta aparitia vanatului. Cornul simbolizeaza aici anuntarea a ceva trist, care urmeaza sa se intample, idee sugerata si de epitetul adverbial "melancolic". ", Strofa a doua ilustreaza realitatea interioara, starile si sentimentele de tristete ale poetului, care se armonizeaza cu atmosfera tulburatoare a naturii. Poetul se simte parasit si singur, idee exprimata prin repetitia adverbelor: "Mai departe, mai departe, / Mai incet, tot mai incet". Totul se departeaza de el, imaginea naturii, sunetul cornului, ceea ce creeaza o stare de deprimare, de solitudine, orice forme concrete de viata dispar treptat, poetul simtindu-si sufletul "nemangaiet". Elementele lumii concrete, ale spatiului natural lipsesc in aceasta strofa, realitatea fiind redata din perspectiva psihologica, in sufletul si constiinta poetului. Ultimul vers, "indulcind cu dor de moarte", poate sugera tristetea sfasietoare provocata de ideea mortii, care este un inevitabil sfarsit al vietii. Sentimentul mortii, anuntat in ultimul vers al primei strofe prin sunetul melancolic al cornului, este atenuat de verbul la gerunziu cu valoare de epitet - "indulcind". Metafora "dor de moarte" transfera notiunea teoretica a mortii in planul interior al simtirii, intrucat o data cu stingerea sunetului de corn dispare orice semn al lumii materiale, amplificand astfel caracterul meditativ al poeziei. Finalul strofei sugereaza scurgerea treptata a timpului intr-un singur sens (ireversibil - A.A.), catre moarte, ceea ce da poeziei ton elegiac. I /Strofa a treia este dominata de o profunda nefericire, sufletul I poetului fiind sfasiat de doruri si de regretul pentru timpul ce s-a scurs, | marcand trecerea tineretii, neimplinirea iubirii si a fericirii. Stilul | retoric, sustinut prin Interogatii retorice si forme verbale inverse, prin formule de adresare directa - verbul si pronumele la persoana a doua singular - "De ce tacir cand fermecata / Inima-mi spre tine-ntorn?" r, precum si vocativul cu epitet "dulce corn" dezvaluie profunzimea si ; dramatismul sentimentului de nostalgie si regret. f Ca in baladele populare, sunetul cornului ar putea sugera nu numai dorul si tristetea, ci si o atitudine mioritica, de impacare a poetului cu destinul implacabil, cu faptul ca moartea este o componenta fireasca a existentei umane, ca si viata. Sunetul "dulce" al cornului nu mai este un obiect concret, ci devine - in finalul poeziei -un simbol filozofic, ca un ritual cosmic, sugerand detasarea poetului de formele vietii, care au disparut treptat, idei exprimate printr-o interogatie retorica: "Mai suna-vei, dulce corn, / Pentru mine vreodata?". Poezia este o confesiune lirica, deoarece poetul marturiseste direct propriile sentimente si stari sufletesti, de la nostalgie la nefericire, fapt demonstrat de folosirea pronumelui la persoana I singular: "sufletu-mi", "inima-mi", "pentru mine". yi in poezia "Peste varfuri", Eminescu exprima^dorul" in esenta lui cea mai pura, de aceea este o elegie filozofica alcatuita din elemente de pastel si de meditatie, armonizate intr-un tot unitar, ilustrand sentimentele de nostalgie si de tristete. G. Popa afirma ca aceasta poezie "constituie cea mai delicata si mai perfecta definitie poetica eminesciana a dorului".

Prozodia. Ritmul poeziei este trohaic, rima imbratisata si masura versurilor are 7-8 silabe, muzicalitatea amintind de perfectiunea poeziei populare.

Poezia "Peste varfuri" de Mihai Eminescu exprima direct sentimentele de nostalgie, tristete si durere pentru perceperea ideii de moarte, ca pe un final implacabil al vietii. Elementele naturii se convertesc treptat in meditatie, in cugetare. Poezia are si accente filozofice privind scurgerea ireversibila a timpului si de aceea poate fi considerata si o elegie.

Fisa bio-bibliografica Poet, prozator si publicist, cel mai important reprezentant al romantismului n literatura romna. S-a nascut la 15 ianuarie 1850 n Botosani, ca fiu al lui Gheorghe si a Ralucai Eminovici. n 1858 ncepe studiile la "National Hauptschule" din Cernauti, dupa care este nscris la "Ober-Gymnasium". n 1864 ntlneste la Cernauti trupa de teatru a lui Fanny Tardini, pe care o nsoteste spre Brasov. La moartea profesorului Aron Pumnul (12 ian. 1866), Eminescu si publica prima poezie, "La mormntul lui Aron Pumnul", n brosura "Lacramioarele nvataceilor gimnaziasti", care marcheaza practic debutul sau literar. n 25 februarie 1866 debuteaza la revista "Familia" cu poe-zia "De-as avea". Iosif Vulcan, directorul publicatiei, i schimba numele din Eminovici n Emi-nescu. E sufleor si copist n trupele lui Iorgu Caragiali (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi la Teatrul National din Bucuresti. Toamna lui 1869 l gaseste la Universitatea din Viena, ca student "audient" sau "extraordinar". La Viena l ntlneste pe Slavici si este primit n societatea studenteasca "Romnia juna". Tot acum o cunoaste pe Veronica Micle. 15 aprilie 1870 marcheaza debutul sau n paginile revistei "Convorbiri literare", cu poezia "Venere si Madona", moment de rascruce n evolutia liricii romnesti. n acelasi an revista junimista i pu-blica "Epigonii" si basmul "Fat-Frumos din lacrima". Revenit n tara n 1872, pu-blica "Egipetul" si nuvela "Sarmanul Dionis". Sustinut material de "Junimea", urmeaza - ntre 1872-1874 - cursuri de filosofie la Universitatea din Berlin, fara nsa a-si ncheia studiile si a-si lua doctoratul. Rentors la Iasi, lucreaza ca director al Bibliotecii Centrale (1874), fiind destituit de D. Petrino. Este revi-zor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui (1875-1876), perioada cnd l cunoaste pe Ion Creanga. n 1876 ajunge corector la ziarul "Curierul de Iasi". Perioada ieseana este marcata de prietenia cu Creanga, participarea la sedintele "Junimii" si dragostea pentru Veronica Micle. n octombrie 1877 pleaca la Bucuresti, chemat la "Timpul" de catre Caragiale si Slavici. Aici Eminescu si dovedeste vocatia de gazetar patetic si de pamfletar incisiv. Activitatea extenuanta de-a lungul a sase ani l marcheaza nsa n plan fizic. Mentine totusi lega-tura cu "Junimea". n 1878 publica n "Convorbiri literare": "Povestea codrului", "Povestea teiului", "Singuratate", "Departe sunt de tine". n 1880 i apare nu-mai poezia "O, mama...", pentru ca n 1881 sa ofere tiparului primele patru "Scrisori". Citeste la "Junimea" n 1882 ample fragmente din "Luceafarul", poem ce va vedea lumina tiparului n anul urmator n paginile "Alma-nahului" societatii social-literare "Romnia Juna" din Viena, apoi n "Convorbiri literare". Tot n 1883 apare si primul sau

volum de "Poesii", ntr-o editie ngrijita si prefa-tata de Titu Maiorescu. Se stinge din viata la 15 iunie 1889, n Bucuresti. Referinte critice Tudor Vianu - "Poezia lui Eminescu" (1930); Nicolae Tertulian - "Pesimismul eminescian si pesimismul schopenhauerian" (n vol. "Eseuri", 1968); G. Calinescu - "Opera lui Mihai Eminescu" (1976); Vladimir Streinu - "Floare albastra" si lirismul eminescian" (n vol. "Studii eminesciene", 1971); Eugen Todoran - "Eminescu" (1972); G. Calinescu - "Opera lui Mihai Eminescu" (1976); Alain, Guillermou - Geneza interioara a poeziilor lui Eminescu" (1977); Ioana Em. Petrescu - "Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica" (1978; editia a III-a Editura Paralela 45, 2002); "Eminescu, poet tragic" (1994); Zoe Dumitrescu-Busulenga "Eminescu si romantismul" (1986); Rosa del Conte - "Eminescu sau despre Absolut" (1990); Petru Mihai Gorcea - "Eminescu" (vol. I, Editura Paralela 45, 2000; vol. II, Editura Paralela 45, 2002); George Gana - " Melancolia lui Eminescu" (2002).