BACTERII INTESTINALE

GENUL ESCHERICHIA (specia E. COLI) GENUL SHIGELLA GENUL SALMONELLA GENUL PROTEUS GENUL KLEBSIELLA GENUL YERSINIA GENUL VIBRIO (specia VIBRIO CHOLERAE )

BACTERII INTESTINALE In aceasta grupare vom studia germeni care apartin familiei Enterobacteriaceae si vibrionul holeric care este o specie foarte importanta din genul Vibrio. Din familia Enterobacteriaceae fac parte genurile Escherichia, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Enterobacter, Hafnia, Serratia, Citrobacter, Proteus, Providencia, Morganella, Yersinia. Germenii din genul Vibrio determina cel mai frecvent boli gastrointestinale, dar si infectii ale plagilor expuse la apa marina, septicemii. GENUL ESCHERICHIA Genul Escherichia face parte din familia Enterobacteriaceae si reuneste specii prezente in intestinul uman. Cea mai importanta specie este E. Coli. E. Coli se gaseste in tractul gastrointestinal al omului si animalelor. Reprezinta flora dominanta a intestinului gros la om si are rol important in mentinerea unei fiziologii normale a acestuia si in sinteza unor vitamine din grupul B si K. Eliminat in mediul extern cu materiile fecale, contamineaza apa, solul, alimentele. Este indicatorul de poluare fecala a mediului, in special a apei. E. Coli este un bacil Gram-negativ care prezinta uneori forme filamentoase. Majoritatea speciilor prezinta cili peritrichi, fiind mobile, necapsulate. Exista insa si tulpini imobile si capsulate. Este aerob, facultativ anaerob. Este un germene nepretentios, creste pe medii simple (mediu lactozat Mac Conkey, geloza sange). Pe medii solide creste sub forma de colonii de tip ,,S, in mediul lichid determina tulburare uniforma si inel aderent pe peretele tubului. E. Coli fermenteaza glucoza si alti carbohidrati cu producere de acid si gaz, fermenteaza lactoza (este lactozo-pozitiv).Este oxidaza negativ, ureaza negativ, nu produce H2S, nu foloseste citratul ca unica sursa de carbon, descompune proteinele cu formare indol. Este o bacterie rezistenta in mediul extern. Este distrusa de antisepticele si dezinfectanatele obisnuite. Este un microorganism care dezvolta rezistenta fata de substantele antibacteriene prin elaborarea de enzime care hidrolizeaza betalactaminele (penicilinaze, cefalosporinaze) sau prin mutatii care afecteaza porinele devenind astfel rezistente fata de aminoglicozide. Tulpinile de E. Coli poseda urmatoarele structuri antigenice: - antigenul ,,O sau antigenul somatic, din peretele bacterian. Are specificitate de grup, este termostabil si acidalcoolo-rezistent. - antigenul ,,H sau antigenul flagelar, prezent doar la tulpinile ciliate. Are specificitate de tip, este termolabil si inactivat de alcool. - antigenul ,,K sau antigenul capsular, are specificitate de tip, a fost identificat la tulpinile uropatogene si la tulpini implicate in cazuri de meningita neo-natala E. Coli este patogen prin virulenta si toxigenitate. E. Coli este in majoritatea cazurilor o tulpina saprofita sau conditionat patogena. Exista insa si tulpini implicate in patologia umana. Pot determina infectii intestinale si extraintestinale. 1

Infectiile extraintestinale pot fi: - infectii urinare : 90% din infectiile tractului urinar sunt determinate de tulpini uropatogene dec E. Coli (UPEC). Sunt afectate cu precadere femeile tinere, active sexual, colonizate initial in intestin cu tulpini UPEC - infectii intra-abdominale (supuratii peritoneale, biliare, apendiculare, genitale) - septicemie - soc endotoxinic ca urmare a distrugerii masive de celule de E. Coli cu eliberarea unei mari cantitati de endotoxina - meningita neo-natala - infectii nosocomiale Diagnosticul de laborator este bacteriologic si se bazeaza pe identificarea tulpinilor de E.Coli in produsul patologic, prin cultivarea pe medii pentru enterobacterii (Mac Conkey), identificarea pe baza caracterelor biochimice (se fac teste biochimice pe mediile TSI, MILF, mediu cu citrat, mediu cu uree), serotipie. Tratamentul infectiilor cu E. Coli se face in raport cu localizarea infectiei si in conformitate cu rezultatele antibiogramei. Sursa de infectie este omul si animalul, suportul pentru transmitere fiind reprezentat de apa, alimente, diferite obiecte. Poarta de intrare este variata (tract digestiv, respirator, urinar, genital). Profilaxia infectiilor cu E. Coli presupune respectarea igienei colective, personale, alimentare. GENUL SHIGELLA Genul Shigella face parte din familia Enterobacteriaceae si reuneste 4 specii: - S. dysenteriae (GrupA) - S. flexneri (GrupB) - S. boydii (Grup C) - S. sonnei (GrupD) Sunt bacterii strict adaptate omului, intotdeauna patogene. Sunt intalnite in intestinul si materiile fecale ale bolnavului, convalescentului si purtatorului aparent sanatos. Sunt bacili Gram-negativi, neciliati, necapsulati, nesporulati. Sunt bacterii aerobe, facultativ anaerobe, care se dezvolta pe medii slab selective (Mac Conkey), moderat selective si medii diferentiale (ADCL, Istrate-Meitert). Formeaza colonii S, lactozo-negative, transparente. Sunt bacterii oxidaza negative, fermenteaza glucoza, nu produc gaz, nu produc indol(exceptie S. flexneri), nu produc H2S, sunt lactoza negative, uree negative, citrat negativ, lizina negativ. Speciile din acest gen rezista in praf uscat (10 zile), in ape la 7-10 gr. Celsius (9 zile), pe lenjerie (2 saptamani), in alimente (1-2 saptamani), in gheata (2 luni). Sunt inactivate in 10 minutela 50-60 gr. Celsius. Antigenele mai importante sunt: - antigenul somatic O, care sta la baza impartirii in 4 grupe antigenice * Grupul A: S. dysenteriae * Grupul B: S. flexneri * Grupul C: S. boydii * Grupul D: S. sonnei - antigenul K, unele tulpini poseda capsula Aceste bacterii sunt patogene prin virulenta si toxigenitate. Virulenta Shigellei consta in multiplicarea ei in epiteliul colonului.

Shigeloza este o boala diareica acuta, cu evolutie autolimitata datorita capacitatii regenerative a epiteliului intestinal. Apare dupa 2-5 zile de la ingestia bacteriilor, debutul este brusc, cu febra, diaree apoasa, tenesme, colici abdominale intense. In perioada de stare pacientul poate avea si 30-40 scaune nefecaloide cu mucus, puroi, sange. In urma acestora poate sa apara deshidratarea. Microorganismul ajungand in ileonul terminal si colon, se multiplica in lumen, patrunde in celulele intestinale prin endocitoza, se multiplica intracelular, distruge celula si se propaga la celulele alaturate. Apar astfel microabcese urmate de necroza si ulceratii superficiale, sangerare si formarea unei pseudomembrane. Shigelele produc exotoxine care actioneaza ca enterotoxine (toxina Shiga in cazul infectiei cu Shigella dysenteriae 1, cu efect neurotoxic, citotoxic, enterotoxic) Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Produsul patologic este materia fecala si se transporta in mediul Cary-Blair. Prima izolare se face pe medii slab sau moderat selective si medii diferentiale (ADCL, Istrate-Meitert). Coloniile transparente, lactozo-negative sunt insamantate pe mediile cu teste biochimice (TSI, MILF, Simmons-citrat, uree), pentru identificarea biochimica prezumptiva. Confirmarea se realizeaza prin teste de aglutinare cu seruri specifice de grup si de tip. Fiind o boala autolimitata, tratamentul cu antibiotic este necesar doar in cazurile severe de boala si se va face conform antibiogramei Omul reprezinta rezervorul de Shigella. Bacteriile sunt eliminate in mediul extern prin materiile fecale, contaminand apa, alimentele, solul. Transmiterea este directa fecal-orala. Poarta de intrare este tractul digestiv, prin consum de apa si alimente contaminate. Speciile mai frecvent intalnite sunt S. dysenteriae si S. flexneri, fiind si cele mai virulente. Controlul infectiei se face prin igiena personala si comunitara. GENUL SALMONELLA Genul Salmonella face parte din familia Enterobacteriaceae si cuprinde o singura specie, Salmonella enterica. Aceasta specie cuprinde peste 2300 serotipuri diferentiate pe baza antigenelor somatice O si flagelare H. Principalul habitat al salmonelelor este tractul intestinal al omului si animalelor. Aceste doua surse vor determina poluarea solului, apelor reziduale, apelor de suprafata in care pot supravietui de la cateva luni la cativa ani , in conditiile de temperatura si pH favorabile. Sunt bacili Gram-negativi, nesporulati, prezentand flageli peritrichi care asigura mobilitatea, necapsulati. Salmonella poate creste usor pe majoritatea mediilor de cultura, este aeroba , facultativ anaeroba. Pe mediile selective si diferentiale determina colonii lactozo-negative de tip S. Producerea de H2S, evidentiata prin aparitia unei pete de culoare neagra in centrul coloniilor, face ca acestea sa se numeasca ,, in ochi de pisica. Pe mediul Wilson-Blair formeaza colonii opace, rugoase, cu margini neregulate, negre, cu luciu metalic. Mediile de imbogatire pentru Salmonella sunt mediile selenit azid de sodiu si bulion Muller-Kauffmann. Sunt bacterii lactozo-negative, fermenteaza glucoza cu producere de gaz, indol negativ, uree negativ, produc H2S, citrat pozitiv, lizina pozitiv. Salmonelele sunt germeni rezistenti; in solul pasunilor pot supravietui pana la 200 zile, in apa cateva luni, in alimente intre 10-180 zile, in pulberile de oua 4 ani. Sunt sensibile la caldura fiind distruse in 5 minute la 100 gr. Celsius; dezinfectantele le distrug in 30-120 min. Sunt sensibile la cloramfenicol, streptomiocina, tetraciclina, ampicilina, dar au aparut si tulpini plurirezistente. Salmonella prezinta trei tipuri importante de antigene: - antigenul somatic O, este rezistent la caldura si alcool, prezinta specificitate de grup - antigenele de suprafata (invelis); antigenul Vi este un antigen specific de suprafata intilnit doar la trei serovaruri Salmonella: Typhy, Paratyphy C, Dublin - antigenele flagelare H, sunt proteine labile termic situate la nivelul cililor. Fenomenul de variatie de faza se intalneste la multe tipuri de Salmonele, astfel putand sa-si schimbe tipul de specificitate al flagelilor cu un altul 3

- LPS (lipopolizaharidul) bacteriilor din genul Salmonella este continut de invelisul celular si eliberat dupa liza bacteriana functioneaza ca endotoxina. Aceasta poate juca un rol important in patogeneza multor manifestari clinice.; febra, activarea sistemelor de coagulare, scaderea contractilitatii miocardului, soc septic. Patogenitatea salmonelelor este datorata factorilor de virulenta, adezinele si toxinele: enterotoxinele termo-stabila (ST), termo-labila (LT), verotoxina (toxina Shiga-like) citotoxina implicata in invazia si distructia celulara, antigenul Vi cu rol de adezina, fimbrii. Salmonelozele includ urmatoarele sindroame: - febre enterice - febra tifoida, febra paratifoida - gastroenterite (toxiinfectii alimentare) - infectii locale - septicemie Salmonelozele majore (febrele enterale)-febra tifoida, febra paratifoida Salmonella Typhi si Paratyphi A,B sau C sunt agenti etiologici ai febrelor enterice. Imbolnavirea cauzata de Salmonella typhi, de obicei mai severa ca evolutie, este denumita febra tifoida. Bolile produse de Salmonella Paratyphi A,B sau C se numesc febre paratifoide. Calea de patrundere este digestiva. Urmeaza o perioada de incubatie lunga de 1-2 saptamani, timp in care microorganismul traverseaza mucoasa intestinala si invadeaza ganglionii limfatici mezenterici, trec in circulatia limfatica, apoi in sange, realizand prima bacteriemie. In aceasta etapa microorganismele se fixeaza in ficat, splina, rinichi, maduva osoasa, tesut limfoid al intestinului, unde continua sa se multiplice si de unde va invada din nou sangele, producaindu-se a doua bacteriemie. Are loc etapa septicemica a bolii, cu febra (febra atinge un nivel maxim si se mentine in platou 1-2 saptamani), bolnavii prezinta ,, stare tifica manifestata cu cefalee intensa, stare generala alterata, prostatie, obnubilare, cefalee intensa, unii prezinta o eruptie caracteristica sub forma unor pete lenticulare mai frecvente pe torace si abdomen. Mortalitatea este crescuta in aceasta situatie. Febra tifoida este de fapt o boala a sistemului reticulo-endotelial. Celulele mononucleare infectate se agrega si form. leziunea patologica de baza, nodulul tifoidic. In mod obisnuit nodulii tifoidici se formeaza in placile Peyer din intestin, in ggl. limfatici mezenterici, in ficat, splina, maduva osoasa. Ei se pot necroza si ulcera. Simptomatologia digestiva consta in anorexie, colici abdominale, constipatie sau diaree si este datorata agresiunii intestinale, hepatice si biliare. Placile Peyer pot sa ulcereze si sa duca la perforatie intestinala si peritonita. Eliberarea endotoxinelor poate duce la instalarea socului endotoxinic, de aceea se evita administrarea de doze mari de antibiotic ce risca o distrugere mare bacteriana cu eliberare masiva de endotoxina din peretele bacterian. Prin aparitia si cresterea treptata a titrului de anticorpi specifici, bacteriemia scade in intensitate. Dupa vindecarea bolii, pacientul poate ramane purtator biliar de germeni timp de aproximativ un an. Salmonelele netifoidice pot determina gastroenterite, infectii localizate, septicemie. Germenii patrund pe cale digestiva odata cu alimentele contaminate. Incubatia dureaza de la cateva ore pana la o zi, germenii multiplicandu-se in epiteliul intestinal, provoaca un sindrom inflamator intestinal cu diaree mucopurulenta si sangvinolenta. La debut diareea este insotita de greturi si varsaturi; febra, colicile abdominale mialgiile si cefaleea sunt simptome frecvent intalnite in perioada de stare a bolii. La nou-nascut deshidratarea poate duce la o stare de toxicoxa grava. In general este o boala benigna, in mod normal nu apare septicemia. Sunt posibile localizari extraintestinale: meningita la copii, osteite. In convalescenta persoanele care au fost infectate cu serovaruri nontifoidice de Salmonella (in tara noastra mai frecvent serovarurile Typhimurium si Enteritidis) prezinta contagiozitate 3 luni. Multe din persoanele care au fost infectate cu Salmonella continua timp de zile sau chiar saptamani dupa insanatosirea clinica sa elimine prin fecale Salmonella. Acele persoane care elimina Salmonella timp de un an (sau mai mult) se numesc purtatori cronici. Bacteriile se gasesc mai ales in vezicula biliara si mai putin frecvent in tractul urinar. Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Dupa cresterea bacteriilor in mediul lichid de imbogatire pentru Salmonella (mediu cu selenit), se evidentiaza colonii lactozo-negative pe mediile selective si diferentiale (ADCL, Mac Conkey), din care se fac 4

teste biochimice (evidentiate pe mediile TSI, MILF,citrat, uree), fiind astfel posibil punerea diagnosticului prezumptiv; diagnosticul de certitudine se realizeaza prin reactii de aglutinare cu seruri specifice polivalente si monovalente. In febrele enterale, in prima saptamana recoltam sange pentru hemocultura. In a doua saptamana recoltam sange pentru hemocultura si reactii serologice, materii fecale si bila. In a treia saptamana recoltam sange pentru hemocultura si reactii serologice, materii fecale, bila, lichid duodenal si urina. Din a patra saptamana se recolteaza doar sange pentru diagnostic serologic (reactia Widal). Hemocultura este pozitiva din prima saptamana a bolii, iar coprocultura este pozitiva dupa cateva zile de la debutul bolii, ea putand ramane pozitiva si in convalescenta (purtatori biliari de salmonele tifoidic). In gastroenterite se fac coproculturi in prima saptamana. In septicemii se fac hemoculturi repetate La purtatori se indica recoltarea de bila prin tubaj duodenal si sange pentru reactia Vi. Reactia Widal pune in evidenta anticorpii (anti-O si anti-H ) in dinamica in serul bolnavilor cu febra tifoida si paratifoida. Seroreactia Vi da titruri mari de anticorpi anti-Vi la purtatorii de Salmonella tiphy. In febrele enterice si septicemie este necesar tratamentul antimicrobian (cloramfenicol, ampicilina,
cotrimoxazol sau fluorochinolone).

In gastroenterite nu este necesara antibioterapia, care se face doar in cazuri severe. Se aplica terapie de suport cu administrare de lichide si electroliti. La purtatorii cronici de Salmonella tiphy se face colecistectomie si tratament cu antibiotice.
Salmonella typhi si Salmonella paratyphi au gazda omul; celelalte salmonele au gazda diferite specii animale.

Sursele de contaminare pentru Salmonella typhi sunt formele subclinice de boala, purtatorii si mai putin omul bolnav care este de obicei izolat rapid. Alimentele contaminate cu dejectii umane pot fi ingerate si sa produca boala. Gastroenteritele, determinate de celelalte salmonele, se produc ca urmare a consumului de alimente contaminate. Oul de rata constituie o problema deoarece se poate infecta in oviduct inainte de formarea cojii. Masurile profilactice pentru febrele enterice au in vedere izolarea si tratarea bolnavilor, supravegherea si educatia sanitara a purtatorilor, supravegherea surselor de apa si a alimentelor, folosirea vaccinarii GENUL PROTEUS Genul Proteus face parte din familia Enterobacteriaceae si cuprinde trei specii cu importanta medicala: -Proteus mirabilis -Proteus vulgaris -Proteus penneri Germenii din genul Proteus sunt ubicuitar raspanditi in natura, putandu-se intalni in sol, ape reziduale, ape de suprafata, in materiile organice in putrefactie, in intestinul omului, in alimente si in produse patologice. Sunt bacili Gram-negativi, ciliati peritrichi sau lofotrichi. Sunt polimorfi: au variate forme, de la bastonase scurte pana la forme lungi, filamentoase. Nu prezinta capsula si nici spori. Cresc pe medii simple, nu sunt pretentiosi nutritiv. Pe geloza simpla si pe geloza-sange cresc avand o caracteristica unica in familia Enterobacteriaceae de a invada mediul, fenomen numit ,,fenomen de catarare, ,,invazie, ,,roire. Din locul inocularii, valuri succesive de cultura migreaza concentric pana la marginea mediului sau pana la intalnirea cu valul migrator al altei colonii. Pe mediile selective Proteus creste sub forma de colonii lactozo-negative, de tip S, netede , rotunde, translucide, de culoarea mediului; pe mediile cu saruri biliare, dezoxicolat, colonia apare ,, in ochi de pisica datorita producerii de H2S, evidentiat prin aparitia unei pete de culoare neagra in centrul coloniei. Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi, fermenteaza glucoza cu producere de acid si putin gaz, lactozonegativi, produc H2S, uree pozitv, fenilalanina pozitiv. Specia Proteus vulgaris este singura care produce indol. Proteus ia parte la procesele de putrefactie. 5

Sunt in general destul de rezistenti la dezinfectanti si antiseptice obisnuite. Sunt destul de raspandite in mediul spitalicesc si au rezistenta destul de mare la antibiotice. Speciile de Proteus prezinta: - antigen somatic O, cu specificitate de grup - antigen flagelar H, cu specificitate de tip - pili - enterotoxine Patogenitatea Proteusului este determinata de factori de virulenta (pili, factori fimbriari de colonizare, enterotoxine) Sunt germeni conditionat patogeni. Pot cauza toxiinfectii alimentare si enterite la sugari si copiii mici, pneumonii nosocomiale, septicemii la batrani, peritonite, meningite (meningita neo-natala este o afectiune foarte grava a nou-nascutuli), suprainfectarea plagilor chirurgicale sau a celor arse, abcese, cistite, induce litiaza urinara prin capacitatea sa de a descompune ureea. Diagnosticul de laborator este bacteriologic, pe baza caracterelor de cultura si biochimice . Tratamentul se face conform antibiogramei si localizarii infectiei. Fiind germeni foarte raspanditi in natura, infectiile cu acesti germeni depind de statusul imunologic al gazdei, de virulenta tulpinii, de controlul infectiilor nosocomiale si al alimentelor. GENUL KLEBSIELLA Genul Klebsiella face parte din familia Enterobacteriaceae, germenii din acest gen sunt bacili Gramnegativi, nesporulati, neciliati, scurti si grosi, cu capete rotunjite, dispusi in diplo; in produsele patologice apar sub forma de cocobacili inconjurati de capsula, aerobi, facultativ anaerobi. Nu sunt pretentiosi nutritiv si cresc pe mediile de cultura conventionale; pe geloza simpla determina colonii foarte bombate, lucioase, cu aspect mucos (aspect de ,,miere de albine); sunt lactozo-pozitive, nu produc H2S, sunt uree pozitiv, citrat pozitv, indol negativ, fermenteaza glucoza cu eliberare de acid si gaz . Principalele afectiuni determinate sunt: pneumonia, infectii neo-natale, infectii urinare, infectii ale plagilor, abcese, rinoscleromul (o afectiune granulomatoasa cronica si distructiva a tractului respirator), ozena (atrofia membranei mucoasei nazale). GENUL YERSINIA Germenii din acest gen apartin familiei Enterobacteriaceae si sunt agenti etiologici ai unor zoonoze (boli ale animalelor, cum ar fi rozatoare-sobolan, pasari, mamifere domestice, de unde se raspandesc in mediul inconjurator contaminand solul, alimentele; sunt prezenti in organismul vectorilor: purecele de sobolan, purecele uman ). Se transmit accidental la om. Sunt bacili sau cocobacili Gram-negativi, aerobi. Trei specii sunt patogene pentru om: Yersinia pestis care determina pesta bubonica si pesta pulmonara (ciuma), Yersinia pseudotuberculosis si Yersinia enterocolitica care pot determina gastroenterite severe. GENUL VIBRIO (specia VIBRIO CHOLERAE) Genul Vibrio face parte din familia Vibrionaceae. Microorganismele din genul Vibrio sunt bacili Gram-negativi, incurbati in virgula, mobili printr-un flagel polar, nesporulati, necapsulati, catalaza pozitvi , oxidaza pozitivi. Se multiplica in mediu alcalin (pH 7-9) fiind organisme acvatice adaptate la variate salinitati. Germenii din acest gen determina boli gastrointestinale dar si infectii invazive(septicemii), infectii ale plagilor expuse la apa marina. Specii cu importanta medicala sunt: - Vibrio cholerae, agentul etiologic al holerei - Vibrio parahaemolyticus, determina infectii gastrointestinale, infecii ale plagilor - Vibrio vulnificus, determina septicemie, infectii localizate ale plagilor 6

Vibrio cholerae Vibrionii sunt microorganisme acvatice, putand supravietui in ape marine sau ape dulci. Sunt bacterii in forma de bastonase relativ scurte, incurbate sau drepte, Gram-negative, prezentand un flagel la unul din capete,nesporulat, necapsulat. Vibrionii sunt bacterii aerobe, cresc pe medii cu pH alcalin care au in componenta saruri biliare. Pe mediul solid formeaza colonii rotunde, translucide, usor bombate. Pe apa peptonata alcalina vibrionii au o crestere rapida, fac un val fin la suprafata mediului si tulbura mediul. Vibrionul cholerae este un germene aerob, descompune unele zaharuri, este indol pozitv, nu produce ureaza, nu produce H2S. Vibrio cholerae moare repede prin expunere la lumina, uscare si antiseptice. Prin fierberea apei contaminate, vibrionii se distrug in 2 minute. Vibrio cholerae poseda un antigen flagelar H comun tuturor vibrionilor si un antigen somatic O pe baza caruia vibrionii au fost incadrati in mai multe serogrupe notate O1-O6 si O139. Cel mai imporatnt factor de patogenitate este reprezentat de producerea de toxina holerica. Aceasta activeaza adenilciclaza din peretele intestinal si determina diaree apoasa. Alti factori de patogenitate sunt mobilitatea si producerea de chemotaxine care permit vibrionilor sa se indrepte direct catre suprafata enterocitelor. Vibrio cholerae produce holera, o toxiinfectie alimentara caracterizata clinic prin diaree apoasa, urmata de deshidratare grava, alterare profunda a starii generale, colaps. Suportul material al transmiterii este apa si alimentele contaminate, mai rar omul bolnav. Bacteria patrunde pe cale orala, colonizeaza intestinul subtire, adera de mucoasa intestinala; dupa aderare secreta o enterotoxina care activeaza sistemul adenilciclaza /AMP-ciclic si determina o diaree apoasa (pierderea unor mari cantitati de apa, aprox.15-20 litri/zi) si pierdere de electroliti. Dupa o incubatie scurta de 6 ore pana la 5 zile, debutul este brusc cu diaree apoasa, cu scaune frecvente si neinsotite de colici abdominale. Pot apare varsaturi, febra, crampe musculare. In perioada de stare se disting trei stadii: stadiul diareic (scaune frecvente, apoase, cu continut fecaloid minim, cu aspect de lichid tulbure care contine granule albicioase, ca o zeama de orez), stadiul de colaps algid (hipotensiune, puls imperceptibil, apatie, hipotermie, moarte prin prin soc hipovolemic) si stadiul de reactie (apare cand boala evolueaza spre vindecare). Diagnosticul de laborator se bazeaza pe izolarea si identificarea vibrionului holeric din materiile fecale. Se recolteza materii fecale care se insamanteaza cat mai repede deoarece vibrionii holerici sunt foarte sensibili la uscaciune sau se pot utiliza mediul de transport Cary-Blair sau apa peptonata alcalina, care este si un mediu de imbogatire. Scaunul este apos, cu aspect de zeama de orez. Se insamanteaza pe medii selective alcaline si cu saruri biliare; coloniile suspecte se identifica printr-o reactie de aglutinare cu ser antiholeric O1 sau O139. Pentru tratament se face antibiograma, chiar daca vibrionul holeric este sensibil la multe antibiotice. Ca antibiotic de electie este tetraciclina administrata oral. Cea mai importanta masura terapeutica este compensarea rapida a pierderilor hidro-electrolitice. Rezervorul de infectie este omul bolnav, purttorul convalescent, purtatorul sanatos, unele vietuitoare marine. Transmiterea se face in principal prin consum de apa contaminata si prin consumul de alimente marine insuficient tratate termic. Transmiterea se face fecal-orala. Masurile de profilaxie sunt cele nespecifice (igiena generala si alimentara) pentru bolile cu transmitere fecal-orala si cele specifice (vaccinare).