Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor n filozofie, nuvelist i poet.

. El pune capt romanului tradiional i rmne n literatura noastr n special ca iniiator al romanului modern.

Biografie

S-a nscut la Bucureti, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, nainte de naterea scriitorului) i al Anei Cheler. A fost crescut de o doic din familia subcomisarului de poliie Tudor Popescu, din mahalaua Moilor. Dup gimnaziu, continu studiile la Colegiul "Sfntul Sava" i la Liceul "Gheorghe Lazr" din Bucureti. Rezultatele bune la nvtur l transform n bursier intern, iar din 1913 urmeaz cursurile Facultii de Filozofie i Litere de la Universitatea Bucureti. i ia cu brio licena, cu calificativul "magna cum laude", n faa unei comisii prezidat de profesorul de filosofie P.P. Negulescu . Devine mai apoi profesor de liceu la Timioara. i ia doctoratul n filosofie cu o tez despre teatru, intitulat "Modalitatea estetic a teatrului". A publicat un studiu n lucrarea "Istoria filosofiei", coordonat de N. Bagdasar, legat de un cmp nou, fenomenologia n opera lui Husserl. Debuteaz n revista Facla (1914), cu articolul Femeile i fetele de azi, sub pseudonimul Raul D. ntre 1916 - 1918 particip ca ofier la primul rzboi mondial, iar experiena trit acum se regsete n romanul Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi (1930). n 1916, e mobilizat i pleac pe front, unde e rnit. Dup un stagiu ntr-un spital militar, ajunge iari n prima linie, dar cade prizonier la unguri. n timpul unui bombardament german i pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea l va marca ntreaga via, dup cum i noteaz n Jurnal: "Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie s fac eforturi ucigtoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc() Sunt exclus de la toate posibilitile vieii. Ca s merg pe strad trebuie s cheltuiesc un capital de energie i de atenie cu care alii pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjeaz n oapt eu rmn vecinic absent". Ambiana rzboiului va intra, de asemenea, n roman. n 1918 va fi eliberat din lagrul german, revenind la Bucureti. nc din anul 1920 particip la edinele cenaclului Sburtorul condus de Eugen Lovinescu, iar n revista omonim public primele poezii. Furtunosul gazetar de stnga, N. D. Cocea e modelul su spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului su erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor i a eroului su, Ladima, din romanul Patul lui Procust. Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morii n 1923. n 1933 public cel mai valoros roman al su i unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui Procust. n 1939 este numit directorul Teatrului Naional din Bucureti, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Romne. Moare la 14 mai 1957, la Bucureti. Astfel, masivul roman social nchinat lui Nicolae Blcescu Un om ntre oameni rmne neterminat. Ion Negoiescu i va caracteriza sec romanul, drept "o ntreprindere jalnic". Motivul este simplu, Camil Petrescu a mbriat principiile realismului socialist i a devenit unul dintre cntreii noului regim comunist...

[Opera literar
Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat n mod sugestiv n volumul de Versuri. Ideea. Ciclul morii, care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor:
Dar eu, Eu am vzut idei... (...) Eu sunt dintre acei Cu ochi halucinai i mistuii luntric, Cu sufletul mrit Cci am vzut idei. Concepte estetice Autenticitatea este esena noului n creaia literar a lui Camil Petrescu, a crui aspiraie ctre autenticitate confer originalitate poeziei, vitalitate teatrului i "momente autentice de simire" n roman. Autenticitatea este ilustrarea realitii prin propria contiin, scriitorul nsui mrturisea: "Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea contiinei mele, coninutul meu psihologic".

Substanialitatea (substanialismul) este concepia conform creia literatura trebuie s reflecte esena concret a vieii: iubirea, gelozia, mndria rnitm orgoliul umilit, cunoaterea, dreptatea, adevrul, demnitatea, acele categorii morale absolute. Sincronizarea n concepia lui Camil Petrescu este armonizarea desvrit a literaturii cu filozofia i psihologia epocii, ntruct actul de creaie este un act de cunoatere, de descoperire i nu de invenie: "Nu putem cunoate absolut nimic, dect rsfrngndune n noi nine". Luciditatea este trstura dominant a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici i autointrospectivi, hipersensibili, intransigeni i inflexibili moral. Luciditatea "nu omoar voluptatea real, ci o sporete". Naraiunea la persoana I folosete timpul subiectiv, care aduce n prezent gnduri, ndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul nseamn, aadar, experien interioar: "S nu descriu dect ceea ce vd, ceea ce aud, ceea ce nregistreaz simurile mele, ceea ce gndesc eu, ... din mine nsumi nu pot iei (...), eu nu pot vorbi onest dect la persoana nti". Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere n jurul aceluiai obiect, aceluiai concept, aceleiai norme morale. Anticalofilismul (mpotriva scrisului frumos) este o adevrat btlie estetic pe care o duce scriitorul care susine formula literar a jurnalului, a confesiunii, ce se noteaz precis, exact, "ca ntr-un proces verbal". Teme i motive Rzboiul - ca experien de via trit , o experien decisiv a intelectualului, rzboiul ca iminen a morii este tragic i absurd. Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi Introspecia psihologic se regsete n majoritatea operelor sale, prin observarea vieii interioare, prin analiz psihologic a contiinei personajelor. Reprezentant: Patul lui Procust Intelectualul - cu dramele lui de contiin - este prezent ntr-un cadru de existen obiectiv-social, dominat de setea de absolut. Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevrate "monografii ale unor idei". Personajele Nscute din frmntri, scepticism, tensiune intelectual, etic uman, eroii lui Camil Petrescu sunt n cutare de certitudini pentru un sentiment puternic ("singura existen real e aceea a contiinei"). Hipersensibile, amplificnd semnificaia unui gest, a unei priviri, a unui cuvnt pn la proporiile unei catastrofe. Inadaptate superior, intelectuali intransigeni ntr-o lupt continu cu ordinea social, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind n nici un fel "geniul neneles" eminescian). Intelectuali lucizi, ei triesc pe drama inflexibilitii contiinei, a pasiunii analizate cu luciditate: "Ct luciditate atta contiin, ct contiin atta pasiune i deci atta dram." Sunt nctuai ai absolutului, spirite absolutizante , intelectuali ce triesc drame de contiin, fiind nsetai de absolut. Eroii lui Camil Petrescu sunt nvini de propriul lor ideal, triesc drama destinului tragic, singurul supravieuitor fiind tefan Gheorghidiu. Semnificaia titlurilor reflect starea interioar a personajelor, sugernd esena dramatic a contiinei, a aspiraiei spre absolut. Autorul se identific cu personajul principal (naraiunea la persoana I) i, deseori, replicile altor personaje exprim concepia i opiniile lui Camil Petrescu. Stilul anticalofil Formule estetice moderne, prin interesul pentru strile difuze ale eroilor, de exaltare a tririlor sondare pn n zonele cele mai adnci ale subcontientului. Desvrit echilibru i simetrie a compoziiei. Maniera proustian a fluxului memoriei, contiina selecionnd aceste fapte care vor duce la opiunea final.

Monologul interior, ca mod de exprimare a tririlor luntrice, de reflectare asupra existenei lui individuale (afectul i intelectul sunt ntr-o lupt permanent). Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale. Figurile de stil se rezum la comparaii i epitete, dar "fr ortografie, fr compoziie, fr stil i chiar fr caligrafie". Scriitorul consider scrisul ca pe un act de eliberare existenial, prin care spiritul se descoper i se mrturisete: "Un roman de adncire a sentimentelor metafizice se lucreaz cu atenia i rbdarea unui covor de pre." (Camil Petrescu - Teze i antiteze). Teze i antiteze (1936), eseuri Modalitatea estetic a teatrului (1937), teza de doctorat Husserl - cu o introducere n filozofia fenomenologic , un capitol din Istoria filosofiei moderne (1938) Doctrina substanei 1940, editat integral postum n (1988), eseu filosofic Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi (1930) Patul lui Procust (1933) Un om ntre oameni (1953 - 1957, rmas neterminat) Turnul de filde (1950) Moartea pescruului (1950) Mnuile (1950) Cei care pltesc cu viaa (1950) Versuri. Ideea. Ciclul morii (1923) Un lumini pentru Kicsikem (1925) Transcedentalia (1931) Din versurile lui Ladima (1932) Jocul ielelor 1918 Act veneian, 1918-1946 Suflete tari, 1921 Danton, 1924-1925 Mioara, 1926 Mitic Popescu,1925-1926 Dona Diana,comedie in gustul Renasterii in zece tablouri dupa Moreto , 1938 Iata femeia pe care o iubesc, 1943 Prof.dr.Omu vindeca de dragoste , 1946 Blcescu, 1948 Caragiale n vremea lui, 1955 Rapid Constantinopole - Bioram (1933), reportaje de cltorie Note zilnice (1975), postum, jurnal intim, editat de Mircea Zaciu.

Studii

Romane

Nuvele

Poezie

Dramaturgie

nsemnri

Comentariu - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Camil Petrescu

Romanul a aparut in anul 1930. Despre elaborarea romanului, autorul insusi spune ca: A fost o ardere continua, mistuitoare, in care randurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfarsita dupa luni si luni de truda a condeiului, odata cu caderea ultimelor frunze in baltoacele ploilor de toamna, lasandu-l pe autor bolnav in pat pentru multa vreme. Criticul G. Calinescu, intelegand cel mai profund noutatea romanului il caracterizeaza drept o proza superioara.

Stari de constiinta legate de razboi si personaje de front, abia schitate in Ciclul mortii, sunt reluate, in dimensiuni mai ample, in romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, in care gasim precizarea ca: drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea intr-un anumit fel. Tinand sa ajunga la maximum de veridicitate si autenticitate, C. Petrescu sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei. Exprimarea adevarului, fie el cat de crud, devine o norma morala fundamentala.

Romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant in viata sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu. Nu este o analiza de psihologie generala, ci analiza sentimentului trait de personaj in conditii date, cele ale unei societati cuprinse de febra afacerilor prilejuite de pregatirea intrarii in razboi si de participarea la razboi. A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului imprumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal in roman i-a schimbat caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experiente dramatice, in care eroul a dobandit intelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale chinurilor din constiinta lui stapanita de gelozie. Cele doua carti se imbina intr-o unitate de compozitie de larga viziune structurala; ele sunt doua parti care se alatura cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudura organica in care problema primei parti se rezolva prin experienta din a doua carte, ca un triumf moral al personajului principal. Aceasta unitate compozitionala o releva si titlul romanului, care subliniaza ca ultima noapte de dragoste este si intaia noapte de razboi. E noaptea punctului de sudura care unifica consubstantial cele doua parti. Asadar in structura romanului distingem doua nervuri fundamentale: una sociala si una psihologica si ele apartin celor doua planuri: unul subiectiv care vizeaza descrierea monografica a unei iubiri, in toate fazele ei, de geneza, de stabilizare si de acord al afectului cu spiritul la cote superioare si de declin, si un plan obiectiv care vizeaza fundamentul pe care se desfasoara o lume, un intreg univers in care se consuma experiente. Cele doua planuri se dezvolta paralel si uneori se si interfereaza. In planul subiectiv ca si la Proust, memoria reinvie intamplari trecute, dar la Camil Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte care vor contribui la dezvaluirea adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte care vor conduce la optiunea finala. Eroul principal, Stefan Gheorghidiu, se aseamana cu eroii lui Stendhal, pentru ca si acesta isi inzestra personajele cu energie, virilitate si loialitate. In constiinta sa se deruleaza, intr-o rememorare dramatica, viata lui interioara, supusa unei autoanalize, pentru a discerne adevarul iubirii lui. E o iubire pura, ideala si absoluta care este patata de infidelitatea sotiei sale Ela? Stefan Gheorghidiu se casatorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea studenta la Litere - o dragoste care aducea in viata lui de student sarac unica bogatie spirituala pe care o nazuia. Dar o mostenire neasteptata, lasata lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, ii transforma viata. Atrasa in lumea marii burghezii, Ela se adapteaza la morala acesteia. Noua sa conditie sociala o conduce la mondenitate si cochetarie erotica. Dragostea pentru sotul ei cade in conformism conjugal, folosit cu iscusinta ca sa se apere. In psihologia lui Stefan Gheorghidiu explodeaza gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant si-l tortureaza. De la nevoia de dragoste absoluta la gelozia chinuitoare - iata procesul sufletesc al lui Gheorghidiu. Analiza psihologica, pe care o urmareste autorul, atinge profunzimi neexplorate si ea poarta amprenta autenticitatii, pentru ca este o introspectie ascutita a personajului. De fapt, gelozia lui Stefan Gheorghidiu apare ca o alta fata, in fond fireasca, a intensitatii sentimentului sau de dragoste, a setei sale dupa dragostea absoluta. Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobesti, organizat de Anisoara, care avea mania excursiilor in banda. Femeia de lume, Ela, face in asa fel incat sa-l aiba alaturi in masina pe G., dansatorul abia cunoscut cu doua saptamani inainte. Gandurile lui Gheorghidiu devin amare, si sufletul lui incepe sa fiarba inabusit. Excursia astfel devine o tortura pentru Gheorghidiu. Fiecare gest al sotiei sale lua proportii de cataclism al geloziei in constiinta lui. Despartirea a devenit iminenta, altfel risca desfiintarea lui ca personalitate. A fost o despartire chinuitoare, cu cautari indelungi, cu momente de nepasari partiale, cu intentii de impacare, cu hotarari intrerupte, cu aruncari orbesti in mocirle instinctuale pentru a se razbuna. Noua lui experienta nu-i scoate din suflet totusi dragostea pentru Ela; ea devenise parte componenta, din fiinta lui. Impacarea a fost o betie de dureri amare, transformata in bucurii tari, cum se schimba drojdiile zacatorilor in alcool. Totul, trecutul imi aparea acum clar, mai ales dupa noi explicatii, mai ales dupa fericirea ei, acum nestapanita. Dar fericirea e scurta: concentrat la Dambovicioara, Gheorghidiu si-aduce sotia la Campulung ca sa-i fie mai aproape. Aici traieste insa ultima noapte de dragoste zvarcolindu-se din nou in apele tulburi, ale geloziei. Incepe insa intaia noapte de razboi. C. Petrescu a transpus in paginile romanului, razboiul autentic, concret, fara idealizare romantica si fara grotescul naturalist, razboiul crud si inutil, blamat de cei care il duc efectiv, exploatat de cei care il provoaca. Scenele prezentate sunt de un profund realism si ele par a fi notate la fata locului. Starile sufletesti ce preced prima lupta denota o prospetime rascolitoare. Pe front, se intretaie ordine contradictorii, tragicul intalnindu-se cu

absurdul; eroismul alterneaza cu panica. Impreuna cu oamenii din plutonul sau, St. Gheorghidiu, in retragerea din Transilvania, trebuie sa asigure retragerea batalionului, iar acesta a diviziei. Dar tirul artileriei dusmane rastoarna planul retragerii organizate. Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu inregistreaza situatii dramatice, fiind o ilustrare exceptionala, de inalta realizare artistica, a unei psihologii a groazei si a panicii. Cu aceasta experienta tragica, la care se adauga altele, ulterior, St. Gheorghidiu acumuleaza o cunoastere exacta a razboiului si a realitatii in general, incat constiinta lui se limpezeste de framantarile minore care ii umplusera sufletul de veninul geloziei. Inapoiat acasa dupa zilele de spital, in care si-a vindecat rana dobandita in razboi, St. Gheorghidiu este cuprins de o liniste caracteristica. Un bilet anonim ii dezvaluie ca nevasta-sa il inseala cu un individ Grigoriade, care e la cenzura, vezi bine. Cand aceasta vine acasa, ii arata scrisoarea zambind. La protestele si explicatiile ei cu platitudini incalecate, ii spune cu acelasi zambet binevoitor :- Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am desparti?. A doua zi se muta la hotel si-i lasa absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret, la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul. Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfasoara drama lui Stefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe doua realitati: mostenirea si razboiul. Apoi mostenirea genereaza conflictul cu o seama de personaje: mai intai cu familia. Apoi la masa de la unchiul Tache, il va infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu, intr-o scema si decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie: casa veche, mare cat o cazarma. Unchiul Tache este si el un personaj balzacian: ursuz, avar, batran. Locuia intr-o singura camera, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor. Un alt personaj balzacian, doar schitat, pe care Gheorghidiu reuseste sa-l cunoasca tot datorita mostenirii, este Vasilescu Lumanararu, milionarul analfabet. O lume de negustori ii infatiseaza lui Gheorghidiu viata ca pe un imens hipodrom, in care toti joaca la intamplare si castiga la intamplare. Personaj balzacian este si Nae Gheorghidiu, imbogatit prin zestre, ahtiat de a face cat mai multa avere, un Stanica Ratiu ajuns in stadiul de a fi considerat unul din cei mai destepti si mai periculosi oameni din tara romaneasca. Imprejurarile mostenirii i-o dezvaluie pentru prima data pe Ela intr-o alta lumina. Interventia acesteia i-o releveaza vulgara. Problema razboiului, a intrarii in razboi, apare, in prima parte a cartii, in gura proprietarului, a avocatului, latrator si demagog. Problema razboiului este dezbatuta in tren, la Camera, in ziarele vremii, Discutia din tren, ca si cele de la Camera, reinvie spiritul lui Caragiale atat prin personaje cat si prin atmosfera. In prima parte a cartii, problema razboiului este dezbatuta astfel, incat sa justifice psihologic numeroasele motive si detalii care vor interveni in jurnalul de front, cum a fost considerata cea de-a doua parte. Subiectul romanului analizeaza deci ascutit tema casniciei nerealizate, devenita calvar pentru cei doi soti care, neputand comunica in mod esential, traiesc intr-un climat de suspiciune, gelozie si minciuna. Este o poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolata in povestea, traita aievea, a unui fragment din primul razboi mondial. Tragismul razboiului schimba optica eroului asupra lumii si a sensurilor ei. Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, in primul rand, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Faptul acesta ii da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este, propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gandi o alta oranduiala. In aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care il fac sa se zbata intre certitudini si indoieli. Stefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea constiintei sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Elei, si framantarile din constiinta sa. Singurul adevar pe care il stie, este ca o iubeste pe Ela; aceasta iubire ii da cosmarul geloziei, desi neaga ca ar fi gelos. Cand certitudinile sale il apropie de adevar si hotaraste despartirea, o face totusi sub rezerva unui indoieli; este motivul ce va determina impacarea ulterioara, dar si motivul care, spulberandu-se, va pecetlui definitiva despartire. Si-a cunoscut St. Gheorghidiu sotia, in esenta feminitatii sale? Desigur. Dar a socotit ca o poate aduce in sfera unei puritati a iubirii, care sa infranga obisnuitul, comunul, din relatiile sociale curente. Sotia sa insa a ramas inauntrul acestor relatii, adaptandu-se perfect. Pe St. Gheorghidiu mostenirea insa nu l-a integrat in societatea burgheza a timpului sau, ca pe sotia sa; a ramas un neadaptat, un inadaptat superior pentru ca revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului. Este, deci, St.Gheorghidiu un invins? Este un invins in cadrul societatii burgheze pe care o detesta si deasupra careia se ridica. Dar el se desparte de sotia sa- si implicit de anturajul acesteia - lasandu-i tot trecutul. Face acesta cu convingerea ca nu poate apartine unei asemenea lumi. Moraliceste, eroul nu este un invins. El a invins sentimentul geloziei, care il dezumanizeaza; i-a nimicit dimensiunile, pe care le socotea enorme; a pus intr-un raport just framantarile din constiinta cu framantarile obiective ale vietii sociale, cele din urma cantarind mai greu in balanta constiintei. Intr-un cuvant si-a invins trecutul si si-a salvat astfel personalitatea morala. Ela, sotia lui Gheorghidiu, nu intelege valoarea morala a acestuia. Este o instinctiva pentru care dragostea este un joc de societate, in conditiile prielnice ale bogatiei materiale. Nu sensul dragostei sotului ei o intereseaza, in fond, ci

averea acestuia, ca platforma pentru cochetaria ei erotica. Luxul in care traieste trebuie sa aiba pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea. St. Gheorghidiu ii dezvaluie lacomia si vulgaritatea si i le alimenteaza lasandu-i cu marinimie si dispret suveran, o buna parte din avere. In gestul lui e o razbunare, dar si o eliberare morala. Tanase- Vasilescu- Lumanararu si Nae Gheorghidiu sunt personaje prin crearea carora Camil Petrescu paraseste problemele de constiinta, ramanand in planul social. Observatia subtila si exacta releva tablouri demne de o larga fresca sociala. Lumanararu il concureaza pe Nae Gheorghidiu la cumpararea unei fabrici de metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagema bancara, il anihileaza pe Lumanararu si-l scoate din concurenta, umilindu-l. Asociatia lor, este o asociatie banditeasca, pusa sub egida desteptaciunii politice a lui Gheorghidiu. In curand devin rechini ai razboiului, facand afaceri necurate cu dusmanul, in defavoarea tarii. Cei doi asociati sunt tipuri balzaciene, pe care insa a utorul nu le dezvolta pana la capat, dar le reia in romanul Patul lui Procust.

COMENTARIU - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

La fel ca si eroii sai indragostiti de absolut, Camil Petrescu (1894-1957) a fost omul care a vazut idei", inraurind

creatia literara a unei intregi epoci; pe buna dreptate se afirma ca, asa cum exista, in literatura romana, momentul Rebreanu", exista in mod cert si un alt moment" pe care il putem numi Camil Petrescu". r4r4817ry21rjh Teoretician al ..noului roman" (in conferinta Noua structura si opera lui Marcel Proust"), Camil Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a operei (al carei model devenea confesiunea, jurnalul) si un nou stil (alb", fara podoabe cautate, capabil sa exprime sinceritatea si autenticitatea trairilor sufletesti). Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind o problematica a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, nelinistite, clocotitoare de idei, eroii camilpetres-cieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului; si cum in viata concreta absolutul nu poate fi atins, cei mai multi dintre ei sfarsesc in mod tragic. In romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930), personajul central (Stefan Gheorghidiu) incearca doua modalitati de a ajunge la absolut (erosul si razboiul), dar ambele ii sunt refuzate; tot asa, ziaristul Ladima (din romanul Patul lui Procust" - 1933), traieste o drama a neconcordantei dintre iluzie si realitate, accentuata de esenta sa umana contradictorie. Dramaturgia lui Camil Petrescu este, si ea, moderna, anticipandu-i pe Sartre si Camus. Drame cum ar fi: Jocul ielelor", Suflete tari", Act venetian" au ca tema aceeasi nevoie de absolut si sunt drame de idei. Tema romanului o constituie dragostea si razboiul ca experiente ale cautatorului de absolut. Titlul ar putea sugera ratacirea tanarului Stefan Gheorghidiu prin noaptea" incertitudinilor si a intrebarilor fara raspuns legate de iubire si de razboi. Romanul este o specie a genului epic. Opera narativa in proza, de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, romanul are un conflict bine marcat si personaje complexe. Ultima noapte de dragoste...", de Camil Petrescu, se incadreaza in specie, fiind un text narativ in proza, de intindere mare, cu personaje complexe. In acelasi timp, acest roman prezinta si o seama de particularitati. Astfel, sursa de inspiratie o constituie lumea interioara, trairile launtrice ale unui tanar: nelinistea, incertitudinea, instrainarea, chinul. Timpul calendaristic, obiectiv este inlocuit cu un timp subiectiv, cu intoarceri in trecut, asa cum le cere fluxul memoriei. Personajul este atipic, acesta confundandu-se cu naratorul, intr-o naratiune subiectiva, la persoana I. Acestor trasaturi (care apartin de romanul modern) li se adauga o structura originala, de asemenea moderna. Structura compozitionala a romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi1*, de Camil Petrescu, ar putea fi caracterizata prin mai multe trasaturi: Romanul este alcatuit din doua carti corespunzatoare celor doua jumatati ale titlului: Cartea I este Istoria geloziei lui Stefan Qheorghldiu" (Calinescu), iar metafora din titlu ar putea sugera {Itacirile personajului prin noaptea" incertitudinilor sale, legate de iubirea pentru sotia sa Ela. Cartea a II-a constituie un jurnal de campanie" (Calinescu) in care este evocat spectacolul apocaliptic al razboiului - in fond tot o noapte" sfarsita adesea in moarte. Liantul dintre cele doua carti este Stefan Gheorghidiu tanarul ars de febra ideilor, inteligent si neprihanit" (cum il caracteriza G. Calinescu). Autorul incearca

astfel sa raspunda la intrebarea: Cum priveste dragostea si cum traieste drama razboiului cautatorul de absolut? Romanul incepe printr-un artificiu de compozitie: Actiunea din primul sau capitol (La Piatra Craiului, in munte"), este posterioara intamplarilor relatate in restul cartii I: in primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asista, la popota ofiterilor, la o discutie despre fidelitatea in dragoste; aceasta ii va trezi, in mod acut si dureros, toate amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai casniciei cu Ela. Monografia acestei iubiri este realizata prin retrospectiva si incepe abia in capitolul al II-lea (Diagonalele unui testament"), pentru a ocupa apoi aproape toata cartea I. Marile intrebari ale tanarului isi gasesc raspunsul abia la sfarsitul cartii a II-a, cand, sosind acasa intr-o permisie, Stefan Gheorghidiu primeste (printr-o scrisoare anonima) confirmarea vechilor lui banuieli. De data aceasta, cel care vazuse, in razboi, ultima fata a absolutului - moartea - gaseste puterea de a divorta de Ela, lasandu-i tot trecutul". La sfarsitul cartii a II-a, tanarul care strabatuse cele doua cercuri ale Infernului sau (penitenta absolutului intrezarit, dar neatins si moartea ca eveniment cotidian), devenise un alt om. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" reuneste doua planuri ale relatarii: unul obiectiv, exterior (cuprinzand povestirea unor intamplari); unul subiectiv, interior (alcatuit din analiza profunda si lucida a unor sentimente: gelozia, incertitudinea chinuitoare, durerea unor revelatii, dezamagirea produsa de nepotrivirea dintre ideal si real, neputinta atingerii absolutului, inadaptarea). Tehnicile de creatie sunt moderne si corespund acestor structuri, autorul folosind: relatarea la persoana I, retrospectiva, analiza psihologica, introspectia. Deosebit si original este modul in care sunt alcatuiti eroii: toti sub diferite vesminte, par a purta capul multiplicat al vorbitorului la persoana 1" (Calinescu). In acest mod, analiza sentimentului iubirii devine un monolog liric. Camil Petrescu este un anticalofil, considerand ca numai astfel se poate respecta autenticitatea. Universul operei Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", de Camil Petrescu, este o proza superioara" (Calinescu), in care iubirea, razboiul, predestinarea, moartea si absolutul, constituie motivele literare ale unei lungi confesiuni lucide facute de tanarul intelectual Stefan Gheorghidiu. Romanul este scris la persoana I. naratorul fiind si personaj. In capitolul I (La Piatra Craiului, in munte"), este conturat cadrul geografic, social si psihologic in care se afla personajul protagonist. in primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din Capitala, la fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal." Zona fiind importanta in perspectiva intrarii Romaniei in primul razboi mondial, Parlamentul, partidele politice si presa vorbeau cu respect despre aceasta fortificare". In realitate, transeele" erau niste santulete ca pentru scurgere de apa", iar gropile de lup" erau atat de prost facute, incat zece porci tiganesti cu boturi puternice, ar fi ramat, intr-o jumatate de zi, toate intariturile de pe Valea Prahovei". Aceasta este prima revelatie asupra razboiului demitizat. careia ii vor urma altele, in Cartea a Ii-a. Mutat, ulterior, la Piatra Craiului, Gheorghidiu participa la instructia rizibila (comparata cu jocurile copiilor) si la alte activitati de tabara. Desi acestea erau suportabile, iar camarazii erau oameni cumsecade care isi credeau la necaz", pentru Gheorghidiu, aceasta concetrare era o lunga deznadejde". Sensibilizat de dureroasele incertitudini ale iubirii pentru sotia sa Ela, tanarul traieste intr-o continua tensiune psihica: De multe ori, seara, la popota, era destul un singur cuvant ca sa trezeasca ras-i coliri si sa intarate dureri amortite". Pe acest fond sufletesc, are loc, intr-o seara, o discutie la popota ofiterilor, pe marginea unei stiri din ziar: un barbat din lumea buna si-a ucis sotia necredincioasa si a fost achitat. Opiniile diferite ale celor prezenti dau nastere la niste comentarii pe care tanarul le considera facile. Totusi, isi amana interventia, incercand sa castige bunavointa capitanului Dimiu (de la care solicitase o permisie ca sa plece la Campulung, pentru a se intalni cu Ela). Refuzat din nou, Gheorghidiu are o izbucnire nervoasa care-1 obliga sa paraseasca incaperea. Abia afara i se destainuie unui camarad, intr-un lung monolog despre iubire, din care strabate o imensa suferinta. Cauzele acestei dureroase zbateri sunt dezvaluite, prin retrospectiva, in urmatoarele patru capitole care constituie un veritabil roman in roman " (N. Manolescu). Capitolul al II -lea (Diagonalele unui testament") incepe in mod abrupt, printr-o marturisire: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala (...) Era o suferinta de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta. " Inceputa prin anii 1912-1913, in Universitatea bucuresteana, iubirea lui Stefan Gheorghidiu pentru Ela se naste din orgoliu, tanarul fiind magulit de admiratia pe care i-o aratau colegii pentru ca era atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Dupa ce se casatoresc, cei doi traiesc in conditii materiale modeste, pana cand o intamplare le schimba viata. De Sfantul Dumitru, intreaga familie este invitata la unchiul Tache - personaj balzacian zgarcit si foarte bogat, a carui moarte apropiata deschidea perspectiva mostenirii. In timpul mesei, rudele vorbesc despre tatal lui Stefan, intelectual de valoare, dar idealist, care murise sarac,

lipsindu-i priceperea de a face avere (pe care o aveau fratii sai - Tache si Nae Gheorghidiu). Opiniile rudelor il lezeaza pe Stefan, care riposteaza taios, spre consternarea tuturor. In mod paradoxal, peste doar trei saptamani, cand unchiul Tache moare, familia afla ca ii lasase lui Stefan o avere, din care ii ramane destul chiar si dupa procesul pe care mama sa si rudele i-1 intenteaza. Acum, tanarul are o alta revelatie: cea a adevaratului caracter al Elei, care incepe sa coboare de pe soclul pe care barbatul i-1 inaltase, reliefand un pragmatism necunoscut pana atunci. Capitolul al III-lea (E tot filozofie...") prezinta viata mondena a tinerei familii, cu petreceri, vizite si dans - preocupari" care-i aduc suferinta tanarului ars de febra ideilor. Initiat de unchiul sau, Nae Gheorghidiu, in afaceri, Stefan se dovedeste a fi un inadaptat. Pe masura ce Ela aspira spre luxul lumii bogate, sotul ei decade din rolul de zeu", traind un acut sentiment de inferioritate: Am inteles ca in sufletul ei se petreceau comparatii care nu-mi erau favorabile si ca suferea, fara sa spuna, din cauza asta." Prin contrast, Ela (initiata de o anume Anisoara, verisoara lui Stefan) se integreaza perfect in cercurile lumii bogate, coborand astfel din mitul iubirii transcendente, in terna realitate. Din viata noua a familiei, se retine o intamplare, semnificativa pentru noaptea" incertitudinilor in care intra tanarul indragostit: excursia in banda" la Odobesti, de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acesteia, Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume G. (Gregoriade), vag avocat si ins gaunos, care-i va deveni foarte apropiat mai tarziu. inca de la plecare, Ela a deranjat, de doua ori, pe toata lumea ca sa izbuteasca sa-l aiba in masina noastra pe G., dansatorul abia cunoscut cu doua saptamani inainte". Mirat si apoi consternat de patrunderea acestui intrus in intimitatea lor, Gheorghidiu sufera pentru fiecare gest al sotiei sale; faptul ca Ela dispare impreuna cu G., atentia pe care femeia i-o acorda acestuia la masa, preferinta comuna a celor doi pentru un anume vals, provoaca gelozia si tristetea tanarului, accentuata de o luciditate taioasa. Intamplarea da nastere unei stari de incordata suspiciune intre soti, consolidata prin episoadele de viata care i-au urmat: atunci cand, intr-o noapte, Stefan Gheorghidiu aduce acasa o femeie usoara", Ela il paraseste. Capitolul al IV-lea (Asta-i rochia albastra") prezinta impacarea dintre cei doi soti. Intr-o dupa-amiaza de vara, Stefan si Ela se intalnesc, din intamplare, in fata unui chiosc de ziare si se plimba indelung, schimband vorbe lipsite de importanta, pentru a-si masca sentimentele. Frumoasa este nu discutia in sine, ci senzatia ca sufletele lor pluteau deasupra cuvintelor" ca si cand n-ar fi facut parte din aceasta lume. In 1916, concentrat fiind la Piatra Craiului, Gheorghidiu o aduce pe Ela la Campulung, pentru a-i fi aproape. Acum, povestitorul revine la discutia de la popota, romanul iubirii din capitolele II-V incheindu-se cu fraza: Dar ultima scrisoare ma chema negresit la Campulung, pentru sambata sau cel mai tarziu duminica". Capitolul al Vl-lea (Ultima noapte de dragoste") incheie Cartea I si rezuma cele doua zile ale permisiei lui Gheorghidiu la Campulung. Acesta gaseste aici o alta Ela, cu gesturi pe care nu i le cunostea si care isi arata intreaga micime sufleteasca: ii cere s-o treaca in testament, pentru ca, in eventualitatea mortii lui pe front, sa aiba existenta asigurata. Inca o data, cel care cautase iubirea absoluta are revelatia dureroasa a golului care il inconjura. Pe urma, iesind in oras, Stefan Gheorghidiu il intalneste pe G., fapt care-i acutizeaza framantarile. Hotarat sa-i pandeasca pe cei doi si sa-i ucida, tanarul este salvat de un superior care-1 duce la regiment, intrucat Romania intrase in razboi. Cartea a II-a a romanului incepe cu capitolul intaia noapte de razboi" in care este zugravit primul asalt al armatei romane asupra granitei cu Austro-Ungaria. Inca de acum, invalmaseala care precede atacul, spaima si apropierea mortii, aduc razboiul in limitele omenescului. Imaginea auditiva a primelor focuri de arma il impresioneaza profund pe tanarul Gheorghidiu: E originara ca intaiul om pe pamant si nu o voi uita pana la sfarsitul vietii, niciodata". Convins ca va muri, personajul ignora pericolul, indem-nandu-si oamenii sleiti sa inainteze. Acum, de la inaltimea Magurii Branului sau aflat in bataia gloantelor, Stefan Gheorghidiu priveste cu alti ochi viata lui trecuta: De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de atunci, mi-aduc aminte cu adevarat, ca de o intamplare din copilarie." Capitolul al III -lea {Fata cu obraz verde, la Vulcan") muta actiunea in satul cu acelasi nume, in afara campului de lupta. Intrucat satenii reclamasera jafurile unor tigani, Gheorghidiu este trimis in cercetare. Protestele tiganimii sau imaginea copiilor desculti si cu burtile goale sunt zugravite cu mana sigura de scriitor realist. Portretul fetei care apare in titlul capitolului este cel mai frumos din tot romanul. Luptele se aseamana intre ele si se dau, mai ales, noaptea; comenzile trec din gura in gura, iar inaintarea este inceata ca a unui urias miriapod. In peisajul sublunar, intamplarile apar stranii, rasturnate: soldatii care pleaca in patrulare dispar ca intr-o alta lume, ordinele contradictorii produc haos, doua surori Manciulea (acuzate de spionaj) conduc batalionul prin vadul Oltului si sunt decorate (capitolul intamplari la apa Oltului"). Capitolul al V-lea (Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu") sintetizeaza Cartea a doua. Tabloul razboiului este reconstituit ca spectacol inspaimantator, cu sugestii apocaliptice: exploziile sunt asurzitoare, iar obuzele scurma pamantul, aruncandu-1 peste oameni, ca o prevestire a intoarcerii in tarana primordiala.

Meritul autorului consta in surprinderea omenescului din fiecare luptator: zgomotul exploziilor se rasfrange, amplificat, in suflet, provocand o spaima ancestrala; corpul se incordeaza in asteptarea altei explozii, iar gestul instinctiv de aparare este parca de la inceputul lumii; imaginea trupurilor contorsionate aminteste de frescele din biserici, in care o mana nemiloasa impinge oamenii in abisul Iadului. Frica i-a intors pe oameni in preistorie (Animalic, oamenii se strang unii langa altii"), iar instinctul de aparare este mai puternic decat suferinta aproapelui (iar cel de la picioarele mele are capul plin de sange"). Tragismul scenei se concentreaza in ultima propozitie: Nu mai e nimic omenesc in noi". Acest fragment (cum sunt multe altele in acest volum) ar putea explica si viziunea lipsita de eroism asupra razboiului, proprie lui Camil Petrescu. Pe buna dreptate, G. Calinescu afirma ca paginile Cartii a Ii-a constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi in literatura noastra". Dimensiunile acestei tragedii colective il salveaza pe Stefan Gheorghidiu; el devine un Izbavit prin participarea la aceasta perpetua jertfa. Ranit si spitalizat, tanarul va veni apoi acasa. Scrisoarea anonima care il instiinta ca Ela il inseala aproape ca nu mai conteaza, convingerea lui fiind formata. Cei doi se despart, barbatul lasandu-i Elei iot trecutul" (epilogul Comunicat apocrif"). Instantele comunicarii narative (autorul, naratorul, personajul si cititorul) apar modificate in comparatie cu romanul traditional-obiectiv. Autorul este persoana care creeaza o opera (literara, stiintifica, de arta etc); este o fiinta reala care a trait/traieste printre noi. Autorul romanului discutat este Camil Petrescu. Naratorul este vocea" care povesteste una sau mai multe intamplari, facand legatura intre autor si cititor. Personajul este persoana fictiva care participa la actiunea unei opere literare. Cititorul este persoana reala careia ii este destinata opera. In romanul modern Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", naratorul este si personajul central, intreaga lucrare fiind o lunga confesiune a tanarului Stefan Gheorghidiu, pe marginea dramei sale existentiale. Drama indragostitului de absolut cunoaste, pentru Stefan Gheorghidiu, doua aspecte: Suferinta nascuta din iubirea inselata. Imposibilitatea de a se adapta intr-o lume cu un alt sistem de gandire decat al sau. Suferinta nascuta din iubirea inselata se bazeaza pe conceptia aproape mistica a tanarului care considera ca fiecarui barbat ii este harazita o anumita femeie, inca de la inceputul lumii. Asa s-ar putea explica (poate) nasterea obsedantei iubiri pentru Ela pe care Gheorghidiu o accepta mai intai, din orgoliu (pentru ca ii placea sa fie vazut alaturi de una dintre cele mai frumoase studente), apoi din mila (Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita... "), pentru, ca mai tarziu, sa-si dea seama ca nu se mai poate sustrage acestui sentiment. Destramarea cuplului ar echivala, prin urmare, cu negarea unui destin fixat inca din primordii si aceasta idee ii produce eroului un sentiment de neimplinire. Pentru tanarul student, dragostea constituie un mijloc de modelare a fiintei iubite, dupa conturul unui ideal propriu. Ela participa la cursurile si la seminariile lui, ii rasfoieste - serioasa si cuminte - cartile de filozofie si este initiata in teoriile lui Kant, din dorinta de a se ajunge la iubirea spirituala, inalta. Incetul cu incetul, Stefan Gheorghidiu reface mitul lui Pygmalion (sculptorul care s-a indragostit de statuia Galateei, pe care el insusi o facuse). De aici, incepe drama: mai tarziu, pe masura ce iubirea se spulbera, tanarul va trai suferinta creatorului caruia i-a fost negata implinirea prin creatie. Numai aceasta l-ar fi putut pune in consonanta cu ravnitul absolut: Lipsit de orice talent in lumea aceasta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza - si am incercat-o - decat intr-o dragoste absoluta". Intr-un anume sens, Stefan Gheorghidiu retraieste aventura ontologica a Luceafarului: coborat din lumea inalta a ideii, in lumea comuna, pentru o blonda si frumoasa faptura de lut", tanarul o invita in sfera" lui pura, acolo unde timpul se converteste in vecie. Zadarnica este insa chemarea in absolut, intrucat femeia (captiva a conditiei sale individuale) isi va cauta o alta faptura umana (care sa-i semene) pentru a-si implini destinul ingust. Chiar si in final, hotararea lui Gheorghidiu de a divorta de Ela si de a-i lasa tot trecutul" ar putea aminti de izolarea mandra a lui Hyperion. In termenii lui Camil Petrescu, tanarului Gheorghidiu i se pot aplica doua mituri: al patului procustian si al jocului ielelor. Mitul celebrului talhar Procust care, prinzand drumetii (intre Atena si Megara), ii aseza intr-un anumit pat, lungin-du-i" sau scurtandu-i" dupa dimensiunile acestuia, are semnificatia unui spatiu al inadecvarii. Iubirea devine ..pat procustian" pentru tanarul cu suflet clocotitor de idei (...), inteligent si neprihanit totdeodata, plin de subtilitate, de patrundere psihologica, totdeodata, naiv, cu inocente (si cu talent) de poet" (Calinescu), indragostit de o femeie geloasa, inselatoare, lacoma si rea" (idem); nepotrivirea dintre cei doi iese in evidenta destul de curand, odata cu mostenirea lasata de unchiul Tache: noul Adam care-si faurise femeia rupand-o din propriul sau suflet, constata ca s-a inselat: Ma cuprindea o

nesfarsita tristete vazand ca nici femeia asta, pe care o credeam suflet din sufletul meu, nu intelegea ca poti sa lupti cu indarjire pentru triumful unei idei, dar in acelasi timp sa-ti fie sila sa te framanti pentru o suma, fie ea oricat de mare". Chinul si incertitudinile lui Gheorghidiu se acutizeaza in timpul unei excursii, la Odobesti, cand Ela cauta prezenta unui anume G. (Grigoriade) care ii va schimba, apoi, viata. Suferinta este amplificata de luciditate (Cata luciditate, atata drama"), patul procustian" al iubirii devenind noapte" a intrebarilor fara raspuns. Mitul tanarului care vede, noaptea, ielele dansand si ramane schiop sau cu mintea aiurea" ar putea constitui o alta modalitate de a intelege drama intelectualului Stefan Gheorghidiu: el a vazut" ideile pure si a ramas cu nostalgia absolutului incapabil fiind sa mai coboare pe pamant. O posibila salvare ar fi razboiul. Privit, la inceput, ca o experienta necesara ( n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc"), razboiul il pune pe Stefan Gheorghidiu fata in fata cu un alt absolut: moartea. Peisajul straniu, fetele palide, oamenii care par alungiti, dimensiunea cosmica a tragediei, constituie coordonatele unei realitati neconcordante cu imaginea initiala. in tabloul apocaliptic in care oamenii st* intorc in regnul mineral, in pamantul lui Dumnezeu", moartea devine un dureros miiloc de cunoastere: ...ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii". Drama razboiului provine si din pierderea personalitatii in iuresul colectiv, din anularea omenescului (Nu mai e nimic omenesc in noi") si mutarea vietii pe alte coordonate, pe fun dalul unui timp suspendat, incremenit ca eternitatea. Cel care, pana atunci, traise cu spiritul in lumea frumusetii nevalente", adica in transcendent, cunoaste acum o realitate dura careia nu i se poate adapta: intr-o nota de subsol la romanul Patul lui Procust" autorul mentioneaza ca Stefan Gheorghidiu, si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei" acuzat de tradare. Gheorghidiu e un om din galeria inadaptabililor tip Bratescu Voinesti, e un invins " (Calinescu). Al doilea aspect al dramei indragostitului de absolut il constituie imposibilitatea de a se adapta intr-o lume cu un alt sistem de gandire decat al lui. Intelectual autentic traind intr-o lume de analfabeti (cum ar fi Tanase Vasilescu Lumanararu), ori de politicieni care pun averea mai presus decat tara (Nae Gheorghidiu), Stefan Gheorghidiu nu i se poate integra; el va ramane mereu un om superior tocmai prin pedeapsa" nostalgiei dupa absolut. Alcatuit in lumina romanului modern, personajul se inscrie intr-o tipologie a inteligentei. Stefan Gheorghidiu este nu doar student la Filozofie, ci un intelectual autentic, un om pasionat de studiu, reprezentand exceptia chiar printre colegi. Ca si alti eroi ai aceluiasi autor, el este indragostit de o idee: ideea de absolut; ca si acestia, el cauta mai multe drumuri" (dragostea, cunoasterea, razboiul) pentru a atinge absolutul, dar fiecare dintre acestea se vadeste a fi inchis. Aceasta nostalgie ii va aduce nefericirea lui Gheorghidiu: coborat, ca si Hyperion, din cerul inalt al ideilor in lumea comuna, el va incerca s-o ridice pe Ela in spatiul frumusetii nevalente", neavand timp sa observe platitudinea intelectuala si saracia sentimentala a acesteia; ceea ce iubeste tanarul nu este femeia reala, ci propria sa fictiune. Importante pentru caracterul modern al romanului nu sunt insa doar trasaturile lui Gheorghidiu ci, mai ales subtilitatea confesiunii sale, monologul pasionat si nervos din care se desprinde un soi de simfonie intelectuala care te surprinde prin exactitatea cu care elementele disparate se intretes, care te incanta prin placerea ce poate rezulta din claritatile psihice" (Calinescu). Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman proustian in care personajul cauta zadarnic timpul pierdut". Si mai elaborat este romanul Patul lui Procust" - dosar de existente alcatuit dupa tehnica oglinzilor paralele". Prezenta romancierului se ghiceste din notele de subsol, cartea fiind un colaj de scrisori, marturisiri si amintiri ale diverselor personaje.