Flori de mucigai- tema si viziunea

Flori de mucigai
-tema si viziunea (dupa un citat)-

Daca traditionalismul este un fenomen autohton, fara corespondente in plan european, modernismul este o orientare estetica de larga circulatie. Prin modernism literatura romana inceteaza sa vizeze obiective sociale sau nationale, ci sa dea expresie sufletului uman universal. Eliberata de etic si etnic, literatura modernista, deci si poezia, vizeaza o predilectie pentru sensul estetic prin cultul formei, rafinamentul limbajului si al constructiei textului. Eugen Lovinescu, teoreticeanul modernismului, considera ca innoirea limbajului si intelectualizarea emotiei sunt principalele caracteristici ale poeziei romane moderniste. Lirica modernista accentueaza primatul ambiguitatii, polisemiei, obscuritatii asupra retoricii, ca si pe cel al imaginatiei asupra imitatiei sau confesiunii. Hugo Friedrich, in Structura liricii moderne, defineste noua poezie drept romantismn deromantizat caci aceasta nu se mai doreste un limbaj al sentimentelor, ci un limbaj fara obiect comunicabil. In poezia romaneasca, modernismul poate fi recunoscut in simbolismul lui George Bacovia, in expresionismul lui Lucian Blaga, in ermetismul lui Ion Barbu, in creatia florilor d e mucigai si a framantarilor religioase ale lui Tudor Arghezi. Debutand in plina miscare semanatorista, la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar intr-o revista macedonskiana, Arghezi e modernist prin sinteza pe care poetica sa o realizeaza. E un adevarat miracol literar, avand atingeri cu toate curentele vremii sale, fara ca vero unul sa-l poata revendica in mod legitim. In opinia mea, in afirmatia criticului Dumitru Micu sunt concentrate dominantele liricii argheziene: limbajul utilizat, imaginarul care valorifica grotescul etc. Aceste constante ale poeticii argheziene sunt, totodata, elemente de modernism poetic. Reprezentativ prin asumarea creatoare a esteticii uratului, volumul Flori de mucigai transfigureaza lumea intunecata, creioneaza galeria figurilor barbare care o populeaza, scrie cronica intamplarilor ei halucinante. Dincolo de orice considerente etice, toata aceasta lume emotioneaza prin cutremuratoare suferinta si prin palpairea omenescului. Efectul artisticobserva George Calinescu- consta in surprinderea suavitatii expresiei de mahala. Poezia care ocupa locul artei poetice si da titlul volumului, Flori de mucigai este o reflectie asupra actului de creatie, in acest caz, o damnare lipsita de atributele romantice, si asupra
1

Flori de mucigai- tema si viziunea

coonditiei degradate a poetului intemnitat ce impartaseste soarta proscrisilor. Text programatic, poezia nu e numai o marturisire despre conditia- ,imita a poetului si a poeziei, ci si un avertisment asezat la intrarea intr-un infern liric, semnal care are rolul de a atenua socul simtit la lectura poeziilor ciclului. Titlul neobisnuit trimite spre principiile estetice moderne ale uratului, produs al decadentilor simbolisti, Noua estetica socoteste ca desueta categoria frumoasuluii vazuta ca reflex transcendent. In locul acesteia, categoria uratului, cu nuantele sale- demoniacul, terifiantul, satanicul, morbidul- este considerat mult mai capabila sa emotioneze sufletul omului modern. Metafora oximoronica a florilor de mucigai reuneste doi termeni emblematici pentru cele doua estetici: floarea- element al esteticii romantice si mucegaiul- emblema a esteticii uratului, produs al intunericului, expresia morbidului. Impreuna, termenii exprima capacitatea de a fascina pe care o are oroarea si atrag atentia asupra rezervelor de expresivitate ale acesteia. Flori de mucigai difera de restul poeziilor din ciclu prin asumarea persoanei intai care mediaza vocea eului liric, fiind in acelasi timp o oglinda intoarsa a ideilor poetice cunoscute in poezia programatica Testament. Daca in cea din urma se insista asupra ideii ca actul creatiei artistice presupune, in egala masura, har si cazna, in poezia Flori de mucigai in lipsa harului divin ramane cu puterile neajutate. Noutatea modului de zamislire a stihurilor este evidenta in primele versuri: Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala,/ Pe intuneric, in singuratate. Retinem mai intai instrumentul- si el inedit- specific actului creatiei (unghia). Apoi socheaza locul unde sunt scrise noile stihuri: pe tencuiala/ pe un parete de firida goala. Spatiul acesta ar trebui sa ii dea eului poetic sentimentul claustrarii, al vidului interior. Insa nu avem de a face cu spatiul- cavou bacovian, iar singuratatea de care vorbeste nu e una existentiala. Poetul reuseste sa estompeze acest sentiment datorita intimitatii pe care i-o dau aceste stihuri, desi el insista asupra ideii de singuratate, potentata prin puterea ei de legatura cu intunericul. Versurile zgariate s-au nascut in interiorul lumii evocate, ca mesaj- testament conservat in zidul carcerei. In absenta altor semeni, eul liric se simte solidar cu toate fapturile claustrate al caror cronicar va deveni, poezia sa constituindu-se in marturia cutremuratoare despre existenta unei lumi pe care omenirea de la suprafata o repudiaza. Parasit de Dumnezeu, ca si de oameni, creatorul se vede deposedat de har, de inspiratie divina: Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul-/Lui Luca, lui Marcu si lui loan. Cvartetul evanghelistilor este incomplet, lipsa lui Matei si al ingerului ce-l insoteste in figuratie
2

Flori de mucigai- tema si viziunea

biblica sugereaza lipsa sperantei si departarea e transcendent. Numai ca, in logica poetica, locul evanghelistului absent va fi luat de poetul- martor. El e cel care, prin arta sa, va suplini vestea buna a ingerului si va folosi unica sansa a acestui univers: aceea de a fura, in ultima clipa, asemenea talharului vecin de cruce cu Isus, mantuirea. Scoasa de sub tutela sacrului, poezia rezultata e reflex al intunericului si al unei totale solitudini. In acest caz, nici animalele nu mai au valoare de totem- taurul, leul, vulturul- care au favorizat inspiratia evanghelistilor, nu tuteleaza o astfel de poezie, ci una asemanatoare artelor elementare ale inceputurilor civilizatiilor umane (picturi rupestre). Asistam, deci, la o experienta orfic-poetica inedita. Dar singuratatea nu este cea a eroului romantic, bantuit de tenebre, intunericul nu mai este un element al nocturnului, ci un nou modus vivendi al artistului al carui de spatiu de existenta e insasi substanta creatiei. Intr-un astfel de spatiu auster, monologul capata accente de lamentatie existentiala. Prin urmare, si productiile artistice vor purta amprenta unui asemenea spatiu si unei asemenea tonalitati grave: stihurile de acum difera de cele anterioare caci sunt fara an, atemporale. Dunt stihuri care isi trag seva din launtrul infernului social (stihuri de groapa), dintr -un Spatiu devitalizat, lipsit de spiritualitate, de surse purificatoare, corelate indeosebi cu nevoile trupului (de sete de apa/ si de foame de scrum). Avem de a face cu o sterilitate care afecteaza materia si, implicit, tot ce e spiritual. Insa, paradoxal, nefiinta naste fiinta, aceasta lume avand frumusetea ei- flori de mucigai. Ultima strofa, alcatuita din 4 versuri, separata de restul textului, constitue partea a doua a monologului liric si semnifica izolarea si parasirea totala a fiintei umane de catre divinitate. Poetul recunoaste ca arta sa de pana acum este rodul inspiratiei, al harului divin (unghia ingereasca). Nefiind totusi un fenoment permanent ( Am lasat-o sa creasca/ si nu a mai crescut-/ sau nu o mai am cunoscut), poetul recurge la o alta modalitate de a zamisli stihuri (si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga), constient de faptul ca o atare intreprindere temerara nu e deloc usoara. Ideea aceasta este reliefata pe de o parte de ambianta (Era intuneric. Ploaia batea departe, afara), traducand framantarea sufleteasca a artistului, iar pe de alta parte insistandu-se asupra fenomenului de zamislire a operei de arta ca fiind unul dureros (si ma durea mana ca o gheara/ neputincioasa sa se stranga). De aici poetul, asemanatoare caznei din poezia Testament. de care vorbeste

Flori de mucigai- tema si viziunea

Ultimul vers este cheia de bolta, nu numai a acestei creatii, ci a intregului ciclu: Flori de mucigai reprezinta o alrfel de arta poetica, opusa celei traditionale, considerata ca fiind vetusta sau, cum spune poetul, tocita. Noutatea liricii argheziene nu consta doar in cap acitatea poetului de a preface veninul in miere ori bube, mucegaiuri si noroi in frumuseti cu totul inedite, ci in vocatia de mestesugar de cuvinte. Versurile lungi de 14-17 silabe stau alaturi de altele scurte de 5-6 silabe, iar prin topica inversa si dislocarea unei parti de propozitie (atributul de substantivul determinat sau complementul de verb), poetul focalizeaza atentia cititorului si nuanteaza mesajul. In concluzie, cum remarca criticul Micu, valorificarea nonpoeticului lingvistic, sintaxa novatoare si contrarierea orizontului de asteptare specific epocii constitue dominante fundamentale ale creatiei. Aceste constante specific argheziene reprezinta, inainte de toate, negarea modalitatii traditionale de a concepe discursurile artistice. In plus, Flori de mucigai este, asa cum am vazut, si o arta poetica, un text care ilustreaza orientarea poeticului asupra lui insusi, caracter autoreferential atat de propriu poeziei moderniste.