Вы находитесь на странице: 1из 23

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI FACULTATEA DE MANAGEMENT-ADMINISTRATIE PUBLICA

STUDIU COMPARATIV INTRE FINLANDA SI SUEDIA

GRUPA 235,SERIA B

JUSTIFICAREA LUCRARII Am ales studiul comparativ intre Finlanda si Suedia pentru a-mi oferi posibiliatatea de a cunoaste mai bine particularitatile acestor doua sisteme administrative si pentru a putea intelege modul prin care au reusit sa ofere un standard de viata corespunzator cetatenilor.Finlanda este o tara cunoscuta pentru profesionalismul de care da dovada in rezolvarea cerintelor cetatenilor iar Suedia este una dintre cele mai dezvoltate tari ale lumii. STRUCTURA DE STAT DIN FINLANDA Conform Constitutiei adoptate la 17.07.1919, amendate in 1987 si ulterior ratificate, Finlanda este o republica prezidentiala.O noua Constitutie, adoptata la 04.06.1993, a intrat in vigoare la 01.03.2000. Puterea legislativa este exercitata de un presedinte si de un parlament unicameral, format din 200 de membrii, alesi prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. Puterea executiva este exercitata de presedinte, care numeste un Consiliu de Stat (guvern) condus de un prim- ministru. Seful statului, Presedintele, este ales prin vot direct, pentru un mandat de 6 ani. Pornind de la faptul ca Finlanda este o republica constitutionala cu o forma de guvernare parlamentara, prezentam in continuare principalele caracteristici ale sistemului administrativ, divizat ca in toate tarile democratice pe cele trei tipuri de autoritati. Faptul ca Finlanda este impartita in 12 Provincii, dintre care una este autonoma, respectiv, Insula Alaska, explica multe dintre trasaturile specifice sistemului administrativ existent. Finlanda are o Constitutie scrisa care reuneste cateva principii fundamentale referitoare la Regulamentul Constitutional si Regulamentul Parlamentar. Dupa cum se stie, Finlanda si-a castigat independenta in 1917 dupa ce o perioada a functionat sub dominatia Rusiei si ca parte din Suedia.Fara indoiala ca aceste schimbari importante in Finlanda au atras modificari in timp a sistemului administrativ. AUTORITATEA JUDECATOREASCA Finlanda are un sistem juridic fundamentat pe legea civila. Prin urmare, toate legile, ordonantele si regulamentele care compun acest sistem explica prin continutul lor prevederile Constitutiei. De exemplu, autoritatea Presedintelui de a emite ordonante este prevazuta de Constitutie. Toate propunerile de modificare a continutului cadrului legislativ sunt pregatite mai intai in comisiile sau grupurile de lucru formate din politicieni si/ sau experti. Intre cele mai importante institutii din sistemul juridic finlandez sunt Avocatul poporului si Cancelarul pe Probleme Juridice. STRUCTURA CURTILOR

Cele mai importante autoritati juridice in Finlanda sunt Curtea Suprema, care intervine in problemele specifice sistemului administrativ. Subordonate Curtii Supreme sunt Curtile Generale organizate la doua niveluri :curtile districtuale si curtile de apel la care se adauga si alta curti organizate la nivel local. Exista doua tipuri de Curti districtuale la nivel local. In 27 din marile orase exista Curtea Orasului in care deciziile sunt fundamentate in cadrul unor sesiuni conduse de magistratul sef si alti doi judecatori. Cele mai multe dintre Curti(147) sunt Curti locale in care deciziile sunt fundamentate de un judecator de district si de un juriu format din 5-7 persoane care nu au o pregatire speciala dar care sunt numite de Consiliul Municipal. Exista, de asemenea, sase curti de apel, fiecare fiind condusa de un Presedinte de Curte. Curtea Suprema este formata dintr-un Presedinte si cativa consilieri locali(juristi). Exista aproximativ 3500 de cazuri dezbatute anual de Curtea Suprema cele mai multe dintre ele in plen, dar si in sesiuni speciale.Curtea Suprema Administrativa colaboreaza la nivel local cu agentiile administrative si curtile administrative de sector. Curtile trebuie sa desfasoare activitate permanenta si sunt independente fata de Guvern, aspect influentat si de faptul ca presedintii Curtilor Supreme si ai Curtilor de Apel sunt numiti de Presedintele republicii, in timp ce alte numiri sunt facute de reprezentanti din cadrul sistemului juridic. AUTORITATEA LEGISLATIVA Parlamentul finlandez este unicameral si reuneste, inca din anul 1906, 200 de membrii alesi prin vot pentru o perioada de patru ani. La randul lor, aleg un Speaker si doi adjuncti ai acestuia.Parlamentul este divizat in comisii. Proiectele sunt trimise Parlamentului de catre Guvern sau pot fi initiate de catre parlamentari. In Finlanda, spre deosebire de alte tari, activitatea Parlamentului este controlata de Guvern si diferite institutii publice. La randul lor, parlamentarii pot trimite sesizari scrise membrilor Consilului de Stat si solicita interpelari ale acestora, insa, in astfel de cazuri, au nevoie de sustinerea a cel putin 20 de parlamentari. Parlamentul finlandez se constituie ca parte in acordurile internationale care au implicatii legale si financiare, dar si in solutionarea celor mai importante probleme care tin de politica externa si de aparare. In cadrul Parlamentului finlandez functioneaza 13 comisii speciale implicate direct in dezbateri pe probleme constitutionale, de legislatie, de politica externa si financiar-bancare. Alaturi de acestea, pot fi constituite Comisii Extraordinare pentru problemele in domrniul social, al educatiei si al apararii. Fiecare comisie este, in mod normal, formata din 17 membrii, toti parlamentari. Parlamentul formuleaza 45 de propuneri de membrii iar apoi dintre acestia se aleg membrii comisiilor. In practica partidele colaboreaza si impart locurile intre ele potrivit principiului reprezentarii proportionale. Una dintre cele mai importante este Comisia Financiara care are misiunea de a elabora bugetul de stat. La aceasta se adauga Comisia Constitutionala care are un rol special in a examina apoi constitutionalitatea legilor.

Comisia Reunita are 45 de membrii alesi in sedinta plenara si examineaza toate hotararile dupa prezentarea lor in Parlament. Speaker-ul, adjunctii lui si Seful comisiilor parlamentare au sarcina de a planifica activitatea Parlamentului. Atat Speaker-ul, cat si comisiile, sunt asistati in realizarea propriilor sarcini de catre un Birou al Parlamentului format din aproximativ 400 persoane. AUTORITATEA EXECUTIVA Potrivit Constitutiei, autoritatea executiva din Finlanda este divizata intre Presedintele Republicii si Guvern, format din Primul Ministru si ministrii care formeaza impreuna Consiliul de Stat. Dupa alegerile parlamentare, Presedintele numeste candidatul lui la functia de Prim Ministru.Daca acest prim candidat nu are succes in formarea noului Guvern, Presedintele are dreptul sa numeasca un nou candidat. In prezent, Primul Ministru este seful partidului care a obtinut majoritatea in alegeri dar aceasta nu e regula.In cele mai multe situatii, Primul Ministru si ceilalti membrii ai Guvernului sunt nominalizati de Presedinte si isi incep mandatul pe o perioada de 4 ani. Biroul Primului Ministru, sau cum ii se mai spune, Biroul Consilului de Stat, este, spre deosebire de al altor state, relativ mic, reunind in prezent aproximativ 170 de persoane.Cea mai mare parte a activitatilor acestui birou sunt de natura administrativa pentru a mentine functionalitatea Guvernului, respectiv programarea sedintelor, traducerea unor materiale, prelucrarea acestora, pregatirea continutului deciziilor administrative etc. Biroul Primului Ministru care functioneaza ca si un Minister, reuneste trei componente structurale, respectiv : Departamentul General (activitati administrative, serviciul de traduceri si arhivari) ; Compartimentul de Informare ; Grupul de Planificare . MNISTERELE Sunt in numar de 18, conduse de ministri reprezentanti ai formatiunilor politice, reuniti intr-o coalitie de guvernamant. Impreuna cu ministerele formeaza Consiliul de Stat, a carui misiune este aceea de a pregati continutul proiectelor de legi care urmeaza a fi inaintate Parlamentului in numele Presedintelui. Anual, in cadrul Consiliului de stat se initiaza aproximativ 4000 de propuneri de acte administrative care vizeaza prin continutul lor diferitele domenii de activitate a Guvernului. Activitatea ministerelor se desfasoara in sedinte saptamanale conduse de Primul Ministru, care au un caracter formal.Propunerile pentru decizii sunt elaborate de functionarii publici din cadrul ministerelor.

Este acceptata varianta care intruneste mai multe voturi, iar in cazurile de egalitate seful de Cabinet are votul decisiv. Activitatea ministerelor este sustinuta de comisiile ministeriale implicate in principal in pregatirea tematicii pentru sedintele desfasurate in plen. Principalele trei comisii ministeriale sunt : Comisia de Finante ; Comisia de Afaceri externe ; Comisia de Politica Economica ; Celelalte comisii se constituie ocazional, pentru solutionarea inor probleme curente in domenii specifice si se numesc comisii ad-hoc. Domeniile in care functioneaza sunt :cultural, educational, protectia mediului, taxe, etc. Finlanda este tara in care functioeaza o institutie speciala cu o mare relevanta pentru procesul decizional in care este implicat executivul, in general si ministerele, in special. Aceasta instiutie se numeste Scoala de Seara . De fapt este vorba de un cadru informal si confidential in care se desfasoara intalnirile intre membrii Consiliului de Stat, ocazie cu care au loc dezbateri importante pe probleme de politica si unde se contureaza de cele mai multe ori variante de decizii care ulterior sunt analizate, avizate ce Consiliu si inaintate Parlamentului in numele presedintelui. La aceste intalniri pot fi prezenti experti in diverse domenii de interes. Cele mai importante functii ale Guvernului Finlandei sunt exercitate de Ministerul Finantelor, Departamentul de Management Public, agentia Administrativa de dezvoltare, ministerul Public. Departamentul de Economie Nationala din cadrul Ministerului de Finante ofera informatii economice de interes strategic pentru fundamentarea prognozelor si implementarea lor, atat pe plan intern, cat si extern si elaboreaza politica economica. Departamentul de Management Public reuneste 35 de persoane cu sarcini in pregatirea propunerilor de perfectionare a managementului public si coordonarea activitatii in cadrul Consiliului de Stat. Exemple de initiative formulate de reprezentantii acestui departament sunt : furnizarea de consultanta si pregatirea resurselor umane care isi desfasoara activitatea in cadrul celorlalte agentii guvernamentale. In structura acestei institutii functioneaza Centrul National de Pregatire a Personalului. Ministerul public are un rol important in domeniul managementului, acest sector urmarind in principal imbunatatirea guvernarii la nivel regional si local(municipal) In total, in Guvernul finlandez functioneaza 13 ministere cu autoritate limitata la domeniile respective.Fiecare minister este condus de unul sau mai multi ministrii. Functionarul cu cel mai inalt rang in minister este Secretarul general. De retinut ca doar Secretarul Biroului Primului Ministru este numit pe criterii politice, ceilalti sunt functionari publici permanenti. Ministerele sunt divizate in departamente conduse de un sef de departament. In medie, existe intre 4-7 departamente in fiecare minister. Acestea se divizeaza de obicei in birouri sau servicii conduse de un sef de birou sau de serviciu. La ele se mai adauga observatorii speciali, consilierii ministeriali, secretarii ministeriali si alti functionari publici.

Cel mai redus ca numar este biroul Primului ministru care reuneste 170 de persoane, iar cel mai mare este ministerul Afacerilor Externe, cu peste 800 angajati in structura interna si in serviciile diplomatice externe. REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI CENTRALE LA NIVEL LOCAL Finlanda reuneste 12 Provincii administrate de Guvernele Provinciale La nivel regional organizarea administrativa este asigurata de un Birou Administrativ, parte integranta a administratiei la acest nivel si are responsabilitatea de a implini sarcinile Guvernului la nivel regional, de a mentine legatura permanenta cu Guvernul, de a controla legalitatea activitatilor reprezentantilor municipalitatii si de a coordona politica la nivel local. Aceste birouri administrative sunt conduse de un Guvernator, care este un functionar public numit de Presedintele Republicii si functioneaza in subordinea Ministerului Public. Biroul Administrativ este divizat in departamente si compartimente specializate in desfasurarea mai multor activitati : culturale, de invatamant, asistenta sociala, etc. Organizarea administrativa la nivel regional este completata de subcomisii de specialitate care elibereaza propuneri sau supune analizei propunerile lansate de alte agentii. In acest sens sunt organizate la nivel regional mai multe institutii: Consiliul de Politica Regionala ; Consiliul pentru Protectia Mediului ; Consiliul pentru Problemele Tinerilor ; Consiliul de Coordanare al Birourilor Administrative si a altor Autoritati Regionale ; GUVERNUL LOCAL In Finlanda nu exista o administrare guvernamentala exercitata direct la nivel regional, dar se pot constitui, ca urmare a relatiilor de cooperare puternice, Federatii Municipale. Astfel, s-au format federatii de dimensiuni mai mari in special in domeniul sanatatii si al educatiei. In Finlanda exista mai mult de 400 astfel de federatii municipale. Principiile pe care se structureaza organizarea administratiei la acest nivel sunt inscrise in cadrul legislativ pentru administratia municipala si in legile speciale. La acest nivel federatiile municipale au putere executiva. Islanda este o regiune autonoma care are propria sa structura guvernamentala. Populatia insulei alege 30 de membrii in Parlamentul Provinciei care exercita autoritatea legislativa in toate problemele, mai putin de legislatie nationala. Autoritatea executiva este autonoma, exercitata de un guvern al Provinciei format din sase membrii si condus de un Consilier Provincial.De asemenea, la acest nivel este reprezentat si Guvernul Central, in persoana unui Guvernator.

MUNICIPALITATILE Exista aproximativ 460 de municipalitai in Finlanda. Ele sunt divizate in doua categorii : comunele, care formeaza majoritatea; orasele, aproximativ un sfert din total. Constitutia prevede autoguvernarea pentru municipalitati si garanteaza acestora un grad ridicat de independenta. Municipalitatile colecteaza taxa si primesc un larg suport financiar de la bugetul de stat pentru a intretine aparatul de stat si a aplica propriile initiative. Principala responsabilitate a municipalitatilor este furnizarea serviciilor publice catre cetateni in special in domeniile :sanatatii, educatiei si asistentei sociale. La acest nivel functioneaza Consiliul Municipal sau Guvernul Municipal format din17-85 membrii alesi prin vot direct (functie de numarul locuitorilor) la fiecare 4 ani de catre populatia municipiului. Ei formeaza autoritatea cu cele mai mari competente decizionale. REGIUNI ADINISTRATIVE Finlanda este format din 6 regiuni administrative.Autoritatea regiunii administrative este o parte din puterea executiv central. Acesta este un sistem care nu sa prea schimbat din 1634. n anul 1997 regiunile administrative au fost reorganizate i din 12 regiuni au rmas doar 6. Acestea sunt urmtoarele: Finlanda de Sud Finlanda de Vest Finlanda de Est Oulu Laponia land. Insulele land sau Ahvenanmaa se bucur de un grad mare de autonomie. Singura limb oficial este limba suedez. Potrivit acordurilor internaionale i legilor finlandeze, guvernul din land mbin legislaia local cu legislaia general a Finlandei. n afara bugetului local Insulele land se mai bucur i de o parte din bugetul Finlandei care o reprezint n relaiile internaionale. Insulele sunt complet demilitarizate i nu fac parte din Uniunea European chiar dac moneda Insulelor este euro. In capitala regiunii administrative funcionez Administratia regional Lninhallitus/Lnsstyrelse condus de un Prefect Maaherra/ Landshvding. n afara celor 6 regiuni administrative Finlanda se mai mparte, n funcie de situaii, n 5 suuralue echivalentele provinciilor, n 21 de maakunta care sunt echivalentele regiunilor geografice. Mai este mprit n 15 circi electorale vaalipiiri, 15

zone de gravitaie a forei de munc tyvoima- ja elinkeinokeskus care sunt de fapt provinciile istorice finlandeze i care nu se suprapun circumscripiilor electorale, 213 centre de gravitaie economic i cultural seutukunta i, n sfrit, n 992 de localiti sau comune kunta. Comuna kunta, are ca subdiviziune satul kyl. AVOCATUL POPORULUI Exista doua institutii importante care au atributia de a urmari mutatiile care au loc in cadrul legislativ in Finlanda. Acestea sunt : Avocatul Poporului (atasat pe langa Parlament) si Cancelarul pe Probleme Juridice. Avocatul poporului este numit de Parlament pe o perioada de 4 ani. El este asistat de un adjunct si un grup de aproximativ 30 de persoane. Sarcina principala a Avocatului Poporului este sa examineze si sa controleze legalitatea sistemului administrativ si justetea deciziilor curtilor. Cetatenii pot formula propuneri sau pot sesiza aceasta institutie de a incepe investigatii speciale intr-o problema constata. Cancelarul pe Probleme juridice, cum este cunoscut, Procurorul general raspunde atat pentru exercitarea controlului legislativ, in general, cat si asupra birourilor, ministerelor si Consiliului de Stat. El participa la sedintele Consiliului de Stat si se implica ori de cate ori este necesar in definitivarea sau modificarea cadrului legislativ existent avand drept de avizare a acestuia. In plus, in Finlanda exista si alti avocati al poporului care desfasoara activitate in diverse sectoare administrative : Avocatul Poporului pentru Securitatea Datelor, Avocatul Poporului pentru Consumatori, Avocatul Poporului pentru Egalitate, Avocatul Poporului pentru Pacienti, Avocatul Poporului pentru Copii. Partidele reprezentative in Finlanda sunt : Partidul de Centru ; Partidul Social Democrat Finlandez ; Partidul National de Coalitie ; Alianta de Stanga ; Partidul popular Suedez ; Verzii ; Uniunea Crestina Finlandeza. PRINCIPALELE TRASATURI ALE SISTEMULUI POLITIC FINLANDEZ Persoanele ce joaca un rol important in sistemul politic finlandez sunt: a)Primul ministru ce are un rol foarte important in coordonarea procesului politic atat cu numele cat si practic. Exista o cooperare stransa intre Cabinetul Primului Ministru si Ministerul Finantelor. Rolul ministerelor in formularea politicii si initierea de reforme: capacitate de analiz politic

expertiz atent n vederea lurii de decizii, organizate astfel nct s implice prile interesate grad nalt de putere executiv acordat ministerelor, cu referire la atribuii legislative b)Ministerele se ocupa mai ales cu definirea politicii,implementarea fiind realizata prin agentii. c)Separarea totala intre politica si administratie. d)Ministrii,consilieri politici si secretari de stat ai ministerelor stau la baza capacitatii politice. e)Functionarii publici constituie capacitatea tehnica de operare si analiza politica. Persoanele ce joac un rol important: Cele mai importante acorduri politice sunt fcute de ctre efii partidelor de guvernmnt n cadrul ntrunirilor sptmnale Cabinetele comitetelor (4) se ocup sptmnal, la ordinea zilei, cu propuneri de organizare, aprecierea i luarea unei poziii ferme fa de expertiza specializat de ctre funcionarii publici Programele de politic orizontal guvernamental (4) o nou metod de a mri eficiena muncii guvernamentale de pregtire pn la data limit. ORGANIZAREA ADMINISTRATIEI PUBLICE Institutiile administratilei publice in Finlanda sunt reprezentate de: Parlament ; Guvern ; Preedintele republicii; Instane de judecat ; Administraia de stat ; Administraie local; Judectorii; Curi de apel; Administraia central; Municipaliti; Curtea suprem; Ministere; Curi administrative; Agenii guvernamentale i Curtea Suprem Administrativ publice;

Curi extraordinare; Activiti privind probleme de stat; Administraie regional; Instituii de stat din provincie; Centre de angajare i dezvoltare economic; Centre regionale de protecie a mediului; Alte organe publice; Inspectorate de siguran i sntate; Provincia autonom a insulelor; Centre de autorizaie n probleme de mediu; Regiunea autonoma land; Birouri regionale de taxe; Banca Finlandei ; Administraie local ; Institutul de Asigurri Sociale ; Districte locale de stat, Birouri de angajare ; Administraie public indirect; Birouri locale de taxe, Birouri locale de vam, Cabinete de consultan juridic; MODELUL FINLANDEZ DE POLITICA SI COORDONARE Modelul finlandez de politic i coordonare este reprezentat de : Sesiunea plenar guvernamental Luarea deciziilor constituie responsabilitatea colectiv a tuturor membrilor guvernului participani la edin precum i a raportorului de la faa locului. Numrul de decizii luate la aceste sesiuni s-a diminuat dramatic din 1990 (n prezent 2000 /an). Luarea deciziilor a devenit mai mult o formalitate graie muncii de pregtire att la nivelul politicii ct i a expertizei. Comitete guvernamentale i grupuri ministeriale cu activitate saptamanala. Acestea sunt: -Comitetul Guvernamental de Politic Extern i Securitate -Comitetul Guvernamental de Politic Economic -Comitetul Guvernamental de Finane -Comitetul Guvernamental pe problemele Uniunii Europene - Alte comitete dac este necesar

- Alte grupuri ministeriale: noi iniiative i proiectarea de reforme.

ROLUL CABINETULUI PRIMULUI MINISTRU Cabinetul Primului Ministru (250 angajati) constituie mbinarea consilierii politice i administrative a PM, constand in consilierea politic i analiza specializat a experilor, activitati ce sunt initial separate, iar ulterior combinate n vederea cooperrii. Sarcinile Cabinetului Primului Ministru sunt: Activiti determinate de implementarea Programului Guvernamental; Coordonarea programelor edinelor guvernamentale; Coordonarea problemelor legate de Uniunea European; Relaia cu Parlamentul; Cooperarea cu MOF; STRUCTURA DE STAT DIN SUEDIA Conform Constitutiei intrate in vigoare la 01.01.1975,Suedia este o monarhie constitutionala cu o forma parlamentara de guvernare.Puterea legislativa este exercitata de un parlament unicameral,Riksdag,format din 349 membri,alesi prin vot direct ,pentru un mandat de 4 ani.Puterea executiva este exercitata de Cabinet ,condus de un prim-ministru,desemnat de presedintele Parlamentului si aprobat de Parlament.Ceilalti membri ai Cabinetului sunt numiti de primul ministru. Aparatul administrativ al Suediei se diferentiaza de celelalte prin urmatoarele caracteristici: 1.structura administrativa duala,orientata pe politica ministerelor,si numeroase agentii executive independente. 2.descentralizarea puternica cu responsabilitati mari la nivelurile regional si local. Deosebirea dintre minister si agentie a accentuat rolul a doua institutii in procesul de fundamentare a deciziilor administrative in Suedia:Cabinetul si Comitetele Guvernamentale. Colaborarea dintre sectorul public si cel privat s-a intensificat si a devenit foarte complexa ,in special la nivel local.Exista,de exemplu,multe organizatii publice care cuprind numeroase companii municipale mixte si se dezvolta pe baza unor contracte de servicii. Numarul total al celor care isi desfasoara activitatea in structurile guvernamentale este destul de mare si integreaza aproape 32% din totalul fortei de munca,ceea ce situeaza Suedia in varful piramidei sub acest aspect ,in comparatie cu celelalte tari dezvoltate din lume. Constitutia suedeza adoptata in anul 1978 se bazeaza pe trei legi fundamentale: Legea referitoare la modalitatile de guvernare elaborate in 1974; Legea pentru succesiune, datand din anul 1810; Legea libertatii presei, elaborata in 1949.

Principiile care stau la baza acestei ultime legi se refera la toate mijloacele massmedia moderne. In 1991, a fost introdusa a patra lege fundamentala, aceea referitoare la libertatea de exprimare.Noua Constitutie suedeza se bazeaza pe principiile suveranitatii nationale, democratiei reprezentative si parlamentare. Parlamentul este ales de populatie si ocupa cea mai importanta pozitie in aripa guvernamentala. Acesta isi exercita autoritatea bazandu-se pe principii democratice prin intermediul Cabinetului . In 1976 si 1979, Parlamentul a abrogat legi care au fost amendate de Constitutie. Obiectivul acestor amendari a fost sa intareasca protectia drepturilor omului si libertatilor cetatenesti precizate de Constitutie . In Constitutie sunt mentionate doua modalitati de exercitare directa a democratiei. In Suedia, Parlamentul poate propune o lege si pentru aceasta se organizeaza un referendum consultativ. Asa cum se cunoaste, au avut loc doar patru referendumuri consultative ,ultimul fiind in 1980 si a avut ca subiect problematica nucleara. In Suedia,Seful Statului este Regele, neimplicat in politica si fara drept de exercitare a puterii politice. Regele are doar functii onorifice , cum ar fi cea de reprezentant oficial al Statului. Seful Statului deschide sesiunea anuala a Parlamentului ( Riksdag) dar nu participa la dezbateri si nu are drept de semnatura pentru nici una din deciziile guvernamentale. De curand, rolul Sefului Statului este si acela de a propune noul Prim Ministru, iar aceasta informatie este preluata ulterior de catre Purtatorul de Cuvant al Parlamentului. SISTEMUL ADMINISTRATIV Cele trei segmente ale autoritatii sunt reprezentate si in Suedia dar insa in mod specific. AUTORITATEA JUDECATOREASCA Constitutia se bazeaza pe un sistem de norme pentru fiecare nivel ierarhic. Cele mai importante sunt legile fundamentale. O lege fundamentala poate fi promulgata doar dupa ce au fost elaborare doua variante decizionale ale ei. Dupa aceea, trebuie sa aiba loc un proces de alegere. Legea fundamentala nu poate fi amendata sau abrogata decat dupa parcurgerea unei proceduri specifice. Urmatorul nivel in cadrul ierarhie este ocupat de legile ordinare, pentru care este ceruta, doar o singura decizie a Riksdag-ului. O lege ordinara nu poate fi amendata sau abrogata decat de alte legi ordinare. In domeniile specifice, prezentate in Legea referitoare la modalitatile de guvernare, Parlamentul poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu statut ordinar ( delegare). Exista insa cateva exceptii in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.De asemenea, pentru legile care se refera la mandatare, Parlamentul nu poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu caracter ordinar, dar poate sa delege Guvernului sarcina si implicit responsabilitatea pentru aprobarea tipului si nivelului taxelor.

Un grup independent este Consiliul Legislativ care formeaza Curtea Suprema. Aceasta avizeaza propunerile guvernamentale inainte ca ele sa fie supuse atentiei Parlamentului.Oricare Comisie Parlamentara poate , de asemenea, sa solicite opinia Consiliului. AUTORITATEA LEGISLATIVA Din 1971 Parlamentul ( Riksdag) a fost constituit dintr-o singura Camera de 349 de locuri, din care 310 sunt ocupate de reprezentanti ai districtelor electorale existente, iar 39 sunt rezervate partidelor proportional cu rezultatele obtinute la alegeri. Parlamentul are un Prezidiu format dintr-un Purtator de Cuvant propus ( Talman) si alti trei Purtatori de Cuvant ai Deputatilor.Purtatorul de Cuvant,ca ordonator al activitatii Parlamentului provine din randurile membrilor partidelor politice. Propunerile pentru discutia in Parlament pot fi introduse de catre Guvern sau de catre membrii Parlamentului. Toate propunerile se transmit in paralel la Comisiile sau Comitetele Palamentare, unde sunt discutate in prealabil. Imediat ce Comitetul sau Comisia a incheiat aceasta activitate de analiza propunerea este discutata in plen, in sedinta. Se asteapta ca membrii Cabinetului sa sustina propunerile lor in disctiile din plen. Ministrii, in mod normal, nu iau parte la dezbaterile care au loc pe marginea propunerilor formulate de unul sau altul dintre membrii. Pentru a imbunatati exercitarea functiei de control , care este foarte importanta, Parlamentul poate introduce votul de cenzura, ceea ce conduce la o discutare si reavizare a propunerilor lansate de ministrii sau de catre Guvern in ansamblul sau. AUTORITATEA EXECUTIVA In Suedia exista o diviziune clara a responsabilitatii centrale intre cabinetul Ministrilor si Agentii sau Birouri. Responsabilitati importante sunt atribuite Guvernelor locale, respectiv Municipalitatii si Consiliilor la nivel de district. Guvernul Central Purtatorul de Cuvant al Parlamentului consulta liderii partidelor parlamentare si purtatorii de cuvant ai acestora inainte de a face propunerea pentru numirea Primului Ministru. Parlamentul voteaza apoi aceasta propunere.Propunerea se aproba daca majoritatea este in favoarea ei. Primul Ministru numeste apoi Ministrii Cabinetului. Biroul Primului Ministru ( Statradsberedningen) este format din aproximativ 55 de persoane si este divizat in doua: Unitatea de Informare Politica si Consultanta; Departamentul de Legislatie; Unitatea de Informare Politica si Consultanta reuneste reprezentanti politici organizati potrivit unor principii clare. Departamentul de Legislatie este format din persoane fara orientare politica si se implica in toate procedurile constitutionale si legale precum si in organizarea sedintelor Cabinetului.

Competenta formala pentru toate deciziile guvernamentale revine Cabinetului care o responsabilitate colectiva. Cabinetul in prezent, este format din 13 ministrii, fara primul ministru. Membrii Cabinetului sunt de obicei membrii ai Parlamentului. In timpul derularii activitatii lor in cadrul Birourilor Ministeriale, parlamentarii isi mentin locurile in Prlament, sau sunt reprezentati de altcineva. Membrii Cabinetului au intalniri foarte dese si in fiecare joi desfasoara sedinte in plen intr-un cadru formal in care se iau si decizii. Sedintele plenare ale Cabinetului sunt conduse de Primul Ministru. Cabinetul fundamenteaza decizii referitoare la politica guvernamentala, in timp ce alte probleme minore sunt discutate separat de catre ministrii sau in cadrul unor grupuri mici recunoscute formal de catre Guvern. Cooperarea stransa intre membrii cabinetului asigura un inalt nivel de coordonare a politicii si permite formarea unei viziuni sistemice asupra proceselor de management si de executie din administratie. Grupurile consultative Traditia suedeza pentru abordarea problemelor pe termen lung este sustinuta de un sistem flexibil si pluralist.In procesele de consultari publice sunt implicate grupuri si institutii de cercetare ,care isi desfasoara activitatea pe langa diferite universitati. Guvernul are si posibilitatea apelarii la comisii (comitete) de informare si ancheta.Acestea sunt formate din membrii ai Parlamentului ,reprezentanti ai conducerii,ori ai altor organizatii interesate in problema analizata ,experti in stiinte ori reprezentanti ai grupurilor administrative.Numarul total de persoane implicate in astfel de activitati nu este mai mare de zece. Fiecare raport al comisiilor este trimis catre ministrul responsabil si catre agentiile administrative si organizatiile nonguvernamentale, pentru o analiza.Orice organizatie ,indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea ,este libera sa transmita propriile opinii catre ministerul de resort. Materialul prezentat este analizat si poate reprezenta o baza pentru formularea propunerilor guvernamentale catre Parlament. Conducerea Centrala Incepand din decembrie 1991,Ministerul Finantelor are responsabilitati depline pentru administratia publica. Componentele structurale din subordinea acestui minister sunt: -Agentia pentru Dezvoltare Administrativa; -Biroul National de Revizie Contabila. Ministerul Finantelor are un rol important in domeniul resurselor umane.Agentia Nationala pentru Angajatii Guvernamentali (SAV) din subordinea Ministerului Finantelor, reorganizata din 1991,este responsabila pentru contractele colective si pentru implementarea noii politici de personal in sectorul public. Institutul National pentru Pregatire si Dezvoltare in Domeniul Serviciilor Civile,din subordinea Ministerului Finantelor ,promoveaza eficienta ,competenta si calitatea pregatirii personalului din sectorul public.In 1992 pe data de 1 iulie acest Institut a fost dizolvat si astfel fiecare Agentie a devenit responsabila pentru toate problemele care apar in domeniul sau de activitate. Ministerele-Departamentele

Ministerele sunt, de regula, de dimensiuni mici ,unele nu depasesc 200 de persoane. Ministrii au ca atributie principala participarea la procesul de fundamentare a politicii Guvernului.Ei iau decizii si pregatesc propunerile de politici publice urmeaza a fi transmise pentru discutie in Parlament. Alte decizii sunt luate de agentiile independente din subordinea ministerelor si de grupurile constituite la nivelul districtelor. Un alt motiv pentru care ministerele sunt mici ca dimensiune este rolul important jucat de numeroasele comisii si comitete care opereaza alaturi de ele .Exista in prezent aproape 200 de astfel de comitete si comisii care au activitate permanenta.In prezent exista 13 ministere cu un numar aproximativ de 1700 angajati,fara Ministerul Afacerilor Externe care reuneste aproximativ 800 persoane. Alte grupuri Cateva sute de Agentii si Birouri de Stat de diferite tipuri formeaza serviciul civil in care isi desfasoara activitatea aproximativ 234000 de angajati daca includem si domeniul apararii nationale. In afara acestor grupuri exista 80-90 de birouri centrale si agentii care sunt incredintate cu putere decizionala de catre Guvern.ex:Biroul National de Sanatate si Bunastare,Biroul National de Taxe,Agentia Nationala de Invatamant etc. Toate acestea sunt independente, sunt conduse de catre un director general numit de catre Guvern pentru sase ani si inainteaza Guvernului propuneri pentru dezbatere. Exista, de asemenea ,sapte corporatii care presteaza servicii publice.Acestea includ transporturile feroviare de stat si serviciile postale. O alta forma de intreprinderi guvernamentale sunt Companiile de Afaceri controlate de catre Guvern, a caror activitate este reglementata de legea privata. Alta forma de intreprinderi de stat este Corporatia Suedeza de Credit pentru Export,din care jumatate este proprietate de stat si jumatate apartine bancilor comerciale. La sfarsitul anului 1991,Parlamentul a decis sa autorizeze Guvernul pentru a privatiza intreprinderile in care statul este proprietarul principal. Conducerea centrala si locala Guvernul Central este reprezentat la nivel regional prin Birourile Administrative de District (lansstyrelse) conduse fiecare de un Guvernator numit de Guvern pe 6 ani. Ceilalti memrii ai Birourilor Administrative de District sunt numiti de Consilierii districtului. Sarcina principala a acestora este sa reprezinte Guvernul Central, in special in problemele de planificare regionala, de coordonare si de administrare la nivel de district.Consilierii districtului ( landsting) si municipalitatile sau comunele ( Kommun) joaca un rol important in sectorul public. La acest nivel isi desfasoara activitatea aproximativ 70% din personalul care lucreaza in sectorul public. Conducerea la acest nivel, reuneste aproape 70.000 de reprezentanti politici. Exista 23 de consilieri de district, fiecare fiind o persoana cu o popularitate deosebita, care se ocupa cu aplicarea taxelor pe venit, cu perfectionarea sistemului de ingrijire a populatiei si cu organizarea activitatii de pregatire a cetatenilor in scoli. Exista de asemenea 286 de districte municipale conduse de catre un consiliu ales.Reprezentantii acestora au dreptul de a percepe taxe pe venit si a oferi diverse servicii.

AVOCATUL POPORULUI SI PARTIDELE REPREZENTATIVE Institutia prin care se asigura protectia cetatenilor impotriva abuzurilor administrative s-a nascut in Suedia cu peste 150 de ani in urma. Exista un reprezentant special care se ocupa cu cazurile de discriminare rasiala si sexuala. Acesta se numeste Reprezentant Social Special. Parlamentul alege unul sau mai multi (in prezent 4) reprezentanti populari pentru a urmari aplicarea legilor si a regulamentelor in serviciile publice. Primul Avocat al Poporului a fost constituit ca institutie in 1776 in Suedia si servit ca model pentru multe tari. Exista, de asemenea, un avocat special care se ocupa cu problemele concurentei, protectiei consumatorului, egalitatii intre sexe, si discriminarii pe criterii etnice. Avocatul Poporului poate urmari respectarea legilor penale.Oricare cetatean se poate adresa direct acestui avocat si poate face sesizari. Partidele reprezentative in Parlamentul Suediei sunt urmatoarele: Partidul SocialDemocrat, Partidul Moderat ( Conservator), Partidul Liberal, Partidele de Centru, Partidul Crestin Democrat, Partidele de Stanga, Partidul Verzilor,Partidul Noua Democratie. PRINCIPALELE ASEMANARI INTRE SISTEMELE ADMINISTRATIVE DIN FINLANDA SI SUEDIA Atat Finlanda cat si Suedia au cate un sef de stat cu un rol mai mult sau mai putin simbolic. Asemanarea consta in atributiile similare ale sefului statului in relatie cu executivul. Astfel, in Finlanda, Presedintele numeste candidatul lui la functia de Prim Ministru iar in Suedia puterea regala e limitata la atributii oficiale si ceremoniale insa, de curand unul dintre rolurile sefului statului este si acela de a-l propune pe Primul Ministru. Parlamentul, atat al Suediei, cat si al Finlandei, are cate o structura cu atributii asemanatoare: in Suedia, Parlamentul are un prezidiu format din 4 purtatori de cuvant dintre care unul propriu (Talman) cu rol de coordonator al activitatii Parlamentului provenind din randurile membrilor partidelor politice, in timp ce in Finlanda membrii Parlamentului aleg un purtator de cuvant si doi adjuncti cu atributii in planificarea si aprobarea agendei sedintelor plenare precum si a chestiunilor conexe problemelor legate de sedintele in plen. Ambele state au cate un Parlament unicameral. Cel suedez are 349 de membri iar cel finlandez 200 membri insa toti sunt alesi in mod direct la fiecare patru ani. O alta asemanare este referitoare la initiativa legislativa care, in ambele cazuri apartine Guvernului. Cu toate acestea si membrii Parlamentului pot veni cu propuneri. Asemanari se inregistreaza la nivelul Cabinetului Primului Ministru unde sunt structuri asemanatoare din punctul de vedere al atributiilor. Astfel, in Suedia, la nivelul cabinetului Primului Ministru, exista Biroul Primului Ministru (Stadtradsberedningen) care este format din aproximativ 55 de persoane si este divizat in doua: Unitatea de Informare Politica si Consultanta care reuneste reprezentanti politici, organizati potrivit unor principii clare si Departamentul de Legislatie care este format din persoane fara orientare politica si se implica in toate procedurile

constitutionale si legale. In Finlanda Biroul Primului Ministru functioneaza ca un minister si are trei componente: Departamentul General (activitati administrative, serviciul de traduceri si arhivele), Compartimentul de Informare si Grupul de Planificare a Politicilor Publice. In ambele state administratia e structurata pe trei nivele: national, regional si local iar institutiile de la nivelele inferioare au ca principala atributie implementarea deciziilor luate pe nivelurile superioare. Este de remarcat ca ambele sisteme administrative recunosc nivelul european ca nivel distinct si cu un impact major asupra guvernarii dar si asupra vietii de zi cu zi, fapt ce justifica legitimitatea reprezentantilor in structurile europene. PRINCIPALELE DEOSEBIRI INTRE SISTEMELE ADMINISTRATIVE DIN FINLANDA SI SUEDIA Pentru inceput, este de remarcat ca Finlanda este e o republica prezidentiala in timp ce Suedia este o monarhie constitutionala. Suedia inregistreaza o particularitate in cadrul autoritatii judecatoresti in ceea ce priveste existenta unei curti administrative speciale cunoscuta sub denumirea de Curtea Superioara Administrativa a tuturor instantelor. O alta distinctie se poate face la nivelul legislatiei de baza. Astfel, Constitutia suedeza adoptata in anul 1978 se bazeaza pe trei legi fundamentale: Legea referitoare la modalitatile de guvernare, elaborata in 1974, Legea pentru succesiune, datand din anul 1810, Legea libertatii presei, elaborata in 1949. In 1991 a fost introdusa a patra lege fundamentala, aceea referitoare la libertatea de exprimare. Constitutia finlandeza nu are alte acte fundamentale ci doar legi ordinare care detaliaza prevederile sale. In ceea ce priveste modul de elaborare a propunerilor legislative in Guvern, modalitatile de lucru sunt substantial diferite. Astfel, in Finlanda, ministerele impreuna formeaza Consiliul de Stat a carui misiune este aceea de a pregati continutul proiectelor de legi care urmeaza sa fie inaintate Parlamentului in numele Presedintelui. Ministrii lucreaza, pe de o parte in cadrul ministerelor in care au fost numiti dar, pe de alta parte si in cadrul Guvernului. Aceasta ultima forma implica participarea in Comitetele Cabinetului, sesiunile plenare si sesiunile prezidentiale. Ministerele se ocupa de asemenea de un consistent pachet de probleme administrative care intra in competenta conducerii centrale. Programul saptamanal de pe agenda Guvernului cuprinde, pe langa activitatea desfasurata in cadrul ministerului, o serie de reuniuni speciale cum ar fi urmatoarele: Comitetul de Cabinet in domeniul Finantelor, Sesiunea Plenara a Guvernului, Sesiunea Prezidentiala, Sesiunea Guvernamentala de Seara, Comitetul de Cabinet pentru Politica Externa si Securitate, Comitetul de Cabinet pentru Afacerile Uniunii Europene, Comitetul de Cabinet pentru Afaceri Economice. Propunerile de decizii sunt elaborate de functionarii publici din cadrul ministerelor. Este acceptata varianta care intruneste mai multe voturi, iar in cazurile de egalitate, seful Cabinetului are votul decisiv. O alta particularitate in ceea ce priveste modelul finlandez este existenta Sesiunii Guvernamentale de Seara, numita si _Scoala de Seara_ cu rol important in procesul decizional in care este implicat executivul. Aceasta reprezinta un cadru informal si confidential in care se desfasoara intalnirile intre membrii Consiliului de Stat, ocazie cu

care au loc dezbateri importante pe probleme de politica si unde se contureaza de cele mai multe ori variante de decizii care ulterior sunt analizate, avizate de Consiliu si inaintate Parlamentului in numele Presedintelui Consiliului care este Primul Ministru. La aceste intalniri, pot fi invitati experti in diverse domenii de interes. In Suedia, membrii Cabinetului au intalniri foarte dese, si in fiecare joi desfasoara sedinte in plen intr-un cadru formal in care se iau si decizii. Sedintele plenare ale Cabinetului sunt conduse de Primul Ministru.Cabinetul fundamenteaza decizii referitoare la politica guvernamentala, in timp ce alte probleme minore sunt discutate separat de catre ministri sau in cadrul unor grupuri mici recunoscute formal de catre Guvern. Se observa astfel o anumita tendinta de centralizare la nivelul Guvernului suedez contrabalansata insa de un numar mare de agentii si comisii care functioneaza in subordinea sa si care au atributii clar determinate. Aceasta inseamna ca decizii de politici importante sunt luate de agentiile independente din subordinea ministerelor si de grupurile constituite la nivelul districtelor. In fapt doar deciziile politice sunt luate la nivelul Cabinetului. Unul din motivele pentru care ministerele suedeze sunt restranse ca dimensiuni ca dimensiune este rolul important jucat de numeroasele comisii si comitete care opereaza alaturi de ele. Exista in prezent aproape 200 de astfel de comitete si comisii care au activitate permanenta. O alta distinctie intre sistemul suedez si cel finlandez este la nivelul managementului public suedez care cuprinde grupuri si institutii de cercetare, care isi desfasoara activitatea pe langa diferite universitati. Exemple : Divizia pentru Politica din cadrul Ministerului Finantelor,Institutul National de Cercetari Economice (KI) si Statisticile Suedeze (SCB). In plus, Guvernul are si posibilitatea apelarii la comisii (comitete) de informare (consultare) si ancheta. Acestea sunt formate din membri ai Parlamentului, reprezentanti ai conducerii, ori alte organizatii interesate in problematica analizata, experti in stiinte ori reprezentanti ai grupurilor administrative. Numarul total de persoane implicate in astfel de activitati nu este mai mare de zece. Se pot identifica deosebiri si in ceea ce priveste administratia locala.Astfel, in Finlanda, nu exista o administrare guvernamentala exercitata direct la nivel regional, dar se pot constitui federatii municipale,ca urmare a relatiilor puternice de cooperare. Astfel, s-au format federatii de dimensiuni mari in special in domeniul sanatatii si educatiei. In Finlanda exista mai mult de 400 astfel de federatii municipale si aproximativ 460 de municipalitati divizate in doua categorii: districte si orase. Constitutia prevede autoguvernarea pentru municipalitati si garanteaza acestora un grad ridicat de independenta. Municipalitatile colecteaza taxe si primesc un suport financiar consistent de la bugetul de stat pentru a intretine structurile descentralizate ale statului. Principala responsabilitate a municipalitatilor este furnizarea serviciilor publice catre cetateni in special in domeniile sanatatii, educatiei si asistentei sociale. La acest nivel functioneaza Consiliul Municipal sau Guvernul Municipal care reprezinta autoritatea cu cele mai mari competente decizionale. Acesta este format din 17-85 de membri alesi prin vot direct la fiecare patru ani in functie de numarul locuitorilor municipiului. In Suedia, Guvernul Central este reprezentat la nivel regional prin Birourile Administrative de District (lansstyrelse) conduse fiecare de catre un Guvernator numit de

Guvern pe sase ani. Ceilalti membri ai Birourilor Administrative de District sunt numiti de consilierii districtului. Sarcina principala a acestora este sa reprezinte Guvernul central, in special in problemele de planificare regionala, de coordonare si de administrare la nivel de district. In plus, cateva Agentii Centrale au birouri regionale, adesea chiar la nivel de district, care sunt conduse de catre Guvernatorul Districtului. Consilierii districtului (landsting) si municipalitatile sau comunele (kommun) joaca un rol important in managementul public. AVANTAJE COMPETITIVE ALE SISTEMELOR ADMINISTRATIVE DIN FINLANDA SI SUEDIA Referitor la modelul suedez se remarca multitudinea de agentii independente din subordinea ministerelor si grupurile constituite la nivelul districtelor dar si numeroasele comisii si comitete care opereaza alaturi de ministere. Exista asadar, cateva sute de agentii si birouri de stat de diferite tipuri implicate in serviciul public. In afara acestor grupuri exista 80 - 90 birouri centrale si agentii care au putere decizionala delegata de catre Guvern. Ex: Biroul National de Sanatate si Bunastare, Biroul National de Taxe, Agentia Nationala de Invatamant, Biroul National pentru Agricultura, Biroul National pentru Protectia Familiei, Constructia de Locuinte si Planificare, Biroul National al Politiei etc.Toate acestea sunt independente, sunt conduse de cate un director general numit de catre Guvern pentru sase ani si inainteaza Guvernului propuneri pentru dezbatere. Ele sunt un exemplu clar ca, desi fac parte dintrun sistem centralizat, pe de o parte existenta acestor forme dispersate la nivel teritorial cu atributii si competente clare, care pot formula propuneri de proiecte de lege, face ca actul decizional sa fie obiectiv, sa reprezinte intr-adevar o nevoie de reglementare care sa poata fi apoi implementata cu usurinta fara o opozitie din partea autoritatilor locale. Traditia suedeza pentru abordarea problemelor pe termen lung (gandirea pe termen lung) a condus la creare unui sistem flexibil si pluralist care cuprinde grupuri, institutii de cercetare si universitati. Mai exista si alte organisme care functioneaza pe langa ministere sau in cadrul unor birouri permanente care emit rapoarte specifice periodice. In cadrul propunerilor de lege pe care le face Guvernul sunt sau pot fi implicate o serie de persoane sau institutii care sunt consultate sau care avizeaza continutul propunerilor. Acestea pot face parte din: comisii (comitete) de informare (consultare) si ancheta (membrii ai Parlamentului, reprezentanti ai conducerii, ori alte organizatii interesate in problema analizata, experti in stiinte ori reprezentanti ai grupurilor administrative). Fiecare raport al comisiilor este trimis catre ministrul responsabil si catre agentiile administrative si organizatiile nonguvernamentale, pentru o analiza. Orice organizatie, indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea, este libera sa transmita propriile opinii catre ministerul de resort. Materialul prezentat este analizat si poate reprezenta o baza pentru formularea propunerilor de politici publice guvernamentale transmise catre Parlament. Aplicarea acestei proceduri consuma adesea destul de mult timp, insa este considerata un mijloc eficient de desfasurare a activitatii unui guvern democratic. Astfel se ofera partidelor din opozitie si organizatiilor sociale care iau parte in mod direct/indirect la elaborarea deciziilor de politici politice,ocazia de a informa Guvernul inainte ca acesta sa ia o decizie.

Personalitati cu functii de conducere in industrie, comert sau in alte domenii pot fi invitate sa participe la discutiile care au loc in cadrul Comisiilor/Comitetelor de Consultare. In ceea ce priveste sistemul finlandez se considera ca existenta Curtii Superioare Administrative este si un avantaj existand o delimitarea clara a atributiilor intre instantele care garanteaza un act al justitiei mai ferm si mai independent si stimuleaza autoritatile in indeplinirea eficienta a atributiilor ce le revin. Constituirea unei astfel de instante separate este de dorit si in sistemul romanesc, de altfel, ea exista si in sistemul francez si in alte sisteme vest europene. In ceea ce priveste modelul suedez, este de remarcat faptul ca sistemul este mai centralizat, sefii Birourilor Administrative de la nivelul districtelor fiind numiti de catre Guvern pe o perioada de 6 ani. Acest fapt, vine ca o limitare mai ales daca il comparam cu sistemul finlandez sau chiar si cu cel romanesc unde autoritatile locale sunt alese in mod direct de catre cetateni. Mai mult, in Finlanda nu exista la nivel local institutii centrale de control, fiind dominanta autonomia administrativa a municipalitatilor. O problema in modelul finlandez este faptul ca mai exista anumite activitati publice monopolizate de stat care ar putea fi transferate in domeniul privat pentru a fi mai ieftine, si, prin urmare, mai competitive. O alta situatie este cea inregistrata la nivel local si anume in cadrul asociatiilor/ federatiilor autoritatilor locale si regionale finlandeze care au un statut neclar si adesea incoerent. Probabil ca o reglementare mai clara care sa delimiteze atributiile acestor structuri ar aduce un plus de functionalitate. MODALITATI DE TRANSFER DE KNOW-HOW DIN SISTEMELE ADMINISTRATIVE DIN FINLANDA SI SUEDIA IN SISTEMUL ADMINISTRATIV DIN ROMANIA Din punctul de vedere al formei de guvernare, Romania este o republica prezidentiala ca si Finlanda. Daca ar fi sa comparam sistemul central de guvernare, trebuie sa remarcam ca modelul romanesc este mai compatibil cu cel finlandez, din punctul de vedere al modului cum se iau deciziile la nivelul Guvernului. Astfel, in Romania, deciziile si proiectele de legi se pregatesc la nivel de ministere, iar daca exista mai multe ministere care sa aiba atributii in domeniul de reglementare sunt consultate si acestea. Insa, la final, decizia se ia la nivelul Guvernului, in sedinta de Guvern. Aici apare o alta diferenta intre sistemul romanesc si cel finlandez care se aseamana cu cel suedez. In sistemul administrativ din Romania nu exista atatea forme distincte sub care sa se reuneasca membrii Guvernului. Membrii executivului de la Bucuresti se intalnesc, de obicei in sedinta plenara o data, sau in mod exceptional, de doua ori pe saptamana. Asa se intampla si in Suedia. In plus nivelul informal de negociere al deciziilor politice si de politici publice organizat in cadrul Scolii de Seara in modelul finlandez, nu are nici un fel de corespondent in agenda Guvernului Romaniei desi, realitatea a dovedit ca deciziile se iau de cele mai multe ori la astfel de nivele. Totusi cu o regulalitate destul de mare liderii politici din Romania organizeaza intalniri in cadrul carora au loc dezbateri si adesea se iau decizii politice importante sau se analizeaza problemele aparute pe agenda publica. In anul 2005 s-au constituit 12 comitete si comisii speciale care analizeaza si iau decizii in

procesul politicilor publice. Un alt corespondent este sistemul electoral care include alegeri o data la patru ani pentru membrii parlamentului. In ceea ce priveste durata mandatului Presedintelui, cele trei sisteme difera semnificativ, presedintele Finlandei este ales o data la 6 ani, cel al Romaniei o data la 5 ani iar Suedia fiind o monarhie constitutionala, regele indeplineste aceasta functie pe viata. Din punctul de vedere al administratiei locale, sistemul romanesc este mai apropiat de cel suedez, aceasta pentru ca si sistemul romanesc este inca centralizat si, astfel mai mult controlat de catre autoritatile centrale. Ceea ce ne diferentiaza insa este multitudinea de agentii independente suedeze aflate in coordonarea ministerelor si grupurile constituite la nivelul districtelor care au atributii decizionale determinate. In sistemul romanesc exista institutii de tipul agentiilor, insa ele sunt subordonate decizional fie unuia sau mai multor ministere, fie Cancelariei Primului Ministru. In ceea ce priveste sistemul curtilor, in mod evident sistemul romanesc este mai apropiat de cel finlandez, existand trei niveluri la care se organizeaza justitia: local, districtual si cel al curtilor de apel. Totusi, procedura de judecata in Finlanda, spre exemplu la nivelul curtilor locale, se face cu participarea unui complet de judecata format din 5-7 jurati, ceea ce nu se intampla in sistemul romanesc. Din sistemul romanesc lipseste si Curtea Suprema Administrativa cu atributii in judecarea cazurilor in care sunt implicate institutiile statului. In Romania aceste cazuri se analizeaza in instantele de judecata in care exista sectii de contencios administrativ. Si la noi exista institutii asemanatoare cu cele din Suedia in domeniul pregatirii functionarilor publici si anume Institutul National de Administratie implicat in pregatirea si perfectionarea personalului si Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu rol in gestionarea managementului functiei publice, monitorizarea si controlul in domeniul exercitarii functiilor publice. In Suedia, Ministerul Finantelor are un rol important in administrarea resurselor umane. Agentia Nationala pentru Angajatii Guvernamentali (SAV) din subordinea Ministerului Finantelor este responsabila pentru incheierea contractelor colective si pentru implementarea noii politici de personal in sectorul public. Un aspect care poate fi preluat din sistemul administratiei publice finlandeze este faptul ca in cadrul fiecarui minister exista intre 4 si 7 departamente. Este de semnalat ca in ministerele romanesti exista in medie mai mult de 13 directii generale in fiecare minister. Acest fapt semnifica o fragmentare prea mare si o suprapunere de atributii in unele domenii unde este nevoie de mai multa consistenta si uniformitate pentru celeritatea luarii deciziilor. Ar fi necesara o modificare a structurii organizatorice a ministerelor in urma unei analize atente pentru a se elimina suprapunerile de atributii in departamentele acestora. Reorganizarea lor de o maniera clara si coerenta poate asigura o coordonare unitara a politicilor sectoriale. O alta particularitate a sistemului finlandez o reprezinta relatiile dintre Guvern si Parlament atat la nivel central cat si la cel al autoritatilor locale. Guvernul raporteaza anual Parlamentului despre imbunatatirea administratiei la nivel central, regional si local. Se apreciaza ca un asemenea sistem de raportare nu poate fi decat benefic din perspectiva nevoii imperative de dezvoltare a autonomiei manageriale si financiare a autoritatilor locale. Acesta poate influenta si asigura o coerenta si o planificare strategica suficient de clara care sa contina prioritatile, obiectivele, actiunile, resursele si termenele stabilite. Este de remarcat locul important pe care il au principiile

de guvernare din Finlanda, respectul fata de minoritati derivat din analiza asupra modului in care finlandezii, spre deosebire de norvegieni sau suedezi care au asimilat populatia Smi, au protejat continuitatea acestei minoritati prin promovarea si respectarea valorilor lor culturale constituind o institutie reprezentativa cu atributii decizionale si administrative speciale, si anume Parlamentul Smi. Dintr-o anumita perspectiva semnificativ este faptul ca in Finlanda exista doua limbi oficiale, finlandeza si suedeza, desi proportia populatiei de nationalitate suedeza este estimata la aproximativ 5%. Aceasta recunoastere este insotita de o serie intreaga de adaptari in functionarea administratiei publice (unde functionarii sunt obligati sa cunoasca limba si sa o foloseasca daca intra in contact cu un vorbitor), in invatamant (fiind studiata ca disciplina obligatorie pana la nivelul liceal inclusiv si uneori si in universitati) mergand pana la existenta inscriptiilor bilingve - insotite in majoritatea cazurilor si de varianta in limba engleza pe toate suporturile orientative si informative.

BIBLIOGRAFIE Androniceanu, A., Management Public International, Editura Economica, Bucuresti, 2000 Stanciulescu, G., Androniceanu, A., Sisteme Comparate de Administratie Publica Europeana, Editura Economica, Bucuresti, 2006 www.sweden.gov.se www.finlex.fi

Оценить