Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Parteneri:
Germania: Ministerul Federal al Afacerilor Familiale, Persoanelor Vârstnice,
Femeilor şi Tineretului
România: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului
Lideri de proiect:
BARBARA WURSTER, Director Departament „Tineretul şi Europa” în cadrul
Ministerul Federal German al Afacerilor Familiale, Persoanelor Vârstnice,
Femeilor şi Tineretului
Autori:
Guido Schomaker Paul Mariş Popescu
Heiner Schäfer Susanne Burghardt- Plewig
Nicoleta Preda René Bendit
Olaf Voss Rodica Pâslaru
Rolf Cramer
1
1. INTRODUCERE: COPILĂRIA ŞI COPIII ÎNTR-O LUME ÎN SCHIMBARE –
SCOPURILE ŞI OBIECTIVELE MANUALULUI......................................................... 5
1.2. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi condiţiile necesare asigurării succesului lucrului
cu copiii care au săvârşit fapte penale ................................................................................................................. 8
3.3. Regulile Europene privind copiii care au săvârşit fapte penale şi pentru care au fost stabilite măsuri
sau sancţiuni ........................................................................................................................................................38
2
3.5. Experienţe internaţionale privind serviciile pentru copiii care au săvârşit fapte penale dar nu răspund
penal: câteva exemple europene..........................................................................................................................43
4.4. Serviciile specializate pentru copilul care a săvârşit fapte penale şi nu răspunde penal ........................63
4.5. Practici curente în activităţile DGASPC destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal .....................................................................................................................................................64
5.1. Principii generale ale lucrului cu copiii care au un comportament dificil: situaţia din Germania........68
6.4. Factori de risc pentru consolidarea sau escaladarea comportamentului anti-social la copii .................86
3
7. COPIII CARE COMIT FAPTE PENALE; CUM LUCRĂM CU EI ŞI CU
FAMILIILE LOR ........................................................................................................88
7.1 Instrumente specifice de evaluare pentru copii în situaţii de risc/copiii cu debut precoce ......................88
7.2 Contactarea copilului şi a părinţilor. Vizitele la domiciliu: între asistenţă socială proactivă şi control
social....................................................................................................................................................................106
7.3 Consilierea în echipă (intervizarea) ca şi metodă de asigurare a calităţii asistenţei sociale – model
şi explicaţii ..........................................................................................................................................................115
7.4 Pedagogia confruntativă. O pledoarie pentru discuţiile directe şi sincere în ştiinţele educaţionale şi
asistenţa socială ..................................................................................................................................................119
4
1. Introducere: Copilăria şi copiii într-o lume în schimbare – scopurile
şi obiectivele manualului
Toate aceste schimbări structurale s-au produs în cele mai multe societăţi
moderne începând cu mijlocul secolului al XIX-lea şi au avut un impact puternic
asupra copiilor şi familiilor lor. De la mijlocul secolului al XX-lea, acest impact
a început să se facă simţit şi în ceea ce priveşte percepţia asupra conceptului
tradiţional de „copilărie”.
5
Aceste tendinţe structurale demografice, economice, sociale şi politice au
modificat relevanţa copilăriei în societăţile moderne şi post-moderne. Ele
demonstrează necesitatea depăşirii percepţiei clasice despre copilărie şi despre
politicile destinate copiilor, văzute ca anexe ale altor politici şi ideologii. Ele au
dus astfel la necesitatea urgentă de a înţelege „copilăria” ca fiind un fenomen
social în sine, şi nu un element care ţine strict de controlul familial sau de viaţa
privată.
Aşadar, a devenit din ce în ce mai acută nevoia de a concentra atenţia, atât din
punct de vedere politic, cât şi academic, asupra condiţiilor de viaţă şi calităţii
vieţii copiilor, precum şi de a aborda „copilăria” ca pe o categorie socială de
sine stătătoare. Trebuie privită ca un fenomen social în schimbare din punct de
vedere istoric, care necesită răspunsuri integrate, din partea statului şi societăţii,
la problemele de natură socială, psihologică şi educaţională pe care le ridică.
Drept urmare, percepţia de bază asupra grupului ţintă al acestui manual este
aceea că acei copii care au săvârşit fapte penale, dar nu răspund penal, sunt
în primul rând copii cu probleme, nu infractori cu un comportament
consolidat. În consecinţă, sistemul social şi educaţional, şi nu justiţia, poartă,
sau ar trebui să poarte, responsabilitatea faţă de acest grup ţintă. Din această
perspectivă, este important ca activităţile sociale, educaţionale şi terapeutice să
se axeze pe diferitele probleme individuale ale fiecărui copil şi ale familiei
acestuia.
Eforturilor pe care le fac copiii şi familiile lor pentru a-şi rezolva singuri
problemele trebuie să li se acorde respectul cuvenit, ele reprezentând punctul de
plecare al strategiilor de prevenire şi intervenţie.
6
Copilăria din perspectivă sociologică
Aceste elemente, care reies din diferitele abordări sociologice ale copilăriei, au
ca numitor comun ideea conform căreia copiii sunt actori sociali, deşi în
perioadele istorice anterioare li s-a atribuit un rol pasiv. Copilăria în această
lume în schimbare este astăzi percepută ca fiind o categorie socială şi istorică, în
schimbare la rândul ei, alcătuită din persoane aflate în relaţie cu „ceilalţi”.
Aceştia din urmă le pot fi egali sau pot fi diferiţi, dar sunt angrenaţi în aceleaşi
relaţii sociale, culturale sau istorice ca şi copiii înşişi.
Având în vedere faptul că ei participă activ (sau ar trebui s-o facă) la diferite
procese sociale care îi afectează atât pe ei, cât şi pe ceilalţi membrii ai societăţii,
ei trebuie să fie văzuţi ca şi „constructori” ai propriei lor „copilării” într-un
anumit moment istoric, şi ca actori participanţi la dezvoltarea societăţii.
7
În concluzie, putem spune că într-o anumită societate şi într-o perioadă specifică
a istoriei, trecând prin această etapă pe care noi o numim „copilărie”, copiii sunt
guvernaţi nu doar de forţe specifice etapei respective de dezvoltare individuală,
ci şi de condiţii şi forţe sociale care predomină în societatea din care fac parte.
Aceste condiţii şi aceşti factori sunt aceiaşi care determină mediul în care trăiesc
celelalte grupuri sociale.
Cu alte cuvinte, copiii nu trăiesc într-o lume diferită faţă de cea a tinerilor,
adulţilor sau vârstnicilor dintr-o anumită societate. Aşadar, ei sunt expuşi
acţiunilor aceloraşi forţe economice, sociale, culturale şi instituţionale care
afectează şi celelalte categorii ale societăţii.
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, precum cele mai multe dintre
definiţiile politice şi legale referitoare la fazele specifice pe parcursul unei vieţi,
are ca punct de plecare tot vârsta. Convenţia are în vedere toate fiinţele umane în
vârstă de până la 18 ani („minori”), cu excepţia cazurilor când, în baza legilor
aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă.
Capitolele trei şi patru abordează trei teme principale: (a) convenţii, reguli şi
reglementări internaţionale privind protecţia copilului şi modalităţi de abordare a
cazurilor copiilor care comit fapte penale, dar nu răspund penal; (b) experienţe
internaţionale în lucrul cu copiii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund
penal, exemple europene; (c) trecere în revistă şi descriere a legislaţiei,
structurilor şi instituţiilor româneşti, dezvoltate şi implementate în ultimii ani cu
scopul de a moderniza sistemul naţional de protecţie a copilului şi de a-l adapta
standardelor internaţionale şi legislaţiei europene. Aceste capitole au fost
elaborate cu scopul de a le oferi lucrătorilor români din domeniu, precum şi
experţilor din alte ţări, posibilitatea de a se informa cu privire la cadrul legal
naţional şi internaţional care guvernează modalităţi şi metode inovatoare de
implementare a serviciilor sociale şi pedagogice în beneficiul copiilor
delincvenţi, aşa cum sunt ele folosite astăzi în Europa şi în România.
Un alt subiect abordat în acest capitol, din altă perspectivă, este consilierea. Aici
se află în centrul atenţiei aspecte cum ar fi consilierea în echipă (intervizarea), ca
metodă ce asigură calitatea în asistenţa socială, şi evaluarea riscurilor la care
sunt expuşi copiii.
13
În plus, capitolul prezintă principalele trăsături şi caracteristici ale „pedagogiei
confruntative”, o strategie pedagogică exemplară, care este folosită în cazul
copiilor problematici şi violenţi.
Pentru atingerea acestui scop, autorii sugerează faptul că, la nivel local,
autorităţile trebuie să stabilească un program pentru următorii ani. În cadrul
acestui program, trebuie identificate domeniile de acţiune din punct de vedere al
cooperării, în funcţie de problemele specifice fiecărei comunităţi. Apoi,
programul trebuie testat şi, după efectuarea revizuirilor necesare, trebuie aprobat
la nivelul responsabil de monitorizarea sa. Capitolul se încheie cu câteva idei
privind implementarea elaborării tematice a acestui program.
Bibliografie:
Corea, Cristina & Lewkowicz, Ignacio (1999): Se acabó la infancia? Ensayo
sobre la destitutión de la infancia. Buenos Aires: Lumen-Humanitas
Qvortrup, James (1991): “Childhood as a social phenomenon”. Quoted by:
Porro, Sofía (2007): Algunas Reflexiones sobre la infancia en la sociedad”.
FLACSO Cuba: La Habana, p. 1-5
Salvaţi copiii (2002): “Programming Children’s Rights. How to Apply a
Children’s Rights Approach in Policy Programs”. Save the Children. Stockholm
United Nations (1989): Convenţia ONU privind drepturile copilului, New York
15
2. Copilăria şi copiii care săvârşesc fapte penale în România
Evoluţia populaţiei după cel de-al doilea război mondial (pe teritoriul actual al
României):
1
Anuarul Statistic al Romaniei 2008; Population Reference Bureau; Recensămânintele populaţiei României;
Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF România; EUROSTAT 2000. Vezi şi Demographic history of Romania);
http://www.savethechildren.net/romania şi alţii)
16
Anul Populaţia (număr persoane)
1948 15.872.624
1956 17.489.450
1966 19.103.163
1977 21.559.910
1989 23.151.564
1992 22.810.035
2002 21.680.974
În ceea ce priveşte rata de fertilitate, aceasta a fost de 1,3 copii născuţi /femeie.
Speranţa medie de viaţă este în România, ca şi în cele mai multe ţări europene,
diferită la femei faţă de bărbaţi:
Bărbaţi: 69,17 ani; Femei: 76,14; Populaţie totală: 72,61 ani (Anuarul Statistic al
României 2008)
17
unui model de familie cu maxim 2 copii, deşi rata natalităţii a crescut uşor în
ultimii ani, ajungând la 10,2‰ în 2005, dar numai 10‰ în 2007. Cea mai mare
valoare a ratei natalităţii – o medie de 11,4 ‰ – este specifică judeţelor din
nord-est, cu 12,7‰ în judeţul Iaşi, 11,7‰ în judeţul Suceava şi 11,9‰ în
Vaslui.
Cea mai mică rată a natalităţii este specifică regiunii de sud-vest (Oltenia), unde
valoarea medie este de 8,5‰, iar judeţul Olt înregistrează doar 7,8‰. Valori
scăzute se înregistrează şi în alte regiuni. În Teleorman rata este de 7,3‰, în
Hunedoara 8,5‰ şi în Mehedinţi 8,1%. În Bucureşti valoarea ratei natalităţii
este de 10 ‰. (Institutul Naţional de Statistică, Anuarul Statistic al României
2008).
Valorile scăzute ale acestei rate sunt legate de nivelul de urbanizare, precum şi
de accesul la servicii medicale şi de asistenţă pentru copii. În comparaţie cu alte
ţări europene, rata mortalităţii infantile continuă să fie foarte ridicată în
România. De exemplu, în Europa de Vest şi în Europa de Nord, valoarea medie
este de 4‰, iar în Europa de Est 9‰. (Sursa: 2008 Population Reference
Bureau).
La data de 30 iunie 2006, 1184 de copii infectaţi cu HIV şi 2199 copii cu SIDA
erau înregistraţi în evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului. De asemenea, la aceeaşi dată, evidenţele Institutului de boli
infecţioase „Matei Balş” arătau că cea mai mare incidenţă de SIDA se înregistra
la segmentele de vârstă 5-9 ani (3002 cazuri, din care 58,4% băieţi) şi 1-4 ani
(2399 cazuri, din care 59,7% băieţi).
18
2.5. Distribuţia regională a populaţiei
După cum se vede din datele de mai jos, în comparaţie cu ţările vest-europene,
România are încă o populaţie urbană numeroasă, chiar dacă populaţia din zonele
urbane este încă supra-reprezentată: urban - 55.20%, rural - 44.80%.
19
2.6. Grupurile etnice
Un alt studiu recent a grupat ţările din centrul şi estul Europei în funcţie de
proporţia minorităţilor naţionale în rândul populaţiei totale în patru categorii:
până la 10% (4), 10-20% (7), 20-30% (2) şi peste 30% (5) (Robotin M, 2006).
Cu puţin peste 10% din locuitori declarându-se de altă origine etnică decât cea
română la recensământul din 2002 (10,52%, din care: 6,6% maghiari, 2,47%
roma, 1,45% alţii), România poate fi considerată una dintre ţările din centrul şi
estul Europei cu o proporţie scăzută a minorităţilor etnice.
În afară de alţi factori individuali, legaţi de familie şi/sau şcoală, această creştere
poate fi legată de fenomenul migraţiei forţei de muncă (copii care pleacă din ţară
împreună cu părinţii care lucrează în străinătate şi nu mai sunt înregistraţi în
sistemul românesc de învăţământ, deşi ei îşi continuă educaţia în noua ţară).
(Ministerul Educaţiei – Raport privind sistemul educaţional naţional , 2008)
Studiul a scos la iveală şi o predilecţie mult mai mare a femeilor roma pentru
uniunea consensuală în comparaţie cu media la nivel naţional (de 15 ori mai
mare decât media populaţiei feminine a României – 2,6%).
23
monoparentale (31%); familiile cu 3 şi mai mulţi copiii (40%); persoanele
singure în vârstă de peste 65 de ani (33,4%).
Rata sărăciei în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 0-15 ani, este de
24,7%, cu 6,2 puncte procentuale mai mult decât media pe ţară. De asemenea, în
conformitate cu datele disponibile o rată ridicată a sărăciei se înregistrează şi în
rândul tinerilor (16 - 24 ani) şi anume 20,4%, cu 1,9% mai mult decât rata
sărăciei la nivel naţional şi 1,1% mai mult decât rata sărăciei înregistrată pentru
persoane vârstnice (65 ani şi peste).
(t) = număr total; (m) = număr mediu/lună; (t.o.) = număr total de obiective
Datele din tabelul de mai sus provin din Buletinul statistic trimestrial în
domeniul muncii şi protecţiei sociale nr.1 (65)/2009 elaborat de Ministerul
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Un studiu din anul 2000 al organizaţiei Salvaţi Copiii asupra unui număr de 425
copii arăta că abuzul emoţional era prezent în 90% din cazuri, iar cel fizic, în
75%. Un studiu cu relevanţă la nivel naţional (1556 părinţi şi 1295 copii) privind
abuzul asupra copiilor, realizat în 2000 de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială,
2
Din bugetele locale
3
Din bugetele locale
4
Din bugetele locale
25
arăta următoarea situaţie: 18,4% dintre părinţi declarau că folosesc pedeapsa
fizică, faţă de 24,2% dintre copiii care spuneau că sunt pedepsiţi în acest mod.
47,2% dintre părinţi spuneau că folosesc bătaia drept mijloc educativ,
comparativ cu 84% dintre copiii care menţionau acest lucru. În ceea ce priveşte
alte forme de abuz, 25,6% dintre părinţi admiteau că îşi expun copiii la diferite
forme de abuz psihologic, şi 63%, la agresiuni verbale. Cât priveşte abuzul
sexual, 0,1% din părinţi recunoşteau că şi-au abuzat în acest fel copilul, faţă de
9,1% dintre copiii chestionaţi.
Tot în anul 2000 a fost realizat, de UNICEF şi Institutul pentru Ocrotirea Mamei
şi Copilului, studiul privind situaţia copiilor instituţionalizaţi, care a analizat
situaţia a 3.164 copii. Aproape jumătate (48,1%) dintre copiii cu vârsta cuprinsă
între 7 şi 18 ani au declarat că personalul din instituţii utilizează bătaia ca mijloc
de pedeapsă. În ceea ce priveşte abuzul sexual, studiul arăta că 36,1% din copiii
instituţionalizaţi auziseră despre copii care fuseseră obligaţi la anumite practici
sexuale, dar numai cei cu vârsta între 15 şi 18 ani admiteau acest lucru. 4,3%
dintre copii au avut curajul să recunoască faptul că fuseseră supuşi unui
asemenea abuz. Ca abuzatori, erau menţionaţi alţi copii din aceeaşi instituţie,
personalul instituţiei, copii din alte instituţii sau copiii rudelor. Este semnificativ
faptul că 30% dintre copii nu au vrut să spună de cine au fost abuzaţi.
Aceste statistici arată că în 2008, din numărul total 11.641 de cazuri de abuz
asupra copiilor raportate către DGASPC care s-au confirmat, 10.610 s-au
petrecut în familie, după cum urmează: 1.515 cazuri de abuz fizic, 1.258 abuz
emoţional, 233 abuz sexual, 7.301 neglijare, 225 exploatare prin muncă, 12
exploatare sexuală, 66 exploatare în vederea comiterii unei infracţiuni.
Aproape toate cifrele sunt mai mari comparativ cu anul 2007: 9.737 cazuri, din
care 8.888 în familie: 1.298 abuz fizic, 1.314 abuz emoţional, 204 abuz sexual,
5.754 neglijare, 255 exploatare prin muncă, 31 exploatare sexuală, 32 exploatare
în vederea comiterii unei infracţiuni.
26
Această creştere nu înseamnă însă în mod necesar faptul că a crescut incidenţa
abuzului copiilor în familie, ci poate indica o creştere a recunoaşterii
fenomenului şi a raportării cazurilor constatate de către diversele
instituţii/profesionişti/membri ai comunităţii.
Din numărul total de infracţiuni comise în 2000, 7,2% au avut ca autori copii,
procent similar cu cel înregistrat în 1999 (7,1%). Din numărul total de
infracţiuni comise cu violenţă de copii, 90,6% au fost îndreptate împotriva
persoanelor, vârstele autorilor fiind cuprinse între 14 şi 17 ani. Cu toate acestea,
majoritatea infracţiunilor comise de copii au fost săvârşite împotriva proprietăţii,
acestea reprezentând 70% din total. Prostituţia şi traficul internaţional de copii
au devenit fenomene alarmante.
28
Exploatarea sexuală rămâne principalul scop al traficului de copii, atât în ţară,
cât şi în străinătate:
- 138 copii (74%) – doar pentru exploatare sexuală,
- 48 copii (26%) – pentru lucrul în agricultură, cerşetorie, comiterea de
infracţiuni (26%).
Principalele ţări de destinaţie pentru traficul extern au rămas Italia şi Spania şi,
într-o mai mică măsură, Grecia, Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda,
Belgia, Cehia. 15 Centre de coordonare destinate prevenirii traficului de
persoane şi monitorizării asistenţei victimelor au fost înfiinţate la nivelul ţării în
ultimii 5 ani şi au fost create în toate judeţele ţării Echipe Interinstituţionale
Judeţene pentru coordonarea şi evaluarea activităţilor de prevenire şi combatere
a traficului de fiinţe umane, coordonate de către structurile specializate ale
poliţiei.
Totuşi, numărul copiilor care intră în sistem este în continuare mare, iar
principalul motiv este sărăcia, care agravează celelalte probleme cu care se
confruntă familiile lor (lipsa educaţiei şi experienţei, lipsa unui loc de muncă,
boli cornice, alcoolism, etc). Se fac eforturi continue pentru îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă din instituţii şi pentru pregătirea copiilor în vederea
reintegrării lor în familie şi /sau societate.
29
Sistemul de protecţie a copilului se confruntă în continuare cu probleme dificile,
cum ar fi părăsirea copiilor în maternităţi şi spitale, sau integrarea socială a
tinerilor care părăsesc sistemul la vârsta de 18 ani (sau peste, până la 26 de ani,
dacă îşi continuă studiile). Totuşi, numărul copiilor părăsiţi în maternităţi şi
spitale a scăzut în ultimii ani de la 5.130 în 2003, la 1.317 în 2008. Se
implementează programe atât la nivel naţional, cât şi local, pentru a sprijini
integrarea tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecţie a copilului.
Legea are un capitol special privind protecţia copilului care a săvârşit o faptă
penală şi nu răspunde penal. Conform legii, în cazul copiilor care comit o faptă
prevăzută de legea penală este necesară instituirea unei măsuri speciale de
protecţie, respectiv supravegherea specializată sau plasamentul. Autorităţile care
au putere de decizie în ceea ce priveşte instituirea acestor măsuri sunt Comisia
pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, sau
instanţa, dacă nu există acordul părinţilor.
În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu
îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate,
30
comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, poate
dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi
îndeplinirea de către copil a obligaţiilor de mai sus.
Dacă fapta prevăzută de legea penală, care a fost comisă de un copil care nu
răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, sau dacă copilul
săvârşeşte în continuare fapte penale, poate fi decisă plasarea acestuia într-un
serviciu de tip rezidenţial specializat.
Statisticile întocmite de ANPDC în 2007 şi 2008 ne arată care au fost cele mai
frecvente fapte penale săvârşite de copii care au fost instrumentate de DGASPC-
uri şi ce măsuri au fost aplicate.
32
Bibliografie:
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: Raportul naţional strategic
privind protecţia socială şi incluziunea socială (2008-2010)
Chiriac, Marian et al (2005) „Minorităţi în tranziţie”, Ethnocultural Diversity
Resource Center, Cluj, , Pp. 5 – 8.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: Buletinul statistic trimestrial în
domeniul muncii şi protecţiei sociale nr.1 (65)/2009
Pagina web a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului,
www.copii.ro
Institutul Naţional pentru Cercetare – Dezvoltare în Informatică, Recensământul
populaţiei 2002, Centrul Educaţional 2000+ şi UNICEF România, EUROSTAT
2000, Evoluţia populaţiei (recensăminte)
Institutul Naţional de Statistică: Anuarul Statistic al României 2008, Bucureşti
Institutul Naţional de Statistică : Istoria demografică a României , Bucureşti
Popescu , Livia (2004): Street homelessness eradication strategies. Comment
Paper, Romania. In: Peer Review in the Field of Social Inclusion Policies:
United Kingdom 2004
(http://209.85.129.132/search?q=cache:c1h_6YDtfn0Jwww.peer-review-social-
inclusion.eu/peer-reviews/2004/the-rough-sleepers-unit-
england/04_UK_com_RO_en_040609.pdf+CASPIS&cd=45&hl=de&ct=clnk&g
l=de&client=firefox-a)
Project: Practice of Minority Protection in Central Europe (…):Legal Country
Study: Romania. Part I. Who are the Minorities
(http://209.85.129.132/search?q=cache:zFR8DURmZwEJ:www.eurac.edu/NR/r
donlyres/A3B73547-9171-4D4D-B083-
E461A833AEF7/0/LCS_Romania_1.pdf+Marian+Chiriac.+Ethnic+Groups+in+
Romania+2005&cd=7&hl=de&ct=clnk&gl=de&client=firefox-a
Surdu, L. and Surdu, M. (2006). Statutul femeilor de etnie romă în Romania,
Institutul pentru o societate deschisă (Open Society Institute)
http://www.savethechildren.net/romania_en/despre_noi/cine_suntem/salvati_cop
iii.html
33
3. Reglementări actuale şi experienţe internaţionale privind copiii care
au săvârşit fapte penale, dar nu răspund penal: câteva exemple
europene
După cel de-al doilea război mondial, naţiunile Europei au devenit din ce în ce
mai preocupate de drepturile omului şi cooperarea internaţională, la început sub
auspiciile ONU, iar mai apoi ale Consiliului Europei. Treptat, au fost stabilite
cadre legale, paradigme, reglementări şi linii directoare pentru implementarea
Regulilor de la Beijing şi a Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Esenţa
acestor acorduri reprezintă fundamentul liniilor directoare în domeniul
delincvenţei juvenile în Europa. Ele exprimă un punct de vedere european
colectiv asupra acestui domeniu. Indiferent de calitatea lor normativă, ele trebuie
luate în considerare în interpretarea legislaţiei naţionale a fiecăruia dintre Statele
Membre. Astfel, statele membre trebuie să promoveze aceste scopuri europene
în propriile lor legislaţii şi nu se pot sustrage prevederilor acestora.
34
3.2. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
35
Cele mai multe dintre drepturile copiilor sunt legate de protecţie. Copiii trebuie
să fie protejaţi împotriva riscurilor; de exemplu, violenţa şi neglijarea de către
părinţi sau cei care îi au în grijă, consumul de droguri sau implicarea în activităţi
de natură penală. Copiii au nevoie de protecţie în situaţii speciale, în care sunt,
de exemplu, vulnerabili: copii neînsoţiţi, copii cu dizabilităţi, copii care aparţin
unor minorităţi etnice, copiii străzii, copiii cu comportament dezorganizat sau
copiii delincvenţi.
Toţi copiii sunt până la urmă vulnerabili din cauza schimbărilor rapide care se
produc în dezvoltarea lor. Acesta este unul dintre motivele pentru care relaţiile
de familie ale copiilor trebuie protejate. Ei pot fi separaţi de familie doar în
situaţii strict definite. În astfel de situaţii, ei au dreptul să menţină relaţiile
personale şi contactul direct cu familia.
Toate nevoile de bază ale copiilor trebuie satisfăcute, nu numai acelea legate de
supravieţuire şi protecţie, ci şi nevoia de a-şi dezvolta personalitatea, talentele şi
abilităţile mentale şi fizice.
În acelaşi timp, dreptul penal îşi modifică funcţia. Nu mai este un instrument de
creare a unei societăţi libere de fapte penale, ci preia funcţia de a oferi protecţie
legală fiecărui cetăţean. Asta înseamnă că accentul cade asupra aspectelor
referitoare la respectarea drepturilor umane ale celor implicaţi în proceduri
legale. Toţi acei implicaţi sunt priviţi ca şi subiecţi cu drepturi şi trebuie să fie
consideraţi actori, indiferent dacă sunt delincvenţi sau victime. Consecinţa este
că toţi aceştia îşi asumă o responsabilitate activă, împreună, şi participă la
rezolvarea conflictului provocat de delictul respectiv.
37
Articolul 40(2b) include prevederi detaliate privind dreptul copilului de a
beneficia de anumite garanţii, printre care:
- să fie prezumat nevinovat până ce vinovăţia sa va fi stabilită legal;
- cauza să fie examinată fără întârziere de către o autoritate sau o
instanţă judiciară competentă, independentă şi imparţială după o
procedură echitabilă conform prevederilor legii;
- să nu fie constrâns să depună mărturie sau să mărturisească că este
vinovat;
- să poată face apel cu privire la decizie şi la orice măsură luată în
consecinţă în faţa unei autorităţi sau a unei instanţe judiciare
superioare competente, independente şi imparţiale;
- să fie asistat în mod gratuit de un interpret dacă nu înţelege sau nu
vorbeşte limba utilizată.
3.3. Regulile Europene privind copiii care au săvârşit fapte penale şi pentru
care au fost stabilite măsuri sau sancţiuni
38
Aceste lucruri au fost confirmate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
într-o speţă privind un caz de omucidere comisă de doi copii de zece ani. Curtea
a recunoscut faptul că o procedură penală împotriva copiilor trebuie adaptată
vârstei şi maturităţii delincvenţilor minori, pentru a le respecta astfel dreptul la
un proces corect.
Atunci când vorbim despre copiii care au săvârşit fapte penale, este util să luăm
în considerare liniile şi principiile directoare europene. Acestea detaliază
standardele general aplicabile tratamentului copiilor.
Potrivit unuia dintre principiile de bază, enunţat în Regula 15, orice sistem de
justiţie pentru minori va promova o abordare multi-disciplinară şi multi-
instituţională şi va fi integrat cu alte mari iniţiative sociale destinate copiilor, în
vederea asigurării unei abordări integrate menite a asigura continuitatea îngrijirii
acestor copii (principiile implicării comunitare şi continuităţii îngrijirii).
Astfel, prin acest cadru legal, sistemul de protecţie a copilului din România
respectă standardele moderne ale programelor şi strategiilor de prevenire şi
intervenţie în situaţia delincvenţei juvenile, precum şi principiile de bază ale
regulilor europene privind copiii care au săvârşit fapte penale şi pentru care au
fost stabilite măsuri sau sancţiuni.
1. Principiul nediscriminării
2. Principiul interesului superior al copilului
3. Dreptul la viaţă, supravieţuire şi dezvoltare
4. Dreptul de a-şi exprima liber opiniile
41
Principiul nediscriminării, conform căruia fiecărui copil trebuie să i se asigure
toate drepturile, fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii
politice sau de altă natură, origine etnică sau socială, avere, dizabilitate, statut la
naştere sau alt statut al său, al părinţilor săi sau al tutorilor săi legali.
Dreptul copilului de a-şi exprima liber opiniile asupra oricăror probleme care
îl privesc, precum educaţia, sănătatea, mediul, este un alt principiu de luat în
considerare pentru implementarea tuturor celorlalte drepturi din Legea nr.
272/2004. Copiii, de exemplu, trebuie implicaţi sistematic în deciziile luate la
şcoală sau de instanţele judecătoreşti, atunci când părinţii divorţează sau în caz
de adopţie.
42
Copiii separaţi de părinţi; această categorie îi include şi pe copiii în
plasament într-o familie sau în grija unei persoane, copiii în asistenţă
maternală sau aflaţi într-un centru de plasament.
Copiii străzii; Această categorie este alcătuită din copii care trăiesc şi/sau
muncesc pe străzi, singuri sau împreună cu familia.
Copiii care manifestă comportament dezorganizat; Acest grup de copii
sunt supuşi riscului de a fi separaţi de familie şi îi include şi pe acei copii
care au înclinaţii spre sau prezintă un comportament deviant.
Copiii delincvenţi; Această categorie este alcătuită din copiii care au
săvârşit o faptă penală, dar nu răspund penal, precum şi pe aceia care
răspund penal pentru faptele lor.
43
unui stil autoritar populist, iar în multe ţări politica a început să oscileze între
polii represiunii şi prevenirii, chiar pentru copiii de vârste foarte mici.
În multe ţări, copiii intră în contact cu sistemul de justiţie din cauza unor delicte
ce ţin de situaţia lor (în literatura anglo-saxonă “status offence”). Aici vorbim
despre fapte care nu ar fi considerate penale dacă ar fi comise de adulţi.
Exemplele variază, de la încălcarea regulilor privind ora de stingere, până la
chiulul de la şcoală, fuga, cerşitul, comportamentul anti-social, asocierea în
bande şi chiar simpla obrăznicie. Asta înseamnă că vorbim despre un
comportament inacceptabil nu din cauza pericolului pe care îl reprezintă acest
comportament, ci a vârstei pe care o are cel sau cea care l-a manifestat. Mulţi
copii sunt astfel expuşi discriminării.
Cei mai mulţi dintre copiii care comit astfel de fapte sunt băieţi. Fetele
reprezintă un procent mic, aşadar măsurile de prevenire ar trebui să aibă ca grup
ţintă în principal băieţii. Deşi se ştie acest lucru, nu se acordă atenţie măsurilor
de prevenire în funcţie de sex.
Delictele pe care le comit copiii în general nu sunt grave. Cu cât sunt mai mici,
cu atât delictele pe care le comit, raportate sau nu, sunt mai puţin grave. Desigur,
pe măsură ce cresc, gravitatea acestor fapte creşte, de aceea este foarte important
să se acorde o atenţie specială acestor comportamente, pentru a nu degenera în
ceva mai serios.
44
Sunt de preferat strategiile de tip „ambulatoriu”, în defavoarea soluţiilor
staţionare. Rezultatele cercetărilor din multe ţări arată că de obicei numărul
copiilor cu comportament deviant creşte în sistemul rezidenţial, în loc să se
elimine comportamentul nedorit.
Germania
Vârsta răspunderii penale în Germania este 14 ani. Pentru copiii mai mici de 14
ani, responsabilitatea în situaţii în care se comit anumite fapte, inclusiv de natură
penală, revine familiei, şcolii şi serviciilor de protecţie a copilului. Poziţia
familiei este foarte importantă, după cum demonstrează şi articolul 6 al
Constituţiei, care stipulează rolul prioritar al familiei. Chiar şi serviciile care
trebuie informate de poliţie atunci când copiii comit infracţiuni, trebuie să-şi
45
direcţioneze sprijinul către părinţi, nu doar strict către copii. Experienţa negativă
din spatele acestei situaţii este influenţa puternică a ideologiei şi instituţiilor
naziste asupra familiilor din anii ‘30-‘40. Doar în situaţiile în care părinţii nu
doresc sau nu pot să aibă grijă de copil, instanţa poate decide restricţionarea
influenţei acestora asupra situaţiei copilului. Pe scurt, putem spune că toate
strategiile de sprijinire a tinerilor delincvenţi din Germania sunt centrate
pe familie.
În special sistemul şcolar (şcoala pentru copiii care nu se află încă la vârsta
răspunderii penale se termină în general în jurul prânzului) a preluat un rol
important în prevenirea comportamentului deviant al şcolarilor. Între timp, s-au
elaborat mai multe strategii:
46
- Crearea unui climat şcolar în care elevii se simt confortabil şi primesc
sprijin educaţional de la profesori şi asistenţi sociali. În mod
tradiţional, profesorii au avut mai mult rolul de a împărtăşi cunoştinţe,
şi mai puţin de a educa efectiv.
- S-au dezvoltat programe speciale împotriva violenţei, care au fost
implementate în şcoli.
Deşi vârsta răspunderii penale este foarte mică în comparaţie cu alte ţări
europene, fiind fixată la 10 ani, în continuare vom sublinia şi abordări ale
situaţiei copiilor mai mari, deoarece în alte ţări acestui grup nu i se atribuie
responsabilitate penală.
În ultimii zece ani, au fost elaborate programe menite să îi includă pe toţii copiii
şi tinerii excluşi social. Au fost abordate condiţiile sociale care creează
premizele comiterii de fapte penale, iar una dintre condiţiile principale
identificate a fost excluderea socială. La nivel naţional, s-a dezvoltat un nou
sistem de justiţie juvenilă, s-au înfiinţat noi organizaţii, iar politicile se bazează
mai mult pe evidenţe. Au fost recomandate evaluările, ca şi instrument util în a
verifica „ce merge”.
A fost creat şi Fondul copiilor, tot sub forma unui program de regenerare,
destinat copiilor supuşi excluziunii sociale. O treime din suma alocată trebuia
cheltuită pe proiecte specifice, de reducere a delincvenţei şi a comportamentului
anti-social al copiilor cu vârste între 11 şi 14 ani.
Anglia a elaborat noi programe concepute special pentru a-i ajuta pe tineri să
rămână integraţi din punct de vedere social. S-au elaborat, de asemenea,
programe noi pentru copiii sub zece ani, de exemplu:
- Sure Start Programme (Programul pentru un început sigur) în
conexiune cu Centrele de excelenţă timpurie, menite să sprijine o bună
creştere a copiilor;
- Cartea albă „Fiecare copil contează”, care a iniţiat dezbateri şi a
generat reacţii, toate ducând la o nouă lege a copilului (2004);
- Programa naţională „Educaţie cetăţenească”;
48
- Hotărâri judecătoreşti privind restrângerea drepturilor parentale, ca
ultimă opţiune, atunci când părinţii tolerează faptul că un copil lipseşte
de la şcoală, are un comportament anti-social sau comite fapte penale.
Recent, Partidul Laburist a pledat pentru anumite forme de justiţie sumară, care
presupun amendarea pe loc a tinerilor care comit acte lipsite de cuviinţă, cum ar
fi înjuratul, aruncarea mizeriei pe stradă sau consumul de alcool pe stradă.
Turcia
Legea turcă privind copiii şi tinerii a fost modificată recent. S-a aliniat în felul
acesta sistemelor legislative din ţările Europei de vest, reprezentând un pas
important în procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.
Turcia este o ţară în care rolul familiei este în mod tradiţional extrem de
important. Faptul că limba turcă are mai mult de 30 de cuvinte diferite pentru
familie este doar un indicator în acest sens. Aşadar, nu este surprinzător faptul
că protejarea familiei este un element cheie al politicilor care îi privesc pe copii
şi tineri. În acest sens, sprijinul pentru creşterea copiilor este o sarcină majoră a
sistemului educaţional.
Spre deosebire de copiii din centrul Europei, minorii turci sunt abordaţi diferit în
funcţie de sex, iar băieţilor li se acordă mai multă libertate. Fetele sunt mult mai
protejate de familie, cartier şi instituţii precum şcoala sau poliţia, de aceea sunt
mai puţin supuse riscului de a deveni delincvente.
Vârsta la care copiii pot răspunde penal pentru faptele lor este de 12 ani în
Turcia. Copiii nu sunt consideraţi ca personalităţi individuale, de aceea
problemele lor nu sunt recunoscute cu adevărat şi sunt de foarte multe ori
ignorate.
Măsurile care pot fi aplicate în sistemul educaţional sunt rare şi calitatea lor este
îndoielnică, iar familiile sociale şi centrele rezidenţiale pentru copii se află
undeva la marginea societăţii. Specialiştii nu sunt acceptaţi, iar politica
referitoare la copii este aceea aplicabilă familiei.
Deşi Turcia este o societate tânără, în care 4 din 10 cetăţeni au sub 18 ani, copiii
sunt victime ale schimbărilor sociale care se produc în ţară. Unii copii nu
beneficiază de educaţie, iar presiunea economică asupra unor familii îi forţează
pe copii să muncească.
50
Unii copii, iar aici situaţia este diferită de cea a majorităţii statelor europene,
sunt puşi în situaţii de risc din motive politice, din cauza conflictelor armate din
partea de sud-est a Turciei.
Religia islamică ar trebui să-i sprijine pe copiii delincvenţi şi pe familiile lor, dar
nu există informaţii cu privire la activitatea imamilor şi a moscheilor în această
direcţie. Alte organizaţii religioase care oferă servicii sociale sunt suspectate de
prozelitism.
Copiii sub 12 ani care au comis un delict sunt trimişi înapoi în familie sau în
sistemul rezidenţial şi, dacă este nevoie, sunt plasaţi sub protecţia serviciilor
sociale.
În ultimii zece ani, Turcia a făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte sprijinirea
copiilor şi a familiilor acestora. Au fost înfiinţate instituţii noi, iar violenţa şi
dependenţa au fost recunoscute ca fiind periculoase pentru dezvoltarea copiilor.
51
Olanda
Mai mult decât în alte ţări europene, politica din Olanda se bazează pe o
prevenire a delincvenţei pe bază de evidenţe. Ţinta principală este cooperarea
între parteneri. Deşi copii sub 12 ani nu răspund penal, poliţia este un partener
important pentru această grupă de vârstă – în Olanda poliţia poate acţiona
conform principiului oportunităţii.
3.6. Concluzii
Diferenţele în ceea ce priveşte felul în care sunt abordaţii copiii care comit fapte
penale, dar nu răspund penal, sunt mari. Cu toate acestea, există anumite
rezultate şi concluzii comune, prin care se încearcă creionarea unei imagini de
ansamblu a situaţiei în Europa.
Vârsta răspunderii penale variază foarte mult de la ţară la ţară, între 8 şi 16 ani.
Dar vârsta stabilită legal nu trebuie să ducă la concluzii pripite şi greşite. Iată
doar un exemplu: deşi vârsta răspunderii penale în Scoţia este foarte mică (8
ani), sistemul tratează copiii delincvenţi într-o manieră mai degrabă pedagogică
decât penală.
Familia are un rol important în toate ţările. De aceea sprijinirea familiei este
ferm promovată, în defavoarea îndepărtării copiilor din familie. În unele ţări,
obstacolul din punct de vedere legal este foarte mare, iar protejarea familiei este
garantată prin constituţie.
Familia şi părinţii sunt foarte importanţi pentru copiii mici. De aceea măsurile
de sprijinire se adresează adesea părinţilor. Hotărârile judecătoreşti privind
drepturile părinteşti, atunci când există, sunt de obicei folosite doar la modul
teoretic şi foarte rar.
Deşi cei mai mulţi copii delincvenţi sunt băieţi, abordările în funcţie de sex sunt
foarte rare. Este o realitate faptul că, deşi în cele mai multe proiecte pentru copiii
cu probleme sunt implicaţi băieţi, aceste proiecte se concentrează pe nevoile
copiilor per ansamblu, şi nu pe nevoile speciale ale băieţilor.
54
Trebuie luat în considerare faptul că, adesea, copiii au un dublu rol: victimă şi
făptaş. Este adevărat că violenţa domestică este un fenomen foarte răspândit.
Dar în grupurile de copii (anturaj), copiii pot fi când victime, când făptaşi.
În toate dezbaterile naţionale, este esenţial să privim copiii care comit fapte
penale în primul rând ca şi copii, nu ca delincvenţi. Aspectele practice
diferă de la ţară la ţară.
Bibliografie
Neubacher, Frank (2008): Internationale Menschenrechtsstandards zum
Jugendkriminalrecht – Quellen, Inhalte, Relevanz : prezentare la simpozionul
„Das Jugendkriminalrecht vor neuen Herausforderungen?“ organizat de:
Bundesministeriums der Justiz (Ministerul Federal al Justiţiei) împreună cu
Universitatea din Jena, 9-11 septembrie 2008 la Universitatea Friedrich-
Schiller, Jena
Consiliul Europei (Ed.) (2008): Building a Europe for and with children:
towards a strategy for 2009-2011 – Principii directoare europene pentru
strategiile integrate împotriva violenţei
Dünkel, Frieder (2008): Jugendstrafrecht im europäischen Vergleich im Licht
aktueller Empfehlungen des Europarates, Neue Kriminalpolitik 20, S. 102 ff.
Kähnert, Heike ( 2007): Abschlussbericht zur Evaluation des Lion’s Quest
Programmes „Erwachsen werden“, Universität Bielefeld, Fakultät für
Gesundheitswissenschaften, Arbeitgruppe: Prävention und
Gesundheitsförderung.
Verhellen, Eugeen (2008): Justiţia juvenilă – pe drumul spre respectarea
drepturilor umane ale copiilor, Centrul pentru drepturile copilului, Universitatea
din Ghent, (trimisă prin amabilitatea Universităţii Bosch)
Schäfer, Heiner (2009): Exemple de abordare a copiilor delincvenţi care nu
răspund penal în ţările selectate. Munchen (Ms.). (bazată pe: Legea copilului
(2004); Kirimisoy, Deniz & Kirimisoy, Emrah, Ms. (2007); Programa naţională
“Educaţia cetăţenească ” (2007/ 2008): http://www.nfer.ac.uk/research-
55
areas/citizenship/ şi:
http://scholar.google.de/scholar?q=)%3B+National+Curriculum+“Citizenship+E
ducation&hl=de&client=firefox
Cartea Albă “Fiecare copil contează” (2004): Departamentul pentru educaţie şi
abilităţi:
http://209.85.135.132/search?q=cache:X_f5hU9EhvgJ:www.dcsf.gov.uk/consult
ations/downloadableDocs/Eve. Copii ale acestei publicaţii pot fi obţinute de la:
DfES Publications. PO Box 5050. Sherwood Park, Annesley, Nottingham NG15
0DJ/ Tel: 0845 6022260/Fax: 0845 6033360/email: dfes@prolog.uk.com.)
56
4. Reglementări, structuri, instituţii şi autorităţi responsabile pentru copiii
care comit fapte penale şi nu răspund penal în România
Pentru luarea deciziilor ce îi privesc pe copiii care au săvârşit o faptă penală, dar
nu răspund penal, sistemul de protecţie a copilului recunoaşte două autorităţi
care au rolul de factori de decizie: instanţa judecătorească şi Comisia pentru
Protecţia Copilului. Având în vedere faptul că dezvoltarea copilului este un
proces continuu, ambele au datoria de bază de a acţiona cu celeritate atunci când
este vorba de stabilirea de măsuri speciale de protecţie pentru copii, conform
legii nr. 272/2004.
4.1. Instanţa
Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală Art. 61(2b), 67,
şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de şi 80(2)
asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate
administrativ-teritorială se află copilul, se va decide
plasamentul sau o măsura supravegherii specializate.
În dispunerea uneia dintre măsurile menţionate, Comisia Art. 80(2)
pentru Protecţia Copilului, atunci când există acordul părinţilor
sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz,
instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va
ţine seama de:
- condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
- gradul de pericol social al faptei;
- mediul în care a crescut şi trăit copilul;
- riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute
de legea penală;
- orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
În toate cauzele care privesc stabilirea, înlocuirea ori încetarea Art. 130(2)
măsurilor de protecţie specială stabilite de lege pentru copilul
care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, serviciul de
reintegrare şi supraveghere de pe lângă instanţa judecătorească
va întocmi un raport pe care îl prezintă instanţei.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea Art. 81(1)
copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a
unor obligaţii, cum ar fi:
- frecventarea cursurilor şcolare;
- utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
- urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau
psihoterapie;
- interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea
legături cu anumite persoane.
În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau Art. 81(2)
59
atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin
măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia
copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, poate dispune
plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă,
precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor menţionate.
În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de Art. 82
copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de
pericol social, precum şi în cazul în care copilul săvârşeşte în
continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau,
după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă
determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip
rezidenţial specializat
Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la Art. 83
săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde
penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.
Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care Art. 84(1)
săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate
servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de
reintegrare în societate.
Este vorba aici despre consiliile locale şi consiliile judeţene care, cunoscând
situaţia copiilor şi familiilor aflate în raza lor administrativ teritorială, pot
dezvolta servicii primare, respectiv servicii specializate, potrivit nevoilor
identificate şi resurselor existente.
60
Grafic 1: Instituţii şi servicii active la nivel local
PĂRINŢI
SERVICII
MEDICALE Copil
POLIŢIE
BISERICĂ
DGASPC are două categorii de angajaţi: aceia care lucrează la sediul central şi
care coordonează toate serviciile (servicii de zi şi de tip rezidenţial, servicii de
consiliere şi suport pentru diferite categorii de beneficiari, asistenţă maternală
profesionistă, etc.) şi cei care reprezintă efectiv personalul acestor servicii şi
care lucrează direct, zi de zi, cu beneficiarii.
62
copil, elaborând şi asigurând servicii diversificate şi de calitate care să
corespundă nevoilor copilului.
Legea nr. 272/2004, în special art.106, subliniază rolul major pe care îl joacă
consiliile locale, prin serviciile publice de asistenţă socială (SPAS). SPAS sunt
organizate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor (sau persoane cu sarcini
de asistenţă socială în cadrul consiliilor locale ale comunelor). La nivelul
sectoarelor municipiului Bucureşti, sarcinile SPAS sunt îndeplinite de
DGASPC.
SPAS identifică şi evaluează situaţiile care necesită servicii şi/sau ajutor social
pentru prevenirea separării copilului de familia sa. În acest scop pregăteşte un
plan de servicii, care trebuie aprobat de primar. Planul de servicii prevede şi
serviciile de care trebuie să beneficieze familiile care au dificultăţi financiare
(venit minim garantat, alocaţii complementare pentru familiile cu mai mulţi
copii sau familiile mono-parentale) sau alte ajutoare care se acordă în situaţii
excepţionale (financiare sau în natură).
Aşa cum am arătat anterior, protecţia copilului care săvârşeşte fapte prevăzute
de legea penală, dar care nu răspunde penal, este reglementată de Legea
nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi de Hotărârea
de Guvern nr.1439/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a
săvârşit o faptă penală, dar nu răspunde penal.
65
parteneriat pentru prevenirea/identificarea situaţiilor de risc) sunt realizate de un
număr foarte mic de DGASPC.
Analiza efectuată a relevat faptul că există câteva DGASPC care şi-au asumat
responsabilităţi şi faţă de copiii care săvârşesc fapte penale şi răspund penal.
Pornind de la definiţia copilului, DGASPC trebuie să-şi asume un rol şi în acest
domeniu şi să lucreze în parteneriat cu serviciile de reintegrare socială,
supraveghere şi protecţia victimelor.
Bibliografie
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului / Colegiul Naţional
al Asistenţilor Sociali din România (2003): „Copilul şi familia: responsabilităţi
ale consiliilor locale” şi „Rolul şi responsabilităţile asistenţilor sociali în
protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, „Rolul judecătorilor şi
procurorilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, manuale elaborate
de ANPDC şi CNASR în cadrul campaniei “Drepturile copilului sunt lege!”,
finanţată de UE prin Programul Phare.
67
5. Principii directoare pentru o abordare socială şi pedagogică, orientată
spre practică, a serviciilor pentru tinerii în situaţii de risc şi copiii care
săvârşesc fapte penale şi nu răspund penal
În contextul unei politici de asistenţă pentru copii şi tineri orientată spre lumea
reală, comportamentul delincvent la copii nu este privit ca fiind startul într-o
carieră infracţională. Este mai degrabă expresia dificultăţilor de creştere, pentru
care educaţia şi îngrijirea, sau mai degrabă oamenii şi instituţiile implicate, sunt
responsabile. Copiii au dreptul garantat oficial de a primi asistenţă. Societatea şi
instituţiile relevante sunt responsabile de asta.
Asistenţa pentru copii şi tineri orientată spre lumea reală este asigurată în
diferite domenii de activitate şi este supusă anumitor standarde de calitate.
Pentru lucrul cu copiii în situaţii de risc, acestea pot fi descrise ca principii
directoare şi standarde, cum sunt:
Parentalitate/educaţie, înainte de pedeapsă;
Prevenire, înainte de represiune;
Ajutor acasă, înainte de ajutor rezidenţial;
Orientare către viaţa de zi cu zi şi către resursele disponibile;
Adaptarea aplicării regulilor la specificul local;
Împuternicire, mai degrabă decât concentrare asupra lipsurilor;
Participare, mai degrabă decât control extern,
Integrare, nu excludere;
Cooperare, nu lucru individual.
În Germania, sistemul legal este responsabil de copiii care sunt suficient de mari
pentru a răspunde penal (peste 14, dar sub 18 ani) şi pentru tinerii adulţi (peste
68
18, dar sub 21 de ani). Totuşi, nu este responsabil de copiii sub 14 ani, care nu
răspund penal. În situaţii rare poate fi implicat tribunalul familiei. Procedurile
din Germania se bazează foarte mult pe standardele internaţionale, cum sunt, de
exemplu, regulile ONU (de exemplu, regulile de la Beijing; vezi capitolul 3).
De exemplu, dacă un copil sub 14 ani este prins de poliţie în timp ce încalcă
legea, sau este subiectul unei plângeri, poliţia investighează faptele şi apoi
raportează rezultatele parchetului. Dacă se confirmă că acel copil are sub 14 ani,
deci nu răspunde penal pentru faptele sale, procedurile sunt oprite imediat. În
afară de parchet, poliţia mai raportează situaţia şi autorităţii pentru protecţia
copilului, care are responsabilitatea oficială în astfel de cazuri. Procedura este
reglementă de regulamentul poliţiei cu privire la procesarea cazurilor în care
sunt implicaţi minori (Abarbeitung von Jugendsachen, PDV 382).
69
5.2. Lucrul cu copiii care nu răspund penal ca şi sarcină preventivă
71
5.3. Orientarea către viaţa de zi cu zi şi resursele disponibile
5.5. Integrare-normalizare
Lucrul cu tinerii în abordarea orientată spre lumea şi viaţa reale este întotdeauna
integrativ. Principiul normalizării poate fi susţinut împotriva diferitelor forme
de segregare, excluziune şi selecţie, lucru ce poate fi exprimat prin stabilirea
opţională a responsabilităţilor în rândul organizaţiilor pentru copii şi tineri.
Serviciile disponibile pentru copiii care săvârşesc fapte penale dar nu răspund
penal ar trebuie să aibă şi o orientare integrativă şi trebuie, cât de mult posibil,
să se adreseze şi altor copii.
73
Serviciile şi centrele speciale ar trebui să aibă o importanţă mai mică şi ar trebui
făcută o evaluare minuţioasă pentru a stabili dacă ele sunt într-adevăr esenţiale.
Şi abordarea orientată spre viaţa reală este supusă acestui conflict între ajutor şi
control, aparent de nerezolvat. Această contradicţie trebuie deci analizată cu
precădere când vine vorba despre protecţia copiilor care nu răspund penal,
folosind această abordare.
5
Termenul “împuternicire” ( “empowerment”) a fost utilizat pentru prima dată în Statele Unite ale Americii.
Povestea a început în 1890, când Barbara Levy Simon a avut o serie de iniţiative politice. În anii ’50 şi ’60 din
secolul 20, grupările mai slabe din societatea americană au devenit puternice prin formare de alianţe (mişcarea
americană pentrtu drepturi civile). În anii ’70, organizaţiile de femei şi de într-ajutorare (mişcarea populaţiei de
culoare, educaţia comunitară a lui Paolo Freires, anarhismul, marxismul şi altele) acţionau potrivit preceptelor
empowerment, iar în anii ’80, acestea au fost luate în considerare şi în discuţiile şi conceptele asistenţei sociale
din Germania de Vest.
75
- a privi înainte: orientarea către un viitor dezirabil, în funcţie de
scopurile identificate împreună cu clientul.
La nivel individual:
Servicii sociale standardizate sunt disponibile pentru copiii care sunt
dezavantajaţi social sau individual, ca rezultat al unor probleme şi deficienţe
definite extern. Din punct de vedere legal, asta presupune o afecţiune definită
extern.
76
Activarea abilităţilor de rezolvare a problemelor nu este permisă de sistemul
existent şi poate fi inhibată. Este bine cunoscut faptul că regulile reduc
motivaţia. Măsurile de sprijin s-au dovedit mult mai eficiente pe termen lung.
Pentru că sprijinul social pentru tineri se bazează în principal pe fonduri publice,
„scopul este de a-i integra pe tineri în structurile existente, nu să punem la
îndoială aceste structuri sau să le schimbăm” (Urban, p. 817).
Cu alte cuvinte, dacă o persoană în pericol poate fi ajutată să îşi asume condiţia,
va învăţa să urmeze şi să-şi înţeleagă propria cale prin viaţă într-un mediu
riscant, va dobândi curaj şi putere dintr-o poziţie fermă în societate şi va putea
să folosească această putere pentru a se apăra împotriva structurilor inumane sau
nedrepte.
5.8. Participarea
Bibliografie
Arbeitsstelle Kinder- und Jugendkriminalitätsprävention (2002): Die
Mitgenommene Generation. Aussiedlerjugendliche – eine pädagogische
Herausforderung für die Kriminalitätsprävention. München
Arbeitsstelle Kinder- und Jugendkriminalitätsprävention (2007): Strategien der
Gewaltprävention im Kindes- und Jugendalter. Eine Zwischenbilanz in sechs
Handlungsfeldern. München
Davidson, Gerald, Neal, John (1998): Klinische Psychologie, 5th edition 5,
Weinheim, http://www.wir-irg.org/nvse/nvse-2-de.htm
Deutscher Bundestag (Ed.) (1990): Achter Jugendbericht zur Lage der Jugend
und Bestrebungen der Kinder und Jugendhilfe. Bonn
Herriger, Norbert (2000): Empowerment in der pädagogischen Arbeit mit
„Risiko-Jugendlichen“. In: Bendit, Rene, Erler, Wolfgang, Nieborg, Sima and
Schäfer, Heiner (eds.): Kinder- und Jugendkriminalität. Strategien der
Prävention und Intervention in Deutschland und den Niederlanden. Leske +
Budrich, Opladen, 2000, Pp.261 - 312.
79
Keupp, Heiner (1990): Lebensbewältigung im Jugendalter aus der Perspektive
der Gemeindepsychologie. Förderung präventiver Netwerkressourcen und
Empowermentstrategien. In: Sachverständigenkommission 8. Jugendbericht
(ed.) : Risiken des Heranwachsens. Probleme der Lebensbewältigung im
Jugendalter. Materialien zum 8. Jugendbericht (Vol.3). DJI- Verlag. München
Urban, Ulrike (2001): Die Handlungsmaxime „Empowerment“. In: Fülbier, Paul
& Münchmeier, Richard (eds.) : Handbuch der Jugendsozialarbeit. Votum
Verlag, Münster, pp.814 – 820.
Rauschenbach, Thomas (1994): Inszenierte Solidarität: Soziale Arbeit in der
Risikogesellschaft. In: Beck, Ullrich, Beck-Gernsheim, Elisabeth (eds.) :
Riskante Freiheiten. Individualisierung in Gesellschaften. Suhrkamp, pp. 89 –
107
Thiersch, Hans (1986): Die Erfahrung der Wirklichkeit, Weinheim
80
6. Comportamentul anti-social – o provocare pentru specialişti. O bază
teoretică pentru o înţelegere mai bună a comportamentului delincvent al
copilului
Pe baza acestor lucruri cunoscute, pot fi elaborate noi strategii pentru asistenţa
socială a copiilor care comit fapte penale la o vârstă fragedă (înainte de 14 ani,
deci nu răspund penal pentru faptele lor), precum şi a familiilor acestora şi
cercurilor mai largi cărora le aparţin. De aceea, în continuare vom prezenta
câteva rezultate relevante ale studiilor amintite anterior.
81
Comportamentul agresiv: comportament menit să producă pagube sau să
rănească pe cineva; această dorinţă de a distruge este de obicei prezentă. Acest
comportament se produce de cele mai multe în „adolescenţa clasică”.
Un model elaborat în Statele Unite (Patterson et. Comp. 1991) ne oferă în acest
moment cele mai bune dovezi empirice ale paşilor sau etapelor distincte în
procesul de dezvoltare a comportamentului anti-social. Acest model de
dezvoltare are ca bază o serie de factori de risc (de exemplu abuzul de substanţe
al părinţilor, temperamentul dificil al copilului) care favorizează dezvoltarea
unui comportament anti-social, dar nu sunt văzuţi ei înşişi ca şi componente ale
procesului de dezvoltare.
82
Grafic 2: Etapele dezvoltării anti-sociale – dezvoltarea la copii cu debut precoce
partener/parteneriat
instabil, haotic
închisoarea
etapa 4
abuz de
substanţe
delincvenţă
anturaj
antisocial
etapa 3
stare psihică
proastă
respingerea de
către
anturaj
respingerea de către
părinţi
performanţe
şcolare scăzute
etapa 2
Stimă de
sine scăzută
comportament anti-social
al copilului
etapa 1
părinţi cu
comportament situaţie
anti-social locativă dificilă
temperamentul 83
copilului
În a doua etapă, copilul duce aceste tendinţe comportamentale în alte zone, din
afara familiei (grădiniţă, şcoala primară). Aici copilul descoperă că este într-
adevăr posibil să evite în felul acesta lucruri care i se cer. Pe de altă parte, totuşi,
copilul primeşte multe reacţii negative din partea persoanelor adulte în poziţii de
autoritate (care sunt mult mai puţin disponibile decât membrii familiei să îşi
retragă cerinţele impuse copilului), precum şi din partea celorlalţi copii.
84
În adolescenţa mare, a patra etapă a procesului de dezvoltare a
comportamentului antisocial, comportamente deja consolidate duc la relaţii
instabile, care adesea sunt violente. Se întâmplă foarte rar ca tinerii aflaţi în
această etapă să dobândească vreo calificare profesională sau să păstreze un loc
de muncă. Comiterea repetată a infracţiunilor duce la închisoare, iar consumul
de droguri devine ceva obişnuit. Acum medicii (psihiatrii) au destule simptome
pentru a diagnostica o tulburare de personalitate anti-socială.
În afară de factorii de risc pe care i-am menţionat mai devreme, mulţi copii sunt
supuşi şi unor influenţe protectoare (o relaţie bună cu o figură de ataşament
adultă şi asigurarea unei stări bune de sănătate sunt extrem de eficace).
Asta înseamnă că doar o parte mică din copiii care se află într-o potenţială
situaţie de pericol se dezvoltă în maniera descrisă anterior şi dobândesc
comportamente anti-sociale consolidate (aproximativ 2% din populaţie).
Cu cât vârsta la care copilul prezintă un comportament anti-social este mai mică,
cu atât riscul de escaladare şi consolidare a acestui comportament este mai mare.
Patterson se referă la această situaţie ca fiind dezvoltarea comportamentului
anti-social cu debut precoce („early starters”).
Cele două modele au fost analizate în studii pe termen lung efectuate în mai
multe ţări şi au fost deja confirmate şi acceptate.
Copiii cu debut precoce au nevoie de sprijin special din partea celor responsabili
(părinţi şi familia lărgită) şi din partea instituţiilor statului. Dacă acestor copii nu
li se acordă sprijin extern corespunzător cu ajutorul căruia să înveţe alternative
pozitive, comportamentul problematic persistă la 50% din ei.
85
Tabel 5: Caracteristici sociale ale grupurilor de copii cu debut precoce şi
respectiv târziu al comportamentului agresiv
Debut precoce Debut târziu
(începe devreme, (limitat la adolescenţă)
persistent)
Copilăria târzie/
Debut 2-4 ani/preşcolar
adolescentă
Însoţit de hiperactivitate /
frecvent rar
impulsivitate
Însoţit de dereglări
comportamentale/probleme frecvent rar
la şcoală
Abilităţi sociale deficitare prezente
Situaţie familială
frecvent rar
problematică
Rata de atenuare aproximativ 50% aproximativ 90%
Raport băieţi:fete 4:1 2:1
86
Tabel 7: Factorii de risc ce favorizează comportamentul anti-social
Dificultăţi în dezvoltarea copilului
Limitare la nivelul inteligenţei/capacităţii de vorbire
/performanţelor şcolare/dezvoltării cognitive
Probleme de concentrare/sindrom ADHD
Comportament agresiv/anti-social
Îngrijire şi atenţie precare acordate copilului
Lipsa sprijinului emoţional în familie/respingere
emoţională
Deficienţe în îngrijire/atenţie acordată copilului
Greşeli observate în comportamentul educativ al părinţilor
Disciplină severă, inconsecventă/stil permisiv de
educaţie
Slabă stimulare din partea părinţilor/slabă încurajare
cognitivă/slabă susţinere instrumentală
Situaţia familiei
Grad înalt de stres în familie
Mama este depresivă/are probleme psihice
Aspecte privind statutul social al familiei
Mama era foarte tânără la naşterea copilului
Tatăl/mama creşte copilul singur (ă)
Nivelul de educaţie al familiei este foarte scăzut
Bibliografie:
Kindler, Heinz (2008): Frühzeitige Identifikation und Gefährdungseinschätzung
bei Kindern, die sich auf einem frühen aggressiven, antisozialen
Entwicklungsweg befinden, Munich
Petermann, Franz and Petermann, Ulrike (2000): Kompendien psychologische
Diagnostik, Band 1, Aggressionsdiagnostik, Göttingen
Beelmann, Andreas and Raabe, Tobias (2007): Dissoziales Verhalten von
Kindern und Jugendlichen, Göttingen
87
7. Copiii care comit fapte penale; cum lucrăm cu ei şi cu familiile lor
Acest capitol prezintă metode şi instrumente care au fost utile în lucrul cu copiii
în general, şi în mod specific în lucrul cu copiii care au săvârşit fapte penale şi
familiile acestora. Toate au fost elaborate sau definite în ultimii 30 de ani. Mai
este încă o nevoie acută de cercetare şi evaluare a dezvoltărilor metodologice şi
a gradului de încredere al acestora, ca şi de formare intensivă pentru folosirea
practică a metodelor relevante.
Dacă există suspiciunea că un copil a comis o faptă penală, sau dacă un copil are
un comportament deviant, cazul trebuie raportat direcţiei pentru protecţia
copilului.
88
Sesizările pot veni din grădiniţe şi din şcoli, dar şi de la poliţie, atunci când
aceasta identifică un copil drept posibil autor al unei fapte penale. Specialiştii
din direcţiile pentru protecţia copilului6 vor analiza sesizările primite, într-o
primă etapă, cu ajutorul acestui instrument de primă evaluare.
6
În cazul oraşului Hamburg, Oficiul districtual pentru Tineret şi din Oficiul Regional de Consiliere şi Asistenţă
(prescurtat REBUS; constituie partenerul de dialog al şcolilor, părinţilor şi copiilor în caz de probleme şcolare) al
districtului şcolar respectiv lucrează împreună, într-o echipă regională de prevenire a violenţei
89
Data evenimentului
Comportamentul descris trebuie să se deosebească clar de cel al altor copii de aceeaşi vârstă,
aparţinând unei categorii sociale similare, şi să fie preponderent timp de mai multe luni de zile.
90
Copilul nu respectă în mod repetat Dacă da, descrieţi:
mare parte din regulile pe care
majoritatea copiilor le pot respecta.
da nu nu există
informaţii
Copilul iese în evidenţă printr-un Dacă da, descrieţi:
comportament opoziţional consolidat.
da nu nu există
informaţii
Problemele de comportament nu se Dacă da, descrieţi:
manifestă doar într-un singur loc (ex.
la şcoală şi la cămin; în centrul de zi
şi acasă).
da nu nu există
informaţii
Între 7 şi sub 14 ani Dacă da, descrieţi:
Copilul nu este integrat în grupuri de
aceeaşi vârstă pozitive din punct de
vedere social.
da nu nu există
informaţii
Între 7 şi sub 14 ani Dacă da, descrieţi:
Copilul a fugit în mod repetat de
acasă / vagabondează (de acasă /
chiul şcolar, etc.).
da nu nu există
informaţii
Prima evaluare – Este vorba despre un caz de interes pentru specialistul direcţiei pentru
protecţia copilului?
91
Caz de competenţa direcţiei pentru protecţia copilului continuă cu Modulul 2: Date
fundamentale
Nu este un caz de competenţa direcţiei pentru protecţia copilului Motivaţi:
înapoi la serviciile sociale locale
înapoi la şcoală
Nu este necesară nici o acţiune eventual ofertă de consiliere liberă
92
Chestionar privind capacităţile şi dificultăţile – Formularul 2
Pentru fiecare din afirmaţiile de mai jos, vă rugăm să bifaţi căsuţa potrivită pentru: Neadevărat, Mai
mult sau mai puţin adevărat şi Adevărat în mod sigur. Ne-ar fi de mare ajutor dacă aţi răspunde cât
mai corect la toate afirmaţiile, chiar dacă nu sunteţi absolut sigur sau dacă afirmaţia vi se pare
ciudată! Vă rugăm să daţi răspunsurile dumneavoastră având în vedere comportamentul copilului
din ultimele 6 luni sau din acest an şcolar.
Numele copilului…………………………………………………………………………….
Data naşterii…………………………………
Băiat/Fată
Neadevărat Mai mult sau mai Adevărat în mod
puţin adevărat sigur
Ţine cont se sentimentele altei persoane
Este neliniştit(ă), hiperactiv(ă), nu poate
sta mult timp locului
Se plânge deseori de dureri de cap, de
stomac sau stări de rău
Împarte cu uşurinţă cu alţi copii
(mâncare, jucării, creioane etc.)
Are adesea izbucniri furioase sau îşi
pierde controlul
Este mai mult solitar(ă), are tendinţa să
se joace singur(ă)
Este în general ascultător(oare), face de
obicei ce-i cer adulţii
Are multe griji, pare adesea îngrijorată
Sare în ajutor dacă cineva este rănit,
supărat sau se simte rău
În mod constant se foieşte sau se agită
Are cel puţin un prieten bun
Adesea se luptă cu alţi copii ori îi
bruschează
Deseori este nefericit(ă), necăjit(ă) ori
plângăcios(oasă)
În general este agreat(ă) de alţi copii
Este uşor de distras, se concentrează cu
dificultate, îi zboară atenţia
În situaţii noi, este neliniştit(ă) sau se
agaţă de altcineva, pierzându-şi uşor
încrederea în sine
Este amabil(ă) cu copiii mai mici decât
el(ea)
Adesea minte sau îi înşeală pe ceilalţi
Este hărţuit(ă) sau bruscat(ă) de alţi copii
Deseori se oferă voluntar să-i ajute pe
alţii (părinţi, profesori, alţi copii)
Gândeşte înainte de a acţiona
Fură de acasă, de la şcoală sau din alte
locuri
93
Se înţelege mai bine cu adulţii decât cu
alţi copii
Are multe temeri, se sperie uşor
Duce sarcinile la bun sfârşit, are atenţie
bună
Aveţi şi alte remarci de făcut sau sunt şi alte lucruri care vă îngrijorează?
În general, credeţi că acest copil are dificultăţi în unul sau mai multe din următoarele domenii:
emoţii, concentrare, comportament sau relaţionarea cu alţii?
Da Da, dificultăţi Da, dificultăţi Da, dificultăţi
minore clare severe
Dacă răspunsul dumneavoastră este „da”, vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări despre
aceste dificultăţi:
De câtă vreme sunt prezente aceste dificultăţi?
Mai puţin de o lună 1-5 luni 6-12 luni Mai mult de un an
Aceste dificultăţi îl întristează sau îl perturbă pe copil?
Deloc Doar puţin Destul de mult Foarte mult
Aceste dificultăţi dăunează vieţii de zi cu zi a copilului în următoarele arii?
- relaţii cu copii de aceeaşi vârstă
Deloc Doar puţin Destul de mult Foarte mult
- învăţarea în clasă
Deloc Doar puţin Destul de mult Foarte mult
Reprezintă aceste dificultăţi o povară pentru dumneavoastră sau pentru clasă în întregime?
Deloc Doar puţin Destul de mult Foarte mult
Semnătura………………………………Data……………………..
Profesor/Diriginte/Învăţător/Altcineva(vă rugăm specificaţi):
94
Interpretarea rezultatelor chestionarului privind capacităţile şi dificultăţile
Probleme cu copiii de aceeaşi vârstă Neadevărat Mai mult sau mai Adevărat în mod
puţin adevărat sigur
Este mai mult solitar(ă)… 0 1 2
Are cel puţin un prieten bun 2 1 0
În general este agreat(ă) de alţi copii 2 1 0
Este hărţuit(ă) sau bruscat(ă) de alţi copii 0 1 2
Se înţelege mai bine cu adulţii decât cu 0 1 2
alţi copii
95
Sare în ajutor… 0 1 2
Este amabil(ă) cu copiii mai mici… 0 1 2
Deseori se oferă voluntar să-i ajute pe 0 1 2
alţii
În acest scop, trebuie făcută o vizită în familia acestuia, pentru a vedea care este
situaţia reală a copilului şi a familiei sale. Sunt, de asemenea, necesare discuţii
cu profesorii, persoanele de îngrijire şi poate chiar cu poliţia. Pentru completare,
instrumentul este însoţit şi de o anexă. Aceasta oferă exemple pentru 12 cei mai
predictibili factori de risc, pentru a oferi orientare în clasificarea observaţiilor
specialiştilor.
Informaţiile de bază au fost furnizate de către (se pot bifa mai multe câmpuri)
98
propria observare
educator, profesor în scris verbal – cine?
consilier şcolar în acte specialist – cine?
serviciile sociale locale în acte specialist– cine?
expertiză când? cine?
poliţia când? cine?
medicul pediatru când? cine?
alţii:
99
Problemele de comportament nu sunt Dacă da, descrieţi:
manifestate doar într-un singur loc (de ex.
la şcoală şi la cămin / after-school, în
centrul de zi şi acasă).
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Între 7 şi sub 14 ani Dacă da, descrieţi:
Copilul nu este integrat în grupuri de
aceeaşi vârstă pozitive din punct de
vedere social.
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Între 7 şi sub 14 ani Dacă da, descrieţi:
Copilul a fugit în mod repetat de acasă /
vagabondează (de acasă / chiul şcolar
etc.).
da nu nu sunt informaţii
disponibile
100
Greşeli observate în comportamentul educativ al părinţilor
Disciplină severă, inconsistentă / stil permisiv de educaţie
Severitate exagerată Dacă da, descrieţi:
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Neputinţă accentuată Dacă da, descrieţi:
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Atitudine extrem de schimbătoare Dacă da, descrieţi:
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Slabă stimulare din partea părinţilor/încurajare cognitivă redusă/lipsa susţinerii
instrumentale în familie
Între 3 şi 6 ani Dacă da, descrieţi:
În ciuda problemelor de dezvoltare,
părinţii nu acceptă variantele oferite de
promovare a copilului / nu sunt în stare
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Între 7 şi sub 14 ani Dacă da, descrieţi:
În ciuda problemelor la şcoală părinţii nu
acceptă variantele oferite de promovare a
copilului / nu sunt în stare
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Există indicii de privind existenţa unei situaţii de risc pentru copil Predarea cazului
către direcţia pentru protecţia copilului pentru instrumentare!
Situaţie familială
Grad înalt de stres în familie (dacă 1-2 aspecte sunt confirmate: 1 punct; în caz de 3 sau 4 aspecte
confirmate : 2 puncte)
Cauzat de: Dacă da, descrieţi:
Violenţă casnică
Parteneriate instabile / conflictuale/
schimbătoare
Mai mult de 2 copii sub vârsta de 5 ani
Altele
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Mama depresivă / cu probleme psihice
Suspiciune de depresie / depresie Dacă da, descrieţi:
diagnosticată / tulburări psihice (de ex.
dependenţă de alcool sau alte narcotice)
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Există indicii de privind existenţa unei situaţii de risc pentru copil Predarea cazului
către direcţia pentru protecţia copilului pentru instrumentare!
101
Mama era foarte tânără la momentul Dacă da, ce vârstă?
naşterii acestui copil (sub 18 ani)
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Mama / tatăl (principala persoană de care Dacă da, descrieţi:
copilul este ataşat) creşte singur(ă)
copilul timp îndelungat / în mod repetat
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Familie cu un nivel foarte redus de Dacă da, descrieţi:
educaţie / care se opune vehement
educaţiei
da nu nu sunt informaţii
disponibile
Alte aspecte importante din punctul de vedere al specialistului care contribuie la consolidarea
comportamentului deviant (de ex. tată cronic depresiv/violent/delincvent/alcoolic sau dependent
de droguri, traumatizarea unei dintre principalele persoane de care copilul este ataşat)
Descriere:
Descriere:
Descriere:
102
mai degrabă prietenii antisociale; nu este invitat la petreceri (aniversare sau de
clasă)
Copilul a fugit de mai multe ori de acasă/ vagabondează, vine de exemplu în
mod repetat de-abia la ora 22.00 acasă, deşi ar trebui să fie în casă la ora 19.00
Deficienţe în îngrijire/supraveghere
103
Surse de pericol: Părinţii nu sunt conştienţi de pericole, timp îndelungat nu
iau măsuri de eliminare a surselor de pericol; expun copilul la un mediu
periclitant (o cârciumă în care se fumează, berărie)
Îngrijire/ supraveghere:În mod frecvent copilul este lăsat singur 1 – 2 ore
(sau mai mult); copilul este expus singur unor pericole pe care nu le cunoaşte
şi pe care nu le poate contracara
Persoana de supraveghere: Persoană neadecvată de supraveghere a copilului
(este suprasolicitată, nu poate recunoaşte nevoile unui copil )
Severitate exagerată
Părinţii îşi exprimă solicitările pe un ton ridicat şi într-un mod lipsit de
afecţiune
Copilul este tras tare/smucit de îmbrăcăminte sau de corp, dacă nu se
conformează imediat
Copilul este tras/smucit atât de tare de îmbrăcăminte sau de corp încât se
sperie sau chiar îşi pierde echilibrul / cade – dacă nu se conformează imediat
Pedepsele sunt extrem de dure în raport cu situaţia dată
Se creează impresia că părinţii ar avea o mare nevoie să nu fie deranjaţi de
copil
Părinţii ameninţă că vor folosi violenţa sau că vor aplica pedepse extreme
Neputinţă accentuată
Părinţii…
se orientează după dorinţele de moment ale copilului
se lasă conduşi de copil fără a se opune
104
au o influenţă redusă şi în probleme importante
nu îşi manifestă în mod clar atitudinea / nu iau o poziţie clară
în ciuda unor probleme majore ale copilului, părinţii nu îşi manifestă în mod
clar atitudinea educativă
rareori pot impune reguli
acceptă injuriile aduse de către copil / adolescent fără să se opună
spun că nu ştiu ce să mai facă, că nu mai reuşesc să se apropie de copil, că
acesta nu-i mai ascultă
pretind că nu ştiu ce să mai facă, îşi doresc vădit "ca cineva să vină şi să
repare totul“
Slabă stimulare din partea părinţilor / slabă încurajare cognitivă / lipsa susţinerii
instrumentale în familie
Nu există cărţi în familie
Copiii nu sunt încurajaţi să citească
Materialele şcolare sunt deseori insuficiente
Părinţii nu susţin măsurile şcolare de promovare a copilului, cum ar fi
exerciţiile în cazul dislexiei sau consilierea la teme
Mama este depresivă / prezintă probleme psihice: posibilă depresie sau depresie
diagnosticată / tulburări psihice (de ex. dependenţă de alcool sau narcotice)
Mama…
din lipsă de energie stă tot timpul în pat
manifestă puternice schimbări de dispoziţie fără vreun motiv evident
de aceea este deseori în concediu medical / de aceea a avut deja internări în
spital
de aceea îşi pierde în mod frecvent locul de muncă; deja nu mai este aptă de
muncă
ia medicamente şi cu toate acestea se plânge de câte ceva ca de exemplu de
lipsa de energie, este tot timpul prost dispusă sau are dese schimbări de
dispoziţie;
105
miroase a alcool deja de dimineaţă, la şedinţa cu părinţii sau în alte situaţii în
care în mod normal se cere luciditate / şi-a pierdut deja locul de muncă din
cauza consumului de alcool
din cauza altor tulburări psihice, cum ar fi de ex. cele de tip schizofrenic,
mama nu reprezintă o (sau principala) persoană de încredere de care copilul
să se ataşeze
O vizită la domiciliu poate fi, desigur, justificată din punct de vedere legal şi
realizată cu acordul proprietarilor sau locatarilor respectivului spaţiu, pentru ca
cei care o fac să îşi formeze o imagine cu privire la condiţiile în care trăieşte
copilul în cauză. În acest sens, o astfel de vizită reprezintă un proces de colectare
de date, ale cărui limite sunt stabilite de legile de protecţie a informaţiilor şi
datelor.
Dacă există indicii că vizita va trebui să fie făcută fără acordul celor care
locuiesc acolo şi că va fi nevoie de măsuri obligatorii, trebuie solicitată poliţia,
care să preia sarcina de îndepărtare a pericolului.
Acelaşi lucru se aplică atunci când asistenţii sociali realizează că nu pot intra în
locuinţă pentru a îndepărta pericolul iminent la care este supus copilul, fără a se
expune ei înşişi pericolului.
107
Cu toate acestea, şi mai importantă este dezvoltarea unei relaţii solide între
asistentul social şi părinţi. Părinţii se simt valorizaţi atunci când se acordă
interes spaţiului în care locuiesc, lucru care reprezintă o bună bază pentru
dezvoltarea unei cooperări între cele două părţi.
Pentru aceasta, părinţilor trebuie să le fie clar, din poziţia lor de gazde, că ceea
ce îi interesează pe asistenţii sociali nu este în primul rând să îi controleze, ci să
înţeleagă condiţiile lor de trai şi problemele pe care le au.
Din cauza unor cazuri grave, care s-au soldat cu moartea unor copii, în
Germania vizitele la domiciliu reprezintă procedura preferată atunci există
suspiciuni privind existenţa unei situaţii de risc pentru copil. În prezent, există o
dezbatere între cei care sunt pro şi cei care sunt contra unei proceduri definite
legal pentru vizitele la domiciliu efectuate pentru a evalua riscul la care sunt
expuşi copiii.
Dacă cei doi au păreri diferite cu privire la pericolul în care se află sau nu
copilul, sau dacă au nevoie să discute despre situaţia respectivă, această discuţie
nu trebuie să aibă loc în prezenţa părinţilor. În final părinţii sunt informaţi cu
privire la situaţia de risc în care se află copilul şi se stabileşte ce trebuie făcut
pentru protecţia acestuia.
109
Chestionar referitor la
Primul contact cu copilul şi familia
1 clar existent
2 ambivalent/nesigur
3 inexistent/ nesesizabil
Prima persoană de referinţă pentru copil
A doua persoană de referinţă pentru copil
Alte persoane
Explicaţii scrise cu privire la acest subiect
4. Apreciere de ansamblu
112
B. Privind activitatea DGASPC
- nu e nevoie de alte măsuri
- consiliere de grup imediat
- informarea conducerii DGASPC
- control regulat (intervalul)
- o noua vizită la domiciliu pe data de…
- investigaţii suplimentare prin…
- participarea altor instituţii
- - sesizarea instanţei pentru: Obţinerea unei dispoziţii de urgenţă
Obţinerea unei dispoziţii de fond
Chestionar referitor la
Al doilea contact cu copilul şi familia
113
Situaţia copilului Copil uşor de îngrijit, sănătos.
Boală a copilului, handicap fizic,
psihic, sufletesc, comportament social
dificil pe fondul îngrijirii deficitare.
Născut la data de
Numele pediatrului
Numele grădiniţei/şcolii
Locul Data
nu
Data
Părinte/reprezentant legal Direcţia pentru protecţia copilului
114
7.3 Consilierea în echipă (intervizarea) ca şi metodă de asigurare a
calităţii asistenţei sociale – model şi explicaţii
În acelaşi timp, să lucrezi într-o echipă îţi conferă o anumită siguranţă într-unul
dintre cele mai complexe procese decizionale – estimarea riscurilor în cazul
copiilor a căror siguranţă şi stare de bine sunt în pericol.
c) întrebări; doar pentru a obţine informaţii suplimentare sau a înţelege mai bine;
Persoana care prezintă cazul răspunde la întrebări; nu se discută!
f) soluţii sugerate;
h) schimb general;
Durata şedinţei:
Responsabilul de caz:
minute.
Motivul consultării:
117
Date privind familia (fără a da nume): Alte persoane implicate (fără a da nume):
Participanţii la şedinţă:
Idei:
Raportare ulterioară:
La data de:
118
Idei/probleme care depăşesc cadrul strict Cine va aduce clarificări/va raporta?
al cazului aflat în discuţie:
Grupul ţintă în acest tip de pedagogie este reprezentat de tineri dificili, care nu
mai răspund la solicitările politicoase sau atunci când li se cere pur şi simplu să
fie rezonabili, de exemplu la şcoală sau în centre, şi continuă să comită furturi,
acte de vandalism, intimidare, vătămare fizică sau ameninţări.
120
consecinţele pe care le trăieşte o victimă (tristeţe, durere, frică) nu se va angaja
în acte care să „producă” victime.
121
Nu este nici o contradicţie aici. În acest fel, sesiunile specializate de formare
socială promovează o capacitate adecvată de autoimpunere, importantă pentru
copiii şi tinerii devianţi, care doresc să se autodefinească ca având capacitate de
autoimpunere chiar şi după un proces de (re-)socializare.
Pentru a avea loc o confruntare este vital să existe o relaţie bună cu copilul sau
tânărul respectiv. Asta înseamnă că tânăra persoană poate fi chestionată în
legătură cu comportamentul său deviant repetat, într-o relaţie bazată pe afecţiune
şi respect, neputându-se retrage prin lăudăroşenie şi fanfaronadă. Scopul este de
a provoca o schimbare în atitudinea şi comportamentul acelei persoane.
În consecinţă, acţiunile de tip confruntativ sunt potrivite doar acolo unde există
continuitate, în locuri cum sunt grădiniţele, şcolile, centrele pentru tineri,
aşezămintele rezidenţiale şi centrele de terapie socială.
Atunci când sunt implicate mai multe servicii diferite (şcoala, poliţia, justiţia,
autoritatea pentru protecţia copilului), se generează o dinamică a demarcării şi
delegării între aceste servicii.
În acest proces, serviciile nu angajează propriile resurse sau pe cele ale altor
servicii în mod eficient şi într-o manieră potrivită nevoilor cazului individual. În
122
special în cazurile grave este deci crucial să existe o bună cooperare între
diferitele servicii, cu diferitele lor puncte de vedere şi posibilităţi de intervenţie.
123
Planul trebuie semnat de toate aceste părţi, pentru că toţi trebuie să acţioneze ca
şi co-generatori ai schimbării şi să asigure astfel succesul procesului. Semnând
acest plan, toţi îşi dau acordul şi îşi asumă responsabilitatea.
Vom prezenta două metode, non-rezidenţiale, de lucru cu copiii care comit fapte
penale, care şi-au dovedit eficacitatea în ani de utilizare. Nu vorbim prea mult
despre asistenţa de tip rezidenţial, pentru că am avea nevoie de încă un manual
pentru asta. Totuşi, şi în cazul asistenţei pentru copii şi părinţi în context
rezidenţial trebuie luate în considerare principiile de bază ale acestor metode.
124
Este important să se ia în considerare faptul că fiecare program este conceput
pentru o anumită categorie de vârstă şi în funcţie de abilităţile proprii de învăţare
şi nu pot fi folosite exact la fel pentru o altă categorie de vârstă.
Activitatea de grup are toate şansele să eşueze în cazul unui copil care a parcurs
destul de mult din traseul de dezvoltare specific copiilor cu debut precoce şi a
ajuns la etapa a 3-a a modelului lui Patterson (vezi cap.6). Copilul nu se va
integra în grup, va rămâne absent sau retras (probabil copilul are probleme mari
la şcoală şi cu principalele figuri de ataşament/părinţii).
În Germania, un copil care are toate aceste probleme grave, deja consolidate, va
primi atenţie intensivă, proactivă, individuală din partea unui pedagog pentru 3 –
10 ore pe săptămână, dacă au fost îndeplinite anumite condiţii. Acestea se referă,
în special, la situaţia în care părinţii nu mai pot comunica cu copilul, nu sprijină
această măsură şi copilul are peste 12 ani.
Lucrul cu părinţii
Ajutorul acordat unui copil, după cum s-a menţionat mai sus, este adesea mai
eficient dacă şi părinţilor li se poate oferi ajutor, iar aceştia acceptă. Aici sunt
prezentate patru tipuri de asistenţă pentru părinţii copiilor care au comis fapte
125
penale. Eficacitatea lor a fost demonstrată în evaluări făcute în ani de utilizare cu
succes.
Aici vom trata doar două aspecte ale acestui subiect complex. Acestea au o
relevanţă specială în cazul copiilor cu debut precoce, care de obicei reprezintă o
provocare mare. Asistenţii sociali responsabili de caz din cadrul direcţiei pentru
protecţia copilului şi aceia din centrele de zi (ca şi din centre rezidenţiale, şcoală
şi grădiniţă) au nevoie de abilităţi profesionale speciale pentru a putea lucra
eficient cu aceşti părinţi şi copiii lor.
127
Cunoştinţe şi instrumente pentru o educaţie eficientă: lucrătorii direcţiei
pentru protecţia copilului au nevoie de acestea pentru activitatea pe care o
desfăşoară, pentru discuţiile cu copiii
şi pentru a putea folosi instrumentele în consilierea părinţilor şi în susţinerea
de cursuri de formare. Aceşti specialişti trebuie apoi să disemineze aceste
cunoştinţe în asistenţa rezidenţială, în şcoli şi grădiniţe.
O bună cunoaştere a teoriei şi instrumentelor folosite în consilierea
confruntativă. Aceleaşi lucruri se aplică şi aici.
128
mutare, precum şi pentru noile provocări generate de aceasta, prin discuţii
intense (chiar jocuri de rol). Dificultăţile traiului în comun trebuie anticipate.
Pentru asta este nevoie de discuţii cu fiecare persoană în parte şi cu toată familia
împreună.
Este important să nu uităm că, de cele mai multe ori, copilul doreşte această
decizie, deci revenirea în familie, de mult timp. Aproape toţi copiii privesc
separarea de familie ca fiind o pedeapsă pentru comportamentul lor inadecvat.
De aceea este extrem de important ca adulţii să îşi asume integral
responsabilitatea pentru succesul reintegrării. Procesul poate avea succes doar
atunci când părinţii/persoanele de îngrijire sunt pregătite să îşi schimbe
comportamentul parental şi să îl îmbunătăţească.
Sprijinul acordat copilului şi familiei poate consta în asistenţa de tip „after care”
acordată de un membru al centrului rezidenţial care se află cel mai aproape de
locuinţa copilului. Persoana respectivă îl cunoaşte pe copil şi pe
părinţii/responsabilul legal al acestuia din vizitele la domiciliu şi discuţiile cu
părinţii, deci este potrivită pentru a sprijini familia în această fază.
Bibliografie
Leitfaden für Hausbesuche in akuten Krisen, Freie und Hansestadt Hamburg,
Behörde für Soziales, Familie, Gesundheit und Verbraucherschutz, 2008
Forum Erziehungshilfen, 15 (1), February 2009: 4 articles on the topic „Wer
braucht den Hausbesuch?“ pp. 4-28
Urban-Stahl, Ulrike: Der Hausbesuch zwischen fachlicher Notwendigkeit und
öffentlicher Instrumentalisierung
Rüting, Wolfgang: Hausbesuche des Allgemeinen Sozialen Dienstes –
bewährter Standard sozialarbeiterischen Handelns!
Hensen, Gregor und Schone, Reinhold: „Guten Tag, wie geht’s dem Baby?“
Hausbesuche im Kontext Früher Hilfen als Dienstleistung?
Toprak, Ahmet: Stolpersteine und Türöffner. Hausbesuche bei Migranten aus
der Türkei.
Münder, Johannes et al. (2006): Frankfurter Kommentar zum SGB VIII: Kinder-
und Jugendhilfe
Wiesner, Reinhard (2006): SGB VIII, Kinder- und Jugendhilfegesetz,
Kommentar, 3. Auflage, Verlag C.H.Beck, München
Colla, H./Scholz, C./Weidner, J. (ed.) (2001). Konfrontative Pädagogik.
Godesberg : Forum Verlag..
Corsini, R.: Konfrontative Therapie. In: Corsini (ed.) (1994). Handbuch der
Psychotherapie, vol. 1. Weinheim : Beltz, S.555-570.
Förster, J./Weidner, J (2005). Internatserziehung für kriminelle Jugendliche.
Godesberg: Forum Verlag.
Handlungsempfehlungen im Umgang mit der ,Garantenstellung' des
Jugendamtes bei Kindeswohlgefährdung (August 2006, 60 Seiten) (im Internet
unter www.hamburg.de – Behordenfinder-Familie-Kinderschtz-Informationen
fur Fachkrafte)
Heilsbronner Modell zur kollegialen Beratung im Internet www.kollegiale-
beratung.net
Herwig-Lemp, Johannes (2009): Ressourcenorientierte Teamarbeit. Systemische
Praxis der kollegialen Beratung. Ein Lern- und Übungsbuch, 2. durchgesehene
Auflage, Göttingen. Vandenhoeck & Ruprech
Kilb, R./Weidner, J./Gall, R. (2009): Konfrontative Pädagogik in der Schule.
Weinheim: Juventa Verlag
Plück, Julia; Wieczorrek, Elke et al. (2006): Präventionsprogramm für
expansives Problemverhalten (PEP). Göttingen
130
Weidner, J./Kilb, R. (eds.) (2004). Konfrontative Pädagogik.
Konfliktbearbeitung in Sozialer Arbeit und Erziehung. Wiesbaden : VS Verlag
für Sozialwissenschaften.
www.konfrontative-paedagogik.de
www.prof-jens-weidner.de
131
8. Activitatea de prevenire la nivelul comunităţii. Coordonarea
eforturilor de prevenire şi intervenţie între instituţii
Totuşi, pentru a-i ajuta pe copiii care săvârşesc fapte penale pe termen mediu şi
lung – în special pe cei cu debut timpuriu – autorităţile (direcţiile pentru
protecţia drepturilor copilului) trebuie să elaboreze strategii specifice de
prevenire (în special pentru serviciile sociale de la nivel local) şi structuri de
cooperare la nivel naţional (în special între poliţie, şcoli şi servicii sociale).
În ciuda principiilor legale existente, se pare că doar o parte din faptele penale
cunoscute a fi comise de copii care nu răspund penal sunt raportate autorităţilor
publice de urmărire penală.
Doar când este vorba despre abuz sau neglijare poliţia are obligaţia să informeze
DGASPC (vezi art.93 / Legea 272/04). Poliţia în România nu are însă obligaţia
de a informa DGASPC cu privire la cazurile de copii care săvârşesc fapte penale
care le sunt sesizate. Conform legii, aşa cum este ea în momentul de faţă,
asistenţii sociali responsabili sunt informaţi de către parchet şi instanţă despre
copiii care au comis fapte penale. Aceste informaţii pot fi, însă, incomplete şi
adesea ajung târziu.
132
Informaţiile ce au reieşit în timpul interviurilor şi discuţiilor cu membri ai
conducerii DGASPC, asistenţi sociali, psihologi etc. sugerează faptul că
direcţiile trebuie să stabilească parteneriate de cooperare pentru a strânge
informaţii cuprinzătoare despre copiii care comit fapte penale şi condiţiile în
care trăiesc aceştia, având în vedere faptul că, în opinia lor, fiecare copil care
devine delincvent este un copil în situaţie de risc.
DGASPC
133
Secţia de poliţie …
Localitatea... data...
1. Copilul
1.2 Educaţia
Şcoala şi clasa
Adresa şcolii
3. Probleme sesizate
Alcool O el/ea O tatăl O mama O
fraţi/surori
Droguri O el/ea O tatăl O mama O
fraţi/surori
Absenteism O el/ea O tatăl O mama O
şcolar fraţi/surori
Violenţă în O el/ea O tatăl O mama O
familie fraţi/surori
Altele O el/ea O tatăl O mama O
fraţi/surori
134
4. Alte aspecte personale sau familiale care au atras atenţia (de exemplu,
particularităţi ale aspectului exterior, apartenenţă la găşti de cartier, semne
de neglijenţă etc.)
9. Către DGASPC...
135
Cooperarea cu poliţia
138
Grafic 2: Conceptul pe “9 piloni” de combatere a violenţei în rândul tinerilor
Măsuri
împotriva
violenţei
învăţământului preventiv în
PROTAKT – combaterea
Compensarea victimelor
P
mai mici de 14 ani.
şcoli
e
v
e
n
Mai întâi au fost alcătuite o echipă de conducere formată din consilieri de stat şi
o echipă de lucru formată din şefi de departamente. A fost înfiinţat de asemenea
şi un centru de coordonare şi control pentru elaborarea diverselor părţi ale
întregului concept. Autorităţile şi serviciile implicate în proiect sunt: Ministerul
de Interne, Ministerul Familiei, Protecţiei Sociale, Sănătăţii şi Protecţiei
Consumatorului (MFPSSPC), Ministerul Învăţământului, Ministerul de Finanţe,
Ministerul de Justiţie, Ministerul pentru Tineret, Procuratura din Hamburg şi
primăriile din cele 7 sectoare ale landului.
139
Planul de acţiune are două coordonate principale. Prima este inter-relaţionarea
tuturor instituţiilor participante pentru a forma o reţea. Acest lucru se bazează pe
cunoaşterea faptului că acţiunea de durată împotriva violenţei presupune o bună
cooperare între diferite autorităţi competente. Cealaltă coordonată este
dezvoltarea şi implementarea unui sistem de măsuri coordonate de prevenire şi
intervenţie. Măsurile variază de la „recunoaşterea timpurie a anomaliilor în
copilărie” până la „urmărirea penală eficientă”. Este luat în considerare şi
punctul de vedere al victimelor.
Dacă un copil lipseşte mult de la şcoală, este un semn că acel copil se află într-o
situaţie de risc. Absenteismul şcolar este aşadar abordat printr-o procedură
instituită în colaborare de MFPSSPC împreună cu Ministerul Învăţământului şi
autorităţile de sector. Sprijinul, sau cooperarea administrativă a poliţiei sunt
reglementate de acorduri specifice. Procedurile de raportare pentru aplicarea
întemeiată a noului regulament privind absenteismul şcolar şi registrul central al
elevilor acoperă lipsurile are au fost identificate în practică. Implicarea
autorităţilor de protecţie a copilului este obligatorie. În caz de încălcări de durată
ale legii, se aplică amenzi.
Şcolile primesc sprijin din partea poliţiei. Poliţia are acces direct la registrul
electronic central al elevilor. Patrulele de poliţie pot opri copiii care se află în
locuri publice în timpul orelor de curs. După consultarea registrului central se
contactează şcoala pentru a vedea dacă elevul respectiv trebuie adus la şcoală.
Poliţia întocmeşte un raport pe care îl trimite la sediul central al reţelei regionale
de consiliere şi sprijin al autorităţii şcolare (REBUS). REBUS coordonează mai
apoi acţiunile ulterioare ale diferitelor autorităţi şi servicii implicate.
Cop4U sunt lucrători ai poliţiei ale căror atribuţii includ şi rolul de persoane de
contact la nivel regional pentru şcoli. Se doreşte întărirea rolului acestora pentru
a intensifica cooperarea între şcoală şi poliţie. Au fost întocmite reguli
obligatorii pentru ambele părţi, cum ar fi stabilirea unui orar fix de consultaţii.
141
Compensaţii pentru victime
Conferinţele de caz
142
9. Asigurarea calităţii programelor şi strategiilor de prevenire şi intervenţie
143
Grafic 3: Niveluri de acţiune în deprinderea normelor – piramida controlului
social (Sursa: Bannenberg/Rössner: Criminalitatea în Germania , 2005)
Drept
penal
Sistem juridic
Societate/cultură
Mass media/tv
Şcoala/educaţie/munca/
Prieteni/vecini
Mama/tata/familie/familie substitutivă/
rude/centrul de plasament
Principii de bază:
În familie:
- părinţii trebuie să evite comportamentul agresiv şi inconsecvent, dar şi
neglijarea copiilor;
- trebuie stabilite limite, iar comportamentul pozitiv încurajat;
- supravegherea parentală este, aşadar, un factor crucial în prevenirea
delincvenţei juvenile;
- normele şi limitele clar impuse, în structuri ordonate, sunt factori
importanţi de prevenire şi în cadrul instituţiilor rezidenţiale care substituie
familia;
- copilul sau adolescentul are nevoie de un control strict, dar non-violent;
Nu crearea unei ordini externe simple este cea care joacă un rol crucial în
reducerea criminalităţii, ci consolidarea formelor neoficiale de control social în
fiecare zonă socială.
145
Prevenirea infracţionalităţii într-o comunitate: puncte cheie
146
îmbunătăţirea abilităţilor sociale, în special cele care ajută la rezolvarea
conflictelor).
Acţiunile de mai jos s-au dovedit extrem de relevante în ceea ce priveşte testarea
eficacităţii:
- alegerea standardelor pentru programe promiţătoare;
- selectarea unei metode uniforme de înregistrare a datelor de bază şi a
progresului proiectelor;
- planificarea studiilor de monitorizare post implementare, chiar de la
început;
- introducerea evaluării interne ca şi evaluare a procesului;
- creşterea motivaţiei personalului în ceea ce priveşte:
o elaborarea de standarde profesionale
o auto-implicarea utilizatorilor
o crearea şi clarificarea bazei financiare
148
10. Recomandări
149